"Monastirea Argesului", ca si celelalte opere populare, a fost creata de oameni talentati din popor si transmisa din generatie in generatie pe cale orala, cunoscandu-se peste 160 de variante, fapt ce releva capacitatea, forta creatoare, ingeniozitatea autorilor anonimi.

Aceasta varianta poate fi gasita alaturi de alte capedopere ale literaturii romane cu caracter anonim, cum ar fi "Miorita", "Toma Alimos", "Dolca", in volumul "Poezii populare. Balade (cantece batranesti) adunate si indreptate�" de Vasile Alecsandri.

"Monastirea Argesului" dezvolta unul dintre miturile esentiale ale folclorului romanesc, si anume mitul estetic.

Subiectul este generat de o superstitie potrivit careia, pentru a rezista, orice constructie trebuie sa aiba zidita in temelii o fiinta.  Monastirea Argesului" este in acelasi timp balada si legenda. Este o balalda deoarece se construieste intr-un poem narativ, cu elemente descriptiv-lirice, care dezvolta un subiect fantastic, se prezinta un erou de exceptie, cu un destin impresionant. Este o legenta intrucat explica, in viziune populara, aparitia unui monument de arhitectura: biserica manastirii de la Curtea de Arges , zidita sub porunca lui Neagoe Basarab intre anii 1512 si 1517.

Balada este o imbinare ingenioasa a unsprezece motive folclorice, distribuite pe parcursul celor cinci momente ale actiunii.

Expozitiunea, prima parte a acesteia, contine motivul alegerii locului pentru zidire si motivul zidirii. Negru-Voda impreuna cu zece "mesteri mari/Calfe si zidari",intr-un decor mirific, cauta pe malul Argesului un loc perfect pentru a construi o manastire cum alta sa nu mai fie. Mergand astfel se intalnesc cu un ciobanas care le povesteste despre un zid "parasit si neispravit/La loc de grindis/La verde-alunis". Ajungand acolo, voievodul decide sa construiasca o manastire unica in lume prin frumusetea si maretia sa. Astfel, el este hotarat sa le ofere mesterilor averi, ii va face boieri dar, in acelasi timp, ii ameninta in caz de nereusita. Domnitorul doreste construirea manastirii nu numai din orgoliu sau pentru perpetuarea unei traditii, ci si pentru a sanctifica acel loc, invingand fortele malefice. Se contureaza unul dintre conflictele baladei intre voievod si constructori, conflict ce se adanceste pe masura ce firul epic inainteaza.

Intriga baladei contine un alt motiv, cel al surparii zidurilor. Manastirea nu se poate inalta deoarece fortele irationare se opun ridicarii unui locas de cult. Tot ce mesterii construiesc in timpul zilei, noaptea se surpa. Accentul cade pe actiun, care este dinamica. Preponderenta verbelor si a substantivelor probeaza tenacitatea cu care mesterii isi urmaresc idealul si doresc sa invinga raul. Surparea zidurilor este un moment dramatic, pentru ca domnitorul ii ameninta iar cu moartea pe mesteri.

In sprijinul zidarilor intervine Divinitatea, "o soapta de sus". Desfasurarea actiunii incepe in momentul in care Manole, ca ales al Divinitatii, viseaza ca zidurile vor rezista numai daca mesterii vor zidi in temeliile constructiei prima femeie �sotie sau surioara- care va veni in ziua urmatoare cu bucate.

Mesterii jura sa pastreze secretul, dar sunt nelinistiti. Cel mai ingrijorat este Manole care, a doua zi, dis-de-dimineata, cerceteaza zarea pentru a afla care este femeia destinata zidirii. Propozitia interogativa si interjectia "vai" dovedesc suferinta mesterului cand observa ca cea care se apropie este chiar Ana, sotioara lui. Constructorul traieste o drama de consecinta, pentru ca este nevoit sa zideasca ce are mai de pret. Sperand sa schimbe destinul, el se adreseaza Divinitatii ca s-o opreasca. Cerul se indupleca si raspunde rugamintile omului, dezlantuind stihiile naturii, in incercarea de a o opri pe Ana. Fenomenele naturale sunt hiperbolizate, evidentiind astfel si mai mult calitatile Anei, pe care nimic nu o poate intoarce din drum.

Punctul culminant este motivul zidirii treptate asupra caruia autorul anonim insista pana la detaliu. Dovedind o deosebita tarie de caracter, Manole isi invinge durerea si incepe s-o zideasca. El sufera nu numai pentru ca nu poate inalta manastirea, ci pentru ca nu o poate face fara sacrificiul Anei. Drama sufleteasca se adanceste, dar cel care va invinge este artistul. Focul iubirii se contopeste cu focul creatiei, devenind o forta mistuitoare. Ana accepta jocul si in timpul zidirii treptate-acessta fiind motivul cental al acestei parti- invoca, pe rand, durerea trupului, plansul copilului pe care-l poarta-n ea si sfarsitul pe care si-l presimte, caci in cele din urma isi da seama ca este condamnata. Alaturi de Manole, ea cucereste vesnicia.

Deznodamantul pune in prim-plan motivul conflictului feudal. Jertfa Anei nu a fost de ajuns. Pentru ca au nechibzuinta sa afirme ca ar putea construi o manastire si mai frumoasa, domnitorul ii lasa sa moara pe acoperis. Incercand a-si depasi conditia, ca legendarul Icar, isi fac aripi din sindrila, dar nu reusesc sa zboare, se prabusesc si mor.

Glasul mult iubit al Anei il tulbura pe Manole care intelege ca si-a indeplinit menirea creatoare. Pentru el in viata de aici nu mai exista fericire si nici dragoste. De aceea pleaca s-o intalneasca pe Ana �in singurl mod care-I mai era posibil- prin�moarte. Pe locul unde se prabuseste Manole izvoraste o apa, simbol al vietii si al creatiei vesnice. Puterea stapanului il doboara pe artist, dar creatia lui ramane sa infrunte veacurile. Prin perfectiunea ei, creatia intra in eternitate si, o data cu ea, iubirea de viata, de arta.

  Monastirea Argeşului – Argumentare

Balada popularã “Monastirea Argeşului” contureazã unul dintrecele patru mituri, mitul “jertfei pentru creaţie”. Aceste patru mituris e   î n t â l n e s c   l a   t o a t e   p o p o a r e l e   b a l c a n i c e ,   u n d e  c r e a ţ i i l e   l o r   asemãnãtoare cu ale noastre.Ba lada es te o spec ie a genu lu i ep ic , în ve rsur i , î n ca re es te reprezentatã o legendã, o întânplare.B a l a d a   c u l t ã   “ M o n a s t i r e a   A r g e ş u l u i ,   d o r e ş t e   s ã  p r e z i n t e   în teme ie rea  ş i   cons t ruc ţ ia  manast i r i i .  Persona je le  ba lade i ,  sun t Manea (meşterul Manole) care se aflã în conflict cu el însuşi.  Î n   a c e a s ã   b a l a d ã   e s t e   p r e z e n t a t   c o n f l i c t u l   d i n t r e   M a n e a  ş i Meşterul Manole, personajul principal.Un alt personaj este Ana, soţia lui Manea, care devine un obiectpentru ridicarea monastirii.Un a l t pe rsona j ca re apare l a început , es te Negru Vodã , un personaj care diabolic, întunecat, care reiese din numele acestuia“negru”., care cautã perfecţiunea. În expoziţiune, Manea este prezentatca un mare meşter, fiindales, împreunã cu alţi calf şi zidari, sã construieascã o monastireperfectã. În baladã sunt prezentate mai multe motive :--motivul creaţiei--motivul surpãrii zidului--motivul jertfei pentru creaţie--motivul creãrii--motivul fântânii cu apa sãrata.Zidarii mai sunt prezentaţi, încercând sã ridice o monastire, dar aceatsa mereu surpându-se. Negru Vodã îi ameninţã, cã dacã nu-Iconstruiesc o monastire, ei cor murii în cele mai oribile moduri, iar  dacã o vor construi, vor primii cele mai frumoase şi preţioase lucruridin lumeMeşterii obosiţi se culcã. Manea are un vis, prin care I se spunecã dacã nu zideşte prima surioarã care vine . Monastirile v o r   c o n t i n u a   s ã   s e   d ã r â m e .   Î n   a c e a s t ã   p a r t e   a  b a l a d e i   a p a r e invocaţia.Invoca ţ ia es te un p rocedeu a r t i s t i c ca re cons tã în adresarea directã, cu ajutorul propoziţiilor exclamative şi întrebãrile retorice.Manea este îngrijorat ca soţia sa, Ana, sã vinã ea prima,dar eavenea mereu prima.Dar aşa a şi fost, Ana a venit prima.Punctul culminant este atunci când Manea începe s-o zideascãpe Ana de vie. Încetul cu încetul sufletul lui Manea este umplut devisul obsedant de construirea monastirii perfecte, iar dragostea pecare el o avea faţã de Ana scãdea.Dupã ce ei terminã monastirea, meşterii şi cu Meşterul Manolerãmân pe acoperis. Meşterul Manole, aude vocea Anei din ce în cemai încet, dându-şi seama cã ea a murit, şi cã viaţa lui s-a terminatodatã cu Ana.Atunci Manea moare, fãrã mãcar sã încerce sã se salveze.Ce i l a l ţ i meş te r i i , î ş i dau seama cã e i nu ma i po t cobor î de pe acoperiş, ei încearcã sã coboare, dar sfârşesc prin moarte. Acolounde ei au murit, a fost construitã o fântânã cu apã sãratã.Autorul acestei balade populare este anonim.  Î n   b a l a d ã   s u n t   f o l o s i t e   f i g u r i   d e   s t i l ,   p r e c u m   ş i  m e t a f o r e , epitete, repetiţii şi inversiuni

Descoperita de Vasile Alecsandri, balada Monastirea Argesului a fost tiparita in celebra culegere de folclor Poezii populare - Balade (Cantece batranestI) in 1852. Atat de puternica a fost .intentia" baladei de a acredita un adevar si o valoare generala in legatura cu o experienta umana fundamentala - creatia -, incat tema a fost preluata si de literatura culta: Lucian Blaga a scris Mesterul Manole, Octavian Goga, Mesterul Manole, G. Calinescu, Bietul loanide etc. G. Calinescu descria semnificatiile acestei balade astfel: „De asta-data avem de-a face cu un mit estetic si ca atare a fost dezvoltat. El simbolizeaza conditiile creatiunii umane, incorporarea suferintei individuale in opera de arta. in moartea mesterului si in indiferenta voievodului pentru fiinta lui concreta s-a putut vedea un simbol al obiectivitatii absolute a creatiei. Multitudinea primeste opera ca fenomenalitate independenta si ignoreaza pe artist".Multitudinea variantelor sud-est-europene si faptul ca la originea baladelor balcanice sta o ancestrala credinta despre insufletirea constructiilor printr-un sacrificiu uman (sau mai tarziu, in istorie, un sacrificiu animal sau zidirea umbreI) i-au condus pe cei mai multi cercetatori sa sustina originea greaca a baladei, de unde varianta albaneza, sarba, bulgara, aromana, romana si maghiara. Mircea Eliade vorbeste insa despre radacini mai indepartate, pre-indoeuropene, balada pastrand elemente de mostenire culturala geto-traca.Balada romaneasca, in comparatie cu celelalte, isi releva caracterul particular, mularea pe mentalitatea poporului. in varianta romaneasca Manole este in centrul atentiei, chiar daca femeia este cea care se jertfeste si accepta dorinta barbatului, in numele reusitei spirituale. Si Monastirea Argesului, si Miorita au ca motiv dramatic o moarte violenta, acceptata (posibiL) cu seninatate, creatoare de frumos artistic si transfigurata. Eliade se intreaba daca nu cumva aceasta atitudine nu este comuna cu faimoasa bucurie de a muri a getilor. Varianta autohtona este singura care pastreaza alte episoade importante: conflictul ctitor-mesteri, rugamintea eroului in fata divinitatii pentru a impiedica sosirea nevestei, zborul de Icaral lui Manole.Meditatie pe tema creatiei si a conditiei creatorului, Monastirea Argesului se structureaza in cinci tablouri epice,

care implica momentele subiectului, dezvoltate pe o suita de motive poetice: cautarea, zidul parasit, motivul surparii zidurilor, visul, juramantul, sacrificiul, zidirea treptata, conflictul ctitor-mesteri, motivul lui Icar, zborul, metamorfoza.Expozitia fixeaza locul, pe „Arges in gios I Pe un mal frumos", intr-un timp mitic, si ne prezinta actantii. Negru-voda si cei zece mesteri cauta cu tenacitate „Un zid parasit I Si neispravit", un loc al nimanui, stapanit de forte ale binelui si raului. Locul trebuie sa fie „neasezat" (iata dificultatea proprie actului creator!) pentru ca, prin anumite ritualuri consacrate, creatia sa aduca echilibrul. Descoperim aici si efortul de continuitate creatoare in colectivitatea romaneasca; mesterii au preluat si dus mai departe idealul constructiv al omului. Orice creatie isi cauta un punct de sprijin intr-un efort anterior, asumandu-si o traditie.Versurile din intriga prezinta motivul surparii zidurilor, al instabilitatii si imperfectiunii actului creator: „Dar orice lucra I Noaptea se surpa", si aparitia conflictului de natura interna, psihologica. Manole gaseste rezolvarea, divinitatea ii comunica doar lui mesajul, prin intermediul visului: necesitatea sacrificiului. De fapt, inca de la inceput se face disocierea intre el si ceilalti mesteri, existenta lui este nominalizata (ceilalti constituie un gruP), el „ii intrece" pe ceilalti devenind Artistul de vocatie.Motivul visului aduce in evolutia conflictului remediul esecului, impunand conditia zidirii in temelii a unei fiinte omenesti, o femeie din neamul unui mester, in continuare, juramantul subliniaza diferenta dintre creatori, cel adevarat si falsii creatori, de data aceasta pe plan moral. Jurand sa pastreze taina, mesterii asteapta zorile, dar, pentru ca au tradat, sortii nu puteau sa cada decat pe sotia lui Manole, Ana. Episodul femeii destinate zidirii are cele mai profunde implicatii estetice, conturand doua personaje puternice. Manole intra in categoria eroilor civilizatori, depasind drama, situatia conflictuala externa (intre om si fortele cosmice, intre el si mesterii tradatori, apoi, mai tarziu, intre erou si feudaL) si interna (iubirea pentru creatie si pentru femeiE). Piedicile pe care le doreste in calea sotiei apar ca niste probe ale dragostei lui, iar invingerea lor, ca o dovada a devotamentului ei. Balada face astfel saltul de la forma straveche de ilustrare a credintei, a practicilor magice de transfer vital efectuat prin „imolare" (EliadE), la forma eroica. Solicitat de o ordine ideala a lumii, prin actul creator, Manole, desi legat de latura reala a vietii, prin iubire, isi implineste destinul, vocatia creatoare. Si drumul Anei are o simbolistica aparte: obstacolele care-i stau in cale refac un parcurs initiatic, drumul catre un „centru" simbolic insemnand chiar implinirea destinului, atat pe plan macrocosmic (moartea - trecere spre o alta existenta, creatoarE), cat si pe plan familial (indeplinirea datoriei de sotie exemplara).In cadrul motivului zidirii treptate se desavarsesc profilurile morale: Ana accepta „jocul" cu o naivitate adolescentina, iar Manole dovedeste stapanire de sine si tarie de caracter. Zidirea urca treptat suferinta pe culmile tragismului, atingand, in planul tensiunii emotionale a cititorului, un punct de maxima intensitate.Motivul conflictului feudal are doua functii: estetica - pasiunea devoratoare a artistului nu mai cunoaste limite: „Afla ca noi stim I Oricand sa zidim I Alta monastire I Mult mai luminoasa I Si mult mai frumoasa!" - si etica -idealul artistului fiind pus in opozitie cu egoismul ingust al conducatorului medieval care nu dorea decat pentru sine o astfel de reusita. Finalul ofera o rezolvare mitica dragostei celor doi soti. Mesterii sunt lasati fara schele pe acoperis, captivi ai propriei lor creatii, dar isi construiesc aripi din sindrila, refacand legenda zborului icaric. Zborul este insa o cadere, un esec, nu o salvare cum parea intentia prima, creatorii aratandu-si limitele lor umane. Manole transforma locul unde cade intr-o „fantana lina I Cu apa putina, I Cu apa sarata, I Cu lacrimi udata"', simbol evident al apei vii din basmele romanesti. Astfel, cei doi soti „trec prin moarte in nemurire, devenind copartasi la ridicarea edificiului" (C. CalinescU).Realizarea poetica este reusita prin suita de simboluri si imagini poetice. Excursul epic este sustinut, sub raport compozitional, de „schela" momentelor subiectului si de o derulare lingvistica dinamica realizata prin verbe la timpuri trecute. in special expozitiunea si intriga se consuma alert, alaturi de verbe la imperfectul durativ si gerunziile din finalul versurilor stand, la nivel stilistic, repetitii si enumeratii: „V-oi zidi pe voi, I Voi zidi de vii", „A doua zi iar, IA treia zi iar, IA patra zi iar", „Cea-ntai sotioara, I Cea-ntai sorioara". Procedeele artistice sporesc o data cu portretizarea celor doi eroi. Un loc central il ocupa metafora caracterizatoare atribuita femeii („Floarea campului"). Dezlantuirea hiperbolizata a stihiilor se face prin intermediul a doua invocatii patetice: „Da, Doamne, pe lume I O ploaie cu spume, I Sa faca paraie, I Sa curga siroaie", „Sufla, Doamne-un vant, I Sufla-I pe pamant" si prin enumeratii: „Brazii sa-i despoaie, I Paltini sa indoaie, I Muntii sa rastoarne". Tragismul creste treptat, o data cu zidirea femeii, iar in versificatie predomina diminutivul („mandruta", „glez-nisoare", „pulpisoare", „costisoare", „tatisoare") si interjectia, tocmai pentru a se colora mai bine latura afectiva si semnul sub care se creeaza, ludicul ca forma estetica. Jocul, cu functie creatoare de cultura, „iese din cadrul obisnuit al vietii, pastrand doar caracteristica formala a sa, si se misca intr-o lume mai frumoasa, in vecinatatea buna a sacrului" (Johan HuizingA). Invocatia repetata a Anei marcheaza nu numai disparitia ei sub ziduri, dar mai ales intelegerea realitatii, transferul pe scara emotionala, de la starea de amuzament la durere si chiar intrezarirea mortii: „Manoli, Manoli, I Agiunga-ti de saga", „Manoli, Manoli, I Zidul rau ma strange", „Manoli, Manoli, I Viata mi se stinge". La nivelul realizarii onomastice s-a studiat dubla nominalizare a eroului in paralel cu cele doua jumatati ale personalitatii sale creatoare: biserica si femeia iubita. El este numit Manole doar cand iese din zodia firescului, cand isi depaseste conditia umana, altfel el este mesterul Manea. Zborul sau trebuie interpretat nu din perspectiva esecului uman, ci ca dorinta de perfectionare, de atingere a idealului.Daca in alte culturi creatorii construiesc poduri, cetati, turnuri, edificii sociale, in cultura autohtona scopul utilitar al zidirilor este depasit de intelegerea estetica a existentei, opera de arta trebuie sa fie nepieritoare in timp, deci trebuie sa implineasca un tel spiritual. Acest lucru este redat in balada, unde mesterul devine arhetip, sublimand orice pasiune trecatoare, umana, si renascand la alt nivel, cel cosmic, sub forma acvatica, apa care apare, ca un simbol al puritatii, in mod circular, la inceput prin forma sa curgatoare, iar la sfarsit printr-o forma statica, dar si umana, fantana formata din lacrimi.