Laboratorul Nr. 1

ANATOMIA SI IGIENA OMULUI - INTRODUCERE

Termenul anatomie provine din două cuvinte greceşti : ana= înainte şi tome= a

tăia. Anatomia înseamna astfel studiul structurilor interne folosind ca metodă disecţia.

Distingem astăzi o anatomie comparată care se ocupă cu studiul organelor s-au a

sistemelor de organe, mergând de la formele cele mai simple la cele mai complexe,

comparându-le între ele pentru a scoate în evidenta trăsăturile comune şi diferenţele

existente şi o anatomie descriptivă care de cele mai multe ori se mărgineşte la studiul

descriptiv al structurii diferitelor organe şi sisteme de organe la o specie dată de exemplu

anatomia omului.

Primele documente de ordin anatomic cunoscute până acum par să fie cele ce au

fost reunite într-un papirus egiptean din secolul al XVII-lea i.e.n care prezintă pe lângă

recomandări legate de practica medicală, şi o descriere a corpului omenesc.Acest lucru nu

ne poate mira, deoarece se ştie bine cât de avansatîă era arta mumificării, aplicată atât

cadavrului uman cât şi cadavrelor unor animale sacre (boul apis, pisica ,crocodilul). Şi

China antică , unde medicina era destul de bine dezvoltată, poseda o sumă de cunoştinţe

anatomice, care se regăsesc în literatura veche chineză.De asemenea cărţile religioase ale

Indiei antice, Vede-le, conţin indicaţii deordin anatomic, privitoare la creier, coloană

vertebrală, cutia toracică.Totuşi anatomia omului sub o formă precis conturată, apare abia

în Grecia antică.

În Grecia antică, sub imboldul necesităţilor practicii,începe să se dezvolte

medicina şi o dată cu ea anatomia şi fiziologia omului. Primele date anatomice se

datoresc lui Alcmeon din Crotona (500 i.e.n) care recomandă disecarea corpului

animalelor pentru obţinerea de cunoştinţe anatomice. El a scris prima carte de anatomie şi

a studiat legaturile nervoase ale ochiului şi urechii cu creierul,şi a stabilit că materia

1

encefalică este sediul activităţii intelectuale.Mai târziu, toate cunoştinţele medicale

aletimpului au fost sintetizate în operele lui Hipocrate (460 – 377 i.e.n) şi ale elevilor săi.

Hipocrate a studiat anatomia pediferite animale, aplicând la om cunoştinţele astfel

dobândite,deoarece, din cauza prejudecăţilor religioase, era strict interzisă disecţia

cadavreloromeneşti.

Mai târziu în jurul anilor 310 -300 i.e.n, medicina şi anatomia omului încep să se

dezvolte mai mult în Egipt, la Alexandria,unde se deplasează pentru scurt timp centrul

cultural al antichităţii.AiciHerofile, medic grec , reuşeşte să facă disecţii pe cadavre

umane şi chiar pe vivisecţiipe criminali, puşi la dispoziţia sa de regele PtolemeuI.

Herofile împreună cu Erasistrate (280 i.e.n) pun fundamentele şcolii medicale din

Alexandria.Ei au descris valvulele inimi, părţile creierului, au înţeles just importanţa

nervilor , i-au deosebit de tendoane şi au stabilit diferenţa dintre nervii motori şi senzitivi.

Epoca alexandriană durează puţin,şi centrul cultural allumii antice semută la

Roma. Aici medicina ia omare dezvoltare, datorită, în special, lui Claudius Galenus (131-

210 ) care este după Hipocrate, cel mai însemnat medic, anatomist şi fiziolog al

antichităţii.

Galenus a făcut cercetări pe diferite mamifere, mai ales pe maimuţe inferioare pe

care le socotea drept “copii caraghioase ale omului”, inducând astfelîn eroare pe

anatomiştii până la apariţia lucrărilor lui Vesalius.

O dată cu începerea căderii imperiuluiroman, anatomia atrecut prin aceleaşi încercări caşi

celelalte ştiinţe.Nu s-au mai făcut cercetări noi şi chiar cunoştinţele existente au început

treptat să fie uitate.

În evul mediu s-au ocupat mai mult de medicină şi anatomie savanţii din Asia

Mijlocie si Orientul Apropiat. Un aport însemnat în anatomie au adus savanţii uzbeci şi

tadjici din acea vreme.În special sa remarcat prin lucrările sale de anatomie Abu-Ali Ibn

Sina (Avicenna) din Buhara.dar niciaici anatomia nu putea să se dezvolte mult, deoarece

şi religia musulmană interzicea disecţia corpului omenesc.

2

În acest timp, în Europa studiul anatomiei,care distrugea mitul religios despre

originea omului, a fost interzis de biserica catolică.

Începutul dezvoltării anatomiei ca ştiinţă aparţine perioadei Renaşterii.

În perioada Renaşterii s-au interesat şi s-au ocupat de anatomie cei mai mari

savanţi, sculptori şi pictori.În secolul al XIV-lea Mundinus , profesor de anatomie la

Milano, după un interval de sute de ani, a disecat din nou trei corpuri omeneşti şi a scris o

lucrare mică, care a servit în decurs de 200 de ani, ca manual şcolar de

anatomie.Principalul merit al lui Mundinus a fost introducerea, pentru întâia oară, a

demonstraţiilor anatomice. În decursul secolelor XIV, XV şi XVI, în majoritatea

facultăţilor de medicină , biserica a permis să se facă 1-2 disecţii pe om într-un an.

Printre cei mai însemnaţi anatomişti ai secolului al XV-lea se numără şi celebrul

pictor Leonardo da Vinci (1452 - 1519) care printre alte preocupări a studiat şi scheletul

şi musculatura omului, precum şi a unor animale şi a lăsat admirabile desene anatomice.

La dezvolatrea anatomiei în secolul al XVI - lea au contribuit şi alţi anatomişti,

dintre care unii au fost elevii şi succesorii lui Vesalius.Astfel, printre alţii amintim pe

Eustachi, mort în 1574, Fallopie (1523-1562), ale căror nume au rămas legate de

structurile anatomice descrise de ei.

La sfârşitul secolului al XVI-lea , Fabricius de Aquapendente (1537- 1619) se

ocupă cu probleme de embriologie şi de anatomie (anatomia a esogului, a stomacului,a

intestinului, a laringelui, a urechii; escrie valvulele venelor,structur ochiului şi a urechii).

În epoca dezvoltării capitaliste, o etapă din cele mai importante în dezvolatrea

anatomiei a constituit-o descoperirea circulaţiei mari a sângelui de către W. Harvey

(1578 - 1657). Ea a fost precedată de descoperirea circulaţiei pulmonare de către Miguel

Servet. Persecutat de către iezuiţii din Franţa, el se refugiază la Geneva, unde protestanţii

fanatici în frunte cu Calvin, îl declară eretic şi-l ard pe rug.

În ţara noastră studiulanatomiei a început şi s-a dezvoltat foarte târziu.Deoarece

domnitorii şi marii boieri îsi aduceau medici străini.Abia mai târziu sun imboldul lui Gh.

3

Lazăr au început să se îndrepte spre învăţătură mulţi români. Prinre aceştia Nicolae

Kretzulescu a studiat la Paris, urând medicina. Revenind în ţară, el are meritul că a

înfiinţat o şcoală medicală la Spitalul Colţea (1842)şi a tipărit primul manual romînesc de

anatomie în 1843 sub titlul de Manual de anatomie descriptivă. Dar figura cea mai

luminată si mai interesantă de anatomistîn ţaranoastră este aceea a profesorului Fr. Rainer

(1874 - 1944).Până la el toţi anatomişti noştri au fost în acelaş timp şi chirurgi, care

priveau anatomia ca un auxiliar indispensabil chirurgiei.Profesorul Rainer a făcut din

anatomie un îndreptar pentru toţi medicii şi pentru toţi acei care se ocupă e biologie.Ferm

convins că anatomia este ştiinţa formei vii, el a efectuat studii pe cadavru sipacientulpe

masa de operaţie, a trecut la omul viu şi sănătos, căutând să înţeleagă nu numai alcătuirea

corpului său, ci şi funcţionarea acestuia.

Rezumând anatomia omului a cunoscut în decursul timpului cam 15 episoade

/perioade de dezvoltare, prejudecătile religioase jucând un rol important în evoluţia

acestei ştiinţe biologice.

Dar cum definim anatomia omului şi care este nivelul de organizare a corpului

omenesc?

În cadrul ştiinţelor biologice, studiul fiinţei umane ocupă un loc deosebit de

important, omul reprezentând forma cea mai evoluată de organizare şi funcţionare a

maeriei vii.

Anatomia omului este o ştiinţă biologică fundamentală care se ocupă de studierea

corpului uman şi a relaţiilor sale cu mediul.Corpul uman are mai multe niveluri de

organizare, de complexitate plecând de la nivelul elementar sau celular.

Celulele pot exista singure sau grupate, formând ţesuturi.

Toate celulele care intră în alcătuirea corpului omenesc provin, prin segmentare,

din celula-ou. Treptat are loc o diferenţiere celulară care duce la formarea ţesuturilor.

Impreunarea mai multor ţesuturi duce la formarea de organe, care mai apoi, grupate fiind

formează sistemele.

4

Organismul uman este pluricelular; conţine mai multe mii de miliarde de celule

specializate, regrupate în ansambluri independente.

Terminologia anatomică umană reprezintă totalitatea termenilor folosiţi pentru a descrie

regiuni ale corpului omenesc şi este unitară în lumea ştiinţifică mondială.La sfârşitul

secolului al XIX- lea numărul termenilor folosiţi în “Anatomia omului” era foarte mare,

existau multi termeni sinonimi, proveniţi de la diferite şcoli, ceea ce facea dificilă

comunicarea ştiinţifică internaţională.În 1895 la Basel se produce prima încercare de

universalizare a noţiunilor folosite în anatomia umană.

Actuali termeni sunt după “Nomina Anatomica”, ocument semnat la Paris în 1955

şi îmbunătăţit la numeroase congrese anatomice, cele mai radicale fiind cele din 1998 şi

recunoscute în ediţia 2005” Human Anatomy” Gray.

Terminologia anatomică umană este diferită de terminologia folosită în zoologie,

din mai multe motive. În primul rând terminologia anatomică s-a dezvoltat prin studii

autonome de anatomie umană fără corelaţii cu studiile de zoologie.Deoarece studiile de

zoologie şi anatomie umană au fost făcute mai înainte de înţelegerea procesului evoluţiei,

corpul uman era privit ca fiind diferit de al celorlalte animale. Deasemenea corpul Uman

spre deosebire de al celorlalte animale tetrapode este biped.

5