Introducere.

Organul de simţ al văzului este ochiul. Ochiul este un “instrument” optic ce formează imagini reale. Pentru a putea examina pertinent alte instrumente optice, se cuvine sa stim modul in care functioneaza si cum este alcatuit ochiul. Vederea este din multe puncte de vedere cel mai important simţ al nostru.În societatea modernă tot mai multe informaţii sunt recepţionate prin intermediul ochilor. Cea mai mare parte a informaţiilor din mediul exterior este recepţionată prin văz. Vederea are un rol esenţial în adaptarea la mediu,orientarea spaţială, în menţinerea echilibrului şi în activităţile specific umane.

Structura analizatorului vizual

 Segmentul periferic este un organ pereche format din globul ocular şi organele anexe globului ocular; el este aşezat în orbita şi are o formă mai mult sau mai puţin sferică, puţin turtit de sus în jos (diametrul vertical este de cca 23 mm, iar cel antero-posterior este de 25 mm) acesta fiind numit şi axul anatomic al ochiului, poate avea variaţii mai mici sau mai mari şi poate influenţa funcţionarea ochiului.

Peretele globului ocular este format din trei tunici concentrice: externă, medie şi internă – şi din medii refrigerente.  Tunica externă este formată din sclerotica şi cornee. Sclerotica se afla posterior iar corneea anterior.

1

Corneea → membrana transparentă a ochiului, ce are doar 0,5 de mm grosime la centru şi 1 mm la joncţiunea cu sclerotica ( albul ochiului ).Se află în partea anterioară, nu are vase de sânge, este transparentă şi este mai puţin întinsă faţă de sclerotica (1/6 din tunica fibroasă). Conţine numeroase fibre nervoase. Intră în sistemul optic al ochiului. Corneea are principalul rol optic de a permite patrunderea radiatiilor luminoase şi, prin puterea ei de refracţie de 40 de dioptrii, de a devia traiectoria luminii, pentru a ajunge la retină.

Sclerotica → membrana externa, numită sclerotica, de culoare albă sidefie, fibroasă şi rezistentă, inextensibilă la adult, dar uşor extensibilă în prima copilarie. Se mai numeştealbul ochiului. Rolul fiziologic al scleroticei este de a proteja celelalte componente oculare.

 Tunica medie (uveea) este situată înăuntrul tunicii externe, fibroase şi prezintă trei segmente care, dinspre posterior spre anterior, sunt: coroida, corpul ciliar şi irisul.

Coroida ( uveea posterioară ) se afla posterior şi prezintă un orificiu prin care iese nervul optic şi care corespunde orificiului sclerei. Este asemuita cu un burete vascular, deoarece contine aproape în totalitate numai vase de di-ferite marimi, care au rolul de a hrani retina si celelalte componente oculare.

Corpul ciliar continuă coroida anterior şi este format din procesele ciliare şi muşchiul ciliar. Procesele ciliare sunt alcătuite din aglomerări capilare şi secretă umoarea apoasă.

Irisul este situat în faţa anterioară a cristalinului, are rolul de diafragmă la nivelul ochiului. Irisul reglează cantitatea de lumină care ajunge la retina.Central, irisul are un orificiu numit pupila. Pupila îsi poate micşora sau mări diametrul în raport cu lumina din mediul exterior, având în mod reflex rolul de a doza cantitatea de lumina ce patrunde în interiorul ochiului până la retină.Tunica internă este reprezentată de retină. În retină se găsesc celule fotosensibile, care receptează undele luminoase şi le transformă în influx nervos. La acest nivel se face transformarea radiaţiei luminoase în energie electrică, care transmite mesajul vizual la scoarţa cerebral.

Conurile şi bastonasele sunt neuronii cei mai importanţi, care conţin substanţele fotosensibile şi anume iodopsina şi rodopsina, substanţe care au în compozitia lor ca element esential vitamina A. Conurile sunt aşezate în centrul fundului de ochi în zona numita macula optica ( pata optică ).

Există două tipuri de celule cu rol de recepţie la nivelul retinei:

2

– celule cu bastonaşe – sunt celule nervoase modificate, în număr de aproximativ 125 milioane, sunt mai numeroase la periferia retinei optice şi sunt adaptate pentru vederea nocturnă, în lumina slabă;– celule cu conuri – sunt celule nervoase modificate, în număr de 6 – 7 milioane şi sunt adaptate pentru vederea diurnă, în lumină intensă, colorată.Mediile refrigerente sunt reprezentate de: corneea transparentă, umoarea apoasă, cristalinul şi corpul vitros.  Aceste medii au rolul de a refracta razele de lumină.Cuantele de lumină pătrund în ochi prin mediile transparente şi refringente, cum sunt corneea, umoarea apoasă, cristalinul şi corpul vitros.Ajunse la conuri şi bastonaşe, determina un microbombardament, deoarece au masa şi viteză, rupând molecula de substanţă fotosensibilă (iodopsina şi rodopsina). Are loc o transformare fotofizicochimica, ce se face prin rezonanţă paramagnetică şi electronii sunt aruncaţi pe orbite externe, determinând o diferenţă de potenţial.Această diferenţă de potenţial se transmite prin ceilalţi neuroni (celule bipolare şi ganglionare), prin nervii optici şi căile optice până la scoarţa cerebrală, unde se formează imaginea prin mecanism psihic. Această proprietate piezoelectronica a neuronilor retinieni da posibilitatea transformării luminii în energie electrică, care duce mesajul vizual la scoarţa cerebrală.Deci imaginea vizuală, asa cum înfatişeaza tot ce fixam din mediul extern, este completă şi se formează într-o etapă optică (mediile transparente şi refringente), una fiziologică (mecanismele petrecute în neuronii retinieni) si o etapă psihică (interpretarea mesajului în scoarţa cerebrală).Componenta optică oculară, formată din corneea transparentă, situată în polul anterior al globului ocular şi refringenta cu o putere de 40 de dioptrii, poate să dirijeze razele luminoase sosite la ea. Umoarea apoasă care este numai transparentă, se afla în spatele corneei, în aşa numita camera anterioară a ochiului, care din punct de vedere optic nu are decât să conducă razele luminoase.Un element foarte important este lentila cristaliana convexă, transparenta şi refringenta de 20 de dioptrii.Aceasta lentilă este legată prin fibre foarte fine (zonula Zinn) de muşchii ciliari. Cristalinul este situat în spatele irisului şi are posibilitatea prin contracţia reflexă a muşchiului ciliar fie să-şi crească refrigenta (se bombează) permiţând vederea de aproape, fie să-şi scadă refringenta (se turteşte), permiţând vederea la distanţă. Această proprietate esteacomodaţia vizuală, care ne permite să vedem clar de la orice distantă privim.În spatele cristalinului şi deci în restul conţinutului ocular se afla corpul vitros (umoarea sticloasă) element transparent, graţie unui edificiu chimic colagenic cu o

3

structură foarte fină, lipsită de orice alt element structural şi mai ales de vase. Rolul corpului vitros este de a permite razelor să ajungă la neuronii retinieni.

Anexele ochiuluiSunt ogranele de mişcare şi cele de protecţie.Organele de mişcare sau muşchii globului ocular sunt în număr de şase: muşchiul drept superior, drept inferior, drept intern, drept extern, muşchiul oblic mare şi oblic mic.Organele de protecţie sunt prezentate în rândurile de mai jos. 1. Sprâncenele → forma unor proeminente arcuite şi rotunjite, acoperite de peri. Rol de a opri scurgerea transpiraţiei în ochi. 2. Pleoapele → după naştere, pleoapele se prezintă sub forma unor pliuri musculocutanate situate la baza orbitei; cel mai important rol al pleoapelor este acela de a proteja globul ocular. Pleoapele prezintă următoarele elemente anatomice – o fată anterioară (acoperită cu piele) şi o fată posterioara (tapetata de membrana conjunctivală); o margine orbitara, şi o margine liberă; precum şi, două extremităţi – una internă şi una externă. Pielea ce acoperă faţa anterioară a pleoapei

4

este foarte fină – cel mai subţire tegument din întregul organism; de asemenea, ea este elastică şi deosebit de mobilă; în grosimea sa, tegumentul fetei anterioare conţine glande sebacee şi glande sudoripare mici.

  3. Conjunctiva → membrană cu rol de protecţie, care acoperă faţa anterioară a sclerei şi fetele posterioare ale celor două pleoape. Conjunctiva este subţire, netedă şi transparentă; ea are capacitatea de a forma anumite secreţii care vor lubrefia suprafaţa corneei. La nivelul globului ocular, conjunctiva are rol de protecţie (protejează împotriva infecţiilor bacteriene) – rol îndeplinit cu ajutorul enzimelor elaborate, al mucusului, dar şi al florei saprofite de la acest nivel; rol de apărare – cu implicaţii în apariţia reacţiilor alergice de contact; rol în formarea şi menţinerea peliculei lacrimale.  4. Aparatul lacrimal→ totalitate a organelor care secretă şi excreta lacrimile şi pelicula lacrimală.  Cuprinde:– glanda lacrimală →  care este situată în spatele marginii superioare a orbitei, la unghiul extern, şi asigură secreţia lacrimală reflexă ( lacrimi ).– aparatul excretor (căile lacrimale) → cuprinde punctele lacrimale, mici orificii situate pe marginea liberă a pleoapelor, la extremitatea internă a acestora; canaliculele lacrimale care urmează acestora se îndreaptă spre interior, către sacul lacrimal, situat între unghiul intern al ochiului şi peretele nazal, este legat de cavitatea nazală prin canalul lacrimonazal.Funcţionare: lacrimile protejează corneea aducându-i elementele indispensabile hrănirii sale şi eliminării corpilor străini. Lubrifiind corneea, lacrimile împiedica ulcerarea ei. Clipirea din ochi, care etalează pelicula ( filmul ) lacrimala pe ochi, întreţine, de asemenea, lubrifierea conjunctivelor. 5. Muşchii ochilor → în număr de 6 din care 4 drepţi (superior, inferior, intern, extern) şi 2 oblici (superior şi inferior). Aceştia şi trei nervi oculomotori asigura mobilitatea fiecărui ochi în interiorul orbitei. 6. Orbitele → cavităţi adânci ce protejează globul ocular împotriva diferitelor agresiuni externe. Pe baza orbitei este aşezat globul ocular, iar în rest orbita conţine cei 6 muşchi extrinseci care determină mişcările ochiului, vase, nervi şi ţesut adipos ( grăsos ).

Mecanismul vederei

Vederea furnizeaza peste 90% din informatiile asupra mediului inconjurator, de aceea are o importanta fiziologica considerabila, nu numai in diferentierea luminozitatii, formei si culorii obiectelor, dar si in orientarea in spatiu, mentinerea echilibrului si a tonusului cortical (atentia).

5

Omul vede cu ochii nu, dar prin intermediul acestora, de unde Informația se transmite prinnervul optic, chiasma, tractele optice version anumite zone ale lobului occipital al scoarțeicreierului, unde se formează acel tablou un lumii exterioare, de îngrijire pe o vedem. Toate acesteorgane constituie analizatorul vizual nostru sau sistemul vizual.Posesia a doi ochi ne permite să facem vederea stereoscopică noastră (adica să formamimaginea tridimensională). Partea Dreapta un retinei un fiecărui ochi transmite prin nervuloptic "Partea Dreaptă" a imaginii partea version dreapta un creierului, analogic functioneaza și partea stanga o retinei. Dupa două îngrijire parti ale imaginii – dreapta și stanga - suntuni. de creier astfel ca fiecare ochi percepe tabloul "Sau", în cazul dereglării mișcării version comun unochiului drept și a celui atang poate fi dereglată vederea binoculară. Cu alte cuvinte vi seva dubla imaginea sau veți vedea version acelasi timp două tablouri complet diferite.

Razele solare intra în ochi printr-ONU orificiu numit pupila. trecstrat printr-ONU transparent numit cornee si printr-o lentila numitacristalin. Ochii nostri transforma Lumina reflectata de obiect al ONU intr-oimagina recunoscuta de Catre creier. Partea din fa a un este ochiuluio lentila convexa convergenta. Ea focalizeaza razele de lumina,

6

astfel Incat formeaza o imagina strat ONU pe din Partea spate aochiului, numita retina. Imaginea formata Este intoarsa, dar creierul nostru corecteaza lucrul acesta astfel Incat vedem lucrurile drepte.

Bolile analizatorului vizual

Prezbiopia reprezinta diminuarea puterii de acomodare a ochiului o data cu inaintarea in varsta, mai ales la distingerea obiectelor de aproape. Pe masura apropierii de varsta medie, cristalinul (lentila ochiului) se subtiaza si isi pierde din elasticitate.

Acomodarea vizuala reprezinta capacitatea cristalinului de a-si modifica convexitatea si grosimea pentru a permite focalizarea obiectelor aflate la diferite distante. Pierderea acestei proprietati duce la diminuarea vederii, deoarece obiectele nu mai sunt focalizate bine.

Aceste probleme incep sa fie remarcate in jurul varstei de 45 de ani, cand pentru a citi dintr-o carte sau dintr-un ziar, acestea trebuie indepartate de ochi pentru a vedea mai bine.

In mod normal, muschii care sustin cristalinul se relaxeaza si se contracta in functie de distanta la care se afla obiectele. In prezbiopie muschii inca functioneaza, dar cristalinul isi pierde din elasticitate si nu-si mai poate modifica convexitatea pentru a vedea bine obiectele de aproape.

Imaginile sunt focalizate in spatele retinei, in loc sa fie focalizate pe retina, aceasta determinand o vedere neclara. Pentru imbunatatirea vederii se mareste distanta dintre obiect si ochi si astfel proiectia va avea loc la nivelul retinei. De exemplu, se poate indeparta ziarul pana se obtine o imagine buna. Din acest motiv prezbiopia este uneori numita sindromul "bratului scurt".Prezbiopia este un proces normal in cadrul imbatranirii. O data cu inaintarea in varsta cristalinul se subtiaza si isi pierde din elasticitate iar muschii ce sustin cristalinul sunt si ei usor afectati. Aceste doua schimbari scad capacitatea de acomodare in special pentru vederea la apropiere. Insa aceste modificari apar gradat, desi poate parea ca aceasta diminuarea a acomodarii survine brusc. Principalul simptom al prezbiopiei este vederea neclara in special in distingerea obiectelor apropiate. Aceasta se inrautateste la lumina slaba sau pe un fond de oboseala. Prezbiopia poate de asemenea sa produca cefalee (dureri de cap) sau astenopie (oboseala ochilor).

7

Astigmatismul reprezinta o afectiune oftalmologica destul de frecvent intalnita, in special in randul copiilor. Se poate corecta usor prin lentile de contact, ochelari sau chiar prin interventii chirugicale.

Astigmatismul apare cand corneea prezinta curburi anormale si are mai degraba o forma ovoidala decat rotunda. Astigmatismul este o tulburare de refractie si este fiziologica (cand are o valoare in jur de 0,5 dioptrii) sau patologica (daca este mai mare de 1 dioptrie). In situatia in care curbura corneei este foarte accentuata, pacientii au indicatie de tratament. Daca insa astigmatismul are valori mici si nu interfereaza cu calitatea vietii pacientului, specialistii recomanda necorectarea lui.

Globul ocular are forma sferica si doua lentile: corneea si cristalinul.Corneea este transparenta si acopera irisul, pupila si camera anterioara a

ochiului. Cristalinul este localizat in spatele irisului, iar posterior de el se afla corpul vitros (sau simplu, vitrosul). El are o forma biconvexa si alaturi de cornee refracta lumina ce va fi focalizata pe retina. 

Corneea si cristalinul au impreuna mai mult de 2/3 din intreaga putere optica a ochiului. In mod normal, cand raza luminoasa patrunde in ochi ea se refracta uniform si determina o imagine clara, unica a obiectului. 

In ochiul cu astigmatism acest lucru nu se intampla - lumina este refractata cu putere diferita intr-o zona fata de alta, astfel incat ajunge sa fie focalizata doar o parte din obiect. Obiectul in ansamblul sau va aparea neclar si incetosat. Pacientii cu astigmatism nu pot percepe detaliile si uneori chiar si liniile verticale par distorsionate.

Exista doua tipuri de astigmatism:1. Astigmatismul neregulat - adesea cauzat de leziuni cicatriciale corneene

sau cristaliniene si nu poate fi corectat prin lentile externe, ci doar prin lentile de contact rigide si permeabile (care pot fi destul de inconfortabile pentru pacient). 

2. Astigmatismul regulat - poate fi corectat prin ochelari.Astigmatismul este relativ frecvent intalnit in populatie: specialistii oftalmologi considera ca 3 din 10 copii cu varsta intre 5 si 17 ani au astigmatism. 

Tratamentul acestei afectiuni include atat metode chirugicale, cat si corectie externa (prin ochelari cu lentile cilindrice).

Astigmatismul se masora in dioptrii. Se indica corectarea sa daca valoarea lui depaseste 1 dioptrie. In unele cazuri se poate corecta cu lentile de contact, insa indicatiile acestora sunt mai reduse comparativ cu ale ochelarilor.

Astigmatismul patologic poate fi mostenit (are caracter ereditar). Adesea apare in combinatii cu alte tulburari oftalmologice de tipul miopiei sau hipermetropiei.

Hipermetropia reprezinta o afectiune care se manifesta prin vedere incetosata. Persoanele ce

8

sufera de hipermetropie vad bine la distanta si vad obiectele departate mai aproape decat sunt in mod obisnuit, desi tulburarile sunt si la nivelul vederii de aproape si la vederea la distanta. 

Aceste persoane au de cele mai multe ori probleme in a focaliza imaginile apropiate si nu pot realiza activitati precum cititul sau cusutul. Desi defectele ce cauzeaza aceasta boala pot fi prezente de la nastere (de exemplu aplatizarea corneei sau glob ocular scurt), lungirea globului ocular in copilarie poate corecta tulburarile de vedere. Pe masura ce se inainteaza in varsta ochiul isi pierde capacitatea de acomodare (modificare a diametrelor sau a formei lentilelor oculare asa incat imaginea sa se focalizeze pe retina). Hipermetropia este de cele mai multe ori evidenta dupa varsta de 40 de ani, cand ochii pierd capacitatea de acomodare. Tulburarile de focalizare datorate varstei, ce poarta denumirea de prezbitie, determina ca hipermetropia sa devina aparenta.

Hipermetropia apare atunci cand razele luminoase ce patrund in ochi se focalizeaza in spatele retinei (in mod normal ele trebuie sa se focalizeze pe retina). Aceasta afectiune este cauzata de un glob ocular cu diametru antero-posterior mic, o cornee ce are curbura mica sau cristalinul este impins spre posterior in interiorul ochiului. 

Hipermetropia este de obicei congenitala, o persoana cu rude ce au hipermetropie au riscul mai mare de a dezvolta la randul lor afectiunea.

Hipermetropia apare din copilarie, dar pana la varsta de 40 de ani procesul de acomodare corecteaza tulburarile de vedere. Capacitatea de focalizare a obiectelor de aproape se pierde cu varsta, atat la persoanele cu hipermetropie, cat si la miopi si la emetropi (persoane care nu au tulburari de vedere) - acest lucru poarta numele de presbitie. 

Aceasta tulburare poate fi determinata de retinopatie, tumori oculare si dizlocari de cristalin.

Miopia este una din cauzele frecvente de vedere neclara. Pentru pacientii cu miopie obiectele aflate la distanta apar neclare. Aceste persoane, in efortul de a percepe clar obiectele aflate la distanta se pot incrunta sau privi cu ochii usor intredeschisi. 

Miopia este de obicei o variatie a privirii normale si nu o boala. Mai rar aceasta poate apare datorita sau in cadrul unor boli.Cele mai multe cazuri de miopie sunt produse de o modificare a formei globului ocular. Acesta la subiectii normali este rotund, dar la cei cu miopie este asemanator ca forma cu un ou. Din aceasta cauza lumina

9

in loc sa focalizeze pe retina(membrana situata la nivelul polului posterior al globului ocular unde se gasesc celule ce receptioneaza semnalele luminoase, care sunt apoi transmise prin intermediul nervului optic la creier unde sunt transformate in imagini), se focalizeaza in fata ei. 

Miopia este de obicei o conditie mostenita, astfel un copil are mari sanse de a fi miop daca unul sau ambii parinti sufera de miopie. 

S-a crezut mult timp ca miopia este produsa de activitatile care implica folosirea pentru un timp indelungat a vederii de aproape, cum ar fi cititul sau vizionarea programelor de televiziune de la o distanta prea mica. Studii recente au confirmat aceasta afirmatie, dovedind ca persoanele care lucreaza in posturi care implica cititul pentru perioade lungi de timp au miopie in stadii mai avansate decat alte persoane. 

In afara de aceste modificari ale formei globului ocular, mai exista cateva cauze rare de miopie. 

Igiena analizatorului vizual

Calculatorul, cititul, televizorul sau o simpla plimbare in parc, toate aceste activitati solicita si obosesc ochii. Desi viata multor persoane este una foarte aglomerata, sunt necesare doar 15-20 de minute pe zi pentru a ingriji si relaxa ochii. O igiena corecta asigura o conservare a frumusetii ochilor si poate ajuta in prevenirea unor afectiuni oftamologice. In primul rand e important de stiut ca ochii trebuie ingrijiti permanent, nu numai cand sunt bolnavi. Astfel, in mod uzual, ochii se spala de cateva ori pe zi (de cate ori simtiti nevoia) cu apa curata, la temperatura camerei, fara ceaiuri sau alte solutii, dupa care se foloseste un prosop curat pentru uscare. De asemenea, in fiecare seara, inainte de culcare persoanele care se machiaza trebuie sa se demacheze cu produse speciale pentru ochi. Prosopul, produsele cosmetice si fardurile sunt lucruri personale, ce nu se imprumuta altor persoane,  prin intermediul lor putandu-se transmite o multitudine de boli (exemple: conjunctivite, blefarite).In ceea ce priveste igiena ochiului, cu blefarita sau conjunctivita, lucrurile stau putin altfel. Iata cateva raspunsuri la cele mai frecvente intrebari adresate de pacienti medicului.1. Cu ce curatam ochii?R: Cu apa fiarta si racita, la temperatura camerei, cu ser fiziologic sau cu servetele de igiena oculara, de unica folosinta (se gasesc in farmacii).

2. Cum curatam ochii?R: Un tampon de vata sau un disc pentru demachiere se inmoaie in apa sau ser si se

10

curata ochiul (dupa ce a fost inchis) printr-o miscare ferma dinspre nas spre inafara, insistandu-se in portiunea interna a pleoapelor (langa nas) unde se aduna de obicei secretiile. 3. De cate ori curatam ochii?R: Obligatoriu inainte de a pune picaturile sau/si unguentul recomandat de medic si in plus ori de cate ori simtiti ca e nevoie.4. Cum se face masajul ciliar (masajul pleoapelor) indicat in cazul blefaritelor?R: Se spala mainile cu apa si sapun.Se ia un betisor de urechi steril si se introduce in solutia specifica masajului ciliar, recomandata de medicul dv. oftalmolog, de ex. blefagel, blefarosampon.Se tractioneaza usor pielea de la nivelul unghiului extern al ochiului pana cand cele doua margini ale pleoapelor sunt drepte.Se trece cu betisorul de urechi umezit la baza genelor/cililor (superior si inferior) dinspre exterior spre interior (spre nas) si invers timp de 1 pana la 3 min.

      

11