CER - Arealul de cultur n tara noastr. In raspandirea cerului in tara noastra se disting doua zone mai importante. Prima dintre ele include paduri de mica altitudine, incepand din silvostepa pana la coline, in Oltenia si Muntenia. Aici urca in altitudine pana la circa 500-600 m. cea de-a doua zona de raspandire cuprinde preponderent paduri de dealuri din vestul si sud-vestul tarii, incepand din sudul judetului Satu Mare si vestul Salajului pana la Banat.

Cerinte ecologice. Cerul creste in zona de campie si coline, in silvostepa si in subzona stejarului, avand afinitate pentru tinuturile cu climate calde, cu sezon lung de vegetatie, fiind o specie relative termofila. Gerurile mari de iarna sunt greu suportate, provocandu-I gelivuri. Suporta bine seceta si uscaciunea, incadrandu-se in categoria speciilor mezoxerofite-xerofite. Din punct de vedere al cerintelor fata de lumina, cerul este o specie heliofila.

nsusiri biologice. Maturitatea cerului este mai timpurie decat a celorlalti stejari indigeni, pe la 50-60 ani. Periodicitatea fructificatiei este, in medie , de 3-5 ani. Maturatia este bienala. Lastareste viguros si chiar drajoneaza dar foarte rar. Cresterea puietilor este mai activa decat la gorun si stejar,pentru ca, ulterior, sa fie deposit de aceste specii. Longevitatea este cea mai mica dintre toate speciile indigene de cvecinee, cerul nedepasind decat foarte rar 200-300 de ani.

Garita

Areal natural. La noi in tara ocupa circa 2% din suprafata paduroasa constituind arboreta pure sau de amestec cu cerul, stejarul, etc, fiind prezenta indeosebi la vest de raul Ialomita, din silvostepa Olteniei si Munteniei pana la regiunea dealurilor subcarpatice, la circa 450 m altitudine. Cele mai intinse paduri de garnita din intregul areal al speciei se afla la noi in tara, pe platforma Cotmeanca, intre raurile Vedea si Teleorman, indeosebi in judetul Olt- padurea Seaca, ocupata de aceasta specie in proportie de 80%.

Cerinte ecologice. Garita,la fel ca si cerul, este o specie euterma-mezoterma, de tinuturi cu clima moderata, cu veri lungi si calduroase. Rezista insa multumitor fata de gerurile mari de iarna, dar manifesta sensibilitate fata de ingheturi. Totodata, este o specie semixerofita, fapt care face posibila, uneori, coborarea sa din tinuturile colinare, care ii sunt mai favorabile,pana la campie, in contact cu silvostepa, in zone cu numai 450-500 mm precipitatii medii anuale. Fata de conditiile edifice manifesta exigente reduse ,garnitei fiindu-i caracteristice adeseori solurile cele mai compacte . Solurile din statiunile specifice garnitei prezinta fenomene accentuate de podzolire si sunt caracterizate adeseori prin regim alternant de umiditate. Spre deosebire de cer, garnita este sensibila fata de concentratia solului Ca CO3, preferand solurile cu compozitie silicioasa.

nsusiri biologice. Maturitatea este tarzie, iar periodicitatea fructificatiei este de 4/6 ani. In afara de inmultirea pe cale generative, garnita dispune de o buna capacitate de lastarire pana la varste inaintate. Maturatia este anuala, iar puterea germinativa este de 50-70%. Cresterea in tinerete, dar si in general, este mai inceata decat la stejar, gorun si chiar fata de cer.

Gorun

Areal natural. In tara noastra ocupa circa 670000 ha, in care se include si suprafete detinute de celelalte subspecii de gorun ssp. dalechampii si ssp. polycarpa. in present, gorunul este cel mai raspandit dintre speciile autohtone de cvercinee, iar pe ansamblul suprafetei paduroase a tarii noastre detine o pondere de circa 10,5%. Dintre speciile noastre de cvercinee gorunul urca la altitudini mai mari, formand un subetaj aparte de vegetatie. In esenta , este localizat la dealuri, de ambele parti ale Capatilor, urcand destul de frecvent pana la zonele piemontane , dar cu foarte rare aparitii in zona Montana, pana la circa 950-1000 m altitudine. In Carpatii Orientali se intalneste frecvent pana la 400-500 m altitudine, dar avanseaza uneori si in padurile situate la 600-800 m, in Muntii Apuseni ocupa zona deluroasa de pana la 600-700 m, iar in Carpatii Meridionali arboretele pure sau de amestec cu participarea gorunului pot fi remarcate pana la 700-800 m sau chiar mai sus.Cerinte ecologice. Gorunul prefera un climat de tranzitie, de la cel atlantic la cel continental, cu amplitudini mai restranse intre sezonul hibernal sic el de vegetatie, dovada elocventa fiind in acest sens lipsa sa din inseminate teritorii nord-estice ocupate de stejar. In esenta, gorunul este o specie mezoterma tipica. In acelasi timp, gorunul este o specie mezofila , manifestand din acest punct de vedere o amplitudine mai mica decat stejarul. Temperamental gorunului este de lumina,dar este, totusi, mai putin heliofil decat stejarul pedunculat. Arboretele de gorun de mare productivitate si adaptabilitate sunt situate pe soluri profunde. Se multumeste si cu soluri superficiale, cu mult schelet, de pe versanti accidentati, cu pante mari, dar poate s apar chiar pe stncrii, inclusiv pe roci calcaroase, unde ns productivitatea si stabilitatea arboretelor sunt mult diminuate. Este mai tolerant dect stejarul fat de gradul de saturatie n baze de schimb si suport mult mai bine solurile acide. Realizeaz cresteri remarcabile pe eutricambosoluri, respective multumitoare pe luvosoluri si preluvosoluri. Gorunul, ca si stejarul sau celelalte cvercinee, datorit litierei bogate n substante tanante, greu alterabile, contribuie puternic la levigarea solurilor.

nsusiri biologice. Maturitatea arborilor n masiv este atins la vrste naintate, de 60-80 de ani. Periodicitatea fructificatiei este evident mai mic dect la stejar, de 4-6 ani. Maturatia este anual, prin septembrieoctombrie, n functie de statiune. Puterea germinativ a semintelor este de 60-70%. Dispune de o capacitate mare de lstrire pn la vrste nainte, ca si celelalte cvercinee autohtone, iar cioatele au o durat destul de mare de viabilitate. Cu toate acestea, vitalitatea exemplarelor din smnt este mult mai mare dect a celor din lstari, ndeosebi la vrste mari. Cresterea puietilor de gorun este relativ redus n primul deceniu, pentru a se activa ulterior, mentinndu-se sustinut pn la vrste naintate. n arboretele din optimul ecologic al speciei productivitatea este de pn la 7,5 m3/an/ha, la 120 de ani si de circa 6 m3/an/ha, la 100 de ani. Puietii suport umbrirea masivului pn la 4-6 ani, dup care, dac nu sunt pusi n lumin, se autorecepeaz. Longevitatea este de circa 600-700 de ani.Fag

Areal natural. Arealul fagului in tara noastra este bine dezvoltat ,insumand 1915600 ha, ceea ce reprezinta circa 31% din suprafata paduroasa, fiind specia cea mai raspandita. Limita inferioara a fagetelor incheiate se gaseste la altutudini de 300-500 m, cu unele exceptii, ca de exemplu in Banat, unde fagul coboara pana la circa 100 m pe Valea Cernei si la circa 60 m in zona Vaii Dunarii. Trebuie mentionata, de asemenea, existenta insulei de fag din Dobrogea, la Luncavita, pe un versant Nordic. Limita superioara a fagetelor incheiate este situate la 1200-1400m, dar uneori si mai sus , ca in Parang si Apuseni , unde ajunge la circa 1650. Ecologie. Raspandirea fagului si limitele sale arealistice sunt evident infulentate atat termic cat si de nivelul precipitatiilor. Prezenta fagului la dealuri este cel mai adesea influentata de conditiile germofologice particulare create de versantii umbriti si de existenta vailor cu umiditate atmosferica ridicata, care pot favoriza coborarea sa la altitudini mici, unori chiar sub 100 m. Totusi fagul este foarte sensibil la seceta si umiditate. Un alt factor care se implica decisiv in determinarea arealului fagului il constituie ingheturile tarzii. Gerurile mari pot afecta puietii, mai ales in absenta zapezii, sau provoaca gelivuri in lemn ori piscaturi ale scoartei mai mult sau mai putin pronuntate. Temperamentul fagulului este de umbr. n privinta cerintelor fat de edafotop, fagul este considerat ca o specie care necesit, n general, soluri fertile, fr a egala ns bradul n aceast privint. Solurile din fgete influenteaz evident performantele de crestere prin propriettile lor fizice.Astfel, deosebit de favorabile sunt cele afnate, mijlociu profunde sau profunde, permanent revene (specie mezofit), cu textur luto-nisipoas, srace n schelet. Vegeteaz foarte slab pe solurile superficiale, cu mult schelet si suport foarte greu pe cele compacte, cu textur fin. Nu suport uscciunea din sol, dar nici excesul de umiditate (aparitia sa pe soluri hidromorfe este o exceptie, iar n turbrii nu se instaleaz niciodat). n raport cu nsusirile chimice ale solurilor se dovedeste, de asemenea, destul de pretentios, fiind o specie de soluri mezobaziceeubazice.

Fgete de mare productivitate se ntlnesc pe soluri cambice, de tipul eutricambosolurilor,

bogate n humus si baze de schimb, slab acide, permeabile, aerisite, revene. Totusi, denot un potential biologic ridicat si pe soluri ceva mai srace n baze de schimb si mai acide, dar profunde, afnate, permeabile si fr variatii accentuate de umiditate, cum sunt cele formate pe sisturi cristaline, granite, banatite, gresii, conglomerate (ca n Muntii Banatului sau n Carpatii Meridionali). n climate reci si umede, acolo unde substratul este silicios, descompunerea resturilor organice este greoaie, formndu-se moder sau humus brut, ceea ce explic de ce fagul prefer la altitudini mari substatele calcaroase.Paltin

Areal natural. In tara noastra vegeteaza in regiunile de deal, dar mai ales in cele montane, unde urca pana la 1500-1600 m. Izolat apare si in raristile de lumina si in subalpinul inferior, unde ramane insa de dimensiuni mici. Intra ca specie de amestec, sub forma diseminata sau mici palcuri, in fagete, in amestecuri cu rasinoase cu fag, bradete si molidisuri.

Ecologie. Paltinul este specie mezoterma, de climat racoros in timpul sezonului de vegetatie, cu umiditate atmosferica ridicata, conditii pe care le intalneste peste tot in arealul sau montan. Este rezistent la ger si fata de ingheturi. Poate vegeta bine si in climatul cu mai multa caldura estivala, mai sarac in precipitatii si cu mai putina umiditate atmosferica de la dealuri si chiar de la campie, unde a fost cultivat indeosebi in scop ornamental.

Foarte restrictive pentru paltin se dovedesc insa solurile fata de care este exigent atat in privinta insusirilor lor chimice, cat si fizice. Astfel, vegeteaza pe soluri cu fertilitate ridicata, bine aprovizionate in baze de schimb, permeabile cu drenaj normal, aerisite si profunde, cu umiditate suficienta, darn u in exces , pe care realizeaza o stare de vegetatie active si creste viguros. De aceea, optimul sau ecologic este caracteristic eutricambosolurilor cu mull, slab pana la moderat acide, profunde formate pe roci vulcanice, conglomerate poligene si coluvii calcaroase. Admite totusi anumite compensari ale factorilor si determinatilor ecologici, vegetand insa activ pe soluri superficiale cu mult schelet, cu conditia sa fie humifere, bogate in baze de schimb si bine aprovizionate cu apa, ca in tinuturile montane, unde apare destul de des pe conurile de dejectie stabilizate, cu sol evoluat, pe grohotisuri calcaroase , formand palcuri mai mari sau chiar mici arborete.

Creste mai putin active si realizeaza trunchiuri mai putin valoroase pe soluri scheletice, extreme de superficiale, in chei, chiar daca aceste statiuni sunt din zone cu pluviozitate accentuata.

Are temperament de semiumbra, dar nu atat de accentuat ca al artarului, suportand bine starea de specie dominanta in amestec cu fagul, bradul sau molidul.

Frasin

Areal natural. In tara noastra se intalneste de obicei diseminat, mai rar in arborete pure pe suprafete restranse, detinand impreuna cu ceilalti frasini o suprafata efectiva restransa, de circa 60 mii ha. Apare de la campie,din statiuni de lunca, pana in statiunile montane de altitudine mijlocie, la circa 1400 m.

Cerinte ecologice. Frasinul comun prezinta amplitudine climatica destul de larga, ceea ce-i permite sa ocupe un teritoriu atat de mare, din tinuturile mediteraneene pana in cele boreale, sau de la campie pana la regiunea montana mijlocie. Este insa afectat adeseori de ingheturile tarzii, care surprind mugurele terminal pornit in vegetatie (deschiderea acestuia se face ci circa doua saptamani mai repede decat a celor laterali), ceea ce explica frecventele infurcirii trunchiului. La altitudini mici, specifice campiei forestiere ,este localizat mai ales in luncile raurilor, unde gaseste umiditate suficienta, suportand chiar inundatii de scurta durata.Pe solurile aluvionare, profunde si fertile, bine aprovizionate cu apa, chiar hidromorfe , prospera, manifestand chiar tendinta de a abandona statul de specie de diseminatie, participand in proportie semnificativa in compozitia arboretelor sau formand arboreta pure (tendinta de frasinizare). La altitudini mijlocii sau mai mari din arealul sau, mai ales in regiunile bogate in precipitatii se instaleaza uneori pe soluri superficiale, scheletice, chiar pe stancarii, de obicei pe substrate calcaroase, comportandu-se ca o specie mezoxerofita si subtermofila. Ca atare, in cazul frasinului se contureaza doua ecotipuri, unul de lunca, pe soluri profunde, altul de calcar, pe soluri superficiale rendzinice.Este o specie pretentioasa fata de continutul solului in baze de schimb (eubazica), euritrofa insa (de la eutrofa de statiuni de lunca, la oligotrofa pe stancarii calcaroase; troficitatea potentiala redusa in cel de-al doilea caz se datoreaza superficialitatii solurilor si continutului ridicat de schelet).

Are temperament de lumina. In tinerete, insa mai ales in primii 5-6 ani, suporta relative bine umbrirea, pentru ca aopi, o data cu inaintarea in varsta, sa fie din ce in ce mai pretentios fata de lumina.

Ulm de munte

Areal natural. In tara noastra se intalneste preponderent in tinuturile montane, unde urca pana la cca 1300-1400 m altitudine, prin fagete montane, amestecuri de rasinoase cu fac si molidisuri. Totodata, coboara uneori in zona dealurilor, in fagete, in gorunete si sleauri. Peste tot apare ca specie de diseminatie sau in mici palcuri. Cu exceptia unor statiuni montane de pe grohotisuri calcaroase, unde formeaza mici arboreta cu paltinul de munte.Ecologie. Este mai putin pretentious decat ulmul de camp atat in ceea ce priveste regimul termic hibernal, cat si din sezonul de vegetatie, fiind o specie mezoterma. Manifesta insa pretentii mult mai mari fata de umiditate, preferand statiunile cu multa umiditate atmosferica (umidofil) si cu precipitatii bogate (mezofil). De asemenea, si fata de umiditatea din sol are cerinte bine definite, acceptand un ecart variational restrans soluri revene-jilave (specie mezofita).

Caracterul de specie de diseminatie, foarte bine conturat, mai accentuat decat al ulmului de camp, este determinat atat de regimul de umiditate din sol, cat si de cerintele mari fata de insusirile fizice si chimice ale solului. Prefera solurile bogate, permeabile, normal drenate, aerisite. Pe cele scheletice, superficiale, nu se instaleaza decat daca sunt bogate in elemente minerale (pe substrate calcaroase, conglomerate, roci vulcanice etc.), in regiuni cu precipitatii abundente.

Are temperament de semiumbra, suportand mult mai bine decat ulmul de camp umbrirea laterala si chiar de sus.Insusiri biologice. Maturitatea este precoce, darn u in aceeasi masura ca la ulmul de camp, la 20-30 de ani. Infloreste tot inaintea infrunzirii, prin aprilie, iar samarele devin mature si se dise mineaza prin iunie. Au putere germinativa la fel de redusa ca ulmul de camp, de maximum 30-40%. Nu drajoneaza si lastareste foarte slab. Cresterea juvenila este activa, astfel ca, dispune de o buna capacitate de concurenta interspecifica. Longevitatea este de cateva sute de ani.

Carpen

Areal natural. In tara noastra se intalneste mai ales la campie si la dealuri, zona de maxima raspandire fiind situate intre 100 si 450 (500) m altitudine. Limita de vegetatie catre steeple din estul si sud-estul tarii (Moldova si Muntenia) este determinate de uscaciunea climatului. Insular , coboara spre tinuturi stepice numai prin luncile raurilor, ca pe Valea Oltului sau a Jiului.

Patrunde si in padurile montane, in fagete si amestecuri de rasinoase cu fag, pana la circa 800 m altitudine (insular chiar mai sus, ca in Muntii Bihorului -1050 m, sau in Carpatii Meridionali, unde exemplare arbustiveurca pana la 1200-1250 m altitudine (versantii sudici ai Muntilor Capatanii), in timp ce ca arbore poate fi intalnit numai pana la circa 900 m altitudine.

In present ocupa circa 3% din suprafata padurilor din tara noastra.

Cerinte ecologice. Carpenul este o specie de climat continental, fiind mai adaptat decat fagul si bradul la ingheturi tarzii, astfel ca, adeseori, inlocuieste cele doua specii in statiuni dinspre poalele versantilor, in depresiuni inchise, cu frecvente inversiuni termice (gauri de ger). Rezista destul de bine si la ger. Nu suporta, totusi, gerurile mari (sub -35 grade C). Are insa nevoie de mai multa caldura in sezonul de vegetatie decat fagul sau bradul, astfel ca, in acest context, devin explicabile aparitiile sale foarte rare in tinuturile montane. Pe de alta parte, evita climatele stepice, deoarece pretinde soluri revene (specie mezofila), neexpuse uscaciunii, fara variatii mari de umiditate pe profil, ceea ce se reflecta in lipsa sa sau cresterile putin active in zinele de terase sau de interfluvii.Se dezvolta bine pe soluri bogate in baze de schimb (mezobazice-eubazice), neuter. Nu suporta solurile mlastinoase sau turboase. Pe solurile compacte vegeteaza slab, fiind prezent in masura foarte mica in statiunile tipice de cerete si garnitete. Are temperament de semiumbra, puietii crescand bine in conditii de adapost oferit de arboretul matur, fiind feriti de pericolul uscaciunii.

Insusiri biologice. Maturitatea este timpurie, fructufucatiile incepand de la 15-20 de ani. Periodicitatea fructificatiei este anuala sau la doi ani. Maturatia este anuala, prin septembrie-octombrie. Diseminarea se produce cu usurinta, intrucat fructele sunt atasate de involucrul fructifer frunzos. Capacitatea germinativa este de 50-70%, astefl ca, dupa ani de fructificatie plantulele se instaleaza in numar aprecioabil. Totodata, carpenul dispune de o capacitate foarte mare de regenerare pe cale vegetative, lastarind foarte usor. Datorita usurintei de regenerare din samanta sau pe cale vegetative, poate deveni invadant, existand pericolul fenomenului de carpinizare a padurilor in care nu se efectueaza lucrarile silvotehnice specifice sau se intarzie cu aplicarea acestora. Cresterea este relative lenta in primii ani, apoi se activeaza si se mentine sustinuta pana la circa 40-50 de ani, cand, in conditii de optim ecologic, poate produce pana la 6-7 m cubi/an/ha. Ulterior, cresterile se reduce considerabil. Longevitatea limitata, de 100-150 de ani (exceptional 300 de ani).Salcam

Areal natural. In Romania, cultura salcamului s/a bucurat de o atentie deosebita, mai ales incepand din a doua jumatate a secolului al XIX- lea, fiind cultivat in toata tara, ca arbore ornamental, dar si in culturi forestiere, in tinuturi cu multa caldura estivala. S-a naturalizat devenind subspontan, de la campie pana in zona montana inferioara. Primele culture forestiere s-au facut in anul 1852, la Bailesti-Dolj, pentru ca, ulterior, sa fie plantat pe suprafete tot mai mari, indeosebi in Oltenia, pe nisipuri miscatoare. In afara de zona respective s-a folosit si in alte statiuni cu nisipuri continentale, ca in nord-vestul tarii intre Oradea si Carei, in Moldova LA Hanul Conachi s.a. S-au facut culture si in Baragan, in Dobrogea, dar unele dintre acestea nu au dat dat rezultatele scondate, datorita deficitului prea mare de umiditate. Totodata, salcamul a fost foarte mult folosit pe terenuri degradate, pe coaste erodate, pe soluri crude, fiind un bun fixator de sol. Suprafata culturilor de salcam este in prezent de 250 mii ha.

Ecologie. In tara noastra, in partile sed-vestice ale Olteniei si numai la 400-500 mm/an, preferand insa solurile care dispun in sezonul estival de o anumita reveneala. Pe cele excesiv uscate, ca in situatile in care panza freatica este foarte coborata, vegeteaza prost si se usuca. De asemenea, nu suporta nici apa freatica prea la suprafata, in contact cu radacinile sale cele mai profunde si cu atat mai putin terenurile inundabile sau cele cu apa stagnata, pe care se usuca rapid. De mare importanta pentru dezvoltarea salcamului, in afara de conditiile termice si de umiditate, sunt si insusirile fizice si chimice ale solului. Astfel, sunt contraindicate pentru cultura sa solurile argiloase, caompacte, batatorite, bogate in carbonate. Continutul mare de calciu este mult mai nefavorabil in conditiile de uscaciune in sol. Ii sunt prielnice solurile cu textura grosiera, nisipoase, aerisite, permeabile, neuter sau slab acide. Tolereaza solurile relative saraturoase.Desi se poate dezvolta si pe soluri relative sarace, oligobazice, acestea nu-i sunt favorabile, deoarece salcamul consuma cantitati foarte mari de elemente minerale. De aceea, cultura sa repetata pe soluri deficitare in privinta aprovizionarii cu baze de schimb epuizeaza solul si performantele de crestere se dimineaza considerabil.

Temperamental salcamului este de lumina, suportand insa o usoara umbrire laterala. De aceea, arboretele varstnice de salcam sunt adeseori rarite, modificand putin climatul interior.

Gladita

Areal natural. La noi s-a cultivat in zonele verzi si in cateva plantatii forestiere din regiunea de campie si dealuri, in perdele forestiere de protectie, etc.Ecologie. Specie euterma,de climat dulce si sezon lung de vegetatie (ingheturile timpurii afecteaza lujerii anuali, care se lignifica greu). Suporta secetele puternice, dar si inindatiile (specie eurifita) si se comporta bine pe soluri cu concentratie mare de carbonate la suprafata, dar toleranta in astfel de situatii este evident mai mare decat a salcamului.

Are temperament de lumina, darn u atat de intens ca salcamul.

Mojdrean- Fraxinus ornusAria de distributie. Limita sa nordica trece prin tara noastra, avansandcel mai mult in Muntii Apuseni , de unde se retrage spre Carpatii Meridionali, unde rareori urca pana in tinuturile montane inferioare. De altfel, la noi se intalneste mai ales la dealuri, in statiuni calde si insorite. In afara de dealurile vestice ale Muntilor Apuseni , frecventa mare de aparitieprezinta si in Banat,mai ales de-a lungul Dunarii, apoi pe defileul Oltului, pe bordure sudica a dealurilor, dintre raurile Teleajen si Buzau, in bazinul raului Buzau si in Dobrogea. In Moldova se intalneste mai rar, uneori numai insular, ca de exemple pe Magura Odobestilor.Cerinte ecologice. Mojdreanul este exigent fata de caldura, comportandu-se adeseori ca o specie termofila, ca in Dobrogea, pe Valea Dunarii sau in sudul tarii,unde se asociaza adeseori cu scumpia, stejarul pufos, carpinita, liliacul, porumbarul, visinul turcesc. Rezista bine la la seceta, darn u este totusi, specie xerofita, cid oar mezoxerofita-mezofita. Adeseori, mai ales la altitudini mari, se instaleaza pe versantii insoriti, pe soluri superficiale, scheletice, de tipul rendzinelor litice (specie calcicola). Prefera solurile bogate in baze de schimb.Jugastru-Acer campestreAreal natural. La noi, arealul sau este campestru si colinar, in toata tara, incepand din silvostepa, prin sleanuri si cvercete. Patrunde sporadic pana in zona montana inferioara, mai ales pe soluri formate pe substrate calcaroase ca in Muntii Barsea.Ecologie. Pretentiile sale fata de climate calde sunt mai bine conturate decat in cazul artarului, avand caracteristica de specie euterma-mezoterma. Rezista insa multumitor fata de geruri si ingheturi. Totodata, este mai adaptat la uscaciune decat artarul (mezoxerofit-mezofit), ceea ce ii permite sa se mentina inclusive in statiuni silvostepice.

Pe de alta parte , cu toate preferintele pe care le manifesta fata de solurile bogate si bine drenate, este mai tolerant decat paltinul si artarul, mentinandu-se uneori sip e soluri mai putin fertile, relative uscate si compacte, cum sunt cele din cerete si garnitele sau stejarete pufoase. Suporta si o usoara saraturare a solului (slab halofil).

Are temperament de semiumbra, tolerand umbrirea etajului dominant, dar se instaleaza si se mentine cu usurinta si in plina lumina, in liziera padurilor sau in tufarisuri din afara fondului forestier.

Cires paduret- Prunus aviumAreal natural. La noi in tara este o specie diseminata, intalnita cu precadere in regiunea dealurilor subcarpatice, urcand uneori pana la 800-1000 m altitudine. La campie, in zona forestiera, coboara foarte rar si numai acolo unde dispune de umiditate suficienta, in luncile raurilor. Se intalneste si in afara padurii, prin pasuni impadurite si fanete.

Ecologie. Manifest pretentii mari fata de conditiile stationale, ceea ce explica prezenta sa diseminata prin paduri.

Astfel, se dezvolta bine in climate moderate (optimul ecologic se afla in tinuturile cu temperatura medie anuala 8-10 grade C subtermofil-mezoterm), pe soluri fertile, bogate, trofice (eubazuc, eutrof-mezotrof), permeabile, aerisite, bine drenate, cu umiditate suficienta (mezofit) si continut moderat de CaCO3. Solurile compacte, prea grele sau cele mlastinoase ori saraturoase sunt contraindicate.

Are temperament de lumina, ceea ce explica prezenta sa in masura mai mare in arboreta rarite.

Par paduret- Pirus pirasterAreal natural. La noi se intalneste incepand din silvostepa pana in padurile de deal si premontane, prin luminisuri, cranguri, pasuni impadurite, etc.

Ecologie. Are amplitudine ecologica mai mare decat marul paduret, fiind rezistent la ger si seceta (semixerofit), vegetand sip e soluri grele, compacte, ca in padurile silvostepice, in cerete si garnitete. Are temperament heliofil-subheliofil.

Carpinita- Carpinus orientalisAreal natural. La noi se intalneste in sudul Banatului, pe coastele dealurilor, de la Oravita pana la Dunare, prin bazinele inferioare ale Nerei si Cernei. De la Drobeta Turnu-Severin spre rasarit, pana la Craiova, apare doar in cateva statiuni isolate (Hinova, Baia de Arama, Filiasi). Reapare in Muntenia, incepand de la Rosiorii de Vede, apoi pe dealurile Buzaului si Ramnicului Sarat. Aparitii rare se inregistreaza in silvostepa Moldovei (pana in nord, in depresiunea Jijiei). Se intalneste insa frecvent in Dobrogea, unde ocupa uneori versanti intregi, ca in padurea Babadag, pe coaste insorite, impreuna cu stejarul pufos, visinul turcesc, scumpia, mojdreanul, liliacul, formand asa-numitele asociatii de sibliac. Sporadic apare si in subarboretul padurilor de cvercinee mezoxerofite (cer si garnita).

Cerinte ecologice. Capinita prefera tinuturile mediteraneene cu ierni blande si veri calduroase, localizandu-se in statiuni calde si uscate (specie termofila si xerofita), de pe coaste pietroase (chiar stancoase uneori), insorite, cum sunt o serie de zone din Banat, Dobrogea sau de pe Valea Dunarii, cu stancarii calcaroase. Cel mai adesea se intalneste pe rendzine sau faeoziomuri (pseudorendzine) superficiale, cu mult schelet, supuse uscaciunii in sezonul de vegetatie.

Temperamentul sau este mai de lumina decat al carpenului, comportandu-se ca o specie heliofila in tufarisurile secundare de pe coastele puternic insorite, sau ca o specie de semiumbra in subetajul padurilor relative rarite de cvervinee.

Molid- Picea abiesAreal natural. In present, in tara noastra, arealul natural si de cultura al molidului insumeaza circa 1,43 milioane ha, adica aproximativ 22% din suprafat paduroasa a tarii. Trebuie remarcat faptul ca, molidul formeaza singur un intreg etaj fitoclimatic molidisurile, dar arealul acestora in Carpati nu coincide cu arealul molidului, deoarece coboara la altitudini inferioare, in amestecurile de rasinoase cu fag. Totodata, molidul urca si deasupra raristilor subalpine,in golul de munte, sub forma de exemplare isolate.

Limita superioara a etajului fitoclimatic al molidisurilor se situeaza la circa 1500-1550 m in nordul Carpatilor Orientali, la circa 1700-1750 m in Carpatii Meridionali (maximum 1810 m in Muntii Sebesului) si intre 1550-1650 in Muntii Apuseni.

Limitele altitudinale inferioare ale molidului ( nu ale molidisurilor!), in medie, se inregistreaza la circa (600) 700-800 m in Carpatii Orientali ( in depresiunile intramontane transilvanene Ciuc, Gheorgheni sau in Bucovina - Vatra Dornei coboara si mai jos, pana la circa 500-550 m), la 900-1000 m in Carpatii Meridionali (rar coboara sub 1000-1200 m), in timp ce in Muntii Apuseni, pe versantii estici coboara mai mult (la circa 900 m) de cat pe versantii vestici ai Muntilor Bihorului (la circa 1200 m).

Suprafata cea mai mare a molidisurilor de la noi este concentrate in Carpatii Orientali, unde formeaza massive compacte, mai ales in bazinele superioare ale Bistritei, Viseului, Somesului, Oltului, Trotusului. Aici realizeaza si optimul in ceea ce priveste vigoarea de crestere si capacitatea de regenerare. Anvergura molidisurilor in Carpatii Orientali este de circa 200 km de la nors-vest la sud-est si de circa 40-80 km pe directia est-vest.In functie de etajarea climatelor, in arealul speciei se diferentiaza molidisuri subalpine, montane superioare, mijlocii si inferioare si molidisuri de depresiuni.Arealul de cultura. Valoarea ridicata si utilizarile multiple ale lemnului, cultura usoara si curentele proinrezinare existente de-a lungul timpului au fost doar cateva dintre motivele pentru care aceasta specia a fost mult extinsa in afara arealului natural, aproape in exclusivitate la altitudini mici, in tinuturile subcarpatice. Culturile artificiale cu molid au vizat statiunile premontane si de dealuri din toata tara, mai mult sau mai putin racordate la arealul natural al speciei, fiind coborate pana la altitudini de 400-500 m sau chiar mai jos, pana in subzona stejarului.

Cerinte ecologice. In linii generale, molidul este un arbore de tinuturi reci, umede, cu nebulozitate accentuate. Totodata, caldura deine un rol decisiv in stabilirea arealului molidului la altitudini mari, unde s/a constatat, la noi, o evidenta asimetrie de raspandire pe versantii insoriti fata de cei umbriti. Astfel, se inregistreaza de regula, un spor altitudinal de pana la 40-60 (70) m pe versantii sudici si vestici fata de cei nordici si estici si de pana la 100 (110) m pe versantii sud-vestici fata de cei nord-estici.

Ingheturile tarzii pot sa provoace vatatmari puietilor, insa nu atat de grave ca in cazul bradului. Totusi, fluctuatiile inghet-dezghet pot provoca desosarea plantelor si puietilor (dezradacinarea lor totala sau partiala), datorita superficialitatii extreme a radacinilor.

Cresterea si dezvoltarea molidului sunt mult influentate de cantitatea de precipitatii si umiditatea atmosferica. Optimul ecologic se inregistreaza intre 800 si 1200 mm/an. Sensibilitatea cea mai are fata de seceta se inregistreaza in primii 2-3 ani, cand puietii au radacina foarte putin dezvoltata si, ca urmare a insolatiei sau a asecetei, se pot usca.

Temperamental molidului este variabil, dar in ansamblu este o specie de semiumbra. Puietii se pot instala si in plina lumina, dar daca sunt umbriti pot rezista sub masiv chiar 2-3 decenii, luand insa forme tabulare. Totodata, temperamental molidului sufera modificari la limita superioara a padurii, in raristile subalpine, unde nu se mai comporta ca specie de semiumbra, ca in plin areal, ci manifesta o evidenta inclinatie heliofila.

In ceea ce priveste solul, molidul este mult mai putin pretentious decat bradul. Se intalneste in egala masura pe soluri cu troficitate specifica ridicata sau scazuta. De aceea, productivitatea arboretelor de molid este mai degraba influentata de umiditatea din sol si insusirile fizice ale acestuia, decat de gradul de saturatie de baze de schimb.

Insusiri biologice si corelatii morfo-ecologice. O caracteristica biologica importanta a molidului este inradacinarea superficiala, tipic trasata. Maturitatea arborilor izolati se produce catre varsta de 50 de ani, in timp ce in masiv are loc la 60-70 de ani. Periodicitatea fructuatiilor este mai neregulata decat la brad si variaza destul de mult in functie de conditiile stationale. Maturatia este anuala,prin octombrie-noiembrie. Puterea germinativa este relative ridicata, de 70-80%, uneori chiar de pana la 96% si se pastreaza circa 4 ani,timp in care scade treptat. Cresterile la molid sunt mici in primii 3-5 ani, dupa care se activeaza rapid, astfel ca lujerii anuali terminali depasesc in tinerete, de multe ori, 1 m lungime. Productivitatea arboretelor de molid situate in optimul ecologic al speciei poate ajunge la circa 16 m cubi/an/ha, la varsta de 120 de ani. Longevitatea molidului este ceva mai mica decat la brad, de pana la circa 600 de ani.

Brad- Abies albaAreal natural. In tara noastr ocup circa 5% din suprafata impdurit (aproximativ 315 mii ha), situandu-se pe locul al doilea dintre gimnosperme dup molid. Zonele de maxim rspandire se situeaz in Carpatii Orientali (mai ales pe clina lor estic, intre 400 si 1200 m altitudine) si in Carpatii de Curbur, unde formeaz indeosebi valoroase arborete de amestec (amestecuri de rsinoase cu fag) sau arborete pure.

In Carpaii Meridionali deine mai frecvent o poziie secundar in pdurile de amestec dominate de fag si molid, mai ales in masivele de la est de raul Olt. Reapare in proporie mai mare in Munii Banatului, indeosebi in zona platoului calcaros al Aninei-Oravia, unde coboar la altitudini mici, la dealuri, in domeniul pdurilor de foioase in amestec. Aceast situaie nu este singular, fiind intalnit si in zona Carpailor de Curbur (in Munii Barsei la Noua si Cristian), in Munii Persani (ca la Vulcan langa Brasov) iar in Bucovina altitudinile minime se situela circa 200-300 m. Cotele altitudinale minime se inregistreaz pe valea Nerei, in Banat (192 m), iar cele maxime in Carpaii Meridionali, unde inainteaz adeseori pan la 13001400 m, rar pan la 1500 m si numai excepional, exemplare pitice, izolate, pan la 17001750 m.