ROMANUL TRADITIONAL, REALIST-OBIECTIV, SOCIAL, DORIC,SI CU TEMATICA RURALA

Ion de Liviu Rebreanu

ROMANUL INTERBELIC

Romanul Ion descrie o lume omogena, rationala, coerenta. Se pune accent pe fapt, pe epic, nu pe psihologia personajelor. Personajul e un caracter, un tip uman (in cazul romanului Ion – taranul obsedat de pamant). Naratorul e omniscient, iar perspective narativa din spate.

Romanul Ion este considerat primul mare roman romanesc, iar anul 1920 “O Data” in Isteoria Literaturii noastre. Fiind un roman realist-obiectiv reflecta existenta obisnuita, respecta principiul verosimilitatii si cronologia faptelor. Incipitul romanului este o formula care se tine minte si are ecou in final. In cazul nostrum incipitul fixeaza timpul si locul actiunii, cu ajutorul unui “drum alb” personificat. Drumul trece, spinteca, alearga, urca anevoie, inainteaza vessel, coteste brusc, da busna in Pripas” – poate fi o metafora prin care cititorul e introdus in lumea fictionala. Se remarca faptul ca tot drumul il scoate pe cititor din lumea romanului, “se pierde in soseaua cea mare si fara inceput”. Deoarece incepe si se sfarseste cu acelasi motiv, romanul este SFEROID, ROTUND sau CICLIC. Ca in orice roman de tip realist-obiectiv se remarca finalul inchis, care nu da posibilitatea interpretarilor multiple. Conflitcul e generat de setea de inavutire, iar personajul e reprezentativ pentru o categorie sociala – taranul fara pamant. Deoarece naratorul e omniscient, se remarca anticiparea anumitor fapte, naratorul-Demiurg stie de la inceput cum vor sfarsi personajele sale si de aceea uneori “face semen cititorului” (N. Manolescu).

Sursa de inspiratie a romanului realist e lumea de zi cu zi, pe care scriitorul incearca sa o recreeze, respectand principiul verosimilitatii. De altfel, Rebreanu marturisea: “realitatea a fost pentru mine numai un pretextpentru a-mi putea crea o alta lume, noua, cu legile ei, cu intamplarile ei”. In marturisirile sale, Rebreanu indica trei surse de inspiratie ale romanului Ion:

- o scena vazuta intr-o primavara, in care un taran saruta pamantul ca pe o ibovnica

- o bataie pe care a primit-o o fata bogata pentru ca si-a daruit fecioria celui mai becisnic flacau din sat (urat) (nenorocit)

- felul in care un taran pronunta cuvantul “pamant”: “Cu atata sete, lacomie si pasiune, parka ar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata”.

Ion nu este numai un roman realist, ci si o opera cu puternice accente naturaliste. Cele mai relevante scene naturaliste sunt: cea a sinuciderii Anei si cea a bataii, descrise fara crutare pentru nervii cititorului. Si omul fara nicio sansa este de factura naturalista.

Romanul este considerat o monografie a satului traditional. Se inregistreaza marile evenimente din viata omului/satului: nunta, nasterea, inormantarea. Se observa descrierea unor obiceiuri de Craciun, a relatiilor de familie, a portului, a institutiilor satului, biserica si scoala. De asemenea, se observa hora duminicala, gura satului, carciuma si relatia oamenilor cu autoritatile maghiare.

Conflictul este exterior, de tip social, intre taranul fara pamant si societatea care te considera om numai in masura in care esti bogat , si conflict extern, intre personaje: Ion-Vasile BAciu, Ion – George Bulbuc. Se remarca si conflicte secundare: preotul Belciug si invatator, si Ion si Simion Butunoiu. Iese in evidenta si un puternic conflict interior, intre

glasul pamantului si glasul iubirii. Ion nu stie daca sa aleaga dragostea, in umilinta, terorizata zi de zi de griji, rusine si nedreptate, sau o viata fara dragoste, intunecata, rece, neomenoasa, fara patima si voiosie, dar cu pamant (bogatie). Din aceasta infruntare, eroul nu poate iesi viu. Se remarca si un conflict tragic intre taranul obsedat de pamant si pamantul stihie (forta a naturii distrugatoare). Pamantul e pentru Ion mama, logodnica, apoi devine IUBITA-PAMANT care in final se va razbuna pe cel care a tradat-o. in finalul romanului, se desprinde si un conflict latent intre ion si George Bulbuc, conflict ce va izbucni tragic.

Problematica romanului e variata – poate fi considerat roman social, de familie, erotic si al conditiei intelectualului rural in Imperiul Habsburgic. Pentru a sugera aceasta varietate, se foloseste tehnica contrapunctului (dezvolta aceeasi tema in medii si momente diferite). Astfel, conflictului din mediul taranesc dintre Ion si Vasile Baciu ii corespunde conflictul herdelea-Belciug. Nunta Laurei este in contrapunct cu nunta Anei, sinuciderea carciumarului cu sinuciderea Anei, iar iubirii legitime dintre Ion si Florica ii corespunde cea dintre Titu si Roza Lang.

Constructia romanului e foarte echilibrata. Este alcatuit din doua parti cu titluri sugestive, prima parte Glasul pamantului avand sase capitole, iar a doua, Glasul iubirii, sapte capitole. Si acestea au titluri semnificative: Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea, Nunta, Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George si Sfarsitul. Romanul are doua planuri: al taranilor si al intelectualitatii umane. Cele doua se intersecteaza din cand in cand (hora, de exemplu, e un pretext de intalnire al tuturor persoanelor din sat: tarani si intelectuali). Exponentul taranilor e Ion, iar cel al intelectualilor este invatatorul Zaharia Herdelea. Titu, fiul cel mare al invatatorului, prieten cu Ion, face legatura intre cele doua planuri.

Tema principala a romanului e zugravirea universului satului transilvanean, de la inceputul secolului XX. In centrul temei sta figura taranului roman, care lupta pentru agonisirea pamantului. Alte teme sunt: familia, iubirea-pasiune (Ion si Florica), iubirea din interes (Ion si Ana), conflictul intre generatii, cu autoritatile. Motivele intalnite in roman sunt: drumul, hora, biserica, spanzuratoarea, nasterea, pamantul, sapa.

Romanul urmareste destinul unui tanar taran, harnic si orgolios, care sufera din pricina lispei de pamant. Ion a fost un copil inteligent, remarcat de invatatorul Herdelea, si trimis la studii. Din dragoste pentru pamant renunta la scoala: “munca ii era mai draga, oricat i-ar fi fost mai aspra, ca o ravna ispititoare”. In viziunea eroului, pamantul inseamna demnitate, astfel ignora propriile-I porniri sufletesti, nu-si pune probleme de natura etica, nu sufera tulburari de pe urma incalcarii vreunor principii. In inima sa exista si glasul erosului, dar cel al pamantului este mult mai puternic. In viata eroului se remarca trei femei: Ana (simbolul pamanturilor), Florica (simbolul iubirii si al frumusetii, al prospetimii) si Zenobia (glasul care ii sustine visul de bogatie).

Idea de-a o seduce pe Ana i-o da, fara sa aibe aceasta intentie, Titu, fiul invatatorului. Dupa ce fata ramane insarcinata, Ion o paraseste, dovedindu-se insensibil, crud, o bruta. Are un comportament bine calculat, folosindu-se de inteligenta si viclenie. Casatoria cu Ana ii adduce intr-adevar pamantul, darn u si linistea sufleteasca. Dragostea pentru Florica il obsedeza din ce in ce mai tare. Dupa sinuciderea Anei, simuleaza prietenia cu George, sotul Floricai, pentru a fi mai aproape de femeia iubita. Orbit de patima, el nu ia in seama aversiunea oloagei Savista sin u observa momeala transparenta a plecarii lui George la padure. Este surprins in noapte de catre George si omorat “ca un caine”.