LISTĂ DE ERORI LOGICEErori logice formaleErorile logice formale sunt acele raționamentele care sunt invalide datorită unor erori în formalismul lor logic.Apelul la legislație: un argument care implică faptul că legislația este un imperativ moral.Apelul la probabilitate: pentru că ceva poate să se întâmple, este inevitabil ca acel ceva se va întâmpla. Aceasta este premisa pe care se bazează Legea lui Murphy.Argument din eroare logică (ad logicam): dacă într-un argument se extrage în mod eronat o concluzie, atunci concluzia trebuie să fie falsă.Afirmația goală: premisa unui argument este asumată ca fiind adevărată doar pentru că spune că este adevărată.Conjuncția ilogicăCorelative ilogiceNegarea corelativei: încearcarea introducerii unui alternative când de fapt nu există vreuna.Suprimarea corelativeiNecesitatea ilogicăFalsa dilemă: se afirmă că doar două alternative există, când de fapt sunt mai multe de două.Problema este-trebuie: greșita inferență în care ceva este într-un mod sau altul și deci trebuie să fie în acel mod.Naturalism ilogicDovada negativă: pentru că premisa nu se poate arăta ca fiind adevărată, rezultă că trebuie să fie falsă.Non sequitur: concluzia nu rezultă din premise.Erori logice propoziționaleApelul la disjuncție: se concluzionează că o disjunție logică e falsă doarece cealaltă disjunție logică e adevărată.Afirmarea consecventului: antecedentul într-un indicativ condițional se declară ca fiind adevărat deoarece consecventul este adevărat.Negarea antecedentului: consecventul într-un indicativ condițional e declarat ca fiind fals deoarece antecedentul e fals.[modificare]Erori logice de cuantificareReprezentarea existențială: un argument are două premise universale și o concluzie particulară, dar din premise nu se poate stabili valoarea de adevăr a concluziei.Conversia ilicită: dacă o propoziție e adevărată se concluzionează că și inversa este adevărată.Dovadă prin exemplu: una sau mai multe exemple sunt date ca suport pentru o afirmație generală.[modificare]Erori logice silogisticeErorile logice silogistice sunt erori logice ce se comit în silogisme.Concluzia afirmativă din premisa negativă:Premisele exclusive: ambele premise sunt negative.Eroarea logică a celor patru termeni: un silogism categorial are patru termeni.Termenul major ilicitTermenul minor ilicitTemernul de mijloc ilicitSilogismul categorialErori logice informaleErorile logice informale sunt argumente invalide datorită altor rațiuni decât cele legate de formalismul logic.Apelul la repetiție (argumentum ad nauseam): repetarea unui argument invalid în speranța că în final va fi acceptat.Argumentul circular, (circulus in probando, petitio principii, cercul vicios): unde concluzia unui argument este implicit sau explicit asumată în unul din premise.Argumentul ignoranței (argumentum ad ignorantiam, argumentul din lipsa de imaginatie): se afirmă că premisa este adevărată doar pentru că nu a fost demonstrată falsă sau că pemisa este falsă doar pentru că nu a fost demonstrată adevărată.Cauza și consecința circulară: o consecință a unui fenomen este considerată ca fiind cauza fenomenului.Cauza singulară: se consideră că doar o singură cauză simplă este responsabilă pentru o situație, când de fapt sunt mai multe cauze.Comparația incompletă: compoarația nu ia in considerare alte aspecte importante pentru similitudinea obiectelor sau fenomenelor.Comparația inconsistentă: se compară caracteristici necomparabile ale unor obiecte sau fenomene.

Distribuția ilogică: se consideră că nu exită diferențe între un termen în sens distributiv (referitor la toți membri clasei) și colectiv (referitor la clasă ca întreg).

Compoziția ilogică: asumpția că întregul are o proprietate doar pentru faptul că diferite componente au acea proprietate.Diviziunea ilogică: asumpția că diferite părți ale întregului au o proprietate doar pentru că întregul are acea proprietate.Dovada prin prolixitate (argumentum verbosium) (proof by intimidation): supunerea altora la un argument prea complex și prolix pentru a putea fi tratat în detaliu la modul rezonabil.Echivocarea: folosirea incorectă a cuvintelor care au mai multe înțelesuri.Ecologia ilogicăEroarea jucătorului: incorecta opinie cum că probabilitatea unui eveniment aleator poate fi influențată de (sau dedusă din) alte evenimente independente.Falsa atribuire: apelul la surse irelevante, necalificate, nedefinite, părtinitoare sau chiar fabricate pentru a suține un argument.Citatul scos din context: un pasaj este estras din context cu intenția de a distorsiona înțelesul intenționat.Falsul compromis: în cazul unor alternative opuse se consideră că o cale de mijloc e mai bună.Istoricul ilogicÎntrebarea complexa (presupozitia ilogica, întrebarea încărcată, plurium interrogationum)Mutarea ștachetei: respingere a unor contra-argumente prin ridicarea arbitrară a criteriilor de acceptare a unor evidențe.Niciun scoțian adevărat: refutarea generalizării prin particularizare defectuoasă.Pledoaria specială: evidențierea unei excepții de la o regulă fără a se justifica excepția.Reificarea: o abstracție este tratată ca și cum ar reprezenta ceva concret.Transferul sarcinii dovezii: se plasează îndatorirea de a dovedi ceva de partea oponentului.Eroarea soluției perfecte: argument prin care se insistă că există o soluție perfectă și/sau soluția propusă ar trebui respinsă deoarece părți ale problemei vor continua să existe după ce a fost implementată.Stil în loc de substanță: se critică modul în care a fost expus un argument nu validitatea sa.[modificare]Cauze îndoielniceCorelarea implică legătură cauzală (Cum hoc ergo propter hoc)Succesiunea implică legătură cauzală (Post hoc ergo propter hoc): se afirmă că deoarece un eveniment s-a produs după un altul, rezultă că primul a fost cauza celui de-al doilea.[modificare]Erori de relevanțăIpoteza Ad hocAd hominem: atacul la persoana mai degraba decât la argument.Apelul la autoritate: o aserțiune e considerată adevărată datorită poziției sau autorității persoanei care face aserțiunea.Apelul la emoție: se manipuleze emoțiile celor din audiență, în loc să se folosească raționamente valide.Apelul la ridicol: este un specific apel la emoție în care se ridiculizează opinia oponentului.Apelul la frică: un specific apel la emoție în care se induce frica față de partea opusă.Apelul la măgulire: un specific apel la emoție în care se face uz de măgulire pentru a câștiga suport.Apelul la milă (ad misericordiam): un specific apel la emoție în care se face uz de milă în argumentație.Apelul la ranchiună: un specific apel la emoție în care se face uz de ranchiună și resentimente pentru câștigarea suportului.Apelul la forță (ad baculum): se argumentează prin folosirea amenințării, constrângerii și a forței față de oponent.Apelul la majoritate (apelul la popularitate, ad populum): o afirmație este susținută ca fiind adevărată deoarece multă lume crede că este adevărată.Apelul la noutate: se consideră că ceva este superior sau mai bun doar pentru că este mai nou sau modern.Apelul la tradiție (ad antiquitatem): se consideră că ceva este corect doarece are o lungă tradiție la bază.Argumentul irelevant (Ignoratio elenchi sau Heringul roșu): se prezintă un argument care susține validitatea unei afirmații diferite de cea care se presupunea să fie susținută.Falsa analogie: compararea a două lucruri care par similare dar au proprietăți diferite.

Gândirea deziderativă: formarea unor credințe în concordanță cu ceea ce este plăcut a se imagina în loc să se apeleze la evidențe sau rațiune.Om de paie: argumentare prin denaturarea opiniei oponentului.Generalizări defectuoaseEșantionul părtinitor: formarea eronată a unui eșantion statistic al unei populații.Jumătăți de adevărGeneralizarea pripită: generalizare inductivă bazată pe evidențe insuficiente.

O eroare logică este o componentă a argumentației care, fiind demonstrabil greșită în logica sau forma sa, face ca întreg argumentul să devină invalid.

Tipuri de erori logice

În argumentele logice o eroare logică poate fi fie formală, fie informală. Datorită faptului că validitatea unui argument deductiv depinde de forma sa, o eroare logică formală este un argument deductiv care are o formă invalidă, pe când o eroare logică informală este orice alt mod de a raționa greșit fară ca aceasta să aibă forma unui argument formal.

Începând cu Aristotel erorile logice informale în general au fost plasate în una sau mai multe categorii, în funcție de sursa erorii logice. Există erori logice de relevanță, erori care implică reționamente cauzale și erori datorate unor ambiguități. O abordare similară în înțelegerea și clasificarea erorilor logice este dată de teoria argumentării.

Recunoașterea erorilor logice în argumente poate fi câteodată dificilă, mai ales când argumentele sunt structurare folosind o retorică ce maschează conexiunile logice între afirmații. Erorile logice pot exploata emoțiile și slăbiciunile intelectuale sau psihice ale interlocutorului. Depistarea erorilor de raționament în argumente poate să împiedice adoptarea unor concluzii false.

În teoria argumentației un argument este privit ca un protocol interactiv între indivizi care încearcă să rezolve un dezacord. Protocolul este reglementat de reguli prestabilite de interacțiune, iar violările acestor reguli sunt considerate erori logice. Multe din erorile de argumentație din lista erorilor logice se înțeleg mai bine dacă sunt considerate ca erori logice în acest sens.

Argumentele falacioase implică nu doar logica formală ci și cauzalitatea. Altele implică trucuri psihologice ca de exemplu uzul puterii în relațiile dintre proponent și interlocutor, apelul la patriotism sau moralitate, apelul la ego, etc., pentru a stabili premisele intermediare necesare unui argument. Erorile logice cel mai adeasea constau în asumpții nedeclarate sau premise implicite ale unui argument care nu totdeauna sunt evidente.

De notat că exprimarea unei critici la adresa unui argument poate să nu aibă nicio relavanță asupra valorii de adevăr a concluziei. Uneori concluzia poate fi cât se poate de adevărată, deși argumentul folosit pentru dovedirea ei nu este valid.

Un paradox este o afirmație, un argument sau o situație auto-contradictorie sau contra-intuitivă.

DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA GENERALA Cerinţa principiului raţiunii suficiente impune că nici o idee sau propoziţie nu trebuie admisă fără o întemeiere logică sau fară a avea un temei satisfăcător şi,de aceea vom utiliza în argumentare fie demonstraţia,fie combaterea. DEMONSTRAŢIA este procesul logic(raţionamentul sau lanţul de raţionamente) prin care o propoziţie dată este conchisă numai din propoziţii adevărate. COMBATEREA este procesul invers demonstraţiei prin care o propoziţie este respinsă ca falsă,adică demonstrăm că asesiunea ,,p este o propoziţie falsă’’ este o propoziţie adevărată(în acest sens combaterea este tot o demonstraţie)STRUCTURA DEMONSTRAŢIEI Orce demonstraţie se compune din: 1.teza de demonstrat(demonstrandum) este o propoziţie concretă pe care o propunem şi pe care urmează să o argumentăm (demonstrăm,dovedim); 2.fundamentul demonstraţiei(principia demonstrandi) este un ansamblu de premise din care urmează să conchidem teza (premisele sunt numite şi argumente); 3.procesul de demonstrare (forma logică a raţionamentului care leagă fundamentul de teză) este raţionamentul sau ansamblul de raţionamente prin care deducem tezadin premise.

Diferenţa esenţială între demonstraţie şi deducţie este faptul că in demonstraţie ştim că premisele sunt adevărate ,atunci concluzia este adevărată.Schema de inferenţă a demonstraţiei este:P(adevărate)Q (adevărată)Dacă premisele P sun adevărate şi demonstraţia este corectă,atunci concluzia Q este adevărată.Rezultatul se marchează cu Q.E.D (quod erat demonstrandum=ceea ce era de demonstrat. Demonstraţia este,de fapt ,,reducera unei propoziţiidate la propoziţii adevărate’’ cu ajutorul raţionamentelor valide.Se înţelege că nu există procedură universal valabilă de a afla fundamentul demonstraţiei şi că trebuie să intuim din ce propoziţii deducem şi cum deducem.Propoziţiade demonstra dispune şi de posibilitatea unei confirmări independente de premisele date şi, în acest fel,contribuie ea însăşi la confirmarea premiselor.Dacă am acceptat argumentele(premisele) ca fiind adevărate,atunci trebuie să nu uităm că în fundamentul demonstraţiei pot intra propoziţii bazate pe demonstraţie ,pe observaţie,definiţtt,postulate sau idealizări.Dacă demonstraţia este încadrată intr-un sistem deductiv bazat pe un număr determinat de propoziţii prime (axiome),atunci să se bazeze pe o altă proprietate:non-contradicţia. III.CORECTITUDINE ÎN DEMONSTRARE O demonstraţie pentru a fi logic corectă trebuie să respecte anumite reguli în raport cu teza de demonstrat,fundamentul şi cu procesul logic de trecere de la fundament la teză.În legătură cu teza de demonstrat trebuie respectate urmatoarele reguli:1.Teza de demonstrat trebuie să fie clar şi precis formulată,adica nu trebuie să conţină părţi variabile (termenii saun bine definiţi şi au semnificaţie unică).2.Teza de demonstrat este cel putin o propoziţie probabilă si nu este o propoziţie infirmată (în caz contrar nu are sens să o demonstrăm).3.Teza de demostrat trebuie să rămână aceeaşi pe tot parcursul demonstraţiei ,adică ea nu trebuie înlocuită pe parcursul demonstraţiei cu alta printr-o reformulareaparent identică sau prin demonstrarea altei teze- În legătură cu fundamentul demonstraţiei trebuie respectate următoarele reguli:1.Argumentele demonstraţiei trebuie să fir adevărate ,deoarece ştim că din adevăr decurge în mod valid numai adevărul şi că din adevăr decurge în mod valid numai adevărul şi că respingerea unei propoziţii este echivalentă cu acceptare opusei sae în baza raportului de contradicţie şi că mulţimea argumentelor opusei sale în baza raportului de contradicţie şi că mulţimea argumentelor demonstraţiei este necontradictorie.2.Demonstraţia argumentelor este independentă de demonstrarea tezei,astfel încât argumentele să constituie un temei suficient pentru teza de demonstrat.3.Demonstraţia trebuie să fie corectă,adică teza să decurgă din argumente conform cu regulile logice (acest lucru nu înseamnă că demonstraţia este construită numai din raţionamente complete ,ci cerinţa este ca demonstraţia să fie completabilă în cazul în care este construită eliptic).

TIPURI DE DEMONSTRAŢIE 1.In funcţie de procedeul utilizat ,există demonstraţie intuitivă (neaxiomizat sau axiomizat) şi formalizată.Demonstraţia intuitivă sa bazează pe relaţiile dintre termenii şi propoziţii .Cel mai adesea ea nu se bazează pe raţionamente complete,ci eliptice,iar,uneori ,cel care le realizează nu este conştient de regulilepe carele aplică(elapeleazăla intuiţie care nu este un criteriu sigur şi trebuie controlată,deci trebuie cunoscute regulile formale).Odata cu complicarea demonstraţiilor a devenit necesar controlul prin reguli,ceea ce a dus la construcşiile axiomatice riguroase(deşi intuitive) şi apoi la construcţile formale(formalizate) în care se are în vedere,în primul rand ,sistemul de simboluri şi regulile de operare cu aceste simboluri şi regulile de operare cu aceste simboluri.2.În funcţie de sprijinul direct sau indirect pe experienţă,există demonstraţii deductive şi demonstraţii inductive.Dacă în desfăşurarea demonstraţiilor nu intervin direct date de experienţă atunci avem demonstraţii deductive,în caz contrar avem de a face cu demonstraţii inductive.3.Demonstraţia deductivă poate fi :directă şi indirectă.Demonstraţia directă este fie inducţia completă,fie deducţia conformă cu formele de raţionament cunoscute în care se trece de la premise la concluzie.Diferitele moduri de silogisme categorice sunt exemple de demonstraţii directe ,cel ma adesea fiind eliptice ,dând impresia unior inferenţe imediate (,,deoarece P,Q’’;non-Q,deoarece non-P’’)

,,Trei este un numar prim,deoarece se divide doar cu unu şi cu sine

Se observă că una dintre premise este chiar definiţia numarului prim.Demonstraţia satisface toate condiţiile impuse mai sus

Demonstraţia indirecta poate fi :prin excludere,prin absurd şi apagogică(prin infirmarea opusei) ,prin imposibil. Schema de inferenţă a demonstraţiei prin excludere este următoarea:unde cu,,w’’ notăm disjuncţia exclusivă şi cu ,,~’’ respingerea,negaţia

A w B w..................w B~A, ~ B…………… x

Schema de inferenţă demonstraţiei prin absurd este următoarea:~A ,acceptat B~~A________ A

Schema de inferenţă a demonstraţiei prin imposibil este următoarea:C1,C1 C2,C2 C3..... ~C Vom citi :C1 ,dar dacă C1 C2 ,dacă C2 C3 ş.a.m.d la infinit ,ceea ce este imposibil şi deci, ~C1.

Altă formă de infirmare este reducerea la absurd.Există următoarele tipuri de reducere la absurd:1.reducere la contradicţie (demonstraţia prin reducere la absurd a validităţii modurilor silogistice);2.reducerea la fals.

Supoziţie:toţi oamenii sunt sănătoşi.Formulăm raţionamentul: Toţi oamenii sunt sănătoşi Schizofrenicii sunt oameni Schizofrenicii sunt sănătoşiOr concluzia contrazice un adevăr bine cunoscut că schizofrenicii au o boală pshica cronică caracterizată prin destrămarea progresivă a funcţiunilor psihice.Cum premisa minorăeste demonstrată ,rămâne ca supoziţia(premisa majoră) este falsă (conform definiţiei validităţii dacă concluzia este falsă ,atunci cel puţin o premisă este falsă).Infirmarea se produce aici prin simplul fapt că din premise decurge o concluzie care contrazice un adevăr bine cunoscut,deci premisa este falsă. Schema acestei respingeri este:(A & B) C~C,B . ~A

3.reducerea la autocontradicţie are loc în cazul propoziţiei:,,Toate propoziţiile sunt false’’ :Cum şi acest enunţ este o propoziţie,decurge că ea însăşi este falsă.Schema generală de inferenţă este:

A,acc. BAUnde o propoziţie demonstrată (acceptată) este notată cu acc. B.