Activitatea APIA Gorj în lunile august –septembrie 2018
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura—Centrul Judetean Gorj Nr.6,AUGUST 2018
Buletin Informativ
Derularea activitatii de control pe teren al fermierilor in Campania 2018—pg.2-6
Conform calendarului de activitati aprobat prin OMADR nr. 18 / 2017, in intervalul 1 iunie – 1 iulie, Centrul Jude-
tean APIA Gorj a efectuat controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plata, iar incepand
cu data 12 iulie si pana la 01 octombrie 2018, se va desfăşoara controlul la faţa locului în vederea verificării suprafeţe-
lor agricole declarate de fermieri în cererile unice de plată pentru campania 2018, a cerintelor si conditiilor ce trebuie
respectate de fermieri pe ecoconditionalitate, precum si a acelora ca au accesat scheme de plati in sector animalier.
31 august termen limita vizare carnete renta viagera pg. 6
APIA Gorj reaminteste că pentru obţinerea vizei aferente anului 2017, rentierii agricoli se mai pot prezenta până la
data de 31 august 2018, personal ori prin mandatar/curator/tutore, la oricare Centru judeţean al APIA, respectiv al
Municipiului Bucureşti, cu documentele necesare.
3 septembrie 2018, ultima zi de depunere a adeverintelor pentru schema de sprijin cuplat în sectorul zootehnic -
speciile ovine și caprine—campania 2018—pg.7
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că luni, 3 septembrie 2018, este ultima zi de
depunere a documentelor specifice prevăzute de articolul 78 alin. (3) literele a) și b) din Ordinul MADR nr.619/2015
cu modificările și completările ulterioare, pentru fermierii care au depus cerere unică prin care au solicitat în Cam-
pania 2018 sprijin cuplat în sectorul zootehnic - speciile ovine și caprine.
Eliberare adeverinte pentru finantarea capitalului de lucru—pg.8
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează că a încheiat convenții cu 16 instituţii bancare și
non-bancare în vederea eliberării de adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată (schema de plată unică pe
suprafață, plata redistributivă si măsurile compensatorii de dezvoltare rurală (Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13) im-
plementate în cadrul Campaniei 2018
Ajutor de minimis pentru măsura de promovare a vinurilor în țări terțe—pg.8
În ședința de Guvern din 29 august 2018 a fost aprobat proiectul de hotărâre privind
instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru măsura de promovare a vinurilor
în țări terțe, aferentă Programului național de sprijin al României în sectorul vitivinicol
Modificari legislative august 2018—pg.8
Ordonanță privind modificarea unor acte normative din domeniul gestionării
financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune
Proiecte de acte normative pg.8-9
Proiect de Hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.
640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-
Termene si actiuni, august-septembrie —pg.9
Page 2 Bulet in informativ a l APIA - Centru l Judetean GORJ
Derularea activitatii de control pe teren al
fermierilor in Campania 2018
Conform calendarului de activitati aprobat prin
OMADR nr. 18 / 2017, in intervalul 1 iunie – 1 iulie,
Centrul Judetean APIA Gorj a efectuat controlul admin-
istrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de
plata, iar incepand cu data 12 iulie si pana la 01 octomb-
rie 2018, se va desfăşoara controlul la faţa locului în
vederea verificării suprafeţelor agricole declarate de
fermieri în cererile unice de plată pentru campania
2018, a cerintelor si conditiilor ce trebuie respectate de
fermieri pe ecoconditionalitate, precum si a acelora ca au
accesat scheme de plati in sector animalier.
Esantionarea
Stabilirea numarului fermierilor selectati in
esantioanele de control in Campania 2017 se face
conform prevederilor art. 30-33 din Regulamentul de
punere in aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din
17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului
European si al Consiliului in ceea ce priveste sistemul
integrat de administrare si control, masurile de
dezvoltare rurala si ecoconditionalitatea, in sensul
respectarii ratei minime de 5% pentru fiecare schema
in parte, cu exceptia beneficiarilor care sunt scutiti de
obligatiile de ecologizare, din care se va extrage un
esantion de minim 3%.
„Stabilirea esantionului de control se realizeaza
conform art. 34 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014,
cu modificarile si completarile ulterioare. Acesta
stabileste metodologia pentru selectia esantionului de
control pentru schemele de sprijin pe suprafata, plata
pentru ecologizare, masurile de dezvoltare rurala si
schemele de ajutoare pentru animale. Inaintea
procesului de extragere a esantionului de control
pentru un an de cerere se realizeaza prelucrarea
informatiilor statistice aferente dosarelor care au
solicitari de sprijin pentru schemele derulate in
campania anului precedent si stabilirea ratelor de
control rezultate in urma prelucrarii datelor statistice.
Selectia esantionului de control in ceea ce priveste
controlul la fata locului va fi efectuata pe baza unei
metode de esantionare in cascada, in vederea
mentinerii numarului de beneficiari ce vor fi verificati
la fata locului la un nivel rezonabil. Avand in vedere
numarul mare de scheme din cererea unica de plata si
faptul ca un fermier poate solicita una sau mai multe
scheme de plata coroborat de asemenea cu faptul ca
rata de control trebuie atinsa la nivelul fiecarei scheme
de plata, un fermier poate fi selectat in esantion cu
unul sau mai multe scopuri de control.
La nivelul judetului Gorj, esantionul de control
conține un număr de 971 dosare selectate pentru
verificarea normelor de ecocondiționalitate, a schemelor
de sprijin pe suprafață și în sectorul zootehnic, astfel:
- pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 578
fermieri + 1 scop eco + 81 eco din teledetectie;
pentru controlul pe teren prin metoda
teledetecției – 393 fermieri.
Nr.6, AUGUST 2018
Numarul total fermieri esantionati la contro-
lul pe teren, din care:
971
- control clasic 578
- control teledetectie 393
Total suprafaţa supusă controlului 9.351,79 ha
din care : control clasic 7.972,52
ha
Număr total parcele eşantionate la control 10.894
din care : control clasic 7.224
Din controlul clasic, dupa scopul de control: 578
Fermieri verificaţi pe schema (SAPS) 578
Fermieri verificaţi pe schema de mic fermier (MF) 416
Fermieri verificaţi pe schema de tânăr fermier
(PTF)
12
Fermieri verificaţi de schema de înverziere sau
ecologizare (G)
40
Măsura - 10 – Agro-mediu şi climă 34
Masura - 11 - Agricultura ecologica 2
Măsura - 13- Plăţi pentru zone care se confruntă
cu constrângerinaturale sau cu alte constrângeri
specifice
273
Fermieri verificati pentru schema de sprijin cu-
plat, in sector vegetal
4
Ecocondiţionalitate total (SMR + GAEC) 49
Controlul prin teledetectie, dupa scopul de con-
trol :
393
Ecocondiţionalitate total (SMR + GAEC) 45
Măsura - 10 – Agromediu şi climă 1
Măsura - 11 – Agricultură ecologică 1
Măsura - 13- Plăţi pentru zone care se confruntă
cu constrângeri naturale sau cu alte constrangeri
specifice
66
Fermieri verificaţi pe schema de mic fermier (MF) 329
Fermieri verificaţi de schema de înverziere sau
ecologizare (G)
43
Fermieri verificati pe schema de tanar fermier
(TF)
11
Alte scopuri de control (control zootehnie ANT9,
SCZ19, SCZ20, SCZ22)
64
Alte controale – Anexe 17 a si b (controlul par-
celelor digitizate de fermieri in campania 2018)
296
Fermieri verificati pe ecoconditionalitate – SMR
6-8, 9 si 11-13;
61
Fermieri verificati pe ecoconditionalitate – SMR -
10
72
Rezultatele verificarilor preliminare incrucisate se
notifica fermierului de catre APIA in termen maxim de 26
de zile calendaristice de la data-limita de depunere a cere-
rii unice de plata mentionata la art. 13 din Regulamentul
(UE) nr. 809/2014.
In termen de maximum 35 de zile calendaristice dupa
data-limita a depunerii cererii unice de plata, fermierul
notificat de APIA poate modifica cererea unica de plata in
aplicatia IPA online, fara penalitati. In conformitate cu
procedurile de administrare a cererilor, rezolvarea su-
pradeclararilor blocurilor fizice si suprapunerilor de par-
cele agricole se realizeaza la sediul centrelor APIA sau in
alte locatii stabilite si comunicate prin solicitarile de clari-
ficare transmise fermierilor (primarii/alte locatii) din Uni-
tatile Administrativ Teritoriale pe raza carora se afla blo-
cul fizic cu supradeclarari sau cu parcele agricole su-
prapuse.
Conform solicitarii de clarificare, fermierii trebuie sa
se prezinte la centrele APIA la intalnirea de clarificare cu
documentele doveditoare ale utilizarii terenului pentru
clarificarea si rezolvarea supradeclararii
Controlul pe teren propriu-zis
Pentru incadrarea in termenul stabilit prin actul nor-
mative amintit, activitatea de control, la nivelul Centrului
Judetean APIA Gorj a inceput cu 8 echipe, iar datorita
volumului de activitate mult mai mare decat in anii anteri-
ori, numarul de echipe de control, s-a marit la 10 prin su-
plimentarea numărului de functionari publici din cadrul
Compartimentului de Inspectii, Supracontrol si cu cei de
la Centrele locale APIA Gorj.
Din data 20 august 2018, la solicitarea APIA Central,
4 echipe de control, au fost realocate catre Centrul Jude-
tean Dolj, in vederea sprijiniri activitatii de control, pentru
un numar mult mai mare de fermieri si de parcele ce ur-
meaza a fi controlate.
În principiu, controalele la faţa locului vor acoperi
toate parcelele agricole pentru care a fost depusă o cerere,
pentru stabilirea conformității cu criteriile de eligibilitate,
angajamente și alte obligații.
Este important să se localizeze toate parcelele
declarate, inclusiv cele pentru care nu se solicită niciun
ajutor, pentru a verifica cerințele de eco-condiţionalitate.
În vederea verificării beneficiarilor care sunt excluși
de la cerințele de ecologizare, controlul trebuie sa deter-
mine toate suprafețele utilizate de fermier pentru a verifica
dacă acesta respectă cerințele privind practicile agricole
benefice pentru climă și mediu.
În cazul verificării măsurilor de dezvoltare rurală pe
suprafaţă, controalele trebuie să acopere toate parcelele
angajate, precum și toate criteriile de eligibilitate, angaja-
mentele și obligațiile beneficiarului, atât la nivel de par-
celă cât și la nivel de exploatație.
Verificarea pe teren se realizează pe toate parcelele
care fac obiectul controlului pe teren, în funcție de scopul
contro
Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) - se
măsoară/verifică toate parcelele solicitate la plata de către
fermier, se constată cultura pe aceste parcele şi se înregis-
trează neconformităţile privind normele de eco-
condiţionalitate identificate pe teren;
Plata redistributivă (RED)- se măsoară/verifică toate
parcelele solicitate la plată de către fermier, se constată
cultura existentă pe aceste parcele şi se înregistrează ne-
conformităţile privind normele de eco-condiţionalitate
identificate pe teren;
Plata pentru practici agricole benefice pentru
climă şi mediu (G): Diversificarea culturilor- se măsoară/verifică şi se
calculează condiţia de diversificare prin măsurarea tuturor
parcelelor cu TA, şi a culturilor pe genuri dintr-o parcelă
şi calcularea ponderii acestora; se înregistrează necon-
formităţile privind normele de eco-condiţionalitate iden-
tificate pe teren;
Menţinerea pajiștilor permanente existente- se
măsoară/verifică toate parcelele solicitate la plata de către
fermier, se constată cultura pe aceste parcele şi se înregis-
trează neconformităţile privind normele de eco-
condiţionalitate identificate pe teren;
Prezenţa unei zone de interes ecologic pe suprafaţa
agricolă – se identifică elementele ZIE declarate de fer-
mier sau identificate în timpul controlului pe teren,, se
măsoară şi se calculează îndeplinirea condiţiei de ZIE; se
înregistrează neconformităţile privind normele de eco-
condiţionalitate identificate pe teren;
Plata pentru tinerii fermieri (TF) - se
măsoară/verifică toate parcelele solicitate la plată de către
fermier, se constată cultura existentă pe aceste parcele şi
se înregistrează neconformităţile privind normele de eco-
condiţionalitate identificate pe teren; se completează ches-
tionarul din raportul de control.
Schema de sprijin cuplat (SC1,2,...18)– Se
măsoară/verifică toate parcelele pentru care fermierul a
solicitat plată pentru sprijinul cuplat selectat, se constată
cultura existentă pe aceste parcele,se măsoară cultura pen-
tru care s-a solicitat sprijinul cuplat, şi se înregistrează
neconformităţile privind normele de eco-condiţionalitate
identificate pe teren. În cazul în care fermierul a solicitat
sprijinul cuplat pe o cultură care face parte dintr-o par-
celă cu mai multe culturi, cultura pentru care se solicită
sprijinul cuplat va fi masurată şi confirmată, în funcţie de
toleranţa aplicată (trebuie să îndeplinească cerinţa privind
suprafaţa minimă eligibilă a parcelei, conform art. 8 alin.
(1) lit. c) din OUG 3/2015)).
Schema simplificată pentru micii fermieri - se
măsoară/verifică toate parcelele solicitate la plată de către
fermier, se constată cultura existentă pe aceste parcele şi
se înregistrează neconformităţile privind normele de eco-
condiţionalitate identificate pe teren;
Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu
constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice -
se măsoară/verifică toate parcelele, declarate de fermier în
zonele care se confruntă cu constrângeri naturale sau
specifice, se constată cultura pe aceste parcele şi se înreg-
istrează neconformităţile privind normele de eco-
condiţionalitate identificate pe teren;
Page 3 Bulet in informativ a l APIA - Centru l Judetean GORJ Nr.6, AUGUST 2018
Măsura 10 - Agro-mediu şi climă- se măsoară/verifică
toate parcelele cu angajament şi se verifică:
să menţină angajamentul pentru o perioada de minimum
5 ani de la data semnării acestuia,
să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu im-
plementarea cerinţelor de bază şi specifice la nivelul su-
prafeţelor agricole aflate sub angajamentangajamen,prin
completarea caietului de agro-mediu,
să respecte cerințele de bază relevante pachetelor pentru
care se aplică, stabilite pentru fiecare angajament prin fișele
tehnice ale măsurilor, pe parcelele agricole angajate,
să respecte cerințele specifice aferente angajamentului
asumat.
Măsura 11 - Agricultura ecologică-se măsoară/verifică
toate parcelele cu angajament şi se verifică:
să menţină angajamentul pentru o perioada de mini-
mum 5 ani de la data semnării acestuia,
să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu
implementarea cerinţelor de bază şi specifice la nivelul su-
prafeţelor agricole aflate sub angajament, prin completarea
caietului de agricultură ecologică
să respecte cerințele de bază relevante pachetelor
pentru care aplică stabilite pentru fiecare angajament
prin fișele tehnice ale măsurilor, pe parcelele agricole
angajate,
să respecte cerințele specifice aferente angajamentu-
lui asumat.
Ecocondiţionalitatea (conformitatea încrucişată) – ca parte
componentă a Politicii Agricole Comune, este un mecanism
care condiţionează acordarea sprijinului financiar din fonduri
europene şi naţionale (plăţi directe, ajutoare naţionale tranzi-
torii, plăţi prin măsurile de dezvoltare rurală şi măsuri de
piaţă), de respectarea unor norme obligatorii privind mediul,
siguranţa alimentară, sănătatea animalelor şi a plantelor,
bunăstarea animalelor, precum şi menţinerea terenurilor în
bune condiţii agricole şi de mediu.
Ecocondiţionalitatea cuprinde două arii verificate de in-
spectorii APIA:
bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC-
urile)
cerinţele legale în materie de gestionare(SMR-
urile).
Potrivit art. 94 al Regulamentului (UE) nr. 1306 /2013 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie
2013 - „Statele membre se asigură că toate terenurile
agricole, în special cele care nu mai sunt exploatate în scopul
producţiei, sunt menţinute în bune condiţii agricole şi de
mediu. Statele membre definesc, la nivel naţional sau
regional, cerinţele minime pentru bunele condiţii agricole şi
de mediu (GAEC), în baza cadrului stabilit în Anexa III,
ţinând seama de caracteristicile zonelor în cauză, în special
de condiţiile pedologice şi climatice, de tipurile de exploataţii
existente, de gradul de utilizare a terenurilor în cauză, de
rotaţia culturilor, de practicile agricole şi de structura
exploataţiilor”.
Potrivit art. 93 şi 94, respectiv Anexei II din
Regulamentul nr. 1306/2013, fermierii care solicită sprijin
financiar trebuie să respecte:
* Cerinţele legale în materie de gestionare (13 SMR)
* Standardele privind Bunele condiţii agricole şi de mediu
ale terenurilor (7 GAEC-uri, referitoare la următoarele
domenii:
· Mediu, schimbări climatice şi bune condiţii agricole
ale terenurilor;
· Sănătatea publică, sănătatea animalelor şi sănătatea
plantelor;
· Bunăstarea animalelor.
Nerespectarea de către fermieri a normelor de
ecocondiţionalitate conduce la reducerea plăţilor sau
excluderea de la plată, la una sau mai multe scheme de
sprijin, pentru unul sau mai mulţi ani (conform art. 91, 97 şi
99 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 şi în conformitate
cu Ordinului MADR nr. 999/2016 privind aprobarea
sistemului de sancţiuni privind ecocondiţionalitatea, cu
excepţia cazurilor de forţă majoră sau circumstanţe
excepţionale care au împiedicat respectarea acestor norme
potrivit art. 2, alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013
şi anume:
decesul agricultorului;
incapacitatea profesională de lungă durată a agricul-
torului;
o catastrofă naturală de proporţii care afectează grav
suprafeţele agricole ale exploataţiei;
distrugerea accidentală a clădirilor destinate creşterii
animalelor, aflate pe exploataţie;
o epizootie care afectează parţial sau integral şeptelul
agricultorului.
exproprierea întregii exploataţii agricole sau a unei
părţi a acesteia, dacă exproprierea respectivă nu ar fi
putut fi anticipată.
Constatarea respectării sau nerespectării cerinţelor de
ecocondiţionalitate se realizează prin acţiunile de control
(administrativ şi control clasic ) desfăşurate de inspectorii
APIA, respectiv ANSVSA/ANF, sau prin teledetecţie,
conform prevederilor legislaţiei europene.
Potrivit legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier
care solicită plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin,
trebuie să respecte aceste norme pe tot parcursul anului, pe
toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de
mărimea acestora (inclusiv pe cele nesolicitate la plată şi pe
cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei).
Raportul de controlîntocmitde inspector, cuprinde o
evaluare a cazurilor de neconformitate (nerespectare) pentru
fiecare dintre cerinţele/normele aplicabile, pe baza criteriilor
de „gravitate”, „amploare”, „persistenţă” şi „repetare” a
neconformităţilor (art. 99 din Regulamentul (UE) nr.
1306/2013).
Conform art. 3. (1) din Ordinul nr.352/636/54/2015,
normele privind ecocondiţionalitatea, sunt obligatorii pentru:
a) fermierii care solicită plăţi directe și fermierii care
solicită ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal;
b) beneficiarii primelor anuale în cadrul măsurilor
pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite, plăţi
de agromediu şi climă, sprijin pentru conversia la metodele
de agricultură ecologică, sprijin pentru menţinerea practicilor
de agricultură ecologică, plăţi pentru zone care se confruntă
cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice,
plăţi pentru angajamente de silvomediu și măsuri de sprijin în
sectorul pomicol;
c) fermierii care solicită sprijin prin măsura de
Page 4 Bulet in informativ a l APIA - Centru l Judetean GORJ Nr.6, AUGUST 2018
restructurare/reconversie plantații viticole cu soiuri de
struguri pentru vin;
d) fermierii care solicită plăţi prin alte scheme şi
măsuri de sprijin din fonduri europene sau din bugetul
naţional pentru care trebuie respectate normele de
ecocondiţionalitate, în conformitate cu reglementările în
vigoare.
Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr.352/636./54/2015
defineşte normele de ecocondiţionalitate ce trebuie re-
spectate de fermierii români începând cu 01.01.2015, în-
cadrate pe domenii menţionate şi aspectele (apă, sol, stoc
de carbon, biodiversitate, peisaj, nivel minim de întreţ-
inere,, siguranţa alimentară, identificarea şi înregistrarea
animalelor, produse de protecţia plantelor, bunăstarea
animalelor).
Domeniul: Mediu, schimbări climatice, bunele condiţii
agricole ale terenurilor
Aspectul: Apă
SMR 1 - Protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi
proveniţi din surse agricole;
GAEC 1 - Crearea/menţinerea benzilor tampon (fășiilor
de protecție) în vecinătatea apelor de suprafaţă
GAEC 2 - Respectarea procedurii de autorizare, în cazul
utilizării apei pentru irigaţii în agricultură;
GAEC 3 - Protecţia apelor subterane împotriva poluării;
Aspectul: Sol şi stoc de carbon
GAEC 4 - Acoperirea minimă a solului;
GAEC 5 - Gestionarea minimă a terenului care să reflecte
condiţiile locale specifice pentru limitarea eroziunii;
GAEC 6 - Menţinerea nivelului de materie organică din
sol, inclusiv interdicţia de a incendia miriştile arabile;
Aspectul: Biodiversitate
SMR 2 - Conservarea păsărilor sălbatice;
SMR 3 - Conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de
faună şi floră sălbatică;
Aspectul: Peisaj, nivelul minim de întreţinere
GAEC 7 - Păstrarea elementelor de peisaj, incluzând,
unde este cazul, gardurile vii, iazurile, şanţurile, arborii în
aliniament, în pâlc sau izolaţi, marginile câmpurilor şi
terasele, precum şi interzicerea tăierii gardurilor vii şi a
arborilor în perioada de reproducere şi creştere a
păsărilor, luând măsuri pentru a preveni instalarea
speciilor de plante invazive
Domeniul: Sănătate publică, sănătatea animalelor şi
sănătatea plantelor
Aspectul: Siguranţa alimentară
SMR 4 - Principii şi a cerinţe generale ale legislaţiei
alimentare şi proceduri în domeniul siguranţei produselor
alimentare;
SMR 5 – Interzicerea utilizării anumitor substanţe cu
efect hormonal sau tireostatic şi a substanţelor
betaagoniste în creşterea animalelor;
Aspectul: Identificarea şi înregistrarea animalelor SMR 6 – Identificarea şi înregistrarea suinelor;
SMR 7 – Identificarea şi înregistrarea bovinelor;
SMR 8 – Identificarea şi înregistrarea animalelor din
speciile ovină şi caprină;
Aspectul: Bolile animalelor
SMR 9 – Prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor
forme de encefalopatii spongiforme transmisibile (EST);
Aspectul: Produse de protecţie a plantelor
SMR 10 – Introducerea pe piaţă a produselor de protecţie
a plantelor.
Aspectul: Bunăstarea animalelor SMR 11 - Norme minime privind protecţia viţeilor
SMR 12 - Norme minime de protecţie a porcinelor
SMR 13 - Protecţia animalelor de fermă
Organismele responsabile cu efectuarea controlului
privind respectarea de către fermieri a normelor de
ecocondiționalitate, în raport cu domeniul de competenţă,
sunt:
APIA -efectuează controlul şi supracontrolul cerinţe-
lor legale în materie de gestionare privind apa şi bio-
diversitatea (SMR 1-3), şi bunele condiţii agricole şi
de mediu privind apa, solul, peisajul şi nivelul minim
de întreţinere a terenurilor (GAEC 1-7) din anexă;
ANF - (Autoritatea Naţională Fitosanitară)- conform
OM 352/2015 cu modificarile ulterioare, art. 5
alin.(2) lit.c), ANF efectuează controlul şi supra-
controlul cerinţelor legale în materie de gestionare
privind introducerea pe piaţă şi utilizarea produselor
de protecţie a plantelor (SMR 10)
ANSVSA –(Autoritatea Naţională Sanitară Veteri-
nară şi pentru Siguranţa Alimentelor ), prin unităţile
din subordine, efectuează controlul şi supracontrolul
cerinţelor legale în materie de gestionare privind
siguranţa alimentară (SMR 4 şi 5), identificarea şi
înregistrarea animalelor (SMR 6-8), bolile animalelor
(SMR 9) şi bunăstarea animalelor (SMR 11-13) din
anexă.
Verificarea respectării normelor de ecocondiţionali-
tate în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fer-
mieri, se realizează prin acţiunile de control, în raport cu
domeniul de competenţă, desfăşurate de APIA şi ANS-
VSA.
Pentru controlul cerinţelor de ecocondiţionalitate se
aplică regulile generale prevăzute de Regulamentul (UE)
nr. 1306/2013, Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014
şi de Regulamentul (UE) nr. 809/2014.
În temeiul art. 94 din Regulamentul (UE) nr.
1306/2013, „Statele membre se asigură că toate
suprafeţele agricole, inclusiv cele care nu mai sunt
exploatate pentru producţie, sunt menţinute în bune
condiţii agricole şi de mediu”, selecţia parcelelor, din
cadrul unei ferme supuse controlului la faţa locului,
are în vedere şi controlul parcelelor nesolicitate la
plată, pentru a se verifica respectarea
ecocondiţionalităţii. In cazul în care solicitantul refuză sau
restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor
APIA pentru efectuarea controlului la faţa locului,
cererea prin care s-a solicitat sprijin pe suprafata devine
neeligibilă
Page 5 Bulet in informativ a l APIA - Centru l Judetean GORJ Nr.6, AUGUST 2018
Stadiul realizarii controalelor pe teren la nivelul APIA
GORJ:
total fermieri verificati din esantionul de control clasic
= 425;
numar de parcele verificate clasic = 4.587;
fermieri verificati clasic din esantionul de
ecoconditionalitate = 40;
numar de parcele verif. pe ecoconditionalitate = 376
numar fermieri verificati in sector zootehnic = 66;
numar fermieri verificati pe SMR 6–8; 9 si 11–13= 30;
numar fermieri verificati pe SMR - 10 = 89;
parcele de verificat pe teren, anexa 17 a = 408;
parcele verificate pe teren, pe anexa 17 a = 337;
Controlul fermierilor care au accesat scheme de plati in
sector animalier a fost finalizat, in jurul datei de 7
septembrie va fi finalizat si controlul de SMR 6 – 8; 9 -10
si 11 – 13, iar cel cel tarziu la data de 01 octombrie va fi
finalizat si controlul clasic si pe ecoconditionalitate.
Se estimeaza ca rezultatele controlului prin teledetectie,
vor fi exportate de catre prestatorul de servicii, in jurul datei
de 15 septembrie 2018.
31 august termen limita vizare carnete
renta viagera
APIA Gorj reaminteste că pentru
obţinerea vizei aferente anului 2017,
rentierii agricoli se mai pot prezenta până la data de 31
august 2018, personal ori prin mandatar/curator/tutore, la
oricare Centru judeţean al APIA, respectiv al Municipiului
Bucureşti, cu următoarele documente, în original:
1) carnetul de rentier agricol;
2) actul de identitate al solicitantului;
3) decizia de la comisia de expertiză medicală - pentru
solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I și II / decizia
de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare
la limită de vârstă - pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de
boală gradele I și II a cărei pensie de invaliditate devine
pensie pentru limită de vârstă;
4) procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre
judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că
solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original,
numai pentru cazurile în care solicitarea vizării carnetului de
rentier agricol este făcută de un reprezentant legal;
5) contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate
până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea
prevederilor Legii arendării nr. 16/1994*), cu modificările şi
completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1
octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil.*)
Legea nr. 16/1994 a fost abrogată prin art. 230 lit. r) din
Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011;
6) extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis
la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei. (extrasul se
depune opţional);
7) declarația pentru obţinerea vizei anuale conform
modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a
prevederilor „titlului XI Renta viageră agricolă” din Legea
nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și
justiției, precum și unele măsuri adiacente, norme aprobate
prin Ordinul nr. 1272/2005.
Persoana desemnată din cadrul Centrului judeţean al
APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, va verifica
conformitatea documentelor originale cu copiile existente la
dosar și va certifica pe copiile documentelor “conformitatea
cu originalul” .
În cazul în care se constată că datele declarate de
solicitanţi nu corespund realităţii, dreptul de a primi rentă
viageră agricolă se suspendă până la data completării
dosarului conform prevederilor legale în vigoare.
Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor
art. 6 alin. 1 şi alin. 2, din Legea 247/2005 Titlul XI, se
efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30
noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este
datorată, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar
calculat de Banca Naţională a României din anul pentru care
aceasta se datorează, prin mandat poştal sau virament bancar.
Renta viageră agricolă încetează la data decesului
rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată
acestuia în anul 2017 poate fi încasată de moştenitorii săi,
cu condiţia respectării prevederilor art.8 din Legea
247/2005 Titlu XI, și a depunerii la oricare Centru judeţean
al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, până la data
limită 15.10.2018, a cererii de moștenitor însoțită de
următoarele documente justificative:
carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în
original),
copie a certificatului de deces,
copie a actului de succesiune (certificat de
moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor,
certificat de legatar, hotărâre judecătorească de
succesiune investită cu formula ,,definitivă şi
irevocabilă”),
copie B.I/C.I./paşaport al moştenitorului,
împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă
acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi
încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului
(original),
extras de cont pe numele moștenitorului.
La depunere se prezintă documentele în original în baza
cărora funcționarul APIA va certifica pe copia depusă la
dosarul rentierului “conform cu originalul”.
Pentru persoanele pentru care s-a efectuat plata până la
data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care
aceasta este datorată, dar care nu au intrat în posesia rentei,
procedura de plată se poate relua și după acest termen
până la 3 ani de la data-limită anuală de plată, inclusiv în
caz de deces, către moștenitorii acestora.
Pana in prezent, la nivelul Centrului Judetean Gorj al
APIA, au fost depuse solicitari si avizate 55 carnete de ren-
tier, pentru o suprafata arendata de 87.8973 ha, respectiv
114.4738 ha , pentru o valoare de 15 694,37 Euro, respectiv,
71 693,18 lei.
Page 6 Bulet in informativ a l APIA - Centru l Judetean GORJ Nr.6, AUGUST 2018
3 septembrie 2018, ultima zi de depunere a adeverintelor
pentru schema de sprijin cuplat în sectorul zootehnic -
speciile ovine și caprine—campania 2018
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
(APIA) informează că luni, 3 septembrie 2018, este ul-
tima zi de depunere a documentelor specifice prevăzute
de articolul 78 alin. (3) literele a) și b) din Ordinul MADR
nr.619/2015 cu modificările și completările ulterioare, pen-
tru fermierii care au depus cerere unică prin care au solici-
tat în Campania 2018 sprijin cuplat în sectorul zootehnic
- speciile ovine și caprine.
În conformitate cu prevederile articolului 781, alin. (3)
din Ordinul mai sus menționat, documentele specifice, re-
spectiv adeverinţa eliberată de asociaţia/agenţia acredi-
tată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic
al rasei, avizată de către ANZ prin oficiile pentru zootehnie
judeţene sau adeverinţa eliberată de oficiul pentru zo-
otehnie județean, se depun la Centrele Judeţeane/Locale ale
Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respec-
tiv la Centrul Municipiului Bucureşti, unde a fost depusă
cererea de plată, până la data de 1 septembrie a anului de
cerere 2018. Având în vedere faptul că 1 septembrie 2018
este zi nelucrătoare, termenul de depunere se prelungeşte
până la data de 3 septembrie 2018, inclusiv.
Eliberare adeverinte pentru finantarea
capitalului de lucru
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
(APIA), informează că a încheiat convenții cu 20 instituţii
bancare și non-bancare în vederea eliberării de
adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată (schema
de plată unică pe suprafață, plată redistributivă, măsuri
compensatorii de dezvoltare rurală (Măsura 10, Măsura 11
și Măsura 13)) implementate în cadrul Campaniei 2018.
Adeverințele se eliberează pentru cei care intenţionează
sa acceseze credite în vederea finanţării activităţilor
curente, de la instituţiile bancare și non-bancare care au
încheiat convenţii cu APIA. Astfel, la solicitarea scrisă a
fermierului, Agenția eliberează o adeverinţă prin care con-
firmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul
2018 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe su-
prafaţă, plata redistributivă, și/sau pentru măsuri compensa-
torii de dezvoltare rurală. De asemenea, prin adeverinţă se
confirmă, la data emiterii acesteia, suprafaţa determinată
pentru plată pentru schemele care fac obiectul convenţiei,
că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul pre-
liminar, dupa caz, asupra cererii beneficiarului referitor la
eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul conven-
ţiei și că beneficiarul, la data emiterii Adeverintei, nu face
obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme,
îndeplinind condiţiile generale pentru acordarea sumelor
cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Valoarea
creditului va fi de până la 80% din valoarea sumei calcu-
late conform adeverinţei eliberate de APIA. Fondul de
Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul
Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi
Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează cred-
itele acordate de bănci fermierilor.
Reamintim fermierilor ca potrivit Ordinului Ministrului
Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare
a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor
încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și
nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a
activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de
instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda
aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M +
maxim 2%.
În ce privește comisioanele practicate de instituțiile
finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să
acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în
vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu
atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile
financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul
acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care
răspund cel mai bine necesităților proprii. Toate convențiile
încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și
FGCR/ FNGCIMM se postează pe site-ul instituției, la
adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri,
Protocoale.
Centrul Judetana Gorj al APIA, a eliberat, în pe-
rioada 26 iunie - 27 iulie, un număr de 62 de adeverinţe
pentru o suprafata de 7009,39 ha pentru beneficiarii
schemelor de plată finanțate din Fondul European de Ga-
rantare Agricolă (FEGA) si din Fondul European Agricol
de Dezvoltare Rurală (FEADR).
Modificari legislative august 2018
În ședința de Guvern din 29 august 2018 a fost
aprobată o Ordonanță privind modificarea unor acte
normative din domeniul gestionării financiare a
fondurilor europene nerambursabile aferente politicii
agricole comune.
1. Un prim act normativ care a suferit modificări este
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 74/2009
privind gestionarea fondurilor comunitare
nerambursabile. Astfel, au fost prevăzute sursele
financiare necesare și procedurile punerii în aplicare a unor
hotărâri judecătorești definitive în cazul unor litigii
contractuale între unii beneficiari și Agenția pentru
Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). De asemenea, se
reglementează procedura de restituire a garanției pentru
acordarea avansului pentru beneficiarii PNDR, în condițiile
în care aceștia depășesc sumele primite ca ajutor
nerambursabil în urma diminuării valorii investiției.
2. În același context al derulării eficiente a fondurilor
europene nerambursabile, a fost modificată și OUG
79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru
stimularea absorbției fondurilor alocate prin
Programul National de Dezvoltare Rurală. Una dintre
aceste modificări privește completarea categoriilor de
beneficiari care pot solicita/obține scrisori de garanție de la
Fondurile de garantare (publici și asimilați) cu unitățile de
Page 7 Bulet in informativ a l APIA - Centru l Judetean GORJ Nr.6, AUGUST 2018
învățământ preuniversitar de stat. De asemenea, este
prevăzut în mod expres faptul că dobânzile încasate de
fondurile de garantare din plasarea sumelor alocate
acestora, în depozite bancare sau titluri de stat, vor fi
utilizate exclusiv pentru plata obligațiilor ce decurg din
executarea garanțiilor acordate. Alte modificări prevăd
clarificări și actualizări necesare procedurilor financiar-
contabile specifice fondurilor de garantare (de exemplu,
emiterea biletului la ordin se face în numele beneficiarului
de proiect (și nu pe numele reprezentantului legal al
acestuia).
3. O altă Ordonanță de Urgență completată prin actul
normativ de azi este OUG 49/2015 privind gestionarea
financiară a fondurilor europene nerambursabile
aferente politicii agricole comune. Modificările prevăd
îmbunătățirea modului de calcul pentru recuperarea sumelor
nejustificate din avans, prin aplicarea metodei similare din
OUG nr. 66/2011, respectiv doar perceperea dobânzii
BNR de la momentul notificării beneficiarului cu privire
la constatarea nejustificării avansului până la recuperare.
Totodată, o precizare foarte importantă introdusă prin acest
act normativ precizează că acțiunile de recuperare a
creanțelor bugetare aferente Fondului European Agricol
pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) se demarează numai în
cazul în care valoarea sumei de recuperat, excluzând
majorările de întârziere, este mai mare de 40 lei.
4. Ultimul act normativ pe care prezenta ordonanță îl
modifică este OUG nr. 3/2015 pentru aprobarea
schemelor de plăti care se aplică în agricultură în
perioada 2015 – 2020. Este vorba despre fondurile
implementate și gestionate de Agenția de Plăți și Intervenție
pentru Agricultură (APIA). Astfel, se creează cadrul juridic
pentru situația în care cuantumul unitar calculat conduce la
o supra-compensare (plată în exces) a unor beneficiari, care
determină utilizarea plafonului maxim alocat înainte de a fi
plătite toate animalele eligibile. În acest sens, se
reglementează posibilitatea asigurării diferenței față de
plafonul alocat de la de la bugetul de stat prin bugetul
Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, până la
recuperarea acesteia, astfel încât să poată fi plătite toate
animalele eligibile. Recuperarea se realizează de la
beneficiarii care au primit supra-compensare/plăți în exces,
până la data de 31 decembrie 2018, prin plăți voluntare sau
prin deducerea acestora din drepturi de plată viitoare în
cadrul altor scheme de sprijin. Tocmai, pentru a înțelege
conceptul de supra-compensare (plăți în exces), actul
normativ adaugă și o definiție a acestuia: ”diferența dintre
cuantumul unitar calculat inițial și cel rezultat ulterior,
diferit, generat de o serie de transferuri/cedări de drepturi,
urmare a reinterogării sistemului informatic.”
www.madr.ro
Ajutor de minimis pentru măsura de promovare a
vinurilor în țări terțe
În ședința de Guvern din 29 august 2018 a fost ap-
robat proiectul de hotărâre privind instituirea unei scheme
de ajutor de minimis pentru măsura de promovare a vinu-
rilor în țări terțe, aferentă Programului național de sprijin al
României în sectorul vitivinicol 2014-2018, informează un
comunicat transmis de Ministerul Agriculturii pentru
AGROINFO.
Pentru a veni în sprijinul viticultorilor în sensul
creșterii atractivității măsurii de promovare din cadrul Pro-
gramului național de sprijin al României în sectorul vitivini-
col 2014-2018 și pentru o mai bună absorbție a fondurilor
europene destinate acesteia, se propune instituirea unei
scheme de ajutor de minimis, sprijin complementar
contribuției externe din FEGA.
Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este
de 1.500.000 euro, respectiv 7.000.000 lei și se asigură în
limita creditelor de angajament aprobate în anul 2018 Min-
isterului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Schema de ajutor de minimis se aplică programelor
de promovare care se depun după intrarea în vigoare a
prezentei hotărâri, până la data de 15 octombrie 2018, în
limita bugetului alocat.
Beneficiarii sprijinului financiar sunt producătorii
din sectorul vitivinicol care promovează vinuri în țări terțe,
prin intermediul programelor de promovare.
Obiectivul acordării sprijinului financiar îl reprezintă stimu-
larea potențialilor beneficiari pentru implementarea progra-
melor de promovare a vinurilor în țările terțe, ce poate con-
duce la îmbunătățirea echilibrului între cerere și ofertă, re-
spectiv deschiderea de noi piețe de desfacere, consolidarea
sectorului vitivinicol precum și la îmbunătățirea
competitivității și a exportului vinurilor cu denumire de
origine controlată (D.O.C), indicație geografică. (I.G.) sau a
vinurilor pentru care se indică soiul viței-de-vie.
Proiecte de acte normative
Proiect de Hotărâre privind modificarea și
completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru
aprobarea Programului pentru şcoli al României în
perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru
implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018
Ca urmare a modificării și completării Ordonanței nr.
13/2017 prin adoptarea Legii nr. 55/2018 pentru aprobarea
Ordonantei Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea
participării României la Programul pentru scoli al Uniunii
Europene, se impune actualizarea legislației naționale
respectiv a Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru
aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada
2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru
implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018 cu
modificarile si completarile ulterioare.
Principalele modificari si completari vizează
următoarele aspecte:
- limitele valorice pentru porţia de fructe şi legume,
pentru porţia de lapte de consum şi produse lactate fără
adaos de lapte praf si pentru porţia de produse de panificaţie
pot fi actualizate prin hotărâre de Guvern, în funcție de
evoluția prețurilor și tarifelor;
definirea autorităților competente completare din
Legea nr.55/2018;
Page 8 Bulet in informativ a l APIA - Centru l Judetean GORJ Nr.6, AUGUST 2018
dacă o autoritate competentă la nivel local prevăzută la art.1 alin.
(4) din Ordonanţa Guvernului 13/2017 nu respectă prevederile art. 6 din
Regulamentul delegat (UE) 2017/40 al Comisiei de completare a
Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al
Consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele din partea Uniunii pentru
furnizarea de fructe şi legume, de banane şi de lapte în instituţiile de
învăţământ şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 907/2014
al Comisiei, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate
aplica prevederile art.7 alin.(1) si ale art. 8 ale aceluiaşi regulament”.
- actualizarea anexei nr. 1 capitolul II, partea introductivă a punctului
8 al literei A, partea introductivă a punctului 5 al literei B precum și litera
C prin completarea cu Ordinul MSP nr. 1563 din 12 septembrie 2008
pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi
şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase
pentru copii şi adolescenţi.
Actiuni si termene in august –septembrie 2018
31 august 2018— termen limita vizare carnete de rentier agricol, pentru
anul 2017.
3 septembrie— termen limita depunere adeverinte SCZ—ovine/caprine ;
15 septembrie– exportul rezultatelor de teledetectie, prestator servicii;
20 septembrie —finalizarea activitatii de inspectie in cadrul Programului
de distributie a produselor in scoli, inclusiv masuri educa-
tive;
30 septembrie—finalizare activitate de control, campania 2018.
Page 9 Bulet in informativ a l APIA - Centru l Judetean GORJ Nr.6, AUGUST 2018
Coordonatele de contact:
APIA - Centrul Judetean Gorj
Bvd. Ecaterina Teodoroiu, nr. 92, Tg-Jiu
Telefon: 0253-213035, Fax: 0353-814276
e-mail: [email protected]
http: www.apiagorj.ro
CENTRE LOCALE
TARGU JIU-Str.Localitatea Componenta Barsesti, nr. 2A
0253/212.311, [email protected]
TARGU CARBUNESTI - Str. Blahnitei, nr. 11
0253/379.116; [email protected]
NOVACI - Str. Eroilor, Nr.58,
0253/466.531,[email protected]
TURCENI - str. Sf. Gheorghe, bl.40, sc.1,ap.1,TURCENI
0253/335.112, [email protected]
MOTRU - Str. Bradului, nr.2A
0253/410.118, [email protected]
HUREZANI - Str. Principala, nr. 80,
0735.187.831, [email protected]
Director executiv : Constantin NEGREA
Director executiv adjunct: Mihai VERSIN
Sef Serv. Masuri Specifice: Virgil UNGUREANU
Sef Serv. Autorizare Plati Aristica BABUCEA
Sef Serv. Control pe Teren: Corina DOROBANTU
Sef Serv. Economic, Recuperare debite si resurse umane:
Ramona POPEANGA
Compartiment Juridic : Irina MARINCA
Compartiment Inspectii, Supracontrol: Marioara DINU
Manager public: Simona DOBRA
Coord. Centru Local Targu-Jiu – lie POPESCU
Sef Centru Local Targu-Carbunesti - CiprianJIANU
Sef Centru Local Novaci - Lavinia CHIRIAC
Sef Centru Local Turceni - Florin MURU
Coord. Centru Local Motru - Cristian BULMOAGA
Sef Centru Local Hurezani - Ioana IVAN
Responsabil cu activitatea de relatii cu publicul:
Maria SEMENESCU
Programul de lucru : luni – vineri: 8.00 – 16.00
Programul de audiente :
Marti, 10.00-12.00 – director executiv
Joi, 10.00-12.00 – director executiv adjunct
Realizat de:
Director executiv: Constantin NEGREA Manager public: Simona DOBRA
Buletinul informativ poate fi accesat si pe website-ul APIA Gorj, la adresa:
http://www.apiagorj.ro/category/informatii-publice/buletine-informative