7. Injecţii, perfuzii

Pentru realizarea diferitelor acţiuni ale medicamentelor şi datorită heterogenităţii

marcate a modului de acţiune al acestora se impune descoperirea căii cu cea mai mare

eficacitate în realizarea efectului scontat. Astfel existădiferite căi de administrare:

Enterală

Parenterală

Respiratorie

Percutanată

Urinară

Calea enterală se realizează prin intermediul tubului digestiv, respiratorie cu

ajutorul aerosolilor, percutanată prin intermediul tegumentelor şi mucoaselor iar calea

parenterală se realizează cu ajutorul injecţiilor, branulelor şi a perfuziilor.

Injecţia – modalitate de administrare a medicamentaţiei, prescrise

obligatoriu de către medic, sub formă lichidă cu ajutorul seringi şi a acului.

Acest mod de administrare este cu precădere folosit mai ales cand pacientul

prezintă tulburări de deglutiţie, boli ale tubului digestiv care periclitează absorbţia

fiziologica, în cazul în care substanţele ce urmează a fi administrate se descompun sub

acţiunea sucurilor digestive. Acest mod de administrare este utilizat de asemenea în

cazul pacienţilor comatoşi sau inconştienţi fiind totodată o

cale de control exact al dozajului administrat. Un dezavantaj

al administrării medicaţei utilizând calea pareneterală e

reprezentată de faptul că necesită un personal instruit şi

totodată experienţă.

Injecţiile se realizează cu numeroase scopuri :

curativ, terpeutic - principalul , imunizare - vaccinurile,

diagnostic – intraderomoreacţii, alte proceduri : transfuzii,

anestezii.

Pentru realizarea unei injecţii sunt necesare un număr de materiale :

Seringi

Ace

Medicamentaţia ce urmează a fi administrată

Materiale pentru realizarea antisepsiei

Recipient pentru colectarea deşeurilor

a) Seringile obiecte fabricate în prezent din material plastic de variate

capacităţi alese în funcţie de canitatea se substanţă medicamentoasă ce trebuie

administrată.

Elementele componente ale unei seringi sunt:

i) Cilindrul

ii) Pistonul

iii) Amboul

i) Cilindrul- cadrul

exterior alcătuit din material

transparent şi care deţine o

gradaţie corespunzătoare

capacităţii seringii.

ii) Pistonul-

reprezintă componenta asupra

căreia se realizează acţiunea

mecanică pentru introducerea

substanţei în ţesut. Între cilindru şi piston e necesară o etanşare cât mai bună.

iii) Amboul – este structura ce se găseşte la capătul cilindrului reprezentând

locul de ataşare al acului la seringă. Există trei astfel de ambouri.

1. Leur- Este amboul simplu

2. Record- un ambou mult mai subţire decât cel Leur

3. Leur-Lock este un ambou de tip Leur dar care e securizat de o structură

suplimentară pe interior.

Amboul Leur-Lock (dreapta)

Amboul Leur (stânga)

Seringile sunt livrate într-un amabalaj individual fiind astfel sterile la

deschidere. Pot fi împachetate împreună cu ac sau nu. Pot avea difetite mărimi: 2, 5,

10, 20, 50 ml. Există şi cele de 1 ml însă acestea sunt special destinate administrării

insulinelor.

b) Acele – obiecte cilindrice de natură metalică ce deţiun un lumen la

interior. Au dimensiuni variate iar clasificarea lor se realizează după

aspectul vârfului:

i) cu bizou ( de diferite lungimi)

ii) fără biou.

Fiind folsite în cadrul

numeroaselor tipuri de injecţii şi la

administarea a diferite cantităţi de

substanţe acestea trebuie să fie

potrivite oricărui tip de seringă,

indiferent de mărimea acesteia. Astfel baza acului, de plastic de obicei are o

dimensiune si forma standard.

c) Medicamentaţia ce urmază a fi administrată – administrarea medicametaţiei

în stare fluidă reprezintă principalul rol al injecţiilor. Acest tip de substanţe sunt livrate şi

depozitate în fiole( cel mai frecvent), pungi de plastic- acestea sunt administrate mai

ales pe perfuzii, borcane iar unele dintre ele sub formă de pulbere care ulterior este

dizolvată în ser fiziologic. Conţinutul acestora e obligatoriu să fie de natură sterilă.

d) Materiale pentru realizarea antisepsiei – locul de elecţie pentru realizarea

tipului specific de injecţie e ales în funcţie de numeroşi factori ce trebuiesc luaţi în

considerare. Locul realizării procedurii e necesar să fie intact, neafectat de boli ale pielii,

leziuni. Iniţial se realizează o curăţare şi o degresare a cutisului ultilizând cel mai

frecvent alcoolul sanitar, după care se realizează injecţia.

e) Recipiente pentru colectarea deşeurilor- după realizarea injecţiei la locul

manevrei se va aplica un tampon curat ce va fi stabilizat la nivelul pielii cu ajutorul

leucoplastului.

În funcţie de locul administrării aceestora injecţiile se clasifică în :

Injecţii subcutanate

Injecţii intradermice

Injecţii intramusculare

Injecţii intravenoase

Injecţii intraarteriale

Injecţii intramedulare

Injecţii intracardiace

Tehnica de efectuare a unei injecţii:

1. Partea de pregătire- a seringii, locului, a personalului care efectuează

procedura.

2. Injecţia propriu-zisă.

1. Partea de pregătire :

a) Pregătirea seringii. Primul pas e reprezentat de scoaterea din dulapul cu

medicamente a tuttuor fiolelor prescrise. Acestea sunt luate pe rand în mână şi

scuturate pentru evitarea pierderii din cantitatea de substanţă odată cu manevra de

îndepaărtare a gâtului fiolei.

Seringa e desfăcută din ambalajul său şi ulterior i se ataşează acul care se

găseşte depozitat în căpăcelul său special. Se îndepărtează capacul acului iar acesta e

introdus în lichidul conţinut de fiolă. După aspirarea întregii cantităţi e retras şi se scoate

aerul pătruns în seringă.

b) Pregătirea personalului se realizează prin spălearea adecvată a mâinilor şi

prin punerea unei perchi de mănuşi

c) Pregătirea locului impune curaţarea zonei şi aplicarea unei soluţii antiseptice.

2. Injectarea propriu-zisă se realizează printr-o suită de paşi specifici fiecărui tip

de injecţie în parte cu menţiunea că în toate pacintul trebuie aşezat în clinostatism.

i) Injecţia intradermică e folosită pentru explorare , diagnostic- IDR şi pentru

realizarea anesteziilor locale prin infiltraţie. Zonele alese pentru astfel de proceduri sunt

cele lipsite de foliculi piloşi: antebraţ ( cel mai frcvent), coapsă şi orice alt loc unde se

doreşte realizarea unei anestezii locale. Materialele folosite sunt de dimensiuni reduse

atît acul cât şi seringa, cantitatea de substanţă introdusă fiind mică. Acul se va

introduce paralel cu suprfaţa cutisului. În final va apărea local aspcul unei coji de

portocale.

ii) Injecţia subcutanată se

efectueză în stratul hipodermic al pielii astefl

ca locurile de elecţie sunt astfel selecţionate

ca acesta să fie dezvoltat suficient pentru

succesul procedurii: regiunea fesieră,

partea externă a coapselor, regiunea

brahială sau partea inferioară a peretelui

abdominal.

Injecţiile realizate în această

manieră sunt destinate scopului curativ. Tehnică :

Primul pas e reprezentat de procedurile de pregătire; după realizarea lor se

prinde o regiune astfel încât să se realizeze o cută. Acul se introduce rapid la un unghi

de 45 . Se dă drumul cutei de tegument formate anterior şi se realizează o uşoară⁰

aspiraţie pentru verificarea poziţiei acului într+un vas de sânge sau nu. Dacă totuşi

sângele işi face apariţia acul e retras şi se realizează o înţepare a unei alte regiuni,

dacă sângele nu e prezent procedura continuă cu injectarea medicametului şi în final cu

retracţia acului urmată de aplicarea unui tampon curat şi leucoplast

iii) Injecţia intramusculară ultizarea

musculaturii scheletice pentru administarea de

medicamentaţie se datorează vascularizaţiei

deosebit de bogate a acestora asigurând o

absorbţie rapidă şi totodată datorită numarului

redus al filetelor nervoase senzitive de la acest

nivel astfel că durerea resimţită de pacient se

reduce considerabil. Injecţiile cu administrare

intamusculară se realizează mai ales în scop curativ, administrandu-se mai ales

substanţe uleioase şi cu densitate mare. Locurile de realizare a acestora sunt

reprezentate de zonele cu masă musculară bogată : regiunea fesieră, regiunea

anterioară a coapsei şi regiunea deltoidiană . Tehnică: înainte de derularea oricăror

proceduri trebuie să asigurăm în primul rând intimitatea pacientului; înainte de

administrarea primei doze pacientul trebuie supus unui test pentru descoperirea

eventualelor alergii. Are loc faza de pregătire; se prinde o bucată de cutis de la nivelul

regiuniiş se introduce adânc acul într-un unghi de 90 . Se lasă liberă cuta, se încercă un⁰

uşor aspir pentru verificarea locului de pătrundere. Se introduce substanţa lent, se

retrage acul şi se ataşseză un tampon de vată pe locul înţepăturii.

iv)Injecţiile intravenoase. Injectarea substanţei se realizează direct în sistemul

vascular asigurând astfel o diseminare şi asimilare a acestuia foarte rapidă. În funcţie

de locul injecţiei administrarea poate fi :

▪superficială- interesează venele ce realizează desenul superficial de la

nivelul tegumentului. Aceste intervenţii sunt realizate de către asistentă.

▪profundă- interesază venele ce se gasesc în profunzime (femurală,

subclavie, jugulare). Acest tip de injectare poate fi la rândul ei : centrală sau periferică.

→ Injecţia intravenoasă superficială

Realizată de catre asistentă, are multiple scopuri pe lângă cel terapeutic,

administrare de transfuzii sangvine, concentrate eritrocitare, plachete sangvine.

Totoodată reprezintă calea de admnistrare a

susbstanţelor de contrast petru explorarea

diferitelor organe (rinichi, ficat, colecist).

Pentru identificarea unei vene

superficiale necesare injecţiei se realizează

în primul rând o analiză a membrelor

superioare- locul preferat de realizare al

acestora. Se începe cu regiunea cubitală

anterioară, se coboară la nivelul regiunii anterioare a antebraţului ca în final să se

ajungă la nivelul reţelei venoase a dorsului mâinii. Pentru efectuarea procedurii e

nevoie de garou.

Tehnica : După pregătirea materialelor necesare şi după comunicarea

pacientului a modului de desfălurare a întregii proceduri se aplică garoul aproximativ la

8-10 cm superior de locul unde se doreşte injecţia. Garoul se aplică cu scopul de a se

realiza o stază venoasă însă trebuie avută deosebită grijă la gradul de strângere al

acestuia- fluxul arterial profund nu trebuie sistat.

Odată realizată staza venele incep să devină turgescente iar rugând pacientul

să realizeze mişcări de flexie-extensie creşte intoarcerea venoasă astfel că relieful lor

devine astfel şi mai pronunţat. Se realizează antisepsia regiunii, cu ajutorul degetelor

întindem cât se poate de bine zona pentru imobilizarea venei urmărite. Înţeparea pielii

se realizează cu acul ce are secţiunea bizoului orientată cranial. Se intră după care se

realizează o uşoară aspiraţie pentru confirmarea poziţionării, se desface garoul cu

mâna liberă şi se administrează soluţia

→ Injecţia intravenoasă profundă e realizată strict de medic, acesta hotărând

necesitatea ei.De obicei este aleasă o astfel de cale de administrare atunci când calea

superficială nu este accesibilă: traumatisme, dermatite, nevralgii, arsuri. Se realizează

pe vena jugulară, vena subclavie, vena femurală fiecare având un loc de abord foarte

bine stabilit.

Dacă insă pacientul necesită numeroase astfel de injecţii cel mai indicat ar fi

plasarea unor branule- la nivel superficial sau de catetere la nivelul celor profunde

acestea permiţând administrări multiplecu un minim de durere.

PERFUZIILE reprezintă un mod de administrare parenterală în mod continuu

sub formă de picături a unor medicametaţii aflate în stare fluidă. Principalul scop al

acestora este acela de

reechilibrare volemică şi

electrolitică a pacienţilor, acestea

conţinând cantităţi importante de

lichide şi electroliţi. Tot prin

intermediul perfuziilor se

administrează şi medicamente

care au un efect prelungit. Transfuziile sangvine şi alimentaţia parenterală au acelaşi

principiu de funcţionare ca şi cel al perfuziilor.

Pentru punerea unei perfuzii unui pacient există o serie de paşi ce trebuie

respectaţi pentru reuşita procedurii. Metrialele necesare:

Soluţia de perfuzat

Perfuzorul

Branulă

Tehnica : Se iau soluţiile de

perfuzat, se agaţă în stativ şi se

îndepartează dopul protector. În dopul de

plastic se introduce perfuzorul cu mare

atenţie să nu atingem vârful acestuia

pentru a nu-l contamina. Perfuzorul se

inchide şi se realizează camera de umplere

până se umple de jumătate. Se deschide

perfuzorul şi e lăsat să scurgă lichid pentru

eliminarea tuturor bulelor gazoase ce

ulterior pot da naştere emboliilor gazoase.

Se introduce o branulă pacientului iar

celălalt capăt al perfuzorului se ataşează

acesteia. După instalarea trusei de perfuzie

se va regla viteza de curgere a

medicamentaţiei.