Universitatea Al. I. Cuza,IAȘIFACULTATEA DE GEOGRAFIE ȘI GEOLOGIE
Biodiversitatea floristică și
faunistică din regiunile mediteraneene
1
HURJUI ALINA-MAGDALENAGeografia turismului,anul II
Grupa 1226A
2 noiembrie 2010
Biodiversitatea florei si faunei din regiunile mediteraneene
“Iubește animalele, iubește plantele, iubește totul. Dacă iubești totul.vei aprecia
misterul divin în lucruri. Odată ce l-ai apreciat, vei începe sa-l înțelegi mai bine în
fiecare zi. Si vei ajunge în final să iubești întreaga lume cu o iubire atotcuprinzătoare.”
(Fyodor Dostoyevsky)
CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICĂ
Localizare
Zona mediteraneană
cuprinde regiunile din jurul Mării
Mediterane, situându-se între
paralela de 30° si 45° latitudine
nordică. Această zonă cuprinde
țărmurile nordice și sudice ale
Mării Mediterane, Peninsulei
Italice, țărmurile vestice și sudice
ale Anatoliei și Peninsulei
Balcanice, țărmurile nordice ale
2
continentului Africa(Maroc, Tunisia) și țărmurile de vest ale Californiei. Referindu-ne la
emisfera sudică, zona mediteraneană cuprinde regiunile din nord-vestul statului Chile,
sudul Republicii Africa de Sud și coastele sudice ale Australiei.
Date geologice
Din punct de vedere geologic, unitățile de relief din regiunile cuprinse în zona
mediteraneană se caracterizează printr-o diversitate de roci, de exemplu, pe teritoriul
Italiei, în Munții Alpi, relief carstic dezvoltat pe calcare și dolomite, iar Munții Apenini
se remarcă prin prezența rocilor vulcanice, care se întâlnesc, de asemenea, și în Masivul
Central Francez. Pe teritoriul Spaniei, în Munții Iberici se întalnesc roci dure(granite,
cuarțite), gresii și calcare, iar latura nordică a munților Cantabrici se acracterizează și prin
roci sedimentare. În emisfera sudică, Munții Anzi se caracterizează prin existența rocilor
cristaline și sedimentare, iar în Republica Africa de Sud, în Munții Scorpiei, se regăsesc
roci dure precum granitele, la fel și în Sudul Australiei. Singura câmpie din zona
mediteraneană este cea a fluviului Pad, formată din aluviunile aduse de acesta.
Relieful
În ceea ce privește relieful, acesta se caracterizează în general prin prezența
munților ca de exemplu: Munții Alpi, Munții Apenini, Munții Iberici, Munții Sierra
Nevada, Munții Anzi, Munții Atlas, dar și prin unele zone de podiș( Meseta Spaniolă) și
de câmpie( Câmpia Padului).
Prin poziție, zona mediteraneană face trecerea dintre regiunile naturale ale zonei
calde și cele ale zonei temperate.
3
Date climatice
Climatul, care are rol determinant în specificitatea peisajului, se caracterizează
prin doua sezoane distincte cu scurte intervale tranzitorii. Dominanța maselor de aer
tropicale, calde și uscate determină temperaturi ridicate vara (medii lunare de 20˚-25˚),
uscăciune datorată cantităților reduse de precipitații, numeroase zile senine. În timpul
verii seceta poate dura mai multe luni, numărul de zile cu ploaie fiind foarte mic.
Cantitatea de precipitații este cuprinsă între 500 mm și 750 mm media anuală. Ele sunt
repartizate inegal, maximele, cazând iarna și la începutul primăverii. De asemenea, apar
și precipitațiile sub formă de zăpadă. Temperatura medie a lunii iulie este de 22 – 28 ° C,
iar temperatura lunii ianuarie este cuprinsă între 5 – 12 ° C.
În sezonul rece, activitatea ciclonală din zona latitudinilor mari ajunge până în
aceste locuri impunând temperaturi mai coborâte (medii lunare de 5˚ -10˚C), nebulozitate
accentuată și o mare cantitate de precipitații ce cad frecvent sub formă de aversa.
Ca urmare a acestor caracteristici climatice, în cursul anului vegetația are doua
perioade de încetinire și anume: iarna,când datorită scăderii temperaturii activitatea vitală
a plantelor este întreruptă 2 – 3 luni și vara, mai ales în parțile sudice, când din cauza
scăderii umiditații, plantele sunt nevoite să își întrerupă ciclul vegetativ.
Anotimpurile cele mai proprice pentru dezvoltarea plantelor din cadrul acestei
zone sunt primăvara și toamna. Plantele din regiunea mediteraneană sunt adaptate acestor
condiții caracteristice și complet deosebite de ale altor regiuni biogeografice.
Hidrografia
Hidrografia este variată. Astfel, aceasta este o regiune în care râurile au multă apa
iarna și puțină vara din cauza secetei. Râurile mari formează la vărsare delte, de exemplu
Delta Padului. Fluvii din zona mediteraneană: Guadalquivir, Arno, Pad, Tibru, Ebro,
Izmir, Menderes, Moulouya, Cheliff, Toro, Ron. Totodată, sunt prezente și lacuri precum:
L. Garda, L. Scutan, L. Almendra.
Soluri
Între vegetaţie şi sol există o strânsă interdependenţă. Caracteristicile fizico-
chimice ale solurilor determină instalarea unei anumite vegetaţii, iar vegetaţia, la rândul
4
său, constituie un factor indispensabil formării anumitor soluri. Pe lângă vegetaţie, ceilalţi
factori pedogenetici (clima, relieful, substratul litologic etc.) au mare rol în formarea şi
evoluţia solurilor.Succesiunea altitudinală a etajelor de vegetaţie se reflectă în mod
corespunzător în succesiunea altitudinală a solurilor zonale. Pe lângă solurile zonale, care
au răspândirea cea mai mare, există şi soluri interzonale şi anume soluri litomorfe
(rendzinice) şi cele hidromorfe (soluri pseudogleice şi gleice).Regiunile mediteraneene se
caracterizează prin solurile brune și solurile roșii (terra rosa). Solurile terra rosa se
formează numai pe roci calcaroase. Ambele tipuri de sol sunt fertile. Astfel se explică
dezvoltarea agriculturii în ținuturile mediteraneene încă din cele mai vechi timpuri.
Modul de utilizare a teritoriului
Zona mediteraneană cuprinde regiuni în care diferă modul de utilizare al
teritoriului. De exemplu, în statul Chile, 7% din suprafața terenului este folosită pentru
agricultură și 16% pentru pășunat. În Grecia, utilizarea terenurilor se prezintă astfel: teren
arabil 19%, culturi permanente 8%, păduri 50%, 23% din teritoriu fiind ocupat de alte
culturi, iar în Republica Africa de Sud teritoriul este utilizat astfel: arabil 0.8% ,pășuni și
fanețe 64.2% ,păduri 12.6%, alte terenuri 22.4%.
În cazul țărilor din bazinul mediteranean, utilizarea terenurilor se realizează,
aproximativ, în aceeași maniera. De exemplu, în Spania, terenurile sunt utilizate în felul
urmator: 41% terenuri arabile, 33% păduri, 13% pășuni și fânețe și 13% suprafețe cu alte
destinații, iar în Peninsula Italică terenurile arabile ocupă 31%, culturile permanente 10%,
iar pădurile 23%.
Așadar, vegetația este influențată și determinată de o serie de factori printre care
se numară clima; atât temperatura, cât şi umiditatea variază în suprafaţă şi
altitudine,așadar şi vegetaţia se va structura în funcție de aceasta, creând zone şi etaje de
vegetaţie.De asemenea,relieful influențează vegetația prin expoziția versanților(versanţii
sudici sunt cei mai luminaţi, iar cei nordici cel mai puţin luminaţi). Relieful poate
produce inversiuni de vegetaţie, când în văile umbrite şi răcoroase coboară elementele de
vegetaţie ce suportă aceste condiţii, iar pe versanţii luminoşi urcă flora iubitoare de
căldură. Totodată solul, prin proprietățile de fertilitate oferită condiții prielnice dezvoltării
vegetației.
5
BIODIVERSITATEA FLORISTICĂ
În general, termenul biodiversitate descrie întreaga gamă a variabilității
organismelor vii în cadrul unui complex ecologic. Biodiversitatea cuprinde diversitatea
ecosistemului și diversitatea genetică a unei specii din acest ecosistem. Aceasta se
împarte în biodiversitate floristică și biodiversitate faunistică.
În zona mediteraneană se prezintă o biodiversitate floristică accentuată. Astfel,
speciile de arbori sunt mai putin numeroase, în schimb sunt frecvente tufișurile de
subarbuști si arbuști, plantele ierboase, geofite sau anuale, adaptate la condițiile ecologice
de aici. Focul este un lucru obișnuit prin părțile cu păduri mediteraneene.Tufișurile își
formează crenguțe cu muguri după foc, astfel ele pot să se regenereze mai repede decât
alte plante.Multe specii aflate în această zonă cu păduri sunt rezistente la foc,exemplu
fiind stejarul de plută. Altele sunt dependente de foc deoarece își împrăștie semințele sau
germinează doar după incendiu.
Caracterul adaptativ al plantelor din această zonă se evidențiază printr-un xerofilism accentuat (adaptare la un climat foarte arid) este exprimat prin modificări aduse frunzei și anume:
- țesut mecanic dezvoltat;
- așezare oblică față de razele soarelui pentru ca suprafața de reflexie să fie mai
mare și în același timp perioada de radiere să fie mai scurtă;
- formarea țepilor;
- reducerea dimensiunilor (ca urmare tulpinile devin verzi și îndeplinesc funcția
frunzelor, adică o parte din celulele lor efectuează procesul de fotosinteză; se
formează astfel niște plante aparte cu tulpini aspre în forma de vergea).
- copacii au coaja groasă și frunzele mici și cerate pentru a rezista la
uscăciune(acest lucru se datoreaza capacității plantelor de a-și închide porii
prin care vaporii de apă pot sa iasă; după sezonul de secetă plantele își reiau
activitatea de fotosinteză).
Vegetația mediteraneană este reprezentată prin asociațiile pădurilor
mediteraneene, ale tufișurilor și prin asociații ierboase.
Pădurile mediteraneene boreale sunt alcătuite din arbori semipervirescenti(care au
mereu frunzele verzi) și arbori cu frunze cazătoare.
6
În cadrul acestui biom se
deosebesc mai multe tipuri de
ecosisteme, unele de padure
xerofilă, altele de tufărișuri
xerofile. Dintre arborii
semipervirescenti predominant este stejarul verde (Quercus ilex). Acesta ocupă o
suprafață vastă în jurul Mării Mediterane, ajungând până în Sudul Franței și Asia Mica.
Este de o mare plasticitate ecologică, dezvoltându-se pe orice fel de sol, fiind însa exigent
față de lumină.
Pădurile xerofile cu frunze dure și mate
prezintă unele particularități în funcție de situarea
lor geografică. Pădurile din jurul Mării
Mediterane, care cuprind diverse specii de stejar,
vegetează pe versanții munților până la înalțimea de
1300m, învecinându-se cu pădurile de cedri(
Cedrus atlantica), de la altitudini mai mari. Această
specie este diferită în funcție de substrat, de
ariditatea climatului și de regiunea la care se face referire: stejarul de stâncă (Quercus
suber,20m înălțime, indifferent față de natura substratului, ocupă versanții arizi până la
800-900m altitudine; dacă substratul este calcaros, stratul arbustiv este bogat, iar daca
este silicios, este sarac, format din ericacee și levănțică), stejarul de plută ( vegetează într-
un climat mai puțin arid, numai pe substrat silicios, crește și în amestec cu pinul marin; în
stratul arbustiv cresc fisticul, mirtul, levănțica), măslinul sălbatic (Olea europaea) și
roșcovul(Ceratonia siliqua) vegetează în regiunile mai calde, limita lor nordică de
cultură corespunzând,de fapt,
extinderii zonei climatului umed, și
specii de pini (Pinus pinea) pe
câmpii și coastele mediteraneene.
Pădurile xerofile cu Frunze dure
și mate din California seamană cu
7
cele mediteraneene dar speciile arborescente și arbustive sunt diferite. Pădurile din sud-
estul Australiei este alcătuită din eucalipți(Eucalyptus marginatus), iar stratul arbustiv din
specii de Acacia, Casuarina.
Arborii sunt în general distanțați, comportând un strat în care frecvent se
întalnește: fisticul ( Pistacia terebenthus și Pistacia lentiscus),
laurul (Laurus nobilis),
apoi, cimbrul (Thymus), micul stejar de carmaz
(Quercur coccifera), rozmarinul (Rosmarinus officinalis), iarba
neagră (Calluna vulgaris), ienuperul (Juniperus oxycedrus,
Juniperus phonicea) etc.
Pe sol silicios,
pădurea de stejar verde prezintă un strat de
ericacee ca Erica scoparia, Erica arborea, o
specie de levanțică (Lavandula stoechas).
În stratul subarborilor se întâlnesc diverse
specii de pini: pinul de Alep, pinul maritin, pinul laricio, cedrul
de Liban.
Pinul de Alep (Pinus halepensis) are un areal
aproape identic cu cel al stejarului întotdeauna verde, fiind
de asemenea exigent în ceea privește căldura, căci nu
suportă temperatura sub – 11 ° C. Poate constitui păduri
8
secundare, când se substituie pădurii de stejar
verde, distrus de foc.
Pinul maritime (Pinus pinaster) ocupă
țărmurile Mării Mediterane occidentale,
suportând cu greu frigul: este calcifug(nu
suportă solul calcaros), dar prosperă pe
terenurile sărace nisipoase. Poate apărea și în pădure când este însoțit de rosmarin, de
Cistus sau de ericacee.
Pinul laricio (Pinus laricio) formează păduri frumoase în Munții Corsici și în
Calabria, iar bradul pinsapo (Abies pinsapo) se întalnește în masivele muntoase din
Sicilia, Grecia, Turcia.
Celebrul cedru de Liban (Cedrus libanotica) cu largă răspândire în Terțiar, astăzi
are un areal discontinuu, putând fi întâlnit numai în Liban, în Sudul Turciei și în Munții
Atlas sau cultivat în parcuri.
Arborii cu frunze cazătoare sunt întâlniți mai ales în zonele de tranziție cu
climatul temperat, ei sunt adesea asociați stejarilor cu frunze semipervirescente, mai ales
cu stejarul verde, constituind o pădure mixtă submediteraneană. În unele cazuri sunt
localizate pe versantele cele mai umede în timp ce stejarii totdeauna verzi ocupă
versantele cele mai uscate.
Acești arbori aparțin speciilor caracteristice zonei temperate propriu - zise
(stejarul pufos), dar adesea sunt și specii proprii regiunii submediteraneene: stejarul
lusitan (Quercus lusitanica) de pe țărmul occidental al Marocului și din Vestul Franței,
stejarul macedonian din Balcani și din țările est-mediteraneene. Acestor stejari li se
aociază alte foioase ca mojdreanul, caracteristice Peninsulei Balcanice, castanul etc.
În Turcia, pe litoral se cultivă măslini, citrice, smochinul, aceasta fiind a patra
producătoare mondiala de ulei de măsline (181 000 tone, după Spania, Italia si Grecia). În
sud, în zona portului Adana, se găsesc întinse plantaţii de bumbac.
Tufișurile mediteraneene boreale
9
Aproape toate pădurile zonei
climei mediteraneene au fost distruse prin
acțiunea omului, apărând forme secundare
cu aspect foarte variat, ceea ce l-a facut pe
Ch. Sauvage să le numească ”mattoral” de
la cuvântul spaniol ce caracterizează în
America de Sud aceste formații
diversificate.Local însă aceste formații
antropice au primit diverse denumiri sub care au intrat de fapt și în literatura
biogeografică și anume: maquis, garriga, frigana, chaparral, tomilare etc.
Maquis – ul (denumire corsicană) este răspândit în Corsica și pe tot țărmul de
Nord al Mediteranei până la 400 m altitudine. El s-a format prin defrișări succesive și
pașunat excesiv, ceea ce a făcut imposibilă reinstalarea arborilor. Nu este altceva decât o
pădure degradată situată pe soluri
bogate în siliciu. După descrierea făcută
de H Gaussen(1954) se prezintă ca ”o
formațiune de arbuști și tufișuri care nu
lasă să se vadă solul între ei și așa de
stranși unii de alții că nu te lasă să treci
nici cu piciorul”.
În compoziția floristică a
maquis-ului intră: laurul nobil, măslinul
sălbatic, arbustierul, mirtul, Erica arborea, printre care apare uneori razleț, stejarul de
pluta.
Garriga este alcatuită din tufișuri mici situate pe roci calcaroase și marnoase,
dezvoltați îndeosebi în Sudul Franței. Speciile dominante sunt cele ale stejarului de
carmaz, rosmarinului si drobului. Tot aici apare uneori palmierul pitic (Chamaerops
humilis), singurul reprezentant din familia palmierilor care populează aceste latitudini în
stare salbatică.
10
Frigana (denumire grecească) este raspandită în Grecia, Creta, țărmul Asiei
Mici, unde formează asociații de arbusti cu țepi între care mai reprezentative sunt Genista
acanthoclada și Poterium spinosum.
Tomilarele (denumire spaniolă) sunt de fapt asociațiile de arbuști cu înălțime
mijlocie în care predomină specii din familia labiatelor cum ar fi rozmarinul, levănțica
sau cimbrul (Thymus vulgaris).
Ciaparal sau Chaparral – ul este o formațiune
joasă întalnită în ținuturile uscate din Vestul Statelor
Unite ale Americii, formată pe locul pădurilor cu frunze
persistente.
Este de tipul maquis – ului, fiind constituit din
arbusti ce rar depășesc 2 m înalțime, a caror dezvoltare
este foarte lentă din pricina uscăciunilor. Alături de
stejarul verde American (Quercus agrifolia) sau de
stejarul mic (Quercus dumosa), se dezvoltă diverse specii
de Ceanothus (Ceanothus cuneatus), multe graminee dintre care amintim Bromus mollis
și Avena fatua, ca și unele ericacee(Erica).
În America de Sud pe țărmul chilian, tufărișurile xerofile poartă numele de
mattora și pe lângă arbuști conțin și câteva specii de arbori(Acacia) și cactuși.
În sud-estul Australiei, formațiunea se numește scrub, și ca urmare a deosebirilor
de compoziție floristică, s-au searat două timpuri de scrub: mallescrub edificat de
eucalipții pitici ca Melaleuca și mulgascrub, în
care domină acaciile (Acacia acumunata) și
alte specii: Casuarina, Banksia, Hakea.
În întreaga zonă a formațiunilor
vegetale mediteraneene au fost adaptate plante
de cultură cum ar fi citricele care ocupă spații
11
din ce în ce mai mari în detrimentul asociațiilor vegetale primare sau secundare ce au
existat aici.
BIODIVERSITATEA FAUNISTICĂ
Biodiversitatea faunistică din regiunile mediteraneene este într-o foarte mare
masură de fauna din regiunile înconjurătoare. De exemplu, în nordul Africii, apar o serie
de specii de animale comune cu cele din deșerturile tropicale cum sunt: cămila cu
cocoașa, fenecul, gazela. În sudul Europei se întâlnesc specii care aparțin zonei climei
temperate ca de exemplu: cerbul, căprioara, mistrețul, potârnichea comuna, dropia,
iepurele, vulpea.
Dintre speciile poprii zonelor mediteraneene europene sunt: muflonul (Ovis
musimo), răspândit în Corsica, Sardinia, Grecia, capra ibex, șacalul, potârnichea,
broasca țestoasă de uscat (Testudo graeca), vipera, scorpionul, păianjenul tarantulă
(Lycosa tarantula), magotul (Macacus inuus), batracianul Proteus, cărăbusul procerus
gigas, scolopendra, jderul comun de copac (Martes martes), pisica sălbatică (Felix
sylvestris), unele ciocănitori (Picus viridis, Dendrocopus medius), salamandra.
POTENȚIALUL ECOTURISTIC AL ZONEI MEDITERANEENE
Comisia Australiană a Ecoturismului îl definește ca: turism bazat pe natura care
implică educația despre mediu și interpretarea mediului natural și care este gestionat în
mod ecologic pentru a-i crește durabilitatea. Sorcietatea Internațională de Ecoturism îl
definește astfel: călătorii responsabile în zone naturale care conservă mediul înconjurător
și îmbunătățesc viața localnicilor.
12
În cartea sa „Ecoturismul și dezvoltarea de durată”, autoarea Martha Honey
abordează tema ecoturismul, cateva dintre ideile sale fiind urmatoarele:
călătoriile spre destinații naturale-aceste destinații sunt de obicei zone
îndepărtate, locuite sau nu, și sunt de obicei protejate fie la nivel național,
internațional sau chiar privat;
scăderea impactului – turismul dăunează de obicei mediului. Ecoturismul
încearcă să scadă efectele negative ale hotelurilor, potecilor și
infrastructurii prin folosirea materialelor reciclabile, a materialelor de
construcție de pe plan local, a surselor de energie ecologică, reciclarea și
depozitarea corectă a deșeurilor și folsirea unei arhitecturi care sa se
îmbine cu mediul; scăderea impactului presupune și un număr mai scăzut
al turiștilor, dar și un comportament adecvat al acestora pentru a nu
distruge ecosistemul;
conștientizarea asupra importanței mediului – ecoturismul înseamnă
educație atât pentru turiști cât și pentru localnici. Înainte de a pleca în
excursii, agențiile de călătorii ar trebui să ofere turiștilor materiale
informative despre țara vizitată, mediu și localnici cât și un cod de
conduită; aceste informații ar trebui să-i pregătescă pe turiști pentru
locurile vizitate și oamenii lor și să micșoreze impactul negativ în timp ce
vizitează zone de mediu sau culturi sensibile la factorii externi; esențial
ecoturismului de calitate este și prezența ghizilor bine pregătiți, care stiu
limbi străine și informații despre istoria, cultura și mediul zonei vizitate;
ecoturismul ar trebui să ajute și la educarea localnicilor din țările gazdă.
Furnizarea directă a fondurilor pentru conservare – ecoturismul ajută la
strangerea de fonduri pentru protecția mediului, cercetare și educație prin
mai multe mecanisme: tarifele de intrare în parcuri, taxe ale agenților de
călătorii, hoteluri, linii aeriene, aeroporturi și chiar donații ale voluntarilor;
Furnizează venituri și locuri de muncă pentru localnici – Parcurile
Naționale și alte timpuri de rezervații pot supraviețui numai dacă oamenii
din zonă sunt mulțumiți; comunitatea locală trebuie implicată în aceste
proiecte li ar trebui să primească bani sau alte beneficii(apă potabilă,
13
drumuri, spitale) din conservarea regiunii și facilitățile pentru turiști;
locurile de cazare, serviciile de ghizi, restaurantele ar trebui conduse în
parteneriat cu populația locală;și mai important este faptul că, dacă vrem
ecoturismul să ajute la dezvoltarea zonei, atunci controlul politic și
economic trebuie trecut tot în mâna localnicilor;
Respectarea culturii locale - ecoturismul nu este numai ecologic, dar este
și mai puțin agresiv și exploatator față de turismul convențional; el se
straduie să respecte cultura locală și să aibă un impact minim asupra
mediului înconjurător și a populației locale. Acest lucru nu este ușor având
în verere că ecoturismul înseamnă vizite în locuri îndepărtate și
interacțiunea cu comunități mici care au avut contacte puține cu străinii;
pentru a fi un ecoturist responsabil trebuie să învățati de înainte obiceiurile
locale, să respectați modul de a se îmbrăca al localnicilor și alte norme
sociale;
Ecoturismul reprezintă activitatea prin care industria turistică, turiștii, autoritățile
și localnicii cooperează pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii responsabile în
zone autentice, pentru a admira bogăția ecologică, pentru a studia, pentru a înțelege și a
se bucura de natură și de diversitatea culturală, într-o manieră care nu exploatează
resursele și care o poate da acesta de impactul asupra mediului și de susținerea pe care o
poate da acesta activităților produsului turistic și a bunăstării populației locale, în ideea de
a menține viabilitatea în arealul respectiv pe o perioadă nedefinită de timp.
Spania, Andaluzia – Rezervația Naturală Fuente de Piedra
În nordul provinciei Malaga,
la 19 km de Antequera, se găsește
Laguna de Fuente de Piedra, o lagună
foarte cunoscută și frumoasă. Aici se
găsește cel mai mare lac natural din
Peninsula Iberică cu o lățime de
2,5km și o lungime de 6.5km care
reprezintă un adevărat adăpost pentru
14
cele peste 170 de specii de păsări înregistrate aici. Pe lângă numărul mare de păsări
acvatice, locul este cunoscut și pentru populația de păsări flamingo, a doua ca mărime în
Europa după colonia franceză Camargue, și ca singurul loc de pe uscat unde aceste păsări
se înmulțesc.Primăvara mii de păsări flamingo se adună aici pentru a se reproduce, atrase
de apa sărată și de faptul că apa nu este foarte adâncă. Deși iarna lacul se umple și
acoperă aproape 15 km pătrați, acest lucru se întămplă numai în acest anotimp astfel că el
seacă complect, iar păsările flamingo zboară uneori și până în Parcul Național Donana
pentru a căuta hrană.
Pe vremea romanilor, locul era folosit pentru extracția sării, iar păsările erau
vânate mai ales pentru limbile lor care erau considerate o delicatesă. La începutul
secolului al XIX-lea, oamenii credeau că apa lacului are proprietăți medicinale, astfel că
Laguna de Fuerte de Piedra nu a fost lăsată să sece complet în comparație cu alte zone
umede ale Spaniei. În anii 1930 o companie care extragea sare de aici a început o
campanie de reducere a numărului păsărilor flamingo pentru că acestea le afectau
producția de sare. Din fericire, valoarea ecologică alacului a fost evidențiată la timp și
aceasta a devenit un adevărat magnet pentru naturaliști ți iubitorii de păsări.
Zona este plină de plante adaptate la mediul sărat și printre acestea sunt branca,
tufișurile mediteraneene și tamarisk african, acestea din urmă fiind foarte important
pentru păsări în sezonul de reproducere. Se găsesc aici și plante de apă dulce pe canalul
care este folosit pentru a introduce apă dulce în lac sau pentru a controla volumul de apă
sărată pentru a nu se deversa în câmpurile cultivate din împrejurimi. Toate aceste plante
pun bazele unui ecosistem local care ajută păsările acvatice să supraviețuiască. Puțin mai
devreme de malurile lacului se găsesc și stejari, măslini și alte plante mediteraneene.
La sfârșitul lunii februarie mii de păsări flamingo se stabilesc aici și își
construiesc uiburi pe insulele lacului formând o adevărată colonie. Spre sfârșitul lunii
aprilie și începutul lunii mai apar și primii pui care îi însoțesc pe părinți prin apa puțin
adâncă, învățând să se hranească. Pe lângă flamingo, se mai întâlnesc mai multe specii de
păsări întâlnite aici pe tot parcursul anului. Multe specii de păsări acvatice, unele pe cale
de dispariție sau protejate, vin aici pentru a-și petrece lunile de iarnă în acest climat
blând. Lacul adăpostește în egală măsură și un număr însemnat de specii de reptile printre
15
care multe șopârle și șerpi. În câmpurile care înconjoară lacul se găsesc, de asemenea,
iepuri, vulpi, bursuci.
De asemenea, în zona mediteraneană, pe teritoriul Greciei, se găsesc numeroase
rezervații naturale care au menirea de a conserva biodiversitatea faunistică și floristică a
acestei zone. Printre numeroasele rezervații se numără:
Parcul Naţional Parnasssos (Grecia
Centrală)
A fost înfiinţat în 1938 şi are o suprafaţă de
3.600 ha., predominând speciile vegetale de
brazi şi pini și o varietate de plante rare.
Principala specie de plantă care creşte pe
crestele însorite este iarba „fescue”, alături de
alte tipuri de plante sălbatice.
Fauna zonei cuprinde specii de animale
sălbatice comune, cum sunt: vulpea, iepurele,veveriţa şi şacalul. Mai există
câteva specii rare de păsări, cum sunt şoimul şi vulturul,numărul mare de
vrăbii şi diferite familii de ciori. Aici mai întâlnim şi o varietate largă de şerpi
şi insecte.
Parcul Naţional Olympos
(Tesalia).
Acesta a fost primul Parc Naţional al
Greciei (1937), care are o suprafaţă de
5.000 ha. şi este unul dintre cele mai
lungi din lume, iar din 1982 a devenit
Rezervaţie a Biosferei. „Reşedinţa
16
zeilor” mitologiei greceşti, Muntele Olimp (2917 m.) este brăzdat de trecători adânci
deasupra cărora se înalţă piscuri de peste 2900 m.- Myticas (2950 m.), Stefani,
Dios,Skala,Pantheon, ai căror versanţi sunt îmbrăcaţi de codrii de stejar, platan, ulm, fag,
brad, pin, ienupăr, măslin şi fistic. Cuprinde aproximativ 1700 de specii de plante,
incluzând câteva specii rare şi chiar exemplare unice de flori sălbatice. Pantele joase sunt
acoperite de specii mediteraneene de maquis, gorun, cedru, rodii amestecate cu alte specii
de foioase şi conifere .
Dintre speciile de animale, mamiferele sunt cele mai numeroase: lup, vulpe, şacal,
căprioară, mistreţ, capra sălbatică, şi mamifere mai mici, cum sunt bursucul, dihorul,
nevăstuica, iepurele sălbatic şi veveriţa. Dintre păsările care vieţuiesc aici, sunt: uliul,
vulturul, alte păsări de pradă, ciocănitori, mierla de zăpadă,etc.
Parcul Naţional Iti (Grecia Centrală)
Este situat în sudul văii râului Sperchios şi a luat
fiinţă în 1966. O parte din teritoriu este acoperit de
păduri de brad şi pin negru. Printre aceste păduri
întâlnim exemple de Iily Lilicum Cholcedonium alpin,
în timp ce pădurile de stejari, arbuşti, oleandru cresc pe
pantele joase. Fauna Munţilor Iti este bogată în special în căprioare şi cerbi, capre
sălbatice şi mistreţi sălbatici. Mai este aici şi o largă varietate de păsări, incluzând vulturi,
ulii, şoimi, bufniţe, potârnichi şi pupeze. Alte specii care prezintă interes sunt broasca şi
broasca ţestoasă, dar şi reptilele şi numeroasele tipuri de insecte.
Parcul Naţional Vikos – Aoos (Epir).
Zona Pindului, care are o suprafaţă de
12.600 ha. şi include Strâmtoarea Vikos şi
Ravena Aoos, a fost declarată Parc Naţional în
1973; pădurile sale sunt alcătuite din arţari,
stejari, sălcii, dar include şi păduri de ulm , tei şi
alun,
brad
cedru şi pin cu scoarţa albă şi neagră.
17
Fauna din regiune este foarte bogată în specii de
mamifere, cum ar fi: urs, lup, căprioară, capră sălbatică, mistreţ sălbatic, faţă de
animalele mai mici cum sunt pisica sălbatică, iepurele de câmp, dihorul şi
veveriţa; mai multe specii de peşti care vieţuiesc în apele râurilor, de asemenea, şi
vidre şi numeroase insecte de apă interesante.
Parcul Naţional Samaria
Din suprafaţa totală a teritoriului Lafke Ori, 4.840 ha. este considerată Rezervaţie a
Biosferi şi 4.500 ha. este Parc Naţional. Este o zonă montană izolată din sud-estul coastei
insulei,care cuprinde chei spectaculoase, platouri acoperite de păşuni şi de câteva porţiuni
de păduri de pin şi perene de stejar.
Zona este importantă pentru speciile de
păsări, cum sunt: vulturul bărbos, vulturul
gulerat, uliul peregrin, potârnichea Chukar
(Alectoris chukar), pasărea Rüppell, cioara cu
cioc şi labe roşii (Pyrrhocorax pyrrhocorax) şi
vulturul Bonelli.
Pentru promovarea ecoturismului în Republica Africa de Sud, se propun
numeroase proiecte, printre care cele legate de Safari(în Parcul National Kruger),
turiștii cultivându-și spiritul de aventura, respectând în acelasi timp conservarea eticii și
intregritatea comunităților gazdă, ceea ce va duce la venituri economice, contibuind la
conservarea resurselor naturale. De asemenea,
se urmărește protejarea mediului, acesta
atrăgând un număr mare de turiști prin
intermediul peisajelor spectaculoase(peisaje
contrastante, de la păduri tropicale de-a lungul
coastelor Garden Route, la interiorul uscat al
platoului Karoo, la abruptul Drakensberg
în est, la domeniile florale de la
Nemaqualand) și fauna salbatică din
18
cadrul rezervațiilor naturale(bivol, elefant, leopard, leu, rinocer), dar și viețuitoarele
marine din rezervații, incluzând rechini, balene, acesta fiind cel mai bun loc din lume
unde se practică whale watching.
Prin intermediul ecoturismului se poate cunoaște diversitatea istoriei, culturii si
tradițiilor oamenilor din „națiunea-curcubeu”. Nicio altă țară africană nu deține o astfel
de varietate a parcurilor, a rezervațiilor și a spațiilor natural, R. Africa de Sud
remarcându-se prin cele mai bune parcuri naționale din Africa. Ca și în alte țări,
ecoturismul are rolul de a conserva biodiversitatea și reducerea sărăciei prin crearea de
locuri de muncă pentru localnici. Sunt numeroase organizații care propun diverse proiecte
ecoturistice cum ar fi: The Earth Organization, ecoAfrica Travel.. O altă formă de a
practica ecoturism în Africa de Sud este în timpul sărbătorilor de aici, în scopul
cunoașterii culturii și obiceiurilor localnicilor din anumite zone.
Pentru a diminua impactul antropic asupra mediului, a biodiversității și
specificului cultural din zona mediteraneană a continentului australian(Australia de Sud),
se practică ecoturismul la cel mai înalt
nivel. Numeroși operatori propun
turiștilor o varietete de oferte cu specific
ecoturistic: în Adelaide- înotul cu delfinii,
un traseu de 1.7km printr-o pădure care
adăpostește aproximativ 200 de specii de
păsări. O multime de animale sălbatice si
peisaje
uimitoare: urșii koala sforăind prin eucalipți, cangurii din
Outback, 1000 de pinguini în Granite Island, 240 de specii
de păsări în lagunele ce alcătuiesc Coorong National Park.
Esențială în ecoturism este megafauna ce alcătuia vechiul
continent Gondwana, de pe
Coasta de calcar(Limestone
Coast). Peisajele extraordinare
19
ocupă mai mult de o cincime din Australia de Sud, ocupată de 330 de parcuri naționale și
de recreere.
Ca impact negative al idustriei turismului în Australia se poate aminti proiectul
de amenajare a unui teren de golf, la Preston Beach Golf Club,langă Mandurah, proiect
aprobat de către Departamentul de Mediu și Conservare, în urma căruia au fost omorâți
100 de canguri.
VALOAREA STIINȚIFICĂ ȘI CULTURALĂ ȘI POTENȚIALUL
ECONOMIC AL ZONEI MEDITERANEENE
Valoarea culturală a țărilor din zona mediteraneană este dată de tradiții și
obiceiuri bine păstrate, artă(muzică, pictură, literatură, dans) și preocuparea deosebită
pentru rezolvarea problemelor de mediu,în vederea conservării biodiversității florei și
faunei și specificul cultural(exemplu elocvent ,Chile). Totodată, această regiune se
individualizează printr-un potențial economic consistent, din punct de vedere turistic,
terenuri favorabile dezvoltării agriculturii( în Africa de Sud se cultivă: grâu, porumb,
trestie de zahăr, bumbac, tutun,se cresc: ovine( merinos), caprine, inclusiv capre de
Angora, bovine), resurse naturale(în cazul Rep. Africa de Sud- mangan, crom, platina,
aur, uraniu, diamante) ca materie primă folosită în diversele ramuri industriale.
Statul Chile – “locul unde Pamântul se termină”, este
considerat a fi unul dintre cele mai omogene popoare din
America Latină, atât din punct de vedere etnic cât și
cultural. Spre deosebire de alte națiuni latino-americane,
acest stat nu a trecut prin experiența regionalismului sau
a conflictelor dintre identitățile culturale. Cultura se
remarcă printr-o diversitate tradiții și obiceiuri, muzică,
dans, mitologie. În Est se găsesc comunități care
păstrează încă neatinse tradițiile lor culturale, chiar dacă,
începând cu secolul al XIX-lea cultura chiliană a fost
schimbată prin intermediul imigranților, în special germani, britanici, francezi, italieni,
astăzi acestia ocupând posturi importante în cercuri academice și culturale.
20
Italia-romani- Peninsula Italică a fost invadată de multe alte popoare(etrusci,
greci, germani, nord-africani, fenicieni, evrei și există o continuă amestecare etnică.
Grecia reprezintă teritoriul contrastelor, din punct de vedere cultural, diferențele
nucleelor culturale fiind dată de numeroasele golfuri, strâmtori și terenul accidentat pe
care acestea s-au dezvoltat. Statele mici ale peninsulei au fost practic mai izolate decât
cele din zona Islandei. Zonele defavorizate din punct de vedere al transportului maritim
rămân cel mai putin dezvoltate. Acest lucru se poate observa și astăzi, deoarece
concentrația populației în acea zonă este mult mai mică. Teritoriile uscate care se aflau la
o distanță de cațiva kilometri de coasta mării au evoluat mai greu. Cea mai veche
civilizație din această regiune s-a dezvoltat în Insula Creta și Insulele Cyclade.
Turcia are o cultură diversificată, bazată pe contopirea elementelor variate ale
turcilor oguzi, otomanilor anatolieni (care a fost în sine o continuare a culturilor greco-
romane și islamice) și culturii vestice și tradițiilor, care a pornit odată cu occidentalizarea
Imperiului Otoman ce continuă și astăzi. Acest amestec a luat ființă ca rezultat al
întâlnirii turcilor și a culturii lor cu ale popoarelor regăsite pe parcursul migrației acestora
din Asia Centrală către vest. Muzica și literatura turcească au format mari exemple al
amestecului de influențe culturale, care au fost un rezultat al interacțiunii dintre Imperiul
Otoman și lumea islamică pe de o parte, cu Europa pe de altă parte, contribuind astfel la
un amestec de tradiții turcice, islamice și europene în muzica și literatura din Turcia
modernă.
Cultura californiană este una modernă, cu influențe din SUA, dar și una istorică,
cea hispanică, influențată de numărul mare de imigranți, în special cei din America
Latină, California fiind un loc de interes public, fiind numită Statul de Aur, în special
pentru accesul la ocean și în același timp la munți. în general, californieni se remarcă prin
acomodarea cu alte stiluri de viață, religie neuniformă și preocuparea pentru problemele
mediului inconjurător. Veniturile economice ale acestui stat provin din comerț,
agricultură(fructe, legume, vin).
În conculuzie, regiunea mediteraneană reprezintă o zonă importantă a Globului,
atât prin deosebita biodiversitate florisică și faunistică, cât și prin potențialul ecoturistic al
numeroaselor zone, care se remarcă printr-o valoare culturală excepțională și un puternic
potențial economic.
21
BIBLIOGRAFIE:
Mititiuc Mihai – Curs de Biogeografie, partea I , Iasi, 1976;
Calinescu Raul, Bunescu Alexandra, Patroescu Nardin Maria – Biogeografie,
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972;
Banarescu P., Bascariu N– Biogeografie, Ed. Stiintifica Bucuresti, 1973;
Garbacea, Virgil– Africa-geografie fizică, Editura Didactică și Pedagogică,
București,1964;
www.turistik.ro
www.nationalgeographic.com
www.africasafari.co.za
www.ecotourdirectory.com
www.everycountry.com
22