note de curs · ion guceac, alexandru arseni, teodor cârnaț, ioan muraru, victor duculescu ș.a.,...
TRANSCRIPT
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
NOTE DE CURS
DREPT PARLAMENTAR
(Ciclul I)
AUTOR:
Victor Rusu
drd., magistru în drept, lector superior USEM
Aprobat la şedinţa Catedrei Drept public
din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10
Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM
la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5
Aprobat la ședința Senatului USEM
din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9
CHIŞINĂU – 2013
Lucrarea este recomandată spre editare de Senatul Universității de Studii
Europene din Moldova
Recenzenți: Ion GUCEAC, doctor habilitat în drept, profesor universitar, membru
corespondent al Academiei de Științe din Moldova;
Teodor CÂRNAȚ, doctor habilitat în drept, profesor universitar, membru
al Consiliului Superior al Magistraturii.
Autor : Victor RUSU, drd., magistru în drept, lector superior la catedra de drept
public, USEM
CUPRINS
Introducere........................................................................................................... 6
I. Parlamentul Republicii Moldova - autoritate reprezentativă a poporului ....... 8
1. Locul şi rolul Parlamentului în regimul reprezentativ. ............................... 8
2. Noţiuni generale privind suveranitatea naţionala. ...................................... 9
3. Regimul reprezentativ şi legătura lui cu suveranitatea naţională. ............ 10
4. Poziţia Parlamentului în regimul reprezentativ al ţârii. ............................ 12
II. Caracteristici ale dreptului parlamentar ....................................................... 14
1.Dreptul parlamentar în sistemul de drept al Republicii Moldova .............. 14
2. Originea dreptului parlamentar ................................................................. 16
3. Definirea dreptului parlamentar ................................................................ 17
4. Izvoarele dreptului parlamentar ................................................................ 17
III. Principiile dreptului parlamentar................................................................. 20
IV. Mandatul parlamentar ................................................................................. 23
1. Noţiuni generale privind alegerile parlamentare ....................................... 23
2. Atribuirea mandatelor parlamentare ......................................................... 26
3. Durata mandatului în timp ........................................................................ 28
4. Încetarea mandatului ................................................................................. 29
5. Validareasupleanţilor ................................................................................ 29
6. Drepturile parlamentarului ........................................................................ 30
7. Interdicții și sancțiuni ................................................................................ 32
V. Formele de protecţie a mandatului parlamentar ........................................... 34
1. Necesitatea protecţiei mandatului ............................................................. 34
2. Incompatibilităţi ........................................................................................ 34
3. Imunităţi .................................................................................................... 35
4. Indemnizaţiile şi transparenţa financiară .................................................. 40
VI. Funcţiile Parlamentului ............................................................................... 43
1. Noţiuni generale privind funcţia ............................................................... 43
2. Clasificarea funcțiilor ................................................................................ 45
VII. Atribuții ale Parlamentului ........................................................................ 48
VIII. Organizarea şi funcţionarea parlamentului .............................................. 49
1.Structura internă a Parlamentului ............................................................... 49
2. Organele directoare ale Parlamentului ...................................................... 51
3. Comisiile parlamentare ............................................................................. 54
4. Fracţiunile parlamentare ............................................................................ 57
5. Opoziția parlamentară ............................................................................... 59
IX. Funcţionarea Parlamentului ........................................................................ 61
1. Legislatură ................................................................................................. 61
2. Regimul sesiunilor și desfăşurarea şedinţelor Parlamentului ................... 62
3. Ordinea de zi și dezbaterile parlamentare ................................................. 63
X. Procedura legislativă .................................................................................... 66
1. Iniţiativa legislativă și înregistrarea proiectului de lege ........................... 66
2. Examinarea şi avizarea proiectului de lege în comisiile parlamentare ..... 68
3. Dezbaterea proiectului de lege în plenul Parlamentului și votarea lui. .... 69
4. Semnarea proiectului de lege, trimiterea spre promulgare și publicarea. . 69
XI. Actele parlamentului ................................................................................... 71
Bibliografie generală și recomandată: ........................................................... 80
Introducere
Instituţia Parlamentului a constituit - şi constituie încă - obiectul unor
remarcabile cercetări din partea istoricilor, sociologilor, politologilor şi, în mod
precumpănitor, din partea juriştilor.
Interesul faţă de Parlament, de rolul pe care acesta îl îndeplineşte în societate,
faţă de mijloacele prin care contribuie la elaborarea legilor şi la edificarea unei
autentice ordini de drept este firesc şi legitim, dacă ne gândim la faptul că
astăzi, în lume, respectul pentru democraţia reprezentativă poate fi considerat ca
o realitate.
Ilustrul gânditor Jean Jacques Rousseau scria, pe bună dreptate, că „Principiul
vieţii politice stă în autoritatea suverană: puterea legiuitoare este inima
statului; puterea executivă este creierul care pune toate părţile în mişcare... Nu
prin legi dăinuieşte un stat, ci prin puterea sa legiuitoare".
Ideea unui Drept parlamentar lansată, la timpul său, pentru prima dată, de
marele om politic american Thomas Jefferson, a devenit de mult o realitate, chiar
dacă ea nu s-a ridicat încă până la nivelul configuraţiei unei ramuri distincte de drept,
rămânând încă un capitol - dar nu cel mai puţin important, desigur - al Dreptului
constituţional.
Nu întâmplător toate cursurile şi manualele universitare de Drept
constituţional - acordă o însemnătate deosebită instituţiei Parlamentului. Cu
migală şi sârguinţă, lucrările mai vechi şi mai noi de Drept constituţional caută să
desluşească multiplele valenţe ale acestei instituţii, rolul său actual şi în
perspectivă. Ele oferă interpretări autorizate asupra unora sau altora dintre
prevederile care interesează viaţa parlamentară, activitatea corpurilor legiuitoare,
modul în care acestea acţionează pentru a-şi realiza îndatoririle ce le revin potrivit
constituţiilor şi regulamentelor proprii de funcţionare.
Discuţiile în jurul existenţei sau inexistenţei acestei categorii juridice au avut
meritul - indiferent de punctele de vedere susţinute - de a sublinia valoarea şi
utilitatea unei cercetări ce priveşte Parlamentul, sub multiplele sale aspecte, funcţii,
incidenţe în viaţa socială şi în raporturile cu diverse organe de stat.
Interesul faţă de Parlament, de rolul pe care acesta îl îndeplineşte în societate,
faţă de mijloacele prin care contribuie la elaborarea legilor şi la edificarea unei
autentice ordini de drept este firesc şi legitim, dacă ne gândim la faptul că astăzi, în
lume, respectul pentru democraţia reprezentativă poate fi considerat ca o realitate.
Apărute cu multe secole în urmă, desigur nu în formele atât de elaborate pe
care le cunoaşte astăzi viaţa parlamentară, Adunările reprezentative - mai largi sau
mai restrânse - au promovat ideea de democraţie, au zăgăzuit tendinţele totalitare, au
contribuit la formarea unei conştiinţe naţionale care a evoluat în pas cu ideile
drepturilor omului şi ale popoarelor, cu cerinţele fundamentării raporturilor politice
pe adevărate principii de egalitate şi reprezentativitate.
Această lucrare, este bazată pe curriculum aprobat și recomandată la ședința
Senatului USEM și materialul doctrinal al savanților constituționaliști: Victor Popa,
Ion Guceac, Alexandru Arseni, Teodor Cârnaț, Ioan Muraru, Victor Duculescu ș.a.,
cea ce le aduc mari mulțumiri și tuturor autorilor menționați în sursele
bibliografice.Sperăm din toată inima că ceea ce am întreprins va folosi cât de cât
celor pentru care am elaborat-o şi, de aceea, orice comentariu, orice observaţie
vizând perfecţionarea acestei lucrări va fi pentru noi un prilej de bucurie şi satisfacţie.
Autorul
Chișinău, 2014
I. Parlamentul Republicii Moldova - autoritate reprezentativă a poporului
1. Locul şi rolul Parlamentului în regimul reprezentativ.
În literatura de specialitate găsim diferite definiţii date regimului reprezentativ,
cum ar fi: „exercitarea puterii de către reprezentanţii aleşi prin sufragiu universal,
împuterniciţi să decidă în numele naţiunii―1; „un sistem politic, în care guvernanţii
sunt aleşi de către cetăţeni şi sunt consideraţi ca reprezentanţi ai acestora―2; „formă
de exercitare indirectă a suveranităţii naţionale de către popor prin intermediul
reprezentanţilor săi aleşi sau ansamblu de autorităţi publice, desemnate de către
popor, pentru a exercita suveranitatea (puterea politică) în numele lor―3. Generalizând
cele expuse prof. Victor Popa consideră că regimul reprezentativ al unei ţări
constituie un ansamblu de autorităţi alese de către popor pentru a exercita puterea în
numele lui.4
"Există în toate constituţiile - scria Aristotel - trei elemente în legătură cu care
un bun legiuitor trebuie să studieze ceea ce este avantajos pentru fiecare5". După
părerea sa, "una dintre aceste trei părţi este aceea care deliberează cu privire la
problemele comune; a doua este aceea care are drept obiect magistratura...; a treia
este aceea care distribuie justiţia".
―Nici o autoritate de pe pământ nu e nelimitata, nici cea a poporului, nici cea
aoamenilor care spun ca sunt reprezentanțiisăi, nici cea a regilor, oricare ar fi titlul
subcare domnesc, nici cea a legii, care, nefiind altceva decât expresia voinței
poporului saua principelui, în funcție de forma de guvernământ, trebuie
circumscrisăacelorași limiteca si autoritatea din care emana‖6.
Aşa cum sublinia la timpul său, în mod inspirat, filosoful şi omul politic
irlandez Edmund Burke (1729-1797): "Parlamentul nu este un congres de
ambasadori care exprimă interese diferite şi ostile, pe care fiecare urmăreşte să le
1Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel, Ed. Masson, 1991, p.90.
2Maurice Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, Ed. Presses de France, 1980, p.92.
3Victor Popa, Drept public, Chişinău , 1998, p.146.
4Victor Popa, op.cit. p.143
5Politica, IV, 1,2.
6Benjamin Constant, op.cit.,p.16.
păstreze ... Parlamentul este adunarea deliberativă a unei singure naţiuni, având un
singur interes, ca un întreg ... "7.
Împotriva "parlamentarismului" au fost formulate fel şi fel de critici.
Exacerbarea dezbaterilor, confruntarea de idei, uneori imposibilitatea găsirii unor
soluţii, au fost invocate ca argumente de către adepţii regimurilor antiparlamentare de
toate nuanţele, care au teoretizat supremaţia executivului şi au redus până la anihilare
rolul factorului reprezentativ.
Revigorarea ideii democratice şi eşecul tuturor formelor de guvernare totalitară
au demonstrat însă, fără putinţă de tăgadă, forţa şi viabilitatea instituţiei
Parlamentului ca exponent al suveranităţii naţionale. A devenit general recunoscută
ideea că parlamentele nu reprezintă astăzi în lume numai cele mai largi forumuri
democratice naţionale de dezbatere, dar şi laboratoare eficiente de elaborare a
legilor, factori de răspundere ai vieţii publice, elemente de contrapondere faţă de
orice tentative de a diminua drepturile democratice şi valoarea instituţiilor statului
de drept.
2. Noţiuni generale privind suveranitatea naţionala.
Republica Moldova fiind un stat de drept, democratic, în care voinţa poporului
constituie baza puterii de stat oferă cetăţenilor săi, dreptul de aşi exprima direct
suveranitatea naţională, prin organele sale reprezentative. Potrivit titlului II din
Constituţie, cetăţenilor Republicii Moldova li se acordă numeroase drepturi
fundamentale, dintre ele un rol important le au drepturile electorale printre care se
înscrie dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales, reglementate prin art. 38 din Legea
fundamentală a statului. Menţionăm faptul că aceste drepturi sunt deosebite aşa cum
prin ele cetăţenilor li se oferă dreptul de a-şi decide soarta sa.
7Cf. Robert Andrews, The Concise Columbia Dictionary of Quotations, Columbia University Press, New York, ) 1989,
pag.l89.
Principiu de legitimitate a puterii politice în regimurile democratice,
suveranitateapoporului stipulează ca: suveranitatea, ca ―exercitare a voinței
generale‖8, singura voință capabila ―sa îndrume forțele statului potrivit scopului
instituirii ei, adică binelecomun‖9, este inalienabilă si indivizibilă; aceasta putere
suprema aparține poporului,care este ansamblul cetățenilor ce formează corpul politic
al unei naţiuni.
Suveranitatea poporului este, deci, voința generala a corpului politic, adică a
ansamblului cetățenilor unei nații. Observam ca suveranitatea poporului – principiu
de legitimitate a puterii politice –, este rezultatul libertarii-participative a fiecărui
cetățean, sau, cu alte cuvinte, rezultanta exercitării libertăţii “pozitive” de către
cetăţenii corpului politic, sinteza libertăţii politice a cetăţenilor.
"Atunci când, în mâinile aceleiaşi persoane sau în ale acelui corp de dregători
se află întrunite puterea legislativă şi puterea executivă, nu există libertate, deoarece
se poate naşte teama ca acelaşi monarh sau acelaşi Senat să întocmească legi tiranice,
pe care să le aplice în mod tiranic. Nu există, de asemenea, libertate dacă puterea
judecătorească nu este separată de puterea legislativă şi de cea executivă. Dacă ea ar
fi îmbinată cu puterea legislativă, puterea asupra vieţii şi libertăţii cetăţenilor ar fi
arbitrară, căci judecătorul ar fi şi legiuitor. Dacă ar fi îmbinată cu puterea executivă,
judecătorul ar putea avea forţa unui opresor. Totul ar fi pierdut dacă acelaşi om, sau
acelaşi corp de fruntaşi, fie al nobililor, fie al poporului, ar exercita aceste trei puteri:
pe cea de a face legi, pe cea de a aduce la îndeplinire hotărârile obşteşti şi pe cea de a
judeca infracţiunile sau litigiile dintre particulari"10
3. Regimul reprezentativ şi legătura lui cu suveranitatea naţională.
Cum am menţionat mai sus, voinţa poporului constituie baza puterii de stat, şi
această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu
8Jean-Jacques Rousseau, Contractul social, Editura Moldova, Iasi, 1996, p.84.
9Ibidem
10Ibidem, pag.195-196.
universal, egal, direct şi liber exprimat. Statul garantează exprimarea voinţei libere a
cetăţenilor prin apărarea principiilor democratice şi a normelor dreptului electoral.
Potrivit art.21 din Declaraţia Universală a Dreptului Omului11
‖
1.Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publiceale
ţării sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi.
2. Orice persoană are dreptul de acces egal la funcţiile publice din țară sa.
3. Voinţa poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voinţă
trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în modperiodic prin
sufragiu universal, egal şi exprimat prin vot secret sau urmîndo procedură echivalentă
care să asigure libertatea votului‖.
Numai prin alegeri poporul îşi alege deputaţii parlamentari, consilierii locali şi
primarii. Poporul selectează împuterniciţi, atît în organele reprezentative locale, cît şi
cele centrale, iar autorităţile care urmează să exercite suveranitatea în numele
poporului său, dreptul la administrarea autonomă a unor probleme de interes local
dobîndesc calitatea de a fi reprezentative şi publice12
.
Leon Duguit, menționează că problema alegerilor duce spre o altă, mai
generală, cea a ―instituirii agenţilor publici‖. Astfel, demonstrînd ca alegerile sînt o
formă de numire de către un grup, în timp ce numirea exprimă alegerea de către un
individ13
. Reieşind din cele expuse, alegerile reprezintă un act juridic prin al cărui
intermediu alegătorii investiţi cu dreptul de vot în baza unor reglementări normative,
selectează prin vot individual un candidat sau un grup de candidaţi în organul care îi
va reprezenta o anumită perioadă de timp. Corpul electoral constituie cele mai
importante instituţii ale democraţiei reprezentative14
.
Forţa sistemului parlamentar constă însă în principiul suveranităţii naţionale, în
ideea că parlamentul reprezintă însuşi poporul, iar parlamentarii sun delegaţii săi,
care nu pot delega, în nici un caz, prerogativele lor unor funcţionari ai statului.
11
Declaraţia Universală a Dreptului Omului 12
Victor Popa, Drept Public, Chişinău, 1998, p.156 13
Leon Duguit, Manuel de droit constitutionnel, Paris 1923, p. 428 14
Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Vol.2, ed. Chemarea, Iaşi 1993, p.130.
Cunoscutul principiu din dreptul roman "delegata potestas non delegatur" se opune
transmiterii oricăror prerogative parlamentare către alte instituţii alese sau numite.
Principiul "autonomiei parlamentului" garantează, forumului legislativ plenitudinea
de acţiune şi decizie în orice domeniu, Parlamentul fiind, totodată, în cele mai multe
state, singurul organism în măsură să tragă la răspundere pe membrii săi. Puterea
excepţională ce revine parlamentelor şi calitatea cu totul aparte a celor care le
alcătuiesc au determinat elaborarea unor statute, a unui regim propriu de imunităţi şi
inviolabilităţi, chemat tocmai să garanteze exercitarea mandatului parlamentar.
Acesta a devenit, cu timpul, tot mai mult, un mandat reprezentativ, parlamentul
constituind nu o "părticică" din suveranitatea naţiunii, ci însăşi această suveranitate,
de unde fundamentul drepturilor şi prerogativelor parlamentarilor, independenţa de
care ei se bucură pentru a-şi putea înfăptui mandatul în condiţii optime.
4. Poziţia Parlamentului în regimul reprezentativ al ţârii.
Principiul esenţial care guvernează într-un stat de drept întreaga organizare
politică, relaţiile dintre puterea publică şi cetăţeni, raporturile dintre diferitele puteri
ale statului, este principiul separaţiei puterilor. Acest principiu, enunţat pentru prima
dată de Aristotel în lucrarea sa "Politica", a fost dezvoltat mai târziu cu deosebire de
şcoala dreptului natural (Grotius, Wolff, Puffendort), iar mai târziu de John Locke,
găsindu-şi încununarea în opera lui Montesquieu15
.
Din punct de vedere juridic, principiul separaţiei puterilor a fost consacrat în
numeroase documente de drept constituţional. Astfel, el se regăseşte în cunoscuta
Declaraţie a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789, precum şi în documentele
revoluţiei americane. Unul dintre părinţii actualei Constituţii a Statelor Unite, James
Madison, arăta că "acumularea tuturor puterilor - legislativă, executivă şi
judecătorească - în aceleaşi mâini, indiferent dacă acestea aparţin unei singure
15
Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept, Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009, p. 59
persoane, unor puţini sau la mai mulţi, sau dacă aceasta (acumularea) este ereditară,
autonumită sau electivă, poate fi considerată în mod justificat ca fiind adevărata
definiţie a tiraniei"16
.
În multe constituţii moderne, principiul separaţiei puterilor este consacrat
expres, cum ar fi Constituţia SUA, Constituția Franței, Italiei și multe alte state.. De
asemenea, referiri la puterile statului se regăsesc în Constituţiile Germaniei, Spaniei,
Belgiei, Danemarcei, Greciei, Finlandei, Italiei, Portugaliei şi altor state, precum şi în
Constituţia S.U.A.
În România, după modificarea constituţională din anul 2003, textul art. l
alin.(4) a căpătat următorul cuprins: "Statul se organizează potrivit principiului
separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul
democraţiei constituţionale".
În Constituţia Republicii Moldova din 28 iulie 1994, care dispune în art.6 că
"puterile legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în
exercitarea prerogative lor ce le revin"
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Să definească dreptul parlamentar.
2. Să identifice regimul reprezentativ.
3. Să aprecieze principiile dreptului parlamentar.
4. Să aprecieze poziția Parlamentului.
În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.
Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul I.
1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,
Chișinău 2013, CEP USM
2. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009
3. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004, Editura
All Beck
4. Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane: Iași, 1993
5. Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, București 1998, Editura Actami
6. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura
C.H. Beck
7. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami
16
Respectfully Quoted. A Dictlonary of Quos, Library of Congress, Washington, 1989, pag.l53.
8. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București
2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck
9. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
10. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001
11. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a IV-a, revăzută și adăugată,
Editura Lumina Lex, București 2004
12. Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001
13. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010
14. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004
15. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999
II. Caracteristici ale dreptului parlamentar
1.Dreptul parlamentar în sistemul de drept al Republicii Moldova
Numeroşi autori de prestigiu acceptă astăzi existenţa în cadrul sistemului de
drept a unui număr mai mare sau mai mic de ramuri ale dreptului, stabilite în
funcţie de domeniile prioritare ale relaţiilor sociale pe care normele de drept sunt
chemate să le reglementeze. Aşa, de pildă, în afara marii diviziuni în dreptul
public şi dreptul privat - fundamentată încă de pe vremea romanilor de marele
jurisconsult Ulpian - se acceptă ca fiind incluse în dreptul public: dreptul
constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul
procesual penal şi dreptul internaţional public, în timp ce în categoria dreptului
privat ar intra dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul procesual
civil, dreptul muncii şi dreptul internaţional privat17
.
Instituţia Parlamentului însuşi, actele adoptate de acesta, normele şi
dispoziţiile sale de procedură au influenţat incontestabil întregul sistem de drept,
dar mai ales Dreptul constituţional, care defineşte raportul dintre diferitele puteri
sau elemente ale statului. Practicile parlamentare au adus o contribuţie benefică la
forjarea instituţiilor democraţiei, au contribuit la punerea în valoare a marilor idei şi
tradiţii ce caracterizează societatea modernă. În acelaşi timp, nu trebuie pierdut din
17
Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009., p.80
vedere nici faptul că instituţia Parlamentului însuşi, drepturile şi prerogativele sale,
poziţia sa în sistemul separaţiei puterilor, au fost activ influenţate de normele şi
principiile Dreptului constituţional.
În literatura română, o valoroasă lucrare ce are, neîndoielnic, un rol de
pionierat în această materie, elaborată de profesorii Ioan Muraru şi Mihai
Constantinescu, consideră - referindu-se la dreptul parlamentar - că deşi este
prematur să se susţină existenţa unei subramuri a dreptului constituţional în
momentul de faţă, au fost totuşi create premisele pentru dezvoltarea viitoare a unei
asemenea subramuri, care în substanţa sa implică o evoluţie semnificativă în
asigurarea supremaţiei Constituţiei. În opinia autorilor citaţi, în faza actuală
"Dreptul parlamentar face parte, însă, din dreptul constituţional instituţional. Este
consecinţa faptului că specificul dreptului parlamentar rezultă din viziunea
instituţională asupra Parlamentului, ca instituţie politică de bază a democraţiei
reprezentative, în care acesta este analizat atât sub aspectul organizării, inclusiv al
statutului membrilor ce îl compun, cât şi sub aspectul funcţionării sale, ceea ce
implică, deci, competenţa sa normativă şi modul de realizare a acestei competenţe"18
.
Profesorii Ion Guceac și Victor Popa19
, susținînd aceeași opinie concluzionează,
că dreptul parlamentar este o instituție juridică de drept constituțional care
reglementează modul de întrare în exercițiul mandatului parlamentar și expirarea
acestuia, conținutul și condițiile de exercitare propriu-zisă a mandatului parlamentar,
precum și activitățile parlamentare legate de îndeplinirea unor acțiuni ori adoptarea
unor acte20
.
18
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.35 19
Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999, p.44 20
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004, p.303
2. Originea dreptului parlamentar
Originea Dreptului parlamentar se consideră că este Manualul lui T. Jeferson,
elaborat de acesta ca preşedinte al Senatului SUA, în care a reunit practicile
consacrate în activitatea adunării. După unii autori (prof. I. Deleanu), originile
Dreptului parlamentar se regăsesc în regulile ce configurau activitatea diferitelor
adunări reprezentative, începând cu Senatul roman, continuând cu Parlamentul englez
medieval, cu Dieta poloneză, cu Parlamentul francez înainte de Revoluţia franceză
etc.
Pe continentul european dreptul parlamentar a pătruns în 1814 prin traducerea
manualului lui Th. Jefferson. În 1893 apare prima lucrare franceză numită "Tratatul de
drept politic, electoral şi parlamentar" publicată de către Eugen Pierre, fost Secretar
General al Camerei deputaţilor, preocupat de analiza practicii parlamentare şi
compilarea precedentelor din acest domeniu.
Odată apărut pe continentul european, dreptul parlamentar s-a răspândit şi în
alte state, ţinând cont de importanţa obiectului de reglementare, necesitatea stabilirii
unei ordini stricte în activitatea Parlamentului.
Trebuie să evidenţiem apariţia dreptului parlamentar odată cu apariţia
parlamentarismului ca un ansamblu de norme procedurale necesare organizării şi
funcţionării parlamentului.
Cu apariţia dreptului constituţional ca un drept care reglementează cele mai
importante relaţii sociale în societate, dreptul parlamentar a fost asimilat, deoarece
parlamentul a devenit oinstituţie politică a dreptului constituţional care cuprinde inclusiv şi
problemele organizării şi funcţionării acestuia.În Republica Moldova după adoptarea
Constituției și alegerea Parlamentului pe principii democratice, savanții
constituționaliști:Victor Popa21
, Ion Guceac22
, Alexandru Arseni23
, Teodor Cârnaț24
au
tratat în lucrările sale instituția dreptului parlamentar.
21
Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999 22
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
3. Definirea dreptului parlamentar
În cadrul evoluţiilor dreptului constituţional, conturate mai sus, se încadrează şi
dreptul parlamentar, prin relativa sa autonomizare ca subramură a dreptului
constituţional.
În concluzie ca rezultat al specializării sale dreptul parlamentareste format din trei
componente şi anume dreptul parlamentar instituţional care se referă la organele de
lucru ale Parlamentului (preşedinte, Biroul permanent, comisiile parlamentare şi altele),
la organizarea, funcţionarea, compoziţia lor politică şi la rolul pe care îl au în
funcţionarea Camerelor.
A doua componentă este dreptul parlamentar al procedurilor parlamentare care
cuprinde atât reguli de ordin constituţional, cât şi regulamentar sau, excepţional,
cutumiar pentru desfăşurarea dezbaterilor în Parlament.
A treia componentă este aceea a subiectului procedurii parlamentare, adică
deputaţi şi senatori al căror statut este dat de regimul mandatului reprezentativ. Este
specific dreptului faptul că orice procedură îşi are subiecţii săi specifici, precum
reclamant, pârât etc. în procedura civilă fiecare cu statutul lor juridic adică cu
ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce le revin.
4. Izvoarele dreptului parlamentar
Izvoarele de drept sunt formele de exprimare a normelor juridice25
. Sensul
juridic al conceptului de izvor de drepteste singurul care exprimă obligativitatea
normei ca urmare a instituirii sale printr-un act normativ. Pluralitatea şi ierarhia
acestor acte - Constituţia, legea, Regulamentele Camerelor Parlamentului, hotărârea
etc. - în cadrul unui sistem legislativ reflectă forţa juridică a normelor pe care le
cuprind, legitimitatea lor în funcţie de prevederile actului legislativ supraordonat.
Conceptul de izvor poate fi utilizat şi într-un înţeles nejuridic, pentru a desemna
23
Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM 24
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Chişinău: USM, 2010. 25
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2009: Ediția 13, Volumul II,
Editura C.H. Beck, p.28
reprezentările ce influenţează stabilirea şi aplicarea regulilor de drept, cum sunt
principiile morale, politice sau doctrina de specialitate26
. De altfel, în doctrina
juridică, atunci când se examinează în detaliu izvoarele dreptului, pe bună dreptate
se consideră că există nu numai izvoare formale (juridice) ci şi izvoare materiale,
izvoare politice, izvoare sociale. Dar aceste sensuri exprimă mai mult sursele
normelor juridice decât formele de exprimare. De asemenea, aşa cum explică
Nicolae Popa, teoria juridică clasică a izvoarelor dreptului deosebeşte izvoarele
scrise de izvoarele nescrise, izvoarele oficiale de izvoarele neoficiale, izvoarele
directe de izvoarele indirecte. Adică ce îşi găsesc temeiul în primele. în acest sens
Constituţia este izvorul direct prin excelenţă şi faţă de legile organice ordinare ca
şi regulamentele parlamentare.
Conform practicii existente, care nu este ireproşabilă, dar are meritul simplităţii,
vom grupa şi noi izvoarele dreptului parlamentar în două categorii: 1) surse scrise
(Constituţia, legile organice şi ordinare. Regulamentul Parlamentului) şi 2) surse
cutumiare27
.
Constituţiaeste izvorul principal al tuturor ramurilor de drept, ocupând poziţia
superioară în sistemul de drept al Republicii Moldova, care conţine şi norme privind
domeniul parlamentar.
Legile organice si ordinare. Această categorie de acte normative are un caracter
flexibil, pot fi mai multe sau mai puţine după număr. în dependenţă de necesitate pot fi
uşor modificate şi dacă este necesar şi abrogate.
Regulamentul Parlamentului, deşi fixează regulile de ordine interioară,
comportamentul individual sau colectiv al deputaţilor, după forţa juridică este identic.
Cât priveşte cutuma sau obiceiul ca izvor al dreptului parlamentar,mai multe
explicaţii se impun. Fiindcă dreptul parlamentar este, am spus-o deja, o ramură a
dreptului constituţional, lui îi sunt aplicabile regulile acestuia. în dreptul constituţional
26
H. Kelsen, op. cit, p. 414., citat de Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:,
Editura C.H. Beck 27
Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999, p.46
atunci când se discută cutuma ca izvor de drept se fac mai multe delimitări. Mai întâi se
constată că obiceiul (cutuma) este în mod obişnuit izvor de drept, dar nu întotdeauna şi
izvor de drept constituţional.
Ioan Muraru susține și alte explicaţii privind izvoarele dreptului parlamentar:
Practica parlamentară,determinantă, îndeosebi de ordin politic, pentru creare a
regulilor de drept parlamentar. Ea cuprinde reguli de politeţe ce definesc, în ansamblul
lor, curtoazia parlamentară, sancţionată câteodată prin măsurile de disciplină prevăzute
în regulamentele Camerelor.
Un exemplu din prima categorie îl reprezintă aşa-numitul boicot
parlamentar,constând din refuzul unui grup de a participa la dezbaterea sau votarea
unei măsuri. Sunt modalităţi, ca şi greva parlamentară,constând în părăsirea lucrărilor
adunării, evident contrare spiritului şi literei regulamentelor, de presiune şi represalii ale
unui grup asupra Camerei, care, dacă s-ar generaliza, ar vicia profund viaţa
parlamentară, fiind expresia brutală a unui comportament nedemocratic, de dictat al
minorităţii asupra majorităţii.
Doctrina poate fi un alt izvor, întrucât, creând imagini teoretice sau oferind soluţii
de interpretare, implicit influenţează aplicarea şi crearea normelor de drept. Este o
problemă de timp, după cum tot o problemă de timp este şi influenţa jurisdicţiei
constituţionale.
„Nu există ţară în care legea să poată prevedea totul şi în care instituţiile să
poată înlocui raţiunea şi moravurile"28
. Această caracterizare a lui Alexis de Tocqueville
priveşte şi dreptul parlamentar.
Activitatea parlamentară fiind, îndeosebi, politică, o influenţă hotărâtoare asupra
parlamentarismului şi, deci, şi asupra dreptului parlamentar o are evoluţia pluralismului
politic. Este o influenţă, în înţeles de izvor în sens material, care priveşte nu atât
concepţiile politice ale diferitelor partide, cât cristalizarea fenomenului politic29
.
28
A. de Tocqueville, Despre democraţie în America, voi. I, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 179. 29
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.49
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Să identifice apariția instituției dreptului parlamentar
2. Să analize diferite modele ale puterii legislative
3. Să aprecieze modelul Parlamentului RM
4. Să identifice izvoarele dreptului parlamentar
În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.
Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul II.
1. Alexandru Arseni, Drept constuţional şi instituţii politice, Chișinău 2005
2. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,
Chișinău 2013, CEP USM
3. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009.
511p.
4. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004, Editura
All Beck
5. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura
C.H. Beck
6. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami
7. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București
2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck
8. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
9. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001
10. Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001
11. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010
12. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004
13. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999
14. МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник. М.:
ИНИОН РАН, 1994.
III. Principiile dreptului parlamentar
Principiile reprezintă spiritul reglementării, în sensul juridic al termenului.
Ele rezultă din generalizarea normelor specifice unui domeniu juridic - ramură,
subramură sau instituţie juridică. Faţă de principii, normele concrete apar ca fiind
aplicaţii, mai mult sau mai puţin generale, în plus, principiile sunt aplicabile şi
unor situaţii care, prin natura lor, se includ în domeniul de reglementare respectiv,
dar pentru care nu există o normă specifică, direct aplicabilă. Deci în zona în
care nici măcar analogia nu poate oferi o soluţie aplicabilă, principiile asigură
unitatea juridică a ramurei, subramurei sau instituţiei juridice la care se referă,
cuprinzând soluţii juridice cu o „mare generalitate de aplicabilitate în pofida
diversităţii cazurilor concrete"30
.
Dreptului parlamentar, ca subramură a dreptului constituţional, în mod
necesar îi sunt aplicabile nu numai normele constitutive ale acestuia, dar şi
principiile ce îl guvernează. Este o consecinţă inevitabilă a locului dreptului
parlamentar în sistemul juridic naţional.
În școala de drept românesc31
, se consideră că principiile dreptului parlamentar
sunt următoarele:
- principiul specializării dreptului parlamentar la domeniul relaţiilor
sociale ce rezultă din aplicarea normelor constituţionale referitoare la
organizarea şi funcţionarea internă a Parlamentului;
- principiul potrivit căruia majoritatea decide şi opoziţia se exprimă,
ce guvernează atât procedura, cât şi compunerea organelor de lucru ale
Camerelor Parlamentului, fiind de esenţa caracterului pluralist al
Parlamentului;
- principiul transparenţei ce caracterizează procedura parlamentară şi
regulile ce configurează statutul parlamentarului;
- principiul autonomiei parlamentare, cu cele trei componente clasice:
autonomia regulamentară, autonomia instituţională şi autonomia financiară.
Dreptul parlamentar este o instituție de drept constituțional , deoarece
cuprinde norme juridice care reglementează o categorie distincta de relații sociale ce
vizează organizarea, funcționarea șicompetență parlamentului. Parlamentul RM se
bazează pe următoarele acte fundamentale. Constituția RM (Titlul 3, capitolul 4),
regulamentul parlamentului și legea cu privire la statutul deputatului.
30
J. Dabin, op. cit., p. 105., citat de Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:,
Editura C.H. Beck, p. 51 31
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.52,
Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009, p.105
În lucrarea sa, autorul Vuctor Popa, ‖Dreptul parlamentar32
‖destinge
următoarele principii:
Principiul autonomiei – acest principiu își are originea sa în art. 6 al
constituției, unde prevede căîn RM puterea legislativă, executivășijudecătorească sunt
separate și colaboreazăîn exercitarea prerogativelor ce le revin potrivit constituției.
Art. 60 prevede: parlamentul este compus din 101 deputați, fiind unica autoritate
legislativă.
Principiul legalității – presupune că toate subiectele raporturilor juridice
respectăîn activitatea sa constituțiași legea.
Principiul pluralismului de opinie – e consfințit în art. 5 dinconstituție, unde
democrațiaîn RM se exercităîn condiția pluralismului politic care este incompatibilă
cu dictatura sau totalitarismul. Art. 71 dinconstituție prevede ca deputații nu pot fi
trași la răspundere sau persecutați pentru voturile sau opiniile exprimate.
Principiul colegialității – presupune că orice act în parlament, decizie sau
hotărîre se adoptă colegial: (2/3 din voturi) pentru modificarea constituției, destituirea
dinfuncție a Șefului statului sau a președintelui parlamentului; (3/5 – alegerea Șefului
statului, majoritatea absoluta – 50% + 1 – adoptarea legilor organice și numirea unor
demnitari, majoritatea simpla a deputaților prezenți în sală – se adopta legile
ordinare).
Principiul transparenței presupune că toate ședințele ale parlamentului sunt
publice, pot fi transmise în direct la televiziune sau mass-media, actele adoptate de
parlament, după promulgare de către șeful statului sunt publicate în Monitorul
Oficial. Este plasat pe WWW al Parlementului activitatea legislativă.
Am mai putea adăuga și un alt princiu, Principiul compromisuluicare
presupune căinteresul național este mai presus decîtinteresul unor partide politice sau
personale ale deputațilorși minoritatea se supune majorității.
32
Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999, p. 50
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Sa definească principiile dreptului parlamentar.
2. Sa analizeze pe plan comparativ principiile dreptului parlamentar.
3. Sa aprecieze fiecare principiu în parte.
4. Sa apreciezeprincipiile dreptului parlamentar de diferiți savanți. În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.
Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul 3.
1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,
Chișinău 2013, CEP USM
2. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009.
3. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura
C.H. Beck
4. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
5. Ion Guceac, Drept electoral Chişinău, 2005
6. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010
7. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999
8. МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник. М.:
ИНИОН РАН, 1994.
IV. Mandatul parlamentar
1. Noţiuni generale privind alegerile parlamentare
Republica Moldova fiind un stat de drept, democratic, în care voinţa poporului
constituie baza puterii de stat oferă cetăţenilor săi, dreptul de aşi exprima direct
suveranitatea naţională, prin organele sale reprezentative. Potrivit titlului II din
Constituţie, cetăţenilor Republicii Moldova li se acordă numeroase drepturi
fundamentale, dintre ele un rol important le au drepturile electorale printre care se
înscrie dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales, reglementate prin art. 38 din Legea
fundamentală a statului. Menţionăm faptul că aceste drepturi sunt deosebite aşa cum
prin ele cetăţenilor li se oferă dreptul de a-şi decide soarta sa.
În conformitate cu Legea Supremă a Republicii Moldova, baza puterii de stat o
constituie voinţa poporului exprimată ―prin alegeri libere, care au loc în mod
periodic, prin sufragiu universal, legal, direc, secret şi liber exprimat‖.
Potrivit art.73 Cod Electoral33
, Parlamentul Republicii Moldova se alege prin
vot universal, egal , direct, secret şi liber exprimat pentru un mandat de 4 ani.
Alegerile Parlamentare se efectuează într-o singură circumscripţie electorală,
naţională în care se aleg 101 deputaţi. Cifra de 101 deputaţi, în opinia noastră, nu este
argumentată nici din punct de vedere practic, nici din punct de vedere ştiinţific.
Considerăm că 101 deputaţi pentru Republica Moldova sunt prea mulţi. Mai raţional
ar fi dacă numărul de deputaţi ar reieși din numărul unităţilor administrativ -
teritoriale de nivelul întîi şi de nivelul al doilea și numărul cetățenilor cu drept de vot,
care ar putea fi reglementat de Codul Electoral și Legea despre statutul deputatului în
Parlament.
Conform art.75 Cod Electoral pot fi aleşi deputaţi în Parlament cetăţeni ai
Republicii Moldova cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani, au domiciliul în
ţară şi întrunesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare34
.
CetăţeniiRepublicii Moldova merg la alegeri cu o oarecare speranţă în viitor, că
se vor produce careva schimbări, care vor aduce stabilitate şi ordine în societate.
Statul, însă, este obligat să asigure acele condiţii care vor permite realizarea acestor
speranţe.În final menţionăm că alegerile parlamentare constituie un instrument
juridic, graţie cărui, poporul îşi exercită suveranitate. Numai prin alegeri poporul
selectează deputaţii în Parlament.
Alegerile parlamentare sunt reglementate de către Titlul III art. 72-94 Cod
Electoral.Alegerile parlamentare se efectuează într-o singură circumscripţie electorală
naţională, în care se aleg 101 deputaţi.Candidaţii la funcţia de deputat în Parlament
pot fi cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care au împlinit inclusiv în ziua
alegerilor vîrsta de 18 ani, au domiciliul în ţară şi întrunesc condiţiile prevăzute de
legislaţia în vigoare.
33
Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.97 //Monitorul Oficial 81/667, 08.12.1997 34
Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.97 //Monitorul Oficial 81/667, 08.12.1997
Alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel puţin trei luni de la
expirarea mandatului Parlamentului. Data alegerilor Parlamentului se stabileşte prin
hotărîre a Parlamentului cu cel puţin 60 zile înainte de ziua alegerilor.
În cazul dizolvării Parlamentului, prin același decret al Preşedintelui Republicii
Moldova, se stabileşte data alegerilor noului Parlament. Alegerile anticipate vor avea
loc în termen de cel puţin 45 zile de la data intrării în vigoare a decretului.
Conform legislaţiei în vigoare concurenţii la funcţia de deputat în Parlament
sunt înregistraţi de către Comisia Electorală Centrală.
Pentru înregistrarea candidaţilor Comisiei Electorale Centrale i se prezintă cel
mai tîrziu cu 30 zile înainte de ziua alegerilor următoarele documente:
- procesul-verbal al şedinţei organului central sau teritorial al partidului;
- datele biografice ale candidatului;
- declaraţia candidatului privind consimţămîntul de a candida;
- declaraţia candidatului privind averea imobiliară, depunerile bancare,
hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii doi ani
precedenţi anului în care se efectuează alegerile parlamentare, precum şi sursele
acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii sub formă de dobîndă,
din darea în arendă a acestora;
- listele de subscripţie cu numărul suficient de semnături ale susţinătorilor
candidatului independent (a cel puțin 2000 si cel mult 2500 de susținători cu drept de
vot ).
Procedura de alegere a Parlamentului este o procedură complexă pe o perioada
de timp cu implicarea subiecților de drept electoral35
pînă la validarea alegerilor de
către Curtea Constituțională. Această problemă a fost tratată mai minuțios de
profesorul Ion Guceac, care dezvăluie etapele procesului electoral.
35
In literatura de specialitate statutul de subiect al dreptului electoral este conferit: cetăţenilor; organelor de stat
şi de administraţie publică locală; organelor electorale; asociaţiilor obşteşti (partidelor şi organizaţiilor social-
politice); mijloacelor de informare în masă. Ion Guceac, Drept electoral Chişinău, 2005, p. 85
Importanţa funcţională a etapelor procesului electoral ţine de asigurarea
dinamismului acţiunilor electorale în absenţa căruia atingerea rezultatelor alegerilor şi,
respectiv, formarea Parlamentului şi a autorităţilor administraţiei publice locale sunt
irealizabile.
Procesul electoral este constituit dintr-o serie de etape consecutive şi
interdependente, fiecare dintre care are o destinaţie strict determinată în regimul
procesual al raporturilor electorale.
În urma analizei legislaţiei electorale, inclusiv a practicii de aplicare a ei în
Republica Moldova, profesorul Ion Guceac36
propune următoarele etape principale
ale procesului electoral:
- fixarea alegerilor;
- formarea bazelor organizaţional-tehnologice ale alegerilor;
- desemnarea şi înregistrarea candidaţilor (listelor de candidaţi);
- agitaţia electorală;
- votarea;
- calcularea voturilor, stabilirea rezultatelor alegerilor şi validarea lor.
Toate aceste etape sunt elemente obligatorii ale procesului electoral şi absenţa cel
puţin a uneia dintre ele poate paraliza mersul întregii campanii electorale.
În Republica Moldova, pentru distribuirea mandatelor se aplică sistemul
reprezentării proporţionale votat de pe listele de partid.
2. Atribuirea mandatelor parlamentare
În Republica Moldova, pentru distribuirea mandatelor se aplică sistemul
reprezentării proporţionale votat de pe listele de partid.
Sistemul electoral al reprezentării proporţionale este considerat echitabil,
deoarece permite partidelor să obţină un număr de mandate proporţional forţei sale
numerice sau numărului de voturi obţinute.
36
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004. 496 p., p.258
Joseph Barthelemy lămurea alegoric în ce constă diferenţa dintre sistemul
majoritar şi cel al reprezentării proporţionale: «Cazul în care cinci copii primesc o
prăjitură şi trei din ei pretind să o mănânce în întregime este un sistem majoritar:
cazul în care fiecare din cei cinci copii iau câte o bucată din prăjitură este un sistem
proporţional»37
.
Prin sistemul reprezentării proporţionale se creează situaţia în care majoritatea
aleşilor în organul reprezentativ reprezintă fidel voinţa majorităţii alegătorilor.
În Europa, doar Marea Britanie şi Franţa întrebuinţează exclusiv sistemul de
vot uninominal pentru alegerea parlamentului. În Marea Britanie, în alegerile pentru
Camera Comunelor, el este organizat într-un singur tur de scrutin (sistemul
uninominal majoritar relativ), iar în Franţa în două tururi (sistem uninominal
majoritar absolut)38
.
Modurile de scrutin mixt combina, în forme diferite, scrutinul uninominal si pe
cel de lista. Ele au apărut în urma celui de al doilea război mondial în încercarea de a
maximiza avantajele celor doua sisteme clasice, minimizînd dezavantajele. În general
aceste sisteme rămîn proporționale în ceea ce privește distribuirea mandatelor, motiv
pentru care unii autori le încadrează în rîndul sistemelor proporționale.
Cel mai cunoscut caz de sistem care îmbina cele doua tipuri de scrutin și care,
pentru a rămîne proporțional sub aspectul relației dintre numărul de mandate si
suportul electoral, presupune si compensarea, este cel german. Sistemul votului dublu
german, utilizat in Germania din 1946 pentru desemnarea membrilor Bundestagului,
presupune un scrutin în care alegatorul are doua voturi: primul servește la
desemnarea unei jumătăți din cei 656 de deputați, aleși prin scrutin uninominal cu un
tur în cadrul a 328 de circumscripții uninominale, iar cu cel de-al doilea, pentru cea
de-a doua jumătate din mandate, alegatorul alegînd o listă de partid. Daca un partid
obține, în circumscripțiile uninominale, mai puține mandate decît ar presupune
respectarea principiului proporționalității (luîndu-se in calcul exclusiv rezultatele
37
Citat de Victor Popa în, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999. 232p., p.80 38
Правовые системы мира, Издательство Норма, Москва 2001, c.105, c. 711,
scrutinului proporțional), i se acordă o compensare pîna la atingerea proporției
rezultate din alegeri. Aceste locuri sunt atribuite candidaților de pe lista folosită
pentru al doilea vot, după ordinea din lista. Dar daca un partid obține mai multe
mandate în circumscripțiile uninominale decît proporția la care are dreptul, locurile
suplimentare se adăuga la celelalte. Așa s-a întîmplat în 1990 cînd creștin -
democrații au obținut 6 locuri suplimentare39
.
Chiar dacă votează tot liste de partid, austriecii, olandezii, suedezii, cehii,
danezii, slovacii, letonii şi slovacii îşi bifează candidatul preferat ca, de altfel, şi
irlandezii, polonezii şi grecii care scriu pe buletinul de vot numele candidatului
pentru care optează. Germanii şi ungurii folosesc sistemul mixt, o parte dintre
candidaţi fiind aleşi în circumscripţii uninominale şi o altă parte pe liste de partid40
.
În România la fel, în urma reformei electorale și constituționale din 2003, se
utilizează sistemul uninominal.41
Pe 24.02.2014 în urma reformei electorale în Duma
de Stat a Federației Ruse a fost adoptată Legea Federală42
care reglementează
sistemul mixt de alegeri
3. Durata mandatului în timp
Ion Muraru în lucrarea sa, menționează că durata mandatului diferă de la stat la
stat, în dependență de sistemele constituţionale, cele două Camere ale Parlamentului nu
sunt alese pe durate de timp egale. Astfel: în S.U.A., Camera Reprezentanţilor este
aleasă pe o durată de 2 ani, în timp ce Senatul este ales pentru o durată de 6 ani (reînnoit
la fiecare 2 ani); în Franţa, Adunarea Naţională este aleasă pentru o durată de 5 ani, în
timp ce Senatul este ales pe o durată de 9 ani (reînnoit la fiecare 3 ani)43
.
Reieșind din tabloul comparativ de mai sus, arătam că durata de 4 ani a
mandatului parlamentar la noi în țară este durata normală, deoarece există şi două
39
Stefan Marschal, Das politische System Deutschlands,UVK Konstanz 2007, s. 83 40
http://www.uab.ro/reviste_recunoscute/reviste_drept/annales_10_2007/macavei_ro.pdf, la 28.02.2014 41
http://www.dreptonline.ro/legislatie/constitutia_romaniei.php 28.02.2014 42
http://www.rg.ru/2014/02/26/gosduma-dok.html rosisscaia gazeta(1.03.2014) 43
Ibidem p.304
excepţii în cazul prelungirii mandatului sau al dizolvării Parlamentului conform
Constituției art.63 1)44
.
Conform‖Art.68 (1) În exercitarea mandatului, deputaţii sînt în serviciul
poporului; (2) Orice mandat imperativ este nul.
Art. 69 (1) Deputaţii intră în exerciţiul mandatului sub condiţia validării.
4. Încetarea mandatului
(2) Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou
ales, în caz de demisie, de ridicare a mandatului, de incompatibilitate sau de deces45
‖.
Mandatul de deputat este incompatibil cu:
a) funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova;
b) funcţia de membru al Guvernului;
c) funcţia de avocat parlamentar;
c1) funcţia de ales local;
d) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un
stat străin sau organizaţie internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice
desfăşurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului. Deputatul
care se află în unul din cazurile de incompatibilitate va demisiona, în termen de 30 de
zile de la data validării mandatului, din funcţia incompatibilă cu mandatul de deputat.
5. Validareasupleanţilor
Conform art.2 alin 10), mandatul vacant va fi atribuit supleantului imediat
următor de pe lista partidului, organizaţiei social-politice sau a blocului electoral
pentru care a candidat deputatul al cărui mandat a fost declarat vacant. În cazul în
care devine vacant mandatul de deputat obţinut de un candidat independent,
completarea vacanţei în cauză se efectuează prin restabilirea şirului descrescător,
excluzîndu-se numărul ce corespunde candidatului respectiv şi incluzîndu-se
următorul număr din şir. După declararea de către Parlament a vacanţei mandatului
44
Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994 45
Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
de deputat, Comisia Electorală Centrală, în termen de 10 zile, va examina candidatura
candidatului supleant imediat următor de pe lista concurentului electoral al cărui
mandat a devenit vacant şi o va înainta Curţii Constituţionale pentru validarea
mandatului.Curtea Constituţională, în termen de 30 de zile de la declararea vacanţei
mandatului de deputat, va valida următorul mandat46
.
6. Drepturile parlamentarului
Conform Art.17. din Legea despre statutul deputatului în Parlament47
deputatul
beneficiază de dreptul de vot deliberativ asupra tuturor problemelor examinate de
Parlament.
(2) Deputatul este în drept:
a) să aleagă şi să fie ales în organele Parlamentului;
b) să-şi exprime părerea asupra componenţei nominale a organelor formate de
Parlament şi asupra candidaturilor persoanelor oficiale în cadrul dezbaterilor pentru
alegerea, numirea sau confirmarea lor de către Parlament;
c) să facă propuneri legislative în scris spre a fi examinate de Parlament;
d) să facă propuneri şi observaţii asupra ordinii de zi a şedinţei, asupra esenţei
problemelor puse în discuţie şi modului lor de examinare;
e) să dea dovadă de iniţiativă şi să facă propuneri vizînd examinarea la
şedinţele Parlamentului a dărilor de seamă sau a informaţiilor prezentate de orice
organ sau persoană oficială, aflată în subordinea sau sub controlul Parlamentului;
f) să pună problema votului de încredere în Guvern, în persoanele oficiale
alese, numite sau confirmate de Parlament, dacă propunerea este susţinută de cel
puţin o pătrime din deputaţii aleşi;
46
Lege despre statutul deputatului în Parlament nr. 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994 47
Lege despre statutul deputatului în Parlament nr. 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994
g) să propună spre examinare Parlamentului probleme ce ţin de controlul
asupra modului în care organele de stat şi cele obşteşti, întreprinderile, instituţiile şi
organizaţiile (mai departe unităţi) execută legile şi hotărîrile Parlamentului;
h) să participe la dezbateri, să facă interpelări, să adreseze întrebări reporterilor
şi preşedintelui şedinţei, să ceară răspunsuri;
i) să-şi argumenteze propunerile, să se pronunţe în chestiuni de procedură, să
prezinte note informative;
j) să facă amendamente la proiectele de legi, de hotărîri şi de alte acte
normative.
(3) Deputatul care nu a luat cuvîntul în dezbateri este in drept să transmită
preşedintelui şedinţei textul cuvîntării, propunerile şi observaţiile sale asupra
problemei examinate la şedinţa Parlamentului. Textul cuvîntării deputatului se
anexează la stenograma şedinţei şi, la solicitarea lui, se publică în organul de presă al
Parlamentului.
(4) Deputatul este în drept să ia cunoştinţă de textele stenogramelor şedinţelor
Parlamentului înainte de a fi publicate, să primească textele cuvîntărilor sale care nu
urmează a fi publicate.
(5) Propunerile şi observaţiile făcute de deputat la şedinţele Parlamentului sînt
examinate, ţinîndu-se cont de ele, în procesul de definitivare şi adoptare a proiectelor
de legi şi hotărîri.
(6) În exercitarea mandatului deputatul poate adresa întrebări, interpelări şi
petiţii Preşedintelui Republicii Moldova, membrilor Guvernului sau altor
reprezentanţi ai organelor centrale ale administraţiei de stat.
7. Interdicții și sancțiuni
Conform Regulamentului Parlamentului Nr.797 din 02.04.9648
, deputații au
anumite interdicții și sancțiuni în dependență de cauză:
Se interzic:
a) proferarea de insulte, amenințări sau calomnii atît de la tribuna
Parlamentului, cit si din sala de ședințe;
b) dialogul intre vorbitorul aflat la tribuna si persoanele aflate in sala;
c) convorbiri la telefoane mobile în sala de ședințe a Parlamentului in timpul
ședințelor in plen;
d) tulburarea dezbaterilor sau crearea agitației in sala de ședințe;
e) orice acțiuni ce pot împiedica desfășurarea normala a lucrărilor
Parlamentului.
Sancțiuni pentru încălcarea de către deputați a prevederilor Regulamentului
(1) Încălcarea de către deputați a prevederilor Regulamentului în cadrul
ședințelor Parlamentului atrage următoarele sancțiuni:
a) avertismentul;
b) chemarea la ordine;
c) retragerea cuvîntului;
d) lipsirea de cuvînt pe o durata de pîna la 5 ședințe;
e) eliminarea din sala de ședințe;
f) interzicerea participării la ședințele plenare pe o durata de pîna la 10 ședințe.
(2) Sancțiunileprevăzute la alin.(1) lit.a) - c) se aplica de
cătrepreședinteleședinței, iar sancțiunile de la alin.(1) lit.d) - f) se aplică de
Parlament, cu votul majoritățiideputațilorprezenți, la propunerea președinteluiședinței
sau a unei fracțiuni parlamentare.
48Regulamentului Parlamentului Nr.797 din 02.04.96, Monitorul Oficial al Republici Moldova Nr.050 din 07.04.2007
(3) Sancțiunile aplicate deputațilorîn cadrul ședințelor Parlamentului se
înscriuîn stenograma ședinței.
(4) Deputațiiîn privințacărora se propune aplicarea sancțiunilorprevăzute la
alin. (1) lit.d)-f) au dreptul sa prezinte explicații Parlamentului in decurs de 3 minute.
(5) Executarea sancțiunilorprevăzute la alin.(1) lit.e) si f) se asigura de
colaboratorii serviciului special al Parlamentului in baza unui regulament aprobat
prin lege.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Sa definească statutul deputatului
2. Sa analizeze organizarea alegerilor parlamentare
3. Sa aprecieze pe plan comparativ componența și şi modul de formare a
Parlamentului RM
4. Sa aprecieze pe plan comparativ durata și încetarea mandatului
5. Să analizeze obligațiile deputatului
6. Să analizeze drepturile și interdicțiile deputaților. În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.
Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul 4.
1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,
Chișinău 2013, CEP USM
2. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004, Editura
All Beck
3. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Vol. I, București 2001:, Editura
Lumina Lex , Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane: Iași,
1993
4. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami
5. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București
2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck
6. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
7. Ion Guceac, Drept electoral Chişinău, 2005
8. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a IV-a, revăzută și adăugată,
Editura Lumina Lex, București 2004
9. Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001
10. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010
V. Formele de protecţie a mandatului parlamentar
1. Necesitatea protecţiei mandatului
Protecția mandatului parlamentar este o necesitate de asigurare a activității
parlamentare bazate pe cele trăsături menționate mai sus, care includ mai multe
măsuri de protecție și asigurare.
Alexandru Arseni precizează în monografia sa, că pornind de la aceste
precizări, considerăm că măsurile de protecţie a mandatului parlamentar sunt: a)
incompatibilităţile şi b) imunităţile: iresponsabilitatea juridică şi inviolabilitatea. Ceea
ce ţine de indemnizaţia protecţia socială, dreptul la spaţiu locativ sunt garanţii de
asigurare a drepturilor şi obligaţiunilor deputatului, adică se încadrează în statutul
juridic al deputatului.
Doctrina juridică română tratează subiectul în sens restrictiv în sistemul de
protecţie a mandatului parlamentar: „incompatibilităţile şi imunităţile‖, iar în sens larg
„mai pot fi integrate‖ indemnizaţiile şi regimul disciplinar. La rândul său, V. Popa în
cadrul protecţiei mandatului parlamentar include: „incompatibilităţile; imunitatea;
indemnizaţiile: a) plăţi fixe; b) plăţi variabile, legate de participarea la şedinţe şi
transparenţa financiară‖, iar I. Guceac: „indemnizaţiile; asigurarea cu spaţiu locativ;
protecţia socială; incompatibilităţi; imunităţi – iresponsabilitatea; inviolabilitatea‖49
.
2. Incompatibilităţi
Conform art.70 din Constituţie: „(1) Calitatea de deputat este incompatibilă cu
excitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.(2)
Alte incompatibilităţi se stabilesc prin legea organică50
‖.
Conform Legii despre statutul deputatului în Parlament51
,
Art.3. – Mandatul de deputat este incompatibil cu:
49
Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM,
188 p., p.40 50
Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994[Art.70
completatprinLegea nr.1470-XV din 21.11.02, învigoare 12.12.02] 51
Lege despre statutul deputatului în Parlament 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994
a) funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova;
b) funcţia de membru al Guvernului;
c) funcţia de avocat parlamentar;
d) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un
stat străin sau organizaţie internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice
desfăşurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului.
3. Imunităţi
Cu trecerea timpului, imunitatea parlamentară s-a impus ca un element
constitutiv al statutului parlamentarilor, fiind recunoscută astăzi în numeroase ţări, mai
ales europene, asupra cărora modelul francez care reglementează distinct lipsa
răspunderii juridice şi inviolabilitatea a avut o influenţă predominantă, aşa cum se
recunoaşte într-un studiu elaborat de Parlamentul european52
.
În ceea ce priveşte conţinutul său, potrivit punctului de vedere exprimat de
specialiştii români care au studiat această instituţie, „Imunitatea parlamentară este
acea trăsătură a mandatului parlamentar în temeiul căreia parlamentarul este protejat
faţă de eventualele presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei sale şi care
îi asigură acestuia independenţa, libertatea şi siguranţa în exercitarea drepturilor şi
obligaţiilor care-i revin potrivit Constituţiei şi legilor53
.
În literatura română de specialitate a fost subliniat faptul că protecţia
mandatului parlamentar rezultă din însuşi rolul constituţional al Parlamentului, care
exercită puterea suverană a poporului. O asemenea protecţie este, prin urmare,
imperios necesară pentru a asigura independenţa parlamentarului contra oricăror
presiuni, indiferent de ce natură ar fi acestea, şi de a-i permite să-şi exercite
nestingherit atribuţiile. Constituţia României precizează, de altfel, în art.69, că: „în
exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului‖ (alin. 1),
specificând totodată că „orice mandat imperativ este nul‖ (alin.2).Imunitatea
52
Rules on Parliamentary Immunity in the European Parliament and the Member States of the European Union, Dick
Toornstra ECPRD c/o European Parliament B – 1047 Brussels, Belgium 2001, p.9 53
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck 440 p, p.329
parlamentară protejează, prin urmare, mandatul parlamentar în sine, motiv pentru care
ea este considerată a avea un caracter obiectiv. În practică, imunitatea parlamentară
este cunoscută sub două forme:
a) lipsa răspunderii juridicepentru opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului, iresponsabilitatea fiind considerată, în asemenea situaţii, o
imunitate de fond.
b) inviolabilităţile – situaţii în care imunitatea este de fapt o imunitate de
procedură, care se referă exclusiv la răspunderea penală şi contravenţională,
protejând persoana parlamentarului împotriva unor urmăriri pentru acţiuni care ar fi
străine mandatului, abuzive sau vexatorii54
.
Profesorul Ioan Muraru în una din lucrările sale, menționa că deţinătorul
suveranităţii naţionale, poporul, o exercită prin reprezentare, iar că parlamentarii sunt
împuterniciţii acestuia, fundamentează temeinic ideea că ei trebuie să se bucure de o
protecţie juridică aparte. Ca atare, protecţia mandatului parlamentar rezultă din însuşi
rolul Parlamentului în exerciţiul puterii suverane.
Realizarea eficientă a mandatului implică independenţa parlamentarului contra
oricăror presiuni exterioare, de orice natură ar fi ele şi de oriunde ar veni, o anumită
libertate de comportament. Parlamentarul trebuie protejat îndeosebi contra: presiunii
alegătorilor, presiunilor propriului partid care 1-a propulsat, presiunilor Guvernului şi a
diferitelor interese private55
.
Practic în toate statele instituțiile reprezentative din lume prin Constituții și
alte legi reglementează forme de protecție a mandatului parlamentar. Tot odată în
sursele doctrinare ale savanților : Victor Popa, Ion Guceac, Alexandru Arseni,
Teodor Cârnaț, Ioan Muraru, Victor Duculescu la fel sunt tratate necesitatea
protecție a mandatului parlamentar. Tradiţional, sunt folosite trei categorii de
protecţii ale mandatului deputaţilor: incompatibilităţile, imunităţile
parlamentare şi indemnizaţia.
54
Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009. 511p., p.152 55
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.319
În actualul sistem parlamentar, protecţia specială a deputaţilor se realizează
prin: regimul de incompatibilitate; imunitatea parlamentară; indemnizaţii56
(la care pot fi
adăugate, prin regulament sau lege specială, şi alte drepturi în vederea facilitării
exercitării mandatului); transparenţa financiară57
.
Prin incompatibilităţi trebuie să înţelegem situaţia prin care deputatului i se
interzice de a ocupa şi alte funcţii care nu sunt compatibile cu funcţia de deputat. Altfel-
spus, este interzis cumulul de funcţii. Art. 70 din Constituţie stabileşte această
restricţie prevăzând calitatea de deputat incompatibilă cu exercitarea oricărei alte
funcţii retribuite. Se justifică reglementarea nominalizată prin faptul stabilirii unei
protecţii şi independenţe a reprezentantului poporului faţă de orice influenţe de orice
provenienţă.
Victor Popa menționează, că dacă am admite că deputatul ar ocupa concomitent
şi unele funcţii în domeniul public sau privat, ar interveni unele consecinţe negative cum
ar fi:
- lipsa de la unele şedinţe ale Parlamentului;
- timp insuficient pentru examinarea profundă a proiectelor
de legi;
- activitate insuficientă în comisiile parlamentare;
- dependenţă materială de funcţia cumulată;
- posibile tentative ale patronului sau altor persoane de ai stabili
comportamentul în anumite cazuri;
- posibile sarcini de a soluţiona prin excepţie sau prin influenţa mandatului unele
probleme de interes particular sau corporativ.
Incompatibilitatea cu funcţia de parlamentar este stabilită şi în virtutea teoriei
separaţiei puterilor în stat. Cei care ocupă funcţii în puterea legislativă nu pot ocupa funcţii
56
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004, p.312 57
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.336.
în alte ramuri ale puterii de stat (executivă şi jurisdicţională), altfel ar avea loc o
diminuare a marelui principiu scopul căruia este stabilirea unui echilibra între puteri58
.
Ion Guceac prin instituirea incompatibilităţilor explică prin:
- imposibilitatea exercitării concomitente a mai multor funcţii;
- crearea condiţiilor pentru ca parlamentarul să se poată concentra
doar asupra activităţii parlamentare;
- evitarea cazurilor de corupţie prin oferirea unor posturi avantajoase de către
executiv în schimbul unei „protecţii‖ parlamentare etc.59
.
Spre deosebire de iresponsabilitate, inviolabilitatea este o imunitate de procedură
şi se referă exclusiv la răspunderea penală şi la cea contravenţională dacă implică
trimiterea în judecată sau aplicarea unei sancţiuni privative de libertate. Este un aspect
al imunităţii parlamentare, ea protejează mandatul dar şi parlamentarul împotriva
urmărilor penale sau contravenţionale, pentru acţiuni străine mandatului, abuzive sau
vexatorii.
În general, inviolabilitatea parlamentară se referă numai la faptele străine
exercitării mandatului. Ea are ca scop să împiedice ca un parlamentar să fie privat de
posibilitatea de a-şi exercita funcţia ca urmare a unor urmăriri represive şi arbitrare,
inspirate din motive politice. Deci, inviolabilitatea nu suprimă represiunea, ci întârzie
momentul urmăririi penale şi judecătoreşti, pentru săvârşirea unei infracţiuni sau
contravenţii, în scopul de a nu abate un parlamentar de la exercitarea funcţiei sale. Ea
este, deci, temporară, adică pe durata exercitării mandatului60
.
În legislația națională este reglementată imunitatea parlamentară și răspunderea
juridică. Constituția prevede, că conform art. 70(3) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat,
percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără
încuviinţarea Parlamentului după ascultarea sa, iar art. 71Deputatul nu poate fi
58
Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999, p.97 59
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004, p 315 60
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p 333
persecutat sau tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în
exercitarea mandatului61
.
Într-o formă mai explicită este reglementat în Legea organică despre statutul
deputatului în Parlament și anume conform ‖ Art.9. – (1) Imunitatea parlamentară are
ca scop protejarea deputatului în Parlament împotriva urmărilor judiciare şi
garantarea libertăţii lui de gîndire şi de acţiune.
(2) Deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere 39olicit3939 sub nici
o formă pentru opiniile politice sau voturile exprimate în exercitarea mandatului.
Art.10. – (1) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat cu excepţia
cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată pe cauză penală ori
contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului după ascultarea sa.
(2) Cererea la reţinere, 39olici, percheziţie sau trimitere în judecată penală ori
contravenţională este adresată Preşedintelui Parlamentului de către Procurorul
General. Preşedintele Parlamentului o 39olici la cunoştinţă deputaţilor în şedinţă
publică în cel mult 7 zile de la parvenirea acesteia şi o trimite de îndată spre
examinare Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, care, în cel mult 15 zile, va
constata 39olicit39 unor motive temeinice pentru aprobarea cererii. Hotărîrea
comisiei este adoptată prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu din membrii ei.
(3) Procurorul General va depune în comisie toate documentele pe care acesta
le 39olicit. În caz de refuz comisia va face apel în Parlament.
(4) Raportul comisiei este supus examinării şi aprobării în Parlament imediat,
în cel mult 7 zile de la prezentarea acestuia.
(5) Parlamentul decide asupra cererii Procurorului General cu votul secret al
majorităţii deputaţilor aleşi.
(6) Acţiunea penală împotriva deputatului poate fi intentată numai de
Procurorul General.
61
Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
Art.11. – (1) În caz de infracţiune flagrantă, deputatul poate fi reţinut la
domiciliu pe o durată de 24 de ore numai cu încuviinţarea prealabilă a Procurorului
General. Acesta va informa neîntîrziat Preşedintele Parlamentului asupra reţinerii.
(2) Dacă Parlamentul consideră că nu există temei pentru reţinere, dispune
imediat revocarea acestei măsuri.
4.Indemnizaţiile şi transparenţa financiară
În lucrarea sa, la paragraful ‖Protecția mandatului parlamentar‖, profesorul Ion
Guceac începe cu Indemnizațiile, unde menționează, că exercitarea unui mandat
parlamentar nu este o activitate neremunerată şi recompensa acordată celor aleşi este
indispensabilă bunei reprezentări a Parlamentelor şi independenţei membrilor lor. în
istoria statului nostru deţinătorii mandatelor parlamentare nu au beneficiat întotdeauna
de indemnizaţii pentru activitatea desfăşurată. Astfel, Constituţia din 1978 prevedea
că „în timpul sesiunilor Sovietului, precum şi pentru exercitarea împuternicirilor de
deputat, în alte cazuri prevăzute prin lege, deputatul este scutit de îndeplinirea
îndatoririlor de producţie sau de serviciu, menţinându-i-se câştigul mediu la locul de
muncă"31
.
Indemnizaţiile oferite parlamentarilor, luând forma unui salariu concret, ajung să
transforme mandatul parlamentar într-o „profesie", ceea ce duce la formarea unui
strat social deosebit al „profesionalilor politici"62
. Conform legii‖Art.26. – (1) Pentru
exercitarea eficientă a mandatului, deputatul în Parlament are dreptul:
a) la salariu lunar în modul, condiţiile şi mărimile prevăzute de Legea nr.355-
XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar;
b) la diurne şi alte plăţi compensatorii, în mărimile stabilite de Biroul
permanent, care nu se includ în salariul lunar şi nu se iau în calcul la stabilirea
cuantumului prestaţiilor de asigurări sociale.
(3) Deputatul care nu dispune de spaţiu locativ în municipiul Chişinău se
asigură cu apartament de serviciu pe durata mandatului. În cazul neasigurării cu
62
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004, p 313
apartament de serviciu, deputatului i se acordă o indemnizaţie lunară neimpozabilă
pentru chirie.
Transparenţa financiară - este menționată de profesorul Ioan Muraru63
ca o
prevenire posibilităţii de a folosi în scopuri personale, de regulă materiale, demnităţile
şi, respectiv, funcţiile publice. întrucît mandatul parlamentar trebuie exercitat doar în
vederea garantării intereselor naţionale, a eficientizării acţiunilor statului în rezolvarea
problemelor majore ale societăţii, folosirea abuzivă şi frauduloasă a demnităţilor
deţinute, în scopul îmbogăţirii personale, ar contraveni grav regulilor mandatului
reprezentativ.
Salariile deputaţilor în Parlament întotdeauna au trezit discuţii, fapt ce a
determinat parlamentarii să discute aceste probleme cu uşile închise, ceea ce este
incorect, toate şedinţele fiind declarate publice cu excepţia celor în care se discută
probleme legate de securitatea statului şi protecţia cetăţenilor.
Transparenţa financiară trebuie interpretată ca o protecţie a Parlamentului
împotriva unor parlamentari care ar putea interpreta greşit drepturile ce le revin în
această calitate, ea trebuie văzută ca îndeplinind un dublu rol:
a) Protecţia Parlamentului şi a autorităţii statale în general împotriva unor
parlamentari ce ar abuza de funcţiile lor,acţionînd prioritar sau numai pentru
realizarea unor interese personale (adesea materiale);
b) Protecţia parlamentarilor, combaterea calomniilor la adresa lor, în special a
celor ce vin de la adversarii lor politici. Din punct de vedere juridic, aceasta se
realizează prin declararea veniturilor parlamentarilor la începerea mandatului. Astfel,
oricînd există posibilitatea combaterii calomniilor la adresa parlamentarilor,
dar şi identificării cazurilor de încălcare a deontologiei parlamentare.
Transparenţa financiară este reglementată și în ‖Art.7. – (1) La începutul
fiecărei legislaturi, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi examinează
declaraţiile deputaţilor sub aspectul incompatibilităţii activităţii.
63
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.336
(4) Deputatul va depune, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi
proprietate.
(5) La începutul fiecărei legislaturi, Comisia juridică, pentru numiri şi
imunităţi, împreună cu organele fiscale, organizează controlul declaraţiilor
deputaţilor despre veniturile lor, care se impozitează conform Codului fiscal, şi, în
termen de cel mult 2 luni de la data depunerii declaraţiilor, întocmeşte un raport, care
urmează să fie aprobat de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
(6) Declaraţiile deputaţilor despre veniturile lor, care se impozitează conform
Codului fiscal, depuse cu 3 luni înainte de expirarea mandatului, vor fi controlate, cu
cel puţin o lună înainte de expirarea mandatului, de către Comisia juridică, pentru
numiri şi imunităţi împreună cu organele fiscale şi, ca rezultat al controlului, se va
întocmi un raport, care urmează să fie aprobat de Parlament cu votul majorităţii
deputaţilor prezenţi‖64
.
Mai poate fi adăugateșiurmătoarele acte normative, care reglementează
transparenţa financiară: Lege privind declararea şi controlul veniturilor şi al
proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor,
funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere65
, Lege cu privire la
statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică66
.
Conform art. 44 alin.1 lit."e" din Codul electoral67
, pentru înregistrarea
candidaţilor, la alegerile parlamentare, Comisiei electorale centrale i se prezintă
declaraţia candidatului privind averea imobiliară, depunerile bancare, hîrtiile de
valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani precedenţi anului
în care se efectuează alegerile, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile
din fondurile de investiţii, sub formă de dobîndă, din darea în arendă a proprietăţii
64
Lege despre statutul deputatului în Parlament 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994 65
Lege nr. 1264/19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de
demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere
//Monitorul Oficial 124-125/991, 05.09.2002 66
Lege nr. 199/16.07.2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică //Monitorul Oficial 194-
196/637, 05.10.2010 67
Codul electoral 1381/21.11.97 //Monitorul Oficial 81/667, 08.12.1997
etc.;
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Să analize Legea cu privirea la statutul deputatului
2. Să analizeze practica și forme de protecție a altor state a mandatului parlamentar
3. Să aprecieze necesitatea protecției statutul deputatului
4. Să aprecieze fiecare formă în parte. În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.
Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul V.
1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,
Chișinău 2013, CEP USM
2. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009.
511p.
3. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004,
Editura All Beck
4. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:,
Editura C.H. Beck
5. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami
6. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București
2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck
7. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
8. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001
9. Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001
10. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010
11. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004
12. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999
13. МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник.
М.: ИНИОН РАН, 1994.
VI. Funcţiile Parlamentului
1. Noţiuni generale privind funcţia
Funcţiile Parlamentului constituie o problemă mult discutată în literatura de
specialitate, pornindu-se de la celebra teorie a separării puterilor în stat, care fixează
puterea legislativă ca funcţie inerentă a statului de a emite legi sau altfel-spus de a stabili
comportamentul indivizilor în societate. La acest capitol întotdeauna este văzut
Parlamentul ca autoritate legislativă, ca unică autoritate legislativă, ca organ reprezentativ
suprem. Însă trebuie să menţionăm că funcţia legislativă nu este unica cu care este
înzestrat Parlamentul, şi de aici pornesc mai multe vizuini asupra funcţiilor Parlamentului.
În literatura de specialitate, s-a subliniat importanţadeterminării rolului
Parlamentului, prin studierea funcţiilor sale.
Dezbaterile în legătură cu funcţiile Parlamentuluiconstituie una dintre cele
mai polemizate probleme în literatura de specialitate, pornindu-se în acest sens de la
bine cunoscuta teorie a separării puterilor în stat, care stabileşte că puterea legislativă
îşi are originile în funcţia inerentă statului, de a emite legi sau altfel-spus, de a stabili
comportamentul indivizilor în societate. Astfel, reieşind din cele enunţate mai sus, putem
afirma ca Parlamentul este văzut întotdeauna ca autoritate legislativă în primul rînd, ca
organ reprezentativ suprem. Dar funcţia legislativă ,deşi este cea mai importantă, nu este
unica cu care este investit Parlamentul, şi de aici pornesc cele mai multe opinii şi
viziuni asupra funcţiilor pe care le deţine Parlamentul. Cele mai dezbătute aspecte sînt cele
ce ţin de numărul funcţiilor de care trebuie sa dispună Parlamentul şi care ar fi limita
exercitării acestora. La aceste întrebări se dau diverse răspunsuri, unele depăşind
uneori cu mult frontierele stabilite de teoria separării puterilor în stat.Aceste răspunsuri,
completări sînt justificate şi bine venite,deoarece dacă Parlamentul îndeplineşte atît
funcţii legislative, cît şi executive şi guvernamentale, survine întrebarea: ne mai putem
oare limita doar la folosirea teoriei privind separarea puterilor în stat?
În practica parlamentară europeană funcţiile Parlamentuluiîn linii mari corespund
clasificării făcute de constituţionaliştii francezi Marcel Prelot şi Jean Boulouis şi a
elveţianului JeanFrancois Aubert care prezintă patru comportamente:
dereprezentare, de deliberare, de control, de legiferare. Dar, şi în acest caz, dacă ne
referim la principiul clasificării, pot apărea unele schimbări, poate interveni ceva nou,
întrucît cele patru comportamente sînt destul de flexibile.
Potrivit unor autori, parlamentul are o triplă misiune,inerentă democraţiei:
informarea, controlul, legiferarea. Potrivit altora, ar fi suficient să se vorbească despre
"rolul legislativ" al parlamentului şi despre "rolul său politic" (informarea şi
angajarea răspunderii guvernului). Într-o opinie, nevorbindu-se despre funcţiile
parlamentului, se vorbeşte însă de relaţia biunivocă dintre parlament şi guvern,
sistematizînd demersul în mijloace ale parlamentului pentru a acţiona asupra
guvernului şi invers, mijloace ale guvernului pentru a acţiona asupra parlamentului.
2. Clasificarea funcțiilor
Reieșind din clasificarea funcțiilor formulate de mai mulți savanți, cinci funcţii
ar exprima cel mai bine activitatea şi orientarea parlamentară.
a)Funcţia de reprezentare
Temeiul acestei funcţii se găseşte în art.60 din Constituţie, care dispune că
"Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi
unica autoritate legislativă a statului". Această funcţie de reprezentare se manifestă în
special în raporturile statului cu Uniunea Europeană şi în orientarea întregii activităţi
externe în raport cu toate statele lumii, pe baza principiilor dreptului internaţional.
Funcţia de reprezentare a Parlamentului prezintă o însemnătate dintre cele mai
mari şi în ceea ce priveşte relaţiile dintre Parlament şi alte organe ale statului,
Parlamentul beneficiind de o legitimitate originară, ca exponent al intereselor întregii
naţiuni.
b)Funcţia legislativă
Această funcţie reprezintă de fapt nucleul întregii activităţi parlamentare,
autorii de specialitate fiind unanimi în a aprecia că elaborarea legilor trebuie să
constituie activitatea primordială a parlamentelor. Funcţia legislativă a Parlamentului
este amplu fundamentată în prevederile Constituţiei, ca şi în cele ale Regulamentelor
parlamentare.
c)Funcţia de informare
Această funcţie se realizează prin argumentarea deciziilor politice, dar şi a
legilor, pe o temeinică evaluare a unor consideraţiuni economice, sociale şi politice.
Prin dreptul de petiţionare, parlamentarii cunosc doleanţele cetăţenilor, iar
Regulamentele parlamentare prevăd modalităţi practice prin care parlamentarii pot
solicita anumite informări din partea organelor de stat.
d)Funcţia de control
Această funcţie parlamentară se manifestă printr-o serie întreagă de activităţi
de maximă importanţă, cum ar fi acordarea şi retragerea încrederii Guvernului,
întrebările şi interpelările, anchetele parlamentare, etc.
Funcţia de control poate merge până la suspendarea din funcţie a Preşedintelui
RM.
e)Funcţia de desemnare prin investire, alegere sau numirea unor autorităţi
publice
Aici locul cel mai important îl ocupă, desigur, acordarea votului de investitură
Guvernului conform art.98 din Constituţie cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
După modificările art. 78 din iulie 200068
, Parlamentul este investit de
alegerea Preşedintelui statului cu votul a cel puțin 3/5 din numărul total de deputați.
Este de remarcat că, potrivit Constituţiei, Parlamentul mai exercită şi alte
activităţi legate de desemnarea sau investirea unor autorităţi publice, numirea
Procurorului General conform art. 125 alin.(1) din Constituţie, numirea unor membri
ai Consiliului Superior al Procurorilor în baza art.81 alin.(4) şi art.86 alin.(1) din
Legea nr.294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură69
, numirea unor
membri ai Consiliului Superior al Magistraturii70
, numirea în funcţie a preşedintelui,
vicepreşedinţilor, judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie conform art.116 alin. (4) şi
în baza legii71
, numirea unor membri ai Curţii de Conturi, numirea directorului
Serviciului de Informaţii şi Securitate, numirea Avocaţilor Parlamentari, desemnarea
în mod separat a celor doi din cei şase judecători ai Curţii Constituţionale conform
art. 136 alin. (2) etc.
68
Legea cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova nr. 1115/05.07.2000 //Monitorul
Oficial 88-90/661, 28.07.2000 69
Legea nr. 294/25.12.2008 cuprivire la Procuratură//MonitorulOficial 55-56/155, 17.03.2009 70
947/19.07.96 Legeacuprivire la Consiliul Superior al Magistraturii//MonitorulOficial 64/641, 03.10.1996 71
Legea nr. 789/26.03.96 cuprivire la Curtea Supremă de Justiţie//MonitorulOficial 32-33/323, 30.05.1996
Evaluarea comparativă a ponderii pe care aceste cinci funcţii le au în
activitatea Parlamentului permite constatarea că exceptând funcţia de reprezentare
care în mod constant şi permanent se situează în fruntea preocupării Parlamentului,
în legătură cu celelalte funcţii se poate estima că unele sau alte dintre funcţiile
respective au prevalat în anumite momente, în funcţie complexitatea problemelor cu
care Parlamentul era confruntat. Astfel, funcţia de formare a diferitelor organe apare
de regulă în momentele de debut al unei legislaturi; funcţia de control are un caracter
permanent; funcţia de legiferare este mai accentuată în anumite momente în care
trebuiau îndeplinite condiţiile pentru îndeplinirea unor condiţii sau programe
electorale.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Sa identifice funcţiileParlamentului.
2. Sa analizeze funcțiile Parlamentului în parte.
3. Să studieze pe plan comparativ funcțiile Parlamentelor a altor state.
În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.
Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul VI.
1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,
Chișinău 2013, CEP USM
2. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009.
511p.
3. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004, Editura
All Beck
4. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura
C.H. Beck
5. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami
6. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București
2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck
7. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
8. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001
9. Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001
10. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010
11. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004
12. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999
VII. Atribuții ale Parlamentului
Parlamentul Republicii Moldova, fiind unicul organ reprezentativ suprem şi
legislativ are următoarele atribuţii de bază:
a) adoptă legi, hotărîri şi moţiuni;
b) declară referendumuri;
c) interpretează legile şi asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg
teritoriul ţării;
d) aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului;
e) aprobă doctrina militară a statului;
f) exercită controlul parlamentar asupra puterii executive, sub formele şi în
limitele prevăzute de Constituţie;
g) ratifică, denunţă, suspendă şi anulează acţiunea tratatelor internaţionale
încheiate de Republica Moldova;
h) aprobă bugetul statului şi exercită controlul asupra lui;
i) exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului
economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor
privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine;
j) alege şi numeşte persoane oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege;
k) aprobă ordinele şi medaliile Republicii Moldova;
l) declară mobilizarea parţială sau generală;
m) declară starea de urgenţă, de asediu şi de război;
n) iniţiază cercetarea şi audierea oricăror chestiuni ce se referă la interesele
societăţii;
o) suspendă activitatea organelor administraţiei publice locale, în cazurile
prevăzute de lege;
p) adoptă acte privind amnistia;
r) îndeplineşte alte atribuţii, stabilite prin Constituţie şi legi.
În exercitarea acestor atribuții Parlamentul adoptă legi și hotărîri obligatorii
pentru executare pe întreg teritoriul statului.(Actele Parlamentului a se vedea în Titlu XI)
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Să analize atribuțiile Parlamentul RM
2. Să identifice actele adoptate de Parlamentul RM
3. Să aprecieze consecinţele juridice ale actelor Parlamentul RM.
4. Să studieze pe plan comparativ atribuțiile Parlamentelor a altor state.
În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.
Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul VII.
1. Alexandru Arseni, Drept constuţional şi instituţii politice, Chișinău 2005
2. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,
Chișinău 2013, CEP USM
3. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009.
4. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura
C.H. Beck
5. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami
6. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
7. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010
8. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999
9. МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник. М.:
ИНИОН РАН, 1994.
VIII. Organizarea şi funcţionarea parlamentului
1.Structura internă a Parlamentului
În dreptul parlamentar, instituțiile puteriilegislativedin punct de vedere al
structurii poate fi clasificatăîn unicameraleși bicamerale.
Parlamentul unicameral este caracteristic statelor unitare avînd anumite
avantaje:
economie de timp și economie de resurse financiare;
simplificarea procedurii legislative în comisiile parlamentare;
responsabilitatea mai clară a deputaților.
Dezavantaje:
elaborarea unei legislații mai puținprelucrate și adaptate;
grupurile de interes politic se pot manifesta mai puternic;
sistemul politic este mai sensibil, cu posibilitatea instalării unor grupări sau
unui singur partid.
Parlamentul bicameral (Italia, România, Franța) este caracteristic statelor
federative format din doua camere: Camera Comunelor, Camera Reprezentanților,
Senatul s.a. În cazul statelor federative bicamerismul constituie o necesitate, deoarece
Camera Reprezentanților este constituitădin membrii statelor federației. În cazul
statelor unitare, există o istorie sau tradiție politică.
Avantajele bicamerismului constau în:
din punct de vedere a tehnicii legislative este supus unui examen dublu orice
act legislativ adoptat de ambele camere.
Aspectele negative privesc:
ritmul scăzut de elaborare a legilor;
tergiversarea elaborării și adoptării;
susținerea materiala și financiară a ambelor camere.
În Republica Moldova, conform constituției, art. 64, structura, organizarea și
funcționarea parlamentului se stabilesc prin regulament, resursele financiare ale
parlamentului sunt prevăzute în bugetul aprobat de acesta.
Parlamentul nou-ales se întruneşte în şedinţa de constituire la convocarea
Preşedintelui Republicii Moldova în cel mult 30 de zile de la alegeri, dacă au fost
aleşi cel puţin 2/3 din numărul total al deputaţilor. Şedinţa de constituire a
Parlamentului nou-ales este prezidată de cel mai în vîrstă deputat, ulterior, după
alegere, de Preşedintele sau de unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului. Preşedintele
şedinţei oferă cuvînt Preşedintelui Curţii Constituţionale pentru prezentarea
raportului privind rezultatele alegerii Parlamentului şi validarea mandatelor
deputaţilor aleşi. Parlamentul se consideră legal constituit din data şedinţei de
constituire.
Din structura parlamentului fac parte:
organele directoare;
comisiile parlamentare;
grupurile parlamentare.
Din organele directoare fac parte Președintele parlamentului, vicepreședinții și
biroul permanent.
2. Organele directoare ale Parlamentului
Președintele parlamentului se alege pe durata mandatului prin vot secret, cu
buletine de vot în care se înscriu numele și prenumele candidaților propuși de
fracțiunile parlamentare. Este declarat președinte, candidatul care a întrunit votul
majorității deputaților aleși (51 voturi). Președintele poate fi revocat înainte de
termen la cererea fracțiunii parlamentare, care l-a propus sau o treime de deputați cu
votul a 2/3 dinnumărul total de deputați (67). Președintele parlamentului are
următoarele atribuții:
a) conduce lucrările Parlamentului şi ale Biroului permanent;
b) convoacă sesiunile ordinare, extraordinare sau speciale ale Parlamentului;
c) asigură respectarea Regulamentului şi menţinerea ordinii în timpul
şedinţelor;
d) primeşte şi distribuie proiectele de legi şi propunerile legislative, precum şi
rapoartele comisiilor;
e) anunţă rezultatul votării şi numeşte actele legislative adoptate;
f) semnează legile, hotărîrile şi moţiunile adoptate de Parlament;
g) reprezintă Parlamentul în relaţiile cu Preşedintele Republicii Moldova şi cu
Guvernul;
h) reprezintă Parlamentul în ţară şi peste hotare;
i) desemnează, după consultarea fracţiunilor parlamentare, componenţa
delegaţiilor parlamentare, cu excepţia delegaţiilor parlamentare permanente;
j) dispune de mijloacele bugetare ale Parlamentului şi le administrează, cu
informarea lunară a Biroului permanent;
j1) dispune de fondul Preşedintelui Parlamentului;
k) angajează şi eliberează din funcţie funcţionarii publici din Secretariatul
Parlamentului şi personalul din cadrul cabinetelor persoanelor cu funcţii de demnitate
publică din Parlament, în modul stabilit;
l) delimitează atribuţiile vicepreşedinţilor Parlamentului;
m) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezentul Regulament sau
însărcinările date de Parlament.
(2) Întru exercitarea atribuţiilor regulamentare, Preşedintele Parlamentului
emite dispoziţii şi ordine.
(3) Dacă funcţia de Preşedinte al Parlamentului devine vacantă în caz de deces,
demisie, revocare, precum şi în situaţiile de incompatibilitate sau imposibilitate de
îndeplinire a atribuţiilor, interimatul se asigură de vicepreşedintele Parlamentului. În
cazul în care sînt mai mulţi vicepreşedinţi, interimatul se asigură de unul dintre
vicepreşedinţi desemnat prin hotărîre a Parlamentului. Interimatul se exercită pînă la
alegerea noului Preşedinte al Parlamentului.
Vicepreședinții se aleg la propunerea președintelui parlamentului, după
consultarea fracțiunilor parlamentare prin vot deschis, cu votul majorității deputaților
aleși. Ei pot fi revocați dinfuncțieînainte de termen la propunerea președintelui
parlamentului după consultarea fracțiunilor cu votul majorității deputaților aleși.
Vicepreşedinţii Parlamentului coordonează activitatea unor comisii permanente,
asigură colaborarea cu alte autorităţi publice şi exercitarea controlului parlamentar.
Delimitarea acestor atribuţii se efectuează prin hotărîre a Biroului permanent.
Vicepreşedinţii Parlamentului îndeplinesc, în modul stabilit de Preşedinte, atribuţiile
Preşedintelui, delegate de acesta, la solicitarea sau în absenţa lui, inclusiv semnează
legile şi hotărîrile adoptate de Parlament.
Biroul permanent este un organ colegial de conducere din care se formează, ţinîndu-
se seama de reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament. Din el fac parte,
din oficiu, Preşedintele Parlamentului şi vicepreşedinţii. Componenţa numerică şi
nominală a Biroului permanent se stabileşte prin hotărîre a Parlamentului, la
propunerea fracţiunilor parlamentare. Membrii Biroului permanent se numesc prin
hotărîri ale fracţiunilor parlamentare, în limitele numărului de locuri ce le revin.
Hotărîrile se prezintă preşedintelui şedinţei care le aduce la cunoştinţa
Parlamentului.Biroul permanent se consideră constituit după numirea a cel puţin 3/4
din membrii lui. Biroul permanent se convoacă la cererea preşedintelui Parlamentului
sau a cel puţin 1/3 din membrii săi. Orice membru al Biroului permanent poate fi
revocat prin hotărîre a fracţiunii parlamentare, care l-a numit, adoptată cu votul
majorităţii membrilor acesteia.
Biroul permanent al Parlamentului are următoarele atribuţii:
a) propune Parlamentului data convocării şedinţelor plenare;
b) supune spre aprobare Parlamentului componenţa numerică şi nominală a
delegaţiilor parlamentare permanente la organizaţiile internaţionale;
c) pregăteşte şi asigură desfăşurarea lucrărilor Parlamentului;
d) propune Parlamentului spre aprobare componenţa nominală a comisiilor
permanente, conform deciziilor fracţiunilor parlamentare şi solicitărilor deputaţilor;
e) coordonează activitatea comisiilor permanente;
f) întocmeşte, de comun acord cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare şi ai
comisiilor permanente, proiectul ordinii de zi a şedinţelor Parlamentului şi îl prezintă
Parlamentului spre aprobare;
g) stabileşte modul de dezbatere publică a proiectelor de acte legislative, de
acumulare, examinare şi dezbatere a propunerilor prezentate în legătură cu acestea;
h) asigură controlul plasării la timp pe web site-ul Parlamentului a proiectelor
de acte legislative, a ordinii de zi, a stenogramelor şedinţelor plenare, precum şi a
altei informaţii pasibile de a fi publicată;
i) aprobă Regulamentul privind acreditarea reprezentanţilor mijloacelor de
informare în masă pe lîngă Parlament;
j) stabileşte obligaţiunile membrilor biroului;
k) aprobă structura organizatorică şi efectivul-limită al Secretariatului
Parlamentului, precum şi condiţiile specifice de salarizare şi de compensare a
cheltuielilor aferente îndeplinirii obligaţiilor de serviciu pentru funcţionarii publici şi
pentru alţi angajaţi din cadrul Secretariatului;
k1) aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Secretariatului
Parlamentului;
k2) aprobă planurile strategice de dezvoltare a Secretariatului Parlamentului;
l) elaborează proiectul bugetului Parlamentului şi îl prezintă Parlamentului spre
aprobare împreună cu o notă de fundamentare, iar în caz de necesitate, modifică
bugetul în limita unui trimestru şi a mijloacelor aprobate;
m) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezentul Regulament sau
însărcinările date de către Parlament.
Şedinţele Biroului permanent sînt deliberative cu participarea majorităţii
membrilor săi.Biroul permanent adoptă hotărîri, în limita competenţei prevăzute de
Regulament, cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
3. Comisiile parlamentare
a)Comisiile permanente sînt organe de lucru ale Parlamentului, înfiinţate
pentru efectuarea activităţii Parlamentului.Comisiile permanente răspund în faţa
Parlamentului şi îi sînt subordonate. Statutul şi modul de funcţionare a comisiilor
permanente se stabilesc prin prezentul Regulament.Comisiile permanente se aleg pe
întreaga durată a legislaturii. Numărul comisiilor, denumirea, componenţa numerică
şi nominală a fiecărei comisii se va hotărî de Parlament, la propunerea Biroului
permanent.
Componenţa comisiilor permanente
Preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii, membrii şi membrii supleanţi ai
comisiilor permanente se aleg de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
Componenţa nominală a comisiilor permanente se stabileşte ţinîndu-se cont de
reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament. Preşedinţii comisiilor
permanente pot fi revocaţi înainte de termen cu votul magorotății parlamentare.
Vicepreşedinţii şi secretarii comisiilor permanente pot fi revocaţi înainte de termen,
la propunerea fracţiunii parlamentare care i-a înaintat sau a unui grup de cel puţin 10
deputaţi, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Dacă fracţiunile parlamentare nu ajung
la un acord asupra componenţei uneia sau mai multor comisii, Biroul permanent
propune, iar Parlamentul hotărăşte, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, asupra
candidaturilor propuse de fracţiunile parlamentare, respectîndu-se principiul
reprezentării proporţionale şi opţiunea personală a deputatului.Deputatul este membru
al cel puţin unei comisii permanente.
Atribuţiile comisiilor permanente
- Comisiile permanente examinează proiecte de acte legislative şi
propuneri legislative în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor, efectuează
anchete parlamentare, dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme, inclusiv din
însărcinarea Preşedintelui Parlamentului sau a vicepreşedinţilor.
- În probleme ce ţin de domeniul lor de activitate, comisiile permanente
pot fi consultate de organele administraţiei publice, de alte organe sau întreprinderi,
instituţii şi organizaţii, de alte părţi interesate. La finele şedinţei de consultare,
comisiile permanente emit avize consultative cu titlu de recomandare.
- Comisiile permanente emit, de asemenea, avize consultative în vederea
asigurării aplicării uniforme a legislaţiei, care nu pot fi folosite ca probe în instanţele
de judecată.
- Comisiile permanente pot forma grupuri de lucru din experţi şi
specialişti în materie, reprezentanţi ai părţilor interesate cu care se consultă în
activitatea lor.
- Comisiile permanente sînt în drept de a constitui subcomisii,
desemnîndu-le atribuţiile, componenţa şi conducerea. Preşedintele comisiei
permanente informează Parlamentul despre formarea subcomisiei.
- În cazul constituirii unei subcomisii pentru exercitarea controlului
parlamentar asupra activităţii autorităţii publice responsabile faţă de Parlament,
aceasta va informa periodic Parlamentul, în limitele competenţei sale, prin
intermediul comisiei de profil, asupra activităţii acestei autorităţi.
b)comisiilor speciale
Comisiile speciale se constituie de Parlament pentru examinarea proiectelor de
acte legislative, pentru elaborarea unor proiecte de acte legislative complexe sau
pentru alte scopuri, indicate în hotărîrea de înfiinţare a comisiei respective. Proiectele
de acte legislative elaborate de comisia specială se examinează de comisiile
permanente în conformitate cu cerinţele stabilite de prezentul Regulament.Prin
aceeaşi hotărîre se va desemna, la propunerea Biroului permanent, componenţa
nominală a comisiei, precum şi termenul în care va fi depus raportul comisiei.
c)Comisii de anchetă
La cererea unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de deputaţi, ce constituie
cel puţin 5% din numărul deputaţilor aleşi, Parlamentul va putea hotărî înfiinţarea
unei comisii de anchetă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Atribuţiile comisiilor de anchetă
- Comisia de anchetă citează ca martor orice persoană care dispune de
informaţii despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la cercetarea
cauzei. Nu pot fi citaţi în cadrul anchetei reprezentanţii puterii judecătoreşti,
procuraturii şi ai organului de urmărire penală pentru prezentarea informaţiilor care ar
putea prejudicia corectitudinea judecării cauzelor şi/sau confidenţialitatea urmăririi
penale.
- La cererea comisiei de anchetă, orice persoană care cunoaşte vreo probă
sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le prezinte comisiei. Instituţiile şi
organizaţiile sînt obligate, în condiţiile legii, să răspundă la solicitările comisiei de
anchetă.
- Cînd pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări, în vederea elucidării
adevărului, este necesar a antrena experţi, comisia de anchetă dispune efectuarea de
expertize.
- Comisia de anchetă nu poate susţine urmărirea penală efectuată în
condiţiile legii de organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti. Concluziile
comisiei de anchetă nu afectează principiul prezumţiei nevinovăţiei.
4. Fracţiunile parlamentare
În vederea formării organelor de lucru şi organizării activităţii Parlamentului,
deputaţii constituie fracţiuni parlamentare alcătuite din cel puţin 5 deputaţi aleşi în
bază de liste ale concurenţilor electorali, precum şi o singură fracţiune parlamentară
cu aceeaşi componenţă numerică din deputaţi aleşi în bază de liste ale concurenţilor
electorali care nu au întrunit numărul necesar pentru a constitui o fracţiune
parlamentară, din deputaţi independenţi şi/sau deputaţi neafiliaţi. Deputaţii aleşi în
bază de liste ale concurenţilor electorali care nu au întrunit numărul necesar pentru a
constitui o fracţiune parlamentară, deputaţii independenţi şi deputaţii neafiliaţi se pot
afilia altor fracţiuni parlamentare constituite. Fracţiunile parlamentare se constituie
în termen de 10 zile după constituirea legală a Parlamentului şi funcţionează în baza
regulamentului propriu.
Fracţiunile parlamentare îşi aleg organele de conducere sau conducătorii.
Deputatul poate fi membru doar a unei fracţiuni.Deputatul poate părăsi fracţiunea.
Fracţiunea poate exclude din rîndurile sale unii membri.Deputatul care a părăsit
fracţiunea sau a fost exclus din fracţiune poate, după o perioadă de 6 luni de la
părăsirea fracţiunii sau de la excluderea sa din fracţiune, să se alăture la orice altă
fracţiune.
Preşedintele fiecărei fracţiuni parlamentare prezintă Parlamentului componenţa
numerică şi nominală a fracţiunilor.Preşedintele şedinţei stabileşte succesiunea
luărilor de cuvînt în funcţie de componenţa numerică a fracţiunilor
parlamentare.Orice modificare intervenită în componenţa fracţiunii parlamentare se
aduce la cunoştinţa Parlamentului în şedinţă plenară.
Fracţiunea îşi încetează existenţa dacă numărul membrilor ei este mai mic de 5
sau dacă fracţiunea înaintează o rezoluţie în acest sens.Fostul preşedinte al fracţiunii
informează despre acest fapt, în termen de 3 zile, Preşedintele Parlamentului.
Preşedintele Parlamentului constată încetarea existenţei fracţiunii parlamentare în
cazurile stipulate şi anunţă despre aceasta plenul Parlamentului.
Fracţiunea poate să nu-şi înceteze existenţa în cazul în care numărul membrilor
ei este mai mic de 5, dacă deputatul a cărui mandat a fost validat imediat după
micşorarea componenţei fracţiunii, în termen de 10 zile de la validarea mandatului, a
devenit membru al acestei fracţiuni.
În conformitate cu prezentul Regulament fracţiunile parlamentare au dreptul să
facă propuneri pentru:
a) numirea, alegerea reprezentanţilor lor în Biroul permanent, în comisiile
permanente şi în delegaţiile parlamentare permanente, ţinîndu-se seama de
reprezentarea lor proporţională în Parlament, precum şi revocarea lor;
b) ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului şi ale Biroului permanent;
c) formarea comisiilor speciale, de anchetă şi altor comisii ale Parlamentului;
d) proiectele de hotărîri ale Parlamentului privind programul de activitate al
Guvernului, proiectele actelor exclusiv politice ale Parlamentului;
e) formarea grupurilor de lucru şi de experţi pe diverse domenii de activitate;
f) iniţierea audierilor parlamentare etc.
În cazul în care reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament se
schimbă, fracţiunile parlamentare, după cel puţin un an de la constatarea acestui fapt,
pot cere modificarea corespunzătoare a componenţei Biroului permanent, a comisiilor
permanente, precum şi a delegaţiilor parlamentare permanente.Fracţiunilor
parlamentare li se pun la dispoziţie încăperi pentru lucru, tehnică birotică, rechizite de
birou şi li se acordă servicii necesare activităţii lor eficiente.
Preşedintele fracţiunii parlamentare este asistat de un cabinet propriu, care se
formează ţinîndu-se cont de reprezentarea proporţională a fracţiunii în Parlament şi al
cărui personal este angajat în temeiul încrederii personale acordate de preşedintele
fracţiunii.Fiecare fracţiune dispune de un buget anual, aprobat de Parlament, în
funcţie de reprezentarea numerică a acesteia în Parlament. Folosirea mijloacelor
financiare alocate din bugetul Parlamentului pentru asigurarea activităţii fracţiunilor
parlamentare se hotărăşte de fiecare fracţiune în mod autonom.
5. Opoziția parlamentară
Majoritate parlamentară este considerată fracţiunea sau coaliţia fracţiunilor,
anunţată prin declaraţie, care cuprinde mai mult de jumătate din deputaţii aleşi.
Opoziţie parlamentară este considerată fracţiunea sau fracţiunile care nu fac
parte din majoritatea parlamentară şi care s-au declarat în opoziţie faţă de aceasta.
În sistemele parlamentare contemporane se disting două mari tipuri de
opoziţie:
a) un regim de opoziţie bazat pe confruntare deschisă - în limitele jocului democratic
- specific Marii Britanii şi Franţei. Acest sistem este inflexibil, conflictele dintre cele
două părţi soluţionându-se, în ultimă instanţă, prin vot;b) regimul de opoziţie bazat pe
compromis politic în vederea concilierii poziţiilor divergente. Acest sistem este
specific Germaniei Federale, Italiei, Belgiei, Tărilor de Jos şi Danemarcei.
Raporturile generale între Opoziţie şi Majoritatea parlamentară reflectă gradul
de reprezentativitate a forţe1or politice din Parlament. În condiţiile în care interesele
diferitelor categorii ale electoratului nu sunt evident contradictorii, iar mandatul
parlamentar are caracter reprezentativ, este de aşteptat ca divergenţe1e dintre
Opoziţie şi Majoritate să fie soluţionate, în special, prin compromis.
Conceptul de "Statut al Opoziţiei" exprimă, un ansamblu de reguli şi practici
parlamentare, care fixează rolul Opoziţiei în organizarea şi funcţionarea
Parlamentului. Un asemenea statut nu ţine seama de algoritmul politic rezultat din
ponderea fiecărui grup parlamentar, întrucât, indiferent de numărul parlamentarilor
care fac parte sau optează pe parcursul legislaturii pentru Opoziţie, aceasta trebuie să
se bucure de anumite drepturi şi facilităţi de exprimare şi manifestare, graţie căreia
propune un program alternativ de guvernare.
Stabilirea unui anumit statut al Opoziţiei depinde, în principal, de caracterele
regimului politic, de factori socio-politici şi de tipul de sistem de partide: bipartidist
sau pluripartidist.
Opoziţia nu trebuie să aibă complexul inferiorităţii sale numerice fată de
Majoritate, ci să abordeze lupta politică într-un stil competitiv, bazat pe trei reguli
generale:
Opoziţia este un factor instituțional şi un element esenţial al democraţiei
parlamentare;
Opoziția are rolul formal de a reprezenta în mod oficializat şi organizat,
critica de ansamblu şi punctuală a programului de guvernare;
Opoziţia constituie din principiu, o alternativă politică a majorităţii
guvernamentale.
Să critice cu argumente şi programele de guvernare, dacă este cazul. Critica
trebuie să fie:precisă, exigentă,clara,constructivă, să pună în evidenţa și
responsabilitatea Guvernului sau, după caz, a unor ministere, departamente. Savantul
Alexandru Arseni72
, în lucrareasa definește noțiunea de opoziție parlamentară,
argumentează rolul și statutul juridic al opoziției într-un stat de drept.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Sa identifice structura internă Parlamentului
2. Sa analizeze organele directoare ale Parlamentului
3. Sa identifice rolul magorității și opoziții parlamentare.
4. Să studieze pe plan comparativ organizarea şi funcţionarea parlamentului în
alte state
72
Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,
Chișinău 2013, CEP USM, p.134
În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.
Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul VIII.
1. Alexandru Arseni, Drept constuţional şi instituţii politice, Chișinău 2005
2. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,
Chișinău 2013, CEP USM
3. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009.
511p.
4. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004, Editura
All Beck
5. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura
C.H. Beck
6. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami
7. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București
2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck
8. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
9. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001
10. Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001
11. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010
12. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004
13. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999
14. МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник. М.:
ИНИОН РАН, 1994.
IX. Funcţionarea Parlamentului
1. Legislatură
Activitatea parlamentară, ca orice activitate în genere, se dimensionează în
timp. Legislatura coincide cu durata mandatului Parlamentului. De aceea, potrivit
art. 63 alin. (1) şi (3) din Constituţie, ea este de patru ani plus prorogarea mandatului
vechiului Parlament până la întrunirea legală a celui nou.
În cazul în care, însă, Parlamentul este dizolvat, potrivit art. 78 alin. (5) din
Constituţie, mandatul parlamentar expirând înainte de termen, şi legislatura se va
încheia, în mod corespunzător, la încetarea acestui mandat, adică la data dizolvării
plus perioada de prorogare până la întrunirea noului Parlament, prevăzut de art.
63 alin. (3) din Constituţie.
Prorogarea mandatului parlamentar are ca scop asigurarea continuităţii
activităţii parlamentare deoarece nu este de conceput ca o autoritate publică
instituţionalizată să nu poată funcţiona.
Întrucât legislatura coincide cu durata mandatului Parlamentului, implicit
expirarea ei are toate efectele expirării acestui mandat: încetarea mandatului
organelor de lucru ale Parlamentului -preşedinte, birou permanent, comisii
parlamentare etc. - cu excepţia serviciilor Secretariatului, întrucât ele nu-şi
îndeplinesc atribuţiile pe bază de mandat, fiind alcătuite din persoane cu statut de
funcţionar public.
Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova de legislatura a
XII-a (ulterior – Parlamentul Republicii Moldova) în cadrul primei sale sesiuni, a
adoptat Declaraţia de suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldova73
. Iar la
23 mai 1991, Sovietul Suprem a decis schimbarea denumirii statului ―R.S.S.
Moldova‖ în ―Republica Moldova‖ şi respectiv, a ―Sovietului Suprem‖ — în
―Parlamentul Republicii Moldova‖74
. La 12 octombrie 1993, în scopul creării unui
Parlament profesionist pe bază de pluripartitism, Parlamentul de legislatura a XII-a s-
a autodizolvat, stabilind pentru data de 27 februarie 1994 alegeri anticipate în
Parlament, în baza unei noi legi privind alegerea Legislativului. Actualul Parlament al
Republicii Moldova de legislatura a XIX-a75
a fost ales l la 28 noimbrie 2010.
2. Regimul sesiunilorși desfăşurarea şedinţelor Parlamentului
Conform Regulamentului , Parlamentul se întrunește în doua sesiuni ordinare
pe an. Sesiunea de primăvara începe în luna februarie și nu poate depăși sfîrșitul lunii
iulie. Sesiunea de toamna începeîn luna septembrie și nu poate depăși sfîrșitul lunii
decembrie.În cazul în care Parlamentul nu se aflăîn sesiune ordinara, acesta se poate
73
Declaraţia suveranităţii Republicii Sovietice Socialiste Moldova nr.148-XII din 23.06.90, Veştile nr.8/192, 1990 74
Lege cu privire la schimbarea denumirii statului R.S.S. Moldova în Republica Moldova nr.589-xii din 23.05.91,
Monitor nr.7-8-9-10/64 din 1991 75
Curtea Constituțională, HOTĂRÎRE cu privire la validarea mandatelor deputaţilor aleşi în Parlamentul Republicii
Moldova de legislatura a XIX-a nr. 31 din 24.12.2010// Monitorul Oficial nr.257-258/32 din 27.12.2010
întruniîn sesiune extraordinară sau specială la cererea Președintelui
Republicii Moldova, a Președintelui Parlamentului sau a 1/3 din
număruldeputaților.Cererea de convocare a sesiunii extraordinare sau speciale se face
în scris în adresa Biroului permanent și va cuprinde motivul, ordinea de zi propusăși
durata de desfășurare a sesiunii.Convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară
sau specială se va face în 3 zile de la data înregistrării cererii, dacă legea nu prevede
altfel.
Parlamentul își desfășoară activitatea sub formă de ședințeîn plen și de ședințe
ale comisiilor permanente.Ședințele Parlamentului sînt deliberative cu participarea
majoritățiideputațiloraleși.
3. Ordinea de ziși dezbaterile parlamentare
Conform Regulamentului Parlamentului76
, ședinţele Parlamentului se
desfăşoară în conformitate cu ordinea de zi, care se întocmeşte în condiţiile acestui
Regulament de întocmeşte, de comun acord cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare şi
ai comisiilor permanente, proiectul ordinii de zi a şedinţelor Parlamentului şi îl
prezintă Parlamentului spre aprobare. Proiectul ordinii de zi se aprobă pentru o
perioadă de 2 săptămîni. Biroul permanent întocmeşte proiectul ordinii de zi în prima
jumătate a săptămînii premergătoare perioadei pentru care se aprobă. Chestiunile care
se propun pentru a fi înscrise în proiectul ordinii de zi se transmit Biroului permanent
cu cel puţin 2 zile înainte de şedinţa în cadrul căreia Biroul permanent întocmeşte
proiectul ordinii de zi, cu excepţia cazurilor cînd legislaţia prevede un alt termen.La
şedinţele Biroului permanent în care se dezbate ordinea de zi poate participa
reprezentantul Guvernului.Proiectul ordinii de zi cuprinde proiecte de acte legislative,
proiecte de acte exclusiv politice ale Parlamentului, rapoarte şi alte chestiuni propuse
76
Lege pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului nr. 797/02.04.96 //Monitorul Oficial 81-82/765, 19.12.1996
de Biroul permanent. Proiectele de acte legislative se înscriu în proiectul ordinii de zi
în cel mult 10 zile de la primirea raportului comisiei permanente sesizate în fond.
La cererea Preşedintelui Republicii Moldova, Biroul permanent, la întocmirea
ordinii de zi, dă prioritate mesajelor Preşedintelui Republicii Moldova adresate
Parlamentului.
La cererea Primului-ministru, Biroul permanent înscrie cu prioritate pe ordinea
de zi chestiunile privind acordarea votului de încredere întregii liste a Guvernului şi
programului lui de activitate pe durata mandatului, precum şi proiectele de legi
considerate de Guvern ca fiind prioritare. Procedura de urgenţă pentru examinarea
proiectelor de acte legislative solicitată de Guvern se supune aprobării Biroului
permanent. În cazul aprobării procedurii de urgenţă, Biroul permanent stabileşte
termenul de depunere a raportului asupra proiectului actului legislativ, care nu poate
depăşi 10 zile lucrătoare. Biroul permanent, după primirea raportului comisiei
sesizate în fond, înscrie cu prioritate proiectul de act legislativ în proiectul ordinii de
zi pentru următoarea şedinţă plenară. Proiectele de acte legislative solicitate de a fi
examinate în procedură de urgenţă se prezintă plenului Parlamentului de Primul-
ministru, iar în absenţa lui – de prim-viceprim-ministru sau de viceprim-ministru.
Ordinea de zi este supusă spre aprobare Parlamentului în ultima zi din
săptămîna de lucru ce precede perioada pentru care a fost întocmită şi se aprobă cu
votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului
aprobată de Parlament se plasează pe web site-ul acestuia şi se înmînează deputaţilor
la începutul săptămînii de lucru.
Modificarea şi completarea ordinii de zi poate avea loc numai la prima şedinţă
plenară a săptămînii de lucru, la cererea şi în baza deciziilor Biroului permanent, a
unei fracţiuni parlamentare, a unei comisii permanente, la cererea unui grup din 5
deputaţi sau a autorului actului menţionat în ordinea de zi. Cererea motivată de
modificare şi/sau completare a ordinii de zi, expusă în scris, însoţită de decizia
respectivă, este transmisă preşedintelui şedinţei pînă la începutul acesteia. Cererile
motivate privind modificarea şi completarea ordinii de zi se fac printr-o singură luare
de cuvînt, care nu depăşeşte un minut. În cazul în care există o altă părere, se va da
cuvînt numai cîte unui reprezentant din partea fiecărei fracţiuni parlamentare, după
care propunerile vor fi supuse votării. În mod excepţional, Preşedintele Parlamentului
poate propune, în orice şedinţă a Parlamentului, modificarea şi completarea ordinii de
zi din proprie iniţiativă, la cererea Biroului permanent, a unei fracţiuni parlamentare
sau a comisiei parlamentare. Această propunere se adoptă cu votul majorităţii
deputaţilor prezenţi. Nu sînt admise dezbateri şi luări de cuvînt altele decît cele pe
marginea ordinii de zi. Proiectele de acte legislative care nu au rapoarte, după caz,
corapoarte ale comisiilor sesizate în fond nu pot fi incluse în proiectul ordinii de zi a
şedinţelor Parlamentului decît dacă, la propunerea Biroului permanent sau a
fracţiunilor parlamentare, Parlamentul nu decide altfel.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Sa identifice funcționarea internă Parlamentului
2. Sa analizeze Regulamentul Parlamentului
3. Să studieze pe plan comparativ organizarea şi funcţionarea parlamentului în
alte state În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.
Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolulIX.
1. Alexandru Arseni, Drept constuţional şi instituţii politice, Chișinău 2005
2. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,
Chișinău 2013, CEP USM
3. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009.
511p.
4. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura
C.H. Beck
5. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
6. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001
7. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010
8. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999
9. МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник. М.:
ИНИОН РАН, 1994.
X. Procedura legislativă
1. Iniţiativa legislativăși înregistrarea proiectului de lege
În temeiul art.73 din Constituţie, dreptul de iniţiativă legislativă aparţine
deputaţilor, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Adunării Populare a
unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, care sînt consideraţi autori ai proiectelor de
acte legislative sau ai propunerilor legislative. În exerciţiul dreptului de iniţiativă
legislativă, deputaţii şi Preşedintele Republicii Moldova prezintă Parlamentului
proiecte de acte legislative şi propuneri legislative, iar Guvernul şi Adunarea
Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia – proiecte de legi şi de hotărîri.
Proiectele de legi înaintate de Preşedintele Republicii Moldova sau de Guvern se
prezintă în plenul Parlamentului de unul dintre membrii Guvernului ori de
reprezentantul împuternicit al Preşedintelui Republicii Moldova sau al Guvernului,iar
cele înaintate de Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia – de
Preşedintele Adunării Populare. Deputatul exercită dreptul la iniţiativă legislativă
personal sau în comun cu alţi deputaţi.În prezentul Regulament, prin act legislativ se
înţeleg legile constituţionale, legile organice şi ordinare, hotărîrile şi moţiunile
Parlamentului.
Propunerea legislativă reprezintă intenţia de a se iniţia elaborarea unui sau mai
multor acte legislative, care vizează o anumită problemă sau un grup de probleme şi
care au menirea de a reglementa anumite domenii ale raporturilor sociale. Asupra
acceptării propunerii legislative, Parlamentul adoptă o hotărîre, prin care stabileşte
termenul de elaborare a proiectului de act legislativ, formează un grup pentru
elaborarea proiectului propus sau dispune altor organe elaborarea proiectului în
cauză, stabileşte modul de asigurare a activităţii acestui grup.
Proiectul de act legislativ şi propunerea legislativă se depun spre dezbatere
împreună cu o expunere a obiectivului, scopului, concepţiei viitorului act, a locului
acestuia în legislaţia în vigoare, precum şi a efectelor sale social-economice şi de altă
natură, potrivit cerinţelor Legii privind actele legislative nr.780-XV din 27 decembrie
2001. Se indică totodată persoanele care au luat parte la elaborarea proiectului şi se
anexează rezultatele expertizelor şi cercetărilor efectuate în cadrul elaborării, precum
şi rezultatele consultării publice a proiectului. În cazul în care realizarea noilor
reglementări necesită cheltuieli financiare, materiale şi de altă natură, se anexează
fundamentarea economico-financiară.Dacă pentru executarea actului legislativ care
se adoptă este necesară elaborarea altor acte legislative sau normative, se anexează
lista acestora şi/sau, după caz, şi proiectele lor. Proiectul actului legislativ se prezintă
în limba moldovenească împreună cu traducerea lui în limba rusă. În cazul în care se
va constata că iniţiativele legislative nu sînt perfectate conform cerinţelor tehnice
stabilite de prezentul Regulament şi de alte acte legislative, Biroul permanent poate
propune autorilor acestora să le aducă în concordanţă cu prevederile legale
respective. Dacă, după înregistrare în Parlament, proiectul de act legislativ nu a fost
examinat în decursul legislaturii în care a fost înregistrat, iniţiativa legislativă devine
nulă.
Proiectele de acte legislative incluse în ordinea de zi a şedinţelor în plen ale
Parlamentului, care, la expirarea legislaturii în cazul alegerilor ordinare sau
anticipate, au fost lăsate fără examinare, precum şi proiectele de legi aprobate în
prima lectură sau cele care urmează a fi votate în lectura finală sînt trecute pe ordinea
de zi a Parlamentului de următoarea legislatură.Proiectele de acte legislative
înregistrate care nu au fost incluse în ordinea de zi a Parlamentului devin nule după 2
ani de la înregistrarea lor.Proiectele de acte legislative care şi-au pierdut actualitatea,
precum şi cele rămase fără autori pot fi respinse de Parlament în baza unei liste
comune, în temeiul rapoartelor comisiilor de profil.
Înregistrarea proiectelor de acte legislative şi a propunerilor legislative
Proiectele de acte legislative şi propunerile legislative se înregistrează la
Direcţia documentare parlamentară a Secretariatului Parlamentului în ordinea
prezentării. Prin dispoziţie a Preşedintelui Parlamentului, proiectele de acte
legislative care corespund cerinţelor se introduc în procedura legislativă şi se
distribuie spre avizare comisiilor permanente, Direcţiei juridice a Secretariatului
Parlamentului şi, după caz, Guvernului, instituţiilor interesate.În cel mult 5 zile
lucrătoare de la data includerii în procedura legislativă, proiectele de acte legislative,
propunerile legislative, precum şi documentele menţionate se plasează pe web site-ul
Parlamentului.
2.Examinarea şi avizarea proiectului de lege în comisiile parlamentare
Preşedintele Parlamentului înaintează proiectul actului legislativ sau
propunerea legislativă spre examinare comisiei permanente sesizate în fond, de
competenţa căreia ţin acestea. În caz de necesitate, Preşedintele Parlamentului solicită
altor comisii permanente prezentarea unor corapoarte.
Comisia permanentă sesizată în fond asigură consultarea publică a proiectelor
de acte legislative şi a propunerilor legislative cu părţile interesate prin organizarea
de dezbateri şi audieri publice, prin intermediul altor proceduri de consultare stabilite
de legislaţia cu privire la transparenţa în procesul decizional.Comisia permanentă
sesizată în fond stabileşte procedura de consultare a proiectelor de acte legislative şi a
propunerilor legislative ţinînd cont de caracterul proiectului, de preocuparea părţilor
interesate pentru subiectul abordat, de alte aspecte relevante. În cazul organizării unor
întruniri publice în scopul consultării, comisia permanentă sesizată în fond stabileşte
regulile de organizare şi de desfăşurare a acestora.
Comisia permanentă sesizată în fond dispune plasarea, conform legii, pe web-
site-ul Parlamentului a sintezei recomandărilor recepţionate în cadrul consultării
publice, în scopul asigurării transparenţei în procesul decizional.Dacă comisia
permanentă consideră că proiectul de act legislativ sau propunerea legislativă remisă
ei spre dezbatere este de competenţa altei comisii, ea poate cere Preşedintelui
Parlamentului trimiterea lor acestei comisii.
La cererea comisiilor sesizate pentru avize comisia permanentă sesizată în fond
va putea încuviinţa ca la lucrările ei să participe, cu vot consultativ, raportorul sau
raportorii acestor comisii.Dacă pe marginea proiectelor de legi şi hotărîri au avut loc
şedinţe comune ale comisiilor, cele din urmă pot conveni ca raportul sau avizul să fie
comun.
3. Dezbaterea proiectului de lege în plenul Parlamentuluiși votarea lui.
Dezbaterile pot fi pe articole, pe amendamente,în prima lectură, în a doua
lectură și dezbaterea proiectului de lege în a treia lectură conform Regulamentului.
Legile, hotărîrile şi alte acte se adoptă de către Parlament cu votul majorităţii
după cum urmează:
a) legile constituţionale – cu votul a 2/3 din numărul deputaţilor aleşi;
b) legile organice – cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, ce constituie votul a
cel puţin 51 de deputaţi;
c) legile ordinare, hotărîrile şi alte acte – cu votul majorităţii deputaţilor
prezenţi.
Procedura menţionată este aplicabilă şi în cazul reexaminării legilor la care
Preşedintele Republicii Moldova are obiecţii.
Deputatul votează personal prin vot deschis sau secret. Votul deschis se
exprimă prin ridicare de mîini, prin apel nominal sau prin mijloace electronice. Votul
secret se exprimă prin buletine de vot pentru numiri în funcţie şi prin mijloace
electronice, în cazul adoptării legilor şi hotărîrilor. Parlamentul hotărăşte, la
propunerea preşedintelui şedinţei sau a deputaţilor, ce modalitate de vot va folosi,
afară de cazul în care procedura de vot se stabileşte prin Regulament.
4. Semnarea proiectului de lege, trimiterea spre promulgare și publicarea.
Legea se trimite de către Preşedintele sau de către unul dintre vicepreşedinţii
Parlamentului spre promulgare Preşedintelui Republicii Moldova cel tîrziu în ziua de
lucru următoare zilei semnării acesteia. Înainte de promulgare Preşedintele Republicii
Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită
Parlamentului spre reexaminare în termen de cel mult 2 săptămîni de la primirea ei.
Preşedintele Republicii Moldova poate cere Parlamentului, doar o singură dată,
reexaminarea legii pentru orice motive ce fac legea în ansamblu sau o parte a ei
inacceptabilă. Obiecţiile Preşedintelui Republicii Moldova se supun examinării
conform procedurii prevăzute de prezentul Regulament pentru examinarea
amendamentelor, în baza raportului comisiei permanente responsabile de legea
reexaminată şi, după caz, cu avizul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului.
În cazul în care, după reexaminarea legii, Parlamentul menţine hotărîrea adoptată
anterior sau face modificări în lege în conformitate cu obiecţiile Preşedintelui
Republicii Moldova, Preşedintele este obligat să promulge legea în termen de cel
mult 2 săptămîni de la data înregistrării legii în Secretariatul Preşedintelui.
În cazul în care, după reexaminarea legii, trimise de către Preşedintele
Republicii Moldova, Parlamentul cu votul majorităţii nu-şi menţine hotărîrea, legea
se consideră respinsă.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Sa analizeze Regulamentul Parlamentului privind competența legislativă
2. Să analizeze pe plan legislativ: legislatură, sesiune, ședințe.
3. Să studieze pe plan comparativ tehnica legislativă a parlamentului în alte state
4. Sa identifice procedura votării legilor și hotărîrilor În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.
Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul X.
1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,
Chișinău 2013, CEP USM
2. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009
3. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004, Editura
All Beck
4. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura
C.H. Beck
5. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București
2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck
6. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
7. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001
8. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010
9. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999
.
XI. Actele parlamentului
În general, prin act al Parlamentuluiînţelegem forma în care se obiectivizează
manifestarea de voinţă a Parlamentului reunit în şedinţă, rezultată din desfăşurarea
procedurii parlamentare, în această accepţiune, prima caracteristică a actului Parlamen-
tului este aspectul formal ce materializează manifestarea de voinţă: legea, hotărârea,
moţiunea, declaraţia, rezoluţia etc. Numai manifestarea de voinţă exteriorizată şi, astfel,
obiectivizată într-o anumită formă constituie un act. Dar nu orice manifestare de voinţă
a Parlamentului se exprimă prin adoptarea unui act, cum ar fi respingerea unui proiect
de lege sau propunere legislativă, neadoptarea unei moţiuni de cenzură, audierea unei
declaraţii politice, comemorarea unui eveniment etc. Asemenea manifestări au diferite
semnificaţii ce au comun tocmai faptul că nu implică adoptarea unui act. Dar cele mai
importante manifestări de voinţă şi, îndeosebi, cele creatoare de drept, nu se pot realiza
decât prin acte, deoarece cuprind fie norme juridice, fie doar directive sau atitudini
politice ale Parlamentului, cu sau fără efecte juridice şi, deci, în mod necesar, ele
trebuie exteriorizate, materializate şi obiectivizate, ca expresie a voinţei organului
emitent.
Cuprinzând un comandament, o permisiune sau o abilitare, ca modalităţi de
reglementare a relaţiilor sociale într-un anumit domeniu de activitate, dacă instituie
norme de drept, sau cu un alt conţinut, în funcţie de scopul urmărit, actele Parlamentului
se caracterizează şi în raport cu obiectul lor. Forma este a unui anume conţinut. Ea nu
există ca o realitate în sine.
De aceea, alături de aspectul formal, a doua caracteristică a actului este
conţinutul său. Numai împreună, forma şi conţinutul actului, îl definesc ca o
manifestare de voinţă. În acest sens, referindu-se la lege, Francois Geny arăta că o dată
ce a intrat în vigoare ea se separă de personalitatea legiuitorului, însă aceasta nu
însemnă că este un fel de conţinut vid, pe care fiecare l-ar putea umple cum doreşte,
deoarece poartă amprenta gândirii şi voinţei sale, este rezultatul unei activităţi
conştiente în formarea dreptului, „l'expression d'une volonte intelligente"77
.
Punctul de plecare în identificarea actelor Parlamentului cu efecte juridice îl
constituie Constituţia. În practică parlamentele au adoptat şi acte care au urmărit
producerea numai a unor efecte politice sau morale, nu juridice. Apoi sunt şi actele
interne care emană de la preşedintele Parlamentului, biroul permanente sau comisiile
parlamentare.
Cât priveşte actele nominalizate de către Constituţie acestea sunt legile
constituţionale, legile organice şi legile ordinare prevăzute prin art. 72 alin. (1),
precum şi hotărârile şi moţiunile. O interesantă poziţie juridică o are regulamentul,
instituit de art. 64 alin. (1) din Constituţie, care reglementează structura, organizarea şi
funcţionarea Parlamentului. Resursele financiare ale Parlamentului sînt prevăzute în
bugetul aprobat de acesta.
Cea de a doua categorie de acte a apărut în practica parlamentară sub denumiri
nuanţate: declaraţii, moţiuni, apeluri, rezoluţii şi altele. Mai pot fi: deciziile
preşedintelui, deciziile birourilor permanente, rapoartele şi avizele comisiilor
parlamentare etc.
Pentru a ordona explicaţiile privind actele Parlamentului câteva precizări se
impun. Mai întâi este necesară o netă distincţie între actele juridice şi actele cu
caracter exclusiv politic. Dacă actele juridice sunt manifestări de voinţă în scopul de
a produce efecte juridice, actele exclusiv politice sunt tot manifestări de voinţă dar care
produc doar efecte politice (eventual morale) şi nu beneficiază de forţa de constrângere
a actelor juridice.
Prin actele pur politice, Parlamentul îşi exprimă o atitudine, încercând să
influenţeze o anumită acţiune sau activitate fără să o supună rigorilor dreptului, fie din
neputinţă (problema priveşte un aspect al vieţii internaţionale), fie că nu doreşte (sau
77F. Ceny, Methode d'interpretation et sources en droit prive positif, voi. I, Paris, 1919, p. 263.
nu doreşte încă) un asemenea lucru.Actele exclusiv politice ale Parlamentului
constituie manifestări de voinţă ale autorităţii legislative, care produc efecte politice
şi nu au forţa actelor normative. La categoria actelor exclusiv politice ale
Parlamentului se atribuie declaraţiile, apelurile, mesajele etc. Proiectele actelor
exclusiv politice ale Parlamentului pot fi iniţiate de fracţiunile parlamentare, precum
şi de cel puţin 5 deputaţi. Actele exclusiv politice ale Parlamentului se perfectează
prin hotărîre de Parlament şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Actele exclusiv politice ale Parlamentului se publică în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, Partea I.
După cum s-a arătat, legea este „expresie a voinţei majorităţii, iar nu a aşa-zisei
voinţe generale"1. De aceea, obligativitatea sa este de ordin constituţional, în sensul că
o lege adoptată cu respectarea Constituţiei este obligatorie.
Legile, la rândul lor, se clasifică în legi constituţionale, legi organice şi legi
ordinare, potrivit art. 72 alin. (1) din Constituţie. Între aceste trei categorii de legi
există evidente deosebiri de conţinut şi de formă (procedură de adoptare şi modificare)2.
Bineînţeles că şi alte clasificări ale actelor Parlamentului sunt posibile şi se
realizează în doctrină. Noi am evocat numai acea clasificare care interesează în mod
aparte dreptul parlamentar.
Astfel, se discută despre legile de autorizare, cum sunt abilitarea legislativă dată
Guvernului pentru a emite ordonanţe sau legile bugetare prin care se permite efectuarea
unor cheltuieli etc.
În continuare vom da unele scurte explicaţii privind principalele acte ale
Parlamentului.
Legile constituţionale sînt cele de revizuire a Constituţiei.Proiectele de legi
constituţionale vor fi prezentate Parlamentului numai împreună cu avizul Curţii
Constituţionale, adoptat cu votul a cel puţin 4 judecători.Parlamentul este în drept să
adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei după cel puţin 6 luni de la data
prezentării iniţiativei corespunzătoare. Proiectele de legi constituţionale se dezbat în
cel puţin două lecturi. Pentru examinarea proiectului de lege constituţională,
Preşedintele Parlamentului îl remite Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi. În
cazul în care Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi consideră că la examinarea
proiectului de lege constituţională este necesar de a fi atraşi deputaţi din alte comisii
permanente, aceasta propune Parlamentului crearea unei comisii speciale. Legea se
adoptă cu votul a două treimi din deputaţi. Dacă, de la prezentarea iniţiativei cu
privire la modificarea Constituţiei, Parlamentul nu a adoptat timp de un an legea
constituţională corespunzătoare, propunerea se consideră nulă.
Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral;
b) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
c) organizarea şi funcţionarea Parlamentului;
d) organizarea şi funcţionarea Guvernului;
e) organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Consiliului Superior al
Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a contenciosului administrativ;
f) organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum şi regimul general
privind autonomia locală;
g) organizarea şi funcţionarea partidelor politice;
h) modul de stabilire a zonei economice exclusive;
i) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
j) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;
k) organizarea generală a învăţămîntului;
l) regimul general al cultelor religioase;
m) regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război;
n) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
o) acordarea amnistiei şi graţierii;
p) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi
organice;
r) alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi
organice.
Dreptul de iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor în Parlament, Preşedintelui
Republicii Moldova, Guvernului, Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome.
Găgăuzia. Legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, după cel
puţin două lecturi.
Legile ordinare intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia
celor rezervate legilor constituţionale şi legilor organice. Legile ordinare se adoptă cu
votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Hotărârea este actul Parlamentului reunit în şedinţă privitoare la activitatea,
cum ar fi pentru aprobarea regulamentelor, constituirea şi compoziţia organelor de
lucru,a biroului permanent,alegerea și punerea sub acuzare a Președintelui, procedura
de ridicare a imunității paralamentare etc. Întotdeauna hotărârea are efecte juridice
dar cu caracter intern.Hotărîrile se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Moţiunea este actul Parlamentului în şedinţă prin care îşi exprimă atitudinea
într-o anumită problemă. Pe cale de consecinţă, moţiunea este susceptibilă de a avea
şi efecte juridice în cazul în care, de semnificaţia acestei atitudini, legea leagă
asemenea efecte, cum ar fi retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea,
potrivit art. 1061
din Constituţie, a unei moţiuni de cenzură, având ca efect demiterea
acestuia, potrivit art. 106.
Conform Regulamentului pot fi inițiate moțiuni simple, care exprimă poziţia
Parlamentului într-o anumită problemă de politica internă sau externă ori, după caz,
într-o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Moţiunea simplă poate fi iniţiată
de cel puţin 15 deputaţi. Un deputat nu poate semna concomitent mai multe moţiuni
simple în aceeaşi problemă. Dezbaterea moţiunii simple începe cu prezentarea
raportului Guvernului. Moţiunile simple se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor
prezenţi. Moţiunile simple adoptate de Parlament se publică în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, Partea I, şi sînt obligatorii pentru Guvern sau alte autorităţi
vizate.
Moţiunea de cenzură exprimă retragerea încrederii acordate Guvernului la
învestitură. Moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului poate fi iniţiată de cel
puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi. Moţiunile de cenzură se adoptă cu votul
majorităţii deputaţilor aleşi.În cazul în care moţiunea de cenzură asupra activităţii
Guvernului a fost respinsă, deputaţii care au semnat-o nu vor putea iniţia, în cadrul
aceleiaşi sesiuni, o nouă moţiune pe acelaşi motiv.În cazul adoptării moţiunii de
cenzură, Primul-ministru va prezenta în termen de cel mult 3 zile, Preşedintelui
Republicii Moldova demisia Guvernului.Moţiunile de cenzură asupra activităţii
Guvernului adoptate de Parlament se publică în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, Partea I.
Ca şi legile, regulamentele parlamentare se emit pe baza Constituţiei ca o
prelungire şi concretizare a prevederile acesteia. Structura, organizarea şi
funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament. Resursele financiare ale
Parlamentului sînt prevăzute în bugetul aprobat de acesta.
Fracţiunile parlamentare se constituie în termen de 10 zile după constituirea
legală a Parlamentului şi funcţionează în baza regulamentului propriu.
Întru exercitarea atribuţiilor regulamentare, Preşedintele Parlamentului emite
dispoziţii şi ordine.
Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.
1. Sa analizeze Regulamentul Parlamentului privind actele Parlamentului
2. Să studieze pe plan comparativ tehnica legislativă a parlamentului în alte state
3. Sa identifice procedura votării diferitor legi conform art. 72 din Constituția RM
4. Să identifice și alte acte adoptate și pronunțate de Parlament.
În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă.
Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul XI.
1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică,
Chișinău 2013, CEP USM
2. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009
3. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura
C.H. Beck
4. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
5. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001
6. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010
7. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999
Subiectele pentru examen la dreptul parlamentar:
1. Dreptul parlamentar in sistemul de drept al Republicii Moldova
2. Originea şi definirea dreptului parlamentar.
3. Izvoarele dreptului parlamentar.
4. Principiul autonomiei.
5. Principiul legalităţii.
6. Principiul pluralismului de opinii.
7. Principiul colegialităţii.
8. Principiul transparenţei.
9. Trăsăturile mandatului parlamentar.
10. Efectele mandatului imperativ
11. Durata mandatului.
12. Inceperea şi incetarea mandatului.
13. Protecţia mandatului parlamentar.
14. Incompatibilităţi
15. Imunitatea parlamentară
16. Structura internă a Parlamentului
17. Preşedintele şi vicepreşedinţii parlamentului.
18. Biroul permanent.
19. Fracţiunile parlamentare.
20. Comisiile permanente.
21. Comisiile provizorii.
22. Funcţiile parlamentului.
23. Funcţia cu titlul principal - funcţia legislativă.
24. Funcţii secundare.
25. Funcţia de control a Parlamentului
26. Adoptarea actelor juridice.
27. Actele Parlamentului şi forţa lor juridică
28. Regimul sesiunilor
29. Ordinea de zi
30. Criteriile şi modalităţile de creare a proiectului ordinii de zi
31. Desfăşurarea şedinţelor Parlamentului.
32. Dezbaterile parlamentare.
33. Votarea actelor Parlamentului
34. Etapele procedurii legislative.
35. Faza extraparlamentară.
36. Faza parlamentară.
37. Examinarea şi avizarea proiectului de lege in comisiile parlamentare.
38. Examinarea şi avizarea extra parlamentară a proiectelor de legi
39. Dezbaterea proiectului de lege in plenul Parlamentului.
40. Semnarea actelor Parlamentului şi pregătirea lor spre promulgare
41. Sesiunile ordinare şi extraordinare. Convocarea sesiunelor.
42. Procedura parlamentară de revizuire a Constituţiei
43. Ancheta parlamentară.
44. Motiunea simplă şi de cenzură.
45. Audierea si dezbaterea unor declaratii politice sau rapoarte ale unor autoritati.
46. Revocarea Presedintelui Perlamentului sau vicepreşedintelui.
47. Demiterea a Presedintelui Republicii Moldova.
48. Proceduri de numiri.
49. Interpretarea.
50. Procedura de ridicare a imunitatii parlamentare.
51. Intrebari, interpelari, audieri, rapoarte.
52. Interdictii si sanctiuni deputaţilor
Tematica tezelor de licenţă
la disciplina
Drept Parlamentar
1. Suveranitatea naţională şi formele de realizare a ei în Republica Moldova.
2. Evoluția partidelor politice în Republica Moldova.
3. Caracteristici ale dreptului parlamentar.
4. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor în Parlamentul Republicii Moldova.
5. Noţiunea, natura juridică şi caracteristicile mandatului parlamentar.
6. Atribuţiile Parlamentului – clasificări şi practici.
7. Statul deputatului.
8. Evoluția parlamentarismului în Republica Moldova
9. Parlamentulbicameral vs. Parlamentunicameral. Avantaje si dezavantaje ale
celordouăsisteme.
10. Fracţiunile parlamentare şi rolul opoziţiei în Parlament.
11. Organizarea şi funcţionarea Parlamentului în Republica Moldova.
12. Procedurile de control în Parlamentul Republicii Moldova.
13. Parlamentelestateloruniuniieuropene. Analiza comparativă.
NOTĂ: Studenţii pot propune şi alte teme pentru tezele de licenţă care pot fi acceptate de
catedră cu condiţia că prezintă interes teoretico-ştiinţific şi practic.
Bibliografie generală și recomandată:
Acte normative internaționale:
Declaraţia Universală a Dreptului Omului
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16.12.1966
Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei pentru dimensiunea umana a C.S.C.E.
CARTA EUROPEANĂ A AUTONOMIEI LOCALE din 15.10.85,Ratificată prin Hot. Parl.
nr.1253-XIII din 16.07.97, Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 14,
pag.14
Acte normative:
Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
Lege privind declaraţia de independenţă a Republicii Moldova nr. 691-xii din 27.08.1991, Monitor
11-12/103, 30.12.1991
Declaraţia suveranităţii Republicii Sovietice Socialiste Moldova nr. 148-xii din 23.06.90, Veştile
nr.8/192, 1990
Legea cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova nr. 1115/05.07.2000
//Monitorul Oficial 88-90/661, 28.07.2000
Lege cu privire la schimbarea denumirii statului R.S.S. Moldova în Republica Moldova nr.589-xii
din 23.05.91, Monitor nr.7-8-9-10/64 din 1991
Lege despre statutul deputatului în Parlament 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994
Lege pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului nr. 797-XIII din 02.04.1996 Republicat:
Monitorul Oficial, nr.50/237 din 07.04.2007
Lege cu privire la statutul deputaţilor poporului în Republica Moldova nr. 404-xii din 11.12.90,
Veştile nr.12/316 din 1990
LEGE Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.97 //MonitorulOficial 81/667, 08.12.1997
Lege nr. privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de
demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de
conducere nr. 1264/19.07.2002 //Monitorul Oficial 124-125/991, 05.09.2002
Lege cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică nr. 199/16.07.2010
//Monitorul Oficial 194-196/637, 05.10.2010
Lege cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr. 355/23.12.2005 //Monitorul Oficial
35-38/148,03.03.2006
Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr. 1024/02.06.2000 //Monitorul Oficial 98-101/709,
10.08.2000
Actele CurțiiConstituțonale:
Curtea Constituțională, AVIZ cu privire la confirmarea legalităţii alegerii Parlamentului Republicii
Moldova nr. 5 din 24.12.2010//Monitorul Oficial 257-258/31, 27.12.2010
Curtea Constituțională,HOTĂRÎRE cu privire la validarea mandatelor deputaţilor aleşi în
Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a nr. 31 din 24.12.2010// Monitorul Oficial
nr.257-258/32 din 27.12.2010
Curtea Constituţională Aviz nr. 4 din 26.12.2000 privind constatarea circumstanţelor care justifică
dizolvarea Parlamentului //Monitoru lOficial 163-165/49, 29.12.2000
Hotărîre nr.8 din 16.02.99 pentru interpretarea art.71 din Constituţia Republicii Moldova
//Monitorul Oficial 22-23/14, 04.03.1999
Hotărîre nr.8 din 19.06.2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din
Constituţie (Sesizarea nr.8b/2012) //Monitorul Oficial 131-134/14, 29.06.2012
Surse bibliografice și recomandată în română:
Alexandru Arseni, Drept constuţional şi instituţii politice, Chișinău 2005,
Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău
2013, CEP USM
Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., Dreptul constituţional comparat, Chişinău: CE USM, 2003.
Attila Varga, Constituţionalitatea procesului legislativ. Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007
Bordei Lilea, Principiile democraţiei pluraliste în activitatea parlamentară,.Chişinău 2010
Bordei Lilea, Principiile democraţiei pluraliste în organizarea şi funcţionarea Parlamentului
Republicii Moldova. Chişinău, 2010
Cobăneanu Sergiu, Svetlana Agachi, Dreptul constituțional al țărilor străine, Chișinău 2004
Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009
Costachi Gh., Guceac I. Fenomenul constituţionalismului în evoluţia RepubliciiMoldova spre statul
de drept. Chişinău: Tipografia Centrală. 2003.
Costachi Gheorghe, Dumitru Grama, Anatol Bantuș, Vitalie Cușmir, Ștefan Belecciu, Vasile
Ignatiev, Ilie Mămăligă, Parascovia Muntean, Probleme ale edificării statului de drept în Republica
Moldova, Chișinău 2003
Cristian Ionescu, Drept Constituțional comparat, București 2008:, Editura C.H. Beck
Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004:, Editura All
Cristian Pîrvulescu, Politici și instituții politice,Editura Trei, 2000
Cuşmir M. Sisteme constituţionale europene (concepte şi practică juridico-politică).Chişinău, 2008
Dr. Romus Dima, Sub Cupola Parlamentului-controverse și perle verbale București: 2000
Gabriel-Liviu Ispas, Parlamentarismul în societatea internațională, Editura Institutul European,
București 2011
Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane: Iași, 1993
Gheorghe Avornic, Tratat de teoria generală a statului și dreptului, Volumul I, Chișinău 2009
Iancu Gh.,Drept constituțional și instituții politice, Ediția a III-a, revăzută și complectată, Editura
Lumina Lex, București 2005
Igor Bantuș, Protecția mandatului parlamentar - mecanism inerent în realizarea suveranității
naționale, Chișinău 2002
Ioan Muraru Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2009:
Ediția 13, Volumul II, Editura C.H. Beck
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H.
Beck
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar. Bucureşti: Gramar, 1994
Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, TratatII:,Editura Europa Nova,București 1996
Ion Guceac, Constituția la răscruce de milenii, Chișinău 2013
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. I. Chişinău, 2001
Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
Ion Guceac, Evoluția constituționalismului în Republica Moldova, Chişinău, 2005
Ion Guceac,Drept electoral Chişinău, 2005
Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001
Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a IV-a, revăzută și adăugată, Editura
Lumina Lex, București 2004
Lijphart, Arend, Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi sase de
ţări, Ed. Polirom, Iaşi 2006
Marian Enache, Controlul parlamentar, Editura Polirom, Iași 1998
Marian Enache, Democrația parlamentară, Editura Universul juridic, București 2012
Marian Enache, Proceduri parlamentare, Editura Universul juridic, București 2013
Mihai Bădescu, Cătălin Andruș, Cătălina Năstase, Drept constituțional şi instituţii politice,Editura
Universul Juridic, București 2011
Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001
Mihai Oroveanu, Istoria dreptului românesc şi evoluţia instituţiilor constituţionale, Editura
CERMA, Bucureşti, 1992
Mihai Rotaru, Istoria dreptului Românesc, Chișinău 2008
Mişin Serghei, ‖Caracteristica constituţională a parlamentarismului din Republica Moldova: studiu
juridico – comparativ‖, Chișinău 2013
Monac C., Parlamentul șisecuritatea națională,București: Regia Autonomă ‖Monitorul Oficial‖,
2006
Preda M. Alegerea, organizarea şi funcţionarea Parlamentului. Bucureşti: Universul Juridic,
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Chişinău: USM, 2010
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004.
Tudor Drăganu, Începuturile şi dezvoltarea regimului parlamentar în România până în 1916, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1991
Valeriu Stan, Scurtă istorie a Senatului, studiu, Centrul de studii parlamentare, informare şi
documentare; The Senate. A fundamental institution of the modern Romanian state, Autonomous
Regie "Monitorul Oficial", Co-ordinator Alexandru Dumitrescu, Bucharest, 2000
Victor Dorneanu, Sorin Popescu, Consiliul Legislativ Tradiții și modernitate - 1926-2001-
București: Lumina Lex, 2000
Victor Duculescu, Constanța Călinoiu, Georgeta Duiculescu, Dreptul constituţional comparat.
București: Lumina Lex, 1999
Victor Duculescu, Constanta Călinoiu, Georgeta Duculescu, Drept constituțional comparat - Tratat
(vol. 1 +2 ), ed. IV, București: Lumina Lex, 2009
Victor Popa, Drept public, Chișinău - 1998
Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999
Мишин Сергей , Конституционная характеристика парламентаризма в Республике Молдова:
сравнительно -правовой анализ, Кишинэу, 2013
În limba engleză:
Non-liable? Inviolable? Untouchable? The challenge of parliamentaryimmunitiesan overview,
office for promotion of parliamentary democracy, © european parliament – oppd, 2012
Rules on ParliamentaryImmunity in the EuropeanParliamentandtheMemberStates of the European
Union, Dick ToornstraECPRDc/o European ParliamentB – 1047 Brussels, Belgium 2001
Gunnell, John G. "The Reconstitution of Political Theory: David Easton, Behavioralism, and the
Long Road to System," Journal of the History of the Behavioral Sciences (2013)
În limba rusă:
Авакьян С. А., Конституционное право России Том 2 Москва 2010 927с
БаглайМ.В., Конституционное правоРоссийскойФедерации. 6-е изд., изм. и доп. - Москва:
Норма, 2007. — 784 с.
Баглай. М. В. Зарубежных стран. 6-е издание, измененное и дополненное. Москва. 2007.
Баглай М.В., Конституционное право Российской Федерации, М.: Норма, 1998. С. 423.
Васильев В.И. , Депутат подотчетен избирателям// Российская Федерация, 1994, N 1
Козлова Е.И., Кутафин О.Е, КонституционноеправоРоссии. .3-е изд., перераб. и доп. -
Москва: Юристъ, 2003. — 585 с.
Мишин А.А. Конституционное (государственное) право зарубежныхстран. 14-е изд.,
перераб. и доп. - Москва: 2009. – 560 с.
НекрасовС. И.,КонституционноеправоРоссийскойФедерации: конспект, лекций, Москва 2010
32с
Сухарев А. Я., Правовые системы мира, Москва 2001
Чиркин В.Е., Конституционное право зарубежных стран, Москва 1997, 567с
Фадеев В.И. Депутатскиймандат: понятие, принципы и виды // LexRussica. - М.: Изд-во
МГЮА, 2008, № 4. - С. 820-838
МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник. М.:
ИНИОН РАН, 1994.
Правовые системы мира, Издательство Норма, Москва 2001, 832 с.
Бархатова Е.Ю., Комментарий к Конституции Российской Федерации. - "Проспект", 2010 г.
Крутоголов М.А., Ковлер А.И. Парламентское право Франции. В сб.: Очерки парламентского
права (зарубежный опыт). М., 1993, с. 289.
Кляйн Г., Цее В. Бундестаг // Государственное право Германии. Сокращенный перевод
немецкого семитомного издания. Т. 1 / Отв. ред. Б.Н. Топорнин. - М.: Изд-во ИГиП РАН,
1994, С. 200
ФедеральныйзаконРоссийскойФедерацииот 22 февраля 2014 г. N 20-ФЗ "О
выборахдепутатовГосударственнойДумыФедеральногоСобранияРоссийскойФедерации"Опу
бликовано:26февраля 2014г. В "РГ" Федеральныйвыпуск №6317Вступает в силу:24февраля
2014г.
În limba franceză:
Constitution de la Républiquefrançaise
REGLEMENT DE L'ASSEMBLENATIONALE
B. CHANTEBOUT – Droit constitutionnel et sciencepolitique – Paris
Charles Debbasch, Droit Constitutionnel Et Institutions Politiques - 4ème Édition, Paris 2001
Jean BOULOUIS, « Droit institutionnel de l’Union européenne », édition Montchrestien.
O. Duhamel, Y. Meny, Dictionnaire constitutionnel, P.U.F., Paris, 1992, p. 695
Marcel Prélot, Jean. Boulois, Institutons politiques et droit constitutionnel, Dalloz, Paris, 1990
Maurice Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, Ed. Presses de France, 1980
P. Pactet, Institutions politiques,.Droit constitutionnel, Ed. a Xl-a, Ed. Masson, Paris, 1992
PH. ARDANT – Institutions politiques et droit constitutionnel – Paris 2008
Pierre Avril, Jean Gicquel, Droitparlementaire , Montchrestien, 4e edition, Paris2010
Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel, Ed. Masson, 1991
În limba germană:
Stefan Marschal, Das politischeSystemDeutschlands,UVK Konstanz 2007, 300 seiten
DER DEUTSCHE BUNDESTAG IM REICHSTAGSGEBÄAUDE, BERLIN 2007, 326 seiten
Hans-Peter Schneider und Wolfgang Zeh, ParlamentsrechtUndParlamentspraxis in
DerBundesrepublikDeutschland,Berlin 1989, 1924 s.
Comentariu:
Constituția Republicii Moldova-comentariu, Editura ARC, Chișinău 2012
ConstitutiaRomaniei –Comentariupearticole, Coordonatori: I. Murarusi E. S. Tanasescu; Autori: D.
Apostol Tofan, F. A. Baias, V. M. Ciobanu, V. Cioclei, I. Condor, A. Crisu, S. Deaconu, A.
Popescu, S. Popescu, B. SelejanGutan, M. Tomescu, V. Vedinas, I. Vida, C. Zamsa,
EdituraC.H.Beck2008, 1528 p.
Constituția României - comentata si adnotata cu dezbateri parlamentare si jurisprudența Curții
Constituționale,Ionescu Cristian, Editura: Universul Juridic 2010, Nr. pagini : 396
Comentarii la Constituția României, Gabriel Andriescu, Miklos Bakk, Lucian Bojin, Valentin
Constantin, București 2010, 232 p.
Комментарий к Конституции Российской Федерации (под общ.ред. В. Д. Карповича). 2-ое
изд., доп. и перераб. - ООО "Новая правовая культура", 2002-959 с.
Конституция Российской Федерации: доктринальный комментарий (постатейный) (под ред.
Ю.А. Дмитриева). - "Деловой двор", 2009 г.
Surse Internet:
http://www.parlament.md/
http://www.ecprd.orgEuropean Centre for Parliamentary
http://presedinte.md/
http://constcourt.md/
http://www.gov.md/homepage.php?l=ro
http://lex.md/
http://constitutia.md/
Anexe:
1. Titlul III AUTORITĂŢILE PUBLICE- extrase din Constituția Republicii
Mildova
2. REGULAMENTUL PARLAMENTULUI(actualizat la 04.03.2014)