3

PROFIL: CONCURENŢA- revistă editată de CONSILIUL CONCURENŢEI, apare trimestrial- quarterly magazine edited by the COMPETITION COUNCIL

Pentru orice relaţii ne puteţi scrie la următoarea adresă:For any further information, you may contact us at the following address:

CONSILIUL CONCURENŢEI (pentru revista PROFIL: CONCURENŢA)Piaţa Presei Libere nr.1, sector 1, 013701, Bucureşti, România,Tel.021/405.44.24, fax: 021/318.48.08e-mail: competition@consiliulconcurentei.rowww.consiliulconcurentei.ro

Opiniile exprimate în articolele publicate constituie păreri personale ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere ale Consiliului ConcurenţeiThe opinions expressed in the articles published are the authors' personal views and do not necessarily represent the points of view of the Competition Council

CONSILIUL DIRECTOR/ EXECUTIVE BOARD: Prof.univ.dr. Gheorghe OPRESCU, Alexe GAVRILĂ, Mihai GIUGARIU, Benedict SÂRBU, Lect.dr. József Nándor NEMENYI, Ştefan NEAGOE

REDACŢIA/ EDITORIAL STAFF: Maria ALEXANDRU, József Nándor NEMENYI, Carmen BUCUR, Georgeta GAVRILOIU

REDACTOR – ŞEF/ CHIEF EDITOR: József Nándor NEMENYIRESPONSABIL DE NUMĂR/ EDITOR IN CHARGE OF THIS ISSUE: Carmen BUCUR

EDITOR EXECUTIV/ EXECUTIVE EDITOR: Florin ANDREI

ISSN 1454-2730

TIPAR/PRINTED BY: VEGA PROD'94 Buzău

CUPRINS/CONTENTS

Intervenţia asupra preţului de revânzare. Argumente economice şiunele aspecte juridiceResale price maintenance. Economic arguments and some legal aspectsRadu A. PĂUN

Impactul concentrărilor economice asupra mediului concurenţialMergers impact on competition Corina MIREUŢĂ

Situaţia ajutoarelor de stat acordate în România în perioada 2002-2006 (prin prisma Scoreboard-ului 2008)State aid granted in Romania in the period 2002-2006, (as presentedin the state aid Scoreboard, spring 2008 update)Daniel DIACONESCU

Metode de investigare a sustenabilităţii fiscale şi rezultatele acestoraInvestigation methods of fiscal sustainability and their resultsEmilia CÂMPEANUEmilian MIRICESCU

Noutăţi în domeniul concurenţei şi ajutorului de statEuropean in the competition and state aid fieldCarmen BUCUR

23

1415

24

25

3031

4041

2

INTERVENŢIA ASUPRA PREŢULUIDE REVÂNZARE. ARGUMENTE ECONOMICE

ŞI UNELE ASPECTE JURIDICE

1Radu A. PĂUN

INTERVENŢIA ASUPRA PREŢULUIDE REVÂNZARE. ARGUMENTE ECONOMICE

ŞI UNELE ASPECTE JURIDICE

1Radu A. PĂUN

Rezumat

Dezbaterea pe tema intervenţiei asupra preţului de revânzare a revenit în actualitate odată cu decizia din iunie 2007 a Curţii Supreme a Statelor Unite ale Americii în cazul Leegin Creative Leather Products Inc. versus PSKS Inc. Într-un viitor nu prea îndepărtat, această decizie este posibil să influenţeze şi abordarea europeană privind intervenţia asupra preţului de revânzare. Lucrarea de faţă prezintă atât o serie de argumente economice (în favoarea şi împotriva diverselor forme de intervenţie), cât şi abordarea juridică în diverse jurisdicţii europene.

Cuvinte cheie: intervenţia asupra preţului de revânzare, fixarea verticală a preţului, preţ minim, preţ maxim, preţ recomandat, argumente economice.

1. Introducere

Abordarea autorităţilor de concurenţă în ceea ce 2priveşte intervenţia asupra preţului de revânzare ,

în special atunci când intervenţia se referă la stabilirea unui preţ fix sau minim, diferă pe cele două maluri ale Atlanticului. Pe de o parte, această practică comercială este considerată ilegală per se în Europa, foarte puţine abateri de la regulă fiind permise şi doar pentru sectoare de activitate precis

3stabilite . Pe de altă parte, în Statele Unite ale Americii, o prevedere similară, veche de aproape un secol, a fost recent desfiinţată. Pe 28 iunie 2007, în cadrul cazului Leegin Creative Leather Products Inc. versus PSKS Inc., Curtea Supremă a SUA a admis (cu o majoritate fragilă, cinci voturi contra patru) că intervenţia asupra preţului de revânzare nu constituie întotdeauna o restricţionare a concurenţei. Drept urmare, această practică nu mai trebuie considerată ilegală per se, fiecare caz putând fi analizat din punct de vedere economic în vederea stabilirii efectelor

4asupra concurenţei .

Decizia în cazul Leegin a readus în prim-plan o discuţie mai veche: încă de la începutul anilor '90 o serie de economişti susţineau o abordare mai flexibilă în ceea ce priveşte intervenţia asupra preţului de revânzare şi a altor înţelegeri verticale (vezi Glosarul OECD, 1993). Este de aşteptat ca decizia Curţii Supreme a SUA să aibă consecinţe asupra politicii europene în domeniul concurenţei, fiind interesant de urmărit care vor fi acestea.

Lucrarea de faţă se va axa în special pe problematica fixării verticale a preţului, aceasta reprezentând stabilirea de către producător al unui preţ de revânzare fix sau minim la care poate fi comercializat produsul (restricţionarea putându-se aplica atât distribuitorilor, cât şi clienţilor acestora). În această accepţiune, fixarea verticală a preţului, în general interzisă în legislaţia de concurenţă europeană, diferă de celelalte două posibilităţi întâlnite în practică (stabilirea unui preţ maxim şi recomandarea unui preţ de revânzare), faţă de care legislaţia este mai tolerantă.

3 2

1 Inspector de concurenţă, Direcţia Cercetare – Sinteze;2 Sintagma “resale price maintenance” este uneori tradusă în română prin “impunerea preţului de revânzare”, poate şi datorită traducerii pe care a primit-o în franceză, “prix de vente imposé”, şi spaniolă, “imposición del precio de reventa”. Cu toate acestea, considerăm că “intervenţia asupra preţului de revânzare” este o formulă mai potrivită deoarece acoperă toate cazurile posibile (un preţ fix, minim, maxim sau recomandat), fapt pentru care această traducere va fi folosită în lucrarea de faţă;3 Pot fi exceptate înţelegerile din anumite sectoare (de exemplu, sectorul transporturilor internaţionale), pentru anumite categorii de produse (de exemplu, cărţi, ziare şi medicamente), pe baza unui interes public (de exemplu, sănătatea publică) sau pentru asigurarea calităţii produsului, dar numai dacă se poate arăta că efectele pozitive le depăşesc pe cele negative;4 Evoluţia foarte recentă în acest domeniu este deosebit de interesantă: 37 de state americane s-au adresat Curţii Supreme a SUA cerându-i menţinerea deciziei din 1911 din cazul Dr. Miles Medical Co. versus John D. Park and Sons, decizie ce stabilea că intervenţia asupra preţului de revânzare trebuie considerată ilegală per se.

6Abstract

The debate on resale price maintenance was brought back into the spotlight by the decision reached in June 2007 by the Supreme Court of the United States in the Leegin Creative Leather Products Inc. versus PSKS Inc. case. In the future, this decision is likely to influence the European approach on resale price maintenance. The present paper presents a list of economic arguments (both in favour and against different maintenance forms) and the legal approach in several European jurisdictions.

Keywords: resale price maintenance, vertical price-fixing, minimum price, maximum price, recommended price, economic arguments.

3

RESALE PRICE MAINTENANCE.ECONOMIC ARGUMENTSAND SOME LEGAL ASPECTS

5Radu A. PĂUN

RESALE PRICE MAINTENANCE.ECONOMIC ARGUMENTSAND SOME LEGAL ASPECTS

5Radu A. PĂUN

1. Introduction

The approach of competition authorities regarding 7resale price maintenance , particularly when the

maintenance means setting a fixed or minimum price, differs on the two shores of the Atlantic. On the one hand, this commercial practice is considered per se illegal in Europe, very few exceptions from the rule being allowed, and only

8for precise sectors of activity . On the other hand, in the United States, a similar view, almost one century old, has recently been revised. On June 28, 2007, in the Leegin Creative Leather Products Inc. versus PSKS Inc. case, the Supreme Court of the United States admitted (in a narrow decision, five votes against four) that resale price maintenance does not always restrict competition. As a result, this practice should no longer be considered per se illegal. Instead, the court decided that each case can be analyzed from an economic perspective to determine its effects on

9competition .

The decision in the Leegin case brought back into the spotlight a previous debate: from early '90s some economists favoured a more flexible approach regarding resale price maintenance and other vertical agreements (see the OECD Glossary, 1993). It is expected that the Supreme Court decision will impact the European policy in the competition area, and is interesting to see what these consequences will be.

The present paper will focus particularly on vertical price-fixing, and by this we mean a producer imposing a fixed or minimum resale price for its product, the restriction being applied both to its distributors and to their customers. In this view, vertical price-fixing, which is generally forbidden under European competition law, differs from the other two possibilities one encounters in real-life (setting a maximum price or recommending a resale price), which are tolerated under current law.

3

5 Competition inspector, Directorate of Research and Synthesis;6 Translated into English by Radu A.Păun;7 The “resale price maintenance” syntagm is sometimes translated in Romanian as “impunerea preţului de revânzare”, maybe because of the French and Spanish translations (“prix de vente imposé”, respectively “imposición del precio de reventa”). Still, we believe that “intervenţia asupra preţului de revânzare” is a better translation since it covers all possible cases (a fixed price, a minimum price, a maximum price, or a recommended price), and for this reason we will adopt this translation in the present paper;8 There may be exemptions for agreements in certain sectors (for instance, international transportation sector), for certain categories of products (for instance, books, newspapers and pharmaceuticals), based on the public interest (for instance, public health) or in order to guarantee the quality of the product, but only if it can be shown that the positive effects overcome the negative ones;9 The latest development in this area is particularly interesting: 37 states filed amicus curiæ with the Supreme Court asking it to uphold the 1911 decision in Dr. Miles Medical Co. versus John D. Park and Sons, decision which stipulates that resale price maintenance should be considered per se illegal.

Gogeshvili (2002) şi Peeperkorn (2008) realizează o amplă analiză a diverselor forme de intervenţie asupra preţului de revânzare. În cele ce urmează adoptăm o structură similară cu a celor două lucrări, prezentând o serie de argumente economice atât în favoarea, cât şi împotriva intervenţiei asupra preţului de revânzare, argumente urmate de o expunere succintă a unor detalii juridice din acest domeniu.

Înainte de a prezenta argumentele economice în favoarea şi împotriva intervenţiei asupra preţului, trebuie notat faptul că înţelegerile privind preţul de revânzare pot avea loc atât la nivel individual (între un anumit producător şi distribuitorii săi), cât şi la nivel colectiv (când producătorii de pe o anumită piaţă se pun de acord şi impun distribuitorilor preţul pe care aceştia să-l perceapă consumatorilor finali). Înţelegerile din urmă sunt considerate mai nocive întrucât pot încuraja şi masca existenţa cartelurilor.

Tesler (1960) avansează ideea potrivit căreia fixarea verticală a preţului de revânzare a unui produs (de către producător pentru toţi distribuitorii acelui produs) reduce posibilitatea apariţiei pasagerului clandestin (free-rider), cu toate problemele de eficienţă pe care acesta le generează. Argumentul este acela că, neprotejaţi prin clauze ce fixează preţul, distribuitorii vor evita să efectueze anumite investiţii de care ar putea beneficia alţi distribuitori ai respectivului produs. De exemplu, clienţii şi-ar putea alege produsele într-un magazin scump, care oferă servicii pre-vânzare costisitoare (cum ar fi demonstraţii oferite de personal specializat) pentru a le cumpăra apoi mai ieftin de la un distribuitor care nu oferă astfel de servicii. Cel puţin pentru acele produse pentru care demonstrarea calităţii este esenţială (exemple frecvente sunt cele ale echipamentelor de calcul şi a altor produse electronice) problema pasagerului clandestin apare ca deosebit de importantă.

2. Argumente economice pro şi contra inter-venţiei asupra preţului

2.1. Argumente în favoarea fixării verticale a preţului

Marvel şi McCafferty (1984) susţin şi dezvoltă argumentul de mai sus, considerând că plasarea bunurilor în magazine mai scumpe (care, în general, oferă şi servicii pre-vânzare) reprezintă un semnal al calităţii bunurilor respective. În plus, unii economişti au discutat cazul unor bunuri cărora li s-a creat o imagine aparte prin reclame ce subliniază calitatea acestora, un exemplu reprezentându-l parfumurile. Pentru astfel de produse, reducerile de preţ ar putea chiar conduce la o reducere a volumului de vânzări (acesta fiind şi punctul de plecare în cadrul cazului

10Leegin menţionat anterior ).

Un alt argument în favoarea fixării verticale a preţului este acela că prin astfel de clauze li se permite magazinelor mici să concureze cu marile lanţuri de distribuţie, în condiţiile în care competiţia intra-marcă prin alte mijloace decât prin preţ (de exemplu, prin servicii) nu este îngrădită. Mai precis, în absenţa unei fixări a preţului de vânzare, marile lanţuri de distribuţie, având avantajul economiilor de scală, pot forţa ieşirea de pe piaţă a micilor comercianţi şi pot apoi mări preţurile la un nivel nerezonabil.

Nu în ultimul rând, unii economişti afirmă că fixarea verticală a preţului de revânzare ar putea stimula distribuitorii să menţină stocuri ridicate de produse şi ar putea stimula producătorii să introducă noi mărci şi să intre pe noi pieţe – pentru detalii vezi Peeperkorn (2008).

Un număr considerabil de argumente împotriva fixării verticale a preţului de revânzare au fost discutate în literatura de specialitate.

Principalul considerent al opozanţilor acestei practici este acela că, în general, fixarea verticală a preţului de revânzare duce la practicarea pentru consumatorii finali a unor tarife mai mari decât cele competitive, întrucât distribuitorii mai eficienţi sunt împiedicaţi să transmită consu-matorilor rezultatul eficienţei lor.

2.2. Argumente împotriva fixării verticale preţului

4

3

10 Leegin Creative Leather Products Inc., producător de accesorii din piele, a susţinut că un preţ redus pentru produsele sale ar putea sugera o calitate scăzută şi că fixarea verticală a preţului de revânzare poate elimina această problemă.

Gogeshvili (2002) and Peeperkorn (2008) are two ample analyses of the various forms resale price maintenance may take. In what follows, we adopt a structure similar to that of these two papers; we first present some economic arguments (both in favour and against resale price maintenance), followed by a brief exposition of some legal aspects in this area.

Before presenting the economic arguments for and against resale price maintenance, we have to point that the agreements on resale price can be reached both at individual level (between a certain producer and its distributors), and at collective level (when several producers on a specific market collude and impose on their distributors the price to charge the end users). The latter agreements are viewed as more harmful since they can encourage and effectively mask the existence of cartels.

Teslet (1960) considers that vertical price-fixing (the imposition of a fixed or minimum resale price by the producer for all its distributors) reduces the likelihood of free-riding, along with all the efficiency problems this generates. The reason is that, in the absence of clauses imposing the resale price, distributors will be reluctant to undertake investments which may benefit other distributors of the same product. For example, customers may select the product in an expensive store, which offers costly pre-sale services (such as product demonstrations by specialized personnel) only to purchase them at a reduced price from a distributor which does not offer such services. As a result, at least for products for which quality demonstration is essential (frequent examples include computing equipment and other electronics) the free-rider problem seems particularly important.

2. Economic arguments for and against resale price maintenance

2.1. Arguments in favour of vertical price-fixing

Marvel and McCafferty (1984) support the above argument and develop it further; they consider that selling products in more expensive stores (which generally also offer pre-sale services) signals the higher quality of those products. In addition, some economists have discussed the case of those products which have a particular status built by advertising which focuses on their quality, such as perfumes. For these products, a price discount may actually lead to a reduction in sales volume (this was also the departing point in

11the above-mentioned Leegin case ).

Another argument in favour of vertical price-fixing is that such clauses allow smaller retailers to compete with large stores chains, provided that intra-brand competition by other means than the price (for instance, by providing services) is not restrained. Precisely, without clauses which impose the resale price, large distribution chains, which are likely to benefit from economies of scale, may force small retailers to exit the market, and may subsequently raise the price at unreasonable levels.

Last but not least, some economists maintain that vertical price-fixing may provide incentives for distributors to keep larger stocks of goods and for producers to introduce new brands or to enter new markets – for details on these arguments see Peeperkorn (2008).

A considerable amount of arguments against the imposition of a fixed or minimum resale price by the distributor have been discussed in the literature.

The main argument of those who oppose such a commercial practice is that, generally, vertical price-fixing leads to end users facing higher than competitive prices since the more efficient distributors no longer have the means to pass to consumers the result of their efficiency.

2.2. Arguments against vertical price-fixing

5

3

11 Leegin Creative Leather Products Inc., a producer of leather accessories, maintained that a low price for its products may suggest low quality, and that resale price maintenance may alleviate this problem.

Problema existenţei pasagerului clandestin este invocată şi de opozanţii fixării verticale a preţului; aceştia afirmă că nu există nici o garanţie că un anumit distribuitor va folosi o parte din profitul ce îi este asigurat prin această practică pentru a oferi acele servicii pre-vânzare la care se aşteaptă consumatorii, putând aştepta ca alţi distribuitori să le ofere. De aceea, Goyder (1998) consideră că fixarea preţului ar putea proteja distribuitorii ineficienţi şi i-ar putea descuraja pe cei eficienţi să-şi pună în aplicare acele caracteristici care le-ar oferi o performanţă superioară. Argumentul nu este însă unul foarte convingător. Într-adevăr, unii distribuitori ar putea prefera să nu ofere servicii pre-vânzare, situaţie în care profitul pentru fiecare produs vândut ar fi mai ridicat. Cu toate acestea, în condiţiile unor preţuri egale, consumatorii vor prefera să achiziţioneze produsul de la distribuitorii mai eficienţi, ce oferă servicii pre-vânzare, fapt ce va reduce vânzările pentru primul

12tip de distribuitori .

Un alt argument este acela că fixarea verticală a preţului de revânzare ar putea facilita înţelegeri oculte şi ilegale între producători şi distribuitori, deviaţiile de la aceste înţelegeri putând fi mai uşor detectate şi penalizate de către membrii cartelului. Înţelegerile pot fi iniţiate de oricare dintre cele două părţi, întrucât ambele ar avea de câştigat dintr-o astfel de practică. Din perspectiva distribuitorilor, fixarea preţului de către producător pentru toţi clienţii săi garantează profituri însemnate, reducând concurenţa cu acei comercianţi ce ar putea oferi reduceri semnificative. Pe de altă parte, producătorii au un stimulent pentru a se înţelege între ei şi a fixa preţul de revânzare pentru distribuitori. Dacă acest lucru se întâmplă pentru o gamă destul de largă de produse dintr-o anumită industrie, concurenţa la acel nivel ar putea fi afectată. Prin urmare, Scherer şi Ross (1990) consideră că fixarea pe verticală a preţului, între producători şi distribuitorii lor, poate determina şi fixarea preţurilor pe orizontală, între producători aparent concurenţi.

Comanor (1985) arată că prin asigurarea acelor servicii pre-vânzare menţionate anterior, fixarea verticală a preţului poate duce la creşterea cererii pentru un produs, ceea ce este în mod evident în avantajul producătorilor. Cu toate acestea, el susţine că impactul asupra surplusului consumatorilor este incert. Cheia acestui argument rezidă în diferenţa dintre consumatorii

13infra-marginali şi cei marginali . Cu toate că cererea totală şi numărul de consumatori cresc ca urmare a oferirii serviciilor pre-vânzare, este posibil ca pierderea suferită de consumatorii infra-marginali (pentru care ar fi de preferat practicarea unor preţuri mai mici) să depăşească surplusul consumatorilor marginali.

Nu în ultimul rând, oponenţii fixării preţului argumentează că în unele cazuri concurenţa intra-marcă, serios afectată prin această practică, este mai importantă pentru consumatori decât eventualele servicii ce ar putea fi astfel încurajate.

În comparaţie cu fixarea verticală a preţului, impunerea unui preţ maxim este considerată a avea efecte anti-competitive mai reduse.

Principalul argument economic oferit de producători pentru această practică este asigurarea unui preţ rezonabil pentru consumatorii finali. Acest argument este credibil cu precădere în cazul distribuţiei exclusive, când distribuitorii (protejaţi împotriva concurenţei intra-marcă) ar putea abuza de puterea de piaţă ce le-a fost conferită, practicând preţuri nerezonabile.

Un al doilea argument în favoarea stabilirii unui preţ maxim este acela că astfel ar putea fi controlate monopolurile succesive. Acest termen, atribuit lui Spengler (1950), reprezintă situaţia în care atât firma din amonte (producătorul), cât şi cea din aval (distribuitorul) beneficiază de putere de piaţă semnificativă, fiind astfel capabile să-şi ignore concurenţii şi clienţii şi să practice preţuri supra-competitive. Spengler arată că efectele

2.3. Argumente în favoarea practicării unui preţ maxim de revânzare

6

12 În situaţia ipotetică a unor consumatori raţionali, ce beneficiază de informaţie perfectă şi pentru care costul căutării este zero, vânzările acelor distribuitori ce nu oferă servicii pre-vânzare vor fi zero;13 Consumatorii infra-marginali sunt cei care ar cumpăra produsul chiar şi în absenţa serviciilor pre-vânzare ale distribuitorului pentru că, de exemplu, deţin anumite informaţii despre marcă. Consumatorii marginali sunt cei care decid să cumpere produsul tocmai datorită serviciilor pre-vânzare oferite de comerciant.

3

3

The free-rider problem is also invoked by those who oppose vertical price-fixing; they maintain that there is no certainty that a particular distributor will use part of the profit he is guaranteed to receive by following this practice to offer the pre-sale services consumers appreciate. That is, one particular distributor may wait and see if other distributors offer the services and try to benefit from this. For this reason, Goyder (1998) maintains that vertical price-fixing may in fact protect inefficient distributors and may reduce the incentives of the more efficient ones to engage in those activities in which they have a comparative advantage. However, this whole argument is not a very convincing one. Even though some distributors may prefer to not offer pre-sale services, case in which the per unit profit would be higher, given that prices are the same, consumers would rather purchase the product from the more efficient distributors, who offer pre-sale services. This will reduce the sales volume for the first type

14of distributors .

Another argument is that vertical price-fixing may facilitate secret and illegal agreements between producers and distributors, since deviations from these agreements can be detected and penalized easier by the cartel members. Agreements can be proposed by either of the two parties since both can benefit from such a practice. From the distributors' standpoint, a producer imposing the resale price for all its customers guarantees that significant profits can be made since it reduces the competition incentives of those distributors who could have offered significant discounts. On the other hand, producers have an incentive to reach an agreement with other producers and vertically fix the price of their distributors. If such agreements are reached for a sufficiently large range of products in a specific industry, competition at that particular level may be affected. For these reasons, Scherer and Ross (1990) consider that vertical price-fixing, between producers and their distributors, may in fact lead to horizontal price-fixing, between apparently competing producers.

Comanor (1985) shows that, by providing the pre-sale services we have mentioned above, vertical price-fixing may lead to an increased demand for a product. While this will clearly benefit the producers, he maintains that the impact on consumer surplus is uncertain. The key to this argument resides in the difference between infra-

15marginal and marginal consumers . Even though the number of consumers and total sales increase as a result of pre-sale services being offered, it may be that the loss faced by infra-marginal consumers (since one would prefer lower prices being charged to these consumers) exceeds the gain of marginal consumers.

Last but not least, those who oppose vertical price-fixing argue that there may be cases when intra-brand competition, seriously affected by this practice, is more important to consumers than the services that may be encouraged by this practice.

Compared to vertical price-fixing, imposing a maximum resale price is considered to have less anti-competitive effects.

The main economic argument offered by producers when defending this practice is that it guarantees a reasonable price for end consumers. This argument is particularly credible in the case of exclusive distribution agreements, when distributors (protected against intra-brand competition) could abuse of the market power they are given and charge unreasonable prices.

Another argument in favour of setting a maximum price is that this may control successive monopolies. The notion, attributed to Spengler (1950), represents the situation when both the upstream party (the producer) and the downstream one (the distributor) enjoy significant market power, and so are capable of ignoring their competitors and customers and charge supra-competitive prices. Spengler has shown that the negative effects of successive monopolies can be

2.3. Arguments in favour of setting a maximum resale price

7

14 In theory, rational consumers who benefit from full information and zero search costs will drive to zero the sales of those distributors who do not offer pre-sale services;15 Infra-marginal consumers are those who would purchase the product even without distributors offering pre-sale services because, for example, they have certain knowledge about the brand. Marginal consumers are those who decide to purchase the product as a direct result of the pre-sale services offered by distributors.

negative ale monopolurilor succesive pot fi reduse prin integrarea verticală a producătorilor şi a

16distribuitorilor . Blair şi Esquibel (1996) consideră impunerea unui preţ maxim drept o alternativă a

17integrării verticale , o alternativă ce prezintă chiar unele avantaje întrucât distribuitorii integraţi nu reprezintă, de multe ori, un model de eficienţă. În concluzie, practicarea unui preţ maxim de revânzare ca modalitate de atenuare a efectelor negative ale monopolurilor succesive poate fi preferată integrării verticale.

Oponenţii impunerii unui preţ maxim sunt de părere că pieţele funcţionează optim atunci când preţurile sunt determinate de cei ce acţionează direct în domeniul vânzărilor, iar practicarea unui preţ maxim (pentru toţi distribuitorii unui producător) nu ţine cont de diversitatea condiţiilor cu care se confruntă diverşii distribuitori. Astfel, condiţiile locale pot diferi în ceea ce priveşte costurile, reglementările, taxarea, cererea şi concurenţa, toţi aceşti factori, asupra cărora producătorul poate avea o imagine distorsionată, având un impact puternic asupra deciziilor distribuitorilor. Prin urmare, cu excepţia cazului în care preţul maxim este foarte ridicat, astfel încât să satisfacă toţi distribuitorii (situaţie în care eficienţa acestei abordări este însă redusă), acestă practică poate determina distribuitorii unui producător să se reorienteze către alte produse, poate chiar către cele oferite de concurenţii producătorului.

Un alt argument economic se bazează pe existenţa costurilor irecuperabile, suportate în general de distribuitorii ce realizează investiţii specifice

18producătorului . Datorită faptului că contractele comerciale sunt în mod natural incomplete, aceste investiţii (în schimbul cărora distribuitorii pot fi recompensaţi cu exclusivitatea asupra unui anumit teritoriu) oferă producătorilor o poziţie de negociere dominantă, prin care aceştia pot reduce surplusul distribuitorilor. Distribuitorii pot încerca să recupereze pierderile practicând preţuri supra-competitive pentru produse adiacente sau anulând unele servicii oferite clienţilor, toate acestea dând naştere unor ineficienţe.

2.4. Argumente împotriva practicării unui preţ maxim de revânzare

Nu în ultimul rând, unii economişti afirmă că practicarea unui preţ maxim se poate transforma cu uşurinţă într-o fixare verticală a preţului de revânzare. Argumentul este însă valabil doar dacă preţul maxim este stabilit la un nivel suficient de scăzut, astfel încât concurenţa prin preţuri să fie restrânsă, fapt ce ar putea determina distribuitorii să adopte chiar preţul maxim impus.

Justificarea uzuală a recomandării (sau sugerării) de către producător a unui preţ distribuitorilor săi este aceea că astfel se reduc discrepanţele între preţurile produsului în diverse locaţii. Un exemplu îl reprezintă piaţa automobilelor în Statele Unite unde, în absenţa unei recomandări a preţului, comercianţii puteau impune adaosuri arbitrare, deseori determinate de percepţia vânzătorului privind disponibilitatea de a plăti a potenţialului cumpărător.

Practica preţului recomandat poate avea însă şi efecte negative asupra consumatorilor finali dacă conduce la practicarea unor preţuri ridicate sau dacă facilitează apariţia reclamei înşelătoare; unii comercianţi se pot prevala de existenţa unui preţ recomandat ridicat pentru a susţine că oferă o reducere prin practicarea unui preţ mai mic. Tendinţa recentă a producătorilor (cel puţin în Statele Unite) este de a recomanda preţuri relativ scăzute, apropiate de preţul la care se vând efectiv bunurile pe piaţa liberă.

În cele mai multe jurisdicţii, legislaţia în domeniul concurenţei permite recomandarea preţului de revânzare, cu respectarea anumitor condiţii: agenţii economici să specifice clar că acest preţ nu este impus, iar distribuitorii să nu îl considere drept un preţ minim.

Holmes şi Cerdan (2005) prezintă succint abordarea în cazul înţelegerilor asupra preţului de revânzare în câteva jurisdicţii europene. Potrivit autorilor, până nu demult, astfel de înţelegeri erau permise în mai multe ţări europene, tendinţa de a

2.5. Practica preţului de revânzare recomandat

3. Detalii juridice din aria intervenţiei asupra preţurilor de revânzare

8

16 Firma astfel creată va realiza un profit superior prin aplicarea unui singur adaos, rezultatul final fiind un preţ relativ redus şi o producţie crescută faţă de situaţia anterioară, în care diverse adaosuri sunt aplicate la diverse niveluri ale lanţului de producţie;17 Similaritatea provine din faptul că diferenţa dintre preţul distribuitorului şi preţul maxim permis de producător a fi practicat include costul activităţii de distribuţie şi un adaos competitiv pentru distribuitor, producătorul obţinând astfel un rezultat similar cu cel din situaţia integrării verticale;18 Distribuitorii pot accepta să investească substanţial pentru a putea oferi linia de produse a unui producător, câteva exemple fiind investiţiile în echipamentele producătorului, în inventar sau pentru pregătirea specifică a angajaţilor.

3

3

reduced by vertical integration of producers and 19distributors . Blair and Esquibel (1996) consider

the imposition of a maximum price to be an 20alternative to vertical integration , an alternative

which may in fact have some advantages to it since integrated distributors are not always a role model of efficiency. To conclude, imposing a maximum resale price in order to alleviate the negative effects of successive monopolies may be preferred to vertical integration.

Those who oppose the imposition of a maximum price consider that markets work best when prices are set by those who are directly engaged in sales, and thus imposing a maximum resale price (for all of a producer's distributors) does not take into account the diversity of conditions faced by various distributors. Precisely, local conditions may differ regarding costs, regulations, taxation, demand and competition, and all these factors, on which the producers may have a distorted view, impact strongly on distributors' decisions. As a result, except for the case when the maximum price is set really high such that all distributors are satisfied (case in which the effectiveness of this approach is rather limited), this practice may induce distributors of one producer to switch to other products, maybe even to those offered by a competing producer.

Another economic argument is based on the sunk costs born, in general, by distributors who

21undertake producer-specific investments . Given that commercial contracts are naturally incomplete, these investments (for which distributors may be awarded territorial exclusivity) give producers a superior barganing power, and so they may reduce distributors' surplus. The distributors may attempt to recover the loss in surplus by charging supra-competitive prices for other products or by canceling some services, all these actions leading to inefficiencies.

2.4. Arguments against setting a maximum resale price

Last but not least, some economists maintain that the imposition of a maximum resale price can easily transform into an imposition of a fixed resale price. However, the argument is valid only if the maximum price is set at a sufficiently low level, such that price competition is limited, which may lead to distributors adopting precisely the maximum resale price.

The usual justification for a producer recommending (or suggesting) a resale price to its distributors is that this reduces the differences one observes between prices at different locations. An example is provided by the automobile market in the Uni ted States , where, wi thout a recommended price in place, car dealers could charge arbitrary mark-ups, frequently determined by the salesperson's perception on the willingness to pay of the potential customer.

However, recommending the resale price can have negative effects on end users if it leads to high prices being charged or to deceiving advertising; some distributors may abuse of the existence of a recommended price and claim that they are offering a discount when they charge a price lower than recommended. The recent trend, at least of producers in the United States, is to recommend relatively low resale prices, close to the price that would prevail on the open market.

In most jurisdictions, competition law allows recommended resale prices, with some conditions: economic agents have to clearly indicate that this is not an imposed price and distributors do not have to consider this price a minimum resale price.

Holmes and Cerdan (2005) briefly present the approach on resale price maintenance in several European jurisdictions. According to these authors, until recently, such agreements were

2.5. The practice of the recommended resale price

3. Legal aspects regarding resale price maintenance

9

19 The entity thus created will make a higher profit by applying a single mark-up, and so the end result will be a price relatively lower and sales relatively higher compared to the previous situation, when various mark-ups were applied at various levels of the production chain;20 The similarity comes from the fact that the difference between the distributor's price and the maximum price the producer allows to be charged incorporates the cost of distribution and a competitive mark-up for the distributor. The result for the producer is therefore similar to that of vertical integration;21 Distributors may agree to invest substantially to be able to offer the product line of a particular producer. Some examples are investments in producer's equipment, in stocks of product, or in specialized training of the employees.

le scoate în afara legii fiind iniţiată de adoptarea şi dezvoltarea legislaţiei Uniunii Europene în domeniul concurenţei.

Potrivit art. 81(1) din Tratatul CE, sunt interzise acele înţelegeri, decizii şi practici prin intermediul cărora agenţii economici fixează în mod direct sau indirect preţul bunurilor sau serviciilor tranzacţionate. În plus, art. 4(a) din Regulamentul Comisiei nr. 2790/1999, interzice acele înţelegeri verticale prin care este restricţionată capacitatea cumpărătorului de a-şi determina preţul de revânzare, fără a limita posibilitatea furnizorului de a impune un preţ maxim sau de a recomanda un preţ de revânzare. Este interzisă fixarea verticală a preţului ca rezultat al presiunilor făcute sau al stimulentelor oferite de agenţii economici implicaţi, fixarea preţului fiind văzută drept o restricţionare gravă a concurenţei. Acordurile conţinând astfel de clauze sunt considerate ilegale per se, indiferent dacă părţile implicate depăşesc sau nu pragul de 30% cotă de piaţă necesar pentru obţinerea beneficiului exceptării pe categorii.

Legislaţia română urmează îndeaproape normele europene, fixarea verticală a preţului fiind interzisă, în timp ce practicarea unui preţ maxim sau recomandat este acceptată. Astfel, art. 5 alin. (1), litera a) din Legea 21/1996 interzice “fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a

22adaosurilor ”. Art. 5, litera a) din Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei în cazul înţelegerilor verticale conferă furnizorului “posibilitatea de a recomanda un preţ de vânzare, cu condiţia ca acest preţ să nu reprezinte un preţ fix sau minim de vânzare”.

După o lungă perioadă în care producătorii britanici puteau dicta preţul minim ce trebuia practicat de distribuitorii lor, înţelegerile colective privind preţul de revânzare au fost declarate ilegale în 1976 prin Actul Practicilor Comerciale Restrictive. În plus, înţelegerile individuale prin care un producător putea impune preţu l de revânzare distribuitorilor săi au fost scoase în afara legii în

3.1. Prevederi ale legislaţiei comunitare

3.2. Prevederi în câteva jurisdicţii europene

România:

Marea Britanie:

n

n

1964 printr-un act normativ ce a fost completat ulterior în 1976. Astfel de înţelegeri au continuat să fie permise totuşi în cazul cărţilor şi farmaceuticelor. Din anul 2001 însă, toate acordurile privind preţul de revânzare au fost interzise în Marea Britanie.

Legea Protejării Concurenţei interzice înţelegerile privind preţul de revânzare, cu două excepţii: produsele farmaceutice şi cărţile. Practica a arătat că preţurilerecomandate în sectorul farmaceutic au dus la fixarea acestor preţuri, în timp ce în sectorucărţilor variaţiile de preţ sunt strict reglementate. Considerând că această abordare restricţionează concurenţa, autoritatea spaniolă de concurenţă se opune aplicării în continuare a acestor norme, o schimbare a legislaţiei fiind aşteptată în curând.

Practica stabilirii unui preţ minim este considerată ilegală per se în Franţa, în timp ce recomandarea unui preţ de revânzare este acceptată. Totuşi, într-o manieră similară celor de mai sus, piaţa cărţilor este încă reglementată de un act normativ datând din 1981, înţelegerile verticale privind preţul de revânzare fiind acceptate în acest sector. Justificarea pentru această abordare este că astfel sunt încurajate lectura şi creaţia literară şi sunt protejate reţelele de librării tradiţionale. Printr-un act normativ emis în 1987, este permis şi controlul preţurilor pentru anumite categorii de medicamente.

Încă din anii '70, fixarea verticală a preţului de revânzare este interzisă în Germania pentru majoritatea sectoarelor, excepţie făcând comerţul cu cărţi. Începând din 2002, fixarea preţului de revânzare este, în mod surprizător, obligatorie prin lege în acest domeniu de activitate. Potrivit lui Schulz (2005), raţionamentul economic nu a jucat un rol important în adoptarea acestei prevederi, argumentul principal fiind protejarea identităţii culturale.

Verdictul din 1911 al Curţii Supreme în cazul Dr. Miles Medical Co. versus John D. Park and Sons Co. a stabilit că intervenţia asupra preţului de revânzare încalcă Actul Sherman, această practică

n

n

n

Spania:

Franţa:

Germania:

3.3. Prevederi ale legislaţiei Statelor Unite

10

22 Potrivit art. 8 alin. (2) din acelaşi act normativ, această interdicţie se aplică indiferent de cota de piaţă şi cifra de afaceri a agenţilor economici implicaţi.

3

3

allowed in many European countries, the tendency to consider them illegal being initiated by the adoption and development of European Union competition legislation.

Article 81(1) of the EC Treaty prohibits all agreements, decisions and concerted practices which directly or indirectly fix prices of traded goods and services. In addition, article 4(a) of the Commission Regulation 2790/1999 forbids vertical agreements which restrain buyers from setting their resale price, without limiting the supplier's possibility to set a maximum price or recommending a resale price. It is forbidden to vertically set resale prices as a result of threats or incentives and vertical price-fixing is considered to have severe effects on competition. Agreements containing such clauses are considered per se illegal, regardless whether parties exceed the 30% market share threshold imposed in the case of block exceptions.

Romanian competition law follows closely the European legislation, and prohibits vertical price-fixing, while allowing economic agents to set a maximum price or to recommend a resale price. Article 5(1), paragraph a) of Competition Law 21/1996 prohibits directly or indirectly fixing purchase

23or selling prices, tariffs, discounts or mark-ups . Article 5, paragraph a) of the Regulation for the application of article 5(2) of the Competition Law for vertical agreements allows suppliers to recommend the resale price if and only if this does not represent a fixed or minimum resale price.

After a long period when British producers could impose the minimum resale price to be charged by their distributors, collective agreements containing resale price maintenance clauses were declared illegal in 1976 by the Restrictive Trade Practices Act. In addition, individual agreements by which a producer could impose the resale price to its distributors were declared illegal in 1964 by a law which was subsequently amended in 1976. Such agreements continued to still be allowed for books and pharmaceuticals. However,

3.1. Legal aspects under Community law

3.2.Legal aspects in some European jurisdictions

Romania:

Great Britain:

n

n

Spain:

France:

Germany:

3.3. Legal aspects in the United States

starting 2001, all agreements on resale price are forbidden in the Great Britain.

The Competition Protection Law prohibits agreements on resale price, with two exceptions: pharmaceuticals and books. The practice has shown that recommended prices in the pharmaceuticals sector led to price-fixing, while in the books sector the prices are strictly regulated. The Spanish competition authority considers that this approach restricts competition and thus opposes applying these norms further. A change in legislation is therefore expected in the near future.

The imposition of a minimum resale price is considered per se illegal in France, while recommending a resale price is accepted. However, in a similar manner to those exposed above, the market for books is regulated by a law dating from 1981, vertical agreements on resale price being accepted for this sector. The reasoning for this approach is that it stimulates reading and literary creation and protects the traditional bookstore chains. A 1987 law also allows price controls for some categories of drugs.

Since the '70s, vertical price-fixing is prohibited in Germany for most sectors, with the exception of book trade. Starting 2002, in this area of activity, resale price-fixing is, surprisingly, mandatory by law. According to Schulz (2005), the economic reasoning did not weigh much in adopting this norm, the main argument being that such a rule will protect the cultural identity.

The 1911 verdict of the Supreme Court in Dr. Miles Medical Co. versus John D. Park and Sons Co. established that resale price maintenance is prohibited under the Sherman Act, and that this commercial practice should be considered per se illegal. The direct result was that defendants in such cases could not rely on economic arguments to justify their actions.

n

n

n

11

23 According to article 8(2) of the same law, the restriction is applied regardless of the market share and turnover of the economic agents involved.

fiind considerată ilegală per se. Implicaţia directă a fost aceea că pârâţii în astfel de speţe nu puteau folosi argumente economice pentru a justifica acţiunile adoptate.

Recent, în cadrul cazului Leegin Creative Leather Products Inc. versus PSKS Inc., instanţa supremă a anunţat că, la cererea reclamanţilor (cărora li s-au alăturat atât Federal Trade Commission cât şi Department of Justice), va reconsidera acest punct de vedere. În iunie 2007, curtea a admis că intervenţia asupra preţului de revânzare nu constituie întotdeauna o restricţionare a concurenţei, deci nu mai trebuie considerată ilegală per se. În concluzie, fiecare caz trebuie analizat din punct de vedere economic pentru a se determina efectele asupra concurenţei, aceasta fiind abordarea tuturor posibilelor încălcări ale secţiunii 1 a Actului Sherman.

În ultimele două decenii, dezbaterea pe tema intervenţiei asupra preţului de revânzare a fost una destul de încinsă. Acest fapt s-a datorat atât multitudinii de forme pe care această practică o poate lua, cât şi multitudinii de argumente economice oferite încă de la începulul anilor '90.

Lucrarea de faţă a prezentat o serie de argumente în favoarea şi împotriva practicii de fixare verticală a preţului de revânzare şi a celei de stabilire a unui preţ maxim, fiind atinse şi aspecte legate de practica preţului recomandat. Nu în ultimul rând, au fost prezentate succint câteva aspecte juridice, scoţând în evidenţă evoluţiile în domeniu.

În lumina unei decizii recente a Curţii Supreme a SUA, ce a readus în prim-plan dezbaterea pe tema intervenţiei asupra preţurilor de revânzare, practica juridică este de aşteptat să suporte modificări pe bătrânul continent. Dată fiind complexitatea subiectului, este interesant de văzut care vor fi aceste modificări.

4. Concluzii

Bibliografie

Blair, Roger D. şi Amanda K. Esquibel (1996): “Maximum Resale Price Restraints in Franchising”, Antitrust Law Journal, vol. 65, p. 157-180;

Comanor, William S. (1985): “Vertical Price-Fixing, Vertical Market Restrictions, and the New Antitrust Policy”, Harvard Law Review, vol. 98(5), p. 983-1002;

Glosar OECD (1993): „Glossary of Industrial Organisation Economics and Competition Law”, Organisation for Economic Co-operation and Development, Paris;

Gogeshvili, Mikheil (2002): “Resale Price Maintenance – A Dilemma in EU Competition Law”, Georgian Law Review, vol. 5, p.281-319;

Goyder, Daniel G. (1998): „EC Competition Law”, ediţia 3, Oxford University Press;

Holmes, Marjorie şi Clara Cerdan (2005): “Resale Price Maintenance – Is Price Control Ever Justified?”, Competition Law Insight, 8 March 2005 issue, p. 13-15;

Marvel, Howard P. şi Stephen McCafferty (1984): “Resale Price Maintenance and Quality Certification”, RAND Journal of Economics, vol. 15(3), p. 346-359;

Peeperkorn, Luc (2008): “Resale Maintenance and its Alleged Efficiencies”, European Competition Journal, vol. 4(1), p. 201-212;

Scherer, Frederic M. şi David Ross (1990): „Industrial Market Structure and Economic Performance”, ediţia 3, Houghton Mifflin Company;

Schulz, Norbert (2005): “Resale Price Maintenance and the Service Argument: Efficiency Effects”, Wuerzburg Economic Working Paper No. 53;

Spengler, Joseph J. (1950): “Vertical Integration and Antitrust Policy”, The Journal of Political Economy, vol. 58(4), p. 347-352;

Tesler, Lester G. (1960): “Why Should Manufacturers Want Fair Trade?”, Journal of Law and Economics, vol. 3, p. 86-105.

12

3

3

Recently, in Leegin Creative Leather Products Inc. versus PSKS Inc., the Court has announced that, at the request of the plaintiff (who was accompanied in this attempt by both the Federal Trade Commission and the Department of Justice), will reconsider this position. In June 2007, the Supreme Court of the United States decided that resale price maintenance should not always be viewed to restrict competition, and thus it should no longer be considered per se illegal. Therefore, each case should be analyzed by the rule of reason in order to determine its effects on competition (this is the common approach for all cases related to section 1 of the Sherman Act).

The debate on resale price maintenance was quite active in the past two decades. This was caused by both the numerous forms this economic practice may take and by the various economic arguments brought forward since the early '90s.

The present paper has presented some arguments in favour and against vertical price-fixing and imposing a maximum resale price, and has briefly commented on the practice of recommending the resale price. Last but not least, we have selectively presented some legal aspect, underlying the developments in the field.

In light of a recent decision of the Supreme Court of the United States, which brought back into the spotlight the debate on resale price maintenance, one should expect future legal developments in Europe. Given the complexity of the matter, it is interesting to see what these changes will be.

4. Concluding remarks

References

Blair, Roger D. şi Amanda K. Esquibel (1996): “Maximum Resale Price Restraints in Franchising”, Antitrust Law Journal, vol. 65, p. 157-180;

Comanor, William S. (1985): “Vertical Price-Fixing, Vertical Market Restrictions, and the New Antitrust Policy”, Harvard Law Review, vol. 98(5), p. 983-1002;

Glosar OECD (1993): „Glossary of Industrial Organisation Economics and Competition Law”, Organisation for Economic Co-operation and Development, Paris;

Gogeshvili, Mikheil (2002): “Resale Price Maintenance – A Dilemma in EU Competition Law”, Georgian Law Review, vol. 5, p.281-319;

Goyder, Daniel G. (1998): „EC Competition Law”, ediţia 3, Oxford University Press;

Holmes, Marjorie şi Clara Cerdan (2005): “Resale Price Maintenance – Is Price Control Ever Justified?”, Competition Law Insight, 8 March 2005 issue, p. 13-15;

Marvel, Howard P. şi Stephen McCafferty (1984): “Resale Price Maintenance and Quality Certification”, RAND Journal of Economics, vol. 15(3), p. 346-359;

Peeperkorn, Luc (2008): “Resale Maintenance and its Alleged Efficiencies”, European Competition Journal, vol. 4(1), p. 201-212;

Scherer, Frederic M. şi David Ross (1990): „Industrial Market Structure and Economic Performance”, ediţia 3, Houghton Mifflin Company;

Schulz, Norbert (2005): “Resale Price Maintenance and the Service Argument: Efficiency Effects”, Wuerzburg Economic Working Paper No. 53;

Spengler, Joseph J. (1950): “Vertical Integration and Antitrust Policy”, The Journal of Political Economy, vol. 58(4), p. 347-352;

Tesler, Lester G. (1960): “Why Should Manufacturers Want Fair Trade?”, Journal of Law and Economics, vol. 3, p. 86-105.

13

3 2

economice asupra concurenţei, contribuind astfel la bunăstarea generală a consumatorilor, dar şi la creşterea competitivităţii în economie.

Existenţa şi dimensiunea impactului negativ asupra consumatorilor depind de mai mulţi factori, cum ar fi poziţia de piaţă a companiilor implicate, puterea concurenţilor, natura produselor, etc.

Motivul imediat pentru care se consideră că o concentrare economică poate avea un impact negativ este acela că prin intermediul său se diminuează gradul de concurenţă pe piaţă, prin înlăturarea unor importante presiuni concu-renţiale exercitate de unul sau mai mulţi vânzători, care, pe cale de consecinţă, consideră profitabil să crească preţurile, să reducă producţia sau să adopte orice altă măsură în detrimentul consumatorilor.

14

IMPACTUL CONCENTRĂRILOR ECONOMICE ASUPRA MEDIULUI CONCURENŢIAL

24Corina MIREUŢĂ

IMPACTUL CONCENTRĂRILOR ECONOMICE ASUPRA MEDIULUI CONCURENŢIAL

24Corina MIREUŢĂ

Rezumat

Concentrările economice conduc de cele mai multe ori la o mai bună eficienţă din punct de vedere economic, însă concentrarea puterii economice şi crearea unor structuri dominante pe piaţă pot determina afectarea consumatorilor şi a altor operatori existenţi, prin creşterea preţurilor, reducerea calităţii produselor de pe piaţă ori scăderea ofertei de bunuri şi servicii.

Autorităţile de concurenţă aplică legislaţia în domeniul concentrărilor, ex-ante, evaluarea făcându-se asupra comportamentului viitor al entităţii nou-create, în scopul protejării consumatorilor de impactul posibil negativ al concentrărilor economice asupra concurenţei.

Impactul pe care îl are o operaţiune de concentrare economică asupra mediului concurenţial este diferit în funcţie de tipul operaţiunii de concentrare economică realizată, respectiv dacă aceasta este o concentrare pe orizontală, pe verticală sau tip conglomerat.

Cuvinte cheie: efecte, concentrări economice orizontale, concentrări economice non-orizontale, consumatori, concurenţă.

Achiziţiile şi fuziunile reprezintă una dintre cele mai rapide şi eficiente căi de îmbunătăţire a poziţiei strategice a unei companii pe piaţă. Rolul fundamental al fuziunilor şi achiziţiilor este acela de a permite companiilor să se adapteze în mod eficient noilor provocări şi oportunităţi care apar în mod frecvent pe piaţă. Dacă sunt realizate eficient, fuziunile şi achiziţiile pot duce la creşterea veniturilor şi a cotelor de piaţă, creşterea profitabilităţii, creşterea valorii companiilor. Motivele pentru care firmele aleg să fuzioneze sunt numeroase, multe dintre acestea fiind pro-competitive, conducând la eficienţă atât pentru firmele în cauză, cât şi pentru economie în ansamblu.

Atât pentru Comisia Europeană, cât şi pentru majoritatea autorităţilor de concurenţă naţionale, scopul controlului exercitat asupra concentrărilor economice este de a proteja consumatorii de impactul posibil negativ al concentrărilor

24 Inspector de concurenţă, Direcţia Industrie şi Energie.

3

Mergers and acquisitions are one of the fastest and efficient ways of improving the strategic position held by a company on the market. The fundamental role of mergers and acquisitions is to enable the companies to adapt themselves efficiently to the new challenges and opportunities that may occur. If they take place in an efficient manner, mergers and acquisitions may contribute to the increase of revenues and market shares, increase of profitability and consequently, the increase in the value of companies.There are many reasons for which companies choose to merge, many of these reasons being pro-competitive ones, leading to efficiency for companies themselves, but also to the economy.

For the European Commission and for the majority of national competition authorities, merger control is aimed at protecting consumers from a possible negative impact of mergers on competition, contributing to the welfare of

consumers, but also to the increase of competitiveness in economy.

The existence and the extent of the negative impact on consumers depends on many factors, such as market share of the companies involved, the power of competitors, the nature of products, etc.

The immediate reason for which a merger is considered to have a negative impact is that the merger in case decreases the degree of competition on the market, by removing important competitive restraints exercised by one or more sellers. Consequently, the new entity will think it is profitable to raise prices, to cut down the output or to adopt any other measure to the prejudice of consumers.

15

MERGERS IMPACT ON COMPETITION

25Corina MIREUŢĂ

MERGERS IMPACT ON COMPETITION

25Corina MIREUŢĂ

26Abstract

In most of the cases mergers and acquisitions are leading to a better economic efficiency but the concentration of economic power and the creation of large dominant structures on the market may affect consumers and other economic competitors, by rising prices, poor quality of goods or decrease of the volume of goods and services.

Competition authorities apply Merger Regulations ex ante, the assessment being made over the future behavior of the new entity, in order to protect the consumers from the negative impact that mergers could have on competition.

The merger impact on competition varies by the type of merger in case, horizontal, vertical or conglomerate merger.

Keywords: effects, horizontal mergers, non-horizontal mergers, consumers, competition.

25 Competition inspector, Directorate of Industry and Energy;26 Translated into English by Corina Mireuţă.

(2) Efectele concentrărilor economice non-orizontale

În contrast cu operaţiunile de concentrare economică pe orizontală, cele verticale şi de tip conglomerat – care au loc între companii active pe pieţe subordonate sau aflate într-o anumită relaţie - nu conduc automat la schimbarea numărului competitorilor pe piaţă. Astfel, principala sursă a efectelor anticoncurenţiale în cazul concentrărilor orizontale (reducerea concurenţei) nu există şi în cazul celor verticale sau conglomerat. Aceste tipuri de concentrări sunt benefice prin însuşi faptul că activităţile companiilor implicate sunt complementare, iar integrarea unor activităţi complementare poate produce beneficii importante şi pro-competitive. Eforturile uneia dintre companiile implicate de a reduce preţul va avea urmări pozitive asupra celuilalt nivel (de exemplu, într-o relaţie producţie – distribuţie, scăderea preţului la nivelul producătorului va influenţa automat şi preţul de distribuţie al produselor). O asemenea integrare pe verticală poate conduce la scăderea costurilor şi organizarea mai eficientă a procesului de producţie sau distribuţie ceea ce ar trebui transferat, pe cale de consecinţă, către consumatori.

De-a lungul anilor atât Comisia, cât şi alte autorităţi de concurenţă naţionale, au privit operaţiunile non-orizontale ca fiind pro-competitive şi prezentând mai puţine motive de îngrijorare din punct de vedere concurenţial faţă de cele pe orizontală. Se consideră că acestea nu pot aduce decât beneficii consumatorilor, astfel că analiza lor din punct de vedere concurenţial nu ridică foarte mari probleme.

Cu toate acestea, s-a observat în timp că şi acest tip de concentrări poate r idica probleme anticoncurenţiale, în situaţia în care, de exemplu, părţile implicate au posibilitatea să acţioneze post-concentrare, în sensul excluderi i competitorilor de pe piaţa în cauză, afectând astfel concurenţa, cu urmări negative asupra consumatorilor.

Şi în cazul concentrărilor economice non-orizontale s-au identificat în teorie două tipuri de efecte care pot conduce la afectarea concurenţei, acestea fiind:

16

Impactul unei operaţiuni de concentrare economică asupra mediului concurenţial diferă în mod substanţial în funcţie de tipul operaţiunii de concentrare economică realizate, respectiv dacă aceasta este o concentrare pe orizontală, pe verticală sau tip conglomerat .

Ca o regulă generală, concentrările economice pe orizontală pot genera mai multe efecte negative asupra concurenţei decât cele pe verticală, tot aşa cum înţelegerile orizontale gen carteluri sunt mult mai “dăunătoare” decât cele verticale. Aceasta deoarece printr-o concentrare pe orizontală se reduce numărul de operatori de pe piaţă care oferă bunuri substituibile şi, ca urmare, concurenţa.

Astfel, se consideră că în cazul unei operaţiuni de concentrare economică pe orizontală principalele efecte directe ale acesteia sunt creşterea puterii de piaţă şi posibilitatea majorării preţurilor. În situaţia în care părţile implicate au o putere de piaţă semnificativă, concentrarea pe orizontală va înlătura constrângerile concurenţiale de preţ pe care acestea le exercitau una asupra celeilalte. De exemplu, dacă înainte de concentrare, una dintre firme alegea să îşi mărească preţurile produselor, rezultatul era că cealaltă firmă – care era concurentul său – atrăgea clienţii primeia datorită preţurilor mai scăzute, ceea ce, în urma operaţiunii nu se va mai întampla – efecte de necoordonare.

Un alt efect ar putea fi coordonarea comportamentului firmelor care rămân active pe piaţa pe care a avut loc operaţiunea de concentrare economică pe orizontală, acestea putând mult mai uşor să îşi coordoneze în aşa fel acţiunile încât vor ajunge să acţioneze în mod similar pe piaţă, rezultatele fiind, de asemenea, creşterea preţurilor şi afectarea concurenţei. Piaţa pe care coordonarea între firme poate apărea uşor prezintă anumite particularităţi, cum ar fi: produsele sunt omogene, iar concurenţii sunt puţini ca număr; barierele la intrarea pe piaţă sunt foarte mari; piaţa prezintă un anumit grad de transparenţă, schimbul de informaţii şi monitorizarea celor care intenţionează să devieze de la înţelegere putându-se face foarte uşor.

(1) Efectele concentrărilor economice orizontale

3

3

The merger impact on competition differs substantially by the type of the merger in case, respectively if it is a horizontal merger, a vertical one or a conglomerate merger.

In general, horizontal mergers can generate more negative effects on competition than the non-horizontal mergers, just like horizontal agreements as cartels are much harmful than the vertically agreements. That because through a horizontal merger is reduced the number of the economic operators active on the market which offer substitute goods and, consequently, the competition is reduced.

Thus, in case of a horizontal merger, this has as main direct effects the increase of market power and the ability to raise the prices. If the parties involved have a considerable market power, the horizontal merger will remove the price restraints which the parties exercised one on the other. For example, if before merger, one company had chosen to increase the prices of its goods, the result was that the other company- which was its competitor - would have been more attractive for the clients of the first one, due to the reduced prices, this wouldn't be possible after the merger - uncoordinated effects.

Another effect of the merger could be a coordinated behavior of the companies which remain active on the market that took place the horizontal merger, these companies being able more easier to coordinate their actions in order to act in a similar way on the market, with a view to raise prices and affect the competition.

The market which facilitates the coordination between companies presents some particularities, such as: the goods are homogenous and the competitors are very few; entry barriers are very high; the market has some degree of transparency; exchange of information and the supervision of the ones who could deviate from the agreement being very easy to do.

(1) The effects of horizontal mergers

(2) The effects of non-horizontal mergers

Contrary to the horizontal mergers, the vertical and conglomerate mergers – which took place between companies active on subordinated markets or related markets – don't have as direct effect the change of the number of competitors on the market. Thus, the main source of the anticompetitive effects which exists in case of the horizontal mergers (reduction of competition) doesn't exist in case of the non-horizontal mergers. These mergers are favorable due to the fact that the activities of the companies involved are complementary, and the integration of complementary activities could bring some important pro-competitive gains. The efforts of one of the companies involved to reduce the prices would have a positive outcome on the other level (for example, in a production distribution relation, a decrease of the price made by the producer would influence also the distribution price of those goods). Such a vertical integration could have as consequence a decrease in costs and a more efficient organization of the production and distribution process, which, consequently, should be transferred to the consumers.

Along the years, the European Commission and national competition authorities regarded the non-horizontal mergers as being pro-competitive and from the competition point of view have had fewer reasons to worry than the horizontal ones. It is thought that the non-horizontal mergers bring only gains to the consumers, thus their analysis from competition point of view is not a problematic one.

Notwithstanding, it was notice in time, that also this type of mergers can bring some anticompetitive problems, for example, when the involved parties have the possibility to act post merger with the aim to drive out competitors on the market in case, harming in this way the competition, with negative consequences on consumers.

Also, in case of non-horizontal mergers the theories have identified two types of effects which could affect the competition, as follows:

17

este de aşteptat ca preţurile să crească pe această piaţă;

- ridicarea unor bariere pentru potenţialii competitori care ar dori să intre pe piaţa din aval, atunci când firma nou creată în urma concentrării verticale nu doreşte să aprovizioneze.

Efecte pozitive ce rezultă din concentrare:- preţurile, care înainte de concentrare se

stabileau separat de către fiecare firmă, ca urmare a integrării, se vor reduce;

- coordonare mai bună a producţiei şi distribuţiei, ceea ce conduce la costuri mai reduse;

- deschidere mai mare spre investiţii (dacă înainte de concentrare firma din amonte nu dorea să investească în forţa de vânzări a celei din aval acum este în interesul amândurora ca aceste investiţii să fie făcute).

În cazul unei concentrări de tip conglomerat, efectele de închidere apar doar atunci când combinarea unor produse complementare poate oferi entităţii ce a rezultat în urma concentrării abilitatea de a-şi folosi puterea de piaţă deţinută pe piaţa unuia dintre produse pe piaţa celuilalt, prin legare sau condiţionare. Închiderea pieţei este improbabil să apară atunci cand nu există putere de piaţă înainte de concentrarea propriu-zisă, putând să apară doar atunci când una dintre părţile implicate este privită de către consumatori ca un important furnizor şi sunt puţine alternative disponibile.

Legarea unui produs de un altul apare mai des în industrii în care există economii de scară, iar cererea este dinamică. Legarea sau condiţionarea unui produs de un altul poate avea consecinţe asupra vânzărilor celorlalţi concurenţi din piaţă, care nu reuşesc să ofere produse identice, ceea ce poate conduce la ieşirea acestora de pe piaţă şi creşterea puterii entităţii care leagă. De asemenea, aceste practici pot ridica bariere la intrarea pe piaţă pentru posibilii competitori.

apar atunci când operaţiunea schimbă structura şi natura concurenţei pe piaţă, astfel încât firmele care înainte nu îşi coordonau în nici un fel acţiunile acum sunt mult mai înclinate să acţioneze în acelaşi mod, să crească preţurile şi să afecteze concurenţa. Un efect de coordonare apare în cazul unei concentrări non-orizontale în ipoteza în

n

(2b) Efectele de coordonare

18

nn

n

efectele de non-coordonare şi efectele de coordonare.

În ceea ce priveşte acest tip de efecte, entitatea ce rezultă în urma concentrării îşi poate împiedica concurenţii să aibă acces la produsele legate printr-o relaţie verticală (de exemplu, firma integrată poate cere preţuri foarte mari pentru accesul altor concurenţi la reţeaua sa de distribuţie sau la materiile prime fabricate de aceasta şi care sunt mai puţin compatibile cu cele ale rivalilor săi). Ca rezultat al închiderii pieţei, competitorii entităţii rezultate nu vor mai putea concura în aceleaşi condiţii, costurile acestora crescând. Urmarea firească a concentrării este creşterea preţurilor pentru consumatori.

În cazul concentrărilor pe verticală, pentru ca închiderea pieţei să reprezinte o problemă, firma integrată în urma concentrării va trebui să deţină putere de piaţă pe piaţa aprovizionării. Numai în astfel de condiţii se consideră că efectele asupra concurenţei pot fi semnificative. De asemenea, abilitatea firmei de a reduce accesul la inputuri este cu atât mai mare cu cât condiţiile valabile în ceea ce priveşte preţul sau calitatea sunt mai puţine. Astfel, dacă ceilalţi furnizori de produse pe piaţa aprovizionării sunt mai puţin eficienţi, oferind mai puţine alternative şi calitate mai scăzută, atunci afectarea concurenţei este mult mai probabilă.

În determinarea probabilităţii ca închiderea pieţei de aprovizionare să apară, trebuie analizată capacitatea entităţii de a se baza pe divizia sa din aval de a îngloba toată capacitatea rămasă liberă în urma refuzului de a livra şi altor furnizori. Închiderea accesului către produse trebuie să fie profitabilă pentru firma care închide piaţa. Aceasta va lua în calcul pierderea profitului ca urmare a reducerii vânzărilor către concurenţii firmei achiziţionate din aval şi profitul rezultat din creşterea vânzărilor în aval.

Efectele unei astfel de închideri a pieţei din aval asupra concurenţei sunt comparabile cu cele pozitive care pot apărea în urma unei asemenea operaţiuni, astfel:

Efecte negative:- creşterea costurilor firmelor prezente în aval - cu cât acestea sunt mai multe cu atât mai mult

(2a) Efecte de non-coordonare

3

3

nn

n

Non-coordination effects and Coordination effects.

As regards this type of effects, the new entity which results post merger, can impede its competitors to have access to the products tied by a vertical relation (for example, integrated firm could pretend very high prices to the other competitors in order to give them the access to its distribution network or to the input made by the new entity and which are less compatible with those of its competitors). As a result of foreclosing the market, the competitors of the new entity wouldn't be able to compete in the same conditions as they did before, because their costs rose. The normal consequence is raised prices for consumers.

In case of vertical mergers, in order for foreclosure to be a problem, the integrated company has to have some market power on the supplies market. Only in these conditions, it is thought that the effects on competition could be significant. Also, the ability of the firm to reduce the access to the input is higher the less valid conditions regarding price or quality are. So, if the other suppliers on the supplies market are less efficient, offering few alternatives and poor quality to their products, then the harm on competition is more probable.

For determining the probability that the supply market foreclosure to occur, it must be analyzed the capacity of the entity to relay on its downstream division to include all the remaining free capacity following the refusal to supply to other wholesalers. The foreclosure must be profitable for the foreclosing company. In this regard it will take into account the loss of profit due to reduction of sales to the competitors of the acquired downstream company and the profit made by the increasing sales in the upstream market.

The effects that such foreclosure could have on competition can be comparable with those positive that could occur, as follows:

Negative effects:- Rising costs for the downstream companies –

the higher the number the more we can expect prices will go up on this market;

(2a) Non-coordination effects

- Rising barriers for potential competitors when the newly created company doesn't want to supply.

Positive effects:- As result of the integration, prices, which

before the merger were determined separately by each company, will now decrease;

- A better coordination of production and distribution that will have as direct effect reduction of costs;

- Greater opening for investments (if before the merger, the upstream company didn't want to invest in sales force of the downstream company, now it will have the incentive to do such investments.

In case of conglomerate mergers, the foreclosure effects will occur only when the combination of complementary products could offer the new entity the ability to use the market power that the company holds on one product market to the other product market by binding or conditioning. The foreclosure is unlikely to occur when there isn't market power before the actual concentration but the foreclosure can occur when one of the parties is regarded by consumers as an important supplier and there are few alternatives.

Binding one product to another can occur more often in industries where economies of scale exist and the demand is dynamic. Binding or conditioning one product by another could have consequences on competitors' sales especially when these competitors fail to offer identical products and thus leading to market exit and growing power for the entity that does the binding. Also, these practices could raise entry barriers for the possible entry of new competitors.

occur when the concentration operation change the structure and the nature of market competition, thus companies that before didn't coordinate their actions, now are more determinate to act in the same way, to increase prices and to affect competition. A coordination effect appears in the case of a non-horizontal merger having in view that after the merger the companies can better coordinate its behavior because either can reach easier to an agreement (tacit), either because it's facilitates to monitories a deviant behavior.

n

(2b) The coordination effects

19

care după concentrare, firmele situate fie în aval, fie în amonte îşi pot coordona mai uşor comportamentul pe piaţă, fie deoarece ajung mai uşor la o înţelegere (tacită), fie deoarece pot monitoriza facil compor-tamentul deviant.

Evoluţia mediului concurenţial de-a lungul timpului, respectiv lărgirea spaţiului de acţiune pentru societăţi, ca urmare a dereglementării unor sectoare şi deschiderii economiilor, fenomenul globalizării şi procesul de creare a pieţei unice în cadrul Uniunii Europene, diversificarea din ce în ce mai mult a cererii, toate acestea au impus o regândire a strategiilor de piaţă adoptate de firmele active, acestea fiind nevoite să ţină cont de o concurenţă din ce în ce mai mare, să devină foarte atente la schimbările din interiorul mediului concurenţial si să poată reacţiona foarte repede în funcţie de natura schimbărilor survenite. S-au creat astfel structuri de piaţă puternice, bazate pe elemente de conducere strategică şi pe promovarea avantajelor competitive, care se impun pe pieţele internaţionale din ce în ce mai mult. Ele generează activităţi de cercetare dezvoltare, inovare, transferuri tehnologice şi sunt principalele emitente şi receptoare de investiţii străine. Pe lângă aceste structuri gigant „convieţuiesc” şi un număr relativ mare de întreprinderi mici şi mijlocii, care sunt favorizate sau cel puţin susţinute de către guverne datorită fragilităţii acestora în contextul unei concentrări puternice a capitalului şi producţiei. Aceste IMM-uri sunt deseori integrate în lanţul de producţie a marilor companii, fiind specializate pe anumite activităţi ale acestora.

Există şi firme care nu pot face faţă presiunilor concurenţiale şi recurg la diverse metode pentru a-şi asigura o poziţie privilegiată în piaţă, fără a se baza pe eficienţă sau pe avantajele competitive.

În acest context, promovarea unei politici care să protejeze concurenţa este vitală. Aceasta interzice sau oferă mijloacele de a stopa practicile „anticompetitive”, respectiv practicile care împiedică expansiunea pieţelor, reducerea preţurilor sau care împiedică intrarea de noi concurenţi sau reduc inovarea. De asemenea, politica în domeniul concurenţei împiedică firmele să obţină putere de piaţă prin alte mijloace decât cele legate de eficienţă, respectiv prin fuziuni şi achiziţii.

Piaţa fuziunilor şi achiziţiilor la nivel mondial a crescut în anul 2007 până la o valoare record de

273,7 trilioane dolari , cu 23,9% mai mult faţă de anul 2006, când valoarea tranzacţiilor a depăşit 3 trilioane dolari. Numărul tranzacţiilor a fost de 28.729. În ceea ce priveşte Europa, valoarea tranzacţiilor a fost în anul 2007 de 1,3 trilioane dolari iar numărul tranzacţiilor a fost de 9.915, cea mai mare tranzacţie fiind cea prin care RFS Holdings BV a preluat controlul asupra ABN-AMRO Holding NV. Valoarea acestei tranzacţii s-a ridicat la 99.364 milioane dolari şi a fost aprobată

28de Comisia Europeană .

În tabelul următor sunt prezentate cele mai importante tranzacţii care au avut loc în anul 2007 la nivel European:

20

Stare

tranzacţie

Compania

ţinta Ţara Achizitor Ţara

Valoare

(mil. US) Industria

Finalizată ABN-AM RO

Holding NV Olanda RFS Holdings BV Olanda 99.364,8 Financiar

Finalizată Alcan Inc Canada Rio Tinto PLC Marea

Britanie 43.922,7

Materii

prime

Finalizată Capitalia SpA Italia Unicredito

Italiano SpA Italia 29.528,1 Financiar

Finalizată Endesa SA Spania Investor Group Italia 26.437,8 Energie

Nefinalizată Eiffage SA Franta Sacyr

Vallehermoso SA Spania 23.872,8 Industrie

Nefinalizată Altadis SA Spania Imperial Tobacco

Group PLC

Marea

Britanie 21.489,4 Tutun

Finalizată Alliance Boots

PLC UK

AB Acquisition

Ltd UK 19.407,8 Comerţ

Finalizată Lyondell

Chemical Co SUA Basell NV Olanda 18.765,5

Materii

prime

27 Toate datele provin din Thomson Financial Mergers & Acquisitions Review – Fourth Quarter 2007;28 Case M.4845 – Santander/ABN AMRO, Case M.4844 FORTIS/ABN AMRO Assets, Case M.4843 – RBS/ABN AMRO Assets.

3

)

3

21

The evolution of the competitive environment along the years, respectively the enlargement of the action area for companies, as result of some sector's deregulation and opening of the economies, the globalization and creation of the unique market inside the European Union, the diversification of the demand, all of these imposed a rethinking of the market strategies adopted by the active companies that needed to face a stronger competition and to react well to changes on the market.

So, it has been created strong market structures, based on strategic management elements and the pro-competitive advantages that are a ''must'' on the international markets. These elements are generating research and innovation activities, technological input and are the main issuers and receptors of foreign investments. Besides these giant structure ''are living'' a relatively high number of small and medium companies that are sustained at least by the Governments because of it's fragility in the context of a strong concentration of the capital and production. These small and medium companies are often integrated in the production chain of the strong companies, being specialized on certain activities. There are also companies that cannot face the competition pressure and resort to different methods to ensure a privileged position on the market, without having a base on efficiency and competitive advantages.

In this context, the promotion of a policy that protects competition is vital. This prohibits or offers the means to stop the anticompetitive

practices, respectively the obstructive practices for the market expansion, price reduction or that impedes new entrants on the market or decrease innovation. Also, the competition policy impedes companies to gain market power by other means than those related to efficiency, respectively by mergers and acquisitions.

The mergers and acquisitions market at international level raised in 2007 to a record value

29of 3.7 trillion dollars , with 23.9% more than in 2006, when the transactions value was more than 3 trillion dollars. The number of the transactions was 28,729. As regards Europe, the transactions value in 2007 was of 1.3 trillion dollars, and the number of transactions was 9,915.

The biggest transaction was the merge between RFS Holdings BV and ABN AMRO Holding NV. The value of this transaction was of 99,364 million dollars and was authorized by the European

30Commission .

In the following table are presented the most important transactions that took place in 2007 at European level:

Status Target Target Nation Acquirer Acquirer

Country

Value

(mil. US)

Target

Industry

Completed ABN-AMRO Netherlands RFS Holdings BV Netherlands 99,364.8 Financials

Completed Alcan Inc Canada Rio Tinto PLC United

Kingdom 43,922.7 Materials

Completed Capitralla SpA Italy Unicredito

Italiano SpA Italy 29,528.1 Financials

Completed Endesa SA Spain Investor Group Italy 26,437.8 Energy and

Power

Pending Eiffage SA France Sacyr

Vallehermoso SA Spain 23,872.8 Industrials

Pending Altadis SA Spain Imperial Tobacco

Group PLC

United

Kingdom 21,489.4

Consumers

Staples

Completed Alliance Boots

PLC

United

Kingdom

AB Acquisition

Ltd

United

Kingdom 19,407.8 Retail

Completed Lyondell

Chemical Co USA Basell NV Netherlands 18,765.5 Materials

29 Source – Thomson Financial Mergers & Acquisitions Reviews – Fourth Quarter 2007;30 Case M.4845 – Santander/ABN AMRO, Case M.4844 FORTIS/ABN AMRO Assets, Case M.4843 – RBS/ABN AMRO Assets.

În ceea ce priveşte piaţa românească a fuziunilor şi achiziţiilor, aceasta a crescut în primul semestru al anului 2008 până la o valoare de 1,3 miliarde

31euro , faţă de valoarea de 400 milioane euro cât s-a înregistrat în primele şase luni ale anului 2007.

În tabelul următor sunt prezentate cele mai importante tranzacţii care au avut loc în primele 6 luni ale anului 2008 în România:

Stare

tranzacţie

Compania

ţinta Ţara Achizitor Ţara

Valoare

(mil.euro) Industria

Finalizată Asiban România Groupama Franţa 350 Asigurări

Nefinalizată Unita România

Uniqa

Austria

Group

Austria 230* Asigurări

Finalizată Bere Mureş România Heineken Olanda 150* FMCG

Finalizată LaborMed România Advent SUA 123 Pharma

Finalizată LaDorna România Lactalis Franţa 100* FMCG

* valoare estimată.

Referitor la aparenta contradicţie între faptul că politica europeană antitrust interzice doar abuzul de poziţie dominantă şi nu deţinerea unei astfel de poziţii, dar interzice concentrările economice care conduc la crearea unei poziţii dominante, Tribunalul de Primă Instanţă a precizat în cazul

32Gencor v. Commission următoarele:

“În legătură cu întrebarea dacă o concentrare economică are efecte imediate, trebuie precizat că dacă eliminarea riscului unui viitor abuz poate fi o preocupare legitimă a oricărei autorităţi de concurenţă responsabile, principalul obiectiv al controlului concentrărilor economice este asigurarea că operaţiunea nu are ca efect crearea unei puteri economice. Astfel, jurisdicţia în privinţa concentrărilor economice este fundamentată, înainte de orice, pe necesitatea de a evita formarea unor structuri de piaţă care pot crea sau întări o poziţie dominantă şi nu pe necesitatea de a controla direct posibile abuzuri de poziţie dominantă.”

22

31 Sursă: Wall-Street.ro;32 Cazul T-102/96 [1999] ECR II-75.

3

)

3

As regards the Romanian market of merger and acquisitions, this increased in the first semester of

332008 till 1.3 billion euros , compared to 400 million euros in the first six month of year 2007.

In the following table are presented the most important transactions that took place in the first semester of 2008 in Romania:

Status Target Target

Nation Acquirer

Acquirer

Country

Value

(mil. US)

Target

Industry

Completed Asiban Romania Groupama France 350 Assurance

Pending Unita Romania Uniqa Austria

Group Austria 230* Assurance

Completed Bere Mureş Romania Heineken Netherlands 150* FMCG

Completed LaborMed Romania Advent USA 123 Pharma

Completed LaDorna Romania Lactalis France 100* FMCG

* estimated value.

As regards the apparent contradiction between the fact that the European antitrust policy forbids only the abuse of a dominant position and not the dominant position itself, but forbids the mergers that leads to the creation of a dominant position, the Court of First Instance stipulated in case of

34Gencor vs. Commission the followings:

''Related to the question if a merger has immediate effects, must be specified if the elimination of the risk of a future abuse may be a legitimate preoccupation of any responsible competition authority, the main object of merger control being the assurance that the operation does not have as effect the creation of an economic power. Thus, the jurisdiction regarding the mergers is, besides of anything, based on the necessity to avoid the creation of a market structure that can born or strengthen a dominant position and not on the necessity to control directly possible abuses of dominant position.

23

33 Source: Wall-Street.ro;34 Case T-102/96 [1999]ECR II-75.

3 2

În data de 21 mai 2008, Comisia Europeană a publicat situaţia ajutoarelor de stat acordate în Uniunea Europeană în perioada 2002-2006 (Scoreboard 2008), care se prezintă, în extras, astfel:

În anul 2006, potrivit datelor prezentate în tabel, în România s-au acordat ajutoare de stat în valoare

24

SITUAŢIA AJUTOARELOR DE STAT ACORDATE ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 2002-2006

(PRIN PRISMA SCOREBOARD-ULUI 2008)

35 Daniel DIACONESCU

SITUAŢIA AJUTOARELOR DE STAT ACORDATE ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 2002-2006

(PRIN PRISMA SCOREBOARD-ULUI 2008)

35 Daniel DIACONESCU

Rezumat

România a fost inclusă în Raportul Scoreboard (Tabloul ajutoarelor de Stat) din primăvara anului 2008, publicat de Comisia Europeană. Acest document de referinţă reflectă situaţia ajutoarelor de stat acordate în Uniunea Europeană în perioada 2002-2006. România, chiar dacă nu era încă membră a Uniunii în acea perioadă, era obligată să aplice acquisul comunitar înainte de data aderării, 1 ianuarie 2007, în vederea pregătirii pentru intrarea pe Piaţa Unică Europeană.

Rezultatele acestui proces intens de pregătire pentru integrare nu au întârziat să apară. Astfel, anii 2005 şi 2006 se remarcă prin două noi trăsături:diminuarea ajutorului de stat, atât în valoare absolută, cât şi ca pondere în PIB şi direcţionarea ajutorului de stat către obiective orizontale, mai puţin susceptibile de a distorsiona concurenţa şi de a afecta comerţul dintre România şi statele membre.

Cuvinte cheie: Raport ajutor de stat, Scoreboard, Romania, Uniunea Europeană.

de 544,8 mil. Euro, care au reprezentat 0,56% din PIB, situându-se puţin peste media ultimelor 12 ţări aderate – 0,51% pentru UE 12. Dacă, însă, ajutorul de stat este exprimat per capita, rezultă un indice PPS (standardul european privind puterea de cumpărare*) pentru România de 51 Euro (PPS) pe persoană, adică jumătate din media UE - 27, care a fost de 99 Euro (PPS) pe persoană.

Potrivit „Raportului ajutoarelor de stat acordate în România în perioada 2004-2006”, elaborat de Consiliul Concurenţei, se constată că în anul 2006 ajutorul de stat acordat în România a fost de 691,8 mil. Euro şi a reprezentat 0,71% din PIB.

Diferenţa faţă de Scoreboard se explică prin cuprinderea în cadrul Raportului făcut de Consiliul Concurenţei a ajutoarelor de stat acordate pentru servicii de interes economic general (SIEG) şi a ajutoarelor de minimis, precum şi prin posibile diferenţe de curs valutar.

Total

ajutor de

stat

pentru

industrie

şi servicii

în anul

2006 (mil.

euro)

Ponderea

ajutorului

de stat

în PIB (%)

Populaţia

(mil. loc.)

Ajutor

de stat

pe

locuitor

(PPS)

UE 27 48.747,5 0,42 491,1 99

UE 12 3.817,2 0,51 103,4 64

România 544,8 0,56 21,6 51

Cehia 583,7 0,51 10,3 95

Ungaria 832,9 0,93 10,1 141

Polonia 1.230,5 0,45 38,1 56

Slovenia 146,9 0,48 2,0 100

Slovacia 199,3 0,45 5,4 67

Bulgaria 31,4 0,12 7,7 11

36

35 Director al Direcţiei Raportare, Monitoritare şi Control al Ajutoarelor de Stat;36 Definiţia PPS – în „Manualul de metodologie cu privire la parităţile puterii de cumpărare” al Eurostat-OECD, OECD, Paris – Anexa VII, Glosar de termeni şi abrevieri.

%

3

The European Commission has published, on the 21st of May, 2008 (within its Scoreboard 2008), the situation of State Aid granted in Romania in the period 2002-2006, which is presented below, in excerpt:

As the data into the tabel show, State Aid granted in Romania amounted to Euros 544.8 mil. in 2006,

representing 0.56% of GDP, this figure being higher than the average of the 12 last acceded countries (0.51% for EU-12). However, the Romania State aid expressed in per capita terms (Purchasing Power Standards - PPS*) was of 51 Euros (PPS) per person, that level being half the EU-27 average (which was of 99 Euros (PPS) per person). Accordingly to the Romanian Competition Council's „Report on State Aid granted in Romania in the period 2004-2006” (hereinafter, „RCC Report”), the amount of State aid granted in Romania in 2006 was of Euros 691.8 mil., that represented 0.71% of GDP.

The difference between the RCC Report data and those into the Scoreboard may be explained as follows: the RCC Report included State Aid granted for services of general economic interest (SGEI), and de minimis aid; possible differences could also arise from using of different exchage rates.

25

STATE AID GRANTED IN ROMANIA IN THE PERIOD 2002-2006, (AS PRESENTED IN THE STATE AID SCOREBOARD, SPRING 2008 UPDATE)

37Daniel DIACONESCU

STATE AID GRANTED IN ROMANIA IN THE PERIOD 2002-2006, (AS PRESENTED IN THE STATE AID SCOREBOARD, SPRING 2008 UPDATE)

37Daniel DIACONESCU

38Abstract

Romania has been included into the “Scoreboard” report published by the European Commission on spring 2008. This reference document reflects the situation of State Aid granted in the European Union in the period 2002-2006. Even not yet member state of the European Union, Romania has been obliged to apply the “acquis communautaire” before its accession date (1st of January 2007), in order to prepare itself for the entrance on the European Single Market. The results of this intensely developed process, aiming to make ready Romania for its accession, have arisen without delay.

Thus, the years 2005 and 2006 were remarked for two new features: the diminishing of State aid, both in absolute terms (value, amount), and in relative ones (as percentage of GDP), and the directing of State aid towards horizontal objectives, that are less distorting as concerns the competition in the market and less affecting of trade between Romania and the EU member states. Keywords: State Aid Report, State Aid Scoreboard, Romania, European Union.

Total State

Aid

forindustry

and

services

in 2006

(mil.

Euros)

State Aid

aspercentage

of GDP(%)

Population

(mil.

habitants)

State

Aid

per

capital

(PPS)

EU 27 48,747.5 0.42 491.1 99

EU 12 3,817.2 0.51 103.4 64

Romania 544.8 0.56 21.6 51

Czech

Republic 583.7 0.51 10.3 95

Hungary 832.9 0.93 10.1 141

Poland 1,230.5 0.45 38.1 56

Slovenia 146.9 0.48 2.0 100

Slovakia 199.3 0.45 5.4 67

Bulgaria 31.4 0.12 7.7 11

39

37 Director – Directorate for Reporting, Monitoring, and Control of State Aid, Romanian Competition Council;38 Translated into English by Daniel Diaconescu;39 PPS definition: Eurostat-OECD Methodological Manual on Purchasing Power Parities, OECD, Paris – Annex VII, Glossary of terms and abbreviations.

%

În ceea ce priveşte obiectivele principale avute în vedere de către furnizorii de ajutor de stat în momentul acordării ajutoarelor, în perioada 2002-2006, în preţuri constante 2006, potrivit Scoreboard-ului 2008, situaţia se prezintă astfel:

În perioada 2002-2006, conform raportului Scoreboard, media ajutoarelor de stat acordate în România pentru obiective orizontale, calculată în preţuri constante 2006, a fost de 162,9 mil. Euro, reprezentând 16% din total ajutor de stat acordat, faţă de ajutoarele de stat pentru obiective sectoriale în valoare de 828,5 mil. Euro, reprezentând 84% din total ajutor de stat.

Modalitatea de prezentare din Scoreboard, unde se foloseşte o medie a ajutoarelor de stat acordate în perioada 2002-2006, calculată în preţuri constante 2006, nu permite evidenţierea creşterii reale a ponderii ajutoarelor de stat acordate pentru obiective orizontale şi a diminuării ajutoarelor acordate pentru dezvoltare sectorială, înregistrate în ultimii doi ani ai perioadei analizate.

Potrivit datelor din „Raportul ajutoarelor de stat acordate în România în perioada 2004-2006”, în anul 2006 obiectivele orizontale au reprezentat 80,52% din ajutorul naţional (exceptând agricultura, pescuitul şi transporturile), în creştere faţă de anul anterior (74,41% în 2005), iar obiectivele sectoriale au fost de 16,10%, în scădere faţă de anul anterior (22,28% în 2005), restul ajutoarelor fiind acordate pentru obiective regionale, încadrându-se astfel în priorităţile stabilite în Planul de acţiune al Comisiei Europene.

Ponderea ridicată a ajutoarelor de stat acordate pentru obiective sectoriale (84%), prezentată în Scoreboard pentru perioada 2002-2006, se datorează, în special, ajutoarelor de stat din

26

industria siderurgică în perioada 2003-2004 (perioada de restructurare a acestui sector).

Instrumentele folosite la acordarea ajutoarelor de stat, după cum sunt prezentate în Scoreboard pentru perioada 2004-2006, sunt următoarele:

În perioada 2004-2006, ajutoarele de stat de natura amânărilor la plată au reprezentat 44% din totalul ajutorului de stat acordat în România, fiind urmate de scutirile de la plata taxelor şi impozitelor – 28% şi granturile, care au reprezentat 25%.

Acest lucru se explică prin faptul că în anul 2004 s-au acordat cele mai importante ajutoare de stat de natura amânărilor la plata impozitelor şi taxelor, în majoritatea sectoarelor economice (OUG nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare).

Conform Raportului întocmit de Consiliul Concurenţei, în anul 2006 ponderea ajutoarelor de stat de natura cheltuielilor bugetare (subvenţii, granturi, participări cu capital) a reprezentat 80,87% faţă de 69,95% înregistrat în anul 2005, adică peste jumătate.

Totodată, ponderea ajutoarelor de stat de natura renunţărilor la venituri (facilităţi fiscale, scutiri de la plata impozitelor, amânări la plată, garanţii) a reprezentat 19,13% în total ajutor de stat, faţă de 30,05% în anul 2005, evoluţie în concordanţă cu cerinţele Comisiei Europene de a reduce ajutoarele de stat de natură fiscală.

În concluzie, începând cu anul 2005, România marchează alinierea la politicile şi practicile comunitare în domeniul ajutorului de stat. Este

* * *

Medii anuale 2002-2006

România UE -

27

UE -

12

Mil.

Euro % % %

Ajutoare de stat

acordate pentru

obiective orizontale 162,9 16 73 33

Ajutoare de stat

acordate pentru

obiective sectoriale 828,5 84 27 67

3

Granturi, subvenţii,

sume nerambur-

sabile

Scutirede la plata

taxelor şi impozi-

telor

Partici-pări cu capital

ale statului

Credite cu

dobân-dă

bonifi-cată

Amâ-nări

la plată

Garan-ţii

UE-27 49 43 1 3 2 2

UE-12 45 41 1 2 9 3

Romania 25 28 1 1 44 0

% % %

3

As concerns the main objectives taken into account by State Aid grantors when granting the aid, the situation for the period 2002-2006 is presented in the Scoreboard (aid being calculated at 2006 constant prices), as follows:

During the period 2002-2006, accordingly to the Scoreboard, the annual average of State Aid granted in Romania for horizontal objectives – calculated in 2006 constant prices – was of Euros 162.9 mil., representing 16% of total State aid, in comparison to the amount of State aid for sectoral objectives (Euros 828.5 mil.), which represented 84% of the total State aid.

The Scoreboard method, using the average of State aid awarded over the period 2002-2006, calculated in 2006 constant prices, don't allow to highlight the real increasing in the percentage of State aid for horizontal objectives and the decreasing of aids granted for sectoral development, reported over the last two years of the analysed period.

As shown in the RCC Report, the horizontal objectives in 2006 represented 80.52% of the national State aid (excepting agriculture, fisheries and transports), increasing in comparison to the previous year (74.41% in 2005), and the sectoral objectives had 16.10%, decreasing as compared with the previous year (22.28% in 2005), the remaining aid being awarded for regional objectives, these figures having the meaning of compliance with the priorities set up in the European Commission State Aid Action Plan.

The high percentage of State aid granted for sectoral objectives during the period 2002-2006 (84%), as presented in the Scoreboard, is particularly due to aid awarded for steel industry between 2003-2004, the restructuring period of this sector.

As concerns the aid instruments used for granting State aid between 2004-2006, figures in the Scoreboard are the following:

In the period 2004-2006, tax deferrals represented 44% of total State aid granted in Romania, followed by tax exemptions – 28%, and grants, which represented 25%.

This is due to the fact that, in the majority of the economic sectors, the most important State aid consisting in tax deferrals was awarded in 2004 (based on the Emergency Government Ordinance no. 40/2002 on budgetary arrears recovery).

Accordingly to the RCC Report, the percentage of State aid consisting in budgetary expenditure (subsidies, grants, equity participation) represented 80.87% in 2006, compared to the level reported for 2005 (69.95%), that means over half of total State aid.

In the same time, the share of State aid consisting in revenues foregone (fiscal facilities, tax exemptions, tax deferrals, guaranties) represented 19.13% of the total State aid, in comparison to the 2005 level (30.05%), this evolution being in accordance with the European Commission requirements to decrease the level of fiscal State aid.

As a conclusion, Romania achieved, since 2005, the alignment to the Community policies and practices in State aid field. This was the begining of an entire period of continuous efforts for Romania, in order to comply with community State aid rules, these efforts having as result its alignment to the level of the majority of new Member States from the 5th enlargement of the European Union (begun in 2004).

* * *

27

Grants

Tax

exemptions Equity

participation Soft

loans Tax

deferrals

Guarantees

EU-27 49 43 1 3 2 2

EU-12 45 41 1 2 9 3

Romania 25 28 1 1 44 0

Annual averages 2002-2006

Romania EU -

27

EU -

12

Mil.

Euros % % %

State Aid granted

for horizontal

objectives 162.9 16 73 33

State Aid granted

for sectoral

objectives 828.5 84 27 67

% % %

începutul unei perioade în care eforturile susţinute ale României pentru respectarea regulilor în materia ajutorului de stat au condus la situarea ţării noastre la un nivel compatibil cu majoritatea statelor devenite membre în cadrul ultimului val de aderare, început în anul 2004.

Aplicarea, anterior aderării României la UE, a acquis-ului comunitar în domeniile concurenţă şi ajutor de stat a fost necesară pentru adaptarea companiilor româneşti la noile reguli de joc economic şi pregătirea acestora pentru a face faţă forţelor concurenţiale de pe Piaţa Unică Europeană, începând cu 1 ianuarie 2007.

Progresele României în acest domeniu se datorează, pe de o parte, faptului că s-a conştientizat importanţa respectării regulilor de joc la nivel european şi, pe de altă parte, alinierii la obiectivele Strategiei de la Lisabona a Comisiei Europene şi răspunsului pozitiv la apelurile Consiliului Uniunii Europene pentru „ajutoare de stat mai puţine şi mai bine orientate”.

Bibliografie

*** (2008): „State Aid Scoreboard, Spring 2008 Update” – disponibil pe site-ul oficial al Comisiei Europene, la adresa: http://ec.europa.eu/comm/competition/state_aid/studies_reports/studies_reports.cfm;

*** (2008): „Raportul ajutoarelor de stat acordate în România în perioada 2004-2006”,- disponibil pe site-ul oficial al Consiliului Concurenţei, la adresa: www.competition.ro.

28

3

3

The enforcement of the acquis communautaire in the field of competition and State aid before Romania's accession to the European Union was necessary in order to adapt the Romanian companies to the new economic rules, and to prepare them for facing the competitive forces in the European Single Market, from the very begining of 2007.

Romania's developments in this field rely, on the one hand, on the awareness about the importance of the compliance with the European rules, and, on the other hand, on the alignment to the objectives of the Lisbon Strategy of the European Commission, and on the positive answer to the European Council calls for „less and better targetted aid”.

Bibliography

*** (2008) : „State Aid Scoreboard, Spring 2008 Update”, European Commission Report – published on the official website of the European Commission: http://ec.europa.eu/comm/competition/state_aid/studies_reports/studies_reports.cfm;

*** (2008): „Report on State Aid granted in Romania in the period 2004-2006”, Romanian Competition Council, available on its official website: www.competition.ro.

29

3 2

1. Metode de investigare a sustenabilităţii fiscale

Multitudinea de definiţii pentru conceptul de sustenabilitate a datoriei publice sau într-un sens mai larg de sustenabilitate fiscală, demonstrează complexitatea şi importanţa acestei teme atât la nivel naţional, cât şi internaţional. De asemenea, definiţiile acestui concept evidenţiază şi faptul că testarea sustenabilităţii datoriei publice poate fi realizată pe baza mai multor metode ce se regăsesc prezentate în studiile de specialitate (Blanchard, 1990; Buiter, 1995; Bohn, 1998, 2005). Având în vedere specificul fiecărei metode (teste de stationaritate, de cointegrare, funcţii de reacţie, indicatori de sustenabilitate etc.), trebuie semnalat faptul că s-au înregistrat uneori şi rezultate contrare pentru state diferite.

Astfel, în cazul Statelor Unite, utilizarea testelor de staţionaritate a deficitului bugetar şi a datoriei publice au permis identificarea existenţei sustenabilitatii datoriei publice, deşi seriile de date au diferit de la un studiu la altul (Hamilton şi Flavin, 1986; Trehan şi Walsh, 1988, 1991;

Kremers, 1988; Bohn, 2005). Wilcox (1989), utilizând serii anuale, în perioada 1960-1984 şi teste de staţionaritate a datoriei publice a Statelor Unite, au observat inexistenţa sustenabilităţii, rezultat confirmat şi de studiul realizat de Hakkio şi Rush (1991), care au utilizat serii trimestriale de date pentru perioada 1950-1988 şi teste de cointegrare între veniturile şi cheltuielile bugetare. Totodată, testele de cointegrare între veniturile şi cheltuielile bugetare ale Statelor Unite au fost utilizate pentru testarea sustenabilităţii şi în studii ulterioare răspunsul fiind de această dată pozitiv, deşi seriile de date au fost atât anuale, cât şi trimestriale (Tanner şi Liu, 1994; Quintos, 1995; Haug, 1995; Crowder, 1997; Cunado, Gil-Alana şi Perez de Gracia, 2003).

Astfel de studii au fost realizate şi la nivelul altor ţări unde s-au înregistrat rezultate diferite; de exemplu: (i) datoria publică este sustenabilă în Australia (Elliot şi Kearney, 1988); Grecia (Visaggio, 2004); Germania (Payne, 1997; Greiner, Koeller şi Semmler, 2005); Franţa (Monnier şi Tinel, 2006); Japonia (Doi, Ihori şi

30

METODE DE INVESTIGARE A SUSTENABILITĂŢII FISCALE ŞI REZULTATELE ACESTORA

40Emilia CÂMPEANU41Emilian MIRICESCU

METODE DE INVESTIGARE A SUSTENABILITĂŢII FISCALE ŞI REZULTATELE ACESTORA

40Emilia CÂMPEANU41Emilian MIRICESCU

Rezumat

Scopul lucrării este de a prezenta cele mai utilizate metode de investigare a sustenabilităţii fiscale şi de a le testa pe cazul României. Din cauza diferenţelor ce există între testele utilizate rezultatele obţinute pot varia de la o economie la alta.

Cuvinte cheie: sustenabilitate fiscală, datorie publică, grad de îndatorare, teste de staţionaritate, cointegrare.

Clasificare JEL: E62, H63.

40 Lect. univ. dr. la Catedra de Finanţe din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti;41 Asist. univ. drd. la Catedra de Finanţe din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

3

INVESTIGATION METHODS OF FISCAL SUSTAINABILITY AND THEIR RESULTS

42Emilia CÂMPEANU43Emilian MIRICESCU

INVESTIGATION METHODS OF FISCAL SUSTAINABILITY AND THEIR RESULTS

42Emilia CÂMPEANU43Emilian MIRICESCU

44Abstract

The aim of this study is to present the investigation methods of fiscal sustainability and to test them using the Romanian case. Because of the differences between the used tests, the results may vary from an economy to another.

Keywords: fiscal sustainability, public debt, public debt ratio, stationarity tests, cointegration.

JEL classification: E62, H63.

1. Investigation methods of fiscal sustainability

Definitions of public debt and fiscal sustainability demonstrate the complexity and the importance of these both on national and international level. Also, the definitions show that the investigation of fiscal sustainability can be done by using different methods (Blanchard, 1990; Buiter, 1995; Bohn, 1998, 2005). According to the specific of each investigation methods (stationarity tests, cointegration test, causality test, fiscal reaction functions, and sustainability indicators) we must take into the consideration that the results will be different.

So, in the US case, stationarity tests for budget deficit and public debt conducted to the identification of the public debt sustainability type, although there were used different time series (Hamilton and Flavin, 1986; Trehan and Walsh, 1988, 1991; Kremers, 1988; Bohn, 2005). Wilcox (1989), using annual data, during 1960-1984, and stationarity tests for the US public debt, find the absence of debt sustainability. This result is confirmed by Hakkio

and Rush (1991), who used quarterly data for 1950-1988 and cointegration test between public revenue and expenditures. Also, cointegration tests between public revenue and expenditures for the US were used in other studies but the results demonstrate the existence for fiscal sustainability in the conditions of annual and quarterly data (Tanner and Liu, 1994; Quintos, 1995; Haug, 1995; Crowder, 1997; Cunado, Gil-Alana and Perez de Gracia, 2003).

Similar studies were made using different data, for example: (i) public debt is sustainable in Australia (Elliot and Kearney, 1988); Greece (Visaggio, 2004); Germany (Payne, 1997; Greiner, Koeller and Semmler, 2005); France (Monnier and Tinel, 2006); Japan (Doi, Ihori and Mitsui, 2006); (ii) public debt is not sustainable in Canada (Smith and Zin, 1991); India (Buiter and Patel, 1992); Greece (Makrydakis, Tzavalis and Balfoussias, 1999), Italy (Baglioni and Cherubini, 1993; Athanasios and Sidiropoulos, 1999; Galli and Padovano, 2005); Brasil (Issler and Lima, 1998; Giambiagi and Ronci, 2004; de Mello, 2005).

31

42 Ph.D. Lecturer at the Department of Finance in the Bucharest University of Economics;43 Ph.D. Candidate, Professor Assistant at the Department of Finance in the Bucharest University of Economics;44 Translated into English by Emilian Miricescu.

Mitsui, 2006); (ii) datoria publică nu este sustenabilă în Canada (Smith şi Zin, 1991); India (Buiter şi Patel, 1992); Grecia (Makrydakis, Tzavalis şi Balfoussias, 1999), Italia (Baglioni şi Cherubini, 1993; Athanasios şi Sidiropoulos, 1999; Galli şi Padovano, 2005); Brazilia (Issler şi Lima, 1998; Giambiagi şi Ronci, 2004; de Mello, 2005).

Varietatea indicatorilor de sustenabilitate fiscală poate conduce, la rezultate diferite. În cadrul acestor indicatori putem menţiona nivelul sustenabil al datoriei publice stabilit în funcţie de

45criteriul fiscal impus de Tratatul de la Maastricht , precum şi pe baza constrângerii bugetare intertemporale. Astfel, Câmpeanu şi Miricescu (2008) au arătat că politica fiscală a fost sustenabilă în zona euro, în perioada 1990-1994, pe baza primului indicator, respectiv în 1998-2002, pe baza celui de-al doilea indicator.

Dintre metodele utilizate în studiile de specialitate cele mai des folosite sunt lucrările ce vizează testarea staţionarităţii datoriei publice şi a cointegrării dintre veniturile şi cheltuielile bugetare sau dintre datorie publică şi deficit primar. În ambele cazuri, punctul de pornire îl reprezintă constrângerea bugetară inter-temporală.

2. Rezultatele testării sustenabilităţii fiscale în România

Politicile fiscal-bugetare sunt sustenabile dacă gradul de îndatorare, exprimat ca raport procentual între nivelul datoriei publice şi produsul intern brut este staţionar în perioada analizată (Edwards, 2002). Politica de finanţare a deficitului bugetar prin împrumuturi publice poate conduce, de asemenea, la acumularea unui stoc ridicat de datorie publică, situaţie care poate avea consecinţe nefavorabile asupra economiei.

La nivelul României, existenţa şi tipul de sustenabilitate a datoriei publice au fost identificate pe baza testelor de staţionaritate de Stoian şi Câmpeanu (2007) utilizând date trimestriale, din perioada 1991-2005. Rezultatele înregistrate arată că datoria publică a României este slab sustenabilă în perioada analizată. De asemenea, testul de cointegrare între cheltuielile bugetare primare şi veniturile bugetare ne indică faptul că între aceşti indicatori nu există o relaţie pe termen lung. Ca urmare, nu putem vorbi de sustenabilitate sau aceasta este foarte redusă.

Astfel, pentru perioada 1991-2002, Stoian (2007) a demonstrat că datoria publică a României s-a situat peste nivelul de sustenabilitate şi doar în ultimii ani, România a reuşit să se împrumute de o manieră eficientă, gradul de îndatorare situându-se sub nivelul de sustenabilitate (Graficul nr. 1).

32

Sursa: Stoian, Andreea, Sustenabilitatea politicii de îndatorare a României¸ revista STUDII FINANCIARE, anul XI, vol. 1(35)/2007, p. 70.

45 Acest criteriu impune ca gradul de îndatorare (datoria publică/PIB) nu trebuie să depăşească 60%.

3

Graficul nr. 1. Datoria publică sustenabilă a României în perioada 1991-2004

3

Using sustainability indicators we may find different results. Câmpeanu and Miricescu (2008) show that fiscal policy is sustainable in EMU during 1990-1994, when it was used the fiscal

46criteria imposed by Maastricht Treaty , and during 1998-2002, using intertemporal budget constraint.

The common tests to analyze the fiscal sustainability are stationarity tests and cointegration test between public revenue and expenditures or public debt and primary deficit. In both cases, it is used the intertemporal budget constraint. According to Edwards (2002), fiscal policy is sustainable if public debt ratio

2. Results of fiscal sustainability investigation in Romania's case

(calculated as ratio between public debt and GDP) is stationary.

For Romania, existence and type of debt sustainability where identified by Stoian and Câmpeanu (2007) who used stationarity tests for quarterly data, during 1991-2005. Results shows prove for a weak sustainability. Also, cointegration tests between primary expenditure and public revenue demonstrate the inexistence of a causality relationship.

For 1991-2002, Stoian (2007) find that Romanian public debt was above the sustainable level and only in the last years government succeed to issue new debt in an efficient way (Graph no.1).

33

Source: Stoian, Andreea, Sustainability of Romanian public debt¸ review STUDII FINANCIARE, XI, vol. 1(35)/2007, p. 70.

46 This criterion enforce that the public debt ratio (public debt/GDP), mustn't exceed 60%.

Graph no. 1. Sustainable level of public debt in Romania during 1991-2004

O altă modalitate de a investiga sustenabilitatea datorei publice este analiza gradului de

îndatorare a României, calculat ca raport între datoria publică şi PIB (Graficul nr. 2).

34

Sursa: Calcule proprii pe baza datelor de la Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Din analiza efectuată, apreciem că acest indicator macroeconomic a avut o evoluţie descendetă, pornind de la 31,4% în anul 2000 şi ajungând la 19,8% în anul 2010. Previziunea a fost realizată de noi pe baza datelor din Strategia privind managementul datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2008 – 2010 şi a pleacat de la ipoteza că ponderea datoriei publice locale în PIB se va menţine constantă la nivelul de 1,3% înregistrat anul 2007. Astfel, pe parcursul perioadei analizate ţara noastră respectă criteriul de la Maastricht.

Economia românească trebuie să se alinieze la cele europene. Deci, convergenţa reală poate fi realizată prin aplicarea de politici macro-economice care să confere stabilitate şi creştere economică durabilă. La nivelul politicii fiscale regăsim sustenabilitatea ca principiu ce impune necesitatea ca sistemul fiscal să fie stabil şi transparent.

Athanasios, P., M. Sidiropoulos (1999): „The Sustainability of Fiscal Policies in the European Union”, International Advances in Economic Research 5 (3), pag, 289-307;

Bibliografie

Bag l ion i , A . , U. Cherubin i (1993) : „Intertemporal Budget Constraint and Public Debt Sustainability: the Case of Italy”, Applied Economics 25 (2), pag. 275-283;

Blanchard, O. (1990): „Suggestions for a New Set of Fiscal Indicators”, OECD Economics Department Working Papers no.79;

Bohn, H. (1998): „The Behavior of US Public Debt and Deficits”, The Quarterly Journal of Economics, Vol.113, No.3, pag. 949-963;

Bohn, H. (2005): „The Sustainability of Fiscal Policy in the United States”, CESIFO Working Paper no. 1446, pag.1-45;

Buiter, W.H.(1995): „Measuring Fiscal Sustainability”, www.nber.org/~wbuiter-sustain.pdf;

Buiter, W.H., U. Patel (1992): „Debt, Deficits, and Inflation: An application to the Public Finances of India”, Journal of Public Economics 47 (2), pag. 171-205;

Câmpeanu, E.,, Miricescu, E, (2008): „Investigating the Gap of Public Debt Sustainability

Graficul nr. 2. Gradul de îndatorare a României în perioada 2000-2010

3

3

Another possibility to investigate the public debt sustainability is the analysis the public debt ratio

for Romania (Graph no. 2).

35

From the analysis, we can say that this macroeconomic indicator has declined form 31.4% in 2000 to 19.8% in 2010. Our forecasting is based on data from The Strategy concerning the management of government public debt during 2008 - 2010 and it has the hypothesis that the ratio between the local public debt and the GDP will be constantly 1.3%, as it was in 2007. So, during this period of time, our country fulfills the Maastricht criteria.

Romanian economy must converge to European ones. So, real convergence will be achieved by macroeconomic policy oriented to stability and economic growth. Fiscal sustainability is a principle which imposed stability and transparency for fiscal system.

Athanasios, P., M. Sidiropoulos (1999): „The Sustainability of Fiscal Policies in the European Union”, International Advances in Economic Research 5 (3), pag, 289-307;

Bibliography

Bag l ion i , A . , U. Cherubin i (1993) : „Intertemporal Budget Constraint and Public Debt Sustainability: the Case of Italy”, Applied Economics 25 (2), pag. 275-283;

Blanchard, O. (1990): „Suggestions for a New Set of Fiscal Indicators”, OECD Economics Department Working Papers no.79;

Bohn, H. (1998): „The Behavior of US Public Debt and Deficits”, The Quarterly Journal of Economics, Vol.113, No.3, pag. 949-963;

Bohn, H. (2005): „The Sustainability of Fiscal Policy in the United States”, CESIFO Working Paper no. 1446, pag.1-45;

Buiter, W.H.(1995): „Measuring Fiscal Sustainability”, www.nber.org/~wbuiter-sustain.pdf;

Buiter, W.H., U. Patel (1992): „Debt, Deficits, and Inflation: An application to the Public Finances of India”, Journal of Public Economics 47 (2), pag. 171-205;

Graph no. 2. Public debt ratio in Romania during 2000-2010

36

i n E M U M e m b e r S t a t e s ” , A N A L E L E UNIVERSITĂŢII DIN ORADEA. Seria ŞTIINŢE ECONOMICE T0M XVII, volumul III – FINANCES, BANKS AND ACCOUNTANCY, , pag. 159-164;

Crowder, W. (1997): „The U.S. Federal Intertemporal Budget Constraint: Restoring Equilibrium Through Increased Revenues or Decreased Spending?”, Working Paper no. 97/02, University of Texas at Arlington: pag. 1-34;

Cunado, J., L. A. Gil-Alana, F. Perez de Gracia (2003): „Is the US Fiscal Deficit Sustainable? A Fractionally Integrated and Cointegrated Approach”, Working Paper nº 03/02, Facultad de Ciencias Económicas y Empresariales, Universidad de Navarra, pag. 1-30;

De Mello, L. (2005): „Estimating a Fiscal Reaction Function: The Case of Debt Sustainability in Brazil”, OECD Economics Department Working Papers, No. 423, OECD Publishing, pag. 1-28;

Doi, T., T. Ihori, K. Mitsui (2006): „Sustainability, Debt Management, and Public Debt Policy in Japan”, NBER Working Paper no. 12357, pag. 1-44;

Elliot, G., C. Kearney (1998): „The Intertemporal Government Budget Constraint and Tests for Bubbles”, Research Discussion Paper no. 8809, Reserve Bank of Australia;

Galli, E., F. Padovano (2005): „Sustainability and Determinants of Italian Public Deficits Before and After Maastricht”, CESIFO Working Paper no. 1391, pag.1-31; Giambiagi, F., M. Ronci (2004): „Fiscal Policy and Debt Sustainability: Cardoso's Brazil, 1995-2002”, IMF Working Paper WP/04/156, pag.1-44;

Greiner, A., U. Koeller, W. Semmler (2005): „Testing Sustainability of German Fiscal Policy: Evidence for the Period 1960 – 2003", CESIFO Working Paper no. 1386, pag. 1-32;

Hakkio, G., M. Rush (1991): „Is the Budget Deficit Too Large?”, Economic Inquiry XXIX (3), pag. 429-445;

Hamilton, J., M. Flavin (1986): „On the Limitations of Government Borrowing: A Framework for Empirical Testing”, American Economic Review 76 (4), pag. 808-816;

Haug, A. (1995): „Has Federal Budget Deficit Policy Changed in Recent Years?”, Economic Inquiry XXXIII (3), pag. 104-118;

Issler, J.V., L.R. Lima (1998): „Public Debt Sustainability and Endogenous Seigniorage in Brazil: Time-Series Evidence from 1947-1992”, Graduate School of Economics – EPGE, Getulio Vargas Foundation, (12), pag.1-28;

Kremers, J. (1988): „The Long-Run Limits of U. S. Federal Debt”, Economics Letters 28 (3), pag. 259-262;

Makrydakis, S., E. Tzavalis, A. Balfoussias (1999): „Policy Regime Changes and Long Run Sustainability of Fiscal Policy: An Application to Greece”, Economic Modelling 16 (1), pag. 71-86;

Monnier, J.M., B. Tinel (2006): „Endettement Public et Redistribution en France de 1980 a 2004”, Cahier de la MSE no. R06006, Centre d'économie de la Sorbonne, (1);

Payne, J. (1997): „International Evidence on the Sustainability of Budget Deficits”, Applied Economics Letters 12 (4), pag. 775-779;

Quintos, C. (1995): „Sustainability of the Deficit Process with Structural Shifts”, Journal of Business & Economic Statistics 13 (4), pag. 409-417;

Smith, G., S. Zin (1991): „Persistent Deficits and the Market Value of Government Debt”, Journal of Applied Econometrics 6 (1), pag. 31-44;

Stoian, A. (2007): „Sustenabilitatea Politicii de Indatorare a României”¸ revista STUDII FINANCIARE, anul XI, vol. 1(35)/2007;

Stoian, A., Câmpeanu, E. (2007): „Sustainability of Romanian Fiscal Policy”, lucrare susţinută în cadrul workshop-ul international „Promoting European Cooperation in Modeling Sustainable Development”, organizat de Universitatea Babes-

3

3

Câmpeanu, E., Miricescu, E, (2008): „Investigating the Gap of Public Debt Sustainability in EMU Member States”, ANALELE UNIVERSITĂŢII DIN ORADEA. Seria ŞTIINŢE ECONOMICE T0M XVII, volumul III – FINANCES, BANKS AND ACCOUNTANCY, , pag. 159-164;

Crowder, W. (1997): „The U.S. Federal Intertemporal Budget Constraint: Restoring Equilibrium Through Increased Revenues or Decreased Spending?”, Working Paper no. 97/02, University of Texas at Arlington: pag. 1-34;

Cunado, J., L. A. Gil-Alana, F. Perez de Gracia (2003): „Is the US Fiscal Deficit Sustainable? A Fractionally Integrated and Cointegrated Approach”, Working Paper nº 03/02, Facultad de Ciencias Económicas y Empresariales, Universidad de Navarra, pag. 1-30;

De Mello, L. (2005): „Estimating a Fiscal Reaction Function: The Case of Debt Sustainability in Brazil”, OECD Economics Department Working Papers, No. 423, OECD Publishing, pag. 1-28;

Doi, T., T. Ihori, K. Mitsui (2006): „Sustainability, Debt Management, and Public Debt Policy in Japan”, NBER Working Paper no. 12357, pag. 1-44;

Elliot, G., C. Kearney (1998): „The Intertemporal Government Budget Constraint and Tests for Bubbles”, Research Discussion Paper no. 8809, Reserve Bank of Australia;

Galli, E., F. Padovano (2005): „Sustainability and Determinants of Italian Public Deficits Before and After Maastricht”, CESIFO Working Paper no. 1391, pag.1-31; Giambiagi, F., M. Ronci (2004): „Fiscal Policy and Debt Sustainability: Cardoso's Brazil, 1995-2002”, IMF Working Paper WP/04/156, pag.1-44;

Greiner, A., U. Koeller, W. Semmler (2005): „Testing Sustainability of German Fiscal Policy: Evidence for the Period 1960 – 2003", CESIFO Working Paper no. 1386, pag. 1-32;

Hakkio, G., M. Rush (1991): „Is the Budget Deficit Too Large?”, Economic Inquiry XXIX (3), pag. 429-445;

Hamilton, J., M. Flavin (1986): „On the Limitations of Government Borrowing: A Framework for Empirical Testing”, American Economic Review 76 (4), pag. 808-816;

Haug, A. (1995): „Has Federal Budget Deficit Policy Changed in Recent Years?”, Economic Inquiry XXXIII (3), pag. 104-118;

Issler, J.V., L.R. Lima (1998): „Public Debt Sustainability and Endogenous Seigniorage in Brazil: Time-Series Evidence from 1947-1992”, Graduate School of Economics – EPGE, Getulio Vargas Foundation, (12), pag.1-28;

Kremers, J. (1988): „The Long-Run Limits of U. S. Federal Debt”, Economics Letters 28 (3), pag. 259-262;

Makrydakis, S., E. Tzavalis, A. Balfoussias (1999): „Policy Regime Changes and Long Run Sustainability of Fiscal Policy: An Application to Greece”, Economic Modelling 16 (1), pag. 71-86;

Monnier, J.M., B. Tinel (2006): „Endettement Public et Redistribution en France de 1980 a 2004”, Cahier de la MSE no. R06006, Centre d'économie de la Sorbonne, (1);

Payne, J. (1997): „International Evidence on the Sustainability of Budget Deficits”, Applied Economics Letters 12 (4), pag. 775-779;

Quintos, C. (1995): „Sustainability of the Deficit Process with Structural Shifts”, Journal of Business & Economic Statistics 13 (4), pag. 409-417;

Smith, G., S. Zin (1991): „Persistent Deficits and the Market Value of Government Debt”, Journal of Applied Econometrics 6 (1), pag. 31-44;

Stoian, A. (2007): „Sustenabilitatea Politicii de Indatorare a României”¸ revista STUDII FINANCIARE, anul XI, vol. 1(35)/2007;

Stoian, A., Câmpeanu, E. (2007): „Sustainability of Romanian Fiscal Policy”, lucrare susţinută în cadrul workshop-ul international „Promoting

37

Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Cluj-Napoca;

Tanner, E., P. Liu (1994): „Is the Budget Deficit Too Large?: Some Further Evidence”, Economic Inquiry XXXII, pag. 511-518;

Trehan, B., C. Walsh (1988): „Common Trends, the Government's Budget Constraint, and Revenue Smoothing”, Journal of Economic Dynamics and Control 12 (2/3), pag. 425-444;

Visaggio, M. (2004): „Does Stability and Growth Pact Provide an Adequate and Consistent Fiscal Rule?”, Working Paper 04/06, Università degli Studi di Perugia, Dipartimento di Economia, Peruggia, Italy, pag.1-32;

Wilcox, D. (1989): „The Sustainability of Government Deficits: Implications of the Present-Value Borrowing Constraint”, Journal of Money, Credit, and Banking 21 (3), pag. 291-306.

38

3

3

European Cooperation in Modeling Sustainable Development”, organizat de Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Cluj-Napoca;

Tanner, E., P. Liu (1994): „Is the Budget Deficit Too Large?: Some Further Evidence”, Economic Inquiry XXXII, pag. 511-518;

Trehan, B., C. Walsh (1988): „Common Trends, the Government's Budget Constraint, and Revenue Smoothing”, Journal of Economic Dynamics and Control 12 (2/3), pag. 425-444;

Visaggio, M. (2004): „Does Stability and Growth Pact Provide an Adequate and Consistent Fiscal Rule?”, Working Paper 04/06, Università degli Studi di Perugia, Dipartimento di Economia, Peruggia, Italy, pag.1-32;

Wilcox, D. (1989): „The Sustainability of Government Deficits: Implications of the Present-Value Borrowing Constraint”, Journal of Money, Credit, and Banking 21 (3), pag. 291-306.

39

3 2

Universitatea Economică de Vară de la Tuşnad – colaborare între Academia de Studii Economice şi Consiliul Concurenţei

În perioada 24 – 30 august 2008, Academia de Studii Economice din Bucureşti a organizat la Băile Tuşnad cursurile Universităţii Economice de Vară cu tema ”Strategii financiare ale României şi sustenabilitatea acestora”. În cadrul cursurilor organizate cu acest prilej au fost susţinute şi prelegeri pe teme de concurenţă, ca rezultat al colaborării între cele două instituţii şi al derulării unui proiect al autorităţii de concurenţă care vizează stimularea interesului mediului academic faţă de problematica concurenţei. Conducerea acestor cursuri a fost asigurată de doamna Prof. univ. dr. Tatiana Moşteanu, în calitate de decan al Facutăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori şi domnul Asist. univ. drd. Emilian Miricescu, în calitate de director de program.

32 de studenţi de la Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Ovidius din Constanţa, Universitatea din Edinburgh, au participat la aceste cursuri. În calitate de lectori au fost prezenţi doamna drd. Maria Alexandru - expert în domeniul concurenţei, doamna Florica Tănăsescu - expert în domeniul bancar, precum şi următoarele cadre didactice: Prof. univ. dr. Felicia Alexandru, Conf. univ. dr. Paul Tănăsescu, Lect. univ. dr. Emilia Câmpeanu, şi Asist. univ. drd. Emilian Miricescu.

Dintre temele susţinute pot fi menţionate:

Politica de protecţie a concurenţei economice;Carteluri Hard – Core. Studii de caz;Structura pieţei şi teoria privind costurile de

tranzacţionare;

nnn

nnn

n

n

n

n

nnn

Tendinţe reformatoare în politica fiscală;Analiza conceptuală a sustenabilităţii fiscale;Metode de investigare a sustenabilităţii fiscale şi

rezultatele acestora;Oportunităţi de promovare a turismului în

rezervaţia Lacului Sfânta Ana;Strategii de investire pe piaţa financiară din România;

Rolul statului pe piaţa financiară. Studiu privind datoria publică a României;

Evoluţii recente pe piaţa financiară din România. Studii comparative privind piaţa bursieră;

Reforma sistemelor de pensii din Europa;Studiu privind riscul de cutremur;Evoluţii privind piaţa bancară din România.

La finalul Universităţii Economice de Vară, într-un cadru festiv, studenţii au primit diplome pentru participarea lor activă.

Comisia Europeană a anunţat că pe data de 10 iulie 2008, oficialii Comisiei au efectuat inspecţii inopinate la comercianţi şi distribuitori de cereale şi alte produse agricole destinate consumului uman şi pentru hrana animalelor în 2 state membre. Comisia Europeană crede că acele companii vizate încalcă regulile Tratatului CE referitoare la carteluri şi practici restrictive (articolul 81).

Comisia Europeană a efectuat o inspecţie inopinată la comercianţii şi distribuitorii de cereale şi alte produse agricole

40

NOUTĂŢI ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

ŞI AJUTORULUI DE STAT47

NOUTĂŢI ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI47ŞI AJUTORULUI DE STAT

Antitrust

47 Material realizat de Carmen Bucur, inspector de concurenţă, Direcţia Cercetare-Sinteze.

3

NEWS IN THE COMPETITION AND

STATE AID FIELD48

NEWS IN THE COMPETITION AND48STATE AID FIELD

Summer University of Economics from Tuşnad – colaboration between the Academy of Economic Studies and Competition Council

Between 24 and 30 august 2008, Bucharest University of Economics organised the courses of the Summer University of Economics called “Romania's Financial Strategies and their Sustainability”, at Tuşnad Spa. As a result of the cooperation between the two institutions and of the project carried out by the competition authority focused on stimulating the interest of the academic environment on competition issues, lectures on competition problems have been delivered within the courses organized with this occasion. The management of these courses was made of Mrs. Ph.D. Professor Tatiana Moşteanu as dean of the Finance, Insurance, Baking and Stock Exchange Faculty and Mr. Ph.D. Candidate Professor Assistant Emilian Miricescu as syllabus manager.

32 students from the Bucharest University of Economics, University Politehnica of Bucharest, University Ovidius of Constanta, University of Edinburgh, have participated at these courses. The lecturers were Mrs. Ph.D. Candidate Maria Alexandru as competition expert, Mrs. Florica Tănăsescu as banking expert and teachers: Mrs. Ph.D. Professor Felicia Alexandru, Mr. Ph.D. Senior Lecturer Paul Tănăsescu, Mrs. Ph.D. Lecturer Emilia Câmpeanu and Mr. Ph.D. Candidate Professor Assistant Emilian Miricescu.

From the themes sustained can be mentioned:

The protective economic competition policy;Hard – Core cartels. Case studies;The market structure and the theory concerning

transaction costs;

nnn

nnn

n

n

n

n

nnn

Reforming trends in the fiscal policy;Investigating the concept of fiscal sustainability;Investigating the methods of fiscal sustainability

and their results;Opportunities for promoting the tourism in the

Saint Anne's Lake;Investment strategies on the Romania's financial

market;The state role on the financial market. Study on

the Romania's public debt;Recent evolutions on the Romania's financial

market. Comparative studies concerning the stock exchange market;

The pensions systems reform in Europe;The study of the earthquake risk;Eolutions on the Romania's banking market.

At the end of the Summer University of Economics, in a festive framework, the students received diplomas for their active participation.

The European Commission can confirm that on th10 July 2008 Commission officials carried out

unannounced inspections at the premises of traders and distributors of cereals and other agricultural products for human consumption and animal feed in two Member States. The Commission has reason to believe that the companies concerned may have violated EC Treaty rules on cartels and restrictive business practices (Article 81).

European Commission carries out unannounced inspections of traders and distributors of cereals and other agricultural products

41

Antitrust

48 Drafted and translated into English by Carmen Bucur, Research and Syntheses Directorate.

În desfăşurarea inspecţiei, oficialii europeni au fost însoţiţi de reprezentanţii autorităţilor naţionale de concurenţă din statele membre vizate. Inspecţia inopinată este un pas preliminar al investigaţiilor privind cartelurile.

Pentru această investigaţie nu există un termen strict de finalizare. Durata investigaţiei depinde de un număr de factori, incluzând complexitatea fiecărui caz, extinderea către alţi operatori cu care societăţile implicate cooperează, precum şi exercitarea dreptului la apărare a agenţilor implicaţi.

Comisia Europeană a lansat o investigaţie formală în temeiul normelor privind ajutoarele de stat prevăzute în Tratatul CE privind intenţia autorităţilor române de a acorda o finanţare publică în valoare de 57 de milioane de euro (aproximativ 2 miliarde RON) pentru un program de formare destinat personalului uzinei de automobile Ford Motors din Craiova (sud-vestul României). Comisia are îndoieli cu privire la faptul că ajutorul ar determina asigurarea unei formări suplimentare faţă de cea pe care Ford ar organiza-o probabil în absenţa ajutorului. Deschiderea unei anchete oferă părţilor interesate posibilitatea de a prezenta observaţii privind măsurile în cauză. Aceasta nu aduce atingere rezultatului procedurii.

În 2007, Ford Motor Company a achiziţionat întreprinderea Automobile Craiova, producătoare de automobile, de la statul român. Ford intenţionează să extindă şi să modernizeze în profunzime instalaţiile existente pentru a crea instalaţii moderne pentru producţia de automobile şi motoare. Investigaţia Comisiei vizează un program cuprinzător de formare a personalului de la Ford Craiova pentru perioada 2008-2012. Autorităţile române intenţionează să subvenţioneze programul de formare cu 57 de milioane de euro (aproximativ 2 miliarde RON) şi

Comisia Europeană deschide o investigaţie aprofundată privind acordarea unui ajutor de 57 de milioane de euro întreprinderii Ford pentru un proiect de formare la Craiova, România

au notificat această intenţie Comisiei, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat prevăzute în Tratatul CE.

În acest stadiu, Comisia are îndoieli în ceea ce priveşte compatibilitatea ajutorului propus cu normele CE privind ajutoarele de formare. În special, Comisia îşi exprimă îngrijorarea în privinţa faptului că activitatea normală a uzinei Ford ar putea necesita acţiuni de formare care ar fi, prin urmare, asigurate chiar şi în absenţa ajutorului de stat. Normele CE permit acordarea unui ajutor de stat numai în cazul în care acesta prezintă un efect stimulativ veritabil pentru o formare suplimentară. În caz contrar, ajutorul de stat nu ar avea drept rezultat decât acordarea unui avantaj nedrept beneficiarului faţă de concurenţii săi, prin scutirea de unele costuri de formare necesare desfăşurării activităţii.

Versiunea neconfidenţială a deciziei va fi disponibilă cu numărul de caz C 39/2008 în Registrul ajutoarelor de stat pe site-ul internet al DG Concurenţă de îndată ce vor fi soluţionate eventualele probleme legate de confidenţialitate. State aid Weekly e-News conţine lista noilor decizii referitoare la ajutoarele de stat publicate pe internet şi în Jurnalul Oficial.

42

Ajutor de stat

3

3

The Commission officials were accompanied by their counterparts from the relevant national competition authorities.

There is no strict deadline to complete cartel inquiries. Their duration depends on a number of factors, including the complexity of each case, the extent to which the undertakings concerned co-operate and the exercise of the rights of defence.

The European Commission has launched a formal investigation under EC Treaty state aid rules into Romania's plans to grant public funding worth €57 million (approx. RON 2 billion) for a staff training programme at the Ford Motors car plant in Craiova, in the South West of Romania. The Commission has doubts whether the aid would give rise to additional training over and above what Ford would be likely to carry out in the absence of the aid. The opening of an inquiry gives interested parties an opportunity to comment on the measures. It does not prejudge the outcome of the procedure.

In 2007, the Ford Motor Company bought the car manufacturer Automobile Craiova from the Romanian state. Ford intends to extend and fundamentally overhaul the existing installations to create modern production facilities for vehicles and engines. The Commission's investigation concerns a comprehensive staff training programme at Ford Craiova for the period 2008-2012. The Romanian authorities intend to subsidise this training programme with €57 million (about RON 2 billion) and have notified their plans to the Commission as required by EC Treaty state aid rules.

At this stage, the Commission has doubts as to the compatibility of the proposed aid with the EC rules on training aid. In particular, the Commission is concerned that the normal operations of Ford's plant may require training that would consequently be carried out even without state

European Commission opens in-depth investigation into €57 million aid to Ford for training project in Craiova, Romania

aid. EC rules only allow state aid which provides a genuine incentive for additional training. Otherwise, the only result of the state aid would be to give the beneficiary an unfair advantage over its competitors by relieving it of costs for training that it needs to operate its business.

The non-confidential version of the decision will be made available under the case number C 39/2008 in the State Aid Register on the DG Competition website once any confidentiality issues have been resolved. New publications of state aid decisions on the internet and in the Official Journal are listed in the State Aid Weekly e-News.

43

State aid