drogul si toxicomanii
DESCRIPTION
droguri toxicomani consum de droguriTRANSCRIPT
Conf. Univ. Dr. OCTAVIAN POP
DROGUL ŞI TOXICOMANIA
Capitolul I. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND
TOXICOMANIA DROGURILE SI CLASIFICAREA
LOR...........................................................................................................4
1.1 SCURTE CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND
TOXICOMANIA............................................................................................4
1.2. NOŢIUNI GENERALE DESPRE DROGURI Şl
CLASIFICAREA DROGURILORLOR.......................................................6
Capitolul II. CAUZELE CONSUMULUI DE DROGURI 15
21.CONSIDERAŢII GENERALE……………………………...15
22.TRAFICUL DE STUPEFIANTE…………………………...16
2.3 MIJLOACELE DE INFORMARE ÎN MASĂ……………....17
2.4. IGNORANŢA AUTORITĂŢILOR………………………....18
2.5.ORGANIZAŢIILE CRIMINALE…………………………....19
26.ALTE CAUZE ALE CONSUMULUI SI
TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI……………………………
………………………..….24
27.CONCLUZII………………………………………………….25
Capitolul III CAUZALITATEA TOXICOMANIEI 26
3.1.CONSIDERAŢII GENERALE…………………………...….26
3.2.DEPENDENTA……………………………………………….27
3.21.DEPENDENTA PSIHICA……………………………....27
3.22.DEPENDENTA FIZICA………………………………..28
1
3.2.3.TIPURI DE DEPENDENTA………………………….....29
3.3.TOLERANŢA………………………………………………..33
3.3.1 TOLERANŢA DOBÂNDITĂ…………………………..34
3.3.2. TOLERANTA NATURALĂ…………………………..34
Capitolul IV. TOXICOMANIA - FACTOR CRIMINOGEN 35
41.TOXICOMANIA Şl DEGRADAREA UMANĂ…………..35
42.TOXICOMANIA Şl CRIMINALITATEA………………….38
43.TOXICOMANIA Şl
ACTELE DE TERORISM INTERNAŢIONAL……………….44
Capitolul V. ALCOOLISMUL - FACTOR CRIMINOGEN….59
61.INTRODUCERE................................................................................................................
5
62.FELURILE ALCOOLISMULUI................................................................................................................
6
63.CAUZELE ALCOOLISMULUI................................................................................................................
6
64.EFECTELE ALCOOLISMULUI.................................................................................................................
6
65.ALCOOLISMUL, NARCOMANIILE Şl
TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT
71
66.ALCOOLISMUL Şl COMPORTAMENTUL DEVIANT................................................................................................................
7
6.61.ALCOOLISMUL Şl CONDUITELE ANTISOCIALE
2
6.62.ALCOOLISMUL Şl COMPORTAMENTUL AGRESIV
6.7. ALCOOLISMUL Şl CRIMINALITATEA.......................
6.8. PREVENIREA Şl CONTROLUL ALCOOLISMULUI...
CONCLUZII............................................................................
Capitolul I. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND TOXICOMANIA.
DROGURILE SI CLASIFICAREA LOR.
1.1 .SCURTE CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND
TOXICOMANIA
Printre numeroşii factori care se înscriu în etiologia criminalităţii, un rol
deosebit îl are toxicomania. Criminologia studiază toxicomania, care include
consumul de stupefiante şi alcoolismul, din punct de vedere al rolului criminogen
al acestui fenomen.
Studiind cauzele care duc la apariţia toxicomaniei şi modul în care
consumul de droguri şi alcoolismul îl afectează pe individ împingându-l spre
„trecerea la act", criminologia îşi realizează funcţiile sale, descriptivă şi explicativă,
iar prin prevederea evoluţiei criminalităţii datorate toxicomaniei şi prin propunerea
unor măsuri de prevenire şi control a criminalităţii, îşi îndeplineşte şi rolul său
anticipativ şi profilactic.
Autoadministrarea mai mult sau mai puţin îndelungată a unui drog, de
către o persoană duce în mod inevitabil la toxicomanie. Prima consecinţă
marcantă a consumului de droguri o constituie starea de dependenţă fizică şi
uneori şi psihică a persoanei consumatoare faţă de acel drog.
În literatura de specialitate se arată că termenul de toxicoman „nu defineşte
o anumită stare provocată individului de consumul unui anumit drog şi de lupta lui
pentru a-l obţine prin mijloace frauduloase". Dimpotrivă, se consideră că"
toxicomania este o consecinţă şi simptom al unei serii întregi de deranjamente ,
tulburări nevrotice, psihiatrice sau psihopatice". Organizaţia Mondială a Sănătăţii
3
defineşte toxicomania ca fiind o pasiune sau dependenţă de o stare de intoxicaţie
periodică sau cronică, stare ce a fost provocată de consumul îndelungat al unui
drog. Aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate, în cazul toxicomanului
înclinaţia de a consuma droguri conduce la o stare de subordonare a acestuia fată de
un drog care îi condiţionează comportamentul, existenţa, relaţiile familiale şi
sociale. Astfel pentru mulţi dintre consumatori, drogul devine singura raţiune a
vieţii şi pentru a-l procura sunt capabili de orice.
După cum se cunoaşte din practica medicală, toxicomania prezintă drept
caracteristici principale necesitatea imperioasă de a continua consumul de
droguri, tendinţa de a mări doza, o dependenţă fizică şi câteodată psihică faţa de
drog, efecte nocive pentru individ şi societate.
Faţă de folosirea unui drog în mod repetat creşte şi toleranţa
organismului. Cu cât un drog este folosit mai mult cu atât creşte şi capacitatea
de absorbţie a organismului. Aşa se ajunge la situaţia ca un toxicoman să-şi
administreze o cantitate de drog care luată de o persoană neintoxicată i-ar fi
fatală. Întreruperea administrării drogului sau amânarea acesteia peste limitele
suportabile de către organism duce la sindromul de sevraj care are pentru
organism consecinţe extrem de neplăcute, iar pentru a fi înlăturate,
toxicomanul trebuie să recurgă la o nouă administrare.
Nesatisfacerea obiceiului de a lua droguri se manifestă printr-o suferinţă
fizică şi mentală, printr-un complex de simptome caracteristice care constituie
şi elementele cele mai sigure de identificare a unui toxicoman.
Din punct de vedere juridic, în legislaţia noastră toxicomanul este
persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi sau psihică cauzată de
consumul de droguri, constatată de una din unităţile sanitare abilitate în acest
sens de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
Dependenţa psihică sau psihodependenţa, constă în starea mentală
particulară a toxicomanului ce se manifestă printr-o dorinţă imperioasă şi
irezistibilă de a continua utilizarea drogului pentru a înlătura disconfortul
4
psihic. Psihodependenţa se recunoaşte după atitudinea subiecţilor toxicomani
care continuă să folosească drogul deşi sunt conştienţi că le dăunează
sănătăţii, situaţiei lor familiale şi sociale.
Deşi aparent, consumul de stupefiante sau alcool nu prezintă pericol
decât pentru cel care apelează la asemenea practici distrugându-i sănătatea
fizică şi mentală, trebuie avut în vedre faptul că toxicomanului i se modifică
personalitatea, devenind un individ cu o agresivitate ieşită din comun, labil
din punct de vedere psihic, gata oricând să săvârşească orice act abominabil
numai pentru a-şi dobândi porţia de morfină sau de a aspira fumul de opui sau
marijuana.
Ca orice fenomen, toxicomania nu apare din senin. El are la bază cauze
de ordin economico-social cum ar fi accentuarea crizei sociale şi morale din
ţările industrializate, cu tot ansamblul ei de consecinţe grave: şomaj, inflaţie,
nesiguranţa zilei de mâine, înstrăinarea umană generată de inechitate,
inegalitate şi injustiţie socială, goana febrilă după câştiguri fabuloase cu orice
preţ. Alte cauze complementare vizează propaganda violenţei şi tentaţiilor
necontrolate pe micul şi marele ecran, stimularea instinctelor primare prin
diferite moduri, atitudinea de mai multe ori îngăduitoare a autorităţilor unor
state în privinţa traficului şi consumului de droguri, neajunsurile şi ineficienţa
metodelor folosite în educaţia copilului, a tineretului în general, existenţa unor
puternice organizaţii criminale interesate în traficul de droguri.
O altă serie de cauze ale toxicomanie ţin de personalitatea individului,
cum ar fi curiozitatea, carenţele de educaţie, lipsa de voinţă, deficienţe de
natură psihologică, etc. Cercetarea indică motive multiple care pot duce la
consumul de droguri, împărţite în trei grupe principale(aşa zisul triunghi al
dependenţei):personalitatea celui afectat; însuşirile şi posibilităţile de
procurare a drogurilor; mediul social (familia, cercul de prieteni dar şi
societatea). Dependenţa de droguri se număra printre grupurile principale de
5
risc SIDA iar prostituţia este văzută ca o posibilitate uşoară de procurare a
banilor necesari pentru droguri.
Cunoaşterea tuturor acestor cauze este necesară pentru realizarea
ansamblului de măsuri menite să ducă la prevenirea şi controlul acestui flagel
social.
1.2. NOŢIUNI GENERALE DESPRE DROGURI ŞI CLASIFICAREA
DROGURILOR
În sensul larg al cuvântului, prin ,,drog”, se înţelege orice substanţă
utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăţi curative, dar al cărui efect
este, uneori, incert şi nociv pentru organismul uman. Totodată , vorbirea
curentă desemnează prin ,,droguri” produsele şi substanţele stupefiante sau
toxice, definite ca atare şi prohibite de legislaţiile naţionale şi internaţionale.
În sens strict farmaceutic, drogul este materia primă de origine vegetală,
animală sau minerală ce serveşte la prepararea unor medicamente. Tot în acest
sens farmaceutic, ,,stupefiantele”, sunt definite ca substanţe ce inhibă centrii
nervoşi, provocând o stare de inerţie fizică şi psihică. La rândul ei Organizaţia
Mondială a Sănătăţii include în categoria drogurilor orice substanţă chimică
absorbită de organism care generează schimbări în starea emoţională, în
comportamentul şi funcţionarea acestuia.
În concluzie ,,drogul” poate fi definit astfel:
Drogul este substanţa solidă, lichidă sau gazoasă care, introdusă în
organism, modifică imaginea asupra propriei persoane şi asupra realităţii
înconjurătoare.
CLASIFICAREA DROGURILOR
1). În conformitate cu prevederile Legii 143/2000, privind traficul şi
6
consumul ilicit de droguri, acestea se împart astfel:
- droguri de mare risc, prevăzute în tabelele I şi II, anexe la
prezenta lege
- droguri de risc, prevăzute în tabelul III,
- precursori (substanţe ce stau la baza producerii
drogurilor), prevăzuţi în tabelul IV
- inhalaţi chimici toxici
2). După modul de obţinere, drogurile se clasifică în:
-naturale (opiumul, morfina , cocaina , cannabisul)
-semisintetice (heroina, Isd-ul, codeina)
-sintetice (anfetaminele, metadona, mialgin)
3). După modul de acţiune a drogurilor aspra sistemului nervos central:
-stimulente (cocaina, anfetamina)
-depresive ( morfina , opiumul)
-perturbatoare (psilocina, cannabisul, mescalina)
4). După efectul acţiunii:
- stupefiante (morfina , cocaina , THC-ul)
- halucinogene ( psilocina , LSD-ul)
Macul şi substanţele chimice extrase din acesta
Cultivarea macului are loc pe suprafeţe întinse în Orientul apropiat,
mijlociu şi îndepărtat. După perioada de înflorire a plantei, se formează o capsulă
rotundă sau ovală, care conţine seminţele plantei. După aproximativ 10 zile,
aceste capsule sunt crestate şi o sevă albă, lăptoasă începe să curgă. După uscare,
aceasta devine maronie şi se solidifică precum cauciucul. Din opiul crud astfel
extras se formează adesea bucăţi rotunde aşa-zise "pâini". Culoarea sa alternează
între maron şi negru. Opiul crud astfel preparat poate fi mâncat, băut, injectat sau
7
fumat.
Opiul conţine aproximativ 40 de substanţe active, aşa-zişii alcaloizi Cel
mai important alcaloid este morfina. Morfina este extrasă direct din macul de
opiu sau în timpul fabricării opiului crud. Pe piaţa ilegală a drogului, morfina
apare şi sub forma morfinei - bază. în această formă, ea nu poate fi consumată.
Heroina: se extrage prin transformarea morfinei - extrasă din opiu crud -
prin adăugarea de diferite substanţe chimice, în cadrul unui proces chimic relativ
simplu. Pentru acest proces sunt necesare doar cunoştinţele de bază din chimie. Cu
cât puritatea heroinei este mai mare, cu atât cunoştinţele şi experienţa fiecărui
chimist trebuie să fie mai bune.
Chiar dacă chimistul trebuie să folosească anumite substanţe şi să treacă
prin anumite procedee în vederea obţinerii heroinei, îi rămân diverse ppsibilităţi
individuale de producere a heroinei. Acest fapt are ca rezultat apariţia pe piaţa
drogurilor a heroinei sub diferite forme, care depind de:
-forma substanţelor de care depinde producerea drogului (bucăţi,
granulat, pulberiform;
-chimicalele şi amestecurile, care determină o culoare diferită;
-compoziţia chimică diferită.
Aditivi - "mijloace de diluţie"
Pe piaţă apare foarte rar heroina pură. Deja în laborator i se adaugă heroinei
aditivi, de la care autorul poate promite anumite rezultate. Aşa s-a descoperit
folosirea ca aditiv, în cazul heroinei, a stricninei. Această substanţă, folosită la
noi ca otravă pentru şobolani, are efecte excitante folosită în cantităţi mici. Prin
aceasta se doreşte, ca consumatorul să poată percepe mai bine trăirile din perioada
în care îşi face drogul efectul. Consumatorul de heroină nu-şi doreşte să fie luat de
val sau să adoarmă, ci el speră să aibă o stare plăcută, de ameţeală.
Acelaşi efect îl are şi cofeina amestecată cu heroina.
Exceptând aceste amestecuri, produse în special în laborator, traficantul
8
foloseşte aşa-zisele "mijloace de diluţie", cum ar fi: glucoza, lactoza, acid citric
sau substanţe farmaceutice (de ex.: paracetamol).
Atunci când traficantul nu are la dispoziţie aceste substanţe, sunt folosite
fără scrupule substanţe deosebit de periculoase. Printre altele au fost identificaţi
detergenţi, insecticide, var.
Heroină:
Forme:
• pulbere albă sau maro-bej (la "heroină de Hong-Kong",
apare şi sub formă granulată, ca la ceaiurile instant).
Efecte:
• efect liniştitor, adormitor şi puternic calmant. Neliniştea
şi frica sunt micşorate.
• la anumite persoane, heroina - chiar şi în cantităţi
minime - determină nelinişte, spaimă şi stări proaste;
• pe timpul în care drogul îşi face efectul, omul se
simte liber şi fericit, încrederea în sine este mărită, chiar
supraevaluată. Datorită acestui fapt, sunt posibile evaluări
greşite ale situaţiilor;
• simţurile nu mai dau ascultare.
Dependenţă:
• Puternică dependenţă psihică şi fizică, chiar şi după puţin timp. Nu
are importanţă, dacă heroina este inhalată ("hailing" sau"blowing") dacă se
injectează sau dacă este trasă pe nas. Aceasta înseamnă că inhalarea şi
absorbţia heroinei determină dependenţă.
Pericole:
• Performanţele devin mai slabe şi apar dificultăţi de concentrare;
• Dacă nu se mai ia drogul, apar aşa-zisele fenomene
9
secundare. Din cadrul lor fac parte: neliniştea, nervozitatea,
insomnia, frisoanele, transpiraţia, stările de vomă, crampele,
durerile puternice;
• Dependentul devine arţăgos, agresiv, egocentric. Dorinţa de
viaţă se restrânge şi în final, dependentul trăieşte
doar pentru a se oga;
• Dispare sentimentul de răspundere socială;
• Datorită dependentei puternice, drogatul nu are scrupule
alegerea mijloacelor necesare obţinerii heroinei;
• În cazul consumului de durată, apar idei demenţiale, stări
»ihice labile, scăderea iniţiativei, ^ micşorarea
încrederii în sine, aranjamente stomacale şi intestinale, în
final apare o scădere fizică totală;
Riscuri:
• La seringi nesterilizate apare pericolul infectării
(tumori, hepatită, SIDA, boli venerice);
• La supradoză: paralizie a aparatului respirator şi/sau slăbire
a inimii, care pot fi mortale;
• Heroina este oferită sub formă de amestec cu alte
substanţe. De aceea cumpărătorul nu poate fi
niciodată sigur de substanţele de amestec folosite de
traficant. Câteodată nu sunt folosite în loc substanţe de
diluare. Atunci heroina este pură şi se poate ajunge la
supradozare cu efecte mortale.
Cannabis
Forme:
10
• Marijuana: bucăţi uscate şi măcinate, conţinând răşină
de cânepă indiană (Cannabis)
• Haşiş: răşină secretată de plantă; adesea apare sub
na unor bucăţi presate, a căror culoare poate varia de la
verde, la roşu Tiaro, până la negru (de aici provin şi
denumirile: turc verde, libanez u, afgan negru etc.)
• Câteodată apare sub formă de pulbere.
• Ulei de haşiş: lichid verde-închis sau maron-închis, chiar
negru, uleios şi lipicios.
Efecte:
• Toate percepţiile devin mai intense, în special percepţia orilor şi
sunetelor;
• Gândirea este influenţată;
• Halucinaţii.
Dependenţă:
• Pericol de dependenţă psihică;
• Apar simptome de: nervozitate, iritabilitate şi insomnie.
Pericole:
• Disponibilitate sporită pentru risc;
• Activitatea fizică lasă de dorit;
• Eficienţă scăzută, coborâre pe scara socială;
Impotenţă;
• La doze mai mari apar unele stări de spaimă;
• Capacitatea de judecată scade şi apar dificultăţi de
concentrare şi o eficienţă scăzută în cazul unui consum de
durată;
• Modificarea percepţiei realităţii;
11
• Există pericolul formării, dezvoltării sau apariţiei unor
boli psihice latente;
• Slăbire a sistemului imunitar;
• Conform unor cercetări mai noi, pot apare probleme
morale, sterilitate şi pot fi atacaţi cromozomii.
Riscuri deosebite:
• Prin percepţii eronate sunt posibile acţiuni greşite, chiar Dă
trecerea efectului drogului, deoarece faza de eliminare a THC -ului corp durează
mai multe zile;
• Posibilitatea unui "flash-back" (vezi şi LSD);
• Prin abuz de Cannabis există pericolul ca pragul de
insensibilitate faţă de alte droguri mai puternice să coboare;
• Sunt posibile depresii şi tendinţe spre sinucidere.
Cocaina/crack:
Forme: cocaină: pulbere albă, pufoasă, cristalină crack: bucăţi alb-gălbui,
tari;
Efecte:
Cocaină:
♣Stimulent;
♣Anesteziază senzaţiile de frig, foame, sete, oboseală;
♣Trăire intensă a sentimentelor;
♣ Senzaţia de putere supraomenească, logoree, nevoie de iscare,
comportament supramotoriu.
Crack:
12
♣Apariţie bruscă a ameţelii
♣Euforică puternică.
Dependenţă:
Cocaină:
♣ Dependenţă psihică foarte puternică;
♣ Se poate dezvolta după o perioadă scurtă.
Crack:
♣Dependenţă psihică puternică, posibilă chiar după prima doză.
Pericole:
Cocaină:
♣Depăşirea inhibiţiilor;
♣Stări de frică, înclinaţie spre acţiuni agresive şi de
sinucidere;
♣După un scurt efect energizant este posibil un delir cu
dereglarea conştiinţei;
Impotenţă;
♣Consumul de durată duce mai întâi la insomnii, lipsă de
poftă de mâncare, iar apoi la: boli psihice, depresii puternice, halucinaţii,”mania
urmăritului".
♣Stadiul final: decădere fizică totală care poate sfârşi prin deces.
Crack: la fel ca la cocaină, dar evident mai puternic
♣Stări de infatiguitate şi de confuzie:
Riscuri:
Cocaină:
♣Au fost înregistrate mai multe cazuri în care
consumatorilor ii s-a oferit în loc de cocaină pură, un amestec de cocaină - heroină
("speed ball"). Astfel, fără a şti, consumatorul de cocaină devine n scurt timp
13
dependent de heroină;
♣La supradoză: paralizie a sistemului respirator şi/ sau
slăbirea inimii, ce poate fi mortală;
♣Necesitatea de a sporii foarte repede doza;
♣Afectarea foarte puternică a creierului, aşa-zisa "paraliza"
înmuiere a creierului) care poate duce la idiotism.
Crack:
♣Stări de sfârşeală, în caz de consum continuu;
♣a vaselor de sânge şi atacuri de cord;
♣Hipertensiune, pericol de sângerări cerebrale şi apoplexii;
Afecţiuni ale plămânilor;
♣paranoide sau schizofrenice.
Ecstasy si alte droguri sintetice:
Forme:
♣De obicei se prezintă sub formă de tablete:
♣Eventual sub formă de pulbere în capsule gelatinoase
au în hârtii;
Efecte:
♣Diverse, adesea şi imprevizibile;
♣După substanţa conţinută sau după doza folosită, poate fi
energizant, euforic şi/sau halucinogen.
Dependenţă:
♣Pericolul unei dependente psihice puternice.
Pericole:
♣Euforia poate aluneca spre deprimare, "mania urmăriţilor"
depresii grave şi de durată;
14
♣Eliminarea drogurilor de inhibiţie;
♣Aprecierea greşită a situaţiilor, pierderea contactului cu
calitatea;
Impotenţă;
♣Psihoze sau percepţie vizuală şt auditivă eronată şi
stări de excitaţie;
♣Afectare gravă a ficatului;
♣Crampe şi apariţia paraliziilor;
♣Pericol de supraîncălzire şi de deshidratare, de exemplu i
timpul dansului prelungit.
Riscuri deosebite:
♣Drogul cel mai des oferit este Ecstasy. Are efect
energizant şi euforizant şi de aceea este văzut ca un "drog de
împrospătare". Pentru a alunga proasta dispoziţie şi a ridica nivelul de
performanţă, se recurge tot mai des la drog. Chiar dacă la un consum mai
îndelungat efectele dorite apar din ce în ce mai rar şi durează din ce în ce lai
puţin, există senzaţia că nu se va mai putea renunţa la acest drog;
♣Puritatea şi compoziţ ia drogului sunt (aproape)
recunoscute;
♣Durata şi intensitatea ameţelii, precum şi efectele
secundare şi pericolele sunt incalculabile;
♣Prin experimentări apar noi legături chimice (droguri
de designer) care pot provoca tulburări grave sănătăţii.
DROGURI SINTETICE
LSD
Forme:
♦Substanţa este diluată într-o anumită concentraţie şi apoi
este picurată pe diferite suporturi (bucăţi de zahăr, sugativă, bucăţi de
15
pâslă, desene pe hârtie);
Efecte:
♦Halucinogen puternic, deformări ale percepţiei, sunetele
sunt "simţite", culorile sunt "gustate";
♦Modificări ale conştientei şi a orientării, putere
de imaginaţie sporită;
♦Intensificare a sentimentelor (pozitive şi negative);
Dependenţă:
♦Pericol de dependentă psihică
Pericole:
♦Euforia poate aluneca spre depresii;
♦Stări de spaimă, "mania urmăritului", pot fi declanşate boli
psihice;
♦Acţiuni greşite (încercări de suicid);
♦Impotenţă;
♦În caz de consum constant pot apărea modificări
cromozomiale;
♦Chiar şi după săptămâni şi luni de la ultimul consum
pot apărea imagini de coşmar (fantasme) şi stări în care simţul realităţii se
pierde;
♦Consumul cronic modifică personalitatea;
♦Traume psihice în urma abuzului.
Erori "bluestar":
♦Nu este posibil - aşa cum se afirmă în mod greşit în
16
unele fiţuici - de a prelua LSD-ul prin piele.
Riscuri deosebite:
♦Deoarece în timpul în care LSD-ul îşi face efectul,
stările psihice deja existente cresc în intensitate, în cazul unor depresii se
poate ajunge la aşa- zisul "horror - trip". S-au putut observa astfel de stări
de frică deosebit de intense, care pot dura ore întregi;
♦în trecut au apărut adesea cazuri în care consumatorilor
li s-au dat substanţe care nu aveau nimic de-a face cu LSD-ul. Urmările au
fost otrăviri din cele mai grave;
♦La săptămâni sau luni după ultimul consum de LSD
poate apărea aşa-zisul "flash-back". îşi pot face simţită apariţia stările de
frică, "mania urmăritului" şi halucinaţiile. Deoarece persoanele care trăiesc
aceste senzaţii în mod direct, cred că au de-a face cu primele semne ale unei
boli psihice, se poate ajunge la un comportament greşit (sinucidere).
Deoarece "flash-back"-ul apare fără preaviz, poate să înceapă în momente
inoportune (conducerea autoturismului), ceea ce poate determina situaţii
deosebit de grave.
Capitolul II. CAUZELE CONSUMULUI DE DROGURI
2.1 CONSIDERAŢII GENERALE
Motivele pentru care oamenii se îndreaptă spre narcotice sunt dintre
cele mai diverse. Uneori, începutul poate fi făcut prin prescrierea în scopuri
terapeutice a unui somnifer sau a unei substanţe psihotrope. Dar pentru
majoritatea toxicomanilor, la început a fost vorba de căutarea unei plăceri sau
dorinţa de a se identifica cu un grup în care drogul era ridicat la rangul de zeu.
17
Presiunea grupului, curiozitatea, ignoranţa, alienarea, modificarea
structurilor sociale, cu urbanizarea şi şomajul sunt toţi atâtea factori care pot
declanşa ireparabilul.
Fiinţa umană este fragilă. Pentru un individ care se simte izolat în
familie, într-un grup sau în comunitate, drogul poate constitui un refugiu
temporar sau tragic. Dacă se modifică structurile sociale care au constituit
sprijinul unor membrii ai societăţii, unii dintre ei pot fi incapabili să se
adapteze şi vor căuta un liman, fie şi în droguri. Exodul către lumea
oraşelor, în căutarea unei vieţi mai bune şi mai uşoare sfârşeşte uneori în
fărădelegea drogurilor. Lipsa unui loc de muncă, lipsa unei educaţii
adecvate, distrugerea celulei familiale sau diverse probleme personale pot
împinge o fiinţă slabă spre consumul de droguri.
Lumea interlopă, cu strălucirea ei înşelătoare (automobile luxoase,
femei superbe, bijuterii, sfidarea autorităţilor şi a legilor) constituie un
exemplu. Cel incapabil să adapteze lumea reală la aspiraţiile sale îşi
creează, drogându-se o lume de vis în care speră să-şi împlinească
destinul. Euforia, efectul „agreabil" al drogurilor corespund unei prime
etape. Când drogul continua să fie luat plăcerea scade şi individul va fi ;
constrâns să consume doze din ce în ce mai mari, în speranţa obţinerii
aceluiaşi efect. Este începutul toleranţei. Administrarea regulată şi repetată te
droguri adaptează organismul atât de bine încât privarea de drog devine )
suferinţă cu simptome dureroase, grave şi uneori mortale. A apărut, în iazul
acesta, dependenţa de narcotice. Individul va decădea, va încerca să facă cu
orice preţ de dozele necesare, va fi capabil să săvârşească fărădelegi de
orice fel, devenind o jucărie în mâinile traficanţilor şi sfârşind adesea, după
degradarea totală la morgă sau intr-un caz fericit va fi primit >au trimis într-un
centru de tratament şi reeducare, unde refacerea şi desprinderea de droguri
sunt nu numai costisitoare dar şi extrem de îndelungate.
Fără îndoială, fenomenul nu a apărut peste noapte. Multe din
18
drogurile care înspăimântă astăzi lumea sunt consumate de foarte multă
vreme. Consumul lor era însă limitat la mici comunităţi, în cadrul unui
anume perimetru geografic sau cultural. Odată cu dezvoltarea comerţului şi a
comunicaţiilor, drogurile şi utilizarea lor s-au răspândit depăşind lesne
rentierele. Uneori s-au comis regretabile erori, din aceeaşi sete de profit are,
în deceniile din urmă a alimentat traficul cu stupefiante: la mijlocul
secolului al XIX „războaiele opiului" vizau să deschidă pieţele chineze în aţa
opiului provenit din India stăpânită de englezi; flagelul s-a răspândit ca m
incendiu într-o pădure uscată dar decenii mai târziu, „răzbunarea" avea să fie
mai cumplită.
2.2. TRAFICUL DE STUPEFIANTE
Traficul ilicit reprezintă factorul cel mai grav care favorizează
toxicomania. Atât cererea cât şi oferta ilicită de narcotice sunt încurajate de
existenţa unor grupări criminale de traficanţi, formate din elemente
responsabile care nu sunt preocupate de răul ce îl provoacă, ci numai de
obţinerea de mari câştiguri cu orice preţ. Este limpede că dacă aceste
bande de criminali nu ar exista, consumul de droguri ar putea fi considerat
limitat.
Atât timp cât aceste grupări există, pericolul toxicomaniei se menţine,
^u toate măsurile întreprinse pe plan regional, naţional sau internaţional,
situaţia nu a fost niciodată mai complexă şi gravă ca în prezent.
Este lesne de înţeles că dacă cererea ilicită de droguri nu va fi
redusă, în acelaşi timp în toată lumea diminuarea ofertei într-o regiune sau alta
nu va avea efectele scontate, deoarece consumatorii şi traficanţii de
stupefiante se vor îndrepta imediat şi inevitabil către alte surse de
aprovizionare1.
Traficul de droguri este foarte bine organizat şi sofisticat. Reţelele
19
drogurilor ilegale sunt adesea utilizate şi pentru transportul armelor ilegale.
Organizaţiile implicate obţin mari sume de bani pe care îi folosesc pentru a
corupe, intimida şi destabiliza guverne2.
Uriaşele beneficii realizate cu uşurinţă de traficanţi, miliardele de
dolari obţinuţi din traficul de droguri şi reciclaţi anual de organizaţiile
criminale din întreaga lume continuă să servească pe mai departe la
mărirea ratei profiturilor acestora dar şi la sprijinirea terorismului
internaţional, cauza morţii multor victime nevinovate şi producerea unor
incalculabile pierderi materiale3.
Comerţul ilicit cu droguri este, probabil, cea mai înfloritoare
„industrie,,din lume şi, fără îndoială, cea mai profitabilă. Comerţul global cu
droguri se indică la 500 miliarde de dolari pe an, ceea ce reprezintă mai
mult decât toată valuta în circulaţie în Statele Unite ale Americii. Piaţa
americană, care absoarbe cea mai mare parte a drogurilor, aduce traficanţilor un
venit anual pe cel puţin 100 miliarde de dolari la vânzarea cu amănuntul,
adică la vânzarea clandestină pe stradă. Comerţul cu droguri a creat o specie
a miliardarilor din umbră care sunt la fel de vicleni în afaceri pe cât sunt de
vicioşi.
Cu toate eforturile naţionale şi internaţionale traficul de stupefiante
continuă. Mafia drogurilor nu este interesată de consecinţele grave ale
răspândirii şi ale abuzului de droguri. Orice cale chiar şi cea a crimei este
folosită pentru continuarea traficului de droguri, pentru acumularea
miliardelor de dolari smulse de la cei stăpâniţi de viciu4.
2.3 MIJLOACELE DE INFORMARE ÎN MASĂ
Un rol stimulator deosebit în propagarea drogurilor revine mijloacelor
te informare în masă (presă , radio, publicaţii etc.); onorarii substanţiale au
20
determinat conducerile diferitelor organe de presă să declanşeze o
campanie publicitară în legătură cu medicamentele ce conţineau heroină şi
cocaină.
Între anii 1890-1920, în numeroase state capitaliste reclamele pentru
droguri deţineau supremaţia absolută în presa scrisă, uneori comercianţii de
stupefiante dispunând de mai mult de o 1/3 din spaţiul unor publicaţii pentru
a-şi insera anunţurile lor. Datorită acestor reclame deşănţate, firmele legate
de producţia de băuturi spirtoase şi stupefiante au reuşit să determine populaţia
să facă o legătură directă între bunăstarea şi sănătatea omului şi consumul de
droguri sau alcool. După ce medicii au incriminat tot mai mult abuzul de opiu,
morfină, heroină, haşiş şi cocaină şi au avertizat asupra pericolelor pe care
această practică le degajă pentru om, tot mai numeroase asociaţii şi grupări
sociale ca şi cercuri influente ale opiniei publice au cerut şi obţinut
încetarea campaniei publicitare în favoarea acestor droguri. Concomitent,
majoritatea statelor occidentale au limitat sau pe alocuri chiar interzis
comerţul cu droguri la începutul deceniului al doilea al secolului nostru5.
Interzicerea vânzării de narcotice a reprezentat, totodată, şi un
succes al campaniei mondiale pentru prescrierea substanţelor euforice sau care
determinau stări de dependenţă fizică ori psihică la toxicomani. Mult mai
regretabil este faptul că imediat, în multe oraşe ale lumii s-au constituit
grupuri de declasaţi, a căror principală preocupare o reprezenta
satisfacerea cererilor ilegale de narcotice. Astfel, în SUA criminalii notorii
din bande locale s-au constituit într-un aşa numit „sindicat federal" al
crimei, care, în perioada „prohibiţiei" (anii 20 ) se ocupa intens de eludarea
legii, asigurând satisfacerea ilegală a cererilor crescânde de alcool şi
narcotice.
Surprinde în mod neplăcut că se continuă şi în prezent o campanie
publicitară, mai puţin stridentă, este adevărat, dar cu nimic mai puţin
periculoasă decât cea din trecut. Statele Unite ale Americii au fost
21
confruntate o perioadă îndelungată cu o vastă acţiune, mediatizată în
special în presa scrisă, care viza legalizarea consumului de marijuana.
Partizanii acestei acţiuni pretind că marijuana nu este cu nimic mai
dăunătoare decât tutunul sau alcoolul şi că legile americane sunt
„discriminatorii şi violează drepturile constituţionale" ale consumatorilor de
cannabis. Chiar şi clasificarea ce se face adesea substanţelor toxice de către
presă, in special occidentală, în „droguri uşoare,, sau „droguri tari" ori „dure"
este de natură să deruteze largi cercuri de neiniţiaţi şi să determine să
„probeze" pe cele „uşoare" care ar fi, chipurile, nu foarte nocive, din moment
ce sunt astfel categorisite.
2.4. IGNORANŢA AUTQRITÂŢILQR
O altă cauză a consumului şi traficului ilicit de stupefiante o
reprezintă uşurinţa cu care autorităţile acordă găzduire şi tolerează pe
teritoriul statelor pe care au putere de decizie, tot soiul de „refugiaţi", în
majoritate nefiind altceva decât escroci, impostori, reprezentanţi ai lumii
interlope, care odată ajunşi în noile „patrii" îşi reiau vechile îndeletniciri6.
Pe linia cauzelor abuzului şi traficului de stupefiante, în anumite
perioade, se înscrie şi întârzierea cu care numeroase state ale lumii au
elaborat acte normative conţinând prevederi clare referitoare la măsurile de
ordin punitiv, medical sau educaţional ce trebuie adoptate împotriva
consumatorilor sau a contrabandiştilor de droguri. Legislaţiile naţionale nu au
ţinut pasul cu evoluţia, în general pozitivă, a elaborării acordurilor
internaţionale în materie de droguri.
În Statele Unite ale Americii autorităţile nu au reuşit întotdeauna să
desfăşoare acţiuni ferme, eficace, pentru eradicarea flagelului drogurilor. Au
fost perioade când produsele de cannabis greşit considerate ca fiind lipsite de
nocivitate, puteau fi consumate de oricine şi oricând, în aceeaşi categorie
22
intra obiceiul de a mastica sau fuma frunze sau pastă de frunze coca.
Urmarea, potrivit statisticilor oficiale, în anul 1986 au fost recenzate în SUA
30 milioane de persoane consumatoare permanente de marijuana si alte 60
milioane care cu diverse ocazii au „gustat din ea". Majoritatea zdrobitoare o
reprezentau tinerii.
2.5.QRGANIZAŢIILE CRIMINALE
Una dintre cele mai importante cauze a cotelor extrem de ridicate la
care s-a ajuns în privinţa toxicomaniei o constituie existenţa grupărilor
criminale ale traficanţilor de stupefiante. Mărimea exorbitantă a câştigurilor
realizate de aceste organizaţii din propagarea „beţiei albe" face ca
eradicarea consumului şi traficului de stupefiante să fie un proces lung şi
costisitor datorită faptului că marii traficanţi de pretutindeni, cei care
organizează şi conduc această adevărată „ industrie a crimei „ , cei care
hotărăsc preţurile de achiziţie şi desfacere al „morţii albe" rămân aproape
întotdeauna în umbră de cele mai multe ori pozând în persoane onorabile cu
impresionante conturi în bănci, dirijând afacerile înregistrate „corect „ în
economie, comerţ, finanţe. Ei reuşesc să corupă persoane influente sau
oficialităţi din unele ţări.
Forma superioară de organizare a grupurilor de infractori se numeşte
"MAFIE". Acest termen a apărut în Italia şi s-a extins în multe ţări ale lumii.
Principalii beneficiari ai comerţului cu stupefiante sunt organizaţiile
criminale ale Mafiei italiene, ale Mafiei americane si alte grupări de tip
mafiot sau de contrabandişti din SUA, Japonia, Franţa, Germania, Marea
Britanie, Australia, din Asia de sud – est, din Orientul apropiat si Mijlociu iar
mai recent şi din Africa.
Principalele ţări unde există grupuri de infractori sub denumirea de
23
MAFIE" sunt:
Italia: - Cosa Nostra Siciliana:
-Camorra
-'Ndrangheta
-Sfânta Coroană Unită
Franţa: - Mafia siciliana Camorra
Anglia : - Mafia italiană
-Triada chineză
-Mafia Roşie {rusă)
-Grupurile criminale jamaicane
S.U.A : - Cosa Nostra
-Mafia Siciliana
-Camorra Napolitană
-'Ndrangheta Columbiană
-Sfânta Coroană Unită
-Triade chinezeşti
-Boryukudan din Japonia
Australia:
- 'Ndrangheta din Calabria
- Familiile cu bazele în Griffith (un district agricol la vest je Sidney)
Brazilia
- Escadroanele Morţii
-Mafia italiană
24
-Bicheiros
Canada:
- Triada chineză
-Mafia italiană
-Cartelurile columbiene
Columbia:
- "La Costena" (de-a lungul Atlanticului)
-Antioquia şi Cauca Valley (din zonele centrale şi estice)
-Cartelul Medellin
-Cartelul Caii
-Coast Cartel
-Asse del Caffe
-Norte del Văile
-Ibaque
-Santander
-Orgota
Japonia:
- Yacuza (joc de cărţi japonez)
- Boryokudan "familia"
Mexic:
- Cartelul din Golf
25
-Cartelul Pacificului
-Cartelul Tijuana
Rusia:
- Mafia cecenă
-Georgienii
-Armenii
-Mafia caucaziană
Mafia italiană este o organizaţie de inspiraţie calabreză - siciliana , care şi-
a semnalat existenţa încă de la începutul sec. Al XX - lea , urmărind să obţină mari
sume de bani prin jaf şi ameninţări , iar atunci când mijloacele de intimidare nu
erau suficiente se recurgea cu uşurinţă la crimă. Tot mai mult, prostituţia, jocurile de
noroc, răpirile de persoane în scop de contrabandă cu alcool, ţigări şi mai ales, cu
stupefiante au devenit preocupări de prim ordin ale organizaţiilor mafiote.
Pe măsură ce creştea cererea de narcotice pe piaţa ilicită, Mafia italiană se
implica tot mai mult în această afacere certată cu legea. De la trafic de droguri
Mafia a trecut curând la producerea lor în laboratoarele clandestine situate pe
teritoriul Siciliei ca şi în alte localităţi din Italia şi Franţa, în Sicilia în anii 70,
Mafia încasa din comerţul cu droguri 20.000 de miliarde de lire italiene, în timp ce ,
prin comparaţie, bugetul regiunii nu depăşea 4.500 de miliarde de lire anual.
În mai 1982, s-a deschis la Palermo unul dintre cele mai mari procese
intentate Mafiei, pe banca acuzării aflându-se 20 de persoane pentru contrabandă
cu stupefiante şi asasinarea unor magistraţi şi poliţişti.
O jumătate de veac mai târziu, în februarie 1986, tot la Palermo, a început
„procesul secolului" împotriva a 474 de membrii ai diverselor „familii" ale
Mafiei siciliene, ceea ce reprezintă cel mai de seamă succes în lupta dură şi
26
îndelungată a organelor statului italian împotriva acestui sindicat al crimei".
Actul de acuzare este impresionant : 40 volume cu î.607 pagini şi dezvăluie
cele mai sângeroase crime, traficuri de toate genurile, începând cu cel mai
înfloritor dintre toate, cel de stupefiante care aducea anual Mafiei între 6 şi 10
miliarde de dolari.
Un anumit rol în succesele organelor poliţieneşti italiene în lupta :ontra
Mafiei l-a avut cooperarea cu alte state, îndeosebi cu SUA. Procurorul general
al acestui stat, aflat într-o vizită oficială în Italia, pentru a coordona acţiunile
celor două state în combaterea traficului de stupefiante, a declarat presei că
Mafia siciliana este responsabilă de introducerea a aproximativ 80% din
cantitatea totală de heroină în SUA.
Varianta americană a Mafiei italiene , aşa numita „Cosa Mostra"
reprezintă un fenomen unic al crimei organizate, începutul datează din 1901,
când mafiotul sicilian Don Vincenzo Cascioferro a descins la New York. El a
organizat acolo un clan mafiot şi a asigurat o legătură strânsă intre filiera
locală şi ramura siciliana. Din rândul acestei puternice Organizaţii criminale a
făcut parte sângerosul Al Capone, care a făcut carieră în perioada prohibiţiei şi
faimosul Charlie Lucky Luciano. Acesta din urmă, originar tot din Sicilia , a
devenit cel mai puternic şi mai temut „naş" pe care l-a avut „Cosa Nostra".
Trista reputaţie i se trage şi din modul ingenios în care a reuşit să organizeze
traficul de stupefiante între bătrânul continent şi America. El a ajuns să
dirijeze personal întregul comerţ clandestin cu stupefiante pe continentul nord
american în perioada interbelică, realizând venituri considerabile în contul
Mafiei americane.
În SUA acţionează în contrabanda cu droguri şi alte grupări de tip
mafiot. „Capitala drogurilor" s-a mutat de la New York la Miami - renumita
staţiune balneoclimaterică din Florida. Loc de odihnă şi recreare pentru foarte
mulţi americani şi numeroşi turişti străini, Miami a devenit o oază a crimei,
violenţei şi traficului de stupefiante, în statisticile organelor americane de
27
poliţie, acest oraş ocupă un loc fruntaş în SUA la capitolele care
caracterizează starea infracţională: furturi, spargeri, jafuri, violuri, omucideri,
etc. Potrivit estimărilor poliţiei antidrog, beneficiul anual realizat de traficanţii
şi plasatorii de narcotice numai la Miami se ridică la 12 miliarde de dolari . se
afirmă chiar că peste jumătate din fondurile centralizate de cele 250 de bănci
din Miami provin din contrabanda cu cocaină.
în unele regiuni din SUA, din cauza concurenţei apărute între
distribuitorii de droguri ai Mafiei şi bandele de gangsteri care au preluat
asemenea activităţi pe cont propriu, se desfăşoară adevărate bătălii care
amintesc de cruntele confruntări dintre contrabandiştii anilor 30.
Afacerile excesiv de rentabile ale comerţului ilicit de narcotice
determină în ultima perioadă e timp angrenarea în acest "sindicat de criminali1
nu numai a grupărilor mafiote dar şi a noi şi noi traficanţi din rândurile
diferitelor categorii sociale. Printre aceşti noi traficanţi pot fi întâlniţi
şomeri albi şi negri, femei în vârstă, bancheri, oameni de afaceri afectaţi de
dificultăţi financiare datorate crizei economice mondiale şi tentaţi ă procure
foarte mulţi bani în foarte scurt timp.
Grupările criminale de traficanţi ce operează în SUA dispun de
numeroase dotări (nave şi aeronave grele de transport, aerodromuri
secrete, fabrici şi laboratoare clandestine, staţii sofisticate de comunicare la
distanţă, armament uşor şi greu ultraperfecţionat), de sume fantastice
manipulate prin intermediul unor bănci controlate de contrabandişti, de o
armată de gangsteri înarmată până în dinţi care ascultă orbeşte de
căpetenii, gata oricând să ucidă cu sânge rece şi de o întinsă reţea de
distribuitori, recrutată adesea chiar din rândul consumatorilor de droguri,
într-o proporţie ce se apropie de 60%.
În Japonia, în jurul anilor70 a izbucnit patima consumului de droguri,
n principal prin abuzul de amfetamine şi metaamfetamine în rândul tinerilor
lin aşezările urbane şi rurale. Responsabilitatea acestei stări de lucru o iveau
28
gangsterii din Mafia japoneză înregimentată în gruparea „ YAKUZA" puternic
implicată în traficul de droguri din care obţineau profituri enorme.
Puternice, active, deosebit de periculoase sunt grupările de traficanţi le
droguri din America Latină. Explicaţia constă în veniturile fabuloase pe are le
realizează aceşti criminali din traficul de narcotice , în principal cu cocaină şi
marijuana.
În anii 80 agenţiile de presă au vorbit foarte mult despre „ cartelele
cocainei de la Medellin" care ar asigura 80% din traficul ilicit de stupefiante
spre SUA. Această organizaţie criminală controlează atât viaţa economică ;cât
şi mai ales viaţa politică a oraşului. Corupţia şi asasinatul sunt ceva) obişnuit
în oraşul Medellin. Numai în 1987 au căzut victime bandelor de asasini
profesionişti 360 de poliţişti şi 120 de judecători.
în afara cartelului de la Medellin alte 14 „familii „ mafiote deţineau în
inii 80 supremaţia şi controlul asupra traficului de droguri din Columbia.
acest stat sud - american este un exemplu tipic de manifestare a violenţei
drogului la nivel social -politic7.
Şi Berlinul, fosta capitală a defunctei Germanii socialiste se anunţă
ieja ca un nou pol al crimei organizate din Europa, fiind, după cum arată în
comunicat al Agenţiei France Presse, o placă turnantă pentru mafia din bsta
URSS şi ţările din est
Aşa cum reiese din unele dezvăluiri oficiale, astăzi, în Berlin, noua
mafie dispune de mai multe miliarde de mărci având ca sursă: prostituţia,
traficul de maşini furate, ţigări şi droguri1.
2.6. ALTE CAUZE ALE CONSUMULUI SI TRAFICULUI ILICIT DE
DROGURI
Un rol deosebit de negativ in abuzul de stupefiante la cotele 1 Ion Suceavă, Petre Olani, Paradis Iluzoriu, Ed. Militară. Bucureşti, 1989, p. 183 Jenică Dragau. Aproape totul despre droguri, Ed Militară, Bucureşti 1994, p. 197
29
cunoscute astăzi, cu consecinţe neiertătoare, la avut apariţia drogurilor
rafinate, care produc efecte deosebit de nocive în doze foarte mici. In plus,
procurarea si administrarea noilor produse se dovedea deosebit de
lesnicioasa.
O influenta in răspândirea toxicomaniei au avut-o si unele din marile
conflagraţii din secolul al XIX - lea si al XX-lea. După războiul de secesiune
(1861-1865) mulţi foşti militari continuau viciul deprins in armata si foloseau
opiul sau derivate ale acestuia crezând ca astfel îşi vor alina rănile, durerile si
suferinţele provocate de război. Dependenta de droguri astfel instalata a
devenit cunoscuta ca „boala soldaţilor" sau „boala serviciului militar". In
timpul primului război mondial, cu o uşurinţă condamnabilă, se distribuia
morfina soldaţilor din tranşee ai Alianţei, pentru eliminarea stărilor
depresive. Astfel, odată cu întoarcerea militarilor de pe front, s-a înregistrat un
val sporit de morfinomanie in tari ca Anglia, Franţa, Austria, SUA si altele.
Un alt factor favorizant al consumului de stupefiante si substanţe
psihotrope, chiar daca nu in mod direct, îl reprezintă unele imperfecţiuni ale
acordurilor internaţionale in materie, neajunsurile in cooperarea dintre state si
ONU, opţiunea unor guverne de a adera la tratatele multilaterale deja
existente chiar in condiţiile in care acestea prezintă neajunsuri.
Un rol negativ asupra cooperării internaţionale privind combaterea
traficului de stupefiante îl exercita conflictele militare regionale si
disensiunile dintre state. Situaţia se agravează atunci când in asemenea
incidente sunt angajate tari mari producătoare de droguri, ori când acestea sunt
vizate de contrabandişti pentru traficul de tranzit2.
În ultimele decenii, o influenta mare in propagarea drogurilor prin
nedoritul exemplu personal, l-au avut artişti si artiste, regizori de filme,
2 Ion Suceavă, Petre Olani, Paradis Iluzoriu, Ed. Militară. Bucureşti, 1989, p. 190
30
solişti de muzica uşoara, rock, şi nu in ultimul rând numeroşi sportivi. Este de
notorietate publica faptul ca Elvis Presley se droga, la fel ca si John Lennon,
Brian Jones, un membru al celebrei formaţii Rolling Stones, Billie Holliday,
cântăreaţa americana de culoare decedata dintr-o supradoza.
Muzica si vedetele rock-ului si pop-ului au contribuit in mod efectiv la
proliferarea consumului de droguri prin intermediul denumirilor pe care
artiştii le dădeau melodiilor si prin care făceau referire indirecta la consumul de
stupefiante. Celebra Whoopi Goldberg, cea mai bine plătită actriţă a anului
1993, a declarat la o conferinţa de presa ca prin anii 1970 se droga. Cheyenne,
fiica lui Marlon Brando, care se droga de la vârsta de 18 ani a fost pusa sub
acuzaţie pentru asasinarea logodnicului ei , fiul unui bogat om de afaceri.
În lumea sportului, o bine cunoscuta figura a fotbalului american
Lawrence Taylor a recunoscut in autobiografia sa ca se droghează.
Săptămânalul american „Sports Ilustratted" la prezentat in paginile sale pe un
alt jucător de fotbal american - Charles Thompson reţinut de politia
americana pentru vânzarea la coltul străzii a unor doze de cocaina.
Tot in domeniul sportului Federaţia de Fotbal Columbiana a
suspendat in toamna anului1989 Campionatul Profesionist de Fotbal ca
urmare a asasinării unui arbitru de către mafia cartelurilor de traficanţi. De
asemenea aceeaşi federaţie a interzis participarea la Campionatul Mondial Italia
90 a lui Guerro, Anrique, Estrada si Fredy Princo, toţi valoroşi jucători
columbieni, bănuiţi de a participa intens ta traficul de droguri, ca si la
spălarea banilor murdari obţinuţi din aceasta activitate.
Chiar si inegalabilul Maradona, doar suspectat de a cocheta cu
cocaina, la data de 17.03.1991,după meciul Napoli - Bari, la controlul anti -
doping a fost depistat pozitiv, organismul sau prezentând urme de
cocaină10.
31
2.7. CONCLUZII
Acestea sunt unele dintre cauzele extrem de diverse care determina
consumul si traficul ilicit de droguri. De cele mai multe ori nu un singur
motiv sta la baza declanşării viciului toxicomaniei, întreţinându-l si
agravându-l ci mai multe luate la un loc.
Oferta ilicita de droguri, controlata si finanţată de traficanţi, ridică
probleme de la o zona geografica la alta. Producţia actuala de opiu,
cocaina si cannabis este extrem de excedentara in raport cu cerinţele
modeste de astfel de produse pentru necesităţile medicale, ştiinţifice si
industriale.
De cele mai multe ori, cultivatorii de plante din care se extrag
opiaceele, cocaina, marijuana si haşişul trăiesc in regiuni greu accesibile si
poseda terenuri slab productive. In asemenea condiţii, pentru aceasta
categorie de oameni, culturile ilicite reprezintă principala sursa de existenta
pentru ei si familiile lor, mai ales pentru cei care trăiesc in tari slab
dezvoltate. Datorita acestor circumstanţe procesul de prevenire a culturilor
ilicite va fi dificil si de durată.
CAP. III CAUZALITATEA TOXICOMANIEI
3.1 CONSIDERAŢII GENERALE
La întrebarea „cheie" de ce un om ajunge dependent fata de un drog iar
concomitent fata de mai multe substanţe sau produse cu proprietăţi
toxicomanogene, de-a lungul anilor „vina „a fost aruncata rând pe rând
asupra cauzelor psihologice, factorului economic, deci a condiţiei precare de
existenta ori asupra celui social, asupra uşurinţei si iresponsabilităţii cu care se
oferă drogurile naivilor de către traficanţi, şi unii şi alţii făcând parte dintr-o
32
lume pusa sub semnul neîmplinirii. Problema este insa mult mai complexa si
presupune o subordonare multidisciplinara.
Unii cercetători afirma ca toate aceste „vinovaţii" sunt de fapt, doar
condiţii favorizante ale principalei cauze : agentul toxicomanogen, adică
drogul propriu-zis. Alţi cercetători considera culpabila de inducerea
dependentei numai personalitatea toxicomanului, situat în mijlocul tuturor
acestor circumstanţe.
Cert este ca in lumina ultimelor cercetări întreprinse in scopul stabilirii
de ce unii oameni fac apel la droguri de care, ulterior, nu se mai pot
disocia, iar alţii nu-i solicita favorurile, ori daca recurg la aceasta soluţie
disperata si desconsiderata, reuşesc, totuşi sa scape din ghearele sale,
continuându-si existenta de oameni normali. Sub aspectul
comportamentului socio-cultural, apariţia dependentei incumba mai multe
cauze sociale, economice, culturale si psihologice.
Printre motivaţiile de natura psihologica ce stau la baza apariţiei
toxicomaniei pot fi enumerate :
- curiozitatea adolescentina-care este o stare de spirit sănătoasă
când doreşte sa descopere lumea cu propriile sale simţuri, dar atunci când se
îndreaptă spre"cunoaşterea lumii prin intermediul drogurilor se poate dovedii cu
adevărat dăunătoare;
- şomajul, factor de natura economica, atunci când este grefat pe un
teren familial minat: neînţelegerile dintre membrii acesteia, despărţirea,
divorţul părinţilor, care creează la copii adevărate psihoze, are o incidenţa
mare asupra etiologici dependentei.
Nu trebuie neglijat nici rolul prozelitismului in materie de droguri care,
de asemenea, prezintă un pericol extraordinar.
Referitor la etiologia toxicomaniei, s-a constatat ca toţi consumatorii
manifesta anumite tipuri de instabilităţi emoţionale. Veritabilii toxicomani
sunt cvasineputincioşi in marea de relaţii fireşti, semnificative, cu alte
33
persoane, fiind pur si simplu fiinţe care nu au puterea si curajul necesar sa
înfrunte evenimentele, nu toate fericite, pe care viata le aşează in calea lor.
Concluzionând, se poate spune ca influenţa mediului, curiozitatea,
necunoaşterea pericolelor datorate drogului, urbanizarea, şomajul,
alienarea, lipsa unor capacităţi intelectuale sunt tot atâţia factori
determinatori, dar cheia enigmei se afla tot in structura personalităţii
fiecărui drogat.
3.2.DEPENDENTA
Căutând acel element comun care sa caracterizeze întru totul abuzul de
droguri, s-a stabilit ca acesta este starea de dependenta13 fizica ori psihica
/fizica si psihica in mod concomitent
Dependenta este o forma de consum voluntar, abuziv, periodic sau
cronic a substanţelor dependogene, fără a avea la baza o motivaţie
medicală, spre deosebire de farmaco-dependentele aşa-zise clasice,
legitime, care sunt prin originea lor întotdeauna terapeutice, fn cazul
dependentei legitime, dezintegrarea personalităţii consumatorului este
efectul si nu cauza consumului de droguri.
Din punct de vedere farmacologic, conform definiţiei date de
Organizaţia Mondiala a Sănătăţii, prin dependenta trebuie sa se înţeleagă
„starea psihica sau fizica ce rezulta din interacţiunea unui organism cu un
medicament caracterizata prin modificări de comportament si alte reacţii,
însoţite întotdeauna de nevoie de a lua substanţa in mod continuu sau
periodic pentru a nu-i simţi efectele sale psihice si uneori pentru a evita
suferinţele. Starea de dependenta este însoţită sau nu de TOLERANTA".
3.2.1. DEPENDENTA PSIHICA
34
Dependenţa psihică sau psihologică poate fi dedusa cu uşurinţa din
definiţia generală, constând intr-o stare psihica, particulara, manifestata prin
dorinţa imperioasa si irezistibila a subiectului de a continua utilizarea drogului
si de a înlătura disconfortul psihic. Se întâlneşte in toate cazurile de
dependenţă, cu anumite particularităţi, cum este normal, pentru fiecare drog in
parte, putând fi însoţită ori nu de dependenta fizica si toleranta.
Psihodependenţa se recunoaşte in primul rând după atitudinea
consumatorilor care continuă să folosească drogul, deşi sunt in deplina
cunoştinţa ca acest lucru le dăunează sănătăţii, situaţiei familiale si sociale si
le impune numeroase eforturi de natura materiala pentru obţinerea lui.
3.2.2. DEPENDENTA FIZICĂ
Dependenta fizica sau adicţia, este tot rezultatul administrării
îndelungate a unui drog15. Ea se manifesta de îndată la reducerea marcata a
dozelor, la întreruperea completa a administrării sau la amânarea acesteia
peste limitele suportabile ale organismului, situaţii ce vor genera o serie de
tulburări fizice care, în ansamblul lor, îmbracă aspectul sindromului specific
toxicomanilor cunoscut sub numele de sindrom de abstinenta (SEVRAJ).
Sevrajul in ceea ce priveşte anumite droguri, este nespus de greu de suportat
de organism si, in aceasta situaţie, pentru a-i înlătura efectele neplăcute,
consumatorul recurge la o noua administrare.
Modul de manifestare a dependentei fizice, respectiv al sindromului
de sevraj, diferă si el, în funcţie de drog atât in ceea ce priveşte natura
simptoamelor, cât si intensitatea acestora. Astfel, ea este moderata sau poate
sa lipsească la formele de dependenta cerute de celelalte droguri.
Riscul farmaco-dependenţei la un individ, rezultă întotdeauna din
acţiunea conjugata a trei factori:
•Particularităţile personale ale subiecţilor;
35
•Natura mediului socio-cultural general si imediat;
•Proprietăţile farmacologice ale substanţei in cauză, in corelaţie
cu cantitatea consumată, frecvenţa utilizării si modul de
utilizare(ingerare, inhalare, fumare, injectare sub cutanata
sau intravenoasa).
Se poate vorbi si despre o dependenta naturală, deci care nu a fost
dobândită in mod voit sau accidental pe parcursul vieţii individului. Aceasta
dependenta survine odată cu naşterea copilului, în cazul in care mama sa este
toxicomana.
De asemenea trebuie menţionată dependenţa încrucişată ori, altfel
spus, capacitatea unui anumit drog de a putea preveni apariţia sindromului de
abstinenţa, respectiv de a suprima manifestările ce caracterizează dependenţa
fizică. Acest tip de dependenta poate fi parţiala sau completă. Astfel, putem
exemplifica METADONA, un drog ce are, din acest punct de vedere,
spectrul cel mai larg de acţiune ca "suplinitor", pe când, de exemplu, un
alt analgetic-narcotic nu reuşeşte sa suprime in totalitate manifestările
abstinentei in cazul morfinei.
Aceasta deosebita calitate a metadonei o recomanda din plin in
procesul de dezintoxicare a consumatorilor.
Trebuie de asemenea explicata si noţiunea de potenţial dependogen care
înseamnă capacitatea unui drog de a putea induce dependenta.
3.2.3. TIPURI DE DEPENDENTA
Dependenta de tip morfinic
Prototipul acestui tip de dependenta este caracteristica tuturor ceelor.
Opiaceele se pot consuma in diferite modalităţi: fumat, ingerat, *at, in băuturi si alte
produse.
36
Dependenta de tip morfinic poate fi concomitent psihica si fizica, tita si
de toleranta. Opiaceele acţionează in mod deosebit asupra smului nervos
central si in anumite doze exercita asupra acestuia te euforizante, in timp ce
dozele mai ridicate dau consumatorului o 3 de somnolenta, mai mult sau mai
puţin profunda, însoţită de vise. endenta psihica instalata in legătura cu efectele
euforizante este mica si se traduce nemijlocit prin dorinţa irezistibila de a
reutiliza iul.
Treptat, insa, organismul devine tolerant, astfel încât efectele rice
sunt abia perceptibile la dozele obişnuite. Toleranta care se roita este
apreciabila si se cunosc cazuri de tolerare între trei - cinci ne de morfina, deci,
dozele uzuale la morfinomanii la care nu s-a dezvoltat toleranta este de ordinul
zecilor de grame.
Paralel cu dependenta psihica şi toleranţa, se instalează si
dependenţa fizică, întregind tabloul simptomatic. Aceasta se manifesta pregnant
la întreruperea administrării drogului prin instalarea sindromului abstinenta.
Sevrajul morfinic este greu de suportat de organism si drept are, alături de
dependenta psihica, dependenta fizica devine cea de-a a cauza majora care va
determina subiectul la reluarea consumului de droguri.
Sindromul de abstinenta la opiacee apare la câteva ore de la ultima
administrare, manifestându-se pe termen scurt prin deprimare, tremurături cutare,
dureri, slăbiciune fizica, insomnie, agitaţie, greaţa, crampe musculare si
abdominale, creşterea tensiunii, accelerarea respiraţiei, confuzie, apatie,
slăbire, sterilitate, edem pulmonar, colaps. Manifestările neuropsihice sunt
accentuate si duc la instalarea unei psihoze grave.
Gradele de intensitate ale dependentei si tolerantei cat si timpul necesar
instalării acestora sunt determinate de natura opiaceului, de dozele utilizate
si calea de administrare, fapt pentru care acest tip de toxicomanie se poate
clasifica in : foarte severă, severă şi moderată.
37
Dependenta de tip cannabis 3
Apare in organism prin consumul produselor pe baza de cannabis, şi se
caracterizează prin dependenta psihica si toleranta, fără a fi prezenta
dependenta fizica, aceasta survenind doar in cazurile de consum masiv.
Acţiunea exercitata de răşina de cannabis asupra psihicului cuprinde
mai multe etape:
•Etapa de excitaţie euforica, atunci când individul percepe în
organismul sau o stare de beatitudine fizica si psihica, însoţită uneori
de o stare de veselie;
•În faza imediat următoare vor apărea halucinaţiile, corpul este
perceput anormal, parca deformat. Obiectele din jur îşi schimba
formele, depliindu-si contururile ca intr-un vis fantastic, mâinile
si picioarele par grele, capul umflat, memoria este tot mai slaba,
pupilele sunt dilatate, iar sensibilitatea la lumina devine din ce in ce
mai accentuata;
•Faza a treia este o faza dificila, de revenire a subiectului de pe
tărâmul ireal pe cel de toate zilele, real, pe măsură ce efectele
drogului se disipează, dispar. Regăsirea este însoţită de somnolenta,
o apatie extrema în care individul meditează asupra trăirilor avute
sub imperiul drogului.
•În ultima faza organismul manifesta o mare nevoie de somn.
Somnul este agitat, însoţit de delir, coşmaruri, o stare de rău
general, dedezorientare, ce poate persista zile sau chiar săptămâni
de la utilizare. Consumul repetat duce la instalarea dependentei
psihice caracterizata , ca si in cazul altor tipuri de droguri, prin
tendinţa nestăpânită de le utiliza. În paralel, starea de obişnuinţă
determina pe consumator sa mărească dozele si nr. administrării
3 Jenică Dragan. Aproape totul despre droguri, Ed, Militară, Bucureşti, 1994, p. 113;
38
acestora. Consumul cronic este cunoscut şi sub numele de
cannabinism, fiind dăunător pentru organism, întrucât afectează
funcţiile creierului si ale altor organe vitale cum ar fi plămânii,
laringele, glandele endocrine, aparatul de reproducere. Scade
totodată eficienta sistemului imunitar faţă de unele infecţii si boli.
Este greşit a crede ca preparatele de tip cannabis fac parte din
categoria drogurilor uşoare, inofensive pentru organism.
Dependenta de tip cocainic (cocainomanie)
Acest tip de dependenta se caracterizează la rândul sau prin
dependenta psihica puternica, ce se instalează rapid, cat si prin toleranta.
Dependenta fizica in cazul consumului de cocaina este mai puţin
accentuata sau uneori poate lipsi in totalitate.
Cocaina da naştere la o serie de tulburări psihice. Astfel, in
organismul toxicomanului îşi face loc euforia si un sentiment de putere
fizica deosebita. Activitatea mentala se accentuează, apare o exaltare,
logoree, agitaţie. Senzaţiile de foame, oboseala si somn sunt înlăturate.
Aceasta faza, numita COCADA, durează 1-2 zile, după care îşi face
apariţia cea de-a doua etapa, caracterizata printr-o stare de depreciere
generala. Apare depresia, suspiciunea, insomnia, halucinaţii vizuale,
senzaţii tactile aberante, delir, agresivitate. Pentru a înlătura aceasta stare de
rău si din dorinţa de a resimţi starea euforica iniţiala, consumatorul face apel la
o noua doza de cocaina.
Consumul repetat induce dependenta psihica si instalează toleranţa, in
special fata de efectele sale euforice. Creşterea dozelor accentuează
intoxicaţia cronica a organismului ce se manifesta prin tulburări psihice
grave cu tendinţe de suicid sau de agresivitate fata de cei din jur. Moartea
poate surveni in urma complicaţiilor cardiace si pulmonare, a bolilor
39
infecţioase contractate ca urmare a slăbirii sistemului imunitar al
organismului.
Cocainomanii pot fi remarcaţi cu uşurinţa in societate după aspectul
cartiiagiului nazal, care este inflamat, erodat sau perforat atunci când
drogul este prizat, prin leziunile si abcesele prezente la locul injectării, prin
paloarea accentuata a fetei, pupile dilatate, tremurul nestăpânit al
extremităţilor, stării de slăbiciune avansata din cauza lipsei poftei de
mâncare.
Dependenta de tip amfetaminic 19
Are ca principale caracteristici dependenţa psihică şi toleranţa.
Dependenta apare doar în cazuri rare şi cu un grad de manifestare minor.
Amfetamina ca şi toate drogurile de tip amfetaminic care generează
dependenţă, face parte din categoria stimulentelor cu efecte directe asupra
sistemului nervos central. Impulsionarea activităţii mentale constă în
inducerea unei stări generale de bună dispoziţie, dispariţia senzaţiilor de
oboseală şi de foame, stimularea activităţii motorii. Amfetaminele sunt
consumate prin ingerare sau prin injectare, singure sau asociate cu alte droguri.
Dependenta psihică apare rapid şi este întreţinută de dorinţa intensă de a
retrăi starea euforică.
Toleranţa se instalează curând şi este accentuată. Consumatorii cronici
pot suporta cantităţi de 10 până la 50 de ori mai mari decât un om normal. Ea
nu se instalează însă în mod egal pentru toate efectele. Astfel, este apreciabilă
pentru starea euforică apărută la doze din ce în ce mai mari, dar cu efecte
negative asupra inimii, aşa încât afecţiunile cardiace sunt printre
complicaţiile cele mai severe ale intoxicaţiilor cronice afetaminice.
Consumul repetat conduce la intoxicarea progresivă a organismului, ale
40
cărei manifestări se caracterizează prin iritabilitate, agitaţie, stare de
panică, tulburări de vorbire, tremurături, accelerarea pulsului şi bătăilor
inimii, dureri de cap violente.
La numai câteva săptămâni de consum se dezvolta manifestări
asemănătoare celor din schizofrenie, însoţită de halucinaţii auditive,
vizuale, tactile. Apare deseori o senzaţie de panică, cu tentativă de
sinucidere. Agresivitatea este crescută, determinând săvârşirea de acţiuni grave,
atitudine ce caracterizează adesea consumatorii de amfetamina. Pentru
combaterea stării de rău general, indusă de amfetamina, aceasta este asociată
de toxicomani cu heroină sau barbiturice pentru a reduce agitaţia şi
hiperexcitabilitatea. Dar, acest fapt conduce la politoxicomanie plus
dependentă, creată de ambele droguri şi având efecte mult mai dezastruoase
asupra organismului.
Dependenta de tip solvent
Este creată de substanţe din categoria solvenţilor care sunt produse
chimice volatile la temperatura ambiantă şi ai căror vapori, odată inhalaţi,
produc efecte analoge alcoolului şi anestezicelor.
Vaporii solvenţilor inhalaţi trec prin plămâni şi ajung cu rapiditate în
creier, încetinind ritmul respirator. Inhalările repetate pot duce la pierderea
simţului de orientare, a controlului sau chiar a cunoştinţei.
Efectele vaporilor de solvenţi se manifestă imediat şi pot dispărea între
câteva minute şi jumătate de oră dacă se renunţă la inhalare, subiecţii însă vor
resimţi dureri de cap timp îndelungat, nu se pot concentra, sunt apatici, obosiţi.
Un consum repetat de solvenţi pe o perioadă îndelungată de timp poate
leza moderat, dar definitiv, funcţiile cerebrale, în principal controlul asupra
mişcărilor.
Se dezvoltă, totodată, şi o toleranţă a organismului însă de dată
41
dependenţa psihică nu constituie o problemă notabilă. Solvenţii sunt
consideraţi şi ei o cale de acces către consumul drogurilor puternice.
Dependenta de tip KHAT
Acest tip de dependenţă se aseamănă, în general, cu cea creată de
amfetamine şi se referă la dependenţa survenită în urma consumării plantei Khat
şi alcaloizilor săi: cătina şi catinona.
Trebuie menţionat că în cazul politoxicomaniei, toxicomanii pot trece
de la un drog la altul atunci când drogul utilizat cu predilecţie este dificil de
procurat, în alte cazuri, consumatorii iau mai multe droguri simultan pentru a
obţine satisfacţii mai mari sau pentru a înlătura efectele neplăcute ale uneia
dintre substanţe. Astfel se asociază frecvent cocaina cu heroina, amfetamina
cu barbituricele, mai rar cu haşiş, opice şi alcool.
O altă cale de instalare a politoxicomaniei este trecerea succesivă de
la droguri mai uşoare la droguri mai puternice. Astfel, consumatorii învederaţi
de haşiş apelează la L.S.D., abandonându-l după un timp pentru cocaină sau
amfetamina, care, în final, sunt înlocuit cu heroină.
Uneori în practică se face confuzie între dependenţă şi abstinenţă.
Abstinenţa poate fi definită ca fiind o abţinere de la anumite acte fiziologice
ori unele deprinderi.
Abstinenta poate fi: alimentară, alcoolică, sexuală şi faţă de droguri.
Aşadar abstinenţa constă în oprirea din proprie iniţiativă de la consumul de
droguri până la declanşarea sindromului de abstinenţă.
În ceea ce priveşte dependenţa, experţii sunt de acord asupra
anumitor caracteristici comune tuturor tipurilor de dependenţă. Acestea ar
putea fi următoarele:
-substanţa sau activitatea care declanşează dependenţa provoacă
42
senzaţii de plăcere şi schimbări în emoţii sau dispoziţii;
-odată instalată toleranţa fizică pentru o substanţă sau activitate,
trebuie crescută doza pentru a obţine acelaşi efect;
- reducând drogul, apar simptomele dependenţei, care sunt dureroase;
- aproape separat de toleranţa fizică apare şi o dependenţă psihică,
asociată cu plăcerea, care este independentă de nevoia de a evita durerea
produsă de simptomul dependenţei;
-dependenta provoacă în creier schimbări chimice, anatomice,
psihologice, de comportament;
-primul contact cu substanţa poate să fixeze în creier efectele care vor
încuraja persoana să repete experienţa.
- dependenţa poate genera repetate probleme legate de
comportament, ia foarte mult timp şi energie şi este sancţionată de
comunitate.
3.3. TOLERANŢA
În activitatea practică se face adesea confuzie între dependenţa fizică
şi psihică şi toleranţă întrucât primele două apar concomitent cu aceasta din
urmă.
Fenomenul de TOLERANŢĂ se explică prin sensibilitatea redusă
sau chiar absentă a unui organism uman la unele acţiuni ale substanţelor
farmacologice asupra lui. Toleranţa poate fi, la rândul său, de două feluri:
dobândită şi naturală.
3.3.1 TOLERANTA DOBÂNDITĂ
Toleranţa dobândită sau obişnuinţa apare în cursul vieţii individului şi
constă în manifestarea treptată a efectelor substanţei administrate repetat,
pe o anumită perioadă de timp, astfel încât, pentru a se obţine acelaşi efect,
43
se impune creşterea progresivă a dozei. Acest tip de toleranţă este întâlnit
la substanţele cu sau fără potenţial dependogen şi se caracterizează prin
reversibilitate (după un anumit interval de timp de la întreruperea definitivă
a administrării, organismul îşi restabileşte sensibilitatea sa iniţială).
Cea de-a doua caracteristică este specificitatea, deoarece toleranţa
dobândită nu este o proprietate generală pentru toate substanţele, ci numai
pentru unele dintre acestea.
Tot o caracteristică a toleranţei dobândite este şi creşterea pragului de
suportabilitate a dozelor de ordin toxic ori letal. Ca urmare a utilizării de
către consumator de cantităţi progresiv crescânde dintr-o anumita
substanţă, organismul se va adapta la efectele toxice ale acesteia, astfel încât
dozele mari vor fi suportate aparent fără dificultate.
Toxicomanii, în general, pot suporta, la o singură administrare,
cantităţi de drog incomparabil mai mari decât subiecţii normali, asupra
cărora, în mod obişnuit, acest lucru provoacă fenomenul grav al intoxicaţiei
acute sau chiar moartea.
1.3.2. TOLERANTA NATURALĂ
Toleranţa naturala sau înnăscută este acea stare congenitală
întâlnită îndeosebi la unele specii de animale. Un exemplu curent de acest fel
este iepurele, care, în comparaţie cu omul, poate la o singură
administrare să suporte cantităţi mult mai mari de atropină.
Există totodată şi o anume toleranţă încrucişată care poate fi definită ca
o parţialitate a toleranţei dobândite, în fapt, este capacitatea unui subiect,
deja tolerant faţă de o anumită substanţă, de a suporta doze mari dintr-o altă
substanţă pe care nu a mai utilizat-o anterior. Acest fenomen este întâlnit la
substanţe înrudite din punct de chimic ori farmacologic.
44
Capitolul IV. TOXICOMANIA - FACTOR CRIMINOGEN
4.l. TOXICOMANIA Şl DEGRADAREA UMANĂ
În ultima vreme tot mai mulţi specialişti - medici, sociologi - şi diverse
organisme, asociaţii, instituţii, studiază asiduu modul în care drogurile
acţionează asupra fiinţei umane, luată în totalitate, sau asupra unor organe ale
45
acesteia. Trebuie precizat că, având structuri chimice diferite, fiecare
categorie de drog se repercutează într-un mod specific asupra fizicului şi
psihicului uman . Cu toate acestea există trăsături comune tuturor
drogurilor.
Toxicomania este cuvântul care presupune obişnuinţa morbidă a
unor oameni de a folosi doze repetate şi crescânde de substanţe toxice între
care stupefiantele ocupă un loc central. Categoria de toxicomani cuprinde
pe morfinomani, opiomani, heroinomani, cocainomani, pe consumatorii de
haşiş şi marijuana, precum şi cei ce folosesc substanţe psihotrope în abuz, de
regulă fără prescripţie medicală.
Opiul brut din care se obţine heroina conţine substanţe utile şi
alcaloizi de mare valoare în industria farmaceutică. Este utilizat în medicină în
doze mici ca somnifer, calmant, analgezic etc. Dintre alcaloizii opiului face
parte şi morfina. Această substanţă a fost utilizată pe scară largă ca
medicament având o puternică acţiune analgezică, fiind un deprimant al
centrului tusei şi al celui respirator. Aceste întrebuinţări au dus la creşterea
popularităţii morfinei şi, implicit, a substanţelor opiacee.
Efectele consumului de opiu depind de mărimea dozelor şi de
periodicitatea lor, de starea generală de sănătate a opiomanului, de vârsta şi de
temperamentul său. Organismul cere în permanentă ca dozele să crească din
punct de vedere cantitativ, O doză puternică poate duce rapid la somn, apoi la
comă şi deces. După 12 ore de la administrarea dozei opiomanul poate
sucomba. Utilizarea cu regularitate a opiului duce la necesitatea sporirii
dozelor şi la dependenta care îl transformă pe consumator în toxicoman.
Opiomania descompune psihic şi mental pe individ, deteriorează memoria,
diminuează apetitul şi înrăutăţeşte funcţiile ficatului. In toate cazurile de
toxicomanie se constată o pierdere evidentă a voinţei şi capacităţii de decizie.
Sistemul nervos central poate fi grav afectat de consumul morfinei, în
doze toxice acţiunea depresivă a morfinei asupra respiraţiei este foarte
46
gravă. Efectul toxic al morfinei diferă după modul de administrare - injecţii
subcutanate sau administrări bucale
Mult mai toxică decât morfina, heroina produce degenerescente
grave hepatice sau miocardice. Ea provoacă aceleaşi efecte ca şi opiul şi
morfina, dar de o factură mult mai pronunţată. Cercetările efectuate au
demonstrat că înalta puritate a heroinei pusă în vânzare pe pieţele ilicite face
ca o persoană care fumează zilnic doar 3-5 ţigarete cu adaos de heroină să
devină toxicomană după numai 3 zile.
Toxicomanii aflaţi sub influenţa opiaceelor au un aer somnolent,
apatic, puţin comunicativ, lăsând impresia că nu-i interesează nimic din
lumea înconjurătoare. Când se apropie momentul următoarei injecţii sau
doze, opiomanul acuză dureri musculare, lăcrimare, transpiraţie. El devine
agitat, nervos, uşor iritabil.
In ceea ce priveşte cocaina, aceasta este consumată de obicei de
toxicomani prin injecţii sau prize nazale, cu scopul producerii unei stări
trecătoare de excitaţie psihică şi euforie. Consumat în cantităţi mari şi
vreme îndelungată, drogul provoacă grave tulburări organice şi psihice.
Consumatorii acestui drog susţin că le produce o stare de stimulare
mentală şi fizică, euforie, mulţumire de sine, confort organic şi psihic,
creându-li-se impresia că pot realiza orice dorinţă indiferent de dificultate.
Oamenii de ştiinţă au relevat că, la câteva minute după ce substanţa
activă a ajuns în circuitul sanguin prin injectare intravenoasă, iar la prizare
prin mucoasa nazală, aceasta inundă porţiuni cu un rol important din creier:
scoarţa cerebrală, care este răspunzătoare de memorie şi raţiune,
hipotalamusul, care controlează simţurile, apetitul şi somnul, precum şi
creierul mic, răspunzător de activităţile motorii. Drogul, afirmă specialiştii,
dezlănţuie în creier o adevărată furtună nervoasă, intervenind în
transmiterea impulsurilor între neuroni. Aceasta are ca rezultat o excitaţie
continuă a unor porţiuni întregi ale creierului.
47
Cercetătorii sunt de părere că cocaina produce o stare de euforie de
scurtă durată (1-2 ore) şi frânează apetitul. Drogatul debitează idei
aberante, dă frâu liber imaginaţiei. După doze mari sau la consum de
durată cocaina provoacă stări psihotice şi reacţii paranoice. Starea
temporar euforică a cocainomanului se transformă cu timpul într-una
depresiv-profundă. El este stăpânit de teamă şi are halucinaţii vizuale,
auditive şi tactile.
Efectele psihice şi fizice nesimţite de cocainomani sunt multiple.
Drogaţii cu cocaină sunt, de regulă, hiperexcitaţi, au o logoree specifică,
făcând afirmaţii necontrolate apoi uită cu o uşurinţă surprinzătoare tot ce au
făcut sau au vorbit. Sub influenţa cocainei, toxicomanii recurg adesea la
acţiuni nesăbuite, cum ar fi cele criminale, sau practică inversiuni sau
perversiuni sexuale.
în faza de intoxicaţie avansată, cocainomanii devin suspicioşi şi
neîncrezători. Majoritatea au halucinaţii; unii au relatat că sub influenţa
drogului au simţit puternice furnicături pe corp.
Când efectele cocainei încep să se diminueze, consumatorul se
simte neliniştit, incapabil de a se concentra, este arţăgos, deprimat, obosit şi
are o tendinţă morbidă spre lenevire. Este un lucru obişnuit ca starea
depresivă să se amplifice în asemenea măsură încât cocainomanul să-şi piardă
dorinţa de a mai trăi, să comită acte ori tentative de sinucidere. Unii drogaţi au
descris această stare ca pe o senzaţie de sinucidere. Alţii ca pe o senzaţie de
"moarte iminentă" In acest stadiu apar frecvent manifestări paranoice, când
toxicomanul nu mai este răspunzător de actele şi faptele sale, când este
convins că este urmărit de autorităţi şi persecutat de societate. Pentru a
combate aceste stări, cocainomanul va suplimenta dozele de cocaină. Se
creează astfel un cerc vicios de stări euforice şi depresive şi se instalează
implacabil acea dependenţa psihică temeinică şi iremediabilă.
Consecinţele abuzului de cocaină, independent de modul de
48
administrare, "sunt de-a dreptul catastrofice" subliniază experţii O.M.S,
determinând o creştere a cazurilor de hipertensiune, alte maladii, a crizelor de
comportament şi, in extremis, moartea.
Halucinogenele din cannabis produc numeroase efecte negative în plan
fiziologic, dar specialiştii le consideră totuşi minore în comparaţie cu efectele
asupra sistemului nervos central. Consumat vreme îndelungată cannabisui
duce la toxicomanii grave, cu halucinaţii şi delir furios, uneori chiar ia
demenţă.
în urma cercetărilor s-a constatat că principala substanţă activă din
cannbis (tetrahidrocanabinolul) provoacă grave tulburări psihice,
diminuează rezistenta organismului uman la boii, produce incidente sau
accidente nefaste în sistemul de reproducere şi cel endocrin, afectează grav
personalitatea omului.
Substanţele psihotrope stimulante - produc, de cele mai multe ori
efecte secundare dezagreabile mai cu seamă atunci când sunt consumate în
exces. Stimulentele sunt compuşi care acţionează asupra sistemului nervos
central, accelerându-i activităţile. Ele pot fi naturale, ca epinefrina sau
adrenalina ori sintetice respectiv, amfetamina sau feumetrazina. Efectele
toxice ale amfetaminelor constau din: exaltarea imaginaţiei, tremur,
dilatarea pupilelor, anxietate, delir, stare de panică, irascibilitate, idei
paranoide. Dintre efectele secundare, în cazul administrării
intravenoase se pot menţiona: malnutriţie, avitaminoză, deficienţe
respiratorii, neplăceri gastrointestinale acute şi, cel mai periculos,
incapacitate mentală. S-a sugerat posibilitatea apariţiei unor leziuni
ireversibile ale creierului.
Halucinogenele (LSD-ul, feniciciidina, mescaiina) afectează sistemul
nervos central, producând alterarea percepţiilor, schimbări emoţionale
intense şi diverse, dereglări ale personalităţii, deteriorarea
discernământului.
49
Cel mai periculos halucinogen este LSD-ul. Pe plan psihic drogatul
cu LSD trăieşte halucinaţii vii şi o confuzie a simţurilor numită sivestezie.
Consumatorul pierde capacitatea de a sesiza pericolele şi de a judeca în mod
corect, Controlul obişnuit al emoţiilor se reduce sau dispare. Drogatul poate
avea senzaţii mergând de a extaz până ia groază, uneori simţind două
sentimente puternice, opuse, la o singură drogare. De aceea este foarte greu,
chiar imposibil, să se prevadă ce reacţii va avea subiectul la un moment dat.
Printre observaţiile relevante asupra toxicomanilor sunt şi cele care
se referă la eforturile lor, uneori extraordinare de a-şi păstra anonimatul, în
societate ei sunt fie stigmatizaţi, fie pasibili de sancţiuni legale, fapt care îi
determină să adopte o gamă variată de comportamente pentru a-şi
disimula viciul atât faţă de autorităţi cât şi faţă de propriile familii, în unele
locuri, toxicomanii sunt ţinta oprobiului familiei şi societăţii, putându-se
vedea pur şi simplu, excluşi din colectivităţi.
Toxicomanii îşi ascund viciile faţă de autorităţi, deoarece, prinşi, vor
suporta consecinţele legale. Cu cât pedepsele şi represiunea sunt mai severe,
cu atât practicile narcomanilor sunt ţinute în cel mai mare secret.
Drogaţii îşi conspiră practicile şi faţă de ceilalţi toxicomani, dar, mai
ales, faţă de traficanţi; ei sunt de acord să nu divulge nimic despre aceştia
autorităţilor. Răfuielile şi pedepsele aplicate între ei de traficanţii şi
toxicomanii din lumea interlopă sunt adesea mai severe, chiar draconice faţă
de cele aplicate de organele antidrog, în anumite ţări, traficanţii pot dispune
asasinarea unui rival sau numai presupus rival minor pentru suma derizorie de
...10 dolari.
De cele mai multe ori toxicomanul trebuie să fie discret şi în relaţiile
cu companionii săi din lumea drogurilor, să nu spună unde îşi păstrează
rezerva de bani sau de droguri şi câteodată nici chiar unde locuieşte.
Toate acestea marchează profund psihicul şi întregul comportament al
toxicomanului.
50
4.2. TOXICOMANIA Şl CRIMINALITATEA
Una dintre consecinţele cete mai grave ale abuzului de droguri,
dincolo de degradarea morală şi fizică a toxicomanilor sau de pierderi
generale ale societăţii, este creşterea valului de criminalitate.
Un studiu efectuat printre consumatorii de heroină din Miami, Florida
- ai cărui rezultate au fost publicate în volumul "Crime and Human Nature"
scris de doi reputaţi profesori de la Universitatea Harvard - dezvăluie rata
ridicată a criminalităţii datorate acestui drog. Astfel 239 bărbaţi heroinomani au
comis, fiecare, în medie câte 337 crime, aproape jumătate dintre acestea
fiind legate, în mod direct, de vânzarea de droguri (prin crime autorii
înţeleg agresiuni, violenţă, furturi, răpiri, violuri, omoruri, ameninţări, şantaje
s.a.).
Un grup de 117 femei toxicomane au comis, la rândul lor, tot într-un
an de zile, fiecare câte 320 delicte, în aproape jumătate din cazuri fiind
vorba de prostituţie. Potrivit studiilor efectuate, cifre asemănătoare au fost
constatate şi în Philadelphia, Phoenix, Washington D.C. şi Sân Antonio: 26
crime pe lună sau 312 pe an, comise de fiecare toxicoman, cele mai multe în
legătură cu vânzarea drogurilor sau cu prostituţia.
Datorită mulţimii de traficanţi intermediari care şi-au ales ca „profesie"
vânzarea prafurilor morţii, preţul unui gram de cocaină, potrivit revistei
"U.S. News and World Report" din 27 iunie 1988, este cuprins între 80 şi
120 dolari. Dar un toxicoman cheltuieşte pentru doza zilnică (după cum se
afirmă în volumul Miths That Căuşe Crime) între 20 şi 100 dolari.
Pentru a-şi procura banii necesari evadării cotidiene din realitate,
pătimaşii drogurilor ajung la crime şi prostituţie. "Costul" în crime: se
estimează că jumătate din numărul jafurilor şi hoţiilor din New York sunt
comise de toxicomani25.
Pe plan internaţional, studiile întreprinse în ultimii ani, atestă
51
convingător că drogul este principalul vinovat de creşterea criminalităţii pe
toate planurile, ca şi a altor acte antisociale, în Italia, de exemplu, 70% din
furturile pe stradă, 88% din spargerile de maşini, 68% din furturile din
apartamente, 74% din spargerile de birouri şi bănci se datorează flagelului
stupefiantelor.
La Amsterdam, criminalitatea legată de droguri reprezintă circa 90%
din totalul actelor delictuoase şi provoacă într-un an daune materiale de
aproape 2 miliarde de guldeni, adică tot atât cât bugetul acestui oraş
olandez de 1 760 000 locuitori. Dat fiind preţul ridicat al stupefiantelor,
pentru a-şi procura banii, toxicomanii devastează magazine, fură
automobile sau jefuiesc trecătorii. Se apreciază că fiecare al treilea locuitor
din Amsterdam a fost atacat sau jefuit de traficanţii de droguri sau de
toxicomani, între care nu rareori se găsesc tineri de 12-14 ani sau
numeroase prostituate.
În Spania, într-un singur an, au fost operate 11.000 arestări din
rândul delincvenţilor la legea stupefiantelor, poliţia spaniolă apreciind că
75% dintre delictele împotriva proprietăţii şi dintre omucideri se datorează
narcomaniei. în anul respectiv, au fost jefuite 5.000 de farmacii şi s-au
falsificat 32.000 de reţete medicale pentru a se procura stupefiantele.
Toxicomania a determinat creşterea criminalităţii, înregistrându-se o gamă
largă de delicte (spargeri de bănci, devalizări de farmacii, furturi de reţete
medicale, de autoturisme, falsificări de bancnote etc.) şi în Germania.
Ministrul de interne din această ţară afirma: "fiecare toxicoman care nu este
milionar, mai devreme sau mai târziu devine delincvent". Tot în această ţară
narcomania a generat creşterea prostituţiei şi a perversiunilor sexuale
practicate de bărbaţi şi femei, a sporit numărul sinucigaşilor.
Consumul de droguri constituie principala cauză a actelor antisociale, inclusiv
a majorităţii crimelor comise în marile metropole şi aglomerările urbane din
S.U.A.. Anchetele efectuate în acest sens au relevat că 79% din crimele înregistrate la
52
New York sunt săvârşite sub influenţa drogurilor. La Washington ponderea se ridică
la 77%, la Chicago la 73% iar la Miami procentul se apropie de cifra maximă.
La Washington, nu cu mult timp în urmă s-a depăşit recordul în ceea ce
priveşte cazurile de omucidere, 60% fiind victimele unui violent război al drogurilor.
Dintr-o statistică avansată de poliţia new-yorkeză opiniei publice reiese că
în 1990, în marea metropolă americană au fost ucise 2.000 de persoane, cu 25%
mai mult decât în anul precedent, majoritatea omorurilor fiind săvârşite pe fondul
consumului de droguri. De altfel, specialistul american Arnold Weshton susţine
că americanii, deşi reprezintă 2% din populaţia mondială, consumă 60% din
drogurile produse pe întreaga planetă.
Procurorul general al SUA a afirmat că deţine dovezi de necontestat despre
relaţia dintre abuzul de droguri şi starea infracţională. La infractori, consumul de
stupefiante depăşeşte cu mult media calculată pentru ansamblul populaţiei,
unde se pare că se stabilizează, în timp ce la delincvenţi, dimpotrivă, pare că se
măreşte,
În sociologia juridică se aprecia că aproximativ 20% din infracţiunile
înregistrate în S.U.A. erau săvârşite de consumatorii de droguri. Dar studiul efectuat
de către Departamentul justiţiei din această ţară arată cu claritate că cifrele privind
proporţia consumatorilor de droguri în totalul populaţiei infractoare sunt cu mult
superioare cifrei de 20%. Un studiu efectuat asupra a 2.000 de persoane arestate
pentru infracţiuni fără tangenţă cu drogurile, cât şi printre cei ce au săvârşit astfel
de fapte penale, a relevat că procentajul mediu abţinut este de 70%.
Într-un alt studiu, efectuat de Institutul de Justiţie al statului New York,
se arată că majoritatea persoanelor reţinute de poliţie pentru comiterea unor
infracţiuni prezentau urme de stupefiante în organism. Astfel, din 261 de bărbaţi
arestaţi, 75% consumaseră droguri, iar în cadrul unui număr de 103 femei, proporţia
era de 76%.
În Europa, mai precis în Germania, după oraşe şi locuri de distracţie,
drogurile au pătruns şi în închisori, începând cu anul 1983 în penitenciarele vest-
53
germane s-au consemnat, an de an, peste 1.000 cazuri de consum de droguri,
introduse de către deţinuţii trimişi la lucrări, de vizitatori, prin trimiteri poştale
ca şi prin alte mijloace nedeterminate.
Alte studii, din Anglia, arată că în capitala acestei ţări, între 15,06.1989-
15.06.1990 au fost săvârşite 716.000 infracţiuni, numărul atacurilor cu mână
armată sporind cu 14%. Din cele 105.800 persoane arestate de politia
metropolitană, numărul celor arestaţi sub acuzaţie de trafic de droguri a crescut cu
9%, fiind de 2.500 persoane27.
Cercetările ştiinţifice din ultimele decenii au demonstrat că
toxicomanii, în marea lor majoritate, mai devreme sau mai târziu, îngroaşă rândurile
bolnavilor psihic irecuperabili, sau că din rândul lor sunt recrutaţi criminalii cei mai
feroce.
Studiind vreme îndelungată urmările abuzului de narcotice, scriitorul
american Thomas Plate a conchis că "drogul prezintă pragul delincventei", că de
fapt "drogul este anticamera criminalităţii". Numai după ce s-a dovedit că
majoritatea celor mai sângeroase crime sau a celor mai înfiorătoare acte de
vandalism, violuri, furturi s-au comis ca urmare sau sub influenţa consumului de
droguri, s-a declanşat treptat o campanie de condamnare a "violenţei albe", au
început măsurile represive împotriva traficanţilor de droguri.
Din studii relativ recente efectuate de specialiştii italieni şi din
exemplele furnizate de aceştia se desprind concluzii revelatoare asupra puterii pe
care "pulberea albă" o are asupra psihicului uman, cu implicaţii dintre cele mai
negative îndeosebi în planul comportamentului social.
La Roma, un tânăr boxer silit să abandoneze sportul preferat din cauza
abuzului de droguri a fost ucis cu bestialitate (prin lovituri în ţeastă cu o rangă
metalică, până când craniul s-a făcut ţăndări) de către prietenul său, cocainoman,
deoarece refuzase să-şi mai împartă doza cu el.
Un alt caz este cel al unei tinere de 22 de ani, Andrea Salvatore, care şi-a
omorât ambele bunici - maternă şi paternă - întrucât refuzaseră să-i dea bani
54
pentru a-şi procura heroină.
Un alt drogat a asasinat un şofer de taxi pentru a obţine banii necesari
drogului, un altul a încercat să-şi înjunghie mama în timpul unei crize de
abstinenţă, într-un orăşel italian un tată este sugrumat în somn de fiul său toxicoman.
Alfonso di Nola, un antropolog italian, aprecia că "abuzul de cocaină la
subiecţi cu psihic labil şi înclinaţii spre sadism şi omucidere, determină activarea
acestor predispoziţii".
Extrem de relevant în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre
consumul şi traficul de droguri şi criminalitate este cazul Charles Manşon – şeful
unei bande de criminali din S.U.A.. Acest caz a stârnit un puternic val de indignare
în S.U.A.
Începând de la vârsta de 13 ani, Manşon a trecut printr-o sumedenie de case
de corecţie şi închisori. După cum a mărturisit aici a reuşit să
se"perfecţioneze" în furtul de automobile, în tot soiul de escrocherii şi
găinării, în 1967 când a devenit, în sfârşit liber a descoperit în California o
lume cu totul nouă pentru eJ; pe hippies (California nu este doar locul de
baştină al mişcării hippies, apărută în anii 60, ci şi mediul în care aceasta
a luat formele cele mai aberante şi exuberante).
Hippies se căfăuzeau după lozinca "fac tot ce doresc, când doresc" si se
comportau în acest spirit. Contestau orice autoritate - statală, socială,
familială, şcolară -şi duceau o viaţă nomadă sau seminomadă, cel mai
adesea în compania drogurilor. Se întreţineau din furturi, escrocherii, trafic de
stupefiante, dar nu evitau să recurgă nici la pistoale şi cuţite. Manşon a înţeles că în
California, în acest mediu viciat îşi va putea desfăşura în voie vocaţia sa criminală.
Nu după mult timp a întemeiat o "familie" formată din 10 persoane. Curând s-a
dovedit că această bandă era o anomalie chiar şi printre hippies care acceptă şi
practicile cele mai nefireşti.
Cunoscând practica hipnotismului şi tainele magiei negre, Manşon a reuşit
să-i influenţeze mult pe membrii grupului încât aceştia îl divinizau şi, în egală
55
măsură, se temeau de el, încât nu făceau nici o mişcare fără încuviinţarea lui.
Manşon s-a folosit de acest lucru în ducerea la îndeplinire a planurilor criminale.
Astfel, s-au săvârşit numeroase asasinate pe care presa le-a denumit "omoruri
rituale" ordonate de "profetul" Manşon cu scopul de "a elibera sufletele
victimelor". Unele cadavre au fost îngropate în deşert, altele lăsate în locul unde s-a
produs masacrul.
Arestarea bandei lui Manşon a pus capăt şirului de asasinate comise în mod
atât de bestial. Dar în momentul intervenţiei poliţiei pe lista celor "condamnaţi" la
moarte de Manşon mai figurau 11 persoane.
Specific modului de operare a bandei lui Manşon era faptul că de fiecare
dată la locul crimelor, banda lăsa semne evidente ori inscripţii de natură să
îndrepte bănuielile asupra unor extremişti negri. Scopul său era să provoace un
"măcel de proporţii" între albi şi negri, la care el şi adepţii săi să poată asista de fa
distanţă.
La cercetarea cazului s-a ajuns la concluzia că modul oribil în care erau
săvârşite crimele s-a datorat consumului frecvent de marijuana şi altor droguri dar
mai ales faptului că, înaintea crimelor, membrii bandei luau doze de LSD - drog
care duce la demenţă. Stupefiantele au transformat în monştri pe membrii bandei
lui Manşon, aceştia trăind tot timpul sub influenţa lor imbecilizantă28.
Deşi în România nu s-a ajuns la asemenea proporţii în ceea ce priveşte
săvârşirea de infracţiuni, totuşi influenţa stupefiantelor asupra comportamentului
individului a început să se facă simţită şi în ţara noastră, mai ales în rândul tinerilor.
Astfel, în Bucureşti, profesorul de matematică Nicolescu Valentin este
bătut pe scările liceului "Tudor Vladimirescu" de patru indivizi necunoscuţi sub
privirile a peste o sută de martori asistenţi (părinţi şi elevi). Se presupune că a fost
doar o formă de protest a celor din clasa a Xll-a care nu vor să susţină examenul de
bacalaureat la matematică.
Alexandru Ciucă de la Şcoala nr. 30 îşi înjunghie un coleg cu
briceagul pe motiv că este terorizat. Fiind cunoscut ca "lider" în conflictele cu alţi
56
copii, Ciucă n-a fost reclamat de nici unul dintre colegi pentru comportament
violent.
Trei copii între 13-15 ani au jefuit o colegă sub ameninţarea unui cuţit.
Un elev de 15 ani de la Şcoala nr. 141, pentru a scăpa de ore anunţă telefonic
existenţa unei bombe în clădirea şcolii.
în urma reclamaţiilor făcute de locatarii din strada Ştefan cel Mare bl. 19
privind scandalurile petrecute în ap. 120, un profesor şi patru elevi de la liceul
"Aurel Vlaicu" au fost surprinşi de către poliţiştii Secţiei 4 în timp ce-şi injectau
droguri.
în Bacău, un licean, ajutat de câţiva prieteni, îl atacă cu o sabie ninja pe
profesorul de istorie chiar în timpul orei.
în Tîrgu-Jiu, folosiţi de persoane din afara şcolii, mai mulţi elevi devin
distribuitori de droguri.
Acestea sunt doar câteva exemple dar statisticile aproximează ia 10%
numărul elevilor din totalul minorilor reţinuţi pentru comiterea de infracţiuni.
Aceste "cazuri izolate" s-au adunat astfel încât acum societatea este pusă în faţa
unui fenomen din ce în ce mai greu de controlat.
Violenţa tinerilor nu se manifestă numai în cadrul instituţiilor de
învăţământ, ea revărsându-se în stradă, în cartiere, peste tot unde poate lua o
formă organizată - găşti sau bande - cu lideri care provin de obicei din familii cu
o situaţie materială bună sau din categoria celor "şcoliţi" în locurile de detenţie.
Violenţa, consumul de droguri şi alcool se determină reciproc şi sunt
motivate prin curiozitate, justiţiarism sau nevoia de distracţie şi defulare.
în cazul folosirii drogurilor (naturale sau sintetice) se afirmă că este vorba
de o crimă fără victime, deoarece sunt afectaţi doar consumatorii, în realitate,
toxicomanul nu este singura fiinţă care suferă, consecinţele răsfrângându-se, direct
sau indirect, asupra familiei, prietenilor, colegilor.
Faptul că stupefiantele au ajuns să fie consumate de elevi şi de studenţi nu
mai impresionează decât atunci când se ajunge la dezintoxicare. Mai mult,
57
comunicarea dintre tânărul toxicoman şi profesor, medic sau părinţi lipseşte,
aceştia din urmă refuzând să accepte că propriul copil este implicat în
consumul de droguri şi marcat de asocierea dintre degradarea fizică şi cea psihica.
Motivele pentru care tinerii acceptă un astfel de mod de viaţă poartă de
cele mai multe ori amprente de ordin psihologic: frica de problemele zilnice, de
sentimentul singurătăţii şi inutilităţii, lipsa respectului şi a încrederii în sine,
sau chiar complexele legate de viaţa sexuală.
Recuperarea şi integrarea în societate a toxicomanilor, în general, este
foarte greu de realizat. Un număr restrâns de specialişti încearcă imposibilul în
lupta cu "moartea albă", dar lipsa spaţiilor şi a dotărilor necesare, alături de
neimplicarea efectivă a societăţii civile rămân adevăratele probleme
irecuzabile29.
4.3. TOXICOMANIA Şl ACTELE DE TERORISM
INTERNAŢIONAL
Studiile efectuate în privinţa toxicomaniei relevă faptul că drogul "face casă
bună" cu actele de terorism internaţional. S-a demonstrat că majoritatea
covârşitoare a celor mai odioase acte de terorism sunt săvârşite de criminali
aflaţi sub influenţa stupefiantelor. Deosebit de revelatoare în acest sens este
declaraţia teroristului german Peter Jurgen Boock, membru activ al fostei grupări
teroriste "Bader-Meinhof arestat şi condamnat în prezent. Acesta a declarat în
închisoare, unui reporter al săptămânalului german "Der Spiegel" că a fost un
statornic consumator de droguri încă de fa vârsta de 16 ani, apoi la 18 ani a aderat
la gruparea teroristă sus amintită. Cele mai mari doze de droguri le-a utilizat în
anul când banda teroristă din care făcea parte a comis cele mai multe şi cele mai
grave acte criminale, în acea perioadă îşi injecta drogurile de 4-8 ori pe zi. El nu era
nevoit să suporte nici un fel de cheltuieli, deoarece stupefiantele îi erau puse
la dispoziţie gratis de conducerea bandei; cumpărarea lor se făcea din sumele
58
obţinute în urma jefuirii unor bănci sau a altor instituţii de credit.
Comunitatea umană a aflat cu stupoare, teamă şi indignare despre
legătura între flagelul stupefiantelor şi fenomenul terorismului internaţional. La
Bogota, în iulie 1992, a avut loc un atentat terorist, realizat prin detonarea unei
mari cantităţi de materiale explozive, aflate într-un camion, de către traficanţii
columbieni care urmăresc intimidarea populaţiei şi a autorităţilor.
Atentatele teroriste continuă la Medellin. O explozie de o amploare
incredibilă are loc la 29.06.1990, ca urmare a detonării unei cantităţi de exploziv
aflată într-un automobil-capcană.
În Italia, Mafia cea bogată a devenit şi mai bogată prin traficarea
drogurilor. Prezenţă sumbră şi ameninţătoare în societatea contemporană italiană,
organizaţia mafiotă este, în ultimă instanţă, tot o organizaţie teroristă.
Trebuie menţionate şi strânsele legături dintre neofasciştii italieni sau vest-
germani şi traficanţii de droguri din Bolivia ori Peru. Ele au devenit de notorietate
publică îndeosebi după arestarea "măcelarului" din Lyon - Klaus Bărbie - asupra
căruia mass-media a făcut numeroase dezvăluiri, nu puţine dintre ele având tangenţă
cu lumea subterană a drogului,
Teroriştii din întreaga lume, pentru a-şi procura armamentul, muniţia,
materialele explozive, ca şi pentru a-şi asigura sprijinul logistic, nu pregetă să
finanţeze transporturile ilegale de stupefiante ori să le efectueze chiar ei. La rândul
lor, traficanţii pun la dispoziţia primilor sume extraordinare de bani în vederea
garantării securităţii căilor de comunicaţie şi mijloacelor folosite pentru
transportarea drogurilor. Aşa a acţionat Rodriguez Gacha, zis "Mexicanul"
membru al Cartelului din Medellin, care, în 1980, contra unei sume considerabile
de bani, şî-a recăpătat protecţia extrem de eficace a F.A.R.C. (Forţele Armate
Revoluţionare Columbiene). Din momentul respectiv, acest acord a Columbia pe
primul ioc în lume în ceea ce priveşte violenţa datorită drogurilor, întrucât
confruntările armate dintre autorităţile statale, mafia drogurilor şi gruparea
antiguvernamentală menţionată au făcut zeci de mii de victime.
59
Într-un clasament al violenţei, Columbia este urmată imediat de Peru. Şi în
această ţară, în ultimii ani, zeci de mii de persoane şi-au pierdut viaţa, tot datorită
acţiunilor întreprinse de grupările teroriste în comun cu cele ale traficanţilor de
droguri31.
CAPITOLUL V. ALCOOLISMUL – FACTOR CRIMINOGEN
5.1 INTRODUCERE
În cadrul toxicomaniei, ca factor criminogen, pe lângă consumul de
droguri, trebuie inclus şi alcoolismul. Spre deosebire de consumul de droguri,
care în România nu a căpătat o amploare deosebită în comparaţie cu situaţia
existentă în alte state ale lumii, alcoolismul a cunoscut o răspândire demnă de a
fi luată în consideraţie din timpuri care se pierd în negura istoriei.
Alcoolismul e una din cele mai mari primejdii care pândeşte civilizaţia
modernă. El este cauză de degenerare fizica şi psihică şi consecutiv de dezagregare
socială.
„Alcoolismul dă naştere la nebuni, criminali, provoacă epilepsia, omoară
în fiecare an mii de oameni, face din om o bestie feroce, din femeie o martiră, din un
degenerat, distruge numeroase căsnicii." (Prof. Dr. M. Minovici).36
Istoria alcoolismului poate fi considerată la fel de veche ca aceea a
umanităţii, alcoolul, fiind împletit organic, în toate locurile şi epocile istoriei, cu
condiţiile de viaţă şi nivelul de civilizaţie.
Alcoolismul considerat ca „expresia relelor fizice, morale şi
intelectuale" este o boală ce dăinuie din cele mai vechi timpuri ca rezultat al
excesului de băuturi alcoolice. Dezvoltarea dinamică a omenirii, cu succesiunea
etapelor evolutive de culegător şi a celei de agricultor a determinat teoretic şi
apariţia obiceiului de a produce şi consuma băuturi alcoolice. Răspândirea
alcoolismului s-a făcut în strânsă legătură cu condiţjile de viaţă ale oamenilor
60
în România, băuturile alcoolice sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri,
fiind scrierile lui Herodot despre obişnuinţa geţilor şi sciţilor de a bea vin. Aceştia
erau caracterizaţi de grecii antici astfel: "o superbă naţiune ariană, la care femeile
beau mai mult decât bărbaţii", iar despre sciţi afirmau că sunt „un popor viteaz,
dar mari băutori".
Datorită consecinţelor grave induse de excesele etanolice asupra
populaţiei, Burebista, regele dacilor a ordonat, la un moment dat distrugerea
viilor, în pofida acestor măsuri, viţa de vie nu a dispărut.
În Evul Mediu se consumau mult vinurile şi în general băuturile
alcoolice în care se introduceau diferite extrase din plante. Alcoolul ca produs de
distilare a fost obţinut mai târziu, deşi distilaţia era cunoscută la greci.
Chiar dacă băuturile alcoolice sunt cunoscute din vremuri străvechi, dacă
ceremonialele sacre din antichitatea romană se făceau de obicei sub semnul băuturii
, mulţi scriitori din cele mai îndepărtate vremuri au scris nenumărate lucrări despre
pericolul excesului de alcool şi s-au elaborat legi menite să frâneze abuzurile.
Necesitatea apariţiei acestor legi s-a datorat consecinţelor grave ale excesului de
băuturi alcoolice asupra sănătăţii individului şi a colectivităţii, asupra dezvoltării
economico-sociale.
Dintre măsurile cele mai drastice luate în scopul prohibiţiei
consumului de băuturi alcoolice în lume, merită amintite trei mari legislaţii: cea
elaborată de regele Suediei ia sfârşitul secolului a! XlX-lea, prin care se interzicea
cu desăvârşire consumul alcoolului; legea elaborată în Rusia între anii 1914-1916 şi
cea elaborată în Statele Unite ale Americii între 1928-1933. Aceste măsuri nu au
dat practic nici un rezultat, dimpotrivă, alcoolismul a luat o extindere mai mare,
datorită traficului ilicit de băuturi spirtoase, aducător de mari câştiguri financiare.
La noi în ţară .pentru reducerea consumului excesiv de alcool s-au folosit,
de asemenea, multe măsuri de ordin administrativ şi fiscal precum: scumpirea
băuturilor şi limitarea programului de funcţionarea localurilor în cadrul cărora se
pun în vânzare şi se consumă băuturi alcoolice. Abuzul de băuturi era sancţionat prin
61
lege .
În 1885 Legea sanitară ordona ca pe lângă Laboratoarele Facultăţii de
medicină din Bucureşti să ia fiinţă un laborator de chimie specială pentru
controlul alimentelor şi băuturilor.
În 1893 s-a legiferat ca numai alcoolul etilic pur, perfect rafinat, poate fi
întrebuinţat pentru prepararea băuturilor alcoolice fiind elaborate în acest sens şi
norme tehnice. Spre deosebire de legislaţii le severe, de prohibiţie totală a
consumului de alcool aplicate în SUA, Suedia, Rusia, la sfârşitul secolului trecut
şi începutul secolului nostru, Liga română contra alcoolismului nu milita
pentru întârzierea folosirii moderate a băuturilor, ci împotriva abuzurilor. S-au
creat societăţi de temperanţă şi aziluri pentru corijarea alcoolicilor, reuşindu-se
într-o oarecare măsură reducerea abuzurilor.
La laşi în 1897 din iniţiativa lui D.Senopol s-a creat Liga română contra
alcoolismului, iar în 1900 Mina Minovici are iniţiativa creării secţiei Bucureşti.
Activitatea lor s-a concretizat prin popularizarea unor scrieri despre
periculozitatea alcoolului şi crearea bibliotecii antialcoolice,
În mai 1890 apare revista Antialcoolul editată de secţia laşi -Bucureşti
a Ligii antialcoolice. Revista era condusă de profesorul de medicină legală Mina
Minovici.
Motto-ul revistei, cu certă şi actuală semnificaţie şi astăzi era
reprezentat de cuvintele omului de ştiinţă Ch.Darwin: "Din observaţiile noastre,
ale tatălui şi bunicului meu, care datează de mai mult de un secol rezultă că nu
există o cauză de suferinţă, de boală şi de mizerie mai puternică decât
alcoolismul."
Dezvoltarea reţelei psihiatrice din Moldova cu includerea
problematicii complexe a alcoolismului reprezintă o etapă evolutivă în asistenţa
alcoolismului, semnificativul fiind conferinţele din seria tematică intitulată
Alcoolismul-implicaţii bio-psiho-sociale» ce a debutat în 1976.
62
Din a doua jumătate a secolului XIX alcoolismul şi efectele sale asupra
organismului uman a început să constituie o preocupare pentru cercetători. Primele
studii asupra alcoolismului au evidenţiat importanţa tarelor ereditare, în această
perioadă, dominată de teoria degenerescentei, alcoolismul apare ca un viciu, ca un
defect moral ce constituie apanajul degeneraţiilor.
În 1852, Magnus Huss denumeşte alcoolul ca factor de
degenerescentă iar Gustav von Burge scrie clasica lucrare "Problema
alcoolismului." Ulterior Magnau, Lasegue, Garnier au făcut descrieri magistrale
ale afecţiunilor subacute, acute şi cronice cauzate de alcool.
În 1924, Kroon insistă asupra rolului eredităţii iar Perrsch consideră
dispoziţia (înclinarea) alcoolică drept un caracter ereditar dominant. Alţi
cercetători au descris o notă crescută a frecvenţei alcoolismului şi psihopatiilor
la descendenţii alcoolicilor comparativ cu populaţia generală.
Alţi autori insistă asupra frecvenţei crescute a alcoolicilor proveniţi din
familii dizarmonice, asupra rolului factorilor psihici, descriind aspecte clinice şi
clasifică tulburările psihice cauzate de etilism,
Numeroase studii statistice, efectuate pe loturi cu structuri
populaţionale diferite ca naţionalitate, religie, set şi cultură, evidenţiază alcoolici
cu comportament schizofrenic, oligofrenic sau epileptic. Raportul între formele
delirante ale alcoolismului şi schizofreniei au fost cercetate în numeroase studii.
Traumatismele craniene au fost considerate printre factorii etiologici ai
alcoolismului.
La începutul secolului XX odată cu apariţia şi dezvoltarea curentului
psihanalist are loc o deplasare a interesului spre cercetarea personalităţii
alcoolicului, a familiei şi a mediului său social.
Amploarea exactă a alcoolismului este practic necunoscută, deşi
problema a fost abordată în numeroase studii epidemiologice, datele
statistice oferind valori diferite de la o ţară la alta, diferenţe datorate unor
particularităţi socio-culturale şi antropologice.
63
Statisticile arată o creştere a consumului de alcool cu peste 30% în ultimii
ani. Alcoolul este implicat în aproximativ 2/3 din situaţiile perturbatorii prin
violenţă ale relaţiilor sociale şi în 1/3 din cazurile de maltratare a copiilor prin
perturbarea ambientului familial. Implicaţiile negative ale intoxicaţiei etilice se
extind pe un palier larg, alcoolul fiind întâlnit drept cauză în peste 40% din
agresiunile sexuale şi violuri, în 50% din accidentele de trafic, în 52% din
decesele prin incendii, 67% din decesele prin înec, 68% din tâlhării şi omucideri.37
5.2. FELURILE ALCOOLISMULUI
Toxicomania include consumul de droguri şi alcoolismul până în prezent,
în România nu există o stare infracţională aparte determinată de consumul de
droguri.
Alcoolismul însă, este un factor criminogen important, producând
tulburări mentale cu efecte în planul comportamentului infracţional. Starea
alcoolică, ca factor criminogen, este influenţată în mod direct de
temperamentul psihotic sau nevrotic. Pot fi descrise două stări fundamentale
de alcoolism:
► acut - poate fi evidenţiat atât într-o formă uşoară cât şi
într-o formă gravă.
► uşoară - este însoţită de o diminuare a atenţiei şi o lungire a
timpului de reacţie, cauzând nu numai considerabil de infracţiuni
neintenţionate, comise din imprudenţă şi neglijenţă. Astfel, cele mai multe
cazuri de accidente de circulaţie, dar şi unele accidente de muncă se
datorează alcoolului.
► beţia gravă - provoacă o stare tipică de confuzie mentală, exagerează
nevoile sexuale şi conduce la o stare de delir şi agresivitate căreia i se atribuie o
parte importantă a infracţiunilor săvârşite cu violenţă.
► alcoolismul cronic - modifică mentalitatea fundamentală a individului
64
şi dezvoltă agresivitatea şi impulsivitatea. Este însoţit de o pierdere a
sensurilor eticii şi moralei. Determină furtul, abuzul de încredere,
abandonul de familie. Provoacă gelozia şi săvârşirea unor infracţiuni cu
violentă având această bază38.
În literatura de specialitate alcoolismul a fost definit ca „formă de
folosire a băuturilor alcoolice care cauzează un prejudiciu individului, societăţii
sau amândurora" folosindu-se drept criterii de diferenţiere doi factori comuni
tuturor varietăţilor sale şi anume: "interdependenţa" şi "alterările patologice"
ce decurg din aceasta. Identificarea stadiilor alcoolismului este posibilă numai
prin luarea în considerare a "gradului vulnerabilităţii fiziologice şi patologice a
organismului faţă de alcool".
Plecând de la aceste principii au fost descrise cinci variante mai importante
ale alcoolismului:
Prima variantă se caracterizează prin dependenţa psihologică faţă de alcool,
aceasta ameliorând disconfortul fizic şi afectiv. Este un consum solidar şi nu
comportă „starea de necesitate" şi nici "imposibilitatea de abţinere".
A doua variantă nu comportă dependenta fizică si psihologică şi se
particularizează prin consum excesiv de băuturi alcoolice cu instalarea unor stări
de denutriţie şi frecvente complicaţii somatice: gastrite, ciroze, polinevrite. Starea
generală este influenţată subiectul dezvoltând rar o simptomatologie de sevraj.
A treia variantă-este o formă gravă de alcoolism, caracterizată prin stare de
necesitate cu dependenţă fizică, pierderea controlului faţă de alcool, cu
dezvoltarea simptomatologiei de sevraj. Are consecinţe negative pentru starea
sănătăţii individului, asupra familiei şi societăţii.
A patra variantă este asemănătoare cu a treia variantă, pierderea controlului
faţă de alcool fiind înlocuită cu „imposibilitatea de abţinere" la consumul de alcool.
A cincea variantă sau "alcoolismul periodic" se caracterizează prin excese
alcoolice mari, spaţiile la intervale diferite.
Au fost identificate, de către unii autori, trei faze importante în
65
evoluţia alcoolismului:
-faza simptomatică
-faza critică sau crucială -faza cronică
Aceste faze comportă variaţii mari în raport de durata alcoolizării, factorii
individuali şi de mediu. Astfel, faza simptomatică se divide în două sus faze: una
prealcooiică cu două stadii: beţia ocazională şi stadiul de beţie permanentă sau
continuă cu o creştere a toleranţei organismului faţă de alcool. A doua subfază
(prodomica) se caracterizează prin utilizarea alcoolului ca drog, cu creşterea
apetitului pentru acesta şi instalarea sentimentului de culpabilitate.
în faza critică sau crucială apare pierderea controlului faţă de alcool şi
crearea unui sistem de raţionamente care să justifice propriul comportament
faţă de alcool şi rezistenţa împotriva presiunilor sociale ce se exercită asupra sa în
legătură cu acest comportament. Se observă perturbarea structurilor de
personalitate cu apariţia ideilor de grandoare şi exacerbarea agresivităţii în
alternanţă cu episoade de culpabilitate şi ispăşire urmate de abstinenţa totală.
Are loc o modificare treptată a raporturilor interpersonale cu tendinţa de izolare
sau evadare din mediul familial, părăsirea serviciului, neglijarea alimentaţiei şi
refuzul spitalizării.
Faza cronică - debutează prin beţii prelungite cu diminuarea treptată a
funcţiilor intelectuale, crescându-se presiunile apariţiei psihozelor şi instalarea
unui tremur continuu. Apare necesitatea unui sentiment de „religiozitate pentru
alcool" când orice sistem raţional de gândire se diminuează sau dispare şi
alcoolicul se recunoaşte ca învins.
Studiile au evidenţiat existenţa a două mari varietăţi ale alcoolismului cronic
şi anume: alcoolismul simplu şi alcoolismul toxicomanie. Alcoolismul simplu se
delimitează de cel toxicomanie prin capacitatea de abţinere de a bea sub influenţa
presiunilor sociale, cu excepţia personalităţii labile la care intoxicaţia etilică simplă
constituie deseori faza de debut a alcoolismului toxicomanie.
Imposibilitatea de abţinere de a mai bea, care înglobează în dinamica
66
evoluţiei sale pierderea controlului cantitativ şi apoi a celui situaţional, precum şi
imposibilitatea de a sista băutura fără manifestarea simptomelor de sevraj,
constituie, mai ales pentru autorii europeni, criteriul fundamental al alcoolismului
veritabil sau toxicomanie. Evoluţia alcoolismului toxicomanie decurge dintr-o
"dependenţă psihologică" manifestată prin înclinarea patologică pentru alcool
motivată de unele trăiri instinctiv -emoţionale, urmată de „dependenta fizică" ce
apare de obicei mai tardiv caracterizându-se printr-o simptomatologie de servaj.
Corelaţiile dintre fenomenele de dependenţă şi tulburările metabolismului celular
justifică, în concepţia unor autori, înglobarea alcoolismului cronic în grupul
toxicomanilor. Alcoolismul cronic, în concepţia acestor autori, reprezintă o
toxicomanie particulară specială ce nu poate fi asimilabilă întru totul cu celelalte
toxicomanii39.
5.3. CAUZELE ALCOOLISMULUI
Factorii care determină apariţia alcoolismului la individ sunt numeroşi. In
etiologia alcoolismului se înscriu atât factori de ordin social, economic, cultural cât
şi factori care ţin de personalitatea individului, în literatura de specialitate
vorbindu-se despre o „personalitate alcoolică".
Dintre toţi aceşti factori cei sociali şi economici deţin rolul
predominant în determinismul etiologic al alcoolismului. Dezvoltarea socio-
economică, civică şi religioasă în strânsă dependenţă cu gradul de acceptare
socială a consumului de alcool influenţează determinant producţiile viticole şi
implicit comercializarea băuturilor alcoolice. Influenta acestor factori asupra
producţiei de băuturi alcoolice este determinată în apariţia şi dezvoltarea
alcoolismului cronic, fapt ilustrat şi prin compararea ratei alcoolismului din doua
ţări vecine, cu producţii viticole mari în Franţa şi Italia, în Franţa, gradul crescut de
apărare socială a consumului excesiv de băuturi alcoolice explică rata ridicată a
alcoolului consumat pe cap de locuitor, spre deosebire de Italia unde există un grad
67
scăzut de acceptare a beţiei din partea societăţii. Acest fapt se reflectă şi în
consumul relativ scăzut de alcool, aproximativ jumătate din cantitatea înregistrată
în Franţa, situaţie ce explică existenţa în Italia a unui număr de alcoolici de
aproximativ cinci ori mai mic.
Studii epidemiologice prin cercetarea modificării pattern-urilor
comportamentale arată o creştere a frecventei psihopatologice generale în grupurile
socio-culturale care au suferit fenomene de migrare. Fenomenul psihopatologic al
migraţiei este influenţat de doi factori: calitatea structurii psihice a persoanelor
care emigrează şi de condiţiile integrării socio-profesionale pe care le găseşte
emigrantul. Cercetările privind frecventa alcoolismului la emigranţi din S.U.A. care
au crescut în cartiere izolate etnic tind să demonstreze prezenţa unei rate de
alcoolism identică cu cea din ţările lor natale. E dificil să se aprecieze gradul de
implicare a factorilor socio-culturali în interdependenţa cu influenţa fondului
genetic sau a particularităţilor psihologice.
Elementele demografice ale epidemiologie! alcoolismului sunt axate cu
precădere asupra prevalentei acestei tulburări în funcţie de sex, vârstă şi statut
marital. Cercetările privind corelarea sexului cu morbiditatea psihiatrică
consemnează un indice crescut al bolilor psihice la femei, explicat printr-o
diminuare a rezistenţei Ia factori frustranţi şi psihotraumatizanţi ca şi prin
particularităţi psihologice. Se consideră pentru alcoolism o morbiditate de circa 7 oh
mai mare la bărbaţi, dar statisticile şi studiile recente arată o creştere a frecvenţei
psihosindroamelor alcoolice la sexul feminin, ca un răsunet al schimbării statutului
social al femeilor cu independenţă ce o implică şi creşterea exigenţelor socio-
familiale ce favorizează apariţia anxietăţii şi depresiei în condiţii de suprasolicitare.
Alcoolismul, ca orice boală psihică are un punct de maximă incidenţă într-o
anumită etapă de existenţă, situată la bărbaţi între 35-39 de ani, iar la femei între 21-
29 ani, cu tendinţe semnificative de scădere şi uniformizare în etapele următoare de
viaţă.
La vârsta de 50-60 ani se constată o scădere globală a ratei marilor băutori la
68
ambele sexe, rata de abstinenţă la populaţia de peste 65 ani fiind de circa 50%. în
contrast cu adolescenţii, alcoolicii vârstnici beau zilnic, însinguraţi şi consumă mai
puţin alcool într-un episod, aproximativ 2/3 din aceştia având o bogată patobiografie
legată de alcool.
Structura familiei joacă de asemenea un rol important în alcoolism. S-a
constatat ca în cazul familiilor dezorganizate, în foarte multe cazuri unul din soţi,
chiar ambii prezintă înclinaţii spre consumul excesiv de alcool. Aşa cum alcoolismul
poate fi determinat de existenţa unor disfuncţionalităţi ale relaţiilor dintre membrii
familiei, la fel legăturile, relaţiile stabilite în interiorul familiei pot fi afectate de
alcoolism. Alcoolismul este generator al conflictului conjugal determinat în
timp creşterea intensităţii conjugopatiei ducând la momente de criză biologică şi
relaţională.
Factorii culturali modelează comportamentul şi răspunsurile într-o situaţie,
ale membrilor unei comunităţi, dar cultura în sine este greu de definit, în acest
context, cultura poate fi considerată ca modalitate de înţelegere a societăţii în
prescrierea şi determinarea comportamentului individual în relaţie cu alcoolul:
dacă bea sau nu, unde, cât de mult, cât de des, modul de comportare după ce a
consumat băuturi alcoolice.
Aceasta nu implică lipsa dintr-o societate a atitudinilor culturale
contradictorii privitoare ia alcool, incluzând şi abstinenţa.
Din punct de vedere economic, tendinţele consumului de alcool au fost
apreciate şi explicate în termenii economici ai pieţii: venitul şi preţul.
Se remarcă tendinţa legislaţiilor de a considera de secole, alcoolul ca un
produs cu potenţial periculos, atitudine exprimată prin instituirea unor restricţii
legislative ce reglementează comercializarea sa.
Deşi veniturile populaţiei teoretic au crescut, creşterea consumului de alcool
nu este legată numai de aceasta, deoarece în acelaşi timp se înregistrează şi o
creştere a preţurilor băuturilor alcoolice.
Factorii economici şi culturali nu acţionează independent ;motivele pentru
69
care oamenii beau sunt multiple şi complexe. Creşterea veniturilor în ţările
europene în ultimii ani nu a afectat în mod egal toate grupele sociale; cel mai
mult au beneficiat de această creştere tinerii şi femeile. Studii despre factorii
sociali şi culturali, identifică în rândurile acestora grupul "noilor consumatori de
băuturi alcoolice" .Raportul dintre numărul alcoolicilor de sex masculin şi sex
feminin tinde să se egalizeze în ultimii ani. Acesta se poate explica prin
schimbarea poziţiei sociale a femeii. Prin creşterea independenţei financiare se
ajunge la un înalt grad de independenţă socială cu diminuarea restricţiilor sociale
în ceea ce priveşte consumul în public a! băuturilor alcoolice, fie de către femei sau
în grupuri mixte.
Numărul marilor băutori, indiferent de sex, înregistrează o scădere între 50
şi 60 ani, situaţie care în parte poate fi explicată prin scăderea posibilităţilor
financiare şi prin decesul prematur al acestora.
Este certă prezenţa la cei care consumă băuturi alcoolice în mod abuziv şi
constant a unui mare număr de dificultăţi sociale. Vârsta, sexul şi poziţia socială
sunt în relaţie cu tulburările sociale determinate de ingestia de alcool, în raport de
modul de consum. Din acest punct de vedere, tinerii şi persoanele cu nivel social
şi economic scăzut sunt definite de diverşi autori ca "grupări cu risc crescut".
Bărbaţii sunt implicaţi într-un număr mai mare de conflicte sociale decât femeile.
Este dificil de a preciza cantitatea de alcool ce ar determina
problemele sociale, acest lucru depinzând de numeroşi factori, spre deosebire de
posibilitatea precizării cantităţii de alcool ce poate determina efecte somatice.
Alţi factori care joacă un roi important în detrimentul alcoolismului sunt
cei de ordin psihologic. Unul dintre aceştia î! reprezintă personalitatea individului.
Studiile psihologice care vizează alcoolismul utilizează în această privinţă
conceptul de personalitate alcoolică. Actualmente se tinde spre înlocuirea acestui
termen prin alte noţiuni: personalitate prealcoolică şi personalitate clinic alcoolică.
Personalitatea prealcoolică defineşte particularităţile structurale comune
ia persoanele predispuse să devină alcoolice, deşi se constată frecvent şi folosirea
70
sa improprie în tendinţa de definire a caracteristicilor de personalitate ale
alcoolicilor aflaţi în asistenţă medicală.
Noţiunea de personalitate prealcoolică nu încearcă, aşa cum s-ar crede,
repetarea structurilor patologice şi nici a tulburărilor psihice manifestate
anterior alcooli-zării, ci tentează identificarea unei constelaţii de trăsături de
personalitate cu o evoluţie comună la majoritatea alcoolicilor, ce ar favoriza
alcoolismul aparent primar. Cercetările clinice urmăresc punerea în evidenţă a
unor trăsături comune precoce ce ar constitui "factorii psihopatologici de risc"
la personalitate. Studiile evidenţiază, prin aplicarea unor teste de
personalitate o creştere a scorurilor la scalele "psihopatie" şi "manie" indicând
astfel o diferenţă între „viitorii alcoolici" şi nonalcoolici. Deşi aceste studii reuşesc
particularizarea unor trăsături specifice precum impulsivitatea, încrederea
exagerată şi scăderea autocontrolului, totuşi nu se poate contura un model de
personalitate prealcoolică, stările nevrotice şi tendinţele depresive ce apar fiind mai
mult consecinţe ale alcoolismului decât factori de risc ai alcoolismului.
Asocierea alcoolismului cu o structură particulară de personalitate arată
rolul acesteia în detrimentul alcoolismului.
Studiul personalităţii premorbide premergătoare alcoolismului
evidenţiază existenţa unui set precursor de trăsături ce favorizează apariţia
alcoolismului, dintre acestea pe prim plan situându-se tulburările de
comportament, impulsivitatea şi ostilitatea, un rol important jucând etnicitatea
şi istoricul familiei.
Sociopatia este inclusă în formele generalizate de tulburare de
personalitate ce sunt asociate în mod repetat şi retrospectiv cu alcoolismul. La
personalităţile labile, alcoolismul prezintă un nevrotism crescut, exprimat prin
anxietate, tendinţe histrionice, ostilitate şi imaturitate sexuală, simptome pe
care cercetările consideră a preceda şi dispune la alcoolism.
În mod frecvent etilismul cronic duce la impulsivitate, autodepreciere,
anxietate şi depresie - trăsături care se atribuie de obicei personalităţii
71
prealcoolice.
Studiul etiologiei plurifactoriale a personalităţii alcoolice include şi
cercetarea factorilor ereditari şi sociologici. Cercetările privind ereditatea
alcoolismului comportă studii familiale şi investigaţii pe gemeni şi
adopţiune. Importanţa geneticii în ceea ce priveşte vulnerabilitatea la alcool este
sprijinită de probele oferite de familie, gemeni şi studiile de adopţie. Importanţa
factorilor genetici în alcoolism este stabilită de natura familială a acestor cercetări,
de concordanţa semnificativ mai mare a gemenilor identici, faţă de cei fraterni şi
de existenţa unui risc de patru ori mai mare pentru copiii alcoolicilor, chiar şi-n
situaţiile când sunt adoptaţi imediat după naştere. Se pare că există o relaţie directă
între creşterea ratei riscului pentru alcool, numărul de rude alcoolice şi intimitatea
relaţiei genetice.
Dacă alcoolismul este influenţat genetic, riscul gemenilor identici ai unui
alcoolic trebuie să fie semnificativ mai mare decât al gemenilor fratelui, fapt
demonstrat şi de concordanţa de peste 60% pentru gemenii identici ai unui
alcoolic şi de un risc de numai 3% pentru fraterni. Numeroase cercetări au
demonstrat existenţa fa copiii adoptaţi de alcoolici a unui număr mare decât la
loturile de control, în situaţia copiilor de nealcoolici crescuţi de alcoolici riscul este
minim40.
5.4. EFECTELE ALCOOLISMULUI
în accepţiunea sa actuală alcoolismul este considerat mai curând ca expresia
comportamentală a unei dezordini psiho-socio-biologice de determinism
multifactorial complex decât o boală în înţelesul medical al noţiunii.
Aşadar, deşi unii autori considerau că alcoolismul în sine nu e o boală,
alcoolismul prin acţiunea sa asupra organismului dă naştere la o serie de boli de
natură psihică ori fizică.
în cazul alcoolismului cronic, spre exemplu, se disting o serie de tulburări
72
psihopatologice, în cazul afcoolizării cronice se distinge o perioadă iniţială, un stadiu
de consumare controlată şi o consumaţie de mare risc sau excesivă. O parte
dintre consumatorii excesivi, avertizaţi de riscul la care se supun diminuează
consumul, spre deosebire de alţii care nu reuşesc sau au mari dificultăţi pentru a
realiza acest lucru, ei devenind astfel alcoolodependenţi psihologici.
Alcoolodependenţa psihologică este o stare caracterizată prin dorinţa intensă
de a reînnoi porţia de etanol fără să apară un sindrom de sevraj în caz de sistare a
dozei. Alcoolodependenţa psihologică este considerată ca
o boală a membranei neuronale, consecinţă în previzibilă a alcoolismului cronic.
Alcoolodependenţa psihologică este descrisă în special de clinicieni;
observată numai la specia umană, ce reuneşte sub această denumire
comportamente surprinzătoare, variate şi imprevizibile.
Studiile clinice şi datele de observaţie medicală definesc
alcoolodependenţa drept o impulsiune sau necesitate inaccesibilă
autocontrolului, de a bea fără control sau de a se opri din băut la un moment
dat sau de a se lipsi de alcool câteva zile.
Alcoolodependenţa este rezultatul interacţiunii dintre subiect şi alcool într-
un anumit context sociocultural cu determinism multifactorial. Unii autori
descriind alcoolismul ca o boală, postulează alcoolodependenţa ca o lipsă de control
sau incapacitate de abstinenţă însoţită de modificări bio-compartamentale.
Alcoolismul cronic induce frecvent modificări ale psihismului, în
special în sfera afectivă. Dintre aceste modificări pot fi menţionate:
Regresia afectivă - constă în diminuarea până la dispariţie a interesului
pentru familie, copii şi microgrupul social, deseori notându-se şi cazuri de abandon
socio-familial, în contradicţie cu afirmarea deseori spectaculară a unor sentimente
afective intense.
Labilitatea afectivă, superficială şi excesivă ce apare deseori în timpul
73
sau după stările de intoxicaţie etilică acută şi care relevă stereotipul conduitei
psihologice a alcoolicului, este exprimată prin atitudini de culpabilitate şi iertare
ce contrastează cu momente de indiferenţă şi de perturbare progresivă a climatului
familial.
Descrisă deseori în termeni de "denigrare a alcoolismului" sau „rea-
credinţă", nerecunoaşterea intoxicării frecvent întâlnită la alcoolici constă în
minimalizarea sau banalizarea gravităţii intoxicaţiei determinate de opacitatea
ansamblului unei vieţi psihice mărginite.
Aproximativ 1/3 din alcoolicii primari prezintă în cursul evoluţiei bolii un
episod depresiv, inclus separe de însăşi intoxicaţia alcoolică, cu o tendinţă
spontană la dispariţie completă în primele 10-14 zile ale sevrajului total. Stările
depresive comportă în general un caracter reactiv şi se manifestă prin
hipoamnezie, iritabilitate, inaccesibilitate, diminuarea elanului vital şi
pierderea interesului pentru anturaj. Se pare că un rol important îl joacă factorii
psihogeni legaţi de tulburarea climatului familial, dificultăţile de inserţie socio-
profesionale şi accentuarea procesului degradativ.
Gelozia patologică, simptom caracteristic, este regăsită la
aproximativ 50% dintre alcoolici şi determină numeroase acte agresive cu ocazia
episoadelor de intoxicaţie alcoolică acută sau patologică41.
Alcoolismul are o influenţă deosebită şi asupra bolilor sistemului nervos.
Creierul este unul dintre organele care suferă foarte mult din cauza acţiunii
vătămătoare a alcoolului, în toate ţările unde se consumă abuziv alcool s-a
observat şi o creştere a alienaţiei mintale, unii autori afirmând ca a treia parte din
numărul total al alienaţilor se datorează beţiei iar autorităţile medicale acuză
alcoolismul ca fiind una din cauzele principale ale alienaţilor mintale.
Este recunoscut că pretutindeni, progresul unei mase sociale aduce cu sine
pe lângă efectele pozitive o serie de cauze care predispun la psihoze. Lupta
pentru existenţă devine din ce în ce mai grea, nevrozele şi celelalte tulburări psihice
se amplifică şi se transmit prin ereditate, educaţie morală şi fizică rămasă în urmă
74
în raport cu noile cerinţe ale societăţii în dezvoltare şi, nu în ultimul rând, printr-o
serie de flagele sociale printre care se numără şi alcoolismul. Acesta face să
crească într-un mod teribil numărul „candidaţilor" la alienaţia mintală42.
între bolile psihice şi alcoolismul, în special cel cronic, există o strânsă
legătură. Descriind relaţia alcoolism - psihoză, diferiţi autori consideră că
aproximativ 25% din psihoze maniaco-depresive sunt însoţite de alcoolism.
Cercetările clinice şi date biologice recente permit o apropiere între aceste
afecţiuni, modificările neuro-bio-chimice observate în depresiile primare fiind
asemănătoare cu modificările determinate de intoxicaţia etilică cronică.
în psihozele maniaco-depresive s-au constatat deseori consumuri abuzive
de băuturi alcoolice. S-a arătat deseori că depresia este o trăsătură sau un
simptom asociat alcoolismului. Cercetările au evidenţiat la aproximativ 25% din
persoanele de sex feminin diagnosticate cu etilism cronic existenţa unei tulburări
afective primare.
Consumul cronic de băuturi alcoolice este urmat în timp de
incapacitatea reţinerii de la alcool, cu ştergerea afectivităţii şi pierderea progresivă
a sistemului critic, dependenţa de alcool devenind tot mai accentuată.
S-au constatat la marea majoritate a persoanelor dizarmonice prezenţa
conduitelor alcoolice dominante, cu multiple implicaţii antisociale şi delictuale. A
fost evidenţiată, în cazul consumurilor mari de alcool o dezinhibiţie a
impulsivităţii, excesul de alcool facilitând conduitele agresive.
Se semnalează creşterea frecvenţei asocierii alcoolului cu consumul de
droguri, alcoolul intervenind ca o completare sau continuare a toxicomanilor
după oprirea drogurilor43.
Alcoolismul mai este de asemenea şi cauză a sărăciei, imoralităţii,
ignorantei şi crimei.
în privinţa sărăciei, experienţa ne arată că oamenii care consumă alcool în mod
abuziv ajung, mai devreme sau mai târziu săraci. Majoritatea vagabonzilor şi
cerşetorilor sunt beţivi, în cazul acestora, ori sărăcia este cauza alcoolismului, ori
75
alcoolismul este cauza sărăciei. Deşi sunt săraci, mulţi indivizi consumă alcool în
exces, alocând o parte importantă din veniturile lor reduse acestui viciu. S-a
constatat ca în aşezările umane unde numărul localurilor în cadrul cărora se
consumă băuturi alcoolice este redus şi gradul de sărăcie al populaţiei este mai mic.
Imoralitatea determinată de alcoolism îşi face simţită existenţa mai ales în
cadru! familiilor unde unul din membri este consumator de alcool. EI este izolat de
ceilalţi membri ai familiei, un număr mare de divorţuri având drept cauză
alcoolismul unuia din soţi Desigur, există şi familii care oficial nu sunt desfiinţate
prin divorţul soţilor dar care sunt dezorganizate în fapt. în majoritatea cazurilor
femeile sunt cele care solicită divorţul, fie din cauza maltratărilor la care sunt
supuse, fie din cauza nesiguranţei în care le este pusă viaţa din cauza faptului că
soţul este alcoolic şi se dedă la diferite acte de violenţă.
Toate acestea au efecte extrem de negative şi asupra copiilor care există în
cadrul familiilor de alcoolici. Fie datorită modelului pe care îl reprezintă
părintele, fie datorită ignoranţei acestuia pentru creşterea şi educarea
corespunzătoare a copilului, acesta din urmă ajunge în final să săvârşească fapte
antisociale44.
O altă cauză a alcoolismului este şi mortalitatea precoce. Acesta este un
fenomen frecvent în familiile alcoolicilor. Heredo-alcoolicii sunt indivizi într-o
stare permanentă de rezistenţă scăzută la boli45. Bolile îşi găsesc un teren propice
pentru dezvoltarea lor la asemenea persoane şi se manifestă în forme mult mai grave
decât în cazul persoanelor nonalcoolice.
5.5. ALCOOLISMUL, NARCOMANIILE Şl TULBURĂRILE DE
COMPORTAMENT
în cadrul tulburărilor de comportament de determinare mixtă, cu o
componentă psihopatologică şi una sociopatică, se plasează, printre alte conduite,
şi cefe de tip narcomanic (alcoolismul şi dependenta faţă de droguri).
76
Acest tip de comportament deviant apare în cursul stărilor de anemie cu
scăderea coeziunii grupului comunitar-uman şi el reprezintă o formă simbolică
colectivă de refugiu social, reprezentând forme severe de dezorganizare
psihosocială a grupurilor comunitare, ele scoţând din
circuitul social, profesional, şcolar sau familial numeroşi indivizi.
Concomitent, acest comportament se caracterizează prin tendinţa de imitaţie
(„toxicomania-modă") şi prozelitism. Comportamentul deviant din acest cadru a
fost descris prin: viată dezordonată, conduite antisociale de tip sociopatic şi
infracţional (şantaj, furt, agresivitate), vagabondaj, prostituţie, proxenetism,
toate legate de dependenţa faţă de drog şi modalităţile de a le procura,
Pentru a înţelege conduitele reactive din cadrul narcomanilor trebuie să se
cunoască personalitatea toxicomanului din punct de vedere al structurii acesteia
şi al trăsăturilor ei particulare în cadrul mai larg al personalităţii dizarmonice.
Astfel, observaţia clinică a autorilor clasici a adus la concluzia că majoritatea
toxicomanilor ar fi psihopaţi.
În practică s-au întâlnit două situaţii caracteristice: fie că narcomania se
grefează la o personalitate dizarmonică sau psihopatică, narcofilia reprezentând
imaturitate afectivă şi volatilă, impulsivitate, instabilitate, agresivitate, insuficienţa
capacităţii de stăpânire a pornirilor instinctiv-emoţionale, insuficienţa
sentimentului moral sociale, fie că narcomania, respectiv cea etilică, poate
determina o psihopatizare a personalităţii. Se observă aceeaşi permanentă căutare,
aceeaşi superficială inserţie socială, aceeaşi instabilitate cu tendinţă la schimbări
atât la personalităţile dizarmonice (psihopate) cât şi la toxicomani. Se apreciază
că, indiferent dacă este vorba despre o dizarmonie a personalităţii, de un defect de
organizare psihică, de o carenţă afectivă, neîmplinire sau imaturitate afectivă,
din multiple trăsături ale toxicomanului se desprind necesitatea şi tendinţa lui de
schimbare. Personalitatea acestuia suferă o modificare în sensul dilatării imaginii
de sine, cu trăirea convingerii supraaprecierii propriei sale persoane, cu
posibilitatea pe care acesta o are de a evada şi a trăi - chiar efemer - o existenţă
77
inedită, considerându-se privilegiat în comparaţie cu ceilalţi deoarece numai el
ar putea trăi această stare, socotind că el are un destin deosebit: trăsăturile
egofilice se accentuează, se estompează investiţiile afective asupra celor din jur,
reducându-se valoarea relaţiilor interpersonaie, care capătă un caracter formal
şi neautentic. Deşi narcomanul este frecvent în contradicţie şi ostil faţă de anturaj,
tendinţele sale agresive faţă de acesta ne se manifestă totdeauna direct prin acţiune
şi expresivă, ci se convertesc în "fantezia de putere himerică" a bolnavului.
Atunci când ambianţa încearcă să se opună pulsurilor sale spre drog,
toxicomanul recurge la o suită de apărări şi denigrări, opunându-se pierderii lumii
sale paradisiace, deoarece această lume neautentică, himerică produsă de drog a
devenit pentru el - prin slăbirea şi ştergerea egăturilor afective cu lumea - unica
motivaţie a existenţei, unica sa raţiune de a fi.
Conduitele reactive din cadrul narcomanilor cu caracter agresiv şi
antisocial au o motivaţie complexă în care domină latura patologică, cea socio-
psihologică fiind cu atât mai redusă cu cât personalitatea începe să se degradeze.
Situaţiile de frustrare care le declanşează sunt de ordin socio-psihologic. Mobilul
apare evident legat de necesitatea procurării drogului. Frustrarea se traduce prin
sevraj social-juridic (deosebit de sevrajul terapeutic care se obţine în
condiţiile spitalizării pentru dezintoxicare).
Implicaţiile sociale ale acestor conduite apar odată cu accentuarea
trăsăturilor de asocialitate şi amoralitate ale personalităţii respective care dispune
de un real potenţial antisocial, mergând de la sustragerea de la obligaţiile sociale şi
familiale până la compromis şi şantaj, furt şi acte de heteroagresiune. în plus,
efectul însăţi al substanţei toxice, a drogării, poartă o potenţialitate antisocială.
Nu trebuie trecute cu vederea nici posibilităţile unor conduite reactive agresive
paroxistice autodistructive, în stările de sevraj.
Investigările psihologice se adaugă constatărilor clinice sus
menţionate. Testele de personalitate scot în evidenţă trăsături de personalitate
asemănătoare cu cele obişnuite în psihopatii, demonstrând încă o dată că
78
narcomania ar fi o manifestare secundară a unei profunde anomalii a sistemului
pulsional, care stă la baza personalităţii psihopatice46.
5.6. ALCOOLISMUL Şl COMPORTAMENTUL DEVIANT
5.6.1. ALCOOLISMUL Şl CONDUITELE ANTISOCIALE
Cercetările efectuate în vederea cunoaşterii motivaţiei în
comportamentul deviant au scos la iveală faptul că alcoolismul ocupă primul
loc, la tineri, în determinarea conduitelor deviante cu conţinut antisocial
(13,9%) şi care în acelaşi timp, reprezintă riscul cronicizării comportamentului
deviant în perioada maturizării.
în ultimii ani se constată în toate ţările lumii cu consum foarte sporit de
băuturi alcoolice. Datele cifrice, rezultatele unor investigări făcute de O.M.S. arată
că 49% dintre persoanele care au comis infracţiuni, au fost sub influenţa
băuturilor alcoolice, iar dintre aceştia 40% au fost tineri sub vârsta de 30 ani.
Acest consum crescut, porneşte de la motivaţia subiectivă
individuală, care îşi găseşte în epoca contemporană un conţinut comun ca şi în
cazul consumului de psihotrope şi pe care mulţi sociologi îl explică şi ca pe o
reacţie "a şocului viitorului". Unii cercetători au observat că motivaţia,
începând cu cea mai simplistă de a consuma alcool şi la necaz şi la bucurie, până la
formele ei complexe, aceea de a rezolva stări conflictuale de orice natură ar fi
ele, începând de la mediul familial, profesional sau în orice minigrup, determină
pe plan psihologic sentimentul de insuficientă şi îngustarea personalităţii,
conturând sindromul de inspurtabilitate, fază în care motivaţia ajunge a fi
considerată un act curativ, trecând uşor apoi graniţa spre dependenţă, spre
toxicomanie. Aceiaşi cercetători subliniază că, în recidivism, peste 98% au comis
79
noi acte antisociale sub influenta alcoolului.
Gravitatea conduitelor antisociale comise sub influenţa alcoolismului acut
creşte mai ales în situaţiile în care se asociază unor tulburări de fond preexistente:
stări psihopatoide, epilepsie, psihopatii, deficit intelectual47.
5.6.2. ALCOOLISMUL Şl COMPORTAMENTUL AGRESIV
în cadrul cercetării cauzelor comportamentului agresiv s-a constata că
printre circumstanţele bio-psiho-patologice de declanşare a heterodistrucţiei
se numără şi intoxicaţia etilică acută în proporţie de aproximativ 45%, ia care s-a
remarcat beţia premeditată în 2,4% din cazuri.
Majoritatea indivizilor care au un comportament agresiv determinat de
alcoolism sunt de sex masculin, în proporţie de peste 90% iar în ce priveşte vârsta
acestora, pe primul loc se află grupa de vârstă 25-45 de ani (58,6%) urmată de cea
dintre 18 şi 25 de ani (29%).
Aşadar, alcoolismul reprezintă un pericol social prin potenţialul său
agresiv, constatat în special în cazul formei cronice.
Alcoolul rămâne în primul rând recunoscut ca toxicul care se asociază
şi chiar declanşează comportamente agresive, fie în sensul heterodistrucţiei, fie în
sensul autodistrucţiei. Relaţia dintre alcoolism şi comportamentul deviant
antisocial este complexă cu toate că alcoolul poate fi considerat în multe cazuri,
poate chiar în marea lor majoritate, ca declanşatorul unor reacţii impulsive şi în
orice caz un dezinhibator selectiv al unor tendinţe agresive potenţiale. El poate fi
considerat şi recunoscut de către individ ca un mijloc de a învinge inhibiţiile care-l
împiedică să se manifeste agresiv.
Factorii de condiţionare ai actului de agresivitate sunt numeroşi dar între
aceştia intoxicaţia etilică acută demonstrează cel mai ridicat procent; 44% în
omucidere şi 57% în celelalte forme de comportament heterodistinctiv, ceea
ce sugerează necesitatea intensificării măsurilor de profilaxie - psihologică) igiena
80
mintală) şi socială (măsuri restrictive) pentru evitarea abuzului de băuturi
alcoolice, alături de măsuri cu caracter educativ, în special în rândul tineretului.
Alcoolismul poate constitui prin el însuşi un factor determinant de prim
ordin, în cadrul comportamentului deviant, şi nu numai un factor de condiţionare
pe fondul unei personalităţi vulnerabile. Indivizi care dispun de o personalitate în
mod corect structurată, în situaţia consumului de alcool vor manifesta un
comportament agresiv, în multe cazuri, în aceeaşi măsură în care o fac şi cei a căror
personalitate este labilă.
Reacţia comportamentală în cazul formei acute a alcoolismului are o
motivaţia a cărei explicare presupune cunoaşterea particularităţilor conduitelor
deviante în aceste stări de beţie. Explicarea reacţiilor implică deci cunoaşterea
motivaţiilor care au un caracter complex şi în cadrul cărora se poate vorbi de
intervenţia unor stări conflictuale în sens de frustrare, legate de conţinutul
sociopsihologic al motivaţiei.
Conţinutul antisocial al acestor reacţii, rezultă din diversele forme de
agresivitate, frecvent traduse în agresiuni sexuale sau sexualitatea aberantă
(perversiuni). Dacă etilismul acut ocazional este invocat deseori ca motivare a
furtului accidental, în psihopatiile sexuale, el nu constituie decât o modalitate de
uşurare a trecerii la actul agresiv, modalitate cunoscută şi căutată, în vederea
realizării dorinţei imperioase de satisfacere a acestor porniri,
în tentativele de omucidere şi în omucidere, ca forme specifice ale
comportamentului deviant heterodistructiv, adesea intoxicaţia etilică acută se
prezintă sub forme grave, avansate. Motivaţia reacţiilor comportamentale
deviante poate fi sistematizată în:
-motivaţia specifică - de natură narcomanică propriu-zisă, tradusă în
plan psihopatologic prin predispoziţia narcofilică, în primul rând ca
o
trăsătură a personalităţii dizarmonice.
-motivaţie nespecifică - de natură psihologică, când este vorba de
81
subiecţi care caută o compensare a inferiorităţii pe care o resimt prin
intermediul consumului de alcool această metodă devenind desprindere,
individul căutând astfel uşurarea conduitelor distructive sau de bravare.
Tot motivaţia nespecifică este şi cea de natură sociopatică, când
desprinderea este indusă de condiţiile inadecvate de microclimat social, anturajul
necorespunzător, care întreţine un cerc vicios. Revenirea în cadrul acestui
anturaj necorespunzător, după o întrerupere temporară a consumului de alcool în
care s-a realizat o reechilibrare (instabilă), va aduce la reluarea vechilor
deprinderi cu o intensitate crescută,
Motivaţia de ordin biogen (sexual, instinctual) din faza iniţială se
combină, într-o etapă următoare , cu cea de ordin psihopatogen (în sexualitatea
aberantă) şi cu formele nespeficice, atunci când există şi condiţii de ordin
sociopatioc sau psihologic favorizate.
Cazurile care prezintă leziuni de microorganicitate cerebrală, prezintă în
condiţiile etilismului acut, reacţii agresive majore, motivaţia fiind predominant
neuropsihopatologică.
În legătură cu motivaţia nespecifică, trebuie reconsiderată noţiunea de
frustrare şi de toleranţă scăzută în această situaţie, a celor care găsesc cu uşurinţă în
alcool posibilitatea realizării unei anestezii morale, ce trebuie permanent reînnoită
până când, în circumstanţe favorizante, etilismul acut depăşeşte acest efect,
devenind principal stimulator în rezolvarea unor stări de frustrare de origine
sociogenă.
Într-o etapă următoare, comportamentul deviant devine direct
dependent de efectele secundare ale acestui mijloc folosit iniţial pentru uşurarea
rezolvării unor situaţii conflictuale de ordin afectiv.
Reacţiile antisociale din etilism au o motivaţia psihopatologică de diferite
intensităţi care explică afectarea în măsură variabilă a capacităţii de discErnământ,
până la abolirea acesteia.
Narcomaniile, potrivit majorităţii cercetărilor, nu ar fi capabile să creeze
82
un mod de comportament agresiv, deci acestea nu ar fi considerate cauză în sens
propriu. Nu trebuie uitat însă că ele pot predispune sau favoriza trecerea la act,
care se raportează în plus şi la personalitatea subiectului sau Ia cadrul său social şi
cultural48.
5.7. ALCOOLISMUL Şl CRIMINALITATEA
Alcoolismul, prin efectele pe care Ie produce asupra organismului şi, în
special, asupra psihicului uman are joacă un rol deosebit în etiologia crimei.
Se ştie că alcoolismul favorizează declanşarea unor comportamente
impulsive în calitatea de dezinhibator selectiv a unor tendinţe agresive care se pot
materializa în săvârşirea unor infracţiuni. Deseori alcoolul este considerat un
mijloc de a depăşi inhibiţiile ce împiedică manifestarea agresivă. Astfel un
individ care în condiţii normale nu ar trece la săvârşirea actului infracţional, după ce
a consumat o anumită cantitate de alcool, pierzându-şi puterea de a controla şi de
a-şi dirija propriul comportament va ajunge să săvârşească o faptă antisocială
bineînţeles în raport şi de împrejurările obiective existente în momentul săvârşirii
faptei.
Alcoolismul constituie un factor cel puţin favorizant, dacă un
determinant, în săvârşirea de infracţiuni care se comit atât cu intenţie cât, şi din
culpă.
În săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală care sunt pedepsite dacă se
comit, din punctul de vedere al vinovăţiei, cu uşurinţă sau din neglijenţă -
alcoolismul este implicat în special în forma sa acută şi anume beţia uşoară. Dat
fiind faptul că beţia uşoară are drept consecinţă o diminuare a atenţiei şi o lungire a
timpului de reacţie, aceasta poate fi cauza principală a săvârşirii unor accidente de
circulaţie, accidente de muncă precum şi a altor infracţiuni de serviciu în cazul
cărora făptuitorii au comis fapta datorită faptului că reflexiile şi deprinderile de care
aveau nevoie pentru ducerea la îndeplinire în mod corespunzător a atribuţiilor de
83
serviciu, au suferit un proces de degradare datorat consumului de alcool.
În practică se întâlnesc numeroase cazuri de accidente rutiere, accidente de
muncă ce au drept cauză consumul de băuturi alcoolice. S-a constat că în statele
unde se consumă băuturi alcoolice de către un procent ridicat de populaţie şi în
cantităţi mari şi numărul faptelor penale este mai numeros, între amploarea
alcoolismului şi starea infracţională existând un raport de directă proporţionalitate.
În cazul săvârşirii de infracţiuni cu intenţie, alcoolismul intervine în special
în ceea ce priveşte factorul volutiv al vinovăţiei, individul, din punct de vedere al
factorului intelectiv prevăzând consecinţele socialmente periculoase ale faptei sale
dar supunându-se instinctiv înclinaţiilor sale vicioase va comite fapte pe care nu le-
ar săvârşi în stare normală. Cele mai multe omoruri, infracţiuni de vătămare a
integrităţii corporale, violuri şi alte infracţiuni privitoare la viaţa sexuală se comit
de către indivizi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Dintre infracţiunile săvârşite de către indivizi alcoolici, procentul cel mai
ridicat este reprezentat de infracţiunile săvârşite cu violenţă fie că este vorba de
omucideri (omor în forma simplă, omor calificat sau omor deosebit de grav) fie de
vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii (loviri sau alte violenţe, vătămare
corporală). Toate acestea se datorează faptului că alcoolul este toxicul care
declanşează comportamentele agresive, putând fiind considerat în multe cazuri –
declanşatorul unor reacţii impulsive.
Modificând mentalitatea individului şi ducând la o pierdere a sensurilor
eticii şi moralei, alcoolismul va determina săvârşirea unor infracţiuni contra
patrimoniului, infracţiuni contra familiei.
Exagerarea nevoilor sexuale determinată de alcoolism poate avea drept
consecinţă săvârşirea unor infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, în special violul şi
perversiunile sexuale.
Contribuţia alcoolismului la săvârşirea crimei poate fi şi indirectă. Astfel
starea de sărăcie în care ajung mulţi dintre consumatorii împătimiţi de băuturi
alcoolice îi va determina pe aceştia la săvârşirea de infracţiuni, în special contra
84
patrimoniului, pentru a-şi procura mijloacele de trai sau mijloacele financiare
necesare achiziţionării de noi cantităţi de alcool indispensabile satisfacerii viciului.
Aşadar alcoolismul participă din plin la geneza actelor imputabile şi a
infracţiunilor de toate categoriile cu pierderi materiale şi de vieţi omeneşti.
Intoxicaţia alcoolică acută sau cronică, prin anestezia simţului uman şi social cu
creşterea iritabilităţii şi exacerbarea impulsivităţii instinctuale în condiţiile anulării
gândirii logice, devine sursă de conflicte şi geneză de agresiuni prin scăderea
criticii faţă de propriul comportament cu pierderea simţului măsurii şi a tactului.
5.8. PREVENIREA ŞI CONTROLUL ALCOOLISMULUI
Problemele cu care se confruntă societatea şi care sunt datorate într-o
măsură semnificativă şi alcoolismului au necesitat găsirea unor soluţii concretizate
în metode , mijloace şi măsuri care să nu fie apte să prevină şi să ţină sub control
acest flagel social.
Preocupările societăţii în această privinţă s-au născut de multă vreme dar
faptul că şi în perioada contemporană alcoolismul mai face ravagii în rândul
omenirii, dovedeşte necesitatea îmbunătăţirii vechilor metode şi totodată găsirea
altora noi, mai eficiente.
Aceste măsuri pot fi împărţite în două mari categorii:
-cele care vizează întreaga societate
-şi cele care vizează individul.
Dintre măsurile care vizează întreaga societate pot fi menţionate:
elaborarea unor legi destinate să reglementeze comercializarea de băuturi
alcoolice. Astfel, în trecut au fost elaborate norme care au interzis vânzarea
alcoolului nerafinat şi a altor băuturi alcoolice vătămătoare sănătăţii. Legi
sanitare au reglementat cantitatea maximă de alcool care poată fi conţinută de
băuturile care existau în circuitul comercial.
85
O altă măsură menită să ducă la reducerea consumului de băuturi
alcoolice constă în avertizare a populaţiei, în special a tinerilor asupra
consecinţelor negative ale alcoolismului. Acest proces se poate desfăşura prin
intermediul şcolilor, emisiunilor de radio şi televiziune, al publicaţiilor
accesibile oricărui individ.
Măsurile de dezvoltare economică de asemenea, ducând la
îmbunătăţirea nivelului de trai pot diminua consumul de băuturi alcoolice în
special în rândul indivizilor care apelează la alcool datorită condiţiilor precare
de trai.
Aceste măsuri de ordin legislativ, economic, social şi cultural, numai
coroborate şi aplicate de specialişti pot constitui un factor important în efortul
de prevenire şi control al alcoolismului.
Măsurile care vizează individul sunt cele referitoare la tratamentul,
asistenţa şi recuperarea persoanelor alcoolice. De asemenea măsurile de
depistare a persoanelor predispuse la alcoolism (prin implicarea asistenţei
psihiatrice în practica medicinii generale) pot contribui într-o mare măsură la
prevenirea alcoolismului.
Tratamentul persoanelor alcoolice, care recomandă diferenţiat pentru
fiecare individ care are o importanţă deosebită în prevenirea recidivării celor
care au consumat băuturi alcoolice în exces.
În asistenţa alcoolicilor un rol important îl joacă mediul familial şi
micro-grupul socio-profesional. Astfel, în literatura de specialitate se
recomandă păstrarea inserţiei familiale, păstrarea inserţiei socio-profesionale
şi a locului de muncă.
Desigur că există şi alte metode şi mijloace de prevenire a
alcoolismului care se stabilesc în funcţie de structura personalităţii fiecărui
individ, de mediul micro-social în care acesta trăieşte, şi, nu în ultimul rând,
de educaţia acestuia.
Reabilitarea socială urmăreşte reabilitarea valenţelor sociale ale
86
persoanei în cauză, a posibilităţilor sale de a se încadra în viaţă şi de a se
autoconduce în mod adecvat conform unor cerinţe optimale.
CONCLUZII
Pentru îngrădirea şi eradicare flagelului toxicomaniei, pentru
prevenirea efectelor nocive ale „exploziei” de droguri se impune prevenirea
abuzului, dezintoxicarea consumatorilor şi reinserţia lor socială.
Fostul secretar al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Javier Perez de
Cuellar, afirma: „drogurile ilicite, oriunde ar fi produse şi consumate,
contaminează, corup şi slăbesc chiar ţesutul social, în întreaga lume abuzurile
crescute distrug nenumărate şi preţioase vieţi. Aceste probleme rănesc deja în
mod profund toate regiunile lumii.”
Abuzul de droguri este contagios, iar drogul însuşi este un factor de
contaminare a celor din jur. Specialiştii care au analizat fenomenul proliferării
drogurilor confirmă că, în medie, un toxicoman îşi face lunar 3-5 adepţi. Se
mai ridică şi problema dacă o persoană care a abuzat de droguri şi de alcool
devenind narcomană ori alcoolică va rămâne până la finele existenţei sale
biologice aservită acestor aşa-zişi ZEI: drogul şi alcoolul. Răspunsul este unul
negativ. Toxicomanii şi alcoolicii pot fi recuperaţi. Afirmaţia este
îmbucurătoare în sine, dar nu este completă dacă nu se menţionează şi faptul
că această izbăvire este posibilă numai cu participarea efectivă a celui în
cauză. Dezintoxicarea acestor persoane este un parcurs dificil de parcurs, care
constă în cura de dezintoxicare propriu-zisă, îngrijirea post-cură şi reinserţia
socială, toate fiind activităţi deosebit de importante şi dedicate, presupunând
creşterea rezistenţei psihice şi morale a individului, prevenirea, cu alte
cuvinte, a realunecării celui abia salvat de pe panta abuzului de droguri sau a
alcoolismului. Tratamentul ales de medic va fi distinct, după cum diferită este
87
şi etiologia toxicomaniei şi a alcoolismului.
În pofida eforturilor de până acum, toxicomania nu a marcat niciodată
un recul, în cea mai mare parte a lumii, ea, dimpotrivă a câştigat teren,
îndeosebi în ţările care au o mare producţie ilicită de materii prime pentru
stupefiante, acolo unde măsurile de control, tratament sau represiune nu sunt
afectate, traficul de narcotice nefiind suficient de bine contracarat.
După cum s-a demonstrat, toxicomania se manifestă mai ales în ţările
dezvoltate din punct de vedere economic, dar, în ultima vreme, începe să
câştige teren şi în ţările mai puţin dezvoltate. Ar trebui ca toxicomania să
provoace o îngrijorare cu totul deosebită în rândul tinerei generaţii, şi mai ales
al copiilor. De aceea pentru a se putea obţine rezultate majore în prevenirea şi
controlul acestui fenomen, este necesar să se desfăşoare o luptă energică şi
concentrată împotriva tuturor factorilor care îl favorizează.
Rolul principal în prevenirea şi combaterea toxicomaniei revine
statelor libere şi independente, interesate în a-şi asigura propria apărare în faţa
acestui pericol, mobilizând în acelaşi timp toate mijloacele de care dispun:
organizaţiile sociale, asociaţiile profesionale, şcolile, universităţile, instituţiile
medicale, mijloacele de informare în masă etc. este necesar să se realizeze
conştientizarea celor mai largi pături ale opiniei publice din fiecare ţară faţă de
pericolul şi riscurile care şi le asumă cei ce alunecă pe calea, adesea fără
întoarcere, a toxicomaniei.
BIBLIOGRAFIE
88
1. Costică Voicu, Georgeta Ungureanu – „Introducere în
criminologia aplicată” – Editura Universul Juridic 2004;
2. Ţurlea Stelian: Bomba drogurilor, Editura Humanitas, Bucureşti
1991;
3. „Manualul poliţistului antidrog”, Editura Ministerului de
Interne, Bucureşti 2002;
4. „Copilul meu, drogurile şi eu” – Editura Ministerului de Interne,
Bucureşti 2002;
5. „Îndreptar privind alcoolul, tutunul şi alte droguri” – Editura
Ministerului de Interne Bucureşti 2002;
6. Jenică Drăgan: Aproape totul despre droguri, Editura Militară,
Bucureşti 1994;
7. Nistoreanu Gheorghe, Costică Păun: Criminologie, Editura
Europa Nova, Bucureşti 2000;
8. Petru Boişteanu: Alcoolism şi comportament, Editura Moldova,
Iaşi 1995;
9. Ion pitulescu - „Conotaţii criminogene şi noi riscuri pentru
ordinea publică” – Editura Naţional Bucureşti 2000;
10.Niculescu D.D.: Alcoolismul în România, Editura SO CET ET
COMP., Bucureşti 1895;
11.Popescu Eremia Al.: Alcoolismul din punct de vedere medico-
legal şi social, Editura România Nouă, Bucureşti 1934;
12.Dragomirescu Virgil: Psihologia comportamentului deviant,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1976;
13.Almanah „Pentru Patrie” nr. 10/1999;
14. Revista „Psihologia” nr. 2/1999;
15. Revista ”Drapelul” nr.1/2003;
89
16. Legea nr.143/2000;
17. Vasile Dobrinoiu, Drept penal – parte generală, Editura Europa
Nova, Bucureşti 1997;
18. Suceavă Ion: Paradis iluzoriu, Editura Militară, Bucureşti 1989;
90