Poporanismul si taranismul

Taranismul:

Curent de idei (sociologice şi economice) şi doctrină politică de partid dezvoltate în perioada dintre cele două războaie mondiale de personalităţi ca V. Madgearu, C. Stere, M. Ralea, M. Manoilescu, N. Cornăţeanu, I. Mihalache, Gh. Zâne, Ernest Ene şi, în anumite privinţe, C. Rădulescu-Motru. Teza fundamentală a sociologiei ţărăniste (de provenienţă poporanistă) este că evoluţia societăţilor cu mediu social pregnant agrar-ţărănesc urmează o cale proprie, necapitalistă, bazată pe forme de organizare economică de tip familial, care nu utilizează forţa de muncă salariată şi căreia îi corespunde o psihologie şi o concepţie specifică despre profit, salariu, rentă.

Un concept central al sociologiei ţărăniste este „proprietatea de muncă" a gospodăriilor familiale ţărăneşti, definită prin atribute că: trăinicie, rezistenţă, stabilitate şi rentabilitate. Creditul, cooperaţia şi şcoala sînt considerate de sociologii ţărănişti ca factori esenţiali ai intensificării producţiei agricole ţărăneşti, aceasta din urmă fiind condiţia necesară a creării unei industrii naţionale cu adevărat creatoare. Aducînd corecţii viziunii poporaniste asupra ocolirii capitalismului, V. Madgearu examina influenţa exercitată de dezvoltarea capitalismului asupra clasei ţărăneşti în funcţie de regimul agrar neoiobag şi de structura generală economică.

Alte contribuţii sociologice ale acestui curent pot fi menţionate următoarele: ideea interdependenţei între suprapopulaţia agricolă relativă, densitatea rurală, nivelul de trai al gospodăriilor ţărăneşti şi structura socială a ţării; teoria societăţii ţărăneşti active, creatoare din punct de vedere istoric, aflată la antipodul altor puncte de vedere (socialiste, liberale) careconsiderau masele ţărăneşti inerte, pasive, conservatoare; ideea că modelul culturii popoarelor agricole se diferenţiază de modelul culturii popoarelor cu oraşe mari.

Poporanismul:

Ideologie tradiţională românească, întemeiată în 1890 de avocatul şi jurnalistul Constantin Stere, în spiritul curentelor tradiţionaliste care au debutat cu Junimismul anilor 1860 şi Sămănătorismul lui Nicolae Iorga. Stere a construit o ideologie în jurul conceptului de unicitate a civilizaţiei rurale româneşti, pe care o exaltă ca fiind autentică, organică, în opoziţie cu civilizaţia urbană considerată a fi străină de realitatea românească, fiind o civilizaţie de import, deci inorganică. Stere argumentează că singura formă socială şi politică viabilă în România sfârşitului de secol XIX nu putea fi decât viaţa rurală, în care ţăranul şi satul tradiţional trebuiau să fie actorii principali ai dezvoltării. De fapt, Constantin Stere s-a inspirat din doctrina curentului narodnicismului rusesc. Din cauza unor divergenţe doctrinare, Constantin Stere şi Constantin Dobrogeanu Gherea s-au despărţit. Primul a format Partidul Social Democrat al Muncitorilor, care a fuzionat cu Partidul Naţional Liberal, în timp ce al doilea s-a apropiat de marxism.

Gruparea s-a constituit în jurul revistei Viaţa românească, apărută la 1 martie 1906, la Iaşi, sub conducerea lui Constantin Stere şi Paul Bujor. Adevăratul redactor şi animator al revistei a fost însă Garabet Ibrăileanu.

Etape:

a) 1906 – 1908: subintitulată „Revistă literară şi ştiinţifică”, publicaţia apare sub conducerea lui Constantin Stere şi Paul Bujor, avîndu-i colaboratori pe Dimitrie Anghel, Ştefan Octavian Iosif, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Gala Galaction, Jean Bart;

b) 1909 – 1916: director al revistei este Garabet Ibrăileanu, care-i imprimă trăsături ale propriei personalităţi: fineţe intelectuală, spirit combativ, capacitate de sinteză.

Trasaturi:

Revista se dorea oglinda vieţii literare româneşti, o nouă Dacia literară, căreia i-a preluat şi dus mai departe tradiţiile. Ea a impus valori noi, remarcabile, amintind prin rezultate de epoca de aur a Convorbirilor literare. S-a bucurat de colaborarea celor mai talentaţi scriitori, dobîndind un prestigiu imens.

Principalele trăsături au fost:

a) promovarea „culturii naţionale”: în primul număr al revistei apare articolul Către cititori, nesemnat, care prezintă idealul grupării – „munca pe cîmpul culturii naţionale”, în ideea că românii trebuie să contribuie la cultura universală prin specificul naţional şi nu prin imitarea modelelor străine;

b) emanciparea ţărănimii prin cultură: din sentimentul datoriei faţă de popor se naşte ideea ridicării acestuia, pornindu-se de la o viziune fără romantism;

c) dezaprobarea falsei înfrumuseţări a vieţii: au combătut idilismul şi paseismul;

d) atitudinea realist-critică: observarea necruţătoare şi indiferentă a vieţii se împleteşte cu compasiunea faţă de lumea chinuită à satului, aplecarea cu înţelegere asupra realităţii rurale, asupra suferinţei maselor ţărăneşti;

e) cultivarea democratismului: poporul se confundă cu clasa lui cea mai numeroasă, ţărănimea. Constantin Stere pune accent pe ideea datoriei păturii culte faţă de popor, căreia trebuie să-i soluţioneze problemele.