Existenialismul - variant distinct a filozofiei existeniale - este o doctrin filozofic i de aciune caracterizat print

Existenialismul - variant distinct a filozofiei existeniale - este o doctrin filozofic i de aciune caracterizat printr-o accentuare a individualitii, propagarea libertii individuale i a subiectivitii. Existenialismul i are originea n lucrrile lui Kierkegaard, este dezvoltat de contribuiile lui Husserl i Heidegger, devenind faimos dup sfritul celui de-al doilea rzboi mondial prin lucrrile lui Jean-Paul Sartre i ale autorilor grupai n Frana n jurul revistei "Les Temps Modernes", Simone de Beauvoir, Maurice Merleau-Ponty. Existenialismul cuprinde deopotriv un sistem ideatic, o moral i o doctrin de aciune.12 teme principale ale gndirii existenialiste(dup E. Mounier, Introduction aux existentialismes, d. Gallimard, 1962.

Contingena fiinei umane Fiina uman nu este o fiin necesar; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine s nu fie. Omul exist, pur i simplu, este o fiin de prisos.

Neputina raiunii. Raiunea nu i este de ajuns omului pentru a-i lumina destinul.

Devenirea fiinei umane. Existenialismul nu este o filozofie a chietudinii; el l invit pe om s-i construiasc viaa prin efort, printr-o transcendere de fiecare clip a strii sale prezente.

Fragilitatea fiinei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfrit, distrugerii mele ca fiin uman, deoarece eu nu exist ca atare dect prin efortul meu. De aici sentimentul de angoas care ne nsoete existena.

Alienarea. Omul n perspectiva sfritului este nstrinat de el nsui, nu mai are nici stpnirea, nici posesiunea sinelui.

Finitudinea i urgena morii. Filozofii existenialiti reacioneaz hotrt mpotriva tendinei noastre de a ne ascunde acest adevr fundamental, c existena noastr e finit i se ndreapt ctre moarte.

Singurtatea i secretul. Fiecare fiin uman se simte solitar, impenetrabil celorlali.

Neantul. Existenialitii atei subliniaz ideea c omul este o fiin-a-neantului, el survine din neant i se ndreapt ctre el.

Devenirea personal. Omul nu trebuie s-i triasc viaa de pe o zi pe alta, n incontien fa de destinul propriu, ci trebuie s accead la o via cu adevrat personal i contient.

Angajarea. Omul nseamn libertate; pentru a-i construi viaa, el trebuie s opteze, s aleag n permanen, s se angajeze n raport cu destinul su i cu al celorlali. Alegerea fiind o necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabil alegerea contient, angajarea ntr-un destin personal alturi de ceilali.

Cellalt. Omul constat c n realitate nu este singur: el este o fiin alturi de cei cu care e nevoit s existe; fiina uman este fiina-mpreun (Mitsein, cf. Heidegger).

Viaa expus. Omul trebuie s acioneze, s ndrzneasc, s-i pun n joc viaa - sub permanenta privire i judecata inevitabil a celorlali.

Introducere

Simone de Beauvoirn Frana, Kierkegaard nu a avut la nceput influena unui revoluionar al gndirii. El apruse mai mult ca un fel de continuator romantic al lui Maine de Biran. Husserl i Heidegger erau puin cunoscui chiar publicului specializat. Jean-Paul Sartre a asigurat cel dinti fenomenologiei o larg audien, la nceput prin romanul La Nause ("Greaa", 1938), apoi prin lucrarea monumental L'tre et le Nant ("Fiina i neantul", 1943). Aceast carte masiv nu este uor comprehensibil, dar cititorii care nu s-au lsat descurajai vorbesc despre aceast ncercare de ontologie fenomenologic cu entuziasmul pe care alt generaie l manifestase fa de "Les Nourritures terrestres" a lui Andr Gide. Dac Sartre nu este descoperitorul fenomenologiei, el o renoiete i o mbogete trasndu-i liniile distinctive, cu precdere datorit metodei pentru a atinge rdcina ontologic a fenomenelor psihologice. S-a afirmat c Marcel Proust, dac ar fi trit, n-ar mai fi putut s scrie dup Sartre aa cum a scris dup Bergson, iar observaia nu privete doar influena asupra epocii ci i contribuia conceptual i de viziune general pe care gndirea lui Sartre a lsat-o.

Fenomenologia existenial

Maurice Merleau-PontyFenomenologia a dat noiunilor de intenie, de lips, de dorin o importan preponderent. Revizuind "cogito"-ul cartezian, Husserl afirm c a spune "gndesc" nu are nici un sens. Ar trebui spus "gndesc aceasta", pentru c principala caracteristic a contiinei este de a se rsfrnge asupra altui lucru dect asupra ei nsei, de a avea un coninut: ea este astfel "intenional", este contiina a ceva. Aceast tez a fost reluat de Merleau-Ponty n Phnomnologie de la perception ("Fenomenologia percepiei", 1945).

Ontologia existenialn filozofia sa, Sartre reconsider noiunea tradiional de fiin, prelund distincia fundamental hegelian ntre n-sine i pentru-sine. Clasic se afirma: exist ceea ce este!, nu se gsea n n-sine nici cel mai mic germen de dualitate, aceasta fiind fiina tuturor fenomenelor, adic a tuturor apariiilor care au loc n lumea interioar i exterioar, i unele i altele perfect obiective. Dar dac eu m absorb ntr-o credin, pot eu spune c aceast credin a mea se identific cu contiina mea? Nu, deoarece contiina mea nu este credina mea, ea este contiina credinei. Se regsete aici principiul intenionalitii contiinei postulat de Edmund Husserl. Fiina contiinei nu este deci n sine ci pentru-sine. Contiina nu exist dect n msura n care ea nu coincide cu ea nsi. Astfel realitatea uman este o lips (un manque), ea este totdeauna n urmrirea unui ideal care i este ontologic interzis. Ea aspir ctre o sintez imposibil: n-sine-pentru-sine, sau contiina devenit substan, substana devenit cauza sa proprie, o imposibilitate; n ali termeni, omul-dumnezeu. Astfel, se poate spune c ceea ce red proiectul relei-credine n realitatea uman este ideea coincidenei om-dumnezeu.

Astfel, plecat de la principiul "intenionalitii" lui Husserl, constatnd c omul este o lips, Sartre a trebuit s ajung la concluzia c aceast caren e aceea a infinitului: "Omul este o pasiune inutil". ntre aspiraie i dumnezeire este vidul absolut, "neantul". De aceea, soluia este ca omul s se construiasc pe sine n fiece clip.

Libertatea uman este o eviden: aciunea este prin esen intenional. Libertatea este neantizarea n-sinelui. Suntem liberi n fiece clip, deoarece avem n orice moment posibilitatea alegerii. Cnd nu alegem, nseamn deopotriv c am ales s nu alegem. (Chiar i cel care este chemat la rzboi are ntotdeauna de ales ntre a merge s ucida, a dezerta sau a se sinucide. Este la fel n orice alt situaie uman: avem ntotdeauna n faa noastr cel puin dou opiuni alternative, de unde evidena c suntem perfect responsabili - nu putem nvinui pe nimeni - de fiecare situaie n care suntem, i c tot ce se ntmpl, se ntmpl nu din exterior, nici din vreo obscur "voin" a destinului sau a celorlali - acesta este punctul de vedere al relei-credine -, ci totdeauna cu consimmntul i responsabilitatea noastr.) Libertatea nu admite nici o determinare anterioar. Trecutul nu poate servi drept motivaie a unui act: actul liber este gratuit. Omul e un ansamblu de proiecte, el face (acioneaz) i se face (se construiete pe sine), el nefiind altceva dect ceea ce face din el. Omul nu este o potenialitate, o sum de rezerve ("cu mai mult noroc, a fi putut ajunge..."), ci exact ceea ce este.

Cellalt: nu sunt doar realitate uman privilegiat de singularitatea sa ireductibil (Dasein), ci i o fiin alturi de ceilali, o fiin-mpreun (Mitsein, cf. Heidegger). A tri contient de o lume bntuit de aproapele meu nseamn a m angaja ntr-un univers ale crui complexe-ustensile pot avea o semnificaie pe care proiectul meu liber nu a prevzut-o. Moartea mea este evenimentul vieii mele umane. Moartea are un caracter absurd; ea nu confer un sens al vieii: sensul nu poate veni dect din subiectivitatea nsi, (Jean-Paul Sartre, Fiina i neantul), ns fiecare aciune i fiecare proiect al vieii mele i afecteaz deopotriv pe toi ceilali.

Dup Heidegger, Sartre reia pe seama sa postulatul lui Husserl, dup care "fenomen este tot ceea ce - ntr-un fel oarecare - se manifest". Pentru a fi manifest, un fenomen nu trebuie neaprat s fie "public": strile mele de contiin se manifest doar mie nsumi, ele sunt - chiar prin excelen - materie cu descriere fenomenologic. Fenomenul nu este expresia deformat a unui lucru ascuns, nu mai este "fenomenul" kantian opus "numenului" su. n ontologia existenial a lui Sartre, fiina unui obiect existent nu mai este dect ceea ce apare. Nu mai exist "fiin" la modul absolut (precum esena la Kant), ci dou modaliti de fiin, ireductibile una la alta: fiina-n-sine, sau fiina apariiei, i fiina-pentru-sine, sau fiina contiinei n care s-a produs aceast apariie.

"Existena precede Esena"n termeni filozofici, orice obiect are o esen (ansamblul constant al proprietilor lui) i o existen (o anumit prezen efectiv n lume). La un anumit gen de obiecte esena precede existena, de ex. o cas sau un scaun. Asemenea obiecte le putem proiecta n minte dup ansamblul proprietilor tiute i apoi, construite sau fabricate, se realizeaz prezena lor n lume, existena lor. Dup principiul conform cruia un obiect nu exist dect corespunztor esenei sale, s-a ncercat s se extrapoleze acest principiu asupra omului (ca reminiscen religioas: omul a fost creat conform unei anumite reprezentri). n tradiia filosofilor sec. XVII i XVIII, s-a vorbit despre aa zis "natur uman", esen comun tuturor oamenilor. Existenialismul dimpotriv afirm c la om - i numai la om - existena precede esena. Aceasta nseamn c omul mai nti este i doar dup aceea este ntr-un fel sau altul. ntr-un cuvnt, omul i creeaz propria esen (nu poate face altfel), aruncndu-se n lume, suferind acolo, luptnd ca s se defineasc puin cte puin, i definiia rmne totdeauna deschis: nu se poate spune ce este acest om nainte de moartea sa, nici ce este umanitatea naine ca ea s fi disprut. Existenialismul refuz s dea omului o natur fixat pentru totdeauna.

Angoas i AciuneAngoasa (die Angst - anxietate, team nedeterminat) ocup un loc dominant n filozofia lui Heidegger, cci prin ea se descoper neantul care caracterizeaz fiina uman n fondul su. Omul este abandonat lumii fr un sens al existenei sale acolo, este suspendat n spaima contingenei absurde a destinului su. n existenialismul lui Sartre, omul este considerat ntr-o permanent activitate de definire de sine. Omul nu poate dect s acioneze, gndurile lui sunt proiecte i angajri, sentimentele lui sunt ntreprinderi n sensul n care viaa este unitatea conduitei sale. Atunci de unde provine angoasa (l'angoisse)? Dac omul nu este ci se face i fcndu-se i asum responsabilitatea ntregei specii, dac nu exist nici valoare, nici moral care s fie date a priori, dac n fiecare caz noi trebuie s decidem singuri, fr punct de sprijin, fr ghid i totui pentru toi, "condamnai de a fi liberi" (Sartre), cum am putea s nu resimim spaima unui asemenea destin? La aceasta se adaug contiina tragic a faptului c noi nu supravieuim dect prin propriul nostru efort (fie i numai acela de a respira, sau de a ne ctiga existena). Fiecare din actele noastre pune n joc sensul lumii i locul omului n univers; prin fiecare din aciunile noastre, chiar cnd nu o vrem, noi constituim o scar de valori, cu responsabilitile lor. Ponge afirm c omul este viitorul omului. Acest viitor nu este ns dat, hotrt. Fiecare din gesturile noastre contribuie la desenarea acestui viitor. Angoasa ns, departe de a fi un obstacol n calea aciunii, i este chiar condiia de existen. Ea devine una cu sensul acestei redutabile responsabiliti a oricruia n faa tuturor.

n privina disperrii, este adevrat c omul are dreptul s spere; dar sperana este de fapt cea mai mare piedic n calea aciunii. Spernd, nu avem altceva de fcut dect s ateptm cu braele ncruciate. Omul nu poate voi dect dac a neles c nu poate conta pe nimeni altul n afara lui nsui, c este singur pe pmnt n mijlocul responsabilitilor sale infinite, fr ajutor, nici salvare posibil, fr alt scop dect acela pe care i-l va da el nsui, fr alt destin dect acela care i-l va crea singur. Aceast cunotin intuitiv a situaiei sale este ceea ce numesc existenialitii disperare: contiina seac i lucid a condiiei umane. Tot astfel cum angoasa nu se distinge de sensul responsabilitii, disperarea devine una cu voina de aciune. Cu disperarea ncepe adevratul optimism, acela al omului care nu ateapt nimic, care tie c nu are niciun drept i nimic nu-i este ndatorat, i care se bucur astfel de a conta numai pe el nsui, acionnd n acelai timp pentru toat umanitatea. n viaa social i politic, existenialismul este o doctrin a libertii, a refleciei radicale i a aciunii.

Programul literarProgramul literar a fost expus (vezi Jean-Paul Sartre, Les Temps modernes, Prezentare, editorial) n manifestul revistei "Les Temps Modernes" aprut n 1945, creat de un grup de scriitori n jurul lui Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir i Maurice Merleau-Ponty. Corespunznd filozofiei existenialiste, ideea fundamental este aceea a responsabilitii scriitorului fa de societatea creia i aparine. Scopul ndeprtat ar fi eliberarea scriitorului de complexul inutilitii artei sale i, indirect, eliberarea omenirii de disperarea n faa destinului su. Se preconizeaz un om total, "total angajat i total liber", pentru ca n orice circumstan el s poat alege viaa, angajarea, responsabilitatea.

Trsturi "existenialiste" n filozofia romneasc Petru P. IonescuPornind de la Heidegger i de la Kierkegaard, face "filozofie existenial", interesndu-se de "esena" tririi imediate, determinnd destinul omului i relevnd frica originar (Angst), tragica "goliciune" a individului (n Ontologia uman i cunoaterea).

Mircea EliadeEste interesat mai mult de "trire", de asimilare i cretere. Trirea, n nelesul nalt al cuvntului, este o funcie a personalitii, fugind de scheme i de orice dependen a unui moment atins. Unul din sensurile "existenei" este de "a o epuiza contient i glorios, de a o mplini continuu..." (n Soliloquii)

D.D. Rocan "Existena tragic" face procesul cunoaterii tiinifice i metafizice, ajunge la un agnosticism total i la pesimism.

Emil CioranGnditorul alege eseul i aforismul ca forme privilegiate de exprimare a ideilor sale. Condamnai la o singularitate contingent, "singuri pe lume", cu sufletul tnjind intuitiv dup absolut, luciditatea noastr ne livreaz pe "culmile disperrii". Soluia nu este investigaia ("m mir faptul c unii se mai preocup de teoria cunoaterii"), ci trirea intens i lucid. "Trirismul" - variant romneasc a unui existenialism de nuan cretin i mistic - l recunoate n perioada interbelic drept unul din cei mai notabili reprezentani ai si. Ieirea din condiia tragic a omului ar fi cu putin prin dou atitudini fundamentale: "cea naiv i cea eroic" (n Pe culmile disperrii, 1934). Stabilit din 1937 n Frana, abandoneaz "trirismul" cu nuane radical mistice, abhornd angajarea n secol i orice aciune ca pe o nefericire; important rmne doar contemplaia lucid. Reuita, ca i eecul, reprezint forme moderne de manifestare a Neantului. Viaa nu are nici o valoare, este numai o soluie de necesitate pentru cei ce nu gsesc alt ieire din impasul tririi (De l'incovenient d'tre n, 1973). Contemplarea, luciditatea, detaarea i o stare permanent de hiper-contiin ar putea atenua ntr-o via, pentru om, dramatismul provocat de contiina neantului su i al lumii (vezi art. Emil Cioran).

Cel mai important lucru pentru Sartre nu consta in distinctia dintre esenta si existenta, ci in absenta divinitatii. Pentru cei ca Sartre, absenta divinitatii are o importanta mult mai mare decat metafizica creatiei:. Aceasta este fundatia existentialismului

lume fara scop, fara valori, fara sens, goala si fara speranta, o lume care, folosind un termen existentialist indragit, e . O lume fara valori si fara sens, e o lume fara standarde comportamentale. Nimeni nu mai poate judeca actiunile ca fiind sau , deoarece aceste cuvinte sau actiunile corespunzatoare lor, nu mai inseamna nimic. Un citat in acest sens il ofera Fyodor Dostoevsky in Fratii Karamazov: .ar adevarata valoare a existentialismului e ca experiment mental filozofic pentru intelegerea consecintelor derivate din existenta unei asemenea lumi. Ar fi un cosmar. O lume absurda al carei continut ar fi gol si fara rost.Dar de ce ?Daca ne traim vietile doar datorita deciziilor complet libere si autonome pe care le facem, inseamna ca nu avem nimic in comun cu ceilalti oameni. Daca adoptam un lucru care vine din partea altcuiva, un lucru care ne-ar permite sa stabilim o conexiune cu aceea persoana, acel lucru nu ar fi autentic. Daca pur si simplu se intampla ca decizia noastra sa coincida cu a altuia, atunci avem o conexiune autentica, dar foarte volatila. Pe masura ce luam noi decizii, probabilitatea conexiunilor autentice cu altii scade in mod dramatic. Propria noastra autonomie e cea care ne izoleaza. Valorile si deciziile altora, autentice sau nu, devin straine si iritante.Ideile traditionale despre responsabilitatea morala dispar daca nu mai exista acele lucruri importante fata de care sa te simti responsabil. Sartre a incercat sa compenseze aceasta pierdere prin introducerea unui nou simt intarit al responsabilitatii. Filozofia lui Sartre spune ca o persoana e responsabila de totalitatea consecintele actiunilor sale, indiferent daca aceste consecinte pot fi prevazute sau nu.

Albert CamusAlbert Camus in eseul sau Mitul lui Sisif ne infatiseaza deznadejdea si absurditatea lumii lui Sartre. Sisif sfideaza zeii, iar acestia il pedepsesc. Pedeapsa lui consta in urcarea unui bolovan mare pe varful unui munte, de fiecare data cand ajunge acolo, bolovanul se rostogoleste la baza muntelui, iar Sisif isi reia sarcina la nesfarsit.Aceasta e pedeapsa lui Sisif, un nesfarsit exercitiu de inutilitate. Dar daca lumea si continutul ei sunt inutile, inseamna ca si corvoada lui Sisif e identica cu toate lucrurile pe care le facem pe durata vietii. Noi nu suntem diferiti de Sisif, dar in cazul lui pedeapsa se aplica pe durata vietii de apoi, care se transforma in iad pentru el, pe cand noi deja traim acel iad.Se presupune ca Sisif nu poate scapa de sarcina sa prin sinucidere. Dar daca noi putem, atunci de ce nu?Nu exista nici un argument care sa fie contrar acestei actiuni, dar cu toate acestea sinuciderea nu e un raspuns tipic existentialist. Deci ce poate face Sisif ca sa isi faca viata mai suportabila?Poate sa ca are sens si valoare. Valorile si scopurile care nu exista in lume, pot fi restaurate printr-un simplu act de vointa. Camus il descrie pe Sisif singur pe stanca lui, surprizndu-i o psihologie de condamnat. Singura forma de revolta care si este permisa, in situatia lui absurda, este curajul de a-si spune ca e fericit. Spre deosebire de el, omul revoltat nu este singur, de vreme ce se revolta impotriva celorlalti, iar finalitatea acestei atitudini poate fi reparabila atat in existenta, cat si in arta: arta este o manifestare care exalta si neaga in acelasi timp.Pentru ca cineva sa isi traiasca viata, mai intai trebuie sa isi exercite libertatea de a-si creea una. Simpla acceptare a valorilor conventionale si uitarea absurditatii lumii nu e autentica. Autenticitatea e data de exercitarea liberului arbitru si de alegerea a activitatilor si scopurilor care au valoare pentru subiect. Din acest punct de vedere, chiar si Sisif se poate simti satisfacut in privinta vietii lui.Romanului Strainul ofera o fundamentare teoretica a povestii unui exil printre oameni. Definind absurdul ca un rau al spiritului, Camus considera ca ratiunea prezentei acestuia in existenta este contrastul dintre strigatul fiintei si tacerea ilogica a lumii.Camus ne vorbeste de o barbat a carui mama moare, iar el nu suporta sa stea la priveghiul ei. Plecarea lui jigneste comunitatea, care o considera lipsa sa de respect. Povestea are loc in Algeria, iar personajul descris e francez. Din diverse motive, aceeasi persoana ucide un arab. Acest lucru, in mod normal, nu e luat in serios de sistemul judiciar francez al vremii, dar opinia locala a fost jignita de plecarea de la priveghi, asa ca e condamnat. Absurditatea acestei povesti e si esenta ei.Un existentialist va fi mereu un strain pentru altii si nu va avea niciodata rabdarea si tactul necesar pentru a asista si a sustine conventiile sociale, cum ar fi priveghiul unui mort sau de ce nu, legile impotriva crimei. Izolarea produsa de valoare deciziilor existentialistilor explica de sunt asa de putini cei care accepta numele. Sa numesti pe cineva