ION BARBU-JOC SECUND

Joc secund este poezia care deschide si da titlul singurului volum de poezii antum al lui Ion Barbu aparut in 1930 , volum ce apartine ciclului ermetic al operei sale, cu siguranta partea ce mai dificila a creatiei barbiene. Creatia de subscrie liricii moderniste , fiind o adevarata sinteza a unei noi conceptii artistice- poezia ca joc secund. Aceasta sinteza nu cauta in vreun fel sa explice universul imaginar construit, ci dimpotriva ambiguizarea sensurilor devine si mai pronuntata. Tocmai acest paradox al operei , care nu lamureste si ermetizeaza mesajul transmis, nu reflecta decat o profunda constiinta modernista a poeticii autorului. O alta trasatura modernista rezida din caracterul de arta poetica, intrucat cele doua catrene constituie definitia insasi a poeziei, in care Barbu creeaza o lume de esente ideale prin detasarea totala de real.Poezia este in concetaia autorului un joc al esteticului pur, un joc secund , o imagine ireala intr-o apa sau intr-o oglinda(G. Calinescu).Tema poeziei este creatia, exprimand in general ideea lumii pruficate prin reflectarea in oglinda, precum a si a creatiei translatate din sine inapoi in realitate, printr0un joc secund, printr-un act intelectual ca afctivitate lirica.Semnificative pentru tema zi viziunea despre menirea creatorului si a artei sale in univers sunt ideile exprimate in discursul liric. O prima idee in acest sens este premisa ca o poezsia este un semn al mintii, ea interferand cu matematica, dupa cum insusi autorul de altfel si matematician declara:Oricat de contradictorii ar parea acesti doi termeni la prima vedere, exista undeva in domeniul inalt al geometriei, un loc luminos in care aceasta se intalneste cu poezia . Lirismul se purifica, devine o contemplare a lumii, o cale de comunicare cu universul, o lirica intelectualizata.O alta ideea consta in asocierea demersului poetic Joc secund cu o interpretare ibversa a filosofiei platoniciene. Arta, cum spune Platon, considerata ca o copie a lucrurilor reale, ele insele niste copii ale ideilor eterne, este o imitatie a unor imitatii, o rasfrangere la puterea a doua a realitatii. IN cazul lui Barbu, se parcurge drumul invers, in sensul ca poetul vede in reflectarea lumii, purificarea acesteia adica in arta tocmai in pas mai departe in transfigurarea ideala a acesteia, caci pe aceasta cale imaginea se departeaza si mai mult de substratul ei material.Relevante pentru tema si viziunea despre lume sunt si elementele de structura si limbaj. Un prim element, titlul divalent(joc secund, din ceas, dedus) ofera cheia descifrarii textului, putand fi interpretat la un nivel dublu. La nivel obviu, titlul Joc secund tradeaza ideea poeziei ca joc, idee aparuta in momentul , in care absorbiti de marile teme sociale, religioase si morale, poetii au inteles ca poezia se indeparteaza de adevarata ei natura cea de joc al cuvintelor menit sa sensibilizeze cititorul. La nivel obtuz, metafora Din ceas, dedus expima abolirea timpului real in favoarea imaginar in timp ce metafora joc secund enunta caracterul de arta poetica al textului intr-o maniera modernista , ca act de pur narcisim spiritual in care spiritul se oglindeste pe sine .In al doilea rand, compozitia se construiste pe doua secvente poetice fundamentate pe mitul pesterii platonician conform caruia realitatea este o copie imperfecta a lumii ideilor , mit completat de catre poet prin gasirea unei cai spiritual de a purifica prin arta contingentul. Prima secventa retrimite intr-o reflectare secunda idei impure catre modelul lor, tinzand spre o perfectiune originara. Jocul secund, arta , este o reflectare in olginda imaginatiei a lumii comune, imagine ce se indreappta catre cer, cimbol al absolutului,un mantuit azur. In opozitie fata de realitate, creatia se situeaza dincolo de timp si spatiu, ceasul fiind dedus si ancorand-o in spiritualitate.Metafora calma creasta sustinuta de oximoronul adnacul acestei calme creste sustine viziunea barbiana ca poezia este un semn al mintii, intelegerea ei necesitand efortul intelectual al unui initiat.Unind contrariile, poetul pune arta in legatura cu lumeaa comuna a cirezilor agreste, forme rudimentare de organizare a societatii.A doua secventa defineste poezia ca nadir latent(punct pe bolta cereasca diametral opus zenitului, aflat la intersectia verticalei locului poetic cu bolta cereasca din emisfera opusa), sugerandu-se concseptia matematica. Poetul are menirea de a transforma componentele realitatii in imagini artistice denumite metaforic harfe resfirate. El le trmite spre purificare in zbor invers, dinspre pamant inspre cer , pierzand uneori profunzimea semnificatiilor, dar trudind in orice caz in transformarea lor in cantec, fapt istovitor. Ermetic si subtil, ascuns, mesajul artistic este comparat cu imaginea meduzelor, componente palpabile ale universului, dar care tind spre imaterialitate prin transparenta lor inselatoare. In al treilea rand, limbajul contribuie la sustinerea viziunii, caracterizandu-se printr-o economie de cuvinte ceea ce conduce insa la specularea unor multitudini de semnificatii, dupa cum afirma si Tudor Vianu: nu exista alt poet roman care sa spuna mai mult in atat de putine cuvinte. Fondul lexical se remarca prin prezenta temenilor abstracti , neologici , familiari matematicianului, si firesti omului de stiinta nadir , latent , insumarea ,dedus, efectul obtinut fiind unul de imobiliate, de fixare al elementelor. Din punct de vedere stilistic, se observa abundenta metaforelor ce justifica incifrarea textului calme creste, harfe resfirate, clopotele verzi, etc . este de remarcat faptul ca aceleasi sintagme constituie simultan figuri de stil diferite ceea ce sustine concizia si ambigitatea limbajului poetic.Nu in ultimul rand, prozodia sugereaza caracterul ermetic, simplu, evitandu-se efectele muzicale si urmarindu-se o cadenta linistita. Poezia este alcatuita din doua catrene, versurile au masura de 13- 14 silabe, rima incrucisata si ritm iambic.Consider ca tema si viziunea despre lume se construiesc in poezia lui Barbu pe idealul atingerii absolutului prin crearea unei lumi posibile imateriale ce nu mai pastreaza niciun punct comun realitatii. In primul rand, universul reflectat nu mai contine nimic din impuritatea lumii reale, Barbu debarasandu-se de limbajul realitatii. Sintaza lui este si ea secunda de o fiinta cu universul pe care si-l propune sa-l insituie. In al doilea rand, poezia este dincolo de a fi un poem cu simboluri ascunse , ci incearca sa propuna o noua poetica in care actul de creatie se confunda cu un efort reflexi v, imaterial de a plasmui o lume prin continut intelectual