Drepturile omului - proiect de diploma

Cuprins:

Pagina k2l17leIntroducere 2Capitolul I Istoricul aparitiei si sisteme de protectie a drepturilor omului § 1. Dezvoltarea conceptuala a drepturilor si libertatilor omului 6§ 2. Primele documente privind drepturile fundamentale ale omului 11§ 3. Documentele recente referitoare la drepturile omului 14§ 4. Importanta actelor nationale si internationale referitoare la drepturile omului 20§ 5. Drepturile omului in sistemul ONU 24§ 6. Sisteme regionale de protectie a drepturilor omului 31Capitolul II Institutiile nationale de drept pentru protejarea drepturilor omului § 1. Curtea Constitutionala 37§ 2. Institutia ombudsmanului 44§ 3. Procuratura 54§ 4. Organele judecatoresti 67§ 5. Contenciosul administrativ -; un garant al apararii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului 90Capitolul III Caile de atac -; mijloc de apararea a drepturilor omului § 1. Apelul 96§ 2. Recursul 101§ 3. Revizuirea hotaririlor 107§ 4. Recursul la CEDO 111§ 5. Practica juridica 119Incheiere 140Bibliografie 144

Introducere

Se stie ca drepturile omului se afla la baza constitutionalismului, iar principalul scop al unei constitutii consta in garantarea libertatii si securitatii fiintei umane sub toate aspectele sale. Promovarea conceptului de drepturi ale omului, precum si a consacrarii lor juridice constituie una din problemele fundamentale ale seco¬lului. Evenimentele istorice si social-culturale ale omenirii, cu repercusiuni asupra drepturilor omului au ramas in continuare in centrul vietii ei politice, sociale, religioase, etico-morale, juridice si filozofice. Dupa al doilea razboi mondial si pina la inceputul anilor 90, au existat prea putine practici politice si democratice in domeniile vietii sociale ale tarii noastre. Putem afirma chiar ca au lipsit regle¬mentarile juridice in sensibila problematica a drepturilor omului. Din acest motiv, chiar de la proclamarea independentei, in Republica Moldova, ca rezultat al pra¬busirii imperiului sovietic, s-au ivit premisele necesare pentru transformarea so¬cietatii noastre intr-o societate democratica, organizata pe principiile unui stat democratic si de drept. De asemenea, prin aderarea, ratificarea tratatelor inter¬nationale din domeniul drepturilor omului a fost pus fundamentul unui nou sis¬tem juridic si social-politic, care in urmatorii ani s-a dezvoltat vertiginos. Actualmente in Republica Moldova se contureaza clar tendinta de a crea anume acele mecanisme si pirghii de implementare a unui sistem national de promovare si respectare a drepturilor omului, care se bazeaza in special pe instrumentele juridice.In materia vasta a drepturilor omului specialistii au expus diverse pareri. O parere este ca orice persoana care se considera lezata in drepturile sale legitime are drept de petitionare, asigurindu-i-se posibilitatea de adresare orica¬rui organ de stat pentru inlaturarea nedreptatii, anihilarea consecintelor ei si repa¬rarea

daunei sau repunerea in drepturi.In acest sens sint recunoscute o serie de drepturi si este posibila exercitarea libera a unora dintre ele cum ar fi: dreptul de petitionare; libertatea expresiei; libertatea mitingurilor, demonstratiilor si intrunirilor; dreptul de aparare; dreptul la greva, etc.Constitutia Republicii Moldova consacra un intreg titlu proclamarii drepturilor si libertatilor cetatenilor, de la dreptul la viata si libertate individuala la dreptul de asociere, informare, instruire si educatie, de a alege si a fi ales in organele statului.Astazi aceste drepturi si libertati nu sunt numai formal enuntate, ci sunt fixate atat in Legea Fundamentala a tarii, cat si in numeroase legi organice, ordinare.Problema privind drepturile omului a ocupat si ocupa un loc proeminent in cadrul actiunilor politice ale statelor, precum si ale unor importante organisme si reuniuni internationale, devenind un subiect de cea mai larga circulatie, atat in lucrari de specialitate, cat si in dezbaterile publice.Atasata substantial actiunii politice, problematica drepturilor omului este inainte de toate una sociala. Dar, totodata trebuie de recunoscut ca pentru largi grupuri ale populatiei aceasta terminologie si problematica ramane in buna parte un subiect pur teoretic, abstract sau partial sesizat, nefiind suficient receptata semnificatia reala a acestor drepturi, precum si insemnatatea lor concreta si actuala pentru viata practica a cetatenilor, pentru evolutia statului civic si politic.Este un prilej de analiza si de bilant in domeniul de dezvoltare si de evolutie a drepturilor omului. De analiza cu privire la indeplinirile si neimplinirile drumului parcurs si de bilant in cele mai diferite domenii ale creatiei umane in secolul si mileniul care s-a incheiat pentru a sti: unde a ajuns Omenirea; ce cai de evolutie si dezvoltare ii sunt deschise in noul secol si mileniu.Bilantul facut vizeaza, in mod firesc, in primul rand domeniul economic, realizarile in asemenea sectoare, cum sunt: industria; agricultura; transporturile si telecomunicatiile; turismul etc. In acelasi timp, sunt evaluate rezultatele in domeniile cercetarii stiintifice si tehnologice, implinirile in domeniile educatiei, stiintei si culturii.Acum, cand facem bilantul Secolului si Mileniului, nu putem insa sa trecem sub tacere Drepturile Omului, succesele inregistrate in acest domeniu, stadiul realizarii acestor drepturi si, mai ales, incalcarile care persista. Putem noi oare trece cu vederea faptul ca la acest inceput de secol si de mileniu persista asemenea fenomene grave, cum sunt: mal-nutritia; bolile endemice; discriminarile si discrepantele flagrante care iau proportii ingrijoratoare in diferite zone ale lumii.Plusurile inregistrate in promovarea si apararea drepturilor si libertatilor publice au fost remarcabile, dar minusurile nu sunt mai putine. Dincolo de declaratiile de bune intentii sunt sefii de stat si de guvern, precum si alte personalitati politice de prima marime in sistemul de guvernamant, considerate a fi democratice, care nu se sfiiesc sa trimita forta si arme impotriva grevistilor, a demonstrantilor care "revendica un trai mai bun", cerand "salarii decente" si "paine pentru copiii lor" .Lucrarea a fost structurata in trei capitole, in capitolul intii ce se intituleaza Istoricul aparitiei si sisteme de protectie a drepturilor omului se face o analiza a conceptului dreptului omului, a aparitiei primelor documente privind apararea drepturilor omului, importanta actelor internationale si celor nationale, si descrierea organizatiilor internationale de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. In capitolul doi ce se intituliaza: „Institutiile nationale de drept pentru protejarea drepturilor omului” se face descrierea si analiza organelor de justitie in Republica Moldova privind protejarea drepturilor omului. Astfel vor fi analizate urmatoarele institutii: Curtea Constitutionala, Procuratura, Instantele judecatoresti, Institutia Ombudsmanului.In cadrul capitolului trei ce se intituleaza: „Caile de atac -; mijloc de apararea a drepturilor omului” se descrie procedura cailor de atac ordinare si caile de atac extraordinare. Totodata in cadrul capitolului se face descrierea procedurii depunerii cererii in Curtea Europeana a Drepturilor Omului, procedura de admisibilitate a cererilor si procedura solutionarii cauzelor.Si ca o generalizare a celor mentionate, cred lucrarea data va ajuta sa se inteleaga ce drepturi fundamentale exista si la care mecanisme nationale si internationale se poate de recurs, in cazul incalcarii acestor drepturi, pentru a repune in dreptul sau libertatea lezata.

Capitolul I Istoricul aparitiei si sisteme de protectie a drepturilor omului

§ 1. Dezvoltarea conceptuala a drepturilor si libertatilor omului

Problema cercetarii drepturilor omului a cunoscut o evolutie in domeniul stiinte¬lor sociale: filozofie, stiinte politice, teologie, inclusiv in doctrina dreptului natural (jus naturale). Ideea drepturilor omului a constituit o preocupare a inteleptilor inca in epoca antica, printre acestia fiind Socrate (470-399), Aristotel (384-322), Platon (427-347), Cicero (106-43) si altii.Aceasta doctrina s-a raspindit mult in perioada revolutiilor burgheze din secolele XV1I-XV1I1 in statele Europei de Vest. Conceptul ei a fost aprofundat in lucrarile ginditorilor cu renume mondial Hugo Grotius (1583-1645), John Locke (1632-1704), Charles-Louis Montesquieu (1689-1755) si Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) etc. Doctrina dreptului natural a fost cercetata mai profund in lucrarea juristului si eruditului olandez H. Grotius De jure belii etpacis (Despre dreptul razboiului si al pacii), aparuta in 1625, in care se preciza ca "dreptul natural nu se preocupa numai de lucrurile ce nu depind de vointa omului, ci are ca obiect si multe lucruri care sint urmarea unui act al vointei omenesti". Deci, teoriile si conceptiile doctrinei dreptului natural (Jus naturale) pornesc de la teza potrivit careia dreptul isi are originea in natura fiintei omenesti. O contributie deosebit de importanta la progresul conceptiei general-universale de reguli referitoare la fiinta umana a adus-o Platon, care a stabilit o distinctie clara intre idei si cultura sau traditie, lucrarile lui avind un pronuntat caracter de afirmare, descoperire a libertatilor si drepturilor omului. In lucrarea Politica Aristotel afirma: "numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natura oame¬nii nu se deosebesc cu nimic" .Cu toate acestea, a fost nevoie de ceva timp, inainte sa se ajunga la recunoasterea faptului ca demnitatea omului este in acelasi timp si sursa, si fundament.Totodata, in cadrul unei societati in care majoritatea covirsitoare a indivizilor - sclavii sint considerati "unelte necuvintatoare", ideile de promovare egala a conditiei umane nu s-au putut reflecta si pe plan economic, politic, social sau cultural. Aceasta nu s-a intimplat nici in Evul Mediu, cind filozofii crestini au incercat sa dezvolte teoria in cauza, pornind de la Decalog cu cele zece porunci si enuntind in acest mod anumite drepturi individuale fundamentale. Tot in acest context, potrivit marelui ginditor Sf. Toma d'Aquino, individul este in centrul unei ordini sociale si juridice juste, insa legea divina are preeminenta absoluta asupra dreptului laic, asa cum este definit de imparat, rege sau print. Ideile si conceptiile exprimate in operele unor filosofi si juristi de prestigiu si-au facut locul in numeroase documente cu caracter constitutional care au pus in evidenta o conceptie pe deplin elaborata si structurata cu privire la drepturile si libertatile omului. Convingerea ca individul, ca fiinta umana, dispune de drepturi iminente, intrinseci acestei calitati, desi are origini indepartate, mai ales in con¬ceptia crestina asupra omului, in filozofia politica si juridica s-a impus mult mai tirziu, atunci cind conditiile social-politice, impunatoare la un moment dat, au ingaduit-o.In opinia Ralucai Miga-Basteliu, institutia drepturilor omului poate fi abordata pe trei planuri, si anume: a) al filozofiei politico-juridice, a carei evolutie a condus la afirmarea individului ca persoana umana, indreptatita sa beneficieze sau sa fie investita cu drepturi proprii opozabile, in primul rind, statului caruia ii apartine; b) pe plan juridic, in acest scop ideile privind drepturile omului fiind transpuse in instrumente juridice generatoare de drepturi si obligatii, mai intii pe plan national si mai apoi pe plan international; c) pe cel al cooperarii dintre state, la nivel international, care intervine mult mai tirziu pentru drepturile cistigate prin intermediul unor instrumente juridice specifice sau chiar identificarea unor noi drepturi .Sustinem opinia acestui autor, deoarece institutia dreptului individului cuprinde 3 aspecte: 1) al filozofiei politice a drepturilor individului; 2) aspectul pur juridic producator de efecte juridice (drepturi si obligatii) ale individului; 3) cel al coope¬rarii statelor ca subiecti de drept international privind drepturile individului.Asadar, in masura in care societatea a evoluat, iar in viata popoarelor s-au conturat probleme noi cu diverse aspecte, au suferit corective importante conceptiile formulate privind drepturile omului. Au aparut, astfel, teorii sociale care au cautat sa legitimeze prerogativa statului de a contribui la apararea

drepturilor si libertatilor omului si de a intreprinde masurile necesare pentru asigurarea drepturilor acestora in baza unei prezumtii potrivit careia statul actioneaza ca exponent si reprezentant al intregii societati, aparand interesele legitime ale acesteia.De mentionat ca astfel de teorii au devenit, pe parcurs, suportul unor conceptii totalitare , chiar daca la inceput isi exprimau bunele intentii, incercand sa justifice dreptul statului de a prelua anumite aspecte privind drepturile omului si incercarea de a apara prin mijloace adecvate interesele unor categorii sociale mai dezavantajate. Efectele devastatoare ale acestora au fost de anihilare aproape a tuturor drepturilor si libertatilor indivizilor sub pretextul apararii lor de catre stat care, avind in folosinta deplina o uriasa masina represiva, a dat nastere, in final, la o contradictie flagranta cu aceste drepturi ale omului, in loc sa le apere, situatie ce a determinat initierea cunoscutelor revolutii in masa si care au dus la prabusirea comunismului in tarile Europei de Est. Anume in urma acestor revolutii au fost repuse in functiune principiile economice liberale si restabilit sistemul drepturilor omului prin intermediul unor garantii reale acordate individului, cu scopul de a asigura respectarea ferma a drepturilor sale fundamentale. Astfel, datorita incarcaturii filosofice a conceptiilor privind drepturile omului, acestea s-au reflectat in definirea trasaturilor politice si juridice, influentind chiar si conceptul in sine.Merita a fi subliniat faptul ca elaborarea conceptului de drepturi ale omului a constituit, in fond, o operatiune de sinteza, constind din generalizarea unor idei consacrate, in diferite tari, in documente juridice cu un bogat continut moral si politic, redactate de juristi de mare prestigiu care au rezistat timpului, lasind in urma lor valoroase opere de studiu. In aceste conditii, conceptul in sine ce dezvolta drepturile omului a reprezentat o generalizare si abstractizare a tot ce a avut mai de seama gindirea umana, creind intr-o noua acceptiune principiile filozofice umaniste, reluind elemente din gindirea religioasa si din nazuintele generale de libertate care se facusera cunoscute cu atita vigoare in secolele XVII si XVIII.Conform altei pareri, conceptul propriu-zis de drepturi ale omului s-a nascut in perioada de pregatire individuala a revolutiilor burgheze din Europa. El s-a conturat din idei care existau deja in antichitate sau in gindirea politica a Evului Mediu. Cu toate acestea, numai in timpul revolutiilor burgheze ideea drepturilor omului s-a afirmat si in practica sociala. Teoreticienii filozofi au fost primii care au proclamat egalitatea tuturor oamenilor, dezvoltind principiile unei antropologii umaniste rationaliste ca fundament al conceptiei drepturilor omului. La rindul lor, revolutiile americana si franceza au consacrat pentru prima oara in istoria umanitatii principiile egalitatii in fata legii, a libertatii de gindire si a demnitatii umane.Ca rezultat al invocarii conceptului drepturilor omului pe planul legal al legislatii¬lor nationale, acesta a cunoscut o protectie incadrata in instrumente juridice la nivel mondial ca urmare a amplificarii problemelor abatute asupra omenirii, dar si ca o consecinta a generalizarii influentei unor conceptii filozofice si religioase , exprimind ideea de libertate. Aceasta a contribuit la sintetizarea unei conceptii umaniste de o larga deschidere internationala, oferind expresie popoarelor lumii de a face ca pe viitor demnitatea si respectul fiintei umane sa nu mai cunoasca ingradiri si limitari de nici un fel. Astfel, in urma acestui indelungat proces de cristalizare, institutia drepturilor omului se infatiseaza in prezent ca una deosebit de complexa, ce tine atit de ordinea juridica interna, cit si de cea internationala.Avind ca scop reflectarea unui anumit standard cistigat de protectie internationa¬la a drepturilor si libertatilor ce apartin in mod egal tuturor fiintelor umane, ea defineste si insumeaza un ansamblu de drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor unii fata de altii, ale statelor de a apara si promova aceste drepturi, in egala masura, precum si ale intregii comunitati internationale de a veghea asupra res¬pectarii drepturilor si libertatilor respective in cadrul fiecarei tari, intervenind nu¬mai in acele situatii in care drepturile omului sint incalcate intr-un stat sau altul.Intr-o atare ordine de idei, interesul de care se bucura problematica drepturilor omului constituie, fara doar si poate, o recunoastere incontestabila a complexitatii si originalitatii acestei valoroase institutii juridice, dar si mai mult a faptului ca fara drepturile in cauza nu poate fi infaptuita o societate democratica - conditie primor¬diala in afirmarea demnitatii fiecarui individ atit pe plan intern, cit si pe plan extern. "Drepturile si libertatile noastre sint scutul nostru, care protejeaza demnitatea noastra umana in raport cu statul. Drepturile omului nu sint in stare sa ne acorde garantii ca vom fi iubiti si rasfatati, ele nu garanteaza fericirea in viata, nici macar dreptate sau o bunastare minima - ele nu fac decit sa ne apere de

injosiri si atacuri asupra demnitatii noastre, si tot numai din partea unuia, dar a celui mai puternic delicvent - puterea de stat, ceea ce in cadrul democratiei inseamna vointa majoritatii" .

§ 2. Primele documente privind drepturile fundamentale ale omului

Primele documente cu caracter pronuntat constitutional au aparut in Anglia. Printre acestea este Magna Carta, data de Ioan fara de Tara la 15 iunie 1215 baronilor si episcopilor englezi. Acest act de epoca a avut o prioritate absoluta asupra tuturor celorlalte acte care s-au elaborat in lume in decursul timpului in acest domeniu atit de important pentru intreaga populatie. Acest document prevedea ca nici un om liber nu va putea fi arestat sau intemnitat, sau deposedat de bunurile sale, sau declarat in afara legii (out law), sau exilat, sau lezat de orice manie¬ra ar fi si noi nu vom merge impotriva lui si nici nu vom trimite pe nimeni impotriva lui, fara o judecata loiala a egalilor sai, in conformitate cu legea tarii.Cele mai coerente teorii asupra drepturilor omului au aparut si s-au cristalizat in cultura europeana in secolele al XVIII-lea si al XlX-lea. Tot aici au aparut si instrumentele juridice de transpunere in prevederi legale a acestor drepturi si libertati fundamentale. Inaintea altor tari, Marea Britanie a adus la cunostinta lumii inca trei importante documente privind drepturile omului: Petitia drepturi¬lor din 7 iunie 1628, Habeas Corpus Act din 26 mai 1679 si Bill of Rights din 13 februarie 1689.Un document celebru, care si-a pastrat actualitatea peste veacuri, a fost emis in Franta la 26 august 1789. Chiar in primul articol transpare ideea ca "oamenii se nasc si ramin liberi si egali in drepturi, iar deosebirile sociale nu pot fi fonda-te decit pe egalitatea comuna ", stabilind ca scop al oricarei asociatii politice apararea drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului, si anume: libertatea, proprietatea, siguranta si rezistenta impotriva asupririi.Un alt act de valoare a fost Declaratia drepturilor din statul Virginia din 1776, care enunta in cuprinsul sau aceleasi idei, consacrind, in fond, principiul ca toti oamenii sint prin natura lor in mod egal liberi si independenti si au anumite drepturi innascute.Declaratia de drepturi a Statelor Unite ale Americii din 14 iulie 1776 subliniaza si ea ca "oamenii au fost creati egali, ei fiind inzestrati de Creator cu anumite drepturi inalienabile, printre acestea regasindu-se dreptul la viata, libertate si cautarea fericirii" . Una din cele mai importante idei pe care le consacra acest document de vaza este aceea ca toate guvernarile au fost stabilite de catre oameni anume pentru a garanta drepturile consfintite. Potrivit acestei Declaratii, "oricind o forma de guvernare devine contrara acestui scop, poporul dispune de dreptul de a o schimba sau de a o aboli si de a stabili un nou guvernamint".Ideile libertatii politice inscrise in continutul declaratiei americane de indepen¬denta dezvolta, de fapt, valoroasele concepte fundamentale inscrise in Magna Carta Libertatum, in Petitia drepturilor, precum si in Habeas Corpus Act sau Bill of rights, care au pus bazele marilor idei ale libertatii politice.Aruncind o privire retrospectiva, se poate constata ca declaratiile de drepturi au reprezentat, atit la timpul respectiv, cit si, mai ales, dupa secole, documente fundamentale, de o incomparabila relevanta pentru definirea continutului politic si juridic al institutiei drepturilor omului. Acestea au contribuit la fundamentarea ideii egalitatii oamenilor atit in domeniul drepturilor civile, cit si in domeniul politic, definind o viziune elaborata cu privire la raporturile dintre individ si stat, dintre om si autoritate.De mentionat faptul ca inca in 1215 Magna Carta definea, pentru prima data, o regula de maxima importanta: ori de cite ori guvernul unei tari vrea sa aduca o anumita limitare statutului cetatenesc al indivizilor, aceasta limitare nu poate fi justa si legala decit daca se intemeiaza pe o regula de drept, preexistenta si impartial interpretata.Documentele respective pe care le-am mentionat, elaborate in Anglia, Franta si SUA, au reprezentat, la acele timpuri, expresii ale manifestarilor curajoase ale tendintelor de epoca de a proteja drepturile legitime ale cetateanului impotriva tentativelor statului de a-si extinde prerogativele in pofida drepturilor oamenilor si in detrimentul acestora. In sustinerea acestor concepte, cu argumente temei¬nice, doctrina liberala a demonstrat obligatia statului de a nu face nimic in masura sa impiedice libera desfasurare a activitatilor pe care omul le intreprinde, precum si exercitarea drepturilor ce-i sint recunoscute individului de diversele legi si de Constitutie.Mijlocul sec. al XlX-lea a inregistrat un fenomen nou in domeniul drepturilor omului - abordarea acestora

pe plan international. Primele norme conventiona¬le vizau: umanizarea razboiului (Conventia din 22 august 1864 ce prevedea protectia militarilor raniti in fortele armate in campanie; Conferinta de Pace de la Haga privind neutilizarea unor categorii de arme crude si perfide); • combaterea comertului cu sclavi (Conferinta antisclavagista de la Bruxelles, 1890) si, in general, cu fiinte umane (Acordul de la Paris din 18 mai 1904 care interzicea comertul cu femei; la 30 septembrie 1921 a fost adoptata la Geneva Conventia internationala referitoare la combaterea traficului cu femei si copii etc.); • protejarea minoritatilor religioase (Tratatele de la Paris din 30 martie 1856 si Berlin din 13 iulie 1878 cu prevederi referitoare la protejarea minoritatilor crestine in Imperiul Otoman).Incepind cu sec. al XX-lea, dar mai ales dupa crearea Societatii Natiunilor, au fost elaborate 4 mari categorii de norme de protectie a anumitor drepturi ale omului: referitoare la problemele de munca, la problema protectiei popoarelor din colonii, a minoritatilor etnice si religioase si a strainilor, considerate ca fiind foarte importante pentru omenire.

§ 3. Documentele recente referitoare la drepturile omuluiLa rascrucea anilor realitatea demonstreaza ca ideea drepturilor omului se bucura de o popularitate considerabila in intreaga lume. Din start, aceasta popularitate nu vizeaza doar lumea occidentala, chiar daca politicile de respectare a drepturi¬lor omului au luat nastere in Europa de Vest si America de Nord .Drepturile omului reprezinta un raspuns la o problema universala si vizeaza noile democratii la modul cel mai direct.Astfel, problema cunoasterii principalelor drepturi protejate de lege este una prio¬ritara pentru fiecare cetatean, indiferent de situatia sociala, politica, functia publi¬ca, virsta, religie etc. In linii mari, drepturile omului reprezinta relatia dintre con¬ducatori si cei condusi. Normele fixate pe plan international reies din convingerea ca nu omul exista pentru binele statului, ci statul exista pentru binele omului. Prin urmare, organizarea societatii intr-un stat implica faptul ca autoritatile dis¬pun de puterea de a impune regulile care guverneaza societatea, iar rostul social al drepturilor omului este in primul rind acela de a asigura o noua baza pentru formularea unor standarde menite sa garanteze ca sistemul statal va servi intere¬selor oamenilor si nu va leza drepturile acestora.Aceleasi considerente au stat si la baza infiintarii ONU in 1945. Natiunile Unite au proclamat credinta popoarelor in drepturile omului, afirmind in cadrul Cartei ca aceste drepturi se aflau in centrul preocuparilor lor. Unii au considerat ca, desi ideea de drepturi ale omului este anterioara Organizatiei Natiunilor Unite, ea a fost oficial si universal acceptata abia in momentul crearii Organizatiei. Desigur, istoria drepturilor omului este pasionanta. Ea isi trage radacinile din toate marile sisteme filozofice, aflindu-se la temelia luptei pentru libertate si egalitate in intreaga lume. Comunitatea internationala s-a dezvoltat si transformat radical in cursul secolului al XX-lea, iar odata cu aceasta s-a produs si emancipa¬rea drepturilor fundamentale ale persoanei. Evenimentul teribil care a fost cel de¬al doilea razboi mondial i-a determinat pe invingatori sa incerce sa creeze o alianta, in primul rind, pentru a rezolva citeva din problemele ce decurgeau din razboi, dar mai ales pentru a cauta un mijloc de a impiedica repetarea unor evenimente atit de ingrozitoare pe viitor. Astfel a fost creata Organizatia Natiu¬nilor Unite. Importanta acestui deziderat a fost si ramine evidenta, iar stradaniile depuse in vederea adoptarii diferitelor declaratii universale ale drepturilor omului continua sa fie in centrul acestei organizatii.Cu toate acestea, prea putina lume este constienta de amploarea eforturilor depu¬se din 1945 incoace in vederea realizarii unui astfel de acord general, precum si de calea grea ce a fost parcursa in acest sens pina in prezent.Textul de referinta ramine Declaratia Universala a Drepturilor Omului, procla¬mata in 1948. Acest text enunta o serie de drepturi fundamentale, un "ideal comun ce trebuie implinit" pentru toti oamenii, indiferent de rasa, sex, limba, religie, opinie politica, origine nationala sau sociala, bunuri, nastere sau situatie materiala .Dupa foarte multe si indelungate discutii si dezbateri au fost adoptate alte doua instrumente internationale cu putere de lege pentru statele-parti, si anume: Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale si Pactul international cu privire la drepturile civile si politice. Ambele au fost votate

in 1966 si au intrat in vigoare zece ani mai tirziu. Un protocol facultativ referitor la cel de-al doilea pact prevede un mecanism de examinare, in anumite cazuri, a plingerilor parvenite de la persoane particulare.Aceste trei documente reunite constituie Carta Internationala a Drepturilor Omului. Anume ele au inspirat in mod direct si au reflectat, in totalitate sau in parte, o intreaga gama de instrumente complementare referitoare la:• autodeterminare si dreptul la independenta al tarilor si popoarelor colonizate;• lupta impotriva discriminarii bazate pe rasa, sex, loc de munca, profesie, religie, credinta sau educatie;• lupta impotriva crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii;• protectia persoanelor supuse unui regim de detentie sau de inchisoare;• interzicerea torturii si altor tratamente analoage inumane;• libertatea de asociere (drepturi sindicale), politica locurilor de munca;• drepturile politice ale femeii;• drepturile persoanelor deficiente mintal si cu handicap;• progresul si dezvoltarea in domeniul social (eliminarea foamei si a subnutritiei);• folosirea progreselor inregistrate de stiinta si tehnica in interesul pacii si in beneficiul omenirii;• cooperarea si dezvoltarea culturala pe scara internationala;• mass-media si contributia acesteia la intarirea pacii si intelegerii internationale;• lupta impotriva rasismului, instigarii la razboi si apartheidului;• lupta impotriva terorismului;• promovarea drepturilor omului.De mentionat faptul ca aceasta este doar partea vizibila a lucrurilor, nemaivorbind de nenumaratele grupuri speciale de lucru, de comitetele si masurile specia¬le, de rapoartele, studiile si declaratiile, conferintele, planurile si programele orga¬nizate si desfasurate in acest sens. Merita a fi evidentiate deceniile de lupta, de cercetare si de instruire, precum si fondurile de contributii benevole sau de anga¬jari speciale, masurile de asistenta de orice fel la nivel mondial, regional si local, masurile adoptate, anchetele realizate si procedurile elaborate pentru promovarea si apararea drepturilor omului.Un al document important in apararea drepturilor omului este Conventia Europeana a Drepturilor Omului care nu a aparut dintr-un vid juridic; ea a fost precedata atat de Declaratia Universala a Drepturilor Omului cat si de Declaratia americana a drepturilor si indatoririlor omului. Conventia Europeana a fost semnata la 4 noiembrie 1950 si a intrat in vigoare la 3 septembrie 1953.Declaratia Universala ocupa, de fapt, un loc deosebit in Preambulul Conventiei Europene. Tot astfel, nu ar trebui subapreciata importanta textului european in cadrul protectiei drepturilor omului la nivel international. In Preambulul sau, Conventia enunta intr-adevar principii importante: „Bazele justitiei si a pacii in lume... a caror mentinere se sprijina in mod esential pe un regim cu adevarat democratic pe de o parte, si, pe de alta parte, pe o conceptie comuna si un respect comun al drepturilor omului din care decurg acestea;...”Guvernele statelor europene insufletite de acelasi spirit - si posedand un patrimoniu comun de idealuri si de traditii politice, de respectarea libertatii si de suprematia dreptului (sunt hotarate) sa ia primele masuri menite sa asigure garantarea colectiva a unora dintre drepturile enuntate in Declaratia Universala. Exista in acest text termeni nedefiniti juridic: pace, regim democratic, respect comun.Preambulul, se observa, formuleaza notiunea de democratie politica ce nu figureaza in Statutul Consiliului Europei. Tot la fel de important este si accentul pe care Parlamentul il pune pe garantarea colectiva a drepturilor omului.Conventia Europeana a fost primul instrument international ce se refera la drepturile omului avand ca scop protectia unui larg evantai de drepturi civile. Ea a avut in vedere, prin art.19, instituirea unui sistem de protectie a acestor drepturi structurat pe doua nivele: o Comisie Europeana a drepturilor omului si o Curte Europeana a drepturilor omului. Astfel, la 18 mai 1954, Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei alege pentru prima data membrii Comisiei Europene a Drepturilor Omului, in fasa careia, in mod obligatoriu incepea orice proces introdus in baza Conventiei. Mai tarziu, la 21 ianuarie 1959, Adunarea Consultativa Parlamentara a Consiliului Europei alege, la rindul sau, pentru prima data, judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului, chemata sa examineze, dupa Comisie, una din aceste cauze si sa le

solutioneze prin hotariri definitive si obligatorii. In afara competentei contencioase, pe care a avut-o inca de la infiintare, Curtea capata si competenta consultativa in 1970, odata cu intrarea in vigoare a celui de-al doilea protocol aditional al Conventiei. Mecanismul instituit de Conventie s-a dovedit neperformant, intrucit inmultirea plingerilor si complexitatea cauzelor au condus la solutionarea acestora in perioade lungi de timp (chiar 5 ani), astfel ca in Protocolul aditional nr.11, incheiat la Strasbourg la 11 mai 1994, s-a statuat inlocuirea fostului mecanism prevazut de art.19 (Comisia si Curtea) si constituirea unei instante unice, cu caracter permanent - Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cu sediul la Strasbourg. Protocolul a fost semnat de toate statele membre ale Consiliului Europei si a fost ratificat de marea lor majoritate si a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1998, dupa 40 de ani de activitate efectiva a fostei Curti. De apreciat activitatea desfasurata de catre institutiile specializate ale ONU, pre¬cum si actiunile intreprinse de catre numeroase organisme internationale sau na¬tionale, guvernamentale sau neguvernamentale ce se ocupa de drepturile omului. Fara indoiala, documentele mentionate nu divizeaza realitatea de ideal. Dupa cum se afirma in literatura de specialitate, daca se confrunta realitatile prezente cu idealul, nici o tara, nici chiar cea mai dezvoltata, nu se poate prevala de satisfacerea tuturor cerintelor apararii drepturilor omului. Guvernele statelor au o anumita tendinta de rezolvare a dificultatilor interne fara o contributie suficienta orientata spre drepturile omului, mai ales atunci cind tara abia si-a dobindit inde¬pendenta sau se afla in perioada de tranzitie.Dezvoltarea drepturilor omului in dreptul international si legislatiile natio¬nale s-a incununat cu crearea unui sistem de drepturi care reglementeaza glo¬bal existenta armonioasa a personalitatii. Aceasta realitate este caracteristi¬ca, in special, guvernelor tarilor in curs de dezvoltare, care, fara indoiala, nu ignorau aceste fapte, dar au facut uz de ele pentru a justifica incalcarile impuse de necesitatile de unitate nationala, de stabilitate si de dezvoltare. In acest sens, Declaratia Universala a Drepturilor Omului de la 1948 constituia un alibi impor¬tant, in special preambulul acesteia: "prezenta Declaratie Universala a Drepturi¬lor Omului este proclamata ca ideal comun de atins" si articolul 29 care stipuleaza ca "individul are indatoriri fata de comunitatea in care este posibila doar libera si deplina dezvoltare a persoanei sale" .Tocmai in aceste situatii apare problema asigurarii drepturilor omului, deoarece intiietatea dreptului nu este deplin respectata in nici un punct de pe glob, iar atentia trebuie sa fie indreptata si asupra partilor lumii unde se considera deseori ca aceasta problema este bine pusa la punct.

§ 4. Importanta actelor nationale si internationale referitoare la drepturile omului

Inca din cele mai vechi timpuri, elaborarea conceptului de drepturi ale omului a constituit, in fond, o operatiune de sinteza, constind din generalizarea unor idei consacrate, in diferite tari, in documente juridice cu un bogat continut moral si politic, redactate de juristi de mare prestigiu, care au rezistat timpului, lasind in urma lor valoroase opere de studiu.In aceste conditii, conceptul in sine ce dezvolta drepturile omului a reprezentat o generalizare si abstractizare a tot ce a avut mai de seama gindirea umana, creind intr-o noua acceptiune principiile filozofice umaniste. Astfel, in urma acestui indelungat proces de cristalizare, avind ca scop reflectarea unui anumit standard cistigat de protectie internationala a drepturilor si libertatilor ce apartin in mod egal tuturor fiintelor umane, documentele nationale si internationale referitoare la drepturile si libertatile omului definesc si insumeaza un ansamblu de drepturi, libertati si obligatii reciproce ale oamenilor, ale statelor si guvernelor de a apara si promova aceste drepturi, in egala masura, precum si ale intregii comunitati inter¬nationale de a veghea la respectarea drepturilor si libertatilor respective in cadrul fiecarei tari, intervenind numai in situatiile in care drepturile omului sint incalcate intr-un stat sau altul.Astfel, tratatele, conventiile si celelalte acte internationale, precum si legislatia interna a statelor cu privire la drepturile fundamentale ale omului constituie, fara doar si poate, o recunoastere incontestabila a complexitatii si originalitatii acestei valoroase institutii juridice , dar si mai mult a faptului ca fara aceste drepturi nu poate fi infaptuita o societate democratica ce constituie o conditie primordiala in afirmarea demnitatii fiecarui individ atit pe plan intern, cit si pe plan extern. Importanta celor mentionate mai sus reiese si din faptul ca instrumentele nationa¬le referitoare la drepturile omului nu pot deroga de la cele

internationale, dat fiind si angajamentul statului nostru ce si 1-a asumat prin inserarea in art. 4 din Consti¬tutia Republicii Moldova a urmatoarelor prevederi: "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile omului se interpreteaza si se aplica in concor¬danta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Republica Moldova este parte ". De asemenea, tot acest articol mai prevede ca "daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile omului la care Republica Moldova este parte si legile ei interne, prioritate au reglementarile internationale ".Consider ca toate aceste acte, fie interne, fie internationale referitoare la dreptu¬rile omului, reprezinta un raspuns la o problema universala si vizeaza noile demo¬cratii la modul cel mai direct. Astfel, cunoasterea principalelor drepturi prote¬jate de aceste acte este una prioritara pentru fiecare cetatean, indiferent de situa¬tia sociala, politica, functia publica, virsta, religie etc. iar normele fixate atit pe plan international, cit si cele in legile interne ale statului, reies din convingerea ca nu omul exista pentru binele statului, ci statul exista pentru binele omului. Astfel, cu atit este mai importanta legislatia nationala referitoare la drepturile omului, cu cit aceasta cuprinde mai multe prevederi referitoare la tema, confirmind in felul acesta pe plan international statutul sau de stat democratic. Evident, toate aceste prevederi cu referire la drepturile si libertatile fundamentale ale omu¬lui se afla intr-o strinsa legatura si nici un drept nu poate fi realizat si asigurat integral daca macar unul dintre ele este incalcat.Organizarea societatii intr-un stat implica faptul ca autoritatile dispun de puterea de a impune regulile care guverneaza societatea pornind de la aceste prevederi, iar menirea sociala a drepturilor omului este in primul rind aceea de a asigura o noua baza pentru formularea unor standarde menite sa garanteze faptul ca siste¬mul statal va servi intereselor oamenilor si nu va leza drepturile acestora. Anume aceste texte internationale au inspirat in mod direct si au reflectat, in totalitate sau in parte, o gama intreaga de instrumente complementare cu impli¬catii asupra legislatiilor nationale ale statelor, referitoare la autodeterminare si dreptul la independenta al tarilor si popoarelor colonizate; tortura si alte trata¬mente analoage inumane; libertatea de asociere (drepturi sindicale), politica locu¬rilor de munca; drepturile politice ale femeii; drepturile persoanelor deficiente mintal si handicapate, progresul si dezvoltarea in domeniul social (eliminarea foamei si a subnutritiei); folosirea progreselor inregistrate de stiinta si tehnica in interesul pacii si in beneficiul omenirii; cooperarea si dezvoltarea culturala pe scara internationala; mass-media si contributia acesteia la intarirea pacii si intele¬gerii internationale; lupta impotriva rasismului, instigarii la razboi si apartheidului; lupta impotriva terorismului si nu in ultimul rind promovarea drepturilor omului. Observam ca de la drepturile cele mai generale se ajunge la drepturi importante personale si chiar intime ale individului.In aceste conditii, importanta actelor nationale si internationale este impusa de la sine si prezinta o adevarata garantie pentru apararea drepturilor omului atunci cind in ordinea interna acestea deroga fie de la legislatia interna, fie de la princi¬piile internationale de protectie a acestor norme.Actele nationale referitoare la drepturile omului prezinta un interes deosebit, mai ales in sensul ca, in functie de armonizarea lor cu cele internationale, se poate aprecia cum un stat sau altul se conformeaza documentelor internationale, in acest sens, nemaivorbind de afirmarea lor ca state democratice bazate pe statul de drept, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile lui, precum si libera dezvoltare a fiintei umane reprezinta valori supreme si sint garantate. Documentele internationale referitoare la drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei reprezinta, la rindul lor, un etalon si un punct de pornire pentru toate popoarele lumii, atunci cind acestea se confrunta cu probleme la acest capitol, cetatenii avind posibilitatea sa se bucure de plenitudinea drepturilor lor. O dovada concludenta in acest sens este si recunoasterea, in Constitutia Republicii Moldova, a suprematiei unor conventii internationale in materia drepturilor omu¬lui. Astfel, art. 8 intitulat "Respectarea dreptului international si a tratatelor inter¬nationale" prevede ca Republica Moldova se obliga sa respecte Carta Organiza¬tiei Natiunilor Unite si tratatele la care este parte, sa-si bazeze relatiile cu alte state pe principiile si normele unanim recunoscute ale dreptului international. Intrarea in vigoare a unui tratat international continind dispozitii contrare Consti¬tutiei va trebui precedata de o revizuire a acesteia.Art. 4 intitulat "Drepturile si libertatile omului" prevede ca dispozitiile constituti¬onale privind drepturile si libertatile omului se interpreteaza si se aplica in con¬cordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Daca exista neconcordante

intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Repu¬blica Moldova este parte si legile ei interne, prioritate au reglementarile internati¬onale.

§ 5. Drepturile omului in sistemul ONU

Dupa cum am mentionat, momentul aparitiei protectiei internationale a drepturi¬lor omului este reprezentat de adoptarea, la 10 decembrie 1948, la Paris, de catre Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, printr-o rezolutie, a Declara¬tiei Universale a Drepturilor Omului. Este primul text international cu caracter general si vocatie universala in materia drepturilor omului.Declaratia este apreciata ca marcind inceputul unei noi etape in domeniul dreptu¬rilor omului . Este primul document international cu vocatie de universalitate in acest domeniu, urmarind, deci, stabilirea unei conceptii unitare a comunitatii in¬ternationale despre drepturile si libertatile omului.Dupa cum se precizeaza in preambulul Declaratiei, drepturile pe care aceasta le proclama reprezinta un standard comun de atins de toate popoarele, in asa fel ca aceste drepturi sa fie recunoscute si respectate pretutindeni de catre toate state¬le.In literatura de specialitate s-a statuat ca Declaratia, incorporata in preambulul constitutiilor multor state si reluata de alte documente ale Adunarii Generale, a contribuit la formarea unor reguli cutumiare bazate pe continutul declaratiei. Faptul ca prevederi ale acesteia au fost incorporate in constitutiile multor state sau au fost invocate in jurisprudenta releva ca ea este acceptata ca document, cuprinzind principii si norme generale, care dau expresie unor standarde comune in domeniul drepturilor omului.Statul nostru si-a exprimat consimtamintul de a deveni parte a Organizatiei Nati¬unilor Unite printr-o scrisoare oficiala a Presedintelui de atunci al tarii, Mircea Snegur, la data de 17.01.1992, iar la 2 martie 1992 Adunarea Generala a ONU a emis Rezolutia nr. 46/223 in acest sens.Constitutia Republicii Moldova, in art. 4, aseaza Declaratia Universala a Dreptu¬rilor Omului alaturi de tratatele internationale la care Republica Moldova este parte si le confera acestora o forta juridica deosebita. Acest fapt reiese clar din prevederile Constitutiei, potrivit carora: "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordan¬ta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte ".O alta realizare in domeniu este marcata de cele doua pacte internationale cu caracter general si cu vocatie universala in materia drepturilor omului. Acestea sint: Pactul international cu privire la drepturile civile si politice si Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale . Astfel, pactele citate mai sus, precum si Protocolul optional la Pactul internatio¬nal cu privire la drepturile civile si politice , impreuna cu Declaratia Universala, formeaza asa-numita Carta Internationala a Drepturilor Omului (The internatio¬nal Bill of Human Rights).Preambulurile si articolele 1, 3 si 5 ale Pactelor sint aproape identice, reamintind obligatia statelor, conform Cartei ONU, de a promova drepturile omului, idealul fiintelor umane libere fiind de a se bucura de libertate civila si politica si de a fi feriti de teama si lipsuri. Acest ideal poate fi atins numai daca sint create conditii¬le prin care fiecare sa-si poata exercita drepturile sale civile si politice, precum si drepturile sale economice, sociale si culturale.Importante dispozitii privitoare la drepturile omului gasim si in Carta ONU. Ast¬fel, daca e sa citam cu exactitate textul, in preambulul Cartei, popoarele Natiuni¬lor Unite isi exprima hotarirea de a reafirma credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in drepturi egale intre barbati si femei si intre natiunile mari si mici. Mai delimitam prevederi importante referitoare la promovarea si incurajarea respectului pentru drepturile omului si libertatile fundamentale ale acestuia, precum si sprijinirea realizarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale .Pe parcurs, dupa Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Adunarea Genera¬la a O.N.U. a adoptat peste 60 de conventii, pacte si alte documente privind drepturile omului. Dintre acestea pot fi elucidate citeva in legatura cu care s-a preconizat si instituirea unor mecanisme de protectie a drepturilor.O prima categorie de conventii se refera la atentate grave impotriva vietii umane, a dreptului la viata. Una dintre acestea este Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata de Adunarea Generala a ONU in de¬cembrie 1948. Aceasta subliniaza ca genocidul, savirsit cu intentia de a distruge,

in intregime sau in parte, un grup national, etnic, rasial sau religios, indiferent daca este comis in timp de pace sau razboi, conform dreptului international, este o crima .Printre conventii care privesc eliminarea discriminarii mentionam Conventia in¬ternationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala din 1965, Conventia internationala privind suprimarea si pedepsirea crimei de aparteid din 1973, Conventia impotriva discriminarii in munca din 1958, Con¬ventia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei din anul 1979 etc.Intilnim, de asemenea, unele conventii ce se refera la cetatenie, apatrizi, dreptul la azil si refugiati s. a., ce dezvolta aspecte specifice ale unor drepturi politice cum este Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inu¬mane sau degradante (1984). Alte conventii trateaza drepturile unor categorii sociale distincte cum sint Conventia privind drepturile politice ale femeilor din anul 1952 si Conventia privind drepturile copilului din 1989.Pentru asigurarea unei protectii efective a drepturilor omului este esential ca statele, prin constitutii si alte legi, ca si prin intermediul institutiilor interne, sa asigure punerea in aplicare a angajamentelor asumate prin tratatele si conventiile referitoare la domeniu. In acest context, pentru urmarirea si aplicarea conventiilor O.N.U. in sfera drepturilor omului, s-au stabilit mecanisme si proceduri distincte, constituite in baza dispozitiilor conventiilor respective. Merita a fi mentionate in acest sens dispozitiile art. 1 din Carta ONU privind scopurile Natiunilor Unite, art. 13 referitor la functiile si puterile Adunarii Gene¬rale si art. 62 privind functiile si puterile Consiliului Economic si Social al ONU.Potrivit acestora, Adunarea Generala are ca principala functie initierea de studii si elaborarea de recomandari privind realizarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, iar Consiliul Economic si Social (ECOSOC) face recomandari in scopul de a promova "respectul si indeplinirea drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti", creind comisii speciale in acest scop. Referitor la mecanisme sub egida ECOSOC, precizam ca in anul 1946 acesta a creat Comisia privind conditia femeii si Comisia drepturilor omului care, la rindul sau, a infiintat in 1947 Subcomisia de lupta impotriva masurilor dis¬criminatorii si protectia minoritatilor.Fiind principalul organ al ECOSOC in domeniul drepturilor omului, Comisia Drep¬turilor Omului pregateste recomandari si elaboreaza proiecte de instrumente in¬ternationale in materie. Comisia indeplineste si alte sarcini in acest domeniu, incredintate de Adunarea Generala a ONU sau ECOSOC, colaborind strins cu alte organe sau organisme din sistemul ONU. Comisia poate, de asemenea, sa examineze comunicarile privind violari ale drepturilor omului, precum si raspun¬surile statelor in legatura cu respectivele pretinse violari.Referitor la mecanisme stabilite pentru aplicarea Pactelor si altor conventii ONU privind drepturile omului, putem mentiona Comitetul pentru drepturile omului, care a fost creat in baza art. 28 al Pactului privind drepturile civile si politice si este compus din 18 membri, alesi cu titlu individual, prin vot secret de statele-parti la Pact, pe termen de 4 ani.In conformitate cu prevederile art. 40-45 ale Pactului, sarcinile Comitetului sint de a examina rapoartele statelor-parti asupra masurilor luate pentru aplicarea drepturilor recunoscute in Pact si progresele realizate in implementarea acestora, adresind statelor-parti propriile rapoarte si observatiile pe care le considera potri¬vite. De asemenea, Comitetul poate sa-si asume anumite angajamente cu sco¬pul de a reglementa diferendele dintre statele-parti privind aplicarea Pactului, cu conditia ca partile sa fi recunoscut competenta Comitetului in aceasta privinta, iar cind este cazul, pentru a ajunge la o solutie amiabila, sa desemneze o comisie consultativa ad hoc care sa ofere statelor-parti solutii in orice conflict privind aplicarea Pactului fondata pe respectarea acestuia . Comitetul urmareste anga¬jarea unui dialog constructiv cu statele-parti la Pact privind imbunatatirea proce¬durilor de raportare, cele mai potrivite cai de punere in aplicare a prevederilor Pactului si de reglementare a conflictelor legate de aplicarea acestuia . Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale examineaza rapoartele pre¬zentate de statele-parti la Conventie, o data la doi ani, in legatura cu masurile de ordin legislativ, judiciar, administrativ sau de alta natura, intreprinse pentru punerea in aplicare a Conventiei in acest sens. Alaturi de rapoartele statelor asupra proble¬melor mentionate si de plingerile interstatale referitoare la violari ale Conventiei, Comitetul este autorizat sa primeasca, de asemenea, comunicari din partea unor persoane sau grupuri de persoane tinind de jurisdictia statelor-parti, cu o conditie: ca aceste state sa fi recunoscut competenta

Comitetului in acest domeniu.Pactul referitor la drepturile economice, sociale si culturale din 1966 nu a preva¬zut crearea unui mecanism insarcinat cu urmarirea punerii sale in aplicare. Acest fapt a impus, in 1985, ECOSOC de a crea Comitetul drepturilor economice, sociale si culturale. Comitetul in cauza, a carui functie principala consta toc¬mai in analizarea si urmarirea masurilor luate de state pentru asigurarea drepturi¬lor recunoscute in Pactul mentionat mai sus, ajuta ECOSOC de a-si indeplini functiile de supraveghere care ii sint atribuite in aceasta materie.Alte doua organe de lucru sint Comitetul pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei si Comitetul impotriva torturii. Spre deose¬bire de cel dintii (potrivit Conventiei, acest comitet nu este autorizat sa analizeze petitii individuale sau plingeri ale unui stat impotriva altuia), acesta din urma are competenta de a studia rapoartele pe care i le prezinta statele-parti in legatura cu masurile pe care le-au intreprins pentru aplicarea acesteia, de a primi plingerile unui stat-parte, legate de aplicarea Conventiei de catre alt stat-parte si de a exa¬mina plingerile particularilor, care pretind ca sint victime ale violarii Conventiei de catre propriul stat (art. 19-24 din Conventie).In ceea ce priveste alte proceduri de protectie a drepturilor omului in cadrul unor institutii specializate ale O.N.U., trebuie sa mentionam ca dintre agentiile specia¬lizate ale O.N.U., doar doua dispun de mecanisme privind protectia drepturilor omului: Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO) si Organizatia Internationala a Muncii (OIM). In anul 1962 a fost adoptat un Protocol in cadrul UNESCO, care instituie o comisie de bune oficii si conciliere in scopul reglementarii divergentelor dintre statele-parti la conventia citata, in privinta aplicarii prevederilor acesteia. De ase¬menea, in anul 1978, Consiliul executiv al UNESCO a adoptat o hotarire care stabileste procedura aplicabila plingerilor individuale referitoare la violarea drep¬turilor omului in domeniul educatiei, stiintei, culturii si informatiilor . Tot in acest sens, UNESCO mai examineaza si problemele unor violari in masa, in mod sistematic si flagrant ale drepturilor omului care apar ca urmare a unei politici contrare drepturilor omului instaurata de un stat anume.Organizatia Internationala a Muncii are ca obiectiv principal elaborarea de norme internationale privind raporturile de munca si urmarirea aplicarii efective a conventiilor incheiate intre state in acest domeniu . Protectia drepturilor omu¬lui ce intra in sfera preocuparilor OIM este asigurata prin mecanisme proprii , prevazute in statutul acestei organizatii si care reflecta trei principii reafirmate de Declaratia de la Philadelphia din 1944 .Intru realizarea scopului promovarii drepturilor omului au fost infiintate si alte institutii specializate ale ONU pe diverse domenii, cum ar fi: organismele cu caracter economic si financiar, ce contribuie la crearea conditiilor de realizare a drepturilor cu caracter economic, Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimen¬tatie si Agricultura (FAO), ce contribuie la expansiunea productiei agricole si eliberarea omenirii de foamete, precum si Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), care isi aduce aportul in vederea sustinerii eforturilor statelor-membre in domeniul sanatatii si atingerea, la scara internationala, a unui nivel de sanatate cit mai ridicat.

§ 6. Sisteme regionale de protectie a drepturilor omului

Din punct de vedere geografic, protectia internationala a drepturilor omului evo¬lueaza pe doua dimensiuni - cea universala si cele regionale. Pina in prezent sint cunoscute trei sisteme regionale de protectie a drepturilor omului: european, ame¬rican (acoperind America de Nord si America de Sud) si african. Sistemul european de protectie a drepturilor omului a fost stabilit de catre Consiliul Europei cu scopul ca fiecare membru al Consiliului sa accepte principii¬le statului de drept si principiul in virtutea caruia fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile si libertatile fundamentale ale omului . Principalul document in acest domeniu este Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, semnata la Roma la 4 noiembrie 1950 si intrata in vigoare la 3 septembrie 1953. In acest fel, Conventia Europeana a instituit un sistem de protectie a drepturilor omului care s-a dovedit a fi de-a lungul timpului cel mai avansat si eficient dintre siste¬mele elaborate pina in prezent.

Elaborarea Conventiei a demarat imediat dupa adoptarea, in cadrul O.N.U., a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, din care este preluata cea mai mare parte a drepturilor proclamate .In baza acesteia, statele-parti la Conventie isi asuma obligatii concrete in ceea ce priveste garantarea drepturilor prevazute prin adoptarea de legi interne si prin activitatea autoritatilor administrative si judecatoresti proprii. De asemenea, au fost initiate un sir de institutii, mecanisme si instrumente necesare punerii sale in aplicare cu scopul asigurarii drepturilor omului. Garantarea acestor drepturi, desi realizata, in principal, prin masurile luate de fiecare stat-parte, este o sarcina colectiva a tuturor statelor-parti la Conventie . Institutiile si mecanismele create de Conventie asigura un grad mai inalt de protectie a drepturilor si libertatilor proclamate; desi Conventia cuprinde mai putine drepturi si cu un caracter mai restrins decit cele din Declaratia Universala sau Pactul privind drepturile civile si politice, adoptate sub egida O.N.U.Comisia Europeana a Drepturilor Omului are o activitate destul de comple¬xa si presupune probleme juridice in raport cu relatiile dintre state privitor la activitatea Comisiei sau cu raporturile dintre state si indivizi, ce decurg datorita rolului jucat de Comisie in urmarirea aplicarii Conventiei. Acelasi specific il are si cea de-a doua institutie creata de Conventie: Curtea Europeana a Dreptu¬rilor Omului, alaturi de Comitetul de Ministri, a carui activitate are ca scop primordial garantarea drepturilor stabilite prin Conventie. Orice stat-membru al Consiliului Europei, in momentul ratificarii Conventiei Europene a Drepturilor Omului, accepta si competenta Comisiei de a primi o sesizare din partea altui stat privind nerespectarea dispozitiilor Conventiei .Referitor la statul nostru, in urma vizitei unei delegatii a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (20-22 aprilie 1992), precedata de cererea din partea Republicii Moldova (29 ianuarie 1992), tarii noastre i s-a oferit statut de "invi¬tat special" la acest for international (5 februarie 1993). La data de 20 aprilie 1993 Republica Moldova si-a depus candidatura pentru aderarea cu drepturi depline la Consiliul Europei. Toate aceste actiuni au fost intreprinse, avind ca scop intarirea cauzei democratiei si preeminenta dreptului in tara noastra, asi¬gurarea conditiilor necesare pentru protejarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum si favorizarea stabilitatii politice si economice in tara. Aceasta a rezultat cu aderarea Republicii Moldova, la 13 iulie 1995, la Consiliul Europei ca membru cu drepturi depline.La momentul aderarii a fost semnata Conventia Europeana a Drepturilor Omu¬lui cu protocoalele sale aditionale, precum si o serie de alte documente euro¬pene cum ar fi: Carta Europeana a autoguvernarii locale, Conventia privind protectia minoritatilor nationale, Conventia europeana antitortura etc. Astfel, Consiliul Europei ramine a fi un for de importanta majora prin faptul ca deciziile sale au o pondere deosebita, in special pentru zona in care se afla si tara noastra.Curtea Europeana a Drepturilor Omului poate judeca numai sesizarile pri¬vind statele-parti la Conventia Europeana a Drepturilor Omului care recunosc, printr-o declaratie speciala, competenta contencioasa a Curtii . Deciziile Curtii sint obligatorii si se transmit Comitetului de Ministri al Consiliului Europei intru supravegherea executarii lor.Odata cu intrarea in vigoare a celui de al doilea Protocol aditional la Conventia Europeana, in 1970, Curtii i-a fost recunoscuta competenta consultativa. Aceas¬ta priveste numai cererile de aviz venite din partea Comitetului de Ministri asupra problemelor juridice privind interpretarea Conventiei si Protocoalelor (art. 1, al. 1 al Protocolului nr. 2).Comitetul de Ministri al Consiliului Europei este organul executiv al Consiliu¬lui Europei, compus din ministrii de externe ai tarilor-membre sau adjunctii aces¬tora. Comitetul decide asupra recomandarilor care ii sint supuse de catre expertii guvernamentali, iar deciziile sale sint puse in aplicare de comitetele permanente, comitetele ad-hoc sau de unele comitete de experti. Deciziile sale privesc si statele-parti la Conventie, care n-au acceptat jurisdictia Curtii. Totodata, unii autori au statuat ca aceasta prerogativa poate provoca anumite nelinisti privind posibilitatea ca unele decizii ale Comitetului de Ministri sa fie influentate de fac¬tori nejuridici.Alaturi de documentele ce trateaza chestiunea drepturilor omului, un loc deosebit il ocupa Actul final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, semnat la Helsinki la 1 august 1975. Desi nu se prezinta ca un tratat, Actul final al Conferintei de la Helsinki depaseste efectele multor altor tratate prin impac¬tul pe care-1 are asupra procesului de securitate si cooperare in Europa. Astfel, insemnatatea si

importanta capatata i se atribuie ca punct de cotitura in evolutia gindirii europene in acest domeniu si nu numai.Sistemul interamerican de protectie a drepturilor omului are la baza Conven¬tia interamericana a drepturilor omului care a fost conceputa dupa modelul Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Pentru a se asigura respectul drep¬turilor omului, definite in prima parte a Conventiei, au fost create doua organe: Comisia Interamericana a Drepturilor Omului si Curtea Interamericana a Drepturilor Omului.Atributiile Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului, ca si modul de func¬tionare, sint asemanatoare cu cele ale Comisiei Europene a Drepturilor Omului, cu doar citeva particularitati specifice. Comisia Interamericana a Drepturilor Omului dispune de puteri privind toate statele-membre O.S.A., nu numai acele care au ratificat Conventia interamericana asupra drepturilor omului. De aseme¬nea, in categoria drepturilor protejate prin activitatea Comisiei sint incluse atit drepturile enumerate in Conventia citata, cit si cele cuprinse in Declaratia Uni¬versala a Drepturilor Omului.Curtea Interamericana a Drepturilor Omului nu poate fi sesizata decit de statele-parti la Conventie sau de catre Comisie, cu conditia sa fi fost epuizata, in fata Comisiei, o procedura prealabila, fara caracter jurisdictional. Competenta Curtii priveste orice diferend legat de interpretarea sau aplicarea articolelor Conventiei, cu conditia ca statele-parti la diferendul respectiv sa fi recunoscut competenta Curtii, fie printr-o declaratie unilaterala, generala ori spe¬ciala, sau printr-un compromis cu privire la diferendul respectiv. In cazul in care Curtea constata ca a fost incalcata Conventia, ea se pronunta in acest sens printr-o hotarire in care indica drepturile ce urmeaza sa fie restabilite in favoarea partii vatamate.Spre deosebire de Curtea Europeana, Curtea Interamericana dispune de o impor¬tanta competenta consultativa. Orice stat-membru al Organizatiei Statelor Ameri¬cane, ca si organele acestei organizatii, poate solicita Curtii avize consultative asupra interpretarii Conventiei, precum si a altor acorduri privind protectia drep¬turilor omului in statele americane. Curtea mai poate da avize, la cererea oricarui stat-membru al O.S.A., referitor la conformitatea oricarei legi interne a acestui stat cu dispozitiile Conventiei interamericane a drepturilor omului.Sistemul african de protectie a drepturilor omului are la baza Carta africana a drepturilor omului si popoarelor, adoptata de Organizatia Unitatii Africane (O.U. A.) in 1981 si intrata in vigoare in 1986. Carta incadreaza nu numai drepturile omului, dar si drepturile popoarelor, printre care: dreptul la autodeterminare, dreptul la dezvoltare economica, la pace si securitate, dreptul la un mediu inconjurator satisfacator si global, dreptul de a dispune de bogatiile si resursele naturale. In scopul indeplinirii prevederilor Cartei a fost infiintata Comisia afri¬cana a drepturilor omului si popoarelor, alcatuita din 11 persoane numite de Conferinta sefilor de stat si de guvern ai statelor care compun O.U.A. In comparatie cu sistemul european sau american, sistemul african al drepturilor omului prin prisma Cartei africane proclama nu numai drepturi, ci si indatoriri ale omului si nu include vreo curte ce ar avea competenta contencioasa sau consulta¬tiva in domeniu. Absenta acestei instante ar putea fi explicata prin conceptia africana privind dreptul, in general, care prefera concilierea procedurilor cu ca¬racter jurisdictional.In lipsa unei curti specializate, Comisia africana a drepturilor omului si popoa¬relor poate actiona in acelasi timp atit pentru promovarea drepturilor proclamate de Conventie, cit si in calitate de organ cvasi-jurisdictional, acordind prioritate violarilor in masa ale acestora. Comisia poate face studii si cercetari, da avize si recomandari generale, propunind solutii juridice in cazuri concrete de violare a drepturilor omului si formulind, prin interpretare sau codificare, norme privind drepturile omului.

Capitolul II Institutiile nationale de drept pentru protejarea drepturilor omului“Nimic nu este posibil fara indivizi, nimic nu este durabil fara institutii...”(Jean Monnet. Memorii)

§ 1. Curtea Constitutionala

Unul dintre mijloacele de asigurare a respectarii drepturilor si libertatilor omului il constituie controlul constitutionalitatii legii. Dat fiind faptul ca drepturile omului sunt consfintite si garantate prin Constitutie si apoi dezvoltate prin legi, concordanta acestora cu Constitutia reprezinta o actiune fireasca intr-un stat

de drept, de natura a intari respectul pentru valorile umane.Din punctul de vedere al dreptului constitutional, primatul normelor si al prevederilor constitutionale fata de orice alte reglementari legislative existente in stat, ca si ascendenta morala, politica si juridica a principiilor constitutionale, implica asigurarea controlului constitutional al legilor si organizarea acestuia pe o baza eficienta .In Republica Moldova, cu prilejul discutarii instituirii controlului constitutional in Parlament, a prevalat ideea constituirii unei Curti Constitutionale ca organ jurisdictional special si specializat. Un asemenea sistem nu va aduce atingere principiului separarii puterii in stat, ci, dimpotriva, va reprezenta o modalitate de "temperare" a initiativelor legislative parlamentare si guvernamentale care ar contraveni Constitutiei.Fiind una dintre cele mai tinere institutii de jurisdictie constitutionala din Europa, Curtea Constitutionala a Republicii Moldova si-a inceput activitatea la 23 februarie 1995 si face primii pasi pe calea edificarii statului de drept.In ceea ce priveste organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, putem mentiona ca in baza pct. 2 art. 134 ai Constitutiei Republicii Moldova si pct. 2 art. 1 al Legii cu privire la Curtea Constitutionala , acest organ este independent fata de orice alta autoritate publica si se supune numai Constitutiei.Constituind o institutie noua, creata tocmai in scopul consolidarii statului de drept, Curtea Constitutionala se infatiseaza ca avand un sistem de proceduri si un mecanism de functionare care, daca vor fi eficient utilizate, vor putea sa asigure respectiv principiile constitutionale si sa apere drepturile si libertatile cetatenesti.In decursul activitatii sale, prin deciziile si hotararile pronuntate intr-o serie de spete, Curtea Constitutionala a adus importante contributii privind sfera unor drepturi cetatenesti, compatibile sau incompatibile unor legi cu prevederi constitutionale cu privire la drepturile omului si ale cetateanului. Curtea Constitutionala a Republicii Moldova se compune din. 6 judecatori, numiti pentru un mandat de 6 ani. Dintre ei doi judecatori sunt numiti de Parlament, doi de Guvern si doi de Consiliul Superior al Magistraturii.Potrivit conditiilor constitutionale, pentru numirea in calitate de judecator al Curtii Constitutionale, persoana trebuie sa aiba o pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 15 ani activitatea juridica, in invatamantul juridic sau inactivitatea stiintifica.Legea cu privire la Curtea Constitutionala stabileste limita de varsta pentru numirea in functia de judecator al Curtii Constitutionale - 65 de ani.Potrivit Constitutiei, judecatorii Curtii Constitutionale sint inamovibili pe durata mandatului, independenti si se supun numai Constitutiei.

Competenta Curtii Constitutionale Prin art. 135 din Constitutie Curtii Constitutionale i se confera anumite atributii, diferite prin obiectul, natura si conditiile de exercitare. Aceste atributii pot fi impartite in trei categorii: consultative, de control al constitutionalitatii actelor emise de autoritatile publice si de interpretare a Constitutiei . a) Exercita la sesizare controlul constitutionalitatii legilor, al hotararilor Parlamentului, decretelor Presedintelui Republicii Moldova, hotararilor si ordonantelor Guvernului, precum si a tratatelor internationale la care Republica Moldova este parte.Acest control este posterior; orice act normativ, precum si orice tratat international la care Republica Moldova este parte se considera constitutional pana cand neconstitutionalitatea lui va fi dovedita in procesul exercitarii jurisdictiei constitutionale. Controlului constitutionalitatii sunt supuse numai actele normative adoptate dupa intrarea in vigoare a noii Constitutii - 27 august 1994.Curtea Constitutionala solutioneaza numai probleme ce tin de competenta sa. Daca in procesul examinarii apar chestiuni ce tin de competenta altor organe, Curtea remite acestora materialele. Curtea Constitutionala isi stabileste ea insasi limitele de competenta. Efectuand controlul actului normativ contestat, Curtea poate pronunta hotarari si asupra altor acte normative, a caror constitutionalitate depinde in intregime sau partial de constitutionalitatea actului contestat; b) Interpreteaza Constitutia. Majoritatea interpretarilor se refera la competentele autoritatilor publice si la respectarea principiului separatiei si colaborarii puterii in stat; c) Se pronunta asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei. Potrivit

Constitutiei, subiectii ce au dreptul de a initia revizuirea Constitutiei pot prezenta proiectele legilor constitutionale numai cu avizul Curtii Constitutionale, adoptat cu votul a cel putin 4 judecatori. Desi avizul Curtii referitor la proiect nu este obligatoriu pentru Parlament, in practica Parlamentul se conduce de aceste avize; d) Confirma rezultatele referendumurilor republicane, in perioada existentei Curtii Constitutionale in Republica Moldova asemenea referendumuri s-au desfasurat la 23 mai 1999; e) Confirma rezultatele alegerii Parlamentului si a Presedintelui Republicii Moldova; f) Constata circumstantele care justifica dizolvarea Parlamentului, demiterea din functie a Presedintelui Republicii Moldova sau interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova; g) Rezolva cazurile de neconstitutionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Suprema de Justitie; h) Hotaraste asupra chestiunilor ce au ca obiect constitutionalitatea unui partid. Analiza dispozitiilor art. .135 din Constitutie ne permite sa conchidem ca atributiile Curtii Constitutionale prevazute la alin. (1) pct. a), b), d), e) si g) sunt exercitate la sesizare in cadrul sistemului de control a posteriori, iar atributiile prevazute la pct. c), f) si h) - in cadrul sistemului de control a priori.Constitutia stabileste expres atributiile Curtii Constitutionale, care nu pot fi completate sau limitate in baza unei legi. Atributiile Curtii Constitutionale pot fi modificate doar prin modificarea corespunzatoare a Constitutiei.

Sesizarea in modul direct a Curtii Constitutionale in ceea ce priveste protectia drepturilor si libertatilor fundamentaleConstituind o institutie noua, creata tocmai in scopul apararii statului de drept, Curtea Constitutionala se prezinta ca o institutie care dispune de un sistem de proceduri si un mecanism de functionare care, daca vor fi folosite eficient, vor putea sa asigure respectarea principiilor Constitutiei si apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor.Luand in consideratie rolul Curtii Constitutionale in protejarea drepturilor omului propunem de a introduce in Lege posibilitatea cetatenilor Republicii Moldova de a sesiza Curtea in probleme deosebite. Aceasta concluzie rezulta din faptul ca drepturile si libertatile omului si cetateanului sint prerogative definite, garantate constitutional, care implica posibilitatea pentru titularii lor de a desfasura o anumita conduita nemijlocit pe temeiul normelor constitutionale. In decursul activitatii sale, prin deciziile si hotararile pronuntate intr-o serie de spete, Curtea Constitutionala a contribuit eficient la protejarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.Problema privind sesizarea in mod direct a Curtii Constitutionale de catre persoanele fizice si juridice in ceea ce priveste protectia drepturilor si libertatilor fundamentale este discutata mult in Republica Moldova. Mai mult decat atat, au fost inaintate mai multe initiative de a modifica Legea cu privire la Curtea Constitutionala si Codul jurisdictiei constitutionale, acestea fiind insa respinse. Desigur, sesizarea in mod direct este o chestiune foarte dificila, insa poate fi solutionata, fapt demonstrat de practica Curtilor Constitutionale din tarile cu o democratie avansata. Credem ca, acordand cetatenilor dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala, de rand cu Presedintele Republicii, cu deputatii sau cu Guvernul, Parlamentul ar face un pas important pentru perioada de transformare a Republicii Moldova intr-un stat de drept si democratic, stat in care drepturile si libertatile omului nu sunt doar garantate ca valori supreme, ci si realizate.Este stiut ca acolo unde persoanele se bucura de dreptul de a sesiza Curtea si nu exista un mecanism de primire a sesizarilor, Curtea Constitutionala este supraincarcata. De aceea, este necesar a stabili cine poate sesiza Curtea, care acte pot forma obiectul sesizarii constitutionale si termenele de inaintare a sesizarilor; astfel, vom inlatura contradictiile care impiedica realizarea dreptului in mod direct si liber la justitia constitutionala a cetatenilor si in Republica Moldova.Credem ca de dreptul de a sesiza Curtea trebuie sa se bucure purtatorii de drepturi individuale, si anume - cetatenii, cetatenii straini si apatrizii .Prin Hotararea de la 21 februarie 1996, Curtea Constitutionala a Republicii Moldova a accentuat ca, in conformitate cu art. 19 alin. (1) din Constitutie, cetatenii straini si apatrizii au aceleasi drepturi si indatoriri ca si cetatenii Republicii Moldova, iar, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea Suprema, dispozitiile privind drepturile si libertatile omului se interpreteaza si se aplica in conformitate cu Declaratia

Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Drepturile fundamentale prevazute de Constitutie se aplica cetatenilor, cetatenilor straini si apatrizilor, iar in ceea ce priveste persoanele juridice, numai in masura in care, printr-o anumita reglementare privind aceste persoane, sunt afectate indirect drepturile fundamentale ale cetatenilor, ale cetatenilor straini si ale apatrizilor. Astfel, suntem de parerea ca protectia drepturilor constitutionale ale persoanelor juridice este de competenta instantelor judecatoresti de drept comun. Cetatenii vor putea sa sesizeze Curtea Constitutionala numai dupa ce vor folosi toate caile de atac pentru protectia drepturilor si libertatilor fundamentale prevazute de legislatie.De regula, obiectul sesizarii il formeaza legile, insa in unele tari obiectul sesizarii il pot forma toate actele juridice normative, actele administrative, hotararile instantelor judecatoresti. Credem ca ar fi mai rational ca si actele normative sa formeze obiectul sesizarilor inaintate Curtii Constitutionale de catre cetateni, deoarece actele normative reprezinta categoria foarte importanta a izvoarelor dreptului constitutional si poarta un caracter predominant.Sesizarile inaintate Curtii trebuie sa fie intemeiate numai pe incalcarea drepturilor materiale constitutionale, dar nu a drepturilor procedurale. Sa fie acceptate numai sesizarile care fixeaza incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale de catre autoritatile publice ale cetatenilor care sesizeaza Curtea, deci dreptul constitutional concret sau libertatile. Protectia abstracta a drepturilor si libertatilor fundamentale nu este admisa. In cazurile cand este evident ca actul normativ sesizat nu incalca drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, Curtea poate respinge primirea sesizarii spre examinare. Este respinsa sesizarea in cazul cand norma contestata nu este atribuita direct dreptului constitutional, dar reglementeaza alte probleme in ceea ce priveste interesele cetateanului.Astfel, sa fie admisa numai sesizarea ce stabileste incalcarea directa si concreta a drepturilor si libertatilor constitutionale, dar nu si in cazurile cand numai limiteaza realizarea drepturilor si a libertatilor constitutionale.O alta problema in ceea ce priveste sesizarea Curtii in legatura cu incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale sunt termenele de inaintare a sesizarii. De regula, cu cat, de la momentul incalcarii dreptului sau a libertatii constitutionale, e mai mare termenul ce a trecut, cu atat este mai greu a dovedi incalcarea. Astfel, este necesar sa fie stabilite termenele de sesizare a Curtii, in functie de natura juridica a actului normativ sesizat. Practica ne demonstreaza ca termenele variaza de la 20 de zile in Spania, la sesizarea hotararilor judecatoresti, pana la un an in Germania, la sesizarea legilor .In cazurile cand sesizarea privind incalcarea drepturilor si libertatilor constitutionale va fi intemeiata, Curtea Constitutionala este obligata sa declare neconstitutional actul normativ sesizat.A doua forma a protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului aplicata de Curtile Constitutionale este sesizarea indirecta in procesul controlului anterior si posterior al constitutionalitatii actelor normative. Aceasta modalitate este aplicata in Armenia, Bielorusia, Bulgaria, Italia, Polonia, Romania, Ucraina si, desigur, in Republica Moldova. Astfel, sesizarea indirecta se bucura de o popularitate mult mai mica in tarile in care se realizeaza justitia constitutionala.

§ 2. Institutia ombudsmanului

O societate moderna are nevoie de institutii moderne si bine puse la punct, care sa vina atit in intimpinarea oamenilor, rezolvind problemele cu care se confrun¬ta, cit si sprijinul celor ce se afla in aceste functii, pentru a le usura misiunea si a simplifica mecanismul prin prisma caruia sint asigurate drepturile omului. Acest lucru difera de la stat la stat si este influentat de natura juridica a institutii¬lor respective. Cu alte cuvinte, faptul depinde in mare masura de statutul juridic ce le este acordat, care se concretizeaza prin atributiile ce le revin, felul organiza¬rii, competentele si modalitatile de actiune, actele si faptele care pot fi supuse examinarii, autoritatile publice a caror activitate o pot supraveghea etc. Pentru inceput vom expune definitia data ombudsmanului in literatura de specia¬litate si felul in care a fost ea perceputa de-a lungul timpului. Cuvintul Ombudsman este de provenienta suedeza, adoptat de limbajul univer¬sal, insemnind "cel ce pledeaza pentru altul" . Mai concret, aceasta este o institutie recunoscuta de Constitutie sau de o lege a organului legislativ compe¬tent, condusa de o persoana independenta, care

raspunde de actele sale in fata Parlamentului. Ombudsmanul primeste plingerile cetatenilor si actioneaza din proprie initiativa pentru a apara legalitatea actelor juridice sau administrative, face recomandari ori sugestii etc.Aceasta definitie generica admite nenumarate forme cu diferite variante referitor la numire, limitele competentelor, metoda de prezentare a plingerilor, durata man¬datului etc.Dupa cum am mentionat, in unele tari s-a pastrat denumirea de ombudsman, iar in altele aceasta s-a schimbat. Astfel, in Franta aceasta persoana se numeste mediator, in Portugalia aparator al dreptatii, in Spania - aparator al poporului. In unele tari cum ar fi Danemarca, Franta, Irlanda sau Portugalia exista un singur ombudsman, in alte tari, de exemplu, in Suedia, Austria, Australia, sint mai multi, iar in Regatul Unit al Marii Britanii el functioneaza alaturi de Comisia Parlamentara. In Italia s-a optat pentru crearea unui numar de aparatori civici in regiunile Toscana, Liguria, Lombardia si Friuli Venetia.Printre caracteristicile esentiale ale ombudsmanului, care ii creeaza acest statut aparte, diferit de cel al altor institutii publice, putem mentiona faptul ca deseori institutia este constituita, de regula, printr-un act al puterilor sau autoritatilor centrale ale statului sau ale regiunii date, cum ar fi, de exemplu, comisiile institui¬te de Parlamente sau, in unele cazuri, de Guverne, intru apararea drepturilor fundamentale ale cetatenilor. La acestea se adauga si misiunea de a supraveghea activitatea administratiilor publice cu impact direct asupra asigurarii drepturilor fundamentale ale omului. In acest sens, pe buna dreptate, institutiei respective ii revine sarcina de a inspecta, a demasca, a recomanda si a da publicitatii rezultate¬le activitatii sale, astfel intarind increderea oamenilor in existenta institutiei date. In acest context se infatiseaza principalele functii ale ombudsmanului. Astfel, functia de supraveghere a respectarii drepturilor fundamentale si a legalitatii im¬plica, fara doar si poate, functia de cercetare si de control al administratiei publi¬ce, care, la rindul lor, presupun ca rezultat functia de mediere sau de sugerare a unor noi masuri legale in cazul in care sint depistate anumite nereguli sau dis-functionalitati.Logica si necesara, ca rezultat al celor dintii, este si functia de sanctionare sau de penalizare a autoritatilor, functionarilor care prin activitatea lor se fac vino¬vati de incalcarea, limitarea sau ingradirea drepturilor si libertatilor fundamen¬tale ale omului.Toate aceste prerogative creeaza imaginea unei institutii care se constituie intr-o garantie proprie statului de drept si care, la rindul sau, se adauga altora cum ar fi contenciosul administrativ sau cel constitutional, avind aceleasi scopuri de a pro¬teja cetateanul impotriva abuzurilor statului si de a-1 restabili in drepturile garan¬tate de prevederile legale si constitutionale.De precizat ca intr-o oarecare masura ombudsmanul este opera cuiva si are ca puncte de reper si limite de actionare normele Legilor Supreme ale statelor . Ombudsmanul este un imputernicit al Parlamentului, cu autonomie deplina, in¬sarcinat de Legislativ cu efectuarea controlului in problemele referitoare exclusiv la administratia publica, fara a putea sa le inlocuiasca imediat sau sa le modifice direct actiunile.Prin urmare, ombudsmanul nu are calitatea de legiuitor si nu poate aproba masuri cu forta de lege, cu aceste imputerniciri fiind investite alte autoritati ale starului. De asemenea, el nu se prezinta ca un organism de guvernare capabil sa ia decizii in politica tarii si nu este avocat avind competenta de a apara cetatenii in tribuna¬le, revenindu-i doar functia de a apara litera legii.Aceste interpretari sint consecinta unor conceptii despre ombudsman ale cetate¬nilor din mai multe tari europene, care nu inteleg pozitia si rolul acestuia. Totusi, in lumea moderna de la sfirsitul secolului XX - inceputul secolului XXI ombud¬smanul este un semn de identitate indiscutabil, cu un statut juridic aparte. Este adevarat ca unele state democratice, din diverse motive, inca nu au statuat si introdus institutia ombudsmanului. Insa statele cu regim autoritar nici nu pot macar suporta existenta unei atare institutii al carui scop fundamental este de a apara cetatenii de abuzurile autoritatilor administratiei publice. Insasi natura regi¬mului politic se opune unui asemenea mijloc de control cetatenesc al statului atotputernic.Raspindirea rapida a institutiei ombudsmanului in ultimele decenii este semnul reusitei activitatii acesteia, precum si al intaririi credibilitatii administratiei si justi¬tiei intr-un stat democratic.Astfel, ombudsmanul apare ca o institutie cu caracteristici speciale, deoarece, spre deosebire de celelalte trei autoritati publice clasice - legislativa, executiva si judecatoreasca, acesta nu are putere de decizie. Dupa cum se precizeaza in literatura de specialitate, puterea reala a ombudsmanului se bazeaza pe autorita¬tea capatata de-a lungul timpului si increderea din partea oamenilor, In linii mari, anume

ineficienta sistemului de garantii jurisdictionale in materie de actiune administrativa a si condus la crearea acestei autoritati publice, legata initial de puterea legislativa, fara atributii directe de actiune politica, dar cu sarci¬na de a garanta legalitatea activitatii administratiei publice, cu scopul ca cetatenii sa aiba o alta cale institutionala pentru apararea intereselor lor. De asemenea, autoritatea si prestigiul de care se bucura institutia ombudsmanului constau in lipsa legaturilor partizane directe sau indirecte cu orice partid politic sau sindicat. Iata de ce, de regula, in acest post sint alesi magistrati, judecatori, profesori universitari, juristi eminenti sau persoane de mare prestigiu social, neim¬plicati politic. Astfel, de cele mai multe ori imaginea si credibilitatea institutiei vizate creste atit datorita persuasiunii si capacitatii de influentare, cit si datorita valorii functionarului in cauza.Pirghiile cele mai sigure de care se folosesc ombudsmanii si care le sporeste imaginea sint conditionate de superioritatea bazata pe o cunoastere impartiala a faptelor sau situatiilor si respectiv folosirea stiintei juridice pentru a demonstra legalitatea sau ilegalitatea faptelor sau situatiilor prezentate, precum si prudenta diplomatica concretizata in simtul echilibrului si al echitatii in vederea detectarii actelor incorecte savirsite in administratie.Astfel, relatia dintre cetatean si ombudsman bazata pe incredere capata urmatoa¬rele caracteristici: acces facil, ca mod si forma; apropiere; gratuitate; operativita¬te; confidentialitate.Totodata, institutia ombudsmanului nu trebuie privita ca un tribunal suprem sau o instanta superioara de judecata, chiar daca ea dispune de suficiente posibilitati pentru a pune in valoare si a apara drepturile cetatenilor incalcate de administra¬tie si legalitatea actiunii acesteia. Functia principala a ombudsmanului ramine a fi constatarea formala a corectitudinii sau incorectitudinii actiunilor administratiei. Dupa unii autori, ombudsmanul se prezinta doar ca un element complementar al institutiilor existente - legislativ, guvern, autoritati administrative, tribunale, acestea din urma dobindind mai multa forta si mai mare responsabilitate datorita posibilitatii inaintarii plingerilor cetatenilor.Conform parerii altor autori, acesta este un arbitru critic al administratiei publi¬ce , deoarece el nu poate legifera in materie de politica socio-economica si nici transforma sau influenta direct functionarea defectuoasa a serviciilor publice. Este insa incontestabila influenta si necesitatea sa intr-o societate democratica si, in acest context, este fireasca diversitatea aspectelor acestei institutii de la o tara la alta.Semnificativa ramine a fi importanta acordata institutiei in statele cu traditie in acest sens, la polul opus situindu-se tarile unde "implementarea" ei nu este sufi¬cient definitivata, de exemplu, in statul Iowa din SUA sau chiar in Franta. In aceasta ordine de idei, sint discutabile si unele proceduri care ingreueaza accesul cetateanului la ombudsman. Drept exemplu poate servi Marea Britanie, unde plingerea nu-i parvine acestuia direct, ci prin intermediul unui parlamentar. O alta piedica reprezinta numarul mare de exceptii, in sensul ca numeroase categorii de acte nu pot fi atacate in persoana ombudsmanului.Asadar, indiferent de tara si de organizarea institutiei, ombudsmanul, pentru atin¬gerea scopurilor dorite, trebuie sa poata avea acces la informatii, manevrind eficient metodele de investigatie, asigurind acestei institutii de mare prestigiu in¬crederea cetatenilor statului respectiv.Prin urmare, fiind o autoritate autonoma, institutia ombudsmanului reprezinta organizatii ce sint recunoscute public si se bucura de autoritate, indiferent de persoana care o exercita si actioneaza pe scara ierarhica. Totodata, ombudsmanii sint independenti in raport cu competentele administrative supuse investigarilor lor, fiind independenti si fata de autoritatile politice, facind publice, in acest sens, informatiile rezultate in urma investigatii lor efectuate.Astfel, nu trebuie omisa rezonanta activitatii ombudsmanului si chiar colaborarea pe care o ofera altor institutii statale ce deriva din rezultatele dezbaterilor parla¬mentare pe marginea rapoartelor lor anuale. Reprezentantii natiunii, si nu numai ei, afla, cu acest prilej, cum se aplica legile, in ce fel sint afectati cetatenii. O deosebita importanta prezinta propunerile ombudsmanului pentru imbunatatirea legislatiei.In primavara anului 1996, la Chisinau, si-a tinut lucrarile Conferinta a 11-a inter¬nationala a institutiilor ombudsmanilor si drepturilor omului, in cadrul careia au fost abordate aspectele crearii institutiei ombudsmanului si in tara noastra. In urma desfasurarii acestui for s-a recurs la elaborarea unui proiect de lege privind institutia de protejare a drepturilor omului.Incepind cu anul 1997, in Republica Moldova s-a implementat, cu concursul programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, un amplu proiect care urmarea crearea si functionarea unei institutii nationale

independente pentru promovarea si apararea drepturilor si libertatilor omului cu mandat de reflectare a tratatelor si conventiilor internationale la care statul nostru este parte, a prevederilor din Con¬stitutie referitoare la drepturile omului. In linii mari, proiectul este deja realizat. In anul 1997, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la avocatii parlamentari. Activitatea acestora este orientata spre asigurarea garantii¬lor de respectare a drepturilor si libertatilor constitutionale de catre organele pute¬rii publice centrale si locale, precum si de institutiile, organizatiile, intreprinderile cu diferite forme de proprietate, de alti factori de raspundere de orice nivel, Infiintarea institutiei nationale specializate de protectie a drepturilor omului a fost determinata de diversi factori interni si externi. De categoria factorilor interni tin proclamarea independentei, crearea cadrului legislativ national, reformele juridi¬ce si de drept, democratizarea societatii civile, adoptarea Constitutiei si consfinti¬rea in ea a drepturilor, libertatilor si indatoririlor cetatenilor. Factorii externi insu¬meaza ratificarea de catre Republica Moldova a unui sir de conventii si pacte cu caracter universal in domeniul drepturilor omului, aderarea cu drepturi depline la mai multe organizatii internationale si regionale, angajamentul de a respecta in totalitate principiile democratice general recunoscute, exemplul activitatii eficien¬te si durabile a institutiilor specializate de protectie a drepturilor si libertatilor cetatenesti in peste nouazeci de state.In cadrul activitatii lor, avocatii parlamentari se calauzesc de Constitutie, de alte legi ale Republicii Moldova, de actele internationale referitoare la drepturile omu¬lui la care statul nostru este parte.Una din directiile principale ale activitatii lor este de a informa populatia in tot ceea ce tine de drepturile omului, legislatia nationala si internationala in acest domeniu. Astfel, avocatii parlamentari contribuie la repunerea in drepturi a ceta¬tenilor, precum si la formarea culturii juridice a colectivitatii.Principiile calauzitoare ale avocatilor parlamentari sint legalitatea, transparenta, propria constiinta. Iata de ce, personalitatea lor este inviolabila pe toata durata mandatului. Astfel, garantarea independentei le permite sa-si exercite activitatea in modul cel mai eficient si neingradit de nimic si de nimeni.De mentionat ca, spre deosebire de atributiile ombudsmanului in forma clasica, mandatul avocatului parlamentar se extinde nu numai asupra structurilor de stat, dar si asupra sectorului privat. Astfel, in afara de faptul ca avocatul parlamentar examineaza adresarile individuale ale cetatenilor, el este in drept sa dispuna din proprie initiativa pornirea unui proces in urma depistarii faptelor de incalcare a drepturilor omului. Ca institutie organizatorica, avocatii parlamentari impreuna cu aparatul auxiliar constituie Centrul pentru Drepturile Omului.In republica activeaza trei avocati parlamentari, cu sediul in mun. Chisinau, per¬sonalul auxiliar al carora acorda asistenta organizatorica, informationala, stiintifico-analitica si de alta natura in activitatea avocatilor parlamentari. Structura, sta¬tele de personal si finantarea Centrului pentru Drepturile Omului sint reglementate de regulamentul respectiv, aprobat de Parlament. Unul din cei trei avocati parlamentari indeplineste functia de Director al Centrului pentru Drepturile Omului, avind urmatoarele functii: angajeaza si elibereaza functionarii Centrului, defineste indatoririle avocatilor parlamentari si ale altor colaboratori ai Centrului, exercita controlul activitatii lor, organizeaza pregatirea rapoartelor anuale, reprezinta institutia in tara si in strainatate.Sediul Centrului pentru Drepturile Omului se afla in capitala tarii - Chisinau. Filialele Centrului, trei la numar, sint amplasate: in zona de nord - la Balti, in zona de sud - la Cahul si in autonomia Gagauza - la Comrat. In conformitate cu legislatia in vigoare, Centrul contribuie la exercitarea de catre avocati a functiilor, avind ca directii prioritare urmatoarele activitati: examinarea petitiilor privind incalcarea drepturilor si intereselor legitime ale cetatenilor, precum si contribuirea la repunerea acestora in drepturile garantate; informarea si instruirea populatiei in materie de drepturi ale omului; analizarea legislatiei nationale, in sensul elaborarii recomandarilor privind perfectionarea si ajustarea acesteia la cerintele constitutionale, ale conventiilor, tratatelor si pactelor internationale ratificate de catre Republica Moldova.De mentionat ca Centrul pentru Drepturile Omului prezinta rapoarte anuale Par¬lamentului privind respectarea drepturilor in Republica Moldova, care se pu¬blica in Monitorul Oficial pentru a-l face opozabil, in acest fel, tuturor cetatenilor acestui stat. Determinarea naturii juridice a avocatului parlamentar reclama in mod necesar o comparatie cu alte organe de drept care permite o cercetare mai profunda a acestei institutii menite sa asigure garantarea respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Astfel se poate delimita activitatea acestei

institutii de procuratura si de contenciosul administrativ, gasindu-i locul printre alte organe ale dreptului constitutional. Caracteristicile specifice de asigurare, repunere in drepturi si perfectionare a legislatiei, precum si instruirea juridica a populatiei il delimiteaza pe avocatul parlamentar de procuratura. Totodata, el are ca drept comun reglementarile constitutionale, precum si tratatele internationale, In activitatea lor avocatii parlamentari se calauzesc de principiile legalitatii, trans¬parentei, echitatii sociale, democratiei, umanismului, accesibilitatii. Legea cu privire la avocatii parlamentari defineste activitatea acestora ca garant in respectarea drepturilor si libertatilor constitutionale de catre autoritatile publice centrale si locale, alti factori juridici, de persoanele cu functii de raspundere de toate nivelurile. Aceasta competenta apropie institutia avocatului parlamentar de contenciosul administrativ ca institutie juridica ce urmareste scopul de a contra¬cara abuzurile si excesele de putere ale autoritatilor publice, a apara drepturile persoanei in spiritul legii. Conform art. 5, litera c al Legii cu privire la contencio¬sul administrativ, avocatul parlamentar are dreptul de a fi subiect cu drept de sesizare, atacind actele administrative la sesizarea persoanei vatamate a drepturi¬lor fundamentale, cu exceptia celor ce nu tin de competenta avocatilor parlamen¬tari. De aici rezulta natura juridica cvadrupla a institutiei in cauza. Suportul principal al activitatii avocatilor parlamentari il constituie independenta acestora. Legea respectiva prevede mai multe stipulari in sensul dat. In exercitiul mandatului, avocatii parlamentari sint independenti fata de deputatii Parlamentu¬lui, Presedintele Republicii Moldova, autoritatile publice centrale si locale si per¬soanele cu functii de raspundere de toate nivelurile (art. 11). Avocatul parlamen¬tar poate fi eliberat din functie inainte de termen in cazul retragerii increderii de catre Parlament, cu votul a doua treimi din deputatii alesi (art. 9). Personalitatea avocatului parlamentar este inviolabila pe toata durata mandatului (art. 12). Este interzisa imixtiunea in activitatea avocatilor parlamentari (art. 32). Cu toate aces¬tea, experienta demonstreaza ca tentativa de a submina independenta avocatilor parlamentar este tot mai mare si mai insistenta din anumite interese politice ale puterii, lata de ce, in scopul asigurarii durabile a independentei acestuia in con¬formitate cu cerintele Conventiei Europene a Drepturilor Omului, Principiilor de la Paris, ar fi oportuna alegerea avocatului parlamentar de catre intreg poporul. Notiunea de avocat parlamentar este deseori confundata cu atributiile de avocat al Parlamentului. Schimbarea denumirii lui in avocat al poporului ar solutiona problema.Practica demonstreaza necesitatea investirii avocatului parlamentar cu dreptul de initiativa legislativa, in felul acesta facind o punte de legatura intre societatea civila si Legislativ.Pina la moment avocatul parlamentar nu si-a gasit locul cuvenit in Constitutia Republicii Moldova, fapt ce pune in pericol nu numai independenta acestuia, dar si lichidarea institutiei ca atare.

§ 3. Procuratura

Constitutia Republicii Moldova include Procuratura in sistemul organelor judecatoresti, stabilind ca ea reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor, conduce si exercita urmarirea penala, reprezinta invinuirea in instantele judecatoresti in conditiile legii (art. 124).Mecanismul de perfectionare a atributiilor procuraturii a evoluat o data cu modificarea de la 5 iulie 2000 a art. 124 din Constitutie, cand din atributiile procuraturii a fost eliminata supravegherea generala.Dezvoltarea organelor Procuraturii Moldovei independente poate fi delimitata conditional in 4 etape.Prima etapa cuprinde perioada de la adoptarea Declaratiei de independenta pana la adoptarea Legii cu privire la Procuratura, cand s-au statuat bazele legale de activitate a acestui organ in conditiile noi.A doua etapa include perioada dintre adoptarea legii mentionate pana la adoptarea la 29 iulie 1994 a primei Constitutii a statului independent Republica Moldova.A treia etapa este cuprinsa intre perioada de la adoptarea Constitutiei pana la modificarile introduse in Constitutie la 5 iulie 2000.Cat priveste a patra etapa, aceasta se va finaliza atunci, cand legislatia Republicii Moldova referitor la Procuratura va fi ajustata la standardele mondiale.In majoritatea tarilor europene, activitatea de baza a Procuraturii este recunoscuta ca fiind lupta cu criminalitatea prin conducerea si efectuarea urmaririi penale, precum si prin sustinerea acuzarii pe cauzele

penale in instanta de judecata. Daca Procuratura va incerca sa acopere activitatea de supraveghere, niciodata nu-i va ramane loc pentru activitatea acceptata drept standard - lupta cu criminalitatea.Procuratura Republicii Moldova activeaza in baza Legii cu privire la Procuratura, adoptata imediat dupa proclamarea independentei. Dar Legea in vigoare nu poate fi racordata ia standardele acceptate, deoarece ea din start a fost intocmita pe principii totalitare. In Lege, Procuratura este reprezentata, in general, ca un organ de supraveghere a respectarii exacte si unitare a legilor. Desi din 1995 aceasta stipulare a fost modificata, sensul Legii a ramas acelasi - supravegherea totala, care arata ca acest organ ar fi un organ suprastructural tuturor organelor in stat si nu are nici o limita in activitatea sa.Pana in prezent, Procuratura nu a fost plasata corect in sirul organelor statale. Conform art. 4 din Lege, Procuratura isi exercita atributiile ca organ autonom in sistemul organelor judecatoresti. Atunci ce este Procuratura? Putere judecatoreasca sau executiva?Avand in vedere pozitia ambigua a Procuraturii in tara noastra, care prin aderarea la Consiliul Europei si semnarea Acordului de Parteneriat si Cooperare cu UE, si-a exprimat vointa de armonizare a legislatiei si a modului de infaptuire a justitiei in conformitate cu standardele europene, specialistii considera necesara punctarea unor aspecte ale acestei recomandari care au relevanta pentru Republica Moldova.Un prim aspect tine de raporturile Procuraturii cu puterea legislativa si executiva. Recomandarea prevede ca statele membre trebuie sa ia masuri apropiate pentru ca membrii Procuraturii sa-si poata indeplini misiunea lor fata de ingerinte nejustificate si fara riscul de a determina o raspundere civila, penala sau de alta natura.Un alt moment reflectat in Recomandari vizeaza indatoririle si responsabilitatile Procuraturii in raport cu justitiabilii.In acest sens, in Recomandari se fac referiri la urmatoarele indatoriri ale Procuraturii: sa actioneze in mod obiectiv, impartial si echitabil; sa respecte drepturile omului; sa se abtina de la orice discriminare fondata pe motive de sex, rasa, religie, limba, origine etnica, opinii etc.; sa vegheze libertatea tuturor in fata legii; sa nu faca uz impotriva acuzatilor; sa vegheze respectarea principiului egalitatii armelor in transmiterea informatiilor aflate in posesia sa care ar fi susceptibile de a asigura desfasurarea echitabila a procesului; sa pastreze confidentialitatea informatiilor s.a.In organizarea sa, organul procuraturii este constituit in baza principiului ierarhiei supunerii procurorului. Procuratura efectueaza urmarirea penala de rand cu organele Ministerului Afacerilor Interne, dar aceste organe nu-si exercita atributiile autonom in sistemul organelor judecatoresti, in timp ce Procuratura, in corespundere cu legislatia, isi exercita atributiile autonom in sistemul organelor judecatoresti. Procuratura conduce si exercita urmarirea penala, reprezinta invinuirea in instantele judecatoresti, in conditiile legii. Pe langa aceasta, Procuratura exercita supravegherea executarii si respectarii legilor. Aceste si alte argumente ne amintesc ca organul procuraturii are atributii ale puterii executive si nu poate fi egalat cu instantele judecatoresti.S-a preconizat ca vor fi limitate functiile Procuraturii privind exercitarea supravegherii in respectarea legilor, adica in supravegherea generala. Pana in prezent exista pareri diferite privind locul Procuraturii in sistemul organelor de drept:1. Procuratura in calitate de autoritate autonoma;2. Procuratura in cadrul Ministerului Justitiei, atribuindu-i-se functii executive;3. Contribuirea Procuraturii la infaptuirea Justitiei, in cauzele civile, penale si administrative ori (si) supravegherea legalitatii hotararilor instantelor de judecata si a sentintelor;4. Exercitarea supravegherii generale a executarii uniforme si exacte a legilor.Sistemul organelor Procuraturii cuprinde Procuratura Generala, procuraturile teritoriale si procuraturile specializate.Procurorul General este numit in functie de catre Parlament, la propunerea Presedintelui acestuia. Mandatul procurorilor este de 5 ani. In exercitarea mandatului procurorii se supun numai legii. In corespundere cu Legea cu privire la Procuratura, este inadmisibila interventia in exercitarea supravegherii de procuror, care atrage dupa sine raspunderea in conformitate cu legea.Procurorii in perioada mandatului pot fi destituiti din functie de catre Procurorul General, in conformitate cu legislatia muncii si cu Legea privind stimularea si raspunderea disciplinara a procurorilor.

Incepand cu 01.01.98, procurorii nu mai au dreptul de a aproba detentia provizorie. De la acea data, doar judecatorul poate dispune aplicarea acestei masuri preventive. Prezenta in proces a procurorului este obligatorie in materie penala, facultativa in materie civila, cu exceptia cazurilor prevazute de lege .Referindu-ne la independenta Procuraturii, mentionam ca in conformitate cu realitatile din tara noastra in acest domeniu, Procuratura nu este in masura necesara independenta. Activitatea ei este influentata de fractiunea majoritara a Parlamentului, dat fiind ca conducerea Procuraturii Generale este numita de catre Parlament, independenta procurorilor este afectata si de prevederile art. 3 al Legii cu privire la Procuratura, conform caruia, lucratorii din organele Procuraturii nu pot fi membri ai nici unui partid, ai altor organizatii si miscari social-politice. Pe de alta parte, in executarea atributiilor lor de serviciu, procurorii sunt independenti, am spune ca intr-o oarecare masura mai independenti decat ar fi necesar, pentru ca nu este reglementat un control judiciar asupra activitatii si deciziilor Procuraturii. In art. 3 al Legii cu privire la Procuratura sunt prevazute stipulari privitor la prezentarea rapoartelor de catre procurori, in care procurorii comunica Parlamentului, Presedintelui Republicii Moldova, Guvernului si organelor administratiei publice centrale de specialitate si locale despre starea legalitatii. In realitate, Procuratura prezinta, de regula, numai unele informatii la conferintele de presa, luari de cuvant, articole in mass-media, in care publicul larg este informat despre unele cazuri concrete sau aspecte ale activitatii Procuraturii respective. Uneori Procuratura este ascultata in sedinta Parlamentului privind examinarea unor probleme concrete ce tin de combaterea criminalitatii. Prezentarea acestor informatii nu este echivalenta prezentarii rapoartelor despre activitate. Procuratura nu prezinta informatii generalizate despre rezultatele activitatii si societatea nu cunoaste in masura cuvenita si obiectiv rezultatele activitatii ei. Prin aceasta se explica lipsa transparentei necesare in activitatea, Procuraturii si a controlului din partea societatii asupra activitatii acestei institutii.Putem vorbi despre o independenta a Procuraturii bazandu-ne si pe faptul ca procurorii si anchetatorii Procuraturii dispun de imunitate, acordata prin lege. Controlul asupra Procuraturii poate fi efectuat in realitate numai de catre Parlament sau Comisia Parlamentara pentru Securitatea Nationala.Insa practica actuala in activitatea statala exemplifica o alta situatie decat cea prevazuta in lege; ea rezulta din faptul ca conducerea Procuraturii Generale este numita de catre Parlament, ca Procurorul General este o persoana promovata de fractiunea de partid majoritara, iar acesta conduce Procuratura Generala in baza principiului ierarhiei supunerii procurorului .Din analiza legislatiei se poate deduce ca procurorul este independent numai atunci cand se afla in instanta la examinarea cauzelor, desi, practic, de multe ori si acest principiu se combate.Prin urmare, si aici urmeaza a fi adoptat un nou mecanism ce ar asigura independenta procurorilor in exercitarea atributiilor lor. In acest scop, ar fi binevenita adoptarea Legii cu privire la statutul procurorului.Privitor la locul si rolul Procuraturii, se constata ca in Republica Moldova s-a pastrat, in principiu, structura ex-sovietica, prin care Procuratura, fiind un organ de drept, nu este o structura a Guvernului, dar o structura care, conform Legii cu privire la Procuratura (art. 1 pct. 4), "isi exercita atributiile ca un organ autonom in sistemul organelor judecatoresti". Posibil, din aceste motive exista opinia ca procuratura se considera "stat in stat". In asa conditii, controlul asupra activitatii si deciziilor Procuraturii nu poate fi eficient, deci, urmeaza a fi determinat locul si rolul Procuraturii in cercul organelor de drept.Anume din aceste motive in cadrul reformei de drept s-a propus si se propune subordonarea Procuraturii Generale Ministerului Justitiei, dupa modelul statelor democratice dezvoltate, cu inlaturarea functiei de exercitare a supravegherii, astfel Procuraturii atribuindu-i-se rolul mult asteptat, ceea ce ar permite rezolvarea problemelor mentionate, inclusiv privind controlul judiciar asupra activitatii si deciziilor ei.Numarul sporit al sentintelor de achitare impune perfectionarea esentiala a organelor de urmarire penala, indeosebi a Procuraturii. Atributia de baza a Procuraturii ar fi conducerea si exercitarea urmaririi penale, precum si sustinerea acuzarii in instantele de judecata.In cadrul realizarii Conceptiei reformei judiciare si de drept Procuraturii i-a fost acordat un rol aparte care, conform Constitutiei, are menirea de a proteja drepturile omului si de a contribui la infaptuirea justitiei.Unele aspecte ale reformei judiciare si de drept au fost implementate si realizate cu succes in practica,

altele au fost mai putin reusite, deoarece reformarea Procuraturii se dovedeste a fi cea mai dificila. Reforma judiciara si de drept cere ca Procuratura sa-si concentreze eforturile asupra urmaririi penale, lucru cu care, de altfel, aceasta si se ocupa in intreaga lume. Apogeul activitatii procurorului este sustinerea invinuirii in instanta de judecata, prin care se justifica functia de garantare a drepturilor omului. Procurorul trebuie sa fie conducatorul procesului, care vegheaza asupra desfasurarii in conditiile legii a acestuia, culminand cu o buna functionare a lui."Activitatea procurorului in perioada reformei judiciare si de drept este caracterizata prin unitatea justitiei represive si a justitiei civile, separarea functiilor de urmarire si de judecata, subordonarea ierarhica a procurorilor - acestea si alte principii generale sunt activizate in scopul de a obtine un randament mai eficient" .Caracterul indivizibil al Procuraturii (Ministerului Public) se exprima prin faptul ca orice procuror indeplineste atributiile Procuraturii, pentru aceasta si in numele ei, mentionandu-se ca in aceeasi cauza un procuror poate fi inlocuit cu un alt procuror.Pe parcursul ultimilor ani se face tot mai mult simtita tendinta de a minimaliza rolul procurorului in procesul civil, iar unii autori ai noilor proiecte de legi sustin ideea excluderii procurorului din procesul civil, lipsindu-1 de dreptul de a interveni pe caile extraordinare de atac, acest drept acordandu-i-se in exclusivitate partilor.Procuratura este un suport considerabil atat pentru instantele de judecata, cat si pentru partile implicate in litigii pentru a corecta greselile instantelor judecatoresti.In opinia dlui Vasile Rusu, eficacitatea contributiei procurorilor la exercitarea justitiei va spori considerabil in cazul in care procurorii vor face parte din corpul de magistrati. Este necesar a garanta prin Legea cu privire la magistratura independenta lor fata de alte puteri.Problemele cu care se confrunta Procuratura in Republica Moldova la etapa actuala sunt in atentia mai multor specialisti din tara. Astfel, intr-un interviu acordat saptamanalului "Timpul" V.Puscas mentioneaza: "Procuratura se afla intr-o situatie destul de anevoioasa. Pe timpurile sovietice, cuvantul procurorilor avea o mare greutate, pentru ca ei erau membri ai biroului de partid. Acum, totul se executa in instanta de judecata. Procurorul trebuie sa aiba o singura functie, cu trei componente: conducerea urmaririi penale, efectuarea urmaririi penale si sustinerea invinuirii in instanta de judecata. Daca aceste trei functii vor fi specificate in noua Lege cu privire la Procuratura, rolul procuraturii in stat se va schimba" .In perioada reformei judiciare si de drept, activitatea procurorului este caracterizata prin unitatea justitiei represive si justitiei civile, separarea functiilor - functia de urmarire si functia de judecata, subordonarea ierarhica a procurorilor. Acestea si alte principii generale sunt activizate in scopul de a obtine un randament mai inalt si eficacitate, caci fiecare functie impune si anumite calitati, aptitudini, deci sunt incredintate diferitor specialisti, precum si in scopul dezvoltarii si mentinerii nivelului inalt de disciplina si responsabilitate a colaboratorilor Procuraturii.

Reiesind din functiile si obligatiunile procurorului, in faza de judecata, este importanta evidentierea unor momente, care apreciaza, mai mult sau mai putin, eficacitatea contributiei procurorului la efectuarea justitiei, precum si la apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor afectati sau implicati in activitatea criminala.Un rol important il are insasi persoana - pregatirea profesionala atat a procurorului, cat si a judecatorului.O justitie independenta si echitabila este indispensabila pentru societate.Independenta, inviolabilitatea si imunitatea judecatorului si a procurorului sunt stabilite si declarate prin lege, fiind absolut necesare intr-o societate democratica pentru mentinerea competentei profesionale in administrarea justitiei.Conform parerii lui Vasile Rusu, un efect pozitiv in efectuarea justitiei il va avea si simplificarea, procedurii penale. Spre exemplu, prin definirea procedurii delictului flagrant, procedura cauzei simple si putin importante cauzele complicate, care, spre deosebire de primele, procedura carora poate fi prezentata imediat instantei sau clasate prin procedura de reconciliere, nu pot ajunge in instanta fara procedura obligatorie .

Potrivit propunerilor de modificare a Constitutiei, atributiile si structura organelor Procuraturii se modifica neesential, in schimb se propune ca Procurorul General sa fie numit in functie de catre Parlament la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.Analogic normelor de drept ce reglementeaza autoritatea judecatoreasca, se propune ca organizarea Procuraturii ca institutie, pe de o parte, si statutul procurorului, pe de alta parte, sa fie reglementate prin legi diferite.Solutionarea definitiva a chestiunii privind directiile de activitate a Procuraturii, organizarea acestei institutii, depinde in mare masura nu numai de adoptarea Legii cu privire la Procuratura, ci si de traducerea in practica a noilor Coduri: penal, de procedura penala, civil si de procedura civila.Problemele enuntate, impun necesitatea elaborarii de masuri orientate la asigurarea independentei si impartialitatii procurorilor, printre care:- a adopta modificarile in Constitutie, prin care se va exclude compartimentul "Procuratura" din Capitolul IX "Autoritatea judecatoreasca";- a adopta modificari si completari la Capitolul VIII al Constitutiei care va stipula locul si rolul Procuraturii. A adopta modificari in legislatie prin care organele Procuraturii vor fi subordonate Ministerului Justitiei;- a abroga stipularile art. 1 alin. 4 al Legii cu privire la Procuratura, in corespundere cu care "Procuratura isi exercita atributiile ca organ autonom in sistemul organelor judecatoresti";- intru asigurarea independentei procurorului, a elabora si a adopta Legea cu privire la statutul procurorului;- a comasa etapele de cercetare penala si ancheta preliminara intr-o etapa de urmarire penala si a subordona urmarirea penala Procuraturii Generale a procurorilor subordonati acestuia;- a adopta completari la Legea cu privire la Procuratura, prin care s-ar reglementa prezentarea de catre procuraturi a rapoartelor despre activitate, asigurand astfel transparenta cuvenita in activitatea acestor organe, precum si completari, prin care se va determina modul asigurarii securitatii fizice a procurorilor, care se ocupa de cercetarea sau examinarea cauzelor social importante.Implementarea acestora va duce la imbunatatirea conditiilor de infaptuire a justitiei, a protectiei drepturilor omului in Republica Moldova.Un volum insemnat de lucru in scopul apararii drepturilor omului Procuratura efectueaza in procesul supravegherii executarii de catre organele care infaptuiesc activitatea operativa de investigatie, de cercetare: penala si de ancheta preliminara, respectarii legilor in locurile de retinere si de detentie preventiva, executarii pedepselor si a altor masuri de constrangere, stabilite de instanta judecatoreasca, inclusiv in institutiile de psihiatrie judiciara. a) Sarcinile, ce stau in fata procurorilor care exercita supravegherea respectarii legilor de catre organele de ancheta preliminara si de cercetare penala sunt formulate la art. 23 al Legii "Cu privire la Procuratura", in Codul de procedura penala, in ordinele Procurorului General. Printre acestea:- nici o infractiune sa nu ramana nedescoperita si nici o persoana, care a comis o infractiune, sa nu scape de raspunderea stabilita de lege;- retinerea cetatenilor suspectati de comiterea a unor infractiuni in modul si in temeiurile stabilite de lege;- nici o persoana sa nu fie nefondat si ilegal trasa la raspundere penala;- arestarea cetatenilor sa fie efectuata numai in baza hotararii instantei judecatoresti;- respectarea ordinii stabilite de lege in ce priveste intentarea si anchetarea cauzelor penale, termenele anchetei, respectarea drepturilor participantilor la activitatea judiciara. b) Obiectul activitatii de aparare a drepturilor de catre procuror constituie:- apararea drepturilor si intereselor persoanelor vatamate de pe urma infractiunilor;- asigurarea unei examinari atente a plangerilor si cererilor lor;- luarea tuturor masurilor pentru restabilirea drepturilor lezate;- luarea de masuri pentru repararea prejudiciului material;- asigurarea securitatii personale a patimasului st a membrilor familiei lui, precum si a apropiatilor acestuia.Efectuand supravegherea in aceste domenii, procurorul trebuie sa verifice respectarea legilor la primirea,

inregistrarea, evidenta cererilor si a comunicarilor despre infractiuni. La fel, supravegherea procurorului asupra respectarii normelor de procedura penala in cadrul efectuarii de catre organele abilitate a anchetei si a cercetarii penale este un garant al realizarii si apararii drepturilor si intereselor legitime ale participantilor la procesul penal (banuitilor, invinuitilor, patimasilor, martorilor si a altor cetateni)- Supravegherea asupra legalitatii anchetarii se exprima prin depistarea si preintampinarea la timp a incalcarilor de lege, drepturilor cetatenilor pe parcursul intregului proces al anchetei prin:- verificarea temeiniciei aplicarii masurilor procesuale de constrangere, a perchezitiei;- respectarea si asigurarea reala a dreptului la aparare, a principiului inviolabilitatii domiciliului;- preintampinarea folosirii metodelor ilegale de anchetare si evitarea caracterului invinuitor al procesului de acumulare a probelor.In cadrul supravegherii efectuate procurorul este in drept sa anuleze ordonantele ilegale neintemeiate emise de anchetatori. Acestea se refera, in primul rand, la mersul cauzei:- ordonanta de intentare a procesului penal si de refuz in pornirea procesului penal;- declansarea dosarului penal;- de alegere a masurii preventive.Procurorul are dreptul personal sa efectueze ancheta in volum deplin. Participarea procurorului la efectuarea anchetei si cercetarii penale constituie una din solutiile de preintampinare, descoperire si inlaturare a incalcarilor depistate a drepturilor si intereselor legitime ale participantilor la procesul penal si ale altor cetateni.O modalitate efectiva de preintampinare a incalcarilor drepturilor si intereselor legitime ale omului in procesul penal constituie sanctionarea de catre procuror a unor actiuni ale organelor de ancheta si de cercetare penala. Orice persoana poate face plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus atingere intereselor sale legitime.In conformitate cu art. 38 al Legii Republicii Moldova "Cu privire Ta "Procuratura", procurorul supravegheaza executarea legilor in locurile de recluziune, de executare a pedepsei si altor masuri de constrangere stabilite de instanta judecatoreasca, precum si in institutiile de psihiatrie judiciara. Sarcinile supravegherii sunt:- respectarea legalitatii aflarii persoanelor in locurile de recluziune;- respectarea modului si a conditiilor de intretinere a persoanelor in institutiile specializate, stabilite de legislatia penala executiva, precum si a drepturilor lor.Notiunea de legalitate a aflarii persoanelor in locurile de recluziune cuprinde: a) legalitatea trimiterii persoanelor in locurile de recluziune; b) legalitatea termenilor de aflare si detinere; c) legalitatea eliberarii din locurile de detinere.Temei pentru retinerea persoanei poate fi procesul-verbal de retinere in conformitate cu art. 165 CPP si banuirea ei in comiterea unei infractiuni. Temei pentru detinerea sub arest a persoanei este mandatul de arestare, iar temei pentru executarea pedepsei in locurile privative de libertate este hotararea instantei de judecata care a ramas definitiva.Legea "Cu privire la Procuratura" stabileste expres ca procurorul supravegheaza respectarea drepturilor celor detinuti si ale altor persoane lipsite de libertate, fapt prin care se accentueaza ca procuratura mai are si functia de protectie a drepturilor omului, care este supus unor masuri de constrangere „a libertatilor din partea statului. Aceasta ii obliga pe procuror sa depisteze si sa curme la timp incalcarile de lege comise fata de persoane lipsite temporar de libertate.Pentru indeplinirea sarcinilor de respectare a legalitatii la executarea pedepsei si a altor masuri de constrangere stabilite de instanta judecatoreasca, organele procuraturii sunt investite cu anumite atributii, in esenta, procurorul exercita supravegherea legalitatii si este in drept sa viziteze in orice timp institutiile in care se executa pedeapsa si izolatoarele de detentie preventiva pentru efectuarea controlului.Prin metoda vizitelor personale in institutiile indicate, procurorul nemijlocit ia cunostinta de caracterul legal al activitatii lor, verifica legalitatea detinerii, respectarea regimului, scoate la iveala incalcarile de lege si intreprinde masurile necesare pentru lichidarea lor.

§ 4. Organele judecatoresti

In perioada de tranzitie de la sistemul totalitar si economia centralizata la un stat democratic si la economia de piata este absolut necesara formarea noilor mecanisme juridice; o autoritate judecatoreasca independenta, o presa libera si un mecanism de protejare a drepturilor omului. La 27 iulie 1990, Parlamentul a adoptat istoricul act "Cu privire la puterea de stat", prin care a proclamat separatia puterilor in stat: puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasa. Astfel, s-a pus inceputul consolidarii acestor trei ramuri ale puterii de stat.Prin actul "Cu privire la puterea de stat" Parlamentul a stabilit bazele formarii puterii judecatoresti ca ramura a puterii de stat, mentionand ca: "Puterea judiciara este subordonata numai legii. Cetatenii sunt egali in fata legii si a judecatii. Amestecul in infaptuirea justitiei este inadmisibil" .Dupa adoptarea Constitutiei Republicii Moldova au fost adoptate un sir de acte normative intru consolidarea autoritatii judecatoresti ca putere reala in stat.Separatia puterii in stat se consemneaza si in Constitutia Republicii Moldova: "puterea legislativa, executiva si judecatoreasca sunt separate si colaboreaza in exercitarea prerogativelor ce le revin".In corespundere cu Constitutia, Curtea Constitutionala este unica autoritate de jurisdictie constitutionala, care garanteaza, suprematia Constitutiei, asigura realizarea principiului separarii puterii in stat, garanteaza responsabilitatea statului fata de cetatean si a cetateanului fata de stat.Se cere de mentionat ca Constitutiile moderne si studiile de drept constitutional au abandonat sintagma "separatia puterii". Insusi termenul "putere" a fost inlocuit cu expresia "autoritate publica".Principiul separatiei puterii "ramane inca o dogma de politica constitutionala", fiind unul dintre aspectele considerate cardinale pentru a califica un edificiu constitutional ca fiind democratic .Crearea autoritatii judecatoresti a fost una dintre sarcinile ce au stat la baza reformei judiciare si de drept din Republica Moldova. In conceptia respectiva se mentiona ca anume autoritatea judecatoreasca este garantul formarii instantelor judecatoresti democratice si independente.In literatura de specialitate intalnim variate definiri privind autoritatile judecatoresti. Astfel puterea judecatoreasca este puterea de a infaptui justitia. Ea este separata de celelalte puteri ale statului si are atributii proprii. Puterea judecatoreasca este realizata de judecatori. Justitia se infaptuieste in numele legii numai in instante judecatoresti.Conform altei pareri, "autoritatea judecatoreasca este o categorie independenta, de sine statatoare a puterii de stat, intemeiata conform Constitutiei tarii, functionand pe baza unor principii democratice, compunandu-se din organe, institutii, organizatii inzestrate cu imputerniciri largi ce alcatuiesc un sistem, in vederea realizarii functiilor sociale semnificative intr-un stat de drept'' .Definitia pe care am formulat-o este mai simplificata, astfel: autoritatea judecatoreasca conform teoriei separarii puterilor in stat, reprezinta prin sine sistemul organelor judiciare ale statului, ce infaptuiesc justitia.Baza materiala a principiilor autoritatii judecatoresti o constituie economia tarii, diferitele tipuri de proprietate ce sunt recunoscute. Ultimele exercita o influenta decisiva asupra constiintei sociale, inclusiv asupra celei juridice.O atentie aparte merita sa fie acordata principiilor autoritatii judecatoresti. Astfel, autoritatea judecatoreasca se intemeiaza si functioneaza bazandu-se pe principii unice si generale, in baza carora urmeaza a fi infaptuita: > Accesul liber al tuturor cetatenilor la justitie;> Dreptul cetateanului de a ataca orice hotarare a instantei de fond in instanta superioara;> Competenta si profesionalismul judecatorilor;> Eficienta mecanismului de solutionare a cauzelor penale si civile;> Independenta autoritatii judecatoresti.Independenta autoritatii judecatoresti reprezinta un mijloc de protectie a drepturilor legale, care insufla siguranta si linistea membrilor societatii, indiferent daca este vorba despre drepturile fundamentele ale omului sau despre securitatea juridica in raporturile economice. Conditiile de existenta a unei autoritati judecatoresti independente presupun asigurarea si gestionarea unitara si rationala a resurselor umane in domeniul autoritatii judecatoresti, a magistraturii in general. Si tot aceste conditii de existenta presupun un sir de premise, dintre care mentionam: selectarea judecatorilor; numirea in functie a judecatorilor;

relatie judecator - procuror; responsabilitatea, eficienta si darea de seama a judecatorilor; instruirea si perfectionarea nivelului profesional al cadrelor justitiei.Autoritatea judecatoreasca isi are organele sale proprii si specifice, care, spre deosebire de institutiile de drept, nu regleaza relatii sociale, ci determina formele organizarii, structurii si activitatii autoritatii judecatoresti, formele realizarii justitiei s.a.In corespundere cu legislatia in vigoare, in Republica Moldova autoritatea judecatoreasca este reprezentata prin sistemul instantelor judecatoresti, Consiliul Superior al Magistraturii si procuratura. Acest nou sistem este stipulat in Capitolul IX din Constitutie "Autoritatea Judecatoreasca", precum si prin legile organice respective.Conform legislatiei, autoritatea judecatoreasca este independenta, separata de puterea legislativa si puterea executiva si are atributii proprii. Justitia se infaptuieste in numele legii.Referindu-ne la functiile autoritatii judecatoresti, mentionam ca functia de baza este, evident, infaptuirea justitiei. Dar, pe langa aceasta, autoritatea judecatoreasca realizeaza o multitudine de alte functii, fapt ce se explica prin particularitatile sistemului judecatoresc, a carei structura consta din organe, diferite dupa statutul lor, ce indeplinesc diferite roluri social-juridice, solutionand diverse cauze. Subiectele autoritatii judecatoresti (Curtea Suprema de Justitie, judecatoriile s.a.) realizeaza alte functii: examineaza si solutioneaza in limitele competentei sale litigii civile, penale, administrative s.a., mentinerea ordinii de drept, protectia diferitelor forme de proprietate, asigurarea protectiei judiciare a drepturilor politice, sociale, economice, civile s.a., educatia culturii juridice, respectul fata de normele moralei sociale si fata de valorilor umane.Autoritatea judecatoreasca infaptuieste justitia in scopul apararii si realizarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, si ale asociatiilor acestora, ale intreprinderilor, institutiilor si organizatiilor. Instantele judeca toate cauzele privind raporturile juridice civile, administrative si penale, precum si orice alte cauze pentru care legea nu stabileste o alta competenta. Infaptuind justitia, instantele judecatoresti apara oranduirea statala si constitutionala a Republicii Moldova de orice atentat.Simbolurile autoritatii judecatoresti reprezinta prin sine atribute specifice materializate, forma si continutul carora evidentiaza autoritatea judecatoreasca in sistemul puterilor de stat. Aici se refera in primul rand amprenta emblemei de stat, a drapelului de stat si a Constitutiei Republicii Moldova, care trebuie sa se afle neaparat in salile sedintelor de judecata in momentul infaptuirii justitiei.Caracterul exclusiv al autoritatii judecatoresti isi gaseste expresia in faptul ca ea se realizeaza doar prin intermediu! organelor de stat speciale - al instantelor de judecata ce fac parte din sistemul judecatoresc. "Justitia se infaptuieste in numele legii numai de instantele judecatoresti" . Fiecare din formele de procedura judiciara se realizeaza de catre instantele corespunzator imputernicite.O trasatura distincta a autoritatii judecatoresti o reprezinta participarea reprezentantilor poporului la infaptuirea justitiei. Astfel, in Constitutia Republicii Moldova e stipulat caracterul public al dezbaterilor judiciare: "In toate instantele judecatoresti sedintele de judecata sunt publice. Judecarea proceselor in sedinta inchisa se admite numai in cazurile stabilite prin lege, cu respectarea tuturor regulilor de procedura".O caracteristica obligatorie a autoritatii judecatoresti o reprezinta caracterul autoritar al imputernicirilor instantelor de judecata. Aceasta se manifesta prin faptul ca ordinele si dispozitiile emise de instante la indeplinirea imputernicirilor lor sunt obligatorii fara exceptie pentru toate organele de stat, organizatii, persoane juridice si fizice. Executarea ordinelor judecatoresti si realizarea hotararilor lor este garantata prin puterea de stat.La baza independentei autoritatilor judecatoresti sta teoria divizarii puterilor in stat, elaborata in prima jumatate a secolului al XVIII-lea de catre iluministul francez Ch.L.Montesqieau. Teoria divizarii puterilor este un principiu politic, conform caruia puterea in stat se imparte intre organe independente si separate - Parlament, Guvern si instante judecatoresti.Independenta autoritatii judecatoresti presupune ca instantele de judecata activeaza de sine statator (fara vreun amestec din exterior si fara a fi supuse), cu puterile sale, dispunand spre infaptuirea functiilor sale de toate imputernicirile necesare, atribuite prin lege. Hotararea instantei de judecata nu necesita vreo confirmare. Sentinta sau hotararea judecatoreasca concreta, ce capata putere de lege, este obligatorie de

executat. Caracterul obligatoriu al sentintelor si ale altor hotarari judecatoresti definitive este specificat in art. 120 al Constitutiei Republicii Moldova: "Este obligatorie respectarea sentintelor si a altor hotarari definitive ale instantelor judecatoresti, precum si colaborarea solicitata de acestea in timpul procesului, al executarii sentintelor si a altor hotarari judecatoresti definitive" .Cu toate acestea, suntem constienti de faptul ca nici o putere in stat, inclusiv cea judecatoreasca, nu este absolut independenta. Conform Constitutiei, puterea suverana si independenta apartine doar poporului. Sistemul de frane si echilibre existent limiteaza atributiile ramurilor puterii in cadrul unei ramuri, in detrimentul celorlalte doua ramuri ale puterii.In acest context trebuie de mentionat tentativele tot mai insistente de a sili autoritatea judecatoreasca sa fie mai docila. Reducerea considerabila a bugetului de stat pentru finantarea instantelor judecatoresti si nenumaratele incercari de a diminua statutul judecatorului servesc anume acestui scop.In cuvantul de deschidere a Congresului VIII extraordinar al Asociatiei Judecatorilor, Nicolae Timofte, presedintele Asociatiei Judecatorilor, a remarcat ca in ultimul timp autoritatea judecatoreasca a devenit o tinta de atacuri si invinuiri ce vin din partea reprezentantilor puterii legislative si executive, a altor forte din societate. O modalitate mai subtila, prin care se urmareste supunerea justitiei, constituie administrarea acesteia de catre Ministerul Justitiei si tentativele de a intari formele si metodele de administrare a instantelor judecatoresti de catre Executiv.De notat ca Rusia, Georgia, Kazahstanul si alte tari din fosta URSS au subordonat administrarea justitiei unor departamente independente, lipsind de aceasta atributie ministerele justitiei.Aceluiasi scop - de a face autoritatea judecatoreasca mai ascultatoare - servesc incercarile de a investi procuratura cu functiile pa care aceasta le exercita in vechiul sistem.Un stat de drept, democratic, nu poate functiona in conditiile unei justitii imperfecte. Infaptuirea propriu-zisa a justitiei este prerogativa judecatorilor si a instantelor judecatoresti, care sunt unicii responsabili de actul justitiei. Insa celelalte ramuri ale puterii trebuie sa-si dea concursul la crearea conditiilor optime pentru functionarea autoritatii judecatoresti.Drept concluzie la cele mentionate mai sus mentionam ca, pentru a crea un stat de drept adevarat, este necesara o autoritate judecatoreasca viguroasa.Constitutia Republicii Moldova prevede de jure separatia, puterii in stat si colaborarea lor, de facto insa, atributiile puterilor in stat nu intotdeauna se interfereaza si se completeaza, alcatuind un tot unitar. Deseori una din puteri exercita atributiile altei puteri, incalcandu-se astfel principiul separatiei puterilor. Toate puterile in stat trebuie sa colaboreze in directia realizarii si consolidarii statului de drept.In scopul realizarii cu succes a autoritatii judecatoresti, legiuitorul ar trebui sa atribuie instantelor judecatoresti toate imputernicirile necesare.Autoritatea judecatoreasca este protejata de Consiliul Superior al Magistraturii care are menirea de a asigura numirile, deplasarile, promovarile si masurile disciplinare fata de judecatori.La moment, constatam ca autoritatea judecatoreasca si institutiile de drept nu dispun de un cadru legislativ modern si perfect. Pana in prezent nu sunt adoptate definitiv toate instrumentele de baza.Deci, unica si principala functie a autoritatii judecatoresti poate si trebuie sa fie infaptuirea justitiei. Nici un fel de alte sarcini judecatoria nu poate avea, deoarece se va transforma dintr-un organ al justitiei intr-un organ obisnuit de stat. pentru a fi recunoscuta ca o ramura a puterii in stat, autoritatea judecatoreasca are nevoie de un suport civic, concretizat, in primul rand, in increderea societatii fata de ea. Nivelul increderii depinde in mare masura de imaginea publica a judecatorului, a instantei si a intregului sistem.Aceasta depinde si de relatiile autoritatilor judecatoresti cu mass-media. Pentru a asigura dreptul la informatie, fiecare judecator, fiecare instanta judecatoreasca, este obligata sa asigure publicitatea si transparenta la infaptuirea justitiei, sa furnizeze informatia obiectiva despre justitie, deoarece, necomunicand informatia obiectiva, se stimuleaza formarea unei imagini nefavorabile justitiei.Evident, fara legalitate, fara o putere judecatoreasca independenta si impartiala, Moldova nu poate avea un viitor ca un stat european prosper.

Judecatorul - factor principal in infaptuirea justitiei si al garantarii drepturilor omuluiConform Constitutiei Republicii Moldova, Legii cu privire la statutul judecatorului si altor acte normative, judecatorii instantelor judecatoresti sunt independenti, impartiali si inamovibili. Ei se numesc in functie de Presedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Presedintele si judecatorii CSJ sunt numiti in functie de Parlament, la propunerea CSM.Judecatorul este persoana investita constitutional cu atributii de infaptuire a justitiei, pe care le executa pe baza profesionala. Pentru infaptuirea justitiei, judecatorii au imputerniciri plenipotentiare, stabilite de legislatie. Cerintele si dispozitiile judecatorilor legate de infaptuirea activitatii judecatoresti sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice si juridice. Neindeplinirea lor atrage raspunderea prevazuta de lege.Judecatorul este factorul principal in infaptuirea justitiei si al garantarii drepturilor omului. Anume pe aceasta afirmatie se vor baza expunerile ce urmeaza.Fiind personajul-cheie intr-un stat de drept, judecatorul este chemat sa decida daca autoritatea a actionat pe baza unui statut juridic si in limitele recunoscute de lege, precum si daca persoanele fizice si morale si-au intemeiat activitatea lor pe drepturi subiective sau pe interesele legitime protejate.Activitatea judecatorilor poate fi controlata de instanta ierarhic superioara, care isi exercita functiile atunci cand se examineaza cauza.La indeplinirea functiilor si obligatiilor judecatorului, un rol important ii revine personalitatii acestuia, pregatirii lui profesionale.In sistemul separatiei puterii - propriu unui stat de drept judecatorul, pentru a-si indeplini sarcinile de mare raspundere care-i revin, trebuie sa fie independent si sa se supuna numai legii.In acest context, asupra independentei judecatorului se pune un accent deosebit, deoarece in statul de drept justitia este independenta.Independenta judecatorilor presupune un nivel profesional, de responsabilitate si moral inalt al judecatorului. Ea nu este si nu trebuie sa fie un privilegiu personal, ci o garantie pentru cetateni. In acest sens independenta si impartialitatea judecatorului necesita a fi asigurata de catre stat atat de jure, cat si de facto.Un judecator nu este independent, daca promovarea sa, drepturile, necesitatile materiale si social-culturale ale lui, precum si compensatiile financiare sunt supuse vointei discretionale al altor puteri ale statului. Astfel, in mod efectiv, asigurarea independentei judecatorului presupune, in primul rand, o salarizare corespunzatoare, dat fiind faptul ca prin lege acestuia i se interzice sa ocupe orice alta functie publica sau privata, cu exceptia activitatii didactice si stiintifice netitulare.In al doilea rand, este necesara acordarea si a altor drepturi si facilitati; care sa constituie un scut impotriva presiunilor si a tentativelor de orice fel asupra judecatorului, in particular, si a justitiei, in general.In acest sens, este de remarcat faptul ca in perioada 8-10 iulie 1998 la Strasbourg s-a desfasurat "A doua intalnire multilaterala cu privire la statutul judecatorilor", organizata de catre Consiliul Europei, ocazie cu care s-a adoptat "Carta Europeana asupra Statutului Judecatorilor si Memorandumul Explicativ", care, printre altele, prevede: "Judecatorii sunt indreptatiti la o remuneratie, al carei nivel va fi stabilit in asa fel, incat sa-i protejeze pe acestia de orice presiune, ce ar avea drept scop influentarea conduitei profesionale a deciziei acestora si, in general, a oricarui fapt de natura sa afecteze impartialitatea si independenta lor".Functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia activitatii didactice si stiintifice. De asemenea, magistratul sau persoana asimilata acesteia nu poate fi deputat in Parlament sau consilier in autoritatea administratiei publice locale, fara sa faca parte din partide si din alte organizatii social-politice sau sa desfasoare activitati cu caracter politic, precum si activitate de intreprinzator. Aceste prevederi asigura suplimentar independenta judecatorilor si previn conflictul dintre interesele privare si cele publice .In urma infaptuirii reformei judiciare si de drept in Republica Moldova, constatam ca au fost legiferate conditiile care asigura independenta judecatorilor, dar nu si acelea care ar duce la optimizarea activitatii acestora. Nu s-au creat conditiile necesare pentru ca judecatorul sa se simta un adevarat exponent al puterii judecatoresti; despre aceasta denota elocvent si cele peste 40000 de hotarari neexecutate, circa

40% din numarul total. Asemenea discordante se constata din cauza faptului ca o reforma judiciara adevarata nu poate fi realizata in baza inspiratiei initiatorilor si nici cu fragmente de idei selectate din experienta altor state .Art. 17 al Legii cu privire la statutul judecatorului prevede ca independenta judecatorului este asigurata prin:1) procedura de infaptuire a justitiei;2) procedeul de numire, suspendare, demisie sau eliberare din functie;3) declararea inviolabilitatii lui;4) secretul deliberarilor si interzicerea de a cere divulgarea lor;5) stabilirea raspunderii pentru lipsa de stima fata de judecata, judecatori si pentru imixitiune in judecarea cauzei;6) crearea de conditii organizatorice si tehnice favorabile activitatii instantelor judecatoresti;7) asigurarea materiala si sociala a judecatorului.In prezent, in Republica Moldova exista mari piedici intru realizarea acestor criterii si, prin urmare, independenta si impartialitatea judecatorului, ca si cea a instantei, este limitata.Referitor ia inviolabilitatea judecatorului, trebuie de mentionat ca tot mai frecvente sunt propunerile, expuse in special de catre colaboratorii organelor de drept, de a exclude din lege reglementarile ce tin de inviolabilitatea judecatorului, argumentandu-se prin intensificarea luptei cu coruptia.Conform statului judecatorilor, functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, exceptandu-se functiile didactice din invatamantul superior. Daca s-ar fi acceptat sistemul ca judecatorul poate sa indeplineasca alte functii, ar fi persistat dubii asupra obiectivitatii sale depline in judecarea cauzelor, intrucat asupra lui s-ar fi putut exercita presiuni sau influente. Prin consacrarea incompatibilitatii functiei de judecator cu orice fel de alte functii publice sau private sunt create conditii pentru asigurarea unei depline obiectivitati si reale independente a judecatorilor in exercitarea responsabilitatilor ce le revin.Cadrul legislativ ii permite justitiei noastre sa fie independenta. Altceva e cum se prezinta judecatorii. Daca judecatorul e numit pana la atingerea limitei de varsta, este clar ca el nu va servi interesele unui sau altui partid, va servi Legea. Totodata, judecatorul are dreptul sa atace in Curtea Constitutionala un act juridic, ca sa nu-l aplice la rezolvarea unor litigii. Deci, si prin aceasta se exprima independenta judecatorului. Selectarea judecatorilor este o premisa importanta a constituirii si promovarii independentei judecatorului. Este necesar ca selectarea judecatorilor sa se bazeze pe calificarea, onestitatea, competenta acestora, precum si pe experienta lor de viata. Nu intamplator simbolul justitiei, zeita Themis, are o semnificatie deosebita: balanta si esarfa care acopera ochii sugereaza functia esentiala a judecatorului, aceea de a spune adevarul in conditii de independenta si impartialitate. In examinarea cauzelor, judecatorul trebuie sa cantareasca drepturile si interesele fiecarei parti, fara sa tina seama de consideratii straine procesului, oricare ar fi ele; sabia semnifica executarea silita. Hotararea fara executare ar ramane o simpla parere a judecatorilor si ideea de justitie nu s-ar realiza pe deplin. De aceea, un judecator trebuie sa aiba calitatile de constiinta, echilibru, curaj, obiectivitate, intelegere, omenie si eruditie pentru ca acestea sunt premisele unui proces drept si ale unei hotarari demne de incredere.La aceste criterii se mai impune iscusinta judecatorului de a dialoga cu oamenii, interesul fata de functia sa, interesul de a cunoaste mai mult, rabdarea si amabilitatea, cultivarea abilitatii de conducator si, nu in ultimul rand, dorinta de a munci si puterea de lucru a judecatorului.Punctul de plecare pentru asigurarea unei justitii independente il constituie sistemul eficient de numire in functie a judecatorilor. Sistemul de numire a judecatorului este cel mai efectiv sistem de recrutare. Judecatorii trebuie sa fie numiti, si nu alesi, deoarece astfel ei devin tributarii fortelor politice care i-au lansat in alegeri. Pentru ca sistemul de numire sa fie rezultativ, el este izolat de orice amestec politic si numirea este efectuata doar in baza meritelor candidatului.Cerintele de baza care urmeaza a fi respectate pentru a fi judecator (magistrat) sunt urmatoarele: sa fie cetatean al Republicii Moldova; sa fie domiciliat pe teritoriul sau; sa aiba capacitate de exercitiu al drepturilor; sa fie licentiat in drept; sa aiba stagiul cerut de lege pentru functia in care urmeaza a" fi numit; sa nu aiba antecedente penale si sa se bucure de o buna reputatie; sa cunoasca limba de stat; sa fie apt din

punct de vedere medical pentru exercitarea functiei.Pe langa acestea, legea determina ca poate fi numita judecator persoana care a atins varsta de 30 de ani, are vechime in specialitate juridica de cel putin 5 ani si a sustinut cu succes examenul de capacitate.Multitudinea de conditii ce se impun a fi respectate pentru ca persoana sa capete statut de judecator sunt foarte semnificative. Respectarea lor este si o garantie ca judecatorul este unul din factorii de baza ce asigura infaptuirea justitiei si garanteaza drepturile cetatenilor in stat.Art. 116 al Constitutiei Republicii Moldova stipuleaza: judecatorii instantelor judecatoresti se numesc in functie de Presedintele statului, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Autoritatea judecatoreasca este protejata de Consiliul Superior al Magistraturii, care are menirea de a asigura numirile, deplasarile, promovarile si masurile disciplinare fata de judecatori .Misiunea specifica a judecatorilor impune si reguli de conduita, care presupun ca, odata intrat in ordinul judecatoresc, judecatorul a acceptat toate datoriile necesare misiunii sale, atat in viata publica, cat si in viata privata.In exercitarea activitatii sale, judecatorul trebuie sa se comporte astfel incat sa nu fie pusa in pericol increderea in independenta si responsabilitatea sa. De aceea, el este subiectul unui sir de obligatii profesionale, care deseori sunt rezumate prin notiunea de "etica judiciara". Daca la indeplinirea atributiilor sale se constata premisa vinovatiei judecatorului, ele conditioneaza aplicarea masurilor disciplinare ce pot fi aplicate, pana la destituirea acestuia din functie.Legea cu privire la statutul judecatorului reglementeaza cazurile de eliberare din functie a judecatorului de catre organul care l-a numit in cazul:- demisionarii;- depunerii cererii de eliberare din proprie initiativa, in legatura cu atingerea varstei de pensie pentru vechime in munca in baze generale, precum si pentru atingerea plafonului de varsta;- comiterii sistematice de abateri disciplinare;- pronuntarii sentintei definitive de invinuire;- nerespectarii conditiilor pentru numire sau a restrictiilor de serviciu;- imposibilitatii indeplinirii functiei de judecator din motiv de sanatate;- expirarii imputernicirilor;- constatarii calificarii insuficiente;- constatarii capacitatii de exercitiu restranse, a incapacitatii de exercitiu.Judecatorul datoreaza functiei sale timpul, energia, cunostintele si experienta sa, dar si toata independenta pe care o asigura legea; trebuie sa fie obiectiv, ingaduitor si impartial. Imaginea statutului judecatorilor cuprinde urmatoarele principii:- judecatorul trebuie sa apere suprematia legii;- trebuie sa apere independenta puterii judecatoresti;- sa apere prestigiul puterii judecatoresti;- sa promoveze impartialitatea justitiei;- sa apere egalitatea cetatenilor in fata legii;- sa apere exercitarea dreptului de aparare;- sa fie model de responsabilitate, de autodisciplina si autocontrol.La infaptuirea justitiei judecatorii se infrunta cu multe greutati de ordin procesual, printre care apararea si acuzarea inculpatilor. Reglementarile intarzie fata de dezvoltarea relatiilor sociale.Multe dificultati se creeaza, de asemenea, din cauza ca in prezent au aparut noi varietati de exercitare a presiunii asupra justitiei. Se are in vedere diversele publicatii in mass-media, prin care judecatorilor li se sugereaza ce fel de hotarari asteapta opinia publica de la ei. Mai mult ca atat, in mass-media deseori se publica articole, ale caror semnatari isi asuma rolul de judecator, dezorientand opinia publica.In cele din urma, am vrea sa mentionam ca deoarece judecatorul a fost si a ramas unicul factor in infaptuirea justitiei, activitatea sa nu este atat de eficienta, precum cere legea.Reforma a favorizat judecatorul sporindu-i independenta, ocrotindu-l de deciziile arbitrare (arestul, tragerea lui la raspundere penala si alte actiuni procesuale), dar nu a creat conditiile necesare pentru ca judecatorul sa se simta cu adevarat exponentul puterii. Despre aceasta ne vorbesc nenumaratele incercari

ale judecatorilor de a petrece sedinte judiciare, care in dese cazuri se amana si, ca rezultat, se taraganeaza solutionarea a mii si mii de dosare.Sigur, ar fi de dorit ca independenta judecatorilor nostri sa nu depinda de salariul pe care il primesc.Concluzia care se cere a fi facuta este ca independenta justitiei si impartialitatea judecatorului trebuie sa fie nu doar consfintite in cadrul legislativ. Statul trebuie sa asigure elaborarea unor mecanisme efective de realizare a acestora.

Probleme privind eficienta infaptuirii justitieiJustitia este o functie fundamentala a statului, iar administrarea ei reprezinta unul din atributele esentiale ale puterii suverane.Pentru constituirea unui stat de drept, precum si pentru a ne alinia la standardele europene in ce priveste apararea drepturilor persoanei, este necesar a ridica eficienta justitiei noastre. Nu intamplator, una din conditiile pentru recunoasterea Republicii Moldova ca membru cu drepturi depline al Comunitatii Europene se inainteaza cerinta de a forma in tara un mecanism potrivit pentru apararea drepturilor cetatenilor care ar corespunde exigentelor accesibilitatii la justitie.Actualmente, activitatea de infaptuire a justitiei in Republica Moldova se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie, Curtile de Apel si judecatoriile. Problema eficientei justitiei este multilaterala si poate fi realizata prin solutionarea unui complex de chestiuni cu caracter institutional, organizational, procedural, profesional, financiar etc.Conform unor opinii, cele mai stringente chestiuni privind eficienta justitiei in Republica Moldova sunt: a) marirea numarului de judecatori in judecatoriile de toate nivelurile in raport cu numarul dosarelor ce parvin in instantele respective sau conform cu numarul populatiei ce revine ta un judecator din teritoriul respectiv; b) organizarea in cadrul sistemului judecatoresc a specializarii in solutionarea anumitor categorii de pricini; c) utilizarea formelor alternative in solutionarea unor litigii civile; d) acordarea asistentei juridice calificate de catre juristi profesionisti: e) garantarea justitiei gratuite pentru paturile vulnerabile ale societatii; f) asigurarea independentei puterii judecatoresti; g) asigurarea executarii la timp a hotararilor judecatoresti.Puterea judecatoreasca este chemata sa satisfaca necesitatile vitale ale cetatenilor, societatii si statului in solutionarea legitima, echitabila si rapida a incalcarilor de drept ce au loc in societate. La etapa actuala, justitia noastra nu indeplineste pe deplin aceste sarcini, fapt ce se rasfrange negativ asupra ordinii de drept in stat, sporirii eficientei economiei, restabilirii drepturilor si intereselor legitime incalcate sau contestate, iar, in cele din urma, provoaca nemultumire si neincredere in organele justitiei, nedorinta de a se adresa in judecata, compromitand astfel eficienta justitiei.Despre aceste fenomene ne marturisesc plangerile cetatenilor adresate Consiliului Superior al Magistraturii si altor autoritati superioare de stat, care in cea mai mare parte sunt intemeiate. De exemplu, in Raportul Consiliului Superior al Magistraturii privind modul de organizare si functionare a instantelor judecatoresti in anul 2001, adresat Parlamentului si Presedintelui Republicii Moldova, se mentioneaza ca la Consiliul Superior al Magistraturii au parvenit 862 de petitii si au fost primite in audienta de catre conducerea Consiliului 116 persoane. De asemenea, se subliniaza ca majoritatea petitiilor au parvenit din cauza organizarii insuficiente a infaptuirii justitiei, tergiversarii in examinarea dosarelor, neexpedierii la timp a dosarelor in instantele de apel si recurs, neexecutarii in termen a hotararilor.Exista probleme referitor si la autoritatea justitiei, care este inca prea fragila. Rezultatele cercetarilor efectuate in cadrul Academiei de Stiinte a Moldovei pana la inceputul reformelor, care demonstrau scaderea prestigiului justitiei, au fost confirmate de datele sondajului sociologic. Potrivit acestui studiu, autoritatea justitiei a scazut din urmatoarele motive: a) legatura justitiei cu aparatul de partid si de stat - 66,7%; b) respectarea formala a drepturilor si libertatilor cetatenilor - 59,2%; c) lipsa de profesionalism - 59,2 % .Lasa mult de dorit si calitatea solutionarii cauzelor de catre instantele judecatoresti. Aceasta ne demonstreaza datele statistice privind anularea in apel. recurs si pe caile extraordinare de atac ale hotararilor si sentintelor pronuntate de judecatoriile de sector si municipale, tribunale si Curtea de Apel.Astfel, in anul 2001 in ordinea de apel, recurs si pe caile extraordinare de atac au fost clasate si modificate

hotararile adoptate in pricinile civile de judecatoriile de sector si municipale in 2150 de cauze, ceea ce constituie 5,1% din numarul total de pricini examinate de aceste judecatorii (41898) sau 33,4% din numarul hotararilor atacate in apel, recurs si pe caile extraordinare de atac (6424). Procentajul de casare a deciziilor pronuntate in apel de catre tribunale constituie 14,6%, iar casarea, deciziilor de recurs a Curtii de Apel - 8,2 din numarul deciziilor adoptate.Nu este mai buna situatia privind anularile sentintelor in cauzele penale adoptate de judecatoriile de sector si municipale, tribunale si Curtea de Apel. Asadar, in ordinea de apel, recurs si pe caile extraordinare de atac au fost anulate sentintele judecatoriilor de sector si municipale cu privire la 1345 persoane, ceea ce constituie 7,6% din numarul total de persoane (17663). Ponderea sentintelor anulate in apel, recurs si pe caile extraordinare de atac ale tribunalelor si ale Judecatoriei Militare constituie 12%, iar anularile sentintelor Curtii de Apel constituie 12,6% .Sistemul judecatoresc al Republicii Moldova pana la reforma era compus din judecatoriile de drept comun (patru verigi) judecatoriile de sector si municipale in numar de 44 cu 238 judecatori, 5 tribunale cu 57 judecatori, Curtea de Apel cu 28 judecatori, Curtea Suprema de Justitie cu 15 judecatori si 6 judecatori asistenti, precum si din judecatoriile specializate: judecatoriile economice (doua verigi) - Judecatoria Economica de circumscriptie Chisinau, cu 11 judecatori si Judecatoria Economica a Republicii Moldova cu 9 judecatori, si Judecatoria Militara dintr-o singura veriga de 5 judecatori.In ultimii ani se observa o crestere considerabila a numarului de dosare in instantele judecatoresti de toate nivelurile. Creste, de asemenea, si gradul de complexitate a lor, fapt ce duce la supraincarcarea judecatorilor si a lucratorilor aparatului judiciar. Aceasta sporire a dosarelor este generata de democratizarea societatii si a legislatiei, de dezvoltarea relatiilor de piata, de ridicarea culturii juridice a cetatenilor etc. In aceste conditii judecatoriile de sector si municipale acopera necesitatile populatiei pe intreg teritoriul republicii si nu se impune majorarea numarului lor, dar se cere marirea numarului de judecatori, deoarece aici se examineaza in prima instanta majoritatea covarsitoare a pricinilor civile, a cauzelor penale, administrative etc.Sarcina de serviciu a unui judecator din judecatoria sectoriala si municipala in 2001 constituia intr-o luna (cu exceptia vacantei de odihna) 78,3 dosare si materiale, iar a unui judecator din Judecatoria economica de circumscriptie Chisinau 47,5 dosare, pe cand sarcina unui judecator in tribunale alcatuia 19,9 dosare, in Curtea de Apel - 17,2 dosare, in Judecatoria Economica a Republicii Moldova - 38,6 dosare, in Curtea Suprema de Justitie -11,8 dosare.Deci, sarcina principala in examinarea pricinilor civile si a cauzelor penale in prima instanta revinea judecatoriilor de sector si municipale, Judecatoriei economice de circumscriptie. Pentru a elibera judecatorii acestor instante de munca in efectuarea unor acte procedurale de caracter tehnic si a crea conditii pentru ca ei sa se concentreze asupra functiei lor principale in infaptuirea unei justitii eficiente, e necesar a introduce in judecatoriile de sector si municipale, Judecatoria economica de circumscriptie Chisinau unitatea de judecator-adjunct, a carui activitate este pozitiv apreciata in multe state europene .Instituirea acestei unitati in instantele de apel si recurs nu e rationala, deoarece in aceste instante nu se efectueaza acte procedurale in vederea pregatirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, ci se cere o inalta pregatire profesionala a judecatorului pentru a verifica daca faptele Ne ale pricinii si calificarea lor au fost just stabilite in prima instanta, daca s-a dat o apreciere corecta a probelor si a materialelor din dosar.Astfel, ar fi rezonabil de a mari numarul judecatorilor in instantele de apel si recurs, in loc de a introduce unitatea de judecator-adjunct sau de judecator-asistent, calauzindu-se in solutionarea chestiunii date de standarde europene.Cand se pune intrebarea majorarii numarului de judecatori, de regula, se apeleaza la deficitul financiar al tarii. Dar, cum spun englezii, "justitia nu poate fi ieftina". Cheltuielile necesare pentru marirea numarului de judecatori pot fi acoperite din contul taxei de stat. In anul 2001 judecatoriile de drept comun au varsat in bugetul statului 72478S0 lei, iar judecatoriile economice au depus in buget 24731367 lei. Dupa cum se mentioneaza in raportul Consiliului Superior al Magistraturii, numai incasarile in buget sub forma de taxa de stat acopera dublu bugetul intregului sistem judiciar necesar pentru buna functionare a justitiei noastre.Despre calitatea infaptuirii justitiei ne atesta statistica judiciara, conform careia, cele mai frecvente

temeiuri de casare atat a hotararilor, cat si a sentintelor pe parcursul anului 2000 au fost: a) lipsa dovezii citarii legale a partilor si a participantilor la proces; b) incalcarea dreptului ia aparare; c) aplicarea incorecta a legii materiale; d) aplicarea incorecta a normelor procesuale.Daca primele doua temeiuri sunt determinate, intr-o mare masura, de factori obiectivi, cura ar fi asigurarea insuficienta cu resurse financiare a sistemului judecatoresc, imperfectiunea legislatiei ce vizeaza citarea legala, apoi celelalte doua sunt in dependenta directa de nivelul de cunostinte ale judecatorului si pot fi evitate.Un alt factor care influenteaza negativ asupra calitatii justitiei este insuficienta unei specializari bine chibzuite a instantei judecatoresti si a judecatoriilor, a carei importanta este recunoscuta. Un jurist nu poate fi de o inalta calificare concomitent in diferite ramuri de drept: civil, familiar, administrativ, penal etc.Eficienta justitiei si stabilitatea in sfera dreptului se realizeaza nu numai prin marirea numarului de judecatori si a specializarilor in examinarea unor pricini, dar si prin inlaturarea supraincarcarii artificiale a instantelor judecatoresti in solutionarea chestiunilor ce nu se incadreaza in sfera lor de activitate.Eficienta justitiei consta in calitatea ei, dar, dupa cum s-a mentionat mai sus, calitatea actelor judecatoresti lasa mult de dorit.Un impediment al justitiei e si numarul impunator de legi si acte normative conditionate, expuse imprecis, ambiguu, adesea avand un caracter contradictoriu. Este adevarat ca activeaza Curtea Constitutionala care verifica constitutionalitatea legilor si actelor conditionate. Dar, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul Jurisdictiei Constitutionale, Curtea Constitutionala verifica numai constitutionalitatea actelor normative, adoptate dupa intrarea in vigoare a Constitutiei Republicii Moldova - 27 august 1994.Curtea Constitutionala nu este in drept sa verifice constitutionalitatea actelor normative, adoptate de organele administrarii publice locale. Aceasta este o greseala grava, deoarece organele respective sunt abilitate sa stabileasca impozitele si taxele locale si sa ia decizii privitor la alte chestiuni importante ce ating interesele cetatenilor. Pe langa aceasta, deciziile organelor administrarii publice nu sunt pasibile de a fi publicare in Monitorul Oficial al Republicii Moldova, fapt care prezinta, de asemenea, o greseala serioasa. Evident, cetateanul nu va putea sa respecte regulile de conduita pe care nu le cunoaste.Afara de aceasta, cetatenilor trebuie sa li se acorde dreptul de a apela !a Curtea Constitutionala, in vederea verificarii constitutionalitatii actelor normative ce lezeaza interesele legitime sau impiedica realizarea drepturilor lor.Dintre cele mai importante acte internationale care asigura functionarea normala si echitabila a justitiei pot fi mentionare:- Recomandarea nr. R (94) 12 a Comitetului de Ministri al Statelor membre ale Consiliului Europei privind independenta, eficienta si rolul judecatorului, adoptata la 13 octombrie 1994 la care Republica Moldova este parte;- Tezele de baza privind rolul avocatului, adoptate de Congresul al VIII-lea al ONU (New-York, august 1990);- Declaratia privind politia, adoptata prin Rezolutia 690 din 1979 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei; - Principiile fundamentale referitoare la independenta Magistraturii, adoptate la al VII-lea Congres pentru prevenirea crimei si a tratamentului delicventilor (Milano, 26 august -; 6 septembrie 1985) .In linii generale, pentru a spori calitatea justitiei noastre lente, incomoda, este necesar:• a stabili termene de examinare a litigiilor de munca si a cauzelor penale de catre instanta de judecata, precum si termenii de examinare a apelurilor si recursurilor de catre instantele judecatoresti ierarhic superioare;• a obliga toate instantele judecatoresti sa pronunte numai hotarari si decizii motivate;• a stabili raspunderea administrativa a judecatorilor pentru incalcarea termenelor de examinare a litigiilor de munca si a cauzelor civile, pentru alte incalcari admise de ei in timpul executarii indatoririlor de serviciu;• a acorda CC dreptul de a verifica constitutionalitatea tuturor actelor normative, adoptate pana la intrarea in vigoare a Constitutiei Republicii Moldova;

• a obliga organele care emit acte normative sa efectueze sistematizarea lor, editarea unor culegeri de acte normative conditionate, iar dupa verificarea legalitatii lor sa fie publicate in Monitorul Oficial.In cele din urma, se cere de mentionat ca eficienta justitiei este nula daca nu se executa hotararile si alte acte judecatoresti. Insa chestiunea executarii hotararilor este cel mai slab punct din sistemul nostru judiciar.Pentru ca activitatea justitiei, in ansamblu, sa fie de o mai buna calitate, sa corespunda rolului sau social, nu este suficienta doar aplicarea sanctiunilor disciplinare fata de unii judecatori pentru incalcarea eticii profesionale sau alte incalcari. Este nevoie ca judecatorii sa se simta in permanenta responsabili, sa aiba sentimentul raspunderii lor personale. De asemenea, chestiunea eficientei justitiei trebuie sa devina una din sarcinile prioritare ale statului.De asemenea, justitia nu poate fi eficienta acolo unde judecatorii sunt dependenti de organele statale, persoanele oficiale sau private. Separarea puterii judecatoresti din sfera de interese ale organelor statale este una din garantiile functionarii eficiente a justitiei.

Principiile infaptuirii justitieiPrincipiile fundamentale ale justitiei au importanta din urmatoarele considerente:- in lipsa textului de lege expres sau apropiat dupa care se conduce instanta in rezolvarea cauzelor judiciare, aceasta recurge la analogia dreptului, la aplicarea principiilor fundamentale;- principiile fundamentale definesc insasi justitia, caracterizandu-i cele mai importante insusiri;- sunt prevazute in Constitutia Republicii Moldova, in Legea privind organizarea judecatoreasca si in alte legi speciale, formand un sistem de principii interdependente si conditionate reciproc.In domeniul justitiei principiile se grupeaza in: organizationale si functionale.Principiile organizationale prevad modul de infiintare a instantelor de judecata, iar cele functionale - procedura de infaptuire a justitiei.In societatile moderne justitia este o functie fundamentala a statului, iar administrarea ei reprezinta unul din atributele esentiale ale puterii suverane.In dreptul vechi justitia era mult timp considerata o afacere particulara. Justitia moderna este rezultatul unei indelungate evolutii istorice.Rezolvarea neintelegerilor dintre particulari nu poate fi privita intr-o societate civilizata ca o afacere a persoanelor in cauza. Infaptuirea justitiei excede interesele private, ea constituind si o indatorire a organelor judiciare. De aceea, legislatiile moderne atribuie functia jurisdictionala unor organe statale specializate.Potrivit art. 115 alin. (1) din Constitutie, "justitia se infaptuieste prin Curtea Suprema de Justitie, prin curtile de apel si prin judecatorii". Textul constitutional se regaseste in Legea "privind organizarea judecatoreasca. Astfel, articolele 1 si 5 din actul normativ-mentionat anunta regula plenitudinii de competenta a instantelor judecatoresti si interzic categoric infiintarea de instante extraordinare.Privitor la judecarea cauzelor penale, principiul examinat este detaliat in art. 7 din CPP al Republicii Moldova, care prevede ca "nimeni nu poate fi declarat vinovat de savarsirea unei infractiuni, precum si supus unei pedepse penale, decat in faza sentintei definitive pronuntate in conditiile legii de instanta de judecata".Textele mentionate au semnificatia recunoasterii deplinei competente a instantelor judecatoresti in solutionarea cauzelor civile, administrative, penale, precum si in celelalte litigii pentru care legea nu stabileste o alta competenta. In consecinta, pentru ca un organ de stat sa aiba caderea de a rezolva un litigiu concret, este necesar un text expres care sa-i atribuie o atare competenta .

§ 5. Contenciosul administrativ - un garant al apararii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului

Dupa cum se sustine, "...contenciosul administrativ ne poate servi drept mo¬del ce va reflecta un element concret de realizare a controlului unor organe ale statului, chemate sa realizeze sarcinile unei puteri, asupra unor alte organe ale statului din cadrul altor puteri. Este cazul controlului exercitat de instantele judecatoresti asupra activitatii organelor administratiei publice, plasate in cadrul puterii executive" .

Astfel, controlul judecatoresc pe calea contenciosului administrativ este o forma de aparare juridica a drepturilor si libertatilor persoanelor impotriva abuzurilor comise de organele autoritatilor publice si a functionarilor publici din cadrul aces¬tor organe. Aceasta forma de aparare se realizeaza astfel incit orice persoana ce se considera vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ, sa poata cere inlaturarea incalcarilor, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei.Apare, fireste, intrebarea: oare s-au epuizat toate modalitatile procedurii civile de rezolvare a problemelor in cauza?Raspunsul la aceasta intrebare se afla in inviorarea activitatii autoritatilor publice, in largirea cimpului de activitate a functionarilor publici, in descentralizarea puterii in administratia publica, ceea ce implica solutionarea litigiilor de catre judeca¬tori pregatiti special sau de instante specializate. In Romania si in majoritatea tarilor europene activitatea autoritatilor administratiei publice este supusa nu numai controlului parlamentar si celui exercitat in insasi interiorul sistemului, adica de autoritati ale administratiei publice, ci si controlului judiciar .Astfel, "prin contencios administrativ se intelege activitatea de solutionare de catre instantele de contencios administrativ prevazut de lege, a conflictelor, in care cel putin una din parti este o autoritate a administratiei publice, un functionar al acesteia sau un serviciu public administrativ, conflicte generate din acte administrative ilegale, ori din refuzul rezolvarii unei cereri referitoa re la un drept recunoscut de lege" .Cunoscutul jurist roman Alexandru Negoita defineste contenciosul administrativ ca "totalitatea litigiilor juridice dintre administratia publica si cei administrati". Imbinarea in cauza circula cu doua sensuri, in sens larg definind activitatea menita sa solutioneze un conflict juridic, iar in sens ingust - organul competent sa solutioneze asemenea conflicte juridice.Controlul jurisdictional al actelor administrative este prevazut de Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care Stipuleaza ca actele administrative "de natura sa produca efecte directe asupra drepturilor, libertatilor si intereselor persoanelor" trebuie sa fie conforme cu principiile inscrise in Conventie .In opinia prof. univ. dr. Elena Arama: „contenciosul administrativ este si un mijloc foarte important pentru apararea drepturilor omului, ajutindu-l sa se opuna unor autoritati abuzive si sa obtina cistig de cauza impotriva abuzurilor fi actelor ilegale ale autoritatilor publice. Deci autoritatile publice pot fi facute raspunzatoare cind emit un act administrativ prin care vatama o persoana Sau cind nu solutioneaza in termenul legal o cerere a persoanei” .In dreptul constitutional, mecanismul adecvat de tragere la raspundere a statului pentru faptele comise de reprezentantii sai in persoana functionarilor publici -contenciosul administrativ - se mai numeste si justitie administrativa. Sintag¬ma este destul de exacta, daca ne referim si la respectiva justitie constitutionala. Oricum, fiind ambii termeni corecti, se da preferinta primului - contenciosul administrativ.Baza legala a contenciosului administrativ in Republica Moldova o constituie, cum este si firesc, prevederile constitutionale privind aceasta problematica. Ast¬fel, art. 72 din Constitutie prevede ca prin lege organica se reglementeaza conten¬ciosul administrativ.De contenciosul administrativ tine si art. 53 "Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica" din Constitutie, care stipuleaza ca: (1) Persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei. (2) Statul ras¬punde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile savirsite in procesele penale de catre organele de ancheta si instantele judecatoresti.De asemenea, de contenciosul administrativ tine art. 20 "Accesul liber la justitie": orice persoana are dreptul la satisfactie efectiva din partea instantelor judecato¬resti competente impotriva actelor care violeaza drepturile, libertatile si interesele sale legitime. Nici o lege nu poate ingradi accesul la justitie.In spiritul contenciosului administrativ sint si art. 21, art. 23, art. 26, care procla¬ma, respectiv, Prezumtia nevinovatiei, Dreptul fiecarui om de a-si cunoaste drep¬turile si indatoririle, Dreptul la aparare."Si in Republica Moldova, in prezent, s-a introdus actiunea in contencios administrativ, prin Legea contenciosului administrativ, mecanism bine determi¬nat, care reglementeaza intocmai actiunile de

control judiciar specializat, un control asupra faptului cum puterea executiva respectiva exercita prescriptiile dreptului in activitatea sa. Componentii importanti ai unui atare mecanism sint judecatoriile cu functia de control, incredintata lor, fiind executata de ele sub acest raport fata de actele si actiunile puterii executive, institutiilor si agentilor ei. Se examineaza actiunile cetatenilor care au contestat hotaririle autoritatilor administrative si persoanelor cu posturi de raspundere, care le-au incalcat drepturile, libertatile sau interesele. Pentru efectuarea unui aseme¬nea control este necesar a crea judecatorii specializate, la componenta carora referim examinarea litigiilor (conflictelor) din sfera administrarii de stat" . O problema aparte in raportul contenciosul administrativ - un garant al apararii drepturilor omului este cea a actelor care pot fi exceptate de la controlul judecatoresc, in acest fel aducind unele prejudicii drepturilor omului. In aceasta ordine de idei prof. univ. dr. Elena Arama sustine urmatoarele: Enumerarea actelor administrative ce nu pot fi atacate in contenciosul administrativ trebuie sa fie foarte bine formulata, punindu-se in concordanta cu principiile constitutionale astfel incit omului sa nu-i fie ingradit accesul liber la justitie" . Democratizarea societatii, tranzitia la un stat de drept presupune o abordare teo¬retica si practica a problemelor din dreptul public la nivel sustinut, or anume aici avem cele mai multe nereusite si cele mai multe litigii de ordin patrimonial si moral, generate intre subiectii raporturilor juridice ale acestei ramuri de drept, aparuta odata cu dezvoltarea democratiei si a fenomenelor noi de descentralizare in administratia publica.Institutia Avocatilor Parlamentari a fost creata pentru garantarea respectarii drep¬turilor si libertatilor constitutionale ale omului de catre autoritatile publice centra¬le si locale, de catre institutii, organizatii si intreprinderi, indiferent de tipul de proprietate, asociatiile obstesti si persoanele cu functii de raspundere de toate nivelurile. Institutia Avocatilor Parlamentari este o forma de extindere a sistemu¬lui de aparare a drepturi lor si libertatilor cetatenesti prin organisme independente. Ea nu este deocamdata prevazuta de Constitutia Republicii Moldova, de aceea nu poate constitui obiectul de studiu al cercetarii noastre, desi sintem de parere ca Avocatul Parlamentar tine de blocul constitutionalitatii si la o revizuire a Con¬stitutiei RM isi va gasi locul cuvenit. Aceasta institutie activeaza in conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la Avocatii Parlamentari din 17 octom¬brie 1997 si Regulamentul privind Centrul pentru Drepturile Omului din 5 fe¬bruarie 1998.In concluzie putem constata urmatoarele: Constitutia Republicii Moldova face o sinteza relativ completa si armonios articulata a gamei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Articolele constitutionale consacrate drepturilor si li¬bertatilor fundamentale ale omului cuprind, intr-adevar, ceea ce este mai semnifi¬cativ in conceptia moderna privind drepturile omului. Nu exista nici un document international recunoscut de statele dezvoltate ale lumii care sa nu aiba reflectare in Constitutia Republicii Moldova. Analiza proclamarii constitutionale a drepturi¬lor si libertatilor fundamentale ale omului arata ca situatia de jure este competiti¬va cu standardele europene, situatia de facto, insa, lasa mult de dorit. Majoritatea cetatenilor nu pot beneficia de drepturile inscrise in Constitutie. Cum sa ne bucu¬ram, de exemplu, de dreptul nostru constitutional de a avea un trai decent, care sa ne asigure sanatatea si bunastarea, noua si familiilor noastre, cuprinzind hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesa¬re? Este oare asigurat dreptul cetatenilor in caz de boala, invaliditate, somaj, vaduvie, batrinete sau in celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, in urma unor imprejurari independente de vointa lor (art. 47)? Asadar, principiul nevralgic al drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului il constituie nu starea de drept, ci starea de fapt a acestora in Republica Moldova. Solutionarea problemei tine nu numai de resortul Parlamentului, care si-a spus cuvintul, dind unda verde tratatelor internationale in acest domeniu. Asigu¬rarea reala a drepturilor a fost pusa in seama Guvernului. Acesta, insa, in situatia precara in care se afla astazi, nu mai poate asigura nici drepturile cetatenilor in tara sa, nici ale celor aflati peste hotarele tarii.Una din cauzele care au adus la contradictia profunda dintre starea de jure si cea de facto a prevederilor constitutionale in domeniul drepturilor omului este, dupa parerea noastra, aplicarea unei conceptii moderne, ce apartine statelor dezvolta¬te, la situatia noastra plina de mizerie si saracie, anarhie si coruptie la nivel de stat. In tarile cu democratie si nivel economic inalt conceptia drepturilor omului este functionala, pe cind in situatia noastra ea suna a vorba goala, demagogic curata. Or, pentru a ajuta oamenii sa aiba un trai decent nu este nevoie numai de a imprumuta aceasta expresie, ci trebuie ca

organele puterii institutionalizate in stat sa trudeasca la aceasta, caci problema drepturilor omului nu este numai o problema politica, ci si una economica.Prapastia dintre normativitate si realitate in viata sociala a Romaniei este analiza¬ta cu mult discernamint de catre prof. dr. Genoveva Vrabie care accentueaza: " ...daca ne referim la unele prevederi -precum cele din art. 134, lit. "f" pri¬vind "cresterea calitatii vietii" si cele din art. 43, alin 1 referitoare la un nivel de trai decent", nu putem sa nu subliniem prapastia dintre normativitate si realitate. Dar, Constitutia trebuia sa prevada sarcinile care dau expresie afir¬matiei de principiu cuprinse in art. 1, alin. 3 care proclama statul roman ca stat social - "valoare suprema " si garantata" .Nu vom fi admisi in Europa doar in baza sloganurilor. Pentru a fi realmente o parte componenta a UE, trebuie sa muncim, sa restabilim respectul pentru mun¬ca cinstita si nu pentru actiuni ilicite, cum se mai procedeaza astazi. Starea de drept pozitiva a drepturilor omului, ca si regulile economiei de piata, sint bineve¬nite, pentru ca permit o clarificare si o evaluare mai corecta a contributiei si a valorii fiecaruia. Pina a atinge aceste standarde mai avem mult, trebuie sa instau¬ram in societate o adevarata scara a valorilor, o adevarata competitie a aportului personal, din pacate, insa, predomina coruptia, dezmatul si anarhia.

Capitolul III Caile de atac -; mijloc de apararea a drepturilor omului

§ 1. Apelul

Apelul este un mijloc procedural prin care partea nemultumita de hotarirea primei instante solicita instantei ierarhic superioare in conditiile prevazute de lege, modificarea sau anularea, in tot sau in parte, a acesteia. Obiectul apelului.Potrivit prevederilor art.357 C.P.C., hotaririle susceptibile de apel pot fi atacate, pina a ramine definitive, in instanta de apel care, in baza materialelor din dosar si a celor prezentate suplimentar, verifica corectitudinea constatarii circumstantelor de fapt ale pricinii, a aplicarii si interpretarii normelor de drept real, precum si respectarea normelor de drept procedural, la judecarea pricinii in prima instanta.Hotaririle pronuntate in prima instanta de judecatorii pot fi atacate cu apel la curtile de apel de drept comun, iar cele pronuntate in prima instanta de judecatoriile economice de circumscriptie pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Economica.Nu pot fi atacate cu apel hotaririle pronuntate in prima instanta de judecatoriile de drept comun si de cele economice in litigii care rezulta din raporturile de contencios administrativ, precum si alte hotariri prevazute de lege. De asemenea, nu pot fi atacate cu apel hotaririle pronuntate in prima instanta de curtile de apel de drept comun, de Curtea de Apel Economica, de Colegiul civil, de contencios administrativ si de Colegiul economic ale Curtii Supreme de Justitie.Hotaririle pronuntate in prima instanta dupa reexaminarea pricinii pot fi atacate cu apel dupa regulile generale.Apelul declarat impotriva unei hotariri se considera declarat si impotriva incheierilor date in pricina respectiva cu exceptia cazurilor, cind potrivit legii incheierile pot fi atacate cu recurs, separat de hotarire.Subiectele apeluluiCu privire la subiectele apelului, art.360 C.P.C. stipuleaza ca, sunt in drept sa declare apel: a) partile si alti participanti la proces; b) persoanele care nu sunt participante la proces, dar care, prin hotarire judecatoreasca, sunt lezate in drepturi; c) reprezentantul in interesul apelantului, daca este imputernicit cit si in modul stabilit de lege; d) martorul, expertul, specialistul si interpretul, reprezentantul cu privire ia compensarea cheltuielilor de judecata ce li se cuvine.In alin.2 art.360 C.P.C. se face o precizare in sensul ca, persoana interesata care a renuntat expres la apel in privinta unei hotariri nu mai are dreptul sa declare apel.Termenul de declarare a apeluluiPotrivit prevederilor art.362 C.P.C., termenul de declarare a apelului este 15 zile de la data comunicarii hotaririi motivate daca legea nu dispune altfel. Termenul de apel curge si in cazul comunicarii

concomitente a hotaririi si a somatiei de executare. Daca apelul se face inainte de comunicarea hotaririi, aceasta se considera comunicata la data depunerii apelului.Pentru persoanele care nu au fost atrase la proces insa in privinta drepturilor carora instanta a luat o hotarire, termenul de apel curge din momentul cind persoanele au luat cunostinta in mod legal de hotarirea judecatoreasca.Termenul de apel se intrerupe prin decesul participantului la proces care avea interes sa faca apel sau prin decesul mandatarului caruia i se comunicase hotarirea. In astfel de cazuri, se face o noua comunicare, iar termenul de apel incepe sa curga din nou de la data comunicarii hotaririi. Pentru mostenitorii incapabili si pentru cei limitati in capacitatea de exercitiu sau pentru cei disparuti fara urma termenul curge din ziua in care se numeste tutorele sau curatorul.Termenul de apel se calculeaza in conformitate cu prevederile art.111 C.P.C.Nerespectarea termenului de apel atrage decaderea partii de a exercita dreptul de declarare a apelului, insa partea care a omis termenul de exercitare a acestui drept poate solicita repunerea in termen. Repunerea in termenul de apel se face de catre instanta de apel in cazurile si in ordinea prevazuta de art. 116 C.P.C.Art. 363 C.P.C. prevede efectul suspensiv al apelului, ceea ce inseamna ca, termenul de apel suspenda executarea hotaririi pronuntate in prima instanta, cu exceptiile prevazute de lege. Acest efect este continuat prin introducerea, in termen a cererii de apel.Procedura de judecare a pricinii in instanta de apelIn termen de 15 zile de la data primirii dosarului spre examinare, instanta de apel va efectua actele procedurale in vederea pregatirii pricinii catre dezbateri in sedinta de judecata conform regulilor generale. Astfel, instanta de apel expediaza participantilor la proces copii de pe cererea de apel si de pe inscrisurile care nu au fost prezentate primei instante, citeaza partile si alti participanti la proces, propunindu-le sa depuna, cu cel putin 3 zile inainte de judecarea apelului, noi referinte si inscrisuri la dosar.Termenul de examinare a apelului este de 30 de zile dupa expirarea termenului de pregatire a pricinii catre dezbateri in sedinta de judecata. In pricini complicate si in cazul necesitatii de a reclama probe suplimentare, presedintele instantei de apel poate prelua cu cel mult 30 de zile termenul de examinare a apelului.Instanta de apel, potrivit art.373 C.P.C, verifica, in limitele cererii de apel, ale referintelor si obiectiilor inaintate, legalitatea si temeinicia hotaririi atacate in ceea ce priveste constatarea circumstantelor de fapt si aplicarea legii in prima instanta. In limitele apelului, instanta de apel verifica circumstantele si raporturile juridice stabilite in hotarirea primei instante, precum si cele care nu au fost stabilite, dar care au importanta pentru solutionarea pricinii, apreciaza probele din dosar si cele prezentate suplimentar in instanta de apel de catre participantii la proces.Judecarea pricinii in instanta de apel se deschide cu raportul asupra pricinii, prezentat de presedintele sedintei de judecata sau de un judecator. Raportorul expune circumstantele pricinii, cuprinsul hotaririi primei instante, motivele inaintarii apelului, sumarul referintelor depuse impotriva lui, continutul noilor probe prezentate instantei de apel, alte date necesare verificarii legalitatii si temeiniciei hotaririi (art.381 C.P.C).Legea prevede posibilitatea apelantului si reprezentantului lui de a retrage apelul pina la dezbaterea pricinii in instanta de apel. Retragerea poate fi facuta in forma scrisa sau in forma orala prin consemnarea de catre grefier in procesul-verbal ai sedintei. Daca se admite retragerea apelului, instanta de apel dispune printr-o incheiere incetarea procedurii de apel, fapt ce se aduce la cunostinta participantilor la proces, incetarea procedurii in privinta persoanei care a renuntat la apel si examineaza apelurile altor participanti la proces. Incheierea poate fi atacata cu recurs.In cadrul judecarii apelului, reclamantul poate renunta la actiune si partile pot incheia o tranzactie. Aceste acte de dispozitie trebuie sa fie intocmite in scris sub forma de cerere. Examinarea unor astfel de cereri se va efectua conform art.212 C.P.C. In caz de admitere a renuntului reclamantului la actiune sau de confirmare a tranzactiei dintre parti, instanta de apel anuleaza hotarirea atacata si dispune incetarea procesului.Solutiile ce se pronunta de instanta de apelDispozitia judecatoreasca prin care se solutioneaza fondul apelului se emite in forma de decizie. Dar, mai

concret, instanta se pronunta asupra apelului printr-o decizie de admitere sau de respingere a apelului.Art.385 C.P.C. contine dispozitii privind imputernicirile instantei de apel.Astfel, instanta de apel, dupa ce judeca apelul, este in drept: a) sa respinga apelul si sa mentina hotarirea primei instante; b) sa admita apelul si sa modifice hotarirea primei instante; c) sa admita apelul si sa caseze hotarirea primei instante, emitind o noua hotarire: d) sa admita apelul si sa caseze hotarirea primei instante, restituind spre rejudecare in prima instanta daca a constatat incalcarea sau aplicarea eronata a normelor de drept procesual specificate in art.388 C.P.C. In unele cazuri, prevazute de lege, la solicitarea participantilor la proces, instanta de apel este in drept sa judece pricina in fond, fara a o restitui in prima instanta; e) sa admita apelul si sa caseze integral sau partial hotarirea primei instante, dispunind incetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol.Daca hotarirea primei instante a fost casata pentru lipsa de competenta materiala sau jurisdictionala, pricina se trimite spre rejudecare instantei competente, cu exceptia cazului in care se constata propria competenta.Cazurile in care instanta de apel poate dispune casarea sau poate modifica hotarirea atacata sunt strict determinate in art.386 C.P.C.Adoptarea si pronuntarea deciziei are loc potrivit dispozitiilor dreptului comun in materie.In cazul respingerii apelului, instanta de apel este obligata sa indice in decizie motivele respingerii.In cazul casarii integrale sau partiale a hotaririi si restituirii pricinii spre rejudecare, instanta de apel este obligata sa mentioneze in decizie actele procedurale care trebuie efectuate in prima instanta la rejudecarea pricinii.In caz de casare a hotaririi primei instante si de restituire a pricinii spre rejudecare, indicatiile instantei de apel expuse in decizie sunt obligatorii pentru instanta care rejudeca pricina. Instanta care examineaza pricina in ordine de apel nu este in drept sa prejudece in indicatiile sale ca o anumita proba ar inspira sau nu incredere, ca unele probe ar fi mai temeinice decit altele si nici sa stabileasca ce hotarire ar trebui adoptata dupa rejudecarea pricinii. Indicatiile instantei de apel privind aplicarea legii sint obligatorii pentru prima instanta care rejudeca pricina (art.392 C.P.C).

§ 2. RecursulRecursul este o cale de atac ordinara prin intermediul careia partile si alti participanti la proces, in conditiile si pentru motivele determinate de lege, solicita desfiintarea unei hotariri date fara drept de apel sau in apel. Potrivit legislatiei in vigoare, recursul este de doua feluri:A) recursul impotriva hotaririlor si incheierilor judecatoresti pentru care nu este prevazuta calea apelului;B) recursul impotriva deciziilor instantei de apel.In continuare ne vom referi la fiecare dintre ele.A) Recursul impotriva hotaririlor si incheierilor judecatoresti pentru care nu este prevazuta calea apelului.Potrivit art.397 C.P.C, pot fi atacate cu recurs: a) hotaririle pronuntate in prima instanta de curtile de apel; b) hotaririle pronuntate in prima instanta de Curtea Suprema de Justitie; c) alte hotariri pentru care legea nu prevede calea apelului.Subiecti ai recursului, potrivit art.398 C.P.C. sint: a) partile si alti participanti la proces; b) martorul, expertul, specialistul, interpretul si reprezentantul cu privire ia compensarea cheltuielilor de judecata ce li se cuvine.Partile in fata instantei de recurs poarta denumirea de recurent si de intimat. Recurentul este persoana care solicita exercitarea controlului judiciar ordinar pe calea recursului. Intimatul este persoana impotriva careia se exercita calea de atac. Oricare dintre parti poate dobindi calitatea de recurent sau de intimat, indiferent de pozitia procesuala pe care a avut-o in fata instantelor de fond: reclamant, pirit, intervenient principal etc. Pentru exercitarea recursului partile trebuie sa indeplineasca si conditiile generale necesare pentru exercitiul actiunii civile.Potrivit art. 402 C.P.C., recursul se declara in termen de 15 zile de la data comunicarii hotaririi sau deciziei motivate, daca legea nu prevede altfel. Pentru persoanele care nu au fost atrase in proces, termenul de declarare a recursului incepe sa curga din momentul in care au luat cunostinta, in mod legal,

de hotarirea sau decizia judecatoreasca.Din textul expus mai sus, remarcam, ca legiuitorul a adoptat un termen similar, ca durata si ca punct de plecare, cu cel prevazut in materia apelului.Temeiurile declararii recursului si casarii hotaririi atit in cazul recursului impotriva hotaririlor pentru care nu este prevazuta calea apelului, precum si in cazul recursului impotriva deciziilor instantei de apel sunt aceleasi. Astfel, partile si alti participanti la proces sunt in drept sa declare recurs in cazul in care: a) nu au fost constatate si elucidate pe deplin circumstantele care au importanta pentru solutionarea pricinii in fond; b) nu au fost dovedite circumstantele considerate de prima instanta ca fiind stabilite; c) concluziile primei instante, expuse in hotarire, sunt in contradictie cu circumstantele pricinii; d) au fost incalcate sau aplicate gresit normele de drept material sau normele de drept procedurale. Codul de procedura civila prevede in alin.2 si 3 al art.400 cazurile cind se considera ca normele de drept material sau procedural au fostincalcate sau aplicate gresit.Cererea de recurs trebuie depusa la instanta a carei hotarire se ataca. Primind recursul impreuna cu dosarul instantei, instanta de recurs desemneaza un judecator care sa prezinte raportul asupra pricinii in sedinta de judecata. Continutul raportului nu trebuie sa cuprinda solutia ce se poate da in cauza, ci doar modul in care recursul respecta cerintele de forma si motivele prevazute de lege, precum si pozitia jurisprudentei si a doctrinei in problemele de drept supuse judecatii. Judecatorul raportor, potrivit alin.2 art.407 C.P.C: a) verifica respectarea prevederilor art.400, 402 si 405 C.P.C. cu privire la declararea recursului. In caz contrar, se aplica prevederile art.408 si 409 C.P.C; b) ordona expedierea, catre participantii la proces, a copiilor de pe recurs si de pe inscrisurile alaturate. Intimatului i se propune sa prezinte referinta cu cel putin 5 zile inainte de data sedintei de judecata; c) stabileste termenii judecarii pricinii si dispune citarea partilor si a celorlalti participanti la proces.Judecatorul raportor face parte in mod obligatoriu din completul de judecata la examinarea recursului.Dispozitiile de procedura prevazute pentru instanta de apel se aplica si in instanta de recurs, in masura in care nu contrazic normele care reglementeaza calea de atac recursul. In instanta de recurs nu se poate schimba calitatea partilor, temeiul sau obiectul actiunii si nici nu se pot inainta pretentii noi. De asemenea, in instanta de recurs nu se prezinta probe noi, cu exceptia inscrisurilor.Instanta de recurs, solutionind calea de atac, nu va judeca din nou procesul, ci va verifica numai daca hotarirea atacata a fost sau nu pronuntata cu respectarea dispozitiilor legale. Instanta de recurs verifica legalitatea si temeinicia hotaririlor primei instante in intregul ei si in ceea ce priveste persoanele care nu au declarat recurs.Potrivit dispozitiilor art.414 C.P.C, neprezentarea in sedinta de judecata a participantului la proces sau a reprezentantului, citati legal despre locul, data si ora sedintei, nu impiedica judecarea recursului. In cazul neprezentarii in sedinta de judecata a participantului la proces caruia nu i s-a comunicat in mod legal locul, data si ora sedintei sau caruia nu i s-a expediat copia de pe recurs sau de pe noile inscrisuri, instanta este in drept sa amine sedinta.Cererile si demersurile participantilor la proces se solutioneaza in conditiile art.380 C.P.C.Dupa examinarea cererilor si demersurilor participantilor la proces, instanta de recurs este obligata sa asculte explicatiile participantilor la proces prezenti in sedinta de judecata si ale reprezentantilor acestora.Potrivit art.417 C.P.C. instanta de recurs, dupa ce judeca recursul, este in drept:- sa respinga recursul si sa mentina hotarirea primei instante;- sa admita recursul si sa modifice hotarirea primei instante;- sa admita recursul si sa dea o noua hotarire fara a restitui pricina spre rejudecare, anulind hotarirea primei instante daca nu este necesar sa verifice suplimentar dovezile prezentate in instanta de recurs si daca circumstantele pricinii au fost stabilite de prima instanta, insa normele de drept material au fost aplicate eronat;- sa admita recursul si sa caseze integral sau partial hotarirea primei instante, restituind pricina spre rejudecare in prima instanta in cazul in care eroarea judiciara a primei instante nu poate fi corectata de instanta de recurs;- sa admita recursul si sa caseze hotarirea primei instante, luind spre examinare pricina daca constata ca

este competenta sa solutioneze pricina in prima instanta sau in recurs;- sa admita recursul si sa caseze integral sau partial hotarirea primei instante, dispunind incetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol daca exista temeiurile prevazute la art.265 si 267.Daca se constata mai multe motive intemeiate dintre care unele tin de modificare, iar altele de casare, instanta de recurs, pentru a asigura o judecara unitara, caseaza integral hotarirea atacata.In cazul respingerii recursului, instanta de recurs este obligata sa indice in decizie motivele respingerii.In cazul casarii integrale sau partiale a hotaririi si restituirii pricinii spre rejudecare, instanta de recurs este obligata sa mentioneze in decizie actele procedurale care trebuie efectuate in prima instanta la rejudecarea pricinii.O particularitate importanta a deciziilor de recurs este, ca ele ramin irevocabile din momentul pronuntarii.Dupa cum am aratat si la inceputul expunerii subiectului recursul, incheierea data in prima instanta poate fi atacata cu recurs, separat de hotarire, de catre parti si de ceilalti participanti la proces in cazurile prevazute de C.P.C. si de alte legi, precum si in cazurile in care incheierea face imposibila desfasurarea de mai departe a procesului. Termenul de declarare a recursului impotriva incheierii este de 15 zile de la pronuntarea ei.Depunerea si examinarea recursului are loc in conformitate cu prevederile stabilite in capitolul C.P.C privind recursul.B) Recursul impotriva deciziilor instantei de apel.Potrivit art.429 C.P.C, pot fi atacate cu recurs deciziile pronuntate de curtile de apel in calitate de instanta de apel. Incheierile date in apel pot fi atacate cu recurs numai o data cu decizia, cu exceptia cazurilor cind, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs si cind incheierea face imposibila desfasurarea de mai departe a procesului. Recursul impotriva deciziei se considera declarat si impotriva incheierilor, chiar daca acestea au fost emise dupa pronuntarea hotaririi atacate cu recurs. Nu pot fi atacate cu recurs deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare ce nu se supun nici unei cai de atac, nici hotaririle in a caror privinta persoanele indicate la art. 430 CPC nu au folosit calea de apel din moment ce legea prevede aceasta cale de atac, sau in privinta carora apelul a fost retras in modul prevazut la art.374 CPC. Subiectele recursului sunt: partile si alti participanti la proces; martorul, expertul, specialistul, interpretul si reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de judecata ce li se cuvin.Examinarea recursului impotriva deciziilor instantelor de apel tine de competenta Curtii Supreme de Justitie.Termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la data pronuntarii deciziei, iar in cazul redactarii acesteia, de la data instiintarii scrise a partilor despre semnarea hotaririi redactate. Recursul declarat in termen de 2 luni de la data pronuntarii sau instiintarii se considera depus in termen. Termenul de doua luni este termen de decadere si nu poate fi restabilit (art.434 C.P.C).Ca temei pentru declararea recursului serveste faptul incalcarii esentiale sau aplicarea eronata a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural la art.400 alin.2 si 3 CPC.Cererea de recurs se considera inadmisibila in cazul in care:- recursul nu se incadreaza in temeiurile prevazute la art.400 alin.2 si 3 CFC sau este vadit neglijat;- recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevazut la art.434 CPC;- persoana care a inaintat recursul nu este indrept sa-l declare;- recursul este abuziv sau este depus repetat dupa examinarea lui.Recursul suspenda executarea hotaririi in cazurile prevazute la art.435 CPC.Depunerea si cuprinsul cererii de recurs trebuie sa efectueze si sa corespunda prevederilor art.436 si 437 CPC.Dupa intentarea procedurii in recurs Curtea Suprema de Justitie solicita, in cel mult 10 zile, dosarul de la instanta respectiva.Dupa parvenirea dosarului, presedintele si, dupa caz, vicepresedintele Colegiului civil de contencios administrativ sau al Colegiului economic al Curtii Supreme de Justitie desemneaza un complet din 3 judecatori, inclusiv un judecator raportor, pentru a decide asupra admisibilitatii recursului.Judecatorul raportor verifica, in cel mult 3 luni incadrarea in prevederile legii a temeiurilor invocate in recurs si dace un raport verbal in fata completului de judecata instituit in modul mentionat mai sus.

In cazul in care se constata existenta unuia din temeiurile prevazute la art.433 CPC completul din 3 judecatori decide, printr-o incheiere nemotivata, nesusceptibila de atac, asupra inadmisibilitatii recursului. In astfel de cazuri, se redacteaza un raport asupra inadmisibilitatii care, impreuna cu copia de pe recurs si copia de pe incheiere, se pastreaza in instanta de recurs. In dosarul procedurii respective.Asupra admisibilitatii recursului se decide fara citarea partilor.

§ 3. Revizuirea hotaririlorRevizuirea, o cale extraordinara de atac de retractare si este reglementata in art.446-453 CPC. Ca poate fi definita ca acea cale extraordinara de atac de retractare prin intermediul careia se poate obtine desfiintarea unei hotariri judecatoresti definitive si reinnoirea judecatii in cazurile expres determinate de lege. Revizuirea ofera posibilitatea retractarii unei hotariri judecatoresti definitive care se vadeste a fi gresita in raport cu unele imprejurari de fapt survenite dupa pronuntarea acesteia. Retractarea unei hotariri judecatoresti definitive produce efecte grave pentru parti si pentru stabilirea raporturilor juridice civile. De aceea, legea admite revizuirea numai in cazurile strict determinate de lege, pe de alta parte, insa, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru inlaturarea acelor situatii exceptionale care au facut ca o hotarire judecatoreasca sa fie viciata chiar in substanta sa. Pot fi supuse revizuirii hotaririle, incheierile si deciziile irevocabile ale tuturor instantelor judecatoresti, in conditiile capitolului XXXIX ale CPC (art.446 CPC).Subiectele revizuirii pot fi: a) partile participante la proces; b) persoanele care nu au participat la proces, dar care sunt lezate in drepturi prin hotarirea sau decizia emisa; c) Procurorul General, in cazurile prevazute la art.449 lit.j) CPC.Cererea de revizuire impotriva unei hotariri ramase irevocabila prin neatacare se solutioneaza de instanta care a pronuntat hotarirea in fond.Cererea de revizuire impotriva unei hotariri care, fiind supusa cailor de atac, a fost mentinuta, modificata sau casata, emitindu-se o noua hotarire, se solutioneaza de instanta care a mentinut, a modificat hotarirea sau a emis o noua hotarire.Cererea de revizuire declarata in temeiurile prevazute la art. 449 lit.j) CPP se examineaza in toate cazurile de Curtea Suprema de Justitie.Temeiurile de revizuire sunt prevazute in mod limitativ in art. 449 CPC. Unele din aceste motive sunt specifice revizuirii, in sensul sa ele vizeaza imprejurari noi, survenite dupa pronuntarea hotaririi si in raport cu care starea de fapt retinuta de instanta nu mai corespunde realitatii.Astfel, potrivit prevederilor art.449 CPC. revizuirea se declara in cazul in care: a) instanta judecatoreasca a depasit, la pronuntarea hotaririi, atributiile puterii judecatoresti; b) s-a constatat, prin sentinta penala irevocabila, ca unul dintre participantii la proces sau unul dintre judecatori a comis o infractiune in legatura cu judecarea pricinii; Revizuirea poate fi exercitata, pentru acest motiv, doar daca sunt intrunite comulativ conditiile pe care le analizam in continuare. O prima conditie vizeaza existenta unei hotariri de condamnare a judecatorului, martorului sau expertului. Aceasta inseamna ca nu se poate invoca ca temei al revizuirii un alt act decit o hotarire penala de condamnare judecatorului, martorului sau expertului. A doua conditie a revizuirii pentru motivul analizat este ca hotarirea de condamnare a judecatorului, a martorului sau expertului sa fi ramas irevocabila. Solutia legii este judicioasa, incit atita timp cit hotarirea penala de condamnare nu a ramas irevocabila faptuitorul se bucura in continuare de prezumtia de nevinovatie. De aceea, in mod firesc firesc, o asemenea hotarire nu poate constitui nici temei al unei cereri de revizuire. c) au devenit cunoscute unele circumstante sau fapte esentiale ale pricinii care nu au fost si nu au putut fi cunoscute petitionarului anterior; d) dupa emiterea hotaririi, s-au descoperit inscrisuri probatoare care au fost retinute de un participant la proces sau care nu au putu fi prezentate instantei intr-o imprejurare ce nu depinde de vointa participantului la proces;In primul rind, revizuirea poate fi ceruta numai in cazul descoperirii unor inscrisuri dupa pronuntarea hotaririi atacate pe calea revizuirii. Aceasta conditie implica prin definitie unele exigente ce se impun a fi enuntate in continuare. Observam in aceasta privinta ca legea are in vedere "doar un singur mijloc de proba, respectiv acela al inscrisurilor , iar nu si declaratiile de martor chiar luate in forma autentica,

recunoasterile partilor sau rapoartele de expertiza. Pe de alta parte, inscrisurile trebuie sa fie descoperite dupa pronuntarea hotaririi judecatoresti. Aceasta inseamna ca inscrisul trebuie sa fi existat la data judecatii. Prin urmare, orice alte inscrisuri aparute dupa pronuntarea hotaririi, indifirent care ar fi natura acestora nu pot constitui temei pentru exercitarea unei cereri de revuzuire. O alta conditie rezulta nu numai din referirea legii la descoperirea de inscrisuri, ci si la imposibilitatea prezentarii acestora. A doua conditie a revizuirii se refera la imposibilitatea prezentarii inscrisului in instanta care a pronuntat hotarirea atacata, fie datorita faptului ca acesta a fost detinutde partea potrivnica, fie datorita unei imprejurari mai presus de vointa partii. Drept urmare, simpla imprejurare ca partea a descoperit unele inscrisuri probatorii dupa pronuntarea hotaririi nu legitimiaza calea procedurala a revizuirii, cu exceptia cazului cind se face si dovada imposibilitatii de prezentare a acestora in conditiile aratate de art. 449, lit. d) CPC.In al treilea rind, inscrisul invocat ca temei al revizuirii trebuie prezentat de parte care exercita aceasta cale extraordinara de atac. Aceasta cerinta nu este prevazuta in mod expres de lege, dar ea rezulta implicit din faptul ca partea trebuie sa faca dovada imposibilitatii de a fi prezentat inscrisul in fata instantei a carei hotarire se ataca. De aceea si doctrina se pronunta in sensul ca o atare conditie este indispensabila. e) prin sentinta penala irevocabila, au fost declarate mincinoase depozitiile martorului, fals raport de expertiza, incorecta traducerea, fals inscrisul ori falsa proba materiala in ai caror temei s-a emis hotarirea; f) s-a anulat ori s-a modificat hotarirea, sentinta sau decizia instantei judecatoresti sau hotarirea ori decizia unui alt organ care au servit drept temei pentru emiterea hotaririi sau deciziei a caror revizuire se cere; g) instanta a emis o hotarire cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost atrase in proces; h) hotarirea pronuntata impiedica adoptarea unei hotariri legale intr-o alta cauza; i) a fost aplicata o lege declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala; j) Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a derulat o procedura amiabila intr-o cauza unde figureaza ca parte in proces Guvernul Republicii Moldova, care considera ca prin hotarirea instantei s-a incalcat grav un drept prevazut de Constitutia Republicii Moldova sau de Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale; k) Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a constatat o incalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale, precum si faptul ca persoana interesata poate obtine, potrivit legii nationale, o despagubire, cel putin partiala, prin anularea hotaririi pronuntate de o judecata din tara.Termenii in care poate di depusa revizuirea sunt prevazuti de art.450 CPC. Cererea de revizuire se depune in scris si se indica obligatoriu unul sau mai multe temeiuri consemnate la art. 449 CPC, anexindu-se probele ce le confirma.Intreaga procedura de judecata are un caracter limitat la motivele de revizuire. Alin.2 art. 452 CPC dispune ca, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii si la faptele pe care se intemeiaza.Imputernicirile si actele de dispozitie ale instantei de revizuire sunt prevazute la art. 453 CPC.

§ 4. Recurs la Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Mult timp, in doctrina si practica de drept international a dominat ideea suveranitatii etatice, conceputa in sensul ei strict, absolut si restrictiv. Literatura de specialitate a fostelor tari socialiste, din motive lesne de inteles, a contestat orice drept al comunitatii internationale de a dezbate si interveni in problemele mult mai liberale si mai putin exclusiviste cu privire la raportul dintre individ si stat la o eventuala relatie a acestuia cu comunitatea mondiala. Importante premise ale recunoasterii unei calitati active a individului ca reclamant al incalcarilor comise impotriva drepturilor sale, chiar de catre statul al carui resortisant este, au derivat din documentele internationale pe care le-a acceptat comunitatea statelor. Mecanismele Organizatiei Natiunilor Unite au recunoscut, de pilda, dreptul indivizilor de a adresa petitii in legatura cu nesocotirea drepturilor lor de catre puterea titulara sau mandatara. O adevarata revolutie in gandirea juridica a fost efectuata insa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului care, in 1950, a fundamentat pentru prima data ideea accesului direct al individului la organismele de protectie internationala. Prin legea privind ratificarea Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie, se creeaza pentru prima data posibilitatea pentru cetatenii moldoveni de a se adresa in mod direct organismelor europene. O asemenea posibilitate - in trecut

necunoscuta - implica importante mutatii pe planul gandirii juridice, un efort continuu de sincronizare a legislatiei moldovnesti fata de acest important instrument international, dar si o noua perspectiva teoretica cu privire la treptele si gradele de jurisdictie care sunt puse astazi la dispozitia indivizilor si care sunt in masura sa garanteze drepturile lor impotriva oricaror eventuale incalcari sau abuzuri.Avind in vedere locul drepturilor omului in constructia europeana, dar si faptul ca prima jurisdictie internationala de protectie a drepturilor fundamentale a fost asigurata de Curtea Europeana a Dreptului Omului - organ judiciar creat de Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale - intelegem sa supunem atentiei sistemul de organizare, structura si functionarea Curtii Europeane a Dreptului Omului, subliniind aspectele privind procedura in fata Curtii, inlusiv cea de examinare a admisibilitatii cererilor, procedura referitoare la fond, audierea, procedura in fata Marii Camere.Sediul Curtii este fixat la Strasbourg, care este si sediul Consiliului Europei. Curtea poate totusi, atunci cind socoteste ca este util, sa-si exercite functiile in alte locuri de pe teritoriul statelor membre ale Consiului Europei.Plangerile trimise spre solutionare Curtii trebuie sa fie facute impotriva unui stat parte contractanta care a ratificat Conventia.Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu este o instanta de apel impotriva hotararilor instantelor nationale si nu poate anula sau modifica deciziile lor, dupa cum nici nu poate interveni direct pe langa autoritatea de care partea se plange.Curtea poate fi sesizata cu privire la probleme ce tin de responsabilitatea unei autoritati publice (legislatie, instante de judecata, etc.). Curtea nu poate cerceta plangeri impotriva persoanelor fizice sau a organizatiilor private.Inainte de a sesiza Curtea, trebuie ca reclamantul sa fie incercat sa-si afirme dreptul ce i-a fost incalcat exercitand toate remediile in statul respectiv adresandu-se tuturor autoritatilor juridice sau administrative care ar fi putut rezolva cererea. Aceasta epuizare a cailor de atac interne include si sesizarea celei mai inalte instante de judecata care este competenta a rezolva cererea.Dupa ce a fost pronuntata decizia de catre cea mai inalta instanta de judecata sau autoritate competenta, partile dispun de un termen de 6 luni pentru a se putea adresa Curtii.Daca nu se trimit detalii ale plangerii partilor, chiar si intr-o forma sumara, in cele 6 luni, Curtea nu va putea sa examineze cererea, deoarece termenul de 6 luni este un termen de decadere, neexercitarea dreptului de a introduce plangerea in intervalul indicat ducand la pierderea acestui drept.

Procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului.Procedura poate fi o procedura contencioasa in cazul in care este vorba despre o plangere privind incalcarea unei prevederi a Conventiei, sau o procedura necontencioasa in cazul in care o parte interesata cere Curtii emiterea unui aviz consultativ.In ceea ce priveste procedura contencioasa, in principiu etapele procedurale ale solutionarii unei plangeri introduse in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt urmatoarele:- procedura de examinare a admisibilitatii cererii;- reglementarea pe cale amiabila;- procedura contencioasa posterioara deciziei de admisibilitate a cererii. In ceea ce priveste procedura de examinare a admisibilitatii cererii, odata ajunsa la Curte, plangerea formulata este inregistrata de grefa Curtii si este repartizata unei Sectii.Plangerea adresata Curtii Europene a Drepturilor Omului trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:- numele, data nasterii, nationalitatea, sexul, profesia si adresa petentului;- daca este cazul, numele, profesia si adresa reprezentantului sau;- partea impotriva careia este indreptata petitia;- o expunere succinta a faptelor;- o expunere succinta privind respectarea de catre petent a criteriilor de admisibilitate a cererii;- obiectul petitiei, ca si descrierea in linii mari a cererii unei satisfactii echitabile, pe care petentul poate dori sa o formuleze;

- copii ale tuturor documentelor pertinente, in mod special ale deciziilor judiciare sau de alt fel, cu privire la obiectul petitiei.Presedintele Sectiei numeste unul sau mai multi judecatori raportori care intocmesc un raport cu privire la admisibilitatea petitiei.Pentru pregatirea raportului, judecatorul raportor poate cere partilor sa prezinte informatii necesare si documente.Raportul judecatorului raportor contine:- o expunere succinta a faptelor;- indicarea problemelor de drept ce se ridica in cerere;- propunerea motivata, pe scurt, privind admisibilitatea sau respingerea petitiei.Raportul judecatorului raportor este inaintat Comitetului de filtraj compus din trei judecatori. Comitetul de filtraj examineaza cererea si avand in vedere si raportul, va lua decizia asupra admisibilitatii cererii. Daca, in unanimitate, toti cei trei judecatori ai Comitetului de filtraj decid respingerea cererii, atunci petitia este declarata inadmisibila si radiata de pe rolul Curtii. Aceasta decizie este definitiva.Daca insa, Comitetul de trei judecatori nu ajunge la o concluzie unanima privind respingerea cererii aceasta este inaintata spre examinarea unei Camere. In cazul in care Camera considera ca este necesar, din oficiu sau la cererea unei parti, poate sa decida tinerea unei audiente si abia dupa aceasta se va pronunta sub aspectul admisibilitatii cererii.Camera se pronunta asupra admisibilitatii cererii cu majoritate de voturi. In decizia pronuntata de Camera cu privire la admisibilitatea cererii se va mentiona daca aceasta hotarare a fost luata in unanimitate sau cu majoritatea de voturi.Daca decizia Camerei este de a respinge cererea, cazul in discutie se incheie aici.Decizia luata de Camera este comunicata partilor si publicata in „Culegerea de decizii oficiale ale Curtii Europene a Drepturilor Omului.”Daca insa decizia luata a fost in favoarea admisibilitatii cererii, partile au la indemana doua posibilitati: fie sa incerce reglementarea situatiei dintre ele pe cale amiabila, fie sa continue procedura contencioasa posterioara deciziei de admisibilitate a cererii.Referitor la reglementarea pe cale amiabila, daca cererea formulata de reclamant este retinuta ca fiind admisibila, grefierul intra in legatura cu cele doua parti ale litigiului in vederea concilierii.In vederea reglementarii pe cale amiabila, partile incep negocierile. Negocierile purtate in vederea ajungerii la o reglementare amiabila sunt confidentiale si nu prejudiciaza observatiile partilor din procedura contencioasa. Nici o comunicare scrisa sau orala, nici vreo oferta sau concesie intervenite in cadrul negocierilor nu pot fi mentionate sau invocate in procedura contencioasa. In cazul in care partile ajung la o reglementare pe cale amiabila a conflictului dintre ele, comunica acest lucru Grefei care va incunostinta Camera asupra acestui aspect.In conditiile in care Camera constata ca reglementarea amiabila intre parti s-a facut cu respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale asa cum sunt ele prevazute de Conventie, radiaza cauza de pe rol, incetand astfel procedurile in cazul respectiv.In situatia in care partile nu reusesc sau nu doresc sa ajunga la o intelegere pe cale amiabila, atunci procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului se desfasoara continuand cu procedura contencioasa posterioara deciziei cu privire la admisibilitate.In ceea ce priveste procedura contencioasa posterioara deciziei de admisibilitate a cererii, odata ce Camera a hotarat sa retina cererea spre judecare, in principiu procedura va cuprinde doua faze: faza scrisa si faza orala.In cadrul fazei scrise, Presedintele Camerei ce are in sarcina solutionarea plangerii, va fixa, dupa consultarea prealabila a partilor, anumite termene in interiorul carora partile trebuie sa depuna toate documentele si observatiile lor scrise cu privire la fond.In mod normal faza scrisa este urmata de faza orala, faza audierilor. In timpul audierilor se discuta numai probleme legate de fondul cauzei.Curtea Europeana a Drepturilor Omului procedeaza la examinarea cauzei in sedinta publica, audierile fiind orale, publice si contradictorii.

Ordinea luarii cuvantului este stabilita de Presedintele Camerei in care reclamantul are primul dreptul la cuvant, apoi in replica are dreptul la cuvant paratul, urmarindu-se ca timpul acordat partilor sa fie acelasi.Odata incheiate audierile, procedura orala se incheie si ea incepand deliberarile in vederea pronuntarii unei hotarari.Dezbaterile sunt secrete si se fac in Camera de Consiliu. Doar judecatorii iau parte la deliberari , nici o alta persoana nu poate fi admisa la deliberari. Inainte de a supune la vot o anumita problema, Presedintele Curtii ii invita pe judecatori sa-si exprime opinia.Hotararea se va lua cu majoritatea voturilor judecatorilor Camerei, precedentele juridice avand o importanta deosebita in luarea deciziilor Curtii Europene a Drepturilor omului.Hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:- numele Presedintelui si al celorlalti judecatori ce compun Camera, ca si numele grefierului sau al grefierului adjunct;- data adoptarii si cea a pronuntarii sale;- indicarea partilor;- numele consilierilor partilor;- expunerea procedurii;- faptele cauzei;- un rezumat al concluziilor partilor;- motivele in drept;- dispozitivul;- decizia luata cu privire la cheltuieli de judecata;- indicarea numarului de judecatori care au constituit majoritatea;- dispozitii referitoare la acordarea unei satisfactii echitabile.Hotararea este semnata de Presedintele Curtii si de Grefier si este citita in sedinta publica si comunicata Comitetului de Ministri, fiecarei parti in parte, tertilor si oricarei alte persoane interesate. Hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului se publica in culegerile oficiale de hotarari ale Curtii.In termen de un an de la data pronuntarii, respectiv comunicarii, oricare dintre partile interesate are dreptul de a cere Curtii sa interpreteze anumite puncte din dispozitivul hotararii, pe care le considera neexplicite.Hotararea Curtii este obligatorie pentru statele parti la Conventie. Daca Curtea Europeana a Drepturilor Omului gaseste o incalcare a Conventiei, ea nu are dreptul sa caseze hotararea instantelor nationale sau sa ordone alte masuri. Curtea Europeana a Drepturilor Omului poate sa acorde conform principiilor echitabilitatii, o suma de bani compensatorie pentru daunele morale si materiale pe care le-a suferit reclamantul, precum si rambursarea tuturor cheltuielilor ocazionate de solutionarea acelui litigiu. Controlul executarii hotararilor este asigurat de catre Comitetul de Ministri al Consiliului Europei. De asemenea, este tot in sarcina Comitetului de Ministri sa verifice daca statele care au comis incalcari ale Conventiei au gasit si au adoptat masuri care sa previna pe viitor astfel de incalcari, in conformitate cu obligatiile privind respectarea Conventiei, asa cum si le-au asumat la semnarea si ratificarea Conventiei.In situatia in care un stat refuza sa aplice hotararile care-l privesc, Comitetul de Ministri va face statului in cauza o recomandare in acest sens. Daca insa, statul in cauza nu intelege sa-si indeplineasca obligatiile, acest conflict poate merge pana acolo incat statul recalcitrant sa fie exclus sau sa se retraga el insusi din Consiliul Europei.Obligatiile care rezulta din hotararile judecatoresti sunt de natura reparatorie. Ele au o importanta individuala, acordandu-se partii vatamate o satisfactie echitabila constand fie intr-o suma de bani, fie in retragerea unei masuri, fie in simpla constatare a violarii unui drept recunoscut prin Conventie.In ceea ce priveste procedura necontencioasa, trebuie precizat ca rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului este nu numai acela de a solutiona litigiile ce au ca obiect incalcarea unui drept fundamental sau a unei libertati, dar si emiterea de avize consultative care sa conduca la o interpretare si aplicare unitara de catre statele membre a dispozitiilor conventiei.Procedura prin care Curtea Europeana a Drepturilor Omului emite aceste avize consultative este o

procedura necontencioasa.

§ 5. Practica juridicaCauza Amihalachioaie versus Moldova(Cererea nr. 60115/00 din 20.04.2004)Monitorul Oficial, 2004, nr.150-155, pag.114CIRCUMSTANTELE CAUZEI

Reclamantul este un cetatean moldav, nascut in 1949, cu resedinta in Chisinau (Moldova). In calitatea sa de avocat, el este presedinte al Uniunii Avocatilor din Moldova.In 2000, un grup de deputati si avocatul parlamentar din Moldova au sesizat Curtea Constitutionala cu o exceptie de neconstitutionalitate a legii nr.395-XIV cu privire la organizarea profesiei de avocat care prevedea, printre altele, obligatia pentru toti avocatii care exercita in Moldova, de a face parte din Uniunea Avocatilor, formata din toti avocatii inscrisi in barourile tarii. Ei invocau ca afilierea obligatorie a avocatilor la aceasta uniune era contrara dreptului de libertate de asociere garantat de Constitutia Republicii Moldova.Dupa ce a obtinut, printre altele, avizul Uniunii Avocatilor, care a estimat ca legea era conforma Constitutiei, Curtea Constitutionala a emis la 15 februarie 2000 o decizie care declara neconstitutionalitatea dispozitiilor ce prevedea afilierea obligatorie a avocatilor la Uniunea Avocatilor din Moldova.Intr-o conversatie telefonica cu A.M., jurnalist la ziarul „????????????? o????????”, reclamantul a criticat decizia Curtii Constitutionale. In numarul din februarie 2000 al ziarului „????????????? o????????”, A.M. a publicat un articol referitor la polemica declansata printre avocati, prin decizia din 15 februarie a Curtii Constitutionale. Printre altele, el se referea la convorbirea telefonica cu reclamantul in urmatorii termeni:„(...) Dupa ce decizia Curtii Constitutionale a fost facuta publica, "????????????? o????????" a pus cateva intrebari presedintelui Uniunii Avocatilor, dlui Gh. Amihalachioaie. Probabil, din aceasta cauza comentariile sale au fost foarte emotionale:„Din cauza hotararii Curtii Constitutionale, se va instala o anarhie completa in profesia de avocat - a spus dl Amihalachioaie. Veti vedea ce se va petrece peste un an. De azi, nu mai este un sistem unic de organizare a profesiei, nici stat unitar. Noi ne-am obisnuit cu aceasta -; este cu mult mai usor sa traiesti in haos. Taxele nu se platesc, nu exista control si, prin urmare, nici etica, nici disciplina si nici responsabilitate.In lumina celor spuse, se pune intrebarea: Curtea Constitutionala este ea constitutionala? In anul 1990, Natiunile Unite au adoptat Principiile de baza cu privire la rolul avocatilor, garantate perfect in dreptul nostru. Peste tot in lume, profesia de avocat este independenta, pe cand in Moldova ea este subordonata puterii executive, si anume, Ministerului Justitiei. Aceasta reprezinta o violare serioasa a principiilor democratice fundamentale. Curtea Constitutionala n-a luat in considerare exemplele specifice ale jurisprudentei Curtii de la Strasbourg invocate in observatiile prezentate de Uniunea Avocatilor. Probabil ca judecatorii Curtii Constitutionale nu considera Curtea Europeana a Drepturilor Omului o autoritate. Trebuie sa inteleg ca ei au obtinut mai multa experienta in cinci ani decat judecatorii din Strasbourg in cincizeci de ani? Cu certitudine, noi vom informa Consiliul Europei ca Moldova nu respecta jurisprudenta si exigentele formulate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.”In conformitate cu termenii folositi de dl Amihalachioaie, printre juristi, avocatii au fost considerati intotdeauna ca fiind in primul rand: „Cu toate acestea, chiar dupa decizia Curtii Constitutionale, corpul avocatilor ramane o putere .” (...)Printr-o scrisoare din 18 februarie 2000, presedintele Curtii Constitutionale a informat reclamantul ca, tinand cont de cele spuse formulate in ziarul „????????????? o????????”, chestiunea unei lipse posibile de considerare, in sensul articolului 82 par.1 e) al Codului jurisdictiei constitutionale, in privinta acestei Curti se putea pune, si il invita sa prezente observatiile scrise la acest subiect intr-un termen de zece zile.

La 28 februarie 2000, reclamantul a prezentat observatiile cerute. In ele el a indicat ca el a auzit despre publicarea celor spuse prin intermediul scrisorii din 18 februarie 2000 pe care i-a adresat-o Curtea Constitutionala si a confirmat ca a avut cu ziaristul A.M. o lunga conversatie telefonica la subiectul deciziei din 15 februarie 2000. Totodata, el sublinia ca cele spuse au fost denaturate si depaseau contextul lor. El a adaugat ca daca A.M. i-ar fi prezentat articolul inainte de publicare, el ar fi verificat riguros felul in care acestea erau prezentate si deci si-ar fi asumat toata responsabilitatea.La 6 martie 2000, Curtea Constitutionala pronunta, aplicand articolele 81 si 82 ale Codului de jurisdictie constitutionala, o decizie definitiva aplicandu-i reclamantului o amenda administrativa de 360 lei (echivalentul 36 euro). Ea a constatat ca, in interviul sus-mentionat, reclamantul a declarat : „in urma deciziei Curtii Constitutionale, se va instala o anarhie totala in organizarea avocatilor”, in acest context, „se pune intrebarea de a sti daca Curtea Constitutionala este constitutionala” si, „pentru judecatorii Curtii Constitutionale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu este o autoritate”. Ea a considerat ca aceste afirmatii demonstrau o lipsa de respect a reclamantului fata de Curtea Constitutionala si o absenta totala de considerare pentru decizia acestei Curti.Decizia Curtii Constitutionale fiind definitiva, reclamantul a platit la 7 iulie 2000 suma de 360 lei (echivalentul de 36 euro) la contul Ministerului Finantelor.Curtea noteaza ca reclamantul a fost condamnat pentru ca a afirmat intr-un „interviu” acordat unui ziar ca in urma unei decizii a Curtii Constitutionale, „o anarhie totala se va instaura in organizarea profesiei de avocat” si ca, de aici, se punea intrebarea de a sti daca Curtea Constitutionala era constitutionala. Reclamantul a mai fost condamnat pentru ca a declarat ca judecatorii Curtii Constitutionale „probabil nu considerau Curtea Europeana a Drepturilor Omului ca fiind o autoritate”.Or, o astfel de condamnare poate trece drept fiind o ingerinta in dreptul sau la respectul libertatii de expresie, asa cum este garantat de articolul 10 al Conventiei.Curtea considera ca ingerinta in cauza era „prevazuta de lege”, asa cum o cere paragraful doi al articolului 10 citat mai sus. La acest punct, ea releva ca controversele intre parti se refera in acest caz la interpretarea extensiva sau restrictiva a articolului 82 par.(1) lit.e) a Codului jurisdictiei constitutionale, ce conduc actele susceptibile de a cadea sub lovitura unei sanctiuni administrative.Curtea noteaza ca stipularea acestui articol contine o dispozitie generala in conformitate cu care sunt pedepsite cu o amenda faptele care exprima o absenta de considerare manifestata fata de Curtea Constitutionala si procedura acestei jurisdictii. Totodata, din avizul Curtii, cu toate ca actiunile incriminate nu sunt definite sau enumerate cu o precizie absoluta de catre lege, reclamantul putea rezonabil sa prevada, tinand cont de formarea sa de jurist si de experienta sa profesionala in calitate de presedinte al Baroului, ca afirmatiile sale erau susceptibile de a cadea sub lovitura dispozitiei citate a Codului de jurisdictie constitutionala.Curtea estimeaza de asemenea ca ingerinta in libertatea expresiei a reclamantului urmarea un scop legitim, fiind justificata din preocuparea (grija) de a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judiciare in sensul paragrafului doi a articolului 10 citat mai sus. Ramane de stiut daca ea era „necesara intr-o societate democratica”.Curtea releva ca declaratiile reclamantului se refereau la o intrebare de interes general si ca ele se inscriau in cadrul unei polemici aprinse declansate printre avocati printr-o hotarare a Curtii Constitutionale referitoare la statutul profesiei si care punea capat organizarii avocatilor intr-o structura unica, Uniunea Avocatilor din Moldova, al carei presedinte era reclamantul.In acest context, Curtea estimeaza ca, chiar daca aceste afirmatii pot sa fie considerate de natura sa denote o oarecare absenta de considerare fata de Curtea Constitutionala datorate faptului deciziei sale, ele nu pot fi calificate nici grave, nici insultatoare fata de judecatorii Curtii .In afara de aceasta, tinand cont de faptul ca anume presa a reluat declaratiile reclamantului si ca el a dezmintit mai apoi o parte a afirmatiilor sale, Curtea estimeaza ca el nu ar putea fi considerat drept responsabil de tot ceea ce figura in „interviul” publicat. In final, Curtea subliniaza ca daca amenda la care a fost supus reclamantul, cu suma de 360 lei, fie echivalentul a 36 euro (EUR), reprezinta o suma putin importanta in sine, ea nu este prin sine putin simbolica si demonstreaza intentia de a pedepsi sever reclamantul, odata ce Curtea Constitutionala s-a orientat spre maximumul de pedeapsa prevazuta de lege.

Avand in vedere aceste consideratii, Curtea estimeaza ca nu era „o necesitate sociala imperioasa” de a restrange libertatea de expresie a reclamantului si ca autoritatile nationale n-au furnizat motive „pertinente si suficiente” pentru a o justifica. Reclamantul nedepasind limitele criticii permise de articolul 10 al Conventiei, ingerinta incriminata n-ar putea trece pentru „necesara intr-o societate democratica”. Din cele spuse a avut loc violare a articolului 10 al Conventiei.PrejudiciuReclamantul solicita acordarea a 100000 EUR drept repararea prejudiciului moral cauzat prin condamnarea sa, care i-a adus o atingere grava reputatiei sale de avocat si de presedinte a Uniunii Avocatilor.Guvernul considera ca suma ceruta de reclamant cu titlu de prejudiciu moral este exagerata. El adauga ca, oricum, simpla constatare a violarii articolului 10 ar furniza prin sine o satisfactie echitabila suficienta.Curtea estimeaza cu Guvernul ca constatarea violarii constituie prin sine o satisfactie echitabila pentru orice prejudiciu moral eventual suferit de interesat.Cheltuieli Reclamantul cere 2000 dolari americani (USD), fie echivalentul de 1670 euro (EUR), drept onorarii pentru cheltuielile de avocat in fata Curtii. El se sprijina pe Conventia despre onorarii pe care el a incheiat-o cu avocatul sau, in virtutea careia aceasta suma nu era ceruta decat daca reclamantul obtinea castig de cauza in fata Curtii. El subliniaza ca incheierea unei astfel de Conventii este o practica curenta printre avocatii moldavi.Guvernul se opune contra acestei pretentii evidentiind in valoare faptul ca suma ceruta este excesiva si ca aceste cheltuieli n-au fost demonstrate.Curtea nu se exprima asupra conventiei in cauza. In speta, conform jurisprudentei, ea trebuie sa caute daca cheltuielile si platile a caror rambursare este reclamata, au fost real si necesar expuse de reclamant si daca ele sunt rezonabile referitor la marimea. Curtea ar putea sa se bazeze pentru aprecierea sa pe elemente cum ar fi numarul de ore de munca a avocatului, cat si tariful orar reclamat.Curtea observa ca reclamantul n-a depus nici un justificativ in sprijinul pretentiilor sale. In consecinta, Curtea decide de a nu aloca reclamantului nici o suma la acest punct.VotareaPronunta, cu 6 voturi pro, 1 contra, ca a avut loc violarea Conventtiei;Pronunta, cu 5 voturi pro, 2 contra, ca constatarea unei violari furnizeaza prin sine o satisfactie echitabila suficienta pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului;Respinge, cu 5 voturi pro, 2 contra, cererea de satisfactie echitabila pentru surplus.

Curtea Europeana pentru Drepturile OmuluiScutari versus Moldova(Cererea nr.20864/03)Hotarire din 26.07.2005

Circumstantele cazuluiReclamantul, Alexei Scutari, este cetatean al Republicii Moldova, nascut in anul 1930 si locuieste in orasul Edinet.In 1949 autoritatile sovietice au nationalizat casa parintilor reclamantului si au deportat familia acestuia in Siberia. La 8 decembrie 1992, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.1225-XII cu privire la reabilitarea victimelor represiunii politice, comise de catre regimul totalitar comunist de ocupatie. Legea a permis victimelor represiunilor sovietice sa reclame proprietatea lor confiscata sau nationalizata. In 2001 reclamantul a inaintat o actiune in judecata contra Directiei Trezoreriei de Stat, ca urmare a refuzului acesteia de a-i acorda compensatia baneasca.La 26 iulie 2001 judecatoria Orhei a decis in favoarea reclamantului si a ordonat Directiei Trezoreriei de Stat sa achite acestuia despagubirea in valoare de 41705 lei (MDL) (echivalentul a 3700 EURO la acel moment). Reclamantul a obtinut titlul executoriu emis ca urmare a adoptarii hotaririi judecatoresti

definitive, executarea caruia trebuia asigurata de catre executorul judecatoresc. La o data nespecificata, reclamantul a adresat o plingere Ministerului Justitiei despre faptul neexecutarii hotaririi judecatoresti din 26 iulie 2001. Prin scrisoarea din 7 mai 2003, Ministerul Justitiei l-a asigurat pe reclamant despre faptul ca au fost intreprinse toate masurile necesare pentru a fi executata hotarirea judecatoreasca definitiva, dar ca acest lucru nu s-a realizat din cauza lipsei mijloacelor banesti de pe contul Directiei Trezorariei de Stat. La 20 februarie 2004, dupa ce cauza a fost comunicata Guvernului, hotarirea judecatoreasca definitiva a fost executata. Reclamantul a eliberat o recipisa Sefului Departamentului de Executare a deciziilor judecatoresti din orasul Edinet, prin care confirma primirea sumei banesti acordate prin decizia judecatoreasca din 26 iulie 2001, mentionind totodata ca nu mai are nici un fel de pretentii fata de debitor si Departamentul de executare a deciziilor judecatoresti. Reclamantul s-a plins de faptul ca din cauza neexecutarii hotaririi emise de judecatoria Orhei din 26 iulie 2001 pina la 20 februarie 2004, i-a fost incalcat dreptul sau la un proces echitabil. Astfel, el invoca articolul 6 §1 al Conventiei, care prevede urmatoarele:"1. Orice persoana are dreptul la judecarea ?n mod echitabil, ?n mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, ...". De asemenea, reclamantul invoca faptul ca datorita neexecutarii hotaririi judecatoresti pronuntate in favoarea sa, el nu s-a putut bucura de bunurile sale, astfel fiindu-i incalcat dreptul la protectia proprietatii garantat de articolul 1 al Protocolului 1 al Conventiei, care prevede urmatoarele: "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului interntional.Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contributii, sau a amenzilor."PrejudiciuReclamantul a pretins in calitate de prejudiciu moral suferit ca urmare a neexecutarii hotaririi judecatoresti definitive din 26 iulie 2001 de catre autoritatile Republicii Moldova, suma de 10000 EURO. El a invocat faptul ca neexecutarea hotaririi judecatoresti definitive pentru o perioada indelungata de timp i-a cauzat stres si neliniste. Reclamantul nu a prezentat nici o revendicare in privinta prejudiciului material sau a costurilor si cheltuielilor.Guvernul a considerat excesiva suma revendicata de reclamant, argumentind ca insasi constatarea unei incalcari reprezinta in sine satisfactie echitabila suficienta.Curtea considera ca reclamantul a suferit un anumit prejudiciu moral in rezultatul unor incalcari care nu pot fi reparate doar prin simpla constatare a acestora de catre Curte. Cu toate acestea, suma revendicata este considerata excesiva. In urma estimarilor efectuate pe o baza echitabila, conform articolului 41 al Conventiei, Curtea a decis sa acorde reclamantului suma de 1250 EURO, in calitate de prejudiciu moral.PenalitatiCurtea considera oportun ca penalitatea sa fie calculata in baza ratei minime a dobinzii a Bancii Centrale Europene, la care sa se adune trei procente.

Din aceste considerente, Curtea in unanimitate:1. Declara cererea admisibila;2. Sustine faptul ca a existat o incalcare a articolului 6 §1 al Conventiei;3. Sustine ca a existat o incalcare a articolului 1 al Protocolului 1 al Conventiei;4. Sustine: (a) ca Statul reclamat trebuie sa achite reclamantului in decurs de trei luni de la data la care hotarirea va deveni definitiva in conformitate cu prevederile articolului 44 §2 al Conventiei, suma de 1250 EURO (o mie doua sute cincizeci de euro) in calitate de prejudiciu moral, care urmeaza sa fie achitat in valuta nationala a statului reclamat la rata de schimb aplicabila la data executarii hotaririi, plus orice taxa care trebuie incasata;

(b) ca din momentul expirarii celor trei luni sus mentionate pina la data executarii trebuie achitata o rata simpla a dobinzii la sumele de mai sus egala cu rata limita de imprumut a Bancii Centrale Europene pentru perioada de intirziere plus trei procente;5. Respinge restul pretentiilor reclamantului de satisfactie echitabila.

Curtea Europeana pentru Drepturile OmuluiCauza Sarban contra Moldovei(Cererea nr.3456/05)Hotarire din 04.10.2005Circumstantele cauzeiReclamantul s-a nascut in anul 1957 si locuieste in Chisinau. El a activat in functie de secretar al Consiliului Municipal Chisinau.A. Arestul preventiv al reclamantuluiLa 8 octombrie 2004 Procuratura Generala a initiat urmarirea penala impotriva reclamantului fiind banuit de abuz de putere prevazut de articolul 327 al.2 din Codul Penal, in legatura cu achizitionarea a 40 de ambulante de Primaria mun.Chisinau.La 12 noiembrie 2004 reclamantul a fost arestat de ofiterul G.G. de la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei (CCCEC). La 15 noiembrie 2004 Judecatoria Buiucani a emis un mandat de arest preventiv pentru 10 zile. Motivele invocate de catre instanta de judecata pentru eliberarea unui astfel de mandat au fost urmatoarele:"Dosarul penal a fost intentat cu respectarea legislatiei in vigoare. aReclamantuli este banuit de comiterea unei infractiuni grave, pentru care legea prevede pedeapsa privatiunea de libertate pentru un termen ce depaseste doi ani, probele prezentate instantei de judecata au fost obtinute pe cale legitima, izolarea banuitului de societate este necesara, dinsul poate sa se ascunda de organele de urmarire penala sau de instanta, sa impiedice stabilirea adevarului pe procesul penal ori sa savirseasca alte infractiuni".La 18 noiembrie 2004 Curtea de Apel Chisinau a decis casarea partiala a incheierii si a adoptat o decizie noua, dispunind arestarea reclamantului la domiciliu. Instanta de judecata a stabilit ca:"Instanta de judecata ainferioarai nu a comis incalcari procesuale, dar reiesind din faptul ca areclamantuli, are loc de trai permanent, anterior nu a fost condamnat, este bolnav si necesita tratament in conditiile neizolarii de societate, lipsesc orice date concrete despre probabilitatea eschivarii de la organele de drept, ainstanta de judecatai considera ca in cazul dat, desfasurarea normala a urmaririi penale va fi asigurata daca in privinta banuitului va fi aleasa o masura preventiva sub forma de arest la domiciliu. aInstanta de judecatai, la fel mentioneaza ca cauza penala a fost intentata la 8 octombrie 2004, iar la 13 si 16 noiembrie 2004 reclamantul a fost citat la OUP in calitate de martor, insa la 12 noiembrie 2004 el a fost retinut fara ca sa fie expuse careva circumstante noi descoperite ce ar fi impus necesitatea retinerii lui. In afara de aceasta, se mai tine cont de prezumtia nevinovatiei prevazuta de articolul 8 al Codul de Procedura Penala si de faptul ca sanctiunea articolului 327 al.2 al CP prevede in calitate de pedeapsa si amenda."La 19 noiembrie 2004 reclamantul a fost din nou arestat fiind banuit de comiterea infractiunii de exces de putere in exercitarea functiei sale publice, contrar prevederilor articolului 328 al.1 din Codul Penal, in legatura cu achizitionarea ambulantelor la care s-a facut referire in paragraful 7 citat supra. Motivul invocat pentru dispunerea arestului sau era ca "martorii oculari pot dovedi ca aceasta persoana a comis o crima".La 22 noiembrie 2004 Presedintele Judecatoriei Buiucani a emis un mandat de arestare pentru 10 zile. Motivele invocate de instanta de judecata pentru eliberarea mandatului au fost urmatoarele:"aReclamantuli este banuit de comiterea unei infractiuni grave, pentru care legea prevede pedeapsa privatiunea de libertate pe un termen ce depaseste doi ani, probele prezentate instantei de judecata au fost obtinute pe cale legitima, astfel, izolarea banuitului de societate este necesara, dinsul poate sa se ascunda de organele de urmarire penala sau de instanta, sa impiedice stabilirea adevarului pe procesul penal ori sa savirseasca alte infractiuni."Reclamantul a prezentat argumente impotriva necesitatii aplicarii masurii preventive de arest, referindu-se

in special la starea subreda a sanatatii sale. Acesta s-a referit la fapte concrete, precum ca de la primul sau arest niciodata nu s-a eschivat de la urmarirea penala si s-a prezentat la organele de drept la orice citare a sa. Comportamentul sau in perioada urmarii penale a fost intotdeauna ireprosabil. El avea familie, proprietate pe teritoriul Moldovei si nu in afara tarii, iar citeva ziare erau gata sa garanteze pentru eliberarea lui in conformitate cu prevederile Codului de Procedura Penala. Reclamantul era dispus sa depuna pasaportul sau drept garantie de neparasire a tarii.La 25 noiembrie 2004 Curtea de Apel Chisinau a mentinut decizia Judecatoriei Buiucani din 22 noiembrie 2004. Instanta de judecata nu a prezentat alte motive la emiterea deciziei sale, limitindu-se la mentinerea legitimitatii incheierii instantei de judecata inferioare.La 26 noiembrie 2004 presedintele Judecatoriei Buiucani a dispus prelungirea arestului preventiv al reclamantului pe un termen de 30 de zile pina la 29 decembrie 2004. Instanta de judecata a motivat ca detentia era necesara deoarece:"areclamantuli este invinuit de comiterea unei infractiuni grave, exista riscul exercitarii din partea lui a presiunii asupra martorilor, pericolul disparitiei invinuitului de organele de drept si persista necesitatea izolarii lui de societate".La 2 decembrie 2004 Curtea de Apel Chisinau a respins cererea de recurs a reclamantului fara a se baza pe careva argumente noi.La 14 decembrie 2004 Presedintele Judecatoriei Buiucani a respins cererea de habeas corpus depusa de catre reclamant, statuind urmatoarele:"potrivit dosarului penal, areclamantuli se invinuieste in comiterea unei infractiuni mai putin grave, pentru care legea prevede pedeapsa privatiunea de libertate pe un termen ce depaseste doi ani".La 20 decembrie 2004 Curtea de Apel Chisinau a respins cererea de recurs a reclamantului impotriva incheierii din 14 decembrie 2004.De asemenea, la 20 decembrie 2004, ofiterul de urmarire penala G.G, care l-a arestat pe reclamant si care era responsabil de urmarirea penala in cauza initiata la 10 septembrie 2004, a facut o declaratie in timpul unei conferinte de presa. El a afirmat cu certitudine ca dosarul intentat impotriva dlui Urecheanu si altor invinuiti in "cazul ambulantelor" a fost fabricat din motive politice in vederea inlaturarii oponentilor politici. Conform celor relatate de catre G.G., dosarul nu continea nimic esential ce ar fi permis initierea procedurii de urmarire penala sau arestarea reclamantului.La 21 decembrie 2004 urmarirea penala s-a terminat si dosarul penal a fost trimis Judecatoriei Centru. Dupa aceea, potrivit legislatiei nationale nu era necesara prelungirea detentiei provizorii, iar reclamantul a ramas in arest in asteptarea unei hotariri definitive favorabile acestuia sau a unei incheieri a instantei de judecata ce ar dispune incetarea detentiei sale.La 13 ianuarie 2005 in timpul primei sedinte de judecata asupra fondului cauzei penale, reclamantul a inaintat o alta cerere de habeas corpus si a exprimat disponibilitatea sa de a prezenta garantii ulterioare de neeschivare de la judecata. Acesta si-a motivat cererea, inter alia, pe starea subreda a sanatatii sale si pe declaratiile facute de catre ofiterul de urmarire penala G.G. din 20 decembrie 2004. La cererea procurorului, instanta a aminat sedinta de judecata pina la 20 ianuarie 2005, pentru a decide asupra conexarii dosarului reclamantului cu alte dosare ale altor inculpati.La 20 ianuarie 2005 instanta de judecata a acceptat cererea procurorului de a conexa cauza reclamantului cu alte trei cauze penale intentate in privinta unor persoane care au activat la Primaria municipiului Chisinau. Ca raspuns la cererea de habeas corpus a reclamantului, instanta de judecata a decis ca instanta de judecata ce va examina cauzele conexate se va pronunta asupra necesitatii prelungirii detentiei. Acesta s-a plins de omisiunea instantei de judecata de a raspunde prompt la cererea sa. La 27 ianuarie 2005 sedinta de judecata a fost aminata.La 2 februarie 2005 instanta de judecata a respins printr-o incheiere definitiva, cererea reclamantului de habeas corpus, constatind ca: "areclamantului i-a fost aplicat arestul preventivi din motivul ca este banuit in comiterea unei infractiuni grave, poate sa se ascunda de la organele de ocrotire a normelor de drept, sa impiedice la stabilirea adevarului in procesul penal dat. La moment circumstantele care au servit baza pentru eliberarea mandatului de arest si-a pastrat puterea".

La 16 februarie 2005 Judecatoria Centru a respins o alta cerere de habeas corpus inaintata de reclamant, sustinind ca "motivele, care au servit ca temei pentru aplicarea masurii de reprimare - arest, si-au pastrat puterea sa."B. Asistenta medicala acordata reclamantului in perioada de detentieReclamantul suferea de "osteoartrita cervicala progresiva1 (mielopatie) cu deplasarea vertebrelor C5-C6-C7 insotite de dureri acute" si care era nevoit sa poarte in permanenta un dispozitiv ce-i imobiliza gitul, pentru a minimaliza riscul unor traumatisme fatale ale coloanei vertebrale. El, de asemenea, suferea de guta si de hipertensiune arteriala de gradul II cu un risc sporit a unor complicatii cardio-vasculare, toate acestea fiind confirmate prin certificate medicale.Plingerea acestuia cu privire la lipsa unei asistente medicale suficiente se refera la perioada detentiei sale in izolatorul CCCEC intre 12 noiembrie 2004 si 18 ianuarie 2005.Intre 12 si 29 noiembrie 2004 (intre 19 si 29 noiembrie potrivit Guvernului) reclamantul s-a aflat in greva foamei. La 19 noiembrie 2004 (ziua celui de-al doilea arest al sau) el a fost consultat de medicul A.E, care a inregistrat plingerile reclamantului referitoare la dureri in spate si i-a stabilit diagnoza hipertensiune arteriala Ahipertensiune arteriala esentiala), administrindu-i medicamente pentru a-i scadea tensiunea arteriala.Potrivit reclamantului, atit medicului sau de familie, medicul G., cit si oricarui alt medic nu li s-a permis sa-l examineze in timpul detentiei, decit dupa ce cererea sa i-a fost comunicata Guvernului. Reclamantul a prezentat copiile a doua cereri inaintate de catre medicul sau de familie la 22 si 29 noiembrie 2004, prin care acesta solicita permisiunea examinarii reclamantului sau ca cel din urma sa fie examinat de catre un alt medic calificat. Nici una dintre cereri nu a fost admisa si nici chiar confirmata.Potrivit Guvernului, reclamantul nu a inaintat personal nici o cerere de a fi examinat de catre medicul G. pe parcursul detentiei sale.La 29 noiembrie 2004 reclamantul a lesinat in timpul sedintei de judecata si a fost internat de urgenta intr-un spital pentru detinuti, unde a primit tratament pina la 20 decembrie 2004.Potrivit reclamantului, el nu a fost examinat de nici un neurolog in timpul aflarii in spital. In cartela medicala personala sunt mentionate numeroase plingeri de acuze in regiunea cervicala a spinarii si de amortirea falangelor si bratelor (la 2, 7, 13 si 15 decembrie 2004). Abia la 15 decembrie 2004 acesta a fost examinat de catre un neurolog, care a constatat urmatoarele: "se recomanda examinarea de catre un neurochirurg in vederea stabilirii tratamentului adecvat". O asemenea examinare ulterior nu a avut loc.La 20 decembrie 2004 reclamantul a fost externat din spital si plasat din nou in izolator. In conformitate cu certificatul medical eliberat la externare, acesta era "in stare satisfacatoare, recomandindu-i-se supravegherea de catre un internist si de un neurolog, verificarea tensiunii arteriale si administrarea pastilelor...".La 20 decembrie 2004 procurorul a acceptat cererea sotiei reclamantului, privind examinarea acestuia de un neurolog in izolator. Cu toate acestea, medicul nu a avut acces la reclamant, deoarece administratia CCCEC nu i-a permis .Potrivit reclamantului, izolatorul nu dispunea de personal medical.Potrivit Guvernului in izolator activa medicul R.V., specializat in medicina Generala, care i-a acordat sistematic asistenta medicala reclamantului pe parcursul perioadei detentiei sale. In caz de urgenta detinutii puteau fi transportati la un spital din apropiere.Potrivit reclamantului, datorita lipsei asistentei medicale, acesta a fost constrins de a se folosi de posibilitatea de a i se masura tensiunea arteriala prin gratiile custii in care el a fost tinut pe parcursul sedintei de judecata.Guvernul nu a contestat acest fapt, insa a sustinut ca medicul din izolator i-a acordat reclamantului asistenta medicala la fiecare solicitare a acestuia.Potrivit Registrului medical din izolator, prezentat de Guvern, pe parcursul perioadei la care se refera plingerea reclamantului, acesta a fost examinat doar la 19 noiembrie 2004. Urmatoarea inregistrare a examinarii reclamantului dateaza cu 19 ianuarie 2005. Numele medicului R.V. este mentionat pentru prima data, in toate documentele prezentate de Guvern, la 11 februarie 2005.Sotia reclamantului a intreprins numeroase tentative fara succes (la 16, 17, 20, 22, 26, 27 noiembrie 2004,

precum si la 20 si 21 decembrie 2004) pentru a obtine permisiunea verificarii starii sanatatii acestuia, precum si transmiterii obiectelor necesare. Atit reclamantul, cit si sotia acestuia au cerut sa fie transmis un tonometru pentru masurarea tensiunii arteriale, precum si sa fie obtinute indicatiile medicului G. privind modul de folosire a acestuia. In cele din urma, sotiei i s-a permis transmiterea obiectelor necesare reclamantului.C. Rapoartele medicale intocmite dupa 18 ianuarie 2005 La 19 ianuarie 2005 Judecatoria Centru a acceptat cererea reclamantului ca sa fie examinat de un medic. In aceeasi zi, acesta a fost examinat de seful sectiei terapie al spitalului Pruncul, care a notat in Registrul medical (a se vedea paragraful 38 supra) ca reclamantul nu se plinge de sanatatea sa.Medicul G., care l-a examinat pe reclamant la 26 ianuarie 2005, a constatat ca starea sanatatii acestuia s-a inrautatit considerabil datorita imbinarii a trei maladii (a se vedea paragraful 25 supra). In eventualitatea lipsei tratamentului medical, reclamantul era supus unor riscuri serioase pentru viata si sanatatea sa. Esuarea monitorizarii si reactionarii permanente si corecte la schimbarile tensiunii arteriale ale acestuia, a nivelului acidului uric si a altor indici, putea avea urmari serioase, inclusiv infarctul miocardic, accese cerebrale-vasculare si chiar decesul spontan.La 25 ianuarie 2005 profesorului Z., seful catedrei neurochirurgie a spitalului "Nicolae Testimiteanu", i-a fost permis vizitarea reclamantui aflat in detentie. Reclamantul se plingea de dureri si de amortirea miinilor, de dureri de cap si de lipsa unei supravegheri permanente din partea unui specialist. In raportul sau, profesorul Z., s-a referit doar la osteoartrita cervicala a reclamantului, fara a recomanda spitalizarea. Acesta a recomandat tratamentul cu medicamente simptomatice, limitarea miscarilor fizice si purtarea permanenta a dispozitivului pentru fixarea gitului. Nefiind depistat riscul major al osteoartritei asupra vietii pacientului, s-a facut referire la persistenta riscului de inrautatire a starii sistemului nervos. Profesorul Z. a considerat ca in cazul agravarii starii sanatatii reclamantului, acesta va necesita tratament neurochirurgical intr-o clinica specializata.Alti doi medici, medicul S.G. si medicul M.G., care au examinat cartelele medicale ale reclamantului in luna ianuarie 2005, referindu-se la osteoartrita cervicala a reclamantului, au mentionat ca aceasta maladie poate cu desavirsire duce la pierderea permanenta a locomotiei si la efecte negative pentru sistemul cardio-vascular. Medicul S.G. a recomandat tratament medicamentos, gimnastica curativa si consultarea neurochirurgului pentru aprecierea oportunitatii interventiei micro-neurochirurgicale. De asemenea, el a recomandat purtarea unui dispozitiv de imobilizare a gitului. Medicul M.G. a sustinut ca a existat un risc serios pentru sanatatea reclamantului in legatura cu osteoartrita sa, incluzind tetrapareza2. Acesta a recomandat spitalizarea.O comisie medicala de stat, creata dupa comunicarea spetei Guvernului, a constatat ca osteoartrita cervicala prezinta un risc pentru sanatatea reclamantului si ca a existat posibilitatea unei eventuale intensificari a durerii suferite de acesta. Pacientul necesita "un regim de supraveghere si tratament medical adecvat in conditii de ambulator (domiciliu, serviciu, penitenciar)". In scrisoarea adresata Agentului Guvernamental la 9 februarie 2005, Ministerul Sanatatii a declarat ca tensiunea arteriala inalta si guta necesita "un regim psihoemotional corespunzator si un tratament medical potrivit prescrierilor medicilor".D. Alte chestiuni referitoare la detentia reclamantuluiPotrivit reclamantului, cu exceptia unei singure ocazii, el intotdeauna a fost adus in instanta de judecata in catuse si plasat intr-o cusca de metal pe parcursul sedintei de judecata. Guvernul nu a contestat acest fapt.Potrivit reclamantului celula in care a fost detinut in izolator era suprapopulata, fiindca avea o suprafata de 11 m2 prevazuta pentru 4 persoane si era prea cald.Potrivit Guvernului, reclamantul a fost detinut doar cu o singura persoana in celula, iar temperatura si alte conditii au fost in limitele acceptabile. In sustinerea prezentarilor sale, Guvernul a transmis Curtii o copie a raportului din 11 februarie 2005, intocmit de catre o inspectie sanitaro-epidemiologica, cu fotografii si imagini video a celulei reclamantului.E. Pretinsa interceptare a convorbirilor dintre reclamant si avocatul sauCamera intrevederilor dintre avocati si detinuti in izolator, pentru a-i separa pe acestia, avea un paravan de sticla cu gauri, care doar partial coincideau si erau acoperite cu o plasa. Potrivit reclamantului, ei

trebuiau sa strige pentru a se auzi unul pe celalalt si nu puteau face schimb de documente pentru a le semna.Guvernul nu a contestat existenta paravanului de sticla si a transmis Curtii o caseta video cu imaginile acestuia.La 15 februarie 2005 reclamantul a solicitat Judecatoriei Centru sa ordone administratiei izolatorului CCCEC sa-i acorde o camera pentru intilniri confidentiale cu avocatul sau. La 16 februarie 2005 instanta de judecata a respins demersul pe motiv ca potrivit administratiei izolatorului CCCEC, in camera pentru intrevederi nu erau instalate careva dispozitive pentru ascultare, iar existenta paravanului de sticla era necesara pentru securitatea detinutilor si avocatilor.Prejudiciu moralReclamantul a pretins suma de 55 000 EURO pentru prejudiciul moral suferit in urma incalcarii drepturilor sale garantate de Conventie: 20 000 EURO pentru incalcarea articolului 3, 30 000 EURO pentru incalcarea articolului 5 si 5 000 EURO pentru incalcarea articolului 8 din Conventie. Reclamantul a citat jurisprudenta Curtii in vederea dovedirii faptului ca sume comparabile cu acestea au fost acordate pentru incalcarile articolelor respective.Guvernul a contestat suma pretinsa de reclamant, sustinind ca aceasta este excesiva prin prisma jurisprudentei Curtii. Acesta a sustinut ca jurisprudenta citata de reclamant in privinta incalcarilor articolului 3 s-au aplicat situatilor care nu aveau nimic comun cu cauza acestuia in contextul naturii si seriozitatii incalcarilor invocate, efectelor produse asupra reclamantului si atitudinii autoritatilor statului.Autoritatile au intreprins toate masurile pentru a ameliora starea sanatatii reclamantului si tratamentul acestuia nu a atins minimul prevazut de articolul 3 din Conventie. Orice constatare a incalcarii articolului 5 din Conventie constituie in sine o satisfactie echitabila suficienta; din moment ce nu a existat nici o proba in favoarea eliberarii reclamantului, nu a avut loc o incalcare. Orice constatare a unei incalcari a articolului 8 din Conventie va avea un efect similar, in special in legatura cu retragerea de reclamant a unui capat de acuzare potrivit acestui articol si a omisiunii acestuia de a prezenta careva detalii sau de a cita jurisprudenta Curtii in acest sens.Curtea considera ca reclamantului i s-a cauzat un anumit stres si frustrare, in special, prin neglijenta vadita a necesitatilor sale medicale din partea autoritatilor, precum si prin motivele insuficiente invocate la dispunerea detentiei sale. Curtea acorda reclamantului suma totala de 4000 EURO pentru prejudiciu moral.Costuri si cheltuieliIn continuare, reclamantul a pretins suma de 7808 EURO cu titlu de costuri si cheltuieli. Acesta a prezentat un contract de reprezentare legala incheiat cu avocatul sau, potrivit caruia cel din urma urmeaza sa fie platit, "cu o taxa de 60-100 EURO pe ora, conform unei scheme de ore efectiv lucrate".De asemenea, acesta a anexat o lista a orelor lucrate pentru pregatirea cauzei (atingind 69 de ore), inclusiv si taxa pe ora pentru fiecare tip de serviciu. Reclamantul a invocat ca avocatul sau are o experienta vasta in domeniul drepturilor omului, cistigind cauze extrem de complexe in fata Curtii precum ar fi Ilascu si altii c. Moldavei si Rusiei aGCi, nr.48787/99, CEDO 2004 - ...). De asemenea, acesta a inclus cheltuielile postale de expediere rapida.Guvernul a considerat aceste pretentii ca fiind nejustificate. Acesta a sustinut ca reprezentantul reclamantului nu a prezentat vreo explicatie detailata privind natura serviciilor prestate clientului sau sau costul acestor servicii. In timp ce motiva ca prezenta cauza "ridica chestiuni complexe de fapt si de drept", acestia au pus la dubiu necesitatea revederii jurisprudentei Curtii in decursul a 15 ore si a numarului de ore petrecute la elaborarea observatiilor reclamantului. Totodata, Guvernul a demonstrat ca costul pentru expedierea documentelor prin posta rapida este mai mic decit a cerut reclamantul pentru aceasta, precum si faptul retragerii cererii acestuia de luare a masurilor provizorii, care era inclus in orele de lucru invocate fara relevanta. Guvernul a solicitat Curtii respingerea cererii reclamantului privind rambursarea costurilor si cheltuielilor, precum s-a procedat intr-un numar de cazuri anterioare.Curtea reaminteste ca in ceea ce priveste rambursarea costurilor si cheltuielilor potrivit articolului 41 trebuie sa se stabileasca ca acestea au fost reale si necesare si au avut un cuantum rezonabil (Croitorii c. Moldovei, nr.18882/02, §35, 20 iulie 2004). Potrivit Regulei 60 §2 din Regulamentul Curtii, este necesara

prezentarea unei liste detaliate a tuturor cheltuielelor invocate, omiterea careia poate avea drept efect respingerea revendicarilor in intregime sau in parte de Curte.In prezenta cauza, tinind cont de faptul ca s-a facut referinta la lista detaliata a cheltuielelor prezentata de reclamant, la numarul si complexitatea capetelor de acuzare invocate, precum si la constatarea neincalcarii in privinta a doua alegatii, Curtea acorda reclamantului suma de 3000 EURO cu titlu de costuri si cheltuieli. PenalitatiCurtea considera oportun ca penalitatea sa fie calculata in baza ratei minime a dobinzii a Bancii Centrale Europene, la care sa se adune trei procente.

DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA IN UNANIMITATE1. Respinge obiectiile preliminare ale Guvernului;2. Sustine ca a existat o incalcare a articolului 3 din Conventie;3. Sustine ca a existat o incalcare a articolului 5 §3 din Conventie, in privinta motivelor insuficiente pentru detentie; 4. Sustine ca nu a existat o incalcare a articolului 5 §3 din Conventie, in privinta deciziilor pronuntate de judecatori competenti de a dispune eliberarea reclamantului in cursul procedurii;5. Sustine ca a avut loc incalcarea articolului 5 §4 din Conventie, in privinta duratei examinarii cererii de habeas corpus a reclamantului;6. Sustine ca nu a avut loc incalcarea articolului 8 din Conventie, in privinta lipsei confidentialitatii comunicarii dintre avocat si client; 7. Sustine:(a) ca Statul pirit trebuie sa achite reclamantului in decurs de trei luni de la data la care hotararea va deveni definitiva in conformitate cu prevederile articolului 44 § 2 din Conventie, 4 000 EURO (patru mii de euro) in calitate de prejudiciu moral si 3 000 EURO (trei mii euro) in calitate de costuri si cheltuieli, care urmeaza sa fie achitate in valuta nationala a statului pitit la rata de schimb aplicabila la data executarii hotaririi, plus orice taxa care trebuie incasata;(b) ca din momentul expirarii celor trei luni sus mentionate pana la data executarii trebuie achitata o rata simpla a dobanzii la sumele de mai sus egala cu rata limita de imprumut a Bancii Centrale Europene pentru perioada de intirziere plus trei procente; 8. Respinge restul pretentiilor reclamantului de satisfactie echitabila.

I N C H E I E R E

In procesul de cercetare a temei Apararea drepturilor omului in justitie putem afirma ca problemele referitoare la asigurarea si apararea drepturilor omului in diferite tari ale lumii sint aceleasi, doar ca modalitatile de abordare a lor sint diferite. La ora actuala, democratia in tara noastra este inca fragila datorita lipsei unor norme care sa asigure drepturile politice, sociale, economice si culturale.Este necesara o colaborare ampla a tuturor organizatiilor implicate in pro¬cesul de democratizare a societatii si de asigurare a drepturilor si libertatilor fun¬damentale ale omului. Aceasta colaborare ar facilita traversarea cailor anevoioase ale tranzitiei.In acest sens, un rol aparte le revine organizatiilor neguvernamentale, care tind sa tina sub control strict activitatile functionarilor publici, contribuie la promovarea . unor norme morale si legislative corecte. De mentionat, insa, ca structurile existen¬te au, din pacate, o activitate mai mult declarativa si neeficienta, iar obiectivele propuse de unele organizatii nu intotdeauna corespund idealurilor societatii.In opinia unor specialisti, in plan global, la moment, exista citeva mari pericole in masura sa afecteze grav opera de afirmare si asigurare a drepturilor si libertatilor omului. Unul din ele ar fi asa-numitul pericol al blazarii. El planeaza mai ales asupra tarilor cu o democratie deja consolidata si unde, in virtutea acestui fapt, atit guvernele, cit si societatea civila, subestimeaza importanta implicarii active si con¬secvente in procesul de protectie si promovare a drepturilor cetatenesti. Si mai dezastruos poate fi pericolul

optimismului inregistrat in tarile care au purces relativ nu demult pe calea democratiei, el manifestindu-se mai cu seama in inertie, in falsa speranta ca lucrurile merg bine de la sine, fiind generat de declaratiile puterii si lipsa la cetateni a cunostintelor suficiente in domeniul drepturilor omului.Avind experienta Republicii Moldova, exista si asa-numitul peri¬col al modei . Acesta, intrunind si pericolul optimismului, le paste pe tarile cu o democratie fragila si care, pentru a fi in rind cu lumea, se conformeaza juridic standardelor universale de drepturi ale omului (prin ratificarea de catre putere a diverselor conventii si pacte internationale sau regionale), dar care practic minimizeaza garantarea drepturilor si libertatilor cetatenesti. O atare situatie poate conduce la incalcari in masa ale principiilor democratice general acceptate, urmate de explozii sociale imprevizibile, iata de ce, in acest context, devine imperioasa necesitatea consolidarii unei institutii nationale cu adevarat independente, care sa poata intra de fiecare data in conflict cu statul, cind situatia o cere, pentru a proteja interesele legitime ale individului. Ar putea contribui la per¬fectionarea legislatiei nationale si a mecanismului de garantare a drepturilor omu¬lui institutiei avocatului parlamentar ca garant national privind asigura¬rea protectiei drepturilor si libertatilor cetatenesti. Institutiei avocatului parlamentar nu este un organ care sa se substituie altora, ci, alaturi de alte autoritati publice, in special de cele cu caracter executiv, sprijina respectarea drepturilor si libertatilor cetatenilor, fiind astfel un protector al tuturor.Institutia avocatului parlamentar este democratica, independenta, a carei implementare cere timp, cadru democratic, cultura, in special politico-juridica, solicitudine si autoritati dispuse a coopera si inlatura din activitatea lor orice greseli sau abuzuri la adresa drepturilor si libertatilor cetatenilor.Functionarea acestei institutii duce la inlaturarea unor practici si mentalitati de natura totalitara prin cultivarea unor relatii de colaborare, sprijin si incredere reciproca intre auto¬ritatile publice, in special intre administratie si cetateni.Cele mai importante si mai eficiente mijloace actuale pentru asigurarea protectiei si apararii drepturilor omului il constituie justitia. Aceasta, prin definitie, trebuie sa garanteze drepturile cetatenilor impotriva oricaror abuzuri, sanctionand pe cei vinovati de incalcarea legii si restabilind drepturile ce au fost incalcate.Daca autoritatea legiuitoare nesocoteste normele constitutionale sau le incalca pentru cetateni exista posibilitatea controlului constitutionalitatii legii de catre Curtea Constitutionala sau de aparare a drepturilor sale prin intermediul sistemului judecatoresc. Acest control este considerat a fi exterior si de aceea garanteaza obiec¬tivitatea, avind la baza independenta si inamovibilitatea judecatorilor si, prin ur¬mare, fiind pe deplin autoritar. Respectivul control este rafinat si mai formalist avind ca scop in orice situatie numai stabilirea dreptatii. Chiar daca organele de jurisdictie, solutionind litigiile juridice dintre cetateni (precum si dintre cetateni si persoane juridice, dintre cetateni si organe ale puterii etc.), incalca sau nu respecta drepturile fundamentale ale omului, pronuntind hotariri ilegale sau neintemeiate, procedura de judecata stabileste mijloacele prin care pot fi inlaturate astfel de incalcari, instituind posibilitatea exercitarii cailor ordi¬nare sau extraordinare de atac al hotaririlor judecatoresti.Se intelege prin cai de atac toate caile oferite de lege partilor si tertilor in vederea obtinerii unei noi hotarari intr-un litigiu asupra caruia exista deja decizia unei instante. Caile de atac sunt o institutie creata tocmai in scopul prevenirii si lichidarii erorilor in sfera de realizare a justitiei. Ele sunt mijloacele procesuale care permit un nou examen al procesului in care s-a pronuntat una sau chiar mai multe hotarari judecatoresti, in vederea desfiintarii, totale sau partiale, a acestora atunci cand sunt gresite, in fapt sau in drept. Finalitatea si totodata, ratiunea cailor de atac sunt realizate in conditiile cele mai bune ale justitiei si asigura aplicarea uniforma a legii de catre toate instantele judecatoresti. Ele apar ca niste remedii procedurale contra eventualelor greseli comise din cauza partilor sau judecatorilor, in impartirea dreptatii. Caile de atac implica deci o prezumtie de greseala pentru judecata atacata si o prezumtie de o eventuala indreptare in privinta judecatii ce va urma.Pentru subiectii procesului - instanta, parti, procuror, luati in ansamblu, existenta cailor de atac ofera posibilitatea de a se indeparta greselile cuprinse intr-o hotarare, greseli datorate, fie partilor, care prin denaturarile si reticentele lor, nu au informat corect pe judecatori ori nu s-au aparat complet, fie chiar judecatorilor care nu si-au exercitat rolul activ, nu au apreciat corect situatia de fapt ori au aplicat sau

interpretat in mod gresit legea. Asa fiind, caile de atac constituie o pavaza puternica a legalitatii si impotriva arbitrajului judecatoresc.Datorita importantei pe care o prezinta pentru infaptuirea justitiei, folosirea cailor de atac prevazute de lege, beneficiaza de o reglementare constitutionala. Astfel, art. 119 din Constitutia Republicii Moldova prevede, cu titlu de principiu, ca „impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si organele de stat competente pot exercita caile de atac, in conditiile legii".In concluzie putem constata urmatoarele: Constitutia Republicii Moldova face o sinteza relativ completa si armonios articulata a gamei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Articolele constitutionale consacrate drepturilor si li¬bertatilor fundamentale ale omului cuprind, intr-adevar, ceea ce este mai semnifi¬cativ in conceptia moderna privind drepturile omului. Nu exista nici un document international recunoscut de statele dezvoltate ale lumii care sa nu aiba reflectare in Constitutia Republicii Moldova.

Bibliografie1. Macovei Monica, Libertatea si siguranta persoanelor, 2003.2. Micu Doina, Garantarea drepturilor omului in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, Bucuresti 1998.3. Morosan Ion, Garantii juridice privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, Chisinau 2002.4. Munzberg Olav, Drept international si minoritatile etnice. Evolutia dreptului omului, Bucuresti 1998.5. Popa Vasile, Care sint si cum se pot apara drepturile omului, Timisoara 1994.6. Potinga Alexei, Asigurarea drepturilor omului in lume, Chisinau 2003.7. Potinga Alexei, Asigurarea drepturilor omului in lumea contemporana (analiza comparata ), Chisinau 2003.8. Ciobanu Aristide, Societatea civila si drepturile omului, Chisinau 1997.9. Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului, Chisinau 2000.10. Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului protocol aditional, Chisinau 2002.11. Dianu Tiberiu, Protectia penala internationala a drepturilor omului, Bucuresti 1996.12. Drepturile in viata de fiecare zi: impactul activitatii Consiliul Europei in domeniul drepturilor omului, 1993.13. Ionel Closca, Ion Suceava, Tratat de drepturile omului, Bucuresti, 1995.14. Irina Moroianu Zlatescu, Protectia juridica a drepturilor omului, Bucuresti, 1996.15. Ioan Demeter, Declaratia drepturilor omului. Schita istorica, Bucuresti 1997. 16. Ion Dogaru, Dan Claudiu Danisor, Drepturile omului si libertatile publice, Chisinau, 1998.17. Aristide Cioaba, Lorena Pavalan, Rozmari Pogoceanu, Societatea civila si drepturile omului. Editura Institutului de Teorie Sociala, Bucuresti, 1997.18. Aristotel, Politica. Bucuresti, 1976.19. Duculescu Victor, Protectia juridica a drepturilor omului, Bucuresti 1994.20. Duculescu Victor, Protectia juridica a drepturilor omului, Bucuresti 1998.21. Freeden Michel, Drepturile, Bucuresti 1998.22. Constitutia Republicii Moldova, adoptata la 29.07.1994, intrata in vigoare la 27.08.1994.23. Legea Republicii Moldova cu privire la avocatii parlamentari nr.1349-XII, adoptata la 17.10.1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr. 82-83.24. Hotarirea Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului privind Centrul pentru Drepturile Omului, a structurii, statutului de functii si modului de finantare a acestuia nr. 1484 din 05.02.1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 36-3725. Levin Leah, Drepturile omului: Intrebari si raspunsuri, Chisinau 1998.26. Cojuhari Alexandru, Problemele eficientei justitiei, Dreptul 2002, nr. 1227. Ioan Santai, Competenta instantelor judecatoresti referitoare la incalcarea legii in activitatea autoritatilor administratiei publice, in Dreptul, 1995, nr. 1.28. Dorogan Ion, Drepturile omului si libertatile publice, Chisinau 1998.29. Elena Arama, Cadrul legislativ si protectia eficienta a drepturilor omului, in Buletinul Asociatiei

Tinerilor Juristi, nr. 3, Chisinau, 1997.30. Madalina Voican, Ruxandra Burdescu, Gheorghe Mocuta, Curti internationale de justitie, Bucuresti 2000.31. Morosan Ion, Reglementarea juridica a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, Chisinau 2003.32. Raportul privind respectarea drepturilor omului in Republica Moldova in anul 2004, CpDOM, Chisinau 2004.33. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, CpDOM, Chisinau 2000.34. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, CpDOM, Chisinau 2004.35. Accesul liber la justitie, CpDOM, Chisinau 2003.36. Victor Dan Zlatescu, Irina Moroianu Zlatescu, ,Drepturile omului in actiune, Bucuresti 1994.37. Marin Voicu, Prefata la ,,Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului” -; prima editie in limba romana, Bucuresti 1997.38. Politia si societatea civila. Comitetul Helsinki pentru drepturile omului in Moldova, Chisinau 2001.39. Centru de protectie a drepturilor fundamentale ale omului, Drepturile si Libertatile omului in Republica Moldova, Raport national 1999, Chisinau 2000.40. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecatorului nr. 544-XII, adoptata la 20.07.95, Monitorul Oficial al Republicii Moldova. -; 1995. -; 59-60.41. Legea Republicii Moldova privind organizarea judecatoreasca nr. 514-XII, adoptata la 06.07.95, Monitorul Oficial al Republicii Moldova. -; 1995. -; 58.42. Legea Republicii Moldova cu privire la colegiul disciplinar si raspunderea disciplinara a judecatorului. -;nr. 950 din 19.07.1996, Monitorul Oficial al Republicii Moldova. -; 1996. -; nr.61-62.43. Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, Monitorul Oficial al Republicii Moldova. -; 2000. -; nr.57-58.44. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Suprema de Justitie. -;nr. 789-XIII din 26.03.1996, Monitorul Oficial al Republicii Moldova. -; 1996. -; nr. 32-33.45. Drepturile omului, principalele instrumente cu caracter universal, Chisinau 1998.46. Arina Kaijdan, Organizatii Internationale Europene, Chisinau 2001.47. Vidan Ioan, Drepturile omului in reglementari internationale, Bucuresti 1999.48. Calancea Leonid, Drepturile omului -; o piatra unghilara pentru o noua Europa in drepturile omului in Republica Moldova, Chisinau 1998.49. Protectia juridica a drepturilor omului, mijloace interne si internationale, Bucuresti 1998.50. Centru de informare asupra drepturilor omului, Drepturile omului in viata de fiecare zi. Impactul activitatii Consiliului Europei in domeniul drepturilor omului, Editura Consiliul Europei, Tiparit in Republica Moldova.51. Garantarea drepturilor omului in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, Bucuresti 1998.52. Grama D. C., Tendintele evolutiei doctrinilor juridice in Moldova, Bucuresti 2000.53. Cojocaru Gheorghe, Politica externa a Republicii Moldova, Chisinau 1999. 54. M. Iuga, Caile legale de atac in procesul penal, Chisinau 2000.55. Hotarirea Plenului Curtii Supreme de Justitie a R. Moldova „cu privire la examinarea cauzelor civile in ordine de apel" din 26.12 2000. nr.28.56. Hotarirea Plenului Curtii Supreme de Justitie a Republica Moldova cu privire la practica de examinare a cauzelor in ordine de recurs din 26 decembrie 2000.57. Liviu-Narcis Pirvu, Elementele de procedura civila si contencios administrativ, Bucuresti 2003.