Raport aferent subactivit
S.A.5.3. Identificarea alternativelor
pu
Iana Traian
Lacusteanu Tudor
Popa Florian
Popescu Dan
Bobleanta Vladimir Sergiu
1
Raport aferent subactivității
S.A.5.3. Identificarea alternativelorde
ublica in sectorul forestie
Bobleanta Vladimir Sergiu
ții
e politica
Identificarea alternativelor
problemelorși stabilirii obiectivelor este ce
de formulare a acesteia.
Alternativa nu se suprapune pe sensul termenilor de alegere sau de preferin
Alternativa se referă la o posibilitate de alegere sau de preferin
decidentului, alternativa este doar acea posibilitate pe care actorul, în momentul
predecizional al procesului lu
alternativă preferată. Practic, alternativele sunt doar formulate înaintea oric
alegere. Deși termenul alternativ
politicilor publice folosirea lui nu este cea corect
reprezintă posibilitatea de a alege între dou
În ceea ce privește selec
între alternative, formulă
Clarificarea deciziilor
importantă.
În funcție de gradul de cunoa
• În condi
cunoscut
specific;
• Decizii în condi
probabile legate de decizie
• Decizii în condi
infro
sale.
Înfuncție de impactulprocesului decisional asupramediului
• Deciziipasive
2
alternativelor unei politici publice, ca urmarea a analizei
i stabilirii obiectivelor este ce-a de a treia etapă important
Alternativa nu se suprapune pe sensul termenilor de alegere sau de preferin
ă la o posibilitate de alegere sau de preferință
decidentului, alternativa este doar acea posibilitate pe care actorul, în momentul
predecizional al procesului luării deciziei, nu o valorizează în niciun fel
ă. Practic, alternativele sunt doar formulate înaintea oric
i termenul alternativă este des folosit în teoria generală a deciziei, la nivelul
politicilor publice folosirea lui nu este cea corectă. La modul gen
posibilitatea de a alege între două lucruri, căi, fenomene, solu
selecția politicilor, procesul este mult mai complex decât alegerea
între alternative, formulările de proiecte fiind cel puțin două.
Clarificarea deciziilor în acest moment al identificării alternativelor este foarte
gradul de cunoaștere al mediului, deciziile pot fi:
În condiții de certitudine – atunci când starea mediului este sigur
cunoscută pentru decident, procesul decizional ducând la un rezultat
specific;
Decizii în condiții de risc – când decidentul de
probabile legate de decizie și de procesul decizional;
Decizii în condiții de incertitudine – când decidentul nu dispune de
infromații asupra posibilității de realizare a acțiunilor
impactulprocesului decisional asupramediului, pot exista:
Deciziipasive – care nu au effect imediatasupramediului;
unei politici publice, ca urmarea a analizei
ă importantă în procesul
Alternativa nu se suprapune pe sensul termenilor de alegere sau de preferință.
ță. Din perspectiva
decidentului, alternativa este doar acea posibilitate pe care actorul, în momentul
ă în niciun fel – în sensul de
. Practic, alternativele sunt doar formulate înaintea oricărui tip de
ă a deciziei, la nivelul
. La modul general, alternativa
i, fenomene, soluții, proiecte.
, procesul este mult mai complex decât alegerea
ării alternativelor este foarte
atunci când starea mediului este sigură și
decident, procesul decizional ducând la un rezultat
când decidentul deține informații
i de procesul decizional;
când decidentul nu dispune de
țiunilor și a deciziilor
, pot exista:
care nu au effect imediatasupramediului;
• Decizii active
reală
• Dacă
• Deciziimonocriteriale;
• Deciziimulticriteriale.
Clasificatedupănumă
• Monosecven
decisional;
• Secven
Putemvorbi, totodată
• Deciziiindividuale
• Decizii collective
cândexist
Analizatedin perspectiv
• Deciziicurente
• Deciziitactice
termnemediu;
• Deciziistrategice
Dupăperiodicitate
• Deciziiunice
• Decizii repetitive
Înfuncție de amplo
• Deciziiintegrale;
• Deciziiavizate.
Din punctul de vedere al
ordineajuridică, sunt:
• Deciziigenerale
desfă
• Deciziispecifice
vaimplicaînprocesul institutional saudecizional;
3
Decizii active – care produc o modificare de stare
realășiimediatăasupramediului.
Dacăavemînvederenumărul de criteriidupă care se iadecizia
Deciziimonocriteriale;
Deciziimulticriteriale.
numărulmomentelordecizionale, deciziile sunt:
Monosecvențiale – atuncicand se face apel la un
decisional;
Secvențiale – cânddeciziaesterezultatuluneiînșiruiri de procese.
Putemvorbi, totodată, despre:
Deciziiindividuale – cânddeciziaesteluată de o singur
Decizii collective
cândexistăcelpuțindoidecidențiimplicațiînprocesuld
din perspectivătemporală, există:
Deciziicurente - care intrăînpractica de rutină a deciden
Deciziitactice - care sunt luateînraport cu o tactic
termnemediu;
Deciziistrategice – vizeazăstrategiile majora pe termen lu
periodicitate, pot fi:
Deciziiunice – luate la un moment dat, care nu mairevin pe agenda;
Decizii repetitive – care pot reveni pe agenda.
oareasfereidecizionaleaactorului sunt:
Deciziiintegrale;
Deciziiavizate.
Din punctul de vedere al conținutuluilorși al modificărilor pe care le aduc pe
Deciziigenerale – care contribuie la stabilireaunuicadru general
desfășurăriiactivitățilordecizionaleși de management;
Deciziispecifice – care statueazăcă o persoan
vaimplicaînprocesul institutional saudecizional;
care produc o modificare de stare
care se iadecizia, avem:
atuncicand se face apel la un singur moment
șiruiri de procese.
ă de o singurăpersoană;
–
iînprocesuldecizional.
ă a decidenților;
care sunt luateînraport cu o tacticăorganizată pe
strategiile majora pe termen lung.
luate la un moment dat, care nu mairevin pe agenda;
ărilor pe care le aduc pe
care contribuie la stabilireaunuicadru general
i de management;
o persoană se
• Decizii determinate de cererea de serviciipublice
creează
constrângere, însensul de reglementare.
• Decizii determinate de schimb
cepresupundrepturi
decisional sau institutional specific.
Selecția alternativelor
s-a stabilit ce anume constituie o problem
pe agenda decizională, formularea politicii este etapa în care decizia este elementul cel
mai important.
Formularea politicii publice
• de generare a alternativelo
• de evaluare a a variantelor de op
Generarea alternativelor este
seidentifică soluții posibile de rezolvare
seformuleazăvariantele de
de aspecte precum:
� formulareatrebuies
tuturoractorilorimplica
săformuleze alternative);
� formulareaesteposibil
fostclar definite;
� formularea se poaterealizadoardac
grupurileafectate de proiectul de politic
demersal decisional
� formulareaeste un p
poatederulaîntr
“niciodat[nefiindaduseargumenteleultime ale uneipropuneri”
� procesulpresupuneactivit
Celmai important aspect înprocesul de generare
felulîn care interacționează
4
Decizii determinate de cererea de serviciipublice
creeazăînbeneficiulcelor pe care îivizază o oportunitatesauchiar o
constrângere, însensul de reglementare.
Decizii determinate de schimbările de structur
cepresupundrepturișiobligativitățicelorimplicațiînstructuraprocesului
decisional sau institutional specific.
ia alternativelor se constituie într-un important proces decizional.
a stabilit ce anume constituie o problemă și ce nu, ce este cel mai important s
ă, formularea politicii este etapa în care decizia este elementul cel
Formularea politicii publice presupune două subetape ale procesului decizional:
de generare a alternativelor;
de evaluare a a variantelor de opțiuni prin modelarea alternativelor.
Generarea alternativelor este “procesulprin care, la o anumit
ții posibile de rezolvare” (Caprioara, 2007, p. 66). Atuncicând
variantele de opțiunepentru o politicăpublică, trebuieavuteînvedere o serie
formulareatrebuiesăiaîncalcultoateopțiunile, ale
tuturoractorilorimplicați (nu poateexista un singur actor care
ăformuleze alternative);
formulareaesteposibilădoarîncondițiileîn care, anterior, problema a
fostclar definite;
formularea se poaterealizadoardacă se intrăîn contact direct cu
grupurileafectate de proiectul de politicăpublică
demersal decisional și de acțiune specific acesteietape;
formulareaeste un procescontinuuși complex care se
poatederulaîntr-un interval de timpfoarte mare,
“niciodat[nefiindaduseargumenteleultime ale uneipropuneri”
procesulpresupuneactivități de negociere, cu perdanț
Celmai important aspect înprocesul de generareaalternativeloresteinflen
ționeazăactorii.
Decizii determinate de cererea de serviciipublice –
ă o oportunitatesauchiar o
e de structură –
țiînstructuraprocesului
un important proces decizional. După ce
ce nu, ce este cel mai important să intre
, formularea politicii este etapa în care decizia este elementul cel
ale procesului decizional:
iuni prin modelarea alternativelor.
“procesulprin care, la o anumită problemă,
” (Caprioara, 2007, p. 66). Atuncicând
, trebuieavuteînvedere o serie
, ale
i (nu poateexista un singur actor care
leîn care, anterior, problema a
ăîn contact direct cu
ăpublicăși de aiciapare
iune specific acesteietape;
și complex care se
un interval de timpfoarte mare,
“niciodat[nefiindaduseargumenteleultime ale uneipropuneri”;
i de negociere, cu perdanți și câștigători.
aalternativeloresteinflențat de
Modeleleconsacrate
alternativelor sunt:
• modelulcoali
• modelulre
Încazulcoaliției de sus
formulareaalternativelorcuprindeactoriafla
cel regional sau local.
toateacestea, esteposibilsă
Finalitateaprocesului de formulareestedeterminat
• resurselecoali
• prevederilelegale;
• valorileculturale;
• resurseleexistente
• interesele
Încazulcelui de-al doilea model, al re
formulareesteinfluențat de prezen
nivelulaceleiațiinstituții.
Sunt importanteînacestcazraporturile pe care actorii
respectiv:
• raporturileinstituționalizate (însensul de linieierarhic
• raporturileneinstitu
În cadrul celei de
alternativelor, se realizează
anterior formulate și alegerea criteriilor în func
Procesul de selecț
pentru fiecare proiect de politic
Nu există un inventar clar
natura politicii care se dore
Criteriile de evaluare a alternativelor
• opțiunile individuale sau de grup ale actorilor implica
• de valorile
• de cultura organiza
5
Modeleleconsacrate, din punct de vedereteoretic, înprocesul de generare ala
modelulcoaliției de susținere;
modelulrețelelor de politici.
ției de susținere, procesuldeci
formulareaalternativelorcuprindeactoriaflați la toatenivelele, de la celna
cel regional sau local.Încelemaimultecazuri, actorii au opinii commune, dar, cu
toateacestea, esteposibilsă nu existeconsensînformulareaalternativelor.
Finalitateaprocesului de formulareestedeterminată de factori precum:
resurselecoaliției;
prevederilelegale;
valorileculturale;
resurseleexistenteși care pot fi investite;
intereseleșiscopurilefiecăruigrupșiposibilitateaconvergen
al doilea model, al rețelelor de politici, procesul decisional de
țat de prezențarețelelorexistenteîntreceiimplica
ț ții.
Sunt importanteînacestcazraporturile pe care actorii-decidenți le
ționalizate (însensul de linieierarhică) sau
raporturileneinstituționalizate (rețelepersonaleșiraporturiinterindividuale)
În cadrul celei de-a doua subetape a formulării politicilor, respectiv evaluarea
alternativelor, se realizează un proces de selecție între variantele de proiecte de politici
și alegerea criteriilor în funcție de care se va realiza aceast
ție nu se poate realiza decât pe baza unor criterii clar stabilite
pentru fiecare proiect de politică în parte.
ă un inventar clar și unic al acestor criterii, componenț
natura politicii care se dorește a se implementa.
Criteriile de evaluare a alternativelor depind de:
țiunile individuale sau de grup ale actorilor implica
de valorile și motivațiile celor implicați;
de cultura organizațională a instituției vizată de proces
înprocesul de generare ala
, procesuldecizional de
i la toatenivelele, de la celnațional, până la
Încelemaimultecazuri, actorii au opinii commune, dar, cu
ativelor.
de factori precum:
iposibilitateaconvergențeiacestora.
elelor de politici, procesul decisional de
elelorexistenteîntreceiimplicațichiar la
ți le stabilescîntreei,
iraporturiinterindividuale).
rii politicilor, respectiv evaluarea
re variantele de proiecte de politici
ie de care se va realiza această selecție.
ie nu se poate realiza decât pe baza unor criterii clar stabilite
i unic al acestor criterii, componența sa depinzând de
iunile individuale sau de grup ale actorilor implicați;
ă de proces.
Formularea alternativelor trebuie
• Fiecare variant
problema ce reclam
• Fiecare variant
resurse (financiare
• Fiecare variant
aşteptat asupra grupului
Există mai multe
atunci când decidentul îş
• Brainstorming (de regul
cu soluţ
din:consilieri, exper
• Tehnica Delphi
domeniul dereferin
chestionar carem
• Consult
acestea sunt utile mai a
făcută
soluţiile posibile pentru rezolvareaacesteia;
• Studierea modului în care al
(modelul best practice).
Legitimizarea este un element central într
aprobare, obligaţie, susţ
sprijinuldisponibil pentru guvern
distincţie importantă între dou
Sprijinul concentrat vine dinspre atitudinile favorabile
de rezultate care sunt percepute dec
aparsau chiar anticipându
favorabile sau la bunăvoin
tolerezerezultatele care nu le convin sau efectele pe care le consider
lor.”
6
alternativelor trebuiesă ţină cont de câteva condiţii minime:
Fiecare variantă trebuie să explice clar modul în careva rezolva
problema ce reclamă opolitică publică;
Fiecare variantă trebuie să fie însoţită de o estimarea necesarului de
resurse (financiare, umane, detimp);
Fiecare variantă trebuie să fie însoţită de o estimarea impactului
şteptat asupra grupului-ţintă.
mai multe procese prin care se pot genera soluţiiviabile la o problem
atunci când decidentul îşi ia timpulnecesar pentru această etapă, anume:
Brainstorming (de regulă, în interiorul echipei careeste responsabil
cu soluţionarea problemei: încazuri concrete, echipa poate fi format
din:consilieri, experţi, parteneri de coaliţie, colegi departid etc.);
Tehnica Delphi – constă în consultarea unui grupde exper
domeniul dereferinţă a problemei pecare am ales
chestionar caremăsoară opiniile acestora asupra problemeianalizate;
Consultări cu persoane, organizaţii din afarainstituţ
acestea sunt utile mai alesatunci când definirea problemei este
ăcută defactorul cu putere de decizie, care însă
soluţiile posibile pentru rezolvareaacesteia;
Studierea modului în care alţii au rezolvat problemesimilare
(modelul best practice).
e un element central într-un sistem politic,
ţie, susţinere. O modalitatede a măsuralegitimitatea este de a analiza
sprijinuldisponibil pentru guvern şi pentru ceea ce face acesta. DavidEaston face o
între două tipuri desprijin: concentrat şi difuz.
Sprijinul concentrat vine dinspre atitudinile favorabile şipredispozi
de rezultate care sunt percepute decătre cetăţeni ca îndeplinind cererile lor pe m
aparsau chiar anticipându-le. În schimb, sprijinul difuz se refera la„rezerva de atitudini
ăvoinţa care-i ajutăpe membrii unei comunităţi să
tolerezerezultatele care nu le convin sau efectele pe care le consideră
cont de câteva condiţii minime:
explice clar modul în careva rezolva
de o estimarea necesarului de
ă de o estimarea impactului
viabile la o problemă,
ă, anume:
, în interiorul echipei careeste responsabilă
ionarea problemei: încazuri concrete, echipa poate fi formată
ţie, colegi departid etc.);
ultarea unui grupde experţi în
a problemei pecare am ales-o pe baza unui
opiniile acestora asupra problemeianalizate;
ii din afarainstituţiei – de regulă,
lesatunci când definirea problemei este
defactorul cu putere de decizie, care însă nu cunoaştetoate
ii au rezolvat problemesimilare
un sistem politic,implicăautoritate,
suralegitimitatea este de a analiza
i pentru ceea ce face acesta. DavidEaston face o
şipredispoziţiile stimulate
eni ca îndeplinind cererile lor pe măsură ce
În schimb, sprijinul difuz se refera la„rezerva de atitudini
pe membrii unei comunităţi să accepte sau să
tolerezerezultatele care nu le convin sau efectele pe care le considerăcontrare dorinţelor
După cum susţineEaston,legitimizarea se bazeaz
referăla„inocularea simţuluilegitimit
convingerea cetăţenilor ca trebuie s
legitimitateapoate fi administrat
dinamică între legitimitatea unui sistem politic
guvernamentale.
Pot fi acceptate dezam
perioadă mare a unor neconcordanteîntre rezultate
sprijinul debază pentru sistemul politic. Acest lucru este valabil
încearcă să manipuleze legitimitatea prinfolosirea de simboluri. Publicul poate înv
sprijineguvernul prin circula
rupându-se asocierea dintre simbol
program,în acel moment guvernul trebuie s
Selecţia reprezintă
alegere. Această fază esteînso
utilitariste. Ea poate fi momentul în cursul c
faptele sauanaliza nefiind neutre în ochii actorilor implica
decât scopurile. Compromisuri,negocieri, coali
obscureconstituie tot atâtea activit
opţiunilor alternativepermite exprimarea unor tactici la fel de variate ca
valori, permite propaganda, comunicarea
deaproape selectarea unei alternative.Atunci când avem de
pentruaceeaşi problemă, iar decidentul este pus în postura de aalege una dintre ele,
aceste variante pot fi, la rândul lor,„cânt
calitative:
Metodele calitative
restrânsă, când sunt puţ
anumitesemne de întrebare, respectiv când gradul de deschidere alinstitu
în soluţionarea problemei este relativmare (ex.: interviuri, analiza SWOT, focus
grupuri, brainstorming,medierea
Metodele cantitative
rezolvăm este extinsă (afecteaz
7
ţineEaston,legitimizarea se bazează pe atitudini înv
la„inocularea simţuluilegitimităţii” şi observă că sprijinul celmai stabil deriv
ăţenilor ca trebuie să sesupună. După Jones, acest fapt sugereaz
oate fi administrată în societate. Aceste concluzii sugereaz
între legitimitatea unui sistem politicşi aprobarea programelor
Pot fi acceptate dezamăgiri pe termen scurt şi intermitente,însă
unor neconcordanteîntre rezultate şiaşteptări poate s
ă pentru sistemul politic. Acest lucru este valabil şi atuncicând guvernul
manipuleze legitimitatea prinfolosirea de simboluri. Publicul poate înv
guvernul prin circulaţiainformaţieişi prin folosirea desimboluri, îns
se asocierea dintre simbol şiprogram, ajungându-se la separarea simbolului de
program,în acel moment guvernul trebuie să suporte costurile aceleisepar
ezintă, în esenţă, procesul de reducere aopţiunilor la o singur
ă ă esteînsoţită de tensiuni care ţin de divergen
utilitariste. Ea poate fi momentul în cursul căruia seexprimă şi se soluţ
a nefiind neutre în ochii actorilor implicaţi, înorice caz, nu mai neutre
decât scopurile. Compromisuri,negocieri, coaliţii, înţelegeri, situa
obscureconstituie tot atâtea activităţi generate în cursulacestui proces. Valorificarea
ativepermite exprimarea unor tactici la fel de variate ca
valori, permite propaganda, comunicareaşişantajul. Promovarea politic
deaproape selectarea unei alternative.Atunci când avem de-a face cu mai multe solu
ă, iar decidentul este pus în postura de aalege una dintre ele,
aceste variante pot fi, la rândul lor,„cântărite” folosind diverse metode cantitative
Metodele calitative se folosesc mai ales atunci când problemaeste una focalizat
, când sunt puţine datecantitative disponibile, iar credibilitatea lor ridic
anumitesemne de întrebare, respectiv când gradul de deschidere alinstitu
ionarea problemei este relativmare (ex.: interviuri, analiza SWOT, focus
upuri, brainstorming,medierea şi negocierea etc.).
Metodele cantitative se utilizează atunci când problema pecare ne propunem s
ă (afecteazăgrupuri-ţintă largi), există date statistice disponibile,
pe atitudini învăţate. El se
sprijinul celmai stabil derivă din
Jones, acest fapt sugerează că
în societate. Aceste concluzii sugereazăo relaţie
şi aprobarea programelor
i intermitente,însă menţinerea pe o
ări poate să deterioreze
şi atuncicând guvernul
manipuleze legitimitatea prinfolosirea de simboluri. Publicul poate învăţa să
i prin folosirea desimboluri, însă în timp,
se la separarea simbolului de
suporte costurile aceleiseparări.
ţiunilor la o singură
in de divergenţe normativeşi
ă şi se soluţionează conflicte,
ţi, înorice caz, nu mai neutre
ţelegeri, situaţii clar-
i generate în cursulacestui proces. Valorificarea
ativepermite exprimarea unor tactici la fel de variate ca şirecurgerea la
antajul. Promovarea politică însoţeşte
a face cu mai multe soluţii
, iar decidentul este pus în postura de aalege una dintre ele,
rite” folosind diverse metode cantitative şi
se folosesc mai ales atunci când problemaeste una focalizată,
ine datecantitative disponibile, iar credibilitatea lor ridică
anumitesemne de întrebare, respectiv când gradul de deschidere alinstituţiilor implicate
ionarea problemei este relativmare (ex.: interviuri, analiza SWOT, focus-
atunci când problema pecare ne propunem să o
ă date statistice disponibile,
iargradul de deschidere al institu
analiza cost-beneficiu, analiza de risc,analiza senzitivit
În ceea ce priveşte faza de legitimizare, aceasta paremai scurt
identificat. În sensul stric
responsabilulformal, individul sau grupul c
decizia efectivă. Elvoteaz
monopolul alegerii. El poateacc
poateexercita un act discre
experţilorşi al altor actori. El are posibilitateade a face
observă că acest lucru se întâmpl
simplu activitatea deselecţ
Asta înseamnă că este prizonierul procesului cares
Decidentul nu are timpul de a
pentru a distruge nişte compromisuri careneutralizeaz
viitor, alţiactoricare să conteze. Îi lipsesc informa
opţiunilor posibile. În acela
colaboratorii săi i-auanticipat interesele, valorile, preferin
Legitimizarea nu este un act protocolar, chiar
mulţumeşte să ratifice activitatea desf
este decisivă dinpunct de vedere politic
conferă legitimitate unei alegeri
ireversibil.
Activitatea de legitimiz
un criteriu de alegere, care face aceast
este un elementcentral într
susţinere. O modalitate de a m
pentru guvern şi pentruceea ce face acesta. David Easton face o distinc
între două tipuri de sprijin: concentrat
atitudinile favorabile şipredispozi
cetăţeni ca îndeplinind cererile lor pe m
schimb, sprijinul difuz se refer
care-i ajută pe membrii uneicomunit
8
iargradul de deschidere al instituţiilor implicate este redus (ex.:analiza multicriterial
beneficiu, analiza de risc,analiza senzitivităţii, analiza cost
În ceea ce priveşte faza de legitimizare, aceasta paremai scurtă
identificat. În sensul strict altermenului, ea coincide cu momentul în care
responsabilulformal, individul sau grupul căruia îi revindreptul şi sarcina de a decide, ia
ă. Elvotează, semnează, „hotărăşte”.În teorie, el deţ
monopolul alegerii. El poateaccepta sau refuza selecţia elaborat
poateexercita un act discreţionar. Nu este obligat să accepteavizul consilierilor,
i al altor actori. El are posibilitateade a face şi de a desface.În practic
acest lucru se întâmplă destul derar. Uneori,„decidentul” ratific
simplu activitatea deselecţie sau modifică numai un detaliu al opţiunii dejaelaborate.
ă ă este prizonierul procesului cares-a derulat în amonte?
Decidentul nu are timpul de a reconsidera totul. El nu areinfluen
şte compromisuri careneutralizează sau mobilizeaz
ă conteze. Îi lipsesc informaţiile privind tehnicitateamizelor
iunilor posibile. În acelaşi timp, în sens invers,el poate să parieze c
auanticipat interesele, valorile, preferinţele.
Legitimizarea nu este un act protocolar, chiar şi atunci când„decidentul” se
ratifice activitatea desfăşuratăîn amonte. Ea are o valoare ad
dinpunct de vedere politic şi simbolic: prin votul său, prinsemn
legitimitate unei alegeri şi ooficializează, îi conferă autoritate
Activitatea de legitimizare constă deci în alegerea unei soluţiiîn conformitate cu
un criteriu de alegere, care face aceastăsoluţie acceptabilă pentru terţ
este un elementcentral într-un sistem politic, implică autoritate, aprobare,obliga
te de a măsura legitimitateaeste de a analiza sprijinu
şi pentruceea ce face acesta. David Easton face o distinc
tipuri de sprijin: concentrat şi difuz.Sprijinul concentrat vine dinspre
şipredispoziţiile stimulate de rezultate care sunt percepute dec
eni ca îndeplinind cererile lor pe măsură ce apar sau chiar anticipându
schimb, sprijinul difuz se referă la „rezerva de atitudini favorabile sau la bun
pe membrii uneicomunităţi să accepte sau să tolereze rezultatele care nu
iilor implicate este redus (ex.:analiza multicriterială,
ii, analiza cost-eficacitate).
te faza de legitimizare, aceasta paremai scurtă şi mai uşor de
t altermenului, ea coincide cu momentul în care
şi sarcina de a decide, ia
te”.În teorie, el deţine autoritatea,
ţia elaborată în amonte,
accepteavizul consilierilor,
i de a desface.În practică se
estul derar. Uneori,„decidentul” ratifică pur şi
numai un detaliu al opţiunii dejaelaborate.
a derulat în amonte? Şi da, şi nu.
reconsidera totul. El nu areinfluenţa necesară
sau mobilizează, astăzi sau în
iile privind tehnicitateamizelor şi a
ă parieze că consilierii sau
i atunci când„decidentul” se
monte. Ea are o valoare adăugată care
ău, prinsemnătura sa, el
ă autoritate şi un caracter
ţiiîn conformitate cu
ă pentru terţi. Legitimizarea
autoritate, aprobare,obligaţie,
sura legitimitateaeste de a analiza sprijinul disponibil
i pentruceea ce face acesta. David Easton face o distincţieimportantă
i difuz.Sprijinul concentrat vine dinspre
iile stimulate de rezultate care sunt percepute decătre
sau chiar anticipându-le.În
favorabile sau la bunăvoinţa
tolereze rezultatele care nu
leconvin sau efectele pe care le consider
susţineEaston, legitimizarea se bazeaz
simţuluilegitimităţii”şi observ
cetăţenilor că trebuie să
poate fiadministrată în societate. Aceste concluzii sugereaz
legitimitatea unui sistem politic
acceptate dezamăgiri pe termen scurt
mare a unor neconcordanteîntre rezultate
debază pentru sistemul pol
să manipuleze legitimitatea prinfolosirea de simboluri. Publicul poate înv
sprijineguvernul prin circula
rupându-se asocierea din
program,în acel moment guvernul trebuie s
Unul dintre obiectivele principale ale analizei politicilor este producerea de
informaţii privind consecin
analistul trebuie să se bazeze pe o anumit
producă informaţiile dorite. Îns
aplece cu egală atenţie a
aceasta este atât de complex
strategie ar fi fără şanse. De aceea, analistul apeleaz
general, un model este o reprezentare simplificat
care serveşte unui anumit scop. Nu e greu s
metroului din Bucureşti, pe care o vedem în fiecare vagon, este un model al acestuia. E
uşor de văzut că ea este simplificatoare
realitatea; dar este un instrument folositor pentru fiecare c
modele ale unui avion sau ale unui autoturism, ori modele ale unor cartiere
rezidenţiale.Noi toţi folosim în mod constant modele. fiecare persoan
privată şi în cea de afaceri folose
lumii din jurul tău pe care o ai în minte este un model. Nimeni nu are un ora
guvern sau o ţară în cap. Avem doar concepte
pentru a reprezenta sistemul real. O imagine mental
9
leconvin sau efectele pe care le consideră contrare dorinţelorlor”. Dup
ineEaston, legitimizarea se bazează peatitudini învăţate. El se refer
ăţ şi observă că sprijinul cel mai stabil derivă
trebuie să se supună. DupăJones, acest fapt sugerează
ă în societate. Aceste concluzii sugerează orelaţ
i sistem politic şiaprobarea programelor guvernamentale.Pot fi
ăgiri pe termen scurt şi intermitente,însă menţinerea pe o perioad
mare a unor neconcordanteîntre rezultate şiaşteptări poate să deterioreze sprijinul
pentru sistemul politic. Acest lucru este valabil şi atuncicând guvernul încearc
manipuleze legitimitatea prinfolosirea de simboluri. Publicul poate înv
sprijineguvernul prin circulaţiainformaţieişi prin folosirea desimboluri, îns
se asocierea dintre simbol şiprogram, ajungându-se la separarea simbolului de
program,în acel moment guvernul trebuie să suporte costurile aceleisepar
Unul dintre obiectivele principale ale analizei politicilor este producerea de
ii privind consecinţeleacţiunilor care ar urma să fie luate. Pentru aceasta,
ă se bazeze pe o anumită înţelegere a situaţiei, care s
ţiile dorite. Însă e ca şi imposibil ca analistul de politici s
ă ţie asupra tuturor caracteristicilor situaţiei; de cele mai multe ori,
aceasta este atât de complexă, iar resursele disponibile sunt atât de reduse, încât o atare
ă ă şanse. De aceea, analistul apelează la modele ale politicilor.În
model este o reprezentare simplificată a unui fenomen, obiect sau proces,
te unui anumit scop. Nu e greu să ne gândim la câteva exemple: harta
şti, pe care o vedem în fiecare vagon, este un model al acestuia. E
ă ea este simplificatoare şi că în multe aspecte ea chiar distorsioneaz
realitatea; dar este un instrument folositor pentru fiecare călător. La fel, mul
modele ale unui avion sau ale unui autoturism, ori modele ale unor cartiere
ţi folosim în mod constant modele. fiecare persoan
i în cea de afaceri foloseşte instinctiv modele pentru a face decizii. Imaginea
ău pe care o ai în minte este un model. Nimeni nu are un ora
ţ ă în cap. Avem doar concepte şirelaţii selectate şi pe care le folosim
pentru a reprezenta sistemul real. O imagine mentală este un model. Ş
ţelorlor”. După cum
ate. El se referă la „inocularea
sprijinul cel mai stabil derivă dinconvingerea
Jones, acest fapt sugerează că legitimitatea
ă orelaţie dinamică între
iaprobarea programelor guvernamentale.Pot fi
ă ţinerea pe o perioadă
ă deterioreze sprijinul
i atuncicând guvernul încearcă
manipuleze legitimitatea prinfolosirea de simboluri. Publicul poate învăţa să
i prin folosirea desimboluri, însă în timp,
se la separarea simbolului de
suporte costurile aceleiseparări.
Unul dintre obiectivele principale ale analizei politicilor este producerea de
ă fie luate. Pentru aceasta,
ţiei, care să îi permită să
i imposibil ca analistul de politici să încerce să se
ţiei; de cele mai multe ori,
, iar resursele disponibile sunt atât de reduse, încât o atare
la modele ale politicilor.În
a unui fenomen, obiect sau proces,
ne gândim la câteva exemple: harta
ti, pe care o vedem în fiecare vagon, este un model al acestuia. E
în multe aspecte ea chiar distorsionează
ă ător. La fel, mulţi am văzut
modele ale unui avion sau ale unui autoturism, ori modele ale unor cartiere
i folosim în mod constant modele. fiecare persoană, în viaţa sa
te instinctiv modele pentru a face decizii. Imaginea
u pe care o ai în minte este un model. Nimeni nu are un oraş sau un
şi pe care le folosim
este un model. Şi toate deciziile
noastre sunt luate pe baza modelelor. Problema nu este aceea de a folosi sau de a ignora
modelele. Ea este aceea a alegerii între modele alternative.
Modelele politicilor sunt reprezent
ale problemelor şi construite cu scopuri precise. Un astfel de model poate lua forme
foarte diferite: de la o imagin
diagrame, ecuaţii matematice sau simul
de mare, încât unii autori consider
“căutare a soluţiilor la o problem
Probabil că cea mai cunoscut
apelează la ideea de model este cea realizat
procesul de luare a deciziilor îm
rachetelor nucleare din 1962. Strategia de argumentare a lui Allison a fost aceea de a
arăta că dacă adoptăm “lentile” diferite, atunci felul nostru de a vedea
lucrurile se schimbă foarte mult
evenimente: ceea ce ne pare important când ne punem ni
nesemnificativ din altă perspectiv
întrebările, modul în care se r
de aceste “lentile”, de modelul pe care îl utiliz
Astfel, Allison propune trei modele de interpretare a crizei cubaneze:
� modelul actorului ra
scopuri bine determinate, formuleaz
evalueaz
� modelul organiza
raţional, ci ca un ansamblu de organiza
percep evenimentele în propriul lor fel, se centreaz
aspecte diferite ale situa
sunt atunci balans
organiza
� modelul
cu propriile sale interese; deciziile care se iau depind de rela
putere ş
Rolul modelelor. Importan
10
noastre sunt luate pe baza modelelor. Problema nu este aceea de a folosi sau de a ignora
lele. Ea este aceea a alegerii între modele alternative.
Modelele politicilor sunt reprezentări simplificatoare ale unor aspecte selectate
şi construite cu scopuri precise. Un astfel de model poate lua forme
foarte diferite: de la o imagine a problemei în mintea analistului, la concepte precise,
ţii matematice sau simulări pe calculator.Importanţa modelelor este atât
de mare, încât unii autori consideră chiar că analiza politicilor ar putea fi definit
lor la o problemă cu ajutorul unuia sau al mai multor modele”
ă cea mai cunoscută cercetare în domeniul politicilor publice care
la ideea de model este cea realizată de G. Allison (1971). El a analizat
procesul de luare a deciziilor îm S.U.A. în timpul dramaticei crize cubaneze a
rachetelor nucleare din 1962. Strategia de argumentare a lui Allison a fost aceea de a
ăm “lentile” diferite, atunci felul nostru de a vedea ş
ă foarte mult. Ajungem să avem descrieri foarte diferite ale acelora
evenimente: ceea ce ne pare important când ne punem nişte lentile apare ca
nesemnificativ din altă perspectivă; ceea ce e provocator, felul în care sunt formulate
rile, modul în care se răspunde, locul unde căutăm datele empirice
de aceste “lentile”, de modelul pe care îl utilizăm în cercetare.
Astfel, Allison propune trei modele de interpretare a crizei cubaneze:
modelul actorului raţional: tratăm guvernarea ca un actor care a
scopuri bine determinate, formulează opţiuni clare, compar
evaluează alternativele şi face alegerea care este cea mai bun
modelul organizaţional: tratăm guvernarea nu ca un singur actor
ţional, ci ca un ansamblu de organizaţii sau institu
percep evenimentele în propriul lor fel, se centreaz
aspecte diferite ale situaţieişi propun răspunsuri diferite; deciziile
sunt atunci balansări ale perspectivelor diferite ale acestor
organizaţii sau instituţii diferite;
modelul birocratic: guvernarea apare ca o colecţie de actori, fiecare
cu propriile sale interese; deciziile care se iau depind de rela
putere şi de cele de negociere care au loc.
. Importanţa modelelor constă în aceea că:
noastre sunt luate pe baza modelelor. Problema nu este aceea de a folosi sau de a ignora
ri simplificatoare ale unor aspecte selectate
i construite cu scopuri precise. Un astfel de model poate lua forme
e a problemei în mintea analistului, la concepte precise,
ţa modelelor este atât
analiza politicilor ar putea fi definită drept
cu ajutorul unuia sau al mai multor modele”.
cercetare în domeniul politicilor publice care
de G. Allison (1971). El a analizat
S.U.A. în timpul dramaticei crize cubaneze a
rachetelor nucleare din 1962. Strategia de argumentare a lui Allison a fost aceea de a
m “lentile” diferite, atunci felul nostru de a vedea şi de a interpreta
avem descrieri foarte diferite ale aceloraşi
şte lentile apare ca
; ceea ce e provocator, felul în care sunt formulate
m datele empirice – toate depind
Astfel, Allison propune trei modele de interpretare a crizei cubaneze:
m guvernarea ca un actor care are
ţiuni clare, compară şi
i face alegerea care este cea mai bună;
m guvernarea nu ca un singur actor
ţii sau instituţii diferite, care
percep evenimentele în propriul lor fel, se centrează asupra unor
ăspunsuri diferite; deciziile
ri ale perspectivelor diferite ale acestor
: guvernarea apare ca o colecţie de actori, fiecare
cu propriile sale interese; deciziile care se iau depind de relaţiile de
• Modelele simplifică
bine complexitatea problemei abordate.
• Modelele ajută la distingerea variabilelor semnificative de cele nesemnificative.
• Modelele permit predic
• Modelele permit concentrarea aten
aspecte ale problemei, permi
• Modelele permit o mai bun
elaborarea unei politici, favorizând în acest fel
politicilor.
Clasificarea modelelor
seamă de scopurile pentru care au fost create, de func
Modele descriptive ş
fenomenelor sau de a prezice anumite evolu
monitoriza rezultatele unei politici. De pild
indicatori macroeconomici (precum dinamica PIB
bugetar etc.); pentru starea sistemului de înv
de studenţi, pe sexe, mediu de provenien
accesul la studii postuniversitare etc. Mode
explica sau de a prezice, ci
apelează explicit la anumite valori a c
cum am văzut în capitolul anterior, valoril
dar şi altele, precum cea a drept
mediului natural etc. (să
unei politici).
Modele verbale şi simbolice
ele fac apel la tehnici matematice, statistice, logice, pot fi formulate ca programe pe
calculator. Deşi mai greu de interpretat
decidenţilor, ba chiar şispeciali
deciziilor. Probabil că cele mai cunoscute modele de acest fel sunt cele care apeleaz
funcţii liniare; ele sunt de forma:y = ax + b.Aici y este variabila pe care analistul
doreşte să o determine, iar x este o variabil
manipulabilă. Modelul permite analistului s
11
Modelele simplifică problemele, ajutând analistul de politici să
bine complexitatea problemei abordate.
ă la distingerea variabilelor semnificative de cele nesemnificative.
Modelele permit predicţiaconsecinţelor adoptării unei altei politici.
ele permit concentrarea atenţieianaliştilorşidecidenţ
aspecte ale problemei, permiţândobţinerea de informaţii relevante.
Modelele permit o mai bună comunicare între agenţii care particip
elaborarea unei politici, favorizând în acest fel procesul de înf
Clasificarea modelelor. Modelele pot fi clasificate în mai multe moduri,
de scopurile pentru care au fost create, de funcţia lor, de forma pe care o au etc
Modele descriptive şi normative. Modelele descriptive au rolul de a explica evolu
fenomenelor sau de a prezice anumite evoluţii. Astfel, ele pot fi folosite pentru a
monitoriza rezultatele unei politici. De pildă, pentru economie pot fi utiliza
indicatori macroeconomici (precum dinamica PIB, mărimea inflaţ
bugetar etc.); pentru starea sistemului de învăţământ superior sunt cei privind num
i, pe sexe, mediu de provenienţă (urban/rural), calitatea programelor oferite,
accesul la studii postuniversitare etc. Modelele prescriptive au nu numai scopul de a
explica sau de a prezice, ci şi pe acela de a propune reguli sau recomand
explicit la anumite valori a căror atingere este considerată ca dezirabil
zut în capitolul anterior, valorile la care se face apel pot fi cea a eficien
i altele, precum cea a dreptăţii, a respectării drepturilor individuale ori a p
mediului natural etc. (să ne amintim de criteriile utilitarist sau al lui Rawls de alegere a
şi simbolice. Unele modele sunt exprimate într-
ele fac apel la tehnici matematice, statistice, logice, pot fi formulate ca programe pe
şi mai greu de interpretat şi mai dificil de explicat publicului sau
or, ba chiar şispecialiştilor, ele sunt adesea de mare ajutor în îmbun
ă cele mai cunoscute modele de acest fel sunt cele care apeleaz
ii liniare; ele sunt de forma:y = ax + b.Aici y este variabila pe care analistul
o determine, iar x este o variabilă a politicii pe care analistul o consider
. Modelul permite analistului să determine cât de mult trebuie s
problemele, ajutând analistul de politici să mânuiască mai
la distingerea variabilelor semnificative de cele nesemnificative.
rii unei altei politici.
şidecidenţilor asupra unor
ţii relevante.
ţii care participă la
procesul de înfăptuire a
. Modelele pot fi clasificate în mai multe moduri, ţinând
ia lor, de forma pe care o au etc.
au rolul de a explica evoluţia
ii. Astfel, ele pot fi folosite pentru a
, pentru economie pot fi utilizaţianumiţi
rimea inflaţiei, a deficitului
mânt superior sunt cei privind numărul
(urban/rural), calitatea programelor oferite,
lele prescriptive au nu numai scopul de a
i pe acela de a propune reguli sau recomandări. Ele
ror atingere este considerată ca dezirabilă. Aşa
e la care se face apel pot fi cea a eficienţei,
rii drepturilor individuale ori a păstrării
ne amintim de criteriile utilitarist sau al lui Rawls de alegere a
-o formă simbolică:
ele fac apel la tehnici matematice, statistice, logice, pot fi formulate ca programe pe
i mai dificil de explicat publicului sau
tilor, ele sunt adesea de mare ajutor în îmbunătăţirea
cele mai cunoscute modele de acest fel sunt cele care apelează la
ii liniare; ele sunt de forma:y = ax + b.Aici y este variabila pe care analistul
a politicii pe care analistul o consideră
determine cât de mult trebuie să se
modifice variabila x a politicii pentru a produce o anumit
y. Modelele verbale sunt cele pe care le formul
sunt în primul rând folositoare pentru c
puncte de vedere mai generale, mai degrab
Modele statice şi dinamice
concentrează asupra raporturilor dintre variabilele problemei. Acestea pot fi analizate
însă şi dinamic, pentru a ob
politicilor posibile. Una dintre cele mai simple forme de modele dinamice este cea a
arborelui de decizie, creat prin proiec
consecinţelor lor.
Obiectivele nu trebuie definite ca
precăutarea celei mai optime solu
Pulzlși Rametsteiner (2002) descriu trei moduri de guvernan
politica la nivel global din domeniul resurselor naturale si a p
1) modul de guvernan
internațional ca o entitate unitar
orizontală și guvernele formuleaz
celorlalți actori pe scena interna
anilor 1950-1960, înainte de primele ini
pădurilor;
2) modul de guvernan
«diferențierii funcționale» în st
guvernanță este caracterizat
descriu modalitatea în care comunitatea interna
distrugerii pădurilor tropicale, v
dezvoltare;
3) modul de guvernan
Interacțiunea actorilor nu urmeaz
actuală a statelor europene în domeniul forestier face parte din aceast
Inițiativele europene se înscriu într
Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabil
Păduri (UNFF), de inițiativ
12
modifice variabila x a politicii pentru a produce o anumită valoare a variabilei rezult
y. Modelele verbale sunt cele pe care le formulăm în limba naturală
sunt în primul rând folositoare pentru că permit formularea unor argumente, a unor
puncte de vedere mai generale, mai degrabă decât a unor valori numerice precise.
şi dinamice. Modelele statice analizează o situa
asupra raporturilor dintre variabilele problemei. Acestea pot fi analizate
i dinamic, pentru a obţine (prin simularea evoluţiei lor viitoare) predic
iticilor posibile. Una dintre cele mai simple forme de modele dinamice este cea a
arborelui de decizie, creat prin proiecţia în viitor a deciziilor asupra politicilor
Obiectivele nu trebuie definite ca şiacţiuni deoarece acestea ar
utarea celei mai optime soluţii.
i Rametsteiner (2002) descriu trei moduri de guvernanț
politica la nivel global din domeniul resurselor naturale si a pădurilor:
1) modul de guvernanță anarhic, în care fiecare actor ac
ional ca o entitate unitară. Interacțiunea dintre actori este structurat
i guvernele formulează deciziile fără a lua în considerare atitudinea
i actori pe scena internațională. Acest tip de guvernanță a caracterizat perioada
1960, înainte de primele inițiative internaționale cu privire la protejarea
2) modul de guvernanță ierarhic, inspirat de ideile tehnocratice
ionale» în structura unei anumite politici.Aceasta form
este caracterizată de interacțiunea pe linie verticală. Ca exemplu, autorii
descriu modalitatea în care comunitatea internațională a tratat în anii 80 problematica
durilor tropicale, văzută ca o problemă exclusivă a
3) modul de guvernanță heterierarhic, inspirat de idei cooperative
iunea actorilor nu urmează o structură orizontală sau vertical
ene în domeniul forestier face parte din această
iativele europene se înscriu într-un cadru mai larg delimitat de Conferin
iunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă, de Forumul Națiunilor Unite pentru
iativele Organizației pentru Agricultură și Alimenta
ă valoare a variabilei rezultat
m în limba naturală, de zi cu zi. Ele
permit formularea unor argumente, a unor
decât a unor valori numerice precise.
ă o situaţie dată şi se
asupra raporturilor dintre variabilele problemei. Acestea pot fi analizate
iei lor viitoare) predicţii asupra
iticilor posibile. Una dintre cele mai simple forme de modele dinamice este cea a
ia în viitor a deciziilor asupra politicilor şi a
iuni deoarece acestea ar putea devia de la
ță relevante pentru
ădurilor:
fiecare actor acționează la nivel
iunea dintre actori este structurată pe linie
a lua în considerare atitudinea
ă a caracterizat perioada
ionale cu privire la protejarea
ierarhic, inspirat de ideile tehnocratice și de principiul
ructura unei anumite politici.Aceasta formă de
ă. Ca exemplu, autorii
a tratat în anii 80 problematica
ă a Țărilor în curs de
heterierarhic, inspirat de idei cooperative și deliberative.
ă sau verticală. Cooperarea
ene în domeniul forestier face parte din această ultimă categorie.
un cadru mai larg delimitat de Conferințele
iunilor Unite pentru
i Alimentație (FAO),
etc. Inițiative regionale în domeniul p
și-a definit propria sa Strategie pentru p
centrul guvernanței europene este Conferin
Europa (MCPFE – Ministerial Conference on theProtection of Forests in Europe) care
are deja 15 ani de activitate în domeniul definirii
pădurilor. Declarațiile comune
conferințe organizate pân
Lisbonúi 2003 la Viena) identific
formularea programelor forestiere na
necesitatea viabilității economice a gestion
sociale și culturale ale existen
climatice. Procesul MCPFE probeaz
statele europene în privin
coordonare orizontală între autorit
de MCPFE este deschis parteneriatului. Astfel, la conferin
alți actori interesați care alc
stakeholderdialogue, engl.), dup
Forumului Națiunilor Unite pentru P
certificării pădurilor, de reprezentan
precum și de reprezentan
observatori pasivi ai luă
alcătuirea grupurilor de exper
activitate (ex. formularea criteriilor de gestionare durabil
atât, aceștia participă la implementarea Rezolu
programul de lucru (MCPFE, 2003) care constituie documentul programatic al
Conferinței. Astfel, reprezentan
organiza manifestări care s
Viena, și anume, întărirea rolului
temă este în pregătire, mai multe reuniuni de lucru au fost
implicate și un studiu a fost realizat la European Forest Institute în vederea cunoa
rezultatelor cercetării cu poten
durabilă a pădurilor.
13
iative regionale în domeniul pădurilor au loc și la nivelul Uniunii Europene care
a definit propria sa Strategie pentru păduri. Însă procesul politic regional care este în
ei europene este Conferința Ministerială asupra Protec
Ministerial Conference on theProtection of Forests in Europe) care
are deja 15 ani de activitate în domeniul definirii și implementării gestion
iile comune și cele 17 Rezoluții adoptate cu ocazia celor patru
e organizate până acum (1990 la Strasbourg, 1994 la Helsinki, 1998 la
Lisbonúi 2003 la Viena) identifică aspecte esențiale ale gestionării durabile a p
mularea programelor forestiere naționale, stimularea cooperării inter
ii economice a gestionării forestiere, considerarea dimensiunilor
i culturale ale existenței pădurilor, biodiversitatea forestieră
climatice. Procesul MCPFE probează faptul că există un efort de coordonare între
statele europene în privința ocrotirii pădurilor. Nu este vorba îns
ă între autorități de domeniu deoarece procesul politic reprezentat
MCPFE este deschis parteneriatului. Astfel, la conferințele ministeriale particip
i care alcătuiesc un așa numit „grup de dialog multi
stakeholderdialogue, engl.), după modelul grupului similar care func
iunilor Unite pentru Păduri (UNFF). Este vorba de actori din domeniul
durilor, de reprezentanțiai proprietarilor forestieri și ai industriei lemnului,
i de reprezentanți ai comunității științifice. Aceștia nu au d
observatori pasivi ai luării deciziilor, ci participă cu documente pregă
tuirea grupurilor de experți care se întâlnesc în mod regulat pe diverse domenii de
activitate (ex. formularea criteriilor de gestionare durabilă a pădurilor). Mai mult decât
ă la implementarea Rezoluțiilor prin asumarea de obiective în
programul de lucru (MCPFE, 2003) care constituie documentul programatic al
ei. Astfel, reprezentanții comunității științifice și-au asu
ări care să permită atingerea unui obiectiv prevăzut în Declara
ărirea rolului științei în deciziile politice. O conferin
ătire, mai multe reuniuni de lucru au fost organizate de c
i un studiu a fost realizat la European Forest Institute în vederea cunoa
ării cu potențial impact asupra deciziilor în politica de gestionare
i la nivelul Uniunii Europene care
procesul politic regional care este în
asupra Protecției Pădurilor în
Ministerial Conference on theProtection of Forests in Europe) care
ării gestionării durabile a
ii adoptate cu ocazia celor patru
acum (1990 la Strasbourg, 1994 la Helsinki, 1998 la
ării durabile a pădurilor:
ionale, stimularea cooperării inter-sectoriale,
rii forestiere, considerarea dimensiunilor
durilor, biodiversitatea forestieră și schimbările
un efort de coordonare între
durilor. Nu este vorba însă de o simplă
i de domeniu deoarece procesul politic reprezentat
ele ministeriale participă și
a numit „grup de dialog multi-lateral” (multi-
modelul grupului similar care funcționează în cadrul
duri (UNFF). Este vorba de actori din domeniul
i ai industriei lemnului,
tia nu au doar rolul de
cu documente pregătitoare și intră în
i care se întâlnesc în mod regulat pe diverse domenii de
ădurilor). Mai mult decât
iilor prin asumarea de obiective în
programul de lucru (MCPFE, 2003) care constituie documentul programatic al
au asumat rolul de a
ăzut în Declarația de la
ei în deciziile politice. O conferință pe această
organizate de către instituțiile
i un studiu a fost realizat la European Forest Institute în vederea cunoașterii
ial impact asupra deciziilor în politica de gestionare
Pe de altă parte, impl
reprezintă o simplă coordonare ierarhic
specialitate către nivelele de autoritate inferioare. De altfel, gestionarea durabil
pădurilor a încetat de câteva de
autoritate statală. Exemplul cel mai elocvent îl constituie procesul de certificare al
pădurilor. Certificarea s-
încurajare gestionării dura
neguvernamentale, care se implic
parteneriate cu autorităț
sit-uri valoroase din punct de ved
în vederea conservării (Natural Conservancy Group, în Marea Britanie; Conservatoire
du Littoral, în Franța). Asist
către diverse jurisdicții. N
țară la alta în funcție de deschiderea procesului politic spre participare, de organizarea
actorilor interesați, de mobilizarea societ
economia forestieră, etc.
Caracterizarea tipului de guvernan
aspectul structurilor institu
In cazul României, implementarea Rezolu
procese de distribuire a autorit
asupra guvernanței în domeniul silvic sunt: reforma propriet
agricole și forestiere, reforma economic
corupției (cu trecerea gă
Control), politica de coordonare sectorial
este limitată la silvicultură
guvernanței sunt: MCPFE; reorgan
Pădurilor, inspectorate silvice); asocierea proprietarilor forestieri priva
lor la procesele politice; procesul de reprezentare patronal
industria lemnului. Aparentului vid institu
în prezent o structură institu
In cadrul acesteia, centrii guvernamentali
stat pentru silvicultură (autoritatea minis
14
ă parte, implementarea în plan vertical a deciziilor Conferin
ă coordonare ierarhică (top down, engl.), de la ministerele de
ătre nivelele de autoritate inferioare. De altfel, gestionarea durabil
durilor a încetat de câteva decenii sa fie în competența exclusivă a unui monopol de
ă. Exemplul cel mai elocvent îl constituie procesul de certificare al
-a impus ca un mecanism economic propriu sectorului privat de
ării durabile. Alte exemple vin din partea organiza
neguvernamentale, care se implică în mod activ în protejarea pă
ile statale, fie prin concesionarea dreptului de gestionare a unor
uri valoroase din punct de vedere ecologic, fie chiar prin cumpărarea unor terenuri
ării (Natural Conservancy Group, în Marea Britanie; Conservatoire
a). Asistăm astfel la o dispersie a autorității în materie de p
ii. Numărul de jurisdicții și de nivele variază foarte mult de la o
ie de deschiderea procesului politic spre participare, de organizarea
i, de mobilizarea societății civile, de ponderea propriet
ă, etc.
Caracterizarea tipului de guvernanță a sectorului silvic la nivel na
aspectul structurilor instituționale.
In cazul României, implementarea Rezoluțiilor MCPFE merge în paralel cu alte
procese de distribuire a autorității în materie de păduri. Procesele globale cu influen
ei în domeniul silvic sunt: reforma proprietății asupra terenurilor
i forestiere, reforma economică, aderarea la Uniunea European
iei (cu trecerea gărzii forestiere în iulie 2003 la Autoritatea Na
Control), politica de coordonare sectorială. Procesele sectoriale (a c
la silvicultură și industria prelucrătoare a lemnului) cu influen
ei sunt: MCPFE; reorganizări instituționale de sector (Regia Na
durilor, inspectorate silvice); asocierea proprietarilor forestieri priva
lor la procesele politice; procesul de reprezentare patronală a întreprinz
Aparentului vid instituțional de la începutul anilor 90 i s
ă instituțională relativ stabilă.
In cadrul acesteia, centrii guvernamentali-cheie sunt reprezenta
ă (autoritatea ministerială), de autoritatea de stat pentru controlul
ementarea în plan vertical a deciziilor Conferinței nu
(top down, engl.), de la ministerele de
tre nivelele de autoritate inferioare. De altfel, gestionarea durabilă a
ă a unui monopol de
. Exemplul cel mai elocvent îl constituie procesul de certificare al
a impus ca un mecanism economic propriu sectorului privat de
bile. Alte exemple vin din partea organizațiilor
în mod activ în protejarea pădurilor, fie prin
ile statale, fie prin concesionarea dreptului de gestionare a unor
ere ecologic, fie chiar prin cumpărarea unor terenuri
rii (Natural Conservancy Group, în Marea Britanie; Conservatoire
ii în materie de păduri
ă foarte mult de la o
ie de deschiderea procesului politic spre participare, de organizarea
ii civile, de ponderea proprietății private în
a sectorului silvic la nivel național sub
iilor MCPFE merge în paralel cu alte
duri. Procesele globale cu influență
ii asupra terenurilor
, aderarea la Uniunea Europeană, lupta contra
în iulie 2003 la Autoritatea Națională pentru
. Procesele sectoriale (a căror desfășurare
toare a lemnului) cu influență asupra
ionale de sector (Regia Națională a
durilor, inspectorate silvice); asocierea proprietarilor forestieri privați și participarea
ă a întreprinzătorilor din
ional de la începutul anilor 90 i s-a substituit
cheie sunt reprezentați de autoritatea de
), de autoritatea de stat pentru controlul
implementării legilor silvice
publică. Suprapuneri jurisdic
și cel al pădurilor și înt
silvice) și cel efectuat în actul normal de gestionare prin RNP sau structurile silvice
proprii.
In materie de elaborare de politici forestiere, autoritatea de stat pentru silvicultur
(ministerul) are competen
jurisdicții și un număr limitat de nivele. Autoritatea este concentrat
nivel central. Astfel, Ministerul nu dispune de o structur
direcțiilor județene pentru agricultur
număr redus de inspectorate în teritoriu, iar în cadrul structurii de gestionare a fondului
forestier proprietate public
juridică.
Parteneriatele între sectorul public
sunt totuși posibile, chiar în cadrul actualelor structuri institu
acțiuni de educare a publicului
protejate; sau în acțiuni de valorizare economic
special a celor legate de produse accesorii
Comparativ, domeniul protec
descentralizată, cu mai multe nivele de jurisdic
cooperări între autoritatea de stat, administra
neguvernamentale ecologiste. Trebuie totu
instituțională prezentă este favorabil
guvernamentale (de tip public/public).
Există de exemplu un comitet interministerial pentru integrarea protec
mediului în politicile sectoriale; de asemenea, exist
structurile de control ale implement
poliție), ori între autorită
Autoritatea centrală
cercetarea ştiinţifică de profil trebuie s
conformitate cu priorităţ
elemente ale programului IPF
15
rii legilor silvice și de structura de gestionare a fondului forestier proprietate
. Suprapuneri jurisdicționale apar la confluența domeniului protec
i între controlul aplicării legii prin Garda de Mediu (inspectorate
i cel efectuat în actul normal de gestionare prin RNP sau structurile silvice
In materie de elaborare de politici forestiere, autoritatea de stat pentru silvicultur
erul) are competențe exclusive. Se poate observa ca există un num
ăr limitat de nivele. Autoritatea este concentrată
nivel central. Astfel, Ministerul nu dispune de o structură teritorială
ene pentru agricultură, controlul aplicării legilor silvice este bazat pe un
r redus de inspectorate în teritoriu, iar în cadrul structurii de gestionare a fondului
forestier proprietate publică direcțiile silvice teritoriale nu dispu
Parteneriatele între sectorul public și cel privat sunt foarte pu
i posibile, chiar în cadrul actualelor structuri instituționale
iuni de educare a publicului și de formare a conștiinței forestiere în cadrul ariilor
iuni de valorizare economică a produselor i serviciilor p
special a celor legate de produse accesorii și de servicii de eco-turism.
Comparativ, domeniul protecției mediului are o structur
ă, cu mai multe nivele de jurisdicție, și cu mult mai multe exemple de
ri între autoritatea de stat, administrația publică locală
neguvernamentale ecologiste. Trebuie totuși de remarcat faptul c
prezentă este favorabilă parteneriatelor dintre diferite centre
guvernamentale (de tip public/public).
de exemplu un comitet interministerial pentru integrarea protec
mediului în politicile sectoriale; de asemenea, există protocoale de cooperare între
structurile de control ale implementării legii silvice și alte autorități de stat (procuratur
ie), ori între autorități din domeniul silvic și administrații publice locale.
Autoritatea centrală de stat pentru silvicultură, administraţia forestier
ţ ă de profil trebuie să-şi orienteze acţiunile
conformitate cu priorităţile sectorului la nivel global sintetizate în principalele
elemente ale programului IPF-IFF şi cu strategia forestieră a UE:
i de structura de gestionare a fondului forestier proprietate
a domeniului protecției mediului
rii legii prin Garda de Mediu (inspectorate
i cel efectuat în actul normal de gestionare prin RNP sau structurile silvice
In materie de elaborare de politici forestiere, autoritatea de stat pentru silvicultură
ă un număr limitat de
r limitat de nivele. Autoritatea este concentrată în principal la
ă teritorială similară celei a
rii legilor silvice este bazat pe un
r redus de inspectorate în teritoriu, iar în cadrul structurii de gestionare a fondului
iile silvice teritoriale nu dispun de personalitate
i cel privat sunt foarte puțin frecvente. Ele
ionale și reglementări, în
ei forestiere în cadrul ariilor
a produselor i serviciilor pădurii – și în
turism.
structură mult mai
i cu mult mai multe exemple de
ă locală și organizații
i de remarcat faptul că structura
parteneriatelor dintre diferite centre
de exemplu un comitet interministerial pentru integrarea protecției
protocoale de cooperare între
i de stat (procuratură,
ii publice locale.
ţia forestieră precum şi
ţiunileşipriorităţile în
ile sectorului la nivel global sintetizate în principalele
1. Să acţioneze de urgen
(sau a programului forestier na
baza elementelor Strategiei na
un proces participativ, cu încorporarea proceselor tradi
2. Să analizeze care sunt cauzele fenomenelor de degradare a p
acţioneze rapid pentru stoparea acestora.
3. Să stabilească care sunt ecosistemele forestiere fragile atinse de secet
şiincendi.
4. Să analizeze impactul polu
5. Să analizeze nevoile
6. Să identifice noi resurse financiare care s
pădurilor
7. Să implementeze în domeniul p
8. Să evalueze funcţ
9. Să conserve ariile forestiere aflate în regim de protec
10. Să promoveze ş
11. Să evaluaeze comercial bunurile
12. Să elaboreze instrumente economice, s
regulamente care să contribuie la men
13. Să analizeze viitorul cererii
nelemnoase.
14. Să implementeze criteriile
pădurilor
15. Să promoveze cooperare
16. Să activeze în organiza
17. Să promoveze, să
mecanismelor internaţionale pentru promovarea, gestionarea, cons
dezvoltarea durabila a tuturor tipurilor de p
Politica forestieră ilustreaz
forestier, obiectivele gestion
să cunoaştem cum trebuie gândit
parte a suprastructurii statale, întrucât socotim p
16
ţioneze de urgenţă pentru elaborarea planului naţional pentru silvicultur
(sau a programului forestier naţional), ca instrument principal de politică
baza elementelor Strategiei naţionale pentru silvicultură, printr-o abordare holistic
un proces participativ, cu încorporarea proceselor tradiţionale silviculturii
analizeze care sunt cauzele fenomenelor de degradare a p
ioneze rapid pentru stoparea acestora.
ilească care sunt ecosistemele forestiere fragile atinse de secet
analizeze impactul poluării asupra pădurilor.
analizeze nevoile şiexigenţele zonelor slab acoperite de pă
identifice noi resurse financiare care să contribuie la gospod
implementeze în domeniul pădurilor noi tehnologii ecologice
evalueze funcţiile multiple ale tuturor tipurilor de pădure
conserve ariile forestiere aflate în regim de protecţie.
promoveze şi să dezvolte proiectele de cercetare forestieră
evaluaeze comercial bunurile şi serviciile furnizate de că
elaboreze instrumente economice, să determine politici fiscale
ă contribuie la menţinerea regimului silvic în păduri.
analizeze viitorul cererii şi ofertei pentru produsele forestiere lemnoase
implementeze criteriile şi indicatorii definiţi pentru gestionarea durabil
promoveze cooperarea cu instituţiile din domeniul comerţ
activeze în organizaţiileinternaţionaleşi regionale
promoveze, să respecte şi să urmărească implementarea aranjamentelor
mecanismelor internaţionale pentru promovarea, gestionarea, cons
dezvoltarea durabila a tuturor tipurilor de pădure.
Politica forestieră ilustrează, acolo unde aceasta există, stratgia managementului
forestier, obiectivele gestionării durabile a propriilor resurse de lemn. Suntem interesa
rebuie gândită şi promovată politica forestieră naţ
parte a suprastructurii statale, întrucât socotim pădurea prin ceea ce reprezint
ţional pentru silvicultură
ional), ca instrument principal de politică forestieră, pe
o abordare holistică şi
ionale silviculturii ţării noastre.
analizeze care sunt cauzele fenomenelor de degradare a pădurilor, şi să
care sunt ecosistemele forestiere fragile atinse de secetă
ele zonelor slab acoperite de păduri.
ribuie la gospodărirea durabilă a
durilor noi tehnologii ecologice şiraţionale
ădure
dezvolte proiectele de cercetare forestieră.
i serviciile furnizate de către pădure
determine politici fiscale şi
ăduri.
i ofertei pentru produsele forestiere lemnoase şi
i pentru gestionarea durabilă a
iile din domeniul comerţuluişi mediului
implementarea aranjamentelor şi
ionale pentru promovarea, gestionarea, conservarea şi
ă, stratgia managementului
rii durabile a propriilor resurse de lemn. Suntem interesaţi
ă naţională, considerată
durea prin ceea ce reprezintă ca
importanţănaţională – sacră
în egală măsură generaţ
aşadar, un conţinut administrativ
societăţii civile în direcţ
activităţilor specifice. Definirea
necesitate a unui sistem riguros de norme
conservarea biodiversităţ
şi serviciilor ce se obţin de la p
Formularea elementelor constitutive ale politicii forestiere trebuie s
cerinţele sociale pe o lungă
ilustrat prin premizeleşi obiectivele sale.
Impactul activităţ
protecţieşiproducţie ale pă
determinată de interese particulare, de grup
asupra fiin
Pentru o corectă înţelegere, activit
lemnului nu ar putea asigura în economia de pia
dacă ar fi tratate independ
chimizare şi comercializare a produselor
Promovarea strategiei cu privire la politica forestier
de realităţile din silvicultura na
condus la această stare de lucruri într
O menţionăm însă
cunoaştereaşi reglementarea elementelor de impact (s
generează condiţii de implementare pe termen lung a fundamentelor de politic
forestieră naţională în orice
Evidenţiem, cu titlu de exemplificare, modul de în
zonării funcţionale a pă
promovare a acestor principii timp de mai mul
în care se află pădurile ţă
Se reţine din aceasta un discern
teoretizată cu pretenţie de valabilitate durabil
17
sacră si indivizibilă, un patrimoniu de interes public, ce apar
ă generaţiilor prezente şi celor viitoare. Politica forestier
ţinut administrativ şi legislativ, care reflectă măsuri ale statului si ale
ii civile în direcţia amenajării şi gospodăririi resurselor forestiere
ilor specifice. Definirea şi elaborarea politicii forestiere se în
necesitate a unui sistem riguros de norme şi reglementări cu privire la ap
conservarea biodiversităţii, certificarea şi ameliorarea calităţiiarboretelor, a produselor
ţin de la păduri, pentru individ şi pentru societate
Formularea elementelor constitutive ale politicii forestiere trebuie s
ele sociale pe o lungă perioadă de timp. În acest mod capătă un caracter special,
şi obiectivele sale.
Impactul activităţilor periferice asupra produselor ş
ţie ale pădurilor imprimă o notă de particularitate politicii forestiere,
de interese particulare, de grup şi de stat, cu implicaţii pe timp nelimitat
asupra fiin
ă ţelegere, activităţile de cultură, exploatare şi industrializare a
lemnului nu ar putea asigura în economia de piaţăcoerenţa politicii forestiere na
ar fi tratate independent; se iau deci în considerare toate activităţ
i comercializare a produselor şi serviciilor pădurilor.
Promovarea strategiei cu privire la politica forestieră a ţării nu poate fi desp
ile din silvicultura naţională. Este necesară examinarea împrejur
ă stare de lucruri într-un cadru organizat în acest scop.
ţ ăm însă, întrucât conceptul de politică forestieră
i reglementarea elementelor de impact (social, educativ, politic) care
ţii de implementare pe termen lung a fundamentelor de politic
ă în orice ţară.
iem, cu titlu de exemplificare, modul de înţelegereşi aplicare a principiilor
ionale a pădurilor şi ale amenajării fondului forestier. Efortul de
promovare a acestor principii timp de mai mulţi ani nu este practic confirmat de starea
ădurile ţării în prezent.
ine din aceasta un discernământ în activitatea managerial
ţie de valabilitate durabilă nu devine perenă în silvicultur
, un patrimoniu de interes public, ce aparţine
i celor viitoare. Politica forestieră exprimă,
ă ăsuri ale statului si ale
ririi resurselor forestiere şi a
i elaborarea politicii forestiere se înţelege ca o
ări cu privire la apărarea şi
ăţiiarboretelor, a produselor
i pentru societate.
Formularea elementelor constitutive ale politicii forestiere trebuie să exprime
ă ă un caracter special,
ilor periferice asupra produselor şifuncţiilor de
de particularitate politicii forestiere,
plicaţii pe timp nelimitat
asupra fiinţeinaţionale.
, exploatare şi industrializare a
a politicii forestiere naţionale,
ent; se iau deci în considerare toate activităţile de prelucrare,
ţării nu poate fi despărţită
examinarea împrejurărilor care au
un cadru organizat în acest scop.
ă forestieră ne obligă la
ocial, educativ, politic) care
ii de implementare pe termen lung a fundamentelor de politică
şi aplicare a principiilor
rii fondului forestier. Efortul de
i ani nu este practic confirmat de starea
mânt în activitatea managerială: nici o idee
ă în silvicultură dacă
realitatea din teren nu o atest
cât mai corectă a ceea ce numim baze de amenajare
a mărimii ciclurilor, cuantumurilor anuale de recoltat în produse principale
secundare, precum şi a tehnicilor de regenerare
regăsim în efortul comun al tuturor silvicultorilor pentru fundamentarea acestor
elemente de politică forestier
favorabilă regenerării şi conducerii arboretelor
Nu sunt de neglijat nici unele împliniri de ordin legislativ, dintre care se desprind
prin luciditate şi gândire european
dezvoltarea fondului forestier
la realizarea acestor înfă
Experienţa multor secole de gospod
politicienilor în silvicultură
şi silvicultorii politicieni aduc mari prejudicii p
termenul de politică forestier
fiind tratarea ştiinţifică a pozi
lemn le ocupă în stat şi în economia na
politici proprii la adăpostul c
În Europa, importanţ
politica forestieră la nivelul unei doctrine prin excelen
Mozer (1754) definea economia forestier
situează apariţiaconştiinţ
mondial. Se instituţionalizaser
împotriva acţiunilor de defri
hotărât împotriva manifest
întreprinzătorilor cu capital privat, anima
Doctrina cameralistă
habsburgilor, în secolele XVIII
cărui conţinutşi structură
unei epoci de înflorire austriac
forestiere. Hundeshagen (1821) define
nu numai cu scopul de protejare a p
18
realitatea din teren nu o atestă. Timp de aproape 5 decenii s-a stăruit pentru stabilirea
ă a ceea ce numim baze de amenajare şi pentru implementarea
rimii ciclurilor, cuantumurilor anuale de recoltat în produse principale
şi a tehnicilor de regenerare pe cale naturală a arboretelor. Ne
sim în efortul comun al tuturor silvicultorilor pentru fundamentarea acestor
ă forestieră care într-o perioadă determinată de timp a ilustrat o stare
ării şi conducerii arboretelor.
Nu sunt de neglijat nici unele împliniri de ordin legislativ, dintre care se desprind
şi gândire europeană prevederile Legii nr. 2/1986 cu privire la
dezvoltarea fondului forestier şi exploatarea raţională a pădurilor. De remarcat îns
la realizarea acestor înfăptuiri nu au participat activ oameni politici, de ieri
ţa multor secole de gospodărire a pădurilor a demonstrat c
politicienilor în silvicultură este păgubos. Unele exemple din anii din urm
i silvicultorii politicieni aduc mari prejudicii pădurilor. În accepţiunea contemporan
ă forestieră datează din 1860; această noţiune a fost conceput
ş ţ ă a poziţiei strategice pe care pădurea şi economia resurselor de
şi în economia naţională. Majoritatea statelor europene d
ăpostul cărora îşi apără şi conservă pădurile.
În Europa, importanţa pădurilor pentru dezvoltarea economiilor na
ă la nivelul unei doctrine prin excelenţă dinamică
4) definea economia forestieră ca ştiinţăşi doctrină politică
ţ ştiinţei forestiere cu 150 ani înaintea izbucnirii primului r
ţionalizaseră deja în ţările din Vestul Europei m
iunilor de defrişareşi exploatare necontrolată a lemnului, ca r
rât împotriva manifestărilor libertine, nestânjenite ale proprietarilor de p
torilor cu capital privat, animaţi exclusiv de dorinţa de a obţ
trina cameralistă promovată în scopul bunei gospodă
habsburgilor, în secolele XVIII şi XIX, consideră politica forestieră
şi structură reflectă concepţiile economice, regimul politicoeconomic al
înflorire austriacă. Sub acest regim s-a creat aşa numita
forestiere. Hundeshagen (1821) defineştepoliţia forestieră ca „autoritatea de stat creat
nu numai cu scopul de protejare a pădurilor astfel încât necesităţile noastre în produse
ăruit pentru stabilirea
i pentru implementarea ştiinţifică
rimii ciclurilor, cuantumurilor anuale de recoltat în produse principale şi
pe cale naturală a arboretelor. Ne
sim în efortul comun al tuturor silvicultorilor pentru fundamentarea acestor
ă de timp a ilustrat o stare
Nu sunt de neglijat nici unele împliniri de ordin legislativ, dintre care se desprind
prevederile Legii nr. 2/1986 cu privire la
durilor. De remarcat însă că,
ptuiri nu au participat activ oameni politici, de ieri şi de azi.
durilor a demonstrat că amestecul
gubos. Unele exemple din anii din urmă ne arată că
ţiunea contemporană
ţiune a fost concepută ca
şi economia resurselor de
. Majoritatea statelor europene dispun de
durilor pentru dezvoltarea economiilor naţionale a ridicat
ţă dinamică. Gottwrid von
ă politică. Sombart (1931)
ei forestiere cu 150 ani înaintea izbucnirii primului război
rile din Vestul Europei măsuri coercitive
ă a lemnului, ca răspuns
rilor libertine, nestânjenite ale proprietarilor de păduri şi
ţa de a obţine profit.
în scopul bunei gospodăriri a domeniilor
politica forestieră ca un domeniu al
iile economice, regimul politicoeconomic al
şa numita ştiinţă a poliţiei
ca „autoritatea de stat creată
ăţile noastre în produse
ale pădurii să fie deplin satisf
pădure să fie înlăturat”. J. Lehr (1887) în lucrarea sa binecunoscut
că politica forestieră este o
poziţiei economice pe care p
economia naţională. Endres (1922), Weber (1927)
conţinutulştiinţei despre politica forestier
rolul şiimportanţa pădurilor în economia de pia
indiferent de natura propriet
aparţin statului, fie că
considerate prin lege bun de interes public. Prin grija FAO (1987) se stabile
sistem viabil de politică forestier
În literatura română
privire la tema în discuţ
economia forestieră dintre care se remarc
folosită şi rezultatele obţ
sunt şi numeroase opinii cu privire la intersec
politice de guvernare. Acest fapt este de dorit într
viitorul său. Jones (1977) distinge în cadrul proceselor politice cinci sisteme de
identificarea problemelor; formularea solu
punerea în operaţiune a acestora; evaluarea programului (procesului).
Ca şi în cazul opiniilor sus
sus se caracterizează prin flexibilitate
La baza examinării programelor ce se elaboreaz
raţiunea (raţionalitatea) ca scop principal al solu
În viziunea lui Sim
bazat pe teoria utilităţii subiective anticipative; un model „behaviorist” ce cuprinde
elemente empirice de comportament; un model evolu
parcursul realizării opţiunilor de ra
strategiilor naţionale de politic
Necunoaşterea fundamentelor unei doctrine politice, ignorarea consecin
amestecului grosier al unui politician ne
19
fie deplin satisfăcute, ci şi ca orice pericol ameninţă
ăturat”. J. Lehr (1887) în lucrarea sa binecunoscută
ă este o ştiinţă, pe care o concepe ca fiind tratarea
iei economice pe care pădurea şi economia forestieră le ocup
ţ ă. Endres (1922), Weber (1927) şiBaitin (1954) completeaz
ţei despre politica forestieră prin formularea de noi argumente despre
ţ ădurilor în economia de piaţă. În majoritatea ţă
indiferent de natura proprietăţii asupra terenurilor cu vegetaţie lemnoasă
in statului, fie că sunt proprietate privată, sunt supuse regimului silvi
considerate prin lege bun de interes public. Prin grija FAO (1987) se stabile
sistem viabil de politică forestieră, adoptat de majoritatea ţărilor membre
În literatura română de specialitate s-au susţinut valoroase puncte de vedere cu
a tema în discuţie.. S-au cercetat şi fundamentat ulterior noi aspecte legate de
ă dintre care se remarcă prin conţinut, metodologia de investigare
i rezultatele obţinute de către Alexe Alexe. Desigur, între speciali
i numeroase opinii cu privire la intersecţia politicilor publice cu programele
politice de guvernare. Acest fapt este de dorit într-o societate matur
u. Jones (1977) distinge în cadrul proceselor politice cinci sisteme de
identificarea problemelor; formularea soluţiilor; legimitatea deciziilor de urmat;
ţiune a acestora; evaluarea programului (procesului).
i în cazul opiniilor susţinute de HogwoodşiGunn (1984) cele prezentate mai
ă prin flexibilitate şi capacitatea lor de a dinamiza politicile publice.
ării programelor ce se elaborează în sensul celor de mai sus se afl
ionalitatea) ca scop principal al soluţiilor ce se propun.
În viziunea lui Simon (1983) se disting trei modele de raţionalitate: unul clasic,
ăţii subiective anticipative; un model „behaviorist” ce cuprinde
elemente empirice de comportament; un model evoluţionist, care scoate în relief
unilor de raţionament. O astfel de gândire trebuie s
ţionale de politică forestieră.
şterea fundamentelor unei doctrine politice, ignorarea consecin
amestecului grosier al unui politician neşcolit în comunitatea de viaţă
i ca orice pericol ameninţător sau rău pentru
turat”. J. Lehr (1887) în lucrarea sa binecunoscutăForstpolitiksusţine
, pe care o concepe ca fiind tratarea ştiinţifică a
ă le ocupă în stat şi în
iBaitin (1954) completează
prin formularea de noi argumente despre
. În majoritatea ţărilor europene,
ţie lemnoasă, pădurile fie că
, sunt supuse regimului silvic şi
considerate prin lege bun de interes public. Prin grija FAO (1987) se stabileşte un
ţărilor membre.
inut valoroase puncte de vedere cu
i fundamentat ulterior noi aspecte legate de
inut, metodologia de investigare
tre Alexe Alexe. Desigur, între specialiştii europeni
ia politicilor publice cu programele
o societate matură, conştientă de
u. Jones (1977) distinge în cadrul proceselor politice cinci sisteme de acţiune:
iilor; legimitatea deciziilor de urmat;
iune a acestora; evaluarea programului (procesului).
iGunn (1984) cele prezentate mai
i capacitatea lor de a dinamiza politicile publice.
în sensul celor de mai sus se află
ţionalitate: unul clasic,
ii subiective anticipative; un model „behaviorist” ce cuprinde
ionist, care scoate în relief
ionament. O astfel de gândire trebuie să stea la baza
terea fundamentelor unei doctrine politice, ignorarea consecinţelor
viaţă a arboretelor, în
gestiunea acestora conduce la rezultate deplorabile pentru oameni, p
societate/comunitate în ansamblul s
Timp de peste trei decenii s
fundamentarea şicunoaş
regenerare a arboretelor, la stabilirea ra
precum şi la realizarea de programe de reconstruc
Înfăptuirea unui sistem unitar de a
amenajare şi evaluare ş
reprezintă elemente constitutive ale unei politici forestiere. Anterior acestor înf
care reprezintă de fapt premize
promovat legi de specialitate care eviden
durabilă a resurselor de lemn.
Avem în vedere Legea referitoare la administrarea p
înfiinţează Casa Autonomă
Legea pădurilor necesare ap
funcţională a pădurilor ş
profesională şi ilustrează
acestor măsuri de politic
coeziunii de breaslă, a înţ
cercetare ştiinţifică, în domenii de vârf precum: genetica
amenajarea şi conducerea arboretelor, amenajarea bazinelor hidrografice toren
protecţia pădurilor şimonitoringul forestier.
Examinate retrospectiv aceste
şisemnificaţie prin rezultatele ob
sistem politic economic autarhic la o economie de pia
faptele şi realizările oamenilor.
Sunt naţiuni care în asemenea situa
paşilor de urmat. Pentru p
greşitînţeleasăşi s-a soldat cu rezultate dintre cele mai nedorite. Legile
1989 cu privire la acest subiect au creat greut
acelora cu adevărat îndrept
gestionarea resurselor forestiere.
20
gestiunea acestora conduce la rezultate deplorabile pentru oameni, p
societate/comunitate în ansamblul său.
Timp de peste trei decenii s-a acţionat în direcţia politicii forestiere pentru
şicunoaşterea dimensiunii resurselor forestiere, a tehnicilor de
regenerare a arboretelor, la stabilirea raţională a volumului recoltelor anuale de lemn,
i la realizarea de programe de reconstrucţie ecologică a pădurilor degradate.
ptuirea unui sistem unitar de amenajare a pădurilor, fundamentarea bazelor de
i evaluare ştiinţifică a potenţialului productiv al staţ
elemente constitutive ale unei politici forestiere. Anterior acestor înf
ă de fapt premize ale unei economii şi politici forestiere na
promovat legi de specialitate care evidenţiază o preocupare susţinută pentru gestionarea
a resurselor de lemn.
Avem în vedere Legea referitoare la administrarea pădurilor (1930), prin care
Casa Autonomă a Pădurilor Statului, Legea pădurilor de protec
durilor necesare apărării naţionale (1935). Exemplele menţ
ădurilor şi amenajarea unitară a fondului forestier –
i ilustrează dăruirea celor care au fundamentat obiectivele principale ale
suri de politică forestieră. S-au obţinut rezultate notabile ca urmare a
ă, a înţelegerii imperativului de formare a unor unităţ
ţ ă, în domenii de vârf precum: genetica şi ameliorarea arborilor,
i conducerea arboretelor, amenajarea bazinelor hidrografice toren
şimonitoringul forestier.
Examinate retrospectiv aceste înfăptuiri ale politicii noastre forestiere au valoare
ie prin rezultatele obţinute într-o anume perioadă de timp. Trecerea de la un
sistem politic economic autarhic la o economie de piaţă produce o muta
oamenilor.
ţiuni care în asemenea situaţii nu se precipită, îşi pă
ilor de urmat. Pentru pădurile din România lipsa de garantare a propriet
a soldat cu rezultate dintre cele mai nedorite. Legile
1989 cu privire la acest subiect au creat greutăţi în activitatea de punere în posesie a
ărat îndreptăţiţi să-şi primească pădurile, generând nelegiuiri în
gestionarea resurselor forestiere.
gestiunea acestora conduce la rezultate deplorabile pentru oameni, păduri şi
ia politicii forestiere pentru
iunii resurselor forestiere, a tehnicilor de
a volumului recoltelor anuale de lemn,
ă ădurilor degradate.
durilor, fundamentarea bazelor de
ialului productiv al staţiunilor forestiere
elemente constitutive ale unei politici forestiere. Anterior acestor înfăptuiri,
i politici forestiere naţionale s-au
ţinută pentru gestionarea
ădurilor (1930), prin care se
ădurilor de protecţie (1935),
ionale (1935). Exemplele menţionate – zonarea
au o certă valoare
ruirea celor care au fundamentat obiectivele principale ale
inut rezultate notabile ca urmare a
elegerii imperativului de formare a unor unităţi competitive de
şi ameliorarea arborilor,
i conducerea arboretelor, amenajarea bazinelor hidrografice torenţiale,
ptuiri ale politicii noastre forestiere au valoare
ă de timp. Trecerea de la un
produce o mutaţie în gândirea,
ă şi păstrează luciditatea
durile din România lipsa de garantare a proprietăţii a fost
a soldat cu rezultate dintre cele mai nedorite. Legile adoptate după
i în activitatea de punere în posesie a
durile, generând nelegiuiri în
În limba română sunt pu
aspectelor de implementare a m
aprofundate cu privire la evaluarea acestor m
obligatoriu pe fundamente ale politicii na
În Comunitatea European
sorginte anglo – saxonă. Acest fapt imprim
de implementare socială
gestionare durabilă, socotindu
acţiune”.
În concepţia promotorilor de politici publice (Muller, 1990), orice concept în
domeniu trebuie atent evaluat pe considerentul c
bazează inevitabil pe aspecte controversate. Leg
sociale este puternică, orice mod de solu
subiective. Sunt de urmă
funcţiile de autoritate în stat
politica respectivă.
O politică publică se caracterizeaz
orientare normativă (legislativ
adresează. Cunoaştereacomplexit
reprezintă un nivel ridicat de subiectivism, care înso
au loc pe marginea oportunit
Domeniul politicilor publice nu trebuie s
urmărite. Este necesar să
obţinut pentru Stat, individ, grupuri asociative, administra
O politică publică se distinge (Hogwood et Gunn, 1984) prin limpezimea scopului
urmărit, efectul rezultatelor previzibile
şiextraorganizaţionale.
Nu întotdeauna elementul determinant al unei politici publice este statul sa
agenţienaţională sau interna
susţinem că în acest mileniu, mai mult ca oricând în trecut, acestea (padurile) nu pot
reprezenta decât proprietate de interes public cu valoare de patrimoniu. Prom
economiei de piaţă nu exclude acest imperativ: se men
21
În limba română sunt puţine lucrări de cercetare care trateaz
aspectelor de implementare a măsurilor de politică forestieră. Se impun studii
aprofundate cu privire la evaluarea acestor măsuri cunoscând ca ele se bazeaz
obligatoriu pe fundamente ale politicii naţionale.
În Comunitatea Europeană se foloseşte termenul de politici publice, termen de
saxonă. Acest fapt imprimă un pronunţat caracter pragmatic m
de implementare socială. Se identifică astfel, noi soluţii de ameliorare a m
ă, socotindu-se cercetarea în acest domeniu „o ştiinţă
ţia promotorilor de politici publice (Muller, 1990), orice concept în
domeniu trebuie atent evaluat pe considerentul că elaborarea unei asemenea p
inevitabil pe aspecte controversate. Legătura dintre politici publice
ă, orice mod de soluţionare a măsurilor preconizate na
subiective. Sunt de urmărit două elemente: lupta pentru putere cu sco
iile de autoritate în stat şi nivelul cum este receptată în interiorul societ
ă publică se caracterizează prin: un conţinut, un program de aplicare, o
ă (legislativă), factori coercitivi şi resortul social c
ştereacomplexităţii problemelor ce apar odată cu noua politic
un nivel ridicat de subiectivism, care însoţeşte inevitabil suita discu
au loc pe marginea oportunităţii acesteia.
Domeniul politicilor publice nu trebuie să se rezume la enun
rite. Este necesar să previzioneze produsul, cu alte cuvinte output
inut pentru Stat, individ, grupuri asociative, administraţii publice.
ublică se distinge (Hogwood et Gunn, 1984) prin limpezimea scopului
rit, efectul rezultatelor previzibile şi imprevizibile, impactul rela
Nu întotdeauna elementul determinant al unei politici publice este statul sa
ă sau internaţională. Revenind la ideia de proprietate asupra p
în acest mileniu, mai mult ca oricând în trecut, acestea (padurile) nu pot
reprezenta decât proprietate de interes public cu valoare de patrimoniu. Prom
ţă nu exclude acest imperativ: se menţine în continuare nevoia de
i de cercetare care tratează problematica
ă. Se impun studii
suri cunoscând ca ele se bazează în mod
te termenul de politici publice, termen de
at caracter pragmatic măsurilor
ii de ameliorare a măsurilor de
ştiinţă de Stat în plină
ia promotorilor de politici publice (Muller, 1990), orice concept în
elaborarea unei asemenea politici se
tura dintre politici publice şiştiinţele
surilor preconizate naşte opinii
elemente: lupta pentru putere cu scopul de a ocupa
în interiorul societăţii civile
inut, un program de aplicare, o
i resortul social căruia i se
ă cu noua politică publică
te inevitabil suita discuţiilor ce
se rezume la enunţul scopurilor
previzioneze produsul, cu alte cuvinte output-ul posibil de
ii publice.
se distinge (Hogwood et Gunn, 1984) prin limpezimea scopului
i imprevizibile, impactul relaţiilor intra-
Nu întotdeauna elementul determinant al unei politici publice este statul sau o
. Revenind la ideia de proprietate asupra pădurilor
în acest mileniu, mai mult ca oricând în trecut, acestea (padurile) nu pot
reprezenta decât proprietate de interes public cu valoare de patrimoniu. Promovarea
ţine în continuare nevoia de
biodiversitate si cererea crescând
serviciilor oferite de pă
proprietarilor de domenii forestiere
interne şiinternaţionale ale lemnului.
Piaţa produselor lemnoase din România prezint
fie mai puţin deschisă ş
mondial şi european.
Studii asupra evoluţ
arată ca aprovizionarea pe aceast
în ţările din Europa de Est. Propor
cherestea, panouri, celuloza
arată un nivel redus de deschidere fa
În perioada pe care o travers
reprezintă faptul că unităţ
sporească volumul tranzac
inelastică, ca efect al creş
vânzare creşteşi ea.
Consecinţele acestei practici se r
urmările viiturilor, de a potenta pozitiv bilan
oportunitatea şiconţinutul politicilor publice, acum când suntem membrii Uniunii
Europene, este locul de men
ultimii ani au fost puternic resim
economici şi o mare parte a popula
Nu s-a întreprins nimic durabil pentru a preveni apari
naturale. Discuţiile cu privire la protejarea p
de soluţii pentru o gestiune durabil
un fel de moratoriu, în care cu chibzuin
retrocedarea pădurilor celor „de jure” îndrept
pădurilor îşi are originea în lucr
ideea de promovare a unei politici concertate pe plan european, capabil
operaţiune mai multe proiecte care vizeaz
forestiere.
22
biodiversitate si cererea crescândă pentru lemn, se lărgeşte gama produselor
serviciilor oferite de păduri, ceea ce conduce inevitabil la atitudini ş
proprietarilor de domenii forestiere şi ale agenţilor economici care opereaz
ţionale ale lemnului.
a produselor lemnoase din România prezintă încă particularit
ă şi deci mai puţin sensibilă faţă de evoluţiapre
Studii asupra evoluţiei economiei şicomerţuluiinternaţional în produse din lemn
ca aprovizionarea pe această linie se caracterizează printr-un nivel relativ sc
de Est. Proporţia importurilor şi exporturilor pentru lemn rotund,
cherestea, panouri, celuloza şi hârtie nu depăşeşte 20% din valoarea produc
un nivel redus de deschidere faţă de piaţainternaţională.
În perioada pe care o traversăm, un aspect cu semnificaţii controversate îl
ă unităţile silvice de stat, private sau asociative sunt interesate s
volumul tranzacţiilor de lemn puse în vânzare. Se creează
, ca efect al creşteriipreţurilor pe măsură ce cantitatea de produse puse în
ţele acestei practici se răsfrâng asupra capacităţii pădurilor de a st
rile viiturilor, de a potenta pozitiv bilanţul resurselor de apă. Fă
ş ţinutul politicilor publice, acum când suntem membrii Uniunii
Europene, este locul de menţionat că urmările inundaţiilorşi secetelor prelungite din
ultimii ani au fost puternic resimţite de instituţiile statului, de numero
are parte a populaţiei civile.
a întreprins nimic durabil pentru a preveni apariţia unor noi calamit
ţiile cu privire la protejarea pădurilor continuă, nu însă
ii pentru o gestiune durabilă. Era, credem noi, un moment prielnic s
un fel de moratoriu, în care cu chibzuinţă să se iniţieze noi reglement
ădurilor celor „de jure” îndreptăţiţi. Conceptul de gestiune durabil
i are originea în lucrările Conferinţei de la Helsinki (1993), când
ideea de promovare a unei politici concertate pe plan european, capabil
iune mai multe proiecte care vizează gospodărirea pe termen lung a resurselor
ă şte gama produselor şi
duri, ceea ce conduce inevitabil la atitudini şicerinţe noi ale
ilor economici care operează pe pieţele
ă particularităţi care o fac să
ţiapreţurilor pe plan
ţional în produse din lemn
un nivel relativ scăzut
i exporturilor pentru lemn rotund,
te 20% din valoarea producţiei, fapt ce
n aspect cu semnificaţii controversate îl
ile silvice de stat, private sau asociative sunt interesate să-şi
iilor de lemn puse în vânzare. Se creează de fapt o ofertă
ce cantitatea de produse puse în
ăţii pădurilor de a stăvili
ă. Făcând referire la
inutul politicilor publice, acum când suntem membrii Uniunii
şi secetelor prelungite din
iile statului, de numeroşiagenţi
ţia unor noi calamităţi
ă, nu însă în sensul găsirii
. Era, credem noi, un moment prielnic să se adopte
ieze noi reglementări cu privire la
i. Conceptul de gestiune durabilă a
ei de la Helsinki (1993), când s-a adoptat
ideea de promovare a unei politici concertate pe plan european, capabilă să pună în
rirea pe termen lung a resurselor
Se plasează în acest mod preocup
internaţională. Totodată se subliniaz
biodiversităţii. Se desprinde astfel oportunitatea promov
ecologizate.
Definiţia convenabilă
utilizarea pădurilor şi terenurilor împ
ele să-şi păstreze diversitatea biologic
vitalitatea şiînsuşirea de a satisface,
funcţiile economice şi sociale la nivel local, na
Potrivit acestei defini
negociază criteriile şi indicatorii de caracterizare a pro
durabilă.
Aplicarea tezelor prezentei strategii necesit
• unui cadru institu
• unui suport
• unui sistem modern de instruire
• unui sistem de educa
• unui cadru social
• unor capacit
• unui suport financiar permanent.
1. Perfecţionarea cadrului institu
Cadrul legislativ.
impune actualizarea cadrului legislativ prin elaborarea, adoptarea
astfel de acte legislative cum ar fi:
� Legea cu privire la administrarea fondului forestier.
caracterul s
importante func
materiale, presteaz
legea trebuie s
cadrul structurilor guvernamentale, precum
silvice;
23
ă în acest mod preocupările de gestiune durabilă a p
. Totodată se subliniază legăturile dintre gestiunea durabil
ii. Se desprinde astfel oportunitatea promovării unei silviculturi
ia convenabilă a noţiunii de gestiune durabilă ar putea fi: „administrarea
şi terenurilor împădurite de o asemenea manieră ş
streze diversitatea biologică, productivitatea şi capacitatea lor de regenerare,
şirea de a satisface, în prezent şi în perspectiva de lung
şi sociale la nivel local, naţionalşi mondial”.
Potrivit acestei definiţii fiecare ţară ce deţine resurse forestiere elaboreaz
şi indicatorii de caracterizare a propriului concept de gospod
Aplicarea tezelor prezentei strategii necesită crearea:
unui cadru instituţional adecvat;
unui suport ştiinţific solid;
unui sistem modern de instruire şiperfecţionare profesional
unui sistem de educaţie a conştiinţeiecoforestiere la popula
unui cadru social-economic favorabil;
unor capacităţi productive sporite ale ramurii; precum ş
unui suport financiar permanent.
ionarea cadrului instituţional
. Pentru asigurarea dezvoltării durabile a sectorului forestier se
impune actualizarea cadrului legislativ prin elaborarea, adoptarea ş
astfel de acte legislative cum ar fi:
Legea cu privire la administrarea fondului forestier.
caracterul specific al ramurii silvice, care exercit
importante funcţii de protecţie a mediului, dar ş
materiale, prestează unele servicii (de ordin recreativ, curativ etc.),
legea trebuie să definească clar locul autorităţii silvice centra
cadrul structurilor guvernamentale, precum şicompeten
ă a pădurilor în context
turile dintre gestiunea durabilă şi conservarea
ării unei silviculturi
ar putea fi: „administrarea şi
durite de o asemenea manieră şi intensitate încât
i capacitatea lor de regenerare,
i în perspectiva de lungă durată,
ine resurse forestiere elaborează şi
priului concept de gospodărire
ionare profesională a cadrelor;
eiecoforestiere la populaţie;
i productive sporite ale ramurii; precum şi a
rii durabile a sectorului forestier se
impune actualizarea cadrului legislativ prin elaborarea, adoptarea şi realizarea unor
Legea cu privire la administrarea fondului forestier. Ţinînd cont de
pecific al ramurii silvice, care exercită nu numai
ie a mediului, dar şi produce bunuri
unele servicii (de ordin recreativ, curativ etc.),
ăţii silvice centrale în
şicompetenţaunităţilor
� Legea extinderii p
Extinderea p
obiectiv extrem de important al Strate
sectorului forestier
� Legea păş
animale din sectorul privat dep
păşunat, problema respectiv
intereselor social
Problema necesit
corectă, în caz contrar, eforturile orientate spre protec
pădurilor ş
scontate;
� Legea vînatului. Legea va reglementa rela
folosirii fondului cinegetic, terenurilor silvice
acvatice în scopurile vînatului, precum
regenerarea speciilor de vînat.
� În procesul implement
probleme, care vor necesita ajust
Cadrul instituţ
sectoruluiforestier este realizarea prezentei strategii conform legisla
efectuând:
� descentralizarea func
� acordarea unor noi atribu
� ajustarea structurii regionale a sectorului forestier la noua
administrativ
Cât priveşte autoritatea silvic
silvice, care are două
şidesfăşurareaactivităţilor economice de comun acord
mediu.
Autoritatea silvică
dezvoltare în domeniul forestier, va asigura suportul financiar al realiz
nivel naţional.
24
Legea extinderii pădurilor şi altor forme de vegeta
Extinderea pădurilor şi a altor forme de vegetaţie forestier
obiectiv extrem de important al Strategiei dezvolt
sectorului forestier şi necesită o strictă reglementare legal
Legea păşunatuluişi a păşunilor publice. Sporirea efectivului de
animale din sectorul privat depăşeştecapacităţile terenurilor pentru
ăşunat, problema respectivă devenind un punct de ciocnire a
intereselor social-economice cu interesele de protec
Problema necesită un studiu multilateral şi o rezolvare legislativ
corectă, în caz contrar, eforturile orientate spre protec
ădurilor şi altor forme de vegetaţie forestieră nu vor da rezultatele
scontate;
Legea vînatului. Legea va reglementa relaţiile care apar în cadrul
folosirii fondului cinegetic, terenurilor silvice şi agricole, a suprafe
acvatice în scopurile vînatului, precum şi folosirea, protec
regenerarea speciilor de vînat.
În procesul implementării prezentei strategii vor ap
probleme, care vor necesita ajustări legislative.
adrul instituţional. Cerinţa de bază faţă de cadrul institu
er este realizarea prezentei strategii conform legisla
descentralizarea funcţiilor serviciilor publice;
acordarea unor noi atribuţiiautorităţiloradministraţ
ajustarea structurii regionale a sectorului forestier la noua
administrativ-teritorială a ţării.
şte autoritatea silvică centrală, se va ţine cont de specificul ramurii
silvice, care are două funcţii importante - protecţia mediului înconjur
ăţilor economice de comun acord cu autoritatea central
Autoritatea silvică centrală va elabora şi va promova politica
dezvoltare în domeniul forestier, va asigura suportul financiar al realiz
i altor forme de vegetaţie forestieră.
ţie forestieră este un
giei dezvoltării durabile a
reglementare legală;
unilor publice. Sporirea efectivului de
ăţile terenurilor pentru
evenind un punct de ciocnire a
economice cu interesele de protecţie a mediului.
şi o rezolvare legislativă
, în caz contrar, eforturile orientate spre protecţiaşi extinderea
ă nu vor da rezultatele
ţiile care apar în cadrul
şi agricole, a suprafeţelor
losirea, protecţiaşi
rii prezentei strategii vor apărea şi alte
de cadrul instituţional al
er este realizarea prezentei strategii conform legislaţiei,
iloradministraţiei publice locale;
ajustarea structurii regionale a sectorului forestier la noua organizare
ine cont de specificul ramurii
ţia mediului înconjurător
cu autoritatea centrală pentru
i va promova politica şi strategiile de
dezvoltare în domeniul forestier, va asigura suportul financiar al realizării acestora la
Pentru asigurarea unei gestion
strategii şi a programelor aferente, în cadrul autorit
centru de prognoză, monitoring, programe
Structura administrativ
principii de administrare teritorial
Ponderea decisivă a activităţ
6-8 mii ha în zona forestier
autorităţilor silvice teritoriale (unit
Autorităţile silvice teritoriale vor elabora
de coordonare şi control al activit
acestea şi autoritatea silvică
Dat fiind gradul sporit de dispersare
instituirea autorităţilor silv
administrativ, cîtşi de amplasarea p
Asigurarea suportului
Dezvoltarea durabilă
program de investigaţiiş
� elaborarea caracteristicii variabilit
forestiere în vederea asigur
resurselor genetice forestiere;
� descrierea
raport cu gradul de vulnerabilitate al acestora în scopul
eficientiz
� asigurarea unor tehnici
ecologic
� fundamentarea stiin
pe baze sta
eroziunilor pluviale;
� sporirea diversit
� crearea suportului stiin
forestieri prin metode biologice.
Modernizarea sistemului de instruireprofesional
25
Pentru asigurarea unei gestionări eficiente a pădurilor, pentru realizarea prezentei
i a programelor aferente, în cadrul autorităţii silvice centrale se va constitui un
ă, monitoring, programe şi strategii.
Structura administrativă din teritoriu se va constitui în corespundere cu noile
principii de administrare teritorială şi de descentralizare a funcţiilor administrative.
ă a activităţilor silvice va reveni ocoalelor silvice cu suprafa
8 mii ha în zona forestieră şi 3-5 mii ha în zonele cu mai puţine pă
ilor silvice teritoriale (unităţi silvice şisilvocinegetice de stat etc.).
ăţile silvice teritoriale vor elabora şi aplica strategiile zonale, fiind centre
şi control al activităţii ocoalelor silvice şi servind drept intermediar între
i autoritatea silvică centrală, precum şiautorităţileadministraţ
Dat fiind gradul sporit de dispersare şi amplasare neuniformă
ăţilor silvice teritoriale se va ţine cont atît de principiul teritorial
şi de amplasarea pădurilor şiraţiunea economică.
Asigurarea suportului ştiinţific
Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier impune desfăşurarea unui amplu
ţiiştiinţifice în următoarele direcţii:
elaborarea caracteristicii variabilităţii genetice a principalelor specii
forestiere în vederea asigurării bazei semincereş
resurselor genetice forestiere;
descrierea şi sistematizarea ecosistemelor forestiere naturale în
raport cu gradul de vulnerabilitate al acestora în scopul
eficientizării lucrărilor silvice;
asigurarea unor tehnici şi tehnologii adecvate de reconstruc
ecologică a pădurilor degradate genetic şicenotic;
undamentarea stiinţificăşi elaborarea tehnologiilor de împ
pe baze staţional-tipologice, a terenurilor predispuse alunec
eroziunilor pluviale;
sporirea diversităţii biologice prin lucrări de împădurire;
crearea suportului stiinţific pentru combaterea bolilor
forestieri prin metode biologice.
Modernizarea sistemului de instruireprofesională şiperfecţionare a cadrelor
durilor, pentru realizarea prezentei
ii silvice centrale se va constitui un
tui în corespundere cu noile
ţiilor administrative.
ilor silvice va reveni ocoalelor silvice cu suprafaţa totală de
ţine păduri, subordonate
isilvocinegetice de stat etc.).
i aplica strategiile zonale, fiind centre
i servind drept intermediar între
ileadministraţiei publice locale.
i amplasare neuniformă a pădurilor, la
ine cont atît de principiul teritorial-
ăşurarea unui amplu
ii genetice a principalelor specii
rii bazei semincereşi a conservării
forestiere naturale în
raport cu gradul de vulnerabilitate al acestora în scopul
i tehnologii adecvate de reconstrucţie
şicenotic;
i elaborarea tehnologiilor de împădurire,
tipologice, a terenurilor predispuse alunecărilor şi
ri de împădurire;
ific pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor
ţionare a cadrelor
Formarea profesională a personalului silvic la nivelul cerin
� susţinerea serioas
silvic, înfiin
spaţii, echipamente moderne, suprafe
materiale didactice;
� modernizarea procedurii de admitere la cele trei niveluri de înv
prin aplicarea metodelor moderne de testare a cuno
aptitudinilor, potrivit precsrip
� racordarea programelor de studii la cerin
� eficientizarea procesului de studii prin aplicarea metodelor mo
predare şi testare a cuno
� elaborarea ş
reflectând specificul silviculturii;
� ameliorarea procesului de selectare a cadrelor didactice;
� încurajarea cercet
� diversificarea contactelor dintre insitu
cele de peste hotare prin invitarea profesorilor, schimbul de studen
� crearea şi implementarea unui sistem de instruire continu
toate niveluri
� instituirea unui centru de perfec
care ar putea servi, pe baze contractuale,
Educarea conştiinţ
de neconceput fără infor
conştiinţeiecoforestiere la popula
În acest scop, se impune organizarea în cadrul autorit
secţii speciale abilitate cu:
� informarea popula
acordarea consulta
� elaborarea
silvică;
26
ă a personalului silvic la nivelul cerinţelor moderne necesit
ţinerea serioasă a sistemului naţional de învăţă
silvic, înfiinţat acum cîţiva ani, asigurarea instituţiilor de înv
ţii, echipamente moderne, suprafeţe experimentale, manuale
materiale didactice;
modernizarea procedurii de admitere la cele trei niveluri de înv
prin aplicarea metodelor moderne de testare a cuno
aptitudinilor, potrivit precsripţiilor profesionale;
racordarea programelor de studii la cerinţele silviculturii na
eficientizarea procesului de studii prin aplicarea metodelor mo
predare şi testare a cunoştinţelor;
elaborarea şi editarea de manuale şi materiale didactice suplimentare
nd specificul silviculturii;
ameliorarea procesului de selectare a cadrelor didactice;
încurajarea cercetărilor ştiinţifice ale studenţilor;
diversificarea contactelor dintre insituţiile de învăţămînt silvic din
cele de peste hotare prin invitarea profesorilor, schimbul de studen
crearea şi implementarea unui sistem de instruire continu
toate nivelurile;
instituirea unui centru de perfecţionare a personalului de toate gradele,
care ar putea servi, pe baze contractuale, şialţi beneficiari silvici.
ştiinţeiecoforestiere.Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier este
ă ă informarea suficientă a publicului larg
eiecoforestiere la populaţie.
În acest scop, se impune organizarea în cadrul autorităţii silvice centrale a unei
ii speciale abilitate cu:
informarea populaţiei despre starea de lucruri în secto
acordarea consultaţiilor;
elaborarea şi implementarea unor programe anuale de propagand
ţelor moderne necesită:
ăţămînt în domeniul
ţiilor de învăţămînt cu
e experimentale, manuale şi alte
modernizarea procedurii de admitere la cele trei niveluri de învăţămînt
prin aplicarea metodelor moderne de testare a cunoştinţelorşi a
ele silviculturii naţionale;
eficientizarea procesului de studii prin aplicarea metodelor moderne de
i materiale didactice suplimentare
ameliorarea procesului de selectare a cadrelor didactice;
ăţămînt silvic din ţarăşi
cele de peste hotare prin invitarea profesorilor, schimbul de studenţi etc.;
i implementarea unui sistem de instruire continuă a cadrelor de
ionare a personalului de toate gradele,
ţi beneficiari silvici.
ă a sectorului forestier este
a publicului larg şi educarea
ăţii silvice centrale a unei
iei despre starea de lucruri în sectorul forestier şi
i implementarea unor programe anuale de propagandă
� asigurarea accesului popula
participarea la adoptarea deciziilor în conformitate cu Conven
Aarhus, colaborarea la nivel regional, na
� mediatizarea obiectivelor silvice prin intermediul presei scrise, a
audiovizualului
� organizarea conferin
concursurilor cognitive, alto
larg a problemelor din domeniul forestier;
� includerea în programele de instruire pentru toate institu
învăţămînt general a unor tematici obligatorii privind protec
� studierea ş
silvicultură
� editarea de materiale propagandistice (bro
protecţia pă
� publicarea ş
� întreţinerea de contacte permanente cu organiza
şi partidele politice ale c
forestier ş
� antrenarea personalului din teren în ac
propagandistice editate cu concursul autorit
organizaţiilor nonguvernamentale;
� propagarea obiectivelor silvice la nivel local
plantarea ş
La realizarea
lîngăautoritatea silvic
prezentei strategii.
Crearea cadrului social
strategie va fi realizat
regionale, în special cu cele care vizeaz
Silvicultura ş
Dat fiind rolul extrem de important al p
atenuarea efectelor climatice negative, în ameliorarea calit
27
asigurarea accesului populaţiei la informaţia corespunz
participarea la adoptarea deciziilor în conformitate cu Conven
, colaborarea la nivel regional, naţionalşiinternaţ
mediatizarea obiectivelor silvice prin intermediul presei scrise, a
audiovizualului şi cinematografiei;
organizarea conferinţelor, seminarelor şi prelegerilor publice,
concursurilor cognitive, altor acţiuni de conştientizare de c
larg a problemelor din domeniul forestier;
includerea în programele de instruire pentru toate institu
ăţămînt general a unor tematici obligatorii privind protec
studierea şi propagarea celor mai progresiste tradiţ
silvicultură şi agricultură;
editarea de materiale propagandistice (broşuri, postere, filme) privind
ţia pădurilor naturale pentru studenţi, elevi şi publicul larg;
publicarea şi distribuirea hărţilor ce reprezintă pădurile
ţinerea de contacte permanente cu organizaţiile nonguvernamentale
şi partidele politice ale căror programe includ prevederi în domeniul
forestier şi al protecţiei mediului;
antrenarea personalului din teren în acţiunile de difuzare a materialelor
propagandistice editate cu concursul autorităţii silvice centrale
organizaţiilor nonguvernamentale;
propagarea obiectivelor silvice la nivel local şi antrenarea popula
plantarea şiprotecţia pădurilor.
La realizarea sarcinilor menţionate va contribui şi constituirea, pe
autoritatea silvică centrală, a unui consiliu consultativ pentru implementarea
prezentei strategii.
Crearea cadrului social-economic cu capacitate de integrare
strategie va fi realizată în conformitate cu alte strategii, programe na
regionale, în special cu cele care vizează raporturile interramurale cu silvicultura.
Silvicultura şiprotecţia mediului
Dat fiind rolul extrem de important al pădurilor şi al vegetaţ
atenuarea efectelor climatice negative, în ameliorarea calităţii aerului, a regimului
ţia corespunzătoare,
participarea la adoptarea deciziilor în conformitate cu Convenţia de la
şiinternaţional;
mediatizarea obiectivelor silvice prin intermediul presei scrise, a
şi prelegerilor publice,
ştientizare de către publicul
includerea în programele de instruire pentru toate instituţiile de
mînt general a unor tematici obligatorii privind protecţia pădurilor;
celor mai progresiste tradiţii care există în
şuri, postere, filme) privind
şi publicul larg;
ă ădurile României;
ţiile nonguvernamentale
ror programe includ prevederi în domeniul
e difuzare a materialelor
ăţii silvice centrale şi a
şi antrenarea populaţiei în
şi constituirea, pe
, a unui consiliu consultativ pentru implementarea
economic cu capacitate de integrare. Prezenta
în conformitate cu alte strategii, programe naţionaleşi
raporturile interramurale cu silvicultura.
şi al vegetaţiei forestiere în
ăţii aerului, a regimului
hidrologic, în protecţia solurilor
va constitui o parte integrant
mediului înconjurător şi folosirea ra
impune elaborarea şi realizarea urm
� revizuirea structurii economiei na
durabile a acesteia;
� ameliorarea regimului hidrologic în bazinele rîurilor;
� diminuarea influen
de seră.
� Agricultura şi silvicultura
agricole în proprietate privat
care va preconiza:
o intensificarea activit
perdelelor forestiere de protec
silvice;
o implementarea unor noi sisteme
lemnoase;
o aplicarea sistemelor cunoscute în Europa sau elaborarea unor sisteme
speciale de împ
scopul creă
dezvoltarea ecosistemelor forestiere
erbacee cu diversitate biologic
o încurajarea financiar
terenurile degradate sau cu productivitate agricol
o includerea
primăriilor ş
Se impune elaborarea
o programele republicane
degradării, ameliorarea terenurilor degradate
o programele privind constituirea planta
suprafaţă de 1400 ha anual, plantarea perdelelor de protec
28
ţia solurilor şi conservarea diversităţii biologice, prezenta strategie
va constitui o parte integrantă a Programului naţional de acţiuni privind pr
ător şi folosirea raţională a resurselor naturale. În acest context se
şi realizarea următoarelor programe:
revizuirea structurii economiei naţionale în baza concep
durabile a acesteia;
ameliorarea regimului hidrologic în bazinele rîurilor;
diminuarea influenţei negative a factorilor climatici asocia
şi silvicultura. În condiţiile noi, în legătură cu trecerea terenurilor
agricole în proprietate privată, se impune adoptarea unei concep
care va preconiza:
intensificarea activităţilor de pază şiprotecţie a spaţ
perdelelor forestiere de protecţie, includerea acestora în amenajamentele
implementarea unor noi sisteme şi scheme de creare a vegeta
lemnoase;
aplicarea sistemelor cunoscute în Europa sau elaborarea unor sisteme
speciale de împădurire a terenurilor, destinate reconstruc
scopul creării, în termene cît mai restrînse, a condi
voltarea ecosistemelor forestiere şi mixte, a asocia
erbacee cu diversitate biologică maximă;
încurajarea financiară şi materială a locuitorilor rurali care împ
terenurile degradate sau cu productivitate agricolă scăzut
includerea în fondul destinat împăduririi a unor terenuri din rezerva
ăriilor şi a unor terenuri proprietate privată răscumpă
Se impune elaborarea şi realizarea următoarelor programe:
programele republicane şi regionale privind protecţ
ării, ameliorarea terenurilor degradate şi refacerea acestora;
programele privind constituirea plantaţiilor forestiere de protec
ţă de 1400 ha anual, plantarea perdelelor de protec
ii biologice, prezenta strategie
ţiuni privind protecţia
a resurselor naturale. În acest context se
ionale în baza concepţiei dezvoltării
ei negative a factorilor climatici asociaţi cu efectul
ă ă cu trecerea terenurilor
e impune adoptarea unei concepţii agrosilvice,
ţie a spaţiilor verzi şi a
ie, includerea acestora în amenajamentele
scheme de creare a vegetaţiei
aplicarea sistemelor cunoscute în Europa sau elaborarea unor sisteme
durire a terenurilor, destinate reconstrucţiei ecologice în
rii, în termene cît mai restrînse, a condiţiilor pentru
i mixte, a asociaţiilor de plante
a locuitorilor rurali care împăduresc
ă scăzută;
duririi a unor terenuri din rezerva
ă ăscumpărate.
i regionale privind protecţia solurilor contra
şi refacerea acestora;
iilor forestiere de protecţie pe o
de 1400 ha anual, plantarea perdelelor de protecţie a
terenurilor pe 200 ha anual, plantarea p
terenurile supuse alunec
o programul de folosire eficient
diversitatea resurselor naturale
Silvicultura şi complexul energ
În condiţiile actuale, pă
dispune România. Deosebit de acut
combustibil de foc, în special în localit
masive, a pus în pericol îns
Sectorul forestier, împreun
elaborarea şi realizarea programelor energetice, în care scop se va efectua:
o evaluarea corect
sectorul forestier în calitate de lemne de foc, în plan na
o ameliorarea sistemului de recoltare a masei lemnoase pentru necesit
energetice;
o crearea unui sistem de oferte a lemnelor de foc flexibil la conjunctura
pieţei.
Programele de perspectiv
orientate spre valorificarea noilor rezerve provenite din extinderea fondului forestier
din plantarea unor păduri cu randament sporit de cre
Silvicultura, exploata
o posibilitate anuală de recoltare a produselor principale de numai 195 mii m3, satisfac
doar parţialcerinţele interne în cre
constă în valorificarea acestei posibilit
tei etc.) în volume foarte mici
considerabil nici ramurii, nici statului. Se impune elaborarea unor programe speciale d
valorificare eficientă a resurselor existente de mas
a lemnului, dotarea unităţ
Silvicultura şiactivit
asanare pe care îl au pă
programele sale de dezvoltare turismul
organizaţiilor de stat interesate, a autorit
29
terenurilor pe 200 ha anual, plantarea pădurilor în
terenurile supuse alunecărilor şi pantele abrupte pe 400 ha anual;
programul de folosire eficientă a terenurilor agricole,
diversitatea resurselor naturale şi de condiţiile ecologice.
şi complexul energetic
iile actuale, pădurile sînt una din puţinele resurse energetice proprii de care
. Deosebit de acută a devenit problema asigură
combustibil de foc, în special în localităţile rurale, fapt care a provocat t
masive, a pus în pericol însăşiexistenţa pădurilor.
Sectorul forestier, împreună cu departamentele de resort, va participa la
i realizarea programelor energetice, în care scop se va efectua:
evaluarea corectă a volumului de masă lemnoasă furnizat
sectorul forestier în calitate de lemne de foc, în plan naţ
ameliorarea sistemului de recoltare a masei lemnoase pentru necesit
energetice;
crearea unui sistem de oferte a lemnelor de foc flexibil la conjunctura
Programele de perspectivă avansată (pe o perioadă de 20-
orientate spre valorificarea noilor rezerve provenite din extinderea fondului forestier
ăduri cu randament sporit de creştere.
Silvicultura, exploatarea forestieră şi industria lemnului. Pădurile existente, avînd
ă de recoltare a produselor principale de numai 195 mii m3, satisfac
ţele interne în creştere continuă de masă lemnoasă. Principala problem
rificarea acestei posibilităţi (inclusiv a lemnului valoros din stejar, nuc,
tei etc.) în volume foarte mici şi în asortiment limitat, ceea ce nu poate aduce un profit
considerabil nici ramurii, nici statului. Se impune elaborarea unor programe speciale d
ă a resurselor existente de masă lemnoasă prin prelucrarea integral
a lemnului, dotarea unităţilor respective cu utilaje şi tehnologii moderne.
şiactivităţile recreative. Potenţialul enorm cultural
re pe care îl au pădurile oferă sectorului forestier posibilitatea de a include în
programele sale de dezvoltare turismul şi alte activităţi recreative. Cu participarea
iilor de stat interesate, a autorităţiloradministraţiei publice locale, a fir
luncile rîurilor, pe
i pantele abrupte pe 400 ha anual;
a terenurilor agricole, ţinînd cont de
iile ecologice.
inele resurse energetice proprii de care
a devenit problema asigurării populaţiei cu
ile rurale, fapt care a provocat tăieri ilicite
cu departamentele de resort, va participa la
i realizarea programelor energetice, în care scop se va efectua:
ă furnizată anual de
sectorul forestier în calitate de lemne de foc, în plan naţionalşi regional;
ameliorarea sistemului de recoltare a masei lemnoase pentru necesităţile
crearea unui sistem de oferte a lemnelor de foc flexibil la conjunctura
-30 de ani) vor fi
orientate spre valorificarea noilor rezerve provenite din extinderea fondului forestier şi
ădurile existente, avînd
de recoltare a produselor principale de numai 195 mii m3, satisfac
ă. Principala problemă
i (inclusiv a lemnului valoros din stejar, nuc,
i în asortiment limitat, ceea ce nu poate aduce un profit
considerabil nici ramurii, nici statului. Se impune elaborarea unor programe speciale de
ă prin prelucrarea integrală
i tehnologii moderne.
ialul enorm cultural-recreativ şi de
sectorului forestier posibilitatea de a include în
i recreative. Cu participarea
iei publice locale, a firmelor
şiasociaţiilor de profil, se va efectua inventarierea capacit
în special în ceea ce priveş
de rute şi itinerare turistice, crearea infrastructurii respecti
prestarea serviciilor corespunz
suplimentare de venit pentru popula
Silvicultura şi ocrotirea s
scopul ocrotirii sănătăţii se preconizeaz
o crearea unei baze de materii prime pentru industria farmaceutic
sectorul silvic asigurînd cultivarea
necesare;
o restabilirea sanatoriilor
special a celor pentru prevenirea
nervos şi cardiovascular.
Silvicultura şi amenajarea teritoriului
amenajarea teritoriului. Sectorul forestier, împreun
şiautorităţileadministraţiei publice locale, va participa la elaborarea
tuturor proiectelor privind domeniul vizat.
În această direcţie se preconizeaz
o elaborarea unor metode noi de
principiilor ecologice;
o structurarea peisagistic
economice ale structurilor configura
Capacităţile de produc
reconstrucţie ecologică ş
prezenta strategie, ramura silvic
pepiniere cu o suprafaţa total
puieţi. Sporirea bazei semincere
mari investiţii.
Suportul financiar
prezentei strategii va fi finan
surse.Mijloacele proprii se vor ob
nelemnoase, precum şi din alte activit
30
iilor de profil, se va efectua inventarierea capacităţilor recreative ale p
în special în ceea ce priveştevînatul, pescuitul şi ecoturismul, avînd drept scop trasarea
i itinerare turistice, crearea infrastructurii respective. Pe lîngă
prestarea serviciilor corespunzătoare va avea drept rezultat şi crearea unor surse
suplimentare de venit pentru populaţia rurală.
şi ocrotirea sănătăţii. În domeniul utilizării potenţ
ă ă ăţii se preconizează:
crearea unei baze de materii prime pentru industria farmaceutic
sectorul silvic asigurînd cultivarea şi colectarea plantelor medicinale
necesare;
restabilirea sanatoriilor şi caselor de odihnă situate în zona
special a celor pentru prevenirea şi tratamentul patologiilor sistemului
nervos şi cardiovascular.
şi amenajarea teritoriului. Pădurile constituie elementul obligatoriu în
amenajarea teritoriului. Sectorul forestier, împreună cu ministerul de resort
ileadministraţiei publice locale, va participa la elaborarea ş
tuturor proiectelor privind domeniul vizat.
ă ţie se preconizează pregătirea următoarelor programe:
elaborarea unor metode noi de organizare a teritoriului în baza
principiilor ecologice;
structurarea peisagistică a teritoriului, prognozarea efectelor ecologice
economice ale structurilor configuraţiei peisagistice.
ăţile de producţie ale silviculturii. Pentru asigurarea luc
ă şi de extindere a terenurilor împădurite, lucră
prezenta strategie, ramura silvică dispune de personal calificat, de utilajele necesare, de
ţa totală de 900 ha şi o capacitate anuală de peste 80 milioane de
i. Sporirea bazei semincereşi a capacităţilor sistemului de pepiniere nu va cere
Suportul financiar. Elaborarea programelor şi proiectelor pentru implementarea
prezentei strategii va fi finanţatăatît din mijloacele proprii, cît
surse.Mijloacele proprii se vor obţine din comercializarea produselor lemnoase
şi din alte activităţi aferente practicii silvice.
ăţilor recreative ale pădurilor,
i ecoturismul, avînd drept scop trasarea
ve. Pe lîngă profitul direct,
şi crearea unor surse
ării potenţialului forestier în
crearea unei baze de materii prime pentru industria farmaceutică,
i colectarea plantelor medicinale
situate în zona forestieră, în
i tratamentul patologiilor sistemului
durile constituie elementul obligatoriu în
ministerul de resort
iei publice locale, va participa la elaborarea şi implementarea
toarelor programe:
organizare a teritoriului în baza
a teritoriului, prognozarea efectelor ecologice şi
Pentru asigurarea lucrărilor de
ădurite, lucrări prevăzute de
dispune de personal calificat, de utilajele necesare, de
de peste 80 milioane de
ilor sistemului de pepiniere nu va cere
i proiectelor pentru implementarea
oacele proprii, cîtşi din alte
ine din comercializarea produselor lemnoase şi
Alte surse de obţinere a mijloacelor vor fi:
o subvenţiile bugetare speci
forestier;
o creditele interne
organizaţiilorinterna
prezentei strategii;
o asistenţa tehnic
unor programe speciale.
Bibliografie
Allison, G.T. (1971): The Essence of Decision: Explainingthe Cuban MissileCrisis,
Little Brown, Boston.
Allen, A. (1998): “Privacy”, în Jaggar, A.M., Young,
Feminist Philosophy, Blackwell, Oxford.
Anderson, J.E. (1989): ”GovernmentandtheEconomy: What in Fundamental?”, în
31
ţinere a mijloacelor vor fi:
ţiile bugetare speciale destinate dezvoltării durabile a sectorului
forestier;
creditele interne şi externe pe termen lung şidonaţ
organizaţiilorinternaţionale care vor manifesta interes pentru realizarea
prezentei strategii;
ţa tehnică din partea organizaţiilorinternaţionale pentru realizarea
unor programe speciale.
Allison, G.T. (1971): The Essence of Decision: Explainingthe Cuban MissileCrisis,
Allen, A. (1998): “Privacy”, în Jaggar, A.M., Young, I.M. (eds.), A Companion to
Feminist Philosophy, Blackwell, Oxford.
Anderson, J.E. (1989): ”GovernmentandtheEconomy: What in Fundamental?”, în
ării durabile a sectorului
şidonaţiile din partea
ionale care vor manifesta interes pentru realizarea
ţionale pentru realizarea
Allison, G.T. (1971): The Essence of Decision: Explainingthe Cuban MissileCrisis,
I.M. (eds.), A Companion to
Anderson, J.E. (1989): ”GovernmentandtheEconomy: What in Fundamental?”, în
M.W.J.Samuels (ed.), Fundamentals of the Economic Role of Government ,
Greenwood
Press, New York.
Arrow, K.J. (1951): Social Choiceand Individual Values, Wiley, New York.
Axford, B., Browning, G.K. et al. (1997): Politics: An Introduction, Routledge,
London.
Bachrach, Baratz, (1962): „TwoFaces of Power”, în American Political Science
Review,
56, pp. 947-952.
Ballart, X. (1998): “SpanishEvaluation Practice versus Program EvaluationTheory”, în
Kessler, M.C., Lascoumes, P., Setbon, M., Thoenig, J.
politiques
publiques, L’ Harmattan, Paris.
Birkland, T.A. (1997): AfterDisaster: Agenda Setting, Pu
Events, Georgetown University Press, Washington.
Blalock, A.B. (1999): „EvaluationResearchandthe Performance Management
Movement”, în Evaluation, 5, pp. 117
Brewer, G.D. (1974): “The PolicyScience Emerge: ToNurtureandStructu
Discipline”, în PolicySciences, 5, pp. 239
Brewer, G., DeLeon, P. (1983): The Foundations of PolicyAnalysis, Homewood,
Dorsey.
Cobb, R., Elder, Ch. (1972): Participation in American Politics: The Dynamics of
Agenda-Building, Bacon, Boston.
Cobb, R., Ross, J.-K., Ross, M.H. (1976): „Agenda Building as a Comparative Political
Process”, în The American Political Science Review,70, pp.126
Cobb, R., Ross, M.H. (1997): „Denying Agenda Access: Strategic Considerations”, în
Cobb, R., Ross, M.H. (eds.), Cultural Strategies of Agenda Denial, University Press of
Kansas.
Cohen, M., March, J., Olsen, J. (1972): „A GarbageCan Model of Organizational
Choice”, în Administrative ScienceQuarterly, 17, 1, pp. 1
Crenson, M. (1971): The Un
in
32
M.W.J.Samuels (ed.), Fundamentals of the Economic Role of Government ,
951): Social Choiceand Individual Values, Wiley, New York.
Axford, B., Browning, G.K. et al. (1997): Politics: An Introduction, Routledge,
Bachrach, Baratz, (1962): „TwoFaces of Power”, în American Political Science
, X. (1998): “SpanishEvaluation Practice versus Program EvaluationTheory”, în
Kessler, M.C., Lascoumes, P., Setbon, M., Thoenig, J.-C. (ed.), Evaluation des
publiques, L’ Harmattan, Paris.
Birkland, T.A. (1997): AfterDisaster: Agenda Setting, Public Policy, andFocusing
Events, Georgetown University Press, Washington.
Blalock, A.B. (1999): „EvaluationResearchandthe Performance Management
Movement”, în Evaluation, 5, pp. 117 – 149.
Brewer, G.D. (1974): “The PolicyScience Emerge: ToNurtureandStructu
Discipline”, în PolicySciences, 5, pp. 239 – 244.
Brewer, G., DeLeon, P. (1983): The Foundations of PolicyAnalysis, Homewood,
Cobb, R., Elder, Ch. (1972): Participation in American Politics: The Dynamics of
Building, Bacon, Boston.
K., Ross, M.H. (1976): „Agenda Building as a Comparative Political
Process”, în The American Political Science Review,70, pp.126-138.
Cobb, R., Ross, M.H. (1997): „Denying Agenda Access: Strategic Considerations”, în
(eds.), Cultural Strategies of Agenda Denial, University Press of
Cohen, M., March, J., Olsen, J. (1972): „A GarbageCan Model of Organizational
Choice”, în Administrative ScienceQuarterly, 17, 1, pp. 1 – 25.
Crenson, M. (1971): The Un-Politics of Air Pollution. A Study of Non
M.W.J.Samuels (ed.), Fundamentals of the Economic Role of Government ,
951): Social Choiceand Individual Values, Wiley, New York.
Axford, B., Browning, G.K. et al. (1997): Politics: An Introduction, Routledge,
Bachrach, Baratz, (1962): „TwoFaces of Power”, în American Political Science
, X. (1998): “SpanishEvaluation Practice versus Program EvaluationTheory”, în
C. (ed.), Evaluation des
blic Policy, andFocusing
Blalock, A.B. (1999): „EvaluationResearchandthe Performance Management
Brewer, G.D. (1974): “The PolicyScience Emerge: ToNurtureandStructure a
Brewer, G., DeLeon, P. (1983): The Foundations of PolicyAnalysis, Homewood,
Cobb, R., Elder, Ch. (1972): Participation in American Politics: The Dynamics of
K., Ross, M.H. (1976): „Agenda Building as a Comparative Political
138.
Cobb, R., Ross, M.H. (1997): „Denying Agenda Access: Strategic Considerations”, în
(eds.), Cultural Strategies of Agenda Denial, University Press of
Cohen, M., March, J., Olsen, J. (1972): „A GarbageCan Model of Organizational
Air Pollution. A Study of Non-Decisionmaking
theCities, John Hopkins University Press, Baltimore.
Dahl, R. (1957): „The Concept of Power”, în BehavioralScience, 2, pp. 201
Dahl, R. (1961): Who Governs?, Yale University Press, New Haven.
DeLeon, P. (1978): “A Theory of PolicyTermination”, în May, J.V., Wildavsky, A.B.
(eds.), The PolicyCycle, Sage, Beverly Hills.
DeLeon, P. (1983): “PolicyEvaluationand Program Termination”, în Policy Studies
Review, 2, pp. 631 – 647.
DeLeon, P. (1987): “PolicyTermina
(ed.), The Politics of Program Evaluation, Sage, Newbury Park.
45
Dima, A.M., Vlasceanu, L. (2000): „Întâlnire cu studentii”, în Miroiu, A. (ed.),
Restructurarea sectorului public în România, Trei, Bucuresti.
Dolbeare, K.M., Dolbeare, P. (1976): American Ideologies, RandomHouse, New York.
Dolowitz, D.P., Marsh, D. (2000): “LearningfromAbroad: The Role of Policy Transfer
in ContemporaryPolicy-
Dryzek, J.S. (1990): Discursi
Dunleavy, P. (1991): Democracy, Bureaucracyand Public Choice, Harvester, New
York.
Dunleavy, P., O'Leary, B. (1987): Theories of the State, MacMillan, London.
Dunn, W.N. (1981): Public PolicyAnalysis: An
Cliffs.
Easton, D. (1965): A Framework for PolicyAnalysis, A.A. Knopf, New York.
Edelman, M.J. (1988): Constructingthe Political Spectacle, University of Chicago
Press,
Chicago.
Elster, J. (1993): ”Constitution
Open Sea”, în J.J. Hesse (ed.), Administrative Transformation in Central andEastern
Europe: Towards Public Sector Reform in Post
Oxford.
Etzioni, A. (1967): „MixedScanning: a „Thi
Public Administration Review, XXVII, pp. 385
European Commission (2000): European Report on Quality of SchoolEducation.
33
theCities, John Hopkins University Press, Baltimore.
Dahl, R. (1957): „The Concept of Power”, în BehavioralScience, 2, pp. 201
Dahl, R. (1961): Who Governs?, Yale University Press, New Haven.
(1978): “A Theory of PolicyTermination”, în May, J.V., Wildavsky, A.B.
(eds.), The PolicyCycle, Sage, Beverly Hills.
DeLeon, P. (1983): “PolicyEvaluationand Program Termination”, în Policy Studies
647.
DeLeon, P. (1987): “PolicyTermination as a Political Phenomenon”, în Palumbo, D.
(ed.), The Politics of Program Evaluation, Sage, Newbury Park.
Dima, A.M., Vlasceanu, L. (2000): „Întâlnire cu studentii”, în Miroiu, A. (ed.),
Restructurarea sectorului public în România, Trei, Bucuresti.
Dolbeare, K.M., Dolbeare, P. (1976): American Ideologies, RandomHouse, New York.
Dolowitz, D.P., Marsh, D. (2000): “LearningfromAbroad: The Role of Policy Transfer
-Making”, în Governance, 13, pp. 5 – 24.
Dryzek, J.S. (1990): Discursive Democracy, Cambridge University Press, Cambridge.
Dunleavy, P. (1991): Democracy, Bureaucracyand Public Choice, Harvester, New
Dunleavy, P., O'Leary, B. (1987): Theories of the State, MacMillan, London.
Dunn, W.N. (1981): Public PolicyAnalysis: An Introduction, PrenticeHall, Englewood
Easton, D. (1965): A Framework for PolicyAnalysis, A.A. Knopf, New York.
Edelman, M.J. (1988): Constructingthe Political Spectacle, University of Chicago
Elster, J. (1993): ”Constitution-Making in Eastern Europe: RebuildingtheBoat in the
Open Sea”, în J.J. Hesse (ed.), Administrative Transformation in Central andEastern
Europe: Towards Public Sector Reform in Post -Comunist Societies, Blackwell,
Etzioni, A. (1967): „MixedScanning: a „Third” ApproachtoDecisionMaking”, în
Public Administration Review, XXVII, pp. 385-392.
European Commission (2000): European Report on Quality of SchoolEducation.
Dahl, R. (1957): „The Concept of Power”, în BehavioralScience, 2, pp. 201-215.
Dahl, R. (1961): Who Governs?, Yale University Press, New Haven.
(1978): “A Theory of PolicyTermination”, în May, J.V., Wildavsky, A.B.
DeLeon, P. (1983): “PolicyEvaluationand Program Termination”, în Policy Studies
tion as a Political Phenomenon”, în Palumbo, D.
Dima, A.M., Vlasceanu, L. (2000): „Întâlnire cu studentii”, în Miroiu, A. (ed.),
Dolbeare, K.M., Dolbeare, P. (1976): American Ideologies, RandomHouse, New York.
Dolowitz, D.P., Marsh, D. (2000): “LearningfromAbroad: The Role of Policy Transfer
ve Democracy, Cambridge University Press, Cambridge.
Dunleavy, P. (1991): Democracy, Bureaucracyand Public Choice, Harvester, New
Dunleavy, P., O'Leary, B. (1987): Theories of the State, MacMillan, London.
Introduction, PrenticeHall, Englewood
Easton, D. (1965): A Framework for PolicyAnalysis, A.A. Knopf, New York.
Edelman, M.J. (1988): Constructingthe Political Spectacle, University of Chicago
in Eastern Europe: RebuildingtheBoat in the
Open Sea”, în J.J. Hesse (ed.), Administrative Transformation in Central andEastern
Comunist Societies, Blackwell,
rd” ApproachtoDecisionMaking”, în
European Commission (2000): European Report on Quality of SchoolEducation.
Fischer, F. (1995): Evaluating Public Policy, Nelson
Forester, J. (1984): „Bounded
Public Administration Review, 44, 1, pp. 23
Geva-May, I, Wildavsky, A. (1997): An OprationalApproachtoPolicyAnalyis: The
Craft, Kluwer, Boston.
Geva-May, I., Pal, L.A. (1999): “GoodFencesMakeGoodNeighbo
5, pp. 259 – 277.
Goodin, R.E. (1996): ”InstitutionsandTheir Design”, în R. E. Goodin (ed.), The Theory
of Institutional Design, Cambridge University Press, Cambridge.
Goodin, R.E., Klingemann, H.
Oxford University Press, Oxford.
Guba, E.G., Lincoln, Y.S. (1987): “The Countenances of Fourth
Description, Judgement, andNegotiation”, în Palumbo, D.J. (ed.), The Politics of
Program Evaluation, Sage, Newbury Park.
Ham, C., Hill, M. (1984): The PolicyProcess in the Modern Capitalist State, Harvester,
New York.
Hardin, G. (1968): “The Tragedy of theCommons”, în Science, 162, pp. 1243
Hayek, Fr. (1995): Law, Legislation, and Liberty, Routledge, London. Heclo, H.
(1972):
“Review Article: PolicyAnalysis”, în British Journal of Political Science, 2, pp. 83
108.
Hesse, J.J. (1997): ”Rebuildingthe State: Public Sector Reform in Central andEastern
Europe”, în J. E. Lane (ed.), Public Sector Reform, Sage, London.
Hill, M. (1997): The PolicyProcess in the Modern State, 3rd ed., PrenticeHall, London.
Hjern, B., Porter, D.O (1998): „ImplementationStructures: A New Unit of
Administrative Analysis”, în Hill, M. (ed.), The PolicyProcess, PrenticeHall, London.
46
Hogwood, B.W., Gunn, L.A. (1984): PolicyAnalysis for the Real World, Oxford
University Press, Oxford; trad rom. (2000): Introducere în politicile publice, Trei,
Bucuresti.
Hood, C. (1983): “UsingBureacracySparingly”, în Public Administration, 61, pp. 197
208.
34
Fischer, F. (1995): Evaluating Public Policy, Nelson-Hall, Chicago.
Forester, J. (1984): „BoundedRationalityandthePolitics of MuddlingThrough”, în
Public Administration Review, 44, 1, pp. 23-31.
May, I, Wildavsky, A. (1997): An OprationalApproachtoPolicyAnalyis: The
May, I., Pal, L.A. (1999): “GoodFencesMakeGoodNeighbours”, în Evaluation,
Goodin, R.E. (1996): ”InstitutionsandTheir Design”, în R. E. Goodin (ed.), The Theory
of Institutional Design, Cambridge University Press, Cambridge.
Goodin, R.E., Klingemann, H.-D. (eds.) (1996): A New Handbook of Po
Oxford University Press, Oxford.
Guba, E.G., Lincoln, Y.S. (1987): “The Countenances of Fourth-GenerationEvaluation:
Description, Judgement, andNegotiation”, în Palumbo, D.J. (ed.), The Politics of
Program Evaluation, Sage, Newbury Park.
am, C., Hill, M. (1984): The PolicyProcess in the Modern Capitalist State, Harvester,
Hardin, G. (1968): “The Tragedy of theCommons”, în Science, 162, pp. 1243
Hayek, Fr. (1995): Law, Legislation, and Liberty, Routledge, London. Heclo, H.
“Review Article: PolicyAnalysis”, în British Journal of Political Science, 2, pp. 83
Hesse, J.J. (1997): ”Rebuildingthe State: Public Sector Reform in Central andEastern
Europe”, în J. E. Lane (ed.), Public Sector Reform, Sage, London.
, M. (1997): The PolicyProcess in the Modern State, 3rd ed., PrenticeHall, London.
Hjern, B., Porter, D.O (1998): „ImplementationStructures: A New Unit of
Administrative Analysis”, în Hill, M. (ed.), The PolicyProcess, PrenticeHall, London.
., Gunn, L.A. (1984): PolicyAnalysis for the Real World, Oxford
University Press, Oxford; trad rom. (2000): Introducere în politicile publice, Trei,
Hood, C. (1983): “UsingBureacracySparingly”, în Public Administration, 61, pp. 197
RationalityandthePolitics of MuddlingThrough”, în
May, I, Wildavsky, A. (1997): An OprationalApproachtoPolicyAnalyis: The
urs”, în Evaluation,
Goodin, R.E. (1996): ”InstitutionsandTheir Design”, în R. E. Goodin (ed.), The Theory
D. (eds.) (1996): A New Handbook of Political Science,
GenerationEvaluation:
Description, Judgement, andNegotiation”, în Palumbo, D.J. (ed.), The Politics of
am, C., Hill, M. (1984): The PolicyProcess in the Modern Capitalist State, Harvester,
Hardin, G. (1968): “The Tragedy of theCommons”, în Science, 162, pp. 1243 – 1248.
Hayek, Fr. (1995): Law, Legislation, and Liberty, Routledge, London. Heclo, H.
“Review Article: PolicyAnalysis”, în British Journal of Political Science, 2, pp. 83 –
Hesse, J.J. (1997): ”Rebuildingthe State: Public Sector Reform in Central andEastern
, M. (1997): The PolicyProcess in the Modern State, 3rd ed., PrenticeHall, London.
Hjern, B., Porter, D.O (1998): „ImplementationStructures: A New Unit of
Administrative Analysis”, în Hill, M. (ed.), The PolicyProcess, PrenticeHall, London.
., Gunn, L.A. (1984): PolicyAnalysis for the Real World, Oxford
University Press, Oxford; trad rom. (2000): Introducere în politicile publice, Trei,
Hood, C. (1983): “UsingBureacracySparingly”, în Public Administration, 61, pp. 197 –
Hood, C. (1991): „A Public Management for AllSeasons?” în Public Administration,
69,
pp. 3 – 19.
Howlett, M., Ramesh, M. (1995): Studying Public Policy: PolicyCyclesandPolicy
Subsystems, Oxford University Press, Oxford.
Hughes, O.E. (1998): Public Management and
Jenkins-Smith, H.C., Sabatier, P.A. (1993): „The Study of Public PolicyProcesses”, în
Sabatier, P.A., Jenkins-Smith, H.C. (eds.), PolicyChangeandLearning, Westview,
Boulder.
Katchanovski, I. (2000): „Divergence in Growth
Journal of Public Policy, 20, pp. 55
Kingdon, J. (1995): Agendas, Alternatives, and Public Policies, Litle, Brown et Co.,
Boston; prima ed., 1984.
Kirkpatrick, S.E., Lester, J.P., Peterson, M.R. (1999): “The
în Policy Studies Review, 16, pp. 209
Lane, J.-E. (1995): The Public Sector, Sage, London.
Lasswell, H.D. (1951): „The PolicyOrintation”, în Lerner, D., Lasswell, H.D. (eds.),
The
PolicySciences, Stanford University Press,
Lindblom, Ch. (1959): „The Science of MuddlingThrough”, în Public Administration
Review, 19, pp. 79 – 88.
Lindblom, C.E., Braybrooke, D. (1963): A Strategy of Decisions, The Free Press, New
York.
Lindblom, Ch. (1968): The Policy
Lindblom, Ch. (1977): PoliticsandMarkets, Basic Books, New York.
Linder, S.H., Peters, B.G. (1989): “Instruments of Government: Perceptionsand
Contexts”, în Journal of Public Policy, 9, pp. 35
Lynch, R. (2000): Corporate
MacRae, D. Jr., Whittington, D. (1997): Expert Advice for PolicyChoice, Georgetown
University Press, Washington.
March, J., Olsen, J. (1979): „OrganizationChoiceUnderAmbiguitiy”, în March, J.,
Olsen, J. (eds.): AmbiguityandChoice in Organizations, Universitetsforlagen, Bergen.
35
C. (1991): „A Public Management for AllSeasons?” în Public Administration,
Howlett, M., Ramesh, M. (1995): Studying Public Policy: PolicyCyclesandPolicy
Subsystems, Oxford University Press, Oxford.
Hughes, O.E. (1998): Public Management andAdministration, MacMillan, London.
Smith, H.C., Sabatier, P.A. (1993): „The Study of Public PolicyProcesses”, în
Smith, H.C. (eds.), PolicyChangeandLearning, Westview,
Katchanovski, I. (2000): „Divergence in Growth in Post-CommunistCountries”, în
Journal of Public Policy, 20, pp. 55-81.
Kingdon, J. (1995): Agendas, Alternatives, and Public Policies, Litle, Brown et Co.,
Boston; prima ed., 1984.
Kirkpatrick, S.E., Lester, J.P., Peterson, M.R. (1999): “The PolicyTerminationProcess”,
în Policy Studies Review, 16, pp. 209 – 235.
E. (1995): The Public Sector, Sage, London.
Lasswell, H.D. (1951): „The PolicyOrintation”, în Lerner, D., Lasswell, H.D. (eds.),
PolicySciences, Stanford University Press, Stanford.
Lindblom, Ch. (1959): „The Science of MuddlingThrough”, în Public Administration
88.
Lindblom, C.E., Braybrooke, D. (1963): A Strategy of Decisions, The Free Press, New
Lindblom, Ch. (1968): The Policy-MakingProcess, PrenticeHall, EnglewoodCliffs.
Lindblom, Ch. (1977): PoliticsandMarkets, Basic Books, New York.
Linder, S.H., Peters, B.G. (1989): “Instruments of Government: Perceptionsand
Contexts”, în Journal of Public Policy, 9, pp. 35 – 58.
Lynch, R. (2000): CorporateStrategy, Financial Times/PrenticeHall, London.
MacRae, D. Jr., Whittington, D. (1997): Expert Advice for PolicyChoice, Georgetown
University Press, Washington.
March, J., Olsen, J. (1979): „OrganizationChoiceUnderAmbiguitiy”, în March, J.,
): AmbiguityandChoice in Organizations, Universitetsforlagen, Bergen.
C. (1991): „A Public Management for AllSeasons?” în Public Administration,
Howlett, M., Ramesh, M. (1995): Studying Public Policy: PolicyCyclesandPolicy
Administration, MacMillan, London.
Smith, H.C., Sabatier, P.A. (1993): „The Study of Public PolicyProcesses”, în
Smith, H.C. (eds.), PolicyChangeandLearning, Westview,
CommunistCountries”, în
Kingdon, J. (1995): Agendas, Alternatives, and Public Policies, Litle, Brown et Co.,
PolicyTerminationProcess”,
Lasswell, H.D. (1951): „The PolicyOrintation”, în Lerner, D., Lasswell, H.D. (eds.),
Lindblom, Ch. (1959): „The Science of MuddlingThrough”, în Public Administration
Lindblom, C.E., Braybrooke, D. (1963): A Strategy of Decisions, The Free Press, New
renticeHall, EnglewoodCliffs.
Linder, S.H., Peters, B.G. (1989): “Instruments of Government: Perceptionsand
Strategy, Financial Times/PrenticeHall, London.
MacRae, D. Jr., Whittington, D. (1997): Expert Advice for PolicyChoice, Georgetown
March, J., Olsen, J. (1979): „OrganizationChoiceUnderAmbiguitiy”, în March, J.,
): AmbiguityandChoice in Organizations, Universitetsforlagen, Bergen.
Marsh, D., Stoker, G. (eds.) (1995): TheoryandMethods in Political Science,
MacMillan, London.
May, P. (1992): “PolicyLearningandFailure”, în Journal of Public Policy, 12, pp. 331
354.
Mazey, S., Richardson, J. (1996): „The Logic of Organization: InterestGroups”, în
Richardson, J. (ed.), European Union. Power andPolicy
May, P.J. (1991): „ReconsideringPolicy Design: PoliciesandPublics”, în Journal of
Public Policy, 11, pp. 187
McKinney, J.B., Howard, L.C. (1998): Public Admnistration, Praeger, Westport.
Mill, J. St. (1993): Despre libertate, Bucuresti, Humanitas.
Miroiu, A. (1998): Filosofie fara haine de gala, ALL, Bucuresti.
Miroiu, A. (ed.) (1998):
Miroiu, A., Dinca, G. (2000): PHARE “Universitas 2000”, Bucuresti.
Miroiu, M. (1999): Societatea retro, Editura Trei, Bucuresti.
Miroiu, M., Blebea-Nicolae, G. (2001): Introducere în etica profesionala, Trei,
Bucuresti.
Niskanen, W. (1994): Bureaucracyand Public Economics, Edward Elgar, Cheltenham.
Oackeshott, M. (1991): Rationalism in Politics, Liberty Press, Indianopolis; partial
tradus
în româneste, Rationalismul în politica, Editura ALL, Bucuresti, 1995.
Offe, C. (1996): ”DesigningInstitutions in East European Transitions”, în R. E. Goodin
(ed.), The Theory of Institutional Design.
Osborne, D., Gaebler, T. (1992): ReinventingGovernment, Addison Wesley, Reading,
MA.
Olson, M. (1965): The Logic of CollectiveAction,
Cambridge,
Ma.
Osborne, D., Gaebler, T. (1993): ReinventingGovernment, Plume, New York.
Ostrom, E. (1990): GoverningtheCommons. The Evolution of Institutions for
Collective
Action, Cambridge University Press, Cambridge.
Parsons, W. (1995): Public Policy. An IntroductiontotheTheoryand Practice of Policy
36
Marsh, D., Stoker, G. (eds.) (1995): TheoryandMethods in Political Science,
May, P. (1992): “PolicyLearningandFailure”, în Journal of Public Policy, 12, pp. 331
Mazey, S., Richardson, J. (1996): „The Logic of Organization: InterestGroups”, în
Richardson, J. (ed.), European Union. Power andPolicy-Making, Routledge, London.
May, P.J. (1991): „ReconsideringPolicy Design: PoliciesandPublics”, în Journal of
cy, 11, pp. 187 – 206.
McKinney, J.B., Howard, L.C. (1998): Public Admnistration, Praeger, Westport.
Mill, J. St. (1993): Despre libertate, Bucuresti, Humanitas.
Miroiu, A. (1998): Filosofie fara haine de gala, ALL, Bucuresti.
Miroiu, A. (ed.) (1998): Învatamântul românesc azi, Polirom, Iasi.
Miroiu, A., Dinca, G. (2000): PHARE “Universitas 2000”, Bucuresti.
Miroiu, M. (1999): Societatea retro, Editura Trei, Bucuresti.
Nicolae, G. (2001): Introducere în etica profesionala, Trei,
Niskanen, W. (1994): Bureaucracyand Public Economics, Edward Elgar, Cheltenham.
Oackeshott, M. (1991): Rationalism in Politics, Liberty Press, Indianopolis; partial
în româneste, Rationalismul în politica, Editura ALL, Bucuresti, 1995.
. (1996): ”DesigningInstitutions in East European Transitions”, în R. E. Goodin
(ed.), The Theory of Institutional Design.
Osborne, D., Gaebler, T. (1992): ReinventingGovernment, Addison Wesley, Reading,
Olson, M. (1965): The Logic of CollectiveAction, Harvard University Press,
Osborne, D., Gaebler, T. (1993): ReinventingGovernment, Plume, New York.
Ostrom, E. (1990): GoverningtheCommons. The Evolution of Institutions for
Action, Cambridge University Press, Cambridge.
W. (1995): Public Policy. An IntroductiontotheTheoryand Practice of Policy
Marsh, D., Stoker, G. (eds.) (1995): TheoryandMethods in Political Science,
May, P. (1992): “PolicyLearningandFailure”, în Journal of Public Policy, 12, pp. 331 –
Mazey, S., Richardson, J. (1996): „The Logic of Organization: InterestGroups”, în
Making, Routledge, London.
May, P.J. (1991): „ReconsideringPolicy Design: PoliciesandPublics”, în Journal of
McKinney, J.B., Howard, L.C. (1998): Public Admnistration, Praeger, Westport.
Miroiu, A., Dinca, G. (2000): PHARE “Universitas 2000”, Bucuresti.
Nicolae, G. (2001): Introducere în etica profesionala, Trei,
Niskanen, W. (1994): Bureaucracyand Public Economics, Edward Elgar, Cheltenham.
Oackeshott, M. (1991): Rationalism in Politics, Liberty Press, Indianopolis; partial
în româneste, Rationalismul în politica, Editura ALL, Bucuresti, 1995.
. (1996): ”DesigningInstitutions in East European Transitions”, în R. E. Goodin
Osborne, D., Gaebler, T. (1992): ReinventingGovernment, Addison Wesley, Reading,
Harvard University Press,
Osborne, D., Gaebler, T. (1993): ReinventingGovernment, Plume, New York.
Ostrom, E. (1990): GoverningtheCommons. The Evolution of Institutions for
W. (1995): Public Policy. An IntroductiontotheTheoryand Practice of Policy
Analysis, Edward Elgar, Aldershot.
Pateman, C. (1983): “Feminist Critiques of the Public/Private dichotomy”, în Benn, S.I,
Gaus, G.F. (eds.), Public and Private in Social Life, Croo
Peters, G. (1996): „Agenda
European Union. Power andPolicy
Patton, C.V., Sawicki, D.S. (1986), Basic Methods of PolicyAnalysisandPlanning,
PrenticeHall, EnglewoodCliffs.
Peters, B.G., van Nispen, F.K.M. (1998): Public PolicyInstruments, Edward Elgar,
Cheltenham.
Pfeffer, J., Sutton, R.I. (2000): The Knowing
Press,Boston.
Pressman, J., Wildavsky, A. (1973): Implementation,
Berkeley.
Rawls, J. (1971): A Theory of Justice, Harvard University Press, Cambridge.
Rein, M. (1983): FromPolicyto Practice, MacMillan, London.
Rose, R. (1991): “WhatisLesson
Rossi, P.H., Freeman, H.E., Lipsey, M.W. (1999): Evaluation. A SystematicApproach,
6th ed., Sage, ThousandOaks, London.
Rothstein, B. (1998): Just InstitutionsMatter, Cambridge University Press, Cambridge.
Sabatier, P.A., Mazmanian, D.A. (1980): “A
Journal, 8, pp. 538 -560.
Sabatier, P.A. (1986): “Top
Research: A CriticalAnalysisandSuggestedSynthesis”, în Journal of Public Policy, 6,
pp. 21- 48.
Sabatier, P. (1998): “The Political Context of EvaluationResearch. An Advocacy
Coalition Perspective”, în Kessler, M.C., Lascoumes, P., Setbon, M., Thoenig, J.
(ed.),
Evaluation des politiquespubliques, L’ Harmattan, Paris.
Sabatier, P.A., Jenkins-Smith, H.C. (1999): „The
Asseement”, în Sabatier, P.A. (ed.), Theories of PolicyProcess, Westview Press.
Schmitter, P.C. (1974): “StilltheCentury of Corporatism?”, în Review of Politics, 36,
pp.85 – 131.
37
Analysis, Edward Elgar, Aldershot.
Pateman, C. (1983): “Feminist Critiques of the Public/Private dichotomy”, în Benn, S.I,
Gaus, G.F. (eds.), Public and Private in Social Life, CroomHelm, London.
Peters, G. (1996): „Agenda-Setting in the European Union”, în Richardson, J. (ed.),
European Union. Power andPolicy-Making, Routledge, London.
Patton, C.V., Sawicki, D.S. (1986), Basic Methods of PolicyAnalysisandPlanning,
ewoodCliffs.
Peters, B.G., van Nispen, F.K.M. (1998): Public PolicyInstruments, Edward Elgar,
Pfeffer, J., Sutton, R.I. (2000): The Knowing-DoingGap, Harvard Business School
Pressman, J., Wildavsky, A. (1973): Implementation, University of California Press,
Rawls, J. (1971): A Theory of Justice, Harvard University Press, Cambridge.
Rein, M. (1983): FromPolicyto Practice, MacMillan, London.
Rose, R. (1991): “WhatisLesson-Drawing?”, în Journal of Public Policy, 11, pp.
Rossi, P.H., Freeman, H.E., Lipsey, M.W. (1999): Evaluation. A SystematicApproach,
6th ed., Sage, ThousandOaks, London.
Rothstein, B. (1998): Just InstitutionsMatter, Cambridge University Press, Cambridge.
Sabatier, P.A., Mazmanian, D.A. (1980): “A Framework of Analysis”, în Policy Studies
560.
Sabatier, P.A. (1986): “Top-downandBottom-UpApproachestoImplementation
Research: A CriticalAnalysisandSuggestedSynthesis”, în Journal of Public Policy, 6,
“The Political Context of EvaluationResearch. An Advocacy
Coalition Perspective”, în Kessler, M.C., Lascoumes, P., Setbon, M., Thoenig, J.
Evaluation des politiquespubliques, L’ Harmattan, Paris.
Smith, H.C. (1999): „The AdvocacyCoalition Framework. An
Asseement”, în Sabatier, P.A. (ed.), Theories of PolicyProcess, Westview Press.
Schmitter, P.C. (1974): “StilltheCentury of Corporatism?”, în Review of Politics, 36,
Pateman, C. (1983): “Feminist Critiques of the Public/Private dichotomy”, în Benn, S.I,
mHelm, London.
Setting in the European Union”, în Richardson, J. (ed.),
Patton, C.V., Sawicki, D.S. (1986), Basic Methods of PolicyAnalysisandPlanning,
Peters, B.G., van Nispen, F.K.M. (1998): Public PolicyInstruments, Edward Elgar,
DoingGap, Harvard Business School
University of California Press,
Rawls, J. (1971): A Theory of Justice, Harvard University Press, Cambridge.
Drawing?”, în Journal of Public Policy, 11, pp. 3 – 30.
Rossi, P.H., Freeman, H.E., Lipsey, M.W. (1999): Evaluation. A SystematicApproach,
Rothstein, B. (1998): Just InstitutionsMatter, Cambridge University Press, Cambridge.
Framework of Analysis”, în Policy Studies
UpApproachestoImplementation
Research: A CriticalAnalysisandSuggestedSynthesis”, în Journal of Public Policy, 6,
“The Political Context of EvaluationResearch. An Advocacy
Coalition Perspective”, în Kessler, M.C., Lascoumes, P., Setbon, M., Thoenig, J.-C.
AdvocacyCoalition Framework. An
Asseement”, în Sabatier, P.A. (ed.), Theories of PolicyProcess, Westview Press.
Schmitter, P.C. (1974): “StilltheCentury of Corporatism?”, în Review of Politics, 36,
Sen, A. (1987): On Ethics&Economics, Blackwel
Simon, H.A. (1945): Administrative Behavior, MacMillan, New York.
Simon, H.A. (1982): Models of BoundedRationality. Vol.2: BehavioralEconomicsand
Business Organization, The MIT Press, Cambridge, Mass.
Simon, H.A. (1955): “A Behavioral Model of R
Economics”, 69, pp. 99
Simon, H.A. (1956): “RationalChoiceandtheStructure of theEnvironment”, în
Psychological Review, 63, pp. 129
Simon, H.A. (1976): “From Substantive to Procedural Rationality”, în
MethodandAppraisal in Economics, Cambridge University Press, Cambridge.
Smith, A. (1964): Avutianatiunilor, Editura Academiei, Bucuresti.
Stone, D. (1988): Policy Paradox and Political Reason, Scott, Foresman, Glenview.
Uusikylä, P., Virtanen, P. (2000): „Meta
Evaluation, 6, pp. 50 – 65.
Walters, L.C., Aydelotte, J., Miller, J. (2000): „Putting More Public in PolicyAnalysis”,
în Public Administration Review, 60, 4.
Weimer, D.L. (1993): “The Current
Problem Soving”, în Public Administration Review, 53, pp. 110
Weimer, D.L., Vining, A.R. (1999): PolicyAnalysis. Conceptsand Practice, Prentice
Hall, UpperSaddle River.
Wilensky, H. (1975): The Welfar
Berkeley.
38
Sen, A. (1987): On Ethics&Economics, Blackwell, Oxford.
Simon, H.A. (1945): Administrative Behavior, MacMillan, New York.
Simon, H.A. (1982): Models of BoundedRationality. Vol.2: BehavioralEconomicsand
Business Organization, The MIT Press, Cambridge, Mass.
Simon, H.A. (1955): “A Behavioral Model of RationalChoice”, în Quarterly Journal of
Economics”, 69, pp. 99 – 118.
Simon, H.A. (1956): “RationalChoiceandtheStructure of theEnvironment”, în
Psychological Review, 63, pp. 129 – 138.
Simon, H.A. (1976): “From Substantive to Procedural Rationality”, în
MethodandAppraisal in Economics, Cambridge University Press, Cambridge.
Smith, A. (1964): Avutianatiunilor, Editura Academiei, Bucuresti.
Stone, D. (1988): Policy Paradox and Political Reason, Scott, Foresman, Glenview.
rtanen, P. (2000): „Meta-Evaluation as a Tool for Learning”, în
65.
Walters, L.C., Aydelotte, J., Miller, J. (2000): „Putting More Public in PolicyAnalysis”,
în Public Administration Review, 60, 4.
Weimer, D.L. (1993): “The Current State of Design Craft: Borrowing, Tinkering, and
Problem Soving”, în Public Administration Review, 53, pp. 110 – 120.
Weimer, D.L., Vining, A.R. (1999): PolicyAnalysis. Conceptsand Practice, Prentice
Hall, UpperSaddle River.
Wilensky, H. (1975): The Welfare State andEquality, University of California Press,
Simon, H.A. (1945): Administrative Behavior, MacMillan, New York.
Simon, H.A. (1982): Models of BoundedRationality. Vol.2: BehavioralEconomicsand
ationalChoice”, în Quarterly Journal of
Simon, H.A. (1956): “RationalChoiceandtheStructure of theEnvironment”, în
Simon, H.A. (1976): “From Substantive to Procedural Rationality”, în Latsis, S.J. (ed.):
MethodandAppraisal in Economics, Cambridge University Press, Cambridge.
Stone, D. (1988): Policy Paradox and Political Reason, Scott, Foresman, Glenview.
Evaluation as a Tool for Learning”, în
Walters, L.C., Aydelotte, J., Miller, J. (2000): „Putting More Public in PolicyAnalysis”,
State of Design Craft: Borrowing, Tinkering, and
120.
Weimer, D.L., Vining, A.R. (1999): PolicyAnalysis. Conceptsand Practice, Prentice
e State andEquality, University of California Press,