PE GANDURi. (Dolores del Rio, in „Evangeline“)(Foto „United Artists“) PRETUL 10 LEI

REALITATEA ILUSTRATA 12 Februarie 1931

rijabile, prin submarine .spărgătoare de ghiaţă şi pacheboturi cărora li se vor deschide drumuri largi, prin blocurile veşnic îngheţate, spre staţiunile climaterice sau sportive, ţinuturile nordice vor constitui noui isvoare de bogăţii, pentru economia internaţională.

Se ştie doar că odată cu înmulţirea populaţiilor, statele se întind teritorial căutând terenuri noui, pe care să se poată instala gospodă­riile. Se .caută pământ, pământ nou pentru plantaţii şi pentru creşte­rea vitelor.

Şi cu cât «e va popula Nordul mai mult, cu atât căutarea de noui resurse va deveni mai aprigă, mai înflăcărată. Toate popoarele vor fi interesate, toate naţiunile vor trimite colonişti, fie din nevoia de a-şi plasa supra*numărul de oameni fie din orgoliu naţional.

Iar înce-t-încet, aşezările tim ide de la început, se vor trans­forma cu timpul în oraşe înfloritoare (flori de ghiaţă, se’nţelege!).

Deci lozinca este: trebuesc găsite ţări noui, pământ roditor, pen­tru a da de lucru m ilioanelor de muncitori şomeuri din toată lumea.

Adaptarea omului la mediul care i-e impus este foarte lesne de realizat. Şi până când hrănirea omenirii cu pilule va trece din teorii în practică, întrebarea rămâne:

— „Unde mai găsim pământ roditor?”Se ştie că până în Nordul cel mai îndepărtat al continentelor, st

găsesc stepe şi tundre extraordinar de întinse, care după iarna po Iară, se acopăr cu flori şi ierburi din cele mai variate.

In tr ’o lucrare engleză foarte serioasă, care tratează chestiunea so Iul ui în cercul polar american, se .găsesc notate 322 categorii de muşchi şi aproape 800 ds ierburi şi plante înfoiate.

Cunoscătorii ţinuturilor nordice care ar urma să fie puse în va­loare calculează întinderile de pământ fertil, la unsprezece milioant de kilometri pătraţi, din cari două treimi în Siberia, iar restul în Ca nada şi Alaska.

Acestea sunt cifre demne de luat în consideraţie, căci pot rezist! oricărui examen' de specialitate.

Despre creşterea vitelor în aceste ţinuturi, nu poate fi vorba, mai cu seaimă în cirezi, căci n ’ar putea da nici un randament comercial, Instalaţiile de staule şi de hrană ar fi atât de costisitoare, încât afa­cerile care ar putea fi făcute în această materie, n’ar putea^ acoperi sumele enorme ce s’ar cheltui. Apoi vegetaţia este foarte săracă, cel pu­ţin deocamdată, astfel că nutreţul n ’ar putea hrăn i bine vitele, ci cel mult le-ar îmbolnăvi. Mai cu seamă iarna, cirezile n ’ar .putea suporţi clima îngheţată.

Aşa numita creştere a vitelor, s’ar putea rezuma astfel la reni, sin gurele animale polare. In America se mănâncă de multă vreme carnţ de ren, iar în Germania ieste importată p r in şi din Suedia. In aceasti ţară, carnea de ren este ©gală la preţ, cu aceea de vacă.

O fermă din Alaska a exportat în iarna 1920— 21, un număr jt peste 1000 animale, pentru tăiat. In 1920 aceeaş fermă a exportat 4200 reni, iar în 1927, peste 10.000 bucăţi.

Această supraiproducţiune se datoreşte înm ulţirii prin reproduc­ţie a renilor. Iată dar că aceste ţinuturi le priesc foarte bine şi că pol constitui o bogăţie pusă în valoare, fără cheltueli prea mari.

Dacă însă s’ar face o socoteală, despre numărul renilor cari ai putea fi crescuţi în nouile ţinuturi, populate în foarte scurtă vreme, s’ar ajunge la milioane. Cu toate acestea, s’au şi găsit pesimişti, cari să se îndoiască, că aceste turme enorme ar putea hrăni viitoarea popu­laţie, necum să mai permită un export.

PROPIATELE sboruri proectate la I’olul Nord, încercările a- nunţate de a străbate regiunea polară pe sub gheţuri, cu sub­marinul, deschide din nou problema ţinuturilor arctice, încă

neexplorate.Nu de mult am publicat un articol ilustrat, în care comentam în-

drăsneaţa încercare a căpitanului W ilkins, care vrea să străbată re­giunea arctică pe sub apă, cu submarinul, stabilind astfel precis polul magnetic al pământului. Totodată căpitanul W ilk ins vrea să facă lu­m ină în mult discutata chestiune a continentului polar (există sau nu pământ la Polul Nord?) şi să stabilească situaţia geografică a insu­lelor necunoscute, pe care le va întâln i în cale.

Pentru acest scop a fost renovat un submarin al marinei ameri­cane, cumpărat cu suma de 125.000 dolari, şi echipat cu cele mai mo­derne aparate da meteorologie. întreaga expediţie costă aproape un m ilion de dollari. Comunicaţia cu regiunile civilizate, va fi întreţi­nută permanent, prin mijlocirea unor staţiuni puternice de emisie- recepţie, radiotel'egrafică şi radiofonică, instalate la bordul submari-, nului.

E drept însă că oricâtă încredere ne-ar insufla curagiul şi cunoş­tinţele exploratorilor, nu ne putem sustrage sentimentului de groază ce ne cuprinde, la gândul unei călătorii la Pol pe sub apă, Sau mai bine zis, pe sub ghiaţă.

Căci temeritatea- şi voijiţa dârză a pionerilor ştiinţei, îi expune de data aceasta, unor pericole extraordinare.

Sunt chiar câţiva savanţi, cari socotesc această încercare egală unei călătorii în spdţiile interplanetare.

Cu toate acestea nu va mai dura mult până l!a stabilirea unor lin ii regulate aeriene, peste Pol, între Hamburg şi coasta apuseană a Ame­rica , (San-Francisco, Los Angeles, San-Diego) deservite de dirijabile uriaşe sau de avioane idem.

Totodată traficul aerian cu Japonia peste strâmtoarea Behring va fi mult sporit, drumul fiind scurtat.

Peste câţiva ani aceste ■traseuri vor fi ceva foarte natural şi nu vor mai uim i pe nimeni. Iar oamenii de bun gust, vor ţinea de a lor datorie, ca măcar odată în viaţă, să facă o călătorie cu submarinul sau avionul la Polul Nord şi să petreacă sezonul sportiv de iarnă a- colo, în staţiunile ce se vor creea. Va fi tot atât de simplu ca şi o simplă călătorie cu trenul de lux, în staţiunile elveţiene.

% :f:Prin punerea în valoare a regiunilor străbătute de avioane şi di-

S S E N Z A Ţ I O N A L ! !ESTE PUR Şl SIMPLU, NU M Ă RU L 3

PR E Ţ U L 4 0 LEI

12 F e b ru a r ie 1931 REALITATEA ILUSTRATA 3

Teritoriile arctice vor urma desigur exemplul acestei insule.Oamenii curagioşi, străbat de multă vreme Oceanul Arctic, pen­

tru a găsi drumuri noui de navigaţie, prin spaima m ării albe şi tăcute, deocamdată.

Semnale optice, faruri şi table uriaşe de semnalizare, au înlătu­rat primejdia strâmtorilor şi porturi inoui au răsărit peste noapte.

înfiinţarea porturilor şi regularea traficului maritim , atrag după sine noui construcţii de căi ferate .şi şosele largi, lucrate cu îngrijire care să asigure legăturile permanente cu interiorul ţării.

Şi pe lângă comerţul regulat se face un schimb foarte viu de peşte, carne congelată, cărbuni, petrol şi b lănuri, — acestea d in urmă, pro­duse de nouile ferme înfiinţate, pentru creşterea şi exploatarea blă­nurilor de animale, — contra m ărfurilor confecţionate, ca alimente, instrumente, îmbrăcăm inte, medicamente, încălţăm inte, etc.

Industria blănăriei, — respectiv creşterea şi jupuirea animalelor cu blană, — va juca desigur un mare rol, în dasvoltarea economică a ţinuturilor arctice.

Fermele înfiinţate în Europa şi America, pentru creşterea anima­lelor cu blană, lucrează cu foarte mare greutate, deoarece trehue să-şi procure animalele vii 'pentru reproducţie, dela distanţe extraor­dinare. Se ’nţelege dela sine, că au cheltueli enorme cu procurarea lor, mai ales când vor să le aibe în număr mare. Pe de altă parte, concurenţa urcă preţurile la maximum.

Cum va fi însă, când sucursalele industriilor, fermele din Nordul îndepărtat vor trimite transporturi întregi de animale cu blană, care cu timpul se vor aclimatiza?.

Specialiştii afirmă că hrana ca şi schimbarea climei, nu vor in ­fluenţa în rău asupra animalelor, care vor putea da astfel preţioasa lor blană, în centrele continentelor, ea şi la locul de origină.

Calitatea blănurilor va fi aceeaş pretutindeni şi este de aşteptat o scădere importantă a preţurilor.

In afară însă de avantagiile pe oare le oferă civilizarea ţinuturilor arctice, economiei internaţionale, interesul savanţilor se’ndreaptă şi spre alt domeniu.

Aerul arcticului este uscat şi lipsit completamente de bacterii. Aceasta înseamnă un balsam nepreţuit pentru plămâni.

Este drept că gripa decimează populaţia eschimoisă a Nordului, cu o furie necunoscută în alte ţinuturi. Iar adevărat este, că eschimo­sul răceşte foarte uşor în toamnă, suferind foarte mult din această cauză.

Dar nu-i m ai puţin controlat, că măsurile luate de m isiunile sa­nitare, trimise acolo de toate statele interesate au isbutit să stăvilească răul, să-l reducă simţitor.

M isionarii au putut stabili şi cauzele rău lui: eschimoşii, naturi

Vaporul submarin îşi croeşle drum cu fierestrăul automat.

Reese însă clar, că prin tr’o exploatare sistematică — pentru a cărei discuţie n’avem loc aci, — prin tr’o creştere a lor, bazată pe cu­noştinţe moderne, renii ar constitui o avuţie naţională, din venitul căreia s’ar putea în fiin ţa în regiunile arctice instalaţiuni de valorifi­care a lor, ca: depozite de vânzare, hale de tăere, de înmagazinare, de conservare, uzine, fabrici ds prelucrare a rămăşiţelor dela export, staule, comune întregi, birouri şi case 'comerciale, cu anexele lor ne­despărţite: cârciumile şi cluburile de joc.

Căile ferate şi vapoarele ar asigura în timpul verii, comunicaţia cu celelalte ţinuturi civilizate, — în speţă clientela, — acest serviciu fiind făcut iarna de convoaie de ,sănii, (târâte mecanic pe zăpada în ­

gheţată. .Forţa motrică a tuturor instalaţiilor, ar fi furnizata de Arctic în­

suşi. Ţările nordice iposedă.în adâncurile pământului lor, adevărate co­mori d-e cărbuni, petrol şi m ine­rale, a căror valoare n ’a putut fi încă apreciată cum se cuvine.Bogăţii naturale, pentru care ca­pitalurile învestite, ar fi totdeau­na asigurate de producţie.

Industria minelor ,agricultura şi creşterea turmelor de reni, iată bazele viitoarei colonizări a ţărilor nordice, a regiunilor po­lare. Sunt însă realizabile aceste frumoase proecte?

Iată problema pe care urmea­ză s’o rezolve timpul cu ajutorul oamenilor, sau viceversa. _

Pentru a învedera posibilităţile de realizare, vom da ca exemplu Islanda. Această insulă părea a- cuin doar câţiva ani, un ţinut rece, singuratic, pustiu şi prea puţin ospitalier, adăpost destul de bun pentru pescuitorii de del­fini, dar imposibil de locuit pen tru un om cu oarecari pretenţii de civilizaţie.

îndată însă ce s’au descoperit zăcăminte de cărbuni şi s’au să­pat mine, au intervenit bursa şi propaganda, teribilele anexe ale stăpânului lum ii: banul .

Şi ce-a devenit Islanda azi? s au extras până azi un milion

de tone de cărbuni. S’a populatextraordinar şi a devenit ţinta că­lătoriei sportsmenilor pasionaţi.

Pacheboturi de lux călătoresc spre insula îndepărtată şi temu­ţii Icebergi (gheţari p lutitori), au devenit curiozităţi demine de admirat, mai ales în nopţile cu lună, când- astrul palid a.1 nopţi­lor, îşi răsfrânge miriadele de scântei, pe luciul gheţei p luti­

toare.Binefacerile isvoarelor calde

şi ale geiserilor, sunt cunoscute pretutindeni şi bolnavi din toate unghiurile lumei se îndreaptă spre insula devenită aproape un Lourdes al Nordului. Şi suferinzi se întorc sănătoşi, întremaţi în clima puternică a Islandsi.

Dr.: O cursă de autosănii, in- Ir'n staţiune din Arctic.

4 REALITATEA ILUSTRATA 12 Februarie 1931

foarte delicate, întârzia totdeau­na construirea colibelor de adă­post, — aşa numitele Iglu, — iar în epoca de tranziţie, dela înce­putul toamnei, până la term ina­rea adăposturilor, locuesc în cor­turi, în care d in superstiţie, nu se încumetă să aprindă focul.

Technica modernă va avea în ­să de rezolvat extrem de urgent, problema locuinţelor în ţinuturi­le arctice.

Steffanson, un savant englez, care a explorat aceste teritorii, ca membru în numeroase expe­diţii, descrie cu un mare lux de amănunte, problema locuinţelor ce urmează să se construiască acolo, insistând în special asu­pra technicei ferestrelor şi a u- şilor.

Aspectul unui port din Arctic ; Jos : Avionul odată aterisat, pasagerii sunt conduşi la hoteluri sau sanatorii, cu sănii-motor sau din cele cu caroserie, trase de reni.

Acolo unde iau fiinţă staţiuni climaterice le urmează imediat sportul.

„Ţările v iitoru lui”, — cum nu­meşte Steffanson, ţinuturile arc­tice şi insulele risipite în Ocea­nul îngheţat de Nord, — sunt a- devărate Paradisuri terestre, prin variaţia distracţiilor pe care le pot oferi. Spre exemplu, excursiuni îndepărtate pe sky, sau în sănii trase de câini sau de reni.

De-aceea credem că nu e departe timpul, când staţiunile climate­rice şi sportive din regiunile arctice, vor fi prevăzute cu hoteluri mo­derne şi cu ultima expresie a instalaţiilor sanitare.

Odată frica de necunoscut dispărută, traficul va creşte din an în an. Sportivii şi bolnavii, mai ales tuberculoşii, vor porni în ade­vărate convoaie, mai ales că la extrema lim ită nordică a continentelor s’a putut constata o temperatură medie de 14°, pe când maximul căldurii nu trece de 26°.

* * *Cum se va putea ajunge însă în aceste ţări ale făgăduinţei ?Cunoscătorii ne dau lămuriri şi în privinţa aceasta.Iarna, când navigaţia va fi închisă din cauza sloiurilor sau a în ­

gheţului general, legătura între centrul continentelor şi staţiunile 'cli­materice şi sportive, va fi deservită de sănii, treniuri speciale, avioane sau dirijabile special amenajate în acest scop.

Avioanele uriaşe, construite special pentru cursele spre Pol, vor debarca pasageri, — bolnavi şi sportsmani, — precum şi articolele ali­mentare necesare staţiunii. Poşta va urma aceeaş cale, iar la înapoiere,

avionul va aduce mărfuri uşoare indigene, în special blănuri neargăsite.Pe mare însă, acolo unde bariera de ghiaţă, ar tăia drumul va­

poarelor, drumul ar fi parcurs pe sub apă de vapoare submarine, ade­vărate tankuri, care ar avea misiunea de a-şi 'tăia aceste bariere, pen­tru a croi drum marilor bastimente de călători.

Şi nu este exclus ca în cazuri de conflagraţie, vapoarele de răs- boi, crucişătoarele şi dreadnought-urile, să pătrundă până în aceste porturi, fie pentru a le apăra, fie pentru a le rade de pe suprafaţa pământului, cu tunurile.

Executarea acestor p lanuri nu este nicidecum o viziune utopica, iar viitorul va confirma întocmai cele arătate de noi.

* * *Şi acum, stimată dudue, d-ta oare te-ai obicinuit cu pantele re­

pezi de s/ky, dela Predeal sau Davos, cu pârtiile îngheţate de bob, dela Sinaia, Semmering sau St. Moritz, ce-ai spune dacă preşedintele clu­bului din care faci parte, ar propune o expediţie de trei luni, în Cer­cul Polar?

Ai putea să-ţi desminiţi curajul dovedit până acum, sau să te su­pui învechitelor princ ip ii şi prejudecăţi familiare, eschivându-te delao excursiune, pe care nu vei mai avea poate ocazia s’o faci?

Eu cred că nu !!

12 Februarie 1931 REALITATEA ILUSTRATA o

Sus: Exhibiţiunile de dansator pe sârmă, ale li­brarului din Place du Tertre din Paris, executatei: cu scopul de a-şi face reclamă magasinului.

Sus: Exerciţiile la trapez, pe un avion în plin

sbor, dau spectatorilor senzaţii morbide.

| RA pentru prima oară când aveam prilejul să asist la o luptă cu tauri, în tr’un oră­şel vecin cu frontiera spaniolă. Făcusem

cunoştinţă cu unul dintre tinerii pasionaţi după asemenea spectacole, care mă iniţiase în desfă­şurarea luptelor şi mă invitase să de junezcu el, in micul restaurant al toreadorilor. O sală m ur­dară, neîncăpătoare, cu miros de peşte prăjit şi duhoare de vin prost. înăuntru , toate mesele o- cupate de profesionişti şi amatori; afară, copii şi vârstnici ai orăşelului îşi striveau nasul de geamurile aburite, să-i privească măcar o clipă pe eroii zilei.

Eroii erau până şi picadorii în ziua aceea .şi la toţi se uita lumea cu admiraţie, totuş se putea observa atenţia deosebită de care se bucura un individ spătos, simplu în îmbrăcăm inte şi ¡âcut, ca preocupat de gânduri străine. Era matadorul Malla, vedeta arenelor, care repurta pe vremeaaceea mari succese. '

Amicul meu îl cunoştea şi laprapnndu-se cu scaunul, începu sa-! chestioneze asupra „formei”, proiectelor de luptă, câştigului, etc. Malla sfârşi prin a zâmbi cu vădită amărăciune:

— Pentru astăzi, n ’am decât o s in g u r ă ambiţie — spuse ei. lre- bue să impresionez ,o femee, care a rămas im pasib ilă la toate luptele

mele de pân’acum. . .— „Malla ăsta” , — a afirmat ea, în tr’un cerc de prieteni, — „e

Instantaneu reprezentând răstur­narea unei motociclete.

ca toţi ceilalţi... N’a reuşit niciodată să-mi dea fiorul" m orţii”. _ .

E i bine, o iubesc pe femeea aceasta şi astazi ţin?- cu orice preţ să-i provoc senzaţia, atât de mult do­

rită...Amicul meu, care-şi cunoştea omul, rămase l>e gar­

duri. înveselit par’că lia evocarea femeii iubite, Malla ceru băutură... Un picador svelt, agil ca un grăunte de mercur, sări pe masă, îi turnă în pahar şi începu să cânte la urechea matadorului o romanţă senti­mentală... _

In arenă spectacolul începuse de mult. Droaia de banderillas făcea eforturi să aţâţe un taur (le Miura, ca coarne scurte , şi drepte ca nişte ţepuşe. Era rândul lui Malla, numărul de atracţie d in pro­gram, care^şî lepădă mantila de oraş şi din tr’un salt fu în m ijlocul arenei. Mulţimea isimeni în aplauze şi urale furtunoase. Clarinele dădură semnalul conven­ţional şi figuranţii arenei bătură în retragere.

Malla înaintă, după regúlele ceremoniei clasice, până în faţa unei loji, îşi scoase bereta şi pelerina de paradă, cusute cu fir, şi le întinse unei_ femei din grup: o spaniolă cu ochi de iad, elegant învestmân­tată în tr’o capă neagră de dantelă.

Aceea căreia i se făcuse această onoare, prim i ofranda cu un semn uşor diin cap, fără cel mai mic zâmbet, plictisită par’că.

Malla se întoarse calm spre arenă, îndreptându- şi paşii spre taurul înfuriat, din care sângele picura abondent, pe nisipul proaspăt aşternut. In costum perlat, cu muleta de flanelă roşie în mână, Malla c- vansează mai curajos ca totdeauna... A ajuns la trei metri distanţă de colosul negru care-1 priveşte, par’ că la rându-i, încremenit de atâta cutezanţă... Un su­sur de exclamaţii străbate peluza; Malla a îngenun- ehiat şî sie târăşte în poziţia aceasta cât mai aproa­pe de taur... Mai sunt doi metri... Cei douăzeci di­m ii de spectatori s’au ridicat în, picioare, tăcuţi, cu­tremuraţi de fiorul morţii... Un metru jumătate de coarnele’ bestiei... In tăcerea mormântală a arenei nu se aude decât vocea lu i Malla care şopte >te:

.Toro!...” Ca străpunsă de o săgeată, bestia neagră, tresare, îşi pleacă fruntea şi şi-o avântă brusc spre Malla... Se pare că' taurul nu l-a a- tins decât uşor în tr ’o parte... D in prim a lojă însă, s’a văzut clar cum¡ coarnele animalului au pătruns pieptul toreadorului, ca stiletul exer­sat al unui asasin... Cu un ultim efort, Malla ;se ridică, făcu câţiva paşi împleticiţi până la locul de unde pornise, sub privirea îngrozită a spaniolei şi cu un gest care ar fi vrut să spună:

REALITATEA ILUSTRATĂ

. ,Ţi-;uu (i;11 însfârşit, fiorul dorit”, se prăbuşi pe nisipul scal­dul în sânge...

Malla îşi ţinuse cuvântul.* *

Fiorul m orţii! Cine nu-1 caută? Cine nu l-a căutat măcar odată în viaţă? Inconştient, suntem cu to­ţii amatori de senzaţii -supreme. Da, suntem inconştienţi, pentrucă altfel ne-iain da seama de sacrifi­ciile celor cari ne procură aceste senzaţii şi le-ani evita prin in d i­ferenţă. Spectacolele asupra căro­ra planează moartea, au avut în ­totdeauna succes. In antichitate, când fiarele sălbatece, sfâşiau tru ­pul m artirului în m ijlocul’ circu­lui, mulţimea delira do plăcere. La meetingurile de aviaţie, cel mai mare succes nu -1 obţine tech- n ic ia nul, care dovedeşte siguran­ţa unei noui construcţii, ei acro­batul care face. exerciţii pe trapez la o mie de metri înălţime.

ba execuţii le.‘.capitale, lumea nu se duce să compătimească, ,ci să simtă fiorul, cutremurul, senzaţia aice,ea pe care o dă tabloul con­damnatului, cu capul/despărţit de corp, sau cu faţa . vânătă, dilatată de strangulare...

Chiamă-I pe o/n la ,• orice alt spectacol, la ora cinci "dim ineaţa şi nu va'verii; anunţă numai r id i­carea ghilotinei şi locul execuţiei şi pe timpul-cel mai m izerab il/pe ploaie sau pe ger, vei găsi acolo mulţime adunată din toate părţi­le, aşteptând cu înfrigurată curio­zitate, .spectacolul tragic...

Am cunoscut anul trecut într'un bar din Capitală o dansatoare, a cărei origine,iutam putut s’o aflu niciodată. Se luîfljia Apolonia. Nu ira dansatoare ' profesionistă ci

mai curând o profesionistă a con­sumaţiei şi nu se remarca prin altceva, .decât -prin voalul de._me- . lancolie «e-i acoperia vecinie, faţa şi oare te făcea să crezi sau că eo femee vicioasă sau că’n tr’adevăr a suferit mult în viaţă. Contrastul acesta dintre ea şi celelalte,, mi-a suscitat curiositatea. Am căutat să-i capă! încrederea şi’ntr’o sea­ră mi-a destăinuit trecutul ei'sbu- ciurnat, in cuvinte înecate fie la­crim i :

— Tatăl meu a fost jongleur şi de mica mă învăţase să-mi m lă­die« corpul, aşa ca să fiu prepa­rată pentru meseria de acrobată... Lă vârsta de IC ani am întâln it un tânăr, de care in’aim îndrăgos­tit şi cu care m ’aîn căsătorit. Era acrobat ca şi m ine şi, dornic de

celebritate, mi-a propus să facem împreună un număr de trapez, cu figuri de mare sen ¿a ţie. Exerci­ţiile foarte riscante, trebuiau să lie executate la o înălţime de 15 metri, fără nici un fel de plasă. Era singurii specialitate bine plă­tită, la orice circ , ne-ain fi dus, singurul lucru Care ne-ar fi putut aduce gloria .şi bogăţia, prin fap­tul că era înfrăţit cu moartea.

în tr ’adevăr, la repetiţii totul mergea bine. Directorul circului, la care ne aflam, fu entuziasmat la vederea numărului; ne mări ga­jul şi ne anunţă pe afişe, cu litere groase de vedetă în executarea celor mai p0riculoa1.se salturi ae- riene. Afişul, nostru era încadrat c!>3 două cranii de mort, fapt care atrase multă lume, în seara debu­tului.

Şi iată-ne sus, urmăriţi de lu ­mina reflectoarelor şi -de’ privirile m iilor de spectatori înfriguraţi. Primele figuri au fost executate cu precizie şi răsplătite cu aplauze tren elice. Pe măsură.,, ce avansam, emoţia în public devenia şi mai intensă. La sfârşit soţul meu făcu semn orchestrei să tacă; urma. să execute cel mai periculos salt. Se făcu o tăcere, de puteai s’auzi bă­tăile in im ii. La un semnal conven­ţional, amândoi trebuiam să ne avântăm cu ţrapezclj'. unul contra celuilalt şi să ne schimbăm barele în p lin salt de precizie. O secun­dă întârziere din partea unu ia şi celălalt er'a pierdut...

Semnalul! Un „Hop!” puternic şi amândoi ne-am avântat în aer... In aceeaş secundă un ţipăt stri­dent spintecă arena, un ţipăt ca- re-mi îngheţă sângele în vine... Nu avesşn destul sânge rece şi ne- şţiind ' ce s’a întâmplat, am uitat să eliberez bara trapezului la timp..:_ A111 sim ţit o ciocnire pu-

-termca _şi. corpul soţului meu s’a prăvălit în; gol...

Când am coborât, pe jumătate leşinată, omul pe care-1 iubiam şi pe care-1 nenorocisem dirt im pru­denţă, abia a ,mai avut puterea să-mi şoptească:

—- „Nu plânge, Apolonia, nu e vina ta. Era inevitabil... Femeea aceea, care venire după senzaţii şi care totuş nu avusese nervii atât de puternici ca tsă reziste, aceea e vinovată... A dio !”.

Ain încercat să-mi continui ca­riera, .dar în lipsă de senzaţional, ani fosit în scurt timp depreciată şi-aşa am ajuns aici unde mă vezi... Vezi bine, nimeni nu-mi dă atenţie şi totuş dacă le-as anunţa

o sinucidere, în p lin public, sau un salt mortal, aş fi eroina serii. Ce stupidă e lumea în goana ei după senzaţional!...

* * *E de remarcat influenţa frene­

ziei cu care e prim it un gest ris­cant, asupra aceluia care-1 execu­tă. Pentru public este emoţia, cu­riozitatea de a vedea sfârşitul, fio­rul acela care nu poate fi provo­cat pe altă cale, în timp ce pentru erou, este senzaţia succesului, tot atât de intens plăcută. A te şti ad­mirat, urm ărit cu înfrigurare, de sute şi m ii de priv iri, a triumfa când toată lumea se aşteaptă poa­te să cazi, e o senzaţie diabolică, care devine cu tim pul o patimă pentru profesionist.

Aşa se explică ambiţia recordu­rilor, tenacitatea unora de a în ­frunta cele mai mari pericole şi chiar dorinţa altora de a inuri în clipa entuziasmului dus Ia paro­xism, prin tr’un £est nebun.

Mi-aduc aminte de un american, un oarecare Johnny Huckels; a- cesta participase la toate cursele ds motociclete, fără a ajunge la alt rezultat, decât să-şi fractureze mâna stângă şi .să-,şi găurească ţeasta în câteva locuri. Credeţi că accidentul l-a lecuit? D in contră.

Era acum doi ani. Se anunţase organizarea unei curse, în Ameri­ca, pentru recordul de viteză cu motocicleta. Johnny se afla de câtva timp la Paris, în aşteptarea unei probe sportive, în care să se angajeze, aşa invalid cum era.

Prilejul nu întârzie să i se ofere şi Johnny, în nebunia lui după glorie, văzându-se nefavorizat d-e şansă, se năpusti, la un moment dat, cu motocicleta în p lin public, omorând pe loc primele trei per­soane întâlnite. Fusese atunci e- roul zilei, e adevărat, dar autori­tăţile i-au interzis să mai pa rtic i­pe la altă probă pe teritoriul fran­cez.. Deaceea când vestea despre cursa din ţara-i natală îi veni la urechi, fu cât p’aci să ¡nebunea­scă de-abinelea de fericire.

— Ascultă, Johnny, i-amspus, cântd a venit la m ine să-şi ia rămas Imn', nu ţi-e teamă de moar­te? De ce nu te faci tu om paci- nic?...

Ha, ha, ha, moarte! -— a is- buenit americanul - de moarte săimi fie frică?... Păi ce poate fi mai sublim decât să mori acolo, în faţa pub licu lu i, în urletul m ul­ţim ii, îir delirul poporului; să mori într’un loopin.g care să oprească pentru o c lipă, toate respiraţiile,

care să provoace ameţeli, leşinuri in rândurile femeilor sensibile.J y[ întreagă să nu se vorbească de cât de tine, numele tău să fie pro nunţat de toată lumea, fotografii ta să apairă în toate ziarele, daci nu ca învingător, cel puţin ca vie timă eroică. Să mor acolo, pe te ren, nu în ialtă parte, în mod sto p id , iată ceeace vreau şi eu...

Dorinţa lui Johnny s’a realizat Cincisprezece zile după aceea, zii rele îi publicau fotografia. Anieri panul îşi greşise însă, socotelile; în loc să moară, rămăsese fără am bele picioare...

Nu ştiu ce s’a mai întâmplat ii urmă cu el.

Mare m inune însă dacă Johnnj la o viitoare cursă, nu şi-ar expri 111a dorinţa de a alerga şi-̂ aşa...

* * * i De multe ori provocatorii d(j

senzaţii de asemenea natură st1 ascund sub măşti nebănuite. N( mi-aş fi putut înch ipui niciodată spre exemplu, că librarul meu din> Place du l'ertre, pe care-1 vizitam cu regularitate şi care m i se pă-j rea un ind iv id pacinic, să fie cat pabil de asemenea exibiţii. Şi t»r tuş, in ’ani convins în tr ’o zi, cârf l>e neaşteptate m ’a invitat să asist la un spectacol pe care-1 va da îl scop de reclamă pentru magazii

A întins un fir de sârmă delij turla unei biserici, până pe ac* 1 perişul lui şi l-a parcurs de câte­va ori, dela un capăt la altul, stri-i gând titlurile „noutăţilor” din ma­gazin.

- Dacă n’aş face asta —— mi-i spus librarul, a doua zi, aş muri! de foame. Eu nu-mi pot permite! luxul unei publicităţi prin ziare,] deaceea fac şi eu .ce pot, ica să-mi - atrag clientelă. Am învăţat echili i brul din cea* mai fragedă vârsti şi afară de reclamă este şi un e-: xerciţiu care mă pasionează.

— Şi dacă ai să cazi?..._— Ei-şi?... Am să cad o singu­

ră dată şî gata. Mor mai frumos aşa, deieât de foame...

Publicului puţin îi pasă din ce interes ,-face ind iv idu l asemenea exibiţii. Pe el îl interesează faptul în sine, emoţia, fiorul. Şi aş vrea să ştiu câte persoane nu rămân pe Ioc, urm ărind cu înfrigurare evo­luţia gestului periculos, şi aştep­tând, inconştient, fără s’o dorea­scă, totuş curios, să-l vadă pe a- crobat prăvălindu-se, d in tr ’o clip în alta...

Ciudat fenomen psihologic si a- cesta! J. de S.

12 Februarie 193i

Canari veritabili n r e ţ i o ş iCântare (i lini ai renumi­

tei şcoli speciale din Hartz dela Mk. 10 in sus, Ver. sânger, pereche de prăsilă canari albi, Wallensitiche, colivie, nutreţ, medicamen­te pentru păsări.

Expediere directă prin poştă cu cheltueli mici.

Transport sigur şi rapid. _Catalogul cu detalii foar-yi

te interesante şi îndrumări preţioase trimite gratuit.

Crescătoria HAYBENREICHKad Suderede Harz 271 (Germania)

Institut Cosmetic Medical(Institut de înfrumuseţare)

Sir. Ştirbey-Vodă, 33. Telef. 311/44

Dr. F. KOVACSSpecializat la Viena

Boli de piele ş. cosmetica. Uiatemiie. Raze ultraviolete. Fizioterapie. îngrijirea feţei. Dis­trugerea radicală a pârului de prisos.' sbarci- turi, negi, coşuri, pistrui, semne de naştere. Tratament de întinerire. Curâ de slăbire locală

şi generală, varice, etc, etc.Vânzarea produselor proprii

M T tm m mL A M A

D E P A i

PURGATIV jm 1' IDEAL j w

CIOCOLATA J 5 ^L AXAT IV PLĂCUT KOPROL

,CO?QNACI FR U M O ŞIFAINA DE AUR HER0AN

12 Februarie 1931 REALITATEA ILUSTRAT

f înfăşuraţi în blăni groase, ca să în­crunte gerul, Ottar Wallens, geologul, şi Olaf Densmold, astronomul, înain­tau cu greu pe câmpia îngheţată. La

Ivre-o cincizeci de metri înaintea lor aluneca sania, condusă de Kobyak, un

findian din Alaska, care-i însoţia înI expediţie.I Cât puteai cuprinde cu ochii nu era decât un pustiu: zăpada îngheţată, blocuri de ghiaţă, un cer cenuşiu şi

(monoton. Nici o adiere de vânt, dar ! o temperatură de 28 grade sub zero. f Cei trei bărbaţi —• geologul, astro- [nomul şi indianul — părăsiseră cuI unsprezece zile înainte vaporul lorI Sirius, cel cu trei coşuri, care-i trans- Iportase dela Bergen până’n ţara {Wilkes.[ Sirius pătrunsese pânăla al şapte-1 sprezecelea grad de latitudine şi aci ţ fu nevoit să se oprească, în faţa ba-I rierei de ghiaţă.; Expediţia nu avea drept obiectiv | propriu zis atingerea Polului Sud, ci

voia doar să se apropie, cât mai multi posibil de el, şi să completeze toate ob-

servaţiunile meteorologice, astrono- , mice şi geologice făcute de Amundsen î şi Shackleton.i întrucât „Sirius“ nu putuse înainta mai mult, cei doi conducători ai expe-

| diţiei hotărîseră să străbată bariera pe jos.

i In afară de un număr important de | instrumente ştiinţifice, printre care şi

un aparat mic de telegrafie fără fir, ei ¡şi luaseră cu dânşii alimente de tot

I felul, pentru şase săptămâni, mate- f rial uşor dar tare pentru cort, arme [ şi muniţiuni. Totul încărcat pe o sanie ! trasă de doisprezece câini de Alaska,I lăsaţi în grija lui Kobyak, indianul | uriaş, care fusese angajat la Nome, în1 Alaska de Vest.

Ottar Wallens, geologul, era in : vârstă de 44 de ani, de-o înfăţişare pu- | ternică, de-o statură impunătoare, pu- | ţin încovoiat, cu o faţă rotundă şi un

nas mic pe care stătea cocoţată o pe- ̂ reche de ochelari. Avea o fire severă şi era puţin violent; era membru al A- cademiei Regale din Christiania şi a altor numeroase Societăţi ştiinţifice; scrisese mai multe opere asupra conti­nentelor Arctice, a căror însemnătate era recunoscută de toată lumea.

Tovarăşul său, Olaf Densmold, îm­

plinise 5Î de ani de viaţă. Slab, osos, eu o figură de lup de mare, în care străluceau ochii mici, rotunzi, negri şi vii. El avea un caracter atât de tă­cut, încât putea să rămâie zile întregi fără să scoată o vorbă. Lucrările sale asupra sateliţilor lui Jupiter produse­seră multă vâlvă şi numele său era pomenit ca al celui mai mare mate­matician in viaţă.

Lunga călătorie pe bordul vaporului „Sirius“, a apropiat sufleteşte mai mult pe aceşti doi savanţi, cari de alt­fel erau animaţi şi de acelaş ideal şti­inţific. Şi-au vorbit destul despre tre­cutul lor, despre planurile lor de vii­tor, despre ambiţiile lor de mărire. A- cum înaintau tăcuţi unul alături de altul. Kobyak tăcea şi el şi numai din când în când îşi mai îndemna câi­nii cu un strigăt.

Câmpia imensă, care părea fără de sfârşit se întindea mereu înainte. Nici un pom, nici o floare, ci numai blocuri de ghiaţă în diferite forme.

In ziua aceea, mergeau de patru ore în şir. Un ger mare le tăia respi­raţia. înaintea lor, Kobyak începu sâ se frământe uitându-se când în drepta când în stânga, ca şi cum ar aştepta să vadă venind vântul dintr’o direcţie oarecare.

— „Ce se agită aşa indianul?“ în­trebă Ottar Wallens.

Densmold, în loc de răspuns se mul­ţumi să ridice din umeri, ca şi cum ar fi vrut să zică că agitaţia lui Kobyak nu-1 preocupă.

— „Barometrul e ridicat, nu cred să înceapă încă furtuna“, remarcă Wal- lens. _

Densmold dete din nou nepăsător din umeri.

Deodată însă Kobyak şueră puter­nic si câinii se opriră. Indianul se întoarse apoi, aşteptând ca cei doi savanţi să se apropie.

—- „Ce-i?“ întrebă Wallens, când a- junse lângă el

— „Să întindem aici cortul. O fur­tună mare se apropie. O furtună foar­te mare. Nu-i bine!“ răspunse Ko­byak.

Fără să mai spună nimic, cei doi norvegieni se urcară în sanie şi se uitară la barometru. Mai arăta încă vreme frumoasă, însă deodată căzu

brusc. Era fără îndoială nevoie să se

întindă cortul. In câteva clipe fură deshămaţi câinii şi legaţi de ţăruşii cortului. Sania fu băgată într’o groa­pă, ca să n’o ia furtuna. Ridicară a- poi câteva blocuri de ghiaţă, cu care împrejmuiră cortul, ca să fie mai si­guri.

Intre timp, cerul se întunecase şi câinii începură să se agite.

Furtuna sosi brusc şi ameninţătoa­re. Fulgi mari de zăpadă cădeau me­reu, şueratul uraganului se amesteca cu urletul câinilor. Vântul izbia pânza cortului. O oră înfiorătoare trecu. Cei trei oameni terminară prânzul şi-şi a- prinseseră pipele, fumându-le în tă­cere.

Kobyak atrase atenţia celorlalţi, că singura gaură lăsată pentru a comu­nica cu exteriorul, a fost acoperită de zăpadă şi că trebuia curăţată pentru ca să nu moară asfixiaţi. Cu ajutorul unei lopeţi el făcu un tunel sub zăpadă prin care dispăru. In timpul acesta Ottar Wallens şi Ollaf Densmold stăteau fără să scoată un cuvânt şi aşteptau înfă­şuraţi în blănurile lor groase. Căci ce altceva aveau de făcut de cât să aş­tepte?

Furtuna se făcea din ce în ce mai năprasnică.

— Kobyak, desigur că a isprăvit de făcut tunelul“, zise Wallens şi vântul puternic îi acoperi vocea.

Prin gaura făcută de Kobyak pă­trundea frigul şi o făşie de vânt stin­se flacăra maşinei de spirt, ce le ser- via drept lampă şi sobă în acelaş timp. Pereţii cortului se mişcară din nou la o isbitură a vântului. Trecură alte mi­nute, fără ca Kokyak să se întoarcă.

Cei doi savanţi nu erau neliniştiţi. Presupuneau că Kobyak face mai lung tunelul, pentru a nu se-înzăpezi din nou.

Trecu un ceas, două. Ottar observa că Olaf Densmold adormise. Se u-itâ la ceas, dar acesta stătuse.

II apucă frica şi se repezi să-şi scoa­le tovarăşul.

— „Ce este?“, întrebă Densmold speriat, de felul cum a fost trezit.

__ „Sunt trei ceasuri de când Ko­byak a plecat şi nu s’a mai întors.

— „Trei ceasuri?“_ ;;Cel puţin, ceasornicul meu a

stat.“ _Instinctiv scoase şi Olaf pe al sau.

— „Al meu a stat la fel, la două şiunsprezece“.

— „La două şi unsprezece, ca şi al meu“.

Ottar Wailens mai sorbi un pahar de ceai cald şi privi apoi la barome­tru, cu ajutorul unei lămpi . electrice. Rămase încremenit. Alcoolul din tubul barometrului juca în sus şi în jos. Ba arăta 700 ba 850, ba 600 milimetri.

— „Priveşte aici,, strigă Ottar, în- tr’un chip care-1 făcu pe Olaf să-l considere nebun. Când văzu însă agi­tarea alcoolului rămase şi el înmăr­murit.

— „Un fenomen rar. Aurora borea­lă. Minunat, strigă el.

— .,Trebue să vedem mai întâi ce ş’a făcut Kobyak“, spuse Wallens.

Astronomul nu răspunse nimic, căci era prea adâncit în gânduri.

Wallens nu mai aşteptă răspunsul şi începu să se strecoare târâş prin, tu­nelul pe care indianul îl săpase în zăpadă.

După câţiva metri de târâş anevoios ajunse însfârşit în câmpie.

Afară era complet întuneric. Iar dinspre sud-vest se vedea o lumină de culoare verde, ce părea că ţâşnaşto din pământ. Se înşela? Era vreo mi­nune? Un nou fenomen al refracţiei razelor? Nici el nu mai ştia ce sâ creadă.

Aducându-şi aminte însă de Ko­byak, strigă cât putu de tare numele indianului, însă nu auzi nici un răs­puns. Nici măcar mârâitul câinilor.

— „Kobyak, Kobyak“ !Nimic. Doar şueratul vântului.Neliniştea lui Ottar Wallens se

transformă în teamă, care se făcea cu atât mai mare, cu cât simţia şi o ciu­dată ameţeală.

I se părea ca şi cum pământul s‘ar fi clătinat sub picioarele lui. Strigă din nou, însă tot fără rezultat. Se în­dreptă spre sanie dibuind prin întune­ric. Era acolo. Trecu spre câini,_ iar a - ceştia, mârâind puţin, îl liniştiră. Stri­gă din nou după indian, însă tot de­geaba. Se simţia din ce în ce mai rău. „Inebunesc“, se gândi el. închise o cli­pă ochii şi Când li deschise nu ob­servă altceva decât aceeaş rază ver­zuie, ce părea că ţâşneşte din pământ,

dinspre sud-vest.— Kobiak! Kobiak!

Prin deschizătură esi o fiinţă ciudată. Se asemăna unui om de statură mică, dar a unui om care era numai piele şi oase.

T J S T t W p 'p 6 Z T t c ă / £ p

8 REALITATEA ILUSTRATĂ i i Februarie Í9SÍ

Drept răspuns doar şueratul vântulu- lui.

Lui Wallens începu să-i fie frică sâ nu-şi piardă minţile in această nesfârşi tă întindere de zăpadă. I se părea că pericole mari şi necunoscute îl pân­desc, de jur împrejur. Căuta să se stă­pânească, să-şi păstreze sângele rece. Se întoarse încet spre cort. Cu greu a regăsit deschizătura prin care putea sâ intre, deoarece zăpada începu să o as­tupe din nou. După multă muncă a- junse însfârşit înăuntru, unde găsi pe Olaf Densmold stând pe o ladă şi exa­minând ceva în palmă.

— „Nu s‘a întors Kobiak?“ întrebă geologul, deşi vedea prea bine că în colibă nu era decât tovarăşul său.

— „Nu“, răspunse Densmold scurt, „dar busola mea s’a stricat. Fenome­nal. Acul nu mai indică nimica pre­cis. Oscilează neîncetat între sud şi nord“.

— „Afară, în câmp, am văzut şi eu ceva extraordinar“, — zise Wallens :O rază, care ieşia ca din pământ, stră- lucia dinspre Sud-Vest , şi părea câ nu-i prea departe de aici“.

— „Dar Kobiak?“ întrebă Densmold, după o mică pauză.

— „Nu ştiu nimic. L-am strigat de mai multe ori, dar degeaba. M ’am dus la câini, dar nici acolo nu era“.

— „Probabil c’o fi căzut undeva în- tr’o groapă şi e acoperit de zăpadă. Dar ceeace mă nelinişteşte, este că a- ceastă busolă nu mai poate fi de folos, tot aşa cum nu| mai e de folos nici ba­rometrul al cărei alcool clocoteşte me­reu.

— „Şi pe deasupra, ne-au stat şi cea­sornicele“.

Vântul mai slăbi puţin. Mugetul lui nu se mai auzia aşa de puternic. Ottar Wallens se aşeză pe ladă.

— „Cel mai bun lucru, zise el, ar fi să aşteptăm să se facă ziuă. Nu cred să mai fie mult până atunci“.

Densmold nu răspunse nimic şi exa­mina mai departe cu atenţie busola.

— „Mă întreb ce să fie, mormăi el, că acul busolei oscilează neîncetat. Ba arată nordul, ba sudul. Extraordinar!“

— Extraordinar, repetă geologul. Dar ce o fi cu Kobiak? Crezi că o fi undeva mort?“

Fără să răspundă nimic Olaf Dens­mold ridică din umeri.

Ottar Wallens, zise strângându-şi blana, de frig:

— Dacă Kobiak a murit, stăm prost de tot din cauza drumului pe care nu-1 cunoaştem.

— ,Pe mine mă îngrijeşte mai mult, stricarea busolei. N’avem nici o posibi­litate de orientare“.

— „Avem doar nişte indicaţiuni scrise".

— „Dar sunt tot atât de puţin pre­cise ca şi busola asta stricată“.

— „Ne orientăm după stele“.— „După stele? Dar ce ne facem

când cerul e înnorat?“— „Poate că vremea asta rea să fie

trecătoare. Să aşteptăm până ce s'o face ziuă şi vom vedea atunci. Nu mai e mult“.

Şi spunând acestea, Wallens îşi traseo pătură peste el şi căută să adoarmă. Dar nu putu. După puţin timp observă că Densmold se scoală brusc şi înge- nunchie ca să se strecoare prin tu­nel, afară. După câteva minute se în­toarse.

— „S’a făcut ziuă zise el. L-am găsit şi pe Kobiak.

— „Cum, l-ai găsit? Unde e?“— „E mort, sfâşiat de câini. Desigur

că le era foame. E înfiorător. Dar hai să mergem. Furtuna a încetat“.

îngrijorat se coborî depe ladă Ottar Wallens şi luându-şi sacul şi 'pătura ieşi după astronom.

Afară domnia o linişte desăvârşită. Nimica nu mai amintia de grozava fur­tună din timpul nopţii. Se anunţa o zi relativ senină, pe câmpia nesfârşită. Ajunşi la câini, văzură în zăpada înro­şită, cadavrul sfâşiat a lui * Kobiak. Câinii cu urechile ascuţite, cu ochii fio- roşi, mărâiau neliniştiţi. Nu se mişca­ră când văzură pe cei doi exploratori.

— „Uite de aici, din direcţia asta, a venit raza aceea ciudată, astă-noapte, zise Wallens, ridicând mâna spre sud- vest.

— Acum însă nu se mai vedea nimic. Olaff Densmold, care mai avea busola în mână, se îndreptă în direcţia aceea. Minune! Acul magnetic al busolei îşi fixă săgeata într'acolo. Cei doi, oameni înhămară câinii la sănii şi porniră, lă-

Luni. ---- Marţi Miercuri

Oare sunteţi tot aşa de 3 nuanţe din ce io ce mai albe fermecătoare şi când zâmbiţi ?'T 1 RĂSĂTURI regulate şi o ta- * lie atrăgătoare sunt ferme­

cătoare, e just... Aceste avan- tajii, însă, nu servesc la nimic unei femei, dacă îi lipseşte ATRACŢIE... de SPIRIT... de VIVACITATE... Aceste se nasc prin zâmbetul Dv.

Surâsul Dv. trebuie să dea la iveală două şiruri de dinţi albi, perlaţi, strălucitori de frumu­seţe. D inţii pătaţi şi îngălbeniţi sunt d-uşmânii-fmmusefei, sănă- tăţei şi fericjrei. Modul cel mai rezonabil de a păstra dinţii în- tr’o albeaţă izbitoare, constă în

întrebuinţarea unui dentifrice care va putea scoate stratul galben cu care sunt acoperiţi şi a distruge germenii pericu­loşi ai gurei, adevăratele cauze ale cariei.

Dar cu un dentriirice obişnuit, comun, iui obţineţi nimic.

De mult dentiştii au preconizat JiOLYNljr. - ul din cauza minunatei sale J&uteri antiseptice, care ii este caracteristică şpentru că curăţ • dinţii şi gingiile cum trebuesc să fie curăţate

Gustul lui plăcut, spuma lui antisept c.. pătrund in t.ecare interstitie dintre dinţi, h scoate pelicula şi distruge toarte rapid mili­oane de germeni, cari sunt cauză unei răsu­flări neplăcute şi in acelaş timp sunt pre­mergătorii cariei dei.tare.

Doriţi ca dinţii Dv. să fie mai albi, -ad- anţi ? Întrebuinţaţi KOLYNOS-uL

sându-se orientaţi de acul magnetic. Merseră ceva mai mult de un kilome­tru fără să descopere nimic deosebit. Locul acela, era mai departe decât ar fi bănuit. începură să se îndoiască chiar de existenţa lui. Pe neaşteptate însă descoperiră o groapă in forma unei pâini cu un diametru de aproxi­mativ 15 metri şi de o adâncime înc’odată pe atât. Se apropiará.

In adâncime se afla un obiect, ase­mănător unui smaragd verde, enorm, având forma unui poligon, cu nenumă­rate feţe. Diametrul total să fi fost ae vreo 7 metri, pe când fiecare fa'etă pa­rea să aibe cam 10 centimetri lăţime. Din el, o lumină verzuie ţâşnea în sus.

Olaf Densmold clătină nedumerit din cap şi privi spre tovarăşul său, care la rându-i îl privi uimit.

In clipa aceea, o bucată de ghiaţă de care se rezemase Wallens se rupse şi se rostogoli in groapă. Exploratorul îşi pierdu echilibrul şi era cât pe-aci sâ alunece şi el în adânc, dacă Olaf Dens­mold nu l-ar fi prins de braţ.

Când bucata de ghiaţă lovi obiectul, se auzi un sunet ciudat, care varia ne­contenit în diferitele tonuri mai slabe sau mai puternice. Totodată obiectul poligonal îşi schimbă forma. Cei doi savanţi nu mai ştiau ce sâ creadă, când văzură dispărând feţele poligonului şi obiectul transformându-şi pereţii exte­riori într’un cub de cristal, cu pereţii netezi, în timp ce înăuntru el lua for­ma unei sfere.

— „înnebunesc“, zise Ottar Wallens, frecându-şi ochii.

„înnebunesc“, veni ca un ecou din grotă.

— „Sst! Taci din gură!“ şopti Dens­mold ascultând atent cu buzele strânse şi cu ochii holbaţi.

Sfera îşi schimba încet iarăş forma. Ba era un con, ba un pătrat, ba un dreptunghiu, ba o piramidă, un cilin­dru, etc. etc. luând formele tuturor fi­gurilor fundamentale din geometrie.

Şi sunete mereu diferite însoţiau a- ceastă metamorfozare.

Ambii exploratori rămaseră ca nişte stane de piatră, privind uimiţi acest spectacol ciudat, fără să scoată o vor­bă. Deodată nu se mai auzi nici un su­net, şi obiectul îşi luă iarăş forma poli­gonală, dela început.

— „Ori visăm, ori suntem în faţa unei minuni“, zise Wallens. „Dar ciiie oare va fi cărat această piatră aci?“

— „In orice caz nu oameni, căci tre- bue să cântărească vreo câteva tone. Aşa că....“

— „Va să zică“, strigă Wallens, „crezi că vine dintr’o altă planetă?“ -

— „Sunt convins. E doar din struc­tura unui material care nu se găseşte pe pământ. E dintr’un material mag­netic, după cum vezi că indică şi acul busolei, şi care e şi dilatabil ca mercu­rul. Se vede c’o fi fost introdus în cen­trul pietrei printr’un aparat special. Şi afară de asta am şi convingerea că piatra e locuită. Locuitorii ei au vrut să ne înfăţişeze arta lor, arătându-ne aceste diferite forme geometrice.

— „Totul e posibil“, zise Wallens, re- venindu-şi încetul cu încetul. „Deşi nu e obligatoriu ca şi locuitorii altor pla­nete să se servească de aceeaş geome­trie ca a noastră. Henry Poincaré a spus doar că geometria lui Euclid e cea mai simplă, dar asta nu înseamnă câ n ’ar mai putea exista şi alte geome­trii“.

— Ştiu. Dar şti şi d-ta că toate pla­netele au aceeaş formă sferică ca şi pă­mântul şi că au şi aceeaş structură. De ce să nu admitem că ştiinţa a urmat aceeaş cale şi pe celelalte planete ca pe globul nostru?“

— „Trebue să ne coborîm în pâlnie şi să intrăm în legătură cu aceşti oa­meni“, şopti Wallens. „Pentrucă, cred, că ei trebue să uzeze de unele mijloace ce ne sunt necunoscute nouă. Când ajn strigat că înnebunesc, ai auzit cum ne-au răspuns cu acelaş cuvânt? Fără îndoială că ne-au auzit. Densmold, am făcut o descoperire, care întrece de o mie de ori, de un milion de ori, desco­perirea polului. Gândeşte-te că vom fi primii oameni, cari vom intra în legă­tură cu fraţii noştri din alte planete“.

— „Eşti sigur, Wallens, că sunt fiin­ţe ca şi noi?“ întrebă astronomul.

Wallens şopti:— „Cred".— „Dacă este aşa, atunci trebue sâ

ne temem, dragul meu. Omul este tot­deauna un lup pentru ceilalţi oameni. Dacă ne vor ucide?“

— „Nu cred. Ei au fost trimiţi aloi 0« soli şl jju vor fi atAt de oroetl ea (S

ucidă tocmai pe primii oameni depe pă­mânt, pe care-i întâlnesc. Nouă ne ra l mâne cinstea descoperirii". c

— „Desigur, Wallens, că aceste fiinţe, e oricum ar fi ele, au venui cu scopul sut descopere ceva; dar de uncie sa ştieei[ ce aspect avem noi. Că noi suntem oa­meni, şi încă oameni depe cea mai ci-1 vilizată planetă. Dacă de exemplu, ei 1 au înfăţişarea unor câini, atunci de­sigur că vor ma pe câinii noştri drept stăpâni ai pământului, pe când ţ,el noi...“

— „Dragul meu Densmold, cel mai i bun lucru ce avem de făcut, pentru cs i să ne convingem mai bine, e sa cobo-i rim acolo“, răspunse laconic Wallens j

— „Atunci, hai”, se decise astrono­mul.

Pereţii interiori ai gropii cari erai acoperiţi de-o pătură de zăpadă inghe-! ţaţă, le uşura coborîrea. Ambii bărbaţi' sprijinindu-se în coate şi genunchi, st tariră în jos şi în câteva clipe atinseri cu picioarele partea de sus a pietrei Poligonul revărsă o căldură piâcuta, care le topi zăpada depe cisme.

Olaf Densmold ingenunchie pe perete­le obiectului, îşi scoase mănuşile şi pi­păi cu mâna goală una din laturi. Era moale şi netedă, ca cea mai fină măta­se. O căldură plăcută ţâşnia dintr’însa,

— „Ah.'" strigă Wallens, examinând cu atenţie poligonul. „Este cineva aia, am văzut o siluetă ca acea a unui om, a unui biped, sunt oameni aici, Dens­mold. Cel puţin unul“.

Un scurt şuerat se auzi, repetându- se apoi de opt ori. Involuntar, cei doi savanţi se dădură în lături, căci au simţit sub picioarele lor, o clătinare, Lipiţi de pereţii gropii, observară cum poligonul îşi reluă forma sferică.

La partea de sus se ridică un capac, sprijinit pe patru stâlpi mici, care ră­mase la o înălţime de vreun metru, Din deschizătură eşi o fiinţă foarte ciu­dată. Se asemăna unui om de statura mică, dar a unui om oare era numai piele şi oase. Un tricou dintr’un postav de culoare plumburie, îi acoperia tru­pul şi membrele. Figura nu i se vedea, In locuj ochilor se găsiau ochelari mari, cu lentile poligonale. Nasul şi gura erau acoperite de o mască de păr. Urechile îi erau acoperite de două plăci, în for­ma unor jumătăţi de sfere, de metal, Ciudata creatură înainta cu paşi rari pe capacul smaragdului, rămase câteva secunde locului, adâncit în examinarea celor doi savanţi, cari la rândul lor nu-i slăbiau din ochi.

Fără îndoială că fiinţei acesteia nu-i era teamă, căci înaintă cu paşi domoli spre cei doi bărbaţi. S’ar fi putut crede "câ picioarele sale erau prevăzute cu nişte ventuze, deoarece păşiau uşor, iară să alunece pe marginea lustruiţi a sferei., — „Trebue să fie un om din Marte“,

zise Ottar Wallens.— „Sau poate unul din Venus“, răs­

punse Densmold.In timpul acesta făptura se apropia­

se de ei.Când se găsi lângă dânşii, întinse ma­

na, ca să-i pipăie. Un fior le trecu prin trup. Mâinile ciudatului om ar­deau. La contactul cu ele, cei doi ex­ploratori avură un sentiment înviorare, S’ar fi putut crede că aceste mâini emit un curent minunat, care-ţi dă pu­tere şi vioiciune.

Intorcându-se, fiinţa aceasta desem­nă pe pereţii îngheţaţi ai gropii, dife­rite figuri geometrice, mai simple şi apoi din ce în ce mai complicate. Olal Densmold, cu ajutorul unui briceag, tăie alte figuri de geometrie superioa­ră. Făptura părea să înţeleagă foarte bnie senzul acestor desene, căci conti­nuă să schiţeze altele şi mai complica­te. Şi fără îndoială, încântat c’a intrat în contact cu aceşti doi locuitori ai pă­mântului, pe această cale, le făcu semn să-l urmeze şi coborî înlăuntrul pietrei poligonale.

Ottar Wallens şi Olaf Densmold ob­servară cu uimire, că pereţii sferei mal adineaori lucii deveniră acum sgrun- ţuroşl, aşa că nu mai erau în primejdie să alunece. Astronomul trecu primul prin deschizătură. Căzu dela vreo patru metri înălţime, fără să sufere niciun accident, din cauza unei podele elastice. Imediat după el urmă şi Wallens. Am­bii exploratori îşi deteră seama că erau Intr’un spaţiu sferic de vreo 4 metri diametru, a căror pereţi revărsau o lu­mină verzuie, la fel cu aceea pe care in noaptea trecută o văzuse Wallens, ţâş­nind din pământ.

Cu un semn cu mâna, le indică a- ceaatâ ciudată făptură un glob ce plu­ti* In mUloeul odâu, intre oodftft «1 pin.

12 februarie 1931 REALITATEA ILUSTRATA 9

ion. Era dintr’o materie neagră strălu­citoare, de aparenţa unei agathe şi nu era mai mare de un metru lăţime. Făp­tura o atinse cu mâna. Imediat apărurăpuncte luminoase, răspândite neregulat.

— „O! Dar asta este harta cerului văzută din Mercur" strigă astronomul Densmold, uimit.

— „D*n Mercur?“— „Da, din planeta cea mai apropia­

tă de soare, care ss învârteşte în jurul lui, timp de 83 zile şi care este de o

; temperatură foarte ridicată. Priveşte, aici este soarele şi aici de partea cea­stălaltă Pământul, Marte, şi planete

: îndepărtate necunoscute“.Punctele luminoase au dispărut.Dintr’odatâ mica sferă deveni un

glob luminat. Umbre se desemnau dea­supra. Rând pe rând, recunoşteau cei doi învăţaţi continentele pământeşti, cele două Âmer.ci, Europa, Australia. Un nor şterse totul şi, ca şi cum s’arii aflat în faţa lentilei unui telescop u-

: riaş, savanţii văzură înaintea ochilor lor, munţi, mări, oraşe şi chiar case singuratice.

— „Uite New-York", zise Densmold, care călătorise mult. „Uite şi Islanda, uite şi California, uite şi un arhipelag, şi fără îndoială că aici sunt insulele Bermude“. Europa, Londra. Totul dis­păru deodată. Sfera întunecată un mo­ment se lumina iar în interior. Dens­mold şi tovarăşul său remarcară intri­gaţi o planetă roşiatică, care era aco­perită cu nouri groşi.

— ,Marte ! E iără îndoială Marte", zise Densmold.

Să fi fost oare, chiar Marte, cine ar fi putut-o spune?

Oraşe ciudate apărură, lucrări de-o arhitectură foarte complicată, printre care se agitau încoace şl încolo fiinţe curioase.

Din nou se întunecă sfera.Nu departe de acest om ciudat se gă-

sia un vas in formă de pâlnie, fixat pe un tripied, care era plin cu un lichid, a- semănător aurului topit. Ciudata crea­tură apucă cuţitul care se găsia la cin­gătoare lui Densmold şi-l aruncă în acest vas. Mânerul de lemn al cuţitului dispăru imediat, iar lama de metal în­cepu să strălucească, îşi pierdu for­ma, îşi schimbă culoarea şi se făcu ca un burete. Straniul personagiu luă bucata de metal şi o întinse as­tronomului.

— „Ah, dar asta este argint, cel mai pur argint, strigă Densmold după ce l-a examinat. Ottar Wallens luă

: şi el argintul în mână, îl privi atent, îşi dete seama că fără îndoială era minereu pur. Straniul personagiu luă inapoi acest minereu şi-l schimbă pe rând in aur, platină şi oţel. Făptura strânse pumnii şi începură să curgă din ei diamante, care se fixară pe pe­reţii interiori ai pietrei. Densmold luă în mână aceste diamante. Imediat astronomul simţi cum greutatea sa dis­părea. Se simţia mai vesel. Toate-i a- păreau clare, fireşti şi frumos ordo­nate. Şi părea acum că ar fi apt să rezolve — jucându-se — cea mai grea problemă. Wallens care atinse şi ei aceste diamante se simţi într'o stare fizică asemănătoare.

Şi totuş n’au văzut încă toate. Cu ajutorul unui mecanism necunoscut fiinţa ciudată deschise o uşe în podea, iar prin ea văzură savanţii diferite re­torte, eprubete şi mecanisme. Wal-

i lens care înghenunchiă pentru a ob­serva mai bine, strigă :

— „Dar aici totul e sfărâmat.Geologul se ridică din nou. Se simţi

Întinerit. Puterea tinereţii sale reveni din nou. Un râs ciudat lumina faţa încruntată a seriosului şi taciturnu­lui Densmold.

Făptura îi arătă cu mâna o ladă ce era pe podea. Apăsă uşor pe muchiile ei şi un vâjâit înnăbuşit se auzi. Prin

' gesturi căuta să explice acest sgomot, care părea a fi foarte important pen­tru el Densmold şi Wallens numai urechi, ascultau nedumeriţi şi nu în­ţelegeau nimic. Fiinţa, fără să se o- dihnesacă, căută să le explice. O. mu­zică uşoară, în acorduri minunate, aşa cum pe pământ niciodată n ’a fost compusă, începu să se audă mai de­sluşit. Globul pe care apăruse harta cerului şi plantelor, se lumină din nou. Se desenau schelete, cranii cu guri ştirbe şi ochi ca nişte sfere de smarald. Aceşti ochi cari priviau curioşi şi Îngrijoraţi, trăsăturile feţelor lor temătoare şi schimonosite, formau un cadru macabru. Erau fără îndoială locuitori ai lui Venus sau Mercur, cari ou ajutorul misteriosului glob, priviau pe trimisul planetei Ier, venit ps pă­

mânt şi căruia nu-i puteau fi de nici un folos. Ottar Wallens şi Olaf Dens­mold vedeau cu inima îndurerată cum făptura se uita spre ei prin ochelarii ciudaţi, neputincios.

— „Plânge", zise Wallens mişcat.Sfera se întunecă din nou. Câteva

clipe savanţii şi făptura rămaseră ne­mişcaţi, în care timp pereţii răspân­deau lumina verzuie, dându-le o în­făţişare stranie. Făptura privi o clipă nedumert pe ambii bărbaţi, apoi, ca şi cum ar fi luat o hotărâre, se aplecă peste, ladă, care cu câteva minute mai înainte emanase acea minunată muzi­că şi o lovi de câteva ori.

— „Aceste lovituri“, spuse Dens­mold“, sunt fără îndoială raportul e- venimentelor a tuturor lucrurilor ce le-a văzut. întreaga lume este, după cum şti, Wallens, numai un ansamblu de vibraţiuni. Sunetul, lumina, mate­ria, sunt şi ele vibraţiuni, care diferă între ele prin frecvenţă şi mărime. In faţa noastră se află marea enigmă, şi acest om ciudat o cunoaşte. Priveşte!“

Pe sfera neagră se recunoscură um­bre. Apoi deodată, o rază violetă.

— „Vibraţiuni de lumină, zise astro­nomul.

Făptura, ca şi cum i-ar fi venit o idee nouă, se plecă peste deschizătură

şi arătă oaspeţilor săi o maşinărie complicată şi necunoscută pentru ei.

— „Motorul care pune în mişcare această. maşină, e stricat“, zise Wal­lens, dând din cap, şi acest biet locui­tor ăl lui Mercur — dac’o fi chiar de- acolo trebue să ne considere drept nişte sălbateci inculţi, cu cari nu poa­te să facă nimic. Ştiinţa noastră e co­pilărească pe lângă a sa. Ar trebui să-l aducem la vapor şi să încercăm să reparăm aparatul. In acest mis­terios obiect se găsesc fără îndoială soluţile celor mai de seamă probleme ale ştiinţei. Dacă am isbuti să-l facem să înţeleagă pe acest locuitor al lui Mercur, ceeace vrem noi şi dacă ne-ar putea înţelege şi el, atunci desigur că ştiinţa omenească va progresa cu sute de ani dintr’odată.

— „Foarte bine, dar dacă moare sau dacă murim noi, atunci totul se face praf.

Un fluerat scurt se auzi. Fiinţa se ridică încet. După ce atinse marginea deschizăturei se căţără cu greu afară apoi făcu semn celor doui exploratori să-l urmeze. Se simţaiu insă ca purtaţi pe sus de un curent necunoscut, fără ca picioarele lor să calce pe ceva si­gur. Toţi trei erau acum afară în câmp. Făptură necunoscută le arăta cu mâna spre cele patru puncte car­dinale.

Deodată însă săriră doui câini dela sanie spre ciudatul personagiu.

— înapoi bestiilor! strigă Dens­mold.

Era însă prea târziu. Cele două a- nimale săriră la gâtlejul individului. El instinctiv întinse mâinile spre ei. Un şuerat acoperi lătratul câinilor. Aburii verzi acoperiră câmpul. Şi toţi— oameni şi câini — loviţi ca de trăz- net, căzură jos.

Cei doui savanţi îşi reveniră In cu­rând. Ochii câinilor sticliau straniu. Fără îndoială că erau morţi.

Densmold se apropie de corpul mis­teriosului personagiu şi II pipăi cu mâna. Simţi o smucitură care îl făcu să sară înspăimântat înapoi.

— Uite că arde! strigă Wallens. Şi aşa era. Vapori ţâşneau din trupul întins pe ghiaţă. Tricoul de metal în­cepu să se topească, o bucată de carne roşiatică începu să sfârâie. Ochelarii, masca, bucăţile de metal ce-i acope- riau urechile totul era nimicit de foc, Jn mai puţin de un sfert de oră.

Hsi a& ne întoarcem so ma în

grabă spre vapor, că de nu înnebu­nim, de câte am văzut aici — zise Wallens.

— Da, dar cum ne vom orienta, căci busola e doar stricată?

— Vom încerca să anunţăm pe cei depe vapor prin radio, să vie să ne salveze.

— Să încercăm — zise Densmold.Fără să mai spue ceva se îndreptară

spre sănii. Cercară să instaleze apa­ratul de telegrafie fără fir.

Se înoptase deabinelea când fură gata. Istoviţi, fără să fi mâncat ceva, încercară să-l pue în mişcare. Insă toată munca era zadarnică. Aparatul nu mai funcţiona. Acumulatoarele erau epuizate.

Nu mai aveau nici un mijloc de comunicare cu lumea exterioară.

— Nu mai e nimic de făcut, bom­băni astronomul, după ce mai cercase de câteva ori să-l pue în funcţiune. Trebue să pornim aşa, la întâmplare, spre „Sirius“, orlentându-ne după ste­le, când va fi senin ;şi când nu...

— Trebue să ajungem, Densmold, căci destinul omenirei stă acum în mâinile noastre.

— Da asta e adevărat!Au dat câinilor hrană, au îmbu­

cat şi ei ceva în grabă, au scos hamu­

rile ce atârnau încă ale celor doui câini, cari se repeziseră la omul din sferum şi au pornit cu sania spre cort.

Mergeau istoviţi de oboseală, discu­tând despre minunatul aparat pe care îl văzuseră şi care îi obseda. Cine ştie ce formidabile descoperiri vor face cu ajutorul lui. Ce extraordinară glorie îi aşteaptă. O glorie supraomenească, care va depăşi pe oricare alta.

Când se lumină de ziuă mai mân- cară puţin praf de ouă, se odihniră o clipă şi porniră mai departe.

Vremea era frumoasă. Insă drumul era mai lung decât li se păruse. Se orientau după soare. Până la amiază făcură vreo 13 km. deabia!

Le mai rămâneau de străbătut cţSea 400 de km. în linie dreaptă, ceeace ar reveni la vr’o 600 km., luând în consi­derare şi ocolurile necesare.

— Trebue să împărţim bine hrana. Ambii oameni îşi luară în tăcere masa şi apoi porniră mai departe.

Douăsprezece etape — nici măcar o sută de kilometri în total — fură stră­bătute. Din când în când se mai rătă- ciau, din pricina întunericului şi erau nevoiţi să se întoarcă înapoi.

Iar hrana era pe sfârşite.în tr’o noapte câinii se smulseră din

lanţuri şi atacară proviziile, ce erau ascunse în sanie. Când Densmold şi tovarăşul său se sculară câinii nu erau nicăeri şi aproape toate proviziile erau distruse.

— Ai legat eri bine câinii? întrebă Densmold pe tovarăşul său, prlvindu-1 furios.

— I-am legat destul de bine. Nu pot să-mi închipui cum au putut să fugă, protesta calm Ottar Wallens.

— Hai să vedem ce-a mai rămas din provizii, zise Densmold. Mai e puţin, de altfel nici n ’am fi putut duce cu noi mai mult. Şi săniile sunt prea gre­le, ca să le putem lua.

Ceeace a mai rămas ar fi ajuns drept hrană tocmai pentru o săptămâ­nă unuia singur. Fără să mai spună vreun cuvânt se apucară să strângă resturile de provizii, ce zăceau răvă­şite în zăpadă.

încovoiaţi de greutatea ruck-sak- urilor, porniră spre bariera unde era vaporul.

Vremea se menţinea frumoasă, dru­mul era insă prea lung şi străbaterea lui anevoioasă. Proviziile scădeau me­reu, nu mai rtmOaeas decât un pa­

chet de pesmeţi, iar până la vapor mai era cale de 3 zile.

In seara zilei acesteia mâncară fie­care câte 50 gr. de pesmet şi-şi încăl­ziră ult*ma ceaşcă de ceai.

Densmold, deşi mai in vârstă, mai avea puteri de rezistenţă, pe când Wal­lens deabeâ se mai ţinea pe picioare.

Se hotărîră să se odihnească câteva ore. Cu stomahurle goale şi istoviţi de oboseală, aţipiră.

In mijlocul nopţii Wallens, care nu dormia adânc, văzu pe tovarăşul său cum scoase din ruck-sak-ul lui, un pachetul cu pesmeţi ce mai rămăsese şi se pregăti să plece singur.

— Densmold! strigă Wallens cu glas stins.

Astronomul întoarse capul.— Te-ai trezit? Ei da, te părăsesc

căci eşti prea slăbit ca să mai stră­baţi drumul cu mine. Mă duc singur la vapor şi de acolo voi veni cu aju­toare ca să te iau.

— Densmold asta n ’ai s’o faci, n ’ai să mă laşi singur aici în câmpie.

— Trebue să fac astfel, strigă astro­nomul, e datoria mea. înainte de ori şi ce interesul ştiinţei! Rămâi aici, căci mă voi întoarce să te iau; dacă-aş rămâne şi eu n ’am mai putea ajunge la vapor. Cu bine.

Şi cu paşi repezi Densmold porni. Ottar Wallens, rămas singur în pus­tiul câmpiei îngheţate se gândia: să fi fost sincer Densmold în gândurile sale? Să fie dânsul un asemenea fana­tic al ştiinţei, în cât o viaţă ome­nească să nu conteze nimic pentru, el? Nu şi-au jurat oare credinţa unul al­tuia şi nu şi-au promia că niciunul nu va părăsi pe celălalt la primejdie, atunci când au.pornit în expediţie? Şi acum? Desigur că el e mai plăpând, dar pentru asta trebuia să fie părăsit în acest mod laş, în mijlocul nopţii de către Densmold? De ce nu i-a vorbit deschis, despre tragedia situaţiei, ca să fi chibzuit împreună? Ar fi fost mai cavaleresc.

Dar aşa e o laşitate, o josnică la­şitate! Luând deodată o decizie, puse mâna la cingătoare şi cu toată slăbi­ciunea sa scoase revolverul, îl întinse si trase cu înfrigurare.

In tăcerea câmpiei îngheţate se auzi o detunătură şi apoi un strigăt: Olaf Densmold, cu ţeasta sfărâmată, căzu pe ghiaţă şi nu se mai mişcă.

Două săptămâni după aceea oame­nii trimeşi de pe vapor în căutarea celor doi exploratori, găsiră cadavrul lui Densmold cu ţeasta sfărâmată de gloanţe.

Ce se întâmplase nu puteau să-şl explice căci spre uimirea lor din revol­verul lui Densmold nu lipsea nici un glonte. Aşa dar nu putea fi vorba despre sinucidere.. Dar de ucis cine l-ar fi putut ucide în acest pustiu?

Deasemenea nici o urmă de câini. Iar pe Ottar Wallens şi pe Kobyak nu-i găseau nicăeri. Au murit amân­doi de foame? De frig? Sau au fost poate aruncaţi de furtună în vreo groapă. Ei n ’au fost aflaţi şi nici tra­gedia acestei expediţii n ’a putut fi lă­murită. ,

Şi acolo undeva aproape de Polul SUd, a rămas pierdută misterioasa ma­şină căzută cine ştie de unde, purtând în sine enigma creaţiei ei şi posibilta,- tea unei comunicări interplanetare, i- deal către care omenirea năzueşte za­darnic de mii de ani şi pe care cine ştie când îl va putea atinge.

încercări asupra fenomeneior psihice anormale

de Inginer Henri Tillmann, membruInstitutului General Psihic din Paris.

La Şaraga, Episcopiei 3 bis, Bucureşti. Volumul Lei 75. Provincie, contra ram-

burs sau mandat,D-nii studenţi plătesc Lei; 40 volumu1.

P entru înfrumuseţarea feţei,

mâinilor şi decolteului

CREMA Şl SĂPUNUL F L O R A

RĂMÂN NEÎNTRECUTE

... puse mâna la cingătoare şi cu toată slăbiciunea sa scoase revolverul, il întinse şi trase...

10 REALITATEA ILUSTRATĂ 12 Februarie 1931

Nu sunt ei co-pii cu toţi ceilalţi?! nu au dreptul la viaţă?

Conducătorii institutului de bint facere, au înţeles probabil aceasta i au răspuns afirmativ cu fapta.

Pereţii suint tapetaţi cu desene:# pera mânuţelor fragede. Animale, făp turi geometrice, culori variate se în b ină cu o adm irabilă naivitate.

Şi în vreme ce colegul Berman i şează aparatul, găsesc prilejul cel mi m inunat să urmăresc copiii.

Iată-o pe ştrengăriţa cu nasul cân şi ochii negri, cu părul cârlionţa; melancolică, cu privirile pierdui! curioase şi totuş timide.

Doamna directoare a plasat în bri ţele unuia dintre copii o păpuşă. Ji căria de porţelan, este urmărită 4 priv iri nesăţioase.

O fetiţă a scos limba, alta are nas« roşu ca pătlăgica — guturai — a trei: este cochetă de pe acum, de Ia cinc ani: îşi aranjează moţul.

La băeţi.Iată-1 pe unul, vioi, blond şi cui

chii negri.— Cum te cheamă?

Ionel.

St.: Copilaşii la masă.

îngheţate.Trăesc aoolo, cocoloşiţi în braţele

mizeriei, copii, bătrâni, tineri, — toţi pradă aceloraş griji, toţi luptând pen­tru un lemn, pentru o bucăţică de pâine.

Şi dacă d in cea mea neagră mize­rie, salvezi siufletele fragede, aducân.- du-le la lum ină, la viaţă, la pâine, eşti mai mult decât un binefăcător.

„Ocrotirea” este un azil al capiilor sărmani. Oficiul de îmbunătăţire a sioartei lor.

Curăţenia — albul, domneşte peste tot — iată caracteristica principală.

Pe scăunele m ici, la măsuţe de ju ­cărie, cop iii — adevărate păpuşi — lucrează. Mai toţi, au aceiaş vârstă: cinci ani. Vârsta primei curiozităţi, vârsta ochilor mari, deschişi, întru căutarea noutăţii.

Au văzut doi oameni străini, un aparat fotografic, o lentilă şi au ră­mas uim iţi. Privirile lor insistente nu ne vor părăsi până la plecare.

Le priv iam hăinuţele simple şi cu­rate, obrajii fragezi de rouă dim ine­ţii, mulţumirea în tipărită în priv iri şi ne dăm seamia cât de imult bine s’a făcut acestor copii.

In definitiv, ce sunt ei vinovaţi că nu s’au născut în palate... că s’au născut în mizerie... în frig... în să­răcie?.

Dr.: Micuţele în sala de lucru

REALITATEA ILUSTRATĂ

I — Iţi place aci?Ionel n’a răspuns. A deschis însă

| ochii mari, mari de tot. Şi ochii străluciau a fericire,i — Ia spune-mi Ionele, ce faci tu aci ?

— Mă joc, învăţ, scriu1, cânt...Din mizerie şi frig, din lacrim i

| şi durere, copilul 'trăeşte însfârşit : ca un copil: se joacă, învaţă, scrie

cântă...Doamna directoare se apropie :

1 — Ionel, ia spune o poezie!Ionel nu este băiat d-e „familie

bună“. Nu face mofturi. El ştie să se supună şi .să asculte.

Se scoală dar în picioare, e.se în ‘ mijlocul clasei şi declamă, ou ac­

cente ascuţite, cu patos die drama­tism copilăresc.

Este o poezie despre iarnă. O poezie în care poetul plânge pe cei fără casă, fără adăpost, fără mâncare...

Cat de adevărat, cât de trăit, a spus copilaşul poezia. Sufletul lui

i — in inconştient ('-asigur — com­

12 Februarie 1931

pară în clipele acelea, viaţa lui de-acum o lună, cu viaţa de azi.

Trec la altă masă.Un mititel, cu ochii negri, slăbuţ.— „A fost adus de curând“, -

îm i spune profesoara.Mă apropii de el:— Iti plaoe aci ?— Da...- De oe îţi place ?

— Pentru că mănânc...Am tăcut cu toţii în clipa aceia.

Era emoţionant.La, o măsuţă, în tr’un colţ al o-

dăii, doi copilaşi, — un băiat şi o fetiţă, lucrează de zor.

Amândoi au aceleaşi priv iri ştrengăreşti, răspândite de ochi ne­gri ca murele.

Berman, i-a surprins în clipa când ea îi po vest ia o poznă pe oare o tăcuse înaintQ de venirea noastră. Amândoi, surâdeau de bu­curie.

Mă apropii de băiat...— Ia s p u n e a i, ce vrei să te faci

tu când ai să fi marc ?

- Căpitan !Fetiţa se amestecă în discuţie :— Eu dacă aş fi ca el, aş vrea

să m ă fac ofiţer, nu căpitan.

întrebarea noastră a avut suc­ces. Copiii s’iau adunat şi au înce­put să strige unul după altul :

— Eu aş vrea ,să fiu bancher !

— Eu croitor !— Eu marinar !- Eu gardist !

Mă apropii de ultimul.

— De ce vrei să te faci gardist?— Pentracă gardiştii sunt tari

de tot... A venit odată unul şi l-<a luat pe tata, pentru că s’a bătut la cârciumă...

A venit ora mesei. Cu ochii mari, copiii numărau aşezarea farfurii­lor, a paharelor, a tacâmurilor...

La un singuir semn, sunt toţi în p ic ioare: D in cincizeci de glasuri, răsună deodată aceiaş rugăciune :

„Binecuvântat fi Tu Doamne, Dumnezeul nostru, stăpân al un i­versului, care ne dai tuturor pâ i­

nea şi care ţi toate fiinţele în m i­lostiva ta pază.

„Ai grijă de noi, căci gândul nostru e la tine, la slava Ta şi la mărirea Ta. Am in“.

Copii au început să mănânce.Copiii au, ce n’au avu't mai eiri:

„pâinea noastră cea din toate zi­lele !“ I. G.

:j: #

Fotografiile reportajului de faţă au fost făcute la institutul „O- crotirea“ din strada Labirint, 54 pus sub conducerea doamnelor S. Horenstein şi Horodoniceanu.

Aci sunt prim iţi copilaşii din aartieir, copii de oameni nevoiaşi. In timp ce părinţii lor lucrează, m icuţii sunt îngrijiţi şi hrăniţi şi ţinuţi în cea mai perfectă curăţe­nie. Seara, sunt reluaţi de părinţi şi readuşi a doua zi.

Toţi oamenii cairi vor să facă bine, să sporească prin obolul lor, fondurile acestui adevărat institut de binefacere.

11

Când un stat cu Anglia are 4.000.000 de someuri, de unde să mai găseşti îndestulare?

Priviţi fotografia pe care o publicăm mai sus. Sunt oameni, cari năvălesc în faţa unui depozit alimentar, cu o ultimă speranţă, cu o ul­timă nădejde.

Se năpustesc cu coşurile goale. Se înghesuesc şi unii cad, sunt zdrobiţi de istovirea atâtor zile de foame şi mizerie. Şi dacă priviţi bine, vedeţi că nu sunt toţi muncitori, oameni de jos.

Pe unii, mai străluceşte o urmă din vremea trecută, din vremea mai bună. 0 haină mai /curată, o pălărie mai arătoasă.

Pe toţi, i-a unit acum aceeaş lipsă, ciceeaş durere. Cer pâine! Vor să mănânce. Vor să muncească.

Cunoaştem mulţi, cari în disperare ne-au spus:Aş vrea să lucrez orice... numai idaţi-mi de lucru. Răspunsul era

din nefericire — de cele mai multe ori negativ. Pentru ei şi pentru voi, s’au scris aceste rânduri.

Pentru ci, în speranţa unui ajutor. Pentru voi, întru ilustrarea unei realităţi dureroase, pe care o puteţi tămădui în oarecare măsură.

Ş O M A J...■■sjplLNIC Sosesc veşti îngrijorătoare din toate părţile lumii. Şomajul

şi-a întins colţii îngrozitori, în cele mai mici unghere ale suflării omeneşti.

In Anglia şi în America, în Germania şi în Franţa, la noi şi aiurea, aceeaşi situaţie disperată.

învingători şi învinşi, suferă supliciile aceleiaşi lipse îngrozitoare de lucru.

Peste tot, aceleaşi feţe supte de boală şi mizerie, aceiaşi ochi ieşiţi din orbite, halucinaţi, disperaţi.

0 lume întreagă urmăreşte neputincioasă zvârcolirea lor. O lume întreagă vorbeşte de suferinţa lor şi îi compătimeşte.

Ajutoarele suni însă cu totul insuficiente.

|| Există la Heidelberg un butoi uriaş, cu un conţinut de 300.000 kg., care serveşte la ,,întreţinerea studenţilor”. Butoiul acesta a fost con- istruit incă de-acum câteva secole şi dimensiunile lui au fost socotite în raport cu cantitatea de băuturi pe care o consumă un neamţ, în exis-MfljjO Sfl.

In timp ce la francezi băuturu e raţionată după precepte medicale, cantitatea lirnitându-se la atât cât ar face bine corpului, la germani ca comtitue o patimă.< Cine a călătorit prin Germania ştie, că aproape fiecare tavernă cu băuturi alcoolice, care se respectă, posedă câte un colţ discret, aşa nu- milvomitorium. Şi nu e deloc ruşinos ca, după ce a golit câteva sticle consumatorul să facă o mică vizită în acest cabinet discret, de unde ţă mină cu forţe noi, pentru restul de sticle comandate.

Se poate crede la început, că e vorba de întâmplări accidentale, aşi cm se pot vedea şi la noi în cercurile beţivilor. Ei bine, nu-i aşa. In Germania, cu cât un individ bea mai mult, cu cât se duce mai des hi „budoarul gentlemenilor”, cu atât i se dă mai multă consideraţie, în cercul prietenilor săi. Şi în modul acesta, un frate cle-al lui Hoffmann Bjonje de multe ori, să golească 20—30 de sticle într’o seară, cantitate cunriur putea fi consumată în nici un caz, de un individ neobicinuit fu „vmitorium”.

Vă veţi întreba în cazul acesta, pentru ce mai beau?...I In primul rând din pasiune şi în al doilea, din ambiţia de a nu li se compromite reputaţia de cei mai mari băutori din lume...

Unde se bea mai mult■■Jţll.WŢ.V e ţara vinului. Se poate cumpăra o sticlă de şampanie

veritabilă, cu zece franci, adică vre-o 65 lei, iar un kilogram de neclar curul costă între 3 şi 4 franci. Se bea mult în Franţa, e

adevărat, căci vinul a devenit obligatoriu până şi în şcolile primare, unde elevul e nevoit să bea două păhărele de vin pe zi. Totuş, ţara care deţine recordul în consumaţia băuturilor alcoolice, este Germanici.

■ ■

D O A M N E LO R ! S ’A D E S C H IS

„ C O S M E T I C A “

S A L O N DE B E A U T ECEL M AI DESĂVÂRŞIT SALON IN ARTA INFRUMUSEŢĂREI

C O A F O R D E D A M E Şl M A N I C U R EStr. Pom piliu Eliade 11 colţ cu Str. Sf. Jonstantin

VnZITATI S P R E C O N V IN G E R E

12 REALITATEA ILUSTRATA 12 Februarie 1931

........................... * v—

Bărbieritul plăcut prin

CREM Ă N IV E Aînainte de săpunire trebue să vă ungeţi cu cremă N ivea, însă nu prea mull,

pentru a nu im pedeca producerea spumei. V ă vefi convinge, că bărbierindu —

vă chiar zilnic, pielea D v . nu va şuieri cu nimic. N u vefi mai avea dure­

roasele irifafiuni şi nici jupuituri. Vefi vedea în acelaşi fimp, cum Jafa D v .

capătă o înfăţişare tânără, pielea devine catifelată şi bine întreţinută.

C re m ă N iv e a nu se poate înlocui, fiindcă numai ea conţine Eucerifă, care este cel

mai bun întreţinător al pielei şi pe aceasta se bazează eficacitatea ei binefăcătoare.

Doze: Le i 1 6 .— , 3 4 .— , 7 2 .— , Tuburi d in cositor curaf: Lei 3 0 .— , 4 5 .—

E M IL Z IE G L E R , B R A Ş O V , Calea G i r r i 43

Traian 52. — Francesca Bertini tră- eşte. Cu ce se ocupă însă în momentul acesta, nu ţl-aş putea preciza. Sper că în nici un caz., cu cinematograful 2. O artistă care să se numească JoI- son Feminin cu nunosc. Aş fi tare cu­rios să ştiu de unde naiba ai scos-o şl pe-aşta!... *

Barry Norton. Toţi aceşti protago­nişti americani primesc corespondenţă prin ,,The Standard Casting Directory” 416 Taft Building, Hollywod, Cal. U. S. A. Scriţi, de preferat, în limba en­gleză.

Povestea cu cocoşul roşu. — Pro­babil ca înainte de a te căsători, ştiai de existenţa acelui copil al soţului d-tale. Prin urmare, trebuia să cugeţi atunci, Ia ceeace ai de făcut, nu as­tăzi. Aaa, dacă simţi într’adevăr ne­voia de a fi curtată de alţii, divor­ţează şi nu te mai căsători niciodată. Pe aceşti alţii îi vei găsi pe toate stră­zile, ,cu simpla deosebire că te vei numi din clipa aceea altfel... Iţi con­vine, fă-o! Eu te sfătuesc însă, să-ţi bagi minţile în cap!...

Cocktail. —• Mi-aduci elogii, nene, că fac doar fapte bune şi-mi ceri pentru im cocktail reţeta cu minune.... Păi, dacă singur spus-ai că eşti beţiv, eu tac. Caută, nene, bine: reţeta ţi-e’n stomac...

Miosotis. — Fireşte că se poate, dacă ai Intr’adevăr voce, care să com­penseze cele 4 clase de liceu, care se cer. înscrierile pentru examen se fac în luna August, când vei căpăta şi celelalte amănunte necesare. Revino prin Iulie.

Un cititor din Arad. — Părerea mea e că Grefa Garbo în genul ei, nu va putea fi concurată de nimeni. Marlene Dietrich e în alt gen, cu totul aparte.

Bofoy. — Adesaţi-vă la şcoala de co- reografie a d-rei Lerya Nilţi Cucu, str. Victor Emanuel III, 10, cea mai serioa­să, după mine. Chiar în genul dorit de d-ta, nu există niciuna, dar de-alci te poti specializa.

Tyrelle. —• Nu s’a confirmat nimic din sursă sigură despre divorţul ace­lor vedete. 2. .Mai citeşte încăodată ar­ticolul acela şi sper că-1 vei înţelege. In ceeace priveşte povestea cu droaia de pretendenţi, eu cred că exagerezi. Nu uita că nu toţi acei cari se pretind amorezaţi sunt pretendenţi! Pune-i la încercare, dar nu mă’ntreba pe mine cum!....

Fleur fanée. — Pierdută ai fost şi te-am regăsit... Ascultă-mă: Nu în­ţeleg cum de te-a iubit altădată şi as­tăzi nu, deşi... nu v’aţi căsătorit! Poate c’ai devenit într’adevăr, ceeace îţi in­dică şi pseudonimul şi atunci ar fi ex­plicabilă răceala lui. In orice caz, nu căuta să fii d-ta aceea care face a- vansuri, căci vei pierde şi mai mult în ochii lui.

Nicuşor. —- A fost o eroare de tipar. Trebuia să se culeagă SH2, adică for­mula Hidrogenului sulfurat. Ce să fac? M'am luat şi eu cu mâinile de păr

torla. 2. Da. Charlie Chaplin e divu ţat şi cred că din aceeaş... cauzii Pola Negri este deasemenea divorţa1 de prinţul Mdivani; de astădată vorba de nepotrivire de caracter: pri tul pierdea mult la cărţi în timp t bruneta pierdea la curse...

Iorgu dela Sadagura. — Niciuii din aceste romane n’a apărut păi acum în volum. Poate mai târziu.

Mina S. — Hans Stuwe locueşte t Berlin-Valensee, Paulsbornerstrass 9. Pentru Maly Delschaft adreseai prin „Film Fuhrer“ 217, Friedristrass Berlin S. W. 68.

Mimmy Vax. — Frumos nume i familie! îm i închipui că şi Nabucodt nosor ar fi în stare să ţi-1 invidie!*.2. Marlene Dietrich a turnat îri An» rica „Marocco“, apoi şi-a luat con« diu şi a venit pentru câtva timp i Europa.

Iliant. — Colegul căruia vă adrt saţi e plecat în Franţa. Bucata nu < rea. dar nu cadrează cu revista nos stră. Nu publicăm literatură, ne taţi resează numai reporta,giile cu fotogra fii autentice. încercaţi altceva.

Ramon. — Aş fi de acord, dacă tiu nul mi-ar permite să stau de vorbi aşa cum imi ceri d-ta. dar vezi că i cest timp e foarte preţios nentru iţi- ne şi foarte riguros împărtit.

Regret deci, de a nu nutea fi eu ir- torlocutorul pe care-1 doreşti. Cret­ină că si de data aceasta am făcut» sacrificiu ca să-ţi citesc scrisoarpa i exact sase padini, în Care in fond i: oui nici o chestiune mai palpitantă.: Pe Charlie ChaoUn vei avea ocazii să-l vezi in curând in „Lumini'e ort şului“ şi sper că vei începe să-l ap» ciezi.

I. Wr. P. — Greta Garbo ore 23 îi— versiunea c’ar avea 28 e falsă. Fs|! de naţionalitate suedeză. Srigţi-i nr: Metro Goldwvn Maver studio. Cuiva Citv. Cal. U. S. A. în limba enelezâ.

Ily Gelozo. — Dacă Cecil Sorel a Alice Cocea şi-au onerat nasul, anii trecut*»... Nu stlu! Fu nu-mi bag ni' sul unde nu-mi fierbe oala...

Marcella. — Fste exactă adresa pu­blicată, in No. 201. Cealaltă a fost gre­şită la cules. Tn orice caz. e bine i stii că Pola Illery se află, de câtvf timn in Germania si nu stiu dacă li întoarcere va mai locui tot acolo.

N. fl“ Z. — întrebaţi-o prin cor« nnndentă şi fiţi sigur că veti nrimi ar pnmentpie de care aveţi atâta nevo şi.... fără de care nu puteţi trăi....

T,a do"ee Viorie. — Eu n'aş Dute afirma că Billie Dove e cea mai fru moaşă d’'ntre actrite şi cred că nîmer n’ar nutea nrecim aceasta. Fi«a.r actriţă e frumoasă în genul ei.... TJlti mul ei film. n'a, fost încă prezentat 1 noi. Celelalte întrebări de ordin per sona1 rămân fără răspuns. Nu te sil pâra i

M. Duduleami. — Pentru Doue)! Fairbanks adresaţi: Vila Pickfair. Be werlv Hills, Cal. U. S. A.. în limba, ei

gleză. J. de S.

când am văzut în ce hal s’a cules. Şti, dacă n’am avea asemenea surprize în viaţă, noi gazetarii am trăi mai mult.

George d’Espagne. — Nu se poate preciza care e cea mai talentată ve­detă. Desigur s’ar putea spune: Char­lie Chaplin, după mine, dar aceasta nu e încă un Indiciu general. 2. Care e cel mai mare studio? E ca şi când m’ai întreba care e întrebarea cea mai ca­raghioasă ce ţi s’a pus până acum. 3. Despre Francesca Bertini citeşte mai sus. 4. L-ai văzut publicat într’un ar­ticol special. E tot ceeace ştim deo­camdată, despre acest crah.

Un ofiţer. — Dacă regele nostru a călătorit vreodată în Rusia ? Posed din întâmplare un document fotogra­fic, pe care ni l-a trimis cândva un corespondent, şi care vă poate do­vedi că ceeace a afirmat colegul dv. este inexact. Regele nostru a fost la Petrograd în luna Ianuarie 1917, adică pe timpul răsboiului, când încă eram aliaţi cu ruşii.

cialîştl in filmele de aventuri sunt : Tom Mix, Bob Curwood, Bartholomeo Pagano, Harry Piei şi alţii mai puţin cunoscuţi. 2. Calul lui Fred Thomp­son a fost vândut la licitaţie. 3. Harry Piei locueşte la Berlin, Unter den I.in- den, 69. Continuă să turneze în filme sonore.

Dorina Theodorov. — Polla Illery locueşte la Parts, Bd. Pereire, 38. Charles Roggers la Paramount studio, Hollywood, Cal. U. S. A. Regret, dar prin poştă n’am timp să răspund în­totdeauna.

Ana Karenina. — Harry Piei s’a născut la 12 Iulie 1892, la Dusseldorf 2. Lil Dagover a văzu tlumina zilei la 31 Septembrie 1897 în lava.

Curiosul şi Michel. — Adresaţi co­respondenţa prin „The Standard Cas- ting Directory“, 616, Taft Building Hol lywood, Cal. U. S. A.

O cititoare, Craivoa. — Nu, Greta Garbo nu s’a căsătorit cu prinţul Sig- vard al Suediei, deoarece s’a opus su-

II vedem aici pe suveranul nostru, alături de marele duce Mihail Alexan- drovici şi însoţit de răposatul I. I. C. Brătianu, pe peronul gării din Petro- grad. Cred că orice contrazicere e inu­tilă, aşa că aţi câştigat pariul, în de­favoarea colegului dv. care, ca ofiţer, ar fl trebuit să ştie măcar atâta lucru.

D’Artagnan. — V’a apucat mania ,,d“-urilor. Nu degeaba spune Darwin că ne tragem din maimuţă... 1. Spe-

veranul statului nordic. Actualmente turnează în filmul „Inspiration“ în re­gia Iuti Clarence Brown. 2. Călătoria până la Graz, cu vize, te costă apro­ximativ şase mii lei, contând pe cla­sa II. 3. Ramon Novarro are 31 ani.

Nestor S. — Cauza divorţului, scum­pul meu domn, e greu de definit, pen­tru că nu e una, care să generalizeze. In nouăzeci şi nouă de cazuri la sută însă, să ţi-o spun eu: este.... căsă-

12 Februarie 1931 REALITATEA ILUSTRATA

i

Alee din parcul vilei din com. G-ral Berthelot

Sus: La masa de bivuac. G-ralul Berthelot, pe vârful Măgura, punc­tul culminant şi de joncţiune, pe unde se văd cele trei provincii: Buco­vina, Ardealul şi vechiul regat (Oct. 1929); St. şi st. jos: două aspecte ale conacului moşiei dela Fărcădin (actualmente „G-ral Berthelot”). Jos: Generalul Berthelot la mormântul Eroului Necunoscut (Oct. J929).

ŞEFUL misiunei militare, pe care Franţa a tri-i mis-o României, ea un semn vădit al alianţei,

-p a murit. Doliul Franţei este şi al României, căci acesteia generalul Berthelot i-a fost un prieten in vremea celor mai grele încercări. I-a fost un prieten devotat, care a pus tot ce a avut m ai bun, mintea şi simţirea lui, pentru biruinţa cauzei celei mari, pentru realizarea unirei tuturor românilor.

După război, când biruinţa şi pacea au scăpat o- menirea şi pe aliaţi de cele mai grele griji, genera­lul Berthelot a rămas acelaş prieten bun şi afectuos al României, al cărei teritoriu îl cunoştea cum îl cunosc puţini dintre noi, al cărei popor îl iubia şi-l aprecia.

De mai multe ori a venit să re­vadă ţara al cărei cetăţean de o- noare era şi care îl împroprietă­rise şi-i dăruise o modestă casă, în nouile provincii. De fiecare dată s'a dus să viziteze alt colţ al Ro­mâniei Mari. Dar şi în Franţa, la Paris, cultiva amintirea ţării noa­stre. Un prieten al nostru, care a avut onoarea şi fericirea de a trăi din când în când în apropierea generalului Berthelot, ne spune că acesta avea pe masa sa de lucru, drept unic ornament, două stegu- leţe de mătase: unul al Franţei, al­tul al României, şi cari uniau foto­grafii mari autografiate: cea a Re­gelui Ferdinand şi cea a Reginei Maria. Iar pentru a cultiva am in­tirea frăţiei de arme româno-fran- ceze, fundase un cerc, căruia îi dă­duse numele: „Poftim” şi din care făceau parte toţi supravieţuitorii misiunei.

Generalul Berthelot a lăsat ave­rea sa din România, Academiei Române, ca din venitul ei să ajute pe tinerii studioşi, orfani sau co- pii de voinici ai marelui război.

r

La ora ceaiului

Clişeul din josul paginei, reprezintă asistenţa la banchetul ce i s’a oferit de corpul IV Armată la Iaşi, în Oct. 1929. Lângă sărbătorit g-ral Pro­deai şi prof. Bogdan, cel mai bun amic al său.

In Camera română a avut Ioc o şedinţă solemnă pentru comemo­rarea marelui general, care, în vremile cele mai grele dela Iaşi, a dat — cum a spus d-1 I. G. Duca în Parlament poporului român sensaţia că „deşi departe şi izolat, în luptă cu toate pericolele şi cu toate mizeriile, nu e nici singur, nici părăsit, că o mare putere, o mare prietenă, că nobila Franţă îi sprijină sforţările şi îi va salva nădejdile”.

Este în orice caz impresionantă dragostea, cu care a fost în tâm pi­nat pretutindeni generalul Berthe- lot în ţară, atât de clasele sociale mai înalte, cât şi de pătura ţără­nească.

Oameni cari au făcut frontul in luptele aprige din Moldova, spun că soldatul român, — care a stâr­nit admiraţia şefului misiunei m i­litare franceze — ispun că ţăranii noştri, cu bunul lor simţ şi cu bu­nă voia înăscută, îl botezaseră „gheneralul Burtălău” , aşa cum o sută de ani înainte, acelaş ţăran a- flând de victoriile lui Napoleon Bonaparte şi de dreptatea îm păr­ţită de acesta popoarelor, îl pore­cliseră „împăratul Bună-Parte” .

12 Februarie 1931

Hora sătenilor de pe moşia lui.

• lUo.

La mormântul eroilor francezi la Iaşi

In liniştea serii, în ceardacul

conacului

11? gp ? I

REALITATEA ILUSTRATA

La câteva zile după moartea ma­relui său comandant, mareşalul Jof- fre, învingătorul de Ia Marna, ge­neralul H-enry Berthelot s’a stins cu conştiinţa împăcată a omului care şi-a făcut datoria. L-a răpus o flebită acută şi o pneumonie contractată în drumul spre sana­toriu.

* * *

La fel cu viaţa de erou, pe care a dus-o, ilustrul ostaş s’a luptat cu moartea zile la rând.

I se amputase un picior. Rana mergea spre vindecare, când deo­dată s’a declarat complicaţia, ca din senin. Pneumonia şi-a dat con­tribuţia largă şi o îngrijorare fi­rească stăpânia sufletele tuturor românilor, la citirea telegramelor care veniau d in capitala Franţei.

La impresionantele funeralii ca­re i s’au făcut la Paris, a luat par­te, prin delegaţia trimisă, inimile întregului popor.

* >A *

Iar omagiul postum, care i s’a adus de parlamentul şi guvernul ţării româneşti, a întrunit într’un gân d toate sentimentele de mulţu­mire ale neamului nostru, pentru opera înfăptuită de marele soldat.

Fie-i ţărâna uşoară!

12 F eb ru a rie 1931REALITATEA ILUSTRATA

15

Stânga sus: Prima fotografie din portul Na- pier (Noua Zeelandă), oraş care după cum se stie. a fost distrus de curând, de un groaznic cu­tremur de pământ. Cataclismul a distrus tot nor­

dul tării. ■■Dreapta sus: Domnişoara Hannij Kohler, cam­

pioana molociclistă a Germaniei, a pornit într un raid pe motocicletă spre Indii.Mijloc stânga: D. prim-ministru Mtronescu şt d. Gabriel Puaux, ministrul Franţei la Bucureşti la oficierea serviciului divin de la catedrala Sf. losif, pentru odihna sufletului generalului Ber-

thelot. , , . .. .Mijloc dreapta: Membru comtsiunilor romano-

jugoslave, cari s’au întrunit de curând în confe­rinţă, pentru regularea unor chestiuni techmcesi financiare. . ,

Stânga jos: Lucrătorii ceferişti, carora ti •' a aplicat curba de sacrificiu, ca şi celorlalţi sala­riaţi ai statului, s’au adunat într’o întrunire de protestare, cu care ocazie a avut loc un incident cu urmări grave, între ei şi poliţie.

16 REALITATEA ILUSTRATA 12 Februarie 1931

Q . z . J i x £ J a / 3 j u d

F IL M E ) D E R Â S B O IU

CINEMATOGRAFUL american este o invenţie de după războiu. Până a- tunci producţia franceză deţinea un monopol cu mult mai exclusiv ca cel actual al Statelor-Unite. Răs- boiul, care le-a liberat pe acestea din urmă, de multe din cătuşele economi- co-financiare ale Europei, a des- legat şi această problemă. Răsboiul a făcut să stopeze producţia de filme franceze. Americanul, care e mare consumator de cinematograf, văzând că nu se mai pot aduce noutăţi, s’a decis să le fabrice el. Faptul de a fi stăpâni pe piaţă, feriţi de concuren­ţa franco-anglo-germană, a hotărât pe capitaliştii din Wall Street să fi­nanţeze afacerile (până atunci refu­zaseră sistematic). Odată începută, industria americană de filme s’a or­ganizat în mare, aşa cum nu fusese niciodată cea europeană (ştiţi că e- conomia americană nu poate lucra decât aşa: ori în colosal, ori deloc; este totodată calitatea şi infirmitatea ei). Personal enorm, studiouri gi­gantice, capitaluri ameţitoare, şi, în genere, revoluţie în ştiinţa decoruri­lor, a jocului, a figuraţiei, a trucuri­lor de operator, a exploatării comer­ciale; însfârşit. construirea unui oraş întreg, oraş-cinema, adevărat stat-în-stat.

Astfel s’a născut „in, din şi prin“ răsboiu cinegrafia americană. De- aceea poate, în ciuda atâtor schim­bări, filmul transatlantic a rămas fi­del răsboiului. Dacă am face o statis­tică a bucăţilor produse în perioada 1917—1931, clasificate după subiect, vom vedea că premiul întâi îl vor câştiga, cu multe lungimi, filmele cu răsboiu.

Spectatorul bucureştean nu este isbit de acest fenomen? Fiecare săp­tămână programul „Spectacolelor zi­lei“ indică unul sau mai multe filme de răsboiu nouă.

Fireşte, cele mai multe sunt igno­bile. Din mulţimea lor nu se pot cita onorabil decât câteva. Dar asta nu înseamnă nimic. Oricare ar fi subiec­tul, e firesc ca numărul operelor ra­tate să întreacă cu mult pe acel al capo-d’operelor.

In tot cazul tema răsboiului a fost — cel puţin până acum — o temă extrem de fertilă pentru ecran.

E foarte curios ce se petrece cu „su­biectele“ in artă. Căci există, incon­testabil, subiecte mai preferate de public, altele pe care acesta mai de­grabă le antipatizează. De pildă în materie de romane, subiectul răsboiu­lui a devenit insuportabil. Afară de cazul când e o carte cu totul excep­ţională — ca aceea a lui Erich Mar’a Remarque — cetitorul nu mai înghit» cărţi cu răsboiu. Se pare însă că în materie de cinematograf, lucrurile stau altfel, de vreme ce se continuă şi azi, cu aceeaş ardoare, să se facă asemenea filme.

In general, ceeace atrage favoarea publicului pentru un anumit subiect, este sau actualitatea lui, sau, invers, vechimea lui, acel parfum discret de lucru trecut, care totdeauna farme­că. Rău e atunci când o temă nu mai e actuală, dar încă nu s’a învechit destul pentru a fi devenit Istorie, cu alte cUvinte subiectele zise „răsu­flate“.

Decât. — tocmai s’ar părea că răs­boiul este printre acestea. încă des­tul de apropiat de noi, pentru a nu fi câştigat încă acea „boerie“, de lucru deja intrat în panteonul Istoriei uni­versale —, totuşi destul de departe, pentruca amintirea lui să nu ne mai ooată impresiona cu puterea actuali­tăţii. In materie de răsboiu, cea mai mare parte a cetăţenilor se găsesc în faza aceea caracteristică, în care te sileşti să uiţi.

După o mare nenorocire, — cata­strofă tragică sau decepţie desgustă- toare, — vine o primă perioadă, pe care am numi-o perioada „actualită­ţii1. Mai târziu, fireşte, ne amintim cu o plăcută melancolie de toate astea. „Nu e mai mare plăcere — spune un poet italian, — decât să ne amintim

de dureri trecute“. Dar asta vine târziu, foarte târziu. Este etapa treia a „processus“-ului. Dar între faza a- ceasta a ..melancoliei“ şi faza primă, a „actualităţii“ se interpune o alta, intermediară, pe care am numi-o : faza „silinţelor de a uită“.

In faza întâia nu „putem“ uita. Nenorocirea ne obsedează, ne vine ne­contenit în minte, fără să vrem. In faza a treia nu „vrem“ să uităm; dim­potrivă, ne dăm osteneala să reîn­viem cât mai fidel trecutul. In faza doua însă tocmai vrem şi putem să uităm, şi ne silim necontenit să ui­tăm. Doar uitând lucrurile dureroa­se, le permitem să se desactualizeze, să se prefacă in lucru „istoric“, şi să reînvie la urmă sub această for pin atenuată, inofensivă şi special de aptă pentru emoţii şi efecte artistice a „melancoliei trecutului“. „Uitarea“ din faza doua face posibil toate a- cestea. Este faza în care amintirile ne cer să le lăsăm oarecum să „hi­berneze“, să doarmă, pentruca prin somn să se îmblânzească.

După toate probabilităţile, aminti­rile noastre despre răsboiu par a se găsi tocmai în faza aceasta a doua, în faza „nevoii de a uita“. Ne este incă prea scârbă de sinistra păcă­leală, pentru a ne gândi cu drag la acesit episod al vieţii noastre, în care cei mai buni ani au fost trăiti într’o atmosferă de murdărie fizică, frică necontenită, umilinţi din partea su­periorilor foarte inferiori, nemâncare, nesomn, vorbe late, asasinate de di­mineaţa până seara, dolii în dreapta şi în stânga, şi toate astea pentru ca toţi beligeranţii să iasă înfrânţi si nici unul biruitor, iar „fostul comba­tant“ să termine cu o boală de nervi sau de stomac, pentru tot restul zi­lelor.

..Fastul combatant“, azi, în 1931, se găseşte încă în faza a doua, în faza „nevoii de a uita“. Iată dece cărţile asupra răsboiului le svârle cât colo. Chiar când au îndărătul lor înten- ţiuni de propagandă pacifistă. Chiar sub forma asta. cetitorul nu le mai poate înghiţi. Cine mai citeşte azi cărţi ca „Le feu“ a lui Barbusse?

Volumul lui Erich Maria Remarque a reuşit atât de strălucit, tocmai pen- trucă cetindu-1, avem impresia netă că e ultima carte asuma răsboiului, pe care o vom mai citi vreodată; im­presia că după asta nu se mai Doate adăoga nimic; din toate punctele de vedere „Nimic nou pe frontul de Vest“ este o oneră inedită: şi ca ale­gere de materiale şi ca ton de po­vestire şi ca spirit în care a fost con­cepută. şi ca tehnică de realizare si tru.ca.iuri literare. De pildă formula dela sfârşit : „Şi în ziua aceea, co­municatul oficial anunţă : nimic nou pe frontul de vest“ este tot Ce s’a pu­tut spune mai profund şi mai. spiri­tual asupra răsboiului.

Vă aduceţi aminte ce minunată in­venţie a fost acea idee franceză a . mormântului soldatului necunoscut“. Este o formulă de aceeaş natură şl aproape de aceeaş valoare ca şi for­mula Iul Remarque.

Pentru toate aceste motive, şi pen­tru altele multe pe deasupra pe care nu am vreme să le înşir aci, — cred ferm că toţi oamenii sensibili se si­lesc azi să „uite“ cât mai complet anii răsboiului şi să facă din această epocă o gaură neagră în memoria lor.

Cum se explică atunci că cinemato­graful continuă a cultiva amintirea răsboiului? Cum se explică persisten­ţa aceasta, şi încă o persistentă uneori încoronată cu isbândă? Căci filme ca „Big Parade“ , „Potrivnicii“, „Jeanine“, „She goes to War“, „Pe frontul de vest 1918“ (producţia Pabst) sunt bucăţi excelente pe care le pri­vim cu emoţie şi cu interes. Şi pro­ducţia continuă. Iată un exemplu elo- quent: în momentul în care scrim a- ceste rânduri se reprezintă la Bucu­reşti două filme de pur răsboiu, poate cele mai pure din câte au fost date până acum, şi filme complet nouă :

„The down patrol“ şi „Nimic nou pe frontul de vest“, amândouă remar­cabile din punctul de vedere artistic.

Dece ?Cum se explică persistenţa acestui

interes pentru un subiect dela care, în genere, publicul, îşi întoarce capul cu desgust ?

*. * *

Motivele, după părerea noastră, sunt două. Unul de ordin tehnic cine­matografic, altul de ordin moral şi social.

O temă este artisticeşte mai boga­tă sau mai săracă, mai fertilă sau mai stearpă, mai fecundă sau nu în posibilităţi de tratare, de găsire de detalii multe şi caracteristice, care să o poată evoca necontenit, mereu aceeaş şi mereu altfel.

Or, printre diferitele teme de ci­nematograf, puţine sunt aşa de fer­tile ca răsboiul. Prin toate elementele lui, răsboiul e ceva excepţional de „cinematografic“. Şi iată dece ;

Răsboiu înseamnă, în primul rând: Instabilitate. Succesiune de situaţii în vecinică mişcare şi schimbare. Ceia- ce se potriveşte de minune ritmului general caracteristic cinematografului.

In al doilea rând, răsboiu înseamnă mizerie materială. Această mizerie se exprimă plastic prin praf şi prin glod. Or, nu există nimic mai foto­genic ca noroiul, cu undele sale schimbătoare, cu apele sale de lumi­nă şi umbră. Nu mai vorbim de vir- tuţiile plastice ale colbului, care iri­zează lumina şi-i multiplică nuanţe­le; pictorii ştiu bine că elementul ho-

tăritor într'un peisagiu ca bunioară un apus de soare, este praful.

In al treilea rând altă parte, „a- morurile de răsboiu“ sunt par’câ într’adins făcute pentru cinemato­graf. Căci sunt scurte şi tari, su­perficiale şi pasionate. Este, in vreme de răsboiu, o grabă generală de a trăi, de a iubi, care uneşte oamenii în mod paroxistic. Doi oameni, cari s'au cu­noscut abia de o jumătate de zi, se aruncă unul în braţele altuia cu fre­nezie. Rapiditatea si intensitatea a- morului de răsboiu e tocmai ce poate conveni mai bine pentru cinemato­graf.

In sfârşit nimic mai fotogenic ca un convoi, convoi de trupe, de refu­giaţi, coloane de camioane, de cai, etc., lanţuri mişcătoare, unitare şi totuş multiple, cu ondulaţiile lor meandrice şi mereu reînnoite.

Toate aceste însuşiri de ordin tech­nic conservă răsboiului un loc privi­legiat printre temele ecranului, şi ex­plică paradoxul de care vorbeam: per-

.sistenţa unei actualităţi de interes în ciuda nevoii generale a publicului de „a fi slăbit“ cu tot ce ţine de fostul răsboiu.

Ar fi interesant să facem o analiză de ansamblu asupra acelor câte-va filme bune cu răsboiu, care au fost prezentate publicului românesc, dela „Parada cea mare“ până la cele două filme excelente care rulează în mo­mentul acesta în centrul Capitalei.

Chiar asta şi fusese intenţia mea, când am început a scrie cronica de astăzi. Dar acum nu-mi mai rămâne loc. Deaceea voi face analiza de care vorbiam în cronica viitoare.

LA BALULMASCAT

SI NEMASCATAL

„Realltătll Ilustrate"care va avea loc în seara de

SÂMBĂTĂ 21 FEBRUARIE 1931IN V A S T E L E SA LO AN E D Î I V I

D IN S T R A D A L IP S C A N I »»nlJAI«

I) Vor fi prezentate pentru inlâia oară alesele marelui concurs de frumuseţe pe 1931.

2 ) Va defila un senzaţional cortegiu grotesc, intitulat „Caricaturi politice”..

3) Se vor executa reportagii fotografice; instantanee luate în in ­cinta balului şi apoi reproduse in „Realitatea Ilustrată”.

i) Vor participa şi da concursul următoarele vedete ale teatrijlui românesc: Leny Caller, Maria Mohor, Elena Zatnora, Elvira Godeami, Eugenia Zaharia, R. Bulfinsky, G. Vraca, V. Valentineanu, N. Bălţă- ţeanu, G. Timică, Al. Finţi.

5) Excelentul diseur Moscopol va cânta ultimele succese muzicale.6 ) D-nele Marieta Rares, Cecile Grigoriu, Renée Aide, Ionel Ţă-

ranu, V. Brezeanu şi C. Hociung, dela teatrul Alhambra, vor juca un sketch special pregătit pentru balul „Realităţii Ilustrate”.

7) D. Joseph de Saxa, redactorul rubricii „De vorbă cu cititorii”, sub mască, va răspunde personal numeroaselor sale corespondente şi numeroşilor săi corespondenţi.

8 ) Sub ochii publicu lui se va tipări o ediţie specială a „Realităţii Ilustrate” ou interview-uri şi fotografii dela bal.

9) Se vor acorda ipremii importante pentru: a) cele m ai frumoase trei costume; b) cele mai comice trei măşti şi c) cele mai interesante trei deghizări.

10) Jazz îndrăcit şi Orchestră specială de tangouri.I I ) Cottillion, bătae de flori, confetti şi serpentine. Surprize gă­

lăgioase.12) Bufet şi bar american, special instalate în câteva saloane.Grăbiţi-vă să vă procuraţi din vreme biletele (la agenţiile Jean

Feder şi Ipcar, calea Victoriei) , întrucât numărul lor este limitat.

R E A L IT A T E A IL U S T R A T A

Preparatele Marinei-

lo se vând în între­

aga Europă numai

în primele maga­

zine de specialitate.

T R A T A M E N T U L P K O F F N H

» 1 A K I N E L L O R B G B S E R E A Z A

P I E L E A L A B A Z A

Nu credeţi că e suficient să trataţi pielea la suprafaţă pentru

a obţine un ten frumos. Numai când straturile mai 2dânci

sunt sănătoase, tenul capătă acea culoare trandafirie, de care

toţi vă invidiază. De-aceea cosmeticile Marinello nu se măr­

ginesc numai la tratamentul suprafeţei, ci acţionează mai cu

seamă în profunzime, animând circulaţia sângelui şi curăţind

ţesăturile.

Marinello vă oferă 2 metode: Un tratament special pentru

pielea normală sau prea uscată, alt tratament pentru pielea

prea grasă sau cu porii mari. Dar şi pentru ori-ce alt ten

găsiţi la Marinello tratamentul potrivit.

PEN T RU P IE L E A N O R M A L A SAU PREA USCATA M A R IN E L L O

RE C O M A N D A : Lettuce Brand Cleansing Cream (Cremă epu-

rativă). Tissue Cream (Cremă nutritivă). Combination Cold

Cream. Skin Toning Lotion (Loţiune fortificativă). Muscle

Oii (Ulei muschiular). Vanishing Foundation Cream (Cremă

de zi). Pudra Marinello «Light .

PEN T RU P IELEA PRELA G RASA SAU CU P O R II M A R I M A R I­

N E L L O R E C O M A N D A : Astringent Cream (Cremă astringentă).

Astringent Lotion (Loţiune astringentă). Marinello Soap

(Săpun special). Pudra Marinello «Heavy».

La cerere una din casele numite mai jos vă expediază gratuit

broşura «Cosmeticile Marinello . Puteţi astfel uşor fixă tipul

tenului D-tră şi alege preparatele potrivite.

M A R I N E L L O72, Fifth Avenue, New York. Centrala pentru Europa:

Marinello Company m.b. H., Berlin W15, Joachimsthaler Str. 10

• In Bucureşti preparatele Marinello se găsesce de vânzare numai la

PARFUMERIA TEATRULUI, CALEA VICTORIEI 84, IN FAŢA PALATULUI REGAL.

CoDVtiibl 1930 Marinello Comcanv. New York.

lf>R E A L IT A T E A IL U S T R A T A 12 Februarie 1931

D iavolii din Far- WestDupă ce banda lu i Jack cel Negru

a atacat expresul de Nord în 1901, Harvey Logan, un membru cunoscut al bandei a fost arestat, dar a isbutit sa scape. In t r ’o noapte, în Knoxville, Tennessee, un s tră in beat a in tra t cu scandal în tr ’o cârciumă. Doi poliţişti cari încercaseră să-l scoată afară, au fost împuşcaţi pe loc, îm preună cu carciujmarul_ şi fă ră ca publicul d in lo­cal să poată face o mişcare, crim ina­lul sări pe fereastră.

D ar îşi făcuse rău socotelile. E l nu ştia că sub fereastră era o groapă de patruzeci de picioare. A doua zi, ban ­d itu l a fost găsit în groapă, cu un p i­cior fracturat şi cu o încheietură rupta. Se constată că era Harvey Lo- gan Poliţia i-a arestat şi închis în tr ’o celula, d in care nu evadase n im eni pana atunci..

I n fiecare zi i se făcea percheziţie Ş i totuş Logan isbuti să scape. După ce î se lecuiră picioarele, începu să se plangă_ de m urdăria celulei şi ceru o m atură. I se dădu o m ătură, de la care se tăiase coada, căci aceasta ar fi pu ­tui. fi în trebuinţată ca măciucă._ Logan, oare locuise m u ltă vreme în

câmpiile d in vest, ştia pefect cum se manueşte un lasso. D in sârma cu care era legată m ătura, făcu un la ţ şi în tr ’o noapte, pe când gard ianul de senti­nela se p lim ba in sus şi ’n jos pe sală, sim ţi deodată^ că e strâns de gât. Lo­gan îl trase p ână la gratiile uşii, îi luă puşca şi cheile, descuie şi se făcu ne- văzut.

Deabia peste trei ani, în 1904 i se mai găsiră urmele. U n tren fu jefuit in Colorado, iar potera care se form ă pentru prinderea bandiţilor, răn i pe unu! d in ei. Pe când oamenii se apro­piau sa-1 prindă, band itu l îşi trase un glonte de revolver în cap. Corpul lu i fu recunoscut: era al lu i Harvey

A lt membru al bandei, Camille Horn, zis şi Charlie cel surd, veni la o banca d in Nashville, Tennessee, ca să schimbe m titluri, un pachet de banc- note pe carele avea de la jefuirea ex­

presului de Nord. Funcţionarul consul­tând lista pe care o avea în fa ţă , văzu că bancnotele sunt furate şi chemă poliţia. D ar banditul, cu amândouă revolverele în m ână isbuti să iasă, se aruncă în tr ’o căruţă care trecea, în- şfăcă hăţurile d in m âna v izitiu lui şi porni cu cea m a i mare iuţeală.

La un colţ, un cal îşi frânse un pi-

soare, în care acela îl am eninţa v.ă-1 va omorî. Parker nu lu,ă lucrul în se­rios. Se certase cu Muegraves pentru un fleac şi nu era de crezut ca acesta să-i poarte mereu necaz. D ar el in ­trase în banda lui Jack cel Negru.

George Parker era un crescător foarte im portant, căci avea vreo 50.000 de vite. In tr ’o zi m ulţum it de munca

Calul se cabra,

ci°r._ Camille sări d in căruţă, fugi p ână la râi;, unde doi negri pescirau în tr ’o barcă. Cu revolverul îi sili să-l treacă dincolo şi isbuti să scape. Dar peste un an fu prins în Texas şi îm ­puşcat. Banda lu i Jack cel Negru se micşora astfel d in ce în ce.

George Parker, un crescător de vite dm Noul Mexic, prim i de la George Musgraves .un fost argat al lui, o seri

dar banditul trase şi aruncă la pă

oamenilor, le dădu repacs pentru toa­tă după am ’ază. C ând m uncitorii se adunară la vagon ca să mănânce, gă­siră acolo pa Musgrave, cu un alt bandit, anume Charles Hayes. M us­graves dădu m âna cu foştii lu i cama­razi, iar Parker, sosind acolo întin~e şi el m âra m âna fostului său subal­tern. D ar acesta îl spuse:

„Am venit să te omor“ şi apucă de

« ţ ^ V I t T O R j f T ^ l

M O B I L ELĂMPICADOURI

PENTRU 1931

C A M E P E COMPLECTE 28.500 -45.000-50.000

| Imaginea pe geamul mai- de o mare ' 5 clariiati,neinmsalâ şi permanent­ei vizibilă, ce asigură preciziunea g punerii la punci- şi utilizarea eom-

uputini optice a T'essar-uM

'iM eiffex pm tfh mhibnee cu '̂ ¡kcea mai mane preciziunea in orice i |w împrejuâri, indiferent, de ştim W 'ky. • timpului şi & anotimp.

v5nnr?c Bnnioo*« me^azineie fotografic«! mai jfriporiank»., Prospecte prin re p rez e n tan t genere!-.

(UWAHAU$'/O.Peţri BucureşH \ t Calea Rahovei 11s a u dired- de la' fa b r ic a :PRA NKE & HEIDECKE• BRAUNSCHWEIG

COSTUME NEMAIVAZUTED O M I N O U R I

de m ătase , pen tru

Baluri Costumateîn c h ir ia z ă VEST ITA CASĂ

„ S A B I N E ” s,£,

destui ato fEmtnoi!Cf VOft SÄ Fii fftljtnoASE A P A DE OBRAZL a u n aT*entrv inchij fiorii st

curăţirea jiistruilor intfireună cu eremalAUBA face un len idea. I .U TOATE DROGHERIILE ţ l FARMACIILE DIN CAPITALA IH 6801 PAPFUMEftlA-EXCELUORu CAL.MQS1LQD 78

m ân t pe Parker.

frâu calul lu i Parker. Caiul se cabra, dar band itu l trase şi aruncă la p ă ­mânt pe fostul Iul patron. Cu sânge rece, Musgraves se apropie de el şi trase asupra răn itu lu i toate gloanţele pc care le avea în revolver.

Cei 50 de argaţi se repeziră să-l p r in ­dă, dar celălat band it îi ţinu în res­pect cu am ândouă revolverele,, până când Musgraves încărcă şi el arma:

OCHELARIcu sticlele cele mal bune se găsesc la Magazinul Societatea de Binefacere

.AMICII ORBILOR'Medic specialist dă consultaţii

la cei ce au nevoie

PASAG1UL IM O B IL IA RA

Intrarea prin Calea Victoriei, 48 vis-a-vis de Terasa Oteteleşanu

- C o z o n a c i f r u m o s ! •FAINA DE AUR HER0 AN Ciuţi „LECTURA"

apoi foarte liniştiţi, cei doi band iţi se aşezară şi mâncară, aleseră cei m ai buni cai si plecară. Nenorocirea f ă ­cuse ca nici unu l dintre cowboy să nu

fie armat. _ ..... .Deabia se depărtasera band iţii ca

se şi trimise la poliţie, care era la 25 de mile de acolo. Peste trei ore poli­ţiştii Ballard şi Higgins galopau m fruntea unei potere de doisprezece cameni bino înarm aţi. In tre tim p se aflase că venind să-l omoare pe Par­ker, cei doî band iţi jefuiseră o prăvă­lie la Separ şi opriseră diligenţa la Nogal. Desigur că aveau să se întoar-

12 Februarie 1931R E A L IT A T E A IL U S T R A T A

politist regional. Pe cai de rechiziţie, căci n im eni n u voia să le pună n im ic la dispoziţie, cei trei oameni în a in ­ta ră tot m a i adânc, îrx ţinu tu l dom i­nat de bandiţi. Care nu le fu surprin­derea, când a flară la Separ, că num ai cu câteva ore înainte, Musgraves şi Hayes jefuiseră iarăş prăvălia. De­parte de a se ascunde, Hayes îi spu­sese negustorului numele său, ca să-l stie de frică a ltădată.

Insfârşit poliţiştii a flară că band i­ţ ii proectau să vină în ţr ’o noapte la ferma D iam ond ca să-şi ia deale m ân cării. Ca să împiedice ps cowboys de a da de ştire crim inalilor, urm ăritorii sosiră de cu seară, pe neaşteptate la ferm ă si sunară clopotul de masă. Toţi funcţionarii fermei dădurăţ n ă ­vală si se a lin iară la mese. D ar în loc să apară bucătarii, apărură poliţiştii, cari înştiin ţară că vor împuşca pe

spate mort de-abinelea de astă dată. Cadavrul fu identificat de negustorul d in Separ, căruia Hayes îi spusese să-l tin ă m inte, când îl va m ai în tâ ln i.

Deşi Jack rămăsese pe jos, poliţişt i cari î’l căutau niV au m a i dat de urmă. Desigur că scăpase cu a ju toru l celor­la lţi doi bandiţi, dintre cari unul, cum se stabili în urm ă, era George Mus-

Poliţiştii împuşcară ca’ul lui Jack

că pe acelaş dum . A jungând la Noga'. aflară cu surprindere că band iţii opri­seră din nou diligenţa şi o jefuiseră.

Ajungând. în Noul Mexic, ei începu- ră să-şi dea seama că au in tra t pe do meniile lu i Jack cel Negru,, căci oa­menii nu m a i voiau să dea in fo rm a­ţii despre bandiţi. Teama de Jack era mai mare decât de poliţie. U nu l c a tj unul oamenii d in poteră se retrăgeau, sub diferite pretexte şi în cele d in urmă Ballard şi Higgins ramasera singuri. E i m a i chemară pe Eddy Dow,

M ai multe gloanţe

oricine va ieşi fă ră voe d in sala de mâncare. Apoi eşiră şi se puseră la pândă. Nu trecu m ult şi aparura pa ­tru oameni călări, dintre cari doi mergeau înainte, iar ceilalţi doi, la oa­recare d istanţă în urmă.

P rim ii doi erau Jack cel Negru şi Charlie Hayes. C ând aj unseră m a- Dropiere de politişti, aceştia lc striga­ră să se predea. Se încinse o lup ;a în toa tă regula şi cel d in tâ i căzu r ă ­n it Hayes. Poliţiştii impuşcara calul lu i Jack dar ceilalţi doi band iţi se a- propiară şi trăgeu a tâ t de viu, ln c&t politiştii fură nevoiţi să caute adapos .

Jack se strecură d in fa ţa lor, pro­te jat de focul de baraj al tovaraşilor lui. Pe Hayes îl credeau mort, dar deodată el se sculă în picioare, ' "ase două focuri spre poliţişti şi căzu pe

îi străbătură pieptul.

graves. Acesta, urm ărit de aproape, fugi în Canada, dar n ic i acolo nu sca­pă, căci Ballard il vână tim p de pais- prezece ani, d in Canada în Statele U- n ite şi d in Statele Unite în Canada, p â n ă ’ când în cele d in urmă, tot n pierdu urma. Insfârşit, în tr ’o zi, în u r ­m a unu i denunţ ,dădu peste cel cautat şi-l aresta, cu toate că band itu l stri­ga sus si tare că nu-1 chiam ă Musgra- ves, ci Mason. F u curând identificat; însă în urm a unei propagande deşănţa te pe care o făcură prietenii lu i şi cu toate m ărturiile poliţiştilor şi ale vic­timelor, ju ra ţii îl achitară. Nu trecu m u lt si după ce excrocă pe un negu­stor de vite, care-i încredinţase suma de 30.000 de dolari, Musgraves fug i m America de Sud, unde i s’a pierdut urma. D ar n u e exclus ca în tr ’o zi sau

19

alta, să se întâlnească iarăş cu un po­liţist cunoscut.

’ Cu toată rărirea num ăru lu i m em ­brilor; banda lu i Jack cel negru îşi continua .fără-de-legile. In m ai m ulie rânduri Jack fusese pe punctul de a f i prins si regulat găsia în u ltim u l m o­m ent un m ijloc de scăpare. Insfârşit, după m u ltă vreme, Higgms găsi calea cea bună ca să-l prindă. U nu l dintre oamenii lu i Jack cel negru, anume Jim y Shaw era dispus să-l trădeze. Ia tă d in ce cauză:

Banda lu i Jack decisese la un m o­ment dat să oprească şi să jefuiască un tren. In tr ’adevăr, trenul se op? i la locul voit, dar vagoanele erau pline de poliţişti înarm aţi şi band iţii deabia pu tură scăpa cu fuga. Convins că p lanu l fusese trădat, Jack împuşcă pe loc pe unu l dintre bandiţi, Sanders cel roşu, pe care-1 banu ia de trădare. M ai pe urm ă, spusese cuiva că i se pare că nu Sanders îi trădase, ci Shaw. Ia r Shaw aflând de acest lu ­cru, o lu ă im ediat la sănătoasa, u r­m ărit de gloanţele bandiţilor. Furios de acest lucru, hotărî să se răsbune şi să arate poliţiei modul în care-1 putea prinde pe Jack.

Ca să n u m ai piardă tim pul, H ig ­gins nu organiză o poteră mare ci, în- sotit num ai de patru oameni, se puse la pândă pe munte, în locul indicat de Shaw. ,

D upă o aşteptare destul de lungă, văzu ieşind pe band iţi d in tr ’o peşteră.

C ând Jack ajunse în dreptul lor, po litiştii strigară:

„Predă-te“ ! V a moment, band itu l sări de pe cal şi ridică puşca. I n ace- iaş clipă însă m a i multe gloanţe îi s trăbătură pieptul şi Jack cel Negru căzu la p ăm ân t — mort!

Toţi tovarăşii săi fu ră lesne încer­cuiţi şi prinşi. Astfel banda care tero­rizase an i de zile regiunea, era dis­trusă.

Câţiva d in membrii ei isbutiseră să fugă în America de Sud, cei m ai m u lţi însă fuseseră prinşi şi băgaţi la ocnă sau ucişi în lupte. Printre cei d in urm ă se găsia şi şeful, Jack cel Negu, a că­ru i identitate însă n ’a pu tu t f i stabi­lită.

Adevărata lu i personalitate şi veri- tabilu-i nume, au rămas p ână astăzi u n mister. Trad. de O ’CON OR

TELEFON N r. 3 8 1 - 8 2Frizeria I. BEER, Moşilor 5 3O N D U L A Ţ I U N Î , T U N S , M A N I C U R E ,

¡Microbii pot d i s t r a e atât dinţii cât $i $in$ i ile

LA BALURIÎ N T R E B U I N Ţ A Ţ I

L A P T E D E C R I N F L O R A(Lait de Lys) care dă de- colteului şi braţelor alb vrea im pecabilă a marmorei

S 'fJy

v .

¡W 1NIERELE STIRBEY BUFTEA

reorganizate ţ i conduse de Pepin ie­rele Am brosi-Flschar *1 Co., tr im itgratuit catalogul general de viţe a l­toite, portaltoi, í » m l roditori, ar-

INDISCUTABIL | | E D | \ 1 U E C E A MAIp â in e a n c i i V A N BUNĂ

Minunata calitate a Pastei şi Săpunului de dinţi GenèFrères e aceasta: _ .

In mod absolut sigur curăţă dinţii care n au mai tost albi din copilărie — dinţi care desigur se înălbesc cu greu.

Curăţă cu o extraordinară rapiditate petele rebele ale tu­rnului de ţigară, dungile galbene neglijate şi decolorarea care apare după o utilizare prelungită de dentifrice ineficace.

Dacă alte paste de dinţi nu au fost în stare sa facă aceastij încercaţi un tub de Pasta sau Săpun de dinţi Gellé brères şi veţi vedea ce repede vor străluci dinţii D-voastra cu o noua

albeaţă. . . . •Si «ingiile D-voastră vor deveni mai tari, mai roze şi mai

sănătoase — de oarece Pasta sau Săpunul de dinţi Gellé Freresconţine excelente tonice ale gingiilor, în o forma uşor solubila.

Pasta sau Săpunui ae dinţi Gellé Frères se recomanda mspecial si pentru copii şi pentru acei puţini norocoşi ai cărordinţi se albesc greu. Nici o altă pastă de dinţi din lume nil srprepară sub o formă mai bună decât a Pastei sau Săpunului dtdinţi Gellé Frères care să satisfacă cea mai rafinată preten-

ţiune. »La farmacii, draguerii şi parfumerii.

R E A L IT A T E A IL U S T R A T A i2 Februerle m i

A R E

» m u ®

m a r c a

A ® ! ® » ® ! « T r « 7 ® EREZUMATUL CAPITOLELOR

PRECEDENTEDetectivul Gex Trevor este chemat

le uzinele suedeze de avioane „Hel- lefors“ spre a deslega enigma dispa­riţiei a cinci avioane „absorbite 111 eter“.

Gex Trevor şi ing. Hilmar pleacă in Rusia unde sunt arestaţi de „Ceka" bolşevică.

Hilmar este executat. Gex se sal­vează cu ajutorul detectivei Ana Shet- land.

In fuga lui împreună cu autorul, se întâlnesc cu un indian, care şi el o caută pe soţia lui Hilmar.

— Se pare că în această aventură din Rusia, sunt sortit să fac numai încurcături: moartea lui H ilmar, pri­mejdia în care am aruncat pe Ana, a- ventura în care te-am încurcat....

•— Cât despre mine tu şti că ori­unde m ’aşi duce, chiar în Infern, a lă ­turi de tine nu mi-ar fi frică...

— Eşti drăguţ cu mine, ca întotdea­una.. îm i zise el. D ar să nu crezi că nu am şi eu slăbiciuni omeneşti.. Ia tă în clipa asta, mi-e teamă...

— Dece ţi-e teamă? întrebai uim it.Totul în ju ru l nostru părea liniştit.

îna in tam voiniceşte, pe liziera unei păduri, ascunzându-ne pe sub copaci.

—■ De azi dim ineaţă, suntem urm ă­riţi! îm i spuse Gex.

Am rămas înm ărm urit!... S imţeam ca devin palid. Am aruncat apoi o pri­vire pe furiş, cu frică, în urma noas­tră, dar nu am văzut nimic...

Gex isbucni.—- Ceka aceasta e diabolică! E

prima oară în viaţa mea, când în tâ l­nesc o organizaţie a tât de primejdioa­

să de bandiţi, şi a tât de perfidă: n i­mic nu-i scapă!... Ne-a dat de urmă!

Şi-mi arată în urm a noastră, depar­te, un punct negru: un om....

CAP ITOLU L X I I

Thaw

Planul lu i Gex fusese să ne îndrep­tăm spre Urali, spre Siberia, ca să ne îndepărtăm cât m a i curând de centrulcu populaţie deasă, ca Moscova. Ca­

pătu l liniei transsiberiene se afla d in ­colo de Urali, la Celabinsk. Intre

Moscova şi această localitate sunt 2000 de verste! Această distanţă poa­te fi parcursă cam în 80 de ore, pe linia Ufa-Samara-Riezan, dar noi e- ram nevoiţi să mergem pe jos, căci

Gex voia să ocolim satele şi gările, pă- năce ne vom depărta de Moscova.

E ram antrenaţi, şi parcugeam pe jos, în tr ’6 zi distanţe enorme. M ân­eam ades rădăcini sau ceeace puteam vâna cu revolverele. Aveam, de altfel, şi o provizie de pesmeţi. In timpul nopţii însă, frigul ne chinuia straşnic.

Vestea că eram urmăriţi, ne depri­m ă grozav.... Eram urm ăriţi de un in ­divid, a cărui statură înaltă, o zăream din când în când, printre arbori. L u ­cru ciudat: toate trucurile a tât de in ­genioase ale lu i Gex, pentru a face pe individ, să ne piardă urma, nu du­seră la nici un rezultat. Ne culcam noaptea, ascunşi în boschete, şi d im i­neaţa în zori, când plecam iară la drum, în zare, în urma noastră, ză- riam pe acelaş neobosit u rm ărito r!....

— Dar ce vrea? strigă Gex ca scos din fire. Dece nu-şi chiamă. colegii din

Cekă, să ne prindă?... Dece nu ne a- tacă?....

— Fiindcă dacă ne-ar părăsi, ca să se ducă până la vre-un sat, i-e teamă că ne-ar pierde urma... N u ne atacă, fiindcă suntem doi... De aoeea, se ţine scaiu după noi... Hai să-l aşteptăm du­pă copaci, să punem m âna pe el şi să-l legăm !....

îna in tarăm , ca să căutăm un loc potrivit, unde să întindem cursa, ce- kistului.

începuse să ningă .Liziera pădurii era paralelă cu

o şosea. La un moment dat, când ni s’a părut că urmăritorul nostru nu ne vede, am sărit într/o căruţă cu covil­tir, ce tocmai trecea pe drum, şi ne-am ascuns sub coviltir, spunând căruţa­şului să dea bice cailor, că-i vom plăti împărăteşte. In tr ’adevăr, aveam des­tu i bani la mine şi n ’aveam ce să fa ­cem cu ei, căci de teamă, nu puteam cumpăra nimic.

Am mers astfel, vre-o câteva zile, zdruncinaţi Î11 mod infernal, sub co­v iltirul căruţi. A jungând la N ijn ii

Novgorod, am fost nevoiţi să poposim la marginea oraşului, şi ne aventurăm chiar spre centru.

Aşezat la o răscruce din centrul fos­tu lu i imperiu rus, Nijini-Norgorod e târgul de întâlnire al Lituanilor, Mos­coviţilor, Siberienilor şi Persanilor, ce desfac bumbacul rusesc, metalele din Urali, ceaiul Chinei, pielărie şi stofe asiatice.

In „Casa principală” din m ijlocul târgului, în tr ’o lum ină artific ia lă orbi­toare, se face traficul de pietre pre­ţioase.

Un bulevard se deschide vast; ve­hiculele circulă pe margini, pietonii prin m ijlocul arterei, între două şiruri de arbori.

Asistăm uim iţi la defilarea de cir- cazieni cu cartuşiere pe piept, călă­

r e ţ i cu robe lungi de purpură, ca niş­te amazoane masculine, soldaţi exo­tici cu arsenale întregi de săbii şi ia­tagane la brâu. Mulţimea e puncta­tă de căciuli negre de astrahan. Feme­ile poartă costumul rusesc rochia cu talia la subsuori şi diadema rusească pe cap, — ca în filmele de provenien­ţă bolcevică. Ele poartă cizme lungi, şi multe din ele au pe cap basmale colo­rate.

Trec comisari ai poporului in şube largi, lucrători din Perm cu galoane pe bluzele albe.

Dom ină roşul: „roşu“ , în limba ru­să, înseamnă nu num ai culoarea acea­sta, dar şi noţiunea de „frumos“.

D upă acest popas în N ijn i Novgorod, am plecat cu aceiaş căruţă m a i de­parte. La Sam ara, căruţaşul ne spuse că sunt două drum uri, spre Celabinsk, unde se a flă capătu l liniei transsibe­riene. U n drum continua paralel cu lin ia ferată, altuil era pe Volga.

— Luăm trenul? întrebai pe Gex.Dar, p r in tr ’o crăpătură d in fundul

coviltirului, detectivul privia în urmă.— Cekistul e în urm a noastră! spuse

Gex.

Priv ii la rându l meu prin crăpă­tură: ind iv idul venia călare după noi!...

La prim a cotitură a drum ului, am sărit jos, după ce am p lă t it căruţaşu-

G RU PU R ILE ELECT ROG EN E AUTOMATE

D G L C O ' L I G H Tşi pompele automate

Reprezentanţi Generali pentru România :

„H idroelectrica”S. A. R.

Strada Cimpineanu B U C U R E Ş T I

indiscutabil « j e D f \ A l l E(tA mai pâinea n E K U A N buna

12 Februarie 19J1 R E A L IT A T E A IL U S T R A T A 21

Iul şi-i spuserâm sâ meargă înainte. Apoi, ne-am ascuns intr’o vale padu- roaăâ...

Aci ţinurăm sfat.— ue facem, Gex?— A iurau scaii făcu detectivul.

Trebue sa-i intmaem cursa, sa-l pan­ouri undeva, aupa aroon, — dacă cum­va nam scapat mei de data asta ae ei. in lurând din zona paduroa- sa, şi atunci ne va i i şi mai greu sa scăpăm de el...

intr’adevăr, tras abil de limbă, că­ruţaşul ne spusese ca in curând vom eşi din polessia, adică din păduri, şi ca in vecinatatea Siberiei, ae o parte şi alta a munţilor Urau, nu mai e de­cât tundra, un iei de deşert mlăştinos, unde, pe pamăntul îngneţat, nu creşte decât muţchiu şi licnem.

— Daca intram 111 tundră, suntem pierduţi, zise uex. inu ar n mai bine sâ renunţam deocamdată ia Ceia- binsk şi ia transiberianV

— iji pe unae am putea sâ trecem in Siberia?

— Mai pe la Nord. Sunt regiuni la Nord-hst, cu paauri, in care nu a cai- cat picior de om.

— Dar căruţaşul spunea că pădu­rile sunt intretaiate ae câmpii îngne- ţate... Drumurile lipsesc... Cât timp ne-ar trebui ca să trecem Urani pe a- colo?...

— Ai dreptate, zise Gex. Să sperăm că individul nostru ne-a pierdut urma, altfel...

— uite-1!_Pe colina din faţa văii, silueta ne­

cunoscutului se pronia pe cer!... Miste­riosul individ parea ca scrutează as- cunzişurue văii, ca să ne găsească.

— Blestemat cekist! strigă Gex, strângând pumnii. Cum vom încerca să eşim din această văgăuna, ne va zări...

Desigur că era un individ obicinuit cu urmăririle prin păduri şi pe dea­luri. Avea o abilitate, ce nouă, spe­cialişti în urmăririle in marile oraşe occidentale, n i se părea diabolică.

Cu toate aceste reflecţii, stăruinţa aceasta a individului de a nu ne pier­de din ochi, faptul că nu se apropia şi nu venia cu ajutoare ca să ne prin­dă, avea ceva misterios, care îm i dădu un fior de frică.

— Ce e de făcut? întrebai.— Trebue să-l prindem noi pe el,

până nu cheamă ajutoare, ca să ne prindă, zise Gex.

Şi ne hotârirăm să-i întindem cursa ce-i pregătisem: vom eşi din văgăună, el se va ţinea după noi, şi-l vom aştepta ascunşi după copaci, un- de-1 vom ataca!

Zis şi făcut. Eşirăm în tr’un lum i­niş, ca să ne vadă. îndată ce ne zări, urmăritorul nostru coborî de pe colină. Intrarăm în pădure, apucând pe un drum întunecos. Copacii erau deşi. Auziam în urma noastră, crâcile tros­nind, călcate de cekist.

La un loc potrivit ne ase unserăm după doui copaci groşi, ca să-l aştep­tăm.

Individul se apropia cu precauţie. Când fu în dreptul nostru, sărirăm deodată asupra lui, doborindu-1. II imobilizarăm la pământ.

Omul nu se împotrivi, nu zise nici un cuvânt.

II legarăm de un copac.— Dacă-1 lăsăm aici, va muri de

foame şi de frig, zisei.— Aşa e, conveni Gex. Pare că nu

e rus...— Ce om straniu!...Stâturăm o clipă pe gânduri, ca să

decidem soarta individului.

CAPITOLUL X I I I

Fecioara Sfântă

Legasem, aşadar, pe urmăritorul nostru de copac, şi-l priveam.

— Cine eşti? îl întrebă Gex în ru- seşte.

Individul nu purta insigna Cekei. De altfel, avea as igu ră foarte expre­sivă, ce nu părea.* câtuş de puţin de rus. Nas şi buze subţiri, ochii pătrun- îitori, pielea bronzată. Nu era deloc tipul blond şi molatec al rusului. Toate acestea, făcură pe Gex să-l privească mai de aproape, şi să-l întrebe cine este.— Sunt Thaw, răspunse laconic ne-

mnoscutul, într’o engleză perfectă.— Ce neam de om eşti?— Indian din America.— şi ce cauţi In meleagurile aces­

ta? II Întreba Gex uimit.— AceiM lucru cb i i tine-

— Şti ce caut eu?— Da, cauţi pe Fecioara Sfântă.Gex începu să râdă:— Delirezi... Eşti in slujba Cekei, şi

faci pe nebunul...Dar surâsui i se stinse pe buze, căci

misteriosul Thaw adăogă:— Nu râde, Sir Trevor Gex. Eu caut

ca şi d-ta, pe Lydia R iimar; eu ştiu mai mult decât d-ta despre trecutul ei, d-ta şti mai m ult decât mine, ce a devenit în prezent. D-ta şti unde se află ea acum. D-ta şti unde a ascuns-o banditul Wampoo, care a răpit-o. D-ta te duci acolo, şi eu te-am urmă­rit, ca să ajung şi eu la Lydia. Avem acelaş scop: so găsim. Dacă ne-am uni forţele, am găsi-o mai curând. Desleagă-mă, ia-ma cu tine şi vă voi fi de folos.

— De unde pot şti însă, că nu eşti un cekist, care vrea sa mă dea pe m âna Cekei? îl întrebă Gex.

— Sunt prinţ ind-an; nu mă ofen­sa. Sunt Incaş.

— Cum poţi să-mi dovedeşti că eşti prinţ indian V Ai vre-un document cu tine?

— E scris pe pieptul meu. Deslea­gă-mă, şi-l vei vedea.

— Gex, zisei, acest om ne întinde o cursă, ca să-l deslegăm.

— Poate că nu, Rudy. In tr ’adevâr, prinţii din tribul Incaş, au un vultur albastru tatuat pe piept.

Desarmarăm pe indian, luându-i revolverul _şi pumnalul, şi-l desle garăm.

Omul se desbrăcâ. Avea tot trupul tatuat cu desene superbe. Pe piept, un mare vultur albastru. Zise:

— Un prinţ Incaş, nu înşală şi nu întinde curse. Luaţi-rflă cu voi sau spuneţi-mi unde se află Fecioara Sfântă.

— Lydia?— Da, Lydia.— Dece-i zici „Fecioara S fântă“?Atunci, Thaw ne spuse următoa-

rele :Lydia H ilmar e născută Rmaldo şi

e de origină italiană, fiind fata unui explorator italian, un aristocrat, care călătorise cu mulţi ani în urmă, în Peru, explorând, însoţit de fiica sa, munţii Anzi. In tr ’o zi, în creerul m un­ţilor, găsiseră un fel de cetăţue, as­cunsă între stânci inaccesibile. *)

încercând să ajungă până la acea cetăţue, fură înconjuraţi de un trib de indieni, şi făcuţi prizonieri.

In cetate, fură înştiinţaţi că, potri­vit legilor divine, Lydia urma sâ de­vină Fecioara Sfântă şi soţia şefului acelui trib, adică a celui ce era supra. num it „Fiul Vulturului“, fiind pruna femee zărită din vârful unei stânci, de către prinţ, în ziua când acesta îm- plinsie 30 de ’ ani. Aşa era tradiţia a- celui trib.

A doua zi trebuia să aibă loc cere­monia, dar peste noapte europenii ex­ploratori reuşiră să fugă, ajungând la Lima, unde cerură protecţia autori­tăţilor.

Fiul Vulturului, căpetenia suprema a tribului, a voit să se_ ducă acum câţiva ani în Italia, ca să ceară mâna Lydiei sau s’o răpească la nevoe, dar banditul Wampoo l-a prins pe când se afla la New-York, şi l’a închis în pivniţa unor negustori chinezi, ce ţ i­neau o fumătorie de opium...

Cunoşteam bine toate aceste eveni­mente, din ciclul de aventuri ale lui Trevor Gex, pe care le.am descris sub titlul Umbra care ucide.

— Noi, urmă Thaw, nobilii din ju ­rul Fiului Vulturului, am reuşit să-l scăpăm din mâinile chinezilor şi am jurat să-i aducem pe Fecioara Sfântă, şi să-l răsbunăm, omorînd pe Wampoo. Acesta, ştiind că religia noastră cere ca neapărat Fiul Vulturului să se că­sătorească cu Fecioara Sfântă, şi că, pentru găsirea ei, tribul nostru ar plăti oricât, s’a grăbit s’o răpească, pentruca apoi să ne-o vândă. Iată scrisoarea, pe care Fiul Vulturului a primit-o dela Wampoo...

Şi Thaw ne întinse o scrisoare, pe care citirăm oferta lui Wampoo: ban­ditul anunţa pe şeful indienilor In ­caş, că Lydia se află in mâinile Iul, şl că a luat dispoziţiuni ca soţul ei, suedezul Hilmar, să fie ucis de So­viete...

Ce clar apărea acum pentru noi, planul diabolic al lui Wampoo, şi cursa ce întinsese lui Gex şi lui Hilmar, a- trăgându-1 In Rusia!

(Va urma)

* -• •«se* ¿in.?' 43» Ş

pg.1 ë"

^ i i

û \--- - _

ft V: '‘ius&isi •. -• . MMkJi

c u i c i l i i = r e t

L A F R U M U S E Ţ E

, / RUMUSEŢEA este un lucru prea important ca

sâ fie realizata numai pentru seurt timp. Trebue sa

aveţi un plan de progres sugerat de o persoană autorizată

si care sa fie executat in m od sistematic. U rm ând acasă

urmatoarele tratamente ale Elisabetei A rden vâ puteţi

face un astfel de plan cu deplină încredere in resukate

Miss Arden a descopenit tratamente si preparate pentru

toate necesitatile pielei. Pentru ca sâ ţineţi piela tânara si

plăcuta D-v trebue sâ faceţi uz de crema curaţitoare,

Tonicul pentru piele si una din faimoasele creme mutri-

tive Elizabeth Arden. Exista semne de oboseala, riduri

san trăsături ?

întrebuinţarea Loţiunei Astringente si a U leiului pentru

muşchi va recomforfe si nivela pielea. Sunt pori aspri

care inlaturâ farmecul ? Aplicarea regulata a Cremei

pentru pori va schimba toate acestea si vă va face pielea

moale si mătăsoasă

Cu ajutorul cunoştinţei si experienţei ce vă oferâ Miss

Arden nu aveţi nici un m otiv sâ nufiţi decâtfoartefrumoasa

Pentru îngrijirea ^iIni ca a p ielei D-v

C L E A N S I N G C R E A M —

CREMA DE CURĂŢIT. Pătrunde in pori, ii degaja de

praf si impuritati, lasă pielea

moale si atractivă

VENETIAN O RA N G E SKIN

FOOD — NUTRIMENTUL D E PIELE VEN ET IAN ORANGE. O crema bogata

si indispensabila pentru piele la

o vârsta mijlocie. Ajuta pielea

epuizata

ARDEN A SKIN TONIC — T O N IC U L D E P IE L E ARDEN . Da colorit, recom- fortează si albeşte pielea. Faceţi uz cu si după crema de curatit

SPECIAL ASTRINGENT — ASTRINGENT SPECIAL. întăreşte ţesăturile si reface figura

VENETIAN MUSCLE O IL— U L E IU L V E N E T IA N PENTRU MUŞCHI. Este un ulei ce pătrunde si stimulează muşchii obosiţi

Cereţi Broşura M iss Arden care vă invaţa cum sa va îngrijiţi pielea dupa renumita sa metodă Preparatele M iss Arden sunt de vânzare la Bucureşti: Parfumeria Teatrului, Calea Victoriei 84/ Magazinul Universel, Calea Victoriei 1 1

E L I Z A B E T H A R D E N691 FIFTH AVENUE NEW YORK

LON DON 25 OLD BOND STREET W iPARIS BERLIN MADRID

{Toate drepturile rezervate)

ROMA

«> Vstí ţJrobr» care nnlde.

22 R E A L IT A T E A IL U S T R A T A 12 Februarie 1931

Consursul de frum useţeal „Realităţii Ilustrate“

Miss România 1931 va fi aleasă şi unul acesta de revista ,,Realita­tea Ilustrată”.

Metoda de alegere a fost insă schimbată, pentruca imparţialitatea să fie perfect garantată.

Selecţiunea se va face în felul următor:1) Candidatele vor trimite câte o fotografie însoţită de buletinul

personal * completat cu toate datele curente.2) După o primă selecţionare 12— 15 concurente vor fi chemate

la Bucureşti spre a interpreta rolurile distribuite în filmul sonor si vorbitor „Parada Frumuseţii” — o comedie nostimă, care slujeşte drept pretext pentru prezentarea candidatelor în faţa publicului.

3) Filmul „Parada Frumuseţii” se va proecta în toată ţara şi fiecare spectator îşi va da votul celei pe oare o consideră cea mai fru­moasă.

>0 Candidata care va întruni numărul cel mai mare de voturi, va fi proclamată Miss România 1931 şi se va bucura de toate avantagiile care decurg din decernarea acestui titlu.

In numărul următor vom publica amănunte suplimentare.

COND1ŢIUNI DE PA RT IC IPA RE

Candidatele la concursul de frumuseţe trebuesc să îndeplinească următourele condiţiuni:

1) Să fie cetăţene române.2) Să aibe vârsta minimă de 11 ani şi maximum de 25 ani.3) Să nu fie nici să nu fi fost căsătorită.4.) Să locuiască la părinţi, la rude sau dacă trăesc singure, să aibe

o profesiune cinstită şi mijloace de trai onorabile. Pretindem deaseme- nev o moralitate perfectă.

5) A u sunt admise la concurs artistele de teatru, cinema şi varieteu şi nici manechinele.

6) Deasemenea nu pol participa candidatele care au luat parte la ‘>reun concurs internaţional din străinătate.

* Buletinul este publicat în suplimentul nostru.

Sinucideri oribile’A CONSTATAT că după răz­boi sinuciderile au devenit imiai numeroase. S’ia m ai ob­

servat totodată şi o oarecare orig i­nalitate înfiorătoare , in m odul d'e a se curm a firu l vi'e/ţii.

Utn ofiţer japonez, spre 'exemplu, aicuiz'at nu de m ult de înţelegere cu inam icu l — caz foarte rar în ţara Miikaidortului — s’a sinucis ou un ac gros, de cusut stofele. A ars aiceislt ac în foc, apoi şi l-a îm p lân ta t de repetate ori în abdbroen.

Anul trecut, tot îin Extrem ul O- rîent s’a înregistrat un caz şi m ui orib il. Acuzat d'e furt şi escroche­r ii şi întem niţat, u>n imdiiviid m’a găsit n ic i o arimă în celula lu i şi atmnioi s’a apucat să-şi spintece ab­dom enul cu unghiile . O rib ilu l su­p lic iu a durat două zile şi doulă nopţi, pantă ce nenorocitu l şi-a dat sfârşitul, ifără ca m ed ic ina să-i m ai poată vemi în ajutor.

Un măcelar bavarez s’a sinucis l'oviimdu-şi ţeasta cu satârul de tă­iat carne. Şi caim pe aceaaiş vreme, un com unist enigleiz, fiind ' arestat, a găsit un p iron pe care şi l-a bă­tut în cap, cu ajutorul unei pietre.

Tot astfel ,1a V iena, vara trecută, uin, in d iv id s’a om orît, în<figându-şi ace în regiunea in im ii, iair un altul si’a. bătiut cu oaput de o lespede, până ¡-au răimais crieerii acoilo.

Şi m ai atroce a fost sinuciderea unu i cro itor d in Viemeţia, acum doi ani. A fost găsit răstign it pe cruce şi s’a constatat că singur să­vârşise acest gest, bătânidiunşi mai în tâ i cuiuil în picoare. A mai avut alpoii, puterea de a-şi găuri m â in ile şi a le fixa în piroanele dela ex­trem ităţile erucei.

Şi când ne gând im ică pentru ai- ţii, viaţa e atât de scumpă !...

Secretul Francezelormoderne, svelte, sunt p ilu le le

„ J C D l L L O t t “care în doze m ic i îm p ied ică obezitatea (îngrăşarea) Ia r în doze m a i m ar i p roduc slăbire.

Preţu l une i cu tii Lei 150. D epozitu l General p. K om ân ia :

F a r m a c i a O r . B I R O , C l u j P iaţa U n ir ii 4.

• M m iHH» H *•«»••••( H tU IM M liin iilliiiiii

D IN J I ALBobţineţi cu

Pasta de dinţi Apă de gură ]

„M. B. & Co.“ in serie la „Alhambra“

D-nn Marietta Rares şi d. Ionel Ţăranii, în marele succes al tea­trului Alhambra, „M. B. & Co.”

Castelul Keginei Maria Stuart, din Edinburg (Sco{iaJ carevaii vizitat cu ocazia voiajurilor spre Ţările Nordice,’ organizate de revista noastră împreună cu Societatea H. A. P. A. G. din Bucureşti, Calea Victoriei No 84.

Se trimit prospecte gratuit la cerere.

P etro leI l a J i mLoţiune igienică suverană contra căderei părului si a mătretei.

»

— Curăţă şi dă părului un aspect lucios şi îl parfumează plăcut.— R ecom andat special pentru coafatul si ondu­larea părului.

DE VANZARE PRETUTEMDEN!

PILULELOR „K'SSINGEN“din sarea naturală a băiloi

KISSINGEN-GFfiMANIf

R eprezentanta generala pentru R om ânia :

Agence Générale Française en Roumanie C (E rnest T h lrle t)

Str. N icu lae F ilipescu no \2 - B U C U R E ? !

Citiţi „LECTURA“

B O X B E R G E RK I S 9 I N G A

Slăbirea * • * prevenireastratuiu i de grăsime,

sigur, fără dureri, comod,

chiar !a o întrebuinţare ma

ndelungată, garantat no-

fensiv, se obţin prin

întrebuinţarea

12 Februarie 1931 R E A L IT A T E A IL U S T R A T Ă 23

U n g e n o r i g i n a lIN majoritatea ziarelor am eri­

cane, apare in ed iţia de D um in ic ă o rubrică o rig ina lă , in titu la tă : „E adevărat sau nu?” .

Robert R ip ley , creatorul acestei rubrici, are o redacţie specială, care nu se ocupă decât cu găsirea tuturor în tâm p lă r ilo r orig inale , cu ­riozităţilor, lu c ru r ilo r necunoscute de marele pub lic , p ăs trând totdea­una nota s trictu lu i adevăr.

Celebritatea lu i a răsărit peste noapte. A pub licat în tr ’un m are cotidian newyorkez următoarea frază. sut> fotografia co lonelu lui

L indbergh :„Lindy n ’a trecut primul Atlan­

ticul în sbor, din America în Eu­ropa, ci al 67-lea. Credeţi?”.

O asemenea insu ltă era m a i m u lt decât o c r im ă de lese-naţiune, căci L indbergh este ido lu l am erican i­lor. In ju ru l acestei aserţiun i a is- bucn it un scandal fo rm idab il, dar R ip ley a dovedit în D um in ica u r­mătoare, că p r im ii 66 oam eni au trecut A tlan ticu l în sbor d irect d-in Am erica în Europa... ca echipagiu pe bo rdu l d ir ija b ilu lu i „Zeppe lin” cum părat apoi de guvernul am eri­

can. („Las Angeles” ). Deci p r im a Iui afirm aţie era justa.

Ia tă un alt exemplu de o r ig ina ­litate în probelemele pe care le pune p u b licu lu i:

La „Frizeria Z ia r iş tilo r” rasul costă 20 le i, ia r tunsu l 40 lei. Vis- a-vis, la „F rizeria D ip lom aţilo r” , rasul costă 25 lei, pe c ân d tunsul 35 lei. Totalul serv ic iu lu i la ambele costă 60 lei.

D ar ca să fim econom i, ne vom bărb ie ri la „Z ia r iş ti” . Costă 20 lei. P rin urm are atn econom isit 5 lei. Trecem apoi la tuns la „D ip lom a­

ţi” şi p lă tin d 35 Iei, realizăm o e- conom ie de încă 5 lei. P r in urm a­re am econom isit efectiv, un total de 10 lei.

D ar p lă t in d 20+ 35=55 lei, n ’am econom isit, decât 5 le i. Und-e sunt c inc i lei?

Revista noastră va pub lica înce­p ând cu acest num ăr o rub r ic ă si­m ila ră celei a lu i R ip ley în care vor fi tratate curioz ităţile şi teme­le orig inale , d in ţară şi d in străi­nătate.

P r im a serie se găseşte în pag. urm ătoare (24).

RAM o b ic in u iţ i să vedem asemenea în tâm p lă r i num a i în străinătate, în ţările care posedă o indus tr ie cinem atografică, acolo unde apa ri­ţia nou ilo r sisteme de lucru a revo luţionat organizaţia, p r im e n in d ra ­

dical atmosfera s tud iou lu i.

Ne-a fost dat să c itim pre tu tinden i, cum vedetele cele m a i apreciate ale filmului m ut au d ispărut subit de pe f ir ­mamentul ecranu lu i, cum altele cu totul necunoscute s’au lansat vertig inos, către culmile .gloriei, cum u n ii s’au îm bogăţit de pe urma reform ei, ia r a lţii au căzut in cea mai neagră m izerie.

Cei mai năpăstu iţi au fost desigur, b ie­ţii muzicanţi. A pariţia bruscă a f ilm u lu i sincronizat, care nu m ai avea nevoe de nici un alt acom pan iam ent m uzica l, a a- runoat pe d rum u r i zeci de m ii de orches- tranţi, fără n ic i o perspectivă de angaja­ment în alte părţi, unde p redom ina dea- semenea concurenţa aparatelor de radio.Unii s’au apucat de. alte m eserii, a lţii să dea concerte pe străzi, ca să nu m oarăde foame, ia r despre a lţii m ai b ă trân i, cari n ’au m ai avut puterea să înceapă altceva, au relatat ziarele la t im p , la rubrica falitelor diverse.

Tragedia aciestor b ie ţi m uz ican ţi, deşi în fio rătoare în am ănunte , a trecut aproape neobservată în unele ţări. P rin tre acestea s’a putut

\'ecinii în fala casei.

număra şi R om ân ia . Şi a trecut neobservată pentrucă n im en i nu s’a gândit să se intereseze de soarta acestor oam eni, să le v in ă în ajutor, să releve m ăcar, în cuvinte sim ţite, ja ln ica situaţie în care se aflau, la un m om ent dat.

Cazul p ian is te i M arcovic i, relatat zilele trecute de presa co tid ia ­nă, este destul de elocvent.

Cine n ’o cunoştea pe p ian is ta M arcovic i, pa s im patica bătrână

St. sus: Nenorocită pe patul de moarte; Sus: Câinele pia­nistei. Din tot aspectul bietului animal, se poate vedea du­rerea pe care o simte.

care ştia să acom panieze atât de frum os film ele, ch iar a- tunc i când. toată orchestra se reducea la p ia n u l ei?

Bra p lă tită desitul de prost b ia ta p ian is tă , atât cât să-şi ducă v iaţa de azi pe m â ine , totuş, rămăsese devotată cine­m atografu lu i, încă de pe vremea când film ele erau aşa de proaste încât treibuia să in te rv in ă m ăeslria orchestrei, ca să le compenseze defectele. J .

C inem atografu l erai un copil în faşă pe vremea aceea şi trebuia să aibe concursul cât m a i iniincis al m uz ican tu ­lu i, ca să p lacă şi să evolueze. P ian is ta M arcovic i a înţeles aceasta şi cu toate că .'şi-ar fi pu tu t cirea-ea însăş o situaţie m a i bun ă în altă parte, s’a consacrat creşterii acestui co­

p il. A sim ţit o bucuirie p ro fundă , văzându-1 cum evoluiază, cum îşi câştigă am atori d-in toate părţile , cum începe să pasioneze ca un ge­n iu precoce oare .prom ite m ult. Şi ea l-a ajutat mereu, i-a dat concur­sul d in toată puterea, m ândrindu-se ca o adevărată m am ă, m ăcar ca în dosul p aravanu lu i obscur, n im en i n-u-i înţelegea efortul, m erite le, sacrific iile nop ţilo r p ie rdu te , în aeru l îm bâasit al sălilor.

Şi cop ilu l a evoluat. S’a făcut m are, a început să-şi ia aere de om D ar p ian ista M arcovic i, a m u r it aruncată în cea m ai neagră m i­

zerie de cop ih il pe care-1 crescuse cu atâta strădanie . Aşa au m u r it şi vor m u r i încă m u lţi d in tre acei cari, vor h răn i inven ţiile no i, cu sa­cr ific iu l p roprie i lor s ituaţii. J . de S.

24 R E A L I T A T E A IL U S T R A T A12 Februarie 19SI

■e l -e f a n t h m n

g e n u n c h i .

P fD P OLA s c u r / I ik ,

• A FOST TIMP

De Mo m i­nu te , PREŞE­DINTE a l mexicului

FEB Rr-m ^.

urul nu PoArr distinge-.C U L O R il E • ÎL INTA- R Â t A D o A R M IŞ C A R E A

MÂRUL fAcE p4 r te a DIN/ FAMILIA TRANDA­

FIRULUI.

©N AsTUR.il ^ \ PIEP­TEN« SE ?Ac DiH LAPTE.

v j c r A'c iu n u l

ESTE il e g a lStiys.'iS. S C O T lA

î g r O LTF&E«**% *# s&r c Ape o -

P P E Ş T E

CELEgfcA-

©

• V» «i «w • * V «- » w O o O u vCO

,w> o o u uo e u <

---■ "Ir■Rea CPAc iu NULJ! A TOST VotAtA ¡N

a m <6 6 ^ ş i n ' a t ottrJ & m 1 v

‘* “ f t I N « ECVOCAt Ă ----------

<M$a vâa„ _ ^ -o c 5 \«vtfr» A O uli (3 l /MWi aug o u TSaCtt «Tfi

S il v A n D O ftIO NCARE A MJER.S IN TIMP DE 58 ZILE DHLA PAR.IS LA MOS­

COVA , Cu P ic io RoAn-

O E L r

DESEN TĂCUT CU

M A S ÍN A D E S C R ÎS \ D £

C 'AT PE K . L . B A U E t -

Ü .S-A .

I N D I E N I I

„ V IV A RO S" D i n

E C U A D O P P o t

B U fL A C U A J U -

T o P u L U N E » T tV I X ;. >

- S A 'G E T I W K . A ** í

C ţ S l 5 I S T £ M LE

Miv, Po t A runcA cu ¡Í> E f E C T M O P t A l fi

: PAnA lA 5o j

W p 7 a ‘* y S IG IL IU L L u i C .OLOMON

ESTE 0 B .IS IN A T U TU R o P

_____N U M E IL E L O P N o A s t ^ E " .

«él * 4j s £ 7

A . ________ :

ti Februarie 1931 R E A L IT A T E A IL U S T R A T A

C I KJ - . M F I O M U L

v / / r O / ? { / £ w

rn ST AZI progresul industrie i ne dovedeşte că am făcut b ine aşteptând, pentrucă m u lţum ită m aş in ilo r pe care le-am construit, putem pătrunde

" şi naviga sub apă ca şi an im ale le m arine , putem străbate aerul m a i bine decât liliecii. Ia r v iito ru l ne perm ite să sperăm , că vom reuşi în tr ’o zi, să egalăm peştii, în dom en iu l lor aiouatic şi să r iva lizăm cu vu ltu ru l şi cu rân ­

dunica, în elementul aerian. ~~~ ' ^ -Cât despre gradul de perfecţiune atins de insecte, în raport cu noi cer­

titudinea noastră nu e tot atât de absolută.Se pare că dintre toate fiinţe le, insecta în stad iu l cel m ai îna lt a levo-

luţiei sale, a realizat o form ă superioară de viaţă. Organizaţia sa socială ne- ar putea servi de model, d in multe puncte de vedere. Chiar în viaţa sa in ­dividuală, a atins o form ă, pe care suntem îndrep tăţiţi s’o inv id iem .

Insecta nu suferă de acea decădere fiz ică — ce atacă pe om şi pe toate mamiferele, — contra căreia întreaga noastră ştiin ţă , n ’a pu tu t face n im ic :

bătrâneţea. _ ..Insectele nu îm bătrânesc. A tingând punctu l cu lm inan t al desvoltarn lor,

mor repede, după 'ce au luat d in v iaţă to t ce aceasta le putea da şi după ce

au asigurat v iito ru l speciei lor.Multe din ele nu cunosc acea îm bătrân ire lentă, care face pe cei m ai

bine înzestraţi şi m ai pu tern ic i dintre noi, să cadă fără speranţă, în tr ’o a doua copilărie, ’în slăb ic iune, în suferinţă, in m izerie fiz ică şi m ora lă .

In societatea pe care au întemeiat-o, nu devin n ic ioda tă guri inutile . Sau dacă aceasta se în tâm p lă uneori, cum e cu partea bărbătească la alb ine, si­tuaţia nu dăinueşte m ult, căci im p lacab ila lege a rasei îi sacrifică im ediat ce au atins culmea puterii şi ac tiv ităţii lor.

Vom vedea ceva m ai târziu , că poate spre acest v iito r se îndreap tă so­cietăţile noastre şi că bătrâneţea, — aşa cum se p rezin tă la vertebrate şi la onl) — nu e altceva decât o boală, pe care vom putea s’o tratăm în tr ’o zi ca

' 1 re a explica variaţiunile cli­mei în trecut, s’a presupus că în perioadele dela început ale pla­netei, soarele era mult mai mare şi mai aproape de noi. Atunci, după cum se vede în figura (A) razele sale ar fi luminat ambii Poli deodată, atingând diversele părţi ale globului, după cum a- rală săgeţile într’o direcţie mai perpendiculară, decât acum, ceia- ce natural ar fi avut ca rezultai că diversele părţi ale pământu­lui, ar fi primit aceeaş căldură.

după cum am arătat în tr ’un ca­p ito l precedent.

Superioritatea sa constă în a- ceea că în perpetua lup tă cu na­tura, de care am vorbit la înce­put, a fost singura creatură în stare să schimbe natura în avan- tagiul său, forţând-o să se supu­nă nevoilor ,sale, pe când cele­lalte sunt supuse legilor ei, fără să se poată descătuşa! In acea­stă eternă luptă, animalele s’au salvat fug ind şi ascunzându-se.

Om ul însă, omul singur a în ­fruntat duşm anul şi a căutat să priceapă armele de care acesta se servea îm potriva lu i. Aflân- du-le, şi-a însuşit parte d in ele.

P rim a şi cea m ai im portantă descoperire a fost focul. A p r in ­derea focului nu e un act prea greu sau supranatural. Se face p r in lovirea a două bucăţi de m aterial m ineral, sau p r in freca­rea a două lemne. Mai s im plu , se poate obţinea, lu ând o ram ură a-

. ... , prinsă d in tr ’un arbore lovit deIn clipa când a descoperit focul, strămoşul nostru a pus bazele civilizaţiei. trăznet, sau aprinzând un m ă­

nunch i de uscături, la un vulcan

ne orice altă boală. Dar îna in te de a începe acest capitol, trebue să în erupţie şi a lim en tând flacăra cu ia rbă uscată şi cu lemne, examinăm o altă lăture a chestiunei şi după ipotezele pe care le-am Un act ca acela p r in care om ul a ob ţinut focul, nu e deasuprapus, să in trăm în dom eniu l rea lităţii, întrebându-ne care sunt avan- capac ităţii an im ale lor superioare. M aim uţa face z iln ic luc ru r i m ult tagiile, trase de om d in situaţia ce şi-a creeat dela orig ine şi dece a m ai com plicate. Spargerea urnei nuc i teu a jutorul unei pietre, nu e m ai ales această situatie îşi nu o alta, d in atâtea câte i se ofereau. s im p lă decât producerea unei scântei în^ aceiaşi piatră._

Ceeace ne frapează de la p r im a vedere, e faptu l că om ul apărând Apoi şopârla şi ursul, cari îngroapă cadavrele prăz ilo r lor, sprene pământ m ai slab şi m a i pu ţin înarm at decât m arile m am ifere, nu a le desgropa câteva zile m a i târziu , când sunt flăm ânzi, castorul care numai că s’a r id ica t deasupra lor, dar s’a m enţinu t şi a prosperat clădindu-şi casa, sch im bă cursul unu i râu, v idra, care orgamzeaza un chiar acolo, unde anum ite cond iţiun i le-au doborât, exterm inându-le. sistem de ventilaţie în locuinţa sa subterană, veveriţa care pune deo-

parte prov iz ii pentru ia rnă ctc., in d ică cel pu ţin tot atâta prevede­re şi judecată, ca şi actul aruncă­r ii unei m â in i de m uşchiu uscat pe foc, când am eninţă să se stingă. Totuş, n ic i o altă f iin ţă afară de om, nu s’a gând it să se servească de foc, şi se poate spune, că p r i­mul om care a avut această idee, a fost unul d in cele m ai m ari genii ale rasei noastre.

Ni-1 putem reprezenta pe acest m inuna t strămoş: 1111 fel de antro­poid, purtând încă multe d in ca­racterele an im alu lu i, refugiindu-se seara în peştera unde femeile şi cop iii săi trem ura de groaza teri­b ile lor carnivore: ursul, leul, pan ­tera şi h iena, cari se învârtesc în ju ru l lor, pu tând sări să-i sfâşie în orice clipă.

Dar acest om preistoric a văzut tocmai un râu lum inos şi arzător, curgând d in tr ’un munte învecinat, in faţa căruia n ic i cele m ai feroce anim ale nu îndrăsnesc să îna in te ­ze şi de care însuş el n ’a îndrăs- nit până atunci să se apropie.

Acest gând a fermentat m ult tim p în creerul său needucat, în ­chis in cran iu l masiv şi redus, a pus stăpânire pe el, s’a asociat cu alte im ag in i, cari sunt prim ele ru ­dim ente ale ¡gândului.

Deodată, par’că flacăra care ardea în m unte , şi-a aruncat lum i­na în cele mai întunecate adânc i­mi ale m in ţ ii sale.

în fricoşat de ceeace se aventu­rează să facă, dar susţinut de o mare speranţă, se furişează spre torentul de foc, moaie în el o cra­că uscată şi când s’a aprins găse­şte curajul s’o ia cu el.

în v â r t in d în m ână această v ic ­torioasă torţă, ale cărei scântei

26 R E A L IT A T E A IL U S T R A T A

sboară în ju ru l lu i, în tim p ce se abţine să nu urle de groază ca o r i­care alt om sau an im al, se întoarce la peştera sa şi-i înch ide pragul p r in tr ’un zid de flăcări, peste ca­re nu va înd răsn i să treacă n ici cel m ai feroce anim al.

D in ziua aceea omul deveni stă­pânu l lum ii şi fără să fi p r im it de la natură m ai m ult decât i-a dat la naştere, îşi asigură o superiori­tate asupra tuturor anim ale lor, su­perioritate care crescu mereu, în tim p ce fiarele răm âneau pe loc, fără să poată schim ba condiţiuni- le existenţei lor dupe voinţă.

Dela acea epocă om ul nu-şi da- toreşte decât lu i însuşi cuceririle făcute.

Nu trebue să credem, după cum pe nedrept s’a afirm at, — că in te­ligenţa i s’a desvoltat dealungul secolelor. Ne putem da seama de aceasta d in cele ce ştim d in isto­rie. M arii savanţi şi cugetători de astăzi, nu sunt m ai in teligenţi de­cât Platon, Pythagora sau Ârchi- mede şi s’ar putea ca aceşti m ari oameni la rându l lor, să 1111 fi po­sedat creere m ai dotate decât acel al strămoşului nostru, care a des­coperit focul.

Nu datorăm deci progresul u- m an ită ţii vre-unui dar al naturii ci num ai uzu lu i pe care l-am fă­cut dela început de această in te li­genţă, pe care o p r im im odată pen­tru totdeauna şi care a fost îm bo­găţită de invenţiile noastre iar nu de in tervenţii fizico-chimice, da­torite influenţei m ed iu lu i exterior.

Pe de altă parte , animalele au rămas dependente de acea in f lu ­enţă care uneori le-a perm is să supravieţuiască, iar alte ori le-a adus pieirea. Astfel se în tâm p lă că

la schimbarea climatelor, unele ra­se de anim ale sau plante s’au pu ­tut menţine, câtva tim p, datorită m od ific ărilo r pe cari li le adusese natura, fără ca raţionam entul sau voinţa lor să intre în această ope­raţie. Expuse frigulu i, pielea uno­ra produce o lână groasă, pe când omul, în aceleaşi circumstanţe ră­m ânând gol, concepe ideia de a lua dela alţii ha ina , pe care natu­ra nu i-a dat-o, şi de a se încălzi ta foc.

Tot astfel, în ţinuturile unde tirana, abundentă pe vrem uri se îm pu ţin ă , animalele n ’au putut de­cât să emigreze, sau să p iară, pe când- om ulu i i-a venit ideea de a forţa animalele care urm au să-i serviască drept hrană, să trăiască lângă el, domesticindu-le, sau p lan ­tând sămânţă în păm ân t şi stră- duindu-se să-i p roducă ceeace-i trebuia. E l sili astfel natura să-i procure cele trebuincioase.

Putem urm ări dealungul istoriei consecinţele acestei stări de lu ­cruri.

De când există pe păm ânt, rasa noastră, a văzut p ie rind specii de fiinţe , în aparenţă m ult m ai bine organizate pentru rezistenţă, de­cât speciile umane.

Nu sunt decât câteva sute de ani de când puternice mam ifere ca m am utul, ursul cavernei, tigru l cu d in ţ ii ca pum nalele şi aurochul, au dispărut. In tim purile noastre chiar, au loc aceste d ispariţ ii şi se prevede că vor continua. Marile fe­line şi m arile pachiderm e devin d in zi în zi m ai rare.

In acest tim p rasa um ană pro­gresează, staibilindu-se pe terito­riile abandonate de ceilalţi ocu­panţi ai păm ân tu lu i.

Spre a-şi asigura v ictoria, omul, nu num ai că a luat dela natură ceiace aceasta a dat altora şi i-a refuzat lu i, dar a născocit ceeace natura n ’ar fi pu tu t n ic icând con­cepe. Iată un exemplu ales dintre 100 altele:

Spre a se m işca mai repede şi mai uşor, omul s’a gând it la roată, pe care natura n ’o poate produce.

De fapt, o roată organică făcută d in oase şi m uşchi, e imposibilă pentrucă spre a se putea învârti mereu în ju ru l axei sale, trebue să fie complet independentă, iar un organ viu, oricare ar fi, are nevoie să fie un it cu m otorul şi cu vase­le sale nu tritive : artere, vine, ner­vi etc. Dacă acestea din urm ă ar fi ataşate, de roată, nu s’ar putea înv ârti la in f in it cu ea, pentrucă ar trebui să se în tin d ă la infinit. Acest aparat al om ulu i scapă de a- ceastă necesitate şi îm preună cu desvoltările sale ulterioare — şu­ruburi, turbine etc., dovedeşte o ind iscu tab ilă superioritate asupra creaţiilor naturei.

Om ul poate deci, la nevoie, să lucreze şi fără natură, sau m ai cu­rând , o poate m od ifica în aşa grad încât o ob ligă să-i fie favorabilă, când ea întotdeauna i-a fost indi­ferentă sau ostilă.

Vom vedea că num ai de a- ceastă rezistenţă şi ingenuitate de a schim ba în beneficiu l nostru le­gile naturei, depinde v iito ru l ome- nirei.

Putem vedea că natura se stră- dueşte zi de zi, spre a ne relua pu­ţinul pe care ni l-a dat ca şi cum ar gelozi voinţa noastră, de a trăi şi a progresa, cu toate obstacolele pe care ni le pune în cale.

(Va urma)

12 Februarie 1931

o m i t s a

u n r u t n o s ¿

O b ic in u i ţ i -vă cu „S che rk Face L o t io n " (apa de faţâ

„S che rk") .- Ea cu ră ţă p o r i i fe ţ i i şi îm p ie d ic ă naşterea

o r ic ă ro r de fec te a le tenu lu i.- în t re b u in ţa re a „Scherk

Face L o t io n " (a p a de fa ţă „ S c h e r k " ) este foarte

p lă c u tă , d e o a re c e g ra ţ ie pu te r i i ei de pă trunde re

în p o r i , vă s imţiţi în v io ra ţ i . - Faceţi o înce rca re !

DEPPE2ENTANŢA ÚENEBALÁ

„ S c h e r k "8 U C U C E /T I - / T P LIP/CANI 94

(LUPOAICA)L o t i o n

( A p o d e t a | â . S c h e r k " )

DE VÂNZARE LA FARMACII, DROGHERII SI PARFUMER1I

12 Februarie 1931R E A L IT A T E A IL U S T R A T A 27

Intre teoria relativităţii, muzică şi cinem a

Când ai bani şi timp...ILL IA M LANDON — un mare bogătaş.Şi nu un bogătaş dintre acei cari şi-au creat singuri averea. A moştenit-o probab il de la un unch iu sau bun ic oarecare,

sub forma unor acţiun i, ale căror serie de cupoane, sunt isvor nesfâr­

şit de bani. .Şi ca orice bogătaş, care are cupoane şi tim p , W illiam Landon, a

trebuit să-şi găsească o ocupaţie.

REA I ITATEA ILUSTRATĂ” . — Revistă de mare tiraj. — Director N ic. Constantin .” Redacţia si Administraţia: str. Const. Miile 7- 9 ^1 1 .

Preţul abonam entelor: Un an lei MO; 6 luni lei 200; 3 luni lei 100. Pentru strainatale Iei 500 anual.

Observatorul de pe Mount Wilson.

| INSTE1N, părin te le teoriei re lativ ităţii, a p ărăs it îm ­preună cu soţia sa, bă trâ­

na Europă.Un transatlantic, i-.a condus la

Prof. Einstein cu soţia, pe bordiil vasului care i-a transportat in

America.

New-Y'ork, în cetatea sgârie no ri­lor, iar de ac i au p o rn it în Cailiifor- nia, în m ijlocu l na tu r ii m inunate .

Aci a încăput E instein experi­enţele sale, în legătură ou viteza

luminii.Observaitorul său este .aş®ziat pe

muntele W ilson , în m ijlocu l zăpe-

z iilor străluci toane în bătaia razelor

soarelui.Puţin tiimp după sosirea sa .aici.

marele saivamt, a p r im it următoarea telegramă, dela una d in m arile ca­se de film e d in Am erica:

„Vă oferim suma de 12 milioane de lei, pentru un film pe care in­tenţionăm să-l turnăm in studiou­rile noastre. Realizarea nu va dura mai mult de o lună”.

E inste in , a răspuns:„Regret. Dar studiile mele în le­

gătură cu viteza luminii, le consi­der mult mai importante decât toa­te bogăţiile din lume."

Iată dar un om care are po s ib ili­tatea, ca în tr ’o lună de zile să câş­tige 12 milioane — ban i cairi în de­fin it iv i-ar pute'a folosi pentru o tmai mare extindere a stud iilor -

şi care refuză met.Ş,e poate ca E instein să fi reifu-

zat, d in pricim-a oboselii, la care air fi treibuit să se supună în studio... Saiu poate lum ina orb itoare a re- fliecitoarelor, i j ar fi am in tit, că îl aşteaptă pg M ounl Wiillson ceva m ult m ai interesant: studii în legă­tură cu viteza lu m in ii.

Cert este că pentru clipele când vrea să se reculeagă, E instein gă­seşte ceva m ai p ractic decât cine-

matognafiull: muzica.Sa.vian.tul este un m.are viirtuos al

arcuşulu i.Iivire teoriia re lativ ităţii şi viteza

lu m in ii, v ioara — regina instru ­m entelor — îşi cănită bucuria şi

tristeţea...

m e t i l i c u l

Se ştie că băuturile fabricate cu spirt metilic orbesc pe cei cari le beau. Acum câţiva an i am a v u tş i ’n România o afacere senzaţională, de otrăviri de acestea.

Un scoţian, sgârcit ca toţi sco­ţienii, s’a decis să cumpere, în tr ’o

zi de sărbătoare, o sticlă de w h i­sky. Destupând-o în faţa unu i p rie ­ten, — tot un scoţian, desigur, - acesta m irosi băutura, (de dat, nu i-ar fi dat şi lu i în n ic i un caz, ast­fel că se m u lţum ia cu m irosu l) şi rosti cu o m in ă de savant:

— Bagă de seamă, dragul meu, whisky-ul este fabricat cu spirt

Si cum bogătaşii cari îşi caută ocupaţie, trebue să fie neapărat ori- „ inal’i W illiam Landon, a reuşit şi el după m odelul uriaşelor „Paciti- c u r i” şi „P u llm ann” americane. A ho tărît în speţă, sa construiască ,,nn-

D in m iile de kilograme ale trenurilor, a scăzut, a scăzut mereu şl

a ajuns la 105 kg., fo rm ând o g a r n i t u r ă compusa, dm tr o locomotiva

resDectabilă si patru vagoane de pasageri.M in iatura a reuşit atât de bine , încât toate com paniile de cale fe­

rată,* au început să se intereseze de ea.A construit sine de fier, tune luri, poduri. ̂ _Şi ca un copil poznaş, aleargă prin zare, u rm ând goana vertig inoa­

să a trenului pacific .

Isprava unui câineO

INT AM PLARE foarte inosti- m ă a stârnit maire »senzaţie, ziilelle trecute, la Nevv-York.

O telefonistă dela centrală a fioist aiarmaită la un m om ent dat de «pe- lu l unu i fir , lia al căru i capăt se au- ziau gemete disperate.

B ănu ind că se petrece o crim ă şi că gemetele nu puteau veni de­cât d in partea v ictim ei, care nea m ai avûsese tim pu l decât să des­ch idă telefonul, funcţionara se

ma că voir fi pedepsiţi.Şi văicăre lile inocentu lu i patru­

ped fuseseră luate de telefonistă drept gemet de om în primejdie..

în tâm p larea , — p r in com icul ei, — a fost comentată de toată preisia am ericană, şi ce-a avut de citit bia­ta telefonistă la adresa urechilor ei, a lecuit-o cu siguranţă pentru totdeauna, să mai v ină în ajutorul oam enilor în prim ejd ie .

A apărut

m etilic . Ferească Dumnezeu, să nu

te otrăveşti...Cum părătoru l a am uţit în tâ i. A-

po i a pom enit întregul calendar catolic şi anglican , punându-le în strânsă legătură cu negustorul.

A trecut un an. Cei doi scoţieni s’au în tâ ln it în acelaş loc.

__Mai ţi m in te , dragă, sticla dew h isky pe care ai cumpărat-o anul trecut? Aceea cu spirt metilic?...

— I-am dat-o fratelui meu s’o

bea.- Păi b ine , dar...

— F i lin iştit... e orb de vre-o 8

ani...

grăb i să încumoştinţeze cel m ai a- prop iat post de poliţie.

Initr’iadievăr, p.alru po liţiş ti aler­gară spre strada şi num ăru l in d i­cat de telefonistă şi găsind uşile încuiate , nu ezitară să le forţeze şi

să pătrundă în casă.Spectacolul ce li se oferi însă, îi

făcu să iisbucmaască în hohote de

râs.Ce se întâm plase?lin lipsa s tăpân ilor de acasă, câ i­

nele lor sărise pe miaisă şi îm ela­nu l lu i răsturnase telefonul, care începuse să sbârnâe.

De fr ică să nu fie bătut pentru fapta lu i, câimeilie rămăsese pe loc, chellăllăind doair >oât îl ţinea gura şi im p lo rând probab il iertare, cum fac m ai toţi c â in ii, după ce com it o

greşeală, pentru care îşi dau seia-

mUn elegant volum pe hârtie

velină, cu numeroase ilu s tra ţiun i

Preţul 50 lei De vânzare la principalele lib răr ii şi depozitarii de ziare

Celebra dansatoare A na P av lo vna care a murit de curând la Haqa. „ R e a lita te a I lu s tr a tă 11 va începe în numărulviitor, publicarea memoriilor originale ale vestitei artiste

Atelierele „Adeverul” . S. A.