preﬁgurări%vechijtestamentare%ale%oﬁciului%de...

Prefigurări%vechiJtestamentare%ale%oficiului%dePreot%al%lui%Hristos

Old%Testament%Archetypes%of%the%Office%ofPriest%for%Christ

LectorDDr.DGheorgheDDRAGOMAN

InstitutulDTeologicDCreștinDdupăDEvanghelieD„Timotheus”DdinDBucurești

[email protected]

AbstractThe purpose of our Lord Jesus Christ in his earthly ministry was

to pay the price for our sin and to reconcile us with our Creator. As a

Priest, He offered Himself as the sacrifice for humanity. In this article,

based on the teachings of the Old Testament, the author aims to present

the office of the Priest, within the context of the other two offices,

ProphetDandDKing.

keywords:%prophet,%priest,Dking,Dmediator,Dsacrifice,Datonement

IntroducereReligiile istorice ale tuturor națiunilor leAau asigurat acestora, deA

a lungul veacurilor, câte o preoție care să îndeplinească rolul de mijlocire

între Dumnezeu și închinătorii Lui. Acest amănunt arată faptul că

omenirea a avut dintotdeauna o nevoie care o caracterizează, spre deoseA

bire de celelalte ființe pământești, nevoia determinată de sensul univerA

sal al păcatului. Preotul este omul ales de Dumnezeu, având o condiție

potrivită, împuternicit să se prezinte înaintea Lui și să se manifeste ca

reprezentant al oamenilor. Răspândirea universală, în toate religiile, a

oficiului de preot și a jertfelor de ispășire aduse pentru credincioșii reA

spectivi îi arată omului că este vinovat și, prin urmare, este responsabil

înainteaDjustițieiDdivine,DavândDnevoieDabsolutăDdeDmijlocireDșiDispășire.D

Sfânta Scriptură prezintă lucrarea lui Hristos ca fiind a unui MiA

jlocitor între Dumnezeu și oameni. Astfel, sunt evidențiate trei oficii, de

Profet, Preot și Împărat, ale lui Hristos, pe care leAa asumat în această

calitate. În articolul anterior, a fost analizat oficiul de Profet al lui

Hristos, așa cum este reflectat în Vechiul Testament.1 În continuare, va fi

1. Gheorghe Dragoman, “Prefigurări vechiAtestamentare ale oficiului de Profetal lui Hristos,” în Jurnal Teologic, Vol. 13, Nr. 2 / 2014 (București: EdituraUniversitară),D181A202.

DRAGOMAN, Gheorghe / Jurnal teologic Vol 14, Nr 1 (2015): 115-136.

116

analizat oficiul mesianic de Preot al Domnului Isus, prefigurat, de

asemenea,DînDCarteaDVechiuluiDLegământ.

Oficiul de Preot al lui Hristos, prefigurat în VechiulTestament

Sistemul ceremonial mozaic a conținut elemente esențiale

reprezentative și explicative cu privire la oficiul de Mijlocitor și, în speA

cial, cu referire la demnitatea de Preot a lui Hristos. Astfel, pe de o parte,

ElDesteDunDPreotDadevărat,DdeoareceDîntruneșteDdouăDcriterii.D

În primul rând, are toate caracteristicile necesare, în mod real,

prin natura Sa și la nivelul cel mai înalt. Prin urmare, Hristos are dreptul

absolut de a intra la Tatăl și de aAI fi aproape. Apoi, prin natura umană a

propriei Sale Persoane, a adus jertfa cea mai valoroasă și mai acceptabilă

dintre toate jertfele prezentate de către ceilalți preoți umani. Totodată, El

a fost desemnat de Însuși DumnezeuATatăl pentru a Se aduce ca jertfă pe

SineD(cf.DEvreiD2:16;D4:15;D5:5A6;D7:26;D9:11A24;DIoanD16:28;D11:42).D

În al doilea rând, Domnul Isus a îndeplinit toate cerințele speciA

fice ale oficiului de Preot. Astfel, El a mijlocit, în sensul general al cuvânA

tului (cf. Ioan 14:6; 1 Timotei 2:5), a oferit o jertfă ispășitoare (cf. Efeseni

5:2; Evrei 9:26; 10:12; 1 Ioan 2:2) și SAa prezentat în adevăratul Loc PreasA

fânt, pentru care Sfânta Sfintelor din Cortul Întâlnirii de pe pământ a fost


117

doar o imagine preînchipuitoare, și a adus trupul Său jertfit pentru

omenire, continuând să trăiască veșnic și mijlocind pentru omenire (cf.

EvreiD9:24;D7:25;DRomaniD8:34;D1DIoanD2:1).D

În al treilea rând, El a fost și jertfa propriuAzisă. Titlul Său caracA

teristic este „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).

Domnul a luat asupra Sa toate fărădelegile noastre și a fost făcut jertfă de

păcatDpentruDnoiD(cf.D2DCorinteniD5:21).2

Teologul american Archibald Alexander Hodge (1823A1886)

scoate în evidență menirea ceremonialului mozaic de a explica metoda

pe care urma să o aplice Domnul Isus pentru mântuirea credincioșilor

Săi. El a îndeplinit în mod esențial și cuprinzător ceea ce serviciile cerA

emoniale doar simbolizau. Acestea erau „umbra lucrurilor viitoare, dar

trupul este al lui Hristos” (Coloseni 2:17; cf. Evrei 8:5). Întreg Noul TestaA

ment și, în mod special, Epistola către Evrei reprezintă un comentariu

care arată că această afirmație este adevărată. Același lucru dovedește și

faptul că perdeaua din templu, element cheie al întregii rânduieli cerA

emoniale, „sAa rupt în două, de sus până jos” (Matei 27:51), în momentul

în care a fost adusă adevărata jertfă a lui Hristos. Instantaneu, datoria pe

care o aveau oamenii a fost anulată, pentru că polița respectivă a fost

plătită. Ispășirea a fost „săvârșită” și, astfel, sAa pus capăt întregului sisA

2. Archibald Alexander Hodge, Evangelical Theology: Lectures on Doctrine(Carlisle,DPA:DTheDBannerDofDTruthDTrust,D1976),D213A214.


118

tem simbolic provizoriu care o reprezenta. În consecință, curând după

aceea, templul de la Ierusalim a fost distrus și ceremonialul anterior a

devenitDpentruDtotdeaunaDimposibilDdeDpracticat.3D

Domnul Isus Hristos a acceptat să împlinească oficiul Preoției

desăvârșite, oferind și jertfa de Sine pe care a adusAo înaintea Tatălui,

acestea fiind infinit și în multe direcții superioare tuturor tipurilor finite

și create.4 Astfel, Pavel, arătând foarte clar că preoția lui Aaron este tipică

pentru Preoția lui Hristos, subliniază faptul că El a fost prea mare (și este

Preot permanent), pentru a putea fi considerat unul dintrAo serie de preA

oți care aparțin rânduielii aaronice. Dimpotrivă, Hristos SAa dovedit a fi

„Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” (Evrei 5:6), fără predeceA

sor sau succesor (cf. Evrei 7:3). Preoții aaronici sAau succedat întrAo serie

deDmaiDmulteDpersoane,DînDtimpDceDHristosDrămâneDPreotDînDveci.D

Toată lucrarea de mijlocire, preoțească, desfășurată după rânA

duiala sistemului mozaic, a fost împărțită între mai mulți preoți și leviți,

fiecare dintre ei îndeplinind partea care leAa fost încredințată și care nu

era separată, ci constituiau împreună un întreg coerent. Spre deosebire

3. Ibid.,D214A215.4. Pentru detalii referitoare la Preoţia lui Hristos, vezi şi articolul lui JamesOliver Buswell Jr., „Priest, Priesthood,” in The New International Dictionary of theBible, rev. ed. J. D. Douglas and gen. ed. Merrill C. Tenney (Grand Rapids, MI:ZondervanDPublishingDHouse,D1987),D819A821D(820A821).


119

de aceștia, Hristos a asumat singur exercitarea întregii lucrări aflate în

responsabilitatea oficiului de Preot. Această lucrare a fost împlinită de El

în beneficiul tuturor credincioșilor și pentru totdeauna. Așa cum a spus:

„SAaDisprăvit!”D(IoanD19:30).D

În timp ce fiecare dintre acei preoți era nedesăvârșit, din punct de

vedere moral, fiind curați doar ceremonial, Hristos a fost neprihănit în

modDabsolut.D

În timp ce fiecare dintre acei preoți era subordonat poruncilor

Legii, fiind necesar să dea dovadă individual de ascultare și să facă isA

pășire pentru sine, Hristos, care este Dumnezeu Însuși, aflat deasupra

tuturor responsabilităților Legii și, personal, independent de ele, are astA

fel puterea de a îndeplini o slujbă înlocuitoare desăvârșită, de bunăvoie,

șiDdeDaDluaDasupraDSaDoDpedeapsăDînDloculDaltora.D

Jertfa care era adusă în cadrul ceremonialului instituit nu avea

valoare în ea însăși, în timp ce jertfa de Sine a lui Hristos are o valoare

infinită. Animalul care era jertfit în ceremonialul mozaic suferea fără să

aibă posibilitatea să aleagă asta sau să fie conștient de partea care i se

dădea în drama Împărăției spirituale a lui Dumnezeu. În schimb, în

cazul lui Hristos, valoarea morală reală a lucrării Sale ispășitoare, din

cadrul oficiului de Preot, puterea ei de a îndrepta, de a remedia ofensa

pricinuită de păcat justiției și Legii lui Dumnezeu, nu au constat doar în


120

suferințele Sale, considerate în mod abstract, nici chiar în cantitatea sau

calitatea lor, ci în legătura lor cu atitudinea morală și faptele Persoanei

careDleDsuferea.D

Prin faptul că SAa așezat în locul păcătosului și a suferit pedeapsa

pe care o merita acesta, prin îndurarea agoniei de moarte a sufletului

Său, Hristos a dat satisfacție justiției lui Dumnezeu. El SAa supus Legii

care LAa condamnat în locul altuia. Crucea Sa nu a fost, asemenea iazului

de foc, o scenă a unei simple execuții capitale, ci, dimpotrivă, reprezintă

un și mai măreț și mai glorios Munte Sinai, pe care Legea morală

desăvârșită este afirmată și profund respectată. Este locul unde „bunăA

tatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută” (Psalmul

85:10). Se poate reține că dragostea și blândețea Tatălui este cauza, iar nu

efectulDmorțiiDjertfitoareDaDFiuluiD(cf.DIoanD3:16).D

Hristos, în Persoana Sa, a unit cele trei părți implicate în răstigA

nirea Sa: Dumnezeu, Cel insultat de păcatul omului, Preotul Mijlocitor,

precum și Jertfa înlocuitoare. El nu este doar o Persoană Divină care

oferă satisfacție altei Persoane Divine, ci natura Lui divină, care este, din

punct de vedere numeric, una cu natura Tatălui, cere deopotrivă și oferă

satisfacție. Îndurătorul Dumnezeu, datorită infinitei Sale compasiuni,

asumă și aplică asupra Lui Însuși, în propria natură umană, pedeapsa în

locul păcătosului. Întreaga Dumnezeire, Sfânta Trinitate, este revelată în

acest act al răscumpărării omului. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au arătat


121

aceeași sfințenie care nu tolerează păcatul, dar și o dragoste comună,

care nu a evitat jertfirea, întrucât aveau în vedere salvarea de la disA

trugereDaDpreaiubituluiDom.5

Oficiul de Preot, al doilea dintre cele trei oficii majore ale lucrării

lui Hristos, reprezintă un subiect care este analizat cu atenție deosebită

în Vechiul Testament. Sfânta Scriptură face o distincție importantă între

oficiile de profet și, respectiv, de preot. Ambele sunt stabilite de DumA

nezeu: „Domnul, Dumnezeul tău, îți va ridica din mijlocul tău”

(Deuteronom 18:15) și „Nimeni nuAși ia cinstea aceasta singur, ci o ia

dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron” (Evrei 5:4). În acest

sens, teologul Louis Berkhof (1873A1957) sesizează faptul că, în timp ce

oficiul profetului era de aAL reprezenta pe Dumnezeu înaintea oameA

nilor, aducânduAle un mesaj din partea Lui, prin care le făcea cunoscută

voia Sa și devenea astfel un învățător religios, oficiul preotului preA

supunea ca acesta să se prezinte înaintea lui Dumnezeu, ca reprezentant

al oamenilor. Chiar dacă, la începuturile exercitării acestui oficiu, preotul

îndeplinea și rolul de învățător, totuși învățătura lui era diferită de cea a

profetului. În timp ce profetul sublinia îndatoririle morale și spirituale,

responsabilitățile și privilegiile pe care trebuia să le asume poporul,

preotul accentua obiceiurile rituale implicate întrAo apropiere potrivită

față de Dumnezeu. Preotul chiar putea binecuvânta poporul în Numele

5. A.DA.DHodge,:Evangelical:Theology,D215A216.


122

lui Dumnezeu, după cum arată practica marelui preot Aaron: „Aaron șiA

aDridicatDmâinileDspreDpoporDșiDlAaDbinecuvântat”D(LeviticD9:22).6

Omul, creat după asemănarea lui Dumnezeu, deși este o ființă

vulnerabilă, totuși a fost înzestrat de Creator cu posibilitatea de a avea la

dispoziție puteri deosebite, cu potențial de a atinge destine înalte și, prin

urmare, cu responsabilitatea de a da socoteală pentru faptele sale și de a

dobândi un caracter conform cu legea desăvârșirii morale absolute,

ajungând să fie răsplătit de Dumnezeu cu binecuvântarea Lui, care este

viața, sau să fie expus blestemului lui Dumnezeu, care este moartea. Din

nefericire, omul a încălcat toate condițiile care iAar fi asigurat o mărturie

acceptată de Creator și, datorită acestui păcat, sAa situat sub

condamnarea legii neschimbătoare care guvernează întreg universul

moral. Judecata aplicată în baza acestei legi a fost executată imediat și

complet asupra rasei umane existente la acel moment. Rușinat, conștient

de pângărirea și de goliciunea lui, temător, conștient de vinovăția și înA

străinarea lui de Dumnezeu, omul a fost îndepărtat din Eden, pentru a

începe să se lupte cu forțele oarbe ale naturii și să trăiască sub privirea

dezaprobatoare a lui Dumnezeu. Astfel, lAau cuprins durerea și moartea

și, pe cât de mult a rătăcit deAa lungul continentelor și al veacurilor, pe

atât sAa depărtat de Dumnezeu, devenind mai corupt în natura lui și mai

6. Louis Berkhof, Systematic Theology, 4th ed. (Grand Rapids, MI: Eerdmans,1986),D361.


123

fără speranță în situația sa. În toată această perioadă, Duhul Sfânt SAa

luptat cu oamenii și, sub inspirația Sa, aceștia au ales pe cei mai buni și

mai înțelepți dintre ei, trimițânduAi înaintea lui Dumnezeu în calitate de

preoți, cu daruri și cu sângele jertfelor ispășitoare, pentru a vedea dacă

nu cumva justiția lui Dumnezeu ar putea să fie satisfăcută și, astfel, mâA

nia Lui să fie potolită. Toate aceste ceremonii de mijlocire și ispășire au

fost așezate împreună întrAun sistem stabilit de Dumnezeu la Cortul ÎnA

tâlnirii, unde toate lucrurile au fost făcute după modelul care îi fusese

prezentat lui Moise de către Dumnezeu. Ca atare, toți membrii omenirii,

din punct de vedere judiciar, au fost excluși de la bunăvoința și prezența

lui Dumnezeu. Totuși, Dumnezeu, în harul Său, a intenționat săAi răsA

cumpere și săAi restaureze pe oameni la o viață de unire cu Sine, în unele

condiții. Astfel, El iAa ales pe israeliți dintre toate națiunile pământului și

iAa făcut, în numele tuturor, o națiune preoțească, pentru aAi reprezenta

pe toți înaintea lui Dumnezeu și, în cele din urmă, pentru a fi instrumenA

tul împăcării și al restaurării tuturor. Din mijlocul națiunii de preoți,

Dumnezeu a ales seminția lui Levi pentru a fi seminția preoțească și

pentru a reprezenta întreaga națiune înaintea lui Dumnezeu, dar și penA

tru a acționa ca instrument al părtășiei ei cu Dumnezeu. Din interiorul

seminției lui Levi, Creatorul a ales familia lui Aaron, prin descendenții

căruia, în generații succesive, să fie asigurat, în sensul cel mai strict, ordA

inul preoțesc. Din această familie de preoți, cel care avea dreptul de înA


124

tâiAnăscut a devenit cel dintâi mare preot, în care întreaga clasă de preoți

și, prin ei, întreaga seminție și națiune și, prin acestea, toate familiile

pământului sunt cuprinse ceremonial. Acel mare preot, fiind preotul

suprem, a devenit cel mai potrivit tip al lui Hristos, îndreptățit să exeA

cute, prin propria sa persoană, orice parte a slujbei caracteristice.7 Marele

preot era cel al cărui oficiu includea și înlocuia oficiul tuturor celorlalți

preoți. El reprezenta întregul popor, pe toți cei aleși, purtând numele

tuturor semințiilor înscrise pe umerii și pe pieptul lui. Ceea ce făcea el se

consideraDaDfiDfăcutDdeDtoți,DprinDel.8D

Charles Hodge (1797A1878), unul dintre cei mai mari teologi și coA

mentatori ai Bibliei din istoria Statelor Unite ale Americii, consideră că

sensul termenului preot și natura oficiului de preot trebuie determinate

prin luarea în considerare a exemplelor de folosire generală, a afirmațiA

ilor speciale consemnate în Sfintele Scripturi, precum și a naturii funcțiuA

nilor specifice ale oficiului.9 Ținând cont de aceste izvoare de docuA

mentare, se poate observa că preotul era persoana stabilită să acționeze

la momentul potrivit, în numele altor oameni, în lucruri care aparțin lui

Dumnezeu.D

7. A.DA.DHodge,:Evangelical:Theology,D209A210.8. Ibid.,D212.9. Charles Hodge, Systematic Theology, Vol. II (Grand Rapids, MI: Eerdmans,1977),D464.


125

Teologul american James Montgomery Boice (1938A2000) este de

părere că justificarea stabilirii oficiului de preot a fost determinată de

faptul că oamenii, căzuți în păcat, nu mai aveau acces liber la DumA

nezeu.10 Poporului nuAi era îngăduit să se apropie de Dumnezeu. Doar

marele preot putea să intre în Sfânta Sfintelor, și nu oricum, ci cu sângele

jertfelor, pe care îl aducea atât pentru sine, cât și pentru păcatele poporuA

lui. El avea privilegiul special de a se apropia astfel de Dumnezeu,

căruia Îi vorbea și în fața căruia aducea jertfe pentru ispășirea păcatelor,

mijlocind pentru cei care le comiteau. Prin urmare, preotul, prin natura

oficiului său, este un mijlocitor, care urmărește ispășirea păcatelor și

acționează astfel pentru realizarea împăcării oamenilor cu Creatorul.

Toate aceste acțiuni au avut deopotrivă caracter simbolic, precum și

tipologic. Pe de altă parte, oficiul preotului consta în asigurarea reconA

cilierii poporului cu Dumnezeu, doar atât timp cât preotul era privit ca

reprezentând jertfa reală a lui Hristos, ca obiect al credinței și temei al

încrederii.11

10. Cf. James Montgomery Boice, Fundamente ale credinţei creştine (Oradea:EdituraDInstitutuluiDBiblicD„Emanuel”DdinDOradea,D2000),D286.11. Ch.DHodge,:Systematic:Theology,DVol.DII,D464A465.


126

Înțelesul termenului preot și natura oficiului cunoscut în Vechiul

Testament determină sensul în care Hristos împlinește cu adevărat oficiA

ulDdeDPreot.12D

Teologul american William Greenough Thayer Shedd

(1820A1894), unul dintre cei mai mari teologi sistematici ai Bisericii PresA

biteriene Americane, în cartea sa Dogmatic Theology, observă că preoții

Vechiului Testament erau doar tipuri ale lui Hristos și nicidecum agenții

sau delegații Săi.13 Ceea ce reprezentau din punct de vedere simbolic

preoții după rânduiala lui Aaron, Hristos avea să fie cu adevărat. Tot

ceea ce săvârșeau acei preoți, din punct de vedere tipologic, în cadrul

oficiului și al slujirilor aferente, Hristos a împlinit în Sine. Ei erau umbra

lucrurilor viitoare, în timp ce Hristos avea să fie substanța acestora. În

timp ce ei învățau poporul cum trebuia îndepărtat păcatul, Hristos avea

săAl îndepărteze prin jertfa Sa ispășitoare. Prin urmare, se poate constata

că Hristos îndeplinește oficiul de Preot în sensul termenului folosit în

VechiulDTestament.D

Teologul baptist american, Lewis Sperry Chafer (1871A1952),

fondator și primul rector al Dallas Theological Seminary, membru

fondator influent al dispensaționalismului creștin modern, în volumul

12. Ibid.,D465.13. William G. T. Shedd, Dogmatic Theology, Vol. II (Grand Rapids, MI:ZondervanDPublishingDHouse,D1974),D374.D


127

IV al lucrării sale Systematic Theology, remarcă faptul că prefigurările ofiA

ciului de Preot al lui Hristos, care avea să vină pe pământ ca RăsA

cumpărător, se găsesc în Vechiul Testament mai mult în tipuri decât în

profeție. Astfel, pot fi identificate în mod special două tipuri, și anume,

acela al lui Aaron: „Apropie de tine pe fratele tău Aaron și pe fiii săi, și

iaAi dintre copiii lui Israel și puneAi deoparte în slujba Mea ca preoți: pe

Aaron și pe fiii lui Aaron” (Exod 28:1), precum și, mai ales, al lui MelA

hisedec: „Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine și vin: el era

preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt” (Geneza 14:18). În ceea ce

privește tipul reprezentat de Aaron, Hristos lAa împlinit numai în sensul

de a aduce o jertfă. El „SAa adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui DumA

nezeu” (Evrei 9:14). În privința tipului reprezentat de Melhisedec,

Hristos este înfățișat ca ÎmpăratAPreot, care rămâne în veac. Profeția

referitoare la preoția lui Hristos este legată de acel tip care a fost anticiA

patDînDMelhisedec.14D

14. Lewis Sperry Chafer, Systematic Theology, Vol. IV, EcclesiologySEschatology(Dallas, TX: Dallas Seminary Press, 1974), 300. Pentru Melhisedec, vezi şiarticolul lui Gareth Lee Cockerill, „Melchizedek”, in Beacon Dictionary ofTheology, ed. Richard Shelley Taylor, J. Kenneth Grider and Willard H. Taylor(Kansas City, MO: Beacon Hill Press of Kansas City, 1983), 333A334, articolul luiD. C. Alisson Jr., „Melchizedek”, in Dictionary of the Later New Testament and ItsDevelopments, ed. Ralph P. Martin and Peter H. Davids (Downers Grove, IL:InterVarsity Press / Leicester, England: InterAVarsity Press, 1997), 729A731, iarpentru Melhisedec şi Hristos, vezi şi articolul lui D. G. Peterson, „Melchizedek”,in New Dictionary of Biblical Theology, ed. Desmond T. Alexander and Brian S.


128

Teologul american Gerald W. McCulloh (1942A2008) sesizează

faptul că oficiul de preot a fost asociat cu oficiul de împărat al lui MelA

hisedec (cf. Geneza 14:18A20). În Sfânta Scriptură, acel eveniment sAa proA

dus tocmai la începutul desfășurării istoriei patriarhilor și, astfel, efectul

realizat era de a sugera un prototip pentru cazurile ulterioare. Scurta

menționare a lui Melhisedec, care a inclus și descrierea primirii zeciuielii

și binecuvântarea pâinii și a vinului în Numele lui Dumnezeu cel

Preaînalt, a slujit la introducerea temei, după care nu sAa mai vorbit pe

larg despre preoția lui. Ulterior, în cărțile Exodul (29:7; 30:30 ; 40:13) și

Leviticul (8 și 16), este introdusă ungerea preoților, care este atribuită lui

Moise. Acesta trebuia săAi supună pe Aaron și pe fiii lui ceremonialului

de stabilire a unei preoții și a succesiunii acesteia. Mai târziu, oficiul de

mare preot a fost asociat cu templul din Ierusalim, care era considerat ca

fiind centrul cultului oficial, și a continuat deAa lungul istoriei lui Israel,

pânăDînDsecolulDIDd.H.15

Raymond Abba, în articolul său „Priests and Levites”, publicat în

Interpreter’s Dictionary of the Bible, este de părere că înțelegerea preoției în

Israel, asociată cu tradiția lui Moise și Aaron, în care preoția legitimă este

Rosner (Downers Grove, IL: InterVarsity Press / Leicester, England: InterAVarsityDPress,D2000),D658A660.D15. Gerald W. McCulloh, Christ’s Person and LifeSWork in the Theology of AlbrechtRitschl with Special A#ention to Munus Triplex (Lanham, MD: University Press ofAmerica,D1990),D93.


129

identificată cu succesiunea începută de la Aaron, este completată de exisA

tența unei tradiții a funcțiunilor preoției, care era împlinită de către caA

pul familiei. De asemenea, înțelegerea preoției în Israel este aprofundată,

dacă se ține seama de identificarea acestui popor ca fiind o națiune de

preoți, de la care binecuvântarea va fi extinsă către popoarele lumii: „Îmi

veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt” (Exod 19:6; cf. Levitic

11:44, Numeri 15:40).16 Continuând să analizeze tradițiile preoților și ale

leviților, Raymond Abba găsește capul de familie funcționând ca preot,

judecător, profet și conducător, după caz, și trage concluzia că istoria

monarhiei și construirea Templului descoperă o preocupare crescândă

pentru autoritatea preoției levitice și pentru identificarea ei cu familiile

lui Dan, Eli și Țadoc.17 Privind mai departe în istoria poporului Israel,

profesorul Massey Hamilton Shepherd Jr. (1913A1990), în articolul său

„Priests in the New Testament”, publicat în Interpreter’s Dictionary of the

Bible, observă că, după revenirea din robie, marele preot al lui Israel

funcționează ca lider al poporului, Israel fiind ca o națiune religioasă în

care împăratul este redus la o poziție de vasalitate, controlat fiind de

națiuni mai puternice, care se închină altor zeități. Prin urmare, restauA

rarea lui Israel ca națiune sAa dorit a fi în termenii unei restaurări reliA

16. Raymond Abba, „Priests and Levites,” in Interpreter’s Dictionary of the Bible,Vol.DIII,Ded.DGeorgeDArthurDBuBrickD(NewDYork:DAbingdon,D1962),D876A889.17. Ibid.,D881.


130

gioase și naționale. Acest motiv, al unei națiuni de preoți, este înțeles

tipologic de către comunitatea creștină, în sensul dat în Exodul 19:6 și

Isaia 61:6, aceasta identificânduAse cu o preoție sfântă: „Și voi, ca niște

pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă și

să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

[...] Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam

sfânt”D(1DPetruD2:5,D9;Dcf.DApocalipsaD1:6;D5:10DșiD20:6).18

O referire clară în Vechiul Testament la MesiaAHristos care avea

să asume oficiul de Preot este sesizată de Lewis S. Chafer, în Psalmul

110: „Domnul a jurat, și nuAI va părea rău: «Tu ești preot în veac, în felul

luiDMelhisedec»”D(PsalmulD110:4,Dcf.DEvreiD5:6).19D

Profesorul american de Vechiul Testament, Bruce Kenneth

Waltke (1930A), remarcă, în cartea sa An Old Testament Theology: an exegetS

ical, canonical, and thematic approach, faptul că Însuși Hristos și ucenicii Săi

au citat Psalmul 110 mai mult decât oricare alt text din Vechiul TestaA

ment (cf. Matei 22:41A44; Marcu 12:35A37; Luca 20:41A44; Fapte 2:34A36; 1

Corinteni 15:24A25; Efeseni 1:20A22; Evrei 1:13; 10:12A13). În acest psalm,

David, cel mai mare dintre împărații lui Israel, se adresează Fiului său,

Hristos, ca Domnului și Stăpânului său: „Domnul a zis Domnului meu:

18. Massey H. Shepherd Jr., „Priests in the New Testament,” in Interpreter’sDictionary:of:the:Bible,DVol.DIII,Ded.DBuBrick,D889A891.19. Chafer,DSystematic:Theology,DVol.DIV,D300.


131

«Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele

Tale». Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale,

zicând: «Stăpânește în mijlocul vrăjmașilor Tăi!»” (Psalmul 110:1A2).

Iahve Însuși confirmă că Domnul lui David aparține rânduielii lui MelA

hisedec, care, spre deosebire de Aaron, este ÎmpăratAPreot. Prin urmare,

Mesia îi este superior celui mai mare împărat și, astfel, separarea care exA

ista între oficiul de preot, după rânduiala lui Aaron, și oficiul de împărat,

după descendența lui David, a fost înlăturată de către Unsul, care a unit

înDSineDÎnsușiDceleDdouăDoficii.20

Cartea profetului Zaharia oferă o altă referire vechiAtestamentară

la oficiul de Preot pe care avea săAl asume Hristos după întrupare: „Da,

El va zidi Templul Domnului, […], va fi preot pe scaunul Lui de domA

nie”D(ZahariaD6:13).D

20. Bruce K. Waltke, An Old Testament Theology: an exegetical, canonical, andthematic approach (Grand Rapids, MI: Zondervan, 2007), 136. Bruce Kenneth

WaltkeDesteDunDprofesorDreformatDevanghelicDdeDVechiulDTestamentDşiDebraică.DD


132

ConcluzieSe poate constata că, în Vechiul Testament, preoția, în general, și

marele preot, în special, au prefigurat în mod evident un Mesia

preoțesc.21DDDD

În Vechiul Testament se poate observa cu claritate că sursa puterii

profeților, a preoților și a împăraților israeliți era Dumnezeu Însuși. ConA

vergența acestor oficii a fost asociată cu tronul lui David. Când Israel era

surprins în mijlocul necazurilor, se năștea speranța prin așteptarea

apariției acestor oficii, ca semn al înnoirii prezenței lui Dumnezeu lângă

poporul Său. Exemplele reprezentate de Avraam, Melhisedec, Moise și

Aaron, David și Samuel, au arătat, împreună, că oficiile de profet, preot

și împărat erau simboluri ale Slujitorului lui Iahve, care avea să fie deA

scoperit la vremea potrivită, conform planului divin, în Persoana DomA

nului Isus Hristos. Prin urmare, întreg Vechiul Testament este străbătut,

ca de un fir roșu, de această hotărâre a lui DumnezeuATatăl de aAL trimite

pe Fiul Său Preaiubit pe pământ, la timpul potrivit și hotărât din veșniA

cie, pentru ca, prin întrupare, să Se ofere pe Sine ca jertfă desăvârșită de

ispășire și de răscumpărare pentru întreaga omenire căzută în păcat.

Jertfa Domnului Isus a fost completă și finală, irepetabilă: „Şi tocmai un

astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de

21. Berkhof,DSystematic:Theology,D361A362.


133

păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, care nAare nevoie, ca ceilalţi mari

preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi penA

tru păcatele norodului, căci lucrul acesta lAa făcut o dată pentru totdeauA

na,DcândDSAaDadusDjertfăDpeDSineDînsuşi”D(EvreiD7:26A27).

În timp ce preoții Vechiului Testament aduceau jertfe, intrând în

prezența lui Dumnezeu periodic, ca reprezentanți ai poporului, Hristos,

prin oficiul de Mare Preot desăvârșit al omenirii, îi apropie pe credinA

cioși permanent în prezența lui Dumnezeu: „Căci Hristos nAa intrat întrA

un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratuA

lui locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum,

pentruDnoi,DînainteaDluiDDumnezeu”D(EvreiD9:24).

Tot așa cum preoții Vechiului Testament aveau și funcția de a se

ruga pentru popor, Domnul Isus Hristos împlinește și funcția aceasta,

mijlocind pentru răscumpărații Săi în Cer, înaintea Tatălui: „De aceea şi

poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu

prinDEl,DpentruDcăDtrăieşteDpururiDcaDsăDmijloceascăDpentruDei”D(EvreiD7:25).


134

Bibliografie

Abba, Raymond. „Priests and Levites.” In Interpreter’s Dictionary of the

Bible, edited by George Arthur BuBrick, Vol. III, New York: Abingdon

Press,D1962,D876A889.

Berkhof, Louis. Systematic Theology. 4th ed. Grand Rapids, MI: Eerdmans,

1986.

Boice, James Montgomery. Fundamente ale credinţei creştine. Oradea: EdiA

turaDInstitutuluiDBiblicD„Emanuel”DdinDOradea,D2000.

Chafer, Lewis Sperry. Systematic Theology, vol. IV, EcclesiologySEschatolS

ogy.DDallas,DTX:DDallasDSeminaryDPress,D1974.

Dragoman, Gheorghe. “Prefigurări vechiAtestamentare ale oficiului de

Profet al lui Hristos.” În Jurnal Teologic, Vol. 13, Nr. 2 / 2014. București:

EdituraDUniversitară,D181A202.

Hodge, Archibald Alexander. Evangelical Theology: Lectures on Doctrine.

Carlisle,DPA:DTheDBannerDofDTruthDTrust,D1976.

Hodge, Charles. Systematic Theology, Vol. II. Grand Rapids, MI: EerdA

mans,D1977.


135

McCulloh, Gerald W. Christ’s Person and LifeSWork in the Theology of AlS

brecht Ritschl with Special A#ention to Munus Triplex. Lanham, MD: UniA

versityDPressDofDAmerica,D1990.

Shedd, William G. T. Dogmatic Theology, Vol. II. Grand Rapids, MI: ZonA

dervanDPublishingDHouse,D1974.

Shepherd Jr., Massey H. „Priests in the New Testament.” In Interpreter’s

Dictionary of the Bible, Vol. III, edited by George Arthur BuBrick. New

York:DAbingdonDPress,D1962,D889A891.

Waltke, Bruce K. An Old Testament Theology: an exegetical, canonical, and

thematic:approach.DGrandDRapids,DMI:DZondervan,D2007.


136

preﬁgurări%vechijtestamentare%ale%oﬁciului%de...

Documents