PATUL LUI PROCUST

Încadrare: Apărut în 1933.• Roman modern, citadin.- sunt prezente mai multe „voci" narative saureflectoare.- Trăsăturile personajelor se relevă prinalcătuirea unor „dosare de existenţă".• Temă: Drama omului superior, sortit să fieincompatibil cu lumea, cu iubirea şi cu norocul.• Titlul constituie o trimitere la un mit antic,simbolizând un spaţiu al nepotrivirii.

• Structură:

Romanul este alcătuit pe trei planuri: a) Planul marilor iubiri nefericite: - cuplul doamna T. - X (Fred Vasilescu) = ipostaza înaltă a erosului. - cuplul doamna T. - D = erosul acceptat din milă, dorit de bărbat şi mimat de femeie. - cuplul Ladima - Emilia = erosul întinat de calitatea joasă a femeii. - cuplul Fred - Emilia = erosul ocazional. •În primele trei cazuri, iubirea naşte suferinţă, devine „pat al lui Procust".

b) Al doilea plan - al eşecurilor existenţiale ale omului superior. - Ladima - intelectual onest care trăieşte într-o lume a intereselor obscure. - Pamfletar neobosit, încearcă să înlăture carenţele sistemului politic. - Concediat de la ziar, se zbate în mari greutăţi

materiale. - Societatea este, pentru Ladima, un „pat al lui Procust". c) Al treilea plan este al autorului. - Notele de subsol

Alcătuire:

Romanul cuprinde patru părţi: 1. Trei scrisori pe care doamna T. i le trimite autorului. 2. Jurnalul lui Fred Vasilescu, intitulat „Într-o după-amiază de august”. 3. Epilog I. 4. Epilog II (aparţinând autorului). • Tehnici narative: - retrospectiva, introspecţia, analiza psihologică, monologul interior, relatarea la persoana I, memoria involuntară. - timpul - prezent şi trecut.

Personajele:1. Doamna T. (Maria T. Mănescu) - frumoasă, distinsă, sensibilă, inteligentă,lucidă.- suflet superior, înzestrată cu simţ estetic.- lumina ei interioară îl „orbeşte” pe Fred Vasilescu, acesta retrăgându-se.- cei doi se întâlnesc, pentru o clipă, într-o iubire înaltă, pentru a se despărţiîndureraţi.2. Fred Vasilescu - tânăr bogat, frumos, norocos în profesie, monden.- în iubirea doamnei T. întrezăreşte absolutul.- sfârşeşte printr-o moarte neelucidată, poate o sinucidere.3. George Demetru Ladima - omul superior care caută puritatea în iubire şi înlumea înconjurătoare.- poet sensibil şi talentat;- ziarist intransigent şi iubitor al adevărului;- naiv in dragoste, creator de iluzii;- revelaţia „noroiului” din sufletul Emiliei şi din societate, îl face să se sinucidă.- Pentru ambii bărbaţi, Eros şi Thanatos îşi arată „feţele”, hotărându-le destinul.4. Emilia Răchitaru - actriţă fără talent- lipsită de calităţi intelectuale şi sufleteşti;- nesinceră, duplicitară, josnică;- personaj construit prin antiteză cu doamna T. şi cu Ladima

•Camil Petrescu (1894-1957) a fost un scriitor cu mari valenţe

spirituale, manifestate în mai multe domenii ale creaţiei literare:poezie, proză, dramaturgie, eseistică.•Înscris în modernismul lovinescian al epocii, Camil Petrescu s-aorientat, atât în romane, cât şi în teatru, spre o tematică înaltă

şigravă: iubirea, războiul, moartea, absolutul, destinul.•Personajul camilpetrescian este un intelectual de elită, un omcare „a văzut idei”, un căutător al absolutului.•Tema romanului este drama omului superior, sortit să fieincompatibil cu lumea, cu iubirea şi•cu norocul.•Fiecare dintre cele trei personaje care reprezintă omul superior(doamna T., Ladima şi Fred Vasilescu) este un inadaptat care nuse poate încadra în „patul procustian” al iubirii sau al societăţii.•Semnificaţiile acestuia se clarifică după lectura romanului

Titlul trimite la mitul antic al lui Procust, tâlhar-hangiu din Aticaşi care punea drumeţii într-un anumit pat, „lungindu-i” sau„scurtându-i” după dimensiunile lui.Rezultă că „patul lui Procust” reprezintă un spaţiu al nepotriviriiaducător de suferinţă.Discursul narativCititorul ia cunoştinţă de evenimentele relatate în roman prinintermediul a trei planuri narative:1. Primul dintre acestea se încheagă din cele trei scrisori pe care oanume doamnă T. i le trimite autorului. Această primă parte acărţii (alcătuită după formula romanului epistolar) reface o partedin viaţa doamnei T., alte momente ale existenţei ei trecute fiindreconstituite „prin incidente de memorie şi asociaţie discontinuă”(cum scria G. Călinescu), în jurnalul lui Fred Vasilescu.Acest plan ar putea fi numit al marilor iubiri nefericite şi nuse rezumă la prima parte a romanului, ci este infuzat şi în celelalte.

2. Al doilea plan este cel al eşecurilor existenţiale ale omului superior

(reprezentat prin Ladima).Cel de al doilea plan al romanului cuprinde acţiunea propriu-zisă relatată

înjurnalul lui Fred Vasilescu. intitulat; „Într-o după-amiază de august”.Acum, apar şi alte două personaje ale romanului (George Demetru

Ladima şiEmilia Răchitaru). Şi imaginile acestora se constituie din mai multe

unghiuri(ca şi când ar fi priviţi în mai multe „oglinzi paralele”), mijloacele pe careautorul le utilizează fiind: scrisorile pe care ziaristul Ladima i le trimiseseEmiliei, comentariile acesteia din urmă, amintirile lui Fred Vasilescu

(aduse înprezent prin memorie involuntară), decupaje din ziare, confesiuni ale

unormartori („Epilog I”).3. Al treilea plan este al autorului (devenit personaj, prin numeroasele

note desubsol şi prin („Epilog II”).Romanul „Patul lui Procust”, de Camil Petrescu, are o structură inedită,

fiindalcătuit pe trei planuri şi cuprinzând patru părţi:- trei scrisori ale doamnei T.;- jurnalul lui Fred Vasilescu, intitulat „Într-o după-amiază de august”;- Epilog I;- Epilog II (aparţinând autorului).

Construcţia subiectului

1. Cele trei scrisori ale doamnei T., numerotate cu cifre romane şi fără titluri, constituie răspunsul la rugămintea pe care autorul i-o adresase, de a vorbi, cu maximă sinceritate, despre viaţa ei; condiţia sincerităţii trebuia să asigure autenticitatea celor relatate. •Aflăm astfel, că, în urmă cu cincisprezece ani, Maria T. Mănescu (numită, apoi, doamna T.) era cea mai frumoasă fată dintr-un oraş de provincie şi că era iubită cu pasiune de un tânăr (pe nume D.), ai cărui părinţi locuiau prin apropiere. •Cunoscând însă un inginer proaspăt întors din Germania, Maria Mănescu se căsătoreşte cu acesta şi pleacă din ţară, revenind abia după divorţ. •Stabilită în Bucureşti, doamna T. îl reîntâlneşte pe D. care îi păstrase aceeaşi iubire fără speranţă, cu toate că îşi ratase viaţa din pricina ei. •Cum suferea ea însăşi din cauza unei iubiri sfârşite inexplicabil pentru un anume X., doamna T. îi dăruieşte o noapte îndureratului D., într-un moment de rătăcire. •Acum (ca şi în perioada următoare), sfâşierea lăuntrică între milă şi dezgust, suferinţa provocată de gândul că X, reeditează, cu o altă femeie, momentele iubirii lor, constituie pentru doamna T un adevărat „pat al lui Procust”.

•2. După citirea celor trei scrisori, autorul află că misteriosul X. era FredVasilescu, tânăr monden, de o frumuseţe sportivă, bogat, aviator şi fost

secretarde legaţie; în plus, ca fiu al multimilionarului Tănase Vasilescu-Lumânăraru,Fred cunoştea şi lumea politică a timpului.•Stăruind şi pe lângă proaspătul său prieten (căruia îi cere să scrie despre viaţalui), autorul obţine, în jurul datei de 15 noiembrie, caietele conţinând jurnalullui Fred Vasilescu.•Aceste pagini, combinând formula romanului-jurnal cu aceea a romanuluiepistolar, ar putea fi rezumate astfel:•Într-o după-amiază călduroasă de august, Fred Vasilescu îi face o vizită EmilieiRăchitaru, actriţă stagiară fără talent şi semiprostituată; aceasta îi aratăscrisorile adresate ei de către George Demetru Ladima, un ziarist care sesinucisese cu patru luni în urmă (şi pe care Fred îl cunoscuse, în 1926, într-ovacanţă pe Litoral).•Întrucât vieţile celor doi bărbaţi se intersectaseră de mai multe ori şi pentru căLadima constituia, pentru el, o enigmă, Fred Vasilescu simte nevoia acută de aciti acele scrisori.•Lectura acestora relevă drama existenţială a intelectualului de excepţie G.D.Ladima, incapabil să se adapteze normelor lumii în care trăia.

•Prin 1927, după ce şomase multă vreme, Ladima este angajat ca director laziarul „Veacul” (finanţat de Tănase Vasilescu-Lumânăraru), publicaţie careavea drept scop anihilarea campaniei de presă dusă de un alt ziar împotriva luiNae Gheorghidiu (fost ministru în guvernul liberal).•După ce, în trei săptămâni, adversarii sunt reduşi la tăcere, Ladima începe săatace unele carenţe ale industriei româneşti, nemulţumindu-i astfel pe maimarii liberalilor şi pe Gheorghidiu însuşi.•Atunci când acesta din urmă îi cere să-şi modifice atitudinea, intransigentuldirector demisionează.•Nepotrivirea dintre onestitatea sa structurală şi principiile labile ale lumii încare trăia, constituie o „faţă” a „patului procustian” în care se zbate Ladima.•Cea de a doua „faţă” este iubirea pentru Emilia, fiinţă instinctuală şi lipsită demorală, pe care Ladima o împodobise, din nevoia de puritate, cu trăsăturiimposibil de găsit la această femeie vulgară.•Atunci când are revelaţia noroiului în care coborâse prin această iubire,Ladima se sinucide.•Ca o ultimă încercare de a-şi salva imaginea, lasă o scrisoare adresată

doamneiT., invocând o dragoste neîmpărtăşită.

•La rândul său, Fred Vasilescu trăieşte chinurile „patului procustian” propriu,concretizate în drama unei iubiri devorante (dar imposibil de păstrat) pentrufrumoasa doamnă T.•Povestea lor de dragoste (reînviată, prin memorie involuntară, în calda

dupăamiazăde august) începuse cu patru-cinci ani în urmă, atunci când FredVasilescu îi ceruse doamnei T. (proprietară a unui magazin de mobilă

modernă)să-i decoreze apartamentul.•Pe măsură ce trece timpul însă, bărbatul intuieşte superioritatea femeii

iubite,a cărei frumuseţe interioară îl copleşeşte, ameninţând să-i dizolvepersonalitatea; aşa se face că, dorind să şi-o salveze, Fred Vasilescu provoacă

oruptură, cu toate că aceasta îi pricinuieşte o nesfârşită durere.•Asemenea tânărului care rămâne „neom” după ce vede, noaptea, ieleledansând, Fred Vasilescu tânjeşte după revelaţia seninului, până când moartea

îlva izbăvi: după ce-i predă autorului manuscrisul şi după ce-şi lasă averea,

printestament, doamnei T., Fred Vasilescu se prăbuşeşte cu avionul, în apropiere

deCiulniţa. Până la capăt, întrebarea dacă acest eveniment a fost accident sausinucidere rămâne fără răspuns.

Personajele

George Demetru Ladima

George Demetru Ladima este personaj principal, complexşi static, încadrându-se în tipologia intelectualului.Ziarist (angajat la „Veacul”) şi poet de mare sensibilitate, Ladimatrăieşte acut, în conştiinţă, cele două experienţe majore alecăutătorului de absolut: dragostea şi moartea.Conflictele romanului sunt de ordin interior, fiecare dintre ceitrei protagonişti (doamna T., Fred Vasilescu şi Ladima) trăindsuferinţa nepotrivirii dintre iluzie şi realitate.În plan social, Ladima este un inadaptat (ca şi ŞtefanGheorghidiu ori alţi eroi ai autorului), care încearcă să-şi păstreze,într-o lume plină de compromisuri, integritatea morală.La „Veacul”, munceşte fără răgaz, scriind singur aproape jumătatedin ziar, într-o continuă ardere. Această stăruinţă tenace îi dăiluzia libertăţii de exprimare (ceea ce putea fi micul său absolut).Din această pricină, este un slujbaş devotat şi discret, reuşind,

•Lumea devine însă, în curând, un „pat al lui Procust” care îi limitează eul creator: proprietarii ziarului îi cer să-şi schimbe optica, fapt care echivalează cu negarea propriilor convingeri. De aici, răspunsul tranşant pe care i-l dă

lui Fred Vasilescu: „Eu sunt un om care scrie... Şi dacă nu scriu ceea ce gândesc, de ce să mai scriu? Nu pot altfel”. •Ce căuta Emilia Răchitaru în viaţa acestui om superior?. •Ca şi alţi eroi camilpetrescieni, Ladima este, în iubire, un Inocent care îşi împodobeşte aleasa cu calităţi inexistente. •Încrezător în „talentul” acestei femei interesate, nu-şi dă seama că

este folosit pentru a-i face publicitate şi pentru a o ajuta în „carieră”. •Simţindu-se „un ocnaş al vieţii”, într-un oraş în care „totul e de vânzare”, visătorul Ladima îşi face un ideal din gândul că se va căsători cu Emilia

şi că vor trăi într-o casă provincială, cu flori în ferestre. •Pe măsură ce trece timpul, Ladima înţelege micimea sufletească a Emiliei, dragostea constituind un alt „pat al lui Procust” aducător de suferinţă. •Atunci când o surprinde pe Emilia cu un bărbat, în dormitor, Ladima are revelaţia urâtului, a mocirlei în care se coborâse. •Dezamăgit, bărbatul se sinucide, conflictul său interior fiind stins

numai astfel.

•Personajul George Demetru Ladima este caracterizat prin mai multe mijloace,ca şi când ar fi privit în nişte „oglinzi paralele”:•a) Scrisorile lui Ladima ar putea constitui un prim mijloc de caracterizare.Acestea sunt incluse în partea a doua a romanului, care constituie jurnalul luiFred Vasilescu („Într-o după-amiază de august”).•Găsite întâmplător la Emilia Răchitaru (căreia îi erau adresate), scrisorile îioferă lui Fred Vasilescu revelaţia unui alt Ladima, torturatul în conştiinţă carese sinucisese cu patru luni în urmă.•Personajul Ladima apare astfel „in absentia”, într-o imagine purificată, lipsităde grai.•Scrisul mare, aplecat spre dreapta, care dădea o „impresie de halucinat” îlcaracterizează ca pe un spirit febril, grăbit să-şi exprime mulţimeagândurilor. Prin asociaţie, ultimul termen trimite la cunoscutul personajcamilpetrescian care a văzut ,jocul ielelor”, himera iubirii împărtăşite şi unice.•Suflet sensibil şi plin de poezie care priveşte cu emoţie spectacoleleteatrale la care merge, Ladima este un om care trăieşte într-o sferă superioară şiideală. Cu atât mai mult, prezentul existenţial precar (locuinţa în care ploua,şomajul), va atenta la condiţia de intelectual superior a personajului,aducându-i „căderea”.

•b) Poeziile trimise Emiliei îi relevă mintea genială şi talentul; în moddeosebit, cea intitulată „Patul lui Procust” este o dramatică invocare aDivinităţii, care aminteşte de „Psalmii” arghezieni. Aici, Ladima seautodefineşte ca o fiinţă sfâşiată de propria sa alcătuire contradictorie,în fond un alt „pat al lui Procust”.•Acesta ar fi un al doilea mijloc de caracterizare (autocaracterizarea) .•c) Portretul fizic al lui Ladima este cel al unui bărbat de 35-40 de ani, „ înalt,slab,, cu ochi rotunzi şi orbitele mari, adâncite”, uşor demodat, dar corectîmbrăcat şi având un comportament de perfect om de lume.•d) Caracterizarea făcută de alte personaje evidenţiază mereu alte „feţe”, ca şicând acesta ar fi fost privit în mai multe „oglinzi paralele”.•Astfel, pentru Emilia, ziaristul era un om „cam haloimăs” şi „cam aiurea”,mereu necăjit pentru că trăia în condiţii restrânse („avea zile când nici numânca”).•Naiv, crezând minciunile pe care i le spunea Emilia şi fericit când o avea înpreajmă, Ladima impresionează prin încercarea de a-şi găsi o salvare dincenuşiul cotidian.•Pentru Fred Vasilescu, amintirea lui Ladima constituie prilejul unei caldeevocări.

•Cu toate acestea, din mândrie şi onestitate, ziaristul n-a cerut postul desecretar al fundaţiei întemeiate de familia Vasilescu, preferând sărăcia uneiintervenţii directe.•Abia în după-amiaza de august, Fred află adevărul despre viaţa acestuinefericit şi i se umezesc ochii „din pricina acestui biet frate, frate adevărat, dinacelaşi altoi de suferinţă, care era grav ca un profesor universitar, de opoliteţe de ambasador pensionar, surâzând puţin îndepărtat, cu ochiicalzi în orbitele prea mari”.•Alte personaje au opinii diferite despre Ladima. Astfel, procurorul care îianchetează moartea îl consideră un mare poet, ca şi Cibănoiu (care

vorbeşte despre inteligenţa rară a lui Ladima).•Prin contrast, Penciulescu îl vede ca pe un „dobitoc” a cărui unică salvare erasinuciderea.•Din însumarea acestor opinii se constituie o figură plurivalentă,impresionantă prin dimensiunile dramei pe care o trăieşte.•Peste destinul lui Ladima, Eros şi Thanatos îşi dau mâna, fixându-i traiectoriatragică.

Fred Vasilescu

Fred Vasilescu este unul dintre actanţii antrenaţi în planul marilor iubirinefericite (alături de doamna T. şi de Ladima).•Ca şi în cazul celui din urmă, Eros şi Thanatos îşi dau mâna peste destinul luiFred, orientându-l spre un curs tragic.•Personaj principal, complex şi dinamic (schimbător), Fred Vasilescu estefiul lui Tănase Vasilescu-Lumânăraru (industriaşul analfabet şi fabulos debogat din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”).•Prin descendenţă şi prin statutul său social, Fred Vasilescu ar fi trebuit să fieun privilegiat: tânăr frumos, bogat, monden, sportiv, cunoscut în lumeatimpului său, ar fi trebuit să aibă un alt destin.•Tema romanului fiind drama omului superior sortit să fieincompatibil cu lumea, cu iubirea şi cu norocul, FredVasilescu se încadrează în această temă: şi el a văzut „jocul ielelor”,adică amăgitoarea nălucă a unei iubiri totale; şi a fost pedepsit,pierzând această dragoste; şi a trăit chinul despărţirii de unsuflet-pereche.

•Iluzia începe prin 1924, când o cunoaşte pe doamna T., proprietară a unui micmagazin de mobilă modernă. Fred, care tocmai se mutase într-un apartamentnou, îi cere să-l mobileze, fiind invitat, de 23 aprilie, să-şi vadă noul interior.Impresionat puternic de bunul gust al celei care-l decorase, o invitase sărămână.•Aşa începe iubirea devorantă dintre cei doi, ale cărei momente îi revin înminte lui Fred Vasilescu, în calda după-amiază de august, când se afla la Emilia.•Timp de doi ani, această dragoste (consumată mai mult în excursii la munte,într-o singurătate deplină a cuplului) îi acaparează fiinţa lui Fred, făcând din elun „lunatec”: asemenea flăcăilor care văd, în lumina lunii, ielele dansând,tânărul este puternic marcat de această luminoasă iluzie.•Ca şi alte personaje masculine ale autorului, Fred Vasilescu este însă un lucid,calitate care îi acentuează conflictul sufletesc, în conformitate cu preceptul„Câtă luciditate, atâta dramă”. Atunci când simte că iubirea îi ameninţăpersonalitatea, este nevoit să renunţe pentru a şi-o salva: provoacă o

ruptură,aparent fără motiv, dar şi fără întoarcere.•Despărţirea de un suflet-pereche îi aduce însă o imensă suferinţă, devine„pat procustian” făurit de el însuşi.

•Nereuşind să trăiască nici cu această iubire, dar nici fără ea, caută prezenţadoamnei T., cu toate că astfel îşi adâncea zbuciumul sufletesc. Aşa ajunge peLitoral, în vara lui 1926, integrându-se în „banda veselă” a unor tineri bogaţi,dar atras de prezenţa fostei sale iubite.•Urmărit parcă de un blestem, Fred îşi converteşte dragostea în brutalitate,insultând-o grav pe doamna T., într-o seară, la restaurant. Aşa îl cunoaşte peLadima (care îl provoacă la duel), cei doi devenind apoi prieteni.•Chiar Ladima îl găseşte pe Fred Vasilescu, într-o noapte din toamna aceluiaşian, în timp ce plângea cu capul pe volan, aşteptând în faţa casei în care locuiadoamna T.•Dorul, gelozia, tristeţea celor patru luni de despărţire ca şi atmosferasărbătorilor de iarnă, îl fac pe Fred s-o caute din nou pe doamna T., în preajmaAnului Nou.•Cele trei săptămâni de întâlniri se sfârşesc însă printr-o nouă ruptură, cândraţiunea îi dictează tânărului să fugă, încă o dată, de o iubire•care-l copleşea.•Sfâşiat între iubire şi propria sa alcătuire sufletească, Fred Vasilescu este unnefericit.

•Atunci când autorul îi cere să-şi consemneze amintirile, tânărul îşi scriejurnalul („Într-o după-amiază de august”), predând caietele în jurul datei de 15noiembrie. în acest mod, se eliberează de marile lui frământări, pentru a intraizbăvit în moarte.•A doua zi după ce a predat jurnalul, Fred Vasilescu s-a prăbuşit cu avionul, înapropiere de Ciulniţa. Până la capăt întrebarea dacă moartea lui a fostaccidentală sau voită, rămâne fără răspuns.•Jurnalul (care ţine locul spovedaniei dinaintea morţii) îl transformă pe FredVasilescu într-un Izbăvit împăcat cu destinul.•Pentru a realiza chipul lui Fred Vasilescu, autorul utilizează mai multemijloace:•a) Opiniile naratorului anonim (exprimate în notele de subsol ale jurnalului),reliefează nu doar frumuseţea sportivă a lui Fred, ci şi trăsături moraledeosebite: loialitatea, delicateţea, sinceritatea, echilibrul sufletesc.•b) Din paginile jurnalului se încheagă imaginea unui personaj complex,pentru care iubirea, prietenia, remuşcarea şi vinovăţia capătă semnificaţiiprofunde.•Deşi tatăl său era foarte bogat, Fred Vasilescu participase la război, trezind,prin comportamentul său dragostea camarazilor („care mă iubeau ca pe unfrate”).

•Modest şi condus de o anume onestitate lăudabilă, refuzase săfie mutat la un centru de aviaţie, rămânând acolo unde lupteleerau mai grele. Aceeaşi onestitate îl caracterizează şi în relaţia cuLadima, a cărui dramă o înţelege abia în după-amiaza de august,când îi citeşte scrisorile adresate Emiliei.•Sensibilizat de aceste revelaţii, Fred Vasilescu este cuprins deremuşcări atunci când îşi dă seama că nu l-a ajutat pe Ladima,deşi ar fi putut să o facă.•Fondul sufletesc cinstit al lui Fred se revoltă în faţa naivităţiiziaristului care iubise o femeie de duzină şi suferise din pricina ei.•Retrospectiva asupra ultimilor săi ani de viaţă cuprinde şi destulepagini închinate iubirii pentru doamna T.•Din lectura lor, înţelegem că Fred Vasilescu şi Ladima suntpersonaje complementare, primul având, în dragoste, revelaţiaseninului, aşa cum cel de al doilea are revelaţia noroiului. Preagrele pentru a fi suportate, aceste revelaţii îi conduc pe cei doinefericiţi spre acelaşi destin.

•c) Portretul fizic (făcut de autor în „Epilog II”) nu mai respectă criteriile statornicite,

fiind realizat după nişte fotografii publicate în ziare, la moartea lui Fred:•„Ziarele de a doua zi au adus coloane întregi de amănunte şi numeroasefotografii care, de altfel, erau ele însele un fel de moarte, căci, aşa cenuşii,poroase şi cu linii simplificate, nu mai înfăţişau nimic din tânărul blond, cuobrazul limpede, cu trăsături regulate şi evidente ca un cap de statuiegrecească, doar cu fruntea puţin cam boltită deasupra ochilor verzi adânci.Cu atât mai puţin aminteau de acel corp vânjos din sportivitate diversă,complimentară, cu mişcări mlădioase de haiduc tânăr, afemeiat şi gânditor.”•Tot aici, autorul observă coincidenţa între data predării jurnalului şi cea amorţii personajului, evenimentul fiind comentat astfel: „A fost parcă, o moarteamânată până la realizarea unui mod de perpetuare”.•d) Privit în mai multe „oglinzi paralele”. Fred Vasilescu oferă mai multe „feţe”:pentru tinerii din „banda” veselă de la Movilă, este un camarad de petrecere,bogat, simpatizat de fete şi naiv; pentru autor, este un prieten a cărui voce, cuun timbru deosebit, avea „acea vibraţie melodioasă, calmă, pe care o au toţioamenii fruntaşi adevăraţi în activitatea lor, oricare ar fi ea”; pentru doamnaT., Fred Vasilescu este un suflet-pereche („ aveam intens şi nevăzut acelaşisuflet ca doi fraţi siamezi acelaşi pântec”) pe care îl iubeşte până la suferinţă.Fred Vasilescu rămâne un personaj multidimensional, una dintre certelerealizări ale literaturii interbelice.

“Doamna T.” . Pe numele din catalog Maria T. Mănescu, cea căreia autorul i-a dat numele de „doamna T.” reprezintă unul dintre cele mai fascinante personaje din literatura română. •Personaj principal, multidimensional şi static, doamna T. se deosebeşte total de alte personaje feminine din creaţia autorului; ea constituie o proiecţie ideală situată atât de sus, încât pare ireală. •Tema romanului fiind drama omului superior, sortit si fie incompatibil cu lumea, cu iubirea şi cu norocul, doamna T. se află în relaţie cu această temă, cel puţin prin una dintre componentele ei: iubirea. •Sortită să fie „iubită de toţi bărbaţii”, dar să nu-l poată reţine pe cel care îi era drag, doamna T. este o nefericită. •Imaginea doamnei T. se constituie din cele trei scrisori trimise autorului, din amintirile lui Fred Vasilescu (incluse în jurnalul său), din cele două epiloguri ale romanului precum şi din notele de subsol. •Originară dintr-un oraş de provincie (şi ocupând primul loc printre fetele frumoase ale acestuia), Maria T. Mănescu plecase, prin căsătorie, în Germania, de unde revenise abia după divorţ. •Din raţiuni practice, doamna T. îşi deschide, în Bucureşti un magazin de mobilă modernă, pe care simţul ei estetic munca tenace îl transformă întro atracţie pentru lumea bună a Capitalei

•Aşa îl cunoaşte pe Fred Vasilescu (numit, în cele trei scrisori, X) şi aşa începe iubirea lor mistuitoare. •Cei doi ani (1924-1926) ai legăturii cu Fred îi aduc o imensă fericire, transfigurând-o şi dându-i o frumuseţe aproape ireală: „niciodată n-a fost mai frumoasă ca la vreo câteva luni după începutul iubirii noastre, când părea exasperată de iubire. Frumuseţea ei avea în ea ceva absolut nepământesc, transfigurant”. •Sufletul cald al doamnei T., lezat de contactul cu o lume rea şi neînţelegătoare, primeşte iubirea ca pe un dar unic, spre care îşi revarsă întreaga ei feminitate. Abandonându-se total acestui eros ardent,

doamna T. trăieşte, la cote înalte, timpul iubirii. •După aceşti ani de totală dăruire, ruptura neaşteptată provocată de

Fred îi aduce o imensă tristeţe. •Se declasează astfel un conflict interior, născut din nepotrivirea între iubirea trecută şi realitatea dureroasă. Acum, femeia sensibilă, lucidă, cu o bogată viaţă interioară trăieşte un intens sentiment de derută. •Câteva întâmplări dureroase contribuie la acutizarea acestui conflict. •Astfel, în vara lui 1926, pe când se afla pe Litoral, doamna T. este jignită, în public, de Fred Vasilescu, din gelozie.

•Duritatea acestei atitudini i se reflectă intens pe figură, ale cărei trăsături sefrâng: „Doamna T. a închis ochii şi toate trăsăturile feţei i s-au frânt, doardunga uşoară dintre sprâncene s-a înălţat... Avea gura îndurerată,întredeschisă... de i se vedeau puţin dinţii frumoşi de deasupra. Pe urmă adeschis ochii, plini de lumină, lichizi, înlăcrimaţi”.•Duritatea acestei atitudini i se reflectă intens pe figură, ale cărei trăsături sefrâng: „Doamna T. a închis ochii şi toate trăsăturile feţei i s-au frânt, doardunga uşoară dintre sprâncene s-a înălţat... Avea gura îndurerată,întredeschisă... de i se vedeau puţin dinţii frumoşi de deasupra. Pe urmă adeschis ochii, plini de lumină, lichizi, înlăcrimaţi”.•Bunătatea şi iubirea pentru Fred o fac să intervină, înaintea duelului,pentru ca această confruntare să nu aibă loc.•Suferind şi el din cauza despărţirii, de Anul Nou (1927), Fred o caută pedoamna T. pentru a-i dărui o brăţară. În următoarele trei săptămâni (când ceidoi ajung la o relativă împăcare), doamna T. devine, din nou, nepământescde frumoasă; în relaţia cu fostul ei iubit (care pretindea că este bolnav), puneatâta căldură şi devotament, încât generozitatea ei impresionează.•Din nou, ruptura se produce în aprilie, lăsând-o cu sufletul pustiit şiamputat aşa cum legendarul hangiu Procust îi „scurta” pe drumeţii puşi încelebrul său pat.

•Conflictul interior al doamnei T. intră într-o nouă fază la moartea lui FredVasilescu. Suferinţa de neînchipuit pe care o trăieşte acum, va arunca

oundă de tristeţe peste întreaga ei viaţă. Suflet superior, situată deasupralumii în care trăia, doamna T. este dezinteresată de averea lăsată de cel caremurise, dar primeşte, cu vie recunoştinţă, jurnalul lui pe care i-l aduce

autorul.Dorinţa de a citi aceste caiete cât mai grabnic, atestă o iubire dusă dincolode moarte şi mai puternici decât aceasta.•Pentru realizarea personajului „doamna T.”, autorul utilizează mai multe

mijloace:•a) Portretul fizic (reflectând perfect bogatul său flux sufletesc), relevă odistincţie greu de găsit în lumea comună: „Nu înaltă şi înşelător

slabă, palidăşi cu un păr bogat de culoarea castanei (când cădea lumina pe el părearuginiu) şi mai ales extrem de emotivă, alternând o sprinteneală nervoasă, culungi tăceri melancolice...” (portret făcut de autor, într-o notă de subsol); „E ofemeie frumoasă, deşi poate fără stilul modei, dar când e serioasă aretrăsăturile cam tari puţin, încât uneori pare urâtă... Când surâde însă - vagîndurerat totdeauna - trece parcă la o altă extremitate şi devine de ofeminităţi fără pereche” (din jurnalul lui Fred Vasilescu).•Mereu modificat în funcţie de împrejurări, chipul doamnei T. îi relevăsensibilitatea, frumuseţea interioară a celei care părea a fi

străbătutănecontenit de un fluid, iar „acest curent continuu era de fapt gândire.”

•Gravă, inteligentă („ O femeie de geniu având existenţa unei femeiobişnuite”, cum scria Perpessicius, parafrazându-l pe Proust) şi lucidă, MariaT. Mănescu este un personaj de o calitate rară.•b) Cele trei scrisori trimise de doamna T. autorului dezvăluie iubirea ei

pentruX (Fred Vasilescu), cu o anume discreţie, fapt care îi atestă

superioritateamorală.•Răzbate totuşi, din aceste pagini, o undă de suferinţă imposibil de

ascuns;înainte de Paşte, întâlnindu-şi, în tren, fostul iubit (care mergea la munte, cu oaltă femeie), doamna T. este profund îndurerată: acum ea pierde până şiamintirea iubirii-iluzie care îi fulgerase viaţa ca un amăgitor „joc al ielelor”.•Episodul legăturii accidentale dintre doamna T. şi D. (relatat în scrisori), îidezvăluie sufletul generos, de regină care alină un chin prea

îndelungat.•c) Din jurnalul lui Fred Vasilescu se conturează imaginea unei femeisuperioare, apariţie fluidă şi misterioasă care răspândeşte în jur un

subtilparfum de senzualitate.•d) Din cuvintele autorului (notele de subsol), se desprind alte trăsături:feminitatea, inteligenţa, temperamentul artistic.

•„Patul lui Procust” , roman modern de tip subiectiv :

• Lumea înfăţişată este cea interioară (gândurile şi sentimentele naratorilorpersonaje);

• Perspectiva narativă este multiplicată, aceleaşi întâmplări fiind prezentate în

mod diferit, deoarece fiecare narator-personaj le vede în felul său; • Timpul obiectiv, cronologic (după-amiaza de august petrecută de Fred Vasilescu în casa Emiliei), se interferează cu un timp psihologic (în care bărbatul evocă, prin retrospectivă, întâmplările trăite în ultimii doi ani); • Fluxul evenimentelor este înlocuit cu fluxul conştiinţei, multe dintre întâmplările narate fiind reînviate prin memorie involuntară; • Relatarea se face, preponderent, la persoana I, focalizarea este dublă; Personajele trăiesc sentimentele omului modern: îndoiala, grija,

înstrăinarea, vinovăţia, eşecul existenţial; • Tema romanului este una existenţială. • Naratorii ştiu tot atât de mult cât personajele (viziunea „împreună cu”).