Domnul Pătlăgică şi lingvomanii romînizatori de pe Bîc...Lingvonimul „limba romînă” e artificial şi străin poporului moldovenesc. Dincoace de Prut a fost zămîslit ca prima ţintă bătută în trupul neamului moldovenesc, ridicat de colonizatorii romîni pe crucea răstignirii ca, mai apoi, să-i poată bate cuie coloniale mai măşcate, mai nimicitoare: „romîni basarabeni”, „neam romînesc”, „stat romînesc”, „provincie romînească – Basarabia”.Tot tărăboiul şi sfîrleaţa rău mirositoare în jurul denumirii limbii noastre strămoşeşti, stîrnită de forţele cosmopolite şi duşmane neamului şi statalităţii moldoveneşti, n-au nici un temei ştiinţific, tradiţional-istoric şi, la drept vorbind, n-ar fi costat o ceapă degerată de nu s-ar fi implicat şi în această afacere colonizatoare înalte feţe politicandre, cu bîzdîc conchistador-expansionist din statul vecin.Lingvonimul „limba romînă” e artificial şi străin poporului moldovenesc. Dincoace de Prut a fost zămîslit ca prima ţintă bătută în trupul neamului moldovenesc, ridicat de colonizatorii romîni pe crucea răstignirii ca, mai apoi, să-i poată bate cuie coloniale mai măşcate, mai nimicitoare: „romîni basarabeni”, „neam romînesc”, „stat romînesc”, „provincie romînească – Basarabia”.Guvernanţii romîni îşi dădeau bine sama că în terenul, neprelucrat cu limba romînă în grafie latină şi cu istoria romînească, ar fi fost imposibilă reuşita unui blitz Krieg ideologic în Republica Moldova. Iar carul spiritual colonizator mareromînesc, trecînd Prutul, imediat s-ar fi înglodat pînă la butucul roţilor. Fără grafie latină n-ar fi fost cu putinţă cucerirea în regim de urgenţă a învăţămîntului public, nici căratul cu eşaloanele a literaturii ideologice în scopul complexării generaţiei în creştere cu dogme unioniste romîneşti.„Cu şcoala vom cuceri ţara întreagă!” - aceasta era lozinca vremii, destăinuită şi de un grup de generali rezervişti din cohorta mareşalului fascist Ion Antonescu, la o întîlnire „de suflet” („cafea de vineri”) cuoberşulerul Constantin Tănase şi alţi gazetari apatrizi de la ziarul lui de pe atunci „Flux” (august 2000).Intenţiile neocolonizatoare ale oligarhiei politice bucureştene s-au potrivit de minune cu interesele meschine de grup ale scribilor de pe malu rile Bîcului, licheişti şi profitori, care demult visau la un areal mai lăţit de răspîndire a producţiei lor artistice mediocre. Le încurca „chiriliţa” pentru a-şi unge bucata de pîne şi cu nişte untişor din ţara vecină.Şi de ce diriguitorilor mareromîni le produce atîta alergie şi durere de cap, în exclusivitate, numai partea formală a problemei, adică denumirea limbii, neglijind cu desăvîrşire esenţa fenomenului Limba Moldovenească: specificul acestei limbi, tradiţiile istorice diferite şi împrejurările osebite în care s-a plăzmuit graiul nostru; deosebirile în fondul lexical, cauzate, în parte, de influenţe diferite din exterior şi, fără a mai întra în alte detalii – părerea şi vrerea poporului, la urma urmei?! Care forţe supranaturale pot lipsi un popor de limba sa maternă?!Chiar să fie atît de chiombi guvernanţii romîni ca să nu-şi dee sama de neghiobia diplomaţilor săi, care au alergat la Bruxelles cu jaloba-n pro ţap, cerînd de la organismele europene (poate chiar şi de la NATO să in tervină cu rachetele lui) ca limba moldovenească să fie zătrită şi exclusă din nomenclatorul lingvistic al UE?! Oare nu e o ruşine pentru toată clasa politică bucureşteană asemenea demersuri din partea unor troglodiţi politici, integraţi în pripă în UE, dar neatinşi încă de civilizaţia şi mentalitatea europeană?!

O tîmpenie lată pentru ştiinţa lingvistică romînească a însemnat şi întroducerea în alfabetul latin a unei litere parazit care este î din a (â). Astfel şovimismul şi fudulismul valah şi-au raportat prezenţa şi în alfabetul latinesc!Şi de ce pe securiştii romîni ar trebui să-i doară mai tare în cot, de numele „corect” al limbii poporului moldovenesc?! Că doar anume Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi Serviciul Romîn de Informaţii (SRI) au fost acele structuri „ştiinţifice”, care au alergat înaintea academiilor, organizînd cu ajutorul agenturii sale din diaspora romînească din ţările apusene „congrese internaţionale” în ţara noastră pentru a ne impune lingvonimul „limba romînă”. Tot prin agentura de influenţă securistă aceste servicii au stîrnit vălvătaia propagandistică în jurul acestei probleme în presa romînească (plătită de romîni) din Republica Moldova.Cu ce se deosebesc metodele „civilizate” de astăzi de cele practicate de români la 1918? Cînd limba română şi grafia latină au fost aduse în Republica Democratică Moldovenească pe vîrful baionetelor de către soldaţii celor patru divizii invazoare româneşti, menţinîndu-se aici acurat atîta timp, cît au fost păzite de soldaţii români (22 de ani). Cît de doriţi erau „oaspeţii” români şi limba lor de moldovenii din spaţiul pruto-nistrean ne mărturisesc numeroase documente ale Siguranţei din acea perioadă. Iată unul din ele: 

nr.48 din 27.01.1918Serviciul Siguranţei M.C.G. (Marelui Cartier General – n.n.)

Suntem informaţi că în ţinuturile Orheiului din cauza că la biserici şi la şcoli se citeşte româneşte s-a pornit ura contra preoţilor şi învăţătorilor, care părăsesc satele şi se refugiază în cele cu armată....

Şeful ServiciuluiDirector – N.Drăguţescu

Limba moldovenească din Rîm (dar nu din Bucureşti!) se trage. Acest adevăr cu putere de axiomă l-au constatat luminiştii şi cronicarii noştri încă din vremuri îndepărtate (pînă la naşterea romînilor!) şi astăzi n-are nevoie de revizuire din partea agenţilor securişti romîni.Că doar ce înseamnă „limbă romînă”, la urma urmei? Ceea ce romînizatorii numesc „limba romînă” nu e altceva decît un surogat de limbă alcătuit din împrumuturi, o limbă a nimănui. Citiţi mai cu băgare de samă orice dicţionar al pretinsei limbi romîne moderne ca să vă convingeţi de acest fapt vădit. Iată doar cîteva exemple luate din Dicţionarul de sinonime, întocmit de Gh. Bulgăr (Bucureşti, 1995):Abandon − părăsire, renunţare; abdica – a renunţa; abject – ticălos, josnic; abil – iscusit, dibaci; abroga – a anula, a desfiinţa; acalmie – linişte, pace; adiacent – alăturat, anexat; admirabil – minunat, încîntător, fermecător; amploiat – funcţionar; amuzament – petrecere, distracţie; anost – plictisitor; apanaj – bază; branşă – ramură, domeniu; bruiaj – tulburare; bruion – ciornă, schiţă; ş.a.m.d.(ca să nu cităm aici întregul dicţionar). Spuneţi-mi ce e „romînesc” în cuvintele evidenţiate prin cursiv? Ce tradiţii folclorice sau literar-lingvistice au ele în limba valahilor (mai tîrziu a romînilor)? Găsiţi-mi în Muntenia măcar o zicală populară, o expresie folclorică, unde şi-ar afla loc aceste şi alte mii de cuvinte de împrumut, ca să ne putem îndreptăţi în faţa „adevărului” că ele ar fi „romîneşti”.Cum putem noi, moldovenii, avînd o limbă cu tradiţii atît de bogate, s-o schimbăm pe o limbă, zisă „romînă”, aproape străină la ea acasă? O limbă care n-are tradiţii istorice, nici faţă (individualitate) naţională, alcătuită din adunături de cuvinte vagabonde, cărate cu nemiluita din străinătate (slavă Domnului, pă degeaba!) absolut fără noimă, neştiind nici o măsură.Marele cîntăreţ al limbii moldoveneşti, poetul şi preotul Alexei Mateevici, în studiul său lingvistic, scris în limba rusă – „Моменты церковного влияния в происхождении и развитии

молдавского языка”, publicat în revista „Кишиневские eпархиальные ведомости” din anul 1910, referindu-se la limba slujbelor bisericeşti din Moldova şi Valahia pe care o numeşte absolut corect – Moldovenească, dezaprobă categoric procesul de înstrăinare a limbii vorbite de popor, îngunoieşirea ei cu „galisme” şi latinisme, iniţiat de filologii latinişti. Aceştia din urmă, după părerea autorului publicaţiei pomenite, „au schimonosit limba norodului, lipsind-o de fizionomia ei naţională”. Tot aici, A.Mateevici vorbeşte cu mîndrie despre faptul că moldovenii basarabeni şi-au ferit limba moldovenească a bisericii („церковно-молдавский язык”) de aceste influenţe păgubitoare străine, „păstrîndu-i curăţenia şi originalitatea ei începătoare”.Mai tîrziu, patriotul înflăcărat al limbii moldoveneşti, autorul neîntrecutei opere „Limba noastră”, va scrie poezia „Unora” (de care romînii se feresc pînă astăzi, evitînd publicarea ei) în care se conţine o satiră ucigătoare la adresa deformatorilor lingvistici din Valahia şi Transilvania. Iată un fragment:„Noi nu ne înţelegem: din sine limba creşte,Nevoie nu mai are de ajutor străin,Din sine prinde floare, din sine se-nnoieşte,Cînd nu-i atingi temeiul puternic şi bătrîn”.Mult regretatul Girgore Vieru – cel de pînă la ‘90 care încă nu cunoştea preţul galbenilor romîneşti – chema să vorbim cu toţii limba mamei, curată şi frumoasă, „pe care păstorul Mioriţei ne-a lăsat-o scrisă-n ţărînă cu băţul”, văzînd în aceasta „o datorie dintre cele mai patriotice”. În ciuda declaraţiilor sale făţarnice politizate de mai tîrziu, sufletul lui de moldovan nu l-a înşelat: operele poetului sînt scrise într-o limbă a mamei, mai curată şi mai moldovenească nici că se poate!„Ынтр`о тынэрэ грэдинэДинтр`ун сат фрумос, богатАм вэзут о рэсэритэКэрей окий й-ау легат.Ынцелег кэ ну дежеаба,Чи де пэсэрь каре збор,Тотуш е неоменештеСэ лежь окий уней флорь.”(Gr. Vieru, 1989)Astăzi cenzorii romînizatori din ziarele romîneşti şi Radio-TV au interzis folosirea cuvîntului mamei lui Gr. Vieru răsărită, iar în loc de sat ne bagă romînescul „comună”.E omeneşte oare să legi ochii moldovenilor cu „limba romînă”?!Dicţionarul pomenit mai sus, mai degrabă ar fi cazul să-l numim dicţionar francez – moldovenesc. Iar dacă romînii vor numaidecît să aibă şi ei partea lor, putem să-i zicem romîn-moldovenesc.Din momentul schimbării grafiei şi romînizării galopante a limbii moldoveneşti, o bună parte din moldoveni preferă să citească numai gazete şi literatură în limba rusă (slavă Domnului, moldovenii, de nevoie, au avut fericirea să devină o naţiune biligvă – prioritate colosală faţă de romîni). Operele elitei noastre scriitoriceşti de astăzi aproape că nu le mai citeşte nimeni. E un fapt recunoscut şi de acei cu musca pe căciulă, care au stîrnit în Republica Moldova val-vîrtejul violent al colonizării spirituale romîneşti.„Da, cititorul aproape că a dispărut. Scriitorii se citesc unii pe alţii, dacă se mai citesc”, spunea într-o ocazie Arcadie Suceveanu, un romînizator de influenţă, scriitor, confirmînd prin spusele sale situaţia de izolare totală de publicul cititor a scriitorilor romînizaţi.

Atunci care, totuşi, e aportul romînilor la limba moldovenească (ca producători, dar nu ca speculanţi care fac bişniţă cu marfă lingvistică străină), de au hotărît să-şi înveşnicească numele lor de neam şi în denumirea limbii moldovenilor?! Şi încă cu atîta burzuluială agresivă! Dacă moldovenilor le-ar fi de trebuinţă cuvinte străine, le-ar împrumuta şi singuri, fără mediatori (fără ajutorul bişniţarilor!) şi ar face acest lucru cu o mai mare responsabilitate, pricepere şi chibzuinţă. Ce pretenţii (în afară de cele expansionist-revanşarde) pot avea romînii faţă de numele străvechi al limbii moldoveneşti?...Că doar străinismele nu sînt chiar atît de necesare, nici poftite în limba noastră literară. Iar dialectismele munteneşti (olteneşti) − nici atît. În ciuda acestui fapt, romînizatorii din mijloacele de informare în masă de la noi le toarnă zilnic ca din cornul abundenţei peste capul moldovenilor.Acest „lexicon” constituie o serioasă abatere de la limba literară moldovenească a clasicilor moldoveni, încetăţeniţi în statul român – A. Russo, C. Negruzzi, V. Alecsandri, I. Creangă, M. Eminescu şi alţii. Dar care limbă mai literară şi mai moldovenească o puteţi găsi în altă parte decît în operele acestor clasici de limbă moldovenească, la care îi putem adăuga pe marele M. Sadoveanu şi pe contemporanul I. Druţă?!La drept vorbind, punctul vulnerabil al limbii romîne e condiţionat de două momente contradictorii, care se exclud reciproc. Pe de o parte, limba operelor clasicilor moldoveni a fost acceptată (pe tăcute) ca limbă literară în statul romîn, iar pe de altă parte, mai tîrziu, autorităţile academice şi statale romîneşti au decretat ca bază a acesteia dialectul din Oltenia, care, cum se ştie, din toate dialectele din Romînia, e cel mai îndepărtat de limba literară a clasicilor moldo-romîni, conţinînd, prin urmare, cele mai serioase schimonosiri ale formelor lingvistice literare. Unul dintre cei mai eminenţi lingvişti romîni, acad. Al.Graur, într-o formă foarte delicată s-a pronunţat pentru formele literare pîne, cîne etc., subliniind că ele „reprezintă starea mai veche, etimologică”, în timp ce pîine, cîine, numai datorită faptului că „se întrebuinţează în capitală (Bucureşti), s-au încetăţenit în limba literară... În Oltenia se zice şi oichi, roichie etc”. Dar cum Bucureştii nu e capitala Republicii Moldova, e cazul s-avem grijă de priorităţile noastre lingvistice. Că dacă vom lăsa limba noastră pe sama romînilor, mîine ei vor veni în chiloiţi şi roichie ca să ne impună ca forme literare toate schimonosirile dialectale olteneşti…Pentru a-şi îndreptăţi şmecheria politică cu „limba romînă”, romînizatorii ne aduc dialectisme de care nu avem nevoie, iar cuvintele noastre, de toate zilele, necesare ca văzduhul pe care îl respirăm, deşi folosite de clasicii moldo-romîni, încearcă a le izgoni din graiul curent. De pildă cuvintele: pepene, pătlăgică, răsărită, păpuşoi, harbuz, zămos, bostan, prăsadă, ospătărie, bufet, chioşc, soveste, glod, luntre, stuh, buhai, hulub, cocostîrc, pestelcă, cuşmă, colţun, ciubotă, ogradă, fîntînă, fereastră, butelcă, oloi, jertfă, trudă, hodină, nădejde, slavă, norod şi alte sute şi mii de cuvinte moldoveneşti ale clasicilor moldo-romîni ei încearcă a le înlocui în mod lipicios cu dialectismele romîneşti – castravete, roşie, floarea soarelui, porumb, pepene verde, pepene galben, dovleac ş.a.m.d.Românizatorii au îndrăgit cuvîntul urît castravete pe cînd moldovenii, italienii, spaniolii, portughezii şi toată lumea latină folosesc vechea şi frumoasa slovă pepene (pepino).Cît de graţioase sînt expresiile: „un păpănaş murat”, „un harbujel copt”. Şi cît de stîngace şi urîte sînt variantele lor româneşti: castraveţel (castravetaş) murat”, pepene verde copt”. Sau „pepene verde verde”, adică necopt.Oare poţi să-ţi închipui un tablou mai viu şi mai pitoresc care să-ţi trezească sentimente mai frumoase, mai nostalgice decît cele exprimate prin aceste cuvinte: „Se duc, se duc cucorii...”. Chiar de eşti distrat sau împovărat de grijile vieţii, această expresie îndată îţi readuce în faţa

ochilor imaginea unei zile răcoroase de toamnă, cu vreme încă frumoasă, iar în înaltul cerului senin plutesc stoluri de păsări mari din legendă, în rînduri minunat ordonate de un instinct misterios, vîslind agale ca o escadră de corăbii albe în oceanul albastru şi croncănind maiestuos cuvinte păsăreşti de adio... Oare cu aceeaşi putere te poate copleşi (frapa, dacă vreţi mai străineşte-romîneşte!) fraza: „Se duc, se duc barzele”.... E o îmbinare de cuvinte care nu te impresionează, te lasă nepăsător („ei şi ce dacă se duc?”)...Căutaţi o alternativă romînească să egaleze în expresivitate cu cuvîntul nostru chipăruş. Termenul romînesc ardei, întrebuinţat de mass-media, e străin pentru moldoveni. În limba moldovenească n-a prins rădăcini. Sau, exprimîndu-ne la figurat, n-are „rude”, nici „prieteni” în graiul nostru natal. Cu totul altceva putem spune despre cuvîntul chiper (i) (chipăruş). Acesta din urmă e încetăţenit demult avînd rădăcini viguroase în limba noastră. De vechimea lui ne vorbesc multe expresii idiomatice, zicale etc. Îl întîlnim în mai multe ipostaze: în nume de familie (Chiper(i), în toponimice (Chiperceni, Chipereşti), în denumirea organului de presă (jurnalul „Chipăruş”), în titlul unor rubrici de satiră şi umor ale diferitor publicaţii („Seminţe de chipăruş”) ş.a.Cuvîntul moldovenesc vac (veac), de origine slavonă (век), a dat naştere unui şir de cuvinte derivate şi unităţi frazeologice: a înveşnici, veşnic, veşnicie, pe veci, veacul de apoi, a-şi trăi veacul, în vecii vecilor ş.a.m.d. Pe cînd termenul romînesc (pseudoromînesc) secol e sterp şi singuratic. El n-a scos pui în graiul nostru, e izolat şi-l folosim doar de dragul sinonimelor.Cum putem lepăda, de pildă, cuvîntul curechi, cînd avem o zicală populară, plină de ironie şi înţelepciune: „nu-i pasăre mai bună ca porcul, nici floare ca curechiul”.Romînizatorii cîrnesc nasul lor greţos de la cuvîntul pătlăgică, în timp ce un scriitor ieşean din veacul 19 a creat o operă satirică de mare rezonanţă în societatea de atunci, avîndu-l ca erou principal pe domnul Pătlăgică prin care era parodiat un politician din acele vremuri – un tip apatic, amator de spirtoase, cu faţa rotundă şi veşnic roşie ca o pătlăgică. Dacă vreţi să nimiciţi îndată umorul sprinţar al acestei opere, înlocuiţi cuvîntul pătlăgică cu termenul romînesc roşie. Însăşi comparaţia „roşu la faţă ca o roşie” e un calambur, care îţi strică tot cheful umoristic. Iar dacă e vorba de pătlăgele verzi pentru murat – cum poţi să le numeşti „roşii”? E cazul să pomenim aici versurile ironice ale lui F. Belicov:„Dacă mergi la Bucureşti,Pătlăgele nu găseşti.E uşor de cumpăratRoşii verzi pentru murat.”Nu e corect să neglijezi gusturile omului. Dar totuşi...L-aţi auzit măcar pe un moldovan zicînd că bea apă din puţ? Că duce vaca la taur? Aţi auzit cîndva expresiile: Taurul satului? A se face barcă şi punte? A trage speranţă? Te am (te iubesc)? Vino să te ţuc?! Argument irefutabil? etc, etc.Dar uitaţi-vă la cai-verzii de pe pereţii clădirilor publice, la firmele numeroaselor „ofisuri” şi centre comerciale din Chişinău. Un adevărat Armaghedon lingvistic! E plodul muncii aşa-numitului Departament al limbilor (mai bine zis, al limbii romîne), poreclit în popor cu un nume mai drăgălaş – cel de „poliţie lingvistică”.Magazinele noastre au devenit „marketuri”, cele de producte – „alimentara”. Un cuvînt care îţi roade ca un raşpel auzul, te supără mai dihai ca o sudalmă. Cîrnaţurile moldoveneşti au fost rebotezate cu termenii „salam” sau „mezeluri” şi blestemate să stea căpiţe în vitrinele magazinelor, dar nu în frigiderele noastre. Odată cu terminologia pomenită, moldovenii au fost familiarizaţi şi cu unele zicale de toată frumuseţea romînească, necunoscute înainte vreme pe aceste plaiuri pînă la venirea romînilor. De pildă: „Aş mînca salam, da’ n-am”.

De pe panourile costisitoare de zeci de mii de lei, la tot pasul, ne pîndeşte reclama tîmpită pe romîneşte: „preţuri superbe”. Ce ar mai însemna şi asta, moldovenii nu ştiu, doar intuiţia le şopteşte că e vorba de cauza sărăciei noastre...Punem mînile pe jăratec că de la un moldovan, netrecut prin şcoli romîneşti, nu auzi o lămurire desluşită ce mîncare e „patiserie fierbinte”. Sau să afli ce marfă şi lucruri se ascund în localurile cu înscripţiile misterioase la întrare: „Tagaer”, „Melange jones”, „Salon de mariaj”, „Gipsel accessory”, „Carlsberg PUB”, „LG walkiki”, „Crîket” „City Build” etc. Şi aşa la tot pasul.... E o modă luată de la politicieni? Să-l îndobitocească pe moldovan pînă într-atît ca acesta să nu înţeleagă pe care lume se află!Într-o ocazie, vizitînd un bolnav la spitalul republican de cardiologie, am observat pe uşa ospătăriei pentru bolnavi inscripţia „sufragerie”. La ieşire, din curiozitate, întrebîndu-i pe oamenii sosiţi din diferite raioane (5 persoane) ce stăteau la rînd în secţia de internare, am constatat cu nedumerire că nimeni din ei n-a putut lămuri înţelesul acestui cuvînt. E cazul să-i întrebăm pe romînizatori: cine are nevoie de asemenea cuvinte caraghioase şi străine moldovenilor, cînd în limba maternă avem cuvintele ospătărie, bufet, bucătărie, înţelese de toată populaţia ţării noastre? Şi din care considerente romînii, în cîrdaşlîc cu lingvomanii politizaţi de pe Bîc, ne bagă pe gît limba romînă: de dragul „adevărului ştiinţific” sau de dragul arginţilor lui Iuda? De cînd isteria politică în jurul limbii materne a moldovenilor a devenit „argument ştiinţific”?!Exemple de acest fel în apărarea fiecărui cuvînt moldovenesc putem aduce pînă la nesfîrşit. Ideea însă, credem, e limpede: nici un cuvînt în limba maternă nu e de prisos. Nici un cuvînt nu poate fi izgonit, fără a dăuna bogăţia limbii, fără a-i slăbi puterea de expresivitate şi farmecul ei.Limba nu e o grămadă de cuvinte, pe care le poţi schimba cînd vrei şi cît vrei cu sinonime luate din alte limbi, fie chiar înrudite. Sau să le arunci afară ca pe nişte lucruri netrebuincioase. Limba noastră e „un şirag de piatră rară”, vorba poetului. Adică, e o podoabă în care fiece pietricică scumpă îşi are locul său. Făuritorul limbii (poporul) şi scurgerea vremii au şlefuit-o, au rînduit-o în aşa fel, ca fiecare cuvînt (pietricică) în parte şi şiragul (podoaba) în ansamblu să aibă o sclipire şi un farmec netrecător. Aşa e limba noastră.Scobitul de mărgăritare din giuvaierul graiului natal şi înlocuirea lor cu pietre strînse ocazional de pe şosele străine (romîneşti), dîndu-le drept briliante, e o îndeletnicire şmecherească foarte scîrboasă a vătămătorilor limbii materne, inclusiv a unor savanţi lingvişti cu limbrici romîneşti de la Academie şi de la catedrele universitare.În afară de aceasta, fiecare cuvînt din graiul natal mai e şi un purtător de informaţie preţioasă, e o pagină din istoria neamului nostru. Alexandru Philippide, cunoscut lingvist ieşean, mergînd pe urmele cuvintelor (studiind etimologia lor), a ajuns pînă la trecutul cel mai îndepărtat, măr-turisind multe fapte pe care, din lipsa de documente, nu le găseşti nicăieri în altă parte decît numai în cuvinte. Şi din acest punct de vedere romînizarea cumplită a limbii noastre e un mare păcat săvîrşit de indivizi, pretinşi inteligenţi, sau chiar savanţi, dar cu mintea neaşezată, lipsiţi de scrupule şi cultură lingvistică. A exclude un cuvînt din limbă înseamnă a şterge o informaţie din memoria neamului, a rupe o pagină din istoria lui. Dar ce le pasă romînizatorilor? Mancurtizarea neamului nostru – acesta e scopul lor. Că doar numai de aceea ei le-au adus moldovenilor istoria unei ţări străine. Şi încă un adevăr: cuvintele materne nu pot fi „frumoase” sau „urîte”. Ele sînt ale noastre, moldoveneşti. Pentru o mamă un copil străin nu poate fi mai drag decît odorul său, numai pe motiv că acela pentru cineva e mai frumos.Ion Druţă, într-o emisiune televizată (22 mai 2005), referindu-se la limba de modă (romînească), propagată de unii intelectuali, a replicat: „începem să distrugem limba din

interior”. După Druţă, limba n-are nevoie de amestec, de sforţări artificiale, ea nu trebuie silită. „Limba se mişcă prin motorul său propriu”, a subliniat marele scriitor.Limba de împrumut, zisă „romînă”, cu puhoiul ei de străinisme, taman ea seamănă cu o grămadă de lexeme. Cuvintele acestei limbi artificiale le poţi arunca cu lopata din folosinţa curentă fără a le simţi necesitatea lor. Pentru că ele, cum am mai spus, n-au rude, n-au prieteni care să le simtă lipsa, să le ducă dorul. Vorba turcului, haram gheldi, haram ghiti. De haram au venit, de haram s-au dus...P.S. Să nu creadă cineva că sîntem părtaşi ai edificării unui zid chinezesc între graiurile înrudite şi reciproc înţelese de ambele popoare vecine. Însă, dacă filologii romîni îşi doresc o limbă deosebită, străină la ei acasă – s-o aibă! Dumnezeu să le ajute! Un singur lucru îi rugăm: să şi-o ţină după dinţi (după Prut). Iar politicienii bucureşteni să n-o folosească ca unealtă politică pentru a stîrni zarvă şi isterie unionistă în Republica Moldova. Să-i lase pe moldoveni odată în pace ca să-şi înveţe istoria, să-şi grăiască limba aşa cum le place...Noi sîntem acasă, la noi, în Moldova! La noi totul e al nostru, moldovenesc:„În limba noastră moldoveneascăPe malul Nistrului iarba creşte,Rodeşte grîul, ca să-l coseascăEl, moldovanul, moldoveneşte”...(D.Matcovschi)Limba e sufletul poporului. Fără suflet un neam e mort. Romînii ştiu cum şi unde să bată ca să ucidă un neam. S-au antrenat mai bine de 150 de ani asupra consîngenilor noştri din Moldova de peste Prut. Acum s-au apucat de capul nostru....

Moldoveni, treziţi-vă odată!

Povestea despre Băbac şi „Labirintul” săuTeoria, cum că romînii din Moldova au apărut în urma unui ac¬cident de circulaţie a genilor ereditari la unii moldoveni, a fost bătută. E dovedit de acum cu argumente grele că romînii la noi se nasc din capul lor. Al romînilor. Dar vai de capul acelui moldovan, care se apucă să nască din capul lui romîni de pretutindeni!...Moto: „Plutim şi mai departe pe valurile întîmplării, încercînd să pescuim ceva în ape tulburi...”

(M.Snegur: „Labirintul destinului. Memorii”)Prindeţi norocul! (Reclamă)Deşteaptă-te, romîne! Nu dormi că-ţi doarme norocul! Ţîşneşte săgeată spre librăriile de carte romînească şi înhaţă o carte de suflet − „Labirintul destinului”!„Labirint” – не то слово. E un adevărat univers! Cu soarele şi luna. Cu memorii şi poveşti. Cu rîs şi plîns. Cu minciuni mari şi mărunte, bine muruite cu lut şi baligă de mînz. Ca să nu fie prea grunzuroase şi să nu bată cititorului la ochi (primează, totuşi, grija pentru cititor!). Vei găsi acolo tot ce-ţi doreşte inima. Dar, mai cu samă, ceea ce-ţi trebuie ţie, unui romîn cu „punctum”, ca să te vezi căţărat tocmai pe culmea fericirii − spiriduh pretutindenist mareromînesc! De această bunătate grandisima operă e plină cu ochi. Ba chiar curge şi pe deasupra ca laptele cînd dă în foc. Poţi să crăpi de fericire, nu alta! Ce mai la deal, la vale, e o capodoperă mişto! Bună de învăţătură şi de pus la bubă ca leac! Şi la cîntar trage cît un buhai bine păscut şi

hrănit deavolna cu tărîţe opărite, amestecate cu miez de nucă şi gălbenuş de ouă de potîrniche.Dar să ştii încă ce znamenitosti e autorul (arhitectul) „Labirintului”! Эmo тебе нe какой-то замухрышка! E sam Mircea Ivanovici Snegur! Un romîn de aur. Că părinţii Domniei sale sînt moldoveni − asta-i problema lor. Nu Mircea, feciorul, trebuie să poarte răspunderea de faptul că părinţii săi în vene n-au nici o ţîră de hemoglobină romînească. Soveste au, dar, iaca, hemoglobină romînească n-au! Că doar nu din părinţi se nasc romînii de pretudindeni, la urma urmei!Teoria, cum că romînii din Moldova au apărut în urma unui accident de circulaţie a genilor ereditari la unii moldoveni, a fost bătută. E dovedit de acum cu argumente grele că romînii la noi se nasc din capul lor. Al romînilor. Dar vai de capul acelui moldovan, care se apucă să nască din capul lui romîni de pretutindeni!...E bine cunoscut cazul poetesei Leonida Lari, care, tocmai din această cauză, a avut serioase probleme cu crîşa. Vorba poetului:Kpыша медленно шурша,/ Tpoнулась и уверенно пошла.... Într-un moment de convulsii native (năştea strigoi de pretutindeni) pacienta cu pricina, parcă năpădită de streche, a alergat cu poalele în brîu la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. Acolo a înscenat un spectacol foarte pitoresc de cununie cu chipul în piatră al marelui voievod. Atunci tot norodul o grăia de rău. Muierea şoldită la gărgăuni a fost nevoită să fugă din ţară şi să se ascundă de gura lumii în parlamentul ţării vecine.Alt caz. Poetul Nicolae Dabija, născător şi el de strigoi de pretutindeni, numiţi „forumişti”, se plîngea mereu de dureri de cap. Fiecare număr al gazetei sale „Literatura şi arta” începea cu un bocet zgomotos şi nestăvilit al poetului: „Vai de capul nostru”! Urla sărmanul ca un lup în codru, cu lacrimi amare ca fierea şi măscate cît oul de gîscă.Bocetul băgase mare spaimă în lumea din jur. Primii au reacţionat cei de la „Moldova Suverană”, publicînd şi un articol, de altfel foarte sfătos pentru bocitorul de la „LA”: „N-o învîrti pe lelea iute,| Că se fîsîie şi pute!” Aceia credeau că N.D. (corect: N.C.D.B. - Nicolae Ciobanu - Da - Bîja) făcea romîni forumişti cu lelea, folosind strumentul tradiţional, nu cu capul. De unde să ştie ei că poetului i se deshermetizase gămălia de pe umeri şi prin crăpături îi curgeau romînoizi de pretutindeni. Într-o bună dimineaţă putoarea l-a zgîrîiet la nări şi pe poet. Ea venea însă nu de la fîsîiala lelei, ci de la „L.A”. Stînd cu gazeta proaspătă în mînă s-a apropiat de oglindă, mărturisindu-şi nedumerirea:Mă uit la mutra mea, la corp –Parcă n-aş semăna cu-n porc;Mă pipăi suspicios la poponeaţă,Dar nu pricep: de unde naiba, joia, dimineaţa,Apare acest miros tranşant de coştireaţă?!...De Costea Teleleu de la „Timpul” nici nu mai vorbim.S-a făcut vestit şi el ca un proverb. Cică, din două pahare băute, trei le scapă în pantaloni. Chiar mai deunăzi l-am zărit în parcul Catedralei. Dormea ca dus de pe lume pe o bancă, cu Steaua Romîniei la piept şi cu pantalonii uzi ghioalcă. Din buzunare îi căzuse un şumuiag de liste negre pe care le pregătise pentru razvedca romînească. Vîntul imediat le înhăţase şi împluse parcul cu ele. Erau aşa de negre, că în jur se întunecase de parcă spulbera cu cioroi. Lumea cu umbrelele desfăcute, trecînd pe alături, ofta a necaz: „Vai de capul lui sărmanul!”.Cazul lui Traian Băsescu, Preşedintele Romîniei, dintre toate, e o frumoasă excepţie. Se vede, matrozul romîn e foarte tare de cap. De unul singur a născut 4 mln. de români - fantome de pretutindeni! Şi хоть бы хны! Nimeni n-a auzit de la el un vaiet, un scîncet măcar. E un

adevărat matroz! Vă închipuiţi de cîte nopţi nedormite a avut nevoie tata Băsescu ca să nască atîta baistrucăraie de pretutindeni?! Aţi văzut vreun alt preşedinte de ţară mai fecundat la cap?!...Dar să ne întoarcem la baranii noştri, vorba rusului şi a francezului uneori. Maladeţul romîn Mircea Snegur s-a născut în podguznici (sau în rubaşcă, cum zice o vorbă mai romînească). Aminterlea spus, e un paţan cu noroc, ca şi Mişulică din Coloniţa. Fortuna (furtuna) în val-vîrtej 1-a hurducat în vîrful puterii, iar vecinii i-au aninat tocmaji pe urechi şi l-au încălţat în opinci de mătasă. Ca să nu tropăiască, să nu şorohăiască ca un moldovan primitiv, ci să păsuiască elegant şi nesimţit ca mîţa pe calea cea dreaptă romînească. Mişa (Mircea) de la Trifâneşti, chiar în comparaţie cu Napoleon al II-lea Bonaparte, e un Făt-Frumos Năzdrăvan.E mai zdravăn, mai bolfos,Mai lat în spete, mai gros la os.E un adevărat AhileDe o sută patruzeci de kile!Acum vă daţi sama că autoritatea împăratului nostru trage la cîntar de două ori mai mult decît cea a piticului Napoleon?! Asta e şi autoritatea ţării noastre comparativ cu Franţa!Cum şi i se cuvine unui năzdrăvan, e primul şi cel mai dintre toţi primii şi cei maiii, născuţi pe această gură de rai. E primul dintre domnitorii Ţării Moldovei care a declarat ţara sa „al doilea stat romînesc” şi întru edificarea acestuia, a opintit (v)oiniceşte pînă la pîrîitul fundului de la şalvari. Pînă la ultima suflare (a gazelor de eşapament).Pentru a-şi vedea ţara desenată în tricolor pe harta Europei Romîneşti, bine de(r)mocratizată şi europenisată (romînizată), primul a făcut un pîrlaz în gardurile de frontieră de pe Prut şi împreună cu Gheorghe Ţopa, cîntăreţul, a lansat un răcnet către romînii de pe mapamond: „A-a-u-u-u-! Veniţi, flăcăi romîni, la fetele basarabene! Răcnetul era cîntat zilnicla radio, alături de rugăciunea către Dumnezeu: „Doamne, ocroteşte-i pe romîni!”.Pe podul de flori şi prin pîrlazul drucist – snegurist din gardul de sîrmă ghimpată, imediat a ţîşnit o negreaţă de flăcăime de prăsilă (valeţi de la SIE), de cea mai neaoşă obîrşie rîmleană, urmaşi direcţi ai împăratului Traian, purtători în vene de sînge albastru - narangiu al aristocraţiei Romei antice. Moldovenii aproape că stăteau cu norocul istoric în mînă: sîngele „primitiv” al neamului moldovenesc putea fi primenit într-o singură noapte... Dar, cum zice o zicală moldovenească, la cel sărac nici boii nu trag. Pe la cîntatul de noapte al cucoşilor bătuseră la uşă comuniştii. Ei le-au stricat tot fasonul flăcăilor romîni… Moldovenii по-прежнему au rămas primitivi. Adică, un neam bătrîn, cu sîngele neschimbat.Ex-Excelenţa sa Mircea Snegur primul le-a dat moldovenilor cu naşatîr la nas şi a încercat să-i trezească, suduindu-i cu imnul: „Blin, deşteaptă-te, romîne! Se zice, cum că cu imnul romînesc savanţii englezi i-au trezit pe toţi faraonii egipteni care, timp de milenii, dospeau cu suflarea tăiată în piramidele lor mucegăite de vremuri. Romînii se mîndresc nespus cu faptul că şi aceia sînt de ai lor, romîni de pretutindeni. S-au înţeles cu dînşii din juma de cuvînt. Pe cînd cu moldovenii − pe dracu! Aceştia au cîrcei la limba noastră cea romînă. Vorba hoholilor: ori cu stîlpul în cap, ori cu capul de stîlp − fără rost. Ca partizanii sovietici: nici cîr, nici mîr! Nici un semn de sculament romînesc!Pentru a le băga în cap transnistrenilor istorie şi minte romînească în grafie latină, Domnia sa porni război în ţară. Gurile rele mai spun că Glavnocomanduiuşcii ot Trifăneşti a executat buchie cu buchie pricazul militar al nacialnicului suprem ot Bucureşti, Ion Iliescu. Acela, cică, i-ar fi ordonat Băbacului: „Transnistria e un şteap în coasta unirii, el trebuie scos cu orice preţ şi cît mai curînd!” Şteapul a fost scos. Bravo, Mircea!

Băbacul a fost primul şef de stat care a adus o republică înfloritoare la sapă de lemn − prima şi, ecologic, cea mai curată sapă din lume!Primul şi-a dat sama că lucoarea vine din Asfinţit (Asfinţitul Romînesc). Ca romîn onest (şinstit, închinat), a luptat năzdrăvăneşte împotriva rămăşiţilor burghezo-proletcultiste sovietice în cultura noastră naţională. Voinicul năzdrăvan a distrus pînă la temelie sau le-a trîntit la pămînt (pe burtă, cu mînile la ceafă): toate teatrele din ţară, literatura, studioul „Moldova-film”, ansamblurile academice de dans şi cele corale, cluburile şi caselede cultură cu colectivele lor de artişti amatori, bibliotecile şi „Luminiţele” la sate etc. A depus o muncă colosală pentru a lichida toate aceste focare ale întunericului neromînesc. Maladeţ, Mircea! Vorba rusului: Молодец против овец, а против молодца сам овца!Mircea Snegur e primul zidar, care, împreună cu nenea Serafim, a construit o obşcejitie pentru Limba noastră cea Romînă. Ca să nu stee sărmana pe sub garduri, ca o străină, la ea acasă. Tot primul своевременно a evacuat tînăra generaţie în instituţiile de învăţămînt de peste Prut, unde a adăpat-o masiv la puţul nesecat al culturii mareromîneşti, îngrădind-o, таким образом, de ugroza şi vliania moldovenismului maliţios (răutăcios) şi înapoiat. A po-stuchit foarte corect că a ascultat povaţa Leonidei Lari (înţeleapta ceea care s-a cununat cu statuia lui Ştefan cel Mare):„ Fii mai viclean, pătrunde-n tainele frăţeşti –De ai copii, acasă să nu-i mai creşti,Neapărat, de mici să-i duci la BucureştiŞi să-i întorci romîni la case părinteşti!..”Despre faptele eroice şi binele, pe care 1-a făcut primul preşedinte pentru ţară şi neam, putem grăi mult şi bine pînă la a treia pogorîre a lui Iisus pe pămînt. Caroce, cu Băbacul nostrum Moldova a făcut un salto mortalis spre vîrfurile cerului (lumea cealaltă), devenind cea mai bogată şi civilizată ţară de pe Glob şi chiar din întreaga Gaură Neagră a Galaxiei noastre, întrecînd cu mult cele mai înaintate ţări ca Negritania şi Ciuccenistan.Acum ai înţeles şi tu, chiombule, cît de bolfos e prinosul lui Mircea Ivanovici la propăşirea ţării tale, întru fericirea poporului tău?!Vrei şi tu să împărtăşeşti ideile, să urmezi childa patriotică a Marelui Bărbat al neamului?!Dacă da, atunci nu te scobi mult în nas! Ridică-ţi cozîrocul cartuzului de pe ochi, ia-ţi călcîiele subsoară şi dăi zor după „Labirintul destinului!”.Preţul cărţii e de rîs. Doar numai 300 de lei bucata! În euro sau dolari această sumă e şi mai mizerabilă. Cumpărătorii din păturile social vulnerabile (calicii, şomerii şi pruncii de ţîţă), vinerea după ploaie şi la sărbătorile de Paştele Cailor, vor beneficia de reduceri colosale la preţuri. Cartea poate fi de mare folos şi pentru necărturari, mai cu samă, pentru sărăcimea care nu poate achita datoriile la „Termocom”. Cu ea poţi încălzi casa vreo cîteva zile la rînd, făcînd foc în sobă sau în „burjuică”.Daţi năvală, stimaţi cititori! Librăriile de carte romînească vă aşteaptă şi iarna cu uşile şi ferestrele larg deschise! Nu staţi cu spatele la norocul ce vă paşte, la truda înţeleaptă a Marelui Conducător. Căci o înţelepciune populară oltenească ne învaţă: „Nu scuipa în puţul fără ghizduri, că lesne poţi zbura să beai apă din el!” Nu fiţi boi încălţaţi! Folosiţi-vă de roadele naturii şi ale gîndirii bărbaţilor iluştri ai neamului întru prosperarea Domniilor Voastre!Coneţ reclamî.

Povestea despre Băbac şi „Labirintul” său

La drept vorbind, în campania de colonizare romînească a ţării, care a culminat în ultimul deceniu al veacului trecut, ex-preşedintele Mir¬cea Snegur, de unul singur, a făcut mai mult decît cele 4 divizii ale armatei romîne la 1918...

(Continuare)Mircea Snegur – distructor şi trădător

(“Labirintul” fără reclamă!) 

Esenţa învinuiriiÎn anii 90 ai veacului trecut Mircea Snegur, Alexandru Moşanu, Mircea Druc, sub masca patriotismului naţional moldovenesc, s-au căţărat pe culmea puterii de stat şi, folosindu-se de roadele mişcării pentru independenţa statală a moldovenilor, în cîrdăşie criminală cu guverna-rea revanşardă expansionistă a Romîniei, au iniţiat un proces diabolic de romînizare a Republicii Moldova în scopul de a transforma ţara noastră, cu independenţa de acum proclamată, într-o provincie colonială a statului vecin. Tot în aceste scopuri criminale, persoanele nominalizate au aruncat ţara şi societatea noastră într-un haos total. Au distrus economia ţării, cultura naţională, învăţămîntul, au paralizat mecanismele juridice şi ale secu-rităţii statului, instaurînd un regim mafiotic capitalist-banditesc şi colonial – romînesc, care a furat şi distrus întregul avut statal şi obştesc, acumulat decenii la rînd de poporul nostru în perioada sovietică. Ei au adus populaţia ţării la fundul prăpastiei inferiorităţii şi sărăciei. Tot ei, la indicaţia ştabilor de la Bucureşti, au provocat un război fratricid la Nistru, un atac militar banditesc de intimidare a populaţiei găgăuze şi o campanie xenofobă şi de învrăjbire interetnică, înainte vreme nemaiîntîlnită pe aceste plaiuri.În urma acestor acte criminale s-a produs fărîmiţarea teritorială a Republicii Moldova − rezultat programat cu bună ştiinţă de guvernanţii expansionişti romîni pentru a se debarasa de Transnistria, considerată de ei ca o piatră de moară pe spatele unioniştilor în procesul de integrare cu „ţara mumă”. Folosind în mod abuziv puterea, Mircea Snegur, Alexandru Moşanu împreună cu alţi unionişti din prezidiul Parlamentului au împiedicat întroducerea simbolurilor statale ale Republicii Moldova, elaborate de autori moldoveni în baza tradiţiilor naţionale ale heraldicii statale moldoveneşti şi selecţionate de o comisie parlamentară specială (în urma unui concurs de lucrări heraldice propuse de autorii din Moldova), întroducînd în mod fraudulos simboluri statale străine, ticluite cu mult duh unionist pentru ţara noastră de către Institutul de heraldică din Bucureşti. Acestea din urmă au fost canalizate în Republica Moldova de poştalionul, amator de heraldică romînească, Gh. Vrabie.A fost încă un motiv pentru transnistreni de a se separa de Republica Moldova care se afla pe cale de colonizare năsîlnică romînească.“Uvajaemîi domn Snegur! Pe pămîntul acesta sînt mormintele strămoşilor noştri, aici ne sînt bucuriile şi durerile, sudoarea şi sîngele. Iată de ce, nimănui şi nicicînd nu-i va reuşi să ne îngenuncheze în faţa drapelului ocupanţilor!”(Din Ziarul “Dnestrovschaia Pravda” din perioada respectivă).Baza probatorie:1. Recunoaşterea (parţială) a vinovăţiei de către învinuiţii înşişi.2. Declaraţiile martorilor oculari care constitue întreaga populaţie a Republicii Moldova.3. Documente ale epocii.Recunoaşterea vinovăţiei de către căpetenia făptaşilor M. Snegur:

„Cred că nu voi exagera dacă voi spune că traversăm o perioadă dintre cele mai complicate şi mai periculoase din istoria noastră. S-au agravat toate contradicţiile: se dezorganizează economia, se dereglează sistemul financiar, scade nivelul de trai al poporului.”„…Oamenii, pur şi simplu, au fost zguduiţi de scumpirea bruscă a tuturor mărfurilor fără excepţie, mai ales a produselor alimentare, a mărfurilor pentru copii, a tarifelor la serviciile comunale şi cele de transport, a bucatelor din sistemul alimentaţiei publice.”„…Distrugînd sistemul de administrare prin directive, noi nu am creat în locul lui nimic raţional. În locul metodelor perimate din trecut, se constituie în mod spontan un stil de conducere şi mai vicios, aşa-numitul stil anarho-democratic.“…Pretutindeni au apărut şi triumfă violarea legilor, impunitatea, specula, sustragerile, criminalitatea.”„..Criminalitatea în republică capătă tot mai mult o orientare de acaparare. In 1990 au fost înregistrate 25,5 mii de furturi, ceea ce constituie cu 40 la sută mai mult decît în 1988, delapidările din avutul de stat şi cel obştesc au crescut în 1990 cu 25 la sută în comparaţie cu anul precedent şi au constituit 7,3 mii de infracţiuni, acesta fiind doar numărul infracţiunilor înregistrate..”„…Profitînd de lipsa de control, anul trecut avutul de stat (clădiri, materiale de construcţie, mijloace de transport auto, tractoare, utilaje, apartamente şi multe altele) în valoare de milioane de ruble au fost transmise sau vîndute la preţuri derizorii cooperativelor, persoanelor particulare.”„Activitatea ministerelor şi departamentelor este necoordonată, nu se resimte influenţa pe care ar trebui s-o exercite ele asupra stabilizării economiei.”„Criza în producţie este însoţită şi agravată de criza din sistemul financiar-creditar. Deficitul global al bugetului ar putea să constituie în anul curent, potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, 2,5 mlrd. ruble.”„Una din cauze o găsim în faptul că Guvernul „închidea ochii” la sărăcia din majoritatea satelor, forţînd, pe tăcute, lichidarea gospodăriilor colective, fără a dispune de un program bine chibzuit al reformei funciare şi agrare în ansamblu.”

(Din memoriile lui Mircea Snegur „Labirintul destinului”) 

Trădare naţională Abia întorci coperta masivă de lux a „Labirintului”, iată că din CIPul Camerei Naţionale a Cărţii, în faţa ochilor tăi, imediat explodează o informaţie-bombă: memoriile lui Mircea Snegur sînt editate de securitatea romînă!Vestitul jurnalist de la „Moldova Suverană”, M.Conţiu, romîn de naţionalitate (adevărat, nu prefăcut), fost agent al serviciilor secrete romîneşti şi deci, competent în problema activităţilor subversive ale acestora în Moldova, ştie ce spune. În nenumărate rînduri, printre puzderia de centre ideologice diversioniste din ţara noastră, dumnealui a demascat (cu documentele de rigoare în mînă!) şi fundaţia romînească „Draghiştea” de la Chişinău − societate creată, patronată şi finanţată de SIE (Serviciul de Informaţii Externe al Romîniei). Anume această fundaţie securistă, prost mascată sub acoperişul rablăgit (deconspirat) de „centru editorial romînesc”, i-a dat o mînă păroasă de ajutor autorului „Labirintului” ca sa-şi vadă tipărită legă-turica de gînduri scunde, răşchirate pe cîteva hectare de hîrtie.Ştiind că fundaţia securistă romînească „Draghiştea” singură îşi alege clientura sa, pe care o deserveşte pe gratis, mai luînd în samă şi cheltuielile enorme (pot depăşi suma de 5 mln. lei) pentru editarea „Labirintului”, e logic să ne întrebăm: pentru care merite Mircea Snegur s-a

învrednicit de un gest atît de mărinimos din partea unor vecini cu alergie diabolică la suflarea de neam a moldovenilor, la independenţa noastră statală?Sau... poate, securitatea romînă e proastă de o calcă vacile pe urechi şi o ciupesc găinile în ochi: aruncă banii în vînt, editînd memoriile unui „partizan băţos” al independenţei statului moldav?Ideile însăşi, promovate de Băbac în „Labirintul” său, ne-au spulberat toate îndoielile în această privinţă. Nu, securitatea romînă nu-i proastă...„Pornind de la adevărul istoric, noi am declarat existenţa a două state romîneşti (sic!) şi am depus eforturi substanţiale pentru integrarea lor treptată (sic!)...”.(„Labirintul destinului”, vol.2, pag. 366)Mai e nevoie de alte probe?!Aţi văzut cîndva un duşman mai înrăit al Ţării Moldovei, căţărat la cîrma acestui stat?!La drept vorbind, în campania de colonizare romînească a ţării, care a culminat în ultimul deceniu al veacului trecut, ex-preşedintele Mircea Snegur, de unul singur, a făcut mai mult decît cele 4 divizii ale armatei romîne la 1918, împreună luate cu detaşamentele de siguranţă, poliţie şi jandarmerie, adăugînd la aceste unităţi de forţă şi puzderia de regăţime civilă, care invadase atunci Republica Democratică Moldovenească.. Doar în cîţiva ani de aflare la cîrma ţării, M.Snegur cu echipa sa de guvernare a reuşit să realizeze aproape în întregime „Programul unirii” − un plan complex de activităţi colonizatoare, elaborat de clasa politică bucureşteană şi pus în cîrcă serviciilor secrete romîneşti şi agenturii lor de influenţă din interiorul ţării noastre pentru realizare în practică.Ce menire aveau aceste activităţi? Fără îndoială, ele erau îndreptate direct şi nemijlocit spre lichidarea statalităţii Republicii Moldova, decapitarea spirituală a naţiunii titulare a moldovenilor şi, în cele din urmă, transformarea statului suveran şi independent într-o provincie colonială a ţării vecine.În toate activităţile sale distructive antistatale, antimoldoveneşti Mircea Snegur 1-a avut în calitate de drujban la cataramă, sfetnic şi dascăl politic pe Ion Iliescu, preşedintele de atunci al Romîniei − un terorist viclean şi experimentat,venit la putere în urma unei lovituri de stat în ţara sa. Ivan Alexandrovici Iliescu (aşa se prezenta viitorul lider romîn colegilor săi de la şcoala de partid din Moscova) l-a învăţat pe argatul său politic cum mai bine să pună în practică Programul unirii, cum mai bine să învrăjbească cele două maluri moldoveneşti ale Nistrului şi prin ce metode şi mijloace să îndepărteze zona transnistreană de Republica Moldova. Vulpoiul bucureştean se orienta mai bine în situaţie, pricepea mai bine că în caz de unire a Moldovei cu Romînia, ţara sa se va ciocni cap în cap cu interesele geostrategice ale Rusiei în Transnistria, unde era staţionată Armata a 14-a rusească.Pe guvernanţii romîni îi zgîrîia dureros la rînză şi starea de spirit, categoric antiromînească, a populaţiei din raioanele de răsărit ale Moldovei, care n-a uitat de batjocurile, fărădelegile şi teroarea săvîrşită de administraţia ocupaţionistă a mareşalului fascist Ion Antonescu contra locuitorilor din această zonă în anii 1941-44. De aceea stat-majoriştii de la Bucureşti au hotărît univoc ca în drum spre unire să se debaraseze de această parte a Moldovei.Vestea despre izbucnirea războiului fratricid de pe Nistru (2 martie 1992), provocat de guvernarea unionistă de la Chişinău, 1-a găsit pe primul preşedinte al RM la New-York, unde se afla în fruntea unei delegaţii la ceremonia cu prilejul primirii ţării noastre în Organizaţia Naţiunilor Unite. Care a fost reacţia lui M.Snegur la această informaţie? Băbacul a zburat direct spre Bucureşti ca „să le aranjeze pe toate cum se cuvine” cu nănaşul său de idei, şeful „primului stat romînesc” Ion Iliescu. Iată ce gînduri păcătoase îl năpădise atunci: „În drum de la New-York spre Chişinău (mai bine zis, spre Bucureşti - n.n.), meditînd despre situaţia de la

Nistru, mi-am amintit cum cîndva, M. Druc îmi dovedea că, odată şi odată, Transnistria se va desprinde de Basarabia, fiind că alipirea ei a fost una artificială.... M.Druc mi-o spusese din dorinţa sa ca Basarabia (Republica Moldova) să revină cît mai curînd la Romînia. Posibil să fi avut şi o anumită intuiţie. În orice caz, declanşarea conflictului dovedea că M.Druc prevăzuse corect evoluţia evenimentelor” (Tot acolo, p.508).D-apoi cum să nu prevadă „corect evoluţia evenimentelor”, cînd însuşi ţiganul cu ghiocul („prevăzătorul”) cu propriile sale mînoaie păroase de prim-ministru a aprins butoaiele de pulbere pe Nistru, „din dorinţa sa ca Basarabia să revină cît mai curînd la România?!”Bu-u-nă intuiţie!„Pe aeroportul „Otopeni” eram aşteptat de Preşedintele României, dl I.Iliescu, − povesteşte autorul. „Am discutat despre posibila evoluare a conflictului şi măsurile care ar fi fost necesare în primul rînd pentru încetarea focului. Omologul meu era un politician mult mai experimentat... de aceea mă străduiam să nu scap nici un punct de vedere al domniei sale...” (p.496) Nănaşul experimentat l-a ajutat pe finul novicioc cu „punctele sale de vedere”, cu automate „Kalaşnicov”, blindate şi alte bulendre militare, atunci foarte necesare, „în primul rînd, pentru încetarea focului” (sic)„....În suflet eram (şi sunt) mai romîn decît mulţi din învinuitori (e vorba de extremiştii din Frontul Popular - n.n.), dar eram şi realist, nu aventurier. Mă întîlneam regulat cu Preşedintele Romîniei, dl I.Iliescu, le aranjam pe toate cum se cuvine, abordînd concepţia existenţei a două formaţiuni statale romîneşti şi contribuind la aprofundarea relaţiilor, la integrarea firească pe linie politică, economică, culturală.... (Tot acolo, pag. 328).Băbacul unionist a fost un fariseu fară leac. În citatul de mai sus, cum vedem, integrarea pe linie politică e pusă pe prim plan, iar cînd se întîlnea cu reprezentanţii Transnistriei, îi minţea cu neobrăzare, negînd categoric că ar opta pentru integrarea politică (unirea) cu Romînia.„La o întîlnire din Parlament cu un grup de conducători de diferite ranguri din raionul Dubăsari s-a constatat că multe decizii ale organelor republicane nu sunt susţinute la faţa locului.... Deosebit de pronunţată era teama de pericolul romînizării şi unirii cu Romînia... Deşi accentuam mereu, cu şi fără prilej, că era vorba doar despre unirea spirituală, culturală, economică, nu însă şi de cea politică (sublinierea noastră) - p.472.În direct declară sus şi tare că există „două state romîneşti” şi că el singur „e mai romîn” decît toţi romînii extremişti, iar cînd la o întîlnire cu Domnia sa membrii societăţii „Demnitate” i-au cerut „să nu ne mai zicem romîni şi să nu se mai pomenească de unire cu Romînia.... să ne dezicem de imnul „Deşteaptă-te, romîne!”, autorul memoriilor, pe sama acestor cerinţe legitime, judecă fariseic: „Deci, probleme mai vechi care se menţineau mai ales din lipsa de informaţie veridică privind poziţia oficială a Chişinăului” (Tot acolo, p.520).Adică, din spusele autorului, s-ar putea crede că poziţia conducerii unioniste de vîrf a republicii (M.Snegur - A.Moşanu - M.Druc) nu era oficială. Iar adevărul curat-curăţel, pe care moldovenii din partea stîngă a Nistrului îl urmăreau cu mare atenţie şi îngrijorare despre debandada romînizatoare de la Chişinău, cică, nu era altceva decît „o lipsă de informaţie” (?!)Într-un epizod al memoriilor sale pe ex-preşedintele ţării îl vedem cu totul sărit din ţîţîni, fiind înfuriat de o hotărîre a administraţiei din Transnistria, prin care aceasta îndrăznise să recomande instituţiilor locale de învăţămînt „să asigure învăţarea limbii moldoveneşti”, iar Universitatea din Tiraspol a fost însărcinată cu crearea unui centru ştiinţific „în problemele istoriei Moldovei”. Pe Băbacul romînizat l-a enervat însuşi faptul că aceste măsuri au fost luate „sub pretextul păstrării specificului poporului moldovenesc, limbii şi culturii lui”. Despre aceste valori de bază ale naţiunii moldoveneşti autorul memoriilor vorbeşte cu dispreţ şi ironie caustică. Probabil, fostul cîrmaci al ţării şi în aceste măsuri a văzut un pericol de moarte pentru

„al doilea stat romînesc”, pentru că tocmai din fundurile sufletului a rupt aceste cuvinte, pline de mînie: „Era extrem de dificil să mai suporţi asemenea aberaţii!”. Interesele naţionale legitime ale moldovenilor erau aberaţii?!Aceasta era poziţia primului preşedinte în problemele vitale pentru supravieţuirea neamului şi a statalităţii moldovenilor (limba moldovenească, istoria Moldovei, etnonimul moldoveni etc.)

„Labirintul destinului” − foaie verde lobodă… „Labirintul destinului” e o carte grea. Din toate punctele de vedere. E foarte voluminoasă, trage mult la cîntar, costă bani grei, greu se citeşte. Dar şi mai grea e piatra ce-ţi rămîne pe suflet, în caz de reuşeşti, totuşi, s-o buchiseşti pînă la capăt...E o operă istovitoare. Documente, declaraţii şi cuvîntări lungi (clar lucru, scrise de alţii), în majoritatea cazurilor retipărite plenar, sînt trîntite clae peste grămadă în faţa cititorului formînd munţi de informaţie, din mers greu de asimilat, învăluiţi, în adaos, de negura unei demagogii deşănţate.Deşi mai multe fapte şi documente din memorii, fară îndoială, prezintă un interes nesimulat pentru publicul cititor, expunerea lor însă e haotică, lipsită de careva ordine logică şi aranjament raţional. Tot greul rebutului provenit de la lenevia intelectuală a autorului e pus pe umerii cititorului care, pentru a dobîndi te miri ce informaţie de interes, e nevoit să depună o muncă colosală de ocnaş şi să piardă amar de vreme răscolind aceşti munţi de demagogie politică.Cititorul e surprins de inconsecvenţa, iar, pe alocuri, de lipsa totală de principii ale autorului. O idee, pe care autorul cu înfrigurare o apără într-o parte a cărţii, o respinge din prag în altă parte. Despre unele din aceste capricii ale autorului vorbisem de acum în capitolul anterior (vezi afirmările autorului cu privire la „unire”).Nivelul intelectual redus al lucrării te face să crezi că la ticluirea memoriilor ex-preşedintelui a argăţit un „romînaş basarabean” de concept unionist, alde trechea-brenchea trei bănuiţi perechea, pe care nu l-a ajuns capul să facă un lucru cu tîlc, pe potriva rangului ierarhic al patronului.Puţinătatea de substanţă cenuşie nu i-a permis presupusului argat să facă o analiză profundă şi competentă, politic neangajată şi cu învăţăminte pentru cititor, a fenomenelor şi proceselor social-politice ce au năpăstuit societatea noastră în perioada cînd a preşedinţuit Mircea Ivanovici. Principalul, nu i-a permis să observe şi să scoată la iveală cauzele, îndeosebi cele de ordin subiectiv, care au adus ţara la fundul prăpastiei.În carte s-au strecurat necenzurate de autor unele procedee şi şarlatanlîcuri lingvistice, des întrebuinţate de şulerii-gazetari romînizaţi de la noi, însă foarte nepotrivite pentru un om de stat. Menţionăm, de pildă, scrierea cu minuscule (litere mici) a unor substantive proprii (urss, sovietul suprem al urss, pcus, rssm, pcm şi a.) pentru a-şi demonstra atitudinea sa negativă faţă de aceste aşezăminte. Procedeele pomenite sînt greţoase şi amorale, mai ales, în cazul de faţă, cînd sînt folosite de o personalitate, care a deţinut înaltele funcţii de Secretar al PCM şi Preşedinte al Sovietului Suprem al RSSM. Nu mai puţin respingătoare e şi expresia „Şi punctum”(cu semnul strigării la coadă) cînd un fost şef de stat, neavînd alte dovezi, o foloseşte în calitate de “argument forte”. Am putea înşira aici şi multe alte lucruri caraghioase, bătătoare la ochi.Dar toate acestea, treacă-meargă, sînt doar o floricică la ureche. Nişte detalii ce ţin mai mult de nivelul de cultură generală şi de gustul faimosului autor. Istoria nu le va lua în samă şi nu le va ţine minte. Istoria îl va judeca pe Mircea Snegur nu după declaraţiile demagogice, ci după faptele lui. Iar faptele sînt grele, trag mult pe cîntarul Femidei. Prădarea şi trădarea ţării,

fărâmiţarea teritorială a statului moldovenesc... Mai trebuie de adaos ceva?! Mai e nevoie de alte argumente?Luînd cartea în mînă şi măsurîndu-i cu privirea volumul ei, îţi vine în cap un singur gînd: păcate multe − spovedanie lungă. Sînt nişte aşteptări înşelătoare. Mircea Snegur a pornit prin „Labirint” cu avocat, fară preot. N-avea nevoie de spovedanie…In fine, felicitările noastre pentru bucătarii de la SIE! „Labirintul destinului” e o diversiune ideologică foarte delicioasă. Să-ţi lingi degetele şi s-o înghiţi cu tot cu tigaie! Молодцы братья кролики!

Frăţie de haramDe bună samă, cine au fost strămoşii românilor pentru străbunii noştri moldoveni? Fraţi de sînge? De cruce? Sau, poate, duşmani înrăiţi? Găsiţi-mi măcar un exemplu în trecutul istoric mărturisindu-ne că valahii (muntenii), cuprinşi de sentimente frăţeşti faţă de moldoveni, ar fi sărit în ajutor fraţilor, cînd aceştia se aflau în mare primejdie, fiind atacaţi necontenit de numeroşi duşmani, groaznici şi hrăpăreţi.

(Încă o dată despre „unitatea de neam” a moldovenilor cu românii)Cu părere de rău, nu cunoaştem numele aceluia ce a născocit velosipedul cu o roată, care poate servi doar pentru trucuri echilibristice ale artiştilor de circ. Însă cu încredere putem spune că această invenţie, pur tehnică, fără de folos la casa omului, seamănă foarte mult cu ideea aşa-zisei unităţi de neam a moldovenilor cu românii.E ştiut că legăturile de rudenie impun oamenilor aflaţi în aceste relaţii anumite angajamente morale creştineşti, cum ar fi stima şi grija reciprocă, disponibilitatea permanentă de a sări cu o mînă de ajutor şi chiar de a-şi jertfi viaţa, dacă e nevoie, întru binele şi neprimejduirea persoanei înrudite. La urma urmei, se cere îngăduinţă reciprocă, cel puţin.Privite sub acest unghi de vedere, relaţiile moldo-române (moldo-valahe) de-a lungul istoriei (din perioadele cele mai îndepărtate şi pînă în vremurile mai noi) nu rezistă nici celei mai uşoare şi binevoitoare critici.De bună samă, cine au fost strămoşii românilor pentru străbunii noştri moldoveni? Fraţi de sînge? De cruce? Sau, poate, duşmani înrăiţi?Găsiţi-mi măcar un exemplu în trecutul istoric mărturisindu-ne că valahii (muntenii), cuprinşi de sentimente frăţeşti faţă de moldoveni, ar fi sărit în ajutor fraţilor, cînd aceştia se aflau în mare primejdie, fiind atacaţi necontenit de numeroşi duşmani, groaznici şi hrăpăreţi.Vă sfătuim să nu pierdeţi timpul în zădarnice căutări de mărturii.Din păcate, istoria nu spune nimic de o frăţie a valahilor cu moldovenii sau măcar de unele relaţii de bună vecinătate dintre cele două ţări şipopoare. În schimb, duşmănia lor e proverbială şi-i plină istoria de asemenea dovezi…Abia prinseseră vestea despre existenţa în vecinătate a neamului moldovenilor, iată că strămoşii românilor, în cîrdăşie cu alte neamuri, îndată începuseră a urzi planuri vrăjmaşe contra moldovenilor.„…Iar cel ungureanŞi cu cel vrînceanMări, se vorbiră,Ei se sfătuiră

La apus de soareCa să mi-l omoarePe cel moldovanCă-i mai ortoman”… (Balada „Mioriţa” sec. XII-XIII)Uneltirile antimoldoveneşti ale valahilor n-au fost sporadice, nici ocazionale ca să le putem şterge cu uşurinţă din pomelnicul răutăţilor ce ne-au lovit neamul de la crăpatul de zori al existenţei sale pînă în zilele noastre. Ele (uneltirile) se trag din „negura de vremi”, încă de atunci cînd geniul popular al moldovenilor, în temeiul unor fapte, evenimente reale, trăite şi durute de strămoşii noştri, a creat balada „Mioriţa”, care, pe lîngă însemnătatea ei de operă folclorică de o rarisimă frumuseţe artistică şi de document istoric ce atestă vechimea neamului moldovenilor, mai poartă şi vădita semnificaţie a unui semnal de alarmă lansat peste secole viitoarelor generaţii de moldoveni, prevenindu-i pe urmaşi într-o formă alegorică, dar cît se poate de transparentă – cine sînt şi din ce parte vor veni „la apus de soare” acei ce vor atenta la dăinuirea neamului mioritic. Românii şi astăzi prin comportamentul lor necreştinesc faţă de moldoveni confirmă cu surplus de fapte scîrboase genialele prorociri ale creatorului „Mioriţei”.Peste secole, ambii vecini îşi vor făuri statalităţile lor – Ţara Moldovei şi Valahia (Ţara Muntenească). Drumurile spinoase ale trecutului, pe care le-au străbătut prin desişul istoriei cele două ţări şi popoare, ce-i drept, se întretăiau deseori. Însă, straniu lucru, de fiecare dată, întîlnindu-se la aceste răscruci de drumuri, moldovenii cu valahii nu se aruncau în îmbrăţişări frăţeşti, nu se prindeau de mîni să tropăiască împreună o horă sau să întindă o masă pentru sabantuiuri şi guleaiuri, cum e obiceiul la neamuri. Ce se întîmpla la aceste intersecţii ne povestesc cu lux de amănunte documentele istorice, mai vechi şi mai noi. Iată doar cîteva evenimente spicuite din „Istoria României în date” (Bucureşti 1972) şi din „Letopiseţul Ţării Moldovei” de Gr. Ureche.În anul 1429 domnitorul Valahiei, Dan al II-lea, cu oştile lui susţinute de unităţi turceşti, invadează teritoriul Ţării Moldovei în scopuri de jaf şi de a cuceri Chilia şi alte localităţi strategice moldoveneşti de pe litoralul Mării Negre. Însă, cum menţionează şi „Istoria României în date”, „pe drumul de întoarcere armata lui, încărcată de pradă, este înfrîntă de domnul Moldovei (Alexandru cel Bun – n.n.) şi numai o parte reuşeşte să scape prin fugă”.În toamna anului următor, Dan al II-lea, cu intenţia de revanşă, tot cu ajutorul turcilor, săvîrşeşte un nou atac asupra Moldovei şi iarăşi e bătut de moldoveni.La sfîrşitul anului 1469, o armată munteană, avînd sprijinul beilor turci din Dobrogea, năvăleşte asupra Ţării Moldovei încercînd iarăşi să pună stăpînire pe cetatea Chilia, dar este respinsă de oştile moldoveneşti.În primăvara anului 1471, domnul Munteniei, Radu cel Frumos, supus Porţii Otomane, întreprinde o campanie militară împotriva Moldovei. Armata moldovenească condusă de Ştefan cel Mare surprinde la 7 martie a aceluiaşi an armata lui Radu cel Frumos lîngă hotarul ţării, în tîrgul Soci, obţinînd o biruinţă sigură asupra muntenilor.În 1473, oştile muntene suferă o înfrîngere şi mai spectaculoasă din partea moldovenilor. În lupta de la pîrîul Vodna, Ştefan cel Mare zdrobeşte oastea munteană, iar în toamna aceluiaşi an pune stăpînire pe capitala Munteniei. Radu cel Frumos se refugiază în Turcia. O fugă ruşinoasă, lepădînd în ţară soţia şi fiica, care au fost trecute de Ştefan cel Mare în Moldova, la curtea sa.„Vă leato 6984 (1476 – n.n.) văzîndu împăratul Mehmet bey, cîtă pagubă au avut în oastea sa de la Ştefan Vodă, gîndi însuşi cu capul său să meargă să stropşească Ţara Moldovei … La

acest războiu ce au fost la Valea Albă, au fostu şi Basarabă Vodă cu muntenii, venit întru ajutoriul împăratului turcescu…”. „Fu războiu în Ţara Muntenească (1486 – n.n.), de s-au bătut Ţăpăluş Vodă cu Ştefan Vodă la Rîmnicu şi au biruitu Ştefan Vodă” (Gr. Ureche, „Letopiseţul Ţării Moldovei”).Şi aşa tot drumul istoriei. Nu e nevoie să plictisim cititorul şi în continuare cu asemenea fapte. Chiar şi străinii au atras atenţia asupra comportamentului trădător şi duşmănos al valahilor (muntenilor) faţă de moldoveni. După cum ne mărturiseşte Gr. Ureche, „toţi domnii de prinprejur” îi cuvîntau de rău pe munteni „zicînd că n-au fostu într-ajutor crucii şi creştinităţii, ce pagînilor şi duşmanilor”.Atîta „unitate de neam” cu românii ne-a lăsat trecutul istoric! Valahii (muntenii) „hicleni şi necredincioşi” au dovedit prin fapte că neamul otomanilor le era mai drag şi mai aproape decît cel al moldovenilor. Din vremuri îndepărtate vecinul nostru a prins un obicei scîrnav de a încheia cîrdaşlîc şi frăţie de arme nu cu apropiatul său de credinţă creştinească, ci cu duşmanii crucii şi creştinătăţii, răi şi nedrepţi, dar mari şi puternici. Că doar în unitate cu turcii ei au pus la cale şi au săvîrşit mai toate pohodurile lor militare cu jafuri nestăvilite împotriva moldovenilor.Mai tîrziu, vecinii noştri îşi vor schimba companionii de năvală şi pradă asupra moldovenilor, năravul lor de expansionişti răpitori însă va rămîne neschimbat pînă în zilele noastre...

Un neam născocit, un stat al minciunii mereu ne agreseazăDeclaraţia lui A. I. Cuza despre „întemeierea" naţiunii române în ziua de 11/23 decembrie 1861 a fost prima minciună de mare calibru lansată din vîrful puterii chiar la naşterea statului român. Prin această minciună s-a comis o mare nedreptate faţă de moldoveni, egalînd cu un adevărat act de genocid. „1861, dec. 11/23. Proclamaţia către naţiune a lui Al.I.Cuza, prin care aduce la cunoştinţă oficial că „ Unirea" (o parte din teritoriul moldovenesc, dintre Prut şi Milcov, cu Valahia - n.n.) este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată". (Istoria României în date, pag. 210).După cum vedem, odată cu naşterea noului stat, România, apare şi povestea (minciuna) cum că o naţionalitate ar putea fi „lichidată", iar alta „întemeiată" printr-un act volitiv de moment, printr-o declaraţie de la tribună sau o hotărîre a instituţiei puterii. De parcă domnitorul unionist n-ar fi cunoscut un lucru simplu de tot că naţiunile nu apar din senin la porunca ştiucii nici chiar a unui domnitor. Că naşterea lor este un proces îndelungat şi anevoios, iar odată ce s-au născut, nimeni nu le poate proclama nule. Ele nu pier, chiar de s-ar afla sub papucul românesc. Poporul moldovenesc dintre Prut şi Nistru, timp de 22 de ani, a îndurat un regim de ocupaţie românească din cele mai barbare, însoţit de o campanie de denaţionalizare de proporţii înfiorătoare. Dar ce folos din aceste opinteli colonizatoare? Moldovenii cum au fost, aşa au şi rămas tot moldoveni. Nici moldovenii din dreapta Prutului nu s-au făcut chiar atît de români, cum s-ar crede, cu toate că procesul de denaţionalizare (muntenizare) durează acolo peste 150 de ani.Cam aceasta e şi vîrsta minciunii cu care propaganda oficială de pe Dîmboviţa îi bat la cap pe moldovenii din România, cum că ei ar fi români. Nefiind în stare, atîta amar de vreme, să le şteargă din memoria moldovenilor  numele lor de neam, ideologii bucureşteni, foarte ingenioşi

şi inventivi la tot felul de şmecherii, au purces la mistificarea etnonimului tradiţional istoric al moldovenilor - moldovan, atribuindu-i acestuia un conţinut cu totul anapoda - cel de „român moldovan", „român din Moldova". Cu alte cuvinte, conform acestui vicleşug, noi am devenit „munteni moldoveni", „munteni din Moldova".In aşa fel „moldovanul", ca subiect etnic, a „dispărut" din sintaxa românească, fiind trecut de şulerii savantlîcoşi români la categoria de atribut (cu sens toponimic) pe lîngă subiectul „Român" (numaidecît cu majusculă, conform ortografiei Mareromâneşti!).Insă toate tentativele clasei politice din Valahia spre a reboteza neamul moldovenilor – neam străbun, cu vechi şi viguroase rădăcini etnoculturale şi stataliste - şi de a-1 eticheta cu un nou nume, s-au dovedit a fi zadarnice. Moldovenii din România (talpa acestei etnii) pînă astăzi se ştiu de moldoveni. Ei cunosc prea bine deosebirea lor de munteni. Şi aici nu e vorba numai de specificul graiului (cu toate că şi acesta e un indice însemnat), dar, în primul rînd, de caracterul, mentalitatea şi psihicul naţional al moldo-vanului, care, la drept vorbind, nu numai că nu se aseamănă, dar e diametral opus, e contrastant cu cel al românului (munteanului).Nu dorim să le pricinuim românilor prea mare obidă enumerînd aceste calităţi, în majoritate contrare, antagonice ce îi deosebesc pe români de moldoveni. Vom aminti doar o expresie generalizatoare a lui Ivan Alexandrovici Iliescu (aşa se prezenta colegilor săi la şcoala de partid din Moscova), ex-preşedinte al României, unul dintre cei mai văzuţi şi aprinşi partizani ai cruciadei antimoldovenismului, care la o întîlnire cu gazetarii de la „Flux" s-a scăpat cu vorba că din „ calităţile ce îi repugnă mai mult la români este şmecheria ". Adică, îi repugnă multe calităţi ale românilor, dar mai mult decît toate - şmecheria! In opinia domniei sale, „moldovenii sunt mai liniştiţi, mai cuminţi". Dacă unui viclean şi şmecher altoit, cum este I.Iliescu, îi repugnă şmecheria românilor, apoi ce să mai zicem noi, moldovenii, creduli, blînzi şi răbdători, ospitalieri şi nexenofobi, cu soveste şi frică de Dumnezeu!Moldovenii şi românii vorbesc o limbă reciproc înţeleasă (însă departe de a fi absolut identică!).Mai apoi, limba moldovenească din latină, dar nu din română se trage. Şi, dacă am da modestia la o parte, moldovenii le-au creat limbă cultă (scrisă, literară) valahilor şi nu viceversa. Limba, cum se ştie, nicidecum nu e singurul criteriu în determinarea unei naţiuni. În America Latină zeci de popoare vorbesc o singură limbă (spaniola), dar se consideră şi sînt recunoscute de toată lumea ca state şi naţiuni diferite. Şi nimeni acolo nu face nici o tragedie din această varietate de naţiuni, nimeni nu-şi aprinde paie în cap de scîrbă şi mînie, cum fac acest lucru guvernanţii români.Exemple asemănătoare putem aduce din toată lumea. Dar de ce să le căutăm prin lume, cînd ele sînt aici, la noi: Republica Moldova şi România sînt două state, în care trăiesc două popoare, două naţiuni, fiecare avînd destinul său istoric diferit. Aşa sînt văzute ţările noastre de întreaga comunitate de state ale ONU. Despre acest fapt ne vorbeşte şi trecutul nostru. Că doar nu pentru flori de cuc strămoşii noştri, mai bine de jumătate de mileniu, au purtat lupte crîncene, pe viaţă şi moarte, în apărarea moşiei şi statalităţii neamului moldovenesc împotriva numeroşilor duşmani externi, printre ei şi valahii (muntenii), aliaţii aproape permanenţi ai turcilor. Vechimea moldovenilor nu e de nasul românilor, care au apărut în împrejurări îndoielnice abia în a doua jumătate a veacului 19. Pînă atunci nici chiar muntenii nu auziseră de acest nume de neam „românesc".Poporul moldovenesc, de la Mioriţa încoace, şi-a făurit de-a lungul veacurilor (fără ajutorul cuiva) şi o comoară cultural-istorică naţională moldovenească, de o originalitate inconfundabilă şi de mare preţ, cunoscută de întreaga civilizaţie europeană şi care, printre

altele fie spus, nici pe departe nu poate fi comparată cu puţinătatea şi mediocritatea zestrei istorice a valahilor.Ei bine, statul român, ca orice alt stat, putea lua naştere în urma unei decizii de ordin politic, însă naşterea unui neam e cu totul altă brînză...Ceea ce statul român le putea oferi noilor săi cetăţeni - era numai cetăţenia română, însă nici în ruptul capului nu le putea schimba şi sîngele de neam. Uniunea Sovietică, cu toate lacunele sale în sfera politicii naționale, rămîne totuși un model exemplar, neîntrecut în lume în această privință. Înglobînd zeci și zeci de naționalităţi, statul sovietic le-a acordat numai cetățenie sovietică, fără a le atinge identitatea de neam a fiecărei naţiuni. Unitate politică a poporului sovietic-da! Dar nici întrun  caz, unitate de neam a «națiunii sovietice»! A proceda altfel înseamnă a săvîrşi o infracţiune contra legităţilor naturii. E o nebunie care nu încape în cadrul unei gîndiri logice. Romînii au hotărît să violeze brutal legitățile naturii, să-l sfideze pe Dumnezeu. Pentru amestecul unui muritor în treburile Mîntuitorului - zămislirea („întemeierea") unui neam pe cale nedumnezeiască - pe făptaşul acestui mare păcat, Alexandru Ioan Cuza, foarte degrabă 1-a ajuns judecata cerească. El va trebui să-1 ispăşească fiind destituit mişeleşte de pe tron de propriul său prunc, zămislit nelegitim. Va fi nevoit ca restul vieţii să şi-1 petreacă în pribegie prin străini, fără neam, de-al nimănui. Că doar Dumnezeu nu bate cu băţul...„ 1866, februarie 11/23, Al. I. Cuza este silit să abdice (să renunţe la tron - n.n.) ca urmare a conjuraţiei (complot, lovitură de stat - n.n.) pregătite de „monstruoasa coaliţie" (a românilor n.n.)... Unirea Principatelor este in primejdie. " (Istoria României în date, pag. 219)        Acelaşi blestem cu judecata cerească va cădea şi peste întreaga castă unionistă, precum şi asupra urmaşilor ei, care au pus şi continuă să pună la cale legămîntul moldovenilor cu acest neam antagonic şi xenofob, de obîrşie nedumnezeiască. Ei se vor desprinde necreştineşte de neamul părinţilor săi şi mînaţi mereu de ideile lui Iuda, trădătoare întru Hristos, vor trăda ţara şi neamul moldovenilor şi nu-şi vor găsi  loc, nici linişte sufletească nicăieri - nici între moldoveni, nici între români. Aşa se va întîmpla, mai tîrziu, cu unioniştii de la 1918 din Sfatul Ţării, care au votat cu mare însufleţire „lichirea" la români, iar după o scurtă convieţuire cu românii, nu le-au tihnit cele 50 de hectare de pămînt arabil, nici portofoliile de miniştri şi deputaţi în România mare, cu care guvernanţii români i-au năgrădit doar pentru o simplă ridicare de mîni în sus în acea blestemată zi de 27 martie. Au scris şi o scrisoare regelui Ferdinand I, plîngîndu-i-se acestuia cu lacrimi amare ca pelinul de soarta bietului popor basarabean, pe care tot ei, fără să-l întrebe, împreună cu armata romînă, l-au băgat cu sila în «ţara-mumă», unde a îndurat un regim ocupaţionist românesc mai aspru şi mai satanic decît cel colonial din Africa de atunci.         Dumnezeu nu le-a dat mai multă fericire nici cohortei de unionişti contemporani, întorşi (fugiţi) la sînul ţării-mume (M.Druc, L. Lari, I. Costaş şi a.). Leonida Lari, de pildă, chiar şi în cercul de senatorii romîni, în afară de «chişotniţă» şi «beţivană», care «de vreo 15 ani stînd în România, aşa şi nu au învăţat a vorbi corect româneşte» (cum îi replicase o colegă din Senatul României chiar de la tribuna oficială), o reputaţie mai bună n-a avut-o.Declaraţia lui A. I. Cuza despre „întemeierea" naţiunii române în ziua de 11/23 decembrie 1861 a fost prima minciună de mare calibru lansată din vîrful puterii chiar la naşterea statului român. Prin această minciună s-a comis o mare nedreptate faţă de moldoveni, egalînd cu un adevărat act de genocid. Că doar a existat o variantă cu faţă omenească a unirii principatelor şi creării noului stat pe principii democratice, prin care se prevedea respectarea tuturor drepturilor şi intereselor naţionale şi general-umane ale moldovenilor.

Cunoscînd prea bine năravul (vicleşugul) valahilor, Adunarea ad-hoc a Moldovei încă la 1857 (20 decembrie) votează o rezoluţie prin care se adresează puterilor garante cu rugămintea de a „să prevedea şi a statornici calea prin care Principatele Unite, la orice călcare a drepturilor lor, de orice parte ar proveni, să poată cere şi dobîndi puternicul sprijin al marelui Areopagiu (tribunal suprem - n.n.) ".E ştiut că statele garante (Marea Britanie, Franţa, Rusia, Austria, Prusia, Turcia, Regatul Sardiniei) care au monitorizat unirea principatelor au fost foarte precaute în această privinţă, propunînd o variantă înţeleaptă de creare a noii statalităţi, cu respectarea drepturilor naţionale şi general-democratice ale fiecărei părţi integrante. Nu mai vorbim aici nici de faptul că trei dintre ţările garante - Anglia, Turcia şi Austria - s-au pronunţat categoric împotriva unirii principatelor.La Conferinţa de la Paris (mai-august 1858) a celor şapte ţări garante s-a luat o hotărîre prin care se stabilea viitorul statut politic şi administrativ al principatelor şi care sumar se reducea la următoarele: cele două ţări vor purta numele Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, fiecare cu domn, guvern şi legislativ. Se va înfiinţa Comisia Centrală din legiuitori din ambele părţi pentru alcătuirea legilor comune şi Curtea de Casaţie unică.Această hotărîre oferea ambelor părţi o autonomie largă, nelăsînd şanse vreunei din ele de a-şi afirma hegemonia sau a încălca drepturile naţionale sau de altă natură ale celeilalte.De s-ar fi respectat aceste principii politice în crearea statalităţii Principatelor Unite, astăzi n-ar fi însemnat nici un păcat unirea Republicii Moldova cu consîngenii noştri moldoveni dintre Prut şi Milcov, de care ne-a despărţit voinţa rea a istoriei.Însă forţele unioniste prin vicleşug şi diferite manevre şmechereşti au înşelat masele populare şi ţările garante, ignorînd totalmente hotărîrea Conferinţei de la Paris şi călcînd în picioare voinţa poporului.Aceste forţe au aplicat o variantă monstruoasă a „unirii", discriminatorie şi păgubitoare pentru moldoveni. In urma acestor manevre, moldovenii au fost aduşi în casa nouă nu ca stăpîni în rînd cu valahii, dar în calitate de chiriaşi anonimi, lipsiţi de orice drepturi. Valahii îi vor vicleni pe moldoveni post-factum cu minciuna cum că etnonimul „român" e al lor (al valahilor) şi îl vor afunda artificial pînă în perioade istorice imemorabile. La fel ca şi lingvonimul „limba română". Datorită poziţiei trădătoare a unioniştilor din Principatul Moldovei, moldovenii au fost lipsiţi chiar şi de dreptul de a purta în continuare numele lor de neam - moldoveni, de a-şi numi limba cu numele strămoşesc - moldovenească, iar românii vor fi liberi în toate acţiunile lor antimoldoveneşti: vor desfăşura o campanie de demoldovenizare a moldovenilor, cu scopuri etnocide de a scoate neamul moldovenilor din circuitul istoric, de a-1 despoia de toate valorile lui naţional-spirituale şi, ajutaţi de împăratul iadului, Satană, vor încerca să-1 zătrească cu desăvîrşire din istorie, din prezent şi viitor. Datorită acestei „uniri monstruoase" a şi apărut o istorie a românilor, lipsită de moldoveni, dar plină cu minciuni şi cu „români de pretutindeni"...