Legea romana militara a fost formulate in primul sec. i. Hr. si in primul sec. d. Hr. si dupa ce a primit o deosebita atentie sub Hadrian, dezvoltarea sa a continuat si in secolul al 2-lea si al 3-lea d. Hr. In afara de descriera lui Polibius legata de disciplina romana si pedepsele din timpul Republicii, sursele legata de legea militara dateaza din epoca Imperiului. Aceste surse incorporeaza decizii si opinii de dupa secolul al 2 lea d. Hr, dar se poate considera ca acestea au fost aplicate si inainte, deoarece o reorganizare totala a legii nu ar fi fost posibila. Codex Theodosianus din sec. 5 este o compilatie de legi civile si militare si de decizii legale, in timp ce digestele lui Justinian din secolul al 6 lea abordeaza o mai mare arie de opinii legale, la care sunt precizate de regula si autorii acestora. O alta compilatie, de data aceasta axata in mod deosebit pe legea militara este aceea a lui Ruffus sau Ruffius, care ar putea fi Sextus Rufius Festus, un guvernator provincial din timpul lui Valentinian al 2 lea. Soldatii romani beneficiau de o pozitie privilegiata. Ei nu puteau fi supusi la tortura si nici condamnati la munca in mine si in curtile civile a existat o plangere a satiristului Juvenal legata de faptul ca soldatii erau privilegiati si nu erau supusi la lipsuriile oamenilor obisnuiti. Erau insa supusi legii militare, de care romanii erau foarte mandri. Tot ceea ce ameninta disciplina militara sau ameninta securitatea unitatii, a taberei, a fortaretei era considerat infractiune. Lista indractiunilor includea tradarea, consipratia soldatilor impotriva comandantilor, incitarea la violenta, insubordonarea, dezertarea, invocarea bolii pentru a fi scutiti de datoriile militare, darea de informatii dusmanilor etc. Procesele soldatilor considerati a fi vinovati erau desfasurate in tabara sau in fort si un ofiter, de obicei tribunului ii era data sarcina de a ancheta cazul in timp ce alt ofiter executa judecata propriu-zisa. PedepseleRomanii republicani au impartit recompensele si pedepsele care au pastrat soldatii sub o stricta disciplina si cu dorinta de a obtine respectful ofiterilor si camarazilor lor. Polibius arata importanta pe care romanii republicani o acordau onorurilor militare si a supunerii si ca la icneputul armatei romane pedepsele erau brutale. Cei gasiti vinovati de anumite fapte grave erau condamnati la moarte intr-un proces numit FUSTUARIUM. Cine nu reusea sa asigure paza de noapte punea in pericol intreaga armata, asa ca se considera ca pedeapsa cu moartea era bine-meritata. Era de aplicata celor ce furau de la ceilalti soldati, celor care comiteau acte homosexual si celor ce ajungeau la a 3-a abatere disciplinara. Soldatii romani aveau un simt al onorii extreme de dezvoltat, preferand ei insisisi moarta in detrimentul dispretului camarazilor. Daca in lupta isi pierdeau scutul sau arma, dupa cum spune Polibius, soldatii luptau cu salabticiune pentru a le recupera, riscandu-si chiar viata, nedorind sa indure rusinea parasirii bataliei sau a ramanerii fara arme.Armata imperiala a pastrat marea-parte a acestor proceduri si se pare ca le-a a plicat cu mai mare strictete in vreme de razboi decat in cea de pace. Ruffus recomanda ca soldatii care au comis infractiuni sub influenta alcoolului sa nu fie sanctionati cu pedeapsa capital, un lucru interesant, consumul de alcool fiind o circumstanta atenunata, circumstanta care in anumite cazuri inca se aplica si in actuala legislatie penala. Acestia urmau totusi a fi tranferati in cadrul altei unitati. Tacitus afirma ca primele abateri realizate de noii recruti erau sanctionate mai indulgent de catre comandanti, depinzand bineinteles si de gradul de periculozitate . Se tinea cont de asemenea si de gradul soldatilor, de comportamentul lor in general si de abaterile anterior comise. Ocazional, erau sanctionate intregile cohorte sau intregile unitati. Spre exemplu, legiunile care au supravietuti bataliei da la Cannae, au fost trimise in Sicilia, unde au trait ani buni, pana cand Scipio Africanus le-a luat in Africa, unde si-au recapatat onoarea. Unele unitati erau obligate sa campeze in afara forturilor si le erau date ratii mici de orz in locul delor de gau. Era o pedeapsa mai mult psihologica, deoarece implica un anumit grad de umilire , o procedura care a plecat de la Augustus. Principalele sanctiuni erau: executarea, bataia, plata unor amenzi, degradarea sai dispretul public. Desi existau anumite pedepse pentru anumite infractiuni, acestea nu erau aplicate intotdeauna, comandantii avand libertatea de a transfera pedepsele. Pedeapsa cu moartea era rezervata unor infractiuni grave, precum: incitarea la rebeliune, insubordonarea, trecerea de partea dusmanului sau lovirea unui ofiter. Comandantii si bineintelesi si imparatii puteau cere executarea soldatilor in mod arbitrar si se practica acest obicei de obicei cand se dorea sa se dea un exemplu, sa instituie in sentiment de teama. Un exemplu in acest sens este cel al lui Domitius Corbulo, care si-a executat un soldat deoarece isi daduse jos sabia in timp ce sapa un sant. Pierderea armei si a armurii pudeau duce la pedeapsa cu moartea , dar cel mai adesea se practica bataia, in special biciuirea.Degradarea putea insemna ramaerea in aceeasi unitate dar cu un grad mai mic gradus deiectio sau mutarea intr o unitate mai putin prestigioasa militiae mutation. Legionarii puteau fi trimisi intr-o unitate auxiliara. Exista un exemplu in acest sens, cand un legionar din cohorta I Augusta Lusitanorum a fost transferat intr-o unitate auxiliara.Amenzile si neplata salariului erau probabil cele mai raspandite pedepse, desi exista date destul de restranse despre aceasta din perioada Imperiala. In timpul republicii, legiunile puteau fi private de salarii sau puteau fi platite decat cu jumatate din salarium dar micile amenzi aplicate de ofiteri soldatilor nu sunt inregistrate. Exista si pedeapsa excluderii din armata si era considerate fi una dintre cele mai dure, deoarece prin aceasta fostul soldat era lipsit de toate privilegiile mission ignominiosa. In razboiu evreu Titus a exclus din armata un soldat care fusese capturat de catre inamici, desi acesta reusise sa scape, pentru ca se considera ca soldatii nu trebuie sa fie capturati vii. Teama de a pierde pensia si privilegiile si interdictia de a se alatura unei alte unitati erau ceea ce tinea multi soldati de partea legii si a disciplinei militare.