Ochelarii bunicii

De ion Pilat

Pe scrin, pastrand privirea ei vie, au ramasPe galbena gazeta ce-ncremeneste anul.Odaia de-altadata mi-arata talismanul:Iau ochelarii moartei si-i pun sfios pe nas.Prin abureala vremii nu s-a schimbat nimica,Doar pozele din rame vechi au intinerit…Dar din adanc de-oglinda in fata, mi-a zambitIn jiltul ei — ca-n vremea cand eram mic — bunica.La geam fosneste plopul sau pasii au fosnit?Prin usa zavorata ”ei” intra in odaie.E o fetita: Pia, cu bucle: Niculae…Dar cine e baiatul acela linistit?Bunica-i da pe frunte, blond, parul la o parte…De ce se uita astfel la mine? Nu-l mai stiu…Nu vreau sa-l stiu… nu pot sa-l stiu… E prea tarziu!De omul chel si rau, raman legat pe moarte.