4. DEONTOLOGIA, EXPRESIE A NEVOII DE REGULI ȘI

LEGI

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

să identifici aspectele conceptuale ale deontologiei și datoriei

morale;

să descrii specificul responsabilității etice și a responsabilității

juridice;

să precizezi tipologia codurilor etice;

să explici conţinutul reglementărilor constituționale și universale

specifice domeniului media.

4.1. Datoria morală

4.2. Responsabilitatea etică și juridică a autorului de texte

pentru relații publice

4.3. Codurile etice și deontologice

4.4. Reglementări constituționale și acte normative

specifice

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat

Teste de autoevaluare

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Lucrare de verificare

Bibliografie minimală

4.1. Datoria morală

4.1.1. Conceptul de deontologie

Deontologia desemnează teoria datoriilor morale; morala profesională; teoria

datoriilor şi drepturilor în exercitarea unei profesiuni. Ca diviziune a eticii, la

frontier dintre morală şi drept, dezvoltată în termenii eticii profesionale, în sens

restrains, deontologia acoperă cadrul de investigare a drepturilor, îndatoririlor

şi etaloanelor de acţiune, de apreciere şi de comportare într-un domeniu al

vieţii social-utile.

Deontologia este aplicată în interiorul unei profesii, fiind adesea o tradiţie

nescrisă care stabileşte, prin consens, „ceea ce se face“ şi ceea ce „nu se face“

(Bertrand, 2000, p. 45). Ea încearcă să înlocuiască moralismul abstract prin

indicarea a ceea ce trebuie efectiv făcut;

„ele codifică paleta conduitelor admisibile într-o sferă de activitate umană, circumscriind

ansamblul legitim a responsabilităţilor ataşate unei profesiuni însă, tocmai de aceea nu pot

oferi principia de acţiune sau de justificare a unor alegeri efective atunci când situaţiile

deschid posibilităţi multiple şi contradictorii“ (Macoviciuc, 2002, p. 203).

Deontologia codifică implicaţiile şi exigenţele unei anumite profesii însă,

aceste implicaţii şi exigenţe decurg nu dintr-o logică între profesia constituită

şi acţiunile pe care le presupune, ci dintr-o concepţie predeterminată asupra

respectivei profesiuni. Or, nu există o esenţă prestabilită şi universal valabilă a

unei profesiuni.Stilu de practicare şi consecinţele decurg din anumite principia

care asigură structurarea socio-culturală a unei profesii, iar aceste principia

depăşesc competenţele deontologiei.

Deontologia s-a cristalizat treptat, începând cu mutaţiile înregistrate de

evoluţia societăţii modern, în legătură cu necesitatea unei reflexii centrate pe

conştientizare şi responsabilitate. Această disciplină sintetizează teoria privind

deservirea individului şi a colectivităţii, utilitatea public, statornicirea unor

relaţii de consultare şi de decizie responsabilă. Prin norme şi valori,

deontologia oferă o codificare convenţională care să le asigure un cadru

relative stabil şi aplicabilitate durabilă.

După Georg Henrik von Wright, normele au următoarele componente:

- caracterul;

- conţinutul;

- condiţia de aplicare sau nucleul normei;

- autoritatea;

- subiectul (subiectele);

- ocazia ( Von Wright, 1982, p. 88).

Caracterul unei norme este diferit, după cum norma stipulează că ceva trebuie,

poate sau nu poate să fie sau să fie făcut. Putem identifica, astfel, în funcţie de

caracterul lor, următoarele tipuri de norme, care se manifestă şi în domeniul

politicului:

(a) obligaţiile, ordinele (O), care stipulează că un anumit lucru trebuie făcut,

îndeplinindu-se, astfel, exigenţele actului de putere politică şi evitându-se

sancţiunile;

(b) permisiunile (P), care stipulează că un anumit lucru poate să fie făcut, fără

ca acesta să fie cerut în mod imperativ de purtătorul puterii;

(c) interdicţiile, care stipulează că un anumit lucru nu trebuie să fie făcut,

pentru că ar intra în contradicţie cu exigenţele puterii 1.

Conţinutul unei norme este ceea ce trebuie sau poate, sau este interzis să fie

sau să fie făcut. Este lucrul prescris (comandat, permis sau interzis).

Condiţia de aplicare a normei este condiţia ce trebuie îndeplinită pentru ca să

existe o posibilitate de realizare a ceea ce constituie conţinutul unei norme

date. După aceste condiţii, normele se grupează în categorice şi ipotetice.

O normă este categorică atunci când condiţia sa de aplicare este „condiţia ce

trebuie satisfăcută pentru a exista o posibilitate de înfăptuire a lucrului care

constituie conţinutul acesteia şi cînd nu se mai pune nici o altă condiţie“. O

normă este ipotetică atunci când condiţia sa de aplicare este „condiţia ce

trebuie satisfăcută pentru a exista o posibilitate de înfăptuire a lucrului care

constituie conţinutul acesteia plus o altă condiţie“ (von Wright, 1982, p. 92).

Autoritatea unei prescripţii este agentul care dă sau emite prescripţia, cum este

în domeniul analizei noastre deţinătorul legitim al puterii politice. Apreciem

că situaţia normală şi dezirabilă este aceea a puterii bazată pe autoritate,

căutată de orice relaţie de putere, pentru că îi poate asigura o acoperire largă a

intereselor, un fundament raţional şi o manifestare eficace.

Subiectul unei prescripţii este agentul căruia i se adresează sau i se dă

prescripţia. Lui i se ordonă, i se permite sau i se interzice de către autoritate să

înfăptuiască anumite acţiuni şi / sau să se abţină de la înfăptuirea acestora.

Acesta este destinatarul puterii politice pentru care sunt elaborate prescripţiile.

Ocazia este locaţia spaţio-temporală de enunţare şi aplicare a prescripţiei. O

prescripţie este particulară în privinţa ocaziei dacă este emisă pentru un număr

finit de ocazii specificate. O prescripţie este generală în privinţa ocaziei dacă

este emisă pentru toate ocaziile (în fiecare ocazie).

Permisiunea este cel puţin o tolerare, dar ea poate fi mai mult decît atât. Ea

mai poate fi şi consecinţa logică a altor norme emise de autoritatea în cauză.

Acordând unor subiecte un anumit drept, autoritatea declară că tolerează un

anumit act (sau o anumită abţinere) şi că nu tolerează anumite alte acte. Dacă

permite cuiva un anumit act sau o anumită acţiune, autoritatea normativă

promite a nu stânjeni într-o anumită privinţă libertatea subiectului normei, prin

urmare, autoritatea trebuie să nu stânjenească această libertate.

1 Sfatul, ruga, recomandarea, cererea şi avertizarea sunt categorii înrudite cu comanda, permisiunea şi interdicţia, dar ele nu

sunt prescripţii.

Din punct de vedere lingvistic formulările de norme traversează mai multe

tipuri de propoziţii, fără să includă vreunul din ele sau să fie incluse în vreunul.

Dacă o propoziţie dată este sau nu o formulare de normă nu se relevă doar

examinând-o ca semn. Noţiunea de normă este primară faţă de formularea de

normă, pentru că modul cum este întrebuinţată expresia şi nu aspectul ei

exterior ne arată dacă ea este o formulare de normă. „Folosirea cuvintelor

pentru a da prescripţii este similară folosirii cuvintelor pentru a face

promisiuni. Ambele utilizări sunt performative“ (Ibidem, p. 119). Ca formulări

de normă, propoziţiile deon-tice au un potenţial semantic mai mare decît

propoziţiile imperative.

Faptul că unul din verbele folosit frecvent discursul etic este a trebui,

considerăm că se impune să precizăm că unul din sensurile acestuia este

deontic: formularea „X trebuie să efectueze T“; astfel, dacă X nu

îndeplineşte T, acesta devine pasibil de a fi sancţionat într-o ordine normativă

căreia îi este subiect. Însă, acest sens de obligaţie legală nu este prezent în

discurs. În prezenta analiză, se impune să precizăm că folosirea verbului a

trebui este realizată în sensul în care este exprimată o necesitate practică:

(a) X trebuie să efectueze T; dacă X nu îndeplineşte T, acesta va eşua în

atingerea unui scop al său;

(b) X trebuie să efectueze T; dacă X nu îndeplineşte T, acesta nu este

considerat calificat ca un agent dintr-o anumită categorie.

Sarcina de lucru 1

Explică, în câteva rânduri, diferența dintre obligații și interdicții.

Care sunt legile fundamentale pe care trebuie să le urmez în profesia

aleasă?

Kant spune că nu există nimic mai important pe lume decât voinţa bună. W.

D.Ross (profesor de etică la Universitatea Oxford) a argumentat că îndatoririle

umane derivă dintr-un set de valori, numite de el „teoria pluralistă a valorilor“.

După Ross, există o datorie de a face un anumit lucru; este vorba despre

lucrurile obligatorii din punct de vedere moral. Avem datoria morală de a ne

ţine promisiunile.

De asemenea trebuie:

- să nu facem intenţionat rău nimănui;

- să ne plătim datoriile;

- să fim drepţi; să ne îmbunătăţim propria virtute şi inteligenţă.

Regulile morale ale lui Bernard Gert:

- să nu ucizi;

- să nu faci rău;

- să nu lipseşti pe cineva de drepturi;

- să nu privezi pe cineva de libertate sau şanse;

- să nu privezi pe cineva de plăcere;

- să nu înşeli;

- să-ţi ţii promisiunile;

- să nu trişezi;

- să respecţi legile;

- să-ţi faci datoria.

Prin conţinut şi prin modul de aplicare, deontologia presupune faptul că

libertatea şi responsabilitatea sunt inseparabile. Deontologia indică un

ansamblu de reguli şi datorii, dar include şi gândirea asupra acestor reguli,

precum şi procesul de elaborare a lor, activând funcţia de reglementare a

diferitelor profesiuni:

- prin norme şi principia corelate acestora;

- prin fundamentarea reperelor generale în raport cu care se elaborează coduri

de etică profesională sau de deontologie; studiul acestora ajută la înţelegerea

a ceea ce reprezintă competenţa profesională: cunoaştere; stăpânirea

mijloacelor de exercitare a unei profesii; calităţi morale.

Deontologiile sunt sisteme de reguli imperative, indicaţii, îndatoriri prin care se

stabilesc cvasijuridic etaloanele comportamentale specific unei anumite profesii

sau sfere de activitate. Idealul professional este normat strict în funcţie de

tradiţia încetăţenită şi exigenţele instituţionale. Scopurile, finalităţile sociale şi

semnificaţia morală sunt prestabilite de o autoritate exterioară agenţilor morali

din respectivele profesii.

Sarcina de lucru 2

Menționează, în câteva rânduri, importanța respectării regulilor morale

ale lui Bernard Gert.

4.1.2. Datoria morală

Datoria morală reprezintă modalitatea necesităţii în sfera morală, fiind

categoria referenţială a deontologiei. În esenţă, datoria sintetizează marile

afirmaţii fundamentale ale bunătăţii, nevătămării, protecţiei; este expresia

cerinţei de a acorda cele cuvenite şi a refuzului de a prejudicia.

Conţinutul datoriei dobândeşte funcţionalitate pe nivelurile moralităţii:

- a interiorizeze datoria – a recunoaşte datoria;

- dobândirea sentimentului datoriei, asentimentul la normă, la legea

morală;

- urmarea deliberată a datoriei;

- respectul faţă de datorie;

- acţiunea din datorie.

Fundamental în viaţa omului este principiul împlinirii datoriei, care este centrat

pe normă. Acest principiu trimite la capacitatea afirmării cu răspundere.

Aceasta implică cu precădere, cultură morală, antrenând ipostaze normative, ce

ajută la pătrunderea sensului deplin, între care:

- principiul datoriei de a şti să trăim;

- principiul datoriei bucuriei vieţii;

- principiul datoriei de a trăi cu sens;

- principiul datoriei ca poruncă şi îndemn la omenie.

Drepturile şi obligaţiile sunt inseparabile. Or, deontologia se preocupă tocmai de

obligaţii. Ea presupune faptul că libertatea şi responsabilitatea sunt inseparabile.

Deontologia se bazează pe valori universale, cum ar fi refuzul urii, al violenţei,

al dispreţului faţă de om sau faţă de anumiţi oameni.

O profesie se întemeiază pe valorile împărtăşite de cea mai mare parte a

membrilor săi. În cazul jurnaliştilor aceste valori sunt:

să publice o relatare completă, exactă, pertinent, echilibrată asupra

actualităţii;

să ofere cetăţenilor informaţiile de care au nevoie, fără să aducă

prejudicii nimănui;

să examineze efectele pe termen scurt şi lung a ceea ce dezvăluie.

4.2. Responsabilitatea etică şi juridică a autorului de texte pentru relaţii

publice

Deşi unele practici ale redactării de texte pentru relaţii publice sunt

reglementate prin lege, altele sunt stabilite prin principii morale. Principiile

morale sunt o serie de credinţe şi valori care reflect concepţia despre bine şi

despre rău a unui grup – indifferent cum sunt definiţi aceşti termini în regulile,

regulamentele şi legile formale.

O modalitate de a înţelege responsabilitatea etică este conştientizarea

impactului mai multor niveluri de influenţă asupra comportamentului autorului

de texte pentru relaţii publice:

- limita exterioară a lucrurilor pe care le tolerează categoriile principale de

public;

- filosofia, regulile şi legile structurilor de guvernare şi ale organismelor de

reglementare;

- standardele şi practicile domeniului profesional al relaţiilor publice;

- standardele şi practicile organizaţiei/domeniului din care face parte;

- standardele personale şi profesionale.

Un autor de texte pentru relaţii publice care are simţul răspunderii trebuie să fie

un membru al organizaţiei ca gândeşte, care face critici constructive şi care se

implică. Cea mai important contribuţie este iscusinţa autorului de a recepta

necesităţile categoriilor de public relevante pentru organizaţie. El trebuie, de

asemenea, să fie destul de bun la mânuirea limbajului pentru a păstra sensul

mesajului, fără a-i compromite integritatea şi fără să rănească ego-ul celor care

au autoritatea să aprobe cele scrise.

Cel mai preţios lucru pe care îl poate avea un autor de texte pentru relaţii

publice este credibilitatea în faţa categoriilor de public.

Sarcina de lucru 3

Identifică, în câteva rânduri, care sunt responsabilitățile autorului de

texte pentru relaţii publice

4.3. Codurile etice și deontologice

4.3.1. Conceptul de cod etic

Etica se referă la luarea de decizii, iar de aici problema principală, ce

reprezintă fundamentul întregului proces al comunicării, esenţială pentru

recunoaşterea naturii societăţii umane – „Cine decide?“.

Această întrebare va fi adresată în diferite moduri, cu scopul de a-l îndruma pe

comunicatorul etic spre o înţelegere a celor trei mari surse generale ale luării

deciziilor:

1. autoritatea

2. colegii/ breasla

3. individul.

Fiecare dintre ele este importantă, putând fi utilizată în mod justificat în acest

proces, însă comunicatorul etic nu-şi va permite să fie legat exclusiv de niciuna

dintre ele, în defavoarea celorlalte două. O societate liberă impune relativ

puţine limitări juridice procesului comunicării: calomnia, dreptul la viaţă

privată, dreptul de autor.

Într-un climat al performanţei etice, în comunicare există multe alte situaţii în

care trebuie luate decizii dincolo de orizontul celor cerute de legile societăţii.

Astfel, etica este o chestiune foarte personală, este decizia unui individ care

este dornic să gândească în profunzime, cu pertinenţă, referitor la acea decizie.

Pentru a înțelege corect semnificaţia unui cod etic, trebuie înţeleasă diferenţa

dintre el şi celelalte documente care sunt prezentate frecvent drept „coduri“:

legea şi politicile angajatorului.

Legile referitoare la mass media reprezintă definiţia dată de societate

performanţei care, prin acţiunea legislativă, este permisă sau interzisă. În

majoritatea societăţilor libere, legile referitoare la mass media sunt minimale,

referindu-se, în principal sau exclusiv, la conflictul de interese dintre indivizi.

Fig. 1 Legile și etica

Legi

referitoare la

mass media

Politici

media

Etica în mass

media

Definite de Constituţie

sau de legi

statutare

Angajatorii

din mass

media

Coduri, drept

expresie a

consensului

individual al

angajaţilor

Scop Protejarea

drepturilor

celorlalţi

cetăţeni

Definirea

standardelor,

pentru o

consecvenţă

interioară

Reprezintă o

afirmare colectivă

a unor principii

comune

Exemple

Legea

drepturilor de

autor, legile

referitoare la

calomnie, la

invadarea

vieţii private

Sarcinile de

lucru,

ierarhia

autorităţii,

termenele

limită

Echidistanţa,

corectitudinea,

evitarea

senzaţionalului

Aplicare Acţiunea

judecătorească

în urma

plângerii

civile

Decizia

editorială de

a corecta

materialul

sau de a-l

elimina

Nu reprezintă

decât o

atenţionare pentru

sine şi pentru

public

Pedepsire Amenda –

compensatorie

sau daune

Acţiunile

luate

împotriva

angajatului

sau încetarea

relaţiei de

muncă

Nimic altceva

decât

dezaprobarea

exprimată

Majoritatea acestor legi cad sub incidenţa legislaţiei civile, însă acţiunea

trebuie adusă în faţa cetăţenilor, deci judecarea unei abateri se află în decizia

luată de judecător.

Politicile media reprezintă definirea legitimă de către un angajator a lucrurilor

pe care le aşteaptă de la angajat, ele devenind un contract implicit, o condiţie

pentru angajare. Încălcarea lor poate duce la acţiuni luate împotiva angajatului

sau la anularea relaţiei de muncă.

Etica mass - media reprezintă judecata individuală referitoare la conduita

corectă şi la cea greşită, în îndeplinirea îndatoririlor profesionale. În cadrul

unui grup de colegi, principiile etice pot fi proclamate în mod colectiv de către

un grup de profesionişti drept Cod etic, care reprezintă consensul asupra

standardelor etice individuale.

Atunci când un cod este adoptat, adesea există o lege. Însă redactorii lui percep,

totodată, insuficienţa şi pericolele acesteia.

„Ceea ce redactează aceştia nu este un text sacru, faţă de care se consider că fiecare îşi va

lua un angajament absolute, ci un vademecum, a cărui eficienţă presupune că jurnalistul

[comunicatorul-n.n.] posedă un simţ moral“ (Bertrand, 2000, p. 65).

Codul informează publicul asupra profesiei: semnalează faptul că aceasta are

reguli de conduit. Sporindu-I credibilitatea, codul garantează fidelitatea

publicurilor.

Codul etic este un text reglementar, în accord cu legea, cu rost în procesul de

instituţionalizare a diverselor practice, în cadrul unei etici publice, conţinând

un ansamblu de drepturi şi datorii pe care fiecare angajat le are în raport cu

patronatul, cu beneficiarii, cu concurenţii, cu puterile publice.

Codul de etică profesională se prezintă ca expresie a consensului exigenţelor,

ca reglementare a poziţiilor etice definitorii pentru ceea ce este permis sau nu.

Sarcina de lucru 4

Explică, în câteva rânduri, diferenţa dintre codurile etice și politicile

angajatorului.

Fig 2 „Tiparul“ unui cod, după Claude-Jean Bertrand

COD SINTETIC

Valori fundamentale

să respecţi viaţa;

să promovezi solidaritatea între oameni.

Reguli morale generale

să nu minţi;

să nu-ţi însuşeşti bunul altuia;

să nu provoci suferinţă inutil.

Principii jurnalistice

să fii competent;

să nu faci nimic care să diminueze încrederea

publicului faţă de mijloacele de comunicare;

să ai o viziune largă şi profundă asupra informării;

să oferi o imagine exactă, completă şi inteligibilă

despre actualitate;

să deserveşti toate grupurile: bogaţi, săraci, tineri,

bătrâni;

să stimulezi comunicarea şi înţelegerea între oameni;

să aperi şi să promovezi drepturile omului şi

democraţia;

să contribui la armonia societăţii.

Regulile care pot fi identificate în codurile comunicatorilor şi ale specialiştilor

în relaţii publice (Bertrand, 2000, pp. 72-86):

- Reguli ideale; este bine să fie definit un scop spre care profesioniştii

comunicării şi relaţiilor publice să tindă, chiar dacă li s-ar părea greu de

atins; să nu accepte niciodată misiuni contrare deonto-logiei; să

prezinte întotdeauna mai multe puncte de vedere; să lupte în mod

constant pentru a apăra drepturile omului;

- Reguli generale; anumite reguli sunt valabile, întotdeauna, pentru toţi

membrii societăţii: să nu minţi, să nu furi, să nu provoci, în mod inutil

suferinţă cuiva; aceste norme sunt valabile şi pentru specialiştii în

comunicare şi relaţii publice: să nu falsifice, în mod intenţionat, o

informaţie; să nu accepte avantaje materiale sau de altă natură pentru

publicarea sau nepublicarea unui articol; să nu utilizeze mijloace

necinstite pentru a obţine o informaţie sau o fotografie, cum ar fi

disimularea propriei identităţi, înregistrarea unei conersaţii pe ascuns

etc;

- Reguli privitoare la excepţii; există reguli pe care un mijloc de

comunicare le poate neglija atunci când aceasta serveşte interesului

public, mai ales când el dezvăluie comportamente antisocial sau

ameninţări la adresa sănătăţii publice;

- Reguli proprii anumitor mijloace de comunicare; ar fi bine ca toate

mijloacele de comunicare, cotidienele, radio-televiziunea public, radio-

televiziunea comercială, presa de tip magazine, editurile de fotograme,

editurile de cărţi să aibă fiecare codul lor, ca în Japonia; astfel,

telespectatorul trebuie avertizat înaintea unei secvenţe susceptibile să

şocheze sau când se utilizează imagini de arhivă sau de reconstituire a

unui incident; trebuie acoperită faţa şi vocea oricărei personae

prezentată pe ecran care ar putea suferi din cauză că a fost identificată;

- Reguli privind un sector al realităţii; anumitor oameni de presă li se

impune un ansamblu de reguli specific: jurnalişti financiari, reporter

care realizează anchete, reporturi sportive sau fotografi de presă; în

general, aceste reguli precizează anumite clause din codurile obişnuite;

o atenţie deosebită este acordată terorismului, faptelor diverse şi

proceselor;

- Reguli pentru patroni; managerul unui mijloc de comunicare trebuie

să separe strict interesele sale jurnalistice de cele comerciale;el nu

trebuie să omită anumite informaţii, nici să dea altora o importanţă

indusă de un scop politic.

Sarcina de lucru 5

Delimitează într-un cod deontologic regulile speciale de cele generale.

4.3.2. Tipuri de coduri

Codurile etice pot fi:

generale, alcătuite din precepte generale de ghidare a conduitelor;

specifice, în care se realizează identificarea anumitor practici la care se

referă codul.

Codurile cu precepte generale tind să fie de natură aprobativă, alcătuite din

prevederi de genul „trebuie să“. Acest tip de cod este scris pentru relaţii

publice, utilizându-se o terminologie largă, generală, cum ar fi dedicarea faţă

de „echidistanţă“ şi „acurateţe“. Un cod motivant din perspectiva relaţiilor

publice poate să dea asigurări diferitelor persoane că standardele înalte ale

conduitei profesionale reprezintă o normă în acea firmă sau profesie.

Codurile practicilor specifice sunt, de obicei, de tip prohibitiv, alcătuite din

prevederi despre ce să nu facem. Aceste coduri sunt mai lungi şi mai precise în

ceea ce priveşte acţiunea sau decizia specifică, multe dintre ele sunt redactate

în scopul evitării legislaţiei prohibitive.

Puterea unui cod etic depinde nu numai de diferite canoane, ci şi de

legitimitatea şi influenţa acestuia în ochii celor de care şi pentru care este

alcătuit. Codul va fi respectat pentru că indivizii se vor supune de bunăvoie

standardelor definite de grupul lor profesional.

Au existat dezbateri lungi în legătură cu modul de aplicare a codurilor etice. Se

poate spune că profesiile sunt responsabile faţă de stat (prin lege), de public

(prin coduri) şi, implicit, faţă de sine, prin propriile standarde înalte (etica

profesională).

Responsabilitatea faţă de stat înseamnă că suntem pasibili de pedeapsă atunci

când încălcăm standardele minime exprimate de diferitele legi.

Responsabilitatea faţă de confraţii practicieni înseamnă că aceştia pot

dezaproba public activităţile noastre discutabile din punct de vedere etic, iar

pedeapsa ia forma unei cenzuri publice sau private, a criticii sau a ultrajului.

Responsabilitatea faţă de public implică o noţiune mai generală de răspundere,

în uriaşa arenă socială construită în general din obicieiuri şi convenţii.

Jurnaliştii trebuie să răspundă în faţa cititorilor, a telespectatorilor şi a

ascultătorilor lor.

Responsabilitatea implică sancţiuni morale; nu se poate menţine o comunitate

cu funcţii explicite fără să i se facă şi reproşuri atunci când nu reuşeşte să-şi

îndeplinească obligaţiile. Confraţii sunt cei mai potriviţi sa-şi tragă la

răspundere colegii.

În afirmarea standardelor de performanţă profesională, codurile tind spre două

extreme:

standarde minimale;

aşteptări ideale.

Aşteptările minimale se aplică tuturor practicienilor; ele sunt stabilite de legi

şi de obiceiuri. Cine încalcă standardele minimale este găsit vinovat.

Aşteptările ideale reprezintă scopurile nobile spre care trebuie să tindă

practicienii. Chiar dacă există posibilitatea ca standardele ideale să nu fie

realizabile, ele se constituie într-o provocare, o ţintă.

Codurile etice atent construite trebuie să facă, în mod clar, distincţia între

standardele minimale şi cele percepute ca idealuri, atunci când se stabilesc

normele de grup (aşteptările neexprimate despre cum trebuie să se comporte

membrii grupului).

Un cod etic este valoros dacă formulează normele de grup, în aşa fel încât,

practicienii tineri şi veteranii să discute aceste norme şi nu doar să le ia drept

date o dată pentru totdeauna.

Crearea unui cod etic pentru un grup profesional poate reprezenta un proiect

extrem de meritoriu şi dificil. Elaborarea unui cod poate reprezenta un

exerciţiu de filosofie morală; impunerea unui cod, când se face în mod arbitrar,

este un exerciţiu de moralizare.

Codul Asociatiei Formatorilor în Jurnalism şi Comunicare

Membrii Asociaţiei Formatorilor în Jurnalism şi Comunicare se angajează să

participe la formarea jurnaliştilor şi comunicatorilor, la cel mai înalt nivel,

respectând egalitatea de şanse şi etica oportunităţilor educaţionale.

Principii

1. Respectarea tuturor punctelor de vedere

Membrii AFCOM se angajează:

1. Să promoveze libertatea de exprimare şi de opinie.

2. Să respecte şi să încurajeze drepturile studenţilor şi ale profesorilor.

3. Să stimuleze studenţii să descopere valorile profesiei şi să-şi dezvolte

gândirea critică.

2. Prevenirea conflictelor

2.1 Membrii AFCOM nu vor tolera comportamentele imorale.

2.2 Consiliul Director este sesizat de fiecare dată când apar probleme de etică,

generatoare de conflicte sau de încălcări ale Codului Etic.

2.3 În cadrul AFCOM, ideile sunt exprimate în mod deschis, respectându-se

opiniile tuturor membrilor.

2.4 Membrii nu pot implica Asociaţia în activităţi politice.

2.5 Membrilor Asociatiei le este interzis să-şi însuşească în nume personal

rezultatele activităţilor colective; orice formă de plagiat este condamnată în

mod explicit de Asociaţie.

3. Responsabilitate

Membrii AFCOM au urmatoarele îndatoriri:

3.1 Să-şi asume responsabilităţile ce le revin în educarea şi dezvoltarea

profesională a studenţilor.

3.2 Să-şi îndeplinească exemplar atribuţiile în mediul universitar şi în

ativităţile publice.

3.3 Să manifeste solidaritatea faţă de studenţi şi colegi (cu excepţia situaţiilor

prevazute la pct 4.3.).

4. Corectitudine şi echitate

Membrii AFCOM se angajează:

4.1 Să îi trateze pe ceilalţi aşa cum şi-ar dori să fie trataţi, la rândul lor, în

circumstanţe similare.

4.2 Să folosească practici corecte în evaluarea studenţilor şi a colegilor.

4.3. Să sesizeze Consiliul de Etică în privinţa acelor comportamente pe care le

consideră ne-etice.

4.4 Să susţină şi să practice non-discriminarea în toate domeniile.

5. Demnitate

Membrii AFCOM:

5.1 Respectă demnitatea studenţilor şi a colegilor.

5.2 Respectă diversitatea în toate formele ei.

6. Membrii AFCOM urmaresc excelenţa prin:

6.1 preocuparea pentru creşterea propriei competitivităţi în activitatea

didactică, profesională şi ştiinţifică;

6.2 deschiderea faţă de critici şi de idei novatoare, venite din partea studenţilor

şi a colegilor;

6.3. încurajarea studenţilor şi a colegilor pentru a se angaja în căutarea

excelenţei profesionale;

6.4. susţinerea activităţii ştiinţifice şi a valorificării ei pe plan internaţional.

7. Angajamentul faţă de comunitatea profesională

7.1 Membrii AFCOM menţin cele mai bune relaţii de colaborare cu studenţii,

cadrele didactice, reprezentanţii profesiei şi promovează solidaritatea

academică.

Acest Cod Etic intră în vigoare de la data aprobării lui de către Adunarea

Generală.

Încălcările Codului Etic vor fi supuse dezbaterii Consiliului de Etică. Acesta va

propune sancţiunile prevăzute de Statutul AFCOM.

Sarcina de lucru 6

Delimitează, în Codul Asociației Formatorilor în Jurnalism şi

Comunicare, drepturile și obligațiile acestora.

Codul de Etică al Societăţii Jurnaliştilor Profesionişti

Preambul

Membrii Societăţii Jurnaliştilor Profesionişti cred că iluminarea publicului este

premergătoare dreptăţii şi reprezintă fundamentul democraţiei. Datoria unui

jurnalist este aceea de a promova aceste scopuri prin căutarea adevărului şi

prin oferirea unei relatări corecte şi cuprinzătoare a evenimentelor şi a

problemelor. Jurnaliştii conştiincioşi, din toată mass media şi de toate

specializările, se străduiesc să servească publicul în totalitate şi cu onestitate.

Integritatea profesională este piatra de temelie a credibilităţii unui jurnalist.

Membrii Societăţii au în comun dedicaţia faţă de un comportament etic şi

adoptă acest cod ca o declaraţie a principiilor şi standardelor de practici ale

Societăţii.

Căutarea adevărului şi relatarea lui

Jurnaliştii trebuie să manifeste onestitate, corectitudine şi curaj în adunarea

informaţiilor, în relatarea şi în interpretarea lor.

Jurnaliştii trebuie:

- Să verifice acurateţea informaţiilor venite de la toate sursele şi să fie atenţi

pentru evitarea erorilor de genul inadvertenţelor.

- Să caute cu sârguinţă subiecţii articolelor de presă, pentru a le da posibilitatea

de a răspunde la acuzaţii.

- Să identifice sursele de câte ori se poate. Publicul are dreptul la orice

informţie posibilă despre credibilitatea surselor.

- Să întrebe întotdeauna sursele despre motivele pe care le au, înainte să le

promită anonimatul. Să clarifice condiţiile legate de fiecare promisiune făcută

în schimbul informaţiilor. Să-şi ţină promisiunile.

- Să se asigure că titlurile, reclamele făcute unui articol şi materialele

promoţionale, fotografiile, imaginile video, sunetele, grafica şi citatele nu

aruncă o lumină falsă. Ele nu trebuie să simplifice exagerat sau să accentueze

unele incidente, scoţându-le din context.

- Să nu distorsioneze niciodată conţinutul unei fotografii de presă sau al unei

filmări. Îmbunătăţirea imaginilor pentru obţinerea unei mai bune clarităţi este

permisă întotdeauna. Să eticheteze ca atare montajele şi ilustraţiile foto.

- Să evite dramatizările care ar putea induce în eroare sau reconstituirile. Dacă

este necesară o dramatizare pentru a relata o poveste, ea trebuie etichetată ca

atare.

- Să evite acţiunile sub acoperire sau alte metode clandestine de colectare a

informaţiei, exceptând cazurile când metodele tradiţionale, făţişe, nu vor duce

la informaţiile vitale pentru public. Utilizarea acestor metode va trebui să fie

explicată ca parte a materialului final.

- Să nu plagieze niciodată.

- Să relateze ştiri despre diversitatea şi măreţia experienţelor umane cu curaj,

chiar şi atunci când nu este un lucru prea popular.

- Să-şi examineze propriile valori culturale şi să evite să impună aceste valori

celorlalţi.

- Să evite stereotipurile legate de rasă, gen, vârstă, religie, etnie, zonă

geografică, orientare sexuală, dizabilităţi, aspect fizic sau statut social.

- Să sprijine schimbul deschis de păreri, chiar şi referitor la păreri pe care le

consideră respingătoare.

- Să fie vocea celor lipsiţi de cuvânt; sursele oficiale de informare sunt la fel

de valabile ca şi cele neoficiale.

- Să facă distincţie între partizanat şi jurnalism informativ. Analizele şi

comentariile trebuie etichetate ca atare şi nu trebuie să ducă la distorsionarea

faptelor sau a contextului.

- Să facă distincţie între jurnalismul informativ de publicitate şi să se ferească

de articolele hibride, care şterg linia de demarcaţie dintre cele două genuri.

- Să recunoască obligaţia specială de a se asigura că activităţile publice sunt

făcute cu trasparenţă şi că lucrările guvernului sunt deschise inspectării.

Minimizarea răului

Jurnaliştii etici îşi tratează sursele, subiecţii şi colegii ca pe nişte fiinţe umane

ce merită respect.

Jurnaliştii trebuie:

- Să manifeste compasiune faţă de cei care ar putea fi afectaţi negativ de

materialele jurnalistice. Ei trebuie să dea dovadă de o sensibilitate specială

când au de-a face cu copii sau cu surse sau subiecţi lipsiţi de experienţă.

- Să dea dovadă de sensibilitate atunci când cer sau folosesc interviuri sau

fotografii ale celor afectaţi de o tragedie sau îndureraţi.

- Să recunoască faptul că adunarea şi diseminarea informaţiilor poate cauza

neplăceri şi disconfort. Urmărirea scopurilor profesionale nu reprezintă o scuză

pentru aroganţă.

- Să recunoască faptul că oamenii obişnuiţi au un drept mai mare să controleze

informaţiile despre ei înşişi decât au oficialii şi persoanele pubilce, care

urmăresc să obţină putere, influenţă sau atenţie. Doar un interes public major

poate justifica intruziunea în viaţa personală a cuiva.

- Să dea dovadă de bun gust şi să evite curiozitatea supărătoare.

- Să fie precauţi în legătură cu identificarea suspecţilor minori sau a victimelor

abuzurilor sexuale.

- Să fie corecţi şi să nu-i numească pe suspecţi criminali înainte de formularea

acuzaţiilor oficiale.

- Să pună în balanţă dreptul unui suspect la un process corect cu dreptul

publicului de a fi informat.

Independenţa

Jurnaliştii trebuie să fie liberi de orice obligaţie sau interes, altele decât dreptul

publicului de a fi informat.

Jurnaliştii trebuie:

- Să evite conflictele de interese, fie ele reale sau doar percepute ca atare.

- Să nu se implice în asociaţii sau activităţi care le-ar putea compromite

integritatea sau ar dăuna credibilităţii lor.

- Să refuze cadourile, favorurile, comisioanele, călătoriile plătite sau

tratamentele speciale; să nu accepte o a doua slujbă, implicarea politică, munca

într-un post public sau serviciul în organizaţii ale comunităţii care le-ar putea

compromite integritatea jurnalistică.

- Să aducă la cunoştinţă conflictele de interese în care se află, dacă acestea sunt

inevitabile.

- Să fie vigilenţi şi curajoşi atunci când îi trag la răspundere pe cei aflaţi în

poziţii de putere.

- Să refuze tratamentul preferenţial al agenţiilor de publicitate şi al celor cu

interese speciale şi să reziste presiunilor acestora de influenţare a muncii lor

jurnalistice.

- Să fie în gardă faţă de sursele care oferă informaţii contra favoruri sau bani;

să evite să cerşească informaţia.

Responsabilitatea

Jurnaliştii trebuie să poată răspunde în faţa cititorilor, ascultătorilor,

telespectatorilor sau a altora.

Jurnaliştii trebuie:

- Să clarifice şi să explice conţinutul materialelor de presă şi să invite publicul

la dialog pe tema conduitei lor jurnalistice.

- Să încurajeze publicul să dea glas nemulţumirilor legate de mass media.

- Să admită greşelile pe care le fac şi să le corecteze cu promptitudine.

- Să se ghideze după aceleaşi standarde înalte pe care le aplică şi altora.

Sarcina de lucru 7

Extrage din Codul de Etică al Societăţii Jurnaliştilor Profesionişti, care

sunt valorile profesionale promovate.

Codul referitor la publicitate al firmelor americane

1. ADEVĂRUL. Publicitatea trebuie să spună adevărul; trebuie să releve

faptele semnificative a căror ascundere ar duce la inducerea în eroare a

publicului.

2. RESPONSABILITATEA. Agenţiile de publicitate şi profesioniştii din acest

domeniu trebuie să fie dornici să furnizeze dovezile care să demonstreze

adevărul lucrurilor pe care îl pretind.

3. BUNUL GUST ŞI DECENŢA. Publicitatea nu trebuie să utilizeze

declaraţii, ilustraţii sau implicaţii care să ofenseze bunul gust sau decenţa

publicului.

4. PUBLICITATEA ADEMENITOARE. Publicitatea trebuie să ofere numai

mărfurile sau serviciile care sunt deja disponibile pentru cumpărare, la preţul

anunţat.

5. GARANŢII. Anunţarea garanţiilor trebuie să fie explicită. Publicitatea

referitoare la garanţii trebuie să dezvăluie clar natura şi limitele garanţiilor,

maniera în care vor acţiona cei care oferă garanţiile şi identitatea acestora.

6. AFIRMAŢIILE REFERITORE LA PREŢ. Publicitatea trebuie să evite

utilizarea afirmaţiilor refertoare la preţ care sunt false sau de natură să inducă

în eroare, sau care nu oferă o negociere sau economisire demonstrabilă.

7. AFIRMAŢIILE CARE NU POT FI PROBATE. Publicitatea trebuie să evite

utilizarea unor afirmaţii exagerate sau care nu pot fi demonstrate.

8. MĂRTURIILE. Publicitatea care coţine mărturii (testimonial-uri) trebuie să

se limiteze la acei martori competenţi care reflectă o alegere onestă şi reală.

Codul etic al Asociaţiei Naţionale a Fotografilor de Presă (National Press

Photographers Association)

Asociaţia Naţională a Fotografilor de Presă (NPPA), o societate profesională

dedicată promovării fotore-portajului, susţine preocuparea şi respectul pentru

dreptul inerent al publicului de a fi liber să caute adevărul şi dreptul de a fi

informat correct şi complet despre evenimentele publice şi despre lumea în

care trăim.

Credem că nicio relatare nu poate fi completă dacă nu putem să clarificăm

sensul cuvintelor. Credem că imaginile, fie ele folosite pentru a descrie

evenimentele cu valoare de informare aşa cum s-au întâmplat, fie pentru a

ilustra ştirile despre ce s-a întâmplat sau să ajute la explicarea oricărui lucru de

interes public, sunt o unealtă indispensabilă în procesul de menţinere a

publicului informat cu acurateţe; ele îi ajută pe oameni, tineri şi bătrâni, să

înţeleagă mai bine orice subiect de interes public.

Crezând în cele de mai sus, recunoaştem şi luăm la cunoştinţă că fotoreporterii

trebuie să menţină în permanenţă cele mai înalte standarde de conduită etică,

Asociaţia Naţională a Fotografilor de Presă îşi stabileşte următorul Cod de

etică, la care subscriu toţi membrii săi:

1. Practicarea fotoreportajului, atât ca ştiinţă, cât şi ca artă, este demnă de cele

mai bune gânduri şi eforturi ale celor care o îmbrăţişează ca profesie.

2. Fotoreportajul are posibilitatea de a servi publicul într-un mod care nu mai

este egalat decât de puţine profesii; toţi membrii acestei profesii trebuie să se

străduiască, prin exemplul şi prin influenţa proprie, să influenţeze menţinerea

standardelor înalte ale conduitei etice, independent de consideraţiuni

mercantile de orice tip.

3. Este o responsabilitate individuală a fiecărui fotoreporter din orice timpuri

să se străduiască să obţină fotografii care să relateze cu acurateţe, onestitate şi

obiectivitate.

4. Promovarea acestei profesii este esenţială din multe puncte de vedere, însă

declaraţiile neadevărate, de orice natură, nu sunt demne de un fotoreporter

profesionist, orice practici de acest fel fiind sever condamnate.

5. Este de datoria noastră să îi încurajăm şi să-i ajutăm pe toţi membrii

profesiei noastre, atât în mod individual, cât şi colectiv, astfel încât calitatea

fotoreportajului să se poată ridica constant spre cele mai înalte standarde.

6. Este de datoria fiecărui fotoreporter să acţioneze pentru a păstra toate

drepturile libertatea accesului la sursele de ştiri şi de informaţii vizuale.

7. Standardele practicilor profesiei noastre, ambiţiile și relaţiile trebuie să

conţină în ele un sâmbure de simpatie pentru umanitatea noastră comună şi

trebuie să ceară mereu să ţinem seama de cele mai înalte îndatoriri ale noastre,

ca membri ai aceste societăţi. În fiecare situaţie a vieţii noastre profesionale, în

fiecare responsabilitate care se află în faţa noastră, primul nostru gând va fi

acela de a ne îndeplini acea responsabilitate şi a ne face datoria, astfel încât,

atunci când fiecare dintre noi va termina ceea ce a avut de făcut, să fi ridicat

nivelul idealurilor umane şi al realizărilor, mai sus decât erau atunci când şi-a

început activitatea.

8. Niciun cod de etică nu poate judeca dinainte fiecare situaţie posibilă, astfel

încât, bunul simţ şi dreapta judecată sunt necesare pentru a aplica principiile

etice.

Sarcina de lucru 8

Explică, în câteva rânduri, importanța existenței unui Cod etic al

Fotografilor de Presă.

Codul Standardelor Profesionale în Practicarea Relaţiilor Publice

Aceste articole au fost adoptate de către Societatea de Relaţii Publice din SUA

pentru a promova şi a menţine standardele înalte ale serviciilor publice şi

conduita etică a membrilor asociaţiei.

1. Membrii Societăţii trebuie să se conducă în viaţa profesională în

conformitate cu interesul public.

2. Membrii Societăţii trebuie să aplice standarde înalte de onestitate şi

integritate în îndeplinirea obligaţiilor duble, faţă de un client sau un angajator,

pe de o parte, şi faţă de procesul democratic, pe de altă parte.

3. Membrii Societăţii trebuie să trateze în mod corect publicul, clienţii

prezenţi sau trecuţi şi angajatorul, pe de o parte, şi pe colegii lor practicieni, pe

de altă parte, având în vedere respectul datorat idealului gândirii libere şi

opiniei celorlalţi.

4. Membrii Societăţii trebuie să adere la cele mai înalte standarde ale

acurateţei şi adevărului, evitând pretenţiile extravagante şi comparaţiile

nedrepte şi dezvăluind sursa ideilor şi a cuvintelor împrumutate de la alţii.

5. Membrii Societăţii nu trebuie să disemineze cu bună ştiinţă informaţii false

sau care induc în eroare şi trebuie să acţioneze prompt pentru a corecta

comunicările eronate de care sunt responsabili.

6. Membrii Societăţii nu trebuie să se angajeze în nicio activitate care are ca

scop coruperea integrităţii morale a canalelor de comunicare sau a actvităţilor

guvernului.

7. Membrii Societăţii trebuie să fie pregătiţi pentru a face publică identitatea

companiei-client sau a angajatorului în numele căruia realizează comunicarea.

8. Membrii Societăţii nu trebuie să se folosească de niciun individ sau

companie a cărei profesie este aceea de a servi sau a reprezenta o cauză, sau

pretinde că este independentă şi obiectivă, dar care serveşte, de fapt, altor

interese, ascunse.

9. Membrii Societăţii nu trebuie să garanteze realizarea unor rezultate

specificate dincolo de formele de activitate care se află sub controlul lor direct.

10. Membrii Societăţii nu trebuie să reprezinte interese conflictuale sau

competitive fără consimţământul exprimat al celor implicaţi, dat după o

expunere completă a faptelor.

11. Membrii Societăţii nu trebuie să se situeze într-o poziţie în care interesul

lor personal să intre în conflict cu una din obligaţiile lor faţă de clientul sau

angajatorul în serviciul căruia se află, sau cu alte părţi implicate; în această

situaţie, ei trebuie să dezvăluie aceste interese celor implicaţi.

12. Membrii Societăţii nu trebuie să accepte taxe, comisioane, cadouri sau

orice alt fel de „atenţii“ de la nimeni altcineva decât de la clienţii sau

angajatorii pentru care sunt efectuate serviciile respective; acceptarea se va

face cu consimţământul expres al clientului.

13. Membrii Societăţii trebuie să păzească cu scrupulozitate legile

confidenţialităţii şi ale caracterului privat al datelor despre clienţi sau

angajatori actuali, foşti sau viitori.

14. Membrii Societăţii nu trebuie să afecteze în mod intenţionat reputaţia

profesională sau activităţile altui confrate.

15. Dacă un membru al Societăţii are dovezi că un altul se face vinovat de

practici imorale, ilegale sau incorecte, incluzând încălcarea articolelor

prezentului Cod, el este obligat să prezinte aceste informaţii cu promptitudine

autorităţilor în drept ale Societăţii, pentru ca acestea să acţioneze în

concordanţă cu procedurile statuate în Articolul XII al Regulamentului de

funcţionare.

16. Orice membru al Societăţii care este chemat ca martor într-un process,

pentru aplicarea acestui Cod, este obligat să se prezinte, exceptând doar

cazurile când poate fi scuzat printr-un motiv suficient de către corpul judiciar.

17. Membrii Societăţii trebuie să înceteze, cât mai curând posibil, relaţiile cu

orice organizaţie sau individ, dacă aceste relaţii presupun conduite contrare

articolelor acestui Cod.

Sarcina de lucru 9

Extrage din Codul Standardelor Profesionale în Practicarea Relaţiilor

Publice, care sunt valorile profesionale ale specialiștilor în relații publice.

Codul etic al membrilor PRSA, 2000

Acest cod etic a fost creat pentru a servi ca punct de plecare în discutarea unui

viitor global de etică şi comportament în practicarea relaţiilor publice.

Consiliul PRSA îşi rezervă dreptul de a refuza cererea de aderare sau de a

retrage calitatea de membru oricărei personae sancţionate de către o agenţie

guvernamentală sau condamnate de o instanţă de judecată pentru acţiuni ce

reprezintă o violare a acestui Cod.

Comportamentul dezirabil este clar ilustrat prin modele de limbaj adecvat şi

exemple de comportament din experienţă, pentru a-i ajuta pe practicienii de

relaţii publice să-şi însuşească mai bine obiectivele etice şi profesionale şi să

ajungă la o mai bună înţelegere a adevăratelor standard de comportament.

Acest cod etic trebuie privit în următorul context:

-valorile sale sunt menite să inspire şi să motiveze pentru aplicarea celor mai

înalte standard etice în activităţile specific;

-mecanismul de implicare face ca fiecare membru PRSA să fie complet

conştient de obligaţiile ce-i revin şi de comportamentul etic ce se aşteaptă din

partea sa; va influenţa practica zilnică a relaţiilor publice;

-codul va creşte prin educaţie, prin pregătire şi analiză a comportamentului.

Valorile profesionale ale membrilor PRSA:

Argumentare:

- Servim interesul public acţionând ca „avocaţi“ responsabili ai celor pe care

îi reprezentăm;

- Pe piaţa de idei, fapte şi puncte de vedere, punem la dispoziţia publicului o

voce bine informată pentru a ajuta în dezbaterile publice.

Onestitate:

Aplicăm cele mai înalte standard de corectitudine şi adevăr în comunicarea

public şi în acţiunile noastre menite a susţine interesele celor pe care îi

reprezentăm.

Experienţă:

- Dobândim şi folosim într-un mod responsabil cunoştinţele şi experienţa de

specialitate;

- Îmbunătăţim profesia prin cercetare şi studio;

- Construim înţelegere reciprocă şi credibilitate între o mare varietate de

instituţii şi publicuri;

Independenţă: Răspudem pentru acţiunile noastre.

Loialitate:

Suntem loiali celor pe care îi reprezentăm şi, în acelaşi timp, ne respectăm

datoria de a servi publicul.

Corectitudine:

- Tratăm corect clienţii, angajatorii, competitorii, colegii, partenerii,

media şi publicul larg;

- Respectăm toate opiniile şi sprijinim dreptul la liberă exprimare.

Prevederile Codului PRSA

Circulaţia liberă a informaţiei. Protejând şi ajutând circulaţia liberă a

informaţiei corecte şi complete, membrii PRSA servesc interesul public şi

contribuie la luarea deciziilor în cunoştinţă de cauză, într-o societate

democratică.

Concurenţa. Promovarea concurenţei loiale între profesionişti păstrează

climatul etic şi ajută la dezvoltarea unui mediu de afaceri sănătos.

Difuzarea informaţiilor către public. Într-o societate democratic, procesul de

comunicare deschisă furnizează informaţiile necesare actului decizional.

Păstrarea confidenţialităţii. Încrederea clientului se bazează pe protejarea şi

confidenţialitatea informaţiilor private.

Conflictul de interese. Încrederea clienţilor, angajatorilor şi publicului este

constrită prin evitarea conflictului de interese, real sau potenţial.

Dezvoltarea profesiei. Profesioniştii din acest domeniu acţionează constant în

scopul sporirii încrederii publicului în această profesie.

Codul etic al membrilor IABC

Principii fundamentale:

-comunicarea profesionistă este legală;

-comunicarea profesionistă este etică;

-comunicarea profesionistă este de bun simţ.

Comunicatorii profesionişti:

- Apără şi menţin credibilitatea şi demnitatea profesiei prin practica

onestă şi nepărtinitoare, precum şi prin susţinerea comunicării libere a

informaţiilor esenţiale în accord cu interesul public;

- Vor disemina informaţii corecte;

- Sprijină libertatea de exprimare, libertatea de asociere şi liberal acces

pe piaţa ideilor;

- Sunt sensibili la valorile şi credinţele cultural şi desfăşoară activităţi de

comunicare nepărtinitoare şi echilibrată;

- Nu vor lua parte la activităţi pe care le consider neetice; Se supun

legilor şi politicilor publice;

- Recunosc drepturile de autor şi citează sursele utilizate;

- Protejează informaţiile confidenţiale; Nu folosesc în beneficiu propriu

informaţiile confidenţiale obţinute;

- Nu acceptă cadouri sau plăţi ascunse pentru serviciile lor;

- Nu garantează rezultate care depăşeşc puterea lor de acoperire; caută

adevărul.

Codul de la Atena (Asociaţia Internaţională de Relaţii Publice)

Membrii Asociaţiei vor acţiona pentru:

-respectarea principiilor morale şi regulile din Declaraţia universal a

drepturilor omului;

-respectarea şi menţinerea demnităţii umane;

-favorizarea dialogului;

-integritate şi loialitate în toate cazurile.

Codul de Etică al Emisiunilor de Ştiri Radio-Televizate adoptat de

Asociaţia Directorilor de Emisiuni de Ştiri Radio-Televizate

Responsabilitatea jurnaliştilor de radio şi televiziune este aceea de a culege şi de

a relata informaţiile de importanţă şi interes pentru public cu acurateţe, onestitate

şi imparţialitate.

Membrii Asociaţiei Directorilor de Emisiuni de Ştiri Radio-Televizate acceptă

aceste standarde şi:

1. Se vor strădui să prezinte sursa sau ştirea într-un mod echilibrat, cu acurateţe

şi corect.

a) Vor evalua informaţiile numai din perspectiva valorii lor de informare,

respingând senzaţionalul sau sublinierile care pot induce în eroare în vreun fel.

b) Vor veghea ca metrialele audio şi video să nu fie folosite într-un mod în care

să înşele audienţa.

c) Nu vor induce în eroare publicul prin prezentarea drept evenimente spontane a

unor materiale regizate sau repetate.

d) Vor prezenta referiri la rasa, confesiunea, naţionalitatea sau statutul anterior al

oamenilor numai atunci când lucrul acesta este relevant.

e) Vor eticheta ca atare şi clar opiniile şi comentariile.

f) Vor recunoaşte şi corecta erorile cu promptitudine.

2. Se vor strădui să se comporte într-o manieră care să-i ferească de conflictele

de interese, fie ele reale sau percepute ca atare. Vor refuza cadourile sau

favorurile care le-ar influenţa sau ar părea că le influenţează judecata.

3. Vor respecta demnitatea, dreptul la viaţă privată şi bunăstarea celor cu care au

de-a face.

4. Vor recunoaşte necesitatea de protejare a confidenţialităţii surselor. Vor promite

confidenţialitatea doar dacă au intenţia de a-şi ţine această promisiune.

5. Vor respecta dreptul fiecăruia la un process corect.

6. Vor redifuza emisiunile altor posturi doar cu aprobarea acestora.

7. Vor încuraja activ respectarea acestui cod de către toţi jurnaliştii, fie ei sau nu

membri ai Asociaţiei Directorilor de Emisiuni de Ştiri Radio-Televizate.

Sarcina de lucru 10

Explică, în câteva rânduri, diferenţa dintre codurile etice adresate

profesioniștilor din audiovizual și a celor adresate profesioniștilor din

presa scrisă.

4.4. Reglementări constituționale și acte normative specifice

4.4.1. Extrase din Constituţia României

TITLUL II

Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale

ARTICOLUL 15 - Universalitatea

(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie

şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau

contravenţionale mai favorabile.

ARTICOLUL 16 Egalitatea în drepturi

(1) Cetaţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritaţilor publice, fără privilegii şi

fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în

condiţiile legii, de persoanele care au cetaţenia română şi domiciliul în ţară.

Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru

ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.

ARTICOLUL 17 - Cetăţenii români în străinatate

Cetăţenii români se bucură în străinătate de protectia statului român şi trebuie

să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu

absenţa lor din ţară.

ARTICOLUL 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi

interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor

Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate

reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile

interne conţin dispoziţii mai favorabile.

ARTICOLUL 21 - Accesul liber la justiţie

(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a

libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un

termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

CAPITOLUL II

Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei

sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament

inuman ori degradant.

(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

ARTICOLUL 23 - Libertatea individuală

(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai

în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.

(4) Arestarea preventivă se dispune de judecator şi numai în cursul procesului

penal.

(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel

mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata

totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.

(6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice

periodic, şi nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării

preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă

temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa

constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de

libertate.

(7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de

atac prevazute de lege.

(8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o

înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt

termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales

sau numit din oficiu.

(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele

acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.

(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceara punerea sa în libertate

provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.

(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecatoreşti de condamnare,

persoana este considerată nevinovată.

(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în

temeiul legii.

(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.

ARTICOLUL 24 - Dreptul la apărare

(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales

sau numit din oficiu.

ARTICOLUL 26 - Viaţa intimă, familială şi privată

(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.

(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă q

drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

ARTICOLUL 29 - Libertatea constiintei

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor

religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să

adopte o opinie ori să adere la o credinţa religioasă, contrare convingerilor

sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de

toleranţă şi de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii,

în condiţiile legii.

(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau

acţiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul

acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în

penitenciare, în azile şi în orfelinate.

(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri,

educaţia copiilor minori a caror răspundere le revine.

ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi

libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin

sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face

publică sursa finanţării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa

particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de

agresiune, la ura naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la

discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi

manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la

cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului, autorului,

organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de

multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii.

Delictele de presă se stabilesc prin lege.

ARTICOLUL 31 - Dreptul la informaţie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu

poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să

asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra

problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a

tinerilor sau securitatea naţională.

(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure

informarea corectă a opiniei publice.

(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să

garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la

antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii

lor se reglementeaza prin lege organică.

ARTICOLUL 33 - Accesul la cultura

(1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.

(2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la

valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.

(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii

naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale,

dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi

artistice ale României in lume.

ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sanatos

(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător

sănătos şi echilibrat ecologic.

(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul

înconjurător.

ARTICOLUL 39 - Libertatea intrunirilor

Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se

pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere

(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi

în alte forme de asociere.

(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor,

militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a

suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale,

avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, politiştii şi alte

categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.

(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.

Sarcina de lucru 11

Extrage din textul de mai sus care sunt garanțiile și limitele oferite de

dreptul la libertatea de exprimare.

4.4.2. Extrase din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de

interes public

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Art. 1.

Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public,

definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile

fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în

conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale

ratificate de Parlamentul României.

Art. 2.

În sensul prezentei legi:

a) prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate sau

instituţie publică, precum şi orice regie autonomă care utilizează

resurse financiare publice şi care îşi desfăşoară activitatea pe

teritoriul României, potrivit Constituţiei;

b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care

priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice

sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul

de exprimare a informaţiei;

c) prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice

informaţie privind o persoana fizică identificată sau identificabilă.

CAPITOLUL II

Organizarea şi asigurarea accesului la informaţiile de interes public

SECTIUNEA 1

Dispoziţii comune privind accesul la informaţiile de interes public

Art. 3.

Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la

informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul

compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest

scop.

Art. 4.

(1) Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informaţiile de interes

public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza

compartimente specializate de informare şi relatii publice sau de a desemna

persoane cu atribuţii în acest domeniu.

(2) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea compartimentelor de relaţii publice

se stabilesc, pe baza dispoziţiilor prezentei legi, prin regulamentul de

organizare şi functionare a autorităţii sau instituţiei publice respective.

Art. 5.

(1) Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu

următoarele informaţii de interes public:

a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea

autorităţii sau instituţiei publice;

b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de

funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;

c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a

instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea

informaţiilor publice;

d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice,

respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail

şi adresa paginii de Internet;

e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;

f) programele şi strategiile proprii;

g) lista cuprinzând documentele de interes public;

h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate,

potrivit legii;

i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei

publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa

dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.

(2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze

anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1).

(3) Autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport

periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al

României, Partea a II-a.

(4) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin:

a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare

în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă,

în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie;

b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii

special destinate acestui scop.

Art. 6.

(1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi

instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.

(2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la

cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

(3) Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde urmatoarele

elemente:

a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea;

b) informaţia solicitată, astfel încât să permita autorităţii sau instituţiei

publice identificarea informaţiei de interes public;

c) numele, prenumele şi semnatura solicitantului, precum şi adresa la care se

solicită primirea răspunsului.

Art. 7.

(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la

solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în

cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea,

complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul

în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate

depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de

zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10

zile.

(2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunica în

termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.

(3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă

sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic.

Art. 8.

(1) Pentru informaţiile solicitate verbal funcţionarii din cadrul

compartimentelor de informare şi relaţii publice au obligaţia să precizeze

condiţiile şi formele ân care are loc accesul la informaţiile de interes public şi

pot furniza pe loc informaţiile solicitate.

(2) În cazul în care informaţiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana

este îndrumată să solicite în scris informaţia de interes public, urmând ca

cererea să îi fie rezolvata în termenele prevăzute la art. 7.

(3) Informaţiile de interes public solicitate verbal se comunică în cadrul unui

program minim stabilit de conducerea autorităţii sau instituţiei publice, care

va fi afiîat la sediul acesteia îi care se va desfăşura în mod obligatoriu în

timpul funcţionării instituţiei, incluzând şi o zi pe săptămâna, după programul

de funcţionare.

(4) Activităţile de registratură privind petiţiile nu se pot include în acest

program şi se desfăşoara separat.

(5) Informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de

informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de

ore.

Art. 9.

(1) În cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe

documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică, costul serviciilor de

copiere este suportat de solicitant, în condiţiile legii.

(2) Dacă în urma informaţiilor primite petentul solicită informaţii noi privind

documentele aflate în posesia autorităţii sau a instituţiei publice, această

solicitare va fi tratată ca o noua petiţie, răspunsul fiind trimis în termenele

prevăzute la art. 7 si 8.

Art. 10.

Nu este supusă prevederilor art. 7-9 activitatea autorităţilor şi instituţiilor

publice de răspunsuri la petiţii şi de audienţe, desfăşurată potrivit specificului

competentţlor acestora, dacă aceasta priveşte alte aprobări, autorizari,

prestări de servicii şi orice alte solicitări în afara informaţiilor de interes

public.

Art. 11.

(1) Persoanele care efectuează studii şi cercetări în folos propriu sau în

interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorităţii sau al

instituţiei publice pe baza solicitării personale, în condiţiile legii.

(2) Copiile de pe documentele deţinute de autoritatea sau de instituţia publică

se realizează în condiţiile art. 9.

Art. 12.

(1) Se excepteaza de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1,

următoarele informaţii:

a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii

publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit

legii;

b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care

privesc interesele economice şi politice ale României, daca fac parte

din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;

c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă

publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale,

potrivit legii;

d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;

e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau

disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse

confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală,

sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de

desfăşurare;

f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora

aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim

al oricăreia dintre părţile implicate în proces;

g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a

tinerilor.

(2) Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor

aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi

autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi instituţiilor

publice abilitate prin lege să asigure securitatea informaţiilor.

Art. 13.

Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate

sau o instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi

constituie informaţii de interes public.

Art. 14.

(1) Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni

informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de

exercitare a unei funcţii publice.

(2) Informaţiile publice de interes personal nu pot fi transferate între

autorităţile publice decât în temeiul unei obligaţii legale ori cu acordul

prealabil în scris al persoanei care are acces la acele informaţii potrivit art. 2.

SECŢIUNEA a 2-a

Dispoziţii speciale privind accesul mijloacelor de informare în masă la

informaţiile de interes public.

Art. 15.

(1) Accesul mijloacelor de informare în masă la informaîiile de interes public

este garantat.

(2) Activitatea de culegere şi de difuzare a informaţiilor de interes public,

desfăşurată de mijloacele de informare în masă, constituie o concretizare a

dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public.

Art. 16.

Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informaţiile

de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să desemneze

un purtător de cuvânt, de regulă din cadrul compartimentelor de informare şi

relaţii publice.

Art. 17.

(1) Autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, de regulă o dată

pe lună, conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de

interes public.

(2) În cadrul conferinţelor de presă autorităţile publice sunt obligate să

răspundă cu privire la orice informaţii de interes public.

Art. 18.

(1) Autorităţile publice au obligaţia să acorde fără discriminare acreditare

ziariştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă.

(2) Acreditarea se acordă la cerere, în termen de doua zile de la înregistrarea

acesteia.

(3) Autorităţile publice pot refuza acordarea acreditării sau pot retrage

acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea

normală a activităţii autorităţii publice şi care nu privesc opiniile exprimate în

presă de respectivul ziarist, în condiţiile şi în limitele legii.

(4) Refuzul acordării acreditării şi retragerea acreditării unui ziarist se

comunică în scris şi nu afectează dreptul organismului de presă de a obţine

acreditarea pentru un alt ziarist.

Art. 19.

(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să informeze în timp util

mijloacele de informare în masă asupra conferinţelor de presă sau oricăror

alte acţiuni publice organizate de acestea.

(2) Autorităţile şi instituţiile publice nu pot interzice în nici un fel accesul

mijloacelor de informare în masă la acţiunile publice organizate de acestea.

(3) Autorităţile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare şi

funcţionare să desfăşoare activităţi specifice în prezenţa publicului sunt

obligate să permită accesul presei la acele activităţi, în difuzarea materialelor

obţinute de ziarişti urmând să se ţină seama doar de deontologia profesională.

Art. 20.

Mijloacele de informare în masă nu au obligaţia să publice informaţiile

furnizate de autorităţile sau de instituţiile publice.

Sarcina de lucru 12

Explică, în câteva rânduri, care este sensul expresiei informație de interes

public.

4.4.3. Codul deontologic unic al jurnalistului eadoptat de Convenţia Organizaţiilor de

Media din România la 23-24 octombrie 2009

1. JURNALISTUL ŞI MASS-MEDIA

1.1 Jurnalistul este persoana care se ocupă de colectarea, fotografierea,

înregistrarea, redactarea, editarea sau publicarea de informaţii referitoare la

evenimente locale, naţionale, internaţionale de interes public, cu scopul

diseminării publice, câştigându-şi traiul în proporţie semnificativă din această

activitate.

1.2. Jurnalistul îşi va exercita profesia în scopul servirii interesului public,

conform propriei sale conştiinţe şi în acord cu principiile prevăzute de normele

profesionale şi prezentul Cod Deontologic.

1.3. În accepţiunea acestui cod, mass-media reprezintă totalitatea mijloacelor

de informare în masă indiferent de platforma tehnologică, înfiinţate şi

administrate în acest scop.

2. INTEGRITATE

2.1. Jurnalistul este dator să semnaleze neglijenţa, injustiţia si abuzul de orice

fel.

2.2 Jurnalistul are dreptul de a fi informat, la angajare, asupra politicii

editoriale a instituţiei mass media.

2.3. Jurnalistul are dreptul de a se opune cenzurii de orice fel.

2.4. Jurnalistul are dreptul la clauza de conştiinţă. El are libertatea de a refuza

orice demers jurnalistic împotriva principiilor eticii jurnalistice sau a propriilor

convingeri.

Această libertate derivă din obligaţia jurnalistului de a informa publicul cu

bună-credinţă.

2.5. Implicarea jurnalistului în orice negocieri privind vânzarea de spaţiu

publicitar sau atragerea de sponsorizări este interzisă.

3. CONFLICTE DE INTERESE

3.1. Jurnalistul va evita să se afle într-o situaţie de conflict de interese.

Instituţiile mass-media vor asigura jurnalistului un mediu de lucru în care se

practică o separare totală a activităţilor jurnalistice de cele economice.

3.2. Pentru a evita conflictele de interese, se recomandă ca jurnalistul să nu fie

membru al vreunui partid politic.

3.3. Jurnalistului îi este interzis să fie informator sau ofiţer acoperit al unui

serviciu secret.

3.4. Jurnalistul trebuie să depună anual o declaraţie de interese la conducerea

instituţiilor mass-media la care este angajat sau cu care colaborează. Se

recomandă ca mass-media să facă publice online respectivele declaraţii.

Jurnalistul poate decide unilateral să îşi facă publică declaraţia de interese pe

site-ul unei organizaţii profesionale.

4. CADOURI, SPONSORIZĂRI ŞI ALTE BENEFICII

4.1. Folosirea statutului de jurnalist şi a informaţiilor obţinute în exercitarea

meseriei pentru a obţine beneficii personale sau în favoarea unor terţe părţi este

inacceptabilă şi constituie o gravă încălcare a normelor deontologice.

4.2. Jurnalistul nu va accepta cadouri în bani, în natură sau orice alte avantaje

care îi sunt oferite pentru influenţarea actului jurnalistic. Se permite acceptarea

de materiale promoţionale sau a altor obiecte cu valoare simbolica. Dacă un

jurnalist participă la deplasări în interes de serviciu la care a fost invitat, va

face publică modalitatea de finanţare a deplasării.

4.3. În exercitarea profesiei şi în relaţiile pe care le întreţine cu autorităţile

publice sau cu diverse persoane juridice de drept privat (societăţi comerciale,

fundaţii, asociaţii, partide, etc), jurnalistului îi sunt interzise înţelegeri care ar

putea afecta imparţialitatea sau independenţa sa.

5. CORECTITUDINE

5.1. Jurnalistul care distorsionează intenţionat informaţia, care face acuzaţii

nefondate, plagiază, foloseşte fără drept fotografii sau înregistrări audio-video

sau defăimează săvârşeşte abateri profesionale de maximă gravitate.

5.2. Jurnalistul va atribui citatele cu acurateţe. Citatele trebuie să fie exacte, iar

în cazul citării parţiale, jurnalistul are obligaţia de a nu denatura mesajul

persoanei citate.

5.3. În spiritul corectei informări a publicului, în cazul autorilor de produse

jurnalistice care nu deţin statutul de jurnalişti profesionişti, se impune

precizarea statutului acestora.

5.4. Este obligatorie separarea clară a produselor jurnalistice de cele realizate

în scop publicitar. Materialele în scop publicitar vor fi marcate distinct şi vor fi

prezentate astfel încât să nu poată fi confundate cu cele jurnalistice.

6. VERIFICAREA INFORMAŢIILOR

6.1. Jurnalistul va face demersuri rezonabile pentru a verifica informaţiile

înainte de a le publica. Informaţiile false sau cele despre care jurnalistul are

motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate.

7. RECTIFICAREA ERORILOR

7.1. Jurnalistul are datoria de a corecta cu promptitudine orice eroare

semnificativă apărută în materialele publicate.

7.2. Dreptul la replică se acordă atunci când cererea este apreciată ca fiind

îndreptăţită şi rezonabilă. Dreptul la replică se publică în condiţii similare cu

materialul jurnalistic mvizat, în cel mai scurt timp posibil. Dreptul la replică

poate fi solicitat în termen de 30 de zile calendaristice de la apariţia produsului

jurnalistic.

8. SEPARAREA FAPTELOR DE OPINII

8.1. În relatarea faptelor şi a opiniilor, jurnalistul va acţiona cu bună-credinţă.

8.2. Jurnalistul nu are dreptul să prezinte opinii drept fapte. Jurnalistul va face

demersuri rezonabile pentru a separa faptele de opinii.

8.3. Jurnalistul trebuie să exprime opinii pe o bază factuală.

9. VIAŢA PRIVATĂ

9.1. Jurnalistul este dator să respecte dreptul la viaţa privată şi demnitatea

persoanelor (inclusiv aspectele care ţin de familie, domiciliu şi corespondenţă).

9.2. Amestecul în viaţa privată este permis numai atunci când interesul public

prevalează în faţa protecţiei imaginii persoanei. În astfel de cazuri, îi este

permis jurnalistului să prezinte public fapte şi informaţii care privesc viaţa

privată.

10. PROTECŢIA VICTIMELOR

10.1. Identitatea victimelor accidentelor, calamităţilor, infracţiunilor, cu

precădere cele ale agresiunilor sexuale, nu trebuie să fie dezvăluită, cu excepţia

situaţiei în care există acordul acestora sau al familiei (când persoana nu este în

măsură să-şi dea acordul) sau când prevalează interesul public. De acelaşi

regim de protecţie a identităţii beneficiază şi persoanele defavorizate (bolnavi,

persoane cu dizabilităţi, refugiaţi, etc.).

11. PROTECŢIA MINORILOR

11.1. Jurnalistul va proteja identitatea minorilor implicaţi în evenimente cu

conotaţie negativă (accidente, infracţiuni, dispute familiale, sinucideri, etc),

inclusiv ca martori. În acest sens, înregistrările video şi fotografiile vor fi

modificate pentru protejarea identităţii minorilor.

11.2. Fac excepţie situaţiile în care interesul public cere ca minorii să fie

identificaţi. De asemenea, fac excepţie cazurile în care jurnalistul acţionează,

cu acordul părinţilor sau tutorilor, în interesul superior al minorului.

12. DETALIEREA ELEMENTELOR MORBIDE

12.1. Jurnalistul va evita descrierea detaliate de tehnici şi metode infracţionale,

tehnici suicidale, vicii şi nu va utiliza imagini violente şi alte elemente

morbide. De asemenea, jurnalistul va evita să provoace, să promoveze şi să

dezvolte subiecte de presă pe marginea unor evenimente morbide.

Infracţiunile, crimele, terorismul, precum şi alte activităţi crude şi inumane nu

trebuie încurajate sau prezentate într-un mod pozitiv.

13. DISCRIMINAREA

13.1. Jurnalistul este dator să nu discrimineze şi să nu instige la ură şi violenţă.

Se vor menţiona rasa, naţionalitatea sau apartenenţa la o anumită comunitate

(religioasă, etnică, lingvistică, sexuală, etc) numai în cazurile în care

informaţia este relevantă în cadrul subiectului tratat.

14. PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE

14.1. Jurnalistul este dator să respecte prezumţia de nevinovătie, astfel încât

nici un individ nu va fi prezentat drept făptuitor până când o instanţă juridică

nu se va fi pronunţat, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă.

14.2. Nu se vor aduce acuzaţii fără să se ofere posibilitatea celui învinuit să îşi

exprime punctul de vedere. În cazul unor păreri divergente, jurnalistul va da

publicităţii punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate.

15. PROTECŢIA SURSELOR

15.1. Jurnalistul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea surselor în cazul în

care acestea solicită acest lucru, dar şi în cazul în care dezvăluirea identităţii

surselor le poate pune în pericol viaţa, integritatea fizică şi psihică sau locul de

muncă.

15.2. Protecţia secretului profesional şi a confidenţialităţii surselor este în egală

măsură un drept şi o obligaţie al jurnalistului.

16. TEHNICI SPECIALE DE COLECTARE A INFORMAŢIILOR

16.1. Ca regulă generală, jurnalistul va obţine informaţii în mod deschis şi

transparent. Folosirea tehnicilor speciale de investigaţie jurnalistică este

justificată atunci când există un interes public şi când informaţiile nu pot fi

obţinute prin alte mijloace.

16.2. Utilizarea tehnicilor speciale de investigaţie trebuie să fie menţionată

explicit în momentul publicării informaţiilor

Sarcina de lucru 13

Extrage din textul de mai sus care sunt cazurile în care jurnalistul trebuie

să țină cont de interesul public.

Rezumat

Deontologia desemnează teoria datoriilor morale; morala profesională; teoria

datoriilor şi drepturilor în exercitarea unei profesiuni. Ca diviziune a eticii, la

frontier dintre morală şi drept, dezvoltată în termenii eticii profesionale, în

sens restrains, deontologia acoperă cadrul de investigare a drepturilor,

îndatoririlor şi etaloanelor de acţiune, de apreciere şi de comportare într-un

domeniu al vieţii social-utile

Deontologiile sunt sisteme de reguli imperative, indicaţii, îndatoriri prin care

se stabilesc cvasijuridic etaloanele comportamentale specific unei anumite

profesii sau sfere de activitate. Idealul professional este normat strict în

funcţie de tradiţia încetăţenită şi exigenţele instituţionale. Scopurile,

finalităţile sociale şi semnificaţia morală sunt prestabilite de o autoritate

exterioară agenţilor morali din respectivele profesii.

Datoria morală reprezintă modalitatea necesităţii în sfera morală, fiind

categoria referenţială a deontologiei. În esenţă, datoria sintetizează marile

afirmaţii fundamentale ale bunătăţii, nevătămării, protecţiei; este expresia

cerinţei de a acorda cele cuvenite şi a refuzului de a prejudicial.

Într-un climat al performanţei etice, în comunicare există multe alte situaţii în

care trebuie luate decizii dincolo de orizontul celor cerute de legile societăţii.

Astfel, etica este o chestiune foarte personală, este decizia unui individ care

este dornic să gândească în profunzime, cu pertinenţă, referitor la acea

decizie.

Pentru a înțelege corect semnificaţia unui cod etic, trebuie înţeleasă diferenţa

dintre el şi celelalte documente care sunt prezentate frecvent drept „coduri“:

legea şi politicile angajatorului.

Puterea unui cod etic depinde nu numai de diferite canoane, ci şi de

legitimitatea şi influenţa acestuia în ochii celor de care şi pentru care este

alcătuit. Codul va fi respectat pentru că indivizii se vor supune de bunăvoie

standardelor definite de grupul lor profesional.

Teste de autoevaluare

1. Interdicțiile stipulează că un anumit lucru:

a. Nu trebuie să fie făcut pentru că ar intra în contradicție cu exigențele

puterii

b. Poate fi făcut fără ca acesta să intre în contradicție cu exigențele

puterii

c. Trebuie făcut îndeplinind exigențele puterii

2. Autoritatea unei prescripții este:

a. Agentul care îndeplinește prescripția

b. Agentul ca dă sau emite prescripția

c. Agentul căruia i se adesează prescripția

3. Principiul îndeplinirii datoriei antrenează următoarele ipostaze

normative:

a. Principiul datoriei de a ști să trăim

b. Principiul datoriei de a trăi fără sens

c. Principiul datoriei ca puruncă și îndemn la omenie

4. Politicile angajatorului reprezintă:

a. Definirea sancțiunilor în caz de nerespectare a clauzelor contractuale

b. Definirea lucrurilor pe care angajatorul nu le așteaptă de la angajat

c. Definirea lucrurilor pe care angajatorul le așteaptă de la angajat

5. Așteptările ideale ale practicienilor sunt definite ca fiind:

a. Normele de grup care stabilesc cum trebuie să se comporte

b. Standardele minime la care aceștia trebuie să ajungă

c. Scopurile nobile spre care aceștia trebuie să tindă

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Unitatea I 1.ab, 2.ac, 3.bc, 4.b, 5.c, 6.ab, 7b

Unitatea II 1.c, 2.bc, 3.ac, 4.bc, 5.c, 6.bc

Unitatea III 1.ac, 2.c, 3.ac, 4.b, 5.ab

Unitatea IV 1.a, 2.b, 3.ac, 4.b, 5c

Lucrare de verificare II

Analizați prevederile Codului deontologic unic al jurnalistului adoptat de

COM și delimitați drepturile, obligațiile, interdicțiile și recomandările

conținute de acesta.

Veți rezolva lucrarea folosind următorul tabel:

Nota bene. Lucrarea va fi încărcată pe site-ul de curs din cadrul platformei e-

Learning Danubius Online la secțiunea Teme, în termenul prevăzut pentru

executarea ei, iar rezultatul evaluării va fi comunicat în cadrul secțiunii Carnet

de note din același site de curs.

Bibliografie minimală

Arsith, Mirela (2000), Filosofie - comentarii de texte pentru examenul de

bacalaureat şi pentru admiterea in facultate. Bacău: „Deşteptarea“, pp. 20-40.

Bertrand, C.J. (2000). Deontologia mijloacelor de comunicare. Iaşi: Institutul

European, pp. 45-65, pp. 72-86.

Wright, Georg Heinrik von (1982). Normă şi acţiune. Studiu logic. Bucureşti:

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, pp. 88-119.

Bibliografie de elaborare a cursului

Aristotel (1988). Etica nicomahică, Stella Petecel (trad.). Bucureşti: Editura Politică.

Apel. Karl-Otto (1987). L’éthique à l’âge de la science. Lille: Presses Universitaires de Lille.

Arsith, Mirela (2005). Introducere în filosofie, Bacău: „EduSoft“.

Arsith, Mirela (2000), Filosofie - comentarii de texte pentru examenul de bacalaureat şi pentru

admiterea in facultate. Bacău: „Deşteptarea“.

Bagdasar, N.; Virgil Bogdan, C. Narly (coord.) (1995). Antologie filosofică. Filosofi străini,

Bucureşti: „Universal Dalsi“.

Bertrand, Claude-Jean (2000). Deontologia mijloacelor de comunicare. Mihaela Gafiţescu

(trad.). Iaşi: Institutul European

Boboc, Alexandru (2007). Filosofi moderni. Studii de filosofie universală şi comparată,

Bucureşti: „Floare albastră“.

Cătineanu, Tudor (2008). Deontologia mass-media. București: Editura Universității din

București.

Cercelescu, Carmen, Monica (2002). Regimul juridic al presei. București: Teora.

Christians, Clifford G.; Mark Fackler; Kim B. Rotzoli; Kathy B. McKee (2001). Etica mass-

media. Iaşi: „Polirom“.

Deaver, Frank (2004). Etica în mass-media. M.Mitarcă; A. I. Ionescu (trad.). Bucureşti: Editura

„Silex“.

Descartes, René (1990). Discurs despre metoda de a ne conduce bine raţiunea şi a căuta

adevărul în ştiinţe. D. Rovenţa-Frumuşani; Al. Boboc (trad.). Bucureşti: Editura Academiei

Române.

Ene George (coord.) (2000). Filosofia politică a lui John Stuart Mill, Iaşi: „Polirom“.

Hayek, Friedrich A. (1998). Constituţia libertăţii, Lucian Dumitru Dîrdală (trad.). Iaşi: Institutul

European.

Hartman, N. (1974). Estetica, C. Floru (trad.). Bucureşti: „Univers“.

Iliescu, Adrian-Paul Emanuel-Mihail Socaciu (coord.) (1999). Fundamentele gândirii politice

moderne, Iaşi: „Polirom“.

Jaspers, Karl (1988). Texte filosofice. George Purdea (trad.). Bucureşti: Editura Politică.

Kant Immanuel (1981). Despre frumos şi bine, Marina Dimov (trad.). vol II, Bucureşti:

„Minerva“.

Immanuel Kant (1994). Critica raţiunii pure, Nicolae Bagdasar; Elena Moisuc (trad.).

Bucureşti: „IRI“.

Kant, Immanuel (1995). Critica facultăţii de judecare, Editura „Trei“ Vasile Dem; Alexandru

Surdu; Constantin Noica (trad.). Bucureşti: „Trei“.

Kant, Immanuel (1999). Critica raţiunii practice, Nicolae Bagdasar (trad.). Bucureşti: „IRI“.

Larson, Charles (2003). Persuasiunea. Receptare şi responsabilitate, Odette Arhip (trad.). Iaşi:

„Polirom“.

Macovei, Vasile (2002). Filosofie. Bucureşti: „Comunicare. ro“.

Michel, Christian (1997). Libertatea. Două sau trei lucruri pe care le ştiu despre ea. Bucureşti

„ALL“.

Midleton, Kent, Robert Trager, Bill F. Chamberlin (2002). Legislaţia comunicării publice,

Malina Iordan (trad.). Iaşi: „Polirom“.

Mill, Stuart J. (1995) Despre libertate, Adrian-Paul Iliescu (trad.). Bucureşti: „Alternative“.

Mirandola, Giovanni Pico della (2002). De la dignité de l’homme. Paris: Éditions de l’Éclat.

Nay, Ollivier (2008). Istoria ideilor politice, Vasile Savin (trad.). Iaşi: „Polirom“.

Newson, Doug; Judy Turk VanSlyke; Dean Kruckeberg (2003). Totul despre relaţii publice,

Cristina Coman (coord. trad.). Iaşi: „Polirom“.

Nietzsche, Friedrich (1993). Despre genealogia moralei, H. Stanca; J. Ianoşi (trad.). Cluj:

„Echinox“.

Rawls, John (1999), Liberalismul politic, Timişoara: Editura „Sedona“.

Ricoeur, Paul (1990). Eseuri de hermeneutică. Vasile Tonoiu (trad.). Bucureşti: „Humanitas“.

Rousseau, Jean-Jaques (1958), Discurs asupra inegalităţii dintre oameni, S. Antoniu (trad.)

Bucureşti: Editura Ştiinţifică.

Rousseau, Jean –Jaques, Contractul social, H. H. Sthal (trad.) Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1957

Runcan, Miruna (1998). Introducere în etica şi legislaţia presei. Bucureşti: „ALL“.

Russell, Bertrand (1998). Problemele filosofiei. Bucureşti: „ALL“.

Sartre, Jean-Paul (2004). Fiinţa şi neantul. Eseu de ontologie fenomenologică, Adriana Neacşu

(trad.). Piteşti-Bucureşti: „Paralela 45“.

Schneewind, J.B. (2003). Inventarea autonomiei, Valentin Mureşan (trad.). Iaşi: Editura

„Polirom“.

Singer Peter (editor) ( 2006). Tratat de etică. Vasile Boari; Raluca Mărincean (trad.) Iaşi: Editura

„Polirom“.

Spinoza, Baruch (1979). Tratatul despre îndreptarea intelectului. Alexandru Posescu (trad.).

Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Stănciugelu, Irina (2009). Măştile comunicării. De la etică la comunicare şi înapoi. Bucureşti :

„Tritonic“.

Weber, Max (1992). Politica, o vocaţie şi o profesie, Bucureşti:„Anima“.

Wittgenstein, Ludwig (1991). Tractatus logico-philosophicus. Alexandru Surdu (trad.).

Bucureşti: „Humanitas“.

Tran, Vasile Alfred Vasilescu (2003). Tratat despre minciună, Bucureşti: „Comunicare.ro“.

Weber, Max (1992) Politica, o vocaţie şi o profesie, Bucureşti : „Anima“

Wright, Georg Heinrik von (1982). Normă şi acţiune. Studiu logic. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică.