PROIECT EDUCATIV
”MICUL PIETON”
ȘCOALA GIMNAZIALĂ DRĂGĂNEȘTI
GRĂDINIȚA P.N. DRĂGĂNEȘTI
4 - 7 IUNIE 2019
ARGUMENT
Componentă a Educației pentru societate, Educația rutieră reprezintă educația pentru securitate
personală, pentru viață și alături de celelalte categorii de activități, contribuie la pregătirea copilului
pentru integrarea în societate.
În contextul societăţii actuale, când familiile sunt tot mai preocupate de problemele cotidiene,
când a crescut rapid numărul de vehicule, dar mai ales de autovehicule, se impune ca încă de la cele mai
fragede vârste, copiii să cunoască cele mai elementare reguli de circulaţie pe drumurile publice.
Copiii preşcolari sunt cei mai expuşi accidentelor, datorită vârstei fragede, a unei insuficiente
supravegheri sau a incapacităţii de a lua decizii legate de actul circulaţiei. Preșcolarii preferă mersul pe
jos, mersul cu bicicleta, cu rolele și joaca afară. Încă nu au responsabilitatea de a se descurca în trafic
singuri, dar pot începe să înțeleagă normele de siguranță. Pentru această grupă de vârstă, rolul adulților
fie ei părinți sau educatori, în formarea unui comportament responsabil este deosebit de important,
aceștia fiind principalul model de urmat de copil în această etapă a dezvoltării lor.
OBIECTIVE CADRU:
Cunoaşterea principalelor reguli de circulaţie rutieră; conştientizarea de către copii a pericolelor la
care se expun atunci când ignoră aceste reguli; utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor
situaţii specifice circulaţiei rutiere
Însuşirea unor cunoştinţe de educaţie rutieră, a unor reguli şi norme corecte de deplasare pe
drumurile publice
Cultivarea interesului şi curiozităţii pentru cunoaşterea şi respectarea în practica zilnică a unor
indicatoare, reguli şi norme de circulaţie potrivit vârstei
Formarea unor deprinderi de educaţie rutieră şi moral-civică, necesare protejării vieţii, pe baza unor
reguli cunoscute şi unanim acceptate
Educarea capacităţii de a manifesta un comportament disciplinat şi preventiv pe drumurile publice
prin respectarea şi aplicarea în situaţii diverse a unor cunoştinţe privind normele de educaţie rutieră
cunoscute.
ÎN CURTEA GRĂDINIȚEI
Convorbire: „Ce spun indicatoarele rutiere?”„Polițistul, prietenul meu!”„Asigură-te când traversezi!”
ÎN SALA DE CLASĂ
REALIZARE MACHETĂ “SEMAFORUL, PRIETENUL MICULUI PIETON”
Mulțumim pentru sprijinul acordat
Primăriei Drăgănești și Poliției Locale Drăgănești!
CUVÂNT DE FINAL...”Viața este prea scurtă pentru a te grăbi!”
(proverb popular)
Coordonatori proiect:
Material realizat de prof. Mereu Nicoleta
GRĂDINIȚA P.N. DRĂGĂNEȘTI
An școlar 2018 - 2019