,,educaţia este cea mai puternică armă care poate schimba

,,Educaţia este cea mai puternică armă

care poate schimba lumea.”

(Nelson Rolihlahla Mandela)

Coordonatori:

prof. Ani Felicia Cichi,

prof. Daniela Corban,

prof. dr. Laura Maria Cârstea,

prof. bibliot. Irina Condurat

Design computerizat:

Ani Felicia Cichi, profesor de limba şi literatura română

Junior-redactori:

Elevi din clasele 9C, 12F, 10H și 12I Colaboratori:

Prof. dr. Laura Maria Cârstea Prof. dr. Daniela Dumitraș Prof. Daniela Corban Prof. Daniela Livadaru Prof. Loredana Vasiliu Prof. Ani Felicia Cichi Prof. Irina Condurat Prof. Raluca Popa Prof. Daniela Vîrlan

Prof. Rositta Adelaida Piftor Prof. Anca Patrichi Prof. Liana Jescu Prof. Alexandrina Coțovanu Prof. Mihaela Dudeanu

Copertă: Ani Felicia Cichi, profesor de limba şi literatura română

Contactul cu redacţia: [email protected]

Revizuire text și corectură:

Irina Condurat, profesor bibliotecar

Ani Felicia Cichi, profesor de limba şi literatura română

Liceul Tehnologic Economic ,,VIRGIL MADGEARU”, IAŞI, Str. Sf. Andrei, nr.70

Tel: 0232/316238, 0232/237539

E-mail: [email protected]

CORP A – Str. Sf. Andrei, nr.70, Iaşi

CORP B – Str. Plăieşilor, nr. 9, Iaşi

CORP C – Str. Săulescu, nr.17, Iaşi

www.economic2.ro

ISSN 2066-2033

mailto:[email protected]

nr. 46

HERMES 2000

3

Editorial

Motto:

,,Sunt asemenea unei cărţi, ale cărei pagini sunt strânse una într-alta, din nevoia de a fi

citite: mintea mea se cere răsfoită, iar adevărurile adunate în ea trebuie eliberate din când

în când, gata de a ieşi la iveală, atunci când o cer împrejurările.” (Seneca)

Există, adesea, spunea Gaston Berger, o prospeţime a imaginaţiei, o curiozitate neobosită, un

fel de geniu poetic, pe care savanţii sau artiştii, ajunşi la maturitate, nu le pot regăsi decât cu mare

greutate. Creativitatea constituie una din implicaţiile umane esenţiale ale culturii şi civilizaţiei, ale

oricărui proces social. Ea este una din cele mai mari producătoare de valori umane, sociale şi

educaţionale.

Vârsta şcolară este perioada caracterizată printr-un remarcabil potenţial creativ. Acum copiii

dobândesc deprinderea de a-şi exprima ideile, impresiile, gândurile, dorinţele într-o formă nouă,

inteligentă, cursivă, creatoare. Această etapă a vieţii oferă premise nelimitate pentru cultivarea

potenţialului creativ. Pornind de la aceste considerente logice, am încercat să caut şi să promovez

talente, copii care îşi exprimă gîndurile, ideile, sentimentele într-o formă artistică, indiferent din ce

parte a artei ar veni ea.

Şi pentru că toate ,,produsele” minţii şi sufletului de copil trebuiau să-şi găsească loc

binemeritat într-un cadru adecvat, a apărut în rândul revistelor şcolare publicaţia ,,Hermes 2000”.

O astfel de revistă nu ar putea fi susţinută în întregime doar de elevi, iar domnii profesori întregesc

cuprinsul cu articole care să suscite interesul celor pasionaţi de fenomenele culturale.

Toate aceste aspecte nu pot decât să contribuie la creşterea dragostei pentru lectură, pentru

cunoaştere, deschiderea minţii spre înţelegerea lumii, dezvoltarea gândirii critice, stimularea

dorinţei de a citi şi scrie, educarea în spiritul toleranţei pentru opiniile altora, dobândirea, pas cu

pas, a unor tehnici de creaţie şi de scris perfectibile ulterior.

,,O piatră aruncată în lac stârneşte cercuri concentrice care se lărgesc pe suprafaţa apei,

legând în mişcarea lor nufărul şi trestia, bărcuţa de hârtie şi barca pescarului… Tot astfel, un

cuvânt, aruncat în minte la întâmplare, produce valuri la suprafaţă şi în adâncime, antrenând în

căderea sa sunete şi imagini, analogii şi amintiri, sensuri şi vise, într-o mişcare ce interesează

experienţa şi memoria, fantezia şi inconştientul”, spunea Gianni Rodari.

Iată de ce trebuie să încercăm, pe toate căile posibile, să-i învăţăm pe elevi să asculte ecourile

ascunse ale cuvintelor, ale sunetelor, să dea viaţă acestor sensuri noi, atât în versuri, cât şi în

povestiri. Şi asta pentru că povestea este cea mai bună prietenă a copiilor. Trebuie să le sădim în

suflete ideea că toate cuvintele se unesc, formând ,,o pojghiţă“ superficială peste o ,,apă” adâncă şi

că, de vrei să creezi o povestire, trebuie să ,, înoţi sub apă,” să găseşti şi alte înţelesuri ale

cuvintelor. Revista şcolară rămâne un mijloc de educaţie şi de promovare a talentelor în formare.

Poate fi, în acelaşi timp, un auxiliar didactic şi un dar de suflet pentru orice cititor.

,, A căpăta obiceiul de a citi înseamnă a-ţi crea un refugiu personal faţă de toate nenorocirile

lumii.” ( W. Somerset Maugham)

Director,

Prof. dr. Laura Maria CÂRSTEA

nr. 46

HERMES 2000

4

JURNAL DE MOBILITATE ERASMUS+

Lisabona, Portugalia

Proiectul de mobilitate Erasmus+, Acţiunea Cheie 1 „Oportunităţi de dezvoltare profesională

la standarde europene”, propus de Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” – Iași a răspuns

nevoii de îmbunătăţire a calităţii pregătirii profesionale a absolvenţilor de la specializarea Comerţ,

prin formarea unor competenţe profesionale durabile şi a unor competenţe cheie. Ţintele vizate pe

termen lung au fost mai buna inserţie socio-profesională, atât în ţară, cât şi în străinătate, dar şi

adaptabilitatea sporită la cerinţele societăţii contemporane.

Însă, progresul calitativ nu depinde doar de implicarea elevilor în propria învăţare, ci şi de

calitatea formării lor, de care sunt responsabili profesorii. Astfel, proiectul a urmărit şi dezvoltarea

competenţelor pedagogice, de specialitate şi personale ale profesorilor prin observarea şi

experimentarea de noi metode şi mijloace educaţionale în instituţii similare din Portugalia, în vederea

îmbunătăţirii calităţii actului didactic şi a creşterii gradului de inserţie pe piaţa muncii a absolvenţilor

noştri.

Grupul ţintă a fost format din 14 elevi, clasa a X-a - Tehnician în activităţi de comerţ, şi 5

profesori VET din catedra de specialitate Economic/Comerţ. Mobilităţile s-au derulat în Lisabona în

două fluxuri, unul pentru elevi şi unul pentru profesori, în perioada 8 – 19 aprilie 2019.

Stagiul de pregătire practică de două

săptămâni derulat la MERCEARIA DO

BAIXA|AMANHECER i-a ajutat pe

elevi să cunoască mai bine cerinţele

unui loc de muncă modern, să

aprecieze beneficiile prestării unor

servicii de înaltă calitate şi să exerseze

lucrul în echipă. Cel mai important

aspect l-a constituit consolidarea

competenţelor specifice activităţilor

comerciale: organizatorice, orientare

către client, gestionarea eficientă a

relaţiilor cu clienţii, identificarea

priorităţilor.

Competenţele profesionale au fost

exersate într-un mediu real, bazat pe

resursele umane şi materiale ale

partenerului economic, elevii

valorificând cunoştinţele, abilităţile şi

atitudinile asimilate în cadrul

modulelor de specialitate. Nu în

ultimul rând, elevii şi-au dezvoltat

competenţe transversale, atât de

apreciate de angajatori şi absolut

necesare succesului în carieră.

nr. 46

HERMES 2000

5

Profesorii VET au beneficiat de un schimb de bune

practici ofertant propus de CASA DA EDUCACAO, care a

organizat seminarii, mese rotunde, asistenţe la ore, job-

shadowing, dezbateri, vizite de lucru, workshop-uri în

parteneriat cu o instituţie de educaţie cu renume din Lisabona, şi

anume ESCOLA DE COMÉRCIO DE LISBOA, cu

CITEFORMA, centru de formare VET public/privat,

Departamentul pentru VET al Ministerului Educaţiei şi

MERCEARIA DO BAIXA|AMANHECER şi O Mundo

Fantastico da Sardinha Portuguesa, parteneri economici.

Experienţa acumulată, resursă importantă pentru dezvoltarea

competenţelor pedagogice ale profesorilor de specialitate, a fost

transpusă în ghidul metodic elaborate pentru îmbunătăţirea

pregătirii profesionale a elevilor pentru profilul Servicii,

domeniul de calificare Economic/Comerţ.

Competenţele profesionale formate şi consolidate de către elevi, respectiv competenţele

pedagogice îmbunătăţite de către profesori, dublate de exersarea competenţelor lingvistice şi

transversale (adaptabilitatea, lucrul în echipă, spiritul antreprenorial) şi promovarea în rândul elevilor

şi a profesorilor a valorilor europene: toleranţa, interculturalitatea şi egalitatea de şanse reprezintă

beneficii imediate ale proiectului.

Impactul pe termen mediu şi lung constă în îmbunătăţirea calităţii formării profesionale a

absolvenţilor, aceştia fiind mai bine pregătiţi pentru piaţa muncii şi cu sanse mai mari de integrare

socio-profesională.

prof. Daniela Livadaru

nr. 46

HERMES 2000

6

Riga, Letonia

În perioada 30 septembrie – 5 octombrie 2019, 5 elevi şi 3 profesori din şcoala noastră au

participat în Riga - Letonia la a patra întâlnire transnaţională din cadrul Parteneriatului Strategic

„Adicţia de tehnologie la adolescenţi”, derulat prin programul Erasmus+ Acţiunea Cheie 2, Educaţie

şcolară, alături de partenerii din Turcia, Italia, Spania, Bulgaria şi Letonia.

Tema întâlnirii a fost „Adicţia de televiziune”, iar activităţile organizate de gazdele letone au

fost diverse şi antrenante. Astfel, în prima zi, după ce au vizitat şcoala gazdă, elevii au fost provocaţi

să participe la mai multe jocuri de cunoaştere, pentru a interacţiona şi a depăşi tracul primei întâlniri.

Apoi, fiecare grup de elevi a prezentat oraşul şi ţara de provenienţă, precum şi materialul pregătit pe

tema întâlnirii de proiect.

În cea de-a doua zi, elevii au descoperit tot prin intermediul jocului rolul important al

comunicării. Mai târziu, s-au format 6 grupuri internaţionale, fiecare având ca sarcină de lucru

improvizarea unei scenete şi crearea unui video promoţional. Pornind de la un caz de adicţie de

televiziune, fiecare grup a propus câte o măsură de prevenţie sau de intervenţie. Ziua s-a încheiat cu o

vizită de lucru la Centrul Dardedze, ce are ca scop prevenirea abuzurilor asupra copiilor.

Impresionantă a fost povestea vie a unui fost „abuzator”, influenţat şi de ceea ce văzuse în filme, dar

care a conştientizat la timp efectele devastatoare ale hărţuirii.

Ziua a treia a fost dedicată activităţilor în aer liber, ca alternativă la petrecerea unui timp liber

de calitate şi nu în faţa ecranului. Pe platourile de filmare de la Cinevilla elevii au fost „actori” în

câteva reclame, au descoperit cum se pregăteşte recuzita pentru film, dar au şi profitat de timpul

frumos pentru se întrece în îndemânare şi pregătire sportivă. La Castelul Jaunmoku au aflat povestea

celui care, prin reformele sale, a transformat radical capitala letonă, primarul George Armitstead.

Ultima oprire a fost la Jurmala, pe malul Golfului Riga.

În a patra zi, a fost organizată o întâlnire cu reprezentantul Departamentului pentru Educaţie,

Cultură şi Sport din cadrul Primăriei din Riga, care a scos în evidenţă preocuparea autortăţilor locale

pentru formarea tinerilor, inclusiv prin educaţia non-formală. Revenind în şcoala gazdă, elevii au

lucrat în aceleaşi grupuri internaţionale, sarcina de lucru fiind conceperea unui mesaj adresat

dependenţilor de televiziune şi transpunerea acestuia în culoare pe un tricou. Creativitatea şi talentul

copiilor, alături de munca în echipă, au condus la rezultate foarte frumoase, astfel încât s-a ales cu

dificultate un tricou câştigător, care va fi imprimat şi oferit tuturor participanţilor la următoarea

întâlnire transnaţională. Fiind ultima zi de activităţi, gazdele au pregătit o petrecere cu multe surprize,

apreciată de toţi participanţii. Timp de câteva ore, copiii au fost antrenaţi în diferite competiţii hazlii,

realizând că prietenia şi buna dispoziţie sunt printre cele mai eficiente metode de combatere a unei

adicţii.


nr. 46

HERMES 2000

7

Varşovia, Polonia

Cinci elevi şi doi profesori, cu toţii

membri ai Clubului de Pace Act+, au

participat între 19 şi 25 octombrie 2019, din

partea Liceului Tehnologic Economic

„Virgil Madgearu”, la a treia întâlnire

transnaţională de învăţare pentru elevi, cu

tema „Tehnici de comunicare în discursul

public” organizată în Varşovia, Polonia.

Mobilitatea se înscrie în calendarul

parteneriatului strategic Erasmus+ Acţiunea

Cheie 2 „Acţionează, Conectează-te,

Transformă pentru Pacea universală”,

coordonat de şcoala noastră şi implementat

alături de partenerii din Turcia, Italia,

Spania şi Polonia.

Gazdele poloneze au pregătit un program variat, cu activităţi relevante pentru tema

proiectului, şi anume promovarea educaţiei pentru pace. Prima zi a fost dedicată unei lecţii de istorie

în Muzeul Insurecţiei, ce surprinde prin tehnici inovative, un episod dramatic din istoria polonezilor,

şi anume lupta pentru libertate, după ocuparea Poloniei în 1939. Vizita în Grădinile Băilor Regale a

scos în evidenţă urmele luptelor purtate aici, dar înfrumuseţate după ce Polonia şi-a recăpătat

independenţa.

Cea de-a doua zi a fost dedicată activităţilor derulate în şcoala gazdă: activităţi de

intercunoaştere, învăţarea unui dans polonez, atelierul „Tehnici de oratorie şi retorică”, o „vânătoare

de comori”, escalada pe perete şi o vizită de studiu la Centrul Ştiinţific Copernic, ce promovează

învăţarea ştiinţelor prin demonstraţii şi experimente interactive.

În a treia zi, elevii au prezentat, în cadrul unei activităţi tip „conferinţă de presă”, campaniile

de voluntariat pregătite şi derulate în fiecare dintre şcoli, răspunzând întrebărilor din public. În a doua

parte au participat la o activitate de voluntariat, citind poveşti şi implicând în jocuri 25 de copii de

nivel primar. Ziua s-a încheiat cu un meci de volei între echipa Poloniei şi echipa Celelalte Naţiuni.

Excursia de studiu la Auschwitz, organizată în a patra zi, le-a descoperit elevilor ororile unui

război şi consecinţele unui comportament abuziv şi intolerant la adresa celuilalt. A fost un prilej de

reflecţie cu privire la rolul educaţiei pentru pace şi al valorizării tinerilor ca promotori ai unui

comportament prosocial în comunitatea lor.

Ultima zi a fost din nou despre istorie şi înţelegere a lecţiilor trecutului, prin vizita de studiu la

POLIN, Muzeul Istoriei Evreilor din Polonia, care, prin tehnologie şi inovaţie, aduce istoria aproape

de cei ce îi calcă pragul. Centrul vechi al Varşoviei a prilejuit o nouă lecţie, demonstrând cum, prin

voinţă şi implicare, lumea poate redeveni bună şi frumoasă.

Mobilitatea din Varşovia le-a oferit participanţilor ocazia de a interacţiona, a cunoaşte şi a

lega prietenii, de a privi spre trecut şi a conştientiza consecinţele extremismului, de a privi spre sine şi

a înţelege ce rol important avem cu toţii în promovarea păcii.


nr. 46

HERMES 2000

8

Nazilli, Turcia

Un nou parteneriat strategic Erasmus+,

Acţiunea Cheie 2, intitulat APPLE – „Active

Performant Personalized Lifelong Education /

Educaţie activă, performantă, personalizată, pe durata

întregii vieţi” (2019-1-ES01-KA229-065600), a

început în acest an şcolar în liceul nostru, împreună cu

şcoli din Spania, Lituania, Turcia, Grecia şi

Portugalia, vizând dezvoltarea competenţelor

transversale şi sociale, orientarea în carieră a elevilor

şi pregătirea lor pentru piaţa muncii şi dezvoltarea lor

personală şi profesională cu rezultate pe termen lung.

La prima activitate transnaţională de învăţare

pentru elevi, intitulată Schools@Europe, desfăşurată la Sosyal Bilimler Lisesi din Nazilli în perioada

25 – 29 noiembrie 2019, au participat patru elevi, Cosmina Balaş, Roxana Gheorghieş, Alesia Iacob şi

Nicolae Miţul, şi doi profesori însoţitori (prof. Anca Patrichi şi prof. Corneliu Carpen).

Programul întâlnirii a cuprins mese rotunde (prezentarea ţărilor şi şcolilor partenere), un

studiu comparativ al sistemelor educaţionale din cele 6 state, cu detalierea diferenţelor dintre ele,

alegerea logo-ului proiectului, o întâlnire cu primarului oraşului, dezbateri privind drepturile şi

obligaţiile liceenilor, vizite de lucru la două companii renumite în Turcia (Ugur Cooling şi Jantsa), dar

şi la nivel internaţional şi realizarea profilului acestor agenţi economici.

Dincolo de scopul educativ al acestor activităţi, elevii noştri au fost puşi în situaţii noi de

comunicare, în care au descoperit oameni calzi, activi şi foarte ospitalieri. S-au legat prietenii şi s-au

înlăturat barierele culturale sau lingvistice. Programul, coerent structurat şi relevant pentru tematica

proiectului, a inclus şi vizite de studiu în locaţii unice din punct de vedere istoric, geografic sau

economic, dintre care amintim Pamukkale, renumit pentru izvoarele naturale şi travertinele sculptate

în terase stratificate, şi Efes, oraşul cu o istorie extraordinară, veche de mai bine de 9000 de ani.

În cadrul acestei mobilităţi, elevii şi profesorii au completat şi utilizat „Ghidul de

supravieţuire” (în engleză şi în limbile naţionale) pentru o mai bună cunoaştere a limbilor ţărilor

partenere, dar şi-au dezvoltat mai ales abilităţile de folosire a limbii engleze, datorită comunicării

constante în această limbă. Încheierea activităţilor de învăţare s-a realizat în cadrul unei emoţionante

ceremonii de acordare a certificatelor de participare, amintind tuturor de spiritul de echipă din cadrul

seminarilor de lucru şi de toate momentele frumoase petrecute în Sosyal Bilimler Lisesi din Nazilli.

prof. Anca Patrichi

nr. 46

HERMES 2000

9

Knezha, Bulgaria

Parteneriatul Strategic Erasmus+

“Technology Addiction in Adolescents” a ajuns

la a cincea activitate transnaţională de învăţare

pentru elevi, care a fost găzduită de Liceul

Agricol 3 “Stefan Tsanov” în Knezha, Bulgaria

în perioada 9 -14 decembrie 2019.

Tema întâlnirii a fost “Adicţia de

telefon, tabletă şi calculator”, iar din partea

şcolii noastre au participat cinci elevi,

Alexandra Rusu, Raluca Necorea, Tudor Latu, Darius Miron, Rareş Ganea, şi doi profesori însoţitori,

prof. Anca Patrichi şi prof. Carmen Oniciuc.

Activităţile organizate au fost foarte variate, începând cu prezentarea şcolilor şi ţărilor de

provenienţă (şi premierea celor care au reţinut cele mai multe detalii) şi jocuri de intercunoaştere,

pentru a crea o atmosferă destinsă şi propice comunicării. În cadrul unui astfel de joc, fiecare

participant a desenat portretul unui coleg, precizând pasiunile acestuia, preferinţele culinare etc., iar

lucrările au fost expuse în sală.

După ce s-au mai disipat barierele culturale, elevii au prezentat public materialele realizate pe

tema întâlnirii, reieşind următoarele aspecte: prezenţa constantă a tehnologiei în viaţa tinerilor în

detrimentul altor activităţi; rezultatele îngrijorătoare ale studiilor realizate în şcolile partenere (un

procent mare de tineri se consideră sau sunt dependenţi de telefon şi/sau calculator); importanţa

activităţilor alternative, care pot reduce timpul petrecut în faţa ecranelor; avantajele folosirii cu

discernământ ale acestor dispozitive electronice.

Apoi, elevii au conceput jocuri de rol pe tema adicţiei în discuţie, respectiv au colaborat şi au

folosit metoda brainstorming pentru realizarea unor planşe/stickers originale cu mesaje legate de

adicţia de tehnologie. Acestea au fost prezentate sub forma de concurs vineri, în ultima zi de activităţi,

fiind premiate primele trei cele mai bune planşe şi cele mai bune trei scenete.

Programul a mai cuprins o întâlnire cu primarul oraşului Knezha, turul oraşului, vizite de

studiu în Pleven/Plevna (oraş cu o importanţă deosebită pentru istoria Bulgariei) şi în oraşul-cetate

Veliko Târnovo. Pe toată perioada mobilităţii atmosfera a fost degajată şi prietenoasă, un mare merit

revenind ospităţiltăţii gazdelor. Toţi participantii au legat prietenii şi au împărtăşit momente minunate,

îmbunătăţindu-şi abilităţile de comunicare

în limba engleză în contexte inedite,

consolidându-şi stima de sine, lărgindu-şi

orizontul cultural, competenţe transversale

vizate în cadrul programelor Erasmus+

finanţate prin Comisia Europeană.

prof. Anca Patrichi

nr. 46

HERMES 2000

10

Daniela Dumitraș – STEM Bridge

preluare site stiintescu.ro

Dacă în proiectul anterior a

conceput și realizat macheta Elicopterului

lui da Vinci, de data aceasta echipa STEM

Bridge, coordonată de Daniela Dumitraș,

și-a propus să realizeze podul lui da Vinci

– un pod mobil din materiale foarte puține,

care trebuie să se autosusțină, fără

șuruburi sau adezivi. Scopul tuturor

vizitelor și experimentelor din proiect,

finanțate prin Științescu Iași, nu a fost

doar învățarea experiențială, ci și

sublinierea legăturii între domeniile STEM

sau a felului în care un copil este atras de

joc și mister.

CUM A ÎNCEPUT TOTUL?

- Cum ați aflat de Fondul Științescu?

- Am aflat despre Fondul Științescu de la Conferința Națională a Comunității „Educație

pentru Științe”, București, noiembrie 2017.

- Cum v-a venit ideea cu care ați aplicat?

- Pornind de la constatarea că adeseori adulții cred că intuiesc domeniile de interes ale

copiilor, am încercat, la fel ca și în proiectul de anul trecut, ca ideea să vină dinspre elevi

și nu către aceștia, prin propunerea profesorului. Am informat elevii noi despre acest

proiect prin intermediul Consiliului elevilor din LTEVM și timp de o lună a fost amenajat

în laboratorul de științe colțul Brainstorming Științescu, unde, pe o coală flipchart, s-au

adunat ideile de proiect ale elevilor care ar dori să se implice. Elevii participanți în

nr. 46

HERMES 2000

11

proiectul Științescu anterior au venit din vacanța de vară cu nerăbdare și cu o mulțime de

idei pentru noul Științescu.

- Ați formulat-o, așa cum a ajuns ea în proiectul câștigător, din prima? Sau ați avut și

alte idei? Cum v-ați hotărât asupra celei cu care ați aplicat?

- Am identificat multe idei minunate. Cum paleta de idei a fost foarte diversă, iar

propunerile au fost foarte vehement și cu înflăcărare susținute, am considerat că o

abordare deschisă ar fi foarte potrivită pentru noul proiect. Aşa am conturat mai multe

grupe de interes din domeniile STEM, legate simbolic printr-un pod (STEM Bridge):

Drag de știință – să construim…; Electropedia; Chimia OAUUU!; Ecologiștii – Ştiinţa

verde; STEM prin ochi de copil; Provocările religiei adresate ştiinţei; Blog/revista

electronică Științescu de la Eco2.

- Cum v-a venit ideea de titlu? Ați avut și alte variante? Dacă da, cum ați ales?

- Entuziasmul lui da Vinci ne-a fost model pentru a propune realizarea noului proiect

interdisciplinar STEM Bridge. Dacă în proiectul anterior am conceput și realizat macheta

Elicopterului lui da Vinci, de data aceasta ne-am propus să realizăm podul lui da Vinci

(un pod mobil din materiale foarte puține, care trebuie să se autosusțină, fără șuruburi sau

adezivi), realizarea lui conducând la întărirea echipei, dar și la învățarea experiențială,

dorindu-se a fi o legătură metaforică între domeniile STEM, dar și o legătură între acestea

și sufletul de copil atras de joc și mister.

nr. 46

HERMES 2000

12

PASIUNEA PENTRU ȘTIINȚE

- Cum ați ajuns pasionată de acest domeniu științific?

- Sunt profesor de 20 de ani, doctor în științe de 12 ani. Mă simt realizată ca profesor, dacă

pasiunea mea devine și pasiunea elevilor mei.

- Ce vă place la acest domeniu?

- Domeniul STEM, organizat sub forma atelierelor de inovaţie şi creativitate, în cadrul

cărora elevii sunt încurajaţi spre studiul aplicativ, lucrul în echipǎ şi abordarea

interdisciplinarǎ a temelor de actualitate mondialǎ, este mult mai atractiv față de

abordarea clasică a transmiterii informațiilor de la profesor la elev.

Latura experimentală a majorităţii activităţilor contribuie astfel la creşterea nivelului de

literaţie ştiinţifică a elevilor şi la dezvoltarea gândirii lor critice. Elevii nu doar vor lectura

texte despre diferite fenomene ştiinţifice, reproducând apoi diferite concluzii sau

răspunsuri şablon, ci vor învăţa prin experiment, care reprezintă cheia înţelegerii.

Experimentând singuri, elevii vor păşi pe drumul fascinant al cunoaşterii, familiarizându-

se şi împrietenindu-se cu noţiuni de bază, dar aride prin conţinutul lor teoretic.

https://stiintescu.ro/wp-content/uploads/2020/01/56965561_1123643644509466_5680884269539393536_n.jpg


nr. 46

HERMES 2000

13

-

-

-

-

-

-

-

-

-

- Aveți vreun om de știință drept „erou”, unul care să vă fi inspirat? Dacă da, de ce?

- Omul de știință pe care l-am luat drept ,,erou” a fost Leonardo da Vinci. Leonardo da

Vinci a fost cel mai de seamă reprezentant al renașterii italiene din perioada de apogeu a

acesteia. Spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator,

anatomist și scriitor, Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din

întreaga istorie a omenirii. Un geniu care era apreciat pentru creațiile, spiritul său și

invențiile care i-au pus amprenta asupra epocii, fiind considerat arhitectul omului

renascentist, un spirit animat de o curiozitate nemaiîntâlnită până atunci. Au fost făcute de

asemenea mari descoperiri în domeniul anatomiei, ingineriei, opticii și hidrodinamicii pe

care nu le-a publicat ulterior. Entuziasmul lui da Vinci ne-a fost model pentru a propune

realizarea noului proiect interdisciplinar STEM Bridge.

- De ce credeți că e util pentru copii să înțeleagă acest domeniu științific; la ce le-ar

putea folosi în viață?

- Elevii nu doar vor lectura texte

despre diferite fenomene ştiinţifice,

reproducând apoi diferite concluzii

sau răspunsuri şablon, ci vor învăţa

prin experiment, care reprezintă cheia

înţelegerii. Este cu atât mai necesar

cu cât încurajează nu doar coborârea

ştiinţei la nivelul de înţelegere al

elevilor, ci şi colaborarea între elevi

cu un nivel diferit de cunoaştere, uniţi

însă prin pasiunea lor pentru ştiinţă.

Înțelegerea acestui domeniu va

îmbunătăţi competenţele de cercetare


nr. 46

HERMES 2000

14

şi experimentare, de documentare şi studiu individual, va dezvolta abilități de

comunicare, abilități de lucru în echipă, de lucru pe calculator, foarte importante pentru

dezvoltarea personală şi profesională a elevilor noştri. Foarte importante sunt abilitățile

practice strâns legate cu viața de zi cu zi, activitățile pornind de la elevi, către elevi. Se

creează astfel premisele dezvoltării gândirii critice și abordării polivalente a unei teme.

APLICAȚIA

- Care au fost resursele de care ați avut nevoie? Cine sunt cei care v-au ajutat să

organizați proiectul, contribuind astfel la realizarea lui?

- Am avut la dispoziție resursele umane (profesori, elevi voluntari și specialiști). Resursele

financiare puse la dispoziție de Fondul Științescu au făcut posibile activitățile propuse.

Ne-am propus să implicăm societatea de obținere și distribuție a apei potabile, ApaVital

Iași, care ne-a fost alături în multe alte proiecte. Ne-am propus o vizită de studiu la Stația

de epurare a apelor uzate Dancu.

La Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni Iași am descoperit o altfel de

chimie, la un nivel superior al aplicabilității. Astfel, ni s-au oferit explicații de către

personal specializat, acest lucru aducând un plus valoare, datorită expertizei persoanelor

formatoare, care pot oferi nu doar informații, ci și răspunsuri la întrebările elevilor și,

bineînțeles, o abordare din interior a temelor tratate.

De asemenea, ne-am dorit ca parteneri Facultatea de Inginerie chimică și protecția

mediului Cristofor Simionescu de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași,

precum și Facultățile de Chimie și Fizică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași,

prin intermediul unor foști elevi, actuali studenți, cerându-le sprijinul pentru realizarea

unor experimente inedite. Aceste instituții ne-au sprijinit și în alte activități realizate de

liceul nostru. Considerăm că interacțiunea cu aceste persoane resursă a stimulat nu doar

curiozitatea elevilor, ci și interesul lor pentru tematica proiectului și dorința de a urma în

nr. 46

HERMES 2000

15

viitor o carieră în domeniu. Colaborarea cu Asociația Bucurie și Speranță a condus la

realizarea unei activități cu 15 copii cu dizabilități, cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani,

arătând că oricând există abilitate în dizabilitate.

- În ce au constat experimentele?

- Există patru categorii principale de activități. Prima categorie constă în vizite de studiu, în

timp ce a doua categorie de activități vizează ședințe de proiectare și realizarea Podului

lui da Vinci, macaralei hidraulice, motorului Stirling, a Fântânii lui Heron, a bobinelor, a

circuitului „cu o dâră pe hârtie”, a pilelor electrice din creioane sau cu ajutorul lămâii, a

machetelor de epurare a apei, a grădinii suspendate etc.

A treia categorie de activități se desfășoară sub forma de experimente de laborator,

iar a patra categorie este sub forma unor spectacole interactive și expoziții în care

„actorii” vor prezenta experimentele spectaculoase, implicând și „spectatorii” în acestea,

în vederea diseminării rezultatelor obţinute în cadrul proiectului şi trezirii interesului

pentru studiul ştiinţelor. Toate acestea vor fi postate în timp real pe blogul proiectului.

- Cum au reacționat copiii?

- Copiii au fost dornici de a se implica în abordarea altfel a științelor. Elevii voluntari și-au

luat foarte în serios rolurile, iar ,,ucenicii” lor au apreciat lipsa barierelor privind vârsta.

Entuziasmul și bucuria de a face ceea ce le place s-a resimțit. Magia este știința

neînțeleasă. Am găsit astfel rețeta secretă de a înțelege științele.

- Au fost și peripeții?

- Peripețiile apar inevitabil atunci când muncim. Provocări ca numărul mare de copii care

și-au propus să participe la activități, eșuarea unor experimente sau întârzierile iminente

nr. 46

HERMES 2000

16

la achiziționarea unor materiale necesare experimentelor ne-au călit și ne-au făcut să fim

mai determinați.

- Vi s-a întâmplat să vină părinți să vă spună ce le-au povestit copiii despre activitățile la

care au participat?

- Poveștile copiilor către părinți nu au rămas fără răspuns. De asemenea, folosind conturile

de socializare, părinții au putut vedea

periodic frânturi din atelierele desfășurate.

BILANȚ DE „EXPERIENȚĂ ȘTIINȚESCU”

- Cum v-a ajutat experiența asta?

- În primul rând, m-a făcut un profesor mai

bun. De asemenea, apetitul pentru științe în

rândul elevilor fiind crescător, speranța în

progres a crescut. Bucuria din privirea

copiilor înnobilează cauza profesorului.

- Ați avut vreo revelație în cadrul

proiectului?

- Revelația a fost să descopăr că pentru a

realiza activități deosebite presupune un efort

suplimentar, dar care se justifică prin plus-

valoarea adusă de acesta.

- Ce-ați face altfel, dacă ar fi să aplicați din

nou?


https://stiintescu.ro/wp-content/uploads/2020/01/57164068_1123650657842098_1869594174412554240_o.jpg

https://stiintescu.ro/wp-content/uploads/2020/01/Festivalul-%C8%98tiin%C8%9Belor2.jpg

nr. 46

HERMES 2000

17

- Aș propune mai puține activități, deoarece perioada de desfășurare a proiectului este

intercalată cu multe vacanțe, făcând dificilă realizarea tuturor activităților.

- Ați recomanda și altora să aplice la Fondul Științescu?

- Recomand cu drag!

VIITORUL ȘTIINȚESCU

- Cum credeți că s-ar putea dezvolta programul în anii care urmează – și ce credeți că ar

trebui să se întâmple pentru ca el să se transforme într-o mișcare a comunității?

- Cred că o modalitate de dezvoltare a programului ar fi multiplicarea acțiunilor de tipul

Cercului de donatori, cu proiecte propuse de fundație și susținute de comunitatea

economică locală.

- Știți pe cineva care-ar fi dispus să dea o mână de ajutor ediției viitoare?

- Cred că mediul de afaceri din comunitate.

nr. 46

HERMES 2000

18

A fi bariton la 16 ani

I.P.C.: Cine ești tu, copil bălai cu ochi albaștri?

M.M.(râzând): Sunt Mădălin, am 16 ani, provin din județul Botoșani, dintr-o zonă cu tradiții populare

păstrate cu sfințenie, sunt un tânăr sociabil și cooperant.

I.P.C.: Am înțeles că ai o voce minunată, că ți-o pui în valoare în corul teologic al organizației de

tineret ortodox ATOR și aș vrea să-mi povestești în câteva fraze despre acest dar, cel al vocii de

bariton.

M.M.: Pasiunea pentru muzică am moștenit-o de la părinți, ei fiind instrumentiști, în comuna Călărași,

o comună cu multe tradiții păstrate aproape intacte de-a lungul anilor. Tata cânta la trompetă și

acordeon, iar mama la vioară. Vocea mi-a fost descoperită de către părintele paroh, încă de la 12 ani,

luându-mă să cânt în strana bisericii.

I.P.C: Înseamnă că știi să cânți muzică psaltică?

M.M.: Da, știu să cânt, după aproape doi ani de practică și repetiții, ajungând astăzi să cânt orice

melodie bizantină.

I.P.C.: O, ce minunat! Pot să te întreb ce planuri de

viitor ai?

M.M.: O să vă mirați, dar aș dori să ajung un bun

economist, din acest motiv fiind și la acest liceu. Cât

despre muzică, pot să vă asigur că va rămâne a doua mea

ocupație sau mai bine spus, va fi pasiunea mea de suflet.

I.P.C.: Nu pot decât să-ți doresc un viitor minunat, cu

realizări care să te aducă pe culmi înalte și aș dori să te

felicit, deoarece dirijezi cu succes grupul coral Vox Eco

2 al Liceului Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”

Iași.

Mulțumesc pentru interviu!

M.M.: Și eu vă mulțumesc!

Interviu realizat de prof. bibl. Condurat Irina

elevului Maicariu Mădălin

nr. 46

HERMES 2000

19

Succesul, o călătorie în timp

Privind în urmă, realizez că anii de liceu mi-au adus cele mai mari satisfacții. În fiecare an am

participat la faza națională a Concursului pe teme de protecția consumatorului „Alege! Este dreptul

tău!”, reușind de fiecare dată să situez județul Iași pe podium. Desigur, m-am întrebat ce m-a

determinat să particip în toți acești trei ani la un astfel de concurs. În primul rând, ineditul acestuia,

faptul că m-a ajutat să înțeleg mai bine ce drepturi am în calitate de consumator, cum să mă feresc de

practicile comerciale incorecte și cum să mă comport, astfel încât să nu îmi fie afectate interesele

economice. Pregătindu-mă pentru competiție, mi-am format deprinderea de a alege responsabil. Acum

știu să fac cumpărături online în siguranță, pot identifica eventualele costuri ascunse, citesc cu atenție

și interpretez mesajele înscrise pe etichete, astfel încât să aleg acele produse care corespund cel mai

bine nevoilor mele și mai ales iau atitudine atunci când nu îmi sunt respectate drepturile.

Premiul I obținut la ultima ediție m-a convins că succesul este o călătorie parcursă treaptă cu

treaptă, nu o destinație, iar dăruirea și efortul sunt mai importante decât rezultatele.

De câte ori voi fi la malul Mării Negre, îmi voi aminti cu drag de zilele petrecute la începutul verii, în

tabăra din Eforie Sud, locul unde a fost organizat concursul și am trăit cele mai frumoase experiențe,

acolo unde am întâlnit oameni minunați, care m-au inspirat să fiu perseverentă și competitivă în tot

ceea ce îmi propun.

Maria Diana HORLEANU, clasa a XII-a H, coord. prof. Liana JESCU

nr. 46

HERMES 2000

20

Fascinația dorințelor împlinite

Participarea la faza națională a Concursului pe teme de protecția consumatorului

„Alege! Este dreptul tău!" a fost o experiență care nu se poate compara cu niciuna dintre

cele pe care le-am avut până acum.

În primul rând, secțiunile, una individuală și cealaltă pe echipe, au reprezentat nu doar o

provocare, ci și un mod de a învăța care ne sunt drepturile în calitate de consumatori și de a ne

cunoaște mai bine pe noi înșine.

În al doilea rând, acest concurs este unic prin faptul că, după competiția individuală, care a

constat într-o probă scrisă și prezentarea unui eseu, s-a desfășurat concursul pe echipe, la rândul lui,

având mai multe probe: interpretarea unui spot publicitar, realizarea unui poster care să surprindă

caracteristicile Regiunii Nord-Est și prezentarea într-un mod inedit a practicilor comerciale incorecte.

Am avut prilejul să cunosc oameni deosebiți, să lucrez în echipă, să fiu creativă și să-mi dezvolt

abilitățile de a mă informa și de a comunica.

Rezultatele au fost un motiv de bucurie pentru toți, Premiul I pentru Regiunea Nord-Est și

Premiul al III-lea pentru mine. A fost un bilanț care mi-a dat încredere că poți avea succes, dacă îți

dorești cu adevărat și ești perseverent. Foarte importantă a fost susținerea pe care am avut-o din partea

prietenilor, a familiei, a școlii și, mai ales, a doamnei profesor Liana Jescu. Le mulțumesc tuturor pe

această cale!

Beatrice Cătălina IACOB, clasa a X-a G prof. coord. Liana JESCU

nr. 46

HERMES 2000

21

Competiția care deschide noi orizonturi

„Alege! Este dreptul tău!”, concursul organizat de Ministerul Educației Naționale în

parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, are ca scop formarea unor

generații de consumatori conștiente de drepturile lor legitime. Este o competiție complexă, care îi

provoacă pe tineri să parcurgă legislația recomandată prin bibliografie, în vederea susținerii probei

scrise și realizării unui eseu, care va fi prezentat comisiei de jurizare.

Inedită la acest concurs este tematica diferită pentru fiecare ediție, fiind propuse subiecte de

interes, dintre care amintesc: Importanţa serviciilor turistice în economia României, Preț plătit, preț

corect, Consumator român - consumator European, Informarea completă, corectă şi precisă - un

drept şi o necesitate pentru consumatori, Publicitatea înșelătoare, Practici comerciale incorecte, Să

învăţăm să mâncăm sănătos, Cumpăr online și știu ce drepturi am, Drepturile consumatorilor în era

digitală, Costuri ascunse ale comerțului online, Mesaje ascunse în publicitatea online la produsele

nealimentare, Să învățăm să citim eticheta produselor.

Privesc cu drag în urmă și contemplu performanța pe care am reușit să o ating, aceea de a

pregăti în fiecare an elevii care au reprezentat cu mândrie județul Iași la etapa națională, reușind să fie

printre cei premiați și apreciați de comisia de jurizare și organizatori. Experiențele prin care am trecut,

treptele pe care am pășit împreună cu elevii mei pentru a le arăta drumul spre succes, aspirațiile de

împlinire și desăvârșire, toate acestea au transformat visele unor copii în realitate, deschizându-le noi

orizonturi.

Liana JESCU,

profesor de discipline economice

nr. 46

HERMES 2000

22

Pasiunea mea-fotografia

Ce este la modă în aceste timpuri zbuciumate?

E greu, ca adolescent, să ai o pasiune care te poate

încadra într-o anumită categorie de oameni .

Eu, pe numele meu Mara, sunt pasionată de

plimbările montane și de fotografie. Când am atins

pentru prima dată un aparat foto, am simțit că totul este

magie, că ochiul acela al aparatului care clipește face

parte din mine. Primele fotografii le realizam pe stradă,

fiindcă mi se părea că acolo se întâmplă totul, că acolo

este freamătul cotidian, cu oameni și oameni care

treceau grăbiți pe lângă mine. Adoram să surprind

chipurile cu expresiile diferite: de fericire, de mirare, de

chin, de dor…de visare.

Anii au trecut și această pasiune a mea s-a șlefuit mai

bine cu ajutorul unui aparat Nikon, cu care realizez niște

cadre extraordinare.

Sunt multe recomandări pe care le-aș face pentru cei

care pornesc pe acest drum al artei fotografice.

În primul rând, o fotografie reușită trebuie să surprindă o stare anume sau un cadru din natură

unic, magic. Eu ador locurile cât mai sălbatice, cât mai neatinse de piciorul omului.

În al doilea rând, trebuie să ai aparatura necesară pentru a reuși să captezi detaliile prețioase.

Recomand din toată inima tinerilor să se detașeze de influența negativă a rețelelor de

socializare și să se apropie cât mai mult de natură, prin ochiul magic al aparatului foto.

Chițescu Mara-Diana, clasa a XI-a D,

prof. coord., bibliot. Irina Condurat

nr. 46

HERMES 2000

23

Balul Bobocilor

Liceului Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”

Iași 2019

Balul Bobocilor de la Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” a fost unul dintre

cele mai căutate din orașul Iași. Acesta s-a desfășurat în clubul Master Pub, pe data de 11

decembrie. Au fost 5 echipe de boboci:

Prima pereche a fost formată din Amalia Grosu și Dragoș Ungureanu. Dragoș: este un băiat

prietenos, îi place să asculte muzică și este un jucător talentat de baschet. Amalia: este o fată sensibilă,

dar în același timp face față criticilor, are multă energie și este dispusă pentru orice, în timpul liber îi

place să doarmă.

A doua pereche a fost formată din Alexandru Brezuleanu și Cati Iacob. Alex: este un băiat

amuzant, imatur, plin de viață dar leneș, sigur pe sine, timpul liber îl petrece alături de prieteni. Cati:

este o fată îndrăzneață, sinceră, uneori răutăcioasă cu cei din jur, îi plac plimbările lungi și să

povestească cu prietenii.

A treia pereche a fost formată din Vlad Tânjală si Bianca Todireanu. Vlăduț: este o persoană

glumeață, foarte simpatica, este o persoană de cuvânt și se concentrează pe ceea ce îi place sa facă.

Bianca: este o fată sociabilă, prietenoasă, deschisă la experiențe noi și este pasionată de coregrafie.

A patra pereche a fost alcătuită din Fabian Albișteanu si Alexandra Moroșanu. Fabian: este un

băiat timid, dar încrezător, talentat, acceptă provocările noi, timpul liber îl împarte cu prietenii și

bicicleta. Alexandra: este o persoană talentată, de încredere, iubită de prietenii ei, pune suflet în tot

ceea ce face. În timpul liber desenează și dansează.

Iar ultima pereche și nu cea din urmă a fost alcătuită din Rianna Harton și Rareș Pânzariu. Rareș:

este o persoană deschisă, se acomodează repede și îi place foarte mult să interacționeze cu persoanele

nou întâlnite. Rianna: este o fată optimistă şi se consideră o persoană norocoasă din multe puncte de

vedere.

Titlu de Mister Boboc a fost câștigat de către Fabian Albișteanu, iar cel de Miss Boboc de către

Alexandra Moroșanu.

Toți participanții s-au descurcat foarte bine, dar juriul a avut ultimul cuvânt de spus.

La bal au fost invitați doi cântăreți, Ian și Azteca, care au fost așteptați de foarte mulți tineri

nerebdători să cânte alături de ei. Atmonsfera a fost una uluitoare și plină de energie.

Teodora Foca, Teodora Duca,

clasa a IX-a C,

prof. coord. Ani Felicia CICHI

nr. 46

HERMES 2000

24

Poezia infinitului

Nu ştiu alţi profesori cum sunt, dar eu, trebuie să recunosc, sunt fascinată pentru totdeauna de

INFINIT. Am pornit în viaţă de la 0 ani, 1 an, 2 ani....

Am parcurs anii de şcoală, din clasa I, până în clasa a XII-a, cei patru ani de facultate, au

urmat.... Totul părea să fie FINIT, să aibă un început şi un sfârşit, până l-am întâlnit pe INFINIT !

Abia după ce am început să predau, an de an, „limită pentru x tinzând la ” am realizat că fiecare

dintre noi, în orice domeniu ne-am propune, ne putem autodepăşi, putem evolua „la ”, doar ...să

vrem asta!

Mă bucur nespus de mult de noua, moderna şi primitoarea sală de sport a liceului nostru. E un

spaţiu care îmbie la efort, ca şi matematica, la autodepăşirea limitelor, în plan fizic, susţinând astfel

autodepăşirea barierelor pe care noi ni le autoimpunem câteodată, în planul înțelegerii, al spiritului și

al înțelepciunii. Mă întrb câteodată: „DE CE, OARE, SE TEM ELEVII, CEL MAI MULT, DE

OBIECTELE: MATEMATICĂ ŞI SPORT ?”.

Pentru că ambele obiecte te provoacă

la efort, la parcurgerea unui algoritm

de acumulări, care să te conducă la o

creștere, la o versiune din ce în ce mai

bună – a ta ca ființă !

Recunosc, această creştere perpetuă

nu propune o competiție cu un altul, ci

doar cu tine însuți, cu versiunea ta , de

ieri.

Când munceşti sistematic, ceas

de ceas, adunând creşteri mărunte în

fiecare zi, ajungi la un moment dat să

acumulezi atât de mult, încât să

reușești să urci pe podium, să obţii

medalia de aur, să iei bacalaureatul, să

faci tot ce ţi-ai propus, la cotele cele

mai înalte!...

Da, aţi ghicit! Infinitul se atinge

prin „politica paşilor mărunţi”....

Dacă stau şi mă gândesc, niciun

copac nu ştie când a crescut mare,

dintr-o biată sămânţă, nu îşi dă seama

nr. 46

HERMES 2000

25

când a înflorit ... el a avut doar răbdare şi perseverenţă pentru a CREŞTE ....

Iar creşterea poate să urce chiar PÎNĂ LA CER, ca în povestea lui „Jack şi vrejul de fasole” ....

Acelaşi sentiment de „creştere până la cer” l-am avut când, cu mare bucurie am văzut ce minunate

forme şi culori ne-au învăluit peretele liceului nostru, din corpul B, ca urmare a integrării în

activităţile aferente programului „IAŞI – CAPITALA TINERETULUI ÎN ROMÂNIA, 2019 -

2020”.

E atâta viaţă, atât de înaltă vibraţie, o adevărată efervescenţă care îndeamnă la emulaţie, la

desavărşire – prin viul şi intensitatea acelei cromatici. De cum le-am remarcat, mi-am şi spus în sinea

mea: „Să vezi ce bunădispoziţie, ce viaţă, ce întrecere în a se autodepăşi se va propaga de acum şi

elevilor noştri”.... Căci, da! suntem interconectaţi TOŢI cu TOT ce ne înconjoară... iar culorile acestea

vii ne vor „pune pe jar”, ne vor insufla speranţa, dacă nu chiar certitudinea că, pe aripile lor, putem şi

noi lua „LECŢII DE ZBOR” către VIAŢA care ne aşteaptă după ce vom termina şcoala, către

INFINITUL ÎMPREUNĂ, creșterii și autodepășirii, spre care ne-au îndreptat, cândva, în clasa a XI-a

şi a XII-a, calculul „limitelor tinzând la INFINIT”...

Prof. Piftor Rositta Adelaida

nr. 46

HERMES 2000

26

Comunicarea: definire şi caracteristici

Termenul ,,comunicare” provine din

limba latină (communicare) şi a fost moştenit

sub forma ,,a cumineca”, având sensul de,, a se

împărtăşi” (în accepţia limbajului religios). În

latina târzie a apărut forma ,,excomunicare”,

care înseamnă excluderea din comunitatea

creştină. Având în vedere aceste aspecte, se

poate observa că sensul originar al cuvîntului

comunicare este atât sacru, cât şi profan. Din

cele mai vechi timpuri, comunicarea a stat la

baza organizării sociale, mijlocind relaţiile

dintre oameni. Din punct de vedere

cronologic, este considerată primul instrument

spiritual al omului, în procesul socializării

sale.

Dicţionarul explicativ al limbii române

defineşte comunicarea ca fiind ,,înştiinţare,

ştire, veste, raport, relaţie, legătură”.1 În

general, prin comunicare se înţelege ,,a

înştiinţa, a spune, a fi în legătură cu…,”2 a

informa, a aduce la cunoştinţă, a da de ştire.

Astfel, acest cuvânt are o multitudine de

înţelesuri, de scopuri, precum şi numeroase

metode de exprimare şi manifestare.

Comunicarea reprezintă modul prin care

se transmite un mesaj (informaţie) de la

emiţător la receptor printr-un canal, ea fiind

posibilă între doi sau mai mulţi indivizi, între

care se produce un schimb de informaţii.

Pentru a-şi transmite mesajul, emiţătorul

foloseşte un ansamblu de semne cu

semnificaţii verbale sau nonverbale, numit

cod, pe care receptorul îl identifică cu semnale

din repertoriul său. Răspunsul receptorului la

mesajul transmis ne demonstrează dacă acesta

a fost bine înţeles. Reacţia respectivă se

numeşte feedback şi încheie cercul

comunicării deoarece receptorul, la rândul său,

codifică o informaţie (răspunsul la meseaj) şi o

comunică transmiţătorului. Rezultă că, în

1 Dicţionarul explicativ al limbii române,

2 Florin Marcu, Dicţionarul explicativ ilustrativ al

limbii romîne, Editura SAECULUM I.O.,

Bucureşti, 2001, p.139

procesul comunicării, rolurile se schimbă

mereu: receptorul devine emiţător şi invers. O

comunicare ideală implică o bună transmitere

şi receptare a informaţiei. Prin intermediul

procesului de comunicare urmărim să fim

receptaţi, să fim înţeleşi, să fim acceptaţi, să

provocăm o reacţie sau o schimbare de

atitudine şi conduită. Fenomenul comunicare

implică transmiterea intenţionată a datelor,

informaţiilor şi gândurilor noastre.

În acelaşi timp, comunicarea constituie

o precondiţie fundamentală pentru toate

corespondenţele şi legăturile sociale, fiind

omniprezentă, jucând un rol important în

cadrul vieţii sociale în sensul că reprezintă una

din formele de bază ale interacţiunii omului cu

cei din jurul său.

Absenţa comunicării face indispensabilă

desfăşurarea eficientă a oricărei acţiuni. De

altfel, comunicarea a fost, este şi va rămîne

cea mai cunoscută şi cea mai simplă formă de

interacţiune umană. Indiferent de gradul de

cultură sau civilizaţie al omului, acesta

comunică permanent şi pretutindeni,

adaptându-şi sau îmbunătăţindu-şi abilităţile

de communicator.

A comunica înseamnă şi a exprima lumea

noastră interioară (sentimente, emoţii, stări

sufleteşti…), dar numai parţial; înseamnă a

exprima doar o reflecţie a ei. Comunicarea nu

este identică cu gândurile, ideile, simţămintele

sau aspiraţiile noastre. Ea se limitează la ceea

ce suntem în măsură să împărtăşim şi

celorlalţi. Creşterea capacităţii noastre de a

percepe mesajele pe care le trimitem şi pe care

le recepţionăm este una din căile către o

nr. 46

HERMES 2000

27

comunicare mai bună. De obicei, într-o situaţie

de comunicare, urmărim două obiective: unul

teoretic (implică tentativa de a obţine o

informaţie, un acord sau o înţelegere) şi unul

tehnic (presupune construirea unei legături

sociale şi căutarea unui echilibru relaţional

prin modul nostru de a comunica cu ceilalţi).

Datorită dezvoltării termenului de

comunicare şi a preocupării deosebite pentru

această ştiinţă, s-au înregistrat numeroase

definiţii ale comunicării, prin toate

componentele sale, ea fiind în esenţă o

activitate de transmitere-receptare a unui

mesaj.

În sens larg, comunicarea interumană

este ,,procesul prin care un conţinut cognitiv se

transmite de la o persoană la alta prin semne

care au aceeaşi semnificaţie pentru emiţător şi

receptor. Comunicarea cuprinde informaţii,

impresii, trăiri afective, judecăţi de valoare,

comenzi etc. şi se realizează cu scopul de a

stabiliza un comportament existent sau de a

produce modificări comportamentale la

indivizi sau grupuri.”3

O altă definiţie a comunicării este de

,,transmitere de mesaje în vederea producerii

înţelesului şi realizării înţelegerii”4. Pentru ca

mesajul să fie transmis clar, concis şi coerent,

iar receptorul să-l perceapă integral, se impune

integrarea a două perspetive diferite. Prima

perspectivă accentuează procesul de

transmitere a mesajului (Cine şi ce spune? Cui

spune? Pe ce canal şi cu ce efect?). A doua

perspectivă pune accentul pe procesul de

producere a sensului (Care este raportul dintre

elementele care alcătuiesc textul? Care este

raportul dintre text şi realitatea la care se

referă? Care este raportul dintre text şi

experienţa socială şi culturală a receptorului?).

3 Adela Bradea, Comunicarea didactică în

Psihopedagogia pentru formarea profesorilor, ediţia

a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universităţii

din Oradea, 2007, p. 173 4 Alina Pamfil, Limba şi literatura română în

gimnaziu. Structuri didactice deschise, ediţia a V-a,

Editura Paralela 45, Piteşti, 2008, p. 58

Referindu-se la acelaşi concept, Andra

Şerbănescu subliniază faptul că întotdeauna

comunicarea (textul oral sau scris) este un act

individual, dar concomitent şi social: ,,A

comunica înseamnă a împărtăşi cu ceilalţi

membri ai societăţii gânduri şi sentimente.

Când comunicăm, avem posibilitatea de a ne

exprima personalitatea, de a ne explora ideile,

de a câştiga putere acţionând asupra cititorilor

prin cuvânt…A produce un text înseamnă, de

fapt, a produce sens şi a găsi mijloacele cele

mai eficiente de a-l comunica şi altora.”5 Chiar

dacă exprimăm aceeaşi realitate, modul în care

mesajul este transpus în cuvinte diferă pentru

că fiecărei persoane îi este caracteristic un

anumit stil.

În linii mari, comunicarea este ,,un

proces irepetabil şi ireversibil; fiecare

experienţă de comunicare este unică, iar două

experienţe de comunicare nu pot fi perfect

identice.”6 De aici rezultă unicitatea actului

comunicării care nu poate exista decât prin

intermediul unor factori: emiţătorul,

receptorul, mesajul, codul, contextul şi

canalul. Procesele de comunicare sunt

esenţiale şi sunt formate întotdeauna pe

fenomene de interacţiune. Orice tip de

comunicare presupune o interacţiune; dacă nu

există interacţiune, nu putem vorbi nici de

comunicare. În domeniul literaturii, există o

interacţiune între scriitorul cărţii şi cititori,

prin intermediul textului. Autorul reprezintă

sursa ideilor şi utilizează cuvintele cele mai

adecvate pentru a transmite cititorului mesajul

său (idei, gânduri, sentimente, informaţii,

recomandări, impresii, stări interioare). El

scrie dintr-o cauză (internă sau externă) şi are

un scop (intenţie). Celălalt element al

interacţiunii, cititorul, trebuie să lectureze

opera cu atenţie, să fie capabil să emită o

judecată de valoare şi să-şi remodeleze

propriul sistem de gândire. Procesul

5 Andra Şerbănescu, Cum se scrie un text.

Introducere în tehnica redactării, ediţia a III-a,

Editua Polirom, Iaşi, 2005, p. 13 6 Ion-Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă,

ediţia a II-a, Editura Polirom, p. 15

nr. 46

HERMES 2000

28

comunicării poate fi caracterizat prin

interacţiunea componentelor sale: roluri de

emitere şi de recepţie, construcţia mesajului,

apariţia feedback-ului, canalul şi contextul

comunicării. Fiecare element îşi are

importanţa sa în formarea unei comunicări

eficiente. De aceea, comunicarea este

considerată un proces intenţional: ,,emiţătorul

transmite receptorului o informaţie prin

intermediul unui canal cu scopul de a produce

anumite efecte asupra receptorului.”7

O bună comunicare în orice domeniu de

activitate necesită stâpănirea temeinică a

cunoştinţelor despre comunicare, dar şi

capacitatea de a te adapta modificărilor

intervenite în limbajul celorlalţi. Aşadar, avem

nevoie de cunoştinţe, dar şi de reale abilităţi de

comunicare în orice conjunctură ne-am afla.

De asemenea, comunicarea este şi un act

social care are mereu un obiectiv şi o

finalitate. A comunica eficient şi expresiv cu

sine şi cu alţi indivizi presupune:

Să informezi inteligibil şi clar;

Să facilitezi înţelegerea mesajului transmis;

Să înţelegi corect semnificaţia mesajului;

Să dezvolţi gândirea, motivaţia, afectivitatea,

voinţa şi personalitatea celorlalţi;

Să observi şi să conştientizezi reacţiile,

atitudinea şi manifestările comportamentale

ale interlocutorilor;

Să reuşeşti să-i convingi pe cei cu care

interacţionezi;

Fiecare act de comunicare se produce cu

un anumit obiectiv. În 1988, De Vito a stabilit

scopurile comunicării:

Descoperirea personală (constă în raportarea

la alţii şi obţinerea de elemente pentru propria

noastră evaluare);

Descoperirea lumii externe (explică concret

relaţiile exterioare ale obiectelor şi

evenimentelor);

Stabilirea relaţiilor cu sens (ne arată că prin

comunicare primim abilitatea de a stabili şi

menţine relaţii unii cu alţii);

7 Evelina Graur, Tehnici de comunicare, Editura

Mediamira, Cluj-Napoca, 2001, p. 5

Schimbarea atitudinii şi comportamentelor

(presupune ideea de comunicare, mai ales cea

realizată prin mass-media);

Joc şi distracţie (comunicarea înţeleasă ca

mijloc de relaxare şi destindere);

În genere, comunicarea are un scop

general (de a informa, de a convinge, de a

explica, de a argumenta, de a face predicţii, de

a avertiza, de a delecta) şi un scop particular

(tipul de răspuns pe care autorul îl aşteaptă de

la cititorul său; mesajul scriitorului, reacţiile

scontate). Scopul comunicării poate fi

identificat în funcţie de tipul de text şi de

elementul accentuat.

Fiind un proces atât de complex,

comunicarea se axează pe unele principii

(numite şi axiome ale comunicării de către

reprezentanţii Şcolii de la Palo Alto).

Principiile comunicării8 sunt:

1. Primul principiu precizează faptul că

nu putem să nu comunicăm.

Chiar dacă nu intenţionăm să comunicăm cu

un interlocutor, comunicarea se produce

involuntar deoarece comportamentul şi

gesturile ne trădează. Comunicarea este un

8 Ion-Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă,

Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Polirom,

2004, p. 37

nr. 46

HERMES 2000

29

process ireversibil şi inevitabil.

2. Comunicarea este un proces. Nimic în

comunicare nu rămâne static,

componentele sunt interrelaţionale,

fiecare dintre ele existând în relaţie cu

celelalte.

În procesul de comunicare reacţionăm

ca întreg, la toate nivelele, chiar dacă unul se

manifestă mai accentuat. De exemplu, într-o

polemic, nivelul intelectual este dublat de cel

emoţional.

3. Comunicarea reprezintă un proces

circular, continuu; nu pot fi identificate strict

puncte de pornire şi de oprire a comunicării.

4. Comunicarea implică o dimensiune a

conţinutului şi o dimensiune a relaţionărilor.

Un enunţ identic poate fi transmis sub formă

de rugăminte, pe un ton de comandă sau poate

reprezenta o simplă informaţie.Dificultăţile în

comunicare apar din cauza imposibilităţii de a

face deosebiri între conţinut şi relaţie.

5. Comunicarea reprezintă un cumul de

factori verbali, nonverbali, de context.

Unii factori pot crea o bună înţelegere a

comunicării, iar alţii pot să contrazică mesajul.

De pildă, în comunicarea verbală mesajul

transmite ceva, iar în comunicarea nonverbală

transmite exact opusul.

6. Comunicarea este simetrică şi

complementară

Simetria se referă la faptul că două sau

mai multe persoane se aseamănă, acţionează şi

se comportă la fel, având un sistem comun de

gândire şi de comportament.

Complementaritatea se produce când

partenerul de comunicare are un

comportament opus primului. Acest aspect

este firesc, deoarece nu toţi oamenii vorbesc,

gândesc sau acţionează similar.

În societatea contemporană, comunicarea

este prioritară, fiind o necesitate acută pentru

toţi oamenii de pe planetă. Deşi cunoaşte mai

multe abordări şi mai multe definiţii,

comunicarea nu este un simplu proces de

transmitere-receptare, ci se constituie ca un

transfer între transmiţător şi destinatar,

emiterea şi receptarea fiind concomitente. Într-

o altă accepţiune, comunicarea este ,,relaţia

bazată pe co-împărtăşirea unei semnificaţii.”9

Informaţia, elementul-cheie într-un proces

comunicaţional, nu este suficientă dacă nu este

dublată şi de înţelegerea mesajului şi a

cadrului relaţional. De aceea, toate informaţiile

pe care vrem să le împărtăşim unei persoane

trebuie adaptate pentru a fi percepute în

ansamblul lor, ţinând cont de anumiţi factori

(particularităţile de vârstă, gradul de cultură,

profesia, nivelul intelectual ).

Prin urmare, comunicarea este un sistem

complex influenţat de factori naturali,

psihologici, cognitivi şi sociali, un fenomen

normal, cotidian, natural şi universal.

Comunicarea este un proces specific fiinţei

umane. Ea trebuie să comunice pentru a se

dezvolta şi a progresa. Comunicarea se

dovedeşte a fi mereu o constantă aspiraţie spre

mai bine.

Profesor, Corban Daniela

9 Luminiţa Iacob, Comunicarea didactică în

Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi

grade didactice, Editura Polirom, Iaşi, 1998, p. 223

nr. 46

HERMES 2000

30

Ce este un influencer?

Traducând cuvântul „influencer” din

limba engleză, acesta înseamnă o persoană

care influențează (inflențator) și ne putem da

seama cam ce rol are.

Influencerul sau endorserul este

persoana din mediul online care a ajuns la nivelul în care a devenit o imagine reprezentativă

pentru domeniul (industria) în care își desfășoară activitatea. Acesta creează comunități în

jurul canalului său de Youtube sau Instagram pe care le influențează și le determină să

acționeze.

Dacă apelăm la un influencer, acesta ne poate ajuta în marketing, fiind un trendsetter, el

stabilind trendul, vorbind despre produsul tău, folosindu-l fiindcă i-ai trimis mostre,

exprimându-și astfel încântarea și convingând audiența să-l cumpere.

Atunci când un influencer promovează un brand, îi crește și nivelul de credibilitate în

rândul publicului.

Dacă în era publicității brandurile preferau să investească sume impresionante în

comunicarea de masă, acum este momentul să investim în comunicarea eficientă și de

încredere. Cu bugete semnificativ mai mici, oamenii vor vorbi despre brandul tău, iar

influencerul te va ajuta să generezi și să amplifici efectul „word of mouth”.

Prof.bibl. Irina Condurat

nr. 46

HERMES 2000

31

Mihail Sadoveanu și cărțile

Nu cred că există elev în această țară, care să nu fi auzit

de Domnul Trandafir, de Dumbrava minunată, de Baltagul, de

Nicoară Potcoavă. Minunatele sale opere din lista bibliografiei

școlare sunt pietre de temelie pentru literatura română.

Luna noiembrie este dedicată marelui scriitor care s-a

născut pe 5 noiembrie 1880 în Județul Iași, la Pașcani. Puțini sunt

cei care știu că Mihail Sadoveanu visa să devină un mare jurist,

renunțând la Facultatea de Drept, în favoarea literaturii. A avut

nenumărate pasiuni, legate de natură și folclor, de națiune și

istoria ei. Pentru a-l omagia pe Mihail Sadoveanu, biblioteca

liceului nostru a organizat un concurs, pornind de la un citat

extras din operele sale.

„Cărțile ne sunt prieteni statornici... Ne sunt

sfetnici și nu ne contrazic. Cărţile care ne plac sunt și

urne pline de amintiri.”

Premiul acestui concurs literar a fost câștigat de eleva Horleanu Maria Diana, din clasa a XII-

a H, cu următorul eseu: „Cărțile sunt hrană pentru sufletul nostru. Fiind permanent lângă tine, te

ajută să iubești, să ierți, să fii printre cei mai buni. Când citești o carte, nimeni nu îți poate spune ce

trebuie să simți. Se formează un glob indestructibil în care te afli doar tu și personajele din povestea

cărții. Dacă citești, imaginația și creativitatea ta pot atinge limite de necrezut, iar amintirile vor

rămâne pentru totdeauna în cartea vieții tale. Cărțile sunt prietenii noștri statornici, pentru că

niciodată nu te părăsesc, niciodată nu ne spun că ar trebui să ne schimbăm gusturile sau că nu

suntem destul de buni în a face un lucru. Cartea, atâta timp cât este deschisă, rămâne aproape de

sufletul nostru.”

NU ÎNCHIDEȚI CĂRȚILE, FIINDCĂ ELE VOR PLÂNGE CU LACRIMI DE TUȘ!

Maria-Diana Horleanu cl.a XII-a H Prof. bibl. Irina Condurat

nr. 46

HERMES 2000

32

DESCHIZÂND PORȚILE INFINITULUI...

Astăzi, 25 octombrie, ne-am propus să ieșim până la Muzeul Mitropolitan. Nu de alta, dar

îndată vine frigul, extemporalele si tezele se vor ține lanț, așa că...avem nevoie de "întăriri"!

Cel mai apropiat, dar și cel mai indicat loc, nu putea fi decât Sfânta Cuvioasa Parascheva și

Muzeul Mitropoliei...

Am plecat de la școală după ore, bucuroși că putem fi împreună și..."altfel"! Orice ieșire

"cu clasa", ne ajută să ne cunoaștem mai bine, să ne împrietenim mai mult, să ne "lipim

inima" de colegii noștrii, si pe alte frecvențe, decât cele de la școală... Chipurile noastre

vorbesc singure, căci toți radiem de bucuria "împreună-creșterii" întru mai bine, mai mult,

mai valoros...

La muzeu am descoperit un nou univers, pentru noi, un univers al devenirii, al credinței și

al recunoștinței pentru imensul DAR AL VIEȚII, AL RĂSCUMPĂRĂRII PĂCATULUI

STRĂMOȘESC, prin Venirea MÂNTUITORULUI... Am avut parte de o doamnă-ghid foarte

drăguță, care ne-a detaliat cu multă răbdare si nespusă dragoste, fiecare amănunt care ni se

înfățișa înaintea ochilor noștri dornici de cunoaștere, de a prinde cât mai multă LUMINĂ...

Vă las în compania pozelor, care sunt atât de încărcate de emoție și trăire, încât pot depăna

povestea vizitei noastre de astăzi și fără cuvinte...

( Bineînțeles că, la final, am trecut și pe la Mitropolie, pe la Sf. Cuvioasa Parascheva, să

mulțumim pentru dar și pentru HAR!)

A consemnat, cu drag pentru dvs., inimoasa dirigintă a clasei a 10-a C.

profesor PIFTOR ROSITTA

nr. 46

HERMES 2000

33

„Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”

(Arhidiaconul Ştefan)

prof. Alexandrina Coțovanu

Cu adevărat Dumnezeu este minunat.

Minunat în atributele sale veşnice, minunat în

acţiunile sale, minunat în dragostea sa,

minunat în modul în care şi-a înzestrat sfinţii

săi cu capacitatea de a fi purtători ai chipului

Său, atât cât au fost ,,hăruiţi’’ pentru a

reprezenta printre oameni o parte din

frumuseţea Domnului cel veşnic. El însuşi se

numeşte MINUNAT, atunci când Îngerul

Domnului vorbeşte cu Manoe, iar acesta din

urmă îl întreabă:,,Cum îţi este numele? Ca să

te mărim când se va împlini cuvântul

tău.’’/,,Zis-a îngerul către el : <<La ce mă

întrebi tu de numele meu ? că el este

minunat.>> (Judecătorii, 13: 17-18)

Din galeria celor în a căror viaţă s-a manifestat

ceva din frumuseţea Dumnezeului cel veşnic

ne-am oprit asupra Sfântului Arhidiacon

Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Cuvântul

martir înseamnă ,,martor’’.

Mântuitorul Hristos a fost numit:

,,martorul cel credincios şi adevărat”

(Apocalipsa 3,14), pentru că El, cât a fost pe

pământ a dat mărturie despre Dumnezeu cu

credincioşie şi potrivit cu adevărul. Numele de

martir s-a dat celor care, din dragoste pentru El

şi pentru credinţa în El, au suferit chinuri şi

chiar moartea. Şi numărul lor este destul de

mare.

Dacă sfinţenia înseamnă a fi făcut

asemenea Fiului lui Dumnezeu, înseamnă ceva

ce poate fi văzut de alţii, în detaliul

caracterului, al obiceiurilor şi al

comportamentului nostru zilnic, atunci Ştefan

merită cu adevărat atributul de sfânt.

Mărturia că viaţa sa, ca şi mărturisirea

credinţei sale în fața Sinedriului, au fost

autentificate de Dumnezeu, rezultă din câteva

aspecte de netăgăduit: ,,toţi ce şedeau în

sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.’’

(Fapte, 6, 15). În clipa plecării lui la cer,

Ştefan afirmă :<<Iată, văd cerurile deschise şi

pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui

Dumnezeu. » Şi, după modelul Domnului şi

Mântuitorului său, rugăciunea sa finală este

una de iertare, în cuvinte ce amintesc de Iisus

Hristos: ,,Şi, îngenunchiind a strigat cu glas

tare :<<Doamne, nu le socoti lor păcatul

acesta! Şi zicând acestea, a murit. » (Fapte,

7,60) A intrat în prezenţa celui pe care l-a

reprezentat cu cinste şi care l-a onorat pe

martorul său credincios, stând în picioare. De

altfel, trebuie să amintim un fapt pe care-l

subliniază Nicolae Steinhardt, atunci când

vorbeşte atât de frumos despre Arhidiaconul

Ştefan:

„Nu încape îndoială că pentru a privi

jertfa primului mucenic al Său, Domnul s-a

ridicat în picioare. Şi pentru care pricină ?

Din respect pentru Arhidiaconul Ştefan şi spre

a-i aduce osebită cinstire. La acest act de

jertfă mărturisitoare şi curaj, Domnul înţelege

să asiste din ceruri într-o atitudine cinstitoare.

Domnul îl respectă şi-l admiră pe Ştefan

pentru curajul de care dă dovadă, pentru că Îl

mărturiseşte şi nu se leapădă şi nu se

ruşinează de Mântuitorul său, pentru că şi-a

înfruntat potrivnicii şi s-a străduit să le

demonstreze adevărul dreptei credinţe.” (N.

Steinhardt, Dăruind vei dobândi, pag. 258,

ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002). Şi, adăugăm

noi, niciodată termenul de ,,îndumnezeire’’,

aşa cum apare el în concepţia preotului prof.

dr. Dumitru Stăniloae, nu pare să-şi fi dobândit

mai plenar sensul.

Cine a fost Arhidiaconul Ştefan, aşa

cum ni s-au transmis informaţiile pe paginile

Sfintelor Scripturi ? Să menţionăm, înainte de

toate, că Sfintele Scripturi îi atribuie două

capitole acestui martor credincios (cap.6 şi 7

din Fapte).

Chiar şi numele său Ştefan (în gr.

Stephanos, ,,coroană’’) pare să arate înspre

lucrarea glorioasă pe care o va face şi

adevărata încoronare, odată cu moartea sa ca

martir. Așadar, cine a fost Ştefan? Ştefan a

fost unul dintre cei şapte bărbaţi aleşi de către

apostoli să supravegheze distribuirea

ajutoarelor acordate văduvelor din biserică,

astfel încât apostolii să se poată concentra doar

pe responsabilităţile lor spirituale faţă de

nr. 46

HERMES 2000

34

bisercă. Toţi cei şapte aveau nume greceşti,

ceea ce poate sugera faptul că erau iudei din

populaţia elenizată. (Nicolai din Antiohia era

prozelit, conf. Fapte 6,5b)

Ştefan, deşi îndeplinește o slujbă, în

aparenţă modestă, în comparaţie cu lucrările

apostolilor, se remarcă prin faptul că era plin

de credinţă şi de Duh Sfânt. În aceasta constă

,,secretul măreţiei sale’’. El este puternic

ancorat pe coordonatele cerului şi îl reprezintă

cu succes pe Domnul şi Mântuitorul Său, Pe

Hristos. Fiind el plin de putere, har şi Duh

Sfânt, nu numai că slujea la masă celor săraci

dar făcea şi multe semne şi minuni în popor.

Am putea menţiona şi faptul că este singurul,

în afară de apostoli, despre care se spune în

Fapte că a săvârşit minuni.

Dar acest lucru nu a plăcut unora din

sinagoga ce se zice a ,,libertinilor şi a

cirenenilor şi a alexandrinilor”(conf. Fapte

6,9). Aceştia au început o dispută cu Ştefan.

Acest martor credincios vorbea însă cu o

înţelepciune venită de sus, dumnezeiască, aşa

că nimeni nu-i putea sta împotrivă. Cuprinşi de

ură împotriva lui şi ruşinaţi de cuvintele lui, s-

au năpustit asupra sa, l-au adus în faţa

sinedriului, şi acolo, au pus martori mincinoşi

împotriva sa, care l-au acuzat de hulă la adresa

lui Dumnezeu, a legii şi a lui Moise. În timp ce

membrii sinedriului audiau plângerile

împotriva lui Ştefan, aduse de martori

mincinoşi, ei nu au văzut faţa sa, ci faţa unui

înger. Ei au văzut tainica frumuseţe degajată

de o viaţă dedicată lui Dumnezeu, hotărâtă să

vestească Adevărul şi să-l apere cu preţul

vieţii. Cei prezenţi au văzut ceva din gloria lui

Hristos pe chipul slujitorului său. În viaţa lui s-

au împlinit cuvintele pe care, ca pe o rugă le

va rosti Sfântul Apostol Pavel în cartea sa

adresată corintenilor:,,fiincă Dumnezeu […] a

strălucit în inimile noastre, ca să strălucească

cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui

Hristos.’’ (II Corinteni, 6). Slava lui Hristos

strălucea pe chipul lui Ştefan de aceea faţa lui

a părut ca a unui înger.

Capitolul 7 prezintă magistrala apărare a lui

Ştefan, care debutează lin, cu o trecere în

revistă a istoriei poporului evreu. Naraţiunea

se concentrează apoi asupra a două personaje

principale: Iosif şi Moise. Iniţial aceştia au fost

respinşi de cei din neamul lor (Iosif vândut de

fraţii săi, Moise trebuie să se ascundă în

pustiul Madian, după ce-l ucide pe egiptean şi

este întrebat cine l-a pus ,,căpetenie şi

judecător ” peste evrei/ Ieşirea 1,14). Dar

Dumnezeu îi va ridica la rang de izbăvitori şi

salvatori ai poporului. Fără ca Ştefan să facă o

analogie directă între aceştia şi Hristos, aceasta

este însă cât se poate de evidentă. El arată, cu

îndrăzneală incisivă, că neamul evreu s-a făcut

vinovat de cel puţin două ori în trecut de a-i fi

respins pe salvatorii trimişi de Dumnezeu.

Apoi, călăuzit de Duhul Sfânt, Ştefan va face

un întreg rechizitoriu (şi încă unul usturător) la

adresa liderilor lui Israel, pe care-i acuză că s-

au împotrivit Duhului Sfânt, crucificându-l pe

Hristos şi călcând astfel legea lui Dumnezeu.

Liderii iudeilor îl acuzaseră că a vorbit

împotriva legii. Acum el răspunde acuzaţiei

lor, cu o scurtă, dar dură condamnare,

exprimată în cuvinte bine alese: „Voi, cei tari

în cerbice şi netăiaţi împrejur la inima şi la

urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului

Sfânt, precum părintii voştri, aşa şi voi ! Pe

care din proroci nu l-au prigonit părinţii

voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai

dinainte sosirea Celui Drept, ai cărui

vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum.Voi,

care aţi primit legea întru rânduieli şi n-aţi

păzit-o !’’(Fapte,7,51-53 )

Cuvântarea lui a atins aici punctul cel

mai sensibil. Sunt cuvinte dure, greu de primit,

dar adevărate. Sunt dovada, de necontestat că

Ştefan îşi iubea neamul suficient de mult încât

să-i spună adevărul. Chiar cu preţul vieţii sale.

În acest moment pare puţin probabil ca Ştefan

să nu-şi fi dat seama că viaţa lui era în pericol.

Dar Ştefan a preferat să moară decât să trădeze

Adevărul, dând astfel dovadă de un curaj

demn de toată admiraţia. Acest lucru este

semnalat de Nicolae Steinhardt în cartea din

care am citat deja: ,,Ce deducem ? Ce

concluzie tragem din relatarea de la Fapte ?

Una şi neîndoielnică: Hristos iubeşte curajul

[…] Sfântul Ştefan aceasta chiar este: pildă de

curaj creştinesc: el crede, îşi mărturiseşte

credinţa, nu se leapădă ori ruşinează de Hristos

şi primeşte să moară pentru El.”( N.

Steinhardt, Dăruind vei dobândi, pag. 258, ed.

Dacia, Cluj-Napoca, 2002).

Cuvintele sale, o mustare divină, nu

aveau cum să placă celor ce refuză să asculte

de Dumnezeu şi caută mai mult slava care vine

de la oameni. Manifestările lor sunt pline de

ură: ,,fremătau de furie” şi „scrâşneau din dinţi

împotriva lui.”

nr. 46

HERMES 2000

35

În opoziţie cu ei, Ştefan preferă slava

lui Dumnezeu, el rămâne fidel principiului că

trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu,

decât de oameni. Nu se ruşinează de

Mântuitorul Său şi-l va mărturisi conform cu

cuvintele acestuia din Evanghelii (Marcu,

8,38, Luca 9, 26). Privind la cer şi plin de Duh

Sfânt poate depune frumoasa mărturie: ,,Iată

văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând

de-a dreapta lui Dumnezeu’’. Gloata refuză să-

l mai asculte. Cuprinşi de furie, încep să ţipe,

se năpustesc asupra lui, îl târăsc în afara cetăţii

şi-l omoară cu pietre. Moartea lui Ştefan s-a

asemănat cu a Mântuitorului Hristos sub două

aspecte: Ştefan s-a rugat ,,Doamne Iisuse

primeşte duhul meu’’, după cum Hristos s-a

rugat: ,,Părinte, în mâinile tale încredinţez

duhul Meu.’’(Luca ,23,46), iar a doua sa

rugăciune a fost: ,,Doamne, nu le socoti lor

păcatul acesta !’’ după exemplul Domnului

Său: ,,Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.’’

(Luca, 23, 34). Ce exemplu frumos de unire cu

Hristos prin Duhul Sfânt.

Şi nu am putea încheia altfel decât cu

un îndemn la cercetarea propriilor noastre

vieţi. Care este devotamentul nostru faţă de

Mântuitorul nostru? Sigur nu suntem în

situaţia lui Ştefan şi se prea poate să nu fim

niciodată. Dar cu toţii trebuie să dăm dovadă

de devotament, prin viaţa noastră şi prin

vorbirea noastră. Vom folosi, în acest sens, ca

exemplu, tot cuvintele lui Steinhardt: ,,Sfântul

Apostol Pavel ne învață că nu ajunge credinţa

lăuntrică, oricât ar fi ea de sinceră, de caldă, de

adâncă. Nu ajunge. Mai este negreşit nevoie,

de vrem să ne mântuim, de mărturisirea ei cu

gura, ori de câte ori suntem puşi în situaţie de

a vădi cine suntem, ce credem şi ce hram

purtăm.[…] dacă nu-l mărturisim pe Hristos cu

gura, adică public, cu glas puternic şi

neşovăitor, oricare ar fi riscurile implicate de

această profesiune

de credinţă a noastră, în zadar ni se pare că-l

iubim pe Hristos şi ne amăgim cu iluzia că

suntem creştini (Idem, pag. 259).

Nu ne rămâne decât să-i mulţumim lui

Dumnezeu pentru exemplul pe care ni l-a lăsat

prin toţi acei pe care i-a învrednicit să fie

purtători ai chipului Său. Pe unii istoria îi

cunoaşte, alţii sunt cunoscuţi numai în arhivele

cerului.

Pe Arhidiaconul Ştefan, în semn de preţuire,

Biserica îl prăznuieşte imediat după naşterea

Mântuitorului. Şi nu la întâmplare…Domnul

Dumnezeu este minunat. Psalmistul exclama,

cuprins de admiraţie ( şi noi împreună cu el ):

,,Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat

este numele tău în tot pământul! Că s-a înălţat

slava ta, mai presus de ceruri. ” (Psalmul 8,1.)

În faţa acestui Dumnezeu minunat să ne

închinăm şi noi, împreună cu toţi sfinţii săi,

mărturisind că toată slava I se cuvine Lui:

,,Singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru,

prin Iisus Hristos, Domnul nostru, slavă,

preamărire, putere şi stăpânire, mai înainte de

tot veacul şi acum şi întru toţi vecii. Amin !’’(

Iuda 1,25)

Bibliografie :

- Biblia sau Sfânta Scriptură, ed. Institutului

Biblic şi de Misiune al BOR. Bucureşti, 1988

- Steinhardt, Nicolae, Dăruind vei dobândi,

ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002

- Ladrierre, Adrien, Biserica (schiţe istorice)

vol. I, 1993

nr. 46

HERMES 2000

36

„Dacă la vremea strâmtorării (necazului) eşti slab, mică va fi

puterea ta”

„Dacă eşti slab în zi de strâmtorare, Şi dacă îndurerarea îşi impune Asupra-ţi tirania zdrobitoare, Înseamnă că e numai slăbiciune Fiinţa ta. Că nicio vlagă n-are.”

(Eugen Dorcescu - Psalmi în versuri, Editura Excelsior -Timişoara, 1993)

Solomon este unul din marii prooroci

care a primit înţelepciune de la Dumnezeu,

mai mare decât a oricărui om şi toate

lucrurile pe care le scrie el în cartea Proverbe

sunt lucruri pe care le-a observat în

comportamentul uman, lucruri care au fost

valabile atunci şi care au rămas valabile şi

acum. În citatul din Proverbe 24:10 vorbeşte

despre "ziua necazului".

Citatul din Proverbe 24:10 vorbeşte

despre una (dacă nu cea mai comună) dintre

experienţele pe care omul le încearcă: ”ziua

necazului”. Necazul, sinonim cu „suferinţă,

durere, problemă, nefericire, poate fi definit ca

suferinţă fizică asociată cu o afecţiune a

organismului şi însoţită de stări neplăcute

mentale sau emoţionale. Recepţia durerii

variază de la o persoană la alta şi este

influenţată de experienţele anterioare,

atitudinile culturale şi structura genetică”.

(„Dicţionar Enciclopedia Britanica”, Ed.

De Agostini, 2009, pag. 875-876).

Experienţa suferinţei, “vremea

strâmtorării”, este o realitate care nu poate

fi ignorată, comună tuturor oamenilor.

Este o experienţă care place prea puţin sau

cel mai adesea nu place. Omeneşte căutăm

să evităm durerea, folosind diferite

mijloace şi metode, ba chiar ne revoltăm,

nu înţelegem, nu acceptăm. Suferinţa

marchează vieţile oamenilor, fapt care l-a făcut

pe Baudelaire să afirme că înainte de a fi

solidari în orice altceva, oamenii sunt solidari

în experienţa comună a nefericirii, a suferinţei.

„La vremea strâmtorării” pare să funcţioneze

ca o maximă, surprinde un adevăr general

valabil cel puţin pe două planuri. Pe de o parte,

este „vremea strâmtorării”, iar, pe de altă

parte, reacţia la această stare de lucruri. Cele

două sunt în relaţie de condiţionare “dacă”.

Acest lucru ne face să ne gândim că, în faţa

durerii, indiferent ce formă îmbracă ea :

faliment, durere sufletească, pierderea unui

apropiat, prieten sau rudă, boală fizică, moarte,

eşec profesional sau familial etc, oamenii

reacţionează diferit.

Ne vom ocupa puţin de primul plan-

,,ziua strâmtorării’’.

Problema suferinţei, veche de când e

omul, a fost abordată din diferite perspective:

filozofice, morale, culturale, religioase, psiho-

sociale. S-au scris cărţi pe această temă, fără a

fi epuizat subiectul şi fără ca el să-şi fi pierdut

cu ceva din actualitate. Pare a fi singura

problemă despre care merită să se vorbească.

Tot ce există în lume există prin

opoziţie, într-o relaţie de antonimie. Ştim că e

cald, pentru că simţim frigul, dulcele, pentru

că există amarul şi experimentăm bucuria,

pentru că există opusul ei – durerea, necazul,

suferinţa. Doar împreună, bucuria şi suferinţa

ne definesc, ne şlefuiesc şi ne dau adevărata

măsură. Dacă experinţa bucuriei este una care

nr. 46

HERMES 2000

37

place, cea a suferinţei este mai puţin dorită.

Este în natura omului tendinţa de a ocoli. Şi

totuşi, conform citatului “ziua strâmtorării’’,

este o realitate general valabilă, are caracter de

universalitate, se referă la toţi oamenii. Fără

preferinţe. Fără excepţii. Se întâmplă şi celor

mai aleşi oameni. Iov, robul credincios este

exemplul cel mai concludent. Mai mult decât

bucuria, suferinţa ne face să pătrundem în noi

înşine, în cele mai nebănuite unghere ale

sufletului nostru, ne învaţă mai multe despre

noi înşine şi despre propriile reacţii. Abia în

ziua strâmtorării putem vedea cine suntem cu

adevărat. Acţiunile sau reacţiile noastre în

mijlocul furtunii din viaţa noastră mărturisesc

despre noi mai mult decât vorbele şi atitudinile

din zilele însorite şi senine.

Cum vom reacţiona ? Ne plângem? Nu

acceptăm? Ne revoltăm? Căutăm soluţii?

Căutăm să depăşim momentul? Soluţia

adoptată depinde de “puterea” noastră.

Acesta este cel de-al doilea plan despre care

vom vorbi – „puterea”.

Înţelegem prin putere, în acest context,

capacitatea de a surmonta, de a depăşi

momentele dificile şi realităţile de neignorat

din ziua strâmtorării. Abia aici, pe planul

reacţiilor şi acţiunilor, lucrurile stau diferit de

la un individ la altul. Dacă ,,Omul se naşte ca

să sufere, după cum scânteia se naşte ca să

zboare - Iov 5:7’’ modul în care reacţionăm

vorbeşte despre „puterea” noastră. Fără falsă

modestie şi din dorinţa de a fi sinceri cu noi

înşine trebuie să afirmăm că nimeni nu-şi

doreşte „ziua strâmtorării”, chiar dacă este o

modalitate de a ne căli, de a ne testa puterea.

Baudelaire rezumă foarte bine această

idee în poezia „Binecuvântare”:

„Ştiu că durerea e cea mai înaltă

treaptă /Spre care nici ţărâna, nici omul nu se-

ndreaptă”.

Puterea pe care o avem de a depăşi

„ziua strâmtorării” ţine de mai multe lucruri:

optimism, încurajare din partea celor din jurul

nostru, capacitatea de a depăşi momentele

dificile, ştiind că totul este trecător etc. Pe de

altă parte, există şi cei înfrânţi, a căror putere

slăbeşte.

Personal, consider citatul funcţionând

mai mult ca un avertisment, în cazul în care

“în ziua strâmtorării” puterea cuiva slăbeşte în

mod repetat, atunci persoana respectivă

sfârşeşte prin a fi înfrântă. Aceasta doar dacă

în mod iterativ puterea-i slăbeşte „în ziua

strâmtorării”.

Prof. Alexandrina Coțovanu

nr. 46

HERMES 2000

38

Proiectul educațional „Ospitalitate marca România”

În prioada 8-9 noiembrie 2019, școala noastră reprezentată de doamnele prof. Mandache

Oana și prof. Vîrlan Daniela, împreună cu un grup de 17 elevi, a participat la Proiectul educațional

,,Ospitalitate marca România” de la Galați. Partener a fost Liceul de Turism și Alimentaţie ,,Dumitru

Moţoc”.

Activitățile realizate de ambele școli au fost: prezentarea obiectivelor turistice din Iași,

schimbările climaterice în turism, tema „Știi câți nitriți are apa pe care o consumi?”

Apoi am vizitat atelierul de patiserie –cofetărie, de gastronomie, laboratorul de tehnica

servirii, toate dotate cu utilaje și aparatura necesară efectuării procesului instructiv-educativ. A urmat

vizita la Facultatea de Știință și Ingineria alimentelor, unde am vizitat stația pilot de carne, stația de

bere și lapte. Apoi vizita la Facultatea de Piscicultură, unde am observat stația de creștere a

sturionilor. Pe seară, vremea fiind frumoasă, am ieșit la o plimbare pe faleza Dunării, apoi am făcut

shoping la Moll. A doua zi, după micul dejun, am urcat în turnul de Televiziune, de unde am admirat

panorama orașului, faleza și frumoasa Dunăre. Aveam plănuit să trecem și cu bacul peste Dunăre, în

Dobrogea, dar ne-am fi întârziat întoarcerea în Iași, deoarece am dorit să luăm și prânzul la Mc

Donald’s. Astfel s-a încheiat o activitate plăcuta și instructivă.

Prof . VÎRLAN DANIELA

nr. 46

HERMES 2000

39

CURIOZITĂȚI DESPRE CAFEA…

Prof. Mihaela-Raluca Popa

În zilele noastre, cafeaua este cea mai

populară băutură din lume după apă. Ea se află

şi pe lista celor mai cunoscute mirosuri, alături

de bere şi unt de arahide. Cafeaua este a doua

cea mai vândută marfă – după petrol, este al

doilea produs comestibil din lume – după ulei

și a doua băutură consumată – după apă.

Cafeaua a fost descoperită de capre, cu

circa un mileniu în urmă, după ce un păstor a

observat că turma lui a devenit deosebit de

zburdalnică după ce caprele au mâncat din

boabele maronii ale unui arbore. Atunci,

păstorul a gustat şi el din acele boabe şi a

observat că acestea au un efect interesant,

astfel că a decis să-i spună acest lucru unui

imam. Acesta a cules boabele, le-a uscat şi le-a

pus în apă la fiert, dupa care a consumat din

băutura respectivă, reuşind astfel să rămână

treaz toată noaptea. Inițial, cafeaua era

cunoscută sub numele de “vinul Arabiei”.

Denumirea nu este atât de nepotrivită pe cât ar

putea părea. Etimologic vorbind, cuvantul

“cafea” vine din “qahwa” care însemna vin.

Primul magazin cu cafea a fost

înfiinţat în Syria, în Damasc, în anul 1530.

Cafeaua a apărut abia în secolul al XVII-lea în

Europa, fiind considerată la polul opus faţă de

alcool, pentru că aducea limpezimea gândirii şi

agerimea minţii. În scurt timp, cafeaua devine

băutura preferată a intelectualilor, a oamenilor

de ştiinţă şi a preoţilor, fiind aprobată chiar şi

de Papă.

Cafeaua instant a fost descoperită de

George Washington. Nu, nu primul președinte

al Americii, ci un inventator belgian care a

descoperit procesul/procedeul în timpul unei

șederi/excursii în Guatemala.

Cafeaua a fost inclusă în rația de

mâncare primită de soldați în timpul

Războiului Civil. Soldaților le-a plăcut atât de

mult cafeaua încât au integrat o râșniță de

cafea printre armele pe care le purtau.

Cafeaua decofeinizată păstrează circa

1-2% din cofeina de care încerci să te ferești.

Așadar, dacă bei prea multă cafea „decaf” este

egal cu a bea o cafea normală. Cafeina a fost

pentru prima dată izolată din cafea în anul

1820. În forma sa pură, cafeina este o pudră

albă, cristalină. După ce boabele de cafea sunt

decofeinizate, producătorii de cafea vând

cafeina companiilor farmaceutice sau

producătoare de băuturi răcoritoare.

Cafeina nu este principalul compus

amar din cafea. Antioxidanții îi dau gustul

amar. Cafeaua naturală abundă în vitamine.

Multe dintre ele se pierd prin prăjire, dar

rămân vitamine ca: B1, B2, B5, dar și minerale

ca magneziu sau potasiu.

Deși există peste 50 de specii de cafea

în întreaga lume, doar două tipuri sunt folosite

pentru a prepara cafeaua comercială: arabic și

robusta. Brazilia este cel mai mare cultivator

de cafea din lume, furnizând o treime din cafea

la nivel global.

Totuși, cei mai înrăiți băutori

de cafea sunt americanii,

urmați de brazilieni și

japonezi.

Un american cheltuie, în

medie, 1.092 de dolari, anual,

pe cafea.În anul 1932, Brazilia

nu și-a putut permite să-și

trimită sportivii la Jocurile

Olimpice din Los Angeles, așa

că vaporul sportivilor a fost

încărcat cu cafea și au vândut-

o pe drum pentru a face rost de

bani în timpul călătoriei. În

anul 2008, Annamarie Ausnes

a primit un rinichi de la un

donator la care nu s-ar fi

așteptat: Sandie Anders,

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/01/15/documentar-totul-despre-cafea-10-54-50

nr. 46

HERMES 2000

40

angajata unei cafenele Starbuks, de unde

Annamarie își cumpăra zilnic cafea.

Cea mai scumpă şi rară cafea din lume se

numeşte Kopi Luwak şi se obţine din

excrementele unei specii de maimuţe. Mai

exact, maimuța mănâncă boabele unui anumit

tip de arbore de cafea, care sunt supuse unui

interesant proces de transformare în

„laboratorul” digestiv al animalului.

Rezultatul, prelucrat la rândul lui, costa 500

euro/kg, însă anual se adună doar 50 kg de

Kopi Luwak.

Leul împlineşte 182 de ani.

De unde vine denumirea de „leu”?

Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se

foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii

denumindu-l generic “leu”. Această monedă a fost folosită în Țările Române până în a doua jumătate

a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul

imaginară sub numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.

Mai este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este leva care în

traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc. De la löwenthaler,

pronunțat daler, vine și denumirea monedei SUA, dolar. Din cauza lipsei unor legi monetare bine

definite la noi au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele

Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se

una austriacă, numită zwanziger. La noi era cunoscută drept sfanţul de argint, sau mai simplu, doar

şfanţ. Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie „nu am nici un şfanţ”. O altă monedă era

paraua otomană. Expresia de rigoare ”nu face două parale” vine de la faptul că moneda avea o valoare

redusă și era confecționată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea și monezile chiar se

lipeau unele de altele. Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul

Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont,

echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele, impozitele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă

străină. În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul

Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al

independenţei. După unirea Principatelor şi Cuza a tatonat ideea unei monede naţionale, care urma să

se numească român sau romanat, dar din nou Înalta Poartă s-a opus.

Alexandru-Ioan-Cuza

Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să

negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească

„români”. Un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca

monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin.

Proiectul nu a putut fi realizat. La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu

a circulat. În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut

câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi

inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi

văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Moneda din vremea lui Cuza

nr. 46

HERMES 2000

41

Prima Constituţie a ţării, cea din 1866, ignora complet problema suzeranităţii Imperiului

Otoman asupra Principatelor, dovedind încă de atunci dorinţa statului român de a îşi căpăta

independența. O primă bătălie s-a dat prin intermediul politicii monetare. La 22 aprilie 1867 este

stabilită moneda naţională leul, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226

grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele

de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint.

Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham.

Moneda Carol de la 1881

Minsitrul de finanțe, Ion C. Brătianu, a început tratativele cu Poarta pentru ca aceasta să

admită punerea efigiei domnitorului Carol I pe monedele de aur și argint ce urmau a fi emise.

Tratativele nu au dat roade, dar guvernul român a comandat monedele de aur de 20 de lei (”pol”), fără

a ține seama de pretențiile Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse în circulație în 1868,

având efigia domnitorului și inscripția ”Carol I domnitorul românilor”. Tirajul a fost de doar 200 de

piese. Dintre acestea, câteva zeci au fost zidite la temelia castelului Peleş, iar altele au fost dăruite

parlamentarilor, miniştrilor, unor diplomaţi străini, guvernului turc, familiei Hohenzollern de la

Sigmaringen şi unor capete încoronate din Europa. Imediat după emitere, a urmat protestul Porții,

precum și al Austro-Ungariei, care considera titulatura domnului român periculoasă pentru siguranța

Austro-Ungariei care stăpânea Transilvania și Bucovina. Sub presiunea celor două Mari Puteri,

monedele au fost retrase în 1870, când au fost bătute 5000 de monede din aur și 400.000 de argint,

fără a cuprinde însă ”semnul” menit să evidențieze suzeranitatea sultanului. Începând cu 1872 s-au

bătut monede de 50 de bani, 1 leu și 2 lei fără ca Poarta să mai protesteze.

Iușcă Mihai, clasa a IX-a H,

prof. coord. Daniela VÎRLAN

nr. 46

HERMES 2000

42

Cum a aflat CIOARA secretul FERICIRII!

O poveste ce îți va schimba viața!

Nu degeaba se spune că cioara este

cea mai inteligentă pasăre de pe planetă… Ea

a aflat secretul fericirii.

O poveste interesantă și plină de

morală, care a cucerit întreg internetul și care

ne învață cel mai simplu secret al fericirii: să

fim mulțumiți cu ceea ce avem.

În loc să râvnim la viața și la fericirea

altora, să ne bucurăm de propria viață și

fericirea va veni de la sine.

O cioară trăia în pădure și era absolut

mulțumită de viața sa.

Însă, într-o zi a văzut o lebădă…

„Această lebădă este atât de albă”, s-a gândit

cioara. “Și eu sunt atât de neagră. Această

lebădă trebuie să fie cea mai fericită pasăre din

lume.”

Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gândea.

De fapt, i-a raspuns lebăda. „Simțeam

că sunt cea mai fericită pasăre din împrejurimi,

până când am văzut un papagal care avea două

culori. Acum cred că papagalul este cea mai

fericită pasăre care a fost creată”.

Apoi cioara l-a abordat pe papagal.

Papagalul i-a explicat: „Am trăit o viață foarte

fericită, până când am văzut un păun. Eu am

doar două culori, însă păunul are o multitudine

de culori.”

Mai târziu, cioara a vizitat un păun de

la grădina zoologică și a văzut că sute de

oameni s-au adunat ca să îl vadă. După ce

oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de păun.

„Dragă păun”, a spus cioara. “Ești atât

de frumos, în fiecare zi mii de oameni vin să te

vadă. Când oamenii mă văd pe mine, imediat

mă gonesc. Cred că ești cea mai fericită pasăre

de pe planetă.”

Păunul a răspuns: „Am crezut dintotdeauna că

sunt cea mai frumoasă și fericită pasăre de pe

planetă. Însă, din cauza frumuseții mele, sunt

închis în această grădină zoologică. Am

cercetat cu atenție grădina zoologică și am

realizat că cioara este singura pasăre care nu

este închisă într-o cușcă. Așa că zilele trecute

m-am gândit că, dacă aș fi o cioară, aș putea să

hoinăresc fericit pretutindeni.”

Morala:

Aceasta este și problema noastră. Ne

comparăm în mod zadarnic cu alții și ne

întristăm. Nu prețuim ceea ce Dumnezeu ne-a

dat, ceea ce duce la ciclul vicios al nefericirii!

Învață să fii fericit cu ceea ce ai, în loc

să te agăți de ceea ce nu ai!

Întotdeauna va exista cineva care va

avea mai mult sau mai puțin decât ai tu!

Persoana care este mulțumită cu ceea

ce are, este cea mai fericită persoană din

lume!!!

Iușcă Mihai, clasa a IX-a H,

prof. coord. Daniela VÎRLAN

nr. 46

HERMES 2000

43

Crede, luptă și câștigă !

Ai avut momente în care te uitai în gol

și parcă nu gândeai nimic? Momente în care

priveai în jur și te simțeai actor? Acele

momente când totul este pentru tine nimic. Ei

bine.. și eu. Însă am învățat o lecție care mă

ajută mereu. Eram singură în stația de autobuz.

Priveam indiferentă în depărtări. Observam

cum totul este agitant, stresant si poluant, chiar

și sufletește. Era ora la care cu toții se grăbeau

acasă pentru a lua masa. Eu însă, nu. Eu eram

grăbită în a înțelege de ce. De ce cu toții ne

grăbim în a imita, în a face ceea ce și vecinul

face ? De ce lumea? De ce zăpada? De ce?

Aceste întrebări îmi creau mintea

filozofică. Mă făceau să cred totul și în același

timp să nu cred nimic. Parcă mă depășeau.

Știam doar că fața mea exprimă tristețe, corpul

meu își pierde din energie, iar priveliștea

devenea întunecată pentru mine. Oamenii îmi

păreau insensibili la vederea unui copilaș ce

plângea, fără ca mama să schițeze vreun gest

pentru a-l liniști. Străzilor păreau că le este

frig, când am mărit ochii spre grupul de

prieteni ce își azvârleau ambalajele din

mașină, dorind probabil să încălzească asfaltul

înghețat. Toate îmi păreau anormale. Parcă

trebuia să mă ridic și să opresc totul. Însă nu

am făcut-o. Am rămas lașă pe banca stației.

Am ales să las totul în mâna nimănui. Să

trăiesc cu imaginea aceasta, fără să încerc să

încep a o îmbunătăți. Autobuzul

a sosit, slavă Domnului, și m-a

ajutat să ajung mai repede

acasă, unde mă pot ascunde

pentru puțin timp de lucrurile

anormale pe care le observ în

lume. Am realizat după un timp

că nu rezolv nimic. Nici pentru

mine, nici pentru altcineva. Pur

și simplu fug.

Mi-am dat seama că nu

trebuie să aștept ca altcineva să

rezolve lucrurile, ci trebuie să

mă folosesc de cele spuse de

mine ”De ce cu toții ne grăbim în a imita, în a

face ceea ce și vecinul face?”. Se pare că acest

lucru nu trebuie să fie neapărat greșit. Pot

folosi această obișnuință a oamenilor, în a

schimba ceea ce văd neobișnuit in lume.

Așadar, m-am hotărât. De astăzi, îi ofer un

exemplu vecinului meu, pentru a putea realiza

ceva bun, dacă tot decide a mă imita.

Înainte să te uiți în gol, cu mintea

rătăcită, gândește-te că acele momente nu le

vei mai avea niciodata. Degeaba stai trist și

bosumflat, timpul tot nu te așteaptă să-ți revii.

Și atunci? Ce rămâne de făcut? Creează acum

în mintea ta imaginea celui mai bun actor și fii

tu acela. Acum retrage-te ! Lasă-ți gândul

încruntat, lasă-ți mintea încordată, lasă-ți

apăsarea de pe umeri și rămâi doar tu... cel

pur. Lasă-te cuprins de energia pozitivă

existentă în exterior! Lasă-te motivat de

împrejurimi! Localizează-ți inima și simte-o

cum crește, mângâie-ți buzele zâmbind! Oferă-

le ochilor sclipirea fericirii, bucură-te și

acționează! Realizează că filmul îl poți crea

cum vrei.

Doar crede, luptă și câștigă !

Bejenari Tamara, clasa a IX-a C

nr. 46

HERMES 2000

44

Arta, o poveste a

sufletului

Să pui suflet în ceea ce faci, să îți

placă ce faci, să o faci pentru că vrei tu, nu

pentru că vrea altul, să fii acolo cu mintea

și inima, să fie lumea ta! Asta înseamnă

talent, hobby, poate visul tău… la care nu

vei renunța niciodată! Chiar dacă îți este

greu să mai continui, să lupți!

Nu oricine poate să vadă dincolo

de tablou, culoare, cât suflet s-a pus în

acea mică pictură, iar lucrurile sau

gesturile atât de neînsemnate pentru ei, te

pot duce într-o lume cu totul diferită.

Cu talentul te naști, dacă nu ai

talent, nu ai nimic! Și, mai mult de atât,

cineva mi-a spus că doar cu talentul nu am

șanse la ceva măreț, și se înșeală

amarnic… sincer să vă spun, nu am luat

ore de desen niciodată, fie că mă credeți

sau nu… am doar talentul, inima și sufletul

care împreună construiesc lumea mea!

Totul a început cu un creion și o coală

albă, era pur și simplu lumea mea… nu îmi

puteam explica de ce, dar puteam să fiu eu

... puteam să plâng sau să râd, să simt, să

creez … un dar extraordinar primit de la

Dumnezeu… totul s-a transformat în

pasiune, și într-un final VISUL MEU.

O lume în care poți să te ascunzi,

atunci când îți este greu, atunci când îți

Mircea Eliade - grafică în creion

este bine sau, desigur, când ești în culmea

fericirii. Arta nu se poate exprima prin

cuvinte... totul ține de sufletul tău ! Unii

oameni nu o să poată niciodată să își

exprime sentimentele mai bine decât

printr-un desen, muzică etc.

Așa cum muzica îți aprinde scânteia

sufletului și îți dă un sentiment deosebit,

uneori inspirație pentru ceea ce faci (eu nu

desenez niciodată fără muzică) la fel face

și desenul. Dincolo de culoare, dincolo de

tablou se ascunde mereu o poveste

nespusă în cuvinte.

Nedelcu Călin, clasa a X-a H

nr. 46

HERMES 2000

45

Tarkan (Fragment de roman)

Motto: „Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul.

Celui ce-i va fi sete, îi voi da să bea fără plată din

izvorul apei vieții.”

Apocalipsa lui Ioan

Prolog

Septembrie, 1853. Emma se uită împrejur, ghemuindu-se în

colţul micuţei încăperi. Părul lung şi blond îi

era ciufulit, iar buclele mari i se lipeau de

gâtul şi tâmplele umede. Respiraţia ei era

sacadată, mici scâncete oprindu-i-se în gât.

Lacrimi fierbinţi îi curgeau şiroaie pe obrajii

îngheţaţi. Strângea între palme broşa de aur pe

care o găsise la pieptul mamei ei. Gravura

broşei evidenţia doi dragoni de argint cu aripi

albastre sclipitoare, ţinând între gheare un

portal.

Lysander intră surprins în odaia friguroasa,

unde focul înca mocnea. Înghiţi în sec. Varul

pereţilor de un verde pal era scrijelit, perdelele

cândva albe, acum pătate cu sânge fluturau în

afara ferestrei sparte. Dulapurile erau

dărâmate, rafturile cu cărţi rupte şi diferite

exemplare vechi aruncate pe jos.

-A dispărut!

Lysander îşi întoarse privirea spre Emma,

părând ca abia acum o observase. Trecându-şi

mâna alba prin părul cenuşiu, se apropie de ea,

cuprinzând-o în braţe.

-Cine a dispărut, Em?

Îngrijorarea i se citea în tonul vocii. Ştia ce

se întamplase de fapt, dar nu îşi permitea să îi

spună celei mai bune prietene ale lui. Nu, când

o iubea atât de mult...Şi, oh, cât o mai iubea!

Dar ea nu avea sa afle.

-Erau aici, scânci Emma încercând să

respire adânc, mama şi acel demon. Acea

creatura oribilă... Pot să jur ca nu e normal, dar

l-am văzut, Lys !

Vocea ei de copil îl făcu pe Lysander să îşi

dorească şi mai tare să o protejeze.

Fără să îi mai adreseze vreun cuvânt,

Lysander se ridică, ţinând-o strâns pe Emma şi

târând-o după el. Rochia ei albastră de lapis-

lazuli îi scotea ochii de aceeaşi nuanţă în

evidenţă. Păşeau uşor pe lângă toate cioburile

de pe jos, ducându-se spre trăsura trasă de cei

doi cai ce se aflau în faţa casei. Vântul rece le

intră pe sub hainele subţiri, făcându-i să

tremure.

Pe strada ce se întindea tot mai mult, nu

putea fi zărit nici un om. Întunericul nopţii se

lăsă de mult timp deasupra satului pustiu.

Leah, majordomul, apăruse în faţa

domnişoarei Emma, ajutând-o să urce în

trăsură. Lysander o urmă. Caii o luară din loc,

iar zgomotul asurzitor al roţilor din lemn

mergând pe drumul pietros îi dădeau Emmei

dureri de cap. Trăsura se scăldă într-un

întuneric prin care nu puteai desluşi nimic. În

liniştea difuză, Lysander o putea auzi pe

Emma cum suspină.

-Lysander ! strigă ea cu o voce fără

vlagă...Unde mergem?

Ca şi când nu ar fi auzit nimic, acesta

privea în gol...

Emma se mulţumi fără nici un răspuns,

când mâna celui mai bun prieten al ei îi

mângâie spatele, protector.

Capitolul I

Visul

Opt săptămâni mai târziu.

Magicianul îi admiră rochia Emmei.

Materialul auriu, cădea peste trupul ei firav.

Părul la fel de auriu ca şi rochia îi aluneca

liber pe spate. Ochii ei mari, albaştri, încadraţi

de gene lungi, îl priveau pe omul ce stătea în

faţa ei.

-Oh, vorbi magicianul zâmbind, ce

încântătoare sunteţi, Emma!

-Domnişoara Emma Green, îl corectă

Emma, încruntându-se.

Magicianul se ridică din fotoliul lui,

fluturându-şi mâinile si plimbându-se prin

nr. 46

HERMES 2000

46

încăpere. Emma îşi rotea ochii curioasă.

Camera arăta mult mai normal decat şi-ar fi

închipuit. Pereţii erau acoperişi cu o vopsea

roşie, iar în colţul camerei erau pictaţi trei

îngeri plângând. Pe jos se află o mochetă

vişinie plină de păr de pisică... lucru ce o făcu

să strănute. Pe dulapurile din lemn masiv se

aflau cate două lumânări verzi. Alte câteva

obiecte ciudate erau împrăştiate prin toată

încăperea, dar se hotărî să nu le mai dea

atenţie.

-Ştiu, începu magicianul, că lucrurile din

ultimele săptămâni te-au dat total peste cap.

De aceea…

Emma se ridică nervoasă de pe scaunul tare

şi se duse în faţa magicianului. Fu surprinsă să

vadă că acesta era cu două capete mai înalt ca

ea. Pelerina lui neagră îi dădea un aer de

mister şi de putere, lucru ce o cutremură pe

Emma.

-Uite, nu ştiu ce s-a întâmplat cu casa mea

de la marginea oraşului, nici nu sunt sigură că

vreau să ştiu, dar vreau să înţeleg de ce am

visat în ultimele opt săptămâni acelaşi lucru şi

de ce în fiecare dimineaţă spatele meu e mânjit

de sânge.

Vocea ei sună mult mai speriată decât ar fi

vrut, lucru ce o făcu să se simtă instabilă.

-Bine, uitaţi domnişoară Emma Green, de

la toţi oamenii care v-au păzit, am înţeles că de

fiecare data când rămâneau în camera

dumneavoastră să vă păzească, ceva îi făcea să

fie inconştienţi şi să nu ştie ce se întâmpla

acolo.

Magicianul se apropie de bibliotecă si cu

un gest teatral scoase o carte groasă şi veche.

O trânti pe biroul lăcuit şi continuă:

-Şi din câte am înţeles de la Lysander…

-Domnul Lysander Langdon, corectă cu

vehemenţă Emma.

-Corect, din câte am înţeles de la domnul

Lysander Langdon…, magicianul se opri

speriat şi închise cu forţă cartea trântind-o într-

un sertar, sângele nu vă aparţine, aşa e?

-Într-adevăr. Nu găsesc niciodată vreo rană

pe trupul meu.

-Îmi puteţi detalia visele?

- Poftim?

Emma se încruntă. Era ceva atât de intim,

dar în acelaşi timp ceva atât de înfricoşător în

legătură cu visele ei încât nici măcar lui

Lysander nu îşi îngădui să îi spună. Simţea că,

odată ce îşi va dezvălui visul, va renunţa la o

parte din ea, şi era foarte sigură că ceva avea

să se întâmple. Simţea că era legată de un şir

de evenimente, dar nu îşi putea aminti nimic.

E ca şi cum cineva îi invadă mintea şi îi bloca

amintirile despre ce s-a întâmplat în urmă cu

opt săptămâni.

Ca un clopoţel de salvare, Lysander

deschise uşile masive ale încăperii şi intră

înăuntru. Buzele lui minunat dăltuite formau

un mic zâmbet la adresa Emmei. Aceasta îi

întoarse zâmbetul, păşind elegant către el.

Se mişca graţios. Fiecare pas al ei părea o

mişcare lentă de dans. E minunată, se gândi

Lysander.

Emma rupse tăcerea:

-Putem pleca acum, Lys?

Lysander îşi înclină capul zâmbind, îi oferi

elegant braţul şi se îndreptară spre ieşire.

-Staţi, staţi! îi opri magicianul. Lysander,

nu am rezolvat încă nimic cu domnişoara

Emma Green. Unde vă duceţi?

Lysander se opri, rămânând cu spatele la

magician.

-Plecăm la conacul Celestial Dark.

Emma se uită la magician, când acesta făcu

ochii mari şi faţa i se schimonosi.

Acesta simţi un nod in stomac când

Lysander spuse acel nume. Nu e în toate

minţile! îşi spuse în gînd. Dar ce conta? Ce îi

aşteaptă pe cei doi nu era treaba lui.

-Foarte bine! La revedere, domnişoară

Green! La revedere, domnule Langdon!

Cei doi ieşiră din încăpere, parcurgând

drumul spre trăsură.

*

Emma se lipi cu capul de materialul rece al

trăsurii, încercând să adoarmă. Afară ploua, iar

vremea era mohorâtă ca într-o zi de noiembrie.

Şi-a împreunat mâinile îngheţate, băgându-le

sub şalul gros. Lysander trase perdelele peste

nr. 46

HERMES 2000

47

micile ferestre, întunericul făcându-şi loc în

încăperea inconfortabil de mică.

Nu ştia unde se află. Se învârtea pe loc,

încercând să-şi dea seama ce se petrecea. Un

loc întunecat, se gândi ea. Simţea miros de

mocirlă şi în încăpere se putea simţi umiditate.

Picioarele ei erau reci si ude, un şuvoi de apă

trecându-i cu repeziciune peste glezne. În

încăpere era frig, foarte frig. Lumânări cu

diferite forme erau agăţate de pereţii de piatră.

Emma înainta. Ştia că ceva o cheamă... Şi îl

văzu... Părul negru, ciufulit, îi acoperea ochii,

dar ea ştia că erau de un cenuşiu intens.

Mâinile lui puternice o prinseră de umeri,

trăgând-o aproape de el. Un miros dulceag îi

făcu stomacul Emmei să se întoarcă pe dos.

Sânge! Începu să ţipe. O durere atât de intensă

îi brăzdă spatele. Se puse în genunchi în faţa

băiatului, în timp ce acesta o privea cu milă si

dispăru lăsând pulbere în urmă. Ea continua să

ţipe, cerând ajutor. Îşi întoarse capul şi

observă cum o pereche de aripi îi scormoneau

pielea, gata să iasă afară. Înger! se gândi ea.

Dar nu... Aripile erau lipicioase si roşii,

zimţate la capete, având o formă sinistră.

Sângele i se prelingea pe spate, iar ea urla din

toţi rărunchii. Un amalgam de emoţii o făceau

să respire greu. Frică amestecată cu durere...

Din toată încăperea se auzeau voci. Nu îşi

putea da seama ce spuneau. O pereche de aripi

o împinse în celălalt capăt al încăperii şi ea

putea vedea…

-Emma! Pentru numele lui Dumnezeu,

Emma, trezeşte-te!

Emma tuşi, apoi trase aer adânc în piept.

Lysander era lângă ea, ţinând-o de umeri si

clătinând-o, uitându-se la ea speriat. Din

instinct, Emma du-se mâna la spate. Simţi

ceva umed si fierbinte. Sânge! Rochia ei aurie

era sfâşiată în locul în care fuseseră aripile din

visul ei. Lacrimi îi curgeau pe obrazul

îngheţat.

-Ce s-a întâmplat, Lysander? suspină ea,

lipindu-şi capul de umărul lui.

-Nu ştiu. Eu… eu dormeam. Te-am auzit

ţipând şi m-am trezit.

Pentru moment nici măcar nu îi mai păsa

de visul ei. Dorea pur şi simplu să fie protejată

şi să doarmă. Oh, de când nu mai avuse un

somn liniştit! se gândi.

-La dracu, Em, spuse Lysander printre

dinţi, odată ce ajungem la conacul Celestial

Dark, trebuie să vorbeşti!

Emma nu obiectă. Nu mai voia să ţină acest

lucru doar pentru ea, puţin îi păsa dacă aflau

ceilalţi ce i se întâmpla. Puţin îi mai păsa dacă

vor crede ca e un demon...

- Demon? Lysander râse.

Acum două luni, nici dacă venea

Dumnezeu pe pământ şi îi spunea că există

demoni, nu ar fi crezut. Ei bine, nici acum nu

dorea să creadă, dar altă explicaţie nu putea

exista pentru tot ce i se întâmplase. Lysander

încercă mai multe explicaţii, dar aceasta pur şi

simplu nu credea.

*

Era atât de obosită încât nici nu îl simţi pe

Lysander coborând din trăsură şi trăgând-o

după el.

Lysander îşi scoase rapid paltonul lung şi

negru şi îl aşeză pe spatele Emmei. Afară se

lăsă noaptea.

- O noapte senină, se gândi. Și-a ridicat

capul înspre cer, admirând stelele. Putea

observa în jur de patru constelații. Aerul era

rece însă vântul nu bătea. Conacul era la câțiva

metri distanţă. Prin ferestrele mici se puteau

observa lumini pâlpâitoare. Își întinse mâna

spre Emma, cuprinzând-o. Era atât de firavă!

Se gândi să lase toate promisiunile făcute

mamei ei, să lase toate promisiunile făcute

clanului Celestial, să o ia atunci în brațe, să o

strângă atât de tare şi... Trase aer adânc în

piept și își alungă gândurile.

Emma îşi ridică chipul micuţ, privind

conacul în stil victorian. Pereţii erau din

cărămidă roşie si ferestrele erau minuscule. La

colţurile conacului erau mici sculpturi în

piatră, reprezentând îngeri. Urcară cele trei

scări din lemn, iar Lysander bătu cu putere în

uşă. Aceasta se deschise cu un scârţâit şi un

bărbat înalt, cu o musculatură foarte definită

stătea în faţa lor. În mod normal, părul şi barba

nr. 46

HERMES 2000

48

lui roşcată ar fi trebuit să o uimească pe

Emma, Dar de data asta, nu acest lucru era

ieşit din comun. Perechea de aripi, de un alb

imaculat ce ieşea din spatele bărbatului, o

făcea să-şi piardă respiraţia.

-Ah, bună Lysander! Te aşteptam, spuse

bărbatul zâmbindu-i politicos.

-Bună, Santos! mă bucur să te revăd.

Capitolul 2.

Celestial Dark

Bărbatul se dădu din faţa uşii, lăsându-i pe

cei doi să intre. Emma respiră rapid, mâna ei

cuprinzând-o pe cea a lui Lysander.

Dar trebuia să se calmeze, ştia asta.

Lysander îi spuse că viaţa ei avea să se

schimbe odata ce vor ajunge la conac. Îi

explicase că toate legendele sunt adevărate,

dar nu se obişnui cu atât de multe informaţii.

Avea atât de multe întrebări în minte, era atât

de curioasă cu privire la tot. Şi avea dreptate.

Într-adevăr, avea toate motivele să fie speriată,

nimic din ce se întâmpla nu era normal. Sau

era? Gândul acesta o făcu să se calmeze.

Dacă ea nu ştia totul despre lume, asta nu

însemna ca lucruri de care nu mai auzise nu

existau. O serie de amintiri îi trecură prin

gând. Ea, stând în patul ei, cu lumânări aprinse

deasupra capului, în timp ce mama ei îi spunea

poveşti despre îngeri şi dragoni. Despre cum

ea era prinţesa lor, iar mama sa era regina. Îi

povestea că aceste creaturi puteau distruge

lumea, dar mereu exista câte o regină să îi

oprească.

-Mama!

Se încruntă. Acest gând o învălui într-un

sentiment ciudat. Îşi aduse aminte ce se

întâmplase în urmă cu opt săptămâni în

vechea ei casă. Imaginea mamei ei era încă în

ceaţă.

Îşi alungă toate gândurile din minte şi privi

încăperea. Mergea pe un hol lung, luminat

doar de câteva lumânări. Santos îi conduse

într-un loc ce părea a fi camera de zi. Pe

pereţii încăperii erau desenaţi diferiţi îngeri,

iar în cele patru colţuri ale camerei erau patru

statui diferite ce simbolizau un fel de zeiţă ce

avea la picioare mii de creaturi, de care Emma

nu mai auzise niciodată.

O masă enormă, ovală, se afla în mijlocul

încăperii. Alţi doi bărbaţi şi o femeie stăteau

aşezaţi în jurul ei, fiecare cu o pereche de aripi

albe imaculate ieşindu-le din spate. Emma

respiră adânc repetându-şi în minte că nu

trebuie să se teamă de nimic.

-Nu îţi vor face nimic rău! şopti Lysander.

Se îndreptă de spate şi îndemnată de

bărbatul roşcat, se aşeză pe un scaun.

Lysander se aşeză lângă ea, salutându-i pe

ceilalţi membri din încăpere. Santos se puse în

capul mesei, zâmbind spre Emma încurajator.

-Emma, eu sunt Santos, se prezentă

bărbatul roşcat fluturându-şi mâinile, şeful

clanului Celestial.

Clan? Şef? Pe Emma, deja începuse să o

doară capul, dar se hotărî doar să dea din cap

şi să aştepte continuarea.

-Ei sunt Icar, Will si Sonja, membri ai

clanului.

Santos arătă cu mâna spre cei trei, iar

Emma îi analiză cu grijă.

Icar avea aceeaşi nuanţă a părului şi a

ochilor cu ai ei, trăsăturile feţei lui aducându-i

aminte de un copil. Îi zâmbi încurajator. Will

era cât toţi cei trei băieţi la un loc, părul lui

şaten acoperindu-I mare parte din ochi. Pe

Emma o sperie atitudinea lui. Iar Sonja

zâmbea mai tare decât ar trebui, caninii ei fiind

poziţionaţi mai sus faţă de restul dinţilor. Părul

ei era de un roz aprins, încadrându-i chipul

micuţ perfect.

-Nu ştiu ce ai aflat, continuă Santos, dar

trebuie să cunoşti cât mai multe lucruri. Nu

ştim cu exactitate ce ţi-a omorât mama, dar

avem motive să presupunem ce a fost...

Lysander îşi drese glasul, cerând

permisiunea să vorbească. Dar în acel

moment, Emma simţi un sentiment de

vinovăţie amestecat cu teamă. Îşi dădu seama,

pentru prima dată, că voia să afle adevărul în

legătură cu mama ei. Se hotărî să tragă adânc

aer în piept, fiind pregătită pentru orice. Îşi

îndreptă privirea spre Lysander, observând

nr. 46

HERMES 2000

49

cum şi acestuia îi ies aripi din spate. Stomacul

i se întoarse pe dos. Era prea mult. Încăperea

începu să se învârtă şi tot ce auzea erau vocile

celor patru persone aflate în încăpere,

strigându-i numele. Simţi cum alunecă de pe

scaun si o parte a capului se lovi de ceva rece

şi tare.

*

- Eşti sigur că va fi bine? îl întrebă

Lysander pe Santos îngrijorat.

Emma se afla în faţa lor, întinsă pe un pat,

în timp ce Sonja avea grijă de ea.

- Da, răspunse Santos răsucindu-se pe

călcâie şi ajungând în faţa lui Lysander. Sunt

foarte multe informaţii oferite în prea puţin

timp pentru ea, dar îşi va reveni. E fiica

Samathei până la urmă, e puternică.

Lysander înghiţi în sec, uitându-se în ochii

cafenii ai lui Santos.

- Mda, despre asta voiam să vorbim.

Ambii ieşiră din încăpere. În cameră au

rămas doar Sonja şi o servitoare ce avea grijă

de Emma. Lysander se uita melancolic pe

pereţii conacului, acum tapetaţi cu îngeri,

strămoşii clanului, acoperind sângele uscat din

ultimul răboi între clanuri. Clanul Celestial

ieşise câştigător, dar nu fără a pierde jumătate

din îngerii aliaţi.

- Şi dacă toate războaiele, ţinute pentru a

îndepărta îngerii căzuţi şi Azaknaţii, nu ar mai

conta?

Lysander se gândea la această întrebare

de câteva ore. Avea o presimţire groaznică.

Ştia ce văzuse în casa Emmei, acum opt

săptămâni, ştia că pericolul se apropie. Pe

moment, singurul lui gând era să o răpească pe

Emma, să plece cu ea undeva, departe, unde ar

fi amândoi în siguranţă. Dar ştia că Samantha

ar fi fost foarte supărată pe el daca ar fi fost în

viaţă, aşa că trebuia să renunţe la acest gând.

Santos mergea înaintea lui, coborând

nişte scări vechi şi abrupte. Intră într-o

încăpere în care se aflau doar două fotolii

ponosite şi o masă în faţa lor. Câteva cărţi de

magie erau aruncate pe jos. Lysander se aşeză

în linişte, încercând să-şi găsească cuvintele.

Dar nu conta cum le spunea. Trebuia doar ca

Santos să ştie adevărul.

- Și, Lysander, care e marea urgență?

Ambii tăcură o clipă, iar când Lysander

deschise gura să înceapă, Santos îl întrerupse.

- Dacă e vorba de Emma, ştiu. Surorile

Amurg vor sosi în curând aici şi îşi vor da

seama ce se întâmplă cu ea.

- Păi, asta e problema, şopti Lysander.

Santos îşi împreună sprâncenele lui

stufoase şi nu scoase nici un cuvânt, aşteptând

ca Lysander să continuie.

O lumânare din cele trei se stinse, în

cameră fiind aproape beznă. Lysander nu îi

putea desluşi chipul lui Santos aşa că se lăsă

pe spate în fotoliu, cu ochii închişi,

continuând.

- Cred că..., cred că ştiu ce a omorât-o pe

Samantha.

- Ascult.

- Azaknaţii.

Lysander deschise ochii, dar până şi în

întuneric îi putea simţi reacţiile lui Santos. Îi

auzea respiraţia sacadată, îl simţea neliniştit.

nr. 46

HERMES 2000

50

Ştia că tremura.

Santos oftă. Se aşeză cu coatele pe

genunchi, sprijinindu-şi capul. Încercă să

vorbească, vocea lui fiind fără vlagă şi

tremurată.

- Lysander, dacă e adevărat ce spui, se

poate apropia războiul definitiv, ești sigur că

era un Azaknat?

Lysander oftă şi el, încercând să îi

găsească privirea lui Santos. Observă o

sclipire.

- L-am văzut, Santos...

Dori să continuie, dar micile murmurări a

lui Santos îl opriră, încercând să îşi dea seama

ce spune.

- Acum totul are sens, acum totul are sens,

acum totul ar....

- Santos! Vino-ţi în fire!

Lysander se ridică şi se apropie de Santos,

zguduindu-i umerii. Amândoi se ridicară în

picioare într-o clipă şi ieşiră afară din

încăpere.

- Vrei să îmi spui ceva ce are sens? insistă

Santos.

Lysander era exasperat. Poate a fost o

greşeală spunându-i lui Santos ca Azaknaţii

sunt vii. Nu îl mai văzuse niciodată atât de

speriat. Oh, şi îl cunoştea de mult timp!

- Emma, Lysander! urlă Santos răsucindu-

se pe călcâie. Îşi trecu o mână prin părul roşcat

încâlcit, umezindu-şi buzele şi continuă:

- Magicianul mi-a spus că Emma vorbea

despre aşa-zişi dragoni, visele ei, sângele de pe

spate, Samantha omorâtă de un Azaknat...

- Doar nu vrei să spui că...

Teama se citea în vocea lui Lysander. Ştia

că putea fi asta, de fapt, era foarte sigur, dar nu

voise să recunoasă, nega această oportunitate.

Îşi încleştă maxilarul, fixându-şi privirea spre

un perete.

- Da, cred ca Emma e viitoarea regină a

Azaknaților.

-Nu! Nu putea fi adevărat. Nu acum.

*

Emma îşi deschise ochii uşor. Un

candelabru uriaş stătea agăţat deasupra capului

ei. Se sprijini cu mâinile de marginile patului

şi se ridică uşor. Privi încăperea uimită. Un

dormitor foarte mare, cu pereţi de caramidă

stacojie, multe rafturi cu carţi vechi şi un

dulap.

Toate amintirile îşi făcură loc în mintea ei,

de când ajunsese la conacul Celestial Dark.

Dar nu asta o interesa acum. Visul ei... Sau

mai bine spus, somnul ei atât de liniştit. Nu

visase nimic! Nu era mânjită de sânge pe

spate, nu era transpirată. Avusese un somn

liniştit.

Fără să vrea, un zâmbet îi brăzdă chipul. Se

ridică din pat, ducându-se la fereastra

apropiata.

- Te-ai trezit!

O voce ascuţită o făcu pe Emma să tresare.

Se întoarse cu faţa spre uşă şi o văzu pe Sonja

care avea o rochie albă din pânză şi dantelă în

mână.

- Trebuie să te aranjez rapid. Surorile

Amurg sunt aici şi vor să-ţi vorbească, la fel si

membrii clanului.

- Surorile Amurg?

- Vei avea mai multe informaţii, îndată ce

cobori.

Emma răsuflă şi se îndreptă spre pat. Se

întrebă dacă toate aceste lucruri aveau să

prindă sens. Sau măcar să devină totul mai

uşor de înţeles. Se gândi că se purtase ca o

fiinţă slabă când leşinase din cauză că îl

văzuse pe Lysander în felul acela. Dar trebuia

să-şi dea seama de mult că şi el era unul dintre

ei, poate chiar şi ea putea fi aşa. Dar nu prea îi

păsa, din moment ce nu avuse nici un coşmar.

Dacă faptul că locuia aici evita coşmarurile ei,

atunci nu avea de gând să plece.

- Chiar dacă Surorile Amurg sunt ciudate,

începu Sonja, să nu te sperii de ele. Sunt

bune.

- De ce trebuie să mă îmbrac atât de

fastuos? întrebă ea curioasă.

- Ai putea să nu mai pui atât de multe

întrebări si să te mişti mai repede jos?

Emma se uită încruntată , iar Sonja îşi dădu

ochii peste cap, reformulând:

- Scuzați-mă, domnișoara Emma Green, vă

rog să poftiți la cină, spuse Sonja mârâind.

nr. 46

HERMES 2000

51

Emma ieşi rapid din încăpere, aventurându-

se pe scări. Atitudinea Sonjei nu era aşa cum

s-ar fi aşteptat ea. Nu ştia încotro se îndreaptă,

mergând de mai multe ori pe acelaşi drum. Se

gândi că locul pare o adevără fortăreaţă, ca şi

când sute de războaie au fost purtate acolo. Pe

holul lung se afla o oglindă spartă şi se opri să

se uite în ea. Era ea. Aceeaşi Emma Green pe

care o cunoştea. Parul blond şi lung, ochii

albaştri cu gene lungi, pielea ei albă,

transparentă, faţa ei micuţă şi buzele pline. Dar

ceva părea schimbat. Şi nu era la înfăţişare.

Atunci ce? Ţinea în mână broşa mamei ei cu

cei doi dragoni argintii, strangând-o şi sperând

la nişte răspunsuri. Dar poate de aceea era ea

aici, pentru răspunsuri. Se întoarse de la

oglină, încercând să găsească drumul corect,

când zări o umbră.

- E cineva?

Tonul vocii ei părea mult mai firav decât ar

fi vrut, aşa că încercă să-şi dreagă glasul. De

după colţ apăru un bărbat blond.

- Icar?

Vocea ei era normală acum, fericită că

începuse să se obişnuiască cu cei de aici, chiar

dacă abia venise.

- Oh! Bună, Emma!

Icar zâmbi la fel de încurajator ca mai

devreme, apropiindu-se de ea.

- Eşti bine?

- Uh , da! Doar că..., ea zăbovi o clipă,

îndreptându-si privirea spre el, nu prea ştiu

unde trebuie să ajung.

Icar râse uşor, făcându-i semn cu mâna să

se apropie.

- Vino cu mine.

Fără mai multe rugăminţi, aşa cum era

Emma învăţată, îl urmă pe Icar. Emma mari

pasul, aproape alergând pentru a nu-l pierde

din vedere prin întruneric. Pe holul în care se

afla acum, chiar că nu putea vedea nimic. Se

simţi speriată, niciodată nu îi plăcu întunericul.

Îşi aduse aminte de vorbele spuse de mama ei

când era mică şi când plângea pentru că îi era

frică de întuneric: ”Oamenilor nu le e frică de

întuneric, ci de ceea ce pot descoperi în el.”

Dar era sigură că în momentul de faţă, în

întuneric se află doar ea şi Icar.

Auzise o uşă scârţâind puternic şi o rafală

de lumină i se imprimă pe chip.

- Am ajuns, îi șopti Icar, ținând ușa deschisă

pentru ea.

Emma păşi în încăpere. Nu se vedea nici o

bucăţică de perete, rafturi imense de cărţi

acoperind tot. Sala avea cel puţin 50 de metri

în înălţime. Se întrebă cum ajunseseră oamenii

să pună toate carţile până sus. În tavan se află

o lucarnă imensă, ovală, pictată cu îngeri.

Desenul arăta ca şi cum îngerii erau în Iad,

însă totul era pictat cu nuanţe de albastru, ca şi

cum ar fi fost un frig infernal acolo. Podeaua

era acoperită cu mochetă stacojie şi în mijlocul

încăperii se afla doar o masă ovală foarte

lungă, din lemn de cireş, lăcuit.

Îşi ridică privirea spre oamenii ce se aflau

la masă. Spre surprinderea ei, niciunul nu mai

avea aripi. Probabil au făcut asta ca ea să se

obişnuiască. Privirea îi cădea pe Lysander. Era

îmbracat cu un sacou de o culoare ţipătoare, un

fel de turcoaz, cu mulţi nasturi aurii pe

mâneci. Jiletca lui era neagră si purta o

pereche de pantaloni largi pe şolduri şi strâmţi

la glezne, de culoare bej, iar părul lui argintiu

îi cădea pe faţă. Îl putuse observa cum o

privea.

Pe lângă Lysander, Santos si Will erau

îmbrăcaţi mai normal. Sacoul, jiletca şi

pantalonii lor fiind în totalitate de culoare

nr. 46

HERMES 2000

52

neagră. Santos se aşeză la masă, sprijinindu-se

de un baston argintiu. Icar trecu pe lângă ea,

conducând-o la masă. Emma mai observă încă

două femei stănd în capul mesei. Nu le putea

vedea faţa, ambele fiind acoperite de un voal

alb-gălbui. Mâinile lor stăteau aşezate pe

masă, învelite în materialul rochiei albe. Părul

lor era cenuşiu şi era împrăştiat pe umeri.

Sonja intră în încăpere, zâmbetul ei radiant

făcând-o pe Emma să se întrebe ce gândea. Se

aşeză lângă Lysander, îi şopti ceva la ureche,

dar acesta nu o băgă în seamă.

- Emma, începu Santos, ele sunt Surorile

Amurg. Ele ți-au oprit coșmarurile și au aflat

ce se întâmplă cu tine.

Santos respira sacadat, broboane de

transpiraţie prelingându-i-se pe frunte. Sonja,

Will şi Icar păreau nedumeriţi, nici ei nu ştiau

ce se întâmplă. Lysander îşi puse o mână pe

umărul lui Santos, în încercarea de a-l linişti.

- În primul rând, trebuie să ştii că arătarea

care ți-a omorât mama a fost un Azaknat.

Santos încercă să continuie, însă Lysander îl opri.

Emma făcu ochii mari, scuturându-şi capul.

- Stai, stai! Dacă ai de gând să-mi vorbeşti în

limba voastră, dă-mi măcar o carte...groasă, veche

şi... cu desene...

*

Rezumare a întregii acţiuni:

Acţiunea se petrece în legendarul ţinut Tarkan,

unde Emma Green, o adolescentă de doar 17 ani,

trece printr-o întâmplare desprinsă parcă din filmele

science fiction. Viaţa i se schimbă radical.

Neştiind că familia sa a ascuns numeroase secrete

ce par imposibil de a fi adevărate, adolescenta trece

printr-o schimbare tumultoasă şi învaţă modul de

viaţă şi principiile clanului din care face parte.

Odată cu apariţia noilor prieteni, Emma e pusă să

aleagă între trecut şi prezent.

Ciobanu Andreea Rebecca,

Clasa: a XII-a D

Profesor îndrumător: Corban Daniela

Premiat cu premiul al III-lea la etapa

judeţeană a Concursului Naţional de Creaţie

Literară „Tinere Condeie"- Iaşi, 2018

nr. 46

HERMES 2000

53

LIRA POEZIEI

E plină marea de cioburi, iubite…

Cândva ai ajuns singur la mine,

Erai primul venit de când eu

aşteptam.

Nu mai ştiu ce ne-am spus,

Am dansat şi-a fost bine.

Apoi, tot ce-a urmat e firesc şi

banal…

Tu eşti acolo, eu aici mai trăiesc,

Aş vrea să uit, să nu-mi amintesc…

Dar, paşii de dans mă urmăresc.

E plină marea de cioburi, iubite…

Iar barca pustie nu are val.

Ia-ţi calul şi-aleargă ca vântul de

iute,

Cât încă mai sunt pe celălalt mal!

Sensul vieţii

Trăim în lumea asta cu speranţa

Că undeva ne-aşteaptă un destin.

Păstrăm în suflet clipele trecute

Şi facem loc si altora ce vin.

În stânga întrebăm de ce ne doare,

În dreapta aşteptăm răspuns mereu.

Cu mâinile intinse catre soare

Cânt vieţii şi-l invoc pe Dumnezeu,

Căci de la mama am primit iubire si

candoare,

Iar de la tata, forţă si voinţă,

Şi-am înţeles că drumul meu

E cu sens unic…către biruinţă.

Ciobanu Rebeca, clasa a XII-a D

Profesor coordonator, Corban Daniela

nr. 46

HERMES 2000

54

Din nou…

- Suferi? Iar ți s-a frânt inima? Recunoaște

din nou că o să îți verși mânia pe tot ce este în

jurul tău. Iar o să îmi iei fluturii, păsările,

soarele și cerul, chiar și pomii verzi. Iar o să

plângi? Vei vrea și de data aceasta să pictezi

totul într-un galben al geloziei tale? Totul o să

fie din nou la fel cum e și sufletul tău sfâșiat și

plin de durere. O lume ce cândva avea culoare,

iar o să devină monotonă. De ce faci mereu la

fel? De ce omori totul in jurul tău? Vom avea

furtună și tunet, poate şi fulgere...

Chiar mă gândeam...ştii cât ești de frumoasă și fascinantă atunci când te enervezi? Cu

toate că ai inima rănită, urli, plângi...lași în urmă tot ceea ce e mai bun și mai frumos din tine.

Știu că îmi furi culorile vibrante, însă galbenul acesta monoton parcă mă atrage mai mult. Îmi

place când începi să dansezi cu frunzele,când faceți un fel de piruiete și apoi, din senin, te

enervezi și le faci una cu pământul.

Îmi place când plângi și lacrimile tale mă udă. Îmi place când începi să șuieri cât poți tu

de tare, iar la urmă, în toată nebunia acesta, te liniștești și parcă adormi.

DA! Așa ești tu! Inima ta iar a fost rănită și încerci să te răzbuni. Încă o dată pot spune Da,tu

ești TOAMNA, cea care fură culorile frumoase ale naturii. Din nou vrei să te răzbuni, lăsând

în urma ta tristețe și frig.

Brânzac Alexandra Ştefana, cls. a X-a I

prof. coord., Loredana Vasiliu

ÎNVINŞII

La răscruce de

morminte,

Pe un drum umblat de

umbre

Se găseşte un castan,

Amorţit şi îmbătrânit.

Fără frunze şi cuvinte,

El se-închină şi se-

nclină

Sub un cer lipsit de

stele

Şi în sunet de lumină.

Lângă el este un mort,

Un om făr’de adăpost

Ce-a luptat cu vremea rea

Şi-a murit fără să vrea.

Totu-n jur este adormit,

Jos, în luncă, chiar la vale

Într-un crâng uitat de

vreme,

Se-odihneşte o lume

întreagă.

Frunze, plante şi insecte,

Într-o clipă adormite,

Se trezesc înspăimântate

În cea toamnă întunecată.

Oprişanu Ştefania Luciana, cls. a X-a I

prof. coordonator, Loredana Vasiliu

nr. 46

HERMES 2000

55

3 scriitori români contemporani care nu trebuie ratați!

Literatura română contemporană oferă

cititorilor o varietate mai mult decât generoasă

de stiluri și genuri. Mircea Cărtărescu, Dan

Lungu sau Doina Ruști sunt autori ale căror

cărți au trecut deja granițele țării, bucurându-

se de apreciere internațională, pe lângă cea de

la noi.

Vă propunem astăzi să ne îndreptăm atenția

asupra a 3 scriitori români contemporani – cu

ceva vechime în domeniul literelor sau

debutanți ai ultimilor ani – care nu trebuie

ratați. Autor tradus în mai mult de opt țări,

câștigător al unor importante distincții

internaționale pentru literatură sau pentru

scenariile sale, Florin Lăzărescu își seduce

cititorii prin plăcerea de a povesti, umor și

abilitatea cu care extrage din cotidian

întâmplări obișnuite, care însă, relatate de el,

capătă un caracter senzațional. Putem spune că

umorul, mai mult sau mai puțin involuntar, nu

este al scriitorului, ci al personajelor evocate,

este implicit în structura întâmplărilor

decupate din cotidian. Florin Lăzărescu „simte

enorm și vede monstruos” (vorba lui

Caragiale), iar realitățile descrise de el, în

„Întâmplări și personaje”, spre exemplu sau

„Lampa cu căciulă” capătă contur de legendă.

Cititorii nu pot rămâne „frigizi” (cum spune un

personaj din romanul „Amorțire”), trecând

prin experiența povestirilor sau romanelor lui

Florin Lăzărescu. Cu un stil foarte vizual,

scriitorul ne trece printr-o gamă de sentimente

și reflecții dintre cele mai variate. Pendulând

între semnificativ și absurd, povestirile sau

romanul „Trimisul nostru special” ne lasă să

alegem cum vrem să ne raportăm la realitate.

Nu trebuie ratat nici romanul „Amorțire”.

Dezvoltând problematica suferinței, a

degradării fizice și psihice, cartea conduce

cititorul prin atmosfera sa spre reflecții

privitoare la sensul vieții.

Dintre autorii români care au debutat

în ultimii ani pe piața românească a cărții nu

putem să nu o amintim pe Camelia Cavadia,

al cărei prim roman, „Vina”, a fost laureat al

„Festival du premier roman” la Chambéry, în

Franța. Romanul de debut a fost urmat de

„Măștile fricii”, iar în primăvara anului trecut

scriitoarea își provoca cititorii să facă o

incursiune în „Purgatoriul îngerilor”. Fiecare

roman al Cameliei Cavadia deschide porțile

unor lumi dure, pe care adesea ignorăm să le

https://www.emag.ro/intamplari-si-personaje-bc73118/pd/DP8LY2BBM/?utm_source=cartea_de_la_ora_5&utm_medium=cpe_emag&utm_campaign=2019_01_22_carteadelaora5_florin_lazarescu_rewq&utm_content=articol&cmpid=82780

https://www.emag.ro/amortire-florin-lazarescu-9789734635382/pd/E9447HBBM/?utm_source=cartea_de_la_ora_5&utm_medium=cpe_emag&utm_campaign=2019_01_22_carteadelaora5_lazarescu_amortire_rewq&utm_content=articol&cmpid=82781

http://www.carteadelaora5.ro/cartea-saptamanii-camelia-cavadia-fericirea-ca-o-vina/

http://www.carteadelaora5.ro/episodul-169-camelia-cavadia-mastile-fricii-editura-trei/

http://www.carteadelaora5.ro/cartea-saptamanii-purgatoriul-ingerilor-de-camelia-cavadia/

nr. 46

HERMES 2000

56

privim. Fie că este vorba despre realități

sociale pe care le trecem cu vederea sau de

complexe peisaje interioare, Camelia Cavadia

scrie „acut”, fără menajamente. Analiza

psihologică de mare precizie este marca

stilului acestei scriitoare, care propune în

romanele sale personaje tragice, damnate. Unii

își poartă propria vină, alții sunt victime – mai

mult sau mai puțin inocente – ale celor din jur.

Ne amintim de domnul H, protagonistul

romanului „Vina”, cel al cărui destin ne face

să ne întrebăm: atât de scump se plătește

teama de a fi fericit? Printr-un straniu amestec

de duritate și sensibilitate, scriitoarea

dezvăluie ce se află dincolo de „Măștile fricii”,

într-un roman despre urmările abuzului fizic și

emoțional în cazul copiilor. Remarcabil este și

personajul Teodor, protagonistul cărții

„Purgatoriul îngerilor”, prin ochii căruia

descoperim lumea copiilor dispăruți – un

univers straniu, altfel decât ne-am fi așteptat,

unde Binele și Răul sunt noțiuni relative și

singură inocența are puterea de a se ridica

deasupra tuturor. Câștigător al premiului

pentru debut al Uniunii Scriitorilor din

România, romanul „Fotograful curții regale” a

impus numele Simonei Antonescu între

scriitorii români contemporani care nu trebuie

ratați.

Cu un incontestabil har de povestitoare și

o uimitoare precizie a detaliului semnificativ,

scriitoarea „desenează” în culori vii tablouri

ale unor epoci apuse, dă contururi ferme unor

personaje despre care, poate, am auzit, dar nu

i-am cunoscut atât de bine și ridică ficțiunea

istorică la nivelul superior. Este fermecător

tabloul Bucureștilor anilor 30, așa cum îl redă

scriitoarea în cel de-al doilea roman, „Darul

lui Serafim”, în care distingem figura

industriașului Nicolae Malaxa, dar și portrete

puternice ale unor actori necunoscuți ai scenei

istorice. Poate au existat, poate nu, însă cu

siguranță de câte ori ne vom gândi la acea

epocă din istoria României vom avea în minte

descrierile și personajele Simonei Antonescu,

chipurile prin care istoria prinde viață. Cu o

scriitură lirică și plină de forță, autoarea ne

poartă în Bucureștiul „plin de beizadele” în

„Hanul lui Manuc”. Nu am putea să nu

amintim de seria „Istoria povestită copiilor”,

o întreprindere atât de utilă, prin care Simona

Antonescu reușește să le stârnească celor mici

curiozitatea față de istorie, dar și dragostea

față de literatură.

Vouă ce autor român contemporan vă

place cel mai mult? Despre ce cărți scrise de

autori români v-ați dori să vorbim aici?

Ciută Florentina, cls. a X-a

https://www.emag.ro/fotograful-curtii-regale-bc86889/pd/D7K8X2BBM/?utm_source=cartea_de_la_ora_5&utm_medium=cpe_emag&utm_campaign=2019_01_22_carteadelaora5_simona_antonescu_rewq&utm_content=articol&cmpid=82779

https://www.emag.ro/search/Istoria%20povestit%C4%83%20copiilor%20simona%20antonescu?utm_source=cartea_de_la_ora_5&utm_medium=cpe_emag&utm_campaign=2019_01_22_carteadelaora5_istoria_copii_rewq&utm_content=articol&cmpid=82782

nr. 46

HERMES 2000

57

„Fetița care a salvat Crăciunul” de Matt Haig

Matt Haig, scriitorul englez care

povestea că s-a luptat îndelung cu depresia și

chiar cu gândurile suicidale, găsea aceeași

soluție la tristețea sufocantă precum o altă

mare reprezentantă a literaturii britanice, J. K.

Rowling: magicul scris. Și așa au luat naștere

nu numai extraordinarele „Cum să oprești

timpul” sau „Gânduri de pe o planetă

nervoasă”, ci și antidotul suprem la depresie,

trilogia Crăciunului, lansată în 2015 cu „Un

băiat numit Crăciun”, continuată cu „Fetița

care a salvat Crăciunul” și încheiată în 2017

cu „Father Christmas and Me”. Toate trei

doldora de o magie aproape palpabilă, genul

de magie care zboară din paginile cărții,

plutește luminoasă în casa ta și îți umple

sufletul de speranță. Dacă ai dorit vreodată să

afli răspunsul la întrebări precum „de unde

vine magia lui Moș Crăciun?”, „cum a ajuns

Dickens să scrie A Christmas Carol?” sau

„dacă aș călători în timp în epoca victoriană,

ce cadou de Crăciun ar trebui să îi cumpăr

Reginei Victoria?”, „Fetița care a salvat

Crăciunul” îți limpezește cu generozitate

fiecare dintre aceste dileme. În plus, îți face

cunoștință cu personaje încântătoare, te face să

lăcrimezi și de fericire, și de tristețe și, mai

presus de toate, te convinge cu tot sufletul să

crezi în magie. Pentru că, dacă o fetiță necăjită

din epoca victoriană ce își câștigă existența

curățând hornuri și are grijă de mama sa

bolnavă, neputându-se baza decât pe un unic

prieten, un motan negru ca noaptea, e în stare

să creadă, atunci pe tine ce te împiedică?

http://www.carteadelaora5.ro/cartea-saptamanii-un-baiat-numit-craciun-de-matt-haig/

http://www.carteadelaora5.ro/cartea-saptamanii-un-baiat-numit-craciun-de-matt-haig/

https://www.emag.ro/fetita-care-a-salvat-craciunul-matt-haig-9786064301222/pd/DSX727BBM/?utm_source=cartea_de_la_ora_5&utm_medium=cpe_emag&utm_campaign=2019_12_17_carteadelaora5_matt_haig_rewq&utm_content=articol&cmpid=89472

https://www.emag.ro/fetita-care-a-salvat-craciunul-matt-haig-9786064301222/pd/DSX727BBM/?utm_source=cartea_de_la_ora_5&utm_medium=cpe_emag&utm_campaign=2019_12_17_carteadelaora5_matt_haig_rewq&utm_content=articol&cmpid=89472

nr. 46

HERMES 2000

58

Există mai multe tipuri de povești de

Crăciun și, în ciuda farmecului lor

indiscutabil, majoritatea nu îndrăznesc să

treacă mai departe de universul colorat și

strălucitor al celor mici. Din fericire, din când

în când ne este dat să fim martori ai unui

miracol literar în toată puterea cuvântului și

descoperim un clasic contemporan cum este

„Fetița care a salvat Crăciunul”. Nu te lăsa

amăgit de titulatura sa de carte pentru copii,

deoarece acest titlu e pe scris pe inima oricui,

de la 9 la 99 de ani.

Te-ai întrebat vreodată cine a fost fetița care a

primit primul cadou de Crăciun? Ei bine, „Un

băiat pe nume Crăciun” a avut grijă să îți

răspundă. La finalul primei cărți din trilogia

lui Haig, Nikolas devine Moș Crăciun și oferă

primul său dar unei fetițe sărace din Londra cu

nume predestinat pentru hrănitoare de

speranță: Amalia Wishart. Așa cum se vede

nevoit să tot explice pe parcursul cărții, Moș

Crăciun ne convinge că magia e întrupată din

speranță și puterea unui copil care crede din

răsputeri, cu tot sufletul, că totul e posibil,

poate ridica renii la cer, poate umple de magie

Aurora Boreală și îl poate ajuta pe Moș să

oprească timpul în loc. Și, în primul an în care

copiii au desfăcut în Ajun șosete pline cu

cadouri pretutindeni, Amalia a fost principala

sursă de miracole a Moșului.

E însă al doilea an și fetița atât de

înfometată după o nouă minune cere Moșului

să îi salveze mama crunt bolnavă.

Dar, într-o paralelă neobișnuit de

sfâșietoare pentru o carte de Crăciun, nici

situația din Elfhame nu e mai roz. Orașul

elfilor este atacat de troli, care distrug totul în

calea lor, iar puțina magie rămasă după

torentul de disperare nu îi permite Moșului să

se ridice cu renii în zbor.

Așa că, nemaiprimindu-și miracolul, mama

Amaliei moare, iar fetița nu are nici măcar

slaba consolare de a jeli alături de singurul său

prieten, motanul-fură-orice-scenă Căpitanul

Funingine, fiind trimisă să trăiască în azilul de

săraci al Domnului Creeper, un bărbat bogat,

zgârcit și crud, pe care până și Scrooge ar fi

fost invidios în zilele sale cele mai proaste.

Nici măcar momentul în care Căpitanul

Funingine este încredințat lui Charles Dickens

nu are darul de a ne însenina nici pe noi, nici

pe Amelia: Crăciunul a fost anulat, iar fetița și

noi zacem lipsiți de speranță pe fundul celei

mai negre genuni.

„Crăciunul nu este o dată, domnule

Dickens. Este un sentiment”. Iată afirmația

care redă poate cel mai bine farmecul cu miros

de scorțișoară și portocale al „Fetiței care a

salvat Crăciunul”. Chiar și cei mai sceptici

dintre noi se vor simți îmblânziți, încălziți ca

după o cană cu vin fiert delicios, de magia

intercalată în fiecare pagină a cărții. Astfel,

mesajul care se ridică precum un semn de

exclamare imposibil de ignorat deasupra

filelor de poveste nu are cum să nu îți pătrundă

în inimă: Crăciunul e mai mult decât sănii

ultratech dotate cu primul telefon din istorie,

creat de un elf anxios și taciturn, mai mult

decât sacul magic fără fund cu cadouri.

Crăciunul a existat înaintea lor și poate

supraviețui fără ele. Ce ar putea distruge însă

definitiv magia e dispariția speranței, a

nr. 46

HERMES 2000

59

credinței nu într-o religie, ci în mai bine, în

bunătate și în acel inefabil viitor mai luminos.

Din acest punct de vedere (și nu

numai), „Fetița care a salvat Crăciunul” e o

pildă minunată pentru vremea noastră. Epoca

victoriană, atât de rece și de întunecată, cu

hornurile sale pline de funingine în care

micuții coșari își pierdeau copilăria, cu

mamele care mor neștiute de nimeni și

azilurile de săraci, pare desprinsă din cărțile

lui Dickens și nici nu e de mirare că marele

scriitor e invitat să ne descrețească puțin

frunțile cu prezența sa. Deși antiteza față de

lumea strălucitoare a secolului XXI, în care

avem de toate, nu ar fi putut fi mai evidentă, în

realitate vei constata că diferențele nu sunt atât

de mari: și azi avem copii ce trăiesc o viață

mai rea decât moartea în timp ce unii

conducători nu se sfiesc să ceară drept cadou

de Crăciun o țară întreagă. Poate că nu mai

avem nevoie de coșari, dar cu siguranță

îngropăm vise în întuneric și funingine. Și,

realizând această extraordinară paralelă,

„Fetița care a salvat Crăciunul” e la fel de

mult o carte pentru copii ca pentru adulți.

Te rugăm însă să nu rămâi cu ideea că

„Fetița care a salvat Crăciunul” e un munte

de tristețe, deoarece nu e cazul. Dimpotrivă,

chiar și în cele mai întunecate momente, cartea

reușește să te bucure, să te umple de speranță.

Reiterând că magia nu e un concept inventat

de filmele fantasy cu bugete extreme și nici un

cadou poleit cu aur uitat sub brad, ci ceva

dinăuntrul nostru, Matt Haig ne prescrie cel

mai bun medicament împotriva depresiei.

Nu putem conchide decât că, după

cugetările unuia dintre personajele sale,

„Fetița care a salvat Crăciunul” este „o

micuță scânteie de speranță” capabilă „să

lumineze ca o stea singuratică într-o galaxie

foarte, foarte întunecată”. Nici măcar nu

trebuie să prinzi aluzia la Star Wars ca să

înțelegi că storytelling-ul e la rang de artă la

Matt Haig.

Nu ne mai rămâne decât să te

încurajăm să strecori sub bradul celor dragi

„Fetița care a salvat Crăciunul”, fie ei mici

sau mari, cititori sau nu. Cartea e minunată ca

poveste pe care o citești princhindeilor în

noaptea de Ajun, dar și ca lecție de viață pe

care o descoperi alături de cei dragi, cu un vin

fiert într-o mână și un fursec pudrat cu

scorțișoară în cealaltă.

Duca Teodora, clasa a IX-a C

nr. 46

HERMES 2000

60

DIVANUL sau GÂLCEAVA ÎNŢELEPTULUI CU LUMEA

sau GIUDEŢUL SUFLETULUI CU TRUPUL,

Dimitrie Cantemir

În 1698, când apărea la Iaşi Divanul lui

D. Cantemir, cultura scrisă românească se afla

într-o etapă de mare înflorire: tipografiile

produceau carte în limba vorbită de toţi, în

toate cele trei provincii române, iar în şirul de

manuscrise îşi făceau apariţia opere de un nou

gen.

Cartea lui D. Cantemir este rodul minţii

unui cărturar de înzestrare deosebită. De

aceea, ea a fost cercetată şi pusă în valoare de

toţi cei care au redactat istorii ale literaturii

române, de istoricii literari, lingvişti şi istorici

ai filosofiei care au luat în considerare stilul,

lexicul, ideile, teoriile

formulate de autor.

Într-o primă fază,

se impune atenţiei faptul

că Divanul nu este o operă

izolată în cultura noastră.

Un alt principe scrisese

mai înainte Învăţături

către fiul său Teodosie şi

pe urmele lui Neagoe

Basarab aveau să apară și

alte opere, printre care

Ceasornicul domnilor de

Guevara, tradus de

contemporanul lui

Cantemir, Nicolae Costin.

În 1700, la numai 2 ani

după publicarea Divanului, Gheorghe

Radovici făcea să apară la Snagov o cărticică

de sfaturi ce se adresau şi celor care „vieţuiesc

în lume”, urmată de altele două, una adresată

clericilor, iar alta guvernatorilor ţării.

Într-o a doua fază, sursele Divanului nu ne

indică doar curiozitatea lui Cantemir și modul

în care el şi-a elaborat opera, ci ne trimit spre

marile culegeri de maxime ale epocii,

întocmite într-un gen similar. Căci secolul al

XVII-lea favorizează apariţia culegerilor de

maxime și caractere care pornesc de la

exemple antice şi se dezvoltă prin observarea

cotidianului.

Astfel, Cartea a II-a din operă este formată

dintr-o culegere de maxime comentate, la care

autorul a adăugat Prima carte, în care a

“dramatizat” substanţa celei de-a Doua cărţi,

în stilul care îl va duce spre “romanul

ieroglific” şi spre alte opere aflate la frontiera

dintre literatură, istorie și filosofie.

Cartea a III-a este o traducere şi a

completat “gâlceava și predania” cu o

expunere savantă. Cele trei

mese, despre care vorbeşte

autorul în prefaţă, erau diferit

aranjate şi pentru a sublinia

unitatea unei materii ce părea

eterogenă, autorul atrage

atenţia cititorului asupra

celor două pahare ce se află

pe toate cele trei mese:

paharul vieţii și paharul

morţii.

În privinţa construcţiei cărţii,

opera nu face excepţie de la

modul în care au fost

alcătuite scrierile de gen

similar în secolul al XVII-lea

european. Divanul lui

Cantemir se adresează în egală măsură

romanilor şi lumii cultivate din Balcani care

utiliza neogreaca.

În cartea lui Cantemir, variatele

curente de idei îşi lasă amprenta asupra

citatelor preluate din cărţi sacre și texte

umaniste, asupra însăşi manierei de

compoziţie în care tânărul cărturar îşi

construieşte cartea, începând cu o „gâlceavă”,

continuând cu maxime comentate şi terminând

nr. 46

HERMES 2000

61

cu o expunere pe puncte ce este mai puţin

sistematică decât s-ar fi dorit. Fără îndoială că

Divanul trădeaza dorinţa de afirmare a unui

tânăr cărturar care vrea să-şi stabilească o

reputaţie culturală sau vrea să dea o replică

activităţii Curţii de la Bucureşti, unde o

oratorie de cea mai bună calitate vădea o

înflorire intelectuală fără pereche. Astfel,

Divanul se plasează la mijloc, între oralitate şi

scris, într-o operă în care această relaţie devine

dramatică.

Pe de o parte, stilul lui Cantemir

trădează o masivă prezenţă a oralitaţii, prin

toate acele exclamaţii sau forme de dialog

rostit, ca şi prin repetiţiile care sunt comune în

oralitatea ce trebuie să revină pentru a imprima

o idee. Fără îndoială, autorul este familiarizat

cu normele retoricii, aşa cum au fost toţi marii

noştri cărturari: retorica este aceea care i-a

îndemnat să elaboreze o frază frumoasă, plină

de ornamente și de imagini. În Divanul

retorica predomină şi ea este aceea care

imprimă forma artistică într-o materie aridă.

Pe de altă parte, stilul este îngrijit şi

lucrat cu o insistenţă ce ajunge să împiedice

lectura lui. Autorul face apel la cuvinte noi, nu

numai pentru a exprima concepte noi, dar şi

pentru a impresiona pe cititor; el îşi culege

cuvintele din izvoare variate şi compune

cuvinte, astfel că preocuparea lui Cantemir de

a exprima în româneşte orice noţiune, îl

apropie de scriitorii din prima jumătate al

secolului al XIX-lea. Apoi, topica este nouă

tocmai pentru a căuta un nou mod de

exprimare, distanţat de cel colocvial, deci de

oralitate. Încercând să aducă în limba romană

“fraze de cărturar”, Cantemir elaborează o

frază savantă ce se situează la distanţă de

vorbirea cotidiană, o vorbire pe care o găsim

în textele de mare audienţă, cum erau

Cazaniile.

De fapt, însuşi formatul cărţii trădează

caracterul operei, Cantemir nu se opreşte la un

format mic de carte, aşa cum apar Pildele

filosofeşti şi Floarea darurilor, ci alege

formatul de carte savantă care trebuie sprijinită

pe un pupitru atunci când este deschisă pentru

a fi citită sau pe o strană, pentru a fi lecturată

cu voce tare. În timp ce Floarea darurilor a

fost carte de buzunar, Divanul a fost conceput

ca o carte savantă, în text paralel, cu indice şi

prefeţe.

Pentru că orice retorică recomandă

utilizarea mijloacelor de înfrumuseţare a

expunerii, comparaţiile abundă în vederea

captării şi reţinerii atenţiei celui care ascultă.

În afară de această funcţie, imaginea este

chemată să ajute pe vorbitor să reţină mai uşor

şirul de argumente. Astfel, imaginile

importante răsar, putem spune, din textul lui

Cantemir şi ne sugerează reminiscenţe de

oratorie sprijinită pe imagini cheie. Atunci

când vorbeşte despre vârsta a patra, care este

tinereţea, Cantemir o aseamănă unui fruct care

trebuie bine păzit “ca nu cumva să se întâmple

să vină gândacul să-l strice sau paianjenul să-l

învăluie cu pânză”, iar când descrie bătrâneţea,

el o compară cu o poamă „pe care când o vezi

că putrezeşte într-o parte, este limpede că nu

după multe zile va putrezi în întregime”.

Metaforele simple şi totuşi dense condensează

o anumită concepţie despre viaţă; din punct de

vedere artistic, ele formează un registru

aproape autonom.

Cartea debutează cu imaginea meselor

şi a paharelor care sugerează de la bun început

că cititorul este invitat la un banchet dantesc şi

nu la o călătorie imaginară sau la o incursiune

în lumi necunoscute. Aşadar, lectura va fi

intensivă şi nu extensivă cum o practicăm noi

cei dornici de a cunoaşte. Cititorul este rugat

să guste pe rând din bucate şi să converseze cu

sine însuşi, fără să se grăbească. Îl vor ajuta

cele două pahare, dintre care unul este paharul

cu otravă.

Din primele pagini pătrundem într-o

lume de basm, pentru ca, smulgându-ne din

cotidian, autorul să ne poată purta în lumea

gândului, unde trupul se ceartă cu mintea.

Cearta acesta aduce atâtea argumente în scenă,

încât, la un moment dat, lumea exclamă: „de

când mă cert şi discut cu tine, mintea mea

parcă ar fi intrat în Labirintul cretan”, în

strania construcție în care sălăşluia

nr. 46

HERMES 2000

62

Minotaurul. Imaginea ne sugerează o lume a

tensiunilor, a contrastelor şi a obiectelor cu

multiple feţe ce pot deruta şi provoca pierzare:

barocul a făcut din plin apel la ea. Apoi,

întâlnim roata care evocă neîncetata mişcare,

dar şi spaţiul închis în care se desfăşoară

ritmic anotimpurile, vârstele omului, creşterile

şi descreşterile. Aici macrocosmosul se îmbină

cu microcosmosul, lumea cu omul, într-o

permanentă armonie si un neîncetat conflict.

Roata închipuie fericirea, întreaga lume

înscriindu-se într-un cerc. Dacă nestatornicia

este normă, prefacerile dese aduc în faţa

omului sirena, cea care amăgeşte. Înţeleptul

cunoaşte remediul împotriva sirenelor, după

cum ştie că ele pot lua diverse chipuri.

Schimbarea şi lipsa de legătura între aparenţă

şi realitate, sub frumoase chipuri ascunzându-

se primejdii, ne conduc spre o metaforă

centrală de mare circulaţie în epoca barocului:

lumea ca teatru.

În miezul antropologiei cantemiriene se

află o imagine-cheie. Aceasta este creionată de

Înțelept în Cartea I şi reluată în Cartea a II-a:

„Până nu-ţi vei face trupul-vas, sufletul-aur şi

lumea aceasta-foc, şi nu vei fierbe astfel

laolaltă sufletul cu trupul în flacăra acestei

vieţi, mântuire nu vei avea”. Asemenea

tratatelor tradiţionale, Divanul recomandă, în

primul rând, desăvârşirea personală: viaţa are

drept scop împlinirea fiinţei umane,

transformarea fiinţei în personalitate. Iar acest

complicat proces nu se face numai prin lecturi

sau prin trăire existenţialistă, ci prin rezolvarea

problemelor ridicate zilnic de viaţă, cu ajutorul

dragostei, a respectului faţă de celălălt și

adoptănd drept scop final armonia, pacea și

ordinea.

Divanul oferă, de asemenea, două

răspunsuri preţioase noilor probleme date de

transformările din viaţa socială şi politică.

În primul rând, autorul spune că

adevăratul conflict nu este între “perceput şi

plăsmuit” ci între “corecta şi greşita

plăsmuire”. La atacul lumii: “mintea ți-e în

vânt şi socoteala în nori, căci tu îţi pui

nădejdea şi credinţa în cele viitoare şi în cele

care vor să fie”. Înțeleptul răspunde: “fiii

acestui veac cunosc numai ceea ce văd cu

ochiul trupesc şi cu acestea îşi închipuie că

sunt înţelepţi, iar pe cele viitoare ei le socotesc

ca inexistente şi tăgăduiesc că ar putea să fie

cândva”.

În al doilea rând, intimitatea, libertatea

interioară nu este păstrată prin fuga din faţa

obligaţiilor sociale, prin egoismul acerb, ci

printr-o implicare în societate care să aibă cel

mai nobil ţel, acela de a instaura pacea între

oameni. Şi Cantemir prezintă o adevarată

strategie a păcii care se realizează în “trei

chipuri și trei faze”, mai întâi prin împăcarea

omului cu sine însuşi, apoi a oamenilor între ei

şi, în sfârşit, prin împăcarea cu Dumnezeu.

Ca toţi umaniştii români, D. Cantemir

recomandă cucerirea polisului din interior,

prin consolidarea virtuţilor personale şi

colective.

Astfel, Divanul aduce o notă

savantă de gândire raţională, în şirul

cărţilor de înţelepciune, dând impuls

literaturii de explorare a vieţii interioare,

aşa cum încurajează dramatizarea

naraţiunii şi a expunerilor teoretice.

Profesor, Corban Daniela

nr. 46

HERMES 2000

63

5 cărți de succes ale scriitorilor români contemporani

România, țara noastră de suflet

pentru care ne luptăm să o ținem vie și

frumoasă, se poate mândri cu cele mai

sincere, captivante și folositoare lecturi de

citit la umbra unui copac, în pauzele de

masă, în agitația metroului sau în liniștea

camerei.

Ne-au rămas în viață scriitori care

și-au dedicat întreaga viață scrisului

românesc, acei scriitori cărora cei tineri le

datorează respect și aplauzele prelungite.

Datorită lor generațiile înconjurate de

tehnologie mai reușesc să găsească un alt

sens vieții și să primească răspunsurile la

toate întrebările.

Mircea Cărtărescu – „De ce

iubim femeile”

Apărută în 2004, De ce iubim

femeile rămâne cea mai bine vândută carte

românească de ficțiune din ultimii ani, cu

peste 165.000 de exemplare.

Cartea lui Mircea Cărtărescu conține 20 de

povestioare amoroase, iar la final este

dezvăluit răspunsul amplu la întrebarea din

titlu.

Acțiunea are loc în Los Angeles, într-

un castel din Irlanda, în Torino, dar și la

Timpuri Noi sau la Obor.

Printre operele de succes ale lui Mircea

Cărtărescu amintim: "Postmodernismul

românesc", trilogia "Orbitor", "Rem",

"Nostalgia" și "Solenoid" (lansat în 2015).

„Despre îngeri” – Andrei Pleșu

Despre cartea publicată în 2005 și

vândută în peste 54.000 de exemplare -

Despre îngeri, Andrei Pleșu amintește

întotdeauna două întâmplări haioase.

Prima este despre un cititor din provincie

care a sunat la editură și a cerut impunător

să cumpere cartea „Despre îngeri”, iar a

http://www.libris.ro/de-ce-iubim-femeile-mircea-cartarescu-HUM978-973-50-4944-7--p917704.html

http://www.libris.ro/de-ce-iubim-femeile-mircea-cartarescu-HUM978-973-50-4944-7--p917704.html

http://www.humanitas.ro/mircea-c%C4%83rt%C4%83rescu

http://www.humanitas.ro/mircea-c%C4%83rt%C4%83rescu

http://www.libris.ro/despre-ingeri-ed-de-lux-andrei-plesu-HUM978-973-50-4767-2--p883732.html

nr. 46

HERMES 2000

64

doua a avut loc la câteva zile de la apariția

cărții, când, la întrebarea cum se vinde

„Despre îngeri”, un angajat i-a răspuns sec

autorului: „Se vinde în draci”.

Când vine vorba de tiraje și vânzări,

Andrei Pleșu este un om rezervat, însă un

lucru este sigur - banii s-au dus, în mare

parte, pe cele aproximativ 8.000 de

exemplare care stau la loc de cinste în

biblioteca personală. Din titlurile scrise de

Andrei Pleșu recomandăm: "Jurnalul de la

Tescani", "Parabolele lui Iisus. Adevărul

ca poveste", "Despre frumusețea uitată a

vieții" și "Pitoresc și melancolie".

O scurtă istorie a românilor

povestită pentru tineri: Neagu Djuvara

Istoricul și filozoful Neagu Djuvara

este autorul a 14 titluri apărute la Editura

Humanitas care s-au vândut în peste

200.000 de exemplare. Cea mai cunoscută

dintre ele rămâne „O scurtă istorie a

românilor povestită celor tineri”, cu peste

50.000 de exemplare vândute. Cartea ne

duce în momentele cheie ale trecutului

nostru, fără tabu-uri sau prejudecăți,

aducând în prim-plan întâmplări mai puțin

cunoscute.

Printre operele lui Neagu Djuvara mai

amintim: "Cum s-a născut poporul român"

și "Amintiri și povești mai deocheate".

Arca lui Noe: Nicolae Manolescu

Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii

Scriitorilor, a lansat peste 20 de titluri

înainte de 1989, însă cea mai vândută carte

rămâne „Arca lui Noe” (1980-2983), cu

peste 100.000 de exemplare.

"Am încercat să ofer în „Arca lui Noe” un

tablou tipologic și istoric al romanului

românesc".

"Lecturi infidele", "Metamorfozele

poeziei”, „Poezia română modernă de la

G. Bacovia la Emil Botta", "Despre

poezie", "Istoria critică a literaturii

române" sunt doar câteva dintre volumele

lansate de Manolescu, membrul

corespondent al Academiei Române.

„Orgolii”: Augustin Buzura

Romanul „Orgolii” a fost lansat în

anul 1974 și este cartea cu cel mai mare

tiraj al lui Augustin Buzura, aproximativ

450.000 de exemplare vândute. Tradusă în

limbile maghiară și germană, romanului i

se atribuie premiul “Ion Creangă” al

Academiei Române.

„Orgolii” este un roman despre

complexele dinamici dintre oameni,

accelerate în fața unor situații-limită.

Întrebarea care păstrează suspansul este:

„Poți trăi oare fără să ții seama de

nimeni?”.

Spre lectură, recomandăm și alte cărți

ale lui Augustin Buzura, printre care

„Fețele tăcerii”, „Vocile nopții”, „Refugii”

și „Drumul cenușii”.

prof. Ani Felicia Cichi

http://www.elefant.ro/search?query=andrei%20plesu

http://www.elefant.ro/search?query=andrei%20plesu

http://www.elefant.ro/carti/istorie/studii-istorice/o-scurta-istorie-a-romanilor-povestita-celor-tineri-editia-a-xiii-a-172294.html

http://www.elefant.ro/carti/istorie/studii-istorice/o-scurta-istorie-a-romanilor-povestita-celor-tineri-editia-a-xiii-a-172294.html

http://www.okian.ro/search/index.php?keywords=Neagu+Djuvara

http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-clasica/arca-lui-noe-72119.html

http://www.humanitas.ro/nicolae-manolescu

http://www.humanitas.ro/nicolae-manolescu

https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=3f472301f&unique=184f69294&st=garbo-article-20244&redirect_to=http%3A%2F%2Fwww.elefant.ro%2Fsearch%3Fquery%3DAugustin%2520Buzura

https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=3f472301f&unique=184f69294&st=garbo-article-20244&redirect_to=http%3A%2F%2Fwww.elefant.ro%2Fsearch%3Fquery%3DAugustin%2520Buzura

nr. 46

HERMES 2000

65

Profesia contabilă, o profesie reglementată

O profesie este definită prin cunoştinţele, competenţele, atitudinea şi etica celor

implicaţi. Profesia contabilă cuprinde totalitatea activităţilor cu caracter economic care

presupun cunoştinţe în domeniu contabilităţii. Ca obiective ale profesiei contabile putem

cataloga desfăşurarea activităţii în concordanţă cu standardele de profesionalism, atingerea

unui nivel înalt de performanţă a serviciilor prestate şi respectarea cerinţelor intereselor

publice.

CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România) este

un organism specializat care funcţionează la nivel naţional şi coordonează activitatea liber-

profesioniştilor din contabilitate.

Contabilitatea trebuie să răspundă schimbărilor. Trebuie să anticipeze schimbările

prin scoaterea în evidenţă a provocărilor profesiei contabile şi să ajute mediul de afaceri să se

adapteze la viitor. Trebuie avut în vedere faptul că, în acest domeniu, legislaţia se schimbă

peste noapte, prin urmare un contabil, trebuie să fie „proaspăt” informat.Profesia contabilă

este reglementată la nivel european şi internaţional. Profesionistul contabil se numeşte

“expert contabil” (mai frecvent în ţările latino-continentale), “chartered accountant” (în zona

anglo-saxonă), “contabil public autorizat” CPA (în Statele Unite).

La nivel global, activitatea profesioniştilor contabili este reglementată de Federaţia

Internaţională a Contabililor (IFAC), care are sediul la New York.

Activităţile care compun profesia contabilă sunt:

• ţinerea contabilităţii;

• elaborarea, examinarea şi prezentarea situaţiilor financiare;

• lucrări de audit și management financiarcontabil;

• servicii fiscale (consultanţă, consiliere și asistenţă fiscală);

• servicii de studii și consultanţă pentru crearea întreprinderilor;

• evaluări de întreprinderi şi titluri;

• alte servicii contabile.

Aptitudini:

Obiectivitatea.

Profesionistul contabil trebuie să fie

imparţial şi nu trebuie să admită prejudecăţi,

conflicte de interese sau influenţarea sa de

către alţii în privinţa încălcării obiectiviţăţii.

Competenţa profesională şi

bunăvoință.

Profesionistul contabil trebuie să

îndeplinească serviciile profesionale cu

bunăvoinţă, competenţă şi are datoria

perman entă de a-şi menţine cunoştinţele

nr. 46

HERMES 2000

66

profesionale şi aptitudinile la nivelul cerut pentru a se asigura că clientul său este

beneficiarul unui serviciu profesional competent, bazat pe ultimele evoluţii din

domeniul practicii, legislaţiei şi tehnicii.

Confidenţialitatea.

Profesionistul contabil trebuie să respecte confidenţialitatea informaţiilor dobândite

în timpul îndeplinirii serviciilor profesionale şi nu trebuie să utilizeze sau să divulge

aceste informaţii fără autorizare clară şi expresă.

Profesionalism.

Acesta trebuie să acţioneze într-o manieră conformă cu buna reputaţie a profesiei şi să

se abţină de la orice comportament care ar putea discredita profesia.

Respectarea normelor tehnice şi profesionale.

Un profesionist contabil trebuie să-şi îndeplinească sarcinile profesionale în

conformitate cu normele tehnice şi profesionale relevante.

Profesioniştii contabili au datoria de a executa cu grijă şi abilitate instrucţiunile

clientului, în măsura în care sunt compatibile cu cerinţele de integritate, obiectivitate

şi, în cazul liber-profesioniștilor contabili, cu independenţă. În plus, ei trebuie să se

conformeze normelor profesionale şi tehnice emise de: IFAC (de exemplu,

Standardele Internaţionale de Audit), Ministerul Finanțelor Publice, C.E.C.C.A.R. și

Camera Auditorilor Financiari.

Florea Tamara, cls. a XII-a F

nr. 46

HERMES 2000

67

Profesori şi/sau consilieri de lectură

Prof. Ani Felicia Cichi

Ion Bogdan Lefter, la una dintre

conferinţele din anii trecuţi, vorbea despre

statutul profesorului de limba şi literatura

română, dincolo de catedră, ca scriitor:

eseist, critic, autor de ficţiune. Am

considerat că ar fi utilă o reflecţie asupra

statutului aparte al profesorului de limba şi

literatura română, adică acela de „profesor

de lectură” şi a implicaţiilor derivate de aici.

Având în vedere competenţele

specifice şi rolurile profesorului de limba şi

literatura română, se pot trece în revistă

câteva ipostaze: profesorul–cititor de

plăcere; profesorul– cititor profesionist;

profesorul–în procesul formării

(autoformare şi formarea altora, nu numai a

elevilor); profesorul–interdisciplinar şi

transdisciplinar (de comunicare, limbă,

literatură), care învaţă şi-i învaţă pe elevi

cum să comunice şi să-şi adapteze mesajul

scris/oral la context şi interlocutor, care

predă limba maternă şi literatura (română şi

străină), nu numai cu scopul de a transmite

informaţii, ci şi valori, care trebuie să aibă

noţiunile de bază şi să lege între ele logica,

argumentaţia, ştiinţele sociale, filozofia,

antropologia etc.; profesorul–cercetător

(cercetare didactică sau academică),

valorificând rezultatele experienţei în

propria activitate, profesorul – implicat în

activităţi extracurriculare pe care şi le

asumă (cercuri, ateliere, teatru etc.);

profesorul–scriitor sau jurnalist; profesorul–

factor de decizie în sistemul de învăţământ

şi om politic, profesorul– membru al unei

asociaţii profesionale.

Și, mai ales, se vorbește despre rolul

„profesorului de lectură/citire”, pornind de la

faptul că profesorii de maternă, alături de

învăţători, au un rol decisiv în a-i pune în

mână copilului instrumentele activităţii

intelectuale – citirea şi scrierea.

Întrebarea esenţială este: mai suntem

profesori de literatură? Acesteia i s-au

subordonat încă două: ce ne „mână în luptă”,

atunci când intrăm în clasă şi vorbim despre

un autor? Ce vrem de la elevi, cu ce imagine

dorim să rămână aceștia despre un scriitor?

Care ar fi justa proporţie dintre ceea ce

trebuie să ştie un profesor (cunoştinţe de

specialitate) şi metodă/căile de transmitere a

cunoştinţelor?

Ce înseamnă să fii profesor eficient?

Este eficient cel ai cărui elevi trec cu note

mari la examenele de bacalaureat sau la

testările naţionale, după ce reproduc câteva

idei dictate? De ce se cantonează profesorii

doar în textele prea mult frecventate?

De ce se cantonează profesorii în

şabloane interpretative? Poţi să înveţi elevii să

scrie un eseu despre viziunea lui Eminescu,

după ce ai făcut cu ei un singur text,

Luceafărul ori Floare albastră? De ce,

începând din clasa a X-a, profesorul elimină

toate conţinuturile care nu sunt evaluate la

bacalaureat?

Discuţiile pe această temă au scos în

evidenţă nevoia de pregătire constantă a

profesorului, organizarea riguroasă a

materialului didactic şi proiectarea atentă a

fiecărei secvenţe pentru a răspunde cerinţelor

programei şi nevoilor clasei. Concluzia −

programa şcolară de la clasa a IX-a este

permisivă, dar pentru a atinge nivelul scontat,

un profesor de lectură competent şi

responsabil trebuie să fie experimentat,

pasionat, cultivat şi dispus să aloce timp şi

interes în pregătirea lecţiilor.

S-a pus în evidenţă capacitatea unor

profesori de limba şi literatura română de a-şi

asuma un nou rol − cel de „consilier de

lectură”, demonstrând că poate prinde contur

real un model utopic de care vorbea Liviu

Papadima în 2004. Profesorii implicaţi au

nr. 46

HERMES 2000

68

dovedit că pot să facă sistematic cercetare

didactică, valorificându-şi experienţa proprie,

şi găsesc resurse să meargă mai departe,

atunci când există o motivaţie intrinsecă.

„Ce a câştigat profesorul implicându-

se într-un astfel de program? Câştigul lui s-ar

putea rezuma în câteva cuvinte: a devenit

„consilier de lectură”.

Ce a câştigat elevul? O declară el

singur atunci când îşi face portretul de cititor,

când îşi pune întrebări legate de cărţi şi de

propria formare, când se implică în acţiunile

de promovare a lecturii sau îşi asumă şi el, la

rândul său, rolul de „consilier de lectură”,

pentru cei mai mici.

Ce a câştigat sistemul? Profesori

reflexivi, dinamici, creativi, atenţi să-şi

revizuiască în mod continuu activitatea,

profesori atenţi să-şi cunoască elevii şi să

gândească soluţii la modul individual,

profesori practicieni, dar totodată şi

cercetători.

E drept, un profesor de lectură, un

„consilier”: dornic să cunoască din interior

interesele de lectură ale

elevilor şi, convins de

imensul potenţial

formator al literaturii,

exploatându-l ca atare în

beneficiul lor. Nu este

întâmplător că atunci

când sunt prezentate

„forme de acţiune şi

implicare”, accentul se

pune pe activităţi

extracurriculare de genul

cercurilor, iar când

referirile se fac la cadrul

curricular, interesul

merge spre strategiile de

abordare

transdisciplinară a

literaturii, în sensul

accepţiei date termenului

de Basarab Nicolescu.

Liviu Papadima

oferea câteva sugestii

pentru profesorul de limbă şi literatură

română care se va hotărî în viitor să devină

consilier de lectură, practicând o meserie, mai

curând o vocaţie, în care − susţine autorul −

este nevoie de fler, intuiţie şi un dram de

pasiune: un bun consilier este cel care câştigă

în încrederea elevului; un bun consilier de

lectură e cel care oferă elevului ce se

potriveşte cel mai bine dorinţelor lui, iar

pentru aceasta consilierul trebuie să cunoască

şi să-şi înţeleagă foarte bine „clientul”; un bun

consilier de lectură e cel care nu numai că

detectează corect motivaţiile de lectură ale

elevului, ci e cel care i le dezvoltă şi i le

amplifică; un bun consilier nu se rezumă doar

la a formula sugestii de alegere, ci aduce şi

justificări în sprijinul lor; un bun consilier de

lectură este cel care are întotdeauna o agendă

ascunsă, creând aşteptări, deschizând căi de

interpretare, punând în mişcare valori şi

atitudini, oferind repere axiologice.

În încheiere, Liviu Papadima se

întreba cui îi foloseşte o astfel de profesie, iar

răspunsul era că nu numai elevului, ci

nr. 46

HERMES 2000

69

profesorului însuşi, întărind relaţia cu elevii

săi.

Un consilier de lectură trebuie să aibă

capacitatea de a se transpune la vârsta celor

consiliaţi, pentru că numai aşa poate deveni

credibil şi mai trebuie să aibă disponibilitatea

de a experimenta pe el însuşi propriile sfaturi.

Poate că e nevoie a renunţa la autoritatea

profesională, devenind cu adevărat un

partener al elevului.

Prin urmare, un consilier de lectură:

citeşte şi discută cu elevii despre cărţile

care-i interesează pentru că ştie că aceasta este

cea mai bună cale de a-i cunoaşte şi, implicit,

de a-i influenţa;

îşi face lista cu cărţile esenţiale la care ar

trebui să ajungă elevii săi şi elaborează

strategiile cele mai adecvate pentru a le

introduce în discuţie;

(re)citeşte cărţi despre teoriile lecturii, de

data aceasta nu numai pentru a fi la curent cu

noile teorii ale receptării care pun accentul pe

lectura subiectivă şi pe cititor, ci pentru a le

aplica şi a le verifica validitatea în cazul

propriilor cerchişti. Acelaşi lucru îl face şi în

privinţa studiilor de didactica receptării

textului literar sau nonliterar;

ca urmare, va trata elevul ca pe un cititor

concret, îi va asculta părerile, nu i le va

cenzura, oricât de naive ar fi şi va găsi căi de

a pune în discuţie rolul formator al literaturii;

participă la ateliere demonstrative şi

cursuri de formare în cadrul proiectului şi

livrează el însuşi cursuri pentru cei interesaţi;

păstrează legătura cu celelalte persoane

implicate în proiect, oferind şi primind la

rândul lui informaţii ori făcând schimb de

bune practici;

face publicitate proiectului printre

profesori sau, dacă are ocazia, într-un cadru

mai larg;

mizează pe capacitatea cerchiştilor de a fi

la rândul lor „consilieri” pentru alţi copii şi îi

încurajează ca atare;

încurajează participarea elevilor săi la

Lecturiadele elevilor sau la concursuri de

scriere creativă, pentru că el crede în

importanţa formării unei reţele de cititori;

transferă în clasă liste de lectură, strategii,

dezvoltă în cerc idei vehiculate în clasă şi

susţine că, o parte din ore, s-au transformat în

veritabile ateliere de lectură/scriere;

experimentează, observă, se autoobservă

şi îşi descrie experienţele, publicându-le în

cărţile şi revistele de specialitate.

Enumerarea de mai sus, este, cum ar

spune Liviu Papadima, „fişa de post” a unui

maestru-consilier. În realitate, foarte mulţi

rămân numai la activitatea practică cu urmări

nr. 46

HERMES 2000

70

imediate în a-i face pe elevi să descopere

plăcerea lecturii; cei mai mulţi, după ce au

participat la ateliere demonstrative şi formări,

au preluat spiritul proiectului, listele sau

strategiile şi le-au transferat la activitatea din

clasă. Alţii participă la activităţi de promovare

a lecturii şi la „Lecturiadele elevilor”.

Profesor de maternă eşti în clasă, în

timpul orelor de curs; consilier de lectură poţi

fi oriunde şi oricând. E un rol asumat, dincolo

de fişa postului, e o evadare şi chiar o formă

de automăgulire. Ai o listă proprie de

preferinţe şi trebuie să găseşti modalitatea de

a găsi alţi cititori pentru ea. Tu eşti cel care ai

o nouă datorie: aceea de a-i face pe tineri să

înţeleagă că simpla răsfoire a unei cărţi o

transformă intr-un corp spiritual şi că „orice

carte poartă în ea promisiunea vieţii

spiritului.” (Gabriel Liiceanu).

Aşa cum spunea şi Liviu Papadima,

consilierul este „un manipulator”, fiindcă

„misiunea lui nu este doar să explice, ci şi să

inducă un orizont de aşteptare dezirabil şi

oportun”. Cred că inducerea acestui orizont

este o necesitate, un imperativ al acestui timp

aparent liber, dar care se restrânge dramatic

într-o limitare materială perdantă, săracă,

tristă şi nefericită. Consilierului de lectură îi

revine – dacă şi-l asumă – rolul de a-l

întoarce pe tânăr spre „îngrijirea sufletului”,

despre care vorbea Tzvetan Todorov, în

Literatura în pericol:

,,Literatura poate mult. Ne poate

întinde o mână când suntem profund

deprimaţi, ne apropie de ceilalţi oameni din

jurul nostru, ne face să înţelegem mai bine

lumea şi ne ajută să trăim. Ceea ce nu

înseamnă decât că ea este, înainte de orice, o

metodă de îngrijire a sufletului. Fiind

totodată şi revelaţie a lumii, ea poate, pe

parcurs, să ne transforme, pornind din

interiorul fiecăruia”.

BIBLIOGRAFIE:

Umberto Eco, Limitele interpretării, traducere

de Ştefania Mincu şi Daniela Bucşă, Editura

Pontica, Constanţa, 1996.

nr. 46

HERMES 2000

71

Cum să-i determinăm pe elevi

să iubească lectura în era internetului? Prof. Daniela Corban

În zilele noastre, lectura nu mai

reprezintă o activitate agreată de elevi dar,

după cum impun cerinţele societăţii, ea trebuie

să se constituie o activitate cotidiană

fundamentală, deoarece contribuie la

îmbogăţirea vieţii fiecăruia dintre noi. De

aceea, pentru ca apropierea de carte să devină

o plăcere, actul lecturii să devină o necesitate

dorită şi trăită, trebuie ca învăţătorul,

profesorul să dea dovadă de o adevărată

măiestrie în utilizarea metodelor şi

procedeelor, în vederea stimulării lecturii la

elevii de toate vârstele. Cei mai mulţi dintre

elevi citesc puţină literatură şi, de cele mai

multe ori, nu literatură bună, ci cărţi de duzină.

Fiind o modalitate de educaţie, lectura

operelor literare are o importanţă deosebită în

pregătirea tinerilor pentru a se confrunta cu

diferite situaţii din viaţă, în alegerea profesiei

şi deciziilor importante.

Adrian Marino stabileşte următoarele

modalităţi de lectură: lectura-informaţie,

lectura-distracţie, lectura-refugiu (formă de

evaziune), lectura-plăcere, lectura-cultură,

lectura-existenţă. Lor li se pot adăuga, cu

eventuale suprapuneri, lectura de întreţinere,

de îmbunătăţire a profesiei, lectura ca recreere,

divertisment, cale spre cunoaşterea culturală

sau ştiinţifică, lectura-curiozitate etc. Mircea

Herivan descoperă şi caracterizează patru

,,tipuri” de lectori:

Tipul A: lectori care se pot identifica cu eroul

principal, care se pot transpune total sau

parţial în ficţiunea literară;

Tipul B este reprezentat de cititorul

care proiectează în opera literară

propriile stări de spirit şi pentru care

eroul este o modalitate de cunoaştere a

propriei naturi;

Tipul S (superior) este ilustrat de

cititorul în a cărui proiecţie în opera

literară într-un anumit erou intervine

judecata de valoare pe plan estetic şi

etic;

Tipul E (estetul) îi cuprinde pe

cititorii care privesc dincolo de

personaje şi acţiune, căutând elemente

estetice.

Cercetătorii interesaţi de această problemă

au descoperit faptul că cititorii- şcolari parcurg

patru faze:

Prima fază este de iniţiere, când

lectura începe pe la 9-10 ani şi

este o activitate plăcută, având un

caracter emoţional, iar

comprehensiunea nu este

preocuparea principală.

În a doua fază, cititorul (11-12

ani) are o capactate sporită de

înţelegere, îşi poate controla

ritmul lecturii, poate răspunde

unor întrebări privind conţinutul

celor citite.

În a treia fază (13-14 ani), elevul

începe să practice o lectură critică,

textul fiind supus interogaţiilor.

În a patra fază (15-16 ani), lectura

este făcută cu uşurinţă şi cu

siguranţă, selectivă, desfăşurată

cu viteze şi modalităţi variate.

Aceste faze nu se succed pentru toţi

vorbitorii: unii rămân la prima fază, cei mai

mulţi se stabilesc la a doua şi a treia, iar puţini

la ultima fază. Întrucât lectura este „un

eveniment al cunoaşterii“, studiul cărţilor de

către elevi impune organizarea, îndrumarea şi

supravegherea de către profesori, întocmirea

listelor bibliografice, controlul cititului, al

lecturii, folosirea acesteia etc. Mulţi profesori,

însă, se confruntă cu o realitate care adeseori îi

descumpăneşte: elevii lor nu citesc, nu

valorizează lectura, într-un cuvânt nu se simt

motivaţi pentru acest efort intelectual. Elevii

care nu citesc sunt prinşi într-un cerc vicios:

nr. 46

HERMES 2000

72

citesc cu greutate, nu le place să citească, nu

citesc mult, nu înţeleg ceea ce citesc.

O modalitate de monitorizare a

înţelegerii si de menţinere a implicării este

metoda SINELG, propusă de Vaughan si

Estes (1986). Aceasta se bazeaza pe activitatea

de lectură şi presupune identificarea în

conţinutul unui material, prin marcarea cu

semne specifice, a informaţiei deja cunoscute

( ), a informaţiei noi (+), a informaţiei

contradictorii cu ceea ce elevii stiu deja (-) si a

informaţiei despre care se doresc lămuriri

suplimentare (?). Categorizarea informaţiilor

se poate realiza cu ajutorul tabelului SINELG

redat mai jos:

+ - ?

Jurnalul dublu reprezintă un

instrument cu multiple întrebuinţări, care îi

încurajează pe elevi să citească cu atentie un

text sau să audieze o prelegere, să reflecteze la

ceea ce au citit sau audiat si să vină cu idei

pentru a le discuta în clasă. împărţind în două

pe verticală paginile unui caiet, elevii notează

(pe masură ce citesc un text sau audiază

prelegerea) în partea stânga pasaje din text sau

idei care li se par importante sau le amintesc

de alte idei, iar în partea dreaptă îşi

consemnează propriile comentarii, întrebări (

De ce li s-a părut important?, La ce i-a

determinat să se gândească?, Cum i-a f`ăcut să

se simtă? etc.). Alte modalităţi de utilizare a

jurnalelor duble sunt: de a-i pune pe elevi să

schimbe jurnalele între ei şi să consemneze

însemnările celuilalt sau de a aduna jurnalele

elevilor pentru a le comenta. O altă variantă ar

fi ca metoda sa fie completată în final prin

tehnica "Lasă-mi mie ultimul cuvânt", prin

care fiecare elev scrie pe faţa unei fişe un citat

din text sau o idee care i s-a părut a fi cea mai

importantă şi un comentariu cu privire la

citatul sau ideea respectivă, pe cealaltă faţă a

fişei.

Elevii sunt invitaţi să comenteze citatul

sau ideea, ultimul cuvânt aparţinând celui care

a scris-o.

Ştiu/Vreau să ştiu/ Am învăţat este o

variantă adaptată a activităţii dirijate de

lectură/gândire care poate fi folosită pentru

lectura textelor informative. Acest procedeu

poate fi utilizat pentru a dirija lectura sau

ascultarea unei prelegeri în decursul unei

singure ore sau pentru a dirija o activitate

extinsă pe mai multe ore. Se împarte tabla în

trei coloane. Elevii fac acelaşi lucru în caiete,

după modelul:

.

Ştiu Vreau să ştiu Învăţ/Am învăţat

- - -

După anunţarea temei, elevii sunt

întrebaţi ceea ce ştiu deja despre ea. Datele

esenţiale de care elevii sunt relativ siguri se

trec in coloana "Ştiu" a tabelului de pe tablă şi

din caietele elevilor. Problemele neclare, ca şi

aspectele pe care elevii ar fi curioşi să le afle

se consemnează în rubrica "Vreau să ştiu".

Dacă elevii urmează să citească un text, se

reiau problemele pe care ei le-au menţionat si

li se spune ce să citească (dacă este vorba de o

cercetare mai amplă, ei trebuie îndrumaţi spre

nr. 46

HERMES 2000

73

sursele în care vor găsi informaţiile: biblioteci,

reviste, cărţi, persoane informate etc.).

După terminarea lecturii, urmează ca elevii să

completeze rubrica "Învăţ/Am învăţat" cu cele

mai importante lucruri pe care le-au aflat,

aliniind răspunsurile cu întrebările pe care le-

au pus la început si trecând restul informaţiilor

pe care nu le anticipaseră mai jos în tabel. Se

realizează apoi o discuţie cu intreaga clasă

pentru a trece şi în rubrica de pe tablă

aspectele consemnate de elevi. Întrebările care

au rămas în continuare fără răspuns pot

conduce la un nou ciclu al metodei.

Metoda predicţiilor constă în completarea

unui tabel pe măsură ce elevii citesc textul dat.

Textul este împărţit în paragrafe, cu pauze

mari între ele. Se cere elevilor să completeze

tabelul:

După citirea titlului Ce credeţi că se va

întâmpla?

De ce credeţi asta? Ce s-a întâmplat?

Această metodă ajută şi la dezvoltarea

imaginţiei elevilor, a creativităţii, pe lângă

formarea capacităţii de a realiza rezumatul

unui text, de a povesti textul.

Metoda numită « Puncte-cheie » presupune o

activitate realizată pe grupuri. Elevilor li se dă

un fragment de text necunoscut sau alte

resurse. Sunt rugaţi să citească textul

individual, timp de câteva minute, având în

vedere următoarea cerinţă. Grupul va

identifica 5 puncte-cheie ale textului. (Ar fi

util dacă numărul de puncte-cheie ar fi acelasi

cu numărul grupurilor).Profesorul va cere apoi

fiecărui grup să numească un punct-cheie (care

n-a mai fost dat înainte de către alt grup).

Clasa este de acord cu punctul sau îl schimbă

şi profesorul îl va scrie pe tablă.

Meditând asupra rolului şi funcţiilor

citirii în învăţământul primar, R.. Dottrens

afirmă în lucrarea „A educa şi instrui”: « Să

ştii să citeşti înseamnă să reacţionezi în mod

intelectual la conţinutul lucrării. Când citeşte

o frază, elevul are în faţa ochilor semne fără

nici un suport concret: cititul obligă la

reprezentare, la crearea situaţiei reale pe care

o redă fraza prin simbolurile textului tipărit. A

învăţa să citeşti înseamnă deci să devii stăpân

pe zestrea ta mintală. »

În concluzie, condiţia esenţială a

învăţării citirii este ca toţi elevii să depună

efort propriu indiferent de exerciţiile utilizate,

acestea fiind variate şi repetate. Fără

transformarea actului citirii într-un

automatism, nu se poate ajunge la lectură.

Textele trebuie să fie adecvate capacităţii de

înţelegere şi înclinaţiilor manifestate de elev.

Este adevărat că poveştile sunt nemuritoare,

dar generaţiile se schimbă şi au alte centre de

interes. Exemplul personal al părinţilor şi un

mediu adecvat ajută mult. Experienţa

personală şi profesională îmi spune, însă, că

trebuie să existe şi o predispoziţie lăuntrică.

Încercăm să protejăm un mod de a fi şi valorile

în spiritul cărora am trăit. Dar, după cum am

spus, lumea este într-o schimbare accelerată,

iar direcţia este greu de prevăzut.

,,Învățătura trebuie să fie uneori un

drum și întotdeauna un orizont.”

Nicolae Iorga

nr. 46

HERMES 2000

74

LA RECHERCHE LITTERAIRE: DILEMMES ET SOLUTIONS

Marari (ép. Dudeanu) Mihaela Iuliana

Toute recherche sérieuse veut trouver

la vérité. Mais qu’est-ce que la vérité pour la

discipline d’étude nommée ”littérature” ?

Difficile à dire, car dans un roman, par

exemple, il y a l’auteur qui vient avec ses

vérités (psychologiques, culturelles, sociales,

etc.) et le lecteur qui a les siennes. Des siècles

durant, un contrat a fonctionné entre les deux,

et ce contrat avantageait largement l’auteur du

message : l’unique information à retenir dans

le discours était celle qu’il y avait mise. Pour

identifier le contenu du texte il suffisait

d’interroger l’émetteur ou de s’interroger sur

ce qu’il avait voulu dire, preuves

biographiques ou bibliographiques à l’appui.

Identifier ces informations était l’essentiel du

travail d’un chercheur.

Mais les choses ont changé : le

destinataire du message a obtenu ce qu’on

pourrait appeler ”les droits du lecteur”. Il

s’infiltrera dorénavant dans le texte et le lira à

sa façon, sans que, pour cela, on puisse lui

demander des comptes. Devenu maître de la

création d’autrui, il imposera sa lecture, qui est

devenue créatrice et, par cela même, légitime.

C’est pourquoi de nos jours on peut voir tel

interprète jouer dans une pièce du XVIe siècle

avec des allures et des costumes qui sont ceux

de notre temps. Son jeu obéit à un metteur en

scène qui a lu le texte d’autrefois avec les yeux

et le cœur de quelqu’un de nos jours. Il y a vu

un personnage éternel, qui peut très bien être

un de ses contemporains.

On pourrait alors se demander si le

subjectivisme pur et simple ne régnera à

l’avenir dans l’interprétation de texte en y

introduisant l’arbitraire et le désordre, sinon le

chaos. Le fait est que ce danger n’existe pas,

car toute construction discursive est douée

d’une série de repères stables venus de son

intérieur même et qui fonctionnent comme des

systèmes sans cesse à l’œuvre : la référence, la

cohésion anaphorique, l’argumentation, par

exemple. Elles créent un noyau de certitudes

qui prêtent au texte son caractère immanent.

Du coup, l’analyse de l’ensemble devient une

recherche de ces données ; elle tiendra compte

de façon obligatoire mais implicite des

rapports avec l’émetteur et avec le récepteur

du message. Autrement dit, interpréter un texte

c’est, dans cette perspective, le déconstruire

afin d’identifier et d’examiner cette

construction intérieure et le refaire ensuite,

pour en recréer la forme de départ. On y

retrouve les deux étapes dont Descartes faisait

l’essentiel du processus de pénétration de la

réalité par la connaissance humaine. C’est

toujours ce philosophe qui recommande la

voie pratique à emprunter : le ”bon sens”,

c’est-à-dire la raison, qu’il considère comme

”la chose du monde la mieux partagée”. Mais

la raison ne suffit pas pour une discipline

d’étude qui incorpore tous les côtés indicibles

de la psychologie qui nous habite. Il nous faut

par conséquent un complément de méthode,

une solution efficace qui nous aide à nous tirer

d’embarras.

Une méthode c’est un programme, une

stratégie qui guide le chercheur dans sa

démarche cognitive. Cette stratégie n’est pas

facile à trouver et alors nous nous dirigeons

vers les grands chercheurs du domaine qui en

ont créé une. Prenons l’exemple de ce

stéréotype figurant dans tous nos manuels : la

nature. Nous apprenons que les romantiques,

l’ont beaucoup aimée. Mais c’est quoi en fait,

la nature ? Eh bien, l’humanité a répondu

depuis bien longtemps à ce casse-tête. Pour

quel motif nous ne prenons pas au sérieux

cette vieille réponse ? Difficile à dire. Le fait

nr. 46

HERMES 2000

75

est que, durant l’Antiquité on a créé le concept

d’élément fondamental. Il y aurait, comme

cadre de notre existence, quatre éléments

fondamentaux : l’eau, la terre, le feu et l’air.

Dans des combinaisons et avec des fonctions

diverses, ils créent le cadre de notre existence,

c’est-à-dire l’ambiance où nous vivons, c’est-

à-dire la nature environnante. Les poètes qui

parlent de la nature parlent en fait de ces

quatre éléments. Analyser la présence de la

nature dans un poème c’est alors une chose

beaucoup plus simple, car nous savons qu’il

nous faut y chercher l’eau, la terre, l’air et le

feu.

Mais quoi dire de chacun de ces

éléments ? Pour répondre à cette nouvelle

question tout aussi embarrassante que celle

qu’on vient d’évoquer, nous avons à faire des

lectures pour voir comment d’autres y ont

répondu, quelle voie ils ont empruntée, c’est-

à-dire quelle a été leur méthode d’analyse des

éléments fondamentaux.

Il serait très profitable qu’à ce propos on

fasse des lectures de Gaston Bachelard et

surtout de Mircea Eliade, notre compatriote,

un des grands esprits de l’époque

contemporaine10

. Il a des réponses à la quasi-

totalité de nos questions d’apprenants:

pourquoi on peut affirmer que la terre est

maternelle ?, qu’est-ce qui fait que l’amour

fonctionne comme un feu qui brûle ?, quel est

l’endroit précis où le moi et l’humanité en

souffrance s’articulent ?, pourquoi nous

cherchons la solitude ? etc.

La lecture d’Eliade une fois faite, nous

aurons des appuis pour bien des formules

apparemment stéréotypées que nous trouvons

10 Comme écrivain, Mircea Eliade est bel et bien

connu en Roumanie, mais comme scientifique, il ne

l’est pas. En fait, il est tellement grand que, lors

d’un débat organisé au Palais de l’Unesco à Paris,

les intervenants faisant partie de l’élite universitaire

internationale, l’ont évoqué et commenté quatre

fois en trois heures.

dans divers commentaires. Qui plus est, nous

saurons après faire des analyses de texte

personnalisées et pertinentes et, avec

l’expérience qu’apporte le temps, nous serons

capables de comprendre vite des textes qui

autrefois étaient pour nous du chinois.

On voit donc que la recherche littéraire

est tout le temps en difficulté, mais que tout le

temps elle crée des instruments aptes à la faire

avancer vers les profondeurs, déchiffrables ou

intouchables du discours. Elle ne cesse de

sortir en surface des côtés cachés du texte,

c’est-à-dire la ou les vérité(s) qu’on y a

identifiée(s), sans pour autant la faire trahir sa

mission, qui en est une d’essentiellement

explicative.

nr. 46

HERMES 2000

76

Mircea Cărtărescu, între menire şi împlinire artistică

Prof. Loredana Vasiliu

Un om de cultură desăvârşit, Mircea Cărtărescu este probabil cel mai cunoscut scriitor român

contemporan, prestaţia sa în lumea literelor fiind una spectaculoasă, culminând cu nominalizarea la

Premiul Nobel pentru Literatură, în anul 2019. Personaj viu al societăţii româneşti,

autorul Levantului și al trilogiei Orbitor îşi trăieşte viaţa cu o seninătate dezarmantă, după cum

spune chiar el într-un interviu: „ca o insectă prinsă în chihlimbarul care i-a devenit destin”.

Societatea în care trăieşte îi repugnă, afirmând că „iubeşte poporul român, dar nu îi place societatea

românească”, deoarece valorile sunt închistate în armura greu de străpuns a egoismului, mitocăniei şi

prostiei.

Mircea Cărtărescu, născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti, a absolvit Facultatea de Limba şi

Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în anul 1980. Este profesor doctor la catedra de

Istoria literaturii române a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, poet, prozator, critic literar

şi publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN (organizație non-guvernamentală a

scriitorilor, editorilor și traducătorilor, reprezentând filiala românească a PEN International, cea mai

veche și mai mare asociație din lume a scriitorilor) şi al Parlamentului Cultural European.

Când vorbește despre propria

copilărie, mărturisește că a fost un

copil foarte timid și modest, prins în

lumea cărților, dar că, în același

timp, cea mai frumoasă perioadă a

vieții lui a fost între 8 și 13 ani.

Adolescent introvertit, absorbit în

lectură, citea câte șase - șapte ore pe

zi, excluzând posibilitatea de a avea

o viață socială. În liceu, deși citea

mult, trăind numai printre cărți, nu

își punea problema că ar putea să

scrie și el. L-a pus pe gânduri

premiul întâi pe țară la Olimpiada

de Literatură, în anul 1974. Așa a

ajuns să dea examen de admitere la

Facultatea de Litere. Experiența

stagiului militar de la finalul liceului

l-a trezit din reverie. Timp de o lună

de zile a făcut de gardă în Bărăgan,

la minus 20 de grade, pe furtuni de

zăpadă.

Astfel, calea lui Mircea Cărtărescu

a cotit-o spre literatură.

nr. 46

HERMES 2000

77

A debutat cu poezii la „Cenaclul de Luni”, iar

primul volum publicat Faruri, vitrine, diamante a

fost premiat în anul 1980 de Uniunea Scriitorilor.

De altfel, Cărtărescu este unul dintre cei mai

premiați scriitori români și în 2019 s-a aflat, pentru

al doilea an consecutiv, printre favoriţii la Premiul

Nobel pentru Literatură.

A semnat peste 25 de volume personale şi

este prezent în numeroase volume colective şi

antologii. Dintre scrierile sale mai importante, fac

parte „Nostalgia”, „Levantul”, trilogia „Orbitor” şi

romanul „Solenoid”. Cărţile i-au fost traduse, până

în prezent, în 24 de limbi.

A primit numeroase premii literare româneşti şi

importante premii internaţionale: Premiul

Internaţional pentru Literatură de la Vileniča

(2011), Premiul Internaţional pentru Literatură

„Haus der Kulturen der Welt“ (2012), Premiul

Internaţional pentru Literatură, la Berlin (2012),

Premiul Spycher - Literaturpreis Leuk, în Elveţia

(2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional

de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul

„Tormenta en un vaso”, Spania (2014), Premiul

Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig

(2015) şi Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană (2015), Premiul „Thomas Mann"

pentru literatură (2018) şi Premio Formentor de las Letras (2018), un prestigios premiu francez Prix

Millepages 2019, acordat romanului „Solenoid”.

După 1989, este activ în publicistică pe diferite teme de actualitate culturală şi politică. I-au fost

decernate, între altele, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în gradul de Comandor

(2000), Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Mare Ofiţer categoria A (2006), Medalia „Chevalier

de l’ordre des arts et des letters” (2008), Medalia „Nihil Sine Deo” a Casei Regale Române (2016).

Într-un interviu acordat revistei Forbes România, imediat după ce a primit Premiul Formentor de

las Letras, obţinând 50.000 euro, scriitorul îşi exprimă opinia referitoare la succesul său fulminant:

„Un premiu e un premiu. Am primit multe până acum, mari și mici. Nu am luptat pentru ele, nu am

făcut lobby ca să le primesc, nu am flatat, nu am amenințat. Nu am mișcat pentru ele decât degetul pe

care-mi sprijin pixul când scriu. Aș refuza imediat până și cel mai mare premiu dacă aș ști că mi se

dă pentru altceva decât pentru scrisul meu în sine, dincolo de orice alte considerente. Din fericire,

toate marile (și micile) premii pe care le-am primit până azi mi s-au dat chiar așa: de către oameni

necunoscuți, convinși nu de prietenii mei sus-puși, nici de ochii mei frumoși, ci de calitățile scrisului

meu.”

Mircea Cărtărescu rămâne un nume important pe filamentul cultural românesc, iar noi ne putem

mândri că am reuşit să fim contemporani cu cel ce prin pasiunea şi talentul său poate fi

numit „Copilul teribil” al literaturii române. Dacă Mircea Cărtărescu este atins, aşa cum afirmă

Nicolae Manolescu, de aripa geniului, asta se vede cel mai bine în modul precis şi sofisticat în care

restaurează naturaleţea literaturii, într-un secol plin de mistificări şi de auto-mistificări.

nr. 46

HERMES 2000

78

Despre Ghidul Metodologic - Sugestii privind oportunităţile de

dezvoltare profesională la standarde europene, Erasmus+ VET

Prof. dr. Laura-Maria Cârstea

„Viaţa devine ea însăşi o uriaşă şcoală deschisă tuturor,

în care omul nu încetează niciodată să înveţe.”

(I. A. Comenius)

Un ghid metodologic este expresia tuturor cunoștințelor profesionale, constituite astfel încât

să asigure transfer calitativ de competențe transversale, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele

didactice ce predau discipline de specialitate.

Ghidul Metodologic - Sugestii privind oportunităţile de dezvoltare profesională la

standarde europene -, elaborat pentru domeniul VET, în cadrul proiectului Erasmus +, desfăşurat în

Lisabona, Portugalia, evidenţiază necesitatea unei orientări metodologice ce asigură o formare

profesională la nivelul standardelor europene.

Scopul principal al materialului de față este să ajute elevii aparţinând specializării Tehnician

în Activități Comerciale, să identifice noi instrumente de lucru și metode active de învățare, să aplice

în practică spre beneficiul personal și profesional tot ceea ce au dobândit prin formarea profesională.

CE ESTE NOU - modul în care sunt asociate rezultatele educaţionale cu cele economice,

prin prisma operatorilor economici, modul în care resursele alocate cu scopul educării se transformă

în efecte la nivelul individului, cum poate ajuta elevul ca viitor absolvent să aibă o bună inserţie pe

piaţa muncii. Echipa proiectului Erasmus Vet doreşte ca, prin obiectivul propus, să asigure şi să

sprijine elevii în planificarea carierei, în îndrumarea acestora pentru o cât mai bună orientare

profesională, conform nivelului aşteptărilor acestora.

Abilități, cunoștințe și atitudini în formarea profesională inițială – analiză comparativă între

sistemul românesc și cel portughez ( prof. dr. Cârstea Laura-Maria)

„Omul caută adevărul, în măsura în care structura minţii şi a

raţiunii sale i-o fac accesibilă, dar nu poate deveni nicicând atotştiutor.

Omul nu poate fi niciodată absolut sigur că cercetările sale nu sunt însoţite

de erori, iar singura opţiune pe care o are este să-şi supună în mod repetat

teoriile celor mai critice reexaminări.”(Ludwig von Mises)

În urma stagiului de formare pentru cinci profesori care predau în domeniul Comerț, în cadrul

proiectului Erasmus+ Vet, Oportunităţi de dezvoltare profesională la standarde europene - 2018-1-

nr. 46

HERMES 2000

79

RO01-KA102-048405, temele de interes major au fost abordate, s-au realizat dezbateri, conexiuni,

asemănări şi deosebiri între sistemele de învătământ românesc-portughez, concluziile fiind obţinute.

Figura 1 – Structura învăţământului portughez (obligatoriu până la 18 ani)

Sursa: prelucrare personală, în urma stagiului de formare

Programul de lucru din timpul formării în Lisabona,

discuţiile şi analizele avute asupra oportunităților de formare

în domeniul comerțului, ne trimite abordarea noastră mai

mult în planul învăţământului profesional.

Centrul de asistență, de specialitate portughez,

dezvoltat foarte bine în școala unde au avut loc dezbaterile,

este un serviciu care își propune să promoveze existența unor

condiții care să asigure integrarea deplină a elevilor cu

cerinţe speciale, dar nu numai (în şcolile din Lisabona sunt

foarte mulţi elevi emigranţi, de religii şi rase diferite,

protejaţi şi sprijiniţi în integrarea lor în învăţământul

portughez).

Acest centru își desfășoară activitatea în colaborare

cu direcția grupului școlilor, a structurilor de coordonare

educaționale, alte agenții și servicii comunitare de

promovare, diversificarea și flexibilitatea intervențiilor

necesare pentru reușita școlară a elevilor, în general, și în

special a elevilor cu nevoi educaționale speciale permanente.

Instituţia de învăţământ unde s-au desfășurat sesiunile de formare și exemple de bune practici,

cu asemănări între Liceul Tehnologic Economic „Virgl Madgearu Iaşi” şi aceasta este Liceul de

Comerţ din Lisabona.

Înființată în Lisabona, la 16 octombrie 1989, Școala de Comerț oferă studenților săi o gamă

extinsă de Cursuri Profesionale și Vocaționale, bazându-și meditațiile pe o strânsă relație cu piața, pe

aplicarea metodelor active și crearea unor spații inovative de predare.

Liceul de Comerţ are statutul de „şcoală profesională privată”, însă finanţarea este realizată de

la stat, elevi (taxe cuprinse între 35 şi 150 de euro pe lună) şi sponsorizări ale agenţilor economici

unde elevii îşi desfăşoară practica. Modul de realizare a orelor de practică este asemănător sistemului

de învăţământ dual german, model implementat și în școala noastră de doi ani.

Agenţii economici susţin foarte mult activităţile şcolii, prin premii oferite elevilor performanţi

şi sunt foarte interesaţi de primirea acestora în stagiile de practică. De asemenea, laboratoarele de

Prescolar

3-6 ani

•asemănător celui din România

Învățământ de bază

6-15 ani

•Ciclul 1: clasele I-IV

Ciclul 2: clasele V-VI

•Ciclul 3: clasele VII-IX

Învățământ secundar (15-18 ani, clasele X-

XII)

• Filiera științifică Filiera umanistă Filiera tehnologică Filiera artistică

Școala profesională

•organizată pe diferite specializări, în cadrul

învățământului vocațional

A doua șansă este destinată celor care nu au finalizat

nivelul de bază și/sau secundar, până la vârsta de 18 ani.

nr. 46

HERMES 2000

80

comerţ în care elevii realizează orele de practică sunt foarte bine dotate, existând săli ce imită foarte

bine un supermarket, cu materiale didactice, vitrina unui magazin sau laboratoare de design comercial

şi marketing, ca în pozele de mai jos.

Materiale didactice din laboratorul de comerţ

Agenţii economici colaboratori ai Şcolii de Comerţ

nr. 46

HERMES 2000

81

Figura 2 – Studiu comparativ privind educația și pregătirea de specialitate

Principii în practica

portugheză

Asemănări Deosebiri Principii în practica

românească

Educație liberă

Sistem

descentralizat

Sistemul de

evaluare este

până la 20

P calității - MEN

Școli publice și private Clase/vârste Orientare spre rezultate

Nivel de educație diferit (6-

18) ani

Nr de ore

alocat

pregătirii de

specialitate

Inovație și diversificare

Planuri de învățământ

condensate pe specialitate

Relația școală-elev-părinte-

comunitate

Sursa: prelucrare personală, în urma stagiului de formare

Câteva conținuturi de specialitate identificate atât în învățământul portughez, cât și în cel

românesc sunt redate în cele de urmează:

Mesaje orale (înregistrate sau emise de profesor sau elevi, informații simple despre lumea

imediată și activitatea profesională);

Prezentări orale pe teme de specialitate (compoziție, condiții de păstrare/ utilizare a

produsului, denumirea produsului/ producătorului/importatorului, cantitatea ambalată,

termen de valabilitate);

Texte publicitare (materiale promoționale simple);

Întâmpinarea clientului având un comportament profesional (utilizarea adecvată a formulelor

de politețe în relațiile comerciale, ținuta, atenția, nivelul limbajului, atitudini non-verbale,

formule de salut; stabilirea unor legături între caracteristicile diferitelor tipuri de client și

comportamentul acestora, în materie de cumpărături);

Utilizarea tehnicilor de comunicare (dialog, chestionare cu întrebări deschise și închise,

stabilirea momentului favorabil contactului cu clientul) în relația cu clientul;

Identificarea motivelor de cumpărare ale clienților (satisfacerea unei nevoi de bază, dorința

de a economisi, siguranța, costuri reduse, încredere, comoditate, curiozitate, protecția

mediului, starea de bine și sănătate);

Total ore de pregătire de specialitate

PORTUGALIA: 1730 ore, pe parcursul a trei ani

ROMÂNIA: 1656 ore, pe parcursul a patru ani

Evaluarea nevoilor

clientului

nr. 46

HERMES 2000

82

Conceperera unui scenariu de vânzare, în funcție de tipurile de client ( în funcție de

caracteristicile demografice, socio-culturale, economice, psihologice);

Pregătirea unei argumentări, pe baza criteriilor prestabilite (nevoile clientului, caracteristici

și calități specifice ale proprietății produselor propuse, servicii disponibile, termene de

livrare, preț, modalități de plată, valoarea psihologică a produselor);

Anticiparea obiecțiilor și a răspunsurilor la obiecții (legate de preț, culoare, mod de plată,

condiții de livrare, condiții de întreținere, durabilitate, consum, fiabilitate);

Formularea ofertei de preț și justificarea ei (în funcție de materia primă, durata de folosință,

comoditate în utilizare, caracterul de noutate, reputația mărcii, politica firmei);

Argumentarea

vânzării

Încheierea

vânzarii

nr. 46

HERMES 2000

83

Aplicarea tehnicilor de încheiere a vânzării (întrebări de control, întrebări alternative,

rezumarea avantajelor, recomandarea din partea vânzătorului, cu privire la produsele

complementare sau suplimentare);

Calcularea contravalorii mărfurilor și fidelizarea clientului (reduceri comerciale, reduceri

financiare, cărți de fidelitate, cărți de credit pentru magazin);

Eliberarea mărfurilor (ambalare, salutul de încheiere);

Oferirea serviciilor post-vânzare (transport la domiciliu, completarea documentelor );

publicitatea – include totalitatea mijloacelor şi tehnicilor utilizate pentru informarea

consumatorilor, privind diverse produse/servicii, având ca scop crearea unei imagini

favorabile de lungă durată asupra acestora;

promovarea vânzărilor – reprezintă totalitatea acţiunilor ce constau în acordarea de stimulente

pe termen scurt, în plus faţă de avantajele oferite de produsul/ serviciul respectiv, cu scopul de

a încuraja achiziţionarea sau vânzarea acestuia;

relaţiile cu presa – au scopul de a atrage atenţia asupra unei persoane, a unui produs sau

serviciu;

comunicaţiile firmei – au scopul de a face cunoscută firma publicului;

lobby-ul – presupune stabilirea unor relaţii cu organismele legislative şi guvernamentale, cu

scopul de a promova sau anula anumite reglementări;

consultanţa – presupune sfătuirea conducerii firmei privind problemele, atitudinea, imaginea şi

prestigiul firmei.

Munca în echipă

1. Îşi precizează poziţia într-o echipă de lucru, pe baza activităţilor desfăşurate.

2. Îşi asumă rolurile care îi revin în echipă.

3. Colaborează cu membrii echipei pentru îndeplinirea sarcinilor.

4. Identifică sarcinile şi resursele necesare pentru atingerea obiectivelor.

NU UITAŢI!

LUCRUL ÎN ECHIPĂ

ERASMUS VET

nr. 46

HERMES 2000

84

Fiecare practicant trebuie să îşi ştie cu precizie câmpul de intervenţie şi

responsabilitatăţile sale. Aceasta implică definirea misiunilor, contribuţiilor şi activităţilor

fiecăruia şi comunicarea lor în cadrul firmei.

O activitate de succes depinde în foarte mare masură de angajaţi, de gradul lor de

pregătire şi de cât de mult se adaptează ei la specificul firmei.

Redactarea fişelor de post pentru fiecare funcţie este utilă, deoarece:

1. Permite fiecăruia înţelegerea mai bună a rolului său;

2. Fiecare ştie ce se petrece înainte şi după activitatea sa;

3. Evită conflictele şi pierderile de timp;

4. Facilitează o bună desfăşurare în faţa unei situaţii neprevăzute sau dificile;

5. Responsabilizează şi motivează fiecare funcţie.

O echipă are un țel, o strategie de lucru. Pleacă dintr-un punct, parcurge un drum

stabilit, ajunge la un scop prevăzut. Ea are sarcini de îndeplinit și rezultate. Utilizează

colaborarea.

Echipa îşi creează propria identitate, care nu se regăsește în grupurile obișnuite (ex:

echipa de la McDonalds)

Identitatea şi imaginea pe care și-o creează o echipă îi ajută pe membrii săi să fie motivaţi

să lucreze împreună.

Echipele fac posibilă apariția loialității ( „Toți pentru unul…”). Membrii înșiși stabilesc

niște norme pe care le mențin. Cheia succesului unei echipe nu este liderul, ci împărțirea

funcțiilor, în mod echitabil, între membrii săi.

Ținta echipei nu se poate atinge prin eforturile unei singure persoane, fie ea și liderul.

„Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi alături de aceasta este progresul, să

lucrezi în echipă este succesul” – Henry Ford.

Munca în echipă presupune egalitate. Se poate întâmpla ca anumiți membri ai echipei să-

și dorească succesul doar pentru ei și de aceea sunt refractari la ideea de a coopera sau

împărți informațiile cu alții. Aceasta nu numai că dăunează cooperării în cadrul echipei,

dar întârzie și realizarea sarcinilor (cu consecințe negative pe alte planuri: salarii,

imaginea firmei etc.)

Munca în echipă poate însemna succes. Dar aceasta depinde de modul în care este

formată echipa și de relațiile ce se leagă între colegi. Solidaritatea echipei este obținută

prin cooperarea dintre membrii acesteia, prin COEZIUNE. Echipa e solidară când

membrii ei au încredere unii în ceilalți, când se respectă, când se sprijină reciproc, în

vederea realizării scopului comun.

Responsabilitate şi autoritate

Competenţe cheie

S-a dovedit că învăţarea în echipă este

superioară învăţării de unul singur.

nr. 46

HERMES 2000

85

Munca în echipă prezintă numeroase avantaje: primele și cele mai evidente sunt cele legate de climatul

afectiv pozitiv care se presupune a se constitui în echipă. Membrii unei echipe ajung să se cunoască

foarte bine, conlucrând la depășirea dificultăților curente. În plus, diversitatea și varietatea soluțiilor

oferite crește cel putin aritmetic cu fiecare membru. Lucrul în echipă poate fi extrem de motivant,

deoarece fiecare proiect aduce cu sine experiența contactului cu ceilalți și bucuria de a beneficia de

sprijinul acestora.

Oamenii nu regretă nimic mai mult la schimbarea unui loc de muncă decât lipsa unui fost coleg la noul

loc de muncă. Dacă aceste legături ajung să fie puternice, confortul afectiv poate suplini și compensa

alte lipsuri, inclusiv în salarizare. Iată de ce, lucrul în echipă este adesea folosit ca mijloc de combatere

și diminuare a rutinei zilnice. Nu salariul se constituie în cel mai important factor de motivare, ci

conținutul muncii, natura sarcinilor curente și modul în care această activitate, prestată 8-10 ore pe zi,

corespunde cel mai bine necesităților interne de creștere și dezvoltare. Ce înseamnă o muncă rutinantă:

este o muncă care nu aduce nimic nou în planul solicitărilor cognitive. Oamenii simt că se pot detașa și

că pot aplica același pattern acțional, în fiecare zi. La un moment dat chiar, anumite activități pot fi

efectuate cu jumătate de atenție, ceea ce lasă timp pentru meditație și în paralel pentru întărirea

convingerii că nu mai este nimic de învățat și deci că este timpul unei schimbări. În acest moment

oamenii încep să caute să compenseze, urmărind să identifice diverse mijloace prin care pot depăși

plictiseala și plafonarea. Astfel de debusee pot fi discuțiile cu colegii sau microactivități posibil de

efectuat în momentele mai libere. Dacă mijloacele de compensare nu sunt suficiente, treptat se

acumulează tot mai mult stres și frustrație în legătură cu jobul curent, intrându-se într-un cerc vicios.

Discuția cu un coleg, împărtășirea problemelor pot însă diminua mult efectele negative ale rutinei.

Pe de altă parte, munca în echipă își poate avea și reversul său, în cazul în care echipa a fost prost

construită ori există conflicte. Faptul de a depinde de cineva poate fi destul de frustrant pentru unii, mai

ales atunci când partenerii nu își respectă angajamentele și termenele sunt depășite în lanț, întârzierea

amplificându-se continuu. Iată de ce se acordă atât de multă importanță prezenței unor calități absolut

necesare acestui tip de organizare a muncii.

Comunicarea, dialogul și capacitatea de a interacționa eficient, de a răspunde operativ cerințelor

altora, de a putea prelua creativ ideile din grup și de a oferi, în același timp, fără egosim, suport

celorlalți sunt principalele cerințe, dar și calități ale unui bun teamplayer. Răbdarea și toleranța privind

stilul ori neajunsurile celorlalți desăvârșesc acest profil psihologic. Echipa înseamnă comunicare

directă și fățișă, obligând la asumarea constantă a responsabilității propriilor sarcini, deoarece

neîndeplinirea acestora e imediat sancționată de grup.

PUTEREA ECHIPEI

Mai multe competente

Mai multă informație;

Potențial creativ mai

mare

În concluzie, înțelegerea autentică a

conceptului de echipă şi aplicarea lui în

practică, înseamnă beneficii reale de ambele

părţi: organizaţie, respectiv angajat.

nr. 46

HERMES 2000

86

CUPRINS

Editorial /3 Jurnal de mobilitate ERASMUS+/4-9 Daniela Dumitraș – Stem Bridge/10-17 A fi bariton la 16 ani/18 Succesul, o călătorie în timp/19 Fascinația dorințelor împlinite/20 Competiția care deschide noi orizonturi/21 Pasiunea mea - fotografia/22 Balul Bobocilor/23 Poezia infinitului/24-25 Comunicarea: definire şi caracteristici/26-29 Ce este un influencer?/30 Mihail Sadoveanu și cărțile/31 Deschizând porțile infinitului.../32 Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi/33-35 „Dacă la vremea strâmtorării (necazului) eşti slab, mică va fi puterea ta”/36-37 Proiectul educațional „Ospitalitate marca România”/38 Curiozități despre cafea…/39-40 Leul împlineşte 182 de ani./40-41 Cum a aflat cioara secretul fericirii!/42 Crede, luptă și câștigă !/43 Arta, o poveste a sufletului/44 Tarkan (fragment de roman)/45-52 Lira poeziei/53 Din nou…/54 3 scriitori români contemporani care nu trebuie ratați!/55-56 „Fetița care a salvat Crăciunul”de Matt Haig/57-59 Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul,

Dimitrie Cantemir/ 60-62 5 cărți de succes ale scriitorilor români contemporani/63-64 Profesia contabilă, o profesie reglementată/65-66 Profesori şi/sau consilieri de lectură/67-70 Cum să-i determinăm pe elevi să iubească lectura în era internetului?/71-73 La recherche litteraire : dilemmes et solutions/74-75 Mircea Cărtărescu, între menire şi împlinire artistică/76-77 Despre Ghidul Metodologic - sugestii privind oportunităţile de dezvoltare

profesională la standarde europene, Erasmus+ VET/78-85

,,educaţia este cea mai puternică armă care poate schimba

Documents