www.ziledenunta.ro

Contextul istoric (legislativ), geografic şi social este cel care determină înfiinţarea unei şcoli silvice la Timişoara. Evoluţia situaţiei economice din Transilvania şi interesele monarhilor de la Viena facilitează, printr-o serie de măsuri, formarea şi dezvoltarea învăţământului românesc. În prima jumătate a secolului al XIX-lea s-au pus la dispoziţie credite speciale pentru înfiinţarea de şcoli, formarea dascălilor şi profesorilor şi achiziţia de material didactic. S-ar putea spune că acestea au fost primele granturi întâl-nite în dezvoltarea învăţământului românesc. Primele realizări ale Învăţământului din Banat reglementate de Maria Tereza se extind şi în Transilva-nia mai târziu.În 1817 se înfiinţează prima şcoală silvică la Sibiu, însă care se desfiinţează ulterior. În acest climat care deschide perspective favorabile pentru învăţământul românesc, Gheorghe Şincai înfiinţează 300 de şcoli româneşti. În Banat C.D. Loga susţine necesitatea înfiinţării şcolilor şi dotarea lor cu cărţi. Astfel înfiinţarea şcolilor secundare reprezintă un pas înainte pe la jumătatea secolului al XIX-lea (Extrase din “Şcoala Ardeleană”- xxx, Ed. Albatros, Bucureşti, 1970). Înfiinţarea primei şcoli silvice medii din România are loc pe data de 27 octombrie 1885 la Timişoara, într-un cadru deosebit, în mijlocul Pădurii Verzi. Alegerea acestui loc a fost determinată de: necesitatea pregătirii pădurarilor pentru gospodărirea pădurilor din Banat, apropierea de un centru cultural, o bază materială corespunzătoare. Construcţia destinată şcolii există încă din timpul ocupaţiei turceşti, fiind cunoscută sub denumirea de Casa de Vânătoare, pentru ca sub dominaţia austriacă să se numească Castelul de Vânătoare al contelui Mercy. Lucrările de transformare a clădirii se termină în anul 1902, o serie de clădiri anexe împrejmuiesc clădirea principală şi alei pietruite duc spre ea.În timp, formarea personalului silvic a evoluat şi s-a diversificat permanent: • 1885 -1919 - Şcoala Profesională de Pădurari; • 1919 -1923 - Şcoala Silvică Medie; • 1923 -1946 - Şcoala de Conductori Silvici; • 1946 -1948 - Şcoala de Subingineri Silvici; • 1948 -1952 - Şcoala Medie Tehnică Silvică; 1952 -1956 - activitatea şcolii se întrerupe, ea fiind evacuată la Curtea de Argeş în 48 ore. Clădirile au fost puse la dispoziţia armatei sovietice în vederea instalării unei staţii de bruiaj la Pădurea Verde. Un grup de ingineri silvici conduşi de ing. Aurel Ţeicu, reuşesc să readucă Şcoala silvică la Timişoara; • 1956 -1970 - Şcoala profesională de pădurari silvici şi de vânătoare, Şcoala tehnică de maiştri silvici şi de exp-loatare, Şcoala postliceală silvică de vânătoare şi exploatare; • 1969 -1990 - Liceul Silvic; • 1990 - 2011 - Grupul Şcolar Silvic cu specializările: tehnician silvic, tehnician ecolog şi protecţia calităţii me-diului, tehnician în agroturism, pădurar;Începând cu anul şcolar 2011-2012 - Colegiul Silvic „Casa Verde” Timişoara, cu specializările: • Silvicultură - Tehnician în silvicultură şi exploatări forestiere • Turism şi alimentaţie - Tehnician în turism • Protecţia mediului - Tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului • Agricultură - Tehnician în agroturismBaza materială a şcolii se compune din:

SCURT ISTORIC AL SCOLII NOASTRE

• Cabinete de specialitate şi laboratoare:Dendrologie, Pedologie, Microbiologie, Biologie, Fizică-Chimie, 2 cabinete informatica (50 posturi); • Fondul de vânătoare didactic (cu o suprafaţă de 727 ha de pădure şi 9273 ha teren agricol şi neproductiv); ; • Biblioteca 21.000 volume; • Muzeul de vânătoare; • Parcul dendrologic (3,5 ha cu peste 300 de specii); • Pepiniera (3200 m²); • Căminul-internat (deţinând 120 locuri) şi cantina (cu o capacitate de 150 de locuri); Colegiul Silvic « Casa Verde » Timişoara are o bogată tradiţie şi experienţă şi este pitoresc amplasată, având în apropiere Muzeul Satului Bănăţean şi Grădina Zoologică Timişoara, la limita Pădurii Verzi.Aici, la Pădurea Verde se petrece un paradox: vechimea şcolii - 125 de ani de existenţă - coabitează simbiotic cu tinereţea.Trecutul dă mândria continuităţii, consistenţa şi calitatea lucrului bine făcut. Tinereţea este prezentul din şcoală, tinereţea este frumosul din noi, acel ceva trăit intens în perioada care se cheamă „liceu”.Avem motive justificate de mândrie, motive care se constituie în argumente suplimentare ale dorinţei noastre de autodepăşire, la fel cum stimulant este şi faptul că trecutul îţi poate impulsiona viitorul. Şcoala aşa cum fiecare şi-o păstrează în memorie pare să fie răspunsul corect la neliniştile juvenile, arcada de lumină sub care profesorii sunt înnobilaţi cu acea magie creată de amintiri sau de ceea ce ar fi dorit fiecare să fie, spaţiul atemporal în care locurile sunt înţesate cu amintiri despre ceea ce am fost şi ceea ce am dorit să ajungem… este imaginea eternei tinereţi.Colegiul Silvic Casa Verde este rezultatul muncii în echipă a mai multor generaţii de devotaţi ai şcolii, a dedicaţiei noastre faţă de această şcoală, absolut inedită prin ambientul în care există, prin oaza de linişte pe care ţi-o oferă generos în mijlocul aglomeraţiei urbane şi prin sentimentul unic de apartenenţă la natură, pe care ţi-l incumbă.

Date generale. Arboretumul Bazoş este una dintre cele mai valoroase colecţii de arbori şi arbuşti din România. A fost înfiinţat între anii 1909-1913 când au fost aduse primele specii de la Arnold Arboretum, arboretumul universităţii Harvard, cel mai mare din lume. În prezent arboretumul Bazoş are o suprafaţă de 58,78 ha din hotarul comunei Bazoşul Nou, cuprinzând pe această suprafaţă 5 parcele cu 26 u.a-uri. Creat în stil peisager, a fost proprietate particulară până în 1934, când, cumpărată de Casa Pădurilor Statu-lui, a fost dat în folosinţa Institutului de Cercetări şi

Amenajări Silvice. Are la ora actuală peste 800 de taxoni şi cea mai completă colecţie de stejari americani şi Carya din România. Iniţial s-a creat "Parcul American" care cu-prinde în marea majoritate specii din America de Nord.

Îmbogăţirea colecţiei s-a făcut prin plantarea integrală a unor poieni ("Parcul american nou", "Parcul euroasiatic", "Poiana cu lonicere", "Poiana frumoasă") sau prin plan-tarea pe marginile unor poieni sau linii parcelare. Arboretumul are statut de rezervaţie ştiinţifică în-cepând cu anul 1954 şi parc dendrologic din 1982. Din anul 1994, arboretumul Bazoş este considerat arie protejată pentru ocrotirea biodiversităţii şi păstrarea echilibrului ecologic în judeţul Timiş. De asemenea, pe plan internaţional este afiliat la Asociaţia Internaţională a Grădinilor Botanice.

Îmbogăţirea permanentă a colecţiei se face prin schimburi internaţionale de seminţe, secţia din ICAS Timişoara editează catalogul de seminţe al acestui arbo-retum, făcând schimb de cataloage cu peste 200 unităţi de

ASPECTE PRIVIND CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII DIN ARBORETUMUL BAZOŞ

profil din întreaga lume. În incinta secţiei Timişoara se află răsadniţele unde se fac semnături şi replicări, puieţii fiind ulterior plantaţi în arboretum.

Descrierea arboretumului Bazoş.1. Situaţia teritorial-administrativă. Arboretumul Bazoş, administrat de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice - secţia Timişoara se află pe teritoriul comunei Bazoşul Nou din judeţul Timiş.2. Vecinătăţi, limite, hotare. Arboretumul Bazoş, are spre sud, ca limită drumul comunal asfaltat Remtea Mare – Bazoşul Nou iar în rest terenuri agricole.3. Cracteristici naturale. Arboretumul Bazoş este situat în Câmpia Timişului, între râurile Bega şi Timiş, la cca. 3 km sud de Bega şi cca. 2,5 km nord de Timiş, într-o zonă plană cu altitudine de 95-97 m. Parcul dendrologic Bazoş face parte din câmpiile aluviale de subzistenţă recentă cu văi adânci, albii părăsite şi terenuri îngropate, acoperite parţial cu dejecţii loessoide, proluvio-deluviale. Din punct de vedere geologic, parcul Bazoş se află pe interferenţa luncii Begăi şi a Timişului, fiind dominat de pietrişuri, nisipuri şi în special argile. Aşezat pe luncile celor două scurgeri de apă, canalul Bega şi râul Timiş, parcul Bazoş este străbătut de o vale puţin adâncă, ce traversează parcelele 2 şi 3, care în ul-timii ani este lipsită de apă. În ultimii 30-40 de ani nu s-au produs inundaţii ca urmare valea fiind lipsită de apă în majoritatea timpului. Climatul este specific zonei de câmpie, climat relativ umed, cu vânturi moderate, dar frecvente, cu precipitaţii medii anuale în jur de 630 mm, temperatura medie anuală fiind de 10,60C. Amplitudinea medie anuală este de 22,80C, iernile fiind relativ scurte, cu un număr re-dus de zile cu ninsoare şi strat de zăpadă iar verile sunt călduroase cu maxime în luna august. Condiţiile climati-

ce, forma reliefului şi materialul parental, regimul hidric au determinat formarea tipurilor de sol brun-roşcat, carac-teristice parcului Bazoş. Parcul Bazoş se poate finanţa prin eforturi proprii prin două domenii importante : turism şi activităţi productive conexe. Prin mai multe proiecte mici de turism local se pot obţine beneficii importante. Turismul reprezintă un mi-jloc de educare prin recreere a vizitatorilor, aducând veni-turile atât de necesare pentru protecţie, dar este totodată o mare ameninţare asupra biodiversităţii, atunci când nu este controlat. Se pot practica trei tipuri de turism : turism ştiinţific, tuirsm educaţional şi turism recreativ. Prin activităţile productive conexe se pot produce specii ornamentale în vederea comercializării lor, pro-ducerea de brazi, cultivaţi în ghivece, închiriaţi şi după trecerea sărbătorilor să fie plantaţi în mediul natural, creşterea fazanilor, prepeliţelor şi potârnichilor într-o zonă îngrădită, dintr-o peluză, în vederea comercializării, practicarea apiculturii, prin creşterea unor familii de al-bine care vor ajuta mai ales la fecundarea diferitelor spe-cii de plante iar mierea comercializată. De asemenea, se poate atrage sprijin financiar ex-tern fie prin proiecte în programul „ Life Natura”, fie prin alte proiecte care să populeze cu unele specii de animale precum veveriţe sau păuni, prin amenajări hidrografice în vederea reconstrucţiei canalului de apă şi popularea lor cu peşte, prin pietruirea potecilor, amenajarea unor bânci

şi iluminare nocturnă, toate având drept scop creşterea atractivităţii şi esteticii peisajului.

prof. Nicolae PETCHESCU, ing.. Silvia BORDAN - Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Timişoara

Există o serie de surse de poluare naturale (vulcani, furtu-ni de praf, etc), iar în viitor s-ar putea să apară și altele noi. Dintre agenții potențiali poluanți putem amintu: ozonul, praful, apele subterane acide sau saline, etc.Ozonul, O3, se știe că este o substanță periculoasă pentru om chiar în concentrații mici. Până în prezent omul nu s-a întâlnit cu asemenea concentrații periculoase, decât în cazuri rare. Periculoase pentru sănătatea oamenilor sunt contactele pe care le au aviatorii la trecerea prin atmosferă. de asemenea trebuie să amintim că ozonul la distanță este și un protector biologic deoarece constituie un ecran îm-potriva radiațiilor solare ultra-violete vătămătoare. Radiația ultravioletă sub 242,2 nm este practic absorbită de oxi-gen servind în parte la diso-cierea moleculei sale. Ozonul prezent în cantități minime în atmosferă poate opri radiația sub 290 nm, iar radiația cu lungime de undă între 290 și 320 nm va pătrunde parțial în atmosferă.Efectele vătămătoare ale ozon-ului au fost resimțite pentru prima dată de stewardesele de pe avioanele de cursă lungă ce zburau la altitudini de 13-15 km. Crizele apăreau cu preponderență primăvara din februarie până în aprilie și în special la avioanele de tip Boeing 747-SP care depășesc plafonul de 11800 m. Crizele se manifestau sub formă de tuse, iritarea gâtului, lăcrimarea ochilor, ca apoi să apară și la alți membri ai echipajului și în special la cei ce sufereau de bronșită sau erau fumători.Praful care este purtat de atmosferă, într-o cantitate de 30 mil.tone/an. Se cunoaște frica pe care o au locuitorii Saha-rei de ravagiile produse de simun care deplasează de multe ori particulele de praf peste Mediterană, până în Europa, unde își schimbă numele în sirocoo.De asemenea, ca poluare a solului consemnăm vagabond-area nisipurilor mișcătoare. Nu trebuie neglijate fumurile produse prin arderea deșeurilor agricole sau cele iscate din senin în savane, pășuni sau păduri.Apele subterane acide sau saline care ajung la suprafață ori prin intervenția omului, sau a naturii, impurifică emisarii sau straturile de apă ce sunt folosite ca surse potabile.Nișa umană este sursa de poluare dinamică cu efecte polu-

ante în continuă creștere datorită diversificării deșeurilor pe care le produce, datorită creșterii cantitative pe cap de locuitor a acestor deșeuri și a aglomerărilor mari umane prin creștera densității populației, unde produsele de au-topurificare sunt limitate sau inexistente.Deșeurile rezultate ca urmare a activității nișei umane sunt cele ce rezultă în urma activităților gospodărești, in-dustriale și agricole. Deșeurile sunt structurate din punct de vedere fizic în: gazoase, lichide și solide.De o deosebită importanță este calitatea apelor uzate ce rezultă din nișa umană. Avalanșa gunoiului care amenință

în special centrele urbane din tările industrializate, ridică probleme considerabile. Atât prin depozitarea deșeurilor cât și prin combustia lor, ce produce reziduri toxice care pereclitează viața ți sănătatea populației.Transporturile constituie o altă sursă de poluare. Trebuie ținut cont de: modul de transport (terestru, maritim, aer-ian); mijlocul de propulsie (mașini cu abur, motoare cu ardere internă, motoare electrice); locul specific al trans-portului (urban, rutier, pe șine). Bioxidul de carbon și va-porii de apă ce rezultă din arderea combustibililor, duc la creșterea concentrațiilor în atmosferă și la apariția efectu-lui de seră. Acestea se adaugă la cele produse de industrie și de centralele termice.În afară de aceste principale el-emente de poluare sunt hidrocarburile nearse: oxidul de carbon, oxizii de azot (iritant și toxic).

Motoarele cu explozie elimină în atmosferă un agent foarte

SURSELE DE POLUARE

peri-c u -

los: plumbul. Acesta rezultă din substanțele antideto-nante (tetraetil de plumb), adăugate benzinelor pentru îmbunătățirea cifrei octanice. În ultima perioadă de timp s-au pus la punct noi metode de obținere a cifrei octanice pentru diferite tipuri de benzine, fără folosirea tetraetilu-lui de plumb.Se constată că transporturile reprezintă o sursă potențială de poluare și prin materialele pe care le transportă, mai ales când materialele transportate scapă în atmosferă și în apă.Poluarea produsă de mijloacele de transport, capătă un nou aspect prin extinderea transporturilor aeriene. Mod-ificarea caracteristicilor atmosferei se datorește în mod special zborurilor la mari înălțimi. Tendința generală actuală în transporturi, este de reducere a cantităților de poluanți prin introducerea de noi tehnici în conce-perea motoarelor și prin reducerea numărului de ore de funcționare a celor puternic poluante.Exploatarea agricolă excesivă, poate duce la perturba-rea mediului ciclurilor chimice elementare. În sistemul ecologic neperturbat, elementele chimice luate din sol de către vegetația producătoare primară, este redusă pe vechile locuri prin deșeuri și cadavrele consumatorilor primari, secundari și terțiari. Dacă culturile sunt extrase din bagajul chimic local și transmise în alte locuri, bio-topul rămâne sărăcit, nu în carbon, care se poate recupera prin bioxidul de carbon atmosferic, ci în fosfor, calciu, parțial azot, precum și în oligoelementele necesare din punct de vedere biochimic. Datorită extinderii de culturi și a ponderii mari de dăunători și buruieni, s-a impus la un moment dat, folosirea de îngrășăminte și amendarea acestor soluri deficitare. Această soluție, a devenit însă sursa unor noi agenți de poluare. De asemenea pentru mărirea producției agricole s-au folosit pesticide și er-bicide, iar specificitatea lor toxică a devenit dominantă la nivelul producătorilor primari, alterând în totalitate swistemul ecologic amendat.Industria este considerată drept cea mai importantă sursă de poluare. Poluarea la locul de muncă se caracterizează prin prezența substanțelor sau factorilor fizici vătămători în zona locului de muncă. Poluarea industrială a medi-ului ambiant se propagă mai ales pe calea aerului și a apei. Substanțele vătămătoare eliminate în procesele indus-triale sunt foarte numeroase și variate ca efect. Mult mai grave sunt emulsiile de substanțe industriale cu caracter direct toxic. Dintre acestea prezentăm câteva:• Arsenul, provine din prelucrarea unor minereuri.

A fost eliminat total din tratamentele medicale datorită caracteristicilor puternic cancerigene.

• Amoniacul, apare la descompunerea substanțelor organice, poate duce la dispariția vieții acvatice.

• Bariul, folosit în radiologie, poate deveni un agent toxic dacă pătrunde în organism sub formă solubilă. Poate vătăma sistemul circulator.

• Bismutul, folosit pentru tratarea deranjamentelor intestinale, produce perturbări nervoase.

• Borul, este dezinfectant sub formă de acid boric și are efecte vătămătoare asupra sistemului nervos central.

• Cadmiul, cuprul, cromul, au acțiune toxică asupra organismului.

• Clorul, are o toxicitate care a fost folosită în primul război mondial în scopuri militare. În practică este folosit și astăzi pentru dezinfectarea apei potabile.

• Cianurile, utilizate mult în galvanostegie, există și în stare liberă în natură.

• Fierul, deși nu este un element toxic, ci din contră foarte important în efectuarea funcției respiratorii, constituie totuți un agent poluant. Apa cu conținut ridicat de fier, nu poate fi utilizată nici în aplicații industriale.

• Manganul, se comportă similar cu fierul, dă o colorație specifică apei și o face inutilizabilă pentru o serie de aplicații industriale.

• Fenolii, dau un gust neplăcut apei, chiar în concentrații foarte mici.

• Oxizii de azot, sunt în special periculoși pentru co-pii nou născuți.

• Plumbul, este cunoscut din vechime ca generator al saturnismului, fiind foarte toxic.

• Seleniul, deși este necesar omului, în cantități mărite poate da efecte toxice similare arsenului.

• Sulfații din apă dau un efect laxativ.• Zincul este un oligoelement folositor, dar sărurile

de zinc dau un aspect lăptos apei, alterând-o și modificându-i gustul.

• Mercurul, este un metal greu, toxic.În general se poate spune că nu există industrie care să nu genereze poluare, fie prin deșeuri toxice, fie prin deșeuri obișnuite, ori prin zgomot, fum, praf sau simple mirosuri neplăcute. Într-o perspectivă nu prea îndepărtată, între-prinderile nu vor rezista și nici nu vor realiza profituri dacă nu integrează în filozofia lor componenta ecologică.

Carmen Gașpar Grup Școlar de Poștă și Telecomunicații Timișoara

SURSELE DE POLUARE

Printre ramurile de smarald ale pădurii, încă de departe, se zăreşte maiestuoasă, clădirea Colegiului Silvic. O şcoală care, din inima pădurii, emană istorie, tradiţie şi im-pune, obligă la dragoste pentru frumos, pentru curat şi viu. Parcul dendrologic – nestemata acestui loc – se remarcă prin varietatea speciilor arboricole şi arbustive, multe dintre ele fiind exotice. Colecţia dendrologică se dovedeşte a fi una din-tre cele mai mari din Europa, în ceea ce priveşte diversitatea speciilor, pe o suprafaţă atât de restrânsă. Într-o relaţie amicală, speciile de tuia occidentală (Thuja occidentalis var. columnaris) şi tuia orientală (Thuja orientalis var. globosa), schimbă zilnic impresii despre vrem-uri şi vremi cu mai apretaţii stejari pedunculaţi (Quercus ro-bur) şi rudele lor mai sărace – jugaştrii – (Acer campestre). Pinul silvestru (Pinus silvestris), cel care vieţuieşte oriunde şi pinul strob (Pinus strobus), bradul alb (Abies alba) şi duglas verde (Pseudotsuga menziesii) rămân rezervaţi, cu aceleaşi veşminte! Un soi de nobleţe trebuie să fie şi ăsta, risipind în aer miresme de răşină proaspătă (fitoncidele răşinoaselor fac ca aerul parcului să fie diferit de cel al oraşului). Mai iritat pare să fie mălinul (Prunus serotina), de repartiţia uşor nedreaptă a spaţiului, altfel mândru de potenţialul său privind adaptarea pe terenurile degradate. Singurul care pare să-l înţeleagă, ar fi carpenul (Carpinus betulus). În rondoul central, ca două catarge îndelung în-cercate, doi arbori lalea (Liriodendron tulipifera) cu flori gal-ben-verzui, sulfuroase, ce se pitesc sfioase în dosul frunzelor. În spatele lor, două exemplare de tisa (Taxus baccata), bogat reprezentate, cu lemnul lor prea trainic, precum naosul şi pro-nausul, din mănăstirile Moldovei, dovadă a perenităţii speciei. Cele două arcuri de cerc sunt marcate de magnolii cu flori globuloase, albe, roz (Magnolia acuminata) şi violet (Magnolia soulangiana), elegante, dar uşor afectate de climatul impropriu.Teiul din faţă (Tilia rubra), cu ramurile roşii, ale cărui flori de mai, nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale teiului de pe Copou, oferă în fiecare an o imagine misticǎ. Parfum dulceag de elegie şi dor de Eminescu îmbălsămează liturgic fiinţa oricărui tei. Copleşite de atâtea pulsaţii taninice, două zade (Larix decidua) îşi zburlesc pensulele de ace proaspete. Cu tufele întunecate de Buxus sempervirens nu au nici o conspiraţie căci acestea, oricum, sunt veşnic bosumflate. Lângă bibliotecă, tocmai din California – doi chiparoşi (Chamaecyp-aris lawsoniana), schimbă impresii despre noutăţi editoriale, cu prietenul lor mesteacănul (Betula pendula). În colţul clădirii, veşnic tânăr, priveşte bradul alb (Abies alba), cu farmacia ambulantă, gata oricând să trateze răceala vecinilor cu antibiotice naturale (fitoncide).

În spatele bibliotecii, într-o prietenie neînţeleasă, bradul de Grecia (Abies cephalonica) şi chiparosul de baltă (Taxodium distichum), sfidează climatul. Răşina portocalie îi conferă întâietate la furnizarea materiei prime pentru fabrica de chihlimbar deşi iarna îl văduveşte de podoaba foliară.Aripa dinspre soare-răsare a parcului este dominată de mai tânărul gorun (Quercus petraea), venit din zona podgoriilor cu cămara lui de fructe ascunsă într-o coroană amplă, la care tânjeşte cu jind câte o veveriţă. Lângă el se înalţă victorios un brad argintiu (Abies concolor) care a renăscut neaşteptat după o rană făcută brutal de lama unui topor, dând o lecţie de tenacitate, de supravieţuire. Mai încolo, prunul auriu (Ginkgo biloba), nucul negru (Juglans nigra) şi smochinul (Ficus carica) fac opinie separată, ei fiind asociaţi într-o “societate” secretă de produse farmaceutice. Uşor lăsat deoparte, distanţa fiind invocată, laurul (Laurus nobilis) mediteranean nu-şi exteriorizează surpriza.Într-o altă asociere surprinzătoare se află roşcovul de Canada (Gymnocladus dioica) şi catalpa (Catalpa bignonioides). Dacă roşcovul îşi oferă fructele, spre deliciul copiilor, catalpa nu are altă grijă decât să-şi etaleze florile aranjate în buchete de cu-loarea vaniliei şi să-şi penduleze frunzele ca nişte evantaie.Şi mai amăgitor prin frumuseţe se dovedeşte a fi arborele Iu-dei (Cercis siliquastrum) grăbit, parcă, să înflorească primul, etalând bogat, flori de un roz-violaceu strâns prinse pe ramuri. Aripa dinspre soare-apune a parcului debutează cu o fântână cu apă limpede, menţinută rece de umbra salciei pletoase (Salix babylonica). Din buzunarul scoarţei sale îţi oferă oricând o “aspirină”(salicilină), pentru o nedorită migrenă. Pe alee, lângă banca de lemn, discret, dar foarte elegant, ienupărul de Virginia (Juniperus virginiana) îşi revarsă im-petuos, coroana încǎrcată cu bobiţe de mǎrgean, albăstrui-brumate, răspândind în preajmă, parfumul fin al lemnului ce te însoţeşte şi peste ani. Şi multe ar mai fi de spus despre: fag (Fagus sil-vatyca), plopi euramericani (Populus euramericana), tsuga (Tsuga canadensis), salcâm (Robinia pseudocacia), arţar american (Acer negundo), pini negri (Pinus nigra) sau galbeni (Pinus ponderosa), castan roşu (Aesculus x carnea), platan (Platanus x hibrida) dar , poate altă dată - timp să fie, că avem ce povesti! Şi n-ar fi rău, să vii să vezi, căci ochii îţi vor mulţumi!

Autori: Prof. Lăcrămioara Baron Prof. Ing. Maria Sîrbu

FARMACIA DIN CURTEA NOASTRĂ

BESANÇON CEL MAI VERDE ORAŞ AL FRANŢEI

În rândurile ce vor urma doresc să vă împărtăşesc puţin din experienţa mea de vis din cel mai verde oraş al Franţei - Besançon, dar nu din perspectiva sejurului meu în acest oraş deosebit, ci doar ceea ce m-a surprins intr-un mod foarte plăcut referitor la protecţia mediului înconjurător şi a naturii în acest mic colţ de rai. În iulie 2011 am urmat un stagiu de perfecţionare in Franţa, datorită obţinerii unui grant pe Acţiunea Come-nius - Mobilităţi individuale pentru formare continuă. Am petrecut intens două săptămâni de formare alături de alţi 180 de stagiari din zeci de tări de pe toate continentele. Oraşul gazdă a fost Besançon, capitala regiunii Franche-Compté, situat în estul Franţei, la graniţa cu Elveţia. Este un oraş atipic pentru secolul XXI şi, deşi capitală de regiune şi mare cen-tru universitar, nu are nimic din marile metropole europene. Situat în bucla creată de râul Doubs, este înconjurat de 7 co-line înverzite, străjuit de o citadelă din epoca romană şi foarte liniştit. În centrul oraşului predomină circulaţia pietonală şi pe biciclete, din respect pentru mediu, mai ales datorită fap-tului că Besançon a intrat in patrimoniul mondial UNESCO în 2008 ca cel mai verde oraş al Franţei. Are un bogat patri-moniu istoric şi cultural şi o arhitectură unică. Oraşul, sub numele de Vesontio, a fost cucerit de Cezar în anul 58 î.H. şi doveziile civilizaţiei romane se regăsesc pretutindeni, încă foarte bine conservate de un popor care ştie să-şi valorizeze trecutul, istoria, moştenirea culturală lăsată de strămoşi. Un aspect interesant şi poate total necunoscut de unii dintre noi este faptul că la Besançon s-a inventat primul ceas din lume (nu în Elveţia cum s-ar presupune) şi tot acolo, la Muzeul Timpului, este adăpostit cel mai scump şi mai complicat ceas creat vreodată. Aşa că, deşi eram acolo la “treabă”, nu se putea să nu mă simt puţin în vacanţă. Oriunde întorceam capul vedeam ceva fru-mos, ceva ce merita fi privit, fie că era vorba de natură (foarte bine pusă în valoare), de clădirile medievale bine conservate sau de latura modernă a oraşului cu univesităţile de sticlă care atrag sute de studenţi şi stagiari an de an. Regiunea Franche-Compté deschide noi orizon-turi celor care vin să o viziteze. Aici totul este mai vast, mai pur, mai veritabil: peisajele, patrimoniul, traditiile, oamenii. Natura are un farmec atemporal. Păduri imense, cascade ver-tiginoase, lacuri şi râuri populate de numeroase specii. Este certificat faptul că în această regiune mediul înconjurător este cel mai bine conservat din Europa. Apa este omniprezentă: izvoare, torente, cascade, râuri, lacuri etc. Pământ al apelor,

regiunea Franche-Compté numără peste 80 de lacuri. Pen-tru pescari este un adevărat paradis, deoarece aici apele sunt populate cu peşti rari şi misterioşi. Râurile Doubs şi Saône oferă peisaje romantice şi calme, dar sălbatice, unde se respiră pretutindeni sănătate. Pădurea acoperă aproape jumătate din suprafaţa regiunii, iar în parcurile naturale regionale din Bal-lon des Vosges şi Haut-Jura există peste 7000 de poteci ideale pentru plimbări. Încă îmi amintesc cu nostalgie de priveliştea divină de la cetatea romană din Besançon asupra oraşului, cu cordonul de apă al râului Doubs şi verdele intens al pădurilor. Şi mă gândesc că şi noi, românii, avem peisaje superbe şi lo-curi de vis create de Dumnezeu. Dar nu ştim să le conservăm: pădurile se taie, malurile râurilor sunt presărate cu gunoaie, apele poluate, vestigiile lăsate în ruină. Natura în România devine tristă, deşi ar trebui să fie atât de frumoasă. Îmi amin-tesc că în prima zi după reîntoarcerea mea la Timişoara, am făcut o plimbare la Albina, pe malul Timişului. Era vară doar. Şi o să vă scutesc de a vă descrie în totalitate senzaţia mea de neplăcere la vederea pet-urilor răspândite pretudindeni pe marginea râului, apa mâloasă, iarba până la şolduri etc. Pe scurt, mi s-a părut dezolant şi pentru câteva momente mi-a fost ruşine că trăiesc într-o ţară cu oameni de loc preocupaţi să-şi protejeze colţurile de natură, cu oameni care se reîntorc cu nepăsare să facă un mic în mijlocul naturii, să asculte o manea perturbând liniştea pădurii şi clinchetul apei, lăsând în urma lor tot ce nu mai le e de trebuinţă (că doar şi alţii au mai lăsat înaintea lor şi .... ce mai conteaza niste gunoaie în plus?). Aşa că am închis ochii, cum fac şi acum, şi m-am întors pe malul Doubs-ului, tolănită pe iarba moale, de un verde intens, înconjurată de păduri dătătoare de viaţă şi as-cultând măcăitul raţelor ce se plimbă agale pe apa cristalină a râului ce împrejmuieşte Besançon–ul.

Prof. Cumpănaş ClaudiaColegiul Silvic „Casa Verde” Timişoara

"Natura nu face niciodată nimic fără motiv." - Aristotel.

Dezvoltarea industriala, cresterea nivelului de trai a populatiei Terrei sau cucerirea spatiului cosmic au fost si sunt deziderate ale existentei umane.. Este essential, insa de prevazut echilibrul intre cost si beneficiu, de folosit inteligenta umana pentru autoprote-jarea speciei sau de aparare a frumoasei Planete albastre. De ce? Priviti un motiv bun: tempera-tura medie a aerului în apropierea suprafeței Pământului a crescut în ul-timul secol cu 0,74 ±0,18 °C. Cauze? Încălzirea globală!Încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a temperaturi-lor medii înregistrate ale atmosferei în imediata ap-ropiere a solului, precum și a apei oceanelor. Fenomene de încălzire globală au existat dintotdeauna în istoria Pământului, ele fi-ind asociate cu fenomenul cosmic de maximum solar, acestea alternând cu mici glaciațiuni terestre asociate cu fenomenul deminimum solar. La ora actuala, opinia majoritătii specialistilor este că încălzirea se datorează activității umane, îndeosebi ca urmare a eliberării de ga-zului carbonic în atmosferă prin arderea de combustibili fosili. Aspectul central al luptei impotriva efectelor încălzirii globale este ratificarea Protocolului de la Kyoto pri-vind reducerea emisiei poluanților care influențează viteza încălzirii, negociat în decembrie 1997 de către 160 de țări.Acordul prevede, pentru țările industrializate o reducere a emi-siilor poluante cu 5,2% în perioada 2008-2012 în comparație cu cele din 1990. Pentru a intra în vigoare, trebuia să fie ratificat

de cel puțin 55 de națiuni, care să producă 55% din emisiile globale de dioxid de carbon. Această ultimă condiție a fost indeplinită în octombrie 2004 prin ratificarea de către Rusia a protocolului. După Conferința de la Marrakech (noiembrie 2001), a șaptea conferință a părților semnatare, 40 de țări au ratificat Protocului de la Kyoto.

În octombrie 2004, Ru-sia, responsabilă pentru 17,4% din emisiile de gaze de seră, a ratificat acordul, lucru care a dus la îndeplinirea cvorumu-lui necesar pentru intrarea în vigoare a protocolului. În noi-embrie 2004 țările participante erau în număr de 127 inclusiv Canada, China, India, Japonia, Noua Zeelandă, Rusia, cei 25 de membri ai Uniunii Euro-pene împreună cu România (ratifica prin Legea nr.3/2001) și Bulgaria, precum și Repub-lica Moldova. Valoarea angajamentu-lui de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră asumat de România pentru perioada 2008 - 2012 este de 8%, con-siderând nivelul emisiilor din anul 1989 drept nivel de referinţă. Începând cu anul 2002, Româ-nia transmite anual Secretar-iatului UNFCCC (Conven-tia-cadru a Natiunilor Unite asupra Schimbarilor Climati-ce), Inventarul naţional al emi-siilor de gaze cu efect de sera, realizat conform metodolo-giei IPCC, utilizând formatul de raportare comun tuturor

ţărilor. Conform obligatiilor asumate la nivel international, ultimul inventar naţional al României a fost transmis în anul 2010 şi conţine estimările emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada 1989 - 2008 . Emisiile totale de gaze cu efect de seră au scăzut în anul 2008 cu 46,89% comparativ cu nivelul emisiilor din anul 1989 . Printre țările care nu au ratificat acest protocol se

UN SECOL DE VIATĂ SI ÎNCĂLZIREA GLOBALA

află și Statele Unite, responsabile pentru mai mult de 40% din totalul emisiilor de gaze de seră martie2001.Cauze ale incalzirii globale Clima se schimbă în funcție de influența deplasării pe orbită în jurul Soarelui a erupțiilor vulcanice și a efectului de seră. Ponderea diverselor cauze ale încălzirii este în studiu, dar consensul oamenilor de știință este că principala cauză este creșterea concentrației gazelor cu efect de seră datorită activităților umane din epoca industrializării Efectul de seră este procesul de încălzire a unei planete din cauza radiației reflectate de aceasta, care, în condițiile prezenței unor gaze cu efect de seră în atmosferă, o parte semnificativă a radiației va fi reflectată înapoi spre suprafață. Acest fenomen a fost descoperit de Joseph Fourier în 1824. Efectul actual al existenței gazelor cu efect de seră este că temperatura medie a Pământului este cu cca. 33 °C mai mare decât ar fi în lipsa lor, adică este de cca. +15 °C în loc să fie de -18 °C. În acest sens, efectul de seră este benefic, el asigurând încălzirea suficientă a Pământului pentru a permite dezvoltarea plantelor așa cum le cunoaștem noi azi. Dacă concentrația gazelor cu efect de seră crește, echilibrul este perturbat, diferența de flux termic se acumulează în atmosferă, care astfel se încălzește. De aceea, termenul de „efect de seră” este folosit cel mai adesea în vorbi-rea curentă pentru a evidenția contribuția unor anumite gaze, emise natural sau artificial, la încălzirea atmosferei terestre prin modificarea permeabilității atmosferei la radiațiile solare reflectate de suprafața terestră. Principalul element responsabil de producerea efectului de seră sunt vaporii de apă, cu o pondere de 36 - 70 % urmați de dioxidul de carbon, cu o pondere de 9 - 26 %, metanul, cu o pondere de 4 - 9 % și ozonul, cu o pondere de 3 - 7 %. Alte gaze care produc efect de seră, însă cu ponderi mici, sunt protoxidul de azot hidrofluorocarburile, perfluoro-carburile și fluorura de sulf.Fenomene sinergice Vulcanismul este un factor a cărui importanță a fost subestimată până recent. Vulcanismul contribuie la încălzirea globală în două moduri:• prin gazele cu efect de seră (în general CO2) care sunt

conținute în magmă;• prin cenușa vulcanică, și aerosolii sulfuroși care

obturează radiația solară. Se consideră că efectul vulcanilor în perioada preindustrială (înainte de 1850) a fost de încălzire, dar după, efectul a fost de răcire, datorită contribuției la întunecarea globală. Efectul antropic

Dupa anii 1850, activitatea umană a condus la cresterea:• emisiilor de dioxid de carbon ca urmare a arderii com-

bustibililor fosili pentru transporturi, încălzire, clima-tizare, producerea curentului electric în termocentrale și în industrie. Creșterea emisiilor de CO2 este agravată de defrișări, care se datorează tot activității omului, defrișări care reduc cantitatea de CO2 absorbită de plante.

• emisiilor de metan, ca urmare a activităților agri-cole (creșterea vacilor și cultivarea orezului), datorită scăpărilor prin neetanșeitățile conductelor de transport și distribuție a gazului metan precum și datorită utilizării solului.

• emisiilor de N2O ca urmare a folosirii îngrășămintelor chimice și a arderii combustibililor fosili.

• emisiilor de compuși halogenați datorită utilizării freonilor în instalațiile frigorifice, în instalațiile pentru stingerea incendiilor și ca agent de propulsie în spray-uri, precum și datorită utilizării hexafluorurii de sulf ca protecție împotriva arcurilor electrice.

• concentrației aerosolilor, ca urmare a activităților indus-triale, de exemplu mineritul la suprafață.

In perioada 2000 – 2004, cele mai mari ponderi in producerea de CO2 prin arderea combustibililor fosili au fost: arderea cărbunelui (35 %), arderea combustibililor lichizi (36 %), arderea combustibililor gazoși (20 %), producția de ciment (3 %). Cele mai mari emisii de CO2 le au SUA (econo-mie mare consumatoare de petrol), urmate de China si Rusia (industrii energetice bazate pe arderea cărbunilor), Indonezia, India și Brazilia Calitatea vietii este indisolubil legata de calitatea mediului, care poate fi realizata numai in contextual dezvoltarii durabile.Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCEF) în raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut şi sub numele de "Raportul Brundtland":"Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satis-facerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".

Prof. dr. ing. Mariana EFTIMIEProf. Alina MELNIC

ASIGURĂ:• Gratuit ŞCOALA DE ŞOFERI• Certifi care PERMIS DE CONDUCERE CALCULATOR (ECDL)• Stagii de formare IN ŢARĂ SI UNIUNEA EUROPEANĂ• Practica la AGENTI ECONOMICI şi în BAZA PROPRIE

FINANŢEAZĂ:• 3 BURSE DE MERIT ANUAL

DISPUNE DE:• FOND DE VÂNĂTOARE DIDACTIC, 10.000 ha• PARC DENDROLOGIC PROPRIU• LABORATOARE, CABINETE, ATELIERE ŞI PEPINIERE PROPRII

• CANTINA RESTAURANT SI INTERNAT în campus

Energia ocupă un loc central în viaţa noastră. Depindem de ea pentru a ne deplasa, pentru a ne încălzi locuinţele iarna, pentru a le răcori vara şi pentru a asigura bună funcţionare a tuturor aparatelor și instalațiilor. Ener-gia regenerabilă se refera la forme de energie produse prin transferul energetic în procesele naturale regenerabile. Astfel, energia luminii solare, a vânturilor, a apelor curgatoare, a pro-ceselor biologice și a căldurii geotermale pot fi captate prin diferite procedee. Energia nucleară și energia generată prin arderea combustibililor sunt surse de energie ne-regenerabile, resursele pentru obținerea acestor tipuri de energie fiind limi-tate de existența zăcămintelor respective.

Electricitatea generată din surse regenerabile devine din ce în mai disponibilă. Prin alegerea unor astfel de surse de energie regenerabilă consumatorii pot susține dez-voltarea unor energii curate care va reduce impactul asupra mediului asociat generării energiei convenționale și vor crește independența energetică.Dintre sursele regenerabile de energie fac parte: ener-gia eoliană, energia solară, energia hidraulică, energia

geotermală, energia biomasei. Energia eoliană este generată prin transferul en-ergiei vântului unei turbine eoliene. Vânturile se formează datorită încălzirii neuniforme a suprafeței Pamântului de către energia radiată de Soare

care ajunge la suprafața planetei noastre. Încalzirea variabilă a straturilor de aer generează zone de aer de densități diferite, fapt care creează miscari ale aerului. Energia cinetică a vân-tului poate fi folosită la antrenarea elicelor turbinelor, care sunt capabile să genereze electricitate. Un studiu al Institutu-lui Român pentru Energie arată ca sectorul energiei eoliene ar putea contribui cu 13 TWh la necesarul național anual în 2020. Energia solară este direct produsă prin transferul energiei luminoase radiată de Soare. Aceasta poate fi folosită pentru a genera energie electrică sau pentru a încalzi aerul din interiorul unor cladiri. Deși energia solară este reînnoi-

PROTEJAREA MEDIULUI CU AJUTORUL ENEGRIILOR REGENERABILE

bil și ușor de produs, problema principală este că soarele nu ofera energie constantă în nici un loc de pe Pamânt. Dato-rita rotației Pamântului în jurul axei sale, si deci a alternan-tei zi-noapte, lumina solara nu poate fi folosita la generarea electricității decât pentru un timp limitat în fiecare zi. O alta limitare a folosirii acestui tip de energie o reprezinta existenta zilele noroase, când potentialul de captare al energiei solare scade sensibil datorita ecranarii Soarelui, limitând aplicati-ile acestei forme de energie regenerabila. Nu exista nici un dezavantaj deoarece instalatiile solare aduc beneficii din toate punctele de vedere. Energia hidraulica este de fapt o energie mecanică, formată din energia potențială a apei data de diferența de nivel între lacul de acumulare și centrală, respec-tiv din energia cinetică a apei în mișcare. Exploatarea aces-

tei energii se face curent în hidrocentrale, care transformă energia potențială a apei în energie cinetica, pe care apoi o captează cu ajutorul unor turbine hidraulice care actionează generatoare electrice și o transformă în energie electrică. Tot forme de energie hidraulică sunt considerate energia cinetică a valurilor și mareelor.

Energia geotermală reprezintă căldura acumulată în roci și în fluidele ce umplu porii acestora. En-ergia geotermală este energia termică produsă de materia anorganică din interiorul Pământului sub formă de căldură prin descompunerea lentă a substanțelor radioactive naturale existente în toate tipurile de roca. Caldura provine din ener-

gia care se propagă radial de la centru catre exteriorul Pamân-tului și este furnizată continuu. Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deșeurilor și reziduurilor din agricultură, inclusiv substanțele vegetale și animale, silvicultură și industriile conexe, pre-cum și partea biodegradabilă a deșeurilor industriale și ur-bane. Ea asigura nu doar hrana, ci si energie, materiale de construcție, hârtie, țesături, medicamente și substanțe chimice. Bioxidul de car-bon din atmosferă și apa din sol participă în proce-sul obținerii glucidelor (za-haridelor), care formează “blocurile de constructie” a biomasei. Astfel, energia solara utilizată la fotosinteză își pastrează forma chimica în structura biomasei. Daca ardem efectiv biomasa (extragem energia chimică). Oxigenul din atmosferă și carbonul din plante reacționează formând dioxid de carbon și apă. Acest proces este ciclic, deoarece bioxidul de carbon poate participa din nou la procesul de formare a biomasei. Producerea de biomasa nu reprezintă doar o resursă de energie regenerabilă ci și o oportunitate semnificativă pentru dezvoltarea rurală durabilă. Prețul în creștere al energiei (electricitate, gaz, combustibili fosili) și deteriorarea mediului înconjurator determină tot mai multe organizații și persoane fizice să apeleze la diverse soluții alternative de producere a energiei.

Antoanetta Corina LunguColegiul Silvic “Casa Verde” Timişoara,

Aleea Pădurea Verde nr.5, Timişoara, 300310

Extinderea spaţiilor stradale rezervate pietonilor şi trasarea pistelor pentru biciclete reprezintă o modalitate de protecţie a mediului prin oferirea de alternative utilizării autovehiculelor personale. Limitarea traficului vehiculelor contribuie la reducerea poluării aerului, deoarece circulaţia rutieră reprezintă cauza principală a poluării aerului cu oxid de carbon, bioxid de sulf, hidrocarburi nearse, plumb şi unele particule. Limitarea traficului vehicular contribuie la reducerea poluării sonore şi la diminuarea accidentelor de circulaţie. Din punct de vedere urbanistic se reduce suprafaţa necesară parcării autovehiculelor. Un autoturism necesită 25m² pentru parcare, utilizarea autoturismelor în special în zonele centrale fiind ineficientă sub aspectul utilizării terenului. Se realizează o mai bună accesibilitate a populaţiei şi a turiştilor la dotările culturale şi comerciale ale oraşului, prin extinderea spaţiilor destinate bicicliştilor şi pietonilor. Utilizarea bicicletelor în oraşele de până la 100000 locuitori este deosebit de eficientă deoarece bicicleta poate fi utilizată cel puţin 300 de zile pe an chiar în zonele cu climă temperată excesivă. În oraşele mai mari se realizează piste pentru biciclete, protejate de traficul autovehiculelor. Utilizarea bicicletelor este o modalitate bună de întreţinere a sănătăţii populaţiei. O scurtă istorie a bicicletei ne duce în anul 1817 când Von Drais, un baron neamţ, a inventat prima bicicletă, pentru a se deplasa mai repede pe aleile grădinii regale. Bicicleta avea două roţi egale, cu ghidon la cea din faţă, şi era construită toată din lemn. Nu avea pedale, lanţ şi frâne. Pe această bicicletă se mergea astfel: te suiai, te împingeai cu picioarele în pământ, îţi făceai vânt, exact ca la trotinetele din zilele noastre. Bicicleta mergea câţiva metri, după care împinsul cu picioarele trebuia repetat. Acest model - numit şi “drezina”, sau “cal de plăcere” - nu a avut prea mare succes, deoarece, din cauza că era din lemn şi îi zdruncina foarte tare pe cei ce încercau, nu se putea merge cu ea decât pe un drum foarte drept, fără denivelări. Acum aproape 200 de ani aceste drumuri nu prea existau, decât în grădinile palatelor sau în unele parcuri. În municipiul Timişoara s-au amenajat aproximativ 70 km piste pentru biciclete, oferindu-se astfel posibilitatea celor iubitori de mişcare să se deplaseze în siguranţă şi să-şi aducă contribuţia la ocrotirea mediului înconjurător din oraşul de pe Bega.

Prof. Borovic Anca, Colegiul Tehnic Azur TimişoaraProf. Groza Anişoara, Colegiul Tehnic Azur Timişoara

Bibliografie: Ioanid Virgil, Urbanism şi Mediu, Editura Tehnică, Bucureşti, 1991

LOCALITĂŢILE ŞI BICICLETELE

Ecologia, o perspectivă creştină Creştinismul priveşte întreaga creaţie ca un dar a lui Dumnezeu, pentru noi oamenii. Acesta este motivul pentru care omul e creat ultimul, în ziua a şasea, după ce toate celelate fuseseră create ( Facere 1, 26-31). Omul e fiinţă materială şi spirituală în acelaşi timp. El se înrudeşte cu pământul, cu natura prin trupul său care a fost luat din pamânt. În teologia creştină Sfântul Maxim Mărturisitorul prezintă o perspectivă interesantă asupra relaţiei com-plexe dintre om şi univers. Lumea şi omul sunt constituţii duale, sinteze de văzut şi nevăzut angajate în proces de unificare, astfel încat fiinţa umana este imaginea concentrată a universului (microcosmos), în timp ce cosmosul este imaginea lărgita a omului (macroantropos). Mai precis, parte a universului (qua natura) şi transcendent universului (qua persoana), omul reconstituie şi amplifică in propria sa fiinţa toate aşteptările si demersurile creaţiei, într-un mod neîntalnit la alt nivel al acesteia; de asemenea, şi prin aceasta, împlineşte proiectul dumnezeiesc privind sensul univer-sului. Natura este locul în care omul se umple de iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu şi este în acelaşi timp mij-locul prin care El se revelează, pentru a-L putea cunoaşte. Respectul pe care omul îl arată pentru mediu, e respectul pe care trebuie să-l poarte faţă de trupul său. Relaţia omului cu mediul nu trebuie redusă doar la satisfacerea nevoilor sale egoiste, ci ar trebui să fie una armonioasă, de protejare reciprocă. Misiunea creştinismului este aceea de a ne convinge că natura nu e ceva exterior nouă, ci face parte din noi, iar datoria noastră supremă să fie aceea de aparare, nu de distrugere. Trebuie să conştientizăm faptul că distrugând natura contribuim la autodistrugerea noastră.

Prof. Stănila Daniela Nadia

PROTECTIA MEDIULUI- problemă majoră la nivel mondial

În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exp-loatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic ce afectează mediul înconjurător.Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, pro-duse deosebit de complexe, se regăsesc în aer, apă şi în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezenţei dioxidului de sulf din aer, datorită dezvoltării proceselor termice şi a utilizării unor combustibili inferiori; sunt evacuate în atmosferă importante cantităţi de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunătoare asupra vegetaţiei, în gen-eral, şi direct sau indirect asupra omului. În tumultul generalizat al schimbărilor, trebuie să tragem încă un sem-nal de alarmă legat de mediul înconjurător. Când se vorbeşte de progres sau de sărăcie, se vorbeşte de fapt, în termenii cei mai globali, de mediul înconjurător care caracterizează planeta noastră la un moment dat, căci între toate acestea şi po-luarea, degradarea apei şi a aerului, ameninţarea păturii de ozon, deşertificarea, deşeurile toxice şi radioactive şi multe altele, există o strânsă interdependenţă. În toate civilizaţiile care s-au dezvoltat până în secolul al XVII-lea, de natură predominant agricolă,”pământul era baza economiei, vieţii, culturii, structurii familiei şi politicii”, viaţa era organizată în jurul satu-lui, economia era descentralizată, astfel că fiecare comunitate producea aproape tot ce îi era necesar. Natura reuşea până la urmă să refacă pădurile tăiate, vântul care

umfla velele, râurile care puneau în mişcare roţile, deci sursele de energie utilizate de civilizaţiile agricole erau regenerabile. Odată cu sporirea populaţiei globului, ce a decurs paralel cu perfecţionarea organizării sociale şi, în special odată cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ul-timele două secole, încercarea omului de a domina în lupta aspră cu natura, de a-i smulge lacom bogăţiile ascunse, începe să aibă tot mai mult succes. Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de: exisatenţa prea multor automobile, avioane cu reacţie şi nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care funcţionează după tehnlogii vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime, apă şi energie, fenomene care sunt determinante, în ultima instanţă, de necesităţi crescânde ale unei populaţii aflate în stare de explozie demografică şi îndeosebi de existenţa marilor aglomerări urbane. Poluarea şi diminuarea drastică a depozitelor de materii regenerabile în cantităţi şi ritmuri ce depăşesc posibilităţile de refacere a acestora pe cale naturală au produs dezechilibre se-rioase ecosistemului planetar. Protecţia mediului este o problemă majoră, dezbătută

la nivel mondial, fapt ce a dat naştere numeroaselor dispute între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. Acest lucru a impus înfiinţarea unor organizaţii internaţionale ce au ca principale obiective adoptarea unor soluţii de diminuare a poluării şi creşterea nivelului calităţii me-diului în ansamblu. Pentru protejarea mediului, în primul rând trebuie identificate zonele afectate, evaluat gradul de deteriorare şi stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective.În legătură cu modalităţile de protejare trebuie soluţionate trei categorii de probleme:crearea unui sistem legislativ şi institutuţional adecvat şi eficient care să garanteze respectarea legilor în vigoare;evaluarea costurilor acţiunilor de protejare a mediului şi identificarea surselor de suportare a acestora;elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan naţional şi internaţional referitor la protejarea mediului.În ceea ce priveşte evaluarea costurilor şi stabilirea modului în care aceste sunt suportate se poate susţine că protejarea mediului este cos-tisitoare şi nu pot fi întotdeauna identificaţi factorii poluării. Fondurile alocate protejării mediului diferă de la o ţară la alta în funcţie de nivelul de dezvoltare al fiecareia. Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, tre-buie identificaţi toţi factorii de mediu şi zonele în care pot apărea prob-leme de poluare a acestora. Un astfel de program presupune identificar-ea zonelor, evaluarea costurilor necesare şi stabilirea responsabilităţilor pentru derularea proiectelor.

Prof. Elena Humă, Colegiul Naţional de Artă "I.Vidu" TimişoaraProf. Patricia Vlad, Colegiul Naţional de Artă "I.Vidu" Timişoara

Bibliografie: - E.Lucas "Acid Rain", Chicago Childrens Press, 1991

- Proiect-Tehnologii de protecţia mediului, U.P.Buc.

Satul nostru – Pământul nostruProiect ecologic educaţional

Proiectul educaţional „Satul nostru-Pământul nostru” a fost conceput şi pus în practică cu scopul de a „trezi”conştiinţa participanţilor cu privire la viitorul sumbru care ne aşteaptă dacă nu limităm factorii ce duc la dezechili-bre naturale. Proiectul urmăreşte implicarea elevilor, profe-sorilor şi a comunităţii locale în acţiuni ecologice, transfor-marea comportamentelor cotidiene ale elevilor în stiluri de viaţă ecologice, responsabilizarea acestora pentru prevenirea poluării. Prin acest proiect am încercat să tragem un sem-nal de alarmă în rândul elevilor, şi cu ajutorul lor în rândul comunităţii locale, asupra efectelor din ce în ce mai grave ale poluării asupra mediului înconjurător.

Proiectul s-a desfăşurat la Şcoala cu clasele I-VIII Cenei şi a avut mai multe etape: 1. Dezbatere pe teme ecologice 2. Colectare de deşeuri 3. Plantarea de fl ori în curtea şcolii 4. Concurs de creaţie pe teme ecologice (eseuri, postere, desene, colaje, etc)

Finalităţile proiectului: a. Teoretice: postere, pliante, eseuri literare, de-sene, colaje, album foto ,mapa cu materiale. b. Practice: îngrijirea parcului şcolar, curăţenie în comună, realizarea unor expoziţii tematice. c. Dobândirea deprinderilor ecologice pentru păstrarea şi refacerea echilibrului om-mediu d. Îmbunătăţirea aspectului propriei şcoli

Activităţile proiectului cu caracter ecologic, în care au fost implicaţi atât elevii cât şi membrii comunităţii, au avut ca rezultat fi nal formarea unui comportament ecologic al tinerei generaţii şi nu numai. Prin aceste activităţi elevii au înţeles că astăzi, mai mult ca oricând, este foarte important cum privim natura şi cum pătrundem în natură. A iubi na-tura nu înseamnă doar dorinţa de a fi în mijlocul ei, ci şi de a acţiona în folosul acesteia, a milita pentru ca în nici un fel să nu fi e afectată de acţinile noastre.

prof. Voicu Florentina Scoala cu cls. I-VIII Cenei

Pădurea – sursa de viață Padurea, aurul verde al Pamantului, dintotdeauna a reprezentat o sursa nelimitata de viata, atat pentru om cat si pentru animale. In perioada preistorica, pe cand padurile ocupau jumatate din suprafata Terrei, omul, afl at la inceputul existentei sale, era un partener supus al acestora, facand parte integrala din natura. In zilele noastre insa, farmecul padurii se stinge incet-incet datorita interven-tiei negative a omului, desi suntem constienti si de functiile ei nema-teriale atat de importante pentru viata omului. Stim ca padurea este producator de oxigen, consumator de dioxid de carbon, depoluant, asigurand si cateva conditii de baza pentru supravietuire din punct de vedere sanitar, hidrologic si climatic si nu in ultimul rand, estetic si recreativ.

Padurea furnizeaza cea mai mare cantitate de oxigen; astfel aproximativ 2/3 din oxigenul consumat de oameni, animale, microorganisme, industrie, agricultura, este preluat din atmosfera, prin aprovizionarea acesteia de catre arbori si arbusti (vegetatie). Ea absoarbe o importanta cantitate de CO2 (gaz cu efect de sera), contri-buind la reducerea poluarii si având o infl uenta benefi ca asupra me-diului si fi xeaza solul, impiedicând alunecarile de teren si eroziunile provocate de ploaie sau vânt. Mai mult, fi ltreaza apa provenita din precipitatii, prin scurgerea acesteia printre straturile de muschi si frunze moarte, asig-urând o apa limpede si curata. Protejeaza terenurile prin capacitatea de a reduce mult din marimea viiturilor, în cazul ploilor torentiale, prin retinerea unei mari cantitati de apa în coronament si litiera si ce-darea acesteia treptat. Padurea reprezinta un sistem ecologic complex care adaposteste numeroase specii de plante si animale, multe dintre ele fi ind amenintate cu disparitia, datorita adaptarii la conditiile specifi ce de aici. Este o sursa înca putin exploatata de medicamente si remedii naturale. Aceasta are un mare impact estetic, peisajele în care apar pa-duri fi ind de preferat terenurilor ocupate de culturi agricole sau alte amenajari antropice. De asemenea, este un loc apreciat de recreere si cu efecte terapeutice recunoscute. Are o mare importanta educativ - stiintifi ca, atât pentru noi cât si pentru generatiile urmatoare.

Prof. Ionica MiliciSc cu cl I-VIII Nr.25 Timisoara

ODĂ NATURII ÎNDOLIATE

“Sură-i sara cea de toamnă; de pe lacuri apa surăÎnfunda mişcarea-i creaţă între stuf la iezătură;Iar pădurea lin suspină şi prin frunzele uscate, Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate.De când codrul, dragul codru, troienindu-şi frunza toată, Îşi deschide-a lui adâncuri, faţa lunei să le bată,Tristă-i firea, iară vântul sperios vo creangă formă - Singuratice izvoare fac cu valurile larmă.” M. Eminescu, Călin (file din poveste)

Probabil că toată lumea a recunoscut aceste versuri eminesciene şi toţi simţim farmecul lor, identificăm bogăţia figurilor de stil şi a imaginilor artistice, suntem pro-fund impresionaţi şi mişcaţi. Într-adevăr, Eminescu a abordat în multe poezii tema naturii, cel mai adesea împletită cu tema iubirii, şi întotdeauna sentimentul sugerat era unul de linişte, de pace, de împăcare sufletească, de relaxare. Dar asta a fost pe la “1800 toamna”, pe vremea lui, căci azi o plimbare în natură îţi provoacă alt fel de sentimente: dezamăgire, dezgust, părere de rău, revoltă, neputinţă. Unde mai e strălucirea “pădurii de argint”? Ce s-a întâmplat cu acele “izvoare zdrumicate peste pietre licurind”? Cum să mai treacă ele “cu harnici unde” şi să suspine-“n flori molatec”, dacă au secat ori sunt pline de tot soiul de mizerii care le poluează şi le omoară? Eminescu admira cascada căzând în “cuibar rotind de ape, peste care luna zace”. Azi luna nu mai are nicio şansă în concurenţa cu kilogramele de peturi, doze, sticle şi alte resturi menajere aruncate oriunde, inclusiv în ape. Cine e de vină? Noi, toţi, cu mic, cu mare. Cine poate face ceva? Noi, toţi, cu mic, cu mare. Cum ? Când ? Unde? Încetul cu încetul, din aproape în aproape, mereu, zi de zi, oriunde ne-am afla. Putem adopta o atitudine responsabilă, ecologistă, pornind de la propria casă, şcoala în care înveţi, locul de muncă, par-cul în care te joci, cărarea pe care te plimbi, spaţiul în care ai ieşit la pic-nic, ori la pescuit etc. Dacă fiecare ar respecta acele minime reguli, de la aruncarea mizeriilor la coş, la col-ectarea selectivă a deşeurilor ori la economisirea resurselor de apă sau energie, natura ar putea zâmbi mai des, noi am avea o viaţă mai curată, iar poeţii n-ar mai conteni cu poe-ziile în care să ilustreze frumuseţile patriei. Deprinderile responsa-bile în raport cu mediul înconjurător se formează atât acasă, căci copilul va urma exemplul părinţilor, cât şi la

şcoală, căci elevii trebuie învăţaţi să ia atitudine şi să se implice în protejarea mediului înconjurător. În acest scop, Şcoala cu Clasele I – VIII Nr. 21 “V. Babeş” Timişoara, care din anul 2007 are statutul de Eco-şcoală, primind steagul verde, se desfăşoară o gamă variată de acţiuni cu caracter ecologic. În primul rând, în fiecare clasă există un colţ verde, elevii îngrijind plantele din ghivece. O altă regulă presupune existenţa în fiecare sală de clasă a trei coşuri pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Sub mottoul “Corp sănătos în mediu sănătos”, în şcoală se derulează concursuri, expoziţii sau alte activităţi prin care ele-vii să conştientizeze importanţa fiecărui gest în favoarea natu-rii de lângă noi. În acest an şcolar s-au petrecut următoarele activităţi: “Expoziţie de sticlă decorativă”, “Fructe hazlii”, Sănătate trupească şi sufletească prin post”, “Curtea şcolii mai frumoasă”, Expoziţie Eco”, “Ornamente eco de Crăciun”, expoziţia de desene “Protejează natura”, “O floare udată, o viaţă salvată”, “Floarea sănătăţii” etc. Ce se mai poate face? Cred că fiecare dintre noi ar trebui să ia atitudine împotriva celor care în mod intenţionat sau inconştient strică frumuseţea naturii, defrişează, poluează, omoară flora şi fauna. Prin gesturile lor, cărora nu le acordă nicio importanţă, se ajunge în timp la adevărate catastrofe ecologice care ne afectează viaţa tuturor. Cu trimitere la aceşti inconştienţi şi rău-voitori, voi încheia cu alte versuri emine-sciene:

“Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei, Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni.”

Prof. Stoian Adriana

Şcoala cu Cls. I – VIII Nr. 21 “V. Babeş” Timişoara

RECICLAREA HÂRTIEI V-aţi pus vreodată întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi inventat hârtia? Cred că hârtia merită să fie tratată cu mai multe mena-jamente.Hârtia este o invenţie străveche a omului , dar cu toate acestea a devenit ieftină şi uşor de procurat abia dupa ce revoluţia industrială a facut posibilă fabricarea hârtiei pe scară largă. Hârtia este cel mai frecvent deşeu întâlnit în mai toate sferele de activitate şi constituie o importantă sursă de fibre de celuloză , celuloza fiind substanţa naturală care stă la baza producerii hârtiei. Hârtia fiind fabricată din celuloză se biodegradează mult mai uşor decât plas-ticul. Sub forme diferite , hârtia ocupă aproximativ 41 % din totalul gu-noiului menajer pe care îl producem. . Exista trei tipuri de hârtie care pot fi reciclate direct : hârtia de calitate (caietele de scoala , hârtia de copiator , plicuri , hârtia de dac-tilografiere , hârtia de computer), hârtia de ziar si cartonul . Hârtia de calitate nu contine hârtie colorata pentru a schimba culoarea noii hârtii obtinute prin reciclare.

De ce reciclăm? Reciclarea reprezintă una dintre cele mai bune mijloace de preve-nire a poluării şi de conservare a resurselor naturale. Prin reciclare aproape toate materialele folosite la fabricarea unui produs sunt re-date în folosinţă prin recuperarea sau reutilizarea lui.Mai puţine despăduriri; mai puţină energie consumată: se evită po-luarea aerului cu 95%; mai puţine deşeuri.Cum să reciclam corect hârtia ? 1 – adună hârtiile pe care nu le mai poţi folosi la împachetat sau scris; 2 – striveşte cutiile de carton pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu ;3 – depozitează-le într-un loc special amenajat pentru colectarea hârtiei ;

Hârtie care nu se reciclează:• Hârtia cerată .• Ambalajele din hârtie folosite pentru produse toxice. • Pungile din hârtie impermeabilă.• Hârtia de fax.• Hârtia care a fost reciclată de patru ori.• Scutecele din hârtie.• Hârtia deteriorată prin putrezire.Date statistice :* o tonă de hârtie irosită înseamnă: - 2 foi de scris şi un ziar pe zi timp de un an* o tonă de hârtie reciclată înseamnă : - 17 copaci salvaţi, 4102 kwh şi 26000 l apă economisiţi. 27 kg noxe mai puţin eliminate în atmosferăAşadar, împreună în folosul tuturor şi la îndemâna oricui: Reduceţi, reutilizaţi şi abia apoi reciclaţi!

Prof. Păcurari Elvira Daniela, Liceul Teoretic ‘’IRIS’’, Timişoara

NATURA ŞI RESTABILIREA ECHILIBRULUI EMOŢIONAL

Sănătatea fizica şi psihică este în strânsă dependenţă cu factorii de mediu. Aceştia pot favoriza apariţia unor stări afective pozitive sau dimpotrivă pot genera o stare de indispozitie, discomfort concretizată prin: iritare, agitaţie, lentoare, retragere, detaşare. De exem-plu un spaţiu curat, aerisit, luminat predispune persoana spre implicare şi determină o stare de confort interior care susţine efortul voluntar direcţionat spre derularea activităţilor în care persoana este antrenată - fie că este vorba de activităţi profesionale precum realizarea sarcinilor de serviciu, fie că facem referire la alte activităţi precum cele sportive, culi-nare, etc. Dacă însă spaţiul în care urmează să ne derulăm activitatea nu este îngrijit, curat, aerisit, luminat atunci trăirea noastră afectivă poate fi negativă şi ca atare putem deveni dezinteresaţi, plictisiti, nervoşi, agitaţi. Totodată putem spune că mediul extern devine antidotul perfect în ameliorarea unor boli psihice precum depresia. Când oamenii devin pesimişti, neîncrezători în propriile competenţe şi abilităţi, când se simt inutili, trişti, singuri, fără speranţă, ieşirea din mediul intern şi plasarea omului în mediul extern asigură restabilirea forţei lăuntrice, interioare prin refacerea treptată a tonusului afectiv, emoţional. Natura - drumeţiile, plimbările în aer liber permit minţii umane o detensionare, o deconectare de la solicitările vieţii cotidiene ăi determină o stare de relaxare, revigorare şi redobândire a echilibrului emoţional. Foarte mulţi copii însă nu cunosc utilitatea petrecerii tim-pului liber în natură. Aceştia preferă spaţiile închise precum: propria cameră, centrele comerciale, localurile, discoteca, etc Dacă întrebi un elev „care sunt modalităţile prin care el se relaxează?” acesta îţi va răspunde: „m-am jucat pe calculator un joc super tare, am vorbit cu pri-etenii mei de pe facebook, am fost la discotecă şi m-am simtit foarte bine, am stat acasă şi m-am uitat la televizor, a venit un prieten pe la mine si ne-am uitat la un film”. Toate activităţile enumerate se derulează într-un spaţiu închis, de multe ori invadat de substanţe nocive cum ar fi nico-tina, gudronul şi alte substanţe cancerigene care pătrund în organism fie direct- fumatul activ fie indirect- fumatul pasiv (stai intr-o camera „populată” cu fum de ţigară.). Dacă pornim de la ideea că fiecare copil preia, asimilează şi acţionează în conformitate cu modelul parental atunci este imperios necesar ca părinţii să transmită propriilor copii şi ceea ce putem numi educaţia pentru natură. Copiii fac ceea ce văd, adoptă comportamente similare adultului: dacă adultul fie el părinte sau profesor plantează o floare, udă un arbore, curaţă clasa sau curtea, organizează drumeţii, ieşiri în aer liber, citeşte o carte aşezat pe bancă într-un parc, practică un sport într-un spaţiu deschis, precum un teren special amenajat atunci copilul, în primii ani de viaţă, un bun observator iar mai apoi un excelent executant va prelua comportamentul adultului, va incerca să planteze o floare, să ude un arbore, să citeasca o carte, să facă plimbări în parc, va învăţa să cunoască natura şi va simţi utilitatea ei, întrucât natura oferă restabilirea echilibrului emoţional şi ajută omul să devină dintr-un pri-zonier al situaţiilor dificile un om capabil să gândească soluţii la situaţiile considerate problematice.

Prof. Psih. Gugonatu Adina MariaColegiul Silvic Casa Verde Timişoara Şi Grup Şcolar Agricol Iulian

Drăcea Timişoara

PĂDUREA PLÂNGE Ce poate fi mai minunat decât pădurea adâncă şi răcoroasă. Îmi place adierea vântului printre crengile copacilor, mirosul dulce al aerului de pădure, farmecul de umbre şi culori, cântecul ei mi-nunat. Aşa gândeam îndreptându-mi paşii spre pădurea mult dorită. Când am ajuns acolo, în loc să văd copacii acoperiţi de verdeaţă şi împodobiţi cu flori, crengile erau zdrenţuite, iarba arsă, florile triste şi cu capetele plecate. Pădurea plângea. Plângeau frunzele plopului tremurător, plân-gea fagul cel falnic, până şi stejarul cel tare ca stânca varsă lacrimi de durere. M-am înfiorat. Sufletul meu era sfâşiat de durere şi lacrimi îmi curgeau în voie. Ce se întâmplase? Nu înţelegeam nimic. Noroc că sub un ciot uscat

zării o floricică ce scăpase ca prin minune. M-am apropiat încet şi am întrebat-o:-Ce s-a întâmplat cu pădurea ?- Pasărea de foc, murmura floricica, a înghiţit totul în calea ei. Pădurea va dispărea, totul se va preface în pustiu. Oh, vă rog, ocrotiţi apele, munţii, pădurile cu păsările minunate, cerbii şi celelalte vieţuitoare. Din suflet am simţit răsărindu-mi, fără voie, o lacrimă caldă. Tăcui. Pădurea era foarte tristă şi foarte pustie în jalea ei. Şi eu simţeam, poate din pricina aceasta, o greutate mare în suflet. Oamenii au uitat că în frumuseţea vieţuitoarelor se oglindeşte frumuseţea pădurii. Când un cerb este frumos si pădurea este falnică. În vieţuitoarele ei pădurea se vede pe sine. Dacă pădurea dispare, nimeni nu se va mai îmbăta de aroma flo-rilor, de foşnetul ierbii presărate de paşii puilor de cerb şi de murmurul izvoarelor. Am mers mai departe să văd ce s-a întâmplat cu izvorul de la marginea pădurii. Nu de puţine ori îi ascultam susurul blând şi îmbătat de mirosul florilor din jur, cădeam într-o lungă visare. Dar ce să vezi murm-urul dulce şi suav s-a preschimbat într-un cântec de jale. Apa era tulbure şi viaţa parcă pierise din ea. Am început să plâng şi lacrimile mele se ameste-cau cu cele ale izvorului. Privind în jur la aerul, apa şi pădurea poluată nu pot decât să strig asemeni marelui scriitor Marin Preda:,,Ne distrugem planeta, o poluăm, ce anume să mai inventăm ca să-i împiedicăm pe vânătorii şi mai ales pe obsedaţii randamentu-lui în dauna naturii să ne distrugă speciile rare, ierburile care fac să strălucească pământul, animalele şi păsările''. Totul în jur striga de disperare. Dar oare e cineva care să audă? Dorim un mediu sigur, un mediu în care fiecare avem respon-sabilitatea de a păstra şi proteja ceea ce noi nu am creat, ci Dumnezeu ni le-a dăruit în bunătatea Sa cea mare.

Prof. ing. MĂRIUŢĂ BORCAProf. ing.CLONDA ZORINA

COLEGIUL SILVIC „CASA VERDE” TIMIŞOARA

În ciuda tuturor eforturilor celor care iubesc planeta albastră, criza ecologică rămâne fără răspuns. Dorinţa de profit, concurenţa economică şi consumul fără discernământ, au ca şi consecinţă exploatarea iraţională a mediului. O clipă se ne oprim asupra “PLĂMÂNULUI VERDE AI PĂMÂNTULUI-PĂDUREA”.Luna Pădurii are la origine iniţiativa lui Spiru Haret de a se sărbători „Ziua Pomilor” prin plantarea unui copac de către fiecare elev. Celebrată pentru prima dată în anul 1953, când s-a stabilit prin lege realizarea, an de an, a unor acţiuni pe linie silvică, cu un pronunţat caracter educativ. Timp de o lună, pădurea va fi în centrul atenţiei. De la 15 martie până la 15 aprilie, conform unei frumoase tradiţii româneşti se sărbătoreşte „Luna Pădurii”. Din cele mai vechi timpuri se ştie că pădurea a fost un mijloc de adăpost, de refugiu atât pentru animale cât şi pentru oameni. Pădurea mai este una din princi-palele bogăţii ale ţării noastre, având un rol important în viaţa societăţii, atât prin varietatea produselor pe care le furnizează (lemnoase şi nelem-noase), cât şi prin influenţele ei favorabile: protecţia solului împotriva eroziunii, protecţia izvoarelor şi a cursurilor de apă, ameliorarea micro-climatului, crearea unui mediu ambiant propice sănătăţii omului, satis-facerea cerinţelor pentru odihnă, agrement şi turism. De aceea, Luna Pădurii are o importanţă majoră în edu-carea opiniei publice, a populaţiei în sensul protejării şi conservării mediului ambiant, îndeosebi a pădurii. Din cauza procentului mic de împădurire şi a distribuţiei preponderent rurală a populaţiei, presiunea antropică asupra pădurilor este extrem de mare, manifestându-se atât prin tăierile practicate în delict, cât şi prin păşunatul abuziv practicat fără nici un discernământ. Pădurea este componentă a naturii şi, prin aceasta, este un factor de mediu, fiind recunoscute efectele benefice ale acesteia asupra unor factori climatici (reducerea extremelor climatice, reducerea efec-telor negative ale acţiunii vântului, reţinerea zăpezii şi creşterea rezervel-or de apă în sol), de reducere a eroziunilor pe versanţi, de purificare a aerului, de reducere a poluării fonice.În acest sens, elevii clasei a VIa-B , de la Liceul Teoretic „Iris” , coordonaţi de către d-na profesor Marika Turcu, au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra problemele legate de mediu, dând un exemplu de bună practică, ce se regăseşte în lucrările realizatede ei. Tema lucrărilor fiind „Să preţuim pădurea, natura. Lucrările au fost realizate prin tehnica Quilling şi pictură.

Autor: prof. Marika Turcu, Liceul Teoretic „Iris” Timişoara

Să preţuim pădurea!

DE CE ESTE IMPORTANTĂ BIODIVERSITATEA PĂDURILOR? Importanța funcțiilor pe care la indeplinesc pădurile este una majoră.Pe lângă asigurarea de materii prime regenera-bile si de energie pentru sistemul economic,ele joacă un rol deosebit în menținerea calității solului,in controlul eroziunii acestuia și al alunecărilor de teren,controlul atmosferei și circuitului hidrologic. Pădurile influențează schimbările climatice,acționând,în principal,asupra nivelului CO2 din atmosferă.În perioa-da de creștere și pe tot timpul de viață al pădurilor,carbonul este preluat din atmosferă și stocat sub formă de lemn(biomasă lemnoasă),frunze și sol (așa-numitele ,,puțuri de carbon”);această cantitate de carbon rămâne stocată la nivelul ecosistemului pădurii,dar poate fi eliberată în atmosferă prin ardere. Ecosistemele de pădure de pe Pământ stochează mai mult carbon decât întreaga atmosferă. Pentru a-și îndeplini în mod adecvat aceste funcții de furnizare de servicii și resurse,pentru a fi funcționale,este esențială menținerea unei biodiversități mari la nivelul ecosistemului de pădure,care să le permită să se adapteze în mod continuu la condițiile în schimbare și să-și păstreze capacitatea de a răspunde nevoilor umane.Aceasta înseamnă că este important tipul de specii de plante și animale care există în ecosistem,proporțiile între efectivele diferitelor specii,distribuția lor în spațiu și timp și relațiile care se stabilesc între ele. Orice specie din cadrul biodiversității are rolul și valoarea sa, contribuind în mod direct sau indirect la producția de resurse și servicii în ecosistemele integratoare. Cauza declinului la nivelul biodiversității ecosistemelor forestiere o reprezintă supraexploatarea.Scopul principal al activităților umane este creșterea productivității,cu exploatarea cât mai intensă a resurselor. Ceea ce se întâmplă este înlocuirea sistemelor naturale, mature, complexe, prin monoculturi forestiere, cu structuri simplificate excesiv,care sunt caracterizate de un grad mare de instabilitate;dacă ele continuă să se mențină în timp este pentru că sunt investite cantități mari de energie din surse fosile provenite din cadrul sistemului economic uman. Extinderea pe scară tot mai mare a suprafețelor ocupate de aceste ecosisteme”artificiale”în dezavantajul celor naturale duce, în timp ,la scăderea potențialului de adaptare la schimbări a întregului complex de sisteme ecologice de la nivelul României.Practicile menite să îmbunătățească productivitatea plantațiilor duc la uniformizare,la scăderea diversității speciilor,la eliminarea sistematică a unor varietăți considerate nevaloroase și la generalizrea celor alese de om; în timp are loc simplificarea fondului genetic al speciilor și, asociat,diminuarea capacității de adaptare la schimbări.Cea mai importantă sursă genetică de caractere valo-roase și de rezistență la condiții severe,la boli și dăunători o reprezintă varietățile sălbatice,formele primitive strămoșești;dar multe dintre ele au dispărut,iar altele sunt pe cale de dispariție,odată cu scăderea diversității genetice a speciilor cultivate aflate sub control uman și specializarea fondului genetic în mod artificial.Sunt astfel limitate posibilitățile viitoare de opțiune;formele “cultivate” își pierd în cea mai mare parte plasticitatea adaptativă,devin mai vulnerabile la condiții nefavorabile,la boli, la dăunători,cu pierderei immense pentru economie.

SOLUȚIA: O ABORDARE INTEGRATĂ ÎN SPRIJINUL BIODIVERSITĂȚII

Prof.Gabriela RusalinGrup Școlar Agricol” Iulian Drăcea” Timișoara

IMPACTUL POLUĂRII APELOR ASUPRA ORGANISMELOR

În ziua de azi se pune tot mai mult accentul pe poluare şi pe efectele poluării asupra sănătăţii umane. După aer, care afectează cel mai uşor sănătatea umană apa se află pe locul doi ca factor care poate influenţa sănătatea dacă nu corespunde normelor. Apa este pentru organis¬mul nostru un element indispensabil şi de aceea nu putem să ne ferim de consumul ei. În medie, un om care cântăreşte 65 de ki-lograme poate fi sigur că aproximativ 41 de kilograme (63-70%) din organismul său este apă.. În organismul uman au loc numeroase reacţii chimice care dau naştere la căldură, energie si la metabolismul necesar vieţii. În mod normal organis¬mul uman are nevoie zilnic de 2 litri si jumătate de apa. De regulă omul nu poate să supravieţuiască fără apă mai mult de 3-4 zile în funcţie de condiţii. Diversele substanţe chimice dizolvate în apă pot avea importante efecte asupra sănătăţii organismelor vii în general şi asupra omului în par-ticular, efectele biologice ale substanţelor din apă putandu-se grupa în urmatoarele categorii: Substanţe toxice cu efect de prag: Sunt toxice numai peste o anumită concentraţie (prag); sub aceasta nu se observă efecte asupra sănătăţii. Toxicitatea poate fi acută, la aportul unei doze mari, sau la atingerea unei concentraţii toxice în urma unui aport repetat sau continuu în doze mici de toxic care nu e eliminat sau neutralizat de metabolismul organismului viu. Astfel de substanţe sunt cianurile sau nitraţii, care devin toxice peste o anumită concentraţie şi pentru care e nevoie de doză crescută deo-arece nu se acumulează, sau diverse metale care sunt toxice peste concentraţia-prag, care poate fi atinsă şi treptat, prin fenomenul de bioacumulare. Substanţe genotoxice: Sunt substanţe toxice ce produc efecte nocive: carcinogene (produc cancer), mutagene (pro-duc mutaţii genetice) sau teratogene (produc malformaţii) posi¬bil la orice concentraţie, deci pentru care nu s-a putut stabili existenţa unui prag sub care să nu fie nocive. Or-ganismele vii au mecanisme de reparare a efectelor geno-toxice, dar acestea nu fac faţă oricărei sau oricâtor asemenea agresiuni. Prezenţa unei substanţe genotoxice nu înseamnă au¬tomat apariţia efectului ci a riscului ca un asemenea efect să se producă, risc cu atât mai ridicat cu cât e şi substanţa genotoxică are concentraţie mai mare (şi deci are şansa să atace mai multe gene). La baza patologiei hidrice neinfecţioase stau trei mecanisme:- modificarea conţinutului de micro şi macroelemente chi¬mice în apă;

- contaminarea apei cu substanţe chimice toxice;- contaminarea apei cu elemente radioactive. Contaminarea apei cu substanţe chimice toxiceDintre toxicele vehiculate prin apă: Nitraţii (NO3-) pot constitui o problemă majoră, concentraţia lor în apa potabilă peste limitele admise fiind frecventă la noi în ţară. În legume, nitraţii sunt puternic concentraţi. Nocivi sunt în fapt nitriţii ce rezultă din nitraţi în anumite condiţii, în organism dar şi abiotic în rezervoare şi ţevi zincate. Nitriţii (NO2-) rezultă din nitraţi fie înaintea consumului (reducere în fântâni etc.) fie în lumenul tubului digestiv, în cazul migrării, în diverse împrejurări, spre stomac şi inte-stinul subţire a el¬ementelor reducătoare din biocenoza intestinală. Nitriţii sunt incriminaţi şi pentru cancer gastric, prin intermediul nitrozaminelor pe care le formează în anu-mite condiţii ("toxicitatea terţiară a nitraţilor"). Ar¬senul (As) a fost semnalat în apă în concentraţii une-ori sem¬nificativ peste normele admise. În forma metalică e puţin toxic. Are şi un rol biologic în organism, de aceea nici absenţa totală nu e dezirabilă. El poate da intoxicaţii acute sau hiperkeratoză, hiperpigmentaţie şi cancer al pielii. Intoxicaţii colective s-au semnalat în Taiwan, Argentina şi Chile, în spe-cial în zone cu activitate vulcanică, şi în Mexic şi Japonia din cauza contaminării cu ape industriale cu arsenic. Seleniul (Se) este prezent uneori în concentraţii crescute în anumite surse de apă. Este element esenţial pentru om, nece-sarul fiind de 0,05 - 0,2 mg / zi. Deficitul afectează sănătatea (de exemplu boala Keshan). În doze excesive produce afecţiuni dermatologice, gastroduodenale, respiratorii etc.Cadmiul (Cd) a generat boala Itai-Itai, care a făcut în Toyama (Japonia) peste 200 de victime. Limitele admise se depăşesc frecvent. Organul afectat în principal la om este rinichiul. O sursă de contaminare a apei sunt ţevile de zinc în care se găseşte ca impuritate cadmiu. Mercurul (Hg) anorganic se absoarbe puţin din apă, dar poate fi metilat de bacterii, iar metil-mercurul se ab¬soarbe

în proporţie de 95% . Ca şi alte metale grele, mercurul se acumulează în organism şi poate fi absorbit pe cale hidrică indirect, prin consumul de peşte şi alte produse. Printre al¬tele, Hg generează grave efecte asupra nou-născutului, fiind celebru cazul Minamata (Japonia). De asemenea a rămas de tristă amintire dezastrul din 1972 din Irak, unde circa 500.000 oameni au rămas cu sechele pe viaţă pentru că în loc să-l semene au mâncat grâul de sămânţă tratat cu fungi¬cide pe bază de mercur. Plumbul (Pb) este frecvent întâlnit printre poluanţi şi poate genera intoxicaţii mai ales cronice - saturnism, din cauza fenomenului de bioacumu-lare. OMS recomandă neadmiterea vreunei cantităţi pentru copii sau gravide. Multe conducte de apă mai sunt încă din plumb. Apa dacă stagnează sau are anumite caractere fizico-chimice poate dizolva plumb şi duce la intoxicaţii. Cunoscute sunt cele din Leipzig sau din Franţa din zona Vosgilor, cu sute de intoxicaţi. De asemenea este suspectat pentru efecte cancer¬igene. Cromul (Cr), este un element esenţial pentru viaţă, în cantităţi de 0,05-0,2 mg / zi pentru om. În concentraţii mari,

are efecte toxice. Forma metalică e netoxică, dar sărurile sunt toxice. Unele săruri sunt suspectate a fi cancer¬igene. Cr se acumulează în organismele vii (de 10000 ori în peşte), rezultând riscuri sporite. A fost găsit în 1979 în apa Tokyo-ului într-o concentraţie de peste 2000 de ori limita maximă admisă. Cuprul (Cu) în concentraţii prea ridicate în apă e toxic. A făcut victime omeneşti în Germania. El nu se bioacumulează în organismul uman. Poate proveni din ţevile de cupru, care sunt atacate de apele moi sau acide. Cianurile (CN-) sunt săruri ale acidului cianhidric. ŞI acidul şi sărurile sale (cianurile , mai ales cele de sodiu, potasiu...) sunt deose¬bit de toxice pentru om şi animale. Acţiunea este acută, prin blocarea respiraţiei la nivel biochimic, celular. Doza letală pentru om este de 0,57 - 1 mg / kilogram corp. În cazul cianurilor nu există bioacumulare şi nu sunt dovezi clare despre o eventuală toxicitate cronică.

Autorii: Ing. GUDIU MARIOARAEC. URSOIU FLORICA

CONSUMUL DE APĂ PE GLOB Condiţiile în care omenirea numără 7 miliarde de persoane şi gradul de urbanizare creşte exponenţial determină o cerere de apă tot mai mare. Consumul de apă a crescut de două ori mai mult decât rata de creştere a populaţiei în ultimul secol. Se previzionează creşterea consumului de apă cu 50 de pro-cente, între 2012 şi 2025, în ţările în curs de dezvoltare şi cu 18 procente în ţările dezvoltate. O mare parte din creşterea consumului datorându-se urbanizării masive din ţările cele mai sărace, unde tot mai mulţi locuitori de la sat se mută la oraş. Impactul pe care aceasta îl va avea asupra modificărilor climatice – manifestate prin inundaţii şi secete mai severe – este posibil să fie mai puternic şi să se manifeste mai devreme asupra populaţiilor mai sărace. Va fi destulă apă pentru toată lumea, mai ales dacă populaţia continuă să crească, aşa cum se previzionează, la 9 miliarde până la jumătatea secolului? Există foarte multă apă pe Pământ, aşa că, probabil, nu vom duce lipsă. Problema este că 97,5 % din resursele de apă ale planetei sunt formate din apă sărată iar din restul 2,5 procente, care este apă dulce, două treimi este sub formă de gheaţă. Aşa că nu este foarte multă apă dulce disponibilă în lume.

BIOTOPURI CU RISC RIDICAT DE LIPSĂ A APEI Un miliard de oameni nu au acces la apă potabilă şi mai mult de două miliarde trăiesc fără o canalizare adecvată, ceea ce conduce la moartea a 5 milioane de oameni în fiec-are an, în cea mai mare parte copii, de boli tratabile. Doar 8 procente din resursele de apă dulce ale planetei sunt folosite pentru consumul rezidenţial, în jur de 70 de procente sunt folosite pentru irigaţii şi 22 de procente în industrie. Seceta şi

precipitaţiile insuficiente contribuie la ceea ce este cunoscut sub denumirea de risc de lipsă a apei, pe lângă inundaţii şi contaminare. Apa va deveni în curând un factor de limitare. Trebuie realizat un management integrat al resurselor de apă care ia în considerare cine de ce fel de apă are nevoie, unde şi cum să fie folosită mai eficient. Importanţa apei dulci pentru satisfacerea ne-voilor noastre de hrană, de energie, de fibre ia un loc central

în ceea ce a devenit o lume aglomerată, cu stres de mediu ridicat. O bază de date Ceres furnizează date investitorilor despre companiile care se confruntă cu riscul lipsei de apă. Nestlé şi Rio Tinto au fost văzute la capătul acestui drum. Riscul lipsei apei este mai mult decât o preo-cupare corporatistă. Pentru organizaţiile internaţionale de ajutor umanitar, reprezintă un risc de dezastru pentru persoanele care sunt în calea secetei sau care se confruntă cu incertitudini crescute legate de furnizarea apei. În estul Africii, de exemplu, schimbarea climatului poate conduce la modificări ale temperaturilor şi ale precipitaţiilor care ar scurta sezonul de creştere a culturilor şi ar scădea producti-vitatea pricipalelor recolte ca, de exemplu, porumb şi fasole, afectându-i pe micii fermierii, conform unui raport Oxfam. O analiză ştiinţifică ce cuprinde 30 de ţări numit Challenge Program on Water and Food a oferit speranţă. Una dintre concluziile raportului este că în principalele bazine hidro-grafice din Africa, Asia şi America Latină s-ar putea dubla producţia de hrană în următoarele decenii dacă locuitorii din amonte se înţeleg cu locuitorii din aval pentru utilizarea eficientă a apei de care dispun.

Prof. Elena GROZA, Colegiul Tehnic “Regele Ferdinand I” Timişoara

Prof. Alice IVAN FERNOLENDT, Colegiul Tehnic “Regele Ferdinand I” Timişoara

Bibliografiewww.waterrf.org | www.wri.org | www.oxfam.org

NEVOIA DE APĂ PE PLAN MONDIAL

Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, semnată la Ramsar, în Iran, în 1971, a stabilit data de 2 feb-ruarie ca Zi Mondială a Zonelor Umede, documentul fiind ratificat de România prin Legea 5/1991.Ce sunt zonele umede?• „Întinderi de bălţi, mlaştini, turbării, de ape naturale sau ar-tificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastră sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină a căror adâncime de reflux nu depăşeşte 6 m” (art.1 din ,,Convenţia asupra zonelor umede, în special ca habitat al păsărilor acvatice”)• Medii de viaţă speciale situate la limita dintre ecosisteme tipic terestre şi cele tipic acvatice

Conservarea zonelor umede la nivel naţional şi internaţional• Obiectivul tratatului:conservarea resurselor zonelor umede prin aplicarea principiilor dezvoltării durabile.• Conceperea în 1999 a ,,Listei Ramsar” care cuprinde zonele umede de importanţă internaţională din toată lumea în număr de 958.• Delta Dunării – singura zonă umedă din România în Lista Ramsar.Tipuri principale de zone umede din România• Zone umede marine şi costiere: ape marine de mică înălţime, ţărm marin stâncos, ţărm marin nisipos, delta, etc.• Zone umede create de om: eleştee, culturi irigate, lacuri de acumulare, etc.• Zone umede interioare: curs de apă permanent, mlaştini, izvoare dulci, etc.Importanţa zonelor umede• Rol în desfăşurarea proceselor naturale din ecosisteme• Reducerea simţitoare a puterii distructive a inundaţiilor• Rol în stabilizarea malurilor (reduc eroziunea)• Reţin sedimentele (particule solide de variate mărimi care plutesc în masa apei)

• Refugii pentru numeroase specii de plante• Locuri de reproducere, hrănire, iernare pentru specii de animale acvatice şi semiacvatice• Exploatate pentru importanţa lor economică• Rol în promovarea turismului ,,verde” sau ,,agroturism”

Zone umede din judeţul TimişMlaştinile Satchinez

Tipul obiectivului: rezervaţieLocalizare: Comuna Satchinez, judeţul TimişDescriere: formează o rezervaţie naturală ornitologică care se întinde pe 242 de hectare în hotarul localităţii Satchi-nez, din judeţul Timiş. A fost înfiinţată în anul 1942. Este supranumită „Delta Banatului”. Aici trăiesc 40% din speciile de păsări întâlnite pe teritoriul României. Între speciile pro-tejate care cuibăresc aici se numără: ciocîntorsul (Recurvi-rostra avosetta), egreta mică (Egreta garzetta), egreta mare (Egretta alba), piciorongul (Himantopus himantopus), stâr-cul cenuşiu (Ardea cinerea), stârcul roşu (Ardea purpurea), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax) şi altele.

Sărăturile DiniaşTipul obiectivului: rezervaţieLocalizare: Comuna Peciu Nou, judeţul TimişDescriere: Rezervaţie naturală de tip pedologic, situată la 25 km sud-vest de Timişoara unde sunt protejate mlaştini sărăturate climatic cu floră specifică.

Mlaştinile MuraniTipul obiectivului: rezervaţieLocalizare: Comuna Pişchia, judeţul TimişDescriere: Acumularea constituie un loc ideal de cuibărire şi de popas în timpul pasajului pentru un număr însemnat de păsări de apă. În aval de baraj, pârâul a fost transfor-mat într-un canal şi vegetaţia acvatică palustră a dispărut. Zona adăposteşte o bogată avifaună cuibăritoare. Prin drenarea cozii lacului la sfârşitul anilor 80, stufărişul a fost înlocuit de o păşune umedă. În prezent, numărul speciilor cuibăritoare s-a redus, dar pe luciul apei se pot observa încă specii cum ar fi: Podiceps cristatus, Anser anser, Anser al-bifrons, Anser erythropus, Aythya ferina, Anas plathyryn-chos, Fulica atra.

Insula Mare Cenad Tipul obiectivului: rezervaţieLocalizare: Comuna Pişchia, judeţul TimişDescriere: Zona este ocrotită pentru flora şi fauna specifică zonelor umede. Este o insulă cu suprafaţa variabilă. În această zonă se întâlnesc specii de păsări ocrotite, cum ar fi: Acanthis cannabina.

Profesor coordonator, Zgriban Bulzan BiancaPotocean Cornelia elevă, clasa a IX E

Colegiul Tehnic „Henri Coanda” Timişoara

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A ZONELOR UMEDE – 2 FEBRUARIE

În ciuda tuturor eforturilor celor care iubesc planeta albastră, criza ecologică rămâne fără răspuns. Dorinţa de profit, concurenţa economică şi consumul fără discernământ, au ca şi consecinţă exploatarea iraţională a mediului. O clipă se ne oprim asupra “PLĂMÂNULUI VERDE AI PĂMÂNTULUI-PĂDUREA”.Luna Pădurii are la origine iniţiativa lui Spiru Haret de a se sărbători „Ziua Pomilor” prin plantarea unui copac de către fiecare elev. Celebrată pentru prima dată în anul 1953, când s-a stabilit

prin lege realizarea, an de an, a unor acţiuni pe linie silvică, cu un pronunţat caracter educativ. Timp de o lună, pădurea va fi în cen-trul atenţiei. De la 15 martie până la 15 aprilie, conform unei fru-moase tradiţii româneşti se sărbătoreşte „Luna Pădurii”. Din cele mai vechi timpuri se ştie că pădurea a fost un mijloc de adăpost, de refugiu atât pentru animale cât şi pentru oameni. Pădurea mai este una din principalele bogăţii ale ţării noastre, având un rol im-

portant în viaţa societăţii, atât prin varietatea produselor pe care le furnizează (lemnoase şi nelemnoase), cât şi prin influenţele ei fa-vorabile: protecţia solului împotriva eroziunii, protecţia izvoarelor şi a cursurilor de apă, ameliorarea microclimatului, crearea unui mediu ambiant propice sănătăţii omului, satisfacerea cerinţelor

pentru odihnă, agrement şi turism. De aceea, Luna Pădurii are o importanţă majoră în educarea opiniei publice, a populaţiei în sensul protejării şi conservării mediului ambiant, îndeosebi a pădurii. Din cauza pro-centului mic de împădurire şi a distribuţiei preponderent rurală a populaţiei, presiunea antropică asupra pădurilor este extrem de mare, manifestându-se atât prin tăierile practicate în delict, cât şi prin păşunatul abuziv practicat fără nici un discernământ. Pădurea este componentă a naturii şi, prin aceasta, este un factor de mediu, fiind recunoscute efectele benefice ale

acesteia asupra unor factori climatici (reducerea extremelor cli-matice, reducerea efectelor negative ale acţiunii vântului, reţinerea zăpezii şi creşterea rezervelor de apă în sol), de reducere a erozi-unilor pe versanţi, de purificare a aerului, de reducere a poluării fonice.În acest sens, elevii clasei a VIa-B , de la Liceul Teoretic „Iris” , coordonaţi de către d-na profesor Marika Turcu, au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra problemele legate de mediu, dând un exemplu de bună practică, ce se regăseşte în lucrările realizatede ei. Tema lucrărilor fiind „Să preţuim pădurea, natura. Lucrările au fost realizate prin tehnica Quilling şi pictură.

Autor: prof. Marika Turcu, Liceul Teoretic „Iris” Timişoara

Să preţuim pădurea!

PĂDUREA COMOARĂ NEPREŢUITĂ! Fiecare dintre noi avem nevoie de un moment în care să ne limpezim gândurile. Poate că pădurea ar fi un loc potrivit de relaxare, în care razele soarelui să ne încălzească şi să ne mângâie, dar totuşi pomii cu frunzele lor duioase să ne răcorească, să simţim miros de flori şi iarbă, să auzim concertul păsărilor acompaniat de susurul minunat al apelor. Ce bine e să adormim pe iarba proaspătă, ce se leagănă pe notele muzicale ale greierilor şi străluceşte sub lumina difuză a licuricilor! Este o lume spirituală care nu te lasă singur…adormi…dar dintr-odată te trezeşti la cruda realitate! Un miros de fum înecăcios…Ce s-a întâmplat oare? Picioarele nu mă mai ascultă…acum sunt mai dezmeticită din visare…sunt încă în pădure, dar în faţa mea văd o eroare umană…O parte din pădure a ars, în doar câteva secunde! Mă loveşte o “arsură” în inimă…iar în minte îmi vin o mulţime de revelaţii… Tot ce ne înconjoară ne reprezintă…la fel şi pădurea care este precum sufletul nostru: adâncă şi curată în mijloc, rece şi nepăsătoare la margini. Am fost foarte dezamăgită să descopăr că oa-menii sunt egoişti şi se gândesc doar la propria lor persoană…toţi gândim astfel! Fără a ne da seama că dacă trecem graniţele dragostei ajungem să o distrugem. Degeaba suntem noi fericiţi, dacă acest lu-cru este doar de suprafaţă. Ajun-gem să credem că suntem unici şi nu ni se poate întampla nimic, când de fapt lumea se poate prăbuşi în jurul nostru într-o clipă…la fel ca şi această sărmană şi nevinovată pădure…arsă într-o clipă din cauza neatenţiei umane! Doamne, cum pot fi unii atât de nepăsători cu cei din jur, cu natura dătătoare de viată! Un cuvânt dur pentru natură, pentru pădure…distru-gere! Trebuie să înţelegem că averea noastră constă şi dintr-o parte a pădurii, căci fără ea viaţa nu ar mai fi…noi nu am mai putea trăi în deplină armonie cu natura. Toţi avem o parte din vină căci stăm doar să ne gândim, dar nu acţionăm pentru o mai bună protecţie a naturii, pentru o mai bună păstrare a pădurii! Vedem resturi menajere arun-cate în pădure, sticle de plastic, dar…nu le ridicăm…că doar nu noi le-am lăsat…însă toate acestea ne pot afecta pe toti! Din comodi-tate sau nepăsare faţă de mediu ne place să gândim frumos despre noi şi să fim critici faţă de alţii…dar oare noi nu greşim celor din jur? Oare nu greşim mediului, pădurii atunci când le poluăm? Pădurea este o comoară nepreţuită, o comoară pe care trebuie să o protejăm şi să o păstrăm cu mare atenţie, o comoară ce trebuie să o oferim şi generaţiilor viitoare, deoarece ea reprezintă sursă de hrană pentru animale, sursă de alimentaţie pentru oameni, sursă de foc, sursă de lemn pentru industrii…ca să nu mai vorbim de

rolul cel mai important al pădurii de a ne da oxigenul necesar vieţii prin procesul de fotosinteză. În pădure cresc plante medicinale cu importanţă mare în industria fermaceutică, cosmetică. Să nu uităm că multe studii, experimente s-au realizat pe plantele şi animalele din pădure, ele ajutându-ne să ne cunoaştem mai bine structura şi organizarea corpului. De ase-menea în laboratoare se fac numeroase studii bazate pe vietăţile din pădure. De multe ori artiştii, poeţii au folosit pădurea ca sursă de inspiraţie în numeroase poezii, cântece descriind-o ca pe o fee-rie a naturii. Pădurile cresc în mod natural oriunde este suficientă apă pentru a permite dezvoltarea copacilor şi pentru adăpostirea multor plante şi animale. Cu toate că ştim aceste importanţe majore ale pădurii asupra vieţii omenirii şi supravieţuirii în condiţii bune de trai, noi oamenii, distrugem şi ultimul colţ de pădure prin numeroase acţiuni de tăiere, despădurire. Activitatea umană sub diversele ei forme a produs în decursul timpului modificări profunde ale covo-rului vegetal cu consecinţe multiple asupra stării de echilibru a

mediului înconjurător. Vegetaţia forestieră din vechi timpuri a fost supusă acţiunilor de defrişare, în vederea extinderii păşunilor, a fâneţelor, a terenurilor agricole şi a vetrelor de aşezări. Pe măsură ce numărul populaţiei a sporit, iar dezvoltarea economică s-a accelerat, defrişările au afectat suprafeţe cât mai mari de pădure. S-a produs astfel o fărămiţare continuă a arealului pădurilor, care în prezent apar nu sub formă de masive compacte, ci ca frag-mente de dimensiuni mai mici sau mai mari, înconjurate de terenuri agricole, de pajişti, de aşezări umane. Nu orice modificare a învelişului vegetal poate fi

considerată ca un element de degradare a mediului. Uneori vegetaţia iniţială a fost înlocuită cu alte plante naturale cu produc-tivitate ridicată (cum ar fi de exemplu pajiştile naturale utilizate ca fâneţe) sau prin culturi agricole, fără a se provoca o deteriorare a terenurilor respective. Degradarea vegetaţiei se manifestă prin modificări care duc pe de o parte la scăderea productivităţii ei, iar pe de alta parte la micşorarea rolului ei în menţinerea echilibrului ecosistemului. Cea mai mare parte a pădurilor sunt utilizate pen-tru nevoile economice ale societăţii, fiind exploatate periodic. Pădurile actuale poartă şi acum urmele îndelungatei folosiri dezor-donate din trecut, care a produs modificări substanţiale ale struc-turii şi compoziţiei lor floristice. Cele mai afectate specii sunt cele pe cale de dispariţie, specii ce trebuie protejate şi ocrotite. Pen-tru ca să nu distrugă această comoară nepreţuită, omul a înfiinţat rezervaţii naturale în care se păstrează peisajul natural, oferind plantelor şi animalelor condiţii optime de viaţă.

Prof. biologie Costaiche LoredanaŞcoala cu clasele I-VIII Dumbrăviţa

In secolul XXI, schimbarile climatice reprezintă una din cele mai mari provocări cu care ne confruntăm. Potrivit celui de-al Patrulea Raport Global de Evaluare al Grupului Interguvernamental privind Schimbarile Climati-ce – IPCC ( http://www.ipcc.ch/ ) elaborat în anul 2007, activităţile umane (arderea combustibililor fosili, schim-barea folosinţei terenurilor, etc.) contribuie semnificativ la cresterea concentratiilor emisiilor de gaze cu efect de sera în atmosfera (dioxid de carbon, metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi, hexafluorura de sulf), determinand schimbarea compoziţiei acesteia şi încălzirea climei. Impactul schimbarilor climatice se reflectă în efecte majore asupra vietii in integralitatea ei.

Efecte asupra atmosferei Efectele asupra atmosferei se manifestă prin creșterea vaporizației, a precipitațiilor și a numărului fur-tunilor. După cum s-a spus mai sus, creșterea temperaturii duce la creșterea cantității de vapori de apă care poate fi conținută în atmosferă. Unii oameni de știință consideră că vaporizația crescută va genera furtuni. Se prognozeaza că în a doua jumătate a secolului al XXI-lea va crește numărul de furtuni în zonele temperată și arctică din emisfera nordică și în zona antarctică, însă mecanismul furtunilor nu este limpede. Furtunile care nu sunt de origine tropicală depind de gradientul termic, care scade în emisfera nordică, deoarece regiunile polare se încălzesc mai mult decât restul emisferei.

Efecte asupra hidrosferei Topirea calotelor polare. Observațiile din satelit indică o reducere treptată a suprafețelor calotelor polare. Vârsta medie a ghețurilor arctice a scăzut în perioada 1988 - 2005 de la 6 la 3 ani. Încălzirea climei în această regiune este de cca. 2,5 °C, (în loc de 0,7 °C în medie pe planetă), iar grosimea medie a ghețurilor a scăzut cu 40 % în perioada 1993 - 1997 față de perioada 1958 – 1976. În 2007, observațiile din satelit au relevat o accelerare a topirii banchizei arctice, cu o scădere a suprafeței sale cu 20 % în decursul unui singur an. Dacă tendința continuă, unele observatoare consideră că banchiza se va topi complet vara deja din 2013, în loc de 2030 cât se estima înainte. Și în Antarctica apar fenomene de topire. Încălzirea se datoreaza schimbării direcției vânturilor dom-inante, a măririi concentrației gazelor cu efect de seră și a deteriorării stratului de ozon. Retragerea și dispariția ghețarilor, topirea zăpezilor Și ghețarii tereștri suferă un proces de topire. Retragerea ghețarilor alpini, în special în vestul Americii de Nord, în Groenlanda, Asia, Alpi, Indonezia, Africa (Kili-mandjaro) și în America de Sud a fost folosită de IPCC în raportul său din 2001 drept probă a încălzirii globale. Cazul particular al zăpezilor de pe Kilimand-

jaro, care a fost inițial controversat, a fost reevaluat în urma rapoartelor IPCC. Kilimandjaro a pierdut în secolul al XX-lea 82 % din ghețarii săi, care se estimează că vor dispărea complet în jurul anului 2020.

Ridicarea nivelului mării, acidifierea oceanelor. Conform rapoartelor IPCC, în secolul al XX-lea nivelul oceanelor a crescut cu 0,1 - 0,2 m, însă efectul de creștere va mai dura mult timp. În ritmul actual, se prevede o creștere a nivelulul mării de 0,18 - 0,59 m la sfârșitul secolului al XXI-lea și de 2 m la sfârșitul secolului al XXIII-lea. Dizolvarea în oceane a CO2 suplimentar din atmosferă, presupus de origine antropică, a dus la scăderea pH-ului apei de la suprafața oceanelor, adică la acidifierea lor. Se estimează că între anii 1751 și 1994 pH-ul suprafeței oceanelor a scăzut de la 8,179 la 8,104 (o schimbare de -0,075).

Efecte asupra litosferei Încălzirea globală determină ridicarea temper-aturii solului, ceea ce duce la uscarea lui, favorizând incen-diile de pădure. În afară de perturbarea ciclului carbonului, incendiile pot duce la eroziunea solului, analog cu efectele despăduririlor. Deși prin ardere se creează un efect siner-gic, totuși, prin încălzire regiuni mai nordice devin propice pentru dezvoltarea pădurilor, astfel că efectul incendiilor de pădure asupra fenomenului de încălzire globală este incert. Un efect cert este însă eliberarea metanului prin topirea permafrostului siberian și a gheții. Se estimează că în următoarele decenii ar putea fi eliberate până la 70 de miliarde tone de metan, un gaz cu efect de seră foarte put-ernic.

Efecte asupra biosferei IPCC prezintă o serie de observații privind influența încălzirii globale asupra biosferei, observații care arată destabilizarea locală a climei și dereglarea anotimpu-rilor. Conform acestora, anotimpurile apar desincronizat față de prognozele astronomice, cu un avans local de până la două săptâmâni. Acest lucru influențează de exemplu perioadele de migrație ale păsărilor. Un studiu asupra comportamentu-lui sezonier al 130 de specii de animale a arătat un decalaj de cca. 3,2 zile pe deceniu, iar în unele zone, de exemplu la Torino, chiar mai mult, de 4,4 zile pe deceniu. Fenomenul se observă și la plante. În Europa, frunzele și florilor apar în medie mai repede cu 2,4 - 3,1 zile, iar în America de Nord cu 1,2 - 2,0 zile pe deceniu. Momentul atingerii maximului anual al CO2 în atmosferă în emisfera nordică confirmă avansul anotimpurilor, în 1990 el fiind atins cu 7 zile mai devreme ca în 1960.“Resursele naturale ale globului, inclusiv aerul, apa, pământul, flora şi fauna şi, în mod deosebit eşantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale trebuie protejate

INCĂLZIREA GLOBALA ȘI VIAȚA TERREI

în interesul generaţiilor prezente şi viitoare printr-o planificare sau o gestionare atentă, după nevoi”.( Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul Înconjurător, Stockholm, 5-16 iunie 1972) In 1986, Naţiunile Unite înfiinţează Comisia Mondială pen-tru Mediu şi Dezvoltare, având ca scop studierea dinamicii deteriorării mediului şi oferirea de soluţii pen-tru viabilitatea pe termen lung a societăţii umane. Documentul care a vizat dreptul omului la un mediu sănătos a fost Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dez-voltare - „Viitorul nostru comun”, cunoscut şi sub numele de „Rapor-tul Brundtland”, care a subliniat două aspecte majore: - o dezvoltarea nu in-seamna doar profituri mai mari si standarde mai inalte de trai pen-tru un mic procent din populatie, ci creşterea nivelului de trai al tuturor; - o dezvoltarea nu ar trebui să determine degradarea sau folosirea fără măsură a resurselor naturale şi nici poluarea mediului ambiant.Termenul de dezvoltare durabilă a început să devină foarte cunoscut după Conferinţa privind Mediul şi Dezvoltarea, organizată de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro (3-14 iunie 1992), cunoscută sub numele de “Summit-ul Pământului”. Declaraţia de la Rio: "Oamenii au dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă în armonie cu natura; naţiunile au dreptul suveran de a exploata resursele proprii, fără însă a cauza distrugeri ale mediului în afara graniţelor proprii." Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv al Uniunii Europene, începând cu 1997, când a fost inc-lus în Tratatul de la Maastricht, iar în 2001, la Summit-ul de la Goetheborg a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene. În iunie 2006 a fost adoptată Strategia de Dez-voltare Durabilă pentru o Uniune Europeană extinsă, care se doreşte a fi un catalizator pentru cei ce elaborează politi-ci publice şi opinia publică, în scopul schimbării comporta-mentului în societatea europeană şi implicării active a fac-torilor decizionali, publici şi privaţi, precum şi a cetăţenilor în elaborarea, implementarea şi monitorizarea obiectivelor dezvoltării durabile. Strategia UE stabileşte, de asemenea, proce-duri precise de implementare, monitorizare şi urmărire,cu obligaţii de raportare la fiecare doi ani, din partea Comisiei Europene şi a statelor membre, asupra angajamentelor asu-mate.

Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, dez-voltarea durabilă este singura perspectivă raţională a deve-nirii naţionale, având ca rezultat statornicirea unei noi para-digme de dezvoltare prin confluenţa factorilor economici, sociali şi de mediu. Pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, în decembrie 2008 Parlamentul European a adoptat pachet-ul legislativ "Energie – Schimbări climatice" prin care la nivel European s-a stabilit realizarea a 3 obiective pe ter-men lung:• reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20%

până în anul 2020 (faţă de anul 1990) şi cu 30% în situaţia în care se ajunge la un acord la nivel internaţional;

• ponderea energiilor regenerabile în consumul final de energie al UE de 20% până în anul 2020, incluzând o ţinta de 10% pentru biocombustibili din totalul con-sumului de combustibili utilizaţi în transporturi.

• creşterea eficienţei energetice cu 20% până în anul 2020.

Prof. Miriana IANCOVICI WOLF Prof. Valeria PASCOTA

Timisoara, 300310, Aleea Padurea Verde, nr. 5Telefon: Secretariat / Directiune: 0256 22 00 93 / 0256 21 95 13 Fax: 0256 22 00 93

E-mail: lsilvic@gmail.com

ww

w.ls

ilvic

.ro

Aceasta revista a fost tiparita cu sprijinul fi nanciar alConsiliului Judetean Timiş

ISSN 2066-6020