UNIVERSITATEA “DUNÃREA DE JOS” GALAŢI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, SOCIALE ŞI
POLITICE
FINANŢE PUBLICE
Lect.univ.dr. FLORIN TUDOR Asist.univ.dr. VALENTIN ANTOHI
Specializarea Administraţie publicã
Forma de învãţãmânt IDD
Anul III
- 2 –
Unitatea de învãţare 1
INTRODUCERE ÎN STUDIUL FINANŢELOR
Principalele obiective ale unităţii de învăţare 1:
După studiul unităţii de învăţare 1 studenţii vor avea cunoştinţele
necesare pentru:
- înţelegerea conceptului de finanţe publice şi a multiplelor
sensuri ale acestuia ;
- identificarea participanţilor la constituirea fondurilor
publice precum şi a modalitãţilor de constituirea a acestora;
- recunoaşterea tipurilor de relaţii financiare generate de
fluxurile bãneşti;
- înţelegerea funcţiilor finanţelor publice
Pe parcursul expunerii s-a încercat familiarizarea studenţilor cu
conceptul de finanţe publice, cu elementele sale constitutive şi
conţinutul economic, urmãrind evoluţia conceptului din perioada
capitalismului ascendent şi pânã în perioada modernã.
1.1.Conceptul privind finanţele publice
În literatura de specialitate şi în vorbirea curentă, cuvântul
„finanţe” se întâlneşte sub diferite sensuri: finanţe, finanţe publice,
finanţe private, etc.
Originea cuvântului se regăseşte în limba latină, astfel în
secolele al XIII–lea şi al XIV–lea se foloseau expresiile „finantio”,
„financias”, derivate din „finis” – termen de plată şi „financia
pecuniaria” în sensul de „plată în bani”; în diferite perioade şi ţări,
întâlnim cuvântul „finanţe” sub diverse expresii, dupã cum
urmeazã:
- „hommes de finances” şi „financiers”, în Franţa, secolul al
XV–lea, pentru denumirea arendaşilor de impozite şi a persoanelor
care încasau impozitele regelui; „finance”, respectiv „o sumă de
- 3 –
bani” sau „un venit al statului”, iar „finances”, pentru a desemna
întregul patrimoniu al statului;
- „finanz”, respectiv „plată în bani” şi „finanzer” – cămătar, în
limba germană, în secolele al XV– lea şi al XVII– lea.
Odată cu apariţia statului şi a banilor, a apărut şi conceptul de
finanţe, iar evoluţia în timp a statului de drept şi a banilor, a condus
şi la evoluţia finanţelor.
Modernizarea statului a generat creşterea activităţilor
economice, prin implicarea sa în economie şi în mediul social, ceea
ce a dus dezvoltarea sferei de acţiune a finanţelor şi implicit a
finanţelor publice, cuvântul finanţe dobândeşte noi sensuri: bugetul
de stat, creditul, operaţiunile bancare şi de bursă, etc., adică
resursele, relaţiile şi operaţiunile băneşti.
În prezent există mai multe sensuri pe care specialiştii le dau
noţiunii de finanţe publice:
- fonduri băneşti, constituite din venituri şi resurse băneşti
prelevate la dispoziţia statului, necesare îndeplinirii sarcinilor şi
funcţiilor acestuia;
- fonduri băneşti şi bunuri materiale utilizate pentru
funcţionarea instituţiilor publice;
- veniturile şi cheltuielile statului într-o perioadă de timp;
- formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor
publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în
acest proces;
- buna gospodărire a statului, precum şi regulile şi principiile
care stau la baza utilizării fondurilor băneşti şi bunurilor economice
publice;
- mijloace de intervenţie a statului în economie;
- totalitatea activităţilor desfăşurate de sectorul public al
economiei, inclusiv politicile financiare;
- relaţiile economico-sociale ale statului care apar pe tot
parcursul constituirii fondurilor băneşti publice în vederea
repartizării acestora pentru satisfacerea nevoilor societăţii.
De-a lungul timpului, concepţiile despre finanţe au evoluat
continuu, astfel încât putem vorbi de o concepţie clasică care
corespunde capitalismului ascendent (secolele XVIII – XX), şi de
una modernă, caracterizată de dezvoltarea monopolurilor (secolul
XX).
- 4 –
Concepţia clasică reflectă doctrina literară potrivit căreia,
intervenţiile statului asupra activităţii economice limitau libertatea
de acţiune a iniţiativei private, a liberei concurenţe. Statul trebuie să
se limiteze la sarcinile sale tradiţionale, care vizează menţinerea
ordinii interne, apărarea ţării, diplomaţie, învăţământ, sănătate, etc.
În cadrul acestei concepţii statul, finanţele publice au sarcina de a
asigura resursele necesare întreţinerii şi funcţionării instituţiilor
publice, astfel încât să nu fie modificate relaţiile social – economice
existente.
Spre deosebire de concepţia clasică, unde prevala doctrina
literalismului economic, orientată spre problemele procurării
resurselor necesare statului, utilizării lor cu spirit de economie,
concepţia modernă la începutul secolului XX, înlocuieşte „statul-
jandarm” cu „statul bunăstării”, unde autoritatea publică este
chemată să joace un rol activ în viaţa economică, să influenţeze
procesele economice, să prevină sau să limiteze efectele negative
ale crizelor economice.
Această modificare a apărut ca o necesitate de a găsi soluţii la
problemele modului de producţie capitalist, cu implicaţii asupra
economiilor materiale, prin înfiinţarea de întreprinderi publice,
societăţi mixte, acordarea de subvenţii şi facilităţi întreprinderilor
private, precum şi alte măsuri pentru combaterea şomajului,
redresarea economiilor falimentare, restabilirea echilibrului general
economic. Astfel, finanţele publice nu mai reprezintă un mijloc de
acoperire a cheltuielilor statului modern, ci un mijloc de intervenţie
în economie.
1.2. Conţinutul economic al finanţelor publice
Pentru buna funcţionare a unei societăţi, este necesară
constituirea unor fonduri financiare la dispoziţia statului şi
reprezentanţilor statului. Aceste fonduri se formează prin transferul
de valoare de la diverse persoane fizice şi juridice la dispoziţia
administraţiei centrale şi locale de stat, pentru finanţarea nevoilor
sociale de interes naţional sau local.
Satisfacerea nevoilor membrilor unei societăţi se poate
realiza prin intermediul utilizării bunurilor publice, bunurilor
private şi a bunurilor cvasipublice/semipublice.
- 5 –
Bunuri publice – acoperirea nevoilor colective prin existenţa
unor instituţii publice capabile să ofere cetăţenilor utilităţile publice
de care au nevoie (apărare, protecţie socială, iluminat public, etc.) şi
de care beneficiază întreaga colectivitate, chiar dacă membrii
acesteia au participat sau nu la efortul de finanţare a acestor bunuri.
Bunuri private – stau la baza satisfacerii nevoilor individuale
şi care sunt procurate de pe piaţă la un anumit preţ şi o anume
cantitate, în condiţiile economiei de piaţă.
Bunuri cvasipublice (semipublice) – întrunesc
caracteristicile atât ale bunurilor publice cât şi ale bunurilor private:
nevoia de educaţie, cultură, ocrotirea sănătăţii, şi stau la baza
satisfacerii simultane atât a nevoilor colective, cât şi a nevoilor
individuale.
Datorită imposibilităţii sectorului privat de a oferi servicii şi
bunuri publice pentru satisfacerea nevoilor colective ale societăţii,
este necesară constituirea de fonduri publice la dispoziţia statului.
a) Participanţii la constituirea fondurilor publice sunt:
- Întreprinderile private;
- Întreprinderile publice;
- Întreprinderile mixte;
- Întreprinderile capitaliste;
- Instituţiile publice;
- Populaţia;
- Persoanele fizice şi juridice rezidente în străinătate.
b) Modalităţi de constituire a fondurilor publice:
- Impozite;
- Taxe;
- Contribuţii;
- Redevenţe;
- Sponsorizări;
- Donaţii;
- Ajutoare;
- Împrumuturi;
- Chirii din concesionări şi închirieri de bunuri proprietate a
statului;
- Amenzi, penalizări
- Alte surse.
- 6 –
În procesul de formare a fondurilor publice şi de repartizare a
acestora, fluxurile băneşti se derulează în sens dublu, dupã cum
urmeazã:
a) Între participanţii la constituirea fondurilor publice –
agenţii economici şi colectivitate, reprezentată prin stat;
b) Între colectivitate (stat) şi beneficiarii fondurilor băneşti:
întreprinderi publice, instituţii publice sub formã de ajutoare, burse,
îndemnizaţii, etc.
Aceste fluxuri băneşti prin natura lor, generează relaţii
social – economice care reflectă procesul constituirii, repartiţiei şi
modalităţilor de utilizare a produsului intern brut, astfel:
- Relaţiile social – economice se pot constitui în relaţii băneşti,
atunci când asistăm la o schimbare a formelor valorii;
- Relaţiile social – economice se pot constitui în relaţii
financiare (finanţe) care cuprind relaţiile băneşti exprimate printr-
un trasfer de valoare (transfer de sume băneşti).
Transferul de valoare, în cazul finanţelor publice, reprezintă
un transfer de putere (valoare), în general cu titlu nerambursabil,
definitiv, fără a exista o contraprestaţie directă în timp şi care
satisface interesele generale ale societăţii.
Componentele relaţiilor financiare (finanţe):
a) relaţiile financiare sau clasice – sunt relaţiile care
exprimă un transfer de resurse băneşti fără echivalent şi cu titlu
nerambursabil;
b) relaţii de credit – sunt relaţiile care exprimă un împrumut
pe o perioadă determinată, care este şi generator de dobândă;
c) relaţiile de asigurări-reasigurări – relaţiile care exprimă
un transfer facultativ sau obligatoriu de resurse băneşti, în schimbul
unei contraprestaţii, care depinde de producerea unui eveniment
aleatoriu;
d) finanţele întreprinderilor – care exprimă formarea şi
repartizarea fondurilor băneşti la dispoziţia întreprinderii.
1.3. Funcţiile finanţelor publice
Pentru îndeplinirea sarcinilor sociale în procesul formării şi
repartizării fondurilor băneşti, finanţele publice îndeplinesc două
funcţii:
- 7 –
a) Funcţia de repartiţie a finanţelor publice;
b) Funcţia de control a finanţelor publice.
Funcţia de repartiţie a finanţelor se manifestă în două faze
distincte, dependente una de cealaltă:
a1) constituirea fondurilor financiare publice din impozite,
taxe, contribuţii, amenzi, penalităţi, redevenţe, chirii, închirieri,
venituri din valorificări de bunuri, împrumuturi de stat, dobânzi din
împrumuturi acordate, donaţii, ajutoare, etc., prin participarea
întreprinderilor publice şi private, instituţii publice, populaţia,
persoanele fizice şi juridice rezidente în străinătate, etc.
a2) distribuţia fondurilor financiare publice pe beneficiari
(persoane fizice şi juridice) şi pe domenii de activitate (învăţământ,
sănătate, ordine publică, apărare, etc.) prin dimensionarea
volumului cheltuielilor publice, urmare a raportului dintre cererea şi
oferta de resurse financiare publice, pentru plata drepturilor de
personal, procurări de materiale şi servicii, subvenţii, transferuri,
investiţii şi rezerve materiale, etc.
Distribuţia fondurilor financiare publice îmbracă o dublă
formă:
- Distribuţia internă a fondurilor;
- Distribuţia externă a fondurilor: primirea sau acordarea de
împrumuturi externe, plata ratelor şi dobânzilor aferente
împrumuturilor externe, achitarea contribuţiilor la organizaţii
internaţionale, primirea sau acordarea de ajutoare externe de către
stat.
Funcţia de control a finanţelor publice are o sferă mai largă
de manifestare decât funcţia de repartiţie, deoarece vizează, pe
lângă constituirea şi repartizarea fondurilor publice, şi modul de
utilizare a acestora. Funcţia de control este realizată în ţara noastră
prin organe specializate de control cu scopul de a verifica
integritatea patrimoniului public, eficienţa folosirii fondurilor
publice, legalitatea, necesitatea şi oportunitatea cheltuielilor
efectuate de instituţiile publice, respectarea tuturor obligaţiilor
legale ale instituţiilor publice, etc.
- 8 –
Având în vedere cele prezentate putem afirma că:
finanţele publice reprezintă relaţiile economice, care asigură
constituirea şi distribuţia fondurilor financiare publice
necesare dezvoltării economico-sociale a societăţii, precum şi
acoperirii tuturor nevoilor colective ale societăţii.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE
REFLECŢIE
1. Prezentaţi concepţia clasică privind finanţele publice.
2. Ce sunt bunurile publice şi exemplificaţi?
3. Ce reprezintă bunurile cvasipublice şi în ce constau ele?
4. Prezentaţi modalităţile de constituire a fondurilor
financiare publice.
5. Prezentaţi participanţii la formarea fondurilor financiare
publice.
6. Care sunt beneficiarii fondurilor financiare publice?
7. Prezentaţi 10 destinaţii ale fondurilor financiare publice.
8. În ce constă funcţia de control a finanţelor publice?
9. Prezentaţi asemănările şi deosebirile dintre finanţele
publice şi cele private.
10. Identificaţi procentual modul de constituire a fondurilor
financiare publice pentru România în anul 2009 comparativ cu 2008
şi estimativ pentru primul semestru al anului 2010. Explicaţii asupra
diferenţelor constatate.
TESTE GRILĂ
1. Cuvântul finanţe a avut sensul de:
a) venit al statului;
b) resurse, relaţii şi operaţiuni băneşti;
c) plată în bani.
2. Concepţiile despre finanţe se împart în:
a) actuale şi contemporane;
b) clasice şi moderne;
c) tradiţionale şi clasice.
- 9 –
3. Pentru buna funcţionare a unei societăţi, este necesară
constituirea unor fonduri financiare la dispoziţia statului şi
reprezentanţilor statului şi se formează:
a) transferul de valoare de la diverse persoane fizice şi
juridice la dispoziţia administraţiei centrale şi locale de
stat;
b) transferul de valoare de la diverse persoane fizice şi
juridice la dispoziţia instituţiilor publice;
c) transferul de valoare de la diverse persoane fizice şi
juridice la dispoziţia Parlamentului.
4. Elementele bunurilor private:
a) satisfac nevoile obşteşti;
b) sunt asigurate de instituţiile publice;
c) satisfac nevoi individuale.
5. Participanţii la constituirea fondurilor publice sunt;
a) organizaţiile non-profit;
b) întreprinderile private şi publice;
c) fundaţii.
6. Relaţiile de credit:
a) sunt relaţiile care exprimă un transfer de resurse băneşti
fără echivalent şi cu titlu nerambursabil;
b) relaţii care exprimă formarea şi repartizarea fondurilor
băneşti la dispoziţia întreprinderii;
c) sunt relaţiile care exprimă un împrumut pe o perioadă
determinată, care este şi generator de dobândă.
7. Contribuţia principală la la constituirea fondurilor publice
o au:
a) impozitele şi taxele;
b) transferurile din străinătate;
c) donaţiile şi subvenţiile.
8. Funcţia de repartiţie a finanţelor se manifestă în două faze
distincte:
a) producţiei şi consumului;
- 10 –
b) alocărilor bugetare pe clasificaţia economică şi clasificaţia
funcţională;
c) constituirea şi distribuirea fondurilor financiare.
9. Funcţia de control a finanţelor publice:
a) are o sferă mai restrânsă de manifestare decât funcţia de
repartiţie;
b) vizează, doar constituirea fondurilor publice;
c) este realizată în ţara noastră prin organe specializate de
control.
10. Finanţele publice reprezintă:
a) reprezintă relaţiile economice, care asigură constituirea şi
distribuţia fondurilor financiare publice necesare
dezvoltării economico-sociale a societăţii;
b) reprezintă relaţiile sociale, care asigură distribuţia
fondurilor financiare publice necesare dezvoltării
economico-sociale a societăţii;
c) reprezintă relaţiile economice, care asigură constituirea
fondurilor financiare publice necesare dezvoltării
economico-sociale a societăţii;
11. Mobilizarea, repartizarea şi utilizarea banului public
antrenează următorii factori:
a) sistemul bancar;
b) politica fiscală;
c) statul.
12. Structura contemporană a finanţelor publice, ca relaţii
social – economice include următoarele:
a) relaţii financiare de debit;
b) relaţii financiare de asigurare;
c) relaţii financiare complexe.
- 11 –
Unitatea de învãţare 2
MECANISMUL FINANCIAR ŞI POLITICA
FINANCIARĂ
Principalele obiective ale unităţii de învăţare 2:
După studiul unităţii de învăţare 2 studenţii vor avea cunoştinţele
necesare pentru:
- identificarea componentelor care alcãtuiesc mecanismul
financiar ;
- identificarea componentelor şi funcţiilor sistemulor
financiare public şi privat;
- recunoaşterea criteriilor de clasificare a sistemului
fondurilor de resurse financiare;
- identificarea instrumentelor specifice planificãrii
financiare.
Pe parcursul prezentãrii s-a încercat informarea studenţilor cu
privire la mecanismul de funcţionare a economiei naţionale. De
asemenea, în strânsã legãturã cu mecanismul financiar au fost
prezentate principalele caracteristici şi elemente ale planificãrii
financiare, precum şi domeniile de acţiune ale politicii financiare.
2.1. Mecanismul financiar – componentă a sistemului
economiei naţionale
Pentru realizarea sarcinilor sale, statul este nevoit să
constituie fondurile financiare publice, prin atragerea resurselor
financiare angrenate în circuitul economic, ca urmare a modului de
organizare, funcţionare şi conducere a proceselor economice prin
politica financiară elaborată de Guvern.
Prin activitatea economică a statului, sunt create instrumente
economico-financiare privind distribuţia resurselor financiare
publice, precum şi cadrul general instituţional şi juridic necesar
desfăşurării acesteia.
- 12 –
Astfel, activitatea economică este influenţată de către stat
prin următoarele modalităţi care produc efecte financiare:
- constituirea şi repartizarea fondurilor de resurse financiare
publice;
- participarea statului în calitate de agent economic,
bancher, etc. la activităţile economice;
- folosirea pârghiilor financiare, normelor şi normativelor
financiare, a planurilor financiare.
În cadrul mecanismului de funcţionare a economiei naţionale
se regăsesc o serie de componente care cumulate alcătuiesc
mecanismul financiar, şi anume:
I) Sistemul financiar;
II) Pârghiile economico-financiare;
III) Metodele de conducere folosite în domeniul finanţelor;
IV) Cadrul instituţional, constituit din organisme/instituţii
cu atribuţii în domeniul finanţelor;
V) Cadrul juridic care creează reglementări cu caracter
normativ în domeniul finanţelor.
I. Sistemul financiar
Sistemul financiar poate fi privit ca:
a) un sistem de relaţii economice, în expresie bănească, ce
exprimă un transfer de resurse financiare, constituite în situaţii
diferite;
b) un sistem de fonduri de resurse financiare care se
constituie în economie la anumite eşaloane şi se utilizează în
scopuri precis determinate.
c) un sistem de planuri financiare, care reflectă anumite
procese prevăzute a se produce în economie, într-o perioadă de timp
determinată;
d) un sistem de instituţii şi organisme, care urmăresc
constituirea şi distribuirea fondurilor, precum şi executarea şi
controlul planurilor financiare.
Din perspectiva relaţiilor economice, sistemul financiar poate
fi privit şi ca sistem financiar public şi sistem financiar privat, cu
componentele aferente fiecăruia.
- 13 –
Componentele sistemului financiar public sunt urmãtoarele:
a) Bugetul de stat
Definiţie :
Acesta are caracter obligatoriu şi este aprobat de
Parlament.
b) Bugetele locale
Definiţie:
Sunt aprobate de consiliile judeţene sau locale.
c) Bugetul asigurărilor sociale de stat
Definiţie:
Bugetul de stat reprezintă relaţiile financiare prin care
se colectează fonduri financiare la dispoziţia statului
prin mijloace de constrângere (impozite, taxe, amenzi,
etc.) şi pe baze contractuale (chirii, dividende,
redevenţe, etc.), de la persoane fizice şi juridice, resurse
care vor fi alocate în favoarea unor instituţii,
întreprinderi, etc., pentru plata drepturilor de personal,
achiziţii de bunuri, servicii şi lucrãri,transferuri,
subvenţii, dobânzi, pentru dotare şi realizare de
investiţii, etc.
Bugetele locale reprezintă relaţiile financiare prin care
se colectează fonduri financiare la dispoziţia
autorităţilor locale prin mijloace de constrângere
(impozite şi taxe locale, etc.) şi pe baze contractuale
(chirii, dividende, redevenţe, etc.), de la persoane fizice
şi juridice, resurse care vor fi alocate în favoarea
instituţiilor şi întreprinderilor de la nivel local, pentru
plata drepturilor de personal, achiziţii de bunuri,
servicii şi lucrãri, transferuri, dobânzi, investiţii, etc.
Bugetul asigurãrilor sociale de stat reprezintă relaţii de
repartiţie în formă bănească, care apar în procesul de
distribuire şi redistribuire a fondurilor financiare,
constituite prin contribuţiile plătite de agenţii
economici, instituţiile publice, salariaţi, etc., pentru
plata protecţiei sociale participanţilor la constituirea
acestor fonduri, ca plătitori sau asiguraţi prin efectul
legii.
- 14 –
Are caracter obligatoriu, este aprobat de Parlament, şi compune din:
- Bugetul asigurărilor sociale de sănătate
- Bugetul asigurărilor sociale de stat
- Bugetul fondului pentru îndemnizaţii de şomaj.
Componentele sistemului financiar privat:
a) Creditele – reprezintă relaţii de repartiţie în formă
bănească care apar în legătură cu constituirea unor fonduri pe baza
diferitelor categorii de persoane fizice sau juridice în schimbul
dobânzilor şi repartizarea acestora prin acordarea de credite pentru
atingerea unor obiective. Creditul poate fi bancar sau public.
b) Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă –
reprezintă relaţiile de repartiţie în formă bănească, care apar în
legătură cu formarea şi repartizarea fondurilor asigurărilor de
bunuri, persoane şi răspundere civilă, constituit prin contribuţia
asiguraţilor sub forma primelor de asigurare.
c) Finanţele întreprinderilor – reprezintă relaţiile de
distribuţie a valorii adăugate brute create în cadrul întreprinderilor,
ca urmare a constituirii fondurilor de resurse financiare necesare
acestora, precum şi relaţii de redistribuire a disponibilităţilor băneşti
temporar libere pe piaţă între deţinătorii şi nondeţinătorii de
asemenea resurse.
Fiecărei componente a sistemului financiar îi corespund de
regulă, mai multe fonduri de resurse financiare, cu reguli proprii de
constituire şi de distribuire.
Criteriile de clasificare a sistemului fondurilor de resurse
financiare sunt:
a) După nivelul (eşalonul) la care se constituie:
- La nivel central sau macroeconomic:
bugetul statului
bugetul asigurărilor sociale de stat
bugetul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere
civilă
fonduri de creditare.
- 15 –
- La nivel mediu sau mezoeconomic:
Fondurile bugetare ale judeţelor, municipiilor, oraşelor
şi comunelor.
- La nivel microeconomic:
Fondurile proprii ale întreprinderilor, instituţiilor şi
persoanelor fizice.
b) După destinaţia fondurilor:
- Fondurile de înlocuire şi dezvoltare (înlocuirea
mijloacelor fixe, crearea de noi întreprinderi, retehnologizarea, etc.)
- Fonduri de consum : fondurile pentru acţiuni sociale şi de
stimulare;
- Fonduri de rezervă – fonduri rezervate pentru finanţarea
unor acţiuni intervenite în cursul anului precum şi fonduri pentru
acoperirea unor riscuri sau eventuale pierderi în cazul
întreprinderilor;
- Fonduri de asigurare – constituite la dispoziţia
societăţilor de asigurare şi servesc la acoperirea daunelor suferite de
pe urma calamităţilor naturale, a accidentelor şi a altor evenimente
aleatorii.
- Fonduri de intervenţie – cu un rol asemănător ca cel al
fondurilor de asigurare, sunt fonduri constituite la dispoziţia
guvernului pentru finanţarea unor lucrări operative de diminuare
sau înlăturare a unor efecte datorate calamităţilor naturale şi
acordare de sprijin familiilor sinistrate.
c) După forma de proprietate:
- Fonduri proprietate de stat (publică):
Fondul bugetar de stat
Fondul bugetelor locale
Fondul bugetului asigurărilor sociale de stat
Fondurile publice extrabugetare
Fondurile proprii ale întreprinderilor cu capital de stat
şi al instituţiilor publice
Fondurile băncilor cu capital majoritar de stat, etc.
- 16 –
- Fonduri proprietate privată:
Fondurile societăţilor comerciale, agricole, bancare, de
asigurări
Resursele băneşti ale populaţiei, etc.
d) După titlul cu care se constituie:
- Fonduri constituite din prelevări cu titlu definitiv şi
nerambursabil: alocaţiile de la bugetul de stat pentru finanţarea
cheltuielilor curente ale instituţiilor publice, investiţii, transferuri,
etc.
- Fonduri constituite din prelevări cu titlu rambursabil şi
facultativ: fonduri de creditare, asigurări facultative, etc.
II. Pârghiile economico-financiare
Definiţie:
La nivelul economiei naţionale folosirea pârghiilor
economico-financiare nu exclud utilizarea unor metode economice
şi administrative de conducere:
- întocmirea de prognoze, programe economice şi planuri
financiare pe termen de 3-4 ani;
- ţinerea evidenţei contabile de către agenţii economici şi
întocmirea situaţiilor financiare, bugetelor de venituri şi cheltuieli
după normele stabilite de reglementările legale;
- exercitarea controlului financiar de către organele
specializate asupra modului de gestionare a mijloacelor băneşti şi
naţionale ale statului;
- stabilirea de preţuri şi tarife de către stat;
Pârghiile economico-sociale constituie instrumente
cu ajutorul cărora statul acţionează pentru creşterea
interesului economic al unei societăţi determinate la nivel
macro şi microeconomic, sau al membrilor unor obiective
stabilite anterior, dar şi sancţionarea materială a acestora
în cazul neîndeplinirii sau nerespectării unor obligaţii
contractuale sau legale.
- 17 –
- reglementarea de către stat a modului de acordare a
împrumuturilor publice;
- reglementarea regimului valutar;
- supravegherea derulării activităţilor de import şi de
export;
- sancţionarea acţiunilor ilicite a evaziunii fiscale şi a altor
abateri de la prevederile legale.
III. Planificarea financiară
Planurile financiare servesc ca instrumente cu ajutorul cărora
se urmăreşte asigurarea echilibrului financiar în cursul unui an, sau
pe parcursul unei perioade bine determinate.
Definiţie:
Caracteristicile planificării financiare:
- se întocmesc balanţele financiare de sinteză şi planuri
financiare cu caracter executoriu;
- se utilizează o serie de indicatori în ceea ce priveşte
cuantumul încasărilor din activitatea desfăşurată, vărsămintele la
bugetele de stat, creditele bugetare şi bancare, etc.
- se utilizează instrumente pentru calculul indicatorilor:
proiecte tehnice şi de execuţie, diferite norme pentru stocuri,
amortizare, cheltuieli, eficienţă, etc.
IV. Organismele care asigură cadrul instituţional în
domeniul finanţelor publice
Organismele care asigură cadrul instituţional în domeniul
finanţelor publice sunt:
a) Organismele democratice alese:
- Parlamentul,
Planificarea financiară reprezintă activitatea prin
care se stabileşte cu caracter orientativ şi riguros, nevoile şi
resursele economiei naţionale, în concordanţă cu modul de
constituire a fondurilor publice, a organizării pieţei, a
respectării reglementărilor specifice, etc.
- 18 –
- Consiliile judeţene - municipale, orăşeneşti şi
comunale;
b) Organisme ale administraţiei centrale de stat şi locale:
- Guvern,
- ministere,
- prefecturi,
- primării,
- alte organe centrale ale administraţiei de stat;
c) Organisme specializate în domeniul financiar:
- Ministerul Finanţelor Publice;
- Ministerul Educaţiei;
- Administraţiile Financiare Publice;
- Banca Naţională a României;
- Instituţiile de credit;
- Societăţile de asigurare şi reasigurare;
- Compartimentele financiar-contabile care funcţionează
la nivelul ministerelor, organelor administraţiei centrale şi locale de
stat, prefecturi, primării, întreprinderi şi instituţii publice.
d) Organisme de control ale statului în domeniul financiar:
- Curtea de Conturi
- Garda Financiară
- Etc.
V. Cadrul juridic
Cadrul juridic este format din ansamblul actelor normative
care reglementează domeniul financiar atât în faza de prelucrare cât
şi de repartiţie a fondurilor publice.
2.2. Politica financiară
Pentru atingerea obiectivelor cu caracter economic şi social
din cadrul politicii interne (ritmul creşterii economice, dimensiunile
consumului, realizarea eficientă a investiţiilor, curba şomajului,
indicele preţurilor şi tarifelor, evoluţia salariilor şi a pensiilor,
acţiunile de educaţie şi protecţie a sănătăţii, apărare naţională,
ordine publică, protecţia mediului, etc.), şi a politicilor externe
(colaborarea de natură economică, ştiinţifică, culturală, militară cu
- 19 –
alte state, etc.), este necesară alocarea unor importante resurse
financiare din partea statului, precum şi intervenţia statului în
economie cu ajutorul pârghiilor economico-financiare şi al
instrumentelor, instituţiilor, organismelor şi reglementărilor
financiare.
Politica economică constituie astfel, totalitatea deciziilor
adoptate de către autorităţile politice şi publice în vederea orientării
activităţii economice într-un sens pozitiv pe întreg teritoriul
naţional, prin adaptarea alegerilor economice ale autorităţilor
politice şi publice la alegerile economice ale investitorilor,
producătorilor şi consumatorilor.
Sistematizarea instrumentelor de intervenţie a statului în
economie, în funcţie de instituţiile care le promovează, politica
economică are următoarele componente:
a) Politica financiară
b) Politica monetară
c) Politica veniturilor
d) Politici specifice.
Definiţie:
Politica financiară acţionează nemijlocit în sfera repartiţiei
asupra relaţiilor ce iau naştere în procesul de formare şi de dirijare a
fondurilor publice de resurse financiare în vederea satisfacerii
nevoilor sociale.
Caracteristicile politicii financiare:
- este o componentă a politicii generale a statului;
- influenţează şi celelalte faze ale reproducţiei financiare:
producţia, schimbul şi consumul;
- favorizează progresul economic;
- are un caracter dinamic;
- deciziile care stabilesc coordonatele politicii financiare ţin
cont de o strategie financiară;
Politica financiarã reprezintă totalitatea metodelor şi
mijloacelor privind constituirea şi repartiţia fondurilor
financiare, precum şi instrumentele, instituţiile şi
reglementările financiare, necesare pentru influenţarea
proceselor economico-sociale ale societăţii într-o perioadă
bine determinată.
- 20 –
- se adaptează în funcţie de cerinţele determinate de timp,
interesele grupurilor sociale şi de la o ţară la alta;
- se manifestă în următoarele domenii: cheltuielile publice,
resursele financiare publice, asigurările sociale de bunuri, persoane
şi răspundere civilă, creditul bancar, etc.
În domeniul cheltuielilor publice, politica financiară are în
vedere:
- dimensionarea cheltuielilor publice;
- stabilirea destinaţiei cheltuielilor publice;
- realizarea cheltuielilor publice în condiţii de eficienţă;
- stimularea beneficiarilor prin metode de finanţare şi
gestionare, ori prin alte metode specifice;
În domeniul resurselor financiare publice, politica financiară
are următoarele obiective:
- volumul resurselor financiare;
- provenienţa resurselor financiare;
- numărul şi tipul metodelor de prelevare a resurselor
financiare;
- utilizarea impozitelor şi taxelor ca pârghii economico-
financiare;
- modalităţi de prelevare a veniturilor din sectorul public;
- necesitatea stabilirii unui echilibru financiar;
- analiza oportunităţii contractării de împrumuturi.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE
REFLECŢIE
1. Definiţi şi caracterizaţi politica financiară.
2. Comparaţi politica financiară şi politica monetară.
3. Ce reprezintă mecanismul financiar?
4. Prezentaţi componentele mecanismului financiar.
5. Prezentaţi componentele sistemului financiar public.
6. Prezentaţi componentele sistemului financiar privat.
7. Clasificarea sistemului fondurilor de resurse financiare -
prezentare.
8. Organismele care asigură cadrul instituţional în domeniul
finanţelor publice - prezentare.
9. Caracteristicile politicii financiare - prezentare.
- 21 –
10. Ce condiţii trebuie să îndeplinească o metodă de
prelevare şi de plată pentru a căpăta carater de pârghie economico-
financiară?
11. În ce constă acţiunea pârghiilor financiare?
12. Care sunt elementele politicii economice?
13. Ce reprezintă planificarea financiară?
14. Identificaţi şi prezentaţi funcţiile Ministerului de Finanţe
în domeniul finanţelor publice şi politicii financiare.
15. Identificaţi şi prezentaţi funcţiile Guvernului în domeniul
finanţelor publice şi politicii financiare.
16. Identificaţi şi prezentaţi funcţiile Parlamentului în
domeniul finanţelor publice şi politicii financiare.
17. Identificaţi şi prezentaţi funcţiile Administraţiei Publice
Locale în domeniul finanţelor publice şi politicii financiare.
18. Identificaţi influenţa crizei mondiale asupra sistemului
financiar românesc.
19. Identificaţi domeniile de acţiune ale politicii financiare.
20. Analizaţi şi comparaţi mecanismul financiar din România
cu cel din SUA, China şi Germania.
TESTE GRILĂ
1. Componentele care alcătuiesc mecanismul financiar sunt:
a) sistemul bancar;
b) pârghiile economico-financiare;
c) instituţiile de credit.
2. Sistemul financiar poate fi privit ca:
a) un sistem de relaţii economice, în expresie bănească, ce
exprimă un transfer de resurse financiare, constituite în
situaţii diferite;
b) un sistem de fonduri de resurse financiare care se
constituie în sistemul bancar la anumite eşaloane şi se
utilizează în scopuri precis determinate;
c) un sistem de planuri financiare de pensii facultative, care
reflectă anumite procese prevăzute a se produce în
economie, într-o perioadă de timp determinată;
- 22 –
3. Componentele sistemului financiar public sunt
urmãtoarele:
a) bugetul fondurilor speciale;
b) bugetele locale;
c) bugetele instituţiilor publice autonome.
4. Bugetul de stat reprezintă:
a) relaţiile financiare prin care se colectează fonduri
financiare la dispoziţia statului, prin mijloace de
constrângere (impozite, taxe, amenzi, etc.) şi pe baze
contractuale (chirii, dividende, redevenţe, etc.), de la
persoane fizice şi juridice;
b) relaţiile financiare prin care se colectează fonduri
financiare la dispoziţia administraţiei locale, prin mijloace
de constrângere (impozite, taxe, amenzi, etc.) şi pe baze
contractuale (chirii, dividende, redevenţe, etc.), de la
persoane fizice şi juridice;
c) relaţiile financiare prin care se colectează fonduri
financiare la dispoziţia statului prin mijloace de
constrângere (impozite, taxe, amenzi, etc.) şi pe baze
contractuale (chirii, dividende, redevenţe, etc.), de la
persoane juridice;
5. Bugetul de stat:
a) are caracter obligatoriu şi se aprobă de Parlament;
b) este aprobat de de consiliile locale sau judeţene;
c) are caracter obligatoriu şi se aprobă de Guvern.
6. Bugetul asigurărilor sociale de stat se compune din:
a) bugetul fondurilor speciale;
b) bugetele locale;
c) bugetul fondului pentru îndemnizaţii de şomaj.
7. După destinaţie fondurile sistemului fondurilor de resurse
financiare se clasifică în:
a) fondurile de înlocuire şi dezvoltare;
b) fondurile societăţilor comerciale, agricole, bancare, de
asigurări;
- 23 –
c) fondurile bugetului de stat.
8. Componentele sistemului financiar privat sunt:
a) bugetul de stat;
b) creditele;
c) asigurările de sănătate;
9. După forma de proprietate, fondurile sistemul fondurilor
de resurse financiare se clasifică în:
a) fondurile de asigurare;
b) fondurile proprietate privată;
c) fondurile bugetului de stat.
10. Pârghiile economico-sociale constituie:
a) instrumente cu ajutorul cărora statul acţionează pentru
creşterea interesului economic al unei societăţi
determinate la nivel macro şi microeconomic;
b) instrumente cu ajutorul cărora Parlamentul acţionează
pentru creşterea interesului economic al unei societăţi
determinate la nivel macro şi microeconomic;
c) instrumente cu ajutorul cărora statul acţionează pentru
creşterea nivelului de trai al unei societăţi determinate la
nivel macro şi microeconomic.
11. Planificarea financiară reprezintă:
a) activitatea prin care se stabileşte cu caracter orientativ şi
riguros, nevoile şi resursele economiei naţionale, în
concordanţă cu modul de constituire a fondurilor publice;
b) activitatea prin care se stabileşte cu caracter orientativ şi
riguros, nivelul împrumuturile de stat, în concordanţă cu
modul de constituire a fondurilor publice;
c) activitatea prin care se stabileşte cu caracter orientativ şi
riguros, nivelul cheltuielilor statului, în concordanţă cu
modul de constituire a fondurilor publice
12. Organismele ale administraţiei centrale de stat şi locale
care asigură cadrul instituţional în domeniul finanţelor
publice sunt:
- 24 –
a) Parlament;
b) Guvern;
c) Ministerul Finanţelor Publice.
13. Politica economică are următoarele componente:
a) politica bugetară;
b) politica financiară;
c) politica socială.
14. Caracteristicile politicii financiare sunt:
a) este o componentă a politicii generale a statului;
b) nu influenţează şi celelalte faze ale reproducţiei
financiare: producţia, schimbul şi consumul;
c) nu favorizează progresul economic.
15. În domeniul resurselor financiare publice, politica
financiară are următoarele obiective:
a) volumul cheltuielilor financiare;
b) provenienţa resurselor financiare;
c) analiza cost – beneficiu.
- 25 –
Unitatea de învãţare 3
SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE ÎN
ROMÂNIA Principalele obiective ale unităţii de învăţare 3:
După studiul unităţii de învăţare 3 studenţii vor avea cunoştinţele
necesare pentru:
- identificarea tipurilor de cheltuieli publice;
- analiza structurii cheltuilelilor publice;
- înţelegerea factorilor care influenţeazã dinamica
cheltuielilor publice ;
- calculul indicatorilor dinamicii cheltuielilor publice.
În cuprinsul prezentãrii s-a încercat familiarizarea studenţilor cu
privire la componentele sistemului de cheltuieli publice în România
precum şi prezentarea modalitãţii de calcul a indicatorilor dinamicii
cheltuielilor publice şi a factorilor care influenţeazã modificãrile
structurii de cheltuialã publicã.
3.1 Conţinutul cheltuielilor publice
Cheltuielile publice se manifestă în a doua fază a funcţiei de
repartiţie a finanţelor publice şi anume aceea a repartizării
resurselor financiare publice pe diverse destinaţii, pentru realizarea
dezideratelor economico-sociale ale Guvernului.
Definiţie :
Din perspectiva conţinutului economic, cheltuielile publice
exprimă:
- un consum definitiv de produs intern brut (cheltuielile
curente);
Cheltuielile publice reprezintă acele relaţii
economico-sociale în formă bănească care se manifestă
între stat, pe de o parte, şi beneficiari ai resurselor
financiare publice – persoane fizice şi juridice, pe de altă
parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor
financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor sale.
- 26 –
- un avans din produsul intern brut pentru finanţarea
cheltuielilor de capital;
În cadrul cheltuielilor publice, care se referă la totalitatea
cheltuielilor efectuate în sectorul public, prin intermediul
instituţiilor publice, acoperite fie de la buget (pe plan central şi
local), fie din veniturile proprii ale instituţiilor, există cheltuieli
bugetare, care sunt acele cheltuieli publice care se acoperă doar din
resursele prevăzute la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul
asigurărilor sociale de stat, sub forma creditelor bugetare.
Cheltuielile bugetare se delimitează în cadrul celor publice
prin câteva caracteristici şi principii:
- utilizarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de
prevederea expresă şi aprobarea nivelului acestora de către
Parlament sau Consiliile locale;
- sumele alocate au titlu nerambursabil şi sunt cheltuite
conform destinaţiilor aprobate;
- efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea
condiţiilor legale şi nu numai de constituirea resurselor băneşti la
dispoziţia statului;
- finanţarea se realizează în funcţie de gradul de
subordonare a instituţiilor sau activităţilor cu caracter bugetar;
- necesitatea acordării vizei de control financiar preventiv
ca urmare a operaţiunilor de deschidere de credite bugetare şi de
utilizare a acestora.
Astfel, cheltuielile publice au în componenţă:
- cheltuielile bugetare acoperite din resursele financiare ale
bugetului de stat, bugetul asigurărilor de stat şi bugetele locale;
- cheltuielile acoperite exclusiv din resursele financiare
publice constituite în afara bugetului;
- cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei statului;
- cheltuieli finanţate din credite interne şi externe;
- cheltuieli finanţate din credite externe nerambursabile.
3.2 Clasificarea cheltuielilor publice
Analiza structurii cheltuielilor publice îmbracă utilizarea mai
multor criterii de clasificare, astfel:
1. Clasificarea administrativă – are la bază criteriul
instituţiilor prin care se efectuează cheltuielile publice, în calitate de
beneficiari ai alocaţiilor bugetare:
a) Cheltuieli publice ale ministerelor;
- 27 –
b) Cheltuieli ale instituţiilor publice autonome sau
ierarhic subordonate;
c) Cheltuieli ale unităţilor administrativ – teritoriale;
2. Clasificarea economică – în cadrul acesteia, cheltuielile
publice se împart ca modalităţi de utilizare în:
- Cheltuieli de funcţionare şi cheltuieli cu caracter de
investiţii
- Cheltuieli cu bunuri şi servicii şi cheltuieli de transport
(redistribuite), astfel:
din prima perspectivă temporală, avem:
a) Cheltuieli curente (de funcţionare):
- Cheltuieli cu drepturile de personal;
- Cheltuieli materiale;
- Prime;
- Subvenţii;
- Transferuri;
- Dobânzi;
- Rezerve, etc.
b) Cheltuieli de capital sau pentru investiţii;
c) Împrumuturi acordate;
d) Rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane la
credite;
din cea de-a doua perspectivă de redistribuire, avem:
e) Cheltuieli privind plata bunurilor şi serviciilor;
f) Cheltuieli de transfer cu caracter economic (subvenţii
pentru întreprinderi publice sau private, etc.), sau social (burse,
pensii, ajutoare, îndemnizaţii, etc.).
3. Clasificarea funcţională – are în vedere domeniile,
ramurile, sectoarele de activitate spre care sunt dirijate resursele
financiare publice, pentru îndeplinirea sarcinilor statului:
a) Cheltuieli pentru servicii publice generale, privind
finanţarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale;
b) Cheltuieli pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională;
c) Cheltuieli social-culturale: învăţământ, sănătate, ocrotire
socială, cultură, artă, protecţia mediului, tineret şi sport, etc.;
d) Cheltuieli pentru programe de cercetare;
e) Cheltuieli pentru dezvoltare publică: locuinţe, mediu, ape,
etc.;
- 28 –
f) Cheltuieli pentru acţiuni economice: realizarea de
investiţii şi acţiuni economice, cheltuieli de interes public:
agricultură, transporturi, industrie, comunicaţii, silvicultură, etc.;
g) Cheltuieli pentru transferuri;
h) Cheltuieli privind împrumuturile acordate;
i) Cheltuieli privind plata dobânzilor şi a altor cheltuieli
aferente datoriei publice.
4. Clasificarea financiară – are în vedere momentul şi
forma efectuării cheltuielilor publice.
Din punct de vedere al momentului efectuării cheltuielilor
publice avem:
a) Cheltuieli definitive, care atestă finalizarea plăţilor
angajate de stat;
b) Cheltuieli temporare, (operaţiuni de trezorerie) sunt
urmate de finalizare prin plăţi la scadenţe certe (finanţarea
rambursării împrumuturilor şi avansurilor anterior consimţite);
c) Cheltuieli virtuale sau posibile – sunt acele cheltuieli pe
care statul se angajează să le efectueze în anumite condiţii: garanţii
acordate de stat pentru diferite împrumuturi, etc.);
Din punct de vedere al formei efectuării cheltuielilor publice
avem:
d) Cheltuieli fără contraprestaţie (alocaţii bugetare), aceste
cheltuieli au caracter de finanţare definitivă;
e) Cheltuieli cu contraprestaţie – se referă la sume de bani
încasate de stat, şi care vor fi redistribuite de către acesta în funcţie
de condiţiile stabilite înainte de încasare;
f) Cheltuieli definitive;
g) Cheltuieli provizorii;
h) Cheltuieli speciale;
i) Cheltuieli globale.
5. Clasificarea cheltuielilor publice după rolul acestora în
procesul reproducţiei sociale:
a) Cheltuieli reale – se manifestă prin consumul definitiv de
produs intern brut (cheltuieli cu întreţinerea aparatului de stat,
întreţinerea şi dotarea armatei, dobânzi şi anuităţi la împrumuturile
de stat, etc.);
b) Cheltuieli economice – cheltuieli care se manifestă printr-
un avans de produs intern brut, prin realizarea de investiţii pentru
înfiinţarea de unităţi economice, dezvoltarea şi modernizarea celor
- 29 –
existente, constituirea de infrastructură pentru transport: drumuri,
poduri, aeroporturi, porturi, etc.;
6. Clasificarea cheltuielilor publice conform cu
clasificaţia utilizată de instituţiile specializate ale O.N.U.:
a) Clasificaţia funcţională O.N.U., unde cheltuielile publice
sunt împărţite pe baza criteriului funcţional şi cuprind:
i. Cheltuieli pentru servicii publice generale: preşedinţia,
organele legislative, justiţie, alte instituţii de drept public, aparatul
administrativ-economic şi financiar cu caracter executiv, etc.;
ii. Cheltuieli pentru apărare: armata, cercetare ştiinţifică în
domeniul militar, participarea în teatre de operaţiuni militare,
asanarea urmărilor conflictelor armate, etc.;
iii. Cheltuieli pentru ordine publică: asigurarea cheltuielilor
pentru funcţionarea instituţiilor de ordine publică, siguranţă şi
securitate naţională;
iv. Cheltuieli pentru educaţie: asigurarea cheltuielilor pentru
funcţionarea grădiniţelor, şcolilor generale, licee, colegii,
universităţi, instituţii pentru cercetare, etc.;
v. Cheltuieli pentru sănătate: asigurarea cheltuielilor pentru
cabinetele de medicină de familie, policlinici şi ambulatorii de
specialitate, dispensare medicale şi TBC, unităţi cu activitate
medicală profilactică, antiepidemice, institute de cercetare
medicală, etc.;
vi. Cheltuieli pentru securitate socială şi bunăstare:
asigurarea cheltuielilor pentru asigurări sociale, asistenţă socială şi
protecţie socială, etc.;
vii. Cheltuieli pentru acţiuni economice: subvenţii către
întreprinderi de stat şi private, cu precădere din anumite ramuri de
interes general, subvenţii pentru export, participarea la diferite
organisme şi societăţi internaţionale din domeniul economic;
viii. Cheltuieli pentru asigurarea de locuinţe şi servicii
comunale: asigurarea cheltuielilor pentru locuinţe, spaţii de
agrement, instituţii de cultură, etc.;
ix. Cheltuieli pentru recreaţie, cultură şi religie: asigurarea
cheltuielilor pentru funcţionarea instituţiilor de cultură şi a
acţiunilor culturale, cheltuieli pentru înfiinţarea şi întreţinerea
diferitelor spaţii de agrement;
x. Alte cheltuieli.
- 30 –
b) Clasificaţia economică O.N.U.:
i. Cheltuieli publice totale, şi anume:
- Cheltuieli care reprezintă consum final de produs intern
brut: salarii, bunuri şi servicii, etc.;
- Cheltuieli pentru plata subvenţiilor şi transferurilor;
- Cheltuieli pentru plata dobânzilor aferente datoriei
publice;
- Cheltuieli pentru formarea brută de capital (investiţii
brute, achiziţii de terenuri şi active necorporale, etc.);
- Cheltuieli pentru transferuri de capital;
- Cheltuieli pentru investiţii financiare;
- Cheltuieli pentru împrumuturi acordate.
ii. Cheltuieli publice aferente împrumuturilor, mai puţin
sumele rambursate: intrări de credite externe care se adaugă şi din
care ratele anuale de rambursate.
În România, se utilizează clasificaţia bugetară a cheltuielilor
din care se prezintă astfel:
- Clasificaţia economică, prezentată în tabelul 3.1;
- Clasificaţia funcţională, prezentată în tabelul 3.2, unde
clasificaţia economică arată natura cheltuielilor finanţate pe seama
resurselor publice, iar clasificarea funcţională reflectă gruparea
cheltuielilor publice în funcţie de categoriile de bunuri, servicii,
activităţi, obiective ale politicilor statului prin care acesta îşi
îndeplineşte sarcinile în cadrul societăţii. Repartizarea fondurilor
publice în cadrul clasificaţiei funcţionale se realizează la nivelul
ordonatorilor principali de credite (gradul I), care le rândul lor vor
asigura repartizarea cheltuielilor publice către instituţiile
subordonate, şi anume către ordonatori secundari de credite
bugetare (gradul II) şi ordonatorii terţiari de credite bugetare
(gradul III).
3.3. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice
3.3.1. Nivelul cheltuielilor publice
Nivelul cheltuielilor publice totale şi al diferitelor categorii
de cheltuieli se apreciază din perspectivă statică (la un moment dat)
şi din perspectivă dinamică (în evoluţie pe o perioadă de timp
determinată), pe baza următorilor indicatori:
- 31 –
1. Volumul cheltuielilor publice totale – exprimă totalitatea
cheltuielilor publice prevăzute în bugetele componente ale
sistemului bugetar, astfel:
VCPT = ΣVCPTi
Volumul cheltuielilor publice totale se pot exprima în:
1.a) expresie nominală – care reprezintă totalitatea
cheltuielilor publice exprimate în preţuri curente, în monedă
naţională, ale anului de calcul:
VCPT n = ΣVCPT ni
1.b) expresie reală, care reprezintă totalitatea cheltuielilor
publice exprimate în preţuri constante ale perioadei de bază, prin
împărţirea valorilor nominale la un indice de preţ – indicele
preţurilor de consum sau deflatorul PIB.
VCPT r =
2. Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut –
este un indicator care exprimă partea care se alocă într-un an din
produsul intern brut, pentru acoperirea nevoilor colective ale
societăţii; se poate exprima prin următorul indicator:
2.a) ponderea cheltuielilor publice în PIB:
% CPTPIB = x 100;
3. Volumul cheltuielilor publice ce revin în medie pe
locuitor – care reprezintă suma alocată fiecărui locuitor în medie, în
urma procesului de redistribuire a fondurilor publice pe destinaţii;
se poate exprima prin următorul indicator:
3.a) cheltuieli publice medii pe locuitor:
CPMLOC =
- 32 –
3.3.2. Structura cheltuielilor publice
Ca urmare a utilizării în clasificarea cheltuielilor publice a
clasificaţiei economice şi funcţionale, este necesară stabilirea
ponderii fiecărei categorii de cheltuieli publice, pentru o analiză şi
distribuire eficientă a acestora pentru anumite obiective: sociale,
economice, militare, administrative, etc.
Determinarea structurii cheltuielilor publice serveşte, de
asemenea, la ajustarea acestora în funcţie de deciziile politicilor
financiare ale statului.
Indicatorul folosit exprimă modul de alocare a cheltuielilor
publice, în funcţie de importanţa nevoilor sociale, astfel:
1. Ponderea fiecărei categorii de cheltuieli în totalul
cheltuielilor publice
PCCPi = x 100, unde:
PCCPi – ponderea categoriei de cheltuieli publice i în
totalul cheltuielilor publice;
CPi – cheltuielile publice ale grupării i;
CPT – cheltuielile publice totale;
i = 1, …, n – grupări de cheltuieli
3.3.3. Dinamica cheltuielilor publice
Indicatorii dinamicii cheltuielilor publice sunt:
1. Modificarea absolută a cheltuielilor publice – exprimă
suma cu care se modifică volumul cheltuielilor publice de la o
perioadă la alta:
CPT = CPT1 – CPT0
Aceste modificări se exprimă în creştere nominală şi creştere
reală:
Dinamica cheltuielilor publice exprimă modificările care
intervin în decursul unui interval de timp în dimensiunea şi
structura acestora.
- 33 –
1.a) modificarea absolută a cheltuielilor publice în expresie
nominală – exprimă suma cu care se modifică volumul cheltuielilor
publice exprimate în preţurile curente ale perioadelor luate în
considerare:
CPT n = CPT n1 – CPT no
1.b) modificarea absolută a cheltuielilor publice în expresie
reală:
CPT r = CPT r1 – CPT ro
2. Modificarea relativă a cheltuielilor publice care
exprimă procentul cu care se modifică cheltuielile publice de la o
perioadă la alta:
% CPT =
Această modificare se exprimă în creştere nominală şi
creştere reală:
2.a) modificarea relativă a cheltuielilor publice în expresie
nominală – exprimă modificarea procentuală a cheltuielilor publice
exprimate în preţuri curente ale perioadelor analizate:
% CPTn =
2.b) modificarea relativă a cheltuielilor publice în expresie
reală – exprimă modificarea procentuală a cheltuielilor publice
exprimate în preţuri constante:
% CPTr =
3. Modificarea ponderii cheltuielilor publice în P.I.B –
exprimă modificarea proporţiei de alocare a PIB necesară acoperirii
nevoilor colective:
% CPT PIB =
4. Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice
pe locuitor – exprimă modificarea gradului de alocare a
cheltuielilor publice pe un locuitor:
- 34 –
CPT loc =
5. Modificarea structurii cheltuielilor publice – exprimă
modificarea alocării cheltuielilor publice în funcţie de importanţa
socială:
PCCP i =
6. Corespondenţa dintre creşterea cheltuielilor publice şi
creşterea produsului intern brut, se efectuează pe baza relaţiei:
K CPT/PIB = =
- Dacă K CPT/PIB 1; asistăm la un raport supraunitar, ceea
ce semnifică o modificare mai rapidă a cheltuielilor în raport cu PIB
– ul;
- Dacă K CPT/PIB 1, modificarea cu aceeaşi mărime a
cheltuielilor publice şi PIB;
- Dacă K CPT/PIB 1, modificarea cheltuielilor publice este
inferioară modificării PIB.
7. Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu P.I.B. –
exprimă modificarea procentuală a cheltuielilor publice la
modificarea produsului intern brut.
e CPT/PIB = = =
- Dacă e CPT/PIB 1; exprimă tendinţe de utilizare într-o
măsură mai mare a PIB pentru finanţarea cheltuielilor publice;
- Dacă e CPT/PIB 1, tendinţa rămâne aceeaşi;
- Dacă e CPT/PIB 1, se restrânge proporţia cheltuielilor
publice în PIB.
- 35 –
3.4. Factorii care influenţează dinamica cheltuielilor publice
1. Factori demografici – care se referă la creşterea sau
scăderea populaţiei şi la modificarea structurii acesteia pe vârste,
categorii socio-profesionale, etc.
2. Factori economici – care se referă la modificarea
cheltuielilor publice, ca urmare a folosirii cercetării ştiinţifice
pentru dezvoltarea şi modernizarea economiei, pentru îndeplinirea
noilor cerinţe de natura bunurilor materiale şi serviciilor.
3. Factori sociali – adaptarea efortului financiar al statului la
evoluţia veniturilor categoriilor socio-profesionale cuprinse în
sectorul public.
.4. Urbanizarea – reprezintă un factor de creştere a
cheltuielilor publice, ca urmare a creării şi dezvoltării centrelor
urbane.
5. Factori militari – reprezintă factorii de creştere a
cheltuielilor publice, ca urmare a apariţiei şi derulării unor conflicte
armate;
6. Factori istorici – apar ca urmare a datoriilor acumulate din
împrumuturile publice sau ca urmare a propagării în timp a dobânzii
generate de schimbarea regimurilor politice;
7. Factori publici – care apar ca urmare a creşterii
complexităţii sarcinilor statului contemporan, odată cu modificarea
concepţiilor politice.
3.5. Eficienţa cheltuielilor publice
Datorită creşterii nevoilor publice de la o perioadă la alta, iar
resursele statului nu sporesc la fel de rapid, se ajunge la o stare
permanentă de insuficienţă a resurselor necesare şi ca urmare,
guvernul trebuie să trieze, ierarhizeze şi să dimensioneze
cheltuielile publice în funcţie de o serie de criterii:
- Prioritate;
- Oportunitate;
- Eficienţă;
- Eficacitate;
- Calitatea serviciilor publice;
- Nivelul standardelor internaţionale.
Astfel, literatura de specialitate utilizează pentru evaluarea
nivelului cheltuielilor publice, repartizate pe obiecte şi acţiuni,
conceptele de:
- Eficienţă;
- 36 –
- Eficacitate;
- Economicitate.
Eficienţa este exprimată de raportul dintre efectele obţinute şi
eforturile făcute.
Eficacitatea este redată de raportul dintre efectele obţinute şi
cele prevăzute.
Economicitatea compară raportul dintre eficacitate şi gradul
de realizare a rezultatelor prevăzute.
În ultima perioadă, între criteriile de selectare a alternativelor
proiectelor de dimensionare a volumului cheltuielilor, eficienţa
cheltuielilor ocupă rolul cel mai important, astfel este de larg interes
eficienţa utilizării resurselor prin minimizarea posibilă a
cheltuielilor.
Eficienţa cheltuielilor se realizează în cele mai bune condiţii
de optim social, atunci când:
- Este posibilă alegerea alternativei celei mai puţin
costisitoare, în raport cu rezultatul final al serviciului public, pentru
care se doreşte creşterea cantitativă a serviciului public;
- Modernizarea, din punct de vedere al producerii
serviciului public, în vederea maximizării utilităţii la consumator,
dată de satisfacerea performanţelor;
- Maximizarea utilităţii la consumator, cu cel mai mic preţ
plătit şi cele mai mici costuri în utilizare;
- Puterea de previziune în cadrul unui orizont de timp
stabilit.
Problemele eficienţei cheltuielilor publice în raport cu
abordarea lor:
- Activitatea economică se împarte între sectoarele piaţă şi
non-piaţă;
- Sectorul pieţei se împarte între mecanismele specifice
sectorului public şi sectorului privat.
- Operarea sectorului public non-piaţă, atât în privinţa
alocării resurselor între utilizatori competitori, cât şi a nivelurilor
împrumuturilor, în ordinea atingerii unor obiective date.
3.6. Abordarea diferitelor tipuri de cheltuieli publice
3.6.1. Cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale
- 37 –
Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale sunt
îndreptate spre realizarea de servicii în mod gratuit, cu plata redusă
sau sub formă de transferuri băneşti (alocaţii bugetare, pensii,
ajutoare, îndemnizaţii, etc.), de care beneficiază întreaga populaţie
sau anumite categorii sau grupuri sociale, asigurându-se educaţia
copiilor şi tinerilor, creşterea calificărilor profesionale, asistenţa
medicală a invalizilor, creşterea nivelului cultural, creşterea
civilizaţiei, etc.
În România, structura cheltuielilor publice pentru acţiuni
social-culturale, se prezintă astfel:
a) Învăţământ;
b) Sănătate;
c) Cultură, recreere, religie, sport şi tineret;
d) Asigurări şi asistenţă socială;
Cheltuielile destinate acţiunilor social-culturale sunt
acoperite din surse publice sau private, interne sau externe, astfel:
a) Fonduri bugetare;
b) Cotizaţii sau contribuţii suportate de persoane fizice sau
juridice care alimentează: bugetul asigurărilor sociale, asigurărilor
sociale de sănătate, bugetul pentru şomaj, etc.;
c) Fondurile proprii ale întreprinderilor publice sau private
utilizate pentru plata cursurilor de calificare ale personalului
propriu;
d) Veniturile realizate de instituţiile social-culturale din
activităţi specifice;
e) Veniturile populaţiei din care se suportă diferite taxe,
cotizaţii, costurile unor servicii, etc.;
f) Fondurile organizaţiilor fără scop lucrativ: organizaţiile
nonguvernamentale, fundaţiile, asociaţiile, instituţiile de caritate,
bisericile, etc.;
g) Resursele financiare externe: credite rambursabile şi
ajutoare nerambursabile din fonduri constituite în acest sens la
nivelul unor organisme internaţionale sau regionale.
3.6.2. Cheltuieli publice pentru asigurările sociale de stat,
accidente de muncă şi boli profesionale
- 38 –
3.6.2.1. Cheltuielile pentru asigurările sociale de stat
Definiţie:
Sursele de constituire a fondurilor asigurărilor sociale sunt:
a) Contribuţiile pentru asigurările sociale de stat plătite lunar
de către întreprinderile private şi de stat, cooperativele, instituţiile
publice, întreprinderile mici şi mijlocii, etc., care se plătesc
procentual asupra fondului de salarii brute ale angajaţilor, precum şi
contribuţiile individuale datorate de angajaţi;
b) Contribuţiile pentru asigurările sociale datorate de
unităţile particulare care desfăşoară activităţi independente: avocaţi,
medici, asociaţii familiale,etc.;
c) Contribuţiile diferenţiate ale salariaţilor şi pensionarilor
care merg la tratament balnear sau odihnă;
d) Alte venituri: debite din anii anteriori, subvenţii, majorări
şi penalităţi pentru neplata contribuţiilor în anii anteriori, pensii
neachitate şi prescrise,dobânzi pentru disponibilităţile din conturi,
etc.;
Principalele forme de protecţie prin asigurările sociale de
stat în România, sunt:
a) Pensiile:
- Pensia pentru munca depusă şi limita de vârstă;
- Pensia anticipată;
- Pensia anticipată parţial;
- Pensia de invaliditate;
Cheltuielile pentru asigurãrile sociale de stat sunt
acele fonduri care, în procesul repartiţiei produsului intern
brut, se formează, repartizează, gestionează şi utilizează
pentru ocrotirea salariaţilor şi pensionarilor din
întreprinderile publice şi private, instituţiile publice, a
tuturor persoanelor fizice şi juridice care au contribuit la
realizarea acestor fonduri, sau sunt asigurate prin efectul
legii, precum şi pentru membrii de familie ai acestora, prin
acordarea de îndemnizaţii, ajutoare, pensii, trimiteri la
odihnă şi tratament balnear şi alte gratuităţi, când se găsesc
temporar sau definitiv în incapacitate de muncă sau alte
situaţii când le este necesară ajutorarea de către stat.
- 39 –
- Pensia de urmaş.
b) Trimiterile la tratament balnear şi odihnă;
c) Îndemnizaţiile şi ajutoarele:
- Îndemnizaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi
recuperarea capacităţilor de muncă:
Îndemnizaţia pentru reducerea timpului de lucru;
Îndemnizaţia pentru trecerea temporară în altă muncă;
Îndemnizaţia pentru carantină;
Ajutoare pentru procurarea de proteze şi alte produse
ortopedice, care nu sunt suportate din fondul naţional de asigurări
sociale de sănătate;
Tratament balnear care nu este suportat din fondul
naţional de asigurări sociale de sănătate;
Reabilitare profesională.
- Îndemnizaţia în caz de incapacitate temporară de muncă;
- Îndemnizaţia de naştere;
- Îndemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului în
vârstă de până la 2 ani;
- Îndemnizaţia pentru îngrijirea şi creşterea copilului
bolnav;
- Ajutoare în caz de deces.
d) Alte cheltuieli publice pentru protecţie socială.
3.6.2.2. Cheltuieli pentru accidente de muncă şi boli
profesionale
Definiţie:
Cheltuielile pentru accidente de muncã şi boli profesionale
sunt acele cheltuieli necesare pentru finanţarea măsurilor de
prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale,
precum şi pentru ocrotirea asiguraţilor în cazul în care se
produc asemenea riscuri în desfăşurarea activităţii, realizate din
contribuţiile constituite în acest sens de către persoanele care au
încheiat un contract de asigurare ca urmare a plăţii acestor
contribuţii, şi persoanele asigurate prin efectul legii.
- 40 –
3.6.3. Cheltuielile publice pentru asigurările sociale de
sănătate
Definiţie:
Sursele de constituirea fondurilor asigurărilor sociale pentru
sănătate sunt:
- Contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice care
angajează;
- Contribuţii ale asiguraţilor;
- Subvenţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale;
- Dobânzi, donaţii, sponsorizări;
- Alte venituri.
3.6.4. Cheltuielile publice pentru obiective şi acţiuni
economice, pentru protecţia mediului şi cercetare-dezvoltare
Definiţie:
Principalele ajutoare financiare directe sunt:
- Subvenţiile;
- Investiţiile;
- Împrumuturile cu dobândă subvenţionată;
- Ajutoare financiare pentru publicitate, studii de
marketing, etc.;
- Avansuri nerambursabile.
Cheltuielile publice pentru obiective şi acţiuni economice,
pentru protecţia mediului şi cercetare-dezvoltare sunt acele
cheltuieli repartizate pentru susţinerea activităţilor economice
în cadrul regiilor autonome, societăţilor cu capital majoritar de
stat, privat sau mixt, care vizează obiective de interes general.
Cheltuielile publice pentru asigurările sociale de
sănătate sunt acele cheltuieli realizate pentru asigurarea
ocrotirii sănătăţii, pe baza principiului solidarităţii sociale şi a
subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, precum
şi a dreptului alegerii libere de către asigurat a medicului de
familie, a unităţilor medico-sanitare şi a casei de asigurări
pentru sănătate.
- 41 –
Principalele ajutoare financiare indirecte sunt:
- Avantajele fiscale;
- Împrumuturile garantate de stat.
Beneficiarii principali ai ajutoarelor financiare din România,
pentru acţiuni economice sunt:
- Agricultura şi silvicultura;
- Industria;
- Transporturile şi telecomunicaţiile;
- Protecţia mediului;
- Cercetarea ştiinţifică;
- Alte cheltuieli pentru acţiuni economice.
3.6.5. Cheltuieli publice pentru servicii publice generale:
ordine publică, siguranţă naţională şi apărare
Definiţie:
Aceste cheltuieli satisfac necesităţile publice cu caracter
indivizibil, iar costul lor este suportat de întreaga societate.
Beneficiarii acestor fonduri sunt:
a) Organele puterii şi administraţiei locale:
- Instituţia prezidenţială;
- Organele puterii legislative centrale şi locale (parlament,
consilii locale, etc.);
- Organele puterii judecătoreşti;
- Organele executive centrale şi locale (guvern, ministere,
prefecturi, primării, etc.).
b) Organele de ordine publică:
- Poliţia;
- Jandarmeria;
- Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă;
- Securitate naţională;
- Servicii de informaţii;
- Servicii speciale de pază şi protecţie;
Cheltuieli publice pentru servicii publice generale: ordine
publică, siguranţă naţională şi apărare sunt acele cheltuieli
publice necesare asigurării funcţionării instituţiilor publice
din România cu responsabilităţi în asigurarea ordinii publice
interne, apărării statului, securităţii naţionale, precum şi a
administraţiei publice.
- 42 –
c) Organele cu atribuţii în domeniul apărării naţionale:
- Armata.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME PENTRU
REFLECŢIE
1. Ce exprimă cheltuielile publice?
2. Prezentaţi diferenţele dintre cheltuielile publice şi
cheltuielile bugetare.
3. Clasificarea cheltuielilor publice.
4. Prezentaţi principalele titluri de cheltuieli conforme cu
clasificaţia economică.
5. Prezentaţi principalele capitole ale cheltuielilor publice
conforme cu clasificaţia funcţională.
6. Factorii care influenţează dinamica cheltuielilor publice.
7. Criteriile dimensionării cheltuielilor publice.
8. Prezentaţi structura cheltuielilor publice pentru acţiuni
social-culturale.
9. Sursele de constituire a fondurilor asigurărilor sociale-
prezentare.
10. Prin ce se realizează activitatea economică în sectorul
public?
11. Prezentaţi componenţa cheltuielilor curente şi de capital.
12. Care sunt beneficiarii fondurilor publice pentru servicii
publice generale?
13. Determinaţi volumul cheltuielilor, pentru învăţământ şi
autorităţi publice, ponderea acestora în cadrul bugetului
general consolidate şi PIB pentru perioada 2007- 2009.
14. Determinaţi cheltuielile bugetului de stat medii pe locuitor
în România în perioada 2007-2009, comparative cu
Bulgaria şi Ungaria, Italia şi Spania, Germania , Franţa
(Eurostat). Comentaţi şi explicaţi evoluţia acestui
indicativ.
15. Se dau următoarele date:
Indicatori u.m. Anul Suma
CHELTUIELI - BUGET DE STAT Mild. 2009 86.878.961
CHELTUIELI DE PERSONAL Mild. 2009 45.525.804
CHELTUIELI SALARIALE ÎN
BANI Mild. 2009 27.315.482
CHELTUIELI SALARIALE ÎN
NATURĂ Mild. 2009 10.015.678
CONTRIBUŢII Mild. 2009 8.194.644
BUNURI ŞI SERVICII Mild. 2009 14.512.193
FURNITURI DE BIROU Mild. 2009 1.180.062
MATERIALE PENTRU
CURĂŢENIE Mild. 2009 2.344.564
ÎNCĂLZIT, ILUMINAT ŞI FORŢA Mild. 2009 10.987.567
- 43 –
MOTRICĂ
DOBÂNZI Mild. 2009 5.220.085
DOBÂNZI AFERENTE DATORIEI
PUBLICE INTERNE Mild. 2009 2.852.300
DOBÂNZI AFERENTE DATORIEI
PUBLICE EXTERNE Mild. 2009 2.367.785
SUBVENŢII Mild. 2009 4.260.790
SUBVENŢII PE ACTIVITĂŢI Mild. 2009 4.260.790
TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI
ALE
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Mild. 2009 1.167.669
TRANSFERURI CĂTRE
INSTITUŢII PUBLICE Mild. 2009 788.900
ACŢIUNI DE SĂNĂTATE Mild. 2009 378.769
CHELTUIELI DE CAPITAL Mild. 2009 16.192.420
CONSTRUCŢII Mild. 2009 10.323.445
MOBILIER, APARATURA
BIROTICĂ ŞI ALTE ACTIVE
CORPORALE
Mild. 2009 4.789.454
ACTIVE FINANCIARE Mild. 2009 1.079.521
Să se determine:
a) Nivelul cheltuielilor curente şi a cheltuielilor cu investiţiile
pentru construcţii în anul 2009;
b) Ponderea cheltuielilor de personal în cadrul cheltuielilor curente
şi a subvenţiilor în cadrul cheltuielilor bugetului de stat.
16. Se dau următoarele date:
Indicatori u.m.
Anul
2008 2009
Cheltuielile bugetului de stat Mild. 120.000 156.000
Cheltuielile bugetului asigurărilor
sociale Mild. 35.000 45.000
Cheltuielile bugetelor locale Mild. 50.000 55.000
Transferuri pentru ajutoare sociale
între bugetul de stat şi bugetele locale Mild. 8.000 10.000
PIB Mild. 400.000 500.000
Indicele preţurilor de consum în 2007
– 100% 102,25 103,12
Să se determine:
a) Modificarea absolută a cheltuielilor publice totale consolidate;
b) Modificarea relativă a cheltuielilor publice totale consolidate;
c) Ponderea cheltuielilor publice totale consolidate în PIB pentru anul
2008;
d) Ponderea cheltuielilor publice totale neconsolidate în PIB pentru anul
2009;
e) Modificarea relativă a cheltuielilor publice totale consolidate exprimate
în preţurile anului 2007.
R: a) CPT = CPT1 – CPT0 = 256.000 – 205.000 = 51.000 mild. lei;
b) % CPT = = [(256.000 – 205.000)/205.000] x100 =
24,88 %;
- 44 –
c) % CPTPIB = x 100 = x 100 = (205.000/400.000) x 100 =
51,25 %;
d) % CPTPIB = x 100 = x 100 = (256.000/500.000) x 100
= 51,20 %;
e) CPT2008 exprimate în preţurile anului 2007 = 205.000/102,25 % =
200.488,99 mild. lei
CPT2009 exprimate în preţurile anului 2007 = 256.000/103,12 % =
248.254,46 mild. lei
Modificarea relativă a cheltuielilor publice totale consolidate
exprimate în preţurile anului 2007 = (248.254,46/200.488,99) x 100 – 100 =
23,82 %. 17. Se dau următoarele date:
Indicatori u.m.
Anul
2007 2008 2009
Cheltuielile publice
totale Mil. 300.000 350.000
400.000
Populaţia Mil. 21,50 21,20 20,90
Curs de schimb mediu
anual leu/USD 3,1 3,2 3,3
Indicele preţurilor de
consum în 2006 – 100%
2006 =
100 102,25 103,12 103,89
a) Să se determine valoarea cheltuielilor publice totale în mărime reală
în preţurile anului 2006;
b) Să se determine cheltuielile publice medii pe locuitor în România în
anii 2007, 2008, 2009, exprimate în USD.
R: a) VCPT r2007 = = 300.000 / 102,25% = 293.398,53; VCPT r2008 =
= 350.000 / 103,12% = 339.410,39; VCPT r2009 = =
400.000 / 103,89 % = 385.022,62;
b) CPMLOC(USD)2007 = = (300.000.000.000 / 3,1) / 21.500.000
= 4.501,12 USD;
CPMLOC(USD)2008 = = (350.000.000.000 / 3,2) / 21.200.000 =
5.159,20 USD;
CPMLOC(USD)2009 = = (400.000.000.000 / 3,3) / 20.900.000 =
5.799,62 USD;
TESTE GRILĂ
1. Cheltuielile publice reprezintă:
a) relaţii economico-sociale în formă bănească care se manifestă
între stat, pe de o parte, şi beneficiari ai resurselor financiare
- 45 –
publice – persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia
repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în
scopul îndeplinirii funcţiilor sale;
b) relaţii economico-sociale în formă bănească care se manifestă
între instituț ii publice, pe de o parte, şi beneficiari ai
resurselor financiare publice – persoane fizice şi juridice, pe de
altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor
financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor sale;
c) relaţii economico-sociale în formă bănească care se manifestă
între bănci, pe de o parte, şi beneficiari ai resurselor financiare
publice – persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia
repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în
scopul îndeplinirii funcţiilor sale.
2. Din perspectiva conţinutului economic, cheltuielile publice
exprimă:
a) un consum definitiv de produs intern brut;
b) un consum din produsul intern brut pentru finanţarea
cheltuielilor de capital;
c) un consum definitiv de valută.
3. Cheltuielile bugetare se delimitează în cadrul celor publice
prin câteva caracteristici şi principii:
a) utilizarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de
prevederea expresă şi aprobarea nivelului acestora de către
Guvern;
b) sumele alocate au titlu rambursabil şi sunt cheltuite conform
destinaţiilor aprobate;
c) efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea
condiţiilor legale şi nu numai de constituirea resurselor
băneşti la dispoziţia statului.
4. În funcţie de clasificarea economică, cheltuielile publice se
împart ca modalităţi de utilizare în:
a) cheltuieli de funcţionare şi cheltuieli cu caracter de investiţii
b) cheltuieli publice ale ministerelor;
c) cheltuieli ale instituţiilor publice autonome sau ierarhic
subordonate.
- 46 –
5. În funcţie de clasificarea funcţională, cheltuielile publice se
împart ca modalităţi de utilizare în:
a) cheltuieli de capital sau pentru investiţii;
b) împrumuturi acordate;
c) cheltuieli pentru servicii publice generale, privind
finanţarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale.
6. Factorii care influenţează dinamica cheltuielilor publice:
a) factori de mediu;
b) factori tehnologici;
c) factori economici.
7. Factorii sociali care influenţează dinamica cheltuielilor
publice, sunt acei factori care:
a) care se referă la creşterea sau scăderea populaţiei şi la
modificarea structurii acesteia pe vârste, categorii socio-
profesionale, etc.
b) care se referă la modificarea cheltuielilor publice, ca
urmare a folosirii cercetării ştiinţifice pentru dezvoltarea
şi modernizarea economiei, pentru îndeplinirea noilor
cerinţe de natura bunurilor materiale şi serviciilor;
c) adaptarea efortului financiar al statului la evoluţia
veniturilor categoriilor socio-profesionale cuprinse în
sectorul public.
8. Pentru evaluarea nivelului cheltuielilor publice, repartizate pe
obiecte şi acţiuni, se utilizează conceptele de:
a) eficienţă;
b) necesitate;
c) oportunitate.
9. Eficienţa este exprimată de:
a) raportul dintre efectele obţinute şi eforturile făcute;
b) raportul dintre efectele obţinute şi cele prevăzute;
c) raportul dintre eficacitate şi gradul de realizare a
rezultatelor prevăzute.
10. Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale sunt:
- 47 –
a) cheltuieli pentru învăţământ;
b) cheltuieli pentru apărare;
c) cheltuieli pentru ordine publică.
- 48 –
Unitatea de învãţare 4
SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE
ÎN ROMÂNIA Principalele obiective ale unităţii de învăţare 4:
După studiul unităţii de învăţare 4 studenţii vor avea cunoştinţele
necesare pentru:
- înţelegerea elementelor de structurã a resurselor financiare
publice;
- clasificarea resurselor financiare publice şi identificarea
principalelor categorii de resurse publice ;
- înţelegerea noţiunilor şi modalitãţilor de calcul cu privire
la structura şi dinamica veniturilor publice ;
În cuprinsul prezentãrii s-a dorit familiarizarea studenţilor cu privire
la structura şi dinamica sistemului resurselor financiare publice . De
asemenea, au fost prezentate noţiunile generale cu privire la
impozitele ce constituie resurse financiare publice necesare
acoperirii cheltuielilor publice .
Datorită creşterii complexităţii acţiunilor statului, se
generează şi creşterea nevoilor de resurse ale societăţii.
Astfel, resursele care au un caracter limitat, reprezintă avuţia
unei naţiuni provenită din Produsul Intern Brut (PIB), import şi sunt
utilizate pentru consum, formare brută de capital şi export.
Resursele se clasifică în:
Resurse financiare;
Resurse materiale;
Resurse umane;
Resurse valutare;
Resurse informaţionale.
Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor
băneşti dintr-o economie, necesare realizării tuturor obiectivelor
economice, financiare, sociale ale statului într-o perioadă de timp
bine determinată.
- 49 –
Exemple de resurse financiare: resursele financiare ale
întreprinderilor publice şi private, resursele instituţiilor publice,
resursele populaţiei, etc.
Resursele financiare, ca urmare a diferenţei dintre finanţele
publice şi private, se împart în:
Resurse financiare publice;
Resurse financiare private.
Definiţie:
Definiţie:
Ca urmare a caracterului limitat al resurselor financiare
pentru asigurarea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor
de bunuri (publice, private, mixte), Guvernul are un rol alocator în
utilizarea acestora.
Alocarea optimă a resurselor financiare între sectorul public
şi privat are loc în condiţii de:
Utilizare deplină a resurselor;
Asigurare a satisfacţiei maxime pentru consumatorii de
bunuri şi servicii.
4.1. Structura resurselor financiare publice
Asistăm din ce în ce mai mult la o cerere crescută de resurse
financiare, ca urmare a creşterii nevoilor socio-economice ale
societăţii într-un ritm mai alert decât al creşterii produsului intern
brut.
Astfel, cererea de resurse financiare atrage după sine
necesitatea creşterii nivelului resurselor financiare publice, care
sunt influenţate de următorii factori:
a) Factori economici – creşterea economică are ca efect
creşterea bazei de impozitare şi sporirea veniturilor fiscale;
b) Factori monetari – creşterea preţurilor ca urmare a
creşterii dobânzilor atrage şi creşterea nominală a încasărilor
fiscale, din impozite şi taxe;
Resursele financiare publice reprezintă totalitatea
mijloacelor băneşti aflate la dispoziţia administraţiei centrale şi
locale de stat, întreprinderilor publice, instituţiilor publice.
Resursele financiare private reprezintă totalitatea
mijloacelor băneşti aflate la dispoziţia întreprinderilor private şi a
populaţiei.
- 50 –
c) Factori sociali – creşterea necesităţilor cu caracter social
(mai multe resurse financiare pentru învăţământ, cultură, protecţie
socială) atrage după sine şi creşterea fiscalităţii şi implicit populaţia
va plăti mai mulţi bani prin impozite şi taxe, etc.;
d) Factori demografici – creşterea populaţiei active atrage
după sine şi creşterea numărului contribuabililor ce contribuie la
constituirea resurselor financiare publice;
e) Factori politici şi militari – adoptarea unor decizii de
natură economică, socială, financiară, datorate politicilor
guvernului sau creşterea unor necesităţi de ordin militar, are ca
efect creşterea contribuţiilor şi sporirea fiscalităţii, influenţând
nivelul resurselor financiare;
f) Factori de natură financiară – pentru acoperirea deficitului
bugetar este necesară găsirea de soluţii pentru suplimentarea
resurselor financiare publice;
4.1.1. Clasificarea resurselor financiare publice:
1. După conţinutul economic:
Prelevările cu caracter obligatoriu (impozite, taxe,
contribuţii);
Resursele de trezorerie;
Resursele provenind din împrumuturi publice;
Finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire.
2. După structura organizatorică a statelor:
a) State de tip federal:
Resurse ale bugetului federal;
Resurse ale bugetului statelor, regiunilor sau provinciilor
membre ale federaţiilor;
Resurse ale bugetelor locale;
b) State de tip unitar:
Resurse ale bugetului central;
Resurse ale bugetelor locale.
3. După structura sistemului cheltuielilor bugetare:
a) Resurse financiare ale bugetului de stat compuse din:
- 51 –
Veniturile curente care cuprind: impozite, taxe, venituri
nefiscale, venituri din capital, donaţii, sponsorizări;
Încasările din rambursarea împrumuturilor acordate;
b) Resurse financiare ale bugetului asigurărilor sociale de stat
care se compun din:
Contribuţii pentru asigurări sociale;
Diferite venituri şi subvenţii;
c) Resursele financiare ale bugetelor locale, care se compun din:
Impozite, taxe şi venituri nefiscale, cu caracter local;
Venituri din capital, venituri cu destinaţie specială,
prelevările din bugetul de stat, din cotele defalcate, din impozite şi
taxe; donaţiile şi sponsorizările;
Împrumuturile contractate şi încasările din împrumuturile
acordate;
d) Resursele financiare ale bugetelor de fonduri cu destinaţie
specială:
Contribuţiile aferente fondurilor cu destinaţie specială,
consituite la nivel central;
e) Resursele financiare ale bugetelor instituţiilor publice
autonome;
f) Resursele financiare ale bugetelor instituţiilor publice
finanţate integral sau parţial din bugetele de stat, bugetele locale,
asigurările sociale de stat, fondurile speciale;
g) Resursele financiare ale bugetelor instituţiilor publice
finanţate integral din venituri publice;
h) Resursele financiare ale fondurilor externe rambursabile sau
nerambursabile;
4. După ritmicitatea încasărilor la buget:
a) Resursele ordinare – care sunt permanente şi obligatorii, şi se
încasează cu o anumită regularitate şi cuprind:
Veniturile curente
- Venituri fiscale;
- Venituri nefiscale;
- Alte venituri;
Veniturile din capital.
- 52 –
b) Resurse extraordinare – când statul recurge la situaţii
excepţionale, pentru acoperirea necesarului de resurse financiare,
atunci când resursele ordinare sunt insuficiente:
- Împrumuturi interne şi externe;
- Emisiune monetară;
- Ajutoare, donaţii, sponsorizări, şi alte transferuri
nerambursabile.
Principalele categorii de resurse publice sunt:
1. Veniturile curente:
1.1. Venituri fiscale
1.1.1. Impozite directe: impozitul pe venit, impozitul
pe profit, contribuţii;
1.1.2. Impozite indirecte: T.V.A., accize, taxe
vamale;
1.2. Venituri nefiscale
1.2.1. Venituri din proprietăţi;
1.2.2. Venituri din vânzări de bunuri şi servicii;
2. Venituri din capital;
3. Venituri din operaţiuni financiare: încasări din
rambursarea împrumuturilor acordate;
4. Subvenţii:
4.1. Subvenţii de la bugetul de stat;
4.2. Subvenţii de la alte administraţii;
4.3. Donaţii din societate.
În România, resursele financiare publice sunt structurate pe
criterii economice, printr-un sistem unitar de bugete astfel:
- Veniturile bugetului de stat (tabelul 4.1.);
- Veniturile bugetelor locale (tabelul 4.2.);
- Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat (tabelul
4.3.);
- Veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj (tabelul
4.4.);
- Veniturile bugetului fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate (tabelul 4.5.);
- Veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile
(tabelul 4.6.);
- Veniturile bugetului trezoreriei statului (tabelul 4.7.);
- 53 –
- Veniturile bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor
finanţate integral sau parţial din veniturile proprii
(tabelul 4.8.).
4.2. Nivelul, structura şi dinamica veniturilor publice
4.2.1. Nivelul veniturilor publice
Nivelul veniturilor publice totale şi al diferitelor categorii de
venituri se apreciază din perspectivă statică (la un moment dat) şi
din perspectivă dinamică (în evoluţie pe o perioadă de timp
determinată), pe baza următorilor indicatori:
4. Volumul veniturilor publice totale – exprimă totalitatea
veniturilor publice, astfel:
VVPT = ΣVVPTi
Volumul veniturilor publice totale se pot exprima în:
1. a) expresie nominală – care reprezintă totalitatea
veniturilor publice exprimate în preţuri curente, în monedă
naţională, al anului de calcul:
VVPT n = ΣVVPT ni
1. b) expresie reală, care reprezintă totalitatea veniturilor
publice exprimate în preţuri constante ale perioadei de bază, prin
împărţirea valorilor nominale la un indice de preţ – indicele
preţurilor de consum sau deflatorul PIB.
VVPT r =
5. Ponderea veniturilor publice în produsul intern brut –
este un indicator care exprimă partea din produsul intern brut
realizat într-un an care se alocă pentru acoperirea nevoilor colective
ale societăţii; se poate exprima prin următorul indicator:
2.a) ponderea veniturilor publice în PIB:
% VPTPIB = x 100;
- 54 –
6. Volumul veniturilor publice medii pe locuitor – care
reprezintă suma alocată fiecărui locuitor în urma redistribuirii
resurselor în economie; se poate exprima în moneda naţională sau
într-o monedă care să asigure compatibilitatea datelor:
VPLOC =
4.2.2. Structura veniturilor publice
2. Ponderea fiecărei categorii de venituri în totalul
veniturilor publice – exprimă modul de formare a veniturilor
publice totale, în funcţie de provenienţa fiecărei categorii de venit.
gi = x 100, unde:
4.2.3. Dinamica veniturilor publice
Dinamica cheltuielilor publice exprimă modificările care
intervin în decursul unui interval de timp în dimensiunea şi
structura acestora. Indicatorii dinamicii veniturilor publice sunt:
8. Modificarea absolută a veniturilor publice – exprimă
suma cu care se modifică volumul veniturilor publice de la o
perioadă la alta:
VP = VP1 – VP0
Aceste modificări se exprimă în creştere nominală şi creştere
reală:
1.a) modificarea absolută a veniturilor publice în expresie
nominală – exprimă suma cu care se modifică volumul veniturilor
publice exprimate în preţurile curente ale perioadelor luate în
considerare:
VP n = VP n1 – VP no
1.b) modificarea absolută a veniturilor publice în expresie
reală – exprimă suma cu care se modifică volumul veniturilor
- 55 –
publice exprimate în preţurile constante ale unei perioade de bază.
Surprinde, totodată, influenţele determinate de modificarea
preţurilor (crize monetare, deprecierea monedei, inflaţie, etc.):
VP r = VP r1 – VP ro
9. Modificarea relativă a veniturilor publice care exprimă
procentul cu care variază veniturile publice de la o perioadă la alta:
% VP =
Această modificare se exprimă în creştere nominală şi
creştere reală, astfel:
2.a) modificarea relativă a veniturilor publice în expresie
nominală – exprimă modificarea procentuală a veniturilor publice
exprimate în preţuri curente ale perioadelor analizate:
% VPn =
2.b) modificarea relativă a veniturilor publice în expresie
reală – exprimă modificarea procentuală a veniturilor publice
exprimate în preţuri constante:
% VPr =
10. Modificarea ponderii veniturilor publice în P.I.B –
exprimă modificarea proporţiei de alocare a PIB necesară acoperirii
nevoilor colective:
% VP PIB =
11. Modificarea veniturilor publice medii pe locuitor –
exprimă modificarea gradului de alocare a veniturilor publice pe un
locuitor:
VP loc =
12. Modificarea structurii veniturilor publice – exprimă
mutaţiile ce se produc la nivelul categoriilor de venituri care
alcătuiesc veniturile publice totale:
- 56 –
gi =
13. Corespondenţa dintre modificarea veniturilor publice
şi modificarea produsului intern brut, se efectuează pe baza
relaţiei:
= =
- Dacă 1; asistăm la un raport supraunitar, ceea ce
semnifică o modificare mai rapidă a veniturilor în raport cu PIB –
ul;
- Dacă 1, modificarea cu aceeaşi mărime a
veniturilor publice şi PIB;
- Dacă 1, modificarea veniturilor publice este
inferioară modificării PIB (în cazul creşterii PIB poate însemna un
grad relativ scăzut de colectare a veniturilor publice sau evaziune
fiscală).
14. Elasticitatea veniturilor publice în raport cu P.I.B. –
exprimă modificarea procentuală a veniturilor publice la
modificarea cu 1 % a produsului intern brut. Coeficientul de
elasticitate şi indicatorul de corespondenţă K trebuie să fie situate în
acelaşi interval, comparativ cu 1.
e VP/PIB =
4.3. Noţiuni generale privind impozitele
Definiţie:
Impozitele – reprezintă prelevarea obligatorie, cu titlu
nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea
statului, a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor
fizice şi juridice care rămân la dispoziţia statului pentru
constituirea resurselor financiare publice necesare acoperirii
cheltuielilor publice.
- 57 –
4.3.1. Conţinutul şi rolul impozitelor
Impozitele au un caracter obligatoriu, deoarece trebuie
acceptat şi înţeles, că este absolut necesară constituirea veniturilor
statului prin plata unor sume băneşti din partea persoanelor fizice şi
juridice care realizează o formă de venit şi/sau deţine un anumit gen
de avere.
Rolul impozitelor se manifestă din:
a) Perspectivă financiară – deoarece impozitele constituie
principalele mijloace de constituire a veniturilor financiare publice,
necesare acoperirii cheltuielilor publice;
b) Perspectivă economică – deoarece impozitele realizează
prin intermediul pârghiilor economico-financiare o modalitate
importantă de intervenţie a statului în economia naţională;
c) Perspectivă socială – impozitele reprezintă principalul
factor de mobilizare şi redistribuire a unor părţi importante din PIB,
între veniturile diferitelor persoane fizice sau juridice.
4.3.2. Principiile impunerii şi elementele impozitului
4.3.2.1. Principiile impunerii impozitelor
Impunerea este reprezentată de un complex de măsuri şi
tehnici politice şi fiscale care, în conformitate cu legislaţia în
vigoare, au ca scop final stabilirea impozitului ce revine în sarcina
unei persoane fizice sau juridice.
Impunerea are o latură tehnică (metodele şi tehnicile utilizate
obiectului impozabil şi a cuantumului impozitului) şi o latură
politică, deoarece se are în vedere faptul ca fiecare impozit introdus
să fie în concordanţă cu anumite principii.
Astfel de principii au fost formulate prima dată de către
Adam Smith, după cum urmează:
a) Principiul justeţii impunerii (echităţii fiscale) – prelevarea
la bugetul statului să se facă proporţional cu nivelul venitului
obţinut sau averea deţinută;
Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu
definitiv şi nerambursabil, în schimbul cărora plătitorii nu
beneficiază din partea statului de contraprestaţie de valoare
egală sau mai mică.
- 58 –
b) Principiul certitudinii impunerii – mărimea impozitelor
datorate la bugetul de stat de către persoanele fizice sau juridice să
fie certă, iar termenele, modalităţile şi locul de plată trebuie să fie
stabilite şi bine cunoscute de plătitori;
c) Principiul comodităţii impunerii – impozitele trebuie să
fie percepute la termenele şi în modul cel mai convenabil pentru
contribuabili;
d) Principiul randamentului impozitelor – sistemul fiscal
trebuie să asigure încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli
şi să fie cât mai puţin apăsător pentru contribuabili.
În prezent, fiecare impozit nou introdus trebuie să
corespundă:
A. Principiilor de echitate fiscală;
B. Principiilor de politică financiară;
C. Principiilor de politică economică;
D. Principiilor social – politice.
A. Principiile de echitate fiscală
Aceste principii urmăresc respectarea dreptăţii sociale în
materie de impozite, astfel, respectarea echităţii fiscale presupune
îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, şi anume:
- Stabilirea minimului neimpozabil: în cazul impozitelor
directe, are în vedere legiferarea scutirii de impozit a unui venit
minim care să acopere nevoile stricte de trai ale unui individ;
- Impunerea să aibă caracter general: să cuprindă toate
categoriile sociale;
- Sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea
contributivă a fiecărui plătitor;
- Sarcina fiscală să fie stabilită în mod echitabil pentru
contribuabilii cu situaţii personale similare.
B. Principiile de politică financiară
Aceste principii au în vedere cã la introducerea unui impozit
nou, acesta trebuie să îndeplinească şi cerinţe de natură financiară:
Randament fiscal ridicat:
- Impozitul să aibă un caracter universal: impozitul să
fie plătit de toate persoanele fizice sau juridice care îndeplinesc
- 59 –
condiţii similare (posedă acelaşi gen de avere, achiziţionează
aceeaşi categorie de bunuri, etc.);
- Să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere a
unei părţi din materia impozabilă prin mijloace ilicite sau licite;
- Volumul cheltuielilor pentru stabilirea, calcularea şi
perceperea impozitelor să fie cât mai redus;
Impozitul să fie stabil: atunci când randamentul său
rămâne constant de-a lungul ciclului economic;
Impozitul trebuie să fie elastic: deoarece trebuie să fie
adaptabil în permanenţă necesităţilor în dinamică ale statului în
privinţa veniturilor financiare publice;
C. Principiile de politică economică
Statul urmăreşte, odată cu introducerea unui nou impozit, atât
realizarea unor obiective economice, cât şi găsirea de modalităţi de
impulsionare a dezvoltării unor ramuri sau subramuri ale economiei
naţionale, de stimulare a producţiei, de creştere a exportului unor
bunuri sau reducere a importului anumitor bunuri, etc.
D. Principiile social – politice
Politica fiscală promovată de Guvern, urmăreşte şi realizarea
unor obiective de ordin social – politic, ca urmare a susţinerii
intereselor categoriilor şi grupurilor sociale pe care le reprezintă
pentru menţinerea sau atragerea de capital electoral.
Rolul cel mai important al impozitelor se reflectă în aportul
acestora la formarea resurselor financiare ale statului. Atât din
punct de vedere politic, cât şi în plan economic, financiar şi social,
nivelul fiscalităţii sau gradul de fiscalitate are un rol important în
formarea resurselor financiare.
Rata fiscalităţii se determină ca raport între totalul
veniturilor fiscale şi produsul intern brut şi arată procentual cât din
produsul intern brut este concentrat la dispoziţia statului cu ajutorul
impozitelor, taxelor, contribuţiilor.
= 00;
;
- 60 –
PIB – produsul intern brut realizat la nivelul unui an.
4.3.2.2. Elementele impozitului
Pentru ca impozitele să se poată constitui în principalele
resurse financiare ale statului, este necesar ca legislaţia fiscală să fie
cunoscută şi respectată atât de organele de specialitate în domeniul
fiscalităţii, cât şi de contribuabili.
Elementele impozitului sunt constituite din:
a) Subiectul impozitului (contribuabilul) – persoana fizică
sau juridică obligată prin lege la plata impozitului;
b) Suportatorul impozitului (destinatarul) – persoana fizică
sau juridică care suportă efectiv impozitul, aceasta poate
coincide sau nu cu subiectul impozitului;
c) Obiectul impunerii – îl reprezintă materia supusă
impunerii (ex. În cazul impozitelor directe – venitul,
averea, profitul);
d) Sursa impozitului – arată activitatea din care se plăteşte
impozitul, din venit sau din avere;
e) Unitatea de impunere – se foloseşte la exprimarea
dimensiunii obiectului impozabil şi utilizează o anumită unitate de
măsură (unitate monetară, m2, m
3, kg, hectarul, bucata, litrul, etc.);
f) Cota impozitului – reprezintă impozitul aferent unei unităţi
de impunere, în sumă fixă sau în cote procentuale (proporţionale,
progresive sau regresive);
g) asieta (modul de aşezare al impozitului) – reprezintă
totalitatea măsurilor permise de lege, care se iau de către organele
cu atribuţii fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru
identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei
impozabile şi determinarea impozitului datorat statului ;
h) termenul de plată – indică data limită până când trebuie
achitat impozitul statului.
4.4. Tehnicile de impunere în perceperea impozitelor
Tehnicile de impunere reprezintă operaţiunile efectuate şi
metodele utilizate pentru a stabili mărimea obiectului impozabil,
determinarea cuantumului impozitului şi încasarea impozitului. Ele
cuprind următoarele operaţiuni:
1. Stabilirea obiectului impozabil (aşezarea impozitului);
2. Determinarea cuantumului sumei impozabile;
3. Perceperea impozitelor;
- 61 –
4. Urmărirea impozitelor.
1. Stabilirea obiectului impozabil – are drept scop
constatarea şi evaluarea materiei impozabile prin 2 metode :
a) Metoda evaluării indirecte prin :
- Evaluarea pe baza sumelor exterioare ale obiectului
impozabil ;
- Evaluarea forfetară ;
- Evaluarea administrativă .
b) Metoda evaluării directe prin :
- Evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane ;
- Evaluarea pe baza declaraţiei contabilului.
2. Determinarea cuantumului sumei impozabile – după
stabilirea mărimii obiectului impozabil, urmează calcularea
impozitului propriu-zis, astfel, după modul de stabilire distingem:
a) Impozitele de repartiţie – care se caracterizeazã prin
faptul că statul, în funcţie de nevoile sale de venituri, stabilea o
sumă globală a impozitelor ce urmau să fie încasate pe întreg
teritoriul ţării ;
b) Impozitele de cotitate - care se stabilesc pornind de jos în
sus, prin aplicarea unor cote procentuale, asupra obiectului
impozabil determinat pentru fiecare plătitor în parte.
3. Perceperea impozitelor – cuprinde ansamblul
operaţiunilor prin care impozitele sunt încasate de organismele cu
atribuţiuni fiscale, printr-un aparat fiscal propriu, demers care se
realizează astfel :
a) Direct de către organele fiscale de la plătitori – se
relaizează atunci când :
- Plătitorul are obligaţia să se deplaseze la sediul organelor
fiscale pentru a achita impozitul datorat statului (se mai numeşte şi
impozit portabil);
- Organul fiscal are obligaţia de a se deplasa la domiciliul
plătitorului de impozit pentru a-i solicita plata acestuia (se mai
numeşte şi impozit cherabil);
b) Prin stopaj la sursă – atunci când impozitul se reţine şi se
virează la stat de către o terţă persoană (ex. impozitul pe venitul din
salarii);
- 62 –
c) Prin aplicarea de timbre fiscale – se practică în cazul
taxelor datorate statului pentru acţiunile din justiţie, notariat sau din
cadrul organelor administraţiei de stat.
Impozitele şi taxele mai pot fi plătite şi prin intermediul
serviciilor bancare, de internet sau oficiilor poştale.
Pentru a vizualiza nivelul colectării impozitelor la bugetul de
stat, se poate determina "gradul de colectare" a acestora conform
relaţiei:
GCI = 100, unde:
GCI - gradul de colectare al impozitelor
SIÎ – suma impozitelor încasate;
SIPB – suma impozitelor prevăzute în buget.
Gradul de colectare reprezintă o modalitate de analiză a
eficacităţii procesului de colectare a impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor la nivelul administraţiei publice.
4.5. Clasificarea impozitelor
În practica fiscală întâlnim o diversitate de impozite, diferite
ca formă şi ca conţinut, este necesară gruparea acestora din
perspectivă economică, financiară, socială şi politică pe baza unor
criterii ştiinţifice.
1. După trăsăturile de fond şi formă, impozitele pot fi
grupate :
1.1. Impozitele directe – se stabilesc nominal în sarcina unor
persoane fizice sau juridice, în funcţie de veniturile sau averea
acestora, pe baza cotelor de impozit. Acestea sunt grupate în :
1.1.1. Impozite reale (obiective sau pe produs) – se
stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale, făcându-se
abstracţie de situaţia personală a subiectului impozitului:
- Impozitul funciar;
- Impozitul pe clădiri;
- Impozitul pe activităţi industriale, comerciale
şi profesii libere;
- Impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc;
- 63 –
1.1.2. Impozitele personale (impozite subiective) – se
stabilesc asupra veniturilor sau averii, în strânsă legătură cu situaţia
personală a subiectului impozitului:
1.1.2.1. Impozit pe venit:
- impozite pe veniturile persoanelor fizice;
- impozite pe veniturile societăţilor de capital;
1.1.2.2. Contribuţii privind securitatea socială plătite
de angajator şi angajaţi;
1.1.2.3. Impozite pe avere:
- impozite pe averea propriu- zisă;
- impozite pe circulaţia averii;
- impozitul pe sporul de avere.
1.2. Impozite indirecte – se stabilesc cu prilejul vânzării de
bunuri şi mărfuri, prestarea de servicii şi executarea de lucrări,
importului şi exportului, şi vizează cheltuielile sau cheltuirea unor
venituri. Calitatea de subiect al impozitului este atribuită altei
persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestuia:
1.2.1. Taxele de consumaţie,
1.2.2. Impozitele care provin de la monopolurile fiscale,
1.2.3. Taxe vamale,
1.2.4. Taxele de timbru şi de înregistrare.
2. După obiectul impunerii, impozitele se grupează:
2.1. Impozitele pe venit,
2.2. Impozitele pe avere,
2.3. Impozitele pe cheltuieli.
3. După scopul urmărit, impozitele se grupează :
3.1. Impozitele financiare – instituite în scopul
realizării de venituri necesare acoperirii
cheltuielilor publice.
3.2. Impozitele de ordine – instituite pentru limitarea
unei acţiuni sau atingerea unui scop care nu are
caracter fiscal.
4. După frecvenţa cu care se încasează, impozitele se
grupează în:
4.1. Impozite permanente (ordinare) – se încasează
periodic;
- 64 –
4.2. Impozite incidentale (extraordinare) – se încasează
în situaţii excepţionale o singură dată;
5. După instituţia care le administrează, impozitele se
grupează în:
5.1. Impozitele din statele de tip federal:
5.1.1. Impozitele federale,
5.1.2. Impozitele statelor, provinciilor sau
regiunilor member ale federaţiei,
5.1.3. Impozitele locale.
5.2. Impozitele din statele de tip unitar:
5.2.1. Impozitele administraţiei central de stat;
5.2.2. Impozitele locale.
4.6. Impozitele directe
Impozitele directe reprezintă forma cea mai veche de
impunere şi se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri
de activităţi, fie pe venit sau pe avere.
Caracteristicile generale ale impozitelor directe:
- Sunt nominative, au un cuantum şi termene de plată
precis stabilite;
- Sunt aduse din timp la cunoştinţa plătitorilor;
- Se calculează şi se plătesc relativ usor ;
- Sunt mai echitabile decât impozitele indirecte ;
- Nu sunt agreabile plătitorilor ;
- Nu sunt foarte productive ;
- Se pot genera abuzuri la perceperea şi încasării lor.
4.6.1. Impozitele reale
Impozitele reale nu iau în considerare produsul net (venitul)
real al obiectivelor impozabile, ci produsul brut sau cel mediu
prezumat. Se aplică pământurilor, clădirilor, activităţilor industriale,
comerciale, profesiunilor libere, capitalurilor băneşti, sarcina fiscală
fiind dimensionată în funcţie de suprafaţa de teren, numărul
animalelor, valoarea materialelor procurate pentru diferite lucrări,
suprafaţa construită, mărimea chiriei, mărimea localităţii, natura
întreprinderii, capacitatea de producţie, şi alţi factori.
- 65 –
4.6.2. Impozitele personale
Spre deosebire de impozitele reale, impozitele personale,
privesc în mod direct persoana contribuabilului, se aplică asupra
veniturilor sau averii acestuia, şi se diferenţiază în funcţie de
mărimea veniturilor, averii sau de situaţia personală a fiecărui
plătitor.
Înlocuirea impunerii reale cu impunerea personală se
datorează mai multor cauze, astfel:
- în primul rând, muncitorii din perioada capitalismului
ascendent fiind lipsiţi de proprietăţi funciare, clădiri sau capitaluri
mobiliare, nu puteau fi supuşi la plata impozitelor reale, ei
suportând greul impozitelor indirecte care le afecta din plin puterea
de cumpărare;
- în al doilea rând, trecerea la impozitele personale a devenit
o necesitate, deoarece impozitele indirecet erau tot mai greu de
suportat de cei cu venituri mici.
Impozitele personale se întâlnesc sub forma impozitelor pe
venit şi respectiv a impozitelor pe avere.
4.6.2.1. Impozitele pe venit
Introduse în momentul în care s-a înregistrat o suficientă
diferenţiere a veniturilor realizate de diferite categorii sociale, ca
urmare a creşterii numărului de muncitori şi funcţionari care
realizează venituri sub forma salariilor, a industriilor,
comercianţilor şi bancherilor care realizează venituri sub forma
profitului şi a proprietarilor funciari care realizează venituri sub
forma rentei, impozitele pe venit se aplică asupra persoanelor fizice
şi juridice care au domiciliul sau rezidenţa într-un anumit stat,
precum şi cele nerezidente, care realizează venituri din diferite
surse.
4.6.2.1.1. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice
Acest impozit este perceput de la persoanele fizice care au
domiciliul sau rezidenţa într-un anumit stat, precum şi persoanele
nerezidente care realizează venituri din surse aflate pe teritoriul
acelui stat, cu unele excepţii prevăzute de lege.
De la plata impozitului pe venit sunt scutiţi:
- Suveranii şi familiile regale;
- 66 –
- Diplomaţii străini acreditaţi în ţara respectivă;
- Persoanele fizice care realizează venituri sub nivelul
minimului neimpozabil.
Obiectul impozabil îl reprezintă veniturile obţinute de
persoanele fizice în calitate de salariaţi, proprietari, mici
meşteşugari, funcţionari, muncitori, liber profesionişti, etc., care
activează în industrie, comerţ, agricultură, administraţii publice,
bănci, asigurări, profesii libere, etc., iar în unele cazuri şi pensile
care depăşesc un anumit plafon.
Venitul impozabil reprezintă suma care rămâne după ce se
efectuează anumite scăzăminte din venitul brut, cum sunt:
- Cheltuielile de producţie
- Primele de asigurare plătite
- Cotizaţiile pentru diferitele contribuţii
- Dobânzile plătite pentru creditele primite
- Sumele prelevate la fondul de amortizare şi la cel de
rezervă
- Pierderile provocate de calamităţi naturale.
În practica fiscală, impozitul de plată se stabileşte fie prin
luarea în consideraţie a unor factori sociali (starea civilă, vârsta,
numărul persoanelor aflate în întreţinere, etc.), fie fără să se ţină
seama de aceştia, prin două sisteme de aşezare a impozitelor pe
veniturile persoanelor fizice:
- Sistemul impunerii separate (este o impunere diferenţiată
pentru fiecare categorie de venit, în funcţie de natura acestuia, ori
instituirea mai multor impozite);
- Sistemul impunerii globale (presupune cumularea tuturor
veniturilor realizate de o persoană fizică, indiferent de sursa de
provenienţă şi supunearea venitului acumulat unui singur impozit).
Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileşte anual
şi se încasează prin stopaj la sursă asupra veniturilor din salarii,
dobânzi, rente, etc. şi direct de la contribuabili în cazul celorlalte
impozite.
Subiectele impozitului pe venit sunt:
- Persoanele fizice rezidente ;
- Persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate
independentă prin intermediul unui sediu permanent în România ;
- Persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi
dependente în România;
- Persoanele fizice nerezidente, altele decât cele enumerate,
pentru veniturile realizate pe teritoriul României.
- 67 –
Impozitul pe venit se aplică următoarelor categorii de
venituri:
- Veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât
şi din afara României, de către persoanele fizice rezidente;
- Veniturile obţinute din România de către persoanele fizice
rezidente;
- Venitul net atribuibil sediului permanent obţinut de
persoanele fizice nerezidente, care desfăşoară activităţi
independente în România ;
- Veniturile salariale nete din activităţi dependente în
România, a persoanelor fizice nerezidente.
Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit sunt
următoarele:
- Venituri din activităţi independente ;
- Venituri din salarii ;
- Venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
- Venituri din investiţii ;
- Venituri din pensii ;
- Venituri din actvităţi agricole ;
- Venituri din premii şi jocuri de noroc;
- Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;
- Venituri din alte surse.
Impozitul aferent unor astfel de venituri se calculează prin
reţinerea la sursă la momentul plăţii veniturilor de către plătitorii de
venituri. Cota de impozitare este de 16 %, şi se aplică asupra
venitului brut.
4.6.2.1.2. Impozitul pe profitul persoanelor juridice
Impunerea profitului realizat de persoanele juridice este
determinată de organizarea acestora ca societăţi de persoane sau ca
societăţi de capital.
În cazul societăţilor de persoane, impunerea veniturilor se
face asemănător persoanelor fizice, deoarece este greu de realizat o
demarcaţie precisă între averea fiecăreia din persoanele asociate şi
patrimoniul societăţii respective.
În cazul societăţilor de capital, se poate efectua o demarcaţie
precisă între averea personală a acţionarilor şi patrimoniul societăţii
iar acţionarii răspund pentru actele şi faptele societăţii numai în
limitele părţii de capital pe care o deţin.
- 68 –
Plătitorii impozitului pe profit sunt:
- Persoanele juridice române, pentru profitul realizat în
România şi în străinătate;
- Persoanele juridice străine care realizează profit din
activitatea desfăşurată printr-un sediu permanent în România,
pentru profitul impozabil atribuit acelui sediu;
- Persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente
care obţin un profit din activităţi desfăşurate în România;
- Persoanele juridice străine care realizează venituri din/în
legătură cu proprietăţile imobiliare situate în România, şi din
vânzarea, respectiv cesionarea, titlurilor de participare deţinute la o
persoană juridică română, pentru profitul impozabil aferent acestor
venituri;
- Persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice
române, care realizează venituri atât în România cât şi în străinătate,
din asocieri fără personalitate juridică, pentru partea de profit
impozabil al asocierii atribuite persoanei fizice rezidente.
Profitul impozabil se calculează scăzând din veniturile
realizate din orice sursă, cheltuielile făcute pentru realizarea
acestora, cheltuieli care pot fi deductibile sau nedeductibile fiscal
Impunerea profitului realizat de persoanele juridice se face de
regulă anual, iar cota de impozit pe profit este de 16 %.
Microîntreprinderile plătesc impozit pentru veniturile
obţinute din orice sursă, dacă îndeplinesc cumulativ anumite
condiţii stabilite în Codul Fiscal:
- realizează venituri, altele decât cele de consultanţă şi
management, în proporţie de peste 50% din veniturile totale;
- au de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv;
- realizează venituri care nu depăşesc echivalentul în lei a
100.000 euro;
- capitalul social al persoanei juridice este deţinut de
persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi instituţiile publice.
Baza impozabilă a impozitului pe veniturile
microîntreprinderilor o constituie veniturile totale din orice sursă,
asupra cărora se aplică o cota procentuală redusă şi un sistem de
impunere diferit faţă de impozitul pe profit din care se scad:
- veniturile din variaţia stocurilor;
- veniturile din producţia de imobilizări corporale şi
necorporale;
- 69 –
- veniturile din exploatare, reprezentând cotă-parte a
subvenţiilor guvernamentale şi a altor resurse pentru finanţarea
investiţiilor;
- veniturile din provizioane;
- veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor
de intârzieri pentru bugetul de stat;
- venituri rezultate din despăgubiri, de la societăţile de
asigurări.
4.6.2.1.3. Contribuţiile pentru securitatea socială
În categoria impozitelor personale se includ şi contribuţiile
pentru securitatea socială, deoarece au caracter obligatoriu şi se
stabilesc atât în sarcina angajaţilor, cât şi în sarcina angajatorilor
precum şi a angajaţilor independenţi.
Contribuţiile pentru securitatea socială îmbracă forma
impozitelor directe, numai că încasările provenite din aceste
contribuţii capătă o destinaţe dinainte stabilită: contribuţiile pentru
asigurări sociale, pentru asigurări sociale de sănătate, asigurări de
şomaj, etc.
Baza de calcul a contribuţiilor pentru securitatea socială o
reprezintă veniturile salariale, prin aplicarea cotelor de contribuţie
stabilite prin lege asupra veniturilor salariale brute pentru angajaţi,
şi asupra totalului veniturilor salariale brute lunare ale angajaţilor
din punctul de vedere al angajatorilor.
4.6.2.2. Impozitul pe avere
Impozitele pe avere au fost instituite datorită faptului că
diferite persoane juridice sau fizice au drept de proprietate asupra
unor proprietăţi mobiliare sau imobiliare şi se percep asupra acestor
averi deţinute de aceştia.
În practica fiscală aceste impozite se întâlnesc sub
urmãtoarele forme :
a) impozitele asupra averii propriu-zise: sunt impozite
stabilite asupra averii, dar plătite din venitul obţinut de pe urma
averii respective. Ca şi impozite instituite pe substanţa averii, ele se
întalnesc ca:
- impozitele pe proprietăţile imobiliare şi mobiliare
(impozitele asupra terenurilor, cladirilor şi mijloacelor de transport)
şi au ca bază de impunere fie valoarea de înlocuire sau valoarea
- 70 –
declarată de proprietari, fie venituri capitalizate privind bunurile
respective;
- impozitul asupra activului net: are ca obiect de impunere
averea mobilă şi imobilă pe care o are un contribuabil, persoana
fizică sau juridică.
b) impozitele pe circulaţia averii: au ca obiect de impunere
transferul dreptului de proprietate asupra unor proprietăţi (bunuri)
imobiliare sau mobiliare de la o persoană la alta; în aceastã
categorie întâlnim:
- impozitul pe succesiuni: obiectul impunerii îl constituie
averea primită drept moştenire de o persoană fizică;
- impozitul pe donaţii: obiectul impunerii îl constituie averea
primită drept donaţie de către o persoană;
- impoztul pe actele de vânzare - cumpărare a unor bunuri
mobile şi imobile: se percep cu ocazia comercializării bunurilor
respective;
- impozitul pe hârtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni, etc.):
obiectul impunerii îl constituie transmiterea dreptului de
proprietate;
- impozitul pe circulaţia capitalurilor şi a efectelor
comerciale.
c) impozitul pe sporul de avere: are ca obiect de impunere
sporul de valoare pe care îl înregistrează unele bunuri într-o
perioadă de timp; el se manifesta sub urmãtoarele forme:
- impozitul pe plusul de valoare (avere) imobiliară: introdus
pentru sporul de valoare înregistrat de anumite bunuri imobiliare
(terenuri, cladiri), în intervalul de timp de la cumpărare până la
vânzare;
- impozitul pe sporul de avere dobândit în timp de război: are
ca obiect de impunere averea dobândită în timpul sau ca urmare
nemijlocită din partea rîzboiului.
4.7. Dubla impunere juridică internaţională
Dubla impunere juridică internaţională, care apare în cazul
impozitelor directe, respectiv impozitele pe venit şi pe avere,
reprezintă supunerea la impozit a aceleaşi materii impozabile şi
pentru aceeaşi perioadă de timp, de către două autorităţi fiscale din
ţări diferite.
Pentru înlăturarea efectelor dublei impuneri juridice
internaţionale sunt instituite mai multe criterii care stau la baza
impunerii veniturilor sau averii:
a) criteriul rezidenţei - impunerea veniturilor se efectuează
de organele fiscale din ţara căreia aparţine rezidentul;
- 71 –
b) criteriul naţionalităţii - impunerea veniturilor este
efectuată de către stat împotriva rezidenţilor care realizează venituri
sau posedă averi în statul respectiv;
c) criteriul originii veniturilor - impunerea se efectuează de
către organele fiscale din ţara pe al cărei teritoriu s-au realizat
veniturile sau se află averea, făcându-se abstracţie de rezidenţa sau
de naţionalitatea beneficiarilor de venituri.
Consecinţele negative pe care le are dubla impunere asupra
dezvoltării relaţiilor economice şi financiare dintre diferite ţări au
facut necesară găsirea unor soluţii pentru înlăturarea ei.
Astfel, evitarea dublei impuneri are la bază o serie de măsuri
legislative unilaterale şi includerea de convenţii între state privind
veniturile realizate de persoanele fizice sau juridice rezidente.
4.7.1. Metode pentru evitarea dublei impuneri
internaţionale
În practica fiscală internaţională există o serie de metode sau
procedee tehnice prin intermediul cărora are loc evitarea sau
diminuarea dublei impuneri:
a) scutirea (exonerarea) totală - atunci când venitul realizat
de rezidentul unei ţări, în cealaltă ţară contractantă, în care acesta a
fost impus, se deduce în întregime din venitul total impozabil al
acestuia în statul de rezidenţă;
b) scutirea (exonerarea) progresivă - presupune impozitarea
în ţara rezidentă a venitului realizat în acea ţară, dar cota de
impozitare folosită este cea aferentă tuturor veniturilor realizate,
indiferent de locul de obţinere al acestora;
c) creditarea (imputarea) ordinară - constă în faptul că
impozitul plătit în ţara de origine a venitului se deduce din
impozitul datorat pentru toate veniturile realizate în ţara de
rezidenţă, dar numai în limita impozitului din ţara de rezidenţă ce
revine la un venit egal cu cel obtinut în ţara de origine;
d) creditarea (imputarea) totală - presupune ca impozitul
datorat în ţara de origine să fie dedus în totalitate din impozitul
datorat în ţara de rezidenţă, impozit calculat la toate veniturile
obţinute de contribuabil indiferent de locul de obţinere al acestora.
- 72 –
4.8. Impozitele indirecte
Definiţie:
Sunt impozite care se percep asupra consumului şi nu ţin cont
de principiul echităţii fiscale.
Cotele utilizate pentru stabilirea acestor impozite nu sunt
diferenţiate în funcţie de venitul, averea sau situaţia personală a
celor care cumpără bunuri, servicii sau lucrări.
Impozitele indirecte sunt vărsate la buget, de regulă, de către
industriaşi si comercianţi etc., dar se suportă de către consumatori,
deoarece se includ în preţul de vânzare al mărfurilor, serviciilor şi
lucrărilor.
Trăsăturile impozitelor indirecte:
- au costuri reduse de percepere;
- au un mod relativ uşor şi comod pentru stat în privinţa
perceperii;
- afectează veniturile reale, deci puterea de cumpărare;
- nu ţin cont de venitul, averea sau situaţia personală a
plătitorului;
- au un caracter regresiv, nivelul impozitelor indirecte este
acelaşi indiferent de venit sau avere;
- au un caracter voalat, fiind cuprinse în preţul de vanzare,
nemulţumirile consumatorilor se îndreaptă împotriva agenţilor
economici şi nu a statului.
Clasificarea impozitelor indirecte:
a) taxe de consumaţie:
- taxele speciale de consumaţie: accizele;
- taxele generale de vânzări: impozitul de cifra de afaceri
şi taxa pe valoare adăugată.
b) veniturile monopolurilor fiscale;
c) taxele vamale.
Impozitele indirecte reprezintă impozitele percepute de
stat cu ocazia vânzării unor bunuri, prestării unor sevicii,
executării unor lucrări, importurilor sau expoturilor de
bunuri.
- 73 –
4.8.1. Taxele de consumaţie
Taxele de consumaţie îmbracă forma:
- taxe de consumaţie pe produs cunoscute şi ca taxe
speciale de consumaţie sau accize;
- taxe generale pe vânzări.
4.8.1.1. Taxele speciale de consumaţie - Accizele
În Romania sunt supuse accizării următoarele categorii de
produse: alcoolul, vinul, berea, apele minerale, produsele petroliere,
tutunul, metalele preţioase, blănurile, cafeaua, ceaiurile, aparatura
audio-video, autoturismele, etc, şi alte produse prevăzute de Codul
fiscal.
Conform Codului fiscal în România intâlnim:
- accize armonizate: sunt stabilite prin legislaţia comunitară
şi au aceleaşi niveluri în toate ţările U.E.; se aplică atât pentru
produsele din producţie internă, cât şi pentru cele din import;
- accize nearmonizate: sunt stabilite pentru anumite
produse, altele decât cele armonizate, nivelurile acestora sunt
stabilite de statul român.
Accizele se instutuie de regulă asupra produselor la care:
- producţia şi vânzarea sunt supravegheate de către stat;
- elasticitatea cererii în raport cu venitul este supraunitară;
- consumul lor conduce la externalităţi de ordin negativ
asupra stării de sănătate, mediului înconjurător, etc.
Baza de calcul a accizelor o constituie:
- volumul în expresie naturală (litri, kg, capacitatea
cilindrică, bucăţi, cm3,etc);
- valoarea mărfurilor stabilite în preţuri de achiziţie pentru
produsele din spaţiul comunitar, preţurile de livrare sau preţul
producătorilor pentru produsele din producţia internă, valoarea
Accizele sunt taxe speciale de consumaţie care se percep
asupra unor categorii de produse cu cerere neelastică, care sunt
consumate în cantităţi mari şi nu pot fi substituibile cu alte produse.
Taxele de consumaţie sunt acele impozite indirecte care sunt
incluse în preţurile de vânzare ale mărfurilor produse sau
importate şi comercializate, în preţurile pentru serviciile prestate
sau lucrările în interiorul ţării în care se percepe impozitul.
- 74 –
produselor în vamă la care se adaugă taxele vamale şi alte taxe
speciale.
Plătitorii de accize în România sunt reprezentaţi de:
a) agenţii economici personae juridice, asociaţii familiale şi
persoane fizice autorizate care produc sau importă astfel de
produse,
b) agenţii economici care cumpără de la producătorii
individuali produse supuse accizării, pentru prelucrare sau
comercializare;
c) agenţii economici producători sau importatori, pentru
produse accizabile acordate ca dividente sau ca plată în natură a
acţionarilor, asociaţilor, salariaţilor sau persoanelor fizice, cât şi
pentru produsele consumate pentru reclamă şi publicitate.
4.8.1.2. Taxele generale de vânzări
Caracteristicile taxelor generale pe vânzări:
- există o tendinţă generală de creştere a ponderii
impozitelor generale;
- impozitele generale asupra consumului vizează totalitatea
bunurilor şi serviciilor care se produc în ţară, se importă sau se
comercializează.
Aceste taxe au fost introduse după primul razboi mondial şi
s-au efectuat asupra volumului vânzărilor din industrie, comerţ,
societăţilor comerciale prestatoare de servicii sau care efectuează
lucrări.
Taxele generale pe vânzări se constituie din:
- impozitul pe cifra de afaceri;
- taxa pe valoare adaugată.
Având în vedere mărimile (unitatea producătoare sau unitatea
comerţului cu ridicata sau cu amănuntul) la care se încasează,
impozitul pe cifra de afaceri poate imbraca forma:
- impozitul cumulativ (multifazic) - mărfurile sunt supuse
impozitării în toate etapele prin care trec din momentul ieşirii din
producţie şi până sunt comercializate;
Taxele generale de vânzări sunt impozitele care se aplică
asupra volumului total al vânzărilor de produse, prestărilor de
servicii şi execuţiei de lucrări.
- 75 –
- impozitul unic (monofazic) - se calculeazã o singură dată
indiferent de numărul de etape prin care trec mărfurile din
momentul ieşirii din producţie până sunt comercializate, mai poartă
numele de taxă de producţie, la nivelul producătorului, sau impozite
de circulaţie sau vânzare, la nivelul comerciantului.
Din punct de vedere al bazei de calcul impozitul pe cifra de
afaceri poate fi:
- impozitul pe cifra de afaceri brută care se calculează prin
aplicarea cotei de impozit asupra intregii valori rezultată din
mărfurile vândute, serviciile prestate, lucrările executate şi include
şi impozitele plătite în etapele anterioare;
- impozitul pe cifra de afaceri netă care se calculează
asupra diferenţei dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare,
mai precis asupra valorii adăugate de fiecare participant la procesul
de producţie sau de circulaţie a mărfurilor respective; se aplică la
nivelul fiecărei etape prin care trec mărfurile, serviciile prestate sau
lucrările executate, dar numai asupra valorii adăugate.
De-a lungul timpului, datorită faptului că impozitul pe cifra
de afaceri netă, denumită şi taxa pe valoare adaugată, are mai multe
avantaje comparative, a inlocuit impozitul pe cifra de afaceri brută.
4.8.1.2.1 Taxa pe valoare adaugată
Taxa pe valoare adaugată reprezintă cel mai important
impozit indirect atât din România, cât şi din UE.
Persoanele impozabile sunt persoanele fizice sau juridice
care desfăşoară de o manieră independentă şi indiferent de loc,
activităţi economice: activităţile producătorilor, comercianţilor sau
prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi
activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora, exploatarea
bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri
cu caracter de continuitate, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei
activităţi.
Taxa pe valoare adaugată se aplică asupra livrărilor
de bunuri către terţi şi pentru consumul propriu, achiziţiile
de bunuri din producţia internă sau import, prestările de
servicii şi lucrările executate, precum şi asupra unor
operaţiuni asimilate vânzării sau cumpărării: creditul de
consum, cesiunea de mărfuri, etc.
- 76 –
Operaţiunile cuprinse în sfera de aplicaţie a taxei pe valoare
adaugată:
a) livrările de bunuri;
b) prestările de servicii;
c) schimburile de bunuri sau servicii;
d) achiziţiile intracomunitare de bunuri;
e) importul de bunuri.
Taxa pe valoare adaugată se poate aplica prin aplicarea cotei
de impozit:
- asupra valorii adăugate în fiecare stadiu pe care îl
parcurge de la producător la compărător;
- asupra preţului de vânzare din stadiul respectiv,
obţinându-se astfel taxa asupra preţului de vânzare, din care se
deduce taxa aferentă preţului de vânzare din stadiul anterior.
În vederea calculării taxei, se stabileşte volumul total al
vânzărilor sau prestărilor de servicii (cifra de afaceri), pe perioada
de impunere la care se aplică cota de impozit, care poate fi o cotă
standard, redusă sau zero (pentru operaţiunile stabilite în Codul
fiscal care sunt scutite de TVA).
La baza aplicării taxei pe valoare adaugată se află:
- principiul originii - prin care se impozitează valoarea care
se adaugă tuturor bunurilor autohtone, inclusiv valoarea celor care
vor fi ulterior exportate, fără însă să fie impozitată valoarea
adaugată în strainătate şi care se află încorporată în bunurile supuse
impozitării;
- principiul destinaţiei - se impozitează întreaga valoare
adaugată, realizată atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru toate
bunurile consumate în ţara respectivă.
4.8.2. Impozitele directe realizate de monopolurile fiscale
Definiţie:
În sfera lor de cuprindere monopolurile fiscale se clasifică:
a) monopoluri fiscale depline - atunci când se instituie de
stat atât asupra producţiei, cât şi asupra vânzării cu ridicata ori cu
amănuntul a unor mărfuri;
Monopolul fiscal este dreptul exclusiv al statului de a
produce şi/sau comercializa anumite bunuri de consum:
tutun, sare, alcool şi alte produse specifice.
- 77 –
b) monopoluri fiscale parţiale - atunci când se instituie ori
asupra producţiei, ori asupra comerţului cu ridicata, sau numai
asupra comerţului cu amănuntul.
Impozitul asupra monopolurilor fiscale este egal cu diferenţa
dintre preţul de vânzare stabilit de către stat şi costul de producţie,
inclusiv profitul întreprinzătorului.
Veniturile realizare sunt constituite pe de o parte din profitul
obţinut în procesul de producere a mărfurilor respective, iar pe de
altă parte din impozitul indirect cuprins în preţ, încasat de la
cumpărătorii acestor mărfuri, afectându-le în mare măsură
veniturile reale.
4.8.3. Taxele vamale
Definiţie:
Clasificarea taxelor vamale:
a) Din punct de vedere al obiectului impunerii:
a.1) taxe vamale de import - se instituie asupra importului de
marfuri şi se calculează asupra valorii acestora, în momentul în care
trec frontiera ţării importatoare;
a.2) taxe vamale de export - sunt mai puţin întâlnite deoarece
interesul statelor este de a sprijini exportul, dar se instituie asupra
unor materii prime pentru a determina prelucrarea lor în ţară sau
asupra unor semifabricate sau produse finite care deţin o pondere
importantă în exportul lor;
a.3) taxe vamale de tranzit - se instituie asupra mărfurilor
care fac obiectul comerţului exterior cu ocazia trecerii acestora pe
teritoriul unei terţe ţări.
b) După scopul impunerii:
b.1) taxe vamale cu caracter fiscal;
b.2) taxe vamale cu caracter protecţionist.
c) Din punct de vedere al modului de percepere:
c.1) taxe vamale ad-valorem - se exprimă ca procent din
valoarea mărfurilor importate;
c.2) taxe vamale specifice - se exprimă in sumă fixă asupra
unităţii fizice din marfa importată;
c.3) taxe vamale mixte.
Taxele vamale sunt venituri fiscale ale bugetului de stat,
reprezentând şi o formă de stimulare a exportului şi o lărgire a
cooperării economice cu alte state; ele se aplică importului,
exportului sau tranzitului de mărfuri.
- 78 –
d) După modul de stabilire:
d.1) taxe vamale autonome - se aplică importurilor din ţări
care nu îndeplinesc condiţia de naţiune favorizată;
d.2) taxe vamale convenţionale - au un nivel mai redus decât
cele autonome şi se aplică asupra mărfurilor care provin din ţări cu
care sunt încheiate acorduri comerciale şi şi-au acordat reciproc
“clauza naţiunii celei mai favorizate”;
d.3) taxe vamale preferenţiale - sunt foarte reduse şi se aplică
asupra unor mărfuri provenite din ţările cu care sunt încheiate
acorduri în regim de favoare;
d.4) taxe vamale de retorsiune - se aplică de către un stat ca
răspuns la politicile neloiale ale unor state cum sunt: politica de
dumping şi politica de subvenţionare a exporturilor prin taxe
antidumping şi taxele vamale compensatorii.
4.8.4. Taxele
Definiţie:
Caracteristicile taxelor:
- au caracter obligatoriu;
- au titlul nerambursabil;
- presupun o contraprestaţie sau un serviciu din partea
statului;
După natura lor, taxele se clasifică în:
- taxele judecătoreşti se încasează de instanţele
judecătoreşti în legatură cu acţiunile introduse spre judecare de
către persoane fizice sau juridice;
- taxele notariale se plătesc pentru eliberarea, legalizarea
sau autentificarea de diferite acte, documente, copii, etc;
- taxele consulare se plătesc la consulate pentru eliberarea
de certificate de origine, acordarea de vize, etc;
- taxele de administraţie se încasează de către diferite
organe ale administraţiei de stat în legătură cu eliberări de
autorizaţii, permise, legitimaţii, etc, la cererea diferitelor persoane
fizice sau juridice.
După obiectul operaţiunii care se efectuează şi urmează a fi
taxată:
Taxele ca forme ale impozitelor directe reprezintă diferitele
plăţi făcute de persoanele fizice sau juridice pentru servicii
efectuate în favoarea lor de anumite instituţii publice.
- 79 –
- taxele de timbru, care se percep de instituţiile publice
pentru diferite tipuri de acţiuni sau documente: autentificarea de
documente, legalizări de acte, eliberarea unor documente, etc;
- taxele de înregistrare, se percep la vânzări de imobile, la
constituirea, fuzionarea societăţilor de capital sau asupra
operaţiunilor de vânzare - cumpărare la bursă, etc.
În unele ţări se mai întâlneşte pe lângă impozite şi taxe şi o
categorie intermediară - contribuţiile, altele decât cele privind
securitatea socială, reprezentate prin sume încasate de anumite
instituţii de drept public, de la persoane fizice şi juridice, pentru
avantajele de care acestea beneficiază.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE REFLECŢIE
1. Care sunt factorii care influenţează creşterea resurselor
financiare publice?
2. Prezentaţi structura resurselor financiare publice.
3. Prezentaţi clasificarea resurselor financiare publice.
4. Exemplificaţi următoarele tipuri de resurse în funcţie de
clasificarea resurselor financiare publice:
- resurse ordinare şi resurse extraordinare;
- resursele bugetului general consolidat;
- resursele interne şi resursele externe.
5. Analizaţi în cadrul resurselor bugetului de stat ponderea şi
evoluţia veniturilor curente în total venituri pentru anii 2007, 2008,
2009.
6. Prezentaţi caracteristicile şi elementele impozitului.
7. Prezentaţi principiile impunerii impozitelor.
8. Prezentaţi clasificarea impozitelor.
9. Care sunt asemănările şi deosebirile între impozitele
directe şi impozitele indirecte.
10. Analizaţi ponderea diferitelor tipuri de impozite din
cadrul veniturilor fiscale în anul 2009 şi prezentaţi opinii proprii
privind influenţa acestora în cadrul veniturilor fiscale şi a populaţiei
dacă cotele vor creşte.
11. Prezentaţi principalele avantaje şi dezavantaje, pentru stat
şi populaţie, în situaţia păstrării actualei cote de impozit pe venit şi
impozit pe profit de 16%, sau în situaţia modificării acesteia pentru
impozitele amintite mai sus în sensul creşteri sau descreşterii.
12. Identificaţi principalele măsuri ale politicii fiscale care se
bazează pe principiile social-politice ale impozitelor.
13. Exemplificaţi impozitele directe şi impozitele indirecte.
- 80 –
14. Prezentaţi impozitele şi taxele locale (impozitul/taxa pe
clădiri, impozitul/taxa pe teren, impozitul pe mijloacele de
transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a
autorizaţiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi
publicitate, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră).
15. Analizaţi mărimea cotelor de TVA, impozit pe venit şi
impozit pe profit, precum şi ponderea acestora în cadrul veniturilor
fiscale pentru anul 2008 şi 2009, în România şi statele membre U.E.
PROBLEME REZOLVATE
11.În luna august 2010, o persoană angajată în condiţii
normale de lucru la o instituţie publică realizează un salariu de bază
brut în sumă de 2.000 lei şi sporuri în sumă de 550 lei. Angajatorul
îi oferă şi 20 de tichete de masă lunar, neimpozabile în sumă de 150
lei. În luna respectivă salariatul realizează o călătorie în interes de
serviciu pentru care primeşte suma de 500 lei pentru cheltuieli de
deplasare, cazare şi masă.
Să se calculeze impozitul pe venit plătit ştiind că salariatul
are în întreţinere 1copil minor şi contribuţiile obligatorii datorate de
angajator, iar cotele de contribuţii, pentru anul 2010 sunt
următoarele:
1. Cotele de contribuţii pentru asigurări sociale, în anul 2010:
pentru condiţii normale de muncă: 10,5% datorată de angajat şi
20,8% datorată de angajator;
2. Cota de 0.85%, plătită de angajator – contribuţia aferentă
concediilor şi indemnizaţiilor
3. Cota de contribuţie pentru şomaj, în anul 2010: 0,5%, atât pentru
angajat cât şi pentru angajator.
4. Cotele de contribuţii la asigurări sociale de sănătate, în anul
2010: 5,5% pentru cota datorată de angajat, şi 5,2% pentru cota
datorată de angajator;
5. Impozitul pe venitul din salarii, cota este de 16%.
Rezolvare:
a) calcularea venitului brut lunar aferent lunii august:
Sunt considerate venituri impozabile următoarele:
-salariul de bază brut – 2.000 lei;
-sporuri – 550 lei;
Veniturile sub forma tichetelor de masă în sumă de 150 lei şi
cheltuielile aferente deplasării în interes de serviciu în sumă de 500
lei, sunt venituri neimpozabile şi nu sunt luate în calculul
veniturilor impozabile.
Venitul brut = 2.000 + 550 = 2.550 lei, iar deducerea
personală de bază este de 80 lei pentru veniturile situate între 2.550
lei şi 2.600 lei conform Codului Fiscal;
- 81 –
b) calcularea venitului net:
- Se calculează contribuţiile obligatorii datorate de angajat:
- CIAS = 10,5 % x venitul brut = 10,5 % x 2.550 = 268 lei;
- CIŞ = 0,5 % x venitul brut = 0,5 % x 2.550= 13 lei;
- CASS = 5,5 % x venitul brut = 5,5 % x 2.550 = 140 lei;
- Venitul net = Venit brut – contribuţii = 2.550 – (268 + 13 +
140) = 2.129 lei;
c) calcularea venitului impozabil:
- Venitul impozabil = venit net – deduceri personale = 2.129 –
80 = 2.049 lei;
d) calcularea impozitului pe venit:
Impozitul pe venit = Venitul impozabil x 16% =2.049 lei x
16% = 328 lei;
e) calcularea contribuţiilor obligatorii datorate de
angajator:
- CAS = 20,8 % x venitul brut/fond salarii* = 20,8 % x 2.550 =
530 lei;
- CŞ = 0,5 % x venitul brut/ fond salarii* = 0,5 % x 2.550 = 13
lei;
- CCM = 0,85 % x venitul brut/ fond salarii* = 0,85 % x
2.550= 22 lei
- CASS = 5,2 % x venitul brut/ fond salarii *= 5,2 % x 2.550 =
133 lei;
Total contribuţii obligatorii datorate de angajator: 698
lei.
(*Fondul de salarii se referă la totalitatea sumelor brute aferente tuturor angajaţilor din
instituţie).
22.. O persoană fizică obţine în luna septembrie 2010,
următoarele venituri:
- venituri din dividende – 1.000 lei;
- venituri din activităţi agricole – 1.800 lei;
- venituri din pensii – 950 lei;
- venituri din închirierea unui apartament – 600 lei;
- venituri din dobânzi – 400 lei;
- venituri din jocuri de noroc – 20.000 lei;
Să se calculeze sumă de plată aferentă impozitului pe venit
datorată de persoana fizică.
Rezolvare:
- 82 –
Se calculează impozitul aferent fecărui tip de venit conform
cotelor şi modalităţilor de calcul din Codul Fiscal:
- impozitul aferent veniturilor din dividende = 1.000 lei x 16 % =
160 lei;
- impozitul aferent veniturilor din activităţi agricole = 1.800 lei x 16
% = 288 lei;
- impozitul aferent veniturilor din pensii = 0 ( conform art. 69, din
Codul fiscal, venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin
deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare
de 1.000 lei şi a contribuţiilor obligatorii calculate, reţinute şi
suportate de persoana fizică);
- impozitul aferent veniturilor din închiriere = 600 lei x 16 % = 96
lei;
- impozitul aferent veniturilor din dobânzi = 400 lei x 16 % = 64
lei;
- impozitul aferent veniturilor din jocuri de noroc = 20.000 x 25% =
5.000 lei; TOTAL IMPOZIT PE VENIT DE PLĂTIT = 160 + 288 + 96 + 64 + 5.000
= 5.608 LEI;
33.. Un agent economic realizeză venituri totale în sumă de
800.000 lei, din car e 50.000 lei reprezintă dividende, primite de la
o persoană juridică română. Cheltuielile aferente desfăşurării
activităţii sunt în sumă de 700.000 lei, din care 100.000 lei sunt
cheltuieli nedeductibile fiscal. Să se determine care este impozitul
pe profit datorat de contribuabilul persoana juridică.
Rezolvare:
a) Se calculează venitul impozabil:
Venitul impozabil = venituri totale – cheltuieli totale –
venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile = 800.000 –
700.000 – 50.000 + 100.000 = 150.000 lei;
b) Se calculează impozitul pe profit:
- Impozitul pe profit = 150.000 lei x 16% = 24.000 lei.
44. Domnul Popescu Ion din oraşul Galaţi (localitate de rangul
I) are în proprietate un apartament de 100 mp situat în zona A din
intravilanul oraşului, într-un bloc de 7 etaje şi 22 de apartamente,
construit în anul 1979 şi un apartament de 70 mp situat în zona B
din intravilanul oraşului, într-un bloc de 2 etaje şi 7 apartamente,
construit în anul 1990. Consiliul local al oraşului Galaţi a hotărât, în
anul 2009 pentru anul 2010, stabilirea, în intravilan a patru zone,
respectiv A, B, C, şi D, iar în extravilan a patru zone, respectiv zona
- 83 –
I, zona a II-a, zona a III-a şi zona a IV-a, precum şi majorarea
impozitului pe clădiri cu 10%.
Rezolvare:
Impozitul pe clădiri datorat de contribuabil în anul 2010 se
stabileşte astfel:
a) pentru apartamentul de 100 mp situat în zona A din intravilanul
oraşului:
– suprafaţa construită desfaşurată: 100 mp;
– valoarea impozabilă pe m.p.: valoarea impozabilă în lei/mp –
pentru clădiri cu cadre din beton armat, dotate cu toate instalaţiile,
stabilită pentru anul 2010 prin H.G. nr. 956/2009 x suprafaţa
construită = 806 lei/mp x 100 mp = 80.600 lei;
– valoarea impozabilă a cladirii ajustată în funcţie de rangul
localităţii şi zona în care este amplasată clădirea (rangul localităţii I
şi zona A – coeficientul este de 2,50, conform art. 251, alin. 5, din
Codul fiscal şi corecţia de 0,10 deoarece apartamentul este situat
într-un bloc cu mai mult de 3 etaje şi 8 apartamente, conform art.
251, alin. 6, din Codul fiscal ): 80.600 lei x (2,50 – 0,10) = 193.440
lei;
– valoarea impozabilă redusă a clădirii (valoarea impozabilă a
clădirii se reduce cu 10 % pentru clădirile care au o vechime
cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a
anului fiscal de referinţă, conform art. 251, alin. 7, din Codul fiscal
): 193.440 lei x 0,90 = 174.096 lei;
– impozitul pe cladiri anual cu valoarea redusă: 174.096 lei x 0,1%
(conform conform art. 251, alin. 1, din Codul fiscal) = 174,10 lei,
rotunjit 174 lei;
– impozitul pe clădiri datorat cu majorarea impusă de consiliul
local: 174 lei x 1,10 = 191,40 lei, rotunjit 191 lei.
b) pentru apartamentul de 70 mp situat în zona B din intravilanul
oraşului:
– suprafaţa construită desfaşurată: 70 mp;
– valoarea impozabilă pe m.p.: valoarea impozabilă în lei/mp –
pentru clădiri cu cadre din beton armat, dotate cu toate instalaţiile,
- 84 –
stabilită pentru anul 2010 prin H.G. nr. 956/2009 x suprafaţa
construită = 806 lei/mp x 70 mp = 56.420lei;
– valoarea impozabilă a cladirii ajustată în funcţie de rangul
localităţii şi zona în care este amplasată clădirea (rangul localităţii I
şi zona B – coeficientul este de 2,40, conform art. 251, alin. 5, din
Codul fiscal ): 56.420 lei x 2,40 = 135.408 lei;
– impozitul pe cladiri anual: 135.408 lei x 0,1% (conform conform
art. 251, alin. 1, din Codul fiscal) = 135,40 lei, rotunjit 135 lei;
– impozitul pe clădiri datorat cu majorarea impusă de consiliul
local: 135 lei x 1,10 = 148,50 lei, rotunjit 149 lei;
– impozitul pe clădiri datorat cu majorarea impozitului datorat de
persoanele fizice care deţin două sau mai multe clădiri (conform art.
252 din Codul fiscal): 149 lei x 1,65 = 245,85 lei, rotunjit 249 lei;
Total impozit datorat în anul 2010 = a + b = 191 + 249 = 440 lei
55.. O societate comercială deţine un teren situat în intravilanul
municipiului Galaţi, zona B, categoria de folosinţă “ terenuri cu
construcţii” în suprafaţă de 1.500 mp. În luna aprile 2010,
societatea recepţionează o hală de producţie construită pe acest
teren în suprafaţă de 800 mp. Valoarea de inventar a halei construite
este de 1.000.000 lei.
Rezolvare:
a)Impozitul pe clădiri datorat de contribuabil în anul 2010 se
stabileşte astfel:
– pentru hala de producţie de 800 mp situat în zona B din
intravilanul oraşului:
– suprafaţa construită desfaşurată: 800 mp;
– valoarea impozabilă: 1.000.000 lei;
– impozitul pe cladiri anual: 1.000.000 lei x 1,5% (conform art.
253, din Codul fiscal, în cazul persoanelor juridice, impozitul pe
clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra
valorii de inventar a clădirii, stbilită prin hotărârea Consililui Local,
între 0,25% şi 1,50%) = 15.000 lei;
– impozitul pe clădiri lunar: 15.000 lei / 12 luni = 1.250 lei/lună;
– impozitul pe clădiri datorat de contribuabil în anul 2010: 1.250
lei/lună x 8 luni = 10.000 lei.
- 85 –
b)Impozitul pe teren datorat de contribuabil în anul 2010 se
stabileşte astfel:
– suprafaţa terenului: 1.500 mp;
- pentru perioada 01.01.2010 – 30.04.2010: suprafaţa terenului x
Impozitul / taxa pe terenurile amplasate în intravilan - terenuri cu
construcţii (conform art. 258, din Codul fiscal, rangul localităţii I şi
zona B) = 1.500 mp x 0,560 mp = 840 lei; 840 lei / 12 luni = 70 lei/
lună;
- Impozit pe teren datorat pentru perioada 01.01.2010 – 30.04.2010:
70 lei/ lună x 4 luni = 280 lei;
- pentru perioada 01.05.2010 – 31.12.2010: suprafaţa terenului x
Impozitul / taxa pe terenurile amplasate în intravilan - terenuri cu
construcţii (conform art. 258, din Codul fiscal, rangul localităţii I şi
zona B) = 700 mp (1.500 mp – 800 mp) x 0,560 mp = 392 lei; 392
lei / 12 luni = 32,667 lei/ lună;
Impozit pe teren datorat pentru perioada 01.05.2010 – 31.12.2010:
32,667 lei/ lună x 8 luni = 261 lei;
- Impozit pe teren datorat pentru anul 2010 = 280 + 261 = 541
lei;
Total impozit datorat în anul 2010 = a + b = 10.000 + 541 =
10.541 lei
66. Domnul Popescu Ion deţine un autoturism proprietate
personală, fabricat în anul 2008 şi cu capaciatatea cilindrică de
2.500 cm3. Să se calculeze impozitul pe mijloacele de transport
aferent anului 2010, în cazul autoturismului prezentat mai sus.
Rezolvare:
a. datele despre mijlocul de transport: autoturism care are o
capacitate cilindrică de 2.500 cm3.
b. explicaţii privind modul de calcul al impozitului pe mijloacele
de transport, astfel cum rezultă din art. 263 alin. (2) din Codul
fiscal:
1. se determină numărul de fracţiuni la 200 cm3: capacitatea
cilindrică a autoturismului se împarte la 200 cm3, respectiv: 2.500
cm3: 200 cm
3 = 12,50; pentru calcul se consideră fracţiunea de 0,50
la nivel de unitate, rezultă 13 fracţiuni;
2. se determină taxa asupra mijloacelor de transport:
2.1. în tabelul prevăzut la art. 263 alin. (2) din Codul fiscal, se
identifică suma corespunzătoare unui autoturism cu capacitatea
cilindrică între 2.001 cm3 şi 2.600 cm
3 inclusiv, respectiv: 72
lei/200 cm3;
2.2. numărul de unităţi prevăzut la pct. 1 se înmulţeşte cu suma
prevăzută la subpct. 2.1, respectiv: 13 x 72 lei/200 cm3 = 936 lei;
- 86 –
7. Societatea X S.R.L. are deschisă o discotecă în oraşul
Galaţi. Localul discotecii are o suprafaţă totală de 600 mp, din care
suprafaţa utilă privind ringul de dans şi barul are 550 mp, iar
birourile şi depozitul au o suprafaţă de 50 mp. Până la data de 15
iunie societatea a depus la departamentul de impozite şi taxe locale
o declaraţie din care rezultă că suprafaţa utilă a discotecii este de
550 mp, precum şi faptul că spectacolele de discotecă din luna iulie
au loc în fiecare sâmbătă şi duminică seara, de la ora 22.00, la ora
04.00. Să se calculeze impozitul pe spectacole datorat de societatea
X în luna iulie 2010.
Rezolvare:
Impozitul pe spectacole = suprafaţa utilă (600 mp – 50 mp =
550 mp) x 2 lei/mp (sumă stabilită de Consiliul Local, conform art.
275 alin. (2) din Codul fiscal) x zile de funcţionare x coeficientul
de corecţie pentru oraş de rangul I (conform art. 275 alin. (3) din
Codul fiscal) = 550 mp x 2 lei/mp x 9 zile x 5,00 = 49.500 lei.
8. La o societate comercială se realizează operaţiuni:
- livrări de mărfuri la export 100.000 lei;
- livrări de mărfuri de la intern cu drept de deducere în
valoare de 25.000 lei;
- livrări de mărfuri de la intern, scutite de la plata TVA în
valoare de 15.000 lei;
- achiziţii de materii prime şi materiale consumabile de pe
piaţa internă 50.000 lei, TVA 24 %.
Să se calculeze TVA deductibil, TVA colectat, TVA de
dedus, TVA de plată sau de rambursat, după caz
Rezolvare:
- calculul TVA deductibilă = 50.000 lei x 24% = 12.000 lei;
- calculul TVA de dedus: pentru calculul TVA de dedus este
nevoie să se calculeze prorata (venituri din livrări supuse
TVA / venituri din total livrări = venituri din livrări la export
+ venituri din livrări de mărfuri de la intern cu drept de
deducere / venituri din livrări la export + venituri din livrări
de mărfuri de la intern cu drept de deducere + venituri din
livrări de mărfuri de la intern, scutite de la plata TVA =
125.000 lei / 140.000 lei = 89,28%; TVA de dedus = 12.000
lei x 89,28% = 10.714 lei;
- 87 –
- calculul TVA colectată = livrări de mărfuri de la intern cu
drept de deducere în valoare de 25.000 lei x 24% = 6.000 lei;
- calcul TVA de recuperat (TVA colectată < TVA de dedus) =
TVA de dedus - TVA colectată = 10.714 – 6.000 = 4.714 lei.
9. Un agent economic produce în anul 2010, 20.000 pachete
de ţigarete a câte 20 bucăţi fiecare. Preţul maxim de vânzare cu
amănuntul declarat de agentul economic este de 10 lei/pachet.
Acciza unitară reprezintă 71,04 euro / 1.000 ţigarete (conform
anexa nr. 1, art. 177 din Codul fiscal). Cursul de schimb pentru
anul 2010 = 4,2687 lei / 1 euro. Să se determine acciza pe care
trebuie să o achite agentul economic.
Rezolvare:
Acciza = acciza specifică + acciza ad valorem (se calculează
prin aplicarea procentului legal stabilit, asupra preţului maxim
de vânzare cu amănuntul);
Acciza specifică = cantitatea exprimată în unităţi de 1.000
ţigarete x acciza unitară la 1.000 ţigarete x cursul de schimb =
(20.000 x 20)/1.000 x 71,04 euro / 1.000 ţigarete x 4,2687 lei / 1
euro = 121.299 lei;
Acciza ad valorem = baza de impozitare (preţul maxim de
vânzare cu amănuntul x cantitatea) x procentului legal stabilit =
10 lei x 20.000 pachete x 31 % = 62.000 lei;
Acciza = acciza specifică + acciza ad valorem = 121.299 lei +
62.000 lei = 183.299 lei.
10. Un agent economic importă din SUA produse finite în
valoare de 400.000 lei, pentru a fi comercializate. Se cunosc:
taxe vamale 10%, comision vamal 0,5%, cota de TVA – 24%.
Să se calculeze nivelul taxelor vamale şi a TVA.
Rezolvare:
- valoarea în vamă a produselor finite = 400.000 lei;
- valoarea taxelor vamale = 400.000 lei x 10 % = 40.000 lei;
- valoarea comisionului vamal = 400.000 lei x 0,5 % = 2.000
lei;
- total bază de impozitare TVA = 442.000 lei;
- TVA de plată = 442.000 lei x 24% = 106.080 lei.
- 88 –
TESTE GRILĂ
1. Veniturile publice pot fi:
a) ordinare şi economice;
b) ordinare şi extraordinare;
c) ordinare şi sociale.
2. Veniturile publice ordinare se materializează în:
a) sumele colectate ritmic şi programat;
b) sumele colectate temporar şi programat;
c) sumele colectate din împrumuturi.
3. Veniturile publice extraordinare se manifestă prin.
a) atragerea de resurse bancare;
b) atragerea de resurse externe;
c) atragerea de resurse suplimentare.
4. Modalitatea de satisfacere a necesarului de noi resurse
financiare este determinată de următoarele cauze:
a) economice, monetare, social-democratice, politici militare,
financiare;
b) economice, bursiere, social-democratice, politici militare,
financiare;
c) economice, bursiere, demografice, politici fiscale şi bugetare,
financiare.
5. Conţinutul economic al veniturilor grupează următoarele
principale categorii de resurse financiare publice:
a) veniturile cu caracter nefiscal, resursele proprii ale băncilor,
resursele din împrumuturi bancare, emisiunea bănească;
b) veniturile cu caracter fiscal, resursele de trezorerie, resursele
din împrumuturi publice, emisiunea bănească;
c) veniturile cu caracter fiscal, resursele proprii ale băncilor,
resursele din împrumuturi bancare, emisiunea bănească.
6. Resursele de trezorerie au caracter:
a) anticipativ şi rambursabil;
b) temporar şi nerambursabil;
c) temporar şi rambursabil.
7. Emisiunea bănească are un caracter:
a) rambursabil şi inflaţionist;
b) temporar şi inflaţionist;
c) nociv şi inflaţionist.
- 89 –
8. Monopolurile fiscale pot fi:
a) intracomunitare, depline, parţiale;
b) extracomunitare, depline, parţiale;
c) depline, parţiale.
9. Bugetul general consolidat este format din următoarele
categorii de resurse financiare publice:
a) ale bugetului de stat, ale bugetului BNR, cu destinaţie
specială, ale unităţilor administrativ-teritoariale;
b) ale bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat,
cu destinaţie specială, ale unităţilor administrativ-teritoriale;
c) ale bugetului de stat, ale bugetului Guvernului, cu destinaţie
specială, ale unităţilor administrativ-teritoariale.
10. Resursele financiare ale bugetului de stat sunt constituite
din:
a) veniturile fiscale, veniturile nefiscale şi veniturile din capital;
b) veniturile fiscale, veniturile nefiscale şi veniturile din
subvenţii;
c) veniturile fiscale, veniturile nefiscale şi veniturile din
transferuri.
11. Resursele financiare ale bugetului asigurărilor sociale de
stat sunt constituite din:
a) contribuţii şi plăţile care alimentează bugetul asigurărilor
sociale de stat;
b) contribuţii şi plăţile care alimentează bugetul unităţilor
administrativ-teritoariale;
c) impozite directe şi plăţile care alimentează bugetul
asigurărilor sociale de stat.
12. Resursele financiare cu destinaţie specială se constituie
din:
a) fonduri cu destinaţie specială şi contribuţii cu afectare
specială;
b) fonduri cu destinaţie specială şi asigurările pentru şomaj;
c) fonduri cu destinaţie specială şi contribuţiile pentru accidente
de muncă.
13. Resursele financiare ale bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale se constituie din:
a) accize, taxa pe valoare adăugată şi contribuţii sociale;
b)impozitele, taxele şi veniturile nefiscale cu caracter central;
- 90 –
c) impozitele, taxele şi veniturile cu caracter local.
14. Sistemul fiscal şi fiscalitatea coabitează prin prisma a
două abordări:
a)socială şi economică;
b) socială şi juridică;
c) financiară şi juridică.
15. Sistemul fiscal îndeplineşte următoarele funcţii
principale:
a) de finanţare, redistribuire şi de stabilizare;
b) de finanţare, mobilizare şi de control;
c) de finanţare, repartiţie şi de control.
16. Cerinţele de optimalitate pentru un sistem fiscal sunt
reprezentate de:
a) justiţia impunerii şi certitudinea impunerii;
b) inechitatea fiscală şi metodele de impunere;
c) inechitatea fiscală şi certitudinea impunerii.
17. Impozitele au caracter:
a) obligatoriu, definitiv şi rambursabil;
b) obligatoriu, definitiv şi nerambursabil;
c) obligatoriu, temporar şi rambursabil.
18. Impozitele sunt influenţate de următoarele aspecte:
a) financiar, economic, etnic;
b) financiar, juridic, etnic;
c) financiar, economic, social.
19. Impozitul reprezintă:
a) o prevedere obligatorie, temporară şi cu contraprestaţie;
b) o prevedere obligatorie, temporară şi fără contraprestaţie;
c) o prevedere obligatorie, definitivă şi fără contraprestaţie.
20. Taxele reprezintă:
a) o prelevare obligatorie, temporară şi cu contraprestaţie;
b) o sumă pentru servicii prestate de către autoritatea publică în
beneficiul plătitorului;
c) o sumă pentru servicii prestate de agenţi economici în
beneficiul unei autorităţi publice.
21. Având în vedere elementele definitorii şi constitutive
stabilirea impozitelor comportă:
- 91 –
a) o latură socială şi una politică;
b) o latură financiară şi una tehnică;
c) o latură politică şi una tehnică.
22. Elementele definitorii ale impozitelor sunt compuse din:
a) subiectul impozabil, predicatul impozabil, suportătorul
impozitului, obiectul impunerii, subiectul impunerii;
b) subiectul impozabil, destinatarul impozitului, obiectul
impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere;
c) subiectul impozabil, destinatarul impozitului, subiectul
impunerii, sursa impozitului, modalitatea de impunere.
23. Subiectul impozitului este:
a) plătitorul propriu-zis;
b) suportătorul impozitului;
c) materia însăşi aflată sub incidenţa impozitului.
24. Sursa impozitului este reprezentată de:
a) unităţile monetare în care se exprimă impozitul;
b) cel care suportă impozitul;
c) mijloacele din care se plăteşte impozitul.
25. Obiectul impunerii al impozitelor îl reprezintă:
a) plătitorul propriu-zis al impozitului;
b) suportătorul impozitului;
c) materia însăşi aflată sub incidenţa impozitului.
26. Asieta impozitului reprezintă:
a) totalitatea subiecţilor impozabili şi metodele de impozitare;
b) totalitatea măsurilor şi metodelor succesive de impunere;
c) totalitatea cotelor de impunere şi metodelor succesive de
impunere.
27. Cota de impunere a impozitului reprezintă:
a) unitatea de impunere;
b) materia de impunere;
c) sursa monetară de impunere.
28. Cotele procentuale de impunere ale impozitului pot fi:
a) exponenţiale, proporţionale, matematice;
b) proporţionale, progresive, regresive;
c) proporţionale, exponenţiale, regresive.
- 92 –
29. Elementele constitutive ale impozitelor sunt:
a) faptul generator şi sfera de aplicare;
b) faptul generator şi subiectul impozabil;
c) faptul generator şi obiectul impunerii.
30. Faptul generator al impozitului este:
a) evenimentul economic sau etnic care generează obligaţia
fiscală;
b) evenimentul juridic sau material care generează obligaţia
fiscală;
c) evenimentul juridic sau bugetar care generează obligaţia
fiscală.
31. Sfera de aplicare a impozitului se delimitează prin
următoarele aspecte:
a) natura contribuabilului, felul operaţiunilor neimpozabile,
obligaţia de plată a impozitului;
b) natura contribuabilului, spaţiul teritorial, evaluarea materiei
impozabile, persoana obligată la plata impozitului,
c) natura contribuabilului, felul operaţiunilor impozabile, felul
exonerărilor şi scutirilor, spaţiul teritorial.
32. După fond şi formă impozitele se clasifică:
a) impozite financiare şi reale;
b) impozite directe şi indirecte;
c) impozite ordinare şi extraordinare.
33. Impozitele directe se împart în:
a) impozite financiare şi ordinare;
b) impozite permanente şi incidentale;
c) impozite reale şi personale.
34. Impozitele reale se caracterizează:
a) periodicitate probabilă;
b) încasarea şi urmărirea lor vizează bunuri tangibile şi
comensurabile;
c) încasarea şi urmărirea lor vizează bunuri intangibile şi
incomensurabile.
35. În categoria impozitelor reale se includ:
a) impozitul financiar, impozitul pe clădiri, impozitul pe
veniturile persoanelor fizice şi juridice;
- 93 –
b) impozitul financiar, impozitul pe activităţi industriale,
impozitul pe capitalurile băneşti, impozitul pe circulaţia averii;
c) impozitul financiar, impozitul pe clădiri, impozitul pe activităţi
industriale, impozitul pe capitalurile băneşti.
36. În categoria impozitelor personale se includ:
a) impozitul pe capitalul bănesc, impozitul pe avere, impozitul
pe circulaţia averii;
b) impozitul pe venitul persoanelor fizice şi juridice, impozitul
pe avere;
c) impozitul pe circulaţia averii, impozitul pe creşterea averii,
impozitul financiar.
37. În categoria impozitelor pe avere există următoarele
forme:
a) impozitul pe descreşterea averii şi pe circulaţia averii;
b) impozitul pe creşterea averii şi pe circulaţia averii;
c) impozitul pe cedarea averii şi pe circulaţia averii.
38. Impozitele indirecte au caracter:
a) progresiv şi anestezic;
b) progresiv şi chirurgical;
c) regresiv şi anestezic.
39. Statul exercită o constrângere la impozitele directe:
a) transparentă cu specific fiziologic;
b) transparentă, contractuală,
c) contractuală, cu specific fiziologic-nu îngăduie diferenţierea
plătitorilor.
40. Statul exercită o constrângere la impozitele indirecte:
a) transparentă, cu specific fiziologic-nu îngăduie diferenţierea
plătitorilor;
b) cu specific fiziologic-nu îngăduie diferenţierea plătitorilor;
c) transparentă, contractuală.
41. Impozitele indirecte se împart în următoarele subgrupe:
a) accize, taxa pe valoare adăugată, impozitul pe venit,
monopolurile fiscale;
b) accize, taxa pe valoare adăugată, monopolurile fiscale, taxele
vamale;
c) accize, taxa pe valoare adăugată, impozitul pe profit, taxele
vamale.
- 94 –
42. Accizele sunt:
a) taxe generale de consum;
b) taxe instituite de stat asupra producerii sau /şi vânzării unor
mărfuri;
c) taxe speciale de consumaţie aşezate şi înacasate asupra
bunurilor care intră în consumul tuturor categoriilor de
contribuabili.
43. Taxa pe valoare adăugată reprezintă:
a) taxă generală de consum;
b) taxă instituită de stat asupra producerii sau /şi vânzării unor
mărfuri;
c) taxă specială de consumaţie aşezată şi încasată asupra
bunurilor care intră în consumul tuturor categoriilor de
contribuabili.
44. Taxele vamale se împart în:
a) taxe vamale de import, taxe vamale de primă înmatriculare,
taxe vamale intracomunitare;
b) taxe vamale de import, taxe vamale de tranzit, taxe vamale de
export;
c) taxe vamale de import, taxe vamale extracomunitare, taxe
vamale de export.
45. Taxele de timbru şi de înregistrare au următoarele
elemente specifice:
a) contraprestaţie explicită şi imediată din partea autorităţilor
publice;
b) fără contraprestaţie din partea autorităţilor publice;
c) contraprestaţie explicită şi imediată din partea autorităţilor
judecătoreşti.
- 95 –
Unitatea de învãţare 5
ÎMPRUMUTURILE DE STAT. DATORIA PUBLICĂ
INTERNĂ. DATORIA PUBLICĂ EXTERNĂ.
Principalele obiective ale unităţii de învăţare 5:
După studiul unităţii de învăţare 5 studenţii vor avea cunoştinţele
necesare pentru:
- înţelegerea mecanismului formãrii împrumuturilor de stat
şi identificarea trãsãturilor acestora;
- identificarea destinaţiilor şi elementelor împrumuturilor
de stat;
- însuşirea principalelor operaţiuni specifice împrumuturilor
de stat;
- înţelegerea noţiunilor de datorie publicã internã şi externã
precum şi a particularitãţilor acestora.
Pe parcursul expunerii s-a dorit familiarizarea studenţilor cu
noţiunea de împrumut public, ca operaţiune ce vine în completarea
resurselor financiare publice, precum şi cu conceptele de datorie
publicã internã şi externã .
În completarea resurselor financiare publice, statul poate
apela şi la împrumuturi contractate de la diverşi creditori în scopul
realizării obiectivelor fixate.
Definiţie:
Creditorul poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică,
autohtonă sau străină. Creditul poate fi pe termen scurt, mediu sau
lung şi este purtător de dobândă.
Creditul public reprezintă suma pe care o autoritate publică o
ia cu împrumut de la un agent economic oarecare.
- 96 –
Definiţie:
După apartenenţa geografică a creditorului, datoria publică
poate fi internă sau externă.
5.1. Împrumuturile de stat
5.1.1. Mecanismul formării şi trăsăturile împrumuturilor de stat
În economia de piaţă, veniturile procurate de stat din
impozite, taxe şi contribuţii, precum şi veniturile nefiscale, adesea
nu acoperă integral cheltuielile acestuia. În asemenea situaţii,
autorităţile publice se adresează persoanelor fizice şi juridice care
dispun de mijloace băneşti temporar libere, cerându-le să le
încredinţeze o parte din acestea pentru acoperirea diferenţei dintre
cheltuielile şi veniturile bugetare.
Astfel, în caz de dezechilibru bugetar, completarea
veniturilor publice se face cu resurse de împrumut, adică pe calea
creditului public. Bazat pe încrederea în solvabilitatea statului,
creditul public se realizează fie pe calea contractării directe de către
stat, de împrumuturi cu personae fizice sau juridice deţinătoare de
mijloace băneşti libere, fie prin intermediul unor instituţii
specializate – bănci, case de economii, case de asigurări sociale şi
de pensii, societăţi de asigurări şi reasigurări, etc. – care colectează
disponibilităţile băneşti de pe piaţă şi pe care le încredinţează apoi
statului pe timp determinat.
În afară de autorităţile publice central şi locale, apel la
resurse de împrumut mai fac întreprinderile private, publice şi
mixte, organizaţiile cooperatiste, ca şi unele categorii sociale,
pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţii lor economice
(credite pe termen scurt), efectuarea de investiţii (credite pe termen
mijlociu sau lung) ori satisfacerea unor nevoi ale populaţiei (credite
de consum). Cererea de credit public şi privat vine din parte
autorităţilor publice, a agenţilor economici şi a populaţiei, iar oferta
de resurse de împrumut este alcătuită din capitalurile băneşti
temporar disponibile ale agenţilor economici, capitalurile şi
rezervele libere ale băncilor şi ale altor instituţii financiare,
veniturile persoanelor deţinătoare de valori mobiliare, economiile
băneşti ale micilor producători de mărfuri, liber profesioniţilor şi
Datoria publică reprezintă totalitatea sumelor luate cu
împrumut de către o autoritate publică şi existente în sarcina
acesteia la un moment dat sau pe un interval de timp (de regulă
un an).
- 97 –
celorlate categorii sociale. Având aceleaşi surse de formare, creditul
public intră în competiţie cu creditul privat.
Asemănările şi deosebirile dintre creditul public şi
creditul privat :
- Este contractat de către stat;
- Debitorul este reprezentat de
autorităţile publice centrale şi locale, iar
creditorii sunt cei de la care provin
resursele de împrumut;
- Cererea vine din partea autorităţilor
publice central şi locale;
- Oferta vine din partea băncilor, altor
instituţii financiare, agenţilor
economici populaţiei;
- Este utilizat pentru funcţionarea
serviciilor publice, finanţarea
cheltuielilor militare, menţinerea ordinii
publice, rambursarea la scadenţă a
datoriei publice, plata dobânzilor
aferente;
- Rambursarea şi plata dobânzilor şi
comisioanelor aferente se realizează pe
seama veniturilor bugetare (impozit,
taxe, etc.);
- Dobânda plătită de stat, la
împrumuturile contractate, exprimă
relaţii de redistribuire a venitului
naţional; se redistribuie, în principal,
veniturile persoanelor fizice şi juridice,
mobilizate la fondurile de resurse
financiare publice, pe calea impozitelor
şi a taxelor, în favoarea celor care au
împrumutat statul şi pentru care
încasează dobânzi.
- Este contractat de agenţii
economici, populaţie;
- Debitorii sunt agenţii economici,
populaţia;
- Cererea vine din partea persoanelor
fizice sau juridice;
- Oferta vine din partea statului,
băncilor, altor instituţii financiare,
agenţilor economici populaţiei;
- Este utilizat atât în scopuri
productive, caz în care contribuie la
sporirea profitului realizat din care
se cedează băncii o parte sub formă
de dobândă, cât şi neproductive,
când se percepe, de asemenea,
dobânda chiar dacă nu produc
valoare adăugată;
- Rambursarea şi plata dobânzilor şi
comisioanelor aferente se realizează
pe seama resurselor private;
- Dobânda plătită de debitori
exprimă relaţii de distribuire a
valorii adăugate între participanţii la
activitatea economic financiară prin
credit, precum şi a profitului realizat
de agentul economic, împrumutat şi
banca împrumutătoare.
Principalele condiţii pentru acordarea creditului sunt:
garanţia, rata dobânzii şi termenul de rambursare. În cazul în care
creditul este acordat din surse ale populaţiei sau ale altor agenţi
economici, cu excepţia Băncii Centrale, masa monetară nu creşte,
deoarece sursa de finanţare o reprezintă disponibilităţile băneşti ale
acestora. În cazul în care creditorul este Banca Centrală, este
posibilă creşterea masei monetare pe seama emisiunii suplimentare
de monedă.
Creditul public Creditul privat
- 98 –
Ca urmare a preluării unui credit, statul emite înscrisuri cu
statut de titluri financiare: poliţe/bonuri de tezaur, certificate/bonuri
de impozite şi certificate de trezorerie în cazul creditelor din nevoi
de trezorerie sau obligaţiuni de stat, titluri de rentă sau titluri de
rentă perpetuă în cazul creditelor de echilibrare a bugetului.
Poliţele/bonurile de tezaur, certificatele/bonurile de impozite
şi certificatele de trezorerie sunt înscrisuri privind creditul pe
termen scurt şi atestă, de regulă, un credit pe piaţa internă.
Obligaţiunile de stat, titlurile de rentă sau titlurile de rentă
perpetuă sunt înscrisuri privind credite pe termen lung şi atestă un
credit ce poate fi preluat fie pe piaţa internă, fie pe piaţa externă.
Acoperirea golului temporar de trezorerie sau a deficitului
bugetar anual prin împrumuturi în loc de impozite prezintă unele
avantaje: operativitatea (deoarece evită un proces legislativ de
regulă de lungă durată, strict obligatoriu în cazul impozitelor),
evitarea nemulţumirii sociale (deoarece, fără excepţie, creşterea
fiscalităţii este o decizie guvernamentală total neagreată nici de
populaţie, nici de întreprinzători) şi diminuarea relativă în timp a
efortului fiscal (deoarece acţionează efectele inflaţiei, în măsura în
care dobânda angajată ajunge în timp să nu mai acopere integral
rata inflaţiei). Aceste avantaje au însă un cost reprezentând
dezavantajul apelului la împrumut, cost format din cheltuielile de
lansare (publicitate, comisioane), vânzarea sub pari, dobânda, prima
de rambursare ş.a.
În cazul în care împrumutul (include şi cheltuielile aferente
lui) are ca destinaţie acţiuni de tip investiţii economice, rambursarea
se poate face din venitul net adus de acestea, ceea ce nu generează
cheltuieli bugetare suplimentare la datele de scadenţă. De obicei,
însă, destinaţia împrumutului nu este de natura investiţiilor, aşa
încât rambursarea lui determină cheltuieli care sunt acoperite din
sursele fiscal curente ale anilor de rambursare; or, aceasta înseamnă
că, de fapt, împrumuturile bugetare de echilibrare sunt impozite
anticipate.
În calitatea lor de impozite anticipate, împrumuturile de stat
se deosebesc de impozitele curente prin următoarele caracteristici:
- au caracter contractual, similar oricărui împrumut, adică
reprezintă din punct de vedere juridic o înţelegere între două părţi
(stat şi creditorii săi); aceasta exclude caracterul obligatoriu al
impozitelor curente, înlocuit cu alternativa facultativităţii, întrucât
posibilii creditori pot să nu accepte (individual sau toţi) condiţiile
de preluare a împrumutului, aşa cum au fost ele anunţate de
Ministerul Finanţelor; practica financiară a înregistrat însă şi cazuri
de împrumuturi de stat obligatorii; pe de altă parte, statul, spre
deosebire de alţi debitori, nu acordă garanţii materiale, adică
- 99 –
împrumuturile de stat, faţă de celelalte categorii de împrumuturi, nu
au clauză de ipotecă, gaj etc.;
- au caracter rambursabil, similar oricărui împrumut, dar
total nespecific pentru impozite; acest caracter se păstrează inclusiv
în cazul împrumuturilor zise perpetue (rente viagere), deoarece
rambursarea acestora se face totuşi, chiar dacă discret şi fără o
scadenţă anterior anunţată;
- asigură contraprestaţie, lucru total nespecific impozitelor;
această contraprestaţie ia, cel mai frecvent, forma dobânzii, a primei
de rambursare şi a emiterii sub valoarea nominală (sub pari); unele
din aceste avantaje materiale, pe care statul le anunţă creditorilor la
lansarea împrumutului, pot fi retrase pe parcurs, ca de exemplu
diminuarea dobânzii prin conversiunea datoriei publice.
5.1.2. Destinaţia şi rolul împrumuturilor de stat
Statul apelează la împrumuturi fie din necesităţi de trezorerie,
fie din necesităţi de echilibru bugetar. În primul caz, veniturile
bugetare ordinare prevăzute a se realiza în anul considerat acoperă
integral cheltuielile bugetare.
Atunci când disponibilităţile de resurse ale unor instituţii
publice păstrate la trezoreria statului nu acoperă golul de casă al
bugetului de stat, se solicită împrumuturi pe termen scurt de la alţi
deţinători de resurse băneşti de pe piaţă. În ultimă instanţă se face
apel la Banca Centrală a ţării, sub forma unui avans în contul
veniturilor bugetare viitoare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de
lege.
În condiţiile în care veniturile bugetare ordinare nu acoperă
integral cheltuielile bugetare aprobate pentru anul următor,
guvernul ţării are de ales între sporirea veniturilor fiscale (prin
majorarea impozitelor existente sau introducerea de impozite noi) şi
contractarea de împrumuturi. De cele mai multe ori, guvernul
optează pentru cea de-a doua soluţie, din următoarele considerente:
a) majorarea impozitelor constituie o măsură nepopulară,
deoarece afectează nivelul de trai al populaţie, iar partidul
(partidele) de la putere evită să o aplice de teama să nu-şi piardă
electoratul. În ţările cu un nivel ridicat al fiscalităţii, o nouă sporirea
a acesteia, se loveşte de împotrivirea fermă a categoriilor sociale
care ar urma să suporte sarcina suplimentară;
b) împrumuturile de stat oferă categoriilor sociale avute un
plasament sigur şi remunerator pentru disponibilităţile lor băneşti;
c) împrumuturile de stat reprezintă un mijloc mai rapid de
procurare a resurselor financiare decât impozitele directe. Perioada
necesară pentru identificarea şi evaluarea materiei impozabile,
- 100 –
stabilirea şi perceperea impozitelor este mai îndelungată decât cea
de subscriere la împrumut şi efectuare a vărsămintelor în contul
acestuia;
d) în condiţiile în care împrumutul se solicită la banca
centrală, termenul de obţinere a resurselor băneşti este şi mai scurt
decât în cazul în care acesta se plasează în rândurile populaţiei ori al
persoanelor juridice (altele decât banca centrală).
În ceea ce priveşte dilema “impozite sau împrumuturi” pentru
finanţarea cheltuielilor bugetare, economiştii din perioada de
ascensiunea a capitalismului erau adepţi ai soluţiei impozitelor şi
criticau aspru recurgerea la împrumuturi publice. Aceasta,
deoarece:
a) după opinia lor, activitatea economică trebuie să se
desfăşoare în condiţii de liberă concurenţă, pe baza iniţiativei
private, fără niciun amestec din partea statului; cheltuielile publice
trebuie reduse la minimum, impozitele să fie modice spre a nu
diminua interesul întreprinzătorilor pentru dezvoltarea activităşii lor
economice, iar echilibrarea bugetului de stat să se asigure excluziv
pe seama veniturilor ordinare (fiscale şi eventual domeniale);
b) împrumuturile antrenează cheltuieli bugetare suplimentare
sub formă de dobânzi, comisioane, prime de rambursare etc., care
fac necesară, în final, majorarea impozitelor;
c) împrumuturile uşurează sarcina fiscală a generaţiei
prezente, dar împovărează generaţiile viitoare cu cheltuieli
reclamate ratelor scadente şi plata dobânzilor;
d) împrumuturile publice afectează însuşi capitatul naţiunii,
în timp ce impozitele diminuează numai veniturile acesteia.
Împrumuturile de stat au un rol important în redistribuirea
produsului intern brut, şi se manifestă atât pe plan intern cât şi pe
plan extern. Pe plan intern, împrumuturile contribuie la
redistribuirea produsului intern brut, iniţial în momentul plasării
acestota de către stat. Cu acest prilej, are loc o redistribuire între
partea destinată formării brute de capital şi cea afectată consumului,
deoarece o parte din capitalul bănesc temporar liber, care cuprinde
şi capitalul industrial vremelnic disponibil, este plasată în înscrisuri
ale împrumuturilor de stat şi se foloseşte mai cu seamă în scopuri de
consum, în loc să servească la lărgirea producţiei şi a circulaţiei.
Ulterior, redistribuirea produsului intern brut prin intermediul
împrumuturilor are loc în momentul plăţii dobânzii aferente
împrumuturilor şi care se suportă în principal din impozite.
Subscriitorii la împrumuturile de stat încasează dobânzi şi prime de
rambursare, iar agenţii economici realizează profit, în măsura în
care livrează produse, execută lucrări ori prestează servicii pentru
sectorul public, finanţate din resurse împrumutate de stat.
- 101 –
Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în măsura în
care sunt folosite pentru dezvoltarea industriei, modernizarea
agriculturii, construirea de căi de comunicaţii, protecţia mediului,
creşterea eficacităţii învăţământului şi asistenţei medicale. În
asemenea situaţii, împrumuturile contribuie la sporirea producţiei
materiale, la creşterea produsului intern brut imediat sau în
perspective şi, pe această bază, la asigurarea resurselor necesare
rambursării lor.
Împrumuturile de stat contractate în străinătate contribuie la
redistribuirea produsului intern brut între ţările împrumutatoare şi
cele împrumutate. La acordarea de împrumuturi, fluxurile
financiare pornesc de la ţările împrumutatoare şi se îndreaptă către
ţările împrumutate.
Din momentul începerii restituirii împrumuturilor şi al plăţii
dobânzilor şi celorlate cheltuieli aferente, direcţia fluxurilor
financiare se schimbă: de data aceasta, fluxurile pornesc de la ţările
beneficiare de împrumuturi şi se îndreaptă către ţările
împrumutatoare. Dacă redistribuirea produsului intern brut al ţării
creditoare către ţara debitoare are caracter temporar (împrumutul
acordat fiind rambursabil), în schimb plăţile efectuate de ţara
debitoare, cu titlul de dobânzi şi comisoane, către ţara creditoare,
reflectă redistribuirea definitivă şi nerambursabilă a produsului
intern brut pe plan internaţional. Adesea o parte din produsul intern
brut al ţărilor debitoare este transferată la dispoziţia ţărilor
creditoare prin mecanismul preţurilor neechivalente şi cel al
cursurilor valutare care oscilează în limite largi fără justificare
economică.
Întrucât ţările dezvoltate constituie principalele ţări
exportatoare de capital, iar ţările în curs de dezvoltare şi în tranziţie-
principalele ţări importatoare de capital, este lesne de înteles că,
prin intermediul împrumuturilor contractate în străinătate, are loc
redistribuirea produsului intern brut pe plan internaţional.
5.1.3. Elemetele tehnice ale împrumuturilor de stat
La lansarea unui împrumut de stat este necesară stabilirea
câtorva elemente tehnice care îl definesc din punct de vedere
juridic. Este vorba de: denumirea împrumutului care se
contractează; valoarea menţionată pe fiecare cupiură a înscrisului
acelui împrumut; termenul de rambursare; dobânda; eventuale alte
avantaje materiale acordate deţinătorilor de înscrisuri, pentru a face
împrumutul mai atractiv.
Denumirea împrumutului poate să fie legată de destinaţia
acestuia. Atunci când statul doreşte să atragă atenţia opinie publice
- 102 –
asupra caracterului excepţional al împrumutului ori asupra
obiectivului urmărit prin acel împrumut, considerat de interes
naţional, precizează acest lucru în însăşi denumirea lui. Spre
exemplu: “Împrumutul înzestrării armatei”, “Împrumutul pentru
recosntrucţie”, “Împrumutul stabilizării”, etc. În cazurile în care
împrumuturile se contractează cu o oarecare regularitate pentru
acoperirea deficitelor bugetare sau pentru alte destinaţii (construcţii
de drumuri atc.), în denumirea lor se precizează anul contractării
(“Împrumutul de stat 1947”), nivelul dobânzii (“Împrumutul de stat
71/2%”), forma pe care o îmbracă venitul (“Împrumutul de stat cu
câştiguri”), după caz.
Valoarea nominală, valoarea reală şi cursul.
Valoarea nominală este standardizată în cupiuri, adică un
număr standard de unităţi monetare. Valoarea nominală este
valoarea de referinţă la care se calculează dobânda anuală ce îi
revine posesorului unui titlu, după relaţia:
D = dn x VN , unde:
D = dobânda anuală aferentă unui titlu;
dn = rata nominală a dobânzii;
VN = valoarea nominală a titlului.
Pentru fiecare împrumut contractat pe piaţă, statul emite nişte
înscrisuri, denumite generic efecte publice, titluri, hârtii de valoare,
obligaţiuni etc., în cupiuri de o anumită valoare (spre exemplu: de
50 de lire sterline, de 100 de dolari SUA, de 100 de euro etc). Suma
înscrisă pe titlul unui împrumut de stat denumită valoare nominală,
exprimă mărimea creanţei pe care deţinătorul acesteia (creditorul) o
are de încasat de la stat (sau invers datoria statului faţă de
deţinătorul înscrisului respectiv). Când împrumutul se rambursează
la termenul pentru care a fost contractat, statul achită deţinătorului
înscrisului valoarea nominală a acestuia.
Valoarea nominală reprezintă suma care este înscrisă
pe titlul aparţinător unei emisiuni şi care se exprimă în
unităţi monetare naţionale (în cazul unor emisiuni lansate pe
piaţa internă) sau într-o unitate monetară străină (în cazul
emisiunilor lansate pe piaţa internaţională de capital).
Valoarea efectivă sau valoarea de piaţă este suma de bani cu
care se poate procura de pe piaţă, la un moment dat, un titlu
aparţinător unei emisiuni.
- 103 –
În cazul în care momentul ales este chiar cel al lansării pe
piaţă, valoarea efectivă se numeşte valoare de emisiune sau preţ
de emisiune.
Valoarea de piaţă, precum şi forma ei particulară de preţ de
emisiune, poate fi peste, la sau sub valoarea nominală. În funcţie de
acest raport de ordine între valoarea nominală şi preţul de emisiune,
se numeşte emisiunea lansată supra, al sau sub pari. Aceste
calificative se păstrează şi în legătură cu nivelul înregistrat la un
moment dat de curs, spunându-se despre titluri că sunt supra, al sau
sub pari.
Prin urmare, avem:
c = x 100 , unde:
c = cursul curent al unui titlu,
VP = valoarea de piaţă a titlului.
Din punctul de vedere al duratei pentru care se contractează,
împrumuturile pot fi cu termene precise de rambursare şi fără
asemenea termene. De asemenea, împrumuturile pot fi:
- pe termen scurt (contractate pe o perioadă de până la un
an inclusiv), împrumuturi la care statul apelează atunci când, deşi
echilibrat pe întregul an,. Bugetul prezintă neconcordanţe între
momentul încasării veniturilor prevăzute şi momentul efectuării
cheltuielilor aprobate. La fel se procedează în cazul în
careveniturile nu se realizează în cuantumul prevăzut în buget, sau
când apare necesitatea efectuării unor cheltuieli neprevăzute.
- pe termen mijlociu (pe o perioadă de peste un an până la
cinci ani inclusiv),
- pe termen lung (pe o perioadă de peste 5 ani);
Dobânda -"Preţul" pe care statul îl plăteşte creditorilor săi
pentru folosirea sumei împrumutate îmbracă forma:
a) a dobânzii (venit fix, de care beneficiază toţi deţinătorii de
înscrisuri proporţional cu valoarea nominală a sumelor
împrumutate);
Cursul reprezintã numărul de unităţi monetare cu care se pot
cumpăra la un moment dat o sută de unităţi monetare din
valoarea nominală a unui titlu aparţinător unei emisiuni.
Termenul da rambursare (este scadenţa, data la care
împrumutul trebuie rambursat).
- 104 –
b) a câştigurilor (venituri diferenţiate ca mărime, de care
beneficiază numai un număr restrâns de deţinători),
c) forma combinată a dobânzii şi a câştigurilor sau forma
altor avantaje.
Pentru a face mai atractive împrumuturile pe care le
contractează pe piaţa internă, uneori statul acordă creditorilor săi şi
alte avantaje decât dobânda:
- scutirea de taxe şi impozite a veniturilor realizate din
împrumuturile publice;
- scutirea de taxe şi impozite a tranzacţiilor la bursă cu
efecte ale acestor împrumuturi ;
- plata impozitelor cu titluri de stat evaluate la valoarea
nominală şi nu mai târziu de scadenţa finală a împrumutului;
- exonerarea efectelor publice de la execuţia financiară
silită;
- garantarea împotriva variaţiilor puterii de cumpărare a
monedei naţionale prin: stabililrea unei dobânzi nominale care să
fie real pozitivă pe tot parcursul împrumutului, exprimarea
împrumutului într-o unitate monetară mai stabilă sau într-o unitate
de calcul (de exemplu, dreptul special de tragere calculat de FMI
sau Banca Mondială pe baza unui „Coş” valutar reprezentativ şi
stabil), indexarea împrumutului pe baza unui indice de preţ.
5.1.4. Operaţiuni specifice împrumuturilor de stat
Împrumuturile de stat prijeluiesc o serie de operaţiuni legate
de plasarea acestora pe piaţă, de rambursarea lor, precum şi de
eventual modificare a ratei dobânzii şi a termenelor stabilite iniţial:
a) Plasarea împrumutului presupune vânzarea titlurilor şi
încasarea contravalorii vânzării, care va reprezenta suma colectată
ca împrumut de către emitent. Aceasta nu coincide, de regulă, cu
valoarea nominală totală a emisiunii, fie din cauza preţului de
emisiune sub pari, fie datorită cheltuielilor legate de emisiune
(tipărire, publicitate, plata intermediarilor etc.). Cum, de regulă,
emitentul urmăreşte colectarea unei anumite valori, el va lansa un
împrumut mai mare, suficient pentru ca suma netă colectată să fie,
minimum, la nivelul celei avute în vedere. Plasarea titlurilor are la
bază o serie de tehnici diverse, respectiv:
- prin subscripţie publică, formă de plasare organizată şi
gestionată de Ministerul Finanţelor sau de către o instituţie publică
autorizată în acest sens, de guvern sau de însuşi Ministerul
Finanţelor. Acoperirea cheltuielilor ocazionate de vânzarea titlurilor
şi colectarea sumelor se face printr-un comision acordat instituţiei
organizatoare a plasării. Plasatorii de capital subscriu la insituţia
- 105 –
organizatoare, respectiv la agenţii ei colectori. Plata valorii titlurilor
subscrise şi intrarea în posesia lor se face ulterior, cu un decalaj în
timp, necesar pentru corelarea volumului subscrierii cu volumul
împrumutului lansat. În cazul în care subscrierea depăşeşte volumul
împrumutului, se calculează un coeficient de vărsământ:
cv = , unde:
cv = cota de vărsământ;
VTE = valoarea totală de emisiune a împrumutului;
VS = valoarea subscrierilor.
Valoarea subscrierii fiecărui plasator de capital se va corecta
cu coeficientul de vărsământ, astfel încât el va cumpăra obligaţiuni
la nivelul valorii VS x cv, rotunjită eventual conform cupiurilor
practicate în respectivul împrumut.
Există şi practica atribuirii către fiecare agent plasator al
instituţiei organizatoare a unui anumit plafon de împrumut ( un
anumit număr de obligaţiuni), urmând ca el să le vândă după regula
„primul venit – primul servit”.
- Plasarea prin consorţii (sindicate) bancare presupune
organizarea şi gestionarea plasării de către un grup de bănci.
Aceasta se poate face:
• în comision, similară subscripţiei publice, care nu angajează
răspunderea băncilor pentru obligaţiunile nevândute;
• prin cumpărare, în care grupul de bănci cumpără întreaga
emisiune la un curs convenabil emitentului şi o plasează la cursuri
formate pe piaţă; acoperirea cheltuielilor făcute de bănci pentru
plasare, ca şi câştigul lor, provine din diferenţa de curs între cursul
pieţei şi cel de preluare de la emitent.
- Plasarea prin bursă este adecvată situaţiilor în care bursa
este activă şi se vădeşte cel mai puţin costisitor. Emisiunea este
înregistrată la bursă, similar emisiunilor oricăror altor titluri de
valoare şi se negociază prin agenţii de bursă în sesiuni speciale
dedicate efectelor financiare generale.
b) Conversiunea este o operaţiune vizând modificarea ratei
dobânzii la un împrumut public, datorată diminuării dobânzii
curente sub nivelul celei practicate la respectivul împrumut.
Aceasta înseamnă că statul găseşte acum pe piaţă surse de
creditare mai ieftine decât cele pe care le-a găsit la momentul
plasării împrumutului. Conversiunea presupune înlocuirea titlurilor
emise în trecut (titluri vechi) cu alte tiluri pentru care dobânda este
corelată cu cea a pieţei, adică mai mică (titluri noi).
Conversiunea forţată presupune înlocuirea titlurilor vechi cu
altele noi, într-un interval de timp anunţat. După încheierea
- 106 –
acestuia, titlurile vechi îşi pierd valabilitatea. Acest lucru este
posibil deoarece statul nu este un agent economic oarecare, ci unul
care are şi putere politică şi forţă de coerciţiune.
Conversiunea facultativă presupune înlocuirea titlurilor vechi
cu altele noi prin preschimbare benevolă de către posesorii celor
vechi; titlurile vechi nu-şi pierd valabilitatea; titlurile noi pot fi
procurate fie la schimb cu cele vechi, fie prin cumpărare.
Conversiunea prin rambursare anticipată presupune
înlocuirea titlurilor vechi cu unele noi cu opţiunea pentru posesorii
de titluri vechi de a şi le preschimba sau de a solicita răscumpărarea
lor.
De regulă, conversiunea afectează negativ imaginea de
debitor a statului şi îi înrăutăţeşte piaţa pentru eventuale lansări de
împrumuturi.
c) Arozarea este o operaţiune inversă conversiunii şi este
practicată atunci când, datorită creşterii ratei dobânzii pe pieţele
monetară şi de capital sau altor fenomene conjuncturale, cursul
bursier al obligaţiunilor de stat scade dramatic, generând
repercusiuni negative pentru debitorul-stat. Pentru a reface această
imagine se pot lansa noi înscrisuri cu dobânda majorată, care să le
înlocuiască pe cele vechi. În măsura în care statul dispune de
resurse financiare, poate proceda la retragerea împrumutului vechi
prin cumpărarea la bursă a titlurilor acestuia (operaţiune
avantajoasă, având în vedere cursul lor scăzut) şi lansarea unui nou
împrumut cu condiţii atractive.
d) Consolidarea este o operaţiune vizând modificarea
termenului de rambursare a unui împrumut şi se practică în legătură
cu împrumuturile pe termen scurt sau mediu care sunt transformate
în împrumuturi pe termen lung sau fără termen. Procedeul este
aplicat în cazul în care titlurile pe termen scurt se apropie de
scadenţă, iar statul nu dispune de resurse financiare pentru a
răscumpăra respectivele titluri. La scadenţă statul va oferi titluri de
rentă sau titluri de rentă perpetuă cu aceeaşi valoare ca şi cele pe
termen scurt, dar cu o majorare de dobândă, majorare determinată
de faptul că, pentru termene mai lungi, dobânda este mai mare,
fenomen normal al pieţelor monetare şi de capital.
e) Rambursarea împrumuturilor de stat este operaţiunea de
răscumpărare a titlurilor emise anterior pentru un astfel de
împrumut. Sursele de rambursare sunt: cheltuielile anume prevăzute
în buget pentru aceasta, respective veniturile bugetare ale anilor din
perioada de scadenţă; excedentele bugetare; fondurile speciale de
amortizare constituite în mod expres în gestiunea instituţiei
specializate pentru rambursarea unor împrumuturi publice (casa de
amortizare a împrumuturilor publice).
- 107 –
Rambursarea prin bursă se poate practica pentru orice fel de
împrumut ale cărui titluri sunt cotate la bursă. Decizia este luată de
către guvern, care stabileşte şi sursa din care se va face
răscumpărarea. Pentru împrumuturile cu termen, acesta trebuie
respectat, astfel că răscumpărările se fac anticipat scadenţei, cu
excepţia cazurilor în care se optează pentru consolidare sau pentru
alte soluţii mai dure (arierate financiare, reeşalonare, repudiere).
Pentru împrumuturile fără termen, răscumpărarea este facultativă,
obligatorie fiind doar plata dobânzilor la scadenţe.
Rambursarea cu scadenţă unică se practică pentru
împrumuturile pe termen scurt şi presupune răscumpărarea tuturor
titlurilor la scadenţa menţionată, cu plata inclusiv a dobînzii. Are
dezavantajul că pune în circulaţie, „instantaneu”, o mare masă de
numerar care poate afecta stabilitatea pieţei.
Rambursarea prin anuităţi se practică în cazul unor
împrumuturi cu sferă limitată de creditori şi constă în calculul
sumei anuale de plată în contul împrumutului pe baza procedeelor
de actualizare. Anuitatea este suma reprezentând amortizarea
împrumutului (plata unei rate din creditul preluat) plus dobânda
aferentă. Anuitatea se poate calcula ca plată eşalonată imediată sau
amânată (există o „perioadă de graţie” în care nu se fac rambursări
în contul datoriei, dar dobânda se acumulează), anticipată (plata la
începutul anului) sau posticipată (plata la finele anului), în tranşe
egale (anuitate constantă pe toată perioada împrumutului) sau
crescătoare sau descrescătoare.
Rambursarea prin tragere la sorţi se practică în cazul unor
împrumuturi cu sferă largă de creditori şi constă în răscumpărarea
periodică a unor titluri prin tragerea la sorţi a seriilor acestora.
Numărul de titluri trase la sorţi se stabileşte la o valoare însumată a
lor, concurentă cu amortizarea anuală, de regulă stabilită anterior,
prin regulamentul împrumutului în cauză. Amortizarea poate fi
egală pe tot parcursul împrumutului sau crescătoare (în cazul
anuităţilor constante) sau de altă natură stabilită prin menţionatul
regulament.
În cazuri de excepţie, statul nu mai are în vedere rambursarea
datoriei, ci amânarea sau stingerea ei forţată. Sunt cunoscute în
acest sens următoarele formule:
• arieratele financiare, adică amânarea sine die a
rambursării datorită unor împrejurări excepţionale (conflict armat,
criză economic prelungită, catastrofe naturale);
• reeşalonarea, adică reaşezarea termenelor de plată şi a
cuantumului rambursărilor, uneori inclusiv a dobânzilor, ca rezultat
al consecinţelor unor împrejurări excepţionale;
- 108 –
• stingerea prin inflaţie, adică diminuarea relativă a plăţilor
angajate anterior unui proces inflaţionist puternic şi de durată sau
unei hiperinflaţii; diminuarea ar putea fi atât de puternică, în
contextul unei masive creşteri a masei monetare, încât plata datoriei
să se poată face în termenii ei nominali fără nici un fel de efort;
• repudierea, adică negarea/nerecunoaşterea unui împrumut
angajat de stat anterior şi care intervine în cazul schimbărilor de
regim politic.
5.2. Datoria publică internă
5.2.1. Noţiuni generale
Datoria publică cuprinde totalitatea sumelor împrumutate de
autorităţile publice centrale, de unităţile administrativ- teritoriale şi
de alte entităţi publice, de la persoane fizice sau juridice pe piaţa
internă şi în străinătate, şi rămase de rambursat la un noment dat.
Cuantificarea îndatorării statului pe piaţa internă sau externă
se realizează prin indicatorul grad de îndatorar, care se calculează
ca raport între soldul datoriei publice (SDP) şi produsul intern brut
(PIB). Acesta este un indicator important în funcţie de care se
realizează analizele financiare pe categorii de state ţinând seama de
gradul de dezvoltare economică.
Plăţile efectuate de un stat într-un an privind rambursarea
datoriei publice, reprezentând ratele scadente, dobânzile,
comisioanele şi celelalte cheltuieli aferente constituie serviciul
datoriei externe (SDE).
Principalii indicatori de evaluare a efortului financiar realizat
de stat privind datoria publică sunt:
- mărimea absolută a datoriei publice (DP) exprimată fie în
monedă naţională, fie într-o valută de circulaţie internaţională;
- serviciul datoriei publice exprimat în mărime medie pe
locuitor = ;
- raportul dintre serviciul datoriei externe şi totalul
cheltuielilor publice = x 100;
- ponderea datoriei externe în produsul intern brut = x
100;
- ponderea dobânzilor aferente datoriei publice în produsul
intern brut = x 100;
- raportul dintre dobânzile şi totalul cheltuielilor
publice = x 100;
- 109 –
Datoria publică se structurează şi se gestionează în funcţie de
cele două componenete ale sale:
• datoria publică internă ( DPI )
• datoria publică externă (DPE )
DP = DPI + DPE.
În funcţie de calitatea creditorilor, datoria publică poate fi:
- datorie publică brută, fiind dată de valoareatotală a
împrumuturilor, indiferent unde sunt plasate acestea;
- datorie publică netă, în care nu intră valoarea
împrumuturilor plasate la instituţiile statului.
În funcţie de gradul de dezvoltare economică a statelor
structura datoriei publice diferă de la o ţară la alta şi chiar şi de la o
perioadă la alta, în funcţie de condiţiile financiar monetare, astfel:
• în ţările dezvoltate ponderea datoriei publice interne în
totalul datoriei publice este mai mare decât ponderea datoriei
publice externe;
• în ţările în curs de dezvoltare situaţia este inversă, aceste
ţări împrumutându-se într-o măsură mai mare din exterior.
5.2.2. Datoria publică internă a României
În România, guvernul este autorizat să contracteze prin
Ministerul Finanţelor Publice împrumuturi de stat interne şi externe,
în următoarele scopuri:
- Finanţarea deficitului bugetar de stat;
- Refinanţarea datoriei publice;
- Susţinerea balanţei de plăţi şi consolidarea rezervei
valutare a statului;
- Finanţarea proiectelor de investiţii pentru dezvoltarea
sectoarelor prioritare ale economiei;
- Finanţarea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii cu
capital majoritar românesc;
- Finanţarea achiziţiilor de bunuri şi servicii, inclusiv
importul de materii prime şi resurse energetice;
- Îndeplinirea obligaţiilor legate de garanţiile de stat pentru
împrumuturi;
- Amortizarea şi achitarea împrumuturilor guvernamentale
şi răscumpărarea datoriei neachitate, incluzând capitalul, dobânda şi
alte costuri;
- Finanţarea necesităţilor pe termen scurt ale bugetului de
stat;
- Finanţarea cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor
dezastrelor natural şi ale altor calamităţi;
- 110 –
- Menţinerea în permanenţă a unui sold corespunzător în
contul general al trezoreriei statului;
- Alte necesităţi aprobate prin legi special.
Rambursarea împrumuturilor de stat se asigură, după caz, din
împrumuturi special contractate pentru refinanţarea datoriei publice,
din resurse ale contului general al trezoreriei statului, precum şi din
alte resurse stabilite prin dispoziţii legale. Rambusarea ratelor de
capital, plata dobânzilor şi a altor costuri aferente datoriei publice
au prioritate faţă de alte obligaţii ale statelor.
Datoria publică internă reprezintă o obligaţie necondiţionată
a statului de rambursare a împrumuturilor contractate în lei, de plată
a dobânzilor şi a altor costuri aferente.
Instrumentele datoriei publice interne ale statului includ:
a) titlurile se stat eliberate în moneda naţionalã;
b) împrumuturile de stat contractate la bãncile comerciale din
România;
c) împrumuturile de stat contractate la alte instituţii de credit
din România şi de la agenţii guvernamentale.
Titlurile de stat eliberate în moneda nationalã pot fi emise
atât în forma materialã cât şi în forma dematerializată, şi pot fi
emise pe termen scurt, mediu sau lung. Sunt considerate titluri de
stat ale împrumuturilor pe termen scurt bonurile de tezaur şi
certificatele de trezorerie, precum şi alte înscrisuri create de emitent
în condiţiile legii. Sunt considerate titluri de stat ale
împrumuturilor pe termen mediu obligaţiunile de stat având o
scadenţã de peste un an şi maximum cinci ani de la emisiune, iar
pe termen lung obligaţiunile de stat având o scadenţã de peste
cinci ani de la emisiune.
Titlurile de stat se ofera spre vânzare, cu condiţia ca oferta sã
includã cel puţin urmãtoarele elemente:
a) denumirea, data emisiunii şi valoarea titlurilor de stat
oferite;
b) forma împrumutului de stat reprezentat prin titlurile
respective, cu discount sau purtãtor de dobândã;
c) rata dobânzii, metoda de calcul şi datele la care se plãteşte
dobânda, atunci când este cazul;
d) scadenţa împrumutului şi clauza rambursării în avans,
atunci când este cazul.
Ministerul Finanţelor Publice este autorizat sã administreze
datoria publică şi garanţiile de stat pentru împrumuturi ale
României.
În acest scop, acest minister :
- 111 –
a) evaluează mărimea împrumutului astfel încât nivelul de
îndatorare să corespundă necesităţilor României şi capacităţii
statului de a gestiona datoria;
b) ţine evidenţa contabilă a datoriei publice contractate şi
evidenţa statistică a garanţiilor de stat emise;
c) urmăreşte derularea împrumuturilor garantate de stat;
d) supraveghează lichidităţile din Contul General al
Trezoreriei pentru a avea o balanţă a disponibilităţilor
corespunzătoare;
e) elaborează anual contul general al datoriei publice.
5.3. Datoria publică externă
5.3.1. Particularităţile împrumuturilor externe
Definiţie:
Instrumentele datoriei publice externe a României includ:
a) titlurile de stat libelate în valută, emise pe pieţele
financiare interne şi externe;
b) împrumuturile primite de la guvernele altor state, agenţii
guvernamentale, instituţii financiare multilaterale sau alte
organizaţii internaţionale;
c) împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau
lung;
d) împrumuturile directe primite de la investitori privaţi pe
termen scurt, mediu sau lung.
În atributiile Ministerului Finantelor Publice cu privire la
datoria publică externă, între altele intră:
a) examinarea termenilor şi condiţiilor acordurilor de
împrumuturi externe, de pe pieţele financiare internaţionale;
b) emisiunea, contractarea, administrarea şi rambursarea
împrumuturilor externe şi achitarea costurilor aferente;
Datoria publică externă reprezintă totalitatea
obligaţiilor financiare ale statului, provenind din
împrumuturi contractate direct sau garantate de stat de la
persoane fizice sau juridice nerezidente în România, la care se
adauga datoria publică locală externă formată din totalitatea
obligaţiilor financiare ale autorităţilor administraţiei publice
locale, provenind din împrumuturi contractate direct sau
garantate de acestea de la persoane fizice sau juridice
nerezidente în România.
- 112 –
c) analiza condiţiilor pentru refinanţarea datoriei publice
externe şi asigurarea ca noile împrumuturi să se încadreze în
plafonul anual de îndatorare externă, corelat cu prevederile anuale
ale legii bugetului de stat referitoare la serviciul datoriei publice;
d) administrarea împreuna cu Banca Naţională a României a
rezervei valutare a statului în vederea asigurării resurselor necesare
creşterii rezervei, utilizarea împreună cu Banca Naţională a
României a rezervei valutare pentru plata serviciului datoriei
publice şi susţinerea monedei naţionale.
Datoria publică externă contractată de Ministerul Finanț elor
Publice în numele statului se rambursează prin Banca Naţională a
României. Fondurile obţinute ca urmare a contractãrii
împrumuturilor externe de către Ministerul Finanţelor Publice în
numele statului pentru finanţarea deficitului bugetului de stat sunt
convertite în moneda naţională prin Banca Naţională a României
sau pe piaţa valutară din România. Rambursarea împrumuturilor
externe se va face de către Ministerul Finantelor Publice care va
disponibiliza sumele în lei necesare efectuării platilor.
Transmiterea împrumuturilor externe contractate de
Ministerul Finanţelor Publice în numele statului la utilizatorii finali
se face pe baza unor contracte de subîmprumut încheiate de
Ministerul Finantelor Publice cu respectivii utilizatori.
5.3.2. Clasificarea împrumuturilor externe
Datoria externă totală are următoarele componente:
• datorie pe termen scurt;
• datorie pe termen lung;
• credite de la FMI.
- 113 –
Datoria externă şi componentele sale
din punct de vedere al debitorului
din punct de vedere al creditorului
Din punct de vedere al debitorului, datoria pe termen lung se
clasifică astfel:
• datorie privată negarantată;
• datorie publică;
• datorie garantată de stat.
Un prim indicator utilizat în analiza datoriei externe este
datoria externă totală exprimată într-o valută de largă circulaţie.
Datoria externă totală
Datorie pe termen
scurt
Datorie pe termen
lung
Credite de la F.M.I.
Datorie privată
negarantată
Datorie publică şi datorie
garantată de stat
Creditori publici Creditori privaţi
Multilaterali Bilaterali Bănci
comerciale Obligaţiuni Alţii
- 114 –
Ceilalţi indicatori semnificativi utilizaţi în practica financiară
internaţională sunt următorii:
• ponderea datoriei externe în produsul intern brut = x
100;
• ponderea datoriei externe în exporturile de bunuri şi servicii
(VE) x 100;
• raportul dintre datoria externă şi cheltuielile publice (CP)
x 100;
Legătura dintre datoria publică a unei ţări şi cea externă este
asigurată tocmai prin datoria publică externă. Aceasta, deoarece,
datoria publică a unei ţări este formată din datoria publică internă şi
datoria publică externă, în timp ce datoria externă are drept
componente atât datoria publică externă, cât şi datoria privată
externă.
ÎNTREBÃRI RECAPITULATIVE:
1. Indicaţi înscrisurile cu statut de titluri financiare pe care le
emite statul ca urmare a preluãrii unui credit.
2. Enumeraţi elementele tehnice ale împrumuturilor de stat .
3. Specificaţi ce reprezintã arozarea şi când este practicatã.
4. Precizaţi modalitãţile prin care se poate realiza rambursarea
împrumuturilor de stat.
TESTE GRILÃ :
1. În vederea completãrii resurselor financiare publice, statul
poate face apel la împrumuturi de la diverşi creditori, sub
forma:
a) creditului public şi creditului privat;
b) creditului public şi datoriei publice;
c) datoriei publice şi creditului privat.
2. Creditul public este utilizat pentru:
a) atât în scopuri productive cât şi neproductive;
b) funcţionarea serviciilor publice, finanţarea cheltuielilor
militare, menţinerea ordinii publice, rambursarea la scadenţă
a datoriei publice, plata dobânzilor aferente;
c) acoperirea deficitului extern.
- 115 –
3. Împrumuturile de stat, în calitatea lor de impozite anticipate,
se deosebesc de impozitele curente prin urmãtoarele
caracateristici:
a) au caracter contractual, rambursabil şi asigurã o
contraprestaţie;
b) nu asigurã nicio contraprestaţie din partea statului şi
pot fi retrase pe parcurs prin diminuarea dobânzii prin
conversiunea datoriei publice;
c) au carater contractual, temporar, nominal şi asigurã o
contraprestaţie.
4. Valoarea nominalã a unui titlu aparţinãtor unei emisiuni
reprezintã:
a) suma de bani cu care se poate procura de pe piaţă, la
un moment dat, un titlu aparţinător unei emisiuni;
b) numărul de unităţi monetare cu care se pot cumpăra la
un moment dat o sută de unităţi monetare din valoarea
nominală a unui titlu aparţinător unei emisiuni;
c) suma care este înscrisă pe titlul aparţinător unei
emisiuni şi care se exprimă în unităţi monetare
naţionale sau într-o unitate monetară .
5. Printre avantajele pe care le acordã statul creditorilor sãi
pentru împrumuturile de pe piaţa internã, se numãrã:
a) dobânda, scutirea de taxe şi impozite a veniturilor
realizate din împrumuturile publice, scutirea de taxe şi
impozite a tranzacţiilor la bursã cu efecte ale acestor
împrumuturi, exonerarea efectelor publice de la
execuţia financiară silită ;
b) plata impozitelor cu titluri de stat evaluate la valoarea
nominală şi nu mai târziu de scadenţa finală a
împrumutului, garantarea împotriva variaţiilor puterii
de cumpărare a monedei naţionale ;
c) toate cele de mai sus.
6. Arieratul financiar reprezintã:
a) negarea/nerecunoaşterea unui împrumut angajat de stat
anterior şi care intervine în cazul schimbărilor de
regim politic;
b) modificarea termenului de rambursare a unui
împrumut şi se practică în legătură cu împrumuturile
- 116 –
pe termen scurt sau mediu care sunt transformate în
împrumuturi pe termen lung sau fără termen;
c) amânarea sine die a rambursării datorită unor
împrejurări excepţionale (conflict armat, criză
economic prelungită, catastrofe naturale).
7. Componentele datoriei publice sunt urmãtoarele:
a) datoria publicã externã, datoria publicã internã, datoria
publicã netã şi datoria publicã brutã;
b) datoria publicã internã şi datoria publicã externã;
c) ambele de mai sus.
8. Sunt considerate titluri de stat ale împrumuturilor pe termen
scurt :
a) obligaţiunile de stat având o scadenţã de peste un an şi
maximum cinci ani de la emisiune, bonurile de tezaur
şi certificatele de trezorerie, precum şi alte înscrisuri
create de emitent în condiţiile legii;
b) bonurile de tezaur şi certificatele de trezorerie, precum
şi alte înscrisuri create de emitent în condiţiile legii;
c) obligaţiunile de stat având o scadenţã de peste cinci ani
de la emisiune, bonurile de tezaur şi certificatele de
trezorerie, precum şi alte înscrisuri create de emitent în
condiţiile legii.
9. Numiţi organismul autorizat sã administreze datoria publicã
şi garanţiile de stat pentru împrumuturile României:
a) Ministerul Finanţelor Publice;
b) Curtea de Conturi
c) Guvernul României
- 117 –
Unitatea de învãţare 6
BUGETUL DE STAT ŞI PROCESUL BUGETAR
Principalele obiective ale unităţii de învăţare 6:
După studiul unităţii de învăţare 6 studenţii vor avea cunoştinţele
necesare pentru:
- înţelegerea conceptului de buget de stat şi a abordãrilor
sale sub aspect juridic şi economic;
- însuşirea principiilor bugetare ;
- înţelegerea metodelor de dimensionarea a componentelor
bugetului.
Pe parcursul prezentãrii s-a încercat familiarizarea studenţilor cu
noţiunea de buget de stat şi cu principiile bugetare. De asemenea,
s-a dorit însuşirea metodelor de dimensionare de componentelor
bugetului, ca operaţiuni de predicţie.
6.1. Bugetul statului şi caracteristicile acestuia
Activitatea economică a statului se desfăşoară printr-un
mecanism economic reprezentat de un sistem de metode de
conducere economică, de obiective şi structuri organizaţionale. În
acest context statul se regăseşte în două ipostaze:
agent economic, prin care are atribuţii, obligaţii şi drepturi ca
orice agent economic;
autoritate publică, care creează şi execută cadrul legislativ
necesar derulării mecanismului economic, prin forţa sa economică,
precum şi prin pârghiile social – economice la care poate apela.
Prin intermediul acestor pârghii economico-sociale se crează
cadrul organizatoric prin care se încasează veniturile bugetare, se
repartizează şi se cheltuie, denumit şi sistemul bugetar.
Sistemul bugetar reprezintă totalitatea relaţiilor
economice sub formă banească, rezultat al repartiţiei venitului
naţional, relaţii ce apar cu prilejul constituirii şi repartizării de
fonduri centralizate la şi de la dispoziţia statului, precum şi a
unitătilor administrativ teritoriale, în scopul satisfacerii unor
interese generale ale societăţii ori colectivităţilor publice.
- 118 –
Sistemul bugetar sau bugetul public contribuie la realizarea
echilibrului între nevoile colective şi mijloacele cu care se acoperă,
avînd în vedere respectarea echităţii în repartiţia sarcinii fiscale
asupra membrilor societăţii.
Bugetul public reprezintă instrumentul de programare,
executare şi control prin care statul îşi îndeplineşte funcţiile pe care
le exercită: de alocare, redistribuire, stabilizare macroeconomică,
reglare a activităţii economice.
În condiţiile finanţelor clasice, bugetul public era considerat,
ca act legislativ, doar o listă a cheltuielilor şi a veniturilor publice,
fără specificarea vreunei legături cu starea şi perspectivele
economiei naţionale.
În condiţiile tot mai complexe ale vieţii economico-sociale de
astăzi, doctrina financiară a completat imaginea despre buget şi a
legat existenţa acestuia de mersul şi starea întregii economii
naţionale. Astfel, în toate ţările dezvoltate noţiunea de buget se
referă la două structuri diferite:
bugetul economiei naţionale;
bugetul public (bugetul propriu-zis al autorităţii publice).
Bugetul economiei naţionale este un plan/program ce se
întocmeşte anual şi cuprinde totalitatea veniturilor şi a cheltuielilor
dintr-o economie naţională, indiferent dacă acestea sunt publice sau
private. Acest buget cuprinde în fapt, pe lângă bugetele autorităţii
publice şi totalitatea bugetelor private (ale agenţilor economici). De
regulă, este un buget informativ, orientativ şi nu este executoriu, în
consecinţă nu se supune aprobării legislativului. Bugetul economiei
naţionale serveste ca baza pentru argumentaţia financiar-
economică, politică şi socială a guvernului.
Bugetul public (de stat) se elaborează pornind de la bugetul
economiei naţionale, însă cuprinde numai resursele şi cheltuielile
autorităţii publice. Bugetul public se supune în mod obligatoriu
discuţiei amanunţite a Parlamentului şi aprobării acestuia. Dupa
aprobarea de către Parlament, bugetul de stat devine lege şi astfel,
este posibilă încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor publice.
În sens larg, bugetul public sau bugetul public naţional
constituie un ansamblu complex de bugete autonome şi
independente, constituite conform legislaţiei economico-financiare,
care dau expresie procesului de constituire, la dispoziţia statului, a
fondurilor financiare necesare pentru realizarea obiectivelor de
politică economică şi socială, care împreună formează un sistem
unitar de bugete, aşa cum reglementează şi Legea nr. 500/2002 –
Legea privind finanţele publice, format din:
- 119 –
a) bugetul de stat;
b) bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) bugetele locale;
d) bugetele fondurilor speciale;
e) bugetul trezoreriei statului;
f) bugetele instituţiilor publice autonome;
g) bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din
bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele
locale şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
h) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri
proprii;
i) bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate
sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte
costuri se asigură din fonduri publice;
j) bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Bugetul de stat – este un document elaborat şi administrat de
către Guvern, adoptat de către Parlament prin Legea anuală a
bugetului de stat şi reprezintă relaţiile economice în formă bănească
care iau naştere în procesul repartizării produsului intern brut, ca
urmare a formării resurselor financiare publice şi efectuării
cheltuielilor publice în conformitate cu obiectivele politicilor
economice, sociale, ale fiecărei perioade. Dintr-o perspectivă mai
largă bugetul de stat poate fi abordat:
sub aspect juridic:
- ca un document prin care se prevăd şi se aprobă, prin lege,
veniturile şi cheltuielile anuale ale satului sau instituţiilor
publice;
- ca un act de autorizare prin care puterea executivă este
împuternicită de puterea legislativă să efectueze cheltuieli
şi să perceapă venituri în acord cu respectarea legislaţiei;
sub aspect economic:
- ca un document – program, prin care statul prevede anual
mărimea şi structura veniturilor şi cheltuielilor;
- plan financiar la nivel macroeconomic, deoarece stbileşte
relaţiile economico-financiare la nivel macroeconomic,
precum şi evoluţia produsului intern brut;
- ca un document de previzionare anuală, prin care statul
surprinde anual evoluţia veniturilor publice şi repartizarea
acestora pe destinaţii;
- sistem de fluxuri financiare deoarece exprimă atât
fluxurile financiare de formare a resurselor financiare
- 120 –
publice, cât şi fluxurile financiare de repartizare, cheltuire
şi gestionare a acestora;
- instrument de politică fiscală a statului, deoarece prin
buget, statul îşi poate materializa propria politică fiscală.
Bugetul asigurărilor sociale de stat - este un document ce se
întocmeşte distinct de bugetul de stat şi se aprobă de Parlament prin
lege separată, fiind administrat şi gestionat de Ministerul Muncii şi
Solidarităţii Sociale, pe baza contribuţiilor şi a altor vărsăminte
prelevate de la persoane juridice şi fizice, şi de repartizare a
acestora pe destinaţii pentru ocrotirea pensionarilor, salariaţilor
asiguraţi şi a membrilor lor de familie.
Bugetele locale – sunt documentele, elaborate autonom, în
care se înscriu veniturile şi cheltuielile colectivităţilor locale, pe o
perioadă de un an şi reprezintă instrumentul de planificare
financiară a unităţilor administrativ – teritoriale care au
personalitate juridică (comună, oraş, municipiu, judeţ).
Bugetele fondurilor speciale - documentele care se întocmesc
în vederea finanţării anumitor obiective şi acţiuni necesare în
perioada considerată, pentru care se instituie prelevări obligatorii pe
bază de legi speciale.
Bugetul trezoreriei statului - este documentul în care sunt
înscrise veniturile şi cheltuielile trezoreriei privind activitatea
desfăşurată de aceasta în scopul îndeplinirii funcţiilor sale.
Bugetele instituţiilor publice autonome – sunt documentele în
care sunt înscrise veniturile şi cheltuielile sau, după caz, numai
cheltuielile anuale ale instituţiilor publice centrale care nu sunt
subordonate nici unei alte entităţi de drept public.
Bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial
din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele
locale şi bugetele fondurilor speciale, după caz – sunt documentele
în care sunt înscrise cheltuielile anuale ale instituţiilor publice ce
funcţionează doar pe baza resurselor primite sau subvenţiilor, de la
bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale
şi bugetele fondurilor speciale, în funcţie de sistemul de finanţare şi
sunt în subordinea instituţiilor publice autonome.
Bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri
proprii - sunt documentele în care sunt prevăzute şi aprobate
- 121 –
veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice aflate în subordinea
instituţiilor publice autonome, ori alte instituţii publice, ce
funcţionează doar pe baza veniturilor proprii ce provin din chirii,
organizarea de manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice,
publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de
produse din activităţi proprii sau anexe, prestări de servicii şi altele
asemenea.
Bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate
sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri
se asigură din fonduri publice - este documentul în care sunt
prevăzute şi aprobate veniturile şi cheltuielile creditelor externe
contractate sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi
alte costuri se asigură din fonduri publice.
Bugetul fondurilor externe nerambursabile – este
documentul în care sunt prevăzute şi aprobate veniturile şi
cheltuielile fondurilor externe care nu trebuie rambursate. Ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar,
agregate, prin cumularea valorilor înregistrate atât la venituri, cât şi
la cheltuieli şi consolidate, prin eliminarea transferurilor de sume
dintre două bugete componente, ca urmare a evitării dublei
înregistrări a acestora şi evidenţierii corecte a efortului financiar
public, pentru a forma un întreg, poartă denumirea de Buget
general consolidat.
Rolul bugetului este considerat un instrument prin care se
realizează alocarea şi redistribuirea resurselor şi care prezintă
utilitate în procesul reglării activităţii economice şi sociale.
Bugetul are un rol financiar, alocativ, redistributiv şi de
reglare a vieţii economice.
Rolul financiar - se referă la formarea şi utilizarea resurselor
financiare necesare statului în exercitarea funcţiilor sale. În acest
sens rolul financiar poate fi nuanţat pe o componentă alocativă şi pe
o componentă redistributivă.
Rolul alocativ - reflectă modul de alocare a resurselor
financiare în fiecare an bugetar. Statul se poate manifesta ca agent
economic, fie prin dezvoltarea unor activităţi industriale şi
Bugetul general consolidat reflectă fluxurile financiare
publice de formare a veniturilor fiscale şi nefiscale şi de
repartizare a acestora pe destinaţii în conformitate cu
nevoia socială.
- 122 –
comerciale proprii, fie participând la finanţarea unor activităţi în
sectorul privat. Existenţa lor ca bugete anexe se justifică: prin
caracterul industrial sau comercial al activităţii statului şi prin
scopul finanţării şi natura beneficiarului resurselor, atunci când se
acordă subvenţii sau se finaţează acţiuni sociale. Conturile speciale
de trezorerie sunt operaţiuni în afara bugetului general determinate
de condiţii specifice privind finanţarea şi de caracterul lor
provizoriu.
Rolul redistributiv al bugetului este pus în evidenţă de natura
lui specifică, respectiv aceea de instrument ce reflectă relaţii de
mobilizare a resurselor si de repartizare a acestora pentru finanţarea
unor activităţi şi acţiuni determinate expres, realizat atât prin
intermediul impozitelor şi taxelor, cât şi a cheltuielilor.
Rolul de reglare a vieţii economice decurge din importanţa
bugetului de stat ca instrument cu putere de lege, prin care se
reflectă politica economică promovată de guvern. Prin orientările
bugetului se poate acţiona asupra economiei naţionale stimulând
sau frânând o anumită activitate economică, prin intermediul
dinamicii cheltuielilor, veniturilor sau soldului bugetar.
6.2. Principiile bugetare
Urmare a procesului complex de elaborare şi execuţie a
bugetului de stat, în conformitate cu prevederile legilor bugetare
anuale este necesară utilizarea unor reguli şi principii de întocmire a
bugetului mai mult sau mai puţin rigide.
Principiile bugetare reprezintă o sinteză a experienţei
practicii bugetare, dar şi a cerinţelor şi exigenţelor presupuse de
procesul elaborării şi execuţiei bugetului de stat. Principiile
bugetare sunt riguros formulate şi sunt parte a patrimoniului
universal de cunoştinţe şi învăţăminte care ţin de ştiinţa finanţelor.
Legislaţia bugetară se bazează pe aceste principii şi le include ca
norme juridice. Reflectarea lor juridică nu poate fi însă rigidă, ci
adaptată intereselor şi particularităţilor economice caracterizând nu
doar statul de referinţă, ci chiar orientarea regimului de stat, a
organului legislativ sau a guvernelor.
6.2.1. Principiul anualităţii bugetului
Acest principiu se referă la faptul că realizarea veniturilor şi
efectuarea cheltuielilor trebuie realizată în perioada de timp stabilită
de Parlament, precum şi perioada de timp pentru care se adoptă
bugetul. În sensul acestui principiu, anul este un interval de 12 luni
care poate să coincidă sau nu cu anul calendaristic. Acest interval
- 123 –
delimitează perioada de timp pentru care se elaborează şi se aprobă
bugetul, precum şi pentru care este autorizată încasarea veniturilor
şi efectuarea cheltuielilor.
Motivaţia acestui principiu rezidă în faptul că intervalul de un
an prezintă avantajul unei perioade pentru care predicţiile
(propunerile privind veniturile şi cheltuielile) au o şansă bună de
realizare şi evită prelungirea urmăririi şi controlului pe un interval
de timp prea mare.
Pentru cheltuielile de investiţii şi în cazul unor programe
vizând obiective a căror realizare necesită mai mulţi ani, în practica
bugetară au apărut legile-program prin care sunt aprobate cheltuieli
pentru obiective plurianuale, cu defalcarea anuală a cotei de
cheltuială şi a surselor de venituri ce pot fi folosite în acest scop.
Anualitatea bugetului nu înseamnă că valabilitatea temporală
a acestuia este 1 ianuarie – 31 decembrie. Acest interval este destul
de răspândit, dar în practica bugetară internaţională se întâlnesc şi
alte intervale (1 aprilie – 31 martie în ţări ca Marea Britanie,
Japonia, sau 1 iulie – 30 iunie în Suedia, Australia, Egipt, Pakistan
etc., sau 1 octombrie – 30 septembrie în SUA şi Thailanda), ca
urmare a influenţei diferiţilor factori la nivelul unei ţări: caracterul
economiei, tradiţia, organizarea activităţii parlamentare etc.
În acelaşi context al temporalităţii este de menţionat că poate
sau nu să existe identitate între perioada pentru care se elaborează şi
se aprobă bugetul şi cea în care acesta se execută.
Există în practica bugetară două sisteme distincte de
execuţie:
a) sistemul de gestiune, potrivit căruia bugetul se încheie la
finele intervalului anual pentru care bugetul a fost aprobat. Aceasta
înseamnă că bugetul se execută numai pentru veniturile încasate
până la finele respectivului interval, iar cheltuielile se efectuează,
de asemenea, până la acest moment. Acest sistem are dezavantajul
de a nu se putea şti (decât eventual cu dificultate) în ce măsură s-au
realizat în cele din urmă cifrele aprobate prin bugetul anului
încheiat. Avantajul acestui sistem este că la data închiderii anuale se
ştie clar cum s-a încheiat bugetul (care este soldul rezultat) şi în ce
măsură (procentual) s-au realizat în intervalul dat veniturile şi
cheltuielile aprobate iniţial. Acest sistem se utilizează în practica
bugetară din ţara noastră.
b) sistemul de exerciţiu, potrivit căruia, după încheierea
anului bugetar, se acordă un termen de execuţie de 3-6 luni în care
să se realizeze integral veniturile şi cheltuielile aprobate prin buget:
Anul bugetar + Termenul de execuţie = Exerciţiu bugetar
(12 luni) + (3-6 luni) = (15-18 luni)
- 124 –
În acest sistem, pe parcursul exerciţiului bugetar,
funcţionează două bugete: unul al anului în curs şi altul al anului
expirat, ceea ce generează uneledificutăţi de evidenţă şi control.
Avantajul acestui sistem constă în faptul că, la finele exerciţiului, se
ştie dacă şi în ce măsură s-a realizat integral cuantumul aprobat al
veniturilor şi al cheltuielilor.Aprobarea legii bugetului se face în
anul curent pentru anul viitor. De regulă, cu acest prilej, se aprobă
şi contul de execuţie bugetară preliminată pentru anul în curs,
precum şi contul de execuţie bugetară pentru anul precedent.
6.2.2. Principiul universalităţii bugetului
Principiul universalităţii stipulează necesitatea înscrierea în
buget a tuturor veniturilor şi cheltuielilor, fără nici o excepţie, sub
forma unor sume brute sau totale, fără omisiuni sau eventuale
compensări reciproce. Bugetul de stat elaborat şi executat strict în
limita acestui principiu se mai numeşte şi buget brut.
Motivaţia acestui principiu constă în :
cunoaşterea cuantumului efectiv al veniturilor, respectiv
cheltuielilor;
orientarea exactă privind „presiunea fiscală” de un anumit tip
şi măsura suportabilităţii ei pentru diferite segmente ale
structurii sociale;
destinaţia efectivă a resurselor;
facilitatea controlului financiar.
Practica bugetară a evidenţiat câteva situaţii, constituite ca
excepţii, în care abaterea de la principiul universalităţii conduce la
simplificarea şi fluidizarea execuţiei bugetare în special prin
eliminarea fluxurilor paralele vărsăminte – alocaţii:
o relaţia buget general al statului – bugete locale, în care
acestea din urmă sunt preluate în cel dintâi cu soldul lor;
o relaţia bugetului de stat cu întreprinderile/regiile autonome
publice, în care cele din urmă sunt incluse în cel dintâi cu
soldul venit net minus eventuale subvenţii;
o includerea în bugetul de stat a alocaţiilor nete pentru unele
instituţii publice, adică numai a soldului cu care cheltuielile
lor de funcţionare depăşesc eventualele lor venituri;
o alte situaţii, cum sunt donaţiile în beneficiul statului sau al
unor comunităţi publice, fondurile de sprijin (resurse alocate
de particulari în beneficiul unor administraţii publice în
vederea realizării unor obiective de interes public),
reconstituirea creditelor bugetare, etc.
Bugetul de stat elaborat şi executat cu acceptarea cel puţin a
unei excepţii mai poartă denumirea şi de buget mixt.
- 125 –
6.2.3. Principiul unităţii bugetare
Principiul unităţii bugetare presupune ca toate veniturile şi
cheltuielile statului, în sumele lor globale, să se regăsească într-un
singur document.
Motivaţia acestui principiu rezidă în necesitatea de a
cunoaşte importanţa relativă a diferitelor categorii de venituri şi
cheltuieli, dar şi starea bugetului, finală sau la un moment dat:
excedentar, deficitar, echilibrat. Posibilitatea realizării acestui
principiu este dată, în zilele noastre, de utilizarea sistemului
conturilor naţionale, sistem în care atât veniturile şi cheltuielile
statului, cât şi ale colectivităţilor locale şi ale asigurărilor sociale de
stat sunt grupate în conturile administraţiei publice.
Din practica bugetară s-a constatat adesea insuficienţa
veniturilor ordinare pentru realizarea obiectivelor şi programelor
dorite, adoptate şi aprobate de legislativ. Soluţiilor clasice de
creştere a fiscalităţii, uneori neeficientă, sau de angajare prin credite
a veniturilor viitoare facilitează apariţia debugetizării.
Debugetizarea reprezintă o politică prin care se modifică
modul de finanţare a cheltuielilor, în sensul că pentru acoperirea
acestora sunt folosite şi alte resurse pe lângă veniturile ordinare ale
statului şi constă în scoaterea unor cheltuieli în afara bugetului
general al statului (cheltuieli pentru construcţia de autostrăzi,
locuinţe, etc.) şi acoperirea lor din surse alternative, cu precădere
private, iar cheltuielile se regăsesc în alte categorii de bugete.
Urmare a apariţiei acestor derogări de la principiul unităţii
bugetare, prin întocmirea altor bugete în afara bugetului de stat, în
practica internaţională se întâlnesc ori bugete anexă şi conturi
speciale de trezorerie, ori în funcţie de reglementările proprii
privind organizarea şi funcţionarea economiei, mai sunt elaborate şi
bugete extraordinare şi bugete autonome.
a)Bugetele anexă - sunt distincte de cel ordinar şi sunt
incluse în legea bugetului imediat după acesta, sunt votate de
Parlament şi sunt supuse controlului puterii legislative. Soldurile
lor se regăsesc în bugetul de stat fie la venituri (dacă acesta este
excedent), fie la cheltuieli (dacă este deficit).
De regulă, cheltuielile incluse sunt cele de funcţionare a
entităţii ce elaborează bugetul, iar veniturile sunt cele rezultate din
această funcţionare sau din împrumuturi publice lansate de
respectiva entitate.
b) Conturilor speciale de trezorerie - includ veniturile şi
cheltuielile care nu au caracter definitiv şi care, în condiţiile
executării angajamentului care le-a generat, se soldează, şi se
- 126 –
derulează prin intermediul sistemului trezoreriei publice.
Avantajul adus de aceste conturi este că se evită încărcarea
execuţiei bugetare cu rulaje de venituri şi cheltuieli care, în mod
normal, se soldează; de pildă: garanţii băneşti cerute mânuitorilor
de bani publici, avansuri pentru livrări în contul statului, crearea (în
moment conjuncturale favorabile) a unor stocuri pentru consumul
de stat, gestionarea deficitelor temporare în cadrul unui buget
nedeficitar. Principalele tipuri de conturi speciale de trezorerie sunt:
• conturi cu afectare specială – evidenţiază venituri care nu se
depersonalizează, adică sunt instituite pentru un anumit gen de
cheltuieli, pentru un anumit obiectiv;
• conturi de comerţ – pentru operaţiuni ocazionale de vânzare -
cumpărare;
• conturi de reglementare – deschise pe baza unor acorduri
guvernamentale privind probleme cu caracter confidenţial;
• conturi de operaţiuni monetare – operaţiuni cu FMI sau alte
organisme financiare internaţionale, utilizarea unor beneficii sau
acoperirea unor pierderi din operaţiuni de emisiune monetară;
• conturi de avans – deschise pentru a finanţa bugete locale până la
constituirea propriilor lor venituri disponibile, ulterior momentului
în care trebuiau efectuate unele cheltuieli.
c) Bugetele extraordinare sunt acele bugete adaptate
situaţiilor deosebite şi excepţionale: crize sau recesiuni economice,
calamităţi naturale, stări de conflict armat etc. Veniturile necesare
sunt provenite din impozite instituite special, din împrumuturi
dedicate sau din emisiunea suplimentară de monedă. Cheltuielile
vizează necesităţi specifice situaţiei ce a generat introducerea
bugetului extraordinar. Din punct de vedere terminologic,
denumirea acestui buget este introdusă antonim celei a bugetului
curent, căruia i se zice ordinar. Aceste bugete mai pot apărea şi
atunci când apar dificultăţi financiare la nivelul statului sau atunci
cînd anumite guverne nu doresc să se cunoască adevărata destinaţie
a unor cheltuieli publice şi să fie sub controlul Parlamentului.
d) Bugetele autonome sunt elaborate de unităţi publice cu
caracter comercial sau instituţional care au personalitate juridică şi
o largă autonomie funcţională: întreprinderi publice, instituţii
publice, servicii publice (financiare, sociale, culturale, educaţionale)
şi administraţii locale. Această procedură are avantajul că nu
condiţionează independenţa juridică de cea financiară, ceea ce
permite o diminuare a centralizării şi stimulează iniţiativa
nivelurilor funcţionale şi decizionale dinspre baza piramidei
structurii statale. Entităţile menţionate, în limitele legale de
permisivitate, îşi constituie venituri, angajează cheltuieli, se
gestionează financiar şi pot apela la suportul/susţinerea bugetului de
- 127 –
stat. Statul este degrevat astfel, la nivel macro, de sarcini şi
preocupări discordante ca importanţă în raport cu cele strategice, de
interes general sau impact naţional.
e) Legile rectificative ale bugetului şi modalităţile de
repartizare a creditelor bugetare, sunt considerate de asemenea
excepţii la principiul unităţii bugetare. În situaţiile în care pe
parcursul unui exerciţiu bugetar nu se încasează veniturile
previzionate sau intervin cheltuieli cu character excepţional, bugetul
se redimensionează printr-o lege rectificativă.
6.2.4. Principiul neafectării veniturilor bugetare
Principiul neafectării înseamnă depersonalizarea veniturilor,
adică faptul de a nu cunoaşte nici la restituirea lor, nici la încasarea
lor care este destinaţia expresă/punctuală ce li se rezervă. Acest
principiu interzice ca un anumit venit bugetar să fie afectat pentru
acoperirea unei anumite cheltuieli.
Venitul este destinat acoperirii unei nevoi publice, dar nu se
ştie (şi este posibil să nici nu se ştie vreodată) pentru care nevoie
anume.
Motivaţia acestui principiu rezidă în faptul că este greoi şi
incomod să se instituie câte un venit distinct, special pentru o
anume nevoie. Neafectarea generează o mare flexibilitate în
utilizarea veniturilor, deoarece oricare dintre ele sau în diferite
mărimi poate contribui în general sau la un moment dat la
acoperirea unor nevoi.
Excepţia de afectare, adică de nedepersonalizare, apare
pentru bugetele extraordinare şi pentru fondurile speciale.
6.2.5. Principiul specializării bugetare
Principiul specializării bugetare se referă la introducerea şi
aprobarea în buget de către Parlament a veniturilor pe surse de
provenienţă şi alocarea cheltuielilor pe categorii, tipuri de nevoi şi
destinaţii. Această grupare, efectuată după criterii acceptate în
practica bugetară, poartă denumirea de clasificaţie bugetară, care
trebuie să fie simplă, concisă, pentru a fi înţeleasă de toţi cei care
examinează bugetul şi să ofere o imagine clară cu sursele de
provenienţă a veniturilor şi destinaţiile precise ale cheltuielilor
bugetare. Creditul bugetar reprezintă suma limită, înscrisă în
bugetul de stat, care poate fi cheltuită pe fiecare categorie de
cheltuieli.
Principalele criterii utilizate în clasificaţia bugetară sunt:
- 128 –
• administrativ sau departamental, prin care se identifică
instituţia de unde provine venitul sau pentru care se face cheltuiala;
• economic, prin care sunt identificate tipurile de venituri
(impozit pe profit, taxe vamale etc.) sau de cheltuieli (curente sau
de capital);
• funcţional, prin care se realizează o clasificare după funcţii,
sarcini şi obiective.
6.2.6. Principiul echilibrului bugetar
Principiul echilibrului bugetar prevede acoperirea integrală,
în intervalul anului bugetar, a cheltuielilor din veniturile ordinare.
Principiul se prezintă astfel sub forma echilibrului bugetar
anual şi, prin extensie, a echilibrului bugetar pe tot parcursul anului
bugetar.
În practica economică s-au întâlnit şi se întâlnesc adesea
situaţii în caredificultăţile economiei, conjunctura nefavorabilă,
amploarea angajării cheltuielilor publice etc. au făcut şi fac
imposibilă aplicarea principiului echilibrului bugetar. Acest neajuns
a fost dublat în unele ţări de prevederi legislative care interzic
aprobarea unui buget ordinar deficitar.
De aceea, s-au formulat şi utilizat soluţii de compromis, cum
sunt:
• întocmirea echilibrată a bugetului ordinar şi, în paralel, a
unui buget extraordinar deficitar pentru a cărui echilibrare sunt
prevăzute venituri extraordinare: împrumuturi interne sau externe,
emisiune monetară;
• debugetizarea;
• elaborarea unor bugete echilibrate pe durata unui ciclu
economic, compensând deficitele înregistrate în fazele de criză şi
depresiune cu excedentele obţinute în fazele de relansare şi
expansiune.
Această ultimă soluţie contravine principiului anualităţii
numai în ce priveşte realizarea echilibrului bugetar, deoarece
aprobarea veniturilor şi cheltuielilor, implicit a soldului bugetului,
continuă să se facă anual.
Practica bugetară evidenţiază trei tehnici de asigurare a
echilibrului bugetar:
a)fondul de rezervă, care se constituie în perioadele
economice favorabile, în care masa impozitelor poate creşte fără a
spori cota de impunere, deoarece baza de impozitare (în principal
veniturile, dar şi consumul) este mai mare. Din acest fond se vor
finanţa deficitele înregistrate în perioadele economice nefavorabile.
Neajunsul acestei tehnici constă în faptul că nu se ştie aprioric data,
- 129 –
momentul în care vor debuta perioadele nefavorabile şi nici
cuantumul deficitului ce se va înregistra atunci.
b)fondul de egalizare, care presupune finanţarea deficitului
bugetar printr-un împrumut sau prin emisiune monetară
suplimentară.
Dimensiunea finanţării este evidenţiată în conturi distincte,
pe surse de finanţare folosite, urmând ca, în perioade sau
conjuncturi favorabile, să se stingă treptat obligaţiile asumate. În
cazul împrumuturilor stingerea se face prin rambursări din
excedentele bugetare curente aleanilor „buni”; în cazul emisiunii
monetare stingerea se face prin însăşi economică, ce ar presupune
(faţă de nivelul anterior al tranzacţiilor) o masă monetară
suplimentară, care nu se va mai emite, având în vedere că
emisiunea s-a făcut anticipat în anii „slabi” pentru a finanţa deficitul
bugetar.
c)amortizarea alternativă presupune manevrarea dinamicii
rambursării datoriei publice şi a cheltuielilor publice. Astfel, în anii
favorabili, din veniturile fiscale obţinute suplimentar (cu sau fără
majorarea cotelor de impunere) se accelerează rambursarea datoriei
publice, iar cheltuielile bugetare se măresc doar în limita diferenţei
între suplimentul de venituri şi serviciul majorat al datoriei publice.
În anii nefavorabili, se diminuează rambursarea datoriei
publice şi se restrâng cheltuielile bugetare. Dezavantajul acestei
tehnici este că modificarea clauzelor/condiţiilor pentru datoria
publică necesită acordul creditorilor statului, care uneori nu se poate
obţine în cazul creditorilor externi.
6.2.7. Principiul publicităţii bugetare
Principiul publicităţii are în vedere informarea populaţiei, a
fiecărui cetăţean, despre veniturile şi cheltuielile incluse în buget,
după ce în prealabil a fost dezbătut şi adoptat de Parlament.
Publicitatea se realizează, pe de o parte, în timpul elaborării
bugetului, în timpul discutării proiectului în comisiile de
specialitate ale Parlamentului şi în timpul dezbaterii acestui proiect
în organul legislativ, iar pe de altă parte, după aprobarea legii
bugetului prin publicarea acesteia în Monitorul oficial, în presa
scrisă şi audio-vizuală. Motivaţia acestui principiu rezidă în nevoia
de informare a contribuabului (componenta internă), dar şi a celor
interesaţi din afara ţării (componenta externă): organisme financiare
internaţionale, ţările cu care se întreţin relaţii economice, institute
de cercetare, agenţii de rating (evaluare) internaţional, agenţi
economici interesaţi în afaceri sau în plasamente pe piaţa de capital.
- 130 –
6.2.8. Principiul unităţii monetare
Principiul unităţii monetare se referă la faptul că toate
operaţiunile bugetare trebuie să fie exprimate în monedă naţională.
6.3. Metode de dimensionare a componentelor bugetului
Dimensionarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare este o
operaţiune depredicţie, operaţiunea este deosebit de complexă,
deoarece are în vedere nu numai indicatorii şi parametrii bugetului,
dar şi pe cei ai economiei întrucât bugetul statului se bazează nu
numai pe dorinţele şi aspiraţiile guvernului şi pe cadrul juridic
generat de organul legislativ, ci, cel puţin în aceeaşi măsură, pe
performanţele economiei, pe capacitatea acesteia de a susţine prin
eficienţă dezideratele sociale.
Elaborarea unui buget presupune utilizarea de tehnici de
previziune, precum şi folosirea indicatorilor analizei
macroeconomice, pentru a evidenţia cât mai optim nivelul
economic, social, precum şi implicaţiile politice în alegerea
opţiunilor pentru procurarea resurselor financiare publice şi
cheltuirea lor.
6.3.1. Metode de dimensionare clasice a componentelor
bugetului
Practica bugetară a conturat mai multe metode pentru
dimensionarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare. Unele se referă
strict la elaborarea propunerilor, unele au în vedere componenta
tendenţională, iar altele circumscriu şi aspectele corelative cu
evoluţia economiei.
a) Metoda automată – presupune ca la întocmirea bugetului
pe anul următor (t+1), privind estimarea veniturilor şi cheltuielilor
se iau ca bază veniturile şi cheltuielile penultimului an (t-1).
Metoda are avantajul că este simplă, nu presupune un
consum mare de mijloace, dar are dezavantajul că este departe de
realitate, deoarece nu ţine seama de evoluţia economic-socială a
statului sau de factorul politic.
b) Metoda majorării (diminuării) se bazează pe
extrapolarea unei tendinţe relativ consolidate, rezultată din
dinamica pe mai mulţi ani - 5-8-10 ani a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare. Ritmul de evoluţie al acestora este asumat ca realizabil şi
în viitor. Pe baza lui se corectează nivelul veniturilor/cheltuielilor în
anul curent, rezultând predicţia pentru anul următor.
- 131 –
Metoda are în comun cu precedent metodă, supoziţia păstrării
tendinţei, dar este relativ mai bună, deoarece generează o tendinţă
multianuală. Metoda nu dă rezultate în cazul în care contextul
economic este „frământat” (au avut loc schimbări repetate de viteză
sau de sens pe parcursul orizontului statistic) sau în cazul în care
conjunctura anului de predicţie (t + 1) se modifică sensibil faţă de a
anilor incluşi în orizontul statistic.
c) Metoda evaluării directe presupune efectuarea unor
calcule pentru fiecare categorie de venit sau cheltuială şi se bazează
pe estimarea veniturilor şi cheltuielilor anului t + 1 (următor celui
curent), pornind de la preliminarea execuţiei bugetare pe anul t
(anul curent) şi de la predicţiile privind evoluţia economică şi
eventualele modificări legislative ce vor intra în vigoare în anul
t + 1.
Metoda este mai complexă, mai aproape de realitate, dar nu
asigură o dimensionare riguroasă a indicatorilor bugetari, iar
eventualele nesincronizări şi imperfecţiuni pot fi ajustate pe
parcursul execuţiei bugetare a anului t + 1 prin procedura rectificării
bugetare.
6.3.2. Metode de dimensionare moderne a componentelor
bugetului
Metodele clasice de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare au un caracter limitat, datorită nivelului scăzut de
informaţii şi de previziune a viitorului economiei. În aceste condiţii
multe state au renunţat la metodele tradiţionale sau clasice, în
favoarea unor metode mai moderne, structurate pe două mari
categorii:
1) metode de tip american;
2) metode de inspitaţie franceză.
6.3.2.1. Metode de dimensionare moderne a componentelor
bugetului de tip american
a) Metoda P.P.B.S. (“Planned Programmed Budgeting
System”- Planificare Programare Bugetizare):
Metoda P.P.B.S., este o metodă de dimensionare a
cheltuielilor publice întâlnită în SUA, folosită mai întâi în sistemul
militar şi extinsă apoi la nivelul bugetului federal, prin aplicarea
analizei “cost-avantaje, care presupune definirea unor criterii mai
raţionale de gestionare a banului public, în sensul reprtizării
creditelor bugetare pe baza randamentului sau avantajelor nete pe
care le pot genera anumite cheltuieli.
- 132 –
Metoda PPBS are în vedere elaborarea unui buget pe baza
unor propuneri optime la nivelul instituţiilor centrale beneficiare.
Metoda, numită
„ planificare, programare, bugetizare ”, iniţiată în practica bugetară
a SUA, este mult mai precisă şi are în plus avantajul de a propune
cheltuieli bugetare în contextul unor obiective plurianuale, precum
şi de a integra selecţia unei propuneri dintr-o mulţime de variante.
Cele trei componente ale metodei se referă la:
- planificarea - elaborarea obiectivului de realizat într-o
perspectivă pe termen lung în contextul unei strategii
administrative date;
- programarea - definirea obiectivelor anuale, conform unei
tactici administrative date; pentru realizarea acestor
obiective sunt formulate programe alternative, din care
este ales cel mai avantajos sub raportul cost – avantaje;
programarea presupune, în consecinţă, inclusiv evaluarea
costurilor şi a rezultatelor prezumate;
- bugetizarea - includerea în proiectul de buget a costurilor
mai sus menţionate; această operaţiune se face annual
pentru fiecare an din orizontul strategic presupus de
realizarea obiectivului dorit.
Metoda este bună în perimetrul unei instituţii, dar nu are
relevanţă pentru a alege între două propuneri, una făcută de o
instituţie, cealaltă de o alta. Pentru aceasta sunt necesare criterii
generale, greu de formulat şi, probabil, mai greu de cuantificat.
Pentru această selecţie „orizontală” prevalează adesea
opţiunile rezultând din programele politice de guvernare, din
ideologii, din obişnuinţe, din conjuncturi. Un element discutabil în
utilizarea acestei metode îl reprezintă asumarea premisei că
mulţimea optimelor subsistemelor generează optimul sistemului.
Instituţiile care fac propuneri de cheltuieli pentru buget pot fi privite
ca subsisteme ale sistemului economico-social pe care bugetul, în
unitatea şi unicitatea sa, îl reprezintă. Or, teoria sistemelor şi
teoremele optimului (optimul global, suboptimul, optimul parţial)
demonstrează clar că premisa menţionată nu este adevărată.
Depăşirea acestui aspect discutabil a fost încercată prin tehnica
managementului prin obiective (MBO).
b) Metoda managementului prin obiective (MBO):
Metoda presupune o planificare globală pe un termen optim –
5 ani, suficient de acoperitor al orizonturilor de realizare a
obiectivelor propuse de diferite instituţii centrale. Resursele
identificate pentru respectivul orizont sunt distribuite între
obiective, astfel încât să asigure o cotă de realizare cât mai ridicată,
- 133 –
mai precis creşterea gradului de identificare a finalităţilor pentru
fiecare domeniu de activitate în parte.
Metoda are drept scop identificarea opţiunilor orizontale
privind diferenţierea mărimii creditelor bugetare pe ministere, s-a
realizat o descentralizare a deciziei, decidentul este diferit de
utilizator, comparativ cu metoda P.P.B.S., unde decizia aparţine
utilizatorului.
c) Metoda Z.B.B. (“Zero-Based Budgeting” – Baza
Bugetară Zero):
Metoda este o metodă de programare bugetară presupune
evaluarea variantelor de realizare a unui obiectiv în raport cu
costurile presupuse cele mai mici pentru atingerea acestui scop.
Metoda, consideră drept etalon, origine sau caz de referinţă acea
variantă ce asigură costuri minime pentru realizarea unui obiectiv,
dar şi avantaje pe măsură. Metoda este izomorfă problemei de
optim a agentului economic ce îşi propune să obţină un nivel dat al
producţiei cu costuri minime. Prin compararea unei variante
oarecare cu una „de origine” metoda are valenţe marginaliste.
Variantele pot fi selectate pe seama costului lor marginal,
adică a cheltuielii suplimentare presupuse pentru obţinerea unei
unităţi suplimentare de avantaj. Metoda permite analiza iterativă
(anuală) a eficienţei realizării unui proiect prin prisma modificării
premiselor legislative sub autoritatea cărora urmează să se deruleze
în fiecare an proiectul în cauză. În acest fel se obţin în plus
informaţii privind valenţele stimulative sau de frână pe care le
generează modificările legislative intervenite faţă de momentul de
debut al proiectului, oferind organului legislativ o măsură a
caracterului stimulativ sau nu a ajustărilor pe care le adoptă sau le-a
adoptat în legătură cu una sau alta din prevederile legale în vigoare.
Dezavantajele metodei sunt legate mai ales de dificultăţile de
identificare şi evaluare a rezultatelor (avantajelor) pe care le conferă
ralizarea unui obiectiv sau proiect finanţat prin buget.
6.3.2.2. Metode de dimensionare moderne a componentelor
bugetului de inspiraţie franceză
a) Metoda R.C.B. (“Rationalisation des Choix
Budgetaires”- Raţionalizarea Opţiunilor Bugetare):
Metoda este bazată pe analiză sistemică şi are în vedere
corectarea pe parcurs a cheltuielilor necesare pentru realizarea unui
obiectiv multianual (de regulă de termen mediu) în raport cu
condiţiile nou apărute. Metoda, are caracter sistemic prin faptul că
este utilizată la reformularea, în condiţii noi, date, atât a
- 134 –
obiectivului, cât şi a mijloacelor de realizare a lui, astfel încât
ansamblul efortului bugetar să fie mai convenabil (cheltuieli
bugetare mai mici fără a renunţa neapărat la proiecte deja iniţiate, în
curs de desfăşurare).
În fiecare iteraţie şi pentru fiecare proiect este necesară
parcurgerea unor etape stricte de analiză, şi anume: studiu, decizie,
execuţie şi control, fapt ce dă o consistenţă mai solidă argumentaţiei
privind angajarea cheltuielilor publice.
Metoda prezintă numeroase avantaje:
- permite determinarea costului global al operaţiunilor,
indiferent se sursa de finanţare;
- oferă informaţii cu privire la costul unui anumit capitol de
cheltuieli înscris în bugetul funcţional, ale cărui elemente
sunt dispersate pe mai multe credite bugetare;
- prezintă ansamblul resurselor existente şi suplimentare, ce
vor fi antrenate pentru realizarea obiectivelor propuse.
Dezavantajele metodei sunt legate de caracterul relativ
complex al procesului de analiză şi de excepţiile pe care le
presupune faţă de principiile bugetare ale anualităţii şi neafectării.
6.4. Procesul bugetar
Definiţie:
6.4.1. Conţinutul şi caracteristicile procesului bugetar
Derularea procesului bugetar presupune existenţa unor
resurse financiare, precum şi alocarea lor în scopul furnizării către
populaţie a bunurilor şi serviciilor publice. Instrumentul în care îşi
regăsesc reflectarea toate resursele publice şi cheltuielile publice îl
constituie bugetul general consolidate, care este împărţit pe trei
subsectoare publice:
administraţie centrală: bugetul de stat, bugetul trezoreriei
statului, bugetele diferitelor instituţii publice cu subordonare
centrală, bugetele fondurilor special, bugetele creditelor
interne şi externe contractate de administraţia centrală,
Procesul bugetar reprezintă ansamblul structurat al
acţiunilor şi măsurilor iniţiate şi derulate de instituţiile abilitate
ale statului care au competenţe în scopul realizării politicii
financiare promovate de autoritatea guvernamentală în
domeniul bugetar.
- 135 –
bugetul fondurilor externe nerambursabile destinate
administraţiei centrale;
administraţie locală: bugetele locale, bugetele diferitelor
instituţii publice cu subordonare locală, bugetele creditelor
interne şi externe contractate de administraţia locală, bugetul
fondurilor externe nerambursabile destinate administraţiei
locale;
administraţia sistemelor de asigurări sociale: bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj,
bugetul fondului unic de asigurări sociale de sănătate,
bugetele diferitelor instituţii publice din subordinea
administraţiilor sistemelor de asigurări sociale, bugetele
fondurilor externe nerambursabile destinate administraţiilor
sistemelor de asigurări sociale.
Pentru ca sistemul de bugete să fie operaţional este necesară
elaborarea de către Guvern a unei politici financiare coerente,
existenţa unui cadru juridic general valabil, pe de o parte, precum şi
nivelurile impozitelor, taxelor şi contribuţiilor percepute de la
persoanele fizice şi juridice şi destinaţiile alocaţiilor bugetare în
vederea furnizării de bunuri şi servicii publice, pe de altă parte.
În funcţie de diferitele particularităţi ale societăţilor actuale –
gradul de dezvoltare a democraţiei, experienţa economico-
financiară, procesului bugetar i se pot atribui o serie de
caracteristici:
a) procesul bugetar are un puternic caracter decizional,
deoarece prin activităţile sale alocă resurse limitate în
raport cu nevoile societăţii pentru bunuri şi servicii
publice;
b) procesul bugetar are un caracter democratic, deoarece pe
parcursul derulării acestuia se manifestă atât atributele
statului dedrept, cât şi posibiltatea impunerii intereselor
economico-sociale ale diferitelor grupuri de interese care
deţin majoritatea de decizie politică;
c) procesul bugetar are un caracter preponderent politic,
deoarece opţiunea pentru un tip de politică economic în
general, politică financiară şi monetară în special,
reflectată în cadrul bugetului reprezintă un act specific
deciziei politice;
d) procesul bugetar are un caracter de continuitate ciclică,
deoarece etapele procesului bugetar, sunt stabilite prin
legi specifice care precizează termenele concrete de
derulare şi finalizare a fiecărei faze, în baza principiilor
anualităţii şi publicităţii bugetare;
- 136 –
e) procesul bugetar are un caracter tehnic în ce priveşte
formularea, execuţia şi controlul, deoarece, dincolo de
opţiunile politice, trebuie respectate cerinţele funcţionării
mecanismului economic şi principiul raţionalităţii;
f) procesul bugetar are un larg impact public, cu
implicaţii la nivel macro şi macroeconomic, care se
manifestă atât pe plan economic, cât şi social, deoarece
fundamentarea bugetului se constituie într-o componentă
importantă a procesului de macrostabilizare economică,
soldul bugetar influenţând direct sau indirect, atât evoluţia
creşterii economice, a nivelului preţurilor, a şomajului, cât
şi dinamica ratei dobânzii şi a soldului curent al balanţei
de plăţi.
6.4.2. Etapele procesului bugetar
În baza cadrului legislativ, care trebuie să se afle în
concordanţă cu obiectivele programului de guvernare aprobat, se
poate declanşa procesul bugetar de către executiv, şi derularea
etapelor acestuia în conformitate cu prevederile Legii 500/2002
privind finanţele publice:
a) elaborarea proiectului de buget;
b) aprobarea bugetului;
c) executarea bugetului;
d) controlul execuţiei bugetului;
e) raportarea execuţiei bugetului;
f) aprobarea contului general de execuţie a bugetului.
6.4.2.1. Elaborarea proiectului de buget
În această etapă sunt angajate toate instituţiile publice de
orice nivel în vederea propunerii de resurse financiare şi de
obiective pentru care să se prevadă cheltuieli din buget. Instituţia
specializată este Ministerul Finanţelor Publice. Pe baza unei
activităţi prospective a acestuia şi în colaborare cu alte organisme
de specialitate (statistică, prognoză, cercetare economică etc.) sunt
formulate, în principiu, nivelul şi structura veniturilor.
Proiectele bugetelor se elaborează de către Guvern, prin
Ministerul Finanţelor Publice, pe baza:
a. prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali
pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul
de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;
b. politicilor fiscale şi bugetare;
- 137 –
c. prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale
memorandumurilor de înţelegere sau ale altor acorduri
internaţionale cu organisme şi instituţii financiare
internaţionale, semnate si/sau ratificate;
d. politicilor şi strategiilor sectoriale, a prioritatilor
stabilite în formularea propunerilor de buget,
prezentate de ordonatorii principali de credite;
e. propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor
principali de credite;
f. programelor întocmite de către ordonatorii principali
de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau
ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective
precise şi indicatori de rezultate şi de eficienta;
programele sunt însoţite de estimarea anuala a
performantelor fiecărui program, care trebuie sa
precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele
urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii
următori, măsurate prin indicatori precisi, a căror
alegere este justificată;
g. propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat, precum şi de transferuri
consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice
locale;
h. posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.
Pe de altă parte, toate instituţiile finanţate din buget îşi
formulează propunerile privind necesarul de cheltuieli pentru anul
al cărui buget este în curs de elaborare. Aceste propuneri sunt
cumulate la nivelul instituţiilor central (ministere, agenţii
guvernamentale) şi prezentate apoi, Ministerului Finanţelor Publice.
Calendarul bugetar:
- Elaborarea indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru
anul bugetar pe ntru care se elaborează proiectul de buget, precum
şi pentru următorii 3 ani, vor fi elaboraţi de organele abilitate pana
la data de 31 martie a anului curent. Aceşti indicatori sunt
actualizati pe parcursul desfăşurării procesului bugetar.
- Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului, până
la data de 1 mai, obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul
bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi următorii 3
ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii
principali de credite, urmând ca acesta sa le aprobe pana la data de
15 mai şi sa informeze comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale
Parlamentului asupra principalelor orientări ale politicii sale
macroeconomice şi ale finanţelor publice.
- 138 –
- Ministrul finanţelor publice va transmite ordonatorilor
principali de credite, până la data de 1 iunie a fiecărui an, o
scrisoare-cadru care va specifica contextul macroeconomic pe baza
căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de
elaborare a acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de
Guvern. În cazul în care schimbarea cadrului macroeconomic
impune modificarea limitelor de cheltuieli, acestea vor fi adaptate
de către Guvern, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.
Până la data de 15 iunie Ministerul Finanţelor Publice comunică
ordonatorilor principali de credite limitele de cheltuieli, astfel
redimensionate, în vederea definitivării proiectelor de buget.
- Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca pana la data
de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanţelor Publice
propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru
anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi
estimările pentru următorii 3 ani, însoţite de documentaţii şi
fundamentări detaliate.Camera Deputaţilor şi Senatul, cu
consultarea Guvernului, îşi aproba bugetele proprii şi le înaintează
Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat.
Autorităţile administraţiei publice locale au aceeaşi obligaţie pentru
propunerile de transferuri consolidate şi de sume defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat. Ministerul Finanţelor Publice
examinează proiectele de buget şi poarta discuţii cu ordonatorii
principali de credite asupra acestora.
- Proiectele de buget şi anexele la acesta, definitivate se
depun la Ministerul Finanţelor Publice pana la data de 1 august a
fiecărui an.
- Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget
ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu,
întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe
care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui
an. Proiectul legii bugetului de stat este însoţit de un raport privind
situaţia macroeconomica pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget şi proiectia acesteia în următorii 3 ani.
Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor macroeconomice
în contextul cărora au fost elaborate proiectele de buget, precum şi
strategia Guvernului în domeniul investiţiilor publice.
Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima
politica fiscal-bugetară a Guvernului, precum şi alte informaţii
relevante în domeniu.
- După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor
bugetare şi de buget,acesta le supune spre adoptare Parlamentului
cel mai târziu până la data de 15 octombrie a fiecărui an.
- 139 –
6.4.2.2. Aprobarea bugetului
Aprobarea bugetului se face conform Constituț iei de către
Parlament, astfel încât bugetul să aibă caracter de lege. Acest lucru
este important pentru instituirea obligativităţii contribuabililor de a
vărsa veniturile pe care guvernul contează în realizarea politicii
sale, dar şi pentru stabilirea dimensiunii efortului (cheltuielilor) care
se fac pentru un anumit domeniu, proiect, obiectiv.
Aprobarea bugetului este de fapt actul final dintr-o procedură
destul de complexă, menită să asigure analiza atentă a deciziei
bugetare şi alegerea celei mai adecvate opţiuni privind constituirea
şi utilizarea resurselor bugetare. În cadrul acestei proceduri se
întâlnesc, în principal, următoarele etape:
- prezentarea în plenul Parlamentului, de către primul
ministru sau de către ministrul finanţelor, a proiectului de
buget însuşit de Guvern;
- examinarea acestui proiect în comisiile permanente ale
Parlamentului (educaţie, sănătate, cultură, apărare etc.),
comisii care pot formula amendamente; fiecare comisie
trebuie să se pronunţe în legătură cu acordul privind
respectivul proiect;
- examinarea proiectului de buget în comisia de buget,
finanţe, bănci (comisia de specialitate a Parlamentului),
care, în plus faţă de alte comisii, este chemată să se
pronunţe asupra amendamentelor formulate de acestea;
recomandarea acestei comisii privind proiectul de buget şi
menţionatele amendamente sunt înaintate plenului
Parlamentului pentru dezbatere şi aprobare;
- dezbaterea în plenul Parlamentului a proiectului de buget;
- aprobarea prin vot a fiecărui articol din legea bugetului,
inclusiv a amendamentelor aferente provenite de la
comisii, precum şi a legii bugetului în ansamblu;
- promulgarea legii bugetului de către Preşedintele ţării;
- publicarea în „Monitorul Oficial” a legii privind bugetul.
Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi,
capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz,
şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum
şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.
Dacă legile bugetare nu sunt adoptate cu cel puţin 3 zile
înainte de expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte
sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, limitele lunare de
cheltuieli neputând depăşi de regula 1/12 din prevederile bugetelor
anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic
justificate de către ordonatorii principali de credite, sau, după caz,
- 140 –
1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care
acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
6.4.2.3. Execuţia bugetului
Bugetul devine operaţional numai după publicarea sa în
„Monitorul oficial”. Execuţia bugetului începe din prima zi a anului
bugetar, care în România este 1 ianuarie.
Execuţia bugetului înseamnă încasarea veniturilor şi
efectuarea cheltuielilor potrivit legii bugetului, ca limită minimă în
ceea ce priveşte veniturile şi ca limită maximă în ceea ce priveşte
cheltuielile. La execuţia bugetului participă Ministerul Finanţelor
Publice, Trezoreria Statului (ca instituţie specializată a Ministerului
Finanţelor Publice), toate instituţiile bugetare (în calitate de
ordonatori de credite bugetare), unităţile administrativ-teritoriale,
băncile angajate în operaţiunile bugetare, diferite organism
internaţionale angajate în transferuri monetare cu bugetul.
Execuţia veniturilor se face prin operaţiuni specifice, adesea
diferite după tipul de venit: impozit direct, impozit pe consum, taxă
vamală, venit nefiscal, împrumuturi ş.a.
Pentru impozitele directe, execuţia se realizează prin:
a) operaţiuni efectuate de aparatul fiscal al Ministerului Finanţelor:
• aşezarea impozitului, adică identificarea şi dimensionarea
materiei impozabile a fiecărui contribuabil;
• lichidarea, adică determinarea mărimii impozitului ce trebuie
plătit de un contribuabil şi înscrierea acesteia ca debit dintr-un
rol fiscal deschis pentru fiecare dintre aceştia;
• emiterea titlului de percepere, adică documentul care
autorizează încasarea; acesta poate fi:
- dispoziţie de încasare, emisă atunci când contribuabilul
plăteşte impozitul din proprie iniţiativă;
- ordin de încasare, emis pentru a-l anunţa pe contribuabil
de obligaţia de plată sau pentru executarea silită a
acestuia;
b) operaţiuni efectuate de Trezorerie sau de băncile încasatoare:
• perceperea impozitului, adică încasarea efectivă a acestuia;
operaţiunea presupune şi urmărirea onorării integrale şi la timp a
obligaţiilor fiscale de către fiecare contribuabil în parte.
Execuţia cheltuielilor presupune şi ea unele particularităţi, în
special pentru transferuri în beneficiul bugetelor locale şi pentru
rambursări de împrumuturi.
Pentru cheltuielile bugetare ordinare (curente şi de capital),
execuţia se realizează prin:
- 141 –
a) operaţiuni în sarcina ordonatorilor de credite, adică a
conducătorilor de instituţii publice sau a celor mandataţi de ei şi
care, în practica bugetară a ţării noastre, sunt:
- de gradul I, miniştrii şi conducătorii agenţiilor
guvernamentale subordonate direct Guvernului;
- de gradul II, conducătorii instituţiilor publice din structura
teritorială a ministerelor şi agenţiilor guvernamentale subordonate
nemijlocit Guvernului (direcţii, inspectorate judeţene);
- de gradul III, conducătorii instituţiilor publice operaţionale
(spitale, şcoli, unităţi militare, muzee, teatre etc.).
În cadrul acestor operaţiuni se includ operaţiunile de:
• angajare, adică decizia pe baza căreia se autorizează
efectuarea unei plăţi de către instituţia bugetară în beneficiul
unui terţ; la baza deciziei stă întotdeauna un document legal
de angajare: contract, ordin al ministrului, hotărâre
judecătorească, prevederile unor legi;
• lichidare, adică recepţia bunurilor/serviciilor contractate şi
determinarea sumei datorate furnizorilor;
• ordonanţare, adică emiterea documentului prin care se va
face plata: dipoziţie de plată sau ordin de plată;
b) operaţiuni în sarcina serviciului financiar al instituţiei
ordonatoare
de credit:
• plata, adică achitarea sumei datorate;
• evidenţa plăţilor.
Încheierea anului bugetar este marcată prin operaţiuni şi
documente care să ateste încheierea execuţiei bugetare şi este
diferenţiată după sistemul de execuţie: de exerciţiu sau de gestiune.
6.4.2.4. Încheierea execuţiei bugetului
La nivelul unităţilor bugetare se întocmesc dări de seamă
contabile şi conturi privind execuţia de casă a bugetului aferent şi,
de asemenea, se închid conturile de alocaţii bugetare, astfel încât
veniturile neutilizate să fie returnate bugetului de stat.
La nivelul Ministerului Finanţelor Publice, ca administrator
general al execuţiei bugetare, se întocmeşte contul de execuţie
bugetară pe baza căruia se determină modul în care au fost realizate
veniturile, cheltuielile şi soldul bugetului, aşa cum au fost ele
aprobate prin legea bugetului sau prin legea/legile de rectificare a
acestuia. O lege de rectificare a bugetului poate fi aprobată de
Parlament, dar nu mai târziu de 30 noiembrie, în cazul în care, din
diferite motive (în primul rând din cauza inflaţiei), alocările
prevăzute prin legea iniţială a bugetului au devenit insuficiente.
- 142 –
Contul de execuţie bugetară întocmit de Ministerul Finanţelor
Publice este numit şi cu apelativul general (cont general de execuţie
bugetară) întrucât cumulează prin agregare conturile de execuţie ale
tuturor ordonatorilor de credite. Acest contgeneral este prezentat de
Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi discutat de Guvern, iar
acesta îl prezintă Parlamentului spre discuţie şi aprobare, după care
execuţia bugetului se consideră închisă.
Dezbaterea în Parlament şi Guvern a contului general de
execuţie bugetară se face pe baza unui raport elaborat de Ministerul
Finanţelor, precum şi a unui proiect de lege privind execuţia
bugetului. În Parlament aceste documente sunt în prealabil discutate
în comisia de specialitate, care prezintă plenului Parlamentului o
recomandare asupra lor. Pe lângă aceste documente, Parlamentul ia
cunoştinţă, audiază şi dezbate, de asemenea, un raport al Curţii de
Conturi privind execuţia bugetului. Toate aceste operaţiuni necesită
o perioadă de timp, la care se adaugă şi cea de elaborare a
proiectului, astfel încât durata procesului bugetar este mult mai
mare decât a exerciţiului propriu-zis. Pentru condiţiile legislative
din România, acest proces durează între 30 şi 42 de luni: elaborarea
începe în luna mai a anului t-1, execuţia se produce pe parcursul
anului t, contul de execuţie este întocmit până în iunie anul t+1,
controlul Curţii de Conturi se exercită de regulă din iulie anul t+1
până în ianuarie-iunie anul t+2, pregătirea dezbaterii parlamentare a
contului de execuţie bugetară mai durează încă 1-2 luni, astfel încât
procesul bugetar vizând anul t se încheie în martie-septembrie anul
t+2.
6.4.2.5. Controlul execuţiei bugetului
După primirea contului privind execuț ia bugetară, controlul
execuţiei bugetului este efectuat de Curtea de Conturi, care este un
organism subordonat (în ţara noastră) direct Parlamentului. Curtea
de Conturi este instituţia supremă de control al finanţelor publice şi
care exercită un control de tip ulterior sau post-factum, asupra
modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor
financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi asupra
modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi
al unităţilor administrativ-teritoriale.
În România, controlul Curţii de Conturi vizează:
- formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale
bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetelor
unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea
fondurilor între aceste bugete;
- 143 –
- constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale
şi a fondurilor de tezaur;
- formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia
garanţiilor guvernamentale pentru credite interne si
externe;
- utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a
subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme de sprijin
financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-
teritoriale;
- constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice
de către autorităţile administrative autonome şi de către
instituţiile publice înfiinţate prin lege, precum şi de
organismele autonome de asigurări sociale ale statului;
- situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului
public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-
teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome,
companiile şi societăţile naţionale, precum şi
concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din
proprietatea publică;
- constituirea, utilizarea şi gestionarea resurselor financiare
privind protecţia mediului, îmbunătăţirea calităţii
condiţiilor de viaţă şi de muncă;
- legalitatea şi realitatea datelor cuprinse în dările de seamă
contabile şi în conturile de execuţie de casă a bugetului la
oricare ordonator de credite, precum şi în raportul şi
contul general de execuţie întocmite de Ministerul
Finanţelor Publice;
- eficienţa, eficacitatea şi economicitatea execuţiei
bugetare, respective calitatea gestionării banilor publici la
toate nivelurile;
- depistarea utilizării nelegale a banilor publici, evaluarea
eventualelor pagube şi recuperarea lor prin organe
jurisdicţionale proprii sau prin instanţe din sfera puterii
judecătoreşti;
- propunerea de către Parlament a unor eventuale
modificări/ajustări/îmbunătăţiri a legislaţiei privind
bugetul, execuţia şi controlul execuţiei acestuia;
- alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competenta
Curţii.
Controlul execuţiei bugetului este efectuat şi pe filiera
Guvernului, de la nivelul acestuia, de la nivelul Ministerului
Finanţelor Publice şi de la nivelul diferiţilor ordonatori de credit.
Acesta este un control intern (spre deosebire de cel al Curţii
de Conturi, care este extern) şi se exercită şi preventiv şi ulterior.
- 144 –
Fiecare din nivelele menţionate are organ propriu de control
financiar intern. Competenţele de control sunt cvasigenerale pentru
controlul financiar al Guvernului (adică se exercită la orice nivel al
administraţiei de stat, de la Guvern, inclusiv, în jos) şi pentru
controlul financiar al Ministerului Finanţelor (adică se exercită la
orice nivel al administraţiei de stat, de la nivelul ministerelor,
inclusiv al Finanţelor, şi judeţelor în jos) şi sunt circumscrise doar
unităţilor în subordine pentru ceilalţi ordonatori de credite.
Acest control (al Curţii de Conturi, al Guvernului, al
Ministerului Finanţelor Publice şi al celorlalte organisme
menţionate) este un control tehnic, adică de naturăfinanciară. În
afara acestuia, Parlamentul execută un control politic asupra
oricărei etape a procesului bugetar prin faptul că dezbate şi aprobă
bugetul şi legea bugetului, contul de execuţie bugetară,
documentele pendinte şi legea execuţiei bugetului.
6.4.2.6. Aprobarea execuţiei bugetului
Pe baza raportului privind contul de execuţie bugetară,
elaborat de instituţia specializată de control al finanţelor publice,
Parlamentul declanşează procedura de dezbatere şi aprobare a
acestuia. După analiza raportului în comisiile specializate ale
forului legislativ, se dezbate în plenul Parlamentului, proiectul de
lege privind aprobarea contului de execuţie bugetară.
ÎNTREBÃRI RECAPITULATIVE
1. Definiţi sistemul bugetar.
2. Enumeraţi principiile bugetare.
3. Definiţi procesul bugetar.
4. Precizaţi instrumentele datoriei publice externe a României.
TESTE GRILÃ
1. Bugetul public reprezintã un instrument de:
a) prognozã, control şi execuţie ;
b) programare, executare şi control ;
c) programare şi execuţie.
2. În ţãrile dezvoltate noţiunea de buget se referã la
urmãtoarele structuri :
a) Bugetul public şi bugetul economiei naţionale ;
- 145 –
b) Bugetul autoritãţii publice, bugetul local şi bugetul
asigurãrilor sociale de stat;
c) Bugetul fondurilor speciale, bugetul local şi bugetul de stat.
3. Bugetul de stat se aprobã de :
a) Guvernul României ;
b) Camera deputaţilor ;
c) Parlamentul României.
4. Sub aspect economic, bugetul de stat poate fi abordat :
a) ca un document prin care se prevăd şi se aprobă, prin lege,
veniturile şi cheltuielile anuale ale satului sau instituţiilor
publice;
b) ca un document – program, prin care statul prevede anual
mărimea şi structura veniturilor şi cheltuielilor;
c) ambele de mai sus.
5. Bugetul are urmãtoarele roluri:
a) redistributiv, financiar, de execuţie;
b) financiar, alocativ, de reglare a vieţii economice;
c) financiar, alocativ, redistributiv şi de reglare a vieţii
economice.
6. Conform principiului anualitãţii bugetului, exerciţiul
bugetar are:
a) 12 luni;
b) 11 luni;
c) 15 - 18 luni.
7. Principalele criterii utilizate în clasificţia bugetarã
sunt:
a) administrativ, economic şi politic;
b) politic, funcţional şi economic;
c) administrativ, economic şi funcţional.
8. Operaţiunile bugetare pot fi exprimate în :
a) monedã naţionalã;
b) moneda strãinã;
c) monedã naţionalã şi monedã strãinã.
9. Metodele clasice de dimensionare a bugetului sunt
urmãtoarele:
a) metoda automatã, metoda factorilor de corecţie, metoda
evaluãrii directe;
- 146 –
b) metoda de tip american şi metoda de inspiraţie francezã;
c) metoda automatã, metoda majorãrii (diminuãrii), metoda
evaluãrii directe.
10. Caracteristicile procesului bugetar sunt urmãtoarele:
a) decizional, democratic, de continuitate ciclicã, preponderent
politic;
b) tehnic, cu larg impact public
c) a) + b)
11. Bugetul devine operaţional dupã:
a) dezbaterea în plenul Parlamentului;
b) promulgarea legii bugetului de stat de cãtre Preşedintele ţãrii;
c) publicarea sa în „Monitorul Oficial”.
- 147 –
CUPRINS
Unitatea de învãţare 1 Pag. Întroducere în studiul finanţelor publice 1
1.1. Conceptul privind finaţele publice 1
1.2. Conţinutul economic al finanţelor publice 3
1.3. Funcţiile finanţelor publice 5
Unitatea de învãţare 2 Mecanismul financiar şi politica financiarã 10
2.1. Mecanismul financiar – componentã a sistemului
economiei
naţionale
10
2.2. Politica financiarã 17
Unitatea de învãţare 3 Sistemul cheltuielilor publice în România 3.1. Conţinutul cheltuielilor publice 24
3.2. Clasificarea cheltuielilor publice 25
3.3. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice 29
3.3.1.Nivelul cheltuielilor publice 29
3.3.2. Structura cheltuielilor publice 31
3.4. Factorii care influenţeazã dinamica cheltuielilor publice 34
3.5. Eficienţa cheltuielilor publice 34
3.6. Abordarea diferitelor tipuri de cheltuieli publice 35
3.6.1. Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale 35
3.6.2. Cheltuielile publice pentru asigurãrile sociale de stat,
accidente de muncã şi boli profesionale
36
3.6.2.1. Cheltuielile pentru asigurãrile sociale de stat 37
3.6.2.2. Cheltuielile pentru accidente de muncã şi boli
profesionale
38
3.6.3. Cheltuielile publice pentru asigurãrile sociale de
sãnãtate
39
3.6.4. Cheltuielile publice pentru obiective şi acţiuni
economice, pentru protecţia mediului şi cercetare-dezvoltare
39
3.6.5. Cheltuielile publice pentru servicii publice generale:
ordine publicã, siguranţã naţionalã şi apãrare
40
Unitatea de învãţare 4
Sistemul resurselor financiare publice în România
- 148 –
4.1. Structura resurselor financiare publice 48
4.1.1. Clasificaţia resurselor financiare publice 49
4.2. Nivelul, structura şi dinamica veniturilor publice 52
4.2.1. Nivelul veniturilor publice 52
4.2.2. Structura veniturilor publice 53
4.2.3. Dinamica veniturilor publice 53
4.3. Noţiuni generale privind impozitele 55
4.3.1. Conţinutul şi rolul impozitelor 56
4.3.2. Principiile impunerii şi elementele impozitului 56
4.3.2.1. Principiile impunerii impozitelor 56
4.3.2.2. Elementele impozitului 59
4.4. Tehnicile de impunere în perceperea impozitelor 59
4.5. Clasificarea impozitelor 61
4.6. Impozitele directe 63
4.6.1. Impozitele reale 63
4.6.2. Impozitele personale 64
4.6.2.1. Impozitul pe venit 64
4.6.2.1.1. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice 64
4.6.2.1.2. Impozitul pe profitul persoanelor juridice 66
4.6.2.1.3 Contribuţiile pentru securitatea socialã 68
4.6.2.2 Impozitul pe avere 68
4.7. Dubla impunere juridicã internaţioanlã 69
4.7.1. Metode pentru evitarea dublei impuneri internaţionale 70
4.8. Impozitele indirecte 71
4.8.1. Taxele de consumaţie 72
4.8.1.1 Taxele speciale de consumaţie - Accizele 72
4.8.1.2 Taxele generate de vânzãri 73
4.8.1.2.1. Taxa pe valoare adãugatã 74
4.8.2. Impozitele directe realizate de monopolurile fiscale 75
4.8.3. Taxele vamale 76
4.8.4. Taxele 77
Unitatea de învãţare 5
Împrumuturile de stat. Datoria publicã internã. Datoria
publicã externã
5.1. Împrumuturile de stat 95
5.1.1. Mecanismul formãrii şi trãsãturile împrumuturilor de
stat
95
5.1.2. Destinaţia şi rolul împrumuturilor de stat 98
5.1.3. Elementele tehnice ale împrumuturilor de stat 100
5.1.4 Operaţiuni specifice împrumuturilor de stat 103
5.2. Datoria publicã internã 107
5.2.1. Noţiuni generale 107
5.2.2. Datoria publicã internã a României 108
- 149 –
5.3. Datoria publicã externã 110
5.3.1. Particularitãţile împrumuturilor externe 110
5.3.2. Clasificarea împrumuturilor externe 111
Unitatea de învãţare 6
Bugetul de stat şi procesul bugetar
6.1. Bugetul statului şi caracteristicile acestuia 116
6.2. Principiile bugetare 121
6.2.1 Principiul anualitãţii bugetului 121
6.2.2 Principiul universalitãţii bugetului 123
6.2.3 Principiul unitãţii bugetare 124
6.2.4 Principiul neafectãrii veniturilor bugetare 126
6.2.5 Principiul specializãrii bugetare 126
6.2.6 Principiul echilibrului bugetar 127
6.2.7 Principiul publicitãţii bugetare 128
6.2.8 Principiul unitãţii monetare 129
6.3. Metode de dimensionare a componentelor bugetului 129
6.3.1. Metode de dimensionare clasice a componentelor
bugetului
129
6.3.2. Metode de dimensionare moderne a componentelor
bugetului
130
6.3.2.1. Metode de dimensionare moderne a componentelor
bugetare de tip american
130
6.3.2.2. Metode de dimensionare moderne a componentelor
bugetare de inspiraţie francezã
130
6.4. Procesul bugetar 133
6.4.1. Conţinutul şi caracteristicile procesului bugetar 133
6.4.2. Etapele procesului bugetar 135
6.4.2.1. Elaborarea proiectului de buget 135
6.4.2.2. Aprobarea bugetului 138
6.4.2.3. Execuţia bugetului 139
6.4.2.4. Încheierea execuţiei bugetului 140
6.4.2.5. Controlul execuţiei bugetului 141
6.4.2.6. Aprobarea execuţiei bugetului 143
Bibliografie
Anexe
- 150 –
BIBLIOGRAFIE
1. Moşteanu, T., (coordonator) - Finanţe publice: note de curs şi
seminar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2002;
2. Moşteanu, T., (coordonator) - Buget şi trezorerie publică, Ed.
Universitară, Bucureşti, 2003;
3. Moşteanu, T., (coordonator) - Finanţe publice: note de curs şi
aplicaţii pentru seminar, Ed. Universitară, Bucureşti, 2008;
4. Văcărel, I., (coordonator) - Finanţe publice, Ed. Didactică şi
Pedagogică R.A., Bucureşti, 2006;
5. Stroe, R., Armeanu, D. – Finanţe, Ed. ASE., Bucureşti, 2004;
6. Impozite şi taxe, Ed. Tribuna Economică;
7. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
8. Legea anuală a bugetului de stat;
9. Legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat;
10. Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
- 151 –
TABELUL 3.1.
CHELTUIELI - CLASIFICAŢIA FUNCŢIONALÃ Capitol Subcapitol Paragraf Denumirea indicatorilor
TOTAL CHELTUIELI
50.00 Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE
51.00 Autoritãţi publice şi acţiuni externe
51.00.01 Autoritãţi executive şi legislative
51.00.01.01 Administraţia prezidenţialã
51.00.01.02 Autoritãţi legislative
51.00.01.03 Autoritãţi executive
51.00.01.04 Alte organe ale autoritãţilor publice
51.00.02 Servicii publice descentralizate
51.00.03 Contribuţia la bugetul U.E. şi cofinanţarea
fondurilor primite de la Uniunea Europeanã
53.00 Cercetare fundamentalã şi cercetare dezvoltare
53.00.01 Cercetare fundamentalã (de bazã)
53.00.02 Cercetare şi dezvoltare pentru servicii publice
generale
54.00 Alte servicii publice generale
54.00.01 Programe de informare şi prezentare a imaginii
României
54.00.02 Fond de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului
54.00.03 Fond de intervenţie la dispoziţia Guvernului
54.00.04 Fondul Naţional de Preaderare
54.00.05 Fond de rezervã bugetarã la dispoziţia autoritãtilor
locale
54.00.06 Fond pentru garantarea împrumuturilor externe,
contractate/ garantate de stat
54.00.07 Fond pentru garantarea împrumuturilor externe,
contractate/ garantate de administraţiile publice
locale
54.00.08 Fond de rulment
54.00.09 Târguri, saloane şi expozitii de carte şi de publicaţii
culturale
54.00.10 Servicii publice comunitare de evidenţã a
persoanelor
54.00.50 Alte servicii publice generale
55.00 Tranzacţii privind datoria publicã şi împrumuturi
56.00 Transferuri cu caracter general între diferite nivele
ale administraţiei
56.00.01 Transferuri din bugetul de stat cãtre bugetele locale,
finanţate parţial din împrumuturi externe
56.00.02 Transferuri din bugetul de stat catre bugetul
asigurãrilor de stat
56.00.03 Transferuri din bugetul de stat cãtre bugetul
asigurãrilor pentru somaj
56.00.04 Transferuri din bugetul de stat cãtre bugetul
fondului de asigurãri sociale de sãnatate
- 152 –
56.00.05 Transferuri din bugetul de stat cãtre bugetele locale
din Fondul de Intervenţie
56.00.06 Transferuri din bugetele consiliilor judeţene pentru
finanţarea centrelor pentru protecţia copilului
56.00.07 Transferuri din bugetele locale pentru instituţiile de
asistenţã socialã pentru persoanele cu handicap
59.00 Partea a II-a APÃRARE, ORDINE PUBLICÃ
ŞI SIGURANŢÃ NAŢIONALÃ
60.00 Apãrare
60.00.01 Administraţie centralã
60.00.02 Apãrare naţionalã
60.00.03 Ajutor militar extern
60.00.25 Cercetare şi dezvoltare pentru apãrare
60.00.50 Alte cheltuieli în domeniul apãrãrii
61.00 Ordine publicã şi siguranţã naţionalã
61.00.01 Administraţia centralã
61.00.02 Servicii publice descentralizate
61.00.03 Ordine publicã
61.00.03.01 Poliţie
61.00.03.02 Jandarmerie
61.00.03.03 Paza şi supravegherea frontierei
61.00.03.04 Poliţie comunitarã
61.00.04 Siguranţã naţionalã
61.00.05 Servicii de protecţie contra incendiilor
61.00.06 Autoritãţi judecãtoreşti
61.00.07 Penitenciare
61.00.08 Protecţie civilã
61.00.09 Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţã
61.00.25 Cercetare şi dezvoltare pentru ordine publica si
siguranţã naţionalã
61.00.50 Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice ei
siguranţei naţionale
64.00 Partea a-III-a CHELTUIELI SOCIAL-
CULTURALE
65.00 Învãţãmânt
65.00.01 Administraţie centralã
65.00.02 Servicii publice descentralizate
65.00.03 Învãţãmânt preşcolar şi primar
65.00.03.01 Învãţãmânt preşcolar
65.00.03.02 Învãţãmânt primar
65.00.04 Învãţãmânt secundar
65.00.04.02 Învãţãmânt secundar superior
65.00.04.03 Învãţãmânt profesional
65.00.05 Învãţãmânt postliceal
65.00.06 Învãţãmânt superior
65.00.06.02 Învãţãmânt postuniversitar
65.00.07 Învãţãmânt nedefinibil prin nivel
65.00.07.01 Centre de specializare, perfecţionare, calificare şi
recalificare
65.00.07.02 Biblioteci centrale, universitare şi pedagogice
- 153 –
65.00.07.03 Case de copii
65.00.07.04 Învãţãmânt special
65.00.11 Servicii auxiliare pentru educaţie
65.00.11.01 Tabere şi turism şcolar
65.00.11.02 Casa Corpului Didactic
65.00.11.03 Internate şi cantine pentru elevi
65.00.11.04 Cãmine şi cantine pentru studenţi
65.00.11.30 Alte servicii auxiliare
65.00.25 Cercetare şi dezvoltare pentru învãţãmânt
65.00.50 Alte cheltuieli în domeniul învãţãmântului
66.00 Sãnãtate
66.00.01 Administraţia centralã
66.00.02 Servicii publice descentralizate
66.00.03 Produse farmaceutice, materiale sanitare specifice şi
dispozitive medicale
66.00.03.01 Medicamente cu şi fãrã contribuţie personalã
66.00.03.02 Medicamente pentru boli cronice cu risc crescut
utilizate în programele naţionale cu scop lucrativ
66.00.03.03 Materiale sanitare specifice utilizate în programele
naţionale cu scop curativ
66.00.03.04 Servicii medicale de hemodializã şi dializa
peritonealã
66.00.03.05 Dispozitive şi echipamente medicale
66.00.03.06 Alte produse farmaceutice, materiale sanitare
specifice şi dispozitive
66.00.04 Servicii medicale în ambulator
66.00.04.01 Asistenţã medicalã primarã
66.00.04.02 Asistenţã medicalã pentru specialitãţi clinice
66.00.04.03 Asistenţã medicalã stomatologicã
66.00.04.04 Asistenţã medicalã pentru specialitãţi paraclinice
66.00.04.05 Asistenţã medicalã în centre medicale
multifuncţionale
66.00.04.06 Servicii medicale acordate în cadrul programelor
naţionale de sãnãtate
66.00.04.07 Asistenţa medicalã ambulatorie de recuperare-
reabilitare a sãnãtãţii
66.00.04.50 Alte servicii medicale ambulatorii
66.00.05 Servicii de urgenţã prespitaliceşti şi transport sanitar
66.00.06 Servicii medicale în unitãţi sanitare cu paturi
66.00.06.01 Spitale generale
66.00.06.02 Spitale de specialitate
66.00.06.03 Unitãţi medico-sociale
66.00.06.04 Unitãţi de recuperare-reabilitare a sãnãtãţii
66.00.06.05 Maternitãţi
66.00.06.06 Sanatorii balneare şi de recuperare
66.00.06.07 Centre medicale cu paturi
66.00.06.50 Alte unitãţi sanitare cu paturi
66.00.07 Ingrijiri medicale la domiciliu
66.00.08 Servicii de sãnãtate publicã
66.00.09 Hematologie şi securitate transfuzionalã
- 154 –
66.00.10 Cercetare aplicativã şi dezvoltare experimentalã în
sãnãtate
66.00.50 Alte cheltuieli în domeniul sãnãtãţii
66.00.50.01 Activitãţi de ergoterapie în unitãţi medico-sanitare
66.00.50.02 Policlinici cu platã
66.00.50.50 Alte instituţii şi acţiuni sanitare
67.00 Culturã, recreere şi religie
67.00.01 Administraţie centralã
67.00.02 Servicii publice descentralizate
67.00.03 Servicii culturale
67.00.03.01 Biblioteci publice naţionale
67.00.03.02 Biblioteci publice comunale, orãşeneşti, municipale
67.00.03.03 Muzee
67.00.03.04 Instituţii publice de spectacole şi concerte
67.00.03.05 Şcoli populare de artã şi meserii
67.00.03.06 Case de culturã
67.00.03.07 Cãmine culturale
67.00.03.08 Centre pentru conservarea şi promovarea culturii
tradiţionale
67.00.03.09 Universitãţi populare
67.00.03.10 Presa
67.00.03.11 Edituri
67.00.03.12 Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice
67.00.03.13 Imprumuturi acordate pentru protejarea
monumentelor istorice
67.00.03.14 Centre culturale
67.00.03.15 Grãdini botanice
67.00.03.30 Alte servicii culturale
67.00.04 Servicii de emisiuni radio-tv şi publicaţii
67.00.05 Servicii recreative şi sportive
67.00.05.01 Sport
67.00.05.02 Tineret
67.00.05.03 Întreţinere grãdini publice, parcuri, zone verzi, baze
sportive şi de agrement
67.00.06 Servicii religioase
67.00.25 Cercetare şi dezvoltare în domeniul culturii,
recreerii şi religiei
67.00.50 Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi
religiei
68.00 Asigurãri şi asistenţã socialã
68.00.01 Administraţie centralã
68.00.02 Servicii publice descentralizate
68.00.03 Pensii şi ajutoare pentru bãtrâneţe
68.00.04 Asistenţa acordatã persoanelor în vârstã
68.00.05 Asistenţa socialã în caz de boli şi invaliditãţi
68.00.05.01 Asistenţa socialã în caz de boli
68.00.05.02 Asistenţa socialã în caz de invaliditate
68.00.06 Asistenţa socialã pentru familie şi copii
68.00.07 Asigurãri pentru şomaj
68.00.08 Ajutoare la trecerea în rezervã
- 155 –
68.00.09 Ajutoare pentru urmaşi
68.00.10 Ajutoare pentru locuinţe
68.00.11 Creşe
68.00.15 Prevenirea excluderii sociale
68.00.15.01 Ajutor social
68.00.15.02 Cantine de ajutor social
68.00.15.03 Centre de primire si cazare a persoanelor solicitante
a statutului de refugiat
68.00.15.04 Servicii sociale
68.00.15.50 Alte cheltuieli în domeniul prevenirii excluderii
sociale
68.00.25 Cercetare şi dezvoltare în domeniul asigurãrilor şi
asistenţei sociale
68.00.50 Alte cheltuieli în domeniul asigurãilor şi asistentei
sociale
68.00.50.01 Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor
68.00.50.03 Alte cheltuieli de administrare fond
69.00 ASIGURÃRI ŞI ASISTENŢÃ SOCIALÃ
PENTRU ACCIDENTE DE MUNCÃ ŞI BOLI
PROFESIONALE
69.00.05 Asistenţa socialã în caz de boli şi invaliditãţi
69.00.05.01 Asistenţa socialã în caz de boli
69.00.05.02 Asistenţa socialã în caz de invaliditate
69.00.07 Asigurãri pentru şomaj
69.00.09 Ajutoare pentru urmaşi
69.00.15 Prevenirea excluderii sociale
69.00.15.50 Alte cheltuieli în domeniul prevenirii excluderii
sociale
69.00.50 Alte cheltuieli în domeniul asigurãrilor şi asistenţei
sociale
69.00.50.02 Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor
69.00.50.03 Alte cheltuieli de administrare fond
Partea a IV-a SERVICII ŞI DEZVOLTARE
PUBLICÃ, LOCUINŢE, MEDIU ŞI APE
70.00 Locuinţe, servicii şi dezvoltare publicã
70.00.01 Administraţie centralã
70.00.02 Servicii publice descentralizate
70.00.03 Locuinţe
70.00.03.01 Dezvoltarea sistemului de locuinţe
70.00.03.30 Alte cheltuieli în domeniul locuinţelor
70.00.04 Servicii si dezvoltare publica
70.00.05 Alimentare cu apa si amenajari hidrotehnice
70.00.05.01 Alimentare cu apa
70.00.05.02 Amenajari hidrotehnice
70.00.06 Iluminat public si electrificari rurale
70.00.07 Alimentare cu gaze naturale in localitati
70.00.25 Cercetare si dezvoltare in domeniul locuintelor,
serviciilor si dezvoltarii publice
70.00.50 Alte servicii in domeniile locuintelor, serviciilor si
dezvoltarii comunale
- 156 –
74.00 Protectia mediului
74.00.01 Administratie centrala
74.00.02 Servicii publice descentralizate
74.00.03 Reducerea si controlul poluarii
74.00.04 Protectia biosferei si a mediului natural
74.00.05 Salubritate si gestiunea deseurilor
74.00.05.01 Salubritate
74.00.05.02 Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor
74.00.06 Canalizarea si tratarea apelor reziduale
74.00.25 Cercetare si dezvoltare in domeniul mediului
74.00.50 Alte servicii in domeniul protectiei mediului
79.00 Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE
80.00 Actiuni generale economice, comerciale si de
munca
80.00.01 Actiuni generale economice si comerciale
80.00.01.01 Administratie centrala
80.00.01.02 Servicii publice descentralizate
80.00.01.03 Meteorologie
80.00.01.04 Educatia si protectia consumatorului
80.00.01.05 Sistemul national antigrindina
80.00.01.06 Prevenire si combatere inundatii si gheturi
80.00.01.07 Stimularea exportului
80.00.01.08 Cooperare economica internationala
80.00.01.09 Stimulare intreprinderi mici si mijlocii
80.00.01.10 Programe de dezvoltare regionala si sociala
80.00.01.11 Rezerve de stat si de mobilizare
80.00.01.30 Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si
comerciale
80.00.02 Actiuni generale de munca
80.00.02.01 Protectia muncii
80.00.02.02 Pastrarea si completarea carnetelor de munca si alte
prestatii
80.00.02.03 Eliberarea permiselor de munca
80.00.02.04 Masuri active pentru combaterea somajului
80.00.02.05 Stimularea crearii de locuri de munca
80.00.02.30 Alte actiuni generale de munca
81.00 Combustibili si energie
81.00.01 Administratie centrala
81.00.02 Carbune si alti combustibili minerali solizi
81.00.03 Petrol si gaze naturale
81.00.04 Combustibil nuclear
81.00.05 Energie electrica
81.00.06 Energie termica
81.00.07 Alti combustibili
81.00.50 Alte cheltuieli privind combustibili si energia
82.00 Industria extractiva, prelucratoare si constructii
82.00.01 Industria extractiva a resurselor minerale altele
decat combustibilii minerali
81.00.02 Industria prelucratoare
81.00.03 Constructii
- 157 –
81.00.50 Alte cheltuieli in domeniul industriei
83.00 Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare
83.00.01 Administratie centrala
83.00.02 Servicii publice descentralizate
83.00.03 Agricultura
83.00.03.01 Amendare soluri acide si alcaline
83.00.03.02 Imbunatatiri funciare, irigatii, desecari si
combaterea eroziunii solului
83.00.03.03 Protectia plantelor si carantina fitosanitara
83.00.03.04 Programe pentru sprijinirea producatorilor agricoli
83.00.03.05 Reproductia si selectia animalelor
83.00.03.30 Alte cheltuieli in domeniul agriculturii
83.00.04 Silvicultura
83.00.05 Piscicultura si vanatoare
83.00.50 Alte cheltuieli in domeniul agriculturii, silviculturii,
pisciculturii si vanatorii
84.00 Transporturi
84.00.01 Administratie centrala
84.00.03 Transport rutier
84.00.03.01 Drumuri si poduri
84.00.03.02 Transport in comun
84.00.03.03 Strazi
84.00.04 Transport feroviar
84.00.04.01 Transport pe calea ferata
84.00.04.02 Transport cu metroul
84.00.05 Transport pe apa
84.00.06 Transport aerian
84.00.06.01 Aeroporturi
84.00.06.02 Aviatia civila
84.00.06.03 Zboruri speciale
84.00.06.04 Perfectionarea personalului din aviatia civila
84.00.06.05 Alte actiuni in domeniul aviatiei civile
84.00.07 Conducte si alte sisteme de transport
84.00.50 Alte cheltuieli in domeniul transporturilor
85.00 Comunicatii
85.00.01 Comunicatii
86.00 Cercetare si dezvoltare in domeniul economic
86.00.01 Cercetare si dezvoltare in domeniul actiunilor
generale economice, comerciale si de munca
86.00.02 Cercetare si dezvoltare in domeniul agriculturii,
silviculturii, pisciculturii si vanatorii
86.00.03 Cercetare si dezvoltare in domeniul combustibilului
si energiei
86.00.04 Cercetare si dezvoltare in domeniul industriei
extractive, prelucratoare si constructiilor
86.00.05 Cercetare si dezvoltare in domeniul transporturilor
86.00.06 Cercetare si dezvoltare in domeniul comunicatiilor
86.00.07 Cercetare si dezvoltare in alte domenii economice
87.00 Alte actiuni economice
87.00.01 Fondul Roman de Dezvoltare Sociala
- 158 –
87.00.03 Zone libere
87.00.04 Turism
87.00.05 Proiecte de dezvoltare multifunctionale
87.00.50 Alte actiuni economice
96.00 Partea a VII-a REZERVE,
EXCEDENT/DEFICIT
97.00 Rezerve
97.00.01 Fond de rezerva al Casei Nationale de Pensii
97.00.02 Fond de rezerva al Casei Nationale de Asigurari de
Sanatate
98.00 Excedent
86.00.07 Cercetare si dezvoltare in alte domenii economice
99.00 Deficit
TABELUL 3.2.
CHELTUIELI - CLASIFICAŢIA ECONOMICÃ Capitol Subcapito
l
Paragraf Denumirea indicatorilor
TOTAL CHELTUIELI
01. CHELTUIELI CURENTE (01 = 10 + 20 + 30 + 40 + 50 + 51 + 55 + 57 + 59)
10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
10.01 Cheltuieli salariale in bani
10.01.01 Salarii de baza
10.01.02 Salarii de merit
10.01.03 Indemnizatie de conducere
10.01.04 Spor de vechime
10.01.05 Sporuri pentru conditii de munca
10.01.06 Alte sporuri
10.01.07 Ore suplimentare
10.01.08 Fond de premii
10.01.09 Prima de vacanta
10.01.10 Fond pentru posturi ocupate prin cumul
10.01.11 Fond aferent platii cu ora
10.01.12 Indemnizatii platite unor persoane din afara unitatii
10.01.13 Indemnizatii de delegare
10.01.14 Indemnizatii de detasare
10.01.15 Alocatii pentru transportul la si de la locul de munca
10.01.16 Alocatii pentru locuinte
10.01.30 Alte drepturi salariale in bani
10.02 Cheltuieli salariale in natura
10.02.01 Tichete de masa
10.02.02 Norme de hrana
10.02.03 Uniforme si echipament obligatoriu
10.02.04 Locuinta de serviciu folosita de salariat si familia sa
10.02.05 Transportul la si de la locul de munca
10.02.30 Alte drepturi salariale in natura
10.03 Contributii
10.03.01 Contributii de asigurari sociale de stat
- 159 –
10.03.02 Contributii de asigurari de somaj
10.03.03 Contributii de asigurari sociale de sanatate
10.03.04 Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli
profesionale
10.03.05 Prime de asigurare viata platite de angajator pentru
angajati
20 TITLUL II BUNURI SI SERVICII
20.01 Bunuri si servicii
20.01.01 Furnituri de birou
20.01.02 Materiale pentru curatenie
20.01.03 Incalzit, iluminat si forta motrica
20.01.04 Apa, canal si salubritate
20.01.05 Carburanti si lubrifianti
20.01.06 Piese de schimb
20.01.07 Transport
20.01.08 Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet
20.01.09 Materiale si prestari de servicii cu caracter functional
20.01.30 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare
20.02 Reparatii curente
20.03 Hrana
20.03.01 Hrana pentru oameni
20.03.02 Hrana pentru animale
20.04 Medicamente si materiale sanitare
20.04.01 Medicamente
20.04.02 Materiale sanitare
20.04.03 Reactivi
20.04.04 Dezinfectanti
20.05 Bunuri de natura obiectelor de inventar
20.05.01 Uniforme si echipament
20.05.03 Lenjerie si accesorii de pat
20.05.30 Alte obiecte de inventar
20.06 Deplasari, detasari, transferari
20.06.01 Deplasari interne, detasari, transferari
20.06.02 Deplasari in strainatate
20.09 Materiale de laborator
20.10 Cercetare-dezvoltare
20.11 Carti, publicatii si materiale documentare
20.12 Consultanta si expertiza
20.13 Pregatire profesionala
20.14 Protectia muncii
20.15 Munitie, furnituri si armament de natura activelor fixe
pentru armata
20.16 Studii si cercetari
20.18 Plati pentru finantarea patrimoniului genetic al animalelor
20.19 Contributii ale administratiei publice locale la realizarea
unor lucrari si servicii de interes public local, in baza
unor conventii sau contracte de asociere
20.20 Reabilitare infrastructura program inundatii pentru
autoritati publice locale
20.21 Meteorologie
- 160 –
20.22 Finantarea actiunilor din domeniul apelor
20.23 Prevenirea si combaterea inundatiilor si ingheturilor
20.24 Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor
20.24.01 Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor
externe
20.24.02 Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor
interne
20.24.03 Stabilirea riscului de tara
20.25 Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din actiuni
in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozitiilor
legale
20.30 Alte cheltuieli
20.30.01 Reclama si publicitate
20.30.02 Protocol si reprezentare
20.30.03 Prime de asigurare non-viata
20.30.04 Chirii
20.30.06 Prestari servicii pentru transmiterea drepturilor
20.30.07 Fondul Presedintelui/Fondul conducatorului institutiei
publice
20.30.08 Fondul Primului ministru
20.30.09 Executarea silita a creantelor bugetare
20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii
30 TITLUL III DOBANZI
30.01 Dobanzi aferente datoriei publice interne
30.01.01 Dobanzi aferente datoriei publice interne directe
30.01.02 Dobanzi aferente creditelor interne garantate
30.02 Dobanzi aferente datoriei publice externe
30.02.01 Dobanzi, aferente datoriei publice externe directe
30.02.02 Dobanzi aferente creditelor externe contractate de
ordonatorii de credite
30.02.03 Dobanzi aferente creditelor externe garantate si/sau
directe subimprumutate
30.02.05 Dobanzi aferente datoriei publice externe locale
30.03 Alte dobanzi
30.03.01 Dobanzi aferente imprumuturilor din fondul de tezaur
30.03.02 Dobanda datorata trezoreriei statului
30.03.03 Dobanzi aferente imprumuturilor temporare din trezoreria
statului
30.03.04 Dobanzi la depozite si disponibilitati pastrate in contul
trezoreriei statului
30.03.05 Dobanzi la operatiunile de leasing
40 TITLUL IV SUBVENTII
40.01 Subventii pe produse
40.02 Subventii pe activitati
40.03 Subventii pentru acoperirea diferentelor de pret si tarif
40.04 Subventii pentru sustinerea transportului feroviar public
de calatori
40.05 Subventii pentru transportul de calatori cu metroul
40.06 Actiuni de ecologizare
40.07 Valorificarea cenusilor de pirita
- 161 –
40.08 Subventii pentru dobanzi la credite bancare
40.09 Plati catre angajatori pentru formarea profesionala a
angajatilor
40.10 Fonduri nerambursabile pentru crearea de noi locuri de
munca
40.11 Prime acordate producatorilor agricoli
40.12 Subventii pentru completarea primelor de asigurare
pentru factorii de risc din agricultura
40.13 Stimularea exporturilor
40.14 Sustinerea infrastructurii de transport
40.15 Sprijinirea producatorilor agricoli
40.16 Programe de conservare sau de inchidere a minelor
40.17 Programe de protectie sociala si integrare
socioprofesionala a persoanelor cu handicap
40.18 Protectie sociala in sectorul minier
40.19 Plati pentru stimularea crearii de locuri de munca
40.30 Alte subventii
50 TITLUL V FONDURI DE REZERVA
50.01 Fond de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului
50.02 Fond de interventie la dispozitia Guvernului
50.04 Fond de rezerva bugetara la dispozitia autoritatilor locale
51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE
ADMINISTRATIEI PUBLICE
51.01 Transferuri curente
51.01.01 Transferuri catre institutii publice
51.01.02 Finantarea de baza a invatamantului superior
51.01.03 Actiuni de sanatate
51.01.04 Finantarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap
51.01.05 Finantarea aeroporturilor de interes local
51.01.06 Transferuri din Fondul de interventie
51.01.07 Transferuri din bugetul de stat catre bugetul asigurarilor
sociale de stat
51.01.08 Transferuri din bugetul de stat catre bugetul asigurarilor
pentru somaj
51.01.09 Transferuri privind contributii de sanatate pentru
persoane care satisfac serviciul militar in termen
51.01.10 Transferuri privind contributii de sanatate pentru
persoane care care executa pedepse privative de libertate
sau arest preventiv
51.01.11 Transferuri din bugetul de stat catre bugetul fondului
national unic de asigurari sociale de sanatate
51.01.12 Contributia persoanelor asigurate pentru finantarea
ocrotirii sanatatii
51.01.13 Transferuri pentru lucrarile de cadastru imobiliar
51.01.14 Transferuri din bugetele consiliilor judetene pentru
finantarea centrelor de zi pentru protectia copilului
51.01.15 Transferuri din bugetele locale pentru institutiile de
asistenta sociala pentru persoanele cu handicap
51.01.16 Transferuri din bugetul asigurarilor sociale de stat catre
bugetul fondului national unic de asigurari sociale de
- 162 –
sanatate
51.01.17 Transferuri din bugetul asigurarilor pentru somaj catre
bugetul asigurarilor sociale de stat
51.01.18 Transferuri din bugetul asigurarilor pentru somaj catre
bugetele locale pentru finantarea programelor pentru
ocuparea temporara a fortei de munca
51.01.19 Transferuri din bugetul asigurarilor pentru somaj catre
bugetul fondului national unic de asigurari sociale de
sanatate
51.01.20 Transferuri din bugetul asigurarilor pentru somaj catre
bugetul asigurarilor sociale de stat reprezentand asigurare
pentru accidente de munca si boli profesionale pentru
someri pe durata practicii profesionale
51.01.21 Transferuri din bugetul asigurarilor sociale de stat catre
bugetul fondului national unic de asigurari sociale de
sanatate reprezentand contributia persoanelor aflate in
concediu medical din cauza de accident de munca sau
boala profesionala
51.01.22 Transferuri reprezentand cota-parte din tarifele de
utilizare a spectrului
51.01.23 Varsaminte efectuate catre bugetul Fondului national unic
de asigurari sociale de sanatate din valorificarea
creantelor bugetare
51.01.24 Transferuri din bugetele consiliilor locale si judetene
pentru acordarea unor ajutoare catre unitatile
administrativ-teritoriale in situatii de extrema dificultate
51.01.25 Programe pentru sanatate
51.02 Transferuri de capital
51.02.01 Finantarea strazilor care se vor amenaja in perimetrele
destinate constructiilor de cvartale de locuinte noi
51.02.02 Finantarea investitiilor finantate partial din imprumuturi
externe
51.02.03 Programul pentru pietruirea drumurilor si alimentarea cu
apa a satelor
51.02.04 Programul pentru constructii de locuinte si sali de sport
51.02.05 Finantarea elaborarii si/sau actualizarii planurilor
urbanistice generale si a regulamentelor locale de
urbanism
51.02.06 Retehnologizarea centralelor termice si electrice de
termoficare
51.02.07 Finantarea studiilor de fezabilitate aferente proiectelor
SAPARD
51.02.08 Aparatura medicala si echipamente de comunicatii in
urgenta
51.02.09 Finantarea actiunilor privind reducerea riscului seismic al
constructiilor existente cu destinatie de locuinta
51.02.10 Plati in contul creditelor garantate si/sau subimprumutate
51.02.11 Transferuri pentru reparatii capitale la spitale
55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
55.01 A. Transferuri interne
55.01.01 Restructurarea industriei de aparare
- 163 –
55.01.02 Sprijin financiar pentru activitatea Comitetului Olimpic
Roman
55.01.03 Programe cu finantare rambursabila
55.01.04 Fondul de garantare a imprumuturilor acordate
intreprinderilor mici si mijlocii
55.01.05 Programul de realizare a sistemului national antigrindina
55.01.06 Sprijinirea proprietarilor de paduri
55.01.07 Programe comunitare
55.01.08 Programe PHARE si alte programe cu finantare
nerambursabila
55.01.09 Programe ISPA
55.01.10 Programe SAPARD
55.01.11 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile post
aderare de la Comunitatea Europeana
55.01.12 Investitii ale agentilor economici cu capital de stat
55.01.13 Programe de dezvoltare
55.01.14 Fond National de Preaderare
55.01.15 Fond Roman de Dezvoltare Sociala
55.01.16 Sprijinirea infiintarii de noi intreprinderi si sustinerea
dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii
55.01.17 Transferuri pentru programe si proiecte de prevenire a
accidentelor de munca si a bolilor profesionale
55.01.18 Alte transferuri curente interne
55.02 B. Transferuri curente in strainatate (catre organizatii
internationale)
55.02.01 Contributii si cotizatii la organisme internationale
55.02.02 Cooperare economica internationala
55.02.04 Alte transferuri curente in strainatate
55.03 C. Contributia Romaniei la bugetul U.E.
55.03.01 Contributii din taxe vamale
55.03.02 Contributii din resursa bazata pe T.V.A.
55.03.03 Contributii din resursa bazata pe V.N.B.
55.03.10 Alte contributii
57 TITLUL VIII ASISTENTA SOCIALA
57.01 Asigurari sociale
57.02 Ajutoare sociale
57.02.01 Ajutoare sociale in numerar
57.02.02 Ajutoare sociale in natura
59 TITLUL IX ALTE CHELTUIELI
59.01 Burse
59.02 Ajutoare pentru daune provocate de calamitatile naturale
59.03 Finantarea partidelor politice
59.04 Sprijinirea organizatiilor cetatenilor apartinand
minoritatilor nationale altele decat cele care primesc
subventii de la bugetul de stat
59.05 Finantarea unor programe si proiecte interetnice si
combatere a intolerantei
59.06 Producerea si distribuirea filmelor
59.07 Sprijinirea activitatii romanilor de pretutindeni si a
organizatiilor reprezentative ale acestora
- 164 –
59.08 Programe pentru tineret
59.09 Despagubiri acordate producatorilor agricoli in caz de
calamitati naturale in agricultura
59.10 Fond la dispozitia primului-ministru pentru sprijinirea
comunitatilor romanesti de pretutindeni
59.11 Asociatii si fundatii
59.12 Sustinerea cultelor
59.13 Contributia statului, pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe
Romane din afara granitelor
59.14 Contributia statului la salarizarea personalului de cult
59.15 Contributii la salarizarea personalului neclerical
59.16 Promovarea imaginii si intereselor romanesti peste hotare
59.17 Despagubiri civile
59.18 Despagubiri pentru animale sacrificate in vederea
prevenirii si combaterii epizotiilor
59.19 Indemnizatia de merit
59.20 Sume destinate finantarii programelor sportive realizate
de structurile sportive de drept privat
59.21 Comenzi de stat pentru carti si publicatii
59.22 Actiuni cu caracter stiintific si social-cultural
59.23 Finantarea Ansamblului "Memorialul victimelor
comunismului si al rezistentei Sighet"
59.24 Finantarea ansamblului "Memorialul revolutiei -
Decembrie 1989" din Municipiul Timisoara
70 70. CHELTUIELI DE CAPITAL (70 = 71 + 72)
71 TITLUL X ACTIVE NEFINANCIARE (71.01 +
71.02)
71.01 Active fixe (inclusiv reparatii capitale)
71.01.01 Constructii
71.01.02 Masini, echipamente si mijloace de transport
71.01.03 Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale
71.01.30 Alte active fixe
71.02 Stocuri
71.02.01 Rezerve de stat si de mobilizare
72 TITLUL XI ACTIVE FINANCIARE
72.01 Active financiare
72.01.01 Participare la capitalul social al societatilor comerciale
79 79. OPERATIUNI FINANCIARE (79 = 80 + 81)
80 TITLUL XII IMPRUMUTURI
80.01 Imprumuturi acordate pentru obiective aprobate prin
conventii bilaterale si interguvernamentale
80.02 Imprumuturi pentru persoane cu statut de refugiat
80.03 Imprumuturi pentru institutii si servicii publice sau
activitati finantate integral din venituri proprii
80.04 Imprumuturi din bugetul asigurarilor pentru somaj
80.05 Imprumuturi acordate pentru construirea, cumpararea,
reabilitarea, consolidarea si extinderea unor locuinte
80.06 Microcredite acordate persoanelor fizice care desfasoara
activitati pe cont propriu, aducatoare de venituri, in
vederea intretinerii materiale
- 165 –
80.07 Imprumuturi acordate pentru protejarea monumentelor
istorice
80.08 Fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare
de casa
80.09 Imprumuturi acordate de agentiile guvernamentale si
administrate prin agentii de credit
80.30 Alte imprumuturi
81 TITLUL XIII RAMBURSARI DE CREDITE
81.01 Rambursari de credite externe
81.01.01 Rambursari de credite externe contractate de ordonatorii
de credite
81.01.02 Rambursari de credite externe din fondul de garantare
81.01.05 Rambursari de credite aferente datoriei publice externe
locale
81.01.06 Diferente de curs aferente datoriei publice externe
81.02 Rambursari de credite interne
81.02.01 Rambursari de credite interne garantate
81.02.02 Diferente de curs aferente datoriei publice interne
81.02.05 Rambursari de credite aferente datoriei publice interne
locale
90 TITLUL XIV REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT
91.01 Rezerve
92.01 Excedent
93.01 Deficit
- 166 –
TABELUL 4.1.
CLASIFICAŢIA INDICATORILOR PRIVIND
VENITURILE BUGETULUI DE STAT
Capitol Subcapito
l
Paragraf Denumirea indicatorilor
TOTAL VENITURI
I. VENITURI CURENTE
A. VENITURI FISCALE
A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI
CASTIGURI DIN CAPITAL
A11. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI
CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE
JURIDICE
01.01 Impozit pe profit
01.01.01 Impozit pe profit de la agentii economici*)
01.01.02 Impozit pe profit de la bancile comerciale*)
02.01 Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital de
la persoane juridice
02.01.01 Impozit pe veniturile realizate de persoanele juridice
nerezidente
02.01.02 Impozitul pe profit obtinut din activitati comerciale
ilicite sau din nerespectarea Legii privind protectia
consumatorului
02.01.03 Impozit pe dividende datorat de persoane juridice
02.01.04 Impozitul pe venitul reprezentantelor din Romania ale
societatilor comerciale si organizatiilor economice
straine
02.01.05 Impozit pe profitul realizat de persoana fizica dintr-o
asociere cu o persoana juridica, care nu genereaza o
persoana juridica
02.01.06 Impozit pe venitul microintreprinderilor
02.01.07 Impozit pe veniturile microintreprinderilor realizate de
persoana fizica dintr-o asociere cu o persoana juridica,
care nu genereaza o persoana juridica
02.01.50 Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital de
la persoane juridice
A12. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI
CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE
FIZICE
03.01 Impozit pe venit
03.01.01 Impozit pe venituri din activitati independente
03.01.02 Impozit pe venituri din salarii
03.01.03 Impozit pe venituri din cedarea folosintei bunurilor
03.01.04 Impozit pe venituri din dividende
03.01.05 Impozit pe venituri din dobanzi
03.01.06 Impozit pe venituri din pensii
03.01.07 Impozit pe veniturile obtinute din jocurile de noroc, din
premii si din prime in bani si/sau natura
- 167 –
03.01.09 Impozit pe venituri din transferul titlurilor de valoare
03.01.10 Impozit pe venituri din operatiuni de vanzare-
cumparare de valuta la termen, pe baza de contract,
precum si orice alte operatiuni similare
03.01.11 Impozit pe venituri din valorificarea drepturilor de
proprietate intelectuala
03.01.12 Impozit pe venituri realizate de persoanele fizice
nerezidente
03.01.13 Impozit pe venituri din activitati agricole
03.01.14 Impozit pe venituri obtinute din valorificarea de bunuri
in regim de consignatie si din activitati desfasurate pe
baza unui contract de agent, comision sau mandate
comercial
03.01.15 Impozit pe veniturile din activitatile de expertiza
contabila, tehnica judiciara si extrajudiciara
03.01.16 Impozit pe venituri din activitati
desfasurate in baza contractelor/
conventiilor civile incheiate potrivit
Codului civil
03.01.17 Impozit pe onorariul avocatilor si notarilor publici -
Restante anii anteriori-
03.01.18 Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor
imobiliare din patrimonial personal
03.01.19 Sume virate pentru sponsorizarea entitatilor nonprofit
(se scad)
03.01.50 Impozit pe venituri din alte surse
03.01.60 Regularizari
04.01 Cote si sume defalcate din impozitul pe venit (se scad)
04.01.01 Cote defalcate din impozitul pe venit (se scad)
ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI
CASTIGURI DIN CAPITAL
05.01 Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital de
la persoane fizice
05.01.50 Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital
A2. IMPOZITE PE SALARII - TOTAL -
Restante anii anteriori -
06.01 Impozit pe salarii - total
06.01.01 Impozit pe salarii - Restante anii anteriori -
A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE
07.01 Impozite si taxe pe proprietate
07.01.02 Impozit pe terenuri
07.01.02.03 Impozit pe terenul din extravilan*)
07.01.03 Taxe judiciare de timbru, taxe de timbru pentru
activitatea notariala si alte taxe de timbru - La
bugetul de stat = Restante anii anteriori -
A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI
SERVICII
10.01 Taxa pe valoarea adaugata
10.01.01 Taxa pe valoarea adaugata incasata*)
10.01.01.01 T.V.A. incasata pentru operatiuni interne*)
- 168 –
10.01.01.02 T.V.A. incasata pentru importurile de bunuri*)
10.01.02 T.V.A restituita (se scade)*)
10.01.02.01 Restituiri pentru societati cu sediul in U.E.*)
10.01.02.02 Restituiri pentru tari terte care au tranzactii cu
Romania*)
10.01.02.03 Alte restituiri*)
10.01.03 Dobanzi si penalitati de intarziere aferente T.V.A.*)
11.01 Sume defalcate din T.V.A. (se scad)
11.01.01 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru
finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul
judetelor si Municipiului Bucuresti (se scad)
11.01.02 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru
finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul
comunelor, oraselor, municipiilor si sectoarelor
Municipiului Bucuresti (se scad)
11.01.03 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru
subventionarea energiei termice livrate populatiei (se
scad)
11.01.04 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru
sistemele centralizate de producere si distributie a
energiei termice (se scad)
11.01.05 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru
drumuri (se scad)
11.01.06 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru
echilibrarea bugetelor locale (se scad)
12.01 Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii
12.01.01 Impozit pe titeiul din productia interna si gazele
naturale
12.01.02 Taxa de dezvoltare cuprinsa in tariful energiei electrice
si termice - Restante anii anteriori -
12.01.03 Cote aplicate asupra veniturilor realizate in domeniul
aviatiei civile
12.01.04 Taxa de timbru social asupra valorii automobilelor noi
din import
12.01.05 Taxe de autorizare pentru comercializarea alcoolului,
bauturilor alcoolice si a produselor din tutun si a cafelei
12.01.06 Cote din taxe de scolarizare
12.01.50 Alte impozite si taxe generale pe cifra de afaceri,
vanzari si valoare adaugata
14.01 Accize*)
14.01.01 Accize incasate din vanzarea uleiurilor minerale*)
14.01.02 Accize incasate din vanzarea de alcool, distilate si
bauturi alcoolice*)
14.01.03 Accize incasate din vanzarea produselor din tutun*)
14.01.04 Accize incasate din vanzarea de cafea*)
14.01.05 Accize incasate din vanzarea altor produse*)
14.01.06 Accize incasate din vanzarea energiei electrice din
productia interna*)
14.01.07 Accize incasate din vanzarea autoturismelor din
productia interna*)
14.01.08 Accize incasate din vanzarea aparatelor de aer
- 169 –
conditionat*)
14.01.11 Accize incasate in vama din importul uleiurilor
minerale*)
14.01.12 Accize incasate in vama din importul de alcool,
distilate si bauturi alcoolice*)
14.01.13 Accize incasate in vama din importul de produse din
tutun*)
14.01.14 Accize incasate in vama din importul de cafea*)
14.01.15 Accize incasate in vama din importul energiei electrice
14.01.16 Accize incasate in vama din importul altor produse*)
14.01.17 Accize incasate in vama din importul autoturismelor*)
14.01.18 Accize incasate in vama din importul aparatelor de aer
conditionat*)
14.01.50 Accize de restituit/de compensat*)
15.01 Taxe pe servicii specifice
15.01.02 Venituri cu destinatie speciala din cota unica asupra
carburantilor auto livrati la intern de producatori
precum si pentru carburantii auto consumati de acestia
si asupra carburantilor auto importati (Restante anii
anteriori
15.01.50 Alte taxe pe servicii specifice
16.01 Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii
bunurilor sau pe desfasurarea de activitati
16.01.01 Taxe pentru jocurile de noroc
16.01.03 Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii
de functionare
16.01.04 Taxe pe activitatea de prospectiune, explorare si
exploatare a resurselor minerale
16.01.05 Taxa asupra unor activitati daunatoare sanatatii si din
publicitatea lor
16.01.06 Taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc
16.01.07 Taxe pentru prestatiile efectuate si pentru eliberarea
autorizatiilor de transport in trafic international
16.01.50 Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii
bunurilor sau pe desfasurare de activitati
A5. IMPOZIT PE COMERTUL EXTERIOR SI
TRANZACTIILE INTERNATIONALE
17.01 Taxe vamale si alte taxe pe tranzactiile internationale
17.01.01 Taxe vamale de la persoane juridice
17.01.01.01 Taxe vamale de la persoane juridice pentru importurile
din Uniunea Europeana*)
17.01.01.02 Taxe vamale de la persoane juridice pentru restul
importurilor*)
17.01.01.03 Dobanzi si penalitati de intarziere aferente taxelor
vamale de la personae juridical*)
17.01.02 Taxe vamale si alte venituri de la persoane fizice
17.01.03 Venituri cu destinatie speciala din comisionul pentru
servicii vamale
17.01.50 Alte taxe pe tranzactii si comert international
A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE
- 170 –
18.01 Alte impozite si taxe fiscale
18.01.50 Alte impozite si taxe
B. CONTRIBUTII DE ASIGURARI
20.01 Contributiile angajatorilor
20.01.05 Varsaminte de la persoane juridice, pentru persoane cu
handicap neincadrate
20.01.50 Alte contributii pentru asigurari sociale datorate de
angajatori (+ restante anii anteriori din contributia
agentilor economici pentru persoane cu handicap)
21.01 Contributiile asiguratilor
21.01.01 Contributii de asigurari sociale de stat datorate de
asigurati
21.01.50 Alte contributii pentru asigurari sociale datorate de
asigurati
C. VENITURI NEFISCALE
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE
30.01 Venituri din proprietate
30.01.01 Varsaminte din profitul net al regiilor autonome,
societatilor si companiilor nationale
30.01.02 Incasari din cota retinuta, conform codului penal
30.01.03 Restituiri de fonduri din finantarea bugetara a anilor
precedenti
30.01.05 Venituri din concesiuni si inchirieri
30.01.08 Venituri din dividende
30.01.50 Alte venituri din proprietate
31.01 Venituri din dobanzi
31.01.03 Alte venituri din dobanzi
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII
33.01 Venituri din prestari de servicii si alte activitati
33.01.01 Taxe de metrologie
33.01.02 Taxe consulare
33.01.03 Venituri din taxe pentru prestatii vamale
33.01.04 Taxe si tarife pentru analize si servicii efectuate de
laboratoare
33.01.05 Taxe si alte venituri in invatamant
33.01.06 Venituri din expertiza tehnica judiciara si
extrajudiciara
33.01.07 Venituri realizate cu ocazia participarii la actiuni sub
egida organizatiilor internationale
33.01.08 Venituri din prestari de servicii
33.01.09 Taxe si alte venituri din protectia mediului
33.01.23 Venituri din timbrul judiciar
33.01.25 Venituri din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate
de stat
33.01.26 Venituri din despagubiri
33.01.50 Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati
34.01 Venituri din taxe administrative, eliberari permise
34.01.01 Venituri din taxe pentru eliberari de permise si
certificate
34.01.02 Taxe extrajudiciare de timbru - la bugetul de stat
- 171 –
restante anii anteriori -
34.01.50 Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise
35.01 Amenzi, penalitati si confiscari
35.01.01 Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit
dispozitiilor legale
35.01.02 Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu
intarziere declaratiei de impozite si taxe
35.01.03 Incasari din valorificarea bunurilor confiscate,
abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea
potrivit legii
35.01.04 Dobanzi si penalitati de intarziere pentru venituri
nevarsate la termen
35.01.50 Alte amenzi, penalitati si confiscari
36.01 Diverse venituri
36.01.01 Venituri din aplicarea prescriptiei extinctive
36.01.03 Sume din recuperarea debitelor provenite din drepturile
necuvenite
36.01.04 Venituri din producerea riscurilor asigurate
36.01.05 Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitatile
institutiilor publice
36.01.09 Fondul de risc
36.01.11 Venituri din ajutoare de stat recuperate
36.01.50 Alte venituri
37.01 Transferuri voluntare, altele decat subventiile
37.01.01 Donatii si sponsorizari
37.01.50 Alte transferuri voluntare
II. VENITURI DIN CAPITAL
39.01 Venituri din valorificarea unor bunuri
39.01.01 Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor
publice
39.01.02 Venituri din valorificarea stocurilor de rezerve de stat
si de mobilizare
39.01.03 Venituri din vanzarea locuintelor construite din
fondurile statului
39.01.06 Venituri obtinute in procesul de stingere a creantelor
bugetare
39.01.50 Alte venituri din valorificarea unor bunuri
III. OPERATIUNI FINANCIARE
40.01 Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate
40.01.01 Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate
pentru finalizarea unor obiective aprobate prin
conventii bilaterale si acorduri interguvernamentale
40.01.02 Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate
persoanelor care beneficiaza de statutul de refugiat
40.01.04 Incasari din rambursarea imprumuturilor din fondul de
redresare financiara
40.01.05 Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate
pentru proiecte de investitii in turism
40.01.07 Incasari din rambursarea microcreditelor de la persoane
fizice si juridice
- 172 –
40.01.08 Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate
pentru acoperirea arieratelor catre CONEL si
ROMGAZ
40.01.09 Incasari de la beneficiarii creditului extern pentru
importul de combustibil
40.01.12 Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate
pentru finantarea lucrarilor agricole
40.01.50 Incasari din rambursarea altor imprumuturi acordate
IV. SUBVENTII
44.01 Donatii din strainatate
44.01.01 Donatii din strainatate
44.01.01.01 Curente*)
44.01.01.02 De capital*)
44.01.02 De la guverne straine
44.01.02.01 Curente*)
44.01.02.02 De capital*)
44.01.03 De la alte administratii
44.01.03.01 Curente*)
44.01.03.02 De capital*)
TABELUL 4.2.
CLASIFICAŢIA INDICATORILOR PRIVIND
VENITURILE BUGETELOR LOCALE
Capitol Subcapito
l
Paragraf Denumirea indicatorilor
TOTAL VENITURI
II. VENITURI CURENTE
B. VENITURI FISCALE
A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL
A11. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL
DE LA PERSOANE JURIDICE
01.02 Impozit pe profit
01.02.01 Impozit pe profit de la agentii economici*)
A12. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CASTIGURI DIN CAPITAL
DE LA PERSOANE FIZICE
04.02 Cote si sume defalcate din impozitul pe venit
04.02.01 Cote defalcate din impozitul pe venit
04.02.04 Sume alocate de consiliul judetean pentru echilibrarea bugetelor locale
ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN
CAPITAL
05.02 Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital de la persoane fizice
05.02.50 Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital
A2. IMPOZIT PE SALARII - TOTAL - Restante anii anteriori -
06.02 Impozit pe salarii - total
06.02.02 Cote defalcate din impozitul pe salarii - Restante anii anteriori -
A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE
- 173 –
07.02 Impozite si taxe pe proprietate
07.02.01 Impozit pe cladiri
07.02.01.01 Impozit pe cladiri de la persoane fizice*)
07.02.01.02 Impozit pe cladiri de la persoane juridice*)
07.02.02 Impozit pe terenuri
07.02.02.01 Impozit pe terenuri de la persoane fizice*)
07.02.02.02 Impozit pe terenuri de la persoane juridice*)
07.02.03 Taxe judiciare de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notariala si alte
taxe de timbru
07.02.50 Alte impozite si taxe pe proprietate
A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII
11.02 Sume defalcate din T.V.A.
11.02.01 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea
cheltuielilor descentralizate la nivelul judetelor si Municipiului Bucuresti
11.02.02 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea
cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor si
sectoarelor Municipiului Bucuresti
11.02.03 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru subventionarea
energiei termice livrate populatiei
11.02.04 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru sistemele centralizate
de producere si distributie a energiei termice
11.02.05 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru drumuri
11.02.06 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor
locale
12.02 Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii
12.02.07 Taxe hoteliere
15.02 Taxe pe servicii specifice
15.02.01 Impozit pe spectacole
15.02.50 Alte taxe pe servicii specifice
16.02 Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe
desfasurarea de activitati
16.02.02 Taxa asupra mijloacelor de transport
16.02.02.01 Taxa asupra mijloacelor de transport detinute de persoane fizice*)
16.02.02.02 Taxa asupra mijloacelor de transport detinute de persoane juridice*)
16.02.03 Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare
16.02.50 Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe
desfasurare de activitati
A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE
18.02 Alte impozite si taxe fiscale
18.02.50 Alte impozite si taxe
C. VENITURI NEFISCALE
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE
30.02 Venituri din proprietate
30.02.01 Varsaminte din profitul net al regiilor autonome, societatilor si companiilor
nationale
30.02.03 Restituiri de fonduri din finantarea bugetara a anilor precedenti
30.02.05 Venituri din concesiuni si inchirieri
30.02.08 Venituri din dividende
30.02.50 Alte venituri din proprietate
31.02 Venituri din dobanzi
- 174 –
31.02.03 Alte venituri din dobanzi
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII
33.02 Venituri din prestari de servicii si alte activitati
33.02.08 Venituri din prestari de servicii
33.02.10 Contributia parintilor sau sustinatorilor legali pentru intretinerea copiilor in
crese
33.02.12 Contributia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social
33.02.24 Taxe din activitati cadastrale si agricultura
33.02.27 Contributia lunara a parintilor pentru intretinerea copiilor in unitatile de
protectie sociala
33.02.28 Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despagubiri
33.02.50 Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati
34.02 Venituri din taxe administrative, eliberari permise
34.02.02 Taxe extrajudiciare de timbru
34.02.50 Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise
35.02 Amenzi, penalitati si confiscari
35.02.01 Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale
35.02.02 Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intarzierea declaratiei de
impozite si taxe
35.02.03 Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume
constatate odata cu confiscarea potrivit legii
35.02.50 Alte amenzi, penalitati si confiscari
36.02 Diverse venituri
36.02.05 Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitatile institutiilor publice
36.02.11 Venituri din ajutoare de stat recuperate
36.02.50 Alte venituri
37.02 Transferuri voluntare, altele decat subventiile
37.02.01 Donatii si sponsorizari
37.02.50 Alte transferuri voluntare
II. VENITURI DIN CAPITAL
39.02 Venituri din valorificarea unor bunuri
39.02.01 Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice
39.02.03 Venituri din vanzarea locuintelor construite din fondurile statului
39.02.04 Venituri din privatizare
39.02.07 Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului
III. OPERATIUNI FINANCIARE
40.02 Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate
40.02.06 Incasari din rambursarea imprumuturilor pentru infiintarea unor institutii si
servicii publice de interes local sau a unor activitati finantate integral din
venituri proprii
40.02.07 Incasari din rambursarea microcreditelor de la persoane fizice si juridice
40.02.10 Imprumuturi temporare din trezoreria statului*)
40.02.11 Sume din fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare de
casa*)
40.02.50 Incasari din rambursarea altor imprumuturi acordate
IV. SUBVENTII
SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI
PUBLICE
42.02 Subventii de la bugetul de stat
42.02.01 A. De capital
- 175 –
42.02.01.01 Retehnologizarea centralelor termice si electrice de termoficare
42.02.01.03 Investitii finantate partial din imprumuturi externe
42.02.01.04 Aeroporturi de interes local
42.02.01.05 Planuri si regulamente de urbanism
42.02.01.06 Strazi care se vor amenaja in perimetrele destinate constructiilor de
cvartale de locuinte noi
42.02.01.07 Finantarea studiilor de fezabilitate aferente proiectelor SAPARD
42.02.01.09 Finantarea programului de pietruire a drumurilor comunale si alimentare
cu apa a satelor
42.02.01.10 Finantarea actiunilor privind reducerea riscului seismic al constructiilor
existente cu destinatie de locuinta
B. Curente
42.02.01.21 Finantarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap
42.02.01.28 Subventii primite din Fondul de Interventie
42.02.01.29 Finantarea lucrarilor de cadastru imobiliar
43.02 Subventii de la alte administratii
43.02.01 Subventii primite de la bugetele consiliilor judetene pentru protectia
copilului
43.02.04 Subventii de la bugetul asigurarilor pentru somaj catre bugetele locale,
pentru finantarea programelor pentru ocuparea temporara a fortei de
munca
43.02.07 Subventii primite de la alte bugete locale pentru institutiile de asistenta
sociala pentru persoanele cu handicap
43.02.08 Subventii primite de la bugetele consiliilor locale si judetene pentru
ajutoare in situatii de extreme dificultate
TABELUL 4.3.
CLASIFICAŢIA INDICATORILOR PRIVIND
VENITURILE BUGETULUI ASIGURÃRILOR
SOCIALE DE STAT
Capitol Subcapito
l
Paragraf Denumirea indicatorilor
TOTAL VENITURI
I. VENITURI CURENTE
B. CONTRIBUTII DE ASIGURARI
20.03 Contributiile angajatorilor
20.03.01 Contributii de asigurari sociale de stat datorate de angajatori
20.03.01.01 Contributii pentru asigurari sociale datorate de angajatori*)
20.03.01.02 Contributii pentru asigurari sociale datorate de persoanele
aflate in somaj*)
20.03.04 Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli
profesionale datorate de angajatori
20.03.04.01 Contributii de asigurare pentru accidente de munca si boli
profesionale datorate de angajatori*)
20.03.04.02 Contributii de asigurare pentru accidente de munca si boli
profesionale pentru someri pe durata practicii
profesionale*)
21.03 Contributiile asiguratilor
- 176 –
21.03.01 Contributii de asigurari sociale de stat datorate de asigurati
21.03.04 Contributia altor persoane asigurate
21.03.05 Contributii facultative ale asiguratilor
21.03.06 Contributii de asigurare pentru accidente de munca si boli
profesionale datorate de alte persoane fizice care incheie
asigurare
21.03.50 Alte contributii pentru asigurari sociale datorate de asigurati
C. VENITURI NEFISCALE
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE
30.03 Venituri din proprietate
30.03.03 Restituiri de fonduri din finantarea bugetara a anilor
precedenti
30.03.07 Alte venituri pentru asigurarile de accidente de munca si
boli profesionale
30.03.50 Alte venituri din proprietate
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII
33.03 Venituri din prestari de servicii si alte activitati
33.03.08 Venituri din prestari de servicii
33.03.11 Contributia pentru bilete de tratament si odihna
33.03.50 Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati
36.03 Diverse venituri
36.03.50 Alte venituri
37.03 Transferuri voluntare, altele decat subventiile
37.03.01 Donatii si sponsorizari
37.03.50 Alte transferuri voluntare
IV. SUBVENTII
SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE
ADMINISTRATIEI PUBLICE
42.03 Subventii de la bugetul de stat
B. Curente
42.03.24 Subventii primite de bugetul asigurarilor sociale de stat
TABELUL 4.4.
CLASIFICAŢIA INDICATORILOR PRIVIND
VENITURILE BUGETULUI ASIGURÃRILOR
PENTRU ŞOMAJ
Capitol Subcapito
l
Paragraf Denumirea indicatorilor
TOTAL VENITURI
I. VENITURI CURENTE
B. CONTRIBUTII DE ASIGURARI
20.04 Contributiile angajatorilor
20.04.02 Contributii de asigurari pentru somaj datorate de angajatori
20.04.02.01 Contributii ale angajatorilor si ale persoanelor juridice asimilate
angajatorului*)
20.04.02.02 Cota din contributii de la agentii economici*)
21.04 Contributiile asiguratilor
- 177 –
21.04.02 Contributii de asigurari pentru somaj datorate de asigurati
21.04.02.01 Contributii individuale*)
21.04.02.02 Contributii datorate de persoanele care incheie contract de asigurare pentru
somaj*)
C. VENITURI NEFISCALE
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE
30.04 Venituri din proprietate
30.04.03 Restituiri de fonduri din finantarea bugetara a anilor precedenti
31.04 Venituri din dobanzi
31.04.03 Alte venituri din dobanzi
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII
36.04 Diverse venituri
36.04.50 Alte venituri
37.04 Transferuri voluntare, altele decat subventiile
37.04.01 Donatii si sponsorizari
37.04.50 Alte transferuri voluntare
III. OPERATIUNI FINANCIARE
40.04 Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate
40.04.03 Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate pentru infiintarea si
dezvoltarea de intreprinderi mici si mijlocii
40.04.10 Imprumuturi temporare din trezoreria statului*)
IV. SUBVENTII
SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI
PUBLICE
42.04 Subventii de la bugetul de stat
B. Curente
42.04.25 Subventii primite de bugetul asigurarilor pentru somaj
TABELUL 4.5. CLASIFICAŢIA INDICATORILOR PRIVIND VENITURILE
FONDULUI NAŢIONAL UNIC DE ASIGURÃRI SOCIALE
DE SÃNÃTATE
Capitol Subcapito
l
Paragraf Denumirea indicatorilor
TOTAL VENITURI
I. VENITURI CURENTE
B. CONTRIBUTII DE ASIGURARI
20.05 Contributiile angajatorilor
20.05.03 Contributii de asigurari sociale de sanatate datorate de
angajatori
20.05.03.01 Contributii de la persoane juridice sau fizice, care
angajeaza personal salariat*)
20.05.03.02 Contributii pentru asigurari sociale de sanatate datorate de
persoanele aflate in somaj*)
20.05.03.03 Venituri incasate in urma valorificarii creantelor de catre
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului*)
21.05 Contributiile asiguratilor
- 178 –
21.05.03 Contributii de asigurari sociale de sanatate datorate de
asigurati
21.05.03.01 Contributia datorata de persoanele asigurate care au
calitatea de angajat*)
21.05.03.02 Contributia datorata de alte persoane asigurate*)
21.05.05 Contributii facultative ale asiguratilor
21.05.50 Alte contributii pentru asigurari sociale datorate de
asigurati
C. VENITURI NEFISCALE
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE
30.05 Venituri din proprietate
30.05.03 Restituiri de fonduri din finantarea bugetara a anilor
precedenti
30.05.50 Alte venituri din proprietate
31.05 Venituri din dobanzi
31.05.03 Alte venituri din dobanzi
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII
36.05 Diverse venituri
36.05.50 Alte venituri
37.05 Transferuri voluntare, altele decat subventiile
37.05.01 Donatii si sponsorizari
37.05.50 Alte transferuri voluntare
IV. SUBVENTII
SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE
ADMINISTRATIEI PUBLICE
42.05 Subventii de la bugetul de stat
42.05.22 Contributii de asigurari de sanatate pentru persoane care
satisfac serviciul military in termen
42.05.23 Contributii de asigurari de sanatate pentru persoane care
executa o pedeapsa privativa de libertate sau arest
preventiv
42.05.26 Subventii primite de bugetul fondului national unic de
asigurari sociale de sanatate
43.05 Subventii de la alte administratii
43.05.05 Contributii de asigurari de sanatate pentru persoane care se
afla in concediu medical sau in concediu medical pentru
ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani
43.05.06 Contributii de asigurari de sanatate pentru persoane care se
afla in concediu medical din cauza de accidente de munca
si boli profesionale
TABELUL 4.6. CLASIFICAŢIA INDICATORILOR PRIVIND VENITURILE
BUGETULUI
FONDURILOR EXTERNE NERAMBURSABILE
- 179 –
Capitol Subcapito
l
Paragraf Denumirea indicatorilor
TOTAL VENITURI
I. VENITURI CURENTE
C. VENITURI NEFISCALE
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE
31.08 Venituri din dobanzi
31.08.03 Alte venituri din dobanzi
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII
36.08 Diverse venituri
36.08.50 Alte venituri
37.08 Transferuri voluntare, altele decat subventiile
37.08.01 Donatii si sponsorizari
37.08.50 Alte transferuri voluntare
IV. SUBVENTII
44.08 Donatii din strainatate
44.08.01 Donatii din strainatate
44.08.01.01 Curente*)
44.08.01.02 De capital*)
44.08.02 De la guverne straine
44.08.02.01 Curente*)
44.08.02.02 De capital*)
44.08.03 De la alte administratii
44.08.03.01 Curente*)
44.08.03.02 De capital*)
TABELUL 4.7. CLASIFICAŢIA INDICATORILOR PRIVIND VENITURILE
BUGETULUI
TREZORERIEI STATULUI
Capitol Subcapito
l
Paragraf Denumirea indicatorilor
TOTAL VENITURI
I. VENITURI CURENTE
C. VENITURI NEFISCALE
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE
30.09 Venituri din proprietate
30.09.03 Restituiri de fonduri din finantarea bugetara a anilor
- 180 –
precedenti
31.09 Venituri din dobanzi
31.09.01 Venituri din dobanzi aferente trezoreriei statului de la alte
bugete
31.09.02 Venituri din dobanzi aferente trezoreriei statului de la alte
sectoare
31.09.03 Alte venituri din dobanzi
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII
35.09 Amenzi, penalitati si confiscari
35.09.04 Dobanzi si penalitati de intarziere pentru venituri nevarsate
la termen
35.09.50 Alte amenzi, penalitati si confiscari
36.09 Diverse venituri
36.09.50 Alte venituri
TABELUL 4.8.
CLASIFICAŢIA INDICATORILOR PRIVIND VENITURILE
BUGETULULUI INSTITUŢIILOR PUBLICE ŞI
ACTIVITÃŢILOR FINANŢATE INTEGRAL SAU PARŢIAL
DIN VENITURI PROPRII
Capitol Subcapito
l
Paragraf Denumirea indicatorilor
TOTAL VENITURI
III. VENITURI CURENTE
C. VENITURI FISCALE
A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII
12.10 Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii
12.10.08 Venituri din cota pe cifra de afaceri in domeniul
comunicatiilor electronice
12.10.50 Alte impozite si taxe generale pe cifra de afaceri, vanzari si
valoare adaugata
14.10 Accize*)
14.10.02 Accize incasate din vanzarea de alcool, distilate si bauturi
alcoolice*)
14.10.03 Accize incasate din vanzarea produselor din tutun*)
14.10.12 Accize incasate in vama din importul de alcool, distilate si
bauturi alcoolice*)
14.10.13 Accize incasate in vama din importul de produse din
tutun*)
15.10 Taxe pe servicii specifice
15.10.01 Impozit pe spectacole
15.10.50 Alte taxe pe servicii specifice
16.10 Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor
sau pe desfasurarea de activitati
16.10.01 Taxe pentru jocurile de noroc
16.01.03 Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de
- 181 –
functionare
16.10.50 Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii
bunurilor sau pe desfasurare de activitati
A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE
18.10 Alte impozite si taxe fiscale
18.10.50 Alte impozite si taxe
B. CONTRIBUTII DE ASIGURARI
20.10 Contributiile angajatorilor
20.10.03 Contributii de asigurari sociale de sanatate datorate de
angajatori
C. VENITURI NEFISCALE
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE
30.10 Venituri din proprietate
30.10.01 Varsaminte din profitul net al regiilor autonome,
societatilor si companiilor nationale
30.10.03 Restituiri de fonduri din finantarea bugetara a anilor
precedenti
30.10.05 Venituri din concesiuni si inchirieri
30.10.06 Venituri din cota-parte transferata din tarifele de utilizare a
spectrului
30.10.08 Venituri din dividende
30.10.09 Venituri din utilizarea pasunilor comunale
30.10.50 Alte venituri din proprietate
31.10 Venituri din dobanzi
31.10.03 Alte venituri din dobanzi
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII
33.10 Venituri din prestari de servicii si alte activitati
33.10.01 Taxe de metrologie
33.10.02 Taxe consulare
33.10.04 Taxe si tarife pentru analize si servicii efectuate de
laboratoare
33.10.05 Taxe si alte venituri in invatamant
33.10.07 Venituri realizate cu ocazia participarii la actiuni sub egida
organizatiilor internationale
33.10.08 Venituri din prestari de servicii
33.10.09 Taxe si alte venituri din protectia mediului
33.10.13 Contributia de intretinere a persoanelor asistate
33.10.14 Contributia elevilor si studentilor pentru internate, camine
si cantine
33.10.15 Contributia pentru tabere si turism scolar
33.10.16 Venituri din valorificarea produselor obtinute din activitatea
proprie sau anexa
33.10.17 Venituri din organizarea de cursuri de calificare si
conversie profesionala, specializare si perfectionare
33.10.19 Venituri din serbari si spectacole scolare, manifestari
culturale, artistice si sportive
33.10.20 Venituri din cercetare
33.10.21 Venituri din contractele incheiate cu casele de asigurari
sociale de sanatate
33.10.50 Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati
- 182 –
34.10 Venituri din taxe administrative, eliberari permise
34.10.50 Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise
35.10 Amenzi, penalitati si confiscari
35.10.01 Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit
dispozitiilor legale
35.10.50 Alte amenzi, penalitati si confiscari
36.10 Diverse venituri
36.10.04 Venituri din producerea riscurilor asigurate
36.10.05 Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitatile institutiilor
publice
36.10.50 Alte venituri
37.10 Transferuri voluntare, altele decat subventiile
37.10.01 Donatii si sponsorizari
37.10.50 Alte transferuri voluntare
II. VENITURI DIN CAPITAL
39.10 Venituri din valorificarea unor bunuri
39.10.01 Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor
publice
39.10.02 Venituri din valorificarea stocurilor de rezerve de stat si de
mobilizare
39.10.04 Venituri din privatizare
39.10.05 Incasari din valorificarea activelor bancare
39.10.06 Venituri obtinute in procesul de stingere a creantelor
bugetare
39.10.50 Alte venituri din valorificarea unor bunuri
III. OPERATIUNI FINANCIARE
40.10 Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate
40.10.50 Incasari din rambursarea altor imprumuturi acordate
IV. SUBVENTII
43.10 SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII
43.10.09 Subventii pentru institutii publice
