IUBITE CITITOR

Poate eşti surprins de toate afirmaţiile mele. In spatele dumitale stă însă o istorie întreagă

pe care meriţi să o aperi şi să o dezvolţi cu hărnicie. Numai aşa vom putea învinge negurile care

ne mai înconjoară şi dovedi lumii hărnicia şi dreptatea neamului nostru.

Interesul sporit pe care consider că îl manifestaţi pentru trecutul locului unde v-aţi născut

şi aţi trăit, cu toate vicisitudinile vieţii, de a cunoaşte istoria strămoşilor noştri au impus

întocmirea prezentei lucrări care să expună istoria comunei BANLOC de la origini până în zilele

noastre şi să releve temeiurile istorice ale transformărilor produse aici.

Cartea de faţă vrea să fie o călăuză în istoria comunei Banloc, accesibilă oricărui cititor,

fără să sacrifice adevărul istoric sau să născocească exigenţele unei lucrări ştiinţifice. Ea e menită

să rămână o lucrare de referinţă, de la care trebuie să pornească orice cercetare. Cea mai curată

bucurie a mea e să vadă că modestele mele cunoştinţe despre trecutul istoric al localităţii unde ne-

am născut şi am trăit serveşte la ceva.

Cunoaşterea firii proprii a fost şi rămâne una din virtuţile cardinale ale omului. Este

absolut necesar ca să-şi cunoască fiecare originea, puterile şi deficienţele sale, căci numai astfel

poate câştiga o orientare reală şi sigură despre forţa facultăţilor sale fizice şi psihice.

Urmărind cu atenţie desăvârşită izvoarele referitoare la istoria comunei Banloc, m-am

străduit, după puterea şi capacitatea mea, să întocmesc această lucrare.

În Banloc zac comori de mare preţ ascunse, atât în ruinile vechi, cât şi în limba şi datinile

locuitorilor acestui aşezământ. Dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaştem, că mai aproape

nimic sau de tot, până în prezent, puţin am făcut pentru dezgroparea acestor comori.

Timpurile vechi au trecut şi moravurile s-au schimbat. Motive politice au născocit

mijloace de luptă, unde adevărul şi dreptatea au cumpănit faptele trecute înspre binele şi

prosperitatea tuturor celor ce muncesc pe meleagurile noastre.

Locuitorii Banlocului au un trecut mare şi frumos. Acest trecut glorios, imprimat cu litere

de aur în istoria Banlocului a fost şi este în parte dat uitării.

Poate vor fi scăderi sau lipsuri în lucrarea mea, ca în toate lucrările omeneşti, şi de care

nici una din nenumăratele cărţi ce ne-au trecut prin mâini, n-au fost ferite.

1

Cu dragă inimă am purtat truda şi osteneala la această scriere, căci suntem originari ai

acestui aşezământ, pe care îl iubim mult, precum ne iubim tot ce avem mai scump, pentru că el

ne-a dat viaţă, ne-a hrănit, crescut şi ne-a format ca oameni capabili de a-l servi după puterea şi

capacitatea noastră.

Vom urma şi noi ca şi alţii calea străbunilor şi dăm neamului nostru ceea ce avem mai bun

şi mai scump. Îmi rămâne ca o datorie de conştiinţă să spulber falsul şi mistificările, ridicând o

dată pentru totdeauna vălul ce acoperă trăirea românească plină de frământări, zbucium, suferinţi

şi biruinţă a străbunilor şi să o pun în adevărata lumină şi valoare.

Răsplată nu aştept, şi fericirea mea cea mai mare va fi, dacă voi vedea pe alţii mai capabili

scuturând pulberea după documentele vechi şi cercând scripturile colbuite să poată, în formă mult

mai potrivită şi mai adevărată, prezenta trecutul glorios al satului nostru. E o necesitate vitală.

Aduc călduroase mulţumiri tuturor celor care mi s-au alăturat, punându-mi la dispoziţie

informaţii preţioase referitoare la trecutul istoric al satului nostru BANLOC.

Aceştia sunt: prof. Cornel C. Toţa, preot Petru Achim, ţăranii Petru Giucoane şi

Constantin Traiconi.

Călduroase mulţumiri şi prof. Murărescu Ioan din Livezile, prof. Radovan Ştefan din

Partoş şi prof. Kaufman Iosif din Dolaţ pentru micromonografiile satelor lor.

Banloc, 1 febr. 2001

AUTORUL

2

1. CADRUL ISTORICO-GEOGRAFIC

Comuna Banloc se găseşte pe teritoriul patriei noastre în partea de sud-vest a ţării şi în

partea de sud a judeţului TIMIŞ, la o depărtare de 50,3 km de municipiul Timişoara şi la 7,5 km

de Deta – oraşul cel mai apropiat – ocupând o suprafaţă de 179,33 km2. Comuna Banloc se

mărgineşte la sud cu frontiera Jugoslaviei; la sud-est cu comuna Denta şi limita teritoriului

administrativ al oraşului Deta; la nord cu comuna Ciacova şi în vest cu comuna Giera.

Banlocul se mărgineşte la est cu oraşul Deta, la vest cu localitatea Tolvădia (azi Livezile),

la nord cu satul Ofseniţa şi la sud cu satul Partoş; este cuprinsă între coordonatele geografice:

2108 longitudine estică şi 4523 latitudine nordică.

Din punct de vedere administrativ, comuna Banloc se compune din şase localităţi şi

anume: localitatea Banloc, fiind cea mai mare din comună (263,1 ha), cu populaţia cea mai

numeroasă şi cu o pondere economică însemnată; a fost desemnată localitatea de reşedinţă de

comună conform LHCM 1119/1, având în subordonare următoarele sate:

- în NORDUL comunei, satul OFSENIŢA – (81,2 ha.);

- în SUD-ESTUL comunei, satul SOCA – (94,2 ha.);

- în NORD-VESTUL comunei, satul DOLAŢ – (127,5 ha.);

- în VESTUL comunei, satul LIVEZILE – (182,2 ha.);

- în SUDUL comunei, satul PARTOŞ – (91,1 ha.).

Teritoriul administrativ al comunei Banloc cuprinde o suprafaţă de 17933 ha. (179,33

km2), din care terenul agricol reprezintă 15746 ha (87,80%); terenuri cu vegetaţie forestieră 547

ha (3,05%); terenuri cu ape 501 ha (2,79%); terenuri construite 1027 ha (5,74%) şi terenuri

neproductive 112 ha (0,62%).

Regiunea înconjurătoare a comunei este o zonă puternic dezvoltată din punct de vedere al

producţiei agricole, având şi o pondere însemnată în industrie ( industria de prelucrare a lemnului

la DETA, unde sunt ocupaţi 55,33% din activii de bază ai localităţii şi o considerabilă forţă de

muncă din comuna Banloc).

Până la revoluţia din decembrie 1989, un număr destul de însemnat din activii de bază ai

comunei Banloc s-au deplasat la Timişoara, unde au fost angajaţi în diferite ramuri ale economiei.

3

Deplasările s-au efectuat cu mijloace de transport feroviar şi rutier, comuna Banloc fiind

legată cu oraşul Timişoara prin calea ferată Timişoara – Jebel – Giera şi drumul naţional (E 94)

Timişoara – Deta (43 km) – Stamora-Moraviţa. Legătura cu Banloc se desfăşoară prin drumul

judeţean Deta – Banloc (7 km).

Calea ferată Jebel – Giera, care face legătura cu Timişoara, leagă numai două sate din

comună, şi anume Banloc şi Livezile. Populaţia celorlalte sate din comună e nevoită să se

deplaseze la staţiile respective. Localitatea cea mai dezavantajată în această privinţă este satul

Partoş, care se află la distanţa de cca 7 km. de Banloc, fapt care constituie şi un impediment în

transportul produselor agricole, şi mai ales, piscicole care se recoltează anual în cantităţi

însemnate (din pescăria Topolia, aflată în imediata apropiere a satului Partoş) pentru

aprovizionarea oraşelor din judeţul timiş.

2. CADRUL NATURAL

a) DATE MORFOLOGICE :

Teritoriul comunei Banloc se încadrează în Câmpia Timişului, câmpie limitată de Câmpia

Mureşului, la nord de câmpul înalt cu diure al Deliblatului, la sud Jugoslavia, la est de dealurile

premontane bănăţene şi la vest de lunca Tisei. Câmpia Timişului este o câmpie recentă,

inundabilă, drenată de râurile Bega şi Timiş sau de afluenţii şi braţele acestuia ce se strâng în

două zone de adunare a apelor, una lângă satul Gad pe Timiş ( Bezneciu, Timişul Bătrân ), iar a

doua Marginea în Jugoslavia ( Canalul Bârzava şi Canalul Vârşeţ ). Ţinut aproape numai de

mlaştini, până la lucrările de drenare şi îndiguire efectuate în ultimii 180 de ani, această luncă

vastă situată la altitudinea absolută 80-90 m. ocupă aproape 4/5 din întreaga câmpie a Timişului,

fiind înconjurată de şesuri mai înalte nu numai dinspre coline, râul Mureş sau Delibrat, darşi

dinspre vărsarea Timişului şi Begheului.

În trecut ( până la îndiguire ) divagarea cursurilor de apă, despletirea râurilor, inundarea

periodică, au transformat întreaga zonă în mlaştini, care în parte se menţin şi astăzi sub forma de

lăcovişti, semilăcovişti şi soluri humico-gleice.

În teritoriul comunei Banloc, terenul are aspectul unui şes plan cu slabe denivelări de

ordinul 1-2 m.

4

Râurile din zonă cum sunt: Bârzova, Timiş şi Birda sau Lanca-Birda sunt, în prezent,

îndiguite.

b) DATE GEOLOGICE:

Din punct de vedere geologic Câmpia Timişului aparţine depresiunii Panonice, formată prin

scufundarea unei întinse suprafeţe din regiunea carpatică, probabil în timpul neozoicului.

Constituţia geologică a depresiunii este simplă la zi, apărând doar formaţiuni, aparţinând

aparţinând Sarmaţionului, Panonianului şi Cuaternalului.

Pe teritoriul comunei Banloc, în suprafaţă predomină argilele, prafurile argiloase aşternute

peste nisipuri fine, mai rar mijlocii sau mari.

c) DATE HIDROLOGICE

Hidrologic, teritoriul comunei Banloc aparţine bazinului de recepţie al Timişului. Este

străbătut de râurile Bârzava, Birda şi Lanca-Birda.

Râul Bârzava intră pe teritoriul comunei în partea de sud-est, având o direcţie de curgere

est-vest. Trece prin apropierea satului Partoş şi după ce traversează teritoriul comunei trece pe

teritoriul Jugoslaviei. Este îndiguit pe tot traseul de pe teritoriul comunei.

Râul Birda este un afluent al râului Bârzava ce intră pe teritoriul comunei, venind dinspre

oraşul Deta. Traversează partea estică a teritoriului, având o direcţie de curgere nord-est, sud-vest

şi se varsă în Bârzava la est de satul Partoş. Râul este îndiguit pe tot traseul ce străbate comuna

Banloc.

Pârâul Lanca-Birda traversează limita nordică a comunei Banloc, la nord de satul Dolaţ.

Pârâul este îndiguit şi se scurge în râul Timiş.

Întreaga reţea hidrografică are un caracter capricios, râurile din zonă având debite cu variaţii

mari în funcţie de cantitatea de precipitaţii căzute, în anumite perioade.

Terenurile dintre diguri sunt periodic inundate, uneori debordând peste diguri. Partea de

nord a teritoriului comunei este afectată şi de râul Timiş, care deşi îndiguit, la nivelele maxime

(excepţionale) depăşeşte nivelul coronamentului sau chiar rupe digurile. (Cazul din 1912

inundând până la limita satului Dolaţ; cazurile din 30 mai 1966 şi 2000 inundând până la limita

satului Livezile.) În 1966 locuitorii satului Toager, comuna Giera au fost evacuaţi şi aduşi la

Banloc.

5

În general, teritoriul comunei Banloc este străbătut de o serie de braţe colmatate ale râurilor

din zonă, care în perioadele deosebit de umede acumulează excesul de umiditate din zonă. Un

astfel de braţ trece şi prin satul Dolaţ, unde existând o serie de bălţi formate în gropile de

împrumut, săpate de localnici, determină o creştere a nivelului apelor ce depăşeşte malurile,

inundând şi unele porţiuni din sat. Asemenea gropi de împrumut au fost identificate şi în jurul

satelor Banloc şi Soca.

d) DATE HIDROGEOLOGICE:

În teritoriul comunei Banloc există, ca urmare a unei alternanţe de straturi permeabile şi

impermeabile, o succesiune de pânze de ape.

În suprafaţă, imediat sub crusta argiloasă apare sratul freatic. Spre adâncime se dezvoltă alte

straturi acvifere, unele cu nivel artezian.

Stratul freatic prezintă următoarele nivele:

Satul Banloc:

Stratul freatic are un nivel coborât. În perioadele bogate în precipitaţii atmosferice apa se

ridică la circa 1-1,5 m., alimentarea srtatului făcându-se preponderent din precipitaţii atmosferice.

Din cele 10 puţuri publice din satul Banloc, şase sunt puţuri forate la adâncimi de 90-120 m. Care

au nivel hidrostatic accensional, iar patru au nivele între 1,85-3,90 m. În prezent, pe întreg

teritoriul satului Banloc e asigurată apa potabilă de la o singură sursă.

Satul Livezile:

Apa freatică este cantonată într-un strat de argilă nisipoasă, având un nivel hidrostatic de

2,50 m.

Satul Dolaţ:

Apa freatica este cantonată în stratul de nisip fin galben-cenuşiu, ce apare la 1,90 m. Nivelul

hidrostatic are oscilaţii mari în funcţie de volumul precipitaţiilor, având adâncimi cuprinse între

0,40-1,10 m.

Satul Ofseniţa:

Apa subterană este menţinută la un nivel hidrostatic de 2,10 m. Nu se cunosc date în

legătură cu variaţiile de nivel.

Satul Soca:

6

În această localitate au fost măsurate nivelele apei freatice în puţurile P.11 şi P.12 care au

nivelul apei la 1,85-2,60 m., care se ridică până la 0,5 m. De la nivelul terenului.

Satul Partoş:

Nivelul apei freatice întâlnit în această localitate este maximum 2,10m. Cu tendinţe

accesionale în perioada precipitaţiilor atmosferice.

În scopul preîntâmpinării stagnării apelor pe terenurile comunei Banloc, s-a înfiinţat în anul

1915 „ASOCIAŢIA DE DESECARE BANLOC”, cu scopul de a executa lucrări pentru colectarea

şi evacuarea apelor de pe teritoriul comunei şi a satelor aparţinătoare: Partoş şi Ofseniţa. Au fost

întocmite planurile lucrărilor de desecare, dar nu s-a executat nici o lucrare, terenurile rămânând

şi mai departe la discreţia apelor până în anii 1948-1949 când s-au început lucrările de desecare a

acestor zone. În perioada anilor 1954-1958 s-au executat lucrări de refacere şi completare a

sistemului de desecare Banloc-Livezile (Tolvădia) în suprafaţă de 20400 ha.

În perioada anilor 1947-1948 s-a executat, pentru conducerea apelor, colectorul principal pe

o lungime de 8 km. de la staţia de pompare, dislocându-se un volum de 93700 m3 terasamente. La

această lucrare a participat şi populaţia comunei Banloc, care a executat, prin muncă voluntară, un

volum de 18000 m3 terasamente. În urma lucrărilor executate, a fost uşurată scurgerea apelor către

Bârzava.

În anii 1955-1957, prin lucrările de despotmolire a reţelei de canale din compartimentul

Livezile (Tolvădia) şi completarea reţelei de canale în compartimentul Banloc, precum şi podeţele

de trecere peste canale, cantoane şi linia telefonică, efectele lucrărilor sunt ilustrate de faptul că,

în timp ce la inundaţiile din anul 1956 nu se putea circula, în zona de aval a bazinului Banloc-

Livezile (Tolvădia), decât cu luntrea, începând din anul 1959 şi până în 1966 nu s-au semnalat

suprafeţe inundate. Lungimea canalelor sistemului Banloc-Tolvădia este de 102,5 km., revenind o

densitate medie de 0,5 km/km2.

e) DATE GENERALE GEOTEHNICE:

Situaţia litologică a teritoriului comunei Banloc se prezintă astfel:

BANLOC – Satul Banloc este situat în plină câmpie. La marginea satului sunt denivelări

între 1-2,50 m. Ca urmare a escavărilor făcute de localnici pentru procurarea materialului argilos

necesar construcţiilor. În aceste gropi se acumulează şi excesul de umiditate sub forma de bălţi.

7

Sondajele efectuate arată teren de umplutură, sol vegetal, argilă prăfoasă şi nisipuri (la 1,95-2,50

m.). terenul prezintă stabilitate şi condiţii bune de fundare.

LIVEZILE – Din forajul executat la ferma nr. 7 zootehnică, la sud de satul Livezile rezultă o

stratificaţie, de pământ vegetal, argilă neagră, nisip prăfos, în general, nisipuri până la 6,90 m.

adâncime.

DOLAŢ – Din cercetările de teren rezultă că predomină pământuri argiloase şi prăfoase.

OFSENIŢA – Prezintă următoarea stratificaţie: sol vegetal urmat de argilă galbenă, tare, cu

concreţiuni calcaroase. Terenul este plan, fără denivelări şi prezentând stabilitate.

PARTOŞ – Sol vegetal, urmat de argilă prăfoasă, de culoare neagră, iar mai jos argilă

prăfoasă galben-cafenie, vârtoasă (1,20-2,10 m.).

SOCA – Localitatea estimează o stratificaţie formată din sol vegetal negru-cafeniu în

suprafaţă, urmată de un pachet argilos cu concreţiuni calcaroase.

f) SEISMICITATEA:

Din punct de vedere seismic, zona Banloc se încadrează în conformitate cu harta de

macroraionare seismică (STAS nr. 2923-63) în zona de gradul 7 de intensitate seismică.

La Banloc, în noaptea de 16 (29) noiembrie 1915 s-a despicat şi prăbuşit o mică porţiune a

boltei bisericii ortodoxe, deasupra dulapului epitropilor ca urmare a cutremurului de pământ simţit

în dimineaţa zilei de 6 (19) octombrie, acelaşi an, cutremur precedat de o bubuitură puternică,

durând aproape 5 minute. De atunci şi până în anul 1991, la Banloc nu s-au mai produs cutremure

puternice, excepţie făcând unele replici ca urmare a cutremurului puternic ce a avut loc la

Bucureşti în anul 1977în anul 1977.

Ultimul cutremur, de mică intensitate a fost înregistrat la 28 mai 1987.

g) ADÂNCIMEA DE ÎNGHEŢ:

Conform STAS nr. 6054-64 s-a stabilit de 0,70 m.

8

3. CLIMA. REGIMUL TERMIC

Pe teritoriul comunei Banloc se resimte, în măsură destul de însemnată, influenţa

climatului cu nuanţă mediteraniană şi care constă, îndeosebi, în îmblânzirea climatului rece în

lunile de iarnă.

Temperatura medie anuală este de 11,1 C. Cea mai mare temperatură medie anuală a fost

de 12,1 C în anul 1934, iar cea mai mică de 8,7 C în anul 1940.

Frecvenţa anilor călduroşi este mai mare decât a celor răcoroşi, datorită faptului că

Banlocul este la sud de izoterma anuală de 11 C. Luna cea mai călduroasă este luna iulie, iar cea

mai rece este ianuarie, având media de 1,7 C. Cea mai scăzută temperatură medie a lunii ianuarie

s-a înregistrat în anul 1947, de 7,4 C.

Amplitudinea varianţei temperaturii în ianuarie este de +12,5 C, ceea ce arată alternanţa

iernilor aspre cu cele uşoare.

Observaţiile meteorologice asupra climei se fac prin staţia meteorologică din Banloc, care

a luat naştere în anul 1950 ţi care contribuie la dterminarea datelor privind anumite fenomene

atmosferice şi care folosesc fosrte mult la cunoaşterea vremii pentru o anumită perioadă de timp,

fapt care duce la o orientare şi la o încadrare a lucrărilor agricole în timpul optim, în scopul feririi

lor de unele efecte dăunătoare, cum ar fi îngheţul şi alte fenomene.

Distribuţia reliefului în amfiteatru deschis spre sud şi vest permite pătrunderea maselor de

aer umed din vest şi, mai cald – din sud, decât în alte regiuni ale ţării, imprimă climatului un

caracter continental cu influenţe mediteraniene apreciabile, cu o umiditate mai ridicată decât

aceea din zonele sudice şi vestice ale ţării. Frecvenţa cea mai mare a vânturilor este în luna

martie, urmând şi scăzând, în acelaşi timp în luna mai şi iunie, ele bătând din sud şi sud-vest, iar

din nord tot timpul.

Precipitaţiile anuale totalizează 500-600 mm., iar precipitaţiile lunare – un maxim în luna

ianuarie şi un minim în lunile februarie-martie. În afară de acestea se manifestă o creştere a

precipitaţiilor în octombrie şi noiembrie, iar cel de-al doilea minim se află în luna septembrie.

Precipitaţiile maxime în 24 de ore nu depăşesc, în general, 130 mm. Frecvenţa acestor

precipitaţii este relativ mică. Comparativ cu restul ţării, la Banloc se găsesc cele mai puţine zile

9

cu sol acoperit cu zăpadă şi aceasta, ca o consecinţă a influenţei climatului mediteranean.

Numărul de zile nu depăşeşte 80 pe an când solul este acoperit cu zăpadă.

Referitor la umiditatea atmosferică se poate arăta că cea mai mică este în lunile de vară şi

anume, în luna iulie cu 60,6%, urmată de 61,9% în luna august.

Din urmărirea datelor din punct de vedere pluviometric, începând din ianuarie 1881 până

în decembrie 1961 – deci o perioadă de 80 de ani – se observă că în această perioadă a existat un

singur an – 1894, în care nu a fost nici o lună ploioasă, şi un singur an – 1933 – în care au fost 11

luni ploioase. În ceilalţi ani, numărul lunilor ploioase a variat între 1 şi 9.

Recent, luându-se datele din orizontul local de la staţia meteorologică din Banloc, de către

prof. Viznan Lazăr (azi fiind trecut în eternitate), s-a constatat că doar un singur an – 1965 era cu

11 luni ploioase (luna octombrie – fără precipitaţii).

4. FLORA ŞI FAUNA

Regiunea, din punct de vedere al vegetaţiei aparţine zonei intermediare dintre stepă şi

silvostepă. Vegetaţia arborescentă întâlnită în cadrul teritoriului comunei Banloc este compusă

din următoarele specii: populus pyramydalys (plop piramidal), juglans regia (nucul), aesculus

hippocastanus (castanul sălbatic), acer negundo (arţarul), morus alba (dudul), iar dintre speciile

cultivate: meri, peri, pruni, caişi, cireşi şi piersici.

Ca subarboret, se întâlnesc diferite specii pe marginea drumurilor şi pădurilor, cum ar fi:

prunus spinosa (porumbarul), crataegus monogyna (păducelul), cornus sanguineea (cornul).

La vegetaţia ierboasă se observă o oarecare grupare pe soluri sau categorii de folosinţă şi

anume: pe solurile joase, umede, unde domină tipul de sol lăcovişte, se întâlnesc următoarele

specii: cirsium aevense (pălămida), poligonum avigulare (troscot), chenopodium album (loboda),

matricaria inododora (muşeţelul).

Pe câmpie, cu tipul de sol aluvionar se disting următoarele specii: convulvulus arvensis

(volbura), setaria veridis (mohorul), amarantus spp (ştirul), melilotus eficinalis (sulfina), plantogo

spp (patlagina), arostema gitago (neghina).

Pe păşuni vegetaţia este reprezentată prin specii sărace în valori nutritive, ca exemplu:

plantogo loncialata (patlagina), poligonum avigulare (troscotul) etc.

10

Dintre plantele cultivate amintim pe cele mai frecvent cultivate: grâul de toamnă, orzul de

toamnă, secara de toamnă, ovăzul, porumbul, floarea-soarelui, sfecla de zahăr şi cea furajeră,

apoi: tutunul, orezul, trifoiul şi lucerna.

Deşi în cuprinsul hotarului comunei Banloc este o pădure, fauna nu este tocmai bogată în

specii de păsări şi animale sălbatice. Dintre păsările care se întâlnesc amintim: potârnichea,

fazanul, raţa sălbatică, pescăruşul şi barza. Dintre animalele sălbatice, cele mai frecvente, care se

găsesc pe teritoriul comunei Banloc amintim: iepuri de câmp, vulpea, căprioara sălbatică, lupul şi

mistreţul. În câmp se găsesc rozătoare ca: şoarecele de câmp şi şobolanul – consideraţi ca

dăunători ai culturilor.

5. SOLURILE

Teritoriul comunei Banloc face parte din regiunea fizico-geografică cunoscută sub

denumirea de Câmpia Bănăţeană – o câmpie joasă cu altitudine de 84 m. de la nivelul mării, în

care există un strat argilos superficial de 3-8 m. grosime, cu soluri băltite, soluri înmlăştinate, mai

mult în formă de lăcovişte gleizate-plumburii; mai puţin de mlaştini şi lăcovişte negre-asfaltoide,

apoi soluri cu exces periodic de apă la suprafaţă şi mai mult sau mai puţin permanent în masa lor

cum sunt: lăcoviştile brune şi solurile sărăturoase, aproape toate pe roci argiloase. Pe formele

ridicate ale câmpiei joase se întâlnesc soluri cernoziomice, predominând cernoziomurile ce s-au

format pe material loessoid de origine aluvionară, în general lutos. Potenţialul de fertilitate al

solului variază pe câmpiile mai înalte şi formele mai înalte. În estul Banlocului întâlnim diferite

tipuri de cernoziomuri cu fertilitate ridicată. Productivitatea lor poate fi şi mai mult sporită prin

irigaţii, administrarea îngrăşămintelor, prin aplicarea lucrărilor agrotehnice de pregătire a solului

şi de întreţinere a culturilor. Solurile au capacitate mare de reţinere a apei în masa lor; sunt, în

general, soluri umede, slab aerisite, cu producţie scăzută. Astfel de soluri ocupă depresiunile de

undeapele de suprafaţă se scurg foarte încet şi în timp îndelungat, sau nu se scurg deloc. Numai în

bazinul hidrografic al Bârzavei sunt 4500 ha. lăcovişti propriu-zise.

O categorie aparte o constituie solurile lipsite aproape complet de productivitate. Acestea

sunt sărăturile, a căror ameliorare prezintă un interes deosebit. Astfel, numai în bazinul Bârzavei

sunt 3030 ha. soluri sărăturoase.

11

Sunt caracteristice lăcoviştile, în general, din cauza nivelului ridicat al apei freatice

mineralizate. În acelaşi timp, provoacă procesul de capilaritate, sărăturarea unor suprafeţe de

terenuri mari. Pe teritoriul comunei Banloc se întinde unitatea geomorfologică – Câmpia

aluvionară a Bârzavei. Teritoriul este, din punct de vedere geologic, rezultatul depunerilor

succesive aluvionare pe fundul marelui lac panonic, ce aparţine cuaternarului diluviu şi aluviu.

6. RESURSE NATURALE ALE SOLULUI ŞI SUBSOLULUI

La mică adâncime, în subsol se găseşte argilă, care s-a folosit, în trecut, la construcţia

caselor din pământ bătut, precum şi la confecţionarea cărămizilor din văiugă. Nisipul se foloseşte

pentru protecţia împotriva noroiului; nu este bun pentru mortar, sau pentru lucrări de depănare,

deoarece conţine resturi de pământ.

Solul este prielnic condiţiilor pentru cultura plantelor agricole, în special a cerealelor, a

plantelor tehnice şi furajere. Doar pentru unele soiuri de pomi fructiferi este bun şi mai puţin

pentru viticultură.

7. TRECUTUL ISTORIC

Despre trecutul îndepărtat al localităţii Banloc sunt puţine date. Putem spune că originea

acestei localităţi zace încă în necunoscut.

Un document în limba latină, datând din 13 mai 1400, dat de copistul din Cenad,

aminteşte de localitatea Byallak, pe care Pesty şi Ortvay o aşează în şesul Banlocului. Tradus,

cuvântul menţionat de document, înseamnă “locul bivolului”, amintire străveche, pe care

locuitorii o leagă de existenţa unui bivol, sau bou de baltă, al cărui muget înspăimântător s-ar fi

auzit în anumite locuri în anii ploioşi. Prima atestare documentară despre localitatea Banloc

datează din anul 1554 (Banloc – într-un defter otoman).

Obiecte din piatră cioplită, secera din aramă, alte obiecte din bronz, de uz casnic şi de

podoabă, descoperite în 1855 şi mai târziu, confirmă aici o viaţă stabilă cu îndeletniciri agricole

ce numără milenii. La 1579 aflăm alte date. Trecând peste mulţimea veacurilor de frământări şi

prefaceri în care i-a fost hărăzit poporului român să continuie viaţa pe pământul naşterii sale,

12

reţinem că, sub ocupaţia turcească a Banatului (1552-1716), Banlocul a fost reşedinţa de vară a

paşei de la Timişoara.

În 1660 şi 1666 călugării episcopiei din IPEK amintesc aici, ca buni şi milostivi creştini pe

Ianoş cneazul, gospodarul Lazea şi pe sătenii Drăgoi Nicolae, Martin, Ianoşilă, Anghel, Ştefan a

lui Hârneac, Suboţa fiul lui Nenad, Milivoi, gospodar Pană Ianoş şi pe popa (preotul) Ioan.

Tot în anii 1660 şi 1666, călugării trimişi de patriarhia sârbă vin în vestul Banatului, “în

românime”, -“na Vlaşcu” notează ei – după milostenii. La Banloc, printre cei care au dăruit doi

boi, ceară şi sume mari de bani e preotul Ioan ,“chinezul” (primarul) Ianăşu şi localnicii cu nume

păstrate până astăzi: Herac, Drăgoi, Milivoi, altele rămase în registrele matricole din secolul al

XVIII-lea: Nicolae, Pană, Lazea etc.

Primul recensământ real al Banatului, cel dintre anii 1754-1757 află drept stăpân al

aşezării cămara regală - *?, 262 case şi 325 familii cu un total de 1862 de locuitori, din care 408

bărbaţi şi 556 femei, plus un număr de 898 tineri. Structura ocupaţiilor celor din Banloc era

următoarea: 3 preoţi, 216 ţărani, 166 mesteşugari şi ţărani, 192 jeleri (ţărani fără pământ), 6 cu

alte ocupaţii. Numărul copiilor până la 12 ani era de 290, iar a celor între 13-17 ani de 71. Datele

sunt puţin cunoscute şi nu au fost folosite niciodată până acum.

Totuşi, din lipsa respectului faţă de trecut, întâlnită nu numai la ţărani, dar şi la

intelectuali, urmele descoperite de fierul plugului sau de săpături incidentale, urme ce puteau da

glas spuselor vremii, au fost pierdute pentru veşnicie. Puţinele aduceri aminte pe care le mai

păstrează încă tradiţia sunt suficiente pentru a confirma părerea noastră. Mai sunt bătrâni ce-şi

amintesc de cărămizi cu inscripţii indescifrabile şi diferite obiecte a căror sens a dispărut odată cu

întrebuinţarea lor, găsite în urma săpăturilor făcute în vatra satului şi în izlaz. Unele par a fi

aparţinut paleoliticului, altele se încadrează în epoca bronzului şi despre care avem unele date

documentare.

Existenţa urmelor preistorice se poate confirma în datele culese de MILLEKER B

ADUNOTISZA AROS în est. muz. nr. 8, pag. 126, reiese că în 1855 s-au găsit obiecte preistorice

din epoca bronzului ca: un cuţit, o agrafă de prins părul şi alte obiecte.

În anul 1716, Banatul a fost ocupat de Austria, iar Banlocul, donat banului croat

DRAŞKOVICS, cumpărat în 1783 de armeanul LAZĂR KARAKSOYI, familia cumpărând şi

titlul de conte. Castelul, zidit pe temelii vechi, a fost etajat în 1793, familia Karatsonyi înzestrând

cele 31 încăperi cu valori artistice deosebite şi cu rarităţi, iar parcul cu arbori exotici rarisimi,

13

între care şi un salcâm din suta de exemplare aduse din America, în timpul Mariei Tereza (1740-

1780), copac încă existând în urmă cu 20 de ani; exteriorul unei fântâni sculptată bogat, operă

italiană, în marmoră de Carrara (n. n. acesta se află, în prezent, în curtea Muzeului Banatului); cu

inscripţii lapidare romane aduse de la MICIA de lângă Deva; cu lapidarul unui mormânt turcesc

cu scris dăltuit în limba arabă.

După 1716, trecutul Banlocului îşi găseşte mărturii în documente oficiale. După retragerea

turcilor de pe aceste meleaguri, localitatea Banloc apare ca fiind locuită. Recensământul din 1717,

înregistrează comuna Banloc, aparţinătoare pe atunci districtului Ciacova, cu 85 case locuite, iar

pe harta contelui MERCY, apare în rândul satelor fruntaşe din Banat. De menţionat că pe harta

contelui Mercy – guvernatorul Banatului – după ocuparea Banatului de habsburgi, hartă executată

între anii 1723-1725, localitatea apare sub numele de BANLOK. Ca o confirmare că Banlocul a

fost locuit, menţionăm câteva nume de familii luate după o inscripţie datând din 1828, ca:

Borobar, Strizu, Chiu, Nicolescu, Cîrciu, Forga, şi nume de botez: Trăilă (1775), Marcu (1777),

Gruia (1774), Ignat (1767), Marian (1750), Isac (1785), Avram (1766), Filip (1781), Lazăr

(1766), Petru (1754) etc.

În perioada colonizărilor din secolul al XVIII-lea, comuna Banloc a primit colonişti, dar n-

a fost supusă, ca alte comune, legilor de colonizare în baza căroraun sat putea fi colonizat pentru a

da lăcaş imediat veneticilor.

Ar fi valoros şi interesant să înfăţişăm satul de acum aproape două veacuri. Un plan

păstrat odată în arhiva comunei – astăzi dispărut (predat) Muzeului Bănăţean – datând din 1768 ţi

datorat inginerului J. Kutsera, ne-a îngăduit să-l reconstituim parţial, nu după original sau copii, ci

după bătrânul Gheorghe Strizu, care l-a păstrat mai mulţi ani studiindu-l şi în legătură cu reforma

agrară din 1923 la care a lucrat ca ajutor preţios inginerilor.

Ca aspect, Banlocul nu preyenta vreo orânduire edilitară sau simetrie, ci ar fi lăsat să se

ăntrevadă un plan chibzuit şi de dată recentă. Străzile erau neregulate, după cum dictau trebuinţele

practice şi configuraţia terenului. Casele erau răsfirate, potrivit felului de aşezare a vechiului sat

românesc, iar partea cea mai compactă o forma actuala uliţă a “forgonilor”, prelungită în uliţa

“strzonilor” şi sfârşind cu “borobăreştii”.

Ulicioare cu case răsfirate străbăteau întreaga vatră a satului de azi, cu mici deosebiri faţă

de situaţia actuală. În acest plan nu figurează nici parcul şi nici castelul, al căror teren era în vatra

satului şi cuprindea străzi şi clădiri. Biserica figurează pe locul unde sunt ridicate şcolile

14

confesionale. Într-un timp mai îndelungat, după tradiţie, cimitirul era imediat în apropierea

bisericii.

Dinspre Soca, în direcţia satului curgea o vale pe care erau aşezate două mori: una lângă

drumul Partoşului, cealată sub grădinile borobăreştilor. Două vălişoare brăzdau satul în direcţia

nordică, înconjurând din aproape biserica şi depărtându-se la mică distanţă de ea; una peste locul

de acum al parcului spre Ofseniţa, iar cealaltă, peste locul casei fostului preot Filip Pop, spre

izlaz. Drumul spre Deta a trecut peste gropile de la Băracă, până la hotarul satului Soca.

Viaţa satului de atuncinu ne este înfăţişată în nici o însemnare. Dar ea nu putea să fie decât

cea patriarhală: cu muncă, frământări mărunte şi veselie – când era linişte – şi cu durere şi fugă –

când zăngăneau armele, şi casele li se transformau în făclii uriaşe şi în cenuşă.

Dreptul de proprietate asupra averii mijlocii, mobile şi imobile, au fost recunoscute tacit

sub dominaţia otomană. Aceasta legiferează proprietatea individuală, întărind-o în 1695, în scopul

de a destrăma definitiv marea proprietate feudală şi pentru a semăna revolta în rândurile iobagilor

ce trudeau pe nesfârşitele latifundii din Ungaria şi Ardeal.

Privind din acest punct de vedere, situaţia creată românilor de această primă reformă

agrară, cunoscută în analele istorice, a dat o nouă aşezare maselor muncitoare. Ca urmare, e

explicabilă şi revolta ce mocnea în sufletele valahilor de aici, când Maria Terezia cu atâtea fete de

măritat, cu visteria ţării secătuită de multele războaie – dăruie banului croat, DRAŞKOVICS,

întregul hotar al satului, punându-se temelii raţionale muncilor agricole. Banul Draşkovics,

primeşte acest teritoriu în schimbul domeniului ce i-a fost luat la organizarea districtelor militare.

Domeniul Draşkovics cuprindea, alături de Banloc, Partoşul şi alte localităţi din jur, având o

suprafaţă de cca. 27000 ha. Însă, familia Draşkovics vinde domeniul familiei Karaksonyi din

Beodra. Vânzarea se face în numele lui Ion şi Gheorghe Draşkovics – doi fraţi – primul, născut în

anul 1773, care a ajuns vistiernic al regelui pe lângă funcţia de ban, iar despre cel de-al doilea

izvoarele vorbesc mai puţin. Vânzarea se face în anul 1783. Cel care cumpără domeniul

Draşkovics era Lazăr Karacsonyi. Acest domeniu, în momentul cumpărării, cuprindea localităţile:

Banloc, Ofseniţa, Soca, Partoş şi Topolea. Treptat, domeniul s-a mărit ca suprafaţă prin

cumpărarea localităţilor Jamul Mare şi Jamul Mic.

Privitor la originea familiei Karacsonyi stăruie şi acum mai multe versiuni. În faţa

documentelor originale din biblioteca personală a preotului Ion B. Mureşianu, primite prin

bunăvoinţa lui Iosif Beitz, intelectual şi comerciant din Banloc, cade şi părerea că ar fi sârb, dar se

15

năruie şi afirmaţia istoricilor maghiari, care voiau să facă din aceşti mari magnaţi urmaşii direcţi a

lui Arpad. Ca origine etnică, familia Karacsonyi e evident armeană. Din documente se desprinde

faptul că toţi membrii acestei familii au avut un spirit comercial, specific armenilor. Îi găsim

făcând comerţ, servicii diferite, împrumutând bani, arendând moşii. Se pare că au venit din

Bucovina în Ardeal, încă înainte de recucerirea lui de cître Austria, stabilindu-se la Someşani,

lângă Cluj. Deţinând o bogăţie fabuloasă, au cumpărat în Banat proprietăţile Jam, Banloc şi

Topolea, iar în Ungaria de sud, domeniul Beodra, care în 16 noiembrie 1812 era numai parţial

arendat, cu suma de 200 floreni. Titlul de nobil, apoi de grof, e tot o urmare a aurului plătit şi

primit, probabil, în ultimile decade ale veacului al XVIII-lea.

Se istoriseşte despre Lazăr Karacsonyi, că sub capela din castelul său de la Jam avea două

subterane suprapuse, pline de aur. Visul lui era să stăpânească întregul ţinut pe care-l pot cuprinde

ochii, privind din cula Vârşeşului. În acest scop şi-a încărcat mare parte din comori pe mai multe

care şi a plecat la Becicherecul Mare, capitala judeţului Torontal. Dar aici, visul lui Iacom se

sfârşeşte odată cu el. Printr-o întâmplare învăluită în mister, dispare şi nesăţiosul bogat, dar şi

fabuloasa lui comoară.

În 1777, Banlocul apare în actele oficiale cu 229 case, numărându-se între cele mai mari

localităţi din Banat; în 1828 cu 320 case, iar în 1843 cu 2431 locuitori, toţi români.

Prin anul 1887 sunt colonizaţi aici şi locuitori maghiari. Numărul caselor sporeşte şi pe la

1900 depăşeşte 441, în timp ce locuitorii trec de 2700; peste 2000 fiind ortodocşi şi peste 300

catolici.

Luptele reîncepute cu turcii în 1787 se concretizează dureros în frumoase balade. Această

perioadă de timp a avut consecinţe nefericite pe tărâm economico-financiar şi social, tulburând iar

comunitatea prin reînvierea feudalismului şi creând aici, ca şi în întreaga Europă, o stare de spirit

extrem de agitată.

Sub Lazăr Karacsonyi, deci la începutul veacului al XIX-lea, o notiţă scurtă, fără dată,

aminteşte de o revoltă în care iobagii răsculaţi au ţinut castelul sub asediu, mai bine de o

săptămână. Aceste izbucniri spontane, deplin justificate prin prea marea împilare şi de exploatarea

sângeroasă din partea nobililor ce-i considerau în şirul animalelor, se va fi manifestat tot atât de

tumultos şi în răzmeriţele din 1514 şi 1738, a căror drum spre pliniri ce se înfăptuiesc mult mai

târziu, au trecut şi prin apropierea Banlocului.

16

În anul 1759 se termină construcţia frumosului castel ce dăinuie şi în zilele noastre, fiind

aşezat în centrul comunei, iar în anul 1793 a fost etajat, familia Karacsonyi înzestrând cele 31

încăperi cu valori artistice de o rară frumuseţe, lucrări antice, capodopere ale artiştilor de toate

genurile, de la nobilele empire până la cele mai frumoase medalioane şi chiar lucrări în marmură

de Carrara.

În frumosul parc, care se află în jurul castelului se găsea o clădire în care erau adunate

toate lucrările ascunse de contele Eugen Karacsonyi – urmaşul lui Lazăr Karacsonyi – din

călătoria ce a făcut-o în Egipt. Astfel, dintre obiectele şi operele de artă aduse au fost: vase

egiptene, mobilă egipteană, o mumie, precum şi alte opere de artă specifice culturii populare

egiptene.

În renumitul parc din acea vreme a ajuns şi unul din cei 100 de salcâmi, aduşi în timpul

domniei Mariei Tereza (1740-1780) tocmai din America.

Pentru a ne da seama de titlurile şi funcţiile contelui Karacsonyi, să citim inscripţia ce se

află pe sifon, pe sub Bârzava, între Topolea 1 şi Topolea 2, pe care scria:

“Stimabilul Eugen Karacsonyi de Karacsonyi falva şi Beodra, sfetnic secret şi vistiernic al

Măriei sale, cavaler al Ordinului Souverain de Malta, membru de drept al adunării nobiliare şi

deputat al Adunării generale, construieşte…etc.”

O aşteptare grea împinge viaţa cu evenimente mai puţin importante, din punct de vedere

istoric, pentru oropsiţii iobagi, până în pragul anului 1848, când valurileacestei tulburări

clocotitoare ce cuprinseră Europa, dau şi aici iluzia ceasului aşteptat de secoli.

În 1848, la începutul revoluţiei , între Banloc şi Ofseniţa s-au dat lupte sângeroase între

armatele maghiară şi sârbă. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, localitatea a fost sediul plasei cu

acelaşi nume.

Mirajul autonomiei, ruperea cătuşelor iobăgiei, zdrobirea asupririi materiale ungureşti,

mai concret , dreptatea socială au făcut pe bănlogenii de altădată să-şi desdoaie coasele, să

aprindă făclia şi să asedieze castelul, devastându-l apoi, în credinţa că bogăţiile adunate între

zidurile lui sunt rodul şi preţul trudei lor. Cu aceste doruri îşi dă obştescul sfârşit şi Trăilă Perici,

în închisoarea Oradei Mari, care a fost robit de unguri, după cum înseamnă în 17 aprilie 1849

preotul Daniel Marcovici. Mulţi locuitori ai Banlocului au avut aceeaşi soartă dramatică, privind

spre acelaşi luminos ideal; mulţi şi-au găsit moartea în ştreangul spânzurătorilor ridicate pe locul

17

ce le poartă numele şi astăzi, aflate la întâlnirea drumului Partoş-Soca. Un document emis sub nr.

9667-2533 din anul 1856, care se află în posesia preotului Ion B. Mureşianu, precizează că:

“…înaltul c.r. Ministerium de interne intru o înţielegere cu înaltul Ministerium de

Dreptate intru inpede carea puternica a telherilor, care acum domnescu, şi spre deplina aducere la

locu a sigurităţei întreruptă au crenduit prin intimatul din a rece-a iunie 1856, nr. 5197, MI.,

întrebuinţieria dreptului Statarial (adeche judecată scurtă de a osendi la moarte prin funie) preste

tot cuprinsul Cercului din Modosh în potriva crimei de telherie cu poterea şi de omor drept

telherie cu poterea. Se face dare tuturor cunoscut, cum che păshirea Statarială in contra crimei de

telherie cu poterea, şi de omor drept telherie cu poterea de locu are de a începe: şi de aceea tot

insul, care dope insciintiaria orenduielei acesteia se face vinovat crimei de telherie cu poterea, sau

crimei de omor drept telherie cu poterea în Cercul Modoshului dope asprimea Dreptului Statarial

va fi pedepsit cu moartea prin funie.

Prin publicarea procedurei statarială pentru toate crimele mai sus numite care în ţienutul

cercului din modesh se for face este numai Judeciul ţienutal din Becicherecul Mare

competinte…” (Von der K.K. Kreisbehörde zu Gr. Becskerek, an 14 iunie 1856).

Acest document a fost întocmit ca urmare a acţiunilor ţărăneşti îndreptate împotriva

marilor feudali, acţiuni înteţite în urma revoluţiei burghezo-democratice de la 1848.

Sfârşitul revoluţiei e şi sfârşitul Europei medievale. Jerfele au acoperit-o, dar ideile pentru

care s-a jertfit au rămas triumfătoare.

Din această răscruce, viaţa satului intră iar în vechile făgaşe, ce încep, apoi, puţin câte

puţin a se netezi. Groful înţelege glasul veacului. Poverile se mai uşurează, iar libertăţile încep să

se întrezărească.

În lucrarea lui BOROVSZKY intitulată: “Torontal Varmeg torente” se aminteşte că în

comuna Banloc sunt 2882 locuitori, care, în afară de 207 maghiari şi 414 germani, restul sunt

români. Numărul caselor era de 441. Banlocul avea poştă, telegraf şi telefon, o fabrică de spirt, o

moară, un gater pentru tăiat scânduri etc.

Linia ferată Jebel – Modoş se construieşte la sfârţitul secolului al XIX-lea, prin 1892 –

1896. În acest timp Banlocul făcea parte din judeţul Torontal, fiind la marginea estică a judeţului,

în vecinătate judeţului Timiş (Deta şi Ghiladul făceau parte din judeţul Timiş) şi era sediu de

plasă. O hartă, copiată după originalul din 1909, editată de PACSERY KAROLI la Timişoara,

indică limitele administrative ale plasei BANLOC.

18

Tot în 1909 se aminteşte că în comună existau 2700 de locuitori, aproape toţi români care

se ocupau cu creşterea animalelor şi cu agricultura. Ca ocupaţie specifică, se aminteşte a fi în acea

vreme cultura verzei.

În 1909 – 1910 domeniul Karacsonyi era întins pe două judeţe. În judeţul Torontal avea o

suprafaţă de 17000 ha., iar restul aparţinea judeţului Timiş. O statistică a vremii aminteşte de

executarea arăturilor adânci cu un plug tras de maşini cu aburi de tip FOWLER; plugul era legat

cu un cablu de oţel.

Evenimentele din preajma anului 1914 găsesc Banlocul într-o aşteptare reînnoită.

Mobilizarea adună şi trimite pe atâtea fronturi tot tineretul, mândria satului şi nădejdea

atâtor familii. Opt ani sângerează şi mor sub alte steaguri şi pentru scopuri străine, dar cu privirile

şi nădejdile îndreptate peste Carpaţi.

Spicuim din însemnările preotului Ion B. Mureşianu, extrase dintr-o condică bisericească

din Banloc, a cărei redactare începe cu anul 1914, cuprinzând evenimentele ce au frământat

comuna noastră în acea perioadă de timp. Ele, fără comentarii, oglindesc mai fidel o realitate

peste care a trecut satul nostru.

- La 15/28 iunie 1914, într-o zi de luni, zi de piaţă, prin sunete de clopote şi drapele

îndoliate, se vesteşte atentatul de la SARAJEVO. Presimţirile întunecă feţele tuturor.

- La 13/26 iulie 1914, zi de duminică, după masă, în timp ce tineretul era adunat la horă

– prima horă după atentat, iar bătrânii la primărie pentru arendări de pământ – se vesteşte

mobilizarea parţială, în baza căreia, toţi bărbaţii între vârsta de 21 – 42 ani, sunt îndatoraţi a se

prezenta la regimentele unde şi-au făcut stagiul militar, în decurs de 48 ore. Gânduri chinuitoare

apasă greu sufletele tuturor. A doua zi, pleacă bărbaţii de la 21 –32 ani, iar a treia zi, bărbaţii de la

32 – 42 ani, în durerea familiilor şi plânsul tuturor. Se vorbeşte tot mai insistent despre un război

împotriva Serbiei.

- La 20 iulie 1914 se publică mobilizarea generală, fapt ce nu mai produce o impresie

deosebită.

- La 20 noiembrie 1914 se vesteşte că satul trebuie să dea 370 cai, iar peste două zile

sosesc 20 soldaţi cu un ofiţer veniţi din Serbia pentru luarea cailor.

- La 3 decembrie 1914 s-a ţinut la Becicherecul Mare o întrunire cu bărbaţii între 24 –

36 ani aflaţi neapţi mai înainte.

19

- La 2/15 mai 1915 contingentele 1891 – 1895 pleacă la Becicherecul Mare pentru a fi

înrolaţi.

- Între 11 –24 septembrie 1915 au sosit în comună trei detaşamente de la mitraliere. Au

stat în comună cinci zile, făcând zilnic exerciţii pe izlazul comunal.

- În noaptea de 26 spre 27 septembrie 1915 s-au petrecut fenomene ciudate. Trei

bubuituri neobişnuite – cutremure de pământ – au trezit satul.

- Între 1- 14 octombrie 1915, tinerii din contingentul 1897 pleacă la unităţi.

- În lunile noiembrie – decembrie 1918 a bântuit gripa spaniolă, care a secerat multe

vieţi.

- La 4 decembrie 1918, din ordinul sârbilor ce ocupaseră şi Banlocul, se face serviciul

divin pentru regele Alexandru.

- La 27 iulie 1919 – la ordinul Antantei, trupele sârbeşti evacuează satul, în puşcături şi

zgomot neobişnuit. Fiind frontiera la Soca – 2 km. depărtare de sat, regretul de a fi părăsit satul, îi

readuce, pentru a-i jefui de vite, vehicole şi bani pe locuitorii paşnici, pricinuind pagube grele. De

la fostul domeniu Karacsonyi au adus caii, maşinile agricole, cerealele – tot ce s-a putut –

devastând şi castelul. Populaţia a suferit mult de pe urma acestor incursiuni barbare.

- La 3 august 1919, intrând trupele române în Timişoara, preotul ELISEI MUREŞIANU

– în fruntea unei delegaţii din localnici, asistă la serbări şi cer maiorului Pop, jandarmii, pentru a

linişti tulburările provocate de sârbi. Li se dau doisprezece tineri, care au dat dovadă de mult

curaj, sărind în orice moment în ajutorul populaţiei. Erau şi doi soldaţi francezi între ei. Peste

două săptămâni, a sosit o companie de grăniceri, comandaţi de locotenentul DAN, făcându-li-se o

primire deosebită înaintea bisericii. Liniştea se restabileşte complet.

În războiul din 1914-1918, au luat parte la luptele de pe diferite fronturi – 550 de

bănlogeni, murind eroic 85 de ostaşi. Aceştia sunt:

20

1) Adam Gheorghe

2) Adam Petru

3) Adam Ioan

4) Adam Lazăr

5) Avram Petru

6) Borobar Ioan

7) Boşcovici Ştefan

8) Bon Gheorghe

9) Brezga Pavel

10) Căta Dănilă

11) Căta Sava

12) Cîrnu Timotei

13) Chicescu Filip

14) Chicescu Gligor

15) Chiu Ioan

16) Chiu Jivoin

17) Chiu Timotei

18) Covaci Vichente

19) Dugobrad Lazăr

20) Dumitraşcu Achim

21) Dumitraşcu Gheorghe

22) Fiat Ioan

23) Fizeşan Alexandru

24) Forga Pavel

25) Gătăianţu Ioan

26) Gătăianţu Petru

27) Ignea Nicolae

28) Ivaşcu Trăilă

29) Lăpădat Gheorghe

30) Lăutaş Ioan

31) Laslo Alexandru

32) Mak Mihai

33) Macotă Iosif

34) Macotă Pavel

35) Magheţ Dimitrie

36) Magiar Ioan

37) Marcovici Alexandru

38) Marcovici Ioan

39) Marcovici Jivoin

40) Martin Aurel

41) Mihailovici Ştefan

42) Milin Ilie

43) Milivoi Nicolae

44) Marta Alexandru

45) Mioc Gheorghe

46) Moise Lazăr

47) Muia Iovan

48) Nicolescu Nicolae

49) Novac Ioan

50) Paia Petru

51) Perici Nicolae

52) Perici Lazăr

53) Pârvu Andrei

54) Popovici Iovan

55) Pupici Iosif

56) Rain Teodor

57) Rakoczi Gheorghe

58) Schneider Matei

59) Schneider Nicolae

60) Strizu Moise

21

61) Strizu Nicolae

62) Strizu Simeon

63) Strizu Ştefan

64) Stoin Alexandru

65) Ştefi Gheorghe

66) Ştefi Ioan

67) Ştefi Nicolae

68) Szabo Iosif

69) Szeri Bela

70) Soctor Matei

71) Tatomir Iovan

72) Toţa Alexandru

73) Trabalco Martin

74) Traiconi Gheorghe

75) Traiconi Nicolae

76) Traiconi Ştefan

77) Turi Andrei

78) Turi Pavel

79) Ursulescu Teodor

80) Vega Teodor

81) Vidin Efta

82) Vidin Teodor

83) Viţelariu Ioan

84) Zbăgan Ioan

85) Zbăgan Nicolae

În memoria acestor eroi, în faţa bisericii a fost ridicat un monument din marmură.

Jertfa acestor eroi a adus realizarea idealului naţional – desăvârşirea unităţii naţionale, şi

anume UNIREA TRANSILVANIEI CU ROMÂNIA. Acest lucru se pertece de-a dreptul după

peripeţii de operetă:

Banatul s-a declarat republică sub conducerea doctorului ROTH, apoi e cucerit de Serbis

şi, în sfârşit, revine României, cucerire consfiinţită şi de pacea de la Trianon.

După primul război mondial, contele Karacsonyi pleacă, moşia fiindu-I expropriată în

1922, iar o bună parte din moşie este împărţită ţăranilor veniţi de pe front. La reforma agrară din

1921 li s-a retribuit ţăranilor câte 5 jugăre de pământ din cel expropriat. Dar moşia rămâne încă

puternică şi trece în anul 1935 sub stăpânirea reginei ELISABETA a Greciei, care o cumpără cu

suma de 22 milioane lei. Aceasta a stăpânit 166 jugăre, din care 56 arabil, 14 jugăre grădină, 22

jugăre fâneţe, un jugăr vie, 73 jugăre intravilan. Dar această schimbare de proprietar nu schimbă

cu nimic situaţia materială a ţăranilor din Banloc. Regina Elisabeta mai stăpâneşte o moară,

ateliere, crescătorie de vite, iazuri pentru creşterea crapilor şi o orezărie. Atât orezăria, cât şi

pescăria au constituit tot timpul, pentru acest mare proprietar, o sursă de mari venituri. Lucrările

din cadrul pescăriei şi al orezăriei erau efectuate de un număr mare de ţărani, primind pentru

munca depusă, o cotă aparte.

22

Orezăria – cea mai veche din ţară – a fost amenajată încă din anii 1805 – 1806 pe malurile

Bârzavei, de către familiile DERCIN, BOLAY, LIMON şi ARISZ. Deoarece această orezărie nu

se întindea pe o suprafaţă mare, în timpul conţilor Karacsonyi, ea se lărgeşte pe o suprafaţă de 170

jugăre. Această mărire a suprafeţelor culturilor de orez se produce datorită construirii unui canal

lung de 12 km., care conducea apele de la sursele de orezărie, precum şi la o moară de decorticare

a orezului, moară ce se găseşte şi azi la Topolea, însă numai construcţia, fără instalaţiile de

funcţionare. Demn de relevat este faptul că muncitorii sau proletarii agricoli, angajaţi cu familii,

care locuiau în casele moşiei, aveau amenajate, în locuinţă, cuptoare de încălzit cu paie, construite

în aşa fel ca un cuptor să încălzească două încăperi.

Spicuim, în continuare, din mărturisirile dlui AUREL VINCA care, în perioada anilor

1944 – 1947 a fost angajat la regina Elisabeta, în calitate de ajutor de şofer. Acesta ne mărturisea

că angajaţii reginei în număr de 206 erau retribuiţi cu suma de 500 lei pe lună; la trei luni fiecare

angajat primea câte 300 kg grâu şi 200 kg orz. Se lucra 8 ore pe zi. Parcul a fost întreţinut de

zilieri (78 de zilieri), care măturau permanent aleile. Ei au fost plătiţi săpămânal. În parc erau zeci

de statui, care, după plecarea reginei în 1947, acestea au fost distruse de răufăcători, care, aşa

înţelegeau ei să dispară orice urmă a monarhiei. La ieşirea din parc, pe o suprafaţă de 4 ha. erau

plantaţi pomi fructiferi, până la Ferma 4. De la Ferma 4 până la Pescuş erau amenajate grădini cu

alei de trandafiri, iar de la ieşirea din parc până în apropiere de Pescuş era o frumoasă alee de

brazi, unde regina făcea anumite plimbări cu caii săi. Avea 25 de cai de cursă. În 1947 au fost

luaţi de nemţi. De asemenea, până la intrarea în pădure erau alei de brazi şi nuci. În parc se mai

afla o seră pentru flori şi zarzavaturi. Regina avea 4 maşini, din care 3 au fost luate de nemţi. Ea

se plimba zilnic prin domeniul regal cu cai sau maşină. Avea un câine cu numele “DRAC”, care o

însoţea pe regină, fie în trăsură, fie în maşină. Duminica regina mergea la biserică. Deplasarea

până la biserică se făcea pe jos şi fără însoţitori. Din angajaţii reginei, mulţi erau maghiari. De

aceea, le făcea o biserică a lor, la colţul parcului, care, în anii comunismului a fost transformată

într-un “CAFÉ-BAR”, iar la cutremurul din 12 iulie 1991 aceasta a fost distrusă din temelii. Când

regina se plimba pe câmp, le dădea ţăranilor ţigări sau bomboane. Ea era şchioapă, ca urmare a

unui accident provocat cu ocazia momentelor de călărie.

În fiecare sâmbătă toţi angajaţii reginei au primit carne în mod gratuit, în funcţie de

numărul membrilor de familie. De sărbători, cu deosebire la “Crăciun”, fiecare angajat a primit un

salar în plus şi un costum de haine. Tot de “Crăciun”, primea colindători, cu deosebire elevii

23

şcolii, iar ca dar, în anul următor în şcoală a fost amenajată o cooperativă, unde elevii primeau

gratuit rechizite şcolare, până la terminarea anului şcolar.

În podul castelului era o cameră de tortură de pe timpul turcilor, dar nu a fost folosită de

regină.

Când regina Elisabeta a părăsit Banlocul, ea fost condusă la gară de toţi angajaţii săi,

precum şi de un număr însemnat de locuitori ai comunei. A plecat cu patru geamantane. În gară a

fost percheziţionată de grăniceri. Bagajele luate au fost confiscate în gara Curtici.

Angajaţii reginei au fost transferaţi la Gospodăria Agricolă de Stat “Iovan Ţaru” din

Banloc. Aceată unitate îşi avea sediul în castel. Mai târziu, castelul era reşedinţa Căminului de

bătrâni, apoi a Leagănului pentru copii, iar în anul şcolar 1983 – 1984 în castel îşi desfăşura

activitatea Şcoala cu clasele I-X Banloc, până la cutremurul din 12 iulie 1991, când acoperişul

castelului a fost distrus în mare parte.

Banlocul cunoaşte evenimente politice deosebite la sfârşitul primului răz boi mondial.

Consecinţele dezastruoase ale războiului, starea de mizerie în care se zbăteau locuitorii satului, în

special ţărănimea săracă, au creat condiţii optime luptei masei ţărăneşti pentru libertate, dreptate

socială şi o viaţă mai bună.

Din cele relatate de bătrânii din sat, respectiv de Chicescu Gheorghe, născut în 1898 şi

Stoin Alexandru, născut la 27.02.1902 (relatări făcute în 1973), reiese că şi în localitatea Banloc a

avut loc o mişcare a maselor, după destrămarea imperiului dualist Austro – Ungar, mişcare

îndreptată împotriva jandarmilor maghiari. Această mişcare a avut loc în toamna anului 1918,

unde au participat peste 100 locuitori ai satului. Aceştia au degradat pe câţiva din jandarmii

maghiari, iar ca rezultat, s-au produs vărsări de sânge. Această “încăierare” a fost organizată de

VIDU NICOLAE şi CIAICHI ION.

Cetăţeanul Stoin Alexandru, participant la această “încăierare” ne spune că, în final, s-a

soldat cu morţi şi răniţi. Astfel, deşi copil, Gătăianţu Ion a fost împuşcat în gât, iar după 2 – 3 zile

a decedat. Au decedat şi Borobar Lazăr, Gătăianţu Gheorghe, iar Malcoci Nicolae a fost împuşcat

în ambii umeri, apoi a rămas toată viaţa tremurând.

În preajma MARII ADUNĂRI NAŢIONALE de la Alba – Iulia ce a fost convocată pentru

ziua de 1 Decembrie 1918 şi locuitorii Banlocului şi-au exprimat dorinţa realizării unirii

Transilvaniei şi Banatului cu România, chiar dacă nu au participat la această adunare.

24

Proclamarea unirii Transilvaniei şi Banatului cu România a desăvârşit procesul de formare a

statului naţional, proces care a început cu multe decenii în urmă.

Reforma agrară din 1921 s-a resimţit şi în comuna noastră. Astfel, bătrânul Stoin

Alexandru, ne relatează că au primit pământ toţi ţăranii care nu aveau pământ. La această reformă

s-a format o comisie locală din care făceau parte: Strizu Gheorghe (Cipsăru), Toţa Vichente,

Cherla Gheorghe şi Borcan Petru – învăţător. Această comisie a realizat toate demersurile

necesare, după care au împărţit pământul ţăranilor, fiecare familie împroprietărită primind câte 5

jugăre de pământ. Pământul a fost luat de la Ianoş Karacsonyi şi nu au existat încercări ale

moşierilor din localitate de a se sustrage reformei. Ţăranii au primit pământ în mod gratuit.

În perioada anilor 1923 – 1924 au fost aduşi din Soca un număr însemnat de ţigani de

către Marta Ion (Isac) – primar – cu scopul de a avea cât mai mulţi alegători. Legea electorală din

27 martie 1926 a stabilit în mod detaliat dreptul de a alege şi a fi ales. Legea introducea “prima

majoritară”.

Prin legi succesive, între anii 1924 – 1928, s-a unificat sistemul de învăţământ, de stat şi

particular, durata învăţământului obligatoriu prelungindu-se de la 4 la 7 ani.

Ca semn al independenţei ţării, dar şi pentru consolidarea unităţii sale, s-a adoptat Legea şi

statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, promulgată la 4 mai 1925 şi completată

cu Legea pentru organizarea Patriarhatului.

La 10 februarie 1938, guvernul condus de Octavian Goga a fost demis, instaurându-se

regimul de autoritate monarhică, condus de regele Carol al II-lea. Astfel a luat sfârşit regimul

democratic – constituţional din România, deschizându-se, pentru multă vreme în ţara noastră,

perioada regimurilor de factură totalitară. Imediat după 10 februarie 1938 s-a trecut la

instituţionalizarea noului regim, fiind promulgată, la 27 februarie 1938, o nouă constituţie, care

păstra multe din prevederile constituţiei din 1923, în fapt puterea politică a fost concentrată în

mâinile regelui.

În această perioadă de frământări politice situaţia locuitorilor comunei Banloc s-a

înrăutăţit. Au crescut impozitele; însăşi oamenii guvernului recunoşteau că în legislaţia din ultimii

ani, aproape că nu exista lege care să nu fi adăugat, independent sau paralel, un nou impozit, o

nouă taxă sau cel puţin un nou timbru, care să se aplice pe acte, bonuri sau chiar pachete, sticle

etc., ceea ce mărea la infinit preţul produselor şi costul vieţii. Nemulţumirile locuitorilor comunei

noastre s-au accentuat, ca urmare şi a situaţiei în care se afla ţara noastră pe plan extern. Astfel, la

25

26 iunie 1940, orele 22, ministrul României în Uniunea Sovietică, G. Davidescu, a fost

condamnat de V. M. Molotov care i-a înmânat ultimatumul sovietic adresat ţării noastre prin care

U.R.S.S. cerea Basarabia şi Bucovina de Nord. G. Davidescu a arătat lipsa de fundament a

afirmaţiilor cuprinse în nota sovietică, la care Molotov a răspuns că atât Basarabia cât şi Bucovina

de Nord au o populaţie în majoritate ucraineană, iar Bucovina de Nord reprezintă reprezintă o

“despăgubire pentru dominaţia română în Basarabia” şi că populaţia îşi va exprima entuziasmul

pentru intrarea lor în frontierele sovietice. cReionul gros pe harta anexată notei, cu care Molotov

trasase graniţa, mai răpea României şi ţinutul Herţa! România a acceptat, constrânsă de

împrejurări, ultimatumul sovietic. Prin cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a ţinutului Herţa

pierdeam un teritoriu de 50762 km2, cu o populaţie de 3915000 locuitori, în majoritate români.

Pe de altă parte, Hitler a fixat graniţa româno-maghiară de unul singur, în 27 august 1940,

invitând delegaţii României şi Ungariei la Viena pentru “arbitraj” în ziua de 29 august 1940. Din

partea României au plecat la Viena Mihail Manoilescu şi Valer Pop, unde s-au întâlnit cu

Ribbentrop şi G. Ciano, ministrul de externe al Italiei. Cei doi “arbitri” au somat România să

accepte cedarea unei părţi a Transilvaniei deoarece, în caz contrar, era preconozată o acţiune

militară care va şterge România de pe hartă. Hotărârea guvernului român trebuia comunicată până

la orele 24, în noaptea de 29/30 august 1940.

Consiliul de Coroană, care s-a întrunit pentru a hotărî, a trebuit să accepte şi astfel la 30

august 1940 s-a semnat dictatu’ de la Viena. Valer Pop a refuzat să-l semneze, iar M. Manoilescu

a leşinat când i s-a arătat noua graniţă de nord-vest a României! Prin dictatul de la Viena, a fost

desprins din trupul României unteritoriu de 42243 km2, cu o populaţie de 2607007 locuitori,

majoritatea fiind români.

Durerea românilor, deci şi a bănlogenilor a fost nespus de mare, dar şi speranţa în

dreptatea istoriei.

Pe fondul nemulţumirilor generale din ţară, amplificate de tragedia frontierelor României,

a agitaţiilor provocate de mişcarea legionară şi a presiunilor Germaniei naziste, regele Carol al II-

lea a însărcinat în 4 septembrie 1940 pe generalul Ion Antonescu cu constituirea unui nou guvern.

Puterea a fost concentrată în mâinile generalului Ion Antonescu, care dispunea în mod dictatorial

în toate problemele de politică internă şi externă ale statului român.

La 12 iunie 1941, Hitler I-a adus la cunoştinţă oficial lui Ion Antonescu “planul

Barbarosa”, privind atacarea Uniunii Sovietice. Astfel, la 22 iunie 1941, România a intrat în

26

război, alături de Germania, împotriva Uniunii Sovietice. Generalul Ion Antonescu, în calitate de

Conducător al statului, a dat ordin trupelor romţne să treacă Prutul şi să înceapă operaţiunile

militare. “Ostaşi vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte!

Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii voştri cotropiţi! Reîmpliniţi în trupul Ţării glia

străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!” Pierderile

grele ale armatei noastre în luptele pentru Odesa, cucerită la 16 octombire 1941 ( circa 90000 de

militari ), au ridicat sacrificiile armatei române la circa 130000 morţi. După bătălia Odesei,

armata română, cu efective mărite, a luptat în Rusia, în zona Crimeea, Stalingrad – Caucaz,

Cuban şi apoi în defensivă pentru apărarea sudului Ucrainei. Au căzut în aceste lupte circa

177000 de militari, iar alţi 180000 au fost făcuţi prizonieri. În continuare, s-au purtat tratative

pentru ieşirea României din război. Între timp, trupele sovietice intraseră pe teritoriul României şi

ruşii au propus o convenţie de armistiţiu în care se prevedea ieşirea din război, întoarcerea

armelor împotriva Germaniei, acceptarea frontierelor estice din iunie 1940, eliberarea

prizonierilor şi plata unor depăgubiri de război. Totodată, Kremlinul declara dictatul de la Viena

nedrept şi promitea ajutor pentru eliberarea Transilvaniei de Nord – Vest.

Antonescu a respins condiţiile, dar a continuat negocierile cu ruşii la Stockholm, în timp

ce opoziţia acceptase toate condiţiile la Caira, aliaţii fiind înştiinţaţi că regele Mihai va lua

măsurile necesare pentru răsturnarea guvernului condus de Ion Antonescu şi va întoarce armele

împotriva Germaniei. Perspectiva ocupării ţării în întregime de către armatele sovietice a grăbit

coalizarea forţelor adversare lui Ion Antonescu şi pregătirea loviturii de stat din 23 august 1944,

când mareşalul Ion Antonescu a fost răsturnat de la putere.

Arestarea lui Ion Antonescu şi înlăturarea regimului dictatorial au marcat ieşirea României

din războiul împotriva Naţiunilor Unite Antifasciste şi declanşarea operaţiunilor insurecţionale

împotriva trupelor germane. Regimul instaurat în septembrie 1940 lua sfârşit, începând sinuosul

drum spre o altă dictatură, de data aceasta de extremă stângă.

La 23 august 1944, ora 22 s-a difuzat la radio Proclamaţia regelui Mihai către ţară, în

care se aducea la cunoştinţa poporului şi a întregii lumi doborârea regimului dictatorial şi

formarea noului guvern, ieşirea României din războiul împotriva Coaliţiei Naţiunilor Antifasciste

şi întoarcerea armelor contra Germaniei naziste pentru redobândirea independenţei naţionale şi

eliberarea de sub ocupaţia horthystă a Nord – Vestului Transilvaniei.

27

În perioada prezentată şi locuitori ai comunei Banloc au participat, atât pe frontul de est,

cât şi pe frontul de vest, fiind obligaţi a răspunde acţiunilor de concentrare. Au fost trimişi cu

forţa pe frontul de est: Chicescu Alexandru, Borobar Nicolae, Tămaş Nicolae, Borobar Aurel,

Cârciu Ion, Novac Trifu, Vlad Sava, Nica Ilie, Laţinca Ion, Cârciu Alexandru, Chiu Moise şi alţii.

De remarcat faptul că toţi oamenii înstăriţi, care aveau crescătorii de vite, culturi de plante

industriale ca: sfeclă de zahăr, tutun şi altele, au fost scutiţi de front, fiind mobilizaţi pe loc.

Pentru întărirea armatei, locuitorilor comunei li s-au luat, în mod forţat, animalele – în special

caii.

Războiul hitlerist în care a fost târâtă România a avut urmări deosebit de grele şi pentru

locuitorii din Banloc. Hitleriştii urmăreau să reocupe Timişoara şi întregul Banat. În primele zile

ale lui septembrie 1944, hitleriştii au început intense acţiuni de cercetare aeriană între Mureş şi

Dunăre, trecând la bombardarea oraşelor Timişoara şi Lugoj. Aviaţia germană era în trecere şi

prin Banloc, dar nu a produs nici o pagubă.

Trecând la ofensivă, în a doua jumătate a lunii septembrie 1944, trupele române, alături de

cele sovietice au alungat din Banat pe cotropitorii hitlerişti. Au luptat, cot la cot cu armata

sovietică, contra trupelor germane, şi cetăţeni ai comunei Banloc, înrolaţi în armata română, ca

exemplu: Chiu Nicolae (Ghezda), Ioş Aurel (Păorici), Toţa Teodor (Cadocea), şi alţii. Primii doi,

respectiv: Chiu Nicolae şi Ioş Aurel au căzut la datorie.

În al doilea război mondial au luptat peste 40 de bănlogeni, atât pe frontul de est, cât şi pe

cel de vest, iar din documentele Bisericii Ortodoxe din Banloc reiese că 24 au murit eroic. Aceştia

sunt:

1) Borobar Teodor

2) Borobar Aurel

3) Chiu Nicolae

4) Danciu Ion

5) Iochim Aurel

6) Ioş Nicolae

7) Ioş Aurel

8) Kalapis Geza

9) Mîţu Gheorghe

10) Mecea Nicolae

11) Mengher Aurel

12) Orşa Ştefan

13) Paia Petru

14) Radu Ioan

15) Rus Valeriu

16) Strizu Vasile

17) Stanoc Ioan

18) Stoin Aurel

19) Tămaş Nicolae

20) Toth Petru

28

21) Vega Aurel

22) Vidu Iuoan

23) Vidu Aurel

24) Vodă Nicolae

Un număr însemnat de bănlogeni au fost declaraţi dispăruţi. Ne se ştie dacă au murit sau

nu; cert este faptul că nici până în prezent nu s-au mai întors la casele lor. Dintre aceştia amintim

pe:

1) Chicescu Alexandru

2) Borobar Nicolae

3) Vodă Lali

4) Cîrciu Ion

5) Novac Trifu

6) Vlad Sava

7) Nica Ilie

8) Latinca Ion

9) Cîrciu Alexandru

10) Chiu Moise

Alţi locuitori ai comunei Banloc au rămas invalizi, ca exemplu: Magiar Alexandru, Adam

Aurel, Marta Aurică şi Muia Alexandru. Pe monumentul din faţa bisericii a fost scris şi numele

acestora, dar abia în 2001, prin grija primarului, dr. Toţa Cornel.

După cel de-al doilea război mondial, la 6 martie 1945 s-a instaurat guvernul condus de dr.

Petru Groza, guvern care a legiferat reforma agrară, la 22 martie 1945. La această reformă au fost

împroprietărite 211 familii de ţărani săraci şi proletari agricoli din Banloc, cu 372 ha. Pământ.

Unii ţărani au mai primit şi unelte agricole. A fost constituită o comisie locală de împroprietărire

formată din:

1. Chiu Dănilă – preşedinte

2. Marta Aurică – membru

3. Stoin Alexandru – membru

4. Pascu Ştefan – membru

5. Pascu Nicolae –– membru

6. Toţa Todor – membru

7. Marcovici Nicolae – membru

Având în vedere că în Banloc, şi pe departe, îşi avea reşedinţa regina Elisabeta în castelul

din centrul comunei, ne vom referi, în continuare, la unele date privind istoricul castelului,

precum şi la stilul arhitectural al acestuia:

29

I. CASTELUL FOSTEI REGINE ELISABETA A GRECIEI

a) CONSIDERAŢIUNI ISTORICE

Banatul a fost eliberat în anul 1716 de sub stăpânirea turcească, de către Feld mareşalul –

austriac – Prinţul Eugen de Savoia şi a fost înglobat în imperiul habsburgilor, ca o provincie

militară. Stăpânirea turcă a distrus şi ultimile urme ale civilizaţiei occidentale, iar stăpânitorii

austrieci nu au avut alte griji, decât acele militare. De aceea Banatul e sărac în clădiri istorice, atât

la sate, cât şi la oraşe. Pe tot cuprinsul Banatului nu sunt decât vreo duzină de castele ale vechilor

magnaţi feudali.

În anul 1759 se termină construcţia castelului din Banloc; el e aşezat în centrul comunei,

iar în anul 1793 castelul, zidit pe temelii vechi, a fost etajat, familia Karaksonyi înzestrând cele 31

încăperi cu valori artistice deosebite şi cu rerităţi, iar parcul cu arbori exotici rarisimi, între care şi

un salcâm din suta de exemplare aduse din America, în timpul Mariei Tereza (1740 – 1780),

copac încă existând cu câţiva ani în urmă; exteriorul unei fântâni sculptată bogat, operă italiană, în

marmoră de CARRARA; cu inscripţii lapidare romane aduse de la MICIA de lângă Deva; cu

lapidarul unui mormânt turcesc cu scris dăltuit în limba arabă. Asuprirea românilor, cu scopul de

a le lua pământul strămoşesc, a determinat la începutul secolului al XIX-lea asedierea castelului

mai bine de o săptămână, mulţi dintre asediatori sfârşind în furcile ridicate pe locul din hotar ce le

păstreză şi astăzi numele, sau în camera de tortură din podul castelului, păstrată şi ea. După 1919

castelul devine reşedinţăregală, fiind proprietatea uneia dintre prinţese. Aici s-au adunat, în timp,

bogăţii artistice deosebite, înstrăinate în ultimele cinci decenii. Păcat că ele constituiau parte a

patrimoniului cultural.

Castelul regal din Banloc a fost achiziţionat contra sumei de 22 milioane lei de prinţesa

Elisabeta de Grecia, în anul 1935. Alteţa Sa Regală a stăpânit, pe lângă diferite construcţii şi

suprafeţe mari de pământ, orezărie, pescărie, herghelii, parcuri şi grădini cu o vegetaţie exotică,

renumele acestora depăşind graniţele ţării. După abdicarea forţată a Regelui Mihai, la 30

decembrie 1947, prinţesa Elisabeta a părăsit ţara, castelul din Banloc primind de-a lungul timpului

mai multe destinaţii: întreprindere agricolă de stat, ocol silvic, azil de bătrâni, casă de copii şi ,în

cele din urmă, şcoală generală. Instituţia de învăţământ a funcţionat în castelul de la Banloc până

la cutremurul din 12 iulie 1991, care a şubrezit construcţia regală.

30

Locuitorii Banlocului susţin că prinţesa Elisabeta de Grecia (n.n. – mătuşa regelui Mihai)

a luat cu sine, la părăsirea în grabă a comunei o serie de obiecte preţioase, dar aşa cum am mai

arătat la istoricul localităţii – nu prea multe. Ducea cu ea doar 4 valize, iar în gara Curtici acestea

au fost confiscate. Totuşi, multe din piesele de mobilier au mai rămas în incinta castelului regal şi

după plecarea din ţară a Alteţei Sale Regale.

Bătrânii Banlocului spun că jaful cel mare asupra bunurilor care au aparţinut prinţesei

Elisabeta a avut loc în perioada 1956 – 1958 când în incinta castelului a funcţionat IAS-ul. Atunci

a început să se fure şi să se care tot ceea ce era legat de numele prinţesei Elisabeta. Aşa s-au

“evaporat” piese de mobilier, cărţi, tablouri şi alte obiecte de artă, dar mai ales de patrimoniu. O

parte din bunurile prinţesei Elisabeta de Grecia au ajuns în casele unor locuitori de pe raza

judeţului Timiş. Cam în acelaşi mod s-au “evaporat”, în urma cutremurului din iulie 1991, şi cele

două candelabre din sala de marmură a castelului regal, cu deosebire candelabrul impresionant

din fostul cabinet de biologie, pe vremea când funcţiona Şcoala cu clasele I-X.

b) CONSIDERAŢIUNI ARTISTICE

Castelul din Banloc este o clădire simplă, cu un exterior sobru şi cu acoperiş înalt, cu

faţada principală oreientată spre sud, iar spre nord cu două aripi, formând o curte de onoare. În

interior – cu tavanuri boltite în diferitesisteme, având încăperi bine proporţionate.

Unele neregularităţi lasă a se trage concluzia că acest castel a fost zidit ăn diferite epoci şi

a suferit unele modificări.

O caracteristică a acestui castel este tocmai lipsa tuturor elementelor arhitectonice care

sunt specificul arhitecturii rococo, din secolul al XVIII-lea. Acoperişul masardă, axialitatea “era

filade”, ornamentaţia “rocovile” etc.; afară de cele două ferestre în partea nordică a acoperişului şi

unele lucrări din fier forjat cu două felinare, remarcăm balustrada din curtea de onoare şi de la

fântâna din parc. Scara principală din interior este executată în stilul neorenaşterii din a doua parte

a secolului al XIX-lea. La faţada de sud, castelul are o atică din secolul al XIX-lea, care este

prevăzută cu stema din teracotă a grofilor Karacsonyi (aceeaşi stemă din teracotă se găseşte şi la

turnul capelei castelului), care a înlocuit, probabil, stema din piatră pictată şi care este sfărâmată

în parc. Cele două ferestre din pod au forma baroc cu ochiuri mici, în rame plumbuite de epocă.

31

Atât cele două felinare (care poartă data 1793), balustrada, o parte a fântânii şi o marchiză la

intrare, au lăcătuşerie artistică cu motivele vegetale realizate din secolul al XVIII-lea.

c) CONSIDERAŢIUNI CONSTRUCTIVE

Castelul este o construcţie masivă, cu ziduri foarte groase, din cărămidă arsă, în general de

1,25 m. grosime, având tavanuri boltite şi anume: în pivniţă, tavanuri sistem ceh; la parter şi la

coridoarele de la parter tavanuri în acelaşi sistem; la etaj, boltituri “lonengewaalbe mit

STICHKAPPEN”, iar în camerele de la etaj cu boltituri “oglindă” (Spiegelgevaalbe).

Acoperişul este învelit cu ţigle solzi din diferite epoci. Jgheaburi şi burlane nu sunt.

Construcţia formei acoperişului este solidă. Podul este greu practicabil din cauza boltiturilor.

Pardoselele sunt diferite. Într-o parte a coridorului există o duşumea din plăci de piatră naturală

“Kehleim”. O serie de încăperi sunt pardosite cu parchet de stejar din diferite epoci şi de diferite

mărimi, cu scânduri mari (sec. al XVIII-lea) şi cu scânduri mijlocii şi mici (sec. al XIX-lea), iar

unele încăperi sunt pardosite cu scânduri simple, vopsite şi nevopsite. Sala festivă are pardoseală

din plăci de marmură roşie. În unele dependinţe şi parţial la pivniţă este pardoseală de beton

sclivisit cu ciment, iar băile cu plăci de gresie. În pivniţa pentru lemne şi cea pentru vin,

pardoseala este din pământ.

Clădirea este tencuită, atât la exterior, cât şi la interior, cu excepţia unor părţi ale pivniţei.

Curtea de onoare este pavată cu piatră naturală şi, parţial, cu terrazze din secolul al XIX-

lea, purtând stemagrofilor Karacsonyi şi data de MDCCLIX (1759) din magazie. Ferestrele de la

parter au grătare din diferite epoci. Tâmplăria este veche şi din stejar, parţial executată simplu, dar

foarte artistic. Atât ferestrele, cât şi uşile, în majoritatea cazurilor, au fierăria artistică din aramă

din secolul al XIX-lea. Porţile pivniţei au fierăria artistică forjată, din secolul al XVIII-lea.

Ferestrele sunt prevăzute cu două rânduri de giurgiuvele, deschizându-se spre interior, cu obloane

exterioare mobile, sistem “jalousie” cu obloane interioare, aşa zisele “spalete”. Uşile sunt cu cifra

1 şi 2 canate, în majoritate duble (interioare – exterior şi parţial cu parapete). Cele trei uşi duble,

dând spre curtea de onoare sunt prevăzute cu obloane exterioare pline. Există dulapuridin stejar în

zid; casa scării principale este din lemn de stejar, bogat ornamentat, în stilul neorenaşterii, după

moda din a doua parte a secolului al XIX-lea. Toată casa scării este căptuşită cu lemn de stejar,

inclusiv mica garderobă de sub această scară. Scara secundară din camerele de serviciu este din

32

fier, în formă de spirală. Scările spre pivniţă sunt din lemn, iar coridoarele sunt prevăzute cu

lambriuriîn diferite stiluri, iar pereţii băilor şi lavabourile sunt prevăzute cu plăci de faianţă.

Clădirea întreagă are instalaţie de lumină electrică, aşezată în tuburi “Bergmann”.

Încălzirea castelului se face, atât printr-un sistem de încălzire centrală, datând din anul

1930, care funcţionează prin două cazane de presiune, aşezate în pivniţa de lemne, cu toate

accesoriile necesare (vas de expansiune, boiler etc.), deservind sala de marmură, coridoarele, băile

şi instalaţiile sanitare) – cât şi cu sobe de teracotă, din plăci de faianţă. Dintre acestea deosebim

două feluri:

a) vechi – albe, artistice ca formă şi ornamentaţie din secolul al XVIII-lea şi

b) moderne – cu ornamentaţie în stilul unguresc, cu uşi mari din fier forjat, prevăzute cu

sticla “Sf. Maria”.

În unele încăperi există şi chemineuri, ca exemplu – în sala de marmură – construite din

marmură verde închis şi neagră, executate în stilul neorenaşterii din secolul al XIX-lea şi în

camera de dormit a reginei – din marmură albă.

Mai existăşi sobe vechi, din fontă, una din secolul al XIX-lea, înfăţişând o fetiţă. Catelul

este prevăzut cu instalaţie de apă rece şi caldă şi cu canal, introduse în cele trei băi, la lavabouri şi

la cele două instalaţii sanitare.

d) VECHIMEA CASTELULUI

Cum am arătat la punctele 1, 2, şi 3, ne lipsesc cu desăvârşire ornamente sau alte repere

arhitectonice pentru a stabili vârsta castelului. Deşi, după o ipoteză a lui Ion Lotreanu, publicată

în “Monografia Banatului”, volumul I – institutul de arte grafice “Tara” – Timişoara 1935 –

Banlocul ar fi fost reşedinţa de vară a paşilor din Timişoara, ipoteză care ar putea fi întărită şi cu

faptul că în parcul castelului se găseşte un mormânt turcesc. Nu avem voie să ne aventurăm în

ipoteze. Pe castel există două inscripţii cu dată şi anume: una din pardoseală mozaicată din curtea

de onoare, executată ăn secolul al XIX-lea, cu data de 1759, iar alta la felinarul din fier forjat cu

data 1793. Presupunem că prima, adică 1759 este data clădirii castelului, iar în anul 1793, cum am

mai afirmat anterior, în prezenta monografie, castelul a fost etajat.

33

STAREA

Starea clădirii şi a tuturor instalaţiilor era foarte bună, se specifică în procesul-verbal,

întocmit cu ocazia inventarieriibunurilor existente în castel, după plecarea reginei Elisabeta. De

altfel, în anexele procesului-verbal sunt prevăzute toate datele pe care le prezentăm noi referitoare

la castel. Sunt copii ale acestora şi de aceea vorbim la timpul prezent.

e) CATEGORIA ŞI COSTUL UNITAR

La stabilirea categoriei de “lux” şi a preţului unitar de lei 10000/m3 ca valoare nouă, ne-

am condus de faptul că Direcţia tehnică a municipiului Timişoara, a stabilit pentru categoria de

case burgheze preţul unitar de lei 3000/m3, fără încălzitul central.

f) DESCRIEREA INTERIORULUI CASTELULUICastelul are parter, etaj, pod şi pivniţă. Sistemul de organizare spaţială, atât la parter, cât şi

la etaj, este următorul:

În centrul tractului principal (sud) este o sală dominantă, perpendiculară cu faţada, care

trece prin întreg corpul clădirii; la stânga şi la dreapta de la această sală principală sunt două odăi,

adică spre sud, în total câte cinci încăperi, iar la aripile de vest ale clădirii sunt câte trei încăperi,

deservite de câte un coridor în fiecare aripă. În colţurile moarte sunt scările şi la capetele nordice

ale coridoarelor, sunt băile, respectiv instalaţiile sanitare. Castelul are două intrări: una principală

prin curtea de onoare, dând în coridorul de jos şi una de serviciu, vis-a-vis de clădirea bucătăriei.

a) PARTERUL

- Nr. 1 – CORIDORUL DE VEST – deserveşte camerele de locuit numărul 9, 10, 11, baia

nr. 12, debaraua nr. 13, antreul nr. 14, scara principală şi nr. 6 sala de marmură. Are două ferestre

cu două rânduri de câte două cercevele, dintre care cele interioare sunt prevăzute cu ochiuri de

sticlă mici, verzi, cu rame de plumb. Ferestrele mai au şi gratii de fier. Pardoseala de stejar, cu

boltitură “Lonengewăalbe mit stickkoppen” are o uşă de sticlă dublă, cu câte două, cu obloane

pline exterioare. Toate uşile sunt din stejar, artistic prelucrat, simple şi duble, cu una sau două

canate; cu chiuvetă de faianţă şi lambriu de placaj, cu uşă pentru încălzit sobe.

34

- Nr. 12 – baie cu fereastră ca la nr. 1, cu plăci de faianţă pe pereţi, cu vană de email

zidită, cu lavabou de faianţă cu picior şi cu instalaţie sanitară de faianţă “Belco”, scaun şi capac

de celuloid, cu sistem de spălare “Benkieschr”.

- Nr. 11 – camera pentru cameriat şi musafiri cu boltitură ca la nr. 1, parchete de stejar,

mici, noi, sobă simplă zidită, două ferestre cu câte două cercevele duble şi cu obloane exterioare

mobile “jaleulise”, una cu obloane interioare “spalette”cu căptuşeală şi pervaz, cu gratii de fier, cu

lavabou cu apă caldă şi rece, cu plăci de faianţă pe zid.

- Nr. 10 – dormitorul regelui Mihai – idem ca la nr. 11, însă cu sobă de teracotă albă

“Kohinoor” în stil rococo.

- Nr. 9 – salonul regelui Mihai – idem ca la nr. 10, însă cu sobă în rococo, foarte bogat

ornamentată.

- Nr. 8 – cameră de oaspeţi (galbenă) – idem ca la nr. 9, cu sobă de teracotă modernă.

- Nr. 7 – camera verde – idem ca la nr. 10, însă fără sobă.

- Nr. 15 – Passage – cu parchete de stejar, mici, noi, cu uşă faianţată şi lavabou cu apă

caldă şi rece.

- Nr. 14 – Antreu – cu lambriu de stejar şi cu tavan îmbrăcat cu lemn de stejar sistem frise

şi tablii. În perete - raft pentru cărţi şi mic dulap secret.

- Nr. 13- Debara – pentru încălzirea unei sobe – cu pardoseală de scânduri de lemn, care

camuflează o scară ce duce la pivniţă.

- CASA SCĂRII – din stejar, lucrată artistic, cu lambriuri, tavan şi balustradă cu

ornamentaţii în stilul neorenaşterii din secolul al XIX-lea.

- Nr. 6 – Sala de marmură (de recepţie) – cu boltitură “aufsteigende Tonnengewälbe auf

guarten”, cu pardoseală din plăci de marmură şlefuită, cu uşa spre curtea de onoare, ca la nr. 1.

- Nr. 5 – Sufragerie – idem ca la nr. 7, 8, însă cu sobe de teracotă modernă, în formă de

chemineu cu ornamentaţie în stil unguresc, cu uşa mare din fier forjat, cu sticla “Sf. Maria”.

- Nr. 4 – Fumuar – idem ca la nr. 5.

- Nr. 3 – Holul de intrare spre curte – cu pardoseală de scânduri şi sobă de fontă, de altfel,

ca cele precedente.

- Nr. 2 – Sufrageria personalului superior – idem ca la nr. 3.

- Nr. 1 – Camera de serviciu – idem ca la nr. 2, cu chiuvetă şi sobă de fontă din secolul al

XIX-lea, în formă de fetiţă.

35

- Nr. 2 – CORIDORUL DE EST – idem ca şi coridorul de vest, însă cu pardoseală din plăci

de piatră naturală “Kehleim”.

- Nr. 16 – Oficiu – cu pardoseală de scândură şi cu scară spirală de fier, ducând la etajul I.

- Nr. 17 – Debara – idem ca la nr. 13, cu pardoseală din cărămizi.

- CASA DE SCARĂ LA PIVNIŢĂ – cu boltitură şi cu trepte din lemn de stejar.

- Nr. 19 şi 20 – Două instalaţii sanitare – cu plăci de faianţă şi cu instalaţie sanitară, sistem

“Benkieser”, marca “Belco”.

b) ETAJUL – (castelul are un singur etaj)

- Nr. 1 – Cameră pentru menajeră – Boltitură sistem albie “multgewolbe”, parchet de

stejar, nou, sobă de teracotă nouă.

- Nr. 2 – Cameră pentru cameristă – idem ca la nr. 1, însă cu sobă de teracotă “Kohincor”.

- Nr. 3 – Dormitorul reginei – idem ca la cele precedente, însă cu pardoseală de scânduri

de brad şi cu chemineu de marmură gris, cu linii simple, moderne.

- Nr. 4 – Camera de lucru – idem ca la cele precedente, cu parchete mari, vechi, din stejar,

cu sobă de teracotă, în stil unguresc, ca la nr. 5 parter.

- Nr. 2 – Coridorul de est – idem ca cel din parter, cu parchete noi, de stejar, cu chiuvetă

de faianţă, cu calorifere, cu lambriu de stejar, cu dulap mic zidit pentru lemne şi dulap mare din

stejar, zidit.

- Camere pentru lemne – cu pardoseală de ciment.

- Nr. 2 - Baia – idem ca cea din parter, însă cu bidet-ul şi dulap în zid.

- Nr. 3 – Oficiu – idem ca oficiu din parter, însă cu pardoseală din scânduri. Aici se

termină scara de serviciu din fier.

- Nr. 5 – Salonul verde (biblioteca) – cu alcovul nr. 12 idem ca la nr. 4

- Nr. 6 – Salonul mare – idem ca la nr. 4, însă cu parchete mici, noi, de stejar.

- Nr. 7 – Cancelaria – idem ca cele precedente, însă cu parchete mici, noi, de stejar, cu

lambriu de stejar, încălzire prin aer.

- Nr. 1 – Coridorul de vest – idem ca la nr. 2

- Nr. 8 – Dormitorul reginei Maria – idem ca la nr. 7, însă cu parchete mari, vechi, de

stejar.

- Nr. 9 – Salonul reginei Maria – idem ca cele precedente, însă cu parchete mari, noi, de

stejar şi cu sobă de teracotă în stil unguresc, ca la nr. 6.

36

- Nr. 10 – Camera “BIEDERMEYER” de oaspeţi – idem ca la cele precedente, cu

parchete mari, noi, de stejar, su sobă de faianţă, în stil rococo, cu lavabou de faianţă şi plăci de

faianţă camuflate.

- Nr. 11 – Cameră pentru oaspeţi – idem ca la nr. 10, cu sobă de faianţă albă

“KOHINOOR”, cu lavabou de faianţă, în nişe faianţate.

- Nr. 1 – Baia – idem ca la baia nr. 2, însă fără bidet.

c) PODUL

În pod se află o cameră mică, cu ferestre mici şi cu gratii de fier, care a servit în timpurile

vechi pentru “cameră de tortură”.

d) PIVNIŢA

Castelul are două pivniţe separate, fiecare cu intrare separată. Cea mai mică serveşte ca

pivniţă pentru vinuri; cea mai mare pentru diferite scopuri. Pivniţa cea mare mai are şi o scară în

temă – folosită – şi una nefolosită, camuflată. Toate boltiturile de deasupra pivniţei sunt boltituri

cehe (bohmischekoppen gevälbe).

- Nr. 1 – Magazia de lemne – ca şi casa cazanului încălzirii centrale, cu pardoseală din

pământ.

- Nr. 2 – PIVNIŢA PENTRU VIN – cu pardoseală de ciment.

- Nr. 3, 4, şi 5 – Diferite magazii – idem ca la nr. 2, însă cu coridorul şi scara spre parter –

nefolosite.

- Nr. 6 – Baia de serviciu – cu vană metalică.

- Nr. 7 – Pivniţă prntru vin – cu intrare separată.

- VECHIMEA CASTELULUI - a) în momentul inventarierii: 188 ani.

b) în prezent: 242 ani.

- STAREA: foarte bună.

- SUPRAFAŢA CLĂDITĂ: - 783,27 m2

- 540,71 m2

- ÎNĂLŢIMEA: - 18,20 m

- 1,80 m.

- VOLUMUL CLĂDIT: 8962,30 m3

- PREŢUL UNITAR: 10.000 lei.

37

- VALOAREA NOUĂ: 89.623.000 lei.

- UZURA: 23.869.591 lei.

- VALOAREA TEHNICĂ REALĂ: 65.753.409 lei.

- TOTAL CASTELUL DE LA BANLOC: 65.753.409 lei.

Datele referitoare la castelul din Banloc sunt luate după “INVENTARUL GENERAL” –

în original – păstrat din arhiva reginei de către I.A.S. Banloc, iar prin bunăvoinţa domnului Chiu

Octavian – contabil şef la I.A.S. Banloc – am ajuns în posesia acestuia.

Inventarul cuprinde şi descrierea construcţiilor de pe teritoriul DOMENIULUI BANLOC

şi a fost întocmit de COMISIA DE INVENTARIERE A ADMINISTRAŢIEI DOMENIULUI

BANLOC, a judeţului Timiş – Torontal, la data de 27 ianuarie 1948.

Prezentăm, în continuare, tot în baza acestui inventar, anumite date referitoare la

dependinţele castelului din Banloc, după cum urmează:

1) CASA NR. 2 – ATELIER DE TÂMPLĂRIE – (vechimea: 80 de ani)

Construcţie masivă din cărămidă arsă, acoperită cu ţigle solzi, podea de scânduri, ferestre

simple. Conţine două camere – atelier, o bucătărie, o cămară, un antreu şi o instalaţie sanitară.

2) GARD ZIDIT DIN CĂRĂMIDĂ ARSĂ, TENCUIT - (vechime: 80 de ani)

Acest gard aparţine de atelierul de tâmplărie.

3) CASA DE ARHIVĂ – (vechimea: 80 de ani)

Construcţie masivă din cărămidă arsă, acoperită cu ţigle solzi, podea de scâduri, ferestre

simple. Conţine o cameră pentru naftalină şi o cameră pentru vechituri.

4) CAPELA ROMANO – CATOLICĂ - (vechimea: 100 de ani)

Are turn clădit neogotic englezesc, din cărămidă arsă. Capela e acoperită cu ţigle solzi şi

tablă galvanizată, podea de scânduri, ferestre simple, uşă dublă, cu altar turnul – sus prevăzut cu

grilaj de fier.

5) BUCĂTĂRIA CASTELULUI - (vechimea: 60 de ani)

Construcţia masivă în stil neoclasic degenerat, cu colonadă în formă de “L”, cu loane

alorice şi cu sticlă. Ziduri din cărămidă arsă, tencuit. Acoperiş de eternit, tavan, în bucătărie, în

formă de semicerc, căptuşit cu scânduri geluite şi vopsite, iar în celelalte încăperi cu tavanuri

normal tencuite. Pardosit în bucătărie şi coridor, din mozaic, precum şi două cămări din beton,

restul pardosit cu scânduri. Bucătăria are, în parte, pereţii îmbrăcaţiîn plăci de faianţă, sparte,

vopsite cu uleiuri, înăţimea de 2 m.

38

În bucătărie sunt două ferestre metalice, restul ferestrelor – duble de lemn; o plită mare şi

o plită specială pentru fripturi, îmbrăcată în plăci de faianţă, un boiler, apeduct şi lumină electrică.

Clădirea conţine 11 încăperi şi anume: bucătărie, patru cămări, un antreu, cinci camere, un

pridvor.

6) GRAJDUL MARE (vechimea: 100 de ani)

Construcţie masivă din cărămidă arsă, în interior cu un coridor între două rânduri de stâlpi;

tavan boltă, din cărămidă, pod practicabil. Acoperit cu ţigle solzi, pardoseală din pământ bătut; la

intrarea din mijloc – o parte din beton; ferestre mici, metalice, uşi masive cu cinci boxe pentru

cai, de 2 m. înălţime, cu soclu de scândură geluită şi vopsită. Deasupra – grilaj de fier. Vălăurile

din marmură, pereţii îmbrăcaţi în plăci de mozaic până la înălţimea de 1 m. Lumină electrică.

7) GARAJ PENTRU TRĂSURI ŞI MAŞINI (vechimea: 60 de ani)

Construcţie masivă din cărămidă arsă, tencuită, acoperită cu eternit, tavan simplu cu

scânduri geluite şi vopsite; 2/3 cu tavan ornamentat. Asterială simplă geluită. Ferestre simple de

lemn, vopsite; patru porţi rulante şi trei uşi. Padiment din beton, jgheaburi şi burlane, cu

canalizare şi lumină electrică. Conţine: un garaj pentru maşina de lux, un garaj pentru trăsuri şi un

garaj pentru camion. Lângă garaj, se găseşte un şopron deschis, cu stâlpi de stejar, acoperit cu

ţigle MARSILIA.

8) MAGAZIE PENTRU HARNAŞAMENT ŞI LOCUINŢĂ (vechimea: 60 de ani)

Construcţie masivă din cărămidă, tencuită, cu masardă, cu trei locuinţe; acoperiş de eternit

şi şindrilă. Padiment cu scânduri, la parter; pereţii îmbrăcaţi cu lamperie de lemn de stejar; la etaj:

trei camere pardosite şi o magazie, ferestre duble; la parter: - cu geamuri speciale; uşă dublă - de

intrare – celelalte uşi, simple. Jgheaburi şi burlane; lumină electrică; scară din lemn simplu; casa

în formă octogonală, conţine: la parter: o magazie pentru harnaşament; în masardă: trei camere şi

o magazie.

9) UZINA ELECTRICĂ (vechimea: 60 de ani)

Construcţie masivă din cărămidă arsă. Tavan – boltă, între grinzi de fier. Ferestre simple

cu grilaj şi oblon; uşi simple, duble; acoperiş cu ţigle solzi; pardoseală 2/3; plăci gresie; 1/3

pământ; lumină electrică.

10) SERA DE FLORI

Construcţie masivă din cărămidă arsă; acoperiş între rame de fier, încovoiate cu rame de

lemn pentru geamuri, inclusiv cu geamuri; nepodit; cu postamente zidite pentru flori; cuptor zidit,

39

cu calorifer; cazan. Partea casei de cazan – acoperită cu ţiglă. Sera de flori cuprinde: casa de

cazan şi florăria.

11) SERA DE FLORI

Idem ca prima – ridicată numai baza, până la înălţimea soclului.

12) SERA DE FLORI

Idem ca prima, dar neterminată.

13) CASĂ DE LOCUIT. LOCUINŢA GRĂDINARULUI MOISUC VASILE

(vechimea: 60 de ani)

Construcţie masivă din cărămidă arsă, acoperită cu şiglă Marsilia; antreu şi bucătărie, cu

pardoseală de beton. Camerele – pardosite cu scânduri; ferestre duble spre stradă, cu grilaj de fier;

baie; cocină pentru porci; coteţ pentru păsări; cuptor pentru pâine; gard de plasă, de sârmă

împletită; fântână cu roată; găleată şi cadru de lemn.

14) CASĂ DE LOCUIT – LA POARTA DE IEŞIRE (vechimea: 40 de ani)

Construcţie masivă din cărămidă arsă; acoperiş cu ţiglă masivă; podit cu scânduri; ferestre

duble; uşi simple. Conţine o locuinţă cu trei camere, bucătărie şi instalaţie sanitară.

15) BUCĂTĂRIE DE VARĂ (vechimea: 40 de ani)

Construcţie masivă din cărămidă arsă; acoperiş de ţiglă, nepodit; uşi şi ferestre simple;

cuptor zidit.

16) PIVNIŢA PENTRU GHEAŢĂ (GHEŢĂRIA 1 ) (vechimea: 60 de ani)

Cu ziduri din cărămidă arsă; acoperiş – trestie.

17) PIVNIŢA PENTRU GHEAŢĂ (GHEŢĂRIA 2 ) (vechimea: 60 de ani)

Idem ca prima, însă este acoperită cu pământ.

18) GARD ÎMPREJMUITOR 1 (vechimea: 100 de ani)

Este construit din cărămidă arsă, numai rostuit.

19) POARTA DE INTRARE (vechimea: 60 de ani)

Construcţie masivă din cărămidă arsă; tencuită; ornamentată în stil neogotic englezesc; cu

crenele şi imitaţiune rustică.

20) GARD ÎMPREJMUITOR 2 (vechimea: 100 de ani)

E construit din cărămidă arsă.

21) GARD ÎMPREJMUITOR NOU

Este construit din cărămidă arsă.

40

22) GARD ÎMPREJMUITOR VECHI (vechimea: 100 de ani)

Este zidit cu cărămidă arsă şi tencuit.

23) GARD- GRILAJ (vechimea: 60 de ani)

Este masiv; din fier forjat; vopsit.

24) PAVILION DE GRĂDINĂ (vechimea: 100 de ani)

Construit în stil propilent grecesc; cu două ziduri laterale şi două rânduri de coloane

dorice, tencuit, acoperit cu eternit.

25) POARTA DE INTRARE LA CASTEL (vechimea: 60 de ani)

Construită din cărămidă arsă, tencuită, ornamentată în stil neogotic englezesc, cu crenele

şi imitaţiune de rustică.

26) POARTA DE INTRARE (ÎN SPATELE PARCULUI)

Construcţie masivă din cărămidă arsă; tencuită; cu doi vulturi metalici.

27) PORŢI ŞI UŞI DE INTRARE (vechimea: 60 de ani)

Sunt construite din fier forjat.

28) GARD DIN PLASĂ DE SÂRMĂ ÎMPLETITĂ (vechimea: 60 de ani)

Gardul este construit între stâlpi de lemn.

29) GLORIETA DE GRĂDINĂ (vechimea: 80 de ani)

Zidită din cărămidă în formă cinciunghiulară, cu cinci stâlpi zidiţi sus, boltiţi între ei şi

tencuit.

30) FÂNTÂNA ARTISTICĂ (vechimea: 155 de ani)

Constând dintr-un soclu rotund, din piatră naturală, cu ornamentaţie bogată, cioplită din

piatră, înfăţişând plante idealizate şi pe partea inferioară cu o fierărie în formă de poartă, (pentru

susţinerea roatei) din fier forjat şi bogat ornamentat, cu forme de plante idealizate în stilul

secolului al XVIII-lea.

31) BARIERA ÎN FAŢA CASTELULUI (vechimea: 80 de ani)

Cu stâlpi din piatră şi câte două bare de fier între stâlpi, aşezate orizontal şi paralel.

TOTAL DEPENDINŢELE CASTELULUI: 17.594.111 lei.

41

h) CASTELUL – DUPĂ 30 DECEMBRIE 1947

Prin actul de la 30 decembrie 1947 a fost înlăturată monarhia, ţara noastră devenind

Republică Populară. Ca urmare, şi regina Elisabeta era nevoită să părăsească Banlocul, apoi ţara.

După plecarea reginei, castelul a primit mai multe destinaţii: astfel, între 1948 – 1950, castelul a

fost nefolosit, în această perioadă efectuându-se transferul inventarului viu şi mort, iar între 1950

– 1956, castelul a devenit sediul GOSPODĂRIEI AGRICOLE DE STAT “IOVAN ŢARU” din

Banloc. Între 1956 – 1964, castelul s-a transformat în azil de bătrâni. Din nou rămâne liber între

1964 – 1965, ca între 1966 – 1983 (15 aprilie) să fie destinat Casei Copilului, fiind aduşi copii

orfani sau abandonaţi între 3- 6 ani. Mai târziu, această instituţie şi-a schimbat denumirea în

Leagănul pentru copii Banloc. La conducerea acestei instituţii erau: dr. Bălan Natalia – director;

dr. Simion Paulina; dr. Jădăneanţ Adriana; dr. Neagu. Administrator era dl. Biserică Ioan.

În vara anului 1983 s-a realizat schimbul de instituţii între Inspectoratul Şcolar Judeţean

Timiş şi Leagănul pentru copii. În urma acestui schimb, Leagănul pentru copii s-a transferat la

Timişoara într-o clădire aparţinând Ministerului Învăţământului, iar Şcoala cu clasele I-X şi-a

desfăşurat activitatea în castel, începând cu data de 15 septembrie 1983, până la 12 iulie 1991,

când cutremurul a distrus acoperişul castelului.

De la această dată, castelul era al “nimănui”; totuşi, în el a rămas tot mobilierul şi arhiva

şcolii, prof. Vizuean Emilia. Periodic, când veneau cu “ajutoare” de la străini (Germania, Franţa

etc.), acestea erau depozitate în castel şi apoi, au fost împărţite locuitorilor satului. Dar acest lucru

a favorizat înstrăinarea multor obiecte de inventar ce aparţineau şcolii. Cel mai preţios obiect care

a dispărut a fost un candelabru mare, confecţionat artistic.

În anul şcolar 1991/1992, şcoala nu mai putea funcţiona în castel, iar prin grija

Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş elevii de la clasele V-VIII (şcoala funcţiona numai cu 8

clase după revoluţia de la 1989) şi-au desfăşurat cursurile la Şcoala cu clasele I-VIII din oraşul

Deta, iar cei de la clasele I-IV în sala Căminului Cultural din localitate. Acest lucru s-a întâmplat

numai în trimestrul I, deci până la Crăciunul anului 1991.

În această perioadă castelul a rămas în custodia Primăriei Banloc, care a luat măsurile

cuvenite pentru repararea castelului, prin grija primarului, dl. inginer Bizian Ion. Acesta s-a

deplasat la Bucureşti, la Ministerul Culturii, unde s-a căzut de acord ca acest minister să preia

castelul şi să înceapă lucrările de reparaţii. În anul 1994, la Ministerul Culturii, dl. primar Bizian

42

Ion - a fost primit de dl. Popescu Constantin – director general şi director la Direcţia “Monumente

istorice”. Aici s-a discutat posibilitatea cedării ansamblului “CONAC BANLOC” la

“MONUMENTE ISTORICE”, pentru a se atrage sumele necesare refacerii clădirii. În acest timp,

s-au primit 40.000 mărci germane, pentru refacerea acoperişului de la “FUNDAŢIA

FONFITZLEBEN” din Germania – moştenitoarea averii reginei Elisabeta. Această fundaţie, prin

patroana ei, s-a angajat să investească pentru refacerea castelului în totalitate, dar, din păcate,

această patroană, în vârstă de peste 80 de ani, a murit în Germania, într-un accident de maşină.

Astfel, până în 1977 – proiectant IPROTIM şiconstructor CASTRUM_TIM S.R.L. – s-a

lucrat la repararea acoperişului din recuperarea materialelor. Lucrarea e finanţată de Ministerul

Culturii, care şi după 1997 a coordonat lucrările la castel, dar din acest an documentaţia a fost

realizată de arhitect ANDREESCU GAIVORONSKI; proiectant rezistenţă – prof. Dr. Docent

CRIŞAN.

Pentru definitivarea lucrărilor de reparaţii la castel, prin grija Ministerului Culturii

(ministru dl. Ion Caramitru) s-a colaborat cu reprezentanţi ai diferitelor ţări vecine şi prietene.

Ministrul Culturii, dl. Ion Caramitru, însoţit de organe judeţene (Consiliu Judeţean, Prefectură) s-

au deplasat la Banloc pentru a vedea stadiul lucrărilor de la castel. Castelul, primind destinaţia –

CENTRU CULTURAL INTERNAŢIONAL – a fost vizitat şi de ministrul Culturii din Ungaria,

reprezentanţi ai ambasadelor din Jugoslavia, Croaţia, Macedonia, ambasadorul Austriei. Pentru

prezentarea celor mai sus menţionate am primit informaţii de la dl. inginer Iacobescu Dinu, care

coordonează lucrările de la castel, în mod permanent.

În prezent ( 2001), lucrările continuă.

II. PROCLAMAREA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE

Proclamarea republicii populare române, la 30 decembrie 1947 a deschis Partidului

Comunist Român (înfiinţat în anul 1921) perspectiva de e exercita neîngrădit puterea în stat.

Şi în comuna Banloc a luat fiinţă o organizaţie de partid, în anul 1945. Din această primă

organizaţie de partid făceau parte următorii locuitori ai localităţii Banloc:

1. Toţa Iovan

2. Traiconi Iosif

3. Drăgan Nicolae

4. Dentean Petrică

5. Pripagu Ion

6. Stoin Moise

43

7. Mecea Iovan

8. Jurchiţa Trifu

9. Traiconi Alexandru

10. Borobar Ilie

11. Zbăgan Roman

Ca secretar al primei organizaţii de partid a fost ales Toţa Iovan, care a fost organizatorul

înfiinţării organizaţiei de partid. Acesta a condus organizaţia până în anul 1949, când la conducere a

ajuns Drăgan Nicolae.

Membrii de partid sunt toţi proveniţi din Frontul Plugarilor – organizaţie de masă a ţărănimii

din Banloc, care cuprindea majoritatea ţăranilor. Frontul Plugarilor a spijinit alegerilepentru victoria

partidelor democratice din noiembrie 1946 (B.P.D.), precum şi acţiunea de colectivizare a

agriculturii.

În anul 1948, după plecarea familiei regale, moşia prinţesei Elisabeta este transformată în

proprietate de stat – GOSPODĂRIE AGRICOLĂ DE STAT, ce a primit numele „G.A.S. – IOVAN

ŢARU”, în amintirea mişcărilor revoluţionare din Banat, conduse de Iovan Ţaru, în prima jumătate

a secolului al XVI-lea. Mai târziu primeşte denumirea de „G.A.S. 30 decembrie” în amintirea

evenimentului de la 30 decembrie 1947.

Partidul unic al clasei muncitoare, a cărui hegemonie politică era statuată în noua constituţie

a ţării, a luat naştere în zilele de 21 – 23 februarie 1948, prin fuziunea organizaţiilor comuniste cu

cele social – democrate, complet asimilate. Noua formaţiune politică – PARTIDUL

MUNCITORESC ROMÂN – îşi înscrie în program drept obiective imediate: industrializarea

socialistă, planificarea economică, dezvoltarea şi modernizarea agriculturii, o reformă structurală a

justiţiei şi învăţământului. Pentru a duce la capăt acest program ambiţios, statul şi-a reînnoit

structurile puterii. O MARE ADUNARE NAŢIONALĂ aleasă la 28 martie 1948 lua locul

vechiului parlament şi adopta la 13 aprilie „noua lege fundamentală” care, asemeni celei care i-a

urmat în 1952, era copiată după cea sovietică.

Naţionalizarea principalelor mijloace de producţie (11 iunie 1948) şi instaurarea, astfel, a

proprietăţii socialiste de stat a deschis, atât perspectiva planificării economice, cât şi a unei

industrializări forţate, perseverent urmărită în toţi cei 40 de ani de dictatură comunistă în Romnia.

Cooperativizarea caracterizată prin instituirea unor forme de proprietate colectivă asupra

pământului, uneltelor şi roadelor muncii agricole a fost declanşată în martie 1949 şi s-a desfăşurat

mulţi ani într-un ritm lent, datorită opoziţiei ţărănimii.

În baza Rezoluţiei C.C. al P.C.R. din 3 -5 martie 1949 şi a Hotărârii din 18 septembrie 1951,

se decisese constituirea G.A.C.-urilor şi a întovărăşirilor. Regiunea bănăţeană însă nu excela în

rapiditate în privinţa realizării acestor noi forme bolşevice de comunizare a pământului. Astfel, în

1952 în întreaga regiune erau doar 118 G.A.C.-uri ce cuprindeau 12.000 familii, 99 de întovărăşiri

cu 3.200 familii, reprezentând 12% din totalul gospodăriilor ţărăneşti. În Banloc, la început, erau

doar 42 familii de colectivişti.

Odată cu înfiinţarea Gospodăriei Agricole Colective şi în Banloc structura de clasă a

locuitorilor s-a schimbat prin apariţia ţărănimii colectiviste. Aşadar, în această perioadă, în comună

sunt 42 de familii de ţărani colectivişti, 66 familii de ţărani săraci, 451 familii de ţărani mijlocaşi şi

19 familii chiaburi.

În anul 1959, se realizează colectivizarea întregii localităţi. Un număr de 332 familii de

ţărani intră în G.A.C., inclusiv cei care au fost deportaţi în perioada anilor 1951 – 1956, cu o

suprafaţă de 1429 ha. teren arabil, un număr de 225 cabaline, un însemnat inventar agricol – valoric,

reprezentând o sumă de 108.241 lei.

La sfârşitul anului 1959, G.A.C. Banloc a avut un număr de de 404 familii, cu o suprafaţă de

1754 ha. teren arabil, 26 capete taurine, 174 capete porcine, 718 capete ovine, 225 capete cabaline

şi un fond social de 908.241 lei. În anul 1963 denumirea de “GOSPODĂRIE AGRICOLĂ

COLECTIVĂ” s-a schimbat în “COOPERATIVĂ AGRICOLĂ DE PRODUCŢIE” – C.A.P., prin

unificarea cu Ofseniţa – sat aparţinător comunei Banloc.

De la constituire şi până în prezent G.A.C (C.A.P.) Banloc a avut pe următorii preşedinţi:

Drăgan Nicolae, cel care a înfiinţat Gospodăria Agricolă Colectivă în Banloc; Şotor Horia, Toţa

Todor, Corozmici Iosif, Traiconi Aurel şi Bizian Ion. O perioadă de aproape un an de zile, după

Drăgan Nicolae, a fost preşedinte Gătăianţu Iosif, dar pentru scurt timp, când revine Drăgan

Nicolae.

La constituirea G.A.C. evidenţa contabilă a fost ţinută de ţăranul Barbu Todor, iar din anul

1951 de către contabilul şef, Bugariu Aurel. Activitatea în cadrul C.A.P. a fost organizată şi

îndrumată de specialişti cu studii superioare, respectiv de inginerii: ANOCA DUMITRU, CALU

CONSTANTIN, DRAGOMIR ELENA, FUMOR ION.

De menţionat că în perioada premergătoare Plenarei din 3 – 5 martie 1949, sectorul socialist,

aşa cum recunoşteau organele regionale ale P.M.R., nu cuprindea decât 34,91% din suprafaţa

arabilă. În ceea ce priveşte colectările de produse, o altă găselniţă a regimului comunist, aceleaşi

organe arătau: “acţiunea de colectări din regiunea noastră se poate considera ca o acţiune nereuşită”.

Vara anului 1951 devine astfel momentul propice pentru declanşarea acţiunii de dislocare. O

directivă a celor mai înalte autorităţi româneşti ne lămureşte cu privire la scopul declarat al

dislocărilor, scop legat de “asigurarea securităţii zonei de frontieră cu Jugoslavia”. Acelaşi

document demonstrează că deportările au fost gândite pe o adâncime în interiorul ţării, de la

frontieră, de 25 km. Şi au avut în vedere mai multe categorii de cetăţeni. În principal erau vizate

elementele socotite periculoase sau care puteau deveni periculoase. De asemenea, pe frontiera de

uscat se plănuia evacuarea unei fâşii de teren, lată de 100 m., fâşie ce trebuia să rămână necultivată

şi nelocuită.

La 14 iunie 1951 Ministerul Afacerilor Interne transmitea Comandamentului trupelor de

grăniceri, personal comandantului, ordinul de intrare în dispozitiv, de întărire a efectivelor

plutoanelor şi de dislocare a celor 4 batalioane ale Şcolii Regimentare în zona de frontieră. În

acelaşi timp, chiar din 11 iunie se realizează blocarea completă a frontierei.

În acest context, la 18 iunie 1951 debutează acţiunile de deportare a unei părţi a populaţiei

din Banat şi Mehedinţi. Comuna Banloc a intrat şi ea în această categorie. Date statistice puse la

dispoziţia noastră de către dl. Petru Giucoane că familiile deportate în Bărăgan din localitatea

Banloc s-au ridicat la impresionanta cifră de peste 30. Au fost deportaţi:

1) Marta Ion (Şoanca)

2) Chiu Trifu (Şoanca)

3) Strizu Aurel (Fănină)

4) Chiu Teodor (Ogrişa)

5) Şulţ Ion (Turcu)

6) Gătăianţu Nicolae

7) Şulţ Ilie (Muia)

8) Marta Cornel (Isac)

9) Marta Trăilă

10) Traiconi Simion

11) Toţa Ion

12) Toţa Iovan

13) Bârcaci Nicolae

14) Chicescu Ion

15) Milivoi Eva

16) Cinca Mihai

17) Trifonescu Nicolae

18) Trifonescu Alexandru

19) Chiu Traian (Ioşcu)

20) Cârciu Aurel

21) Tatomir Nicolae

22) Chiu Gheorghe (Păilazăr)

23) Chiu Aurel (Bobric)

24) Marta Aniţa (Togereana)

25) Cosur Alexandru

26) Forga Marta

27) Marta Nicolae (Pipi)

şi alţii a căror nume nu le cunoaştem, din lipsa documentelor scrise, care ne-au fost refuzate

de cei ce le posedă.

În volumul “Rusalii’ 51” de Viorel Marineasa e prezentată această tragedie, în care se

precizează: “În noaptea de Rusalii a anului 1951, numeroase familii din sate şi oraşe ale Banatului

şi Olteniei, aflate în apropierea graniţei cu Jugoslavia, au fost ridicate şi duse într-o direcţie, pentru

ele, necunoscută. Se zvonea că nu se vor opri până în Siberia. În acea noapte de iunie au năvălit în

mai multe case ţărăneşti, cufundate în somn, ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi de securitate cu armele gata

de tragere. Li s-a spus oamenilor să-şi ia strictul necesar şi să nu creadă cumva că se vor mai

întoarce vreodată la vetrele lor. Unii, năuciţi sau disperaţi, au făcut gesturi de împotrivire... Soarta

lor fusese hotărâtă cu un an înainte, când s-a dat un decret ce-i privea şi când a început în deplin

secret alcătuirea listelor. Aceste îi cuprindeau pe chiaburi, pe prezumtivii oponenţi la colectivizare,

pe simpatizanţii lui Tito, pe membri ai partidelor istorice, pe cei ce aveau rude în străinătate...dar

mulţi sărăcani au nimerit pe post de bogaţi” (aşa s-a întâmplat şi cu “baba Eva lu’ Panta” din

Banloc, o bătrână care trăia singură, fără sprijinul nimănui)...”Zile şi nopţi măsurate de ţăcănitul

monoton, întrerupt de staţionări fără sfârşit în gări necunoscute. Câteodată ţi se întindea prin uşa

crăpată o pită neagră şi un calup de marmeladă. Arşiţă, sete, duhoare, mugetul dramatic al vitelor.

Bucuria inconştientă a copiilor de a se plimba atât de mult cu aizănbanu”...”Îi aştepta Bărăganul, la

fel de îndepărtat şi de fără repere ca măgurile Siberiei; pe câmpuri de grâu, pe câmpuri de bumbac,

pe câmpuri de rapiţă, pe iarbă de Sudan”...”În prima noapte au dormit pe haine, sub cerul liber, sau

în dulapurile culcate la pământ. Apoi şi-au încropit colibe din mobilă şi din covoare. Curând şi-au

săpat bordeie, care se umpleau cu apă când ploua. Mai târziu au ridicat case de pământ bătut,

acopeite cu paie ori cu stuf. Aşa au fost înfiinţate 18 sate”...”De transport n-au scăpat nici cei

aşteptându-şi sfârşitul cu lumânarea în mână.” Transportul lor s-a făcut, folosindu-se vagoane de

marfă. Ajunşi la locul de deportare (cei din Banloc au fost duşi la Dâlga sau Mărculeşti), oamenii au

înfiinţat în aceste zone noi aşezări, în plin cîmp şi, de cele mai multe ori, departe de orice sursă de

apă. Ajunşi aici, calvarul lor nu s-a încheiat, ei trecând doar într-o nouă etapă, care avea să dureza

până după moartea lui Stalin. În toată această perioadă au rămas în atenţia organelor de securitate.

Deşi produse cu multe defecţiuni, deportţrile s-au desfăşurat rapid, demonstrând capacitatea

noului regim de a organiza şi impune teroarea, de a rezolva problema eliminării potenţialilor

adversari. 1951 şi 1956 (cu revolta studenţilor timişoreni) vor fi probabil ultimile confruntări

deschise între regim şi opozanţii săi. Statul poliţienesc învingea.

La întoarcerea în satul de baştină, în 1956 a deportaţilor, au existat unele probleme, deoarece

unele case au fost ocupate sau devastate.

Deportarea în utopie a prostit omul prin promisiuni imposibil de realizat, dar a creat în

aceeaşi măsură bieţi indivizi care credeau în visele goale ale unor iluzii devenite politică de stat. În

vremurile pe care le-am trăit, am fost martorii şi subiecţii unei deportări în nimicul unei poveşti cu

gust de carton. Trebuia să credem în prostii şi în proşti.

Nici viaţa celor care rămâneau acasă nu era aşa de bună, cum se credea. Unii ţărani au luat

drumul cooperativizării, alţii trebuiau să plătească statului o serie de cote ( de cereale, de lapte, de

carne etc.). grâul se treiera cu batoza în arie, la câmp, iar ţăranul venea, de multe ori, acasă cu sacul

gol; doar ce mai rămânea pe sub batoză, ducea acasă pentru păsări.

La moartea sa, în martie 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej lăsa o situaţie nouă, un început de

autonomie pentru partidul pe care-l condusese aproape 20 de ani, un prestigiu în creştere pentru ţara

sa şi un relativ consens în jurul politicii de perspectivă, desigur în direcţia deschiderii spre reforme

şi restructurare.

Deşi încă controversată, ascensiunea la conducerea partidului a lui Nicolae Ceauşescu (47

de ani, cu o biografie de ilegalist, militant N.T.C., iar apoi activist în agricultură, armată, în fine

responsabil cu cadrele), a fost acceptată de vechea echipă a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Nicolae Ceauşescu a continuat destinderea internă. Dar, preponderenţa partidului unic,

centralizarea economică şi legătura strânsă între ideologie şi întreaga cultură, vechile trăsături ale

modelului sovietic continuau să fie dominante, reîntoarcerea la situaţia din anii ’50 fiind, în acest

fel, oricând posibilă.

Semne grave de criză s-au arătat în toate domeniile de activiate, deci şi în domeniul

agriculturii , cu excepţia câtorva ani cu producţii cerealiere importante şi a relativei atenţii de care

acest sector s-a bucurat în cursul anilor ’80. Aici lipsa iniţiativei locale, cointeresarea slabă a

producătorilor direcţi a condus la prezenţa masivă pe câmp a elevilor, studenţilor şi militarilor în

condiţii în care, după statistici, în 1981 – 28,9% din populaţie era ocupată în agricultură. Şi

locuitorii comunei noastre, în marea lor majoritate , se ocupau cu agricultura, dar munca lor nu a

fost răsplătită aşa cum se cuvenea. Pentru munca depusă în C.A.P. ei primeau produse agricole

insuficiente pentru asigurarea unui trai decent, pentru că majoritatea produselor au fost predate la

stat, cu deosebire la COMTIM – un gigant combinat pentru creşterea porcilor. Deci, nu s-a putut

evita astfel lipsa repetată din aprovizionare a produselor alimentare şi, în general, a bunurilor de

consum, chiar dacă în deceniul 9 în mai multe rânduri preţul lor a crescut. Alimentarele goale şi

cozile interminabile au devenit simbolul regimului politic socialist. Nu ne mai miră astăzi că

raţionalizarea alimentelor esenţiale a făcut obiectul unui program ştiinţific şi că în anii 1983 – 1984

se punea problema stabilirii necesarului de astfel de produse pe cap de locuitor. Nu vor uita

niciodată, cooperatorii, şi cu deosebire, mecanizatorii din Banloc, faptul că trebuiau să lucreze, în

timp de arşiţă mare, la recoltat sau arături, doar cu 1/4 de pâine pentru o zi întreagă. Dar mereu

trăiau cu speranţa că odată şi odată viaţa lor se va schimba în bine.

Anul 1989 a fost, în această privinţă, hotărâtor. Evenimentele de la Timişoara, unde s-a

folosit în zilele de 17 - 20 decembrie forţa împotriva unor demonstranţi anticomunişti, pe

caldarâmul străzilor rămânând morţi şi răniţi, au fost detonatorul a 40 de ani de nemulţumire şi

revoltă ascunsă. Martori ai evenimentelor din 17 – 20 decembrie 1989 au fost şi locuitori din

comuna Banloc, cu deosebire tineri care lucrau în diferite întreprinderi industriale timişorene, dar şi

cadre didactice care făceau naveta la Şcoala cu clasele I-X Banloc, cum ar fi: Vasilescu Constantin

– profesor, Ţăran Teofilia - învăţătoare, Groza Emilia – profesoară, Sârbu Angelica – profesoară,

Rădău Floarea – profesoară, Meici Livia Margareta şi alţii.

Reîntors la Bucureşti, după o vizită de trei zile în Iran, Ceauşescu a convocat în Piaţa

Palatului o mare adunare populară, cu dorinţa de a se convinge că acţiunea lui politică este

sprijinită. Tulburările din timpul manifestării vor continua toată după amiaza şi noaptea următoare.

Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 arăta la Bucureşti, sub un soare primăvăratec, ca un

loc oarecare, urmele represiunii din noaptea trecută, fiind cu râvnă şterse. Era însă liniştea dinaintea

furtunii. Spre orele 9, mulţimi compacte din toate cartierele Capitalei se îndreptau spre Piaţa

Palatului. Erau zeci de mii de oameni hotărâţi să încheie definitiv conturile cu dictatura comunistă.

După o ultimă încercare de a se salva, Ceauşescu – abandonat de securitate şi de armată – va părăsi

cu helicopterul sediul Comitetului Central, ceea ce echivala cu îndepărtarea sub o extraordinară

presiune de mase.

Explozia populară de pe străzile Bucureştiului în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989 va

rămâne definitiv în memoria tuturor celor care au trăit-o. Noile organe centrale au anunţat imediat

desfiinţarea tuturor structurilor de putere comuniste,alegeri libere, separarea puterilor în stat,

promovarea economiei de piaţă. Era începutul unui nou drum dădător de speranţă în veşnicia

poporului nostru şi în puterea lui de a învinge vicisitudinile istoriei.

O mare bucurie s-a aşternut pe întreg cuprinsul patriei, dar şi locuitorii comunei Banloc

urmăreau cu înfigurare toate evenimentele ce urmau. La RTV se anunţă constituirea Consiliului

Provizoriu al FRONTULUI DE SALVARE NAŢIONALĂ, format din: Ion Iliescu, Doina Cornea,

Silviu Brucan, Mircea Dinescu, Corneliu Mănescu şi alţii – lista rămânând deschisă. În acelaşi timp,

se comunică luarea unor măsuri urgente de constituire a unor consilii ale FRONTULUI DE

SALVARE NAŢIONALĂ la nivelul tuturor judeţelor şi comunelor.

La 23 decembrie 1989, ora 10, în comuna Banloc se constituie CONSILIUL FRONTULUI

SALVĂRII NAŢIONALE, eliberându-l pe primarul Frunteanu Ion de toate atribuţiile ce le deţinea.

Din cest consiliu făceau parte:

1) Bizianu Ion – preşedinte (fost preşedinte C.A.P.)

2) Toţa Cornel – membru (secretarul Consiliului Popular)

3) Şiclovan Simina – membru (medic)

4) Vizman Emilia – membru (directorul Şcolii Generale)

5) Vizman Vasile – membru (profesor – preşedintele Comitetului comunal sindical)

6) Gătăianţu Nicolae – membru (zidar)

7) Gătăianţu Stelian – membru (şoferi – pompieri)

8) Şulţ Ozana – membru (reprezentantul tineretului)

9) Almăjan Teodor – (tehnician veterinar – fost secretar de partid la C.A.P.)

10) Corozmici Nicolae – (pensionar – de boală)

11) Ianc Marţian – membru (mecanizator)

12) Achim Petru – membru (preot)

Locuitorii Banlocului urmăresc, cu atenţie, evenimentele, ascultând emisiunile RTV. La 23

decembrie, seara, TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ LIBERĂ anunţă arestarea lui Nicolae Ceauşescu şi

a soţiei sale – Elena Ceauşescu. Au mai fost arestaţi: Nicu Ceauşescu – fiul lui Nicolae Ceauşescu,

fost prim secretar al Comitetului Judeţean de Partid Sibiu; Emib Bobu, Ion Dincă etc.

La 24 decembrie 1989, locuitorii comunei Banloc sărbătoresc în deplină libertate ajunul

Crăciunului, manifestându-şi bucuria revenirii la datinile străbune.

În dar de Crăciun, TELEVIZIUNEA ROMÂNP LIBERĂ ne prezintă imaginea arestării fetei

lui Ceauşescu – Zoe Ceauşescu – de către un grup de paraşutişti din Timişoara. Pentru a le arăta

cetăţenilor din întreaga ţară contrastul dintre viaţa de huzur a demnitarilor şi viaţa grea a maselor

ţărăneşti, TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ LIBERĂ a prezentat casa Zoei Ceauşescu, precum şi valiza

cu care voia să fugă. Aici s-au găsit 95.000 dolari, precum şi o importantă sumă ăn valută, cu

deosebire, franci. Se mai găseau sticle de Whisky, ţigări “Kent”, carne din import preparată gata,

pentru cele două căţeluşe pe care le avea. În cameră se găseau tacâmuri din aur, un cântar din aur,

bibelouri de porţelan, un tablou în original al lui Nicolae Grigorescu şi multe alte bijuterii din aur.

Locuitorii Banlocului rămân nedumeriţi când posturile de radio anunţau că Nicolae

Ceauşescu ar avea aproximativ 1 miliard de doari în contul unor bănci din Elveţia, iar în zilele

trecute, când încă mai era la putere, o însemnată cantitate de aur, din ţara noastră, era trimisă tot în

Elveţia.

În data de 25 decembrie 1989, ziua sărbătoririi Crăciunului, la orele 21:30, Televiziunea

Română Liberă anunţă că în această zi, un tribunal militar extraordinar, judecând pe inculpaţii

Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, i-a condamnat la moarte şi confiscarea averii pentru:

1) Genocid (uciderea a peste 60.000 de persoane);

2) Distrugerea avutului obştesc prin distrugerea unor clădiri;

3) Încercarea de a părăsi ţara (avea peste 1 miliard de dolari în unele bănci din Elveţia);

4) Pregătirea unor luptători împotriva propriului popor;

5) Subminarea economiei naţionale.

Sentinţa a fost definitivă, iar criminalii au fost executaţi. Tot în această zi de Crăciun

sângeros, din partea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu anunţă că toţi membrii

fostului Comitet politic al C.C., al P.C.R. au fost arestaţi, urmând a li se da pedeapsa cuvenită. Din

din întreaga lume sosesc ajutoare constând în ,edicamente, medici, alimente, îmbrăcăminte pentru

victimele revoluţiei populare.

La 26 decembrie 1989, ora 13:35, la R.T.V. se anunţă un comunicat prin care se face cunoscut

întregului popor că Ion Iliescu a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Frontului Salvării

Naţionale, iar în funcţia de prim-vicepreşedinte pe Dumitru Mazilu. Tot în aceeaşi zi, la TV s-a

repetat imaginea judecării lui Nicolae Ceauşescu şi a Elenei Ceauşescu, iar în final, după executarea

acestora prezintă imaginea cu Nicolae Ceauşescu mort.

Am prezentat cele mai semnificative aspecte ale revoltei populare din decembrie 1989, la care

şi locuitorii comunei Banloc erau martori. Banlocul – situat la nici două ore de mers cu trenul faţă

de Timişoara – trăia clipele grele ale masacrului dezlănţuit de forţele răului asupra oamenilor

nevinovaţi ai oraşului erou. Se discuta pe stradă, în case despre ororile unui regim despotic faţă de

poporul acesta, zeci de ani obidit şi umilit.

Dictatura a căzut. Pe ruinele ei începe o viaţă nouă, liberă şi demnă. În perioada ce urmează,

se vorbeşte şi se scrie foarte mult despre economia de piaţă ca singurul orizont realist şi fertil spre

care trebuie să se îndrepte sistemul economic naţional. Se avansează, de asemenea, idei şi opinii

interesante privind necesitatea privatizării, corolar al trecerii la o economie de piaţă, guvernată de

infailibila lege a cererii şi ofertei. Se spun, totodată păreri în legătură cu pătrunderea capitalului

străin în fragila noastră economie; toată lumea visează retehnologizarea industriei la nivele de

compatibilitate mondială, dar prea puţin s-a pus şi se pune efectiv degetul pe rană, nespecificându-

se ţelul unde trebuie să ajungem în cât mai scurtă vreme: convertibilitatea leului. Problemele

ascensiunii spre un asemenea pisc sunt enorm de grele. De la necesara aliniere a preţurilor la

palierul asimtotei mondiale, la sporirea calităţii şi productivităţii, de la tehnologii şi structuri

moderne, flexibile, la pregătirea forţei de muncă, trecându-se evident şi prin furcile caudine ale

inflaţiei şi şomajului, asemenea aspecte trebuie clarificate cu oamenii. Oamenii trebuie să înţeleagă

că de vrednicia, inteligenţa şi interesul lor în muncă depinde ca leul să reintre în elita valutelor

mondiale, nemaifiind nevoie să se zbată cu mici învârteli sau să se înghesuie la bursa neagră pentru

a dobândi dolarul cu o sută şi ceva de lei. Altfel, rămânem ce am fost: o ţară nevoiaşă, cu oameni

pentru care o ieşire peste graniţe e echivalentă cu un chin, nu cu o relaxare plăcută. Economia

naţională străbate o perioadă de tranziţie. Spre ce anume, nu se ştie precis. Unele indicii există

totuşi. Astfel, se afirmă tot mai mult că trebuie să eliminăm centralismul excesiv în stabilirea unor

indicatori de plan obligatorii, să asigurăm, în acelaşi timp, câmp larg de afirmare iniţiativei

creatoare individuale şi colective, să lărgim posibilităţile de manifestare a voinţei partenerilor

potenţiali. Dar, de la vorbă la faptă, veţi vedea îndată, drumul este destul de lung. Oamenii sunt cam

derutaţi.

Imediat după 1989, ca într-o dimineaţă care vestea o lume nouă, au apărut în ţărişoara noastră,

zeci de partide, o întreagă ciupercărie, care, ce e drept, s-a mai redus apoi, rămânând să se înfierb-

nte în hora politică, finalmente, vreo 6 – 7 formaţiuni care au alcătuit guverne, s-au sufocat sub

povara reformelor, ne-au obligat să digerăm până la un punct tot felul de lideri, care s-au întrunit în

tot felul de congrese pentru “analize” şi schimbări la nivel de conduceri. Fiecare înţelegea tranziţia

în felul său propriu. După revoluţie, lupta pentru libertate şi o viaţă mai bună a continuat. Pe fondul

nenumăratelor nemulţumiri, au fost organizate mai multe manifestaţii în ţară, unde se solicita

dezvăluirea adevărului despre morţii revoluţiei, asigurarea unui loc de muncă, pensii mai mari

pentru foştii cooperatori etc.mulţi cetăţeni ai comunei Banloc care lucrau în diferite întreprinderi din

oraş s-au întors la casele lor pentru a lucra în agricultură. Dar, şi de această dată, au rămas

dezamăgiţi, neavând cu ce lucra pământul. Puţine familii din Banloc au reuşit să-şi asigure utilajele

necesare pentru lucrarea pământului.

La început, cei care beneficiau de Legea 18/1991, au fost organizaţi în asociaţii şi, astfel,

puteau să-şi lucreze pământul cu utilajele SMA-ului. Oamenii au fost mulţumiţi, chiar dacă primeau

200 – 300 kg. de grâu (orz) pentru 1 ha. La Banloc au fost trei asociaţii:

1) Asociaţia dr. Toţa Cornel;

2) Asociaţia dlui Bizianu Ion;

3) Asociaţia SMA.

Acestea funcţionau doar 3 – 4 ani. Au rămas doar asociaţiile SMA şi a dr. Toţa Cornel, dar

foarte multe familii au rămas în afara acestora, pentru că nu li se mai lua pământul, în continuare,

întrucât nu se încadrau în perimetrul de activitate al unei asociaţii. Mult pământ a rămas nelucrat.

Dar viaţa merge înainte. Trebuie să avem încredere în ţăranul român, să-l ajutăm, să-l stimulăm, să-l

reformăm.

Revoluţia românească decembristă, din 1989, face totuşi posibilă reîntoarcerea la normal,

dar prin politica paşilor mici, a măsurilor dreptate şi gândite profund, sistematic.

La normal nu se putea ajunge în perioada ce a urmat după revoluţie, pentru că pe capul

locuitorilor din Banloc a căzut o altă nenorocire.

La 12 iulie 1991, orele 13,42 s-a înregistrat un puternic seism cu epicentrul în localitatea

Banloc, având o magnitudine de 5,5 grade pe scara Richter, producându-se la o adâncime de 20 km.

Unda de şoc, extrem de violentă a scos din funcţiune ambele seismografe care se aflau în dotarea

Staţiei siesmice, din Timişoara. La cutremurul din 12 iulie 1991, în comuna Banloc s-au înregistrat

9 răniţi şi o persoană a decedat. E vorba de cetăţeanul Martin Ion, care în momentul cutremurului se

afla în localul „Cafe-bar”-fosta biserică catolică. Turla bisericii catolice a căzut şi întreaga clădire a

fost grav avariată, fapt ce a determinat demolarea completă a acesteia. Şi biserica ortodoxă a

prezentat fisuri până la bază şi un fronton căzut, fapt ce a determinat executarea unor lucrări de

consolidare capitale; turnul bisericii a fost doborât şi refăcut în totalitate.

Seismul produs vineri, 12 iulie 1991, la Banloc, a fost urmat sâmbătă, 13 iulie, de o serie de

replici, dintre care cea mai puternică s-a produs la ora 20,28. Această replică s-a simţit şi la

Timişoara. Nu s-au semnalat pagube materiale.

Luni, 15 iulie, după amiază, deasupra Banlocului, dureros zguduit de cutremure, se aşternuse

liniştea. O linişte a lucrurilor şi a aparenţelor, fiindcă oamenii sărmani, rămaşi mulţi fără case şi

gospodării erau sub imperiul traumei sufleteşti, al neliniştii şi fricii. În acest timp au sosit corturile

ce au fost repartizate cazurilor mai disperate, dar au existat şi multe nemulţumiri. Bărbaţi şi femei,

multe cu prunci mici în braţe, au stat în mijlocul drumului şi au plâns. Alături de sinistraţi a fost

conducerea Primăriei Banloc, armata, poliţia, dar şi Crucea Roşie. Diferite maşini au sosit cu

ajutoare din străinătate. În Banloc, copiii au rămas fără şcoală, iar credincioşii ortodocşi, fără

biserică. Oficierea liturghiilor se realiza în clădirea Căminului Cultural, iar elevii au început noul an

şcolar 1991/1992 la Şcoala cu clasele I-VIII din oraşul Deta. Până la această şcoală au fost

transportaţi cu un autobuz special.

În data de 16 iulie 1991, în judeţul nostru s-a deplasat o comisie guvernamentală condusă de

domnul Dan Mircea Popescu, ministrul de stat, însărcinat cu calitatea vieţii şi protecţiei sociale,

pentru constatarea în zonă a pagubelor produse de cutremurul din 12 iulie, precum şi pentru a lua

măsuri la nivelul de competenţă ce îi revine în vederea înlăturării urmărilor calamităţii naturale.

Sumele estimate ca primă necesitate pentru judeţul Timiş se ridicau la un total de 64,5 milioane lei,

din care pentru refacerea drumurilor – 29 milioane lei, a şcolilor din Banloc şi Ofseniţa – 18

milioane lei, a legăturilor telefonice pe cei 22,8 km. afectaţi – 14 milioane lei, restul urmând a fi

folosiţi pentru studii, plăţi, proiecte, expertiză. Totuşi, sumele aflate la dispoziţie pentru refacerea

locuinţelor au fost extrem de mici, iar ADAS-ul, conform prevederilor legale în vigoare, nu putea

asigura decât fonduri infime, care nu puteau acoperi, nici măcar în parte, costul viitoarelor reparaţii.

În perioada 21-26 august 1991, zona sinistrată Banloc a fost vizitată (pentru a treia oară) de

domnul Dan Cristoloveanu, ministru secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice şi al

Amenajării Teritoriului, împreună cu specialişti, cu reprezentanţi ai comandamentului pentru

lichidarea urmărilor cutremurului şi cu reprezentanţii Prefecturii. S-au stabilit măsuri operative

referitoare la începerea lucrărilor de consolidare a clădirilor avariate, care nu vor fi demolate. Pentru

şcoala din Ofseniţa, sat aparţinător comunei Banloc, s-au demarat lucrările. Şcoala din Banloc a fost

terminată parţial, respectiv, parterul şi etajul I din corpul A au fost finalizate, iar etajul al II-lea a

fost zidit, urmând ca societatea „CONFORT” să finalizeze lucrările la instalaţii şi să înceapă

parchetarea, iar corpul B să fie construit de detaşamentele speciale militare. În ce priveşte

drumurile, cele aflate în execuţia Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, respectiv BANLOC-

OFSENIŢA, BANLOC-SOCA, BANLOC-GARĂ, se află în curs de finalizare. Nu a fost finalizat

nici până în prezent (n. n. 2001) drumul Banloc-Gară, doar parţial, până la strada cimitirului.

UN SEISM URMAT DE ALTE 150

Era o zi de sfârşit de iulie 1991. Una din acele puţine zile cu soare moleşitor şi indecis din

acea lună a lui „cuptor”, mai zănatică şi mai capricioasă ca un april. La Banloc, oamenii au stat ca

pe jar: orzul a mai rămas în grămezi pe câmp, iar în lanurile de grâu era aproape imposibil de intrat.

Doar în zootehnie lucrurile îşi urmaseră cursul firesc. Acasă totul era răvăşit: gospodăria, truda,

viaţa însăşi. Multe gospodine au pregătit mîncarea în curte sau sub streaşina unui colţ neatins de

cutremur. Pe aproape s-au mutat şi locurile de odihnă. Nimeni nu s-a plâns. Erau numai speriaţi. Le-

a fost frică şi de primul ceas care va veni. Unii spuneau că de la cumplitul seism din 12 iulie,

numărul “replicilor” a depăşit cu mult cifra de 150. De aceea, când se întâlneau, nu-şi mai dădeau

bineţe. Când străbăteam străzile, am putut vedea că majoritatea caselor erau proptite cu lemne

groase, provenite de la fostul C.A.P., prin demolarea unor grajduri. Vechea şcoală funcţiona în

castelul regal, iar în urma cutremurului, printre cele mai afectate clădiri.

FOTOÎn cădere, frontalul, cu emblema nobiliară, a antrenat o parte din acoperiş, dislocând

plafonul, distrugând, în cele din urmă, totul până la duşumea.

În vederea ajutorării familiilor sinistratedin Banat, zona comunei Banloc, cu localităţile

limitrofe Ofseniţa, Partoş, Livezile (Tolvădia), Dolaţ, Societatea Mixtă Româno-Germană HILFE

FÜR RUMÄNIEN ESSEN-TIMIŞOARA, cu sprijinul comun al landurilor NORDRHEIN-

WESTFALEN şi BRANDENBURG a trimis în ţară un masiv ajutor constând din alimente, corturi

(complet echipate, inclusiv instalaţii de încălzire), două bucătării de campanie, instalaţii de tratare şi

purificare a apei, o maşină de asistenţă medicală de urgenţă, tărgi, paturi, mobilier, veselă, lenjerie

de pat, saltele etc. ajutorul este rezultatul imediat al vizitei în zona sinistrată a preşedintelui

Societăţii Hilfe Für Rumänien, dr. Christian Radu Dunăreanu, reprezentantul Caritas pentru Europa

de Est, dl. Rudi Löfflesend, dl. consul Hans Jochen Fritz şi reprezentanţii români, dr. Victor

Babuşceac, dr. V. Hold, prof. H. Gollrick. Valoarea ajutorului a fost de 200000 DM.

La Şcoala cu clasele I-VIII din Banloc, distrusă de seismul din 12 iulie s-a început evacuarea

bunurilor neavariate. Totodată, cu sprijinul Prefecturii şi sub directa coordonare a inspectoratului

Şcolar Judeţean, a fost încheiat un contract cu firma PRIMA CONSTRUCT, care urma să continue

construcţia noii şcoli, lucrare începută în anul 1987 şi abandonată în urmă cu trei ani, pe motivul

lipsei de fonduri.

ÎNTR-O ZI DUPĂ CUTREMUR

6 august 1991- E trecut de ora 9. În Banloc opreşte un tren obosit. Impiegatul nu iese din

clădirea gării, ci dintr-o gheretă metalică. Acum, aici este biroul de mişcare. Coboară doar câţiva

oameni, care se înşiră pe aleea ce duce în comună. Cerul stă a ploaie. În grădini, nu e nimeni la

muncă; pe o lizieră, un bărbat întoarce fânul. Când drumul se întâlneşte cu uliţa, vezi şi primele

corturi. Au “uşile” trase. Intru în unul. Saltele, pături, perini stau aranjate ca într-o cameră cu multe

paturi. După câţiva paşi, altă uliţă. Alte corturi. Unul are “pereţii” daţi la o parte şi în această casă

priveşti de cum ar fi din sticlă. Imediat, alături. În margine de uliţă, un ţăran – Trifonescu

Alexandru – şi-a mutat grajdul. E pregătit să plece cu căruţa la gară; are calul înhămat; a auzit că a

venit un vagon cu ciment. “Mă grăbesc, nevastă-mea e acolo, de la ora şase, să vedem dacă primim

şi noi”.

FOTOEl pleacă la gară cu căruţa, îşi pune într-o plasă o bucată de pâine, în care stă înfipt

un cuţit. Eu intru în parcul regal. Trec pe alee pe care şi-au purtat paşii regi, principese, musafiri de

vază şi mă uit la ferestrele fără geam şi îmi închipui că e seară, că ferestrele sunt deschise, că

lumina din candelabrele masive împunge liniştea şi întunericul din parc. Dar acum, Banlocul e o

ruină.

Turla bisericii poate să pice oricând. Sus sunt clopotele. De trei săptămâni nu le-a mai auzit

nimeni bătând. O simplă atingere ajunge, să se dărâme. Intru în biroul primarului Ioachim Aurel.

Nu trec două minute şi vin oameni: unul vrea să ştie ce-i cu pământul lui, altul reclamă că sunt

săteni care au luat ciment de două ori şi el nicioadată. Primarul, de trei săptămâni, cât a trecut de la

cutremur, numai aşa o ţine. E sfârşit şi, în plus, îl sâcâie inima. Are 180 tensiune şi doctoriţa Iancu îl

îndeamnă să evite stresul şi-i dă “Distonocalm”.

Lumea şi-a luat ochii de pe Banloc, parcă s-a uitat prea uşor câtă nenorocire e aici, că sute

de case nu mai pot fi locuite, că pământul s-a mai scuturat de vreo 70 de ori. Disperarea i-a cuprins

pe toţi. Oamenii au aflat că în Moldova e şi mai rău. “Acolo Dumnezeu i-a pedepsit mai tare.”, îmi

zice un bătrân. Într-o jumătate de oră au mai trecut prin biroul primarului zece cetăţeni. Unul îl

întreabă unde-i comisia de la IPROTIM şi când ajunge şi pe strada lui. Cei mai mulţi îl vor pe

primar în gară, la vagonul cu ciment, “că e nenorocire, sunt vreo două sute de oameni; au făcut o

listă şi iar s-au trecut din ăia care au mai luat”. E, dar primarul nu se poate duce, şi timpul trece,

insistenţa oamenilor este şi ea mai mare. Uneori nu le mai ajung nervii. Primarul nu poate să plece

că BJATM-ul a trimis vagonul fără să specifice preţul cimentului şi din auzite se ştie că e mai

scump cu un leu decât ieri. Să afle adevărul, contabila cooperaţiei, doamna Elena Vien a sunat

telefonul vreo două ore. Da, într-adevăr, cimentul e mai scump decât ieri. “Ce-o să zică oamenii ?”

Nici unul, din câţi sunt în biroul primarului, nu are răspunsul.

Vagonul, deşi tras la rampă, nu se vede. E multă lume adunată la uşile lui închise. Se discută

aprins şi contradictoriu; câţiva au luat ciment cu miile de kilograme şi oamenii au aflat asta. Vina

pică pe gestionar. Dar totdeauna e cineva care să apere chiar şi fărădelegile. “Nu s-a spus de la

început cât să se dea.” Mecanizatorii Antonio Urtilă, Ionel Novac, Traian Bulzan, Mircea Păşcălău

şi-au lăsat combinele în câmp şi au venit să apuce şi ei ciment. Combinierul Aurel Banciu spune:

“Casa e jos. Am trei copii şi cât o să rămân cu ei în cort? Unii au numai fisuri la case şi au primit

zecile de saci.” Gheorghe Paulescu, om de 80 de ani, îmi zice: “Scrieţi-mă şi pe mine”. Nevasta e

bolnavă, fiica e bolnavă, ginerele e bolnav. La 80 de ani, cu un sac în mână, umblă; în el e toată

nădejdea. O femeie de aproape, cu mâinile încrucişate, ascultă: “Ce-i mai trebuie lui casă?” Moşul

se uită la ea cu uimire. Doar atât. Primarul verifică lista făcută de oameni. Cine a mai luat ciment

etăiat. Începe împărţeala sub privirile unor militari din jandarmerie. Ei, cum s-ar zice, fac ordine.

Pe romi nici nenorocirile nu-i mai ajung. Ei parcă fac parte din altă lume, vorbesc despre

orice, numai de cutremur nu. Se ţin cârd spre primărie, sunt cu ochii după ajutoare: “să primim şi

noi, dom’ şef, că avem copii”. Primarul iese, din când în când la fereastră şi-I îndeamnă să nu mai

facă gălăgie. El spune, el aude, ştie, poate tocmai de asta se apucă de cap cu mâinile! Dimineaţa, la

amiază, seara, romii umblă să nu le scape nimic. Li se pare că “rumânii” sunt mai băgaţi în seamă.

Ei susţin că şi casele lor sunt dărâmate. Ceilalţi afirmă că aşa au fost dintotdeauna, vai şi amar, încât

nici cutremurul nu a mai avut ce dărâma. Într-o încăpere stau ajutoarele. Romii ştiu locul şi privesc

spre ele ca la o ţintă. Când ajung aici, nu se mai cunosc; se împing, strigă, apucă, bagă în saci ce le

pică în mână. Când ies, dacă bagajul e voluminos, sunt mai împăcaţi. Cel cu legătura mai mică,

blesteamă, nu mai are nici mamă, nici tată, nici frate. Viaţa romilor e o patimă. Nu are nimic

spectaculos. Doar chinul se vede, dar asta-i durere, şi durerea la el e sinonimă cu agresivitatea în

limbaj, cu neîmpăcarea.

Banlocul e o ruină. Pe uliţe femeile discută cu gesturi largi. Parcă aşteaptă să vină cineva să

le întrebe unde îşi cresc pruncii, unde pregătesc mâncarea, unde spală rufele, dar nu vine nimeni. O,

de-ar sosi cineva, câte întrebări ar avea oamenii de pus. Dintr-o dată începe ploaia. Toţi fug în

corturi. În cort stau cum pot, ca într-o vizuină. Nopţile le petrec înghesuiţi unul în altul. Numai

visele le sunt separate. Ce-i uneşte e disperarea că timpul trece, că vine toamna, şi, în curând, iarna,

şi casele lor sunt de neînlocuit.

A venit iarna. În data de 2 decembrie 1991, la ora 10,49’40”, Banatul a fost din nou zona de

producere a unui puternic cutremur de pământ. Din datele obţinute de la Staţia Seismologică

Timişoara rezultă că seismul a avut următoarele caracteristici: intensitate în epicentru – între 7,5 şi 8

grade pe scara Mercalli; intensitate în Timişoara – 6 grade Mercalli; magnitudinea 5,5 grade pe

scara Richter; adâncimea – 10 km.; zona epicentrală – S-SV Timişoara, zona Banloc-Deta. Cele mai

afectate localităţi au fost Voiteg şi Ghilad. Localitatea Banloc a fost mai puţin afectată. În zona

afectată s-au deplasat prefectul judeţului, dl. Dorel Borza şi comandantul Poliţiei Judeţene, dl.

Vasile Coporan, care au văzut, au încercat să facă ceva şi au promis că nu îi vor uita pe săteni. Dar

se pare că de la această dată Banlocul a cam fost uitat.

– 8. POPULAŢIA –

Cu o viaţă împovărată de atâtea greutăţi şi supusă în fiecare clipă bejeniilor, populaţia din

regiune, ca şi locuitorii Banlocului, au avut, totuşi, miraculoasa forţă vitală de a străbate cu fiinţa

întreagă prin toate furtunile dezlănţuite de un destin nemilos.

Duhul gliei, care l-a plămădit de-a lungul mileniilor, l-a şi ocrotit. Această legătură, cu

neputinţă de nimicit, trăieşte şi astăzi ca moştenire, însuşire ce nu l-a putut clinti nici în faţa

retragerii legiunilor romane, nici în faţa nesfârşitelor năvăliri barbare. Le-a supravieţuit pe toate.

Retras în adâncimi de păduri, care i-au fost adăpost firesc, s-a reîntors când dârele de senin

apăreau iar, reîncepându-şi pentru a nu ştim câta oară, să-şi reclădească lăcaşele transformate în

cenuşă. Nu l-a descurajat nimic. A înfruntat cu toată bărbăţia grozavele încercări, din dragostea de

brazdă şi în credinţa că tot vor apare odată zorii unei alte vieţi, mai bune, mai liniştite, mai fericite.

Nădejdile nu l-au înşelat niciodată.

Nu ne este dat să cunoaştem nici numărul, dar nici conformaţia locuitorilor din Banloc, în

vremurile mai îndepărtate. Din data în care posedăm dovezi documentare, satul Banloc apare ca

înjghebare puternică şi organizată. Invaziile barbare din primul mileniu au fost vitrege. Măcelul

tătarilor din 1241, se pare că a ajuns şi până aici, nimicind tot ce nu se putuse salva. Incursiunile

turceşti, ca, de plidă, cea din 1396 şi-au purtat sabia însângerată peste aceste plaiuri, împuţinând

numărul locuitorilor. Vor fi fost duşi mulţi în robie. Apoi, războaiele ce se succed, continuă opera

de distrugere.

Luptele date pentru izgonirea turcilor cer şi alte multe jertfe. Şi totuşi, Banlocul avea 85 case

în 1717, situându-se printre cele mai puternice comune ale districtului Ciacova, dovadă a vechimii

sale. Ciuma din 1737, invazia turcească – ultima, se pare – din primăvara anului 1738 ajunsă până

aici şi ciuma din acelaşi an, seceră iar foarte multe vieţi. “COLERA” începută în 1831 şi reaprinsă

peste 5 ani, în 1836, face multe victime. Despre ultima “coleră” avem următoarele însemnări pe fila

“Protocolului celor ce răpesează”: “colera s-au început de la IANEŞ STRIZOE (26 iulie 1836) şi au

ţinut pene în sverşitul lui august” - scris-am eu, preotul Nicodim Mihailovici”. În acest timp, au

murit “de boala cea ciumată” 31 de persoane.

Un nou factor de împuţinare a populaţiei, îl găsim în anii secetoşi sau cu recoltă compromisă

din cauza apelor ce se revărsaseră. O amintire neştearsă a lăsat anul 1863, când, în urma

compromiterii totale a întregii recolte, atât a grâului, cât şi a porumbului, sătenii au fost nevoiţi să-şi

vândă, mare parte din vite şi pământ, pentru a cumpăra porumb sau puţin grâu, din foarte mari

depărtări.

Ar fi deosebit de preţioasă o încercare de studiu demografic, a cărui concluzii ar putea

revărsa lumină şi asupra altor sectoare sociale. Studiind situaţia natalităţii şi mortalităţii populaţiei

din Banloc în perioada anilor 1779 – 1949, deci pe o perioadă de 160 de ani, am constatat că din

cele 16 decenii, zece sunt ce depăşesc mortalitatea. Acest fenimen apare mai evident între 1780 –

1810, interval de timp în care natalitatea depăşeşte cu 409 suflete mortalitatea. Primele 6 decenii ce

cuprind anii 1780 – 1840, arată precis numărul mare al locuitorilor din acest timp, deci începând

abia după 50 de ani de la alungarea turcilor din Banat. Cele mai vechi note privind numărul caselor,

numărul sufletelor pe sexe şi totalul lor le avem din 1830, iar un document din 1828 arată satul

Banloc cu 320 case.

Redăm, în continuare, populaţia satului Banloc între 1830 – 1844, conform tabelului

următor:

ANII PERECHI BĂRBAŢI FEMEI TOTAL POPULAŢIE

1830 496 602 534 2128

1831 526 ? ? 2132

1832 460 582 525 2059

1833 496 557 ? 2020

1834 514 ? ? 2121

1835 519 587 546 2171

1837 524 505 562 2215

1838 540 660 645 2385

1840 545 680 628 2398

1844 554 ? ? 2431

Formaţia etnică a populaţiei ce forma satul Banloc, era cu certitudine numai românească.

Eventualele elemente străine vor fi fost grupate în jurul domeniului, neavând niciodată un caracter

de permanenţă.

Numele cele mai obişnuite: Chiu, Forga, Borobar, Strizu, Şulţ, nu ne apar cu rezonanţă

românească. Dar ele, după cercetări temeinice, ne apar, la început ca simple porecle, devenite cu

timpul nume de familie.

Protocoalele de acum 160 de ani ne dau şi un abundent număr de nume pur româneşti, însă

n-am adâncit, totuşi, îndeajuns studiul lor, pentru a putea ajunge la argumente convingătoare.

a) DESCRIEREA TRĂSĂTURILOR FIZICE, MORALE (DE CARACTER) ALE

LOCUITORILOR SATULUI BANLOC

În general, omul de la pustă este de statură mai mult înaltă, bine dezvoltat, cu ochii căprui şi

părul castaniu. Acesta este şi tipul bănlogeanului. Din fire, e mândru de el. Egoismul l-a subjugat,

făcându-l mândru şi prea încrezut în el, ca urmare a situaţiei materiale mai mult decât mulţumitoare.

Sfidează sau neglijează semenul, centrul preocupării lui fiind eul – persoana lui. Preocupările

culturale sunt preţuite în raport cu rentabilitatea lor şi, ca atare, nici n-o apreciază după cuviinţă.

Superioritatea intelectuală sau sufletească nu-l impresionează şi nu primeşte bucuros sfatul.

Preţuieşte, în schimb, prezentarea exterioară, fiind incapabil de a pătrunde adâncurile, ceea ce-l face

să prefere discuţia uşoară.

Ca moralitate, e departe de a se situa pe trepte superioare. Este prea legat de bunurile lui

materiale, în care crede, adevăr ce-l împiedică să se lase ispitit de însoritele înălţimi ale omului,

într-adevăr superior. O analiză făcută în acest sens, bineînţeles lipsită de prejudicii sau idei

preconcepute, verifică pas cu pas aceste afirmaţii, prevestind pentru o gândire ce vrea să vadă, şi în

viitor, semnele unui preasădit şi grabnic declin.

Sentimentul religios îl păstrează ca pe o moştenire de două ori milenară, adânc sădită în

suflet, dar trecută prin filiera ideilor lui. Cercetează biserica doar la marile praznice.

Standardul de viaţă, în urma situaţiei lui materiale satisfăcătoare, a fost ridicat. Alimentarea

este foarte bună. De altfel, şi munceşte mult.

Raportată la alte regiuni şi provincii, igiena locuinţei şi igiena personală este foarte

mulţumitoare. Foloseşte fără ezitare medicul şi farmacia, pe care le are în localitate.

Casele, în general, sunt mari, cu camere spaţioase şi bine luminate, cu pereţi din pământ

bătut, la majoritatea locuitorilor,dar şi cu pereţi din cărămidă arsă sau bolţari, iar curtea şi grajdul,

bine îngrijite. O înrâurire binefăcătoare asupra cetăţenilor, au avut şi funcţionarii instituţiilor din

localitate. Rămâne vrednic de reţinut adevărul că aici a fost PRETURA deja din 1870. Domeniul

avea mulţi funcţionari. Îndemn vrednic de urmat l-au dat învăţătorii satului.

b) PORTUL BĂNLOGEAN

În ultimele trei decenii, nu se poate vorbi despre un port al locului. A degenerat, luând forme

atât de variate, de depărtate, de cel tradiţional, atât de străine, că nu poţi prinde decât cu foarte mari

greutăţi, nuanţele slabe sau ştersele trăsături din ceea ce a fost portul romînesc de altădată. Marea

industrie a distrus industria casnică, slăbind, apoi dispărând şi portul strămoşesc.

Din datele adunate şi din puţinele fotografii vechi ce se mai păstrează, putem preţui un port

uşor, împodobit cu gust şi elegant.

Bărbatul purta odinioară – şi la bătrâni se mai observă încă – ismene largi cu cămaşă lungă,

bine coborâtă peste genunchi şi încinsă cu praştie sau brăciră peste mijloc. În cap, pălărie de culoare

neagră. Încălţămintea i-o formau opincile caracteristice fără gurgui şi obele roşii cu bete albe şi

negre din păr, frumos lucrate şi elegant înfăşurate peste pulpă, strânse cu cureaua lată şi gogată a

opincii. îmBrăcămintea se completa cu iţari de lână (şubă), croiţi pe picior, haină de lână “bundaş”,

decoret cu flori colorate cu gust, şi căciulă (“clăbăţ”). Opinca era pentru toate anotimpurile.

Portul femeii era o adevărată podoabă. L-a impresionat adânc şi pe şovinul Dr. CSUCSOMI,

care cercetează satul Banloc, prin 1880, deşi era revoltat peste măsură de faptul că aceşti valahi

refuză să se închine Dumnezeului maghiar şi să înveţe “preafrumoasa limbă ungurească”. Se

exprimă în termeni foarte măgulitori: “Portul femeilor e luxos. Pânza o coase cu atâta măiestrie, cu

atâta artă şi gust, cu fire de aur, că îmbrăcămintea lor ar stoarce admiraţie şi în cele mai elegante

saloane”. Desigur, la aceste exclamări de admiraţie, a contribuit şi frumuseţea femeii din Banloc.

Îmbrăcămintea o alcătuia cămaşa sau „ciupagul” cusut cu fir şi bogat în pânză şi decor;

poalele erau din bumbac alb;mai târziu, dar în foarte mică măsură colorat, cusut cu aceeaşi

îndemânare şi artă. Pe cap – năframă albă sau colorată, iar în picioare, străvechea opincă fără

gurgui. Predomina culoarea albă, ceea ce dădea o notă de înaltă eleganţă. Peste poale, femeile

purtau catrinţe („cotrânţe”) ţesute în diferite modele şi culori pe care le purtau una faţă de alta în

spate, spre deosebire de fete, care până la vârsta de 14 – 16 ani purtau o singură „cotrânţă” în faţă.

Pentru zilele de sărbătoare, „cotrânţele” erau înlocuite cu „oprege”, confecţionate în casă la

„războiul de ţesut”, ele deosebindu-se de aşa-zisele „cotrânţe”, prin faptul că aveau ţesătura numai

în partea de sus, porţiune cu care se fixau la brâu – în rest fiind franjuri din fire de lână pură, de

culoare roşie. Azi, numai fetele de şcoală mai poartă „oprege” la serbările şcolare.

La început, până şi ciorapii („ştrimfii”) erau confecţionaţi din lână, lucraţi în casă. Bărbaţii

mai purtau pieptar, sau „boc” cum i se spunea - din piei de oaie, confecţionat de anumiţi cojocari

din sat (Sârbu Ioţa, Simileni Ioan etc.). cojocul era purtat mai mult la sărbători.

Astăzi, un modernism rău înţeles, a tocit în prea mare măsură gustul artistic aşa de admirat

în trecut de toţi străinii, al ţărăncii române, la femei, locul poalelor l-au luat fustele („mini”) sau

pantalonii, iar opincile sunt înlocuite cu diverse tipuri de pantofi de o eleganţă rară. Fetele tinere

caută mereu să fie în pas cu moda, considerând,în felul acesta, că sunt „moderne”. Astfel, unele

poartă fuste „mini” scurte, mult deasupra genunchilor, altele „maxi”, lungi până la glezne. În

prezent, numai o parte dintre femeile mai în vârstă - între 60 – 70 de ani – mai poartă poale

ţărăneşti, dar şi acestea în număr foarte mic. Bărbaţii nu mai poartă opinci în picioare, ci pantofi sau

sandale vara, şi pantofi, bocancisau cizme iarna. Foarte puţini mai poartă, iarna, căciuli („clăbeţe”),

iar în timp de vară majoritatea se poartă descoperiţi sau cu bască. Numai bătrânii mai poartă pălărie.

Considerăm că reînvierea vechiului port, n-ar fi un anacronism. E curios fenomenul ce-l

sesizăm şi în acest loc: schimbarea exteriorului, schimbă treptat şi structura sufletească a unui

popor. Alături de limbă şi obiceiuri – constituie marea şi singura forţă de rezistenţă şi biruinţă a

unui neam.

c) GRAIUL LOCAL

Nici timpul, dar nici cadrul restrâns nu ne îngăduie să privim graiul locului din punct de

vedere filologic, deşi noi încercăm să facem acest lucru, în limita materialelor ce le posedăm,

precum şi a observaţiilor personale. Considerăm, totuşi, că etimologia şi semantica ar putea lămuri

unele taine istorice.

Graiul din Banloc nu se deosebeşte de cel vorbit în împrejurimile mai îndepărtate, ceea ce ne

face să deducem că aici a fost o strânsă comunitate teritorială de limbă şi de interes.

Privit în general, în vocabularul destul de bogat şi colorat al bănlogeanului se resimt unele

influenţe sârbeşti din apropiere, colonii, probabil aşezate aci prin veacul al XVI-lea. Influenţa

germană şi maghiară e neînsemnată. Ele – e de remarcat faptul – n-au schimbat cu nimic structura

limbii şi nici topica frazei. Dar pentru toate, exceptând termenii tehnici, există şi echivalente de

origine latină.

Cu toate că nu suntem specialişti în domeniul dialectologiei, căutăm – în limita

posibilităţilor noastre – să redăm câteva particularităţi ale graiului locuitorilor din Banloc, a

caracteristicilor sale diferenţiale faţă de limba literară.

Aşadar, limba vorbită de locuitorii Banlocului prezintă, după cum e şi firesc, multe

caracteristici ale subdialectului bănăţean. Aceste caracteristici sunt:

a) Palatizarea perechii de consoane dentale „d” şi „t”, când preced vocalele „e” şi „i”

(exemplu: „unge” pentru „unde”; „geal” pentru „deal”; „ghince” pentru „dinte”; „frunce” pentru

„frunte”; „punce” pentru „punte” etc.).

b) Sunetele „ce” şi „ci”, respectiv „ge” şi „gi” din limba literară devin „ce” şi „ci”,

respectiv „ge” şi „gi” în graiul local. După cum se obsrvă, am folosit un semn grafic inexistent în

alfabetul limbii române literare, care, neposedând asemenea sunete, era firesc să nu aibă şi

corespondentul grafic care să le exprime. Înainte de a exemplifica prin cuvinte aceste sunete ne

permitem să le descriem pronunţia: se pronunţă mult înmuiate şi şuierate printre dinţi, cu gura uşor

întredeschisă. Şi acum exemplele: „ce faci” pentru „ce faci”; „ceas” pentru „ceas” etc., respectiv:

„merge” pentru merge”; „geme” pentru „geme” etc..

c) Vocala „i” devine uneori „î” – exemplu: „şî” pentru „şi”; „ţî” pentru „ţi”, iar când

vocala „i” este moale în finalul cuvintelor, chiar dispare – exemplu: „faceţ” pentru „faceţi”;

„mâncaţ” pentru „mâncaţi” etc.

d) Vocala „e” se înmoaie cu o vocală „i” moale, care o precede - exemplu: „binie” pentru

„bine”; „cinie” pentru „cine”; „minie” pentru „mine”.

Tot vocala „e” se transformă în unele cuvinte în „ă”. Exemplu: „dă unge” pentru „de

unde”; „pă cinie” pentru „pe cine”.

e) Vocala „o” se înmoaie şi ea în unele cuvinte, transformându-se în „ă”. Exemplu: „tăt”

pentru „tot”.

Întâlnim, deasemeni, în graiul local, fenomene de epenteză sau anaptixă („girept” pentru

„drept”); metaleze („crâstăveţi” pentru „castraveţi”); disimilări şi substituiri de sunete: („anjiliriu”

pentru „inginer”; „subanjiliriu” pentru „subinginer”); forme verbale specifice („ni-s făloşi”; „or

gătat”; „să-mburdă”; „ţucă-vă”; „să zăuită”); frazeologisme: („nu-i bai”; „pră d-a fiecea”; „nu-i

lipsă”; „d-abăşca”; „pă d-a pârcom”; „d-a poanca”); calcuri şi semicalcuri lingvistice („cinăr”

pentru „mire”; „cum-goge”); dar mai cu seamă împrumuturi din limba sârbă, germană, maghiară,

pseudoturcisme etc. Exemplu: (baş, ciacia, cocie, cuină, drod, fain, farbă, gostâie, istănă, loptă,

plivais, sobă, răpelţ, şpais, ţăilung, ţâdulă, uică, văndraş, vorieţ şi altele; cuvinte ca: butori, givan,

duduroni, ogârsâtă, cioclodzi, târnomece, piparcă, ludaie, fundoanie, potcaşă, cotărci, şăgârt, ştălog

etc.

Trăsăturile graiului local sunt, desigur, mult mai numeroase; ele nu se reduc numai la

fonetismele amintite. Dar intenţia noastră nu este de a face un studiu amănunţit aupra graiului local,

ci să scoatem în evidenţă principalele caracteristici ale acestuia.

Observaţiile noastre se orientează, în continuare, spre stadiul actual al limbii. Prefacerile

mari – mai ales în domeniul vocabularului – cel mai strâns legat de dezvoltarea societăţii - ritmul

ridicat, durata rapidă de înnoire a mijloacelor lexicale, dau un caracter deosebit acestei perioade.

Iată de ce, în primul rând, considerăm că se impune, ca o sarcină, orientarea observaţiilor noastre

spre problemele actuale.

DUBLETE LEXICALE

Dubletele lexicale, perechile sau seriile sinonimice, nicicând ca astăzi, în istoricul

dezvoltării limbii locale, nu au constituit un factor mai activ de înnoire în compartimentele ei cele

mai sensibile, mai mobile, îndeosebi vocabularul. Rezultat al marilor transformări, în toate

sectoarele de activitate – economică, socială, culturală – şi dubletele lexicale, în domeniul limbii,

reflectă lupta activă de a perfecţiona necontenit instrumentul de comunicare în Banloc.

În continuare, vom prezenta observaţiile noastre mai deosebite, clasificând perechile sau

seriile sinonimice după ramurile de producţie de care sunt legate. Vom prezenta exemplele mai

deosebite. Menţionăm că nu am folosit transcrierea fonetică a cuvintelor discutate.

DUBLETE LEXICALE ÎN DOMENIUL AGRICOL

Studiind vocabularul celei mai de seamă îndeletniciri din viaţa locuitorilor din Banloc, ne

vom opri întâi asupra unor termeni care în conştiinţa vorbitorilor sunt asociaţi foarte frecvent. O

bucată de pământ, în vremuri mai îndepărtate, s-a numit „tablă”, iar acum se numeşte „tarla” sau

„parcelă”. Cuvântul nou, pe vremuri, nu era cunoscut de locuitorii satului Banloc.

Un teren necorespunzător agriculturii era denumit deseori, până acum vreo 50 de ani, de

către toţi locuitorii din comună „rât”, iar acum se foloseşte de anumiţi locuitori, termenul din limba

literară: „mlaştină”. Foarte mulţi locuitori afirmă că termenul „mlaştină” era total necunoscut până

acum câţiva ani în vorbirea lor, având azi pentru ei valoarea unui neologism.

Cultura grâului e una din îndeletnicirile cele mai vechi din comună. Diferenţierea

accentuată a poziţiei faţă de proprietatea privată în comună, în perioada dintre cele două războaie

mondiale şi, mai ales, condiţiile grele de trai din timpul celui de-al doilea război mondial, au

determinat exodul populaţiei spre fabricile timişorene. Contactul cu oraşul se resimte pe cale directă

şi aproape, se poate spune – permanentă – a multor cetăţeni ai localităţii Banloc, cât şi intermitentă,

pe calea comerţului, prin vânzarea de produse agricole, prin aprovizionarea cu alimente sau

achiziţionarea de noi unelte. În graiul local, în terminologia agricolă, vor figura multe elemente

străine – germane, maghiare, sârbeşti etc. A rezultat, deci, o terminologie bogată, însă şi foarte

eterogenă, dând un caracter pestriţ graiului local. De cele mai multe ori, termenii vechi fiind

numeroşi şi pătrunzând pe mai multe căi, prezintă dificultăţi în asimilarea lor. Se poate preciza,

deci, de pe acum poziţia locuitorilor din comună faţă de neologismele pătrunse prin intermediul

limbii literare. Astfel, grâul era strâns, în vremuri mai îndepărtate, în „arie”. Dar, în anii din urmă,

pe la 1953 – 1956, s-a folosit în vorbirea locuitorilor satului cuvântul „arie”, înţelegându-se „aria”

de la marginea comunei, unde aceştia îşi aduceau grâul pentru a fi treierat cu batoza, iar terenul de

lângă casă, tot mai des e numit „avlie”; în prezent – „curte”, realizându-se, astfel, o concurenţă şi

chiar o substituire destul de puternică şi rapidă, cerută de necesităţile actuale. De menţionat, totuşi,

că bătrânii mai folosesc termenul vechi „avlie”, în loc de „curte”.

În această arie individuală din trecut, snopii de grâu se clădeau la fel, însă de proporţii

uriaşe, în „jâradă”, iar în prezent se spune „claie”.

La Banloc este cunoscută aria termenului „cucuruz”. Termenul „porumb” s-a impus pe

calea pătrunderii expresiei tehnice în strâns contact cu agronomia. Termenul „cucuruz” nu mai este

conservator în vorbirea locuitorilor comunei. Dubletul „porumb” se impune încă greu.

Locuitorii comunei, având şi înainte ca preocupare deosebită creşterea vitelor, îndeosebi a

porcilor, cu care făceau negoţ, cultivau „ciolomadă” – porumbul semănat într-un colţ al grădinii şi

mai rar la câmp, la întâmplare, nu în rânduri, însă foarte des, care se recolta verde încă, folosindu-se

mai ales pentru hrana vacilor. Azi, se cultivă după principii agrotehnice înaintate, pe suprafeţe

întinse pe câmp. Porumbul, astfel semănat, recoltat şi tratat este denumit de ţăranii din comună

„porumb siloz” sau chiar numai „siloz”.

O situaţie deosebită prezintă pătrunderea altui neologism. Este vorba despre perechea

sinonimică „curechi – varză”. În ultima perioadă de timp, Banlocul şi-a dezvoltat sectorul

legumicol. Suprafaţa cultivată cu „varză”, cu deosebire în C.A.P., a crescut; la fel şi cu alte culturi

de legume şi zarzavaturi, menite a aproviziona pieţele oraşului Timişoara sau Deta. Această stare de

lucruri, alături de alt factor, prestigiul puternic al limbii literare, a dus, în urma luptei dintre cei doi

termeni – nu la dispariţia celui vechi, ci la diferenţierea lor semantică.

În grădina legumicolă, începând cu semănatul, răpicatul etc., în răsadniţe se cultivă tot

mai frecvent „varză”, valorificându-se pe pieţele oraşelor tot „varză”, ba chiar „varză timpurie”,

„varză de toamnă sau târzie”. Frecvenţa uzuală a neologismelor impune uneori folosirea lor chiar în

vorbirea din cadrul familiar. În această situaţie putem preciza că lupta în sfera dubletului cunoaşte

un aspect nou. În grădina proprie, chiar dacă uneori în grădina de lângă casă, se cultivă tot “varză”,

pregătindu-se salată de “varză-dulce” sau mâncarea denumită “varză călită”, totuşi, toamna, când în

mod tradiţional în comună se pregăteşte aprovizionarea familiei, “varza” se taie, este conservată

după o practică srtăveche, tradiţională, iar iarna se consumă de astă dată nu tot “varză”, ci “curechi”

sau “curechi acru”.

Mulţi locuitori ai Banlocului, în special bătrânii, mai spun: “Varza” se taie cu un cuţit de

tăiat “curechi” şi se aşează acolo, în cada aia sau în ciubăr. Sunt unii care au copil mic şi-l calcă ci

picioarele, dar astăzi se întrebuinţează un fel de “mai” (“bătător”) cu care se bate până ce iese

“zama” la suprafaţă şi se pune atunci – “şăitău” pentru a presa. Dacă n-are altceva, pune piatră ca

să-l ţină aşezat în “ciubărul ăla” sau în “cadă” (“butoi”). Şi toată iarna “mâncăm curechi acru”; şi

bem “moare”.

Sunt şi alte dublete, ca de pildă: salata se face aşa: cu frunză de “ai” (usturoi), dar întrucât

nu comportă discuţii mai importante, nu stăruim asupra lor.

d) MAŞINI ŞI ATELAJE

Am amintit factorul “comerţ” şi influenţa lui asupra limbii. Este foarte adevărat că, în

trecut, pe calea aceasta a contactului necontenit cu oraşul, de-a lungul şoselei, de-a lungul căii

ferate, au pătruns neologisme şi mai ales termeni tehnici, odată cu obiectele “maşini şi atelaje” în

lexicul locuitorilor din Banloc. Cei mai mulţi dintre aceşti termeni, până la sfârşitul primului război

mondial – sunt de origine maghiară, obiectele fiind cumpărate din magazine, unde se folosea oficial

limba maghiară. În perioada dintre cele două războaie mondiale, pe lângă cuvintele de origine

maghiară, continuă să pătrundă termeni de origine germană, fie că localnicii cumpără de la

negustorii germani, fie că sunt legate de anumite meserii. Mulţi termeni de origine germană au

pătruns în limba vorbită, în special cuvinte care denumesc unelte de muncă, măsurători, plăţi,

construcţii. Elemente sârbeşti au pătruns şi ele. A rezultat, deci, o terminologie foarte eterogenă, cu

multe particularităţi locale, care au imprimat graiului o simţită îndepărtare de limba comună.

Localnicii spuneau, înainte, că grâul în comuna lor se treiră cu “treşca” – acum i se spune

“batoză” – şi cu “combina”; iată, deci, o serie sinonimică, cu toate că între ultimii doi termeni sunt

deosebiri de conţinut, însă utilajele folosindu-se, în realitate, în aceleaşi scopuri. În mod curent, în

primii ani după colectivizare, grâul se treiera cu “batoza”, acţionată de “tractor”, nu ca în trecut – cu

“cazanul”, sau numai cu ajutorul cailor. Toate marchează o anumită fază de dezvoltare a comunei,

în crearea mijloacelor de producţie agricolă, folosite de către localnici.

E sugestiv să arătăm cum se concretizează poziţia localnicilor, de pildă, faţă de un mijloc

modern de transport: “avem şi “cai” în gospodărie, dar nu le plac oamenilor ca-nainte; acuma le

plac mai mult “tractoarele””.

O discuţie interesantă prilejuieşte termenul “cocie”. El începe să fie tot mai des concurat

de “căruţă”, din limba literară. Însă “căruţa” exista şi până acum în lexicul locuitorilor din Banloc,

corespunzător semantic termenului “trăsură” din limba literară, mijloc de transport folosit de

moşieri în trecut. După colectivizarea comunei, acest termen a ajuns într-o situaţie nouă. În cadrul

G.A.C., pontajul muncii multor oameni se făcea după numărul de transporturi cu “căruţa” (sfeclă,

cartofi, îngrăşăminte etc.). Totodată, a dispărut “căruţa” propriu-zisă – mijlocul de transport

deosebit de cel de azi, prin construcţie, prin folosirea de arcuri etc. Astfel, s-a ajuns să se impună

“căruţa” – total deosebită prin construcţie şi chiar folosinţă, în accepţiune nouă de sens.

O cale relativ asemănătoare a urmat şi dubletul “votcol” – “şaretă”. Obiectul a existat în

localitate, pe scară mai redusă decât “cocia”, totuşi termenul era bine cunoscut. “votcolul” era

folosit de inginerul agronom şi alţi fruntaşi ai satului. Datorită faptului că aceltia foloseau o limbă

relativ literară, au contribuit la impunerea în circulaţie a termenului nou de “şaretă”, azi fiind

cunoscut în comună.

Această relativ sumară trecere în revistă a unor observaţii privind evoluţia limbii vorbite

de localnici ne ajută să formulăm concluzia că datorită condiţiilor noi de activitate productivă,

trebuie să remarcăm impetuozitatea mişcării vocabularului în sensul îmbogăţirii lui. Factorul

“generaţie” este încă puternic în procesul de diferenţiere, însă nu predominant, datorită condiţiilor

deosebite de muncă şi viaţă. De asemenea, semnalăm că “şcoala” îşi face mai simţită influenţa.

Între factorii care explică gradul inegal de acţiune al limbii comune, trebuie să invocăm,

mai întâi, schimbarea modului de viaţă al colectivităţii.

e) OBICEIURI

Sat mare – BANLOCUL – mereu în atingere cu noutatea şi transformările – primite

repede şi fără rezerve, a pierdut mult din tradiţie şi datini. Se păstrează, totuşi, pe baza unui

tradiţionalism şi conservatorism închis, îndeosebi obiceiurile legate de principalele evenimente

familiare: naştere, botez, cununie şi moarte.

a) LA NAŞTERE

În a treia zi de la naştere “ziua ursitoilor”, moaşa duce: mâncare, cămăşuţă, faşă şi

“pogace” – pâine nedospită – pe care nu o mănâncă cei din casă, ci o dau, dacă noul născut e băiat –

inui băiat – iar dacă e fată, unei fete din vecini, spre mâncare. Totîn această zi, din partea unei femei

în vârstă din casă, i se pune la cap – în cazul că e fetiţă – o oglindă, piaptăn, ac, furcă de tors, carte,

creion; iar dacă e băiat: numai carte şi creion.

b) BOTEZUL

De obicei, la şase săptămâni sau mai mult, după naştere, are loc botezul, care este cel mai

important moment după naştere, dar şi cel mai spectacular. Prin botez se realizează încadrarea în

familie a noului născut, când i se dă şi numele ( în acest sens, s-a cam pierdut obiceiul tradiţional de

a se pune nume după numele unui înaintaş din familie, al tatălui sau al naşului). După cum spun

bătrânii, botezul are loc la 40 de zile după naştere, pentru că “atunci mama este curată, adică s-a

curăţat de toate cele după născare...”. Astăzi, în multe cazuri, botezul se face “când pot oamenii”,

uneori chiar la şase luni sau mai târziu; în alte cazuri chiar odată cu nunta părinţilor noului născut.

Pentru acest moment, în bună parte spectacular, copilul trebuie să aibă o “nănaşă” şi un “nănaş”,

care sunt, pe cât posibil, cei de cununie ai părinţilor. Foarte rar aceştia sunt schimbaţi.

Pentru botez, moaşa de neam şi nănaşa, împreună cu soţii lor, vin la casa finului, adică a

noului născut. Moaşa aduce în dar o perină mare şi un rând de haine pentru copil, iar nănaşa aduce

ca dar finului o lumânare mare (de botez), flori şi o bucată de pânză sau stofă, uneori chiar haine

(cămaşă ţesută şi cusută în casă, opreg şi papuci împletiţi din lână, cârpă pentru legat la cap – dacă

este fată, iar dacă este băiat îi duce un costum. Aceste daruri se numesc “crişma” şi se leagă la

lumânarea de botez. După strângerea chemaţilor la casa finului, pe drum până la biserică, noul

născut este purtat în braţe (azi în cărucior sau maşină) de către “moaşa de neam” (la Banloc i se

spune “babă”).

La intrarea în biserică, preotul va face (din nou) molifta mamei (curăţirea de păcate), apoi

botează copilul, timp în care “baba” (“moaşa”), împreună cu preotul, trebuie “să spună

CREDEUL”. După botezul religios, nănaşa este cea care va purta copilul în braţe până acasă.

Ajunsă acasă, aceasta trebuie să îl dea pe fereastră mamei, întrebând-o: “Îţi trăbuie copilu’

botezat?...” Mama, sigur, răspunde afirmativ şi, totodată rosteşte câteva dorinţe despre cum ar vrea

să-i fie noul născut în viitor: să crească mare, frumos şi sănătos, să înveţe să vorbească, să poată

învăţa la şcoală, să aibă dragoste de muncă, să fie om de omenie în sat şi altele. După aceasta

urmează partea spectacular-festivă a botezului (omenia propriu-zisă), care constă într-un prânz bun

dat de cître familie în cinstea noului născut. Către încheierea servirii mesei, “baba” sau “nănaşul”

strigă darurile pentru copil, care în prezent constau, în general, în bani. Se umblă cu o farfurie pe la

mese, la toţi chemaţii care, în timp ce dau darul, zic: “Noi dăm bani, /Dumnezeu să deie ani, /Noi

dăm puţâni, /Dumnezeu să deie mulţi!”.

După aceasta, sigur, se mai petrece încă, apoi fiecare chemat pleacă la casa lui.

c) LOGODNA – CĂPARA – PEŢITUL

Trecerea fetei de la vârsta de 13 (15) ani în sus, era marcată de un obicei distinctiv şi

anume, acela de a purta “o cotrânţă” şi la spate. Se spunea că “a luat cu două”. Acest eveniment, al

trecerii fetelor de la grupa de fete mici la cele mari se petrecea în “joia mare” din săptămâna

Paştelui. Acest act era marcat şi de unele ieşiri ale acestei persoane din rândul celor mici prin

egalizarea lor cu fetele mari la lucru, care se petrecea cu ocazia aducerii apei de la sursa de

aprovizionare cu apă potabilă. Din acest moment fata putea fi cerută în căsătorie.

Cererea în căsătorie “peţitul” se făcea printr-un intermediar”peţitor”, care de obicei, era o

femeie rudă (“neam”) cu una dintre părţi, cu cea a băiatului mai des. Apoi, după ce s-au înţeles,

adică după ce “au făcut pace” (înţelegere), cuscrii, neamurile şi trăgâşul se cinstesc cu ţuică la casa

fetei. Soacra mare – mama băiatului – dă fetei “o pogace” pe care sunt puşi bani – “căpara” – în

suma ce o stabilesc împreună. Aceşti bani, în caz că fata lasă băiatul, părinţii ei trebuie să-i restituie

îndoit, iar dacă băiatul lasă fata, îi pierde. În timpul de la peţit până la nuntă, soacra mare duce de

trei ori mâncare viitoarei nurori. A treia oară, duce şi un “orman” (dulap) pentru ca mireasa să-şi

depună hainele.

Dacă una din părţi nu era de acord cu căsătoria, iar tinerii se plăceau, atunci aceştia

recurgeau la “fugă”, fără voia părinţilor. De obicei, această “fugă” era organizată de o persoană

intermediară. După un anumit timp, dacă ambii tineri erau plecaţi din localitate, aceştia erau aduşi

în localitate de unul din părinţi. Li se dădea, apoi, consimţământul în faţa unui fapt deja împlinit, iar

tinerii erau consideraţi căsătoriţi – nelegitim. Această “fugă” se făcea, îndeosebi, dacă era o

disproporţie în ceea ce priveşte averea unuia sau altuia dintre tineri.

Căsătoria, aşa după cum am mai arătat, era precedată de cererea în căsătorie – “peţitul”.

Dacă părţile cădeau de acord, atunci fata era obligată să ornamenteze caii peţitorilor cu “ştergare”

lucrate artistic în casă, chiar de mâna fetei. Acestea erau semnul care arăta că peţitul a fost făcut cu

succes, semn care dovedea că părţile au căzut de acord.

Până la oficierea nunţii, fata – dimpreună cu rudele (verişoare, mătuşi etc.) lucrau la

zestrea fetei care se compunea din obiecte ca: “ponevi” (covoare), feţe de perină cusute, ştergare

care se puneau după gât, la nuntaşi, de obicei la rudenii.

d) NUNTA

Cu câteva zile înainte de nuntă, unul sau doi “gineri” (“giveri”) sau alţi tineri, călări pe cai,

(azi cu căruţele sau cu maşini de lux), împodobiţi cu ştergare, “ponevi” şi cu clopoţei, cheamă la

nuntă. În ziua nunţii, giverii, după ce mănâncă la mire acasă, dacă soseşte “nănaşul”, ei pleacă după

mireasă. “Nănaşul” are ca ajutor – însoţitor pe un “stăgâş” – cuvânt care derivă de la purtătorul

steagului – simbolul nunţii. Steagul e lucrat de mâna femeilor, constând dintr-o improvizaţie dintr-

un covor, cusut şi ornamentat cu verdeaţă – iederă – el, nefiind steag naţional. Ca o persoană cu

funcţii în timpul ceremonialului nunţii mai este şi “givărul” – care e similar cu “cavalerul de

onoare” şi care are misiunea de a păzi mireasa şi mirele. Dacă un nuntaş reuşeşte să fure pantoful

din piciorul miresei, se prezintă cu el la “nănaş”, iar “givărul” plăteşte despăgubirea în bani, ceea ce

dovedeşte că acesta nu se achită cu cinste de sarcina ce-i revine. Dar să trecem în revistă nunta

propriu-zisă. Aşadar, giverii, mirele, naşul şi nuntaşii pleacă după mireasă însoţiţi de muzicanţi. Nu

intră în casa miresei până n-o răscumpără cu bani. Ea le dă “peşchire” (prosoape), pe care le leagă

după cap şi le poartă tot timpul cât ţine nunta. La sfârşit, se răscumpără de mireasă, sub formă de

licitaţie. Înainte de plecare din curtea miresei, aceasta îşi ia rămas bun de la cei dragi (mamă, tată,

fraţi, surori, bunici, rudenii,vecini etc.), apoi pleacă la biserică, însoţită de toţi nuntaşii. O urmează

mirele cu nuntaşii lui. După ceremonia religioasă, în momentul ieşirii mirilor din biserică, mireasa

aruncă peste cap un măr cu bani sau numai bani, spre bucuria copiilor din împrejur; muzicanţii

cântă “La mulţi ani!”, apoi întreg alaiul se îndreaptă spre casă. (Menţionăm că, în prezent, prima

dată se merge la Consiliul Local pentru cununia civilă, apoi la biserică.)

Ajungând la casa mirelui, trăsura cu mireasa sa şi cu naşul, după ce închină cu socrul mare

şi ceilalţi nuntaşi, care au coborât dintrăsuri, de trei ori ies la stradă, zicând unii către alţii:

“Sănătate!”...”cale-ntoarsă!”. Intrând a treia oară în curte, socrul mare coboară mireasa şi o dăruie

cu bani, iar ea îi sărută mâna şi-i leagă un “ştergar” după cap. O primeşte, apoi, soacra cu pâine şi

lumina aprinsă; îi dăruie bani, iar ea îi sărută şi ei mâna, după care îi leagă un ştergar după cap.

Soacra mare, cu o brăciră nouă, de culoarea roşie, ţesută din lână, leagă tinerii care poartă pâinea şi

luminile, şi-i trage după “nănaşă” şi “giveriţă”, care aduc darurile, ce se strigă la miezul nopţii, după

“jocul miresii”, de cel mai glumeţ dintre nuntaşi. La “jocul miresii”, nuntaşii plătesc bani nănaşului,

iar acesta strigă: “cutare- numele nuntaşului – joacă mireasa pe 10-15 etc. Lei”. După un anumit

timp, cineva plăteşte “nănaşului” o anumită sumă de bani, pentru ca mireasa să se odihnească. Cine

o scoală de pe scaun, trebuie să plătească mai mult decât acela care a plătit pentru a se odihni.

Cel care strigă darurile scoate în evidenţă anumite trăsături reale – uneori prea exagerate –

ale acelora care oferă tinerilor anumite daruri. Sunt scoase în evidenţă trăsături ca: zgârcenia,

înfumurarea etc., dar şi unele trăsături pozitive ca: modestia, inteligenţa, bunătatea etc.

Spre ziuă, se desparte părul miresei, la care lucru şi mirele ia parte, cu un piepten pentru

lână. Din acest moment, femeia nu mai are voie să poarte părul atârnat în cozi. Tot acest ceremonial

era acompaniat de orchestră, care cânta un cântec de jale, timp în care părinţii fetei, rudele şi alte

persoane mai apropiate, plângeau, luându-şi rămas bun.

Dăm mai jos, câteva versuri care se cântau cu această ocazie:

“Ieşi, măicuţă pân’ la poartă,

Vezi străinul cum mă poartă.

Până când străinul cină

Eu sunt sfeşnic de lumină.

Când străinul e gătat

Eu m-apuc de descălţat.

Şi când pe toţi i-am gătat

Foame mare m-a tăiat.

Iau cuţitul să-mi tai pită

Lacrimi din ochi îmi pică.

Tot de mari ca merele

Şi de grei ca pietrele.”

Alte versuri au izvorât din următoarea realitate: în prima seară după nuntă, tânăra femeie

era obligată să spele picioarele socrului, soacrei şi a cumnaţilor mai bătrâni. Aceasta rămânea o

lege, deoarece socrul era considerat un fel de admirator al familiei. Dar să revenim la nuntă.

Spre ziuă, după ce mireasa e pieptănată, soacra mare o înveleşte, în cântatul nuntaşilor.

Intră învălită, sărută mâna naşului şi la nuntaşi, care o dăruiesc cu bani, iar ea dăruieşte naşilor,

giverilor şi giveriţelor: cârpe, pânză, batiste. În sfârşit, întreaga nuntă petrece naşul până acasă, după

care nunta se termină.

De remarcat că tânăra femeie era ţinută în inferioritate faţă de bărbat: femeia nu avea voie

să se aşeze de partea dreaptă a bărbatului. Nu avea voie să treacă la intersecţie în faţa bătrânilor. În

afară de faptul că participa, alături de bărbat, la muncile câmpului, venită de la câmp trebuia să

spele, să gătească, să facă pâine etc. Am oglindit câteva fapte concludente pentru a demonstra

realitatea oglindită în versurile prezentate mai înainte.

e) LA MOARTE

Când moare cineva, un membru al familiei merge la clopotar (“crâsnic”) pentru a trage

clopotele (“zvoanele”). Cei rămaşi acasă spală corpul mortului cu apă rece sau călduţă, în care se

pune puţin var, apoi îl îmbracă şi i se înţeapă la piept în cămaşă un ac nefolosit cu vârful în sus. Se

aşează între ferestre, aprinzându-se lumânări, dar fără pereche. I se ocolesc cu un fir negru de lână,

de trei ori, picioarele. Seara se cheamă preotul, care împreună cu un cantore (cântăreţ bisericesc)

oficează serviciul religios pentru “ieşirea sufletului”, după care se dă o cină la cei ce stau la

priveghiu – fiertură cu trei pogăci. În dimineaţa înmormântării se dă mâncare gropaşilor. Care

începe groapa şi o păzeşte, primeşte traista în care se duc “colacii” în urma mortului, la groapă,

precum şi cana cu apă, din care se varsă la fiecare oprire de la colţuri de străzi. La înmormântarea

propriu-zisă se oficiază un scurt serviciu religios în curte, răspunsurile la cântările

preotului,făcându-le cantorele (cântăreţul bisericesc) sau, la Banloc, până în prezent, la majoritatea

morţilor e chemat corul bisericesc, care realizează răspunsurile amintite. Pe drum, până la biserică,

corul interpretează cântece specifice pentru înmormântare, iar la colţuri de străzi realizează

răspunsuri la “ectenie”. În biserică se oficiază slujba religioasă, specifică înmormântării. Pe drum,

până la cimitir, corul bisericesc îşi continuă activitatea propriu-zisă. După înmormântare, se face “o

pomană”, unde sunt invitaţi, pe lângă preot şi cântăreţi şi cei care au participat efectiv la

înmormântare, având diverse sarcini: la steaguri (aproximativ 5 persoane); groparii (4+1); cel care

duce crucea; cel care poartă cadelniţa; cea care duce traista cu colaci; uneori – cel care duce mortul

cu căruţa bisericii şi clopotarul. La pomană mai participă vecini, rudenii etc. În ziua urmîtoare,

membrii familiei merg la cimitir. În drum spre cimitir nu au voie să vorbească nimic, doar la

întoarcere au acest drept. La 9 zile, 6 săptămâni, 6 luni, 1 an se fac pomeni. De menţionat că la

pomana de 6 săptămâni se dau haine de pomană unei persoane, precum şi alte obiecte folosite de cel

decedat în timpul vieţii: scaun, prosop, piaptăn etc. Tot la 6 săptămâni, cei care au posibilităţi

materiale, fac “un parastas” la biserică.

Tot până la 6 săptămâni, de obicei o fată din vecini, sau un băiat, în fiecare dimineaţă

pleacă la fântână (sau pompă) cu două ulcioare “să tragă izvorul”. În ziua pomenii de 6 săptămâni,

fata (băiatul) primeşte încă un ulcior nou. O femeie din casa mortului, mergând cu fata şi cu cele 3

ulcioare la fântână, duc cu ele o creangă de măr, din care taie 44 de bucăţi; le pune, împreună cu un

ban, în ulciorul plin cu apă şi varsă întreg conţinutul în fâtână, răscumpărând izvorul. Umple, apoi,

ulcioarele din nou.

La Banloc, mai e obiceiul ca în primele trei zile după înmormântare, seara se face o mică

pomană, fiind chemaţi copii din vecini şi se face foc la stradă.

f) ALTE OBICEIURI

Prezentăm, în continuare, şi alte obiceiuri, îndeosebi în legătură cu aşa-zisele “sărbători

bărbăteşti”:

- În 16 ianuaire, zi închinată Apostolului Petru, se trec pe sub lanţul de la plug sau trăsură

copiii răi sau bolnavi;

- În 9 martie – “SÂMŢII” – se face foc la stradă, cu paie ori tulei, înainte de răsăritul

soarelui. Se afirmă că după această dată vor veni stârcii (berzele), vestitori ai primăverii.

- Înainte de “zăpostâtul mare” – “Moşii” se fierbe grâu; se fac colaci şi se dau la vecini de

pomană;

- În prima săptămână de la “Postul Mare” – miercuri – nu se lucrează, fiind rău “de

căpiat”; joi- “de rele”; sâmbătă – “de călcatul cailor lui Sâmtoager;

- Joile – de la Paşti până la ispas (Înălţarea Domnului) nu se lucrează – “de piatră”. Prima

joi după ispas, deasemeni nu se lucrează;

- Miercuri, cu două săptămâni înainte de ispas – se leagă frunză de usturoi (“ai”) la

“cheptoarea” cămăşii;

- Sâmbătă – înainte de ispas – nu se lucrează nici în casă, nici la câmp, fiind “rău de

trăsnit”;

- În ziua a doua după Sf. Proroc Ilie se ţine “sara lu’ sâmcilii” şi în ziua a şaptea “fratele

lui”, când nu se lucrează tot de teama trăsnetului.

- “varvara şi Barbara” – surorile Sâmicorii – sunt cele două zile înainte de Sf. Nicolae,

zile în care “nu e bine de cusut”.

Nici până în prezent, nimeni nu a putut da o explicare ştiinţifică a acestor obiceiuri.

g) RUGA

Ruga (Nedeia) e moştenită de la strămoşii noştri. Cel mai mult, se organizează “rugi” în

Banat, mai puţin în alte regiuni ale ţării. Ruga se organizează de obicei, la “hramul bisericii”.

La Banloc “hramul bisericii” este la “Înălţarea Domnului” (“ISPAS”). De rugă se fac mari

pregătiri. Cu câteva zile înainte de rugă, fameile pregătesc prăjituri, iar bărbaţii carnea necesară, fie

că o cumpără, fie că sacrifică un porc sau viţel etc. Masa e pregătită în funcţie de numărul

musafirilor, pentru că la “rugă” sunt invitate toate rudeniile din alte sate.

În prima zi de rugă, bărbaţii, împreună cu o parte din musafiri, merg la biserică. Aici, după

oficierea liturghiei, se iese în faţa monumentului eroilor, pentru desfăşurarea serviciului religios

privind “parastasul”, organizat în memoria eroilor căzuţi în primul şi al doilea război mondial.

Trebuie să amintim că la “Înălţarea Domnului” e şi “Ziua eroilor”. După masa de prânz, toţi – cu

mic cu mare- merg în sat unde e organizată o horă ţărănească. Copiii, abia aşteaptă această zi,

pentru că la rugă se aduc „ringhişpilurile” şi mulţi comercianţicu multiple jucării. Seara se

organizează un bal la care participă oamenii maturi. Ruga continuă şi în ziua a doua, până seara,

când majoritatea musafirilor pleacă la casele lor.

Dacă la Banloc ruga este la „Înălţarea Domnului”, în satele aparţinătoare comunei noastre

ruga se organizează la alte sărbători. Astfel, la Partoş, ruga se organizează la „Rusalii”; la Soca şi

Livezile la 8 noiembrie când se sărbătoresc „Sf. Arhangheli Mihail şi Gravil”.

Am prezentat unele din datinile şi obiceiurile ce se mai păstreză în comuna Banloc, totuşi,

multe din ele au dispărut, mai puţin cele prezentate în lucrarea de faţă, dar şi din acestea s-au

pierdut multe din tradiţie.

În decursul vremii Banlocul a dat mulţi intelectuali, care au avut o influenţă pozitivă în

educarea locuitorilor acestui aşezământ.

Familia MARCOVICEŞTILOR a dat, începând cu veacul al XVIII-lea un mare număr de

preoţi, învăţători şi alţi intelectuali. E singura familie din vechime, despre care deţinem date sigure

că e băştinaşă.

Ceilalţi intelectuali, funcţionari etc. pe care i-a dat Banlocul provin din pătura ţărănească.

Aceştia sunt:

1) Nicolae Lighezan – profesor de liceu şi compozitor

2) Petru Chiu – învăţător

3) Dr. Alexandru Lighezan – notar

4) Ioan Jebedia – funţionar – Casa de Asigurări Sociale

5) Iosif Paia – spicher

6) Petru Mengher – notar

7) Ioan Anuţ – notar

8) Pavel Traiconi – preot

9) Jivoin Forga – protopop administrativ Buziaş

10)Ion Ios – funcţionar la percepţie

11)Trifu Chiu – inginer

12)Iovănică Cîrciu – tehnician constructor

13)Ioan Vodă – funcţionar administraţie financiară

14)Nicolae Vodă – contabil

15)Petru Milin – şef de gară

16)Nicolae Brezga – tehnician P.T.T.

17)Trifu Chiu – funcţionar

18)Timotei Chiu - profesor universitar Cluj

19)Nicolae Mengher – notar

20)Aurel Mengher – învăţător

21)Nicolae Corozmici – notar (de profesie tehnician veterinar)

22)Octavian Chiu – contabil

23)Cornel Mengher – profesor de istorie – geografie

24)Emilia Vizuan (născută Corozmici) – profesoară de matematică

25)Ioan Iedu – profesor de limba şi literatura română

26)Doina Ioţcovici (născută Mureşianu) – învăţătoare

27)Maria Simionescu (născută Colgea) – învăţătoare

28)Maria Popescu (născută Stoin) – profesoară de matematică

29)Ion Vega – profesor universitar

30)Aurel Rus – profesor de limba franceză

31)Trifu Chicescu – profesor de limba şi literatura română

32)Gheorghe Chiu – învăţător

33)Ion Novac – tehnician

34)Aurel Ioachim – medic veterinar

35)Petru Ioţcovici – preot

36)Emilia Ancuţa (născută Vodă) – profesoară de desen

37)Iconiţa Mureşianu – profesoară de română – franceză

Dintre cei care şi în momentul de faţă – anul 2000 – încă mai funcţionează în diferite

servicii amintim pe:

1) Vasile Buliga – profesor universitar – Timişoara

2) Marian Strizu – profesor de limba şi literatura română – Stamora

3) Cornel Toţa – profesor de istorie-geografie, actualmente notar – Banloc

4) Cornelia Jucu (născută Toţa) – profesoară de matematică – Reşiţa

5) Steluţa Giucoane – profesoară de geografie – Buziaş

6) Ionel Mecea – profesor de istorie-geografie – Gătaia

7) Aurel Mioc – profesor de matematică – Timişoara

8) Cornel Toţa – medic veterinar – actualmente primar – Banloc

9) Aurel Traiconi – inginer – Banloc

10) Mariana Toţa (născută Minciună) – funcţionară primăria Banloc

11) Daniela Jivan (născută Strizu) – funcţionară primăria Banloc

12) Tudor Suciu – funcţionar primăria Banloc

13) Marinela Jurchiţa (născută Bădău) – profesoară de fizică - Şcoala Banloc

14) Ionel – Emil Chiu – funcţionar – actualmente viceprimar Banloc

15) Simona Bibu (născută Horga) – profesoară suplinitoare limba germană- Şcoala

Banloc

16) Violeta Strizu – profesoară suplinitoare – Şcoala Banloc

17) Ştefania Ştieber (născută Malcoci) – profesoară suplinitoare – Şcoala Banloc

18) Vasile Giucoane – inginer – Timişoara

19) Steluţa Liga (născută Mioc) – educatoare – Banloc

Lista intelectualilor pe care i-a dat Banlocul poate ajunge la ordinul sutelor; de aceea ne

cerem scuze acelora care au fost omişi. Important este faptul că Banlocul a dat foarte mulţi

intelectuali care lucrează în diverse domenii de activitate.

Din anul 1950 şi până în 1968 Banlocul a făcut parte din Regiunea Banat şi raioanele:

Ciacova, apoi Deta. În această perioadă comuna era formată din trei sate: Banloc, Ofseniţa şi Soca.

Secţia “Pescuş” era parte componentă localităţii Banloc.

Una din laturile esenţiale ale vastului proces de perfecţionare a tuturor laturilor vieţii

sociale şi de stat, o constituie îmbunătăţirea organizării administrativ – teritoriale a ţării noastre.

Măsurile luate în această direcţie izvorăscdin necesitatea punerii de acord a organizării

administrativ – teritoriale cu schimbările calitative care au avut loc în ţara noastră, ca urmare a

dezvoltării impetuoase a forţelor de producţie, a sporirii considerabile a potenţialului economic al

ţării.

NOUA ÎMPĂRŢIREADMINISTRATIV-TERITORIALĂ a ţării, dând viaţă hotărârilor

Conferinţei Naţionale a P.C.R. din decembrie 1967, a împărţit ţara noastră în 39 judeţe, 47

municipii, 189 oraşe şi 2.706 comune; în prezent numărul acestora s-a mărit. Prin acest act s-a

urmărit întărirea comunelor ca unităţi administrative puternice, capabile să valorifice mai bine

posibilităţile localităţilor din mediul rural, pentru dezvoltarea diferitelor activităţi industriale,

agricole, comerciale, meşteşugăreşti, social – culturale; să întărească ridicarea nivelului de

civilizaţie şi apropierea condiţiilor de viaţă ale populaţiei de la sate de cele de la oraşe.

Conform noii împărţiri administrativ – teritoriale, comuna Banloc cuprinde 6 sate

componente:

1. Banloc – centru de comună

2. Dolaţ – la distanţă de 7,7 km. de Banloc

3. Livezile (Tolvădia) – la 6 km. de Banloc

4. Ofseniţa – la 2 km. de Banloc

5. Partoş – la 6 km. de Banloc

6. Soca – la 3 km. de Banloc

Comuna Banloc face parte din judeţul Timiş, cu reşedinţa la Timişoara, judeţ care are 76

de comune şi 318 sate.

Lagătura comunei cu reşedinţa judeţului este asigurată, atât pe calea ferată (staţia Banloc

şi halta Livezile), cât şi pe calea rutieră (drumul comunal Banloc – Deta care este asfaltat şi drumul

naţional Timişoara – Moraviţa).

În cadrul comunei existau 3 staţii de autobuz (Banloc, Livezile şi Partoş), transportul cu

mijloace auto făcând legătura cu oraşul Deta, şi de aici, cu oraşul Timişoara. Spuneam “existau”,

pentru că dupărevoluţia de la 1989 aceste staţii nu mai existau, oamenilor rămânându-le doar un

singur mijloc de transport şi anume: trenul. E rău pentru cei din Partoş, care trebuie să parcurgă

până la gara Banloc 6 km. pe jos sau cu mijloace de transport proprii; e rău şi pentru cei din Dolaţ,

care trebuie să parcurgă până la halta Livezile, aproximativ 6 km. tot pe jos sau cu mijloace de

transport proprii.

Populaţia totală a comunei Banloc, conform datelor culese de la Direcţia de statistică a

judeţului Timiş şi Consiliul popular comunal Banloc, defalcată pe sexe şi localităţi componente ale

comunei la data de 1 ianuarie 1969, este după cum urmează:

LOCALITATEA

NUMĂRUL POPULAŢIEI din care: % din total

comunăTOTAL Bărbaţi % Femei %

BANLOC 2.354 1.150 48,85 1.204 51,15 33,38

OFSENIŢA 627 300 47,84 327 52,16 8,89

SOCA 674 330 48,96 344 51,04 9,55

DOLAŢ 1.087 505 46,46 582 53,54 15,41

LIVEZILE 1.533 733 47,81 800 52,19 21,74

PARTOŞ 778 370 47,55 408 52,45 11,03

TOTAL COMUNĂ 7.053 3.388 48,03 3.665 51,97 100,00

Majoritatea populaţiei constituie sexul feminin, cu procentajul cel mai ridicat în satul

Dolaţ (53,54%).

STRUCTURA POPULAŢIEI PE GRUPE DE VÂRSTĂ ŞI SEXE la 1 ianuarie 1969:

GRUPA DE VÂRSTĂ TOTAL % Bărbaţi % Femei %

0 – 16 ani 1.481 21,00 766 10,86 715 10,13

16 – 62 ani bărbaţi 2.155 30,55 2.155 30,55 - -

16 – 57 ani femei 2.031 28,79 - - 2.031 28,79

peste 62 ani (B) şi

57 ani (F)

1.38

6

19,

65

46

7

6,6

2

91

9

13,0

3

TOTAL COMUNĂ 7.053 100,00 3.338 48,03 3.665 51,97

Din tabelul de mai sus rezultă că grupa celor apţi de muncă este cea mai puternică fiind de

4.186 locuitori (59,34%) din totalul populaţiei, urmând, apoi, grupa copiilor de vârsta preşcolară şi

şcolară: 1.481 (21%) şi grupa celor inanpţi de muncă: 1.386 (19,65%).

DENSITATEA POPULAŢIEI

A. INTERIORUL COMUNEI BANLOC

Situaţia la 1 ianuarie 1969:

Teritoriul administrativ al comunei Banloc, cuprinzând o suprafaţă totală de 179,33 km2,

iar numărul total al populaţiei fiind de 7.053 locuitori, densitatea populaţiei/km2 rezultă:

7053 locuitori = 39 locuitori/km2179,33 km2

B. ÎN VATRA ŞI ZONA DE LOCUIT A SATELOR:

LOCALITATEA

NR. POPULAŢIEI

SUPRAFAŢA ÎN HA DENSITATEA LOC./HA. VATR

ĂZONA DE

LOCUINŢE ÎN

VATRĂÎN ZONA DE LOCUINŢE

BANLOC 2.354 256,5 189,4 9 12

OFSENIŢA 627 81,2 72,5 8 9

SOCA 674 94,6 86,0 7 8

DOLAŢ 1.087 127,5 97,3 9 11

LIVEZILE 1.533 182,2 124,1 8 12

PARTOŞ 778 91,1 69,1 9 11

CONCLUZII

Populaţia comunei Banloc are o densitate mică, atât pe vatră (7 – 9 loc./ha.), cât şi pe zonă

de locuit (8 – 12 loc./ha.).

Faţă de 3.768 (53,42%) cât se apreciază populaţia aptă de muncă, nu e solicitată decât

3.044 (43,16%) existând un efectiv de rezervă de 724 (10,26%) din totalul populaţiei.

Agricultura solicită 88,33% din totalul activilor comunei. Din totalul populaţiei 40,34%

sunt activi de bază, 2,82% activi de deservire, iar populaţia neocupată constituie majoritatea de

56,84%.

Din totalul activilor 91,62 lucrează în comună, iar 8,38% în deplasare.

În decursul etapelor de perspectivă, populaţia comunei va scădea cu 240 locuitori.

Populaţia satelor Dolaţ şi Livezile este aproape constantă.

h) SITUAŢIA FONDULUI DE LOCUITLA 1 IANUARIE 1969

Majoritatea clădirilor din comuna Banloc sunt construite din văiugă, chirpici şi pământ

bătut (91,55%) şi numai o mică parte (8,45%) sunt construite din zidărie de cărămidă. Învelitorile

sunt, în general, din ţiglă şi duşumelele din scânduri.

Numărul, starea şi felul materialului de construcţie a clădirilor existente în comună,

defalcate pe localităţi reiese din tabelul de mai jos:

LOCALITATEA

NR. TOTAL

CLĂDIRI

MATERIALUL de construcţie STAREA CLĂDIRILORCărămidă Chirpici-

VăiugăBUNĂ MEDIOCRĂ REA

Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %BANLOC 771 26 3,37 745 96,63 525 68,10 222 28,79 24 3,11

OFSENIŢA 214 19 8,87 195 91,12 169 78,97 34 15,88 11 5,14

SOCA 239 6 2,51 233 97,48 214 89,53 14 5,85 11 4,60

DOLAŢ 348 104 29,88 244 70,12 278 79,88 53 15,23 17 4,89

LIVEZILE 478 29 6,07 449 93,93 292 61,09 165 34,52 21 4,39

PARTOŞ 256 11 4,29 245 95,71 222 86,72 28 10,94 6 2,34

TOTAL: 2.306 195 8,45 2111 91,55 1700 73,72 516 22,37 90 3,90

Situaţia construcţiilor noi şi a repateţiilor capitale în perioada anilor 1960 – 1970 reiese

din tabelul următor:

LOCALITATEA NR. TOTAL CLĂDIRI

CONSTRUCŢII NOI REPARAŢII CAPITALE1960 –1965 1965 - 1970 1960 – 1965 1965 - 1970

NR. % NR. % NR. % NR. %BANLOC 771 3 0,38 22 2,85 7 0,90 51 6,61

OFSENIŢA 214 1 0,46 4 1,86 - - 6 2,80

SOCA 239 - - 2 0,87 1 0,43 6 2,62

DOLAŢ 348 - - 4 1,14 1 0,28 6 1,72

LIVEZILE 478 3 0,62 20 4,18 4 0,83 20 4,18

PARTOŞ 256 1 0,39 7 2,73 3 1,17 17 6,64

TOTAL: 2.306 8 0,36 59 2,67 16 0,72 106 4,80

Se remarcă o creştere considerabilă a numărului de construcţii efectuate în perioada 1965

– 1970, care depăşeşte cele efectuate în perioada anilor 1960 – 1965 cu 73,7%.

i) STAREA FONDULUI DE LOCUIT CONFORM RECENSĂMÂNTULUIDIN 15 MARTIE 1966 AL COMUNEI BANLOC

LOCALITATEA

NR. POPULAŢIE NR. CLĂDIRI

LOCUINŢE PROPRIU-ZISE TOTA

L

B

FNr. locuinţe

Camere de locuit Nr. Gosp.

Nr.Membr Gosp.Nr. S/m2

BANLOC 2260 1100 1160 621 686 1132 20238 684 2324

OFSENIŢA 629 301 328 213 225 368 7982 218 639

SOCA 673 329 344 238 238 417 6372 226 696

DOLAŢ 1050 476 575 322 324 518 11267 315 1064

LIVEZILE 1496 715 781 464 483 779 14860 487 1486

PARTOŞ 793 378 415 278 298 476 8308 260 818

TOTAL 6901 3298 3603 2136 2254 3690 69027 2190 7027

Gradul de confort (medie pe comună) fiind: 10.000 m2/locuitor, se consideră a fi destul de

ridicat.

Nr. de locuitori/cameră de locuit rezultă în medie 2 persoane.

POPULAŢIA ACTIVĂ – SALARIAŢI- la 1 ianuarie 1969

Majoritatea activilor în comună sunt solicitaţi în agricultura (91,47%), urmând, apoi,

ramura de ocrotire a sănătăţii (2,62%) reprezentată mai puternic ca oricare altă ramură din comună,

fapt care se datoreşte unităţii sanitare pentru ocrotirea copilului “CASA COPILULUI” din Banloc.

Din totalul activilor solicitaţi în comună (2.905), un număr de 2.789 braţe de muncă sunt

activi cu locul de muncă în localitatea unde domiciliază, iar restul de 116 (3,99%) braţe de muncă

vin din alte localităţi la muncă.

– VATRA SATULUI –

a) VATRA LOCALITĂŢII BANLOC

Suprafaţa actuală (1969) a vetrei este de 256,5 ha., din care zona de locuit reprezintă 189,4

ha.

Bilanţul teritorial al vetrei în situaţia actuală (1969) apare astfel:

ZONE TERITORIALE

EXISTENTS (în ha.) - % -

Zona de locuit (din care:) 189,40 73,84

- străzi existente 30,78 12,00

- dotări 2,10 0,82

- sediul C.A.P. 0,14 0,05

- zona de prod.+sediu I.A.S. Banloc 5,66 2,21

- fond locuibil existent 150,72 58,76

- zonă de depozitare – viran 3,39 1,32

- zona C.F.R. 1,50 0,50

- centru de prod. zootehnică C.A.P. 26,20 10,22

- centru de prod. dezafectate I.A.S. 4,88 1,90

- zone verzi organizate 16,16 6,30

- dotări social – culturale 9,46 3,69

- drumuri şi strîzi 4,71 1,84

- complex sportiv 0,80 0,31

TOTAL VATRĂ 256,30 ha. -

b) REŢEAUA STRADALĂ – situaţia în 1969

Reţeaua stradală existentă a localităţii Banloc este bine conturată, având o structură

intangulară. Caracterul ordonat, bine determinat al străzilor arată că aşezarea s-a înfiinţat şi

dezvoltat pe baza unui plan.

Din punct de vedere al lăţimii amprizei, situaţia este corespunzătoare. În schimb,

amenajarea lor şi starea părţii carosabile este nesatisfăcătoare, cu excepţia străzilor principale, care

intersectează centrul localităţii, şi anume:

- strada principală – care leagă centrul localităţii cu extremitatea estică spre Deta şi care

este asfaltată în lungime de 780 m.

- strada – care leagă Gara Banloc (pe direcţia Nord-Vest Sud-Est) cu poarta de intrare în

parc, oprindu-se aici. Îmbrăcămintea de asfalt este pe o lungime de cca. 1,180 km.

- strada – care face legătura cu drumul de asfalt la intersecţia din centru înspre Livezile, cu

îmbrăcăminte de macadam (lungime de cca. 1,200 km).

- strada - care leagă cele două extremităţi pe direcţia Nord-Vest Sud-Est ale localităţii,

legând Gara Banloc cu centrul satului, cu îmbrăcămintea de macadam (în lungime de cca. 1,650

km.)

- Celelalte străzi din Banloc sunt din pământ, împiedicând circulaţia auto în timpul ploilor.

În concluzie, situaţia străzilor din vatră, în număr total de 21, se prezintă astfel:

a) – străzi asfaltate, modernizate: 1.960 m.

b) – străzi cu îmbrăcăminte de macadam: 2.850 m.

c) – străzi de pământ: 11.000 m.

- Total lungime reţea stradală: 15.810 m.

Un punct critic de circulaţie îl constituie însăşi intersecţia din centrul localităţii Banloc,

întrucât biserica este amplasată aproape în axul drumului, ceea ce constituie un impediment , în

vizibilitate, în direcţia mersului. Acest fapt nu se poate remedia decât prin reducerea vitezei de

circulaţie.

c) ECHIPAREA TEHNICO-EDILITARĂ A LOCALITĂŢII BANLOC- SITUAŢIA ACTUALĂ - 1969

a) Alimentarea cu apă

Alimentarea cu apă potabilă a populaţiei din Banloc se face prin intermediul a 7 puţuri

forate, cu adâncime cuprinsă între 90 – 130 m., cu diametrul =2”, acţionate cu pompe de mână.

Apa obţinută din aceste puţuri provine din straturile acvifere de medie şi mare adâncime şi

este potabilă din punct de vedere chimic şi bacteorologic. Aceste puţuri sunt amplasate la distanţe

mari unul de celălalt, ceea ce face ca alimentarea cu apă potabilă a populaţiei să se facă în mod

necorespunzător cerinţelor unei localităţi de mărimea şi importanţa Banlocului.

Casa Copilului, Brutăria şi Abatorul, cât şi cinci familii din localitate sunt alimentate cu

apă, cu ajutorul unei instalaţii centrale alcătuită din:

- un puţ cu H=100 m.; =4”; MH3=3 m.;MHd= -5 m.; amplasat în incinta Casei

Copilului.

- O instalaţie de hidrofor, din care se folosesc doar pompele; cazanul hidroforului şi

presostatelele fiind defecte.

Pompa funcţionează continu, dar nu reuşeşte să acopere necesarul de apă al

consumatorilor mai sus amintiţi. Pompa este centrifugă, monoetajată, de tip “CERNA 65a”, cu

următoarele caracteristici:

Q=30m3/h; H=15 m.; M=3 KW.; n=3.000rot./min. şi este amplasată în incinta Casei

Copilului.

Reţeaua de distribuţie este executată din ţeavă zincată, cu diametru cuprins între 11/4” –

21/2”, cu o lungime totală de cca. 1,5 km.

Unele tronsoane din reţea au o vechime de peste 30 de ani, gradul de uzură al acestor

conducte fiind foarte înaintat, ceea ce explică pierderile mari de apă.

Un rezervor metalic cu V=3m3 amplasat în podul Casei Copilului deserveşte cca. 250

locuitori, brutăria şi abatorul, care consumă zilnic 2 –5 m3.

LUCRĂRI CE SE EXECUTĂ ÎN ETAPA I (1975)

Se va executa un puţ în linia de captare, aducţiunea – castelul de apă şi 2750 m. de reţea.

Costul lucrărilor de alimentare cu apă ce se vor executa în etapa I, pentru localitatea Banloc, este de

1.019.000 lei.

d) DOTĂRI SOCIAL - CULTURALE (1969)- ÎNVĂŢĂMÂNT -

a) BANLOC

I- Învăţământul preşcolar

1) Grădiniţa cu orar normal: unitatea funcţionează în cadrul I.A.S. Banloc. Forul tutelar:

Ministerul Învăţământului.

Unitatea este amenajată într-o clădire proprietate de stat, situată în zona de centru a

localităţii.

Se compune dintr-o sală de clasp, o sală de mesem dormitor, bucătărie, spălător ţi anexe.

- Capacitatea: 30 de locuri.

- Nr. copiilor înscrişi:27.

- Nr. salariaţi: 2 (F) + 5 (F) salariaţi I.A.S.

- Unitatea desfăşoară o activitate permanentă; este dotată cu instalaţie electrică şi apă

potabilă. Nu are canalizare.

- Capacitatea cât şi amenajarea unităţii este corespunzătoare şi se menţine în situaţia actuală.

2) Grădiniţa sezonieră: funcţionează în cadrul C.A.P. Banloc. Unitatea este amenajată

într-o clădire proprietate de stat situată în zona de centru a localităţii.

Se compune dintr-o sală de clasă (30 de locuri); 2 dormitoare (40 de locuri); sala de mese

(30 de locuri), bucătărie şi anexe.

- Capacitatea totală: 30 de locuri.

- Nr. copiilor înscrişi: 25.

- Nr. salariaţi: 2 (F) + 3 (F) din cadrul C.A.P.

- Unitatea funcţionează cu regim sezonier (1 III – 30 XI).

- Unitatea este bine amenajată, în schimb lipseşte dotarea cu apă şi canal.

- Capacitatea necesară, totală, în funcţie de numărul locuitorilor (3% din populaţie pentru

grădiniţa care funcţionează cu orar normal şi 2% pentru grădiniţe sezoniere):

- actual (1969) = (2.354 . 0,25) = 58 locuri

- etapa I (1975) = (2.870 . 0,25) = 72 locuri

- etapa a II-a (1985) = (3.420 . 0,25) =85 locuri

3) Şcoala generală Banloc:

- Unitatea se compune din 5 edificii dispersate în zona de centru a localităţii.

- Edificiul I – se compune din 2 săli de clasă cu o capacitate totală de 80 locuri (130 mp.);

birourile corpului didactic, secretariat, camera pionierului, camera pentru material didactic şi arhiva.

- Edificiul II – se compune din 2 săli de clasă cu o capacitate de 65 locuri (100 mp);

- Edificiul III – se compune din 4 săli de clasă cu o capacitate totală de 104 locuri (153

mp), laborator, sala de biologie şi vestiare.

- Edificiul IV – se compune din 2 săli de clasă cu o capacitate totală de 60 locuri (72 mp.);

- Edificiul V – se compune din 2 săli de clasă cu o capacitate totală de 55 locuri (87 mp.).

- Capacitatea totală: 364 locuri.

- Nr. elevilor înscrişi: 310.

- Nr. salariaţi: 20 (7B + 13F) – din care 6 navetişti.

- Starea clădirilor este necorespunzătoare din cauza vechimii lor, care depăşeşte fiecare

140 - 160 de ani. Funcţionarea unităţii este îngreunată şi prin faptul că este dispersată. Lipsa

terenului aferent nu permite nici o modificare a actualei situaţii. Lipseşte apa potabilă în incinta

acestor clădiri. Toate clădirile prezintă igrasie.

Capacitatea totală necesară calculată în funcţie de numărul populaţiei rezultă (17,6% din

nr. populaţiei):

- actuala (1969) = (2.354 . 1,76) = 414 locuri;

- etapa I (1975) = (2.870 . 1,76) = 500 locuri;

- etapa a II-a (1985) = (3.420 . 1,76) = 600 locuri.

Din cele prezentate rezultă o deficitară capacitate actuală. Din aceste motive, plus starea

generală a clădirilor, cât şi modul de funcţionare dispersată a acestei unităţi, toate la un loc

necorespunzătoare, determină propunerea de a se construi un edificiu nou, cu o capacitate de 600

locuri, dotat cu o sală de gimnastică şi instalaţii tehnico-sanitare.

III. CULTURA4) CĂMINUL CULTURAL BANLOC

Edificiu nou specific, construit şi dat în folosinţă în anul 1968. Este amplasat în centrul

localităţii. Se compune dintr-o sală de spectacole cu capacitatea de 400 locuri, dotată cu o scenă,

ecran lat şi balcon; bibliotecă cu 3.725 volume, sală de lectură şi sala de repetiţii.

- Nr. salariaţi: 3 (1B + 2F).

Edificiul este corespunzător şi asigură în toate privinţele cerinţele populaţiei (şi în viitor).

IV. SĂNĂTATE5) CIRCUMSCRIPŢIA SANITARĂ BANLOC – este amenajată într-o clădire, proprietate

de stat, amplasată în strada Principală nr. 544, în folosinţa exclusivă a unităţii. Se compune dintr-o

sală de tratament (S = 6 mp.); sala de aşteptare (S = 10 mp.); 2 cabinete medicale (S = 25 + 20 mp.).

- Nr. salariaţi: 8 din care 2 medici.

Dotarea corespunde din toate punctele de vedere, dar necesită instalaţii sanitare şi un circuit

separat pentru pediatrie.

- Casa de naşteri – amenajată separat în acelaşi corp de clădire. Se compune din următoarele

încăperi: 1 salon de lehuze, 1 sală de travaliu, 1 sală de expulzii, 1 bucătărie şi 1 hol.

- Capacitatea de internare: 5 paturi.

Este necorespunzătoare ca unitate. Unitatea are în subordonare 3 puncte sanitare repartizate

pe localităţile: Partoş – Dolaţ şi Livezile.

6) DISPENSAR VETERINAR BANLOC – for tutelar;

Unitatea este amenajată într-o clădire, proprietate de stat, amplsată corespunzător la

extremitatea sudică a localităţii. Se compune din două birouri, un laborator, o magazie şi un grajd.

- Nr. salariaţi: 5, din care un medic veterinar.

Unitatea se menţine în situaţia actuală, fiind corespunzătoare, atât din punct de vedere al

amplasamentului, cât şi al desrevirii cerinţelor din comună.

7) CASA COPILULUI BANLOC – unitate amenajată în fostul castel al reginei Elisabeta,

situat în strada Principală. Se compune din următoarele încăperi:

A. Parter: o carantură, un cabinet medical, două birouri, o sală de maşini, o sală de mese,

patru dormitoare, o farmacie, două băi, un vestiar şi hol.

- Etaj I: două băi, 5 saloane copii mici, o sală de joc (copii mici), sala de joc (copii

mijlocii) şi 4 saloane joc (copii mai mari).

B. Anexe B: canuri de apă, sala de mese adulţi, o magazie de alimente, bucătărie cu anexă,

sala de rufe curate, magazie de efecte, sala – maşini spălat rufe.

- Anexa C – actualmente grajd; se va compartimenta în 1970 pentru uscătorie mecanică;

- Anexa D – fost canuri cultural, se va compartimenta în 1970 în carantină, izolator şi

birouri.

- Anexa E – actualmente locuinţă pentru surori şi un birou; se va amenaja pentru locuinţe;

- Anexa F – atelier de tâmplărie – se va menţine.

- Anexa G – locuinţe salariaţi – se va menţine.

- Anexa H – biserica catolică – se va ceda în folosinţa populaţiei.

Activitatea unităţii constă în îngrijirea şi asistenţa medicală a copiilor orfani sau părăsiţi de

părinţi, care au vârsta între 1 – 3 ani. Este unica instituţie de acest gen în judeţul Timiş, care

deserveşte şi judeţul Caraş – Severin.

- Forul tutelar: Direcţia sanitară judeţeană Timiş.

- Instituţia este corespunzătoare şi satisface cerinţele actuale, asigurând buna funcţionare

din toate punctele de vedere.

- Capacitatea actuală: 150 copii.

- Nr. copiilor aistaţi: 144 copii.

- Nr. salariaţi: 66 (11B + 55F) din care 16 navetişti.

Unitatea corespunde şi se va menţine în actuala situaţie cu menţiunea de a mări capacitatea

locurilor la 180 copii, întrucât cerinţele sunt în permanentă creştere. Se prevede o mărire a

personalului de îngrijire şi de asistenţă medicală.

Instituţia este dotată cu instalaţie electrică,de încălzire centrală, apă potabilă şi canalizare.

Evacuarea apelor reziduale şi menajere, făcându-se prin decantor. Captarea apei potabile se face

dintr-un singur puţ forat.

COMERŢ ŞI PRESTĂRI DE SERVICII

a) COMERŢ ALIMENTAR ŞI NEALIMENTAR.

8) Magazin universal: - For tutelar: Cooperativa de consum Banloc: Clădire specifică, dată

în folosinţă în anul 1956 (proiect tip Mag. Mixt. 100), amplasată în zona de centru a localităţii. Se

compune dintr-o sală de vânzare (S = 88 mp.), magazia de mână (S = 10 mp.) şi magazie de

ambalaje (S = 14 mp.).

- Obiectul: desfacerea produselor alimentare, textile, încălţăminte şi tricotaje;

- Deservirea: 4 salariaţi (2B + 2F) din care 2 navetişti.

- Suprafaţa utilă totală: 112 mp.

- Suprafaţa utilă necesară: (152 mp./1.000 loc) = 358 mp. din care sala de vânzare (67%) =

240 mp.

- Vânzarea medie lunară = 220.000 lei.

9) Punct alimentar – funcţionează în cadrul I.A.S. Banloc; este amenajat într-o clădire

aparţinătoare I.A.S.-ului, amplasat în strada Principală. Se compune dintr-o sală de vânzare (S = 16

mp.) şi o magazie (S = 8 mp.). Desface produse de mezelărie, conserve şi băuturi.

- Deservirea se face de 1 salariat (F).

- Unitatea se va menţine până la darea în folosinţă a noului complex comercial.

10) Centru de desfacere a pâinii – amenajat în clădirea brutăriei. Se compune dintr-o singură

sală de vânzare (S = 17,5 mp.). Deservirea se face de 1 salariat (F).

11) Brutăria – Clădire specifică, construită în anul 1966, amplasată în centrul unităţii. Forul

tutelar este Cooperativa de consum Banloc.

Se produc articole de panificaţie pentru aprovizionarea populaţiei din comuna Banloc. În 24

de ore produce o cantitate de 2500 kg. pâine şi 30 kg. cornuri. Brutăria posedă: 2 cuptoare cu

injector cu motorină; un ventilator; un malaxor; 3 cuve/200 kg.; 3 dospitoare; un cărucior pentru

pâine; o maşină pentru rulat cornuri şi o presă pentru cornuri.

În această unitate îşi desfăşoară activitatea un număr de 7 salariaţi, din care 4 navetişti.

Unitatea se compune dintr-o sală de fabricaţie, sală de răcire, baie, vestiar şi magazie de

încălzire. Unitatea corespunde din toate punctele de vedere. Producţia actuală se poate mări, la

nevoie, întrucât capacitatea de producţie maximă în 24 de ore , este de 7.500 kg.

12) Lăptăria – unitatea este amenajată într-o casă particulară (casa cetăţeanului Traiconi

Iosif – Ciulan), care deţine o singură încăpere de cca. 30 mp. Forul tutelar al acestei unităţi este

I.C.I.L. Timişoara. Unitatea execută procesul de colectare a laptelui şi distribuie zilnic 125 l. lapte

pentru Casa Copilului.

În această unitate îşi desfăşoară activitatea un salariat, respectiv Traiconi Maria (Ciulan).

Unitatea corespunde şi se va menţine.

13) Sifoneria – unitatea este instalată în clădirea aparţinând Cooperativei de consun,

împreună cu Bufetul. Are o singură încăpere de 18 mp. Forul tutelar este Cooperativa de consum

Banloc. Este deservită de 1 salariat, respectiv de Isbăşoiu Lucica. Unitatea produce sifon şi lichide

citrice din suc concentrat obţinut de la Timişoara. Într-o lună de zile produce 2.000 l. sifon, iar

citrice – în funcţie de cerinţe. Unitatea necesită dotări tehnico-edilitare şi un spaţiu pentru magazie.

14) Secţia sistemului hidroameliorativ Bârzava – Moraviţa

Unitatea efectuează lucrarea de desecare a apelor interne şi de întreţinere a canalelor,

precum şi a digurilor. Se lucrează cu 3 staţii de pompare (1 la Livezile şi 2 la Partoş) cu 7 pompe.

Clădirea unităţii este proprietatea forului tutelar O.F.F.G.A.I.F. Timişoara şi este amplasată

în zona de centru a localităţii. Aici îşi desfăşoară activitatea un număr de 21 salariaţi (B). Din

Banloc sunt doar 3, iar ceilalţi sunt din Partoş şi Livezile.

15) Magazin metalo-chimice – unitatea amenajată într-o clădire particulară, situată în strada

Principală. Se compune dintr-o sală de vânzare (S = 30 mp.), o magazie de mână (S = 11 mp.) şi o

magazie de mărfuri (S = 22 mp.).

- Deservirea: 2 salariaţi (B + F).

Unitatea nu dispune de spaţiu suficient pentru a asigura cerinţele populaţiei. Nu sunt

posibilităţi de expunere a mărfurilor.

b) ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

16) Bufetul Banloc – amenajat într-o clădire, proprietate de stat, amplasată în zona de centru

a localităţii. Se compune dintr-o sală de consumaţie (S = 50 mp.) şi o magazie de mână (S = 12 mp).

- Deservirea: 2 salariaţi (B + F).

- Capacitatea actuală: 40 locuri la mese.

- Suprafaţa utilă actuală: 62 mp.

- Capacitatea necesară: (35 loc. Masă/1.000 locuitori) = 82 locuri.

- Suprafaţa utilă necesară: (2,4 mp 82 locuri) = 196 mp., din care sala de consumaţie: (1,2

mp 82 locuri) = 98 mp.

c) PRESTĂRI SERVICII

17) Frizeria – amenajată într-o clădire, proprietate de stat, amplasată în zona de centru a

localităţii. Se compune dintr-o singură încăpere (S = 25 mp). Deservirea se face de 2 salariaţi (B),

din care un navetist.

d) DOTĂRI CU CARACTER ADMINISTRATIV, POLITIC ŞI SOCIAL

18) Sediul Consiliului Popular Comunal – clădire specifică amplasată în centrul localităţii,

proprietate de stat. Se compune din următoarele încăperi: 6 birouri pentru Consiliul Popular, un

birou pentru Comitetul Comunal P.C.R., o sală de şedinţe, două camere oficiale, două arhive şi un

sediu pentru IREB – total suprafaţă utilă: 415 mp.

- Nr. salariaţi Consiliu Popular: 14 (8B + 6F), din care 7 navetişti.

- Nr. salariaţi Comitetul Comunal P.C.R.: 1 (B).

Clădirea corespunde ca dotare şi se menţine în situaţia actuală.

19) Postul de miliţie Banloc – unitate amenajată într-o clădire, proprietate de stat, în strada

Principală, nr. 543 (în folosinţă exclusivă). Se compune din 3 birouri.

- Nr. lucrătorilor de miliţie: 3(B).

Clădirea corespunde ca dotare şi se menţine în situaţia actuală.

20) Agenţia C.E.C. – amenajată în clădirea şcolii. (Edif. II) din centrul localităţii, care

deşine o cameră cu ghişee (S = 12 mp).

- Nr. salariaţi: 2 (1B + 1F).

Corespunde şi se menţine în actuala situaţie.

20) Cooperativa de credit “Albina” – for tutelar: U.J.C.C.

- Unitatea este amenajată în clădirea şcolii (Edif. II), care deţine un birou de 9 mp.;

- Nr. salariaţi: 1(B).

Corespunde şi se menţine.

21) Oficiul P.T.T.R. Banloc

Unitatea este amenajată în clădirea Consiliului Popular Comunal, unde are în folosinţă 3

încăperi: o cameră glisată (S = 16 mp); un birou pentru diriginte (S = 16 mp) şi centrală telefonică

(S = 14 mp.).

În 1969 unitatea avea un număr de 9 salariaţi, din care 4 bărbaţi şi 5 femei. Capacitatea

centralei este de 50 numere, din care 19 abonaţi, ocupate 27. Tot în anul 1969, în Banloc erau 344

abonaţi TV şi 763 radio. Unitatea necesită o altă amlasare.

23) Administraţie

Conscripţia din 1828 aminteşte de un local al comunei, probabil tot pe locul de astăzi. Era

mic, acoperit cu trestie şi neîncăpător. Actuala Primărie s-a zidit în vara anului 1911.

Pretura, înfiinţată la dorinţa contelui Karacksonyi, datează din anul 1878 şi administra 15

sate. Urme despre cel mai vechi notar găsim în “Socoata veche” a bisericii. Este amintit LILI, în

anul 1839. În 1844 a fost VERES, iar în 1860 – KOVACS. La 1879, e SIONTIU, apoi VADASZ,

care dăruie pe seama şcoalelor o importantă sumă de bani.

Dăm lista primarilor – cronologică – până în anul 1888, restul numai nominal, după cum

urmează:

1) 1833 – Nica Florii

2) 1835 – Giuca Jebedia

3) 1838 – Ilie Savu

4) 1839 – Filip Perici

5) 1843 – George Mecea

6) 1845 – Ilie Erac

7) 1861 – Drăgoi Chiu

8) 1875 – Gheorghe Chiu

9) 1878 – Şandor Tămaş

10) 1883 –Trăilă Trăilescu

11) 1883 – Moise Muia – subprimar

12) 1888 – Nicolae Sebedia

Şi aici, ca pretutindeni, numele ce-l lua, era de “chinez” sau “judele mare”. După 1888

urmează: Iovan Marta, Iosif Marta, Filip Chiu, Iovan Popovici, Samfir Magiar, iar de la 1918

încoace: Nicolae Adam, Iovan Ioş, Iovan Forca, Alexandru Tămaş, Sava Toţa, Ioan Marta, Vichente

Toţa, Iova Magiar, Simeon Petriş, Alexandru Corozmici, Alexandru Borobar, Gheorghe Chiu. După

1944 până în prezent au fost primari: Traiconi Iosif, Toţa Iovan, Borobar Ilie, Marcovici Gheorghe,

Bădău Gheorghe, Gîru Ion, Timişan Constantin, Ciuclea Constantin, Martin Aurel, Chiu Aurel

(Barna), Tămaş Ion, Novac Ion, Albulescu Nicolae, Bizian Ion, iar din anul 1996 şi până în prezent

(2001) – primar este medicul veterinar CORNEL TOŢA.

Amintim câţiva notari după 1950: Moraru Victor, Vega Ion, Bădescu N., Seimeanu

Gheorghe, Corozmici Nicolae, iar în prezent este prof. Toţa Cornel.

GRADUL DE DOTARE SOCIAL – CULTURALĂ LA SATELE

APARŢINĂTOARE COMUNEI BANLOC – la 1 ianuarie 1969

I. ÎNVĂŢĂMÂNT

a) OFSENIŢA

1. Şcoala generală de 4 ani – clădire, proprietate de stat, amplasată în zona de centru a

localităţii. Se compune din 3 săli de clasă, cu capacitate de 72 locuri.

- Nr. elevilor înscrişi: 29.

- Nr. salariaţi: 3, din care 2 navetişti.

- Grad de utilizare: (29:72) = 40 %.

Unitatea corespunde şi se menţine.

2. Grădiniţă – clădire, proprietate de stat, amplasată în centrul localităţii şi se compune

din: 1 sală de clasă, 1 sală de mese şi 1 dormitor.

- Capacitatea: 25 locuri.

- Nr. copiilor înscrişi: 19.

- Nr. salariaţi: 2(F) – navetişti din Deta.

- Gradul de utilizare: 76%.

Unitatea funcţionează cu regim sezonier în cadrul C.A.P.

b) SOCA

1) Şcoala generală de 4 ani – clădire, proprietate de stat amplasată în zona de centru a

localităţii. Se compune din 2 săli de clasă (40 + 20 locuri).

- Capacitatea: 60 locuri.

- Nr. elevilor înscrişi: 32.

- Nr. salariaţi: 2 (B).

- Gradul de utilizare: 53%.

Sala mică prezintă o uzură avansată, din cauza vechimii (cca. 150 de ani).

2) Grădiniţa sezonieră – corp comun cu clădirea şcolii, unde are în folosinţă o sală de clasă

(25 locuri). Sala de mese şi două dormitoare sunt amenajate în clădirea C.A.P. Partoş – sediul

brigăzii C.A.P. Soca.

- Distanţa între cele două clădiri este de cca. 150 m.

- Capacitatea: 25 locuri.

- Nr. copiilor înscrişi: 16.

- Nr. salariaţi: 1(F).

- Gradul de utilizare: 64%.

Unitatea funcţionează în regim sezonier (1. III – 30.XI).

c) DOLAŢ

1) Şcoala generală de 8 ani – clădire specifică, proprietate de stat, amplasată în zona de

centru a localităţii. Se compune din 9 săli de clasă, în următoarea capacitate:

- 1 sală (63 mp) – 50 locuri elevi

- 5 săli (40 – 45 mp) – 40 locuri elevi

- 1 sală (30 mp) – 20 locuri elevi

- 2 săli (36 mp) – 30 locuri elevi

- Capacitatea totală: 300 locuri

- Nr. elevilor înscrişi: 161

- Nr. salariaţilor: 10 (6 navetişti)

- Suprafaţa construită: 720 mp.

- Suprafaţa utilă: 567 mp.

- Suprafaţa teren: 4.000 mp.

- Gradul de utilizare: 53,6 %.

2) Grădiniţă şi creşă sezonieră – unitatea este amenajată în clădirea sediului C.A.P. Dolaţ,

amplasată în zona de centru a localităţii şi are în folosinţă următoarele încăperi:

- Capacitatea totală: 50 locuri.

- Nr. copiilor înscrişi: 48.

- Nr. salariaţi: 1(F).

- Gradul de utilizare: 98%

Unitatea funcţionează cu regim sezonier: (1.V – 1.X)

Dotarea corespunde şi se va menţine cu actuala capacitate.

d) LIVEZILE

1) Şcoala generală de 8 ani – unitate dispersată în două edificii:

- Edificiul I – clădire specifică, nouă (dată în folosinţă în anul 1959), situată în strada

Principală nr. 197, care dispune de 4 săli de clasă, cu capacitatea de 40 locuri fiecare sală, 2 birouri

şi o locuinţă cu 2 camere pentru director.

- Edificiul II – clădire veche (cca. 150 de ani). Construcţie specifică, actualmente

necorespunzătoare. Fiind construită din materiale nedurabile (pământ bătut), necesită investiţii mari

de întreţinere. Se compune din 4 săli de clasă, dintre care 3 cu capacitate de 25 locuri şi 1 cu 40

locuri.

- Nr. elevilor încrişi (1969 – 1970): 169.

- Nr. salariaţi: 14, din care 3 navetişti (9B + 5F)

- Gradul de utilizare: 61, 4%.

2) Grădiniţa sezonieră – e amplasată în curtea bisericii din zona de centru. Clădirea este

proprietate de stat. Se compune dintr-o sală de clasă ( 30 locuri), 2 dormitoarea 15 locuri şi

dependinţe.

- Nr. copiilor înscrişi: 30.

- Nr. salariaţi: 1(F).

- S. teren: 1.500 mp.

3) Grădiniţa cu orar normal (I.A.S.) – clădire proprietate de stat, amplasată în zona de

centru. Se compune dintr-o sală de clasă cu 40 locuri, 3 dormitoare (30 locuri), o sală de mese (40

locuri) şi dependinţe.

- Nr. copiilor înscrişi: 30.

- Nr. salariaţi: 2(F) din care 1 navetist.

- Grad de utilizare: 100%.

Se menţine cu capacitatea actuală.

e) PARTOŞ

1) Şcoala generală de 8 ani – clădire proprietate de stat, amplasată în strada Principală, nr

113, construită în 1928. Se compune din 6 săli de clasă, din care 2 cu 60 locuri şi 4 cu 20 locuri,

cancelarie, sală pentru material didactic şi arhiva.

- Nr. elevilor înscrişi: 68.

- Nr. salariaţi: 8 (1B + 7F), din care 1 navetist.

- Gradul de utilizare: 34%.

- Suprafaţa construită: 770 mp.

- Suprafaţa teren: 2.600 mp.

2) Grădiniţa sezonieră – este amplasată în extremitatea localităţii. Clădirea este

proprietate de stat şi se compune dintr-o sală de clasă cu 20 locuri, sală de mese (20 locuri) şi

dependinţe.

- Capacitatea: 20 locuri.

- Nr. copiilor înscrişi: 11 (dintre care frecventează 3-4 copii)

- Nr. salariaţi: 1(F), navetistă.

- Unitatea funcţionează cu regim sezonier (1.III – 30.XI).

Dotarea corespunde şi se va menţine până în 1975, nefiind solicitări.

II. CULTURA

a) OFSENIŢA

3) Cămin Cultural – clădirea este în curs de restaurare din fosta şcoală germană, care a fost

dintre primele edificii publice a satului (1807). Este amplasată în zona de centru şi se va compune

dintr-o sală de spectacole cu o capacitate de 300 locuri, o scenă şi garderobă, bibliotecă şi două săli

de repetiţii. Construcţia se va termina în 1970.

Faţă de capacitatea necesară de 8 locuri la 100 locuitori, capacitatea dotării este

excedentară şi nerentabilă, mai ales că localitatea este propusă pentru dezafectare.

b) SOCA

3) Cămin Cultural – dotare amplasată în centrul localităţii. Clădirea este proprietate de

stat. Face corp comun cu Şcoala de 4 ani şi grădiniţa. Se compune dintr-o sală de spectacole cu

capacitatea de 200 locuri şi o bibliotecă. Starea clădirii este foarte rea, încât nu se poate menţine.

c) DOLAŢ

3) Cămin Cultural –clădire specifică, construită în anul 1957 şi dată în folosinţă în 1968, în

stare neterminată. Dotarea este amplasată în zona de centru. Se compune din următoarele spaţii: sala

de spectacole cu 300 locuri, bibliotecă cu 300 volume, sala de lectură şi vestiar.

Dotarea, fiind recentă, corespunde şi se va menţine.

d) LIVEZILE

4) Căminul Cultural – amplasat în zona de centru a localităţii. Clădirea este proprietate de

stat şi se compune dintr-o sală de spectacole cu 250 locuri, o bibliotecă cu 8.000 volume şi sala de

lectură. Deservirea se face în mod onorific, fără salariat. Dotarea fiind corespunzătoare, cu o

capacitate care asigură cerinţele, şi în viitor se va menţine.

e) PARTOŞ

3) Căminul Cultural – e amplasat în strada Principală, nr. 118. Clădirea este proprietate de

stat, construită recent (1952 – 1957) şi se compune din următoarele spaţii: sala de spectacole cu 400

locuri, bibliotecă (1.740 volume), sala de lectură şi garderoba. Capacitatea, fiind de 400 locuri, este

excedentară faţă de cea necesară. Se menţine, clădirea fiind corespunzătoare.

III. SĂNĂTATE

Circumscripţia sanitară Banloc are în subordonare puncte sanitare amenajate în următoarele localităţi:

a) PARTOŞ – Dotarea este amenajată într-o clădire, proprietate de stat, care deţine o

singură cameră necorespunzătoare. Deservirea se face de un singur oficiant sanitar (din localitate).

b) DOLAŢ – Unitatea este amenajată într-o clădire a statului, amplasată în zona de centru,

care deţine trei spaţii cu următoarea destinaţie: sala de consultaţii, sala de naşteri şi sala de

aşteptare.

- Nr. salariaţi: 3(F).

- Unitatea este corespunzătoare şi se poate menţine.

c) LIVEZILE – Unitatea este amenajată într-o clădire, proprietate de stat, care deţine două

camere şi una destinată pentru sala de aşteptare.

- Nr. salariaţi: 1 moaşă.

- Dotarea corespunde şi se va menţine.

2) Dispensar veterinar LIVEZILE – Unitatea este subordonată Direcţiei agricole a

judeţului Timiş. Este amenajată într-o clădire aparţinătoare statului, amplasată la extremitatea

localităţii. Se compune dintr-un birou şi o magazie corespunzătoare.

- Nr. salariaţi: 3(B) din care 1 navetist.

- Unitatea corespunde ca dotare şi se va menţine în forma ei actuală.

III. COMERŢ ŞI PRESTĂRI DE SERVICII

Reţeaua comercială a alimentaţiei publice şi a prestărilor de servicii în cuprinsul comunei

Banloc este slab dezvoltată. Spaţiile aferente acestor unităţi sunt numai în mică măsură

corespunzătoare, mai ales a celor de deservire.

a) COMJERŢUL ALIMENTAR ( for tutelar: Cooperativa Consum Banloc)

1) OFSENIŢA – Magazin mixt – unitatea este amenajată într-o clădire, proprietate de stat,

amplasată în zona de centru a localităţii. Se compune dintr-o sală de vânzare (25 mp.), magazia de

mână (30 mp.) şi magazie – ambalaje (60 mp.). Deservirea se face de o salariată navetistă.

- Suprafaţa utilă totală: 115 mp.

2) SOCA – Magazin mixt – unitatea este amenajată într-o clădire specifică, construită

recent. Amplasament corespunzător, fiind în centrul localităţii. Se compune dintr-o sală de vânzare

(50 mp.) şi o magazie de mână ( 12 mp.). Deservirea se face de 2 salariaţi. (1B + 1F).

- Suprafaţa utilă totală: 62 mp.

3) DOLAŢ – Magazin alimentar – unitatea este amenajată într-o clădire particulară, situată

în centrul localităţii. Se compune din următoarele spaţii: sala de vânzare (40 mp) şi o magazie de

mână (10 mp.). Deservirea se face de un salariat (F).

- Suprafaţa utilă totală: 50 mp.

- Unitatea este deficitară în spaţiu.

4) LIVEZILE – Magazin alimentar – unitatea este amenajată într-o clădire particulară,

amplasată în strada Principală, nr. 354. Se compune dintr-o sală de vânzare (50 mp.), magazie de

mână (12 mp.) şi un depozit excedentar ca suprafaţă (fost sală de dans – cca. 200 mp.).

- Deservire: 2 salariaţi (1B + 1F).

- Suprafaţa utilă totală: 62 + 200 mp.

5) PARTOŞ – Magazin mixt – unitate amenajată într-o clădire, proprietate de stat,

amplasată în centrul localităţii. Se compune dintr-o sală de vânzare (42 mp.) şi o magazie de

mărfuri (30 mp.).

- Deservirea: 1 salariat (B) navetist.

- Suprafaţa utilă totală: 72 mp.

CONCLUZII

Magazinele alimentare şi mixte din comuna Banloc sunt, în general, deficitare în ceea ce

priveşte spaţiul util al sălilor de vânzare.

IV. COMERŢUL NEALIMENTAR (for tutelar Cooperativa Consum Banloc)

1) DOLAŢ – Magazin industrial – unitatea este amenajată într-o clădire particulară,

amplasată în zona de centru a localităţii (strada Principală nr. 156). Se compune dintr-o sală de

vânzare (70 mp.) şi o magazie de mână (30 mp).

- Deservirea: 2 salariaţi (1B + 1F).

- Suprafaţa utilă totală: 100 mp. Spaţiul actual este deficitar faţă de cel necesar.

2) LIVEZILE

a) Magazin industrial – unitate amenajată într-o clădire specifică, proprietate de stat,

amplasată în centrul localităţii şi se compune dintr-o sală de vânzare (78 mp.), magazie de mână (20

mp.) şi o magazie de materiale (20 mp.).

- Deservirea: 2 salariaţi (1B + 1F).

- Suprafaţa utilă totală: 118 mp.

- Unitatea corespunde din toate punctele de vedere şi satisface cerinţele actuale şi de viitor

ale populaţiei.

b) Librăria – unitatea este amenajată într-o casă particulară, situată în zona de centru a

localităţii. Se compune dintr-o sală de vânzare (36 mp.) şi o magazie de mână (12 mp.).

- Deservirea: 1 salariat (F).

- Suprafaţa utilă totală: 48 mp.

Unitatea corespunde din toate punctele de vedere ale amenajării, dar este deficitară în

privinţa spaţiului.

V. ALIMENTAŢIA PUBLICĂ ( for tutelar Cooperativa Consum Banloc)

1) OFSENIŢA – Bufetul – unitate amenajată într-o clădire, proprietate de stat, amplasată

în zona de centru a localităţii. Aspectul general e necorespunzător. Se compune din două săli pentru

consumaţie şi o magazie (25 mp).

- Deservirea: 1 salariat (navetist).

- Capacitatea actuală: 30 locuri la mese.

- Suprafaţa utilă actuală: 45 mp. (din care suprafaţă construită 42,5 mp.).

2) SOCA – Bufetul – unitatea este amenajată într-o clădire specifică, recent construită

(corp comun cu Magazinul mixt), amplasată în zona de centru a localităţii. Se compune dintr-o sală

de consumaţie (60 mp.) şi o magazie de mână (6 mp.).

- Deservirea: 1 salariat (B).

- Capacitatea actuală: 40 locuri la mese.

- Suprafaţa utilă actuală: 66 mp.

3) DOLAŢ – Bufetul – unitate amenajată într-o clădire, proprietate de stat, amplasată în

strada Principală. Se compune din 2 săli de consumaţie (25 + 45 mp.). o magazie de mână (12,5

mp.) şi un depozit de ambalaje (25 mp.).

- Deservirea: 1 salariat (B).

- Capacitatea actuală: 48 locuri la mese.

- Suprafaţa utilă actuală: 107 mp. din care sala de consumaţie 70 mp.

Se menţine în actuala situaţie.

4) LIVEZILE – Bufetul – unitatea este amenajată într-o clădire, proprietate de stat,

amplasată în zona de centru a localităţii. Se compune dintr-o sală de consumaţie (82 mp.), magazie

de mână (42 mp.) şi o magazie de ambalaje (30 mp.).

- Deservirea: 2 salariaţi (1B + 1F).

- Capacitatea actuală: 44 locuri la mese.

- Suprafaţa utilă actuală: 154 mp. din care sala de consumaţie 82 mp.

Unitatea este bine amenajată şi corespunde din toate punctele de vedere. Se menţine în

situaţia actuală.

5) PARTOŞ – Bufetul – unitatea este amenajată într-o clădire, proprietate particulară,

amplasată în strada Principală. Se compune dintr-o sală de consumaţie (30 mp.) şi o magazie de

mână (20 mp.).

- Deservirea: 1 salariat (B).

- Capacitatea actuală: 24 locuri la mese.

- Suprafaţa utilă actuală: 50 mp., din care sala de consumaţie 30 mp.

Unitatea corespunde din punct de vedere al spaţiului, în schimb aspectul general lasă de

dorit.

VI. PRESTĂRI SERVICII (for tutelar Cooperativa de Consum Banloc)

1) OFSENIŢA – nu are dotări pentru prestări servicii. Localitatea fiind propusă pentru

dezafectare, nu se propune înfiinţarea altor unităţi de deservire.

2) DOLAŢ – localitate slab dezvoltată din punct de vedere al unităţilor de prestări servicii.

Singura unitate existentă este o cismărie, amenajată în clădirea Bufetului local, unde deţine o

cameră necorespunzătoare (20 mp.), un acces prin grădina de vară a bufetului.

- Deservirea: 1 salariat (B).

3) LIVEZILE – singura unitate de prestări servicii este o cismărie, amenajată în aceeaşi

clădire cu Magazinul industrial descris, unde deţine două încăperi corespunzătoare (25 + 12 mp.).

Deservirea se face de 3 salariaţi (B), navetişti.

4) PARTOŞ – localitate fără unităţi de prestări servicii.

e) MONUMENTE DE ARHITECTURĂ ŞI BISERICI

a) MĂNĂSTIREA DIN PARTOŞ

Construită în secolul al XV-lea – etitov despotul sârb Ioan Brancovici.

În 1771 mănăstirea avea 6 călugări, iar în 1777 mănăstirea a fost desfiinţată, iar în secolul

al XVIII-lea e aici o şcoală vestită, care a dat cărturari de seamă.

Se presupune că actuala mănăstire să fie numai paraclism mănăstirii de odinioară, pe locul

căreia s-a construit în 1750 – 1753 o biserică.

Mănăstirea are planul foarte simplu şi foarte apropiat de casele bătrâneşti. Are câte 4 stâlpi

din lemn pe părţile laterale. Interiorul este executat bolţit, pardoseala este din beton cu scliviseală de

ciment, învelitoarea este din tablă. Nu se cunoaşte forma originală.

Pictură – numai pe părţile împărăteşti şi pe iconastas, datând dinprima jumătate a secolului

al XVII-lea. Mai există o serie de icoane portative în tempera şi ulei pe pânză, datând din secolul al

XVII-lea.

Sculptura – pe iconastas şi părţile împărăteşti, având ca motiv decorativ snopul de grâu ţi

struguri cu frunze de vie şi alte elemente vegetale şi florale.

Mănăstirea necesită reparaţii interioare şi la învelitoare. Afară de valorile artistice de mare

preţ a mănăstirii, a fost şi loc de trupească odihnă a moaştelor Sfântului Iosif cel Nou – mitropolit al

Banatului între anii 1650 – 1653, până la trecerea lor definitivă în catedrala mitropolitană din

Timişoara.

b) BISERICA SFINŢILOR MIHAIL ŞI GAVRILĂ - PARTOŞ

- Monument de arhitectură -

Construită în secolul al XVII-lea – etitov: Marcu Muţiu, fruntaş al vieţii publice din

Timişoara. În prezent foloseşte ca locaş de cult.

Planul bisericii este în formă de navă, care se termină cu absidă circulară mai îngustă decât

corpul bisericii. Biserica are un turn de secţiune pătrată. Sub turn este tinda bisericii. Deasupra

ferestrelor de la turn se află câte un cadran de ceas.

Biserica mai are o turlă de formă octogonală şi la interior şi la exterior. Biserica este

construită din cărămidă arsă, chiar şi fundaţia; învelitoarea e din ţiglă solzi şi tablă zincată;

pardoseala din ciment.

Pictura – icoanele au fost repictate în anul 1943.

Sculptura – pe uşile împărăteşti, uşile laterale şi iconastasul.

Starea clădirii este rea. Este necesar a se efectua reparaţii generale.

c) BISERICI

- BANLOC – Biserica ortodoxă română – anul construirii: 1872 – 1 preot

- OFSENIŢA – Biserica rom. catolică – anul construirii: 1882 – 1 preot

- SOCA – Biserica ortodoxă sârbă – anul construirii: 1901 – 1 preot

- DOLAŢ – Biserica rom. catolică – anul construirii: ? – 1 preot

- LIVEZILE – Biserica ortodoxă română – anul construirii: 1811 – 1 preot

- PARTOŞ – Biserica ortodoxă română – anul construirii: 1750 – 1 preot

– Mănăstirea Partoş – anul construirii: secolul al XV-lea

Datele prezentate până acum, cu referire la: populaţie, situaţia fondului de locuit, dotările

social – culturale, învăţământ, cultură, sănătate, comerţ, monumente de arhitectură şi biserici, se

referă la recensământul din 1 ianuarie 1969.

Ultimul recensământ s-a realizat în luna ianuarie 1992. Situaţia recensământului populaţiei

din ianuarie 1992 se prezintă, după cum urmează:

SPECIFICARE BANLOC LIVEZILE DOLAŢ PARTOŞ OFSENIŢA SOCA Total comunăTOTAL POPULAŢIE

1.626 1.124 530 481 341 538 4.640

Bărbaţi 805 552 257 219 188 273 2.294Femei 821 572 273 262 153 265 2.346ROMÂNI 1.469 921 413 265 212 101 3.381MAGHIARI 22 60 57 108 24 - 271GERMANI 7 65 34 - 44 1 151SÂRBI 11 64 2 2 14 180 273UCRAINIENI 16 - - 2 16 255 289ROMI (ţigani) 101 13 23 101 31 - 269BULGARI - - 1 3 - 1 5SLOVACI - 1 - - - - 1

SPECIFICARE BANLOC

LIVEZILE

DOLAŢ

PARTOŞ

OFSENIŢA

SOCA

TOTAL COMUNĂRELIGIA

ORTODOXĂ 1576 989 404 362 242 573 4110ROM. CATOLICĂ

29 131 122 119 92 1 494

PENTICOSTALI 6 - 4 - 4 - 14REFORMAŢI 2 1 - - 3 - 6BAPTIŞTI 4 - - - - - 4CREDINŢA APOSTOLICĂ

9 - - - - - 9

CREDINŢA DUPĂ EVANGHELIE

- 2 - - - - 2

CREDINŢA CATOLICĂ

- 1 - - - - 1

POPULAŢIA COMUNEI BANLOC LA 1 MARTIE 1999

TOTAL COMUNĂ: 4.420 din care:

1. BANLOC: 1.548

2. LIVEZILE: 1.071

3. DOLAŢ: 505

4. PARTOŞ: 458

5. OFSENIŢA: 325

6. SOCA: 513

– DATE ECONOMICE –

DE LA ORIGINI ŞI PÂNĂ ÎN PREZENT

a) MUNCA

Plugarul din Banloc preţuieşte munca şi rodul ei, mai mult decât orice alt bun. Şi această

însuşire îl caracterizează de-a lungul istoriei.

A muncit mereu pentru alţii. Potopul năvălirilor barbare i-a cerut hrană şi l-a jefuit total,

când nu-i mai îngăduia timpul să-i ordone „ce şi cât să dea”. A ridicat cetăţi, a purtat lupte şi a dat

pâine tuturor veneticilor.

Ocupaţia lui de căpetenie, în trecut, ca şi astăzi, i-a fost agricultura şi creşterea animalelor.

Fără îndoială, în trecutul îndepărtat, uneltele şi cunoştinţele lui se mărgineau la ceva rudimentar. Îi

poruncea, în acest chip, şi istoria, care nu-i lăsa răgazul trebuincios propăşirii. Împărţirea

pământului şi împroprietărirea săvârşită sub austrieci, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, dă

un nou impuls muncilor agricole. Iar groful vremurilor de atunci caută şi găseşte destule posibilităţi,

unele ingenioase, pentru a sili plugarul să renunţe la ogorul lui. Unde nu putea, nu se sfia să recurgă

la jaf.

Bătrânul crâsnic ILIE CHIU povesteşte, din spusele bunicilor săi, preotului ION B.

MUREŞIANU, cum oamenii spăiei, acum două veacuri aproape, umblau pe câmp, în timpul

lucrului, cu bice mari şi ciomege grele. Găseau fiecăruia motive, în urma cărora îi supunea unor

bătăi cumplite, până în momentul în care renunţa la pământ. Ar fi fost în sat numai doi, plini de

curaj, unul înarmat cu o puşcă cu cremene şi altul cu o suliţă foarte lungă, dispuşi în orice moment

să se apere cu toată dârzenia.

Iobăgia reînvie, dar nu mai are vehemenţa de altădată. Treptat, proprietatea individuală se

întăreşte şi se situează printre cele mai bine orânduite. Un avânt, îi dă şi gospodăria şfăbească bine

organizată şi înzestrată de la începutul colonizării, cu tot inventarul necesar şi gratuit, cu pământ

primit în dar. Din acest inventar nu s-a uitat nici pisica.

Uneltele, în vechime, le forma plugul de lemn, sapa şi coasa, precum şi grapa din spini de

porumbar, iar ca forţă de muncă, aveau vitele cornute. În trecut se semănau întinderi mai mici.

Dezvoltare mai mare ia agricultura după 1890, când pătrund plugurile de fier; uneltele mai

perfecţionate sporind productivitatea, lucru ce a dus cu sine înlocuirea boului cu calul.În trecut, ca şi

astăzi, dragostea ţăranului pentru glie este fără margini. Cele mai multe neînţelegeri şi procese se

datoresc acestui fapt.

HOTARUL satului Banloc era, până în trecut apropiat, în întindere de 7.378 jugăre şi 1.467

stânjeni patraţi. Astăzi, hotarul satului este de 8.634 ha.

Plugarul munceşte din primele ore ale dimineţii, până noaptea târziu. Munca îi este bine

organizată şi o face în condiţii optime, ceea ce îi şi face ostenelile bine retribuite. După defrişarea

pădurilor, întâmplată în prima şi a doua jumătate a veacului trecut, clima şi ploile au suferit

schimbări în rău.

Seceta şi vânturile uscate au adus ani secetoşi, ce au pustiit ţarinile de bob, ca de pildă în

anul 1863, despre care şi acum se vorbeşte cu groază. Ploile, prea abundente, aduc inundaţii din

cauza configuraţiei terenului. Canalizarea, sistematic organizată în 1914 – 1915 şi înfăptuită astăzi,

în bună parte, înlătură acest rău.

Deşi lovit de atâtea ori de neprevăzut, ţăranul n-a descurajat niciodată, pornind mereu cu

forţe sporite spre o nouă muncă. Pălmile lui bătătorite şi muşchii vânoşi, nu-şi găsesc astâmpăr în

vremea când iau sfârşit muncile agricole, găsindu-şi mereu alte îndeletniciri în jurul gospodăriei.

Numirea diferitelor părţi ale hotarului cu pămînt arabil: ţărigi, zăbrani, poieni, lap, sălci,

sălişte, pruni, borobăreşti, dricu jebedionilor, iar topografia din terenul destinat păşunii: Cotul morii,

Pusta boilor, Râtul mare, Râtul Cârciului şi în interiorul comunei: Borobăreşti, Bărnoni, Forgoni şi

Borugă.

Ca mijloc de transport, dintr-un loc într-altul, se folosea carul, care, în totalitatea lui, cu

excepţia osiilor, era din lemn. Mai toate uneltele, gospodarul şi le făcea singur, ocolind meşterii –

fierari, care erau în număr mic şi care lucrau foarte scump.

Foarte interesant şi preţios obiect era acela pentru confecţionarea uneltelor necesare, care se

prezenta sub forma unei bănci de tipul celei întrebuinţate de curelari. Aceasta era prevăzută cu o

menghină în chip de cap de cal, de unde-i vine şi numele de „calul de ghiluit”. Acesta era prevăzut

cu o pedală pe care cel care lucra trebuia să apese cu piciorul şi fixa lemnul, pe care urma să-l

prelucreze. În această meserie, îndemânarea era transmisă din tată în fiu, cu toate secretele ei.

În ce priveşte construirea caselor, din cauza lipsei de meseriaşi, populaţia localităţii Banloc

era foarte iscusită în această artă. La început, casele erau construite din bârne, iar mai târziu din

pământ bătut. Ultima casă care s-a păstrat, din bârne, a fost demolată în anul 1940, la familia

Traiconi. Şi astăzi, foarte multe case sunt din pământ bătut, ceea ce confirmă vechimea lor. Privind

acoperişul caselor, atât a celor din bârne, cât şi al celor din pământ bătut, era din stuf, lucrat cu

multă dibăcie, mai cu seamă, ultimul strat de sus, care era constituit din paie de secară şi purta

denumirea de „posovală”. Apa se scurgea fără să străbată acoperişul. Casele erau amplasate în

interiorul curţii la cca. 4 -5 m. distanţă de gardul de la stradă, care era din nuiele, împletit cu multă

măiestrie de către membrii familiei.

Muncile grele, care cereau mai multe braţe de muncă se făceau în asociaţie, sub denumirea

de „clacă”, unde participau, de obicei, rudele familiei sau vecini. Vecinii ajutau, îndeosebi, la bătut

zidul caselor, confecţionare de garduri şi, de multe ori, la cositul fânului. Familia ajutată servea un

prânz şi băutură, iar de multe ori se termina cu muzică. Şi astăzi se mai păstrează uneori acest

obicei.

Până în anul 1921, populaţia din comună a posedat o mică parte a pământului din hotarul

comunei; cea mai mare parte din pământ era în posesia contelui Karacksonyi. Ţăranii din Banloc

lucrau pământul lor, la care se adăuga şi o parte din pământul luat în dijmă, fie de la conte – între

anii 1750 – 1780, fie de lamarii proprietari care s-au instalat treptat şi în localitatea Banloc,

cumpărând pământ de la populaţia comunei, sub presiunea condiţiilor impuse din punct de vedere

economic, de către stăpânirea austro-ungară. Aşa face că, în anul 1915 se întâlnesc proprietari de

pământ cu nume german şi maghiar, ca exemplu: POLGAR, KOVACS, WENDRICH, KILKEF etc.

o parte din ei nu locuiau în Banloc, ci în localităţile vecine.

Proprietarii de pământ îşi aveau denumirea proprie după categoria socială din care făceau

parte, în funcţie de numărul de „lanţe” de pământ. Denumirea de „lanţ” îşi are originea de la

unitatea de măsură întrebuinţată de către populaţia din sud – vestul Banatului. Ea constă dintr-o

panglică din metal, prevăzută cu semne distincte pentru lungimea de 1 stânjen. Jugărul avea 1.600

stânjeni pătraţi, ceea ce echivalează cu 200 de stânjeni lungime şi 8 lăţime. (Azi 1 lanţ = 0,58 ha.).

cei care posedau un număr de 32 lanţe se numeau „paori”.

Din punct de vedere economic a existat o frământare şi interes de a se ajunge din urmă unii

pe alţii, ceea ce afăcut să muncească, atât pământul lor, cât şi mari suprafeţe în dijmă – deşi se

obţineau recolte foarte slabe. Calitatea cerealelor era inferioară; motivul fiind lucrarea pământului

cu unelte rudimentare, lipsa de unelte, frânarea iniţiativei de muncă prin condiţiile impuse de legile

bisericeşti, fiind multe sărbători, nu se lucra, aşa că muncile se făceau cu întârziere.

Treieratul se făcea cu caii. Metoda consta din plimbarea unui număr de 4 – 6 cai, legaţi în

rând, peste snopii aşternuţi în „arie” – porţiunea din curte anume destinată pentru depozitarea lor –

astfel că spicele strivite de copitele cailor se scuturau, după care se vânturau de pleavă cu un

vânturător prevăzut cu sită, numit „ciur” – obiect care se mai înâlneşte şi azi la unele familii.

În anul 1904 a fost adusă prima batoză acţionată de o locomobilă cu aburi, („cazan cu

aburi”, care era pus în funcţie cu paie), proprietatea unei societăţi numită „SOCIETATEA DE

IZLAZ”. Între anii 1890 – 1900 apar primele pluguri de lemn, la familiile mai înstărite ca: IOVIŢĂ,

ARAPU, VINCONI – consideraţi „paori”.

Agricultura, fiind ocupaţia de bază a populaţiei se rezuma la cultivarea grâului, orzului,

secarei şi porumbului. Trifoiul şi lucerna au fost cunoscute abia după 1900. Dn perioada anilor 1805

– 1806 se cultivă orezul la TOPOLEA, în apropierea Banlocului, în timpul lui Karacksonyi.

Orezăria a constituit pentru acest mare proprietar o sursă de mari venituri. De menţionat că orezăria

e una din cele mai vechi din ţară.

În timp ce pe moşia lui Karacsonyi se dezvoltau şi se îmbogăţeau cunoştinţele agro –

zootehnice, ţăranii din comună erau nevoiţi să macine grâul în aşanumitul „soaci” – moară

rudimentară, acţionată cu un angrenaj cu două pietre suprapuse, prevăzute cu un dispozitiv de

tracţiune cu caii. Se aminteşte de trei puncte unde existau asemenea mori, care se păstrau până în

anul 1880. De relevat este faptul că populaţia Banlocului era interesată în a-şi însuşi, atât

cunoştinţele agro – zootehnice, cât şi în legătură cu protejarea terenurilor inundate de ape. Un fapt

autentic este acţiunea de hidroamelioraţii, începută încă din anul 1897, prin săparea unei reţele de

canale pe teritoriul hotarului Banloc şi a localităţii Tolvădia, fiind săpată o reţea de 38 km., prin

care se deseca o suprafaţă de 2.100 ha. Tot în cadrul acestei lucrări a fost montată o pompă,

acţionată de o locomobilă cu aburi, având capacitatea de 0,6 m3/secundă. Aceasta avea misiunea de

a colecta apele şi de a le transpune în râul Bârzava. În ceea ce priveşte diferitele schimburi şi

cumpărături de diferite produse, acestea s-au introdus în funcţie de necesităţile populaţiei locale,

care se deplasa cu ocazia târgurilor şi iarmaroacelor în localităţile învecinate, de unde reuşeau să-şi

procure cele necesare traiului, precum şi uneltele necesare în câmpul muncii. Astfel, cu ocazia

târgurilor care se desfăşurau în centrele mari ca: Vârşeţ, Ciacova şi, mai târziu, Deta –ţăranii îşi

puneau în vânzare şi surplusul de produse agricole: cereale (grâu, orz, secară), precum şi vitele de

care nu mai aveau nevoie. Cu banii rezultaţi din astfel de vânzări, ei căutau să facă economii pentru

cumpărarea, în continuare, de pământ, adăugând, în felul acesta, noi suprafeţe la cel pe care-l avea

în stăpânire.

Cumpărături, cu banii, se făceau în mod spontan; aceasta, probabil, pentru că puterea de

cumpărare a populaţiei din vremea aceea era mai scăzută. Oamenii cumpărau numai acele obiecte

pe care nu şi le puteau confecţiona. Printre acestea amintim: uneltele din metal, furci, coase, topoare

etc., iar ca încălţăminte – doar talpa pentru confecţionarea opincilor. O mare parte din obiectele

folosite în familie, mai cu seamă cele care foloseau ca veselă, le procurau prin schimb de cereale de

la olarii veniţi din judeţele Severin, Lugoj, Făget etc., aceştia fiind numiţi de către populaţie

“codreni”. Pe lângă vasele de lut, aceştia mai aduceau şi fructe şi primeau în schimb cereale de care

aveau nevoie.

Hainele se confecţionau în cea mai mare parte în case, cu ajutorul “războiului de ţesut”,

femeile cunoscând arta ţesutului, pe care o transmiteau din mamă în fiică.

Presiunea financiară din partea austriecilor, prezenţa pe vatra satului a unui mare latifundiar

şi a unui număr de 4 –5 latifundiari, cu peste 100 ha. pământ – a făcut ca ţăranii din comună să

muncească, în marea lor majoritate, în condiţii foarte grele, mai cu seamă cei care ţineau pământ cu

dijmă, şi apoi, proletarii agricoli.

La cei mai mulţi, economiile, greşit înţelese, se soldau, de cele mai multe ori, cu

îmbolnăviri în familie şi mai cu seamă de tuberculoză, a cărei cauză era, în mare parte, subnutriţia şi

lipsa de condiţii igienice. Locuinţele aveau una sau două camere în care se îngrămădeau toţi

membrii familiei, fapt care nici nu putea duce decât numai la acest rezultat. Cei care nu puteau face

parte nevoilor se mulţumeau cu cât puteau să câştige, îndurând lipsuri şi greutăţi şi nu rareori din

această categorie de oameni se desprindeau indivizi care se dădeau la viciul beţiei. Numărul

crâşmelor era mult mai mare decât al sălilor de clasă. Astfel, în Banloc erau 6 crâşme.

Locuitorii comunei, care nu aveau nimic comun cu moşierii prin relaţii de producţie, îşi

munceau pământul lor, în medie cca. 8 ha.

Începând cu anul 1921, agricultura se face mai organizat, locuitorii fiind mai interesaţi în

ridicarea cunoştinţelor agro – zootehnice. Ca urmare, unii dintre ţărani cumpără maşini şi unelte

agricole; unii dintre ei s-au înscris la Şcoala agricolă din Ciacova. Unii cunosc albinăritul,

ocupându-se cu această îndeletnicire, alţii cu altoirea pomilor fructiferi.

Reforma agrară din 1945 schimbă radical viaţa ţăranului din Banloc, ducând la realizarea

unui trai îmbelşugat. Dar după câţiva ani, începând cu anul 1950, ţăranilor din Banloc li s-a luat

pământul, precum şi toate uneltele, animalele, obligându-i să intre în Gospodăria Agricolă

Colectivă. Cu toate acestea, ei au reuşit, prin munca lor, să obţină venituri care să le asigure un trai

îmbelşugat, constând din construirea de case noi. Mulţi ţărani şi-au cumpărat aparate de radio, iar,

începând cu anul 1960, aparate de televizor. Un număr tot mai mare de locuitori îşi cumpără mobilă

nouă, autoturisme etc.

În anul 1959 – C.A.P. Banloc a cuprins un număr de 404 familii, cu 684 membrii apţi de

muncă. Averea obştească a fost de 1.955.576 lei, iar fondul de bază de 908.241 lei. Efectivele de

animale, în anul 1951, au fost de 5 capete bovine, 100 capete ovine, iar la sfârşitul anului 1959: 26

capete bovine, din care 15 vaci, 174 capete porcine, din care 23 scroafe şi 718 capete ovine. În luna

noiembrie 1963 s-a făcut unificarea C.A.P. Banloc cu C.A.P. Ofseniţa, primind denumirea de

C.A.P. Banloc. Cu această ocazie, a crescut numărul de familii la 502, iar al braţelor active la 715.

Fondul de bază, la sfârşitul anului 1963 a fost de cca. 4.806.129 lei, iar averea obştească a fost de

cca. 6.056.626 lei. Efectivele de animale, la sfârşitul anului 1963, a fost de 757 capete bovine, din

care 282 vaci, 788 capete porcine, din care 198 scroafe, 2.855 capete ovine şi 1.808 păsări.

La sfârşitul anului 1966, C.A.P. Banloc a numărat 526 familii cu 738 braţe de muncă, din

care 615 braţe active. Cooperativa poseda o suprafaţă de 2.222 ha. teren. Efectivele de animale ale

C.A.P. Banloc erau de 877 capete bovine, din care 388 vaci, 1.062 capete porcine, din care 120

scroafe, 2.406 capete ovine şi 1.871 păsări.

În perioada anilor 1959 – 1965, datorită creşterii efectivului de animale, s-au construit un

număr de 8 grajduri pentru bovine, 3 grajduri pentru animalele de muncă, 4 maternităţi pentru

scroafe, 3 îngrăşătorii pentru porci, 5 saivane pentru oi, 6 coteţe şi puierniţe pentru păsări, iar pentru

adăpostirea produselor, s-au construit 2 magazii de cereale, având capacitatea de 85 vagoane, 3

pătule duble pentru porumb, precum şi alte construcţii. Tot în decursul acestor ani, s-au cumpărat un

număr de 3 autocamioane pentru transportul produselor şi un autoturism pentru teren.

C.A.P. Banloc mai dispunea de secţii anexă, ca: atelier de fierărie, rotărie, tâmplărie,

atelier mecanic şi o echipă de construcţii, care asigura toate lucrările de construcţii şi de repararea

utilajelor agricole. De asemenea, C.A.P. Banloc mai dispunea de 2 râşniţe, care asigurau prepararea

uruielii necesare furajării animalelor.

La sfârşitul anului 1972, C.A.P. Banloc a numărat 446 familii, cu 1.259 membri, din care

703 sunt apţi de muncă şi numai 415 lucrează efectiv în C.A.P. Diferenţa de 141 membri reprezintă

membrii C.A.P., cărora li s-a aprobat transferul la alte instituţii sau întreprinderi de la oraş. Toţi cei

415 membri activi lucrează în acord global, ca urmare a hotărârilor luate în acest sens, din care 308

în producţia vegetală şi 107 în cea animală. Ca urmare a mecanizării agriculturii, scade forţa de

muncă umană. Membrii cooperatori erau organizaţi în două brigăzi zootehnice şi trei de câmp.

În anul 1973, C.A.P. Banloc dispunea de 2.247 ha. teren arabil, din care 2.140 ha.

proprietate obştească; 107 ha. în folosinţă temporară (fără izlaz, păşune etc.); 168 ha. în folosinţa

membrilor cooperatori ca loturi personale.

C.A.P. Banloc mai dispunea de: 444 ha. păşuni naturale; 21 ha. fâneţe şi 2 ha. livezi (pomi

fructiferi); 37 ha. terenuri ocupate cu ape curgătoare; 50 ha. alte terenuri; 4 ha. teren neproductiv.

Cele 4 C.A.P. (Banloc, Livezile, Dolaţ, Partoş) sunt deservite de secţiile de mecanizare

Banloc, Partoş, Livezile.

Cele 6 ferme ale I.A.S. Banloc sunt amplasate în felul următor:

1) Centrul de producţie al Fermei nr. 1 este amplasat în vechiul hotar al satului Ofseniţa,

în afara intravilanelor pe terenul lor de producţie. Profilul actual al fermei este mixt, ramura

principală fiind culturile de câmp.

2) Sediile fermelor 4 şi 5 sunt amplasate în satul Partoş; Ferma 5 este cu profil mixt, iar

Ferma 4 cu profil vegetal.

3) Fermele 6 şi 8 sunt amplasate în satul Livezile, fiind ferme mixte.

b) LUCRĂRI DE ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE EXISTENTE (1969)

Unităţile aparţinătoare comunei Banloc au o suprafaţă de 1.332 ha. teren arabil irigat, din

care 1.125 ha. în cadrul I.A.S. şi 197 ha. în C.A.P.-urile existente.

Aceste suprafeţe se împart pe unităţi în hotarul administrativ al comunei Banloc în felul

următor:

- I.A.S. Banloc – Ferma nr. 2 ...........90 ha.

- I.A.S. Banloc – Ferma nr. 5..........457 ha.

- I.A.S. Banloc – Ferma nr. 6..........394 ha.

- I.A.S. Banloc – Ferma nr. 8..........179 ha.

Partea sudică a comunei trece canalul Bârzava. La nord de comună trece canalul Lanca –

Birda. În partea vestică a comunei se află Birda veche. Nivelul terenului, fiind, în general, mai

scăzut, a creat condiţii ce au solicitat lucrări de îndiguiri şi desecări, după cum urmează:

UNITATEA LUCRĂRI DE ÎNDIGUIRI LUCRĂRI DE DESECĂRI

1. I.A.S. Banloc 2.646 4.707

2. Consiliul Popular Banloc 481 -

3. C.A.P. Banloc 2.700 1.750

TOTAL 5.827 6.157

Lucrările de îndiguiri şi desecări fac parte din cadrul sistemelor de desecare Sud: Lanca –

Birda – Banloc – Tolvădia (Livezile) – Gad – Partoş – Bârzava mijlocie. La Ferma nr. 4 a I.A.S.

Banloc există o pescărie pe o suprafaţă de 129 ha.

c) PREZENTAREA SINTETICĂ A SOLURILOR

În condiţiile bio – climatice specifice zonei în care se încadrează comuna Banloc, s-au

format următoarele grupe de soluri. Cea mai mare parte a terenului comunei Banloc – 48,5 % - se

încadrează în grupa lăcoviştilor, din care 22,5 % sunt lăcovişti în evoluţie spre cernoziom levigat cu

textură luto – argiloasă, lăcovişte cernoziomică; 7,5 % textură luto – argiloasă; 7,5 % lăcovişte

neagră, textură luto – argiloasă sau argilo – lutoasă; 7,5 % lăcovişte slab solonţată, textură argilo –

lutoasă; lăcovişte carbonatică 1,3 %. Clasa de fertilitate: 1 – 3.

Celelalte grupe prezintă suprafeţe mai mici; după cum urmează:

1. Soluri cernoziomice 1.017 ha. 5,7%

2. Cernoziomuri levigate 1.439 ha. 8,0%

3. Lăcovişti 8.713 ha. 48,5%

4. Soloneţuri 484 ha. 2,7%

5. Soluri sărate 431 ha. 2,4%

6. Soluri aluvionare 267 ha. 1,4%

7. Soluri humificate 5.582 ha. 31,3%

d) CENTRELE DE PRODUCŢIE AGRICOLĂ (1969)

Centrele de producţie ale unităţilor agricole sunt amplasate pe teritoriul din afara

intravilanelor. În intravilane se găsesc birourile tehnico – administrative.

Construcţiile centrelor de producţie ale fermelor aparţinătoare de I.A.S. Banloc se găsesc

amplasate în felul următor:

- I.A.S. Banloc – Ferma nr. 1 mixtă – pe hotarul cadastral Ofseniţa;

- I.A.S. Banloc – Ferma nr. 4 mixtă – pe hotarul cadastral Partoş;

- I.A.S. Banloc – Ferma nr. 5 vegetală – pe hotarul cadastral Partoş;

- I.A.S. Banloc – Ferma nr. 6 mixtă – pe hotarul cadastral Livezile;

- I.A.S. Banloc – Ferma nr. 7 zootehnică – pe hotarul cadastral Livezile;

- I.A.S. Banloc – Ferma nr. 8 vegetală – pe hotarul cadastral Livezile;

- I.A.S. Banloc – Ferma nr. 3 zootehnică – pe hotarul cadastral Ofseniţa;

- I.A.S. Banloc – Ferma nr. 4 zootehnică – pe hotarul cadastral Ofseniţa.

Suprafaţa clădirilor şi curţilor din cadrul fermelor studiate, aparţinătoare de I.A.S. Banloc

ocupă 50 de ha., iar fermele aparţinătoare de I.A.S. Deta ocupă 44 ha.

Centrele de producţie în cadrul C.A.P. –urilor ocupă următoarele suprafeţe:

- C.A.P. Banloc 18 ha.

- C.A.P. Dolaţ 14 ha.

- C.A.P. Livezile 10 ha.

- C.A.P. Partoş 30 ha.

TOTAL C.A.P. 72 ha.

În cadrul comunei Banloc, fiecare unitate îşi are centrele de producţie construite încă de la

înfiinţare. Acestea au fost dotate pe parcurs cu construcţiile necesare în capacităţi corespunzătoare

care să satisfacă nevoile actuale de producţie.

În general, centrele de producţie se află la marginea vetrelor de sat şi permit accesul în

condiţii bune, atât în vatra de sat, cât şi spre câmp.

Procesul de urmărire a numărului de construcţii şi de modernizare este în continuă

creştere, paralel cu gradul de dezvoltare al unităţilor agricole.

e) PRODUCŢIA AGRICOLĂ VEGETALĂ (1969)

Unităţile agricole din cadrul comunei Banloc, folosesc în cultură 15.526 ha. teren agricol,

din care 12.978 ha. teren arabil; 5 ha. vie; 32 ha. livezi de pomi; 2.323 ha. păşuni şi 188 ha fâneţe.

Cultura cerealelor se face pe 8.354 ha., adică pe 64,5% din suprafaţa totală de teren arabil;

plantele tehnice ocupă 14,8%; cele furajere 9%; leguminoase boabe 4%; alimentară 2,4%; alte

culturi 5% şi semincere 0,3%.

Celelalte folosinţe ocupă suprafeţe reduse, în special viile şi pomii. Păşunile ocupă terenuri

bune pe lângă vetrele de sat; au încă producţii sub posibilităţi, deşi nu sunt afectate de eroziune.

Acest lucru se datoreşte, în cea mai mare parte, faptului că păşunatul nu se face raţional.

f) PRODUCŢIA ANIMALĂ (1969)

Sectorul animal este reprezentat pe comună prin 5.077 capete bovine, din care 2.332 capete

vaci de lapte; 10.628 porcine, din care 1.148 capete scroafe; 16.646 capete ovine din care 12.943 oi

– mame şi 35.704 păsări. Din speciile existente în C.A.P., taurinele şi porcinele s-au dezvoltat cel

mai mult, în timp ce ovinele şi păsările sunt în număr redus, unităţile nefiind profilate în direcţia

creşterii acestora.

Fermele nr. 1, 4, 6 şi 8 ale I.A.S. Banloc au un număr redus de ovine, totalizând 5.062

capete. Ferma nr.7 a I.A.S. Banloc este specializată în creşterea taurinelor, respectiv a vacilor de

lapte. Ferma nr. 3 a I.A.S. Deta este specializată în creşterea vacilor de lapte,pe când Ferma nr. 4 în

creşterea porcinelor.

Producţia sectorului de animale în cadrul comunei Banloc se reprezintă prin 59.860 hl. lapte

vaci; 5.090 hl. lapte oi; 50 t. lână; 2.070.000 bucăţi ouă şi 2.982 t. carne, din care 1.126 t. carne

bovine; 1.416 t. carne porcine; 329 t. carne ovine şi 111 t. carne păsări.

Aceste producţii relativ mici care caracterizează sectorul zootehnic se datoresc, în primul

rând, unei neglijenţe în ceea ce priveşte selecţia vacilor de lapte şi unei furajări necorespunzătoare a

animalelor.

Din analiza producţiei de animale, pe sectoare, rezultă că I.A.S. are producţii mai ridicate la

lapte: 2.600 l. pe cap de vacă, iar în cadrul C.A.P. se produc 1.700 l. pe cap de vacă. De asemeni, şi

producţia totală de lână şi carne este mai mare la I.A.S. decât la celelalte sectoare.

EFECTIVELE DE ANIMALE DIN COMUNA BANLOC ÎN 1969:

SPECI

A

I.A.S. BANLOC C.A.P. BANLOC

TOTAL CAPETE

% DIN TOTAL

ÎNCĂRCĂTURA LA 100 HA AGR

TOTAL CAPETE

% DIN TOTAL

ÎNCĂRCĂTURA LA 100 HA AGR

1.Total taurine 1.591 100 33 837 100 30

- vaci lapte 885 43 14 384 46 14

2. Total ovine 5.062 100 80 2.354 100 85

- oi fătătoare 4.300 84 68 1.555 66 55

3. Total porcine 4.757 100 75 1.101 100 39

- scroafe 450 9 7 130 12 5

4.Cabaline 134 100 2 220 100 8

- cai de muncă 81 60 1 144 65 5

5.Păsări - - - 786 100 28

- matcă - - - 604 77 22

g) PRODUCŢIA MARFĂ (1969)

Producţia marfă a fermelor din comuna Banloc, aparţinătoare I.A.S.-ului Banloc şi I.A.S.-

ului Deta se ridică la 25.030 mii lei; a celor 4 C.A.P.-uri însumează 17.429 mii lei; membrii C.A.P.

+ individuali – 7.819 mii lei; lotul semincer – 65 mii lei, totalizându-se producţia marfă a comunei

la 50.343 mii lei.

Marfa produsă în comună la producţia vegetală are valoare de 23.373 mii lei, ceea ce

reprezintă 46,4% din totalul, iar producţia animală are valoare de 26.970 mii lei, adică 53,6% din

total.

În cadrul producţiei vegetale ca marfă, primul loc pe comună ocupă producţia de cereale

boabe: 29,20%, predominând producţia de grâu şi apoi cea de porumb, urmând plantele tehnice cu

10,9% - predominând sfecla de zahăr, apoi floarea soarelui, plante alimentare cu 4,1%; leguminoase

boabe 1,3%; fructe 0,8% şi seminceri 0,1%.

La producţia marfă animală, pe comună, predomină cantitatea de 2.011 tone carne, în

valoare de 17.141 mii lei, ceea ce reprezintă 34,0% din valoarea întreagă a mărfii. Din această

producţie predomină carnea de porc, cu o cantitate de 1.414 tone, în valoare de 13.442 mii lei,

urmând cantitatea de 281 tone carne bovine, în valoare de 1.834 mii lei.

Producţia marfă realizată este producţia vândută de unităţi către stat sau alte întreprinderi de

prelucrare, cu care s-a contractat.

Astfel, cerealele se predau la stat şi se achită plata muncitorilor IMA. Sfecla de zahăr se

livrează Fabricii de zahăr din Timişoara; cânepa- la topitoriile de cânepă din judeţ; tutunul la

Fabrica de ţigarete din Timişoara. Producţia de legume şi fructe este vândută Oficiului de

valorificare a legumelor şi fructelor cu care s-a încheiat contract, iar surplusul de producţie se

valorifică prin vânzarea directă pe piaţa liberă.

Tineretul bovin şi porcii graşi sunt contractaţi cu statul care, uneori exportă carnea. Restul

animalelor pentru carne (ovine şi păsări) sunt contractate cu I.J.I.C. (Întreprinderea Judeţeană pentru

Industrializarea Cărnii).

Sectorul de anexe există în fiecare C.A.P. şi este format din mici ateliere de reparaţii

(fierărie, tâmplărie, rotărie), unde se rezolvă nevoile curente în fiecare unitate.

FORŢA DE MUNCĂ ÎN 1969

Din analiza forţei de muncă în cadrul comunei Banloc, rezultă că este un număr de 2.570

braţe de muncă, din care 429 sunt în cadrul celor două I.A.S. (Banloc şi Livezile); 2.044 braţe de

muncă ce lucrează în C.A.P. şi 63 braţe de muncă în cadrul I.M.A. Deta; 4 persoane la

Circumscripţia veterinară din Banloc şi 25 persoane în gospodării individuale.

În cadrul fermelor, aparţinătoare de I.A.S. Banloc, în afară de cele 341 cadre permanente,

mai lucrează 162 muncitori sezonieri în perioada maximă a lucrărilor. La fermele aparţinătoare

I.A.S. Deta, în afară de cele 88 cadre permanente, mai lucrează 25 muncitori sezonieri în perioada

maximă a lucrărilor. Aceşti muncitori sezonieri sunt aduşi din judeţul Bihor.

În ceea ce priveşte forţa de muncă în cadrul C.A.P.-urilor, rezultă că din 2.044 apţi de

muncă au participat 1.853 braţe de muncă. Diferenţa de 191 persoane reprezintă membrii apţi de

muncă ce nu au efectuat nici o zi de muncă. Numărul acestor persoane pe unităţi se împarte în felul

următor: 127 braţe de muncă la C.A.P. Banloc; 6 braţe de muncă la C.A.P. Dolaţ şi 58 braţe de

muncă la C.A.P. Partoş.

Din numărul total de1.855 cooperatori care au lucrat în C.A.P., un număr de 326 nu au

efectuat numărul minim de zile muncă pe unităţi în felul următor: 71 braţe la C.A.P. Banloc; 38

braţe la C.A.P. Dolaţ; 46 braţe la C.A.P. Livezile şi 171 braţe la C.A.P. Partoş.

În cadrul C.A.P.-urilor 177 membri din alte categorii de cooperatori (tineri şi bătrâni) au

efectuat 35.764 zile – muncă; 84 braţe care lucrează în afară, au executat 1.801 zile – muncă, care

împreună cu cele 580.268 zile – muncă efectuate de membrii cooperatori însumează 617.833 zile

muncă.

Din cei 1.853 membri care au lucrat în cadrul C.A.P., un număr de 1.311 au efectuat peste

200 zile – muncă, având o participare bună; 344 braţe au participare mediocră, cu peste 120 zile –

muncă; restul având o participare slabă la munci în cadrul C.A.P.Pentru a putea aprecia participarea membrilor apţi şi a membrilor activi ai C.A.P.-urilor la munci agricole,

redăm următoarele date, pe unităţi:

UNITATEA

Nr. med. z. n. pe un coop. apt de muncă

Nr. med. z. n. pe un coop. activ în muncă

Valoarea venitului realizat de un coop. activ în muncă

- C.A.P. BANLOC 292 359 6.473

- C.A.P. DOLAŢ 286 292 7.139

- C.A.P. LIVEZILE 326 326 7.319

- C.A.P. PARTOŞ 306 337 5.300

h) UNITĂŢI DE DESERVIRE A AGRICULTURII (1969)

Unităţile C.A.P. DIN COMUNA Banloc sunt deservite de 3 secţii de mecanizare a

agriculturii ale I.M.A. Deta cu maşini şi tractoare, asigurând mecanizarea lucrărilor principalelor

culturi de câmp. La fermele I.A.S.-urilor, mecanizarea se asigură prin tractoare şi maşini proprii,

având în cadrul lor şi ateliere de reparaţii.

Menţinerea sănătăţii şi combaterea bolilor din sectorul zootehnic în cadrul C.A.P. este

sprijinită de Circumscripţia veterinară Banloc.

Colectarea şi refacerea legumelor se face prin contractare cu I.L.F. şi pe piaţa liberă. Laptele

se livrează către I.C.I.L. pe bază de contract, iar carnea este colectată de I.J.I.C. (Întreprinderea

Judeţeană pentru Industrializarea Cărnii).

CONCLUZII

Din analiza datelor referitoare la activitatea agro – economică în situaţia actuală (1969) a

unităţilor agricole din comuna Banloc rezultă că se realizează producţii totale vegetale şi animale

însemnate, care se vând statului ca marfă. Totuşi, membrii cooperatori nu sunt mulţumiţi de

retribuirea lor; an de an, hambarele lor rămânând goale.

i) PROBLEME PRIVIND LUCRĂRILE DE HIDROAMELIORAŢII ÎN SISTEMUL

DE DESECARE BANLOC – TOLVĂDIA (LIVEZILE) ŞI PARTOŞ

1) Sistemul de desecare Banloc- Tolvădia (Livezile)

Cuprinde teritoriul în suprafaţa de 20.400 ha., situat în partea din aval, pe malul drept al

râului Bârzava, fiind delimitat la Nord de Complexul hidroameliorativ Timiş mal stâng; la Est de

bazinul Bârzava; la Sud de râul Bârzava şi la Vest de frontiera româno – iugoslavă. Sistemul de

desecare Banloc – Tolvădia este format din două compartimente; Tolvădia şi Banloc.

a) COMPARTIMENTUL TOLVĂDIA – în suprafaţă de 5.600 ha. a fost înfiinţat în anul

1897 de către Asociaţia Hidraulică Tolvădia, cu scopul de a deseca o suprafaţă de 2.100 ha. Iniţial

sistemul a fost prevăzut cu o reţea de canale în lungime de 38,9 km. a cărei descărcare se făcea

gravitaţional într-un canal, denumit judeţean, care la rândul lui se varsă în Bârzava pe teritoriul

jugoslav. Pentru cazul când descărcarea canalului judeţean nu se putea face liber în Bârzava, la

nivele ridicate, apele erau evacuate cu ajutorul unei pompe acţionate de o locomobilă, având

capacitatea de 0,6 m3/secundă.

Întrucât apele compartimentului Banloc, datorită înclinării terenului, în mod firesc se

scurgeau pe teritoriul compartimenului Tolvădia, s-a construit un dig de separaţie, pentru a opri

pătrunderea acestor ape. În acest fel, sistemul a funcţionat până la 1919, când prin trasarea frontierei

de stat româno – jugoslavă, sistemul a fost împărţit, descărcarea gravitaţională făcându-se peste

frontieră. În anul 1948, Serviciul Apelor Timişoara a construit o conductă prin corpul digului drept

al Bârzavei, în dreptul staţiei de pompare Tolvădia, care permite descărcarea gravitaţională a apelor

sistemului la nivele medii în Bârzava, renunţând, astfel, la descărcarea gravitaţională a apelor peste

frontieră.

b) COMPARTIMENTUL BANLOC – în suprafaţă de 14.800 ha., a fost amenajat în anul

1948, cu scopul de a scoate de sub inundaţie terenurile joase din acest compartiment, apele putând fi

evacuate gravitaţional prin conducta construită la Tolvădia, odată cu acelea, ale compartimentului

Tolvădia. În situaţia în care evacuarea gravitaţională prin conductă nu era posibilă, din cauza

nivelurilor ridicate în Bârzava, în anul 1946 Serviciul Apelor a construit o staţie de pompare cu

capacitatea de 0,5 m3/secundă la capătul din aval al colectorului principal, care a fost pusă în

funcţiune în anul 1948. Pentru conducerea apelor compartimentului Banloc la conducta Tolvădia,

Divizia de îmbunătăţiri financiare Timişoara a executat în anii 1947 şi 1948 colectorul principal pe

o lungime de 8 km. de la staţia de pompare în amonte, dislocând un volum de 93.700 m3

terasamente. La această lucrare a participat şi populaţia comunei Banloc, care a executat, cu muncă

voluntară, un volum de 18.000 m3 terasamente. În acelaşi an a fost executat şi canalul de legătură

între cele două staţii de pompare Banloc şi Tolvădia.

În urma lucrărilor executate în ambele compartimente – scurgerea apelor către Bârzava fiind

grăbită, iar capacitatea staţiilor de pompare nefiind îndestulătoare, în anul 1955 a fost completată

staţia de la Tolvădia cu o nouă instalaţie, formată din două pompe SIGMA, orizontale, acţionate cu

motoare SKODA, de 115 cai putere, având capacitatea totală de 0,9 m3/secundă.

Inundaţiile provocate de apele interne, în primăvara anului 1956, au dovedit din nou

necesitatea suplimentării staţiilor de pompare existente. Astfel, în anii 1957 – 1958, pe baza unui

proiect întocmit de I.P.A.C.H., s-a construit de către T.I.F. o nouă staţie de pompare la Tolvădia,

utilată cu trei pompe SIGMA, cu ax vertical de 1,5 m3/secundă, acţionate cu motoare SKODA de

135 cai putere, având o capacitate totală de 4,5 m3/secundă. Această staţie de pompare refulează în

conducta construită în corpul digului în anul 1948 la Tolvădia, prin care se face la nivele scăzute şi

evacuarea gravitaţională a apelor din cele două compartimente.

Odată cu staţia de pompare, pe baza unui proiect întocmit în anul 1955 de către I.P.A.,

filiala Timişoara, s-a executat de către T.I.F., în anii 1955 – 1957, despotmolirea reţelei de canale

din compartimentul Tolvădia şi completarea reţelei de canale din compartimentul Banloc, precum şi

podeţele de trecere peste canale, cantoane şi linie ferată. Prin aceste lucrări, întreaga suprafaţă a

bazinului de 20.400 ha. cu exces de apă, din care 10.107 ha., apărată prin digul drept al Bâzavei, a

fost ameliorată, formând un sistem unitar pentru întreg ansamblul de lucrări din cele două

compartimente. Efectele lucrărilor sunt ilustrate de faptul că, în timp, de la inundaţiile din anul 1956

nu se putea circula în zona de aval a bazinului Banloc – Tolvădia decât cu luntrea. În anii 1959 şi

1960 nu s-au semnalat suprafeţe inundate.

Lungimea canalelor sistemului Banloc – Tolvădia este de 102,5 km., revenind o densitate

medie de 0,5 km./km2.

c) SISTEMUL DE DESECARE PARTOŞ

Sistemul de desecare Partoş cuprinde teritoriul situat pe malul stâng al râului Bârzava, între

frontiera româno – jugoslavă, Bârzava şi bazinul Moraviţa, având o suprafaţă totală de 2.750 ha.

întregul bazin este situat în incinta îndiguită a Bârzavei, apărată prin digul stâng de inundaţii.

Sistemul Partoş este format din punct de vedere funcţional din două compartimente: Partoş

şi GLOGONI. Compartimentul Partoş, în suprafaţă de 1.537 ha., cuprinde teritoriul situat în partea

de est a bazinului, în suprafaţă de 1.213 ha., care-şi descarcă apele în Bîrzava la staţia de pompare

Partoş.

j) SILVICULTURA

Ramura economică a silviculturii în comuna Banloc este reprezentată prin unitatea de

producţie forestieră nr. 13, având ca for tutelar Ocolul Silvic Timişoara.

Unitatea cuprinde o suprafaţă totală de 1.209 ha. pe teritoriul comunei Banloc, din care

pădurea de stejar cuprinde 1.100 ha. şi restul constituie suprafaţa drumurilor. Numărul salariaşilor

care deservesc unitatea se ridică la 10, din care 7 au domiciliul în cantoane şi 3 sunt navetişti (2 de

la Banloc şi 1 de la Timişoara).

Producţia medie anuală este de 3.500 m3 material lemnos (lemn de stejar), din care 75%

lemn de lucru şi 25% lemn de foc.

Unitatea se încadrează ca fond de vânătoare de interes republican, având sarcina de

producţie cca. 1.500 kg. carne de vânat, anual, pentru export de următoarele specii de vânat: cerb

carpatin, căpriori, iepuri, fazani şi raţe.

Fostele păduri din cadrul unităţii erau gospodărite pe bază de amenajamente întocmite de

administraţia maghiară în anii 1878 şi 1890; de administraţia română în anii 1927 şi 1941; de

C.A.P.S. şi I.S.P.F. în 1955.

Exploatabilitatea a fost aceea economică, la vârsta de 60 – 80ani. În 1941 s-a urmărit

exploatarea lemnului de dimensiuni mari, cu vârsta medie între 80 – 100 ani.

Solul predominant al unităţii este lăcovişte forestieră. Climatul general este continental

moderat, cu temperatura medie anuală de cca. 10˚C şi cu precipitaţii anuale de cca. 650 mm.

Drumurile forestiere sunt impracticabile în perioadele de umiditate abundentă, fiind neîmpietruite.

Lungimea drumurilor totalizează 46 km. Nu se propune îmbunătăţirea sau extinderea reţelei de

drumuri forestiere. Materialul lemnos este de bună calitate.

Conform studiului general al unităţii de producţie forestieră numărul 13 s-a planificat până

în 1977 executarea lucrărilor de îngrijire a arboretului, cuprinse în unităţile amenajistice pe

suprafeţele indicate, după cum urmează:

- Îngrijirea de seminţiş, de parcurs anual 13 ha.

- Curăţiri de parcurs anual 62,2 ha.

- Rărituri de parcurs anual 32,0 ha.

- Tăieri de igienă de parcurs anual 375,9 ha.

Pentru efectuarea lucrărilor, în afara forţei de muncă permanente, lucrează cca. 30 – 40

muncitori sezonieri, pentru o perioadă de 2 luni pe an.

- 11. CULTURA -

Românismul din Banatul apusean a fost hărăzit cu un destin crud, cu toate suferinţele ce

poate fi împovărat un popor. Iar din sânge, suferinţă şi cenuşă nu poate răsări floarea culturii. Ne stă

mărturie întreaga istorie a omenirii. Făclia luminilor e stinsă de furtunile ce vin din toate părţile. Dar

sclipesc opaiţe, mai mult sau mai puţin luminoase, în măsura în care puterile întunericului erau mai

grele sau mai iertătoare.

Dovedit e dorul de luminare a acestui neam de-a lungul chinuitei sale trăiri. Iar dacă nu l-a

înfăptuit, vinovată rămâne vitregia vremilor, răutatea înstăpâniţilor şi ascunsele lor gânduri.

Întâmplările trecutului ce au cuprins jumătatea vestică a Banatului nu ne îngăduie să găsim în

străvechile vremi şcoli sau instituţii culturale deosebite.

Şcolile calvine şi catolice n-au putut avea înrâuriri aici, după cum n-au avut nici în Banatul

de răsărit. Ştiinţa de carte, până târziu, a rămas apanajul clasei suprapuse a nobililor, care număra şi

ea destui analfabeţi.

Atât înainte, cât şi în timpul ocupaţiei turceşti, puţina ştiinţă de carte, oprită, de obicei, la

cunoaşterea buchiilor şi cititul psaltirei, se dădea în şcolile mănăstireşti, în tinda bisericilor, în

casele protopopilor şi preoţilor.

Sinodul de la Bălgrad, din 1675 porunceşte: “Iar pentru să se mai întărească şi pruncii,

nefiind isculă unde să înveţe, tot creştinul să-şi aducă pruncii la biserică, şi popa, după ce va isprăvi

slujba bisericească, să facă ştire cum să strângă pruncii în biserică, să-i înveţe, cum este scris mai

sus”.

Nici vremile, nici stăpânitorii, nu îngăduiau alte şcoli. Iată, deci, propovăduitorul culturii,

a luminii – biserica –prin călugării şi preoţii ei.

Mănăstirea Partoşului, atât de apropiată de Banloc şi-a revărsat binefacerile şi asupra fiilor

săi sufleteşti din Banloc, după cum a împărtăşit ştiinţă de carte şi cărturarul protopop, Şuboni al

Timişoarei, în a doua jumătate a ceacului al XVIII-lea. Această şcoală a fost reorganizată în primele

decenii ale veacului al XVIII-lea de George Laiul, judele primar al cercului Ciacova, român bogat şi

cu multă tragere de inimă spre cultură.

Erarhii sârbi, deja la 1706, au cerut concesiune pentru înfiinţarea unor şcoli. Puţin timp,

după izgonirea turcilor din Banat, în anul 1723, guvernul ia iniţiativa întemeierii de şcoli la sate şi

oraşe. Gândul acesta se mai frământă şi în 1724, apoi în 1730, în 1731, realizându-se pentru sârbi la

1733 prin şcoala de la Carlovăţ.

Istoricul Nicolae Tincu Velea ne încredinţează că “deja din 1737 existau şcoli publice

româneşti în şesul bănăţean, cu limbă şi în duhul naţional”.

Primul ordin cu caracter oficial ce dispune ca “fiecare biserică şi parohie să fie prevăzută

cu şcoală şi învăţător pe tot cuprinsul Banatului” s-a dat în 22 iulie 1766.

La 20 iunie 1771 se publică Regulamentul iliric, care prevede în paragraful 65 ca “toate

comunele care pot să-şi întemeieze şcoli şi să susţină învăţătorii, să se adreseze autorităţilor ce au

dispoziţiuni să sprijinească cu hotărâre înfăptuirea acestor dorinţi”. Un nou Regulament Iliric –

publicat în 1877 – cere intensificarea mîsurilor anterioare. Limba de predare a fost limba română,

deşi scopul iniţial al Vienei era germanizarea, după cum ascunsul gând al sârbilor era sârbizarea.

După unele mărturisiri, şcoala publică românească din Banloc îşi are temelia deja din anul

1766 – condusă, probabil, de preotul Lazăr Marcovici şi de urmaşii săi, până în preajma anului

1810.

Sigur este faptul că în anul 1776, la Banloc exista şcoală aşa după cum reiese din

documentul de atestare bicentenară nr. 334 – “MEMORIU ASUPRA RECHIZITELOR

ŞCOLARE”, care sunt necesare pentru toate şcolile triviale ilirice neunite din circumscripţiile

provinciale ale Banatului Timişorean, conform înaltei ordonanţe emise la 1 octombrie 1776, în care

şcoala din BANLOC se găseşte la pagina 19, semnat de înflăcăratul luptător pentru cultura maselor

– TEODOR IANCOVICI de MIRIEVO, fost director al şcolilor româneşti şi sârbeşti din Banat,

care a funcţionat în această calitate între anii 1773 – 1782 şi a reuşit să înfiinţeze un mare număr de

şcoli.

Un alt document din arhivele de stat – KARLOVICZ din Jugoslavia cu nr. 232 din anul

1776 S.A.N.U. – fond A - este raportul Episcopiei Timişorii emis de mitropolitul MOISE PUTNIC

la 18 septembrie 1777, în care se arată numărul de catehisme de tip Karlovicz 1774 distribuite

şcolilor, inclusiv şi şcolii din Banloc. La această dată şcoala din Banloc funcţiona cu 18 elevi din

care 14 băieţi şi 4 fete.

Să ne întoarcem privirile spre trecut şi din documentele vremii să închegăm icoana şcolii

de acum două veacuri.

Bătrânii îşi amintesc de şcoala veche, zidită în răzvor cu biserica bătrână: “Era scundă, cu

ferestrele de un singur “ocheţ” şi acoperită cu trestie. Săracă, modestă, ca neamul căreia îi dăruia

lumina”. Mai plastic, ne-o imaginăm din povestirea lui Ţichindeal din 1813: “...aşa cât de voieşti să

ştii unde e shoala, nu întreba pre nime, ci du-te, apoi vei afla o casă nu departe de Besearică,

dezbrădită, descoparită, cu ferestile sparte şi cu gârtie lipite – să ştii că aceea e shoala”. Umilă, ca

umilul neam pe care se trudea să-l scoată din întuneric, la lumină şi renaştere...Şi aşa cum a fost, şi-

a împlinit rostul, potrivit sistemelor de atunci, dar îndrumând spre un viitor măreţ.

Cunoştinţele ce se predau se mărgineau la noţiuni elementare. “REGULAE

DIRECTIVAE” din 1774, în punctul 28, desluşesc: “învăţământul şcoalelor elementare nu are a se

estinde mai departe ca: a) la cetire; b) sciere; c) cele dintâi cinci operaţiuni ale socoţii; d) la

învăţământul religiunei, cu care stau în strânsă legătură rugăciunile şi căutarea” – acestea propuse

de preot. Chipul în care s-au predat aceste cunoştinţe tinerilor ni-l înfăţişează într-un manuscris din

1859 preotul sinteştean PARTENIE GONESCU. Va fi fost acesta procedeul pedagogic al

învăţătorilor, poate al majorităţii dintre ei, câştigat odată cu ştiinţa lor de carte în şcolile sârbeşti.

Era pedagogia vremii ce ne provoacă astăzi, pe lângă sentimentul de revoltă, milă şi compătimire

faţă de tinerile vlăstare, la îmbierea cărţii.

Cu ani în urmă, anumiţi bătrâni, care din auzite, la rândul lor, de la străbunii lor, ne

relatează odioasele măsuri disciplinare din acel timp (înainte de 1800). Se spune că părinţii trebuiau

să ducă pruncii lor la şcoală legaţi; şi câtă durere de inimă la un părinte, care privea lacrimile

nevinovatului său prunc, ochii cei posomorâţi, faţa cea pălită şi suptă, precum şi suspinele cele

adânci, şi, totuşi, nu aveau alt mijloc de a-i putea ajuta, că, dacă sărmanul părinte nu urma aşa, apoi

era el asemenea legat, târât de dorobanţi...Pruncul adus cu sila, adus legat în şcoală, apoi ca să nu

mai poată scăpa din şcoală, chica pruncului se bătea cu cui în peretele sau scaunul şcolii, de unde

numai atunci “se slobozea”, când trebuia a ieşi pentru sine, dar şi atunci ţinut de scurt, iar seara

când “se slobozea” acasă, dacă nu venea tata sau mama ca să-l ducă, i se acăţa la “grumaz” un butuc

de lemn încopciat pe după gât cu lacăt; un butuc destul de greu, de abia-l putea purta sărmanul

prunc de la şcoală până acasă şi de acasă până la şcoală.

Cele mai vechi date scrise ce avem despre şcoală şi învăţătorii din Banloc sunt din anul

1791, an în care preotul Lazăr Marcovici suplineşte pentru un moment locul rămas vacant, în urma

plecării unui învăţător cu nume ce nu se aminteşte. În 1810 e amintit ca dascăl GRIGORE

OBRADOVICI, nume ce-l poartă şi nepotul eruditului – DOSITEI OBRADOVICI – fost revizor al

şcolilor româneşti din Banat. Peste 2 ani găsim, pe fila albă a unui protocol, semnătura dascălului

GRUIA MARCOVICI, iar la 1828 – învăţătorul GEORGIE BĂLAN desfăşoară o intensă activitate

didactică.

Însemnările ne lipsesc, apoi, până la anul 1876, dată la care prind glas procesele – verbale.

La 3 ianuarie 1876, Consiliul parohial, care poartă întreaga grijă a bunului mers al şcolii şi a

situaţiei învăţătorilor, constată marea nevoie a edificării unui nou edificiu şcolar, cerându-se în acest

scop încasarea cultului. Casieri erau TRIFAN MELEA şi GHEORGHE DENTEAN. Peste o lună de

zile, se reia în discuţie ridicarea noii şcoli – cea veche, fiind foarte slabă. Se repartizează pe

credincioşi suma de 3.000 floreni. De asemenea, fiecare trăsură va aduce 10 cărături de pământ, iar

cei lipsiţi de trăgători vor da mână de lucru. Ca purtători de grijă se aleg: judele Gheorghe Chiu şi

cumetrii Teodor Vinca şi Şandor Tămaş.

La 8 martie 1877 se alege un subcomitet şcolar sub prezidenţia preotului PETRU

CHERLA. În luna următoare, Consiliul parohial renunţă la planul edificării, ivindu-se, între timp,

ocazia de a se cumpăra o casă potrivită scopului. În iunie 1877 se dă cetăţeanului GRANDITS

CEZAR un avans de 300 floreni în contul întregului cost de cumpărare a casei, cerându-se posibilă

grabă pentru achitarea cultului, lucru ce merge foarte anevoios. La 9 martie 1877 se ţin examenele,

constatându-se, cu acest prilej, că au cercetat regulat şcoala un număr de 65 elevi, cu bun spor.

Până aici, şcoala funcţiona cu o singură clasă şi cu un singur învăţător. Strădania de a

deschide clasa a doua e împiedicată de lipsurile materiale, cauzate de un an economic foarte slab.

La 25 februarie 1879 se ţin examenele trimestrului prim. Cei 70 băieţi şi 7 fete au dat

răspunsuri frumoase. În septembrie, acelaşi an, şcoala veche – proprietate a bisericii – se dă chirie

pe un an.

La 8 martie 1880 se ţin examenele trimestrului prim. Au cercetat regulat şcoala 76 băieţi şi

8 fete, cu bune rezultate, iar în luna iunie se decide deschiderea clasei a doua pentru anul şcolar

1880 – 1881, avându-se în vedere că sunt în sat 300 de copii.

În februarie 1882 se înzestrează şcoala cu hărţi şi alt material didactic necesar. Tot în

această lună se ţin examenele ambelor şcoli. Clasa I are 43 băieţi şi 20 fete, iar clasa a II-a 30 băieţi

şi 9 fete, deci un total de 102 elevi. Învăţători sunt Petru Doboş şi Augustin Ion Mihuţi.

Se deschide o nouă clasă, de fete, publicându-se un concurs, la care concurează

învăţătoarea Maria Bugariu. Tot în această şedinţă a Consiliului parohial, ţinută la 24 noiembrie

1885 se decide ca părinţii să procure cărţile trebuincioase copiilor lor, iar pentru copiii săraci,

angajându-se a le cumpăra biserica.

În martie 1888, Consiliul parohial decide îngrădirea celor două şcoli, a plaţurilor lor şi a

grădinei de pomărit, iar prin plecarea învăţătorului Elisei Stiopu, Consiliul parohial deschide

concurs pentru reocuparea postului.

Şedinţa Consiliului parohial din 11 decembrie 1888, la cererea părinţilor copiilor de altă

confesiune şi limbă, din loc, se hotărăşte primirea lor, “cerând părinţilor acelor prunci să plătească,

de prunc, o taxă de 3 floreni pe an, cu acel adaus, însă ca acei prunci, sub decursul orelor de

prelegere să înveţe obiectele de învăţământ care se propun în şcoala noastră confesională greco –

ortodoxă română”.

În anul 1889, şcoala confesională primeşte o donaţie de 100 floreni din partea răposatului

Ludovic Vadasz, hotărându-se a se înscrie numele lui în distih şi a se face “parastas” în fiecare an la

1 aprilie – ziua decesului său.

La 27 mai 1890, Consiliul parohial hotărăşte ridicarea unui nou edificiu, cu două locuinţe

pentru învăţători şi o sală de clasă. La 15 iulie 1890, consiliul, prezidat de administratorul

protopopesc Aureliu Drăgan, vesteşte decizia Consistoriului episcopesc, potrivit căreia se va

deschide clasa a III-a. Se hotărăşte, totodată, să se zidească pe plaţul Bisericii, ce se mărgineşte cu

şcoala de copii, în strada principală, învecinat cu Vasa Zsifcovici. Noua clădire va avea 2 săli de

clasă şi locuinţe pentru 2 învăţători. Fiecare suflet contribuie cu 7,50 coroane.

În octombrie 1891 se fac 27 bănci noi, o tablă de scris; 11 bănci se repară cu preţul de 195

floreni. Se decide ca, clasa a III-a să se deschidă odată cu începutul noului an şcolar, cerându-se

deschiderea unui nou concurs în acest scop. Şedinţa extraordinară a Comitetului parohial, ţinută la

30 aprilie 1892, aduce la cunoştinţă “terminarea de zidit a şcoalei noi” şi cere recepţionarea din

partea Consiliului. E de părere să se solicite ca sfinţirea acestei şcoli să se facă cu prilejul prăsmuirii

hramului bisericii – “Înălţarea Domnului”, ca ea să fie “mai splendidă şi mai impozantă”. Se

pregăteşte un banchet, iar în comisia aranjării festivităţilor au fost aleşi: preotul Petru Cherla, Iovan

Marta, Iovan Nicolescu, Trăilă Marta, Nicolae Jebedia şi Trifu Mecea. Invită pentru aceste

festivităţi şi corul din Ghilad.

În anul 1892 erau şase clase. La 29 iunie 1892, Consiliul parohial dispune: “clasa din nou

înfiinţată este a doua de băieţi, compusă din anii: III, IV, V şi VI”. Se deschide un nou concurs, în

acest scop, cu plata de 423 floreni anual.

La 4 august 1893 se cere pedepsirea părinţilor ce nu-şi trimit copii în mod regulat la

şcoală. Condiţiile concursului nou deschis pentru postul de învăţător nou înfiinţat, cer ca viitorul

învăţător să înfiinţeze un cor, care să cânte în Biserică, în duminicişi sărbători, renumerându-se, în

acest scop, cu 100 floreni.În 1893 satul Banloc îşi are deja un cor bărbătesc, învăţătorul conducător

cerându-şi renumeraţia.

Şedinţa extraordinară a Consiliului parohial din 4 iunie 1893 aduce hotărârea de a se ridica

o nouă şcoală, între şcoala veche şi şcoala nouă de copii. Se edifică de meşterii Ştefan Frisch şi D.

Tdis, cu suma de 2.000 floreni şi 12 cruceri.

În 1897 se cere ca, de fiecare copil, să se plătească 15 cruceri la înscriere. Lupta pentru

statificare ia forme acute. Presiunile politice se înteţesc în toate chipurile. Consiliul parohial,

întrunit în şedinţă extraordinară din 6 martie 1897, după discuţii însufleţite, hotărăşte să se refuze

ajutorul oferit de stat pentru învăţători.

La 1/14 aprilie 1902 se decide a se ţine “ŞCOALA DE REPETIŢIE” şi de a se instrui

copiii în ale agriculturii şi “legumăritului”, destinând, în acest scop, parcele pentru grădini şcolare.

Pentru premierea copiilor sârguincioşi, se cere, în anul următor, a se cumpăra cărţi folositoare. Tot

în acest an – 1903 – şcoala are 6 clase şi cursurile de repetiţie. În 1907, şcoala are trei puteri

didactice. Mai târziu şcoala trece în proprietatea statului. În anul 1950, şcoala din Banloc a avut 10

cadre didactice şi ciclul doi complet (7 clase).

Şcoala n-a avut bunuri ce puteau să-i asigure o dezvoltare liniştită. Toată averea ei era de

2.863 floreni şi 82 cruceri – valută austriacă – în anul 1881. Peste 2 ani, în 1883, a fost de 2.864

floreni şi 56 cruceri. În anul 1886 şcoala are 4 jugăre de pământ, iar în 1890, mai sunt amintite încă

2 jugăre – în valea Borobărească. În anul 1901 şcoala avea următorul avut: 2 edificii în valoare de

10.000 coroane; un plaţ cu o casă de închiriat, valorând 2.000 coroane şi 2 jugăre preţuite la 1.800

coroane. În aceste împrejurări materiale, nici drepturile învăţătorilor, modeste şi ele, nu puteau fi

satisfăcute la timp, rămânând de multe ori restante. Dar acei dascăli, adevăraţi apostoli crescuţi în

duh românesc, au preferat suferinţa, în locul trădării aducătoare de belşug. Ca dovadă, dăm câteva

exemple concrete, după procesele – verbale ale vremii de atunci.

În 1875, retribuţia învăţătorului era următoarea:

1) Bani gata....154 floreni, sumă în care sunt socotite: 2 stânjeni de lemne a 10 floreni şi

10 cruceri; lumini şi sare 5 floreni şi 80 cruceri; alte bunuri, în preţ de 8 floreni;

2) 40 meţi grâu a 3 floreni 120 floreni;

3) 20 meţi cucuruz a 2 floreni 40 floreni;

4) foloasele a două jugăre pământ;

TOTAL 314 floreni.

În anul şcolar 1876 – 1877, procesul – verbal al Consiliului parohial înregistrează un

număr de 65 absolvenţi cu rezultate bune; în 1881 – 1882 – 73 elevi (B) şi 29 fete (102) şcolari,

număr ce va creşte cu fiecare an şcolar.

Revenind la retribuirea învăţătorilor, apreciau că aceasta asigura numai parţial existenţa,

lăsându-le pentru atâtea alte trebuinţe, 10 floreni lunar, echivalentul unui stânjen de lemne. Şi totuşi,

aceşti dascăli şi preoţi au îndeplinit cu abnegaţie o misiune istorică, ştiut fiind că fără ulei candela

nu luminează, că numai sufletul şi dăruirea zidesc întru trăinicie. Iar trecutul este făclia care, pusă în

prezent, luminează viitorul...

Suntem profitorii jertfei înaintaşilor. Ignorarea faptelor lor lasă grave descumpăniri, dar şi

asprimea dreptei judecări.

– ÎNVĂŢĂTORII –

Bătrânii satului vorbesc, în cuvinte pline de respect şi admiraţie, despre dascălii ce au

ostenit în şcolile Banlocului. Amintirile lor, profunde, evocatoare, sunt pline de duioşie.

Cei mai vechi dascăli (despre care avem date scrise, rămân până la eventuale alte cercetări

şi completări) sunt următorii, în ordinea servirii lor:

1) Lazăr Marcovici – amintit ca substituit în 1791;

2) Grigore Obradovici – semnat pe fila unui Protocol, în anul 1810;

3) Gruia Marcovici – din familie preoţească, localnică;

4) Georgie Bălan – amintit în anul 1828;

Şirul învăţătorilor – slujitori ai luminii – se întrerupe apoi până la 1872, an în care începem

să avem date pozitive despre ei, în procesele verbale ale bisericii.

5) Matei Ilcău – serveşte şcoala între anii 1872 – 1880, când pleacă la Tolvădia (azi

Livezile). Ştirile ce le avem, îl credem de origine din satul Petroman.

6) Petru Doboş – funcţionează între anii 1880 – 1885, când în 9 septembrie pleacă la

Partoş;

7) Augustin Ioan Mihuţi – amintit în anul 1882 – pleacă, apoi, la Alibunari.

8) Ştefan Alexa – de naştere din Giulvăz, slujind şcoala între anii 1884 – 1886.

9) Elisei Stiopul – “pedagogul absolut” – ocupă pentru prima oară catedra la 23 octombrie

1886. În urma unor împrejurări necunoscute, prin scrisoarea din 4 septembrie 1888,

renunţă la post.

10) Ioan Iuliu Dragomir – originar din comuna Siuteşti, judeţul Severin, confirmat la acest

post de Episcopie, în decembrie 1888. Îşi cere transferul în anul 1891, dar se

reîntoarce.

11) Maria Bugariu – (căsătorită Cherla) – pleacă cu soţul său la Soca, în luna august 1892.

12) Petru Bandu – probabil, de origine din Ciacova, venit proviziriu în 1892 la şcoala de

băieţi.

Între timp, substituie preotul Petru Cherla, la şcoala de fete, până la completarea ce se face

în 1892.

13) Areta Ionaşiu – funcţionează între 17 ianuarie – 20 august 1892, decedând în

împrejurări necunoscute nouă.

14) Petru Borcan – de naştere din comuna Biniş, judeţul Caraş; preia postul de învăţător în

anul 1893, luna octombrie, servind şcoala până la pensionarea sa, în anul 1922. Are

merite excepţionale: câtăreţ neîntrecut, a dat o nouă îndrumare cântării bisericeşti,

instruind, în acest scop, elevii, formând şi un cor bărbătesc ce a dat mai multe

reprezentaţii reuşite. Ca secretar al Consiliului parohial şi ca membru al corporaţiei

bisericeşti a muncit foarte mult.

15) Silvia Gheorghevici – învăţătoare în 1895.

16) Ioan Cotârlă- propune clase mixte, între anii 1897 – 1899.

17) Ana Urdăreanu – învăţătoare din anul 1899.

18) Nicolae Ion – a servit şcoala de la 17 martie 1901 până la 1 noiembrie 1914 când s-a

pensionat.

19) Iosif Târziu – funcţionează în anul 1910.

De la 1918 încoace, au funcţionat ca învăţători: Iosif Miclea, Ecaterina Miclea, Petru Chiu,

Ana Verceleanu, Agata Negru, Alexandru Mihai, Nicolae Fodorean, Emilia Fodorean, Nicolae

Olteanu, Alexandru Lăzărescu, Elena Lăzărescu, ? Jepcea şi alţii.

În anul 1950, la ciclul I au funcţionat următorii învăţători: Victoria Holteanu, Cornelia

Drăgănescu, Ana Secheşan şi Ana Chiu, iar la ciclul II: Ioan Ştefi – director, Nicolae Grigorescu,

Gheorghe Epure, Nicolae Olteanu, Lazăr Vizman; la şcoala cu limba de predare maghiară, înfiinţată

în anul 1949 a funcţionat ca învăţătoare Magdalena Müller, apoi Rozalia Şöreg.

Ne vom referi, în continuare la învăţătorii şi profesorii, care în perioada anilor 1958 –

1973 au funcţionat la şcoala din Banloc, după cum urmează:

1) Lazăr Vizman – profesor de geografie – biologie; director în perioada anilor 1955 –

1971; are gradul didactic I;

2) Ion Dimitriu – profesor de biologie – funcţionează până la 1 septembrie 1964, când s-a

pensionat;

3) Ion Plavoşin – profesor de matematică – funcţionează până la 24 mai 1961;

4) Lucia Nedelea – profesoară de limba şi literatura română; plecată la 1 septembrie 1967;

5) Mioara Plavoşin – profesoară de matamatică; plecată la 6 noiembrie 1961;

6) Elisabeta Marcu – învăţătoare; plecată la 1 septembrie 1959;

7) Ovidiu Simionescu – învăţător; funcţionează din anul 1955 până în anul 1988, când se

pensionează;

8) Maria Simionescu – învăţătoare; funcţionează din anul 1955 până la pensionare;

9) Maria Stoiu – profesoară de matematică; plecată la 1 septembrie 1966;

10) Ioan Iedu – profesor de limba şi literatura română; funcţionează de la 1 ianuarie 1961

până la 1 septembrie 1999 când se pensionează; în anii 1984 – 1989, respectiv 1996 –

1999, a fost directorul şcolii, având gradul didactic II;

11) Veronica Calu – profesoară (inginer) de agricultură; plecată la 1 septembrie 1971;

12) Dumitru Ilin – învăţător; plecat la 1 septembrie 1963;

13) Ileana Papalan – profesoară de biologie; plecată la 1 septembrie 1966;

14) Emilia Vinca – profesoară suplinitoare istorie – geografie; plecată la 1 septembrie

1964;

15) Doina Ioţcovici – învăţătoare din anul 1965 până în anul 1998 când se pensionează;

16) Emilia Vizman (născută Corozmici) – profesoară de matematică; funcţionează din anul

1964 până în anul 1996, când se pensionează; în anii 1975 – 1984, respectiv 1989 –

1996 a fost directorul şcolii;

17) Gheorghiţa Olteţeanu – profesoară de limba rusă; plecată la 10 ianuarie 1966;

18) Violeta Arghiropol – profesoară de educaţie fizică (1964 – 1967); plecată la 1

septembrie 1967;

19) Cornel Mengher – profesor de istorie – geografie; funcţionează din anul 1964 până în

1981 când s-a îmbolnăvit; în iunie 1983 a decedat;

20) Vasile Vizman – profesor de matematică; funcţionează din anul 1965 până în 1999

când se pensionează; avea gradul didactic II;

21) Carina Szekler (căsătorită Mirciov) – profesoară de limba engleză; funcţionează din

anul 1971 până în 1989, când se transferă la Timişoara;

22) Ernest Szekely – profesor de educaţie fizică; plecat la 1 iunie 1967;

23) Valentina Oprescu – profesoară de limba rusă; plecată la 1 septembrie 1970;

24) Tiberiu Şimon – profesor de desen; plecat la 11 ianuarie 1967;

25) Ionel Mioc – profesor suplinitor biologie; plecat la 1 septembrie 1967;

26) Richard Hiedler – profesor; plecat la 1 septembrie 1967;

27) Elena Peri – profesoară de limba şi literatura română; plecată la 1 septembrie 1968;

28) Gheorghe Dogariu – funcţionează în anul şcolar 1967/1968;

29) Maria Miu – profesoară de biologie; plecată la 1 septembrie 1968;

30) Silvia Iung - profesoară de limba şi literatura română; funcţionează în anul şcolar

1967/1968;

31) Viorica Maranescu – profesoară în anul şcolar 1969/1970;

32) Dan Dosanu – profesor de educaţie fizică; funcţionează din anul 1968;

33) Felicia Bodea – profesoară în anul şcolar 1970/1971;

34) Lucia Roz Lucreţia – profesoară de limba franceză în anul şcolar 1970/1971;

35) Viorica Sebastianov – profesoară de desen; plecată în anul 1970;

36) Gheorghe Micşa – profesor de fizică – chimie; funcţionează din anul 1968;

37) Maria Crişciu – profesoară de limba şi literatura română din anul 1971;

38) Rafael Mirciov – profesor de limba şi literatura română din anul 1971 până în 1975; în

această perioadă a fost şi directorul şcolii;

39) Elena Mirciov – profesoară de desen; funcţionează în perioada anilor 1971 – 1975;

40) Rucsandra Bistriceanu – profesoară de istorie – geografie; funcţionează până în anul

1972;

După anul 1973 şi până în prezent (2001) la Şcoala din Banloc îşi exercitau activitatea

didactică şi alte cadre didactice, după cum urmează:

1) Viorel Neda – funcţionează în anul şcolar 1982/1983;

2) Cristian Şiclovan – funcţionează în anul şcolar 1983/1984;

3) Mărioara Moisă – profesoară de limba şi literatura română; funcţionează între anii 1987

– 1990;

4) Constantin Ancuţa – profesor de istorie – geografie; funcţionează între 1985 – 1998; în

1998 a decedat; avea gradul didactic II;

5) Ştefan Rădulescu – profesor de istorie – geografie; funcţionează între 1984 – 1990;

6) Hortensia – Ana Brânzei - profesoară de limba şi literatura română; funcţionează între

1982 – 1988;

7) Constantin Vasilescu – profesor de limba engleză; funcţionează între anii 1982 – 1990;

8) Sorin Piroi – profesor de limba germană; funcţionează între 1986 – 1990;

9) Angelica Sârbu – profesoară de fizică; funcţionează între anii 1982 – 1990;

10) Cornelia Munteanu – profesoară de chimie; funcţionează între anii 1986 – 1987;

11) Floarea Rădău – profesoară de biologie; funcţionează între anii 1979 – 1990;

12) Oskar Winter – profesor de educaţie fizică; funcţionează între anii 1987 – 1993;

13) Livia Margareta Meici – profesoară de muzică; funcţionează între anii 1985 – 1989;

14) Cornel – Viorel Cosur – maistru instructor în anul şcolar 1988 – 1989 (Şcoala Banloc a

funcţionat cu clasele I – X – treapta I de liceu);

15) Emilia Groza – profesoară de limba şi literatura română – funcţionează în anul şcolar

1988 – 1989;

16) Teofilia Florica Ţăran – învăţătoare; funcţionează între anii 1984 – 1990;

17) Carmen Birăescu – profesoară de muzică; funcţionează în anul şcolar 1984/1985;

18) Georgeta Ciotea – învăţătoare; funcţionează între 1980 – 1990;

19) Mihaela Leca – profesoară de fizică; funcţionează în anul şcolar 1988/1989;

20) Elena Mateaş – inginer agronom; funcţionează din anul 1983 până în 1989, predând

disciplinele tehnologice şi P.T.P. la clasele IX – X;

21) Ecaterina Chiu (născută Chitescu) – învăţătoare; funcţionează din anul 1986, dar şi în

prezent (2001), fiind singura care a obţinut gradul didactic I (cel mai înalt grad);

22) Emilia Ancuţa (născută Vodă) – profesoară de desen; funcţionează între anii 1985 –

1999, când se pensionează; avea gradul didactic II. În anul 2000 a decedat.

După revoluţia din decembrie 1989, la Şcoala din Banloc au mai funcţionat cadre

didactice ca:

1) Elena Trifonescu – învăţătoare suplinitoare între anii 1996 – 1999;

2) Ştefania Malcoci – învăţătoare suplinitoare din anul 1996; funcţionează şi în prezent,

dar în anul şcolar 2000/2001 e încadrată profesoară suplinitoare la catedra de

geografie;

3) Simona Brediceanu – profesoară de chimie; funcţionează din anul 1990, şi în prezent;

din anul 1999 a fost numită în calitate de director al şcolii;

4) Simona Bibu – profesoară suplinitoare de limba germană; funcţionează din anul 1996,

şi în prezent;

5) Liliana Iedu - profesoară suplinitoare la catedra de geografie; funcţionează între anii

1996 – 1998;

6) Ioan Arţulescu – profesor suplinitor la catedra de limba engleză; funcţionează din anul

1996 până în 1998, când pleacă la Şcoaladin satul Ofseniţa, ca învăţător suplinitor;

7) Irina Cheşcheş – profesoară de educaţie fizică; funcţionează din anul 1993, şi în

prezent;

8) Cornel Toţa – profesor de istorie – geografie suplineşte catedra de istorie – geografie în

anul şcolar 1996/1997, dar ocupaţia de bază e de notar în cadrul Primăriei Banloc;

9) Petru Achim – preot- încadrat la catedra de religie din anul 1990; funcţionează la

aceeaşi catedră şi în prezent.

În ultimii ani au mai fost încadraţi la Şcoala din Banloc următorii:

1) Dionisie Mercia – învăţător; funcţionează din anul 1996, şi în prezent;

2) Manuela Mirciov – învăţătoare; funcţionează din anul 1999, şi în prezent;

3) Ramona Toţa (născută Ulmeanu) – învăţătoare; funcţionează din anul 1999, şi în

prezent;

4) Bogdan Slatinaţ – profesor de matematică; funcţionează din anul 1999. Şi în prezent;

5) Valentina Andrei – profesoară de limba şi literatura română; funcţionează din anul

1999;

6) Elena Marica – profesoară de limba şi literatura română; funcţionează în anul şcolar

2000 – 2001;

7) Alin Harabagiu – profesor de istorie – geografie; funcţionează din anul 2000, şi în

prezent;

8) Violeta Strizu – profesor suplinitor la catedră combinată: desen, muzică, educaţie

tehnologică.

Un rol deosebit de important în pregătirea copiilor pentru activitatea şcolară l-au avut

grădiniţele de copii.

Odată cu înfiinţarea I.A.S. Banloc, a funcţionat o grădiniţă cu program prelungit în cadrul

acestei unităţi, educatoare fiind:

1) Doina Laţcu - funcţionează între 1979 – 1981;

2) Hermina Radu – funcţionează între 1969 – 1980;

3) Ana Veliciu – funcţionează între 1976 – 1985;

4) Steluţa Liga (născută Mioc) – funcşionează din 1969, şi în prezent, fiind şi directorul

acestei unităţi preşcolare;

5) Bogdan Ana Ioţin – funcţionează din anul 1981, şi în prezent.

La grădiniţa cu program normal (“grădiniţa satului” cum i se spunea) au funcţionat ca

educatoare:

1) Emilia Vizman

2) Rozalia Dragalin

3) Lia Babescu

4) Silvia Ioţcovici.

La 1 octombrie 1976, Şcoala generală din Banloc a sărbătorit jubileul a 200 de ani de

activitate - pios omagiu de recunoştinţă meritată pentru educatoare, învăţători şi profesori care au

muncit în şcoala noastră.

Dascălii Banlocului sunt angajaţi, permanent, într-una din cele mai grele, dar nobile

misiuni, capabile să genereze pasiuni şi inepuizabile resurse de dăruire. Ei sunt aceia care

valorificau din plin visurile şi pasiunile elevilor, le-au orientat şi le-au îndrumat paşii spre viitor.

Aşa cum am mai arătat, învăţământul din Banloc nu dispunea de spaţii corespunzătoare.

Şcoala din Banloc dispunea de 5 edificii, având o vechime de peste 200 de ani. Cu toate acestea,

procesul instructiv – educativ, prin dăruirea dascălilor, s-a desfăşurat în condiţii optime. Multe

generaţii de elevi şi-au desfăşurat activitatea în aceste edificii, până în anul 1992 când a fost

terminată de construit o şcoală nouă cu două etaje, având: 10 săli de clasă; un laborator de chimie;

un laborator de fizică; un laborator de biologie; o bibliotecă ţi alte spaţii, asigurându-se condiţii

optime pentru buna desfăşurare a întregului proces instructiv – educativ. De menţionat că până la

terminarea acestui nou edificiu, şcoala a funcţionat, începând cu anul 1983 şi până la terminarea

construcţiei noii şcoli (1992), în Castelul fostei dinastii regale, ca urmare a transferului Leagănului

pentru copii la Timişoara. În Castel, şcoala funcţiona cu 10 clase (ciclul primar, ciclul gimnazial şi

treapta I de liceu, respectiv clasele a IX-a şi a X-a), având un efectiv de cca. 400 elevi. La treapta I

de liceu erau cuprinşi absolvenţi ai şcolilor din Banloc, Livezile şi Dolaţ.

Şcoala din Banloc, funcţiona cu clasele I –X până în anul 1990, când s-a revenit la Şcoala

cu clasele I – VIII.

Şcoala nouă s-a construit, ca o necesitate, prin grija Consiliului Popular Comunal Banloc,

primar fiind dl. Ionel Novac, iniţiatorul acestei acţiuni. S-a început în 1985 cu fonduri băneşti ale

Consiliului Popular, rezultate din contribuţia bănească a locuitorilor Banlocului, dar s-a reuşit a se

realiza numai fundaţia şi parterul, după care s-au întrerupt lucrările din cauza lipsei fondurilor

băneşti.

La cutremurul din 12 iulie 1991 a fost distrus acoperişul castelului, şcoala nemaiputând

funcţiona în această clădire. În trimestrul I al anului şcolar 1991/1992 ciclul gimnazial îşi desfăşura

activitatea la Şcoala cu clasele I –VIII din oraşul Deta, elevii fiind transportaţi până la Deta cu un

autobuz special, pus la dispoziţie de Consiliul Judeţean Timiş.

Consiliul Judeţean Timiş, prin reprezentanţii săi – Viorel Coifan – preşedintele Consiliului

Judeţean şi dl. Chitoroagă şi inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş (dl. Ludwig Holsinger, inspector

general, au luat măsurile cuvenite pentru terminarea de urgenţă a construcţiei noii şcoli în Banloc.

De data acesta, fondurile băneşti proveneau de la bugetul sttului. Construcţia şcolii era terminată de

Firma “Prima Construct” (inginer I. Popescu), dar, tot din lipsa fondurilor băneşti, nu s-a reuşit

terminarea corpului 3 al clădirii. Ca urmare a acestui fapt, şcoala are numai 10 săli de clasă, în loc

de 12 cum era prevăzut în proiect. Recepţia tuturor lucrărilor s-a semnat de către reprezentantul

constructorului (I. Popescu), reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş inginer evai) şi

reprezentantul Şcolii cu clasele I –VIII Banloc (prof. Vizman Emilia – director).

Întrucât Fundaţia “Anghel Saligny” din Bucureşti a donat mare parte din mobilier,

conducerea şcolii a hotărât ca instituţia de învăţământ din Banloc să aibă denumirea: “Şcoala cu

clasele I – VIII “Anghel Saligny” Banloc.

Întregul corp didactic din Banloc îşi aduce un preţios aport în instruirea şi educarea

elevilor conform cerinţelor învăţământului modern. Viitorul şcolilor noastre va depinde de dăruirea

cadrelor didactice, dar şi de voinţa şi de priceperea noilor diriguitori.

– EVOLUŢIA MIŞCĂRII CULTURALE DIN BANLOC –

În trecutul existenţei localităţii Banloc nu se poate vorbi de o mişcare culturală organizată.

În 1886, caransebeşeanul Nicolae Popovici (1857 – 1897), tenorul care s-a distins pe scena

Operei din Viena, publică în “Foaia Diecezană” nr. 15 un valoros articol refetitor la corurile de

plugari din Banat, din care citez: “Cântarea este limba inimii şi este o necesitate a naturii omeneşti.

Cântarea nu se poate înlocui prin nici un instrument. Românii au ceea ce cu anevoie se va găsi la

alte popoare în lume, au adecă numai în Banat peste 50 de coruri. Însemnătatea acestora o

cunoaştem cu toţi. Ştim că sunt factorul principal la susţinerea limbii şi a simţului naţional. Şi le

vedem efectul civilizatoriu”. Au consolidat solidaritatea, unitatea, lupta pentru apărarea fiinţei

naţionale şi unificarea neamului, atât de trebuincioase sub dominaţie străină ce folosea toate

mijloacele pentru deznaţionalizarea românilor.

La începutul aceluiaşi an, 1886, şi în acelaşi oficios, Consiliul parohial Banloc a publicat

două concursuri pentru ocuparea postului de învăţător la clasele elevilor şi a postului de învăţătoare,

la clasele elevelor. Pe lângă actele obişnuite, candidaţilor li se cere “diploma de cunoaştere a limbii

maghiare”, impusă de guvern, dar se preciza că vor fi preferaţi învăţătorii “versaţi în arta muzicii

vocale, a instruirii şi conducerii corului vocal înfiinţând”, cum se spune în procesul verbal al

consiliului ( “înfiinţând” a se înţelege: “în preajma constituirii”). Se pretinde şi deplina cunoaştere a

cântărilor bisericeşti.

Învăţătorul ales se pare că nu prea era versat în arta instruirii corului, dar a pregătit un

mare număr de cântăreţi bisericeşti, fapt ce a prilejuit dispute pentru priorităţile în strane, neliniştind

consiliul, care, spre finele anului, hotărăşte formarea unei comisii de examinare, consiliul din ziua

următoare dispunând ca toţi cei 15 “reuşiţi” să fie repartizaţi nominal în cele două strane, sub

conducerea atentă a învăţătorului.

La un nou concurs, la începutul anului 1893, e ales învăţătorul Petru Borcan din Biniş, un

cântăreţ vestit, care în acelaşi an a înfiinţat un cor bisericesc cu elevii, apoi un cor bărbătesc.

Consiliul parohial invită în 1894 pe Augustin Ioan Mihuţ pentru instruirea unui cor mixt care, în

acelaşi an, în ajunul Bobotezei prezintă, public, un program bogat, cu coruri, recitări şi o piesă de

teatru, aplaudate frenetic de numeroşii spectatori, afirmări apoi cu cel puţin două spectacole anual.

Nu de puţine ori organizate şi în alte localităţi, acestea vor continua în accepţiunea iniţială, până la

instaurarea comunismului de dureroasă amintire.

În dificila instruire şi dirijare a corului, care necesită înzestrare, răbdare şi stăruinţă, au

activat în continuare, cu abnegaţie următorii: Petru Borcan (între anii 1893 – 1908); fiul său Ştefan

Borcan (1908 – 1910); Nicolae Lighezan din Banloc (1911 – 1914) – cunoscutul folclorist şi

compozitor, apoi profesor la Liceul din Oraviţa.

După primul război mondial, au dovedit aceleaşi însuşiri şi devotament: învăţătorul

localnic Petru Chiu (1921 – 1930); ţăranul Adam Gheorghe Borozan (1930 – 1945); învăţătorul

Ioan Ştefi (1945 – 1950); profesorul Lazăr Vizman (1950 – 1969); profesorul localnic Ioan Iedu,

care va duce apoi mai departe munca de instruire şi dirijare, începând cu anul 1961 şi până în

prezent.

Din 1950, corul nu a mai purtat numele de cor bisericesc, dar prin participarea la serviciile

religioase, sub conducerea ţăranului Aurel Traiconi, apoi şi a altor ţărani ca: Ion Vodă, Ionel Forga

şi Traian Şulţ, formaţia corală a continuat, fără întreruperi tradiţia în cadrul bisericii, cu toate că

învăţătorilor sau profesorilor le-a fost interzisă afirmarea cu caracter religios.

Din 1989, corul bisericesc, în accepţiunea de odinioară, e instruit şi dirijat de profesorul de

limba şi literatura română, Ioan Iedu, ajutat de ţăranul Petru Giucoane, redobândindu-şi prestigiul

din trecut, cum s-s dovedit cu prilejul recentei aniversări a corului: “102 ani de activitate corală în

Banloc şi 50 de ani de la înfiinţarea actualului cor bisericesc”.

Cu prilejul acestei aniversări, s-a trecut în revistă activitatea corală în Banloc de la origini,

până în prezent, scoţându-se în evidenţă faptul că “românul se naşte cu darurile artelor; muzica îi

este apropiată sufletului şi roadele sforţărilor artistice sunt destul de considerabile pentru ţară”.

Aniversarea a constituit un prinos de aducere aminte, de evocare, de dăruire şi pe mai

departe a melosului popular şi a păstrării spiritualităţii creştine – ortodoxe prin corola bisericească.

A fost scoasă în evidenţă activitatea dirijorilor de cor. Astfel, corul profesorului Nicolae

Lighezan era format din 80 de persoane, cor pe generaţii – de la copii de şcoală până la vârstnici.

Iată numele unor corişti ce au cântat în corul mixt al profesorului Nicolae Lighezan: Adam

Gheorghe Borozan, în vârstă de 11 ani, Corozmici Nicolae, Colgea Nicolae, Cosur Trăilă,

Marcovici Marte, Ana Tatomir, Dentean Aniţa a lui Petrică, Strizu Persida, Toţa Maria a lui Ion

Sava şi alţii. Primul cântec învăţat era “Coasa” de Ion Vidu.

Sub conducerea învăţătorului Petru Chiu, activitatea corală s-a remarcat prin organizarea

unor serbări populare în Banloc şi în localităţile din împrejurimi, iar din fondurile încasate s-au

cumpărat 18 instrumente pentru fanfară. Învăţătorul Petru Chiu a organizat, la început, un cor

bărbătesc din 36 persoane şi, apoi, un cor mixt din 70 persoane, care a activat până la începerea

războiului. Tot în această perioadă a organizat primul cor bisericesc (1934), numit mai târziu şi

“corul vechi bisericesc”.

La 12 noiembrie 1945, prin înfiinţarea corului nou bisericesc (bărbătesc) de către

învăţătorul Ioan Ştefi, Banlocul avea 2 coruri bisericeşti, prilej pentru a atrage spiritualitatea locală

la Sfântul locaş al rugăciunii, care este Biserica Ortodoxă română.

Corul bărbătesc, condus de rapsodul popular Adam Gheorghe Borozan a participat la

“Concursul aşezămintelor culturale” pe ţară – la Bucureşti – în 1938, cu repertoriul: “Seara pe la

noi” de Iosif Velceanu şi “Cântece poporale” de Ioachim Periam. La acest concurs, corul din

Banloc a obţinut locul al II-lea pe ţară, iar ca premiu a primit un plug cu brăzdar, care, pentru merite

deosebite în activitatea corală, a fost donat ţăranului Ion Motorugă – cel mai renumit cântăreţ

tenorist, recunoscut de juriu. Ţăranul Ion Motorugă – originar din Banloc – s-a remarcat ca solist

vocal, cu o activitate îndelungată, până la vârsta de 70 de ani. În repertoriu a avut cântece din

folclorul local, ca exemplu: “De la mine până la lelea” etc., iar Adam Gheorghe Borozan, ca solist

din frunză, la concursul de folclor, pe ţară, la Bucureşti, a obţinut locul al II-lea, în anul 1953, iar la

concursul organizat la Timişoara, în 1943, ca solist instrumentist (clarinet şi frunză), solist dansator

şi solist vocal, a obţinut locul I pe judeţ, recompensat cu suma de 3.000 lei şi un număr însemnat de

diplome. A avut o colecţie de 40 cântece populare locale, compuse de dumnealui şi care se găsesc

transpuse pe note de către compozitorul Nicolae Lighezan, în colecţia “Folclor muzical bănăţean”,

editura muzicală 1959.

În timpul celui de-al doilea război mondial, activitatea artistică, în general, şi activitatea

corală, în special, a încetat.

Pentru reorganizarea activităţii corale după război, îi revin mari merite învăţătorului Ioan

Ştefi, originar din Obad, care, începând cu anul 1945, a trecut la înjghebarea unui cor bărbătesc,

format din 46 corişti, apoi a unui cor mixt, în repertoriul cărora au existat cântece populare de

compozitorii: Ion Vidu, Gheorghe Danga, Vadim Şumski, Timotei Popovici, Sabin Drăgoi, Iosif

Velceanu – în total peste 25 cântece pentru cor bărbătesc şi mixt. Cu aceste coruri, învăţătorul Ion

Ştefi a participat la Timişoara, la “serbarea secerişului” şi a făcut deplasări în localităţile din jur:

Ghilad, Ciacova, Obad, Petroman, Macedonia, Toager. Din repertoriul acestor coruri amintim

cântecele: “Grânele vara se coc” şi “Coasa” – de Ion Vidu; “Mândruţă cu casa-n colţ” de Ion Vidu;

“La oglindă” de Timotei Popovici; “Mândră ţară e Banatul” de Iosif Velceanu; “Vraja” de Ion Vidu

şi altele.

Prin serbări populare, deplasări în sate şi din sumele colectate de la săteni, prin corişti, au

fost cumpărate 10 bănci lungi pentru Căminul Cultural, o lampă de iluminat şi un selector de

cereale – păioase.

Dirijorului înv. Ioan Ştefi, îi revine recunoştinţa unanimă a întregii obşti a Banlocului

pentru înfiinţarea corului bisericesc, bărbătesc, la 12 noiembrie 1945, cor format din 46 de tineri,

cărora le-a dat o bună educaţie muzicală, prin alfabetizare muzicală, perfecţionarea auzului muzical,

prin dicţiune muzicală, adăugându-se la toate acestea cei trei factori care contribuie la desăvârşirea

activităţii corale: frumuseţea sunetului muzical, a cântecelor interpretate; virtuozitatea sau dibăcia,

iscusinţa executării unei piese muzicale, precum şi muzicalitatea.

Prin frumuseţea cântecelor, câştigi atenţia şi inima celui ce te ascultă; prin virtuozitate,

uimeşti, dând, în acelaşi timp, proba muncii depuse, iar muzicalitatea te determină a urca şi rămâne

pe culmile artei.

Dar cele mai mari merite le are învăţătorul Ioan Ştefi prin faptul că a atras tineretul în viaţa

spirituală a satului în care trăim. Corul bisericesc a fost instruit după două liturghii: una de

Vorobkievici şi una de Gh. Chiriac. Fiind absolvent al Şcolii Normale de învăţători din Caransebeş,

promoţia 1934, Ioan Ştefi a fost iniţiat în domeniul muzicii de foştii săi profesori de muzică: Cusma

Dimitrie şi Caius Sevici.

Meritele dirijorului Ioan Ştefi mai constau şi în faptul că în cei 5 ani de activitate corală la

Banloc (1945 – 1950 – sept.) a format osatura (coloana vertebrală) din corişti – bărbaţi, formaţi

muzical şi cu mult talent. Printre cei mai talentaţi corişti se numără basiştii şi baritoniştii: Ion Vodă,

Iosif Corozmici, Oiniţă Cosut, Sima Toţa, Iosif Traiconi (Ciulan), Aurel Jurchiţa, Lazăr Colgea,

Aurel Chiu, Nicolae Vlădica (Barna), Ilie Şulţ, Ioan Novac (Ciuroni), dar şi tenoriştii: Aurel

Traiconi, Ionel Forga, Gh. Ionel Chiu (Dubă), Simion Şulţ (Pisli), Petru Perici, Traian Şulţ, Nicolae

Nicolescu, Aurel Chiu (Bobric), Nicolae Nicalin, Ioan Herţeg, Lazăr Colgea, Cornel Perici, Petru

Paia, Nicolae Muia, Magiar, toţi decedaţi, dar şi cei care mai trăiesc în prezent: Petru Giucoane,

Moise Viţan, Octavian Chinezoni, Ioniţă Forga, Ionel Toţa (Gruia), Vasile Ţuca, Aurel Dentean,

Constantin Traiconi, Iosif Babeţ, Ioniţă Şulţ, Alexandru Vladu, Vasile Ţuca, NicolaeCârciu, Ion

Strizu (Niţă), Vasile Bunca, Ion Mengher, Ion Giucoane, Vasile Giucoane, Ionel Novac, Roman

Cosur. Învăţătorul Ioan Ştefi şi-a desăvârşit cariera de dirijat prin absolvirea Şcolii populare de artă

de 2 ani din Lugoj, specialitatea “dirijat”, în sesiunea din septembrie 1965, obţinând calificativul

“foarte bine”.

Corul bisericesc a persistat şi în continuare, fiind dirijat de ţăranii – dirijori din foştii

corişti: Aurel Traiconi (Toicu), Ion Vodă, Ionel Forga (mecanic IAS), Traian Şulţ (diriginte de

poştă), toţi decedaţi, şi actualmente: Petru Giucoane, pentru ca după Revoluţia din 1989, când s-a

dat libertatea atât de necesară personalităţii umane, printre care şi libertatea cultelor, a credinţei,

dascălii fiind descătuşaţi de robia ateismului, biserica şi şcoala formând imediat acea coeziune atât

de necesară, încât profesorul Ioan Iedu – originar din Banloc – din proprie iniţiativă, dar şi la

solicitarea coriştilor, a reorganizat corul bisericesc, atrăgând şi elemente tinere, ca exemplu: Ioan

Novac (Giura), Solomon Cădăreanu, Alexandru Traiconi (Ghengea).

Astăzi, corul bisericesc numără peste 20 de corişti, desigur puţini la număr, şi participă la

Liturghie, aproape în fiecare duminică, precum şi la toate sărbătorile religioase, atrăgând prin

aceasta o participare mai mare a localnicilor la Liturghii spre desăvârşirea spiritualităţii umane prin

morala creştinească – ortodoxă, simţindu-se imediat o afluenţă spre sfântul lăcaş, zguduit mult de

intemperii, furtuni, seisme – azi complet refăcut, reconsolidat – prin grija deosebită, de bun paroh şi

gospodar, a preotului localităţii Banloc, Petru Achim, căruia locuitorii satului i-au adus prinosul de

recunoştinţă.

Revenind, în continuare, la activitatea corală de pe lângă Căminul Cultural din Banloc,

putem afirma cu certitudine că ea a fost continuată de dirijori cu mult patos muzical, cu o probitate

muzicală verificată în Şcoală Normală de Învăţători din Timişoara, ai căror absolvenţi sunt cei 2

dirijori: profesorul Lazăr Vizman (azi decedat) şi actualmente – profesorul Ioan Iedu.

Conducerea corului, preluată în septembrie 1950 de către profesorul Lazăr Vizman, la

vârsta de numai 23 de ani şi a fost continuată până 1969.

Corul bărbătesc a fost menţinut şi li s-a dat prioritate unor corişti talentaţi, ca de exemplu:

Aurel Traiconi (Toicu), care a fost îndrumat să dirijeze cu mult curaj acest cor, apoi urmându-i Ion

Vodă, Ionel Forga şi Traian Şulţ (azi toţi decedaţi).

Concomitent cu acest cor s-au pus bazele reorganizării unui cor mixt, mult mai aerat, mai

plăcut, într-o armonie muzicală de voci feminine şi bărbăteşti. Corul mixt a fost baza activităţii

corale a dirijorului Lazăr Vizman, cor format din 60 de persoane, antrenaţi fiind la acest cor, pe

lângă bărbaţii existenţi în corul bărbătesc şi tineretul, vârstnicii – unii participând cu soţiile lor, ca

exemplu: notarul comunei Nicolae Corozmici cu soţia sa Ana (Nulţi); dirijorul cu soţia sa Emilia;

Solomon Cădăreanu cu soţia sa Mărioara; Ionel Novac cu soţia sa Persida şi alţii.

Sprijinit permanent de către directorul Căminului Cultural – învăţătorul Ovidiu

Simionescu, precum şi de organele de conducere din comună şi de instituţiile existente s-a reuşit o

mobilizare a multora din personalul unităţilor din comună, cu deosebire a celui din învăţământ. S-a

format o coeziune, care a dat roadele scontate, încât acest cor mixt, în minunatele sale costume

naţionale locale, a cutreierat partea de sud – vest a judeţului Timiş, aproape în toate localităţile, atât

pe paralelă, cât şi pe meridian, adică V – E şi S – N. Se confirmă zicala românească: “Întrebaţi-ne

unde n-am fost, să vă spunem unde am fost”.

Luând pe paralelă (V – E): Toager, Giera, Livezile, Dolaţ, Soca, Deta, Opatiţa – şi în

nenumărate rânduri la diferite concursuri şi festivaluri (la Gătaia, Jamul Mare etc.), iar pe meridian

(S – N): Gaiul Mic, Stamora – Moraviţa, Denta, Partoş, Ofseniţa, Voiteg, Ghilad, Ciacova,

Macedonia, Jebel şi în nenumărate rânduri la diferitele concursuri şi festivaluri, la Timişoara.

Din anul 1960, corul mixt a avut 2 dirijori, respectiv profesorul Lazăr Vizman şi

profesorul Ioan Iedu, care au instruit, separat, vocile feminine ( de prof. Ioan Iedu) şi cele bărbăteşti

(de prof. Lazăr Vizman) şi apoi asamblarea, dirijând şi unul şi celălalt, cu prioritate cel tânăr.

Cu acest cor, căruia i s-au alăturat şi celelalte formaţii existente în localitate (taraf de

muzică populară românească, solişti vocali şi instrumentişti, dansuri populare etc.) s-a realizat

deplasarea în schimb de experienţă la Căminul Cultural din Felnac, judeţul Arad.

Repertoriul celor două coruri – bărbătesc şi mixt – a cuprins cca. 20 de piese corale, de

diferiţi compozitori, printre care amintim:

- “În poeniţă lângă plopi” (mixt) – de Gheorghe Danga;

- “Mândru-i jocul Haţegana” (mixt) – de Gheorghe Şoima;

- “Negruţa” (mixt) – de Ion Vidu;

- “Ana Lugojana” (mixt) – de Ion Vidu;

- “Răsunet de la Crişana” (mixt) – de Ion Vidu;

- “Iac – aşa”, “Sârba–n căruţă” şi altele.

Corul mixt a avut elemente bune, cu voci impresionante şi cu un simţ muzical deosebit.

Corul bărbătesc avea în repertoriu piese corale ca:

- “Ş-asară...” – de Ion Vidu;

- “Coasa” – de Ion Vidu;

- “Mama” – de Ion Chirescu;

- “Seara pe la noi” – Iosif Velceanu;

- “Cântece poporale” – de Ioachim Periam;

- “La fântână” – de A. Bena;

- “Bade-al meu” – de A. Bena şi altele.

Corul mixt a fost onorat de femei cu mult talent muzical ca exemplu: Cornelia Adam –

Borozan, Maria Ciuclea, Emilia Vizman (soţia dirijorului Lazăr Vizman), Ana Vega şi altele - ca

sopraniste; ca altiste au fost: Magdalena Bugariu – asistentă sanitară; Marioara Stoin – profesoră;

Florica Vega; Persida Novac – contabilă; Luci Nedelea – profesoară şi altele.

Printre tenorişti şi basişti s-au amintit anterior dintre cei decedaţi, iar din cei prezenţi

amintim pe: Moise Viţan, Petru Giucoane, Octavian Chinezoni, Alexandru Traiconi (Ginu), Nicolae

Corozmici, Alexandru Vladu, Nicolae Cârciu, Iosif Babeţ, Ioniţă Şulţ, Ion Strizu (Niţă), Vasile

Ţuca, Ion Novac (Giura), Ionel Gruia, Ioniţă Forga, Vasile Dunca, Ionel Giucoane, Ion Mengher,

Solomon Cădăreanu şi alţii.

Dirijorul Lazăr Vizman, a avut ca profesor de muzică la Şcoala Normală din Timişoara pe

compozitorul Ioachim Perian şi pe profesorul Sava Golumba.

Dirijorul Ioan Iedu, a avut ca profesor de muzică, la Şcoala pedagogică din Timişoara pe

Sava Golumba, profesorul şi, apoi, conferenţiarul universitar Ion Odrobot, precum şi pe profesorul

Pavel Romaniţan. Dar profesorul Ion Odrobot l-a iniţiat ca dirijor de cor. De menţionat că

profesorul Ioan Iedu a desfăşurat o intensă activitate corală în Banloc, din anul 1960 ţi până în

prezent (2001). Acum este dirijorul corului bisericesc, care aproape în toate duminicile şi sărbătorile

religioase participă cu acest cor, la biserică, dând răspunsurile cuvenite Sfintelor Liturghii. După

revoluţia din decembrie 1989, când la conducerea corului bisericesc a ajuns profesorul Ioan Iedu,

sprijinit de Petru Giucoane, corist cu experienţă, corul bărbătesc a mai participat de două ori la

“Festivalul coral – Ion Vidu”, organizat, prima dată la Chizătău, iar a doua oară la Sinteşti, obţinând

diplome de excelenţă, precum şi bustul compozitorului Ion Vidu. De asemenea, corul bisericesc a

mai participat la sfinţirea bisericii din Gătaia, de către înalt Prea Sfinţitul dr. Nicolae Corneanu –

mitropolitul Banatului, precum şi la oficierea unor slujbe la Partoş (sărbătoarea Sf. Ierarh Iosif cel

Nou de la Partoş) şi la Livezile (la “maslu”).

La 12 noiembrie 1995 a fost sărbătorit corul bărbătesc (bisericesc) din Banloc. Cu această

ocazie a fost organizată, concomitent, şi aniversarea a “102 ani de la începerea activităţii corale în

Banloc şi 50 de ani de la înfiinţarea actualului cor bisericesc”. Iniţiatorul acestei aniversări a fost

domnul Ion Bizianu - primarul comunei.

Astfel, în dimineaţa zilei de 12 noiembrie 1995, mare mulţime de credincioşi a luat drumul

spre Biserica ortodoxă română, pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de preotul paroh Petru

Achim şi de preotul Vasile Sechereş, delegatul Mitropoliei Banatului la această manifestare.

Persoanele oficiale – reprezentanţii Prefecturii şi Consiliului Judeţean Timiş, Inspectoratului pentru

Cultură Timiş, Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş, Muzeului Banatului, Facultăţii de Muzică

din Timişoara, primari ai localităţilor învecinate, s-au reîntâlnit, apoi, cu localnicii în sala festivă a

Căminului Cultural. Aici, domnii Gheorghe Luchescu, consilier – şef al Inspectoratului pentru

Cultură; Nicolae Săcară, directorul Muzeului Banatului şi Ion Bizeanu, primarul comunei Banloc,

au prezentat aspecte privind localitatea – gazdă şi înfiinţarea, respectiv, activitatea corului local.

Cu prilejul festivităţilor actualul cor bărbătesc din Banloc, dirijat, pe rând, de învăţătorul

Ioan Ştefi (cel care a înfiinşat acest cor în 1945, pe date de 12 noiembrie), profesorul Lazăr Vizman,

profesorul Ioan Iedu (actualul său dirijor) şi Petru Giucoane, a interpretat câteva piese corale.

Celor patru dirijori menţionaţi, dar şi tuturor coriştilor le-a fost înmânată o diplomă

aniversară şi flori din partea Primăriei şi Consiliului local Banloc, Parohiei Ortodoxe Banloc şi

Inspectoratului pentru Cultură al Judeţului Timiş. Programul artistic s-a încheiat cu un “LA MULŢI

ANI!” după evoluţia corului din Gătaia (dirijor, profesorul Nicolae Puşcaşu şi cea a corului

Facultăţii de Teologie din Timişoara (dirijor, preot – profesor Nicolae Belean), fiind urmată de o

agapă cu bucate bănăţeneşti, la Şcoala cu clasele I – VIII din localitate.

Activitatea culturală din Banloc nu se mărgineşte doar la activitatea corală, ci aici şi-au

desfăşurat activitatea şi alte formaţiuni culturale, începând cu cele ale tineretului şcolar şi terminând

cu cele ale vârstnicilor.

Elevii şcolii au desfăşurat o bogată activitate cultural – artistică, participând la diferite

formaţii artistice ca: orchestră de muzică populară românească, cor, dansuri populare româneşti şi

germane, solişti vocali şi instrumentişti de muzică populară românească; brigadă artistică de

agitaţie, tatru etc. De nenumărate ori au obţinut rezultate remarcabile cu ocazia concursurilor

cultural – artistice ale şcolarilor: locul I pe raion cu formaţia de orchestră şi montaj literar –

muzical; cu formaţia de dansuri populare şi cor. Toate aceste formaţii menţionate au fost instruite de

profesorul Ioan Iedu, începând cu anul 1960 şi până în anul 1984, când profesorul Ioan Iedu a fost

numit directorul şcolii. Totuşi, orchestra şcolii şi-a desfăşurat până în anul 1986, sub conducerea

aceluiaş dirijor.

De menţionat, că şi formaţia de dansuri populare româneşti, instruită de Iosif Turba –

instructor din Timişoara, a obţinut de mai multe ori premii cu ocazia concursurilor şcolare (premiul

al II-lea, respectiv al III-lea la fazele judeţene), iar solista vocală de muzică populară românească –

Rodica Cârciu – a obţinut locul I pe judeţ, reprezentând judeţul Timiş la faza interjudeţeană,

organizată în oraşul Hunedoara.

Din orchestra şcolii s-au remarcat: Ionel Achim – la saxofon; Pavel Floare – la clarinet;

Vasile Giucoane – la contrabas; Milomir Suvaciar la acordeon şi alţii. Orchetra era formată din 28

instrumentişti, iar corul şcolii, în majoritatea anilor din perioada amintită era format din peste 100

de elevi.

Şi în domeniul activităţii sportive, elevii şcolii din Banloc au obţinut rezultate remarcabile,

cu deosebire în perioada anilor 1964 – 1966, când echipa de volei a şcolii s-a clasat pe locul I, la

faza interraionalăorganizată în oraşul Oraviţa, şi locul al II-lea la faza pe regiunea Banat, organizată

în oraşul Caransebeş. Această echipă a fost instruită cu multă competenţă de către profesoara de

educaţie fizică, Violeta Arghiropol.

Şi în ultimul timp, cu deosebire după 1990, elevii şcolii, instruiţi de profesoara de educaţie

fizică, IRINA CHEŞCHEŞ, au obţinut premii cu deosebire la atletism (cros), şah etc. la diferite

faze, ajungând până la faza judeţeană.

Revenind la formaţiile cultural – artistice ale vârstnicilor, menţionăm că în anul 1929, la

Banloc ia naştere o fanfară, care se asociază corului. Primele lecţii ale fanfarei sunt date de către

KLUG IAKOB, din satul vecin Ofseniţa. În anul 1930, conducerea şi instruirea fanfarei este

preluată de către ADAM GHEORGHE BOROZAN – ţăran din Banloc. Fanfara avea în repertoriu

cântece de Schumschi şi alţii.

Monografia lui Ion Lotreanu aminteşte că “Banlocul, în anul 1935 avea o societate

culturală, o fanfară şi un cor bărbătesc”.

În perioada anilor 1955 – 1965, în Banloc se dezvoltă considerabil mişcarea artistică de

amatori. Astfel, pe lângă tradiţionalele formaţii artistice – cor şi fanfară –iau fiinţă formaţii de

teatru, brigăzi artistice de agitaţie şi, mai ales, formaţii de dansuri populare româneşti, precum şi

taraful de muzică populară românească, dirijat de profesorul Ioan Iedu.

Dintre activiştii culturali, care s-au remarcat de-a lungul anilor, cu deosebire în formaţia de

dansuri populare româneşti, amintim pe: Maria Adam, Constanţa Lădaru, Florica Jurchiţa, Stela

Breban, Dorina Popovici, Adriana Lădaru, Steluţa Liga (născută Mioc), Steluţa Giucoane, Florica

Piparcă, dar şi băieţii: Ionel Giucoane, Aurel Chiu (Tecu), Ion Hudişteanu, Nicolae Vidim, Ionel

Nicolescu, Iosif Adam, Aurel Adam, Gheorghe Lădaru, Simion Şulţ, Aurel Jurchiţa, Ioviţă Viţan,

Nicolae Gătăianţu, Ilie Traiconi şi alţii.

Aceşti dansatori s-au remarcat la multe concursuri cultural – artistice, obţinând locuri

fruntaşe pe judeţ, ca de exemplu – locul al II-lea la faza judeţeană în anul 1967. Formaţia de dansuri

populare româneşti a fost condusă şi instruită de inimosul şi talentatul instructor – Iosif Turba din

Timişoara.

Datorită unor neînţelegeri, în anul 1969 se desfiinţează corul mixt şi odată cu aceasta –

retragerea profesorului Lazăr Vizman din activitatea dirijorală. După 1969 îşi continuă activitatea

corul bărbătesc, instruit şi dirijat de profesorul Ioan Iedu, care activează şi în prezent (2001).

TARAFUL CĂMINULUI CULTURAL BANLOC

A fost înfiinţat în primăvara anului 1962. Printre primii membri ai acestui taraf amintim pe

saxofoniştii – TRAIAN CHIU şi IONEL ACHIM (senior) – ultimul cântând înainte de 1962 şi la

clarinet în cadrul fanfarei; taragotistul Nicolae Chiu; acordeoniştii: Maximiliam Ioş şi Ion Chiu

(Ioşcu). Treptat, taraful îşi măreşte numărul membrilor, odată cu intrarea acordeoniştilor: Ovidiu

Simionescu – învăţător (directorul Căminului Cultural) şi Dumitru Ilin – învăţător; apoi, a

taragotistului Cornel Radosav, a trompetistului Petru Strizu, a contrabasistului Petru Giucoane, iar

la concursurile oficiale, taraful din Banloc s-a unit cu formaţia de tamburaşi din satul Soca, sat

aparţinător comunei Banloc, ajungând la o cifră apreciabilă: cca. 20 membri, cu impul, taraful a

primit în rândurile sale pe talentatul şi neobositul saxofonist Ionel Achim (junior). Tânărul Ionel

Achim şi-a început cariera de saxofonist încă de pe băncile Şcolii generale din Banloc, care, între

anii 1965 – 1968 a fost membru de bază al orchestrei şcolii. După terminarea Şcolii Generale,

urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din Timişoara, fapt ce a făcut să fie unul din membrii de

bază ai tarafului Căminului Cultural.

La constituirea acestui taraf, în comună nu a existat un om care să-i organizeze şi să-i

instruiască. A încercat acest lucru bătrânul rapsod popular al comunei Banloc, Adam Gheorghe

Borozan, dar, din cauza bătrâneţii nu a mai putut face faţă pretenţiilor noi care s-au ivit în

interpretarea muzicii populare locale. Odată cu venirea învăţătorului Dumitru Ilin la conducerea

Căminului Cultural s-a încercat să se pună bazele unei activităţi organizate a tarafului. Rezultatele

erau promiţătoare. Începând din anul 1964, taraful a fost solicitat să se unească cu orchestra Şcolii

generale, orchestră instruită şi dirijată de profesorul Ioan Iedu. Din acest an şi până în 1986 taraful

Căminului Cultural a fost dirijat de profesorul Ioan Iedu. Nivelul interpretativ al tarafului a crescut

simţitor, reuşind să prezinte spectacole apreciabile în multe localităţi din judeţ ca: Timişoara, Jebel,

Ghilad, Livezile, Toager, Partoş, Gaiul – Mic, Deta, Opatiţa, Voiteg, Buziaş etc., precum şi în alte

judeţe la: Reşiţa (judeţul Caraş – Severin), Felnac (judeţul Arad), Băile Herculane (judeţul Caraş –

Severin) etc.

Taraful din Banloc a participat la multe concursuri cultural – artistice, ajungând până la faza

judeţeană, obţinând locul al III-lea pe judeţ.

Datorită prestigiului pe care l-au câştigat, membrii tarafului au fost solicitaţi să cânte la

nunţi şi botezuri, atât de locuitorii comunei, cât şi de cei din alte localităţi di judeţ şi chiar din alte

judeţe.

SOLIŞTII VOCALI

Soliştii vocali şi-au adus un aport preţios la dezvoltarea mişcării artistice de amatori din

localitate. Dacă în trecut aceştia erau foarte puţini la număr şi nu au activat în mod organizat în

cadrul Casei Naţionale, cum i se spunea în vremuri de demult, după 1960 numărul soliştilor vocali a

crescut simţitor, fiind proveniţi din rândul elevilor Şcolii generale din localitate. Printre aceştia

amintim pe: Maria Şulţ (născută Iochim), Elena Graure, Ion Chiu (Vodoni), dar şi vârstnicul Moise

Viţan.

CONCLUZII

Impresionantă e setea de cultură a plugarilor, care după truda de fiecare zi învaţă tainele

muzicii, cântă în cor, prezintă piese de teatru, recită poezii, cântă în biserică, se însufleţesc şi

însufleţesc.

Prin afirmarea marilor disponibilităţi, împreună cu intelectualitatea, ei s-au impus în faţa

opresorilor ca parte integrantă a unui popor capabil şi hotărât să-şi făurească propria istorie.

Apreciabile sunt cuvintele unui mare cărturar român Iosif Vulcan, directorul revistei

“Familia”, care, cu prilejul adunării generale a Societăţii de teatru român desfăşurată la Bocşa,

sublinia: “Poporul, sub conducerea unor preoţi şi învăţători bravi, formând încă mai demult, deosebi

în părţile bănăţene, coruri vocale care cu ocazia unor concerte surprinde lumea...Ţăranul nostru

întorcându-se de la plug, muncitorul român obosit de lucru, seara şi la sărbători, ia-n mâna-i

brăzdată cartea şi notele muzicale, învaţă, se cultivează ca să poată urca scena artelor...Cântarea este

limba inimei şi este o necesitate a naturei omeneşti a vorbi aceasta...”

Alături de tot ce au lăsat înaintaşii din secole, sunt rădăcini ale vieţii de azi şi dintotdeauna.

INSTITUŢII CULTURALE

Se ştie că prin intermediul formaţiilor artistice de amatori s-a iniţiat, în permanenţă, o

acţiune vastă de cunoaştere şi valorificare a tradiţiilor şi datinilor populare, în spectacole valoroase

şi interesante. Dar, toate acestea se puteau realiza în condiţii optime, numai în cazul existenţei unui

lăcaş de cultură în localitate.

Banlocul a fost vitregit, într-o oarecare măsură, în ceea ce priveşte existenţa unui lăcaş de

cultură.

Locuitorii Banlocului cumpără de la Ianoş Karacsonyi “Birtul Mare”. Din acest “birt”,

Ioachim Alexandru (Ciandu) a făcut o “Casă naţională”. Regina Elisabeta, avându-şi sediul în

Banloc, a intenţionat să transforme acest “birt” într-un liceu, însă locuitorii comunei au rămas doar

cu promisiuni. Mai târziu, Forga Iovan, pe atunci primar, şi Chiu (Păilazăr) au demolat această

clădire, Banlocul rămânând, în continuare fără lăcaş de cultură. Între anii 1938 – 1947, programele

artistice ale elevilor şi amatorilor din comună se dădeau în primul corp de clădiri al şcolii din

localitate, aflat lângă biserică, iar mai târziu, în anul 1947 locuitorii comunei noastre au înfiinţat o

Casă Naţională, în casa proprietarului Wolf, de origine germană – ca urmare a plecării acestuia în

Germania. Nu mult timp acest lăcaş a dăinuit, pentru că, mai târziu, prin anul 1967 a fost destinat

Grădiniţei sezoniere a C.A.P. Banloc, iar Căminul Cultural (Casa Naţională) era amenajat în parcul

comunal, în clădirea destinată pentru garajul fostei regine Elisabeta. Se simţea tot mai mult nevoia

construcţiei unui Cămin Cultural nou, datorită dezvoltării activităţii de culturalizare a maselor în

localitatea noastră, precum şi datorită dezvoltării activităţilor cultural – artistice de amatori.

Astfel, în anul 1961 a început construcţia noului Cămin Cultural, din fondurile contribuţiei

voluntare în bani a locuitorilor Banlocului. Neexistând şi alte fonduri băneşti, cu deosebire de la

bugetul statului, lucrările pentru construcţia noului Cămin Cultural s-au desfăşurat lent. Suma de

688.000 lei, sumă ce reprezintă valoarea noului şi modernului lăcaş de cultură, a fost adunată cu

multă trudă de locuitorii Banlocului.

Lucrările pentru construcţia noului Cămin Cultural au fost coordonate de Aurel Chiu

(Barna) – primarul comunei şi Nicolae Corozmici – secretar al Consiliului Popular al comunei

Banloc - fii ai satului, ataşaţi trup şi suflet satului în care s-au născut şi au crescut, şi, din această

cauză, cu multă sudoare, au reuşit ca în anul 1968 să dea în folosinţă noul Cămin Cultural – lăcaş de

cultură şi civilizaţie pentru locuitorii satului nostru, ce dăinuie şi în zilele noastre. Acest lăcaş de

cultură a servit şi va servi multor generaţii de a-şi afirma calităţile şi aptitudinile artistice.

Noul Cămin Cultural a fost zidit de o echipă de zidari din satul Percosova. Zugrăvitul a fost

realizat de către o echipă de zugravi, condusă de Kreps. Iluminatul a fost realizat de Pavel Dănilă

din satul Livezile, prin I.R.E.B. Ciacova. Sălile sunt toate parchetate de către fraţii Nicolae şi Ionel

Gătăianţu din Banloc.

Noul Cămin Cultural este amplasat în centrul localităţii. Se compune dintr-o sală de

spectacole cu o capacitate de 400 locuri (pe bănci), dotată cu o scenă, ecran lat, balcon, o

bibliotecăcu 3.725 volume, sală de lectură şi sală de repetiţii. Edificiul este corespunzător şi asigură,

în toate privinţele, cerinţele populaţiei. Căminul Cultural este dotat cu o serie de anexe (magazie

pentru diferite materiale, biroul directorului, 3 săli pentru echipare, din care una la etaj).

Inaugurarea noului Cămin Cultural s-a făcut în anul 1969; director de cămin a fost Iulică

Lăzeanu, care îndeplinea şi funcţia de locţiitor al secretarului comunal P.C.R. secretar al

Comitetului comunal de partid a fost Nicolae Albulescu, iar primar a fost Ion Tămaş, care după

inaugurare, a fost înlocuit cu Ioan Novac, ca urmare a alegerilor organelor locale comunale.

La inaugurarea noului lăcaş de cultură şi-au dat concursul formaţiile de: cor mixt, din

Banloc, dirijat de profesorul Costel Mihăescu din Timişoara; taraful şi soliştii vocali de muzică

populară românească – dirijor: profesorul Ioan Iedu din Banloc; echipa de dansuri populare

româneşti, instruită de Iosif Turba din Timişoara, precum şi corul bărbătesc din Banloc, dirijat de

şăranul Aurel Traiconi.

Au fost de faţă, din partea judeţului, conferenţiar doctor Traian Bunescu – preşedintele

Comitetului pentru cultură şi artă al judeţului Timiş; dirijorul Ion Românu, directorul Filarmonicii

“Banatul” din Timişoara; inspectori de la Comitetul de cultură şi artă al judeţului Timiş.

Membrii tarafului care şi-au dat concursul la inaugurare erau:

1) Traian Chiu – saxofon;

2) Ionel Achim (senior) – saxofon;

3) Ionel Achim (junior) – saxofon;

4) Nicolae Chiu – taragot;

5) Cornel Radosav – taragot;

6) Petru Strizu – trompetă;

7) Ion Chiu (Ioşcu) – acordeon;

8) Maximilian Ioş – acordeon;

9) Ilie Strizu – acordeon;

10) Ovidiu Simionescu – acordeon;

11) Gheorghe Bredicianu –chitară;

12) Branco Seculici – contrabas;

13) Draga Albu – braci;

14) Vucomir Albu – braci;

15) Milovan Ploscar – braci.

Taraful a fost dirijat de profesorul Ioan Iedu.

După festivităţile prilejuite de inaugurare s-a organizat o masă comună la Grădiniţa IAS din

Banloc.

Anul 1969 a descătuşat uriaşe energii artistice. Cântecul a căpătat aripi, iar jocul ritm şi

avânt.

– 12. CREDINŢA –

Viaţa bisericească şi religioasă a comunei Banloc s-a scurs în hotarele multor evenimente

istorice, în care s-a încadrat prin forţa împrejurărilor şi la care a contribuit, în măsura în care poate

contribui un sat.

Înaintaşii nu ne-au lăsat urme scrise despre specificul vieţii lor sufleteşti. Pentru a-i

surprinde trăsăturile esenţiale, ne-am văzut siliţi a-l aşeza în spaţiu şi timp , în încopciere mai largă

şi mai restrânsă, cu faptele în mijlocul cărora s-au desfăşurat. Trecând peste tradiţiile ce mărturisesc

o intensă şi ridicată trăire creştinească pe aceste meleaguri, ne stau ca dovedire documentată,

mănăstirile din apropiere: Partoş, Sfântul Gheorghe şi Şemlac – lăcaşe de reculegere şi întărire;

purtătoare ale comorilor etnice şi focare culturale, ce nu puteau rămâne fără înrâurire asupra vieţii

oamenilor din Banloc.

La înălţarea şi împodobirea mănăstirii din Partoş, vor fi contribuit şi bănlogenii, după cum,

desigur, au primit, mulţi dintre ei, şi cele dintâi cunoştinţe ale psaltirei şi buchiilor în şcoala ce era

înjghebată din vechime, prin călugării acestei mănăstiri.

Mănăstirea, în apusele vremi, era ascunsă sub aripa pădurii, departe de freamătul obişnuit al

mulţimii. Satul Banloc îşi avea aşezarea în partea nordică a Bârzavei, pe locul de astăzi al

“Seliştei”.

Nu ne-au rămas amintiri edificatoare despre vechiul lăcaş al bisericii de aici. Tradiţia şi

urmele cimitirului îl aşează pe locul actualelor şcoli confesionale. Tot acolo îl înseamnă şi planul

din 1768, înconjurat fiind de cele două braţe ce străbăteau satul în curgerea lor spre miazănoapte.

Povestirile bătrânilor cunosc vechea biserică, îndeajuns de impunătoare pentru acele vremi,

cu turn de lemn, dar întotdeauna neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor ce o cercetau

duminical şi la sărbătorile creştineşti. Nu-i putem preciza nici dimensiunile, dar e cert că materialul

folosit la construirea ei a fost lemnul, ce se găsea cu uşurinţă în pădurile din apropiere. Chipul ei,

mai modest, credem să-l găsim în înfăţişarea vechii biserici din Ofseniţa, până nu demult, sârbeşti,

ridicată din nuiele împletite, lipite cu lut, din pământ bătut şi lemn, biserică ce adăpostea opere

vechi de artă, însemnări preţioase şi o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul înaripat, datând din 1774.

Nu ni s-a păstrat nici un obiect din vechiul lăcaş bănlogean. Zgârcenia de scris a preoţilor şi

cântăreţilor de altădată ne-au lipsit de preţioasele însemnări pe marginea filelor, obişnuite aproape

pretutindeni şi atât de preţioase cercetătorului.

Nu pare sigur faptul că vechea biserică nu mai exista în anul 1869, an în care s-a terminat

construcţia actualei biserici a satului nostru. Din protocolul ce cuprinde “Socoţile bisericii” de la

anul 1830 până la anul 1863, desprindem că biserica veche avea 2 clopote, la începutul veacului al

XIX-lea. Unul a fost folosit până în anul 1916, când stăpânirea de tristă aducere aminte l-a luat,

pentru a-l transforma în guri vărsătoare de moarte, rupând, simbolic şi pentru prea multă vreme

rostul real ce-l avea – acela de vestitor al păcii, al dragostei şi frăţiei; de a chema mulţimile la

“rugă” şi viaţă nouă – nu la înduşmănire, vărsare de sânge şi omor.

Reproducem inscripţia săpată în bronzul lui, după mişcătoarea însemnare contemporană, de

fostul preot FILIP POP: “GOS. MICH. IOHANN KOLL IN PEST. 1799”. Greutatea lui era de 92

kg.

În anul 1831 clopotele erau destul de vechi, întrucât la 18 septembrie se repară limba

“zvonului mare”, iar peste 3 luni a “zvonului mic” – i se pune “pleniţa”, cheltuindu-se în acest scop

3 floreni. Peste 3 ani, în 14 iulie 1834, clopotul mic necesită iar reparaţii. În 4 martie 1857, mândria

credincioşilor cumpără din cetatea Timişoarei, cu preţul de 235 floreni de argint, un al treilea

clopot, în greutatede 235 funţi, adică 117,5 kg., pe care-l achită în întregime peste 2 săptămâni.

Anexele metalice şi de lemn, adusul, ridicarea şi aşezarea lui, mai cer o cheltuială de 23 floreni şi

45 cruceni, bani dăruiţi după mărturisirea însemnărilor contemporane, cu o mişcătoare dragoste faţă

de biserică, de întreaga obşte.

Vechea biserică ne apare destul de impozantă, cu turnul îndeajuns de puternic ca să poată

găsi loc pentru numărul şi greutatea celor 3 clopote. Reparaţiile ce i se fac în jurul anului 1800, ca şi

gândurile ce frământau sufletele oamenilor deja din primele decenii ale veacului trecut, în dorinţa

de a înălţa un altul, mai corespunzător trebuinţelor lor, îl arată cu o vechime ce pare a depăşi veacul.

La 18 mai 1831, după reparaţii generale, s-a văruit exteriorul cu 10 floreni şi 50 cruceri,

lucrare ce dovedeşte că, peste construcţia de lemn s-a aplicat, din vremuri, tencuiala văruită.

În 1839 “covaciul” Iovan îi ferecă temelia şi turnul, iar tâmplarul Ferdinant înlocuieşte

lemnăria slăbănogită de vreme. În 14 mai 1846 i se fac noi reparaţii. Starea în care se găseau

“rapidele” şi “praporii” în anul 1859, reclamă repararea temeinică şi repictarea prin penelul unui

zugrav, rămas anonim. Ultima reparaţie e amintită la 20 aprilie 1862. După o menţiune mai veche,

stranele bisericii erau înzestrate cu toate cărţile trebuincioase cultului.

În februarie 1831 s-a procurat un “Tipicor” cu 15 floreni, iar la 1 august 1839 s-a mai

cumpărat un “Penticostal românesc” cu 35 floreni. În anii 1831, 1844 şi 1845 biserica dăruie şi

vinde comunităţii ortodoxe din Ofseniţa mai multe volume. Printr-o neînţelegere ce nu-şi poate găsi

justificarea, majoritatea acestora au fost înstrăinate, dispărând odată cu ele şi însemnările la trecutul

bisericesc şi politic, însemnări ce puteau înoda firul evenimentelor, aşa de rupt prin greutatea

tăcerii.

Cei 4 preoţi care serveau biserica la 1785, dispuneau din vechime de ornate bogat

împodobite. Abia la 26 august 1840 se simte trebuinţa de a se cumpăra “materia” pentru două

odăjii, cu impresionanta sumă de 237 floreni şi 3 cruceri, cusute la Sabău, la 22 noiembrie 1854, cu

80 floreni – sumă ce depăşeşte cu mult preţul clopotului de 235 funţi, cumpărat în 1857 cu 235

floreni.

Atât putem rupe din trecut, privitor la biserica de altădată. Deşi puţine, aceste date îngăduie

să ne facem o oglindă a preocupărilor strămoşilor noştri.

Cei 2.385 credincioşi din 1838, însemnaţi pe fila Protocolului ce cuprinde circularele anilor

1827 – 1836, îşi dăruie obolul cuviincios pentru temelia noii biserici, concepută de arhitectul KARL

MAY, în anul 1861.

Cele trebuincioase noului lăcaş se adună treptat. La 24 iulie 1838, opt trăsuri pornesc pe

drumul Vârşeţului, reîntorcându-se cu material necesar începutului. În luna mai a anului următor se

cumpără 2.500 cărămizi subţiri cu preţul de 56 floreni şi 15 cruceri. Tot atunci, comerciantul Orvat

le vinde 400 cuie cu 2 floreni şi 45 cruceri, precum şi 3 “ocale” de fier, socotite cu 1 floren şi 30

cruceri. Moise Mihailovici le mai procură, după cum relatează el, cu destulă greutate – încă 500 de

cuie. Un Ioţa de la Ilidia aduce cu osteneală mare, 551 “meţi” de var, primind 730 floreni şi 5

cruceri în 28 mai 1843.

În toamna anului 1854, ţiglarului Paul Timar i se dau 200 floreni drept arvună, întregindu-se

suma cu alţi 50 floreni peste 4 ani, în preajma Crăciunului, când se pare că se isprăvise lucrul lui.

Solomon Jidovu furnizează şi el 200 cuie la preţul de 1 floren şi 15 cruceri.

Peste însemnări se aşterne o “linişte”de 3 ani. Se vor fi discutat, în acest timp, atâtea planuri

măreţe. În aceste împrejurări, iată-i pe preoţii Daniel Marcovici şi Alexandru Mihailovici,

pregătindu-se de ziua pe care o aşteptaseră 3 decenii, şi pentru care trudiseră atâţia.

Praful de puşcă cumpărat cu 5 floreni şi 28 cruceri vesteşte în dimineaţa zilei de 6 august

1857 – praznicul Schimbării la faţă – până-n mari depărtări, prin bubuituri, bucuria fără margini a

bănlogenilor de atunci. Vinul, preţuit cu 16 floreni, îneacă multele necazuri de fiecare zi şi lasă cu

viaţă numai veselia. Din zahărul, cafeaua, untul şi celelate, cumpărate cu 30 floreni şi 58 cruceri se

prepară bunătăţi vrednice de măreţul praznic.

În sunetul prelungit al celor 3 clopote din turla bisericii vechi, ce-şi privea din apropiată

vecinătate semnele sfârşitului şi-n înălţătoarea bucurie a întregii comunităţi îmbrăcată în frumoase

haine de sărbătoare, cei doi preoţi, respectiv Daniel Marcovici şi Alexandru Mihailovici, aşează

piatra de temelie. Bucuriile începutului sunt întotdeauna mai mari decât bucuriile sfârşitului. În casa

crâşmarului Jîşcă, un prânz plătit cu 66 floreni şi 96 cruceri, încheie bucuria zilei, în discuţii pline

de avânt şi încredere. A doua zi, o delegaţie aleasă de obşte pleacă la Domnul Spăiia din Beodra, în

Ungaria de sud – una din proprietăţile familiei Karacsonyi – să-i vestească, celui ce stăpânea aici şi-

n apropiere 20.000 de jugăre de pământ, marea lor bucurie, prilejuită de vechea dorinţă ce începuse

să prindă trup. Drumul lung şi obositor, plătit cu 31 floreni şi 56 cruceri, le întăreşte nădejdile.

Făgăduinţele de ajutorare a grofului, condiţionate de răsplătire prin muncă ce trebuia depusă pe

întinsul său avut, se dovedesc a fi pline de mărinimie. Tradiţia, din care nu putem alege verosimilul,

vorbeşte de gândul contelui Guido Karacsonyi, potrivit căruia ar fi fost hotărât să ridice cu spese

proprii un templu măreţ pe seama românilor otodocşi, dacă i se va încuviinţa să zidească sub altar

mauzoleul familiei sale. Refuzându-i-se, contribuie, totuşi, cu jumătatea cheltuielilor de zidire, în

condiţiunile menţionate.

La 6 martie, anul următor (1858), după mature chibzuinţi, cu sfatul bătrânilor, se încheie

contractul de zidire cu arhitectul KARL MAY, căruia până la 12 aprilie i se achită suma de 4.100

floreni.

Planurile acestui arhitect se păstrează şi astăzi în arhiva parohială, ele constituind temelia

zidirii sub forma actuală c neînsemnate modificări survenite în parte şi după zidire cu prilejul

reparaţiilor; esenţiala schimbare între plan şi zidire, constă în contragerea turnului, atât în privinţa

temeliei cât şi a zidirii.

Arhiva parohială nu mai păstrează acte sau însemnări ce ne-ar putea lămuri pentru perioada

de timp de la 1862 până la 1875. Mutarea acesteia, ca urmare a lipsei de casă parohială, a cauzat

pierderea multor acte şi documente ce ne erau preţioase în împlinirea dorinţei noastre de

reconstituire a trecutului. Ori, în aceşti ani s-a ridicat actualul edificiu al bisericii.

După amintirile bătrânilor, în anul 1862 s-a zidit numai temelia, lucrările oprindu-se aici

până la 1868. Motivele nu ne sunt cunoscute, dar ele par a-şi găsi explicarea în lipsa posibilităţilor

materiale. Este evident că o zidire de proporţii neobişnuite atunci cerea sume ce depăşeau orgoliul şi

puterea de contribuţie a înaintaşilor. Darurile familiei Karacsonyi şi eforturile locuitorilor fac să se

continue lucrările întrerupte, isprăvindu-le în anul 1869.

Lipsa documentelor face să nu putem da un răspuns corect la cifra de 1872 înscrisă pe turnul

bisericii, îndată ce construcţia bisericii a fost terminată în 1869. Probabil, în 1872 a fost sfinţită.

După cum vom vedea, pictura se realizează mai târziu.

Lungimea de bază a noii biserici este de 32,80 m., lăţimea este de 9,50 m., înălţimea

interioară de 9 m., iar turnul de 32 m.

În lipsa datelor mai ample, ne vedem siliţi să spicuim evenimentele mai importante din

procesele – verbale ale vremii. La 28 decembrie 1877, Consiliul parohial decide să se cumpere

Tronul Preacuratei, acceptând planul şi oferta “teslarului” Andreas Meyer din Ciacova, cu preţul de

43 floreni valută austriacă.

La 22 ianuarie 1878 se hotărăşte îngrădirea bisericii cu gard.

La 21 februarie 1883, Consiliul parohial încredinţează pictorului FILIP MATEI din Bocşa

Montană executarea a 2 prapori şi a unui ornat – toate în valoare de 170 floreni valută austriacă.

Peste o lună, corporaţiile bisericeşti se adună într-o consfătuire pentru a dezbate lucrarea

iconostasului şi a întregii picturi. Toţi mambrii împărtăşesc necesitatea grabnicei pliniri a acestor

lucrări “Cu atâtu mai vârtosu, cu cât un edificiu aşa de frumosu şi solidu, precum e acelu a bisericei

noastre poftesce neâncongiuratu şi pictura amintită sub punctulu de întrebare”.

Pictorul ales e cărăşanul FILIP MATEI, care-şi ia angajamentul, pe bază de contract, a

executa atâtpictura, cât şi sculptura, pentru suma de 1.800 floreni valută austriacă, iar chivotul ce l-

ar avea deja lucrat, îl oferă cu 100 floreni. Lipsa mijloacelor materiale lpotoleşte însufleţirea,

dezlănţuind-o mai hotărât peste doi ani, la 16 februarie 1885, când pictorul Filip Matei prezintă

“specificul” picturii şi sculpturii, rămânând pe lângă preţul anterior. La 24 februarie este aprobat de

adunarea parohială, iar sub numărul 385 B din 14 mai, acelaşi an, se vesteşte şi consimţământul

Sfintei Episcopii a Caransebeşului.

Lipsa banilor, determină consiliul să vândă scaunele din biserică pe viaţă şi să recurgă la alte

posibilităţi băneşti, dar fără rezultate satisfăcătoare, căci în şedinţa din 19 aprilie 1887, preşedintele

Comitetului parohial – preotul PETRU CHERLA – întreabă membrii dacă sunt de părere să se

oprească sau să se continue cu „pictarea”. Comitetul, fără a dezlega greutăţile, cere grăbirea lucrării.

La 30 ianuarie 1888, pictorul comunică faptul că pictura este aproape sfârşită, cerându-şi ratele

rămase restante.

La 26 februarie 1888, pictorul predă lucrarea terminată, iar Comitetul parohial decide ca

renumeraţie a i se da 100 floreni valută austriacă, cerându-se, totodată, Consistoriului o comisie de

recepţie.

Revenind la lucrările anterioare realizării picturii, menţionăm că la 21 august 1883 se dau

lucrările de acoperire, tencuire exterioară şi văruirea întregii biserici, în valoare de 380 floreni v. a.

maestrului MIHAI GÖBEL din Ciacova. La 3 iunie 1885 se continuă lucrarea cu locul pentru cor de

maestrul IOHAN VACZ din Banloc, iar la sfârşitul anului 1887 erau terminate încă 14 scaune,

dintre care 6 au fost lucrate cu cheltuiala cantorilor.

La începutul anului următor pictorul Matei se angajează a picta toate icoanele praznicelor pe

tinichea, cu preţul de 60 floreni v. a.

La şedinţa din 1 mai 1889, Comitetul parohial discută trebuinţa de cumpărare a unor noi

clopote şi a unui ceas de turn. Avându-se în vedere – se rosteşte în procesul – verbal – că biserica

este una dintre cele mai frumoase din câte le sunt cunoscute şi, ţinând seama de faptul că în

localitate este sediul preturei, telegraf, telefon, gară şi întregul ansamblu ce ar da satului aspect de

orăşel, se decide cu unanimitate, ca acestea să se procure grabnic.

Ceasornicarul BENEDEK MÜLLER din O Becse, le trimite oferta pentru un ceas la 29 mai

1889, cu preţul de 560 floreni, iar turnătorul de clopote ANTON NOVOTNY din Timişoara, le

trimite, peste o lună, oferta pentru un clopot de 580 kg. şi altul în greutate de 340 kg., cu preţul de 1

floren şi 65 cruceri pentru 1 kg. Aceste deziderate se înţeleg şi se împlinesc curând. Dar peste 2 ani,

Anton Novotny dă biserica în judecată pentru neachitarea ultimei rate.

În preajma Crăciunului din anul 1889 se procură 2 odăjdii, iar în 2/15 mai 1890 se dă

pictorului Matei pictarea unui prapore mare şi a unui baldachin, pentru care primeşte 95 floreni. În

toamna anului 1898, ca şi în vara anului următor se constată necesitatea imperioasă a reparării

exteriorului bisericii, urgentă fiind îndeosebi schimbarea acoperişului.

Abia la începutul anului 1901 se încep reparaţiile generale de exterior a bisericii: a zidurilor, a

lucrărilor de tinichigerie, la turn, a crucii, a acoperişului, în valoare de 1.456 coroane şi 31 filleri,

donaţi de contele Karacsonyi Jenö. Pentru unele reparaţii mai mici scăpate din vedere la întocmirea

devizului înaintat grofului, biserica mai plăteşte 150 coroane contelui, sumă echivalentă cu preţul a

3 jugăre de pământ bun şi i se aduc mulţumiri protocolare. Reparaţii mai mici la acoperiş se mai fac

şi în decursul anului 1905.

În primăvara anului 1907 – 21 de bănlogeni, plecaţi şi stabiliţi în America de Nord, în oraşul

Catasangua, au colectat şi trimis oficiului parohial o importantă sumă de bani în dorinţa de a-i folosi

la lucrarea unui baldachiu, dorinţă executată de Comitetul parohial.

La 1 martie 1909 se procură un ornat negru, de la maestrul PHILIPOVITS din Vârşeţ, cu

suma de 50 coroane.

La 8 februarie 1910, spre regretul tuturor, s-a decis vinderea crucilor de piatră ce se aflau

aşezate în curtea şcolii, iar şedinţa Comitetului parohial din acelaşi an, luna noiembrie, ziua 13

decide a se lua din bugetul anului ce urmează, suma de 6.700 coroane, pentru repararea radicală a

bisericii, printre care şi îngrădirea cu fier, fapte ce se realizează mult mai târziu.

La 16/29 noiembrie 1915, noaptea, s-a despicat şi prăbuşit o mică porţiune a boltei, deasupra

dulapului epitropilor, ca urmare a plesniturilor provocate de cutremurul de pământ simţit în

dimineaţa zilei de 6/19 octombrie, acelaşi an, cutremur precedat de o bubuitură puternică, durând

aproape 5 minute.

La 13 august 1917 şi 27 iunie 1920, Consiliul parohial dezbate problema reparării, alegându-

se, în urma licitaţiei, maestrul Francisc Keller din Banloc, ce-şi ia angajamentul să execute reparaţia

cu 15.650 coroane, lucrările începând imediat. La 15 august, acelaşi an, se pictează partea reparată.

Între timp, intervine un eveniment ce a lăsat o impresie dureroasă în sufletele oamenilor

localnici. Vineri, 3 noiembrie (21 octombrie) 1916 s-a prezentat trimisul comandei militare,

ordonând ca pe ziua de luni, 24 octombrie, se vor lua 3 clopote prescrise. Luni, după ce clopotele au

sunat o oră, s-au dat jos. Clopotul mare a cântărit 611 kg., cel mijlociu 366 kg., iar cel mic – 92 kg.,

datând, primele două din 1809, iar cel mic din 1799.

Jos – clopotele au fost decorate cu cununi de flori, şi, după o frumoasă cuvântare a preotului

Filip Pop, 800 locuitori ai Banlocului le conduce la gară, cu priviri înlăcrimate. Au fost calculate la

preţul de 4.272 coroane.

În 1921 s-a primit din partea ministrului de război, Răşcanu, un clopot de tuci din arsenalul

militar din Bucureşti, după care a fost preotul Elisei Mureşianu, pentru a-l aduce. Tot în acest an,

contele Karacsonyi donează ornate negre, în valoare de 3.000 lei.

Cu prilejul Înălţării Domnului (Ispas) din anul 1925 s-a sfinţit monumentul eroilor din

comună, lucrat de Firma TUMNER din Timişoara, preţul de 55.000 lei – aşezat în faţa bisericii,

într-un cadru solemn. Pe cele 4 feţe sunt scrişi cei 85 eroi căzuţi în războiul din 1914 – 1918, iar în

anul 2000 au fost scrişi şi eroii căzuţi în al doilea război mondial.

Avutul bisericii a fost alcătuit din sesia parohială dată bisericilor deja din anul 1738, după

cum desluşesc documentele. Nu putem preciza câte sesiuni au avut în prima jumătate a veacului al

XIX-lea, dar după numărul preoţilor, pare verosimil a fi avut cel puţin trei, în folosinţa preoţilor.

Însemnările ce deţinem sunt de dată prea recentă, neîngăduindu-se a preciza faptele înaintea anilor

1879 – când, în afară de două “sesii” preoţeşti, dispunea şi de 11 jugăre de pământ, date în arendă.

Preţul bunurilor ce deţinea biserica în 1881, se ridică la suma de 25.791 floreni şi 10,50

cruceri, valută austriacă. Deja din 1830, o sursă de venit o constituia arendarea “cvartului”, în

folosinţa bisericii. În luna octombrie 1895, biserica cumpără 2 jugăre de pământ din “Ţărigi”. Tot

atunci, groful Karacsonyi dă bisericii, pentru concesiunea drumului de peste izlaz, 6 jugăre de

pământ: 2 jugăre în “Pruni” şi 4 jgăre în “Dricul Jebedionilor”. La 1 ianuarie 1900, preotul Petru

Cherla deţinea o “sesie” de 31 jugăre, 112 stânjeni pătraţi, iar preotul Petcu o “sesie” de 32 jugăre,

400 stânjeni pătraţi.

La 29 iunie 1905, contele dă contractul pentru cele 6 jugăre. În ultimul timp, cele două

“sesii” erau: una în “Ţărigi”, cealaltă în “Selişte”. Mai târziu, fiecare “sesie” era limitată la 5 ha.,

plus “sesiile” cantorale.

Luni, 25 martie 1929 s-au sfinţit cele 3 clopote noi, turnate de fraţii HÖNIG din Arad. Au

avut următoarea greutate: 605,5 kg., 98 kg., preţuind 226.000 lei. Sfinţirea s-a făcut într-un cadru

solemn, în prezenţa întregului sat.

La începutul anului 1927 s-a înfiinţat “Reuniunea femeilor române”, care a făcut frumoase

daruri bisericii. În 1935 s-au făcut donaţii preţioase bisericii: o cruce străveche ferecată cu argint şi

împodobită cu perle; patru icoane extrem de valoroase din veacul al XVI-lea, în stil bizantin şi o

candelă din 1815, de argint.

În luna mai 1935 s-a pardosit biserica cu plăci de ciment, cu suma de 50.000 lei. La 31 iulie

1935 biserica a fost sfinţită de episcopul Vasile Lăzărescu, faptul aducând comunei o mare

sărbătoare.

În decursul anului 1937 se reface în întregime bolta ce ameninţa iar cu prăbuşirea,

continuându-se cu reparaţii generale, în suma de 229.842 lei.

Ca înjghebarea socială veche şi puternică, Banlocul a avut cu certitudine parohie organizată

din străbune vremi. Nu ne stau la îndemână documentele necesare, dar existenţa celor trei preoţi

parohi înainte de 1.779, este mai mult decât edificatoare. Încă din anul 1936, parohia din Banloc a

fost ridicată la rangul de parohie de clasa I.

În ultimul timp, parohia a fost deservită de doi preoţi: Elisei Mureşianu şi Ion B. Mureşianu.

Mai târziu, în 1966, după plecarea preotului Ion B. Mureşianu, parohia din Banloc a fost servită de

preotul Petru Ioţcovici, originar din Banloc. Vom enumera, în continuare, cronologic, preoţii care

au servit parohia Banloc.

Prin vânzarea şi înstrăinarea cărţilor vechi ce umpleau odinioară stranele bisericii, s-au

nimicit şi însemnările înaintaşe decadei a VIII-a din veacul al XVIII-lea.

Cea mai veche semnătură datează din 19 august 1775, scrisă pe fila unei psaltiri, fără titlu, şi

datorată preotului Lazăr Marcovici.

Aşa dar, au servit parohia Banloc preoţii:

- LAZĂR MARCOVICI (1746 – 1823) – după tradiţie dintr-o străveche familie preoţească

cu numele de Mecea, care a dat satului 6 preoţi cunoscuţi nouă. O conscripţie din 1828, aminteşte

această familie la numărul de casă 241, iar o filă volantă, lămureşte: “Lazăr Marcovici, preotul cel

bătrân s-a născut în anul 1746. Semnează în protocoale de la existenţa lor – din 1779 – până în

ultimele zile ale vieţii sale, stinse în vârstă de 77 ani, la 15 septembrie 1823, la două ceasuri după

miezul nopţii, spre duminică, după însemnarea marginală făcută la rubrica de înregistrare a

Protocolului răposaţilor. Pe lângă preoţii locali, cu care a servit, au mai luat parte la ceremonia

înmormântării, preotul Lazăr Nicolici şi protopopul Matei Popovici din Ciacova. A avut ca soţie pe

Desanca, întâlnită ca naşă la viitorul preot Nicodim Mihailovici.

- DANIEL MARCOVICI (n.? – 1787) – semnează în Protocoale din 1779 până la 18

februarie 1787. Trece în veşnicie la 20 februarie, acelaşi an, fiind înmormântat în ziua umătoare.

- PETRU MARCOVICI ( ? ) – despre care, în afara semnăturilor din Protocoalele găsite

între anii 1779 – 1786, nu avem alte mărturii.

- ALEXEI COMNENOVICI (n.? – 1800) – dintr-o familie, probabil, localnică, dispărută

înainte de 1828 – dată de la care avem deja o conscipţie a parohiei. Întâlnit în Protocoale de la anul

1781 până la data morţii sale, întâmplată la 10 martie 1800. Înregistrarea s-a făcut prin preotul

Lazăr Marcovici.

- IOAN MIHAILOVICI (1788 – 1821) – coborâtor dintr-o familie din loc, purtând înainte

de hirotonisire numele familiar de STRIZU, după cum se specifică la poziţia 258 – anul 1788, din

care protocolul botezaţilor.

Este îndeobşte cunoscut faptul că viitorii proţi primeau odată cu diaconatul şi un nume

sârbesc, de obicei numele de botez al tatălui sau al bunicului, căruia i se adăuga sufixul sârbesc

“ovici”. Exemplificăm numai prin câteva cazuri de personalităţi cunoscute, deşi acest procedeu este

general în veacul al XVIII-lea şi în prima jumătate a veacului al XIX-lea: Mihai Roşu, învăţătorul

din Jadani, primeşte numele Martinovici, după tatăl său Martin;

Stoichescu, fostul protopop al Ciacovei şi vicar mitropolitan al Mitropoliei Timişorene,

înfiinţată de Murgu, în decursul revoluţiei din 1848, ia la hirotonisire numele de Petrovici, după

tatăl său Petru.

- NICODIM MIHAILOVICI (1788 – m.?) – născut în Banloc la 30 aprilie 1788 din părinţii

Ilie şi Angelia Strizu. A fost botezat de Alexei Comnenovici, a cărui soţie, Desanca, i-a fost naşă. S-

a căsătorit cu Cristina. Ne sunt cunoscuţi doi băieţi: Moise şi Alexandru, precum şi o fată, Elena.

- MAXIM COMNENOVICI (n.? – 1823) – semnează în Protocoale între anii 1818 – 1823,

an la care trece în veşnicie, la 15 septembrie.

- ALEXEI MARCOVICI (1790 – m.?) – din familie localnică a Marcovicilor, născut în

anul1790, la 13 octombrie, având ca naş la botez pe Marin Nicolescu. Soţia lui, Cechina, s-a născut

la 29 iulie 1789, din familia Ceiconilor. Au avut o fată, Eva, născută în 1813 şi căsătorită în Ghilad.

A răposat, probabil, în Ghilad, întrucât nu-l găsim în protocoalele răposaţilor. Semnează între anii

1823 – 1835.

- DANIEL MARCOVICI (1812 – 1887) – din aceeaşi familie s-a născut la 2 iunie 1812, din

părinţii Pavel şi Ana Marcovici. A avut ca naş la botez pe Dănilă şi Zamfira Nicolescu din Banloc.

S-a căsătorit cu Maria, născută în anul 1816, la Sânmihai. Ne sunt cunoscuţi trei copii ai lor: Alexe,

născut în 1835, Vasile – născut în 1839 şi Iosif – născut în 1840. Moare aici, la Banloc, la 12

februarie 1887.

- ALEXANDRU MIHAILOVICI (1816 – 1862), FIUL LUI Nicodim Mihailovici, născut la

14 mai 1816, având ca naş la botez pe Nicolae Vinca. Moare la 10 februarie 1862, în mâinile

creatorului. Semnează între anii 1845 – 1862.

- GAVRIL MILOŞEVICI – despre care nici însemnările, nici tradiţia nu ne dau alte date, în

afară de semnăturile întâlnite între anii 1862 – 1864.

- CONSTANTIN PAULOVICI – semnează în protocoale între anii 1863 – 1865.

- PETRU CHERLA – (1844 – 1920) – s-a născut în comuna Răcăjdia, judeţul Caraş, la 14

septembrie 1844. A studiat teologia la Karlovitz. S-a căsătorit în anul 1864 cu Ana, din Nicolinţ –

moartă în anul 1885. A servit Banlocul din anul 1866 până la moartea sa, întâmplată la 27

decembrie 1920. Şi-a dat contribuţia la continuarea, terminarea şi împodobirea bisericii, pe care a

servit-o timp de 54 de ani, fiind şi un foarte bun ceremonier.

- TEODOR PETCU – (1848 – 1916) – născut în satul Toager, la 28 septembrie 1848.

Şcoala primară a făcut-o în satul natal, iar studiile teologice le-a terminat la Caransebeş. S-a

căsătorit în anul 1870 cu Ecaterina din Tolvădia. A servit Banlocul de “capelan” din 1875, iar ca

preot din 1887 până la data de 1 octombrie 1916, când trece în eternitate, fiind înmormântat în

cimitirul din Banloc.

- FILIP POP – (1883 – m.?) S-a născut în oraşul Caransebeş, la 2 noiembrie 1883. A

terminat studiile liceale la Braşov, iar teologia la Caransebeş. S-a căsătorit cu Livia, născută Popa,

în anul 1906, an în care a şi fost ales de capelan, apoi de preot în Banloc, unde a servit până în 1919,

când face cursurile de profesor de matematică şi fizică, ocupând din 1920, până la pensionare

această catedră, la Liceul din Caransebeş.

- ELISEI MUREŞIANU – (1894 – 1963) – născut în comuna Sinteşti, judeţul Severin, la 27

martie 1894. Şcoala primară a urmat-o în satul natal şi Făget, iar liceul la Orăştie şi Kecskemet;

teologia – la Caransebeş. A fost hirotonisit de patriarhul Miron Cristea, pe atunci episcop al

Caransebeşului – la 17 şi 18 aprilie 1919, la Sibiu. Preot capelan în Banloc de la 1919, iar din 1920

– preot paroh. S-a căsătorit în anul 1919 cu Mărioara, născută Popa. Cunoscut ceremonier şi cu o

foarte frumoasă activitate pe toate tărâmurile, a fost distins cu “brâul roşu” în 1939.

- CI’ONSTANTIN DOBOŞAN (1875 – 1935) – născut în cartierul “Mehala” din Timişoara,

în anul 1875. Şcoala primară şi cursurile liceale le-a urmat în Timişoara, iar studiile teologice în

Arad. A servit ca preot în comuna Sculea, judeţul Timiş – Torontal, satul de origine al soţiei sale

Silvia, născută Colojoară, până în anul 1924, când a fost ales ca preot în Banloc şi a servit până în

anul 1935, la 8 decembrie, când trece în eternitate.

- PAVEL TRAICONI (1911 – 1947) S-a născut în comuna Banloc la 29 mai 1911, din

familie de plugari. Cursurile liceale le-a urmat la Deta, apoi la Timişoara, iar teologia la

Caransebeş. S-a căsătorit în anul 1934 cu Ana – născută Spăriosu – din Cebza. A servit ca

administrator parohial în Crai – Nou, judeţul Timiş, din 13 ianuarie 1935, până la 6 martie 1938,

când ocupă parohia I din Banloc, pe bază de alegere. Moare la 23 mai 1947.

- ION B. MUREŞIANU S-a născut î anul 1914 în comuna Sinteşti, judeţul Severin, la 3

noiembrie. Şcoala primară a urmat-o la Sinteşti şi Banloc; liceul la Deva, iar teologia la Caransebeş.

Instalat în parohia Zolţ, judeţul Severin la 23 august 1942, a servit până la 18 februarie 1949, dată la

care ocupă parohia I din Banloc, pe bază de alegere. A făcut parte din Sindicatul Presei ca ziarist

profesionist, colaborând la mai multe ziare şi reviste din provincie şi capitală. Ca membru al

Asociaţiei Scriitorilor români, a luat parte activă la mişcarea literară din Banat, tipărind mai multe

broşuri cu caracter istoric, istoric – literar şi literar.

- DAN TRIFU – a servit biserica din Banloc între anii 1963 – 1966. E originar din

Petroman.

- PETRU IOŢCOVICI – s-a născut în anul 1935 în comuna Banloc. Şcoala primară a urmat-

o la Banloc, după care termină cursurile Şcolii pedagogice din Timişoara. Teologia o urmează la

Sibiu, după care funcţionează un timp ca profesor de limba română şi istorie în localitatea Patoş. A

fost hitoronisit preot în anul 1966, iar din acest an serveşte biserica dinBanloc până în anul 1979

octombrie 19, când a trecut în eternitate.

- GĂITIN GRECU – a servit biserica din Banloc din anul 1979 până în anul 1989

primăvara, când a fost transferat la biserica din Şipet.

- PETRU ACHIM – s-a născut la 27 ocombrie 1957 în comuna Ramna, judeţul Caraş –

Severin. Şcoala generală de 8 ani o termină în comuna natală, Ramna, după care urmează 2 ani la

Liceul din oraşul Bocşa. După 2 ani de liceu se înscrie la Seminarul teologic din oraşul Caransebeş,

pe care îl termină în anul 1979. În toamna aceluiaş an se căsătoreşte cu Rodica din Livezile, după

care a fost hirotonisit preot pe seama parohiei Şemlacul Mic (Mănăstirea Săracă). În primăvara

anului 1989 este transferat la parohia Banloc. Din acest an şi în prezent (2001) serveşte parohia

Banloc.

În timpul revoluţiei din anul 1989, preotul Petru Achim se alătură revoluţionarilor prin

măsurile pe care le ia în parohia pe care o conduce. Astfel, în data de 22 decembrie 1989, dimineaţa,

dă dispoziţie clopotarului Aurel Vinca pentru a trage clopotele bisericii, în semn de solidaritate cu

revoluţionarii din Timişoara şi pentru pomenirea morţilor. Tot în această zi, preotul Petru Achim a

scos un steag de doliu pe care l-a aşezat lângă monumentul eroilor din faţa bisericii.

Este un bun gospodar. La furtuna din anul 1985 a căzut turnul bisericii. Din lipsa fondurilor

băneşti nu s-a putut repara turnul. Doar peste doi ani s-a început repararea acestuia de către preotul

Găitin Grecu, dar nu a putut finaliza lucrarea. Acest lucru s-a realizat abia în anul 1989 de către

preotul Petru Achim. În acelaşi an, preotul Petru Acgim a realizat,cu sprijinul sătenilor şi alte lucrări

exterioare la biserică: tencuieli şi zugrăvirea exterioară. Este un bun ceremonier şi desfăşoară o

intensă activitate pentru a-i determina pe locuitorii satului, dar şi pe elevii şcolii să frecventeze

biserica. Este preocupat pentru reînvierea tradiţiilor strămoşeşti şi transmiterea acestora generaţiilor

tinere. Fpte din vremuri de răstrişte, prin activitatea pasională a preotului Petru Achim şi-au adus cu

generozitate aportul la statornicirea marilor împliniri. Alături de tot ce au lăsat înaintaşii din secole,

sunt rădăcini ale vieţii de azi şi dintotdeauna.

EPITROPII

Arhiva parohială ne îngăduie să stabilim o listă relativ mulţumitoare a “tutorilor” sau

“epitropilor”, începând cu anul 1833. Am putut stabili următoarea ordine cronologică a epitropilor:

- 1833 – Nica Vinca şi Gheorghe Giucoane;

- 1846 – Pau Chiu şi Marcu Forga;

- 1847 – Nicola Bălan şi Trăilă Toţa;

- 1854 – Trifu Borobar;

- 1876 – Trăilă Mecea şi George Dentean;

- 1878 – Trifon Mecea, Efte Vidin şi George Dentean;

- 1880 – Trifon Mecea, George Dentean şi Andrei Borobar;

- 1882 – Maxim Chiu, Moise Jebedia şi George Chiu;

- 1888 – Trifon Mecea, Moise Jebedia şi Şandor Tămaş;

- 1894 – Trăilă Marta, Trifu Mecea şi Nicolae Chiu;

- 1897 – Trăilă Marta, Trifu Mecea şi Şandor Tămaş;

- 1903 – Samfir Magiar, George Jebedia şi Şandor Tămaş;

- 1904 – Samfir Magiar, Simeon Muia şi Nicolae Nicolescu.

- 1906 – Iovan Ioş, Alexandru Tămaş şi Gheorghe Chiu;

- 1909 – 1915 – Gheorghe Chiu, Nicolae Nicolescu, Nicolae Isgărean, Nicolae Brezga,

Gheorghe Colgea şi Nicolae Forga;

- 1924 – Alexandru Zbăgan şi Ioan Chicescu;

- 1927 – Iosif Chiu, Ioan Chicescu şi Alexandru Giucoane;

- 1930 – Iosif Chiu, Ioan Chicesu şi Petru Traiconi;

- 1933 – Iosif Chiu, Alexandru Giucoane şi Ioan Chicescu;

- 1936 – Iosif Chiu, Alexandru Giucoane şi Ioan Chicescu;

- 1939 – Iosif Chiu, Ioan Chicescu şi Ilie Jurchiţa;

- 1942 – 1950 - Iosif Chiu, Ioan Chicescu şi Ilie Jurchiţa;

- 1950 – 1966 – Simion Lăpădat, Ion Cârciu (Ninca), Aurel Adam şi Petru Radosav;

- 1966 – 1973 – Alexandru Marta, Ion Cârciu şi Aurel Adam;

- în prezent – 2001 – Aurel Bugariu, Ion Marta, Nicolae Cioboată.

CANTORII

Banlocul are o veche tradiţie în ceea ce priveşte cântarea bisericească. Cea mai veche

menţiune o avem din anul 1846, când TRĂILĂ IGNEA se angajează a purta serviciul de cantor şi

crâsnic, cu 30 floreni anual. Informaţiile culese de la bătrâni vorbesc despre şcoli cantorale ţinute în

fiecare iarnă, sub conducerea celui mai bun cântăreţ. Obişnuit – învăţătorul era conducător. Stranele

erau pline de cantori, fapt ce determină Consiliul parohial, întrunit în şedinţă extraordinară, la 20

martie 1888, să ceară cantorilor de a cânta cuviincios şi după ordinea stabilită de învăţătorul şef al

stranei şi să considere cantori pe acei ce vor fi recunoscuţi ca atare de o comisie examinatoare,

stabilită în acest scop.

La 22 martie 1888, comisia de examinare consideră de vrednici să cânte, pe următorii fii,

stabilindu-se şi locurile:

- STRANA DREAPTĂ : Nicolae Jebedia, Nicolae Chiu, Simeon Muia, Şandor Lighezan,

Gheorghe Macotă, Teodor Borobar, Nicolae Tămaş şi Ioan Ioş.

- STRANA STÂNGĂ: Maxim Chiu, Gheorghe Strizu, Samfir Magiar, Ioan Sorinca,

Pavel Şulţ, Teodor Malcoci, Iovan Muia.

Câtorva le dau sfatul să se desăvârşească în ale glasurilor.

O înviorare şi ridicare a cântării bisericeşti la înălţimea cântării sale aduce vestitul cântăreţ –

învăţătorul Petru Borcan, începând cu anul 1893. El instruieşte un cor bisericesc, format din copiii

de şcoală, apoi un cor bărbătesc.

Adunarea parohială, întrunită în şedinţa sa din 30 octombrie 1894, se rosteşte, în cuvinte pe

cât de măgulitoare, pe atât de adevărate: “Învăţătorul Petru Borcan este foarte sârguincios şi

punctual, iar prin cântările sale şi ale pruncilor bine deprinşi în cântările bisericeşti, atrage atât pe

aceştia spre cercetarea şcoalei, cât şi poporul de a cerceta sfânta biserică. Cu un cuvânt, învăţătorul

Petru Borcan este unul dintre cei mai bravi învăţători”. Acest neîntrecut cântăreţ conduce strana

aproape 30 de ani.

Un alt învăţător care a servit strana peste 30 de ani este Petru Chiu – azi decedat.

În ultimii 50 de ani, stranele au fost servite de: Simeon Petriş, Adam Gheorghe Borozan;

ultimul a servit strana şi după anul 1973, până a trecut în eternitate. Alături de aceştia, a servit

strana şi vestitul cântăreţ Simeon Lăpădat, până când s-a pensionat; în prezent e decedat.

După anul 1973, au servit strana: Ion Tămaş şi Aurel Traiconi – azi ambii decedaţi, iar în

prezent serveşte strana Iosif Babeţ, ajutat de Ionel Giucoane şi Petru Giucoane, ultimul fiind şi

dirijorul secund al corului bisericii.

CRÂSNICII

Datele cele mai vechi în legătură cu servitorii, sau ca să folosim cuvântul de altădată – “fii

bisericii”, le avem din 28 ianuarie 1835, când cei 2 proţi, cu Nicolae Vinea, epitrop, şi Giuca

Jebedia, primar (“chinez”), semnează un contract, ce avea următorul conţinut: “S-au pogodit fiul

bisericii Trăilă Perici cu 20 floreni de biserică şi o pereche de cizme, iar de la obştea satului, 10

floreni; şi slujba de la obşte să i se ierte”.

Trasul clopotelor, seara, numără aici în Banloc, o vechime de aproape 12 decenii. La 1

ianuarie 1836, “...fiul bisericei, Trăilă Ignea s-au pogodit cu 30 floreni de la biserică şi de la

“chinezul” 12 floreni şi 30 cruceri păntru svonitu de seară”.

Ca urmare a migăloaselor cercetări, am putut stabili următoarea înşiruire de crâsnici, în

ordine cronologică:

- 1835 – Trăilă Perici;

- 1836 – Trăilă Ignea;

- 1844 – Tan Vega;

- 1853 – Andrei Jucuţ;

- 1854 – Lazăr Macotă;

- 1859 – Teodor Borobar;

- 1860 – Iovan Borobar;

- 1861 – Teodor Vinca;

- 1862 – Teodor Chiu;

- 1864 – Trifu Brezga;

- 1888 – Iovan Muia;

- 1894 – Simeon Giucoane;

- 1894 – Iovan Muia;

- 1897 – Maxim Chiu;

- 1903 – Teodor Malcoci;

- 1905 – Iovan Muia;

- 1906 – Teodor Malcoci;

- 1907 – Maxim Chiu.

Din anul 1923 până prin anul 1950, serveşte în această calitate bătrânul ILIE CHIU; este

unicul care a servit biserica atâţia ani, fără întrerupere.

Urmează apoi: Ion Traiconi (Toicu), Zamfir Malcoci, Nicolae Marcovici, Ionică Chiu,

Vasile Adam, Ion Cârciu, Aurel Milivoi, Aurel Vinca, iar în prezent – Nicolae Lupu.

BIBLIOTECA – ARHIVA

După cum era firesc, cele mai vechi cărţi au fost cele necesare cultului. Notele marginale ne

îngăduie să afirmăm că numărul lor, în prima jumătate a veacului al XVIII-lea a fost impresionant.

În afară de cele româneşti, au fost şi slavone, vândute sau dăruite bisericii din satul Ofseniţa. Din

rândurile acestora, se mai păstrează o Psaltire şi un Octoih, ambele fără pagina de titlu, dar datând,

după hârtie şi tipar, din ultimele decade ale veacului al XVII-lea. O mare parte din cărţile vechi şi

cele mai valoroase au fost luate de preotul EMILIAN MICU, care a colindat întregul Banat în acest

scop, despoind stranele de cărţile vechi şi valoroase, şi de profesorul de teologie – DIMITRIE

CIOLOCA.

Deţinem informaţii precise despre vizitele preotului Emilian Micu în Banatul Jugoslav, de

unde a înstrăinat un exemplr din Palea de la Orăştie, mai multe din tipăriturile lui Coresi şi un

exemplar din Biblia lui Şerban, ca şi mai multe exemplare din Noul Testament de la Bălgrad, ajunse

până aici, ca dovadă a marii circulaţii ce a avut cartea românească în vechime, grăitoare şi pentru

existenţa unei conştiinţe naţionale şi de unitate.

S-au mai păstrat în strane: Evanghelia de Bucureşti, tipărită în 1750; două Cazanii, tipărite

la Viena, în 1793; două Octoice, tipărite la Blaj în 1792; un Liturghier, tipărit la Sibiu în 1798; cele

12 Minee tipărite la Buda în 1826 şi un Strasnic de Blaj, din 1861.

Restul cărţilor sunt de dată recentă. Biblioteca parohială nu cuprinde valori. Pare a fi

organizată abia în anul 1905, întrucât nu numără cărţi mai vechi.

Deşi comunitatea bisericească n-a avut niciodată casă parohială şi în urmare nici un oficiu

parohial stabil, mutându-se după împrejurări; partea oficială a arhivei s-a păstrat aproape în

întregime şi în condiţii bune. Valoare deosebită prezintă Protocoalele circularelor, păstrate aproape

de la începerea lor. Ele cuprind o bună parte a istoriei noastre bisericeşti şi politice, cu toate

frământările şi năzuinţele lor, constituind oglinda fidelă a vremii la care se referă:

PROTOCOALELE CIRCULARELOR

- Volumul I – de la 1781 – 1801- în româneşte;

- Volumul al II-lea – de la 1791 – 1814 - în româneşte;

- Volumul al III-lea – de la 1801 – 1813 - în româneşte;

- Volumul al IV-lea – de la 1827 – 1836 - în româneşte;

- Volumul al V-lea – de la 1851 – 1890 - în româneşte.

PROTOCOALELE BOTEZAŢILOR

- Volumul I – de la 1779 – 1785 – în slavonă;

- Volumul al II-lea - de la 1785 – 1793 - în româneşte;

- Volumul al III-lea – de la 1793 – 1801 - în româneşte;

- Volumul al IV-lea – de la 1801 – 1814 – slavonă;

- Volumul al V-lea – de la 1814 – 1821 - în româneşte;

- Volumul al VI-lea – de la 1821 – 1831 - în româneşte;

- Volumul al VII-lea – de la 1831 – 1839 - în româneşte;

- Volumul al VIII-lea – de la 1846 – 1848 – în maghiară;

- Volumul al IX-lea – de la 1847 – 1852 – în româneşte.

PROTOCOALELE CUNUNIILOR

- Volumul I – de la 1779 – 1787 – în slavonă;

- Volumul al II-lea - de la 1788 – 1801 - în româneşte;

- Volumul al III-lea – de la 1802 – 1822 - în româneşte;

- Volumul al IV-lea – de la 1823 – 1832 – slavonă;

- Volumul al V-lea – de la 1846 – 1848 - în maghiară;

- Volumul al VI-lea – de la 1833 – 1853 - în româneşte;

PROTOCOALELE RĂPOSAŢILOR

- Volumul I – de la 1779 – 1785 – în slavonă;

- Volumul al II-lea - de la 1785 – 1795 - în româneşte;

- Volumul al III-lea – de la 1795 – 1801 - în româneşte;

- Volumul al IV-lea – de la 1802 – 1814 – slavonă;

- Volumul al V-lea – de la 1814 – 1821 - în româneşte;

- Volumul al VI-lea – de la 1821 – 1828 - în româneşte;

- Volumul al VII-lea – de la 1828 – 1835 - în româneşte;

- Volumul al VIII-lea – de la 1835 – 1845 – în româneşte;

- Volumul al IX-lea – de la 1846 – 1848 – în maghiară;

- Volumul al X-lea – de la 1845 – 1853 – în româneşte.

Un document deosebit de preţios pentru reconstituirea trecutului înmănunchiat aici, este

însemnarea intrărilor şi ieşirilor pe seama bisericii, între anii 1830 – 1865, registrul purtat de preoţi

în decursul acestui timp, dar fără vreo semnătură, fie de preot, fie de control. Ca preţios ajutor ne-a

fost şi Protocoalele de procese – verbale, datând – cel mai vechi din anul 1875. Date interesante ne-

a servit şi Protocolul circularelor învăţătoreşti şcolare, datând din anul 1880.

De încheiere, la acest capitol, amintim ceva despre cimitir.

Tradiţia şi datele ce deţinem aşează cimitirul în jurul bisericii vechi, de unde s-au vândut

crucile vechi de piatră în anul 1910.

Cimitirul actual datează din vechime. E anterior anului 1770. Se mai păstrează în cuprinsul

lui o singură cruce de piatră, foarte veche şi deteriorată. Cimitirul nu are nici mauzoleu şi nici

personalităţi marcante. Poate fi mai bine îngrijit.

– 13. SĂNĂTATEA –

STRUCTURA CIRCUMSCRIPŢIEI SANITARE BANLOC

(Situaţia primită în anul 1973)

Lipsa documentelor sau a altor informaţii ne determină a prezenta structura circumscripţiei

sanitare Banloc abia din anul 1973, an în care am primit informaţii de la doctorul Cantemir

Şiclovan, azi trecut în eternitate.

Avem toată certitudinea că în trecutul îndepărtat locuitorii comunei apelau mai mult la

metode rudimentare pentru vindecarea unor boli, datorită lipsei unor medici. Prin anul 1946 ne

amintim de doctorul Pop – apreciat de săteni.

Circumscripţia sanitară rurală Banloc subordonată Spitalului Unificat Ciacova – în anul

1973 – a fost formată dintr-un număr de 10 aşezări, dintre care 6 localităţi (sate): Banloc, Livezile,

Dolaţ, Partoş, Soca şi Ofseniţa, precum şi un număr de 4 secţii IAS: Pescuş, Topolea, Livezile şi

Ofseniţa.

Încadrarea cu personal medical, mediu, sanitar elementar şi de serviciu e făcută după cum

urmează: Dr. Cantemir Şiclovan – medic primar (medicină generală) pentu adulţi; Dr. Simina

Şiclovan medic primar (medicină generală) – pentru copii; Dr. Radu Hulubaş – medic stomatolog;

Iosefina Abel – soră de pediatrie; Ioan Rusu – oficiant sanitar; Magdalena Bugariu – moaşă; Maria

Chiu – soră medicală; Georgina Jurchiţa – infirmieră la Casa de naştere Banloc; Petru Martin –

agent D.D.I.; Georgina Rujici – îngrijitoare şi Petru Rujici – vizitiu.

După trecerea în eternitate, a doctorului Cantemir Şiclovan (la vârsta de 43 ani), la

Dispensarul medical uman Banloc, au mai funcţionat: Dr. Lucia Bîrlogeanu – medic generalist; Dr.

Elena Mărcuş – medic stomatolog; Dr. Ştefan Curescu – medic generalist; Dr. Corneliu Laichici –

medic generalist; Dr. Sanda Iancu – medic generalist; Dr. Ecaterina Loghinaş – medic generalist în

perioada 1988 - 2000; Rodica Grecu – moaşă; iar în prezent funcţionează: Dr. Octavia Şoşdean –

medic generalist (din anul 1988); Dr. Marius Telecan – medic generalist (din anul 1988); Dr. Sonia

Fizeşan – medic pediatru (din anul 1999), precum şi Ioana Traiconi – asistent medical pediatru (din

15 aprilie 1983).

În anul 1973, Circumscripţia sanitară Banloc era amenajată într-o clădire, proprietate de

stat, amplasată în strada principală, nr. 544, în folosinţa exclusivă a unităţii. Se compune dintr-o sală

de tratament (6 mp); sala de aşteptare (10 mp) şi două cabinete medicale de 24, respectiv 20 mp.

Dotarea corespunde din toate punctele de vedere, dar necesită instalaţii sanitare şi un circuit separat

pentru pediatrie.

Casa de naşteri – amenajată separat, în acelaşi corp de clădire. Se compune din următoarele

încăperi: un salon de lehuze, o sală de travalin, o sală de expulzii, o bucătărie şi un hol. Capacitatea

de internare este de 5 paturi. Este necorespunzătoare ca unitate şi nu satisface cerinţele de viitor.

Unitatea are în subordine 3 puncte sanitare repartizate pe localităţile: Partoş, Dolaţ şi Livezile.

DEMOGRAFIE, MORBIDITATE

a) NATALITATEA

Studiul natalităţii s-a făcut pe o perioadă de 14 ani (1951 – 1964). Formula de calculare a

natalităţii folosită de cadrele medicale este cea clasică şi anume:

N=Nr. născuţi vii x 100Nr. locuitori

În general, natalitatea privită în aspect dinamic poate fi considerată ca o natalitate foarte

căzută, situându-se pentru întreaga perioadă studiată sub cifra de 20 la mie. Considerăm că

natalitatea este scăzută datorită numărului mare de chiuretaje, care se practicau la femeile gravide,

la cererea acestora. Din datele pe care le posedă circumscripţia sanitară, în perioada mai sus

amintită, un număr de 3 – 4 femei merg zinic la chiuretaj în centrele specializate.

În perioada anilor 1953 – 1963 s-au născut mai mulţi copii de sex masculin. Cele mai

frecvnte naşteri se observă la mame cu o vârstă între 20 –25 ani, urmate de grupa sub 20 de ani. În

perioada anilor 1959 – 1964 s-a înregistrat o singură naştere la o femeie de 37 ani.

b) MORTALITATEA GENERALĂ

Indicele mortalităţii generale este indicele ce reprezintă numărul de decese la o populaţie

oarecare. S-a realizat un studiu al mortalităţii generale în cadrul Circumscripţiei sanitare Banloc, în

perioada anilor 1951 – 1964. Au fost comparate datele studiate cu numărul deceselor în perioada

1930 – 1940, observându-se că numărul deselor, în această perioadă, este mai mare ca numărul

deceselor în perioada 1951 – 1964.

Totuşi, spre sfârşitul perioadei, mortalitatea generală are o tendinţă de scădere.

Dăm, mai jos, tabelul cu structura mortalităţii generale pe grupe de vârstă:

DECESE 1958 1959 1960 1961 1962 1963

Sub 1 an 7 4 - 6 - -

1 – 14 ani - - 1 - 1 -

15 – 44 ani 3 - - - 3 -

45 – 64 ani 18 17 7 1 13 12

Peste 65 ani 29 47 41 38 43 38

Total Decese: 57 68 49 45 60 50

Structura mortalităţii generale pe cauze, pe grupe mari nozologice rată că două cauze sunt

cele mai frecvente şi anume:

a) Bolile cardio-vasculare;

b) Cancerul.

Din studiul mortalităţii pe 150 de cauze reiese că, în cadrul bolilor cardio – vasculare

numărul cel mai mare de decese este dat, în ordine, de:

1. Accidente cerebrale ale hipertensiunii arteriale;

2. Insuficienţele cardiace;

3. Infarctul de miocard.

În cadrul neoplasmului, cea mai frecventă cauză de deces este neoplasmul mamar, urmat de

neoplasmul gastric şi uterin.

În problema mortalităţii generale se observă o incidentă crescută a deceselor prin boli

cronice şi un număr extrem de scăzut a deceselor prin boli acute, care, pe teritoriul nostru nu se mai

observă. Din acest lucru tragem concluzia unei adresabilităţi bune la medic şi instituţii sanitare şi a

unui standard educativ sanitar ridicat.

Morbiditatea generală în teritoriul nostru este alta de la an la an, adică fiecare an îşi are

specificul lui de morbiditate; în fiecare an alt gup de afecţiuni ocupă locul 1, 2 sau 3 în ordinea

descrescândă a numărului de cazuri.

Dăm un exemplu, în acest sens, comparativ anul 1962 cu anul 1964:

- anul 1962 - - anul 1964 -

1. Afecţiuni O.R.L...................143 cazuri 1. Afecţiuni O.R.L....................225 cazuri

2. Afecţiuni digestive.............. 126 cazuri 2. Cauze accidentale...................73 cazuri

3. Afecţiuni cardio-vaculare......50 cazuri 3. Bronşită acută.........................68 cazuri

4. Afecţiuni reumatice...............50 cazuri 4. Reumatism muscular...............41 cazuri

5. Afecţiuni pulmonare..............49 cazuri 5. Infecţiile pielii........................121 cazuri

În general, se observă că afecţiunile care grevează morbiditatea generală sunt, în mare, patru

grupe:

1. Afecţiunile O.R.L.;

2. Afecţiunile cardio – vasculare;

3. Afecţiunile hepato – digestive;

4. Afecţiunile pulmonare.

c) PROBLEMA BOLILOR CRONICE

Bolile cronice constituie o problemă în teritoriul nostru. Cu ocazia anchetei stării de sănătate

din anul 1960 s-au depistat o serie de boli cronice care au fost urmărite îndeaproape de personalul

circumscripţiei prin metoda dispensarizării.

Bolile cronice în teritoriul de activitate al Circumscripţiei sanitare Banloc se eşalonează

după cum urmează:

1. Boala hipertonă;

2. Bolile de inimă;

3. Colecistopatii;

4. Metroanexitele;

5. Boala ulceroasă;

6. T.B.C.;

7. Reumatismul;

8. Diabetul.

STUDIUL MORBIDITĂŢII PRIN BOLI CU EXTINDERE ÎN MASĂ

La acest punct ne vom ocupa numai de problema tuberculozei şi cancerului. Pelagra, guşa

malaria şi sifilisul neexistând în teritoriul de activitate al Circumscripţiei sanitare Banloc.

Tuberculoza

Tuberculoza, boala infecto – contagioasă, care în anii regimurilor trecute furniza un număr

mare de cazuri, cu timpul scade în intensitate. Numărul mare de cazuri noi, numărul mare de focare,

numărul mare de decese prin T.B.C. erau aspecte ale tratării cu nepăsare a tuberculozei în trecut.

Dacă aruncăm o privire asupra anilor 1959 – 1963 privind tuberculoza pe tabelul care urmează, ne

dăm seama că numărul cazurilor noi de tuberculoză scade simţitor an de an;nu mai apar cazuri noi

la copii şi scade indicele de extindere.

1956 1957 1958 1959 1960 1961 1962 1963

Rămaşi în evidenţă 57 55 48 47 42 38 28 23

Indice extindere la % locuitori - - - - - - - -

Cazuri noi- toate formele 5 25 5 8 4 6 3 -

Indice morbiditate la mie - - - - - - - -

Focare TBC 57 55 48 47 46 42 31 -

Cazuri noi în focare exixtente 1 2 - 1 - - - -

Copii TBC 4 12 11 4 3 2 2 -

Cazuri noi TBC la copii - 7 1 - - - - -

Cancerul

Problema cancerului este studiată mai recent. Date mai vechi despre evoluţia cancerului pe

teritoriul Circumscripţiei sanitare Banloc nu avem. Creşterea morbidităţii prin cancer se explică prin

depistarea bolii, prin cunoaşterea ei şi prin diagnosticarea ei. Din datele noastre pe perioada 1959 –

1963 observăm următorul aspect dinamic al cazurilor de cancer:

- 1959...............2 cazuri (1 uterin şi 1 gastric);

- 1960...............3 cazuri (2 mamare şi 1 hepatic);

- 1961...............3 cazuri (1 uterin, 1 mamar şi 1 gastric);

- 1962...............2 cazuri (2 mamar);

- 1963...............2 cazuri (1 gastric şi 1colon).

Din datele pe care le avem pentru Circumscripţia sanitară Banloc avem o repartizare a

cancerului după localizare în felul următor:

1. cancer mamar.............3 cazuri;

2. cancer gastric..............3 cazuri;

3. cancer uterin...............2 cazuri;

4. cancer hepatic.............1 caz;

5. cancer colon................1 caz.

Studiind repartiţia cancerului după sex, observăm o predominare a cancerului la sexul

feminin faţă de sexul masculin în raport de 7/6. Sexul feminin face cel mai des forma de cancer

mamar, urmat de cancer de uter. Sexul masculin face mai des cancer digestiv.

În încheierea capitolului despre morbiditate prezentăm indicii demografici ai anului 1964:

1. Natalitatea............................49;

2. Mortalitatea generală...........7,06;

3. Mortalitatea infantilă............0;

4. Mortalitate............................0;

5. Excedentul natural...............+14.

ACTIVITATEA PE LINIE PROFILACTICĂ

În anul 1972, pe raza Circumscripţiei sanitare Banloc nu a evoluat nici o epidemie. Au

existat cazuri sporadice de hepatită epidemică, în număr de 13, dintre care un număr de 7 adulţi şi 6

copii. În acelaşi an s-au depistat un număr de 5 cazuri de TBC, dintre care nici un caz în focare

vechi. În acelaşi an, în evidenţele Circumscripţiei sanitare Banloc figurează un număr de 22TBC,

totuşi decese prin TBC nu s-au semnalat.

În cadrul bolilor din grupa B se înregistrează cazuri după cum urmează:

1. Varicelă..............................38 cazuri;

2. Parotida epidermică...........34 cazuri;

3. Erizipel................................3 cazuri;

4. Rujeolă..............................60 cazuri;

5. Rubeolă...............................1 caz;

6. Tricofiţie.............................1 caz;

7. Pertussis..............................1 caz;

8. Oxiuroză...........................28 cazuri.

În ce priveşte vaccinările, menţionăm că în afara vaccinărilor planificate, conform

instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii, s-au efectuat un număr de 4.310 revaccinări antivariolice în

toate localităţile circumscripţiei, vaccinându-se atât copiii, cât şi adulţii.

ASISTENŢA CURATIVĂ (situaţia din 1972)

În anul 1972, cadrele medicale ale Circumscripţiei sanitare Banloc au efectuat un număr

însemnat de consultaţii, după cum urmează:

1. Medic – medicină generală adulţi............8.969 consultaţii;

2. Medic – pediatru......................................5.250 consultaţii;

3. Medic – stomatolog.................................2.481 consultaţii.

Din totalul de 14.219 consultaţii efectuate de către medicul generalist şi medicul pediatru,

un număr de 2.927 consultaţii s-au efectuat în punctele sanitare săteşti. îN acelaşi an s-au efectuat

un număr de 425 consultaţii la domiciliul bolnavilor.

În ce priveşte morbiditatea pentru anul 1972, ea îmbracă următorul aspect:

1. COD 153. Faringită amig. .........................1.078 cazuri; 22,9 % faţă de total;

2. COD 154. Bronşită........................................412 cazuri; 8,9% faţă de total;

3. COD 228. Infecţiile pielii..............................316 cazuri; 6,6% faţă de total;

Mortalitatea generală în Circumscripţia sanitară Banloc pe anul 1972 a atins indicele de 10,5

la mie.

PROBLEME O.M.C.

a) Problema mamei

În anul 1972, în evidenţa Circumscripţiei sanitare Banloc au fost luate în evidenţă un număr

de 96 gravide. Pentru educaţia mamelor şi viitoarelor mame s-au ţinut un număr de două cursuri –

“Şcoala mamei”.

b) Problema copilului

în anul 1972 în Circumscripţia sanitară Banloc s-au născut un număr de 90 copii. Dintre

născuţi, un număr de 9 au fost imaturi.

ACTIVITATEA DE EDUCAŢIE SANITARĂ

Munca de educaţie sanitară în Circumscripţia Banloc, în anul 1972, e concretizată printr-un

număr de 26 conferinţe de educaţie sanitară; convorbiri cu bolnavii pe grupe de boli; înfiinţarea a

două grupe sanitare şi a unui număr de 21 posturi de primajutor.

14. COMPLEXITATEA VIEŢII POLITICE,

ECONOMICE, SOCIAL-CULTURALE DUPĂ REVOLUŢIA

DIN DECEMBRIE 1989

Anul 1989 a intrat, pe bună dreptate, în cronologia mondială ca anul marilor schimbări care

au zguduit din temelii structurile fosilizate din ţările Europei răsăritene. Regimuri anacronice, care

păreau încremenite pe veci, s-au prăbuşit rând pe rând.

Revoluţia din România, cu care s-a încheiat acest proces, provocând uimirea şi admiraţia

întregii lumi, prin profunzimea şi rapiditatea ei şi, mai ales, prin curajul incredibil al celor ce au

înfăptuit-o.

Vechile alcătuiri s-au dezagregat, iar pe locul gol trebuiau aşezate altele, începând cu primul

pas: alegerile libere, necunoscute nouă de mai bine de patru decenii. În România, aceste alegeri au

fost stabilite în principiu pentru luna aprilie 1990.

Dincolo de asemenea variaţiuni calendaristice se conturează însă un şir de obiective, cum ar

fi: reconstrucţia politică şi economică, angajarea ireversibilă pe calea liberalizării, democratizării şi

pluralismului, într-un cuvânt a ceea ce gândirea politică occidentală denumeşte “societatea civilă”;

înlocuirea monologului absolut cu dialogul mutual benefic; constituirea unui stat de drept; separarea

puterilor executivă, legislativă şi judecătorească; trecerea la economia de piaţă, prin descătuşarea

iniţiativei private, atâta vreme paralizată; în fine, regenerarea morală a întregii societăţi.

Revoluţia română s-a născut dintr-o experienţă naţională. Dintr-o durere a noastră. Dintr-o

istorie a noastră. Însă forma izbucnirii ei nu-şi găseşte un reper comparativ în nici un spaţiu

geografic, în nici un timp istoric. Ieşind în stradă cu mâinile goale, înfruntând fără arme o teroare

dezlănţuită bestial, tinerii României au opus dictaturii lozincile inimii lor. Ţipătul purităţii

ultragiate. Urletul lipsei de viitor.

Voinţa de a face posibile şi aplicabile dezideratele vitale în numele cărora s-au jertfit ei a

măturat în câteva ore nu numai un partid de mult sechestrat şi compromis, nu numai o nomenclatură

odioasă, dar orice idee de hegemonie de partid. Ei – tinerii, muncitorii, soldaţii, studenţii, întregul

popor – şi-au pus din prima zi soarta în mâinile unui Front al Salvării Naţionale –expresia ideilor şi

chemărilor revoluţiei. Platforma acestuia, scrisă cu sângele martirilor, a întrunit consensul naţional.

Revoluţia din Decembrie, din preajma naşterii unui Mântuitor, ne va marca de-a pururi şi va

rămâne pentru totdeauna o pagină de istorie de importanţa unei renaşteri naţionale. Privită din noi,

ea înmănunchează durerea şi bucuria împlinirilor ce n-au putut ocoli tragedia şi poate tocmai de

aceea suferinţa este atât de adânc săpată în noi.

Din pământ am venit, în el ne ducem, din el trăim, din această ţărână, martiră ca şi oamenii,

ţărână fără glas şi fără suspine pentru cei ce nu cunosc glasul tăcut al pământului.

Toţi oamenii din comuna banloc aşteptau primăvara anului 1990. Acea primăvară era

singurul îndrumător, singurul sfătuitor pentru lecţia de totdeauna a azimei ce se naşte din sudoare,

pentru că ţărâna aşteaptă plugul, ţărâna aşteaptă bobul să se înfrăţească cu umezeala şi din ele să se

nască viaţa verde a cîmpurilor. Ştim cât de adânc au fost mutilaţi ţăranii în ce-au avut mai sfânt şi

mai drag. Ştim că au reprezentat a cincea roată de la căruţă în grija stăpânitorilor şi primii

deposedaţi de drepturi, uitându-se că el, ţăranul, a reprezentat de totdeauna universul în jurul căruia

şi din care se naşte fără moarte existenţa noastră: bobul de grâu. Fără dragostea faţă de acest

minuscul grăunte de viaţă, nimic nu poate fi viu. Neîncrederea ţăranului e lesne de înţeles. A fost

minţit, expropiat de zeci de ori, spunându-i-se, în schimb, că de fapt a fost înnobilat, prin multiplele

trunchieri din lăuntrul şi afara lui.

Revoluţia din decembrie 1989 a marcat începutul unui nou drum dădător de speranţă în

veşnicia poporului nostru şi în puterea lui de a învinge vicisitudinile istoriei.

Perioada de după revoluţie a marcat schimbări profunde în toate domeniile de activitate: în

viaţa politică, economică şi social – culturală.

Ocupaţia de bază a locuitorilor comunei Banloc fiind agricultura, ne vom referi la

schimbările majore în acest domeniu.

a) AGRICULTURA

La începutul anului 1990, proprietarii de pământ din comuna Banloc au început să

gândească altfel. Restituirea vechilor proprietăţi fuciare le-a dat sătenilor îndrăzneală şi multă

siguranţă.

Comuna Banloc a fost şi va fi pentru judeţul Timiş un areal important din punct de vedere

agricol, datorită aşezării sale în inima câmpiei timişene. Ca peste tot, tranziţia a desfiinţat sistemul

vechi de tip C.A.P., cu scăderi substanţiale de recoltă în primii ani. Forţa de muncă îmbătrânită,

numărul insuficient de tractoare şi utilaje agricole pentru a se putea lucra pământul – SMA-urile pe

cale a se desfiinţa – au impus asocierea terenului sub diferite forme (societăţi agricole cu capital

privat, asociaţii familiale etc.).

Potrivit Legii 36/1990 se puteau organiza noile societăţi agricole foarte rapid, desigur,

păstrându-se o parte din patrimoniul fostului C.A.P.

Foştii membri cooperatori au avut posibilitatea să opteze pentru o societate sau alta, fireşte,

păstrându-şi astfel amplasarea vechilor terenuri strămoşeşti. Aşa s-au pus bazele unor societăţi

agricole în localitatea Banloc, cum ar fi:

a) Asociaţia C.A.P. Banloc – care cuprindea o parte din terenurile fostului C.A.P. în

suprafaţă de 1.100 ha. În această asociaţie s-au înscris, aproximativ 100 da familii ce moşteneau

teren agricol. Era o asociaţie juridică – înscrisă la Tribunal – condusă de inginerul Bizian Ion. Peste

aproximativ 2 – 3 ani, inginerul Bizian Ion se retrage din această asociaţie şi îşi înfăţişează o

asociaţie proprie, care cuprindea 100 ha. teren arabil. Asociaţia C.A.P. a fost, în continuare, condusă

de Seculin Cornel, apoi de Marcovici Aurel. Cu timpul această asociaţie s-a desfiinţat, datorită

lipsei utilajelor agricole şi a unei situaţii financiare precare, având mari datorii la Banca Agricolă.

b) Asociaţia C.A.P. Soca – condusă de doctorul veterinar Cornel Toţa. Şi această asociaţie

cuprindea mai multe sute de hectare de teren arabil, la care erau afiliaţi agricultori din satul Soca,

dar şi din Banloc. Peste 2 – 3 ani, şi această asociaţie şi-a micşorat suprafaţa de teren, iar

agricultorii care nu aveau pământ în raza de activitate a acestei asociaţii au rămas pe dinafară.

c) Asociaţia S.M.A. Banloc – condusă de inginerul Ianăşi Traian, inginera Buda Ana şi

mecanizatorul Ianc Marţian. La această asociaţie participau ţărani din Banloc care aveau pământul

în raza de activitate a acesteia.

Cu toate acestea, problema ţăranilor nu a fost rezolvată pe deplin. Se simţea nevoia de

punere în posesie a tuturor ţăranilor cu suprafaţa de teren ce au moştenit-o. Acest lucru a fost posibil

odată cu apariţia Legii fondului funciar (Legea 18), adoptată de senatul României, în şedinţa din 14

februarie 1991. Legea stabilea dreptul de proprietate privată asupra terenurilor.

Pentru aplicarea prevederilor acestei legi, a fost constituită comisia comunală, condusă de

primar, conform art. 11 din legea fondului funciar, formată din:

1. Aurel Ioachim – primar – preşedintele comisiei;

2. Cornel Toţa – secretar – Banloc;

3. Aurel Bugariu – membru - Banloc;

4. Petru Giucoane – membru – Banloc;

5. Trifu Petrişor – membru – Banloc;

6. Silviuş Marta – membru – Banloc;

7. Aurel Iochim (Avram) – membru – Banloc;

8. Lucian Per – membru – Ocaota;

9. Carmen Per – membru – Ocaota;

10. Simion Horga – membru – Ofseniţa;

11. Dumitru Ciobanu – membru – Dolaţ;

12. Mihai Pavăl – membru – Dolaţ;

13. Ioniţă Petrovici – membru – Livezile;

14. Moise Petrovici – membru – Livezile;

15. Gheorghe Urdea – membru – SC “Orban”;

16. Tiberiu Păpaş – membru – SC “Livetim”;

17. Ioan Fumor ing. – membru – Dgaia;

18. Elena Brumariu – membru – Partoş;

19. Petru Radosav – membru – Partoş;

20. Slobodan Merghici – membru – Soca;

21. Mariana Lazin – membru – Soca.

Comisia şi-a desfăşurat activitatea zilnic, timp de câteva luni, până când a reuşit punerea în

posesie a tuturor locuitorilor din comuna Banloc. Comisia comunală a efectuat lucrările şi

operaţiunile date de lege în competenţa lor şi a înaintat întreaga documentaţie comisiei judeţene în

vederea eliberării titlurilor de proprietate. Până la primirea titlurilor de proprietate, toţi proprietarii

de pământ au primit o adeverinţă în care era prevăzută suprafaţa de teren atribuită. În baza acestei

adeverinţe locuitorii comunei au primit suprafaţa de pământ cuvenită.

Conform articolului 8 din Legea fondului funciar, stabilirea dreptului de proprietate privată

supra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face prin

reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.

De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă sau

cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile,

moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane

anume stabilite. Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de

proprietate în limita unei suprafeţe minime de 0,5 ha. pentru fiecare persoană îndreptăţită potrivit

legii şi de maximum 10 ha. în echivalent arabil de familie. Prin familie se înţeleg soţii şi copiii

necăsătoriţi, dacă gospodăresc împreună cu părinţii lor.

Conform art. 20 “familiile fără pământ sau cu pământ puţin din alte locaităţi, care solicită în

scris, pot primi în proprietate până la 10 ha. teren în echivalent arabil, cu obligaţia de a-şi stabili

domiciliul în comună şi de a cultiva pământul primit, renunţând la proprietatea avută în localitatea

lor, din extravilan”.

Articolul 26 din aceeaşi lege precizează: “Pentru suprafeţele cuvenite, potrivit legii,

titularilor îndreptăţiţi li se vor elibera titlurile de proprietate, avându-se în vedere, unde este cazul,

opţiunea acestora de a exploata terenul individual sau în diferite forme de asociere privată, total sau

parţial, urmând ca pe aceste baze să se efectueze punerea în posesie.

La desfiinţarea cooperativei agricole de producţie, o comisie de lichidare constituită în

termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, prin decizia prefecturii, la propunerea

primăriei, va proceda în termen de 9 luni de la desfiinţarea cooperativei la realizarea activului şi la

plata pasivului, în condiţiile prevăzute de lege”.

În conformitate cu prevederile articolului 28 “construcţiile zootehnice, atelierele de industrie

mică, maşinile, utilajele şi alte asemenea mijloace fixe, ce au aparţinut cooperativei de producţie

desfiinţate, precum şi terenurile de sub acestea, ca şi cele necesare utilizării lor normale, plantaţiile

da vii şi pomi, şi animalele devin proprietatea membrilor asociaţiilor de tip privat, cu personalitate

juridică, dacă se vor înfiinţa.

Drepturile foştilor cooperatori asupra bunurilor prevăzute, mai sus, se vor stabili în cotă

valorică, proporţional cu suprafaţa de teren adusă sau preluată în orice mod în cooperativă şi cu

volumul muncii prestate. Membrii asociaţi vor constitui aceste drepturi ca aport în natură la noua

asociaţie.

Foştilor cooperatori care nu devin membri ai acestei asociaţii li se vor stabili drepturi de

creanţă proporţional cu cota valorică ce li se cuvine din patrimoniul cooperativei, dacă nu au fost

acoperite în altă modalitate. Plata creanţelor se va face de către asociaţie, în natură sau în bani,

potrivit hotărârii comisiei de lichidare.

Încazul în care nu s-au constituit asemenea asociaţii, bunurile şi animalele se vor vinde prin

licitaţie publică persoanelor fizice sau juridice, urmând ca din preţul realizat să se achite datoriile de

orice fel ale fostei cooperative. Fac excepţie bovinele şi ovinele, precum şi plantaţiile de vii şi pomi,

care vor fi atribuite foştilor cooperatori.

În termen de 9 luni de la desfiinţarea cooperativei se vor stabili drepturile băneşti ce revin

fiecărui fost membru cooperator de comisia de lichidare, constituită potrivit art. 26, alin 2”. Acelaşi

articol mai prevede că: “Demolarea construcţiilor agrozootehnice, atelierele de întreţinere,

instalaţiilor şi anexelor gospodăreşti şi de industrie mică, care fac obiectul alin. 1 este interzisă. Prin

excepţie, dacă sunt degradate sau din orice alt motiv nu pot fi utilizate, ele pot fi desfiinţate cu

autorizaţia prefecturii, iar materialele vor fi valorificate de primării, urmând ca sumele rezultate să

intre în activul operaţiilor de lichidare.

Legea fondului funciar mai specificăla articolul36 că: “Persoanele ale căror terenuri agricole

au fost trecute în proprietate de stat, ca efect al unor legi speciale, altele decât cele de expropriere şi

care se află în administrarea unităţilor agricole de stat, devin la cerere acţionari la societăţile

comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990 din actualele unităţi agricole de stat. De aceleaşi

prevederi beneficiază moştenitorii acestor persoane. Cererea se depune în termen de 30 de zile de la

intrarea în vigoare a prezentei legi, la primăria în a cărei rază teritorială este situat terenul. Numărul

de acţiuni primite va fi proporţional cu suprafaţa de teren în echivalent arabil trecută în patrimoniul

statului, fără a putea depăşi însă valoarea a 10 ha. teren în echivalent aral de familie.

Nu beneficiază de dispoziţiile acestui articol persoanele ale căror terenuri au fost confiscate

ca efect al unor condamnări penale, cu excepţia persoanelor precizate în Decretul – lege nr. 118 din

30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de

dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945”.

Aceeaşi lege, mai precizează la articolul 53 că: “Toţi deţinătorii de terenuri agricole sunt

obligaţi să asigure cultivarea acestora şi protecţia solului”.

În temeiurile Legii fondului funciar, locuitorii comunei Banloc au fost puşi în posesie cu

teren agricol; au primit titlurile de proprietate, exceptând locuitorii satului Partoş, care urmează ca

într-un viitor apropiat să primească şi aceştia titlurile de proprietate.

Ţăranii au trecut imediat la cultivarea terenului primit - la început în asociaţiile înfiinţate în

acest scop, iar mai apoi, unii şi-au cumpărat tractoare şi utilaje proprii, lucându-şi singuri pământul.

Până în prezent, şi-au procurat tractoare şi utilaje agricole mai mulţi locuitori ai Banlocului,

cum ar fi: Mircea Covaci, Lucian Trifonescu, Ion Muia (Chiţumanu), Aurel Strizu (Goga), Iosif

Dîrjan, Ion Cordiş Herac, Ion Novac, Aurel Chiu (Barna), Marcel Doloca, trifu Chicescu, Traian

Chiu, Gheorghe Tămaş, Nicolae Boitor, Solomon Cădăreanu, Vasile Ţuca, Nicolae Cioboată, Ion

Mâţu, Vichente Toţa, Nicolae Mecea, Ionel Mecea (Covrea), Alexandru Strizu, Ionel Strizu, Ion

Ioţin Bogdan, Sabin Toţa, Ion Chiu (Mici) şi alţii.

Cu toate acestea, în prezent, foarte mult pământ a rămas necultivat. Fostele asociaţii şi-au

restrâns raza de activitate şi mulţi locuitori au rămas pe dinafară; situaţia lor financiară nu le

permitea să-şi lucreze pământul. Benzina fiind scumpă, cei care au tractoare cer peste 600.000 lei

pentru aratul unui hectar; deci, pentru toate lucrările necesare, trebuie să plătească în jur de 5

milioane lei. Statul a venit într-o oarecare măsură cu un ajutor, constând în cupoane pentru

procurarea motorinei, dar acest ajutor este insuficient, ţinând cont că majoritatea ţăranilor sunt

pensionari CAP, având o pensie lunară între 200.000 şi 400.000 lei.

În prezent (2001), statul a venit cu un ajutor mai substanţial, acordând ţăranilor câte

1.000.000 lei pentru fiecare hectar cultivat. Datorită acestui fapt situaţia cultivării pământului s-a

îmbunătăţit în mod simţitor.

Mai vor trece ani de zile când se va rezolva problema agriculturii. De menţionat că aceeaşi

situaţie se află şi la satele aparţinătoare comunei: Livezile, Dolaţ, Partoş, Ofseniţa şi Soca.

În ce priveşte sectorul zootehnic, este demn de relevat că doctorul veterinar Cornel Toţa –

actualmente primar, împreună cu inginerul Aurel Traiconi au reuşit să-şi înjghebeze o fermă proprie

pentru creşterea vacilor.

Au fost cumpărate vaci, rasa “Bălţată austriacă”. În prezent numărul acestora a ajuns la 50.

Prin producţia mare de lapte, ferma obţine venituri substanţiale. Un număr mic de angajaţi îngrijesc

animalele, asigurându-le condiţii igienice şi hrana corespunzătoare. Ferma – fiind considerată

“model” a primit de multe ori vizita reprezentanţilor presei şi ai reporterilor de televiziune.

Pentru rezolvarea deplină a problemei reconstituirii dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.

18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 s-a dispus promulgarea acestora.

În şedinţa comună din 9 decembrie 1999 a Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost adoptată

Legea nr. 1, publicată în Monitorul Oficial al României la 10 ianuarie 2000, cu respectarea

prevederilor art. 74, alin. 1 şi ale art. 76, alin. 2 din Constituţia României.

Această lege mai poartă şi denumirea de “Legea Lupu” – după numele parlamentarului care

a iniţiat-o.

Pentru aplicarea prevederilor acestei legi, la nivelul comunei Banloc s-a constituit o comisie

formată din:

1) Cornel Toţa – primarul comunei – preşedintele comisiei;

2) Ionel Emil Chiu – viceprimar – vicepreşedintele comisiei;

3) Cornel C. Toţa – secretar;

4) Ioan Fumor- inginer – membru;

5) Andrei Titus – inginer DGAIA – membru;

6) Eleonora Petru – inginer primărie – membru;

7) Petru Giucoane – reprezentantul proprietarilor Banloc;

8) Cornel Irimescu – jurist DGAIA;

9) Duşan Vuici – reprezentantul proprietarilor Livezile.

Prezentăm, în continuare, cele mai semnificative articole din Legea 1/2000, după cum

urmează:

Art. 3 (1) – “Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute la art.

9 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, pentru diferenţa dintre suprafaţa de

10 ha. de familie şi cea adusă în cooperativa agricolă de producţie sau preluată în orice mod de

aceasta, dar nu mai mult de 50 ha. de proprietar deposedat, se face integral în localităţile în care

există suprafeţe de teren agricol constituite ca rezervă la dispoziţia comisiei, potrivit art. 18 din

aceeaşi lege.

(2) – În cazul în care în localitate nu există suprafeţe de teren agricol pentru a satisface

integral cererile, în condiţiile alin. (1), reconstituirea dreptului de proprietate se va face şi din

suprafeţele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, conform art. 49 din Legea fondului

funciar nr. 18/1991, republicată, şi, după caz, în situaţiile în care prin hotărâri judecătoreşti rămase

definitive şi irevocabile se constată nulitatea absolută a unor titluri de proprietate, din terenurile

agricole care trec în proprietatea privată a statului în baza unor astfel de hotărâri.

(3) – În situaţia în care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, în

condiţiile alin. (2) se vor acorda despăgubiri pentru diferenţa de teren neretrocedat.

(4) – Despăgubirile se vor acorda începând cu suprafeţele cele mai mici care nu pot fi

retrocedate.

Art. 8 – “Persoanele fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acţionar la societăţile comerciale

pe acţiuni cu profil agricol sau piscicol, în temeiul art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991,

nemodificată, li se restituie în natură suprafeţe cu destinaţie agricolă sau piscicolă de aceeaşi

calitate, pe baza documentelor care atestă fosta proprietate, în perimetrul acestor societăţi...”

Art. 23 (1) – “Organele reprezentative ale unităţilor de cult, constituie până la intrarea în

vigoare a prezentei legi, dobândesc prin reconstituire suprafeţe de teren agricol din fondul bisericesc

al cultului căruia îi aparţin, astfel:

a) – centre eparhiale, până la 100 ha.

b) – protoieri, până la 50 ha.

c) – mănăstiri şi schituri, până la 50 ha.

d) – parohii şi filii, până la 10 ha.

(4) – În condiţiile prezentei legi unităţile de învăţământ preuniversitar dobândesc, prin

reconstituire, suprafeţe de teren agricol în limita celor pe care le-au avut în proprietate. Unităţilor de

învăţământ preuniversitar care nu au deţinut în proprietate terenuri agricole li se atribuie în folosinţă

suprafeţe de teren agricol până la 5 ha., din rezerva consiliilor locale”.

Art. 24 (1) – “Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru

diferenţa dintre suprafaţa de un hectar de proprietar deposedat şi cea avută în proprietate, dar nu mai

mult de 10 ha. de proprietar deposedat, persoanelor fizice sau, după caz, moştenitorilor care au

formulat cereri conform art. 45 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, se face pe

vechile amplasamente”:

Aşadar, Legea 1/2000 vine să reîntregească dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole

până la suprafaţa de 50 ha. şi a terenurilor forestiere până la o suprafaţă de 10 ha.

În prezent (2001) s-a întocmit documentaţia necesară punerii în posesie, conform

prevederilor acestei legi, dar nu s-a trecut la aplicarea efectivă a legii, datorită unor cauze

organizatorice pe care noi nu le cunoaştem. Ba, mai mult, noul guvern P.D.S.R.-ist intenţionează

modificarea acestei legi. Locuitorii comunei Banloc aşteaptă, totuşi, aplicarea Legii 1/2000, cu

speranţa că odată va veni timpul unei vieţi mai bune. Fiecare ţăran, îndată ce i-a fost redat pământul

se visează fermier, cu pământul şi acareturile lui, cu caii, cu vitele şi orătăniile din ogradă. Ori

tocmai acesta e drumul deschis acum spre fermier, spre ţăranul înstărit, spre gospodarul care-şi ştie

garantată avuţia muncind-o cu dragoste pentru că e din nou a lui, a familiei lui, a urmaşilor

urmaşilor lui, la nesfârşit.

b) SILVICULTURA

Judeţul Timiş, din care face parte şi comuna Banloc, e situat într-o regiune de interferenţă a

elementelor central – europene cu cele submediteraneene, atlantice, continentale pontice, are o

vegetaţie destul de complexă şi de variată.

Pe teritoriul judeţului Timiş se întâlnesc majoritatea formaţiunilor zonale cu vegetaţie

caracteristică regiunilor de munte, deal şi de câmpie.

Suprafaţa totală acoperită cu păduri în judeţul Timiş este de 100.388 ha. (12 %), gradul de

împădurire scăzând de la munte spre câmpie.

Comuna Banloc, aflându-se în zona de câmpie are o suprafaţă de 1.100 ha. de pădure, unde

predomină stejarul pedunculat (Quercus robur) şi carpenul.

Deosebit de bogată în specii este flora ierboasă a acestei păduri, unde apar viorele (Scilla

bifolia), toporaşi (Viola odorata), brebenei (Corydalis cava), untişorul (Picaria verna), sugelul

(Lamium purpureum), piciorul cocoşului (Ranunculus silvestris) etc.

În pădure au fost introduşi şi arbori mai noi, ca salcâmul (Robinia pseudoacacia) şi castanul

sălbatic (aesculus hippocastanum).

În momentul de faţă, în această zonă predomină terenurile agricole şi pajiştile stepice.

Dintre arbuşti sunt caracteristici porumbarul (Prunus spinosa), care formează adevărate

tufărişuri.

În pădure au fost colonizate o serie de specii de interes cinegetic: cerbul (Cervus elaphus),

căprioara (Capreolus capreolus), fazanul (Phasianus colchicus), iepurele (Lepus europaeus). În

ultimul timp, pădurea din Banloc adăposteşte porcul mistreţ (Sus scofa), care face mare pagubă

culturilor agricole, venind după hrană. Destul de frecvente sunt şi mamiferele carnivore ca: vulpea,

dihorul (Mustela putorius), nevăstuica (Putorius vulgaris). Dintre păsări se remarcă graurul (Sturnus

vulgaris), iar dintre răpitoarele de noapte – bufniţa.

c) COMERŢ ŞI PRESTĂRI DE SERVICII

Schimbări radicale s-au produs, după revoluţia de la 1989 şi în domeniul comerţului, precum

şi a prestărilor de servicii. Astfel, tranziţia a desfiinţat sistemul vechi de comerţ şi prestări – servicii,

sistem dirijat de organismele statului în domeniu. A apărut un nou sistem sub diferite forme:

(societăţi comerciale cu capital privat, asociaţii familiale etc.). Astfel, la Banloc, ca de altfel la toate

satele aparţinătoare comunei, respectiv: Livezile, Dolaţ, Ofseniţa, Partoş, Soca – comerţul alimentar

şi nealimentar realizat prin magazine universale, metalo – chimice, restaurante, bufete, brutării –

toate în proprietatea statului român – s-a transformat într-un comerţ de tip capitalist, cu capital

privat.

Încă de la începutul anului 1990 au apărut unităţi alimentare şi nealimentare private pe

teritoriul comunei Banloc.prima unitate de acest gen - la Banloc – este “Agrigento” – magazin

privat care desface produse textile şi alte produse nealimentare. Patronul acestei unităţi este

CRISTOF STOIANOV. Din păcate, unitatea funcţionează doar până la sfârşitul anului 2000, când

falimentează.

Cu timpul, au mai apărut şi alte unităţi comerciale, după cum urmează:

I – La BANLOC:

a) Magazin mixt – patron, Ionel Novac (falimentează în 1999);

- Salariaţi: 1;

b) Punct alimentar şi nealimentar – “IOŞCU S.R.L.” – patron Ionel – Emil Chiu, iar în

prezent Liliana Magheţ;

- Salariaţi: 3;

c) Punct alimentar şi nealimentar – “IOVANOVICI DALIBORCA”

- Patron: Iovanovici Vasile;

- Salariaţi: 3;

d) Bufet – “BANLUCOSTER”

- Patron: Adam Lucian;

- Salariaţi: 2;

e) Asociaţia familială – “RAMONA S.R.L.”

- Patron: Laţcu Aurel;

- Salariaţi: 1;

f) Asociaţia familială – “REMZI S.R.L.”

- Patron: Milovan Mircea;

- Salariaţi: 2;

g) Asociaţia familială – “LACAMARA S.R.L.”

(punct alimentar şi nealimentar)

- Patron: Ianc Marţian;

h) Asociaţia familială – “CIPSARU S.R.L.”

(punct desfacere mezeluri)

- Patron: Strizu Cornel;

- Salariaţi: 2;

i) Asociaţia familială – “DUET S.R.L.”

(punct alimentar şi nealimentar)

- Patron: Mihalca Vasile;

- Salariaţi: 3;

j) “ERITROFARM” – Farmacie

- Patron: Toţa Paula;

- Salariaţi: 2;

k) RESTAURANT

- Patron: Vega Tiberiu;

- Salariaţi: 2;

l) RESTAURANT

- Patron: Ianc Marţian;

- Salariaţi: 2;

PRESTĂRI SERVICII

1) Reparaţii încălţăminte

- Patron: Sava Weiss Ioan;

- Salariaţi: 1;

2) Reparaţii RTV- Patron: Traiconi Ioan;

- Salariaţi: 1;

3) Reparaţii RTV- Patron: Şimon Gabriel;

- Salariaţi: 1;

4) Construcţii - „Agrigento S.R.L.“

- Patron: Stoian Cristof;

- Salariaţi: o echipă (5 – 10).

II - La LIVEZILE

1) Punct alimentar şi nealimentar: „SILINIUS S.R.L.“

- Patron: Magheţ Liliana;

- Salariaţi: 2;

2) Magazin mixt: „LAVI S.R.L.“

- Patron: Achim Rodica;

- Salariaţi: 1;

3) Restaurant: „MIMA S.R.L.“

- Patron: Ianculescu Velimir;

- Salariaţi: 1;

Fără prestări servicii.

III – DOLAŢ

1) Bufet şi magazin mixt

- Patron: Magda Liviu;

- Salariaţi: 2;

Fără prestări servicii.

IV – La OFSENIŢA

1) Bufet şi magazin mixt „FLAMINGO“

- Patron: Magda Liviu;

- Salariaţi: 1;

Fără prestări servicii.

V – La PARTOŞ

1) Magazin mixt – „Oana şi Susana“

- Patron: Portik Apad;

- Salariaţi: 1;

Fără prestări servicii.

VI – La SOCA

1) Magazin mixt şi bufet “IOVANOVICI DALIBORA”

- Patron: Iovanovici Vasile;

- Salariaţi: 1;

Fără prestări servicii.

Din situaţia prezentată, se observă lipsa prestărilor – servicii, cu deosebire frizeri. Nici la

centrul de comună, în Banloc, nu există nici o frizerie. Periodic un frizer particular – Silion –

execută meseria de frizer.

d) DOTĂRI CU CARACTER ADMINISTRATIV, POLITIC ŞI SOCIAL

I – La BANLOC

1) SEDIUL CONSILIULUI LOCAL BANLOC – PRIMĂRIA -

Unitate amplasată în centrul localităţii, proprietate de stat – în aceeaşi clădire a fostului

Consiliu Popular Comunal.

Se compune din următoarele încăperi:

a) Birou primar.

b) Birou secretar şi viceprimar.

c) Birou pentru: contabil, referent asistenţă socială, referent construcţii şi operator de rol.

d) Birou pentru inspector funciar, inginer DGAIA, casieri impozite (2), casier taxe locale.

e) Arhiva.

f) Sala de şedinţe – sala nouă amenajată în 1999.

g) Camere oficiale, în prezent – locuinţă pentru şofer – pompieri.

2) POSTUL DE POLIŢIE BANLOC

- Unitate amenajată în clădirea Consiliului local.

- Se compune din trei birouri.

- Numărul lucrătorilor în poliţie: 3 (B), după cum urmează:

1) Şişcu Mişu;

2) Turda Grigore;

3) Şandru Dumitru.

3) COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ - OFICIUL POŞTAL BANLOC

Construcţie nouă, dată în folosinţă în anul 1998. Unitatea a fost construită din fondurile

statului (ROMTELECOM şi C.E.C.) de către Firma de construcţii „AGRIGENTO“ – responsabil

Cristof Stoianov.

Salariaţi:

1) Ştieber Mariana – dirigintă;

2) Ştieber Dan – oficiant;

3) Forga Ionel – factor poştal;

4) Năsui Viorica – agent poştal Soca;

5) Petran Florin – agent poştal Ofseniţa;

6) Mengher Petru – agent poştal Partoş;

7) Gătăianţu Mărioara – telefonistă – Oficiul TT.

8) Gall Alexandru – reparaţii telefoane – Banloc.

4) AGENŢIA C.E.C. BANLOC

- Unitate amenajată în aceeaşi clădire cu Oficiul P.T.T.R.

- Salariaţi: 1 (F) Şiscu Natalia.

5) COOPERATIVA DE CREDIT BANLOC

- Unitate amenajată în fosta clădire a şcolii (Edificiul II), care deţine un birou de 9 mp.

- Număr salariaţi: 2 (F) Perici Ana şi Murariu Ionela. În prezent Roth Daniela, iar cele

două nu mai funcţionează.

e) ADMINISTRAŢIA LOCALĂ

Consiliul local Banloc – Primăria – alcătuit, alături de primar, viceprimar şi secretar, dintr-

un număr de 13 consilieri.

În prezent, Primăria Banloc, funcţionează cu salariaţi care îşi desfăşoară activitatea în mod

permanent. Aceştia sunt:

1) Dr. Cornel I. Toţa – primarul comunei;

2) Cornel C. Toţa – secretar;

3) Ionel Emil Chiu – viceprimar;

4) Veronica Malcoci – contabil;

5) Eleonora Petru – inginer;

6) Viorica Popescu – referent construcţii;

7) Nicolae Petru – casier taxe locale;

8) Valentina Iedu – casier impozite;

9) Teodor Suciu – casier impozite;

10) Andrei Titu – inginer DGAIA;

11) Mariana Toţa – referent asistenţă socială;

12) Daniela Jivan – operator – rol;

13) Gabriel Şimon – director Cămin Cultural;

14) Ioan Fumor – inginer DGAIA;

15) Mărgineanţu Mihai – şofer pompieri;

16) Vichenta Toţa – paznic.

Avându-se în vedere bugetul de austeritate la nivel de ţară, judeţ, comună, Consiliul

Judeţean Timiş a recomandat primarului reducerea numărului de personal cu 30%.

Această recomandare a făcut obiectul şedinţei Consiliului local Banloc din luna februarie

2001, unde, pe ordinea de zi a fost inclusă aprobarea noii organigrame a consiliului local.

Consilierii au aprobat, în unanimitate, noua organigramă. În afara funcţiilor de primar, viceprimar şi

secretar, care nu au constituit obiectul noii organigrame, fiind organe alese sau numite de Consiliul

Judeţean Timiş – în cazul secretarului – a fost aprobată noua structură a Primăriei cu posturile:

1) Ofiţer stare civilă şi relaţii cu publicul;

2) Inspector funciar;

3) Referent construcţii;

4) Referent contabil şi operator rol;

5) Referent asistenţă socială;

6) Casier taxe locale;

7) Casier impozite;

8) Şofer autobuz;

9) Şofer microbuz;

10) Instalatori apă (2 posturi).

Conform prevederilor Legii administraţiei publice locale, primarul numeşte şi eliberează din

funcţie personalul din aparatul propriu al consiliului local.

La data când scriu aceste rânduri (29 martie 2001) nu au fost numite persoanele pe posturile

aprobate, urmând ca ulterior să se facă acest lucru.

Revenind la perioada imediat următoare revoluţiei din decembrie 1989, în conformitate cu

prevederile acestei legi, populaţia locală a beneficiat pe deplin de alegeri libere, democratice.

În perioada anilor 1990 – 1992, Consiliul Local Banloc era format din:

1) Aurel Ioachim – primar (cu delegaţie);

2) Cornel C. Toţa – secretar;

Consiliul local avea un birou executiv format din:

1) Aurel Ioachim – primar (cu delegaţie);

2) Cornel C. Toţa – secretar;

3) Ana Cute;

4) Miladin Lazian;

5) Emilia Vizman.

La alegerile din anul 1992, Consiliul local Banloc, ales prin vot secret pe timp de 4 ani era

format din:

1) Bizian Ion – primar;

2) Almăjan Teodor – viceprimar;

3) Toţa C. Cornel – secretar;

şi CONSILIERII:

1) Achim Petru;

2) Biliac Ion;

3) Bălan Gheorghe;

4) Cosur Roman;

5) Drăgoi Petru;

6) Horga Şimon;

7) Iedu Ioan;

8) Lang Iosif;

9) Murărescu Ion;

10) Petru Eleonora;

11) Paia Anton;

12) Radosav Petru;

13) Albu Draga.

Prima şedinţă avea ca scop constituirea Consiliului local; depunerea jurământului de către

primar şi consilieri şi alegerea viceprimarului. Şedinţa a fost condusă de Drăgoi Petru – decan de

vârstă, până la jumătate, apoi de către Iedu Ioan – consilier.

Următoarea şedinţă avea pe ordinea de zi, constituirea comisiilor pe specialităţi. Aşadar, au

fost constituite comisiile:

I. - Comisia pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget, finanţe;

administraţie, domeniul public şi privat, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului,

servicii şi comerţ.

Din această comisie au făcut parte următorii consilieri:

1) Bălan Gheorghe – preşedinte;

2) Paia Anton – secretar;

3) Petru Eleonora – membru.

II. - Comisia pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de

agrement.

Din această comisie au făcut parte următorii consilieri:

1) Iedu Ioan – preşedinte;

2) Murărescu Ioan – secretar;

3) Petrişor Trifu – membru;

4) Drăgoi Petru – membru;

5) Achim Petru – membru.

III. - Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, a

drepturilor cetăţenilor.

Din această comisie au făcut parte următorii consilieri:

1) Biliac Ion – preşedinte;

2) Rain Stelian – secretar;

3) Cosur Roman – membru;

4) Lang Iosif – membru;

5) Almăjan Teodor – membru.

La alegerile din 1996, Consiliul Local Banloc, ales prin vot secret, pe timp de 4 ani, era

format din:

1) Dr. Toţa I. Cornel – primar;

2) Varga Ştefan – viceprimar;

3) Toţa C. Cornel – secretar;

şi CONSILIERII:

1) Almăjan Teodor;

2) Bizian Ion;

3) Buda Ana;

4) Cute Stelian;

5) Chiu Aurel;

6) Ciarnău Cătălin (După un an pleacă din localitate, fiind înlocuit de Drăgoi Petru);

7) Feher Ion;

8) Ianc Marţian;

9) Iedu Ioan;

10) Jujan Daniel;

11) Murărescu Ion;

12) Petru Eleonora;

13) Varga Ştefan.

După alegerea acestora, s-a procedat la constituirea Consiliului Local Banloc, depunerea

jurământului de organele alese şi la alegerea viceprimarului în conformitate cu prevederile Legii

administraţiei publice locale. La următoarea şedinţă s-au constituit comisiile pe specialităţi după

cum urmează:

I – Comisia pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget, finanţe;

administraţie, domeniul public şi privat, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului,

servicii şi comerţ.

Din această comisie au făcut parte consilierii:

1) Chiu Aurel – preşedinte;

2) Petru Eleonora – secretar;

3) Varga Ştefan – membru;

4) Ciarnău Cătălin (Drăgoi Petru) – membru;

5) Buda Ana – membru.

II – Comisia pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de

agrement.

Din această comisie au făcut parte următorii consilieri:

1) Iedu Ioan – preşedinte;

2) Murărescu Ion – secretar;

3) Bizian Ion – membru;

4) Cute Stelian - membru;

5) Almăjan Teodor – membru.

III – Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, a

drepturilor cetăţenilor:

Din această comisie au făcut parte consilierii:

1) Ianc Marţian – preşedinte;

2) Jujan Daniel – secretar;

3) Feher Ioan – membru.

La alegerile din 2000, Consiliul Local Banloc, ales prin vot secret, pe timp de 4 ani, era

format din:

1) Dr. Toţa I. Cornel – primar;

2) Chiu Ionel Emil – viceprimar;

3) Toţa C. Cornel – secretar;

şi CONSILIERII:

1) Chiu Ionel Emil – reprezentantul P.D.S.R. (Partidul Democraţiei Sociale din România);

2) Chiu Aurel – reprezentantul P.D.S.R.;

3) Ostoia Ionel – reprezentantul P.D.S.R.;

4) Murărescu Ion – reprezentantul P.D.S.R.;

5) Ianc Marşian – reprezentantul P.N.Ţ.C.D. (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat);

6) Cute Stelian – reprezentantul P.N.Ţ.C.D.;

7) Cioboată Nicolae Ioan – reprezentantul P.N.Ţ.C.D.;

8) Varga Ştefan – reprezentantul partidului ApR (Alianţa pentru România);

9) Trifonescu Lucian – reprezentantul partidului ApR;

10) Iedu Ioan – reprezentantul PD (Partidul Democrat);

11) Bizian Ion – reprezentantul PNL (Partidul Naţional Liberal);

12) Traiconi Aurel – reprezentantul PER (Partidul Ecologist Român);

13) Pall Ion – reprezentantul PSDR (Partidul Social Democrat din România).

În prima şedinţă, condusă de consilierul Iedu Ioan, decan de vârstă, s-a procedat la aplicarea

prevederilor legale, privind constituirea Consiliului local, depunerea jurământului de organele alese

şi alegerea viceprimarului.

Următoarea şedinţă a consiliului a avut ca scop constituirea comisiilor pe specialităţi. În

acest sens, au fost constituite comisiile.

I – Comisia pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget, finanţe,

administraţie, domeniul public şi privat, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului,

servicii şi comerţ.

Din această comisie fac parte consilierii:

1) Cute Stelian – preşedinte;

2) Chiu Aurel – secretar;

3) Bizian Ion – membru;

4) Varga Ştefan – membru;

5) Cioboată Nicolae Ioan – membru.

II – Comisia pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de

agrement.

Din această comisie fac parte consilierii:

1) Iedu Ioan – preşedinte;

2) Murărescu Ion – secretar;

3) Chiu Ionel Emil – membru.

III – Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, a

drepturilor cetăţenilor.

Din această comisie fac parte consilierii:

1) Traiconi Aurel – preşedinte;

2) Trifonescu Lucian – secretar;

3) Ianc Marţian – membru;

4) Ostaia Ionel – membru;

5) Pall Ion – membru.

Conform prevederilor Legii administraţiei publice locale CONSILIERII:

- aprobă hotărâri ale Consiliului local;

- aprobă bugetul local;

- stabilesc impozite şi taxe locale;

- răspund solidar pentru activitatea Consiliului local şi pentru hotărârile acestuia, pe care

le-au votat;

- fiecare consilier răspunde pentru propria activitate desfăşurată în exercitarea mandatului;

- consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale, fiind ocrotiţi de lege;

- consilierii sunt membrii ai comisiilor de specialitate, care avizează proiectele de hotărâri

din domeniul lor de activitate.

Şedinţele consiliului local sunt conduse de un consilier ales, care e preşedinte de şedinţă.

Aceeaşi lege stabileşte şi ATRIBUŢIILE PRIMARULUI. Astfel, PRIMARUL:

- participă, obligatoriu, la şedinţele consiliului local;

- depune în faţa consiliului local jurământul;

- poartă eşarfa la solemnităţi, recepţii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor;

- acţionează ca reprezentant al statului în comună;

- asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor

Constituţiei şi ale legilor ţării, ale decretelor Preşedintelui României, ale hotărârilor Guvernului, ale

actelor emise de ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, ale hotărârilor

consiliului judeţean;

- asigură executarea hotărârilor consiliului local;

- prezintă consiliului, anual sau de ori de câte ori este necesar, rapoarte privind starea

economică şi socială a comunei;

- întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le

supune aprobării consiliului;

- exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor ce revin comunei în calitate de

persoană juridică civilă;

- exercită funcţia de ordonator principal de credite;

- verifică încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică deîndată consiliului

cele constatate;

- ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor,

epidemiilor sau epizootiilor, împreună cu organele specializate ale statului;

- asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor cu ajutorul poliţiei...;

- ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice;

- ia măsuri de interzicere şi de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a altor

manifestări publice care contravin ordinii de drept, ori atentează la bunele moravuri, la ordinea şi

liniştea publică;

- controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi a produselor alimentare puse în

vânzare pentru populaţie, cu sprijinul organelor de specialitate;

- ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale;

- asigură întreţinerea drumurilor publice din comună, implantarea semnelor de circulaţie,

desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal;

- supraveghează târgurile, pieţele, locurile şi parcurile de distracţii şi ia măsuri operative

pentru buna funcţionare a acestora;

- conduce serviciile publice locale; asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de

autoritate tutelară; supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social;

- îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă;

- emite avizele, acordurile şi autorizaţiile prevăzute de lege;

- elaborează proiectul de statut al personalului, propune structura organizatorică, numărul

de personal şi salarizarea acestuia şi le supune spre aprobare consiliului local;

- numeşte şi eliberează din funcţie personalul din aparatul propriu al consiliului local, cu

excepţia secretarului;

- controlează activitatea personalului din aparatul propriu al consiliului local;

- supraveghează inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin comunei.

REALIZĂRI ALE CONSILIULUI LOCAL BANLOC

ÎN PERIOADA ANILOR 1990 - 2001

I – PERIOADA 1992 – 1996

Primar: BIZIAN ION – inginer.

În timpul mandatului său, primarul ing. Bizian Ion, cu sprijinul consilierilor, a tuturor

factorilor implicaţi în activităţi edilitar - gospodăreşti, a viceprimarului Almăjan Tuodor au realizat

următoarele:

- Sprijin material acordat locuitorilor comunei, cu deosebire a celor din Banloc pentru

reparaţii capitale la casele afectate de cutremurul din 12 iulie 1991;

- Întreţinerea drumurilor, prin împietriri, care fac legătura între centrul de comună şi satele

aparţinătoare: Soca, Ofseniţa, Partoş.

- Betonarea drumului din centrul localităţii Banloc, spre gară, dar numai 50%. Lucrările au

fost întrerupte din cauza lipsei fondurilor financiare;

- Introducerea apei potabile în localitatea Banloc, pe o distanţă de 3 km., iar la Livezile, pe

distanţa de 1,7 km;

- Forarea a 3 pompe (câte una la Soca, Dolaţ şi Ofseniţa), cu Firma „Apa Vieţii“, foraje

care, în prezent, nu funcţionează decât la Soca, unde s-a instalat o pompă manuală;

- Asfaltarea trotuarului, care face legătura între strada „Principală“ şi „Forgoni“;

- Lucrări de reparaţii şi zugrăviri la toate Căminele Culturale din comună;

- Organizarea manifestării culturale prilejuite de aniversarea a 102 ani de activitate corală

în Banloc şi 50 de ani de la înfiinţarea actualului cor bărbătesc;

- Măsuri concrete pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991;

- Extinderea spaţiilor pentru consultaţii la Dispensarul uman Banloc;

- Reparaţii capitale la Biserica din Banloc, constând în consolidări şi refacerea turnului

bisericii.

II – PERIOADA 1996 – 2000

PRIMAR: Dr. Toţa I. Cornel

În timpul mandatului său, primarul Dr. Toţa I. Cornel, cu sprijinul consilierilor, a tuturor

factorilor implicaţi în activităţi edilitar - gospodăreşti, a viceprimarului Varga Ştefan, iar în prezent

– Chiu Ionel Emil – au realizat următoarele:

- Extinderea alimentării cu apă la Banloc şi Livezile, ajungându-se la Banloc – 5 km.;

livezile – 2,8 km.;

- Întreţinerea drumurilor prin împietruirea acestora pe distanţele: Livezile – Dolaţ; Banloc

– Partoş; Banloc – Soca; Banloc – Ofseniţa – total: 18 km.;

- Împietruirea mai multor străzi din Banloc, Livezile, Partoş;

- Atribuirea unui spaţiu, proprietate de stat, pentru amenajarea unei farmacii în localitatea

Banloc, care deserveşte 9 sate, din care 6 sate din comuna Banloc şi 3 sate din comuna învecinată –

Giera;

- Lucrări de stopare a igrasiei la Biserica din Banloc; amenajarea spaţiului din faţa bisericii

cu plăci speciale de pavaj; lăcaşuri speciale în exteriorul bisericii, pentru depunerea lumânărilor;

- Sprijin pentru executarea picturii la Biserica din Banloc;

- Reparaţii la casa parohială din satul Livezile;

- Construirea unei biserici noi în satul Ofseniţa (în momentul de faţă s-a turnat fundaţia);

- Lucrări de reparaţii la şcoli numai pentru anul şcolar 2000 – 2001 au fost alocate sume

importante din bugetul local, realizându-se următoarele lucrări:

I. La Şcoala cu clasele I – VIII Banloc:

- instalat burlane – 35 ml. x 86.000/ml = 3.010.000 lei;

II. La Şcoala cu clasele I – VIII Livezile: (Şcoala veche: clasele I – IV)

- instalaţii: - jghiaburi – 146,20 ml. x 43.000 lei/ml = 6.286.600 lei

- burlane – 52,2 ml. x 86.000 lei/ml = 4.489.200 lei

- colţare – 12 buc. x 85.000 lei/buc. = 1.020. 000 lei

- cârlige – 85 buc. x 18.500 lei/buc. = 1.572. 500 lei

TOTAL: - 13.368.300 lei.

III. La Şcoala cu clasele I – VIII Livezile: (Şcoala nouă: clasele V – VIII)

- instalaţii: - jghiaburi – 146,20 ml. x 43.000 lei/ml = 6.286.600 lei

- burlane – 72,5 ml x 86.000 lei/ml = 6.235.000 lei;

- colţare – 14 buc. x 85.000 lei/buc. = 1.190.000 lei

- cârlige – 175 buc. x 18.500 lei/buc. = 3.237.500 lei

- pazii – 16 mp. x 230.000 lei/mp. = 3.680.000 lei

TOTAL: - 20.629.100 lei.

IV. La Şcoala cu clasele I –IV Partoş:

- instalaţii: - jghiaburi – 118,40 ml. x 43.000 lei/ml = 5.091.200 lei

- burlane – 84 ml x 86.000 lei/ml = 7.224.000 lei;

- cârlige – 124 buc. x 18.500 lei/buc. = 2.294.000 lei

- colţare – 6 buc. x 85.000 lei/buc. = 510.000 lei

TOTAL: - 9.153.000 lei.

TOTAL GENERAL CHELTUIELI ŞCOLI: 61.279.600 lei.

Pe lângă aceste lucrări, au mai fost realizate reparaţii la acoperişurile şcolilor din

localităţile Livezile, Partoş şi Soca cu suma de 4.500.000 lei. Am prezentat situaţia mai sus

menţionată, pentru a scoate în evidenţă preocuoarea primarului Dr. Toţa I. Cornel pentru asigurarea

desfăşurării în condiţii optime a activităţilor de instruire şi educare a elevilor. An de an se remarcă

aceeaşi preocupare.

Prezentăm, în continuare şi alte realizări ale Consiliului local Banloc, în timpul

mandatului primarului Dr. Toţa I. Cornel. Acestea sunt:

- Preocuparea deosebită pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi a Legii

1/2000, în scopul repunerii în drepturi a tuturor locuitorilor comunei de a-şi primi suprafaţa de

pământ moştenită;

- Înfrumuseţarea centrului civic în localitatea Banloc;

- Reconstituirea monumentului eroilor căzuţi la datorie în cele două războaie mondiale;

- Zugrăvirea tuturor Căminelor Culturale din comună;

- Repararea şi zugrăvirea sediului Consiliului local Banloc;

- La Şcoala din Banloc au fost înlocuite uşile distruse şi s-au realizat reparaţii la instalaţiile

sanitare;

- Împrejmuit Biserica din Partoş cu prefabricate (80 m. liniari);

- Primarul îşi propune ca în anul 2001 să finalizeze amenajarea unui teren sportiv la Şcoala

Banloc pentru: volei, handbal, baschet şi tenis de câmp; împrejmuirea şcolii din Banloc cu gard de

plăci prefabricate (50 m. liniari); introducerea gazului metan la Banloc şi Livezile, dar toate acestea

din urmă sunt doar intenţii; nici o lucrare, în momentul de faţă nu este demarată, exceptând

introducerea gazului metan care se află în stadiu de proiect finalizat.

f) ÎNVĂŢĂMÂNTUL

Schimbări majore s-au produs, după revoluţia din decembrie 1989 şi în învăţământ. Astfel,

în anul 1990 a fost desfiinţată treapta I de liceu, respectiv clasele a IX-a şi a X-a cu care funcţiona

şcoala din Banloc.

În anul 1990, la nivelul şcolii din Banloc a fost creat un Consiliu de Salvare Naţională,

condus de un preşedinte, în persoana profesorului Vizman Vasile.

Tot în acest an, şi în învăţământ au fost organizate alegeri libere; cadrele didactice, prin vot

secret, şi-a ales noua conducere a şcolii. În urma acestor alegeri a fost ales în funcţia de director al

şcolii, profesorul Piroi Sorin – noul şi primul director al şcolii, după revoluţia de la 1989. Acesta şi-

a desfăşurat activitatea în calitate de director coordonator al tuturor unităţilor de învăţământ

preşcolar şi şcolar din comuna Banloc doar câteva luni de zile, pentru că a plecat definitiv în

Germania. La conducerea şcolii a revenit profesoara Vizman Emilia, desfăşurându-şi activitatea în

această calitate până la pensionare, respectiv în anul 1996.

În toamna anului 1996 a fost numit de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, în calitate

de director coordonator, profesorul de limba şi literatura română – Iedu Ioan – care a condus

întregul proces instructiv – educativ al unităţilor de învăţământ din comuna Banloc, până în anul

1999n când s-a pensionat.

Din toamna anului 1999, şi în prezent, calitatea de director coordonator o are profesoara de

chimie – fizică Brediceanu Simona, fiind numită de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.

Perioada de după 1990 se caracterizează prin schimbări profunde în domeniul

învăţământului. Astfel, a fost adoptată Legea nr. 84/1995 în spiritul căreia s-a trecut cu hotîrâre la

aplicarea noii reforme în învăţământ; cadrele didactice din comuna Banloc desfăşurându-şi

activitatea de instruire şi educare a elevilor în spiritul legii.

Începând cu luna decembrie 1997, Ministerul Educaţiei Naţionale a dat constant publicităţii

ordinele ministrului educaţiei naţionale, Andrei Marga, notificările cabinetului ministrului, ale

secretariatului de stat şi Direcţiei generale a învăţământului preuniversitar cu privire la conceperea

şi aplicarea reformei comprehensive a învăţământului preuniversitar. De asemenea, instituţiile din

subordinea M.E.N. implicate în reforma învăţământului preuniversitar, au publicat numeroase

materiale referitoare la reforma curriculumului, evaluării, formării profesorilor, producţiei şi

distribuiţiei manualelor şcolare, managementului şi finanţării, evaluării instituţionale etc.

Revistele de specialitate ale învăţământului preuniversitar, precum şi mass-media în

ansamblul ei, au reflectat permanent cele mai importante aspecte ale procesului de reformă, între

care cel extrem de cuprinzător al introducerii, începând cu anul şcolar 1998 – 1999, a unui nou plan

– cadru de învăţământ.

Şi în unităţile de învăţământ din comuna Banloc, noul Curriculum Naţional, noul sistem de

evaluare, noua structură a anului şcolar au fost înţelese şi aplicate în acord cu intenţiile proiectului

de reformă.

Reforma comprehensivă a învăţământului preuniversitar a fost concepută în vederea punerii

în practică a prevederilor Legii învăţământului nr. 84/1995, referitoare la idealul educaţional de

formare a tinerilor pentru viaţă într-o societate democratică şi într-o economie de piaţă.

Reforma urmăreşte schimbarea profundă a conţinutului şi formei procesului de învăţământ,

astfel încât educaţia copiilor să fie compatibilă cu modul de funcţionare eficientă a unei societăţi

deschise.

În cadrul reformei învăţământului preuniversitar, un loc deosebit este ocupat de refacerea

legăturilor fireşti dintre şcoală şi comunitate. Astfel, şcolile au dobândit o autonomie managerială şi

financiară sporită.

Pentru prima oară în România, după mai mult de 50 de ani, şcolile au dreptul de a decide

asupra unei părţi a curriculum-ului, fiind instituit un nou mecanism de decizie curriculară, un nou

sistem de relaţii între şcoală, familie şi comunitate, astfel încât implicarea responsabilă a familiilor

şi a reprezentanţilor comunităţii să contribuie la o calitate nouă a educaţiei şcolare şi la crearea unui

climat de emulaţie, favorabil dezvoltării personale şi instituţionale.

Începând cu anul şcolar 1999 – 2000, Ministerul Educaţiei Naţionale a asigurat revizuirea

integrală a programelor pentru clasele I – VI şi intrarea în sistem a programelor noi pentru clasele a

VII-a şi a VIII-a. De asemenea, vechile programe şcolare pentru clasa a VIII-a au fost

descongestionate şi adaptate noilor planuri – cadru. Ele au funcţionat începând cu anul şcolar 1999

– 2000, iar în actualul an şcolar, 2000 – 2001, au fost înlocuite integral cu programe noi.

În perioada de după revoluţia din 1989, în învăţământ au avut loc şi alte schimbări, menite

să contribuie la realizarea în condiţii optime a reformei. Astfel, s-au produs schimbări în ce priveşte

structura anului şcolar.

Dacă anul şcolar, după reforma învăţământului din anul 1948 era împărţit pe „pătrare“,

sistem rusesc, iar notarea cunoştinţelor elevilor se făcea cu note de la 1 la 5, iar după 1965 anul

şcolar era structurat pe „trimestre“, notarea făcându-se cu note de la 1 la 10 – după revoluţia de la

1989, conform sarcinilor pentru îndeplinirea noii reforme în învăţământ, mai precis începând cu

anul şcolar 1998 – 1999 s-a trecut la structura anului şcolar pe „semestre“.

Structura unui an şcolar pe „trimestre“ ca de exemplu – în anul şcolar 1996 –1997 era în

felul următor:

- TRIMESTRUL I – 16 septembrie – 20 decembrie 1996;

- TRIMESTRUL al II-lea – 6 ianuarie – 21 martie 1997;

- TRIMESTRUL al III-lea – 7 aprilie – 13 iunie 1997.

Acest an şcolar avea 3 vacanţe:

a) vacanţa de iarnă: 21 decembrie – 5 ianuarie;

b) vacanţa de primăvară: 22 martie – 6 aprilie;

c) vacanţa de vară: 14 iunie – 14 septembrie.

Noul an şcolar începea la 15 septembrie.

Încadrarea unităţilor de învăţământ din comuna Banloc, în anul şcolar 1996 – 1997 se

prezenta în felul următor:

I. ŞCOALA CU CLASELE I – VIII BANLOC:

1) Ioţcovici Daniela – învăţătoare clasa I;

2) Trifonescu Elena – învăţătoare suplinitoare la clasa a II-a;

3) Chiu Ecaterina – învăţătoare la clasa a III-a;

4) Malcoci Ştefania – învăţătoare suplinitoare la clasa a IV-a;

5) Iedu Ioan - profesor de limba şi literatura română – director;

6) Vizman Vasile – profesor de matematică;

7) Vizman Emilia – profesor de matematică;

8) Brediceanu Simona – profesor de chimie – fizică;

9) Bibu Simona – profesor suplinitor de limba germană;

10) Arţulescu Ioan – profesor uplinitor de limba engleză;

11) Toţa Cornel – profesor de istorie;

12) Achim Petru – preot – catedra de religie;

13) Ancuţa Emilia – profesor de desen (decedată în anul 2000);

14) Cheşcheş Irina – profesor de educaţie fizică;

15) Iedu Liliana – profesor suplinitor de geografie.

II. ŞCOALA CU CLASELE I – VIII LIVEZILE:

1) Murărescu Ion – profesor de istorie – geografie – director;

2) Hegheşan Ion – învăţător la clasa I;

3) Lupulescu Cosmina – învăţător la clasa a II-a;

4) Turda Luminiţa – învăţător suplinitor la clasa a III-a;

5) Popovici Georgeta – învăţător la clasa a IV-a (decetată în anul 2000);

6) Antoce Corina – profesor suplinitor de limba şi literatura română;

7) Şulţ Letiţia – profesor de matematică;

8) Duţu Constantin – profesor de biologie;

9) Sailă Amalia – profesor suplinitor de limba engleză.

Profesoarele Bibu Simona (limba germană) şi Cheşcheş Irina au predat, în completare de

catedră, şi la Şcoala cu clasele I – VIII Livezile.

III. ŞCOALA CU CLASELE I – IV DOLAŢ:

1) Buran Letiţia – învăţător la clasa I – director;

2) Parfenie Monica – învăţător la clasa a II-a;

3) Muţu Aurelia – învăţător la clasa a III-a;

4) Stancu Aurel – învăţător la clasa a IV-a, (pensionar).

IV. ŞCOALA CU CLASELE I – IV OFSENIŢA:

1) Nagy Maria – învăţător la clasele I – III – director (pensionară);

2) Arţulescu Maria – învăţător suplinitor la clasele II – IV.

V. ŞCOALA CU CLASELE I – IV PARTOŞ:

1) Mesecov Florica – învăţător suplinitor clasele I – III;

2) Brumariu Diana – învăţător suplinitor clasele II – IV.

Ambele învăţătoare, fiind necalificate, nu aveau dreptul la o îndemnizaţie de director.

VI. ŞCOALA CU CLASELE I – IV SOCA:

1) Cosma Mariş Anuţa – învăţător clasele I – III – director;

2) Gava Ileana – învăţător suplinitor la clasa a II-a;

3) Morocilă Dan – învăţător suplinitor la clasa a IV-a.

Unităţile din învăţământul preşcolar aveau următoarea încadrare:

I. GRĂDINIŢA P.P. BANLOC: (Grădiniţa I.A.S.)

1) Liga Steluţa – educatoare grupă combinată – director;

2) Ioţin Bogdan Ana – educatoare grupă combinată;

II. GRĂDINIŢA P.N. BANLOC:

1) Bercea Silvia – educatoare suplinitoare.

NOTĂ: a) Grădiniţa cu program prelungit (P.P.) funcţionează în două schimburi: dimineaţa

îşi desfăşoară activitatea o educatoare, iar după-masă, cealaltă educatoare. Părinţii îşi aduc copiii la

grădiniţă dimimineaţa şi îi iau acasă după-masă, spre seară.

b) Grădiniţa cu program normal (P.N.) îşi desfăşoară activitatea într-un singur schimb, între

orele 8 – 12.

c) Copiii care frecventează grădiniţa cu program prelungit plătesc o anumită taxă, ce se

fixează la începutul fiecărui an şcolar de către conducerea I.A.S., întrucât primesc şi mâncare -–trei

mese pe zi – iar după masă au pogram de somn.

Cei care frecventează grădiniţa cu program normal nu plătesc nici o taxă, dar îşi aduc

mâncare de acasă.

III. GRĂDINIŢA P.N. LIVEZILE:

1) Adam Manuela – educatoare suplinitoare – grupă combinată;

2) Prodan Daniela – educatoare suplinitoare – grupă combinată.

IV. GRĂDINIŢA P.N. DOLAŢ:

1) Zanocea Viorica – educatoare suplinitoare - grupă combinată.

V. GRĂDINIŢA P.N. OFSENIŢA:

1) Dobrovolski Zagorca – educatoare suplinitoare – grupă combinată.

VI. GRĂDINIŢA P.N. PARTOŞ:

1) Porumb Claudia – educatoare suplinitoare – grupă combinată.

VII. GRĂDINIŢA P.N. SOCA:

1) Clipei Maria – educatoare suplinitoare – grupă combinată.

Din încadrarea prezentată, se constată un însemnat număr de cadre didactice necalificate,

încadrate pe post ca suplinitori. Asemenea cadre didactice sunt absolvenţi de liceu. Această situaţie

se datoreşte faptului că, după revoluţie, cadrele didactice calificate care făceau naveta de la

Timişoara au plecat în acest oraş, ca urmare a apariţiei unui număr însemnat de posturi vacante, din

cauza micşorării efectivului de elevi pentru o singură clasă; la un număr de 31 elevi se constituiau

două clase.

În anul şcolar 1996 – 1997, unităţile de învăţământ din comuna Banloc aveau următorul

efectiv de elevi:

I. ŞCOALA CU CLASELE I – VIII BANLOC:

- Clasa I – 19 elevi (11B + 8F)

- Clasa a II-a – 16 elevi (14B + 2F)

- Clasa a III-a – 19 elevi (8B + 11F)

- Clasa a IV-a – 9 elevi (6B + 3F)

- Clasa a V-a – 32 elevi (17B + 15F)

- Clasa a VI-a – 28 elevi (20B + 8F)

- Clasa a VII-a – 25 elevi (16B + 9F)

- Clasa a VIII-a – 22 elevi (12B + 10F)

TOTAL GENERAL: 170 elevi (104B + 66F).

II. ŞCOALA CU CLASELE I – VIII LIVEZILE:

- Clasa I – 24 elevi (16B + 8F)

- Clasa a II-a – 10 elevi (4B + 6F)

- Clasa a III-a – 16 elevi (8B + 8F)

- Clasa a IV-a – 15 elevi (7B + 8F)

- Clasa a V-a – 24 elevi (11B + 13F)

- Clasa a VI-a – 18 elevi (12B + 6F)

- Clasa a VII-a – 13 elevi (7B + 6F)

- Clasa a VIII-a – 16 elevi (6B + 10F)

TOTAL GENERAL: 136 elevi (71B + 65F).

III. ŞCOALA CU CLASELE I – IV DOLAŢ:

- Clasa I – 15 elevi (8B + 7F)

- Clasa a II-a – 18 elevi (8B + 10F)

- Clasa a III-a – 17 elevi (6B + 11F)

- Clasa a IV-a – 12 elevi (9B + 3F)

TOTAL GENERAL: 62 elevi (31B + 31F).

IV. ŞCOALA CU CLASELE I – IV OFSENIŢA:

- Clasa I – 4 elevi (2B + 2F)

- Clasa a II-a – 6 elevi (5B + 1F)

- Clasa a III-a – 9 elevi (5B + 4F)

- Clasa a IV-a – 4 elevi (1B + 3F)

TOTAL GENERAL: 23 elevi (13B + 10F).

Şcoala funcţionează cu 2 posturi de învăţători.

V. ŞCOALA CU CLASELE I – IV PARTOŞ:

- Clasa I – 7 elevi (5B + 2F)

- Clasa a II-a – 7 elevi (2B + 5F)

- Clasa a III-a – 11 elevi (7B + 4F)

- Clasa a IV-a – 5 elevi (2B + 3F)

TOTAL GENERAL: 30 elevi (16B + 14F).

Şcoala funcţionează cu 2 posturi de învăţători.

VI. ŞCOALA CU CLASELE I – IV SOCA:

- Clasa I – 8 elevi (3B + 5F)

- Clasa a II-a – 13 elevi (6B + 7F)

- Clasa a III-a – 7 elevi (3B + 4F)

- Clasa a IV-a – 16 elevi (9B + 7F)

TOTAL GENERAL: 44 elevi (21B + 23F).

Şcoala funcţionează cu 3 posturi de învăţători; simultan clasele I – III.

ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR

1) GRĂDINIŢA P.P. BANLOC – 21 copii (12B + 9F)

2) GRĂDINIŢA P.N. BANLOC – 21 copii (10B + 11F)

3) GRĂDINIŢA P.N. LIVEZILE – 50 copii (32B + 18F)

4) GRĂDINIŢA P.N. DOLAŢ – 33 copii (13B + 20F)

5) GRĂDINIŢA P.N. OFSENIŢA – 22 copii (16B + 6F)

6) GRĂDINIŢA P.N. PARTOŞ – 21 copii (6B + 15F)

7) GRĂDINIŢA P.N. SOCA – 30 copii (12B + 18F).

INCADRAREA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU PERSONAL

ADMINISTRATIV ŞI DE SERVICIU

I ŞCOALA BANLOC:

1) Bizian Magnolia – secretar;

2) Vega Maria – îngrijitoare;

3) Colda Constanţa – îngrijitoare;

4) Jurchiţa Pavel – muncitor de întreţinere;

5) Achim Ioan – muncitor de întreţinere;

6) Păstrăvanu Mihai – fochist;

7) Chiu Traian – paznic;

8) Mavrodin Carol – paznic;

9) Covaci Zamfira – îngrijitoare forfetară la Grădiniţa P.N.

II ŞCOALA LIVEZILE:

1) Salcă Maria – îngrijitoare;

2) Isac Aristiţa – îngrijitoare cu ½ normă la Grădiniţa P.N.

III ŞCOALA DOLAŢ:

1) Romaniuc Elena – îngrijitoare cu ½ normă.

IV ŞCOALA OFSENIŢA:

1) Nicolin Florica – îngrijitoare cu ½ normă.

V ŞCOALA SOCA:

1) Pauc Maria – îngrijitoare cu ½ normă;

VI ŞCOALA PARTOŞ:

1) Fizeşan Iuliana – îngrijitoare cu ½ normă.

Structura anului şcolar 1999 – 2000, structurat pe “SEMESTRE” era următoarea:

I. SEMESTRUL I: 17 săptămâni şi 3 zile din care:

a) ÎNVĂŢĂMÂNT: 1 septembrie – 22 octombrie 1999;

1 noiembrie – 17 decembrie;

10 – 28 ianuarie 2000.

b) VACANŢE: 23 – 31 octombrie 1999;

18 decembrie – 9 ianuarie 2000;

(ziua de 1 Decembrie – zi liberă pentru aniversarea zilei

naţionale a României).

II. SEMESTRUL al II-lea: 16 săptămâni şi 4 zile, între 7 februarie – 15 iunie 2000.

Se acordă o săptămână pentru vacanţa de Paşti şi încă o săptămână, fie legată de vacanţa de

Paşti, fie într-o altă perioadă din timpul semestrului, în funcţie de decizia şcolii şi cu aprobrea

Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.

- Ziua de 1 Mai este zi liberă.

- Vacanţa de vară: între 16 iunie – 31 august 2000.

Începând cu anul şcolar 1998 – 1999, absolvenţii clasei a VIII-a susţin un examen de

capacitate, în urma căruia obţin o diplomă. Cu acest document se pot înscrie la concursul de

admitere în liceu sau şcoală profesională. Cei care nu reuşesc la exmenul de capacitate nu vor

obţine nici un act doveditor în acest sens; în schimb, vor primi o copie de pe foaia matricolă, act cu

care se vor putea înscrie numai la şcoli de mecanici. Totuşi, începând cu anul 2000 şi cei care nu au

obţinut “capacitatea” se pot înscrie şi la şcoli profesionale.

La începutul fiecărui an şcolar, şcolile din Banloc şi Livezile, în consiliul pedagogic

(managerial), îşi aleg un consiliu de administraţie, care:

- organizează, îndrumă şi controlează întregul proces instructiv- educativ din grădiniţe şi

şcolile din subordine;

- îndrumă activitatea personalului didactic în vederea şcolarizării tuturor copiilor de vârstă

şcolară în şcoală, precum şi a şcolarizării copiilor de vârstă preşcolară în grădiniţe;

- asigură legalitatea în completarea şi păstrarea documentelor şcolare;

- asigură participarea cadrelor didactice la activităţile de perfecţionare a pregătirii

profesionale;

- numeşte responsabilii comisiilor metodice, ai colectivelor de catedră şi analizează,

periodic, rezultatele obţinute în activitatea de perfecţionare a cadrelor didactice, de modernizare a

procesului instructiv – educativ;

- dezbate principalele probleme ale activităţii instructiv – educative şi stabileşte măsuri

pentru perfecţionarea acestora, pentru ridicarea continuă a calităţii lecţiilor din punct de vedere a

conţinutului şi metodologiei de predare;

- răspunde de aplicarea planului – cadru de învăţământ şi ia măsuri pentru realizarea

integrală a programelor şcolare de către fiecare cadru didactic;

- asigură controlul şi îndrumarea activităţii la clasă a cadrelor didactice şi elevilor prin

asistenţele efectuate la ore, cu deosebire de căte directorul şcolii;

- stabileşte măsuri pentru crearea unui sistem de legătură permanentă între şcoală şi

familie;

- aprobă regulamentul de ordine interioară şi urmăreşte respectarea lui de către cadrele

didactice, elevi şi personalul administrativ şi de serviciu;

- aprobă orarul bibliotecii şcolii;

- organizează serviciul pe şcoală;

- aprobă bursele acordate elevilor; şi multe alte sarcini.

În anul şcolar 1996 – 1997, Şcoala cu clasele I – VIII “Anghel Saligny” Banloc avea

următorul consiliu de administraţie:

1) Iedu Ioan – profesor – director; preşedintele consiliului;

2) Dr. Toţa I. Cornel – primar; reprezentantul Consiliului local;

3) Brediceanu Simona – profesoară;

4) Ancuţa Emilia – profesoară;

5) Chiu Ecaterina – învăţătoare;

6) Achim Petru – preot;

7) Liga Steluţa – educatoare;

8) Dîrjan Elena – reprezentantul comitetului cetăţenesc de părinţi pe şcoală;

9) Bizian Magnolia – secretară;

În actualul an şcolar (2000 – 2001), consiliul de administraţie al Şcolii cu clasele I – VIII

“Anghel Saligny” Banloc e format din:

1) Brediceanu Simona – profesor – director; preşedintele consiliului;

2) Dr. Toţa I. Cornel – primar; reprezentantul Consiliului local;

3) Chiu Ecaterina – învăţătoare;

4) Cheşcheş Irina – profesoară;

5) Jurchiţa Marinela – profesoară;

6) Liga Steluţa – educatoare;

7) Malcoci Veronica – reprezentantul comitetului cetăţenesc de părinţi pe şcoală.

II. EFECTIVE DE ELEVI ÎN UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN COMUNA BANLOC

I. Şcoala cu clasele I – VIII BANLOC:

- Clasa I – 20 elevi (12F)

- Clasa a II-a – 21 elevi (7F)

- Clasa a III-a – 17 elevi (7F)

- Clasa a IV-a – 13 elevi (4F)

- Clasa a V-a A – 17 elevi (7F)

- Clasa a V-a B – 17 elevi (7F)

- Clasa a VI-a A – 19 elevi (6F)

- Clasa a VI-a B – 18 elevi (8F)

- Clasa a VII-a A – 22 elevi (11F)

- Clasa a VII-a B – 23 elevi (12F)

- Clasa a VIII-a – 30 elevi (16F)

TOTAL GENERAL: 217 elevi (97F)

II. Şcoala cu clasele I – VIII LIVEZILE:

- Clasa I – 18 elevi (7F)

- Clasa a II-a – 13 elevi (5F)

- Clasa a III-a – 16 elevi (5F)

- Clasa a IV-a – 14 elevi (5F)

- Clasa a V-a – 28 elevi (15F)

- Clasa a VI-a – 26 elevi (13F)

- Clasa a VII-a – 30 elevi (18F)

- Clasa a VIII-a – 28 elevi (13F)

TOTAL GENERAL: 173 elevi (81F)

III. Şcoala cu clasele I – IV DOLAŢ:

- Clasa I – 17 elevi (8F)

- Clasa a II-a – 11 elevi (7F)

- Clasa a III-a – 8 elevi (6F)

- Clasa a IV-a – 14 elevi (7F)

TOTAL GENERAL: 50 elevi (28F)

IV. Şcoala cu clasele I – IV OFSENIŢA:

- Clasa I – 9 elevi (2F)

- Clasa a II-a – 4 elevi (1F)

- Clasa a III-a – 5 elevi (3F)

- Clasa a IV-a – 8 elevi (3F)

TOTAL GENERAL: 26 elevi (9F)

V. Şcoala cu clasele I – IV PARTOŞ:

- Clasa I – 6 elevi (1F)

- Clasa a II-a – 9 elevi (6F)

- Clasa a III-a – 7 elevi (3F)

- Clasa a IV-a – 9 elevi (4F)

TOTAL GENERAL: 31 elevi (14F)

VI. Şcoala cu clasele I – IV SOCA:

- Clasa I – 6 elevi (4F)

- Clasa a II-a – 9 elevi (4F)

- Clasa a III-a – 9 elevi (3F)

- Clasa a IV-a – 12 elevi (6F)

TOTAL GENERAL: 36 elevi (17F)

ÎNCADRAREA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN COMUNA

BANLOC ÎN ANUL ŞCOLAR 2000 – 2001

A) Şcoala cu clasele I – VIII “Anghel Saligny” Banloc:

1) Clasa I – Mercea Dionisie – învăţător titular (din luna martie Jivan Lucia învăţător

suplinitor);

2) Clasa a II-a – Toţa Ramona – învăţător titular;

3) Clasa a III-a – Mirciov Manuela – învăţător titular;

4) Clasa a IV-a – Chiu Ecaterina – învăţător titular – gradul I;

5) Brediceanu Simona – profesor – director; catedra chimie;

6) Slatinaţ Bogdan – profesor; catedra matematică;

7) Marica Elena – profesor; catedra limba română;

8) Andrei Valentina – profesor; catedra limba română;

9) Popescu Marin – profesor suplinitor; catedra limba engleză;

10) Bibu Simona – profesor suplinitor; catedra limba germană;

11) Harabagiu Alin – profesor; catedra istorie;

12) Ştieber Ştefania – profesor suplinitor; catedra geografie;

13) Jurchiţa Marinela – profesor; catedra fizică;

14) Cheşcheş Irina – profesor; catedra educaţie fizică;

15) Strizu Violeta – profesor suplinitor; catedra desen – muzică;

16) Achim Petru – preot; catedra religie. (Notă: Prof. Duţu Constantin de la Livezile predă

biologia.)

B) Şcoala cu clasele I – VIII Livezile:

1) Clasa I – Lupulescu Cosmina – învăţător titular;

2) Clasa a II-a – Hegheşan Ion – învăţător titular;

3) Clasa a III-a – Turda Luminiţa – învăţător suplinitor;

4) Clasa a IV-a – Minda Octavian – învăţător;

5) Murărescu Ion – profesor – director; catedra istorie – geografie;

6) Trifonescu Elena – preofesor suplinitor; catedra limba română;

7) Şulţ Letiţia – profesor; catedra matematică;

8) Duţu Constantin – profesor; catedra biologie;

9) Sailă Amalia – profesor suplinitor; catedra limba engleză;

10) Iliuţ Adrian (inginer) – profesor suplinitor; catedra fizică;

11) Achim Petru – preot; catedra religie;

Notă: Bibu Simona de la Banloc predă limba germană.

C) Şcoala cu clasele I – IV Dolaţ:

1) Clasele I –III – Parfenie Monica – învăţător suplinitor;

2) Clasele II – IV – Hektor Carmen – învăţător titular.

D) Şcoala cu clasele I – IV Ofseniţa:

1) Clasele I –III – Arţulescu Maria – învăţător suplinitor;

2) Clasele II – IV – Arţulescu Ioan – învăţător suplinitor.

E) Şcoala cu clasele I – IV Partoş:

1) Clasele I –III – Olaru Sorin – învăţător titular;

2) Clasele II – IV – Mesecov Florica – învăţător suplinitor.

F) Şcoala cu clasele I – IV Soca:

1) Clasele I –III – Bercia Silvia – învăţător suplinitor;

2) Clasele II – IV – Gava Ileana – învăţător suplinitor.

G) Grădiniţa P.N. Banloc:

1) Liga Steluţa – educatoare titulară;

2) Ioţin Bogdan Ana – educatoare titulară.

H) Grădiniţa P.N. Livezile:

1) Ianculov Claudia – educatoare suplinitoare.

I) Grădiniţa P.N. Dolaţ:

1) Zanocea Viorica – educatoare suplinitoare;

2) Piparcă Aurelia – educatoare suplinitoare.

J) Grădiniţa P.N. Ofseniţa:

1) Ardelean Adriana – educatoare suplinitoare.

K) Grădiniţa P.N. Partoş:

1) Porumb Claudia – educatoare suplinitoare.

L) Grădiniţa P.N. Soca:

1) Clipei Maria – educatoare suplinitoare.

Pentru merite deosebite în activitatea de instruire şi educare a elevilor, cadrele didactice

primesc, lunar, un salar de merit pe o perioadă de un an de zile; numărul acestora să nu depăşească

10% din numărul total al cadrelor didactice.

Elevii superdotaţi pot absolvi două clase într-un an şcolar.

Toate posturile pentru titularizare în învăţământ se obţin prin concurs. Începând cu anul

şcolar 1998 – 1999 s-a schimbat sistemul de notare a cunoştinţelor elevilor din ciclul primar, în

sensul că elevii nu mai primesc note pentru răspunsurile date, ci calificative: “foarte bine”; “bine”;

“suficient” şi “insuficient”. La clasele V – VIII (ciclul gimnazial), aprecierea cunoştinţelor elevilor

se face cu note între 1 şi 10. Clasele V – VIII dau teze semestriale la limba şi literatura română şi

matematică, iar clasa a VIII-a şi la istorie. La aceste obiecte media semestrială se calculează după

formula:

3M + T; adică: 3 x media notelor obţinute plus teza semestrială, împărţit la 4. 4

Planul de învăţământ cuprinde un număr minim de ore şi alt număr maxim de ore.

Conducerea şcolii are dreptul de a stabili una din aceste variante.

Absolvenţii clasei a VIII-a care se prezintă la examenul de capacitate dau lucrări scrise la:

limba şi literatura română, matematică, istorie – geografie.

Începând cu anul şcolar 1990/1991 s-a introdus predarea religiei în şcoli. O mai bună şi mai

sistematică pregătire în domeniul religios a elevilor, dublată de o educaţie adecvată, în care familia,

biserica şi şcoala să conlucreze, pot contribui hotărâtor, în egală măsură, la protejarea acestora de

diversele tentaţii ce-i pot complica sau compromite viitorul, cât şi la formarea lor culturală

completă, la conturarea unei personalităţi intelectuale şi spirituale puternice, de care societatea

contemporană şi cea de mărime au atâta nevoie. Îmbucurător e faptul că elevii îşi încep sau termină

activitatea zilnică cu o rugăciune. De asemenea, au început să frecventeze biserica, dar nu în număr

suficient. Preotul Petru Achim a format un cor de elevi, care cântă o diversitate de cântece

bisericeşti: colinde, pricesne, răspunsuri liturgice etc.

După schimbări de fond în învăţământul românesc, concentrate îndeosebi în ultimii trei ani

pe planul reformei conţinuturilor, Ministerul Educaţiei Naţionale îşi continuă seria înnoirilor şi în

probleme de organizare a vieţii şcolilor din perspectiva valorilor democratice. Este vorba de

elaborarea unui nou Regulament de organizare şi de funcţionare a unităţilor de învăţământ

preuniversitar de stat (primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal), care a intrat în vigoare în

anul şcolar 1999 – 2000.

Noul regulament statuează cadrul general în care se vor echilibra democratic drepturile şi

responsabilităţile tuturor celor implicaţi în procesul educativ – de la elevi şi profesori, până la

părinţi, reprezentanţi ai sindicatelor şi comunităţilor locale. În 127 de articole, câte are regulamentul

sunt fixate dispoziţiile comune pentru toate şcolile, urmând ca detaliile, concretizarea modului în

care va fi organizată viaţa unei anumite instituţii şcolare, regulile pentru tot personalul acesteia să

fie incluse într-un regulament de ordine interioară, care e aprobat de consiliul managerial la

începutul fiecărui an şcolar. Acest regulament prevede sarcini obligatorii pentru elevi, cadre

didactice, dar şi pentru personalul administrativ şi de serviciu.

Regulamentul de organizare şi de funcţionare a unităţilor de învăţământ se referă la

atribuţiile conducerilor de şcoli, curriculum şi activitatea de evaluare, încheierea situaţiei şcolare,

examenul de corigenţă, modul de organizare a comitetelor de părinţi etc.

Paşi importanţi fac autorii regulamentului pe drumul descentralizării, eliberării deciziei la

nivelul şcolii din chingile ierarhiei instituţionale.

Consiliul managerial are mână liberă să construiască personalitatea instituţiei, să decidă în

domeniile curricular, extracurricular, programele de dezvoltare a şcolii, programele de activitate cu

comunitatea locală, politica salarială, financiară şi de personal.

Fiecare şcoală din comuna Banloc şi-a construit o schemă orară proprie în funcţie de

“personalitatea” pe care intenţionează să şi-o creeze, ceea ce înseamnă individualizarea proiectului

curricular în relaţie cu interesele elevilor, pregătirea personalului didactic, cerinţele părinţilor şi

interesele comunităţii locale.

Noul regulament fixează şi cadrul în care sunt evaluate rezultatele elevilor la învăţătură şi la

purtare, în care se încheie situaţia şcolară şi se organizează examenele de corigenţă.

Cum se dobândeşte, se exercită şi încetează calitatea de elev, cum se pot transfera elevii,

care le sunt drepturile şi responsabilităţile, ce recompense pot primi sau cum şi pentru ce anume vor

fi ei sancţionaţi sunt aspectele componente ale capitolului “Elevii”.

Cea mai mare recompensăacordată elevului: “premiul de onoare al şcolii”. Cea mai aspră

sancţiune: exmatricularea din toate unităţile învăţământului public, fără drept de reînscriere. Se

remarcă, deci, asprimea sancţiunii (chiar dacă ea se acordă în cazul unor grave abateri), care nu lasă

nici un loc revenirii asupra pedepsei iniţiale.

Un capitol distinct reglementează implicarea părinţilor în bunul mers al şcolii. În aceeaşi

viziune – a construirii unei identităţi specifice fiecărei instituţii şcolare – regulamentul propriu al

comitetului de părinţi şi al consiliului reprezentativ al părinţilor este şi el o parte componentă a

regulamentului de ordine interioară a şcolii.

Acest nou regulament va aduce mai multă ordine în şcolile noastre; aici elevul va deprinde

pentru viaţă lecţia democraţiei atât de necesară unei societăţi ce-i învaţă alfabetul acesteia.

Reforma învăţământului înglobază şi munca educativă, dar operativ, cel puţin până acum, ea

a rămas în urma ritmului instrucţiei. Profesorul – diriginte exercită activităţi indispensabile mersului

normal al activităţii într-o instituţie şcolară. Lui îi revin pe parcursul trimestrelor (semestrelor), dar

şi în afara lor, o serie de sarcini organizatorice – administrative. Fără această latură funcţionărească

a muncii sale ca: preluarea colectivelor de elevi, înregistrarea lor şi evidenţa rezultatelor în

documentele şcolare, cataloage, situaţii statistice periodice, distribuirea manualelor, completarea

carnetelor C.E.C. pentru alocaţii etc., şcoala n-ar putea funcţiona ca instituţie. În plus, probleme

legate de sala de clasă care o are în primire, menţinerea ordinii şi curăţeniei, revin cu precădere

dirigintelui sau învăţătorului.

Dificultăţile învăţătorului sau dirigintelui încep însă dincolo de aceste sarcini, atunci când

îşi exercită calitatea de pedagog. Aici nimic nu poate fi preluat mecanic, nu se pot mima roluri, căci

fenomenul stă sub semnul creaţiei. Cine se poate transpune într-o asemenea stare de graţie? El,

omul ales, dirigintele. El, care, săptămânal, concepe o oră de dirigenţie şi care face faţă altor

momente imprevizibile în educarea grupului de elevi. La construirea scenariului educativ se bizuie

pe cunoştinţele sale acumulate în timp. Dirigintele îşi asociază mai mulţi factori educaţionali, de

familie, instituţii de cultură, la organe ale statului şi factori ai puterii, cooperează practic cu întreaga

societate. Cu toate acestea, statutul didactic al profesorului – diriginte, conform legislaţiei actuale,

nu reflectă nivelul răspunderii asumate. Îndemnizaţia cu care este retribuit nu echivalează nici cât o

oră de clasă pe săptămână la una din materiile de studiu. Ora de dirigenţie nici nu este inclusă în

norma didactică, deşi figurează ca activitate în orar.

Referindu-ne la procesul de instruire în şcolile noastre, considerăm că “supraîncărcarea”

este o boală a învăţământului, în general. Cuvântul nostru ar trebui să fie un strigăt auzit de mai

marii noştri, făuritori de legi şi de destine. Cu atât mai mult, cu cât strigătului nostru i se alătură alte

glasuri, ale părinţilor şi ale copiilor deopotrivă. Cu toţii ne întrebăm cu îngrijorare până unde, până

când şi pentru ce atâta supraîncărcare în planri, în programe, în orare, în lecţii, în cerinţele unor

dascăli şi în tot felul de publicaţii revărsate pe piaţă, de nu le mai ştim pe nume, care mai de care

mai sofisticate, mai scumpe, mai pretenţioase.

Învăţarea – ca proces de dobândire de noi cunoştinţe şi de formare de capacităţi intelectuale,

de desprinderi şi obişnuinţe – este implicată sporadic în lecţie, fiind adesea amânată dincolo de

cadrul lecţiei şi de mediul şcolar. Obligat “să înveţe” acasă, elevul se află în restricţie de timp şi de

abilităţi, ca urmare a volumului mare de cunoştinţe pe care trebuie să-l dobândească singur, precum

şi a sarcinilor de lucru complexe (exerciţii, probleme, compuneri, lucrări practice etc.) pe care este

obligat să le rezolve singur, fără a fi sprijinit.

Cadrele didactice din comuna noastră au aşteptat cu nerăbdare manualele alternative, ele

fiind superioare celor vechi din toate punctele de vedere.

În anul 1998 reforma învăţământului se petrece pe fondul crizei economice din ţara noastră.

Bugetul 1999 pune probleme pntru cel mai mare sector bugetar, care este învăţământul.

Totuşi în anul 1998 s-a ajuns la acordarea sporurilor prevăzute de Legea statutului

personalului didactic (1997), inclusiv a importantului spor pentru stabilizarea personalului didactic

în mediul rural, şi a început aplicarea Legii 154/1998 în învăţământ, lege care îmbunătăţeşte

simţitor retribuţiile cadrelor didactice.

În perioada 1990 – 2001, în centrul atenţiei conducerilor unităţilor de învăţământ din

comuna Banloc, a fost luarea unor măsuri pentru evitarea “abandonului” şcolar. Îmbunătăţirea

şcolarizării copiilor rromi, a stat în atenţia conducerilor unităţilor de învăţământ din comună.

Între principalele cauze ale abandonului şcolar se situează lipsa de interes a unor familii,

folosirea copiilor pentru activităţi în gospodărie, condiţiile materiale precare, distanţa mare între

şcoală şi domiciliu.

Elevii din satele Ofseniţa, Partoş şi Soca frecventează ciclul gimnazial la Şcoala cu clasele I

– VIII Banloc, întrucât în aceste sate şcoala funcţionează numai cu ciclul primar (clasele I – IV), iar

cei din satul Dolaţ frecventeză ciclul gimnazial la Şcoala cu clasele I – VIII din localitatea Livezile,

pentru acelaşi motiv. Dar, pentru a ajunge la şcoala de destinaţie trebuie să facă naveta, în condiţii

grele, trebuind să parcurgă pe jos între 3 – 5 km.

Abia în prezent, respectiv în anul 2001, a fost rezolvată problema transportului elevilor

navetişti, prin grija Consiliului local Banloc, care dispune de două microbuze primite de la Consiliul

Judeţean Timiş şi un autobuz cu 40 locuri, procurat din fonduri proprii.

În ultimul timp au fost emise o serie de Ordine de către ministrul educaţiei naţionale –

Andrei Marga.

Astfel, a fost emis Ordinul nr. 4226 din 22.07.1998 privind predarea limbilor moderne în

anul şcolar 1998/1999, care prevede studiul obligatoriu al unei limbi moderne, începând cu clasa a

III-a, dacă profesorul e calificat, şi chiar cu clasa I, dar opţional. Studiul opţional a celei de-a doua

limbă modernă începe din clasa a V-a.

La şcoala din Banloc, începând cu clasa a V-a, se studiază limba engleză – prima limbă

modernă, iar la Livezile limba germană – prima limbă modernă. Din clasa a VI-a, la Banloc se

studiază şi a doua limbă modernă – germana, iar la Livezile – limba engleză, a doua limbă modernă.

Odinul nr. 4270 din 30.07.1998 se referă la proiectarea şi organizarea exmenului de

capacitate 1998.

Prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4145 din 13.07.1998 s-a dispus organizarea

examenului de capacitate pentru absolvenţii clasei a VIII-a la trei probe: limba şi literatura română,

matematică, istorie – geografie, respectiv patru probe, pentru elevii care studiază într-una din

limbile minorităţilor naţionale.

Ordinul 4329 din 17.08.1998 se referă la aplicarea Curriculum-ului naţional şi

descongestionarea programelor şcolare pentru clasele a V-a şi a VI-a, începând cu anul şcolar

1998/1999.

Au urmat Ordinul nr. 4150/13.07.1998 privind aplicarea noului plan – cadru de învăţământ;

nr. 4224/22.07.1998, relativ la Metodologia privind regimul disciplinelor opţionale pentru clasele I

– IV şi a V-a şi nr. 4263/29.07.1998 cu privire la aprobarea noului pachet de Programe şcolare

pentru învăţământul primar. Multe alte Ordine ale mistrului educaţiei naţionale au mai fost emise,

toate în scopul urgentării aplicării reformei în învăţământ.

Cu toate acestea, din păcate, tinerii sunt cei mai expuşi la şomaj, fiindcă este din ce în ce

mai greu să se creeze noi locuri de muncă, în acelaşi ritm cu numărul tot mai mare de absolvenţi ai

şcolilor secundare (liceelor) şi ai învăţământului superior. Iar piaţa muncii este mult mai dinamică

decât conţinuturile şi structurile învăţământului, ceea ce duce la o stare cronică de inadaptare.

La noi, aceste tendinţe sunt agravate de trecerea la un alt sistem de planificare educaţională,

prin renunţarea la repartizarea obligatorie a absolvenţilor. Ecuaţia după care un loc de şcolarizare

este echivalent cu un loc garantat pe piaţa muncii, specifică planificării centraliste, trebuia să fie

înlocuită cu un sistem mai flexibil, reglat prin mecanismul cererii şi ofertei. Acest sistem ar fi fost

eficace doar dacă sectorul economic s-ar fi restructurat la timp şi ar fi ajuns la parametrii şi

stabilitatea unei economii eficiente. Din păcate însă, piaţa muncii este foarte şubredă şi

imprevizibilă, astfel încât nu poate absorbi decât o mică parte din efectivele de elevi şi studenţi. Se

reconfirmă faptul că reforma învăţământului nu poate compensa şi nici elimina problemele sociale

şi economice de ansamblu. Un sistem de învăţământ nu poate fi decât la fel de eficient şi de

performant ca sistemul social din care face parte. În aceste condiţii, s-a recurs din nou la politici

intervenţioniste, care să ajute la reglarea artificială a cererii şi ofertei. În prezent, Ministerul

Educaţiei Naţionale şi-a schimbat denumirea în Ministerul Educaţiei şi Cercetării – ministru

Ecaterina Andronescu, cr intenţionează a schimba ultimul regulament şcolar şi noua structură a

anului şcolar. Unităţile de învăţământ din comună îşi intensifică activitatea pentru realizarea noii

reforme în învăţământ.

g) CULTURAMediul cultural din comună constituie cadrul în care se urmăreşte dezvoltarea spirituală a

locuitorilor şi formarea comportamentului lor.

Comuna Banloc, formată din 6 sate, are tot atâtea lăcaşe de cultură – Cămine culturale – în

fiecare sat. În aceste unităţi culturale îşi desfăşoară activitatea de la “mic la mare”, copiii preşcolari

şi elevii şcolilor, cu diferite împrejurări, legate fie de începutul unui nou an şcolar, fie de anumite

aniversări sau de încheierea anului şcolar – prezintă interesante şi frumoase programe artistice,

obţinând aplauzele spectatorilor.

După revoluţia de la 1989 şi până în prezent se constată o oarecare indiferenţă din partea

tineretului, în special, faţă de activitatea culturală, în general. Singura distracţie a tineretului e

discoteca, dar şi acest gen de distracţie nu e organizat la Căminul cultural, ci la restaurant. Căminele

culturale nu mai dispun de aparate cinematografice, acestea fiind luate de reprezentanţi ai

“Cinematografului judeţului Timiş”; nu mai dispun de instrumente muzicale ca înainte de revoluţie;

în mare parte acestea au fost furate în zilele revoluţiei.

Căminele culturale din Banloc, Livezile, Dolaţ, Partoş, Soca şi Ofseniţa, deşi bine întreţinute

(mai puţin cel de la Ofseniţa), prin grija Consiliului local Banloc, îşi rezumă activitatea la

închirierea lor pentru nunţi, botezuri şi alte manifestări.

Întâmplător mai vine câte un ansamblu profesionist din Timişoara şi prezintă câte un

program artistic în care cântecul şi dansul popular încântă pe spectatori, determinându-i să mai uite,

pentru moment, necazurile vieţii.

Căminul cultural din Banloc a avut prilejul de a primi vizita ansamblului “Banatul” din

Timişoara şi a ansamblului “Timişul”.

Despre formaţii artistice existente în localităţile comunei Banloc, nu putem să vorbim mult,

întrucât acestea lipsesc cu desăvârşire; doar tineretul şcolar, aşa cum am precizat mai înainte,

prezintă anumite programe artistice.

Doar localitatea Banloc, beneficiză de un cor bărbătesc, format numai din persoane

vârstnice, dar acest cor îşi desfăşoară activitatea în cadrul bisericii, purtând chiar denumirea de

“corul bisericii”. În anul 1995 acest cor a participat la Festivalul corurilor bisericeşti “Ion Vidu” de

la Chizătău, unde a primit trofeul “Ion Vidu” şi diploma de excelenţă. Corul a fost instruit şi dirijat

de profesorul Ioan Iedu. Pe scena Căminului cultural din Chizătău corul a interpretat cântecele:

“Seara pe la noi” de Iosuf Velceanu; “Imnul eroilor” şi “Mama” de Ion Chirescu. În anul următor,

corul bărbătesc a participat la aceeaşi manifestare, dar la Căminul cultural din Comuna Sinteşti,

primind din nou o diplomă de exceenţă. În această localitate, corul a fost onorat şi de prezenţa

directorului Căminului cultural Gabriel Şimon.

Prezentăm, mai jos, numele şi prenumele coriştilor care au participat, în 1995, la Festivalul

corurilor bisericeşti “Ion Vidu” de la Chizătău:

1) Giucoane Petru – tenor I;

2) Chinezoni Octavian – tenor I;

3) Vitan Moise – tenor I;

4) Traiconi Alexandru – tenor I;

5) Forga Ioniţă – tenor I;

6) Cârciu Nicolae – tenor I;

7) Strizu Ion (Niţă) – tenor I;

8) Mişa Ion – tenor I;

9) Petrovici Moise – tenor I;

10) Dunca Vasile – tenor I;

11) Ţuca Vasile – tenor II;

12) Novac Ion (Giura) – tenor II;

13) Toţa Ionel (Gruia) – tenor II;

14) Şulţ Ioniţă – tenor II;

15) Giucoane Ionel – tenor II;

16) Petrovici Ioniţă – tenor II;

17) Dentean Aurel – bariton;

18) Traiconi Constantin – bariton;

19) Mengher Ion – bariton;

20) Cădăreanu Solomon – bariton;

21) Ancuţa Constantin – bariton;

22) Simionescu Ovidiu – bariton;

23) Cosur Roman – bariton;

24) Vladu Alexandru – bas;

25) Babeţ Iosif – bas;

26) Giucoane Vasile – bas;

27) Cosur Nicolae – bas;

28) Achim Petru – bas;

- dar şi tinerii:

29) Lupşa Cosmin – tenor;

30) Macotă Ion – tenor.

DIRIJOR: prof. Iedu Ioan.

În data de 10 noiembrie 1995, la Căminul cultural din Banloc a fost organizată aniversarea a

102 ani de activitate corală în Banloc şi 50 de ani de la înfiinţarea actualului cor bărbătesc de către

învăţătorul Ioan Ştefi.

Organizatorul acestei manifestări cultural – artistice a fost Consiliul local Banloc, avându-l

ca primar pe Bizian Ion.

La aniversare a participat chiar iniţiatorul corului, învăţătorul Ioan Ştefi (octogenar), precum

şi urmaşii acestuia: profesorul Lazăr Vizman şi profesorul Ioan Iedu – actualul dirijor. În prezent,

învăţătorul Ioan Ştefi şi profesorul Lazăr Vizman sunt trecuţi în eternitate.

De asemenea, au mai participat la acestă manifestare cultural – artistică, în calitate de

invitaţi: corul Facultăţii de teologie din Timişoara, dirijat de preotul – profesor Nicolae Belean;

corul bărbătesc al Căminului cultural din Gătaia, dirijat de profesorul Nicolae Puşcaşu.

Invitaţi de onoare au mai fost: profesorul universitar Nicolae Secară – directorul Muzeului

banatului din Timişoara, care la festivitate a prezentat istoricul localităţii Banloc; profesorul

Gheorghe Luchescu – consilier şef la Inspectoratul pentru cultură al judeţului Timiş; conferenţiarul

universitar Ion Odrobot (fostul profesor de muzică al dirijorului Ioan Iedu); profesorul universitar

Damian Vulpe – decanul facultăţii de muzică din Timişoara; profesorul Ion. I. Mureşanu – inspector

la Inspectoratul Judeţean Timiş; preotul Sechereş – reprezentantul Mitropoliei Banatului; Mihai

Anghel, directorul postului de radio Timişoara; patricia Manole, jurnalistă la publicaţia „Renaşterea

bănăţeană”, alţi reprezentanţi ai mass – media, postului de radio Timişoara şi ai postului de

televiziune Timişoara.

După festivităţi, „a urmat o agapă cu bucate bănăţeneşti”, la Şcoala cu clasele I – VIII

Banloc, aşa cum remarca şi jurnalista Patricia Manole în articolul său „A fost sărbătorit corul

bărbătesc din Banloc”, publicat la 13 noiembrie 1995 în ziarul „Renaşterea bănăţeană”.

Corul bărbătesc din Banloc a mai participat la sfinţirea bisericii din Gătaia, cu prilejul

terminării picturii. Această manifestare a fost onorată şi de prezenţa I.P.S. Dr. NICOLAE

CORNEANU – mitropolitul Banatului.

În fiecare an corul bisericesc din Banloc a participat la manifestarea prilejuită de

comemorarea eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale, în ziua hramului bisericii „Înălţarea

Domnului” şi „Ziua eroilor”.

De asemenea, corul bărbătesc îşi aduce o importantă contribuţie la păstrarea tradiţiilor

strămoşeşti prin participarea lui la diverse manifestări legate de unele obiceiuri creştineşti: aducerea

salciei la biserică, într-un cadru solemn, care la florii e distribuită credincioşilor; participarea la

pomenirea morţilor, la sărbători ca: sfintele Paşti, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril; mersul cu

colinda în ajunul Crăciunului; participarea lor la înmormântări, dar mai ales la oficierea Sfintei

Liturghii în fiecare duminică. Datorită acestui fapt, a crescut numărul credincioşilor care

frecventează biserica în fiecare duminică.

Locuitorii comunei Banloc manifestă interes deosebit pentru ridicarea nivelului cultural, de

cunoaştere a tuturor evenimentelor interne şi externe la ordinea zilei. Astfel ei urmăresc cu un

deosebit interes evenimentele zilei la radio şi televizor, dar mai cu seamă în presa zilei. Mai mult de

1/3 din numărul locuitorilor comunei sunt abonaţi la diverse publicaţii, urmărind cu un deosebit

interes mersul tuturor evenimentelor interne şi externe.

E necesară o revigorare a activităţii cultural – artistice în toate localităţile aparţinătoare

comunei Banloc.

Tineretul să nu-şi mai organizeze discotecile în bufete sau restaurante, ci la Căminul

cultural; să fie mai activ la întreaga activitate cultural – artistică şi artistică din comuna noastră.

h) SĂNĂTATEADin situaţia statistică furnizată pentru ziarul “Renaşterea bănăţeană” din 14 martie 2001 de

către Daniela Bartoş, ministrul sănătăţii şi familiei, reiese că populaţia, la nivelul întregii ţări, a

scăzut în ultimul deceniu, cu aproximativ 700.000 de persoane, urmare a dinamicii demografice

negative, precum şi a emigrării, iar speranţa de viaţă este cea mai scăzută din Europa. Starea de

sănătate a populaţiei, aşa cum rezultă din statisticile oficiale, este “sumbră”, declară ministrul

sănătăţii, iar mortalitatea a crescut de la 10,7 decese la o mie de locuitori în 1989, la 12,4 la mie în

1997, scăzând la 11,2 la mie în primul trimestru al anului 2000.

Cu aceşti indicatori, România ocupă locul întâi în Europa în privinţa deceselor, a mai spus

Daniela Bartoş.

Şi în comuna Banloc, se poate afirma că starea de sănătate a populaţiei este destul de

precară sau mai bine-zis “sumbră”.

INDICI DEMOGRAFICI AI ANULUI 2000:

1) Natalitatea....................30;

2) Mortalitatea generală....40;

BOLI CRONICE:

1) Boli cardio-vasculare;

2) Diabetul;

3) Boli reumatice.

Printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii, fiecărui locuitor al comunei Banloc i s-a înmânat

un carnet de sănătate, document cu care bolnavii se prezintă la “medicul de familie”. Acesta e

obligat a asigura consultaţii bolnavilor aflaţi în evidenţa lui.

În ultimul timp, datorită faptului că spitalele au datorii substanţiale faţă de Casa Naţională

de Asigurări de Sănătate (C.A.S.S.), se simte foarte mult lipsa medicamentelor, bolnavii fiind

nevoiţi a-şi procura medicamentele din banii proprii.

Cu toate acestea, în luna martie 2001, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi

Ministerul Sănătăţii şi Familiei au decis printr-un ordin comun să suplimenteze bugetul de venituri

şi cheltuieli aferent trimestrului I pe anul în curs destinat plăţii obligaţiilor către furnizorii de

medicamente şi materiale sanitare rămase nedecontate până la sfârşitul anului 2000. Cu alte cuvinte,

spitalele din judeţul Timiş primesc bani să-şi plătească datoriile către furnizorii de medicamente şi

materiale sanitare. Comuna Banloc aparţine de Spitalul oraşului Deta. Beneficiari ai Ordinului, mai

sus menţionat, sunt şi bolnavii din comuna Banloc.

Suma totală de bani care a venit pentru judeţul Timiş în acest scop este consistentă, adică

127 de miliarde de lei. Este dovada clară că ministrul sănătăţii se implică, în sfârşit, în rezolvarea

problemelor din sistemul sanitar.

Medicii şi cadrele medii din comuna Banloc militează necontenit pentriu realizarea

reformei în domeniul sănătăţii. Această reformă este durerea doctorilor. Medicii de familie au atras

atenţia asupra pericolului reprezentat de bolile cronice, cu deosebire de T.B.C., boli care duc la

creşterea morbidităţii. Boala T.B.C. – e boala sărăciei şi mizeriei în care trăiesc anumiţi locuitori ai

comunei Banloc.

Medicina de familie rămâne, totuşi, în continuare subfinanţată, ca întreaga medicină în

general, iar medicii de familie nu pot promova reforma în sănătate aşa cum ar trebui.

De asemenea, medicii de familie solicită C.A.S.S. precizări în plus referitoare la modul de

calcul al drepturilor băneşti şi la respectarea termenelor de plată prevăzute în contract.

Dispensarul medical Banloc îşi desfăşoară activitatea în condiţii optime. Acesta

funcţionează alături de vechea clădire. În ultimul timp s-au creat spaţii noi de consultaţii cu sprijinul

unui grup de tineri din Franţa. Cu toate acestea, se simte nevoia construirii unui edificiu nou,

modern, dotat cu aparatură la nivelul cerinţelor actuale.

Medicii Octavia Şoşdean, Marius Telecan, Sonia Fizeşan şi asistenta medicală Ioana

Traiconi îşi îndeplinesc cu multă conştiinciozitate sarcinile ce le revin în domeniul asigurării

sănătăţii turor locuitorilor comunei Banloc, dar numai pentru satele Banloc, Ofseniţa, Partoş şi

Soca, întrucât la Livezile şi Dolaţ sunt alţi medici.

Cadrele medicale din Banloc dovedesc o temeinică pregătire profesională şi interes

deosebit pentru asigurarea sănătăţii tuturor locuitorilor din Banloc şi satele aparţinătoare: Ofseniţa,

Partoş şi Soca.

Pentru acest lucru, locuitorii acestor aşezăminte le sunt recunoscători. Numele acestor

cadre madicale vor fi înscrise pe fila de aur a istoriei comunităţii în care trăim.

i) CREDINŢACreştinismul nu este numai o credinţă, ci pentru noi toţi scutul binecuvântat care a ocrotit

de-a lungul veacurilor fiinţa neamului, care a mângâiat şi întremat duhovniceşte pe cei ce au

nădăjduit în puterea lui biruitoare, lăsând să înfloreascăîn inimi simţămintele cele mai nobile. Drept

aceea se cuvine, după pilda înaintaşilor, să rămânem tari în convingerile noastre creştine, mai ales

că experienţa celor 45 de ani de totalitarism şi dictatură comunistă au demonstrat cât de păgubitoare

este îndepărtarea de Dumnezeu şi nesocotirea Evangheliei lui Hristos.

Iată un îndemn al Î.P.S. NICOLAE – arhiepiscop şi mitropolit al Banatului: “Creşteţi întru

harul şi înţelepciunea Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine mărirea,

acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin”.

În Epistola sa sobornicească Sf. Apostol Iacov ne învaţă: “Primiţi cu blândeţe cuvântul

sădit în voi care poate să mântuiască sufletele voastre” (1,21). “Spre a ne învrednici de bogăţia

covârşitoare a harurilor cereşti, să rămânem tari în Legea noastră strămoşească, să nu cedăm în faţa

răului, să stăruim în săvârşirea binelui, să fim totdeauna cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu

dragoste”.

În perioada dictaturii comuniste s-a făcut tot ce a fost posibil pentru ca tineretul să fie ţinut

departe de religie şi să respingă Biserica. Educaţia era de factură materialist – atee, îmbibată de cele

mai retrograde principii.

În mod obişnuit omul este credincios. De aceea ateismul apare ca o infirmitate.

Un cântec românesc de mare sensibilitate, glăsuieşte: “A sosit ziua dreptăţii/ Ziua sfântă a

libertăţii”. Această zi a apărut în 16 decembrie 1989 la Timişoara unde a izbucnit flacăra Revoluţiei.

Revoluţia de la 1989 a produs mari schimbări în toate domeniile vieţii politice, economice

şi culturale. Astfel, în şcoli a fost rintrodusă predarea religiei, mai întâi la şcoala generală şi apoi la

cea secundară. Chiar dacă la început, predarea religiei în şcoli a fost facultativă, în şcolile din

comuna Banloc toţi elevii au frecventat orele de religie, susţinute de cadre bine pregătite în acest

domeniu. La şcoala din Banloc, orele de religie sunt predate de către preotul Roşu Achim, iar, în

prezent, prin plecarea acestuia din localitate, orele de religie sunt predate de către preotul din

Banloc – Petru Achim; la Partoş, orele de religie au fost predate de către preotul Maftei Ionel, iar, în

prezent, prin plecarea acestuia din localitate, orele de religie sunt predate de către preotul Groza

Ovidiu. La Soca, aceste ore sunt predate de către preotul Stoianovici Cornel.

La Şcolile din Ofseniţa şi Dolaţ, nefiind preoţi, orele de religie sunt predate de învăţători.

Reintroducerea religiei în şcolile publice constituie o parte esenţială în formarea spirituală

şi morală a tinerei generaţii, întrucât umanismul creştin care a rodit “omenia românească”poate

reface legătura spirituală cu generaţiile precedente, după aproape jumătate de veac de ateism care,

după ce a negat existenţa lui Dumnezeu, a dispreţuit demnitatea şi drepturile omului.

Reintroducerea orei de religie în şcoli înseamnă deci promovarea dimensiunii spirituale a

vieţii umane care se numeşte iubirea faţă de Dumnezeu, faţă de semeni şi faţă de creaţie, ca răspuns

al omului la iubirea lui Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului.

Aşadar, lupta pentru reintroducerea religiei în şcoală nu este o luotă pentru putere a

Bisericii, ci o pasiune şi o răspundere gravă pentru valoarea eternă şi demnitatea omului, pentru

care Dumnezeu însuşi s-a făcut om în Iisus Hristos.

Religia în şcoli nu este doar o disciplină care furnizează câteva cunoştinţe în plus, ci ea

este o invitaţie liberă şi un eveniment prin care se încearcă să se facă cunoştinţă cu Hristos,

învăţătorul prin excelenţă, Dumnezeu – Omul, care cunoaşte deodată viaţa omenească, fiindcă s-a

făcut om şi poate dărui viaţa şi iubirea veşnică, pentru că este Fiul veşnic al lui Dumnezeu.

Iată de ce ora de religie ar trebui integrată în contextul formării sau educaţiei şi nu izolată

sau marginalizată doar în cazul cultului.

Reintroducerea religiei în şcoli va ajuta pe tinerii noştri să înţeleagă nu numai cultura

propriului popor, atât de inspirată şi de impregnată, secole de-a rândul de credinţa lui Dumnezeu, ci

şi cultura europenă în general, într-o Europă pe care dorim să o vedem reunificată nu doar din punct

de vedere tehnologic şi pragmatic, economic, ci şi spiritual.

Deşi acum la început, ora de religie ortodoxă e predată de preoţi sau învăţători, cu timpul

ea va fi de profesori de religie, laici, bărbaţi şi femei, care vor fi absolvit teologia şi eventual

pedagogia.

Ideea religioasă nu este opusă culturii. Dimpotrivă, religia alimentează cultura

spiritualizând-o şi ea însăşi (religia) se desăvârşeşte prin cultură.

Dacă după definiţia dicţionarelor şi enciclopediilor cultura este “totalitatea valorilor

materiale şi spirituale acumulate de omenire în decursul veacurilor”, religia este şi ea producătoare

de asemenea valori, căci “religia nu e numai un act abstract, o funcţie pură îndeplinită în sfera

supranaturalului, ci ea trece pe pământ şi, prin om, e nevoită să ia contact cu stările omeneşti şi

pământeşti. Religia se vrea nu numai gândită, ci şi trăită; ea nu produce numai stări sufleteşti şi acte

de devoţiune interioară, ci ia atitudine faţă de natură şi viaţă, iar prin aceasta produce acte culturale.

Începuturile culturii şi civilizaţiei umane sunt legate de religie, de slujitorii altarelor

ridicate în cinstea divinităţii. Iată, deci, necesitatea introducerii predării religiei în şcoli. În perioada

anilor 1990 – 2001 constatăm cu satisfacţie, că bisericile localităţilor comunei Banloc sunt

frecventate de mulţi credincioşi – copii, bărbaţi, femei de la cel mai tânăr la cel mai bătrân, chiar

dacă vitregiile vremii au produs unele deteriorări însemnate la majoritatea bisericilor din comună.

Astfel, în data de 25 iulie 1987, o furtună puternică a distrus turnurile bisericilor din Ofseniţa, Soca

şi Banloc. Turnul bisericii din Banloc a căzut jos, la pământ. Prin grija Consiliului parohial Banloc,

abia în anul următor a fost reconstruit turnul bisericii din Banloc. La reconstrucţia acestuia şi-a adus

contribuţia, la început, preotul Găitia Grecu, iar finalizarea lucrării s-a realizat în 1989 sub

conducerea preotului nou venit în parohia Banloc – Petru Achim. Dar să rememorăm etapele care

au dus la finalizarea lucrării.

În data de 26 iulie 1987, Consiliul parohial, alcătuit din preot Găitin Grecu – preşedinte,

cântăreţ Ioan Tămaş – secretar, precum şi membrii: Trifonescu Alexandru, Silion Ion, Cioboată

Nicolae, Toţa Aurel, Corozmici Iosif, Şulţ Simion, Chiu Damian, Lupu Ioan, Şulţ Ilie, Chiu Trifu,

Vinca Aurel – a hotărât repararea acoperişului bisericii, deteriorat în urma furtunii din 25 iulie

1987, prin căderea crucii în pod şi refacerea integrală a turlei de la turnul bisericii, căzută în

întregime pe gardul bisericii şi în şosea, lemnul fiind putred.

La şedinţa Consiliului parohial au mai participat ca invitaţi: Trifonescu Nicolae, Vlădica

Nicolae, Marta Ana, Zbăgan Maria şi Toţa Aurelia.

Pentru efectuarea întregii lucrări a fost angajat meşterul Ştefănuţ Adrian. Din cauza lipsei

fondurilor băneşti şi, ca urmare a procurării materialelor necesare, lucrarea se desfăşoară anevoios.

Între timp, se renunţă la meşterul angajat şi se angajează un alt meşter în persoana lui Roman traian,

în şedinţa Consiliului parohial din 9 aprilie 1989, care, în acelaşi an, finalizează lucrările de

reparaţii exterioare.

Cutremurul din12 iulie 1991 a produs deteriorări însemnate lăcaşului de cult din Banloc,

fiind necesare reparaţii capitale.

În şedinţa Consiliului parohial (al cărui preşedinte este preotul Petru Achim) din data de 5

ianuarie 1992 s-a hotărât începerea lucrărilor de consolidare a bisericii şi procurarea materialelor

necesare. În acest sens se propune a da fiecare familie de creştini ortodocşi jumătate din venitul

bănesc pe o lună, până în primăvara anului în curs, respectiv în lunile martie şi aprilie.

În data de 26 ianuarie 1992, Consiliul parohial hotărăşte ca pentru demararea lucrărilor de

reparaţii, fiecare persoană majoră să contribuie cu suma de 3.000 lei.

La 10 mai 1992, în şedinţa Consiliului parohial se dezbate problema referitoare la stadiul

începerii lucrărilor de consolidare a bisericii. Până la această dată s-a rezolvat problema

aprovizionării cu diferite materiale necesare lucrării precum sunt: scândură de răşinoase, lemn de

construcţie brut, fier etc. Se menţionează că parohia întâmpină însă greutăţi legate de efectuarea

plăţilor acestor materiale, din cauză că nu sunt bani suficienţi; nu toţi credincioşii au contribuit cu

suma stabilită.

În şedinţa Consiliului parohial din 4 octombrie 1992, se prezintă de către preotul – paroh

Petru Achim situaţia la zi a lucrărilor de consolidare şi reparaţii a bisericii. Se arată oferta făcută de

d-na inginer Popescu Viorica privind lucrările ce se execută, conform proiectului dat de către

proiectant. În acest sens s-a încheiat un contract de angajare între preotul – paroh Petru Achim şi

ing. Popescu Viorica, din care rezultă sarcinile ce urmează să le execute şi retribuţia solicitată în

calitate de diriginte de şantier. Tot la această şedinţă a Consiliului parohial se prezintă şi oferta de

executare a lucrărilor de consolidare şi reparaţii la biserica din Banloc, făcută de către dl. BARA

ION, din localitatea Vişeul de Sus, ca şef de echipă şi echipa de lucru, formată din aproximativ 9

persoane.

Preotul – paroh Petru Achim, în adunarea generală a credincioşilor din data de 3 iulie

1993, arată că pentru lucrările de reparaţii la biserica din Banloc s-a intervenit la conducerea

COMTIM Timiş, respectiv la domnul director general FLORENTIN CÂRPAN. Din discuţii a

rezultat că această unitate ne va sprijini cu materiale necesare contra – cost, cu utilajele de

construcţii necesare, precum şi cu asigurarea mesei pentru muncitori. Se preconizează să se execute

lucrări până la terminarea turnului, care a fost complet distrus, fără terminarea zugrăvitului în

interior. S-a făcut o ofertă de 4,5 milioane lei.

Consiliul parohial, în şedinţa sa din data de 30 decembrie 1993 stabileşte contribuţia

credincioşilor, pentru lucrările de reparaţii, la suma de 5.000 lei pentru o persoană adultă; aceasta

urmând a se achita în anul 1994.

Privind modul de încasare a sumelor, în şedinţa Consiliului parohial din data de 27 martie

1994, se stabilesc echipe formate din membrii Consiliului şi ai Comitetului parohial după cum

urmează:

1. PARTEA GĂRII + STRADA CIMITIR: 1) Giucoane Ionel;

2) Cioboată Nicolae;

3) Ioachim Dionisie;

4) Achim Petru.

2. STRADA “COOPERAŢIEI, PARC ŞI I.A.S.”:

1) Giucoane Petru;

2) Chiu Aurel;

3) Ţuca Vasile;

4) Bugariu Aurel;

5) Vinca Aurel.

3. STRADA “BOROBOREŞTI”:

1) Marta Ion;

2) Drăgoi Petru;

3) Zaha Dorel;

4) Boitor Nicolae.

4. STRADA “FORGONI”:

1) Forga Ioniţă;

2) Mecea Trifu;

3) Suporan Mircea;

4) Stoianov Cristofor;

5) Chiu Ionel – Emil.

5. STRADA “PRINCIPALĂ” şi “BĂCILĂ”:

1) Iedu Ioan;

2) Malcoci Nicolae;

3) Traiconi Constantin;

4) Chiu Ioan.

Se stabileşte, de asemenea, ca până la 1 iulie 1994 să se încaseze în totalitate sumele stabilite

pe anul 1994.

La 4 septembrie 1994, în şedinţa Consiliului parohial Banloc s-au discutat şi aprobat ofertele

primite cu privire la lucrările de reparaţii ale bisericii din Banloc, precum şi modul de îndeplinire a

obligaţiilor beneficiarului în cazul începerii lucrării. Astfel, dl. preot – paroh Petru Achim, prezintă

următoarele oferte depuse:

1) Oferta dlui ROMAN TRAIAN – din Orţişoara (ofertă prezentată în scris şi înregistrată

sub nr. 28/1994);

2) Oferta dlui MĂNILĂ VALENTIN – din Bacău (ofertă înregistrată sub nr. 30/1994);

3) Oferta dlui OANCEA GHEORGHE (ofertă prezentată verbal);

În urma dezbaterilor pentru fiecare ofertă în parte, Consiliul parohial aprobă oferta dlui

Roman Traian, iar după semnarea contractului să i se dea executorului un avans de 500.000 lei, iar

restul banilor să fie daţi în 2 – 3 rate, în funcţie de lucrările executate. Executorul se angajează că va

începe lucrarea în 20 septembrie şi o va termina în 30 noiembrie 1994. Pentru lucrare pretinde suma

de 8,5 milioane lei.

Consiliul parohial, alcătuit din preot Petru Achim – preşedinte, prof. Ioan Iedu - secretar,

şi membrii: Giucoane Petru, Ţuca Vasile, Bugariu Aurel, Toţa Cornel (prima), Cioboată Nicolae,

Marta Ion, Chiu Ionel - Emil, Forga Ioniţă, Babeţ Iosif, Vinca Aurel, Chiu Aurel, Lupu Nicolae, în

şedinţa din 30 octombrie 1994 a discutat modul de realizare a fondurilor băneşti necesare

continuării lucrărilor de reparaţie a bisericii şi a fondului pentru plata meşterilor. În acest sens dl.

preot – paroh Petru Achim arată că fondurile băneşti nu sunt suficiente pentru continuarea lucrărilor

de reparaţii; doar 319 familii s-au achitat de datorii; 144 familii sunt restanţiere. Biserica dispune de

1,5 milioane lei. La ora actuală s-a procurat varul necesar, ciment, scânduri, ţiglă. Mai sunt necesare

2.680.000 lei pentru procurarea materialelor de construcţii necesare. Avându-se în vedere şi

manopera, sunt necesare peste 6 milioane lei. Pentru procurarea fondurilor băneşti se propune ca

locuitorii comunei Banloc să contribuie cu 20 kg./ha grâu, sau contravaloarea cantităţii totale de

grâu care trebuie să o predea fiecare familie, conform hotărârii Consiliului parohial din 6 iulie 1994.

La 31decembrie 1994, la 31 decembrie 1994, în şedinţa Consiliului parohial s-a propus o

serie de lucrări ce urmează a fi executate în anul 1995, ca exemplu: continuarea lucrărilor de

reparaţii exterioare ale bisericii şi finalizarea acestora (montarea turnului; tabla pe turn; jghiaburi –

burlane şi alte lucrări, atât în interior, cât şi în exterior). De asemenea, se preconizează începerea

lucrărilor de pictură interioară a bisericii. Datorită cheltuielilor mari pentru această lucrare se va

iniţia o contribuţie specială din partea familiilor care dorescdonarea de tablouri murale. Se mai

propune a se executa lucrările din cadrul cimitirului.

Acoperirea chletuielilor efectuate s-a realizat din ajutoarele primite de la:

- Patriarhia Română: 300.000 lei;

- Sf. Arhiepiscopie a Timişoarei: 6.250.000 lei;

- Scretariatul de Stat pentru Culte: 2.700.000 lei;

- Diferite parohii, societăţi private, persoane fizice: 5.981.523 lei;

TOTAL: 15.231.523 lei.

Restul veniturilor necesare s-au realizat din contribuţia credincioşilor din parohia Banloc.

Consiliul parohial, în şedinţa din data de 4 iunie 1995 prezintă şi aprobă oferta meşterului

ROMAN TRAIAN pentru a executa lucrările de montare, confecţionare a jghiaburilor şi burlanelor

la biserică constând în: montarea, cositorirea, repararea jghiaburilor şi burlanelor existente în

proporţie de 80% şi confecţionarea diferenţei de 20% cu materialul executantului. Preţul de execuţie

cerut este de 1.200.000 lei, cu specificarea că meşterul cade de acord a aştepta plata execuţiei circa

o lună de zile de la terminarea ei.

În şedinţa Consiliului parohial din 8 octombrie 1995, dl. preot Petru Achim informează pe

membrii consiliului că a discutat cu meşterul GĂTĂIANŢU NICOLAE pentr a confecţiona uşile de

la intrarea în biserică, precum şi unele ferestre lipsă.

Referitor la analiza înfăptuirilor în anul 1995, în şedinţa Consiliului parohial din data de 27

decembrie 1995, dl. preot Petru Achim raportează că s-au terminat lucrările de consolidare şi

reparaţii exterioare ale bisericii; uşile din lemn masiv, la intrările în biserică, precum şi câteva

scaune au fost confecţionate de meşterul GĂTĂIANŢU NICOLAE, localnic, care nu a avut nici o

pretenţie pentru a fi retribuit. La această şedinţă a Consiliului parohial se avizează favorabil pictarea

bisericii în interior şi se doreşte începerea lucrărilor de zidire a unei noi case parohiale.

În şedinţa Consiliului parohial din 8 iunie 1996 dl. preot Petru Achim face precizarea că

lucrările de pictură a bisericii se vor executa în anul 1997.

La repararea bisericii după cutremurul din 1991 am mai fost sprijiniţi financiar de diferite

societăţi, ca exemplu: COMTIM, Balastiera ZĂGUIENI – de unde s-a obţinut tot necesarul de

piatră, nisip pentru consolidare, prin bunăvoinţa dlui. Contabil TRAIAN BARBU (o cunoştinţă a

preotului Petru Achim); materialul lemnos a fost obţinut de la Ocolul Silvic Bocşa, la un preţ foarte

mic.

Primăria Banloc, prin dl. primar ION BIZIAN, a sprijinit cu trasportul gratuit a materialului

pietros şi de fier.

Dintre persoanele fizice care au contribuit cu sume mai importante de bani, pe lângă

locuitorii Banlocului, se remarcă doamna CORNELIA MUNTEANU din R.F. Germană, fiică a

satului Banloc.

Pe timpul lucrărilor de refacere a bisericii a existat o foarte apropiată şi rodnică colaborare

între Biserică şi Primăria Banloc, între preotul Petru Achim şi primarul Bizian Ion. Primarul s-a

deplasat, personal, după tabla de aluminiu obţinută prin intervenţia sa la Slatina – Olt; pe vremea

aceea fiind un material mai greu de obţinut.

Ţigla – înlocuită pe tot acoperişul – s-a obţinut tot prin bunăvoinţa dlui primar Bizian Ion,

de la Sighişoara. La transportul ţiglei şi a altor materiale a sprijinit fără costuri băneşti, dl. Aurel

Toţa - director al fostului I.A.S. Maşloc, fiu al satului Banloc.

Întreprinderea U.M.T. Timişoara a ajutat prin trimiterea unei macarale de mare performanţă,

pentru reaşezarea clopotelor şi a turnului, asamblat jos la sol.

În această perioadă s-au mai făcut unele lucrări la casa parohială: gard metalic la curte,

garaj, anexe, toate cu costuri foarte mici, deoarece munca, în mare parte a fost făcută de familia

preotului şi colaboratori, dintre care amintim, în mod deosebit pe epitropul bisericii din acea

perioadă – AUREL TOŢA.

Am mai fost sprijiniţi, prin diferite forme de ajutor de I.A.S. Banloc, S.M.A. Banloc, fostul

C.A.P. Banloc şi Fabrica “FURNIRUL” Deta. Gardul împrejmuitor a fost reparat şi tencuit cu

ajutorul primit din partea Primăriei Banloc.

În anul 2001, cu sprijinul Primăriei Banloc (primar dr. veterinar CORNEL TOŢA) s-a

realizat sistemul de drenaj, sub supravegherea permanentă a dnei inginer VIORICA POPESCU şi

dlui viceprimar IONEL – EMIL CHIU.

Tot în această perioadă, cu sprijinul aceloraşi persoane menţionate, a fost renovat

monumentul eroilor, fiind completat cu eroii celui de-al doilea război mondial, iar în vârf a fost

reaşezat un vultur din bronz, în greutate de 90 kg., confecţionat la Reşiţa de către inginerul IONEL

FORGA, originar din Banloc.

Tot un localnic credincios, în persoana dlui GĂTĂIANŢU NICOLAE – a refăcut bolta

bisericii, partea lemnoasă şi tencuiala. De asemenea, s-a refăcut instalaţia electrică în totalitate de

către electricianul MIHAI DENTEAN, cu o sumă minoră.

Aşadar, după cutremurul din 12 iulie 1991 şi până în prezent – 2001 – în permanenţă, la

biserica din Banloc se efectuau lucrări importante pentru a se asigura condiţii optime pentru

oficierea slujbelor bisericeşti.

O lucrare de o deosebită importanţă a rămas executarea picturii în interiorul bisericii.

Această problemă a stat în atenţia credincioşilor din Banloc şi a Consiliului parohial încă din anul

1995.

În şedinţa Consiliului parohial din 31 august 1996 s-a prezentat Proictul de deviz privind

lucrările de pictură ale bisericii cu hramul “Înălţarea Domnului” din Banloc. Preotul Petru Achim

menţionează că devizul privind lucrările de pictură a fost întocmit de pictorul autorizat – prof.

VICTOR JURCA din Lugoj; acest pictor a câştigat licitaţia efectuată conform prevederilor legale.

La 13 septembrie 1997, Consiliului parohial aprobă plata pretinsă de pictorul VICTOR

JURCA din Lugoj pentru executarea celor patru tablouri în mozaic: “ÎNVIEREA DOMNULUI”;

“ÎNĂLŢAREA DOMNULUI”; “SF. ARH. MIHAIL”şi “SF. ARH. GAVRIL”, tablouri executate în

afara valorii devizului de pictură anterioară, iar parohia a acceptat iniţial, în urma pretenţiilor

exprimate, ca plată suma de 1.000.000 lei pentru fiecare tablou, sumă ce urma a se dona de

familiile: Petru Achim, Ion Bizian, CORNEL TOŢA şi Aurel Toţa. La propunerea pictorului s-a

convenit verbal realizarea a încă unui tablou central: “MAICA DOMNULUI CU PRUNCUL”,

deasupra uşii de intrare în biserică. La terminarea lucrărilor, inclusiv montarea tablourilor pe perete,

pictorul a revenit asupra pretenţiilor şi a mai cerut încă 600.000 lei pentru fiecare din cele patru

picturi angajate anterior, pentru montarea lor.

Pentru cea de-a cincia pictură, cea centrală, pictorul a pretins, în schimb, suma de 9.700.000

lei. În urma discuţiilor purtate în şedinţa de consiliu, se acceptă plata celor 600.000 lei pentru

fiecare din cele patru picturi, dar pentru cea de-a cincia nu acordă mai mult de 3.000.000 lei.

Hotărârea Consiliului parohial se consideră definitivă şi irevocabilă.

În şedinţa Consiliului parohial din 20 aprilie 1998, preotul – paroh Petru Achim prezintă

membrilor consiliului scrisoarea primită din partea pictorului VICTOR JURCA din Lugoj, scrisoare

prin care acesta aduce la cunoştinţă preotului Petru Achim situaţia gravă în care se află domnia sa

din punct de vedere al sănătăţii trupeşti. Din această scrisoare rezultă că pictorul VICTOR JURCA,

semnatarul contractului de execuţie a picturii de la Biserica Ortodoxă Banloc, doreşte a fi absolvit

de angajamentul luat, din cauza arătată mai sus şi recomandă pentru continuarea lucrărilor de

pictură pe dl. pictor RADU HUSARCIUC din Bucureşti, pentru care dă recomandarea de cuviinţă.

Consiliul parohial, analizând această situaţie şi având în vedere faptul că cel recomandat

pentru coninuarea lucrărilor este o persoană cunoscută din perioada de lucru din anul 1997, când a

ajutat pictorului VICTOR JURCA la montarea şi execuţia tablourilor de mozaic la faţada bisericii,

este de acord ca acest pictor să continue lucrarea începută de dl. prof. Victor Jurca. Pentru intarea în

legalitate s-a întocmit un nou contract de execuţie a lucrărilor cu pictorul RADU HUSARCIUC din

Bucureşti. Lucrările de pictură au fost continuate de pictorul menţionat, dar ritmul de execuţie e

lent, apre nemulţunirea credincioşilor din Banloc şi a membrilor Consiliului parohial. Astfel, în

şedinţa de consiliu din data de 1 septembrie 2000 i s-a atras atenţia pictorului să accelereze viteza

de lucru, iar acesta s-a angajat că până la sfârşitul anului 2000 va termina în totlitate lucrările de

pictură. Dar nu a fost aşa, pentru că în momentul actual (17 mai 2001), lucrările de pictură sunt

întrerupte încă de la începutul anului, când în familia pictorului s-a întâmplat o nenorocire prin

moartea fiului său. Nu se cunoaşte cauza pentru care până în momentul de faţă nu s-a prezentat

pentru finalizarea lucrărilor de pictură. În prezent e terminată pictura boltei şi o parte din părţile

laterale. Cu toate acestea, credincioşii speră ca până la sfârşitul anului 2001 să se finalizeze întreaga

lucrare de pictură.

În şedinţa Consiliului parohial din 12 noiembrie 2000, pe ordinea de zi figurează şi un punct

referitor la aprobarea unor cheltuieli la lucrările exterioare ale bisericii în sumă de aproximativ 15

milioane lei. Preotul paroh, Petru Achim, arată că din iniţiativa dlui primar dr. CORNEL TOŢA s-

au demarat lucrări exterioare la biserică, ca exemplu: sistemul de drenaj, pavarea curţii bisericii,

amenajarea a două arzătoare pentru lumânări, placarea monumentului din faţa bisericii cu plăci de

marmură şi pavarea incintei acestuia; montarea lângă monument a unui catarg cu steagul naţional şi

trecerea pe monument a numelor eroilor căzuţi în cel de-al doilea război mondial şi a celor

dispăruţi. Lucrarea a fost dirijată de Primăria Banloc, respectiv de primarul comunei dr. CORNEL I.

TOŢA; de viceprimarul comunei IONEL – EMIL CHIU şi de referentul în construcţii ing.

VIORICA POPESCU. La realizarea acestei lucrări şi-au anunţat contribuţia bănească sau materială

câteva persoane şi P.D.S.R. Timiş. Primăria Banloc a contribuit cu suma de 151 milioane lei, iar

Biserica cu suma de 15 milioane lei. Din cele prezentate, reiese faptul că în perioada anilor 1991 –

2001, la Biserica din Banloc s-au efectuat reparaţii capitale, iar în toată această perioadă credincioşii

din Banloc şi-au adus o însemnată contribuţie bănească. A fost greu, dar s-a termint cu bine.

Biserica obţine înfăptuirile ei prin participarea tuturor credincioşilor. Când Mântuitorul a

vorbit despre “o turmă şi un Păstor” El a cugetat la extensiunea şi unitatea Bisericii, dar expresia

include şi participarea credincioşilor la acţiunile Bisericii, pentru ca toţi factorii să fie angajaţi la

evoluţia spre acelaşi ideal – mântuirea.

Î.P.S. Nicolae – Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului adresează tuturor

credincioşilor următoarele îndemnuri:

“Intraţi într-un nou mileniu al erei creştine, în calitatea de credincioşi suntem datori, înainte

de orice altceva, să ne examinăm cu atenţie conştiinţa pentru a constata dacă-L urmăm cum se

cuvine pe Mântuitorul Hristos; să ne întrebăm deci: Cunoaştem cum se cuvine poruncile şi

rânduielile Bisericii? Respectăm îndatoririle de bază ale mărturisirii credinţei? Trăim pe deplin în

conformitate cu perceptele evanghelice? Iată numai câteva din întrebările pe care trebuie să ni le

punem neîncetat, acum mai acut ca nicicând. Pe lângă acestea nu trebuie să ne ascundem greşelile,

justificându-ne şi îndreptăţindu-ne asemenea fariseului din pilda în care acesta apărea alături de

smeritul vameş, ci să începem prin a ne vedea lipsurile, deficienţele, scăderile, mărturisindu-le şi

cerându-ne iertare pentru ele”.

Nimc nu este mai frumos, mai actual şi necesar pentru înviorarea creştinismului nostru

ortodox, acum la începutul mileniului al treilea, decât să aprofundăm şi să trăim după Cuvântul

Evangheliei şi în conformitate cu Sfinţii Părinţi care au aflat izvorul vieţii şi uşa raiului, să aflăm şi

noi - în această epocă preeshatologică – calea prin pocăinţă, iar adevărul şi viaţa prin cunoaşterea

lui Dumnezeu, căci “aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu

adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan 17,3).

– 15. MICROMONOGRAFII – ALE SATELOR APARŢINĂTOARE

COMUNEI BANLOC

A. LIVEZILE

B. DOLAŢ

C. PARTOŞ

A. LIVEZILEI – ISTORICUL LOCALITĂŢII:

Despre trecutul îndepărtat al localităţii, sunt puţine date. Primele menţiuni documentare

despre această aşezare le găsim în lista dijmelor papale între anii 1332 – 1337. În evul mediu

această localitate a aparţinut judeţului Timiş sub numele de TOLVAID, iar în anul 1462 a devenit

proprietatea lui BERGSOY HAGYMAŞ.

Localitatea a existat şi sub ocupaţia turcească. Despre acest lucru ne vorbesc săpăturile

arheologice făcute la sfârşitul secolului al XIX-lea, care au adus la iveală urme materiale datând din

perioada ocupaţiei turceşti.

În secolul al XVII-lea era aşezată în locul numit “IARO”, deci nu pe locul actual, şi o

întâlnim sub numele de TOLVĂDIA.

După retragerea trupelor turceşti de pe teritoriul acestor meleaguri, comuna Tolvădia apare

ca locuită cu 30 de case, confirmare făcută cu ocazia recensământului din 1717 şi care o aşează ca

făcând parte din districtul Ciacovei.

O altă sursă de documentare care s-a păstrat şi din care reiese existenţa localităţii este harta

contelui MERCY, guvernatorul Banatului, după ocuparea Banatului de către habsburgi, hartă

executată între anii 1723 – 1725 – unde comuna o găsim sub numele de TOLWATZ, ca localitate

nelocuită, aparţinând districtului Becicherecul Mare.

În perioada colonizărilor din secolul al XVIII-lea localitatea a primit colonişti şvabi.

Sub Iosif al doilea această localitate a fost cumpărată de CYERTYANFY ANTAL,

IURACS şi KRISTOFOR. În anul 1838 i-a fost stăpân DAVID CYERTYANFY din Bobda.

După toate probabilităţile în jurul Tolvădiei putea să fie aşezată, în evul mediu, localitatea

“MUR”, despre care amintesc dijmele papale, între anii 1332 – 1337. Documentele fac menţiune,

între anii 1492 – 1494 despre “MAGIARMURA” şi “TOT MURA”, ca despre nişte puste. Tot în

apropiere a existat şi lacul Pasaroş, ce aparţinea în anul 1343 de UJNDVAR.

Bătrânii afirmă că satul vechi ar fi existat în partea sudică a aşezării de azi, fapt ce ar fi

confirmat şi de urmele tgăsite în acel loc, de săpăturile făcute întâmplător de ţărani, cu diferite

prilejuri.

În timpul revoluţiilor de la 1848 nu s-au petrecut evenimente demne de menţionat. Comuna

a aparţinut aceleiaşi circumscripţii electorale ca Banlocul. Până în 1830 aparţinea de plasa Gad;

între 1830 – 1890 de plasa Zichifalva, iar între anii 1890 – 1918 de plasa Banloc.

O hartă copiată după originalul din 1909 editată de PACSERY KAROLI, la Timişoara,

indică limitele administrative ale plasei Banloc.

În perioada 1918 – 1922, Tolvădia aparţinea de plasa Modoş; între 1922 – 1958 de plasa

Ciacova, apoi face parte din raionul Deta, până în anul 1968.

În memoria celor căzuţi în războiul din anii 1914 – 1918, s-a ridicat, lângă biserica ortodoxă

română, un monument al eroilor, din marmoră albă. Cea mai veche clădire este biserica ortodoxă

din comună, datând din anul 1759, lipsindu-i turnul. Acesta s-a zidit abia în anul 1811. Stilul

arhitectonic este cel baroc.

Din anul 1950 şi până în 1966, Tolvădia a făcut parte din regiunea Banat şi raioanele:

Ciacova – apoi Deta.

În această perioadă Tolvădia era centru de comună, având ca sat aparţinător Dolaţul.

Noua împărţire administrativ – teritorială face ca Tolvădia să poarte numele de Livezile şi să

aparţină de comuna Banloc, din 1972, alături de alte sate, precum Dolaţ, Ofseniţa, Partoş şi Soca.

II. CADRUL NATURAL

Localitatea Livezile este situată în Câmpia Timişului care, la rândul ei, face parte din

depresiunea Panonică, cu o altitudine absolută de 84 metri.

Teritoriul localităţii face parte din regiunea fizico – geografică, cunoscută sub denumirea de

Câmpia Bănăţeană. Este o câmpie joasă, cu o altitidine de 84 metri de la nivelul mării, în care există

un strat argilos superficial de 3 – 8 m. grosime; soluri cu exces de apă la suprafaţă şi în masa lor –

cum sunt solurile băltite, solurile înmlăştinate mai mult în formă de lăcovişti gleizate – plumburii –

mai puţin de mlaştini şi lăcovişti negre – asfaltoide – apoi soluri cu exces periodic de apă la

suprafaţă şi mai mult sau mai puţin permanent în masa lor, cum sunt: lăcoviştile brune şi solurile

sărăturoase, aproape toate pe roci argiloase.

Pe formele ridicate ale câmpiei joase se întâlnesc soluri cernoziomice, predominând

cernoziomurile ciocolatii.

Regiunea reprezintă un şes întins uşor înclinat de la N.V. –S.V. aşa cum, în general, este

înclinată Câmpia Timişului din Banat. Această câmpie, aşa cum e prezintă ea, reprezintă unşes cu

diferite adâncituri – văi, care vin să confirme însăţi denumirea părţii de hotar cu denumirea de

“Borugă”.

Sunt caracteristice lăcoviştile, în general, din cauza nivelului ridicat al apelor freatice

mineralizate, care provoacă, în acelaşi timp, procesul de capilaritate, sărăturarea unor suprafeţe de

terenuri mari.

Pe teritoriul localităţii se întinde unitatea geomorfologică – câmpia aluvionară a Bârzavei.

Teritoriul localităţii Livezile face parte din Bazinul hidrografic al râului Bârzava, care străbate

teritoriul în partea de sud. Râul fiind îndiguit nu prezintă pericol de inindaţie cu un debit variabil, cu

creşteri de ape, primăvara în special, la sfârşitul lunii mai şi la începutul lunii iunie.

O importanţă deosebită pentru localitatea Livezile şi îndeosebi pentru terenurile ei a

constituit-o faptul că în perioada anilor 1948 – 1958 s-au executat lucrări de refacere şi completare a

sistemului de desecare Banloc – Tolvădia, în suprafaţă de 20.400 ha. În cadrul acestor lucrări se

menţionează o staţie de pompare cu o capacitate de 4,5 m.c./sec. Compartimentul Banlocului al

acestui sistem, în suprafaţă de 14.800 ha a fost amenajat în anul 1941, cu scopul de a scoate de sub

inundaţie terenurile joase din acest compartiment, apele putând fi evacuate gravitaţional prin

conducta construită la Tolvădia. Pentru conducerea apelor la conducta Tolvădia s-a executat în anii

1947 – 1948 colectorul principal pe o lungime de 8 km. de la staţia de pompare, dislocându-se un

volum de 93.700 m.c. terasamente. La această lucrare a participat şi populaţia localităţii Tolvădia

(azi Livezile), dislocând un număr însemnat de terasamente.

Lungimea canalelor Banloc – Tolvădia este de aproximativ 102,5 km. Nivelul apei freatice

se află la adâncimi diferite, în funcţie de relief. Pe locurile mai ridicate apa freatică se găseşte la 2 –

4 m. adâncime. Apa freatică are un conţinut scăzut de săruri şi este potabilă.

Distribuţia reliefului în amfiteatru, deschis spre sud şi vest, permite pătrunderea maselor de

aer mai umed din vest şi mai cald din sud, decât în alte regiuni ale ţării, imprimă climatului

bănăţean un caracter continental cu influenţe mediteraneene apreciabile, cu o umiditate mai ridicată,

decât aceea din zonele sudice şi vestice ale ţării.

Temperatura medie anuală a localităţii Livezile este de 10,8 grade C. Temperaturi medii

lunare de peste 20 grade Celsius, se înregistrează în lunile iulie şi august. Cea mai mare temperatură

medie anuală a fost de 12,1 grade C., în anul 1934, iar cea mai scăzută de 8,7 grade C., în anul

1940.

Frecvenţa anilor călduroşi este mai mare decât cea a celor răcoroşi, datorită faptului că

localitatea Livezile este aşezată la sud de izoterma anuală de 11 grade. Luna cea mai caldă este

iulie, iar cea cu temperatura mai scăzută este ianuarie, având 1,7 grade C. Cea mai scăzută

temperatură medie a lunii ianuarie s-a înregistrat în anul 1947, de minus 7,4 grade C.

Perioada primului îngheţ este la 28 octombrie, iar a ultimului îngheţ la 24 aprilie. În mod

asemănător se prezintă primele şi ultimele brume.

Cantitatea medie anuală a precipitaţiilor este de 500 – 600 mm. Precipitaţiile lunare indică

un maxim în luna ianuarie şi un minim în februarie – martie. Precipitaţiile maxime în 24 de ore nu

depăşesc, în general, 130 mm.

Comparativ cu restul ţării aici se găsesc cele mai puţine zile cu sol acoperit de zăpadă;

aceasta ca o consecinţă a aşezării localităţii în zona de influenţă a climatului mediteranean. Numărul

de zile, când solul este acoperit de zăpadă nu depăşesc 89 pe an.

Din punct de vedere al vegetaţiei, regiunea aparţine zonei intermediare dintre stepă şi

silvostepă.

Din cadrul vegetaţiei arborescente se întâlneşte: plopul piramidal, castanul sălbatic, dudul şi

arţarul, iar ca arboret: porumbarul, cornul şi păducelul.

Vegetaţia ierboasă este reprezentată prin formaţii de pajişte de ţelină stepică, formaţii de

sărături ca: muşeţelul, pălămida, loboda, troscotul, sulfina, neghina, patlagina şi volbura.

Dintre plantele cultivate sunt: grâul de toamnă, orzul de toamnă, secara, ovăzul, porumbul,

floarea-soarelui, sfecla de zahăr şi cea furajeră, tutunul, trifoiul şi lucerna.

În ceea ce priveşte fauna, la Livezile întâlnim rozătoarele: şoarecii de câmp, şobolanul de

câmp; păsări ca: potârnichea, fazanul, barza, raţa sălbatică, pescăruşul etc., iar dintre animale:

iepurii de câmp, vulpea, căprioara şi în cazuri extrem de izolate – lupul.

III. DATE ECONOMICE

Încă de la începutul cunoaşterii existenţei localităţii Tolvădia (azi Livezile) – aceasta este

cunoscută ca o localitate în care ocupaţia de bază a locuitorilor este agricultura. La început, această

îndeletnicire se făcea în mod primitiv, cu unelte rudimentare, iar pe parcurs rezultatele muncii

depuse s-au concretizat în descoperirea unor unelte de producţie corespunzătoare şi a unei tehnici

agrozootehnice, care au făcut să se obţină producţii apreciabile.

În vremuri de demult, la munca câmpului era folosit plugul care avea corpul de lemn, iar

brăzdarul din fier. În urma plugului era trasă grapa de spini, unelte care şi-au mai păstrat mult timp

întrebuinţarea de către agricultori.

Ca mijloc de transport era folosit carul, care în totalitatea lui era din lemn, cu excepţia

osiilor care erau făcute din fier. Mai toate uneltele erau făcute de ţărani, care ocoleau fierarii din

cauza preţului extrem de scump.

Ca animale de tracţiune, erau folosiţi la început boii, iar mai târziu caii. Locuinţele erau

construite din bârne, iar mai târziu din pământ bătut – case care se mai păstrează şi astăzi în

Livezile. Acoperişul caselor era construit din stuf, lucrat cu multă îndemânare. Casele erau

amplasate în interiorul curţii, la 4 – 5 m. distanţă de gardul de la stradă, care era din nuiele

împletite.

Muncile care erau mai grele se făceau în asociaţie, denumită “clasă”, la care participau

rudele familiei şi vecinii. “Claca” se făcea, cu deosebire, la construcţia caselor sau la strângerea

fânului.

Din punct de vedere economic, a existat o frământare şi interes pentru progresul familiilor,

de a se ajunge din urmă unii pe alţii, de a avea o bază materială cât mai bogată, fapte ce au făcut ca

să se muncească atât pământul lor cât mai bine, dar şi suprafaţa luată în dijmă, deşi producţiile

obţinute erau foarte slabe. Treieratul grâului se făcea cu cai. Metoda consta în plimbarea unui grup

de cai, legaţi în rând, peste snopii aşternuţi în “arie”; apoi se vântura grâul de pleavă cu un

vânturător cu sită, numit “ciur” şi care se poate vedea şi astăzi păstrat doar ca obiect de amintire,

sau chiar folosit.

Agricultura fiind ocupaţia de bază a populaţiei, se rezuma la cultivarea grâului, orzului,

secarei şi porumbului. Trifoiul şi lucerna erau cunoscute abia după 1900.

Vânzarea produselor se făcea cu ocazia târgurilor care se aflau în centre mai mari ca: Vârşeţ,

Ciacova şi mai târziu – Deta. La târg, ţăranii îţi puneau în vânzare surplusul de produse agricole ca:

grâu, orz, secară, porumb, precum şi vitele de care nu mai avem nevoie. Cu banii rezultaţi din astfel

de vânzări ei căutau să-şi facă economii pentru a-şi cumpăra, în continuare, pământ, adăugând în

felul acesta noi suprafeţe la cele pe care le aveau în stăpânire. Cumpărături cu banii se făceau în

mod spontan, aceasta probabil că puterea de cumpărare a populaţiei din acea vreme era mai scăzută.

Mai frecvent întâlnim ca fiind cumpărate numai acele obiecte pe care ţăranii nu şi le puteau

confecţiona. pRintre acestea amintim: uneltele din metal: furci, topoare, coase, etc., iar ca

încălţăminte doar talpa pentru confecţionarea opincilor. O mare parte din obiectele folosite în cadrul

familiei, mai cu seamă cele care serveau ca veselă, le procurau prin schimb de cereale de la olarii

veniţi din judeţul Caraş – Severin, Lugoj, Făget etc. – aceştia fiind numiţi de către populaţie

“codreni”. Pe lângă vasele de lut, aceştia mai aduceau fructe şi primeau, în schimb, cereale.

Hainele se confecţionau în cea mai mare parte, în case de către femei cu ajutorul “războiului

de ţesut”, femeile cunoscând arta ţesutului pe care o transmiteau din mamă în fiică.

Începând cu anul 1921, agricultura se făcea mai organizat, populaţia fiind mai cointeresată

în ridicarea cunoştinţelor ei agrozootehnice. Ca urmare a acestui interes, unii dintre ţărani îşi

cumpără pământ, maşini şi unelte agricole, alţii frecventează cursuri de agricultură la Şcoala

agricolă din Ciacova. Anumiţi ţărani cunosc albinăritul şi altoirea pomilor şi, în mai mică măsură,

cultivarea viţei – de – vie.

Reforma agrară din 1945 împroprietăreşte un număr însemnat de ţărani cu pământ.

În perioada anilor 1949 – 1951, o parte a populaţiei s-a angajat la Gospodăria Agricolă de

Stat (G.A.S.), iar un număr de 44 familii au intrat în Gospodăria Agricolă Colectivă (G.A.C.).

Înaintea anului 1944 numărul total al locuitorilor comunei Tolvădia (Livezile) a fost de

1.915, iar după recensământul din 15 martie 1966, populaţia cuprindea un număr de 1.535 locuitori

din care: 899 români, 314 germani, 186 sârbi, 106 maghiari, 30 alte naţionalităţi.

Pe sexe populaţia se prezintă astfel: 725 bărbaţi şi 810 femei. Numărul total al caselor în

Livezile este de 517, iar suprafaţa totală a hotarului este de 3.773 ha., din care arabil 2.812 ha.,

păşune 544 ha.

Încă din anul 1950 în localitatea Livezile era construită o Gospodărie Agricolă Colectivă.

După câţiva ani aceasta şi-a schimbat denumirea în Cooperativa Agricolă de Producţie (C.A.P.).

În anul 1968, în cadrul C.A.P: au fost cultivate cu grâu 370 ha., cu o producţie medie de

2.300 kg. la hectar; orz 70 ha. cu 2.300 kg. la hectar; porumb 455 ha. cu 3000 kg. la hectar; floarea

soarelui 100 ha. cu 1.500 kg. la ha.; sfeclă de zahăr 125 ha. cu 20.000 kg. la ha.

Sectorul zootehnic cuprindea: bovine 600 capete, din care vaci şi juninci 330; porcine 1.000

capete din care scroafe 300; ovine 3.000 capete; păsări 3.000.

Investiţiile pentru îmbunătăţirile funciare în anul 1970 au fost de 41.000 lei.

Dăm mai jos o situaţie statistică, pe ani, privind realizările C.A.P. Livezile, după cum

urmează:

Nr. crt. Anii Familii Suprafaţă Averea obştească Fond de acumulare Val zilei/muncă

1. 1950 66 203 ha. 151.700 - -

2. 1955 486 467 ha. 789.863 20.452 19,48 lei

3. 1960 305 1.375 ha. 2.554.660 546.531 24,93 lei

4. 1965 339 1.409 ha. 5.532.470 543.377 22,21 lei

5. 1969 286 2.001 ha. 7.532.508 1.209.852 21,00 lei

Unitatea C.A.P. Livezile este deservită de noua secţie de mecanizare a agriculturii (S.M.A.

Livezile). Aceasta, cu utilajele şi tractoarele existente asigură mecanizarea principalelor culturi de

câmp.

Menţinerea sănătăţii şi combaterea bolilor la animalele din sectorul zootehnic în cadrul

C.A.P. este aigurată de Circumscripţia veterinară Livezile.

Din cele prezentate, rezultă că la C.A.P. Livezile se obţin producţii totale vegetale şi animale

în cantităţi sporite, care se vând statului ca marfă, iar membrii cooperatori sunt nemulţumiţi de

retribuirea muncii lor.

În prezent, şi la Livezile unităţile agricole, în sistem socialist, sunt desfiinţate, locuitorii şi-

au reprimit pământul dat la C.A.P., beneficiind de prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Cu titlul de proprietate obţinut, ei îşi lucrează pământul fie singuri, fie organizaţi în sociaţii juridice

sau familiale.

IV ACTIVITATEA CULTURALĂ

În localitatea Livezile, activitatea cultural – artistică a fost şi este în atenţia locuitorilor, ca o

acţiune importantă de a nu lăsa să se piardă tradiţiile moştenite de la strămoşii noştri.

Dacă înainte de 1950, la Livezile era un cor, instruit şi dirijat de profesorul Trifu Petcu, după

1950 acesta şi-a încetat activitatea, dar şi celelalte formaţii artistice. Abia în anul 1957 s-a reînceput

activitatea formaţiilor artistice. Corul mixt, instruit şi dirijat de profesorul Ioan Iedu a susţinut,

alături de formaşia de căluşeri, instruită de Moise Petrovici, programe artistice atât în localitate, cât

şi în deplasări la Căminele Culturale din jur. De asemenea, aceste formaţii au participat la

concursurile formaţiilor artistice, organizate în cadrul raionului Ciacova, obţinând rezultate

apreciabile, cu deosebire formaţia de căluşeri care a obţinut premiu la faza pe regiune. Din păcate,

după 1960 a slăbit mult activitatea cultural – artistică din Livezile.

Sporadic, îşi mai desfăşura activitatea formaţia de teatru românesc, o brigadă artistică de

agitaţie, o orchestră de muzică populară românească, solişti vocali şi instrumentişti. Totuşi, aceste

formaţii au căutat ca printr-o interpretare “de ţinută” să atragă simpatia publicului spectator. În

prezent, activitatea cultural – artistică din Livezile se rezumă la “discoteci” organizate de tineret.

B. DOLAŢ

I. ISTORICUL LOCALITĂŢII:

Când şi cum s-a înfiinţat satul Dolaţ, sunt întrebări la care nu se poate răspunde exact.

Însă dintr-o veche monografie reiese că încă din anul 1332 exista o parohie catolică sub titlul de

„DOLCH” şi era locuit de populaţie de origine maghiară. Când aceşti maghiari au părăsit căminele

lor şi în ce mod s-a produs această migrare, nu se poate răspunde precis, tocmai din lipsa

mijloacelor şi documenelor scrise. Dar tot atât de probabil este ca aceştia să fi avut aceeaşi soartă ca

şi ceilalţi locuitori în urma luptei de la MOHACS din anul 1562 – o parte din ei murind de sabia

otomană, alţii fiind exilaţi şi duşi în sclavie.

După ce se produce migraţia ungurilor pe teritoriul localităţii Dolaţ, se aşează sârbii şi

care, probabil, din cauza aşezării localităţii într-un loc asemănător unei depresiuni, au dat noului lor

dat denumirea de „DOLAŢ”, derivatul cuvântului „DOLCH”.

Se pare că sârbii s-ar fi stabilit aici în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

Dovadă că la începutul secolului al XVIII-lea au fost deja locuitori, reiese dintr-o notare a

unui preot, HEPP BESSEN, care a găsit în anul 1869, în fostul cimitir sârbesc – situat în partea

estică a satului – o cruce de granit, pe care se putea citi clar – anul 1727.

Sârbii au rămas în sat pnă în anul 1812, când au plecat definitiv, în următorii doi ani, într-

o localitate numită FERDINANANSDORF din Jugoslavia.

În toamna anului 1811 au început să vină germanii stabilindu-se pe pământurile primite,

însă o mare parte din ei au plecat din nou la domiciliile lor stabile, pentru ca, apoi, după un scurt

timp să se stabulească din nou şi definitiv aici. Aceşti germani au venit aici, în mare parte, din

SZECANY, ECSKA, STEFANOFELD, ZOIGMONDFALVA, GOTTLOB şi SĂCĂLAZ.

Dintr-un document din anul 1821, reiese că în Dolaţ au fost 586 locuitori. În acelaşi an, se

atestă existenţa unui număr de 70 de case, construite, iar în anul 1894 numărul caselor a crescut la

222, iar al locuitorilor la 1274. Printre germani trăiau şi câteva familii de români. În acelaşi an –

1894 – au fost 5 locuri libere de case: o casă pe pusta „IDVAR”; două case ale pădurarilor şi casa

morii cu aburi.

Satul era numit de români „DOLŢ” şi a aparţinut, mai întâi,comitatului Timiş, apoi

comitatului Timişoara şi districtului Ciacova, iar în anul 1779 aparţine de comitatul Torontal. Din

anul 1950 până în 1966 Dolaţul a făcut parte din regiunea Banat, raioanele: Ciacova, apoi Deta,

aparţinând de comuna Tolvădia. În prezent este un sat aparţinător comunei Banloc.

II CADRUL NATURAL:

Localitatea Dolaţ este aşezată în sud – vestul ţării noastre şi a judeţului Timiş, la 2˚45`

longitudine vestică şi 45˚20` latitudine nordică. Se mărgineşte la nord cu satul Rudna, care se află la

o distanţă de 11,4 km.; la nord – est cu localitatea Ghilad, la o distanţă de 9 km.; la sud cu

localitatea Livezile, la o distanţă de 4,7 km.; la vest cu Giera, iar la est cu localităţile Banloc şi

Ofseniţa la o distanţă de 7,6 km.

Localitatea Dolaţ se află în Câmpia Timişului, care face parte din depresiunea Panonică,

cu altitudinea absolută de 84 m.

Teritoriul localităţii face parte din regiunea fizico – geografică cunoscută sub denumirea

de Câmpia Bănăţeană – o câmpie joasă, în care există un strat argilos superficial de 3 – 8 m.

grosime, cu soluri băltite, soluri înmlăştinate, mai mult în formă de lăcovişte gleizate – plumburii –

mai puţin de mlaştini şi lăcovişte negre – asfaltoide – apoi, soluri cu exces periodic de apă la

suprafaţă şi mai mult sau mai puţin permanent în masa lor cum sunt: lăcoviştile brune şi soluri

sărăturoase, aproape toate pe roci argiloase.

Pe formele ridicate ale câmpiei joase se întâlnesc soluri cernoziomice, predominând

cernoziomurile ciocolatii ce s-au format pe material de origine aluvionară, în general lutos.

Potenţialul de fertilitate al solului variază astfel pe câmpiile mai înalte şi formele mai ridicate. De

exemplu: în estul Dolaţului întâlnim diferite tipuri de cernoziomuri cu fertilitate ridicată.

Productivitatea lor poate fi şi mai mult ridicată prin irigaţii, administrarea de îngrăşăminte, prin

aplicarea lucrărilor agrotehnice de pregătire a solului şi de întreţinere a culturilor.

Solurile au capacitate mare de reţinere a apei în masa lor, sunt, în general, soluri umede,

slab aerisite, cu productivitatea scăzută. Astfel de soluri ocupă depresiunile de unde apele de

suprafaţă se scurg foarte încet şi în timp îndelungat, sau nu se scurg deloc. Astfel, numai în bazinul

Bârzavei sunt 4.500 ha. lăcovişti propriu – zise. Solurile umede sunt soluri care prezintă cel mai

mare interes pentru ridicarea fertilităţii lor actuale.

O categorie aparte o constituie solurile lipsite, aproape complet, de productivitate. Acestea

sunt sărăturile, a căror ameliorare prezintă un interes deosebit. Numai în jurul localităţii Dolaţ sunt

cca. 3.030 ha. soluri sărăturoase.

Teritoriul Dolaţului este o suprafaţă de teren care prezintă asemănări din punct de vedere

geologic şi cu unitatea geomorfologică a câmpiei Timişului, încadrat şi făcând parte, aşa după cum

am mai arătat, din marea depresiune panonică.

Precipitaţiile abundente căzute pe terenul slab permeabil şi lipsit de pante, provoacă

inundaţii prin stagnările de apă la suprafaţa terenului sau prin menţinerea solului într-o stare de

umiditate excesivă.

Nivelul apei freatice se află la adâncimi diferite, în funcţie de relieful existent. Pe locurile

mai joase se găseşte la 0,8 – 2 m. adâncime, iar pe locurile mai ridicate, apa freatică se găseşte la 2

– 4 m. adâncime. Apa din pânza freatică are un conţinut scăzut de săruri şi este potabilă.

Temperatura medie anuală este de 11,1 grade celsius. Cea mai mare temperatură medie

anuală a fost în anul 1934, iar cea mai mică de 8,7 grade celsius în anul 1940.

Frecvenţa anilor călduroşi este mai mare decât a celorrăcoroşi, datorită faptului că Dolaţul

este la sud de izoterma anuală de 11 grade celsius.

Luna cea mai caldă este luna iulie, iar cea mai rece este ianuarie, având media de 1,7

grade celsius. Cea mai scăzută temperatură medie a lunii ianuarie s-a înregistrat în anul 1947, de

minus 7,4 grade celsius.

Pe teritoriul localităţii Dolaţ se resimte, în măsură destul de însemnată, influenţa

climatului cu nuanţă mediteraneană şi care constă, îndeosebi, în îmblânzirea climatului rece în

lunile de iarnă de la noi.

Distribuţia reliefului în amfiteatru deschis spre sud şi vest permite pătrunderea maselor de

aer umed din vest şi mai cald din sud, decât în alte regiuni ale ţării, imprimă climatului un caracter

continental cu influenţe mediteraneene, cu o umiditate mai ridicată decât aceea din zonele sudice şi

vestice ale ţării. Frecvenţa cea mai mare a vânturilor este în martie, urmând şi scăzând, în acelaşi

timp, în luna mai şi iunie, ele bătând din sud, sud – vest şi cel din nord tot timpul anului.

Precipitaţiile anuale totalizează 500 – 600 mm. anual. Precipitaţiile lunare au un maxim în

luna ianuarie şi un minim în lunile februarie – martie. În afară de acestea se manifestă o creştere a

precipitaţiilor în octombrie şi noiembrie, iar cel de-al doilea minim se află în luna septembrie.

Precipitaţiile maxime în 24 de ore nu depăşesc, în general, 130 mm. Frecvenţa acestor

precipitaţii este relativ mică. Comparativ cu restul ţării, aici se găsesc cele mai puţine zile cu sol

acoperit cu zăpadă şi aceasta ca o consecinţă a influenţei climatului mediteranean. Numărul de zile

când solul a fost acoperit cu zăpadă nu depăşeşte în medie 80 pe an, aceasta făcând ca şi climatul

din această parte a ţării să fie cu mult mai blând, să permită, într-o oarecare măsură, începerea mai

din timp a lucrărilor agricole, datorită faptului că vegetaţia de aici porneşte mai repede decât cea din

estul sau nordul ţării, unde se resimte foarte puternic influenţa climatului din partea de nord – cel de

origine continentală şi care este ceva mai rece.

Referitor la umiditatea atmosferică se poate arăta că cea mai mică este în lunile de vară, şi

anume, în luna iulie cu 60,6%, urmată de 61,9% în luna august.

Din punct de vedere al vegetaţiei, regiunea aparţine zonei intermediare dintre stepă şi

silvostepă. Vegetaţia arborescentă întâlnită în cadrul teritoriului este compusă din următoarele

specii: plopul piramidal, nucul, castanul sălbatic, arţarul, dudul, teiul, iar dintre speciile cultivate se

întâlnesc: meri, peri, pruni, caişi, cireşi, piersici etc.

Ca o zonă a subarboretului, aici se întâlnesc la marginea drumurilor diferite specii ca:

porumbarul, păducelul, cornul şi altele.

La vegetaţia ierboasă se observă o oarecare grupare pe soluri sau categorii de folosinţă şi

anume: pe solurile joase, umede, unde domină tipul de sol lăcovişte, se întâlnesc următoarele specii:

pălămida, troscotul, loboda, muşeţelul. Pe câmpie, cu tipul de sol aluvionar se găsesc: volbura,

mohorul, ştirul, sulfina, patlagina etc. pe păşuni, vegetaţia este reprezentată prin specii sărace în

valori nutritive, ca exemplu: patlagina, troscotul etc.

Dintre plantele cultivate, amintim pe cele mai frecvente ca: grâul de toamnă, orzul de

toamnă, secara de toamnă, porumbul, ovăzul, floarea soarelui, sfecla de zahăr şi cea furajeră,

tutunul, orezul, trifoiul şi lucerna.

Deşi, în cuprinsul hotarului, nu se află nici o pădure, totuşi îşi face prezenţa şi aici

căprioara sălbatică. Mai întâlnim iepuri de câmp, vulpi etc.

III. DATE ECONOMICE:

Ocupaţia de bază a locuitorilor a fost şi este agricultura. La început, pământul era lucrat cu

unelte rudimentare, confecţionate, de obicei, de oameni gospodari, ca exemplu: plugul din lemn,

numai brăzdarul fiind din fier, grapa din spini de porumbar.

Ca mijloc de tansport se folosea carul, tras de boi. Un foarte interesant şi preţios obiect era

acela pentru confecţionarea uneltelor necesare, care se prezintă sub forma unei bănci, ca cea de

astăzi, folosită de curelar. Aceasta era prevăzută cu o menghină în formă de cap de cal,de unde îi

vine şi numele de „calul de ghiluit” – rindea. Acesta era prevăzut cu o pedală, pe care cel care lucra

trebuia să apese cu piciorul şi fixa lemnul pe care urma să-l prelucreze. În această meserie,

îndemânarea era transmisă din tată-n fiu, cu toate secretele ei.

Ca animale de tracţiune s-au folosit, la început boii, iar ceva mai târziu caii, care s-au

dovedit a fi mai valoroşi, dând un randament mai mare în efectuarea lucrărilor.

În ceea ce priveşte construirea caselor, din cauza lipsei de meseriaşi, populaţia localităţii

Dolaţ, era iscusită în această artă a construcţiei. La început, casele erau construite din bârne, iar mai

târziu din pământ bătut. Casele erau acoperite cu stuf; ele erau amplasate, de obicei, în interiorul

curţii, la circa 4 – 5 m. distanţă de gardul de la stradă, care era din nuiele împletite de membrii

familiei. De altfel, mai toate satele din această zonă geografică aveau casele în interiorul curţii.

Oamenii stabiliţi în Dolaţ au fost săraci; aveau câte un plug din lemn la trei familii, iar o

căruţă servea la patru familii. Dar, prin hărnicia lor, într-un timp foarte scurt, au desecat mlaştinile,

au defrişat pădurile din împrejurimi, astfel că nivelul lor de trai s-a îmbunătăţit.

Pe pământurile celor înstăriţi au lucrat diferiţi ţărani, fie la Tolvădia, fie la Ghilad, fie pe

moşiile locale ale proprietarilor din Dolaţ.

Populaţia a reuşit, în acest timp, (nu cunoaştem exact anul) să-şi construiască o primărie

proprie, fiindcă satul Dolaţ, aparţinea, administrativ şi politic, de Ofseniţa.

Dacă, la început, treieratul cerealelor se făcea cu caii, odată cu dezvoltarea forţelor şi a

relaţiilor de producţie capitaliste, la sfârşitul secolului al XIX-lea au existat în Dolaţ patru batoze

antrenate de maşini cu aburi; multe semănători şi pluguri cu două – trei brăzdare de fier.

Schimburile de mărfuri se făceau în târguri de la Vârşeţ, Ciacova, Deta. Cu banii obţinuţi,

ţăranii îşi procurau utilajele necesare pentru lucrările agricole.

Ţăranii îşi confecţionau îmbrăcămintea în casele lor cu ajutorul războiului de ţesut.

La începutul secolului al XX-lea, vatra satului a fost de 2.257 ha., din care 1917 ha.

destinate culturilor; 210 ha. păşune şi 30 ha. neproductive. Această suprafaţă de pământ era

repartizată pe categorii sociale, după cum urmează: un moşier a avut 232 ha. şi o fermă de vite; 25

chiaburi deţineau 1271 ha., iar 314 familii de ţărani săraci – împreună – nu au avut mai mult decât

414 ha. Diferenţierea s-a făcut din ce în ce mai mult, astfel că cei înstăriţi, la începutul secolului al

XX-lea, au avut cârciuma lor separată faţă de cei săraci, unde le cânta fanfara lor.

În anul 1945, ţăranii au fost împroprietăriţi cu pământ, pe care-l lucrau cu familiile lor.

În anul 1950 s-a înfiinţat Gospodăria Agricolă Colectivă care, la început, număra 48

familii, cu o suprafaţă de 294 ha. pământ; 29 cabaline şi 5 vaci – averea obştească ridicându-se, la

sfârşitul anului 1951, la 1.698.818 lei. O altă parte a populaţiei lucra în cadrul Gospodăriei Agricole

de Stat Ghilad sau Giera. Valoarea zilei – muncă în C.A.P. (Cooperativa Agricolă de Producţie –

fost G.A.C.) a fost destul de mică, la început, ridicându-se în anul 1956 la 23 lei.

În anul 1971, C.A.P. Dolaţ cuprindea 234 familii, care lucrau împreună 1.049 ha. pământ

destinat culturilor; 5 ha. pomicultură; 5 ha. viţă – de – vie şi 160 ha. fâneţe.

Sectorul zootehnic cuprindea 800 de porci, din care 100 scroafe; 365 bovine; 1750 ovine şi

62 cabaline.

Pentru transport se folosesc două camioane şi un I.M.S. C.A.P.-ul este prevăzut cu instalaţii

pentru muls electric, instalaţii de apă. Satul Dolaţ este electrificat încă din anul 1961; este legat cu

localitatea vecină Livezile, printr-o şosea împietruită, care s-a terminat şi dat în folosinţă în anul

1963. Puterea de cumpărare a cetăţenilor creşte mereu. Aceasta e concretizată în vânzările care au

loc prin magazinele locale, înfiinţate în anul 1947. Astfel, în anul 1966 s-au vândut mărfuri în

valoare de 1.035.000 lei.

În 1971, locuitorii satului Dolaţ dispuneau de 20 televizoare şi 200 aparate de radio. Casele

sunt dotate cu mobilă nouă, frigidere, cuptoare electrice, aragaze, maşini de spălat etc.

IV. ŞCOALA

Prima şcoală din satul Dolaţ s-a înfiinţat în anul 1814, cu o singură clasă şi un singur

învăţător, care funcţiona pe lângă biserica locală.

În anul 1845 s-a construit o şcoală nouă, cu două săli de clasă şi locuinţe pentru învăţătorii

care funcţionau, tot pe lângă biserică.

În anul 1869, şcoala a trecut în administraţia comunei. Dintre primii învăţători, se numără:

Leonard H.; Simo Schnellebeck, Dominic Ditrich, Iohan Langh, care se trăgeau din familii de

ţărani.

În anul 1907 s-a construit o şcoală nouă – clădirea actuală a şcolii – cu patru săli de clasă şi

două locuinţe. Limba de predare a fost maghiara. Durata şcolarizării a fost de 6 ani, iar şcoala a fost

frecventată de 160 elevi. După primul război mondial, în 1919, limba de predare în şcoală a fost

româna şi germana.

În anul 1948 s-a înfiinţat secţia germană, cu durata şcolarizării de 7 ani. Aceasta avea un

internat, dar din cauza numărului mic de elevi, acesta a fost desfiinţat în anul 1956. Din acelaşi

motiv, se desfiinţează şi ciclul I maghiar în anul 1961.

An de an, numărul elevilor a crescut şi ca urmare, în anul 1963 se înfiinţează din nou ciclul

II (clasele V – VII) cu limba de predare română, iar din 1965 durata şcolarizării e de 8 ani. Această

formă de organizare s-a menţinut până în anul 1989, când şcoala din Dolaţ funcţionează numai cu 4

clase, elevii claselor V – VIII, frecventând cursurile la Şcoala cu clasele I – VIII Livezile.

V. ACTIVITATEA CULTURALĂ

Nu suntem în posesia unor documente scrise care să ateste începuturile vieţii culturale în

localitatea Dolaţ. Cert este faptul că dascălii au fost iniţiatorii şi organizatorii acestei activităţi, care

a primit un caracter permanent.

Localitatea Dolaţ dispune de un Cămin Cultural nou, unde se desfăşoară activităţi cultural –

artistice, sub îndrumarea cadrelor didactice.

Se cunoaşte în anul 1971, în cadrul Căminului Cultural îşi desfăşura activitatea o formaţie

corală, o echipă de dansuri populare cgermane, recitatori artistici, o echipă de teatru în limba

română şi una în limba germană, o fanfară, formaţii care s-au bucurat de succese şi aprecieri din

partea publicului spectator. Fanfara a fost instruită şi condusă de un localnic WEBER.

Activitatea culturală stagnează după 1989, iar în prezent Căminul Cultural este o clădire

părăsită, lipsită de viaţa cultural – artistică de odinioară. Periodic, Căminul Cultural este închiriat

pentru nunţi sau botezuri.

C. PARTOŞI. ISTORICUL LOCALITĂŢII:

Începuturile istoriei acestei localităţi se pierd în negura vremurilor, nefiind dovezi materiale

concludente, care să stabilească vechimea aşezării. Cert este faptul că ea este o aşezare străveche,

lucru dovedit de descoperirile materiale făcute cu ocazia săpării râului Bârzava.

Prima apariţie a numelui localităţii, găsită până la ora actuală – este în 1300 când în lista

făcută de Eparhia Cenadului despre dijma bisericească adunată în perioada 1300 – 1335, Partoşul

apare sub numele de PARTHAS, între Timiş şi Bârzava. Acest lucru dovedeşte că pe atunci

Partoşul era în dreapta Bârzavei, iar locul în care se găseşte azi este rezultatul unei mutări ulterioare.

În perioada următoare, numele localităţii apare în câteva documente, mai precis proprietarul

localităţii şi-a luat numele de “Parthas”, fapt care figurează în documentele datate din 1 aprilie

1401; 5 mai 1401; 22 aprilie 1406 etc. cu ocazia unor procese purtate cu nobilii sau între nobilii

vecini.

Pericolul turcesc şi evenimentele din această perioadă de lupte, de apărare, nu sunt

cunoscute. Se presupune că întreg ţinutul a intrat sub stăpânirea turcească la 1551, când Ciacova a

fost cucerită de beglerbegul Mohamed.

Perioada stăpânirii turceşti a adus o decădere destul de însemnată pentru sat, lucru dovedit

de faptul că la recensământul din 1717, Partoşul – amintit sub numele de “Parthas” – a fost găsit cu

18 case şi încadrat între satele locuite.

Documente mai multe se referă la străvechea mănăstire de la Partoş, care în toată această

perioadă a existat şi a jucat un rol însemnat în viaţa culturală a ţinutului, pregătind dascăli şi preoţi

ai satelor din această regiune.întemeierea mănăstirii e însă o problemă neprecizată. După unii

istorici, întemeierea s-a făcut la 1488 – 1490 pe vremea lui Matei Corvin şi a despotului sârb Ioan

Brancovici al Serbiei. Alţii, în schimb susţin că atunci doar s-a renovat mănăstirea, ea existând

dinainte, probabil din secolul XI – XII. După ultimele cercetări se aminteşte ca an de întemeiere

1186, lucru ce se afirmă bazat mai mult pe deducţii şi presupuneri, decât pe documente şi de aceea –

primit cu rezerve.

Mănăstirii locale de aici i-a aparţinut o serie de cărţi vechi, scrise cu mâna, care astăzi se

găsesc la Sângeorge sau la Voiloviţa, cărţi datate din anii 1529, 1555, 1562, 1623, 1733 etc.

Trebuie menţionat faptul că localitatea Partoş îşi are în mare parte originea sa, legată direct

de mănăstirea de aici. Astfel, aceasta a devenit, la un moment dat, o mare putere locală. Aşa, de

exemplu, în anul 1771 mănăstirea avea aici un număr de 6 călugări; o avere de 236 jugăre ogor;

păşune, pădure şi livezi; vie de 40 sape; o grădină de zarzavat, una cu pomi; una cu pruni şi multe

bălţi.

În 1777 mănăstirea, din ordin împărătesc, a fost desfiinţată, clădirea fiind însă întreţinută de

biserica ortodoxă, păstrând şi azi picturi, sculpturi şi alte obiecte preţioase, mărturii ale culturii

medievale târzii. Aici a fost înmormântat Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. Sfântul părinte

Iosif a primit cuvenite haruri divine în anul 1650. Ultimii ani din viaţă i-a petrecut în Mănăstirea

Partoş. Aici a trecut la cele veşnice în anul 1656. A trăit 85 de ani. Este cunoscut sub numele de

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş.

Canonizarea sa avea să se rânduiască în ziua de 7 octombrie 1956, mare sărbătoare a

ortodoxiei bănăţene, când moaştele sale au fost strămutate din Mănăstirea Partoş la Catedrala

Mitropolitană din Timişoara.

Unul din evenimentele importante din mijlocul secolului al XVIII-lea este începutul drenării

apelor Bârzavei, lucru ce a dus la restrângerea mlaştinilor şi prin săparea canalului Bârzava a dus la

ferirea culturilor de apele distrugătoare ce se revărsau an de an în aceste ţinuturi până acum.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Partoşul, împreună cu localităţile vecine este proprietatea

familiei DRASKOVICS, familie de nobili, originară din Slovenia, care a primit acest domeniu ca

recompensă pentru domeniul lor din Slovenia -–luat cu ocazia înfiinţării unui district militar în

apropierea localităţii Partoş. Se presupune că în această perioadă, familia Draskovics ar fi trecut

printr-o criză financiară, determinată de anumite cauze.

Paralel cu aceasta, familia KARACSONYI cumpără în anul 1783 Banlocul şi alte câteva

sate din împrejurimi, iar mai precis, în anul 1807 se cumpără şi Partoşul, specificând că se cumpără

o anumită parte din hotarul Partoşului, precum şi o parte din clădirile satului. Această vânzare se

face în numele lui Ioan şi Gheorghe Draskovics.

Din documentele existente rezultă că cel care cumpără domeniul Draskovics era Lazăr

KARACSONYI, format din domeniile: Banloc, Ofseniţa, Soca, Partoş, şi Topolea, domeniu ce avea

27.000 jugăre. Acest domeniu se întinde prin cumpărarea comunelor: Jamul Mare şi Jamul Mic.

Lucrarea lui Valyi Andras, editată în 1799, aminteşte că Partoşul făcea parte din comitatul

Torontal, districtul Peciul – Nou; că are un hotar care rodeşte mediocru, mai ales culturile de

porumb; are o pădure întinsă şi că se cresc aici multe animale, vândute la târgurile din Ciacova şi

Timişoara.

În această prioadă populaţia satului era destul de mare, lucru ce se poate deduce din datele

aflate în arhivele bisericii referitor la numărul botezaţilor, cununaţilor şi morţilor. Primele date sunt

din 1779, când au fost botezaţi un număr de 13 copii şi au murit în sat 30 de oameni, numărul

morţilor din această perioadă depăşind pe cel al noi – născuţilor. Acest lucru se petrece timp de

câţiva ani, mai exact până în 1782, când sunt 23 de noi născuţi şi numai 17 morţi. În perioada

următoare acestei etape, numărul noi – născuţilor creşte, ceea ce denotă o natalitate sporită. În anul

1797 s-au născut 41 de copii; în anul 1800 s-au născut 42 de copii, iar în anul 1801 s-au născut 45

de copii. La toate aceste date privind evoluţia populaţiei ca cifră record este considerată în anul

1854, când s-au născut 63 de copii, lucru ce dovedeşte creşterea populaţiei localităţii Partoş într-un

ritm destul de rapid.

O hartă copiată după originalul din 1909, editată de PACSARI KAROLY la Timişoara

indică limitele administrative ale plasei Banloc, amintindu-se că localitatea era locuită.

În 1909 – 1910, domeniul contelui Karacsonyi era repartizat pe două judeţe. În judeţul

Torontal avea o suprafaţă de 17.000 ha., iar restul aparţinea judeţului Timiş. O statistică a vremii

aminteşte de executarea arăturii adânci cu un plug FOLWER compus din două maşini, care purtau

între ele plugul, cu cablu de oţel.

Primul război mondial cere vieţi omeneşti numeroase şi pentru locuitorii Partoşului, murind

peste 40 de persoane pe câmpul de luptă. Jertfa lor a dus la realizarea idealului naţional –

desăvârşirea unităţii naţionale – “Unirea Transilvaniei cu România”. Acest lucru se face după

peripeţii. Banatul s-a declarat republică, sub conducerea doctorului ROTH, apoi e cucerit de Serbia

şi, în sfârşit, revine României, consfinţit şi de pacea de la TRIANON.

În 1932 se expropriază contelui Karacsonyi o parte din pământ, care se împarte locuitorilor

în loturi de câte 5 jugăre de pământ, dar moşia rămâne încă puternică. În anul 1935 trece sub

stăpânirea fostei regine Elisabeta a Greciei, care o cumpără cu 22 milioane de lei şi din care făcea

parte şi localitatea Partoş cu suprafeţele de pământ aflate în posesia proprietăţii domeniului regal.

Proprietatea regală stăpânea 166 jugăre din care 56 jugăre pământ arabil; 14 jugăre grădină;

20 jugăre fâneţe; 1 jugăr de viţă – de – vie; 75 jugăre intravilan. De asemenea, mai deţinea: o

moară, ateliere, crescătorie de vite, iazuri pentru creşterea cropilor şi o orezărie. Crescătoria de vite

şi pescăria au constituit tot timpul, pentru acest mare proprietar, o sursă mare de câştig, având la

dispoziţie un mare număr de proletari agricoli.

Orezăria a fost amenajată din anii 1805 – 1806, pe malurile Bârzavei de către familiile:

DERCIN, BOLAY, LIMON şi ARIZZ, iar lărgirea pe o suprafaţă mare a culturilor de orez (170

jugăre) se face în timpul conţilor Karacsonyi, în urma construirii uni canal, lung de 12 km. care

conducea apa de la sursele din orezărie, precum şi construirea unei mori de decorticare a orezului.

Ca urmare a măsurilor luate, la sfârşitul secolului al XIX-lea se dezvoltă economiceşte şi

Topolea, renumită pentru pescăriile şi orezăriile sale; făcută iniţial de ingineri din Italia, lucru ce s-a

păstrat în memoria populaţiei şi în toponimia locală ”U” şanţului italian, care mai poartă şi astăzi

această denumire concludentă.

După abolirea monarhiei, marile proprietăţi ale domeniului regal au trecut în posesia

Gospodăriei Agricole de Stat “Iovan Ţaru” din Banloc (G.A.S. – azi I.A.S.).

II. CADRUL NATURAL

Localitatea Partoş se găseşte aşezată în sud – vestul ţării noastre şi a judeţului Timiş. Se

mărgineşte la nord cu localitatea Banloc; la est cu localităţile Soca şi Denta; la vest cu Livezile, iar

la sud cu Jugoslavia. Satul se află aşezat în câmpia Timişului, care face parte din depresiunea

Panonică, cu altitudinea absolută de 84 m. teritoriul localităţii face parte din regiunea fizico –

geografică cunoscută sub denumirea de câmpia Bănăţeană, cu aceleaşi caracteristici ce au fost

prezentate la localităţile Livezile şi Dolaţ. Şi aici găsim soluri băltite, soluri înmlăştinate şi mai mult

sau mai puţin în masa lor, cum sunt lăcoviştile brune şi solurile sărăturoase, aproape toate pe roci

argiloase.

Pe formele ridicate ale câmpiei joase se întâlnesc soluri cernoziomice, predominând

cernoziomurile ciocolatii.

Potenţialul de fertilitate al solului variază astfel: pe câmpiile mai înalte şi formele mai

ridicate în estul Partoşului, întâlnim diferite tipuri de cernoziomuri cu fertilitate ridicată.

Productivitatea lor poate fi şi mai mult ridicată prin irigaţii, administrarea îngrăţămintelor, aplicarea

lucrărilor agrotehnice de pregătire a solului şi întreţinerea culturilor.

O categorie de soluri lipsite, aproape complet, de productivitate, o formează sărăturile, a

căror ameliorare prezintă un interes deosebit. Astfel, numai în bazinul Bârzavei sunt 3.030 ha. soluri

sărăturoase.

Teritoriul Partoşului face parte din bazinul hidrografic al râului Bârzava, care străbate

teritoriul în partea de nord, râul fiind îndiguit, nu prezintă pericol de inundaţii, decât numai în anii

foarte ploioşi, când debitul creşte foarte mult, îndeosebi primăvara, în luna mai şi la începutul lunii

iunie.

Precipitaţiile abundente căzute pe terenul slab permeabil şi lipsit de pante provoacă inundaţii

prin stagnarea lor la suprafaţa terenului sau prin menţinerea solului într-o stare de umiditate

excesivă.

Ca o consecinţă a acestor fenomene prezentate mai sus, în anul 1915 a luat fiinţă “Asociaţia

de desecare Banloc” cu scopul de a executa lucrări pentru colectarea şi evacuarea apelor pe

teritoriul Partoşului, precum şi a satelor Banloc şi Ofseniţa. În acest sens au fost întocmite planurile

lucrărilor de desecare. Din cauza dezinteresului asociaţiei nu s-a executat nici o lucrare, terenurile

rămânând şi mai departe la discreţia apelor în anii 1948 – 1949.

Executarea în perioada anilor 1954 – 1958 a lucrărilor de refacere şi completarea sistemului

de desecare are ca urmare scurgerea apelor către Bârzava într-un mod mai rapid.

Distribuţia reliefului în amfiteatru deschis spre sud şi vest permite pătrunderea maselor de

aer mai umed din vest şi mai cald din sud, ceea ce face să să imprime climatului bănăţean un

caracter continental cu influenţe mediteraneene apreciabile, cu o umiditate mai ridicată dacât acea

din zonele sudice şi vestice ale ţării. Temperatura medie anuală este de 11,1 grade celsius.

Temperaturi medii lunare de peste 20 grade se înregistrează în lunile iulie şi august. Cea mai mare

temperatură medie anuală a fost de 12,1 grade în anul 1934, iar cea mai mică de 8,7 grade în anul

1940. Frecvenţa anilor călduroşi este mai mare decât a celor răcoroşi, datorită faptului că Partoşul

este la sud de izoterma anuală de 11 grade. Luna cea mai caldă este iulie, iar cea cu temperatura cea

mai scăzută este ianuarie având 1,7 grade. Cea mai scăzută temperatură medie a lunii ianuarie s-a

înregistrat în anul 1947 de minus 7,4 grade C.

Precipitaţiile anuale totalizează 500 – 600 ml. Precipitaţiile lunare indică un maxim în luna

ianuarie şi un minim în lunile februarie – martie. Precipitaţiile maxime în 24 de ore nu depăşesc, în

general, 130 ml. frecvenţa acestor precipitaţii este relativ mică. Comparativ cu restul ţării, aici se

găsesc cele mai puţine zile cu sol acoperit cu zăpadă şi aceasta ca o consecinţă a influenţei

climatului mediteraneean. Numărul de zile cu sol acoperit de zăpadă nu depăşeşte 89 zile pe an.

Din punct de vedere al vegetaţiei, zona Partoşului aparţine zonei intermediare dintre stepă şi

silvostepă. Vegetaţia arborescentă este compusă din: plopul piramidal, nucul, castanul sălbatic,

arţarul, dudul, iar dintre speciile cultivate: meri, peri, pruni, caişi, cireşi, piersici etc. Pe marginea

drumurilor şi pădurii întâlnim diferite specii de vegetaţie cum ar fi: porumbarul, păducelul şi cornul.

La vegetaţia ierboasă se observă o oarecare grupare pe soluri şi categorii de folosinţă. Pe

locurile mai joase unde domină tipul de sol “lăcovişte” se întâlnesc specii ca: pălămida, troscotul,

loboda, muşeţelul etc. Pe câmpie, cu tipul de sol aluvionar se distingspeciile: volbura, mohorul,

ştirul, sulfina, patlagina, neghina etc. Pe păşuni, vegetaţia este reprezentată prin specii sărace în

valori nutritive ca: patlagina, troscotul etc.

Dintre plantele cultivate amintim pe cele mai frecvente şi anume: grâul, orzul, secara,

ovăzul, porumbul, floarea – soarelui, sfecla de zahăr şi cea furajeră, tutunul, orezul, trifoiul şi

lucerna.

Deşi în cuprinsul hotarului localităţii este o pădure, fauna nu este tocmai bogată în specii de

păsări şi animale sălbatice.

Dintre păsări se întâlnesc: potârnichea, fazanul, raţa sălbatică, pescăruşul şi barza.dintre

animale, cele mai frecvente sunt: iepurii de câmp, vulpea, căprioara care se află în rezervaţie. Foarte

rar se întâlnesc porcul mistreţ şi lupul, care în iernile grele apar din pădurile munţilor Semenic. În

câmp se întâlnesc rozătoare ca: şoarecii de câmp, şobolanul de câmp etc.

III. DATE ECONOMICE

Ocupaţia de bază a locuitorilor Partoşului a fost şi este agricultura. La ăceputul existenţei lor

pe aceste meleaguri, lucrau pământul cu unelte rudimentare. Astfel, pluul avea numai brăzdarul din

fier, în rest, toate componentele sale erau confecţionate din lemn; grapa era confecţionată din spini.

Ca animale de tracţiune se foloseau boii, iar mai târziu caii.

Casele erau construite din pământ bătut, fiind acoperite cu stuf.

Din punct de vedere economic a existat o frământare şi un interes de a se ajunge din urmă

unii pe alţii, ceea ce a făcut ca unii dintre ţărani să muncească atât pământul lor, cât şi mari

suprafaţe de pământ luate în dijmă, deşi se obţineau recolte slabe, din cauză că pământul a fost

lucrat în mod rudimentar. Treieratul se făcea cu caii. Schimburile de produse se făceau în târguri

organizate în Timişoara, Ciacova sau Deta.

Locuitorii Partoşului aveau pământ puţin sau nu aveau atelajele necesare lucrării

pământului. Reforma agrară din anul 1945 pune capăt acestei situaţii.

În anul 1950 o parte din ţăranii acestei aşezări se înscriu în Gospodăria Agricolă Colectivă

(G.A.C.), unde pământul e lucrat mecanizat. Mai târziu G.A.C. îşi schimbă denumirea în

Cooperativa Agricolă de Producţie (C.A.P.). C.A.P. Partoş se unifică cu C.A.P. Soca, cuprinzând

370 familii de ţărani cu 910 membri cooperatori. Din totalul de 910, sunt apţi de muncă 513, însă

după o statistică din 1970, în C.A.P. lucrează numai 430 cooperatori.

În această perioadă, C.A.P. Partoş are două ferme vegetale mixte: una la Soca cu 1.258 ha.

teren arabil şi una la Partoş cu 1.443 ha. teren arabil. În afară de acestea, mai are şi trei brigăzi de

zootehnie: două la Partoş şi una la Soca.

În anul 1970, grâul a fost însămânţat pe o suprafaţă de 575 ha., la care s-a obţinut o recoltă

de 2.200 ka. la hectar, în medie, şi s-a realizat o producţie totală de 1265 tone.

Orzul s-a însămânţat pe 90 ha. şi s-a obşinut o producţie medie de 2.200 kg. la hectar, cu o

producţie totală de 267 tone; ovăzul pe 20 ha. cu o producţie medie de 2.000 kg. la hectar, cu o

producţie totală de 40 tone. Porumbul semănat pe 760 ha., realizându-se o producţie medie de 3.020

kg. la hectar, cu o producţie totală de 2.295 tone. Orezul a fost însămânţat pe o suprafaţă de 80 ha.,

realizându-se o producţie medie de 3.260 kg. la hectar, totalizând o producţie de 261 tone. cÂnepa

s-a semănat pe 110 ha. cu 4.000 kg. la hectar şi cu o producţie totală de 440 tone. Floarea – soarelui

a fost semănată pe suprafaţa de 120 ha., obţinându-se 1.470 kg. la hectar şi cu o producţie totală de

176 tone. Alte suprafaţe de pământ au fost cultivate cu: sfeclă de zahăr pe o suprafaţă de 140 ha.cu

22.000 kg. la hectar şi cu un total de 3.080 tone; legume: 36 ha. cu o producţie totală de 465 tone;

fân pentru furaje: 206 ha, cu o producţie de 948 tone; furaje masă verde 68 ha. cu un total de 2.330

tone; furaje pentru însilozat: 30 ha. cu o producţie totală de 600 tone.

Din cauza condiţiilor neprielnice, pomicultura este destul de restrânsă, ocupând doar 5 ha.

Păşunea naturală se întinde pe o suprafaţă de 428 ha., iar fâneţele naturale pe 8 ha.

Rezultatele obţinute în sectorul vegetal sunt dublate de sectorul zootehnic, care deţine 800

de bovine, din care vaci şi juninci 400, restul fiind tineret; porcine 1.200, din care scroafe 200;

ovine 2.800, din care oi gestante 2.260; cai 155; păsări 2.000. Rezultatele obţinute satisfac, în

oarecare măsură, prevederile planului.

Producţia globală a C.A.P. Partoş s-a cifrat, în anul economic 1970 la 13.822.000 lei,

revenind 510.000 lei la 100 ha. teren.

În ce priveşte localitatea Partoş, e demn de remarcat că în anul 1952 a fost electrificată. În

anul 1959 s-a construit un nou Cămin Cultural, care face ca ţăranii să-şi petreacă timpul liber în

mod recreativ.

Până în 1960, şcoala funcţiona numai cu clasele I – IV, iar din acest an funcţionează cu 7

clase; din 1965 cu 8 clase, dar nu mult timp, pentru că peste aproximativ 5 ani, revine la 4 clase;

elevii din clasele V – VIII frecventează cursurile şcolii generale din Banloc. Şi în prezent

funcţionează cu 4 clase, fiind încadrată cu 2 posturi de învăţători; care predau simultan: un învăţător

la clasele I – III şi unul la clasele II – IV. Scăderea numărului de copii, a făcut ca şcoala să

funcţioneze numai cu 4 clase.

În 1971, localitatea Partoş dispunea de un magazin mixt, o frizerie şi un bufet. De asemenea,

este asigurată asistenţa medicală pentru populaţia locală, de către medicii şi cadrele medii din

Banloc.

În ce priveşte mijloacele de transport în comun, începând cu anul 1967, localitatea Partoş are

la dispoziţie un autobuz, care soseşte şi pleacă de două ori pe zi; gară nu are; cei care vor să

călătorească cu trenul se deplasează, cu ce pot, până la gara din Banloc. Din păcate, după revoluţia

de la 1989, Partoşul nu mai dispune de nici un mijloc de transport, din cauza drumului care nu

permite circulaţia autobuzelor.

În anul 1971, locuitorii Partoşului dispuneau de 56 televizoare, 162 aparate de radio, 35

maşini de spălat, 12 frigidere şi multe alte obiecte de uz casnic. Desigur că, în prezent, numărul

acestora a crescut considerabil.

În dezvoltarea economică a teritoriului localităţii Partoş, agricultura va rămâne ramura

economică de bază şi în perspectivă, aceasta fiind în continuă dezvoltare.

În prezent, şi locuitorii acestei aşezări rurale beneficiază de prevederile Legii fondului

funciar nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate a tuturor

ţăranilor. Aceştia îşi lucrează pământul, fie organizaţi în asociaţii juridice sau familiale, fie în mod

individual.

IV. ACTIVITATEA CULTURALĂ

Despre activitatea cultural – artistică din localitatea Partoş, se poate arăta că aceasta a scăzut

an de an. Acest lucru se datoreşte faptului că tineretul, în marea lui parte, a părăsit satul şi s-a

îndreptat spre oraşe, la şcoli sau chiar mutându-şi domiciliul definitiv la oraş, unde s-au angajat la

diferite întreprinderi industriale. Aşadar, şi populaţiasatului a scăzut considerabil.

Dacă în trecut, Căminul cultural din Partoş avea o echipă de dansuri populare româneşti şi

una de dansuri populare maghiare, ba chiar un cor mixt, prezentând programe artistice, atât în

localitate, cât şi în deplasare, în prezent Căminul cultural e folosit doar pentru închirierea lui pentru

nunţi sau botezuri.

16. DATE MAI IMPORTANTE DIN TRECUTUL

LOCALITĂŢILOR COMUNEI BANLOC

Situaţia prezentată mai jos, cuprinde: denumirea localităţii şi primul an în care este amintită

documentar, precum şi date mai importante din trecutul localităţii.

Comuna Banloc cuprinde localităţile: Banloc, Dolaţ, Livezile, Ofseniţa, Partoş şi Soca.

1) BANLOC - 1717 – atestat documentar.

- 1890 – aparţinea Comitatului Torontal, districtul Banloc cu 2.522 locuitori;

- 1921 – aparţinea de judeţul Timiş – Torontal, plasa Modoş cu 2.527

locuitori, aparţinându-i şi localităţile Gad şi Fodorhas.

- 1931 – aparţinea de judeţul Timiş – Torontal, plasa Ciacova; era sediu de

comună;

- 1956 – făcea parte din regiunea Timişoara, raionul Ciacova şi îi aparţineau

localităţile Ofseniţa şi Soca;

- 1966 – făcea parte din regiunea Banat, raionul Deta; era sediu de comună

cu 2.257 locuitori şi îi aparţineau localităţile Ofseniţa cu 627 locuitori şi Soca

cu 674 locuitori; total 3.558 locuitori;

- 1972 – face parte din judeţul Timiş; este reşedinţă de comună; are 2.354

locuitori şi îi aparţin şi localităţile Livezile cu 1.533 locuitori; Dolaţ cu 1.087

locuitori; Partoş cu 788 locuitori; Ofseniţa cu 627 locuitori şi Soca cu 674

locuitori; în total 7.052 locuitori;

LOCALITĂŢI APARŢINĂTOARE COMUNEI BANLOC

1. DOLAŢ - 1881 – atestat documentar;

- în 1811 este amintită ca fiind locuită;

- în 1890 aparţinea Comitatului Torontal, districtul Banloc cu 1.341

locuitori;

- 1921 – aparţinea judeţului Timiş – Torontal, plasa Modoş; era sediu de

comună şi avea 1.240 locuitori;

- 1931 – aparţinea judeţului Timiş – Torontal ca sediu de comună;

- 1956 – aparţinea regiunii Timişoara, raionul Ciacova şi aparţinea de

comuna Livezile, fostă Tolvădia;

- 1966 – făcea parte din regiunea Banat, raionul Deta, ca sat aparţinător la

comuna Livezile şi avea 1.071 locuitori;

- 1972 – face parte din judeţul Timiş ca localitate aparţinătoare la comuna

Banloc şi are 1.087 locuitori.

2. LIVEZILE - 1332 – atestat documentar.

(fost Tolvădia)- 1717 – aparţinea de Comitatul Torontal, districtul Ciacova.

- 1797 – aparţinea de comitatul sau judeţul Hunedoara;

- 1890 – aparţinea de Comitatul Torontal, districtul Banloc cu 1.801

locuitori;

- 1921 – făcea parte din judeţul Timiş – Torontal, plasa Modoş; era reşedinţă

de comună şi avea 1.890 locuitori;

- 1931 – aparţinea judeţului Timiş – Torontal, plasa Ciacova şi era reşedinţă

de comună;

- 1956 – făcea parte din regiunea Timişoara, raionul Ciacova şi îi aparţinea

localitatea Dolaţ;

- 1966 – făcea parte din regiunea Banat, raionul Deta; era reşedinţă de

comună; avea 1.555 locuitori şi îi aparţinea şi localitatea Dolaţ cu 1.071

locuitori; total 2.626 locuitori;

- 1972 – face parte din judeţul Timiş ca localitate aparţinătoare comunei

Banloc şi are 1.553 locuitori.

3. OFSENIŢA - 1850 – atestat documentar.

- 1890 – făcea parte din Comitatul Torontal, districtul Banloc cu 1.168

locuitori;

- 1921 – făcea parte din judeţul Timiş – Torontal, plasa Modoş; era reşedinţă

de comună şi avea 995 locuitori;

- 1931 – făcea parte din judeţul Timiş – Torontal, plasa Ciacova şi era

reşedinţă de comună;

- 1956 – făcea parte din regiunea Timişoara, raionul Ciacova ca localitate

aparţinătoare comunei Banloc;

- 1966 – făcea parte parte din regiunea Banat, raionul Deta, ca localitate

aparţinătoare comunei Banloc şi avea 627 locuitori;

- 1972 – face parte din judeţul Timiş ca localitate componentă a comunei

Banloc şi are 627 locuitori.

4. PARTOŞ - 1300 – atestat documentar.

- 1890 – aparţinea de Comitatul Torontal, districtul Banloc, cu 1.193

locuitori;

- 1921 – aparţinea judeţului Timiş – Torontal, plasa Modoş; era reşedinţă de

comună şi avea 955 locuitori;

- 1931 – aparţinea judeţului Timiş – Torontal, plasa Ciacova; era reşedinţă de

comună;

- 1956 – făcea parte din regiunea Timişoara, raionul Ciacova şi îi aparţinea şi

localitatea Livezile;

- 1966 – făcea parte din regiunea Banat, raionul Deta, cu 722 locuitori; era

reşedinţă de comună şi îi aparţinea şi localitatea Topolia cu 52 locuitori; total

824 locuitori;

- 1972 – face parte din judeţul Timiş, ca localitate componentă a comunei

Banloc şi are 778 locuitori.

5. SOCA – 1400 – 1500 – atestat documentar.

- 1717 – aparţinea districtului Ciacova;

- 1890 – făcea parte din Comitatul Torontal, districtul Banloc cu 962

locuitori;

- 1931 – făcea parte din judeţul Timiş – Torontal, plasa Ciacova şi era

reşedinţă de comună;

- 1956 – făcea parte din regiunea Timişoara, raionul Ciacova şi era

localitatea componentă a comunei Banloc;

- 1966 – făcea parte din regiunea Banat, raionul Deta, cu 674 locuitori şi

localitate componentă a comunei Banloc;

- 1972 – face parte din judeţul Timiş cu 674 locuitori şi localitate

componentă a comunei Banloc.

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

Trup din trupul ţării, teritoriul care se încadrează în judeţul Timiş, reprezentând o unitate

administrativ – teritorială bine conturată pe harta ţării şi a judeţului, este comuna BANLOC.

Pământul acesta atât de darnic şi de roditor, a creat posibilitatea ca, din cele mai vechi

timpuri, să devină ospitalier omului, care, aşa cum este dovedit, a trăit pe aceste meleaguri cu secole

în urmă.

Lucrarea de faţă şi-a propus să facă o analiză a cifrelor, o comparaţie a prezentului cu

trecutul nu prea îndepărtat, lăsând la latitudinea cititorului să separe trecutul de prezent şi să-i

atribuie, acestuia din urmă, adevărata sa valoare.

Lucrarea cuprinde o privire asupra poziţiei geografice a comunei Banloc, a trecutului istoric

al acestor locuri, a dezvoltării sale economice şi o descriere a frumuseţilor peisagistice în care au

fost încadrate monumentele naturii şi vestigiile istorice din acest colţ de ţară.

Doresc, ca această monografie să constituie o lucrare la îndemâna fiecărui locuitor al

comunei Banloc, cu scopul de a cunoaşte locul în care trăieşte şi îşi desfăşoară munca productivă.

Încercarea monografică a comunei Banloc am conceput-o după puterile mele şi iniţiativa

mea, întrucât nu-mi este cunoscut nici un condei care să se fi lăsat inspirat vreodată de trecuta viaţă

desfăţurată pe aceste locuri, deşi câteva însemnări istorice răzleţe şi fugare, dovedesc că ar fi meritat

această atenţie. Desigur, nu prin faptul că Banlocul ar fi fost o localitate cheie, în jurul căreia să se

urzească tortul istoriei; nici prin eroismul local hotărâtor, în desfăşurare, de evenimente epocale.

Trăirea lui s-a scurs de-a lungul veacurilor, mai agitată sau mai liniştită, după cum i-a hărăzit-o

destinul.

Viaţa de aici, modestă, cinstită şi harnică, a rămas necunoscută istoriei, pe care a frământat-o

zi de zi, an de an, veac de veac, asigurându-i continuitatea,mai mult prin truda de fiecare clipă,

decât prin faptele ieşite din comun.

Adevărata istorie este a mulţimilor, a celor ce trăiesc intens şi rămân peste veacuri. Dar, în

mică măsură au existat preocupări pentru a le găsi loc în amintire.

Iată răspunsul iniţiativei mele.

Banloc, 14 aprilie 2001.

- AUTORUL -

BIBLIOGRAFIE

1) SAMUEL TIMON – Imago antispre et movae Hungariae (1733 – 1734)

2) AUG. ISEH. SAURIAN – Timişana (Bucureşti 1848)

3) BÖHM – Gesebichte des Temase Banats (Leipzig 1861)

4) SZENTKLEIRAYZENA – Szas en del hagy a rorsag... (Temesvar 1879)

5) A. BARANY – Torontal vermegye “Magdona”

6) P. DRAGALINA – Din istoria Banatului Severin (Caransebeş 1899 – 1902)

7) DR. GHEORGHE POPOVICI – Istoria românilor bănăţeni (Budapesta 1904)

8) FR. GRISELINI – Istoria Banatului Timişan (Bucureşti 1926)

9) TRAIAN SIMU – Organizarea politică a Banatului în Evul Mediu (Lugoj 1941)

10) BORIS CAZACU – Despre procesul de diferenţiere în graiul unei comune (Studii şi

cercetări lingvistice III – IV, Bucureşti 1956, pag. 245 – 266)

11) Studiul agriculturii în cadrul schiţei de sistematizare a comunei Banloc, judeţul Timiş

(O.F.F.G.A.I.F.) Timiş pag. 1 – 42

12) Însemnări din documentele de arhivă a I.A.S. şi C.A.P. Banloc

13) Schiţa de sistematizare a comunei Banloc – Proiect nr. 13.553 din 1969, vol. I

14) Însemnări din Monografia circumscripţiei sanitare Banloc, întocmită de dr. Şiclovan

Cantemir.

15) ION LOTREANU – “Monografia Banatului” vol. I (Institutul de arte grafice “Tara” –

Timişoara)

16) “SOCOATA VECHE” A BISERICII

17) DR. IOAN HAŢEGAN – “Repere cronologice – BANLOC”

(Renaşterea bănăţeană din 1 februarie 2000)

18) ION B. MUREŞIANU – 1) “Semnificaţia unor afirmări culturale româneşti din trecutul

Banatului”

2) Vechea monografie a Banlocului – capitolul “CREDINŢA”

19) ION B. MUREŞIANU – “Din istoria localităţii Banloc, judeţul Timiş” (Articol apărut în

Renaşterea bănăţeană /1995)

20) Prof. IOAN I. MUREŞANU – “Un cor uitat” (Articol apărut în Renaşterea bănăţeană

/1995)

21) PATRICIA MANOLE – “A fost sărbătorit corul din Banloc” (Articol apărut în

Renaşterea bănăţeană /1995)

22) Prof. VIOREL MARINEASA şi DANIEL VIGHI – “Rusalii ’51”

23) Informaţii de la bătrânii satului (Giucoane Petru şi Traiconi Constantin)

24) Legea fondului funciar nr. 18/1991

25) Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991

26) Legea privind alegerile locale nr. 70/1991

27) Legea nr. 169/1997

28) Legea 1/10 ianuarie 2000

29) Selecţiuni din vechea monografie a localităţii Banloc – 1973 – autori: Prof. Iedu Ioan,

Preot Mureşianu B. Ioan şi prof. Mengher Cornel

30) GHEORGHE DRINOVAN – “Micromonografia judeţului TIMIŞ – geografico – istorică

şi economico – turistică” – 1973, pag. 150 – 153

31) Articole din Renaşterea bănăţeană apărute după data de 12 iulie 1991 – privind

cutremurul cu epicentrul în localitatea Banloc

32) “Religia în şcoală” – articol preluat din “Lumină din lumină”, suplimentul revistei

“CRONICA”, Iaşi, an XXV, nr. 34 (1224), 24 august 1990, p.1

33) Prof. Murărescu Ioan, prof. Popovici Ştefan şi prof. Ciotea Maria –

“MICROMONOGRAFIA LOCALITĂŢII LIVEZILE” (1971)

34) Prof. Elekeş Adalbert şi prof. Radovan Ştefan – “MICROMONOGRAFIA

LOCALITĂŢII PARTOŞ” (1971)

35) Prof. Kaufman Iosif şi înv. Fischer Elfride – “MICROMONOGRAFIA LOCALITĂŢII

DOLAŢ” (1971)

CUPRINS

Cuvânt către cititor......................................................................................................1

1) CADRUL ISTORICO – GEOGRAFIC................................................................3

a) Aşezarea geografică

2) CADRUL NATURAL...........................................................................................4

a) Date morfologice

b) Date geologice

c) Date hidrologice

d) Date hidrogeologice

e) Date generale geotehnice

f) Seismicitatea

g) Adâncimea de îngheţ

3) CLIMA. REGIMUL TERMIC...............................................................................9

4) FLORA ŞI FAUNA..............................................................................................10

5) SOLURILE...........................................................................................................11

6) RESURSE NATURALE ALE SOLULUI ŞI SUBSOLULUI.............................12

7) TRECUTUL ISTORIC.........................................................................................12

I. CASTELUL FOSTEI REGINE ELISABETA A GRECIEI...................................30

a) Consideraţiuni istorice

b) Consideraţiuni artistice

c) Consideraţiuni constructive

d) Vechimea castelului

e) Categoria şi costul unitar

f) Descrierea interiorului castelului:

1. Parterul

2. Etajul

3. Podul

4. Pivniţa

g) Dependinţele castelului

h) Castelul după 30 decembrie 1947

II. PROCLAMAREA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE

III.ÎNFIINŢAREA P.M.R.

IV.COOPERATIVIZAREA AGRICULTURII

V. DEPORTĂRILE ÎN BĂRĂGAN

VI. REVOLUŢIA DIN 22 DECEMBRIE 1989

8) POPULAŢIA........................................................................................................57

a) Descrierea trăsăturilor fizice, morale (de caracter) ale locuitorilor satului Banloc

b) Portul bănlogean

c) Graiul local; dublete lexicale în domeniul agricol

d) Maşini şi atelaje

e) Obiceiuri

f) Intelectualitatea Banlocului

g) Populaţia Banlocului la data de 1 ianuarie 1969

h) Situaţia fondului de locuit la 1 ianuarie 1969

i) Starea fondului de locuit conform recensământului din 15 martie 1966

9) VATRA SATULUI..............................................................................................80

a) Vatra localităţii Banloc

b) Reţeaua stradală – situaţia 1969

c) Echiparea tehnico – edilitară a localităţii Banloc (1969)

d) Dotări social – culturale (1969)

e) Monumente de arhitectură şi biserici

- Mănăstirea din Partoş

- Biserica Sfinţilor Mihail şi Gavrilă – Partoş

- Biserici la: Banloc, Ofseniţa, Soca, Dolaţ, Livezile, Partoş

f) Populaţia comunei Banloc la 1 martie 1999

10) DATE ECONOMICE DE LA ORIGINI ŞI PÂNĂ ÎN PREZENT.....................101

a) Munca

b) Lucrări de îmbunătăţiri funciare existente (1969)

c) Prezentarea sintetică a solurilor

d) Centrele de producţie agricolă (1969)

e) Producţia agricolă vegetală (1969)

f) Producţia animală (1969)

g) Producţia marfă (1969)

h) Unităţile de deservire a agriculturii (1969)

i) Probleme privind lucrările de hidroamelioraţii în sistemul de desecare Banloc –

Tolvădia (Livezile) şi Partoş

j) Silvicultura

11) CULTURA...........................................................................................................117

a) Activitatea cultural – artistică (istoric)

b) Învăţământul (istoric)

12) CREDINŢA..........................................................................................................143

13) SĂNĂTATEA......................................................................................................161

14) COMPLEXITATEA VIEŢII POLITICE, ECONOMICE, SOCIAL – CULTURALE

DUPĂ REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989..................................................168

a) Agricultura

b) Silvicultura

c) Comerţ şi prestări de servicii

d) Dotări cu caracter administrativ, politic şi social

e) Administraţia locală

f) Învăţământul

g) Cultura

h) Sănătatea

i) Credinţa

15) MICROMONOGRAFII ALE SATELOR APARŢINĂTOARE

COMUNEI BANLOC..........................................................................................224

A) Micromonografia localităţii LIVEZILE

B) Micromonografia localităţii DOLAŢ

C) Micromonografia localităţii PARTOŞ

16) DATE MAI IMPORTANTE DIN TRECUTUL LOCALITĂŢILOR COMUNEI

BANLOC..............................................................................................................245

- Banloc

- Dolaţ

- Livezile

- Ofseniţa

- Partoş

- Soca

17) CUVÂNT DE ÎNCHEIERE.................................................................................249

18) BIBLIOGRAFIE...................................................................................................250

19) CUPRINS..............................................................................................................252