Maitreyide Mircea Eliade

– imaginea Indiei proiectata in roman –

Romanul "Maitreyi", aparut in 1933, face parte din literatura interbelica si ilustreaza epicul pur, in spiritul lui Andre Gide, care creeaza eroul lucid, dominat de dorinta cunoasterii de sine, care isi ordoneaza epic experientele traite ("Mircea Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gideismului in literatura noastra" - George Calinescu).

"Maitreyi" este un roman exotic si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai multe specii literare: jurnalul, eseul si reportajul.

Aparitia romanului "Maitreyi" in 1933 starneste reactia literatilor vremii, fiind considerat o adevarata izbanda literara. Exaltat, Mihail Sebastian marturiseste: "Daca ar ajuta la ceva, v-as spune ca e cea mai frumoasa si mai trista carte pe care am citit-o", iar Perpessicius afirma cu entuziasm: "d. Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor erotice ale umanitatii".

India este perceputa de catre Allan si restul europenilor ca un taram necunoscut si de neinteles care nu conteneste a intriga. Cu toate acestea, el face tot posibilul pentru a se apropia de familia Sen si a le intelege cultura si modul de viata. Desi nu exisa o bariera lingvistica propriu-zisa, comunicarea putand fi realizata cu ajutorul francezei sau englezei, Allan isi propune sa invete bengaleza pentru a se apropia de Maitreyi, dar si pentru a cunoaste mai bine cultura indiana.

In roman, India este perceputa din perspectiva subiectiva a protagonistului, care retine mai ales aspectele ce il fascineaza, dar observa cu sinceritate si elemente care ii displac (spre exemplu, vremea ploioasa ii provoaca o stare depresiva; expunerea ridicata la boli, imbolnavindu-se de malarie; initial, prejudecatile asupra indienilor pe care ii considera “murdari”, inferiori, potriviti numai pentru munca de executie; regulile prea stricte ale civilizatie indiene, aflate in contrast cu libertinismul european; conditiile de trai inferioare; diferentele sociale mult prea vizibile intre saraci si bogati; rolul inferior al femeii si discriminarea acesteia in societate; atitudinea excesiv de protectoare a familiei Sen fata de el; diferentele de mentalitate intre europeni si indieni).

Personajul narator exprima viziunea limitata a europeanului care nu isi poate depasi prejudecatile si care nu reuseste sa se adapteze la o lume diferita. Cu toate acestea, Allan incepe sa fie fascinat de obiceiurile si regulile cunoscute in casa familiei Sen (ritualul ceaiului, vestimentia si comportamentul femeilor indiene, rolul inferior al femeii, viziunea indienilor fata de europeni, fascinatia culturii si a religiei.) In primul rand, Allan este miscat de ritualul ceaiului. Acesta este de o meticulozitate rara, in fiecare zi servindu-se la ore fixe, in timp ce fiecarui detaliu ii este acordat o mare atentie. Ceremonia ceaiului nu este o simplă pierdere de vreme pentru a conversa, ci reprezintă un mod rafinat de relaxare. Exprimă mai degrabă o filosofie de viață. Oaspeții ce participă la ceremonie trebuie să găsească în aceasta o oază de pace și liniște sufletească,

departe de răul din lume, unde mintea se poate deschide spre meditație. Pentru vizitatori, ceaiul era folosit ca gest de bun venit, indiferent daca acestia erau persoane cunoscute sau straine. In cazul unui oaspete foarte important, datoria gazdei era sa ii ofere un ceai de calitate exceptionala. In orasele mari, intalnirile la un ceai au inlocuit micul dejun traditional, ca ocazie de socializare si discutii de afaceri.

Iubirea pentru indieni este vazuta intr-un sens absolut si poate avea ca obiect orice element al existentei (atat Maitreyi, cat si sora ei Chabu au iubit fiecare cate un copac).

Casatoria presupunea o conventie de existenta intre doua familii indiene, fiind absolut obligatorie zestrea. De asemenea, aceasta se dadea in functie de culoarea pielii; cu cat pielea fetei era de o culoare mai inchisa, cu atat zestrea trebuia sa fie mai bogata.

Printre darurile oferite de Maitreyi lui Allan, ca dovezi ale iubirii, se numara o coronita din flori, o floare in care este impletit firul de par al fetei, ritualul picioarelor, logodna din cadrul naturii si sacrificiul final al fetei (i se daruieste vanzatorului de fructe in speranta ca va fi izgonita de tatal ei pentru a-l urma mai apoi pe Allan). Maitreyi, in fata Zeitei Pamant, careia i se promite rodul acestei uniri, ii daruieste lui Allan intregul sau suflet, urmand ca apoi noaptea sa-i cedeze si trupul. Totul e un ritual mirific, in aceasta clipa a trairii nelimitate, in care masculinul si femininul, cosmicul si terestrul s-au adunat la un loc, formand un tot indestructibil in iubire.Una dintre cele mai frumoase pagini ale romanului prezinta acest ritual al „nuntii in cer”.

Ca o demna si staruitoare credincioasa in ritual iubirii, ea il ridica pe Allan de la stadiul de om la nivelul cosmic al zeului. Toata mistica erotica indiana are ca scop desavarsirea omului prin identificarea lui cu o „pereche divina. Mai presus de toate acestea, pe Allan il va surprinde insa dragostea neobisnuita a fetei, revarsata asupra-i: iubirea ii disloca personalitatea, lucrand asupra sa cu puterea unei forte subtile.

Intre viziunea indiana si cea europeana despre iubire se creaza o antiteza, indienii privind-o ca un sentiment profund, in timp ce europenii libertini au o viziune superficiala, ca, de altfel, asupra vietii, in general.