Download - PSIHOLOGIE MANAGERIALÄ‚ 1
PSIHOLOGIE MANAGERIALĂ
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
1. Avram, Eugen şi Cooper, Cary L. (coord.) (2008) Psihologie organizaţional-
managerială. Tendinţe actuale, Iasi: Polirom;
2. Baum, Robert J. et al. (2006) The psychology of Entrepreneurship, London: Taylor and
Francis Ltd;
3. Chirică, Sofia (1996) Psihologie organizaţională. Modele de diagnoză şi intervenţie,
Cluj: Casa de Editură şi Consultanţă Studiulorganizării;
4. Jex, Steve M. (2002) Organizational psychology: A scientist-practitioner approach.
New York: John Wiley & Sons;
5. Klein, Hans Michael şi Kolb, Christian (2009) Psihologia conducerii eficiente,
Bucureşti: All;
6. Pânişoară, Georgeta (2006) Integrarea în organizaţii, Iaşi: Polirom;
7. Sîntion, Filaret (2005) Competenţa psihosocială a liderului militar, Bucureşti: Ed.
MAPN;
8. Sîntion, Filaret et al. (2000) Psihologie managerială, Constanţa: Ed. Fundaţiei Andrei
Şaguna;
9. Sîntion, Filaret (1998) Procesele de atribuire şi comportamentul de conducere. În Spirit
Militar Modern, nr. 3-4, 25-28;
10. Stoica, Mihaela (2007) Elemente de psihologie managerială, Cluj Napoca :
Risoprint ;
11. Vansina, Leopold S et al. (2010) Psihodinamica organizaţiilor. De la înţelegere la
conducere, Bucureşti: Ed. Trei;
12. Vlăsceanu, Mihaela (1993) Psihosociologia organizării şi conducerii, Bucureşti:
Editura Paideia;
13. Zlate, Mielu (2004) Leadership şi management, Iaşi : Polirom ;
14. Zlate, Mielu (2004) Tratat de psihologie organizaţional-managerială, Volumul I,
Iasi: Polirom;
15. Zlate, Mielu (2004) Tratat de psihologie organizaţional-managerială, Volumul II,
Iasi: Polirom.
TEMATICA CURSURILOR
1. Conducerea. Modele şi teorii ale conducerii;
2. Modelul trăsăturilor sau modelul personal;
3. Modelul funcţional;
4. Modelul categoriilor comportamentale sau al stilurilor de conducere;
5. Modelul contingent sau modelul situaţional interacţionist;
6. Modelul tranzacţional sau al schimbului social ;
7. Modelul interacţional;
8. Manager şi lider, management şi leadership;
9. Stresul managerial;
10. Liderul şi conducerea transformaţională;
11. Cultură şi leadership;
12. Liderul – putere şi influenţă.
Psihologie managerială
Cursul 1
CONDUCEREA.
MODELE ŞI TEORII ALE CONDUCERII
1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL CONDUCERII
- fenomenul de conducere a reprezentat un subiect important de interes de-a lungul
timpului în diferite părţi ale lumii (Europa - Machiavelli - “The Prince”; China -
Confucius - “The sayings of Confucius” etc.)
- încă de la apariţia sa, studiul istoriei a echivalat în mare parte cu studiul marilor lideri, a
ceea ce aceştia au făcut şi a motivaţiilor pentru care au acţionat în acest fel
- miturile şi legendele cu privire la eroi au constituit un element important în dezvoltarea
unor societăţi civilizate; Joseph Campbell sublinia faptul că toate miturile şi legendele
despre eroi au la bază acelaşi punct comun, respectiv eroul care face eforturi
supraomeneşti şi reuşeşte să aducă înapoi ceva de mare valoare (focul adus de Prometeu,
cele 10 porunci aduse de Moise etc.); marile religii ale lumii au fost fondate la rândul lor
în jurul unor lideri, propunând şi ele multe exemple de conducători, fie că este vorba
despre profeţi, preoţi, regi etc.care au servit secole la rând drept iniţiatori, simboluri,
figuri reprezentative şi exemple de urmat
- Gemmill şi Oakley (1992) considerau conceptul social de leadership drept un mit care
menţine credinţa în nevoia de ierarhii şi lideri organizaţionali în societate
- în urma analizei realizate asupra unei multitudini de studii antropologice efectuate
asupra unor grupuri primitive provenind din zone diverse precum Australia, Fiji, Noua
Guinee sau Congo, Smith şi Krueger (1933) au concluzionat că fenomenul de conducere
poate fi regăsit indiferent de societate sau de cultură, el fiind prezent fie că se discută de
locuitorii izolaţi ai satelor indiene, de nomazii din stepele euo-asiatice sau de pescarii
polinezieni
- analizând diverse studii realizate anterior, Lewis (1974) preciza şi el faptul că, din
perspectivă antropologică, chiar şi atunci când fenomenul de conducere nu este
instituţionalizat la nivelul unei anumite societăţi, neexistând oficialităţi, conducători sau
aleşi în urma unui proces electoral, există întotdeauna lideri care iniţiază acţiuni şi joacă
un rol central în luarea deciziilor de grup
- de altfel, mulţi specialialişti în domeniul ştiinţelor socio-umane consideră conducerea
drept factorul fundamental care determină succesul sau eşecul unei organizaţii, de la cea
mai mică firmă şi până la cel mai mare stat, fapt dovedit şi de numărul mare de teorii şi
modele care au încercat de-a lungul timpului să explice şi să evidenţieze aspectele
fundamentale ale acesteia
2. MODELE ALE CONDUCERII
- complexitatea fenomenului conducerii a determinat apariţia mai multor modele şi teorii
(complementare), multe dintre ele fiind încă de actualitate
PRINCIPALELE MODELE ASERŢIUNI DE BAZĂ
1. Modelul Personal / Modelul
Trăsăturilor
- liderii sunt înnăscuţi, nu formaţi
- C=F(P) – conducerea este în funcţie
de personalitate
- conducerea vizează anumite calităţi
intrinseci ale celui care deţine funcţia
de conducere
- model focalizat pe persoana în
funcţie de conducere
- modelul prezintă două teorii:
1. Teoria oamenilor mari
- anumiţi indivizi sunt nativ dotaţi cu
caracteristici care îi fac să se detaşeze
de ceilalţi; aceşti indivizi – oameni
mari – pot astfel să direcţioneze şi să
conducă grupuri, colectivităţi, mase
(Machiavelli, Woods, Pareto, Weber,
Carlyle, Wiggam etc.)
- avantaj - dacă liderul este dotat cu
o serie de calităţi superioare care-l
diferenţiază de alte persoane, atunci
este posibil să identificăm aceste
calităţi şi eventual să le măsurăm
(Sântion, 2000)
2. Teoria trăsăturilor
- atenţie focalizată numai pe persoana
liderului
- comportamentul liderului -
determinat de calităţile sale personale,
nu de particularităţile situaţiei,
grupului etc.
- contribuţii: cunoaşterea oamenilor
mari, permite studierea personalităţii şi a
comportamentului acestora, pentru a
identifica trăsăturile de lider; măsurând
trăsăturile de personalitate
responsabile cu producerea
comportamentului de conducere, deşi
nu se vor putea forma lideri (ei sunt
înnăscuţi), aceştia vor putea fi
identificaţi şi selectaţi în organizaţii
2. Modelul funcţional
- abilităţile de conducere pot fi
învăţate şi dezvoltate
- model axat pe funcţiile şi
responsabilităţile funcţiei de
conducere, pe ceea ce conducătorul ar
trebui să facă în funcţie de
caracteristicile grupului condus
- conducerea poate fi înţeleasă prin
analiza rolului și funcțiilor pe care
trebuie să le îndeplinească liderul;
- funcțiile liderului prezintă o
pondere diferită în situații diferite și în
grupuri diferite (abordare de tip
dinamic)
- rol fundamental: modul în care
liderul influențează grupul;
- abilitățile liderului pot fi învățate,
dezvoltate, perfecționate;
- modelul ia în considerare natura
grupului ca întreg, dar și anumite
particularități ale membrilor grupului;
- cuprinde trei teorii importante:
Teoria funcțiilor liderului
(David Krech şi Richard S.
Crutchfield,1948) – liderul trebuie să
îndeplinească 14 funcţii (8 de bază:
executor, planificator, elaborator al
politicilor grupului, expert,
reprezentant al grupului în exterior,
controlor al relaţiilor interne,
responsabil cu disciplina,
arbitru+mediator, iar 6 - funcţii-
accesorii: exemplu, simbol al
gruăpului, simbol al responsabilităţii
individuale, ţap ispăşitor, ideolog,
imagine a tatălui)
Teoria rolului managerului
(Henry Mintzberg, 1973) – managerul
îndeplineşte zece roluri manageriale,
grupate în trei domenii: interpersonal
(formă reprezentativă, liant, lider),
informaţional (monitor, distribuitor de
informaţii, purtător de cuvânt) şi
decizional (factor de schimbare, factor
de protecţie, distrbuitor al resurselor,
negociator)
Teoria conducerii centrate
pe acțiune (John Adair, 1973) - pune
accent pe importanţa menţinerii unui
echilibru între eforturile depuse de
lider pentru obţinerea performanţei,
cele îndreptate în direcţia realizării
sarcinii, cele îndreptate spre
satisfacerea nevoilor individuale şi
cele legate de menţinerea grupului,
abilitatea liderului de a lua în calcul
toate aceste necesităţi şi de a echilibra
balanţa reprezentând o condiţie
fundamentală în a deveni un adevărat
manager şi lider
3. Modelul categoriilor
comportamentale şi al
stilurilor de conducere
- se axează pe stilul de conducere (=
manieră relativ tipică de îndeplinire a
funcţiilor grupului şi de raportare la
subordonaţi) şi pe efectele pe care
comportamentele liderilor le prezintă
asupra performanţelor grupului
- Tipologii ale stilurilor de
conducere
- A. Stiluri de conducere
funcţie de modul de luare a
deciziei
- una dintre cele mai cunoscute
tipologii - Kurt Lewin şi
colaboratorii săi, ei distingând
trei stiluri de conducere:
- stilul autoritar (autocratic)
- scopurile grupului şi căile
de a le atinge sunt stabilite de
conducător ; activităţile de
lucru sunt prefigurate de către
şef pentru fiecare membru al
grupului şi pentru fiecare
etapă; grupul nu cunoaşte
fazele următoare, care îi sunt
comunicate doar pe parcurs ;
liderul nu participă la viaţa
grupului, excepţie fac
momentele dedicate
demonstraţiei ;
- stilul democratic
(participativ) - asocierea
grupului la toate demersurile:
stabilirea ţelurilor, a etapelor
şi mijloacelor de realizare ;
liderul – care încearcă sa fie
un membru obişnuit al
grupului – sugerează anumite
căi de urmat, pe care
colectivul este liber sa le
aleagă sau să le respingă.
- stilul laissez-faire (non-
implicat) - liderul lasă să se
desfăşoare lucrurile oarecum
de la sine, nu ia parte la viaţa
grupului decât atunci când
este solicitat; ţelurile sunt
fixate de grup sau de anumiţi
indivizi, fără participarea
şefului ; nu se implică în
discuţiile colective, nu
intervine în repartiţia
sarcinilor, îşi oferă
informaţiile şi ajutorul numai
la cerere
- ! in situaţii diferite sunt mai
eficiente stiluri diferite
- ! fiecare stil determină
efecte specifice în
comportamentul membrilor
grupului
- Norman R.F. Maier nuanţează
această tipologie, adăugând încă
3 stiluri intermediale; el a
imaginat un triunghi echilateral,
în vârfuri plasând stilurile de
conducere clasice, iar între
acestea alte trei stiluri:
- stilul majoritar – plasat
între cel autoritar şi cel
democratic – se bazează pe
participarea grupurilor şi pe
dominarea grupului minoritar
de către o majoritate
- stilul paternal – între cel
autoritar şi cel laissez-faire;
liderul ia decizia dar ţine cont
într-o oarecare măsură şi de
părerile membrilor grupului
- stilul liber cu discuţii – între
cel democratic şi cel laissez-
faire – presupune o discuţie,
dar fără a se viza nici o
acţiune organizată
- A.C. Brown – porneste de la
stilul autoritar si cel democratic
pe care le clasifica astfel:
- managerul autoritar :
- strict – tipul de lider
sever, dur, violent, în fata
caruia membrii grupului nu
au drept de replica
- binevoitor – asculta
opiniile membrilor grupului
dar face numai ceea ce
crede el de cuviinta
- incompetent – despotic,
inegal si nesigur
- managerul democratic :
- democrat - consultativ –
solicita opiniile membrilor
grupului, dar ia decizia de
unul singur
- democrat – participativ –
implica grupul în mod
direct în adoptarea
deciziilor
B. Stiluri de conducere
bidimensionale
- O serie de cercetări realizate
începând cu jumătatea
secolului XX au condus spre
identificarea a două
categorii fundamentale de
lideri (conceptualizări
diferite, dar ideea este
aceeaşi):
- lideri al căror
comportament este centrat
pe producţie vs. lideri care
prezintă un comportament
centrat pe angajat (modelul
Michigan)
- task leader – lider
orientat către sarcină vs.
lider socio-emoțional
(orientat către oameni)
(modelul Harvard)
- situaţia ideală: liderul –
dublă ipostază: specialist
tehnic + specialist în
probleme socio-umane
C. Stiluri derivate din grila
conducerii
- Robert Blake și Jane
Mouton au analizat conceptele
de preocupare pentru producție
și preocupare pentru oameni,
realizând şi un instrument
menit să identifice nivelul
fiecăreia din aceste două
preocupări; grila managerială
măsoară pe o scală de la 1 la 9
preocuparea pentru producţie
(axa orizontală) şi preocuparea
pentru oameni (axa verticală),
în urma calculului fiind
identificate 5 tipuri de
conducere (prima cifră vizând
orientarea spre sarcină a
liderului, iar cea de-a doua –
orientarea spre oameni)
- 9,1 - preocupare
puternică faţă de
rezultate şi slabă faţă
de oameni; problema -
integrarea –
preocuparea faţă de
rezultate nu ar trebui
să aibă drept efect
neglijarea oamenilor
care trebuie sa obţina
aceste rezultate
- 1,9 - preocupare
puternică faţă de
oameni şi slabă faţă de
rezultate - este
acordată prea multă
atenţie oamenilor, în
detrimentul
desfăşurării
activităţilor de
producţie
- 1,1 - leadership pasiv
sau apatic - slabă
preocupare faţă de
oameni şi producţie
- 5,5 - cel mai utilizat
stil de leadership în
Europa şi America -
abordare de
compromis în care o
parte din fiecare
dimensiune este
sacrificată ; creează
echilibru, caută să
evite conflictele ;
rezultatele sunt la nivel
mediu
- 9,9 - stilul ideal, cu
cea mai mare
eficacitate - liderul
încearcă, prin
încurajarea efortului
întregii echipe, să
rezolve problemele
ridicate de ambele
dimensiuni în acelaşi
timp ; fiecare membru
al echipei este
preocupat de ambele
dimensiuni, nu doar
liderul
- stilul managerial
preferat în aproape
toate situatiile este
stilul 9,9 :
productivitatea şi
starea de spirit,
moralul echipei sunt în
echilibru la un nivel
optim ; este atins prin
alcătuirea unei echipe
în care sunt implicaţi
toţi angajaţii ; munca
este divizată, iar
managerii implică un
număr cât mai mare de
oameni în planificare,
stabilirea de obiective
şi adoptarea de
decizii ; oamenilor le
sunt furnizate toate
informaţiile relevante,
li se încredinţează
sarcini importante şi se
simt utili şi necesari
4. Modelele situaţionale şi
modelul contingent
- se centrează pe importanţa situaţiei
- analizează interacţiunile dintre
particularităţile situaţiei şi
personalitatea / comportamentul
liderului
-consideră că nu există un stil
superior de conducere
- se bazează pe noţiunea plauzibilă că,
în circumstanţe diferite, sunt necesare
forme diferite de conducere
-1. teoria contingentă a lui
Fred Edward Fiedler - un stil
de conducere este dependent de 4
variabile contingenţionale: puterea
poziţiei liderului, structura grupului,
sarcina şi relațiile lider-membrii
grupului - este mai uşor să numeşti
într-o funcţie un lider care se
potriveşte cu situaţia dată, decât să
adaptezi un lider dat la situaţia
respectivă
- 2. teoria decizie - conducere
(Victor Vroom – Phillip Yetton –
Arthur Jago) - stilul de conducere și
decizia trebuie să țină cont de gradul
de participare la adoptarea
deciziilor
- 3. teoria cale-scop (Robert J.
House) - activităţile cele mai
importante ale liderilor sunt
considerate cele legate de
clarificarea rutelor spre diferitele
obiective care prezintă interes pentru
membrii grupului
-4. teoria situațională a
conducerii (teoria maturităţii
subordonaţilor / teoria ciclului de
viaţă al leadership-ului) – Paul
Hersey și Kenneth Blanchard -
comportamentul liderului este
necesar să se adapteze, în funcţie de
două variabile principale, respectiv
îndemânarea tuturor membrilor
grupului şi îndeplinirea sarcinilor
5. Modelul tranzacţional / al
schimbului social
- subliniază rolul relaţiei lider-membru
al grulului - liderul şi membrii
grupului se influenţează reciproc;
conducerea = o tranzacţie între
conducător şi membrii grupului,
fiecare oferind şi primind câte ceva
- examinează beneficiul mutual într-o
relaţie bazată pe avantaje reciproce:
liderul oferă lucruri clare (ex. resurse
sau recompense), în schimbul
recunoaşterii de către membrii
grupului a autorităţii acestuia
-1. teoria conducerii
tranzacţionale (Edwin
Hollander) - conducerea reprezintă
un proces dinamic de evaluări
continue realizate de lider şi membrii
grupului; în cadrul acestei tranziţii,
liderul oferă în permanenţă viziunea
şi direcţionarea în sarcină, precum şi
recunoaşterea membrilor grupului,
aceştia oferind la rândul lor liderului
recunoaşterea autorităţii şi a calităţii
sale de expert, putere, status,
prestigiu, apreciere socială şi laude
-2. modelul legăturii diadice
verticale (George Graen şi
colaboratorii săi) - studierea
proceselor prin care diadele lider-
membru al grupului dezvoltă relaţii
de rol şi a consecinţelor modalităţilor
prin care acestea apar - liderul şi
membrii grupului parcurg un proces
de stabilire a rolurilor în care
negociază termenii colaborării lor
-3. teoria schimbului lider-
membru (LMX) - o conducere
eficientă depinde de abilitatea
liderului de a dezvolta relaţii
personalizate de schimb, de calitate,
cu fiecare membru în parte al
grupului
- se axează pe interacţiunile generate
de lider, pe modul în care acesta se
6. Modelul interacţional adaptează particularităţilor
membrilor grupului şi situaţiei, dar şi
pe modalitatea în care acesta reuşeşte
să îşi modeleze membrii grupului
- liderul carismatic / strategic /
transformaţional – reuşeşte în
anumite situaţii favorabile /
provocate să atingă alături de adepţii
săi performanţe extraordinare