UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE

ȘCOALA DOCTORALĂ ALEXANDRU PIRU

INTERCULTURALITATE ȘI LIMBAJ DIPLOMATIC

ȊN OPERA LUI JOSEPH CONRAD

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

Conducǎtor științific:

Prof.univ.dr. Victor Olaru Autor:

Flavian Palade

CRAIOVA

2018

2

REZUMAT

Obiectivul prezentei teze de doctorat este de a stabili sensul și semnificația

urmǎtoarelor concepte: comunicare, culturǎ, comunicare interculturalǎ și limbaj diplomatic,

precum și realizarea unei analize corecte și pertinente a modului în care termenii menționați

anterior sunt ilustrați în operele lui Joseph Conrad.

Prima parte a lucrǎrii este alcǎtuitǎ din cinci capitole, cuprinzând fundamentul

teoretic pe care se bazeazǎ analiza practicǎ și rezultatele subsecvente acesteia.

A doua parte a studiului este axatǎ pe evidențierea situațiilor relevante în care

elemente de comunicare interculturalǎ și limbaj diplomatic se regǎsesc în conținutul a patru

opere importante aparținând lui Joseph Conrad: Nostromo, Lord Jim, Inima Ȋntunericului și

Sub Ochii Occidentului. Fiecǎreia dintre aceste capodopere ale romancierului britanic de

origine polonezǎ îi este atribuit un capitol care conține numeroase exemple clare de expresii

diplomatice ce au un dublu sens menit sǎ disimuleze interesele economice cinice ale

marilor puteri occidentale într-o acțiune binefǎcǎtoare de civilizare și modernizare a

anumitor regiuni ale lumii.

Primul capitol al tezei conține, pe de o parte, o prezentare a comunicǎrii din punctul

de vedere al unei experiențe umane obișnuite, iar pe de altǎ parte, un istoric al dezvoltǎrii

sale ca disciplinǎ. Ȋntrucât este aproape imposibil de oferit o definiție a comunicǎrii unanim

acceptatǎ, aceastǎ secțiune cuprinde o largǎ varietate de definiții utilizate în diverse

domenii. Studiul științific al comunicǎrii devine din ce în ce mai important având în vedere

cǎ acest concept este considerat a fi aspectul definitoriu al vieții umane.

Al doilea capitol trateazǎ subiectul rolului comunicǎrii interculturale care este de

maximǎ importanțǎ în contextul lumii moderne. Pentru a avea o mai bunǎ înțelegere a

implicațiilor fenomenului amintit mai sus, este necesar sǎ fim conștienți în legǎturǎ cu

3

evoluția sa istoricǎ care a fost puternic influențatǎ de specialiști din alte domenii ale

educației. Deși în zilele noastre, succesul unei interacțiuni interculturale depinde de factori

așa cum sunt limba, cultura și felul în care noțiuni precum stereotipurile și prejudecǎțile

interfereazǎ în relația dintre oameni ce provin din medii religioase, sociale și etnice diferite.

Ȋn plus fațǎ de aceasta, o atenție deosebitǎ este acordatǎ manierei în care identitatea

culturalǎ a unei anumite țǎri influențeazǎ comportamentul reprezentanților sǎi în întalnirile

interculturale cu oameni ce posedǎ trǎsǎturi de caracter diferite.

A treia secțiune a lucrǎrii este alcǎtuitǎ din descrierea caracteristicilor limbajului

diplomatic și a strategiilor utilizate de cǎtre aceia care întrebuințeazǎ acest tip de limbaj cu

scopul de a beneficia de avantajele sale. Un puternic accent se pune și pe procesul de

comunicare derulat în organizații multiculturale și sunt prezentate posibilele neînțelegeri

care pot apǎrea din cauza unei lipse de informații cu privire la cultura interlocutorului și

prin urmare a semnificației pe care acesta o acordǎ anumitor gesturi sau semne. Din acest

motiv, elementele de comunicare non-verbalǎ rezultǎ a fi vitale în contextele interculturale.

Ȋn al patrulea capitol este realizatǎ o analizǎ a valorii stilistice a limbajului lui

Joseph Conrad. Ȋn aceastǎ secțiune sunt aduse în discuție numeroase opinii referitoare la

gradul de îndatorare a romancierului fațǎ de polonǎ, limba sa nativǎ. O dovadǎ în sensul

influenței covârșitoare exercitate de polonǎ asupra felului în care stǎpânește limba englezǎ

este consideratǎ a fi utilizarea deficitarǎ a articolului hotǎrât și nehotǎrât. Ȋn afarǎ de

aceasta, stilul lui Conrad pare sǎ fi fost influențat de contactul cu cultura francezǎ care era

dominantǎ în Europa la finalul secolului al nouǎsprezecelea. Contribuția francezei în opera

sa constǎ într-o serie de expresii menite sǎ ajute la caracterizarea mai multor indivizi sau sǎ

aducǎ un aer de eleganțǎ decorurilor sale. Alte expresii au fost împrumutate din francezǎ pe

fondul lipsei de interes a autorului fațǎ de gramatica limbii engleze.

Al cincilea capitol se remarcǎ prin mai multe opinii exprimate de critici literari

reputați în ceea ce privește utilizarea limbajului în operele lui Conrad și, în special, a celui

diplomatic. Stilul sǎu se distinge prin faptul cǎ include un numǎr mare de aparente greșeli

de folosire a limbii, care se dovedesc a fi intenționate constituind instrumente stilistice

4

utilizate pentru enunțarea temelor principale ale romanelor si nuvelelor sale. Abundența de

adjective ce se regǎsesc în text conduce la un efect de redundanțǎ și imprecizie, dar Edward

Said vorbeșste despre un caracter duplicitar al limbajului care caracterizeazǎ operele

scriitorului polonez și se manifesta printr-o discrepanțǎ între ideile enunțate și felul în care

acestea sunt gândite a fi interpretate.

Potrivit celor menționate anterior, a doua parte a tezei se ocupǎ cu cercetarea

modului în care limbajul diplomatic este folosit în patru dintre cele mai semnificative opere

ale lui Joseph Conrad cu scopul de a atenua implicațiile imperialismului și colonialismului,

douǎ fenomene care constau în intervenția brutalǎ a puterilor occidentale în teritoriile

defavorizate. Sub pretextul unei campanii destinate instaurǎrii progresului și civilizației în

țǎrile sǎrǎcite din cauza permanentului tumult politic și social, marile națiuni își urmǎresc

propriile interese finaciare meschine nesocotind populațiile bǎștinașe și exploatându-le

forța de muncǎ.

Cel de-al șaselea capitol prezintǎ efectele economice, politice și sociale ale

imperialismului și colonialismului în romanul intitulat Nostromo. Autorul realizeazǎ o

descriere amplǎ a celor douǎ concepte principale fiind evidențiate metodele folosite pentru

implementarea lor, precum și consecințele care derivǎ din aplicarea acestora. Locul de

desfǎșurare al evenimentelor este o țarǎ fictivǎ denumitǎ Costaguana, situatǎ în America de

Sud, o regiune turbulentǎ ai cǎrei lideri suferǎ de o lipsǎ de moralitate ce îi determinǎ sǎ

cedeze ușor în fața tentației de a se lǎsa mituiți în schimbul facilitǎrii accesului strǎinilor la

resursele naturale ale țǎrii. Nobilele intenții de dezvoltare a infrastructurii acestei mici țǎri

latine exprimate de cǎtre investitorii europeni și nord-americani se dovedesc a fi promisiuni

deșsarte. Mai mult decât atât, este dezbǎtutǎ maniera în care relațiile dintre personajele

romanului sunt afectate de forța irezistibilǎ a intereselor materiale.

Acțiunea romanului Nostromo graviteazǎ în jurul minei de argint San Tome,

deținutǎ de Charles Gould, un cetǎțean costaguanez de origine englezǎ, dar finanțatǎ de un

bogat om de afaceri american ce locuieșe în San Francisco. Mina de argint a reprezentat din

generație în generație cea mai valoroasǎ proprietate de pe teritoriul Republicii Costaguana.

5

Iluzia deținerii unei surse de venit atât de importante a dat naștere multor dispute între

oamenii care visau sǎ se ocupe de exploatarea sa. Conrad se referǎ frecvent la mina San

Tome folosind formula „Imperium in imperio” care are rolul de a sublinia imensa putere

economicǎ și politicǎ dobânditǎ de aceastǎ afacere.

Concesiunea Gould nu mai reprezintǎ doar un simplu mod de a face un profit imens,

ci joacǎ de asemenea un rol în reconfigurarea granițelor țǎrii așa cum este demonstrat în

aceastǎ lucrare. Potențialul financiar extraordinar al minei reprezintǎ cauza izbucnirii unui

rǎzboi civil între mișcarea revoluționarǎ condusǎ de generalul Montero și aristocrația localǎ

care s-a aliat cu reprezentanții puterilor strǎine. Lupta pentru intrarea în posesia argintului

scoate la ivealǎ toate imperfecțiunile societǎții Costaguaneze care este dominatǎ de corupție

și lǎcomie.

Aproape toate personajele se aflǎ sub influența nefastǎ a argintului care în final duce

la degradarea lor moralǎ. Ȋn primul rând, acesta exercitǎ o influențǎ ocultǎ asupra lui

Charles Gould care practic devine obsedat de ideea de a conduce mina, care aduce dupǎ

sine bani și putere și din acest motiv se izoleazǎ și își neglijeaza credincioasa soție, doamna

Emilia Gould. Ȋn ciuda realitǎții crude a acțiunilor sale, Gould este convins cǎ eforturile

sale economice sunt perfect justificate de legea moralǎ, deoarece ele nu servesc numai unui

scop personal, dar și unuia colectiv care constǎ în instituirea pǎcii și stabilitǎții politice la

nivelul instituțiilor administrative naționale și locale, precum și a armoniei și înțelegerii

reciproce dintre cetǎțenii obișnuiți. Ȋn plus, el acordǎ atât de multǎ importanțǎ misiunii sale

încât ajunge la concluzia cǎ prosperitatea financiarǎ a minei este de naturǎ sǎ contribuie la

creșterea semnificativǎ a standardelor de moralitate a populației. Transformarea suferitǎ de

Nostromo este cea mai clarǎ dovadǎ a influenței periculoase pe care interesele financiare o

pot avea asupra caracterului unei persoane. Descris inițial ca o persoanǎ complet

incoruptibilǎ, curajosul Capataz de Cargadores poreclit Nostromo cade și el în mrejele

argintului și încearcǎ sǎ ținǎ secret locul unde este îngropat în încercarea de a îl recupera și

vinde în diverse porturi internaționale. Pe mǎsurǎ ce îcepe sǎ se învinovǎțeascǎ pentru cǎ a

ascuns locul de depozitare al argintului, devine evident cǎ a atins ultimul nivel de

autodistrugere. Unul dintre liderii rebelilor, colonelul Sotillo este scos din minți de

6

posibilitatea de a pune mâna pe argint și face tot ceea ce poate pentru a afla unde este

ascuns. Singurul personaj care nu este interesat de soarta argintului este Emilia care refuzǎ

sa îi afle ascunzǎtoarea chiar și când Nostromo vrea sǎ i-o dezvǎluie în ultimele clipe ale

vieții sale.

Expresia diplomaticǎ „mǎreața cauzǎ” apare cu regularitate pe parcursul romanului

Nostromo și simbolizeazǎ bǎtǎlia pentru restaurarea trecutului glorios al Costaguanei. Este

una dintre forțele cǎlǎuzitoare ale romanului, o mare parte a acțiunii acestuia fiind motivatǎ

de dorința de a obține o serie de drepturi fundamentale așa cum sunt libertatea,

independența economicǎ și democrația. Don Jose Avellanos este patriarhul uneia dintre cele

mai influente familii aristocratice din Sulaco. El este descris ca fiind un mare patriot ce a

suportat o lungǎ perioadǎ de suferințǎ în timpul tiraniei lui Guzman Bento. Ȋn pofida

greutǎților pe care le-a îndurat de-a lungul vieții, își menține optimismul cu privire la

reclǎdirea națiunii care reprezintǎ țelul sǎu suprem. Neavând o alternativǎ mai bunǎ, don

Avellanos sprijinǎ implicarea investitorilor strǎini în Costaguana, sperând cǎ aceștia sunt

mânați de bune intenții care vor aduce o schimbare favorabilǎ în aspectul societǎții.

Conștient de compromisul la care aderǎ, distinsul nobil în mod voluntar reduce din

pretențiile ce privesc standardele morale cerute de la guvernanți și laudǎ regimul lui don

Vincente Ribiera. Deși pare epuizat de conflictele care au mistuit țara timp de zeci de ani,

încǎ gǎsește energia necesarǎ pentru a fi un participant activ la procesul de apǎrare a

integritǎții țǎrii sale în fața asaltului forțelor invadatoare.

O frazǎ-cheie care apare de mai multe ori pe parcursul romanului este „interesele

materiale”. Aceasta reflectǎ perfect motivul principal pentru prezența unor companii

engleze și americane într-un colț atât de îndepǎrtat al lumii. Deși Compania de Navigație

Oceanicǎ și Compania Cǎilor Ferate Naționale au scopul declarat de a aduce progresul și

dezvoltarea în Sulaco și alte regiuni ale țǎrii, aceastǎ retoricǎ fiind promovatǎ prin

intermediul unei succesiuni de formule diplomatice al cǎror scop este de a evidenția

avantajele unei colaborǎri fructuoase a autoritǎților din Costaguana cu partenerii veniți din

strǎinǎtate, în cele din urmǎ se dovedește cǎ unica lor preocupare este reprezentatǎ de

7

maximizarea profitului generat de exploatarea resurselor naturale gǎsite în aceastǎ zonǎ

geograficǎ izolatǎ.

Ȋn concluzie, referitor la efectele imperialismului și colonialismului discutate de-a

lungul prezentei secțiuni, este demn de reliefat ipocrizia specificǎ politicii externe duse de

națiunile europene și nord-americane în raport cu țǎrile care au un statut geopolitic mai

puțin privilegiat, dar prezintǎ un potențial economic apreciabil. Sub aparența unei misiuni

bine intențonate de dezvoltare a infrastructurii din Costaguana, oamenii de afaceri englezi

și americani profitǎ de forța de muncǎ localǎ ieftinǎ cu scopul de a extrage și vinde peste

granițe cantitǎți imense de argint provenite din mina San Tome. Câștigul financiar este forța

dominantǎ care guverneazǎ acțiunile puterilor imperiale și le determinǎ sǎ desconsidere

valorile și drepturile omului.

Cel de-al șaptelea capitol constituie o cercetare atentǎ a vieții personajului care dǎ și

titlul romanului, Lord Jim, începând cu etapa copilǎriei care este caracterizatǎ de visul de a

deveni ofițer naval și de a realiza fapte eroice, continuând cu abandonarea pasagerilor

vasului pe care lucra și incheind cu moartea sa glorioasǎ care este pricinuitǎ de naivitatea sa

de a elibera o bandǎ de pirați. Jim parcurge un proces de evoluție deplasându-se dintr-un

spațiu cultural în altul, lǎsând în urmǎ Anglia, patria sa, și mergând într-un mic sat pe nume

Patusan situat în Peninsula Malaezianǎ, unde întâlnește un cu totul alt tip de societate

bazatǎ pe alte obiceiuri, tradiții și norme decât era obișnuit în Europa. Ȋn acest teritoriu

îndepǎrtat Jim obține recunoașterea oamenilor, precum și reușește sǎ atingǎo stare de pace

interioarǎ și sǎ-și recâștige încrederea în sine. Pe parcursul acestei pǎrți a tezei, sunt oferite

exemple de situații marcate de trǎdare și altele în care eroismul este scos la ivealǎ.

Tema comunicǎrii interculturale este predominantǎ în Lord Jim prin intermediul

diverselor întâlniri descrise în roman între personaje ce provin din medii culturale diferite.

Jim, protagonistul acțiunii și Marlow, naratorul sunt ambii englezi și de-a lungul romanului

au posibilitatea de a interacționa cu oameni de diverse naționalitǎți și religii așa cum sunt

pelerinii arabi de la bordul vasului Patna, locotenentul francez al navei care a salvat

8

pasagerii de la moarte, prolificul comerciant german Stein, membrii triburilor Bugis-Malay

dintre care meritǎ menționați Doramin și fiul sǎu, Dain Waris.

Fiind bântuit de fatidicul eveniment petrecut cu vasul Patna, destinul lui Jim este

puternic influențat de întâlnirea cu naratorul istorisirii, un cǎpitan de navǎ mai experimentat

și mai înțelept, Charles Marlow. Ultimul dintre aceștia se aratǎ a fi empatic cu starea

nefericitǎ a lui Jim și percepându-l ca „unul dintre noi” decide sǎ-l ajute obținându-i mai

multe locuri de muncǎ. Tânǎrul marinar lucreazǎ ca funcționar în porturile din Indiile de

Est, dar când subiectul abandonului Patnei este amintit, renunțǎ la respectivul loc de muncǎ.

Apoi, Marlow realizeazǎ cǎ soluția idealǎ care îl poate face pe Jim sa-și continue viața este

sǎ meargǎ undeva unde nimeni nu îi știe trecutul. Astfel, cu ajutorul lui Stein, un negustor

expatriat, Jim ocupǎ funcția de manager al unui post de tranzacționare din izolatul ținut

denumit Patusan, situat în Orientul Ȋndepǎrtat.

Tema trǎdǎrii este adusǎ din nou în prim-plan spre finalul romanul când Cornelius,

omul pe care Jim l-a înlocuit ca manager al postului de tranzacționare și în același timp tatǎl

vitreg al lui Jewel, iubita tânǎrului englez, alege sa comploteze cu temutul pirat, Gentleman

Brown pentru a se rǎzbuna pe Jim pe care îl considerǎ vinovat de decǎderea sa. Gelos pe

Jim pentru succesul avut la conducerea tribului care l-a adoptat încǎ de la venirea sa în

Patusan, Bugis-Malay, și enervat de eșecurile sale personale, Cornelius îi divulgǎ lui Brown

existența unui canal lateral și astfel o ambuscadǎ este pusǎ la cale de cǎtre pirati pentru a

scǎpa de populația baștinașǎ care îi pǎzea. Ȋn timpul luptei, Dain Waris, cel mai bun prieten

al lui Jim și fiul șefului local al tribului Bugis este ucis, iar fostul ofițer naval britanic își

asumǎ responsabilitatea pentru moartea lui Dain acceptându-și în mod conștient pedeapsa

care are ca rezultat chiar moartea sa. Jewel se simte trǎdatǎ de decizia lui Jim de a se

prezenta în fața tatǎlui lui Dain și pentru cǎ nu a luat în considerare consecințele acestei

acțiuni. Femeia pe jumǎtate malaezianǎ este devastatǎ de faptul cǎ este lǎsatǎ singurǎ și nu

reușește sǎ-l ierte niciodatǎ pe Jim pentru moartea acestuia.

Cu toate cǎ Jim și ceilalți membri ai echipajului care trǎdeazǎ codul etic al ofițerilor

abandonând nava în mijlocul unei furtuni se presupune cǎ fac parte dintr-o societate

9

civilizatǎ de la care se așteaptǎ sǎ dovedeascǎ înalte norme de moralitate și demnitate

umanǎ, comportamentul lor aratǎ cǎ nu este în niciun fel superior celui al persoanelor care

locuiesc într-o regiune izolatǎ din Orientul Ȋndepǎrtat. Aceastǎ realitate crudǎ demonstreazǎ

cǎ actele de trǎdare nu sunt caracteristice oamenilor mai puțin educați și ca lipsa de

moralitate a devenit un fenomen generalizat care se aplicǎ tuturor categoriilor sociale. Prin

urmare, meritǎ precizat cǎ apariția unor astfel de cazuri de trǎdare nu este influențatǎ în

mod special de spațtiul cultural de proveniențǎ al protagoniștilor sǎi și cǎ ține de propria

conștiințǎ a oamenilor sa nu apeleze la astfel de comportamente incorecte.

Spre deosebire de lașitatea afișatǎ în timp ce locuia cu compatrioții sǎi, când se

mutǎ într-un spațiu cultural diferit, Jim pare sǎ treacǎ printr-un proces de metamorfozǎ,

deoarece reușește sǎ convingǎ șefii tribului Bugis-Malay sǎ atace așa numita „tabǎrǎ

inexpugnabilǎ” a banditului Sherif Ali care este cunoscut pentru cǎ furǎ recoltele și

resursele tuturor triburilor din regiune. Marinarul britanic demonstreazǎ o strategie militarǎ

bine-ganditǎ deoarece își ia inamicul prin surprindere și își conduce oamenii la victorie

punând capǎt tiraniei lui Ali în cele din urmǎ instaurând pacea în insula Patusan. Ca rezultat

al acestui act de curaj, bǎștinașii încep sǎ-l considere pe Jim o ființǎ extraordinarǎ care

posedǎ puteri supranaturale și sǎ-l recunoascǎ drept liderul lor spiritual și administrativ.

Ȋnvingând cea mai importantǎ facțiune adversǎ a tribului Bugis-Malay și restabilind

ordinea în acea parte a lumii, Jim câștigǎ respectul populației locale care îl numesc „Tuan”

sau „Stǎpân”. Aceastǎ realizare este de mare importanțǎ pentru englez nu numai din punctul

de vedere al popularitǎții în creștere ale cǎrei beneficii materiale inerente sunt de asemenea

semnificative, dar și pentru cǎ îi permite sǎ-și recâștige respectul de sine și sǎ aibǎ

sentimentul cǎ este în continuare util comunitǎții. Deci, idealurile din copilǎrie de a realiza

fapte eroice ale lui Jim nu mai constituie purǎ ficțiune din moment ce au început sǎ devinǎ

realitate.

Luând în considerare faptul cǎ Jim reușește sǎ își îndeplineascǎ o parte dintre

idealurile sale eroice într-un teritoriu îndepǎrtat, foarte departe de țara sa natalǎ face sǎ

creascǎ și mai mult valoarea realizǎrilor sale. Jim ajunge în Orientul Ȋndepǎrtat ca un paria

10

care nu mai are niciun fel de viitor în interiorul națiunii sale și a cǎrui ultimǎ șansǎ este sǎ

depǎșeascǎ toate obstacolele care îi ies în cale, în încercarea de a-și crea un drum în viațǎ.

Fiind recunoscut drept lider de cǎtre cetǎțenii din Patusan care au încredere deplinǎ în

bunele sale intenții și se bazeazǎ pe imparțialitatea sa în înfǎptuirea justiției, marinarul

englez demonstreazǎ cǎ uneori un mediu aparent ostil ce este în multe privinț total diferit de

societatea european tradiționalǎ se poate transforma într-un spațiu favorabil dezvoltǎrii

personale. Chiar în aceastǎ zonǎ îndepǎrtatǎ a lumii Jim ajunge sǎ se cunoascǎ mai bine și

sǎ-și defineascǎ personalitatea ca un individ matur.

Pentru a concluziona, aceastǎ tezǎ se axeazǎ pe drumul inițiatic al unui bǎrbat din

Europa de la momentul visurilor eroice ale copilǎriei panǎ la evoluția sa ca adult trecând

prin mai multe spații culturale ce culmineazǎ cu partea finalǎ a vieții sale care îl înfǎțișeazǎ

ca un lider respectat al unui trib dintr-un colț izolat al arhipelagului Malaezian și în cele din

urmǎ cu moartea sa care vine ca o pedeapsǎ pentru bunǎtatea pe care o aratǎ fațǎ de un grup

de pirați. Pe parcursul cǎlǎtoriei sale de autodescoperire, temele trǎdǎrii și eroismului sunt

predominante, iar rata lor de frecvențǎ în diverse situații indiferent de nivelul de civilizație

al respectivei societǎți demonstreazǎ cǎ ele nu sunt trǎsǎturi de caracter înnǎscute, ci depind

de capacitatea fiecǎrui individ de a discerne între bine și rǎu. Imperialismul reprezintǎ de

asemenea o temǎ importantǎ în contextul plecǎrii lui Jim în Orientul Ȋndepǎrtat pentru a fi

numit managerul unui centru de tranzacționare ce aparține unei companii care face comerț

în acea parte a lumii. Sub pretextul unei acțiuni economice juste, bunurile materiale și prin

urmare populația nativǎ a Patusan sunt exploatate de cǎtre europeni.

Al optulea capitol se ocupǎ cu exemple de termeni diplomatici care sunt

reprezentativi pentru discursul imperialist al țǎrilor implicate în așa numita modernizare a

Statului Liber Congo. Secțiunea curentǎ intenționeazǎ sǎ stabileascǎ în ce mǎsurǎ în Inima

Ȋntunericului limbajul diplomatic promoveazǎ o falsificare permanentǎ a realitǎții

economice, politice și sociale care caracteriza continentul african la sfârșitul secolului al

nouǎsprezecelea.

11

De-a lungul Inimii Ȋntunericului devine evident cǎ ideologia oficialǎ promovatǎ de

Companie ascunde enorme scopuri economice care trebuie sǎ fie îndeplinite cu orice preț.

Inevitabil apare un conflict între vorbe și fapte, între bunele intenții predicate de

reprezentanții influentelor națiuni occidentale și asprele condiții de viațǎ și muncǎ care

trebuie sǎ fie îndurate de populația africanǎ prezentatǎ în nuvelǎ. Agenții Companiei recurg

treptat la un mod din ce în ce mai barbar de a obliga bǎștinașii sǎ procure cantitǎți imense

de fildeș care pot fi foarte simplu transformate în bani. Africanii sunt descriși ca o sub-

specie de oameni care nu sunt îndreptǎțiți sǎ cearǎ drepturi egale cu populația albǎ. Primii

dintre aceștia sunt considerați ca fiind executanții ideali ai ordinelor europenilor. Viața pe

continentul african cauzeazǎ degradarea moralǎ a celor mai inofensivi angajați ai

Companiei care sunt aduși la disperare de continua competiție pentru colectarea fildeșului

care devine singura lor preocupare.

Titlul nuvelei însuși, „Inima Ȋntunericului”, acționeazǎ ca un simbol al limbajului

diplomatic care face aluzie atât la natura maleficǎ a sufletului uman, cât și la culoarea pielii

celor care populeazǎ continentul african. Cu privire la primul sǎu sens, „întunericul”

simbolizeazǎ, de asemenea, lipsa de moralitate care poate afecta orice ființǎ umanǎ și se

manifestǎ prin minciuni, înșelǎciune, manipulare având ca scop înavuțirea și obținerea

puterii. Pe de altǎ parte, se referǎ la mediul social din Congo caracterizat de oameni descriși

ca fiind niște sǎlbatici ciudați ce au nevoie de civilizația coloniștilor. Ȋn afarǎ de asta,

„întunericul” sugereazǎ felul în care oamenii care merg în acea parte a lumii pot fi afectați

moral și etic de interacțiunea cu un grup social extrem de diferit.

Una dintre preocupǎrile principale ale nuvelei „Inima Ȋntunericului” constǎ în a

determina soliditatea legǎturii existente între oamenii ce provin din națiuni civilizate

consolidate și civilizația însǎși ca o valoare care se infiltreazǎ în comportamentul indivizilor

și le influențeazǎ percepția asupra lumii înconjurǎare. La începutul nuvelei, atenția lui

Conrad este concentratǎ pe efectele scoaterii unor oameni din mediul lor nativ și relocǎrii

lor într-un spațiu cultural total diferit. Ținând cont cǎ majoritatea agenților Companiei

aveau cu totul alte profesii înainte sǎ plece în Africa, precum doctori, avocați, contabili,

realitatea întâlnitǎ acolo se dovedește extrem de derutantǎ pentru ei fiind nevoiți sǎ

12

relaționeze cu oameni care au un set de principii și valori complet distinct. Se poate spune

cǎ europenii care muncesc în Africa sunt practic abandonați de Compania care i-a angajat,

deoarece trebuie sǎ se descurce pe cont propriu fǎrǎ sǎ fi fost pregǎtiți în vreun fel pentru

aceastǎ schimbare radicalǎ în viața lor. Dezorientarea pe care o manifestǎ europenii trimiși

în Congo este dezvǎluitǎ de povestirea de cǎtre Marlow a evenimentelor petrecute în acel

teritoriu îndepǎrtat și accentul pus pe caracterul neadevǎrat al experiențelor trǎite acolo.

Pe parcursul ultimei întâlniri cu mǎtușa sa înaintea plecǎrii spre Africa, Marlow își

dǎ seama cǎ ea l-a prezentat unor demnitari foarte influenți care au avut o contribuție

importantǎ la numirea sa în funcția de cǎpitan al unui vapor cu aburri ale lui Marlow rii.

Imaginea creatǎ de mǎtușa lui este cea a unei ființe supranaturale „un emisar al luminii, un

fel de apostol de rang inferior”. Aceste exemple de limbaj diplomatic dovedesc o datǎ în

plus statutul eropenilor printre așa-numiții sǎlbatici. Coloniștii sunt percepuți ca zeitǎți

îndreptǎțite sǎ decidǎ cine are dreptul sǎ trǎiascǎ și cine va muri. De asemenea, pot dispune

de resursele naturale ale regiunii și sǎ profite de forța de muncǎ a populației. Excelentele

recomandǎri ale lui Marlow cauzeazǎ invidia și suspiciunea multora dintre angajații

Companiei care au interesul de a îl descoase pentru a afla identitatea protectorilor sǎi din

Europa.

Marlow este intrigat sǎ audǎ de la mǎtușa sa cǎ are încredere în ideologia oficialǎ

promovatǎ de puterile occidentale. Cuvintele „sǎ dezvǎțǎm acele milioane de ignoranți de

metodele lor oribile” aratǎ clar convingerile femeii despre misiunea binefǎcǎtoare a

europenilor de-a lungul fluviului Congo și bunele lor intenții de a transforma Africa într-un

tǎrâm al libertǎții și prosperitǎții. Marlow blameazǎ propaganda intensǎ rǎspânditǎ prin

intermediul ziarelor pentru a intoxica cetǎțenii onești cu ideea falsǎ a unei intervenții

umanitare în inima Africii.

O expresie diplomaticǎ foarte importantǎ care apare de mai multe ori pe parcursul

nuvelei și meritǎ o atenție specialǎ în analiza sa este ”cauza nobilǎ”. Sub aceastǎ sintagmǎ

se ascunde adevǎrata activitate desfǎșuratǎ de angajații Companiei pe teritoriul Statului

Liber Congo. Principalul obiectiv al agenților este de a colecta pe cât de mult fildeș posibil

13

folosind metode care cu greu pot fi numite umane. Posibilitatea câștigǎrii unor sume mari

de bani îi face pe comercianții de fildeș sǎ fie într-o permanentǎ competiție care conduce la

haos și un tratament nemilos aplicat bǎștinașilor. Ȋntre timp, reprezentanții administrativi ai

Companiei încearcǎ sǎ menținǎ o aparențǎ de ordine și legalitate a acțiunilor lor motivând

totul printr-un plan filantropic de a instaura civilizația și cultura europeanǎ în Africa.

Kurtz este chintesența imaginii agenților a cǎror sarcinǎ, cel puțin în teorie, este de a

insufla populației locale virtuți precum umanitate, demnitate și integritate. Acest personaj

strǎlucitor pare sǎ fie opusul managerului Companiei având multe trǎsǎturi extraordinare și

posedând un nivel de educație mult superior celui al restului agenților. El dǎ impresia cǎ în

sinea sa se regǎsesc toate valorile care formeazǎ nucleul civilizației europene. El este un

apǎrǎtor înflǎcǎrat al ideii cǎ occidentalii au obligația moralǎ de a contribui la modernizarea

Africii și ar trebui sǎ investeascǎ mai multe resurse, precum și sǎ acorde mai mult interes

acestei cauze.

Kurtz, enigmaticul și controversatul personaj al „Inimii Ȋntunericului”, se considerǎ

centrul moral al universului, toate acțiunile sale fiind în raport cu propriile sale standarde de

moralitate. Kurtz își dedicǎ existența unui concept de sine idealizat prin intermediul cǎruia

el cuprinde propriile sale criterii de comportament. Visul sǎu de a civiliza populația

indigenǎ africanǎ este greșit înțeles, în loc sǎ lucreze pentru îndeplinirea sa, este absorbit de

mirajul care îl face sǎ creadǎ cu tǎrie în natura sa divinǎ care îl îndrepǎțește sǎ joace rolul

comandantului suprem militar și spiritual al triburilor sǎlbatice. Ȋn schimb, el trebuie sa îi

însoțeascǎ în activitǎțile lor zilnice, practic sǎ devinǎ egalul lor.

Spre deosebire de afirmațiile sale, Kurtz se lasǎ pradǎ complet și ireversibil

farmecului fildeșului, care se transformǎ curând în principala sa preocupare și mai târziu

într-o adevǎratǎ obsesie pe care nu o mai poate controla. Cel mai prolific agent al

Companiei nu strânge fildeș doar de dragul de a o face, ci pentru cǎ deținerea sa se

concretizeazǎ într-o putere și influențǎ imense la cel mai înalt nivel al conducerii

Companiei ceea ce explicǎ și faptul pentru care este atât de temut de actualul manager al

Companiei și acoliții acestuia. Incredibila dorințǎ de fildeș și beneficiile sale ulterioare

14

devine atât de mistuitoare încât Kurtz își abandoneazǎ toate normele morale anterioare și

dedicǎ ritualurilor sǎlbatice care sunt menite sǎ le demonstreze aborigenilor cǎ meritǎ sǎ

aibǎ parte de un respect profund în calitatea sa de lider spiritual și mai presus de toate

devine stǎpânul lor absolut.

Cea mai puternicǎ trǎsǎturǎ deținutǎ de Kurtz este talentul sǎu oratoric. Ȋntr-un

raport scris pentru o organizație numitǎ Societatea Internaționalǎ pentru Suprimarea

Obiceiurilor Barbare, Kurtz laudǎ superioritatea intelectualǎ și spiritualǎ a rasei albe în

comparație cu africanii, clamǎnd cǎ este datoria europenilor sǎ își impunǎ voința și sǎ își

extindǎ supremația în acele ținuturi îndepǎrtate ale Africii chiar dacǎ asta implicǎ folosirea

forței.

Ȋn ciuda discursului sǎu care ajutǎ la promovarea ideologiei oficiale a

colonialismului european, Kurtz este conștient de cantitatea substanțialǎ de ipocrizie care se

ascunde în spatele rolului sǎu umanitar. Acest lucru îl face sǎ acționeze conform propriilor

lui reguli și sǎ adopte o metodǎ brutalǎ de a trata populația indigenǎ exploatându-i și

obligându-i sǎ lucreze câat e ziua de lungǎ în condiții improprii care nu au nimic în comun

cu conceptul de umanitate. Kurtz nu se mai deranjeazǎ sǎ pretindǎ cǎ respectǎ drepturile

omului, fiind capabil sǎ comitǎ orice fel de atrocitate în numele scopului sacru de a

descoperi fildeș.

O dovadǎ suplimentarǎ a dominației lui Kurtz asupra întregii arii a Stației Interioare

o reprezintǎ felul în care se raporteazǎ la toate elementele importante ce îl înconjoarǎ.

Acesta considerǎ cǎ natura și bogǎțiile sale trebuie sǎ fie în proprietatea sa și este îndreptǎțit

sǎ dispunǎ de ele cum dorește fǎrǎ sǎ cearǎ permisiunea cuiva. Acest lucru demonstreazǎ o

datǎ în plus concepția sa distorsionatǎ despre rolul lui în acest imens mecanism al implicǎii

europenilor în Africa. Ȋn momentele sale de slǎbiciune și iraționalitate cauzate de boalǎ,

Kurtz vorbește despre cele mai prețioase lucruri ale sale „Logodnica mea, fildeșul meu,

stația mea, fluviul meu, al meu--” ceea ce reprezintǎ o confirmare a atașamentului sǎu

pentru simbolurile cǎrora și-a dedicat existența. Se vede în imposibilitatea de a accepta sǎ

plece și sǎ piardǎ imperiul pe care l-a construit, acesta fiind vǎzut ca principala sa realizare

15

și cea mai semnificativa sursǎ de alimentare a vanitǎții sale exacerbate. Cuvintele sale

sugereazǎ o încredere fǎrǎ precedent în puterea sa de a controla tot ceea ce se întâmplǎ în

zona sa de influențǎ și pe lângǎ aceasta o abordare egocentricǎ a tot ceea ce se aflǎ în jurul

sǎu.

Imaginea terifiantǎ a mai multor oameni spânzurați lângǎ tabǎra lui Kurtz într-o

manierǎ demonstrativǎ este o expresie clarǎ a metodelor crude și inacceptabile folosite în

relațe cu populația aborigenǎ. Acest tip de practici nu pot avea o justificare rezonabilǎ

întrucât nu aduc niciun fel de beneficiu economic nici Companiei, nici lui Kurtz personal.

Ele reprezintǎ o simplǎ metodǎ de satisfacere a nevoii conducǎtorului de a își reafirma

autoritatea, precum și un instrument de a determina sǎbaticii sǎ reținǎ care sunt urmǎrile

unei posibile nesubordonǎri. Stilul dictatorial de a își impune voința prin acțuni inumane

este generat de o lipsǎ de autocontrol care se manifestǎ din timp în timp și al cǎrui rezultat

este un masacru al oamenilor nevinovați.

Cuvintele rostite de Kurtz pe patul de moarte „Oroarea! Oroarea!” capǎtǎ diverse

conotații în funcție de punctul de vedere din care sunt percepute. Pe de o parte, ele pot

reflecta cǎința lui fațǎ de modul în care s-a comportat în relația sa cu africanii și

transformarea sa psihicǎ din momentul sosirii în Congo pânǎ în clipa în care a pǎrǎsit acele

teritorii. Rostirea acestor cuvinte poate fi interpretatǎ ca o reacțtie la aflarea atodistrugerii

sale. Pe de altǎ parte, exclamația lui Kurtz este adesea vǎzutǎ ca un refuz de a își abandona

sanctuarul, imperiul pe care l-a creat unde este venerat asemenea unui zeu sau unui împǎrat.

Revenirea la o viațǎ lumeascǎ similar tuturor muritorilor pare sǎ fie de neconceput pentru

el. „Oroarea” poate face aluzie și la eșcul lui Kurtz de a deveni mai mult decât un om și de

a își stabili propriul set de legi, astfel cǎ nu îi rǎmâne altǎ opțiune decât sǎ se judece singur

conform regulilor societǎții.

Un aspect semnificativ care meritǎ discutat este reprezentat de similitudinile

existente între Kurtz și Charles Gould, unul dintre personajele principale ale romanului

Nostromo. Ȋntâi de toate, este demn de menționat cǎ fildeșul în cazul lui Kurtz, respectiv

argintul pentru Charles Gould nu mai sunt simple obiecte de schimb, ci au devenit motivul

16

pentru care trǎiesc, deoarece tot ceea ce fac este în numele adunǎrii unor cantitǎți uriașe din

aceste metale prețioase. Deținerea acestora nu îi face mai fericiți, din contrǎ cele douǎ

personaje sunt conduse la pieire. Ȋn plus, dorința lor nestǎvilitǎ de avere le afecteazǎ relația

cu persoanele iubite. Ȋn ciuda faptului cǎ motivul oficial pentru cǎutarea disperatǎ a

fildeșului de cǎtre Kurtz este intenția sa de a deveni vrednic de Logodnica sa, realitatea

aratǎ cǎ este mai interesat sǎ fie temut și în același timp aclamat de cǎtre bǎștinași și ceilalți

agenți ai Companiei. Obsesia lui Charles Gould de a conduce mina San Tome și de a o

transforma în cea mai profitabilǎ afacere din țarǎ îl înstrǎineazǎ de soția sa întrucât își

petrece tot timpul fǎcând eforturi pentru a își pune în aplicare idealul. Pe lângǎ asemǎnǎrile

deja enunțate, existǎ o diferențǎ în ceea ce privește tangibilitatea femeilor iubite de cǎtre cei

doi protagoniști. Ȋn timp ce Logodnica rǎmâne la distanțǎ și de neatins pentru Kurtz, Emilia

Gould este întotdeauna alǎturi de soțul sǎu, gata sǎ îi ofere sprijin moral. Din cauza

distanțǎrii din ce în ce mai mare dintre soții Gould, Charles devine la fel de inaccesibil

pentru Emilia precum este logodnica pentru Kurtz.

Luând în considerare evidenta degradare moralǎ a lui Kurtz și a celorlalți lucrǎtori

ai Companiei pe mǎsurǎ ce efectele acțiunilor lor sunt dezvǎluite treptat, se poate afirma cǎ

între „civilizația” vest-europeanǎ și „sǎlbǎticia” africanǎ existǎ multe similitudini. Niciunul

dintre aceste douǎ tipuri de societǎți nu se dovedește a fi superior în ceea ce privește

metodele etice de interacțiune cu reprezentanți celeilalte culturi.

Cel de-al nouǎlea capitol prezintǎ raporturile dintre douǎ societǎți aparent opuse

guvernate de reguli și principii diferite, dar ai cǎror membri, așsa cum o aratǎ evenimentele,

nu sunt atât de diferitți în ceea ce privește practicile malefice precum trǎdarea, corupția și

minciuna. Asemǎnǎtoarea dezagregare moralǎ a personajelor este un semn evident al

faptului cǎ un individ poate fi corupt indiferent de mediul social, politic și cultural cǎruia îi

aparține. Tema trǎdǎrii este actualǎ în Sub Ochii Occidentului arǎtând cǎ atât în societǎțile

vestice, cât și în cele estice sunt extrem de dificil de identificat oamenii de încredere.

Ȋn Sub Ochii Occidentului, Conrad se concentreazǎ pe examinarea temei trǎdǎrii pe

care începuse deja sǎ o analizeze într-una dintre operele sale precedente, Agentul Secret.

17

Autorul britanic de origine polonezǎ încearcǎ sǎ stabileascǎ motivele interioare care l-au

determinat pe Razumov, personajul central al romanului sǎ coopereze cu poliția pentru a îi

întinde o caapcanǎ colegului sǎu student, Haldin care i-a cerut ajutorul dupǎ ce îl asasinase

pe ferocele Ministru de Stat din guvernul Țarist, Domnul de P. Ȋn afarǎ de aflarea cauzei

trǎdǎrii lui Razumov, meritǎ identificate efectele dǎunǎtoare ale acțiunilor lui asupra vieții

celorlalți.

Ȋn mintea lui Razumov sunt mai multe justificǎri pentru conlucrarea cu autoritǎțile

ruse și unele dintre acestea se bazeazǎ într-adevǎr pe sisteme de gândire logice și

rezonabile. Apariția surprinzǎtoare a lui Haldin și perturbarea traiului liniștit al lui

Razumov îi creeazǎ celui din urmǎ o stare de nedumerire pe care reușește cu dificultate sǎ o

gestioneze, dar care trebuie rezolvatǎ cu rapiditate fiindcǎ în acest tip de situații o persoanǎ

nu poate adopta o poziție de neutralitate. Dacǎ tânǎrul student nu raporteazǎ la polițe crima

comisǎ de Haldin și încercarea lui de a scǎpa, ar putea fi acuzat de complicitate cu tabǎara

revoluționarǎ. La polul opus, dacǎ informeazǎ autoritǎțle ar putea fi de asemenea privit cu

neîncredere pentru simplul fapt cǎ era perceput ca un posibil reacționar și șansele sale de a

lucra într-o instituție publicǎ ar putea fi distruse. Astfel, pare imposibil pentru Razumov sǎ

fie simultan o persoanǎ onorabilǎ în fața revoluționarilor și un colaborator fidel al

guvernului.

Actul trǎdǎrii reprezintǎ punctul de început al unei lungi serii evenimente care în

cele din urmǎ duc la morți tragice, vieți distruse din cauza unei permanente stǎri de

neliniște, confuzie moralǎ și torturǎ psihologicǎ. Execuția lui Haldin, îmbolnǎvirea mamei

sale dupǎ ce a aflat despre soarta nefericitǎ a tânǎrului revoluționar și autodistrugerea lui

Razumov care se concretizeazǎ în handicapul sǎu din finalul romanului stau ca dovadǎ

pentru consecințele dramatice ale deciziei luate de protagonistul romanului.

Cu toate cǎ Sub Ochii Occidentului este adesea considerat un rechizitoriu la adresa

Rusiei care este portretizatǎ ca personificarea tuturor practicilor incorecte și opresive

existente în lume, ținta lui Conrad nu constǎ în asocierea Europei de est cu rǎul și a țǎrilor

occidentale cu binele. Ȋn ciuda percepției parțial justificate conform cǎreia romanul reflectǎ

18

resentimentele scriitorului fațǎ de Rusia cauzate de ocuparea Poloniei și greutǎțile îndurate

de polonezi în timpul conducerii Țariste, Sub Ochii Occidentului se ocupǎ cu idealuri mult

mai nobile. Autorul pretinde cǎ oamenii, indiferent de spațiul geografic în care trǎiesc, ar

trebui sǎ se axeze mai mult pe a se ghida în viațǎ dupǎ o serie de principii morale înalte și

sǎ caute sǎ își urmareascǎ scopurile cu o mai mare determinare, însǎ fǎrǎ a apela la acțiuni

imorale care amenințǎ sǎ le distrugǎ umanitatea.

Pe parcursul romanului, Conrad se dovedește a fi extrem de critic la adresa

guvernului rus a cǎrui atitudine este consideratǎ autoritarǎ, abuzivǎ și lipsitǎ de grijǎ fațǎ de

nevoile oamenilor în timp ce marea majoritate a acestora trǎiesc în sǎrǎcie. Ȋn același timp,

autorul descrie acțiunile revoluționarilor ca fiind frecvent iraționale conducând la eșecul

idealurilor și mișcǎrilor lor de protest.

Ȋn plus fațǎ de aspectele amintite anterior, meritǎ evidențiat faptul cǎ romanul

trateazǎ adevǎuri morale însemnate, Razumov fiind cel care trece printr-un conflict moral și

este încercat de suferințǎ. Intensitatea experiențelor sale și conștientizarea impactului lui

Haldin asupra vieții sale îl determinǎ pe Razumov sǎ constate cǎ întregul sǎu univers moral

a fost dat peste cap și acum trebuie sǎ se confrunte cu un puternic sentiment de vinovǎție

provocat de acțiunile sale ireversibile. Ȋn aceastǎ privințǎ, se poate spune cǎ personajul

principal din Sub Ochii Occidentului este în opoziție cu societǎțile occidentale care preferǎ

o abordare distantǎ și simplistǎ a temelor morale ignorând aceste realitǎți evidente.

Rǎzboiul psihologic dintre Razumov și Antonovna meritǎ o atenție specialǎ datoritǎ

intensitǎții sale extraordinare. Curajoasa femeie posedǎ o incredibilǎ perspicacitate și o

abilitate bine dezvoltatǎ de a anticipa mișcǎrile protagonistului. De la bun început nu pare

sǎ aibǎ încredere în el și devine din ce în ce mai suspicioasǎ pe mǎsurǎ ce acțiunea se

deruleazǎ. Ea îi adreseazǎ lui Razumov mai multe întrebǎri bine țintite cu privire la

implicarea sa în execuția lui Haldin fǎcându-l sǎ se simtǎ foarte inconfortabil și în același

timp accentuându-i teama de a nu fi demascat ca trǎdǎtor. Utilizând aceste tehnici

ingenioase de intimidare, Antonovna pune la îndoialǎ convingerile revoluționare ale lui

19

Razumov în fața celorlalți partizani ai ideilor anti-Țariste care îl percep ca un reprezentant

uextrem de valoros și respectabil al convingerilor lor.

Ȋn afarǎ de duelul psihologic cu experimentata revoluționarǎ, comportamentul lui

Razumov pe parcursul romanului este profund marcat de întâlnirea sa cu Natalia Haldin,

sora omului pe care practic l-a condamnat la moarte. Tânǎrul student la filosofie este

chinuit de consecințele acțiunilor sale și se simte rușinat în timp ce vorbește cu Natalia,

deoarece trebuie sǎ-și ascundǎ adevǎratele sentimente și sǎ continue sǎ pretindǎ cǎ el și

Victor Haldin au fost prieteni buni. Natalia nu are niciun motiv sa nu îl creadǎ pe Razumov,

mai mult ea îl vede ca persoana care îi poate da mai multe detalii despre atacul fratelui

sǎsupra domnului de P. și circumstanțele capturǎrii sale de cǎre poliție. Pe mǎsurǎ ce

personajul principal masculin se îndrǎgostește treptat de tânǎra femeie, criza sa moralǎ se

adâncește și devine tot mai dificil sǎ ascundǎ întâmplǎrile care au avut loc ca urmare a

asasinǎrii ministrului.

Una dintre cele mai importante cauze pentru care Razumov decide sǎ-și asume

responsabilitatea pentru faptele sale este aceea cǎ o considerǎ pe Natalia ca fiind o proiecție

a propriei sale personalitǎți și el însuși a devenit întruchiparea trǎsǎturilor de caracter avute

în trecut de Victor Haldin. Razumov nu vrea sǎ profite de bunǎtatea femeii și sǎ o

transforme într-o victimǎ a propriilor sale interese așa cum considerǎ cǎ Haldin a reușit sǎ

facǎ în cazul sǎu distrugându-i șansele la progres în viațǎ. Protagonistul romanului crede cǎ

nu i-a mai rǎmas altǎ soluție de a evita o sigurǎ degradare moralǎ decât sǎ mǎrturiseascǎ cǎ

a cooperat cu autoritǎțile Țariste avertizându-i despre planul de a fugi al lui Haldin, apoi

devenind informator al Poliției având ca misiune sǎ adune informații despre activitǎțile

puse la cale de grupul de revoluționari ce locuiesc în Europa occidentalǎ.

O temǎ recurentǎ pe parcursul romanului Sub Ochii Occidentului este cea a

înșelǎciunii cauzate de interpretarea eronatǎ a personalitǎții unui individ. Cel mai elocvent

exemplu este reprezentat de Razumov, care la inceputul romanului este privit de cǎtre

ceilalți studenți ca un om de încredere pe care se pot baza și care le împǎrtǎșește ideile

revoluționare afișând convingeri solide referitor la viitorul țǎrii și modul în care trebuie

20

guvernatǎ. Guvernul Țarist represiv îl considerǎ un tânǎr cu un potențial intelectual ridicat

care prezintǎ toate calitǎțile necesare pentru a activa ca agent secret în interesul națiunii

ruse. El este considerat a fi un adevǎrat patriot.

Razumov nu are așteptǎri foarte ambițioase cu privire la viitoarea sa carierǎ, el nu

viseazǎ sǎ ajungǎ mai mult decât „un reputat profesor, decorat, posibil Locotenent-

General, una dintre personalitǎțile glorioase ale Rusiei-nimic mai mult”. Finalul romanului

aratǎ cǎ niciuna dintre presupunerile despre protagonistul cǎrții nu s-a adeverit, nereușind

sǎ devinǎ o persoanǎ de succes în niciun domeniu. Razumov însuși este dezamǎgit de

conduita sa moralǎ așa cum revoluționarii și profesorul de limbi sunt dezamǎgiți de

acțiunile sale, iar în final este prezentat locuind într-o casǎ sǎrǎcǎcioasǎ din zona ruralǎ a

Rusiei.

Prin urmare, Sub Ochii Occidentului este un roman menit sǎ expunǎ cruda realitate

a relațiilor interpersonale existente în lumea modernǎ. Prezentând mai multe cazuri în care

personajele nu aratǎ nicio remușcare pentru folosirea unor metode dezonorante precum

trǎdarea, înșelǎciunea, corupția moralǎ pentru atingerea scopurilor și avansarea pe scara

socialǎ, devine clar cǎ situațiile descrise de-a lungul cǎrții sunt emblematice pentru întreaga

stare a națiunilor estice și vestice. Acestea sunt dominate de lǎcomie, ipocrizie și

superficialitate, deoarece oamenii duc lipsǎ de valori reale și nu reușsc sǎ înțelegǎ

importanța faptului de a fi uniți și a construi conexiuni puternice și de lungǎ duratǎ.

Ȋn concluzie, putem afirma cǎ prezentul studiu a reușit sa realizeze o cercetare

cuprinzǎtoare a multor exemple de expresii diplomatice extrase din patru opere

reprezentative ale lui Joseph Conrad, care a demonstrat importanța unui grad înalt de

conștientizare a avantajelor și dezavantajelor folosirii limbajului diplomatic în diverse

contexte interculturale.

Ȋn plus, meritǎ menționat cǎ în mod similar cu evenimentele prezentate în operele

analizate în aceastǎ lucrare, limbajul diplomatic a jucat în multe ocazii rolul unui puternic

instrument de convingere a populației teritoriilor care urmau sǎ fie cucerite de cǎtre forțele

imperiale cu privire la beneficiile acestei acțiuni. Distorsionarea realitǎții în legǎturǎ cu

21

dezvoltarea și modernizarea societǎților colonizate prin intermediul limbajului diplomatic

poate fi consideratǎ la fel de dǎunǎtoare ca însuși tratamentul nemilos și degradant aplicat

aborigenilor.

Multitudinea de termeni diplomatici care pot fi gǎsiți în operele lui Joseph Conrad

au menirea de a atrage atenția cititorilor asupra posibilitǎții interpretǎrii unui text în

numeroase feluri ceea ce înseamnǎ cǎ mesajul care se dorește a fi transmis de cǎtre un autor

nu este mereu ușor identificabil, astfel cǎ nu este recomandatǎ o citire literalǎ a unei scrieri

dacǎ suntem interesați de descifrarea adevǎratei sale semnificații.