e.g. white - marturii 1-9

http://slidepdf.com/reader/full/eg-white-marturii-1-9 1/1440
MRTURII .............................................................................................. 2 Epoca volumului întâi ...........................................................................2 Schi biografic .................................................................................... 6 Mrturia 1 ........................................................................................... 44 Mrturia 2 ........................................................................................... 49
Mrturia 3 ........................................................................................... 54Mrturia 4 ............................................................................................ 59 Mrturia 5 ............................................................................................ 70 Mrturia 6 ............................................................................................ 80 Mrturia 7 ........................................................................................... 95 Mrturia 8 ......................................................................................... 113 Mrturia 9 ......................................................................................... 131 Mrturia 10 ....................................................................................... 143 Mrturia 11 ....................................................................................... 167
Mrturia 12 ....................................................................................... 182Mrturia 13 ....................................................................................... 208 Mrturia 14 ....................................................................................... 230 Epoca volumului doi .........................................................................260 Mrturia 15 ....................................................................................... 263 Mrturia 16 ....................................................................................... 298 Mrturia 17 ....................................................................................... 329 Mrturia 18 ....................................................................................... 381 Mrturia 19 ....................................................................................... 431 Mrturia 20 ....................................................................................... 458 Mrturia 21 ....................................................................................... 505 Mrturia 22 ....................................................................................... 554 Mrturia 23 ....................................................................................... 603 Mrturia 24 ....................................................................................... 638 Mãrturia 25 ....................................................................................... 690 Epoca volumul cinci ...........................................................................734 Mrturia 26 ....................................................................................... 735 Mrturia 27 ........................................................................................ 786 Mrturia 28 ........................................................................................ 834
Mrturia 29 ....................................................................................... 877 Mrturia 30 ....................................................................................... 930 Epoca volumul ase ........................................................................... 981 Seciunea întâi - Perspectiva ............................................................984 Vol. 6, sec. 2 - Lucrarea evanghelisticã ...........................................992 Vol. 6, sec. 3 - Educaie ...................................................................1028 Vol. 6, sec. 4 - Lucrarea misionarã medicalã ................................1062 Epoca volumul apte .......................................................................1126 Vol. 7, sec. 1 - Slujba bine primitã .................................................1128
Vol. 7, sec. 2 - Lucrarea noastrã în sanatorii ................................1143Vol. 7, sec. 3 - Alimente dãtãtoare de sãnãtate .............................1165 Vol. 7, sec. 4 - Lucrarea de publicaii ............................................1175
8/14/2019 E.G. White - Marturii 1-9
Vol. 8, sec. 3 - Scrisori cãtre medici ...............................................1276Vol. 8, sec. 4 -Fii în gardã ...............................................................1308 Vol. 8, sec. 5 - Cunoaterea absolutã .............................................1319 Epoca volumului nou ....................................................................1348 Vol. 9, sec. 1 - Pentru venirea împãratului ...................................1351 Vol. 9, sec. 2 - Literatura în serviciu .............................................1368 Vol. 9, sec. 3 - Lucrarea în orae .....................................................1377 Vol. 9, sec. 4 - Lucrarea sanitarã ...................................................1398 Vol. 9, sec. 5 - Spiritul unirii ..........................................................1407
MRTURII
Epoca volumului întâi
DATELE PRIMELOR PUBLICRI Toate mrturiile pentru biseric din acest volum au fost publicate pentru prima dat la Battle Creek,
aprând în urmtorii ani: Nr.1-1855; Nr.2-1856; Nr.3-1857; Nr.4-1857; Nr.5-1859; Nr.6-1861; Nr.7-1862; Nr.8-1862; Nr.9-1863; Nr.10-1864; Nr.11-1867; Nr.12-1867; Nr.13-1867; Nr.14-1868.
Cele nou volume ale Mrturiilor pentru comunitate, ce totalizeaz 4.738 pagini de text, constau din articole i scrisori scrise de Ellen G. White i conin sfaturi pentru bunul mers al Bisericii Adventiste de Ziua a aptea. O brour de 16 pagini, aprut în decembrie 1855, a marcat începutul seriei acestor sfaturi care apreau în brouri i cri, una dup alta. Aceste solii se ocupau, cum era i firesc, de probleme curente, îns în majoritatea cazurilor noi suntem confruntai astzi cu aceleai probleme, primejdii i ocazii crora a trebuit s le fac fa biserica în primii ani. Primele Mrturii au fost publicate la doar apte ani dup memorabilele "conferine cu privire la Sabat"din 1848, când credincioii adventiti care primiser adevrurile cu privire la Sabat i Sanctuar au pus temeliile doctrinelor specifice ale denominaiunii Adventiste de Ziua a aptea. În timpul acestor câiva ani, cauza advent a înaintat în mod remarcabil. La început erau doar trei sau patru
predicatori sau "soli", aa cum obinuiau ei s se numeasc pe atunci, toi fiind dependeni de ceea ce câtigau prin munc fizic i de darurile de bun voie ale puinilor credincioi, i acetia sraci în ceea ce privete
bunurile acestei lumi. Aceste începuturi erau limitate în spaiu doar la statele Noii Anglii. În 1855, anul apariiei primei brouri cu Mrturii, existau cam 20 de predicatori ai Sabatului i ai soliei advente. Numrul credincioilor crescuse de la mai puin de 100 pân spre 2.000. Lucrarea de publicaii, început de fratele White în vara lui 1849 la Middletown, Connecticut, fusese condus din diferite locuri, în împrejurri adverse. Acum, în 1855, era deja stabilit în propria sa cldire la Battle Creek, Michigan. Perioada de timp cuprins de primele 14 Mrturii, acum adunate în volumul I, a fost de treisprezece ani. Observm în acest volum câteva dintre experienele i evenimentele cuprinse în soliile date în perioada dintre 1855 i 1868. Primul moment de necredin, apostazia i opoziia câtorva din fraii de mai înainte în lucrare, cunoscut ca "The Messenger
party"datorit publicaiei lor The Messenger of the Truth(Solul adevrului), a produs durere i încurctur. Sfaturile anterioare date cu privire la aceast micare au vorbit i au prezis sfâritul grabnic al acesteia în confuzie. Micrile fanatice, ce aveau ca int s atrag sufletele sincere datorit neîmplinirii speranei
"sfinirii", au aprut în diferite locuri, în special în câteva dintre statele din est i în Wisconsin. În unele cazuri,aceste învturi erau însoite de ceea ce era presupus a fi manifestarea "darului limbilor". Îns bisericii i-au fost date sfaturi clare, menite s o scuteasc de înelciunile vrjmaului. Scurgerea timpului i vdita întârziere a
celei de-a doua veniri i ptrunderea în biseric a multora care nu participaser la micarea de la 1844, cu profunda consacrare spiritual ce avusese loc atunci, au avut ca rezultat pierderea dragostei dintâi. A fost, de asemenea, o perioad în care se speculau pmânturile i casele deoarece statele din vest se deschiseser fa de coloniti, printre care se afla un mare numr de credincioi din statele aglomerate din est. Se fceau cele mai serioase avertizri i apeluri cu privire la evidentele primejdii ale conformrii cu lumea, care chemau biserica la o consacrare mai profund. În ultima parte a anului 1856, atenia a fost atras ctre solia adresat Laodiceii din
Apocalipsa cap.3. Înainte, acest sfat fusese îneles ca aplicându-se credincioilor adventiti care nu urmaserlumina în cretere a celui de-al treilea înger i care se organizaser într-o alt biseric, în opoziie înverunat fa de adevrul cu privire la Sabat. Acum ei se vedeau pe ei înii "cldicei"i având nevoie s dea atenie sfatului Martorului Credincios. Timp de mai mult de doi ani, credincioii au fost puternic micai de aceast solie, ateptându-se ca aceasta s-i conduc direct la strigtul cel puternic al celui de-al treilea înger. Soliile serioase cuprinse în Mrturii care relateaz aceast micare pot fi înelese mai bine dac se cunosc aceste împrejurri. A fost o perioad de discuii i dezbateri. Muli dintre pastorii notri erau solicitai s discute despre Sabat i alte adevruri, i unii dintre acetia au luat chiar o poziie agresiv în asemenea dezbateri. Era o situaie ce necesita sfat de la Dumnezeu. Unul din pastorii notri de seam, Moses Hull, s-a angajat în discuii cu spirititii, la început la solicitarea acestora, apoi a lui. Ca urmare a acestui pas îndrzne, el a fost prins în labirinturile spiritismului. Dup acest moment, sora White i-a publicat "Însemnrile trimise fratelui Hull",
lucrare în care a fcut cunoscute public scrisorile pe care i le scrisese acestuia în ultimii ani i care, dac le-ar fi dat atenie, l-ar fi salvat de la ruinarea credinei sale. În acei ani s-au fcut pai în privina organizaiei. Împotriva acestei micri erau temerile unora care trecuser prin experienele soliei celui de-al doilea înger, când se susinuse c organizaia bisericii ar fi un semn al "Babilonului". Problemele cu privire la organizaie, aa cum apreau în acea perioad i cum erau discutate între frai, apar în multe din îndrumrile date bisericii
prin sora White. Iar când, în 1860, a fost organizat lucrarea de publicaii i când, dup multe discuii i unele întrebri, a fost adoptat numele de adventiti de ziua a aptea, s-a dovedit c atât micarea, cât i numele însui erau în armonie cu voina divin. Imediat urmând pailor finali în privina organizrii, marcai de organizarea Conferinei generale în mai 1863, a venit memorabila viziune de la Otsego, din iunie, când sorei White i-a fost dat o perspectiv a principiilor care aveau s alctuiasc ceea ce urma s se numeasc "reforma sanitar", cu descoperirea legturii dintre ascultarea de legile sntii i formarea caracterului, necesar a fi dobândit de membrii bisericii pentru a putea fi luai la cer. Strâns legat de aceasta a fost reforma în îmbrcminte. Doi ani mai târziu, s-a dat sfatul ca s avem "o cas de sntate a noastr", lucru care a dus la întemeierea Institutului
pentru Reform Sanitar, în privina cruia au fost date multe îndemnuri. Lumina a fost urmat i institutul acesta a luat amploare, pân când a devenit unul dintre cele mai bune de acest fel din lume. În perioada cuprins în acest volum, principiile de conducere care au dus la necesarul su sunt clar formulate. În acest timp, de asemenea, rzboiul civil i-a pus pe adventitii de ziua a aptea fa în fa cu definirea relaiei lor cu stpânirea civil în vreme de rzboi. Importana cminului în ce privete formarea caracterului cretin i rspunderea
prinilor au fost accentuate i multe solii solemne, adresate în mod special tinerilor, se gseau în aceste pagini. Pe lâng problemele specifice care erau strâns legate de evenimentele acelei perioade, au fost date multe sfaturi i îndemnuri generale privind disciplina bisericii i pregtirea în vederea lurii la cer. Aceasta a fost o perioad
important în dezvoltarea bisericii rmiei, iar Mrturiile, cu sfaturile cuprinse în ele, au exercitat o influendeosebit. Consiliul de administraie al publicaiilor Ellenei G. White ANEX Pentru înelegerea împrejurrilor care au condus la darea anumitor mrturii, Comitetul însrcinat cu
publicaiile E.G. White a pregtit urmtoarele însemnri: Pag.116: "Timpul pentru începerea Sabatului"- Timp de zece ani, adventitii pzitori ai Sabatului au inut Sabatul începând de vineri seara, de la ora 6, pân sâmbt seara, la ora 6. În prima lui brour despre Sabat privind valabilitatea i venicia lui, potrivit cu porunca a patra,
brour publicat în 1846, fr. Joseph Bates a adus argumente pentru aa-zisa susinere scripturistic în privina pzirii Sabatului în acest fel. El a citat parabola lucrtorilor în vie, dintre care ultimii au fost chemai în "ceasul al 11-lea" al zilei i nu au lucrat decât o or. Plata li s-a fcut "când a venit seara"(Mat. 20,6.8.12). Punând aceasta alturi de întrebarea Domnului Hristos: "Nu sunt 12 ore într-o zi?" el a susinut c "seara" începea o
dat cu ceasul al 12-lea, sau ora 6, calculând dup timpul ecuatorial sau începutul anului sacru. Respectul fade anii, experiena i viaa lui evlavioas au constituit probabil motivele principale pentru acceptarea concluziilor sale, fr a mai investiga. Pe msur ce timpul trecea i solia se rspândea, un numr tot mai mare
de pzitori ai Sabatului puneau sub semnul întrebrii aceast practic i susineau momentul apusului soarelui ca început al Sabatului. O cercetare amnunit a acestei chestiuni a fost fcut de fratele J.N. Andrews, care a scris un document ce a cuprins toate argumentele biblice în favoarea momentului "apusul de soare". Acest document a fost luat în discuie la Conferina din Battle Creek, Michigan, în Sabatul din 17 noiembrie 1855, cu rezultatul c aproape toi cei prezeni au fost convini c era corect concluzia la care a ajuns fratele Andrews. Prezentarea subiectului în viziunea Elenei G. White, la dou zile dup aceea, a rspuns la întrebrile care
zboveau înc în mintea unora i a avut ca efect unitate între credincioi. Comentând despre aceast experien pentru a ilustra rolul viziunilor de a confirma concluziile bazate pe studiul biblic mai degrab decât a aduce noi învturi, fratele White a scris mai târziu: "Se ridic în mod natural întrebarea: Dac viziunile sunt date pentru a-i corecta pe cei ce greesc, de ce nu a vzut ea mai devreme greeala legat de ora 6? Eu am fost chiar mulumit c Dumnezeu a corectat greeala la timpul pe care El l-a gsit cel mai potrivit i nu a îngduit s se fac o dezbinare între noi cu privire la acest subiect. Îns, scump cititor, lucrarea Domnului cu privire la acest
punct este în perfect armonie cu poziia corect privind darurile spirituale. Se pare c nu este dorina Domnului s învee pe poporul Su prin darurile Duhului chestiuni legate de Biblie, pân când servii Si nu cerceteaz cu struin Cuvântul. Când s-a fcut acest lucru privind subiectul "timpul de începere al Sabatului" i majoritatea lucrurilor erau clare i câiva erau în primejdia de a nu fi în armonie cu trupul în legtur cu acest subiect, atunci, da, atunci a fost timpul potrivit ca Dumnezeu s-i manifeste îndurarea prin manifestarea darurilor
Duhului Su în îndeplinirea corespunztoare a lucrrii." Review and Herald, 25 febr.1868. Pag.116, 117, 122, 123: "The Messenger Party"(Partida Messenger) - În vara lui 1854, a aprut printre adventitii pzitori ai Sabatului prima înstrinare, sau apostazie. Doi brbai care predicaser solia au fost mustrai prin Spiritul Profetic pentru spiritul lor aspru, de critic, pentru avariie i pentru extravagan în folosirea banilor încredinai lor. Înverunându-se s se pociasc, ei s-au unit împreun cu alii în a-i acuza pe nedrept pe fratele i sora White i pe ali conductori, aducând învinuiri mincinoase împotriva lor. Dei continuau s susin adevrul referitor la Sabat, ei au iniiat o publicaie calomniatoare, pe care au numit-o The Messenger of Truth (Mesagerul adevrului). Acestora li s-au alturat fraii Stephenson i Hall din Wisconsin. Aceti brbai fuseser pastori adventiti de ziua întâi, care susineau c accept adevrurile cu privire la întreita solie îngereasc, îns care continuau s susin învtura cu privire la veacul ce va s vin. Potrivit acestei teorii, în timpul mileniului avea s existe o "a doua ans"pentru mântuire. Ei au fost de acord, totui, s predice solia fr s susin aceast chestiune, dac Review, nu avea s publice articole împotriva ei. Cu toate acestea, ei nu i-au inut promisiunea, aa cum s-a indicat în text, i în curând s-au împotrivit publicaiei noastre Review i suporterilor acesteia. Îns cursul acestor "împotrivitori ai adevrului" a fost în curând întrerupt. Atât Stephenson, cât i Hall i-au pierdut minile. Mesagerul adevruluia încetat s mai apar în 1857 i devreme, în 1858, fratele White raporta cu privire la aceast grupare: "Nici unul din cei optsprezece soli cu care ei se ludau altdat c sunt alturi de ei nu mai aduce acum o mrturie public i, dup cunotina noastr, nu se mai adun în mod regulat." Review and Herald, 14 ian.1858. Pag.190: Druirea sistematic - În zilele de început ale soliei, nite brbai au pornit cu toat convingerea s predice adevrurile nou descoperite. Pentru a se întreine, ei erau dependeni de munca pe care o fceau ei înii sau de darurile de bun-voie ale credincioilor. O asemenea metod nesigur a fost mai mult sau mai puin spasmodic i fluctuant. Devreme în 1859, s-a simit nevoia
unui plan mai sigur i problema a fost studiat mai serios. În urma acestui studiu, a luat natere planul numit"Systematic Benevolence"- druire sistematic. Potrivit cu 1 Cor. 16,2, se recomanda druirea în ziua întâi a sptmânii i, conform cu cele sugerate în 2 Cor. 8, 12-14, o distribuire echitabil a responsabilitii financiare. Planul le cerea frailor s pun deoparte sptmânal între 5 i 25 de ceni; surorile între 2 i 10 ceni, iar cei care deineau proprieti s dea sptmânal între 1 i 5 ceni pentru fiecare o sut de dolari valoare bunuri deinute. Planul a fost primit favorabil i a primit aprobarea din partea Spiritului Profeiei. Cel mai mare pcat existent în
biseric s-a dovedit artat a fi lcomia (pag.194). Druirea sistematic nu a fost prezentat ca un plan desvârit, pentru c s-a declarat, de asemenea, c "Dumnezeu conduce în continuare pe poporul Su" în aceast privin i "îi crete, îi duce în sus" (pag. 191). Pe msur ce planurile pentru susinerea lucrrii s-au diversificat, spiritul drniciei a fost tot mai mult încurajat, pân când, în cele din urm, lumina din Scriptur a descoperit sistemul zecimilor i darurilor aa cum este cunoscut în biserica de astzi. Pag. 210: Organizaia -
Pân în anul 1860 nu a existat organizaie legal sau bisericeasc a adventitilor pzitori ai Sabatului. Ei nu îiadoptaser înc nici mcar un nume. Ei vorbeau despre ei înii ca fiind "turma împrtiat", "mica rmi"sau expresii asemntoare. Acum, fratele White a anunat c trebuie s refuze s continue s-i asume
rspunderea personal pentru banii dai cu împrumut pentru biroul de publicaii Review and Herald. Mai departe, el i-a exprimat sperana ca s poat veni curând timpul când "poporul acesta s aib posibilitatea s obin o cldire asigurat pentru a o folosi ca biseric, s-i poat ine adunrile aa cum ar trebui i ca
persoanele care doresc s-i lase prin testament o parte pentru departamentul de publicaii". El a lansat un apel ctre fraii si s vin cu sugestii legate de felul în care s-ar putea realiza aceast dorin, astfel încât "noi ca
popor" s putem aciona pentru a asigura cele de mai sus. Printre primele rspunsuri date la aceast chestiune a
fost cel al fratelui B., în care el îi exprima convingerea c ar fi o greeal ca noi s ne înregistrm legal ca uncorp religios. Aceasta însemna, susinea el, "s ne facem un nume", ceea ce i-au propus ziditorii turnului Babel i care avea s "fie o temelie a Babilonului". Cât despre asigurarea caselor de închinare, nu erau acestea
proprietatea Domnului i nu putea El s le poarte de grij, fr ajutorul companiilor de asigurare? Mai departe, spunea el, cei care dau bani cu împrumut biroului de publicaii nu ar trebui s insiste s primeasc o adeverin semnat de o corporaie legal, deoarece "ei împrumutau Domnului i pentru aceasta ei trebuia s se încread în Domnul". (Review and Herald 23 febr., 22 martie 1860). Dup multe discuii, temerile privind organizarea legal a biroului pentru publicaii au fost învinse în mare msur i, în cadrul Conferinei inute în septembrie 1860, a fost creat "The Advent Review Publishing Association"(Asociaia de publicaii a revistei advente). Câteva luni mai târziu, numele a fost schimbat în "Seventh-day Adventist Publishing Association". Chiar i dup acest pas fcut, câiva se mai împotriveau înc ideii de a intra într-o organizaie bisericeasc i subiectul a
continuat s fie discutat. Totui, deoarece marea majoritate erau în favoarea organizaiei, aciunea a mers înainte, întâi prin organizarea comunitilor, apoi a conferinelor pe state i, în final, în 1863, a Conferinei generale. Mrturia cu privire la "Organizaie" (pag. 270-272) vorbete despre opoziia întâmpinat în statul
New York cu privire la aceasta i viziunea referitoare la ea. Pag. 292 - Vrjitorii nu au fcut cu adevrat ca toiegele lor s devin erpi; ci, prin magie, susinut de marele îneltor, ei au fcut ca acest lucru s par aa. Era mai presus de puterea lui Satana s transforme toiegele în erpi vii. Prinul rului, dei are toat înelepciunea i puterea unui înger czut, nu are puterea de a crea sau da via; aceast prerogativ Îi aparine numai lui Dumnezeu. Îns Satana a fcut tot ce i-a stat în putere; el a lucrat o contrafacere. Pentru ochii oamenilor, toiegele s-au schimbat în erpi. Aa credeau faraon i curtea lui. Nimic din înfiarea lor nu-i deosebea de erpii fcui de Moise i Aaron. Astfel, mrturia vorbete despre aceasta în limbajul Scripturii; în timp ce acelai Spirit explic faptul c Scripturile vorbesc despre acesta atunci când a fost cazul respectiv. Vezi Mrturia nr.33, vol.5, pag. 696-698. Pag. 355: "Rzvrtirea"- La data când a fost scris aceast mrturie, la începutul anului 1863, adventitii de ziua a aptea au fost pui în faa unei probleme serioase. Naiunea era în rzboi. Dei în inima lor erau necombatani, membrii bisericii erau, aproape fr excepie, cu totul de partea Guvernului care se opunea sclaviei. Pe msur ce rzboiul continua, tot mai muli brbai erau chemai în armat. La fiecare apel, fiecare inut era obligat s ofere un anumit numr de recrui, iar când listele de voluntari nu erau complete, erau trecute anumite nume pentru a le completa. Un timp a fost posibil ca, în schimbul unei sume de bani, s se cumpere un înlocuitor i astfel cel pus pe list s fie scutit. Întrucât nu exista nimic stabilit în legtur cu necombatana adventitilor i pzirea Sabatului, pzitorii Sabatului, când erau recrutai, de regul îi cumprau în acest fel scutirea. Dac individul nu era în stare s plteasc singur banii, el era ajutat printr-un fond strâns în acest scop. Acum, pentru c era din ce în ce mai mult nevoie de brbai i legea privind
recrutarea obligatorie fr excepii de scutire era iminent, fraii notri au fost pui în încurctur cu privire larspunsul la o astfel de recrutare, prin care ei ar fi fost obligai s se înroleze sau s lucreze în Sabat. Cu câteva luni înainte de apariia acestei mrturii, fratele White a publicat un editorial în Review and Herald, intitulat "Naiunea", care este menionat la pag. 356. El considera c Guvernul este bine orientat i c lupt pentru o cauz dreapt. Sfatul lui cel mai bun, la data aceea, era c, în privina recrutrii, "era o nebunie s te împotriveti" i aduga: "Acela care se împotrivete, neinând seama de legea militar, pân când este împucat, merge prea departe i, gândim noi, îi asum rspunderea pentru suicid". (Review and Herald, 12 aug.1862). Într-o oarecare msur, corespondena care a urmat acestui articol, aa cum a subliniat sora White, avea darul de a-l conduce pe fratele White s protesteze împotriva acuzaiei de "clcare a Sabatului i crim"care fusese adus împotriva lui.
Asemenea extremiti au fost mustrai de sora White, pe de o parte, i, pe de alt parte, a fost dat o not
de avertizare celor ce erau înclinai s se înscrie. În iulie 1864, legea naional privind recrutarea a fostmodificat în sensul c s-a anulat clauza referitoare la scutirea prin 300 dolari. S-au fcut imediat paii necesari pentru a le asigura tinerilor adventiti de ziua a aptea privilegiile garantate membrilor denominaiunilor
religioase care, din motive de contiin, se opuneau purtrii armelor - de a fi numii în serviciu necombatant, în spital i în a avea grij de voluntari. Înainte de o criz serioas, aceste eforturi au avut succes. În câteva cazuri, tinerii adventiti recrutai în armat au fost repartizai s lucreze în spital sau alte servicii necombatante. Oriunde se aflau, ei au încercat s fac s strluceasc lumina lor. Timp de câteva luni, în mod regulat în coloanele publicaiei noastre Review and Herald apreau liste de înscrieri pentru un fond de brouri pentru soldai pentru a se putea oferi literatur brbailor. Experienele adventitilor de ziua a aptea legate de Rzboiul
civil i-au condus s fac pai care le-au asigurat un statut recunoscut de necombatani, care la acea dat îi fceaîn stare s poat urma îndemnurile Scripturii cu privire la "stpânirea care este", care e "de la Dumnezeu". Pag. 421,456: Rochia (îmbrcmintea) de reform - La data aceea, rochiile purtate în general de femeile din America (1863-1867) erau foarte duntoare pentru sntate. În special era de obiectat faptul c erau foarte lungi, apoi strângerea mijlocului prin corset i greutatea fustelor grele, care atârnau pe olduri. Cam cu un deceniu mai devreme, câteva femei recunoscute pe plan naional au iniiat o micare privind adoptarea unui nou stil de îmbrcminte care s nu aib aceste serioase impedimente. Noua mod de îmbrcminte semna oarecum cu costumul turcesc, care este purtat i de brbai, i de femei. Micarea a devenit atât de popular, încât o
perioad de timp se ineau anual convenii privind "îmbrcmintea de reform". "Costumul american" la care se refer aici sora White era o modificare a stilului anterior i a fost sponsorizat de Dr. Harriet Austin din Dansville, New York. Acesta combina fusta scurt, "care era pân la jumtatea distanei dintre olduri i
genunchi", cu pantaloni, haine, veste brbteti. Vezi descrierea de la pag. 465. Aceast "aa-numit îmbrcminte de reform", arta E. White în 1864, nu era potrivit pentru a fi adoptat de poporul lui Dumnezeu. În 1865, prin How to live (Cum s trim) nr.6, E. White fcea apel la surorile noastre s adopte un stil de îmbrcminte care s fie atât modest, cât i sntos. În anul urmtor, noul Institut pentru Reforma Sntii, deschis la Battle Creek, a fcut pasul de a elabora tipare de rochii care s corecteze extremele costumului scurt american i cel al rochiilor prea lungi, purtate de obicei. În 1867 a aprut Mrturia nr.11, cu
primul articol al ei "Reforma în îmbrcminte". Vezi pag. 456-466. În acesta, problema îmbrcmintei a fost pe deplin reluat i s-au dat sfaturi în continuare. S-a recomandat un tipar general, care întruchipa principiile descoperite Ellen-ei White i despre care se spune c "sunt demne de numele de rochie scurt de reform". În viziune nu i s-a artat nici un model în mod deosebit, iar când a discutat lucrul acesta la o dat ulterioar, E. White a declarat: "Unele au presupus c tiparul dat este tiparul pe care toate trebuie s îl adoptm. Nu este aa. Îns ceva simplu ca acesta ar fi cel mai bine s adoptm în aceste împrejurri. Nu mi-a fost indicat un stil anumit, care s fie o regul exact care s ne ghideze pe toate în îmbrcminte."(E.G.White, Scrisoarea 19,1897). Citat în The Story of Our Health Message(Istoria soliei noastre despre sntate), pag. 145. Pe msur ce anii treceau, stilurile predominante în îmbrcmintea femeilor se schimbau spre mai bine, devenind mai delicate i mai sntoase. Nu a mai fost sugerat vechea rochie sntoas de reform, cu tiparul acela fix, ci a existat întotdeauna o mrturie uniform adus de E.G.White cu privire la principiile fundamentale care ar trebui s îl cluzeasc pe cretin în aceast chestiune. Astfel, în 1897, ea scria: "Surorile noastre s se îmbrace simplu, aa cum fac multe dintre ele, fcându-i îmbrcmintea din material bun, durabil, modest, potrivit cu vârsta, i s nu fac din aceast chestiune a îmbrcmintei una care s preocupe mintea peste msur". (Idem,
pag. 146). Pag. 525
Pentru explicaii în plus cu privire la subiectul îmbrcminte, cititorul poate studia Mrturii pentrucomunitate, vol. 4, nr. 30, articolul "Simplitatea în îmbrcminte". Pag. 689 O dat cu organizarea societilor pentru publicaii în multe state, acestea i-au asumat rspunderea
pentru oferirea de cri i brouri sracilor care merit. Unele din crile menionate aici nu se mai tipresc. COMITETUL responsabil cu PUBLICAIILE E.G. WHITE .
Schi biografic
Capitolul I COPILRIA MEA M-am nscut la Gorham, Maine, la 26 noiembrie 1827. Prinii mei, Robert i Eunice Harmon, locuiau
de muli ani în acest stat. Înc de timpuriu, ei deveniser membri serioi i devotai ai bisericii metodiste episcopale. În aceast biseric au avut o contribuie de seam, lucrând pentru convertirea pctoilor i pentru cauza lui Dumnezeu timp de patruzeci de ani. În aceast perioad, au avut bucuria de a-i vedea copiii, opt la
numr, toi convertii i adunai în turma lui Hristos. Totui, decizia lor ferm în ce privete cea de-a doua venire a dus la desprirea familiei de biseric, în anul 1843. Pe când eram înc o copil, prinii mei s-au mutat din Gorham în Portland, Maine. Aici, la vârsta de nou ani, s-a întâmplat un accident care avea s-mi afecteze întreaga via. Împreun cu sora mea geamn i cu una dintre colegele de coal traversam o intersecie în oraul Portland, când o fat de aproximativ treisprezece ani, înfuriindu-se datorit unui lucru de nimic, a început s ne urmreasc, ameninându-ne c ne lovete. Prinii notri ne învaser s nu ne batem niciodat
cu nimeni, ci, când suntem în primejdie de a fi btui sau maltratai, s alergm de grab spre cas. Am fcutacest lucru cu toat viteza, îns fata venea repede dup noi, cu o piatr în mân. Am întors capul s vd cât de departe se afla în urma mea i, când am fcut acest lucru, ea a aruncat cu piatra i m-a lovit în nas. Am fost ameit de lovitur i am czut la pmânt, incontient. Când mi-am revenit, m-am trezit în magazinul
bcanului; hainele îmi erau pline de sânge care curgea continuu din nas, iroind pe podea. Un strin cumsecade s-a oferit s m duc acas cu trsura lui, îns eu, nefiind contient de cât eram de slbit, am spus c prefer s merg pe jos pân acas decât s-i murdresc trsura cu sânge. Cei prezeni nu-i ddeau seama c starea mea era atât de grav i m-au lsat s fac ceea ce am dorit; îns, dup ce am fcut doar câiva pai, m-am simit fr
putere i ameit. Sora mea geamn i colega m-au dus acas. Nu-mi aduc aminte de nimic altceva pentru câtva timp dup accident. Mama mi-a spus c eram absent de la ceea ce se petrecea în jurul meu i c am zcut într-o stare confuz timp de trei sptmâni. Nimeni, în afar de ea, nu se gândea c am s-mi revin; ceva o fcea
s simt c eu aveam s triesc. O vecin cumsecade, care se interesa foarte mult de starea mea, a crezut o dat c voi muri. A vrut s-mi cumpere o rochie pentru înmormântare, îns mama i-a spus: Înc nu; cci ceva îi spunea c eu nu aveam s mor. Când am fost din nou contient, mi se prea c dormisem. Nu-mi aminteam de accident i nu cunoteam cauza suferinei mele. Când am început s recapt ceva putere, m miram tot auzindu- i pe cei care veneau s m viziteze, spunând: "Ce pcat!""Nu a fi recunoscut-o"etc. Am cerut o oglind i, uitându-m cu atenie, am fost ocat de schimbarea înfirii mele. Toate trsturile feei mele preau schimbate. Oscioarele nasului meu fuseser sfrâmate, aceasta fiind cauza desfigurrii mele. Gândul c voi fi marcat toat viaa de aceast nenorocire era insuportabil. Nu gseam nici o plcere în via. Nu doream s triesc; totui, îmi era team s mor, cci m simeam nepregtit. Prietenii care ne vizitau m priveau cu mil i îi sftuiau pe prinii mei s-l dea în judecat pe tatl fetei care, cum spuneau ei, m nenorocise. Îns mama mea dorea pacea; ea spunea c, dac acest lucru mi-ar fi redat sntatea i chipul dinainte, poate ar fi meritat; îns, cum acest lucru era imposibil, este mai bine s nu ne facem dumani urmând un asemenea sfat. Medicii considerau c mi se putea pune în nas un fir de sârm de argint, ca s poat avea o anumit form. Acest lucru ar fi fost foarte dureros i ei se temeau c nu va fi de prea mare folos, deoarece pierdusem atât de mult sânge i trecusem printr-un asemenea oc nervos, încât vindecarea mea era nesigur. Chiar dac mi-a fi revenit, prerea lor era c voi putea tri doar puin timp. Artam aproape ca un schelet. În acest timp începusem s m rog Domnului s m pregteasc pentru moarte. Când veneau la noi prieteni cretini, ei o întrebau pe mama dac a discutat cu mine despre eventualitatea morii. Am auzit din întâmplare acest lucru, i aceasta m-a trezit. Doream s devin o cretin i m rugam serios pentru iertarea pcatelor mele. Ca urmare, am început s simt pace în suflet i s iubesc pe toat lumea, simind dorina ca toi s aib pcatele iertate i s-L iubeasc pe Domnul Isus aa cum Îl iubeam eu. Mi-amintesc foarte bine de o noapte de iarn, când pmântul era acoperit de zpad,
orizontul s-a luminat, cerul prea rou i înnorat i prea c se deschide i se închide, în timp ce zpada prea casângele. Vecinii se speriaser foarte tare. Mama m-a luat în brae din pat i m-a dus la fereastr. Eram fericit; credeam c vine Isus i doream atât de mult s-L vd. Inima îmi era plin; am btut din palme de bucurie i m gândeam c suferinele mele s-au sfârit. Îns am fost dezamgit; privelitea aceea neobinuit dispruse de pe ceruri, iar în dimineaa urmtoare, soarele a rsrit ca de obicei. Îmi recptam puterile foarte încet. Pe msur ce am început s m joc din nou cu prietenele mele, am fost obligat s înv lecia amar c înfiarea noastr exterioar face s fim tratai diferit de camarazii notri. La data când mi s-a întâmplat nenorocirea, tata era
plecat în Georgia. Când s-a întors, i-a îmbriat pe fratele i pe surorile mele, apoi a întrebat de mine. În timp ce eu m ddeam înapoi cu sfial, mama a artat spre mine, îns nici chiar tatl meu nu m-a recunoscut. Îi era atât de greu s cread c eu eram micua lui Ellen, pe care o lsase acas, doar cu câteva luni în urm, un copil sntos, fericit. Acest lucru m-a afectat foarte mult, îns încercam s am o înfiare vesel, dei inima mea
prea c se frânge. De multe ori în acele zile ale copilriei am fost fcut s-mi simt profund nenorocirea.Adesea, cu mândria rnit, cu sufletul zdrobit i înbuit, cutam un loc retras unde, cu tristee, cugetam la necazurile pe care eram sortit s le îndur zi de zi. Uurarea prin lacrimi nu-mi era la îndemân. Eu nu puteam
s plâng prea uor, aa ca sora mea geamn; chiar dac simeam o apsare pe inim i m durea de parc acum era gata s se sfâie, nu puteam s vrs o lacrim. Adesea simeam c mi-a uura mult durerea dac a putea
plânge. Uneori, simpatia i buntatea prietenilor îmi alungau i îndeprtau tristeea pentru un timp, acea greutate apstoare care-mi chinuia sufletul. Cât de dearte i seci îmi preau plcerile pmântului! Cât de schimbtoare prieteniile camaradelor mele! Totui, aceste colege de coal nu se deosebeau de majoritatea oamenilor din lume. O fa drgu, o rochie frumoas îi atrag; îns, dac o nenorocire face s dispar aceste
lucruri, prietenia aceea fragil se rcete sau se rupe. Îns, când m-am îndreptat ctre Mântuitorul meu, El m-amângâiat. În necazul meu, L-am cutat pe Domnul cu seriozitate i am primit consolare. Am simit asigurarea c Domnul m iubea chiar i pe mine. Sntatea mea prea c se deterioreaz iremediabil. Timp de doi ani nu am putut s respir pe nas, iar la coal am putut s merg foarte puin. Îmi prea imposibil s înv i s rein ceea ce învam. Chiar fata aceea care îmi provocase nenorocirea a fost desemnat de învtorul nostru ca monitor al clasei, iar printre datoriile ei se numra i aceea de a m ajuta la scris i la lecii în general. Întotdeauna dovedea mult prere de ru pentru marea suferin pe care mi-o provocase, dei eu eram atent s nu-i aduc aminte de acest lucru. Era grijulie i rbdtoare cu mine i se vedea c este trist i afectat de faptul c eu eram dezavantajat i trebuia s trudesc pentru a dobândi o educaie colar. Sistemul meu nervos era istovit, mâna îmi tremura, astfel încât nu am putut face decât mici progrese la scris i nu puteam face altceva decât s copiez pur i simplu în mod grosolan anumite texte. În timp ce fceam sforri mari s m concentrez
asupra leciilor, literele de pe pagin preau c se amestec, picturi mari de sudoare îmi apreau pe frunte i m apuca ameeala i leinul. Am tuit ru i întregul organism prea slbit. Învtorii m-au sftuit s abandonez coala i s nu mai urmez cursurile pân ce nu m voi face mai bine. Aceasta a fost cea mai grea lupt pe care am avut-o în copilrie, de a ceda datorit slbiciunii fizice i de a decide c trebuie s prsesc coala i s renun la sperana de a obine o educaie. Trei ani mai târziu, am mai fcut o încercare de a dobândi o educaie. Îns, când am încercat s-mi reiau leciile, sntatea mea a cedat repede i era evident c, dac rmâneam în coal, a fi fcut-o cu preul vieii mele. Dup vârsta de doisprezece ani nu am mai frecventat coala. Ambiia mea de a deveni o persoan educat fusese foarte mare, iar când am reflectat asupra speranelor mele spulberate i la gândul c aveam s fiu toat viaa o invalid, am fost neîmpcat cu soarta mea i de multe ori am murmurat împotriva providenei lui Dumnezeu, care m-a afectat în acest fel. Dac mi-a fi deschis inima fa de mama, poate c ea m-ar fi îndrumat, mângâiat i încurajat; îns mi-am ascuns sentimentele rscolite de familie i de prieteni, temându-m c ei s-ar putea s nu m îneleag. Încrederea plin de bucurie în dragostea Mântuitorului, de care avusesem parte în timpul bolii mele, dispruse. Perspectiva unei bucurii pmânteti se nruise, iar cerul prea c se închisese fa de mine.
Capitolul II CONVERTIREA MEA În martie 1840, William Miller a venit în Portland, Maine, i a inut prima sa serie de prelegeri despre a
doua venire a lui Hristos. Aceste prelegeri au produs o mare senzaie, iar biserica cretin din strada Casco, locul în care W.Miller inea aceste prelegeri, era aglomerat ziua i seara. Minile celor ce auzeau aceste discursuri erau ptrunse de o adânc solemnitate; nu era o exaltare nechibzuit. Se dovedea un mare interes nu numai de ctre cei din ora, dar i oamenii de la ar veneau grupuri, grupuri, aducându-i coulee cu mâncare i rmânând de dimineaa pân la încheierea adunrii, seara. Alturi de prietenii mei, am participat i eu la
aceste adunri i am ascultat vestea uimitoare c Domnul Hristos avea s vin în 1843, doar la câiva ani dupaceea, în viitor. Miller schia profeiile cu o exactitate care întiprea convingeri în inimile asculttorilor. El a zbovit asupra perioadelor profetice i a adus multe dovezi pentru a-i susine poziia. Apoi, apelurile i avertizrile sale so-lemne i puternice ctre cei care erau nepregtii au uluit mulimile. S-au pregtit adunri speciale, în cadrul crora cei pctoi aveau posibilitatea de a-L cuta pe Mântuitorul i de a se pregti pentru evenimentele înfricotoare care aveau s aib loc în curând. Teama i convingerea profund s-au rspândit în tot oraul. S-au rânduit întâlniri pentru rugciune i a fost o trezire general în cadrul diferitelor denominaiuni; cci simeau cu toii, mai mult sau mai puin, influena pe care o avea învtura despre apropiata venire a lui Hristos. Când pctoii erau invitai în fa, sute dintre ei rspundeau apelurilor. Mi-am fcut i eu loc prin mulime ca s iau loc în fa, printre cei care-L caut pe Domnul. Îns în inim aveam simmântul c nu voi
putea fi vrednic niciodat de a fi numit copil al lui Dumnezeu. Lipsa de încredere în mine însmi i
convingerea c îmi va fi imposibil s fac pe cineva s-mi îneleag sentimentele m reineau de a cere sfat iajutor de la prietenii mei cretini. Astfel, rtceam neputincioas în întuneric i dezndejde, în timp ce ei, fr s-i dea seama de ce eram aa rezervat, nu tiau absolut nimic despre adevrata mea stare. Într-o sear, m
întorceam acas împreun cu fratele meu Robert de la o adunare unde ascultaserm o prelegere deosebit de impresionant despre apropiata Împrie a lui Hristos pe pmânt, urmat de un apel serios ctre cretini i
pctoi, prin care acetia erau îndemnai s se pregteasc pentru judecat i venirea Domnului. Sufletul îmi fusese micat de ceea ce auzi-sem. i atât de profund era convingerea din inima mea, încât m temeam c Domnul nu m va ajuta s ajung pân acas. Aceste cuvinte îmi rsunau mereu în ureche: "Marea zi a Domnului este aproape! Cine va putea sta în picioare când va veni El?"Cuvintele rostite de inima mea erau:
"Caut-m, o, Doamne, prin întuneric!"Pentru prima dat am încercat s-i explic ceea ce simeam fratelui meuRobert, care era cu doi ani mai mare decât mine; i-am spus c nu am curajul s m odihnesc sau s merg la culcare pân ce nu tiu c Dumnezeu mi-a iertat pcatele. Fratele meu nu a rspuns imediat, îns aveam s-mi dau seama curând de ce tcea; el plângea, simind împreun cu mine, în necazul meu. Aceasta m-a fcut s am i mai mult încredere în el, spunându-i c îmi dorisem moartea în acele zile când viaa mi se prea o povar
prea grea de dus; îns acum, gândul c a putea muri în aceast stare pctoas în care m aflam i a fi pierdut pentru venicie m-a umplut de spaim. L-am întrebat dac crede c Domnul îmi va crua viaa în acea noapte, dac aveam s-o petrec în rugciune arztoare ctre El. Robert a rspuns: "Cred c da, dac Îi vei cere aceasta cu credin; m voi ruga i eu pentru tine i pentru mine. Ellen, nu trebuie s uitm niciodat cuvintele pe care le- am auzit în aceast sear." Sosind acas, am petrecut majoritatea orelor lungi de întuneric în rugciune i lacrimi. Unul din motivele care m determinaser s-mi ascund sentimentele de prietenii mei fusese teama de a
auzi cuvinte de descurajare. Sperana îmi era atât de mic, iar credina atât de slab, încât m temeam c, dac i altcineva avea s aib o prere asemntoare în legtur cu starea mea, acest lucru m va arunca în disperare. i totui, tânjeam ca cineva s-mi spun ce ar trebui s fac pentru a fi mântuit, ce pai s fac pentru a-L întâlni
pe Mântuitorul i s m predau cu totul Domnului. Socoteam c este un lucru deosebit s fii cretin i simeam c aceasta necesit un efort special din partea mea. Mintea mea a rmas în aceast stare timp de luni de zile. Eu frecventam mai departe, împreun cu prinii mei, adunrile metodiste; îns, de când am devenit interesat de apropiata revenire a Domnului Hristos, participam la adunrile de pe strada Casco. În vara urmtoare, prinii mei s-au dus la adunrile metodiste în corturi, care s-au inut la Buxton, Maine, i m-au luat i pe mine cu ei. Eram cu totul hotrât ca acolo s-L caut serios pe Domnul i s obin, dac voi putea, iertarea pcatelor mele. Doream atât de mult în inima mea s am acea ndejde i pace cretin, care vine în urma credinei! Am fost mult încurajat, auzind într-o cuvântare urmtoarele cuvinte: "Voi intra la împrat i, dac va fi s pier, voi
pieri."Vorbitorul se referea la aceia care oscilau între ndejde i team, dorind mult s fie mântuii din pcatele lor i s primeasc iubirea plin de iertare a Domnului Hristos, dei erau înc împiedicai de îndoial, timiditate i frica de a da gre. El îi sftuia pe acetia s se predea lui Dumnezeu i s se arunce în braele îndurrii Sale fr întârziere. Ei aveau s gseasc un Mântuitor plin de har, gata s le întind toiagul îndurrii, întocmai cum Ahavero i-a oferit Esterei semnul favorii din partea sa. Tot ceea ce i se cerea pctosului, care tremura în
prezena Domnului Su, era s-i întind mâinile credinei i s ating toiagul îndurrii Sale. Aceast atingere asigura iertare i pace. Aceia care aveau s atepte ca s ajung mai vrednici de favoarea divin, înainte de a face apel la fgduinele lui Dumnezeu, fceau o greeal fatal. Numai Domnul Isus cur pcatul; numai El ne poate ierta nelegiuirile. El S-a pus pe Sine Însui cheza pentru a asculta cererea i a rspunde rugciunii acelora care aveau s vin la El prin credin. Muli au ideea confuz c trebuie s fac un efort extraordinar
pentru a obine favoarea lui Dumnezeu. Îns orice dependen de sine este zadarnic. Numai prin legtura cuIsus prin credin pctosul poate deveni un copil încreztor, plin de ndejde, al lui Dumnezeu. Aceste cuvinte m-au mângâiat i mi-au artat ce trebuia s fac pentru a fi mântuit. Acum începusem s vd calea mai clar, iar întunericul începu s se risipeasc. Am cutat cu seriozitate iertarea pcatelor mele i m-am luptat s m predau cu totul Domnului. Îns adesea eram mult îndurerat pentru c eu nu treceam prin acel extaz spiritual, despre care credeam c este dovada acceptrii mele de ctre Dumnezeu, i nu îndrzneam s m socotesc convertit fr aceasta. Cât de mult aveam nevoie de sfat în privina simplitii acestui lucru! În timp ce eram plecat în faa altarului împreun cu alii care Îl cutau pe Domnul, suspinul inimii mele era: "Ajut-m, Isuse, mântuiete-m, cci altfel, voi pieri! Nu voi înceta s te implor pân când rugciunea mea va fi ascultat i
pcatele mele iertate!"Mi-am simit, ca niciodat înainte, starea mea neaju-torat. Pe când eram pe genunchi i m rugam, deodat povara mi s-a dus i inima mi-a fost uoar. La început m-a cuprins un simmânt de
tulburare i am încercat s-mi reiau povara durerii. Mi se prea c nu am dreptul s fiu bucuroas i fericit.Îns se prea c Isus este foarte aproape de mine; m-am simit în stare s vin la El cu toate necazurile, durerile i încercrile mele, aa cum veneau la El cei în nevoie pentru a gsi uurare, când El a fost pe pmânt. Aveam
siguran în inima mea c El îmi înelegea suferinele i c simea împreun cu mine. Nu pot uita niciodat aceast asigurare preioas a grijii pline de îndurare a lui Isus fa de o persoan atât de nevrednic de atenia Sa. În acest scurt rstimp cât am fost plecat în rugciune împreun cu ceilali, am învat mai mult despre caracterul divin al lui Hristos decât oricând înainte. O mam din Israel a venit la mine i mi-a spus: "Scump copil, L-ai gsit pe Isus?"Eram pe punctul de a rspunde "Da", când ea a exclamat: "Cu adevrat L-ai gsit,
pacea Lui este asupra ta, vd aceasta pe faa ta!"Iar i iar m-am întrebat: "Poate fi aceasta religie? Nu greesc eu
oare?"Mi se prea c este prea mult pentru mine, un privilegiu prea mare. Dei eram prea timid s mrturisescacest lucru, simeam c Mântuitorul m-a binecuvântat i mi-a iertat pcatele. Curând dup aceasta, adunarea s-a încheiat i am pornit spre cas. Mintea îmi era plin de predicile, sfaturile i rugciunile pe care le-am auzit. Totul în natur prea schimbat. În timpul adunrii, norii i ploaia au predominat o mare parte din timp, iar sentimentele mele fuseser în armonie cu vremea. Acum soarele strlucea luminos i clar, inundând pmântul cu lumin i cldur. Copacii i iarba erau de un verde mai proaspt, iar cerul de un albastru mai intens. Pmântul prea c zâmbete sub pacea lui Dumnezeu. Tot aa razele Soarelui Neprihnirii ptrunseser prin norii i întunericul din mintea mea, risipindu-mi întristarea. Simeam c fiecare trebuie s fie în pace cu Dumnezeu i însufleit de Duhul Su. Fiecare lucru asupra cruia zbovea privirea mea prea c a trecut printr- o schimbare. Copacii erau mai frumoi, iar psrile cântau mai dulce ca oricând înainte; prea c-L laud pe Creatorul în cântecele lor. Nu voiam s vorbesc, de team ca nu cumva aceast fericire s dispar i s pierd
dovada preioas a iubirii lui Isus pentru mine. Pe când ne apropiam de casa noastr din Portland, am trecut pe lâng oameni care munceau pe strad. Ei discutau între ei despre lucruri obinuite, îns urechile mele erau surde la orice altceva ce nu însemna lauda lui Dumnezeu - iar cuvintele lor îmi preau c sunt mulumiri pline de recunotin i osanale. Întorcându-m ctre mama, i-am spus: "De ce toi aceti oameni Îl laud pe Dumnezeu, dei ei nu au fost la adunrile în corturi?" Nu am îneles atunci de ce lacrimile s-au adunat în ochii mamei mele i un zâmbet duios i-a luminat faa, în timp ce-mi asculta cuvintele simple, care-i aminteau de o experien asemntoare trit de ea însi. Mama mea iubea florile i îi plcea mult s le cultive, fcând astfel cminul atractiv i plcut pentru copiii ei. Îns grdina noastr nu mi s-a prut niciodat atât de minunat ca în ziua întoarcerii noastre. Recunoteam o expresie a iubirii lui Isus în fiecare tufi, în fiecare boboc i în fiecare floare. Aceste lucruri frumoase preau c vorbesc, într-un limbaj fr cuvinte, despre dragostea lui Dumnezeu. În grdin era o floare frumoas, numit trandafirul din Saron. Îmi amintesc c m-am apropiat de ea i i-am atins cu reveren petalele delicate; în ochii mei, acestea preau sacre. Inima mea deborda de bucurie i dragoste
pentru aceste creaii minunate ale lui Dumnezeu. Puteam vedea desvârirea divin în florile care împodobeau pmântul. Dumnezeu le pzea i ochiul Lui atotvztor era asupra lor. El le-a fcut i le-a numit bune. "Ah", m gândeam eu, "dac El iubete atât de mult i poart de grij florilor pe care le-a împodobit cu frumusee, cu cât mai mult va purta El de grij copiilor care sunt fcui dup chipul Su". Îmi repetam încet, pentru mine însmi: "Sunt un copil al lui Dumnezeu, grija Sa iubitoare este asupra mea. Voi fi asculttoare i în nici un fel nu-L voi nemulumi i voi luda Numele Lui prea scump i-L voi iubi întotdeauna". Viaa mi-a aprut într-o lumin diferit. Nenorocirea care mi-a întunecat copilria mi se prea c a venit asupra mea din îndurare, pentru binele meu, pentru ca s-mi întorc inima de la lume i de la plcerile ei lipsite de satisfacii i s o aplec spre atraciile de durat ale cerului. Curând dup întoarcerea de la adunarea în corturi, eu, i muli alii am fost pui la
încercare în biseric. Mintea mea era mult preocupat de subiectul botezului. Aa tânr cum eram, vedeam unsingur mod de botez autorizat de Scripturi, acela prin scufundare. Câteva dintre surorile mele metodiste încercau în van s m conving c botezul prin stropire era biblic. Pastorul metodist a consimit s-i boteze prin scufundare pe candidaii care preferau acea metod, fiind convini în contiina lor de acest lucru, dei el sugera c botezul prin stropire era la fel de bine acceptat de Dumnezeu. În cele din urm, s-a hotrât momentul când aveam s fim supui acestei rânduieli solemne. A fost o zi cu vânt, când noi, doisprezece la numr, am coborât în apa mrii pentru a fi botezai. Valurile se înlau i izbeau rmul; îns, pe când luam aceast cruce grea,
pacea mea era ca un râu. Când am ieit din ap, puterea mea aproape s-a dus cu totul, pentru c puterea Domnului era asupra mea. Am simit c, din acel moment, nu mai eram din aceast lume i c am ieit din mormântul de ap la o via nou.
În dup-amiaza aceleiai zile, am fost primit ca membr în biseric. O femeie tânr sttea alturi de
mine, de asemenea fiind candidat pentru primirea în cadrul bisericii. Aveam pace i eram fericit, pân cândam observat inele de aur strlucind pe degetele acelei surori i cercei mari, artoi, în urechile ei. Apoi am observat c plria ei era împodobit cu flori artificiale i panglici scumpe, fcute funde. Bucuria mi-a fost
umbrit de aceast etalare de vanitate într-o persoan care susinea c este o urma a blândului i umilului Domn Isus. Eu m ateptam ca pastorul s rosteasc în oapt o mustrare sau un sfat ctre aceast sor; îns se vedea c era nepstor de felul cum arta aceasta i nu i-a adresat nici o mustrare. Ctre amândou a fost întins mâna dreapt a primirii în biseric. Mâna împodobit cu bijuterii a fost strâns de ctre reprezentantul lui Hristos i numele noastre au fost trecute în registrul bisericii. Aceast împrejurare m-a tulburat destul de mult, cci îmi aminteam cuvintele apostolului: "Femeile" de asemenea, s se îmbrace în chip cuviincios, cu ruine i
sfial; nu cu împletituri de pr, nici cu aur, nici cu mrgritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum secuvine femeilor care spun c sunt evlavi-oase". Aceast învtur din Scriptur prea desconsiderat în mod deschis de cei pe care eu îi socoteam cretini devotai i care aveau mult mai mult experien decât mine. Dac a imita modelul extravagant al lumii în îmbrcminte era un lucru atât de pctos cum presupuneam eu, cu siguran c acei cretini vor înelege aceasta i se vor conforma standardului biblic. Îns, în ce m privea, eram hotrât s-mi urmez propriile convingeri în privina datoriei. Nu puteam simi altceva decât c era contrar spiritului Evangheliei s ne consacrm timpul i mijloacele druite de Dumnezeu pentru împodobirea
persoanelor noastre i c umilina i tgduirea de sine erau mult mai potrivite pentru cei ale cror pcate au costat sacrificiul infinit al Fiului lui Dumnezeu.
Capitolul III SENTIMENTE DE DEZNDEJDE În iunie 1842, domnul Miller a inut a doua serie de conferine în Portland. Am simit c este un mare
privilegiu s pot participa la aceste prelegeri, deoarece czusem în descurajare i nu m simeam pregtit s m întâlnesc cu Mântuitorul meu. Aceast serie de conferine a produs mai mult vâlv în ora decât prima. Diferitele denominaiuni, cu câteva excepii, au închis uile bisericilor lor domnului Miller. Multe predici inute la diferite amvoane cutau s expun aa-zisele erori fanatice ale oratorului; îns o mulime de asculttori interesai participau la adunrile sale, unii dintre ei nereuind s ptrund în sala de conferine datorit afluenei neateptate. Adunrile erau neobinuit de atente i linitite. Modul lui de a predica nu era înflorit sau oratoric, ci el se ocupa de lucruri simple i uimitoare totodat, care îi trezeau pe asculttorii si din indiferena lor nepstoare. În timp ce prezenta subiectul, el îi susinea declaraiile i teoriile cu dovezi din Scriptur. O putere convingtoare însoea cuvintele sale, i aceasta prea c le pecetluiete ca fiind mesajul adevrului. El era bun i amabil. Când toate scaunele din sal erau ocupate i platforma i locul din preajma amvonului erau aglomerate, l-am vzut plecând de la amvon i mergând de-a lungul intervalului, pentru a lua de mân vreun
btrânel sau vreo btrânic slbit pentru a le gsi un loc, dup care se întorcea i îi continua predica. Era numit pe drept Tata Miller, cci îngrijea cu mult atenie de aceia care veneau la serviciile sale divine; felul su de a fi era iubitor, firea sa blând, iar inima sa duioas. Era un vorbitor care stârnea interes, iar predicile lui erau
pline de putere i potrivite atât pentru cretini, cât i pentru cei nepocii. Uneori, adunrile sale erau cuprinse de o aa solemnitate, încât era chiar înfricotoare. Muli au cedat convingerii spiritului lui Dumnezeu. Brbai cu prul alb i femei în vârst, cu paii tremurând, cutau nerbdtori locuri. Cei în puterea vârstei, oamenii maturi, tinerii i copiii erau profund micai. Suspinurile se amestecau cu plânsul i cu vocile care aduceau laud lui Dumnezeu la altarul rugciunii. Eu credeam cuvintele solemne spuse de slujitorul lui Dumnezeu i inima mea era îndurerat când vedeam împotrivire fa de ele sau când acestea deveneau subiect de glume. Participam frecvent la adunri i credeam c Isus va veni curând pe norii cerului; îns marea mea grij era s fiu
pregtit pentru a-L întâlni. Mintea mea zbovea adesea asupra subiectului sfineniei inimii. Eu tânjeam ca, mai presus de orice altceva, s obin aceast mare binecuvântare i s simt c sunt pe deplin acceptat de Dumnezeu. Printre metoditi auzisem multe cu privire la sfinire. Vzusem persoane care i-au pierdut tria fizic sub influena unei puternice excitri mintale i auzisem spunându-se c aceasta este dovada sfinirii. Îns eu nu puteam s îneleg ce era necesar pentru a fi cu totul consacrat lui Dumnezeu. Prietenii mei cretini îmi spuneau: "Crede în Isus acum! Crede c El te accept acum!" Aceasta încercam i eu s fac, îns îmi era imposibil s cred c primisem o binecuvântare care ar trebui s electrizeze întreaga mea fiin. M întrebam de ce aveam inima atât de îndrtnic i de ce eu nu puteam experimenta exaltarea de spirit care se manifesta la alii. Mi se prea c sunt diferit de ei i c pentru totdeauna voi fi lipsit de bucuria desvârit a sfineniei inimii. Ideile mele privind îndreptirea i sfinirea erau confuze. Aceste dou stri erau prezentate minii mele atât de separate i distincte una de cealalt; totui, eu nu puteam înelege diferena sau semnificaia termenilor i
toate explicaiile predicatorilor nu fceau decât s-mi sporeasc dificultile. Nu puteam s pretind binecuvântarea pentru mine însmi i m întrebam dac aceasta putea fi gsit numai la metoditi i dac, participând la adunrile advente, nu cumva eu însmi m lsam pe dinafar de ceea ce doream mai presus de
orice altceva - spiritul sfinitor al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, observam c unii dintre cei care pretindeau c sunt sfinii ddeau pe fa un spirit înverunat atunci când era adus în discuie subiectul revenirii în curând a Domnului Hristos; aceasta nu mi se prea o manifestare a sfineniei pe care o pretindeau ei. Nu puteam înelege de ce pastori de la amvon se opuneau învturii c Domnul Hristos vine în curând. Predicarea acestui subiect condusese la reform i muli dintre cei mai devotai pastori i laici îl primiser ca adevr. Eu consideram c aceia care Îl iubeau sincer pe Isus trebuia s fie gata s primeasc vestea cea bun a revenirii Lui i s se bucure
c este atât de aproape. Simeam c eu pot pretinde doar ceea ce ei numeau îndreptire. În Cuvântul luiDumnezeu scrie c nici un om nu-L va vedea pe Dumnezeu dac nu e sfânt. Pe lâng aceasta, mai era o int mai înalt pe care trebuia s o ating înainte de a fi sigur de viaa venic. Studiam acest subiect continuu, deoarece eu credeam c Domnul Hristos va veni în curând i m temeam c nu voi fi pregtit pentru întâlnirea cu El. Cuvinte de condamnare îmi sunau în urechi zi i noapte i strigtul meu necontenit ctre Dumnezeu era: Ce s fac pentru a fi mântuit? În mintea mea, dreptatea lui Dumnezeu eclipsa îndurarea i iubirea Lui. Eu fusesem învat s cred într-un iad care arde venic, i gândul acesta îngrozitor era mereu în mintea mea, anume c pcatele mele sunt prea mari pentru a fi iertate i c voi fi pierdut pentru totdeauna. Descrierile înfricotoare pe care le auzisem despre sufletele pierdute ptrundeau adânc în mintea mea. Predicatorii
prezentau la amvon descrieri vii ale strii celor pierdui. Ei considerau c Dumnezeu i-a propus s-i salveze doar pe cei sfinii. Ochiul lui Dumnezeu este mereu asupra noastr; fiecare pcat este înregistrat i are s-i
primeasc o pedeaps dreapt. Dumnezeu Însui ine crile cu exactitatea înelepciunii infinite i fiecare pcat pe care îl comitem este înregistrat cu credincioie în defavoarea noastr. Satana era reprezentat ca fiind foarte dornic de a se repezi asupra przii sale i de a ne coborî în adâncimile cele mai mari ale chinului, pentru ca acolo s se bucure de suferinele noastre în ororile unui iad ce arde venic. Dup torturi de mii i mii de ani, valuri de foc npdeau în puhoi asupra victimelor care se zvârcoleau i ipau: "Pân când, Doamne, pân când?" Apoi rspunsul, ca un tunet, strfulgera abisul: "Toat venicia!" i iari unde de foc îi înghieau pe cei
pierdui, ducându-i în adâncimile unei mri de foc necontenit. În timp ce ascultam aceste descrieri, imaginaia mea lucra aa de mult, încât începeam s transpir i îmi era greu s m abin de la un strigt de groaz, cci
prea c deja simt durerile nimicirii. Pastorul zbovea apoi asupra nesiguranei vieii. Într-o clip suntem aici, iar în urmtoarea, în iad sau într-o clip suntem pe pmânt, iar în urmtoarea, în ceruri. Vom alege noi lacul de foc i compania demonilor sau fericirea cerului i tovria îngeri-lor? Vrem s auzim bocetele i blestemele sufletelor pierdute de-a lungul întregii venicii sau s cântm cântrile lui Isus înaintea tronului Su? Tatl nostru ceresc era prezentat în faa minii mele ca un tiran care se delecta cu chinurile celor osândii; nu ca un Tat îndurtor, un Prieten plin de mil al pctoilor, care Îi iubete creaturile cu o dragoste care depete orice înelegere i care dorete ca acetia s fie salvai pentru Împria Sa. Simmintele mele erau foarte sensibile. Îmi era team s produc durere vreunei fiine vii. Când vedeam animale ru tratate, inima mea suferea
pentru ele. Poate eram atât de sensibil la suferin deoarece eu însmi fusesem victima unei cruzimi nesbuite ce a avut ca urmare vtmarea care mi-a întunecat copilria. Îns, când acest gând a pus stpânire pe mintea mea, c Dumnezeu Îi gsete plcere în torturarea creaturilor Sale, care erau fcute dup chipul Su, prea c un zid de întuneric m desprea de El. Când m gândeam c Acela care este Creatorul Universului îi va arunca
pe cei nelegiuii în iad pentru a arde acolo neîncetat în venicia nesfârit, inima mea era cuprins de team i
m simeam disperat, întrebându-m dac o fiin atât de crud i tiran va catadicsi vreodat s m salvezedin osânda pcatului. Consideram c soarta pctosului condamnat va fi soarta mea i c voi îndura flcrile iadului pentru venicie, tot atât de mult timp cât avea s existe Dumnezeu. Impresia aceasta a ptruns atât de adânc în mintea mea, încât începusem s m tem c-mi voi pierde minile. Priveam la dobitoacele necuvânttoare cu invidie, pentru c ele nu aveau suflet care s fie pedepsit dup moarte. De multe ori îmi doream s nu m fi nscut niciodat. O negur total a pus stpânire pe mine i prea c nu exist nici o cale s scap de umbre. Dac adevrul mi-ar fi fost prezentat aa cum îl îneleg eu acum, de cât îngrijorare i chin a fi fost cruat. Dac s-ar fi zbovit mai mult asupra iubirii lui Dumnezeu i mai puin asupra dreptii sale aspre, frumuseea i gloria caracterului Su mi-ar fi inspirat o dragoste profund i sincer pentru Creatorul meu. De atunci mi-am dat seama c muli pacieni din azilurile de nebuni ajunseser acolo în urma unei experiene asemntoare cu a mea. Contiina lor era chinuit de simul pcatului i credina lor tremurând nu îndrznea
s cear iertarea fgduit de Dumnezeu. Ei ascultaser atât de mult acele descrieri clasice ale iadului, întrucâtse prea c le înghea sângele în vene; faptul acesta a spat o impresie profund în memoria lor. Când erau treji i când dormeau, tabloul acela înfricotor era mereu în faa lor, pân ce realitatea începea s se piard în
imaginaie, iar ei nu vedeau altceva decât flcrile mistuitoare ale odiosului iad i auzeau doar ipetele celor npstuii. Raiunea era detronat, iar creierul era umplut cu închipuirea slbatic a teribilului comar. Cei care
prezint aceast doctrin a unui iad venic ar face bine s priveasc în urm ca s descopere autoritatea care a inventat o învtur atât de plin de cruzime. Nu m rugasem niciodat în public, ci abia dac rostisem câteva cuvinte timide la adunrile de rugciune. Acum îns aveam impresia c trebuie s-L caut pe Dumnezeu în rugciune în cadrul întâlnirilor noastre. Dar nu îndrzneam acest lucru de team s nu m încurc i s dau gre
în exprimarea simmintelor. Dar aceast datorie era imprimat atât de puternic în mintea mea, încât, atuncicând am început s m rog eu singur în tain, mi se prea c îmi bat joc de Dumnezeu pentru c nu fceam voia Sa. Disperarea m-a copleit i, timp de trei sptmâni, nici o raz de lumin nu a putut strpunge negura care m învluise. Suferina minii mele era intens. Uneori, toat noaptea nu puteam închide un ochi. Atunci ateptam pân ce sora mea geamn adormea, coboram încet din pat i îngenuncheam pe podea, rugându-m în linite, fr grai, într-o agonie care nu poate fi descris. Ororile iadului care arde venic erau necontenit în faa mea. Eram contient c nu voi mai putea tri mult în aceast stare, dar nu îndrzneam s mor ca s întâmpin teribila soart a celui pctos. Cu cât invidie îi priveam pe cei care se simeau acceptai de Dumnezeu! Cât de
preioas era sperana cretin pentru sufletul meu în agonie! Adesea rmâneam plecat în rugciune aproape toat noaptea, gemând i tremurând într-un chin inexprimabil i într-o disperare care nu poate fi descris. "Doamne, îndurare"- era implorarea mea i, ca i vameul, eu nu îndrzneam s-mi ridic ochii spre cer, ci
stteam plecat cu faa spre pmânt. Ajunsesem foarte slbit i totui nu spuneam nimnui despre suferina i disperarea mea. În timp ce m aflam în aceast stare de dezndejde, am avut un vis care a fcut o impresie
profund asupra minii mele. Am visat c vedeam un templu spre care se îndreptau muli oameni. Doar cei care îi gseau refugiul în acel templu aveau s fie salvai la încheierea timpului. Cei ce rmâneau pe dinafar aveau s fie pierdui pentru venicie. Mulimile de oameni care mergeau fiecare pe calea lui îi luau în râs i îi ridiculizau pe cei care intrau în templu i le spuneau c acest plan de siguran era o înelciune viclean i c, de fapt, nu exist nici un pericol de care s scpm. Acetia chiar au apucat pe unii din cei care se grbeau s
ptrund înuntru, spre a-i împiedica s fac acest lucru. Temându-m s nu fiu luat în batjocur, m-am gândit c e mai bine s atept pân ce se va risipi mulimea sau pân când voi putea intra neobservat de ei. Îns numrul cretea în loc s scad i, de fric s nu fie prea târziu, mi-am prsit repede casa, grbindu-m prin mulime. În îngrijorarea mea de a ajunge la templu, nu am observat sau nu mi-a psat de gloata care m împresurase. Intrând în cldire, am vzut c templul acela mare era susinut de un stâlp imens, de care era legat un miel complet desfigurat i însângerat. Se prea c noi, cei prezeni, tiam c acest miel fusese sfâiat i rnit din cauza noastr. Toi care intrau în templu trebuia s vin în faa lui i s-i mrturiseasc pcatele. Chiar acolo, în faa mielului, erau puse scaune pe care stteau nite oameni ce preau foarte fericii. Lumina cerului
prea c strlucete pe feele lor; ei Îl ludau pe Dumnezeu i cântau cântri de mulumire, care preau c seamn cu muzica îngerilor. Acetia erau cei care veniser în faa mielului, îi mrturisiser pcatele,
primiser iertare, iar acum ateptau bucuroi un eveniment plcut. Chiar dup ce am intrat în cldire, m-a cuprins o team i un simmânt de ruine c trebuie s m umilesc în faa acestor oameni. Dar se prea c sunt silit s merg înainte i, încet, îmi fceam drum împrejurul stâlpului pentru a ajunge în faa mielului, când, deodat, o trâmbi a sunat, templul s-a cutremurat, strigte de biruin s-au înlat din rândul celor sfini i o
lumin înfricotoare a luminat cldirea, dup care totul a fost cuprins de întuneric. Oamenii fericii disprusercu toii o dat cu strlucirea aceea, iar eu am rmas singur în linitea înspimânttoare a nopii. M-am trezit în agonie i de-abia am putut s m conving pe mine însmi c visasem. Mi se prea c soarta îmi era pecetluit i c Duhul lui Dumnezeu m prsise pentru totdeauna. Curând dup aceea am avut un alt vis. Se prea c stteam într-o disperare jalnic, cu faa între mâini, gândind astfel: Dac Isus ar fi pe pmânt, m-a duce la El, m-a arunca la picioarele Lui i I-a vorbi despre toate suferinele mele. El nu m va lsa, ci Se va îndura de mine, iar eu Îl voi iubi i-L voi sluji pentru totdeauna. Chiar atunci s-a deschis ua i a intrat o persoan cu un chip i o înfiare plcut. M-a privit cu mil i a spus: "Vrei s-L vezi pe Isus? Este aici i poi s-L vezi dac doreti acest lucru. Ia tot ce ai i vino dup mine". Am ascultat aceste cuvinte cu o bucurie de nedescris i am început apoi s-mi adun vesel tot ce aveam, fiecare lucru mrunt, i mi-am urmat cluza. M-a condus spre o
prpastie peste care era un ir de scri, în mod vdit nesigure. Când am început s urc treptele, el m-a avertizat
s-mi in ochii fixai în sus, cci, dac nu, voi amei i voi cdea. Muli alii care urcaser acele scri au czutînainte de a ajunge în vârf. În cele din urm am ajuns la ultima treapt i stteam în faa unei ui. Aici ghidul mi-a spus s îmi las toate lucrurile pe care le adusesem cu mine. Voioas, le-am lsat jos; atunci el a deschis ua
i mi-a spus s intru. Într-o clip, m aflam în faa lui Isus. Nu te puteai înela în privina acelui chip minunat. Înfiarea aceea binevoitoare i plin de mreie nu putea fi a altcuiva. În timp ce m privea îndelung, am tiut de îndat c El cunotea toate întâmplrile din viaa mea i toate gândurile i sentimentele mele. Am vrut s scap de privirea Lui, nefiind în stare s suport ochii Si ptrunztori, dar El S-a apropiat, zâmbind i întinzând mâna deasupra capului meu, i mi-a spus: "Nu te teme". Vocea Sa dulce mi-a înfiorat inima cu o fericire pe care n-o experimentasem niciodat înainte. Eram prea bucuroas ca s pot rosti vreun cuvânt, îns, copleit de
emoie, m-am aruncat la picioarele Lui. Pe când stteam acolo neputincioas, scene pline de frumusee i glorieau trecut prin faa ochilor mei i se prea c am ajuns în sigurana i pacea din cer. Dup un timp, mi-am recptat puterea i m-am ridicat. Ochii plini de iubire ai lui Isus erau îns asupra mea, iar zâmbetul Lui îmi umplea sufletul de bucurie. Prezena Lui m umplea de un respect sfânt i o dragoste de nedescris. Cluza mea a deschis acum ua i am ieit amândoi. Mi-a spus s-mi iau din nou lucrurile pe care le lsasem afar. Dup ce am fcut acest lucru, mi-a înmânat o funie verde, fcut ghem. Mi-a spus s o aez lâng inima mea i, când doresc s-L vd pe Isus, s-o iau de la piept i s o întind la maxim. El m-a avertizat s nu o las strâns ghem
prea mult timp, ca s nu se înnoade i s devin greu de întins. Am aezat funia lâng inima mea i am coborât bucuroas pe scrile înguste, ludând pe Domnul i spunând tuturor celor pe care îi întâlneam unde Îl pot gsi pe Isus. Acest vis mi-a dat speran. În mintea mea, funia verde reprezenta credina, iar frumuseea i simplitatea încrederii în Dumnezeu începuse s se reverse peste sufletul meu. Acum mi-am mrturisit toate
nelinitile i îngrijorrile mamei mele. Ea a simit cu duioie împreun cu mine i m-a încurajat, sftuindu-m s m adresez pentru sfat fratelui Stockman, care predica pe atunci învtura advent în Portland. Aveam mare încredere în el, deoarece era un slujitor devotat al lui Hristos. Ascultând istorisirea mea, el i-a aezat mâna cu
buntate pe capul meu, spunând cu lacrimi în ochi: "Ellen, tu eti doar un copil. Experiena ta este unic pentru un copil de vârsta ta fraged. Cred c Isus te pregtete pentru vreo lucrare special". Apoi mi-a spus c, chiar dac a fi fost o persoan de vârst matur, chinuit în acest fel de îndoial i dezndejde, mi-ar fi spus c exist speran pentru mine prin iubirea lui Isus. Chiar agonia minii prin care trecusem era dovada pozitiv c Duhul Domnului Se lupta cu mine. El spunea c, atunci când devine împovrat de vinovie, pctosul nu îi d seama de enormitatea nelegiuirii sale, ci se amgete singur c st bine i nu se afl în nici un pericol. Spiritul lui Dumnezeu îl prsete i el ajunge nepstor i indiferent ori nesbuit de sfidtor. Acest om bun mi-a vorbit despre dragostea lui Dumnezeu fa de copiii Si care greesc i mi-a spus c El nu Se bucur de nimicirea lor, ci tânjete s-i atrag la Sine în simpl credin i încredere. El a zbovit asupra iubirii celei mari a Domnului Hristos i a planului de mântuire. A vorbit apoi de nenorocirea care m-a atins la o vârst fraged i a spus c, într-adevr, este un chin dureros, dar m-a rugat s cred mai departe c mâna unui Tat iubitor n-a fost retras de la mine; i c în viitor, când ceaa care mi-a întunecat mintea avea s se risipeasc, voi discerne înelepciunea
providenei care a prut atât de crud i misterioas. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Si: "Ce fac Eu, voi nu înelegei acum; dar vei înelege mai târziu." În viitorul cel mre, nu vom mai vedea ca printr-o oglind întunecat, ci ne vom afla fa în fa cu tainele dragostei divine. "Simte-te liber, Ellen", a spus el; "întoarce-te acas cu încredere în Domnul Isus, cci El nu Îi va reine dragostea Sa fa de nici un cuttor sincer." Apoi s- a rugat cu struin pentru mine i se prea c Dumnezeu avea s ia cu adevrat în seam rugciunea sfântului Su, chiar dac umilele mele cereri nu au fost auzite. Am plecat de la el mângâiat i încurajat. În timpul celor
câteva minute cât am primit sfaturi de la fratele Stockman, am dobândit mai mult cunotin cu privire lasubiectul dragostei lui Dumnezeu i îndurrii Sale decât din toate predicile i cuvântrile pe care le ascultasem pân atunci.
M-am întors acas i iar m-am dus înaintea Domnului, fgduindu-I s fac i s sufr orice îmi va cere, numai s capt bunvoina Sa care s-mi înveseleasc inima. Aceeai datorie care-mi tulburase mintea înainte mi-a fost iar prezentat - s-mi iau crucea în mijlocul poporului adunat al lui Dumnezeu. Ocazia nu s-a lsat mult ateptat; în acea sear era o or de rugciune, la care am participat i eu. M-am plecat tremurând în timpul rugciunilor care au fost înlate. Dup ce s-au rugat câteva persoane, mi-am înlat i eu glasul în rugciune, înainte s-mi dau seama de ceea ce fac. Fgduinele lui Dumnezeu îmi preau ca nite nestemate
preioase, care aveau s fie primite doar de cei care le cer. În timp ce m rugam, povara i agonia sufleteasc, pe care le îndurasem atât de mult timp, m-au prsit i binecuvântarea lui Dumnezeu a coborât asupra mea ca o
rou binefctoare. L-am ludat pe Domnul din adâncul inimii mele. Nu vedeam nimic altceva, decât pe Isus islava Sa; pierdusem contiena celor ce se petreceau în jurul meu. Duhul lui Dumnezeu a rmas asupra mea cu o asemenea putere, încât nu am fost în stare s merg acas în seara aceea. Când m-am întors, a doua zi, o mare
schimbare avusese loc în mintea mea. Mi se prea c mi-e foarte greu s fiu aceeai persoan care plecase din casa tatlui meu cu o sear înainte. Acest pasaj era continuu în gândul meu: "Domnul este Pstorul meu; nu voi duce lips de nimic". Inima mea era plin de fericire când repetam încet aceste cuvinte. Felul în care Îl priveam
pe Tatl se schimbase. Acum Îl priveam ca pe un printe bun i îndurtor, i nu un tiran aspru, care îi silete pe oameni s-L asculte orbete. Inima mea s-a îndreptat spre El cu o iubire profund i arztoare. Ascultarea de voia Lui prea o plcere; era o bucurie s fii în slujba Lui. Nici o umbr nu a înnegurat lumina care îmi
descoperise voia desvârit a lui Dumnezeu. Am simit asigurarea unui Mântuitor personal i mi-am dat seamacât este de adevrat ceea ce spusese Domnul Hristos: "Cel care M urmeaz pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieii". Pacea i fericirea mea erau într-un asemenea contrast cu negura i chinul dinainte, încât mi se prea c am fost salvat din iad i transportat în cer. Am fost în stare chiar s-L laud pe Dumnezeu
pentru nenorocirea care fusese încercarea vieii mele, cci aceasta fusese mijlocul prin care gândurile mi-au fost îndreptate asupra veniciei. Din fire mândr i ambiioas, poate c nu mi-a fi predat inima lui Isus, dac nu ar fi fost acea suferin aa de dureroas care m-a doborât i m-a lipsit, într-un anume sens, de realizrile i deertciunile lumeti. Timp de ase luni de zile, nici o umbr nu mi-a întunecat mintea i nu am neglijat nici o singur datorie. M strduiam din toate puterile s fac voia lui Dumnezeu i s-L pstrez pe Domnul Isus i cerul continuu în mintea mea. Am fost surprins i încântat de vederile prezentate acum clar în faa mea în legtur cu ispirea i lucrarea Domnului Hristos. Nu voi încerca s explic mai departe ce s-a petrecut în
mintea mea; este suficient doar s spun c lucrurile cele vechi au trecut i toate au devenit noi. Nici un nor nu- mi întuneca vederea clar. Tânjeam s spun despre iubirea lui Isus, dar nu m simeam în stare s m angajez în discuie cu cineva. Inima mea era atât de plin de dragostea lui Dumnezeu i de pacea aceea care întrece orice înelegere i îmi plcea s meditez i s m rog. În seara urmtoare, dup ce am primit o binecuvântare atât de mare, am participat la întâlnirea adventist. Când a sosit momentul ca urmaii lui Hristos s vorbeasc spre slava Lui, neputând s tac, m-am ridicat i am relatat experiena mea. Nu m gândisem dinainte ce aveam s spun; de pe buzele mele, în libertate deplin, s-a revrsat povestea simpl a iubirii Domnului Isus fa de mine i inima mea era aa de fericit c am fost eliberat din strânsoarea disperrii întunecate, încât am pierdut din vedere c m aflu între oameni i mi se prea c sunt singur cu Dumnezeu. Nu mi s-a prut greu s-mi exprim
pacea i fericirea, cu excepia lacrimilor de recunotin care mi-au înbuit glasul când am vorbit despre minunata iubire pe care o artase Domnul Isus fa de mine. Fratele Stockman era prezent. El m vzuse nu cu mult timp în urm în adânc disperare, i aceast schimbare remarcabil în înfiarea i simmintele mele i-a atins inima; a plâns de bucurie împreun cu mine i L-a ludat pe Dumnezeu pentru aceast dovad a îndurrii i iubirii Sale pline de buntate. Nu la mult timp dup ce am primit aceast mare binecuvântare, am participat la o conferin la Biserica Cretin, unde era pastor fratele Brown. Am fost invitat s relatez experiena mea i am simit nu doar o mare libertate în exprimare, dar i fericirea de a spune simpla poveste a iubirii lui Isus i
bucuria de a fi acceptat de Dumnezeu. Pe când vorbeam, cu inima supus i lacrimi în ochi, sufletul meu prea atras spre ceruri în mulumire. Puterea transformatoare a Domnului a venit asupra celor adunai. Muli
plângeau, iar alii Îl ludau pe Dumnezeu. Pctoii erau invitai s se ridice pentru rugciuni i muli rspundeau apelului. Inima mea era atât de mulumitoare lui Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care mi-o dduse, încât doream ca i alii s participe la aceast bucurie sacr. Mintea mea era profund interesat de aceia
care sufereau, simind într-un fel mustrarea lui Dumnezeu i povara pcatului. În timp ce relatam experienamea, am simit c nimeni nu se poate împotrivi dovezii iubirii ierttoare a lui Dumnezeu, care lucrase o schimbare atât de minunat în mine. Realitatea convertirii autentice era atât de evident, încât mi se prea c îmi ajut prietenii tineri, conducându-i spre lumin, i cu orice ocazie influena mea era exercitat în acest sens. Am aranjat întâlniri cu prietenii mei tineri, dintre care unii erau cu mult mai mari decât mine, iar câiva erau cstorii. Unii erau încrezui i nepstori; experiena mea li se pr

e.g. white - marturii 1-9

Documents