Download - Luarea de Ostatici
CUPRINS
Introducere......................................................................................................pag. 3
Capitolul I
Scurt istoric al evoluției infracțiunii de luare de ostatici și reglementarea
acesteia în legislația altor state
1.1 Scurt istoric al evoluției infracțiunii de luare de ostatici ........................pag. 8
1.2 Reglementarea infracțiunii de luare de ostatici în legislația altor state..pag. 12
Capitolul II
Reglementarea juridică a infracțiunii de luare de ostatici.
2.1 Obiectul infracțiunii de luare de ostatici.................................................pag. 20
2.2 Latura obiectivă a infracțiunii de luare de ostatici..................................pag. 25
2.3Subiectul infracțiunii de luare de ostatici................................................pag. 35
2.4Latura subiectivă a infracțiunii de luare de ostatici.................................pag. 38
Capitolul III
Circumstanțele agravante ale infracțiunii de luare de ostatici și delimitarea
acesteia de alte infracțiuni
3.1 Circumstanțele agravante ale infracțiunii de luare de ostatici................pag. 43
3.2 Delimitarea infracțiunii de luare de ostatici de alte infracțiuni..............pag. 58
Concluzie........................................................................................................pag. 66
Bibliografie…….............................................................................................pag. 68
2
Introducere
Actualitatea și importanța temei abordate.
Fenomenul criminalității în ultimii ani a crescut considerabil atît pe plan
mondial cît și în Republica Moldova, prin aceasta, influențînd viața socială,
economică și chiar procesele politice. În acest sens Republica Moldova de rînd cu
comunitatea internațională adoptă anumite politici de prevenire și combatere a
faptelor infracționale care atentează la securitatea și ordinea publică.
Luarea de ostatici fiind o infracțiune ce atentează la securitatea și ordinea
publică, fără dubii este o infracțiune deosebit de periculoasă deoarece prin
săvîrșirea acesteia se aduce atingere nu numai securității publice dar și relațiilor
sociale ce țin de securitatea vieții și sănătății, inviolabilității și libertății oamenilor
care sunt ostatici. Astfel, datorită acestui fapt, gradul prejudiciabil al luării de
ostatici este extrem de mare.
Bazîndu-ne pe faptul că infracțiunea de luare de ostatici a fost introdusă în
legislația națională abia în anul 1987 (art.116/1 al Codului penal din 1961) și are
un nivel redus de cercetare, atît în ceea ce privește norma juridico-penală, cît și
practica de aplicare, am considerat ca fiind actual și oportun studierea infracțiunii
de luare de ostatici din perspectiva dreptului penal. Acest lucru este necesar în
vederea evaluării și elucidării semnelor esențiale și circumstanțialor caracteristice
acesteia, dar și pentru că pe parcurs pot apărea dificultăți atît la calificarea
acțiunilor făptuitorilor potrivit art. 280 CP (luarea de ostatici), cît și la delimitarea
acestei infracțiuni de altele asemănătoare, cum ar fi: răpirea unei persoane (art. 164
CP), privațiunea ilegală de libertate (art. 166 CP), actul terorist (art. 278 CP),
acțiuni care dezorganizează activitatea penitenciarelor (art. 286 CP) etc.
În literatura de specialitate infracțiunea de luare de ostatici a fost studiată atît de
cercetători științifici din țară cît și de peste hotare, tratînd acest fenomen
infracțional sub diferite aspecte. Printre aceștia se evidențiază: Al. Borodac, X.
Ulianovschi, A. Barbăneagră, M. Basarab, S. Brînză, I. Macari, V. Chirița, V. Stati,
3
V. Komisarov, O Kolobova, I. Kazacenco, Gh. Ovcinikova, V. Petrov, V.
Tcacenco, O. Korsunova, O. Rezepkin, A. Loskutov, V. Emelianov, B.
Zdavomîslov s.a.
Nepunînd la îndoială valoarea teoretico-științifică și aplicativă a studiilor
efectuate de acești cercetători, dar ținînd cont de actuala legislație penală și practica
de aplicare a acesteia, prezenta lucrare este o studiu a unor concepte, idei și soluții
vis-a-vis de interpretarea juridico-penală a infracțiunii de luare de ostatici.
Studiul dat fiind unul individual, aprofundat a materialului teoretic în domeniul
reglementării infracțiunii date, cu examinarea actelor normative internaţionale şi a
prevederilor legislative naţionale în domeniul respectiv, analiza practicii aplicării
acestora, precum şi formularea propunerilor referitor la perfecţionarea
reglementării juridice.
Scopul și obiectivele prezentei lucrări.
Scopul prezentei lucrări îl constituie cercetarea complexului de probleme
juridico-penale a elmentelor care caracterizează din punct de vedere normativ
infracțiunea de luare de ostatici, determinarea esenței social-juridice componentei
date de infracțiune și a locului acesteia în sistemul Părții speciale a CP, precum și
delimitarea acestei infracțiuni de altele asemănătoare, potrivit actualului Cod penal
și compararea reglementărilor infracțiunii date în legislațiile diferitor state.
Pentru atingerea scopurilor propuse au fost trasate și realizate următoarele
obiective:
- studierea evoluției istorice a infracțiunii de luare de ostatici;
- analiza legislațiilor penale ale altor state privind răspunderea penală
pentru infracțiunea de luare de ostatici și alte infracțiuni asemănătoare,
precum și plasarea acestor în diferite capitole ale codului penal;
- concretizarea și definirea noțiunilor de: „ostatic”, „luarea persoanei în
calitate de ostatic”, „reținerea persoanei în calitate de ostatic”, „răpirea
unei persoane”;
4
- relevarea și studierea semnelor și elementelor care constitue infracțiunea
de luare de ostatici;
- învestigarea circumstantelor agravante ale infracțiunii prevăzute în art. 280
CP;
- evidențierea criteriilor de delimitare a luării de ostatici de alte componente
de infracțiune asemănătoare;
Pentru realizarea scopurilor și obiectivelor trasate, în calitate de metodă de
cercetare au fost folosite metoda logică (analiza și sinteza), istorică, sistematică,
comparativă etc. Cercetările întreprinse se bazează pe studierea doctrinei,
legislației și a practicii judiciare existente în domeniul dat.
La realizarea studiului drept punct de reper și comparative la elaborarea tezei a
servit prevederile actelor juridice international, legislația penală națională și
legislația penală din alte state (Franța, Elveția, Germania, S.U.A., Turcia, Bulgaria,
Rusia, Kirghizia, Belarus, Kazahstan, Tadjikistan etc.), precum și doctrina atît
autohtonă cît și cea a altor țări.
Structura lucrării.
Conținutul lucrării are următoarea structură: introducere, trei capitole divizate
în nouă subcapitole, concluzii și bibliografie.
Primul capitol este constituit din „ Scurt istoric al evoluției infracțiunii de luare
de ostatici și reglementarea acesteia în legislația altor state” și cuprinde o scurtă
descriere a evoluției fenomenului de luare de ostatici și a reglementărilor acesteia.
De asemenea este tratată din punct de vedere comparativ această infracțiune în
diferite state, analizînd legislața diferitor state.
Al doilea capitol cuprinde „Reglementarea juridică privind infractiunea de luare
de ostatici”, fiind consacrat cercetărilor valorilor sociale care constitue obiectul
infracțiunii date. Sunt examinate toate semnele care constitue componența de
infracțiune dată, condițiile de tragere la răspundere penală, aspectul interior,
atitudinea psihică a făptuitorului.
5
Și cel de al treilea capitol intitulat „ Circumstanțele agravante ale infracțiunii
de luare de ostatici și delimitarea acesteia de alte infracțiuni”, în care sunt cercetate
circumstanțele agravante al infracțiunii de luare de ostatici și delimitarea acestei
infracțiuni de altele asemanătoare cum sunt răpirea unei persoane, privarea ilegală
de libertate, actul terorist etc.
În final teza se termină cu concluzii care vor permite o abordare corectă față de
fenomenul luării de ostatici și înlăturarea lacunelor existente.
6
Capitolul I
Scurt istoric al evoluției infracțiunii de luare de ostatici și reglementarea
acesteia în legislația altor state
1.1 Scurt istoric a evoluției infracțiunii de luare de ostatici
Istoria dezvoltării civilizației, în pofida multitudinii de războaie și conflicte,
demonstrează o tendință stabilă a omenirii spre umanizarea vieții publice. Dar,
anume atenția sporită față de valoarea vieții umane, le dă posibilitatea infractorilor
de a utiliza în realizarea intențiilor criminale, acele fapte care atentează la viața,
sanatatea și libertatea unei persoane sau a unui grup de persoane.
Privarea ilegală de libertate a unei persoane constituie o infracțiune care există
tot atît timp cît există civilizația. Cu toate astea cele mai vechi forme ale acestei
infracțiuni constituie și cele mai simpliste forme ale acestei infracțiuni,cum ar fi,
răpirea din motive de dragoste sau capturarea în robie. Din acele timpuri de cînd
oamenii au început să trăiască în comunități, de la început în triburi, mai tîrziu în
așezări sătești și ulterior în orașe, ei tindeau mereu spre un grad înalt de securitate a
membrilor comunităților date și supremația legii. Rivalii puterii instituite în aceste
comunități, ce tindeau spre a-i elimina de la putere , foarte curînd ajung la ideea că
cel mai bine este de a exercita presiune asupra liderilor, spre exemplu prin
intermediul luării în calitate de ostatic a copiilor acestora. Și aceasta în istorie se
utiliza destul de des pentru extorcarea banilor sau pentru obținerea unor concesii
politice. Anume din aceste motive în perioada romană și în evul mediu în Europa,
în Africa de Nord și în Asia de Sud-Vest, adesea erau răpite prințesele sau pe
cineva din anturajul acestora. Fără nici o îndoială acestea se întîmplau și în
perioade încă mai vechi în Asia de Sud și în China. 1
Una din cele mai vechi metode de luare de ostatici poate fi considerată
pirateria. Cu toate că scopul capturării prersoanelor era vinderea lor ulterioară în
sclavie, deseori oamenii erau capturați şi pentru primirea răscumpărării sau
schimbului de prizonieri.1 Терроризм и контртерроризм в современом мире: аналитические материалы, документы, глоссарии: Научно-справочное издание. Под общ. Ред. Акад. О. А. Колобова, Москва:Изд-во ,,Экслист’’, 2003, с.76.
7
Astfel, primii pirați au fost grecii care se ocupau nu numai cu pirateria, ci şi cu
răpirea oamenilor, transformându-i în robi. Finicienii combinau cu succes comerţul
maritim cu pirateria şi cu răpirea de oameni. Iar arabii folosind în cantităţi mari
nave uşoare şi rapide, practic controlau cele mai importante căi maritime în Marea
Mediterană, supunând prin intermediul violenţei şi jefuind atât nave maritime
comerciale, cât şi localităţile situate pe litoral.2
În timpul Imperiului Roman principiul ,,contractul trebuie să fie respectat,, se
întărea cu lăsarea, din partea ambelor părți, ostaticilor din pături sociale de elită. În
Evul Mediu cnezii ruși mergeau în Hoarda de Aur, hanii polovtsiani în Kiev, iar
căpeteniile gruzine în Prusia etc. Dar deja în acea perioadă conducătorii au înțeles
că pentru viața umană, pe lîngă concesiile politice se putea obține și o suma
considerabilă de bani. Astfel Richard Inimă de Leu a stat detsul de mult în calitate
de ostatic, înainte ca uniunea europeană de regi și principi, după lungi negocieri a
oferit pentru el recompensa.3
Pe parcursul timpului luarea de ostatici a devenit tot mai frecventă în special în
timpul războaielor, aceasta devenind un fenomen obișnuit. Tulburările sociale
precum revoluțiile, răscoalele, războaiele civile duceau la mărirea numărului de
ostatici.
Astfel, revoluția franceză a depășit oricare alte evenimente trecute prin actele
de masacru desfășurate în acea perioadă. Dar anume atunci sau săvîrșit o mulțime
de infracțiuni printre care și un număr mare de luare de ostatici. Sansculottes luau
o mulțime de ostatici din rîndul nobililor, slujitorilor bisericii și a altor persoane
din elită.
2 Chirița V. Analiza istorică a luării de ostatici. În: Probleme actuale de prevenire si combatere a criminalității. Anuarul stiințific al Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Ediția a VII-a. Chisinau, 2006. p. 1073 Терроризм и контртерроризм в современом мире: аналитические материалы, документы, глоссарии: Научно-справочное издание. Под общ. ред. акад. О. А. Колобова, Москва:Изд-во ,,Экслист’’, 2003, с.77.
8
Un alt eveniment care a zguduit lumea a fost revoluția Octombristă din 1917
urmată de războiul civil, în timpul căreia ambele părți, luau ostatici învinuindu-se
reciproc de acțiuni malefice.4
Perioada contemporană abundă în infracțiuni de luare de ostatici, acestea fiind
săvîrșite în diferite colțuri ale lumii și din cele mai diverse motive.
Un exemplu elocvent al infracțiunii de luare de ostatici este cazul din 5
septembrie 1972 de la Munchen, Germania. Cînd 8 activişti ale organizaţiei
teroriste palestiniene ,,Black September” au pătruns în noaptea de 5 septembrie în
satul olimpic, unde au omorât doi sportivi israelieni şi au luat 9 ostatici. Aceștia au
solicitat guvernului Israelian eliberarea din puşcărie a 200 de militanţi. În urma
unor negocieri de 16 ore, teroriştii şi ostaticii au fost transportaţi cu un elicopter pe
aeroportul din Fürstenfeldbruck, la 70 de km de München. Aici însă erau
întâmpinaţi de un comando care a încercat eliberarea ostaticilor. Acţiunea a eşuat,
în lupte pierzându-şi viaţa cei 9 sportivi, 5 terorişti şi un poliţist german.5
O altă situație memorabilă în care au fost luaţi ostatici este cea petrecută pe
data de 4 noiembrie 1979, cînd o mulţime de studenţi islamişti iranieni a luat cu
asalt Ambasada Statelor Unite la Teheran, luându-i ostatici pe diplomaţii
americani. Această situaţie a durat 444 de zile, provocând ruperea relaţiilor
diplomatice între cele două ţări.
În Rusia un caz care a avut o rezonanță mare este cel petrecul pe data de 14
iunie 1995 cînd unul din liderii principali ceceni Samil Bassaiev împreuna cu
aproximativ 200 de combatanți a luat ostatici circa 1.500 de oameni în
spitalul oraşului Budienosvk (raionul Stavropol).În urma încercării eșuate a
forțelor de securitate ruse de a lua cu asalt clădirea au decedat peste 170 de
oameni, majoritatea civili, ia liderul cecen împreună cu banda sa a părăsit orașul
luînd cu ei o parte din ostatici.
4 Терроризм и контртерроризм в современом мире: аналитические материалы, документы, глоссарии: Научно-справочное издание. Под общ. ред. акад. О. А. Колобова, Москва:Изд-во ,,Экслист’’, 2003, с.78.5 http://www.masuramedia.ro/Sport/7175.html accesat la data de 15.04.2012.
9
Una dintre cele mai recente problematici legate de luarea de ostatici este cea
legată de pirații somalezi, care este abordată în cadrul atît a UE cît și a altor
Organizații Internaționale pentru menținerea păcii și securității și a statelor precum
India, Coreea, Rusia, Somalia. Aceștia săvîrșind atît acte de piraterie cît și luarea
de ostatici. Astfel un caz de luare de ostatici săvîrșit de pirații somalezi este cazul
din 04 aprilie 2008 cînd acești au capturat o navă maritimă franceză la bord cu 32
de persoane care se întorcea din Insulele Seychelles. Nava ,,Le Ponant” a fost
atacată de 10 pirați care au îndreptat nava de la ruta inițială și s-au îndreptat apoi
spre coasta de est a Somaliei. Pentru a elibera ostaticii, Franța a trimis o elită
pentru combaterea terorismului în Africa de est. În urma acestei operațiuni au fost
eliberați ostaticii și șase pirați au fost reținuți.
Astfel creșterea continuă a numărului de luare de ostatici impune statele să ia
măsuri de prevenire și contracarare a acestor fapte atît la nivel național cît și la cel
internațional. Prin urmare, Adunarea Generală a ONU la New York la 17
decembrie 1979, adoptă Convenția Internațională împotriva luării de ostatici,
(ratificată prin Legea RM nr.1241-XV din 18.07.2002, în vigoare pentru RM din
09.11.2002). Unde pentru prima dată este menționată infracțiunea de luarea de
ostatici, ca infracțiune de sine stătătoare la nivel internațional.
Astfel în sensul convenției prin comiterea de luare de ostatici se
înțelege: ,,oricine sechestrează o persoană sau o deţine şi o ameninţă că o va omorî,
o va răni sau că va continua să o deţină pentru a constrânge o parte terţă şi anume
un stat, o organizaţie internaţională interguvernamentală, o persoană fizică sau
morală ori un grup de persoane, să îndeplinească un act oarecare sau să se abţină
de la un asemenea act, ca o condiţie explicită sau implicită a punerii în libertate a
ostaticului”.6
De asemenea în convenție este prevăzut că statele sunt obligate să pedepsească
asemenea infracţiuni, corespunzător gravităţii lor. Statul pe teritoriul căruia se află
prezumtivul infractor, îl va reţine şi va lua măsuri pentru urmărirea şi finalizarea 6 Convenția internațională împotriva luării de ostatici, adoptata la New York la 17 decembrie 1979 (ratificată prin Legea RM nr.1241-XV din 18.07.2002). In: Tratate internaționale (editia oficiala), vol. 35. Chisinau, 2006.
10
procedurilor penale împotriva lui, dacă nu-1 extrădează este obligat să-1 supună
urmăririi penale şi să-1 judece, ca pentru o infracţiune cu caracter grav.7
După adoptarea acestei convenții la data de 10 iulie 1987 Prezidiul Sovietului
Suprem al URSS a ratificatoși a emis o declarative ,,privind răspunderea penală
pentru luarea de ostatici”, și a dispus ca această infracțiune să fie adoptată în toate
republicile sovietice. Astfel la 29.10.1987 a fost introdusă pentru prima dată în
țara noastră răspunderea pentru săvîrșirea infracțiunii de luare de ostatici în art.
116/1 din capitolul „Infracțiuni contra vieții, sănătății, libertății și demnității
persoanei” al Codului Penal al RSSM.8
Iar odată cu adoptarea noului Cod Penal la 18 aprilie 2002, a fost modificat atît
conținutul articolului cît și locul acestuia în cod. Astfel infracțiunea de luare de
ostatici a trecut în Cap. XIII „Infracțiuni contra securității publice și a ordinii
publice” fiind atribuită la categoria infracțiunilor cu caracter terorist.
În final putem menționa că luarea de ostatici este o infracțiune care există destul
de demult, fiind săvîrșită sub diferite forme. Și odată cu trecerea timpului aceasta
nu a dispărut, ci dimpotrivă a devenit tot mai frecventă. De asemenea este important
de menționat că victimă a luării de ostatic pe parcursul timpului au devenit diferite
persoane, de la simpli țărani pînă la cei mai de elită oameni în stat. Iar aceste fapte
pe parcursul timpului datorită periculozității acestora și gradului prejudiciabil
sporit, ele s-au transformat din norme sociale în timpuri vechi în infracțiuni, în
infracțiuni deosebit de periculoase în timpurile noastre.
1.2 Reglementarea infracțiunii de luare de ostatici în legislația altor state
Dinamica relațiilor internaționale de la sfirsitul secolului XX ne demonstrează
o crestere sporită a criminalității pe plan mondial. Ceea ce sporește pericolul
actelor de luare de ostatici. Din acest motiv este necesar ca statele să-și creeze un
7 Convenția internațională impotriva luării de ostatici, adoptată la New York la 17 decembrie 1979 (ratificată prin Legea RM nr.1241-XV din 18.07.2002). In: Tratate internaționale (ediția oficiala), vol. 35. Chișinau, 2006.8 Chirița V. Analiza istorică a luării de ostatici. În: Probleme actuale de prevenire si combatere a criminalității. Anuarul științific al Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Ediția a VII-a. Chișinau, 2006. p.111.
11
șir de scopuri de principii în domeniul strategiei și tacticii de luptă cu acest tip de
infracțiuni.9
Luînd în considerație că infracțiunea de luare de ostatici este deosebit de
periculoasă, actual legislațiile majorității statelor prevăd raspunderea penală pentru
săvîrșirea acestei infracțiuni. Dar în același timp aceste componențe de infracțiune
sunt prezentate în diverse modalități în Codurile Penale ale diferitor state.
În această ordine de idei, legislația federală a SUA prevede răspunderea penală
pentru răpirea unei persoane în art. 1201 din titlul XVIII al Codului de legi SUA
prevăzînd că cel care ilegal capturează, lipsește de libertate, răpește prin
înșelăciune sau prin violență, reține o persoană, urmărind scopul de a primi o
răscumpărare sau o remunerare (cu excepția cazurilor cînd asemenea acțiuni sînt
comise de către părinți), se pedepsește cu pedeapsa închisorii pe un termen
nelimitat sau cu detenția pe viață. Iar în art. 1202 din același titlu a Codului de legi
SUA este prevazută raspunderea penală sub forma de amendă în mărime de pînă la
zece mii dolari SUA, sau pedeapsa cu închisoarea pe un termen de pînă la zece ani
pentru persoana care primește anumite sume de bani, obiecte de patrimoniu sau
numai o parte din acestea, posedă sau dispune de ele, dacă aceste bunuri au fost
cîndva transmise pentru răscumpărare sau remunerare în legătură cu comiterea
infracțiunii prevăzute în art. 1201 al Codului SUA, iar făptuitorul cunoaște cu
certitudine despre acest fapt. In conformitate cu art. 1751 titlul XVIII al Codului
SUA, pentru săvîrșirea omorului, răpirii sau atentării la viața Președintelui SUA sau
a unui membru al aparatului președintelui este prevăzută răspunderea penală
separată, care nu cere o calificare în cumul cu art. 1201 al respectivului Cod.10
De aici ajungem la o concluzie (grație specificului legislației SUA) că legislația
penală federală a SUA nu face o diferență între răspunderea pentru răpirea unei
persoane de cea pentru luarea de ostatici.
9 Терроризм и контртерроризм в современом мире: аналитические материалы, документы, глоссарии: Научно-справочное издание. Под общ. Ред. Акад. О. А. Колобова, Москва:Изд-во ,,Экслист’’, 2003, с 119.10 http://www.law.cornell.edu/uscode/text/18/part-I/chapter-55 accesat la data de 15.04.2012.
12
O asemenea abordare o are și legiuitorul Turciei care prevede răspundere penală
pentru infracțiunea de privare ilegală de libertate în art. 179 al capitolul II
denumit ,,infracțiuni contra libertății” din CP, prevăzînd o pedeapsă cu închisoarea
pe o perioadă de la un an pînă la cinci ani și o amendă nu mai mică de cinci mii de
lire, iar dacă făptuitorul pînă la sau în timpul săvîrșirii infracțiunii a folosit
amenințări, forță sau a săvîrșit acțiunile din motiv de răzbunare sau cu scopuri
religioase sau naționaliste, sau pentru a avea careva beneficiu, în afara de cel indicat
în art.499, sau pentru punerea în aplicare a unui plan, legat de divergențe în
convingerile politice, idiologice și sociale, ori a transmis victima unui stat străin
pentru folosirea acestuia în forțele armate, se pedepsește cu privațiune de libertate
pe un termen de la trei la opt ani, și cu amendă în mărime de cel puțin zece mii de
lire.11
Iar infracțiunea de răpire a persoanei este reglementată în art.499 al capitolului
X intitulat ,,infracțiuni contra proprietății” CP indicîndu-se că daca o persoană în
scopul de a profita de bani, bunuri sau un act juridic legal pune pe cineva în stare de
arest, îl duce în munți sau în alt loc privat, aceasta se pedepsește cu închisoare
pentru un termen de la cincisprezece la douăzaci de ani, aceasta dacă în cazul în
care scopul nu a fost atins. În cazul în care a atins scopul i se atribuie limita
superioară a pedepsei. In cazul în care fapta menționată la punctul unu a fost
săvîrșită cu scop politic sau social ori de a obliga organele statului să întreprindă
sau nu întreprindă o acțiune oarecare, persoana vinovată va fi pedepsită cu
închisoare pe viață.12
Prin urmare observăm că și Codul penal al Turciei nu are o reglementare a
infracțiunii de luare de ostatici aparte, incluzînd aceasta în alte componente.
Analizînd codul Penal Francez observăm că în capitolul 4 intitulat ,,despre
atentarea la libertatea omului” , ,,secțiunea I”, ,,despre răpire și privarea ilegală de
libertate “, legiuitorul pe lîngă infracțiunile de răpire și privare ilegală de libertate a
11 Уголовный кодекс Турции. Законодательство зарубежных стран. Предисловие канд. юрид. наук., доц. Н. Сафаров и док. права Х. Аджара. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2003. 12 Ibidem.
13
stipulat în art. 224-4 și infracțiunea de luare de ostatici indicînd că ,, dacă persoana
a fost arestată, răpită, reținută sau ilegal privată de libertate în calitate de ostatic ori
pentru pregătirea sau înlesnirea comiterii unei infracțiuni sau abateri, ori pentru
facilitarea evadării sau asigurarea eschivării de la pedeapsa penală a făptuitorului
sau a complicelui infracțiunii sau abaterii, ori pentru realizarea executării cărorva
cerințe sau condiții, în particular achitarea răscumpărării, fapta ilegală dată se
pedepsește cu treizeci de ani de închisoare. Iar în art.224-5 se menționează că dacă
victima este o persoană care nu a atins vârsta de cincisprezece ani atunci pedeapsa
crește pînă la pedeapsa cu detenție pe viață.13
Deci putem observa că în legislația penală a Franței această problemă este
abordată radical opus, acesta prevede raspunderea penala separată pentru răpirea
unei persoane, privarea ilegală de libertate și pentru luarea de ostatici , în acelaș
timp faptele date sînt incluse în același capitol, VI, intitulat ,,despre atentarea la
libertatea omului,,.
Legislația penală a Elveției prevede răspunderea penală pentru infracțiunea de
privațiune ilegală de libertate și răpire a unei persoane în art. 183 din CP, precum
și pentru infracțiunea de luare de ostatici în art. 185 din CP. Ambele norme penale
se contin în Titlul IV „Infracțiuni contra libertății”. Pedeapsa maximă pentru
infracțiunea de luare de ostatici cu circumstanțe agravante este detenția pe viață.14
Legislația penală a Republicii Federative Germania prevede de asemenea de
rînd cu infracțiuni ca răpirea unei persoane (§ 234), răpirea unui minor (§ 235),
privațiunea ilegală de libertate (§ 239), răpirea unei persoane în scopuri materiale
(§ 239a) și infracțiunea de luare de ostatici (§ 239b) în Capitolul XVIII „Infracțiuni
contra libertății persoanei”. Astfel Codul penal german în art.239b menționează
că ,,Cine răpeşte sau privează de libertate o altă personă cu scopul de a o convinge
sau de a convinge alte persoane, prin ameninţări cu moartea sau răniri grave sau 13 Уголовный кодекс Франции. Законодательство зарубежных стран. Науч. редактирование канд. юрид. наук. доц. Л. В. Головко, канд. юрид. наук., доц. Н. Е. Крыловой. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2002.14 Уголовный кодекс Швейцарии.Законодательство зарубежных стран. Науч. Редактирование, предисловие и перевод с немецкого, канд. юрид. наук. А. В. Серебренников.Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2002.
14
lipsirea de libertate cu mai mult de o săptămână, să facă, să cadă de acord sau să nu
facă (cu) un anumit lucru, va fi sancţionat cu închisoarea pentru cel puţin 5 ani,, .15
Codul penal Bulgar prevede răspunderea penală pentru infracțiunea de luare de
ostatici în art. 143a din capitolul ,, infracțiuni contra persoanei,, din CP
menționînd că ,,cine va reține pe cineva în calitate de ostatic sau eliberarea acestuia
va depinde de îndeplinirea unei anumite condiții de către stat, o organizație statală
sau publică sau de către o terță persoană, se pedepsește cu privațiune de libertate
de la unu la opt ani.,, 16
De asemenea legislația penală a Bulgariei reglementează infracțiunea de luare
de ostatici și într-un alt articol, în art.98 din capitolul ,,infracțiuni contra republicii”,
secțiunea ,,trădarea”, stipulînd că ,,dacă o persoană cu scopul de a perturba sau a
slăbi puterea de stat, ia pe cineva în calitate de ostatic, acesta va fi pedepsit cu
privațiune de libertate de la trei la zece ani,,.17
O atare abordare o are și legislatorul Ucrainean, care a inclus în Codul Penal
două componențe de infracțiune de luare de ostatici, prima - generală (art.147)
inclusă în capitolul III ,,infracțiuni împotriva libertății, onoarei și demnității
persoanei’’ , iar o a doua – specială (art.349) care prevede răspunderea pentru
luarea de ostatic a reprezentanților puterii statale sau a colaboratorilor organelor de
drept, inclusă în capitolul XV ,, infracțiuni împotriva autorității organelor puterii de
stat, oraganelor de conducere locală și reuniunilor de cetățeni,, 18
Astfel, analiza legislațiilor penale ale statelor sus-menționate demonstrează
existența unui șir de norme juridice care prevăd răspunderea penală pentru faptele
legate de luarea de ostatici. În majoritatea cazurilor, aceste componente de
infracțiune se conțin în capitole sau titluri privind infracțiuni contra libertății
persoanei. Dar este important de menționat că nu în legislația tuturor țărilor
15http://www.arduph.ro/luarea-de-ostatici-%E2%80%93-intre-lipsirea-de-libertate-actul-terorist-si-incalcarea- abuziva-a-drepturilor-omului/ accesat la data de 05.04.201216 Уголовный кодекс Республики Болгария. Законодательство зарубежных стран. Науч. редактирование канд. юрид. наук, проф. А. И. Лукашов. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 200117 Ibidem.18 Уголовный кодекс Украины. Законодательство зарубежных стран. Науч. редактирование Таций В. Я. и Сташис В. В. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2001.
15
componența dată de infracțiune este plasată în acest capitol. Asemenea situație este
condiționată atît de existența unor prevederi divergente în diferite sisteme de drept,
cît și de particularitățile legislațiilor fiecărui stat privite în mod separat.
Astfel în legislațiile naționale ale unor tări această infracțiune de regulă este
plasată în capitole referitoare la infracțiunile contra securității și ordinii publice. De
exemplu în Codul Penal al Republicii Moldova în Capitolul 13, în Codul Penal al
Federației Ruse în Capitolul 24, în Codul Penal al Republicii Belarus în Capitolul
10 etc.
În această ordine de idei codul penal al Federației Ruse în capitolul
XVII ,,infracțiuni cotra libertății, cinstei și demnității persoanei” prevede
răspundere penală pentru infracțiunile: de răpirea unei persoane în art.126,
prevăzînd o pedeapsă privativă de libertate de la patru la opt ani, iar privarea ilegală
de libertate în art. 127, pedepsindu-se cu privare de libertate pînă la trei ani.
Infracțiunea de luare de ostatici este stipulată în art. 206 din capitolul
XXIV ,,infracțiuni contra securității publice”. Prin luare de ostatici, conform
codului penal al Rusiei, se înțelege: ,,Capturarea sau reținerea persoanei în calitate
de ostatic, săvîrșită cu scopul de a sili statul, o organizație sau un cetățean de a
săvîrși anumite acțiuni sau să se abțină de la săvîrșirea cărorva acțiuni ca condiție
pentru eliberarea ostaticului, se pedepsește cu privarea de libertate pe o perioadă de
la cinci pînă la zece ani. 19
Legiuitorul Republicii Kirghizia a plasat infracțiunea de luare de ostatici în art.
227 al Capitolului 24 „Infracțiuni contra securității publice” CP. În același timp
Codul Penal al Kirghiziei prevede astfel de infracțiuni ca: răpirea unei persoane
(art. 123); recrutarea persoanelor pentru exploatare (art. 124) și privațiunea ilegală
de libertate (art. 125). Acestea se găsesc în Capitolul 17 „Infracțiuni contra
libertății, cinstei și demnității persoanei”.20
19 http://www.ug-kodeks.ru/ug/ug-kodeks.ru/ugolovnij_kodeks.html accesat la data de 08.04.2012.20 Уголовный кодекс Кыргызкой Республики. Законодательство зарубежных стран. Предисловия канд. юрид. наук. А. П. Стуканова и канд. юрид. наук. П. Ю. Константинова. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2002.
16
În ceea ce privește infracțiunea de luare de ostatici în legislația penală a
Republicii Belarus (art.291), prevederile acesteia cît și agravantele referitoare la
această infracțiune coincid cu cele stipulate în art. 280 din Codul Penal al
Republicii Moldova, în ambele țări aceste infracțiuni fiind în capitolul ,,infracțiuni
contra securității publice” din CP. Deasemenea și Codul Penal al Belorusiei la fel
ca și cel al Republicii Moldova prevede răspunderea pentru răpirea unei persoane în
art.182 al CP, prin care se înțelege capturarea deschisă sau pe ascuns a persoanei
contrar dorinței sau voinței sale, săvîrșită prin înșelare sau însoțită de violență, dacă
lipsesc semnele infracțiunii prevăzute de art. 291 CPB (luarea de ostatici).21 Însă
legiuitorul Republicii Moldova a mai inclus o normă care în Codul Penal al
Belorusiei nu este, și anume răspunderea separată pentru răpirea minorului de către
rudele apropiate (art. 164 CP).
Actualmente unele state prevăd liberarea de răspundere penală a persoanelor
care au săvîrșit infracțiuni ce atentează la libertatea fizică a persoanei și la
securitatea publică. Acestea sunt unele state membre ale CSI (Rusia, Kazahstan,
Tadjikistan etc.).
Astfel un exemplu este legislația Federației Ruse care în nota de la art. 206
„Luarea de ostatici” din Codul penal stipulează: „Persoana care, benevol sau la
cerințele reprezentanților autoritătilor, a eliberat ostaticul, se liberează de
răspundere penală dacă acțiunile ei nu conțin o altă componență de infracțiune”.
Prevederi similare atestăm și în nota la art. 126 „Răpirea unei persoane” CP al
Federației Ruse unde este menționat că „Persoana care a eliberat benevol persoana
răpită se libereaza de răspundere penală dacă acțiunile ei nu conțin o altă
componență de infracțiune”22
În ceea ce privește Codul Penal al Republicii Moldova acesta nu prevede o
astfel de posibilitate de liberare de răspundere penală nici pentru luarea de ostatici,
nici pentru răpirea unei persoane.21 Уголовный кодекс Республики Беларуси. Принят Палатой представитилей 2 июля 1999. Одобрен Советом Республики 24 июля 1999. Законодательство зарубежных стран. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2001.22 http://www.ug-kodeks.ru/ug/ug-kodeks.ru/ugolovnij_kodeks.html accesat la data de 08.04.2012.
17
În final putem menționa că legiuitorul Republicii Moldova reglementează
infracțiunea de luare de ostatici în art.280 al Codului Penal, plasînd-o în
capitolul ,,infracțiuni contra securității publice și ordinii publice’’. Prin ,,luare de
ostatici” conform Codului Penal al Republicii Moldova, se înțelege: ,,Luarea sau
reţinerea persoanei în calitate de ostatic şi ameninţarea cu omor, cu vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu reţinerea în continuare a persoanei în
această calitate cu scopul de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana
juridică sau fizică ori un grup de persoane să săvîrşească sau să se abţină de la
săvîrşirea vreunei acţiuni în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului”.
Pentru aceste acțiuni se prevede o pedeapsă cu închisoarea de al cinci la zece ani.23
În concluzie putem menționa că infracțiunea de luare de ostatici este o
infracțiune ce există de o perioadă destul de îndelungată, aceasta de-a lungul
timpului manifestîndu-se sub diferite forme și pe parcurs evoluînd de la o normă
socială în antichitate, pînă la o infracțiune deosebit de periculoasă în zilele noastre.
Actual aceasta fiind reglementată atît pe plan naționa cît și pe plan internațional
prevăzînd o pedeapsă destul de aspră. Însă în diferite state luarea de ostatici are
reglementare diferită și este plasată în diferite capitole ale Codului Penal în
dependența de opinia legiuitorului referitor relațiile sociale la care atentează această
infracțiune.
Capitolul II
Reglementarea juridică al infracțiunii de luare de ostatici.
2.1. Obiectul infracțiunii de luare de ostatici
23 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.
18
Pentru ca o persoană să poată fi trasă la răspundere penală, fapta ei trebuie să
întrunească toate semnele componenței de infracțiune. Altfel spus, pentru ca o
faptă să constitue o infracțiune, ea trebuie să îndeplinească toate condițiile și
semnele prevăzute în dispozițiile incriminate îndeplinind toate condițiile
specificate în acest cadru și toate cerințele care determină conținutul infracțiunii.24
În literatura de specialitate structural, componența de infracțiune este compusă
din patru elemente, adică din patru grupe de semne, și anume: obiectul, latura
obiectivă, subiectul și latura subiectivă. La răndul său acestea se împart în două
categorii și anume semne obiective și subiective. Prin urmare, semnele ce
caracterizează obiectul și latura obiectivă și reflectă fenomene ale relațiilor
obiective poartă denumirea de semne obiective, iar semnele care se referă la
caracteristica laturii subiective și subiectului, reflectînd particularitățile subiective
ale persoanei care a comis infracțiunea, sunt numite semne subiective.25
Astfel anlizînd în continuare obiectul infracțiunii date vom observăm că
determinarea obiectului infracțiunii este destul de dificil, iar opiniile diferitor
autori se împart și fiecare tratează diferit această problematică.
Termenul „obiect” este de origine latină („objectum”) și semnifică element,
materie asupra căreia este îndreptată o activitate .26
După cum menționează teoria dreptului penal obiectul infracțiunii sunt
totalitatea relațiilor sociale ocrotite de legea penală.
Este important de menționat că obiectul infracțiunii este primul element al
componenței de infracțiune. Datorită acestui fapt este necesar de a determina corect
obiectul infracțiunii pentru ca în continuare fapta infracțională să fie apreciată just
și calificată corect pentru a aplica o pedeapsă corespunzătoare.
Ținînd cont de faptul că luarea de ostatici este o infracțiune cu caracter
internațional, autorul Alexei Barbăneagră menționează, că obiectul acestei
infracțiuni, potrivit dreptului internțional penal, îl constituie relațiile sociale ce țin
24 Botnaru Stela, Șavga Alina ș.a. Drept penal, partea generală. Chișinău, Edit. Cartier Juridic, 2005.p. 126 25 Ibidem. pag13026 Dicționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998.
19
de menținerea păcii, securității internaționale, dezvoltarea relațiilor internaționale,
cooperarea dintre state, dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei. 27
Gradul prejudiciabil al infracțiunii de luare de ostatici constă în faptul că, prin
comiterea acesteia, sînt puse în pericol viața și sănătatea unui cerc larg de
persoane, este paralizată activitatea normală a instituțiilor și organizațiilor de stat
sau private, este perturbată activitatea transportului etc.
Deci, obiectul juridic al infracțiunii stă la baza determinării gradului de pericol
social al infracțiuii și a aranjării corespunzătoare a infracțiunilor in cadrul Codului
Penal. Astfel în teoria dreptului penal penru o sistematizare mai bună a Codului
Penal este elaborată o clasificare ierarhică în trei categorii sau etape ale obiectului
infracțiunii: obiectul general (comun), obiectul generic sau de grup, obiectul
special sau nemijlocit.
Obiectul juridic general sau comun îl constitue valorile sociale ocrotite de
dreptul penal, care sunt enumerate în art.2, al.1 al Codului Penal al RM: „Legea
penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia,
proprietatea, mediul înconjurător, orînduirea constituţională, suveranitatea,
independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea
omenirii, precum şi întreaga ordine de drept. ”28
Obiectul juridic generic (de grup) este comun pentru un anumit grup de
infracțiuni, constituind, în același timp, o parte a obiectului juridic general și
aflîndu-se într-un raport de la parte la întreg față de acesta.29
Obiectul juridic generic cuprinde un grup de valori sociale strîs legate între ele,
împotriva cărora se îndreaptă infracțiunea. Și anume el constituie criteriul principal
de sistematizare a infracțiunilor în partea specială a Codului Penal pe capitole.
Astfel revenindu-i fiecărui capitol unul sau mai multe obiecte juridice ale
infracțiunii. De exemplu, infracțiunile din Capitolul XIII a Părții speciale a CP sînt
27 Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. ş.a. Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău : Cartier juridic, 2005. p.465. 28 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.29 Basarab M. Drept penal. Partea generală. București: Lumina LEX, 1997. p.144
20
reunite potrivit cîtorva obiecte juridice generice: securitatea publică și ordinea
publică. Această sistematizare are o importanță deosebită pentru codificarea
normelor juridico-penale. 30
Astfel, obiectul juridic generic al infracțiunii de luare de ostatici îl constituie
anume relațiile sociale din domeniul securității publice în sensul larg al cuvîntului,
precum și din domeniul ocrotirii ordinii publice.
Conform autorului Alexandru Borodac prin „securitate publică” se înțelege un
sistem de reguli care asigură ocrotirea celor mai importante valori ale persoanei,
valori materiale și spirituale ale societății, autoritatea puterii oficiale, precum și
suveranitatea și inviolabilitatea teritorială a țării.31
Ordinea publică reprezintă un sistem de reguli de conviețuire socială ce asigură
liniștea socială, funcționarea normală a organelor de stat sau obștești, precum și
relațiile sociale dintre cetățeni în toate domeniile activității sociale, acceptate de
societate.32
Fiecare dintre infracțiunile contra securtății publice și ordinii publice sau
grupuri aparte din categoria acestor infracțiuni în afară de obiect juridic generic au
și un obiect juridic special.
Obiectul juridic special este o parte a obiectului juridic generic. Acesta constă
în valoarea contra căreia se îndreaptă nemijlocit acțiunea (inacțiunea) prevăzută de
legea penală, valoare caracterizată prin anumite trăsături proprii, speciale, care
servesc la individualizarea unei infracțiuni din cadrul aceluiași grup sau subgrup,
sau valoarea socială concretă, ocrotită de legea penală, asupra căreia se îndreaptă
fapta infracțională a vinovatului.33
De regulă, fiecare infracțiune are un singur obiect juridic special. Există însă și
infracțiuni care atentează concomitent la cîteva obiecte juridice speciale, astfel
distingînd două categorii ale obiectului juridic special : obiectul juridic special
30 Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea Generală. Academia de Drept din Moldova. Chișinău. 2002. p.238.31 Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinau, 2004. p.399 32 Ibidem p.399.33 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol I. Chișinău, 2002, p.113
21
principal și obiectul juridic special secundar .34 În ceea ce privește infracțiunea de
luare de ostatici, trebuie menționat că aceasta se referă la categoria infracțiunilor cu
două obiecte juridice speciale, unde, pe lîngă obiectul juridic special principal,
există și un obiect juridic special secundar.
Prin obiect juridic special principal se are în vedere relația socială pentru care
a fost instituită infracțiunea corespunzătoare, care permite a dezvălui natura ei
socială și juridică.35
Dacă ne referim la obiectul juridic special principal al infracțiunii de luare de
ostatici atunci acestea sînt relațiile sociale din domeniul securității publice,
deoarece infracțiunile contra securității publice reprezintă faptele prejudiciabile
(acțiuni sau inacțiuni) prevăzute de legea penală, care cauzează daune considerabile
relațiilor sociale cu privire la liniștea publică, funcționarea normală a instituțiilor
sociale, securitatea intereselor personale, obștești și de stat în timpul efectuării
diferitelor activități sau manipulării cu diferite obiecte ce prezintă pericol sporit sau
crează condițiile amenințării cu cauzarea unor asemenea daune.
De aici rezultă și faptul că obiect juridic special principal al infracțiunii de
luare de ostatici este securitatea publică, și anume prin faptul că scopul special al
acestei infracțiuni este: silirea statului, organizației internaționale, persoanei juridice
sau fizice ori unui grup de persoane să săvîrșească sau sa se abțină de la săvîrșirea
vreunei actiuni in calitate de conditie pentru eliberarea ostaticului, iar luarea sau
retinerea ostaticului sint doar modalitati pentru atingerea scopului pus de infractor.
Obiectul juridic special secundar reprezinta relatiile sociale care sunt ocrotide
le legea penala concomitent cu ocrotire relațiilor sociale care constituie obiectul
juridic special princpal.36 De exemplu, în cazul infracțiunii de luare de ostatici
(art.280 al codului penal al RM) se lezează atît obiectul principal – securitatea
publică, cît și cel secundar – securitatea vieții și sănătății, libertății oamenilor care
34 Уголовное право Российскои Федерации. Общая часть: Учебник. Под ред. А. И. Рарова. Москва: Юристь, 2001. с.356.35 Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A.. Chișinau, 2005. p.115.36 Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A. Chișinau, 2005. p.116
22
sunt ostatici, dar ultimul nu poate fi lezat prin luarea de ostatici, dacă nu se lezează
primul.
Astfel putem menționa că prin săvîrșirea infracțiunii de luare de ostatici ca
obiect juridic special secundar este violat în toate cazurile dreptul la viață sau
sănătatea, libertate al persoanelor care sunt ostatici.
Prin obiectul material al infracțiunii se înțelege lucrul corporal fizic sau ființă,
care încorporează unele valori ocrotite prin legea penală și asupra cărora se
îndreaptă în mod direct fapta infracțională.
Obiectele lumii materiale sunt acele obiecte asupra căror atentează infractorul
provocîndu-le vătămare sau amenințîndu-le cu un pericol de vătămare. Acesta
există la acele infracțiuni a căror valoare socială constă sau se exprimă într-o
entitate materială.37 Astfel, prin obiectul material al infracțiunii se înțelege entitatea
materială, de natură însuflețită sau neînsuflețită (un obiect, un bun, un lucru,
corpul persoanei etc.), asupra căreia influențează nemijlocit infractorul, prin
intermediul căruia se aduce atingere obiectului juridic al infracțiunii. 38
Obiectul material al infracțiunii nu trebuie confundat cu mijloacele de săvîrșire
a infracțiunii (instrumente, obiecte, bani, arme, etc.), care au servit la săvîrșirea
infracțiunii, nici cu obiectele produse prin infracțiune sau dobîndite prin săvîrșirea
acesteia. Unul și același obiect, în diferite componențe de infracțiune, poate juca rol
de obiect material sau mijloc de săvîrșire a infracțiunii, de exemplu : arma furată se
poate transforma în mijloc de atac armat în cazul banditismului.39
Dacă vorbim despre prezența obiectului material în componența de infracțiune
prevazută de art. 280 Cod Penal, în general, aceasta datorită faptului că corpul
ostaticului nu este nici într-un mod influențat nu există, însă în unele modalități ale
acestei infracțiuni întîlnim și obiect material, de exemplu: lit. f) din alin. (2) și lit.
b), c) din alin. (3) al art.280 Cod penal al RM, corpul persoanei devine obiectul
material al infracțiunii de luare de ostatici. De asemenea, drept obiect material al 37 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol I. Chișinău, 2002, p.11638 Chirița V. Obiectul juridic al infracțiunii de luare de ostatici. În: Revista științifico-practică „Legea și Viata” nr.3/2009.39 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol I. Chișinău, 2002, p.116
23
respectivei infracțiuni pot apărea bunurile materiale, de exemplu în cazul luării de
ostatici din interes material (art. 280 alin. (2) lit. e) CP).
Reieșind din prevederile actualului Cod penal, în calitate de victimă a
infracțiunii, poate fi orice persoană, fără deosebire de vîrstă, cetățenie, rasă,
naționalitate, sex, origine etnică, religie, apartenență politică, avere sau origine
socială.
Deci, în cazul acestei infracțiuni victimă poate deveni orice persoană atît una
întîmplătoare, de exemplu : clienții unui magazin, turiștii de pe o navă maritimă, cît
și persoane concrete, de exemplu : copiii unui funcționar public, politician,
businessman. În cazul comiterii infracțiunii respective în locurile de detenție, în
calitate de ostatici pot fi luați sau reținuți colaboratorii serviciului medical,
învățătorii, supraveghetorii, conducătorii sau personalul penitenciarului, alți deținuți
etc.
2.2. Latura obiectivă a infracțiunii de luare de ostatici
Prin latura obiectivă a infracțiunii se înțelege activitatea persoanei fizice care
prin urmările ei periculoase vatăma sau pune în pericol anumite relații sociale
apărate de normele dreptului penal. Cu alte cuvinte, această activitate desfășurată de
persoana infractorului este o manifestare externă, adică o comunicare sau o frînare
de energie fizică ce produce o modificare în lumea exterioară.
De aceeași părere este și autorul Alexandru Mariț care susține că latura
obiectivă a infracțiunii se realizează prin manifestarea exterioară a omului – acțiune
sau inacțiune, care atinge, lezează valorile (obiectul juridic) ocrotite de legea
penală, atingere care poate consta într-o anumită schimbare în realitatea obiectivă,
denumită urmare infracțională.40
În consecință, putem menționa că latura obiectivă a infracțiunii reprezintă
partea exterioară a comportamentului persoanei ce a comis o infracțiune. Iar pentru
40 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol. I. Chisinau, 2002. p.117
24
a fi tras la răspundere penală comportamentul trebuie să fie mai întîi prejudiciabil și
mai apoi e necesar ca acesta să fie prevăzut de lege.
Latura obiectivă a infracțiunii în teoria dreptului penal este caracterizată atît de
semne obligatorii cît și de semne facultative. Semnele obligatorii ale laturii
obiective sunt cele prezente în toate componențele de infracțiune, pe cînd cele
facultative sunt, cele ce pot fi atestate doar în unele componențe de infracțiune.41
În acest context, putem menționa că doctrina penală recunoaște unanim, ca
semn obligatoriu, acțiunea sau inacțiunea prejudiciabilă, acesta avînd o importanță
hotărîtoare la calificarea infracțiunilor, toate celelalte semne (consecințele, raportul
cauzal, locul, timpul, împrejurările, metoda și mijloacele) considerîndu-se
facultative.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art.280 al CP a RM se manifestă
prin acțiuni care constau în luarea sau reținerea persoanei în calitate de ostatic
însoțite de ameninţarea cu omor, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
ori cu reţinerea în continuare a persoanei în această calitate cu scopul de a sili
statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de
persoane să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni în calitate
de condiţie pentru eliberarea ostaticului.42 Este important de menționat că
amenințările stipulate în art. 280 CP a RM sunt adresate în exclusivitate
persoanelor terțe, față de care făptuitorul își înaintează cerințele în calitate de
condiții pentru eliberarea ostaticului, cum ar fi : statul, organizația internațională,
persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane, iar ostaticii în toate cazurile
sunt folosiți ca un mijloc pentru a-și realiza scopul principal stabilit de către
infractori.
Pot fi cazuri cînd ostaticii nici nu știu și nici nu bănuiesc că se află în așa
calitate și că viața lor este în primejdie, ca de exemplu pasagerii unei nave maritime
sau a unei nave aeriene, pe care faptuitorul amenință s-o explodeze.41 Уголовное право Российскои Федерации. Общая часть: Учебник. Под ред. А. И. Рарова. Москва: Юристь, 2001. с.36842 Уголовное право. Особенная часть: Учебник для вузов. Отв. ред. И.Я. Козаченко, З. А. Незнамова, Г. П. Новоселов. Москва: НОРМА. 2001 с. 552.
25
Analizînd prevederile codului penal observăm ca noțiunea de ostatic nu este
definită expres, din acest motiv e necesar să apelăm la alte surse, astfel dicționarul
explicativ al limbii române ne oferă următoarea explicație a termenului
de ,,ostatic “ : ,,persoană din rândul populației civile oferită sau reținută de către
un stat, de către o organizație etc., drept garanție pentru îndeplinirea unor obligații
asumate sau impuse ori pentru prevenirea unor acte de ostilitate împotriva statului
sau a organizației respective “ .43
Conform opiniei autorului Tcacenco V. I. prin ostatic înțelegem - persoana
reținută forțat spre asigurarea că statul, organizația internatională sau o altă
persoană fizică obligată sau cointeresată în eliberarea ostaticului să îndeplinească
careva cerințe impuse. 44
Din cele menționate, putem deduce ideea că infracțiunea de luarea de ostatici
este săvîrșită printr-o faptă infracțională, ce constă în luarea și reținerea persoanei în
calitatea de ostatic. De aici reiese că fapta infracțională din cadrul laturii obiective a
infracțiunii analizate se poate manifesta prin una din cele două acțiuni:
1) luarea persoanei în calitate de ostatic;
2) reținerea persoanei în calitate de ostatic.
În cele ce urmeaza vom analiza prima din cele două acțiuni menționate.
Dicționarul explicativ al limbii române pune la dispoziție următoarea explicație
a verbului ,,a lua” - a prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau
spre a-l pune în altă parte.45
Autorul Xenofon Ulianovschi relevă urmatoarea definiție a termenului de luare
de ostatic : orice activitate ilegală, violentă de limitare a libertății fizice a uneia sau
a mai multor persoane, de luare a lor în captivitate, lipsindu-le de posibilitatea de a
se deplasa liber, de regulă aceste acțiuni se săvîrșesc cu aplicarea violenței fizice
sau cu amenințarea aplicării unei asemenea violențe, în același rînd cu aplicarea
armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă. Însă luarea de ostatici poate fi 43 Dixționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998. 44 Уголовное право России. Особенная часть: Учебник для юридических вузов. Отв. ред. доктор юридических наук Б.В. Здравомыслов. М.: Юристъ, 1996. p.250.45 Dixționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998.
26
săvîrșită și fără aplicarea violenței, de exemplu, prin înșelăciune, inducerea în
eroare a victimei, etc. 46
În aceeași ordine de idei Ivan Macari stipulează că a lua persoana în calitate de
ostatic înseamnă a o reține și a o priva ilegal de libertate drept garanție pentru
îndeplinirea unor obligații asumate sau impuse, aceasta putînd fi luată prin diverse
mijloace : pe ascuns, deschis, cu aplicarea violenței sau fără violență.47
Conform opiniei autorului rus Kozocenco I. I., prin luarea de ostatici trebuie de
înțeles actiunile ilegale și violente, de regulă de natură fizică cu amenințarea de
aplicare a armelor.48 Un alt autor rus, Tcacenco V.I., definește luarea de ostatici ca
stăpînirea cu forța a unei persoane lipsind-o de libertate și contactele independente
cu lumea înconjurătoare.49 Autorul Petrov V. I. definește luarea de ostatici ca
limitarea ilegală, prin violență a libertății persoanei.50 Autorul S.M. Niсulin este de
părerea că „luarea de ostatici este limitarea ilegala a libertății cel putin a unei
persoane, realizată deschis sau pe ascuns, cu aplicarea violenței sau a amenințărilor
ori fără aplicarea acestora”.51
Astfel putem menționa, în concluzie, că majoritatea autorilor în definițiile
expuse mai sus, susțin ideea că infracțiunea de luare de ostatici este strict legată de
limitarea libertății victimei, termenul fiind perceput deopotrivă atît în sens larg, cît
și în sens îngust. Cît privește aplicarea violenței în cazul săvîrșirii infracțiunii de
luare de ostatici, părerile autorilor se împart la capitolul dat, unii considerînd că în
cazul săvîrșirii infracțiunii de luare de ostatici persistă aplicarea violentă, spre
deosebire de o serie de autori ce nu admit faptul dat.
46 Brinză S., Ulianovschi X., Stati V. s.a. Drept penal. Partea specială, vol. II. Chișinau: Cartier juridic, 2005. p.541.47 Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea specială. Universitatea de stat din Moldova. Chișinău: Centrul ed. USM, 2003. p. 311.48 Уголовное право. Особенная часть. Учебник для вузов. – Москва: Издательская группа ИНФРА*М – НОРМА, 1998. c. 375.49 Уголовное право России. Особенная часть: Учебник для юридических вузов. Отв. ред. доктор юридических наук Б.В. Здравомыслов. М.: Юристъ, 1996. с.250.
50 Уголовное право: Часть Общая. Часть Особенная. Учебник. Под общ. ред. проф. Л. Д. Гаухмана, проф. Л.
М. Колодкина и проф. С. В. Максимова. — Москва: Юриспруденция,1999. с. 552.51 Уголовное право. Часть общая. Часть особенная. Вопросы и ответы. Под ред. проф . А . С . Михлина . Москва: Юриспруденция, 2000. с. 249.
27
După părerea noastră luarea de ostatici este însoțită, în majoritatea cazurilor,de
aplicarea violenței, și chiar o multitudine de infracțiuni de luare de ostatici se
savîrșesc cu aplicarea violenței, acesta însă rămîne un element optional.
Această idee este propagată de majoritatea doctrinarilor, pe motiv ca în unele
componențe de infracțiune din Codul Penal întîlnim expresii: prin forță, prin
violență, prin constrîngere care sunt elemente obligatorii ale acestor componențe de
infracțiune, iar în textul art. 280 al CP a RM, nu întîlnim nici o expresie de acest tip
care să confirme prezența acestui element ca semn obligatoriu. Astfel, infracțiunea
de luare de ostatici poate fi săvîrșită atît cu cît și fără aplicarea violenței, violența
fiind un semn opțional, spre exemplu, luarea de ostatici prin înșelăciune.
O a doua modalitate de savîrșire a infracțiunii date este prin reținerea persoanei
în calitate de ostatic. În acest sens, dicționarul explicativ al limbii române definește
termenul „a reține” în felul următor: „a ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri, a
lipsi temporar pe cineva de libertate, a închide, a stăpîni”.52
Conform autorului Sergiu Brînză, prin reținerea persoanei în calitate de ostatic,
trebuie de înțeles împiedicarea persoanei de a părăsi locul aflării sale în calitate de
ostatic (de obicei, deținerea într-o încapere, pe care nu o poate părasi de sine
stătător).53 De aceeași opinie este și autorul Alexandru Borodac care susține părerea
că „reținerea persoanei în calitate de ostatic înseamnă interzicerea persoanei de a
părăsi încăperea în care se află”.54
Un alt autor, Ivan Macari, menționează că a reține persoana în calitate de
ostatic, înseamnă a o împiedica să părăseasca locul unde se află în calitate de
ostatic, de regulă, victima fiind izolată într-o încăpere, neavînd posibilitatea să o
părăsească.55
Autorul rus, Kozacenco I. I. susține ideea că reținerea persoanei în calitate de
ostatic, se înțelege ca acțiuni violente cu scopul de a împiedica eliberarea acesteia,
52 Dixționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998.53 Brînză Sergiu. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei. Chişinău: Juridica. p.213.54 Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinău, 2004. p. 406.55 Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea specială. Universitatea de stat din Moldova. Chișinău: Centrul ed. USM, 2003. p.312.
28
această acțiune de obicei este însoțită de lipsirea de libertate a persoanei prin
intermediul constrîngerii fizice sau psihice.56 Un alt autor rus, Tcacenco V. I.
menționează că reținerea persoanei este o metodă de privare de libertate care constă
în lipsirea forțată a persoanei de posibilitatea de a se mișca după propria
voință.57Autorul V.A. Petrov dă urmatoarea definiție a noțiunii de reținere de
ostatici: „Reținerea persoanei în calitate de ostatic este împiedicarea prin violență a
reîntoarcerii libertății acesteia”.58
Din definițiile relevate mai sus, și în cazul acestei modalități de comitere a luării
de ostatici autorii tratează în mod diferit modalitatea de a săvîrși infracțiunea dată
prin reținere, unii susțin ideea că în cazul reținerii persoanei acțiunile violente sunt
obligatorii, iar alții sustin că reținerea poate fi efectuată fără aplicarea violenței.
Noi, de asemenea, și în acest caz considerăm că comiterea luării de ostatici
poate avea loc atît cu aplicarea violenței cît și făra, aplicarea violenței fiind un semn
facultativ.
O preocupare majoră în tratarea altei problematici, este referitoare la faptul dacă
reținerea trebuie concepută ca o modalitate de săvîrșire a infracțiunii aparte sau
constituie o prelungire a acțiunii de luare de ostatici. La acest capitol opiniile
autorilor de asemenea se divizează, însă trebuie de menționat că în primul rînd, din
textul art.280 a Codului Penal, datorită folosirii conjuncției ,,sau” reiese faptul că
aceste două sintagme pot fi percepute ca două modalități diferite de săvîrșire a
infracțiunii date. De asemenea și practica ne demonstrează ca acestea sunt
într-adevăr percepute ca două modalități diferite de săvîrșire a infracțiunii stipulate
în art.280 CP a RM. Și anume ca exemplu este situația în care o persoană cu funcție
de răspundere ia locul persoanelor reținute anterior în calitate de ostatici; situația în
care persoana aflîndu-se într-o încăpere este reținută cu scopul de a sili o autoritate
statală la executarea unor acțiuni înaintate de către făptuitori.56 Уголовное право. Особенная часть. Учебник для вузов. – Москва: Издательская группа ИНФРА*М – НОРМА, 1998. c. 375. с. 375.57 Уголовное право России. Особенная часть: Учебник для юридических вузов. Отв. ред. доктор юридических наук Б.В. Здравомыслов. М.: Юристъ, 1996. С. 251.58 Уголовное право: Часть Общая. Часть Особенная. Учебник. Под общ. ред. проф. Л. Д. Гаухмана, проф. Л. М. Колодкина и проф. С. В. Максимова. — Москва: Юриспруденция,1999. с. 551.
29
În această ordine de idei putem menționa un caz tipic de luare de ostatici
săvîrșit prin reținere întîmplat recent în orasul Bergamo din Italia unde un bărbat a
luat ostatici cincisprezece persoane într-o agenție fiscală și a cerut să vorbească cu
jurnaliștii înainte de a-i elibera pe ostatici. El a recurs la acest gest din cauza
problemelor fianciare. Atacatorul era înarmat cu armă. După un șir de negocieri el a
fost de acord să elibereze ostaticii, cu excepția unuia. După aceasta bărbatul a
amenințat că se sinucide și a dat asigurări că-l va elibera și pe ultimul ostatic după
ce va vorbi cu presa. Totuși, el a fost convins de prietena sa să renunțe la intențiile
sale.
Din cele menționate mai sus putem conchide ca atît luarea cît și reținerea
ostaticilor poate avea loc cu aplicarea violenței, aceasta putînd fi atît violență fizică
cît și psihică. Însă, cazul aplicării violenței la săvîrșirea infracțiunii de luare de
ostatici, gradul de violență nu trebuie să fie mai mare decît cel al violenței
nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei luate în ostatic, pentru că în caz
contrar infracțiunea va fi calificata confor alin.2 al art 280 CP al RM .59
Dicționarul explicativ al limbii române ne dă următoarea lămurire a noțiunii de
violență : ,,faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire;
încălcare a ordinii legale ; faptă violentă, impulsivă”.60
Potrivit pct. 5 din Hotarîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii
Moldova nr. 23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele penale
despre sustragerea bunurilor”, prin ,,violență nepericuloasă pentru viața și sănătatea
victimei se înțelege cauzarea unei vătămări ușoare a integrității corporale sau a
sănătății, precum și aplicarea intenționată a loviturilor sau alte acțiuni violente care
au cauzat numai dureri fizic”.61
După părerea noastră prin violență nepriculoasă pentru viața sau sănătatea
persoanei trebuie de înțeles aplicarea loviturilor sau a altor acțiuni cu caracter
violent asupra unei persoane care nu dereglează sănătatea persoanei, ci aduc doar o 59 Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. s.a. Drept penal. Partea specială, vol. II. Chișinău: Cartier juridic, 2005. p.541 60 Dixționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998.61 Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor nr.23 din 28.06.2004. In: Buletinul CSJ al RM, 2004, nr. 8.
30
durere fizică. De asemenea este important ca loviturile sau acțiunile cu caracter
violent să creeze un pericol pentru viața sau sănătatea victimei.
Prin „alte acțiuni violente” (ca formă de manifestare a violenței nepericuloase
pentru viața sau sănătatea persoanei) se înțelege doborîrea victimei de pe picioare,
răsucirea mîinilor sau alte asemenea acțiuni care au cauzat o durere fizică.62
Pe lîngă violență fizică în cazul săvîrșirii infracțiunii de luare de ostatici se
aplică și violența psihică, care poate fi definită ca amenințări cu aplicarea oricărui
tip de violență de natură să inspire victimei teamă și să nu mai aibă careva resurse
psihice necesare penru a opune rezistență, avînd ca scop să supună victima să facă
ceia ce cere infractorul.
Amenințarea poate fi exprimată verbal, cît și prin demonstrarea armelor, a
obiectelor care pot fi folosite pentru realizarea amenințărilor (combustibil, substanțe
toxice). Amenințarea trebuie să fie reală și efectivă. Doar în astfel de împrejurări
ea poate servi drept mijloc de a paraliza voința ostaticului sau a altor persoane care
încearcă să se opună acțiunilor infracționale ale făptuitorului.63
Luînd în considerație faptul că prin infracțiunea dată făptuitorii au ca scop de a
sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de
persoane să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni în calitate
de condiţie pentru eliberarea ostaticului, aceștia nu numai că nu ascund faptul
luării de ostatici și solicitările înaintate în legătură cu aceasta, ci dimpotrivă, tind
ca acestea să devină publice, avînd năzuința de a le atribui o rezonanță politică
largă, adresînd pentru aceasta un comunicat, înaintînd un ultimatum.
În cazul infracțiunilor de luare de ostatici cerințele adresate de către autorii
infracțiunii în schimbul eliberării de ostatici pot fi cele mai diverse, de exemplu: de
a fi eliberați condamnații, de punere la dispoziție a mijloacelor de transport,arme,
muniții, substanțe narcotice, asigurarea întîlnirii cu reprezentanții mass-media,
eliberarea prizonierilor, retragerea forțelor armate din anumite teritorii, sistarea une
cauze penale etc.62 Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. s.a. Drept penal. Partea specială, vol. II. Chișinău: Cartier juridic, 2005. p.27163 Ibidem. p. 541.
31
Din prevederile art. 280 a CP putem deduce că infracțiunea dată este una
formală, deoarece în textul articolului legiuitorul se limitează doar la descrierea
unui singur semn principal al infracțiunii – fapta prejudiciabilă. Acest fapt este
demonstrat și prin aceea că obietul juridic principal al infracțiunii date este
securitatea publică, și nu persoana, astfel, în cazul în care o persoană este luată sau
reținută ea nu cade sub incidența art. 280 CP. 64
În doctrina penală părerile referitor la momentul consumării infracțiunii sunt
diferite, astfel unii autori ca Kazacenko I. I., Petrov V. I., Komisarov V. S. susțin
că infracțiunea dată este formal-redusă și momentul consumării este considerat din
momentul luării și reținerii efective a persoanei în calitate de ostatic. Un alt grup
de autori ca Macari I., Borodac A., Ulianovschi X. sunt de părerea că aceasta
infracțiune este formală și momentul consumării ei este odată cu luarea persoanei
în calitate de ostatic, însoțită de amenințări și înaintarea cerințelor.
De aceeași părere este și autorul Valentin Chirița care, în urma unei analize a
componenței date de infracțiune afirmă că infracțiunea de luare de ostatici
reprezintă o infracțiune cu componența formală și se consideră consumată din
momentul înaintării cerințelor adresatului (indiferent dacă acestea au fost sau nu
satisfacute) însoțite de amenințare cu omorul, cu vătămarea integrității corporale
sau a sănătății ori cu reținerea în continuare a persoanei în calitate de ostatic, ca
urmare a realizării efective a acțiunilor predecesoare, și anume: luarea sau reținerea
(poate fi de scurtă sau de lungă durată) .65
Noi ne alăturăm opiniei expuse de autorul Valentin Chirița și de asemenea
considerăm că infracțiunea de luare de ostatici este una formală și momentul
consumării acesteia este odată cu înaintarea cerințelor însoțite de amenințările
stipulate în art.280 CP.
Analizînd textul art. 280 al CP observăm că scopul acestei infracțiuni este
silirea statului, organizației internaționale, persoanei fizice sau juridice, sau a unui
64 Уголовное право России. Особенная часть: Учебник для юридических вузов. Отв. ред. доктор юридических наук Б.В. Здравомыслов. М.: Юристъ, 1996. С. 252.65 http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf accesat la data de 05.03.2012.
32
grup de persoane să săvîrșească sau să se abțină de la săvîrșirea vreunei acțiuni în
calitate de condiții pentru eliberarea ostaticului, acesta fiind criteriul principal de
delimitare a luării de ostatici de alte infracțiuni cum ar fi răpirea unei persoane și
privațiunea de ilegală de libertate.66 De asemenea în cazul în care o persoană este
luată ca ostatic, dar cerințele nu au fost înaintate destinatarilor, și ulterior se
demonstrează că făptuitorul nici nu a avut intenția să înainteze careva exigențe,
fapta acestuia nu va întruni componența de infracțiune a art. 280 CP, ci va fi
sancționată conform altor norme din partea specială a CP și anume privațiunea
ilegală de libertate(art.166 CP).
Se va considera tentativă de infracțiune situația în care făptuitorul avînd
intenția de a captura o persoană și ulterior de a înainta careva condiții pentru
eliberarea acestuia a purces la săvirșirea infracțiunii de luare de ostatici reținînd
persoana, însă din motive independente de voința sa nu a putut adresa pretențiile
sale.
Dacă persoana a fost prinsă în momentul pregătirii acțiunilor îndreptate spre
comiterea luării de ostatici, adică a celor prevăzute în art. 26 alin. (1) CP, de
exemplu a procurat o armă sau alte obiecte, a fabricat sau a adaptat alte mijloace ori
instrumente etc., infracțiunea de asemenea nu este consumată, iar acțiunile
făptuitorului constituie pregătire pentru luarea de ostatici.
2.3. Subiectul infractiunii de luare de ostatici
În concepția dreptului penal național, subiectul este considerat un element
indispensabil necesar pentru existența oricărei componențe de infracțiune. Astfel
subiect al infracțiunii este omul, personalitatea căruia se formează în virtutea unor
condiții concrete ale vieții sociale. De aceea studierea subiectului infracțiunii
presupune determinarea criteriilor sale juridice, precum și stabilirea caracteristicii
sociale, a moralității persoanei vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni.67
66 Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinău, 2004. p. 407.67 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol. I. Chișinău, 2002. p. 127
33
Conform doctrinei subiect al infracțiunii în dreptul penal este cetățeanul
Republicii Moldova, cetățen al unui alt stat străin sau persoana fără cetățenie, atît
cea care săvîrșește o infracțiune consumată, cît și cea care face o tentativă sau
pregătește o infracțiune, care participă la săvîrșirea unei fapte în calitate de autor,
organizator, instigator sau complice și a atins vîrsta determinată de legea penală.
Din prevederile art.21 a Codului Penal al RM reiese că subiect pasibil de
răspundere penală este persoana fizică responsabilă care, în momentul săvîrşirii
infracţiunii, a împlinit vîrsta de 16 ani, iar persoanele care au vîrsta de 14-16 ani
sînt pasibile de răspundere penală numai pentru săvîrşirea infracţiunilor prevăzute
de alin.2 al aceluiași articol.68
Astfel, subiect al infracțiunii de luare de ostatici conform Codului Penal actual
poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins la momentul săvîrșirii
infracțiunii vîrsta de paisprezece ani. De asemenea analizînd prevederile alin.1 al
art.11 vedem că în calitate de subiect ai răspunderii și pedepsei penale pentru
săvîrșirea infracțiunii de luare de ostatici pe teritoriul RM pot fi examinate toate
categoriile de persoane fără deosebire de cetățenie, rasă, naționalitate, sex, origine
etnică, religie, apartenență politică, avere sau origine socială. Totodată este
important de menționat faptul că în vechiul Cod Penal din 24 martie 1961
infracțiunea de luare de ostatici a fost introdusă abia în 1987 și vîrsta de
răspundere pentru săvîrșirea infracțiunii de luare de ostatici era de șaisprzece ani,
față de reglementările actuale, ceea ce ne demostrează faptul că în zilele noastre
probabilitatea comiterii unei astfel de infracțiuni de un minor de paisprezece ani
este mai mare, și aceasta se datorează diferitor factori așa ca : televiziunea,
internetul, radioul care propagă unele emisiuni cu caracter violent.
Capacitatea de a conștientiza și de a evalua gradul prejudiciabil al acțiunilor
proprii se formează sub influența nemijlocită a condițiilor sociale de educație și
68 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.
34
apare puțin mai tîrziu decît capacitatea de a conștientiza latura faptică a
evenimentului sau a acțiunii.69
Astfel, stabilind răspunderea penală pentru comiterea unor infracțiuni de luare
de ostatici de la vîrsta de paisprezece ani, legiuitorul ia în considerație următoarele
premize :
a) caracterul evident și prejudiciabil al acestei infracțiuni, chiar pentru
persoanele de la vîrsta de paisprezece ani ;
b) caracterul prejudiciabil sporit al infracțiunii date pentru societate și
interesele cetățenilor.
Legiuitorul în toate cazurile este obligat să stabilească vîrsta exactă a
infractorului : ziua, luna și anul nașterii. Astfel, persoana se consideră că atinge o
vîrstă anumită la orele 24 ale zilei următoare după cea de naștere. De obicei vîrsta
este stabilită după anumite documente: pașaport, buletin de identitate, adeverință de
naștere, însemnări din cartea de înregistrare a actelor starii civile etc. În lipsa
acestor documente sau în cazuri suspecte, vîrsta se stabilește printr-o expertiză
medico-legală. În aceste cazuri, la stabilirea anului nașterii, ziua nașterii este
considerată ultima zi a anului în curs, dacă expertiza nu numește altă zi, iar în cazul
determinării numărului minimal și maximal de ani ai persoanei, trebuie de pornit de
la numărul minimal de ani presupus de expertiză. 70
Nu putem vorbi despre un subiect al infracțiunii în situația în care acesta nu este
responsabil. Astfel responsabilitatea constituie un alt semn caracteristic a
subiectului de infracțiune.
Codul Penal al RM în art.22 ne dă următoarea definiție a responsabilității: ,,este
starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul
prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija
acţiunile”.71
69 Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A. Chișinău, 2005. p.12170 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol. I. Chișinău, 2002. p.128. 71 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.
35
Teoria dreptului penal definește responsabilitatea astfel: este starea psihologică
a persoanei care are capacitatea de a înțelege caracterul faptelor sale, de a-și da
seama de valorile și de urmările lor, precum și capacitatea de a-și determina și
dirija în mod normal voința în raport cu acțiunile proprii, cu realitatea și cu mediul.
Deci, este absolut necesar ca în cazul comiterii infracțiunii de luare de ostatici
să existe responsabilitatea, fiindcă, în caz contrar, nu se mai pune problema
vinovăției persoanei, întrucît o persoană iresponsabilă nu mai poate acționa cu
intenție sau din imprudență.
Astfel menționează și Codul Penal al RM în prevederile alin.1 al art.23 că ,,nu
este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvîrşirii unei fapte
prejudiciabile, se află în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama
de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli
psihice cronice, a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. Față
de o asemenea persoană, în baza hotărîrii instanței de judecată, pot fi aplicate
măsuri de constrîngere cu caracter medical, prevăzute de prezentul cod”72
Din cele menționate mai sus putem conchide că subiect al infracțiunii de luare
de ostatici este persoana fizică care a înplinit vîrsta de paisprezece ani,
responsabilă, care are capacitatea de a-și da seama de caracterul comportamentului
său, avînd aptitudinea de a planifica și de a analiza care persoană va fi luată sau
reținută în calitate de ostatic, determinarea locului, timpului, metodei, mijloacelor
de comitere a infracțiunii date.
2.4. Latura subiectivă a infracțiunii de luare de ostatici.
Latura subiectivă este un element obligatoriu a oricărei componențe de
infracțiune, reprezentînd activitatea psihică a persoanei legată nemijlocit de
săvîrșirea infracțiunii.73
Astfel, conținutul laturii subiective a infracțiunii, spre deosebire de cel al laturii
obiective, constituie aspectul interior al infracțiunii, exprimînd momentul 72 Ibidem.73 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol. I. Chișinău, 2002. p.131
36
subiectiv, poziția psihică a subiectului infracțiunii în raport cu activitatea materială
desfășurate de el și nu poate fi percepută de organele de simț ale omului. Prin
urmare ea reflectă legătura conștiinței și voinței infractorului cu fapta
prejudiciabilă comisă.
În acest sens autorul Alina Șavga menționează că latura subiectivă a
componenței infracțiunii constituie partea interioară a infracțiunii ce determină
atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta prejudiciabilă săvîrșită și de urmarile
acesteia sub raportul conștiinței, voinței și emoțiilor sale.74
Deci elaborînd analiza juridico-penală a laturii subiective menționăm că, la fel
ca și semnele laturii obiective cele ale laturii subiective se clasifică în obligatorii,
care au importanță pentru calificarea infracțiunii (vinovăția), facultative pentru
individualizarea răspunderii penale (scopul, motivul).
Totodată, menționăm că, uneori, legiuitorul utilizează în textul infracțiunii
concrete unele semne facultative ale laturii subiective, considerîndu-le obligatorii
pentru calificarea faptei.
Astfel după cum observăm, vinovăția este una dintre trăsăturile de bază ale
oricărei infracțiuni, acest fapt e indicat și în alin.1 al art.6 din CP RM, care prevede
că persoana este supusă răspunderii penale și pedepsei penale numai pentru fapta
săvirșită cu vinovăție.
Vinovăția care poate îmbrăca forma intenției sau imprudenței, este semnul care
demonstrează poziția psihică negativă a celui ce a săvîrșit fapta față de valorile
sociale apărate de lege75, cu alte cuvinte nu este suficient să se constate săvîrșirea
unei infracțiuni, ci pentru ca acea faptă să fie pasibilă de răspundere și pedeapsă
penală trebuie să se demonstreze că infractorul a avut reprezentarea acțiunilor și a
urmărilor, precum și o anumită atitudine a voinței față de acesta.
De aceeași părere este și autorul Alina Șavga oferindu-ne următoarea definiție
a vinovăției: reprezintă atitudinea psihică (conștientă și volitivă) a persoanei față
74 Botnaru Stela, Șavga Alina ș.a. Drept penal, parte generală. Chișinău, Edit. Cartier Juridic, 2005. p.199.75 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol. I. Chișinău, 2002. p.131
37
de fapta prejudiciabilă săvîrșită și urmările prejudiciabile ale acesteia ce se
manifestă sub formă de intenție sau imprudență.76
Dupa cum am menționat motivul și scopul infracțiunii sunt unele din semnele
absolut necesare ale laturii subiective a componenței de infracțiune, care, ca și
vinovăția necesită să fie demonstrate. Ele influențează asupra formării intenției,
direcției și realizării ei, însă în conținutul intenției nu se includ.
Motivul este acea forță activă (imbold, stimul) care călăuzește persoana spre
atingerea scopului preconizat. Acesta constitue un fenomen reflectat în conștiința
omului (necesități și interese) care îl determină, îi îndeamnă hotărîrea de a săvîrși
infracțiunea și îi dirijează voința în momentul săvîrșirii ei.77
Scopul infracțiunii este obiectivul propus și reprezentat de făptuitor ca rezultat
al acțiunii sau inacțiunii sale, adică finalitatea urmărită prin săvîrșirea faptei
penale. Scopul, ca închipuire despre rezultatul dorit al faptei infracționale,
caracterizează gîndirea, rațiunea.78
Dacă vorbim despre infracțiunea de luare de ostatici atunci aici semn
obligatoriu al laturii subiective este nu numai vinovăția, dar și scopul special.
Acesta fiind un semn care demonstrează că luarea sau reținerea persoanei în
calitate de ostatic poate fi savîrșită numai cu intenție directă. Totodată, trebuie
menționat că, în cazul luării sau reținerii persoanei în calitate de ostatic săvîrșite „cu
provocarea decesului victimei din imprudență” (art. 280 alin. (3) lit. c) CP) și în
unele cazuri – „cu provocarea altor urmări grave” (art. 280 alin. (3) lit. d) CP),
suntem în prezența infracțiunii caracterizate prin două forme de vinovăție, deși, în
consecință, infracțiunea se consideră intenționată (art. 19 CP).
Intenția derectă se caracterizează prin aceea că infractorul își dă seama de
caracterul prejudiciabil al acțiunilor sau inacțiunilor sale, prevede urmările ei
prejudiciabile și dorește survenirea acestor urmări. Astfel din definiție reiese că
intenția directă este formată din factorul intelectiv și cel volitiv.
76 Botnaru Stela, Șavga Alina ș.a. Drept penal, parte generală. Chișinău, Edit. Cartier Juridic, 2005. p.20177 Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A. Chișinău, 2005. p.17078 Ibidem. p.170
38
Factorul intelectiv presupune reprezentarea deplină a conținutului, sensului și
consecințelor urmărite sau acceptate prin săvîrșirea faptei penale.79 Aceasta
presupune că inculpatul este conștient de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale,
și prevede urmările ei prejudiciabile. Iar cel volitiv presupune că persoana este
capabilă să-și reglementeze activitatea prin luarea în fiecare caz aparte a deciziei
de a săvîrși sau nu anumite acțiuni.80
Astfel, momentul intelectual al intenției, în cazul componenței de bază a
infracțiunii de luare de ostatici, constă în conștientizarea de către făptuitor a faptului
că el efectuează o stăpînire ilegală asupra unei persoane contrar voinței acesteia,
însoțită de o limitare a libertății (luarea în calitate de ostatic), sau o lipsește ilegal de
posibilitatea de a părăsi locul aflării sale (reținerea în calitate de ostatic), iar dorința
de a comite infracțiunea de luare sau reținere a persoanei în calitate de ostatic și de
a înainta anumite cerințe însoțite de amenințări constituie momentul volitiv al
intenției.
De asemenea în cazul săvîrșirii infracțiunii de luare de ostatici intenția
făptuitorului poate fi premeditată sau spontană. Cea premeditată constă în aceea că
între momentul cînd a apărut intenția și momentul săvîrșirii infracțiunii există o
anumită perioadă de timp. Această perioadă de timp fiind folosită de infractor
pentru a elabora planul de comitere a infracțiunii, pentru a alege persoana care
urmează a fi luată sau reținută ca ostatic, locul comiterii acesteia, adaptarea tuturor
instrumentelor necesare pentru săvîrșirea infracțiunii ( de exemplu automobilul,
încăperea unde urmează a fi ținută victima, procurarea unei arme, etc.). Intenția
spontană se caracterizează prin faptul că intenția de a săvîrși infracțiunea apare
brusc, pe neașteptate, la infractor și în același moment e și realizată.81
Aceste modalități ale intenției (premeditată și spontană) nu au importanță
pentru calificarea faptei, însă sunt luate în considerație la individualizarea
răspunderii penale.
79 Botnaru Stela, Șavga Alina ș.a. Drept penal, parte generală. Chișinău, Edit. Cartier Juridic, 2005. p.20280 Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A. Chișinău, 2005. p.171.81 Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A.. Chișinău, 2005. p.172.
39
Dacă ne referim la scopul infracțiunii de luare de ostatici care de asemenea este
un semn obligatoriu a laturii subiective a infracțiunii date, acesta constă în „silirea
statului, organizației internaționale, persoanei juridice sau fizice ori unui grup de
persoane să săvîrșească sau să se abțină de la săvîrșirea vreunei acțiuni în calitate de
condiție pentru eliberarea ostaticului”.
Cu referire la infracțiunea dată, scopul poartă un caracter dublu, putînd fi primar
și secundar (final). În calitate de scop primar poate apărea determinarea adresatului
să săvîrșească sau să se abțină de la săvîrșirea vreunei acțiuni (spre exemplu, să
achite o suma de bani pentru eliberarea ostaticului). Scopul final este cel spre care
tinde făptuitorul (de exemplu, să obțină o sumă de bani, pe care adresatul este
nevoit să o achite).82
În concluzie putem specifica că pentru ca o persoana să fie pedepsită conform
art. 280 CP a RM este necesar ca acțiunile lui să întrunească toate elementele
componenței date de infracțiune. Referitor la obiectul luării de ostatici acesta este
securitatea publică ca obiect juridic special principal, iar libertatea și securitatea
vieții și sănătății persoanei constituie obiectul special secundar. Ceea ce ține de
latura obiectivă a infracțiunii date, ca semn obligatoriu aici este fapta infracțională
care poate fi săvîrșită prin două acțiuni separat, atît prin luarea de ostatici cît și prin
reținerea acestora. Infracțiunea de luare de oastatici este una formală și momentul
consumării ei este odată cu înaintarea cerințelor. Subiectul este persoana
responsabilă care a atins vârsta de paisprezece ani. Iar acțiunile acestuia trebuie să
fie săvîrșite cu vinovăția exprimată în intenție directă. Scopul fiind și el un semn
obligator.
82 http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf accesat la data de 05.03.2012.
40
Capitolul III
Circumstanțele agravante ale infracțiunii de luare de ostatici și delimitarea
acesteia de alte infracțiuni
3.1 Circumstanțele agravante ale infracțiunii de luare de ostatici.
Componeța de infracțiune cu circumstanțe agravante include semnele
componenței de bază la care se adaugă și semnele ce agravează răspunderea
penală. În ele legiuitorul indică circumstanțele care agravează considerabil
pericolul social al infracțiunii comise. În literatura de specialitate așa componențe
sunt numite calificative.
Semnele calificative ale infracțiunii sînt prevăzute expres în Partea Specială a
Codului Penal și indică un grad prejudiciabil sporit al unei infracțiuni concrete
comparativ cu componența de bază a aceleiași infracțiuni. Existența acestor semne
41
(circumstanțe) influențează asupra calificării infracțiunii, spre deosebire de
circumstanțele agravante prevăzute în art. 77 CP, care nu au influență asupra
calificării infracțiunii, fiind luate în considerație doar la stabilirea pedepsei penale.83
Astfel dacă vorbim de infracțiunea de luare de ostatici prevăzută de art.280 din
Codul Penal al RM aceasta include următoarele circumstanțe agravante:
,,(2) Luarea de ostatici săvîrşită:
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) cu bună ştiinţă în privinţa unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de
starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei
înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
e) din interes material;
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei,
(3) Luarea de ostatici săvîrşită:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) cu provocarea decesului victimei din imprudenţă;
d) cu provocarea altor urmări grave. ,,84
Circumstanțele agravante a infracțiunii date sunt divizate în două aliniate (2) și
(3) ceea ce sporește esențial gradul prejudiciabil al acestei infracțiuni. Mai mult ca
atît, acest lucru ne este demonstrat nu numai prin divizarea semnelor agravante în
două aliniate dar și a pedepsei sporite pentru săvîrșirea infracțiunii date în prezența
circumstanțelor agravante. Astfel pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.280
alin.(2), persoana care se face vinovată se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12
de ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale, iar
în cazul alin.(3), se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 de ani.
În continuare vom analiza infracțiunile prevăzute de art.280 alin. (2) din Codul
Penal al RM, după cum urmează în textul legii:
83 http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf accesat la data de 05.03.2012.84 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.
42
Luarea de ostatici săvîrșită asupra a două sau mai multor persoane.
În cazul acestei infracțiuni pericolul social crește datorită numărului de victime,
și anume în calitate de victimă în această situație este nu o persoană, ci două sau
mai multe.
Anume pluralitatea de victime denotă întodeauna o agresivitate mai mare și o
atitudine antisocială mai pronunțată a făptuitorului, dînd infracțiunii date un grad
prejudiciabil mai sporit și prin aceasta impunînd o sancțiune mai aspră decît pentru
componența de bază.85
O altă problemă importantă este că pentru calificarea faptei conform agravantei
date, este necesar ca făptuitorul să aibă o singură intenție de a săvîrși luarea sau
reținerea anume a două sau mai multor persoane, adică să existe o intenție unică.
Prin urmare, pentru aplicarea circumstanței agravante examinate, este necesar
să fie întrunite următoarele două condiții:
1) să existe o pluralitate de victime;
2) făptuitorul să manifeste o intenție unică (dublată de un scop unic) de a lua
în calitate de ostatic două sau mai multe persoane.86
De obicei infracțiunea este săvîrșită simultan asupra tuturor persoanelor pe care
dorește să le ia în calitate de ostatic făptuitorul, dar sunt și cazuri cînd între luarea
sau reținerea primei persoane și a celei de a doua trece o perioadă de timp. În acest
caz pentru a fi incriminată agravanta examinată este absolut necesar de a
demonstra unitatea de intenție a făptuitorului de a captura ambele persoane.
O altă problemă destul de discutabilă este situația în care făptuitorul avînd
intenția de a lua sau reține în calitate de ostatic două sau mai multe persoane,
capturează doar una. O astfel de situație o întîlnim și în Hotărîrea Plenului
Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova nr. 9 din 15.11.1993: „Cu privire la
practica judiciară în cauzele despre omor premeditat”, care tratează o situație
similară în pct. 13 oferind urmatoarea explicatie: „Omorul unei persoane și
85 Brînză Sergiu, Infracțiuni contra vieții, sanatații, libertații si demnitații persoanei. Chișinău: Juridica, 1999. p.214.
86 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p.167.
43
atentatul la viața altei persoanei nu pot fi examinate ca infracțiuni consumate –
omorul a două sau mai multor persoane. Deoarece intenția criminală de a omorî
două persoane nu a fost realizată din cauze ce nu depindeau de voința vinovatului,
cele săvîrșite vor fi calificate în conformitate cu art. 145 și art. 27 și art. 145 alin.
(2) lit. g) CP”.87 Prin urmare, făcînd referire la hotărîrea data în cazul luării de
ostatici este necesar de a se proceda în același mod.
Insă în doctrină există și altă părere, astfel autorul Sergiu Brinză susține părerea
precum că în astfel de situații răspunderea trebuie aplicată conform art. 27 și a art.
280 alin.(2) lit. b), pentru că nu-i putem incrimina făptuitorului concurs de
infracțiune, atunci cînd acesta a urmărit să săvîrșească o singură infracțiune.
În concluzie putem menționa că pentru a fi calificată fapta conform
circumstanței date este absolut necesar de a stabili prezența intenției unice a
făptuitorului în cazul comiterii infracțiunii date.
Luarea de ostatici săvîrșită cu bună știință în privința unui minor sau a
unei femei gravide ori profitînd de starea de neputință cunoscută sau evidentă
a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau
psihic ori altui factor. Agravanta dată include în sine acțiuni săvîrșite asupra a trei
categorii de victime, acestea fiind reunite între ele de starea de neputință a lor.
Aceste formează trei ipoteze și anume:
a) luarea de ostatic săvîrșită cu bună-știință în privința unui minor;
b) luarea de ostatic săvîrșită cu bună-știință în privința unei femei gravide;
c) luarea de ostatic săvîrșită cu bună-știință profitînd de starea de
neputință cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei
înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor.88
Astfel analizînd prima situație, pentru că infractorul să fie pedepsit conform
acestei agravante, este necesar ca pentru aceasta să se întrunescă cumulativ
87http://www.csj.md/admin/public/uploads/HOT%C4%82R%C3%8EREA%20nr.9%20(1993)Cu%20privire%20la %20practica%20judiciar%C4%83%20%C3%AEn%20cauzele.pdf accesat la data de 25.04.2012.
88 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p. 159.
44
următoarele două condiții: prima este ca victima să fie minor și a doua este ca
făptuitorul să cunoască cu bună-știință că acesta este minor.
Deci, agravanta dată presupune luarea de ostatic a unei persoane ce nu a
împlinit vîrsta de 18 ani. Atfel în favoarea acestei afirmații Convenția internatională
cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea Generala a ONU la New
York la 20 noiembrie 1989 (ratificată prin Hotărîrea Parlamentului RM nr. 408-XII
din 12.12.1990, în vigoare pentru RM din 25.02.1993), prevede în art. 1: „În sensul
prezentei Convenții, prin copil se întelege orice ființă umană sub vîrsta de 18 ani,
cu exceptia cazurilor cînd, în baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit
sub această vîrstă”.89
Noțiunea cheie, care se referă la cea de-a doua condiție, este ,,cu bună-știință,,.90
„Buna știință” presupune ca cel ce comite fapta infracțională trebuie să cunoască
sau să-și dea seama că săvîrșește infracțiunea asupra unui minor. În același timp
făptuitorul poate să cunoască despre faptul că victima este minor din diferite surse,
de exemplu să-i fi spus cineva, din anumite acte de identitate a victimei sau chiar
din aspectul fizic al acesteia.
O problemă aparte este situația în care făptuitorul consideră eronat că realizează
luarea sau reținerea unei personae minore însă, în realitate aceasta nu este un minor.
În situația dată calificarea faptei trebuie făcută conform art.27 și lit c) alin.2 art. 280
CP a RM. O altă situație este cazul în care în făptuitorul consideră eronat că a luat
în calitate de ostatic o persoană majoră, dar în realitate este una ce nu a împlinit
vîrsta de 18 ani, atunci răspunderea se va aplica în conformitate cu litera c) alin.2
art.280 CP a RM.91
Cea de-a două ipoteză dovedește periculozitatea socială sporită a făptuitorului
prin faptul că prin acțiunile sale acesta cauzeză daune a două persoane: femeia care
89 http://www.mtic.gov.md/img/ssc/law/act_int/003%20CIDC.pdf accesat la data de 26.04.2012.90 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p.159.91 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p. 159-160.
45
a devenit ostatic și produsul de concepere – embrionul uman, prin acest fapt
aducîndu-se multiple consecințe negative atît la nivel familial cît și la nivel social.92
De asemenea ca și în cazul săvîrșirii infracțiunii de luare de ostatici cu bună-
știință asupra unui minor pentru tragerea la răspundere conform agravantei date este
necesar să se întrunească cele două condiții: victima să fie o femeie gravidă și
făptuitorul să cunoască cu bună-știința că victima se află în această stare.
Este necesar ca starea de graviditate să fie reală, indiferent de termenul
gravidității și ca vinovatul să știe cu certitudine că femeia este în această stare.
Despre acest fapt făptuitorul poate să cunoască din prezența unor semne exterioare
ale gravidității sau din alte surse.93
Dacă făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, fapt care l-a determinat să
săvîrșească infracțiunea de luare de ostatici, dar în realitate sarcina era inexistentă,
cele comise trebuie calificate ca o tentativă, adică conform art.27 și litera c) alin.2
art.280 CP.
Cea de-a treia ipoteză a circumstanței agravante date presupune îndeplinirea
cumulativă a două condiții : victima se află într-o stare de neputință și făptuitorul
să profite de această stare pentru a săvîrși infracțiunea.
Prin ,,stare de neputință” trebuie să înțelegem incapacitatea victimei de a se
apăra din cauza nefuncționării totale sau parțiale a conștiinței sau a stării sale fizice
sau psihice precare.94
Pentru a considera o stare ca fiind stare de neputință nu contează ce fel de
factori au determinat-o : fiziologici sau patologici, firești sau nefirești.95 Pot fi chiar
situații cînd starea de neputință este creată de făptuitor sau alte persoane, în acest
caz este important ca intenția de a crea această stare să fie preexistentă și
independentă de intenția de a săvirși infracțiunea de luare de ostatici. Deasemenea
este foarte important ca făptuitorul să cunoască și să se folosească conștient de
92 Ibidem. p.160.93 Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinău, 2004. p.49.94 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p. 161.95 Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea specială. Universitatea de stat din Moldova. Chișinău: Centrul ed. USM, 2003.p. 89.
46
starea de neputință a acestuia. Pentru că dacă nu se îndeplinesc cerințele indicate
mai sus făptuitorul nu va pute fi pedepsit conform circustanței date.
Luarea de ostatici săvîrșită din interes material. Gradul prejudiciabil al
acestei agravante crește datorită faptului că făptuitorul făvîrșește luarea de ostatici
cu scopul de a obține un folos, un avantaj sau un beneficiu de natură patrimonială,
punînd interesul material mai presus ca siguranța, libertatea și securitatea
persoanei, săvîrșind prin aceasta o faptă egoistă și josnică.
De aceeași părere este și autorul Sergiu Brînză care menționează că interesul
material este un interes egoist și josnic în raport cu viața persoanei, ca valoare
socială inevitabilă, astfel pe bună dreptate legiuitorul apreciază că un asemenea
motiv este de natură să agraveze infracțiunea dată.96
Astfel agravanta „din interes material” presupune existența unui scop pecuniar –
primirea unei sume de bani sau a altor avantaje materiale în schimbul eliberării
ostaticului.97
Potrivit pct.10 al Hotărîrii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova
nr. 9 din 15.11.1993 „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor
premeditat”, „Drept omor intenționat săvîrșit din interes material urmează a fi
calificat omorul săvîrșit cu scopul de a obține un venit material pentru vinovat sau
pentru alte persoane (bani, bunuri sau drepturi la primirea lor, drepturi la spațiul
locativ, remunerarea din partea terței persoane etc.) sau cu intenția de a fi scutit de
cheltuieli materiale (restituirea bunurilor, datoriei, plătirea serviciilor, îndeplinirea
obligațiilor patrimoniale, plătirea pensiei alimentare etc.)”.98
Dar, este important de menționat că nu este necesar ca interesul material din al
cărui imbold a acționat făptuitorul să fie realizat, este suficient că acest interes să fi
existat în momentul săvîrșirii crimei.
96 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p.14797 Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Redactor responsabil si conducător de editie Barbăneagră A., dr. hab. în drept, prof.univ. Chișinău, 2009.98http://www.csj.md/admin/public/uploads/HOT%C4%82R%C3%8EREA%20nr.9%20(1993)Cu%20privire%20la %20practica%20judiciar%C4%83%20%C3%AEn%20cauzele.pdf accesat la data de 26.04.2012.
47
În cazul infracțiunii de luare de ostatici din interes material poate fi inclusă și
săvîrșirea acestei infracțiuni la comandă, deoarece în urma săvîrșirii acesteia
făptuitorul va avea un venit oarecare, acesta fiind motivul care îl împinge la
săvîrșirea aceste infracțiuni.
Însă o altă situație este atunci cînd săvîrșind infracțiunea făptuitorul nu
urmărește primirea unei recompense, de exemplu: în urma săvîrșirii acestei
infracțiuni făptuitorului i se va rezolva o problemă oarecare, în situația dată acesta
trebuie pedepsit conform art 280 alin.(1) CP a RM.
Totodată susținem ideea autorului Valentin Chirița de a introduce în art. 280 al
CP a RM a uni agravante noi, și anume „luarea de ostatici săvîrșit la comandă”,
fiind deacord cu faptul că la calificare nu ar fi important interesul material sau
nematerial de care este condus infractorul la comiterea faptei date, ci se va lua în
considerație anume faptul că infractorul execută comanda cuiva.
Prin urmare putem concluziona că infracțiunea de luare de ostatici săvîrșită din
interes material are ca scop obținerea de careva venituri sau scutirea de cheltuieli, în
același timp faptul dacă acesta a primit recompensa sau nu, nu are nici o importanță
la calificare.
Luarea de ostatici săvîrșită cu aplicarea violenței periculoase pentru viața
sau sănătatea persoanei. În contextul infracțiunii analizate, prin violență
periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei se are în vedere violența care s-a
soldat cu vătămarea medie sau ușoară a integrității corporale sau a sănătății ori care,
deși nu a cauzat aceste urmări, comportă la momentul aplicării sale, datorită
metodei de operare, un pericol real pentru viața și sănătatea victimei.99
Acest lucrul este menționat și în Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a
R. Moldova nr. 23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele
penale despre sustragerea bunurilor”,unde în pct. 6 se menționează: ,,prin violență
periculoasă pentru viață și sănătate urmează să se înțeleagă vătămarea ușoară a
integrității corporale sau a sănătății, urmată de o dereglare de scurtă durată a
99 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p.355
48
sănătății, sau vătămarea medie a integrității corporale sau a sănătății, care a fost
urmată de dereglarea de lungă durată a sănătății, precum și alte acțiuni care, deși nu
au pricinuit vătămările menționate, au creat la momentul aplicării lor un pericol real
pentru viața și sănătatea victimei”.100
De asemenea în pct. 7 al aceleiași Hotărîri sunt exemplificate cazurile în care se
va considera violență periculoasă: „Sub incidența noțiunii violență periculoasă
pentru viața sau sănătatea persoanei cad inclusiv cazurile de sugrumare a victimei
cu mîinile sau cu ajutorul unei frînghii, sau de ținere indelungata a capului
victimei sub apă, sau de îmbrăcare pe capul victimei a unei pungi de polietilena, sau
de aruncare a victimei de la înălțime ori dintr-un mijloc de transport aflat în
mișcare etc. Deși asemenea acțiuni violente pot să nu ducă la moartea victimei sau
la vătămarea integrității corporale sau a sănătății acesteia, cu toate acestea, datorită
caracterului lor, ele creează un pericol real pentru viața sau sănătatea victimei”.101
Deci din cele menționate mai sus reiese că pentru ca făptuitorul să fie pedepsit
conform acestei agravante este necesar ca la învinuirea persoanei să se ia în
considerație și metoda de săvîrșire a infracțiunii nu numai consecințele, pentru că
de exemplu în cazul violenței însoțită de aplicare substanțelor narcotice aceasta
întodeauna este periculoasă pentru viața și sănătatea victimei.
De asemenea este important de menționat că pentru a fi calificat fapta conform
art.280 alin.2 lit.f), este necesar ca aceasta să se săvîrșească cu aplicarea violenței
fizice, pentru că violența psihică persistă în textul de bază al infracțiunii.
Luarea de ostatici săvîrșită de un grup criminal organizat sau de o
organizație criminală. Luarea de ostatici săvîrșită de un grup criminal organizat
sau de o organizație criminală este mai periculoasă datorită faptului că pentru a
săvîrși această infracțiune se reunesc un grup de persoane care sunt bine organizați
toți avînd un scop comun.
100Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor nr.23 din 28.06.2004. In: Buletinul CSJ al RM, 2004, nr. 8.101Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor nr.23 din 28.06.2004. In: Buletinul CSJ al RM, 2004, nr. 8
49
Conform art.43 CP (lit. c) si d)), atît grupul criminal organizat, cît și organizația
criminală constituie forme ale participatiei. Participația penală este considerată a fi
una dintre cele mai periculoase forme ale activității infracționale. Aceasta fiind
reglementată și de codul penal în art. 41 CP, unde se menționează că prin
participație se înțelege „cooperarea cu intenție a doua sau mai multor persoane la
savîrșirea unei infracțiuni intenționate”.
Dacă vorbim despre grupul criminal organizat, atunci legea penală a RM
defineşte noţiunea în art.46 a CP RM „grupul criminal organizat este o reuniune
stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai
multe infracţiuni”.102 De aici reiese că trăsăturile grupului criminal organizat sunt:
a) să fie alcătuit din una sau mai multe persoane;
b) să constitue o reuniune stabilă;
c) să fie organizat în prealabil;
d) să aibă scopul comiterii unei sau mai multor infracțiuni.103
De obicei un asemenea grup se caracterizează, de regulă, printr-un înalt nivel de
organizare, prin planificarea între pregătirea minuţioasă a infracţiunii, distribuirea
rolurilor între participanţi etc. De asemenea în grupurile crimale există legături
permanente între membrii grupului și metodele individuale specifice ale activității
acestora. 104
La cele menționate putem adăuga că în afară de trasăturile menționate în
legislație, grupul mai are un șir de semne prin care se caracterizează un grup
criminal organizat așa ca: stabilitatea componenţei personale a grupului, elaborarea
în grupul respectiv a unor viziuni proprii, reguli de conduită şi orientări valorice la
care se aliniază toţi membrii acestuia, prezenţa unui lider în grupul criminal,
prezenţa unei structuri funcţionale care este bazată pe diferenţierea conform
rolurilor.
102 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.103 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p.267.104 Botnaru Stela, Șavga Alina ș.a. Drept penal, parte generală. Chișinău, Edit. Cartier Juridic, 2005. p.378
50
Grupul criminal organizat se deosebește de un simplu grup, format din cel puțin
doi coautori, prin stabilitate și unitate. Ca trăsătura specifică a grupului criminal
organizat, stabilitatea presupune durata și persistența legăturilor între participanți,
aceștia conștientizînd faptul că sunt încadrați în reuniunea respectivă în vederea
săvîrșirii infracțiunilor. O altă trăsătură a grupului criminal organizat este unitatea
membrilor, caracterizată prin existența organizatorilor și a conducătorilor, ceilalți
fiind subordonați indicațiilor acestora în vederea săvîrșirii, planificate și dirijate, a
unei sau mai multor infracțiuni.105
De asemenea este important de menționat că grupul criminal organizat de cele
mai dese ori după comiterea infracțiunii nu dispare ci dimpotrivă își continuă
activitatea infracțională.
În ceea ce privește organizația criminală, aceasta reprezintă forma cea mai
periculoasă a participației. Codul Penal a Republicii Moldova în art.47, alin.1 ne
oferă urmatoarea definiție a organizației criminale : “ Se consideră organizaţie
(asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate
stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi
structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor
criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă
natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea
obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice ".106
Asocierea membrilor organizației are loc ca rezultat al apariției unui sistem
valoric unic și a orientărilor sociale identice. Promovate de activitatea infracțională
comună, ele contribuie la elaborarea în cadrul organizaței a concepțiilor proprii, a
normelor de comportament pe care le împărtășesc și le respectă toți membrii
acestei organizații.107
Astfel, organizația criminală se caracterizează prin reuniune de grupuri
crminale care sunt deja formate. Între aceste grupuri există conlucrare srănsă care 105 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p,267.106 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.107 Botnaru Stela, Șavga Alina ș.a. Drept penal, parte generală. Chișinău, Edit. Cartier Juridic, 2005. p.381
51
se caracterizează printr-o satabilitate permanentă, prezența unor idei bine
determinate și activitatea acesteia este reglementată pînă la cele mai mici detalii.
Organizația criminală avînd o structură bine ierarhizată, este condusă de
organizatorii ei sau un consiliu de conducători care sunt considerați creatorii
organizației criminale, iar partea interioară a acestei structuri o formează : soldații,
complicii, executorii nemijlociți, ș.a. care și săvîrșest toate faptele infracționale.108
Astfel, în conformitate cu art. 47 alin. (2) CP, infracțiunea se consideră săvîrșită
de o organizație criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul
ei sau de o persoană care nu este membru al organizației respective, la însărcinarea
acesteia. Reieșind din art. 47 alin. (3) și (4) CP, organizator sau conducător al
organizației criminale se consideră persoană care a creat organizația criminală sau o
dirijează. Acesta poartă răspundere pentru toate infracțiunile săvîrșite de
organizație.
Luarea de ostatici săvîrșită cu vătămarea gravă a integrității corporale sau
a sănătății. În această agravantă gradul prejudiciabil al luare de ostatici crește prin
faptul că în acest caz infractorul săvîrșește două infracțiuni grave, și anume: luarea
de ostatici și vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății.
Este important de a menționa că în cazul agravantei date vătămarea gravă a
integrității corporale sau a sănătății vine în urma intenției făptuitorului, pentru că în
cazul în care vătămarea gravă este săvîrșită din imprudență atunci fapta ar fi trebuit
calificată conform art. 280 alin.(1).
Dacă vorbim despre noțiunea de vătămare gravă a integrității corporale sau a
sănătății atunci legiuitorul a dat-o în art. 151 alin.(1) a CP RM în modul următor: :
„Vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care este
periculoasă pentru viața ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a
unui alt organ ori încetarea funcționării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare
a sănătății, însoțită de pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacitatea de
108 Ibidem. p.382.
52
muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a
fet ei si/sau a regiunilor adiacente”.109
De asemenea în conformitate cu pct. 26 din Regulamentul de apreciere medico-
legală a gravității vătămării corporale, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății
RM nr. 99 din 27.06.2003: „Vătămările corporale grave pot fi calificate numai în
baza următoarelor criterii: prezența pericolului pentru viață, anumite consecințe
post-traumatice, neprimejdioase pentru viață – pierderea anatomică a unui organ
sau a funcției lui; întreruperea post-traumatică a sarcinii; desfigurarea ireparabilă a
feței; infirmitatea psihică post-agresională; incapacitatea generală de munca cu
caracter permanent, în volum considerabil, dar nu mai mic de 33%”.110
Este important de menționat că cînd se cauzează vătămare gravă periculoasă
pentru viață, atingere se aduce exclusiv relațiilor sociale cu privire la sănătatea
persoanei. Pericolul pentru viața persoanei are un caracter doar medical nu și
juridic.111 Or potrivit pct.27 al Regulamentului Ministerului Sănătății 99/2003, drept
periculoase pentruviață sunt considerate vătămările grave ale integrității corporale
sau sănătății, care prezintă pericol iminent – imediat, tardiv sau potențial, astfel ca
vătămarea să determine moartea, indiferent dacă acest pericol a fost înlăturat printr-
un tratament medical sau datorită reactivității individuale a organismului.112
În situația în care în urma săvîrșirii infracțiunii de luare de ostatici cu vătămarea
gravă a integrității sau a sănătății survine decesul unei persoane în urma
vătămărilor, atunci în situația dată, cele săvîrșite urmează a fi calificate potrivit
concursului de infracțiuni prevăzut în art. 280 alin. (3) lit. b) CP și art. 151 alin. (4)
CP, pentru că în cazul cînd moarte nu este urmare a vătămărilor aceaste acțiuni vor
fi calificate în baza art.145 alin. (2) lit. f) CP RM.
109 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.110 Regulamentul de apreciere medico-legală a gravității vatămării corporale. Aprobat prin Ordinul Ministrului sănătății al Republicii Moldova nr.99 din 27.06.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.08.2003, nr.170 - 172/224.111 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011.p.250112 Regulamentul de apreciere medico-legală a gravității vatămării corporale. Aprobat prin Ordinul Ministrului sănătății al Republicii Moldova nr.99 din 27.06.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.08.2003, nr.170 - 172/224.
53
Luarea de ostatici săvîrșită cu provocarea decesului victimei din
imprudență. Gradul prejudiciabil sporit al infracțiunii prevăzute în art. 280 alin.(3)
lit.c) se expune prin aceea că în urma luării sau reținerii în calitate de ostatic este
provocat decesul unei persoane, prin aceasta aducîndu-se o atingere valorilor
sociale și anume vieții persoanei.
Este important de remarcat că în această caz luarea sau reținerea de ostatici se
transformă într-o infracțiune materială și se consideră consumată în momentul
survenirii morții cerebrale a victimei.
De asemenea, în cazul dat, elementele componenței de bază a luării de ostatici,
includ pe lîngă semnele obligatorii o serie de semne speciale, a căror prezență este
necesară pentru calificarea circumstanței agravante date, și anume: urmarea
prejudiciabilă, legătura cauzală dintre fapta infracțională și urmările acesteia
precum și atitudinea psihică diferită a făptuitorului față de ambele acțiuni.
Astfel în cazul dat atitudinea psihică a făptuitorului față de urmarea
prejudiciabilă, și anume moartea personei să se exprime prin imprudență.
Luînd în considerație că infracțiunea dată se caracterizează prin existența atît a
intenției (față de luarea sau reținerea de ostatici), cît și a imprudenței (față de
moartea persoanei) aceasta are două forme de vinovăție, și reieșind din art. 19 CP,
infracțiunea dată se consideră intenționată.
În situația în care se demonstrează că atitudinea făptuitorului față de moarte
persoanei se exprimă prin vinovăție intenționată, atunci cele comise vor fi calificate
conform art. 145 alin.(2) lit. f) CP CP (omorul săvîrșit cu răpirea sau luarea
persoanei în calitate de ostatic).
În cazul omorului săvîrșit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic
nu este necesară calificarea suplimentar a conform art. 164 sau 280 din CP al RM.
Utilizînd în dispoziția incriminatoare prepoziția „cu”, legiuitorul nu a putut să nu
aibă în vedere și sensul de asociere. Așadar, fiind vorba despre o infracțiune unică,
calificarea prin concurs ar însemna încălcarea principiului înscris la art. 7 alin. (2)
54
din CP al RM, întrucît făptuitorul ar fi tras de două ori la răspundere penală pentru
aceeași faptă.113
Prin urmare, putem menționa că în cazul luării sau reținerii de ostatici săvîrșit
cu provocarea decesului victimei din imprudență este absolut necesar ca fapta dată
să conțină semnele următoare: urmarea prejudiciabilă, legătura cauzală și fapta să
se săvîrșească cu două forme de vinovăție.
Luarea de ostatici savirșită cu provocarea altor urmări grave.Semnul unei
alte urmări grave este fixat în art.77, alin.1, lit.b CP, dar luînd în considerare că
acest semn calificativ este indicat separat în art.280, ca o circumstanță agravantă,
aceasta presupune că urmările date nu pot fi concomitent luate în considerație și
conform art.77 a CP.
În doctrină acest semn este tratat diferit, astfel, spre exemplu autorul Sergiu
Brînză consideră că noțiunea dată se referă la daune în proporții mari ; provocarea
unui răzoi sau conflict internațional ; compromiterea negocierilor dintre Republica
Moldova și o altă țară ; compromiterea aderării Republicii Moldova la organizații
internaționale. 114
Un alt autor, Alexandru Borodac, atribuie la „alte urmări grave” accidentele,
avariile în transporturi, provocarea incendiilor, apariția panicii printre oameni,
blocarea circulației transportului, traumatizarea persoanelor, daune materiale în
proporții mari etc. 115
În comentariul Codului Penal prin sintagma cu provocarea altor urmări grave se
înțeleg avariile, accidentele, blocarea circulației transportului.116
La categoria altor urmări grave poate fi atribuită și sinuciderea persoanei luate
reținute în calitate de ostatic care a pierdut speranța de a fi eliberată sau care a nu a
mai putut răbda condițiile grele de întreținere.
113 Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. s.a. Drept penal. Partea specială, vol. II. Chișinău: Cartier juridic, 2005. p.98.114 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul II. Chișinău: Tipografia centrală, 2011.p.499.115 Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinău, 2004. p.408. 116 Codul Penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub redactia dr. Barbăneagră A. Centrul de Drept al Avocaților. Chișinău, 2003. p.621.
55
După cum menționează un alt autor, Chirița Valentin, se poate menționa că cel
mai frecvent în calitate de „alte urmări grave” apar: cauzarea decesului a două sau
mai multor persoane din imprudență sau a vătămărilor grave integrității corporale
sau sănătății; apariția unor conflicte sau complicații internaționale; provocarea
dezordinilor în masă în locurile de privațiune de libertate; oprirea pentru un timp
îndelungat a activității organizațiilor, instituțiilor de stat sau private, a transportului;
cauzarea daunelor materiale în proporții mari etc. 117
De asemenea este important de menționat faptul că ca și în cazul agravantei
precedente și această agravantă este materială, pe lîngă semnele componenței de
bază, fiind prezente și semne speciale, care sunt : urmarea prejudiciabilă,
exprimîndu-se în alte urmări grave și legătura cauzală dintre luarea sau reținerea de
ostatici și a acestor urmări.
În ceea ce privește atitudinea psihică a făptuitorului față de alte urmări grave,
luînd în considerație faptul că în Codul Penal nu este indicat nimic în această
privință putem considera că aceasta poate fi exprimată atît prin intenție cît și prin
imprudență.
Prin urmare pe motiv că aceste urmări grave nu sunt direct determinate de
legislație, acestea urmează a fi interpretate de organele judiciare de fiecare dată
individual, ținînd cont de toate circumstanțele cauzei.
3.2 Delimitarea infracțiunii de luare de ostatici de alte infracțiuni.
O importanță deosebită atît din puct de vedere teoretic, cît și pentru practica
judiciară o are delimitare infracțiunii de luare de ostatici de alte infracțiuni
asemănătoare.
Delimitarea luării de ostatici de alte infracțiuni asemănătoare urmează a fi
efectuată în baza acelor semne obiective și subiective prin care respectivele
componențe se deosebesc.
117 http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf accesat la data de 05.03.2012.
56
Infracțiunea prevăzută în art. 280 CP are tangențe comune cu un șir de fapte
infracționale, care atentează la diferite valori sociale ocrotite de legea penală, așa
ca: libertatea persoanei, securitatea și ordinea publică, precum și relațiile
patrimoniale.
Delimitarea luării de ostatici de răpirea unei persoane și de privațiunea
ilegală de libertate. Cele mai multe semne comune se evidențiază între luarea de
ostatici și faptele care atenteaza la libertatea persoanei, în special răpirea unei
persoane și privațiunea ilegală de libertate.
Conform doctrinei prin infracțiune de răpire a unei persoane se înțelege
capturarea ei contrar dorinţei sau voinţei sale, însoţită de schimbarea locului de
reşedinţă ori de aflare temporară în alt loc şi de privarea ei de libertate (art.164).
Dicționarul limbii române ne dă următoarea lămurire a cuvîntului ,,răpirea”:
luarea cu sila pe cineva, a duce cu sine în mod silnic pe cineva;a fura,lua pe cineva
dintre cei vii, curma viața cuiva. A smulge pe cineva dintr-un loc.’’118.
Teoria dreptului penal de asemenea ne dă definiția răpirii de persoane în modul
următor: ,,capturarea persoanei contrar dorinței sau voinței sale, însoțită de
schimbarea locului de reședință ori de aflare temporară în alt loc și de privarea ei de
libertate” 119 , ,,răpirea persoanei în mod tainic sau deschis și deplasarea împotriva
voinței sale din locul aflării acesteia (domiciliu, serviciu, studii, odihnă, etc.) în alt
loc determinat de răpitor, de exemplu în altă casă, garaj, subsol unde ea este ținută
contrar voinței sale’’120.
Astfel, conform celor expuse putem menționa că prin infracțiunea de răpire a
unei persoane se înțelege capturarea ei contrar dorinţei sau voinţei sale, însoţită de
schimbarea locului de reşedinţă ori de aflare temporară în alt loc şi de privarea ei
de libertate.
Din cele menționate mai sus observăm că răpirea unei persoane constă din două
elemente : răpirea și lipsirea de libertate, care se află într-o strînsă legătură deoarece 118 Dixționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998.119 Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinău, 2004. p.89120 Уголовное право. Особенная часть. Учебник для вузов. – Москва: Издательская группа ИНФРА*М – НОРМА, 1998. c.106
57
răpirea unei persoane prezumă și lipsirea ei de libertate. Prin urmare ajungem la
ideea că fiecare persoană răpită este și privată de libertate, însă nu fiecare persoană
privată de libertate este răpită. Deci, este vorba de o corelație între general și special
unde în calitate de special apare răpirea persoanei, iar de general lipsirea de
libertate.
Conform părerii autorului Sergiu Brînză, prin privațiune ilegală de libertate
trebuie de ințeles privarea (lipsirea) victimei de posibilitatea reală de a se deplasa
nestingherit în spațiu în acord cu propria sa voință (de exemplu, deținerea forțată
într-o încăpere, imobilizarea persoanei prin legarea mîinilor și picioarelor, etc.)121.
Spre deosebire de răpirea persoanei care se săvîrșește întotdeauna doar prin
acțiune, privațiunea ilegală de libertate poate fi comisă atît prin acțiune cît și prin
inacțiune, de exemplu situația în care o persoană se afla într-o încăpere închisă în
interior cu consimțămîntul său, privațiunea ilegală de libertate în cazul dat poate să
se manifeste prin refuzul de a efectua acțiuni pentru eliberarea ei. De asemenea
răpirea unei persoane constă din trei acțiuni succesive: 1) capturarea persoanei;
2) deplasarea persoanei; 3) reținerea ei ulterioară.
Astfel făcînd o analiză comparativă a acestor componențe de infracțiune putem
menționa următoarele deosebiri:
a) Infracțiunea de luare de ostatici are ca obiect juridic special relațiile sociale
cu privire la securitatea publică și prin aceasta aduce atingere anume
liniștii publice și funcționării normale a instituțiilor statului. Pe cînd
infracțiunea de răpire a persoanei și privarea ilegală de libertate sunt
infracțiuni ce atentează la libertatea de mișcare și acționarea conform
voinței sale, obiectul juridic al acestor infracțiuni sunt relaţiile sociale cu
privire la libertatea fizică a persoanei.
b) În cazul luării de ostatici făptuitorul, de regulă, nu este interesat de
personalitatea ostaticului, acesta fiind privit de el ca marfă care va fi
restituită doar în urma satisfacerii cerințelor pe care acesta le înaintează 121 Brînză Sergiu. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei. Chişinău: Juridica. pag.210.
58
față de stat, organizațiile internaționale, persoane fizice sau juridice sau
față de un grup de persoane. Iar în cazul infracțiunii de privațiune ilegală
de libertate sau răpirea unei persoane făptuitorul anume că are un interes
sporit față de personalitatea concretă a victimei (de exemplu, în cazul
înlăturării concurentului, gelozie, înlesnirea săvîrșirii unei alte infracțiuni).
c) În cazul luării de ostatici solicitările se aduc la cunoștință în mod public,
de cele mai dese ori făptuitorul avînd năzuința de a le atribui o rezonanță
politică largă, adresînd pentru aceasta un ,, comunicat’’, înaintînd un
ultimatum etc.122 Spre deosebire de aceasta, în cazul răpirii persoanelor și
a privațiunii ilegale de libertate victima este privată de libertate și
deplasată într-un alt loc ce ramîne necunoscut nici rudelor, nici altor
persoane apropiate victimei sau organelor de drept. Prin urmare rezultă că
în primul caz, acțiunile poartă un caracter demonstrativ, iar în cel de-al
doilea ascuns.
d) Infracțiunea de luare de ostatici se consumă din momentul înaintării
cerințelor adresatului (indiferent dacă acestea au fost sau nu satisfăcute).
Pe cînd privațiunea ilegală de libertate, dupa cum s-a menționat deja, se
consuma din momentul comiterii acțiunilor sau inacțiunilor care exclud
pentru victimă posibilitatea reala de a părăsi spațiul închis. Iar, răpirea unei
persoane, din contra, este consumată din momentul capturării și schimbării
locului de aflare a acesteia contrar dorinței și voinței sale.
e) Ca motive ale infracțiunii de luare de ostatici pot servi: motive politice,
economice, pînă la cele criminale (interes material, dorința de a evita
pedeapsa, divergențele cu autoritățile etc.). Pe cînd motivele de bază a
infracțiunii de răpirii pot fi : răzbunarea, gelozia, huliganismul,
carierismul, dorinţa de a săvârşi unele tranzacţii în perioada privării de
libertate ori de a împiedica încheierea unei afaceri etc. Cele mai răspândite
fiind motivele acaparatoare.122 Brînză Sergiu. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei. Chişinău: Juridica.1999 pag.215.
59
Mai dificilă este problema privind delimitarea luării de ostatici săvîrșite din
interes material de răpirea unei persoane săvîrșită tot din interes material, adică
faptele prevăzute în art. 280 alin. (2) lit. e) CP și art. 164 alin. (2) lit. f) CP.
La prima vedere răpirea unei persoanei din interes material și luarea de ostatici
se aseamănă foarte mult dar acestea au și unele deosebiri. Astfel, aceste două
componente de infracțiune se deosebesc după obiectul infracțiunii, latura obiectivă
și latura subiectivă.
În cazul luării de ostatici obiectul infracțiunii sunt valorile sociale ce atentează
la securitatea publică, iar la răpirea unei persoane – sunt valorile sociale cu privire
la libertatea fizică a persoanei. În cazul răpirii de persoane din interes material, pe
făptuitori îi preocupă tocmai personalitatea victimei, alături de potențialul ei
financiar sau al persoanelor apropiate acesteia.123 De asemenea, de regulă în cazul
luării de ostatici cerințele sunt adresate unui cerc larg de persoane, iar în cazul
răpirii unei persoane doar rudelor apropiate.
În final ne alăturăm părerii autorului Valentin Chirița care menționează că în
această situație delimitatea trebuie făcută în baza laturii subiective, și anume în baza
scopului special indicat în art.280 pentru că în cazul lipsei acestui scop fapta
infracțională urmeză calificată conform art.164 (răpirea unei persoane) sau art.166
(privarea ilegală de libertate).124
Delimitarea luării de ostatici de actul terorist.O altă infracţiune, care are
multe tangențe cu infracțiunea de luarea de ostatici este terorismul. Etimologic,
termenul „terorism” provine de la latinescul „terror”, ceea ce înseamnă frica,
spaimă, teroare.
Dicționarul limbii române definește ,,terorismul” ca ,,totalitatea actelor de
violență comise de un grup sau de o organizație pentru a crea un climat de
insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat.” 125.
123 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul II. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p.496124 http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf accesat la data de 05.03.2012.125 Dicționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998
60
Legea Republicii Moldova nr. 539-XV din 12.10.2001 cu privire la combaterea
terorismului, definește în art. 2 terorismul în felul următor: „terorism – ideologia
violenței și practica de a influența prin violența luarea unor decizii de către
autoritățile publice sau organizațiile internaționale, insoțite de intimidarea
populației și/sau de alte acțiuni violențe ilegale” 126. Articolul respectiv conține și o
definiție a actului terorist, care este identică cu cea prevăzută de Codul Penal.
Astfel, în conformitate cu art. 278 alin. (1) CP, prin „act terorist” se înțelege:
„provocarea unei explozii, a unui incendiu sau săvîrșirea altei fapte care creează
pericolul de a cauza moartea ori vătămarea integrității corporale sau a sănătății,
daune esențiale proprietății sau mediului ori alte urmări grave, dacă aceasta faptă
este savîrșită în scopul de a intimida populația ori o parte din ea, de a atrage atenția
societății asupra ideilor politice, religioase ori de altă natura ale faptuitorului sau de
a sili statul, organizația internațională, persoana juridică sau fizică să savîrșească
sau să se abțină de la săvîrșirea vreunei acțiuni, precum și amenințarea de a săvîrși
astfel de fapte în aceleași scopuri”.127
Luarea de ostatici, pe plan internațional, constituie o infracţiune calificată drept
manifestare a terorismului, deoarece normele penal-intemaţionale nu disting, ca în
cazul legii penale a Republicii Moldova, infracţiunea concretă de terorism,
ci determină numai care infracţiuni pot fi interpretate ca teroriste.
Trebuie menţionat că ambele infracţiuni au multe puncte de tangenţă, fapt ce
îngreunează încadrarea lor în normele penale. Astfel, putem menționa că obiectul
de atentare este identic şi la luarea de ostatici şi în cazul terorismului, se atentează
la siguranţa condiţiilor de viaţă a mai multor persoane, a societăţii în general, adică
la securitatea publică. Momentul consumării la fel coincide, ambele componențe
fiind formale.
Totuşi între aceste tipuri de infracţiune există o deosebire evidentă, și anume
scopul acestora : în cazul terorismului se comite cu scopul încălcării 126 Legea Republicii Moldova cu privire la combaterea terorismului nr.539-XV din 12.10.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 06.12.2001, nr.147-149/1163.127 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.
61
securităţii publice, intimidării populaţiei sau de a constrînge autorităţile publice sau
persoanele fizice să ia unele decizii, iar luarea de ostatici se săvîrşeşte în scopul de
a sili statul, organizaţia internaţională, persoană fizică sau juridică sau un grup
de persoane să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni, ca o
condiţie, pentru eliberarea ostaticului.
Referitor la circumstanțele agravante ale acestor infracțiuni atunci sunt unele
care se conțin în ambele infracțiuni, așa că: survenirea decesului persoanei din
imprudență, săvîrșirea faptei de un grup criminal organizat sau de o organizație
criminală. Iar altele circumstanțe agravante pot fi în una din componențe de
infracțiune, dar în alta să nu fie. Astfel art. 280 CP nu conține astfel de circumstanțe
agravante ca: săvirșirea prin omorul uneia sau mai multor persoane, cu cauzarea de
daune materiale în proporții deosebit de mari etc. Și invers, la comiterea actului
terorist lipsesc următoarele semne calificative: asupra a două sau mai multor
persoane; cu bună știință în privința unui minor sau a unei femei gravide ori profit
în starea de neputință cunoscută sau evidență a victimei, care se datorează vîrstei
înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor; din interes material; cu
aplicarea violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei; cu provocarea
altor urmări grave.
Delimitarea luării de ostatici de șantaj. Infracțiunea de luare de ostatic are
destul de multe puncte de tangență cu infracțiunea de șantaj, dar în același timp
între aceste două componențe de infracțiune există și multe deosebiri. Astfel putem
menționa că în ambele componențe de infracțiune persistă amenințare însă în cazul
luării de ostatici este amenințarea cu omor, cu vătămarea integrității corporale sau a
sănătății, ori cu reţinerea în continuare a persoanei în această calitate, iar în cazul
șantajului este amenințarea cu aplicarea violenţei asupra persoanei, rudelor sau
apropiaţilor acesteia, cu răspîndirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu
deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului
ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor
acestora. De asemenea o deosebire dintre aceste infracțiuni este faptul că în cazul
62
șantajului amenințările sunt adresate atît nemijlocit victimei căt și altor persoane,
iar în cazul luării de ostatici amenințate sunt în exlusivitate statul, organizaţia
internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane, victima în nici
într-un caz nu poate fi amenințată.
Este important de menționat că atît în cazul comiterii infracțiunii prevăzute în
art. 280 CP și în cazul celei din art.189 CP sunt înaintate careva cerințe, momentul
ardesării acestora este diferit. Astfel, cînd se comite luarea de ostatici cerințele se
înaintează după reținerea persoanei, iar în cazul șantajului cerințele sunt înaintate
înainte de comiterea cărorva acțiuni și persoana în acest caz este încă în libertate.
O asemănare esențială între aceste două infracțiuni este și faptul că ambele sunt
infracțiuni formale și momentul consumării acestor două componențe ar fi trebuit
să coincidă însă și aici apar unele deosebiri, și anume: șantajul se consideră
consumat din momentul înaintării cererii cu caracter penal, însoțite de acțiunea
adiacentă, indiferent dacă făptuitorul și-a atins scopul urmărit.128 Luarea de ostatici
însă se consumă din momentul înaintării cerințelor adresatului (indiferent dacă
acestea au fost sau nu satisfacute) însoțite de amenințare cu omorul, cu vătămarea
integrității corporale sau a sănătății ori cu reținerea în continuare a persoanei în
calitate de ostatic, ca urmare a realizării efective a acțiunilor predecesoare, și
anume: luarea sau reținerea persoanei.129
În concluzie putem menționa că în cazul comiterii infracțiunii de luare de
ostatici prin una din formele agravante a acesteia, crește esențial gradul
prejudiciabil, din acest motiv legiuitorul a mărit pedeapsa în aceste cazuri.
Delimitarea infracțiunii de luare de ostatic de alte infracțiune ne dă posibilitatea să
încadrăm corect fapta infracțională, deoarece delimitarea se face anume în baza
semnelor ce caracterizează infracțiunea.
128 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p. 679.129 http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf accesat la data de 05.03.2012.
63
Concluzii finale și propuneri de modificare a legii
Făcînd o analiză juridico-penală a infracțiunii de luare de ostatici, prevăzută de
art.280 a CP a RM, am scos în evidență și analizînd atît legislația națională cît și
internațională am scos în evidență următoarele particularități:
1. Infracțiunea de luare de ostatici este una ce exista de o perioadă destul de
îndelungată, manifestîndu-se sub diferite forme și evoluînd pe parcursul
timpului a devenit una dintre cele mai periculoase infracțiuni prevăzute în
legislația penală a RM, de asemenea aceasta este una relativ nouă în legislația
națională, fiind reglementată de actualul Cod Penal în art.280, capitolul
XII ,,Infracțiuni contra securității publice și a ordinii publice’’.
2. În diferite țări infracțiunea de luare de ostatici are o reglementare deosebită și
este plasată în conținutul Codului Penal în diferite capitole. Acest lucru se
datorează faptului că infracțiunea atentează la mai multe valori sociale și
anume securitatea, ordinea publică și libertatea persoanei.
3. Obiectul de reglementare a acestei infracțiuni este unul complex, fiind format
din obiect juridic principal ce constituie relațiile sociale cu privire la
securitatea publică și obiect juridic secundar format din relațiile sociale cu
privire la libertatea fizică și psihică, sănătatea sau viața persoanei.
4. Latura obiectivă a componenței date de infracțiune este constituită din fapta
prejudiciabilă care este săvîrșită prin două acțiuni distincte, atît prin luarea
persoanei în calitate de ostatic cît și prin reținerea persoanei în calitate de
ostatic. Acțiunea infracțională este însoțită de amenințarea cu omorul, cu
64
vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu reținerea în continuare a
persoanei în acestă calitate. Amenințările date, dar și cerințele înaintate fiind
adresate terțelor persoane și anume statului, organizației internaționale,
persoanei juridice sau fizice, și nu victimei. Cerințele înaintate pot fi cele mai
diverse, începînd cu cele politice, economice, financiare pînă la cele
religioase, sociale. Infracțiunea de luare de ostatici fiind una formală,
momentul consumării acesteia este odată cu înaintarea cerințelor însoțite de
amenințările prevăzute în art.280 a CP.
5. Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă ce a atins vîrsta de
paisprezece ani. Responsabilitatea fiind un semn obligatoriu pentru ca
persoana să poată fi atrasă la răspundere penală.
6. Latura subiectivă constituie atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta
infracțională, astfel infracțiunea de luare de ostatici este infracțiunea care este
săvîrșită doar prin intenție directă. Scopul fiind și el un semn obligatoriu
constituie în silirea statului, organizației internaționale, persoanei juridice sau
fizice ori un grup de persoane să săvîrșească sau să se abțină de la săvîrșirea
vreunei acțiuni în calitate de condiție pentru eliberarea ostaticului.
7. Circumstanțele agravante constituie niște semne prin săvîrșirea cărora crește
gradul prejudiciabil al infracțiunii. Circumstanțele agravante a infracțiune
date sunt divizate în doua aliniate alin.(2) și alin.(3), ceia ce sporeste
esențial graul prejudiciabil al aceste infracțiuni, acest lucru fiind
demonstrat și de pedeapsa sporită care se prevede pentru săvîrșirea
infracțiunii date în prezența circumstanțelor agravante.
8. Infracțiunea de luare de ostatici are anumite tangențe cu unele infracțiuni din
Codul Penal și anume cu infracțiunea de răpire a unei persoane, privarea de
libertate a unei persoane, actul terorist,șantajul. În același timp aceste
componențe de infracțiune au și unele deosebiri ceea ce face ca legiuitorul să
reglementeze aceste fapte infracționale în diferite norme ale Părții Speciale a
Codului Penal.
65
În baza investigărilor și analizei efectuate în această lucrare, propunem
următoarea recomandare de completare a conținutilui infracțiunii de luare de
ostatici reglementată în art. 280 CP următoarea circumstanță agravantă ,,luarea de
ostatici săvîrșită al comandă, aceasta putînd fi inclusă în art.280 alin.(3) lit.e).
Bibliografie
Acte normative:
1. Convenția internațională împotriva luării de ostatici, adoptată la New York la
17 decembrie 1979 (ratificată prin Legea RM nr.1241-XV din 18.07.2002).
În: Tratate internaționale (ediția oficială), vol. 35. Chișinău, 2006.
2. Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002
3. Regulamentul de apreciere medico-legala a gravității vătămarii corporale.
Aprobat prin Ordinul Ministrului sănătății al Republicii Moldova nr.99 din
27.06.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.08.2003, nr.170
- 172/224.
4. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu
privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor
nr.23 din 28.06.2004. In: Buletinul CSJ al RM, 2004, nr. 8.
5. Уголовный кодекс Кыргызкой Республики. Законодательство
зарубежных стран. Предисловия канд. юрид. наук. А. П. Стуканова и
канд. юрид. наук. П. Ю. Константинова. Cанкт-Петербург:
Юридический центер Пресс, 2002.
6. Уголовный кодекс Республики Беларуси. Принят Палатой
представитилей 2 июля 1999. Одобрен Советом Республики 24 июля
1999. Законодательство зарубежных стран. Cанкт-Петербург:
Юридический центер Пресс, 2001.
66
7. Уголовный кодекс Республики Болгария. Законодательство арубежных
стран. Науч. редактирование канд. юрид. наук, проф. А. И. Лукашов.
Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2001.
8. Уголовный кодекс Турции. Законодательство зарубежных стран.
Предисловие канд. юрид. наук., доц. Н. Сафаров и док. права Х.
Аджара. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2003.
9. Уголовный кодекс Украины. Законодательство зарубежных стран.
Науч. редактирование Таций В. Я. и Сташис В. В. Cанкт-Петербург:
Юридический центер Пресс, 2001.
10.Уголовный кодекс Франции. Законодательство зарубежных стран.
Науч. редактирование канд. юрид. наук. доц. Л. В. Головко, канд.
юрид. наук., доц. Н. Е. Крыловой. Cанкт-Петербург: Юридический
центер Пресс, 2002.
11.Уголовный кодекс Швейцарии. Законодательство зарубежных стран.
Науч. Редактирование, предисловие и перевод с немецкого, канд. юрид.
наук. А. В. Серебренников.Cанкт-Петербург: Юридический центер
Пресс, 2002.
Manuale și monografii:
1. Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. ş.a. Codul penal comentat şi
adnotat. Chişinău : Cartier juridic, 2005.
2. Basarab M. Drept penal. Partea generală. București: Lumina LEX, 1997.
3. Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinău, 2004.
4. Brînză Sergiu. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii
persoanei. Chişinău: Juridica, 1999.
5. Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I.
Chișinău: Tipografia centrală, 2011.
6. Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul II.
67
Chișinău: Tipografia centrală, 2011.
7. Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. s.a. Drept penal. Partea specială, vol. II.
Chișinău: Cartier juridic, 2005.
8. Chirița V. Analiza istorică a luării de ostatici. În: Probleme actuale de
prevenire si combatere a criminalității. Anuarul științific al Academiei
„Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Ediția a VII-a. Chișinău, 2006.
9. Chirița V. Obiectul juridic al infracțiunii de luare de ostatici. În: Revista
stiințifico-practică „Legea si Viata” nr.3. Chișinău, 2009.
10.Codul Penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub redacția dr.
Barbăneagră A. Centrul de Drept al Avocaților. Chișinău, 2003.
11.Dicționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers
Enciclopedic. 1998.
12.Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea Generală. Academia de
Drept din Moldova. Chișinău. 2002.
13.Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea specială. Universitatea
de stat din Moldova. Chișinău: Centrul ed. USM, 2003.
14.Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A.
Chișinău, 2005.
15.Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol I. Chișinău, 2002.
16.Botnaru Stela, Savga Alina ș.a. Drept penal, parte generală. Chișinău, Edit.
Cartier Juridic, 2005.
17.Терроризм и контртерроризм в современом мире: аналитические
материалы, документы, глоссарии: Научно-справочное издание. Под
общ. Ред. Акад. О. А. Колобова, Москва:Изд-во ,,Экслист’’, 2003.
18.Уголовное право. Особенная часть: Учебник для вузов. Отв. ред. И.Я.
Козаченко, З. А. Незнамова, Г. П. Новоселов. Москва: НОРМА. 2001.
19.Уголовное право России. Особенная часть: Учебник для юридических
вузов. Отв. ред. доктор юридических наук Б.В. Здравомыслов. М.:
68
Юристъ, 1996.
20.Уголовное право. Особенная часть. Учебник для вузов. – Москва:
Издательская группа ИНФРА*М – НОРМА, 1998.
21.Уголовное право России. Особенная часть: Учебник для юридических
вузов. Отв. ред. доктор юридических наук Б.В. Здравомыслов. М.:
Юристъ, 1996.
22.Уголовное право: Часть Общая. Часть Особенная. Учебник. Под общ.
ред. проф. Л. Д. Гаухмана, проф. Л. М. Колодкина и проф. С. В.
Максимова. — Москва: Юриспруденция,1999.
23.Уголовное право. Часть общая. Часть особенная. Вопросы и ответы.
Под ред. проф . А . С . Михлина . Москва: Юриспруденция, 2000.
24.Уголовное право Российскои Федерации. Общая часть: Учебник. Под
ред. А. И. Рарова. Москва: Юристь, 2001.
Referințe internet:
1. http://www.arduph.ro/luarea-de-ostatici-%E2%80%93-intre-lipsirea-de-
libertate-actul-terorist-si-incalcarea-abuziva-a-drepturilor-omului/ accesat la
data de 05.04.2012
2. http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf
accesat la data de 05.03.2012.
3. http://www.csj.md/admin/public/uploads/HOT%C4%82R%C3%8EREA
%20nr.9%20(1993)Cu%20privire%20la%20practica%20judiciar
%C4%83%20%C3%AEn%20cauzele.pdf accesat la data de 25.04.2012.
4. http://www.mtic.gov.md/img/ssc/law/act_int/003%20CIDC.pdf accesat la
data de 26.04.2012.
5. http://www.ug-kodeks.ru/ug/ug-kodeks.ru/ugolovnij_kodeks.html accesat la
data de 08.04.2012.
69