OMORUL CALIFICAT

1. Conţinutul legal

Deşi infracţiunea de omor prezintă întotdeauna aceleaşi caracteristici – acţiunea de a ucide cu intenţie o fiinţă omenească, acţiune ce are ca rezultat moartea victimei – în realizarea concretă poate prezenta diverse particularităţi după cum în jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupează, se alătură diferite elemente care, fără a schimba substanţa faptei , îi dau acesteia o coloratură diferită sporindu-i gradul de pericol social. Omorul calificat reprezintă fapta persoanei care săvârşeşte un omor în anumite împrejurări, anume prevăzute de lege1. Omorul calificat, infracţiune prevăzută în art. 179 C. pen.2, reprezintă o modalitate agravată a infracţiunii

de omor. Această faptă prezintă un grad de pericol social mai ridicat faţă de infracţiunea de omor simplu, ceea ce explică incriminarea sa, prin dispoziţii separate şi sancţiunea mai severă3.

2. Obiectul ocrotirii penale

a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privind dreptul fundamental la viaţă. b) Obiectul material este corpul persoanei aflată în viaţă asupra căreia se îndreaptă acţiunea ucigătoare. Nu interesează dacă victima era sănătoasă ori se afla într-o stare avansată de boală şi nu ar mai fi trăit mult dacă ar fi fost ucisă.

3. Circumstanţele judiciare în prezenţa cărora există omor calificat

a) OMORUL SĂVÂRŞIT CU PREMEDITARE (art.179 lit.a C.pen.). Premeditarea, ca element circumstanţial al infracţiunii de omor calificat,

1 Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal roman. Volumul III. Partea specială, Editura Academiei, Bucureşti, 1971, pag. 186-187.2 Codul penal a fost adoptat prin Legea nr. 301/2004 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004. Conform art. 512 C. pen., Codul penal va intra în vigoare la data de 29 iunie 2005.3 Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I. Curs universitar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag. 25.

presupune nu numai trecerea unui interval oarecare de timp de la luarea hotărârii (rezoluţiei) până la exteriorizarea ei, dar şi o chibzuire anticipată asupra faptei, o deliberare anterioară, persistare asupra hotărârii, cât şi exteriorizarea ei, concretizarea ei prin acte de pregătire a săvârşirii faptei, cum ar fi: obţinerea de informaţii, procurarea de mijloace, pândirea victimei, atragerea ei într-o cursă, căutarea de complici etc4. Considerarea premeditării ca o împrejurare care califică omorul se explică prin aceea că o faptă săvârşită în mod spontan este socotită ca mai puţin gravă decât fapta comisă în urma unei reflexii, unei deliberări prin care făptuitorul a elaborat un plan de executare şi a organizat aducerea acestuia la îndeplinire5. Cu alte cuvinte, premeditarea reprezintă o chibzuinţă în comiterea infracţiunii. Premeditarea ţine de perioada internă (gândul criminal din mintea făptuitorului). Pentru a se putea considera infracţiune, cel care comite fapta trebuie , să treacă la actele din perioada externă (actele pregătitoare, tentativa, faptul consumat, faptul epuizat). Infracţiunea de omor calificat, fiind comisă în formă continuată necesită şi trecerea la actele din perioada esternă. În cazul în care gândul criminal nu s-a exteriorizat prin acte de executare (prin trecerea la act), rămânând doar în mintea omului, infracţiunea nu există deoarece nuda cogitatio, nemo partitur, adică gândul criminal nu se pedepseşte. Când se efectuează urmărirea penală, organele de 4 George Antoniu, Constantin Bulai (coordonatori), Practica judiciară penală. Volumul III. Partea specială, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, pag. 27; Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 493/1980 în Vasile Papadopol, Mihai Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară penală pe anii 1976-1980, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 281; Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 2997/1974 în Vasile Papadopol, Mihai Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag. 308 ; Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a I-a penală, sentinţa nr. 10/1991 în Tribunalul Municipiului Bucureşti, Culegere de practică judiciară penală pe anul 1991 cu note de Vasile Papadopol, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” S.R.L. , Bucureşti, 1992, pag. 196 ; Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 5155 din 27 noiembrie 2001 în Curtea Supremă de Justiţie, Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2001, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 191; Oliviu Augustin Stoica, Drept penal. Partea specială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, pag. 70; Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 2672 din 28 mai 2002 în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2002, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, pag. 449; Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 1014 din 9 iulie 1993 în Curtea Supremă de Justiţie, Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 1993, Editurile ,,Continent XXI” & ,,Universul”, Bucureşti, 1994, pag. 171-172. 5 Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 189.

2

urmărire penală trebuie să strângă toate probele necesare pentru a-i putea dovedi vinovăţia învinuitului, deoarece, dacă există cea mai mică îndoială asupra vinovăţiei sale, în faza de judecată, va exista posibilitatea să fie achitat de instanţa de judecată care se pronunţă asupra vinovăţiei sale, căciin dubio pro reo, adică orice îndioală profită autorului şi actori incumbit probatio adică sarcina probei revine celui care acuză, acuzator fiind organul de urmărire penală. Dacă făptuitorul nu a avut posibilitatea să mediteze, să cântărească şansele de realizare a rezoluţiei, fiind într-o activitate continuă, circumstanţa agravantă nu poate fi reţinută6. Nu se extind efectele premeditării atunci când făptuitorul care luase hotărârea de a ucide o persoană întâlneşte din întâmplare altă persoană şi în urma unei dispute o omoară, fiindcă hotărârea de a săvârşi acest omor este distinctă şi spontană7. Subiect activ al infracţiunii de omor calificat săvârşit cu premeditare este necalificat de text, putând fi orice persoană care răspunde penal. Conform art. 113 C. pen., minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. Proba săvârşirii sau nu cu discernământ a faptei poate fi făcută prin expertiză medico-legală psihiatrică (pentru stabilirea stării de discernământ în cazul oricărui făptuitor, indiferent de vârsta sa, nu numai la minorii cu vârsta între 14 şi 16 ani). În cazul în care, prin expertiză medico-legală psihiatrică se stabileşte că făptuitorul a avut discernământ la data comiterii faptei prevăzute de legea penală (în acest caz omor calificat) el va putea fi tras la răspundere penală, conform legii. În caz contrar, nu răspunde penal. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal, potrivit legii. Subiectul pasiv nu este, în acest caz calificat de text, fiind persoana căreia i s-a suprimat viaţa ca urmare a premeditării subiectului activ. Participaţia este posibilă sub toate formele ei: coautorat, instigare sau complicitate. Există coautorat, de exemplu, dacă făptuitorii au luat împreună hotărârea în seara precedentă săvârşirii omorului, urmată de înarmarea lor cu un topor şi un ciomag, pândirea victimei în apropierea locuinţei sale şi uciderea acesteia după ce a ieşit din casă. Participaţia la infracţiunea de omor calificat în forma complicităţii se poate

6 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 1047/1990 în ,,Dreptul” nr. 12/1991, pag. 104 ; Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 862 din 24 aprilie 1985 în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1985, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987, pag. 304 ; Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 26.7 Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 189.

3

face sub forma complicităţii materiale sau a complicităţii morale. Complicitatea poate fi materială atunci când autorului îi sunt procurate mijloace apte pentru a ucide victima, când sunt obţinute informaţii despre victimă (de exemplu, adresa victimei, ora la care aceasta soseşte acasă). Complicitatea poate fi morală, ca de pildă, prin întărirea intenţiei autorului de a săvârşi omorul calificat. În situaţia instigatorului, răspunderea penală a acestuia va fi angajată numai în măsura în care acesta, prin activitatea sa, a determinat pe autor să comită sau să încerce a săvârşi omorul. Simplele îndemnuri, care prin ele însele, nu au fost de natură să determine în persoana autorului voinţa de a ucide, sau care au fost atât de slabe, încât şi-au pierdut influenţa până la comiterea faptei, nu vor putea fi considerate instigare8. Conform art. 39 C. pen., instigatorul este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Prin urmare, dacă actele de instigare nu au dus la comiterea infracţiunii de omor calificat, acestea nu vor putea fi considerate instigare. Forma de vinovăţie în cazul săvârşirii infracţiunii de omor calificat este intenţia directă, deoarece infractorul prevede rezultatul acţiunii sale ucigătoare (decesul victimei), urmărind producerea lui (prin procurarea de mijloace, obţinerea de informaţii în vederea comiterii infracţiunii), urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte (autorul trece la actul criminal ucigând victima). Premeditarea infracţiunii de omor calificat constituie, în general, o circumstanţă personală care nu se răsfrânge asupra celorlalţi participanţi, fiind o activitate psihică, dar, când cel care a premeditat săvârşirea faptei efectuează acte de pregătire împreună cu alte persoane care cunosc scopul pregătirii, circumstanţa personală devine o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra participanţilor9. b) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA SOŢULUI SAU UNEI RUDE APROPIATE (art. 179 lit.b C. pen.) Omorul săvârşit asupra soţului (uxoricid) constă în uciderea persoanei cu care autorul era căsătorit10. În cazul acestei circumstanţe a infracţiunii de omor calificat, atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv sunt calificaţi. Subiectul activ, adică cel care comite o infracţiune de omor calificat este soţul sau ruda apropiată a persoanei căreia i s-a suprimat viaţa. Subiectul pasiv al infracţiunii, adică persoana ucisă ca urmare a activităţii subiectului activ, este soţ sau rudă apropiată cu subiectul activ.

8 Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 19.9 Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 26-27.10 Oliviu Augustin Stoica, op.cit., pag. 72.

4

Calitatea de soţ atât a subiectului activ, cât şi a subiectului pasiv, trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Dacă această calitate a încetat ca urmare a pronunţării unei sentinţe definitive de desfacere a căsătoriei, fapta constituie omor simplu, prevăzut la art. 178 C. pen. Încercarea de a ucide pe soţ, după pronunţarea hotărârii de desfacere a căsătoriei dar înainte de rămânerea definitivă a hotărârii, constituie tentativă de omor calificat, părţile având la data săvârşirii faptei calitatea de soţi11. Infracţiunea de omor calificat poate fi săvârşită şi asupra unei rude apropiate12. Omorul săvârşit asupra unei rude apropiate constă în uciderea unei persoane care este rudă apropiată a autorului. Omorul poate fi comis: asupra descendenţilor sau ascendenţilor (patricid) ori asupra fraţilor (fratricid). Potrivit art. 164 C. pen., ,,rude apropiate” sunt ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude. Dispoziţiile privitoare la rude apropiate se aplică, în caz de adopţie, atât persoanei adoptate, cât şi descendenţilor acesteia şi în raport cu rudele fireşti. Astfel, inculpatul, care l-a ucis pe fiul său, care fusese adoptat cu efecte depline de bunicii materni ai acestuia, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat13.Săvârşirea omorului asupra unei rude apropiate există şi atunci când fapta a fost comisă de nepot asupra unchiului, deoarece unchii şi mătuşile, care sunt rude în linie colaterală de gradul III, sunt consideraţi, în înţelesul legii penale, rude apropiate14. Dacă făptuitorul nu a cunoscut că între el şi victimă există o relaţie de rudenie, precum şi în caz de error in persona sau de aberratio ictus circumstanţa agravată menţionată nu va opera, fiind aplicabile regulile privitoare la eroarea de fapt (art. 33 alin. 2 C. pen.). De asemenea, nu va opera agravanta în cazul în care inculpatul, deşi luase hotărârea să omoare pe soţ sau pe ruda apropiată, în fapt, datorită erorii asupra persoanei sau, ca urmare a devierii acţiunii, a ucis o altă persoană. În acest caz, răspunderea sa penală se stabileşte pentru omor simplu15. Calitatea de soţ sau de rudă

11 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, decizia nr. 502/A/2001 în ,,Revista de drept penal” nr. 4/2002, pag. 137. 12 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 5543 din 13 decembrie 2002 în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, op.cit., pag. 450.13 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 3988/1999 în ,,Revista de drept penal” nr. 4/2001, pag. 150.14 Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 1498/1975 în Vasile Papadopol, Mihai Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag. 308. 15 Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 191 ; George Antoniu,

5

apropiată a autorului, fiind o circumstanţă personală, nu se răsfrânge asupra participanţilor. c) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA UNUI MINOR CARE NU A ÎMPLINIT VÂRSTA DE 15 ANI (art. 179 lit. c C. pen.) Fapta este mai gravă în această modalitate datorită calităţii speciale a subiectului pasiv – un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani. Prin urmare, subiectul pasiv este circumstanţiat de text, şi anume un minor care, la data comiterii faptei să nu fi împlinit vârsta de 15 ani. Prin instituirea acestei agravante se doreşte protejarea vieţii minorilor, avându-se în vedere că fapta se poate săvârşi mai uşor asupra acestor categorii de persoane, opoziţia acestora fiind minimă, chiar inexistentă. De asemenea, impactul asupra societăţii a unei astfel de fapte este mare, generând sentimente de revoltă, indignare, teamă. Pentru a putea fi încadrată infracţiunea de omor calificat la modalitatea prevăzută de art. 179 lit. c C. pen. este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut vârsta subiectului pasiv al infracţiunii. Cunoaşterea vârstei subiectului pasiv de către făptuitor înainte de comiterea omorului trebuie dovedită de organele de urmărire penală prin administrarea unor probe concludente. Făptuitorul putea să cunoască vârsta victimei ca urmare a unor informaţii obţinute de făptuitor anterior comiterii omorului. Condiţia cunoaşterii vârstei victimei se consideră îndeplinită şi atunci când vârsta este evidentă ca urmare a trăsăturilor fizico-somatice ale acesteia, a insuficientei sale dezvoltări fizice sau a categoriei de unitate de învăţământ pe care o urmează victima (de exemplu, omorârea unui minor într-o unitate de învăţământ primar ori dintr-o unitate preşcolară etc.). Dacă făptuitorul nu cunoştea vârsta subiectului activ şi nu o putea deduce (de exemplu, deşi vârsta victimei era sub 15 ani, acesta avea o înălţime de 1,90 m, suferind de gigantism), sunt incidente dispoziţiile art. 33 alin. 2 C. pen. privind eroarea de fapt16. În acest caz, făptuitorul va răspunde pentru infracţiunea de omor în formă simplă, eventual cu aplicarea altor circumstanţe agravante, în funcţie de specificul faptei. Dovada împrejurărilor concrete care au determinat eroarea de fapt incumbă inculpatului17. Circumstanţa prevăzută la art. 179 lit. c C. pen. este o circumstanţă reală care, conform art. 42 alin. 2 C. pen., se răsfrânge asupra tuturor

Constantin Bulai (coordonatori), op. cit., pag. 31 ; Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 27.16 Conform art. 33 alin. 2 C. pen., nu constituie circumstanţă agravantă împrejurarea pe care făptuitorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.17 Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 358.

6

participanţilor numai în măsura în care aceştia au cunoscut-o sau au prevăzut-o. Astfel, instigatorul la un omor calificat va răspunde pentru această modalitate agravată a infracţiunii de omor calificat dacă acesta cunoştea anterior comiterii faptei vârsta victimei18. d) OMORUL SĂVÂRŞIT PROFITÂND DE STAREA DE NEPUTINŢĂ A VICTIMEI DE A SE APĂRA (art. 179 lit. d C. pen.) Această formă de omor calificat constă în săvârşirea faptei profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra, datorită căreia victima nu are posibilitatea de a se împotrivi acţiunii de ucidere care se săvârşeşte asupra sa ori nu are posibilitatea de a o evita19. Starea de neputinţă a victimei de a se apăra se poate datora unor incapacităţi fizice (de exemplu: stare de somn, intoxicaţii cu alcool ori cu diferite substanţe stupefiante). Pentru existenţa acestei circumstanţe a infracţiunii de omor calificat se cer îndeplinite cumulativ două condiţii: 1.fzptuitorul trebuie să fi cunoscut starea incapacitate a victimei de a se apăra datorată stării fizice sau psihice ori unor alte cauze, victima infracţiunii neputând reacţiona împotriva agresorului. Această stare de neputinţă a victimei trebuie să fie preexistentă acţiunii subiectului activ, nu să fie consecinţa atacului subiectului activ20. 2. făptuitorul să profite de această stare a victimei21. O persoană aflată în stare de somn este în neputinţă a se apăra împotriva agresiunii, atacul exercitându-se în momentul în care cel atacat, neputându-l percepe, nu poate lua hotărârea de a se apăra impusă de instinctul de conservare22. Dacă făptuitorul a fost în eroare cu privire la starea victimei, atunci făptuitorul va răspunde pentru comiterea infracţiunii de omor, infracţiune prevăzută în art. 178 C. pen. Circumstanţa din art. 179 lit. d C. pen. este o circumstanţă reală, răsfrângându-se asupra tuturor participanţilor. e) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA UNEI FEMEI GRAVIDE (art. 179 lit. e C. pen.) În acest caz, subiectul pasiv este calificat (o femeie gravidă).Legiuitorul a înţeles să agraveze această formă de omor din trei considerente:

18 Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 28. 19 Oliviu Augustin Stoica, op.cit., pag. 72 .20 George Antoniu, Constantin Bulai (coordonatori), op.cit., pag. 29.21 Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 191.22 Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 280/1974 în Vasile Papadopol, Mihai Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară penală pe anii 1969-1975, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag. 308.

7

1. uciderea femeii gravide implică şi uciderea fructului concepţiunii (fetusului) care, fără a echivala cu o pluralitate de victime, înseamnă totuşi o dublă atingere adusă vieţii umane 2. o femeie gravidă, în general, nu se poate apăra23 3. o asemenea faptă are un ecou extrem de negativ în opinia publică. Nu are relevanţă stadiul în care se află sarcina. Pentru a i se putea aplica această modalitate făptuitorul trebuie să fi ştiur că victima este însărcinată sau să fi foat atât de evidentă sarcina, încât putea să-şi dea seama de existenţa acesteia. Altfel, va exista o eroare de fapt în raport cu circumstanţa de agravare, iar autorul va răspunde numai pentru săvârşirea infracţiunii de omor simplu. Pentru existenţa circumstanţei prevăzute de art. 179 lit. e C. pen. este necesar ca starea de graviditate să fie reală. În cazul în care făptuitorul a crezut că femeia este gravidă dar în realitate sarcina era inexistentă, circumstanţa agravantă nu se va aplica, subiectul activ răspunzând penal pentru comiterea infracţiunii de omor simplu. f) OMORUL SĂVÂRŞIT PRIN CRUZIMI (art. 179 lit. f C. pen.) Caracteristică pentru infracţiunea de omor săvârşit prin cruzimi este atitudinea aberantă a făptuitorului. Omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mult sporite faţă de cele inerente acţiunii de ucidere24. Suferinţele inerente oricărei acţiuni de ucidere pot fi, de exemplu, durerile provocate de un glonte tras sau de otrava absorbită, astfel de suferinţe producându-se în majoritatea cazurilor de omor, fără ca prin aceasta omorul să capete caracterul de calificat. Suferinţele mult sporite pot fi produse prin: flagelări, loviri repetate, secţionarea unor zone nevitale (gât, torace, abdomen), smulgerea părului sau a unghiilor, bătaia cu biciul, lipsirea de hrană sau băutură, provocarea de arsuri prelungite, zdrobirea oaselor, jupuirea pielii. Prin urmare există omor săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mult mai mari decât cele pe care le implică în mod firesc suprimarea violentă a vieţii. Autorul provoacă conştient victimei suferinţe, spre a-i mări chinurile şi a face ca acţiunea de

23 Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 199.24 Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 986 din 19 mai 1977 în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1977, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pag. 259-260; Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 1445 din 24 iunie 1983 în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1983, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pag. 227-228.

8

ucidere să fie mai crudă. Cu alte cuvinte, caracteristica acestei circumstanţe de agravare constă în aceea că făptuitorul întrebuinţează în mod voit anumite metode de chinuire a victimei25. Omorul este cauzat prin cruzimi atunci când făptuitorul a provocat victimei, prin modul în care este realizată acţiunea de ucidere, suferinţe grele, prelungite. Fapta inculpaţilor de a lovi victima cu toporul şi parul, cu o deosebită intensitate, pe o durată mare în timp şi pe aproape toată suprafaţa corpului, inclusiv la cap, lovituri care au produs tumefacţii, fracturarea a 8 coaste, a ambelor gambe, rupturi de plămâni, splină şi ficat, iar, după aceea, de a o lăsa noaptea în zăpadă, ceea ce i-a cauzat şi degerături de gradul II şi III, victima încetând din viaţă după circa 8 ore, prezintă toate trăsăturile infracţiunii de omor calificat prevăzută la art. 179 lit. f C. pen.26. Circumstanţa are un caracter real, răsfrânfându-se asupra tuturor paricipanţilor. g) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA A DOUĂ SAU MAI MULTE PERSOANE (art. 179 lit. g C. pen.) Există această circumstanţă ori de câte ori activitatea de ucidere săvârşită cu intenţie a avut ca rezultat – urmărit sau acceptat conştient – moartea a cel puţin două persoane (subiecţi pasivi multipli). Pericolul social foarte ridicat derivă în acest caz din numărul persoanelor ucise şi din temerea pe care o inspiră persoana făptuitorului27. Această pluralitate de victime conferă omorului o gravitate deosebită şi îl caracterizează pe autor ca deosebit de periculos28. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane poate fi rezultatul unei acţiuni unice sau a unei acţiuni săvârşite în aceeaşi împrejurare, la intervale scurte de timp, chiar prin acţiuni diferite29. În categoria acţiunilor unice se încadrează, de exemplu, detonarea unui explozibil într-un mijloc de transport în comun, punerea de otravă în mâncareadestinată mai multor persoane.

25 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 1341/2002 în ,,Revista de drept penal” nr. 3/2003, pag. 125 ; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, op.cit., pag. 455-456. 26 Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 986/1977 în Vasile Papadopol, Mihai Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 289.27 Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, op.cit., pag. 198.28 Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 31.29 Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a II-a penală, sentinţa nr. 48/1990 în Tribunalul Municipiului Bucureşti, Culegere de practică judiciară penală pe anul 1990 cu note de Vasile Papadopol, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa’’ S.R.L., Bucureşti, 1992, pag. 112 ; George Antoniu, Constantin Bulai (coordonatori), op.cit., pag. 33.

9

În categoria acţiunilor săvârşite în aceeaşi împrejurare, dar la intervale scurte de timp intră , de pildă, acţiunea făptuitorului care, prin mai multe focuri de armă, ucide două sau mai multe persoane aflate într-un anumit loc. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane este o infracţiune complexă, care implică, în conţinutul său, cel puţin două fapte de omor. Fiind vorba deci de o infracţiune unică, în cazul în care prin fapta săvârşită s-a urmărit uciderea a două persoane, a căror viaţă a fost însă salvată inculpatului urmează a i se aplica o singură pedeapsă, în baza art. 55 C. pen., raportat la art. 179 C. pen.30. Infracţiunea se consumă dacă se produce moartea a cel puţin două persoane; dacă activitatea de ucidere îndreptată împotriva a două sau mai multor persoane rămâne fără rezultatul cerut de lege, în sensul că nu se produce moartea nici uneia dintre acele persoane, va exista tentativă la această infracţiune. În cazul în care, în urma unei agresiuni săvârşite cu intenţia de a ucide două persoane, una dintre victime moare, iar viaţa celeilalte este salvată, există concurs între infracţiunea consumată de omor şi tentativa la infracţiunea de omor. Fapta constituie infracţiune unică de omor calificat săvârşită asupra a două sau mai multor persoane numai dacă toate victimele decedează, şi tentativă la infracţiunea de omor calificat asupra a două sau mai multor persoane numai dacă infracţiunea a rămas în fază de tentativă în raport cu toate victimele31. Încercarea de a ucide două persoane, în aceeaşi împrejurare, constituie o singură tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută la art. 179 lit. g C. pen., iar nu două tentative la această infracţiune, indiferent dacă a fost săvârşită printr-o singură acţiune sau prin

30 Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 2311/1978 în Vasile Papadopol, Mihai Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 288 ; Conform art. 55 alin. 3 C. pen., infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. Prin urmare, atunci când sunt ucise două sau mai multe persoane,.avem infracţiune complexă deoarece, intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, cel puţin o altă infracţiune de omor (când este vorba de uciderea a două persoane) sau chiar mai multe infracţiuni de omor (când este vorba de uciderea mai multor persoane), infracţiunea de omor constituind prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală, incriminată la art. 178 C. pen.) ; Potrivit art. 55 alin. 1 C. pen., în cazul infracţiunii continuate şi al infracţiunii complexe nu există pluralitate de infracţiuni. Aşadar, în cazul infracţiunii continuate şi al celei complexe se va aplica o singură pedeapsă, nefiind aplicabil concursul de infracţiuni, adică omor, raportat la omor calificat, ci i se va aplica numai pedeapsa privitoare la omorul calificat, săvârşit în modalitatea prevăzută la art. 179 lit. g C. pen.31 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 3507 din 4 iulie 2002 în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, op.cit., pag. 458.

10

acţiuni diferite şi dacă rezoluţia a fost unică ori, sub aspect subiectiv, făptuitorul a acţionat pe baza unei rezoluţii distincte32. Conform art. 183 C. pen. tentativa la omor calificat, indiferent de modalitatea săvârşirii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea consumată sau cu o pedeapsă în cadrul limitelor imediat inferioare pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată. Săvârşirea omorului calificat în modalitatea prevăzută la art. 179 lit. g C. pen. poate avea loc atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă. Dacă cerinţa intenţiei este îndeplinită în raport cu una dintre victime, iar uciderea celeilalte/celorlalte persoane s-a produs datorită culpei autorului infracţiunii, va exista concurs de infracţiuni, şi nu o infracţiune unică prevăzută în art. 179 lit. g C.pen.33. h) OMORUL COMIS PENTRU A SĂVÂRŞI SAU A ASCUNDE SĂVÂRŞIREA UNEI TÂLHĂRII SAU PIRATERII (art. 179 lit. h C. pen.) Infracţiunea prevăzută la art. 179 lit. h C. pen. constituie o modalitate agravată a omorului, caracterizată prin scop, acela de a săvârşi sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii, această infracţiune subzistând chiar şi în cazul în care făptuitorul nu a comis acea tâlhărie sau piraterie. Dacă făptuitorul a săvârşit atât omorul, cât şi infracţiunea a cărei săvârşire sau ascundere a urmărit-o prin comiterea omorului, trebuie reţinute ambele infracţiuni, cea de omor calificat şi cea de tâlhărie sau, după caz, piraterie34. În art. 252 C. pen. tâlhăria este definită ca furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii. Conform art. 254 alin. 1 C. pen., pirateria reprezintă jefuirea prin acte de violenţă, săvârşite în scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe acea navă ori împotriva altei nave, dacă navele se află în marea liberă sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui stat. În art. 254 alin. 2 C. pen. se precizează că există piraterie şi dacă fapta s-a comis pe o aeronavă

32 Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 209 din 30 ianuarie 1987 în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1987, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pag. 295-296.33 Ion Gheorghiu Brădet, Drept penal. Partea specială, Editura Europa-Nova, Bucureşti, 1993, pag. 82.34 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 5257 din 30 noiembrie 2001 în Curtea Supremă de Justiţie, Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2001, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, pag. 194; Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 2298 din 27 octombrie 1983 în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1983, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pag. 229.

11

sau între aeronave şi nave. Justificarea acestei agravante constă în aceea că tâlhăria şi pirateria sunt infracţiuni de o maximă gravitate. Totodată este de remarcat şi periculozitatea deosebită a infractorului cu predispoziţie spre fapte de mare violenţă. Omorul săvârşit în condiţiile art. 179 lit. h C. pen se deosebeşte de tâlhăria care a avut ca rezultat moartea victimei (art. 253 alin. 2 C. pen.), infracţiune ce presupune ca făptuitorul să fi fost în culpă cu privire la rezultatul mai grav, moartea victimei (infracţiune praeterintentionată). La omorul săvârşit în condiţiile art. 179 lit. h C. pen., făptuitorul a urmărit de la început producerea rezultatului sau a acceptat posibilitatea morţii victimei, neavând relevanţă pentru existenţa omorului dacă scopul s-a realizat sau nu.Dacă omorul s-a săvărşit cu scopul comiterii unei tâlhării sau piraterii, dar nu s-a săvârşit niciuna din aceste din urmă fapte, se va reţine numai omorul calificat, deoarece autorul a urmărit scopul cerut de lege, chiar dacă nu l-a realizat35. i) OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN TIMPUL SAU ÎN LEGĂTURĂ CU ÎNDEPLINIREA ÎNDATORIRILOR DE SERVICIU SAU PUBLICE ALE VICTIMEI (art. 179 lit. i C. pen.) Această împrejurare agravantă constituie un element circumstanţial în conţinutul omorului calificat. Modalitatea agravantă prevăzută în art. 179 lit. i C. pen are în vedere acele fapte de omor care se comit din sentimentul răzbunării sau al nemulţumirii făptuitorului cu privire la modul în care victima şi-a îndeplinit faţă de el îndatoririle publice. Este necesar, aşadar, ca mobilul agresiunii să fie în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către victimă, nefiind suficient ca omorul să se fi comis în timpul când victima îşi exercita atribuţiile de serviciu, ci să fie în legătură cu modul în care victima îşi exercită atribuţiile de serviciu (de exemplu, uciderea paznicului în momentul în care inculpatul este surprins sustrăgând de pe terenul proprietate publică)36. iar nu cu o stare conflictuală survenită din alte motive, străine de îndeplinirea îndatoririlor victimei37. Omorul se comite prin două acţiuni alternative: 1. în timpul 2. în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu

35 Vasile Dobrinoiu, op.cit., pag. 32-33.36 George Antoniu, Constantin Bulai (coordonatori), op.cit., pag. 30.37 Tribunalul Suprem, Secţia penală, decizia nr. 1971 din 27 august 1986 în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1986, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988, pag. 258.

12

Subiectul pasiv este calificat, acesta putând fi: magistrat, poliţist, funcţionar public38. În situaţia în care victima este magistrat, poliţist, funcţionar public care exercită o autoritate publică, omorul poate implica şi un act de ultraj (ultrajul fiind, însă,absorbit în infracţiunea de omor calificat, iar făptuitorul va răspunde numai pentru infracţiunea prevăzută în art. 179 lit. i C. pen.). Circumstanţa are, în general, caracter personal, nerăsfrângându-se asupra celorlalţi participanţi, dar, dacă participanţii acţionează în comun din acelaşi mobil ca şi autorul, atunci va deveni o circumstanţă reală, răsfrângându-se asupra tuturor participanţilor.

4. Sancţiuni

Omorul calificat se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa la această infracţiune se pedepseşte, în condiţiile prevăzute în art. 183 C. pen., cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea consumată sau cu o pedeapsă în cadrul limitelor imediat inferioare pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată (în cazul de faţă, conform art. 58 alin. 4 lit. a C. pen., închisoare strictă de la un an la 15 ani).

5. Aspecte procesuale

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

BIBLIOGRAFIE

1. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Volumul III. Partea specială , Editura Academiei, Bucureşti, 1971 2. Vasile Papadopol, Mihai Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977 3. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1977, Editura

38 Potrivit art. 161 C. pen., prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar o însărcinare de orice natură, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice sau altei persoane juridice de drept public.

13

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 4. Oliviu Augustin Stoica, Drept penal. Partea specială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979 5. Vasile Papadopol, Mihai Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982 6. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1983, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984 7. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1985, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987 8. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1986, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988 9. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1987, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989 10. Tribunalul Municipiului Bucureşti, Culegere de practică judiciară penală pe anul 1990 cu note de Vasile Papadopol, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1992 11. Tribunalul Municipiului Bucureşti, Culegere de practică judiciară penală pe anul 1991 cu note de Vasile Papadopol, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1992 12. George Antoniu, Constantin Bulai (coordonatori), Practica judiciară penală. Volumul III. Partea specială, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992 13. Curtea Supremă de Justiţie, Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 1993, Editurile ,,Continent XXI” & ,,Universul”, Bucureşti, 1994 14. Curtea Supremă de Justiţie, Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2001, Editura All Beck, Bucureşti, 2003 15. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2002, Editura All Beck, Bucureşti, 2004 16. Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială. Volumul I. Curs universitar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004 17. Codul penal adoptat prin Legea nr. 301/2004 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004

Powered by http://www.referat.ro/cel mai complet site cu referate

14