invierea domnului aduce bucurie

8
Invierea Domnului aduce bucurie Prof. Paul – Cosmin Spătaru, Şcoala Gimnazială „Petre Mănărcescu” Lipovu, judeţul Dolj La Paşti se spune: “Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii şi bucuraţi-vă zicând, luminaţi să-L auzim cântându-I cântare de biruinţă“. Când poate ajunge omul să se încredinţeze despre Învierea Domnului Hristos? Când îşi curăţeşte simţirile, când se face receptiv pentru Învierea cea mai presus de lume, când îl învredniceşte Dumnezeu să fie încredinţat, nu numai informat, despre Învierea Domnului Hristos. Învierea Domnului Hristos e mai presus de lume, că Învierea Domnului Hristos e o taină, că Învierea Domnului Hristos nu o putem înţelege şi nu o putem primi ca adevăr decât în măsura în care Mântuitorul însuşi, ne încredinţează cum l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Toma, cum l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Petru, cum i-a încredinţat pe ucenicii de la Marea Tiberiadei, cum i-a încredinţat pe ucenicii care s-au întâlnit cu El în ziua Învierii Sale, cum i-a încredinţat pe cei cinci sute care pe muntele din Galileea L-au întâmpinat pe Domnul Hristos şi s- au încredinţat de Învierea Lui şi cum i-a încredinţat pe toţi oamenii care au mărturisit cu adevărat Învierea Domnului Hristos. Pentru ca să ştiţi că până la urmă toţi care credem în Înviere suntem martori ai Învierii Domnului Hristos. Şi suntem martori ai Învierii Domnului Hristos în măsura în care primim ca adevărat tot ceea ce ne spune Sfânta Biserică, ca realitate, deci că a înviat străbătând prin piatra, prin piatra de pe mormânt, şi că a intrat prin uşile încuiate la apostoli, şi că a păzit întregi peceţile şi a înviat din mormânt aşa cum S-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu este ceva separat de noi, ci este ceva care trebuie să se întâmple şi în noi. Viaţa unui creştin adevărat, a unui creştin botezat şi trăitor al Evangheliei este de fapt o viaţă în Înviere. Noi am înviat împreună cu Domnul Hristos, trăim în Înviere, suntem fiii Învierii şi avem în faţă înălţarea, suntem candidaţi ai înălţării la cer împreuna cu Domnul Hristos şi aşteptăm înălţarea noastră la cer. Ca să ajungem la înălţarea la cer

Upload: irinamarilenastroe1892

Post on 27-Sep-2015

2 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

eseu

TRANSCRIPT

Invierea Domnului aduce bucurie

Prof. Paul Cosmin Sptaru, coala Gimnazial Petre Mnrcescu Lipovu, judeul Dolj

LaPatise spune: S ne curim simirile i s vedem pe Hristos strlucind cu neapropiata lumin a nvierii i bucurai-v zicnd, luminai s-L auzim cntndu-I cntare de biruin. Cnd poate ajunge omul s se ncredineze despre nvierea Domnului Hristos? Cnd i curete simirile, cnd se face receptiv pentru nvierea cea mai presus de lume, cnd l nvrednicete Dumnezeu s fie ncredinat, nu numai informat, despre nvierea Domnului Hristos.nvierea Domnului Hristos e mai presus de lume, c nvierea Domnului Hristos e o tain, c nvierea Domnului Hristos nu o putem nelege i nu o putem primi ca adevr dect n msura n care Mntuitorul nsui, ne ncredineaz cum l-a ncredinat pe Sfntul Apostol Toma, cum l-a ncredinat pe Sfntul Apostol Petru, cum i-a ncredinat pe ucenicii de la Marea Tiberiadei, cum i-a ncredinat pe ucenicii care s-au ntlnit cu El n ziua nvierii Sale, cum i-a ncredinat pe cei cinci sute care pe muntele din Galileea L-au ntmpinat pe Domnul Hristos i s-au ncredinat de nvierea Lui i cum i-a ncredinat pe toi oamenii care au mrturisit cu adevrat nvierea Domnului Hristos. Pentru ca s tii c pn la urm toi care credem n nviere suntem martori ai nvierii Domnului Hristos. i suntem martori ai nvierii Domnului Hristos n msura n care primim ca adevrat tot ceea ce ne spune Sfnta Biseric, ca realitate, deci c a nviat strbtnd prin piatra, prin piatra de pe mormnt, i c a intrat prin uile ncuiate la apostoli, i c a pzit ntregi peceile i a nviat din mormnt aa cum S-a nscut din Preasfnta Nsctoare de Dumnezeu.nvierea Domnului nostru Iisus Hristos nu este ceva separat de noi, ci este ceva care trebuie s se ntmple i n noi. Viaa unui cretin adevrat, a unui cretin botezat i tritor al Evangheliei este de fapt o via n nviere. Noi am nviat mpreun cu Domnul Hristos, trim n nviere, suntem fiii nvierii i avem n fa nlarea, suntem candidai ai nlrii la cer mpreuna cu Domnul Hristos i ateptm nlarea noastr la cer. Ca s ajungem la nlarea la cer trebuie mai nti s ne nlm peste lumea aceasta, s ne nlm peste pcatele noastre, s nu mai admitem n viaa noastr nici un fel de lucru ru i atunci nlai fiind peste pcate, nlndu-ne prin virtui, putem ajunge i la nlarea mpreun cu Domnul nostru Iisus Hristos.Dumnezeirea lui Hristos, care era unit cu trupul Su cel mort, aezat n mormnt (iar cu sufletul Su era n iad), a dat porunc sufletului s se ntoarc n trupul Su, s-l nvieze, i apoi s ias din mormnt, nviat, fr s deschid mormntul i fr ca vreunul dintre soldaii care pzeau mormntul cu mare atenie s bage de seama. Iar acetia au continuat s pzeasc mormntul, ca nu cumva ucenicii s vina, s fure trupul Domnului i s nele lumea, spunndu-le c Hristos a nviat. Dac nu ar fi putut s ias din mormnt fr s-l deschid i fr ca vreunul dintre ostai s-L surprind, nu ar fi fost Dumnezeu i nu ar fi putut nvia din mori. Dar, tocmai pentru c era Dumnezeu, de aceea a nviat din mori i a ieit din mormnt fr s-l deschid i fr (repetm!) ca vreunul dintre soldaii pzitori s-L surprind. Pnza cu care fusese nfurat trupul Su cel mort era exact aa cum fusese pus pe El, numai c acum lipsea trupul. Mahrama cu care nveliser capul Su s-a gsit chiar acolo unde fusese capul celui mort, nfurat, ntr-o parte (v. Ioan 20, 6), exact aa cum fusese pus n jurul capului Su. Acesta este un semn!Soldaii care pzeau mormntul au fugit i au anunat despre evenimentele petrecute la mormnt. Erau att de ocai, nct i-au convins pe toi, chiar i pe arhierei, c cele ce li s-au ntmplat nu erau fantezii, ci purul adevr. Arhiereii trebuiau i acum s falsifice lucrurile, cum c ucenicii au reuit s dezgroape trupul lui Hristos; c i-au pltit cu generozitate pe soldai i le-au spus s zic lumii: Ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe cnd noi dormeam", i de se va auzi aceasta la dregtorul, noi l vom ndupleca i pe voi fr grij v vom face (Matei 28,13-14). Dar dac soldaii dormeau, cum de tiau cine a furat trupul? Iar dac totui au tiut, de ce nu au pornit s-i caute de cum s-au trezit? i mai spuneau c au s ia cele mai severe msuri de siguran ca ucenicii s nu fure trupul Domnului Hristos i s nu nele lumea!... Iar asta, adic s nele lumea, au fcut-o acum chiar ei, conductorii religioi ai poporului!Orice ai face, nu te cred", spune o zical. Cu alte cuvinte, arunci cnd cineva nu vrea s cread, chiar de ar vedea pura realitate n faa sa, nu doar s-o aud, o va deforma. Va tia, va coase, dup msurile credinei lui. Este capabil s cread cele mai imposibile lucruri, dar nu s se smereasc i s primeasc adevrul Evangheliei. Am vzut asta limpede la arhierei i la farisei, la felul n care au reacionat lanvierea lui Hristos.Valoarea si semnificatia profunda a acestei vestiri, care rasuna in binecuvantata noapte aSfintelor Pasti, poate fi inteleasa cu adevarat doar de cei care, prin mila (harul) lui Dumnezeu s-au ridicat (desteptat) din moartea pacatului.Fara Invierea Mantuitorului, viata si conditia pamanteasca a omului sunt o mare zadarnicie si un vis amagitor ce sta permanent sub semnul intrebarii: la ce folosesc alergaturile vietii si la ce buna viata ca atare, daca moartea are ultimul cuvant in rostirea existentei?InviereaMantuitorului este raspunsul lui Dumnezeu care pune in rost si da sens lumii si vietii!Cei care nu inteleg faptul ca, in spatele a tot ceea ce ni se intampla in viata sta efortul lui Dumnezeu de a ne recupera pe fiecare in perspectiva invierii, aceia se vor sminti si se vordezamagi de Dumnezeu. Mediocrii, superficialii, nu inteleg taina Invierii lui Hristos si se smintesc de Dumnezeu pentru ca nu inteleg ca viata pamanteasca trebuie sa fie o permanenta deprindere cu invierea.Iata cateva situatii in care noi putem deveni superficiali si mediocri, smintindu-ne de lucrarea si prezenta lui Dumnezeu in viata noastra.Uneori suntem ispititi sa sesizam viata pamanteasca doar sub aspectul ei de trecere si de ducere inspre moarte. Alipiti patimas de ziua ce se scurge, suntem confiscati de perspectiva ca viata s-ar imputina in noi pe masura trecerii anilor. Dumnezeiestii Parinti subliniaza faptul ca: unicul pacat sub soare e acela de a nu cunoaste harul invierii, de-a nu sti ca, desi - dupa spusa Sfantului Apostol Pavel - vasul nostru de lut, cortul acesta pamantesc se sfarama, totusi in el purtam comoara vesniciei, harul Invierii! Uitam ca de la momentul botezului in fata noastra si la capatul vietii pamantesti sta, nu moartea, ci invierea. Mormantul insusi devine o tainica biserica la umbra crucii, o trecere a trupului spre nemurire!Unul dintre sfintii iubitori de Dumnezeu exclama privind inspre taina Invieni: "O, Hristoase, care iubesti pe cei care Te rastingnesc si ii rastignesti pe cei ce Te iubesc!Iata un aparent paradox, dar de fapt o profunda lucrare a proniei dumnezeiesti! Hristos Se rastigneste dintr-o sfasietoare iubire pentru cei care-L pironesc pe lemnul Crucii. Pe Golgota este omorata moartea rastignitorilor! Mielul Jertfit ridica pacatele celor care-L jertfesc! "Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3,16). Atata vreme cat ramanem in pacate/ Hristos va ramane pe Cruce. Iubirea lui Dumnezeu nu poate cobori de pe Altarul Crucii pentru ca nu cumva vreunul din pacatele noastre sa ramana nepironit si nespulberat de biruitoarea Inviere! Acesta este inca unul dintre mesajele fundamentale ale Zilei Pascale: "trecerea de la moarte la Viata.Cand imparatii voiesc sa elibereze pe cei inchisi, trimit scrisoare catre supraveghetorii temnitelor ca sa-i slobozeasca pe cei de acolo. Ei deschid si nu sfarma nici portile, nici incuietorile, aratand prin aceasta ca in acele locuri vor intra din nou fie aceiasi zavorati, fie altii. Hristos nu a facut insa in acest chip, ci, voind sa arate ca a pus capat mortii, a sfaramat El portile cele de fier. Portile insa le-a numit de fier nu pentru ca ar fi fost astfel, ci pentru ca ele nu vor mai aduce chin pana la moarte.Asemenea unui imparat care -afland un talhar bantuind o cetate, rapind din toate, traind intr-o pestera in care isi asaza bogatia - il leaga mai intai pe talhar, il preda pe el la chinuri si aduce bogatia lui in locasurile cele imparatesti - tot astfel a facut si Hristos. El a legat pe talhar si pe temnicer, adica pe diavol si moartea, iar bogatia Lui - avem in vedere aici neamul omenesc - a dus-o in palatele cele imparatesti. Pentru aceasta, Pavel spune in epistola sa: El ne-a scos de sub puterea intunericului si ne-a stramutat in imparatia Fiului iubirii Sale (Col. 1, 13). Si minunat lucru este ca insusi imparatul a venit. E limpede ca nici un imparat nu ar fi facut nicicand aceasta, ci el i-ar fi slobozit pe cei inchisi prin slujitorii sai. Aici insa lucrurile nu se petrec asa, ci insusi imparatul Hristos vine la cei inchisi. El nu socoteste ca lucru de rusine sa vina in temnita la cei inchisi, pentru ca nu avea de ce sa Se rusineze de acel chip pe care El insusi l-a zidit. Domnul zdrobeste incuietorile, sfarma portile, navaleste asupra iadului, pustieste intregul lui intuneric si, robind pe temnicer, Se intoarce dupa aceasta la noi. Potrivnicul, legat trainic, este luat prizonier si pradat. Iar moartea, aruncand arma sa, alearga la picioarele imparatului. Ati vazut faptele cele marete ale crucii? Ati vazut biruinta cea minunata? Sa-ti mai spun si altceva? - Minunat si inca mai minunat! Cunoasteti inceputul biruintei. Atunci va veti minuna inca si mai mult. Cu aceeasi arma cu care diavolul si-a insusit biruinta, Hristos il biruie pe diavol si El insusi ii ia arma, biruindu-l cu aceasta.Crestinul prin fiecare sarbatoare devine contemporan cu Hristos, astfel incat sarbatoarea devine o reactualizare a evenimentului, nu o comemorare. Invierea lui Hristos sauPasteleeste trecerea noastra de la moarte la viata, este biruinta vietii asupra mortii. Aceasta depasire a mortii se realizeaza prin jertfa, ca act de daruire totala sau forma suprema de manifestare a iubirii. Dumnezeu a ales jertfa ca sa ne descopere cat de mult ne iubeste.Pentru majoritatea Sfintilor Parinti sensul sarbatorii este unul duhovnicesc, depasind caracterul istoric. Jertfa este nedespartita de inviere, iar jerfa lui Hristos presupune jertfa noastra. Hristos impreuna cu fiecare dintre noi trece prin starile prin care El a trecut, in sens mistic, pentru ca toate se cer dupa Hristos, cruce, mormant si inviere.Prin perioada postului calatorim impreuna cu Dumnezeu, asemenea poporului evreu, si suntem eliberati din robia patimilor, ca dintr-un Egipt, pentru a intra in tara Canaanului. Iata cum perspectiva istorica se impleteste cu cea duhovniceasca.Invierea Domnuluinu a insemnat revenirea la viata biologica, ci spiritualizarea vietii. Daca Hristos nu ar fi inviat, ar fi insemnat ca totul se sfarseste in mormant. Depasirea mortii prin inviere este sensul vietii noastre prin care se implineste planul lui Dumnezeu, Care a creat omul pentru vesnicie. Omul nu se intelege pe sine, decat in relatie cu Dumnezeu, Modelul sau, ca intr-o replica celebra din Dostoievsky: Daca Dumnezeu exista, eu sunt nemuritor.Intre mormantul lui Lazar si mormantul lui Hristos se desfasoara toata mareata lucrare a Saptamanii Mari pe care o retraim in fiecare an in slujbele Bisericii. Sa ne bucuram si sa ne veselim caci Hristos a invins moartea, cea care reprezinta spaima oamenilor din toate veacurile! Inca din sambata lui Lazar, o puternica atmosfera pascala, o mireasma a Invierii incepe sa copleseasca Biserica si sufletele credinciosilor. Invierea lui Lazar, prietenul Domnului, un eveniment cutremurator, este o prefigurare a Invierii Domnului dar si o prevestire a invierii tuturor oamenilor.Bucuria Invierii nu e nici trecatoare, nici nedeplina. E bucuria prin excelenta, pentru ca e bucuria eterna si deplina. De aceea, nimeni nu trebuie sa fie trist in noaptea Invierii. Nimeni nu trebuie sa planga. Caci toate motivele de intristare apar acum fara insemnatate fata de biruirea mortii. De ce sa ne intristam de pricini care ne conduc spre moarte, cand stim acum ca prin moarte trecem la viata vesnica. De aceea Biserica canta in noaptea Invierii: "Cu bucurie unul pre altul sa ne imbratisam: O, Pastile! Izbavirea de intristare". Iar in cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur din noaptea de Pasti se spune: "Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia pentru toti. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a eliberat pe noi moartea Mantuitorului".Si precum inainte de Invierea lui Hristos toate erau tinute intr-o frantura de sens neimplinita, batjocorita, chinuitoare, asa Invierea Lui umple toate de lumina si de bucurie. Caci, cand o singura particica din lume se umple de sensul deplin, toate se umplu de la ea de acest sens. Daca pentru o singura faptura - si aceasta este umanitatea lui Hristos - timpul a devenit un timp spre inviere si spre viata de veci, lumina in care e pusa acea faptura e vazuta de toate celelalte si devin o asigurare spre invierea si viata de veci, despre lumina integrala pentru noi toti. Toate zilele timpului, toate zilele anului au devenit sarbatori, etape ale inaintarii in lumina, ducandu-ne tot mai aproape de marea lumina eshatologica. Mai bine zis, timpul intreg a devenit un ajun al duminicii vesnice, al petrecerii vesnice in lumina descoperita a invierii, cum zilele saptamanii, zile inchinate sfintilor care au trait timpul in aceasta lumina a invierii, sunt sarbatori pregatitoare pentru duminica invierii, cum au fost si pentru ei.Precum bucuria invierii intrece toate bucuriile si copleseste toate tristetile, asa lumina ei intrece toate luminile revelatiei nedepline din Vechiul Testament. Acolo un stalp de foc conducea un popor dintr-o robie pamanteasca intr-o libertate pamanteasca exterioara; acolo Moise le facea cunoscuta voia Lui Dumnezeu ascuns in intuneric si simtit in parte doar de el insusi. Aci Dumnezeu insusi, Soarele Hristos ne lumineaza, aratat prin Invierea Sa din morti in mod deplin, si ne conduce spre libertatea si viata deplina a vietii eterne: "In locul stalpului celui de foc a rasarit Soarele dreptatii, in locul lui Moise, Hristos, mantuirea sufletelor noastre".S-a spus ca "vestea buna" (Evanghelia) crestina se concentreaza in vestea Invierii lui Hristos, temei al sigurantei ca si noi vom invia. Apostolii si-au vazut misiunea lor in a fi martori ai Invierii lui Hristos (Fapte I, 22). Desigur insa ca aceasta veste a fost prin excelenta "vestea buna" nu pentru ca a anuntat invierea unui om simplu; nici n-a intemeiat nadejdea invierii noastre a tuturor pe invierea unui astfel de om simplu. Aceasta n-ar fi o inviere pentru eternitate si spre plenitudinea vietii in Dumnezeu, ci o repetare pe planul actual sau al unui plan putin deosebit, dar tot relativ, al vietii omenesti obisnuite. Ea a fost vestea prin excelenta buna, pentru ca a anuntat Invierea Celui ce fiind om a fost si Dumnezeu si pentru ca noi inviind, pe temeiul Invierii Lui, ne vom impartasi de viata deplina a umanitatii lui in Dumnezeu. Apostolii fiind martorii Invierii lui Hristos, au fost in acelasi timp martorii tuturor semnelor si cuvintelor prin care Hristos insusi si-a dovedit dumnezeirea Lui, ca unii ce au stat in preajma Lui "in tot timpul petrecerii Lui intre noi" (Fapte I, 21). Numai o astfel de inviere e o inviere intru plinatatea eterna a vietii noastre si ea intemeiaza bucuria noastra plenara sau coincide cu ea.

"E-asa de trist sa cugeti ca-ntr-o zi/Poate chiar maine, pomii de pe-alee,Acolo unde-i vezi, or sa mai stee/ Voiosi, in vreme ce vom putreziAtata soare, Doamne, atata soare/O sa mai fie-n lume dupa noi;Cortegii de-anotimpuri si de ploi/ Cu par din care siruie racoare...Si iarba asta o sa mai rasara/Iar luna tot asa o sa se plece,Mirata, peste apa care trece/Noi singuri n-o sa fim a doua oara.Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate/ Gasi atata vreme pentru ura,Cand viata e de-abia o picatura/Intre minutu-acesta care bateSsi celalalt si-mi pare neinteles/Si trist ca nu privim la cer mai des,Ca nu culegem flori si nu zambim/Noi, care-asa de repede murim.(Magda Isanos, Cantare Muntilor, Bucuresti, 1985)."O, iarta-mi, te rog, Doamne, atatea rugaciuni,Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni!Caci am facut din Tine, adesea, robul meu:Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu!In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta,Iti cer si-Ti cer intr-una, sa faci Tu voia mea;Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vrei,Ci sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai.Gandindu-ma ca daca, Iti cant si Te slavesc,Am dreptul de a-Ti cere sa faci tot ce doresc.O, iarta-mi felul acesta nebun de-a ma ruga,Si-nvata-ma ca, altfel, sa stau in fata Ta.Nu tot cerandu-ti tie, sa fii Tu robul meu,Ci Tu cerandu-mi mie, iar robul sa fiu eu.Sa inteleg ca felul cel bun de-a ma rugaE sa dorise ca-n toate, sa fie voia Ta!''