1  

Ghid de bune practici pentru aplicarea

principiului nediscriminării în

activitățile didactice

2  

CUPRINS Cuvânt înainte ............................................................................ 3

Introducere ................................................................................ 4

Partea I – Delimitări conceptuale:

Stereotip, prejudecată, discriminare ............................. 5

Partea a II-a – Forme ale discriminării, grupuri vulnerabile .......... 12

2.1 Rasismul ................................................................. 12

2.2 Sexismul ................................................................. 18

2.3 Homofobia .............................................................. 21

2.4 Discriminarea persoanelor cu dizabilităţi .................... 24

Partea a III-a – Consecinţe ale discriminării ................................ 27

3.1 Stigmatizarea .......................................................... 27

3.2 Fenomenul de „bullying” .......................................... 30

Partea a IV-a – Combaterea discriminării în mediul şcolar ............ 32

4.1 Modalităţi de reacţie în situaţii de discriminare ........... 32

4.2 Modalităţi de prevenţie a comportamentelor

discriminatorii în mediul şcolar .................................. 34

Partea a V-a – Demontarea stereotipurilor și prejudecăților:

activități practice .......................................................... 36

1. Grupuri colorate ........................................................ 36

2. Mascarea diferenţelor ................................................ 37

3. Aceeaşi muncă, acelaşi venit ..................................... 37

4. Identifică stereotipurile ............................................. 40

5. Descoperă abilităţile, nu dizabilităţile! ........................ 40

6. Fă un pas înainte! .................................................... 44

Resurse şi bibliografie .............................................................. 48

3  

Cuvânt înainte

Îi vedem peste tot și îi recunoaștem imediat. Ne ferim de ei instinctiv și ne ascundem imediat gențile și portmoneele. Ne amenințăm copiii că îi vom încredința lor și îi creștem cât mai departe de ei. Despre ei, circulă foarte multe legende urbane: sunt nespălați, hoți, cerșesc și nu le place să muncească. Pe de altă parte, unii dintre ei (majoritatea, ar tinde mulți să creadă) sunt putred de bogați și, din banii pe care i-au obținut din furt și cerșetorie, își fac case mari, ușor de recunoscut prin arhitectura flamboaianta. Este vorba despre romi, o minoritate față de care, așa cum spunea istoricul Lucian Boia, românii au avut mereu sentimentul unei cetăți asediate.

Pe de altă parte persoanele cu dizabilități care trăiesc în România experimentează ele însele acest sentiment de cetate asediată în propriile case. Pur și simplu, mediul fizic le este complet inaccesibil: bordurile trotuarelor nu sunt coborâte la trecerile de pietoni, rampele, deși sunt destul de des întâlnite, nu sunt făcute corect, semafoarele nu au semnalizare acustică etc. Practic în momentul acesta, ele sunt condamnate să stea acasă. Toate studiile arată că sunt mult prea puțini copii cu dizabilități integrați în învățământul de masă, iar acest lucru ne va costa pe viitor.

Toate aceste aspecte relevă faptul că, în societatea românească, discriminarea minorităților este ceva comun. Victimele discriminării (fie că sunt romi, persoane cu dizabilități, persoane de altă orientare sexuală sau femei) au un risc de sărăcie și de excludere socială major. Am încercat prin acest ghid să le oferim cadelor didactice un instrument de lucru util în educația elevilor în spiritul toleranței și a diversității. Aplicațile practice propuse încearcă să le ofere atât profesorilor cât și elevilor posibilitatea de a înțelege cât mai bine ce a înseamnă să faci parte dintr-o minoritate în România de astăzi. Sperăm că acest lucru se va constitui într-o experiență utilă pentru ambele părți.

Autorii

4  

Introducere

Ghidul de bune practici pentru aplicarea principiului nediscriminării în activitățile didactice este dezvoltat în cadrul proiectului ”Profesionalizarea carierei didactice – noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Brăila și Prahova”.

Formarea continuă a cadrelor didactice este esențială în creșterea performanței didactice și implicit, în creșterea calității procesului educațional. Competențele dobândite în formarea inițială a cadrelor didactice trebuie să fie actualizate cu noi instrumente și metode, corelate cu nevoile societății actuale. Astfel, calitatea instruirii și dobândirea unor noi abilități de către cadrele didactice devin factori de competitivitate și asigură oportunități în vederea participării pe o piață a muncii modernă și flexibilă.

Proiectul ”Profesionalizarea carierei didactice – noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Brăila și Prahova” oferă cadrelor didactice din învățământul preuniversitar oportunitatea de a-și actualiza competențele dobândite în formarea inițială, în concordanță cu nevoile societății actuale.

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă formarea și dezvoltarea competențelor personalului didactic din sistemul de învățământ preuniversitar în vederea îmbunătățiri managementului și calității procesului educațional.

Obiectivele specifice sunt:

1) Dezvoltarea de programe de formare continuă pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar;

2) Dezvoltarea capacității cadrelor didactice de a utiliza metode interactive de predare-învățare-evaluare și TIC în implementarea curriculumului centrat pe competențe;

5  

3) Îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice în domeniul managementului clasei și gestionării situațiilor de criză la nivelul structurilor de învățământ;

Proiectul ”Profesionalizarea carierei didactice – noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Brăila și Prahova” este implementat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Brăila, Casa Corpului Didactic Prahova și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești.

Partea I – Delimitări conceptuale: Stereotip, prejudecată, discriminare

Termenul de “stereotip” provine din greaca veche, fiind format prin alăturarea cuvintelor stereos = puternic, solid și typos = imagine, impresie. Folosit pentru prima oară în anul 1798, referindu-se la placa metalică reprezentând reproducerea unui text și întrebuințată ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj, ulterior acest termen a căpătat și o conotație psiho-socială.

Astfel, stereotipurile sunt credințele referitoare la caracteristicile psihologice sau comportamentele unor categorii de indivizi sau grupuri sociale. Mulți dintre noi operăm cu astfel de stereotipuri în viața de zi cu zi, iar acestea se pot referi la:

� Sex (ex.: femeile sunt sensibile, bărbații sunt puternici) � Naționalitate (ex.: italienii sunt romantici, germanii sunt

distanți, japonezii sunt muncitori) � Rasă (ex.: afro-americanii sunt buni la sport, albii sunt

rasiști) � Etnie (ex.: romii nu sunt cinstiți) � Religie (ex.: evreii sunt buni negustori și conduc lumea) � Ocupație (ex.: avocații mint, profesorii sunt serioși) � Vârstă (ex.: tinerii sunt nesăbuiți, bătrânii sunt conservatori)

6  

� Orientare sexuală (ex.: homosexualii sunt efeminați) � Stare de sănătate (ex.: persoanele supraponderale sunt

leneșe, persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt periculoase, persoanele cu dizabilități sunt neajutorate)

� Statut social (ex.: intelectualii au un comportament moral, persoanele cu un nivel scăzut de educație trăiesc în promiscuitate)

� Mediu de rezidență (orășenii sunt grăbiți și stresați, persoanele din mediul rural trăiesc sănătos) ș.a.m.d.

Ce au în comun toate aceste afirmații este că reprezintă o generalizare, adică tendința de a ne raporta mai degrabă la grupul din care face parte individul, nu la caracteristicile sale individuale. Motivul pentru care apelăm la astfel de generalizări este “economia” gândirii: o dată ce am așezat individul într-o categorie ne putem raporta la el cognitiv și afectiv folosindu-ne de reprezentările pe care le deținem deja cu privire la categoria respectivă, mai repede decât să facem efortul de a-l cunoaște cu adevărat.

Categorizarea socială este un fenomen natural, care ne ajută să operăm cu realitatea în care trăim. Avem tendința de a grupa indivizii în categorii, la fel cum grupăm locuințele (case sau apartamente), programele TV (emisiuni, filme artistice sau documentare), piesele de mobilă (mese, scaune, etajere) ș.a.m.d. Categorizarea socială ne permite să accesăm rapid informații despre ceilalți (de exemplu, atunci când ne rătăcim într-un oraș străin ne adresăm unui polițist sau unui taximetrist, deoarece informațiile pe care le deținem cu privire la aceste categorii ne indică faptul că sunt persoanele cele mai în măsură să ne ajute în situația respectivă), dar și să ne construim o identitate socială (prin a ne defini ca aparținând unui grup caracterizat de o serie de calități sau virtuți, adoptând o atitudine de tipul “noi și restul lumii” și judecându-i pe ceilalți din prisma criteriului apartenenței la același grup).

Stereotipurile n-ar continua să existe dacă ar fi cu totul departe de realitate. În multe dintre situații pare să existe măcar un sâmbure de adevăr, dat de rolurile pe care indivizii aparținând diferitelor categorii, le joacă în societate. De exemplu, stereotipul conform căruia femeile sunt sensibile, iar bărbații dominanți vine din faptul că

7  

în multe situații bărbații aleg ocupații active, care să le permită obținerea unui statut înalt, în vreme ce femeile tind să se orienteze spre ocupații ce presupun interacțiune umană, compasiune, îngrijire etc. Prin urmare, stereotipurile sunt măcar parțial adevărate pentru mulți membri ai categoriei sociale respective deoarece indivizii demonstrează caracteristicile prototip atunci când își îndeplinesc rolul social, chiar dacă acestea nu rezultă din diferențe psihologice reale între grupuri.

Nu toate stereotipurile reflectă însă realitatea. Studiile1 au arătat că oamenii se înșală adeseori cu privire la caracteristicile atribuite unui grup sau altuia, fiind dispuși în același timp să exprime stereotipuri cu privire la grupuri care nu există în realitate sau la grupuri cu care nu au interacționat niciodată. De asemenea, chiar și atunci când conțin un sâmbure de adevăr, stereotipurile reprezintă suprageneralizări sau exagerări, deoarece atunci când facem o afirmație de tipul “toți medicii sunt corupți”, în minte ne vin cel puțin unul sau două exemple care contrazic această afirmație.

În momentul în care folosim stereotipurile privitoare la o categorie pentru a judeca un individ, șansele de a face o eroare sunt foarte mari. Utilizarea stereotipului este nedreaptă față de individul respectiv deoarece din moment ce niciun stereotip nu este universal valabil, este posibil ca ipotezele noastre să nu se verifice în cazul său. Nedreptatea este cu atât mai mare atunci când stereotipurile se transformă în comportamente (de exemplu, un manager refuză să promoveze o femeie într-o funcție de conducere, oricât ar fi de competentă, deoarece consideră că femeile se lasă conduse doar de emoții, nu de rațiune).

Dacă stereotipurile fac parte din viața noastră într-o măsură mai mică sau mai mare și reprezintă credințe pe care le avem legate de anumite grupuri (natura lor este așadar una cognitivă, informațională), prejudecățile implică atitudini sau emoții negative față de reprezentații unui grup. Aceste emoții pot varia de la simpatie sau antipatie, până la furie, teamă, dezgust, disconfort sau

                                                            1 Stangor, C. (2000) Sytereotypes and Prejudice. Key Readings in Social Psychology, Psychology Press, Philadelphia

8  

chiar ură. În funcție de grupul la care fac referire, prejudecățile pot avea o denumire mai specifică (ex.: rasism pentru prejudecățile rasiale sau sexism pentru prejudecățile de gen).

În societatea contemporană, prejudecățile pot lua diferite forme, de la exprimarea directă a urii (ex.: urăsc persoanele de etnie romă) până la forme mai subtile, de exemplu convingerea că membrii unui grup (ex.: romi) nu mai sunt afectați de discriminarea etnică și, de aceea, nu ar trebui să beneficieze de tratament special (ex.: locuri speciale în licee și facultăți), convingere însoțită de o atitudine negativă față de grupul respectiv.

La fel ca stereotipurile, prejudecățile se manifestă în viața noastră de zi cu zi, uneori fără să conștientizăm acest lucru. Unii cercetători afirmă că toți oamenii au prejudecăți (chiar și cei care nu cred acest lucru), manifestate în cel mai bun caz prin tendința de a favoriza grupul din care facem parte în fața altor grupuri sau prin cunoașterea stereotipurilor referitoare la celelalte grupuri. În ceea ce privește formarea acestora, toți experții sunt de acord că acestea apar la vârste foarte fragede. Spre exemplu, un copil de 4-5 ani întrebat cine conduce mai bine mașina va spune că bărbații, iar dacă l-am întreba cine face mâncare mai bine, va răspunde că femeile. Copiii mici fac rapid categorizări bazate pe sex sau culoarea pielii, la care se adaugă aprecierile negative făcute de adulții din jurul lor la adresa unui grup sau a altuia (ex.: dacă nu ești cuminte, o să te fure țiganii).

Stereotipurile se învață așadar devreme, în comunicarea cu persoanele semnificative (părinți, profesori, colegi), dar și cu contribuția mass-media. Studiile au demonstrat că stereotipurile rasiale ale copiilor sunt similare cu ale părinților lor, în vreme ce adolescenții sunt influențați mai degrabă de grupul de prieteni. Stereotipurile și prejudecățile nu sunt neapărat transmise verbal, ci foarte frecvent prin observarea modului în care persoanele semnificative se comportă în prezența reprezentanților unei minorități (ex.: părintele care își strânge copilul de mână puțin mai tare atunci când trece pe lângă o persoană de etnie romă pe stradă).

9  

De asemenea, stereotipurile și prejudecățile provin și din unele erori de percepție ale mediului în care trăim, de exemplu estimarea incorectă a frecvenței cu care reprezentanții unui grup minoritar adoptă comportamente pozitive sau negative. Deoarece sunt mai puține comportamente negative și reprezentanți ai unei minorități, avem tendința de a ni le întipări mai ușor în memorie, iar apoi să supraestimăm frecvența cu care acestea apar, fenomen denumit corelație iluzorie. De exemplu, deoarece în București sunt mai puțini romi decât români și, de asemenea, o incidență scăzută a actelor infracționale, oamenii au tendința de a asocia în mod eronat infracționalitatea cu populația romă, chiar dacă, statistic vorbind, proporția actelor infracționale comise de romi vs. români nu diferă semnificativ. Aceste percepții eronate sunt întărite și de mass-media.

Discriminarea reprezintă adoptarea unui comportament în

acord cu stereotipurile și prejudecățile individuale și presupune un tratament diferit aplicat indivizilor sau grupurilor pe baza apartenenței lor etnice, rasiale, religioase, sexuale, politice, de clasă etc. Termenul este folosit pentru a descrie acțiunea unei majorități dominante în raport cu o minoritate dominată și implică un prejudiciu adus unei persoane sau unui grup.

În România, potrivit legii nr. 324 din 14 iulie 2006, prin

discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Deși în toate societățile democratice orice formă de discriminare

este interzisă, din păcate în realitate discriminarea este practicată atât de indivizi, cât și de instituții: companii, școli, spitale, primării, guvern. Acest lucru se întâmplă deoarece, așa cum am văzut,

10  

discriminarea este fundamentată pe stereotipurile și prejudecățile pe care le avem, iar acestea nu sunt întotdeauna conștientizate.

Putem vorbi despre mai multe tipuri de discriminare2: Discriminarea directă are loc atunci când o persoană refuză unei

alte persoane un drept sau îi limitează acesteia accesul la informații, servicii, accesarea unor drepturi pe baza apartenenței la o anumită categorie.

Exemple: � O elevă este exmatriculată după ce se află că este infectată

cu virusul HIV; � Unui copil cu dizabilități îi este refuzată înscrierea într-o

școală de masă, deși nivelul său intelectual i-ar permite să facă față cerințelor școlare;

Discriminarea indirectă intervine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent neutră pune într-o situație de dezavantaj persoane aparținând unui grup vulnerabil, față de alte persoane aparținând grupului majoritar. Desigur, sunt acceptate de la această regulă situațiile în care respectiva prevedere este justificată de un scop legitim, iar măsurile folosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate și necesare.

Exemple: � Accesul în școală este permis doar elevilor care poartă

uniforma școlii, ceea ce ar putea reprezenta o problemă pentru elevii din medii defavorizate, care nu își permit achiziționarea uniformei respective;

� Evaluarea performanțelor elevilor ia în considerare criteria precum contribuția la fondul clasei /școlii sau achiziționarea anumitor materiale didactice.

Hărțuirea, definită ca fiind un comportament nedorit în legătură cu un criteriu de discriminare (apartenență etnică, gen, dizabilitate, orientare sexuală etc.), care are ca scop sau efect violarea demnității

                                                            2 Conform The Equality Act 2010: protected characteristics and types of discrimination

11  

personale a persoanei sau crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv, în mod intenționat sau neintenționat.

Exemple: � După ora de sport, dirigintele clasei îi cere unui elev rom să-

și dea jos tricoul pentru ca toți colegii lui să vadă cum miroase un “țigan împuțit”;

� Un elev este în mod repetat ridiculizat de ceilalți colegi pe seama apartenenței etnice sau orientării sexuale, însă acest lucru este ignorat de cadrele didactice și conducerea școlii, pe motiv că “așa sunt copiii, se joacă unii cu alții”;

Victimizarea se referă la protejarea indivizilor de la orice formă

de tratament advers (ex.: exmatricularea, concedierea etc) ca reacție la o plângere, acțiune sau alte proceduri prin care se urmărește respectarea principiului egalității de tratament. Este vizată de asemenea protecția nu doar a persoanei discriminate, ci și a celor ce pot oferi probe utile în procedura anti-discriminare sau care sunt implicați într-un fel sau altul în această procedură.

Exemple: � Mama unui elev cu dizabilități, sătulă de hărțuielile la care

era supus fiul său în mediul școlar, decide să facă o plângere la Inspectoratul școlar. La scurtă vreme după realizarea anchetei și sancționarea persoanelor resposabile, elevului în cauză i se scade nota la purtare sub un pretext inventat, iar ulterior este exmatriculat. Alți elevi care se confruntă cu discriminarea sunt astfel intimidați și nu mai îndrăznesc să semnaleze eventualele abuzuri ale colegilor sau cadrelor didactice.

Discriminarea structurală are loc atunci când refuzarea unui drept al unei persoane este un efect al modului în care sistemele sociale sunt organizate.

12  

Exemple: � Criteriile avute în vedere pentru accesibilizarea instituțiilor

pentru accesul persoanelor cu dizabilități nu sunt suficient de relevante, de aceea accesibilizarea se reduce la construirea unei rampe de acces care de multe ori este impracticabilă, fiind prea abruptă;

� Curriculumul școlar nu include referiri la istoria și originile minorităților entice sau activități care să vizeze explorarea și demontarea stereotipurilor.

Partea a II-a – Forme ale discriminării, grupuri vulnerabile

2.1. Rasismul

Rasismul se referă la opinii, practici și acțiuni derivate din credința că oamenii pot fi împărțiți în grupuri biologice distincte (rase) și că membrii aceleliași rase au în comun o serie de atribute care pot face grupul per ansamblu mai mult sau mai puțin dezirabil, inferior sau superior.

Definiția rasismului a stârnit o serie de controverse, din mai multe motive. Unele definiții caracterizează drept rasistă orice afirmație bazată pe prezumția că actele comportamentale ale unui individ sunt influențate de grupul rasial din care acesta face parte, chiar dacă afirmația respectivă nu are o conotație negativă sau peiorativă. Alte definiții limitează termenul doar la formele maligne ale discriminării. Deoarece nu există un consens cu privire la ceea ce înseamnă “rasă”, unele definiții ale rasismului includ și credințe și comportamente discriminatorii bazate pe stereotipurile culturale, naționale, etnice sau religioase. De exemplu, Convenția internațională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială pune semnul de egalitate între discriminarea rasială și discriminarea etnică, poziție pe care o vom adopta și noi în lucrarea de față:

13  

În prezenta Convenție, expresia „discriminare rasială” are în vedere orice deosebire, excludere, restricție sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, ascendență sau origine națională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în domeniile politic, economic, social și cultural sau în oricare alt domeniu al vieții publice.

(Convenția internațională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 21 decembrie 1965)

În funcție de nivelul la care se manifestă, putem vorbi despre rasism individual, instituțional sau cultural3.

Rasismul individual se referă la asumarea și exprimarea atitudinilor, valorilor și credințelor personale despre superioritatea propriei rase, etnii sau culturi.

Rasismul instituțional se referă la discriminarea rasială făcută în cadrul guvernelor, corporațiilor, organizațiilor religioase, instituțiilor de învățământ sau a altor organizații care au puterea de a influența viața unui număr mare de oameni, prin adoptarea de practici și legi care cauzează sistematic inegalități rasiale în societate, organizații sau instituții.

Rasismul cultural cuprinde tradițiile, obiceiurile, valorile și normele de comportament social ce promovează propria cultură ca normă și standard în societate.

În funcție de forma de manifestare, putem vorbi despre rasism vizibil (ușor detectabil, presupune acțiuni discriminatorii evidente) și despre rasism ascuns (mai subtil, mai frecvent și mai ușor de negat decât rasismul vizibil).

                                                            3 Conform ghidului „Eliberează-te de prejudecăți!” (ediția a II-a) - ghid pentru elevii de liceu privind discriminarea

14  

Diferențele dintre aceste forme de rasism pot fi mai ușor înțelese, exemplificând cu ajutorul tabelului următor:

Vizibil Ascuns

Individual

Un elev își acuză colegul rom că i-a furat telefonul mobil, deoarece “toată lumea știe că romii fură”

Un elev refuză să mute în bancă împreună cu un coleg rom, motivând că nu vede bine la tablă din banca respectivă.

Instituțional

Elevii romi sunt separați de ceilalți, fiind segregați în clase speciale.

În școlile unde există un număr mare de elevi romi nu există niciun părinte rom în Consiliul de administrație al școlii.

Cultural

Prezentarea nerealistă și bazată pe stereotipuri negative a minorităților în mass media.

Un manual școlar care pune accent doar pe istoria națională, omițând istoria minorităților etnice din țara respectivă.

În România, unul dintre grupurile cele mai afectate de discriminare rasială (inclusiv în mediul școlar) o îl reprezintă populația de etnie romă.

A te naște rom în România zilelor noastre nu este tocmai o fericire, în condițiile în care e aproape sigur că vei avea mult mai multe bariere de înfruntat: cel mai probabil vei trăi într-un mediu ostil, marcat de sărăcie. Ai avea de înfruntat ostilitatea celor din jur, ai fi hrănit mai prost și ai avea, cel mai probabil, un singur rând de haine cu care să mergi la școală. Este de asemenea foarte probabil ca profesorii să te pună în ultima bancă și să te dea mereu ca exemplu prost, sau, mai rău, să fii mutat la o școală specială doar

15  

pentru că ești rom. Prin urmare, există o șansă mare să nu mai vrei să mergi la școală (cui i-ar plăcea să meargă în fiecare zi într-un loc în care nu este deloc bine primit?) și să o abandonezi cu prima ocazie. Nu ai fi singurul. Mulți dintre coetnicii tăi au făcut lucrul ăsta sau sunt pe cale să îl facă. Abandonarea școlii îți va diminua drastic șansele de a duce o viața normală la maturitate. Lipsa educației și a calificărilor îți vor reduce șansele de a-ți găsi un loc de muncă. În cel mai bun caz, vei putea munci cu ziua, pe bani foarte puțini care nu-ți vor permite să-ți întreții familia corespunzător: copiii tăi tot săraci vor fi și se vor confrunta cu aceleași probleme cu care te-ai confruntat tu. Un alt scenariu e acela în care împlinești profețiile celor care spuneau că „toți țiganii fură”. Prin urmare, ai șanse mari să închizi cercul și să perpetuezi această spirală a sărăciei.

Motivele pentru care romii reprezintă un grup vulnerabil sunt așadar numeroase. Statisticile tind să confirme viziunea pesimistă exprimată mai sus4:

- Unul din 5 copii romi nu merge la școală, motivul cel mai des invocat fiind lipsa resurselor financiare;

- 25% dintre adulții romi de peste 16 ani declară că nu știu să scrie și să citească, rata analfabetismului în rândul femeilor fiind mai mare decât în rândul bărbaților;

- 23% dintre romi nu au absolvit nicio școală, 26% au terminat primele patru clase și 34% doar gimnaziul; numai 16% au absolvit învățământul liceal, iar 1% au studii superioare.

Desigur, cauzele pentru care s-a ajuns în această situație sunt multiple și complexe5. Fără a intra în foarte multe detalii, amintim o

                                                            4 Conform raportului Situația romilor în România, 2011. Între incluziune socială și migrație. Raport de țară România. 5 Conform raportului Vino mai aproape: incluziunea și excluziunea romilor în societatea românească de astăzi

16  

serie de probleme care afectează nu doar populația romă, cât și alte grupuri care se confruntă cu sărăcia:

- lipsurile în ce privește echipamentul și infrastructura, precum și scăderea numărului de cadre didactice, probleme cu care se confuntă mai ales școlile din comunitățile rurale izolate;

- supraaglomerarea sălilor de clasă, în aceeași clasă fiind îngrămădiți copii de vârste diferite;

- lipsa de mijloace de transport în multe zone rurale sau costuri ridicate de transport;

- migrația părinților în alte țări; - lipsa educației preșcolare formale; - căsătoriile timpurii; - implicarea copiilor în muncile gospodărești sau agricole, chiar

de la vârste foarte mici; - segregarea; - problemele de comunicare, atitudinea de respingere a

colegilor și cadrelor didactice.

Deși cele mai multe dintre aceste probleme nu își vor găsi o rezolvare imediată, deoarece acest lucru presupune stabilirea unei strategii pe termen lung, implicarea autorităților centrale și locale și mobilizarea unui număr mare de resurse, este totuși ceva ce fiecare cadru didactic poate face pentru a încuraja copiii romi să nu abandoneze școala și pentru a contribui, măcar în parte la spargerea cercului vicios dintre lipsa de educație, dificultățile de integrare pe piața muncii și sărăcie. Este vorba de o atitudine deschisă și empatică, de acceptare necondiționată. Bineînțeles, acest tip de atitudine este indicat în relația cu toți elevii, nu doar cu cei aparținând grupurilor vulnerabile, însă pentru aceștia din urmă poate face diferența dintre succes și eșec școlar.

Pentru a ilustra importanța acestui fapt, vom oferi în continuare relatarea unei experiențe personale a unei foste eleve de etnie romă, în prezent ea însăși cadru didactic într-un liceu bucureștean de prestigiu6:

                                                            6 Preluat din volumul Despre noi: 20 de răspunsuri la întrebarea “Ce vrei să te faci când vei fi mare?”

17  

“Am facut clasa I la Budești, unde am avut o învățătoare foarte bună și foarte drăguță, care nu era de etnie romă, o chema Doamna Vasilica și eu o s-o țin minte pe Doamna Vasilica toată viața mea. Cred că a jucat un rol important în alegerea profesiunii mele actuale, cea de profesor, pentru că era realmente un monument de răbdare și de bunătate cu noi toți, care eram niște copii de clasa I dintr-un sat țigănesc, cu probleme serioase de concentrare la acea vârstă, și ea era foarte bună, foarte răbdatoare, ne-a învățat foarte bine. Am avut un mare drag de carte datorită Doamnei Vasilica.

[…] Am fost înscrisă la școala 52, unde am avut o învățătoare îngrozitoare. O diferență îngrozitoare față de Doamna Vasilica. Era un monstru – un monstru destul de tipic pentru vremurile respective, sper că nu și pentru ziua de astăzi. Eu am venit în clasa a doua citind fluent – puțini absolvenți de clasa I citesc fără să silabisească. Doamna Vasilica m-a inspirat atât de mult și am iubit-o atât de mult, încât eu în clasa a II-a citeam. Doamna Șerban a reușit să-mi omoare mult din entuziasmul meu pentru carte, prin mai multe comportamente care mă vizau direct. Ce mă afecta foarte tare era că nu mă punea niciodată să zic nimic. M-a pus în spate – e într-adevar o poveste de-aia tipică, cu țiganul pus în ultima bancă. Eu am fost pusă în ultima bancă, cu Marichescu și cu Jean, care erau ceilalți doi țigani din clasă, care în clasa a II-a erau deja proști, săracii, pentru că în clasa I fuseseră la Doamna Șerban, care, după cum am vazut eu pe pielea mea, îi ignora complet. Ea ignora total țiganii din spate. Eu ridicam tot timpul mâna; ea nu mă punea niciodată să răspund sau să citesc.

Lipsa de atenție la vârsta aceea te poate face în varii feluri: agresiv, mai prost, pentru că nu mai înmagazinezi – pe mine m-a facut agresivă. Eu eram foarte deșteaptă, deci nu puteam să mă prostesc, drept pentru care am devenit agresivă. Și am avut tot felul de bătăițe cu băieții din clasă. Ce-mi aduc eu aminte din anii de școală petrecuți cu Doamna Șerban e un sentiment de mare frustrare și de ură.” (Roxana Marin, 43 de ani, profesoară de limba engleză, Bucureşti)

18  

2.2. Sexismul

Sexismul este o atitudine sau prejudecată privind superioritatea unui reprezentant al unui sex asupra altui sex. Atunci când această prejudecată este transpusă în comportament, se poate vorbi despre discriminare sexuală.

La fel ca în cazul celorlalte tipuri de discriminare, sexismul se sprijină pe stereotipuri și prejudecăți, mai mult sau mai puțin conștientizate. Aceste stereotipuri sunt exprimate sub forma etichetelor de gen7, spre exemplu:

- femeile ar fi caracterizate de: obediență, dependență, pasivitate, drăgălășenie, lipsă de control asupra emoțiilor, caracter intuitiv, lipsa de rezistență la situații de criză, nepricepere în afaceri, talent în privința comunicării verbale, înclinație de a se sacrifica pentru binele altora, al societății și al familiei, interes pentru viața privată;

- bărbații ar fi caracterizați de: demnitate, inteligență, independență, curaj, agresivitate, ambiție, încredere în sine, capacitate de efort fizic și intelectual, interes pentru afirmare în sfera publică;

Aceste stereotipuri sau etichete de gen sunt cele care ne fac să ne raportăm diferit față de un bărbat care plânge, comparativ cu o femeie care face același lucru, sau cele care stau la baza convingerii că bărbații sunt mai buni șoferi decât femeile.

Diferenţele de gen reprezintă în prezent un domeniu de mare interes pentru sociologi, psihologi, cadre didactice8 etc., deoarece dimensiunea de gen influențează o multitudine de situații din viața cotidiană, începând cu modul în care sunt repartizate sarcinile în gospodărie, și terminând cu ocuparea unui loc în ierarhia profesională sau socială.

                                                            7 Curic, I, Vaetisi, L. (2005), Inegalitatea de gen: violența invizibilă (capitolul “Violența culturală”), Editura Eikon 8 Leonte, C.N. (2010) Stereotipurile de gen: analiză comparativă – preșcolarii din România și din Franța

19  

Raportul Comisiei Europene pentru drepturile omului și egalitatea de gen al Parlamentului European către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor, prezentat la Bruxelles, în 23.01.2008 afirmă că “stereotipurile reprezintă bariere în calea realizării alegerilor individuale atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Acestea contribuie la menţinerea inegalităţilor, influenţând deciziile în materie de educaţie, formare sau încadrare în muncă, de participare la sarcinile domestice şi familiale şi de reprezentare în posturile de decizie. Stereotipurile pot, de asemenea, să afecteze modul în care este valorizată munca unei persoane. Eliminarea acestora reprezintă una dintre prioritățile Foii de parcurs şi ale Cadrului de acţiune al partenerilor sociali europeni pentru egalitatea de şanse”.

Același document atrage atenția asupra faptului că lupta împotriva stereotipurilor legate de gen trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă, prin promovarea de modele de comportament care să valorizeze alegerile individuale în materie de educaţie şi prin sprijinirea egalităţii de şanse, inclusiv cu privire la repartizarea sarcinilor domestice şi familiale şi a accesului în diverse medii profesionale.

Problema sexismului în mediul școlar a făcut așadar obiectul mai multor studii, referitoare atât la stereotipurile de gen vehiculate de manualele școlare, cât și legate de tratamentul diferențial pe care elevii îl primesc de la cadrele didactice, în funcție de genul căruia îi aparțin.

Deși în ultima vreme se acordă mai multă atenție acestui subiect decât în trecut, manualele școlare conțin încă multe texte care înfățișează femeile ca ființe dedicate în întregime vieții casnice, prezentate în roluri de familie (mamă, bunică, soră), în vreme ce personajele masculine sunt prezentate ca fiind active, având meserii interesante și bine văzute în sfera publică. Aceste modele sunt interiorizate de elevi, ceea ce constituie un factor important în modelarea comportamentului și a așteptărilor legate de viața socială și profesională.

20  

Astfel de stereotipuri sunt uneori transmise și de cadrele didactice. Un studiu9 efectuat în anul 2000 arată că profesorii consideră unele meserii ca fiind mai potrivite pentru fete (coafeză, cosmeticiană, asistentă medicală, asistentă socială, stewardesă, decoratoare, secretară, bibliotecară, traducătoare, fotomodel, funcționară, baby sitter, psiholog), iar altele ca fiind mai indicate pentru băieți (broker, finanțist, informatician, politician, teolog, arhitect, mecanic, pilot, sportiv, cascador, ofițer, gardian). Conform acestor prescripții, fetele ar avea aspirații mai limitate pe piața forței de muncă, în comparație cu băieții, care pot să aspire la slujbe mai bine plătite și care să le ofere prestigiu social.

De asemenea, mai multe studii efectuate în diferite țări din Europa10 au demonstrat ca există diferențe între modurile în care cadrele didactice interacționează cu fetele și băieții, având tendința de a încuraja pasivitatea și conformitatea în rândurile elevelor, dar de a valoriza caracterul independent și individualist al băieților. Opiniile elevilor cu privire la mesajele de gen transmise de profesori arată că trăsăturile de gen promovate în spațiul școlar sunt perechi antitetice: „fetelor le sunt asociate atribute precum cuminţenia, conştiinciozitatea, slăbiciunea şi timiditatea, în vreme ce băieţilor le sunt asociate atribute opuse: obrăznicia, delăsarea, puterea şi agresivitatea.”11

Așteptările diferite ale cadrelor didactice pot să influențeze chiar rezultatele școlare ale elevilor. Spre exemplu, o serie de studii12 au demonstrat că relativul avantaj al băieților la discipline din sfera științelor exacte nu pornește de la diferențe reale între cele două genuri, ci reproduce diferențe de gen construite social. La fel, faptul că fetele obțin rezultate mai bune în mod constant este tot o

                                                            9 Ștefănescu, D.O. (2003) Dilema de gen a educației, Polirom 10 Conform ghidului Prevenirea stereotipurilor despre femei şi bărbaţi la vârsta copilăriei 11 Balica M., Furtușnic C., Horga, I., Jigău, M., Voinea, L. (2004), Perspective asupra dimensiunii de gen în educație, Institutul de Științe ale Educației, UNICEF, Ed. MarLink 12 Skeleton, C., Francis, B. (2009) Feminism and the Schooling Scandal, Routledge

21  

consecință a așteptărilor profesorilor (conform cărora fetele sunt mai conștiincioase, de exemplu).

Diferențele de gen reies și din organizarea activităților în mediul școlar (ex.: separarea fetelor și băieților pe grupe pentru diferite activități la clasă, sau pe echipe pentru activitățile sportive) sau din procedurile organizaționale precum uniforma obligatorie (pantaloni pentru băieți, fuste pentru fete).

Pentru combaterea stereotipurilor de gen în mediul educațional pot fi luate o serie de măsuri precum:

- conștientizarea de către cadrele didactice a stereotipurilor de gen pe care le-au interiorizat și analiza critică a acestora;

- prezentarea în proporție egală a modelelor feminine și masculine pentru fiecare categorie profesională (ex.: sportive, politicieni etc.);

- evitarea activităților realizate cu separarea băieților de fete și încurajarea celor care stimulează cooperarea între băieți și fete;

- evitarea generalizărilor sau formulării de așteptări în acord cu stereotipurile de gen (ex.: ”tu ești fată, trebuie să fii ordonată”, “tu ești băiat, nu trebuie să plângi”);

- amenajarea “mixtă” a spațiilor de joacă, pentru a permite interacțiunea dintre fete și băieți (ex.: amestecarea secțiunii “mașini” cu secțiunea ”păpuși”);

- alegerea de material didactice echilibrate din punct de vedere al modului de prezentare a personajelor feminine și masculine.

2.3. Homofobia

Homofobia definește atitudinile și sentimentele negative față de persoanele cu orientare homosexuală, manifestată prin atracția față de persoane de același sex, și include, de asemenea, respingerea

22  

persoanelor despre care se crede că ar fi homosexuale și a tuturor lucrurilor asociate cu acestea13.

Homofobia este favorizată de factori precum lipsa informațiilor despre homosexualitate sau perpetuarea acestor prejudecăți la nivel instituțional (în mediul școlar, organizațional, social etc.) prin sprijinirea implicită sau explicită a ideii că heterosexualitatea este singura orientare sexuală acceptabilă.

Manifestările homofobiei sunt diverse, variind de la stări de disconfort, anxietate, dezgust, furie în prezența persoanelor despre care se crede că ar fi de altă orientare sexuală decât majoritatea, și putând ajunge până la hărțuire fizică sau psihică, sau chiar manifestări violente îndreptate împotriva acestor persoane. Ignorarea limbajului sau comportamentului homofob este și ea o exprimare pasivă a homofobiei, poate cel mai frecvent întâlnită în societatea noastră.

Orientarea sexuală nu este o alegere, idee de altfel frecvent vehiculată. Este greu de crezut că o persoană ar face deliberat o alegere care presupune un asemenea grad de stigmatizare, care poate ajunge până la respingerea de către familie sau prieteni. Alegerea de a fi homosexual se referă mai degrabă la asumarea identității sexuale de către aceste persoane, la refuzul de a-și trăi viața ascunzându-și orientarea sexuală. De-a lungul timpului, multe cercetări au încercat să explice orientarea sexuală invocând factori biologici sau cultural-comportamentali, iar tocmai dificultatea de a ajunge la un consens în această privință a dus, de exemplu, la exprimarea poziției APA (American Psychological Association):

“Nu există consens între oamenii de știință cu privire la motivele pentru care o persoana dezvoltă o orientare heterosexuală, bisexuală, gay sau lesbiană. Deși multe cercetări au examinat posibile influențe genetice, hormonale, de dezvoltare, sociale și culturale asupra orientării sexuale, rezultatele niciuneia nu au permis savanților să conchidă că orientarea sexuala ar fi determinată de un

                                                            13 Conform ghidului „Eliberează-te de prejudecăți!” (ediția a II-a) - ghid pentru elevii de liceu privind discriminarea

23  

anume sau de mai mulți factori. Mulți cred că natura și învățarea joacă roluri importante; cei mai mulți oameni nu consideră că își aleg orientarea sexuală.”14

Orientarea sexuală este conștientizată la vârste destul de fragede (în perioada pubertății, însă există numeroase relatări ale persoanelor care au știut încă de la vârsta preșcolară că sunt “altfel”), iar la vârsta respectivă mediul școlar este o parte foarte importantă din viața individului. În contexul social al zilelor noastre, școala nu mai este doar locul în care elevii primesc informații, ci de multe ori suplinește măcar parțial rolul familiei prin transmiterea de valori și formarea mentalităților despre lume și viață. Școala modernă are datoria de a forma cetățeni ai lumii în spiritul toleranței și al respectării și apărării drepturilor omului, iar lupta împotriva homofobiei și a altor forme de discriminare este importantă și revine mai ales cadrelor didactice.

Acceptarea pasivă a manifestărilor homofobe prin ignorarea acestora sau lipsa de informare cu privire la problematica orientării sexuale poate avea efecte dintre cele mai dramatice. Astfel, studiile au arătat că nesiguranța privind orientarea sexuală este una dintre trăsăturile de personalitate asociate cu riscurile de suicid pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15-19 ani15, că există o incidență mai mare a tulburărilor mintale în rândul persoanelor gay, lesbiene sau bisexuale, fapt pus pe seama mediului social ostil și stresant cu care se confruntă acestea16 sau că elevii homosexuali și bisexuali care au o probabilitate de patru ori mai mare de a încerca să se sinucidă decât elevii heterosexuali17.

                                                            14 Ibidem 15 Wasserman, D., Narboni, V. (2001) Guidelines for Suicide Prevention in Schools, Institute of Psychosocial Medicine (IPM), 16 Meyer, I.H. (2003) Prejudice, social stress, and mental health in lesbian, gay, and bisexual populations: Conceptual issues and research, Psychological Bulletin. 2003 Sep Vol 129(5) 674-697 17 Caitlin, R., Futterman, D. (1998) Lesbian&Gay Youth, Care & Counseling. Columbia University Press, New York

24  

2.4. Discriminarea persoanelor cu dizabilități

Conform Organizației Națiunilor Unite, persoanele cu dizabilităţi includ acele persoane care au deficienţe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină şi efectivă a persoanelor în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi.

Principalele tipuri de handicap (termenul folosit în România în locul celui de “dizabilitate”), menționate în legislația românească18, sunt următoarele: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Fiecare în parte necesită intervenții specifice. Dacă în cazul dizabilităților fizice, problema cea mai pregnantă este nevoia de accesibilizare a spațiilor de lucru conform nevoilor persoanei cu dizabilități, în cazul altor tipuri de dizabilități (ex.: HIV/SIDA) problema care se pune este cea a schimbării mentalităților în direcția acceptării copilului și includerii sale în sistemul de învățământ de masă.

O plimbare pe străzile unui oraș din vestul Europei ar putea să ne facă să ne simțim copleșiți de numărul mare al oamenilor în scaun rulant. De ce sunt atât de mulți pe străzi? Sunt mai bolnavi decât noi? Cu siguranță ceva nu e în regulă. Mai mult decât atât, dacă mai aflăm că, în Finlanda spre exemplu, mai mult de 50% dintre persoanele cu dizabilități muncesc19, s-ar putea să fim contrariați: chiar atât de neomenoși să fie finlandezii încât să-i pună pe acești oameni loviți de soartă să muncească? Chiar nu pot să le asigure suficiente ajutoare sociale în așa fel încât persoanele cu dizabilități să nu trebuiască să lucreze?

Adevărul este că legislația europeană și strategiile guvernelor din Uniunea Europeană pun accentul pe incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. Astfel, se vizează crearea unui mediu accesibil, fără bariere și care să le permită persoanelor cu dizabilități

                                                            18 Legea nr. 448 din 18 decembrie 2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap 19 Conform raportului Diagnostic: exclus pe piața muncii. Piedici în ocuparea persoanelor cu dizabilități în România

25  

să ducă o viață demnă. Prin urmare, nu este de mirare că oamenii în scaun rulant, spre exemplu, par mai mulți în alte țări decât în România.

În Uniunea Europeană, procentul de persoane cu dizabilități se ridică la aproximativ 10% din populația generală. În România, acest procent coboară la 3%, însă acest lucru nu spune altceva decât că sunt foarte multe astfel de persoane care nu sunt înregistrate. O lipsă a datelor cu privire la numărul real al persoanelor cu dizabilități arată slaba preocupare a societății românești cu privire la necesitatea incluziunii sociale a acestora. În lipsa unor strategii guvernamentale viabile, șansele de integrare socială a persoanelor cu dizabilități scad considerabil. Prin urmare, nu e de mirare că numărul persoanelor cu dizabilități neșcolarizate este de șapte ori mai mare decât media națională. Cu cât dizabilitatea e mai severă, cu atât mai mult scade nivelul de educație, iar abandonul școlar după primele patru clase este de două ori mai mare decât în rândul populației generale. Prin urmare, putem concluziona că, în România, sistemul educațional este greu accesibil persoanelor cu dizabilități20.

Conform unui raport publicat de către Organizația Mondială a Sănătății, includerea copiilor și adulților cu dizabilități în sistemul educațional este extrem de importantă pentru că:

a. Educaţia contribuie la formarea capitalului uman, fiind astfel un factor cheie pentru dezvoltarea şi bunăstarea personală;

b. Excluderea copiilor cu dizabilităţi de la oportunităţile educaţionale şi de angajare în muncă prezintă costuri sociale şi economice ridicate. De exemplu, există tendinţa ca adulţii cu dizabilități să aibă o situaţie materială mai proastă decât adulţii fără handicap, însă prin educaţie această tendinţă este diminuată.

Soluția cea mai potrivită este includerea copiilor cu dizabilități în școlile de masă acolo unde este posibil. În vederea îndeplinirii acestui deziderat este nevoie de accesibilizare, prin aceasta întelegând atât

                                                            20 Ibidem

26  

adaptarea mediului fizic cât și adaptarea programelor educaționale în așa fel încât să răspundă copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Un exemplu de succes în ceea ce privește includerea în sistemul de masă a unui copil cu dizabilități este prezentat în cele ce urmează:

Vlăduț Stamate, în vârstă de 13 ani, este imobilizat intr-un scaun cu rotile din cauza unei tetrapareze spastice cu sindrom extrapiramidal ce îl impiedică să își folosească picioarele și mâinile, având o dezvoltare motorie corespunzătoare vârstei de 6 luni. Deși se poate exprima verbal, face acest lucru cu dificultate sau, cum le place celor apropiați lui să spună, în “dialect vlăduscian”.

Vlăduț compensează însă această dizabilitate cu un IQ de peste 150, băiatul obținând rezultate școlare foarte bune, dorindu-și o carieră în medicină și fiind pasionat de multe lucruri, la fel ca toți ceilalți copii de vârsta sa.

La succesul școlar al lui Vlăduț a contribuit în mare măsură înscrierea sa într-o școală de masă, deși din păcate mulți copii asemenea lui nu primesc această șansă. Mama lui relatează cu umor prima întâlnire cu învățătoarea21: «Am și eu un băiețel pe care vreau să îl aduc la toamna la școală./ Da, sigur! /Dar știți, Vlăduț nu merge, dar să nu vă faceți griji că sta cuminte în scaunul lui./ Bine atunci, o să stea cuminte în scaunul lui.../ Să vă mai spun ceva. Vlăduț nu poate să scrie…/ Deloc?/ Deloc./ Bine, atunci cum să facem? Îl vom evalua oral./ Ar fi bine, dar să vă mai spun ceva. Vlăduț vorbește cam greu, nu o să îl înțelegeți. Știți cum mă simt acum, doamna învățătoare? Ca în bancul acela cu negustorul care vinde un cal la târg, și e întrebat: Galopează? Nu ! Trage la jug? Nu! Dar de ce l-ai adus, omule? Ca să-l fac de ras.»

Așa a ajuns Vlăduț elev în clasa I alături de alți copii obișnuiți. După primul hop au urmat altele, primul fiind evaluarea. Cum micuțul nu își poate folosi mâinile decât foarte puțin și vorbește cu

                                                            21 Povestea unui mic geniu crescut în scaun cu rotile, apărut la 13 noiembrie 2010 pe http://smartwoman.hotnews.ro

27  

greutate, învățătoarea a trebuit să își adapteze metodele. Au convenit asupra testelor grilă; ulterior s-au gasit metode și pentru a înlocui dictările precum și testele de compoziție. Așa se face că, în clasa a IV-a, Vlad a mers și la olimpiada de limba română. "Sistemul mai funcționează și acum. Vlăduț mi-a mărturisit în vacanța dintre clasele a IV-a și a V-a că îi e teamă. Urma să iasă de sub tutela doamnei învățătoare și să lucreze cu oameni noi, cu firi diferite. S-a descurcat însă. Unii profesori s-au adaptat la Vlăduț, în alte cazuri s-a adaptat el la profesori. Iar colegii i-au fost și îi sunt alături ajutându-l atunci când profesorii nu îl înțeleg. Au atestate în limba vlădusciană", povește mama cu umor. Pentru Vlăduț următorul pas e liceul, se vede lazărist, "i se pare că a fi lazărist, e lucru mare".

Partea a III-a – Consecințe ale discriminării

3.1. Stigmatizarea

Stigmatul este un cuvânt de origine grecească, cuvânt care la origine desemna marcarea corporală distinctivă (de exemplu, cu ajutorul unui tatuaj sau prin arderea cu fierul încins) a criminalilor, sclavilor sau trădătorilor, cu scopul de a fi identificați ca fiind persoane imorale sau din afara societății. Aceste persoane, o dată identificate ca purtând stigmatul, erau evitate sau izolate.

Stigmatizarea socială se referă la dezaprobarea fățișă a unei persoane pe baza unor caracteristici care se abat de la normele sociale sau culturale. Criteriile după care se face stigmatizarea variază de la tulburări de sănătate mintală, dizabilități fizice, boli (ex.: HIV/SIDA), orientare sexuală, identitate de gen (ex.: persoanele transgender), până la culoarea pielii, naționalitate, etnie, religie sau comportament infracțional.

28  

Stigmatizarea are un impact dramatic asupra persoanelor vizate de aceste comportamente și asupra comunităților din care acestea fac parte, mai ales atunci când acest lucru se întâmplă în școală, loc care ar trebui să fie sigur și să încurajeze valorificarea potențialului fiecărui elev. Problemele cele mai frecvente cu care se confuntă elevii în situații de discriminare sunt:

- stimă de sine scăzută - auto-izolare - dezinteres față de activitățile școlare - abandon școlar - probleme de sănătate - depresie sau chiar suicid

Stigmatizarea este de multe ori însoțită de auto-stigmatizare, adică internalizarea de către persoana vizată a credinței că este mai prejos de ceilalți și că nu își poate depăși condiția. Un exemplu în acest sens este redat în relatarea următoare:

“Dar la Suzana era o chestie... Doamne, cât era de conștiincioasă, avea niște caiete îngrijite, cu carioci – mie nu-mi lua mama carioci –, cu linii trase, cu culori. Și nu înțelegeam cum are ea numai cinci și șase. Ea avea teoria asta, că e mai proastă pentru că e țigancă. Într-o primă etapă, eu am râs, că eu nu mă gândisem niciodată așa. Dar în timp mi-am dat seama că Suzana avea chestia asta înfiptă clar în cap.”

(Roxana Marin, 43 de ani, profesoară de limba engleză, Bucureşti)

O dată internalizată această credință, persoana are tendința să se conformeze așteptărilor societății prin adoptarea de comportamente care sunt în acord cu aceste așteptări. Este ceea ce se numește profeție auto-împlinită, fenomen care completează cercul vicios al prejudecăților și discriminării. Faptul că acțiunile persoanei par să confirme etichetele negative aplicate acesteia constituie un argument pentru întărirea stereotipurilor.

29  

Să luăm exemplul unui elev de etnie romă care este în mod repetat ignorat de profesori și ridiculizat de colegi. Acesta va adopta o atitudine negativă față de școală, care se va concretiza în eșec sau chiar abandon școlar. Internalizarea eșecului va duce la scăderea aspirațiilor elevului respectiv (ex.: continuarea studiilor la un nivel mai avansat sau obținerea unei poziții sociale înalte). Abandonul școlar va duce la o slabă inserție pe piața muncii (acitivități necalificate, slab remunerate, șomaj), situație în care individul va fi pus în situația de a recurge la activități infracționale pentru a-și asigura supraviețuirea. În această situație persoana confirmă stereotipul conform căruia “romii sunt leneși sau hoți”, iar ciclul se reia:

“În majoritatea claselor, elevii romi sunt aşezaţi în spate şi ignoraţi. Pe mine una mă face să-mi amintesc brusc de colegii mei din gimnaziu care stăteau în ultima bancă, Florin şi Adrian, doi băieţi săraci şi destul de scunzi, care nici nu ştiu sigur dacă erau romi (se spunea uneori în şoaptă, „Murgu e ţigan, ăsta e nume de ţigan, şi are încă patru fraţi”), dar care nu erau băgaţi în seamă decât ca să fie daţi ca exemplu negativ. Din ce în ce mai des. Există teorii în psihologie despre cum cineva împins într-un anumit rol, în condiţii de coerciţie şi presiune de grup, va sfârşi prin a juca acel rol. Există cărţi, filme, reportaje. Şi există şi amintiri. Din banca a doua de la perete, de unde stăteam eu, mi se părea că „spatele clasei”, aflat de fapt doar cu două bănci mai în spate, e o zonă incertă, mai friguroasă şi mai întunecată decât restul clasei. În spaţiul acela, unde nimeni nu se uita la ei, doi copii de şapte-opt ani au renunţat, câte puţin în fiecare zi, să mai încerce să fie altceva decât li se cerea să fie: doi codaşi. Două exemple negative.”

(Roxana Marin, 43 de ani, profesoară de limba engleză, Bucureşti)

30  

Responsabilitatea ruperii cercului vicios aparține fiecăruia dintre noi, dar mai ales școlii. Acest deziderat poate fi atins prin:

- tratamentul egal al elevilor, indiferent de rasă, etnie, orientare sexuală, stare de sănătate, aspect fizic, religie ș.a.m.d.;

- criticarea comportamentului problematic, cu evitarea etichetelor negative: prost, leneș, hoț etc.;

- sancționarea imediată a comportamentelor intolerante sau discriminatorii;

- promovarea unei culturi a toleranței și a respectului pentru diversitate;

3.2. Fenomenul de “bullying”

Manifestările de intoleranță și discriminare în școli pot lua mai multe forme. Deși acestea sunt comise de cele mai multe ori de către elevi, uneori ele pot fi săvârșite și de cadrele didactice sau de conducerea școlii.

Fenomenul de bullying se referă tocmai la aceste manifestări ale intoleranței, manifestări ce pot lua forma unor fapte pedepsite de lege, iar acestea ar trebui sesizate autorităților în măsură să intervină în astfel de cazuri. Astfel de fapte pot include:

- amenințări; - vandalism, distrugerea bunurilor personale; - acte de violență extremă;

De asemenea, unele manifestări ale intoleranței pot fi considerate comportamente normale sau joacă, dar efectele lor asupra persoanei către care sunt îndreptate pot fi dăunătoare. Astfel de comportamente includ:

- excluderea din grupul de lucru /joacă; - abuz verbal; - folosirea de porecle ofensatoare; - comentarii ironice sau răuvoitoare;

31  

- glume cu privire la etnia, religia, defectele fizice sau orientarea sexuală a cuiva;

- răspândirea de zvonuri false; - agresiunea fizică (loviri, îmbrânciri, scuipat etc.);

Deși glumele sau folosirea de porecle sunt considerate inofensive, ele sunt ofensatoare pentru persoana căreia îi sunt adresate. Atunci când acest comportament nu este sancționat, agresorul poate interpreta acest lucru ca pe o încurajare, iar ulterior să comită acte de intoleranță mai grave, de tipul agresiunii verbale sau fizice.

Efectele în plan psihologic ale fenomenului de bullying sunt asemănătoare stigmatizării: stimă de sine scăzută, depresie (mergând până la tentative de suicid), ripostă violentă, eșec sau chiar abandon școlar. De aceea cadrele didactice și conducerea școlii trebuie să intervină prompt în astfel de situații, precum și să se asigure că nu încurajează comportamentele discriminatorii. Spre exemplu, într-o școală cu “renume” se poate observa afișată la panoul de onoare, într-un loc cu vizibilitate maximă, o pictură intitulată “Hoțul de copii”, care înfățișa un bărbat și o femeie de etnie romă.

În secțiunea următoare vom detalia așadar modalitățile de reacție în situații de manifestare a intoleranței, precum și acțiunile care pot fi implementate în vederea prevenirii acestora.

32  

Partea a IV-a – Combaterea discriminării în mediul școlar

4.1. Modalități de reacție în situații de discriminare

Ce putem face atunci când asistăm la un comportament intolerant sau discriminatoriu? Primul pas este să luăm în serios plângerea victimei, pentru a evita agravarea situației. În acest sens, este important ca elevii să aibă la dispoziție mecanisme “prietenoase” de raportare a situațiilor de acest tip.

Modalitatea de reacție prezentată mai jos22 este indicată mai ales pentru situațiile de hărțuire verbală sau fizică a elevilor ce fac parte din grupuri vulnerabile, însă unele pot fi aplicate și în cazul altor manifestări ale intoleranței, precum și în orice alte situații de violență în mediul școlar:

Reacționează imediat!

- Oferă victimei asistență imediat, inclusiv tratament medical, dacă situația o cere;

- Solicită sprijinul consilierului școlar, dacă acesta este disponibil;

- Cere informații de la martorii care au asistat la incident (alte cadre didactice sau elevi) cât mai repede, cât încă au proaspete în memorie detaliile incidentului;

- Nu porni de la premiza că problema se va rezolva de la sine. Comportamentul intolerant se va repeta și în alte situații sau gradul de violență al actelor de intoleranță va crește în viitor, dacă nu se iau măsuri.

Explică!

- Explică victimelor sau martorilor în ce măsură poți interveni;

                                                            22 Conform ghidului OSCE/ODIHR Guidelines for Educators on Countering Intolerance and Discrimination against Muslims

33  

- Întreabă victimele sau martorii dacă doresc să-și păstreze anonimatul și explică-le că acest lucru nu va fi posibil dacă vor dori să facă o plângere oficială; - Consultă regulamentul de ordine interioară sau alte documente interne ale școlii pentru a verifica sancțiunile care se impun în astfel de cazuri;

Ascultă!

- Creează un cadru securizant pentru victime sau martori (un spațiu primitor și suficient de izolat);

- Ascultă elevul cu atenție și oferă încurajări, deoarece descrierea incidentului ar putea fi dificilă pentru el;

Validează!

- Una dintre cele mai mari temeri ale victimelor actelor de intoleranță este că nu vor fi crezute. Răspunsul pe care îl primesc de la prima persoană căreia îi relatează incidentul va determina dacă pe viitor va cere sprijinul unui cadru didactic într-o situație delicată sau va încerca să găsească alte soluții (ex.: să riposteze violent la rândul său sau să evite mediul școlar);

Ia notițe!

- Notează dacă persoana care raportează incidentul este victimă, martor ocular sau relatează un incident despre care doar a auzit. Este indicat să existe chiar un formular standard pentru raportarea acestor incidente;

- Se poate dovedi util să notezi fraze-cheie din relatările victimelor sau martorilor, fie că e vorba de fraze descriptive legate de incident, fie că e vorba de trăirile emoționale ale persoanelor implicate;

34  

Acțiuni ulterioare

În funcție de gravitatea incidentului, cadrul didactic sau conducerea școlii pot lua o serie de măsuri precum:

- implicarea părinților elevilor implicați (atât ai agresorului, cât și ai victimei);

- sancționarea conform regulamentului de ordine interioară; - implicarea autorităților (ex.: poliția), dacă este nevoie; - dezbaterea incidentului la nivelul clasei sau chiar al școlii,

fără însă a face referire la identitatea victimei și a agresorului;

4.2. Modalități de prevenție a comportamentelor discriminatorii în mediul școlar

Incidentele generate de comportamente discriminatorii reprezintă un semnal de alarmă, care semnalează necesitatea implementării unor măsuri preventive. Ca regulă generală, aceste măsuri ar trebui dezvoltate într-o manieră participativă, împreună cu elevii și părinții acestora.

În continuare vom prezenta câteva strategii care s-au dovedit eficiente în mediul școlar23:

1. Crearea unui mediu securizant și constructiv, care să încurajeze discuțiile pe teme delicate. Astfel de dezbateri trebuie să respecte o serie de reguli:

- toți participanții sunt tratați cu respect; - doar opiniile pot fi atacate, nu persoanele; - deciziile trebuie argumentate;

                                                            23 Ibidem

35  

- toți participanții trebuie să aibă ocazia să-și exprime punctul de vedere;

- întrebările sunt încurajate.

2. Stabilirea unui cod de conduită, care să conțină prevederi referitoare la discriminare și intoleranță în mediul școlar.

3. Încurajarea participării elevilor prin intermediul consiliului sau parlamentului elevilor.

4. Întărirea parteneriatului școală-familie, prin solicitarea sprijinului părinților în organizarea de activități curriculare și extra-curriculare legate de combaterea discriminării.

5. Acordarea de sprijin elevilor aparținând grupurilor vulnerabile, conform nevoilor acestora.

6. Organizarea de activități care să stimuleze reflecția și gândirea critică a elevilor, precum: dezbateri, studii de caz, descrierea experiențelor de viață, implicarea activă în campanii de combatere a discriminării, analiza stereotipurilor prezentate de mass-media, exprimarea prin mijloace artistice (teatru, pictură etc.).

La finalul prezentului ghid veți găsi câteva propuneri de activități care pot fi implementate în sala de clasă, precum și o listă de resurse pe care le puteți utiliza pentru a identifica și altele.

36  

Partea a V-a – Demontarea stereotipurilor și prejudecăților: activități practice

În această secțiune vă propunem o serie de activități interactive pe care le puteți realiza cu elevii în clasă. Ele pot fi adaptate conform specificului grupului dumneavoastră, iar pentru sugestii suplimentare puteți consulta lista de resurse aflată la sfârșitul acestui ghid. 1. Grupuri colorate Scopul acestui joc este de a le oferi copiilor ocazia de a experimenta în mod direct discriminarea. Participanții sunt împărțiți aleator în trei grupuri. Fiecărui grup îi este desemnată o culoare, în baza căreia vor fi tratați într-un fel sau altul: un grup beneficiază de tratament preferențial, al doilea grup este tratat la fel ca de obicei, iar al treilea grup este izolat și dezavantajat. De exemplu, primul grup primește 5 minute suplimentare de pauză, al doilea ia pauză normală, iar al treilea grup este obligat să rămână în clasă în timpul pauzei, fără ca membrii săi să se joace sau să vorbească (eventual pot primi sarcina de a face curățenie în sala de clasă). După terminarea jocului, explicați-le participanților care a fost rolul acestuia și ajutați-i să iasă din rol într-o manieră pozitivă (ex.: toți copiii primesc o bomboană sau 10 minute suplimentare la următoarea pauză). Apoi procesați activitatea:

‐ a fost corect ca un grup să beneficieze de tratament preferențial?

‐ cum v-ați simțit atunci când ați primit mai multe sau mai puține beneficii decât prietenii voștri?

‐ putem identifica astfel de situații în viața reală? ‐ care sunt categoriile de persoane care au parte de un

tratament dezavantajos? Notă: Jocul este o variantă simplificată a experimentului “A Class Divided”. Puteți afla mai multe despre acesta vizionând documentarul indicat la secțiunea Resurse & Bibliografie. (Sursa: http://www.ehow.com/list_5912498_children_s-games-teach-anti_discrimination.html)

37  

2. Mascarea diferențelor În prima etapă a acestui exercițiu, participanții primesc câte o farfurie de hârtie cu găuri decupate în dreptul ochilor și un șnur cu care să o lege pe post de mască. Copiii își pun măștile și se plimbă prin încăpere fără să vorbească. În a doua etapă a exercițiului, participanții sunt încurajați să-și personalizeze măștile, folosind culori pentru a le decora conform preferințelor. Din nou, își pun măștile și se plimbă prin încăpere fără să vorbească. După terminarea exercițiului are loc o discuție privind diferența dintre cele două situații: Cum a fost atunci când toți arătam la fel? Care situație a fost mai plăcută? De ce? Exercițiul poate fi un punct de plecare pentru o dezbatere despre diferențele dintre oameni și avantajele diversității. (Sursa: http://www.ehow.com/list_5912498_children_s-games-teach-anti_discrimination.html)

3. Aceeași muncă, același venit

Acesta este un joc de rol prin care participanții se vor confrunta cu realitățile pieței de muncă. Activitatea abordează chestiuni precum inegalitățile existente între venituri (venituri diferite pentru același tip de muncă) și discriminarea la locul de muncă.

Materiale necesare:

‐ O copie a documentului Grilă de salarizare ‐ Etichete pentru fiecare participant/ lucrător ‐ Creioane ‐ Bancnote (eventual de la un joc Monopoly)

Introducere

1. Explicați-le participanților că ei sunt muncitori și că urmează să îndeplinească câteva sarcini pentru angajatorul lor (dumneavoastră), de exemplu să realizeze un desen.

2. Împărțiți aleator etichetele pentru fiecare persoană.

38  

3. Explicați sarcina și asigurați-vă că fiecare participant a înțeles ce are de făcut.

4. Rugați-i pe elevi să îndeplinească sarcina. 5. După ce toată lumea a terminat sarcina, rugați-i pe elevi să se

așeze la coadă pentru a fi plătiți. Plătiți fiecare persoană în funcție de grila de salarizare. Numărați banii cu voce tare, în așa fel încât toți elevii să știe câți bani au primit.

6. Dacă participanții încep să vocifereze, oferiți câteva explicații succinte, însă nu intrați în amănunte.

7. Opriți-vă în momentul în care discuțiile devin foarte aprinse. Lăsați timp fiecărui participant să iasă din rol și după aceea începeți procesarea acestei activități.

Procesare și evaluare Începeți prin a face un rezumat al activității: ‐ Cum s-au simțit cei care au primit mai mulți bani (sau mai puțini)

deși toată lumea a efectuat aceeași activitate? ‐ De ce au primit unii mai mulți bani (sau mai puțini) decât alții? ‐ Există asemenea situații pe piața muncii din România? În partea a doua, vorbiți despre discriminarea la locul de muncă pe criterii de gen: ‐ Există justificare dacă femeile primesc venituri diferențiate de

bărbații pentru același tip de muncă? ‐ Dacă un bărbat este mai competent în acea muncă decât o

femeie este normal să fie plătit mai bine? ‐ Credeți că există munci care ar trebui făcute doar de bărbați?

Dacă da, de ce și care anume? Dacă nu, de ce? ‐ Credeți că există munci care ar trebui făcute doar de femei?

Dacă da, de ce și care anume? Dacă nu, de ce? ‐ Credeți că practică măsurilor afirmative poate fi justificată pentru

a schimba percepția socială față de o altă categorie? În final, discutați despre discriminarea pe criterii de vârstă: ‐ Există asemenea situații pe piața muncii din România? ‐ Care este rațiunea aplicării unor astfel de politici, mai ales în

cazul tinerilor? ‐ Care este opinia voastră cu privire la o astfel de politică? Este

bună? Rea? Necesară? Inutilă?

39  

Grilă de salarizare

Sex Vârstă RON

1 Bărbat 35 de ani 100

2 Femeie 16 ani 30

3 Bărbat 20 de ani 70

4 Femeie 32 ani 90

5 Bărbat 16 ani 50

6 Femeie 19 ani 60

7 Bărbat 26 de ani 100

8 Bărbat 20 de ani 70

9 Femeie 24 de ani 80

10 Bărbat 37 de ani 100

11 Femeie 17 ani 30

12 Femeie 23 de ani 80

(Sursa: Compass - A manual on Human Rights Education with young people (2002) – Council of Europe Publishing)

40  

4. Identifică stereotipurile! Activitatea își propune să identifice în ce măsură mass-media contribuie la formare și perpetuarea stereotipurilor. Materiale ‐ Ultimele numere ale ziarelor locale sau naționale; ‐ Coli de flipchart și markere. Introducere: 1. Împărțiți participanții în mai multe grupe în funcție de numărul

total de participanți; 2. Explicați-le participanților că fiecare grupă va primi un număr din

ziua respectivă a unui ziar local sau național; 3. Participanții vor trebui să identifice știrile și articolele care sunt

legate de grupuri vulnerabile (romi, persoane cu dizabiliăți, minorități sexuale, femei etc);

4. Participanții vor trebui să identifice discursul discriminatoriu și stereotipurile care apar în publicațiile respective.

Procesare și evaluare Rugați fiecare grup să desemneze o persoană care să facă un rezumat al articolelor identificate. Discutați pe marginea fiecărui articol în parte: ‐ Care sunt grupurile vulnerabile care apar în articolul respectiv? ‐ Care este atitudinea jurnalistului față de acel grup? ‐ Care sunt stereotipurile identificate în articolul respectiv? ‐ Care credeți că este impactul asupra persoanelor care apar în

articolele respective? 5. Descoperă abilitățile, nu dizabilitățile!

Aceasta este o activitate practică prin care se încurajează empatia față de persoanele cu dizabilități. Printre chestiunile abordate se numără obstacolele pe care le întâlnesc persoanele cu dizabilități în mediul fizic și social, precum și percepția drepturilor persoanelor cu dizabilități ca fiind drepturi fundamentale ale omului.

Materiale:

Pentru partea întâi: o foaie de hârtie și un instrument de scris pentru fiecare participant;

41  

Pentru partea a doua (per pereche): ‐ O pungă de plastic care să conțină o frunză de varză sau de

salată, un creion, o bucată de cretă, o frunză (din orice copac), o foaie de hârtie colorată și o sticlă de plastic;

‐ Legături pentru legat la ochi; ‐ O bucată de hârtie și un pix; Pentru partea a patra: ‐ Scaune rulante (câte unul la fiecare opt persoane); ‐ Spațiu în vederea creării unui traseu cu obstacole; ‐ Obstacole (de exemplu: mese, scaune, plăci de lemn, grămezi de

ziare); ‐ Flipchart și markere; ‐ Cronometru. Pregătiri Elaborați cartoanele prin care se explică fiecare rol în parte. Folosiți situațiile descrise mai jos. Dacă este posibil, folosiți o altă sală în care se pot pregăti pentru cursa cu obstacole în cazul în care nu este posibil să desfășurați activitatea în aer liber. Dacă desfășurați activitatea în interior, folosiți scaune, mese, plăci de lemn etc. pentru a simula un teren accidentat. Instrucțiuni Această activitate este organizată în patru părți: Partea I 1. Explicați faptul că această activitate se va concentra pe trei

dizabilități distincte: văz, surditate și mutitate și dizabilități fizice. 2. Rugați participanții să se gândească câteva minute la cum ar le-

ar plăcea și cum nu le-ar plăcea să fie tratați dacă ar avea dizabilități. Rugați-i să noteze câteva cuvinte cheie.

3. Ulterior rugați participanții să noteze ce anume i-ar înfricoșa cel mai tare dacă ar avea dizabilități.

4. După ce termină, adunați foile de hârtie și spuneți-le să se pregătească să înfrunte realitatea.

Partea a II-a - Mersul legat la ochi 1. Rugați oamenii să se împartă pe perechi. Înmânați-le legăturile

pentru ochi. În fiecare pereche, o persoană va fi persoana

42  

dizabilități, iar cealaltă ghidul ei. Ghidul este responsabil de siguranța persoanei legate la ochi. Ghizii nu voie să răspundă decât la întrebări simple, prin da sau nu.

2. Rugați ghizii să facă o plimbare prin școală impreună cu partenerii lor, incluzând aici urcatul și coborâtul scărilor.

3. La întoarcerea în sala de clasă, rugați ghizii să-și conducă partenerii spre un scaun unde vor găsi o geantă.

4. Elevii legați la ochi vor trebui să identifice fiecare obiect din geantă, iar ghizii acestora vor trebui să noteze răspunsurile.

5. Rugați elevii să-și scoată legăturile de la ochi și să povestească experiențele prin care au trecut.

6. Lasați suficient timp pentru ca elevii să iasă din roluri și treceți la partea a III-a.

Partea a III-a. Limbajul semnelor 1. Spuneți partenerilor să facă schimb între ei. Ghizii vor deveni

persoanele cu dizabilități; de data aceasta, ei nu vor putea vorbi, iar partenerii lor le vor fi asistenți.

2. Împărțiți câte un cartonaș cu întâmplări fiecărei grupe. Persoanele cu dizabilități nu au voie să le arate cartoanele partenerilor.

3. Explicațiile persoanelor cu dizabilități că vor trebui să le explice partenerilor problema. Nu vor avea voie să vorbească, să scrie sau să deseneze. Asistenții vor trebui să noteze ce înțeleg din mesajul primit.

4. În momentul în care persoana cu dizabilități a comunicat tot ce a putut, poate să-i arate cartea partenerului ei. Lăsați timp celor doi să discute despre problemele de comunicare pe care le-au întâmpinat.

Situația I. Fără a vorbi încearcă să-i explici prietenului tău că ai fost victima violenței. Un grup te-a atacat în parc, ți-au furat geanta și te-au bătut. Întreabă unde este cea mai apropiată secție de poliție. Nu ai voie să vorbești, să scrii sau să desenezi. Situația II. Te afli într-o cantină școlară. Explică-i persoanei care te servește că nu poți să mănânci spaghete bolognese pentru că ești vegetarian și

43  

nu mănânci care și nici un alt produs de origine animală (lactate, ouă etc.). Nu ai voie să vorbești, să scrii sau să desenezi. Partea a IV-a. Cursa scaunelor rulante (opțional) Organizați o cursă a scaunelor rulante pe un traseu cu obstacole. Fiecare participant va face o tură cronometrată. Persoana care obține cel mai bun timp, câștigă. Procesare și evaluare Discutați în plen pe marginea fiecărei părți a activității. Partea a II-a Rugați ambii membri ai fiecărui grup să împărtășească experiența trăită: ‐ Cum s-au simțit în timpul exercițiului? ‐ Ce li s-a părut cel mai greu? Ce li s-a părut cel mai amuzant? Ce

li s-a părut cel mai înfricoșător? ‐ Cât de greu a fost să aibă încredere în celălalt? Cât de greu a

fost pentru ghid să se confrunte cu responsabilitatea pe care o are față de celălalt?

‐ Cât de ușor să fost să identifice obiectele din gențile de pe scaune? Care au fost simțurile pe care s-au bazat? A avut cineva curajul să deschidă sticlele și să guste din conținut?

Partea a III-a Limbajul semnelor ‐ Cum s-au simțit fiecare în timpul exercițiului? ‐ Ce li s-a părut cel mai greu? Ce li s-a părut cel mai amuzant? Ce

li s-a părut cel mai înfricoșător? ‐ A fost frustrant să vadă că partenerul nu îl înțelege? ‐ A fost frustrant sau jenant pentru partener să nu înțeleagă ce i

se spune? Partea a IV-a Cursa scaunelor rulante ‐ Cum s-au simțit în postura de persoană cu mobilitate redusă? ‐ Ce li s-a părut cel mai greu? Ce li s-a părut cel mai amuzant? Ce

li s-a părut cel mai înfricoșător?

44  

În următoarele minute, discutați despre așteptărilor lor dinaintea exercițiilor. Rugați-i să se uite ce au scris în prima parte. ‐ Li s-au confirmat temeri în timpul activităților? ‐ Cum au primit ajutorul celorlalți? ‐ Cât de ușor e să evaluezi de cât ajutor are nevoie celălalt? De ce sunt elevii speriați de că ar putea să dobândească dizabilități? Care este cel mai surprinzător lucru pe care l-au învățat în timpul activităților? Cunosc pe cineva care are dizabilități? Cum se descurcă aceștia în viața de zi cu zi? Cum reacționează alți oameni la vederea lor? Analizați împreună cu elevii clădirile publice din oraș. Sunt ele accesibilizate? Există semafoare cu avertizare sonoră în oraș? Există marcaje tactile? (Sursa: Compass - A manual on Human Rights Education with young people (2002) – Council of Europe Publishing) 6. Fă un pas înainte!

Suntem cu toții egali, dar unii sunt mai egali decât alții. În cadrul acestei activități, participanții sunt puși în situația de a vedea cum e să fii altcineva într-o societate. Temele abordate sunt inechitatea socială ca sursă a discriminării și empatia și limitele ei.

Materiale:

� Cartonașe de rol

� Spațiu deschis sau o sala mare de clasă

45  

Instrucțiuni 1. Împărțiți fiecărui participant câte un cartonaș de rol. Explicați

participanților să păstreze conținutul cartonașului secret. 2. Rugați-i să se așeze (preferabil pe podea). 3. Rugați-i să-și intre cât mai bine în rol. Pentru a-i ajuta, citiți

câteva din următoarele întrebări, la care trebuie să răspundă din perspectiva rolului primit: ‐ Cum a fost copilăria ta? În ce fel de casă ai locuit? Ce fel de

jucării ai avut? Ce fel de meserii au avut părinții tăi. ‐ Care este viața ta de zi cu zi în acest moment? Unde

socializezi? Ce faci de obicei dimineața, la amiază, seara? ‐ Ce stil de viață ai? Unde locuiești? Câți bani câștigi pe lună?

Ce faci în timpul liber? Ce faci în vacanță? ‐ Care sunt cele mai mari temeri ale tale?

4. Rugați participanții să se așeze pe aceeași linie și spuneți-le că veți citi mai multe propoziții. Pentru fiecare propoziție la care, conform prescripțiilor rolului, pot răspunde cu da, trebuie să facă un pas înainte. În caz contrar, trebuie să rămână pe loc.

5. Citiți propozițiile pe rând făcând o pauză între ele pentru a le permite participanților să vadă unde sunt în raport cu ceilalți. Evident, participanții cu roluri mai avantajoase (situație materială bună, apartenență la grup majoritar etc.) se vor afla înaintea celor cu roluri mai puțin avantajoase.

Procesare și evaluare Începeți prin a-i întreba pe participanți ce s-a întâmplat, ce cred despre această activitate ce au aflat nou etc. � Cum v-ați simțit în momentul în care ați făcut un pas înainte sau

ați rămas pe loc? � Pentru cei care au făcut pași înainte foarte des, când ați observat

că unii nu se mișcau la fel de repede ca voi? � A simțit cineva că există momente în care erau ignorate drepturi

fundamentale ale omului? � Poate cineva să ghicească ce rol au avut ceilalți? Invitați

participanții să-și dezvăluie rolurile în această parte a discuției. � Cât de ușor sau greu a fost să-și joace rolurile? � Există vreo similitudine cu societatea în acest joc? � Ce s-ar putea face pentru a se aborda situația inechitățile

sociale?

46  

Materiale Cartonașe de rol: Ești o mamă necăsătorită fără loc de muncă. Ești fiica unui director de sucursală de bancă. Ești studentă la științe economice. Ești o femeie de etnie romă care s-a căsătorit la 18 ani și a absolvit doar opt clase. Ești un tânăr cu dizabilități care utilizează scaunul rulant. Ești o tânără romă de 17 ani care nu a absolvit școala primară. Ești o femeie de 30 de ani infectată cu HIV. Ești un profesor șomer într-o țară a cărei limbă oficială nu o vorbești fluent. Ești un refugiat de 24 de ani din Afganistan. Ești un copil care trăiește într-o comunitate izolată și care trebuie să meargă zilnic 8 km pe jos până la școală. Ești președintele organzației de tineret a unui partid politic (partidul politic din care faci parte este acum la putere). Ești fiul unui imigrant arab care conduce o un lanț de restaurante fast-food profitabil. Ești fiica ambasadorului SUA în țara în care acum locuiești. Ești proprietarul unei companii foarte profitabile. Ești un tânăr care a trăit până la 18 ani într-un centru de plasament. Ești o femeie lesbiană de 22 de ani. Ești un elev de liceu care locuiește într-o zonă fără acces la internet. Ești un tânăr de etnie romă care a absolvit o școală profesională. Ești o tânără de etnie romă care trăiește într-o comunitate tradițională. Situații și evenimente 1. Nu ai întâmpinat niciodată o problemă financiară. 2. Ai o casă decentă cu acces la internet și televiziune prin cablu. 3. Nu ai fost niciodată discriminat. 4. Ești un cetățean a cărui părere despre chestiuni politice și

sociale este ascultată. 5. Oamenii se consultă cu tine pe diferite chestiuni. 6. Nu ți-e frică să te oprească poliția pe stradă. 7. Știi unde să ceri sfaturi și ajutor când ai nevoie de ele. 8. Ai acces la servicii medicale de calitate.

47  

9. Poți să pleci în vacanță cel puțin o dată pe an. 10. Poți să-ți inviți prietenii la masă la tine acasă. 11. Ai o viață interesantă și o viziune optimistă asupra viitorului

tău. 12. Simți că poți să-ți alegi singur profesia. 13. Nu ți-e frică să fii hărțuit, atacat pe stradă sau de mass-media. 14. Ai dreptul să votezi. 15. Poți să sărbătorești cele mai importante sărbători religioase

împreună cu rudele și prietenii apropiați. 16. Poți participa la seminarii internaționale în străinătate. 17. Poți merge la cinema sau la teatru cel puțin o dată pe

săptămână. 18. Nu ți-e teamă pentru viitorul copilului tău. 19. Poți să te îndrăgostești de cine vrei. 20. Competențele tale sunt apreciate și respectate de societatea în

care trăiești. 21. Ai acces la internet. (Sursa: Compass - A manual on Human Rights Education with young

people (2002) – Council of Europe Publishing)

48  

Resurse și bibliografie

Linkuri utile:

http://www.diversitycouncil.org/ - Activități interactive pentru ilustrarea tematicii antidiscriminare

http://www.tolerance.org - Activități interactive pentru ilustrarea tematicii antidiscriminare. Conține un motor de căutare în funcție de tema dorită sau de nivelul de vârstă al elevilor.

http://www.cncd.org.ro/ - Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este autoritatea de stat autonomă, sub control parlamentar, care își desfășoară activitatea în domeniul discriminării.

http://www.antidiscriminare.ro – Portal care reunește mai multe organizații neguvernamentale care activează în domeniul combaterii discriminării.

www.salvaticopiii.ro – site-ul organizației Salvați Copiii România, un ONG care promovează Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului. Acest site a fost accesat în vederea identificării potențialelor resurse informaționale legate de situația copiilor din România.

www.activewatch.ro – site-ul Agenției de Monitorizare a Presei, conține o secțiune dedicată activității organizației în domeniul antidiscriminării.

www.soros.ro – site-ul Fundației Soros, organizație care a efectuat mai multe cercetări în special cu privire la situația romilor și a persoanelor cu dizabilități în România.

www.academia.edu – site resursă care găzduiește cercetări științifice diverse ale cercetătorilor independenți.

49  

www.agentiaimpreuna.ro – site-ul Agenției Împreună, o organizație care luptă pentru promovarea identității romilor. Site-ul conține studii de caz legate de discriminarea romilor în România.

www.promoveazafemeia.com – site-ul proiectului “Promovează femeia”, derulat către Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă. Site-ul conține un raport cu privire la diferențele de gen în educație.

www.unicef.ro – site-ul Misiunii UNICEF în România și conține rapoarte specifice legate de accesul la educație a copiilor din mediile defavorizate.

www.motivation.ro – site-ul Fundației Motivation, o organizație care luptă pentru integrarea socială a persoanelor cu dizabilități. Acesta conține diferite studii și rapoarte cu privire la integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități.

www.osce.org – site-ul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, site care conține studii și rapoarte cu privire la situația grupurilor vulnerabile din țările membre OSCE.

www.european-citizenship.org – portal interactiv care conține resurse legate de drepturile omului.

www.who.int – site-ul Organizației Mondiale a Sănătății, site care conține resurse și rapoarte cu privire la integrarea școlară a copiilor cu dizabilități.

fra.europa.eu – portalul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și conține rapoarte cu privire la situația discriminării în țările UE.

50  

Documente legislative relevante:

� Legea nr. 202/2002 republicată în 2007, privind privind egalitatea de șanse între femei și bărbați. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 150 din 01/03/2007

� Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23 iunie 2004

� Legea nr. 448 /2006 republicată în 2008 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din 03/01/2008;

� Ordonanța 137 din 31 august 2000 privind sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial nr. 99 din 08.02.2007

Publicații:

� Caitlin, R., Futterman, D. (1998). Lesbian&Gay Youth, Care & Counseling. Columbia University Press, New York

� Curic, I, Vaetisi, L. (2005). Inegalitatea de gen: violența invizibilă, Editura Eikon

� Leonte, C.N. (2010). Stereotipurile de gen: analiză comparativă – preșcolarii din România și din Franța. Rezumat al tezei de doctorat consultat la http://www.unibuc.ro în data de 14.11.2012

� Meyer, I.H. (2003). Prejudice, social stress, and mental health in lesbian, gay, and bisexual populations: Conceptual issues and research, Psychological Bulletin. 2003 Sep Vol 129(5) 674-697

� Skeleton, C., Francis, B. (2009). Feminism and the Schooling Scandal, Routledge

� Stangor, C. (2000). Stereotypes and Prejudice. Key Readings in Social Psychology, Psychology Press, Philadelphia

� Ștefănescu, D.O. (2003). Dilema de gen a educației, Polirom � Wasserman, D., Narboni, V. (2001). Guidelines for Suicide

Prevention in Schools, Institute of Psychosocial Medicine (IPM)

51  

Rapoarte și ghiduri:

� „Eliberează-te de prejudecăți!” (ediția a II-a) - ghid pentru elevii de liceu privind discriminarea – Agenția de Monitorizare a Presei

� Situația romilor în România, 2011. Între incluziune socială și migrație. Raport de țară România. – Fundația Soros România http://soros.ro/ro/comunicate_detaliu.php?comunicat=195#

� Vino mai aproape: incluziunea și excluziunea romilor în societatea românească de astăzi – realizat în cadrul proiectului Stop Prejudecăților despre Etnia Romă http://www.academia.edu/285917/Vino_Mai_Aproape_Incluziunea_si_Excluziunea_Romilor_in_Societatea_Romaneasca_De_Azi

� Despre noi: 20 de răspunsuri la întrebarea “Ce vrei să te faci când vei fi mare?” – UNICEF România și Agenția Comunitară Împreună http://www.agentiaimpreuna.ro/uploads/Unicef_Despre%20noi.pdf

� Prevenirea stereotipurilor despre femei şi bărbaţi la vârsta copilăriei – AMOFM și Instituto de Formacion Integral http://promoveazafemeia.com/phocadownload/proiect/prezentare_ghid4%20compatibility%20mode.pdf

� Balica M., Furtușnic C., Horga, I., Jigău, M., Voinea, L. (2004), Perspective asupra dimensiunii de gen în educație, Institutul de Științe ale Educației, UNICEF, Ed. MarLink http://www.unicef.org/romania/ro/STUDIU_de_GEN.pdf

� Diagnostic: exclus pe piața muncii. Piedici în ocuparea persoanelor cu dizabilități în România – Fundația Motivation România

http://observator.sas.unibuc.ro/wp-content/uploads/2011/01/Diagnostic-exclus-de-pe-piata-muncii.pdf

� Guidelines for Educators on Countering Intolerance and Discrimination against Muslims – OSCE/ODIHR http://www.osce.org/odihr/84495?download=true

� Compass - A manual on Human Rights Education with young people (2002) – Council of Europe Publishing http://www.european-citizenship.org/repository/1_Compass_HRE_Manual.pdf

52  

Video:

Școala noastră (Our School) / Regia: Mona Nicoară, Miruna Coca-Cozma / One World Romania 2012

Alin, Beni și Dana, trei copii romi dintr-un orășel maramureșean, sunt subiecții unui experiment de desegregare școlară. Pe înțelesul tuturor, această regulă impusă de Uniunea Europeană presupune că romii trebuie să învețe în aceleași clase cu majoritarii. Pe durata a patru ani, „Școala noastră” urmărește îndeaproape, cu empatie și luciditate, peripețiile acestui proces care eșuează într-un mod neașteptat și revoltător. Filmul atinge teme ca prejudecățile instituționalizate, cercul vicios al sărăciei și dificultățile din învățământ. O emoționantă poveste dulce-amăruie despre tradiție și progres, cât și o meditație despre ceea ce ar putea fi o șansă mai bună de viitor pentru noi toți.

A Class Divided - http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/divided/etc/view.html

La o zi după asasinarea lui Martin Luther King Jr., o învățătoare din Iowa decide să le ofere elevilor săi de clasa a treia experiența de a trăi discriminarea pe propria piele. Experimentul este unul dintre cele mai citate în literatura de specialitate și unul cu efecte foarte profunde asupra vieții celor care au luat parte la el.