MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVAUNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

FACULTATEA DE FILOLOGIECatedra de Limbă şi Literatură Română

Domeniul general de studii: Ştiinţe ale EducaţieiSpecialitatea: Limba şi literatura română

TEZĂ DE LICENŢĂ

NEOLOGISMELE –ÎNTRE UZ ȘI ABUZ

Autor: Studenta ciclului I Miron Mariana, gr. 41 a

Conducător ştiinţific: Natalia Stratan dr. în filologie, lector superior

Teza este admisă spre susținere Proces verbal Nr. ___________________Conducător științific _________________Șef catedră _________________________

CHIŞINĂU, 2015

SUMARUL TEZEI:

INTRODUCERE_______________________________________________________3

I: ASPECTE TEORETICE PRIVIND NEOLOGISMELE ÎN LIMBA ROMÂNĂ_7

1.1Conceptul de neologism în lingvistica românească_________________________7

1.2 Tipuri de neologisme________________________________________________15

1.3 Împrumuturile lexicale neologice în limba română_______________________19

II. PROBLEME PRIVIND ABUZUL NEOLOGISTIC ÎN LIMBA ROMÂNĂ___28

2.1 Abuzul de neologisme din limbile moderne_____________________________28

2.2 Invazia anglicismelor_______________________________________________36

2. 3 Utilizarea inadecvată a unor neologisme în mass-media__________________41

CONCLUZII GENERALE_____________________________________________45

CUVINTE-CHEIE____________________________________________________50

BIBLIOGRAFIE______________________________________________________51

2

INTRODUCERE

După cum la sfîrșitul anului copacii își schimbă frunzele

și cele vechi cad, tot așa o serie de cuvinte vechi dispar,

mor, iar cele de-abia născute înfloresc și sunt în

putere ca ființele tinere.

(HORAȚIU)

Actualitatea temei și importanța problemei abordate. Limba, ca tot ce există pe

lume, este într-o permanentă transformare și prefacere, fiindcă în limbă necontenit se

naște ceva nou și dispare ceva vechi. Vocabularul, fiind în strînsă legătură cu toate

soiurile de activitate a omului, cu producția, cu baza, cu suprastructura, se găsește într-o

schimbare aproape neîntreruptă. Fiecare nouă invenție, fiecare metamorfoză în felul de

viață al oamenilor, orice raport între oameni duce la apariția de cuvinte noi, create din

materialul limbii respective sau împrumutate din alte limbi.

Introducerea unui cuvînt nou nu înseamnă numaidecît îndepărtarea unui vechi, fie

că e vorba de o noțiune care nici nu exista mai înainte și deci nu aveam nici un cuvînt

pentru ea, fie că cuvîntul vechi și cel nou coexistă pentru un timp mai mult sau mai puțin

îndelungat, între ele stabilindu-se diferențe de înțeles; nu se poate vorbi de o dispariție

bruscă a cuvintelor, ci numai treptat și parțial ele ies din uz cînd dispar obiectele pe care

le denumeau.1

Completarea vocabularului cu noi cuvinte, de care limba are nevoie pentru a

exprima idei noi și eliminarea cuvintelor învechite de care nu mai e nevoie, constituie un

progres incontestabil pentru limbă.

Sistemul dinamic al limbii reclamă continuu asimilarea unor termeni adecvaţi şi

expresivi, pentru exprimarea unor noţiuni, concepte şi realităţi noi.

Neologismele constituie stratul cel mai nou al lexicului limbii literare, indice al

racordării ei la civilizaţia modernă, din dublă perspectivă: dia- şi sincronică. Graţie

neologismelor, în primul rând, suntem capabili să dăm expresie unei gândiri mai subtile,

mai nuanţate și mai elevate. Nevoia de precizie, de exactitate, dorinţa de claritate sau de

plasticitate a exprimării, precum şi necesitatea, deseori stringentă, de a denumi noi

realităţi materiale şi mai elevate. Nevoia de precizie, de exactitate, dorinţa de claritate

__________________1 Graur Al. Introducere în lingvistică. București, 1965, p. 203

3

sau de plasticitate a exprimării, precum şi necesitatea, deseori stringentă, de a denumi noi

realităţi materiale şi spirituale au dus la împrumutarea unui mare număr de neologisme de

origine latino-romanică şi germanică, dintre care cele mai multe şi-au câştigat un loc

definitiv în lexicul românesc contemporan. Împrumuturile neologice au transformat limba

română într-o limbă modernă, „reîncadrând-o în spiritualitatea romanică şi îndepărtând-o

de comunitatea balcanică, în care o înglobase mai ales cultura ce ne venea din Bizanţ”1.

Limba română este o limbă extrem de receptivă faţă de neologisme, ceea ce

permite nu numai continua ei îmbogăţire, ci şi modernizarea, relatinizarea, abstractizarea

şi chiar internaţionalizarea lexicului românesc, atât de diferit altădată de al celorlalte

limbi romanice.

Am optat pentru această temă deoarece am considerat că este un fenomen de

actualitate dat fiind numărul foarte mare al cuvintelor recente care au pătruns în limba

noastră după 1989, număr care continuă să crească într-un ritm foarte rapid.

Gradul de studiere a temei investigate. În literatura de specialitate din ultimii ani,

se observă un interes sporit, atît în ţară, cît şi peste hotare, pentru examinarea mai

amănunţită a neologismului și a împrumuturilor neologice.

Problema neologismului a fost obiectul de studiu al mai multor cercetători. În

rîndul lingviştilor români ce au abordat această temă, reţinem nume ca: Graur Al.,

Tendințe actuale ale limbii române, București, 1968, Hristea Th., Probleme de

etimologie, București, 1968, Sinteze de limbă română, București, 1984, Hristea Th.,

Împrumuturi și creații lexicale neologice în limba română contemporană. În: Limba

română, XXI, nr. 3, 1972, p. 185-200; Coteanu I., Sala M., Etimologia limbii române.

București, 1987 etc.

Influența engleză asupra vocabularului românesc a depășit în lingvistica noastră,

stadiul simplelor semnalări. Ea constituind, în ultimul timp, obiectul unor serioase

cercetări. Sunt destul de interesante în acest sens studiile realizate de valoroșii noștri

cercetători: M. Avram, Anglicismele în limba română, București, 1997, Stoiţcoiu-Ichim

A., Vocabularul limbii române actuale. Dinamică, influenţe, creativitate. București, 2008,

Ciobanu Georgeta, Anglicisme în limba română. Timișoara, 1996 etc.

_________________________1Iordan I. Robu Vl. Limba română contemporană. București: Editura Didactică și Științifică, 1978, p. 275

4

Scopul şi obiectivele lucrării. Scopul lucrari este de a analiza problematica

neologismului în lingvistica românească și de a demonstra că neologismul este orice

creație lexicală recent apărută într-o limbă, la un moment dat al dezvoltării acesteia, iar

folosirea lui abuzivă reprezintă sursa a numeroase greșeli.

Pentru realizarea acestui scop, ne-am propus următoarele obiective:

- definirea neologismului și delimitarea sferei acestui concept în ceea ce privește

lingvistica românească;

- delimitarea tipurilor de neologisme în literatura de specialitate;

- descrierea principalelor influenţe moderne exercitate asupra limbii române;

- cercetarea elementului englez și a impactului acestuia asupra structurii limbii

românești actuale;

- demonstrarea că folosirea abuzivă a neologismului îngreunează stilul și

perturbează armonia limbii române;

- relevarea rolului neologismelor în modernizarea vocabularului.

Suportul metodologic şi teoretic al cercetării. La elaborarea tezei au fost

utilizate următoarele metode: metoda descriptivă, analiza şi sinteza, metoda

comarativ-istorica, observația.

Importanţa teoretico-practică. Materialele acumulate în teză se pot folosi ca

material didactic aplicativ atît în cadrul orelor de Limbă şi literatură română în şcoală, cît

şi la cursurile universitare de Lexicologie.,Cultura vorbirii, Dinamica limbii etc..

Structura lucrării. Lucrarea se structurează în felul următor: Cuprins,

Introducere, două Compartimente, Conluzii, Bibliografie.

În Introducere este argumentată actualitatea temei de cercetare, se precizează scopul

şi metodele, gradul de studiere a temei investigate. Tot aici este reflectat conţinutul celor

două capitole.

În Capitolul I, Aspecte teoretice privind neologismele în limba romană, am

analizat problematica neologismului atât în lingvistica generală, cât şi în lingvistica

românească, subliniind faptul că între cele două există o diferenţă de percepţie, referitoare

la calitatea de neologism a unui cuvânt. Tot în cadrul acestui capitol am prezentat

principalele tipuri de neologisme, ținând seama de compartimentul asupra căruia este

exercitată neologia; au fost caracterizate cele mai puternice influenţe moderne exercitate

asupra limbii române.

5

S-a demonstrat că împrumutul reprezintă o consecință lingvistică a unor factori de

natură extralingvistică: conviețuirea populațiilor, vecinătatea geografică, prefacerile de

ordin politic, social și economic, contactele dintre popare etc.

Capitolul al II-lea, Considerații privind abuzul neologistic în limba română,

este destinat abuzului neologistic. S-a demonstrat că influenţa engleză în limba română,

foarte pronunţată în perioada actuală şi în limbile europene, se realizează atât prin

preluarea masivă de elemente lexicale, cât şi prin atribuirea de noi sensuri unor cuvinte

din limba română sub influența termenilor englezeşti corespunzători. Situația socială și

politică actuală, dezvoltarea științei, extinderea relațiilor economice și financiare cu țările

occidentale au facilitat manifestarea acestui fenomen și în țara noastră, prin selectarea

elementelor lexicale de origine engleză de specialiști în diverse domenii de activitate și

de utilizatori ai englezei ca limbă de circulație internațională.

Anglicismele desemnează noile realități în mod concis, inechivoc. Aceste calități

și caracterul internațional al elementelor lexicale englezești justifică afluența acestora în

textele presei românești actuale. Din punct de vedere referenţial, cele mai numeroase

anglicisme aparţin sferei infomaticii şi a comunicaţiilor (antivirus, back-up, blog,

browser, buffer, bug, cancel, device, e-book, e-commerce, malware, multitouch,

smartphone, touchscreen, upgrade, webcam), urmată de cea financiară (benchmark,

board, brand, branding, card, dealer, discount, low-cost, retail, retailer, showroom,

streaming, upselling).

Concluziile cuprind rezultatele obţinute în urma cercetărilor efectuate.

Bibliografia conține 49 de titluri.

6

I: ASPECTE TEORETICE PRIVIND NEOLOGISMELE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

1.1 Conceptul de neologism în lingvistica românească

Vocabularul este partea cea mai sensibilă a oricărei limbi, deoarece prin el se

înregistrează schimbările ce se petrec în viaţa socială. Schimbările noi ce se produc în

societate au nevoie de descriere verbală. Înnoirea și îmbogățirea vocabularului în cadrul

evoluției permanente a limbii determină apariția de noi și numeroase neologisme.

Limba, îndeplinindu-și funcția comunicativă, poate fi considerată un barometru

sensibil al dezvoltării relațiilor economice și sociale. Progresul științei și tehnicii

generează transformări radicale în viața societății. Apar diverse aparate, dispozitive,

obiecte, fenomene și procese noi, fiecare dintre care trebuie să-și afle denumirea. Astfel

vocabularul îmbracă aspecte dintre cele mai diverse, începînd cu arhaizarea treptată a

unor cuvinte ori cu simpla schimbare a unor sensuri și terminînd cu apariția de noi unități

lexicale, menite să denumească obiecte, fenomene, procese, inexistente sau necunoscute

anterior.

,,Neologismele (gr. neos – nou și logos – cuvînt) sunt cuvintele nou intrate în

vocabularul unei limbi sau create recent prin mijloace proprii (de exemplu: poporanism

din popor +sufixul internațional – ism), pentru a denumi noțiuni, obiecte și fenomene

ivite în toate domeniile vieții materiale și spirituale, în special în limbajul tehnic și

științific, cu scopul de a-l îmbogăți și moderniza.”1

Ele sunt introduse și folosite în mod exclusiv sau preferențial de mediile ligvistice

de avangardă în ceea ce privește înnoirea lexicală.

Procesul de modernizare și îmbogățire masivă a lexicului românesc a început în a

2 jumătate a sec al 18-lea. Această perioadă se mai caracterizează prin dispariția unor

turcisme, grecisme și elemente lexicale de alte origini, cărora le-au luat locul neologisme

de proveniență latină, romanică și franceză. De ex. în locul lui olac au apărut curier,

mesager , raport și referat au înlăturat cuvîntul doclad.

Unii cărturari din sec. 19 respingeau orice neologism, chiar cînd acestea erau de

origine latină-romanică. Se propunea, de exemplu, să se spună gît-legău, (în loc de

cravată), nas-suflete (în loc de batistă), departe-vorbitor (în loc de telefon), de-sine-

_________________________ 1 Hristea Th. Împrumuturi și creații lexical neologice în limba română contemporană. În: Limba română, XXI, nr. 3, 1972, p. 185-200

7

mișcător (pentru automobil), care nu au rămas și nu puteau să rămînă în limbă.

Dinamica vocabularului oricărei limbi se efectuează pe două căi fundamentale:

externă, constînd din împrumuturi din alte limbi și internă, prin care noile unități lexicale

rezultă din combinarea unor elemente existente deja în limbă.

Prospețimea cuvîntului nou e simțită destul de bine de vorbitorii limbii , deoarece

ei imediat încearcă a găsi explicația cuvîntului nou, fie el împrumutat, fie format pe teren

propriu. Unii savanți consideră un cuvînt neologism atîta timp, cît el își păstrează

prospețimea semantică și lexicală. Dar odată ce cuvîntul este întrebuințat de toți, atunci

nu mai este neologism. De ex. cuvintele colhoz, sofhoz, combain, televizor, tractor – sunt

desigur noi, deoarece au apărut acum 20-40 de ani, dar acest timp pentru o limbă nu este

un termen mare. Dar aceste nu sunt neologisme, însușite ele devin „cuvinte obușnuite.

Cuvîntul „nou” devenit obișnuit și uzual își pierde caracterul neologic și se transformă în

cea mai ordinară unitate lexicală a limbii .

Termenul de neologism se utilizează în două accepții diferite: în sens larg și în

sens îngust. În sens larg numim neologisme toate cuvintele noi, indiferent dacă sunt

formate din materialul limbii în care apar sau au fost împrumutate dintr-o limbă: cuvîntul

business, împrumutat recent din limba engleză și cuvîntul electronist, format din

elemente ale limbii noastre, în sens îngust, se numesc neologisme numai cuvintele

împrumutate recent dintr-o limbă străină.

N. Corlăteanu și I. Melniciuc adoptă primul înțeles al termenului, operînd cu

noțiunea de ,,cuvinte noi” și nu cu termenul de neologism, deoarece e greu de

determinat ,,noutatea cuvintelor”, cît timp un cuvînt e considerat neologism.1

Așadar, care sunt considerat neologisme în limbă?

Definiția lingvistică a termenului neologism este univocă și nu lasă loc

contraverselor. Pentru toată lumea neologism înseamnă cuvînt nou. Cînd e vorba însă de

esența noțiunii de neologism, opiniile savanților diferă. Unii consideră un cuvînt

neologism atîta timp, cît își păstrează prospețimea semantic, ineditul său lexical. Dar

odată ce el este întrebuințat de toți, atunci el nu mai este neologism. Lexicologul rus A.

Kalinin susține că ,,neologism înseamnă literalmente ,,cuvînt nou”.2

În literatura lingvistică acest termen denumește nu orice cuvînt nou, ci numai pe

_______________________1 Corlăteanu N. Melniciuc I. Lexicologia. Chișinău: Lumina, 1991, p. 1151Kaлинин А. Лексика русского языка. Москва, 1984, p. 116

8

cel foarte nou, apărut recent, a cărui noutate și prospețime este simțită de vorbitor. Dacă

vorbitorul nu le mai simte ca fiind nou, proaspete, atunci le consideră obișnuite.

De aceeași părere este și cercetătorul A. Șanski: …nici pe departe orice cuvînt nou

apărut într-un timp nu prea îndepărtat în limbă este neologism. Un cuvînt nou se prezintă

ca neologism numai atîta timp cît poartă amprenta prospețimii, cît vorbitorul îl sesizează

ca pe o noțiune nouă sau îl simte proprietățile stilistice noi.

Cuvîntul nou (și noțiunea desemnată de el), devenit obișnuit și uzual, își pierde

caracterul neologic și se transformă în cea mai ordinară unitate lexicală a limbii.”1

Academicianul A. Graur susține că ,,s-a luat obiceiul și nu fără dreptate să se

considere neologisme cuvintele internaționale care au pătruns la noi începînd de pe la

sfîrșitul sec. al XVIII-lea. În marea lor majoritate e vorba de cuvinte de origine greacă și

latină, împrumutate cîteodată direct din aceste limbi, dar de cele mai multe ori preluate

din diverse limbi moderne (din rusă, italiană, franceză, engleză) și chiar de multe ori

fabricate din elemente vechi, într-o limbă modernă, de exemplu, automobil e format în

sec. al XX-lea dintr-un prim element vechi grecesc și un al doilea element latinesc.”2

Unii cercetători datează neologismele cîteva secole mai devreme: ,,În mod greșit

se consideră de către unii vorbitori că neologismele sunt doar acelea care au intrat foarte

de curînd în vocabular. Ele au pătruns în limba română încă de prin sec. al XVI-lea, dar

cele mai multe au intrat în vocabularul limbii noastre, începînd din secolul al XIX-lea, fie

din limba latină, fie din limbile romanice, îndeosebi din franceză (operă, poezie,

monument, archivist). Menționăm însă și împrumutarea de cuvinte noi din alte limbi cum

sunt: rusă (izbă, steag), germană (sortiment, stachetă, tact), italiană (capodoperă,

spaghete, stabilism). Actualmente numeroase neologisme provin din limba engleză

(derbi, sprinter, stor, start).3

Florin Marcu, lingvistul care a întocmit Marele dicţionar de neologisme susţine

ideea, că geneza neologismului ca concept a fost confirmat şi acceptat de lingvişti mult

mai tîrziu decît însăşi apariţia sa ca noţiune şi în acest sens, el afirma că „în lingvistica

românească sunt considerate neologisme împrumuturile recente, intrate în limbă începînd

cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, precum şi o serie de cuvinte formate în

_______________________

1 Шански Ф. Лексикология современного русского языка. Москва, 1973, p. 1592 Graur Al. Tendințe actuale ale limbii române. București, 1968, p. 663 Ibidem

9

interiorul limbii prin combinarea a două sau mai multe elemente formative, dintre care

cel puţin unul este neologism." Această lucrare a lui Florin Marcu conţine peste 65.000

de termeni şi cuprinde într-un singur volum majoritatea unităţilor lingvistice noi ce sunt

specifice diferitelor domenii de activitate, şi prin conceptul de neologism se înţelege acel

„cuvînt nou, împrumutat dintr-o limbă străină sau creat prin mijloace proprii în limba

respectivă; împrumut lexical recent; accepţie nouă a unui cuvînt" (<fr. neologisme).1

Theodor Hristea, lingvistul care a fost preocupat de neologism sub toate aspectele,

afirmă, că: „Din punct de vedere e t i m o l o g i c , neologismul denumeşte „orice

cuvînt nou apărut într-o limbă oarecare, indiferent dacă e un împrumut sau reprezintă o

creaţie internă a limbii respective prin derivare, compunere etc." (cf. grec. neos «nou» şi

logos «cuvînt, vorbă»).1 Tot în acest context Theodor Hristea afirmă: „In lingvistica

românească, sunt considerate neologisme - împrumuturile pe care româna le-a făcut din

limbile apusene ori direct din latină pe cale savantă".2 Intr-o altă sursă revăzută şi

îmbogăţită al aceluiaşi autor sesizăm aceeaşi definiţie formulată astfel: „Din punct de

vedere etimologic, neologismele reprezintă cuvinte nou apărute într-o limbă, indiferent

dacă ele sunt împrumuturi, creaţii exclusiv interne ale limbii respective sau dacă au

origine mixtă (internă şi externă).3

În Dicţionarul general de ştiinţe ale limbii se poate identifica noţiunea de

neologism ca „cuvînt introdus în sec. XlX-lea în terminologia internaţională (cf.fr.

neologisme, engl. Neologism, germ. Neologismus), prin care se indică o unitate lexicală

(semnificat, semnificant sau reuniunea celor două) care a pătruns într-o limbă dată”4

Autorii Micului dicționar de termeni lingvistici sunt de parerea că neologism

este ,,cuvînt apărut de curînd în limba română. Sunt considerate neologisme mai ales

împrumuturile din limbile apusene și din limba latină din epoca modernă, cu începere din

prima jumătate a secolului al XIX-lea (bacalaureat, cartograf, coeziune, a devalopa,

garderoba, pasaj, pastel, basorelief, glaspapir, laitmotiv, oberliht, camping) precum și

creațiile interne de la aceste împrumuturi sau din materialul lingvistic mai vechi, folosind

_________________________

1Marcu F. Marele dicționar de neologisme. București: Saeculum, 2002, p. 7-82 Hristea Th. Sinteze de limbă română. Bucureşti: Ed. Didactică Şi Pedagogică, 1981, pag. 43.3 Ibidem4 Hristea Th. Conceptul de neologism in lingvistica românească. Tradiţie și inovaţie in studiul limbii române. Bucureşti: Ed. Universităţii, 2004, p. 23-35.5Bidu-Vrânceanu Angela, Călăraşu C., Mancaş M. Dicţionar de ştiinţe ale limbii. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1997, p. 206

10

anumite modele străine (a antama, a devoala, a se deroba, a demara, a stopa, lacunar,

bulversat etc.)1

Ion Toma este de părerea că ,,neologismele sunt cuvintele apărute de curînd în

limba română și aflate în curs de adaptare fonetică și încadrare morfologică sau

semantică.”2

,,Sunt considerate neologisme împrumuturile ,,recente„, intrate în limbă începînd

cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, precum și o serie de cuvinte formate în

interiorul limbii române prin combinarea a două sau mai multe elemente formative, dintre

care cel puțin unul este neologic.”3

Cu alte cuvinte, ,,termenul neologism (cuvînt nou) cunoaște două accepții: în sens

larg, este neologism orice cuvînt nou, împrumutat sau creat prin mijloace interne; în sens

restrîns, numai cuvîntul străin, împrumutat la o dată nu prea îndepărtată, se numește

neologism.” 4

În această ordine de ideii autorul Dicționarului de termeni lingvistici,

Constantinescu Dobridor Gh., opinează: 1. (în sens larg, etimologic) orice cuvînt nou

format prin mijloace proprii unei limbi sau împrumutat din altă limbă; orice accepțiune

nouă a unui cuvînt deja existent în sistemul unei limbi. 2. (în sens restrîns) orice cuvînt

împrumutat din italiană, franceză, engleză, germană și rusă, începînd cu sfîrșitul secolului

al XVIII-lea pînă astăzi.”5

Ileana Busuioc dă o definiție satisfăcătoare și comoda de genul: ,,un neologism

este un cuvînt nou, care nu exista înainte în limbă, sau un cuvînt deja existent, dar care

primește un sens nou.” 6

Așadar, prin neologism, în accepție largă, înțelegem un element sau o formație

lexicală apărută recent și caracterizată prin noutate, prospețime semantică. Neologismele

apar mai întîi în presă, ea mînuiește un limbaj extrem de receptiv menit să reflecte

realitatea lingvistică actuală, avînd calitatea de a influența în gradul cel mai înalt limba

vie de astăzi.7

__________________________________

1Bărbuță I., Constantinovici E. Mic dicționar de termeni lingvistici. Chișinău: Elan Poligraf, 2008, p. 1152 Toma I. Limba română. București: Editura Fundației România de mîine., 2000, p. 46 3Bahnaru V. Elemente de semasiologie română.Chișinău: Știința, 2009, p. 1184Iordan I., Robu Vl. Limba română contemporană. București: Editura Didactică și Pedagocică, 1978, p. 3105Constantinescu Dobridor Gh., Dicționar de termeni lingvistici. București: Teora, p. 2256 http://www.litere.uvt.ro/vechi/documente_pdf/aticole/uniterm/uniterm4_2006/ileana_busuioc.pdf7 Cafencu M. Cultivarea limbii române în liceu. București, 1983, p. 31

11

Mai trebuie de spus că ,,neologismele ,,îmbătrînesc” repede și dispar poate și

pentru că se difuzează foarte rapid: un studiu efectuat în Germania arată că, în cazul

terminologiilor tehnice, dacă în secolul al XIX-lea durata medie de viață a unui termen

era de 30 de ani, în anii ,30 ai secolului trecut ea era deja de doar un an, uneori mai

puțin”1

În universul nostru marcat de instantinietatea comunicării, ceea ce înseamnă și

difuzarea foarte rapidă, dacă nu instantanee, a cuvintelor noi, durata sentiment neologic

se restrînge prin urmare drastic.

Nu toate cuvintele noi au șansa să se impună în limbă. O serie din ele, mai ales

cele care exprimă realități inexistente la noi, vor fi date uitării mai degrabă. La acestea se

referă în special așa-numitele ,,cuvinte de ultimă oră”, creații de moment, numite

ocazionalisme.

Ocazionalismele sunt cuvintele individuale, ,,originale”, care nu se adaptează la

sistemul lexical al limbii, majoritatea rămînînd izolate în opera scriitorului care le-a creat.

Recent au apărut mai multe creații de acest fel: smirnoviști, pologoviști, topaliști

(apologeți ai lui Smirnov, Pologov, Topal)2

Ocazionalismele (lat. occazion ,,prilej”; fr. occasionalisme) au un caracter efemer.

V. Lopatin concluziona în această ordine de idei: ,,Nu trebuie să credem că

ocazionalismele sunt niște cuvinte depreciative. Ele sunt cuvinte adevărate, uneori chiar

mult mai necesare în anumite contexte, mult mai bogate în conținut semantic și

încărcătură emoțională decît cele obișnuite.”3

Asemenea creații cum sunt ocazionalismele vor intra în lexicul pasiv.

De altfel, știința lingvistică deocamdată n-a găsit răspuns la întrebarea unde se

includ neologismele, în lexicul activ sau în cel pasiv al limbii?

Opiniile savanților, în această problemă, se bifurcă. Unii lingviști consideră că

neologismele nu sunt folosite de toți vorbitorii, fiindcă nu sunt cunoscute de ei, deci au o

circulație restrînsă. Iar din momentul cînd devin un bun al masei vorbitoare ele nu mai

emană prospețime, inedit semantico-științifică.

Un cuvînt este neologism atîta timp, cît se află în afara lexicului activ.

_____________________

1Cafencu M. Cultivarea limbii române în liceu. București, 1983, p. 312Bahnaru E. Dicționar de neologisme. București, 1973, p. 93Лопатин В. Рождение слова. Москва, 1973, p. 130

12

Academicianul Iorgu Iordan susține: ,,... neologismele pătrund întîi în vocabularul

disponibil și numai după aceea doar unele dintre ele pătrund în vocabularul activ... unele

neologisme nu ajung niciodată să facă parte din vocabularul activ, păstrîndu-se numai în

zona vocabularului ca elemente marginale sau dispar cu totul.”1

După părerea noastră, aici este o exagerare, deoarece fiecare tînăr astăzi vorbește

de discotecă, cinematecă, blugi etc., deci aceste neologisme se află în fondul activ de

comunicare.

Opinia că neologismele țin de vocabularul pasiv e susținută și de legicologi ruși.

Iată ce spune N. Șanski: ,,În lexicul pasiv intră în fond:

1. cuvintele care ies din limbă (cuvintele învechite), și

2. cuvintele care n-au intrat încă definitiv în uzul literar general sau au apărut de

curînd în uz (neologismele).” 2

Aceeași părere este împărțită și de P. Popov: ,,De lexicul pasiv țin cuvintele care

au încetat a fi necesare și obligatorii într-o anumită sferă de comunicare între oameni sau,

din contra, încă n-au dovedit să devină obișnuite și permanente întrebuințate din cauza

aspectului lor neologic.”3

În sprijinul acestei idei vine și cercetătoarea M. Fomina. Aceasta e de părerea

că: ,,Lexicul pasiv include cuvintele care fie că s-au învechit, fie că încă n-au devenit în

deajuns cunoscute și nu întotdeauna înțelese de către vorbitori din cauza prospețimii

lor.”4

După părerea noastră, o opinie mai judicioasă aparține lexicologului A. Braghina,

care subliniază, pe drept cuvînt, că: ,,Un cuvînt nou sau un sens nou de cele mai multe ori

intră în limbă, cînd fenomenul sau realitatea denumită de el capătă o răspîndire mai mult

sau mai puțin largă. Fiecare cuvînt ori sens nou își are istoria sa. Locul cuvîntului

împrumutat în vocabularul activ sau pasiv al limbii care împrumută e,,determinat de

însăși funcția împrumutului.”5

La soluționarea problemei cărui lexic activ sau pasiv aparțin neologismele, trebuie

să se țină cont de faptul că nu se poate face o linie tranșantă între acestea.

_______________________

1 Iordan I. Limba română contemporană. București: Editura Didactică și Științifică, 1978, p. 275 2Шанский Н. Лексикология современного русского языка. Москва, 1973, p. 142 3Попов П. Современный русский язык. Москва, 1978, p. 101 4 Фомина М. Современный русский язык. Лексикология. Москва, 1970, p. 2255Брагина А. Неологисмы в русском языке. Москваб 1973, p. 42

13

Două zone ale vocabularului unei limbi, deoarece ele tot timpul se întrepătrund, tot

timpul se află în mișcare. De aici conchidem că un cuvînt apare în limbă din necesitatea

de comunicare, el trebuie ,,să-și facă stagiul în lexicul pasiv” ca mai apoi să

obțină ,,cetățănie lingvistică”, deci neologismele, după părerea noastră, fac parte din

vocabularul cu sferă de utilizare limitată, pentru că nu sunt cunoscute de toți vorbitorii.

Cunoscutul lingvist Theodor Hristea în lucrarea Sinteze de limbă română

menționează că ,,fondul neologic al limbii române este extrem de bogat și de variat ca

orine sau proveniență. Dacă ținem seama de ceea ce ar merita să figureze în dicționare

putem afirma că româna actuală dispune de circa 50.000 de neologisme fără să socotim și

termenii tehnico-științifici de strictă specialitate.”1

Recunoaștem un neologism în limbă ținînd cont de criteriul frecvenței, al gradului

de răspîndire și de faptul că îl percepem ca fiind nou. Fondul lexical neologic al limbii

române este foarte bogat și variat. Acest fond prezintă o largă proviniență:

- de origine latină (latina savantă, sec. al XVIII-lea): adăgiu< lat. adagium, adnota

<lat. adnotare, paupertăte<lat.paupertas, it.paupertă, testimoniu<at. testimonium

- de origine italiană (sec. al XVII-lea; al XVIII-lea): adagio < it. adagio,

allegretto< it. allegretto, âlto< it. alto, arpegiu< it. arpeggio, bancă< it. banca, fr.

banque, cont < it. conto, germ. Konto, fr. compte etc.

- de origine franceză (începînd cu secolul al XVIII-lea şi sunt foarte numeroase):

celibatar < fr. celibataire, importanţă < fr. importance, voiaj < fr. voyage, utilitate <

fr. utilite, lat. utilitas etc.

- de origine germană: bliţ<germ. Blitz, bomfaier <germ. Bogenfeilen, engl. bonfir,

bormaşină < germ. B ohr mas chine, făsung< germ. Fassung, ştecăr < germ. Stecker etc.

- de origine engleză: base-ball < engl. base-ball, bowling < engl. bowling, ofsaid <

engl. offside, computer < engl. computer, display < engl. display etc.

În ciuda numărului foarte mare de neologisme, limba română și-a păstrat nealterată

esența latină. Se poate afirma împreună cu Sextil Pușcariu că ,,neologismul a schimbat,

mai mult decît se admite de obicei, aspectul limbii române, încadrînd-o din nou în

spiritualitatea romanică și îndepărtînd-o de comunitatea balcanică.”2

Prin neologisme, limba română şi-a sporit capacitatea de a răspunde nevoilor de_____________________________

1 Hristea Th. Sinteze de limbă română. Bucureşti: Ed. Didactică Şi Pedagogică, 1981, p.432Pușcariu S. Limba română. București, 1976, p. 415

14

comunicare, a devenit o limbă modernă. Deşi această avalanşă a neologismelor pare

imposibil de controlat, în lingvistica străină se elaborează politici lingvistice care să ducă

la crearea de cuvinte sau termeni noi pentru realităţi noi (neologie primară) şi la

traducerea unităţilor lexicale (neologie traductivă). „Longevitatea” neologismelor este

condiţionată de sensurile, expresiile şi derivatele lor, la polul opus fiind aşa-zisele cuvinte

trecătoare sau „de circumstanţă” (care servesc pentru o exprimare de moment) precum

băsescian, vanghelion.

Originea neologismelor care au pătruns în română este destul de variată. Pe lângă

cuvintele de origine latină (care constituie esenţa vocabularului românesc: „din punct de

vedere lingvistic suntem un popor romanic şi vorbim o limbă romanică”1), cuvintele de

alte origini (slavă, turcă, bulgară, greacă, italiană, spaniolă, germană, franceză, engleză

etc.) au îmbogăţit şi nuanţat lexicul limbii noastre. Acest fapt explică existenţa dubletelor

sinonimice din română, care au origini diverse (latină-latină: amănunt - detaliu, slavă-

latină: ceas - oră, slavă-italiană: nădejde - speranţă, sau cele care conţin anglicisme de

tipul aprovizionare - catering, cunoştinţe - know-how, şef - boss).

Din cauza faptului că nu se poate identifica întotdeauna sursa unui împrumut

lexical, se apelează la conceptul de etimologie multiplă (uneori chiar până la exagerare):

(ministeriat < fr. ministériat), (profit < fr. profit, germ. Profit) etc.

I.2 Tipuri de neologisme

În literatura de specialitate neologismele sunt clasificate în mai multe feluri, în

funcție de diverse criterii.

Autorii Micului dicționar de termeni lingvistici disting două tipuri de neologisme:

Neologisme lexicale;

Neologisme semantice.

Neologismele lexicale sunt cuvintele noi care pot fi împrumuturi lexicale neologice

sau creații neologice.

În categoria neologismelor semantice intră noile sensuri ale cuvintelor existente în

limbă: oportunitate (folosit cu sensul ,,ocazie”), a promova (,,a lansa pe piață, prin

____________________1 Pușcariu S. Limba română. București, 1976, p. 173

acțiuni de publicitate”).1

15

Ţinînd cont că neologismele sunt cele mai dinamice şi cele mai variate în

literatura de specialitate s-au semnalat mai multe clasificări ale neologismelor pe care le

vom prezenta ulterior în conformitate cu criteriile stabilite de Sextil Puşcariu:2

1. După tipul de unitate lingvistică în care se încadrează, există:

a) neologisme lexicale (formale şi, implicit, semantice);

b) neologisme (exclusiv) semantice;

c) neologisme afixale: prefixale şi sufixale;

d) neologisme afixoidale: prefixoidale şi sufixoidale;

e) neologisme frazeologice.

2. Dup ă tipul de etimologie , neologismele pot fi considerate:

a) externe (împrumuturi dintr-o unică sursă sau din surse multiple);

b) formaţii exclusiv interne (derivate sau compuse alcătuite din cel puţin un

component neologic; la rîndul lor, derivatele pot avea o singură bază derivativă sau

etimologie multiplă internă);

c) creaţii mixte (cuvinte analizabile cu etimologie multiplă mixtă);

d) calcuri lingvistice;

e) termeni explicabili (pe de o parte, prin împrumut şi, pe de altă parte, prin

mijloace interne) .

3. Dup ă situaţia lor la momentul actual , se poate vorbi de neologisme:

a) intrate în limba populară;

b) care aparţin limbii literare standard;

c) caracteristice unor domenii ştiinţifice specializate;

d) care aparţin diverselor jargoane etc.

4. Dup ă modalităţile de preluare şi de adaptare la structura fonetică, grafică şi

morfologică a limbii române, neologismele lexicale cunosc mai multe situaţii posibile,

dintre care amintim pe cele mai importante:

a) sunt ortografiate în română după cum se pronunţă în limba de origine;

b) sunt scrise şi, în consecinţă, pronunţate în română ca în limba de origine;

___________________1Bărbuță I., Constantinovici E., Hanganu A. Mic dicționar de termeni lingvistici. Chișinău: Elan Poligraf, 2008, p. 1152 Pușcariu S. Limba română. București, 1976, p. 415

c) sunt ortografiate etimologic (total sau cu minime şi inerente diferenţe

16

formale) şi sunt pronunţate la noi aşa cum se scriu în limba de origine;

d) sunt adaptate într-o manieră hibridă, adică prin combinarea modalităţii de

pronunţare cu cea de scriere (contaminarea grafiei etimologice cu pronunţarea

etimologică).

În mod tradiţional, susține Inga Druță, în interiorul împrumuturilor unei limbi se

disting, din punctul de vedere al utilităţii, neologisme necesare şi neologisme de lux.

Majoritatea neologismelor necesare sunt termenii internaţionali şi cei care nu au

corespondente în limba română; în aceeaşi categorie se înscriu şi elementele preluate din

alte limbi pentru concizia şi precizia exprimării.

Neologisme de lux sînt considerate unităţile lexicale care reprezintă dublete

sinonimice ale unor cuvinte existente în limba noastră, împrumutate pentru modernizarea

ei sau ca urmare a tendinţei de nuanţare a exprimării. De neologismele de lux se

detaşează xenismele, constituind termeni de origine străină, neadaptaţi la structura limbii

române, dintre care o mare parte nu se vor asimila niciodată.1

Primele neologisme pătrund în limba română începînd cu secolul al XVII-lea

procesul intensificîndu-se mai tîrziu şi continuînd pînă astăzi.

Revigorarea unui domeniu de activitate favorizează nu numai apariţia cuvintelor

noi, ci şi actualizarea termenilor existenţi deja în limbă, care trec din sferele marginale ale

lexicului în cele «nucleare». Asemenea unităţi lexicale au fost numite în literatura de

specialitate neologisme funcţionale sau cvasineologisme. De pilda: termenul fan (<

engl. fan) a intrat în limba franceză încă în 1923, dar a devenit extrem de frecvent

sau funcţional doar în ultimele două-trei decenii. Pentru limba rusă cităm, în calitate de

cvasineologisme, lexemul технократия«tehnocraţie» (1933); pentru limba

română, drog (consemnat în Enciclopedia română de C. Diaconovich, tom II, Sibiu,

1900, 221, în Dicţionarul universal al limbii române de L. Şăineanu, ed. a IV-a, Craiova,

1922 ş.a.), pretor, pretură (funcţionale în Republica Moldova după 1990).2

Funcţionalitatea cuvîntului nou creat şi respectarea normei literare sînt principalele

criterii care permit evaluarea inovaţiilor lexicale. Astfel, formaţiile noi sînt analizabile

__________________1Druță Inga Inovație și tradiție lingvistică. În: Limba română, nr.11-12, anul XVII, 2002, p. 432Hristea Th. Conceptul de neologism in lingvistica românească. Tradiţie Şi inovaţie in studiul limbii române.

Bucureşti: Ed. Universităţii, 2004, p. 23-35

17

atît într-o perspectivă lingvistică, cît şi în una stilistică, încadrîndu-se în următoarele

categorii: 1) neologisme necesare – termeni cu funcţie denominativă, care vin să umple

“un gol” lexical (impozitare, depolitizare), adăugînd uneori sensului de bază şi valori

figurate, conotative(dughenizare, mitingist); 2) neologisme stilistice – formaţii expresive

ale scriitorilor şi publiciştilor, datorate creativităţii individuale (jertfelnicie, hei-rupist).

Creaţiile noi sînt alcătuite, de regulă, după modele mai mult sau mai puţin

productive în limbă şi, în majoritatea lor, conform normelor de formare a cuvintelor.

Unele formaţii sînt transparente din punct de vedere semantic şi pot exista independent de

context (cf. a disponibiliza), altele sînt generate de anumite contexte (sociale, stilistice) şi

nu pot fi receptate fără dificultăţi în afara lor (cf. omagist “autor de lucrări incluse în

volume omagiale”, căminiadă“perioada de cazare în căminele studenţeşti”).

Neologismele stilistice, rezultate din tendinţa spre o exprimare cît mai originală şi

mai plastică, nu intră, de obicei, în limba comună (cu rare excepţii) şi nu se fixează în

dicţionare generale, spre deosebire de majoritatea creaţiilor necesare, care au sorţi de

izbîndă în limbă.

Neologismele stilistice nu pot fi tratate după aceleaşi criterii pe care le aplicăm în

cazul creaţiilor necesare. Categoriile lexicale în discuţie au funcţii şi domenii de

activitate diferite. Dacă neologismele necesare circulă în două sau mai multe stiluri ale

limbii şi au ca predominantă funcţia denominativă, neologismele stilistice se

întrebuinţează, de regulă, în limitele unui stil (beletristic, publicistic etc.), fiind

condiţionate în primul rînd de funcţia expresivă.

Acestea sînt individualizate în cel mai înalt grad, avînd circulaţie redusă sau

constituind nişte hapax-uri. Uneori, în goană după originalitate, pentru alcătuirea lor se

forţează legile limbii. Aceasta nu diminuează importanţa creativităţii lingvistice; o

formaţie nouă poate fi consacrată de uz indiferent de pronosticurile lingviştilor.

Tot in această ordine de idei, vom putea vorbi de doua tipuri de neologisme:

Neologisme adaptate sunt ceva mai vechi și mai bine încetățănite în limbă, întrucît

respect regulile ortografice și ortopepice ale limbii române, în care se aplică principiul

fonetic (scriem așa cum pronunțam). În româna actuală se manifestă tendința de

simplificare a scrierii neologismelor, îndeosebi a celor care au pătruns mai de mult în

limbă: bos (în loc de boss), laitmotic (leitmotiv), blugi (bluejeans).

18

Neologisme neadaptate sunt cuvintele pătrunse recent în limbă și care păstrează de

multe ori forma din limba de origine: schow, hobby, diesel etc

I.3 Împrumuturile lexicale neologice în limba română

Este cunoscut faptul că schimbările care au loc în viaţa socială, relaţiile de tot felul

dintre popoare impun trecerea unităţilor lexicale dintr-o limbă în alta. Împrumutul de

cuvinte este un fenomen pe deplin firesc în viaţa popoarelor şi a limbilor. Lipsa de

cuvinte împrumutate ar putea fi considerată chiar compromiţătoare, deoarece ar dovedi că

o populaţie n-a învăţat nimic din variatele contacte cu alte popoare.

Pătrunderea elementelor lexicale de împrumut este un proces normal de dezvoltare a

unei limbi. Cuvîntul împrumutat din alte limbi îşi face loc în limba noastră atunci cînd

avem posibilitatea de a exprima prin mijloace lingvistice proprii un anumit sens sau o

nuanţă semantică.

Formula împrumut lexical este folosită astăzi cu precădere drept o simplă variantă

sinonimică pentru ceea ce este neologism. Or, în mod curent, neologismele sunt numite

cuvintele noi împrumutate relativ recent din limbi străine. Neologismele sunt însă şi

cuvintele create cu mijloace proprii ale limbii. În accepţiune mai largă sunt considerate

neologisme şi cuvintele existente în limbă, folosite cu un sens nou.1

După cum menţiona academicianul Iorgu Iordan, „împrumuturile lexicale în

vocabularul limbii române sunt inovaţii de provenienţă externă care constau din cuvinte

şi expresii luate de-a gata dintr-o limbă străină şi adăugate fondului lexical existent”.2

Deşi foarte înrădăcinat în lingvistică, termenul împrumut este considerat de mulţi

specialişti străini şi români a nu fi foarte potrivit, întrucît împrumutul se face fără

ştirbirea limbii ,,donatoare” şi fără restituire din partea limbii influenţate

sau ,,receptoare.” 3

Aşa-zisul împrumut lexical constituie un aspect fundamental al contactului dintre

limbi şi este fie un produs al bilingvismului propriu-zis, fie consecinţa simplei cunoaşteri

a unei limbi străine, pe care vorbitorul influenţat de ea poate să nu o folosească în mod

curent.

________________________1Iordan I., Robu V. Limba română contemporană. Bucureşti, 1978, p. 3102Ibidem3Hristea Th. Sinteze de limbă română. Bucureşti, 1984, p. 40

19

Recurgerea la împrumuturi din alte limbi este favorizată şi, de multe ori,

determinată de mai mulţi factori, dintre care mai importanţi sunt:

- vecinătatea geografică;

- convieţuirea vremelnică sau de durată pe acelaşi teritoriu a vorbitorilor unor

idiomuri diferite;

- amestec de populaţie;

- relaţiile culturale, economice sau politice ale unor populaţii aflate pe teritorii

diferite.

În DŞL împrumutul lexical, este un rezultat al contactului între idiomuri, reprezentînd

o formă de manifestare a interferenţei lingvistice.”1

În lingvistică s-a reliefat deja o divizare în masa cuvintelor de altă origine.

Cercetătorul Francisc Kiraly afirmă că în preluarea unui cuvînt din altă limbă se pot

distinge mai multe faze dintre care menţionăm:

a. împrumuturi propriu-zise, adică cuvintele pătrunse in alte limbi, care s-au adaptat

la sistemele fonetic şi morfologic, sunt folosite mai des, dau naştere la derivate şi nu mai

sunt simţite de vorbitori ca fiind de altă origine (miting, lider);

b. cuvinte străine, adică cuvintele care nu satisfac aceste condiţii, au foneme străine

în corpul lor, nu corespund morfologic, se folosesc ocazional, iar vorbitorul, fără să fie

specialist, le poate preciza uşor originea (showw, leasing). Deci, cuvîntul de altă origine,

în prima etapă a existenţei sale pe teren românesc este cuvînt străin care devine împrumut

doar atunci, cînd se supune cerinţelor limbii în care a ajuns.

Împrumutul este punctul final, rezultatul, încheierea procesului. Dacă procesul

începe, dar nu parcurge etapele necesare, şi din cauze diferite se întrerupe, ne găsim în

faţa unui cuvînt străin şi nu a unui împrumut. Cu alte cuvinte, fiecare împrumut a fost

cîndva cuvînt străin, dar nu fiecare cuvînt ajunge a fi împrumutat.2

Este cunoscut faptul că „împrumutul este elementul lingvistic luat de o limbă

dintr-o altă limbă, înrudită sau diferită.”3

Cercetătorii, care s-au ocupat de fenomenul în discuţie, au delimitat două tipuri de

împrumuturi:

________________________

1DŞL, p. 2432Kiraly Fr. Contacte lingvistice. Timişoara, 1990, p. 523Constantinescu-Dobridor Gh. Dicţionar de termeni lingvistici. Bucureşti, 1998, p. 190

20

1. populare (prin contactul direct între vorbitorii de limbă română cu cel de altă

limbă);

2. de cultură (prin intermediul instituţiilor reprezentative ale poporului nostru în

cursul secolelor: aparatul administrativ, biserica, armata, şcoala etc.)

Se susţine că împrumuturile din limbile slave (bulgara, sîrba, ucraineana) şi din

limbile turcă, maghiară au în general caracter popular, iar cele din limba slavonă, greacă,

din limbile romanice, inclusiv şi latina savantă sunt, de regulă, împrumuturi de cultură.

Dacă răspund unor nevoi reale, împrumuturile de cultură, însă, se răspîndesc rapid şi

dobîndesc caracter popular. Aşa s-a întîmplat, de exemplu, cu numeroase împrumuturi

din limbile romanice şi din latina populară.

Pentru adaptarea fonetică şi morfologică a cuvintelor împrumutate are o mare

importanţă calea pe care pătrund cuvintele dintr-o limbă în alta.

Directă (orală) – presupune un contact nemijlocit între populaţii vorbind limbi

diferite, acestea sunt împrumuturi orale, care au un caracter popular;

Indirectă – prin intermediul cărţilor, al scrisului, al culturii în general; acestea sunt

împrumuturi culte (livreşti).

Dacă un obiect sau o noţiune trece de la un popor la altul, odată cu aceasta este

împrumutat, de regulă, şi lexemul care numeşte acel obiect sau noţiune. În epoca actuală

împrumuturi directe se fac din limbile moderne apusene (engleză, franceză). Pe cale

directă sau orală, care are de multe ori un caracter popular, au pătruns în limba română o

serie de cuvinte slave sau maghiare, mai rar turceşti, greceşti şi de alte origini.

Pe cale indirectă, care are un caracter cult sau livresc au apărut în limba noastră o

serie de cuvinte slave, cărora, după secolul al XVI-lea, le-au urmat împrumuturi de

origine latină şi greacă în special înscrierile cu caracter istoric. Împrumuturile greceşti

prin filiera slavonă nu lipsesc nici din primele tipărituri religioase.

În lucrarea de sinteză Vocabularul românesc contemporan, V. Şerban şi I. Evseev

propun următoarea taxonomie a împrumuturilor: 1

Vechi (greceşti, germanice, avare, slave);

Mai puţin vechi (latineşti, neogreceşti, turceşti, sîrbo-croată, bulgară, polona, rusa,

italiana, ucraineana);

_____________________

1Şerban V., Evseev I. Vocabularul românesc contemporan. Timişoara, 1978, p. 242

21

Împrumuturi noi (cuvintele intrate în limba română între al treilea deceniu al secolului

al XIX-lea şi cel de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea).

Sextil Puşcariu vorbeşte de două categorii de împrumuturi:

1. împrumuturilor de lux;

2. împrumuturile necesare.1

Sunt termeni preluaţi apoi de alţi lingvişti (Gligor Gruiţă, Th. Hristea, A. Stoiţcoiu-

Ichim ş.a.) pe care îi aplică la problema anglicismelor.

Cele necesare se introduc odată cu o noţiune inexistentă anterior în limbă sau pentru o

nuanţă mai precisă şi se adaptează sistemului fonetic şi gramatical al limbii. În opinia

Mariei Laura Rus, împrumuturile necesare sunt acele cuvinte, sintagme sau unităţi

frazeologice, care nu au un corespondent în limba română sau care prezintă unele

avantaje în raport cu termenul autohton.2

Împrumuturile de lux, numite şi străinişme, barbarisme, sunt de prisos în limbă, fiind

întrebuinţate de snobi şi se manifestă ca nişte corpi străini în sistemul lexical.3

Împrumuturile neologice sunt cuvintele intrate în limba română din diverse limbi

după primele decenii ale secolului al XIX-lea, cînd începe perioada modernă a culturii

române.

În cele ce urmează vom descrie principalele influenţe moderne exercitate asupra

limbii române, bazîndu-ne pe cercetările efectuate de Th. Hristea, I. Coteanu, I. Toma, N.

Corlăteanu etc.

Împrumuturile latino-romanice, domină cîmpul influenţelor lexicale externe ale

limbii române din ultimele două secole. Numărul cuvintelor pe care le cuprinde poate

ajunge la 40-50 de mii (peste 30 % din vocabularul românesc actual). Ele sunt răspîndite

în toate sferele lexicale. În numeroase cazuri, au înlăturat din limbă cuvinte mai vechi de

altă origine: cinovnic-funcţionar, doclad-raport etc. Terminologia modernă de origine

latino-romanică se include într-o largă circulaţie de pe la 1840, găsindu-şi continuitatea

pînă în zilele noastre, deoarece „în limba literară neologismul intră firesc acolo unde e

nevoie de el, pentru conciziune şi precizie” (M. Sadoveanu) 4

_________________________________

1Puşcariu S. Limba română. Bucureşti, 1976, p. 4012Rus Maria Laura, Analele Universităţii din Tîrgul-Mureş, Un fapt lingvistic de actualitate: influenţa engleză asupra limbii române., p. 2673Puşcariu S. Limba română. Bucureşti, 1976, p. 404Apud Corlăteanu N., Melniciuc I. Lexicologia. Chişinău, p. 214

22

Împrumuturile latino-romanice au fost distribuite de către cercetători după limba de

provinienţă: latina savantă, franceza şi italiana.

Influenţa latină savantă

Cele dintîi neologisme de origine latină nu le datorăm Şcolii Ardelene, cum se crede

şi se afirmă în scris. Cu mult înainte de secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-

lea, o serie de cărturari români au împrumutat o mulţime de neologisme direct din latină,

pe care o cunoşteau bine. Alţi cărturari români au introdus în limba română cuvinte

latineşti pe care le-au luat din polonă în condiţii istorice şi culturale prea cunoscute de

noi. Mai puţin cunoscut e faptul că orientarea noastră spre latinitate a început încă din

primele secole ale mileniului al 2-lea, ceea ce nu putea să rămînă fără consecinţe de ordin

lingvistic, în general, şi lexical, în special.

Elementul latin este prezent sub mai multe forme în lexicul recent. Pe de o parte

apare în cuvinte precum cvadruplu, flexibil, care au o dublă etimologie: lat. guadruplus şi

fr. quadruple; lat. flexibilis şi fr. flexible sau în cuvinte provenite din engleză, dar care

pornesc de la etimonul latin, de exemplu: compus, terariu, digital şi pe de altă parte în

termeni noi uneori invenţii româneşti precum lavoterp sau luxomat unde nu se poate să

nu se observe în prima parte pe lav(are) „a spăla”, lavoterpul fiind „un detergent

românesc” sau pe lux „lumină”, în luxomat care este „un dispozitiv de iluminat”.

Elementul latin mai apare în româna de azi şi sub alte două forme:

1. în etimologia unor cuvinte moştenite care de curînd au dezvoltat noi semnificaţii,

de exemplu treptă „partea întîia sau a doua a liceului” din lat. trajecta.

2. rolul elementului latin este foarte puternic, fiind prezent într-un număr de

prefixoide şi sufixoide de aceeaşi origine. De exemplu: mini- minicalculator,

miniaragaz, minihotel, minimagazin etc.

Vocabularul limbii române s-a îmbogăţit cu un mumăr apreciabil de neologisme

luate direct din latină pe cale livrească. Aceste neologisme trebuie deosebite cu grijă de

cuvintele pe care le-au moştenit din aceeaşi limbă şi care au evoluat mult din punct de

vedere fonetic şi chiar semantic. Astfel clarus a fost odată moştenit şi a devenit chiar, iar

a doua oară a fost împrumutat ca neologism, în secolul al XIX-lea şi a dat clar. Alte

exemple de acest fel sunt: femeie-familie, bătrîn-veteran, arină-arenă, frupt-fruct etc.

23

Există neologisme care se explică exclusiv prin latină, de exemplu: ambigen,

adnota, biblie, colocviu, dormita, elibera, fabulă, insulă, literă, omite, pictor, premiu,

probă, rege, satisface, tezaur, traduce etc.

În foarte multe cazuri se admite o etimologie dublă, adică latino-franceză, latino-

italiană, latino-germană sau se acceptă părerea conform căreia unele neologisme se aplică

formal prin latină, iar semantic prin franceză (efect, impozit, spirit, virtute, care sub

raportul formei seamănă cu latinescul efectus, spiritus, dar din punct de vedere semantic

corespund substantivelor franţuzeşti: effect, esprit).

Influenţa italiană

În procesul de modernizare, internaţionalizare şi relatinizare a vocabularului

românesc un rol important revine influenţei italiene, care a contribuit şi la schimbarea

fizionomiei lexicale a limbii noastre prin neologisme pe care ni le-a furnizat începînd cu

secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea.

O bună parte din italienismele existente în limba română aparţin terminologiei

muzicale şi au caracter internaţional: adagio, allegro, allegreto, alto, bariton, chitară,

duet, flaut, mandolină, operă, partitură, piano, pianissimo, solfegiu, sol.

Tot limbii italiene îi datorăm o mulţime de termeni care aparţin domeniului

economic şi financiar bancar: acont, agenţie, bilanţ, casă, casier, contabil, fisc, falit,

gira, liră, scont, scadenţă, valută etc.

Din alte domenii cum sunt arhitectura, medicina, politica, sportul, marina,

alimentaţia provin: ancoră, basorelief, campion, capodoperă, cupoletă, febră, expres,

curant, oncologic, reumatism, respiro, spaghete, spavon, stindard, stagiune, merceologie,

teracotă, traumă etc.

Împrumuturile germanice

Dintre cuvintele de origine germanică putem distinge mai multe straturi, în funcţie

de sursa lor directă: unele provin din limba saşilor din Transilvania, altele din graiurile

germanice, vorbite în Banat şi Bucovina, altele au pătruns în limba literară sau în diferite

terminologii tehnice datorită stabilirii în România a unor meseriaşi de origine germanică.1

După V. Frăţilă, influenţa germanică asupra limbii române cunoaşte două perioade.

Cea veche a avut loc în timpul contactelor cu populaţii vechi germanice, cu triburile

__________________1Coteanu I., Sala M. Etimologia şi limba română. Bucureşti, 1987, p. 150

24

germanilor migratori care temporar au staţionat şi în Dacia, de unde au trecut în sudul

Dunării, iar, mai apoi, au plecat spre apusul Europei. A doua fază a influenţei germanice

începe în Evul Mediu, după colonizarea saşilor în Transilvania şi a şvabilor în Banat. 1

Lexicul românesc a primit numeroase cuvinte germanice îndeosebi după secolul al

XIX-lea. Unele au intrat pe cale cultă, altele pe cale orală. Termenii de origine germană

au pătruns cu deosebire în domeniul culturii materiale, referitor la comerţ, meserii şi

obiecte de uz casnic: bormaşină, coarbă, pres, teasc, vacs, şură, ragilă etc.

Influenţa spaniolă

Direct sau prin intermediul altor limbi vocabularul românesc s-a îmbogăţit cu o serie

de cuvinte spaniole al căror număr a crescut ultimele decenii, de exemplu: candillo

„conducător”, cachetero „pumnal care îi serveşte tereodorului să ucidă taurul în arenă”,

chiulo „toreodor”, jotă „dans popular spaniol”, romancero „culegere de poeme spaniole

medievale”.

Elementele spaniole sunt împărţite de către cercetători în două categorii:

1. împrumuturi;

2. cuvinte spaniole.

Împrumuturile propriu-zise, acceptate social şi cu o anumită circulaţie nu pot fi

considerate decît două: marijuana „stupefiant răspîndit în America” şi poncho „pelerină

de formă pătrată cu o deschizătură pentru cap”.

Mult mai numeroase sunt cuvintele spaniole. Unele dintre ele par a nu mai circula şi

în alte limbi: caballero „membru a micii nobilimi spaniole”, cha-cha-cha „dans modern

cu ritm vioi, inspirat din folclorul afro-cubanez”.

Multe cuvinte spaniole şi-au păstrat scrierea şi pronunţarea din limba de origine, de

exemplu: cavalerie, citrolină, maracas, vicuna, avenida etc.

Semantic cuvintele spaniole aparţin următoarelor categorii:

- muzică şi dans: marimba, fiesta, zapateado, jota;

- chimie, zoologie, botanică: selva, canabicultor, vicuna;

- unităţi de măsură: cabaleria, sol;

- circulaţie: avenida, citrolina;

- arhitectură, construcţie: patio, favela.

________________________

1 Frăţilă V. Studii de toponimie şi dialectologie. Timişoara, 2002, p. 395

25

Elementele spaniole au fost introduse de la distanţă, în marea majoritate a cazurilor,

pe cale scrisă, prin traduceri, în cărţi sau în presă sau oral, prin limba vorbită şi auzită în

filme în primul rînd, la televizor şi radio.

Aşa se explică de ce multe elemente spaniole şi elemente italieneşti nu sunt

accesibile semantic celor din afara cercului restrîns care cunosc aceste limbi şi de ce

multe cuvinte au conotaţiile (+ cult) şi chiar (+livresc).

Influenţa engleză

Împrumuturile englezeşti sunt cuvintele pătrunse în limba română după primele

decenii ale secolului al XIX-lea, cînd începe perioada modernă a culturii române. Ele

sunt destul de numeroase şi active. Unele au putut intra prin filieră franceză: biftec, picup,

smooching, spicher. Cele mai multe sunt preluate din lexicul internaţional, dominat în

ultimele decenii de anglo-americani.1

Domeniile preferate sunt:

-sportul: baschet, bowling, corner, finiş, fotbal, gol, meci, ring, set, strat;

-cultură, artă, tehnică: blugi, jazz,mass-media,motel, show, hobby, dix-jokey.

- învăţămînt: curriculum, master, masterat etc.;

- comunicaţie şi presă: computer, web, clip, video-clip, e-mail etc.;

- gastronomie: fast-food, ketchup, hamburger, hot-dog, chips, snacks;

- economie, tehnică: lap-top, site, walkman, pager, sponsor, hard, soft.

Fenomenul globalizării s-a manifestat în toate domeniile de dezvoltare (economic,

ştiinţific, artistic, social etc.) şi, ca urmare, o serie de termeni noi de origine engleză au

pătruns în limba noastră. Părerile lingviştilor români sunt destul de împărţite în ceea ce

priveşte necesitatea sau inutilitatea acestor anglicisme, accentul fiind pus, în special, pe

analiza frecvenţei în limba vorbită, dar şi asupra încercării de adaptare a unor termeni de

origine engleză la sistemul ortografic, fonetic, morfologic şi semantic românesc. La

nivelul ortografic şi fonetic adaptarea anglicismelor la sistemul limbii române se

realizează cu dificultate, motivul esenţial constînd în caracterul diferit al ortografiei în

cele două limbi: fonetic, pentru română şi etimologic, pentru engleză.2

În procesul de adaptare a anglicismelor, se manifestă tendinţa de a păstra (pe cît e

posibil) aspectul fonetic al cuvintelor din engleză, ex. bowling.

___________________1Toma I. ş.a. Limba română.Bucureşti, 2000, p. 562 Avram M. Anglicismele în limba română. Bucureşti, 1997, p. 93

26

Cu toate dificultăţile de adaptare la sistemul lingvistic al limbii române,

împrumuturile din limba engleză continuă să pătrundă masiv şi rapid în limba

română actuală, accelerînd procesul de îmbogăţire a vocabularului, antrenînd totodată

schimbări importante la alte niveluri ale sistemului.

Influenţa rusească

Împrumuturile ruseşti s-au manifestat asupta limbii române aproape exclusiv pe cale

scrisă, şi anume prin intermediul traducerilor.

În literatura de specialitate se susţine că „împrumuturile de cuvinte sunt mai puţin

numeroase decît calcurile lingvistice, care nu implică decît adaptarea unui sens nou ori

copierea unei structuri lexicale sau frazeologice. Un cuvînt cum este sputnic nu s-a impus

în limba noastră numai după ce a pătruns în alte limbi europene (cum sunt franceza,

engleza, germana etc.), devenind, în felul acesta un termen internaţional. Aterstările arată

că, la început, s-a spus la noi satelit artificial (care traducea rusescul исскуственый

спутник), preferîndu-se o combinaţie de două neologisme latineşti unui singur element

lexical, care părea prea străin de limba noastră.”1

Cînd neologismele ruseşti conţineau rădăcini sau alte elemente formative de origine

latină, ele au fost perfect şi rapid asimilate de limba română. Neologismele de provinienţă

rusă, care urmează a fi prezentate, conţin în structural or cel puţin un element constituent

de origine latină: activist, aspirantură, centrism, combinat, cursant, defectologie, desant,

doctorantură, economist, instructaj, magistrală, procuratură, care aparţin de obicei

domeniului politico-idiologic şi terminologiei tehnico-ştiinţifice. Printre împrumuturile

făcute din rusă există multe cuvinte compuse: agrobiologie, agrotehnică, fotoaparat,

fotocameră, fotoreportaj, hidroagregat, inginer-mecanic, general-maior, termoreceptor.

În concluzie am putea spune că împrumuturile lexicale neologice sunt de origini

variate, dar provin mai ales din limbile romanice, îndeosebi din limba franceză şi

germană, din limba engleză. Ele presupun un anumit contact între limba română şi

limbile de origine, adică existenţa unor situaţii de bilingvism, a unui număr mai mult ori

mai puţin însemnat de vorbitori bilingvi, care să asigure un contact de-ajuns de puternic,

un climat socio-cultural şi lingvistic adecvat pentru a asigura introducerea în limba

română a cuvintelor străine.

______________1Toma I. Limba română pentru elevi, studenţi şi profesori. Bucureşti, 1994, p. 59

27

II: PROBLEME PRIVIND ABUZUL NEOLOGISTIC ÎN LIMBA ROMÂNĂ

2.1 Abuzul de neologisme din limbile moderne

Amploarea fără precedent a relațiilor dintre țări, în condițiile societății moderne,

aduce cu sine o invazie copleșitoare de termeni în toate domeniile de activitate umană.

Împrumuturile masive confirmă viabilitatea sistemului lexical al limbii române,

caracterul lui deschis. Faptul acesta permite adoptarea și adaptarea termenilor din cele

mai diverse limbi europene: engleză, franceză, italiană, germană, rusă etc.

Viabilitatea sistemului lexical al limbii și caracterul lui deschis a fost relevat de

reputatul lingvist suedez Alf Lombard: ,,Cînd româna importă un cuvînt străin, ea

păstrează foarte adesea cuvîntul anterior care servește pentru a exprima același lucru.

Numărul cuvintelor întrebuințate de români nu încetează să crească. Limba lor a devenit

o limbă mai mult decît bogată. Importul aproape nelimitat de cuvinte noi, cadrul uimitor

de extensibil al vocabularului, felul în care cuvintele trăiesc împreună în interiorul acestui

cadru, concurența dintre cuvintele care aparțin straturilor diferite, diferențierea semantică

sau geografică a sinonimelor – toate aceste probleme lexicologice constituie un întreg pe

care nicio altă limbă nu-l oferă mai bine studiului”.1

,,De ce mi se ia în nume de rău că pot aduce și eu cîteva cuvinte noi, cînd atîția

poeți dinaintea mea au îmbogățit limba maternă, creînd nume pentru diverse noțiuni? S-a

permis și se va permite întotdeauna să pui în circulație cuvinte cerute de necesitățile

prezentului. După cum la sfîrșitul anului copacii își schimbă frunzele, și cele vechi cad,

tot așa seria cuvintelor vechi moare, iar cele de-abia născute înfloresc și sunt în putere ca

ființele tinere. Suntem sortiți morții, noi și toate ale noastre. Poți să construiești porturi

care să apere flotele de valuri, lucrare demnă de un rege, să transformi un lac, multă

vreme steril și folosi numai pentru vîslit, un teren care să simtă povara plugului și să

hrănească orașele apropiate, sau să schimbi cursul unui rîu vătămător pentru recolte și să-

l obligi să ia un drum mai bun: operele omenești vor pieri toate; cum vreți atunci ca

vorbele să rămînă în cinste și să-și păstreze mereu trecerea? Multe care au dispărut vor

apărea din nou, iar cele care sunt acuma în cinste, vor pieri, dacă o va voi uzajul, care

deține puterea absolută, dreptul și legea în materie de vocabular”. Dacă cineva îș

________________________

1 Avram M. Anglicismele în limba română. București: Editura Didactică și Științifică, 1997, p. 24

28

închipuie că textul acesta aparține unui autor contemporan, se înșală. Este un citat adaptat

după Arta poetică a lui Horațiu, cu care își începe Al. Graur un articol din 1970 despre

neologisme. Din comentariul lingvistului, reținem că problema neologismelor se punea și

acum două mii de ani, ca și astăzi, iar poeții aveau de suferit de pe urma ,,puriștilor”.

Totuși, cele mai multe cuvinte întrebuințate în toate limbile, inclusiv în română, sunt

împrumuturi.1

Indiscutabil, nicio limbă nu se poate lipsi de împrumuturi. Dar tot atît de

indiscutabil este și faptul că imensul material lexical pus în circulație prin împrumuturi

excesive, abuzul de neologisme utilizate doar din dorința de a epata generează probleme

dintre cele mai controversate: adaptarea totală, adaptarea parțială sau neadaptarea

termenilor neologici, acceptarea sinonimiei și a polisemiei în terminologiile de

specialitate sau respectarea riguroasă a univocității și a monosemantismului termenilor

științifici.

În monografia Încadrarea lingvistică în realițile europene academicianul Nicolae

Corlăteanu menționează că ,, admiterea neologismelor în limba noastră- ca și în oricare

altă limbă – nu se face în mod mecanic sau la întîmplare, din orice izvor etimologic. Ele

se cer a fi adaptate din punct de vedere național, fonetico-fonologic, morfologico-

derivativ, sintactico-stilistic, lexico-frazeologic la normele limbii debitoare”.2

Veridicitatea afirmației că nicio limbă nu se poate lipsi de împrumuturi poate fi

demonstrată și argumentată cu multe exemple din diferite limbi.

Una din problemele care merită să-i atragem atenţia este adaptarea împrumuturilor

la sistemul fonetic şi morfologic al limbii noastre. Cuvintele străine nu-şi păstrează decît

în mod cu tot excepţional forma lor, aşa cum există ea în limba de origine. Ele se

asimilează la sistemul fonologic al limbii noastre, se conformează regulilor fonologice şi

gramaticale ale acesteia. Adaptarea se petrece, de obicei, treptat, durează vreme mai mult

ori mai puţin îndelungată, pentru că însuşi răspunderea lor în limba majorităţii sau

umanităţii subiectelor vorbite are loc încet: fie că avem a face cu cuvinte împrumutate pe

calea relaţiilor directe de la un popor la altul, fie că-i vorba de termeni tehnici, culturali,

care se introduc în mod obişnuit, prin publicaţii de tot felul, introducerea lor în limbă se

datorează totdeauna unui număr mic de oameni.

_____________________________

1Dragomirescu Adina. 101 greşeli de lexic şi de semantică. Bucureşti: Humanitas, 2011, p.24-22Corlăteanu N. Încadrarea lingvistică în realitățile europene. Chișinău, 2001, p. 17

29

Numai după trecerea unui anumit timp se produce treptat acceptarea

împrumuturilor de către grupuri de vorbitori din ce în ce mai numeroase, pînă cînd

folosirea lor devine mai mult sau mai puţin largă.

Iorgu Iordan este de părerea că: „Procesul adaptării cuvintelor străine la sistemul

limbii împrumutătoare seamănă în linii mari cu asimilarea elementelor de către

organismul omului: trebuie să se producă diverse acţiuni din partea organelor respective,

pentru ca substanţele de care avem nevoie pentru întreţinerea vieţii să se integreze, să

devină una cu carnea şi sîngele nostru.” 1

Toate împrumuturile ajung un bun lingvistic comun. Multe şi foarte multe rămîn în

limba grupurilor restrînse care le-au împrumutat şi nici acolo multă vreme, căci dispar din

lista de valoare circulatorie. De aceea, termenul asimilaţie din fiziologie îl folosesc şi

lingviştii, cînd vorbesc despre adaptarea cuvintelor străine la structura limbii

împrumutătoare.

Cercetătorul M. Sala susţine că: „Două limbi în contact, de cele mai multe ori, nu

au acelaşi inventar de foneme şi variante. În aceste cazuri, fonemele sau sunetele care nu

există decît într-unul din cele două sisteme sunt adaptate la sistemul limbii receptoare”.2

În literatura de specialitate, discuțiile cu privire la adaptarea cuvintelor straine sunt

dintre cele mai controversate. Problema în cauză este discutată pe larg și în alte

limbi: ,,Influența engleză nu este un fenomen lingvistic legat de anumite structure

politice, ci un fenomen internațional (European și mondial) cu multiple explicații. La

Paris, Roma, Berlin sau Atena sunt tot atîtea firme scrise în engleză sau în pseudoengleză

ca și la noi, iar cuvintele împrumutate în limbile respective sunt cam aceleași (tocmai de

aceea sunt studiate în cadrul unor proiecte internaționale)”3 Atitudinea de respingere a

influenței engleze este un fenomen internațional. Astfel, prin analogie cu termenul

frangleza, lansat de R. Etiemble, a apărut și romegleza, iar lingvistul și senatorul George

Pruteanu vorbea în una din emisiunile sale de așa-numita ,,cacacolizare” a limbii române

(dacă, prin analogie cu coca-cola, am putea forma un verb și de la vodka rusească, prin

acest verb ne-am exprima atitudinea față de felul cum este vorbită limba română în RM.

____________________1Iordan I. Limba română contemporană. București: Editura Didactică și Științifică, 1978, p. 2752Sala M. Limbi în contact. Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1997.3Graur-Vasilache M. Tendințe de internaționalizare a terminologiilor de specialitate. În: Limba română. Nr. 6-10, anul XIII, 2003, p. 12

30

Problema protestelor împotriva influenței engleze, tratarea acestei influențe drept un

fenomen în sine negativ nu este soluția cea mai bună a problemei. Dat fiind faptul că

engleza are o în cauză este complex, cortoversată, ea cere o abordare multilateral și deloc

univocă. importantă componentă romanică, de cele mai multe ori împrumuturile din

limba respectivă contribuie la reromânizarea limbii române.

Așa cum a arătat Mioara Avram, influența engleză nu este un fenomen în sine

negativ și nu are de ce să fie considerată mai periculoasă decît alte influențe străine care

și-au exercitat și se exercită asupra limbii noastre.1 Și limba franceză s-a confruntat, în

anii ,50, cu invazia anglicizmelor, la care puriștii au reacționat violent, fără a avea prea

mult succes în oprirea ei.

Fiecare epocă a avut neologismele sale: slavonisme (cuvinte intrate în limbă prin

traducerile de cărţi bisericeşti), grecisme, turcisme (în perioada fanariotă), ungurisme

(mai ales în perioada stăpânirii austro-ungare în Transilvania), franţuzisme (mai ales în

epoca modernă) şi anglicisme mai recent. În evoluţia ei, româna a intrat în contact cu

diferite limbi ca urmare a stabilirii unor relaţii diverse între români şi alte popoare sau

civilizaţii. Astfel româna a asimilat o serie de cuvinte din limbi ca: slavă, greacă, turcă,

rusă, franceză, italiană, dovedind „o lipsă de simţ tradiţionalist şi un mare prestigiu a tot

ce e străin, o neobişnuită putere de adaptabilitate la orice formă nouă şi, înainte de toate,

o adevărată pasiune de a-şi îmbogăţi limba cu posibilităţi noi de exprimare plastică şi

nebanalizată”2. Aceste împrumuturi au pus întotdeauna probleme din punctul de vedere

al adaptării lor la structura lingvistică autohtonă, dar cele mai multe s-au modelat după

sistemul fonetic şi morfologic al limbii române. Fiecare limbă din care româna a preluat

cuvinte a produs anumite schimbări asupra structurii fonetice, gramaticale şi lexicale a

limbii române, fiecare influenţă străină având particularităţile ei.

Cea mai mare putere asupra limbii române vorbite în Moldova a avut-o rusa. Aici ea

a găsit un teren pregătit mai din timp pentru exercitarea ei, fiind ajutată de sistemul

lingvistic moştenit din latineşte. Aşa se explică eficacitatea ei, chiar acolo (cazul sufixului

–iune) unde a fost instituit modelul mereu viu al limbii franceze, marea noastră furnizoare

de termeni culţi, susţinut şi de o tendinţă latinizată, care invocă aspectul

____________________

1 Avram M. Anglicismele în limba română actuală. București: Editura Academiei Române, 1997 a, p. 92 Iordan I. Influențe rusești asupra limbii române. București: Editura Academiei Populare, 1949, p. 60

31

cuvintelor de felul lui înţelepciune, rugăciune, slăbiciune, etc.1 Limba engleză nu aparţine

familiei de limbi romanice şi pune probleme speciale în procesul de adaptare la sistemul

fonetic, ortografic şi morfologic al limbii române, ceea ce nu constituie un impediment în

împrumutarea cuvintelor din această limbă. Reacţii împotriva extinderii fenomenului de

anglicizare s-au manifestat la nivel internaţional, cu ecouri şi în ţara noastră2. Condiţiile

social-politice şi extinderea relaţiilor economico- financiare cu lumea occidentală

presupun o permanentă comunicare între specialişti precum şi informarea lor, de aceea

asistăm la pătrunderea masivă a anglicismelor în toate domeniile de activitate. Asta

reprezintă un fenomen socio-cultural care ia amploare ca urmare a manifestării unei

tendinţe generale a vorbitorilor de a folosi limba engleză în comunicarea internaţională.

Tendinţa se manifestă diferit pe nivele de cultură şi domenii de specialitate. Este vorba nu

numai de înclinaţia „modernă” de a folosi cât mai multe cuvinte englezeşti ci şi de nevoia

de a utiliza termenii originali, accesibili cunoscătorilor în limbajele de specialitate,

întrucât ei reprezintă cel mai corect anumite noţiuni.

Se atestă necesitatea de a folosi cât mai multe cuvinte englezeşti şi nevoia de a

utiliza termenii originali, accesibili cunoscătorilor în limbajele de specialitate, întrucât ei

reprezintă cel mai corect anumite noţiuni. Fenomenele care se desfăşoară într-un ritm

special de alertă în lumea contemporană sunt, pe de-o parte, revoluţia tehnico-ştiinţifică şi

tehnică şi, pe de alta, procesele economice.

Influenţele franceze şi engleze sunt cele mai frecvente în prezent asupra limbii

române contemporane, facând diferenţa între influenţele utile limbii române (care

îmbogăţesc sau modernizează, aducând sensuri noi) şi cuvintele străine utilizate exagerat,

fără nici un rost, de către vorbitorii de română3. Acest tip de neologisme, nu numai că nu

aduc nimic limbii române, dar chiar o deformează masiv, fiind folosite în mod

iresponsabil. La răspândirea anglicismelor în general contribuie foarte mult presa scrisă

sau vorbită, care informează publicul asupra diferitelor aspecte şi evenimente ale vieţii

sociale, politice, culturale şi economice naţionale şi internaţionale, având un rol important

în „modernizarea” vocabularului românesc prin împrumuturi din engleză.

Puţine sunt situaţiile în care se recurge la traducerea / calchierea construcţiilor

________________

1Pușcariu S. Limba română. București, 1976, p. 4152 http: // www. editura universitară.ro/carte/limba-si-literatura romana- in 70/influenta limbii engleze asupra limbii romane actuale3 http: // www. Curaj net/p=37410

32

lexicale englezeşti. În condiţiile contemporane ale liberalizării relaţiilor pe plan

internaţional, limbajul românesc evoluează spectaculos, proces favorizat de tendinţa

actuală de internaţionalizare a limbajelor. Cercetarea terminologiei româneşti (din

perspectiva influenţei engleze exercitate la toate nivelurile limbii) pornind de la

multitudinea şi diversitatea ipostazelor de utilizare a împrumuturilor din engleză

demonstrează dificultăţile de adaptare la sistemul limbii române, datorate importantelor

deosebiri dintre cele două limbi.

Pintre modalităţile de transmitere a influenţelor lingvistice se numără:

- calcul lingvistic, care, reprezintă o traducere literală (adica cuvânt cu cuvânt),

tinând mai degraba cont de forma decât de continut. De ex: punere în opera copiat după

franceza : “mise en oeuvre” – cu echivalentul românesc “efectuare”,  sau cuvinte de tipul

“suicid’ – în loc de “sinucidere”, sau “a aplica” o cerere, în loc de “a face/ a depune o

cerere”)1.

- împrumuturile, adică termeni sau expresii netraduse, preluate ca atare din limba

straină (în special din engleză şi franceză). Unele împrumuturi sunt necesare, sau chiar

pozitive (mai ales în domeniile tehnice), atâta timp cât nu devin exagerate (de exemplu

“marketing”; “clip”; “scanner”. Se citează şi exemple de cuvinte străine nemotivat,

exagerat sau greşit utilizate de către vorbitori, au consecinţe profund dăunătoare asupra

limbii române.  Anglicisme cum ar fi: “advertising” – în loc de “reclamă”; “trend” – în

loc de “tendinta”; “training” – în loc de pregătire, instruire etc.), nu-şi au rostul,

existând termeni echivalenţi în limba română.

Limba romana intra în contact cu un val imens de neologisme. Trebuie făcută

diferenţa între termenii utili şi inutili, sau chiar dăunători limbii noastre. Doar cei

indispensabili, care nu au corespondent sau care îmbogăţesc sensurile existente, pot fi

introduşi în limba româna. La restul trebuie renunţat. Neologismele utile trebuiesc

adaptate limbii române şi pronunţate româneşte.

Multe dintre cuvintele aparținînd bucătăriei internaționale sunt trans- și

interculturale. În română, termenii din sfera bucătăriei moderne sunt neologici,

predominant de origine franceză, dar împrumuturi și din italiană, germană sau engleză.2

__________________________________

1 Munteanu E. Introducere în lingvistică. București: Polirom, 2005, p. 3042 Avram M. Cuvintele limbii române între corect și incorect. Chișinău: Cartier, 2001, p. 52

33

Ca orice împrumuturi, cuvintele ,,culinare” pun probleme de adaptare fonetică,

grafică și morfologică. Termenii culinari preluați din franceză sunt numeroși și prezintă

diferențe de adaptare: unii sunt adaptați complet, ,,românizați” (antreu, antricot, aperitiv,

bulion, escalop, maioneză, pateu, saleu, sufleu), alții numai grafic, continuînd să se

pronunțe ca în franceză, cu accent pe ultima silabă (file, pane, piure, sote), alții sunt

complet neadaptați (a, la carte, a, la russe, a, la grecque, bain-marie, boeuf).

Formula a, la grecque, preluată din franceză, este foarte frecventă în limbajul

gastronomic. Ca multe alte cuvinte și expresii internaționale, pune probleme de grafie și

de rostire. Folosirea sau încercarea de folosire a formelor franțuzești duce la greșeli

frecvente de grafie: ciorbă de pui a la grec, legume a la grec și, prin extindere, în alte

domenii: nuntă a la grec.

Aceleași probleme afectează și formula a, la russe, scrisă greșit în: salată a la Rus,

salată a la rousse în rulouri de șuncă.

Dacă există corespondente românești sau variante adaptate ale termenilor străini,

se recomandă evitarea acestora din urmă, pentru a elimina și greșelile pe care le pot

antrena: în loc de ciorbă a, la grecque, se poate spune și scrie ciorbă grecească, în loc de

salată a la russe, se poate spune și scrie salată rusească.1

Franțuzismul merci îl întîlnim frecvent în exprimarea scrisă actuală sub forma

etimologică, deși cuvîntul a fost adaptat sistemului fonetic al limbii noastre: mersi.

Deși cele mai multe dintre neologisme se adaptează treptat, la normele fonetismului

limbii noastre, totuși, din cauza unor sunete inexistente în limba română, unele cuvinte își

păstrează grafia și pronunția etimologică. Prin false analogii, se poate ajunge însă la

deformarea cuvintelor, ca expresie și/sau ca pronunție (de exemplu hiperfranțuzismul

bleumaren, pronunțat greșit blomare în loc de bleumarin (blomarin)< fr. bleu marine2.

În limba română există multe împrumuturi din limba literară ce provin din

germană: stofă-Stoffe, ciocolată- Schokolade, rucsac-Rucksack, dar și termeni din

domeniul tehnic, folosiți mai ales în zona Transilvaniei: bormașină (Bohrmachine),

junkers (centrală termică), ștecăr (stecker) sau cafăr (Kaffer), căpriorul pe care se

______________________________

1 Avram M. Cuvintele limbii române între corect și incorect. Chișinău: Cartier, 2001, p. 522 Zafiu R. Păcatele limbii: culoare înșelătoare. În: România literară, nr. 17, 2009, p. 86

reazămă șipcile acoperișurilor caselor.1

34

Împrumuturile de origine germană impun scrierea și pronunțarea lui s inițial ca ș:

șpan, șpaclu, șperț, șperaclu, șpiț etc. Regula s-a generalizat pentru vorbitorii mai puțin

preocupați de cultivarea propriei limbi, astfel că a cuprins în mod incorect, și alte

categorii de împrumuturi (din engleză, franceză): ștres, ștat, ștart, șprint, spray etc.

Substantivul de origine germană Steker se scrie și se pronunță corect în limba

română: ștecăr (pl. ștecăre), nu ștecher. Alt germanism – blitz- cunoaște două variante

fonetice în limba noastră, deși se recomandă forma adaptată sistemului fonetic românesc:

bliț, nu forma etimologică.2

Capacitatea extraordinară a limbii române de recuperare după perioade de izolare

geografică şi culturală s-a dovedit prin preluarea masivă a împrumuturilor recente

occidentale şi prin adoptarea unor procedee moderne de formare a cuvintelor, mai ales

prin intermediul prefixoidelor (pseudo-, mini-) şi sufixoidelor (-man, -tecă), sudarea

directă a două rădăcini (necrofilie), compunerea prin apoziţie (cuvânt-umbrelă, firmă-

căpuşă), compusele cu elemente secunde repetabile (casă-tip, cerere-tip).

Influența masivă a limbii străine, în special a englezei, reprezintă sursa a

numeroase greșeli. Pentru a le evita, trebuie să se țină seama de faptul că unele

împrumuturi nu au fost adaptate și, de aceea, păstrează caracteristicile limbii din care

provin, dar altele au fost parțial sau integral adaptate și, de aceea, trebuie să respecte

normele aplicabile limbii române (se pronunță postură, cazinou, nu postiură, cazino,

după franceză). Se preiau adesea nejustificat modele străine, care le înlocuiesc pe cele

existente în limba română. De exemplu structura a discuta pe, în loc de a discuta despre.

Influența limbilor străine se poate observa, în grade diferite, în toate domeniile la care ne

referim: pronunțare, punctuație, morfologie și sintaxă.

Marele număr de neologisme existente în limba română actuală – de menţionat,

spre ilustrare, Marele dicţionar de neologisme (MDN) de Florin Marcu, a cărui ultimă

ediţie (a X-a) revăzută, augmentată şi actualizată (Editura Saeculum Vizual, Bucureşti,

2008) înregistrează peste 65 000 de termeni, cu 15 000 mai mulţi faţă de ediţiile

anterioare – creează multe şi serioase dificultăţi în procesul comunicării. Constatăm că,

deseori, ele sunt insuficient şi/sau incorect asimilate, chiar în mediile cultivate. Abuzul de

_____________________1http://www.revistatransilvania.ro/arhiva/2007/pdf/numarul1/art03.pdf2 DOOM2, p. 92

35

termeni „la modă”, imitarea unor „modele” intens mediatizate, repetarea lor în contexte

mai mult sau mai puţin adecvate au ca efect înlocuirea vechiului „limbaj de lemn”,

marcat ideologic, cu o limbă „de rumeguş”, la fel de stereotipă, care trădează lipsa de

substanţă şi coerenţă a gândirii, asociată unui verbiaj inconsistent, produs al unei instruiri

precare.1

2. 2 Invazia anglicismelor

De-a lungul secolului XX și mai cu seamă în ultimul deceniu, limba română scrisă

și vorbită a ajuns să fie bombardată cu împrumuturi din alte limbi. Dintre toate limbile

străine, engleza exercită cea mai puternică influență asupra lexicului românesc.

Influența limbii engleze este un fenomen internațional, nu doar european, ci și

mondial. Fenomenul de invazie a anglicismelor a luat amploare datorită progresului

anumitor domenii ale tehnicii și a răspîndirii industriei cinematografice americane. E o

pătrundere masivă, care continuă să crească într-un ritm accelerat, dar care își găsește

motivația în necesitatea de a desemna anumite realități extralingvistice noi.

Influența engleză asupra limbii române nu este un fenomen nou. El datează de

câteva decenii şi aspectele sale au fost studiate în numeroase lucrări (Hristea 1972, 1980,

1984; Ciobanu 1983). În ultimul deceniu însă asistăm la o intensificare a acestui

fenomen, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punctul de vedere al frecvenței

utilizării de către vorbitori a împrumuturilor de origine engleză. Referindu-ne la cauzele

de natură extralingvistică ale pătrunderii masive de anglicisme în limba română vom

aminti numai câteva: deschiderea granițelor teritoriale şi spirituale către Occident,

facilitarea circulaţiei de bunuri materiale şi spirituale dinspre Occident spre țara noastră,

dezvoltarea unor domenii economice şi tehnice şi apariția unora noi.2

Anglicismele sunt definite ca ,,împrumuturi recente din engleza britanică și

americană, incomplete sau deloc adoptate ca atare, ele se scriu și se rostesc în română

într-un mod foarte apropiat sau identic cu cel din limba de origine.”3

_______________________1 Coșeriu E. Sincronie, diacronie și istorie. Problema schimbării lingvistice. București: Editura Enciclopedică, 1997, p. 2362 Petuhov N., Terminologia publicitată de origine engleză și adaptarea ei la sistemul morphologic al limbii române. În: Ovidius University Annals of Philology Volume XIV, Number 235-243, 2003 3 Ciobanu G. Anglicisme în limba română. Timișoara: Amphora, 1996, p. 58

36

Anglicizarea se prezintă ca o tendință a limbilor actuale de a lăsa să pătrundă, mai

ales în domeniul vocabularului, influența engleză, aceasta manifestîndu-se, ca element de

superstrat.

Există două aspecte sub care se manifestă influența engleză asupra limbii române:

1. Un aspect vizează categoria neologismului necesar și în acest caz avem în

vedere cele cîteva domenii în care lexical de origine engleză s-a impus și a intrat în

circulație atît în limba scrisă, cît și variant vorbită; în funcție de domeniu, circulația unor

astfel de elemente lexical poate prezenta un caracter larg popular, un exemplu, în acest

sens, îl constituie terminologia sportivă, unde anglicismele s-au impus și unde uneori

chiar au creat un prototip după un model englez presupus, ceea ce demonstrează o

anumită productivitate a modelului. De exemplu: explicația cuvînctului tenisman, cuvînt

existent în limba engleză;

2. Un alt aspect ține de moda lingvistică și are, deci, un caracter mult mai

superficial și, în mare parte, efemer. Utilizarea anglicismelor astăzi, mai ales, în vorbirea

tinerilor, depășește limitele ,,clasice” ale jargonului, care indicau un mijloc de

manifestare nu numai a snobismului, dar și a diferențelor sociale. Englezismele din

limbajul actual al tinerilor sunt mai ales elemente lexical (cuvinte și expresii) preluate din

limbajul familiar, vorbit (o.k., cool, fresh) și reprezintă un mijloc de ,,internaționalizare”

comportamentală și, prin opoziție cu jargonul ,,classic”, o modalitate de ștergere a

diferențelor sociale și naționale.

În literatura de specialitate se vorbește de două categorii de împrumuturi: necesare

și de lux.1 termeni preluați apoi și de alți lingviști (Gligor Gruiță, Theodor Hristea, A.

Stoițcoiu-Ichim), pe care îi aplică în problema anglicismelor.

1. Împrumuturile necesare sunt acele cuvinte,sintagme sau unități frazeologice

care nu au un corespondent în limba română sau care prezintă unele avantaje în raport cu

termenul autohton. În acest sens, anglicismele necesare au avantajul preciziei, al

brevilocvenței internaționale. Ele sunt motivate de noutatea referentului. În același timp,

luăm în calcul și o motivare denotativă și, riscăm a afirma chiar una conotativă

(stilistică), în anumite situații, chiar dacă mai puține la număr.

Anglicismele denotative nu au, în general, echivalente în limba română, întrucît

__________________1Pușcariu S. Limba română. București, 1976, p. 415

37

denumesc realități apărute recent în diferite domenii ale culturii material și spirituale.

2. Anglicismele ,,de lux” sunt împrumuturi inutile, care țin de tendința de ordin

subiectiv a unor categorii sociale de a se individualiza lingvistic în așa mod. De exemplu:

advertising (publicitate), fashion (modă), band (orchestră), toast (pine prăjită) etc.

Asemenea termeni nu fac decît să dubleze cuvintele românești, fără a aduce

informații suplimentare.

Deși, anglicismele sunt termini neadaptați sau incomplete adoptați la sistemul

limbii, studiile specializate au pus în evidență faptul că, datorită utilizării lor frecvente,

pot fi considerate ca avînd caracter de normă (fonetică, ortografică, morfologică).

Cei care au cercetat gradul de adaptare a cuvintelor de origine engleză în limba

română conform normelor lingvistice, au observat că tendința generală a limbii literare

actuale este de a păstra împrumuturile din engleză într-o formă cît mai apropiată de cea

din limba sursă. În același timp, la nivel morfologic, o consecință a pătrunderii masive a

cuvintelor din engleză ar putea fi ,,subminarea” caracterului flexionar al limbii române

prin creșterea numărului adjectivelor invariabile și ștergerea granițelor dintre părțile de

vorbire. Iar potrivit normei lexico-semantice, definirea sensului împrumuturilor se face,

în general, printr-un sinonim sau o expresie echivalentă românească. Anglicismul mai

poate fi introdus în text după echivalentul său românesc sau, într-o manieră jurnalistică,

prin alternarea termenilor sinonimi în titluri și subtitluri. Frecvența ridicată în folosirea

unor cuvinte englezești care au, totuși, corespondent în limba română (job pentru slujbă,

party pentru petrecere, look pentru înfățișare, hair-stilist pentru coafeză) desemnează

conturarea unei mode lingvistice existente în limbajul presei actuale. Moda lingvistică din

presa românească constă în folosirea în exces a cuvintelor preluate pur și simplu din

limba engleză și folosite în aproape orice domeniu, avînd în vedere faptul că se poate

vorbi despre ,,universalitatea” limbii engleze și mai ales ,,moda” lingvistică care o cere.

S-a constatat că majoritatea termenilor sunt neasimilați fonetic și morfologic la

structura limbii române, ba chiar neînregistrați în lucrările lexicografice românești:

boarder, cover, casting, frech, look, modeling etc.

Definiţiile propuse de diferiţi lingvişti pentru termenii anglicism/ englezism/

americanism pornesc de la cele mai restrânse până la cele mai cuprinzătoare, uneori chiar

marcate de subiectivitate. Motivul pentru care am ales să considerăm ca făcând parte din

clasa anglicismelor atât cuvintele/ termenii englezeşti în curs de adaptare, cât şi pe cei

38

neadaptaţi, este faptul că limita dintre aceste două categorii nu poate fi stabilită cu

precizie (situaţie unanim acceptată în literatura de specialitate).

Gradele diferite de asimilare a anglicismelor sunt condiţionate de o serie de factori

precum: dificultăţile de adaptare, folosirea restrânsă (doar de către specialişti, în cazul

terminologiilor), vechimea în uz a termenului etc. Acestea, la rândul lor, determină

împărţirea anglicismelor în: anglicisme asimilate complet (chiar şi în ceea ce priveşte

percepţia vorbitorilor despre termenul respectiv, altfel spus, termenul nu mai este simţit

ca un element străin): bişniţă, trend, cliring, draft; anglicisme (cuvinte/ termeni,

sintagme, abrevieri) care îşi păstrează forma din engleză (care au o frecvenţă ridicată în

limbajele specializate, inclusiv în cel economic: subprime, overnight, forward, claw-

back, private-equity, BET) şi anglicisme (cuvinte/ termeni, sintagme, abrevieri) adaptate

parţial (a căror pondere sporeşte continuu: start-up, core-business, branch, FIFO).

Există două atitudini faţă de împrumuturile din limba engleză. Conservatorii, printre

care atât oameni de cultură cât şi persoane din publicul larg/ nespecialist, consideră că

multe cuvinte împrumutate din engleză nu sunt necesare şi că pot fi înlocuite cu termeni

româneşti echivalenţi. Cei mai mulţi dintre ei pun folosirea lor pe seama snobismului

lingvistic, a ignoranţei sau chiar a lipsei patriotismului. Se oferă ca exemplu de urmat

situaţia din limba franceză în care multe anglicisme, mai ales din domeniul informaticii,

sunt înlocuite cu termeni francezi (de exemplu computer cu ordinateur), pe când în limba

română s-au împământenit prin uz termeni englezeşti, dintre care cei mai mulţi nu au fost

supuşi nici unui proces de adaptare la sistemul limbii noastre.

A doua categorie o reprezintă cei care consideră că împrumuturile din limba engleză

sunt un fenomen firesc de îmbogăţire a patrimoniului lexical românesc, chiar dacă nu

toate anglicismele sunt neapărat necesare. Anglicisme utile şi binevenite sunt considerate

unanim cele al căror sens nu poate fi redat printr-un singur cuvânt românesc.

Este adevărat că neologismele sunt, de multe ori, preferate cuvintelor deja existente

în limba noastră, din motive mai mult sau mai puţin îndreptăţite. Însă, acestea pun

probleme mari de adaptare, mai ales în cazurile în care ele nu corespund din punct de

vedere fonetic şi/ sau grafic sistemului limbii noastre. Mai mult, există în uz neologisme

care au forme diferite, deoarece au pătruns în română pe căi diferite sau în perioade de

timp diferite. Un instrument util în procesul de adaptare a cuvintelor străine la normele

limbii române îl reprezintă dicţionarele de neologisme. Aşadar, este necesar sau chiar

39

imperativ un efort de românizare a cuvintelor ce au tendinţa să pătrundă în limba română.

Acest efort trebuie să minimizeze, pe cât posibil, un fenomen destul de obişnuit deja

pentru vorbitorii români şi anume preluarea acestora fără nici cea mai mică încercare de

adaptare la sistemul limbii noastre.

Rapida circulaţie a informaţiei, datorată mijloacelor de comunicare moderne

precum Internetul, a făcut ca în limba română să pătrundă cuvinte internaţionale. Acestea

înlesnesc contactul dintre cultura noastră şi alte culturi. Sursa actuală cea mai bogată de

termeni internaţionali care aparţin unor domenii de activitate diverse este engleza

(banner, catering, top gear, smart-flying, website, casting, windsurfing, designer, casual,

topping, summit, by-pass), urmată de franceză (chef, déjà-vu), italiană (paparazzo), şi în

număr mai restrâns de germană (blitz, lector) şi rusă (gulag).

În concluzie am puta menționa următoarele: Anglicizmele nu au determinat

o ,,alterare“ a limbii române, ci, dimpotrivă, au contribuit la o permanentă înnoire şi

reconstrucţie, la nuanţarea ei semantică şi stilistică, la modernizarea lexicului, datorită

faptului că limba e o fiinţă vie ce evoluează cu fiece zi ce trece, fiind privită, totodată, ca

un aspect al creativităţii lingvistice.1

,,Dinamica și vitalitatea lexicului nostru nu reiese deci numai din marea cantitate a

unităților lexicale recente, foarte ușor sesizabile de întreaga lume, ci din adăugirile

semantice la cuvinte în limbă mai de demult.”2

Împrumuturile neologice reflectă în mod direct și imediat schimbările survenite în

viața spirituală și materială a unui popor, de aceea în stabilirea calității de neologism a

unui cuvînt trebuie de ținut seama de:

1. gradul de răspîndire;

2. frecvența de întrebuințare;

3. atitudinea vorbitorilor (adică dacă ei îl ,,simt” sau nu, ca cuvînt nou).

Dar, fără îndoială, ceea ce determină însuși procesul de îmbogățire prin

împrumuturi neologice ale vocabularului, este ,,progresul însuși al culturii și civilizației,

cu care limba – fenomen social - se află într-o intimă și indestructibilă legătură”. 3

_______________________

1 http://www.desteptarea.ro/anglicismele-o-moda-in-presa-adolescentina/2 Dumitrescu Fl. Dinamica lexicului românesc. București: Clusium-Logos, 1995, p. 2603 Graur Al. Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române. București: Editura Academiei, 1954, p. 115

40

2. 3 Utilizarea inadecvată a unor neologisme în mass-media

Asistăm astăzi la o dezvoltare tehnologică fără precedent, la o interculturalitate în

plină dezvoltare, nemaiîntîlnită pînă azi, facilitată de numeroasele canale de comunicare

și răspîndire a ideilor, a cuceririlor științifice, a modelelor comportamentale, a tiparelor

culturale. Toate acestea impuse de cultura occidentală dominantă, în speță de cea

americană, ca fiind exponentul ,,lumii civilizate”, superioare.

În virtutea ,,legii junglei”, engleza americană își pune amprenta de netăgaduit

asupra tuturor celorlalte limbi contemporane, fie ele cît de conservatoare. Este evident că

tehnologia importată, invadatoare, este factorul primordial, schimbările tehnologice fiind

cele mai rapide și spectaculoase, astfel că diversele limbi natural afectate trebuie să-și

însușească ,,din mers” tot soiul de neologisme englezești, nemaiavînd răgazul de a se

adapta treptat.

Dar un rol extreme de important îl joacă și ,,bombordamentele” mijloacelor de

comunicare în masă, care promovează excesiv filmele americane, emisiunile

împrumutate, modelele sociale, informațiile mondene din aceeași zonă, ceea ce

intensifică, dar și amplifică această influență, firească pînă la urmă.

Fenomenul acesta este deosebit de pregnant în societatea românească actuală. Pe

nesimțite, adoptăm stilul de viață occidental ca fiind cel mai bun dintre toate: mentalitatea

vestică, cu modelele de comportament aferente, se impune și ea, creîndu-se o modă ce

pătrunde simultan în toate mediile sociale. Odată cu toate acestea, se insinuează în

vocabularul limbii române contemporane și un limbaj corespunzător, care abundă în

neologisme ce reflect noile schimbări.

Cristina Andrei, în Uz și abuz1 vorbește de cauzele pătrunderii neologismelor în

limba română. Domnia Sa consideră că una dintre cauze este necesitatea adaptării la

realitatea impusă de dezvoltarea tehnologică și moda. În primul caz, utilizarea

neologismelor se impune mai ales datorită existenței unor termeni tehnici intraductibili

sau traductibili prin sintagme greoaie și lungi și, în final, fără eficiența practică: mouse

(șoarece), cookie (fursec, prăjiturică), software (system de programe) etc.

În al doilea caz, cel al modei, oportunitatea adoptării unor neologisme este

discutabilă, jargonul englezesc-extins adeseori în limba română dincolo de comportamen-

___________________

1 http://www.poezie.ro/index.php/essay/147468/index.html

41

-tul propriu-zis al jargonului – ducînd la o folosire abuzivă, nejustificată, a unor cuvinte

preluate aleatoriu din vocabularul limbii engleze, ce se consolidează foarte rapid în

vocabularul de bază al limbii române sub formă de neologisme: shame, trendy, moron,

cash, business etc.

Vorbim de abuz atunci cînd adoptarea respectivelor împrumuturi nu este absolut

necesară, ea provenind din nevoia de adaptare la o anumită modă, ca și nevoia de

delimitare social, intelectuală sau de altă natură. Atîta timp cît limba română dispune de

cuvinte de sine stătătoare pentru echivalentele englezești respective, și mai prezintă în

plus și o bogăție sinonimică apreciabilă, uzul devine un abuz iritant, inutil și adeseori

hilar.

A treia cauză care prezintă o latură negativă și profund dăunătoare este

necunoștința de cauză. Acest aspect prezintă o gravitate care nu poate fi desconsiderată,

atîta vreme cît duce la propagarea unor traduceri și adaptări aleatorii și greșite ale unor

termeni, cu atît mai mult cu cît această propagare se face prin medii pe care omul de rind

le consideră competente: literatura de specialitate, presa scrisă și cea audiovizuală. În ce

constă necunoștința de cauză? În primul rind, în necunoașterea limbii române. În al doilea

rind, în necunoașterea limbii engleze. Se cade adeseori în capcana termenilor așa-

numiți ,,prieteni falși”, pe baza asemănării formale dintre termeni. De exemplu: editor

(<engl. editor) cu sensul de ,,redactor”, atașament (<engl. Attachment) cu sensul

englezesc de ,,anexă” sau ,,topică” etc.1

O sursă aproape inepuizabilă de neologisme este domeniul IT&C. Computerul,

internetul, celularul – iată trei coordinate pe care se desfășoară viața omului modern și

totodată trei canale de propagare a neologismelor. Acestea constituie domenii în care

limbajul se află într-un grad minim de consolidare, iar pericolul este cu atît mai mare: o

greșeală rezultată din necunoaștere, neatenție, neglijență, dezinteres poate ajunge să se

consolideze definitiv în limbă.

Un rol foarte important în difuzarea inovațiilor lexicale îl are presa, care, pe lîngă

faptul că este considerată ,,a patra putere în stat”, este și un important factor cultural-

educativ. Prin larga sa audiență, prin autoritatea pe care o impune, presa scrisă și audio-

vizuală ia parte la ,,educarea lingvistică” a publicului, dar și la diversificarea și difuzarea

_____________________________

1 http://www.poezie.ro/index.php/essay/147468/index.html

42

inovațiilor lexicale.

În marea lor majoritate, materialele din mass-media prezintă ceva nou, iar știrile,

informațiile, noutățile curente sunt la ordinea zilei. Acestea, de regulă, se redactează într-

un limbaj-standart, pentru care este caracteristic un vocabular modern, cu multe

neologisme, împrumuturi de dată recentă, termeni uzuali din diverse domenii. Utilizarea

neologismelor este în prezent o necesitate, ele îmbogățesc lexical, fac exprimarea mai

variată și mai nuanțată. De multe ori neologismele, în special cele terminologice,

denumesc noțiuni noi sau vin cu sensuri suplimentare față de cuvintele din lexicul de

bază. Or, în mass-media există anumite incoerențe și deficiențe, legate de utilizarea

neologismelor, care pot fi grupate în cîteva categorii: 1

a) Vehicularea excesivă a anumitor lexeme- unele neologisme deși au nuanțe de

sens diferite de sinonimele lor din limba română, sunt atît de des utilizate, încît tind să

elimine din uz cuvintele cu aceleași semnificații din fondul principal. De exemplu: a

demara, a finalize, a (se) deruta, a opta, a stopa etc. Astăzi, conform jurnaliștilor, nimic

nu mai începe, nu pornește, ci totul ,,demarează”.

Din punct de vedere lexico-gramatical este totul corect. Însă din punct de vedere

stilistic, asistăm la o răspîndire abuzivă a cuvîntului a demara, care acum nu poate fi

priceput altfel decît ca un clișeu verbal.

b) Necunoașterea particularităților gramaticale ale neologismelor generează

carențe de exprimare, soldate adeseori cu distorsionări semantice. Iată de exemplu verbul

a accede. Verbul a accede, împrumutat din franceză, face parte din vocabularul livresc și

are sensul de ,,a avea acces, a ajunge la ceva, undeva” și în limba română nu se folosește

la timpul trecut. Dicționarele ortografice menționează doar formele de indicative prezent,

pers.1 sing. și 3 pl. (deci eu acced și ei acced), precum și forma de conjunctiv prezent

pers. 3 să acceadă. În rest, dacă este vorba de trecut, se vor utiliza sinonimele respective,

putem spune ,,au intrat, au ajuns” etc.

Și a decerna este un neologism la modă, dar care nu este bine stăpînit de toată

lumea, fiind utilizat greșit cu sensuri pe care nu le are. De exemplu, postul de

radio ,,Vocea Basarabiei” a difuzat pe la începutul lui ianuarie, zi de zi, un anunț, în care

se spunea că ,,cei mai cunoscuți interpreți vor fi decernați cu diploma și premii”. Or, a

________________________1Condrea I. Limbajul presei actuale. Chișinău, 25 februarie, 2015

43

decerna înseamnă a acorda, a da, a conferi (un premiu, o decorație, o răsplată) și în

context trebuie folosit cu același regim gramatical ca și sinonimele sale. Putem spune că

studentului i–s-a acordat/i s-a decernat diploma de gradul II, dar este incorect să zicem

că studentul este ,,acordat” sau ,,decernat”.

c) Utilizarea inopinată a unor neologisme generează enunțuri derutante, ale căror

sensuri pot fi doar inutile. Exemple recente de pe UNIMEDIA: Concomitent cu reglarea

numerică a vulpilor se efectuează combaterea cîinilor și pisicilor hoinare. Recoltarea

vulpilor este nelimitată. Termenii reglare și recoltare, utilizați într-o știre despre

vînătoare de vulpi, nu fac decît să încifreze mesajul, iar substantivul combatere derivat de

la verbul a combate, nu se potrivește în acest context. Combate, combat, vb. III. 1. Tranz.

A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2.

Tranz. A lua măsuri de stîrpire a unui flagel social, a unei boli etc.

d) Confuzia paronimică a neologismelor stă la baza unor erori semantice, care nu

ar trebui să treacă neobservate. Tot UNIMEDIA ne oferă exemple recente: Țigările,

valorificate la suma de peste 1200 euro, au fost ridicate în vederea confiscării. – aici se

confundă verbul a valorifica (cu sensul ,,a pune în valoare, a face să primească o anumită

valoare; a scoate în evidență valoarea unui lucru”) cu verbul a evolua (a determina, a

stabili prețul, valoarea, numărul, cantitatea etc.; a calcula, a socoti), care trebuia utilizat în

acest context.

În presa scrisă, în general, dar şi în revistele de strictă specialitate, paralel cu

păstrarea grafiei originare a termenului englezesc, recomandată de DOOM², se întâlnesc

şi anglicisme notate în variate moduri: cu grafia adaptată scrierii româneşti (năuhau,

senviş/sanviş, şou/shou, treidăr), se renunţă uneori la consoanele duble (modeling,

reseler, scaner), sau alteori se dublează nejustificat anumite litere (developper pentru

engl.developer, dinning pentru engl.dining, spammer pentru engl.spamer) sau cu o formă

hipercorectă (night-loser pentru engl. night-looser, haker pentru engl.hacker, handycraft

pentru engl.handicraft). Pătrunderea şi răspândirea pe cale orală şi scrisă a neologismelor

din engleză favorizează apariţia dubletelor (orto)grafice (brand/brend, discount/discont,

feribot/ferry-boat).

_______________________1Condrea I. Limbajul presei actuale. Chișinău, 25 februarie, 2015

44

CONCLUZII GENERALE

În urma investigațiilor efectuate am ajuns la următoarele concluzii:

● Neologismele (gr. neos – nou și logos – cuvînt) sunt cuvintele nou intrate în

vocabularul unei limbi sau create recent prin mijloace proprii (de exemplu: poporanism

din popor +sufixul internațional – ism), pentru a denumi noțiuni, obiecte și fenomene

ivite în toate domeniile vieții materiale și spirituale, în special în limbajul tehnic și

științific, cu scopul de a-l îmbogăți și moderniza.

● Fondul lexical neologic al limbii române este foarte bogat și variat. Acest fond

prezintă o largă proviniență:

- de origine latină (latina savantă, sec. al XVIII-lea): adăgiu< lat. adagium, adnota

<lat. adnotare, paupertăte<lat.paupertas, it.paupertă, testimoniu<at. testimonium

- de origine italiană (sec. al XVII-lea; al XVIII-lea): adagio < it. adagio,

allegretto< it. allegretto, âlto< it. alto, arpegiu< it. arpeggio, bancă< it. banca, fr.

banque, cont < it. conto, germ. Konto, fr. compte etc.

- de origine franceză (începînd cu secolul al XVIII-lea şi sunt foarte numeroase):

celibatar < fr. celibataire, importanţă < fr. importance, voiaj < fr. voyage, utilitate <

fr. utilite, lat. utilitas etc.

- de origine germană: bliţ<germ. Blitz, bomfaier <germ. Bogenfeilen, engl. bonfir,

bormaşină < germ. B ohr mas chine, făsung< germ. Fassung, ştecăr < germ. Stecker etc.

- de origine engleză: base-ball < engl. base-ball, bowling < engl. bowling, ofsaid <

engl. offside, computer < engl. computer, display < engl. display etc.

● În literatura de specialitate neologismele sunt clasificate în mai multe feluri, în

funcție de diverse criterii:

1. După tipul de unitate lingvistică în care se încadrează, există:

f) neologisme lexicale (formale şi, implicit, semantice);

g) neologisme (exclusiv) semantice;

h) neologisme afixale: prefixale şi sufixale;

i) neologisme afixoidale: prefixoidale şi sufixoidale;

j) neologisme frazeologice.

2. Dup ă tipul de etimologie , neologismele pot fi considerate:

45

a) externe (împrumuturi dintr-o unică sursă sau din surse multiple);

b) formaţii exclusiv interne (derivate sau compuse alcătuite din cel puţin un

component neologic; la rîndul lor, derivatele pot avea o singură bază derivativă sau

etimologie multiplă internă);

e) creaţii mixte (cuvinte analizabile cu etimologie multiplă mixtă);

f) calcuri lingvistice;

e) termeni explicabili (pe de o parte, prin împrumut şi, pe de altă parte, prin

mijloace interne) .

3. Dup ă situaţia lor la momentul actual , se poate vorbi de neologisme:

e) intrate în limba populară;

f) care aparţin limbii literare standard;

g) caracteristice unor domenii ştiinţifice specializate;

h) care aparţin diverselor jargoane etc.

4. Dup ă modalităţile de preluare şi de adaptare la structura fonetică, grafică şi

morfologică a limbii române, neologismele lexicale cunosc mai multe situaţii posibile,

dintre care amintim pe cele mai importante:

a) sunt ortografiate în română după cum se pronunţă în limba de origine;

b) sunt scrise şi, în consecinţă, pronunţate în română ca în limba de origine;

c)sunt ortografiate etimologic (total sau cu minime şi inerente diferenţe

formale) şi sunt pronunţate la noi aşa cum se scriu în limba de origine;

d) sunt adaptate într-o manieră hibridă, adică prin combinarea modalităţii

de pronunţare cu cea de scriere (contaminarea grafiei etimologice cu pronunţarea

etimologică).

● Amploarea fără precedent a relațiilor dintre țări, în condițiile societății moderne,

aduce cu sine o invazie copleșitoare de termeni în toate domeniile de activitate umană.

Împrumuturile masive confirmă viabilitatea sistemului lexical al limbii române,

caracterul lui deschis. Faptul acesta permite adoptarea și adaptarea termenilor din cele

mai diverse limbi europene: engleză, franceză, italiană, germană, rusă etc.

Indiscutabil, nicio limbă nu se poate lipsi de împrumuturi. Dar tot atît de

indiscutabil este și faptul că imensul material lexical pus în circulație prin împrumuturi

excesive, abuzul de neologisme utilizate doar din dorința de a epata generează probleme

dintre cele mai controversate: adaptarea totală, adaptarea parțială sau neadaptarea

46

termenilor neologici, acceptarea sinonimiei și a polisemiei în terminologiile de

specialitate sau respectarea riguroasă a univocității și a monosemantismului termenilor

științifici.

● Există două aspecte sub care se manifestă influența engleză asupra limbii

române:

1. Un aspect vizează categoria neologismului necesar și în acest caz avem în

vedere cele cîteva domenii în care lexical de origine engleză s-a impus și a intrat în

circulație atît în limba scrisă, cît și variant vorbită; în funcție de domeniu, circulația unor

astfel de elemente lexical poate prezenta un caracter larg popular, un exemplu, în acest

sens, îl constituie terminologia sportivă, unde anglicismele s-au impus și unde uneori

chiar au creat un prototip după un model englez presupus, ceea ce demonstrează o

anumită productivitate a modelului. De exemplu: explicația cuvîntului tenisman, cuvînt

existent în limba engleză;

2. Un alt aspect ține de moda lingvistică și are, deci, un caracter mult mai

superficial și, în mare parte, efemer. Utilizarea anglicismelor astăzi, mai ales, în vorbirea

tinerilor, depășește limitele ,,clasice” ale jargonului, care indicau un mijloc de

manifestare nu numai a snobismului, dar și a diferențelor sociale. Englezismele din

limbajul actual al tinerilor sunt mai ales elemente lexical (cuvinte și expresii) preluate din

limbajul familiar, vorbit (o.k., cool, fresh) și reprezintă un mijloc de ,,internaționalizare”

comportamentală și, prin opoziție cu jargonul ,,classic”, o modalitate de ștergere a

diferențelor sociale și naționale.

● În literatura lingvistică se vorbește de cauzele pătrunderii neologismelor în

limba română. Una dintre cauze este necesitatea adaptării la realitatea impusă de

dezvoltarea tehnologică și moda. În primul caz, utilizarea neologismelor se impune mai

ales datorită existenței unor termeni tehnici intraductibili sau traductibili prin sintagme

greoaie și lungi și, în final, fără eficiența practică: mouse (șoarece), cookie (fursec,

prăjiturică), software (system de programe) etc.

În al doilea caz, cel al modei, oportunitatea adoptării unor neologisme este

discutabilă, jargonul englezesc-extins adeseori în limba română dincolo de comportamen-

-tul propriu-zis al jargonului – ducînd la o folosire abuzivă, nejustificată, a unor cuvinte

preluate aleatoriu din vocabularul limbii engleze, ce se consolidează foarte rapid în

47

vocabularul de bază al limbii române sub formă de neologisme: shame, trendy, moron,

cash, business etc.

Vorbim de abuz atunci cînd adoptarea respectivelor împrumuturi nu este absolut

necesară, ea provenind din nevoia de adaptare la o anumită modă, ca și nevoia de

delimitare socială, intelectuală sau de altă natură. Atîta timp cît limba română dispune de

cuvinte de sine stătătoare pentru echivalentele englezești respective, și mai prezintă în

plus și o bogăție sinonimică apreciabilă, uzul devine un abuz iritant, inutil și adeseori

hilar.

A treia cauză care prezintă o latură negativă și profund dăunătoare este

necunoștința de cauză. Acest aspect prezintă o gravitate care nu poate fi desconsiderată,

atîta vreme cît duce la propagarea unor traduceri și adaptări aleatorii și greșite ale unor

termeni, cu atît mai mult cu cît această propagare se face prin medii pe care omul de rind

le consideră competente: literatura de specialitate, presa scrisă și cea audiovizuală. În ce

constă necunoștința de cauză? În primul rind, în necunoașterea limbii române. În al doilea

rind, în necunoașterea limbii engleze. Se cade adeseori în capcana termenilor așa-

numiți ,,prieteni falși”, pe baza asemănării formale dintre termeni. De exemplu: editor

(<engl. editor) cu sensul de ,,redactor”, atașament (<engl. Attachment) cu sensul

englezesc de ,,anexă” sau ,,topică” etc.

● Influența masivă a limbii străine, în special a englezei, reprezintă sursa a

numeroase greșeli. Pentru a le evita, trebuie să se țină seama de faptul că unele

împrumuturi nu au fost adaptate și, de aceea, păstrează caracteristicile limbii din care

provin, dar altele au fost parțial sau integral adaptate și, de aceea, trebuie să respecte

normele aplicabile limbii române (se pronunță postură, cazinou, nu postiură, cazino,

după franceză). Se preiau adesea nejustificat modele străine, care le înlocuiesc pe cele

existente în limba română. De exemplu structura a discuta pe, în loc de a discuta despre.

Influența limbilor străine se poate observa, în grade diferite, în toate domeniile la care ne

referim: pronunțare, punctuație, morfologie și sintaxă.

● În prezent mass-media are un impact foarte mare asupra societății, ea nu doar

informează, ci și formează într-o oarecare măsură modul de exprimare într-o anumită

perioadă de timp. Răspândirea neologismelor, în general, şi a celor din limba engleză, în

mod particular, pătrunderea lor în limba unor cercuri tot mai largi de vorbitori constituie,

fără îndoială, una dintre caracteristicile importante ale limbii noastre actuale.Folosirea lor

48

trebuie făcută cu discernământ, încercându-se evitarea „beţiei de cuvinte” şi, mai ales, a

greşelilor.

Ocazii de a greşi se ivesc la tot pasul şi nimeni nu e în întregime ferit de ele.

Pentru a nu denatura pronunţarea neologismelor, prima măsură de luat este ca vorbitorii

să încerce în permanenţă să se cultive. A doua treaptă este studierea gramaticii, a

ortografiei şi, în general, acordarea unei atenţii susţinute la ceea ce se spune şi mai ales la

ceea ce rămâne scris. Nu trebuie neglijată nici folosirea dicţionarelor, atunci când nu

suntem siguri asupra formelor corecte ale unor cuvinte. Folosirea abuzivă a

neologismelor, în special a celor provenite din engleză (ne referim aici la barbarisme),

trebuie privită însă cu reticenţă, pentru că, mai ales în exprimarea tinerilor, acestea nu fac

decât să îngreuneze stilul şi să perturbe armonia limbii române. Neologismele au rolul lor

bine definit în lexicul oricărei limbi, dar să nu uităm dictonul latin „est modus in rebus”.

49

CUVINTE-CHEIE

Abuz, anglicism, adaptat/neadaptat, contact lingvistic, cuvînt străin, cuvînt nou, împrumut lexical, neologism lexical/semantic/stilistic.

50

BIBLIOGRAFIE

1. Avram M. Cuvintele limbii române între corect și incorect. Chișinău: Cartier, 2001

2. Avram M. Anglicismele în limba română actuală. București: Editura Academiei

Române, 1997

3. Bahnaru V. Elemente de semasiologie română. Chișinău: Știința, 2009

4. Bejan Doina Marta. Neologia în limba română contemporană. Galați, 2010

5. Cafencu M. Cultivarea limbii române în liceu. București, 1983

6. Ciobanu G. Anglicisme în limba română. Timișoara: Amphora, 1996

7. Corlăteanu N., Melniciuc I. Lexicologia. Chișinău: Lumina, 1991

8. Corlăteanu N. Încadrarea lingvistică în realitățile europene. Chișinău, 2001

9. Coteanu I., Sala M. Etimologia şi limba română. Bucureşti, 1987

10. Condrea I. Limbajul presei actuale. Chișinău, 25 februarie, 2015

11. Coșeriu E. Sincronie, diacronie și istorie. Problema schimbării lingvistice. București:

Editura Enciclopedică, 1997

12. Druță Inga. Inovație și tradiție lingvistică. În: Limba română, nr.11-12, anul XVII,

2002, p. 43

13. Dumitrescu Fl. Dinamica lexicului românesc. București: Clusium-Logos, 1995

14. Frăţilă V. Studii de toponimie şi dialectologie. Timişoara, 2002

15. Graur Al., Tendințe actuale ale limbii române. București, 1968

16. Graur Al. Introducere în lingvistică. București: Editura Științifică, 1965

17. Graur Al. Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române. București :

Editura Academiei, 1954

18. Graur-Vasilache M. Tendințe de internaționalizare a terminologiilor de specialitate.

În: Limba română. Nr. 6-10, anul XIII, 2003, p. 12

19. Hristea Th., Sinteze de limbă română. Bucureşti: Ed. Didactică Şi Pedagogică, 1981

20. Hristea Th., Conceptul de neologism in lingvistica românească. Tradiţie și inovaţie in

studiul limbii române. Bucureşti: Ed. Universităţii, 2004, p. 23-35.

21. Hristea Th., Împrumuturi și creații lexical neologice în limba română contemporană.

În: Limba română, XXI, nr. 3, 1972, p. 185-200

22. Hristea Th., Contribuţii la studiul etimologic al neologismelor româneşti. în "Limba

română", XXII, nr. 1, 1973, p. 3-8. 23. Iordan I., Robu Vl., Limba română contemporană. București: Editura Didactică și

51

Pedagogică, 1978

24. Iordan I. Influențe rusești asupra limbii române. București: Editura Academiei

Populare, 1949

25. Kiraly Fr. Contacte lingvistice. Timişoara: Polirom, 1990

26. Munteanu E. Introducere în lingvistică. București : Polirom, 2005, p. 304

27. Pană-Dindelegan Gabriela, Aspecte ale dinamicii limbii române actuale. BucureŞti:

Ed. Universităţii, voi. I (2002) şi voi. al II-lea (2003); Actele Colocviului internaţional

Tratamentul neologismelor în limba română în mileniul III, Bucureşti: 23-24 septembrie

2004. În: Studii şi cercetări lingvistice, LVI, nr. 1-2, 2005;

28. Petuhov N. Terminologia publicitată de origine engleză și adaptarea ei la sistemul

morphologic al limbii române. În: Ovidius University Annals of Philology Volume XIV,

Number 235-243, 2003

29. Puşcariu S. Limba română. Bucureşti: Ed. Didactică Şi Pedagogică, 1976

30. Rus Maria Laura. Analele Universităţii din Tîrgul-Mureş, Un fapt lingvistic de

actualitate: influenţa engleză asupra limbii române., p. 267

31. Sala M. Limbi în contact. Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1997.

32. Smîntînă D. Problema anglicismelor în limba română. În: Limba română, nr. 5-6,

2008

33. Stanțieru S. Codreanu A., Statutul xenismele în limba română actuală. În: Buletinul

de lingvistică, nr. 12, 2011, p. 81-85

34. Stoichiţoiu-Ichim A. Vocabularul limbii române actuale: dinamică, influenţe,

creativitate: Bucureşti: AII Internaţional, 2001,

35. Şerban V., Evseev I. Vocabularul românesc contemporan. Timişoara, 1978

36. Toma I. Limba română. București: Editura Fundației România de mîine., 2000

37. Toma I. Limba română pentru elevi, studenţi şi profesori. Bucureşti, 1994

38. Zafiu R., Diversitate stilistică în româna actuală. BucureŞti: Ed. Universităţii, 2001

39. Zafiu R. Păcatele limbii: culoare înșelătoare. În: România literară, nr. 17, 2009, p. 86

40. Kaлинин А. Лексика русского языка. Москва, 1984, p. 116

41. Брагина А. Неологисмы в русском языке. Москва, 1973, p. 42Шански Ф. Лексикология современного русского языка. Москва, 1973, p. 159

42. Шанский Н. Лексикология современного русского языка. Москва, 1973, p. 142

52

43. Попов П. Современный русский язык. Москва, 1978, p. 101

44. Фомина М. Современный русский язык. Лексикология. Москва, 1970, p. 225

DICȚIONARE

45. Bidu-Vrânceanu Angela, Călăraşu C., Mancaş M. Dicţionar de ştiinţe ale limbii.

Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1997

46. Bărbuță I., Constantinovici E., Hanganu A. Mic dicționar de termeni lingvistici.

Chișinău: Elan Poligraf, 2008

47. Constantinescu Dobridor Gh. Dicționar de termeni lingvistici. București: Teora, 1998

48. DOOM2 – Dicţionar ortografic, ortoepic, morfologic al limbii române. Bucureşti:

Institul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Iordan” al Academiei Române, Ediţia a

II-a: Univers Enciclopedic, 2005

49. Marcu F. Marele dicționar de neologisme. București: Saeculum, 2002

SITEOGRAFIE

http://www.litere.uvt.ro/vechi/documente_pdf/aticole/uniterm/uniterm4_2006/

ileana_busuioc.pdf

http: // www. editura universitară.ro/carte/limba-si-literatura romana- in

70/influenta limbii engleze asupra limbii romane actuale

http: // www. Curaj net/p=37410

Crețu Ioana Ioana-Narcisa. Interferențe lingvistice în Transilvania.

http://www.revistatransilvania.ro/arhiva/2007/pdf/numarul1/art03.pdf

53