...Părintele Serafim Rose a fost deschis nu numai față de învățătura Sfinților Părinți, nu numai față de părinții contemporani cu viață sfântă, ci – un lucru care pe unii i-ar pune sigur pe gânduri – a fost deschis față de cultura contemporană. Deschis în ce sens? El continua învățătura Sfântului Teofan Zăvorâtul care spunea că omul are nevoie să se împlinească atât duhovniceşte, cât şi, într-un anume fel, trupeşte, cât şi, într-un anume fel, sufleteşte. Adică, dacă între trup şi suflet şi duh există o anumită fractură, o anumită ruptură, omul va eşua în demersul său duhovnicesc...

Este trist faptul că, din păcate, avem din ce în ce mai puţină muzică pe care pot să o asculte tinerii. Există unii extrem de înduhovniciţi, care spun: „Ne ajunge Vasilikos, psaltica sârbă, athonită” etc.

Părintele Serafim Rose spunea următoarele: „Există o mare greşeală pe care o fac unii, creând o anumită tensiune între trupul, sufletul şi duhul lor. Duhovniceşte se împlinesc prin slujbe, dar trupului nu ştiu să-i dea o activitate care să-i împlinească”. Trupul nu se împlineşte numai prin patimi. Sufletul nu se împlineşte numai prin muzică de proastă calitate, de exemplu, sau prin filme destrăbălate.

Părintele Serafim Rose spunea că în drumul către Hristos trebuie să învăţăm sufletul să devină sensibil. Şi spunea că există o greşeală pe care o fac unii convertiţi, care dobândesc „sindromul convertitului nebun” (aşa-l numea Părintele Serafim) care nu vor decât biserică, muzică religioasă, rugăciuni, vieţi de sfinţi şi atât. Şi spunea Părintele Serafim că mulţi dintre ei cad. Urcă, urcă, urcă cu paşi repezi, de nu-i prinde nici duhovnicul de picioare, şi, când mai au o treaptă de urcat, o iau în jos. Şi după aceea cad în cele mai înfricoşătoare şi groaznice patimi.

Noi nu trebuie să urcăm pe scara duhovnicească pentru o lună sau pentru trei luni sau pentru un an. Dacă ar trebui să fim duhovniceşti vreme de o săptămână, cred că toţi am fi sfinţi. Numai că Hristos vrea să sporim duhovniceşte până la sfârşitul vieţii, pentru că dacă am căzut înainte de sfârşitul vieţii, am pierdut tot – dacă am căzut şi n-am apucat să ne pocăim.De aceea, părintele Serafim Rose recomanda să se asculte muzică clasică, el însuşi a mers la un concert de muzică de Bach. Ba chiar i-a dus pe câţiva tineri convertiţi la Romeo şi Julieta. După conferinţa dedicată părintelui Serafim Rose, cineva mi-a reproşat: „Cum ai putut să spui în conferinţă că părintele Serafim i-a dus pe tinerii convertiţi la Romeo şi Julieta? Nu-ţi dai seama că e un impediment la canonizare dacă mai spui lucruri de genul ăsta?”. Adică e ca şi cum am spune: hai să cosmetizăm un sfânt, să-l facem în aşa fel încât să nu supere pe nimeni, îl băgăm în sinaxare aşa, deformat, şi nu va mai impresiona pe nimeni. Facem din el o păpuşică mică de plastic, îl băgăm în eprubetă, îl privim, îl admirăm, „e extraordinar…”, dar exemplul său nu ne foloseşte la nimic.

Spunea părintele Serafim Rose că ucenicii cărora le recomanda să citească şi literatură laică, dar pe care, în acelaşi timp, îi ţinea de mână în urcuşul duhovnicesc, au rezistat până la capăt, în timp ce alţii, râvnitorii, au căzut, mai devreme sau mai târziu.

În viaţa părintelui Serafim este relatată o întâmplare cu un mare avvă la care vine ci-neva, parcă era chiar avvă athonit, nu mai ţin minte exact: „Părinte, daţi-mi să citesc o carte de folos!”. Şi răspunsul a fost: „Citeşte David Copperfield!”. S-a dezumflat de tot ucenicul care întrebase. Se aştepta să i se spună: Filocalia XI, XII, XV.

Cu toate astea, ucenicii părintelui Serafim nu au citit doar cărţi gen David Copperfield. Au citit şi multe cărţi duhovniceşti, care le-au înfrumuseţat vieţile, şi au rămas fii credincioşi ai Bisericii. Să nu fim prea rigizi.

În acelaşi timp, însă, un sfat de genul acesta le-ar conveni căldiceilor: „Uite, a zis şi avva să citim ce ne place, una, alta, că e tare plăcut şi oferă o imagine de ansamblu extraor-dinară...”. Deci, există riscul ca, dacă duhovnicul dă un astfel de sfat: „Frate, citeşte şi asta, învaţă şi asta”, ucenicul să ia numai ce-i place, şi la biserică să ajungă după ce se termină spectacolul la teatru (dacă mai ajunge, căci începe seara şi nu mai are timp)...

Părintele Serafim: Să citim mai multă literatură ortodoxă, precum Viețile Sfinților şiscrierile Părinților, mai ales cele legate de partea practică sau despre viața creştină, ca să nefacem astfel o idee despre feluritele ispite care vin asupra celor ce vor să ducă o viață creştină.Aceasta ne va ajuta chiar şi în confruntarea cu tipuri de situații de viață mai noi, pe măsură ce le potrivim [învățăturile - n.n.] pe fiecare la tipul căruia îi aparține. Şi cu cât vom face mai des acest lucru, cu atât mai pregătiți ne vom afla în ispitele ce ni se trimit.Un alt lucru pe care-l putem face e acela de a încerca să urmărim cele ce se întâmplă în jurul nostru, formându-ne în acelaşi timp şi un punct de vedere critic; adică nu să acceptăm pur şi simplu tot ce este la modă – de fapt, dacă tot vorbim de modă, să nu uităm că vremurile sunt întotdeauna rele, iar acum, mai mult decât oricând, este foarte probabil ca tendința de a fi la modă să fie una neîntemeiată. Pentru aceasta, nu trebuie să vă puneți degrabă încrederea în aceste tipuri de lucruri noi, la modă.Aceasta nu înseamnă că trebuie să fiți plini de suspiciune față de tot ce ne înconjoară, cidoar prudenți. După cum spune şi Sfântul Apostol Pavel, trebuie să umblați cu înțelepciune (cf. Efes. 4, 1-5-17; Col. 4, 5 etc.), răscumpărând vremea, căci zilele sunt rele (Efes. 5, 16). Dacă acest îndemn era valabil în vremea sa, este cu atât mai valabil astăzi, când răul s-a întărit atât de mult.Ca unii care trăim într-o civilizație foarte avansată în sensul asigurării unui confort imediat şi a tot felul de lucruri comode, avem de-a face cu un fel de paralizie gata să ne copleşească, cu un anumit tip de hipnotism. Trebuie să fiți conştienți de orice v-ar putea face extrem de pasivi; de exemplu, televiziunea: dacă vă uitați prea mult la televizor, acesta vă va produce acest tip de simțământ de aşteptare pasivă pentru următorul lucru care ne va apărea. Din punct de vedere duhovnicesc, este o stare foarte primejdioasă. Cred că trebuie să deveniți conştienți de tot ceea ce ar putea da naştere unei stări de pasivitate în noi şi care ne poate duce spre hipnoză sau sugestii hipnotice. Cred că de veți săvârşi toate acestea, şi de veți duce o viață creştină obişnuită, de vă veți ruga după cartea de rugăciuni, de veți merge după putință la biserică, de veți face metanii, de vă veți închina la icoane – veți fi păziți de tot răul ce sălăşluieşte în văzduhuri (cf. Efes. 6, 12).