INTRODUCERE
Judeţul Argeş este situat în bazinul Argeşului Superior cu vecini la nord, creasta
munţilor Carpaţi, talonat de judeţele Sibiu şi Braşov, iar la sud, împarte câmpia Găvanul Burdea
cu judeţele Teleorman, Olt, urmând cumpăna de ape pe latura de vest a judeţului Vâlcea, dintre
bazinele Oltului, Argeşului şi Vedea. Dinspre răsărit, vecini de pe culmile masivului Leaota,
până la sud cu judeţul Dâmboviţa, cotat ca „Mica Românie”, Argeşul, nume luat de la râul ce-l
străbate, are o formă alungită pe linia nord-sud, acoperind 2,9% din suprafaţa ţării, fiind al 11-
lea în ordinea mărimii dintre judeţe.
De la nord la sud, regăsim toate cele trei forme de relief: munţi, dealuri, câmpii, cu
menţiunea că zona, de peste 50% este ocupată de dealuri, munţii împărţind cu câmpia restul
teritoriului. Teritoriul judeţului cuprinde două bazine hidrografice: Bazinul Argeş, în zona
muntoasă şi cea deluroasă şi Bazinul Vedea, în zona deluroasă şi cea de câmpie.
Judeţul Argeş are o suprafaţă de 6801 km2 şi o populaţie de aproape 676000 de locuitori,
care îşi găsesc locul de trai în trei municipii, patru oraşe şi 95 de comune. Această paletă
geografică variată conferă judeţului o zestre peisagistică bogată, pigmentată cu frumuseţi
naturale, seducătoare, cu monumente care atestă o îndelungată istorie. Zona rurală păstrează şi
astăzi valori etnografice pline de originalitate, începând cu arhitectura caselor, portul popular şi
arta decorativă. Urmele de cultură materială descoperite pe teritoriul judeţului Argeş atestă
existenţa unor comunităţi omeneşti încă din era paleolitică, îndeosebi pe văile râurilor. Se
păstrează urme de drumuri şi case romane la Săpata de Jos, Albota, Rucăr, Niceşti, Jidava şi
Fîlfani. Cel mai bine conservat este însă Castrul de la Jidava, aflat la sud de oraşul Câmpulung.
Istoria medievală a Argeşului este strâns legată de constituirea şi consolidarea statului
feudal centralizat şi independent Valahia, fiind locul de unde a început acest proces istoric
complex. Pe teritoriul actual al judeţului Argeş exista un voievodat condus de Seneslaus spre
sfârşitul secolului al 13-lea. Legendarul voievod, Radu Negru, începe unificarea micilor
formaţiuni politice valahe de la sud de Carpaţi şi pune bazele statului feudal Valahia, Ţară
Românească. În timpul domniei lui Basarab, oraşul Curtea de Argeş devine capitala noului stat
centralizat Valahia. Celebra cronică pictată de la Viena înfăţişează, în miniatură, luptele de la
Posada. După bătălie, capitala noului stat este mutată la Câmpulung, unde Basarab I zideşte
Biserica Domnească, unul dintre cele mai vechi monumente de artă feudală. La reşedinţa
domnească de la Curtea de Argeş, Basarb I construieşte biserica domnească Sfântul Nicolae,
1
primul monument religios de mare amploare ridicat în Ţara Românească şi păstrată în stare
bună până în zilele noastre.
Agricultura, meşteşugurile şi comerţul cunosc un ascendent în planul dezvoltării
târgurilor şi oraşelor feudale, în mod deosebit a Câmpulungului, a Curţii de Argeş şi demn de
menţionat, al Piteştilor. În afara primelor reşedinţe domneşti de la Curtea de Argeş şi
Câmpulung, este necesar să amintim:
- Mânăstirea Cotmeana, ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, 1386-1418. Biserica
mânăstirii este construită din cărămidă decorată în exterior cu o succesiune de firide cu
arhivolte marcate prin discuri de ceramică smălţuită, asemenea multor monumente bizantine din
secolele 13-14.
- Cetatea Poienari, construită pentru a servi ca refugiu pe vârf de munte, străjuind cheile
râului Argeş, de primii domni Basarabi, în secolul 14, reconstruită mai apoi de Vlad Ţepeş,
domnitorul cunoscut mai apoi sub numele de Dracula, poreclă ce a făcut înconjurul lumii, de
fapt o simplă invenţie.
- Mânăstire Glavacioc, menţionată în documente prin anul 1441, refăcută de Vlad
Călugărul, 1482-1495, folosită deseori ca reşedinţă domnească.
- Într-un valoros ansamblu arhitectonic, de tradiţie brâncovenească, construită în 1677,
se încadrează şi mânăstirea Aninoasa, construită de boierul Tudoran Vlădescu.
- Pe drumul către Rucăr-Bran, se înalţă mausoleul de la Mateiaşi, o construcţie amplă
care cinsteşte memoria eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial. Se află aici un turn
înalt care domină zona, spre care urcă scări monumentale.
- Monumentul cel mai impresionant rămâne însă actuala Biserică Episcopală, cunoscută
şi sub numele de Mânăstirea Curtea de Argeş, ctitorită şi sfinţită de Neagoe Basarab, în 1517.
Biserica are un echilibru al volumelor, şi o supleţe ieşită din comun.
Construită în două registre, despărţită printr-un brâu de piatră torsionat, suprafaţa
ocupată de biserică este de 756 m2, iar înălţimea până la vârful turlei este de 31 de m. Cele patru
turle sunt bogat decorate, primele două de pe pronaos, torsionate una către cealaltă, iar la
întretăierea arcurilor se află mici discuri cu câte un porumbel de piatră aurit ţinând în cioc un
clopoţel ce sună la adierile vântului. În interior îşi dorm somnul de veci Nagoe Basarab,
ctitorul, soţia sa, Doamna Despina şi patru dintre copii lor, precum şi întregitorii de neam şi
ţară, regii României moderne Carol I şi regina Elisabeta ca şi cele ale regelui Ferdinand I şi
regina Maria. De Mânăstirea Curtea de Argeş este legată una dintre cele mai reprezentative
creaţii ale folclorului literar românesc, legenda meşterului Manole, pregnantă metaforă a ideii
de jertfă întru creaţie. Mărturie grăitoare a acelor vremuri este izvorul meşterului Manole.
2
Ţinut de istorie şi legendă, de trăiri şi împliniri, Mica Românie oferă celui care îi
străbate drumurile peisaje de vis într-un spaţiu care constituie una din zonele etnografice cele
mai importante din ţara noastră. Unele sate din zona montană sunt situate în peisaje ca de
baladă pastorală, cu elemente etnografice cuceritoare, ca de pildă Rucăr şi Dragoslavele, sate
turistice de prim rang. Un sejur petrecut aici nu poate fi uitat de nimeni. La rândul lui,
Ştefăneştiul este leagănul vinului românesc.
Reşedinţa judeţului, municipiul Piteşti, are o populaţie de peste 187000 de locuitori,
români în proporţie de 99,2%. Din punct de vedere religios, 98,6% sunt de religie ortodoxă.
De-a lungul timpului, plaiul argeşean a fost favorizat de poziţia lui geografică, de
întretăierea drumurilor comerciale şi de a căilor de comunicaţie. Din anul 1977, municipiul
Piteşti a fost trecut în categoria marilor oraşe. Aliura de oraş modern a permis dezvoltarea şi
sistematizarea de noi cartiere, Tudor Vladimirescu, cu cea mai modernă şcoală din judeţ,
Găvana, puternic centru locativ, noul centru al municipiului Piteşti, pe lângă cartierele
binecunoscute, Craiovei, Petrochimiştilor, Calea Bucureşti, Războieni, Exerciţiului, Eremia
Grigorescu şi Trivale. Despre un oraş care nu are şcoli bune se spune că este unul sărac, despre
un oraş care nu are universităţi, se spune că nu are perspective. Ei bine, Piteştiul este privilegiat
din acest punct de vedere pentru că aici există două prestigioase universităţi, Universitatea de
Stat din Bucureşti şi universitatea particulară, printre puţinele acreditate din România,
Universitatea Constantin Brâncoveanu. Cele două cetăţi ale cărţii sunt astăzi mândria oraşului,
graţie celor care s-au hotărât să investească, material şi spiritual, în învăţământul românesc,
atitudine care arată că în România se pot întreprinde acţiuni de mare ţinută. La toate acestea se
adaugă, într-o notă de modernism, biblioteca judeţeană, noul muzeu judeţean, vama Piteşti,
întreaga investiţie fiind asigurată de către Consiliul Judeţean Argeş.
Municipiul Curtea de Argeş, aflat la 38 de km nord de Piteşti, situat pe malurile râului
Argeş, are peste 35000 de locuitori. Cetate de scaun voievodală a Ţării Româneşti, perioadă din
care datează monumente şi vestigii istorice de importanţă crucială pentru întreg neamul
românesc. Basarab I este la loc de cinste în istoria Valahiei. Pe harta turistică a ţării, oraşul
Basarabilor figurează ca punct de reper pentru cetatea Poienari, Cabanele Bâlea-Lac, Capra,
Valea cu Peşti, Cumpăna, Barajul Vidrarul, drumul trans-Făgărăşean, plus monumentele
istorice Mânăstirea Curtea de Argeş, Biserica Olari, Biserica Domnească, ruinele Bisericii San-
Nicoară.
Municipiul Câmpulung, oraş important, fostă capitală a Ţării Româneşti, a cărui nume
răspunde exact situării sale geografice, un câmp alungit între dealuri, către munte, oraşul este
străbătut de râul Târgului, având aproape 45000 de locuitori. Ambianţa naturală este plină de
poezie, monumente istorice deosebite, un bulevard central ce dă o notă vie în amintirea
3
începuturilor istoriei medievale româneşti. După 1970, se resimte o amploare deosebită a
activităţii de dezvoltare a industriei locale muscelene.
Oraşul Mioveni, aflat în apropierea platformei auto Dacia-Renault, este aşezat pe valea
râului Argeşel, şi are o populaţie de 35000 de locuitori. Casa de cultură, noua primărie,
stadionul şi construcţia unei catedrale sunt doar începutul dezvoltării unui oraş care ţine pasul
cu noutăţile în domeniul tehnicii, auto şi nucleare.
Oraş nou, Topoloveni este o verigă importantă în industria constructoare de maşini, prin
fabrica de componente auto, implicat în industria alimentară prin fabrica de conserve şi în
industria uşoară, prin confecţiile pe care muncitoarea le exportă pe piaţa europeană.
Cel mai nou, şi de fapt, cel mai cunoscut şi asta datorită vinului produs aici, este noul
oraş Ştefăneşti. Vinul de Ştefăneşti a făcut turul României şi este cunoscut în străinătate datorită
podgoriilor din dealul Ştefăneştilor, leagăn de cultură şi istorie. Noul oraş Ştefăneşti are o
vechime şi o bogată relaţie istorică prin oamenii de cultură şi politici pe care i-a dat neamului
românesc.
Costeşti este oraşul de câmpie situat la 20 de km sud-est de municipiul Piteşti, aşezat pe
lunca râului Teleorman, cu o populaţie de circa 10000 de locuitori. Într-o viitoare dezvoltare
agro-industrială a zonei, piaţa cerealelor şi zootehniei, va fi reprezentată de oraşul agro-
industrial Costeşti.
Comunele judeţului Argeş însumează 578 de sate. Sunt dispuse în general pe văile
râurilor şi de-a lungul şoselelor. Resursele naturale, potenţialul economic, zăcămintele de
cărbuni, ţiţeiul, gazele naturale, calcarul, sarea, pădurile şi potenţialul agricol creează o
competiţie pentru dezvoltarea zonei şi atingerea standardului de bunăstare a localităţii. O
deosebită valoare economică o reprezintă potenţialul hidro-energetic a râului Argeş şi
afluenţilor lui.
Agricultura se practică pe 349000 de hectare, din care 130000 de hectare sunt terenuri
arabile, restul fiind livezi, vii, fâneţe şi păşuni. Pădurea ocupă o suprafaţă de 289000 de hectare,
dominată de conifere şi foioase.
Reţeaua de cale ferată însumează pe teritoriul judeţului Argeş 198 de km, având ca
punct central un nod de cale ferată, Piteştiul, prin care trece magistrala ferovială Bucureşti-
Timişoara. Trei linii ferate secundare fac legătura între reşedinţa judeţului şi oraşele
Câmpulung, Costeşti şi Curtea de Argeş.
Folclorul, dansurile, arta decorativă, tehnica mobilierului, completează cu specificul lor
această zonă etnografică, această întreagă cromatică este prezentă în peisajul satelor argeşene.
Vizitatorii străini intră cu încântare în contact cu bogatul patrimoniu istoric şi cultural al
Argeşului.
4
La Goleşti, oraş Ştefăneşti, avem conacul boierilor Golescu, familie care a jucat un rol
de frunte în istoria României. Familia Brătianu, Armand Călinescu, Ion Mihalache, Ioan
Antonescu, câteva figuri proeminente au pus bazele statului român modern.
Tot din Argeş provin importanţi oameni de cultură română şi universală, Patriarhul
Iustin Moisescu, pictorii G.D. Mirea, Costin Petrescu, medicii C.I. Parhon, Nanu Muscel,
scriitorii Tudor Muşatescu, Ion Barbu, filozoful Petre Ţuţea, lista este neîncăpătoare. Ne
rezumăm în a prezenta doar câteva vârfuri din diverse zone de creaţie, lăsându-vă plăcerea de a
admira bogăţia imaginilor ce alcătuiesc, prin strădanie şi voinţă, judeţul Argeş, botezat, pe bună
dreptate, Mica Românie.
5
CAPITOLUL 1
PARTICULARITĂŢILE JUDEŢULUI ARGEŞ
1.1. LIMITELE JUDEŢULUI
Hotarul nordic al judeţului Argeş coincide cu linia cumpenei principale a apelor din
lungul Carpaţilor Meridionali, care-l desparte de judeţele Sibiu şi Braşov. Cea mai mare parte a
laturii de nord o constituie creasta semeaţă a Munţilor Făgăraş, începând din Şaua Scării (la vest
de vârful Negoiu), de sub care porneşte pârâul Scara, una din obârşiile Topologului. În
porţiunea dintre această şa şi vârful Vânătoarea lui Buteanu, creasta Făgăraşului formează
hotarul cu judeţul Sibiu, iar de aici către est, până în nordul Masivului Leaota, hotarul cu
judeţul Braşov.
În continuarea crestei propriu-zise, la est de podurile largi ale Berivoaielor şi Comisului,
limita urmăreşte culmea mai scundă a Tămaşului, care constituie un fel de punte de legătură cu
Masivul Piatra Craiului. Limita urcă apoi abruptul vestic al Pietrei Craiului până în vârful cu
cota 2261m, iar de aici se continuă spre nord pe linia crestei, până în vârful La Om sau Piscul
Baciului (2239 m), punctul culminant al masivului, de unde coboară spre est în şaua din
Muntele Vlăduşca, la obârşia râului Dâmbovicioara. De aici se arcuieşte către sud, urmând şirul
măgurilor Branului şi ale Giuvalei, iar la est de pasul Giuvala (1264m), trecând pe la sud de
satul Fundăţica (judeţul Braşov), urcă de-a lungul culmii Şleaul Mândrului până în vârful
Jigărea, de unde începe hotarul estic, dinspre judeţul Dâmboviţa1.
Aceasta trece prin vârfurile Pietrele Albe şi Secările de pe culmea principală a
Masivului Leaota. Din vârful Leaota (2133m), limita judeţului este trasată de culmea Marginea
Domnească, continuată cu Piscul Cârligele-Plaiul Găvanei şi cu ramificaţia lui sud-vestică, ce
coboară în valea Dâmboviţei la sud de aşezarea Lăicai. În continuare, după ce descrie o buclă
spre nord, hotarul estic străbate, cu o direcţie sinuoasă, zona înaltă a Podişului Căndeşti,
urmărind pe o porţiune cursul superior al râului Potopul şi în continuare valea Glâmbocatei,
pentru ca apoi să coboare în valea Argeşului, la est de comuna Glâmbocata. De aici,
traversează, prin sudul Câmpiei Piteştilor, văile Neajlovului şi Dâmbovnicului.
Spre sud judeţul se învecinează cu judeţul Teleorman, hotarul dintre acestea împărţind
în proporţie aproape egală Câmpia Găvanu-Burdea.
Din punctul de confluenţa al râurilor Cotmeana şi Vedea se desfăşoară spre nord hotarul
vestic al judeţului, dispus mai întâi pe interfluviul dintre cele două râuri, iar mai la nord de-a
1 Aurelia Barco, Eugen Nedelcu – „Judeţele Patriei – Judeţul Argeş”, Editura Academică, Bucureşti, 1974
6
lungul râului Vediţa până în localitatea Vedea, hotarul se arcuieşte brusc făcând o buclă spre
sud-vest. Până în acest punct Argeşul se învecinează cu judeţul Olt, iar de aici spre nord cu
judeţul Vâlcea.
În continuare, limita este orientată spre nord şi traversează Topologul, menţinându-şi
această direcţie până în extremitatea nordică a dealurilor (vârful Cheanţul-1031m). La nord de
satul Sălătrucu, limita dinspre judeţul Vâlcea se abate spre est, coborând în valea Topologului,
al cărei fir îl urmează până la obârşie, de-a lungul pârâului Scara, până în creasta Făgăraşului.
Diversitatea peisajului geografic din judeţul Argeş reflectă în primul rând complexitatea
formelor de relief, care sunt distribuite proporţional şi armonios în cuprinsul teritoriului său.
Astfel, variaţia reliefului în raport cu altitudinea scoate în evidenţa faptul că mai mult de
jumătate din suprafaţa judeţului este ocupată de dealuri subcarpatice şi podişuri piemontane,
cuprinse între 300 şi 800 m altitudine. Aproximativ ¼ din suprafaţă o constituie treapta
munţilor, începând cu cei mai scunzi şi mijloci, cu altitudini cuprinse între 800 şi 1800 m,
acoperiţi cu păduri de fag şi răşinoase, şi culminând cu munţi înalţi de peste 2000 m altitudine,
acoperiţi de pajişti alpine. Restul teritoriului este reprezentat de relieful plat de câmpie din
sudul judeţului. Această etajare a reliefului pe o diferenţă de nivel de peste 2300 m, între Vârful
Moldoveanu (2544 m) şi lunca Argeşului în aval de Glâmbocata (cca. 200 m), reflectă
diversitatea lui accentuată.
Ca şi în cadrul judeţelor învecinate, relieful este dispus în zonele paralele, orientate pe
direcţia vest-est, coborând în trepte bine conturate de la nord la sud. Unităţile de relief din
cuprinsul treptelor respective au însă o dispunere diferită, determinată de modul de fragmentare
a reliefului în raport cu condiţiile morfostructurale şi litologice. Orientarea dominantă a
unităţilor de relief se remarcă mai întâi la nivelul munţilor înalţi şi mijlocii, care cu excepţia
munţilor Piatra Craiului şi Leaota, se dispun în culmi şi masive orientate de la vest la est.
Dealurile înalte de la marginea munţilor şi depresiunile subcarpatice şi intracolinare sunt
aliniate în general pe aceeaşi direcţie.
În partea centrală a judeţului unităţile de relief capătă o orientare de la nord la sud,
datorită faptului că râurile care s-au adâncit la suprafaţa Podişului Getic l-au fragmentat, mai
ales între Argeş şi Argeşel, în culmi prelungi, paralele, ale dealurilor piemontane.
Varietatea formelor de relief şi gradul diferit de fragmentare se datorează în special
alcătuirii geologice deosebit de complexe atât din punct de vedere al structurii, cât şi din punct
de vedere al structurii, cât şi al naturii şi vârstei rocilor componente. Totodată, configuraţia
actuală a reliefului este rezultatul unei îndelungate evoluţii, care a dus la individualizarea
unităţilor morfostructurale din cadrul celor trei trepte principale de relief: treapta înaltă a
munţilor, cu o mare diversitate morfologică şi cu o accentuată energie de relief, treapta
7
dealurilor subcarpatice şi a podişurilor piemontane, cu relief specific de eroziune, şi treapta
joasă, de câmpie, cu relief de acumulare.
1.2. MUNŢII
Desfăşuraţi pe o mare întindere în nordul judeţului, munţii Argeşului se remarcă printr-
un impunător aspect alpin, datorită înălţimilor de peste 2500 m, masivităţii accentuate şi
formelor de relief semeţe. După aspectele morfologice şi modul de grupare a culmilor, relieful
se diferenţiază în câteva masive distincte, care se află parţial sau în întregime pe teritoriul
judeţului, având o dezvoltare predominant liniară2.
Culmile muntoase principale se desfăşoară pe două direcţii ce corespund axelor majore
de cutare a formaţiunilor geologice: o direcţie vest-est, specifică în general munţilor de la vest
de Dâmboviţa, şi o direcţie perpendiculară, nord-sud, proprie masivelor din estul acestei văi.
În extremitatea nordică a judeţului Argeş se desfăşoară pe direcţia vest-est, culmea
principală a Munţilor Făgăraş, pe cea mai mare lungime a ei, între vârfurile Puha (2177 m) şi
Comisu (1884 m). Pe o distanţă de circa 40 km (în linie dreaptă), de la şaua Scara în vest şi
până la vârful Lutele (2179 m) în est, aceasta constituie o creastă ascuţită şi semeaţă, a cărei
înălţime nu scade sub 2000 m decât în Curmătura Zârnei (1932 m).
Pe linia crestei se remarcă un şir neîntrerupt de vârfuri piramidale şi ţancuri ascuţite,
dintre care pete 140 de vârfuri trec de 2000 m, 29 trec de 2400 m, iar 6 dintre ele depăşesc 2500
m. Acestea din urmă sunt dispuse în partea centrală a crestei, începând cu Negoiu (2537 m) şi
Călţun-Lespezi (2522 m) şi continuând cu Vânătoarea lui Buteanu (2505 m), Moldoveanu
(2544 m) - cota maximă a Carpaţilor Româneşti, aflat în întregime în judeţul Argeş - imediat la
sud de vârful Viştea Mare (2527 m) situat chiar pe linia de creastă, iar mai la est vârful Dara
(2501 m). Alternanţa vârfurilor semeţe cu şeile ce le despart (numite popular ferestre sau
portiţe) imprimă crestei Făgăraşului acel profil caracteristic, asemănător unei lame de ferăstrău,
unic în munţii noştri, profil care a sugerat numele de “Alpii Transilvaniei”. Spre capătul estic,
culmea Făgăraşului se lăţeşte mult, lăsând loc podurilor întinse, dezvoltate în zona Berivoiu-
Luţele.
Din această creastă se desprind către sud culmi masive, prelungi şi domoale, puternic
ramificate, asemenea unor contraforturi ce contrastează cu aspectul sălbatic al custurilor
stâncoase de pe versantul nordic, flancat de un puternic abrupt, ceea ce scoate în evidenţă
asimetria specifică Munţilor Făgăraş. Aceste culmi sunt nivelate de întinse suprafeţe de netezire
etajate, dintre care se remarcă cea de peste 2000 m, dominată de creste şi martori de eroziune
2 Victor Tufescu, Ion Mierla, Claudiu Giurcăneanu – „Geografia României”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997
8
mai înalţi (echivalentă platformei Borăscu, extinsă în întregul lanţ al Carpaţilor Meridionali), şi
cea de 1400-1600 m, corespunzătoare platformei Râu-Şes.
Obârşiile înrămurate ale văilor ce despart aceste culmi sunt cantonate în numeroase
căldări şi uluce glaciare suspendate, grupate sub forma unor complexe în jurul arterelor
colectoare. Se disting, în special, circurile de la obârşiile văilor Scara, Izvorul Negoiului, Capra,
Buda, Valea Rea şi Zârna, străjuite de vârfurile dominante ale crestei principale. Dimensiunile
considerabile ale circurilor glaciare, resturile de morene şi relieful crestelor ascuţite scot în
evidenţă amprenta viguroasă a glaciaţiei pleistocene, care în Munţii Făgăraş a avut o extensiune
deosebită.
Regiune înaltă a acestor unităţi, situată deasupra limitei pădurii, constituie domeniul de
acţiune a proceselor crionivare.
Relieful culmilor amintite datorează aspectul lor greoi rocilor cristaline puternic
metamorfozate în care au fost sculptate, roci pe care s-au putut conserva atât de bine suprafeţe
de eroziune înălţate chiar la peste 2400 m. Ele sunt reprezentate prin micaşisturi şi paragnaise
cu interstratificaţii de calcare cristaline şi amfibolite, orientate pe direcţie est-vest. Mai la sud se
dezvoltă o fâşie largă de gnaise de Cumpăna, care formează în ansamblu axul unui larg
anticlinal.
În sudul acestor spinări domoale se înalţă culme mai scundă, cu altitudini cuprinse între
1400 m şi 1600 m, paralelă cu cea a Făgăraşului şi cu asimetrie transversală asemănătoare. Ea
domină spre sud printr-o denivelare de 200 m, treapta dealurilor subcarpatice. Această culme
continuă către est Masivul Coziei de pe treapta Topologului (judeţul Vâlcea) direcţie vest-est, în
lungul căreia se aliniază câteva mici masive (Frunţii-cu vârful Muntişor de 1533 m, Ghiţu-1621
m şi vârful Strungii-1167m), care au fost separate prin fragmentarea culmii de către văile
adânci, cu aspect de chei ale Topologului, Argeşelului Vâlsanului. De aceea ea poartă în
întregime numele de Culmea Coziei. Alcătuită din roci cristaline foarte rezistente la eroziune
(gnaise de injecţie), Culmea Coziei reprezintă un horst înălţat între regiunile depresionare
limitrofe. Pe latura sa nordică, culmea este mărginită de un abrupt stâncos, aproape vertical, ce
corespunde unei puternice linii de falie (falia Brezoiului).
Între culmile prelungi ale masivului Făgăraş, terminate spre sud printr-o cădere mai
accentuată, şi culmea Cozia-Ghiţu se detaşează o treaptă mai joasă (1400-1200 m), cu un relief
netezit, având aspectul unui platou înclinat spre sud şi tăiat de văi adânci în culmi paralele.
Privită în ansamblu aceasta se prezintă ca o depresiune longitudinală, ce continuă spre est
depresiunea tectonică a Loviştei de pe Olt, la un nivel mai ridicat. Această depresiune
intramontană suspendată a fost numită „depresiunea centrală a Făgăraşului” sau Culoarul
Loviştei.
9
Relieful culoarului este fragmentat de o reţea deasă de văi. De o parte şi de alta a văilor
principale au evoluat, prin eroziune regresivă, o generaţie mai nouă de afluenţi cu obârşii
ramificate (Valea Cumpenei, Valea lui Stan, Valea Lupului). Dintre acestea se remarcă Valea
Argeşului, a cărei lărgime considerabilă a oferit condiţii prielnice pentru amenajarea lacului de
acumulare de la Vidraru. De asemenea de-a lungul râului Vâlsan se remarcă lunca largă din
sectorul „Poienile Vâlsanului”, până unde se extinde în mod vizibil culoarul Loviştei.
În estul ariei depresionare a Loviştei, privită în sens larg, se înalţă un masiv muntos
impunător, bine individualizat între Râul Doamnei şi Dâmboviţa: Masivul Iezer. Înălţimile de
peste 2400 m şi masivitatea caracteristică dau acestuia aspectul unui nod orografic spre care
converg culmile principale ce încadrează culoarul intramontan al Loviştei.
Culmea principală a Masivului Iezer se desfăşoară pe direcţia sud - vest – nord - est,
începând cu coama greoaie a Păpăului (2093 m) şi continuând spre curmătura Groapelor cu
vârfurile dominante Iezer (2462 m) şi Roşu (2473 m). De aici culmea capătă o netezime
surprinzătoare, fiind dominată de vârfurile larg boltite Bătrâna (2341 m), Tambura (2269 m) şi
Păpuşa (2391 m), de unde se continuă spre nord, peste coama Dracsinului până la culmea
Pecineagului. Către nord-vest, Masivul Iezer domină printr-un versant abrupt, scobit de
numeroase căldări glaciare, obârşiile Dâmboviţei şi Râului Doamnei, de-a lungul cărora se
desfăşoară o depresiune alungită sub forma unui uluc (culoarul Oticului), care marchează limita
cu Munţii Făgăraş.
10
Ansamblul culmilor muntoase ale Iezerului sunt despărţite de văile adânci, grupate în
trei bazine hidrografice - Râul Târgului, Dâmboviţa şi Râul Doamnei - văi la obârşia cărora se
deschid căldări glaciare bine conturate. Pe fundul în trepte şi pe versanţii acestora se întâlnesc
puternice acumulări de grohotişuri, dispuse sub formă de „mări de pietre” sau „râuri de pietre”.
În estul Munţilor Făgăraş şi Iezer, relieful pierde substanţial din înălţime şi masivitate,
căpătând aspecte cu totul diferite, datorită fragmentării tectonice a regiunii şi conglomerate
mezozoice. Linia marilor înălţimi este întreruptă aici de o largă arie depresionară transversală,
cu relief de munţi joşi şi mijlocii (1000-1600 m), dispusă sub forma unui culoar ramificat între
extremitatea estică a culmii Făgăraşului şi Masivul Leaota. Prezenţa acestui culoar de origine
tectonică a redus spaţiul muntos la creasta de calcar a Pietrei Craiului, aflată în bună parte pe
teritoriul judeţului.
O caracteristică a acestei regiuni muntoase este dispunerea culmilor principale şi a
liniilor de fragmentare tectonică pe direcţie predominant nord-sud, conformă direcţiei de cutare
a Carpaţilor Orientali3.
Dispusă perpendicular pe culmea Tămaşului, creasta Pietrei Craiului, cu un profil dinţat,
caracteristic, domină prin puternice abrupturi stâncoase ariile depresionare limitrofe. În cadrul
judeţului se află jumătatea sudică a Pietrei Craiului, respectiv „creasta sudică”, începând din
şaua Grindului (la sud de Piscul Baciului sau la Om, 2239 m, punctul culminant al masivului
situat pe linia de hotar). De aici, creasta, orientată în continuare spre sud-vest, începe să scadă şi
să se îngusteze treptat, devenind o muchie ascuţită, care pe alocuri are aspectul unei custuri. În
porţiunea denumită Coama Lungă (cu altitudini cuprinse între 2216 şi 2150 m), creasta are
aspectul unui acoperiş de casă. Porţiunea mai scundă ce urmează, până la Vârful Pietrei (2086
m), delimitează în partea superioară cea mai impunătoare zonă a abruptului vestic, caracterizată
prin prezenţa unor înalţi pereţi verticali (Peretele Central, Peretele Piscului Rece, etc.), la baza
cărora s-au acumulat conuri impunătoare de grohotiş fixat (sub pădure) sau mobil. Dintre
acestea se remarcă mai ales „Marele Grohotiş”.
Mai la sud se remarcă o denivelare importantă numită Şaua Fundurilor (1889 m). În
dreptul ei, creasta propriu-zisă a Pietrei Craiului ia sfârşit, prelungindu-se printr-o culme mult
mai joasă, numită Pietricica. Fragmentată de înşeuări adânci şi cu un abrupt din ce în ce mai
îngust, ea devine aproape complet împădurită şi scăpată printr-o serie de trepte dispuse pe linii
de falie până în muntele Gruiul Mirii (1521 m), în punctul numit Sub Pietricica (1260 m).
Dincolo de aceasta se întind podurile calcaroase din extremitatea sudică a Pietrei Craiului
(Berila, Plaiul Mare, Plăicul,) mărginite de cheile Dâmboviţei şi Dâmbovicioarei.
3 Gh. Mahara – „România – Harta administrativă”, 1999
11
În estul Pietrei Craiului, cumpănă principală a apelor coboară brusc la nivelul munţilor
mijlocii din Culoarul Branului şi se abate mult spre sud, formând un fel de punte de legătură
spre Masivul Leaota. Ea începe de sub vârful Picului Baciului şi, după o inflexiune în şaua „La
Table”, se înalţă în Vârful Sasu, unde îşi schimbă brusc direcţia către sud, alcătuind o culme
prelungă paralelă cu Piatra Craiului. În lungul ei se înşiră o serie de vârfuri cu aspect de clăi,
numite de localnici măguri sau gâlme: Coja (1546 m), Colţul Spărturilor (1475 m), Gâlma
Spărturilor (1473 m), Predealul (1332 m), Giuvala (1371 m).
La est de Fundata, culmea principală a Carpaţilor, orientată către est, este întreruptă de
mica depresiune de la Fundăţica, în sudul căreia urcă în Masivul Leaota.
Către sud-est, culoarul Rucăr-Bran este sprijinit de masivul impunător al Leaotei. Pe
teritoriul judeţului se află ramificaţiile vestice desprinse din culmea principală a Leaotei, în
lungul căreia este dispusă limita cu judeţul Dâmboviţa. Porţiunea cea mai înaltă şi mai masivă a
Leaotei este retrasă mult în sudul cumpenei carpatice (formată aici de Culmea Dudelor spre
Bucegi) şi culminează în vârful Leaota (2133 m), care constituie un important nod orografic. De
aceea, culmile prelungi ale Leaotei dinspre Subcarpaţi depăşesc cu mult limita sudică a
Munţilor Făgăraş şi Iezer, dominând astfel către est Depresiunea Câmpulung.
Din vârful Leaota porneşte către nord o culme îngustă şi netedă, dominată de câteva
vârfuri larg bolite: Cumpărata (1996 m), Secările (1766 m), Pietrele Albe (1888 m) şi Jigărea,
de unde începe către est Culmea Dudelor. Faţă de această culme înaltă, retezată în partea sudică
de un nivel echivalent suprafeţei Borăscu, ramificaţiile vestice cad în trepte spre valea
12
Dâmboviţei individualizându-se încă două nivele de eroziune (1400-1600 m şi 1000-1200 m),
corespunzătoare, în parte suprafeţelor de eroziune Râu-Şes şi Gornoviţa, care au o mare
dezvoltare în acest masiv.
Din vârful Jigărea coboară spre nord-vest o culme bifurcată în Şleaul Mândrului, care se
opreşte în mica depresiune suspendată de la Fundăţica, la nivelul porţiunii centrale, înalte, a
Culoarului Rucăr-Bran şi în culmea mai prelungă Sf. Ilie (1794 m) - Ciuciu - Ghimbăvul (1406
m) care ajunge până în dreptul cheilor mari ale Dâmboviţei, încadrând către nord bazinul râului
Ghimbav. Mai la sud, din Vârful Cumpăna se desprinde o spinare masivă, larg arcuită spre sud-
vest, ce încadrează pe dreapta bazinului râului Bădeanca. De-a lungul ei se înalţă o serie de
vârfuri proeminente, ca: Râiosul, Albescu (1793 m), Cioara (1853 m), Făgeţelu (1618 m),
Priseaca (1358 m), din care pornesc tot atâtea ramificaţii secundare ce coboară spre Dâmboviţa
şi spre Bădeanca. Din vârful Râiosul porneşte o culme mai lungă, terminată spre valea
Dâmboviţei prin masivul calcaros Piatra Dragoslavelor (1435 m), care străjuieşte comuna
Dragoslavelor, prelungindu-se apoi spre nord până la Rucăr prin munţii, tot calcaroşi,
Vârtoapele şi Fundul Neagului.
Către sud-vest se desfăşoară culmea Marginea Domnească, care desparte afluenţii
Dâmboviţei de cei ai Ialomiţei, constituind hotarul dinspre judeţul Dâmboviţa. Este dominată de
câteva vârfuri ca: Tâncava, Tibra, Românescu (1714 m). Din ea se detaşează către vest o serie
de culmi mai scurte care separă afluenţii Bădencii. Din capătul sudic al culmii Marginea
Domnească pornesc ramificaţiile terminale Piciorul Gărgăunele şi Piscul Frunţilor, prelungite
către Valea lui Coman şi Valea Chiliilor într-o zonă cu un relief accidentat.
În cuprinsul ariei depresionare dintre Munţii Făgăraş şi Leaota se delimitează două
culoare intracarpatice, dispuse de o parte şi de alta a masivului Piatra Craiului.
Dintre acestea se individualizează foarte clar Culoarul Rucăr-Bran, din care pe teritoriul
judeţului intră numai partea lui sudică, unde este larg deschis între Piatra Craiului şi Leaota şi
orientat în aceeaşi direcţie (nord-est sud-vest). Relieful său este fragmentat într-o serie de
măguri şi poduri calcaroase, mărginite de pereţi abrupţi ce cad în trepte de la nord către sud,
începând din zona gâlmelor Branului şi Giuvalei, pe cumpăna principala a apelor, şi din sudul
Pietrei Craiului. Se remarcă astfel prin formele lor caracteristice gâlma Vântarniţei, Ghimbavul,
Piatra Dragoslavelor şi Mateiaşul care străjuieşte Depresiunea Câmpulungului, apoi podurile
netede care au fost sculptate, depresiunile tectonice Rucăr şi Podul Dâmboviţei4.
De-a lungul cursului superior al Dâmboviţei în amonte de Rucăr se desfăşoară un alt
culoar depresiv, cuprins între Piatra Craiului şi înălţimile Masivului Iezer. Culmile joase,
desprinse din cele 2 masive, sunt retezate de nivelul de 1000-1200 m altitudine, care în acest
4 Aurelia Barco, Eugen Nedelcu – „Judeţele Patriei – Judeţul Argeş”, Editura Academică, Bucureşti, 1974
13
cadru larg ce cuprinde şi Bazinul Râuşorului reprezintă un fel de vale majoră a Dâmboviţei.
Către nord, culoarul se continuă peste curmătura adâncă a Tămaşului (1370 m), de pe culmea
cu acelaşi nume, în bazinul Bârsei. De aici a provenit denumirea de Culoarul Tămaşului sub
care acesta este cunoscut în literatura de specialitate.
1.3. DEALURILE SUBCARPATICE ŞI PODIŞURILE PIEMONTANE
Ca treaptă intermediară între munţi şi câmpie, relieful deluros din cuprinsul judeţului se
desfăşoară din marginea abruptă a Carpaţilor Meridionali sub forma unor înălţimi din ce în ce
mai puţin vălurite până ajung a se transforma în poduri întinse şi netede, care se pierd treptat în
câmpia de la sud. Privit în ansamblu, acest ţinut de dealuri şi de podiş face parte din marea
unitate geografică numită Piemontul Getic.
Către nord, dealurile sunt destul de bine delimitate faţă de zona carpatică, prin
denivelarea de natură tectonică şi de eroziune care se pune în evidenţă printr-un abrupt de
câteva sute de metri în sudul munţilor Frunţii, Ghiţu şi Iezer. Limita cu câmpia este puţin
vizibilă la vest de râul Argeş, unde trecerea de la dealuri la câmpie se face pe nesimţite, în timp
ce la est de acest râu marginea sudică a podişului este bine marcată în relief.
Zona submontană. Limita dintre munţi şi dealuri este conturată în general de prezenţa
unor depresiuni submontane. Astfel, de la Topolog şi până la Râul Doamnei se înşiruie
depresiunile de contact, situate între culmea cristalină a Coziei şi marginea abruptă a dealurilor
înalte, care aici depăşesc1000 - 1200 m altitudine. Acestea corespund unor lărgiri de vale, aşa
cum sunt: Depresiunea Sălătrucului de pe valea Topologului, Depresiunea Arefu de pe Argeş,
Depresiunea Brădet, legată peste o culme îngustă de mică depresiune a Nucşoarei, iar pe valea
Râului Doamnei depresiunea Bahna şi Corbi.
Între Râul Doamnei şi Bratia, şirul micilor depresiuni submontane este întrerupt de un
impunător masiv împădurit (Muntele Plăticăi), a cărui altitudine trece de 1100 m în culmea
Bahnei. La est de Bratia se desfăşoară până în valea Dâmboviţei, o depresiune mult mai largă şi
mai clar conturată - Depresiunea Subcarpatică a Câmpulungului.
Limitată la nord de Munţii Iezer, bine închisă la sud de culmea Măţău-Ciocanu şi la est
de Groapa Oii, aceasta este din depresiunile subcarpatice cele mai bine individualizate din ţara
noastră.
Dealurile înalte care încadrează depresiunile de sub munte constituie o mare parte din
relieful zonei subcarpatice. Ele au fost denumite „muscele”5. Acestea se dispun în şiruri sau
masive pe două direcţii principale. Cele cu direcţia est-vest apar sub forma unor culmi
fragmentate de ape, cum este cea dintre Argeşel şi Bratia (Măţău-1019 m, Ciocanu-885m). Un
5 *** Monografia Geografică a R.P. România, 1960
14
aspect aparte îl au masivele deluroase orientate pe direcţia nord-sud, respectiv între Topolog şi
Bratia. Astfel Plaiurile Chiocerii, dintre Topolog şi Râul Doamnei, au înălţimi ce depăşesc
1000-1200 m. Acestea se detaşează ca masive deluroase: Tămaş (1104 m), Chicera (1227 m),
Toaca (889 m).
Podişurile piemontane. Acestea ocupă un teritoriu întins în cadrul judeţului şi reprezintă
un rest din vechiul piemont format la marginea Carpaţilor Meridionali.
Caracterul de podiş s-a păstrat mai bine în relieful regiunii de la vest de Argeş şi de la
est de Argeşel, unde podurile din ce în ce mai largi şi mai netede către sud dau nota dominantă
a peisajului. Pe teritoriul judeţului se desfăşoară cea mai mare parte a Podişului Cotmeana şi
jumătatea vestică a podişului Cândeşti. Aspectul tabular al reliefului din cele două podişuri
piemontane a sugerat numele de „platformă”.
1.4. CÂMPIILE
Extinse în partea de sud şi sud-est a judeţului, câmpiile reprezintă treapta cea mai joasă
şi mai uniformă a reliefului. În cadrul acesteia se pot separa trei suprafeţe distincte: câmpurile,
terasele, şi luncile.
În sudul judeţului, suprafaţa câmpiei, situată la circa 200 m altitudine, este de o
netezime izbitoare, fiind străbătută doar de văile mai mult seci ale afluenţilor Vedei şi
Teleormanului. Această regiune cu aspect de stepă face parte din unitatea pe care G. Vâlsan
(1915) a denumit-o Câmpiile Găvanu-Bârdea.
Spre nord câmpia pătrunde ca un golf în zona colinară până la nord de Piteşti. Este o
câmpie subcolinară dominată la vest de Podişul Cotmeana şi la est de cel al Cândeştilor. Ea este
cunoscută sub numele de Câmpia Înaltă a Piteşti-ului.
1.5. CĂILE DE ACCES ŞI COMUNICAŢIE ÎN JUDEŢUL ARGEŞ
Poziţia geografică a judeţului Argeş, ca zonă de tranziţie şi de legătură între marile
unităţi morfologice ale ţării, Carpaţii Meridionali în nord şi Câmpia Română în sud, cu
economii variate şi complementare, conferă căilor de comunicaţie o importanţă deosebită. Cu
mult timp înainte căile transcarpatice de la cele două extremităţi ale Masivului Făgăraş, prin
culoarul Rucăr-Bran în est şi prin Ţara Loviştei şi defileul Oltului pe la Suici-Sălătrucu-Câineni
în vest, au constituit cele mai frecvente locuri de trecere (ale oierilor mocani şi mărgineni şi ale
negustorilor de sare, lemn, cereale, fructe) dintre provinciile româneşti nord şi sud-carpatice,
ceea ce a imprimat acestor drumuri funcţii strategice şi comerciale. Păstorii transhumanţi şi
15
negustorii transilvăneni au folosit meleagurile argeşene şi ca loc de schimb al produselor sau ca
loc de popas (la ieşirea sau la intrarea în zona montană), contribuind astfel la atragerea în
circuitul economic general şi a actualului teritoriu al judeţului Argeş.
Direcţia principală a drumurilor, cea nord-sud, s-a menţinut şi s-a dezvoltat în decursul
veacurilor ca urmare a legăturilor cu Transilvania. Drumul transcarpatic Rucăr-Bran era
menţionat încă din secolul al IV-lea ca un drum împietrit. De asemenea, deosebit de activ se
dovedea drumul vechi al Loviştei, care se unea la Câineni cu marele drum roman al Oltului
(Limes Alutanus), şi care legă cetatea de scaun Curtea de Argeş cu Transilvania prin Sălătrucu-
Câineni.
16
CAPITOLUL 2
CADRUL NATURAL AL JUDEŢULUI ARGEŞ
2.1. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ
Judeţul Argeş se numără printre judeţele din zona central sudică a ţării. El este străbătut
de cursul superior şi mijlociu al Argeşului, de la care şi-a luat numele, alungindu-se pe direcţia
nord-sud, de la vârfurile cele mai înalte ale Carpaţilor Meridionali, până în Câmpia Română.
Paralela de 450 latitudine nordică împarte Argeşul în părţi aproximativ egale, trecând de
la Morăreşti, la nord de Merişani şi Clucereasca, iar meridianul de 25o longitudine estică îl
străbate de la vest de Câmpulung şi est de Piteşti.
Harta judeţului Argeş
În nord, se învecinează cu judeţele Braşov şi Sibiu, limita urmărind creasta Munţilor
Făgăraş şi, transversal, Munţii Piatra Craiului şi culoarul Rucăr-Bran; În est, cu judeţul
Dâmboviţa, hotarul aflându-se de-lungul Munţilor Leaota, peste ţinuturile deluroase
subcarpatice şi ale Podişului Getic şi peste o mică parte din Câmpia Română; În sud, cu judeţul
Teleorman, limita trecând prin Câmpia Găvanu-Burdea; În vest, cu judeţele Vâlcea şi Olt,
hotarul străbătând transversal Munţii Făgăraş, Subcarpaţii Getici, Podişul Getic şi Câmpia
Română.
Judeţul Argeş are o suprafaţă de 6 801 kmp, ceea ce reprezintă 2,8% din suprafaţa ţării,
numărându-se printre judeţele mijlocii ca întindere.
2.2. RELIEFUL
17
Alături de ceilalţi factori ai cadrului natural, relieful condiţionează diversitatea
peisajului geografic. În cadrul judeţului Argeş, el se caracterizează printr-o dispoziţie în trepte,
ce urcă de la sud, din Câmpia Găvanu-Burdea, spre nord, unde crestele masivului făgărăşean
ating cele mai mari înălţimi din întreg lanţul Carpaţilor româneşti.
Putem diferenţia, astfel, în cuprinsul judeţului Argeş, o treaptă înaltă constituită din
munţii Făgăraş şi Piatra Craiului, culoarul Rucăr-Bran şi Munţii Leaota, o treaptă mijlocie ce
aparţine Subcarpaţilor Getici şi Podişului Getic şi treapta joasă, parte constitutivă a Câmpiei
Române. Dealurile subcarpatice şi de podiş ocupă mai mult de jumătate din suprafaţa judeţului,
iar câmpia şi munţii suprafeţe aproape egale.
Rucăr – Bran
Treapta înaltă (între 800-2000 m) cuprinde cea mai mare parte a Munţilor Făgaraş,
Munţii Iezer-Păpuşa în întregime, o bună parte din culoarul tectonic Rucăr-Bran care desparte
culmile pleşuve, alcătuite din şisturi cristaline, ale Munţilor Leaota de creasta calcaroasă a
Pietrei-Craiului, ambele masive situându-se, parţial, în suprafaţa judeţului Argeş.
Munţii Făgăraş sunt situaţi în extremitatea nordică a judeţului Argeş, linia de creastă
constituind şi limita cu judeţele Sibiu şi Braşov. Ei se desfăşoară pe o lungime de peste 40 km,
pe direcţia est-vest, culmea principală fiind constituită dintr-o succesiune de piscuri piramidale
şi creste alpine golaşe, dintre care 140 de vârfuri trec de 2000 m altitudine; dintre acestea, 29
depăşesc 2400 m, iar 6 au peste 2500 m, culminând cu Negoiu (2535 m) şi Moldoveanu (2544
m).
De o parte şi de alta a crestei principale se întâlnesc frecvent urme ale glaciaţiunii
cuaternare: circuri şi văi glaciare despărţite de creste ascuţite, morene. În circurileşi văile
18
glaciare sunt numeroase lacuri din care-şi trag obârşia văile Scara, Izvorul Negoiului, Capra,
Buda etc.
La sud de rama principală a masivului se înalţă, paralel, o altă culme – Culmea Coziei –
cu altitudini mai coborâte (1400–1600 m), de-lungul căreia se ridică: Masivul Cozia, de pe
dreapta Topologului (jud. Vâlcea), masivele Frunţii (1533 m) şi Ghiţu (1622 m), separate de
văile Topologului, Argeşului şi Vâlsanului, care formează aici chei adânci.
Între culmile sudice ale masivului Făgărăşean şi Culmea Coziei se distinge culoarul
Loviştei – cu altitudini cuprinse între 1200–1400 m – care reprezintă continuarea spre est a
depresiunii tectonice a Loviştei, de pe Olt. O reţea deasă de văi – Valea Cumpenei, Valea lui
Stan, Valea Lupului – fragmentează relieful acestui culoar format din roci sedimentare
(conglomerate, gresii, marne).
Ca o continuare spre nord-est a treptei joase a Munţilor Făgăraş, apare un alt masiv
muntos, impunător, bine individualizat, Iezer-Păpuşa, situat în întregime în judeţul Argeş şi
despărţit de masivul făgărăşean prin depresiunea intramontană Bahna Rusului de pe Râul
Doamnei, şi culoarul Dâmboviţei superioare. Vârfurile sale dominate se ridică la peste 2400 m
– Iezer (2462 m) şi Roşu (2469 m) – iar spre izvoarele Argeşelului, Păpuşa (2391 m). Aspectul
general al reliefului Munţilor Iezer-Păpuşa este asemănător cu cel al Munţilor Făgăraş, ceea ce
pune în evidenţă aceeaşi constituţie petrografică.
Partea nord-estică a zonei montane a judeţului Argeş se caracterizează printr-un peisaj
natural diferit, în mare măsură, de cel al munţilor Făgăraş şi Iezer-Păpuşa. Aici se află culoarul
tectonic Rucăr-Bran şi Munţii Piatra Craiului, din care numai partea sudică este cuprinsă în
judeţul Argeş. Prezenţa calcarelor şi a conglomeratelor, fragmentarea tectonică pe direcţia
predominantă nord-sud, altitudinile mai coborâte, ca şi fenomenele carstice individualizează
această zonă montană.
Creasta calcaroasă a Pietrei Craiului se prezintă ca o uriaşă lamă de ferăstrău care
domină, prin abrupturi stâncoase, atât valea Dâmboviţei cât şi a Dâmbovicioarei, având înălţimi
de peste 2000 m; Piscul Baciului sau La Om (2238 m) se află pe linia de hotar cu judeţul
Braşov.
Culoarul Rucăr-Bran, orientat pe direcţia nord-est – sud-vest, denivelat cu aproape 1000
metri faţă de munţii Piatra Craiului, Bucegi şi Leaota, prezintă un relief fragmentat într-o serie
de măguri şi poduri calcaroase mărginite de pereţi abrupţi, deasupra cărora se ridică Ghimbavul
(1407 m), Piatra Dragoslavelor (1434 m) şi Mateiaşul (1239 m).
Masivul Leaota (vârful Leaota: 2133 m) trimite în judeţul Argeş doar ramificaţiile sale
vestice. Relieful Munţilor Leaota se distinge prin masivitate, culmi cu forme greoaie care
19
trădează prezenţa şisturilor cristaline, larg extinse aici, ca o continuare a celor din Munţii Iezer-
Păpuşa.
Treapta mijlocie (între 200 – 800 m altitudine) aparţine ţinuturilor deluroase care, spre
sud, scad ca înălţime, pierzându-se treptat în câmpie.
Un şir de depresiuni subcarpatice – Câmpulung, Nucşoara, Brădet, Aref şi Sălătruc –
desparte zona montană de dealurile înalte ale Subcarpaţilor Gertici care trec, adesea, de 1000 m:
Măţău (1019 m), Plătica (1143 m), Chicera (1227 m), Tămaş (1104 m).
Dealurile înalte, acoperite cu păduri de fag, domină înspre sud un relief larg vălurit, cu
spinări netede, orientate pe direcţia nord-sud şi despărţite între ele de văi largi, însoţite de
terase.
În sudul dealurilor subcarpatice înalte, mai ales între Dâmboviţa şi Argeş, apare un relief
de dealuri domoale (muscele), cu altitudini cuprinse între 600-650 m, despărţite în cea mai mare
parte şi acoperite cu păşuni şi livezi de pomi fructiferi.
Un alt şir de depresiuni – de data acesta depresiuni intracolinare: Boteni, Jugur,
Poienari, Schitu Goleşti, Godeni, Berevoeşti, Slănic, Domneşti, Muşăteşti, Curtea de Argeş,
Tigveni – desparte dealurile subcarpatice de dealurile de podiş. Acestea din urmă aparţin
piemonturilor Cândeşti, Argeş, Cotmeana, fiind caracterizate prin poduri de deal netede,
mărginite de văi largi însoţite de terasele râurilor din bazinul Argeşului şi al Oltului. În mare
parte pădurea de stejari a fost defrişată şi înlocuită cu întinse livezi şi podgorii.
Dealuri piemontane ale Cotmenei devin atât de joase spre sud, încât trecerea spre
câmpie se face aproape pe neobservate; marginea sudică a podişului Cândeşti se menţine încă
abruptă.
De la Piteşti, Argeşul se abate spre stânga, lăsând în partea opusă terasele sub formă de
evantai care alcătuiesc, în cea mai mare parte, Câmpia înaltă a Piteştiului, ce pătrunde ca un
golf în zona colinară dintre Piemontul Cotmenei şi Piemontul Getic.
Treapta cea mai joasă a reliefului o formează câmpia (cu altitudini de 160-200 m) ce
aparţine Câmpiei Găvanu-Burdea, fiind străbătută de apele Vedea, Cotmeana, Teleorman,
Dâmboviţa şi de afluenţii acestora.
2.3. CLIMA
Clima este influenţată, pe lângă alţi factori naturali, şi de dispoziţia în amfiteatru a
reliefului care condiţionează etajarea elementelor climatice. Astfel, la peste 2000 m altitudine,
se înregistrează temperaturi medii anuale de 0o C şi chiar mai scăzute, vânturi dominate din
nord-vest, valoarea medie anuală a precipitaţiilor fiind cuprinsă între1200-1400 mm. În zona
deluroasă, climatul devine mai moderat, cu temperaturi medii anuale până la 9o C, precipitaţiile
20
fiind mai abundente în zona muscelelor (între 800-900 mm). În câmpie, temperatura medie
anuală atinge 10o C, iar precipitaţiile atmosferice scad la 600 mm.
În ceea ce priveşte circulaţia maselor de aer, este specifică scurgerea acestora de-a
lungul văilor largi – Dâmboviţa şi Râul Târgului – sau a culoarelor Rucăr-Bran şi Tămaş. În
câmpie, curenţii de aer se scurg pe văile principale, dar au şi direcţii vest şi est.
Un element interesant îl constituie durata medie a stratului de zăpadă (150-200 zile în
etajul superior al munţilor, 80-120 în depresiunea Rucăr, 60-80 în zona de deal şi sub 50 de zile
în câmpie).
2.4. HIDROGRAFIA
Râurile, cu deosebire în zona muntoasă şi deluroasă, aparţin, în cea mai mare parte,
bazinului superior şi mijlociu al Argeşului. Topologul, Argeşului, Vâlsanul, Râul Doamnei şi o
parte a izvoarelor Dâmboviţei îşi au obârşiile în Munţii Făgăraş, iar Bratia, Râul Târgului,
Argeşelul şi, parţial Dâmboviţa în Iezer-Păpuşa. Neajlovu şi Dâmbovnicul îşi au obârşiile în
Câmpia Înaltă a Piteştiului, iar din dealurile piemontane ale Cotmanei izvorăsc o serie de râuri
ce aparţin bazinului Vedei: Vedea, Vediţa, Cotmeana, Teleormanul, râuri care adesea seacă în
timpul verii.
Barajul Vidraru
Lacurile glaciare din Munţii Făgăraş – Buda, Capra, Călţun, Podul Giurgiului situat la
cea mai mare altitudine: 2264 m – şi din Munţii Iezer (lacul cu acelaşi nume) constituie un
element caracteristic al reţelei hidrografice. Din cele peste 30 de lacuri glaciare ale Munţilor
Făgăraş, 18 se găsesc pe versantul sudic, argeşean, ele contribuind la împlinirea pitorescului
zonei alpine. În peisajul judeţului se înscrie şi salba de lacuri de acumulare de pe Argeş care, pe
lângă utilizarea în scopuri hidroenergetice şi pentru alimentarea cu apă a zonei industriale
21
Piteşti, va regla creşterile de nivel ale râurilor, va furniza, apoi, apa necesară irigaţiilor, fiind
potenţiale puncte de atracţie turistică. Pe primul loc se situează lacul Vidraru.
Lacurile Vâlcele şi Budeasa se numără printre cele mai mari după lacul Vidraru.
În sudul judeţului, iazurile naturale din Piemontul Cotmenei ca şi cele create de om pe
râurile de şes devin, prin popularea lor cu peşte, locuri de atracţie pentru pescari sportivi.
2.5. SOLURILE
Solurile înregistrează o mare diversitate, răspândirea diferitelor grupe fiind strânsă
corelaţie cu variaţia pe altitudine a reliefului (implicit a constituţiei petrografice) şi a climei. De
la nord la sud apare următoarea succesiune: în zona de munte – soluri humicosilicate de pajişte
alpină, podzolice, brune acide, brune montane de pădure; în zona de dealuri - soluri silvestre
podzolite brune, soluri silvestre podzolite pseudogleizate (în zona cu exces de umiditate); în
zona de câmpie - soluri negre, argiloase, compacte, cu puţin humus; de-a lungul râurilor
principale – soluri fertile aluviale.
2.6. VEGETAŢIA
În general, vegetaţia apare repartizată în funcţie de zonarea reliefului şi a climei. Pe
culmile cele mai înalte ale zonei montane se află flora alpină şi subalpină care se constituie în
asociaţii de pajişti şi tufişuri. Astfel, pe crestele înalte şi în circurile glaciare, apar sporadic
plante cu tufe mici, dispuse în rozetă şi în perniţă, cu rădăcinile înfipte adânc în crăpăturile
rocilor: rugina de stâncă (Juncus trifidus), garofiţa pitică (Dianthus gelidus), ochiul şarpelui
(Eritrichium nanum), salcia pitică (Salix herbacea) şi altele. Piatra Craiului oferă condiţii
microclimatice mai favorabile, ceea ce face ca numărul de specii de plante să fie mai mare:
toporaşul alpin sau micşuneaua de munte (viola alpina), ghinţura sau genţilana (Gentiana
nivalis), arginţica (Dryas octopetala) garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus) şi altele.
Pe culmile înalte din Munţii Făgăraş, Iezer – Păpuşa şi Leaota se află pajiştile alpine, cu
rogoz roşu sau coarnă (Carex curvula), care ocupă cele mai mari suprafeţe din Carpaţii
Meridionali.
În etajul alpin inferior, acolo unde s-au efectuat defrişări pentru a extinde păşunea se
întâlnesc graminee alpine scunde – păruşca (Festuca supina), iarba stâncilor (Agrostis
rupestris), ţepoşica (Nardus stricta) precum şi alte plante cu flori: vioreaua de munte sau unghia
păsării (Viola declinata), sclipeţi de munte (Potentilla ternata) şi altele. Trecerea spre limita
superioară a pădurii este făcută de tufişuri târâtoare de jneapăn (Pinus montana), ienupăr pitic
22
(Juniperus sibirica), smirdar sau bujor de munte (Rhododendron kotschyi), afin (Vaccinium
myrtillusa) arin de munte (Alnus viridis), etc.
Zona forestieră, întâlnită în special pe treapta montană şi deluroasă, ocupă o mare
întindere, acoperind aproape 43% din suprafaţa judeţului Argeş. La exteriorul subetajului
vegetaţiei de arbuşti sau subalpin se desfăşoară etajul pădurilor de molid, bine reprezentat pe
versantul sudic al Munţilor Făgăraş. Alături de molid (Picea excelsa) se întâlnesc arbuşti ca:
afinul (Vaccinium myrtillus), măcrişul (Oxalis acetossella) şi altele, ca şi în munţii Iezer-
Păpuşa, Leaota şi mai puţin în Piatra Craiului.
Sub etajul pădurilor de molid urmează etajul pădurilor de foioase din zona montană şi
din o parte a dealurilor subcarpatice şi piemontane.
Alături de fag (Fagus silvatica), specie dominantă se dezvoltă şi specii de arbori şi
arbuşti: carpenul (Carpinus betulus), mesteacănul (Betula verrucosa), paltinul de munte (Acer
pseudoplatanus), alunul (Corylus avellana) şi altele. În zona montană a judeţului Argeş apare
frecvent fenomenul de inversiune a vegetaţiei condiţionat de inversiunile termice, astfel că pe
versanţii văilor înguste ale râurilor întâlnim molidişuri, iar mai sus, pe creste şi culmi, păduri de
făget.
Pe dealurile joase din zona colinară şi în câmpie, la altitudini cuprinse între 750 şi 300
m, se întâlneşte subzona de interferenţă a făgetelor şi gorunetelor, apoi subzona gorunului
(Quercus patrea), cea a stejarului pedunculat (Quercus robur) în amestec cu carpenul (Carpinus
betulus), ulmul (Ulmus foliacea), teiul alb (Tilia tomentosa) şi alte specii lemnoase. Alături de
acestea, pe pajişti stepizate apar: iarba vântului (Agrostis tenuis), păiuşurile stepice (Festuca
sulcata şi Festuca pseudovina).
2.7. FAUNA
În Judeţul Argeş, fauna este deosebit de bogată şi variată. Golul alpin conservă încă
animale rare, cum este capra neagră (Rupicapra rupicapra), întâlnită pe crestele înalte ale
munţilor Făgăraş şi Piatra Craiului, ca şi în căldările glaciare, fiind nevoită să coboare iarna,
pentru adăpost şi hrană, în zona jneapănului şi la limita superioară a pădurii. Păsările sunt rare
vulturul pleşuv brun (Aegypius montana), cinteza alpină (Montifringilla nivalis), brumăriţa
alpină (Prunella collaris), brumăriţa subalpină (Prunella subalpius) şi altele care coboară, de
aici, spre zona forestieră. Şopârla de munte (Lacerta vivipara) şi vipera comună (Vipera berus),
alături de o mulţime de fluturi viu coloraţi, completează decorul covorului alpin.
În zona forestieră se întâlnesc o mulţime de specii valoroase din punct de vedere
cinegetic: cerbul (Cervus elaphus), căprioara (Capreolus capreolus), râsul (Lynx lynx), ursul
(Ursus arctos), jderul (Mustela martes), pisica sălbatică (Felix silvestris), mistreţul (Sus scrofa)
23
şi altele. La acestea se adaugă cocoşul de munte (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrates bonasia
rupestris), alături de mulţimea păsărilor comune, iar în pădurile de şes şi fazanul.
Pe lacurile de acumulare apar în număr mare păsări de baltă: raţa sălbatică (Anas
plathyrhyncha), gâsca cenuşie (Anser anser), barza (Ciconia ciconia) şi altele.
În sudul judeţului în zona de câmpie, ocupată de terenuri agricole şi pajişti stepizate,
fauna cuprinde, printre altele, specii rare de păsări pe cale de dispariţie cum sunt: dropia (Otis
tarda), prepeliţa (Conturnix conturnix), potârnichea (Perdix perdix), precum şi unele rozătoare:
popândăul (Citellus citellus), iepurele (Lepus europaaeus), dihorul (Putorius putorius).
În apele de munte fauna piscicolă este reprezentată de păstrăv (Salmo truta fario),
boiştean (Phoxinus phoxinus), lipan (Thymallus thymallus), mreană (Barbus barbus), scobar
(Chondostoma nasus). Apele de deal sunt populate ce clean şi mreană, iar cele de şes cu crap.
2.8. RESURSELE NATURALE
În ceea ce priveşte resursele naturale ale judeţului Argeş, pe primul loc se situează
zăcămintele de petrol şi gaze naturale, la care se alătură cărbunii, calcarele, apele minerale,
sarea, gipsul, resursele hidroenergetice, pădurile şi păşunile naturale.
Zăcămintele de hidrocarburi (ţiţei şi gaze de sondă) sunt cantonate în dealurile
piemontale, situate de o parte şi de alta a Argeşului; lignitul din bazinul carbonifer de la Schitu
Goleşti (Slănic, Aninoasa, Berevoieşti, Godeni, Poienari, Jugur şi Boteni) este utilizat la
termocentrala Schitu Goleşti şi pentru alte necesităţi ale economiei. Calcarele de la Mateiaş şi
gipsul de la Piatra Botenilor, comuna Boteni, sunt materii prime pentru combinatul de lianţi de
la Valea Mare-Pravăţ, iar calcarul numulitic de la Albeşti este cunoscut ca piatră de construcţie.
La Slătioarele, lângă Piteşti, se află un important zăcământ de sare. Apele minerale sulfuroase
de la Brădetu şi Bughea de Sus sunt valorificate, pe plan local, în staţiunile cu acelaşi nume.
Lanţul de hidrocentrale de pe Argeş şi cele de pe Dâmboviţa, zona montană, contribuie la o
valorificare complexă a bogatelor resurse hidroenergetice ale judeţului. La toate acestea se
adaugă aurul verde care situează judeţul Argeş pe locul al patrulea pe ţară în ceea ce priveşte
suprafaţa ocupată cu păduri.
2.9. REZERVAŢII NATURALE ŞI MONUMENTE ALE NATURII.
Pe întreg cuprinsul judeţului se întâlnesc o mulţime de monumente ale naturii, unele
dintre acestea având o deosebită valoare ştiinţifică. Masivul Piatra Craiului, datorită
originalităţii sale peisagistice, constituie, în întregime, un monument al naturii. Pe teritoriul
judeţului se află partea sudică a rezervaţiei Piatra Craiului Mare, care, luând în consideraţie
24
vegetaţia, cuprinde etajele: montan superior, subalpin şi alpin. Dintre speciile de plante
declarate monumente ale naturii amintim: garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus),
endemism floristic, floarea de colţ (Leontopodium alpinum), ghinţura galbenă (Gentiana lutea),
sângele voinicului (Nigritella rubra), papucul doamnei (Cypripedium calceolus), angelica
(Angelica silvestris), tisa (Taxus baccata) etc. În lunca Dâmbovnicului, la Negraşi, pe o
suprafaţă de 3,5 hectare, se găseşte un covor de narcise albe, cu o coronulă de margini roşii,
narcise care înfloresc spre sfârşitul lunii aprilie şi ţin până la finele lunii mai. Zona a fost
declarată rezervaţie floristică.
Dintre animalele rare, pe primul loc se află capra neagră (Rupicapra rupicapra) din
munţii Făgăraş şi Piatra Craiului, râsul (Lynx lynx), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), dropia
(Otis tarda), corbul (Corvus corax); în apele râului Vâlsan a fost descoperit cel mai rar peşte
din fauna ţării noastre: aspretele (Romanichtys valsanicola).
La Albeştii de Muscel se află două rezervaţii geologice: una reprezentată prin calcare cu
numuliţi, cealaltă prin granitul de Albeşti, iar la Suslăneşti, pe dealul Marlauz, o rezervaţie
paleontologică – peşti fosili oligoceni – în şisturile disolitice şi menilitice.
2.10. ITINERARIU ARGEŞAN
La intrarea în Curtea de Argeş este staţia PECO, iar la 3 km sunt grupate atelierele auto-
service si Fabrica de confecţii. În aceasta fabrică lucrează peste 4000 muncitori, marea
majoritate femei din localitate şi împrejurimi.
În vechea capitala a Ţării Româneşti, Curtea de Argeş, au ridicat strămoşii monumente
care ne uimesc şi astăzi după atâtea veacuri. Aici, din mulţimea de vestigii ale trecutului
glorios, ne retine atenţia mai ales un grup de monumente din centrul oraşului. Vizitarea e
uşurată de faptul că oraşul Curtea de Argeş e aşezat de-a lungul arterei principale de circulaţie
alcătuită din strada Negru Vodă şi bulevardul Basarabilor.
La intrare în Curtea de Arges, în partea de sud spre stânga se afla biserica Botusari,
numită de localnici Biserica cu Brad, construită de Petru Cercel în secolul al XVI-lea. Pe strada
Negru Vodă se află biserica construită de fraţii Drujeşti în secolul al XVIII-lea. În micul parc
din centrul oraşului se află statuia lui Vlaicu Voda dezvelită în 1969. Tot aici pe străduţa
Viorelelor nr.1, lângă grădina publică, se află monumentul de arhitectura românească „Casa
Goanga”. Strada Negru Vodă coboară 200 m până în valea Doamnei, unde se ramifică la
stânga, spre vest, drumul către Râmnicu Vâlcea, iar spre est strada Valea Doamnei, pe lângă
restaurantul „Capra Neagra”. Pe strada Valea Doamnei, pe un deal se afla o bisericuţă
construită în secolul al XVII-lea pe vremea lui Matei Basarab.
25
Cel mai vechi monument istoric din ţara noastră, păstrat în întregime în forma originală,
cu mici adaosuri care nu-i strică armonia, este Biserica Domnească construită în stil bizantin
constantinopolitan. La intrarea în curte se afla restaurată o casă cu două încăperi care este
declarată monument de arhitectura românească.
Din aceeaşi epoca datează ruinele bisericii Sân Nicoara fosta episcopie catolică, probabil
şi cu rol militar de apărare, construită pe deal, în faţa celei domneşti. Legenda o atribuie
doamnei Marghita, soţia lui Basarab, iar istoricii mai noi o consideră la origine ca biserică a
oraşului construită înainte de Basarab.
Peste drum de Muzeul Biserica Domnească se află Muzeul Municipal pe strada Sân
Nicoara, colţ cu bulevardul Basarabilor. Are o secţie de istorie şi arheologie şi alta de etnografie
şi artă populară.
În strada Cuza Vodă se află mica biserica Olari inspirată din arhitectura ţărănească
locală. Este interesantă atât în ce priveşte modul de construire cât şi prin frescele exterioare.
În capul bulevardului Basarabilor, într-un parc cu pădure artistic amenajat cu flori, se
află mănăstirea Curtea de Arges. Peste drum de mănăstire, în parc, se află Fântâna Meşterului
Manole, monument simplu, construit cu gust, în stil local. În acelaşi parc se afla odată grădina
zoologică cu animale din munţii judeţului Argeş: cerbi, ciute, căprioare, urşi, vulpi etc.
Îndată ce trecem podul, peste pârâul Valea Iaşului în partea de apus a drumului, se află
monumentul istoric Biserica Flămânzesti, fosta bolniţă a mănăstirii, atestată ca atare într-un
document din 1542.
Pe lângă amintirile istorice, care ne reţin la tot pasul, oraşul Curtea de Argeş prezintă un
plus de atracţie prin amenajările de pe râul Argeş din marginea lui. Chiar în perimetrul oraşului,
legat cu parcul Fântâna Meşterului Manole se află un lac cu o suprafaţă de 25 de ha şi cu un
volum de 700 mii metri cubi, în care apa vine pe canalul de fuga de la hidrocentrala Valea
Iaşului, instalată la un kilometru mai sus. Aceasta întindere de apa înfrumuseţează peisajul local
şi creează posibilitatea pentru sporturile de apă şi formarea unui întins spaţiu de agrement
împreună cu parcul. La sud de lac trece drumul spre Râmnicu Vâlcea, iar la nord de
hidrocentrală subtraversează canalul de aducţiune drumul spre Valea Danului şi Valea
Topologului. Curtea de Argeş, ca şi Câmpulungul, au aproape toate instituţiile şi unităţile
economice mai importante situate pe artera principală de circulaţie, care merge de-a lungul
oraşului.
PE ARGEŞ ÎN SUS ...
După ce am trecut podul peste pârâul Valea Iaşului, la 300 m se ramifică spre nord-est,
prin comuna Valea Iaşului, drumul către Câmpulung. La 1 km mai sus, în stânga şoselei, se află
26
fabricile Întreprinderii Forestiere Curtea de Argeş care produc cherestea, parchete şi alte
semifabricate din lemnul care se transportă pe linia ferată forestieră din bazinul râului Doamnei
şi cu autocamioane de pe Văile Argeşului, Topologului şi Vâlsanului. După încă 1 km intră în
traseu drumul dinspre Topolog.
La Cerbureni un drum se ramifică spre vest, pe lângă clădirile definitive şi colonia
constructorilor hidrocentralei, şi traversează Argeşul peste barajul lacului spre satul Dobrot. În
albia majoră a râului s-a creat un lac în suprafaţă de peste 38 ha, iar mai jos se vede
hidrocentrala Cerbureni.
Drumul naţional pe care mergem intră în comuna Albeşti, renumită pentru cultura
căpşunilor şi a pomilor roditori. După ce am intrat în sat, la un kilometru, se vede în stânga
hidrocentrala Albeşti. În continuare intrăm în satul Oeşti. Încă de la marginea satului se vede,
spre vest, hidrocentrala şi lacul în suprafaţa de 46 hectare. Întregul curs al Argeşului, de la Oeşti
până la Curtea de Argeş, pe aproape 10 km, e transformat în canaluri de aducţiune şi în canaluri
de fugă, care leagă între ele cele trei lacuri şi cele patru hidrocentrale, având câte 15 MW putere
instalată fiecare. Aceasta mare suprafaţă de apă din lacuri şi canaluri dă posibilitatea
amenajărilor de spaţii pentru agrement în jurul fiecărui lac, unde sunt în curs plantari de arbori
pentru înfrumuseţarea peisajului. Păsări de apă, mai ales raţe sălbatice, au început să staţioneze
şi şi cuibărească pe lacurile create abia în anii 1967 si 1968.
Lunca Argeşului se mai îngustează îndată ce trecem de Oeşti şi, o dată cu intrarea în
satul Corbeni, se deschide depresiunea Arefu, adăpostită la nord de Munţii Frunţii şi Ghitu şi
înconjurate de două rânduri de dealuri. Aici unde muntele lasă loc colinelor, încă de veacuri s-
au adăpostit satele cu bogat trecut istoric, Arefu, Căpăţâneni, Corbeni şi Poenari, ferite din calea
invaziilor.
Casa memorială George Stephanescu
La Căpăţâneni, înainte de a intra în defileu, e casa memoriala George Stephanescu,
compozitorul care o viată întreagă a luptat până a reuşit să întemeieze Opera Română. Casa e
situată într-o gradină cu pomi fructiferi, cu intrarea printre blocurile definitive ale
hidrocentralei. În aceasta casă au creat parte din operele lor, muzicieni, poeţi şi pictori şi au
venit la odihna artişti de seama. George Stephanescu, care a îndrumat pe Darclee, devenită o
celebritate mondială, invită pentru vacanţa de vară diferiţi creatori de artă: Alecsandri, Hajdeu,
Caragiale, Ghica, doctorul Carol Davila şi alţii. Aici şi-au petrecut parte din vacanţe artiştii
Aristizza Romanescu, Grigore Manolescu şi C. Nottara. Cântăreţii cu renume mondial Darclee
şi Popovici-Beyreuth au fost oaspeţii acestei case. Pictorul Petrascu venea adesea aici din casa
lui de la Târgoviste.
27
Cabana şi Campingul Corbeni
În Corbeni, după ce am parcurs 17 km de la Curtea de Argeş pe şoseaua asfaltată spre
barajul din defileul Argeşului, într-un parc, pe stânga şoselei, s-a dat în folosinţă în vara anului
1968 o cabana cu camping. Într-o vilă construită în stil românesc ca o cula s-au amenajat 6
camere cu câte 1-8 paturi. Cabana e înzestrată cu lumină electrică, apă curentă şi canalizare. Pe
aleea parcului, spre şosea, s-au construit zece căsuţe din bârne cu câte două paturi, iar pe platoul
din jurul cabanei s-au instalat corturi. Cabana poate găzdui 32 turişti, căsuţele 20, iar corturile
în raport cu cerinţele. Autovehiculele vizitatorilor pot fi parcate în număr corespunzător. O pistă
de popice stă la dispoziţia amatorilor. Bufetul rustic poate servi gustări, fripturi şi băuturi.
Prin cheile Argeşului
Omul a schimbat esenţial peisajul geografic din valea Argeşului în ultima jumătate de
veac. La început a fost un drum abia practicabil cu vehicule cu tracţiune animală până în dreptul
cetăţii. De la cetate, paralel cu apa râului prin defileu, o potecă abia determinabilă, uneori cu
trecere dificilă până ce valea se deschide după ce am trecut de muntele Vidraru, ducea spre
munţi. Spre înălţimi se mergea mai uşor pe plaiul pastoral din Căpăţâneni, prin Posada pe
Albina şi Magadanul şi de la Curmătura Ursului până la Moldoveanu. Mai târziu cerinţele
exploatării forestiere au impus construirea unei linii ferate şi poteca a fost lărgită prin spargerea
stâncilor pentru construirea terasamentului; iar unde n-a fost posibil s-a străpuns muntele cu
tunel şi astfel s-a instalat linia ferată, care a înlesnit circulaţia până la Cumpăna şi, parţial, pe
unele din văile afluenţilor Argeşului.
Lucrările pentru construirea hidrocentralei, constând din drumuri si barajul Vidraru, au
dus la desfiinţarea liniei ferate şi la crearea drumului naţional pe conturul lacului, care se
ramifică prin drumuri forestiere şi văi si pe coastele munţilor spre creasta Făgăraşului, dând
posibilitatea apropierii cu mijloace auto până în inima codrilor şi a munţilor.
Aici istoria pulsează dens de veacuri, iar legenda aduce în permanenţă trecutul în
actualitate. Aici unde Argeşul scapă din strânsoarea munţilor, trecutul şi prezentul stau faţă în
faţă. Frumuseţile naturale, vestigiile trecutului şi hărnicia creatoare a omului se completează
între ele, mai ales în defileul Argeşului. Munţii cu şoseaua încrustată în rocile dure ale acestora,
cetatea, hidrocentrala, Valea lui Stan, barajul şi lacul, toate alcătuiesc un complex de obiective
turistice neîntâlnite în altă parte.
Cetatea Poenari
Popor şi voievozi se retrăgeau spre munte să-şi apere libertatea şi viaţa; şi de aici să
izbească vijelios duşmanul cotropitor. Aici pe vârf de munte, s-a construit în veacuri cetatea,
28
cuib de adăpost şi vitejie, afundându-se în trecutul neguros. Cetatea Poenari, aşezată pe pintenul
muntelui Căprişoara, acolo unde acesta intră adânc în muntele Albina spre Posada şi sileşte
Argeşul să facă ocol, înconjurându-l pe trei părţi, la altitudinea de 850 m, inexpugnabilă,
protejată de pante abrupte, se zăreşte înainte de a intra în defileu. În trecerea ei prin veacuri şi-a
schimbat numele: când Cetatea lui Negru Vodă, când a lui Vlad Ţepeş (datorită menţiunii din
cronici ca acesta a adus pe târgovişteni de au lucrat aici) până ce documentele de la începutul
veacului al XVI-lea o pomenesc sub numele de Cetatea Poenarilor.
În realitate pietrele, care vorbesc celor ce le înţeleg glasul, o arată mult mai veche.
Turnul pătrat din piatră brută – cea mai veche parte a cetăţii, se aseamănă cu construcţiile
romane. În decursul timpurilor a primit adaosuri şi influenţe atât apusene cât şi răsăritene
bizantine, căpătând aspectul şi caracterul de cetate feudală medievală. Poate originea cetăţii e
legată de dezvoltarea voievodatelor româneşti din stânga Oltului. Logica strategiei ne îndeamnă
să credem că poate aici „sub Castro Argias”, cum spune un document din 1336, lângă Posada
de pe muntele Albina, s-a înscris cu sânge la 1330 actul de independenţă al Ţării Româneşti de
către marele Basarab Vodă, unificatorul şi întemeietorul ei. Din şoseaua naţională din dreptul
hidrocentralei, urcaţi cu piciorul o jumătate de oră în serpentină pe poteca cu trepte de beton, pe
panta înflorită vara, şi vă veţi bucura de o privelişte impresionantă.
Lacul Vidraru
După îndelungate şi temeinice studii asupra apelor noastre, inginerii români au ajuns la
proiectul actual al amenajării râului Argeş şi al afluenţilor săi din bazinul superior. Studiile
făcute au dus la concluzia că aici e mai economic să se construiască o hidrocentrală subterană
cu o putere instalată de 220 Megawaţi şi cu o producţie anuală de peste 400 milioane
kilowaţi/oră; iar în continuare să se dea posibilitatea irigării a 100 mii hectare de teren agricol,
să se asigure capitala cu apă potabilă şi industrială şi să se recupereze pentru agricultura 10 mii
ha teren supus inundaţiilor. În plus s-au creat condiţii economice şi energetice prielnice pentru
construirea unei serii de hidrocentrale avale de Oeşti, după debusarea galeriei de fugă. Pentru
realizarea acumulării necesare hidrocentralei constând dintr-un lac în suprafaţă de aproape 900
ha, lung de 14 km şi cu un volum de 465 milioane mc., s-au excavat galerii subterane lungi de
peste 42 km şi s-a construit un baraj în arc de 166 m înalt, fiind astfel al nouălea de pe glob şi al
şaselea din Europa, ca înălţime. S-au construit în total 10 baraje şi s-a captat apa a zece râuri şi
pârâie, între care Topologul, Vâlsanul, Cernatul şi Râul Doamnei, prin galerii subterane.
Construirea barajului şi canalurilor de aducţiune s-a executat cu aplicarea unor înaintate metode
ale tehnicii mondiale şi s-au aplicat soluţii originale. Pentru accesul la acest baraj s-a săpat în
stâncă un drum betonat lung de 5 km creându-se astfel o şosea montană impresionantă care se
29
prelungeşte peste coronamentul barajului şi se continuă cu drumul naţional de pe conturul
lacului aproape 60 km. Acest drum este prelungit la rândul lui pe Valea Capra şi peste creasta
Făgăraşului până la lacul Bâlea, unde face legătura cu drumul de pe versantul nordic.
Pentru aducerea apei din lac la centrală, s-a executat o galerie subterană care numai
peste Valea lui Stan, traversează la suprafaţă, printr-o conductă metalică peste un pod cu
deschiderea 45 m. Interiorul centralei subterane este o adevărată operă de artă arhitecturală.
Apa acumulată în patru ore şi jumătate ajunge să mişte cele patru turbine timp de o oră. Toate
aceste realizări au cerut un volum impresionant de muncă, cea mai mare parte în subteran.
Pe şoseaua încrustată în coasta muntelui după ce am trecut de cetate prin cele două
tunele, ajungem la un moment dat într-o cotitură bruscă. În dreapta avem aducţiunea principală
pe conducta de metal care iese din munte şi din nou intră pe celălalt versant în munte pe sub
şosea. Un drum nou s-a tăiat în stânca spre Casa Vanelor. Suntem în Valea lui Stan, care în
stânga noastră urcă spre nord printre pereţii muntelui. Cu cât urcam spre izvoare, valea capătă o
măreţie solemnă. Pătrunzând în templul naturii, cascadele se ţin lanţ şi îşi continuă tinereţea de
milenii... Vietăţile muntelui îşi duc viaţa, ca la ele acasă, fără să le stingherească apropierea
drumului. Codrii, plantele şi florile multicolore îmbracă pereţii vii, făcând un decor măreţ
cascadelor. Tulichina (daphne mezereum) sau liliacul sălbatic, cum îi zic localnicii,
îmbălsămează aerul primăvara. Toamna varietatea culorilor e de neînchipuit.
Cotim la dreapta pe şoseaua agăţată în pereţii muntelui la mare înălţime şi de sus
aruncăm încă o privire cetăţii înconjurată aproape total de versanţi abrupţi. Îndată am ajuns la
cel de al III-lea tunel pe care-1 trecem. Avem în faţă arcul barajului, care a împlinit în 2 ani
golul săpat de Argeş în erele geologice. Străbatem cel de al IV-lea tunel şi ajungem pe
coronamentul barajului (850 m altitudine). În faţa noastră perspectiva e deschisă până în creasta
Făgăraşului, unde Negoiul străjuieşte în zare. Vara ne întâmpină luciul verzui al lacului care ne
conduce privirea spre nord 9 km până unde altădată a luat naştere Argeşul prin unirea râurilor
Capra şi Buda; golfurile Capra, Buda şi Cumpăna se prelungesc ascunse privirii. În zi liniştită
de octombrie armonia culorilor de toamnă - de la galben până la arămiu şi roşu - peste verdele
compact al molidului, se reflectă dublându-se în oglinda lacului, care a prins întreg seninul
cerului. Îndată ce am trecut pe coronamentul barajului, la capul de la răsărit, se înalţă un turn
prismatic cu baza pătrată, placat cu mozaic verde şi înconjurat de scara care urcă la platforma
belvedere împrejmuită cu grilaj de fier. Pe platformă, într-o clădire compartimentată, se află un
bufet cu răcoritoare, ţigări şi obiecte de artizanat.
Priveliştea se întinde pe valea Argeşului în jos spre cetatea Poenari, la nord asupra
barajului şi lacului, înconjurat de munţi împăduriţi, iar în zare spre nord Negoiul, de care ne
despart culmile cu poienile alpine întinse şi crestele stâncoase.
30
Cabanele Valea cu Peşti şi Cumpăna se văd pe malul lacului.
Împrejurimile hidrocentralei
Ca să ne dăm seama de varietatea frumuseţilor din jurul hidrocentralei Vidraru de pe
Argeş şi să le putem alege pe cele de care să ne putem bucura mai din plin să ne urcăm pe
muntele Ghitu, plecând din Corbeni, din Căpăţâneni sau din drumul care merge prin Molivis
spre Vâlsan. Prin izolarea sa faţă de creasta Făgăraşului şi faţă de masivul Iezer, acest munte are
un privilegiu rar. Perspectiva ce se desfăşoară în toate direcţiile şi poate fi cuprinsă de ochiul
nostru - este unică în varietatea ei. Primăvara, zăpada se topeşte devreme pe versantul sudic, în
timp ce pe versantul nordic se poate schia în voie. Covorul multicolor al florilor, ce se aşterne
pe versantul sudic, se întinde în nord, cu brânduşile, până sub zăpada care ne îndeamnă să
ridicam ochii către creasta Făgăraşului, ce se arată cu sclipiri de diamant în razele soarelui şi
către masivul Iezer cu dungi alternante de cenuşiu cu alb. Spre nord creasta Făgăraşului se
profilează clar în linie dreapta peste 40 de km. Patru văi, adânc modelate de gheţari la obârşie,
dinspre creasta, de la vest spre est: Topologul, Capra, Buda şi Vâlsanul. Primele trei descind
chiar din creasta, cu câte două ulucuri şlefuite de glaciaţie. Vâlsanul mai din sud, izvoarele lui
mustesc dintre munţii Picuiata şi Scărişoara Mare, are albia la altitudine mai mare decât
celelalte. Cuprins între creasta principală la nord, culmea Moldoveanu - Scărişoara la vest,
Bratila – Mezea – Otic - Vârful Roşu la est şi închizându-se conturul cu Iezerul Mare-Groapele
la sud-est - se întinde Râul Doamnei cu mulţimea afluenţilor săi, care strâng apele ce ţâşnesc
din coasta munţilor şi sug prisosul celor 15 lacuri glaciare şi seva munţilor ca rădăcinile întinse
ale unui arbore fantastic. De la Ciortea, peste Negoiu, Vânătoarea lui Buteanu, Moldoveanu şi
până în Vârful-Roşu şi Iezer, având în faţă cele 6 vârfuri din Făgăraş, ce trec de 2500 m şi pe
toate celelalte din acest lanţ muntos şi din masivul Iezer, care depăşesc 2400 m altitudine, ca şi
lacurile de pe versantul sudic al Făgăraşului.
Împrejurimile hidrocentralei sunt darnice cu bogăţia lor de frumuseţi: munţi, păduri şi
flori, de la garofiţele dantelate până la sângele voinicului; vietăţi de la cele mai mici până la
uriaşii munţilor; de la cele jucăuşe şi blânde până la sângerosul râs. Vai şi culmi cu liniştea
singurătăţii. Creste şi vârfuri ce ne impresionează prin măreţia înălţimilor.
Pescuitul pe Argeşul Superior
Lacul a fost populat cu diferite salmonide, între care coregon, păstrăv de râu indigen,
păstrăvi de lac din Austria şi Danemarca şi păstrăvi curcubeu. Rezultatele de până acum arată
că salmonidele au fost introduse aici într-un biotop favorabil. Creşterea peste aşteptări a
salmonidelor a permis autorizarea pescuitului în lac pe anume zone care sunt marcate cu banda
31
indicatoare. Pescuitul mai e permis şi pe Valea Buda între izvorul Oteli şi cantonul Museteica,
iar pe Valea Capra, între izvoarele Modrugazu şi Piscu Negru.
Cabana „Valea cu Peşti"
Pe drumul naţional de pe conturul lacului de acumulare, pe malul răsăritean, la 9 km
după ce am trecut peste barajul Vidraru, unde drumul coteşte la dreapta pe golful „Valea cu
Peşti” se află cabana hotel cu acelaşi nume, pe care am zărit-o încă de pe coronamentul
barajului, albind la 3 km în linie dreapta. Construită în dreapta drumului, în pădure pe un bot de
deal la 870 m altitudine pe 4 nivele, are o perspectiva deschisă asupra întregului lac până la
baraj şi până la Cumpăna, ca şi asupra munţilor de pe malul drept al lacului. La subsol are
pivniţele şi celelalte încăperi pentru aprovizionare. La parter apartamentul oficial şi bucătăria cu
anexele respective. Primul etaj e împărţit în 8 garsoniere cu câte două paturi şi baie fiecare, iar
la etajul doi are 8 camere cu câte două paturi şi o singura baie. Clădirea e înzestrată cu instalaţie
de apă curentă, canalizare şi lumină electrică. Poziţia sa pitorească pe malul lacului, gradul
ridicat de confort, posibilitatea de pescuit în lac, drumul auto şi parcarea lângă cabana, ca şi
apropierea de capitală (sub 200 km), face din această cabană un atractiv loc de agrement. Un
bufet stă la dispoziţia vizitatorilor, iar cei care doresc să-şi gătească alimente proprii găsesc aici
înlesnirile necesare.
Cumpăna
Depresiunea Cumpăna, în prezent acoperită de apa lacului de acumulare, e situată între
culmile munţilor care se lasă din creasta Făgăraşului începând la est din Arpaş şi la vest din
Căltun, iar la nord e adăpostită de creasta principala. Către această depresiune converg
izvoarele de pe culmile munţilor şi prin voinţa omului a fost smuls de la Olt afluentul sau
Topologul, iar apele pe care le aduceau Vâlsanul şi Râul Doamnei la întâlnirea dealurilor cu
lunca largă şi cu câmpia, au fost aduse şi ele pe sub munte în lac. Această situaţie geografică
face ca la adăpostul munţilor, pe lângă frumuseţea peisajului, să se bucure de o climă blândă
fără curenţi puternici.
Condiţiile naturale de aici, încă în urma cu câteva decenii au atras sărbătoarea – datorită
posibilităţii de circulaţie pe linia forestieră - trenuri de excursionişti din Argeş şi din regiunile
limitrofe. Tot aici a fost singura bază de plecare spre creasta Făgăraşului, deoarece pe alte văi şi
pe culmi drumul de apropiere era lung şi fără posibilităţi de circulaţie cu mijloace mecanice.
Acum linia ferată şi trenul forestier au dispărut. Lacul a ocupat întreaga depresiune şi acoperă
vechiul drum de acces. În schimb s-a construit şoseaua pe conturul lacului, clasificată drum
naţional. Văile afluenţilor Argeşului au devenit golfuri ale lacului, înconjurate de păduri, unele
32
pătrunzând kilometri întregi printre munţi. Locuri pitoreşti sunt acum în calea circulaţiei
autovehiculelor şi cu toate că drumul în jurul lacului are aproape 60 km, accesul către Cumpăna
a devenit mai uşor şi la îndemâna celor care simt chemarea munţilor. La aceasta se adaugă
faptul că lacul când e plin are peste 465 milioane mc. de apă, iar oglinda lui peste 800 ha şi 14
km lungime. Drumurile forestiere înmulţesc şi mai mult posibilităţile de pătrundere pe văi până
sub creasta. Pe malul lacului s-au deschis locuri unde în viitorul apropiat se pot construi cabane,
vile, restaurante şi se vor putea crea şi alte mijloace pentru recreerea vizitatorilor. Cabanele de
la Cumpăna, Valea cu Peşti şi Piscu-Negru, sunt un început promiţător.
Apropierea de Bucureşti, înlesneşte ca, în ajun de sărbătoare, convoaie de maşini să
aducă aici pentru o zi vizitatori, drumul putându-se parcurge în patru ore. Pornind de pe şoseaua
de pe conturul lacului putem alege oricare din caile care ne duc spre înălţimi, (acolo unde
priveliştea se întinde uneori peste Ardeal până în Carpaţii Răsăriteni). Comparând distanţa
Bucureşti - Braşov 175 km, cu aceeaşi distanţă de la Bucureşti la Hidrocentrala Vidraru de la
care până la baraj mai sunt numai 4 km, ne dăm seama că staţiunea turistică Cumpăna are
posibilităţi de dezvoltare fiind avantajată de existenţa lacului de acumulare, care îi dă un plus de
pitoresc ce se adaugă la aşezarea ei într-o depresiune intramontana în apropierea crestei
Făgăraşului, cu multe posibilităţi de excursii şi cu trasee pornind chiar din drumul naţional de
pe conturul lacului, sau în continuarea drumurilor forestiere de pe văile pâraielor. Această
situaţie o indică pentru recreaţia de sfârşit de săptămână şi de vară, ca şi viitoare staţiune pentru
sporturile de iarnă.
Cabana Cumpăna
La kilometrul 15 pe drumul de contur, la altitudinea de 860 m, pe malul apusean al
lacului Vidraru, aproape de locul unde până anii trecuţi pârâul Cumpăna se unea cu râul Capra,
în faţa confluenţei acestuia cu râul Buda, unde lua naştere Argeşul, aici într-o poiană întinsă, în
marginea pădurii, se află cabana Cumpăna. Ea poate găzdui 35 drumeţi şi pescari amatori în
camere cu câte 2, 3, 4 paturi la etaj şi în dormitorul comun de la parter. Din faţa cabanei
priveliştea se deschide spre sud asupra lacului până la barajul Vidraru, 10 km în linie dreapta, la
răsărit peste lac spre golful Buda, spre cabana Valea cu Peşti şi spre munţii împăduriţi care ne
duc către Moldoveanu, iar spre miazănoapte peste culmile care descind din vârful Caltun (2528
m). Pe drumul de pe valea Cumpăniţei, pe munţii Clăbucet şi Margina se poate urma traseul
spre Topolog şi cabana Negoiu, sau pe culme spre vârful Negoiu. Drumul naţional continuă
până la Cabana Bâlea, de unde coboară în apropiere de Sibiu pe cealaltă parte a culmii
Făgăraşului. De la Curtea de Argeş la Bâlea Lac sunt doar 84 de km.
33
Întâlnire cu vietăţile munţilor
În jurul lacului şi pe traseele spre creastă, dacă respectam liniştea solemnă impusă de
măreţia naturii, putem avea bucuria de a întâlni pe lângă vietăţile obişnuite în munţi şi pe cele
mai retrase sau rare. Adesea în poienile din pădure, chiar pe malul lacului Vidraru la Valea cu
Peşti şi pe muntele Ghitu, cerbul înconjurat de ciute poate fi privit în voie de la distanţa de
unde-l putem vedea cu ochiul liber. Ursul îl putem întâlni primăvara mai jos şi vara când
vizitează nepoftit stânile în timpul nopţii. Capra neagra şi cu iezii săi o vedem adesea pe stânci
sau chiar pe pajiştile munţilor, iar spre seara venind să soarbă apă răcoroasă a izvoarelor şi
uneori chiar pe malul lacurilor glaciare.
Mai rar avem prilejul să vedem vidra pe malul lacului, mai ales în golfurile Călugăriţa,
Buda şi Capra, ori chiar pe văile acestor ultime două râuri. Râsul stă ascuns între ramurile
copacilor şi foarte rar apare. Dintre zburătoarele rare, păstrând mare linişte, putem vedea
primăvara cocoşul de munte, mai ales pe munţii Clăbucet şi Ciocanul. În ultimul timp raţa
sălbatică a început să staţioneze pe lacul Vidraru şi pe lacul Oeşti, pe acesta din urmă s-au oprit
în primăvara anului 1969 şi două perechi de lebede. Des se vede agilul scufundător pescăruşul
verde (alceda ottis ispida), care uneori iarna pescuieşte vârându-se sub ghiaţă pe o copcă şi
ieşind pe altă la distanţă mare.
. . . Si cu florile viu colorate.
Încă de la primul contact cu muntele, pe calea de urcuş spre cetatea Poenari, mulţimea
florilor viu colorate ne face acest urcuş mai uşor; dar surpriza e mai mare şi cu atât mai
neaşteptată, îndată ce ne-am apropiat primăvara de Valea lui Stan, când tulichina ne întâmpină
cu parfumul sau pătrunzător din toate părţile şi întorcând privirea, o vedem şi pe versantul
muntelui spre cetate. Dacă ne pasionează viaţa plantelor, putem privi cum roua cerului (drosera
lungifolia), planta carnivora, îşi devorează victimele. La sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie,
smirdarul (rodhodendronul) acoperă întinderi mari, mai ales pe muntele Podeanu. Covorul
multicolor al florilor ne întâmpină în locurile umede.
Pe Valea Capra
Din ultima bucla a golfului Capra, drumul se ramifică spre Piscu-Negru (marcaj banda
albastră) paralel cu apa râului care sare din piatră în piatră, când mai liniştit când cu cascade
spumoase. Trecem peste pârâul Mândra care, în cascade legate, îşi dăruieşte apa râului Capra.
Mai sus, cascadele se ţin lanţ, din stâncă în stâncă, şi din treaptă în treaptă. La unirea cu pârâul
Paltin, la Piscul Negru, valea se deschide larg şi primeşte din plin lumina soarelui. Drumul
34
continuă până la stână Capra, urcă până în şaua Paltin pe care o străpunge un tunel şi ajunge în
partea de nord a Lacului Bâlea, de unde coboară până la Arpă, în apropiere de Sibiu.
Cabana „Piscu Negru"
Pe poteca cu banda albastră de la Braia la Piscu Negru, la răspântie de cărări şi întâlnire
de izvoare, la 1.350 m altitudine.
35
CAPITOLUL 3.
CARACTERIZAREA ECONOMICĂ A ZONELOR CU POTENŢIAL
TURISTIC ÎN JUDEŢUL ARGEŞ
3.1. DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A PRINCIPALELOR ZONE
TURISTICE
Judeţul Argeş este unul cu un potenţial economic dezvoltat comparativ cu alte judeţe ale
ţării. Resursele naturale de la sol şi subsol precum şi prezenţa unei forţe de muncă adecvate au
făcut ca judeţul Argeş să ocupe un loc fruntaş la nivel naţional din punct de vedere al
dezvoltării economice.
Astfel se dezvoltă o economie diversificată existând centre economice de renume.
Agricultura are o pondere însemnată în economia judeţului, structurându-se pe ramuri
specifice condiţiilor de relief şi pseudo-climatici. În acest sens la nivelul judeţului, în regiunile
de câmpie, se dezvoltă culturile cerealiere, în special grâu şi porumb, dar şi plate tehnice cum ar
fi floarea soarelui şi tutun, mai ales în sudul extrem al judeţului.
Tabel nr. 1
PRODUCŢIA AGRICOLǍ VEGETALǍ LA NIVELUL ANILOR (1996 – 2001)
(t/an în judeţul Argeş)
Tipul producţieiANII
1996 1997 1998 1999 2000 2001Grâu şi secară 38.368 123.917 105.076 69.993 84.597 213.141Porumb 220.464 204.941 150.812 146.822 74.879 160.760Floarea soarelui 30.713 13.479 19.188 16.151 7.128 11.928Cartofi 51.461 51.940 52.739 58.624 42.426 59.928Legume (tomate, ceapă, varză)
66.566 52.844 65.878 62.715 50.999 66.956
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică a Judeţului Argeş
Creşterea animalelor a trecut de la forme centralizate, de tipul combinaţiilor în care se
regăseau un număr mare de animale (porcine şi bovine) la creşterea în cadrul gospodăriilor
individuale. Cele mai populate localităţi sunt Costeşti, Căteasca, etc. În general, gospodăriile
ţărăneşti din această parte a judeţului se caracterizează prin prezenţa preponderentă a
porcinelor, păsărilor de curte şi a bovinelor.
36
În zona de deal şi podiş, agricultura este reprezentată prin livezi de pomi fructiferi, în
special măr, prun şi viţă de vie.
Tabel nr. 2
PRODUCŢIA TOTALǍ DE FRUCTE
(t/an în judeţul Argeş)
Tipul producţieiANII
1996 1997 1998 1999 2000 2001Prune 63.515 59.541 26.318 24.187 79.462 47.335Mere 46.051 55.055 16.596 14.152 42.617 23.702
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică a Judeţului Argeş
Cele mai însemnate podgorii sunt în apropiere de Piteşti, la Stefăneşti - Leordeni,
existând un centru de vinificaţie renumit. Pomii fructiferi sunt caracteristici tuturor localităţilor
din zona de podiş şi deal, prunul fiind caracteristic Podişului Getic - partea nordică, iar mărul
regiunilor deluroase de la nord de Piteşti.
De asemenea, în regiunile de câmpie şi podiş, un rol însemnat îl au legumele şi
leguminoasele. Acestea sunt valorificate individual, dar şi centralizat, ca de exemplu la
Topoloveni unde se produc conserve de legume şi fructe.
Tabel nr.3
PRODUCŢIA REALIZATǍ LA PRINCIPALELE CULTURI PE LOCALITAŢI
(t/an în judeţul Argeş)
Localitate G. P FS C L FPiteşti 76 1.045 - 1.470 1.232 10Câmpulung - 25 - 645 530 1.060Curtea de Argeş 136 1.218 - 612 746 936Costeşti 11.170 4.954 642 970 2.147 83Căteasca 13.679 2.197 14 300 1.445 70Topoloveni 1.028 1.842 - 1.015 1.504 312Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică a Judeţului Argeş
G – grâu; P – porumb, ; FS – floarea soarelui; C – cartofi; L – legume; F - fructe
Creşterea animalelor se axează în special pe creşterea bovinelor, numărul acestora la
nivel de gospodărie, mărindu-se comparativ cu cele din zona de câmpie.
În zona de muntoasă, agricultura este reprezentată aproape în exclusivitate prin creşterea
animalelor şi cultura plantelor. Se remarcă creşterea bovinelor şi ovinelor existând chiar
37
microferme şi ferme de creştere a animalelor care valorifică păşunile şi funcţiile naturale din
zona alpină.
Tabel nr. 4
PRODUCŢIA AGRICOLǍ ÎN PERIOADA 1996 – 2001
(milioane lei)
Producţia agricolăANII
1996 1997 1998 1999 2000 2001Producţia animală 398.651 867.072 1.382.174 1.477.444 1.887.806 3.038.213Producţia vegetală 522.580 1.089.968 1.084.914 1.501.169 2.329.175 4.110.564
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică a Judeţului Argeş
Cum judeţul Argeş are multe zone de importanţă turistică este necesar a se face
caracterizarea sa economică integrală pe ramuri de activitate industrială cuprinse pe teritoriul
judeţului: industria extractoare şi de prelucrare a petrolului, industria constructoare de maşini,
industria textilă, etc.
Industria petrolului în România are o vechime de peste 150 de ani. Din datele din arhive
se ştie ca în 1956 producţia de petrol lampat era utilizată la iluminatul Bucureştiului. Extracţia
se făcea din puţuri, iar prima sondă din România a fost la adâncime de 130 m.
În judeţul Argeş activitatea de prospectare a petrolului a început în anul 1952. După
aceasta au luat fiinţă Trustul de Extracţie a Petrolului şi Trustul de Foraj Sonde. Prin Ordonanţa
de Urgenţă 49/15 septembrie 1997 a luat fiinţă Societatea Naţională a Petrolului (S.N.P.). Cea
mai importantă reprezentantă a industriei de rafinare a petrolului este S.C ARPECHIM S.A.
Sucursala Petrom Piteşti îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul a trei judeţe: Argeş, Olt şi
Vâlcea cu trei schele- Piteşti, Drăgăşani, Ciurăşti6.
Activitatea sucursalelor constă în descoperirea, gestionarea şi exploatarea zăcămintelor
de ţiţei şi gaze naturale, cercetare, proiectare, lucrări de intervenţii şi reparaţii la sonde, extracţie
şi pregătirea pentru transport a ţiţeiului şi gazelor naturale.
Adâncimile la care sunt efectuate prospectări sunt de la cele mici de 1600 m, medii de
3100-4000 m până la adâncimi mari de 4500-5000 m. Perimetrele de zăcăminte de ţiţei şi gaze
naturale sunt: zona Tutana- Zărneşti, Vâlcele- Merişani- Drăganu, Slătioara, iar cele mai
importante au fost descoperite în zona Miroşi în sudul judeţului.
Lucrările de foraj sunt atribuite prin licitaţie unor unităţi specializate. Pentru Petrom
Argeş au fost atribuite firmei S.C. Foraj Sonde Bascov.
6 Prof. Univ. Scarlat Ion – Curs „Economie Locală”
38
Zăcămintele de gaze naturale sunt localizate cu predilecţie pe lângă cele de ţiţei:
Merişani, Vâlcele, Slătioarele, Cocu, Leordeni, Schela Piteşti (întruneşte peste 49% din
producţia sucursalei).
Prelucrarea ţiţeiului în judeţul Argeş se face la Arpechim Piteşti. Aceasta este un
complex petrochimic, a cărui construcţie a început în anul 1964, prima instalaţie fiind cea de
negru de fum. Din 15 septembrie 1997 face parte din SNP Ploieşti. Este aşezat în partea de sud-
vest a municipiului Piteşti şi ocupă o suprafaţă de 550 ha. Se numără printre cele mai cunoscute
din tară.
În ceea ce priveşte industria constructoare de maşini, judeţul Argeş este foarte bine
reprezentat pe plan naţional prin uzinele S.C. Aro Câmpulung S.A şi S.C. Automobile Dacia-
Renault S.A7.
Pe amplasamentul actual al S.C. Aro Câmpulung S.A. activitatea industrială a început
prin înfiinţarea unei fabrici de hârtie. După Primul Război Mondial aceasta s-a transformat în
societate pe acţiuni şi a început să producă şi celuloză. În anii 1943-1944 în această
întreprindere s-au produs elice de avion pentru fabrica de avioane de la Braşov, iar în 1949-
1959 sunt fabricate produse solicitate de piaţa internă: lanţuri, lacăte, maşini de cusut. În 1953
s-a fabricat aici prima motoretă românească. După aceasta au început sa fie produse piese
pentru automobilele sovietice GAZ. În 1957 se trece la proiectarea şi producţia primului
automobil de teren românesc IMS57. În 1961 s-a trecut la programul de pregătire şi fabricaţie al
autoturismului M.461. La vremea respectivă acest autoturism era plasat în media
performanţelor mondiale la autoturismele de teren, fiind comparat cu Ford, Land Rover, etc.
În 1966 s-a început fabricarea unui nou autoturism de tern- ARO 240. Mai târziu acest
ARO 240 s-a integrat în gama de autoturisme Aro 24. Unitatea începe să se dezvolte prin
construirea unor noi capacităţi de producţie. În anul 1982 capacitatea de autoturisme pusă în
funcţiune era de 200.000 autoturisme pe an.
S.C. AUTOTURISME DACIA RENAUL S.A este cea mai importantă unitate de
producţie a autoturismelor din România. Ea se află în apropierea oraşului Piteşti, în oraşul
Mioveni, oraş construit în principal pe baza faptului că cei mai mulţi locuitori ai săi sunt
angajaţi ai uzinei.
După anul 2000 uzina a fost preluată de marea firmă franceză RENAULT care a făcut
ca rentabilitatea uzinei să crească, acum producţia fiind îmbunătăţită prin modele noi de
autoturisme. Sub influenţa unei cereri interne crescânde uzina s-a dezvoltat ajungând la o cifră
de afaceri anuală de 39,8 milioane $/an.
7 Prof. Univ. Scarlat Ion – Curs „Economie Locală”
39
Având în vedere fondul forestier al judeţului, s-au dezvoltat importante centre de
prelucrare a lemnului la Piteşti, Curtea de Argeş, Stâlpeni (fabrici de mobilă), Rucăr,
Dragoslavele, Domneşti, etc.
Industria alimentară este prezentă în toate oraşele judeţului, evidenţiindu-se centrele de
panificaţie din Piteşti, de legume şi fructe de la Topoloveni şi Curtea de Argeş, industria vinului
la Ştefăneşti, bere la Piteşti.
Volumul crescând şi complexitatea ofertei de servicii turistice au generat dezvoltarea
unei industrii a călătoriilor şi turismului, ceea ce justifică tratarea turismului ca o ramură
distinctă a economiei naţionale în plină dezvoltare, constituind o componentă a sectorului
terţiar. Prin natura sa fenomenul turistic este deosebit de complex, cu adânci implicaţii sociale,
politice, culturale şi economice. Întrepătrunderea componentelor sale eterogene dă naştere unui
specific original, care nu se identifică cu nici una din ramurile tradiţionale ale economiilor
naţionale, justificând pe deplin tratarea sa în mod autonom. Trebuie însă precizat că spre
deosebire de alte sectoare de prestări servicii, industria călătoriilor şi turismului rămâne totuşi o
ramură de consecinţă, a cărui dezvoltare în fiecare etapă dată va fi permanent într-o strânsă
corelare cu nivelurile şi ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri alea economiei naţionale.
Este bine cunoscut faptul că mutaţiile socio-culturale din epoca contemporană au creat şi
dezvoltat turismul. La rândul său această ramură stimulează dezvoltarea altor ramuri ale
economiei naţionale prin obiectul activităţii sale, cum ar fi industria şi agricultura, construcţiile,
transporturile, comerţul, etc.
Din punct de vedere economic, turismul este consumator de bunuri şi beneficiază de
servicii; din cheltuielile acestuia şi, implicit din mijloacele financiare, rezultate din activitatea
unităţilor economice ale industriei turismului (transporturi, cazare, alimentaţie, agrement,
tratament balneomedical, etc.) o parte rămâne direct acestor unităţi sub formă de profit şi
fonduri băneşti pentru plata salariilor lucrătorilor ocupaţi în unităţile respective, altă parte intră
în bugetul statului sau în cel local sub formă de taxe, impozite, etc., iar a treia parte este
absorbită direct de alte ramuri ale economiei pentru plata produselor şi bunurilor livrate şi a
serviciilor prestate de aceste sectoare pentru necesităţile industriei turismului.
Interdependenţa dintre dezvoltarea turismului şi creşterea economică este evidentă
deoarece antrenează cererea pentru o serie de bunuri şi servicii, care altfel nu ar fi fost produse
sau prestate. Structura cheltuielilor turistice reflectă impulsul pe care aceste cheltuieli îl dau
sectoarelor ce concură la realizarea produsului turistic, procesul de creştere a veniturilor având
loc, în primul rând, în aceste sectoare şi apoi transmiţându-se treptat şi în alte sectoare ale
economiei naţionale, prin intermediul intrărilor succesive ale banilor încasaţi de la turişti,
40
încasări ce reprezintă venituri derivate ale acestor sectoare. Asemenea efecte indirecte se
înregistrează în principal în următoarele sectoare de activitate economică:
-în sectoarele care asigură investiţiile în baza materială a turismului (de exemplu,
industria construcţiilor sau finanţarea acesteia de către bănci, trusturi financiare, etc.).
- în sectoarele care realizează amenajările de infrastructură generală şi turistică (de
exemplu, reţeaua de drumuri, aeroporturi, aprovizionarea cu apă şi energie, lucrări de
sistematizare teritorială, etc.).
- în sectorul comercial (de exemplu, dezvoltarea reţelei de unităţi comerciale şi de
alimentaţie, menite să satisfacă cererea de mărfuri a turiştilor).
- în sectorul industriei uşoare şi industriilor conexe care produc sortimente de mărfuri
solicitate de turişti.
- în sectorul industriei alimentare care livrează produse agroalimentare, băuturi, etc.,
pentru necesităţile turiştilor.
- în sectoarele de prestări de servicii cu caracter general, de care beneficiază şi turişti (de
exemplu, transporturi orăşeneşti şi interurbane, poşta, telegraf, telefon, fax, internet, frizerie-
coafură, comisionari, curăţătorii chimice, servicii de reparaţii-întreţinere etc.)
- în sectoarele cultural artistice (de exemplu, cinematografele, teatre şi alte instituţii de
artă, muzee, expoziţii, etc.) şi manifestări sportive frecventate de turişti.
Efectele economice ale consumului turistic trebuie evaluate şi prin prisma veniturilor
realizate de forţa de muncă angrenată direct sau indirect în industria turismului; procesul de
servire al turiştilor face apel la o forţă de muncă numeroasă, cu un profil variat de calificare, ale
cărei cheltuieli de consum sporesc, de asemenea, ca rezultat al creşterii nivelului de trai, tocmai
datorită utilizării mai raţionale şi mai complete a forţei de muncă pe măsură dezvoltării
turismului.
Printre principalele influenţe indirecte asupra economiei naţionale (sau provocate de
influenţe directe) pot fi amintite:
- efectele secundare ale investiţiilor în industria turismului;
- efectul multiplicator al încasărilor realizate în industria turismului.
În momentul în care un obiectiv turistic a fost dat în folosinţă, el exercită o influenţă
pozitivă asupra regiunii, zonei, staţiunii, etc, unde a fost localizat, şi într-o accepţie mai largă,
asupra întregii economii naţionale, prin veniturile generate de exploatarea obiectivului respectiv
pentru turismul internaţional şi intern, prin consumul de bunuri şi servicii şi prin veniturile
realizate de forţa de muncă utilizată.
Rezultă aşadar că investiţiile pentru realizarea de noi obiective turistice determină
creşterea vânzării de bunuri (în comerţ, în alimentaţie) şi de servicii, şi provoacă, în paralel,
41
efecte secundare ce se răsfrâng pozitiv asupra economiei naţionale. Fenomenul este deosebit de
complex, dacă se are în vedere faptul că, înainte de darea în folosinţă a obiectivului turistic,
lucrările de investiţii generează, prin ele însele, o serie de venituri în industria construcţiilor şi
în industriile conexe.
Analizele pentru măsurarea incidenţelor globale ale cheltuielilor turiştilor străini asupra
unei economii naţionale au cuprins acest fenomen sub denumirea de „efectul multiplicator al
turismului”.
Eficienţa dezvoltării turismului mai rezidă în faptul că activităţile specifice ale acestuia
nu epuizează „materia primă” pe baza căruia se dezvoltă. Resursele (naturale şi antropice) sunt
permanente şi nu pot fi valorificate – fără teama de epuizare – decât prin intermediul turismului.
Mai mult chiar, amenajările turistice prin obiectivele propuse şi conţinutul lor, se înscriu
în efortul de asigurare a unei exploatări raţionale a resurselor şi de protejare a mediului.
Orice nouă unitate ce intră în economia unei ţări, e unei regiuni, a unui areal, ori a unei
staţiuni de destinaţie turistică, indiferent sub ce forma a fost înregistrat acest impact (investiţii,
alocaţii bugetare guvernamentale, transferuri de bani din partea populaţiei angajate în alte reale,
sponsorizări sau cheltuieli turistice) stimulează economia, şi nu o singură dată, ci în reprize
repetate. Particularizarea la specificul economiei turismului, intrările de valori de acest gen
generează efectul multiplicator al cheltuielilor turiştilor.
Efectul multiplicator al turismului (K) este exprimat prin însumarea celor trei impacturi,
raportate la impactul direct:
K=
- impactul direct- măsoară efectele primei runde de circuit monetar provenit de la un
turist;
- impactul indirect- măsoară efectele derivate ale rundelor adiţionale cauzate de recircularea
unităţii iniţiale a turistului;
- impactul indus (stimulat) - măsoară efectele derivate cauzate de angajaţii unei firme turistice
care cheltuiesc aparte din salariile lor în alte sectoare de afaceri;
3.2. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ EVOLUŢIA TURISMULUI
În literatura de specialitate există numeroase referinţe la problema cauzelor dezvoltării
turismului, evoluţia sa considerându-se a fi sub incidenţa unui complex de factori. Diferiţi ca
natură si rol aceşti factori participă în proporţii diferite la determinarea evoluţiei fenomenului
42
turistic. Evoluţia lui variază nu numai în funcţie de conţinutul specific al acestora, ci şi în raport
cu locul şi momentul acţiunii. Mai mult, intercondiţionarea lor reciprocă şi simultaneitatea
acţiunii lor protejează efectul final, făcând dificilă descifrarea, şi cu atât mai mult, cuantificarea
aportului fiecăruia.
Multitudinea factorilor care influenţează dezvoltarea turismului a determinat specialiştii
în domeniu ca, din considerente teoretice şi practice, să-i grupeze în funcţie de anumite criterii,
şi anume8:
În raport cu importanţa lor în determinarea fenomenului turistic:
-factori primari – oferta turistică, veniturile populaţiei, timpul liber, mişcarea populaţiei;
-factori secundari – cooperarea internaţională, facilităţile de vizită, măsuri de natură
organizatorică, servicii complementare etc.
După natura social-economică:
-factori economici – veniturile populaţiei şi modificările acestora, oferta turistică, preţuri
şi tarife;
-factori demografici – evoluţia numerică a populaţiei, modificarea duratei medii a vieţii,
structura pe vârste şi pe categorii socio-profesionale;
-factori sociali – urbanizarea şi timpul liber remunerat;
-factori psihologici, educativi şi de civilizaţie – nivelul de instruire, setea de cultură,
dorinţa de cunoaştere, caracterul individual, temperamentul ş.a;
-factori tehnici – performanţele mijloacelor de transport, tehnologiile în construcţii,
parametrii tehnici ai instalaţiilor şi echipamentelor specifice, etc.;
-factori politico-organizatorici – formalităţi la frontiere, facilităţi sau priorităţi în
turismul organizat, regimul vizelor, diversitatea tipologică a aranjamentelor, etc.;
După durata de timp a acţiunii lor:
-factori de influenţă permanentă – puterea de cumpărare a populaţiei, mişcarea
populaţiei, creşterea timpului liber, stabilitatea politică;
-factori conjuncturali – crizele economice, dezechilibrele politice, convulsiile sociale,
conflictele armate, catastrofele naturale, condiţii meteorologice, etc.;
După natura provenienţei şi sensul intervenţiei:
-factori exogeni (exteriori activităţii de turism) - sporul natural al populaţiei, care
determină o creştere a numărului de turişti potenţiali, creşterea veniturilor destinate turismului,
creşterea gradului de urbanizare, amplificarea mobilităţii populaţiei ca rezultat al motorizării;
8 Mihaela Deaconu - „Management – Marketing în turism”, Editura Independentă Economică, 1998
43
-factori endogeni (din interiorul activităţii de turism) - lansare de noi produse turistice,
în concordanţă cu nivelul cererii, diversificarea gamei serviciilor oferite, ridicarea nivelului de
pregătire a personalului de turism;
După profilul de marketing:
-factori ai cererii turistice – veniturile populaţiei, urbanizarea, timpul liber, dinamica
evoluţiei populaţiei etc.;
-factori ai ofertei turistice – diversitatea şi calitatea serviciilor, costul prestaţiilor,
nivelul de pregătire şi structura forţei de muncă, etc.;
Lista factorilor nu este exhaustivă, ea poate fi completată cu alte elemente, de asemenea
pot fi utilizate şi alte modalităţi de grupare a acestora în funcţie de nevoile analizate.
În continuare, prezentăm factorii reprezentativi cu influenţă decisivă în evoluţia de
ansamblu a turismului.
Veniturile populaţiei. Conform opiniei majorităţii specialiştilor constituie principala
condiţie pentru manifestarea cererii turistice şi deci suportul material şi obiectiv al dezvoltării
turismului. Veniturile populaţiei exprimă, sintetic nivelul de dezvoltare economică şi socială a
unei ţări şi, indirect, posibilităţile oferite pentru practicarea turismului.
Un indicator expresiv pentru nivelul de dezvoltare economico-socială este Produsul
Naţional Brut (PNB) pe locuitor, care, în ultimul secol, a înregistrat ritmuri mari de creştere,
ajungând sa se situeze, în unele ţări dezvoltate ale lumii, la peste 15.000-20.000 USD pe
locuitor. Printre ţările cu venituri mari pe locuitor – şi deci cu posibilităţi largi de practicare a
turismului – se numără: Franţa, Germania, Danemarca, SUA, Canada, Italia, Marea Britanie,
Japonia, ţări ce deţin poziţii importante pe piaţa turistică mondială. Acest venit ridicat se
corelează şi cu o pondere ridicată – de peste 70% din PIB – ce revine consumului final (al
populaţiei şi cel guvernamental). De asemenea, trebuie menţionat că veniturile populaţiei au ca
destinaţie în primul rând, satisfacerea unor nevoi vitale, care reprezintă aşa-numitul „consum
obligatoriu”, acest consum are dimensiuni relativ constante, determinat de caracterul
cvasilimitat al nevoilor fiziologice; în al doilea rând, disponibilităţile băneşti, după satisfacerea
consumului obligatoriu, sunt orientate spre satisfacerea unor cerinţe care asigură un anumit grad
de confort şi, in ultimă instanţă, sunt folosite pentru subvenţionarea activităţilor legate de
timpul liber.
44
Tabel nr. 5
EVOLUŢIA PNB/LOCUITOR ÎN ŢǍRILE DEZVOLTATE ALE LUMII ÎN PERIOADA
1890 – 1986 ŞI NIVELUL ATINS ÎN 2000
ŢǍRILEMULTIPLICAREA
PNB/LOCUITOR ÎN PERIOADA 1980 - 19869
NIVELUL PNB/LOCUITOR ÎN ANUL 2000 EXPRIMAT ÎN
DOLARI INTERNAŢIONALI10
Japonia 76 23.420Suedia 23 18.770
Germania (a) 14 21.110Canada 11 21.380
Danemarca (b) 11 22.120Franţa (c) 11 21.510
SUA 11 28.020Irlanda 9 16.750Italia 9 19.890
Marea Britanie 6 19.960Sursa: C.N.S. Anuarul Statistic al României, 2000.
Preţurile şi tarifele.11 Reprezintă alt factor de stimulare a dezvoltării turismului.
Influenţa preţurilor se desfăşoară pe mai multe planuri, ca rezultat al complexităţii prestaţiei
turistice, respectiv acţiunea lor vizează produsul turistic în ansamblu sau numai una (sau mai
multe) din componentele sale: transport cazare, alimentaţie, agrement, etc.; de asemenea
această influenţă se manifestă diferit în raport cu piaţa internă sau internaţională, cu destinaţia,
zona, sezonalitatea, etc.
În general, practicarea unor tarife ridicate limitează accesul la serviciile turistice şi se
reflectă, în principal, în reducerea numărului de turişti şi/sau a duratei medii a sejurului, în timp
ce tarifele scăzute stimulează manifestarea cererii. De fapt, relaţia dintre preţuri (tarife) şi
dezvoltarea turistică este mult mai complexă, neexcluzând reacţiile inverse; de pildă, tarifele
foarte scăzute pot determina neîncrederea turiştilor şi, ca urmare, o scădere a intensităţii
circulaţiei.
Există cazuri în care practicarea de tarife ridicate face parte din politica deliberată
promovată de ofertant, în scopul limitării fluxurilor de turişti, în condiţiile în care are garantat
un minimum de cerere care sa-i asigure atât profitabilitatea afacerii, cât şi protejarea şi
conservarea obiectivului (unitatea de cazare, staţiune, zonă sau chiar ţară). Este avut în vedere
faptul că degradările ce pot fi provocate unui obiectiv considerat mai valoros sau foarte
vulnerabil, cauzat de un flux mare de turişti, nu pot fi compensate prin încasările suplimentare
9 Nafziger E.W. – The Economics of developing countries, New jersey, 199010 Anuarul Statistic al României11 Preţul – este o categorie economică proprie producţiei de mărfuri şi reprezintă expresia bănească a valorii unei mărfi, iar tariful este forma de plată a serviciilor prestate.
45
obţinute sau pot avea un efect ireversibil. Astfel de măsuri pot avea caracter permanent sau pot
viza anumite perioade ale anului.
Oferta turistică. Reprezentată prin sursele turistice (antropice şi naturale) şi
echipamente – acţionează pozitiv asupra fenomenului turistic. Bogăţia de valori naturale (relief,
climă, hidrografie, floră, faună, etc.) istorice, de civilizaţie şi de cultură de care dispune o ţară
sau o zonă, precum şi gradul de amenajare a acestora şi facilităţile create pentru vizitare,
exercită o mare forţă de atracţie asupra fluxurilor turistice, determinând amploarea şi orientarea
lor. De altfel, pentru dezvoltarea turistică a unei zone, existenţa resurselor este esenţială. Cu
toate acestea, resursele mai modeste şi cu valoare mai redusă pot fi compensate prin calitatea
superioară a prestaţiilor, ca şi printr-un plus de dotare şi amenajarea în vederea practicării
turismului de odihnă şi recreere sau agrement. Însoţită de o promovare corespunzătoare,
experienţa a dovedit că, prin eforturile în vederea dezvoltării bazei materiale şi a diversificării
serviciilor, zone până nu demult exportatoare de turişti au devenit impunătoare, bucurându-se
de aprecierile anumitor segmente ale populaţiei.
Un alt fenomen cu implicaţii în dezvoltarea turismului este progresul tehnic în
domeniul transporturilor. El are consecinţe directe asupra creşterii gradului de mobilitate a
populaţiei, favorizând de plasarea în interes turistic; de asemenea el acţionează asupra altor
fenomene, cum ar fi urbanizarea, industrializarea, deteriorarea mediului, care, la rândul lor, îşi
pun amprenta asupra activităţii turistice.
În concluzie se poate spune că fenomenul turistic evaluează sub acţiunea intercalată a
unui complex de factori, cu forţă şi direcţii de influenţă, variind în raport cu condiţiile de timp
şi spaţiu, cu formele concrete ale circulaţiei turistice. Interferenţa acestor factori se
concretizează în impulsionarea circulaţiei turistice.
Cea mai mare parte a factorilor analizaţi îşi pun amprenta asupra cererii turistice -
latura cea mai dinamică a pieţei-cu toate acestea nu poate fi ignorat sau lăsat pe un plan
secundar rolul ofertei turistice. Este clar că absenţa sau nivelul scăzut al resurselor vor limita
dezvoltarea turismului, chiar şi în părţile cu un potenţial economic ridicat; aici se va forma o
cerere de emisie foarte puternică, a cărei satisfacere se va realiza în ţările ofertante. Ca urmare,
strategia dezvoltării turismului în limitele naţionale sau într-o anumită zonă este condiţionată de
dimensiunile şi varietatea resurselor, dar şi de gradul de amenajare a acestora.
3.3. RAPORTUL DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ. MEDIUL
ÎNCONJURĂTOR.
Turismul, ca orice activitate umană, fiind un consumator de spaţii şi resurse turistice,
participă implicit la poluarea şi degradarea mediului înconjurător şi a potenţialului turistic, fie
46
prin presiunea directă a turiştilor asupra peisajului, florei şi faunei sau a altor obiective turistice
pe care le poate deteriora parţial sau total, fie prin concepţia greşită de valorificare a unor zone,
puncte şi obiective turistice12.
Amplificarea activităţilor de turism, în forme tot mai variate şi dinamice a condus în
timp şi spaţiu la apariţia unor forme de poluare pe care le produc acestea, fără însă a avea
gravitatea celor declanşate de activităţile industriale şi din trafic rutier.
Sezonalitatea în timp şi spaţiu a consumului turistic, constituie un factor de poluare
fizică de foarte mare însemnătate. Efectele poluante ale supraaglomerării, din cauza
sezonalităţii activităţii turistice, pot fi datorate fie consumatorilor de turism, fie prestatorilor.
Oferta de servicii turistice de proastă calitate, din pricina suprasolicitării fizice şi psihice
a personalului, a comprimării timpului aferent fiecărui serviciu turistic, concomitent cu
supradimensionarea numărului de serii la masă şi tratament, în detrimentul timpului liber,
constituie efecte de poluare majoră cauzate de prestator.
Amenajarea turistică necorespunzătoare a teritoriului reprezintă un factor de poluare,
atât fizică precum şi economică, constituind cea mai gravă formă de degradare a resurselor
turistice de către însăşi activitatea turistică. Neconcordanţa calitativă şi cantitativă dintre
resursele turistice şi dotările aferente duce la disfuncţionalităţi în exploatare, cu repercusiuni în
eficienţa economică şi starea fizică corporală a dotărilor şi resurselor.
Neconcordanţa calitativă dintre resurse şi dotări comportă doua situaţii:
- dotarea la un nivel inferior de confort, a unor zone turistice ce dispun de resurse
excepţionale, oferă produse turistice de calitate necorespunzătoare;
- dotări superioare pentru zone cu resurse turistice reduse. Aici se mai poate interveni, în
sensul diversificării serviciilor oferite introducând resurse ce constituie puncte de atractivitate
de natură antropică (cazul Las Vegas în S.U.A. sau în judeţul Argeş lacurile artificiale de la
Călineşti care au devenit puncte de atracţie turistică în ceea ce priveşte pescuitul sportiv).
Nerespectarea corelaţiei logice cantitative dintre resurse şi dotări prezintă de asemenea
două situaţii care afectează negativ turismul:
- insuficienţa dotărilor în raport cu capacitatea de absorbţie a resurselor, imposibilitatea
dotărilor de a satisface fluxul turistic, ceea ce duce fără îndoială la degradarea fizică a resurselor
(Râul Târgului – în amonte de Câmpulung Muscel, zona Voina);
- excesul de amenajare, supradimensionarea cantitativă a dotărilor în raport cu resursele
existente.
12 Florina Bran, Tamara Simion, Puiu Nistoreanu – „Ecoturism”, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 85
47
Poluarea aerului
Activităţile turistice grupate pe forme de turism sau luate independent pot conduce la
reducerea calităţii aerului.
Derularea activităţilor la nivelul structurilor de cazare şi alimentaţie publică presupune
un consum mai ridicat de energie şi ca urmare există o poluare produsă de centralele termice
care deservesc staţiunile turistice13. În plus, în lipsa unor amenajări adecvate, privind
depozitarea deşeurilor menajere poate produce o poluare olfactivă a aerului din localităţile
turistice. Faţă de activităţile industriale, cele turistice au un impact redus asupra calităţii aerului.
Poluarea apei
Poluarea apei este mai des întâlnită în zonele turistice deoarece foarte multe activităţi
turistice nu se pot derula în lipsa unor resurse de apă, mai ales când este vorba de starea de
igienă în cadrul produselor turistice oferite. Consumul de apă calculat pentru fiecare turist este
destul de ridicat, atât în structurile de cazare, cât şi în cele de alimentaţie publică, a urmare
înregistrându-se un volum mai mare de ape uzate evacuate pe lângă cele provenite din partea
localităţii urbane sau rurale.
Poluarea apelor mai este produsă şi prin turismul neorganizat, prin campare în locuri
situate pe malurile apelor sau în perimetrul apelor freatice cu caracter mineral unde turiştii prin
gunoaie lăsate, pot contribui la scăderea calităţii apelor de suprafaţă sau subterane.
În tratamentele balneare pe baza anumitor substanţe chimice existente în apele minerale,
nămoluri, diferite proceduri pe bază de plante medicinale, alte substanţe, etc utilizate la diferite
proceduri medicale duc mai devreme sau mai târziu la eroziunea conductelor, aparatelor şi
dotărilor medicale, iar prin deversare conduc la poluare.
În hotelurile moderne există un control riguros al cantităţilor de apă folosite, deoarece
preţul acestei resurse este relativ ridicat. Poluarea apelor mai poate fi produsă şi de apele
menajere deversate de structurile de cazare şi restaurare care nu deţin microstaţii de epurare sau
dacă sunt deversate la reţeaua de canalizare şi epurare a localităţii, staţiile de epurare nu au
capacitate de prelucrare a unor volume mai mari sau nu deţin sisteme de filtrare performante şi,
ca atare, ape cu diferite grade de poluare ajung în apele naturale.
Poluarea solului
Solurile sunt afectate îndeosebi de cantităţile de deşeuri solide, care prin anumite
procese fizice şi chimice, pot afecta calitatea acestora14. Modul de colectare şi de depozitare a
deşeurilor solide provenite din activităţile turistice, va afecta pozitiv sau negativ, după caz,
calitatea solurilor15.
13 Florina Bran, Tamara Simion, Puiu Nistoreanu – „Ecoturism”, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 8814 Florina Bran, Tamara Simion, Puiu Nistoreanu – „Ecoturism”, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 8915 Drd. Cristiana Sima, Dr. Ghe. Marin – „Ecologie şi protecţia mediului”, Ed. Independenţa Economică, 1999
48
În general, solurile sunt afectate şi de multitudinea structurilor de agrement – terenuri de
sport, pârtii de schi. Instalaţii de transport pe cablu, etc., care produc tasări, pot declanşa
procese de erodare a acestora.
Poluarea vegetaţiei
Speciile vegetale sunt tot mai valoroase pentru păstrarea parametrilor de calitate a mai
multor componente ale mediului înconjurător.
Amenajările turistice pot contribui prin practica defrişărilor la reducerea spaţiilor
acoperite cu vegetaţie naturală, îndeosebi cu păduri. Activităţile turistice pot determina, prin
atitudinile consumatorilor, degradarea vegetaţiei existente – colectarea de lemn de foc pentru
picnic, parcare directă pe iarbă, ruperea de specii valoroase ca suveniruri, campare haotică etc.
Poluarea faunei
Speciile faunistice sunt valoroase sub aspectul rarităţii pentru domeniul ştiinţific şi
ecologic sau pentru domeniul pescuitului şi a vânătorii sportive.
Comportamentul zgomotos al turiştilor, camparea liberă a corturilor, au un impact
negativ asupra mediului de viaţă al mai multor specii de animale, multe dintre acestea foarte
sensibile la orice modificare adusă biotopului lor.
Poluarea fonică
Activităţile turistice deţin mai multe surse prin care produc zgomote cu caracter
disconfortant. Zgomotele sunt produse de marile lifturi de mărfuri, motoarele de pompare a
apei, aparatele frigorifice, mijloacele de transport componente ale oricărei activităţi turistice,
etc.
Toate aceste surse de zgomot sunt puncte negative in funcţionarea structurilor turistice
care pot afecta liniştea turiştilor şi care pot să determine scurtarea sejurului acestora.
Poluarea estetică
O destinaţie turistică devine atractivă atât prin prisma calităţii serviciilor oferite cât şi
prin ambianţa estetică a mediului, care se traduce prin personalizarea oricărei atracţii turistice
prin arhitectura şi panorama peisagistică.
Prin intermediul mişcării postmoderniste se încearcă de fapt o recuperare a valorilor
culturale, să se atragă mai mulţi turişti. Aceasta se poate manifesta pe mai multe planuri:
-utilizarea limbajului arhitectural din trecut amalgamat în formă de expresii noi;
-înţelegerea eclectismului actual din arhitectură şi atragerea acestuia în turism, pentru a
îmbogăţi potenţialul turistic;
-deschiderea mişcării avangardiste din arhitectură către investiţiile din industria turistică.
În determinarea tipului de design necesar pentru orice staţiune turistică este nevoie să se
deruleze mai multe etape:
49
-stabilirea metodologiei de cercetare, prin care se face o analiză prealabilă a modului de
organizare a aşezărilor pentru a elabora direcţiile viitoare de dezvoltare;
-definirea caracteristicilor ambientale ale oricărei localităţi turistice;
-analiza relaţiei dintre forma turismului pentru care se pretează o localitate turistică şi
elasticitatea turistică oferită de sistemul arhitectural pentru adaptarea ulterioară la forme noi de
turism, în condiţiile în care opţiunile turiştilor sunt în continuă evoluţie;
-modul de organizare a unei localităţi turistice se referă la relaţia dintre activităţile
turistice practicate şi tipul de clădiri existente şi nivelul lor de dotare.
Orice staţiune sau localitate turistică trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe:
-imaginea de ansamblu trebuie să fie deosebită; proiectele de investiţii pentru
modernizări trebuie să aibă în vedere includerea unor elemente constructive care să confere
originalitate şi atractivitate;
-toate planurile de amenajare şi proiectele de investiţii trebuie să realizeze şi o
ierarhizare a părţilor componente ale unei localităţi;
-toate clădirile cu funcţie turistică trebuie să beneficieze de spaţii liniştite, nepoluante,
axate pe zone verzi.
În plus, ţinuta necorespunzătoare a personalului, lipsa unor uniforme neatrăgătoare,
aspectul fizic anost al prestatorului constituie de asemenea factori de poluare estetică în
turism16.
CAPITOLUL 4.
VALORIFICAREA BAZEI MATERIALE EXISTENTE
16 Mihaela Deaconu – „Management – Marketing în turism”, Editura Independentă Economică, 1998
50
ŞI A POTENŢIALULUI TURISTIC PRIN OFERTA TURISTICĂ.
4.1. BAZA MATERIALĂ ŞI PIAŢA PRODUSELOR TURISTICE.
CEREREA ŞI OFERTA
În judeţul Argeş, zonele cu cel mai mare flux turistic sunt zona oraşului Piteşti, zona
oraşului Curtea de Argeş (Valea Argeşului în amonte de Curtea de Argeş), zona oraşului
Câmpulung Muscel (Valea Râului Târgului în zona Voina) şi zona văilor Dâmboviţa şi
Dâmbovicioara (turismul rural).
Definiţie: BAZA MATERIALĂ17 cuprinde echipamentul turistic şi capacitatea de
producţie a ofertei turistice, care împreună cu forţa de muncă alcătuiesc premisele necesare
desfăşurării activităţii turistice. Sunt incluse: baza materială a cazării, a restaurării, a
divertismentului şi a transportului. Baza materială a turismului prezintă anumite particularităţi
faţă de baza materială a altor activităţi de producţie:
Baza materială şi resursele naturale turistice trebuie să se afle în corespondenţă atât pe
plan calitativ structural cât şi în plan cantitativ ca şi volum al dotărilor;
Investiţiile, modernizarea şi diversificarea echipamentului se realizează în raport de
resursele turistice naturale şi în raport de cererea turistică. Efortul investiţional este invers
proporţional cu calitatea atracţiei turistice a resurselor naturale.
Baza materială a cazării (a serviciilor de primire)
Baza materială a cazării este diferenţiată în raport de gradul de confort în structurile
hoteliere, extrahoteliere şi nepermanent. Industria hotelieră cuprinde următoarele structuri de
primire:
-hotelul
-motelul
-pensiunea
-hanul
Aceste dispun de servicii de cazare şi alimentaţie furnizate în aceeaşi incintă. Industria
prestatoare de servicii secundare este reprezentată de acele structuri care asigură numai servicii
de cazare. Acestea sunt grupate sun forma următoarelor structuri de primire18:
Tabel nr. 6
CLASIFICAREA STRUCTURILOR DE PRIMIRE
Hoteluri de la 1*-5* Hoteluri apartament de la 2*-5*
17 Mihaela Deaconu – „Management – Marketing în turism”, Editura Independentă Economică, 199818 Mihaela Deaconu – „Management – Marketing în turism”, Editura Independentă Economică, 1998
51
Moteluri de la 1*-3* Vile de la 1*-5*Sate de vacanţă de la 2*-3* Campinguri de la 1*-4* Popas turistic de la 1*-2* Pensiuni turistice de la 1*-4*Sursa: Mihaela Deaconu - „Management-Marketing în turism”, Ed. Independenta
Economică, 1998
Criteriile după care baza materială a cazării se încadrează în categoriile 1* până la 5*,
sunt legate de numărul de servicii turistice care sunt incluse în tariful de cazare sau care se
plătesc separat.
Astfel unităţile de la 4 la 5 stele trebuie să asigure minim 18 servicii, unităţile de 3 stele
trebuie să asigure 15 servicii minim, unităţile de 2 stele trebuie să asigure minim 10 servicii şi
unităţile de o stea trebuie să asigure minim 5 servicii.
Structurile extrahoteliere sunt reprezentate de reşedinţe secundare, apartamente
mobilate, unităţi sociale de cazare.
Baza materială a restaurării
Repartizarea pe categorii a bazei materiale a restaurării:
Restaurantul -clasic
-specializat
-cu specific naţional sau local (braseria, grădina de vară)
Baruri –Lux (cat. I, II, III)
Fast food: -restaurant cu autoservire;
-bufet tip expres;
-pizzerie;
-snack bar;
Cofetăria- de lux (cat. I,II,III).Patiseria, plăcintărie, simigerie, etc.
Definiţie: PIAŢA TURISTICĂ este o componentă a pieţei serviciilor de consum şi se
defineşte ca sferă interferenţei ofertei turistice (materializată prin producţia turistică) şi cererea
turistică (materializată prin consum).
Pe piaţa turistică, locul consumatorului nu coincide cu locul cererii. Locul consumului
se identifică cu oferta turistică amplasată într-un anumit spaţiu, altul decât locul de reşedinţă al
consumatorilor.
Piaţa turistică poate fi analizată în funcţie de mai multe criterii. Astfel, după criteriul
geografic sau după aria sa de acoperire, piaţa turistică se împarte în:
-pieţe locale;
-pieţe zonale;
-pieţe naţionale;
52
-pieţe internaţionale;
În funcţie de nivelul la care este privită piaţa, vorbim de:
-piaţa produsului turistic;
-piaţa întreprinderii turistice (a firmei);
PRINCIPALII FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ DINAMICA PIEŢEI TURISTICE SUNT:
-Volumul;
-Structura;
-Calitatea resurselor turistice (potenţialul turistic);
-Gradul de amenajare turistică a teritoriului;
-Nivelul veniturilor consumatorilor potenţiali;
-Nivelul preţurilor şi tarifelor;
-Factori conjuncturali care de regulă acţionează pe perioadele scurte de timp
(factori naturali);
-Durata concediilor şi a timpului liber in general.
Elemente fundamentale19 care se urmăresc în legătură cu piaţa turistică sunt următoarele:
-Produsele turistice ca forme de particularizare a ofertei existente;
-Cererea turistică reprezentată de turiştii autohtoni sau străini cu tot ce presupune
aceasta (tipologie, vârstă, motivaţii, venituri);
-Comunicarea sau informarea turiştilor potenţiali;
-Concurenţa reprezentată de majoritatea ofertanţilor aceluiaşi tip de produs;
-Mediul în care îşi desfăşoară activitatea agenţii economici din turism.
Cuantificarea cantitativă a elementelor pieţei se realizează cu ajutorul următoarelor
noţiuni:
-Capacitatea pieţei turistice reprezintă necesitatea pentru un anumit produs comercializat
pe o anumită piaţă fără a se lua în calcul nivelul veniturilor. Se calculează ca produs între
capacitatea medie de consum şi numărul consumatorilor potenţiali;
-Potenţialul pieţei turistice care exprimă cererea tuturor consumatorilor pentru un anumit
produs turistic în funcţie de veniturile lor şi de preţul practicat pentru acel produs;
-Volumul pieţei produsului turistic cuprinde totalitatea tranzacţiilor încheiate pentru un
anumit produs pe o piaţă dată într-un interval de timp;
-Locul pe o piaţă al unui anumit produs turistic care se referă la acea parte a volumului
pieţei acoperite din vânzările realizate pentru respectivul produs.
19 Mihaela Deaconu – „Management – Marketing în turism”, Editura Independentă Economică, 1998
53
Caracteristicile pieţei turistice:
-Piaţa turistică este o piaţă complexă, dificil de cercetat, este o piaţă fragmentată;
-Pe piaţa turistică se comercializează produse abstracte care nu pot fi cunoscute
cantitativ şi calitativ decât în momentul consumului;
-Pe piaţa turistică, oferta este percepută sub forma unei imagini care se conturează la
nivelul fiecărui turist cu ajutorul informaţiilor verbale şi scrise transmise prin diverse căi;
-Piaţa turistică implică un risc mai mare decât cel de pe piaţa bunurilor de consum, atât
pentru turişti cât şi pentru agenţii economici.
Componentele de bază ale pieţei turistice sunt cererea şi oferta turistică.
CEREREA TURISTICĂ
Cererea turistică se manifestă într-un număr infinit de variante, diferenţiate de la un
client la altul în funcţie de tipologia socioprofesională, familia, motivaţiile de consum.
Cererea turistică nu presupune un consum periodic al aceluiaşi produs turistic oferit la
aceeaşi destinaţie. Chiar dacă deplasarea în scop turistic se face în cadrul aceleiaşi zone,
produsul turistic consumat va fi de fiecare dată altul.
Definiţie: CEREREA TURISTICĂ este ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa
de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii pentru alte motive decât prestarea
unei activităţi remunerate la locul de destinaţie.
Materializarea cererii turistice este consumul turistic definit ca totalitatea cheltuielilor
efectuate de cererea turistică pentru achiziţionarea unor servicii şi bunuri legate de motivaţia
turistică.
Consumul turistic exprimă cererea solvabilă a populaţiei pentru serviciile turistice care
îşi găseşte echivalent în oferta turistică în timp şi spaţiu.
Cererea turistică se formează la locul de reşedinţă al turiştilor (bazinul cererii), iar
consumul cererii se desfăşoară în bazinul ofertei.
Cererea turistică este afectată de sezonalitate datorită influenţei factorilor naturali şi
sociabili. În vederea reducerii sezonalităţii cererii există posibilitatea de a se interveni prin
măsuri legislative.
Factori determinanţi ai cererii turistice (clasificare):
-factorii determinanţi economico-sociali:
-factorul demografic;
-timpul liber;
-veniturile;
-procesul de urbanizare.
54
-factorii determinanţi motivaţionali:
-destinderea;
-divertismentul;
-dezvoltarea.
OFERTA TURISTICĂ 20
Oferta turistică se caracterizează prin limite de ordin temperamental. Ea este complexă
incluzând în structura sa elemente de atracţie turistică şi elemente funcţionale. Oferta turistică
este rigidă, susţinută de faptul că nu este posibilă adaptarea într-un timp scurt a componentelor
ofertei ca urmare a variaţiei cererii.
Definiţie: OFERTA TURISTICĂ este cadrul şi potenţialul natural şi antropie,
echipamentul de producţie a serviciilor turistice, sursa de bunuri materiale destinate consumului
turistic, forţa de muncă specializată în acţiuni specifice, infrastructura turistică şi condiţiile de
comercializare.
Oferta turistică se constituie în totalitatea atracţiilor care pot motiva deplasarea turiştilor
şi a elementelor destinate să satisfacă cererea.
Componente ale structurii ofertei turistice:
-elemente de atractivitate, respectiv resursele umane, socio-culturale, umane şi
tehnologice;
-elementele funcţionale compuse din echipamente şi servicii care fac posibilă producţia
şi pun in valoare atractivitatea.
Factorii determinanţi ai ofertei turistice sunt: teritoriul, sectorul terţiar, baza materială.
Clasificarea ofertei:
-oferta turistică de vacanţă - are în vedere turismul sportiv, recreativ, familial;
-oferta turistică culturală - are în vedere turismul de studii, religios, de festivaluri;
-oferta turistică de afaceri - are în vedere turismul itinerar, de congrese, stimulator;
-oferta turistică pentru îngrijirea sănătăţii- turismul balnear, turismul de tratament,
turismul profilactic.
Definiţie: PRODUCŢIA TURISTICĂ ansamblul serviciilor care folosesc echipamente
de producţie şi forţă de muncă şi se materializează, într-un consum efectiv în cadrul unei
ambianţe specifice.
4.2 VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC ŞI AL BAZEI
MATERIALE EXISTENTE PRIN OFERTA TURISTICĂ ÎN JUDEŢUL ARGEŞ.
20 Mihaela Deaconu – „Management – Marketing în turism”, Editura Independentă Economică, 1998
55
În judeţul Argeş, baza materială este foarte bine reprezentată în zona marilor oraşe –
Piteşti, Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel – prin structuri de cazare şi restaurante numeroase.
În oraşul Piteşti ca şi structuri de cazare există numeroase hoteluri: cel mai mare şi recunoscut –
Hotel Muntenia 3*, Hotel Metropol 3*, Hotel Carmen 3*, Hotel Magic 3*, Hotel Argeş 2*,
Hotel Euro 3*, Hotel Rehoma 3*, Hotel Victoria 3*, Hotel Campus (cel mai nou), etc. Există şi
Cornul Vânătorului – restaurant în cel mai frumos parc din oraşul Piteşti (Pădurea Trivale)- care
posedă şi structuri de cazare sub forma căsuţelor.
Cele mai cunoscute hoteluri din vecinătatea oraşului Piteşti sunt Hotel Star 3*, din
Bascov, construit chiar pe malul râului Argeş şi Hotel Carmen 2* tot în Bascov.
Toate aceste structuri de cazare enumerate oferă o gamă diversificată de servicii turistice
care să răspundă celor mai înalte exigenţe ale turiştilor prin:
-cazare în limita categoriei menţionate (2-3*)
-restaurare (toate posedă restaurant propriu)
-bar de zi, discoteci, cluburi de noapte, etc.
-parching
-rent-a-car (S.C. Melania S.R.L., S.C. Muntenia S.A.), etc.
În oraşul Curtea de Argeş există structuri reprezentative pentru baza materială a
judeţului, dar cele mai multe şi căutate sunt pe valea Argeşului în amonte de Curtea de Argeş
spre izvoare.
S.C. CONFARG S.A
Complexul Confarg- situat în municipiul Curtea de Argeş, la 150 km de Bucureşti şi 160
km de Braşov pe drumul naţional DN 7C. Acest complex dispune de următoarele unităţi:
-hotel cu o capacitate de 39 locuri de cazare dispuse în:
-13 camere dbl. 5 camere sgl. Dotate cu Tv color, conectat la un sistem de
televiziune prin satelit, telefon cu acces la linie internaţională, radio, frigider cu minibar, grup
sanitar cu cabină de duş;
-4 apartamente (dormitor şi living) dotate cu TV color, conectat la un sistem de
televiziune prin satelit, telefon cu acces la linie internaţională, radio, frigider cu minibar, grup
sanitar cu cabină de duş şi jacuzzi.
-salon restaurant – capacitate 72 de locuri din care 12 locuri în separeu amenajat după
ultimele cerinţe în domeniu care poate să satisfacă cele mai rafinate pretenţii.
-salon mic dejun- capacitate 40 de locuri;
-bar de zi- capacitate 20 de locuri;
-sală de conferinţă şi seminarii- capacitate de 60 de locuri dotată cu retroproiector;
-saună, sală de masaj, sală fitness, etc.
56
S.C: POSADA S.A
HOTEL POSADA- oferta turistică a acestui hotel cuprinde 224 locuri de cazare
dispuse în camere sgl. sau dbl. şi apartamente; de asemenea sunt oferite o serie de facilităţi
precum: grupuri sanitare cu cabine de duşuri, televizor, telefon. Restaurantul Posada din incinta
hotelului îşi oferă serviciile într-o ambianţă plăcută, având o capacitate de 200 de locuri. În
cadrul terasei sunt incluse 80 de locuri, existând posibilitatea de a fi organizate diverse
festivităţi, dispunând şi de parking. Prin intermediul agenţiilor de turism se pot face rezervări de
locuri pentru întruniri de afaceri, pentru agrement sau tratamente balneare21.
CABANA CUMPĂNA- situată la 45 km de Curtea de Argeş, pe malul lacului Vidraru-
oferă posibilităţi de odihnă şi agrement într-un peisaj montan pitoresc. Aceasta dispune de 82
locuri de cazare din care: 18 camere dbl., 12 tpl., un apartament cu baie, apa caldă şi încălzirea
furnizată de o centrală termica automată proprie. Dispune de discotecă, dar şi de posibilităţi
pentru închiriere, mijloace de agrement pe Lacul Vidraru (bărci, hidrobiciclete, şalupe), jocuri
şi material sportiv. Alte facilităţi: piscină plutitoare pe lac, vaporaş cu capacitate de 100 locuri
care asigură transferul între Casa Argeşeană şi Cabana Cumpăna.
CABANA VALEA CU PEŞTI- situată la 39 de km de Curtea de Argeş, pe malul
Lacului Vidraru oferă posibilităţi de odihnă şi agrement într-un cadru natural pitoresc. Oferta pe
care o propune se constituie din 49 locuri de cazare, din care:
-11 camere tpl. cu Tv color şi grup sanitar propriu cu cadă;
-4 camere dbl. cu chiuvetă, toaletă şi duş;
-1 cameră cu pat matrimonial cu TV color şi grup sanitar propriu cu cabină de duş; -
apartament cu TV color şi grup sanitar propriu cu cadă;
-apartament cu TV color şi grup sanitar propriu şi cabină de duş.
CABANA PÂRÂUL CAPRA - situată la 75 km de Curtea de Argeş şi 9 km de Bâlea
Lac pe Transfăgărăşan la limita golului alpin. Oferta acesteia cuprinde 29 de locuri de cazare,
21 Ghidul turistic al Judeţului Argeş, Ediţia 2001
57
delimitate astfel: 8 camere dbl., 3 camere tpl., un apartament cu baie, apă caldă şi centrală
proprie. Este inclus şi un restaurant de categoria I cu capacitate de 40 de locuri şi o pârtie de
schi pentru amatorii de sporturi de iarnă.
Alte cabane intrate în circuitul turistic existente în evidenţa A.N.A.T. de pe Valea
Argeşului: Piscul Negru, Casa Argeşeană care oferă, inedit pentru judeţul Argeş, cazare şi
restaurante în hotel plutitor pe lacul Vidraru.
Pe lângă acestea există în zona Arefu – Căpăţâneni multe pensiuni agroturistice
neclasificate încă, dar care se alătură la baza materială existentă deja.
Zona oraşului Câmpulung Muscel este recunoscută pentru numărul mare de turişti care o
tranzitează în drum spre principalele obiective turistice de pe valea Râului Târgului sau văile
râurilor Dămboviţa şi Dâmbovicioara. Aici baza materială a cazării este foarte bine reprezentată
prin fermele agroturistice în cadrul turismului rural.
TURISMUL RURAL
Formele de organizare a turismului rural - baza materială a cazării este reprezentată de:
-Camera de găzduire, fără alte servicii- reprezintă forma cea mai simplă şi se constituie
într-o alternativă în perioada sezonului plin. Este proprie agroturismului.
-Ferma agroturistică- spaţiu de cazare în cadrul fermelor sau a gospodăriilor, acestea
oferind şi servicii suplimentare- masă + agrement.
-Agenţii economici atestaţi, sub forma asociaţiilor familiale sau societăţilor comerciale.
Pentru aceste forme există obligativitatea dobândirii autorizaţiei de funcţionare care conferă
protecţie consumatorilor.
58
-Agenţiile de turism care operează cu programe proprii sau cu programe puse la
dispoziţia turiştilor de către gospodăriile individuale.
-Fundaţiile, asociaţiile, federaţiile (O.N.G.), care promovează activitatea de turism rural
(în România 100).
BAZA MATERIALĂ A PRIMIRII
Este reprezentată prin următoarele structuri:
-Ferma agroturistică – o structură cu capacitate de până la 20 de camere care
funcţionează în cadrul gospodăriilor ţărăneşti şi unde se asigură servicii de masă şi agrement –
-Pensiunea agroturistică – include între 3 şi 20 de camere, aparţinând locuinţei
cetăţeanului sau unor clădiri independente.
-Motelul – este un ansamblu de apartamente aflate în acelaşi corp, compuse din cameră
+ baie + amplasament pentru maşină (turism automobilistic).
-Hotelul Rustic Pavilionar – este tipul de hotel specific mediului rural, care include mai
multe pavilioane.
-Popasul turistic – este un tip de hotel cu mai puţin de 10 camere şi restaurant cu
specific zonal aşezat pe un traseu turistic.
-Satul de vacanţă – este un centru turistic alcătuit din spaţii de cazare cu masă şi
agrement.
BAZA MATERIALĂ A AGREMENTULUI
Micropăstrăvăria este un punct de agrement organizat în apropierea pensiunii, format
dintr-un loc îngrădit la care se adaugă un punct de închiriere ale obiectelor necesare pescuitului
sportiv şi o zonă amenajată pentru prepararea şi servirea păstrăvilor pe loc.
-Stâna
-Parcul turistic
-Ferma cinegetică
-Complex agremental turistic montan- pârtii de schi, bazine, piscine, saună, teren de
sport şi antrenament hipic, secţie de medicină homeopată, farmacie specializată, cosmetice, etc.
În zona oraşului Câmpulung Muscel există multe pensiuni ţi ferme agroturistice în special pe
culoarul Rucăr - Bran22. Astfel întâlnim hanuri (Podul Dâmboviţei, Brusturet), şi o
micropăstrăvărie chiar şa intrarea în Cheile Dâmbovicioarei. În zona Rucăr se află o mulţime de
pensiuni turistice intrate în baza de date a A.N.T.R.E.C. cum ar fi:
22 WWW.ANTREC.RO
59
Tabel nr. 7
PENSIUNI AGROTURISTICE ÎN ZONA RUCǍR
Numele pensiunii Categoria Facilităţi de cazarePensiunea Ana 2 flori 4 pers. – 2 camerePensiunea Cristina 2 flori 10 pers. – 5 camere Pensiunea Ela 2 flori 8 pers. – 4 camerePensiunea Folea 2 flori 8 pers. – 4 camerePensiunea Georgeta 2 flori 12 pers. – 6 camerePensiunea Geta 2 flori 12 pers. – 6 camerePensiunea Ileana 2 flori 10 pers. – 5 camerePensiunea Luciana 2 flori 8 pers. – 4 camerePensiunea Marilena 2 flori 6 pers. – 3 camerePensiunea Maris 2 flori 6 pers. – 3 camerePensiunea Rucsi 2 flori 8 pers. – 4 camerePensiunea Soare 2 flori 9 pers. – 5 camereSursa: Site-ul oficial A.N.T.R.E.C. – WWW. ANTREC. RO
Societatea comercială de turism „MUSCELUL S.A.”- Cabana Voina situată la 25 km de
Câmpulung Muscel cu trecere prin Lereşti, într-o zonă de un pitoresc aparte, dispune de 140
locuri de cazare, în camere de 2,4 şi 6 paturi, restaurant, terasă, bar de zi, bar de noapte non-
stop. În plus, în această zonă mai sunt şi cabanele de categorie inferioară cabanei Voina,
Cabana Soarelui şi Cabana Cuca23.
În judeţul Argeş oferta turistică este foarte variată, sistemul de lucru cu agenţiile de
turism funcţionând perfect astfel fără ca oamenii să părăsească oraşul şi să se documenteze,
sunt înştiinţaţi de oferta existentă. Piaţa produselor turistice este vastă şi concurenţa foarte
mare. Agenţiile de turism fac studii de piaţă, şi de comportament al consumatorului de produse
turistice, deoarece nevoile se modifică şi trebuie oferită o diversitate de produse turistice.
4.3. POTENŢIALUL TURISTIC AL ETNOGRAFIEI ŞI FOLCLORULUI
DIN JUDEŢUL ARGEŞ
Factorii care influenţează evoluţia agroturismului
România este o ţară cu mare disponibilitate pentru turism, conferită de resursele variate,
naturale şi antropice cu care este înzestrată24. Prin diversele forme de turism repartizate
armonios pe întreg teritoriul ţării, prin clima sa propice practicării turismului în tot timpul
anului, prin floră, faună şi prin monumentele sale istorice şi arhitectonice, România poate
satisface pretenţiile celui mai exigent turist, român sau străin.
23 Ghidul turistic al Judeţului Argeş, Ediţia 200224 Şt. Mitrache, coord – lucrare citată, pag. 7 – 8
60
Pe fondul acestui bogat patrimoniu de resurse naturale şi antropice, agroturismul
românesc a găsit un spaţiu deosebit de propice pentru dezvoltare, acest proces fiind însă
impulsionat şi de o serie de alţi factori cum ar fi:
-Complexitatea societăţii moderne, manifestată şi prin faptul că omul contemporan caută
să depună un efort fizic din ce în ce mai mic, să-şi uşureze munca. Astfel, pentru a-şi compensa
nevoia de mişcare, el încearcă să-şi petreacă cât mai mult timp în aer liber, în mijlocul naturii.
Se impune deci, dezvoltarea în viitor a acestor forme de turism care să asigure modalităţi cât
mai diversificate de petrecere a timpului liber aproape de natură, iar agroturismul se afirmă ca o
soluţie adecvată în acest domeniu.
-Reducerea săptămânii de lucru care a condus la creşterea timpului liber şi astfel la
căutarea unor noi modalităţi şi forme de recreere.
-Preocuparea specialiştilor din turism pentru găsirea unor noi „formule” de vacanţă, în
care să se reflecte cât mai fidel preferinţele şi care să satisfacă cerinţele unui turism ce tinde să
devină un fenomen de masă. Astfel, alături de vacanţele combinate mare – munte, tratament –
excursii, în ultimul timp s-au impus, ca noi forme de concediu, satele de vacanţă, sejurul în
mediul rural, sejur de ferme, dar mai ales satele turistice atât ca necesitate, cât şi ca „modă
turistică”.
-Pitorescul şi puritatea aşezărilor rurale, situate într-un mediu nepoluat, păstrătoare de
tradiţii şi cu un bogat trecut istoric care, în afara funcţiilor politico-administrative, sociale,
economice şi culturale proprii, îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului funcţia de primire
sau găzduire a turiştilor.
-Nostalgia locuitorilor din zonele urbane pentru locurile natale constituie, de asemenea,
un factor dinamizator al apariţiei agroturismului.
-Tarifele accesibile şi faptul că agroturismul este o formă de turism ce se poate practica
în toate cele patru anotimpuri, contribuind pe această cale la evitarea aglomeraţiei specifice
sezoanelor de vârf.
-Insuficienţa spaţiilor de cazare din unele staţiuni (în special cel balneoclimaterice) a
condus la frecvente solicitări de cazare a turiştilor la gospodăriile rurale din apropiere.
-Veniturile marii majorităţi a turiştilor care, în ultima perioadă, nu mai permit achitarea
nivelului înalt al tarifelor practicate de reţeaua hotelieră şi de restaurante.
Având în vedere acţiunea conjugală a acestor factori, în literatura de specialitate se scot
în evidenţă, tot mai pregnant, avantajele acestei noi forme de turism care constau îndeosebi în:
-valorificarea prin intermediul turismului, a bogatului potenţial rural;
-reducerea investiţiilor statului pentru capacităţile de cazare, alimentaţie sau agrement;
-reducerea la minim a personalului de servire;
61
-decongestionarea zonelor turistice supraaglomerate;
-îmbunătăţirea nivelului de trai prin utilizarea şi dotarea acestor zone cu bază materială
turistică;
-stabilizarea populaţiei rurale prin crearea de locuri de muncă în sfera serviciilor
turistice;
-surse suplimentare de venituri pentru populaţia rurală;
Motivaţii posibile pentru turismul rural
La baza activităţii de deplasare de la locul de reşedinţă spre alte destinaţii stau o serie de
motivaţii turistice care „cuprind”, în esenţă, trebuinţe, impulsuri, intensităţi, valenţe şi tendinţe
specifice, având caracter personal, influenţat de o mulţime de factori dintre care nu lipsesc
aspecte ale mediului, atitudinile faţă de propria persoană, scopul conştient ca răspuns pragmatic
la trebuinţe25.
Cerinţa crescândă pentru turismul din regiunile rurale, de reorientare a unor aspiraţii,
gusturi, tendinţe către folclor, tradiţie şi puritate a naturii necesită un comportament turistic,
care, la rândul său, implică un set de motivaţii adecvate. Astfel, pornind de la caracteristicile
mediului citadin, alăturate obligaţiilor şi convenţiilor sociale specifice, se pot depista o serie de
necesităţi pe care orăşeanul le emite din ce în ce mai constant şi tinde să le transforme în
acţiune26:
-Reîntoarcerea la natură, motivaţie valabilă pentru toate categoriile de vârstă, sex,
profesie, statut social este rezultatul necesităţii de relaxare, sănătate, confort fizic şi spiritual. Ea
demonstrează că omul modern nu se poate rupe de modul natural de viaţă, iar contactul lui cu
mediul rustic are efecte în menţinerea echilibrului său.
-Cunoaşterea şi adeziunea temporară la grupurile de apartenenţă specifică zonelor
rurale, dintre care enumerăm: familia de tip patriarhal, comunitatea locală, grupul de muncă,
grupul folcloric. Turistul care vine în contact cu aceste grupuri primare îşi satisface unele
necesităţi sociale, a căror realizare este adesea obstrucţionată în mediul citadin.
-Cunoaşterea, înţelegerea şi creativitatea sunt, de asemenea, motivaţii care se pot realiza
cu succes în ambianţa satului turistic. Contactul nemijlocit cu piese ale tezaurului istoriei
naţionale, ale folclorului, ocupaţiilor tradiţionale şi obiceiurilor populare, transformă vacanţele
rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor cunoştinţe şi de dobândire a unor deprinderi
ce dau turiştilor satisfacţii personale şi sentimentului utilităţii.
-Motivaţiile estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie,
naturaleţe, îndeamnă pe majoritatea turiştilor să pornească spre zone rustice ce atrag prin
pitorescul şi farmecul lor.25 R. Minciu, P. Baron, N. Neacşu – Economia turismului, Bucureşti, 1994, pag. 3126 Şt. Mitrache, coord – lucrare citată, pag. 22 – 24
62
-Curiozitatea, ce decurge din informaţiile asupra ospitalităţii populare, obiceiurilor
gastronomice, artizanatului şi ritualurilor săteşti – determină largi categorii de turişti să le
cunoască şa faţa locului.
-Odihna, cura de aer şi consumul de alimente proaspete de care doresc să beneficieze cei
ce îşi îngrijesc sănătatea în vacanţă, se îmbină armonios în raza aşezărilor rurale, concurând
adesea, prin particularităţile lor, cu regimul de cură oferit de staţiunile balneare.
-Modalităţile specifice de agrement (sportul, vânătoarea şi pescuitul sportiv,
ascensiunile şi drumeţiile) ce capătă o notă de autenticitate în funcţie de fiecare zonă sau
regiune turistică, deoarece satul turistic românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie,
ci poartă amprenta originalului şi a ineditului.
Din acest punt de vedere, turismul rural românesc poate fi considerat o adevărată terapie
anti-stres, un loc de întâlnire cu natura sălbatică, poartă de intrare în lumea tradiţiilor şi datinilor
populare, reîntoarcerii la origini ce se adresează cu precădere pieţei mondiale şi în mod precis,
segmentelor de turişti din marile aglomerări urbane. Pentru aceste categorii de turişti,
cunoscutul specialist în marketing Jost Krippendorf e enunţat un număr de 20 motivaţii
posibile, fără a stabilii o ierarhie precisă27:
-atracţia peisajului;
-calitatea mesei;
-atmosfera generală;
-calitatea climatului în legătură cu sănătatea;
-posibilităţile de odihnă şi recreare;
-itinerariul (dus şi întors);
-preţul avantajos;
-contactul cu atracţiile, tradiţiile culturale, obiceiurile şi limba populaţiei locale;
-pitorescul drumurilor;
-ospitalitatea primirii;
-posibilităţi de practicare a anumitor sporturi;
-folclor local;
-iniţiere în meşteşuguri tradiţionale;
-pregătirea călătoriei şi formalităţi;
-posibilităţi de cumpărături artizanale;
-prezentarea puternică a legăturilor patriarhale;
-fragmentarea vacanţelor în 3-4 minivacanţe dintre care una poate fi petrecută într-un sat
rustic;27 P. Nistoreanu – „Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999, pag. 102,105
63
-dezvoltarea turismului ecologic şi cultural;
-condiţii de cazare rustice;
-alte pasiuni şi distracţii.
Tipuri de sate turistice din Argeş
Satele turistice sunt aşezări rurale pitoreşti, bine consolidate din punct de vedere
economic, edilitar şi cultural, situate în medii nepoluate, conservatoare ale unor modele
culturale (obiceiuri, inventar al obiectelor de muncă, port, gastronomie) şi care, dincolo de
funcţiile politice, administrative, culturale, sociale ş.a., îndeplinesc, sezonier sau permanent,
funcţia de primire a turiştilor.
Numeroase clasificări avansate de specialişti au în vedere funcţionalitatea acestor sate
(Negoescu, 1974, Nistoreanu, 1999, Buianu, Bogdan, 2001) elementului esenţial care
conturează motivaţional actul turistic. Au fost indentificate următoarele tipuri de sate:
-satele peisagistice: Dâmbovicioara, Arefu, Nucşoara, Rucăr;
-satele de interes cultural-istoric: Sălătrucu, Boteni, Berevoieşti, Lereşti;
-satele de creaţie artistică şi artizanală: Dragoslavele, Rucăr, Corbi:
-satele balneare şi balneoclimaterice: Bughea de Jos, Brădetu;
-satele pomi-viticole: Ştefăneşti.
-Aşezările rurale de interes turistic
-Aşezările rurale din judeţul Argeş, de interes turistic sunt:
Comuna Dâmbovicioara este aşezată în partea de nord-est a judeţului Argeş. Suprafaţa
comunei este de 6407 hectare cu un procent de 50% fond forestier.
Locuitorii acestei comune fiind stabiliţi în trei sate: Dâmbovicioara – reşedinţă
comunală, Ciocanul şi Podu Dâmboviţei.
Satul Dâmbovicioara este atestat documentar la 14.07.1579. Satul Dâmbovicioara are
numeroase monumente ca:
-biserica parohială cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul” clădită între anii 1903-1906;
-cetatea Oraţia;
-cruce, monument de cult şi document de cult din piatră, se află lângă podul de peste
râuşorul Bazna şi a fost ridicată în anul 1710;
-cruce, monument de cult istoric din piatră, a fost înălţată în anul 1711;
64
-în satul Ciocanul avem câteva monumente de cult cum ar fi: Biserica filială cu hramul
„Sf. Nicolae”, a fost zidită în anii 1972 – 1975; cruce din piatră, monument de cult, se află
dispusă la ramificaţia unui drum cu o potecă ce urcă spre cabana Brusturet, a fost ridicată în
toamna anului 1688;
Satul Podul Dâmbovicioarei are ca vestigii:
-biserica filială cu hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, fiind ridicată între anii
1944 – 1953 din piatră cioplită;
-pod construit din vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714);
-loc istoric, în care în ziua de 15 octombrie 1659 s-au întâlnit aici Mihnea al II-lea,
domnitor al Ţării Româneşti (1658-1659) cu Gheorghe Rakoczi al II-lea, principele Otoman;
-monument al eroilor din primul război mondial, se află aşezat în curtea bisericii din
localitate;
Printre altele mai pot fi vizitate: Cheile Dâmboviţei, Cheile Dâmbovicioarei, Peştera
Dâmbovicioarei, Ghimbavu, Cabana şi Cheile Brusturet, Peşterea Ulucei etc.
Aşezat în frumoasa depresiune cu acelaşi nume de la poalele munţilor Leaota şi Iezer-
Păpuşa, la confluenţa Râuşorului cu Dâmboviţa, Rucărul este unul dintre cele mai mari şi mai
vechi sate de munte.
Deşi atestat documentar destul de târziu, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, într-
un document din 1368, Rucărul continuă neîntrerupt o străveche vatră de locuire. Astfel,
primele dovezi ne arată existenţa aici a castorului roman de la Scărişoara, care asigură în
principal paza drumului transcarpatic al Branului.
Potenţialul turistic al Rucărului este dat de îmbinarea fericită a condiţiilor naturale cu
celelalte activităţi umane, de vestigiile istorice, de folclorul şi portul popular. În primul rând
este necesar să fie subliniat relieful, extrem de atrăgător, în care cheile Ghimbăvului,
Dâmboviţei şi Dâmbovicioarei din apropierea localităţii sunt tot atâtea puncte de popas şi
încântare pentru iubitorii de natură. Dealurile din apropierea Rucărului, dealul Pleaşa
Căpitanului (81m), Dealul Crucii (1022m), Posada (81 m), Pleaşa Posadei (1072 m), sunt
65
splendide puncte de belvedere, nu numai pentru panorama neasemuită a aşezării sau văii
Dâmboviţei, ci şi pentru mai departe, spre orizonturile montane ale Pietrei Craiului, Leaotei,
Iezerului.
Turiştii care se opresc la Rucăr au posibilitatea să admire arhitectura rucăreană, tipic
musceleană, caracterizată prin acurateţea şi armonia liniilor şi volumelor. Rafinamentul
construcţiilor este rezultatul unor străvechi îndeletniciri, meşterii locali, adevăraţi artişti
inspirându-se din monumentalitatea şi armonia peisajului, din cutezanţa munţilor şi frumuseţea
codrilor seculari.
Bogăţia şi frumuseţea portului rucărean, în care marama îşi are un moc „privilegiat”, au
impresionat încă demult pe unii meşteri ai panelului, cum au fost Nicolae Grigorescu, Carol
Popp de Szathmary, care în tablourile intitulate „Rucărencele” sau „Ţăranca cu maramă”, au
prins ceva din inefabilul orizont rucărean.
Aceste străvechi îndeletniciri sunt în prezent reluate, stimulându-se spiritul creator, mai
cu seamă al femeilor, modeste artiste, care creează adevărate basme în culori şi borangic în
lunile iernii montane.
Tezaurul folcloric se caracterizează printr-o tematică vastă, în care elementul
predominant este legat de economia pastorală. Cântecele, baladele, doinele sunt străbătute de
problematica vieţii pastorale, cu îndelungata tradiţie şi cu rădăcini istorice îndepărtate.
Obiceiurile de iarnă, şezătorile folclorice, „natura rucăreană” reprezintă de fapt ferestre spre
orizontul spiritual original, local, încărcat de simboluri şi semnificaţii28.
În satul Rucăr se găsesc numeroase vestigii istorice, cum ar fi:
-castrul roman de la Oraţia (la nord de Rucăr);
-cetatea Oraţia;
-monumentul eroilor din războiul pentru independenţă având o înălţime de 3,4 m şi este
realizat din piatră de Albeşti, se înalţă în parcul Podiţor, din centrul localităţii, construit în 1912;
-monumentul eroilor din războiul de reîntregire naţională, se află în centrul localităţii, în
apropierea clădirii primariei, fiind inaugurat în 1926, operă a sculptorului Dimitrie Măţăuanu,
cu 3,12 m înălţime, este surmontat de statuia din bronz, înaltă de 1,85 m, a unui soldat
infanterist român în ţinută de campanie;
-monumentul eroilor din cel de-al doilea război mondial, s-a ridicat în grădina publică,
în faţa primăriei, realizat de Gheorghe Bizon, fiind inaugurat în 1957, înalt de 1,65 m
reprezentând un ostaş român infanterist, echipat de luptă, cu arma la picior;
28 G. Cristea, Rucărul – simbol al civilizaţiei româneşti, Bucureşti, 2001
66
* Comuna Dragoslavele cu cele două sate Drgoslavele – reşedinţă comunală, şi Valea
Hotarului.
Satul Drogoslavele – ca monumente sunt:
-biserica parohială cu hramul „Sf. Gheorghe”. Monument istoric, ridicat în anul 1661, în
timpul domnitorului Grigore Ghica;
-biserica din lemn cu hramul „Sf. Gheorghe”. A fost construită în Maramureş către
sfârşitul secolului al XVII-lea, fiind adusă în Dragoslavele în anul 1949 din iniţiativa
Patriarhului Iustinian;
-biserica ce poartă hramul „Înălţarea Domnului”, s-a zidit în anul 1745, nu se stie cine a
fost ctitorul lăcaşului de cult:
-cruce din piatră, monument de cult, se află amplasată într-un verde din centrul
localităţii, a fost înălţată în anul 1642;
-casa familiei Catrinescu, este considerată monument istoric, a fost construită în anul
1848;
-casa familiei ologel, monument de arhitectură, înălţată în anul 1880;
-vila inginerului Dimitrie Gh. Dima, este considerată monument de arhitectură;
-clădirea şcolii comunale, este considerată monument de arhitectură, construită în anul
1886.
4.4. TURISMUL RURAL: MOTIVAŢII, CATEGORII DE
CONSUMATORI, PUNCTE FORTE ŞI PUNCTE SLABE
„Este vital să promovaţi produsele pe care nu le au alţii!”
UWE SCHULTE, de la Universitatea Tehnică din Munchen
67
Sângele acestui organism numit turism este reprezentat de turişti. Sărbătorile, datinile şi
obiceiurile şi-au păstrat întreaga lor autenticitate şi adesea, măreţie, doar la sat. Este şi normal,
acolo s-au născut. Cum nu există lună din an care să aibă câteva evenimente de acest fel,
pitorescul lor împânzind un farmec cu totul irezistibil, nimic n-a fost mai firesc ca acest
„calendar” să fie adoptat, până la cele mai mici detalii, de la turismul rural, care, desigur, are şi
alte argumente în faţa cărora omul stresat al zilelor noastre nu are nevoie de prea multe
îndemnuri.
Binecunoscutul patrimoniu natural şi cultural al României împreună cu ospitalitatea
tradiţională sunt principalele atuuri în dezvoltarea acestui tip de turism. Turismul rural a fost
practicat în România şi înainte de 1990, dar nu în mod organizat, ca urmare a preferinţei
manifestate de orăşeni pentru acest tip de turism, românii căutându-şi o gazdă care să le ofere o
cameră de închiriat. De altfel până în 1990 prin lege a fost interzisă găzduirea turiştilor străini,
cu excepţia câtorva sate cum ar fi Rucăr, Lereşti, Sibiel, Murghiol, etc, care au evoluat ca sate
turistice tradiţionale.
În anul 1994, lua fiinţă la Bucureşti Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi
Cultural din România (ANTREC), organizaţie neguvernamentală, apolitică, non-profit, membră
a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGITES), cu sediul la Strassbourg. ANTREC şi-a
propus şi a reuşit să identifice şi să promoveze potenţialul turistic rural al ţării, să organizeze
cursuri profesionale pentru gazde şi agenţii de turism rural, să iniţieze seminarii şi schimburi de
experienţă între organizaţii similare din ţară şi din străinătate, să asigure campanii de publicitate
pentru unităţile clasificate şi omologate din reţea, să participe la evenimentele importante
specifice pe plan intern (regional şi naţional) şi extern (târguri şi burse de turism), să editeze
catalogul cu pensiunile turistice şi agroturistice din peste 30 de judeţe ale ţării, toate clasificate
de la una la patru margarete.
Categoriile de consumatori ai turismului rural
Foarte important în conceperea şi constituirea unui produs turistic este să ţinem cont de
categoriile în care se împart consumatorii de turism rural. Astfel putem diferenţia 5 categorii:
-părinţii de acum, care sunt foarte satisfăcuţi atunci când pot să arate propriilor copii
meleagurile natale, obiceiurile tradiţionale ale satului, preocupările şi realizările celor mai
vârstnici.
-copii, tineri în formare; unii dintre aceştia vor vedea pentru prima dată o vacă sau o
oaie. La un moment dat se pot implica în activităţi cum ar fi: păscutul bobocilor, adunatul
68
ouălelor din cuibare, udatul florilor-activităţi ce nu presupun un efort deosebit şi în acelaşi timp
fac plăcere copiilor sau tinerilor care astfel se vor simţi utili şi responsabili.
-orăşeanul, care fie că are sau nu origini rurale, este plictisit de ritmul citadin, obosit de
blocuri şi autostrăzi. Acesta doreşte ca cel puţin în concediu să respire aer curat, să fie departe
de zgomot, să se poată bucura de un regim alimentar sănătos.
-turişti cu posibilităţi financiare deosebite, dar care, plictisiţi de turismul de tip industrial
doresc să încerce ceva nou, considerat uneori o aventură.
-persoane cu venituri mai mici care nu-şi permit un concediu într-o staţiune clasică şi
apelează la această formă de turism.
-orice persoană care doreşte să se odihnească, să se recreeze într-un cadru natural, să-şi
înveţe copiii o serie de lucruri având la dispoziţie un material didactic natural, să participe la
activităţi gospodăreşti (agro-turism).
Puncte forte în domeniul turismului rural
-sărbătorile, datinile şi obiceiurile şi-au păstrat întreaga lor autenticitate;
-important patrimoniu turistic natural şi antropic;
-calitatea ecologică deosebită;
-produsele manufacturate de foarte bună calitate;
-creatorii populari îşi desfăşoară activitatea şi pot fi întâlniţi în spaţiul cotidian, şi nu
cum se întâmplă în ţările occidentale, unde ei mai pot fi văzuţi numai în cadrul unor manifestări
speciale;
-preţul relativ mic.
Puncte slabe
-informaţii turistice puţine atât în ţară cât şi în străinătate;
-transporturi inconvenabile sau chiar puţin dezvoltate în zonele montane;
-numărul mic al agenţiilor „rent-a-car” şi diversitatea redusă a produsului de închiriat;
-materiale promoţionale puţine şi de proastă calitate;
-confort deseori sub aşteptări;
-comunicare deficitară: atât limba străină cât şi mijloace de comunicaţie: telefonie,
televiziune, internet.
Dragoslavele versus Rucăr
69
Aceste două zone se află situate în culoarul Rucăr-Bran (E577) în partea nord-estică a
judeţului Argeş, la aproximativ 17 km de Câmpulung, distanţa dintre ele fiind de circa 4 km.
Motivul pentru care am ales aceste două localităţi este acela că ele reprezintă într-un
exemplu miniatural o situaţie clasică de ieşire din anonimat a unei regiuni şi transformarea ei
într-o oază prosperă a obiceiurilor populare şi în acelaşi timp într-o afacere de succes.
În cele ce urmează voi analiza situaţia actuală, metodele prin care s-a ajuns aici şi
viitoarele posibilităţi de creştere economică a regiunii prin atragerea unui număr tot mai mare
de turişti.
Tabel nr. 8
Situaţia actuală
Dragoslavele Rucăr- Comună turistică- Staţiune climaterică- Centru etnografic şi de artă populară
- Comună turistică- Staţiune climaterică- Centru cultural, artizanat
Muzee, monumente- Mănăstirea Deagoslavele – biserică de lemn din secolul XVII-
lea, adusă în 1949 din Maramureş- Biserici din 1661 şi 1725, monumente de arhitectură- Troiţe din piatră din sec. XVII – XVIII, inscripţionate în
slavonă în comună- Monumentele Eroilor 1916 – 1918 situat în centrul comunei la
km 0- Cimitirul soldaţilor germani
- Muzeul de Etnografie deschis în 1967
- Biserică din 1747, cu tâmpla veche Sărindari din Bucureşti
- Hanul Rucăr.
În apropiere- Mausoleul Mateiaş, ridicat în 1927 (arh. D. Ionescu – berechet),
la 1240 m alt. În memoria eroilor din războiul din 1916 – 1918; reconstruit şi reorganizat în 1984 interior pictat de O. Greceanu.
- Valea Ghimbavului- Valea Cheii
- Cheile Dâmboviţei- Cheile Brusturetului- Satul turistic Podul Dâmboviţei
– arhitectură tradiţională; pod de piatră din 1711
- Rucăr – Bran traseu pitoresc
Din tabelul de mai sus se desprinde concluzia că cele două zone sunt relativ apropiate din punct de vedere al punctelor de atracţie, vizând cam aceleaşi categorii de turişti.
Tabel nr.9
INDICATORII ACTIVITǍŢII TURISTICE ÎN ZONA DRAGOSLAVELE – RUCǍR
PENTRU ANUL 2002
ComunaGospodării Turişti cazaţi Proiecte
Identificate ClasificateNr.
locuriTotal Străini Modernizări Noi
Dragoslavele 28 3 166 209 23 1 4Rucăr 22 16 184 186 45 4 2
Sursa: Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural, filiala Argeş
Structura gospodăriilor
70
Deşi Rucăr este mult mai cunoscut pe plan naţional şi chiar în afara graniţelor ţării
(datorită includerii sale în cele 5 zone vizate de societatea „Bran Impex”- preş. Marilena
Stoian), Dragoslavele deţine mai multe gospodării ce oferă posibilitatea practicării turismului
rural.
Acest lucru se explică prin faptul că Rucărul deţine o bază materială specializată în
găzduirea turiştilor, ponderea numărului de locuri de cazare pe unitatea de cazare fiind de 8,36
locuitori/unitate spre deosebire de Dragoslavele- 5,92 locuri/unitate.
Acest lucru constituie, în opinia mea, un avantaj pentru Comuna Dragoslavele prin
faptul că oferta este mai diversificată, fiecare gospodărie putând oferi altceva şi implicit o ofertă
mai bogată şi cu toţii cunoaştem că originalitatea este cel mai bine punctată de către turişti.
Marele dezavantaj însă pentru Dragoslavele este faptul că doar 10,7% din gospodării
sunt clasificate, spre deosebire de Rucăr cu 72,72%, cazarea turiştilor desfăşurându-se neoficial,
ceea ce atrage după sine imposibilitatea promovării în proporţie de aproape 90% a gospodăriilor
din această zonă.
Turiştii cazaţi
Paradoxal cu cele spuse mai susnumărul
turiştilor găzduiţi în ragoslavele este cu aproape
12,36% mai mare decât al celor cazaţi în
comuna concurentă.
Totuşi un rezultat al promovării
superioare a Rucărului se observă atât în
volumul turiştilor străini cât şi în ponderea
acestora în total.
Proiecte întreprinse
Aceste date ne arată care sunt tendinţele şi politicile de dezvoltare turistică a regiunii, în
timp ce Rucărul a modernizat patru obiective mai vechi şi a pus în circulaţie două obiective noi,
concurentul său direct a modernizat unul singur dar a iniţiat patru noi obiective.
Astfel, în timp de Rucărul îl putem apropia de faza de maturitate în dezvoltarea sa atunci
cu siguranţă că Dragoslavele se află în plin avânt în dezvoltarea sa ca o comună turistică.
Concluzii
71
În timp ce Rucărul se dezvoltă încet dar sigur urmându-şi traseele stabilite mai demult,
foarte puternic vine din urmă Dragoslavele cu o politică destul de agresivă temperată însă de
lipsa clasificării gospodăriilor care reprezintă un mare impediment.
Din efectuarea unui studiu la faţa locului am identificat preocupările primăriei din
Dragoslavele în următoarele direcţii:
-Implicare Primăriei în mijlocirea contractelor cu agenţii de turism din Bucureşti şi din
tară;
-Pentru extinderea şi omologarea de obiective se fac cursuri de fermieri montani în
scopul preîntâmpinării programelor ce urmează a se derula în zonă prin finanţări ale Uniunii
Europene şi alte surse;
-Nu au fost instituite nici un fel de taxe sau impozite privind această activitate;
-Organizarea de sărbători săteşti cum ar fi Ziua Eroilor 14-15 iunie şi Sf. Dumitru la 25
octombrie.
Propuneri personale pentru Dragoslavele
În cursul mai multor vizite întreprinse aici şi chiar a gustării turismului rural oferit de
această regiune am încercat lansarea unor propuneri personale de extindere a volumului
activităţii turistice în zonă.
În primul rând pentru ca aceste sugestii să fie realiste trebuie să luăm în considerare
factorul „finanţare” şi astfel, din acest punct de vedere, am împărţit acestea în două grupe:
-Perfecţionarea bazei materiale existente
-Construcţia de noi obiective
Perfecţionarea bazei materiale existente
În această grupă am inclus acţiuni şi direcţii de a acţiona care nu necesită resurse
financiare importante, ele sprijinindu-se pe fondul existent şi trebuind doar promovate sau
retuşate. Este foarte important ca aceste măsuri să fie luate în cadrul unui program de
promovare agresivă, acest colaj de evenimente desfăşurându-se fără întreruperi până la
atingerea obiectivelor.
Sugestii personale
Inventarierea motivelor populare (pe produse şi pe meserii) în scopul începerii
organizării unei micro-reţele de magazine şi puncte de vânzare a produselor tradiţionale
manufacturate.
Revitalizarea meşteşugurilor deja existente în care pot fi antrenaţi turiştii:
72
Olărit;
-Ţesutul covoarelor la războaie de ţesut;
-Pictarea ouălelor de Sf. Paşti;
-Păstoritul;
-Perfecţionarea nivelului de pregătire a proprietarilor gospodăriilor din zonă;
-Promovarea Cimitirului soldaţilor nemţi şi al troiţelor în limba slavonă, care pot fi
obiective de un interes sporit mai ales pentru turiştii străini;
Promovarea unui program de excursii pe drumuri forestiere, Drgoslavele dispunând de o
bogată reţea în acest domeniu.
Constituirea de noi obiective
În urma unor incursiuni în această regiune am identificat câteva puncte uşor de amenajat
pentru a constitui obiective de atracţie în zonă. Acestea sunt câteva sugestii ce pot deveni
motoare propulsoare ale zonei.
Pista de ski Avantaje
-Situată la aproximativ 700 de m de drumul naţional Rucăr-Bran;
-Foarte uşor de amenajat;
-Ideală pentru începători prin înclinaţie mică şi lipsa obstacolelor;
-Dimensiuni mari;
Mini „safari”
Achiziţia a doua autoturisme Aro 4x4 pentru efectuarea unor excursii pe drumuri
forestiere şi terenuri accidentate.
Păstrăvărie
Demararea lucrărilor de amenajare a unei păstrăvării pe Valea Frasinului sau a
Dâmboviţei ar putea genera un important flux de turişti.
Puncte forte
-Debitul şi căderea de apă a râului Frasin este arhisuficientă pentru un asemenea
obiectiv;
-Terenul existent în unele zone favorizează creşterea păstrăvilor asigurând condiţii
climatice;
73
-Am remarcat totodată intenţia de susţinere financiară a acestui proiect de către o
persoană particulară.
CONCLUZII
În contextul în care se vizează tot mai mult integrarea României în Uniunea Europeană
şi în condiţiile în care acest lucru devine din ce în ce mai realizabil, România trebuie să vină cu
o contribuţie certă pe piaţa europeană. Din păcate, produsele noastre pătrund foarte greu pe
pieţele occidentale şi totuşi trebuie să vindem ceva pentru a atrage surse externe de venit. În
acelaşi mod, Uniunea Europeană este interesată a ne ridica nivelul de trai pentru ca noi să ne
74
permitem să consumăm produsele realizate în Occident. În aceste condiţii opinia mea este că
Uniunea Europeană va sprijini dezvoltarea turismului în România atât pentru motivul enunţat
mai sus cât şi datorită avuţiei reale a tării noastre în acest domeniu.
În acest moment trebuie insă ca noi să venim cu o ofertă avantajoasă. Este clar că în
domeniul turismului de litoral am fost demult depăşiţi atât prin preţ cât şi prin calitate. Pe lângă
celelalte tipuri de turism, unde nevoia investiţiilor a devenit vitală, se detaşează un segment
foarte important: turismul rural. În acest domeniu rusticul, originalul, aventura primează.
Avantajul este că avem această bogăţie pe întreg cuprinsul tării dar ea trebuie puţin
cizelată pentru a-i releva întreaga sa valoare. „Piatra de moară” în ascensiunea acestei afaceri de
succes o constituie în primul rând marele defect al românului: „Merge şi aşa...”. Acum este
momentul să trecem peste acest obstacol, să promovăm ce este al nostru, să ne descoperim
rădăcinile şi să ne facem cunoscuţi. Putem plânge în continuare după ajutorul extern sau poate
fi foarte buni în ceea ce dorim să realizăm!
Doar nu degeaba se spune despre noi românii că ne pricepem cu toţii la fotbal,
agricultură şi turism......rural, căci despre poezie şi politică nici nu mai este cazul să discutăm.
Principalele puncte de interes ale acestei lucrări sunt reprezentate de modul în care în
judeţul Argeş se poate dezvolta o „industrie” a turismului, baza materială pe care aceasta se va
putea baza şi nivelul de dezvoltare economică la care a ajuns judeţul în momentul de faţă.
Începând cu modul în care în judeţul Argeş se poate dezvolta o „industrie” a turismului
se poate spune analizând potenţialul natural şi antropic al judeţului că sunt lucruri în baza
cărora turismul poate oferi o posibilitate micilor şi marilor întreprinzători, există o multitudine
de obiective turistice mai mult sau mai putin mediatizate şi în aceeaşi măsură valorificate.
Valea Argeşului este una dintre cele mai frumoase şi pe alocuri sălbatice văi din ţară şi poate
oferi motivaţii puternice de practicare a turismului în zonă. Există locuri amenajate special
pentru turiştii mai pretenţioşi la facilităţile de cazare şi restaurare, dar şi locuri care oferă numai
strictul necesar şi foarte multă linişte adecvate turismului montan de drumeţie. Zona cea mai
cunoscută de pe valea Argeşului este zona cetăţii Poienari şi până la Cumpăna, dar cunoscute
sunt şi zonele mai puţin accesibile pe timp de iarnă de pe Transfăgărăşan cum sunt Piscul Negru
şi Pârâul Capra.
O alta zonă foarte cunoscută şi foarte circulată este zona dinspre Câmpulung Muscel: pe
de o parte Cabana Voina la poalele Munţilor Iezer şi Păpuşa şi zona ce se întinde de la
Mausoleul Mateiaş până la limita judeţului. Aici există satul Rucăr care este pe cale de a deveni
un sat turistic, aici practicându-se intens agroturismul şi turismul rural. O foarte mare căutare o
are zona Cheilor Dâmbovicioarei şi Cheilor Dâmboviţei datorită reliefului prezent în această
zonă, relief creat de apele Dâmboviţei şi Dâmbovicioarei care se unesc într-o frumoasă
75
confluenţă în comuna Podu Dâmboviţei. Este o zonă foarte circulată deoarece se află pe drumul
naţional Piteşti – Braşov.
Zone cu potenţial turistic sunt şi oraşele Piteşti, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel.
În fiecare dintre acestea există obiective turistice care pot constitui obiectul atracţiei pentru
turişti români, dar şi străini. Oraşul Curtea de Argeş este un oraş care păstrează în mare parte
arhitectura veche şi în care bisericile şi mănăstirile sunt recunoscute chiar şi pe plan
internaţional. În oraşul Câmpulung Muscel este impresionantă îmbinarea între arhitectura
modernă şi cea a secolului XVIII precum şi aşezarea acestuia într-o zonă depresionară deosebit
de frumoasă – Depresiunea Muscelelor.
Despre baza materială a judeţului Argeş se poate spune că este bine dezvoltată. Cea
existentă a fost întreţinută şi renovată, dar s-au mai şi construit în zonele cele mai căutate de
turişti facilităţi de cazare şi restaurare.
Posibilităţi de dezvoltare a turismului există încă în ceea ce priveşte mediatizarea
locurilor în care se poate practica turismul. Dezvoltarea durabilă a zonelor cu potenţial turistic
în judeţul Argeş este un fapt la care oamenii de specialitate reflectează şi în privinţa aceasta se
încearcă o educare a populaţiei în spiritul menţinerii valorilor naturale şi antropice deja
existente.
Cum dezvoltarea durabilă este un termen care poate caracteriza orice domeniu şi se
poate defini ca fiind o expresie unitară a menţinerii de către utilizatori – în cazul turismului
fiind vorba de turişti şi posesorii de bază materială – a posibilităţilor de obţinere a veniturilor şi
în viitor, în aceleaşi condiţii cu cele deja existente. Mai exact în turism această idee de
dezvoltare durabilă se referă la conservarea a ceea ce există şi crearea de noi spaţii de agrement
în zonele care au un potenţial turistic fără însă a fi deteriorate aceste zone astfel ca ele să
constituie în continuare zone de interes turistic.
După studierea lucrărilor de specialitate (geografie, ecologie, marketing în turism,
management în turism, resurse turistice locale, economie locală) precum şi consultarea
anumitor statistici relevante pentru o lucrare în acest domeniu, se poate spune că dezvoltarea
durabilă a turismului în judeţul Argeş se poate analiza pe mai multe planuri: din punct de
vedere al conservării mediului înconjurător şi bazei tehnico materiale existente, din punct de
vedere al potenţialului turistic existent, din punctul de vedere al influenţei pe care o exercită
dezvoltarea economică a zonelor cu potenţial turistic, din punct de vedere al educaţiei şi
mediatizării zonelor turistice în judeţul Argeş.
Folosind motivaţia care a dus la crearea acestei lucrări se poate spune că dezvoltarea durabilă a
zonelor cu potenţial turistic a judeţului Argeş este un fapt necesar, dezirabil şi pe cale să se
înfăptuiască. Este necesar deoarece turismul aduce venituri ca orice altă ramură a economiei, iar
76
în zona judeţului Argeş mai sunt zone încă neexploatate din acest punct de vedere. Este de dorit
deoarece sunt investitori români, dar şi străini dornici să pună bazele unui plan de dezvoltare a
turismului în această zonă. Spunem că este pe cale să se realizeze în condiţiile dorite deoarece
oamenii de specialitate au conştientizat necesitatea dezvoltării turismului în această zonă şi s-au
început demersurile pe plan educaţional şi al investiţiilor.
BIBLIOGRAFIE
1. C.C. A. Giurescu, D. Simionescu “Istoria Ţării Româneşti 1290-1690”, “Letopiseţul Cantacuzinesc“, Ed. Acad., 1960, pag. 2
2. Anuarul statistic al României, 1996, 1999.
3. I. Moise, C. Ţibrian, P. Bănică “Loca1ităţile Judeţului Argeş“, Ed. Universităţii din Piteşti, 2000
77
4. Aurelia Barco, Eugen Nedelcu “Judeţe1e Patriei - Judeţul Argeş“, Editura Academică, Bucureşti, 1974
5. Victor Tufescu, Ion Mierla, “Geografia României“ Claudiu Giurcaneanu, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997
6. Gh. Mahara “România - Harta administrativă“, 1999
7. Monografia Geografică a R.P. România, 1960.
8. Al. Doaga, D. Mihalache, “Localităţile Judeţului Argeş“, 197l I. Anton, I. Badalan
9.Mihaela Deaconu “Management - Marketing în turism“, Editura Independenţa Economică, Ediţia 1998
10. Florian Tuca, Vasilica Popescu, “Judeţul Argeş“, Editura Sylvi, Ediţia Bucureşti 2001 Nicolae Leonachescu, Cristache Gh., Nicolae Ionescu, Sevastian Tudor, Silvestru Voinescu
11. Gh. Mahara “România - Harta administrativă“, 1999
12. Florina Bran, Tamara Simion., “Ecoturism“‚ Editura Economică, Bucureşti, 2000 Puiu Nistoreanu
13. Drd. Cristiana Sima, “Ecologie şi protecţia mediului“, Dr. Ghe. Marin Ed. Independenţa Economică, 1999
14. Nafziger E.W. The Economics of developing countries, New Jersey, 1990
15. Fridgen Joseph D. „Dimensions of tounism“ Educational Institute American Hotel
&Motel Industry, Ediţia a doua, 1996
16. Prof. Univ. Scarlat Ion Curs “Economie Locală“, 2003
17. G. Cristea Rucărul - simbol al civilizaţiei româneşti, Bucureşti, 2001.
18. P. Nistoreanu „Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari“, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999
19. R. Minciu, P. Baron, N. Neacşu Economia turismului, Bucureşti, 1994
20. Ghidul turistic al Judeţului Argeş, Ediţia 2001, 2002
21. WWW.ANTREC.RO
22. P. Cocean, G. Vlăsceanu, „Geografia generală a turismului“, B. Negoescu Ed. Meteor Press, Bucureşti, 2002
23. F. Miu, I. Manu “Geografia turismului“,
78
Ed. Universităţii din Piteşti, 2000
24. M. Dinu “Geografia turismului“, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A. Buc., 2002
25. S. Neguţ “Geografia turismului“, Ed. Meteor Press, Buc., 2003
26. M. Cândea, G. Erdeli, “Potenţialul turistic şi turism“, T. Simion Ed. Universităţii din Bucureşti, 2001
79