PETRE DULFU(1856-1953)

S-a născut la 10 martie 1856 în Tohat (Maramureş). După absolvirea claselor primare şi a Gimnaziului din Baia Mare, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie obţinând, în 1881, diploma de doctor în filosofie cu o lucrare dedicată activităţii literare a lui Vasile Alecsandri. Primele poezii originale le-a citit în şedinţele “Societăţii de bibliotecă” devenită “Societatea de lectură a elevilor români din Gimnasiul din Baia Mare”, al cărei membru şi bibliotecar a devenit în 1871. În 1873 a debutat în revista “Familia”, condusă de Iosif Vulcan. A colaborat şi la alte reviste: Amicul Familiei, Cărţile săteanului român, Şezătoarea. După terminarea studiilor, a trecut Carpaţii şi s-a stabilit în Bucureşti, desfăşurând o bogată activitate literară şi didactică până la sfârşitul vieţii. Aici, prin intermediul lui Ioan Slavici şi apoi în casa cunoscutului pedagog Barbu Constantinescu, a avut ocazia să cunoască mari personalităţi culturale: Bogdan Petriceicu Haşdeu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuţă, Alexandru Odobescu, B. Şt. Delavrancea. În anul 1894 a debutat editorial cu Isprăvile lui Păcală. Premiată de Academia Română, lucrarea a cunoscut zeci de ediţii aducându-i o popularitate deosebită. Au urmat alte creaţii care, de asemenea, i-au adus recunoaştere unanimă: Snoave, Odinioară, Ion Săracul, Zâna florilor, Cei doi feţi-logofeţi cu părul de aur.Alături de Isprăvile lui Păcală alte două lucrări Gruia lui Novac şi Povestea lui Făt-Frumos s-au impus ca opere de referinţă în literatura română. Bine primite de critica literară şi de cititorii de toate vârstele şi din toate colţurile ţării, aceste producţii literare au înregistrat un fenomen interesant în timp - numele autorului a intrat în umbra eroului. Multă lume cunoştea “Isprăvile lui Păcală” dar tot mai puţini îşi aduceau aminte numele autorului. Un alt Premiu al Academiei a răsplătit, în 1903, una dintre cele mai bune traduceri făcute la vremea respectivă pieselor lui Euripide: Ifigenia în Aulida şi Ifigenia în Taurida.Activitatea didactică desfăşurată de-a lungul a 40 de ani l-a impus drept pedagog desăvârşit şi deschizător de drum prin caracterul modern şi aplicativ al ideilor didactice susţinute. A redactat numeroase manuale şcolare din cele mai diverse domenii: limba română, aritmetică, geografie. Cele mai cunoscute şi apreciate au fost Etica sau morală filosofică şi Noţiuni de estetică.Cultura sa întinsă, scrierile literare şi remarcabilele sale calităţi didactice l-au aşezat în galeria dascălilor promotori ai celor mai înalte idealuri naţionale. Se stinge din viaţă la 31 octombrie 1953. Petre Dulfu (n. 10 martie 1856, Tohat, comitatul Sălaj - d. 31 octombrie 1953, Bucure ș ti ) a fost un autor de basme, poet, profesor, traducător și doctor în filozofie român. A fost membru al Societății Scriitorilor Români din 1911BiografieDupă absolvirea claselor primare și a Gimnaziului din Baia Mare (Colegiul Gheorghe Șincai de astăzi), a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie la Cluj, obținând, în 1881, diploma de doctor în filosofie cu o lucrare dedicată activității literare a lui Vasile Alecsandri (titlul original: "Működése a román irodalom terén", trad. "Activitatea lui Vasile Alecsandri pe tărâmul literaturii române"). Toate studiile, inclusiv lucrarea de doctorat, le-a facut in limba maghiară.După terminarea studiilor, a trecut Carpații și s-a stabilit în București, desfășurând o bogată activitate literară și didactică până la sfârșitul vieții. Aici, prin intermediul lui Ioan Slavici și apoi în casa cunoscutului pedagog Barbu Constantinescu, a avut ocazia să cunoască mari personalități culturale: Bogdan Petriceicu Hașdeu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță, Alexandru Odobescu, B. Șt. Delavrancea.A fost dascăl la școala normală de învățători și la școala normală de fete “Elena Doamna” din BucureștiCreațiiPrimele poezii originale le-a citit în ședințele “Societății de bibliotecă” devenită “Societatea de lectură a elevilor români din Gimnasiul din Baia Mare”, al cărei membru și bibliotecar a devenit în 1871.În anul 1873 a debutat la Pesta în revista Familia, condusă de Iosif Vulcan.

În anul 1894 a debutat editorial cu Isprăvile lui Păcală. Premiată de Academia Română, lucrarea a cunoscut zeci de ediții aducându-i o popularitate deosebită. Au urmat alte creații care, de asemenea, i-au adus recunoaștere unanimă: Snoave, Odinioară, Ion Săracul, Zâna florilor, Cei doi feți-logofeți cu părul de aur.Alături de Isprăvile lui Păcală alte două lucrări Gruia lui Novac și Povestea lui Făt-Frumos s-au impus ca opere de referință în literatura română.Activitatea didacticăActivitatea didactică desfășurată de-a lungul a 40 de ani l-a impus drept pedagog desăvârșit și deschizător de drum prin caracterul modern și aplicativ al ideilor didactice susținute.A redactat numeroase manuale școlare din cele mai diverse domenii: abecedare, cărți de cetire la limba română, aritmetică, geografie. Cele mai cunoscute și apreciate au fost Etica sau morală filosofică și Noțiuni de estetică.S-a retras de la catredră în 1927 la vârsta de 71 de ani.Premii literareA primit premii ale Academiei Române pentru Isprăvile lui Păcală și pentru traducerile din Euripide (Ifigenia în Aulida - Ifigenia în Taurida), considerate cele mai bune traduceri ale pieselor lui Euripide existente la vremea respectivă.OperaIsprăvile lui Păcală (1894)

Cuvânt înainte Moștenirea Vânzarea Împărțirea comorii Fuga Fluierul Tocmeala Caprele popii La oi

Boii lui Păcală Moara dracilor Cucul Evanghelia Răfuiala Mireasa Păcală și Tândală Învierea morților Păcală însurat

Strechea Prânzul Otrava Rămășaguri c-un boier Alte rămășaguri La vatra părintească Păcală mare gospodar

Gruie-al lui Novac (1913) Cuvânt înainte Dor de însurat Aripile zânei În pețit La arat Tătarul În Țarigrad Prânzul Negrușor

Voichița și mama ei Zâna Magdalina Beție Lupta Răzbunarea

Magdalinei Turcul viteaz La veselie Niță

Fata turcului La socri Moartea lui Novac În robie tătărească Ileana Nunta Legea Șarpele

Dor de sat (1922)Publicat în suplimentul muzical al revistei Transilvania, Petre Dulfu a contribuit cu versurile pentru acest cantec de dor. Versurile reproduse mai jos au fost culese de Paste 2010 de la cea mai vârstnică bătrână de 97 de ani din Tohat, acum aparținător orașului Ulmeni, jud. Maramureș, satul natal al lui Petre Dulfu și cel care este subiectul acestei poezii. Lotica Morar păstrează în memorie această creație după aproape 80 de ani de la prima și singura ei publicare (ea nu știe să citească și să scrie, însă are o memorie extraordinară).Iese luna dintr-un norȘi-mi aprinde-n suflet dorDor de satul părăsitDor de campul înverzit.Dauar Dumnezeu să deaSă mă văd la vatra mea

Să nu fie-n sat draguțăCa și-a mea nici o căsuță.Zi și noapte să muncescPân-oi face cum dorescCasa, cuib de vesel traiSatul, colțișor de rai.

Recunoaștere

În semn de recunoaștere pentru contribuția sa la dezvoltarea literaturii și învățământului românesc, Biblioteca Jude ț eană Petre Dulfu din Baia Mare îi poartă numele.