nr. 2/2012 octombrie - decembrie
DESCRIPTION
Revista organizației Mensa România, nr 2,TRANSCRIPT
1
Mentor Revista trimestrială a organizației Mensa România Numărul 2, Serie Nouă,
Octombrie - Decembrie, 2012
Revista oamenilor inteligenți
2
Cuprins:
Primii fulgi de nea au început să cadă. Privind pe geam, undeva în depărtare, îmi caut
inspirația de a omogeniza un nou număr al revistei „Mentor‖. Încetul cu încetul ninsoarea
liniștită se transformă în viscol, iar muza-mi bate-n geam. Fondul se conturează lin pre-
cum muzica ce-adorme pruncii. În jur tăcere, în minte urlet. Clikuri rup liniștea ce pare că
se așează ca un voal în criza creatoare, dar în final pot spune: am învins! Un nou număr
este gata!
Lectură plăcută,
Ionuț Grecu
Sărbătoarea zilei naționale la români p. 3
Istoria fără perdea: povestea Crăciunului p. 5
Fizicul și spiritul sărbătorilor p. 14
Fotoreportaj p. 15
Obiceiuri nipone: ce înseamnă a oferi la japonezi p. 21
Pisoiași p. 23
Thanksgiving p. 24
Hopa țop p. 25
Jocuri logice p. 26
Implozie p. 28
2006-2010 p. 28
Comunicarea – instrument esențial în orice domeniu de activitate p. 29
Războiul merelor p. 31
O răţuşcă îmbufnată p. 33
Supliment Mentor:extras din „Mensa International Journal‖, Decembrie 2012 p. 34
Supliment Mentor:extras din „Mensa World Journal‖, Ianuarie 2012 p. 43
3
A cum nu puțin în urmă a
fost ziua națională. Sunt
convinsă că știați deja acest lucru
dar sunt curioasă dacă ați sărbătorit-
o. Și nu se ia în calcul un simplu la
mulți ani, contează doar dacă ați fă-
cut ceva special sau dacă ați mâncat
și ați băut așa cum faceți de ziua
voastră, de Paște, de Crăciun și de
Revelion. Eu mărturisesc că nu am
sărbătorit-o în nici un fel. Am 27 de
ani și nu cred că am sărbătorit vreo-
dată ziua națională. Și bănuiesc că
există multe persoane de vârstă
apropiată cu mine care sunt în
aceeiași situație. Iar din cei mai bă-
trâni probabil sunt mulți care sărbă-
toreau înainte de 1989 pentru că
erau obligați de regimul comunist să
o facă dar acum aleg să nu mai săr-
bătorească ziua națională. Sigur, ne
bucurăm cu toții că este zi liberă dar
asta nu are nici o legătură cu faptul
că este ziua națională. Anul acesta a
fost într-o sâmbătă și prin urmare
nici măcar mica bucurie că e vorba
de o zi liberă nu a existat. Pentru
mine, ca și pentru majoritatea ro-
mânilor probabil, a fost o sâmbătă
ca oricare alta.
În condițiile acestea mă întreb
de ce majoritatea românilor nu
sărbătoresc ziua națională. Și ca în
orice demonstrație care se respec-
tă, o să fac comparația cu alte po-
poare. Cele mai cunoscute sărbă-
tori naționale în România sunt 4
iulie, cea a Statelor Unite ale
Americii, și 14 iulie, cea a Franței.
Mai întâi, așa cum pentru zilele
naționale ale Statelor Unite ale
Americii și ale Franței semnifica-
ția istorică este foarte importantă,
și pentru România este la fel. Este
vorba de Marea Unire, singurul
moment din istoria noastră când
din România au făcut parte toate
regiunile românești. Mai mult,
faptul că Transilvania s-a unit cu
România în mod definitiv abia în
1918 reprezintă motivul pentru
care ungurii nu sunt în general bi-
ne priviți de români. Apoi, așa
cum americanilor și francezilor le
place să sărbătorească, și nouă ne
place să facem asta, poate chiar
mai mult decât lor. Suntem cunos-
cuți atât pentru că suntem petrecă-
SIG?
Acestea funcţionează atât
la nivel local, prin întâlniri
frecvente (aşa cum este cazul
celor pasionaţi de jocurile de
societate sau de activităţi cul-
turale), cât şi la nivel naţio-
nal, prin schimbarea informa-
ţiilor online, într-un cadru
restrâns, special dedicat sferei
de interes.
Iată principalele SIG-uri
active ale Mensa România la
ora actuală (în ordine alfabe-
tică):
1.Astronomie
Pune în legătură membrii
Mensa pasionaţi de astrono-
mie cu membrii SARM
(Societatea Astronomică Ro-
mână de Meteori).
2.Evenimente
Aici se pot înscrie membrii
Mensa interesaţi de eveni-
mente culturale.
3.Gaming
Veţi găsi aici persoane pasio-
nate de aproape orice joc.
4. Jocuri de societate
5. Jocuri logice
6. Muzicieni
7. Programare
8. Psihologie
Sărbătoarea zilei naționale la români
4
reți cât și pentru mâncărurile și
băuturile tradiționale pe care le
pregătim de sărbători și nu nu-
mai. În general nu pierdem nici
o ocazie de a sărbători. În sfârșit,
la fel ca americanii și francezii,
și românii sărbătoresc multe lu-
cruri, adesea mai puțin impor-
tante decât ziua națională.
Întrebarea care mă
interezează este de ce românii nu
sărbătoresc cu adevărat tocmai
ziua națională. Desigur, se orga-
nizează mitinguri politice, para-
de militare și emisiuni naționa-
liste. Dar românul de rând, orice
ar însemna asta, nu bea, nu mă-
nâncă și nu dansează până nu
mai poate în această zi. Doar se
bucură că e zi liberă. Răspunsul
este simplu: pentru că nu suntem
mândri că suntem români. Și în
plus, pentru că nu ne place că
suntem români. Din punctul meu
de vedere acesta este cel mai
mare defect al poporului nostru.
Uităm adesea că fiecare popor
are și oameni buni și oameni răi,
obiceiuri bizare, oameni politici
mincinoși și vedete neinteresan-
te. Cu toate acestea ei continuă
să fie mândri de ei și de poporul
lor iar noi nu. Noi suntem mai cu
moț și ne criticăm mai mereu în-
tre noi iar când suntem în străină-
tate evităm să vorbim în română
sau să spunem că suntem români.
Ceea ce vreau să vă rog este
să încetați să mai ziceți lucruri
rele despre români. Și dacă expre-
sia lui Mircea Badea cu trăim în
România și asta ne ocupă tot tim-
pul ar putea fi interzisă ar fi per-
fect. Știu că există un drept fun-
damental care se numește liberta-
tea de exprimare dar chiar cred că
această expresie a făcut mult rău
poporului nostru. Ar trebui să în-
cepem să fim mândri de noi ca
popor și să exprimăm acest lucru.
Ar trebui să realizăm că deși o
mare parte din personajele care
apar la televizor nu sunt cele mai
competente, există mulți români
muncitori, inteligenți și frumoși
care-și văd de treaba lor și de
care putem fi cu adevărat mân-
dri. Iar noi ca popor suntem des-
curcăreți, ospitalieri și ne place
să sărbătorim. Nu înțeleg de ce
nu am fi mândri de toate astea.
Nu înțeleg de ce vorbim doar de
cei puțini care constituie excep-
țiile negative, care există de alt-
fel în toate popoarele, și nu vor-
bim de multele exemple poziti-
ve care constituie regula. Ar tre-
bui să ne gândim la cei din jurul
nostru pe care îi apreciem și la
cei care au realizat lucruri fru-
moase și să fim mândri că sun-
tem români. Și chiar dacă tele-
viziunile zic că trebuie mâncat
și băut moderat de sărbători eu
vă rog ca anul viitor să faceți
toate excesele posibile de ziua
națională. Și promit că o să fac
și eu la fel chiar dacă la anul
ziua națională va fi într-o dumi-
nică.
- Elena Isac -
„...încetați să mai ziceți lucruri rele despre
români...”
5
C răciunul este în zilele
noastre un timp al ma-
giei, al generozităţii şi al iubirii.
Este perioada în care aproape
întreaga suflare umană sărbăto-
reşte naşterea lui Iisus Hristos.
Acestuia îi sunt asociate astăzi o
mulţime de obiceiuri adânc îm-
pământenite cum ar fi împodo-
birea bradului, mersul cu colin-
dul sau oferirea de cadouri celor
dragi.
Nu cred că există cineva care
să nu cunoască în detaliu istori-
sirea naşterii din Evanghe-
lii. Dar câţi dintre dumneavoas-
tră ştiu cum am ajuns de fapt să
sărbătorim Crăciunul? V-aţi între-
bat vreodată de ce decorăm pomul
de Crăciun sau de ce îi învăţăm pe
copiii noştri să creadă în Moş Ni-
colae sau în Moş Crăciun (nu că
aceştia nu ar exista...)? Veţi fi sur-
prinşi poate să aflaţi care este de
fapt originea sărbătorii dvs prefe-
rate şi a obiceiurilor legate de
aceasta!
I. Originea Crăciunului
Originile nordice
Cu secole înainte de naşterea
lui Iisus, în timpul nopţilor lungi şi
geroase de iarnă, europenii sărbă-
toreau întoarcerea luminii şi renaş-
terea naturii care urmau să se în-
tâmple o dată cu venirea mult aş-
teptatei primăveri. În ţările nordice
aceste sărbători erau cunoscute
sub numele de Yule.
În 25 decembrie, data solstiţiu-
lui de iarnă conform calendarului
păgân, taţii împreună cu fiii adu-
ceau din pădure cel mai mare buş-
tean pe care îl puteau găsi şi îi dă-
deau foc. Fiecare scânteie se cre-
dea că reprezintă un porc, o pisică
sau alt animal care se va naşte în
primăvară. De asemenea o mare
atenţie se dădea plantelor perene
care rămâneau verzi de-a lungul
întregului an, dovedind că viaţa
era totuşi prezentă în această pe-
rioadă întunecată şi rece.
Pe parcursul celor 12 zile cât
trebuia să stea aprins buşteanul,
ospăţurile (adesea de-a dreptul
sălbatice) se ţineau unul după
altul. De fapt era singura perioa-
dă din an când carnea era pre-
zentă din abundenţă, deoarece
atunci se sacrificau majoritatea
animalelor din bătătură pentru
a-i ajuta pe oameni să depăşeas-
Istoria fără perdea: povestea Crăciunului
Bușteanul de Yule
Romani sărbătorind Saturnaliile
6
că iarna aspră care bătea la uşă.
Fiind un timp în care demonii şi
spiritele bântuiau nestingherite pe
afară, se părea că statul în casă
reprezenta cea mai înţeleaptă so-
luţie de urmat.
Originile romane
La peste 1500 de km distanţă,
în Roma, iarna părea mai puţin
grea, dar festivalurile lunii de-
cembrie erau chiar mai elaborate.
Cu data de întâi, la romani înce-
peau Saturnaliile, o sărbătoare
extrem de populară - un timp de
distracţie, băutură şi orgii - care
se termina cu sacrificii umane.
Numită după zeul Saturn, care
însemna „belşug”, aceasta era
practic un pretext pentru a întoar-
ce pe dos toate ierarhiile sociale.
25 decembrie reprezenta ziua
centrală a sărbătorii, fiind indicată
în calendarele romane drept ziua
naşterii Soarelui, deoarece de
atunci zilele urmau să crească în
durată. Iulius Cezar, împărat al Ro-
mei, a fost cel care a instituit de ase-
menea Festivalul de Anul Nou pe 1
ianuarie. O altă sărbătoare extrem
de importantă era Juvenalia, care îi
sărbătorea pe copiii Romei, simbol
al fertilităţii.
Printre clasele superioare ale Ro-
mei manifestaţiile erau semnificativ
mai sobre. Mulţi romani influenţi îl
celebrau pe Mithra, zeul persan al
luminii, al cărui nume
înseamnăSoarele nebiruit. Acesta s-
a născut, potrivit legendei, dintr-o
stâncă în ziua de 25 decembrie,
când păstorii din ţinut au venit să i
se închine. De fapt cultul lui Mithra
era şi foarte asemănător creştinis-
mului, aşa cum constata scriitorul
creştin Iustin Martirul în Apolo-
gia sa prin secolul al II-lea şi aşa
cum va remarca mai târziu şi Tertu-
lian la debutul secolului al III-lea.
Întregul sezon celebrat de romani
se numea Dies Natalis Invicti Solis,
adica Ziua de Naştere a Soarelui
Neînvins.
Originile creştine
În timp ce romanii păgâni
(termenul păgân nu are aici nici o
conotaţie negativă şi reprezintă o
persoană care aparţine unei religii
politeiste) îl venerau pe Zeul Soa-
re, o nouă religie îşi făcea loc prin
Imperiu. La început creştinii nu
sărbătoreau naşterea lui Iisus, învi-
erea acestuia reprezentând partea
esenţială a noii religii. Ba chiar a
existat o puternică opoziţie la cele-
brarea zilelor de naştere a martiri-
lor şi a lui Iisus. Numeroşi părinţi
ai bisericii au emis comentarii sar-
castice privitoare la obiceiul păgân
de a celebra zile de naştere, când,
de fapt, sfinţii şi martirii trebuiau,
în viziunea lor, să fie celebraţi la
data martiriului lor, adică la data
„adevăratei lor naşteri‖ din per-
spectiva bisericii. Mulţi creştini ai
Cum s-a stabilit data Crăciunului?
Zeul Soare
7
primelor secole erau scandalizaţi
şi de veselia şi festivismul cele-
brării, pe care îl vedeau ca fiind o
reminiscenţă a păgânismului.
Totuşi până în secolul al IV-
lea problema naşterii a devenit
greu de ignorat. Unii oameni nu
ştiau cum să şi-l imagineze pe
Iisus, începând să creadă deja că
era doar o emanaţie pur spirituală
a lui Dumnezeu. Aşadar decizia
de a-i sărbători ziua de naştere,
însemna că acesta a avut şi o for-
mă umană palpabilă.
Cum s-a stabilit data Crăciu-
nului?
Cum Evangheliile nu dau nici
un detaliu despre data naşterii lui
Iisus, aceasta a rămas un mister.
Totuşi pasaje clare sugerează că
nu a fost în decembrie. Păstorii
din apropierea Betleemului care
―trăiau sub cerul liber‖ şi se îngri-
jeau de turmele lor în timpul nop-
ţii, nu prea aveau ce să caute pe
afară în toiul iernii, când se înre-
gistrau cele mai scăzute tempera-
turi.
Pentru acceptarea datei de 25
decembrie propusă prima data de
Sextus Julius Africanus în anul
221 există două explicaţii larg răs-
pândite:
Creştinii secolului al III-lea cre-
deau că facerea lumii a avut loc la
echinocţiul de primăvară, pe atunci
plasat pe 25 martie. Prin urmare,
noua creaţie prin „întruparea lui
Hristos‖ (concepţia), trebuia, în vi-
ziunea lor, să aibă loc tot pe 25 mar-
tie, moment de la care numărându-
se nouă luni se obţinea data de 25
decembrie.
Cealaltă explicaţie a fost că la
această dată, în lumea romană, ger-
manică şi orientală se celebrau di-
verse date de naştere ale zeilor pă-
gâni mai sus enumeraţi.
Biserica ştia că nu putea scoate
în afara legii tradiţiile păgâne cu
privire la Crăciun aşa că s-a hotă-
rât să le adopte, punând data naşte-
rii lui Iisus în acelaşi timp cu cea a
zeilor păgâni. Astfel, pentru a îm-
bina cultura antecreştină cu cea
creştină şi spre a-i converti pe oa-
meni la creştinism, ziua de naştere
a Zeului Soare (Sun God) a deve-
nit ziua de naştere a Fiului lui
Dumnezeu (Son of God).
Până în anul 350, când Papa
Iulius I a declarat sărbătoarea ofi-
cială a naşterii lui Isus pe 25 de-
cembrie, creştinii au ignorat data
calculată de Sextus Julius
Africanus şi au început să celebre-
ze Crăciunul după calendarul iuli-
an, pe 6 ianuarie, aşa cum se mai
celebrează în unele locuri şi în zi-
lele noastre (data solstiţiului egip-
tean, când era celebrată revărsarea
apelor Nilului şi în „cultele miste-
relor‖ locale naşterea „eonului‖
din fecioară. Tot atunci grecii săr-
Cum s-a stabilit data Crăciunului?
Papa Iulius I
Crăciunul acum câteva secole
8
bătoreau naşterea zeului Dionis,
zeul care, ca şi Iisus, transforma
apa în vin).
Deşi încă nu se numea Cră-
ciun, sărbătoarea naşterii lui Hris-
tos avea o dată oficială la care să
fie celebrată. Mă rog, două...
II. Cum s-a răspândit
Crăciunul
Până în Evul Mediu creştinis-
mul a înlocuit mare parte din reli-
giile bătrânei Europe. În fiecare
an pe 25 decembrie credincioşii
erau chemaţi în marile catedrale
europene pentru a celebra aşa nu-
mita Christ’s Mass (Liturghia lui
Hristos) , care mai apoi a devenit
Christmas (Crăciunul).
Totuşi pe stradă şi în casele
oamenilor, acesta părea mai de-
grabă a fi un carnaval decât o săr-
bătoare religioasă. Dacă cineva ar
ajunge în Europa evului mediu în
timpului Crăciunului, ar crede mai
degrabă că a nimerit în timpul
Halloween-ului sau în Ajunul Anu-
lui Nou. Casele şi
străzile erau pline
de oameni aflaţi
sub influenţa lico-
rilor bahice şi de
cupluri angajate
în cele mai neor-
todoxe activităţi.
Situaţia a devenit
atât de gravă încât până în secolul al
XVII-lea sărbătoarea a fost scoasă
în Anglia în afara legii. O reformă
religioasă a fost începută în curând
de către puritanul Oliver Cromwell,
care spunea că biserica trebuie să
rămână pură faţă de păgânism. Fără
prea mare succes însă. Când mulţi
dintre protestanţi au scăpat de per-
secuţiile bisericii catolice şi s-au
refugiat în coloniile din Lumea No-
uă, interesul pentru sărbătorile vese-
le de Crăciun a fost reaprins.
În primii ani, nici continentul
american nu dădea prea mare im-
portanţă acestei sărbători. După
proclamarea independenţei, pe 25
decembrie 1879, membrii congre-
sului Statelor Unite se aflau cu to-
ţii la "serviciu". Populaţia ţării a
continuat să lucreze în ziua de
Crăciun şi în următorii 67 de ani.
Dar pe măsură ce secolul al XIX-
lea se pregătea să apună, Crăciunul
va deveni extrem de răspândit, fără
a fi însă nici o sărbătoare prea ve-
selă, dar nici cu specific prea reli-
gios. America va inventa propriul
ei Crăciun şi în acest proces îl va
reinventa pentru întreaga lume.
Pentru că iniţial a debutat cu
stângul, clasele superioare şi-au
propus să schimbe modul în care
era percepută sărbătoarea. Irving
Washington era la acea vreme cel
Cum s-a răspândit Crăciunul?
Un colind de Crăciun - C. Dickens
9
mai bine vândut scriitor american
şi în 1819 s-a folosit de experien-
ţa sa pentru a scrie o serie de po-
veşti extrem de populare despre
Crăciun. În aceste istorisiri clase-
le superioare primeau bucuroase
în casele lor oameni nevoiaşi pe
care îi ospătau cu toate bunătăţile.
Între timp în Europa, Charles Dic-
kens a "atacat" problema Crăciu-
nului scriind în doar şase săptă-
mâni A Christmas carol (Un co-
lind de Crăciun). Povestea avaru-
lui Scrooge avea să schimbe com-
plet percepţia despre această săr-
bătoare, aducând familia şi actele
de caritate în prim-plan. Prin
această istorisire, oamenii au
ajuns să asocieze Crăciunul cu
peisajele feerice de iarnă, cu me-
sele pline de bunătăţi şi cu o at-
mosferă caldă şi veselă de fami-
lie.
Pentru ca sărbătoarea să prindă
la public, trebuia ca societatea să
fie pregătită pentru ea. Şi schim-
barea majoră a apărut tocmai în
sânul familiei. Lumea ştia acum
de ce sărbătorea Crăciunul, dar nu
prea ştia cum. Vechile tradiţii pă-
gâne păreau neadecvate, dar to-
tuşi unele s-au păstrat până în zilele
noastre, alături de celelalte obiceiuri
creştine.
Deschide uşa, creştine!
Colindele au fost cântate în Eu-
ropa cu mii de ani în urmă, dar pe
atunci nu aveau nici o legătură cu
tradiţia de Crăciun din zilele noas-
tre. Termenul carol (colindă) este
derivat din franţuzescul carole, care
reprezenta un dans în cerc acompa-
niat de cântăreţi la diferite instru-
mente muzicale. Iniţial, colindele
erau urări pentru fertilitate, rodire şi
belşug, având o funcţie mai degrabă
rituală. Acest obicei era legat fie de
începutul anului agrar (adică de ve-
nirea primăverii), fie de sfârşitul său
(toamna, la culegerea recoltei). Pe
de altă parte, un scop des întâlnit al
colindelor – moştenit din sărbătorile
Calendelor şi a Saturnaliilor romane
- era acela de alungare a spiritelor
rele şi de reîntâlnire cu cei plecaţi
pe tărâmul celălalt. Peste
timp, din semnificaţia iniţia-
lă a colindelor s-a păstrat
doar atmosfera sărbătoreas-
că, de ceremonie, petreceri şi
urări.
Elementul creştin s-a supra-
pus cu adevărat peste colinde
abia în Evul Mediu sub influenţa
bisericii. Majoritatea se refereau la
Fecioara Maria, la copilul nou-
născut sau la sfinţii care erau săr-
bătoriţi în perioada imediat urmă-
toare Crăciunului. De asemenea
acestea reproduceau numeroase
relatări biblice cu privire la scena
nativităţii. În această perioadă a
început obiceiul mersului cu colin-
datul din uşă în uşă pentru a vesti
naşterea lui Mesia, colindătorii
primind în schimb mere, nuci sau
colaci.
La noi în ţară colindatul are o
veche tradiţie şi a rămas într-o oa-
recare măsură nealterat de trecerea
timpului, mai ales în zonele rurale.
Tot la noi s-au păstrat şi alte tradi-
ţii precum mersul cu Viflaimul, cu
Pluguşorul sau cu Steaua. Acesta
din urmă evoca momentul în care
Deschide ușa, creștine!
10
la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit
steaua călăuzitoare a Magilor.
Puţină lume ştie însă că aceş-
tia, spre deosebire de păstori, nu l
-au vizitat pe nou-născut în noap-
tea naşterii cum apare deseori
portretizat, ci mai târziu când lo-
cuia deja în Betleem. De aseme-
nea nu se ştie nici numărul lor. Se
presupune că ar fi fost trei pentru
că Evangheliile menţionează trei
tipuri de cadouri: aur, smirnă şi
tămâie. Dar asta este deja o altă
poveste…
O, brad frumos...
Bradul de Crăciun îşi trage
originile din Germania, unde de-
corarea lui a fost dintotdeauna o
parte a celebrării iernii. Acest obi-
cei a fost moştenit de la popoarele
nordice care îşi împodobeau casele
cu ramuri de brad şi de vâsc. Pomii,
care la început erau atârnaţi de ta-
van, au început să fie decoraţi cu
mere, care simbolizau, după cum
bine aţi ghicit, Grădina Edenului,
iar ilicele cu care se decora casa
(plantele acelea verzi cu bobiţe roşii
care la noi nu prea au intrat în tradi-
ţie) au început să simbolizeze co-
roana de spini a Mântuitorului. O
povestioară spune că reformatorul
protestant Martin Luther King a de-
corat pentru prima dată pomul de
Crăciun cu lumânări, cu destulă mă-
iestrie totuşi pentru a nu stârni un
incendiu.
Până la sfârşitul secolului al XIX
-lea, bradul împodobit se întâlnea
doar în Germania şi poate că ar fi
rămas acolo, dacă nu se oficia în
1840 mariajul reginei Victoria cu
vărul ei, prinţul Albert al Germani-
ei. Acesta a adus cu el în Anglia
toate tradiţiile de acasă, inclusiv
pomul de Crăciun. Fotografia cu
familia regală în jurul bradului de-
corat a făcut ca în doar câţiva ani
acest obicei să fie adoptat nu numai
de Anglia ci şi de toată Europa.
Pentru ca tabloul sărbătorilor de
Crăciun să fie complet şi lumea să
aibă un pretext solid pentru a da
iama în magazine fără procese de
conştiinţă, mai lipsea din decor un
bătrânel cu barba albă...
III. Ho! Ho! Ho?
Până în secolul al XVIII-lea
practica oferirii de cadouri celor
dragi devenise adânc înrădăcinată.
Din punct de vedere religios, obi-
ceiul le amintea credincioşilor pe
de o parte de darul făcut lumii de
Dumnezeu: un Mântuitor care
avea să spele omenirea de păcate,
iar pe de altă parte de cadourile
oferite de către Magi noului-
născut.
Şi uite-aşa anii au trecut şi pro-
cesul oferirii de cadouri care venea
din partea "crailor" de la Răsărit a
evoluat în frenezia cumpărăturilor
pe care o vedem în zilele noastre.
Ce pretext mai bun putea să existe
pentru acest lucru decât Moş Cră-
O, brad frumos...
11
ciun? Dar să nu anticipăm!...
Conceptul bătrânelului simpa-
tic care oferă cadouri are o lungă
istorie în spate la care au contri-
buit diverse culturi. După cum
deja ne-am obişnuit (şi probabil
plictisit) începem tot din Scandi-
navia, unde predecesorul moşului
a fost Odin, zeul suprem în mito-
logia nordică. Acesta era descris
ca un om înalt cu barbă mare şi
despre care se spunea că obişnuia
să călătorească pe cer în timpul
solstiţiului de iarnă, hotărând cine
va muri şi cine va prospera în
anul următor. În ajunul sărbătorii
Yule, copii îşi umpleau încălţă-
mintea cu legume, iar zeul le ofe-
rea dulciuri în locul acestora.
În secolul al IV-lea apare primul
predecesor al lui Moş Crăciun din
tradiţia creştină: Sfântul Nicolae. Ca
şi în cazul multor sfinţi din antichi-
tate, avem de-a face cu un contrast
între ceea ce ştim despre sfântul Ni-
colae – aproape nimic – şi cultul său
foarte popular. Se cunoaşte despre
acesta că era un preot creştin care
mai apoi a devenit episcop de Myra,
un oraş din Asia Mică. Tradiţia spu-
ne că Sfântul Nicolae umbla prin
lume îmbrăcat într-o robă episcopa-
lă cu roşu si alb şi călare pe un mă-
gar, făcând cadouri copiilor şi
ajutându-i pe cei nevoiaşi.
O legendă faimoasă (care are
mai multe versiuni) spune că acesta
a auzit într-o zi de trei surori foarte
sărace care trăiau la marginea ora-
şului şi care nu puteau să se mărite
în lipsa unei zestre de la părinţii lor.
Sfântul s-a hotărât să le ajute, dar
cum nu vroia să se ştie cine a fost
binefăcătorul, noaptea când toată
lumea dormea, s-a urcat pe acoperi-
şul casei de unde a aruncat pe coş
trei punguţe cu galbeni. Întâmplarea
făcea că fetele îşi atârnaseră la uscat
şosetele proaspăt spălate înainte de
a merge la culcare şi cadourile au
căzut taman în ele…
Tatăl fetelor a văzut însă cele
întâmplate, şi deşi Nicolae l-a ru-
gat să păstreze secretul, acesta nu a
rezistat tentaţiei de a povesti mai
departe. De atunci, oricine primea
un cadou neaşteptat îi mulţumea
lui Moş Nicolae pentru el.
În tradiţiile germanice, Moş
Nicolae era însoţit în drumeţiile
sale de servitorul Ruprecht, care
punea dulciuri şi jucării în pantofii
copiilor cuminţi. Dacă aceştia pu-
teau recita o poezie sau o rugăciu-
ne pentru Moş, acesta le oferea un
cadou. Dacă nu îşi putea aminti
poezia sau nu au fost cuminţi pe
parcursul anului, primeau o nuielu-
şă din partea lui Ruprecht. Copiii
foarte neastâmpăraţi riscau să fie
Moș Nicolae
Sfântul Nicolae și Ruprecht
12
luaţi şi vârâţi în coşul mare pe
care acesta îl avea întotdeauna la
el.
În timpul Evului Mediu, au
fost construite mai multe biserici
în onoarea Sfântului Nicolae prin
toată Europa. Celebrarea morţii
sale pe 6 decembrie a devenit ziua
când se fac cadouri copiilor.
La începutul secolului al XVII
-lea, legenda Moşului a ajuns prin
intermediul coloniştilor olandezi
(care îl numeau pe Moş Nicolae
Sinterklaas) şi în America, dar nu
a prins cu adevărat decât 200 de
ani mai târziu. Povestea acestuia a
aprins imaginaţia pastorului ame-
rican Clement Clark Moore, care
a scris un poem pentru copiii săi
despre un spiriduş vesel care îm-
parte cadourile din sania sa trasă
de reni. Publicată pentru prima
dată în ziarul Sentinel din New
York pe 23 septembrie 1823, cre-
aţia acestuia a devenit în anii ur-
mători foarte căutată, ajungând în
mai multe cotidiane din Statele
Unite, dar fiind tradusă şi publica-
tă în întreaga lume.
Mai puţin clar era cum arăta
acest Moş Crăciun. La început
venea în tot felul de forme şi dimen-
siuni: uneori arăta ca un vrăjitor
păgân, alteori lua înfăţişarea unui
gnom prietenos. O imagine relativ
familiară a Moşului a fost creată în
anul 1863 de Thomas Nast, desena-
tor şi caricaturist al ziaru-
lui Harper's Illustrated Weekly, care
l-a prezentat pe Moş Crăciun într-o
tunică roşie îmblănită cu o centură
lată de piele. Nast este şi cel care a
promovat în 1885 ideea că reşedinţa
lui Moş Crăciun se află la Polul
Nord. Problema a apărut în 1925,
când s-a descoperit că nu existau
reni la Polul Nord, aşa că reşedinţa
moşului a fost mutată în Laponia.
Imaginea arhicunoscută de astăzi a
lui Moş Crăciun, cu o burtă durdu-
lie, un costum roşu şi o atitudine
tolerantă a fost creată într-o campa-
nie publicitară din 1931 pentru Co-
ca-Cola.
Până în 1940, Moş Crăciun a
devenit o imagine de nelipsit pen-
tru toţi producătorii de bunuri de
consum. Era un tip care putea vin-
de orice şi oricui cu ocazia sărbă-
torilor de iarnă, dar care făcea să
pară că respectiva persoană nu a
cumpărat de fapt nimic. Doar era
un cadou... Întreprinzătorii s-au
prins în curând că un un Moş în
carne şi oase putea creşte şi mai
mult vânzările, astfel că în curând
acesta şi-a făcut loc în marile cen-
tre comerciale ale lumii.
Crăciunul în jurul lumii
Desigur obiceiurile de Crăciun
au fost adaptate după necesităţi în
diversele colţuri ale lumii. Moş
Crăciun nu vine cu sania trasă de
reni în Australia, ci pe o placă de
surf. Australienii îşi împodobesc
casele cu ferigă, frunze de palmier
sau cu alte flori de sezon.
În China şi în Japonia, pomii de
Crăciun introduşi de misionarii
vestici în secolele XIX-XX, erau
împodobiţi cu decoraţiuni compli-
cate din hârtie. India în schimb a
înlocuit bradul cu copacii de man-
go sau cu bambuşii, iar casele le
erau decorate cu frunze de mango.
Crăciunul în jurul lumii
13
Crăciunul
este un fastu-
os festival al
verii şi în
Brazilia, care
include picni-
curi, jocuri de artificii , precum şi
o procesiune solemnă a preoţilor
la miezul nopţii. Câte locuri, atâ-
tea obiceiuri!
IV: Ce a fost şi ce a ajuns
O dată cu debutul lunii decem-
brie un freamăt, la început abia
imperceptibil, cuprinde parcă în-
treaga lume. Afară este deja frig,
poate chiar ninge. Colindele de
Crăciun sunt primul semn. În ma-
rile lanţuri de magazine şi în
malluri, acestea încep să răsune
din ce în ce mai devreme,
inducându-i cumpărătorului ideea
că sărbătoarea bate deja la uşă.
Luminiţele de Crăciun, fotografii-
le cu Moş Crăciun sau raioanele
cu produse tematice, toate la un
loc aduc "Spiritul Crăciunului" ,
un concept care a fost meticulos
creat de marketingul inteligent
din ultimele decenii, şi care inevi-
tabil pune stăpânire peste întreaga
populaţie. A devenit atât de bine
pus la punct, încât companiile înre-
gistrează vânzări spectaculoase, răs-
pândind mesaje despre cum Crăciu-
nul NU este de fapt despre cado-
uri!
Televiziunile amplifică şi ele
frenezia cumpărăturilor, transmi-
ţând ştiri
de la faţa
locului, cu
cozile uria-
şe de la
case sau cu
rafturile
golite de marfă. În fiecare an maga-
zinele împing sezonul cumpărături-
lor "un pic" mai devreme, pentru a
spori vânzările. Se pare că în unele
aspecte sărbătoarea Crăciunului nu
a evoluat atât de mult faţă de seco-
lele trecute: acum ca şi atunci pen-
tru foarte multă lume reprezintă
doar un pretext bun pentru a se îm-
buiba cu mâncare, a stinge setea cu
licori bahice (doar pentru a sfârşi la
urgenţă) sau a cheltui fără măsură
bani pe lucruri care ulterior se dove-
desc în cel mai bun caz prea puţin
necesare.
Dar sigur că nu se poate generaliza.
Cred că mai degrabă se tinde
spre atingerea unui echilibru între
semnificaţia religioasă şi aspectele
comerciale, sărbătoarea având de
fapt ca centru de greutate familia.
Crăciunul este o ocazie exce-
lentă pentru membrii familiilor de
a se reîntâlni, uneori după perioade
lungi de despărţire. Psihologii
atrag atenţia că persoanele care
sunt singure în preajma sărbători-
lor, sunt în general mai triste şi
mai melancolice decât ceilalţi,
având o predispoziţie spre depre-
sie. De aceea sunt de părere că un
Crăciun reuşit nu are nevoie decât
de câteva ingrediente esenţiale:
cumpătarea şi echilibrul, socializa-
rea cu rudele şi prietenii, precum şi
redescoperirea lucrurilor sim-
ple. A, ar fi excelent dacă bugetul
ar fi planificat de dinainte...
Bibliografie:
Encyclopedia Britannica 2010
Britannica Encyclopedia of
world religions
History Channel - Christmas
Unwrapped
The Unwrapping of Christmas
The Christmas Encyclopedia
Wikipedia
- Mădălin Filip -
Ce-a fost și ce a ajuns
14
P robabil că lunile de iarnă
sunt recunoscute prin câ-
teva cuvinte: ninsoare, sărbători,
cadouri, frig. Dacă lunile ianuarie
și februarie sunt cele mai frigu-
roase din an (ianuarie este denu-
mit popular și gerar), luna decem-
brie este printre cele mai animate;
există sărbători, există goana du-
pă cadouri, există vacanța de iar-
nă, există Revelion.
Perioada sărbătorilor cuprinde
a treia decadă a lunii decembrie:
Ignatul, colindele, Ajunul Crăciu-
nului, Crăciunul, Revelionul,
sfântul Vasile. O perioadă încăr-
cată pentru mulți dintre noi prin
prisma activităților: vizite, cum-
părături, planuri, telefoane. Peri-
oada începe, însă, încă din noiem-
brie. Încep gândurile și întrebările
"Unde facem Revelionul?", apar
steluțe și globulețe, promoții și
reducere de Crăciun, gânduri de
cadouri, fel de fel de Moși
Crăciuni, produse tematice. Toate
orașele sunt cuprinse de "spiritul
sărbătorilor". Sau nu?
Ce înseamnă de fapt "spiritul
sărbătorilor"? Sunt de părere că
nu înseamnă cele de mai sus. Voi
denumi cele de mai sus "fizicul
sărbătorilor". Partea fizică, partea
palpabilă, partea materială. Care,
deși dă culoare sărbătorilor, nu
aduce un "spirit", nu aduce sem-
nificații. Este o parte comercială,
importantă ( trebuie să și mâncăm
de sărbători, nu? :-) ) – dar atât, o
parte. Nu are încărcătură, nu are
conținut, este seacă, rece,
„neumanizată‖.
Partea importantă este, cred eu,
spiritul sărbătorilor, partea neco-
mercială, partea cu semnificații,
partea umanizată, interiorizată. O
parte pe care o văd neglijată
(inclusiv de mine) datorită presiunii
părții comerciale. Devenim atât de
ocupați cu treburile noastre, cu ce
trebuie făcut, aproape de obligație,
încât uităm să intrăm în spiritul săr-
bătorilor.
Spiritul sărbătorilor ar trebui să
primeze în fața fizicului. Și asta în-
seamnă că partea noastră umană,
internă trebuie să fie cea care dic-
tează cursul; înaintea părții fizice.
Nu trebuie să ne propunem să cum-
părăm cadou pentru cineva, ci să
facem fericit pe cineva. Nu trebuie
să ne propunem să mergem cu ma-
șina într-un oraș, ci să fim aproape
de cineva. Nu trebuie să ne propu-
nem să luminăm un apartament sau
o stradă, ci să luminăm ziua cuiva.
Spiritul sărbătorilor nu este să dai,
ci este să oferi. A da înseamnă să
dai ceva fizic, a oferi însemnă să
oferi spirit: un gând, o urare, o emo-
ție.
Da, timpul este mereu scurt. Da,
Fizicul și spiritul sărbătorilor
agitație este peste tot. Da, sunt
multe lucruri frumoase de cumpă-
rat și de dat. Dar când cumperi ce-
va și când dai ceva, gândește-te ce
oferi. Nu cred că este dificil să ie-
șim pentru câtva timp din tiparul
cotidian, din agitația zilnică și să
oferim bucurie, încântare și emoție
celor din jur. Acesta ar trebui să
fie spiritul sărbătorilor. O perioadă
în care ne eliberăm de noi înșine și
în care oferim cât mai mult celor
din jur: familie, prieteni, colegi sau
chiar oameni străini.
De multe ori, o vorbă caldă, un
mesaj emoționant, un cadou micuț
dar venit din suflet valorează mult
mai mult decât un cadou sclipitor.
Emoția primitorul valorează mai
mult decât bucuria receptorului.
Spiritul sărbătorilor valorează mai
mult decât fizicul sărbătorilor. Cu
puțin fizic dar mult spirit putem să
oferim mult mai mult!
Vă doresc să aveți parte de cât
mai mult spirit al sărbătorilor și să
dați, la rândul vostru acest spirit
mai departe.
Sărbători fericite!
- Răzvan Deaconescu -
15
„Din bătrâni se povesteşte
Că-n toţi anii negreşit
Moş Crăciun pribeag soseşte
Niciodată n-a lipsit.
Moş Crăciun, Moş Crăciun”
(Moş Crăciun cu plete dalbe, folclor românesc)
Și într-adevăr în fiecare an poposește și în Sibiu pentru un eveniment minunat, menit să
încânte ochiul și sufletul fiecărui participant. În 24 noiembrie a început pentru al șaselea an,
Târgul de Crăciun din Sibiu.
Crăciunul în Sibiu - fotoreportaj
16
Anul acesta în Piața Mare
din Sibiu și-au găsit locul 65
căsuțe în care expozanți din
toată țara ne aduc produse care
mai de care de ingenioase,
aranjamente și ornamente de
Crăciun, dulciuri și bunătăți
care îți fac cu ochiul de pe
fiecare tejghea și multe alte
idei de cadouri pentru cei
dragi cu ocazia sărbătorilor.
Crăciunul în Sibiu - fotoreportaj
17
Crăciunul în Sibiu - fotoreportaj
18
Punctul principal de atracție, situat chiar lângă
brad, îl reprezintă Scena Nașterii Domnului.
Sculptura a fost realizată în anul 2011, timp de
șase luni, din lemn de tei și reprezintă în mărime
naturală scena Nașterii Mântuitorului.
Crăciunul în Sibiu - fotoreportaj
19
Și pentru că spiritul Crăciunului cuprinde cel mai repede sufletul copiilor este de așteptat să găsim lo-
curi special amenajate pentru distracția lor. Pentru cei mici a fost adus un carusel, iar în Atelierul lui
Moș Crăciun piticii au șansa să-și expună talentele artistice și să dea frâu liber imaginației.
Crăciunul în Sibiu - fotoreportaj
20
Iar pentru cei dornici de puțină mișcare este amenajat un patinoar, un alt colț de distracție specifică
anotimpului în care ne aflăm.
Crăciunul în Sibiu - fotoreportaj
De pe meleaguri sibiene, cu gânduri bune zburdând prin minte, cu lumină și căldură în suflet,
vă urez tuturor Crăciun Fericit!
- Dana Diaconu -
21
Abstract
Japonezii constituie un popor
ce a surescitat admirație din par-
tea întregii lumi datorită capacită-
ții lor de a-și conserva și proteja
propria cultură în fața efectelor
globalizării societății mondiale.
Fascinația niponă s-a tradus prin
trăsăturile culturale, psihologice
și sociale care descriu modul de
existență și comportament al nați-
unii japoneze. În cazul obiceiului
de a oferi, percepția japoneză se
dovedește a fi, de asemenea, mult
mai profundă permițând o altă
valorizare a raportului individ-
societate. Fiindcă, în momentul în
care, discutăm despre Japonia ca
despre o țară a paradoxurilor în
care întrevedem, în mod clar,
scindarea între tradițional și mo-
dern, putem intui că, și în situația
în care vom analiza specificitatea
practicii de a oferi, este implicit
de înțeles că vom regăsi, într-o
măsură asemănătoare, reflecția
dualității contemporane nipone.
Mai precis, dacă japonezii au păs-
trat ceremonialismul în practica
de a înmâna cadouri, materialis-
mul societății momentul a schim-
bat, în unele cazuri, aplecarea
spre simbolistică, mai degrabă, de-
cât pe utilitate.
Cuvinte-cheie: cadou, societatea
japoneză, individ, cultură, confor-
mism.
O biceiurile unei națiuni
sunt reprezentări sociale
ale culturii și specificul național,
care, în cele din urmă, individuali-
zează un popor în cadrul societății
internaționale. Suntem obișnuiți, la
o ora actuală, să ne preocupăm de
subiecte precum „diluarea culturilor
naționale‖ în fața consecințelor
mondializării fenomenelor fără să
mai putem proteja sălbăticia tradiți-
ei locale. În aceeași ordine de idei,
aderarea României la un organism
regional sau internațional a fost
contestată din perspectiva presiunii
care se exercită asupra unicității sa-
le ca stat-național. Mai mult decât
atât, întrucât trăim într-o lume cu un
dinamism accentuat, este mult mai
viabil din perspectiva raportului
costuri-beneficii, să ne adaptăm si-
tuației, decât să ne asumăm conse-
cințele unei atitudini tradiționaliste
ireconciliabile.
Pornind de la ideea contro-
versată a rolului culturii în lumea
interdependențelor complexe, do-
rim să abordăm un subiect care
contrazice, într-o anumită măsură
concepția uniformizării percepții-
lor socio-culturale dintre națiuni.
Mai precis, vom vorbi despre felul
în care este perceput și reprezentat
social, obiceiul de a oferi și care
sunt implicațiile sale. Pentru a fi
mai exacți, în discursul de față, ne
vom referi la raportul individului
cu societatea care se dovedește a fi
fundamental în înțelegerea culturii
sociale japoneze ce s-a păstrat in-
tactă până în zilele noastre. În con-
strucția argumentației, autorul se
bazează pe o studiere aprofundată
a limbii japoneze, ceea ce constitu-
ie un pas important în interioriza-
rea felului de relaționare al socie-
tății japoneze. Lucrările care repre-
zintă partea de documentare știin-
țifică au fost redactate de către na-
tivi niponi, preocupați fiind de a
traduce cultura japoneză pe înțele-
sul celor interesați de a-i cunoaște
esența. Prin metodologia utilizată
nu se urmărește structurarea unei
cercetări științifice clasice care să
transmită raționamente bazate pe
argumente cantitative, ci se dorește
familiarizarea unui public mai
Obiceiuri nipone: ce înseamnă a oferi la
japonezi
22
mult sau mai puțin cunoscător cu
acte sociale specifice societății
din Extremul Orient prin valorifi-
carea analizei de documente sau
de text.
Societatea japoneză se caracte-
rizează, preponderent, prin con-
formismul individului la regulile
general acceptate și predefinirea
acțiunilor care trebuie însușite,
ceea ce determină lipsa manifes-
tării inițiativei individuale. Aceas-
tă ipoteză poate fi testată și în ca-
zul luat în discuție de față, adică a
ocaziilor care presupun o conven-
ție socială finalizată prin actul de
a oferi: ocaziile care presupun
celebrare, transmiterea recunoș-
tinței sau a empatiei. Dacă este să
vorbim de o sistematizare a mo-
mentelor prestabilite social pentru
convenționalul cadou, Takie
Sugiyama Lebra vorbește despre
cinci[1] astfel de ocazii: așa-
numitele ritualuri de trecere sau
ceremonialele ciclului vieții uma-
ne, cele calendaristice, cele deter-
minate de o cauză neașteptată,
alte evenimente speciale ce nu se
încadrează printre cele deja men-
ționate și salutarea unei relații
inter-umane. În prima categorie,
includem cele trei momente din via-
ța unui om (nașterea, căsătoria și
moartea), la care japonezii au adău-
gat miyamairi [2] (introducerea copi-
lului la un templu Shintō, echivalent
cu botezul în doctrina creștină), ini-
țierea tânărului în viața adultă
(seijin no hi), sau marcarea unei
vârste mai înainte; cele implică ce-
lebrarea unei reușite (gōkaku-iwai
pentru un examen promovat,
sotsugyō-iwai pentru finalizarea
unor studii, shūshoku-iwai pentru
angajare). Într-o anumită măsură la
fel ca și în cultura vestică, sărbători-
le calendaristice solicită marcarea
lor cu atenție prin oferirea unor ca-
douri simbolice specifice. De exem-
plu, cu ocazia sărbătorii hina
matsuri (Ziua Fetelor), toate familii-
le care au fetițe vor aranja toate pă-
pușile deținute pe un suport tradițio-
nal din platforme, pentru a repre-
zenta curtea imperială. Această acți-
unea poate fi tradusă asemenea unui
cadou simbolic din partea părinților
pentru fata sau fetițele lor, ce are
rolul unei ofrande aduse pentru să-
nătate și fericire.
Cea de-a treia situație despre
care vorbește Takie Sugiyama
Lebra este cea care presupune mi-
mai, sau cadourile prin care își
arăți compasiunea în cazul unor
momente determinate din cauze
neașteptate, așa cum sunt îmbolnă-
virile. Întrucât viața personală a
individului nu poate fi separată de
organismul social de care aparține,
celelalte momente speciale care nu
se încadrează în categoriile deja
descrise sunt, de asemenea, demne
de a fi menționate fiindcă au o im-
portanță aparte. Să luă situația în
care se merge într-o vizită la cine-
va, moment în care, politețea japo-
neze îndeamnă ca vizitatorul să nu
poftească fără a avea un cadou
pentru gazdă, fapt ce este sintetizat
de specialistul mai citat prin expli-
cația că, din această situație vizita
în Japonia este un act voluntar și,
de multe ori, ceva neașteptat mai
degrabă decât cerut de către gaz-
dă [3].
Un ultim aspect pe care dorim
să îl menționăm este valoarea ca-
doului care se bazează pe princi-
piul reciprocității. Întrucât ne refe-
rim la o societatea care a evoluat
pe doctrina confucianistă a menți-
nerii echilibrului social, este cate-
goric importantă calcularea corecte
a valorii pe care cadoul trebuie să
„...sărbătorile calendaristice solicită marcarea lor
cu atenție...”
23
o însumeze. După cum mențio-
nează și Takie Sugiyama Lebra,
în multe cazuri (de exemplu în
momentele importante din viața
omului) se oferă bani, ceea ce
ușurează munca celui care trebuie
să întoarcă favoarea, care la rân-
dul ei nu trebuie să întârzie și să
fie similară ca și valoare [4].
Având în vedere că numărul
prezent al revistei Mentor, apare
într-o perioadă specială din punct
de vedere calendaristic, articolul
de față se dorește a fi unul care să
hrănească curiozitatea surescitată
de subiectele exotice ce învălu-
iesc societatea și cultura japone-
ză. Chiar dacă există unele ase-
mănări cu experiențele europene,
obiceiul japonez de a oferi nu și-
a pierdut, în niciun moment, sem-
nificația care l-a caracterizat din-
totdeauna privind atenția la cele
mai mici detalii, ce pornește de la
rațiunea alegerii cadoului și ajun-
ge până la modalitate de împache-
tare și ceremonialul de oferire;
ceea ce nouă ni se poate înfățișa
ca o exagerare tipică japoneză din
rațiunea tendinței spre perfecțiune
de care a da dovadă, de multe ori,
națiunea japoneză.
1. Takie Sugiyama Lebra, Japa-
nese Patterns of Behaviour,
Honolulu, University of Ha-
wai Press, 1976, p. 97-98.
2. Ibidem, p. 97.
3. Ibidem, p. 98.
4. Ibidem, p. 99-100.
Bibliografie
1. Lebra, Takie Sugiyama, Jap-
anese Patterns of Behav-
iour, Honolulu, University
of Hawai Press, 1976.
2. Sugimoto, Yoshio, (ed.), The
Cambridge Companion to
Modern Japanese Culture,
Cambridge, Cambride Uni-
versity Press, 2009.
- Nicoră Raluca-
Pisoiaşi
By Gepi Rosenfeld
Doi pisoi şi un cotoi
Stau ascunşi într-un butoi.
Căci Azor, căţel de rasă,
Tocmai ce-a ieşit din casă
Şi dând vesel el din coadă
Are chef acum să roadă.
Şi de prinde vreun pisic
Cu smântână pe botic
În nisip îl tăvăleşte
Şi blăniţa-i murdăreşte.
Drept urmare-acei pisoi
Stau ascunşi în cel butoi!
Că li-i lene-n astă seară
Să-şi spele blana murdară
Iar dacă nu sunt curaţi
Stau în casă încuiaţi
Şi tare rău o să le pară
Că nu pot să stea pe-afară.
„...obiceiul japonez de a oferi nu și-a pierdut
semnificația...‖
24
A cum că vine perioada
sărbătorilor stau și mă
gândesc cam ce sărbătorim noi,
românii. Sărbătorile mari ar fi
mărțișorul, Paștele, Crăciunul și
Revelionul. Bineînțeles, există
multe alte sărbători românești dar
pentru acestea în general media și
comercianții nu organizează lu-
cruri speciale. În schimb, în ulti-
ma vreme devin din ce în ce mai
populare sărbătorile importate de
la alții, adică de la americani. Este
vorba în principal de Valentine’s
Day și de Hallowen, în jurul căro-
ra s-a făcut multă vâlvă. Mulți
refuză să le ia în considerare pen-
tru că nu sunt sărbători românești
și pentru că consideră că românii
ar trebui să sărbătorească
Dragobetele și Ziua Morților și nu
niște sărbători furate. Alții le săr-
bătoresc în fiecare an, ca și cum
ar fi americani. Cert este că ma-
gazinele sunt pline, că mai toată
lumea din mediul urban le cu-
noaște și că se vorbește mult de-
spre ele.
Probabil încet-încet din ce în
ce mai multă lume va începe să le
sărbătorească iar peste 10 ani
vom uita că sunt sărbători pe care
le-am importat din Statele Unite ale
Americii. Toate sărbătorile trebuie
să aibă un punct de plecare până
devin oficiale și multe sărbători au
un început dificil. Pentru Sfântul
Valentin și pentru Hallowen aceasta
este evoluția probabilă: au fost im-
portate de la americani, au fost criti-
cate o vreme pentru că nu sunt săr-
bători care izvorăsc din tradiția ro-
mânească și au sfârșit prin a fi ac-
ceptate de mai toată lumea. Mă în-
doiesc că cei care le numesc sărbă-
tori furate vor avea câștig de cauză
pentru simplul motiv că media și
comercianții nu vor renunța la ele.
Și nu vor renunța la ele atât pentru
că vorbim mai mult despre ele decât
despre Dragobete și despre Ziua
Morților cât și pentru că suntem de-
pendenți de filmele și de seriile
americane care ne învață despre săr-
bătorile americane și ne îndeamnă
să le sărbătorim.
Fie că sunteți de acord sau nu cu
faptul că în România unii sărbăto-
resc Valentine’s Day și Hallowen,
ceea ce mă uimește pe mine este că
există o sărbătoare a americanilor
de care nici nu ne-am atins. Este
vorba de Thanksgiving. Am văzut
că în ultimii ani începe să se vor-
bească despre Black Friday, care
este legată de Thanksgiving. Dar
asta nu contează pentru că, chiar
dacă se vorbește de Black Friday,
nu se vorbește și de Thanksgiving.
Mai mult, cred că mulți nici nu
știu că există o legătură între cele
două. Mai știu de asemenea că este
vorba despre o sărbătoare specifică
americanilor, care decurge din is-
toria lor. Totuși, îmi place mult
ideea pe care se bazează și anume
să fim mulțumiți de ceea ce avem.
Și nu e vorba de a înceta de a mai
fi ambițioși și de a face totul pen-
tru a trăi așa cum ne-am dorit în-
totdeauna. Este vorba doar de a ne
rupe de ritmul obișnuit al zilei și
de a ne bucura de lucrurile pe care
le avem și pe care le-am realizat
până în acel moment al vieții noas-
tre.
Motivul pentru care cred că ro-
mânii nu au importat și această
sărbătoare nu este faptul că este
vorba de o sărbătoare specifică
istoriei Statelor Unite ale Americii
ci pentru că ideea de a fi mulțumiți
de ceea ce avem ne depășește. Ne
zbatem mereu pentru a ne fi mai
bine dar uităm să fim mulțumiți de
ceea ce am obținut deja, fie că este
Thanksgiving
25
vorba de familie, de prieteni sau
de un loc de muncă. La întrebarea
ce faci de cele mai multe ori oa-
menii încep să se plângă și să
spună ce nu merge bine în viața
lor. Adesea simt nevoia să se
plângă atât de mult încât nici nu
mai menționează lucrurile bune.
Normal ar fi să povestim mai întâi
ceea ce merge bine și mai apoi să
vorbim și despre probleme. Dar în
România rar auzi răspunsul îmi
merge bine. Și lucru acesta este
vizibil în viața de zi cu zi, ne
plângem la cel mai mic inconve-
nient și uităm să ne bucurăm de
lucrurile bune. Am impresia că
am uitat să ne bucurăm de lucruri-
le simple și că sportul național a
devenit plânsul de milă. Știu că
există mulți oameni necăjiți dar și
cei cărora le merge cât de cât bine
se plâng mai mereu.
Orice s-ar întâmpla cu
Valentine’s Day, Haloween și Black
Friday, mie mi-ar plăcea să impor-
tăm Thanksgiving-ul. Și așa cum
nici în Statele Unite ale Americii nu
există tot felul de prostii de cumpă-
rat specifice acestei sărbători așa
cum există pentru toate celelalte
sărbători, așa sper să fie și aici. Aș
vrea să fie o sărbătoare care se pe-
trece în familie și în care se poves-
tește tot ce e bine și frumos în viața
membrilor familiei. Chiar dacă și
Crăciunul se petrece în familie,
atunci e vorba mai mult de moș, de
brad, de mâncare și de luminițe și
de aceea avem nevoie și de Thanks-
giving. Cred că sărbătorirea
Thanksgiving-ului ne-ar ajuta să
evoluăm ca popor chiar dacă este
vorba de o sărbătoare importată.
- Elena Isac -
Hopa Ţop
By Gepi Rosenfeld
Iepuraşul Hopa Ţop,
Un ştrengar nevoie mare,
Tot sărind din loc în loc
Se trezi pe porc călare.
Porcul guiţând o dată
Şi-opintindu-se-n pământ
Luând-o la galop spre poartă
Se trezi afară-n câmp.
O găină bătrâioară
Ca să certe iepuraşul
Îi strigă asa-ntr-o doară
“Ţi-ai găsit acuma naşul!”
Însă iepurele nostru
C-o mişcare de paradă
Puse porcului căpăstru
Şi-l întoarse în ogradă
Şi sărind din spate jos
Se uita spre găinuşă
Şi-i zise respectuos
“N-ai tu grija mea, mătuşă!”
„...ne plângem la cel mai mic inconvenient și uităm
să ne bucurăm de lucrurile bune...”
26
I. Scopul acestor probleme este de a parcurge perimetrul figurat cu linii albe, fără a ridica creionul de pe hârtie
și fără a trece de două ori peste aceleași urme. Liniile pe care le trasați se pot intersecta numai în punctele roșii!
Puteți rezolva toate cele 11 probleme? Dacă nu, care sunt imposibil de rezolvat?
Jocuri logice
Fig. 1 Fig. 2. Fig. 3
Fig. 4 Fig. 5 Fig. 6
27
Fig. 7 Fig. 8 Fig. 9
Fig. 10 Fig. 11
II. Deplasați o cifră într-o poziție nouă, astfel încât expresia numerică de mai jos să fie corectă (nu este permisă
deplasarea semnelor):
62 – 63 = 1
III. Anagramă: Cel care ―va dăinui‖ (8, 2, 5) draconien diavlo
- Dana Diaconu -
28
Implozie
Pe nervurile frunzei de aramă
ale stejarului secular, un tramvai
roşu aprins accelera. Soarele al-
bastru se oglindea în geamurile
ciobite, instalând o senzaţie căl-
duroasă de frig în trupu-i amor-
ţit.
O uriaşă bilă de plumb, nete-
dă, lucioasă, se rostogolea prin-
tre barele albe, printre scaunele
de lemn putred ale tramvaiului
bătrân, aducând cu sine un zgo-
mot metalic ascuţit… durerea
iniţială se transformase într-o
senzaţie plăcută de somnolenţă.
Îşi amintea de bunicul, care îl
ţinea pe genunchii, curios de as-
cuţiţi, în copilărie. Părul alb ima-
culat al bătrânului se unea cu
ramurile mărului din curte, într-o
mişcare ciudată… prietenii din
copilărie erau şi ei acolo,
chemându-l la joacă.
Camera căminului studenţesc
în care îşi petrecuse tinereţea se
înroşise, gustul metalic al sânge-
lui îi năvălise în gură. Oamenii
se uitau la el pe geam şi râdeau,
aveau feţele schimonosite de o
plăcere sadică.
Râdea, dansa, era la nuntă…
părinţii îl aplaudau şi dansau.
Primul căţel era şi el acolo, rân-
jind complice. Garoafele de pe
pervaz se ofiliseră, mai puţin
una.
Umbrele aurii de pe pereţii celu-
lei se succedeau cu viteză şi îi lo-
veau interiorul craniului uscat. Bu-
nica stătea pe un scăunel de lemn cu
trei picioare şi curăţa porumb, exact
ca în copilărie.
Un văl negru de mătase se apro-
pia cu repeziciune înghiţind tot. Un
zâmbet îi apăru în colţul gurii, nu ar
fi dat senzația asta plăcută pe toate
bogăţiile lumii. Era în sfârşit fericit,
împlinit. Nimic nu mai conta. Nu
mai trăise sentimentul fericirii ne-
condiţionate din copilărie, când erau
cu toţii la masa de Crăciun – tatăl,
mama, frații, bunicii, rude care mai
de care mai agitate, iar el stătea în
colţ, chiar lângă sobă, aşteptând în-
frigurat sarmalele mamei. Erau să-
raci, dar nu conta.
Mai târziu, viaţă zbuciumată l-a
privat de multe, toţi l-au părăsit, a
făcut alegeri proaste şi regreta, însă
acum nu mai conta nimic. Fericirea
îi umplea inima, căldura îl alinta,
toţi erau din nou lângă el.
Peste pleoapele arse de soare şi
bătute de vânt ale fostului condam-
nat la moarte, executarea pedepsei
aducea, în sfârşit, liniștea…
- Andrei Dina -
2006 – 2013 Mi-am văzut sfârşitul acum 7
ani, într-o explozie de bucurie. Mi-
a fost în parte ursit şi în parte fău-
rit. Am ştiut mereu că va sosi clipa
în care totul se va nărui, însă asta
nu m-a împiedicat să mă bucur, să
sufăr, să râd şi să plâng. Zi de zi. 7
ani...
Aş fi putut să aleg calea bătăto-
rită a mediocrității şi să mă com-
plac într-o viaţă lungă, cu un sfâr-
şit pe cât de nesigur ca dată, pe
atât de sigur ca suferinţă. Am ales
să comprim trăirile a de 7 ori câte
7 vieţi în 7 ani şi să îmi simt cor-
pul şi mintea cum explodează în
fiecare zi, cum senzaţii pe care al-
ţii le trăiesc o dată în viaţă se îm-
bulzesc într-o singură zi… iar a
doua zi o luam de la capăt...7 ani.
Îmi amintesc în detaliu fiecare
oră din aceşti 7 ani, fiecare senza-
ţie trăită. Necazurile şi supărările
au devenit în timp dulci, întocmai
ca vinul stricat la un moment dat
care mai apoi se transformă în
şampanie.
Am râs încât simţeam cum fizic
îmi plezneşte corpul, lacrimile me-
le au curs în valuri, suficiente să
inunde un oraş întreg, inima mi-a
tresăltat de bucurie într-un aseme-
nea fel încât am ştiut că sunt stăpâ-
nul lumii, iar apoi mi-a fost frântă
cu o asemenea violenţă încât zgo-
motul s-a auzit peste munţi, văi,
mări şi oraşe, până la capătul celă-
lalt al lumii...
Mai e puţin şi se împlineşte ter-
menul de 7 ani. După, mă voi pră-
buşi înlăuntrul meu şi voi deveni
un strigoi ponosit, întocmai ca cei
pe care îi văd zi de zi pe stradă.
Flacăra mea aproape s-a stins,
iar din ceea ce am fost va rămâne
doar cenuşă.
- Andrei Dina -
29
Salutare! E sunt Alex. Nu voi
ocupa jumǎtate de articol cu deta-
lii personale (pentru asta existǎ
rețelele de socializare) și voi trece
direct la subiect.
În seria de articole ce ȋmi pro-
pun sa o public ȋn Mentor doresc
sǎ rezum cartea lui Dale Carnegie
―How to win friends and
influence people‖. De ce? Pentru
cǎ deși a fost publicatǎ ȋn 1936,
ea este ȋncǎ consideratǎ biblia
comunicǎrii (asta spune ceva de-
spre evoluția rasei umane, nu-i
așa?) și deoarece, parafrazȃndu-l
pe Andrew Carnegie (magnat al
oțelului anilor ’40 SUA), acumu-
larea unei averi nu vine din
cunoștiințele profesionale ale
unui om, ci din abilitatea lui de a-
i determina pe alți oameni, mai
informați/educați/experimentați
ca el sǎ lucreze ȋmpreunǎ ȋn atin-
gerea unui scop comun – iar pen-
tru asta e nevoie de comunicare.
Beneficiile acestei cǎrți nu se
rezumǎ la bani, ci se extind la ni-
velul tuturor relațiilor interperso-
nale pe care le aveți. Mie aceastǎ
carte mi-a schimbat percepția pe
care o aveam asupra vieții. Cum?
Rǎspunsul la aceastǎ ȋntrebare ȋl
las la latitudinea fiecǎruia dintre
voi.
Aceastǎ carte nu reprezintǎ un
set de trucuri pentru a manipula oa-
menii. Principiile din aceastǎ carte
funcționeazǎ doar dacǎ sunt aplicate
ȋntr-o manierǎ sincerǎ. Aceastǎ car-
te descrie un nou mod de viațǎ. Pen-
tru a putea profita de informațiile
din aceastǎ carte, sugerez cititorilor
sǎ aplice principiile descrise ȋn con-
tinuare, atȃt ȋn viața personalǎ, cȃt
și ȋn cea profesionalǎ. Aplicați-le
din nou și din nou și observați dife-
rența de atitudine a celor din jurul
vostru. Dacǎ nu obtineți rezultatele
scontate, ȋntoarceți-vǎ la articol/
carte, apoi aplicați principiul din
nou. Practice makes perfect. Luați
ȋn considerare și faptul cǎ nu toate
principiile din aceastǎ carte sunt
aplicabile absolut tuturor oamenilor
(because people are not machines),
dar marea lor majoritate sunt aplica-
bile majoritǎții oamenilor. Aceste
rȃnduri sunt atȃt de importante,
ȋncȃt le voi repeta la ȋnceputul
fiecǎrui articol ce va urma.
Benjamin Franklin a spus
―nu voi vorbi de rǎu pe nimeni, și
voi spune toate lucrurile bune pe
care le știu despre toatǎ lumea‖ (se
pare cǎ era varianta vintage a
Google-ului). Datoritǎ abilitǎții
sale de a interacționa cu oamenii, a
ajuns ȋn tinerețe ambasador ȋn
Franta, și apoi președintele State-
lor Unite. Într-adevǎr, orice ne-
ghiob poate sǎ critice, sǎ condam-
ne și sǎ se plȃngǎ, și majoritatea
neghiobilor o fac. Dar e nevoie de
caracter și rǎbdare pentru a fi
ȋnțelegǎtor, iertǎtor și pentru a ve-
dea partea bunǎ din oameni.
Critica este inutilǎ, deoarece ȋl
pune pe celǎlalt ȋn defensivǎ și
deobicei ȋl determinǎ sǎ se chinuie
sǎ se justifice. Critica este
periculoasǎ, pentru cǎ ȋi rǎnește
mȃndria celuilalt, ȋi atacǎ senti-
mentul de importanțǎ pe care ȋl are
și genereazǎ resentimente. Critica
ȋl face pe celǎlalt sǎ devinǎ reticent
la viitoarele tale sugestii.
B.F.Skinner a demonstrat cǎ un
animal rǎsplǎtit pentru faptele bu-
ne ȋnvațǎ mai repede și reține in-
formația mai mult timp decȃt un
animal pedepsit pentru faptele rele.
Studiile ulterioare au arǎtat cǎ ace-
lași principiu se aplicǎ și la oa-
meni.
Principiul 1: Nu critica, nu con-
damna și nu te plange.
Comunicarea – instrument esențial în orice
domeniu de activitate
30
Majoritatea oamenilor 99 din
100 de dǎți nu se criticǎ pe ei
ȋnșiși, oricȃt de evidentǎ ar fi gre-
șeala lor. Chiar Al Capone spunea
ceva ȋn genul: dupǎ o viațǎ ȋn care
m-am dedicat oferind plǎceri oa-
menilor, sunt tratat ȋn felul ǎsta și
duc viața unui om hǎituit.
Notǎ personalǎ: Cȃnd greșești,
recunoaste; cel puțin fațǎ de tine
ȋnsuți.
De-a lungul istoriei,
personalitǎți ca Abraham Lincoln,
John Dewey, Sigmund Freud și
William James au ajuns la o con-
cluzie comunǎ: acțiunile unui om
pornesc din dorința acestuia de a
se simți important. Nu, nu mǎ re-
fer la Fǎrǎ numǎr! Fǎrǎ numǎr!, ci
la dorința fiecǎruia dintre noi de a
se simți apreciat. Oferiți oameni-
lor apreciri sincere (subliniez sin-
cere). Cǎutați ce ați putea aprecia
la persoana respectivǎ și spuneți-
i. Oamenii vor colabora mult mai
bine cȃnd sunt apreciați. Dar nu
flatați! Flatarea va face mai mult
rǎu decȃt bine (de unde și zicala
„Lingușeala este plata aniticipatǎ
a trǎdǎrii ce urmeazǎ‖). Flatarea
este acceptatǎ de oamenii ce se
simt puternic subapreciați, așa
cum un om flǎmȃnd mǎnȃncǎ iarbǎ
de foame.
Principiul 2: Oferiți aprecieri
sincere.
Notǎ personalǎ: Din cȃnd ȋn
cȃnd spuneți-i partenerei/
partenerului de viațǎ ca o/ȋl apreci-
ați pentru ceea ce face. Don’t take
her/him for granted.
Încercați sǎ aplicați aceste prime
principii și observați cum se
schimbǎ atitudinea celor din jurul
vostru, atȃt ȋn viața personalǎ, cȃt și
ȋn cea profesionalǎ. Aplicați princi-
piile ȋntr-o manierǎ sincerǎ.
Sper cǎ acest prim articol v-a
trezit interesul pentru aceastǎ carte.
M-aș bucura dacǎ mi-ați ȋmpǎrtǎși
cum aplicarea principiilor din
aceastǎ carte vǎ ajutǎ sau nu ȋn rela-
ția cu ceilalți. Acest lucru mǎ va
motiva sau demotiva sǎ continui sǎ
scriu ([email protected]).
Pe data viitoare,
Eu (like in ―me‖, not the Euro-
pean Union)
- Alexandru Pașa -
Tocilarul
By Gepi Rosenfeld
Iepuraşul stă şi scrie
Cu un morcov pe hârtie.
Şi-i aşa de gânditor
Că l-a ros pân’ la cotor.
Se frământă şi gândeşte
La povestea ce citeşte...
Că e tare complicată,
Lungă, grea şi-ntortocheată.
Însă el trebuie să facă
Profesoarei lui să-i placă
O compunere frumoasă
C-asta-i tema lui de-acasă.
Prieteni
By Gepi Rosenfeld
Un pisoi şi-un dulău mare
Au ieşit la o plimbare.
Şi mergând la pas, de braţ,
Dau în curte de-un cârnaţ!
Pisoiaşu-i dă târcoale...
Dă să-l guste da-i prea mare.
Iar dulăul hămesit
Dintr-o dată l-a halit
Şi lingându-se pe bot
A mâncat cârnaţul tot.
Drept urmare, năcăjit,
Pisoiaşul flămânzit
C-o privire supărată
Îşi zburli codiţa toată!
„...acțiunile unui om pornesc din dorința acestuia
de a se simți important...”
31
Î ntr-un cadru temporal impo-
sibil de catalogat ca fiind
noapte, zi, dimineață sau seară,
deoarece în acele vremuri Soarele
și Luna se luptau mai ceva ca-n
Sparta pentru supremația cerului,
ecosistemul a început sa o ia razna.
Specia Homo Sapiens, proaspăt
evoluata din Homo Erectus, își
începuse drumul spre dominarea
planetei. Fiind ființe superioare,
beneficiind atât de o forma de co-
municare net superioară altor în-
crengături din regnul animal, cât și
de corpul umanoid ce le permitea
construirea și utilizarea uneltelor,
au ajuns repede sus.
Așa se face că în natură s-au
schimbat puțin gradele. Leul rămă-
sese în continuare regele junglei,
însă nu avea nicio putere în fața
oamenilor. Și lista continua… Di-
nozaurii, de exemplu, nu au dispă-
rut din cauza unui meteorit sau a
unei ere glaciare, ci pentru că știau
ce va urma și erau prea orgolioși
să piardă controlul. Fiind ființe
destul de reduse din punct de ve-
dere al intelectului, au decis să sa-
pe galerii și să se mute sub pă-
mânt, neștiind că acolo nu vor pu-
tea supraviețui. Astfel au devenit
fosile.
Revenind la oile noastre, mai
precis oamenii, situația începea să
scape de sub control. Ecosistemul
creat de ei, societatea, se dezvolta
cu o viteza uimitoare. Anii treceau
și amprenta omului asupra naturii
creștea. N-a fost lung drumul până
când aceasta specie a început sa dis-
trugă echilibrul planetei.
Încet, dar sigur, s-a
ajuns și la Revoluția
Industrială. S-a desco-
perit că arzând chestii
obții energie. Multă
energie. Bucurându-se
că nimeni nu ia atitudine, singurii
capabili de așa ceva fiind doar ei,
semenii noștri au început să facă o
pasiune din a distruge, percepând
acest proces ca pe unul creator. Au
mai trecut vreo 200 de ani, timp în
care oamenii au "creat" înzecit față
de cei aproximativ 40.000 de ani,
cât aveau ei pe acest pământ.
Deși punctul critic era aproape,
oamenii continuau haosul. Erau
prea puțini cei cu adevărat conști-
enți de situație, marea majoritate
fiind acaparată de kW și cai putere,
unități de măsură ce spală creierele
mai bine decât Ariel rufele. Grando-
mania trecuse de mult de stadiul de
boală incurabilă. Acum era o trăsă-
tura genetica a oamenilor.
Sfârșitul supremației se apropia
cu pași mari. Nu e vorba de vreun
fenomen cosmic, nici de încălzirea
globală sau alte fenomene terestre.
Schimbăm puțin regnul, din cel
animal în cel vegetal, și mergem
spre împărăția merelor, unde rege-
le convocase toți re-
prezentanții de seamă
pentru a discuta pro-
bleme de politică ex-
ternă.
-„Stimați com-
patrioți, în primul rând vă mulțu-
mesc pentru prezență. Problema pe
care vreau să o discutăm este ex-
trem de delicată. Trebuie să luăm
măsuri împotriva acelor ființe care
domină planeta. Vă pot spune clar
că ei ne desconsideră. Îi înțeleg că
ne mănâncă, asta pentru că suntem
dulci și conținem mulți carbohi-
drați. DAR… [și aici e un mare
dar] de aici și până la a ne trăi via-
ța înțepați de cuișoare, constituind
pentru ei doar obiecte de decor, e
cale lungă. Alții din noi ajung ge-
muri, sfârșind prin borcane sau
prăjituri ambalate. Să nu mai zic
de semenii noștri din clanul Ma-
Războiul merelor
32
cintosh, care nu reprezintă altceva
pentru oameni decât un nume de
calculator, iar compania care le
produce are ca emblema… un
MĂR mușcat. În plus, o mare par-
te din noi crește în sere pentru ei.
Ei ce fac pentru noi? Trebuie să
facem o revoluție."
Vorbele regelui, ajungând la
sufletele semenilor săi, i-au stâr-
nit pe aceștia să
pună mâna pe
mitraliere. Înar-
mate pana în
dinți, merele au
început contraa-
tacul. Au înce-
put în forță,
asasinându-l pe
J. F. Kennedy.
Oamenii de la putere [și aici
mă refer la organizații secrete],
având o slăbiciune pentru conspi-
rații, nu au lăsat să se afle că acest
act de terorism a fost inițiat de
mere. Văzând acestea, regele me-
relor s-a ambiționat. A început să
recruteze din ce în ce mai mulți
ostași și să îi antreneze intensiv.
Avea acum batalioane întregi de
mere lunetiste, mere explozive,
mere otrăvitoare [urmașii mărului
din Alba ca Zăpada] ș.a.m.d. Înce-
puse o ofensivă puternică împotriva
oamenilor.
În conferințele Bilderberg
[unde se strâng mahării ăștia de
conduc lumea] problema merelor
era în floare. Cei prezenți își puneau
mintea la contribuție și născoceau
fel și fel de motive pentru care oa-
menii mureau prematur. Au
"apărut" întâi
răcelile și bolile
ușoare, însă nu-
mărul victimelor
fiind în creștere
era nevoie de ex-
plicații mai bune.
Primul mare suc-
ces al lor a fost
virusul HIV, acesta oferind o expli-
cație plauzibila și, totodată, împie-
dicând oamenii să mai facă sex…
neprotejat. Merele erau în război în
continuare, forțându-i pe cei ce con-
duc lumea să găsească motive și
mai bune. Presa a vorbit, pe rând,
despre epidemii precum Boala Va-
cii Nebune, Gripa Aviară, Gripa
Porcină.
Merele erau împărțite acum în
trei categorii. Merele roșii erau roșii
de supărare, merele galbene nu mai
știau ce să creadă, iar pe merele
verzi le durea în paișpe de toată
treaba asta cu oamenii. Cele din
urmă adoptau conceptul "Hakuna
Matata". Mai erau și merele sema-
for, care oscilau între roșu, galben,
verde, însă acestea nu aveau niciun
rol decât să-i deruteze pe cei din
jur.
Regele Măr, care era cel mai
roșu dintre mere, văzând că tot
războiul e în zadar, a luat decizia
supremă. Cu o urma de regret, însă
hotărât să termine odată și pentru
totdeauna acest circ, a anunțat ofi-
cial sfârșitul omenirii pe
21.12.2012.
În prezent se aude despre profe-
țiile lui Nostradamus, sfârșitul ca-
lendarului mayasilor, vreun astero-
id sau vreo furtuna solară, însă ni-
meni nu zice nimic despre aceste
mere, aparent inofensive…
Închei aici, cu binecunos-
cutul proverb: "De mănânci un
mar pe zi, doctorul departe-l ții".
Sper să nu va supărați pe mere. Ele
ne-au deschis ochii [mărul inter-
zis], ele ni-i vor închide. Pe veci.
- Eddie -
Războiul merelor
33
O răţuşcă îmbufnată
By Gepi Rosenfeld
O răţuşcă îmbufnată,
Foarte tare supărată
Venea-ncet pe ulicioară
Cu ceva sub subţioară.
Orătăniile-n ogradă
Hop! La gard! Ca să o vadă!
Şi se miră într-o doară
Ce-o fi având sub subţioară?
O fi pâine? O fi mălai?
Hmmm! Tare bun e să îl ai!
Însă nu! Rătuţca ştie,
Nu-i mălai ci e hârtie.
O hârtie creponată,
În albastru colorată.
Însă după cum se pare
Nu-i prea mândră de culoare.
Ea vrea galben-auriu
Pentru oul ei zurliu,
Cel făcut de dimineaţă,
Ou frumos, Ei!! Ou de raţă!!!
Care trebuie-nvelit,
Foarte bine îngrijit,
Căci din el va sta să iasă,
Pus la cald în coş, pe iască,
O răţuşcă mică tare
Gălbioară la culoare
Si albastru nu-i stă bine
ASTA-o ştie orişicine!
Carnaval funambulesc
de Ionuț G.
O mare-ntinsă de mulțime așteaptă.
Făr' să știe exact ce.
Liniștea-i deplină doar la început.
Toți se'ntrebă când începe?
Sau cât mai durează?
de după cortină iese-un mim orb
Sprijinit într-un toiag.
Mișcări bizare, niciun sunet,
Gloata-ntragă se întreabă
Ce se-ntâmplă?
Murmur lung...
Se-aude zumzet din mulțime.
Din culise o voce:
„ȘȘȘȘt! FFFaceți
Llll...lini...liniște‖.
Mimul se-apleacă reverențios,
Iar toți, ca la comandă, răspund:
„Nemaipomenit! Ce grațios!‖
Urmează parte-a doua a showului.
Mulți au plecat,
Unii doar au intrat, au mers în pri-
mul rând
Apoi mânați de griji, ieșeau.
Urmează „Monologul‖.
Îmbrăcat în pelerină se înfățișează-
avarul.
„Dr...dra...dragii mmm...mei!‖
„Vvv...vă mulțumesc pentru
pppp..pprez..prezență.‖
Și urmă discursul unui bâlbâit.
Făr-a uita să menționeze de banii
de intrare.
Totul a fost caritabil, dar cum ni-
mic nu-i gratuit,
Măcar o sumă cât de mică
Său să cumperi un chibrit.
Nu de alta, dar luminile consumă.
Șovăielnic se supun toți, cu mic cu
mare,
Făr' a uita să menționeze:
„Ce frumos a vorbit!‖
Carnavalul s-ancheiat
Până data viitoare.
Vă aștept din nou să fiți
Aici cu mic cu mare!
34
Supliment
Mentor:
extras din „Mensa International Journal‖,
Decembrie 2012
Mentor - „revista oamenilor inteligenți”
35
36
37
38
39
40
41
42
43
Supliment
Mentor:
extras din „Mensa World Journal‖,
Ianuarie 2012
Mentor - „revista oamenilor inteligenți”
44
45
46
47
48
49
50
51
52
Mensa România
www.mensa-romania.ro
Redacția: [email protected]
Mensa Romania
Președinte: Radu Jianu [email protected] sau [email protected]
Consiliu Director:
Radu Jianu (Președinte)
Valeriu Gheorghe Mureșan (Secretar) [email protected] sau [email protected]
Cătălin Bulbariu (Trezorier) [email protected] sau [email protected]
Corina Fodor (Membru) [email protected] sau [email protected]
Mihaiu Rudolph (Membru) [email protected] sau [email protected]
Sabin Sarmaș (Membru) [email protected] sau [email protected]
Mihai Belcea (Ex—Președinte) [email protected] sau [email protected]
Familia „Mentor”:
Elena Isac
Mădălin Filip
Răzvan Deaconescu
Dana Diaconu
Nicoră Raluca
Andrei Dina
Alexandru Pașa
Gepi Rosenfeld
Eddie
Ionuț Grecu
Revista „Mentor‖ reprezintă un punct cheie în ceea ce privește
dezvoltarea organizației noastre, de aceea mulțumim colaboratori-
lor noștri care au făcut posibilă apariția unui nou număr al revistei
„Mentor‖. De asemeni mulțumesc celor ce au arătat bunăvoință la
invitația în masă făcută pe adresele de mail. Țin să menționez că
deși au existat unele atitudini negativiste, adresele au fost luate din
baza de date disponibilă în mod liber tuturor membrilor Mensa Ro-
mânia de pe adresa: http://mensaro.pbworks.com.
- Ionuț Grecu -