Geogra

phia

Napoc

ensis

Anu

l I, nr

. 1-2/

2007

Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007

12

MODEL DE APLICARE A BILANŢULUI TERITORIAL LA STUDIUL MICROREGIUNILOR

Pompei COCEAN 1, Daniela DRĂGAN 1

1Universitatea”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, str. Clinicilor 5-7, 400006, Cluj Napoca, Romania

ABSTRACT. A model for applying the territorial survey to the study of micro regions. The micro region concept represents aoption that is used more and more by specialists interested in analyzing and devising strategies for developing and arranging the territory. Relating to other territorial delimitations teritorial units of planification used for operations, the micro region is built taking into consideration both the natural support basis and the anthropical component, which models and transforms the environment, materializing this transformation in the derived components. An analysis of the functional zones gets the valences of an authentic understanding, with a view to a lasting development, if we take into consideration the study of the territorial survey. The territorial survey represents an element that is indispensable to the realization of a SWOT diagnosis applied to a given territory. The inter-relations that are established between natural and anthropical elements ensure the functioning of the spatial organism, in which the ins and outs dictate, through their qualitative and quantitative features, the type, dynamic and state of the system. According to values, attributed on a scale, between 1 to 10, the elements of the survey become strong points or, on the contrary, weak points of the territorial system. The concept of micro regions is thus legitimized by operationalization the paradigm of the territorial survey, capable of offering real solutions that can be quantified, which would support a lasting .

Cuvinte cheie: microregiune, bilanţ teritorial, plan de amenajare, dezvoltare regională,

Geogra

phia

Napoc

ensis

Anu

l I, nr

. 1-2/

2007

Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007

13

Microregiunile sunt considerate în ultima vreme, de un număr tot mai larg de specialişti, geografi dar şi din alte domenii de activitate, ca entităţi teritoriale optime pentru susţinerea dezideratelor descentralizării şi autonomiei locale. Ele sunt constituite dintr-o grupare strânsă de unităţi administrative în jurul unui centru polarizator, unităţi care sunt interrelaţionate printr-o reţea diversificată de infrastructuri, interese şi deziderate comune. Ele sunt, de regulă, în contiguitate teritorială şi îşi edifică o pondere importantă a coeziunii interne pe seama raporturilor cu unităţile administrative învecinate. Centrul polarizator este, de regulă, sinonim cu un oraş mic sau mijlociu (oraşele mari generează unităţi zonale şi regionale, mult mai complexe structural şi funcţional) dar atributele respective pot fi îndeplinite, în unele cazuri, şi de o localitate rurală cu potenţial de polarizare superior. Microregiunile sunt, în opinia noastră, entităţi teritoriale mult mai flexibile decât UTP-urile (Unităţile Teritoriale de Planificare) concepute, cel puţin la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest, ca spaţii relativ extinse, incluzând un număr mai mare de comune, adesea fără interrelaţii reciproce, polarizate de centre urbane cu potenţial de atracţie confirmat. Este semnificativ în acest sens exemplul judeţului Cluj unde au fost delimitate patru UTP-uri (Cluj-Napoca, Dej-Gherla, Turda-Câmpia Turzii şi Huedin) rezultând o medie de aproape 19 comune pentru o unitate de planificare. Este vizibil faptul că între numeroase comune astfel grupate nu există relaţii de cooperare şi nici nu pot fi imaginate în perspectivă datorită distanţelor mari şi obstacolelor de diverse origini care le separă. De asemenea, poziţia lor dispersată în teritoriu nu face posibilă accesarea unor elemente de infrastructură în crearea sau modernizarea cărora ar fi interesate deopotrivă. Un exemplu de microregiune tipică este cel constituit în jurul oraşului Tăşnad, din judeţul Satu Mare ce grupează cinci comune (Săcăşeni, Pir, Săuca, Cehal şi Santău) asupra cărora centrul polarizator îşi manifestă în manieră directă, neîngrădită, funcţia atractoare, ceea ce îi conferă un coeficient de interoperativitate superior ca agregat teritorial. Studiul microregiunilor devine, aşadar, o problemă de stringentă actualitate, dând Geografiei o valenţă practică indiscutabilă. Avem în vedere analizele complexe, de evidenţiere a caracteristicilor bazei naturale de susţinere, a componentei de acţiune şi interacţiune (omul şi habitatul său), a componentelor derivate (infrastructurile tehnice ale teritoriului, agricultura, industria, turismul, comerţul şi serviciile, starea mediului) (Fig. 1). De

Geogra

phia

Napoc

ensis

Anu

l I, nr

. 1-2/

2007

Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007

14

remarcat faptul că această matrice propusă pentru studiul regiunilor geografice (P. Cocean, 2002) este întru totul valabilă şi în cazul unităţilor teritoriale-etalon cum sunt microregiunile, problema fiind strict de scară, respectiv de amploarea desfăşurării spaţiale a fenomenelor geografice analizate.

Fig.1.Structura sistemică a unui plan de amenajare teritoriala (după P.Cocean,2002)

ZONARE FUNCŢIONALĂ

COMPONENTA DE SUSŢI-NERE − Relief − Climă − Hidrografie − Soluri − Vegetaţie − Faună − Resurse

COMPONENTA DE ACŢI-UNE ŞI INTERACŢIUNE − Populaţia

o Număr o Densitate o Structură o Studii

− Aşezări o Sisteme o Funcţii

COMPONENTE DERIVATE

INFRASTRUCTU-RA TEHNICĂ A TERITORIULUI

− Alimentare cu apă şi canalizare

− Alimentare cu energie electrică

− Alimentare cu gaze naturale

− Căi de transport (rutier, feroviar, erian, naval)

Telefonie

ECONO-MIA

− Agricultură − Industrie − Turism − Comerţ − Servicii

ASPECTE SOCIALE

− Nivel de trai − Învăţământ − Ocrotirea sănătăţii − Cultură − Culte − Şomaj − Delincvenţă

socială

STAREA MEDIULUI

− Degradare − Protecţie − Conservare

ZONE EFERVESCENTE

ZONE CRITICE

ZONE DEFAVORIZATE

ZONE PROTEJATE

Geogra

phia

Napoc

ensis

Anu

l I, nr

. 1-2/

2007

Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007

15

Se observă din schiţa alăturată că orice iniţiativă în câmpul planificării şi amenajării teritoriului unei unităţi geografice, indiferent de mărimea şi complexitatea sa, debutează cu reliefarea caracteristicilor cantitative şi calitative ale bazei naturale de susţinere, respectiv ale substratului fizic (structura geologică şi relieful), trăsăturile climatului (prin însuşirile de favorabilitate ale formelor sale de manifestare), resursele de apă, resursele solului şi subsolului. Ele se constituie în premise şi suport a dezvoltării locale şi regionale, în atuuri ale teritoriului ce trebuie cunoscute şi valorificate. Această componentă este eminamente geografică, în punerea sa în evidenţă rolul specialiştilor geografi este de neînlocuit. Semnalăm totuşi, în ciuda celor menţionate anterior, o implicare redusă, în unele cazuri chiar deloc, a acestora în astfel de activităţi, ceea ce lipseşte studiile respective de o argumentare ştiinţifică riguroasă, adecvată. Urbaniştii şi inginerii, întâlniţi cel mai frecvent în astfel de demersuri, pot avea în specialiştii geografi colaboratorii cei mai avizaţi în a evalua şi estima particularităţile cadrului natural şi posibilităţile de integrare a acestuia în diverse scenarii de dezvoltare viitoare. Lipsa celor din urmă este sinonimă cu a clădi pe un teren necunoscut ştiut fiind că singurii specialişti care percep în toate detaliile sale teritoriul rămân geografii. Factorul activ al modelării teritoriului, este omul. Populaţia se instituie în elementul dinamic, catalizator al organizării spaţiului, prin potenţialul ei de intervenţie dar şi prin intermediul habitatelor, a sistemelor de aşezări pe care le-a edificat în timp şi care au devenit, prin funcţiile lor, veritabili agenţi ai metamorfozelor teritoriale. Numărul, densitatea şi calitatea populaţiei, mărimea, complexitatea şi funcţiile aşezărilor urbane şi rurale sunt tot atâtea domenii ce trebuie studiate şi evaluate. Din interacţiunea celor două componente, naturală şi antropică, rezultă componentele derivate, a căror suprapunere spaţială conduce la evidenţierea unor spaţii efervescente, critice, defavorizate sau protejate. În acest context, introspecţiile punctuale converg spre punerea în evidenţă a bilanţului teritorial, respectiv a unui element indispensabil realizării analizei diagnostic (SWOT) asupra teritoriului dat şi, pe baza acesteia, a planului de amenajare şi a strategiei de dezvoltare a microregiunii respective. Bilanţul teritorial se grefează, conform schiţei alăturate (Fig. 2) pe principalele elemente ale planului de amenajare, între care baza naturală de susţinere şi componenta antropică, pe care le evaluează calitativ şi

Geogra

phia

Napoc

ensis

Anu

l I, nr

. 1-2/

2007

Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007

16

cantitativ prin acordarea unor indici de favorabilitate dispuşi pe o scară de la 1 la 10 pentru toate elementele lor constitutive. In funcţie de valorile atribuite, elementele bilanţului devin puncte tari sau dimpotrivă, puncte slabe, ale analizei SWOT, dar şi ale procesului de dezvoltare în ansamblul său.

Fig.2. Componentele structurante ale bilanţului teritorial

Stadiul de dezvoltare economico-socială al teritoriului aflat în studiu poate fi raportat la cel al unităţilor teritoriale de acelaşi nivel (areale, zone, regiuni) al întregii ţări sau, la scară superioară, al Uniunii Europene (reper fundamental în etapa actuală pentru ţările în curs de aderare, cum este România). Componenta economică apare, ca rezultat al interacţiunii complexe şi îndelungate a populaţiei cu substratul fizic al teritoriului. Ea primeşte adesea un caracter moştenit pe care demersurile viitoare trebuie să-l cuantifice în aportul său pozitiv sau să-i deceleze faţetele negative. Ambele ipostaze ale componentei devin condiţii sine qua non, indispensabile procesului de dezvoltare, economia fiind responsabilă de asigurarea mijloacelor de existenţă şi ridicare a nivelului de trai ale

Echiparea tehnică a teritoriului

Stadiul dezvoltării

economico-sociale

Disfuncţii Riscuri

Componenta

antropică

Baza naturală

de susţinere

BILANŢUL

TERITORIAL

Geogra

phia

Napoc

ensis

Anu

l I, nr

. 1-2/

2007

Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007

17

populaţiei.. Pentru fiecare teritoriu în parte, în funcţie de particularităţile resurselor naturale, a tradiţiilor valorificării lor, a perspectivelor oferite de acestea se vor analiza şi cuantifica valoric participarea agriculturii, industriei, silviculturii, turismului, comerţului şi serviciilor (sau a altor ramuri specifice locului cum ar fi piscicultura, transporturile, activităţile din sectorul cuaternar etc.) la realizarea estimării globale a potenţialului teritoriului. Infrastructurile tehnice ale teritoriului au rolul sistemului circulator în organismul uman: de-a vehicula spre toate capilarele spaţiului dat materia, energia, capitalul şi interesele. Precaritatea sau insuficienţa, cantitativă şi calitativă, a elementelor de infrastructură (căi de transport, alimentare cu apă şi canalizare, alimentare cu gaze naturale şi energie termică, telecomunicaţii) determină un drenaj dificil, sincopat, cu numeroase praguri şi puncte de inflexiune a principiilor indispensabile dezvoltării menţionate anterior. Mai mult, lipsa lor poate reorienta fluxul acestora spre alte direcţii, spre alte zone periurbane mai bine echipate şi dotate. Or, din acest punct de vedere, microregiunea Tăşnad, luată ca exemplu în analiza de faţă, se află la limita medie a capacităţii de susţinere, ceea ce implică intervenţii rapide, masive, de optimizare a situaţiei. In caz contrar ea va evolua lent, contradictoriu, pierzând competiţia cu alte microregiuni şi, în final, cu ea însăşi. Disfuncţiile şi riscurile manifestate în orice teritoriu scad valoarea indicilor de favorabilitate şi finalizează bilanţul teritorial prin valori inferioare celor rezultate din însumarea factorilor catalizatori. Ele se instituie ca obstacole în calea dezvoltării, a coeziunii teritoriale, ca elemente pasive ale bilanţului ce au ca efecte, invariabile, diminuarea valorilor acestuia. Disfuncţiile sunt rodul fie a intervenţiei intempestive a factorilor naturali fie, mai ales, a acţiunii antropice deficitar orientată, nefinalizată sau neadaptată noilor tendinţe evolutive ale sistemului teritorial. Ele apar localizate în fâşia dezideratelor antropice marcate de ceea ce este şi ce ar trebui să fie. Disfuncţiile şi riscurile definesc, fiecare în manieră proprie, un mod de intervenţie, de manifestare negativă a componentei economice sau environmentale. Dacă riscurile pot avea o dublă origine, naturală (morfologice, climatice, hidrologice, biogeografice) sau antropică (tehnogene, poluarea) disfuncţiile se datorează în proporţie covârşitoare intervenţiei necontrolate, abuzivă, neadecvată a omului asupra mediului sau componentelor sale. Ele apar şi la nivelul interrelaţiilor dintre anumite componente structurante ale teritoriului, ca de altfel şi în interiorul

Geogra

phia

Napoc

ensis

Anu

l I, nr

. 1-2/

2007

Geographia Napocensis Anul I, Nr. 1-2, 2007

18

aceloraşi componente, la toate nivelurile acesteia. Înlăturarea lor poate reclama eforturi mari diminuând mult indicele de competitivitate al teritoriului analizat în raport cu alte entităţi teritoriale.

B I B L I O G R A F I E ANTONESCU DANIELA (2003), Dezvoltarea regională în România, Editura

Oscar Print, Bucureşti. BENEDEK, J. (2000), Organizarea spaţiului rural în zona de influenţă apropiată

a oraşului Bistriţa, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca. BENEDEK, J. (2004), Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Editura

Presa. BOLD, I., CRĂCIUN, A. (1999), Organizarea teritoriului. Edit. Mirton,

Timişoara. BOTEZ, M., CELAC, MARIANA (1980), Sistemele spaţiului amenajat, Edit.

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. COCEAN, P. (2002), Geografie Regională, Edit. Presa Universitară Clujeană,

Cluj-N. COCEAN, P. (2004- Coordonator), Planul de Amenajare a Teritoriului Regiunii

de Nord-Vest. Coordonate majore, Editura Presa Universitară Clujeană IANOS, I. (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Edit. Academiei

R.S.R., Bucureşti. IANOŞ, I. (2000), Sisteme teritoriale, Editura Tehnică Bucureşti. IANOŞ, I., J-B. HUMEAU (2000), Teoria sistemelor de aşezări umane, Edit.

Tehnică, Bucureşti LAJUGIE, J., DELFAUD, P., LACOUR, C. (1985), Espace regional et

amenagement du terittoire, Dalloz, Paris. LĂZĂRESCU, C. (1977), Urbanismul în România, Edit. Tehnică, Bucureşti. MOLNÁR, E., MAIER, A., CIANGĂ, N. (1975), Centre şi arii de convergenţă

din România, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Ser. Geographia. NISTOR, I. (2000), Comuna şi judeţul în evoluţia istorică, Edit. Dacia, Cluj-

Napoca. SURD, V. (2003), Geografia aşezărilor, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-

Napoca. VINCZE, MARIA (2000), Dezvoltarea regională şi rurală. Idei şi practici, Edit.

Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca. *** (1998), Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional. *** (1994), European Spatial Research and Policy, Volume 1, no. 2, Lodz

University Press, Poland. *** (1998), Carta Verde a Dezvoltării Rurale.