Discursul unui nebun  - monolog teatru

Simtiti ? Spuneti-mi ca macar voi simtiti ?! Spuneti-mi .. [pauza]

Este toamna . Mereu este toamna .[pauza]

Doamne ! Imi simt traheea sfasiata de frunzele ei , de fiecare strop de ploaie . Imi tremura oasele , iar unchiile picioarelor sangereaza – zi dupa zi . Acelasi vant imi cresteaza buzele si pielea – nu mai am nici saliva . Ma priviti ciudat ...eu .. eu nu pot sa inteleg . Chiar si acum , acum cand am venit aici .. la voi , copiii ma ocoleau , parintii lor ii trageau de mana , ii indepartau de mine ... pana si batrana ce sedea pe banca m-a privit astfel ... am simtit teama din ochii ei . Uneori , aud trecatorii spunand – Este nebun .. iar apoi toti intorc capul in alta parte , oriunde , doar sa nu fiu eu parte din acel decor .

[Pauza]

Stiti .. uneori mi se face dor de acel sanatoriu .Nu puteai parasi terenul uscat , dar totusi .. eram acasa . Aveam voie sa pictez , sa scriu si sa privesc apusul . Fumam sub acel stejar ce imi soptea poezii si puteam sa ascult Mozard doar privind spre luna ...  Uneori , ma gaseam in fata semineului cu alti pacienti si ne priveam – fara sa spunem un cuvant . Asteptam sa vina asistenta sa ne separe [pauza] .. Niciodata am stiut de ce mergeam in fiecare seara , in acelasi loc .. in aceeasi liniste de mormant .    Niciodata ... pana m-au eliberat .

[Pauza]

Atunci am revenit printre voi , m-am pravalit prin acele paduri precum un bolovan , am cazut prin rape .. si m-am prabusit ..in lumea voastra . Uneori imi aminteam de acest taram .. insa era privit prin ochelari murdari ... atat de murdari incat imaginea era atat de clara . Stiti ce am simtit cand m-am izbit de cersetorii din gara ? Am simtit teama , atat de multa teama ..Dar stiti ce am simtit cand m-am izbit de strainii ce carau valize ?? Cand m-am izbit de voi? .. Am simtit dezgust .. am simtit o adiere a vantului .. o adiere putrezita . Va inecati in mocirla monotoniei ... si ma numiti nebun , voi .. ma numiti nebun .. pe mine . Ahh ! Iar simt nisip in vene .. Nu mai iau de mult pastile , doar astept si ma gandesc la ....

Mi-e atat de dor de ochii ei verzi , de ridurile ce ii traversau chipul .. de umerii ei ..Era suflet invelit cu carne , era sange din sangele meu , era ...iubitul meu co(pauza).. Puteam simtit apa rece de izvor cum imi traverseaza maduva oaselor .. era..era mereu in acelasi loc .

Stiti unde o vedeam ? [pauza]

Nu , nu stiti ... nu ati avea de unde sa stiti . Sunteti atat de umani ..

O vedeam in bezna , rasarea din umbra stejarului imbracata intr-o camasa alba de noapte ... era desculta . Iar eu fumam in camera mea incuiata .. Stiti ..mereu ma incuiau cand le spuneam ca trebuie sa ajung la ea , trebuie sa ii ating parul negru , trebuie sa ii cuprind mainile .. trebuie sa o miros , trebuie , trebuie... Iar ea se uita la mine , nu se misca – nici macar nu clipea . Ma lasa sa o admir , iar eu intemnitam fiecare imagine , fiecare gest al ei – aici , in sufletul meu – Ma recladeam din ea ..pana intr-o zi .

Am crapat teasta asistentei cu bolovanul pe care l-am ascuns sub pijamale , aici , chiar aici ( arata la stomac ) Usa era descuiata .Am iesit si am alergat .. am alergat pe acele holuri reci ..pana .. Am ajuns langa ea ....Am inhalat praf negru de cenusa , atat de umed .....apoi am intins mana ..... sprea chipul ei alb si..... am clipit .

Am zbierat pana am scuipat tot sangele din mine peste acele frunze .. aurii . A ramas doar un covor de frunze bolnave , un trunchi imens de copac , scobit de insecte .Au trecut 4 ani si .. am plecat . Acum .. acum sunt printre voi .. eu – un nebun ce vedea fantasme .

[Pauza]

 Stiti ... inca o mai vad , aici .. in mine . Sunt doar o replica ieftina a sufletului unui mort . ( Se intoarce cu capul plecat si paseste in afara scenei )

Autor : Irimia Stefan