LUCEAFARUL - (paginile 1-2)

LUCEAFARULA fost odata ca-n povestiA fost ca niciodata,Din rude mari mparatesti,O prea frumoasa fata.Si era una la parintiSi mndra-n toate cele,Cum e Fecioara ntre sfintiSi luna ntre stele.

Din umbra falnicelor boltiEa pasul si-l ndreaptaLnga fereastra, unde-n coltLuceafarul asteapta.

Privea n zare cum pe mariRasare si straluce,Pe miscatoarele carariCorabii negre duce,

l vede azi, l vede mni,Astfel dorinta-i gata;El iar, privind de saptamni,i cade draga fata.

Cum ea pe coate-si razimaVisnd ale ei tmple,De dorul lui si inimaSi sufletu-i se mple.

Si ct de viu s-aprinde eln orisicare sara,Spre umbra negrului castelCnd ea o sa-i apara.

*Si pas cu pas pe urma eiAluneca-n odaie,Tesnd cu recile-i scnteiO mreaja de vapaie.Si cnd n pat se-ntinde dreptCopila sa se culce,I-atinge mnile pe piept,I-nchide geana dulce;Si din oglinda luminisPe trupu-i se revarsa,Pe ochii mari, batnd nchisiPe fata ei ntoarsa.Ea l privea cu un surs,El tremura-n oglinda,Caci o urma adnc n visDe suflet sa se prinda.

Iar ea vorbind cu el n somn,Oftnd din greu suspina: O, dulce-al noptii mele Domn,De ce nu vii tu? Vina!

Cobori n jos, luceafar blnd,Alunecnd pe-o raza,Patrunde-n casa si n gndSi viata-mi lumineaza!

El asculta tremurator,Se aprindea mai tareSi s-arunca fulgerator,Se cufunda n mare;

Si apa unde-au fost cazutn cercuri se roteste,Si din adnc necunoscutUn mndru tnar creste.

Usor el trece ca pe pragPe marginea feresteiSi tine-n mna un toiagncununat cu trestii.

Parea un tnar voievodCu par de aur moale,Un vnat giulgi se-ncheie nodPe umerele goale.

Iar umbra fetei straveziiE alba ca de ceara Un mort frumos cu ochii viiCe scnteie-n afara.