Download - Igor Cibotaru Abstract
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA
Cu titlu de manuscris: CZU: 336.1(478):339.923:061.1 EU(043)
CIBOTARU IGOR
ARMONIZAREA SISTEMULUI FINANCIAR
AL REPUBLICII MOLDOVA
LA EXIGENŢELE INTEGRĂRII EUROPENE
SPECIALITATEA 08.00.10 – FINANŢE; MONEDĂ; CREDIT
Teză de doctor în economie
Conducător ştiinţific: Cobzari Ludmila dr. hab., prof.univ.
Autor: Cibotaru Igor
CHIŞINĂU, 2010
2
FOAIA PRIVIND DREPTUL DE AUTOR
© Cibotaru Igor, 2010
3
ADNOTARE
Cibotaru Igor
„Armonizarea sistemului financiar al Republicii Moldova la exigenţele integrării europene”
teza de doctor în economie Chişinău, 2010
Structura tezei. Teza de doctor cuprinde: introducere, patru capitole, concluzii şi
recomandări, bibliografie din 195 de numiri, 19 anexe. Volumul lucrării este de 150 de pagini text de bază, 47 de figuri şi 20 de tabele. Rezultatele obţinute sunt publicate în 6 reviste şi 5 publicaţii în materialele simpozioanelor.
Cuvinte-cheie: active bancare, buget public naţional, bursă de valori, capital normativ total, supraveghere prudenţială, cheltuieli publice, deficit bugetar, fluxuri financiare, politică bugetară, rentabilitatea activelor, rentabilitatea capitalului propriu, sistem bancar, sistem bugetar, sistem financiar, suficienţa capitalului ponderat la risc, tranzacţii bursiere, venituri publice.
Domeniul de studiu: sistemul financiar al Republicii Moldova prin prisma exigenţilor integrării europene.
Obiectivele tezei: analiza concepţiilor fundamentale privind sistemul financiar al statului, precum şi al elementelor componente; studierea şi generalizarea experienţei ţărilor europene privind armonizarea sistemelor financiare proprii pe parcursul creării şi dezvoltării spaţiului european; analiza experienţei acumulate în funcţionarea componentelor sistemului financiar al statelor membre ale Uniunii Europene; urmărirea evoluţiei în formarea structurii sistemului financiar şi reglementarea acestuia în R. Moldova; evidenţierea particularităţilor existente în cadrul fiecărei componente a sistemului financiar şi aprecierea eficienţei funcţionării acestora în baza indicatorilor financiari; studierea şi analiza contribuţiei verigilor componente la formarea unei structuri consolidate a sistemului financiar; determinarea direcţiilor de perfecţionare a cadrului legislativ din sfera financiară a R. Moldova, în contextul ajustării la standardele europene.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică constă în: delimitarea sferei de cuprindere a sistemului financiar al Republicii Moldova prin prisma particularităţilor în constituirea şi dezvoltarea relaţiilor financiare în cadrul economiei naţionale; sistematizarea şi generalizarea experienţei ţărilor europene privind constituirea şi armonizarea sistemelor financiare proprii în perioada creării, integrării şi dezvoltării spaţiului economic european, precum şi elaborarea politicii financiare europene, determinarea criteriilor de convergenţă şi a mecanismelor financiare unice; dimensionarea contribuţiei verigilor componente la formarea unei structuri consolidate a sistemului financiar şi funcţionalitatea acestuia prin prisma circulaţiei fluxurilor financiare; identificarea elementelor cu influenţă directă şi indirectă asupra dezvoltării sistemului financiar în vederea perfecţionării relaţiilor dintre componentele acestuia şi a integrării coerente în sistemul financiar european; elaborarea condiţiilor de bază privind implementarea reprezentărilor-standard, valide şi funcţionale, conform unor proprietăţi caracteristice sistemului financiar al R. Moldova în vederea soluţionării problemelor de proiectare şi gestiune.
Semnificaţia teoretică: delimitarea şi dezvoltarea conceptului de sistem financiar şi identificarea sferei de cuprindere în Republica Moldova; sinteza experienţei ţărilor europene în armonizarea şi integrarea sistemelor financiare proprii, formularea unor principii şi etape în construirea şi perfecţionarea sistemului financiar al Republicii Moldova în vederea asocierii la UE; determinarea direcţiilor de consolidare a sistemului financiar al R. Moldova în funcţie de priorităţile în cadrul fiecărei componente în concordanţă cu strategiile naţionale de dezvoltare.
Valoarea aplicativă. Recomandările elaborate pot fi aplicate în activitatea practică a ministerelor, departamentelor, a instituţiilor publice implicate în procesul armonizării şi integrării europene, implementarea lor contribuind la realizarea aspiraţiei R. Moldova de integrare în structurile europene.
4
ADNOTATION
Cibotaru Igor „Harmonization of the Financial System of the Republic of Moldova to the Requirements
of the European Integration” Doctor in economy degree thesis work
Chisinau, 2010
Structure of the thesis work. The doctor of science thesis work consists of: introduction, four chapters, conclusions and proposal, bibliography with 195 titles, 19 annexes, 150 pages of basic text, 47 pictures and 20 tables. The obtained results were published in 6 scientific papers and used in 5 scientific conferences.
Key words: banking assets, national public budget, stock exchange, total regulatory capital, prudential supervision, public expenses, deficit, financial flows, budgetary policy, return on assets, return on equity, banking system, budgetary system, financial system, risk based capital adequacy, exchange transactions, public revenue.
Field of research: financial system of the Republic of Moldova through the angle of the requirements of European integration.
Objective of the thesis: analysis of the fundamental concepts of the public financial system, as well as of its component parts; studying and summarizing of the experience of European countries related to harmonization of own financial systems during creation and development of the European space; analysis of the experience accumulated in functioning of the components of the financial system of the countries members of the European Union; tracking of the evolution in formation of the structure of the financial system and its regulation in the Republic of Moldova; pointing out of the existing peculiarities of each component part of the financial system and evaluation of efficiency of their functioning on the basis of financial indices; examination and analysis of the contribution of all component parts to the formation of a consolidated structure of the financial system; determination of the directions for improvement of the legislative framework in the financial sphere of the Republic of Moldova in the context of adjusting to the European standards.
Scientific newness and originality consists in: delimitation of the sphere of covering of the financial system of the Republic of Moldova with consideration of peculiarities of creation and development of financial relationships of the national economy; identification of the properties which are characteristic to the financial system of the Republic of Moldova and argumentation of their importance in development of the national economy; systematizing and summarizing of the experience of the European countries related to creation and harmonization of own financial systems during creation, integration and development of the European economic space, as well as development of the financial policy, determination of criteria of convergence and of unique financial mechanisms; determination of participation of each component loop in the formation of a consolidated structure of the financial system, and functioning of this system depending on movement of financial flows; identification of elements with direct and indirect influence on development of the financial system with the purpose of improving the relationships between its different component parts and coherent integration in the European financial system.
Theoretical significance consist in: determination of the role of the financial system in the integration process; revealing of the consequence of the stages of unification and consolidation of the certain spheres of the financial relationships; development of the financial policy in conformity with the priorities of development of the national economy; determination of criteria and financial mechanisms required in the integration process.
Applied value. The developed recommendations may be applied in practical activities of ministries, departments and public institutions involved in the process of European harmonization and integration, their implementation can contribute to realization of the aspiration of the Republic of Moldova regarding its integration in European structures.
5
АННОТАЦИЯ
Чиботару Игорь
„Гармонозация финансовой системы Республики Молдова к требованиям европейской интеграции ”
диссертации на соискание ученой степени доктора экономических наук Кишинёв, 2010
Структура диссертации. Диссертационная работа состоит из: введения, четырёх глав, выводов и предложений, списка литературы из 195 наименований, 19 приложений, 150 страниц основного текста, 47 фигур и 20 таблиц. Полученные результаты опубликованы в 6 научных работах и материалах 5 научных конференций. Ключевые слова: банковские активы, национальный публичный бюджет, фондовая биржа, совокупный нормативный капитал, банковский надзор, государственные расходы, дефицит, финансовые потоки, бюджетная политика, рентабельность активов, рентабельность капитала, банковская система, бюджетная система, финансовая система, достаточность основного капитала, биржевые операции, государственные доходы. Область исследования: финансовая система Р. Молдова с учётом требований европейской интеграции. Цели исследования: изучение фундаментальных концепций финансовой системы, особенности структуры и функционирования различных сфер финансовых отношений; рассмотрение опыта европейских стран по унификации и консолидации определённых финансовых сфер; оценка эффективности финансовой системы Р. Молдова; исследование этапов формирования и развития финансовой системы; анализ законодательной базы и регулирования финансовой системы; оценка функциональности финансовой системы и эффективность финансовых потоков; рассмотрение проблем гармонизации законодательной базы финансовой системы в соответствии с условиями и европейскими стандартами. Научная новизна и оригинальность диссертационного исследования определяются следующими положениями: определение сферы и структуры финансовой системы Р. Молдовы с учётом особенностей образования и развития финансовых отношений национальной экономики; выявлены свойства, характерные финансовой системе и аргументирована их важность в развитии национальной экономики; систематизирован и обобщен опыт европейских стран, касающийся создания и гармонозации собственных финансовых систем, а так же разработки единой финансовой политики и определения общих критериев и финансовых механизмов; определенно участие каждого звена в формировании консолидированной структуры финансовой системы и функциональность данной системы в зависимости от движения финансовых потоков; выявлены факторы прямого и косвенного влияния на развитие финансовой системы с целью совершенствования отношений между различными звеньями и последовательной интеграции в европейскую финансовую систему. Теоретическая значимость заключается в: определении роли финансовой системы в интеграционном процессе; выявлении последовательности этапов унификации и консолидации определённых сфер финансовых отношений; разработки финансовой политики в соответствии с приоритетами развития национальной экономики; определении критериев и финансовых механизмов, необходимых в интеграционном процессе. Прикладная значимость. Сформулированные выводы и предложения могут быть использованы в практической деятельности министерств, департаментов и государственных учреждениях связанных с принятием решений в финансовой сфере на различных иерархических уровниях причасных к интеграционному процессу.
6
LISTA ABREVIERILOR AEIC Asociaţia de Economii şi Împrumut a Cetăţenilor
AF Administrator fiduciar
BC Banca Comercială
BCE Banca Centrală Europeană
BERD Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
BM Banca Mondială
BVM Bursa de Valori a Moldovei
CA Companie de Asigurări
CCTM Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu
CE Consiliul European
CNPF Comisia Naţională a Pieţei Financiare
CNVM Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
DNVM Depozitarul Naţional de Valori Mobiliare
ECOFIN Consiliul Ministerial al UE pe probleme economice şi financiare
ESA Sistemul european de contabilitate integrată
EMU European Monetary Union
FINN Fondul de Investiţii Nemutual Nespecializat
FMI Fondul Monetar Internaţional
FIP Fondul de Investiţii pentru Privatizare
FSAP Programul de evaluare a sectorului financiar
IAIS Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor în Asigurări
IFREFI Institutul Francofon de Reglementare Financiară
IMF Instituţii Monetare şi Financiare
IOSCO Organizaţia Internaţională a Reglementatorilor Valorilor Mobiliare
OMF Organizaţie de Microfinanţare
ONG Organizaţie Non-guvernamentală
PIB Produsul Intern Brut
PEV Politica Europeană de Vecinătate
RI Registrator Independent
RSVM Registrul de Stat al Valorilor Mobiliare
SB/FT Spălarea banilor şi finanţarea terorismului
SIRF Standardele Internaţionale de Raportare Financiară
UE Uniunea Europeană
UEM Uniunea Economică şi Monetară
7
CUPRINS
FOAIA PRIVIND DREPTUL DE AUTOR ................................................................................................................... 2 LISTA ABREVIERILOR................................................................................................................................................ 6 CUPRINS .......................................................................................................................................................................... 7 INTRODUCERE.............................................................................................................................................................. 8 1. BAZELE CONCEPTUALE PRIVIND SISTEMUL FINANCIAR ŞI REPERE TEORETICE ALE INTEGRĂRII EUROPENE .......................................................................................................................................... 13
1.1. ABORDĂRILE TEORETICE PRIVIND NOŢIUNEA ŞI STRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR ........................................... 13 1.2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROCESULUI DE INTEGRARE EUROPEANĂ ........................................................... 22 1.3. CONCLUZII ASUPRA FUNDAMENTĂRILOR TEORETICE ŞI FORMULAREA PROBLEMELOR SPRE CERCETARE............... 34
2. PRACTICA EUROPEANĂ ÎN CONSTITUIREA ŞI ARMONIZAREA SISTEMULUI FINANCIAR EUROPEAN ................................................................................................................................................................... 38
2.1. CONSTITUIREA ŞI FUNCŢIONAREA SISTEMULUI FINANCIAR EUROPEAN ................................................................. 38 2.2. PARTICULARITĂŢILE FUNCŢIONĂRII SISTEMULUI FINANCIAR PUBLIC ÎN ŢĂRILE EUROPENE................................... 55
3. EVOLUŢIA ŞI PERFORMANŢELE SISTEMULUI FINANCIAR AL REPUBLICII MOLDOVA................ 67 3.1. FORMAREA STRUCTURII SITEMULUI FINANCIAR ŞI REGLEMENTAREA ACESTUIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA ........... 67 3.2. TENDINŢELE ACTUALE ÎN DEZVOLTAREA SISTEMULUI BUGETAR AL REPUBLICII MOLDOVA ................................. 80 3.3. EFICIENŢA SISTEMULUI BANCAR AL REPUBLICII MOLDOVA .................................................................................. 94 3.4. PARTICULARITĂŢILE PIEŢEI FINANCIARE NEBANCARE ŞI EFICIENŢA FUNCŢIONĂRII ACESTEIA............................. 102
4. RACORDAREA SISTEMULUI FINANCIAR AL REPUBLICII MOLDOVA LA EXIGENŢELE INTEGRĂRII EUROPENE ........................................................................................................................................ 114
4.1. CONCORDANŢA STRATEGIILOR NAŢIONALE CU PROCESUL AJUSTĂRII CADRULUI LEGISLATIV AL REPUBLICII
MOLDOVA LA STANDARDELE EUROPENE.................................................................................................................... 114 4.2. PRINCIPALELE DIRECŢII DE ALINIERE A SISTEMULUI FINANCIAR AL REPUBLICII MOLDOVA LA EXIGENŢELE
EUROPENE PRIN PRISMA RISCURILOR ŞI OPORTUNITĂŢILOR EXISTENTE ...................................................................... 126
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI............................................................................................................................ 147 BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................................................... 151 ANEXE.......................................................................................................................................................................... 159 DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII....................................................................................... 179 CURRICULUM VITAE .............................................................................................................................................. 180
8
INTRODUCERE
Actualitatea temei de cercetare. Poziţia ţării în economia mondială depinde de modul de
organizare şi conducere a proceselor economice, de mecanismul de funcţionare a economiei
naţionale, precum şi de circulaţia fluxurilor băneşti în cadrul unui sistem financiar funcţional.
Fiecare economie are structuri proprii, forme specifice de organizare a activităţii agenţilor
economici, multiple instituţii cu funcţii diverse, ceea ce lasă amprentă asupra formării şi dezvoltării
sistemului financiar. Sistemul financiar, prin elementele sale, asigură o concordanţă între resursele
disponibile şi nevoile întregii societăţi, contribuind la dezvoltarea economică şi integrarea în
economia mondială.
Dezvoltarea economică a Republicii Moldova este influenţată de o serie de factori interni,
printre care şi tendinţa de integrare în structurile europene, dar şi de procesele externe independente
de trăirile şi aspiraţiile ţării noastre, precum este globalizarea. Sistemul financiar al Republicii
Moldova este în continuă schimbare printr-o permanentă adaptare la noile condiţii şi cerinţe ale
dezvoltării naţionale şi internaţionale. Prin elaborarea şi implementarea Strategiei de Creştere
Economică şi Reducerea Sărăciei, Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova, şi
Strategiei Naţionale de Dezvoltare, Programul de activitate al Guvernului R. Moldova „Integrare
Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare. 2009-2013”, Guvernul a iniţiat o serie de proiecte de
reforme organizaţionale şi informaţionale, care vizează trecerea treptată la gestiunea finanţelor
publice şi private în baza unor standarde internaţionale.
Procesul de aderare la Uniunea Europeană impune respectarea anumitor principii politice,
juridice şi economice ce trebuie îndeplinite de statele candidate. Crearea unei economii de piaţă
funcţională reprezintă primul subcriteriu economic, realizarea căruia nu este posibilă fără existenţa
unui sistem juridic credibil şi unui sector financiar bine dezvoltat.
În acest context, poate fi subliniată actualitatea temei cercetate, care propune concentrarea
eforturilor procesului de aderare pe armonizarea sistemelor financiare prin elaborarea unor acţiuni
operaţionale şi a măsurilor integrate de perfecţionare a relaţiilor financiare din cadrul sistemului
financiar autohton, transpunerea lor în practică în condiţiile conformării la principiile şi criteriile
existente în Uniunea Europeană, în special, la cele formulate de instituţiile specializate în
reglementarea financiară.
Scopul şi obiectivele lucrării. Scopul lucrării constă în analiza sistemului financiar al
Republicii Moldova şi identificarea discrepanţelor existente între cele două sisteme (al R.Moldova
şi UE) în vederea elaborării unor propuneri relevante privind perfecţionarea funcţionării acestuia şi
a măsurilor de armonizare din perspectiva proceselor de integrare. În vederea realizării scopului
propus, au fost determinate următoarele obiective ale cercetării:
9
• analiza concepţiilor fundamentale privind sistemul financiar al statului, precum şi al
elementelor componente;
• studierea şi generalizarea experienţei ţărilor europene privind armonizarea sistemelor
financiare proprii pe parcursul creării şi dezvoltării spaţiului european;
• analiza experienţei acumulate în funcţionarea componentelor sistemului financiar statelor-
membre ale Uniunii Europene;
• urmărirea evoluţiei în formarea structurii sistemului financiar şi reglementarea acestuia în R.
Moldova;
• evidenţierea particularităţilor existente în cadrul fiecărei componente a sistemului financiar
şi aprecierea eficienţei funcţionării acestora în baza indicatorilor financiari;
• studierea şi analiza contribuţiei verigilor componente la formarea unei structuri consolidate
a sistemului financiar şi funcţionalitatea acestuia prin prisma derulării fluxurilor financiare;
• determinarea direcţiilor de perfecţionare a cadrului legislativ al R.Moldova în contextul
ajustării la standardele europene.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor cercetării rezidă în:
delimitarea sferei de cuprindere a sistemului financiar al Republicii Moldova prin prisma
particularităţilor în constituirea şi dezvoltarea relaţiilor financiare în cadrul economiei
naţionale;
sistematizarea şi generalizarea experienţei ţărilor europene privind constituirea şi
armonizarea sistemelor financiare proprii în perioada creării, integrării şi dezvoltării
spaţiului economic european, precum şi elaborarea politicii financiare europene,
determinarea criteriilor de convergenţă şi a mecanismelor financiare unice;
dimensionarea contribuţiei verigilor componente la formarea unei structuri consolidate a
sistemului financiar şi funcţionalitatea acestuia prin prisma circulaţiei fluxurilor financiare;
identificarea elementelor cu influenţă directă şi indirectă asupra dezvoltării sistemului
financiar în vederea perfecţionării relaţiilor dintre componentele acestuia şi a integrării
coerente în sistemul financiar european;
elaborarea condiţiilor de bază privind implementarea reprezentărilor-standard, valide şi
funcţionale, conform unor proprietăţi caracteristice sistemului financiar al R. Moldova în
vederea soluţionării problemelor de proiectare şi gestiune.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării rezultă din recomandările pe care le
conţine, implementarea lor contribuind la realizarea aspiraţiei R. Moldova de integrare în structurile
europene. Printre cele mai importante recomandări menţionăm: • delimitarea şi dezvoltarea conceptului de sistem financiar şi identificarea sferei de cuprindere în
Republica Moldova, urmărindu-se posibilitatea revizuirii structurii sistemului şi a perfecţionării
10
relaţiilor financiare din cadrul lui; • sinteza experienţei ţărilor europene în armonizarea şi integrarea sistemelor financiare proprii,
precum şi crearea şi dezvoltarea spaţiului economic unic permite formularea unor principii şi
etape în construcţia şi perfecţionarea sistemului financiar al Republicii Moldova în vederea
asocierii la UE; • determinarea direcţiilor de consolidare a sistemului financiar al R. Moldova în funcţie de
priorităţile în cadrul fiecărei componente în concordanţă cu strategiile naţionale de dezvoltare; • formularea recomandărilor privind condiţiile necesare şi factorii determinanţi ai realizării
armonizării treptate la exigenţele europene atît în cadrul fiecărei componente a sistemului
financiar, cît şi pentru întregul sistem; • elaborarea, pentru fiecare verigă a sistemului financiar, a unui set de indicatori specifici şi
determinarea mărimilor optime ce trebuie urmărite în vederea atingerii armonizării calitative; • identificarea, pentru fiecare verigă a sistemului financar, a deficienţelor în funcţionarea
subsistemului, a oportunităţilor existente, precum şi a provocărilor cu care se vor confrunta la
diferite etape ale procesului de racordare la exigenţele europene; • elaborarea propunerilor privind completarea legislaţiei autohtone în cadrul verigilor componente
ale sistemului financiar, precum şi perfecţionarea unor acte normative în vederea minimalizării
regulamentelor reciproc incompatibile şi evitarea fragmentării pieţei interne.
Aprobarea rezultatelor. Principalele elaborări, sinteze teoretice şi aspecte practice
ale tezei au fost expuse în lucrări ştiinţifice prezentate în reviste de specialitate, precum şi în
cadrul conferinţelor ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Publicaţii:
În reviste:
1. Structura sistemului financiar şi deciziile investiţionale. În: Drept, Economie şi
Informatică. 2007, nr 3(13), p.76-78.
2. Reglementarea activităţii de asigurare – premisa consolodării sistemului financiar al
Republicii Moldova. În: Drept, Economie şi Informatică. 2008, nr 1(14), p.113-117.
3. Influenţa factorilor macroeconomici asupra structurii sistemului financiar. În:
Economica. 2008, nr1 (31), p.17-19.
4. Evoluţia sistemului bancar autohton. În: Economica. 2009, nr 2 (66), p.37-44.
5. Present development of Republic of Moldova’s budgetary system. În: Economica. 2010,
nr.1.
6. Armonizarea cadrului legislativ la exigenţele integrării europene. În: Studia Universitatis, Seria „Ştiinţe exacte şi economice”. 2009, nr 7 (27).
11
În materialele simpozioanelor:
7. Finanţările internaţionale. În: Tezele conf. a V-a ştiinţifice studenţeşti. ASEM. 1997, p.36-
39.
8. Zonele off-shore – modalitate legală de evaziune fiscală. În: Problemele economice
actuale în viziunea tineretului studios. Tezele conf. a VII-a ştiinţifice studenţeşti. ASEM.
1999, p.101-105.
9. Abordările conceptuale cu privire la sistemul financiar european. În: Cercetarea
economică a tinerilor savanţi în condiţiile edificării societăţii bazate pe cunoaştere.
Tezele conf. ştiinţifice int. a tinerilor cercetători, I-a Ediţie. IEFS, IMI-NOVA.
Chişinău, 2008, p.374-377.
10. Financial system stability and development. În: 2008 – Anul Tineretului în R.Moldova.
Tezele simpozionului int. al tinerilor cercetători. ASEM, 2008, vol.I, ediţia a VI-a,
p.212-214.
11. Concordanţa strategiilor naţionale cu procesul ajustării cadrului legislativ privind sistemul
financiar al Republicii Moldova la standardele europene. În: Dezvoltarea economică în
contextul aspiraţiei de integrare europeană. Perspective şi Realizări. Tezele conf. Ştiinţifice
int. 23-24 octombrie 2009. USM, Chişinău, 2009, p.342-348.
Tezele principale ale cercetării şi-au găsit reflectare în publicaţiile ştiinţifice, fiind expuse în
11 lucrări cu un volum total de 4,0 coli de autor.
Sumarul compartimentelor tezei. În conformitate cu scopul şi sarcinile cercetării,
structura tezei cuprinde: introducere, patru capitole, sinteza rezultatelor obţinute, concluziile şi
recomandările, bibliografie, anexe şi lista abrevierilor utilizate.
În „Introducere” sunt argumentate actualitatea şi importanţa problemei abordate, scopul şi
obiectivele tezei, noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute, importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a
lucrării, aprobarea rezultatelor, sumarul compartimentelor tezei.
În Capitolul I, „Bazele conceptuale privind sistemul financiar şi repere teoretice ale
integrării europene”, sunt sintetizate abordările teoretice privind noţiunea, structura, sfera de
cuprindere şi clasificarea sistemului financiar. De asemenea, au fost prezentate abordările teoretice
privind procesele integraţioniste din Europa fiind privite prin prisma a două viziuni conexe şi
anume: teorii privind relaţiile internaţionale şi teoriile economice. În Capitolul II, „Practica europeană privind constituirea şi armonizarea sistemului
financiar”, este examinată şi sintetizată experienţa europeană în constituirea şi armonizarea
componentelor sistemului financiar, identificîndu-se etapele şi perioadele integrării. Sunt
evidenţiate particularităţile funcţionării sectorului public în ţările europene şi modificările survenite
în cadrul corelării sistemelor financiare naţionale cu exigenţele comunitare.
12
În Capitolul III, „ Evoluţia şi performanţele sistemului financiar al Republicii Moldova”, au
fost examinate etapele formării şi constituirii sistemului financiar din Republica Moldova, precum
şi baza legislativă a funcţionării componentelor acestuia. De asemenea, a fost efectuată analiza
eficienţei, particularităţile funcţionării şi tendinţele actuale din dezvoltarea principalelor subsisteme
financiare.
În Capitolul IV, „Racordarea sistemului financiar al Republicii Moldova la exigenţele integrării
europene”, sunt vizate problemele armonizării cadrului legislativ din sfera financiară a Republicii
Moldova la standardele şi cerinţele europene, precum şi subliniate riscurile, ameninţările, părţile
forte şi vulnerabile, şi oportunităţile economiei naţionale, evaluarea cărora este necesară în procesul
elaborării direcţiilor de acţiune în vederea alinierii la exigenţele europene. Totodată, sunt prezentate
metode formale de procesare a informaţiilor în vederea creşterii eficienţei funcţionării şi gestiunii
sistemului financiar în concordanţă cu proprietăţile specifice ale acestuia.
Concluziile şi recomandările, formulate în teză, includ principalele raţionamente derivate din
premise, sinteza rezultatelor obţinute, elaborarea recomandărilor, care pot contribui la intensificarea
proceselor integraţioniste atît în cadrul fiecărei componente, cît şi al întregului sistem financiar. De
asemenea, este prezentat planul de cercetare de perspectivă a domeniului.
13
1. BAZELE CONCEPTUALE PRIVIND SISTEMUL FINANCIAR ŞI REPERE TEORETICE ALE INTEGRĂRII EUROPENE
1.1. Abordările teoretice privind noţiunea şi structura sistemului financiar
Poziţia ţării în economia mondială depinde de modul de organizare şi conducere a
proceselor economice, de mecanismul de funcţionare a economiei naţionale. Fiecare economie are
structuri proprii de ramuri, forme specifice de organizare a activităţii agenţilor economici, multiple
instituţii cu funcţii diverse. În acelaşi timp, acestea folosesc instrumente diferite de stimulare sau
frînare a unor activităţi, metode de cuantificare a eforturilor şi de măsură a efectelor etc.
Finanţele reprezintă un element indispensabil al economiei oricărei ţări, prin intermediul
cărora are loc asigurarea circulaţiei fondurilor băneşti, reglarea structurii ramurale sau regionale a
economiei, implementarea mai rapidă a performanţelor tehnico-ştiinţifice, satisfacerea unor
necesităţi sociale etc.
Abordările conceptuale ale noţiunii de sistem financiar sunt în comuniune cu dezvăluirea
noţiunii de finanţe. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte finanţele ca fiind „totalitatea
mijloacelor băneşti care se găsesc la dispoziţia unui stat şi care sunt necesare pentru îndeplinirea
funcţiilor şi sarcinilor sale“ [52, p.380]. O definiţie mai apropiată de semnificaţia pe care o au astăzi
finanţele, după mai mulţi autori şi specialişti în domeniu, este dată de Dicţionarul enciclopedic
român, după care finanţele ar reprezenta „relaţii sociale, de natură economică, care apar în procesul
repartiţiei produsului social şi în special al venitului naţional în legătură cu îndeplinirea sarcinilor şi
funcţiilor statului“ [53, p.396]. Finanţele îmbracă, în mod necesar, forma valorică, bănească. Din
punct de vedere istoric, ele sunt indisolubil legate de apariţia şi existenţa statului şi a relaţiilor
„marfă-bani.“
După un colectiv de autori, coordonat de academicianul Iulian Văcărel, finanţele exprimă
„relaţii sociale de natură economică, în expresie bănească, ce apar într-un anumit proces şi cu un
scop bine determinat“ [83, p.36].
În prezent, cuvîntul „finanţe“ a căpătat un sens mai larg, incluzînd în cadrul lor, pe lîngă
bugetul de stat şi bugetele locale, operaţiunile bancare şi de bursă, relaţiile comerciale şi asigurările
obligatorii şi facultative de bunuri şi persoane. Altfel spus, finanţele cuprind toate sferele vieţii
economice şi sociale, ale căror relaţii pot fi cuantificate prin intermediul banilor.
Cînd abordăm problema finanţelor, în general, putem accepta includerea, în cadrul acestei
noţiuni, a creditului, a finanţelor private, a asigurărilor, iar cînd ne referim la noţiunea de „finanţe
publice“, trebuie să avem în vedere faptul că, în cadrul lor, putem încadra numai acele raporturi,
relaţii, care se nasc între stat, pe de o parte, şi membrii săi, pe de altă parte, în calitate de
14
contribuabili, dar şi de beneficiari ai unor servicii publice şi semipublice, şi, uneori, de resurse
băneşti, în mod direct [38, p.3].
În viziunea economistului Anghelache G., abordarea noţiunii de finanţe, presupune realizarea
distincţiei între finanţele publice, care sunt asociate cu statul, cu unităţile administrativ-teritoriale şi
alte instituţii de drept public şi au drept scop satisfacerea intereselor generale ale membrilor
societăţii, şi finanţele private, care sunt asociate cu întreprinderile, băncile, societăţile de asigurări
etc., iar resursele lor financiare sunt destinate unor activităţi producătoare de bunuri şi servicii, în
scopul obţinerii de profit.
Astfel, finanţele private înglobează relaţiile de credit, precum şi relaţiile create în cadrul
asigurărilor obligatorii şi facultative, deoarece activităţile desfăşurate de băncile comerciale,
societăţile de asigurări şi alte instituţii financiare specializate în această direcţie, bursele de valori,
societăţile de intermediere etc. urmăresc acelaşi scop final, realizarea şi maximizarea profitului, în
timp ce rolul finanţelor publice constă în satisfacerea intereselor generale ale societăţii [38, p.4].
Interconexiunile din cadrul sectorului public şi celui privat, precum şi între acestea, generează
o multitudine de relaţii financiare. Derularea unui proces formativ presupune existenţa unor
mijloace pe care iniţiatorul acestui proces le foloseşte în scopul elaborării, constituirii obiectului
(bun, serviciu, informaţie). Mijloacele se pot afla în patrimoniul subiectului dat sau care trebuie
constituit pe seama unui flux de transfer. Obiectul fluxului de transfer (bun, serviciu, informaţie
ş.a.) şi mijloacele utilizate pentru producerea lor pot fi exprimate atît fizic, material, cît şi valoric,
bănesc.
Aspectul bănesc al acestor procese şi fluxuri s-a individualizat pe măsura evoluţiei activităţii
sociale şi a generat relaţiile băneşti, în sfera cărora se includ şi relaţiile financiare. Relaţiile
financiare constituie relaţii băneşti de repartiţie a produsului global sau a componentelor sale, relaţii
care reprezintă transferuri monetare, în dublu sens, între buget şi firme sau între firme. Relaţiile
financiare sunt parte integrantă a relaţiilor economice, deoarece apartenenţa relaţiilor financiare la
sfera celor economice este determinată de faptul că sunt suportul unor raporturi între proprietăţi şi
modifică patrimoniul partenerilor sau cel puţin structura acestuia. Relaţiile financiare au loc
organizat, adică pe bază legală şi, de regulă, cu caracter de continuitate (stabilite prin lege
obligativitatea, cuantumul şi termenul ce caracterizează respectiva relaţie). Relaţiile financiare au
efecte cu caracter definitiv, aceasta presupune că, odată transferul financiar efectuat, modificarea de
structură a patrimoniului este, în principiu, ireversibilă şi, de asemenea, suma transferată nu se mai
poate reîntoarce la partea care a efectuat transferul.
Indiferent de diversitatea acestora, relaţiile financiare prezintă unele trăsături comune, ceea ce
permite gruparea lor pe domenii şi grupe, strîns legate între ele. În viziunea economiştilor americani
Lipsey R. şi Chrystal K., ansamblul relaţiilor financiare îndeplineşte condiţiile unui sistem, care
15
formează sistemul relaţiilor financiare, sau sistemul financiar al ţării. [64, p.34]. Totodată, precizăm
că noţiunea de „sistem” are o multitudine de sensuri şi nuanţe. Astfel, economiştii europeni, Palan
R., Abbot J. şi Deans P. afirmă că, prin sistem se subînţelege şi „forma de organizare a ceva”, şi
„totalitatea organizaţiilor omogene după scopurile lor sau instituţiilor organizaţional-unite într-un
tot indivizibil”, şi „forma de organizare socială” [71, p.624].
În literatura de specialitate, există o multitudine de abordări referitor la definiţia şi structura
sistemului financiar. Din analiza abordărilor teoretice privind conceptul şi structura sistemului
financiar, menţionăm lucrările savanţilor şi cercetătorilor cu renume mondial, cum sunt: Adam K.,
Allen F., Blasi J., Calvo G., Crockett A., Dornbusch R., Gale D., Japelli T., Menichini A., Levine
R., Lipsey R.G., Petersen M., Purvis D.D., Ragan J.F., Rubin I., Stiglitz J., Stulz M. Rene, Thomas
L.B., precum şi din lucrările savanţilor şi cercetătorilor din România şi Republica Moldova, cum ar
fi: Anghelachi G., Brezeanu P., Chiriţă N., Ciupagea C., Hoanţă N., Matei Gh., Moşteanu T.,
Profiroiu A., Văcărel Iu., Cobzari L., Ciubotaru M., Casian A., Hîncu R., Manole T., Nichitin L.,
Архипов А.И., Дробозинa Л.А. Глущенко В.В., Павлова Л., Попов В. Сенчагов В.К. (Rusia),
Безгубенко Л. И., Василик О.Д., Опарин В.В., Шокун В. В. (Ucraina).
Abordarea noţiunii şi a structurii sistemului financiar este în funcţie de dezvoltarea relaţiilor
financiare în cadrul ţărilor cu economie planificată, comparativ cu ţările economie de piaţă. Astfel,
diferenţele de fond în mecanismul de funcţionare a acestor economii s-a reflectat în structura,
pîrghiile şi metodele administrative utilizate, cadrul instituţional şi juridic constituit. În plus, după
trecerea la economia de piaţă, toate ţările aflate în procesul tranziţiei au încercat crearea unor
structuri a mecanismului şi a sistemului financiar din ţările dezvoltate, însă specificul fiecărei
economii, precum şi moştenirea şi tradiţiile formate în cadrul tuturor tipurilor de relaţii au condus la
constituirea unei structuri mixte a sistemului financiar actual.
Astfel, sintetizînd definiţiile existente în literatura de specialitate, în ţările din spaţiul ex-
sovietic (Russia, Ucraina) se pronunţă următoarele particularităţi. În opinia unor economişti,
sistemul financiar al statului reprezintă, în primul rînd, diverse tipuri de fonduri financiare create la
dispoziţia sa, precum şi a acelor fonduri formate de către subiecţii economici şi alte instituţii
financiare, cu scopul utilizării acestora pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării [164, p.5].
Un alt grup de economişti, susţinători a acestei aprecieri, definesc sistemul financiar ca fiind
totalitatea factorilor influenţei constituţionale a statului asupra distribuirii PIB-lui, în consecinţă
formîndu-se fondurile centralizate şi descentralizate ale statului [166, p.9].
O altă definiţie, regăsită în literatura de specialitate din Rusia, relevă sistemul financiar ca
fiind un sistem al formelor şi metodelor de constituire, distribuire şi utilizare a fondurilor
mijloacelor băneşti ale statului şi întreprinderilor [97, p.59].
16
După un colectiv de autori ruşi, noţiunea de sistem financiar are o dublă interpretare: în primul
rînd, ca ansamblu al instituţiilor care se ocupă cu operaţiile băneşti (fonduri, organizaţii, bănci,
companii etc.), şi, în al doilea rînd, ca sistem de relaţii financiare (finanţele publice şi finanţele
private) [100, p.10].
Sintetizînd opinia economiştilor români, sistemul financiar reprezintă un ansamblu de
domenii, grupe şi subgrupe de relaţii financiare.
Pe de altă parte, în literatura de specialitate din ţările cu economia dezvoltată, definiţia
sistemului financiar este privită prin prisma pieţelor financiare, ca fiind unul din elementele
componente importante. Economistul american J. Van Horn defineşte sistemul financiar ca „
ansamblul al instituţiilor şi al pieţelor, ce oferă servicii financiare întreprinderilor, cetăţenilor şi
guvernelor” [102, p. 34].
Un alt grup de economişti americani consideră că sistemul financiar reprezintă totalitatea
instituţiilor financiare, a decidenţilor pe piaţă (gospodăriile, firmele şi guvernul), precum şi a
pieţelor financiare, care asigură fluxul resurselor financiare în circuitul economic al unei ţări. [64,
p.43, p.52]
Sintetizînd informaţia prezentată mai sus, în opinia autorului, definiţia adecvată poate fi
următoarea: sistemul financiar al unei ţări reprezintă un ansamblu de verigi sau domenii de relaţii
financiare, care, în funcţie de rolul său, în realizarea proceselor economico-sociale şi obiectivele
urmărite, utilizează diferite forme şi metode de constituire, alocare şi redistribuire a resurselor
financiare.
Conceptul de sistem financiar are un conţinut foarte complex, putînd fi interpretat sub mai
multe aspecte, şi anume:
- ca sistem de relaţii economice, în expresie bănească, prin care se vehiculează resurse financiare;
- ca sistem de instituţii, care participă la organizarea relaţiilor, la constituirea şi distribuirea
fondurilor, precum şi elaborarea, executarea şi controlul planurilor financiare;
- ca sistem de fonduri de resurse financiare ce se constituie în economie la anumite eşaloane şi se
utilizează în scopuri precis determinate;
- ca sistem de planuri financiare (instrumente de conducere, reglare), care reflectă procese
prevăzute a se produce în economie, în cursul unei perioade de timp determinate. [69, p.32]
Structura sistemului financiar este prezentată de ansamblul elementelor acestuia, precum şi a
relaţiilor între ele. Sistemele financiare din diferite ţări se caracterizează prin structuri diferite, însă
cea mai des întîlnită este cea formată din două subsisteme, şi anume: finanţele publice şi finanţele
private. Trebuie menţionat faptul că, în literatura de specialitate, din ţările cu economie de piaţa
dezvoltată, principala verigă o constituie finanţele private. Finanţele sectorului privat reprezintă
17
veriga iniţială a întregului sistem, deoarece, anume, aici, are loc formarea veniturilor şi resurselor
financiare primare şi, respectiv, redistribuirea acestora.
Doctorul în ştiinţe economice, O.D. Vasilik, delimitează componenţa sistemului financiar în
aşa fel, încît veriga sa de bază e constituită de finanţele publice [164, p.6]. El consideră că statul, în
vederea realizării funcţiilor sale, trebuie să dispună de o anumită cantitate de resurse financiare, care
se produc în complexul său economico-social. În acest scop, statul îşi desfăşoară activitatea
financiară, determinînd, prin intermediul legislaţiei, formele de mobilizare a veniturilor şi
cheltuielilor, pentru desfăşurarea progresului economic şi social în ţară. Finanţele publice reprezintă
veriga principală a sistemului financiar al statului. Acestea cumulează circa 80% din totalitatea
relaţiilor financiare şi conţine diverse instituţii financiare, cu ajutorul cărora statul îşi desfăşoară
activitatea financiară. Finanţele publice includ bugetul de stat, fondurile centralizate şi
descentralizate cu destinaţie specială, finanţele întreprinderilor şi ale organizaţiilor cu forma
proprietăţii de stat şi cooperative, creditul guvernamental, asigurările de stat.
Toate sferele finanţelor publice au domeniile proprii, specifice, însă funcţionează într-o
strînsă inderdependenţă. Baza finanţelor publice o reprezintă finanţele întreprinderilor şi ale
organizaţiilor cu forma proprietăţii de stat şi cooperative. Aici se produce mai mult de 90% din
produsul intern brut, care, la rîndul său, constituie obiectul principal al relaţiilor financiare. În
condiţiile formării relaţiilor de piaţă, o parte din sectorul public se diminuează, însă, încă mult timp,
acestui sector îi va reveni rolul decisiv în procesele de distribuire şi redistribuire, efectuat cu
ajutorul finanţelor [164, p.7].
Într-un mod complet diferit, este percepută structura financiară de către economistul
ucrainean V.V. Oparin. El efectuează delimitarea elementelor constitutive conform criteriului
mişcării fluxurilor băneşti şi locului de concentrare a resurselor financiare [165]. Drept criteriu al
delimitării sferelor, el propune nivelul sistemului financiar. Astfel, se delimitează patru sfere:
nivelul microeconomic – finanţele subiecţilor economici; nivelul macroeconomic – finanţele
publice; nivelul economiei internaţionale – finanţele internaţionale; nivelul general – piaţa
financiară.
Sfera subiecţilor economici financiari nu se împarte în verigi separate, deoarece au principii
comune de organizare şi metode de gestionare a activităţii economice. Există particularităţi legate
de forma proprietăţii sau de specificul ramurii. Însă, în opinia lui V.V. Oparin, acestea nu sunt atît
de esenţiale, încît, în baza lor, să se delimiteze aceste ramuri în verigi diferite. Aceste particularităţi
influenţează organizarea relaţiilor financiare, însă nu modifică esenţa acestora [165].
Sfera finanţelor publice caracterizează activitatea financiară a statului. Ea include verigi,
precum: bugetul de stat, creditul guvernamental, fondurile cu destinaţie specială, finanţele
sectorului public.
18
Sfera finanţelor internaţionale reflectă funcţiile de redistribuire şi de schimb pe piaţa
internaţională, şi include trei direcţii: decontări internaţionale; finanţele organizaţiilor politice,
economice, umanitare internaţionale; instituţiile financiare internaţionale.
Sfera pieţei financiare cuprinde circuitul resurselor financiare în calitate de marfă specifică.
Piaţa financiară se împarte în piaţa monetară şi piaţa de capital, iar drept verigă separată a
sistemului financiar sunt considerate asigurările.
Această tratare oferă posibilitatea efectuării structurării depline a tuturor relaţiilor financiare,
delimitării şi caracterizării fluxurilor băneşti. Aceasta, de asemenea, oferă o premisă pentru
organizarea unui sistem bine determinat de gestiune a finanţelor la fiecare nivel, deoarece sunt
urmărite toate fluxurile băneşti dintre nivele.
În general, structura sistemului financiar prezintă următoarele sfere: • finanţele publice; • finanţele private.
Conform acestei structuri, finanţele publice cuprind finanţele generale ale statului şi
finanţele întreprinderilor de stat, iar, finanţele private includ finanţele întreprinderilor private şi
finanţele gospodăriilor casnice [163, p.14].
Fiecare verigă a sistemului financiar posedă particularităţi distincte, care sunt condiţionate
de specificul: compoziţiei relaţiilor financiare; compoziţiei fondurilor de mijloace băneşti; surselor
de formare a fondurilor de mijloace băneşti şi metodelor de acumulare a mijloacelor; direcţiilor de
utilizare a fondurilor de mijloace băneşti; destinaţiei fondurilor de mijloace băneşti; participanţilor
formării mijloacelor băneşti; participanţilor distribuirii şi utilizării fondului de mijloace băneşti;
proprietarului sau distribuitorului fondului de mijloace băneşti; rolului în procesul formării,
distribuirii şi redistribuirii PIB; părţii din distribuirea resurselor financiare.
Dacă ne referim la elementele componente ale sistemului financiar, putem să menţionăm că
unii autori mai evidenţiază în calitate de verigi: intermediarii financiari, asociaţiile obşteşti,
finanţele gospodăriilor casnice.
Un alt element din cadrul sistemului financiar este piaţa de capital. În linii mari, piaţa
capitalului cunoaşte doua compartimente distincte:
a. piaţa primară a capitalului, care, în principal, se referă la structura surselor de capital,
precum şi a căilor de urmat în vederea formării lui;
b. piaţa secundară a capitalului, pe care titlurile de valoare emise de întreprinderile aflate în
căutare de fonduri, pot fi, ulterior, negociate, adică vîndute şi cumpărate de diferiţi agenţi
economici.
La cele doua pieţe menţionate mai sus, pot fi adăugate relaţiile ce se formează ca urmare a
trecerii capitalului dintr-o forma funcţionala în alta, prin intermediul actelor de vînzare-cumpărare.
19
Un alt element, destul de important în cadrul sistemului financiar îl constituie asigurările.
Asigurarea, ca sistem de protecţie a intereselor patrimoniale ale cetăţenilor, organizaţiilor şi
statului, constituie un element necesar al sistemului economico-social al societăţii. Crearea unui
sistem naţional de asigurare necesită elaborarea şi realizarea pe etape a unor măsuri în vederea
ridicării pieţei serviciilor de asigurare la un nivel mai înalt şi mai calitativ [128, p.236].
Importanţa deosebită a instituţiei asigurărilor este determinată de un şir de factori. În primul
rînd, asigurarea oferă o protecţie suplimentară a diverselor interese ale persoanelor fizice şi juridice,
indiferent de caracterul şi volumul măsurilor întreprinse de stat. În prezent, partea covărşitoare a
cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor catastrofelor naturale şi tehnologice se atribuie în
sarcina bugetului de stat, posibilităţile căruia sunt, datorită unor cauze obiective, limitate.
În al doilea rînd, folosirea mecanismului asigurărilor, în condiţiile actuale, permite
dezvoltarea rapidă a activităţii de antreprenoriat, perfecţionarea continuă a tehnologiilor de
producere folosite, luînd în consideraţie particularităţile ramurilor de bază ale economiei Republicii
Moldova, ale climei şi aşezării geografice.
Sistemul asigurărilor contribuie la dezvoltarea fiabilă şi stabilă a economiei unei ţări,
constituind o premisă suplimentară pentru ridicarea gradului de protecţie a populaţiei, asigurării
proprietăţii cetăţenilor şi a agenţilor economici. În acelaşi timp, dezvoltarea asigurărilor, în mare
măsură, depinde de gradul de perfecţiune al legislaţiei, al eficienţei politicilor bugetare, fiscale,
creditare şi monetare ale statului, de calitatea supravegherii activităţii de asigurare şi activităţii
stabile a organizaţiilor de asigurare [129, p.75].
În condiţiile în care asigurătorii autohtoni au posibilităţi reduse de acoperirea riscurilor în
asigurare, mai ales riscuri de proporţii mari, creşte rolul co-asigurării şi reasigurării.
În opinia autorului, conceptul privind structura sistemului financiar trebuie să fie
fundamentat pe crearea unui sistem financiar propriu, specific ţărilor care au realizat trecerea de la
sistemul de comandă la economia de piaţă. Astfel, poate fi analizat procesul de restructurare a
sistemului financiar. În acest context, poate fi propus conceptul de restructurare a sistemului
financiar, care va constitui baza elaborării doctrinei financiare a ţării, determinîndu-se influenţa
statului asupra gestiunii şi mişcării PIB (în cadrul procesului de redistribuire a valorii acestuia).
Privit din acest punct de vedere, sistemul financiar poate fi definit ca o conexiune intercorelată în
spaţiul economic şi juridic al procesului obiectiv de redistribuire a valorii PIB şi al procesului
subiectiv de influenţă a politicii ţării asupra lui. Conceptul restructurării sistemului financiar se
bazează pe următoarele principii:
1. conştientizarea esenţei economice a proceselor de formare şi direcţionare a resurselor
financiare în condiţiile economiei de piaţă;
20
2. includerea, în componenţa sa, a totalităţii elementelor, legate de promovarea politicii
financiare a statului asigurată cu legislaţie corespunzătoare;
3. abordarea sistemică oferă posibilitatea de a privi componentele sistemului financiar într-o
corelaţie unică.
Scopul teoretico-practic al poziţiilor acestei concepţii oferă posibilitatea: • determinării abordărilor referitoare la crearea doctrinei financiare a statului; • introducerii sistemului unic de noţiuni şi definirii unice a acestora, atît la nivelul
profesionist–practic, cît şi în procesul de instruire; • determinării abordărilor legate de elaborarea modelelor economico–matematice de formare
şi mişcare a resurselor financiare ale ţării, a căror destinaţie funcţională trebuie să devină
prognozarea, planificarea şi analiza distribuirii valorii PIB; • evaluării situaţiei asigurării cu legislaţie corespunzătoare şi elaborării pachetului unic de
acte normative intercorelate, referitoare la funcţionarea sistemului financiar şi monitorizarea
lui ulterioară.
Sintetizînd informaţiile prezentate mai sus, după părerea autorului, structura sistemului
financiar poate fi privită prin prisma a trei elemente de bază, şi anume:
1) ansamblul domeniilor şi al elementelor relaţiilor financiare;
2) ansamblul fondurilor financiare formate în fiecare domeniu;
3) sistemul organelor financiare – aparatul financiar (infrastructura sistemului financiar), sau
sistemului financiar din punct de vedere al gestiunii financiare.
Divizarea sistemului financiar pe elemente aparte este condiţionată de sarcinile fiecărui
element, precum şi de metodele de formare centralizată sau descentralizată a fondurilor băneşti.
Privit prin prisma relaţiilor economice, sistemul financiar se prezintă ca un ansamblu de relaţii
financiare ce se manifestă în procesul complex de constituire, distribuire şi utilizare a fondurilor
băneşti, şi este format din:
a).Sistemul financiar public, care cuprinde: Bugetul de stat şi bugetele locale; Bugetul
asigurărilor sociale de stat; Bugetele instituţiile publice autonome; Bugetele instituţiilor publice
finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele locale sau alte fonduri; Bugetele
instituţiilor publice finanţate integral din veniturile proprii; Bugetul Trezoreriei Statului; Bugetele
fondurilor externe rambursabile; Bugetele creditelor externe nerambursabile; Creditul public.
b). Sistemul financiar privat, care cuprinde: creditul bancar; asigurările de bunuri, persoane şi
răspundere civilă; finanţele întreprinderilor.
Structura sistemului financiar, în funcţie de fondurile de resurse financiare, stă la baza
derulării fluxurilor băneşti în orice economie, dar, la rîndul său, ea decurge din concepţia asupra
21
mecanismului financiar, avînd la bază o anumită politică financiară. [69, p.21].O imagine de
ansamblu asupra acestui sistem poate fi realizată prin gruparea acestora după mai multe criterii:
a) după nivelul la care se constituie, distingem următoarele fonduri:
- la nivel central sau macroeconomic, care se constituie şi se administrează de către autorităţile
sau instituţiile centrale, presupunînd, în principiu, realizarea unor obiective de interes
macroeconomic sau social (fondul bugetar al administraţiei centrale de stat, fondurile asigurărilor
sociale, fondurile de creditare);
- la nivel mediu sau intermediar (fondurile bugetare ale raioanelor, municipiilor, oraşelor şi
comunelor);
- la nivel microeconomic (fondurile proprii ale întreprinderilor, instituţiilor), avînd ca scop
satisfacerea nevoilor de funcţionare şi dezvoltare ale acestora.
b) după destinaţia dată resurselor din fondurile financiare:
- fonduri de înlocuire şi dezvoltare, printre care se regăsesc fondurile proprii ale întreprinderilor
destinate activităţii producţie, comerţ, investiţii, precum şi fondurile împrumutate pentru activităţile
curente sau de investiţii, fondurile speciale extrabugetare folosite pentru lucrări cu caracter de
investiţii;
- fonduri de consum, din care fac parte: fondurile bugetare şi extrabugetare pentru consumul
curent, fondurile de asigurări sociale, anumite părţi din fondurile proprii ale întreprinderilor
destinate acţiunilor cu caracter social sau stimulări materiale ale salariaţilor, precum şi partea din
resursele băneşti ale populaţiei destinată consumului curent;
- fonduri de asigurare, care sunt destinate, în principal, asigurărilor sociale, asigurărilor de
bunuri, persoane, răspundere civilă, fie pentru consumul curent, fie pentru activităţi de investiţii;
- fonduri de rezervă, care se constituie la dispoziţia anumitor entităţi economice şi sociale şi sunt
destinate finanţării unor nevoi imprevizibile.
c) după forma de proprietate, în care sunt administrate fondurile financiare:
- fonduri financiare publice (fondul bugetar al administraţiei centrale de stat; fondul
asigurărilor sociale de stat);
- fonduri financiare private (fondurile aparţinînd societăţilor comerciale, bancare, de asigurare
şi reasigurare cu capital privat sau mixt, resursele băneşti ale populaţiei).
d) după titlul cu care se fac prelevări:
- prelevări cu titlu definitiv şi caracter obligatoriu (impozite, taxe);
- prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ (depuneri la bănci, asigurările);
- transferuri externe rambursabile sau nerambursabile (dotaţii, ajutoare).
După cum s-a menţionat, sistemele financiare ale ţărilor dezvoltate au evoluat în alte condiţii,
astfel, încît accentul în derularea fluxurilor financiare este deplasat de la sectorul public către
22
sectorul bancar privat şi pieţele financiare. Studiile efectuate pînă în prezent au lacune în încercarea
lor de a face o strictă delimitare între (1) sistemele financiare bazate pe bănci şi (2) sistemele
financiare bazate pe pieţe de capital. Aceste studii se referă la un mic set de ţări cu nivele ale
PIB/locuitor asemănătoare, astfel, încît acestea au indici de creştere, pe termen lung, similari. Dacă
se acceptă că Germania şi Japonia dispun de sisteme financiare bazate pe bănci, în timp ce Anglia şi
USA au sisteme bazate pe piaţa de capital, şi avînd în vedere că acestea au indici de creştere pe
termen lung similari, putem concluziona că structura sistemului financiar nu contează prea mult.
Deci, pentru a găsi importanţa economică a structurii sistemului financiar, economiştii trebuie să
extindă aria de cercetare pentru a include mai multe ţări cu nivele diferite de dezvoltare.
Deşi este suficient de utilă, această divizare a sistemelor financiare prezintă unele deficienţe.
Identificăm unele ţări care dispun de un sistem bazat pe bănci, în condiţiile în care sistemul lor
bancar este subdezvoltat, în comparaţie cu standardele internaţionale, şi invers, unele ţări, cu un
sistem bazat pe piaţa de capital, în condiţiile unui nivel comparativ subdezvoltat.
În consecinţă, se cere subliniată importanţa delimitarii ţărilor în funcţie de dezvoltarea
sistemului financiar. Se poate spune despre un sistem financiar că este subdezvoltat, dacă atît gradul
de dezvoltare al sectorului bancar, cît şi al pieţei de capital sunt sub valorile medii stabilite pe plan
internaţional. Rezultă, deci, trei categorii de structuri ale sistemului financiar: (1) subdezvoltate, (2)
bazate pe sectorul bancar sau (3) bazate pe piaţa de capital. Deşi, o asemenea clasificare prezintă
unele lacune, totuşi, ajută mai mult la compararea structurilor financiare din diferite ţări.
Indiferent de structura sistemelor financiare din diferite ţări, sistematizarea relaţiilor financiare
în cadrul unei ţări, în funcţie de diferite criterii, care permite atît realizarea unor judecăţi de valoare
privind eficienţa şi eficacitatea, optimizarea şi perfecţionarea acestor relaţii. Relaţiile financiare
trebuie să fie unificate în cadrul unui sistem statistic valid, care ar permite efectuarea unor
comparaţii între diferite sectoare, sfere sau domenii, cît şi realizarea unor analize comparative între
diferite state.
1.2. Fundamentarea teoretică a procesului de integrare europeană
Explicarea dinamicii procesului de integrare poate fi realizată prin analiza contribuţiilor pe
care le-au adus economia politică, ştiinţă politică şi teoria economică. În contextul renunţării la
suveranitatea naţională, în cadrul anumitor domenii de politici, de către guvernele Europei de Vest,
procesul integrării europene a constituit o provocare pentru teoriile existente şi a generat o
dezbatere ştiinţifică, în ceea ce priveşte rolul statului în cadrul acestui proces.
23
Abordările teoretice privind procesele integraţioniste din Europa, din anii '50 şi începutul
anilor '60 ai secolului al XX-lea, trebuie să fie privite prin prisma a două viziuni conexe şi anume:
- teorii privind relaţiile internaţionale;
- teorii economice.
Contribuţii ştiinţifice importante la fundamentarea teoretică şi analiza proceselor
integraţioniste au fost realizate de către savanţii: Bache I., George S., Caporaso J., Etienne J.,
Forster A., Haas E., Hans P., Hoffmann S., Juravschi L., King, R.G., Lindberg L., Lupi A., Mishkin
F.S., Molle W., Schiff M., Shuman H., Tranholm-Mikkelsen J., Trotignon J., Wallace H.
Într-o primă instanţă, studiul integrării a fost iniţiat şi dominat de interpretările teoreticienilor
din sfera relaţiilor internaţionale. Disputa referitoare la primele evoluţii ale integrării europene a
apărut în cadrul adouă teorii concurente: neofuncţionalismul şi interguvernamentalismul.
Pentru a înţelege ideile care au stat la baza primelor încercări de a teoretiza integrarea
europeană, este necesar să ne referim la unul dintre demersurile dominante de după Cel de-al Doilea
Război Mondial, şi anume, cum să se evite un alt război. Această concepţie „funcţionalistă",
asociată, mai ales, scrierilor lui David Mitrany, a inspirat mişcarea Naţiunilor Unite. Era, mai
degrabă, o teorie referitoare la modalitatea de a realiza pacea mondială, decît o teorie despre
integrarea regională şi a reprezentat o abordare foarte diferită a problemei faţă de cea a federaliştilor
europeni, care îşi propuneau să subordoneze guvernele naţionale unei autorităţi federale
atotcuprinzătoare. Ideile funcţionaliştilor şi ale federaliştilor au fost reconciliate în cadrul
„federalismului funcţional", promovat de Jean Monnet, concepţie care, la rîndul ei, a constituit o
sursă importantă de inspiraţie intelectuală pentru teoria neofuncţionalistă a integrării europene. [39,
p.22]
Teoriile relaţiilor internaţionale aplicate integrării europene au fost dominate de realism.
Astfel, statele suverane constituiau unităţile de analiză fundamentale pentru înţelegerea relaţiilor
internaţionale. Iniţierea procesului de integrare a creat condiţii propice pentru cei care doreau să
dezvolte o abordare critică a acestui demers predominant.
Abordarea, care a avut cea mai puternică rezonanţă în cercurile academice şi politice, este
cunoscută ca teoria neofuncţionalismului integrării sau punctul de vedere neofederal.
Neofuncţionalismul este o teorie pluralistă a politicii internaţionale. Spre deosebire de teoriile
realiste mai tradiţionale, neofuncţionalismul nu concepea statul ca pe un actor unitar izolat; nici nu
considera că statele ar fi singurii actori de pe scena internaţională.
Potrivit acestei teorii, procesul de integrare este condus de efectele colaterale de la un
domeniu de politici la altul. Transferul de puteri către UE, în primul domeniu (de exemplu, pieţele
de bunuri), se bazează pe consideraţiile privind costurile şi beneficiile. O astfel de integrare
24
generează necesităţi de ajustare în alte domenii, care modifică costurile şi beneficiile şi conduc,
totodată, la soluţii centralizate în acel domeniu. Acest proces este consolidat de factori, cum ar fi:
- conectarea diferitelor domenii de probleme şi necesitatea adoptării pachetelor de soluţii;
- puterea sporită a instituţiilor UE de a influenţa opinia publică, pe măsură ce resursele
sporesc;
- înţelegerea împărtăşită a avantajelor adoptării anumitor regimuri comune;
- legăturile cauzale dintre subiectele documentate de comitetele de experţi. [68, p.34]
Reprezentanţii de bază ai acestui curent sunt Ernst Haas, Leon Lindberg şi Philippe Schmitter.
În 1968, Haas a propus o definiţie a integrării politice europene, văzută ca un proces, în cadrul
căruia: „actorii politici din cîteva modele naţionale distincte sunt convinşi să-şi reorienteze
loialităţile, aşteptările şi activităţile politice către un centru nou, ale cărui instituţii posedă sau
solicită jurisdicţie asupra statelor naţionale preexistente. Rezultatul final al unui proces de integrare
politică este o comunitate politică nouă, suprapusă celor preexistente.” [91, p.16]
În definiţia lui Haas, se conţine, implicit, ideea dezvoltării unui stat european federal. Cu mai
multă prudenţă, Lindberg a definit integrarea politică ca pe un proces, însă fără referire la un punct
final: „integrarea politică este (1) procesul prin care naţiunile renunţă la dorinţa şi la capacitatea de
a dirija în mod independent politici externe şi interne-cheie, urmărind în schimb să ia decizii
comune sau să delege procesul decizional unor organe centrale noi: şi (2) procesul prin care actorii
politici, din cîteva modele naţionale distincte, sunt convinşi să-şi reorienteze aşteptările şi
activităţile politice către un centru nou [63, p. 149].
Prima parte a acestei definiţii se referă la două moduri „strîns legate” de adoptare a deciziilor:
repartizare şi delegare. Partea a doua a definiţiei tratează „modelele comportamentale afişate de
către decidenţii majori în materie de politici, de către funcţionarii de stat, parlamentarii,
conducătorii grupurilor de interese şi de alte elite”, care răspund noii realităţi, de transfer al
autorităţii politice spre un centru, prin reorientarea activităţilor politice proprii către nivelul
european.
Viziunea neofuncţională asupra dinamicii procesului de integrare europeană, referitoare la trei
segmente de bază, susţine următoarele:
- Uniunea vamală. Impulsurile către integrarea politicilor provin atît din dimensiunea externă,
cît şi din cea internă a liberei circulaţii a produselor. La nivel extern, stabilirea unui tarif extern
comun şi ajustarea lui regulată la circumstanţele schimbate necesită crearea unei politici comerciale
comune. Negocierile cu ţările terţe pot fi desfăşurate într-o lumină mai favorabilă de către uniunea
vamală, acţionînd ca o singură entitate, decît de către fiecare stat-membru de sine stătător. La nivel
intern, desfiinţarea numeroaselor bariere netarifare presupune armonizarea multor reglementări în
domenii extrem de diferite, precum impozitarea şi siguranţa. Pentru ca piaţa internă să funcţioneze
25
adecvat, sunt, de asemenea, necesare măsuri pentru prevenirea distorsiunii concurenţei. De aici,
apare necesitatea creării unei politici comune în domeniul concurenţei, cu reguli pentru sectoarele
private şi publice.
- Piaţa comună. Stabilirea liberei circulaţii a factorilor productivi oferă, de asemenea, im-
pulsuri puternice pentru coordonarea politicilor. Libera circulaţie a muncitorilor cere în practică
recunoaşterea reciprocă a diplomelor sau certificatelor de competenţă profesională şi o oarecare
armonizare a măsurilor de securitate socială. Libera circulaţie a capitalului implică eliminarea unor
obstacole administrative, precum controlul valutar şi o oarecare armonizare a regulilor fiscale
pentru prevenirea scurgerii capitalului către statele cu un regim fiscal favorabil. În cele din urmă,
mobilitatea capitalului cere ajustarea politicilor monetare (ratele de schimb, dobînda) pentru a
diminua perturbările economice cauzate de speculaţie. Crearea unei pieţe comune ar putea duce la
investiţii concentrate în anumite regiuni şi la creşterea ratei şomajului în altele. Asemenea situaţii
impun măsuri ce ţin de politicile sociale şi regionale comune. Funcţionarea adecvată a pieţei
integrate poate fi împiedicată, într-un mod sever, de perturbările monetare. În plus, ţările cu o
monedă stabilă vor dori să împiedice ţările a căror monedă este în curs de depreciere să utilizeze
politica lor monetară ca mijloc pentru a-şi spori competitivitatea internaţională. Deci, piaţa unică
duce la o uniune monetară.
- Uniunea economică şi monetară. Urmărirea obiectivelor unei Uniuni Economice şi Mo-
netare presupune că integrarea se extinde într-un număr considerabil de diferite domenii de politici.
Scopul unei politici majore constau în stimularea condiţiilor favorabile şi stabile. Dat fiind faptul că
libera circulaţie a bunurilor şi a factorilor de producţie face ca economiile statelor-membre să fie
mai dependente reciproc, măsurile economice sau fiscale, luate de către un stat-membru, au mai
multe şanse de a afecta toate celelalte state, intrînd, probabil, în conflict cu politicile lor. Deoarece
statele-membre nu mai deţin autoritatea de a contracara asemenea perturbări prin măsuri ce ţin de
politicile comerciale sau monetare, coordonarea politicilor macroeconomice sau a altor politici
economice ale statelor-membre devine imperativă. [68, p.36]
Neofuncţionaliştii au apelat la conceptul de „spillover", pentru a arăta că, odată ce guvernele
naţionale fac primii paşi în direcţia integrării, procesul capătă autonomie şi implică guvernele mai
mult decît acestea şi-ar fi propus la început. Lindberg (1963: 10) defineşte conceptul, într-o
accepţiune generală, astfel: „spillover” se referă la o situaţie, în care o acţiune dată, raportată la un
obiectiv specific, creează o situaţie în care obiectivul iniţial poate fi asigurat doar prin acţiuni
suplimentare, care, la rîndul lor, creează noi circumstanţe şi nevoia de mai multă acţiune, şi aşa mai
departe. [63, p. 10]
26
Pentru primii autori neofuncţionalişti sunt importante două tipuri de spillover: funcţional şi
politic. Un al treilea tip, „spillover” cultivat, a fost formulat mai tîrziu de către teoreticieni pentru
explicarea rolului jucat de Comisia Europeană în promovarea integrării. [39, p.27]
Tipul funcţional de spillover se bazează pe faptul că economiile industriale moderne erau
formate din elemente interdependente, iar izolarea unui sector de altele era imposibilă. Ipoteza de
bază derivată din această concepţie constă în interdependenţa sectoarelor economice astfel, dacă
statele-membre ar susţine integrarea într-un anumit sector economic, atunci aceasta va conduce la
un „spillover" în restul sectoarelor. Iar integrarea într-un domeniu ar deveni funcţională numai cu
condiţia ca sectoarele conexe cu acesta ar fi, la rîndul lor, integrate.
Ideea de spillover politic, formulată de neofuncţionalişti, este considerată foarte valoroasă în
explicarea procesului de integrare. Deciziile privind integrarea economică nu sunt luate doar pe
baza consideraţiilor economice, ci constituie o parte dintr-un proces politic mult mai vast. Decizia
finală este adoptată de politicieni din motive politice. [68, p.34] Tipul politic de spillover este
susţinut de o intensificare a presiunilor politice în favoarea promovării integrării în cadrul statelor
implicate. Odată ce s-ar produce integrarea în cadrul unui sector al economiei, grupurile de interese,
care acţionează în interiorul acelui sector, vor fi nevoite să exercite, la nivel supranaţional, presiuni
asupra organizaţiei responsabile de administrarea sectorului dat. Uniunile sindicale şi grupurile de
consumatori corespunzătoare ar urma acelaşi exemplu. În plus, guvernele ar fi supuse presiunilor şi
din partea altor grupuri de interese care, descoperind avantajele înregistrate de grupurile omoloage
în sectorul integrat, vor realiza că ar putea profita în mod similar, dacă sectoarele economice în care
activează ar fi, de asemenea, integrate. [39, p.27-28]
Al treilea tip de spillover, numit „cultivat", deoarece Comisia Europeană reprezenta
autoritatea de cultivare a contactelor şi a factorilor de presiune asupra guvernelor. Neofuncţionaliştii
presupuneau că presiunile spilloverului vor fi încurajate şi dirijate de către Comisia Europeană. Se
preconiza ca această instituţie să promoveze apariţia grupurilor de presiune în întreaga CE, dar şi să
stabilească contacte în culise cu grupuri naţionale de interese şi cu funcţionari din statele-membre,
care constituiau un alt grup de aliaţi potenţiali împotriva guvernelor naţionale. [161, p.20.]
O altă linie de gîndire, care a beneficiat de o atenţie sporită, constă în aşa-numitul
interguvernamentalism. Interguvernamentalismul a apărut ca o replică la teoria neofuncţionalistă a
integrării europene, iar reprezentantul lui de vază a fost Stanley Hoffmann. Întrebarea pusă în
discuţie a vizat rolul statelor sau, mai precis, al guvernelor statelor în relaţiile internaţionale.
În esenţă, critica lui Hoffmann la adresa neofuncţionalismului se baza pe o serie de contra-
argumente. În primul rînd, integrarea europeană trebuia tratată luîndu-se în considerare contextul
global. Integrarea regională constituia doar un aspect al evoluţiei sistemului internaţional mondial.
Neofuncţionaliştii au prezis un progres implacabil al procesului integrării; însă aceste afirmaţii se
27
bazau pe o dinamică internă şi pe o presupunere implicită că circumstanţele contextului
internaţional sunt constante. Această critică a devenit relevantă sub incidenţa schimbărilor survenite
în situaţia economică globală a anilor '70 ai secolului XX.
În al doilea rînd, guvernele naţionale acţionau izolat, avînd influenţă singulară în procesul
integrării europene. Natura şi ritmul integrării au fost dirijate în funcţie de preocupările fiecărui
guvern pentru a proteja şi promova „interesul naţional”. Însă, în situaţia în care interesele naţionale
coincid, atunci poate fi acceptată o colaborare mai restrînsă [39, p.29-30].
Alte idei de bază al interguvernamentalismului vizau faptul că:
pe lîngă guvernele naţionale, există şi alţi actori care au un rol important în procesul de
integrare. Grupurile de interese influenţează procesul decizional al guvernului din cadrul
sectoarelor „politicii joase" (low-politics) (politica socială şi regională). Însă, influenţa nu se
reduce la aceste grupuri, presiunile se exercită şi de către funcţionarii de stat (în special
privind probleme economice) şi partidele aflate la conducere, ghidate de politica electorală;
[151, p.89].
guvernele naţionale sunt arbitrii finali ai deciziilor de bază, dispunînd de putere unică din
două motive: în primul rînd, pentru că erau înzestrate cu suveranitate legală; iar în al doilea
rînd, pentru că beneficiau de legitimitate politică, ele fiind unicii actori, aleşi în mod
democratic, în procesul de integrare. Din această perspectivă, dacă puterea instituţiilor
supranaţionale creştea, aceasta se datora faptului că guvernele considerau că lucrul respectiv
este în interesul lor naţional;
procesul de integrare europeană, guvernele aveau mult mai multă autonomie decît în teoria
neofuncţionalistă. Procesul de integrare rămîne, în esenţă, interguvernamental şi va evolua
atît, cît vor fi dispuse guvernele să-i permită să evolueze;
integrarea europeană este doar un aspect al evoluţiei politicii internaţionale. O astfel de
percepţie a condus la o perspectivă mai restrictivă a autonomiei guvernelor, accentuînd
restricţiile externe asupra acesteia (statele erau văzute ca actori independenţi, însă guvernele
lor erau dependente de poziţia statului în interiorul sistemului mondial).
Ulterior, o versiune mai riguroasă a interpretării interguvernamentale a CE, numită
interguvernamentalismul liberal, a fost dezvoltată de către Andrew Moravcsik (1993). Perspectiva
lui Moravcsik, pe care el o numeşte perspectivă liberală, era identică, în esenţă, cu interpretarea
neofuncţionaliştilor, anterior numită de noi pluralistă. Factorul fundamental ce determina
preferinţele unui guvern era reprezentat de balanţa intereselor economice pe arena internă.
A.Moravcsik, a fost deseori, criticat din cauza acestei perspective, oarecum, restrictive privind
procesul politic intern [148, p. 357-359; 145, p. 162; 162, p. 156-157].
28
Printre principalele concluzii formulate în urma cercetării negocierilor din cadrul unui şir de
trative, realizate de către A.Moravcsik, sunt:
- opţiunile majore în favoarea Europei exprimau preferinţele guvernelor naţionale, nu
preferinţele organizaţiilor supranaţionale;
- preferinţele naţionale reflectau mai mult balanţa intereselor economice, decît interesele
politice ale politicienilor sau strategiile de securitate naţională;
- rezultatele tratativelor indicau puterea de negociere corespunzătoare fiecărui stat; delegarea
autorităţii decizionale către instituţiile supranaţionale denota, mai curînd, dorinţa guvernelor de a se
asigura că angajamentele tuturor participanţilor la înţelegerea încheiată vor fi îndeplinite, decît
ideologia federalistă sau convingerea în eficienţa inerentă a organizaţiilor internaţionale. [39, p.32].
El explică procesul de integrare prin prisma interesului pe care îl au guvernele naţionale în
transmiterea chestiunilor unei autorităţi de nivel superior, pentru a soluţiona, în mod eficient, unele
dintre problemele lor interne. În ceea ce priveşte integrarea progresivă, se consideră că ea a depăşit
cu mult nivelul prezis de o analiză economică a costurilor şi beneficiilor; această afirmaţie are
legătură, de asemenea, cu descoperirile şcolii economice bazate pe principiul alegerii publice. [68,
p.35]. Viziunile acestei şcoli pot fi raportate la viziunile şcolii de economie instituţională.
În ceea ce priveşte teoria economică, în perioada 1950-1960, primii economiştii, care au pus
bazele teoriei integrării economice, au fost J. Viner, J.E.Meade, J.Tinbergen, M. Bye şi B. Balassa.
Aceşti economişti renumiţi au tratat şi analizat aspecte variate ale fenomenului de integrare
economică, fiind generate de teoria uniunii vamale.
Teoria uniunii vamale dezvoltată de economistul J.Viner se axează pe studiul aspectelor
comerciale ale fenomenului de integrare economică, care apar şi se manifestă sub influenţa acestui
proces. Analiza lui Viner se plasează într-un cadru static, într-o situaţie de concurenţă pură şi
perfectă cu randamente de scară constante, fără evaluarea impactului dimensiunii pieţei asupra
preţurilor. În cercetările sale, J.Viner demonstrează că crearea unei uniunii vamale comportă două
consecinţe majore asupra circulaţiei mărfurilor:
- consecinţa benefică, denumită „efectul de creare de comerţ”. Efectul este avantajos şi
presupune o mai bună alocare a resurselor productive, întrucît apar noi surse de aprovizionare ale
căror costuri de producţie sunt mai mici;
- consecinţa defavorabilă, denumită „efectul de deturnare de comerţ”, care implică
substituirea foştilor producători cu alţii mai puţin eficienţi şi competitivi, determinînd astfel o
alocare ineficientă a resurselor productive.
În conformitate cu teoria lui Viner, efectul instituirii unei experienţe de integrare economică
va depinde de raportul dintre efectele de creare şi deturnare de comerţ, care, în final, determină
succesul sau insuccesul ei şi, implicit, contribuie la fundamentarea concluziei dacă integrarea este
29
dezirabilă sau nu. Meritul principal al teoriei lui Viner constă, deci, în introducerea acestor două
noţiuni noi extrem de importante pentru efectuarea analizei uniunilor vamale. Ulterior succesorii lui
Viner au considerat că analiza efectuată a fost îngustă, deoarece se bazează doar pe efectul pur de
orientare a curentelor de schimb pentru un singur produs. Alţi autori, printre care H.Gehrel,
R.Lipsey, J.E.Meade, au încercat să elimine neajunsurile demonstraţiei lui Viner, luînd în
consideraţie şi efectele asupra consumului [111, p.13-14].
La rîndul său, economistul britanic J.E.Meade consideră crearea uniunii vamale drept un
optimum de gradul doi (second best) sau un liber schimb temperat, care permite o alocare a
resurselor ce se apropie cel mai mult de cea optimală şi, în plus, asigură specializări internaţionale
mai eficiente. Astfel, J.E.Meade a elaborat o serie de condiţii generale, necesare de respectat pentru
crearea unei uniuni vamale care să fie benefică nu numai pentru ţările-membre, dar şi pentru restul
lumii. Jerome Trotignon consideră că importanţa practică a acestor maxime a fost confirmată de
crearea Comunităţii Economice Europene la 1 ianuarie 1958, deoarece ele corespundeau, într-o
mare măsură, situaţiei ţărilor participante în momentul respectiv [94, p.42].
Teoria neoclasică consideră că atît analiza lui Viner, cît şi cea a lui Meade se înscriu în optica
staticii concurenţiale şi nu iau în consideraţie efectele dinamice şi de structură care survin în urma
creării unei uniuni vamale. Pentru eliminarea acestor neajunsuri, teoria dinamică a integrării
economice îşi propune drept scop o analiză mai complexă, care examinează efectele creării uniunii
asupra ameliorării producerii. Prin urmare, în urma favorizării circulaţiei informaţiilor, accentuării
concurenţei şi a fenomenului de concentrare, apariţiei economiilor de scară, dezvoltării comerţului
intra-ramural etc., uniunea devine posibilă. [95, p.37].
Economistul de origine maghiară Bela Balassa, fost profesor la Universitatea „John Hopkins”
de la Baltimore (SUA) şi consultant la Banca Mondială, a propus, în 1961, o tipologie pe larg
recunoscută şi utilizată pînă în prezent, care distinge cinci grade pe scara integrării mondiale: zona
de liber schimb; uniunea vamală; piaţa comună; uniunea economică şi monetară; uniunea politică
[90, p. 159].
Concluziile economiştilor referitoare la efectele etapelor de integrare regională sînt destul de
nuanţate, deoarece fiecare etapă de integrare prezintă atît aspecte pozitive, cît şi negative. Trecerea
la o etapă mai avansată de integrare se realizează odată cu eliminarea progresivă a obstacolelor
etapei precedente. Actualmente, blocurile regionale combină caracteristici specifice mai multor
forme concomitent, astfel se consideră că această clasificare este, mai cu seamă, taxonomică, un
model general de referinţă pentru procesul de regionalizare, pentru că realitatea economică prezintă
diferenţieri considerabile în raport cu formele ei clasice elaborate de Balassa.
Schematizarea procesului de integrare regională în etape distincte, la începutul anilor 60, a
fost posibilă datorită faptului că atît pe plan naţional, cît şi internaţional, sfera industrială şi
30
financiară aveau linii de demarcaţie clare, reprezentînd domenii distincte. Însă, evoluţiile rapide ale
contextului economic internaţional, începînd cu anii 80, au produs interconexiuni puternice între
capitalul industrial şi cel financiar, astfel frontierele dintre aceste sfere fiind supuse unei estompări
progresive. [111, p.21].
Concluzia formulată de primii economişti, care au pus bazele teoriei privind integrarea
economică, şi, în particular, a uniunilor vamale, se rezuma la faptul că, în unele circumstanţe,
decizia unei ţări de a face parte dintr-o uniune vamală ar putea să se soldeze cu un regres al
nivelului său de producere. Primele două forme de integrare: zona de liber schimb şi uniunea
vamală, implică doar liberalizarea schimburilor de mărfuri şi doar a unor servicii între ţările
participante la integrare. Majoritatea grupărilor economice sunt, de fapt, instrumente comerciale, al
căror obiectiv principal constă în facilitarea comerţului între ţările-membre. Studiul celor mai
reprezentative blocuri comerciale relevă faptul că, cu timpul, unele blocuri se implică în anumite
domenii de integrare politică naţională, fiind încurajate de cîştigurile pe care le oferă cooperarea ce
depăşeşte limitele liberalizării comerţului.
Dezvoltările ulterioare ale teoriei integrării economice au condus la delimitarea a două
dimensiuni: integrarea pieţelor şi integrarea politicilor.
În ceea ce priveşte integrarea pieţelor, logica economică a integrării pieţelor se bazează, în
principal, pe economia bunăstării; într-adevăr, schimbul liber de mărfuri asigură un efect pozitiv
asupra prosperităţii tuturor părţilor implicate. El permite consumatorilor să aleagă produsul cel mai
ieftin; lărgeşte, în general, posibilitatea de alegere şi creează condiţii pentru obţinerea unor cîştiguri
ulterioare prin intermediul economiilor de scară. Libera circulaţie a factorilor de producţie permite
alocarea optimă a forţei de muncă şi a capitalului. Uneori, anumiţi factori de producţie lipsesc dintr-
un loc, unde, altminteri, producţia ar fi cea mai economă. Pentru a depăşi această problemă,
antreprenorii sînt capabili să-şi transfere capitalul din locurile cu preţurile mici spre altele care oferă
rezultate mai promiţătoare. Acelaşi lucru este valabil în cazul forţei de muncă: angajaţii vor migra
către regiunile unde munca lor este mai necesară şi, prin urmare, mai bine remunerată. O piaţă
lărgită a factorilor de producţie favorizează apariţia noilor posibilităţi de producţie, care, la rîndul
lor, permit utilizări noi, mai moderne sau mai eficiente ale factorilor de producţie (noi forme de
credite, ocupaţii noi etc). [68, p. 21].
Economia instituţională generează motivul pentru care majoritatea schemelor de integrare
încep cu integrarea pieţelor. Integrarea pieţelor poate să continue fără a solicita prea mult instituţiile
şi procesul de elaborare a politicilor. Înlăturarea barierelor poate fi, în general, clar şi uşor definită
şi, odată stabilită în tratate, este obligatorie pentru guverne, companii şi persoane private. Un
mecanism permanent de reglementare şi de luare a deciziilor nu este strict necesar. Respectarea
31
acestor măsuri se face conform cerinţelor legale; orice firmă, persoană sau instituţie poate apela la
instanţele de judecată, dacă anumite încălcări dăunează interesului său.
Referitor la integrarea politicilor, într-o economie care lasă activităţile de producţie şi
distribuţie, în întregime, pe seama pieţei (jocului cererii şi ofertei), eliminarea obstacolelor din calea
circulaţiei mărfurilor şi a factorilor de producţie între ţări ar fi suficientă pentru realizarea integrării
economice depline. Însă, în cazul economiilor moderne, unde guvernul intervine frecvent în
economie, integrarea are drept scop sporirea bunăstării economice (prin corectarea imperfecţiunilor
pieţelor) şi realizarea mai multor obiective politice (distribuirea echitabilă a veniturilor).
Obiectivele şi formele reglementărilor se deosebesc de la o ţară la alta din cauza diferenţelor
dintre preferinţele acestora (tradiţii, instituţii etc). Ca urmare a strînsei legături internaţionale,
politicile unei ţări produc efecte şi în altă ţară. Integrarea politicilor poate aduce beneficii
economice, întrucît duce la restabilirea eficienţei în procesul de elaborare a politicilor. De
asemenea, sînt eliminate costurile de conformare suplimentare pentru companiile care operează la
nivel internaţional în baza unei multitudini de reglementări naţionale diferite. Prin urmare, pe
măsură ce integrarea economică progresează, sunt oferite impulsuri puternice pentru integrarea
diverselor segmente ale sistemelor naţionale de reglementare. [68, p. 22].
Un alt argument în favoarea integrării politicilor constă în crearea unui cadru comun de
politici ce oferă condiţii egale pentru funcţionarea părţilor integrate ale economiei. În prezent,
Uniunea Europeană reprezintă o grupare economică, care a avansat cel mai mult pe calea unificării
politicilor naţionale. Uniunea Europeană a instaurat instituţii supranaţionale ce definesc politica sa
în domenii distincte, deţin puterea de decizie şi de înaintare a propunerilor şi dispun de un grad
mare de autonomie. Majoritatea blocurilor comerciale existente în lume sunt departe de nivelul de
integrare politică, pe care l-a atins Uniunea Europeană şi nu dispun de instituţii supranaţionale [95,
p. 206].
Atunci cînd nivelul de integrare depăşeşte stadiul de uniunea vamală, pot să apară cîştiguri
Suplimentare, ca urmare a creşterii mobilităţii factorilor de producţie şi coordonării politicilor
monetare şi fiscale, acumularea de capital fizic, care se realizează prin investiţii străine directe, o
mai bună repartizare a forţei de muncă [111, p.24].
Economiştii Jean Etienne şi Rene Rivol au analizat consecinţele economice în urma
constituirii unei uniuni, divizîndu-le pe acestea în două nivele: microeconomic şi macroeconomic.
La nivel microeconomic, întreprinderile realizează reduceri ale costurilor de producere, ale
costurilor de transport, ale costurilor de intermediere financiară etc., datorită economiilor de scară.
Logica macroeconomică se bazează pe efectele asupra preţurilor, datorită faptului că diminuarea
costurilor antrenează reducerea preţurilor. Prin urmare, este favorizată creşterea veniturilor
întreprinderilor care, devenind mai puternice, pot cuceri noi pieţe, inclusiv cele externe. [90, p.162]
32
Teoria modernă a integrării economice delimitează foarte clar etapele principale, formele,
principiile şi instrumentele procesului de integrare (atît a pieţelor, cît şi a politicilor). Astfel, în ceea
ce priveşte etapele integrării, acestea reprezintă:
a) crearea şi dezvoltarea zonei de liber schimb. În cadrul acestei forme de integrare, toate
obstacolele comerciale, cum ar fi taxele de import şi restricţiile cantitative, sunt desfiinţate
între parteneri. Circulaţia internă a mărfurilor este liberă, dar fiecare ţară poate aplica un
tarif vamal propriu cu privire la ţările terţe;
b) crearea şi implementarea uniunii vamale, care presupune desfiinţarea tuturor obstacolelor
legate de libera circulaţie a mărfurilor, în cadrul frontierei interne, pentru toate categoriile
de produse sau tipurile de mărfuri;
c) crearea pieţei comune, care se referă la: circulaţia complet liberă a produselor (mărfuri şi
servicii) şi a factorilor de producţie (forţă de muncă şi capital), în cadrul frontierelor
interne, precum şi reglementări externe comune atît pentru produse, cît şi pentru factorii de
producţie [68, p. 23].
Dacă ne referim la integrarea politicii economice, teoriile contemporane prefigurează trei
forme şi anume:
uniunea economică. Această formă de integrare prezintă un grad înalt de coordonare şi
unificare a celor mai importante domenii ale politicii economice. Acestea includ cel puţin
domeniile asociate cu piaţa comună, cum ar fi reglementarea pieţei, concurenţa şi structura
industrială. În continuare, urmează domeniile legate de uniunea monetară, de exemplu,
politicile monetare şi macroeconomice. În final, sînt armonizate acele domenii cu un
caracter social mai pronunţat, precum politicile de redistribuire, politicile sociale şi de
mediu;
uniunea monetară, care este o formă de cooperare în cadrul căreia circulă o monedă co-
mună în toate statele-membre. De asemenea, circulaţia fluxurilor de capital este liberă; uniunea economică şi monetară. Aceasta îmbină caracteristicile uniunii economice cu cele
ale uniunii monetare şi presupune un grad înalt de coordonare a politicilor
macroeconomice şi bugetare. Avînd în vedere comuniunea dintre politicile monetare şi
cele macroeconomice, integrarea se desfăşoară simultan pentru ambele domenii de
politici.
Uniunea Economică şi Monetară (UEM) reprezintă forma superioară de integrare
economică şi implică o politică monetară comună şi instituţii monetare comune. În cazul Uniunii
Europene, „cea mai importantă formă a adîncirii integrării s-a realizat prin introducerea monedei
unice – euro. Sistemul politic european trebuie să se adapteze atît la Uniunea Economică Monetară,
cît şi la lărgirea extinderii ”.[111, p.27]
33
Concomitent, trebuie să menţionăm două forme ulterioare ale integrării şi anume :
a) uniunea politică, integrarea care, la această etapă, dispune de o sferă mai largă de acţiune,
cuprinzînd domenii, precum politica de luptă împotriva criminalităţii (poliţia) şi politica externă, cît
şi politica de securitate ;
b) uniunea deplină, care presupune unificarea integrală a economiilor şi o politică comună privind
cele mai importante domenii sau sfere.
Toate aceste etape şi forme de integrare reprezintă construcţii ale teoriei economice. Primele
etape, zona de liber schimb, uniunea vamală şi piaţa comună, se referă la integrarea pieţelor într-un
cadru clasic de tip laissez-faire, iar etapele superioare (uniunea economică, uniunea monetară,
uniunea deplină) - la integrarea politicilor. [68, p. 23]
În practică, pentru realizarea şi stabilizarea primelor trei etape, este neceară o anumită formă
de integrare a politicilor (de exemplu, politica comercială pentru o uniune vamală sau politica
socială şi monetară pentru o piaţă comună). Pe de altă parte, s-ar putea ca acestea să nu fie pe deplin
cuprinzătoare sau incomplete, în sensul că circulaţia anumitor categorii de mărfuri poate fi exclusă
din aceste zone. În acelaşi mod, poate să se dezvolte o piaţă comună incompletă; libera circulaţie
internă poate fi limitată la anumite segmente ale pieţei forţei de muncă şi ale celei de capital, în
timp ce relaţiile externe pot fi comparabile cu zona de liber schimb sau cu o uniune vamală
(existenţa unor reglementări comune).
În ceea ce priveşte formele de integrare a politicilor, în practică, acestea se implementează
prin încheierea unor acorduri permanente între statele participante cu privire la procedurile necesare
realizării hotărîrilor sau la implementarea regulilor. Pentru o integrare eficientă a politicilor, sunt
create instituţii comune sau organizaţii internaţionale, care includ diferite regimuri. Regimurile sunt
definite ca seturi speciale de înţelegeri, reguli, organizaţii şi mecanisme de conformare, care
guvernează relaţiile dintre actorii publici şi privaţi într-un anumit domeniu de interes public. Ele
sunt create pe o bază funcţională ca răspuns la o problemă sectorială [68, p. 24].
În concluzie, teoria relaţiilor internaţionale şi teoria economică oferă un suport considerabil
pentru studierea proceselor de integrare sub diferite aspecte. În prezent, există o serie de cercetări
privind etapele, formele şi instrumentele utilizate în armonizarea anumitor domenii ale economiilor
naţionale, ţinîndu-se cont de dimensiunile ţării, gradul de dezvoltare şi de deschidere, potenţialul,
poziţia geografică etc. De asemenea, beneficiază de o experienţă solidă a proceselor integraţioniste
în cadrul său Uniunea Europenă, ceea ce va facilita demersurile R.Moldova. În acest sens, trebuie să
se ţină cont, de cîteva aspecte, şi anume:
- toate procesele, procedurile şi demersurile unei ţări în vederea integrării trebuie să ţină cont,
într-o primă instanţă, de interesele naţionale;
34
- este necesară evaluarea impactului proceselor de integrare asupra economiei naţionale, astfel,
încît avantajele acesteia să absoarbă dezavantajele;
- determinarea clară a etapelor, a formelor şi instrumentelor integrării;
- cuantificarea costului fiecărei etape şi a surselor de finanţare.
1.3. Concluzii asupra fundamentărilor teoretice şi formularea problemelor spre cercetare Tema de cercetare se referă la un spectru larg de probleme privind relaţii financiare în cadrul
componentelor sistemului financiar, reformelor economice şi diverselor aspecte ale armonizării
financiare. O asemenea complexitate presupune identificarea unor categorii fundamentale în cadrul
cercetării date.
Complexitatea sistemului financiar prezintă utilizarea metodei descompunerii – divizarea
sistemului în părţi sau elemente – şi cercetarea acestor părţi ca obiecte separate. Însă, în cadrul
sistemului financiar, fiecare subsitem, devenit obiect separat de cercetare, se prezintă, la rîndul său,
ca un sistem complex. Astfel, este foarte importantă alegerea criteriului în funcţie de care va fi
structurat sau descompus sistemul financiar pentru a fi cercetat.
O înţelegere corectă a importanţei conceptului de sistem financiar, precum şi a existenţei
unei intercorelări strînse între finanţe, ca ştiinţă economică, şi gestiunea reală a finanţelor, necesită
aplicarea analizei în baza complementarităţii de sistem, în cadrul cercetărilor din acest domeniu.
Relaţiile financiare specifice din cadrul sferei financiare îşi găsesc concretizarea în
complementaritatea dintre fondurile financiare centralizate şi descentralizate, care vizează
delimitarea relaţiilor interne caracteristice fiecărei verigi. Complementaritatea de sistem poate fi
considerată una dintre cele mai importante proprietăţi ale sistemului financiar, ce generează
posibilitatea coordonării şi corelării între resursele şi necesităţile de surse ale tuturor verigilor
componente, cît şi corelarea cu exigenţele europene.
Se cere subliniat faptul că, în practica cercetării economice din Republica Moldova, în
ultimii ani, o serie de investigaţii ale elementelor componente ale sistemului financiar, prin prisma
integrării în structurile europene, au fost realizate de către: Bîrlea S., Ciobanu S., Chistruga M.,
Criclivaia D., Cucu M., Cuhal V., Erhan V., Gogîrnoiu Gh., Gotişan I., Fârţa C., Juravschi L.,
Moisescu G., Moraru A., Pîşchina T., Sîrbu O., Stegăroiu V., Ursachi E.,Vinogradova N.
Însă, concentrarea studiilor asupra problematicii sistemului financiar ca un întreg, pornind
de la structura complexă şi pînă la evaluarea eforturilor privind armonizarea la exigenţele
europene, suscită un aport considerabil pentru cercetarea ştiinţifică din R. Moldova.
Suportul informaţional al lucrării îl constituie materialele factologice şi datele
statistice furnizate de actele legislative ale UE, Republicii Moldova; materialele statistice din ţările
35
Uniunii Europene, în special, cele furnizate de Comisia Europeană, Eurostat; Ministerul Finanţelor
al Republicii Moldova, Banca Naţională a Republicii Moldova, materialele statistice furnizate de
Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova; materialele centrelor de cercetare din
străinătate, precum şi materialele unor organisme internaţionale de prestigiu, ca: Banca Mondială,
Fondul Monetar Internaţional, Banca Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare, materialele TACIS
şi UNDPD.
De asemenea, în teză sunt luate în considerare rezultatele cercetărilor concretizate de către
cele mai importante centre internaţionale de cercetări economice şi financiare, dintre care
menţionăm: The Royal Swedish Academy of Sciences, European Public Choice Society (EPCS),
Center for Social and Economic Research (CASE), Canadian Institute of Advanced Research
(Univ. Vancouver), Consortium for Economic Policy Research and Advice (CEPRA), Oxford
Financial Research Center (Oxford University), Social Science Research Center Berlin (WYB),
Centre for European Reform (London), Institut of Comparated Economic Analises (Vienne),
Центр Экономических и Финансовых Исследований и Разработок (CEFIR), Институт
Экономики Переходного Периода, Institutul de Cercetări Financiare şi Monetare „Victor
Slăvescu” al Academiei Române, Academia de Studii Economice Bucureşti, Grupul de Economie
Aplicată (Bucureşti); Societatea Academică Română (SAR). Dintre centrele naţionale de cercetări
în domeniul economic şi financiar menţionăm: Academia de Studii Economice din Moldova,
Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme, Institutul Naţional de Economie şi Informaţie,
Institul de Politici Publice, Centrul de Studiere a Problemelor Pieţei din cadrul Academiei de
Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică din cadrul Ministerului Economiei,
Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Agrară din Moldova etc. Scopul lucrării constă în analiza sistemului financiar al Republicii Moldova şi
identificarea discrepanţelor existente între cele două sisteme (al R.Moldova şi UE) în vederea
elaborării unor propuneri relevante privind perfecţionarea funcţionării acestuia şi a măsurilor de
armonizare din perspectiva proceselor de integrare. În vederea realizării scopului propus, au fost
determinate următoarele obiective ale cercetării: analiza concepţiilor fundamentale privind
sistemul financiar al statului, precum şi al elementelor componente; studierea şi generalizarea
experienţei ţărilor europene privind armonizarea sistemelor financiare proprii pe parcursul creării
şi dezvoltării spaţiului european; urmărirea evoluţiei în formarea structurii sistemului financiar şi
reglementarea acestuia în R. Moldova; evidenţierea particularităţilor existente în cadrul fiecărei
componente a sistemului financiar şi aprecierea eficienţei funcţionării acestora în baza indicatorilor
financiari; studierea şi analiza contribuţiei verigilor componente la formarea unei structuri
consolidate a sistemului financiar şi funcţionalitatea acestuia prin prisma derulării fluxurilor
36
financiare; determinarea direcţiilor de perfecţionare a cadrului legislativ al R.Moldova în contextul
ajustării la standardele europene.
Din cauza complexităţii, este dificilă abordarea integrală a sistemului financiar. În această
situaţie, este mai eficientă apelarea la metoda descompunerii – divizarea sistemului în părţi sau
elemente – şi cercetarea acestor părţi ca obiecte separate. Însă, în cadrul sistemului financiar, fiecare
subsistem, devenit obiect separat de cercetare, se prezintă, la rîndul său, ca un sistem complex [97,
p. 62]. Astfel, devine foarte importantă alegerea criteriului în funcţie de care va fi structurat sau
descompus sistemul financiar pentru a fi cercetat.
În acest context, este necesară sublinierea componentelor sistemului financiar, evidenţiate şi
măsurate prin intermediul Statisticii Internaţionale privind Finanţele Guvernamentale (IGFS).
Sistemul conturilor naţionale, implementat în R. Moldova, conform standardelor internaţionale,
divizează întreaga economie în 5 sectoare, fiecare regrupînd unităţile instituţionale omogene din
punct de vedere al funcţiilor şi al surselor de finanţare astfel: societăţi şi cvasi-societăţi
nefinanciare; instituţii financiare; administraţia publică; administraţia privată; gospodării.
Deşi s-au efectuat o multitudine de reforme în sistemul statisticii naţionale, totuşi, se mai
impun cîteva etape importante pentru omogenizarea şi comparabilitatea diferitelor tipuri de
contabilităţi din cadrul economiei naţionale. În acest sens, se va realiza trecerea la Standardele
Internaţionale ale ţinerii evidenţei contabile atît la nivelul sectorului privat, cît şi la cel public.
După cum a fost menţionat în paragraful 1, structura sistemului financiar poate fi privită prin
prisma mai multor criterii, cele mai utilizate fiind: finanţele publice şi finanţele private. În scopul
realizării cercetării date, sistemul financiar din R. Moldova trebuie să fie structurat în funcţie de
ultimele restructurări realizate la nivelul sectorului financiar nebancar şi a fluxurilor financiare.
Astfel, considerăm că circulaţia resurselor băneşti, în cadrul sistemului financiar, are loc între
următoarele verigi componente, distincte din punct de vedere al specificului activităţilor
desfăşurate:
- sistemul financiar public;
- finanţele întreprinderilor;
- sistemul bancar (monetar);
- piaţa financiară nebancară.
Transformările permanente ce au loc se realizează în concordanţă cu dezvoltarea economiei
naţionale, precum şi în vederea funcţionării echitabile pe pieţe europene, în conformitate cu
standardele şi criteriile acceptate pe plan internaţional. În ceea ce priveşte piaţa bancară şi cea
financiară nebancară, se poate constata că specificul activităţilor desfăşurate a implicat, încă de la
începutul constituirii acestora, o armonizare pe plan european şi internaţional. De aceea,
37
reglementarea activităţii acestor sectoare, întotdeauna, a ţinut cont de reglementările internaţionale
şi se află pe poziţii net superioare, comparativ cu finanţele publice şi ale întreprinderilor.
Totodată, prin elaborarea şi implementarea Strategiei de Creştere Economică şi Reducerea
Sărăciei, Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – R. Moldova, Strategia Naţională de Dezvoltare,
şi a noul program de activitate, Guvernul a iniţiat o serie de proiecte privind reformele
organizaţionale şi informaţionale, în primul rînd, la nivelul sectorului public, care vizează trecerea
treptată la gestiunea finanţelor publice în baza unor standarde internaţionale.
Consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova, în condiţiile reorganizării
economiei, este însoţită de căutarea activă a modelelor empirice, care se bazează pe rezultatele
practicii economice pe plan internaţional. Însă, nu există o metodă universală de efectuare a
modificărilor rapide şi cardinale, care ar răspunde, în mod optim, intereselor tuturor păturilor
sociale şi ale statului în întregime. Remarcînd faptul că, sectorul bancar şi sectorul financiar
nebancar, în special, asigurările şi domeniul microfinanţării, s-au dezvoltat în baza reglementărilor
internaţionale prin aplicarea unor acorduri, norme şi regulamente standardizate, cît şi prin
participarea la capitalul statutar ale companiilor şi societăţilor autohtone, armonizarea lor se
realizează într-un ritm mai rapid, comparativ cu sectorul public.
În concluzie, se poate afirma că necesitatea analizei sistemului financiar rezidă în două
considerente majore: în primul rînd, evaluarea performanţelor prin prisma asigurării circulaţiei
libere şi eficiente a fluxurilor financiare între verigile sistemului bugetar, şi, în al doilea rînd,
identificarea tangenţelor şi elaborarea direcţiilor în armonizarea componentelor sistemului financiar
cu structurile financiare europene. Considerăm că armonizarea la nivelul sectorului public prezintă
o importanţă majoră, datorită rolului său în organizarea şi reglementarea tuturor proceselor din
cadrul economiei naţionale. Astfel, prezenta cercetare se va focusa pe analiza accentuată a
sectorului financiar bancar, nebancar şi a celui public, realizîndu-se, într-o primă etapă, o sinteză a
experienţei europeane, în aceste sfere, în perioada creării şi dezvoltării spaţiului european.
38
2. PRACTICA EUROPEANĂ ÎN CONSTITUIREA ŞI ARMONIZAREA SISTEMULUI FINANCIAR EUROPEAN
2.1. Constituirea şi funcţionarea sistemului financiar european
Evoluţia sectorului bancar şi a pieţei financiare nebancare din Republica Moldova
demonstrează un nivel înalt de integrare cu structurile europene similare. Datorită specificului
activităţii desfăşurate, credem că armonizarea integrală se va realiza, în primul rînd, prin
intermediul băncilor şi al instituţiilor pieţei financiare. În acest sens, este necesară analiza
experienţei europene din sistemul financiar, pentru stabilirea treaptei pe care se află acest sector din
R. Moldova şi pentru armonizarea cu sistemul financiar european.
Infrastructura sistemului financiar facilitează derularea fluxurilor financiare, operarea cu
hîrtiile de valoare şi alte instrumente financiare între participanţii la sistem, astfel, constituind
componentul principal al întregului sistem financiar. Infrastructura pieţei cuprinde varietatea
plăţilor şi a tranzacţiilor cu hîrtiile de valoare, clearingul şi sistemul de decontări, mixul de măsuri,
instituţii, reguli şi proceduri cu care se operează. Ca urmare a rolului extensiv şi a complexităţii
componentelor, infrastructura pieţei monetare, pieţei obligaţiunilor, pieţei bancare şi bursei de
valori sunt considerate ca „sistemul cardio-vascular” al sistemului financiar european.
În cadrul cercetărilor realizate, am identificat două perioade importante în constituirea şi
funcţionarea sistemului financiar european:
I. Prima perioadă de cercetare este cea pînă la anul 1999, cînd, în spaţiul european, circulau
monedele naţionale ale statelor-membre;
II. A doua perioadă este cea de după 1999, cînd euro devine monedă de cont, care fiind lansată
în circulaţie, devine monedă efectivă în anul 2001.
Pînă în anul 1999, sunt distinse două modele de bază ale dezvoltării structurii sistemului
financiar european:
a) sistemul financiar dominat de sectorul bancar (modelul germano-japonez)1;
b) sistemul financiar dominat de piaţa de capital (modelul anglo-american).
Importanţa pregnantă a acestor două componente economice indispensabile de dezvoltare
sustenabilă a unei economii de piaţă este reflectată în figurile A1.1. şi A2.2 Prin intermediul
sistemului bancar şi al pieţei de capital are loc derularea unui ansamblu complex de fluxuri
financiare, generatoare ale dezvoltării economice continue şi stabile ale comunităţii europene.
Particularităţile caracteristice fiecărui model de funcţionare a sistemului financiar sunt
reflectate în tabelul 2.1.
1 În literatura de specialitate regăsim referinţe la „sistemul bancar”. Însă, în vederea realizării delimitării noţiunii de sistem financiar, am considerat oportună înlocuirea cuvîntului „sistem” cu „sector”.
39
Tabelul 2.1. Particularităţile funcţionării celor 2 modele ale sistemelor financiare (pînă la lansarea euro în 1999)
Sistemul financiar dominat de sectorul bancar
Sistemul financiar dominat de piaţa de capital
Persoanele fizice păstrează economiile lor, preponderent, în băncile comerciale, care, la rîndul lor, reprezintă sursa externă principală de finanţare a sectorului corporativ.
Depozitele bancare nu constituie instrumentele principale de realizare a economiilor şi a investiţiilor pentru persoanele fizice.
Băncile comerciale reprezintă investitorii activi în capitalul corporaţiilor şi al întreprinderilor (conform prevederilor legislative), de asemenea, participă la piaţa obligaţiunilor corporative.
Persoanele fizice investesc direct în piaţa de capital, achiziţionînd acţiuni şi obligaţiuni corporative. Se extinde creşterea investiţiilor, realizate de persoanele fizice, în fondurile de pensii şi fondurile investiţionale cu ajutorul intermediarilor non-bancari.
Pe lîngă activitatea de creditare vertiginoasă pe care o promovează banca comercială, aceasta din urmă emite acţiuni, obligaţiuni şi alte hîrtii de valoare (cambii bancare, certificate bancare, cecurile), pe care le plasează pe piaţa de capital în scopul mobilizării unor resurse financiare suplimentare.
Conform acestui model, băncile comerciale joacă un rol nesemnificativ în finanţarea sectorului corporativ, în timp ce piaţa obligaţiunilor corporative şi bursele de valori sunt predominate de investitorii non-bancari.
Sursa: elaborat de autor în baza surselor 169 şi 171.
Modelul germano-japonez, numit şi modelul european (de altfel, practic, toate statele-membre
ale UE îşi dezvoltă sistemul financiar în baza lui), presupune prezenţa unui grup de bănci
comerciale (numărul grupului variind de la 3 la 5 bănci comerciale mari – Bănci Transnaţionale)
care deţin o poziţie de influenţă asupra deciziilor investiţionale ale companiilor non-financiare
(graţie volumului de credite acordate). Băncile comerciale germane gestionează aproximativ 64%
din numărul total de acţiuni plasate în circulaţie, în posesia persoanelor fizice aflîndu-se peste 20%.
În comparaţie cu modelul european, cel anglo-american presupune că persoanele fizice deţin circa
50% din acţiunile plasate în circulaţie [169].
În cadrul modelului anglo-american, companiile se axează primordial pe surse interne de
finanţare, ceea ce, respectiv, le face mai independente de sectorul bancar. Aceste surse sunt obţinute
din vînzarea hîrtiilor de valoare la bursa de valori, în timp ce, în Europa continentală, sursele de
finanţare externă au provenienţă bancară. Astfel, din vînzarea hîrtiilor de valoare la bursa de valori
engleză, sunt mobilizate aproximativ 50-75% din fonduri, în Europa continentală, această cifră
atingînd ceva mai mult de 30% [170].
Majoritatea statelor-membre ale UE promovează dezvoltarea sistemului financiar dominat de
sectorul bancar, excepţie făcînd Marea Britanie, al cărei sistem financiar se axează pe piaţa de
capital. Studiile realizate denotă predominarea avantajelor sistemului financiar bazat pe sectorul
bancar [117, 171], deşi dezavantajele acestui model sunt pe larg cunoscute economiştilor încă din
anii 90 ai sec. XX. Astfel, devine evident faptul că o subdezvoltare a pieţei de capital poate
40
împiedica capacitatea de restructurare a economiei în conformitate cu modificările tehnologice
[170].
Din aceste considerente, este binevenită cercetarea studiilor realizate de economiştii europeni,
care fundamentează argumentele pro şi contra dezvoltării sistemului financiar european bazat pe
sectorul bancar sau a celui bazat pe piaţa de capital.
Conform adepţilor sistemului financiar axat pe dezvoltarea sistemului bancar – acţionarii îşi
asumă responsabilitatea în domeniul securităţii calităţii de gestiune corporativă. Ca rezultat al
acestui aspect, este imposibilă denaturarea informaţiei financiare şi alocarea neeficientă a
investiţiilor, care, respectiv, pot conduce la o creştere economică nesemnificativă [150, 154]. Pro-
argumentele economiei bazate pe sectorul bancar reflectă, de fapt, critica economiei bazate pe piaţa
de capital. Economiştii europeni, adepţi ai dezvoltării pieţei de capital, argumentează că obiectivul
primordial al băncii comerciale îl reprezintă garantarea propriului beneficiu, şi numai după aceasta
încurajarea investitorilor în alocarea capitalurilor lor, în special, în proiecte conservative
(neriscante), în timpul în care proiectele noi şi înalt-riscante însoţite de scontarea beneficiilor mari,
deseori, înregistrează insuficienţă de investitori.
Pe de altă parte, o piaţă de capital bine dezvoltată permite proprietarilor prolongarea
longevităţii proiectului prin încurajarea investitorilor de a plasa în proiecte de lungă durată, care se
vor solda cu beneficii înalte. Pe lîngă aceasta, se consideră că băncile comerciale formează relaţii de
lungă durată cu întreprinderile sau companiile în scopul deţinerii unei influenţe enorme asupra
acestora, ajungînd, uneori, la situaţii de abuz. În sfîrşit, sistemul financiar centrat pe piaţa de capital
are posibilitatea de a se dezvolta în baza unui set complex şi flexibil de instrumente financiare ce
asigură o calitate înaltă de gestiune eficientă a riscului [150, 154].
O altă argumentare pro piaţa de capital constă în faptul că prezenţa şi dezvoltarea pieţei
financiare conduc la diminuarea şi constrîngerea influenţei sistemului bancar, şi creează
posibilitatea dezvoltării intermediarilor financiari (de exemplu, a investitorilor riscanţi – venture
capitalists), care au acces la realizarea investiţiilor în companiile mici, toate acestea fiind efectuate,
evident, în formă indirectă prin piaţa de capital [174]. Piaţa de capital, de asemenea, permite
extinderea activităţii antreprenoriale – aplicîndu-se emisiunea şi plasarea acţiunilor la bursa de
valori şi diminuarea/lichidarea activităţii antreprenoriale prin vînzarea parţială sau totală a acţiunilor
deţinute. Deşi, la finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii, trebuie să menţionăm rolul distinctiv şi
importanţa sistemului bancar în finanţarea pas-cu-pas a acestui sector important al economiei de
piaţă.
Studiul în domeniul legislativ a demonstrat că sistemul legal european (al „vechii” Europe)
protejează drepturile acţionarilor, creditorilor şi a investitorilor străini mai eficient decît sistemul
legal al „noii” Europe şi, în general, în sistemele financiare dominate de piaţa de capital. Pe de altă
41
parte, statele-membre cu un nivel scăzut al protecţiei investitorului dezvoltă sistemul financiar bazat
pe sectorul bancar. Întregul sistem legislativ european „vechi” rezidă în patru surse: dreptul general
al Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi cel al scandinavilor, în care sunt respectate pe deplin
drepturile investitorilor străini; pe cînd sistemul legislativ european „nou” se axează mai mult pe
protecţia creditorului.
Făcînd abstracţie de diferenţele stipulate între cele două modele de bază ale dezvoltării
structurii sistemului financiar european, considerăm că este evidentă tangenţa funcţională a acestora
[150, 154]. Astfel, tangenţa funcţională presupune că dihotonomia economică a băncilor comerciale
şi pieţei de capital conduc la acordarea serviciilor, diferite după esenţa şi natura lor, dar cu caracter
de complementaritate, care la rîndul său afectează pozitiv creşterea economică europeană. Sistemul
financiar bazat pe sectorul bancar eficient asigură gestiunea riscului şi deţine posibilitatea de
selectare a potenţialului debitor, însă aceasta poate conduce la diminuarea investiţiilor direcţionate
în proiectele riscante de elaborare a noilor tehnologii [160, 185].
Din aceste considerente, UE tinde spre o integrare completă a sistemului financiar, care va
conduce, de asemenea, la reducerea costului de capital şi, astfel, va stimula creşterea economică. De
fapt, integrarea financiară europeană diferă de sistemul financiar prin faptul că permite posibilitatea
de a negocia cu instrumentele financiare, neglijînd atît hotarele naţionale, cît şi pe cele globale.
Consecinţele integrării sistemului financiar constau în următoarele [88]:
1) implementarea eficientă a politicii monetare în spaţiul european,
2) realizarea obiectivelor euro-sistemului în instaurarea stabilităţii financiare, extinderea
oportunităţilor de segmentare şi diversificare a riscului şi majorarea lichidităţilor pe piaţa
financiară,
3) asigurarea funcţionalităţii sistemului de plăţi, care se referă şi la decontările cu hîrtiile de
valoare şi la sistemul de decontări brute,
4) asigurarea şi direcţionarea, de către sistemul financiar integrat, în timp şi spaţiu, a resurselor
de la participanţii la piaţa financiară cu excedent financiar către cei care înregistrează o
insuficienţă de disponibilităţi băneşti,
5) similitudinea preţurilor la instrumentele financiare ce operează cu fluxuri financiare
identice,
6) operarea eficientă cu instrumentele financiare astfel, încît vor fi excluse divergenţele
sistematice în alocarea portofoliului şi a surselor de finanţare (consolidarea finanţelor) a
agenţilor economici în limitele regionale.
Integrarea financiară europeană, în scopul consolidării poziţiilor euro-spaţiului, presupune
reunirea următoarelor pieţe: piaţa monetară, piaţa obligaţiunilor de stat şi corporative, bursa de
valori şi piaţa bancară (figura 2.1).
42
Figura 2.1. Componentele de bază ale integrării financiare europene Sursa: elaborat de autor în baza sursei [38].
Piaţa monetară. Cînd Consiliul de Guvernare a anunţat aprobarea strategiei politicii monetare
în octombrie 1998, cu puţin înainte de formarea Uniunii Europene Monetare (EMU), problema
principală consta în capacitatea strategiei de înglobare a tutror circumstanţelor apărute înante de
lansarea euro şi după aceasta. Strategia politicii monetare asigură o abordare consistentă şi
sistematică de promovare a politicii monetare, care constă din două componente prioritare: (I)
definirea cantitativă a obiectivului primar al BCE – stabilitatea preţurilor şi (II) structura focalizată
pe doi piloni ai principiului de organizare a analizei ce stau la baza evaluării perspectivelor de
dezvoltare a preţurilor. Cei doi piloni constituie:
- principiul de organizare a analizei interne a rezultatelor politicii monetare promovate;
- coordonarea deciziilor luate cu piaţa financiară.
Astfel, în cadrul analizei interne a rezultatelor politicii promovate, este inclusă şi analiza
monetar-creditară. De facto, analiza monetar-creditară presupune un studiu al informaţiei financiare
şi economice, cu implicarea unui instrumentar monetar-creditar vast şi a metodelor, care, fiind
însoţite de o bază informaţională detaliată, permit identificarea dimensiunilor reale ale pericolelor
provocate de tendinţele monetar-creditare de bază şi evaluarea riscurilor aferente stabilităţii
preţurilor.
În scopul iniţierii analizei monetare în contextul strategiei promovate şi respectării
benchmarkingului2 în evaluarea dezvoltării monetare, BCE (în decembrie 1998) a anunţat valoarea
de referinţă a ratei anuale de creştere a masei monetare (agregatul M3) de 4½%. Selectarea M3 este
condiţionată de faptul că reprezintă un agregat generalizator al masei monetare şi care constă în
relaţii apropiate de nivelul preţurilor (figura 2.2.). În acelaşi timp, este evident faptul că politica
monetară nu reacţionează mecanic la devierile agregatului M3 de la benhcmarkingul stabilit.
2Cuantificarea modernă a riscului bancar presupune raportarea la un punct de reper numit benchmarking. Conform Cambridge Advanced Learner's Dictionary, benchmarkingul reprezintă un nivel de referinţă, care poate fi utilizat ca standard în analiză.
Euro-moneda
Piaţa monetară Piaţa bancară
Piaţa obligaţiunilor de stat şi corporative
Bursa de valori
43
Fig. 2.2. Evoluţia comparativă a ratei inflaţioniste şi a Masei Monetare în UEM, în
perioada 1989-2008, % [190]
Conform figurii 2.2, este evident trendul crescător al masei monetare europene, care s-a majorat,
în special, după anul 2004, ceea ce, de fapt este explicabil prin noile valuri de integrare în UE
(înregistrate în anul 2004 şi anul 2007, tabelul A3.1). Ceea ce ţine de evoluţia ratei inflaţioniste,
atunci, aici, se remarcă o stabilitate a politicii monetare, care, pe parcursul anilor 2000-2007 a
menţinut constant valoarea acestui indicator. De asemenea, se poate constata că majorarea masei
monetare nu a condus la majorarea ratei inflaţioniste.
În acest context, se cere de menţionat că instrumentele financiare, aplicate în scopul
identificării riscurilor aferente stabilităţii preţurilor, au evoluat şi s-au perfecţionat, modificîndu-se
în urma diverselor evenimente ale analizei monetare. Cu acest scop, în anul 2007, Consiliul de
Guvernare a decis efectuarea analizei monetar-creditare în patru direcţii: (1) modelul cererii
monetare va fi perfecţionat şi extins în scopul de a implica percepţia acţiunilor agregatelor monetare
din aspectul temporal şi spaţial; (2) modelul stabilităţii riscului inflaţionist monetar-bazat urmează
să fie revăzut şi perfecţionat pentru utilizarea ulterioară a acestuia, ca principiu al deciziilor politice
direcţionate spre menţinerea stabilităţii preţurilor; (3) modelele structurale, care atribuie un rol
decisiv al masei monetare şi al creditelor în determinarea dinamicii inflaţioniste, urmează a fi
dezvoltate în direcţia evaluării dezvoltării monetare; (4) este importantă extinderea continuă a
structurii analitice întru asigurarea circulaţiei informaţionale şi a analizei morfologice provenite din
cercetările monetar-creditare şi economice.
Piaţa monetară a euro-spaţiului – segmentul de piaţă cel mai apropiat politicii monetare unice
promovate de UE – a atins etapa integrării perfecte, practic, imediat după lansarea euro.
44
Fig. 2.3 Evoluţia comparativă a ratei de refinanţare în euro-spaţiu, SUA şi Japonia,
în perioada 1998-2008, % [190]
Promovarea politicii monetare unice este caracterizată de o politică unică a ratei dobînzii pe
termen scurt (de exemplu, rata de refinanţare a Băncii Centrale Europene) şi de sistemul de plată
unic (de ex., sistemul de plată european TARGET) (figura 2.3).
În comparaţie cu fluctuaţiile mari ale ratei de refinanţare stabilite de Banca Federală de Rezerve
a Statelor Unite, BCE, mai mult sau mai puţin, a încercat menţinerea constantă a acestui indicator
financiar, nepermiţînd astfel înregistrarea unor devieri semnificative. Este bine cunoscut faptul că,
odată cu minimizarea ratei de refinanţare de către banca centrală a statului, aceasta conduce la
minimizarea costurilor de contractare a creditelor de către agenţii economici şi populaţie şi
determină astfel posibilitatea creşterii economice. Pe parcursul anilor 2001-2005, BCE a diminuat
rata de refinanţare (ajungînd astfel pînă la nivelul de 2% anual), pentru ca, ulterior, în anul 2007, să
readucă nivelul acestui indicator la valoarea anului 2000 – 4% anual.
După plasarea euro, în ianuarie 1999, piaţa creditelor interbancare ale euro-spaţiului s-a
integrat extrem de rapid. Această particularitate poate fi remarcată prin construcţia diagramei ratelor
dobînzilor la creditele overnight, la creditele cu scadenţă pînă la o lună şi cu scadenţă de pînă la 12
luni (figura 2.4).
Fig. 2.4. Evoluţia ratei dobînzii la creditele interbancare în euro-spaţiu,
în perioada 1994-2008, % [190]
45
Analizînd figura 2.4, constatăm că convergenţa masivă a acestor rate este indiscutabilă, în
special, după anul 1999. Cifrele prezentate demonstrează că marja ratelor dobînzilor la creditele
interbancare cu diferite scadenţe este foarte mică. Astfel, similaritatea preţurilor la aceste
instrumente financiare – creditele interbancare overnight, cu scadenţa de o lună şi 12 luni – a fost
instaurată fără promovarea unei politici speciale din partea Băncii Centrale Europene.
Preţul altui instrument financiar al pieţei monetare – depozitele interbancare cu scadenţa de 3
luni – de asemenea, a reuşit repede să se conformeze cerinţelor politicii monetare europene –
similaritate.
Fig. 2.5. Evoluţia comparativă a ratelor dobînzilor la depozitele interbancare în UE, SUA şi
Japonia, perioada 1998-2008, % [190]
Astfel, dacă facem o analiză comparativă a preţurilor la depozitele interbancare cu scadenţa de
3 luni pe piaţa europeană, americană şi japoneză, identificăm următoarele (figura 2.5.):
(i) Pe piaţa europeană, în perioada 1999-2000, ratele dobînzilor la aceste instrumente financiare
au crescut cu 1,44% (de la 2.96% la 4,40%), pentru ca, ulterior, să se diminueze pînă la 2,11%
în anul 2004; din anul 2004, panta acestor rate a preluat trendul crescător, atingînd, în 2007,
valoarea de 4,28%;
(ii) În comparaţie cu evoluţia ratelor europene şi japoneze, cele americane au fost supuse unor
fluctuaţii mai serioase, în special intrînd într-o recesiune în perioada 2000-2003 (înregistrînd
în, 2003, o cădere cu 5,31%, faţă de anul 2000), pentru ca, în anul 2004, să înregistreze un
avînt şi, în 2007, să ia valoarea de 5,30%;
(iii) Nici ratele dobînzilor la depozitele interbancare europene şi nici cele americane nu au
înregistrat, în perioada analizată, stabilitatea de care s-au bucurat ratele depozitelor
interbancare japoneze, fluctuaţiile căreia au fost, practic, nesemnificative.
Un argument adiţional al fortificării integrării pieţei monetare în euro-spaţiu este asigurat
prin analiza indicatorilor cantitativi de bază – ponderea euro-obligaţiunilor băncilor comerciale
străine în cadrul băncilor comerciale naţionale care activează în euro-spaţiu (figura 2.6.). Astfel,
46
conform analizei figurii se poate afirma că, în perioada cuprinsă între 1992-2002 (perioadă în care
s-au desfăşurat etapele de pregătire a înlocuirii monedelor naţionale cu o monedă unică europeană,
şi în care a avut loc lansarea euro), volumul creditelor acordate în euro s-a dublat, triplat şi în anul
2002, a depăşit de 5 ori valoarea euro-creditelor acordate pe parcursul anului 1992. Efectul lansării
euro a depăşit valoarea de 10 puncte procentuale din volumul pieţei interbancare europene în
comparaţie cu piaţa interbancară non-europeană (date prezentate de Federaţia Europeană a
Fondurilor şi Societatea de Investiţie, 2001).
0
200
400
600
800
1000
1200
1992 1994 1996 1998 1999 2000 2001 2002
Fig. 2.6. Dinamica euro-obligaţiunilor băncilor comerciale străine în cadrul băncilor europene,
în perioada 1992-2002, mln. euro. Sursa: Bank for International Settlements, [188].
Luînd în consideraţie că indicatorii de bază ai instrumentelor pieţei monetare sunt direcţionaţi
spre obiectivul de bază – integritatea sistemului financiar – aceasta nu se răsfrînge asupra tuturor
instrumentelor financiare. La aceste instrumente, se atribuie operaţiunile REPO. Argumente solide
ale integrării slabe a pieţei europene REPO nu sunt, deşi studiile denotă operaţiunile REPO
încheiate între băncile centrale ale Germaniei şi Italiei [180].
În ceea ce ţine de aspectul cantitativ, este evident faptul că piaţa REPO europeană este
depăşită, după dimensiuni, de piaţa euro-numerarului, şi deţine o pondere mult mai mică în
instrumentele comercializate la nivel internaţional de băncile comerciale străine. Raporturile
prezentate de Banca Centrală Europeană, încă pentru perioada anului 2001, au constatat că
ponderea operaţiunilor REPO încheiate între statele-membre pe piaţa europeană atinge 40%, în timp
ce aceleaşi operaţiuni REPO realizate pe piaţa internaţională cu greu ating valoarea de 30%. În acea
perioadă, marea majoritate a operaţiunilor REPO se realizau prin asigurare imobiliară, şi nu a
activelor eligibile (care, de obicei, reprezentau hîrtiile de valoare de stat garantate de ţara emitentă).
În consecinţă, piaţa monetară a euro-spaţiului este caracterizată prin dimensiuni teritoriale
mari, ca fiind foarte lichidă, înregistrînd o integrare foarte înaltă a pieţei depozitelor interbancare şi
mai puţin integrată fiind piaţa operaţiunilor REPO. Motivele de formare a acestor integrări, sunt cu
47
siguranţă, lansarea monedei unice europene şi sistemul de plată unic pentru toată Europa. Raţiunile,
vizavi de întîrzierile în integrarea pieţei REPO, se conturează în următoarele:
1) fragmentarea infrastructurii decontărilor cu hîrtiile de valoare, care împiedică fluxurile
colaterale dintre state,
2) eterogenitatea contractuală determinată de acordurile interstatale multiple şi de prezenţa unei
incertitudini legale,
3) substituibilitatea imperfectă a obligaţiunilor guvernamentale (explicată şi prin marja
operaţiunilor REPO colaterale).
Piaţa obligaţiunilor de stat şi corporative. Pînă la lansarea euro în circulaţie, se evidenţia
influenţa distructivă a unor factori asupra activităţii financiare internaţionale, printre care se includ
riscul valutar, diferenţele inflaţioniste statale/regionale, rata dobînzii, costurile de tranzacţionare în
operaţiunile cu diferite valute şi restricţiile valutare impuse investitorilor şi intermediarilor
financiari. Adoptarea euro a îndepărtat toate obstacolele enumerate şi a creat un mediu pozitiv
pentru integrarea pieţei obligaţiunilor de stat şi corporative. Euro a creat posibilitatea formării unei
pieţe omogene, prin extinderea considerabilă a ariei investitorilor. Aceasta a contribuit la majorarea
competitivităţii atît a obligaţiunilor guvernamentale, cît şi a celor corporative, generînd, ulterior,
modificări profunde. Este evident că interesul faţă de obligaţiunile emise în euro-spaţiu a sporit
semnificativ în funcţie de factorul timp. Figura 2.7. reflectă interesul corporaţiilor non-financiare
ale statelor-membre europene (de altfel, al agenţilor economici) faţă de euro-obligaţiunile lansate în
circulaţie.
0
20
40
60
80
100
120
140
Belgia
Ger
man
ia
Irlan
da
Gre
cia
Span
ia
Franţa
Italia
Oland
a
Aust
raia
Portu
galia
Finlan
da
1999 2006
Fig. 2.7. Volumul comparativ al obligaţiunilor achiziţionate de corporaţii non-financiare în euro
spaţiu, perioada 1999-2006, mln. euro Sursa: calculele Eurostat şi BCE [190, 192].
Majoritatea statelor-membre ale UE şi-au majorat investiţiile lor pe piaţa euro-obligaţiunilor,
cu excepţia Olandei, valoarea inestiţiilor căreia a rămas nemodificată în această perioadă. În Spania,
48
valoarea investiţiilor s-a dublat, ceea ce denotă o posibilă creştere a veniturilor agenţilor economici
şi, probabil, o evoluţie pozitivă în nivelul de pregătire financiară a acestora.
În ceea ce ţine de dezvoltarea perspectivelor structurale ale pieţei obligaţiunilor
guvernamentale, o importanţă deosebită o deţinea reducerea semnificativă a datoriei publice,
apariţia căreia era datorată constrîngerilor bugetare impuse de Acordul de Stabilitate şi Creştere
Economică. În scopul eliminării riscului valutar, s-au majorat emisiunile, care, mai tîrziu, au fot
substituite de euro-obligaţiuni, ceea ce a condus la intensificarea concurenţei pe piaţa bonurilor
trezoreriale. În consecinţă, datoria publică a fost supusă unui proces masiv de restructurare.
Majoritatea Trezoreriilor au decis să se specializeze pe anumite puncte ale curbei profiturilor, cu
scopul de a majora lichiditatea emisiunilor nerealizate şi a minimiza costurile de împrumut.
Strategia generală presupunea restituirea sau schimbul obligaţiunilor cu un grad scăzut de lichiditate
cu un număr mai mic de obligaţiuni cu o lichiditate mai înaltă. Aceste evenimente au condus la o
lipsă a omogenităţii la curba rentabilităţii obligaţiunilor europene şi au constituit un obstacol
esenţial la integrarea financiară deplină, deoarece aceasta, la rîndul său, împiedica activitatea de
arbitraj şi evaluarea derivatelor.
Gradul înalt al competitivităţii a determinat apariţia unor modificări în structura pieţei şi a
metodelor aplicate în euro-spaţiu. Transparenţa pieţei s-a intensificat odată cu numărul licitaţiilor
anunţate şi cu o focalizare profundă pe activitatea de emisiune a unui număr redus de hîrtii de
valoare. Unele sisteme electronice de tranzacţionare s-au extins şi au acoperit şi majoritatea pieţei
obligaţiunilor guvernamentale din euro-spaţiu. Unul din cele mai reuşite sisteme a fost sistemul
MTS3.
MTS reprezintă o piaţă electronică, în care dealerii primari acumulează informaţia despre
preţurile la hîrtiile de valoare tranzacţionate. Piaţa se structurează în două segmente: piaţa angro
centrală, unde se stochează informaţia despre obligaţiunile guvernamentale (EuroMTS) şi o
combinare a pieţelor interne de emisiuni naţionale. Popularitatea acestor sisteme era mult mai înaltă
în statele în care nu se reuşea vînzarea integrală a obligaţiunilor guvernamentale emise. Intrarea pe
pieţele interne era determinată de diferenţierea costurilor de accesare a acestora. Mulţi investitori
considerau neatractive cheltuielile fixate şi operaţionale de participare pe aceste pieţe. De aceea,
posibilitatea accesării pieţelor interne, prin intermediul unei pieţe generale şi a unui sistem inter-
regional, constituia o oportunitate atractivă pentru ei. Este cert că aceste sisteme de tranzacţionare
au avut cu adevărat semnificaţie şi impact pozitiv asupra procesului de integrare a pieţelor
3 MTS – Mercato Telematico dei titoli di Stato – piaţa teleinformaţională a titlurilor de stat, înfiinţată în anul 1988 în Italia, în scopul perfecţionării gestiunii datoriei publice italiene. După ce aceasta s-a extins pentru a acoperi un spectru mai larg de hîrtii de valoare şi în alte state ale euro-spaţiului. Actualmente, grupul MTS înglobează EuroMTS (cu oficiul la Londra), EuroCreditMTS, MTS Amsterdam, MTS Belgia, MTS Spania, MTS Finlanda, MTS Franţa, MTS Germania, MTS Irlanda, MTS Japonia şi MTS Portugalia. Este dificilă caracteristica dezvoltării activităţii de tranzacţionare a pieţei spot, din motivul lipsei de informaţie şi a datelor statistice, însă MTS devine sistemul dominant al tranzacţionării obligaţiunilor europene. Deja în anul 2000, volumul operaţiunilor obligaţiunilor tranzacţionate prin intermediul sistemului electronic EuroMTS a atins cota de 40%.
49
obligaţiunilor guvernamentale în euro-spaţiu, şi au contribuit la majorarea gradului de lichiditate al
celor mai mici pieţe.
În procesul de integrare a infrastructurii pieţei analizate, domeniul care se confruntă cu
dificultăţi îl reprezintă decontările pentru hîrtiile de valoare tranzacţionate, inclusiv obligaţiunile.
Luînd în consideraţie că numărul sistemelor de decontare în euro-spaţiu s-a diminuat de la 18
sisteme în anul 1997 pînă la 5 sisteme în anul 2001, din motivul creării sistemului de decontări
TARGET şi TARGET 2, numărul sistemelor de decontare destinate tranzacţiilor cu hîrtii de valoare
s-a micşorat de la 23 la 14 (pentru comparaţie, în SUA, sunt doar două sisteme relevante de
decontări şi funcţionează două sisteme de decontări destinate operaţiunilor cu hîrtiile de valoare).
Ca urmare a acestei segmentări, costurile la decontările interregionale cu hîrtii de valoare depăşesc
de 10-20 ori costurile tranzacţionale naţionale. Este evident, că aceasta, de asemenea, constituie un
impediment în integrarea pieţei europene a obligaţiunilor.
În concluzie menţionăm că piaţa obligaţiunilor guvernamentale este rapid integrată, mai cu
seamă după lansarea euro, dar într-o măsură mult mai mică decît piaţa monetară. Marjele de profit
încă persistă pe piaţa europeană a obligaţiunilor, fiind considerate ca un dezavantaj al integrării
rapide. În acest context, deja, a fost menţionat că piaţa obligaţiunilor corporative a înregistrat un
boom în dezvoltarea sa, ceea ce a coincis cu plasarea euro în circulaţie. Cea mai mare realizare a
pieţei primare a spaţiului unic valutar constă în reducerea semnificativă a costurilor de underwriter
la emisiunea obligaţiunilor corporative în euro. Tranzacţiile interregionale ale obligaţiunilor
guvernamentale au fost facilitate de sistemul de decontări electronice, însă tranzacţionarea tuturor
obligaţiunilor încă este împiedicată de segmentarea sistemelor europene de decontare a hîrtiilor de
valoare.
Bursa de valori. La bursa de valori financiar integrată, nu sunt marcate impedimente efective
în realizarea investiţiilor în activele preferate de către agenţii economici. Actualmente, euro-spaţiul
este deschis pentru perspectivele financiare. În plus, ţările euro-spaţiului sunt considerate deschise
atît pentru intrările, cît şi pentru ieşirile fluxurilor de ISD. Astfel, în perioada 2001-2006 rezidenţii
euro-spaţiului deţineau o pondere de 34% din totalul portofoliului internaţional al acţiunilor şi 44%
din totalul portofoliului internaţional al obligaţiunilor [29]. În figura 2.8, este reflectată devierea
proporţională a investiţiilor în acţiuni realizate de UE şi SUA.
Este evident faptul că, începînd cu anii 90 ai sec. XX, integrarea burselor de valori europene a
înregistrat tempouri mult mai înalte şi rapide în comparaţie cu bursele de valori americane. În
perioada 1997-2007, investitorii euro-spaţiului şi-au dublat, practic, ponderea acţiunilor deţinute de
la 22% în anii 1992-1998, pînă la 37%, în anii 1999-2007. Această creştere este semnificativă atît
pe plan naţional, cît şi pe plan internaţional – investiţiile în acţiuni realizate de euro-investitori au
depăşit dublu şi investiţiile americane direcţionate spre achiziţia acţiunilor.
50
0
5
10
15
20
25
30
35
40
1973-1985 1986-1991 1992-1998 1999-2007
UE SUA
Fig. 2.8. Devierea proporţională a investiţiilor în acţiuni realizate de UE şi SUA,
în perioada 1973-2007 [190]. Sursa: Thomson Financial Datastream şi calculele ECB
Dezvoltarea recentă a burselor de valori europene reflectă anumite aspecte [179]:
1. Respectarea condiţiilor necesare în care integrarea financiară va avea loc cu minimum de
riscuri comparativ cu piaţa segmentată a obligaţiunilor. Această condiţie devine simplă în cazul în
care indicatorii acţiunilor naţionale depăşesc cu mult variaţia indicatorilor portofoliului global.
Analizele empirice nu sunt ambigue pentru euro-spaţiu: devierea standardă a pieţei interne (evaluată
de Morgan Stanley Capital International) depăşeşte valoarea indicatorilor EMU corespunzători. Cu
alte cuvinte, integrarea bursei de valori a condus la minimizarea costurilor de capital şi, ulterior, la
stimularea creşterii economice.
2. Aplicarea unui model multifactorial, în corespundere cu care circulaţia acţiunilor este
afectată nu doar de piaţa portofoliului global, dar şi de stat şi de factorii industriali. În acest context,
s-a decis ca principiul de sus în jos, aplicat în selecţia instrumentelor financiare ale portofoliului, să
fie modificat cu efectuarea investiţiilor sectoriale, şi nu a celor regionale.
Informaţia cu privire la componenţa deţinătorilor de portofoliu devine accesibilă şi poate fi
utilizată ca o dovadă suplimentară a transparenţei informaţionale şi a consolidării procesului de
integrare financiară la bursele de valori europene. A fost analizată valoarea acţiunilor ce se găsesc
în proprietatea persoanelor fizice în majoritatea statelor-membre europene [150]. Principala
afirmaţie a acestor cercetări o constituie majorarea numărului de persoane fizice deţinătoare ale
acţiunilor, deşi ponderea participării acestora în fiecare stat diferă în funcţie de vîrstă, educaţie,
venituri şi avere. Aceasta se poate interpreta că euro-investitorii în acţiunile europene sunt
influenţaţi de diferenţa costurilor de participare, ceea ce, de fapt, constituie un impediment al
integrării complete.
51
Ponderea investiţiilor în acţiunile fondurilor investiţionale europene a crescut în majoritatea
statelor în special, în perioada cuprinsă între decembrie 1997 şi iunie 2001. Rezultate similare au
fost înregistrate şi de fondurile de pensii şi de companiile de asigurare [116]. Pentru comparaţie,
Suedia şi Marea Britanie (care nu fac parte din Sistemul Monetar European) nu au înregistrat
rezultate analogice în diversificarea portofoliului internaţional. Aceasta indică extinderea integrării
financiare a bursei de valori în euro-spaţiu, evident cu menţinerea unor diferenţe considerabile între
ţările-membre.
În ceea ce priveşte infrastructura pieţei, consolidarea dintre bursele de valori naţionale a fost
foarte modestă. Însă, unul din cele mai elocvente exemple ale consolidării burselor de valori
europene este crearea Euronext în luna septembrie a anului 2000, prin fuziunea burselor de valori
din Amsterdam, Bruxelles şi Paris. Euronext se subordonează legislaţiei olandeze şi are filiale în
toate statele participante. Fiecare filială deţine o licenţă locală a bursei de valori, care acordă dreptul
de accesare şi de participare la tranzacţiile desfăşurate tuturor statelor participante. Euronext a atins
consecutiv unele caracteristice instituţionale ale pieţelor predecesoare – o singură cotare, o carte
comună a ordinelor recepţionate ca garantare a unui sistem de diseminare a preţurilor, o metodă
unificată de tranzacţionare şi un sistem de clearing şi decontări (Euroclear Group4). Însă, pieţele
locale juridic nu sunt fuzionate, ceea ce presupune că, de exemplu, organul de reglementare al
fiecărei ţări participante îşi păstrează prerogativele sale. Iniţial, crearea Euronext nu presupunea
formarea unui sistem închis şi tindea spre încheierea acordurilor cu alte burse de valori. În 2001,
aceasta a condus la achiziţia sistemului de tranzacţionare a derivatelor din Londra – Liffe, şi la
acordul de integrare a burselor portugheze din Lisabona şi Porto5.
Piaţa bancară. Sectorul bancar reprezintă o afacere complexă cu o multitudine de servicii
acordate clienţilor. În principiu, absenţa barierelor de intrare asigură integrarea perfectă a pieţei
bancare, aşa că pericolul noilor intrări în piaţa bancară integrată reţine persoanele responsabile de
modificarea preţurilor în direcţia depăşirii costurilor marginale. Studiile denotă [144, 159] că
distanţa dintre debitor şi creditor afectează condiţiile de creditare. Astfel, în baza unui sondaj
realizat de o bancă belgiană, pe un eşantion de 17000 de credite acordate, s-a identificat că rata
dobînzii la credite se diminuează odată cu micşorarea distanţei dintre participanţii la procesul de
creditare. Analogic, rata dobînzii la creditele acordate creşte odată cu majorarea distanţei dintre
întreprinderile debitoare şi băncile creditoare.
O majorare a businessului în sectorul bancar la nivelul euro-spaţiului a fost identificat în
perioada cuprinsă între anii 2003 şi 2007. Figura 2.9 reflectă trendul pozitiv al procesului de
4 Euroclear Group, constituit în septembrie 2002, înglobează, actualmente, cinci pieţe europene mari: cea din Marea Britanie, Irlanda şi pieţele Euronext din Franţa, Olanda şi Belgia. 5 Menţionăm că, deşi, sistemul de decontări al tranzacţiilor bursei portugheze face parte din sistemul Euronext, acestea nu sunt perfectate prin Euroclear Group.
52
creditare a sectorului privat de către sectorul bancar, fiind comparate rezultatele creditării în euro
spaţiu cu cele din SUA.
Fig. 2.9. Creditarea sectorului privat de către sectorul bancar în EMU şi SUA,
în perioada 1989-2008, modificări procentuale faţă de anul precedent
Sursa: rapoarte BCE [190].
Valoarea creditelor este exprimată în puncte procentuale faţă de anul precedent. Se
evidenţiază panta trendului crescător ale creditelor acordate sectorului privat în euro-spaţiu,
identificîndu-se două salturi semnificative: primul fiind înregistrat în anul 1999 şi al doilea în 2003.
Evoluţii mai fluctuante au fost înregistrate în SUA, unde salturile galopante sunt evidenţiate în anii
1989-1998, în anul 2000 şi 2003.
O altă viziune, cu o poziţie mai categorică, presupune că industria bancară, niciodată, nu va
putea fi total globalizată sau integrată pe deplin [144]. Se argumentează, prin faptul că unele servicii
bancare – ca, de exemplu, creditarea micului business – vor fi întotdeauna asigurate de instituţiile
financiare locale mici, care operează în funcţie de formarea cererii la produsele solicitate doar în
limitele naţionale. Analiza econometrică a acestor studii a stabilit că filialele străine ale corporaţiilor
transnaţionale preferă utilizarea băncilor naţionale în scopul gestiunii numerarului. Este o
compatibilitate cu cunoştinţele deţinute de băncile naţionale vis-a-vis de piaţa naţională, cultura,
limba şi normele legislative ale ţării-gazdă, pe lîngă faptul că aceste bănci deţin informaţie amplă
despre instituţiile non-financiare furnizoare şi clienţi. Dereglementarea, inovaţiile tehnologice,
extinderea activităţii pe pieţele străine a instituţiilor non-financiare, ca, de altfel, şi lansarea euro –
au fost factorii care au contribuit la reducerea obstacolelor competitive la nivel global şi european în
cadrul industriilor de servicii financiare. Instituţiile financiare reacţionau la aceste presiuni prin
reducerea costurilor şi prin consolidarea activităţilor lor, prin fuziuni şi achiziţii sau deţinere
încrucişată a acţiunilor.
Odată cu lansarea euro, numărul instituţiilor monetare şi financiare (IMF) în euro-spaţiu
menţinea un declin monoton cu o rată medie lunară de 0,3%. În perioada cuprinsă între ianuarie
53
1999 şi ianuarie 2002, numărul IMF s-a redus cu 11,1%. Acordurile de fuziune şi achiziţii care
antrenau instituţiile de creditare au atins nivelul maxim în anul 1999. În timp ce majoritatea
afacerilor rămîneau la nivel naţional, se includeau doar instituţiile de creditare din aceeaşi ţară,
procentul fuziunilor şi achiziţiilor naţionale s-a diminuat la valoarea anului 1995. Şi viceversa,
numărul acordurilor ce antrenează instituţiile străine de creditare, localizate în euro-spaţiu şi în afara
acestuia, au crescut pentru perioada analizată (figura 2.10).
61
11
29
67
6
27
63
4
33
57
10
33
50
18
32
51
13
37
47
11
42
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%
100%
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001
pe plan naţional în UE restul lumii
Fig. 2.10. Localizarea geografică a acordurilor de fuziuni şi achiziţii în cadrul instituţiilor de creditare, perioada 1995-2001, %
Sursa: SDC [189].
Este evident că barierele de tipul distanţelor geografice, limbii de comunicare, culturii sau a
sistemului legislativ, nu inhibă procesul de fuziune a băncilor comerciale străine. Principalele
argumente teoretice ale acordurilor de fuziune includ proporţiile (dimensiunile), obiectivele şi
eficienţa.
În dezvoltarea pieţei bancare, în euro-spaţiu, o importanţă semnificativă o deţine a Doua
Directivă Bancară şi Planul de Acţiune al Serviciilor Financiare. Principiile de bază încorporate în a
Doua Directivă Bancară presupun: acordarea unei licenţe bancare unice şi supravegherea de către
organele naţionale competente.
În ceea ce ţine de acordarea unei licenţe unice, toate instituţiile de creditare autorizate într-un
unul din statele-membre ale UE, pot amplasa filiale sau oferi servicii financiare internaţionale în
toate statele-membre ale UE, fără obţinerea unei autorizări suplimentare. Însă, fuziunile companiilor
internaţionale, care antrenau şi băncile comerciale mari din UE, s-au soldat în holdinguri cu
structurare în filiale, cu precădere decît cu structurare ramurală [182]. O situaţie similară se atribuie
şi în numărul total al filialelor băncilor străine în UE, care depăşeşte numărul ramurilor companiilor
străine. Astfel, se concluzionează că licenţa bancară unică este, mai degrabă, o iluzie decît o
realitate. Raţiunea acestui argument constă în multitudinea diapazonului structural al filialelor
54
corporative, pornind de la consideraţii de gestiune şi finalizînd cu diferenţierea impozitării
corporative şi a sistemelor de garantare a depozitelor bancare.
În ceea ce priveşte supravegherea de către organele naţionale competente, aceasta implică o
discrepanţă cu măsurile generale ale politicii competitive. Este discutată diviziunea obligaţiunilor
dintre supraveghetorii şi observatorii de respectare a condiţiilor competitive în acordurile de fuziune
bancară în UE.
În baza celor analizate, se poate conclude că, atunci cînd băncile comerciale operează în
străinătate, ele tind spre focalizare asupra unor segmente specifice de acordare a serviciilor sale.
Cîteva instituţii activează în euro-spaţiu, dar ele deservesc, în principal, clienţii corporativi, în
acelaşi timp activităţile bancare în sectorul serviciilor retail rămîn limitate. Una din cele mai
eficiente metode de a obţine acces asupra sectorului serviciilor retail, într-o ţară, străină rămîn
acordurile de fuziune şi achiziţiile băncilor locale.
Concluzionăm că a avut loc o eroziune semnificativă şi progresivă a barierelor de intrare în
industria bancară a băncilor comerciale străine, printre care, actualmente, mai persistă diferenţierea
sistemului de impozitare corporativă şi a factorilor legislativi. A avut loc o convergenţă (o
unificare) a ratelor de dobîndă la depozitele pe termen scurt pentru operaţiunile en-gros ale băncilor
europene, în timp ce omogenitatea majorată a ratelor de dobîndă retail în euro-spaţiu este
influenţată mai mult de convergenţa macroeconomică, şi nu de integrarea actuală a industriei
bancare retail. Aceste concluzii rezultă din majorarea semnificativă în euro-spaţiu a creditelor
interbancare, care, de fapt, sunt dictate de consolidarea internaţională, ca şi persistenţa trendului
pozitiv în creditarea persoanelor fizice şi a corporaţiilor non-financiare.
Studiul realizat a marcat faptul că sistemul financiar european a fost puternic consolidat sub
impactul efectelor cumulative ale unor factori de influenţă, printre care enumerăm: (a) procesul de
globalizare; (b) dezvoltarea vertiginoasă a altor continente (Asia); (c) dominaţia monetară din partea
SUA, însoţită de stagnarea relativă a creşterii economice în UE; (d) procesul de armonizare a
cadrului legislativ; (e) implementarea reformelor financiare promovate de către statele-membre ale
UE. Efectul cumulativ al acestor evoluţii a condus la procesul de integrare a sistemului financiar,
care, în mod progresiv, a omogenizat pieţele monetară, bancară, a obligaţiunilor şi burselor de
valori şi a consolidat intermediarii financiari, generînd apariţia unui mix de procedee şi tehnici care
asigură dezvoltare europeană durabilă.
Majoritatea statelor-membre, în Uniunea Europenă, promovează dezvoltarea sistemului
financiar dominat de sectorul bancar, excepţie făcînd Marea Britanie, al cărei sistem financiar se
axează pe piaţa de capital. Studiile realizate denotă predominarea avantajelor sistemului financiar
bazat pe sectorul bancar, deşi dezavantajele acestui model sunt pe larg cunoscute economiştilor din
anii 90 ai sec. XX. Totodată, devine evident faptul că o subdezvoltare a pieţei de capital poate
55
împiedica capacitatea de restructurare a economiei în conformitate cu modificările tehnologice.
Însă, în contextul crizei financiare mondiale, se poate constata faptul că interdependenţa dintre cele
două pieţe a avut consecinţe nefaste de aceeaşi amploare.
În urma analizei trendului evoluţionist ale principalelor pieţe financiare, considerăm că
viitoarea formă a sistemului financiar european o va reprezenta piaţa financiară integrată global.
Această piaţă va fi dominată de activitatea conglomeratelor financiare, fiind axată pe dezvoltarea
sectorului bancar. Piaţa financiară integrată global se va structura pe un sistem de pieţe, iar
reglementarea acesteia va fi realizată de Comitetul de la Basel pentru supravegherea bancară. În
cadrul atribuţiilor acestei autorităţi, se va include elaborarea cadrului general legislativ, care va
permite reglementarea pieţelor financiare componente ale pieţei globale, monitorizînd procesul de
implementare şi respectare a tehnicilor şi măsurilor elaborate pe plan naţional şi regional.
2.2. Particularităţile funcţionării sistemului financiar public în ţările europene
Economia unei ţări, datorită dimensiunii şi complexităţii sale, nu-şi poate desfăşura activitatea
fără să-şi elaboreze un program economic pe durata determinată, care să se reflecte într-un program
financiar. „Economia publică nefiind, însă, un scop în sine, ci numai un mijloc pentru satisfacerea
nevoilor colective, nu poate să lase nevoi nesatisfăcute, prin lipsa de prevederi suficiente, dar nici
nu poate să prevadă mai multe venituri decît sunt necesare pentru satisfacerea nevoilor colective,
pentru că nu acumularea de bunuri este scopul său primordial” [67, p.299].
În economia contemporană bugetul public constituie veriga centrală a sistemului financiar al
oricărei ţări, consituind expresia unui tip specific de relaţii financiare - relaţiile bugetare - care se
manifestă în procesele formării, repartizării şi utilizării fondurilor bugetare necesare organelor
statale la nivel naţional şi local. Astfel, în teoria şi practica economică, bugetul poate fi privit din
două puncte de vedere: ca o componentă obiectivă a sistemului financiar şi ca document de
previzionare şi de autorizare, fiind principala balanţă financiară cu caracter operativ şi obligatoriu a
statului [47, p.121].
În ţările cu economia de piaţă dezvoltată, se utilizează noţiunea de buget general consolidat al
statului, care este o practică acceptată de specialiştii în domeniu, luînd în calcul că, la
fundamentarea bugetului public, se ţine cont de toate aspectele legate de bugetele care
administrează banul public. Teoria bugetului consolidat al statului este adecvată unei economii de
piaţă, în condiţiile în care se fac proiecţii bugetare ce pot asigura creşterea puterii şi independenţei
instituţiilor publice, datorită dezvoltării posibilităţilor de finanţare şi diminuării datoriilor.
56
Bugetul consolidat al statului este un document care permite o imagine cuprinzătoare a tuturor
bugetelor care au legătură cu banii publici (figura A4.3). Bugetele prezentate sunt formate, la rîndul
lor, din venituri şi cheltuieli. Acestea consolidate la nivel naţional evidenţiază fondurile financiare
publice şi nivelul efortului financiar public, urmărindu-se asigurarea echilibrului între nevoile şi
resursele publice. Astfel, prin bugetul general consolidat al statului, se permite elaborarea unor
politici sociale şi economice coerente, care vizează realizarea echilibrului macroeconomic, în
perioadele viitoare. Totodată, în literatura ştiinţifică şi metodico-didactică există, diferite abordări
ale definiţiei „sistemului bugetar”.
Sistemul bugetar alcătuieşte ansamblul relaţiilor bugetare, ce se manifestă la diferite niveluri
de organizare şi funcţionare ale structurilor administrative şi socio-economice publice, se reflectă în
mai multe categorii de bugete publice corelate între ele. Tradiţional, totuşi, prin sistemul bugetar se
înţelege o totalitate de bugete ale diferitelor niveluri teritoriale, bazată pe relaţii economice şi
organizare statală [96, p.21].
Sistemele bugetare sunt definite, în primul rînd, în funcţie de structurile politico-
administrative interne ale fiecărui stat şi implicit de modul de exercitare a puterii, respectiv de
împărţirea administrativ-teritorială.
Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor între verigile sistemului bugetar, în fiecare stat, se face
în funcţie de modul în care au fost delimitate atribuţiile şi competenţele între autorităţile publice
centrale şi cele locale. Realizarea echilibrului macroeconomic, prin bugetul general al statului, şi,
implicit, prin bugetul de stat, se asigură conform figurii 2.11.
Fig. 2.11. Echilibrul macroeconomic prin bugetul general consolidat
Sursa: elaborat de autor în baza surselor [38, 61, 65, 67, 75].
În statele europene, lucrările privind elaborarea bugetului sunt pregătite de aparatul
Ministerului Finanţelor, care întocmeşte un anteproiect, ce are la baza evaluarea veniturilor şi
Bugetul general consolidat
excedentar deficitar sau sau
echilibrat
Starea economiei Obiectivele politicii economico-sociale
57
cheltuielilor bugetare, după metode care diferă de la o ţară la alta şi de la o etapa la alta şi anume:
metoda automată sau a penultimei, metoda majorării sau a diminuării şi metoda evaluării directe.
Aprobarea bugetului presupune dezbaterea şi votarea, de către Parlament, a legii de aprobare a
bugetului public naţional. Instituţia publică împuternicită prin Constituţie să aprobe proiectul de
buget este Parlamentul [49, p. 101]. Executarea bugetului de stat începe după adoptarea sa de către
Parlament şi constă în încasarea veniturilor la termenele şi în cuantumul prevăzut şi efectuarea
cheltuielilor conform destinaţiei aprobate prin legea bugetară anuală [138].
În Uniunea Europeană, în conformitate cu Manualul ESA95 [34], elaborat de Comisia
Europeană, sectorul guvernamental general cuprinde patru sub-sectoare: a) guvernul central; b)
guvernul statului; c) guvernul local; d) fondurile de securitate socială.
Deficitul guvernamental şi datoria publică sunt indicatori-cheie ce ţin de situaţia financiară a
sectorului guvernamental. Acestea se raportează Comisiei Europene în cadrul Procedurilor de
Deficit Excesiv. De asemenea, ele formează două criterii de convergenţă pentru Uniunea Monetară
europeană [35].
Procedura de Deficit Excesiv, ce reiese din Tratatul de la Maastricht, defineşte deficitul
excesiv ca fiind exprimat prin raportul dintre deficitul guvernamental şi PIB (mai mare decît 3%) şi
prin raportul dintre datoria publică şi PIB (mai mare decît 60% în anul curent). Deci, în Europa,
Tratatul de la Maastricht a introdus regulile fiscale pentru ţările-membre ale UE prin Procedurile de
Deficit Excesiv (PDE) [Excessive Deficit Procedure, EDP], care, mai tîrziu, au fost fortificate şi
completate prin Pactul de Stabilitate şi Creştere (PSC) [Stability and Growth Pact, SGP].
Din momentul creării Uniunii Monetare Europene, efectul disciplinar al regulii fiscale în UE a
dispărut. Încă în anii 1980, unele ţări-membre ale UE, îndeosebi Danemarca, Irlanda şi Olanda, au
pornit pe calea programelor de consolidare fiscală bazate pe obiective numerice pentru agregatele
bugetare principale. Prin adoptarea Tratatului de la Maastricht, obiectivele bugetar-fiscale au
devenit relevante pentru toate ţările-membre ale UE. Tratatul impune ţărilor-membre evitarea
„deficitelor excesive” şi stabileşte Procedurile de Deficit Excesiv (PDE).
Prin aceste proceduri, ţările cu nivel de deficit sub 3 procente din PIB şi de datorie publică de
peste 60 la sută din PIB îşi asumă obligaţia de a nu avea deficit excesiv. Dacă, totuşi, o ţară încalcă
unul din aceste praguri numerice, se începe implementarea procedurii de evaluare cu scopul
determinării existenţei deficitului excesiv. Tratatul prevede un număr de justificări, cum ar fi
recesiunea puternică sau alte circumstanţe excepţionale, precum şi caracterul temporar al încălcării.
Evaluarea se realizează de către Comisia Europeană, care înaintează raportul său Consiliului
European al Miniştrilor de Finanţe (ECOFIN).
După aceea, ECOFIN decide în privinţa existenţei deficitului excesiv. În cazul în carese
constată existenţă unui astfel de deficit, ECOFIN poate administra sau să impună o amendă
58
guvernului respectiv. ECOFIN poate abroga deciziile sale privind PDE în conformitate cu
recomandările Comisiei. Toate deciziile ECOFIN, în acest context, se iau printr-o majoritate de
voturi; odată ce o ţară a fost calificată drept ţară cu deficit excesiv, voturile ei nu se iau în
considerare la procedura de votare.
Toate ţările-membre ale UE au fost obligate să adopte regulile şi standardele unificate de
contabilitate în sectorul public, pentru a asigura că funcţionarea PDE nu este subminată prin
contabilitatea creativă şi manipularea cu date. Pe parcursul integrării în UME, ţările-membre ale UE
au fost obligate să depună, la Comisia Europenă, Rapoarte de Convergenţă cu explicarea planului
de acţiuni sau măsuri de atingere a obiectivelor date sau de menţinere a deficitelor şi datoriilor
publice sub niveluri critice.
Pentru a deveni membru al UME, ţările trebuie să se situeze sub limitele stabilite de PDE
pentru deficitul bugetar şi datoria publică. Ameninţarea de necalificare pentru UME, după regulile
bugetar-fiscale, s-a pronunţat mai sensibil în perioada 1992-1998. Către anul 1994, ECOFIN a
declarat, practic, toate ţările-membre ale UE (cu excepţia Luxemburgului) ca fiind cu deficite
excesive. Aceste declaraţii au fost revocate doar către 1997. Decizia referitoare la ţările care erau
calificate pentru UME, a fost luată în anul 1998, în baza datelor bugetare din 1997 [152].
Tratatul de la Maastricht (1992) privind constituirea Uniunii Europene, care, în plan monetar, a
consfinţit constituirea unei Bănci Centrale la nivelul Uniunii, a stabilit criteriile pe care statele trebuie
să le îndeplinească pentru a deveni membru al spaţiului monetar european. Cu toate că formarea
Uniunii Economice şi Monetare a fost considerată rezultatul unui proces unitar, acesta poate fi
delimitat în trei etape.
Pornind de la domeniul supus cercetării în teză dată, vom concentra studiile şi analiza asupra
celei de-a doua etapă, care a început la 1 ianuarie 1994 şi s-a încheiat la 31 decembrie 1998. În
timpul acestei etape, pornind de la prevederile Tratatului Uniunii Europene, statele-membre au fost
constrînse să evite deficitele bugetare excesive, şi să iniţieze paşi spre independenţa băncii centrale.
În procesul de creştere a independenţei băncilor centrale, Tratatul le interzicea acestora acordarea de
facilităţi de creditare guvernamentală sau de achiziţii de instrumente privind datoria publică direct
de la acestea.
Vorbind despre criteriile de convergenţă, putem menţiona că Tratatul de la Maastricht
condiţionează participarea în cadrul Uniunii Economice şi Monetare de îndeplinirea unor criterii -
ţinte cantitative de referinţă - cunoscute sub denumirea de Criteriile de la Maastricht (în opinia
unor analişti, criteriile de convergenţă au fost formulate mai mult din considerente de natură politică
decît economică, pentru a conferi statutul de uniune monetară clubului select, care este Uniunea
Europeană). Aceste criterii se referă la:
59
rată scăzută a inflaţiei, care să nu depăşească cu mai mult de 1,5 % cele mai bune performanţe
ale statelor membre participante în anul dinaintea examinării;
dobînzi scăzute pentru creditele pe termen lung, care să nu depăşească cu mai mult de 2%
dobînzile din cele mai performante state-membre participante în anul dinaintea examinării;
un deficit bugetar, care să nu depăşească 3% din PIB;
datorie publică cumulată care să nu depăşească 60% din PIB;
stabilitatea cursului de schimb, în sensul menţinerii cursului naţional în limitele marjelor
normale de fluctuaţie ale MRS26, pentru cel puţin 2 ani înaintea intrării în zona euro (art. 121).
Alături de criteriile de convergenţă nominală, însă, fără a face obiectul Tratatului de la
Maastricht, au apărut, la iniţiativa Comisiei Europene şi a Băncii Centrale Europene, o serie de
criterii care merg pe asigurarea convergenţei şi coeziunii structurilor economice ale statelor-
membre şi ale celor candidate [115]. Aceste criterii, numite şi criteriile de convergenţă reală
vizează:
gradul de deschidere a economiei, calculat ca pondere a schimburilor comerciale externe
în PIB,
ponderea comerţului bilateral cu ţările-membre ale UE în totalul comerţului exterior,
structura economiei pe trei ramuri principale (industrie, agricultură şi servicii),
PIB-ul pe cap de locuitor, calculat în funcţie de paritatea puterii de cumpărare.
Fig. 2.12. Totalul veniturilor şi cheltuielilor publice raportat la PIB, %[191 ]
6 În 1999, cînd s-a adoptat moneda unică, a fost lansat un al doilea mecanism al ratei de schimb, numit Mecanismul ratei de schimb 2 (MRS 2), în cadrul căruia sistemul multilateral a fost înlocuit cu unul bilateral, prin care fiecare monedă participantă are definită o paritate centrală comparativ cu euro.
60
Prezintă importanţă analiza celor mai recente tendinţe privind deficitul bugetar, precum şi a
indicatorilor care au condus la aceste situaţii în cadrul Uniunii Europene. În anul 2006 raportul
dintre totalul veniturilor publice şi PIB înregistrat în grupurile de ţări UE27 şi EA137 a atins nivelul
de 45,2% şi 45,7% respectiv, cel mai înalt nivel în ultimi cinci ani (figura 2.12.).
Necătînd la tendinţele inconstante în evoluţia veniturilor publice ca pondere în PIB pe
parcursul ultimei perioade de timp, se observă, totuşi, o creştere permanentă a veniturilor publice la
un cap de locuitor în ambele grupuri de ţări UE27 şi UE13 (Figura 2.13).
8500.0
9000.0
9500.0
10000.0
10500.0
11000.0
11500.0
12000.0
12500.0
13000.0
1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
veniturile publice la un cap de locuitor la UE27veniturile publice la un cap de locuitor la UE13
Fig. 2.13 Total veniturilor publice pe cap de locuitor
în perioada 2000-2008 [191 ]
Veniturile fiscale în grupul ţărilor UE27 au atins cel mai scăzut nivel (în raport cu PIB) pe
parcursul ultimilor ani în anul 2004, cînd ponderea acestora în PIB, conform datelor Eurostat atinge
nivelul de 40,1% (Figura 2.14).
Pe parcursul perioadei anilor 1999-2007, ţările-membre ale UE observau diferite tendinţe în
nivelul veniturilor fiscale. În general, mai mari schimbări în raportul „venituri fiscale / PIB” au fost
constatate în ţările cu nivelul scăzut de venituri fiscale.
Veniturile fiscale ale ţărilor din grupul UE27 în anul 2007 au fost împărţite în mod uniform:
impozite din producţie şi importuri – 33,8%, contribuţiile sociale – 33,1% şi impozite curente pe
venituri, avere etc. – 32,7%. În noile ţări-membre ale UE, mai puţin contează pe impozite directe ca
forma veniturilor publice decît în toate ţările-membre ale UE27.
7 Zona Euro 13 (EA13): BE (Belgia), DE (Germania), EL (Grecia), ES (Spania), FR (Franţa), IE (Irlanda), IT (Italia), LU (Luxemburg), NL (Olanda), AT (Austria), PT (Portugalia), SI (Slovenia), FI (Finlanda).
61
Fig. 2.14. Totalul veniturilor fiscale în UE27 şi zona euro ca procent în PIB, 1999-2007, [191 ]
Sursă: Eurostat, Economy and finance, Government statistics şi Alessandro LUPI. Eurostat. Statistics in focus. Economy and finance. 43/2009.
În grupul ţărilor UE27 veniturile fiscale (inclusiv şi contribuţiile sociale) ale guvernului au
crescut în anul 2006 pînă la 41,2% din PIB (avînd o micăscădere pînă la 40,9% în anul 2007),
atingînd nivelul de peste 90% din totalul veniturilor publice. În zona euro (EA168) a fost observată
practic aceeaşi creştere a veniturilor fiscale pînă la 41,8% din PIB cu o diminuare neesenţială,
respectiv, în anul 2007 pînăla 41,6% [154].
Danemarca şi Suedia au înregistrat cel mai înalt nivel de venituri fiscale, care au atins
aproximativ de 50% din PIB-ul lor (Figura 2.15.), pe cînd cel mai scăzut nivel a fost observat în
noile ţări-membre ale UE (cele care au aderat la UE după 2004).
În anii 2006-2007, veniturile fiscale ale ţărilor din grupul UE27 ca pondere în PIB au crescut
cu 0,6 puncte procentuale în comparaţie cu anul 2005, atingînd nivelul anului 2001. Nivelul anilor
2006-2007 a fost cu 1 procent mai mare decît cel al anului 2004 (anul pentru care a fost înregistrat
cel mai scăzut nivel în perioada 2001-2007).
Veniturile fiscale ale ţărilor din zona euro au înregistrat aceeaşi tendinţă. Începînd cu anul
1999 şi pînă în 2004 acestea au avut o tendinţă descrescătoare, schimbînd în ultimii trei ani direcţia
tendinţei spre majorare. Există multe motive de ce veniturile fiscale ca pondere în PIB au variat din
an în an. Cele mai principale motive sunt legate de schimbările în activitatea economică ce
afectează nivelul de ocupaţie a forţei de muncă, volumul vînzărilor de bunuri şi servicii, etc. şi în
legislaţia fiscală, care afectează ratele impozitelor, pragurile de impozitare, scutirile impozitelor,
8 Zona Euro 16 (EA16): BE (Belgia), DE (Germania), EL (Grecia), ES (Spania), FR (Franţa), IE (Irlanda), IT (Italia), CY (Cipru), LU (Luxemburg), MT (Malta), NL (Olanda), AT (Austria), PT (Portugalia), SI (Slovenia), SK (Slovakia), FI (Finlanda).
62
etc. Menţionăm că, efectele schimbărilor în legislaţie asupra veniturilor fiscale sau activităţii
economice se înregistrează cu întîrziere.
49.548.9
46.145.0
43.743.643.343.1
41.641.6
40.940.8
39.939.7
38.437.937.937.837.6
36.936.1
34.634.434.2
33.232.5
30.730.230.1
29.7
DanemarcaSuediaBelgiaFranta
NorvegiaAustria
ItaliaFinlanda
CipruEA16UE27
GermaniaUngariaOlanda
SloveniaRegatul Unit
SpaniaPortugalia
LexemburgCehiaMalta
PoloniaGrecia
BulgariaEstoniaIrlandaLetoniaLituania
RomaniaSlovacia
Fig. 2.15. Aranjarea ţărilor după gradul presiunii fiscale [191]
* Date (actualizate la situaţia din 01.01.2008) pentru zona euro se referă la perioada pînă la aderarea Ciprului şi Maltei.
În perioada anilor 1999-2007, în ţările europene evoluţia presiunii fiscale a oscilat. Astfel,
Cipru şi Malta au înregistrat tendinţe ascendente (cu excepţia anilor 2003 şi 2006 pentru Malta cînd
acest raport era puţin mai mic faţă de anul precedent) avînd, aşadar, cea mai mare creştere printre
ţările-membre ale UE27, respectiv 13,6 şi 7,4 puncte procentuale în decurs de o perioadă de 9 ani.
Pe de altă parte, o tendinţă descendentă a fost observată în Slovacia, unde a avut loc o descreştere a
indicatorului dat de la 35,5% în anul 1999 la 29,7% în anul 2007.
În ţările cum sunt Belgia, Franţa, Italia, Ungaria, Portugalia, România, Slovenia, Regatul Unit
şi Norvegia acest raport a fost stabil pe parcursul perioadei date. În alte ţări-membre ale UE evoluţia
raportului „veniturile fiscale/PIB” a parcurs tendinţe mult mai variabile, înregistrînd creşteri şi
descreşteri în această perioadă. Acesta a fost cazul Bulgariei, unde raportul a scăzut brusc de la
32,5% în 2000 la 29,6% în 2002, după ce în perioada 2002-2007 s-a înregistrat o creştere de 4,6
puncte procentuale.
63
Între anii 2005-2007, ponderea veniturilor fiscale în PIB a crescut în 17 din 27 ţări-membre
ale UE şi a scăzut în 11 ţări. Ca rezultat, creşterile în venituri fiscale ale majorităţii ţărilor-membre
au fost parţial compensate prin descreşteri ale altor ţări, rezultatul total fiind o creştere modestă
pentru toate ţările membre grupului UE27. Printre ţările-membre ale UE, Irlanda, Italia, Cipru,
Letonia şi Olanda au înregistrat creşteri de mai mult de un punct procentual în comparaţie cu anul
2005, pe cînd trei ţări (Danemarca, Luxemburg şi Slovacia) au înregistrat reduceri de mai mult de
un punct procentual.
În anul 2007 ponderea cheltuielilor publice în PIB ale ţărilor din grupul UE27 a atins nivelul
de 45,7%, fiind cel mai scăzut nivel în ultimii şase ani (după ce, în anul 2008,acest indicator a fost
reanimat pînă la nivel de 46,8%); pentru grupul ţărilor EA13 indicatorul dat era egal cu 46,2%,
avînd o mică majorare cu 0,7% în anul 2008 (Figura A5.4.). Cel mai înalt nivel a fost înregistrat în
anul 2003 (47,3%). Creşterea cheltuielilor publice (în termeni absoluţi) mai lentă decît cea a PIB-lui
a condus în anul 2008 la un nivel de cheltuieli mai jos decît cel din 2002. Ţările din zona euro au
avut practic aceeaşi tendinţă, însă ponderea cheltuielilor publice în PIB a fost mai mare. Cu toate
acestea, diferenţa dată de 0,9% înregistrată în anul 2002 treptat s-a micşorat pînă la 0,1% în anul
2008. Comparînd raportul „cheltuieli publice / PIB” între ţări, putem găsi diferenţe relativ mari.
Patru ţări-membre au înregistrat în anul 2008 un nivel ce depăşeşte 50%: Suedia (53,1%), Franţa
(52,7%), Danemarca (51,9%) şi Belgia (50%), pe cînd într-o ţără-membră acest nivel nu depăşea
35%: Slovakia (34,8%) [158].
În anul 2007, transferurile sociale au fost cea mai importantă componentă a cheltuielilor
publice alcătuind 41,7% din totalul cheltuielilor publice ale UE. Figura A5.4. arată că ponderea
transferurilor sociale în totalul cheltuielilor publice este foarte semnificativă în toate ţările ale UE.
Tipic, transferurile date acoperă riscuri sau nevoi sociale, cum sunt maladii, dezabilităţi, bătrîneţe şi
şomaj, şi pot fi divizate în două categorii:
„alocaţii sociale alte decît transferuri sociale”, categoria ce reprezintă o treime din totalul
cheltuielilor publice;
„transferuri sociale legate de cheltuieli pentru produse oferite gospodăriilor casnice prin
agenţi economici”, categoria care cuprinde aproape 9% din cheltuielile publice ale UE27.
Cea de a doua componentă importantă a cheltuielilor publice este „cheltuielile de salarizare”,
care reprezenta mai mult de o cincime din totalul cheltuielilor publice ale ţărilor din UE27 în
perioada respectivă. Componenta dată cuprinde cheltuieli pentru salarii ale angajaţilor, precum şi
contribuţiile sociale ale acestora. Importanţa relativă a cheltuielilor în cauză variază între ţări:
acestea ocupau o pondere mai mare în Cipru (33,7% din totalul cheltuielilor publice) şi Danemarca
(33,1%) şi mai mică în Germania (15,76%), Republica Cehă (17,9%), Austria (18,8%) şi
Luxemburg (19,6%).
64
Cheltuielile intermediare au fost cea de a treia grupă importantă de cheltuieli ale UE în anul
2006. ‘Cheltuieli intermediare’ se referă costul bunurilor şi serviciilor consumate ca intrări în
procesul de producţie, excluzînd activele fixe. Acest tip de cheltuieli a alcătuit 14% din totalul
cheltuielilor publice ale ţărilor din grupul UE 27 şi 10,8% din grupul EA13 şi EA13.
Diferenţa dintre ţările din grupul UE27 şi grupul EA13 (zona euro) poate fi parţial explicată
prin modul de tratare a transferurilor sociale pentru datele prezentate pentru Regatul Unit. De fapt,
pentru Grecia, Cipru, precum şi în Regatul Unit, categoria ‘transferuri sociale legate de cheltuieli
pentru produse oferite gospodăriilor casnice prin agenţi economici nu se indică, cheltuielile date
fiind clasate ca „cheltuieli intermediare” (figura A6.5.).
În 2008 în comparaţie cu anii 2006 şi 2007, deficitul guvernamental în ambele grupuri de ţări
EA16 şi EU279 s-a diminuat, pe cînd datoria publică a crescut în expresia absolută. În zona euro
deficitul guvernamental a scăzut de la 1,3% din PIB în 2006 la 0,6% în 2007 şi 2,0% în 2008, pentru
grupul de ţări EU27 acesta a scăzut de la 1,4% la 0,8% şi, respectiv, 2,3%. În zona euro raportul între
datoria publică şi PIB s-a diminuat de la 68,3% la sfîrşitul anului 2006 la 66,0% la sfîrşitul anului
2007 şi apoi s-a majorat pînă la 69,3% la sfîrşitul anului 2008, iar în grupul de ţări EU27 s-a micşorat
de la 61,3% la 58.7% şi, respectiv, s-a majorat pînă la 61,5%.
Dacă în anul 2007, cea mai mare pondere a deficitului bugetar în PIB a fost înregistrată în
Ungaria (-5,5%), Regatul Unit (-2,9%), Grecia (-2,8%), Franţa (-2,7%) şi Portugalia (-2,6%),
atunci, în anul 2008, numărul ţărilor s-a majorat (19 de ţări au înregistrat deficit bugetar), după cum
urmează: Grecia - 7.7%, Irlanda - 7.2%, România - 5.5%, Regatul Unit -5.0%, Malta - 4.7%,
Spania - 4.1%, Letonia - 4.1%, Ungaria - 3.8%, Polonia - 3.6%, Franţa - 3.4%, Lituania - 3.2%.
În 2007, unsprezece ţări-membre ale UE au înregistrat surplus bugetar, iar în 2008, în urma
crizei financiare şi economice mondiale, acest număr s-a micşorat pînă la 7 (în Germania a fost
înregistrată egalitatea dintre venituri şi cheltuieli publice), cele mai mare nivele fiind înregistrate în:
Finlanda (+4,5%), Danemarca (+3,4%), Suedia (+2,5%) şi Luxemburg (+2,5%). În general, în anul
2008, numai 4 ţări-membre au înregistrat o îmbunătăţire a raportului deficit bugetar / PIB în
comparaţie cu anul 2007, iar 10 ţări – înrăutăţire (în anul 2007 au fost 17 ţări).
Către sfîrşitul anului 2008, cel mai mic nivel al raportului între datoria publică şi PIB au
înregistrat Estonia (4,6%), Luxemburg (13,5%), România (13,6%) şi Bulgaria (14,1%). În şapte
ţări-membre ale Uniunii Europene (Bulgaria, Lituania, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia şi
Cipru) a fost înregistrată îmbunătăţirea indicatorului dat. Nouă ţări au avut în 2008 un nivel de acest
indicator, care a depăşit limita de 60% din PIB: Italia (105,8%), Grecia (99,2%), Belgia (89,8%),
9 EU sau EU27 (27 ţări-membre ale Uniunii Europene): Ţările Zonei Euro plus BG (Bulgaria), CZ (Republica Cehă), DK (Danemarca), EE (Estonia), CY (Cipru), LV (Letonia), LT (Lituania), HU (Ungaria), MT (Malta), PL (Polonia), RO (România), SI (Slovenia), SK (Slovacia), SE (Suedia), UK (Regatul Unit).
65
Ungaria (72,9%), Franţa (67,4%), Portugalia (66,3%), Germania (65,9%), Malta (63,8%) şi Austri
(62,6%) (figura A7.6).
Cauzele evoluţiei acestor indicatori diferă de la o ţară la altă, astfel:
În Bulgaria, diminuarea surplusului bugetar (în termeni absoluţi) în perioada anilor 2004-
2006 s-a datorat eliminării din categoria impozitelor a conturilor debitare ca rezultat al
schimbării metodei de înregistrare – trecerea la metoda de casă (aşa cum se face în majoritatea
ţărilor europene), precum şi anulării datoriilor către ţările-terţe la partea de cheltuieli.
În Republica Cehă, diminuarea deficitului a fost cauzată, în special, de revizuirea
impozitelor pe venit.
În Danemarca, majorarea surplusului bugetar (în termeni absoluţi) a fost rezultatul
reexaminării datelor privind veniturile parvenite de la impozitul pe venit al persoanelor juridice
şi fizice, cît şi a cheltuielilor indirecte şi a investiţiilor pe anul 2006.
În Estonia, descreşterea în surplus bugetar se datorează reclasificării şi transferării unor
companii ipotecare, a spitalelor, precum şi a unui număr de instituţii la nivelul local.
În Irlanda, creşterea surplusului în anul 2005 a fost legată de scăderea sumelor plătite de
guvern pentru spitalele private.
În Italia, micşorarea deficitului bugetar în 2006 în mare majoritate a fost efectul
schimbărilor metodologice privind termenul de înregistrare a rambursărilor de TVA.
În Luxemburg, sporirea surplusului în 2006 a fost cauzată de actualizarea surselor de
informaţie, în special la nivelul local.
În Malta, descreşterea deficitului bugetar în anul 2004 a fost ca urmare a actualizării surselor
de informaţie privind un fond extrabugetar.
În Austria, mărirea deficitului bugetar în anul 2004 cu 2,6% în GDP a fost rezultatul
reclasificării la categoria anularea / recunoaşterea datoriilor legate de reorganizarea companiei
Căilor ferate Austriace ÖBB.
În România, creşterea deficitului bugetar în 2006 a fost motivată de anularea datoriilor către
ţările-terţe, parţial compensată de impactul pozitiv al revizuirii în unele alte tranzacţii
guvernamentale. Însă, în anii 2004 şi 2005 descreşterea deficitului a fost legată de revizuirea
unor tranzacţii guvernamentale specifice.
În Finlanda, majorarea surplusului în perioada 2004-2006 a fost determinată de revizuirea
veniturilor de la proprietate a fondurilor mutuale.
În ceea ce priveşte datoria publică, putem menţiona cazul Republicii Cehe, unde descreşterea
datoriei publice în 2005 şi 2006 a fost justificată de actualizarea datoriei publice exprimate în valuta
străină. În Letonia, majorarea datoriei publice în anul 2004 a fost urmare a actualizării datelor
privind circulaţia monetară şi volumul depozitelor.
66
De asemenea, este de menţionat că o cauză comună de înrăutăţire a situaţiei în domeniul
deficitului bugetar şi datoriei publice pentru toate ţările-membre ale Uniunii Europene se consideră
criza economică mondială, care a afectat negativ economia mondială, la general, şi fiecare ţară în
parte.
Regula bugetar-fiscală a Tratatului de la Maastricht au avut un impact semnificativ asupra
ciclurilor bugetare în cadrul UE, însă a creat puţine constrîngeri pentru politica bugetar-fiscală în
ţările-membre mari. De asemenea, toate ţările-membre ale UE au fost obligate să adopte regulile şi
standardele unificate de contabilitate, în sectorul public, pentru a asigura funcţionarea PDE. Pe
parcursul integrării în UME, ţările-membre ale UE au fost obligate să depună la Comisia Europenă
Rapoarte de Convergenţă cu explicarea modului în care pot să atingă obiectivele date sau să
menţină deficitele şi datoriile publice ale lor sub nivelurile critice. Pentru a deveni membru al UME,
ţările trebuie să fie sub limitele stabilite de PDE pentru deficitul bugetar şi datoria publică.
Din cele prezentate mai sus, se observă structura şi componenţa veniturilor şi cheltuielilor
bugetare în ţările UE este neuniformă, precum şi eforturile considerabile privind omogenizarea
acestora şi gestiunea mai eficientă a resurselor bugetare prin impunerea unor criterii riguroase
asupra principalilor indicatori bugetari. În acest context, perfecţionarea sectorului public din R.
Moldova, în vederea armonizării la cerinţele europene, necesită implementarea standardelor
internaţionale contabile, informaţionale şi de raportare în sfera guvernamentală, concomitent cu
realizarea reformelor administrative şi în managementul finanţelor publice.
67
3. EVOLUŢIA ŞI PERFORMANŢELE SISTEMULUI FINANCIAR AL REPUBLICII MOLDOVA
3.1. Formarea structurii sitemului financiar şi reglementarea acestuia în Republica Moldova
Funcţionarea efectivă a economiei naţionale depinde de interconexiunea elementelor
componente ale mecanismului financiar. Mecanismul financiar, fiind parte a mecanismului
economic, asigură circulaţia fluxurilor financiare între toţi participanţii la procesele de producţie şi
de repartiţie. Funcţionarea mecanismului financiar se realizează prin intermediul elementelor
componente, care formează o structură complexă, cuprinzînd: sistemul financiar, pîrghiile
financiare utilizate pentru influenţarea activităţii economice, metodele administrative de conducere
folosite în domeniul finanţelor, cadrul instituţional, alcătuit din instituţii şi organe, cadrul juridic,
format din legi, hotărîri şi alte reglementări cu caracter normativ din sfera financiară [83, p.50].
Dezvoltarea sistemului financiar al R.Moldova a fost iniţiată odată cu trecerea la mecanismele
funcţionării economiei de piaţă prin crearea structurii proprii şi instituirea cadrului legal privind
desfăşurarea tuturor activităţilor financiare, modificîndu-se, continuu, în concordanţă cu condiţiile
şi evoluţia economiei naţionale. R.Moldova a realizat cîteva succese în edificarea cadrului unei
economii de piaţă funcţională, în special, în sectorul bancar. Politicile monetare şi financiare s-au
extins, în timp ce reformele structurale au stagnat. Remiterile de fonduri joacă un rol din ce în ce
mai important, ca sursă de finanţare şi ca forţă motrice a creşterii economice.
Odată cu aprobarea Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova nr.186-XII din 25.07.1990,
cu privire la concepţia trecerii la economia de piaţă în Republica Moldova, s-au pus bazele
reorganizării sistemului bancar şi a cadrului normativ-juridic. Astfel, iniţial, principalele legi ale
sistemului bancar al Republicii Moldova au fost Legea Republicii Moldova cu privire la Banca
Naţională de Stat a Moldovei nr. 599-XII din 11 iunie 1991 şi Legea Republicii Moldova cu privire
la bănci şi activitatea bancară nr.601-XII din 12 iunie 1991 [3].
Conform Legii cu privire la Banca Naţională de Stat a Moldovei, BNM este aprobată ca
unicul organ de stat cu funcţie de emisiune, supraveghere şi elaborare a politicii monetar-creditare.
De asemenea, i se atribuie şi funcţia de control şi supraveghere a activităţii băncilor comerciale.
Legea cu privire la bănci şi la activitatea bancară reglementează activitatea celorlalte instituţii din
sistemul bancar. Conform acestor acte legislative constatăm, că sistemul bancar includea: Banca
Naţională a Moldovei, băncile comerciale şi alte instituţii de creditare [3, art.2].
Pe parcursul dezvoltării sistemului bancar, cadrul juridic a fost perfectat cu un şir de legi,
regulamente, ordonanţe, instrucţiuni şi alte acte normative. Actualmente, cadrul juridic al activităţii
bancare este reglementat, în principal, de Legea Republicii Moldova cu privire la Banca Naţională a
68
Moldovei nr.548-XIII din 21.07.1995 [4] şi Legea Republicii Moldova nr.550-XIII din 21.07.1995
cu privire la instituţiile financiare [8].
Legea instituţiilor financiare vizează doar activitatea băncilor comerciale, cu toate că, după
denumirea pe care o poartă, se subînţelege că această lege reglementează activitatea tuturor
instituţiilor financiare, inclusiv a celor nebancare, însă, în practică, nu există „alte instituţii
financiare” asupra cărora să se acţioneze Legea vizată. În consecinţă, se creează o neclaritate pe
piaţa serviciilor financiare vis-a-vis de această problemă. De asemenea, legea nu stipulează care
activităţii financiare, anume, sunt pur bancare. Constatăm că delimitarea instituţiilor bancare de
celelalte financiare se efectuează ad hoc, la discreţia BNM. Pînă în prezent, BNM nu a practicat
reglementarea şi supravegherea celorlalte instituţii de credit (nebancare), deoarece acestea nu
colectează depozite de la populaţie şi nu acordă credite, conform stipulărilor din Codul Civil [13], ci
atrag economii şi acordă împrumuturi.
Este important de menţionat că, spre deosebire de Legea cu privire la bănci şi activitatea
bancară (1991), Legea instituţiilor financiare (1995) prevede crearea doar a băncilor sub formă de
societăţi pe acţiuni, şi nu prevede crearea băncilor cooperatiste etc. Astfel, pe măsura dezvoltării
instituţiilor de credit nebancare, inclusiv a sectorului cooperatist de credit, în opinia noastră, sunt
necesare modificările de rigoare ale legislaţiei, care ar stipula clar: delimitarea instituţiilor bancare
de cele nebancare şi posibilitatea creării diverselor tipuri de bănci, inclusiv cooperatiste.
Activitatea de creditare a sistemului bancar naţional este reglementată în baza unui şir de
regulamente ce se raportează atît la politica de creditare a BNM, cît şi la activitatea de creditare,
prestată de băncile comerciale. Analizînd cadrul normativ bancar, constatăm că regulamentele şi
instrucţiunile, ce reglementează activitatea de creditare, au fost elaborate şi aplicate în practică
începînd cu anul 1995.
În baza actelor normative elaborate de BNM, băncile comerciale elaborează norme şi
instrucţiuni interne de creditare. Pe măsura dezvoltării serviciilor bancare actele normative au fost
supuse permanentelor modificări din partea BNM contribuind la perfecţionarea relativă a acestora.
În acest context, armonizarea reglementărilor bancare autohtone şi europeane va contribui la
perfecţionarea actelor normative, iar intervenţiile legislative fiind efectuate doar în condiţii extreme
(crize economice, bancare etc.)
În dezvoltarea sistemului bancar autohton, s-au conturat, convenţional, trei etape:
1. Prima etapă – anii 1990-1993 – caracterizată prin reorganizarea juridică şi instituţională a
băncilor deja existente şi crearea unor bănci private, intermedierea bazei legislative, inclusiv a celei
bancare şi emiterea monedei naţionale;
2. A doua etapă – anii 1994-1998 – marcată de consolidarea sistemului bancar, în general,
apariţia primelor elemente de concurenţă bancară, elaborarea şi implementarea principalelor norme
69
legislative bancare, dezvoltarea serviciilor bancare etc. Însă, acest proces a fost întrerupt de criza
din vara-toamna anului 1998, provocată de criza din Federaţia Rusă. Aceasta a constituit o lovitură
economică grea pentru mai multe state din spaţiul CSI, iar prejudiciile aduse pieţei financiare din
Moldova au fost mai puţin critice. Sistemul bancar al ţării atinse deja un nivel avansat al dezvoltării
şi stabilităţii, băncile locale nu s-au aventurat în angajarea operaţiunilor riscante, aidoma băncilor
comerciale din Federaţia Rusă. În acea perioadă, Banca Naţională a Moldovei s-a apreciat împotriva
intervenţiilor de susţinere a leului şi nu a închis piaţa valorilor mobiliare de stat, onorînd datoriile la
scadenţă. În final, în timpul crizei, nu au fost înregistrate bancrute bancare şi valuta naţională s-a
depreciat cu mult mai puţin în comparaţie cu rubla rusească. Pînă la sfîrşitul anului 1998, încrederea
în sistemul bancar a fost restabilită, exprimîndu-se printr-o creştere continuă a valorii depozitelor
bancare.
3. A treia etapă – sfîrşitul anului 1998 şi pînă în present – distinctă prin extinderea intensivă
(dezvoltarea strategiilor manageriale şi a tehnologiilor informaţionale, intensificarea concurenţei
bancare, amplificarea calităţii serviciilor acordate) şi extensivă (lărgirea reţelei bancare; dezvoltarea
spectrului de servicii bancare, diversificarea instrumentelor bancare) a instituţiilor bancare.
În R.Moldova, sistemul bancar este de tip bi-nivelar:
1. Primul nivel este reprezentat de Banca Naţională a Moldovei, fondată în iunie 1991, în
conformitate cu decretul preşedintelui Republicii Moldova şi care îşi desfăşoară activitatea în
conformitate cu Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995.
Banca Naţională a Moldovei, este responsăbilă de dezvoltarea şi implementarea politicii monetare
şi valutare, operînd în calitate de bancher şi agent fiscal pentru R.Moldova, autorizarea şi
reglementarea instituţiilor financiare din ţară, asigurînd instituţiile financiare cu instrumente de
creditare, supraveghind şi facilitînd sistemul de plăţi, controlul şi managementul rezervelor valutare,
emiterea valutei locale şi elaborarea Balanţei de Plăţi a Moldovei. În numele Republicii Moldova,
îşi asumă obligaţii şi execută tranzacţiile rezultate din participarea Republicii Moldova la activitatea
instituţiilor publice internaţionale în domeniul bancar, de credit şi monetar, în conformitate cu
condiţiile acordurilor internaţionale.Legea autorizează Banca Naţională a Moldovei pentru
supraveghere, inclusiv îi acordă împuternicirile de a licenţia, a supraveghea şi a reglementa
activitatea instituţiilor financiare. Mai exact, Banca Naţională a Moldovei este împuternicită să
emită regulamentele necesare, să licenţieze şi să stabilească standardele de supraveghere, să exercite
inspecţiile pe teren, să solicite ca instituţiile financiare să ia măsurile necesare de redresare şi să
aplice penalităţi. Banca Naţională a Moldovei este autorizată, de asemenea, să oblige băncile să
prezinte informaţiile şi datele despre activitatea lor şi să le publice (însă, numai în mod parţial), să
impună oricărei instituţii financiare măsuri de remediere sau să aplice sancţiunile prevăzute de lege.
70
2. Al doilea nivel al sistemului bancar îl reprezintă băncile comerciale, care îşi desfăşoară
activitatea în conformitate cu Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995. Băncile
comerciale din R.Moldova sunt bănci universale, pe piaţă lipsind cele specializate.
Piaţa financiară moldovenească a apărut în urma unui proces rapid de privatizare şi
organizare instituţională desfăşurat în perioada 1992-1996. Mediul economic nou, generat de
lansarea în circulaţie a acţiunilor, a schimbat radical atît principiile de funcţionare şi de activitate a
agenţilor economici din Republica Moldova, cît şi modalităţile de dirijare a economiei naţionale.
Chiar dacă, în urma privatizării contra bonuri patrimoniale, întreprinderile nu au beneficiat de
investiţii financiare propriu-zise, odată cu acest fenomen a apărut un element-cheie nou –
proprietarul, de care depind, într-o măsura determinantă, evoluţiile fiecărei întreprinderi în parte.
Realizarea drepturilor fundamentale de proprietar (de vînzare-cumparare a acţiunilor) a condiţionat
apariţia pieţei financiare, cu întreaga infrastructură necesară. Piaţa financiară devine nucleul
economiei naţionale, deoarece, anume, aici are loc vînzarea-cumpărarea acţiunilor şi legiferarea
fluxului de investiţii la întreprinderi pentru reutilarea, restructurarea şi relansarea acestora.
În Republica Moldova, primele documente oficiale privind piaţa de capital şi autoritatea
de stat pentru reglementarea pieţei valorilor mobiliare datează din 4 februarie 1992 prin Decretul
nr.13 al Preşedintelui Republicii Moldova, „Despre Regulamentul provizoriu cu privire la piaţa
hîrtiilor de valoare şi la bursa de valori în Republica Moldova” şi 13 octombrie 1992 prin
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.668 „Cu privire la instituirea Comisiei republicane
pentru piaţa hîrtiilor de valoare. În anul 1993, prin Hotărîrea Guvernului R. Moldova, Comisia
republicană a fost reorganizată în Comisia de Stat pentru piaţa hîrtiilor de valoare, pe lîngă
Ministerul Finanţelor al R. Moldova. Un an mai tîrziu, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr.529 din 20 iulie 1994, a fost reorganizată în instituţie de stat cu statut
permanent – Comisia de Stat pentru piaţa hîrtiilor de valoare de pe lîngă Guvernul Republicii
Moldova (CSPHV). Din martie 1995, activitatea Comisiei de Stat pentru piaţa hîrtiilor de valoare
s-a desfăşurat ca structură separată cu aparat executiv.
În scopul ajustării cadrului legislativ la noile prevederi ale Legii 199-XIV din 18.11.1998
„Cu privire la piaţa valorilor mobiliare” şi promovării emiterii obligaţiunilor ca instrumente
eficiente în atragerea investiţiilor şi credibile pentru investitori, precum şi pentru asigurarea unui
mecanism real de implementare în practică a acestora, a fost adoptată Legea nr.250-XVI din
22.11.2007 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, prin care au fost operate
modificări şi completări la:
- Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 06.06.2002;
71
- Legea nr.449-XV din 30.07.2001 „Cu privire la gaj” prin completarea cu un capitol nou
privind particularităţile gajului la emiterea obligaţiunilor asigurate cu bunurile proprii ale
emitentului şi/sau ale persoanelor terţe.
Armonizarea legislaţiei cu acquisul comunitar şi consolidarea capacităţii instituţionale
necesare implementării acesteia reprezintă una din priorităţile de bază ale Comisiei Naţionale a
Pieţei Financiare (CNPF), astfel contribuindu-se la dezvoltarea instrumentelor eficiente de
supraveghere prudenţială şi de asigurare a protejării drepturilor investitorilor şi ale publicului larg.
Cele mai importante reglementări se referă la adoptarea Legii nr.129-XVI din 07.06.2007
„Pentru modificarea şi completarea Legii nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare" [11], prin care a fost constituită CNPF în calitate de autoritate unificată de
reglementare, autorizare şi supraveghere a pieţei financiare nebancare. Adoptarea Legii a condus la
dezvoltarea unor noi entităţi, precum organizaţiile de credit ipotecar şi birourile istoriilor de credit,
în calitate de participanţi profesionişti la piaţa financiară nebancară.
Instituţia nou-creată şi-a început activitatea la 06.09.2007, devenind succesoarea Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea
Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii şi Serviciului supravegherii de stat a activităţii
asociaţiilor de economii şi împrumut ale cetăţenilor de pe lîngă Ministerul Finanţelor, care s-au
reorganizat prin absorbţie cu întreg patrimoniul la CNPF.
Comisia Naţională a Pieţei Financiare constituie o autoritate autonomă a administraţiei
publice centrale, responsabilă faţă de Parlament, care reglementează şi autorizează activitatea
participanţilor la piaţa financiară nebancară, precum şi supraveghează respectarea legislaţiei de
către ei. În acest scop, Comisia Naţională este învestită cu putere de decizie, de dispensă, de
interdicţie, de intervenţie, de control şi de sancţionare disciplinară şi administrativă, în limitele
stabilite de legislaţie.
CNPF stabileşte politica pieţei financiare nebancare prin reglementarea şi autorizarea
activităţii participanţilor, precum şi supravegherea respectării legislaţiei de către ei. Obiectivele de
bază ale CNPF sunt asigurarea stabilităţii, transparenţei, siguranţei şi eficienţei sectorului financiar
nebancar, prevenirea riscurilor sistemice şi manipulării pe piaţa financiară nebancară, protejarea
drepturilor participanţilor la piaţa financiară nebancară. Autoritatea CNPF se extinde asupra
participanţilor la piaţa financiară nebancară, care cuprind emitenţii de valori mobiliare, investitorii,
asiguraţii, organizaţiile de autoreglementare pe piaţa valorilor mobiliare, Biroul Naţional de
Autovehicule din Republica Moldova, membrii asociaţiilor de economii şi împrumut, clienţii
organizaţiilor de microfinanţare şi participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară.
Autoritatea Comisiei Naţionale se extinde asupra participanţilor la piaţa financiară nebancară,
care cuprinde următoarele entităţi: emitenţii de valori mobiliare; participanţii profesionişti la piaţa
72
valorilor mobiliare; companiile şi brokerii de asigurări; fondurile nestatale de pensii; asociaţiile de
economii şi împrumut; organizaţiile de creditare ipotecară; birourile istoriilor de credit; organizaţiile
de microfinanţare; biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Moldova;
fonduri de investiţii în proces de lichidare; companiile fiduciare.
Participanţii profesionişti la piaţa valorilor mobiliare, participanţii profesionişti la piaţa
asigurărilor, fondurile nestatale de pensii, asociaţiile de economii şi împrumut, organizaţiile de
microfinanţare, organizaţiile de credit ipotecar şi birourile istoriilor de credit sînt denumiţi
participanţi profesionişti la piaţa financiară nebancară. Atribuţiile Comisiei Naţionale privind
reglementarea, autorizarea şi supravegherea participanţilor profesionişti nu coincid cu atribuţiile
Băncii Naţionale a Moldovei.
Instituirea organului unificat de reglementare şi supraveghere a pieţei financiare nebancare
este dictată de realizarea următoarelor obiective:
• consolidarea segmentelor pieţei financiare nebancare şi transformarea acesteia într-un sector
atractiv pentru investiţiile străine;
• divizarea clară şi transparentă a pieţei financiare în sectorul bancar şi cel nebancar, cu
implementarea unor politici de stat coordonate şi consecvente pe întreaga piaţă financiară;
• comasarea autorităţilor de supraveghere şi consolidarea capacităţilor instituţionale şi
operaţionale ale organului unic de reglementare şi supraveghere a pieţei financiare
nebancare;
• promovarea unei politici unificate pe toate segmentele pieţei financiare.
În domeniul reglementării pieţei valorilor mobiliare, au fost elaborate şi adoptate acte
normative cu referire la modul de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare de către
registratorul şi deţinătorul nominal, procedura legalizării capitalului pe piaţa valorilor mobiliare,
precum şi Codul de guvernare corporativă în societăţile pe acţiuni.
În scopul reglementării relaţiilor ce rezultă din exercitarea dreptului cetăţenilor la libera
asociere prin constituirea asociaţiilor de economii şi împrumut, precum şi protecţia drepturilor şi
intereselor legale ale membrilor acestora, a fost elaborată şi adoptată Legea asociaţiilor de economii
şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.2007. Adoptarea Legii a fost determinată de necesitatea
soluţionării următoarelor probleme: existenţa unui număr mare de asociaţii mici, calitatea
insuficientă a managementului asociaţiilor, lipsa unor asociaţii centrale care vor acorda tot spectrul
de servicii necesare reţelei, lipsa unui cadru legal şi de reglementare adecvat, capacitatea de
supraveghere redusă a activităţii asociaţiilor. Obiectivul Legii reprezintă tendinţa de a consolida
capacitatea asociaţiilor care să le permită atingerea unui nivel mai înalt de autonomie financiară pe
termen lung, bazat pe creşterea depunerilor, diversificarea împrumuturilor acordate şi o
independenţă mai mare faţă de resursele atrase din exterior.
73
În anul 2007, au fost adoptate acte normative ce reglementează activitatea Depozitarului
Naţional de Valori Mobiliare (DNVM), care includ: regulile DNVM, procedura închiderii şi
deschiderii conturilor depozitare investitorilor individuali, procedura formării şi utilizării fondului
participanţilor, taxele pentru serviciile DNVM.
Sectorul de asigurări din Republica Moldova. Asigurările deţin un rol fundamental în
structura economiei şi societăţii naţionale, în promovarea spiritului antreprenorial, foarte important
pentru creşterea economică. Nicio piaţă a asigurărilor nu se poate forma şi dezvolta în afara unor
reglementări foarte clare, a unor condiţii de stabilitate financiară a societăţilor de asigurare, a unor
metode de supraveghere şi control stricte şi ferme, date de obligaţiile pe care şi le asumă acestea
faţă de clienţi.
Sectorul de asigurări din R.Moldova este nesemnificativ şi puţin dezvoltat, în comparaţie cu
alte ţări ale Uniunii Europene, deşi numărul societăţilor de asigurări este destul de mare, în raport cu
capacitatea pieţei. Se întîlneşte o mare varietate a atitudinilor guvernelor în funcţie de propriile
obiective economice pe termen scurt sau pe termen lung. Astfel, în unele ţări, a fost creat un cadru
adecvat şi au fost adoptate măsuri pentru mobilizarea resurselor naţionale şi chiar internaţionale
pentru dezvoltarea unui sector puternic de asigurări şi reasigurări, iar structura pieţei este gîndită şi
stimulată în aşa fel, încît să confere atracţie şi putere, în timp ce, în altele, tot mai puţine, rigiditatea
structurilor existente şi a reglementărilor în vigoare cu un puternic caracter protecţionist au dus la
efecte contrare, cum ar fi o dezvoltare lentă a sectorului naţional.
Cadrul juridic privind activitatea în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor, dezvoltarea şi
consolidarea relaţiilor dintre asigurători, asiguraţi şi terţe persoane este format de Constituţia
Republicii Moldova, Codul civil al Republicii Moldova, Legea cu privire la asigurări, alte acte
legislative, actele normative ale Autorităţii de supraveghere, acordurile internaţionale în domeniu, la
care Republica Moldova este parte.
Capitalul social minim al asigurătorului (reasigurătorului) este de 15 milioane de lei, la care
se aplică: coeficientul 1 – pentru activitate de asigurări generale; coeficientul 1,5 – pentru activitate
de asigurări de viaţă; coeficientul 2 – pentru activitate de reasigurare exclusivă. Aporturile la
capitalul social minim se depun integral în formă bănească atît la constituire, cît şi la majorare.
Mijloacele obţinute de potenţialii acţionari ai asigurătorului (reasigurătorului) din împrumuturi,
credite bancare, gaj sau din alte mijloace atrase, inclusiv din avansurile participanţilor profesionişti
la piaţa asigurărilor şi ale terţelor persoane, nu pot servi drept sursă de formare sau de majorare a
capitalului social al asigurătorului (reasigurătorului).
Persoana juridică are dreptul să plătească acţiunile asigurătorului (reasigurătorului) în formă
bănească, în limitele capitalului său propriu (activelor nete), care nu poate fi mai mic decît capitalul
său social. Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să dobîndească acţiuni proprii de la acţionarii
74
semnificativi, cu condiţia respectării legislaţiei privind societăţile pe acţiuni şi altor acte normative
referitoare la stabilitatea financiară şi solvabilitatea asigurătorului (reasigurătorului).
În vederea protejării intereselor asiguraţilor, beneficiarilor asigurării şi terţelor persoane
păgubite, prin contribuţia asigurătorilor, se constituie Fondul naţional de garanţie, destinat plăţilor
de indemnizaţii rezultate din contractele de asigurare facultativă şi obligatorie, încheiate în
condiţiile prezentei legi, în cazul constatării insolvabilităţii asigurătorului.
Fondul naţional de garanţie se formează din contribuţiile anuale depuse de asigurători
proporţional cu volumul de prime subscrise. Contribuţia la Fondul naţional de garanţie se
calculează, se ţine în evidenţă, se varsă şi se raportează de către asigurător separat, pentru
asigurările generale şi, respectiv, pentru asigurările de viaţă.
În scopul unei fructificări cît mai bune, disponibilităţile Fondului naţional de garanţie se
plasează în bănci comerciale, autorizate de Banca Naţională a Moldovei, în instrumente ale pieţei
monetare, în valori mobiliare de stat, precum şi în alte plasamente sau alocaţii stabilite de legislaţia
în vigoare. Constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului naţional de garanţie se efectuează în
conformitate cu Legea privind Fondul naţional de garanţie.
Supravegherea pieţei asigurărilor din Republica Moldova a fost, pînă la 10 septembrie 2007,
efectuată de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi a Fondurilor Nestatale de
Pensii, de pe lîngă Ministerul Finanţelor, a coordonat activitatea societăţilor de asigurare, a analizat
activitatea asigurătorilor, a elaborat direcţii de strategie şi tactică, a participat la elaborarea
proiectelor de lege etc. În R.Moldova, mai activează şi Asociaţia asigurătorilor, care reprezintă
interesele companiilor de asigurări, precum şi Agenţia asigurătorilor de răspundere civilă „ARCA”.
Ultimul organ are funcţii specifice, deoarece a fost fondat anume pentru promovarea green cardului
naţional.
În corelare cu schimbările fundamentale produse în economia Republicii Moldova, piaţa
financiară nebancară, în anul 2007, a înregistrat importante modificări în plan instituţional şi
regulator, ca urmare a constituirii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), în temeiul Legii
nr.129-XVI din 07.06.2007 „Pentru modificarea şi completarea Legii nr.192-XIV din 12.11.1998
privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare".
Pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.407- XVI din 21.12.2006 „Cu privire la
asigurări” şi Legii nr.414-XVI din 22.12.2006 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere
civilă pentru pagube produse de autovehicule”, au fost efectuate modificări şi completări ale
cadrului legal în vederea asigurării concordanţei actelor legislative existente prin adoptarea Legii
nr.251-XVI din 22.11.2007 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, prin
intermediul căruia s-au operat modificări şi completări în următoarele acte legislative:
75
- Codul Fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997 cu privire la deducerea indemnizaţiilor de asigurare,
despăgubirilor de asigurare şi a cheltuielilor asigurătorului;
- Legea nr.1553–XII din 25.02.1998 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a
transportatorilor faţă de călători” în partea ce ţine de durata protecţiei prin asigurare şi dreptul de
regres al asigurătorului;
- Codul navigaţiei maritime comerciale nr.599-XIV din 30.09.1999 privind conformarea la noile
reglementări în domeniul asigurărilor;
- Legea nr.243-XV din 08.07.2004 „Privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în
agricultură”, referitor la concretizarea unor reglementări.
În scopul conformării cadrului normativ prevederilor Legii nr.407-XVI din 21.12.2006 „Cu
privire la asigurări” şi Legii nr.414-XVI din 22.12.2006 „Cu privire la asigurarea obligatorie de
răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule”, au fost elaborate şi aprobate prin
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.998 din 04.09.2007 „Cu privire la modificarea,
completarea şi abrogarea unor hotărîri de Guvern”, modificări şi completări în următoarele hotărîri:
• Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.294 din 17.03.1998 „Cu privire la executarea
Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997”, referitor la
includerea poliţelor RCA şi „Carte Verde” în Nomenclatorul formularelor tipizate de documente
primare cu regim special şi tipărirea acestora prin intermediul Î.S. Editura de Imprimate
„Statistica”;
• Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.483 din 04.05.1998 „Cu privire la modul
deducerii cheltuielilor legate de formarea rezervei de prime a asigurărilor pe termen lung şi a
fondului de asigurare a pensiilor, a fondului de rezervă pentru alte tipuri de asigurare (rezervele
tehnice) şi a fondului măsurilor preventive”;
• Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.484 din 04.05.1998 „Cu privire la limitele
cheltuielilor de asigurare ale agenţilor economici şi persoanelor fizice care practică activitatea de
întreprinzător, permise ca deduceri de cheltuieli aferente activităţii de întreprinzător pentru scopuri
fiscale”;
• Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.217 din 24.02.2005 „Pentru aprobarea
Regulamentului privind subvenţionarea asigurării riscurilor de producţie în agricultură şi a
Regulamentului concursului de acreditare a organizaţiilor de asigurare pentru efectuarea asigurării
subvenţionate a riscurilor de producţie în agricultură”.
În vederea asigurării unui mecanism optim de realizare a asigurării obligatorii de răspundere
civilă pentru pagube produse de autovehicule, a fost elaborat şi prezentat pentru aprobare proiectul
Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la aprobarea Metodologiei de calcul al primei
de asigurare de bază şi al coeficienţilor de rectificare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă
76
pentru pagube produse de autovehicule”, care are drept scop stabilirea unei metode unice de calcul
al primei de asigurare, care să reflecte întinderea reală a riscului în funcţie de diferite clase de
deţinători de poliţe şi care să satisfacă, în egală măsură, interesele şi posibilităţile asiguraţilor şi
asigurătorilor.
În decurs de 16 ani, industria asigurărilor a suferit şi unele momente de criză. Unul dintre
acestea, şi poate cel mai important, a fost sistarea temporară a calităţii de membru al Republicii
Moldova în cadrul Consiliului Birourilor Sistemului Internaţional „Carte verde”. Pentru restabilirea
imaginii ţării şi consolidarea încrederii în sistemul asigurărilor „Carte verde”, Guvernul a fost pus în
situaţia de a întreprinde măsuri urgente, una din acestea fiind adoptarea Hotărîrii de Guvern nr. 655
din 02.06.2003, prin care, în termene restrînse, s-a obţinut consolidarea Agenţiei Naţionale
„ARCA”, fiind create structurile proprii financiare, necesare pentru garantarea onorării obligaţiilor
asumate şi, respectiv, restabilirea calităţii de membru în Sistemul Internaţional „Carte verde”.
Pînă la intrarea în vigoare a noului Cod civil (2003), cadrul legal, care reglementa domeniul
asigurărilor în Republica Moldova, a fost format din Legea nr. 1508-XII din 15.06.1993 cu privire
la asigurări şi cîteva acte normative guvernamentale şi departamentale, care, în marea lor majoritate,
nu corespund pînă în prezent cerinţele relaţiilor social-economice în continuă dezvoltare.
În majoritatea statelor cu o istorie îndelungată a activităţii asigurărilor, acest domeniu este
reglementat prin acte legislative, care se referă separat la contractul de asigurare şi societăţile de
asigurare. Simultan cu intrarea în vigoare, în anul 2003, a noului Cod civil, contractul de asigurare,
relaţiile ce se nasc în baza acestuia, obţin un alt sens, iar prin prisma normelor civile generale,
contractul de asigurare tinde să devină un veritabil contract civil. Evident, normele juridice stabilite
în Codul civil la capitolul asigurări, necesită perfecţionare, motiv pentru care, pornind de la tendinţa
statului de a-şi armoniza legislaţia la standardele internaţionale, acestea urmează a fi modificate.
În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, industria asigurărilor este sub
supraveghere strictă. Motivul constă în faptul că companiile de asigurări sunt expuse la diferite
riscuri tehnice şi non-tehnice. De aceea, reglementarea strictă a activităţii societăţilor de asigurare,
controlul şi supravegherea acestora, impunerea unor condiţii stricte de constituire şi funcţionare
sunt absolut esenţiale pentru o evoluţie normală a pieţei, avînd efecte benefice asupra întregii
economii.
Activitatea de supraveghere apare ca o necesitate pentru protecţia asiguraţilor şi a pieţei
naţionale a asigurărilor şi reasigurărilor, ea fiind necesară şi datorită dezvoltării rapide a sectorului,
a competiţiei tot mai mari şi a internaţionalizării companiilor de asigurare. Datorită diminuării
transparenţei sectorului prin tendinţe evidente manifestate, în ultimii ani, prin achiziţionările şi
fuzionările multor companii de asigurare-reasigurare, bănci sau societăţi de investiţii, procesul de
supraveghere este tot mai dificil.
77
În situaţia actuală a structurii sistemului bugetar al Republicii Moldova, ca parte integrantă a
sistemului de finanţe publice, verigile de gestiune a resurselor financiare publice, la care se
mobilizează veniturile, sunt: bugetul de stat, bugetele locale (ale unităţilor administrativ-teritoriale),
bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile extrabugetare, fondul asigurărilor obligatorii de
asistenţă medicală. Acest sistem unitar şi corelat de fonduri evidenţiază fluxurile financiare publice
de formare a veniturilor fiscale şi nefiscale şi de repartizare a acestora pe destinaţii, în conformitate
cu nevoile sociale şi cu obiectivele de politică financiară la nivel macroeconomic.
Bugetul în Republica Moldova, ca şi în orice alt stat, este un plan financiar care este
reglementat, în mod obligatoriu, de către organele de stat, prin intermediul următoarelor acte
normative :
Legea nr.847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar [1];.
Legea nr.397 – XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale [6];
Legea nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de
achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală [7];
După anul 1989, sistemul bugetar al ţării este organizat într-o concepţie nouă, impusă de
economia de piaţă, renunţîndu-se la forma bugetului unic de stat, derivată din planul naţional unic,
instrument al centralismului excesiv. În anul 1991, Republica Moldova trece la un sistem de trei
bugete distincte, care sunt elaborate, aprobate şi executate în condiţii de deplină autonomie: bugetul
de stat, bugetul administraţiei locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat. Astfel, se introduce o
noţiune nouă, aceea de buget public.
În cazul Republicii Moldova, ca stat unitar, sistemul său bugetar se încadrează în tipologia statelor
cu structură administrativă unitară, iar nevoile de resurse bugetare la nivelul statului, respectiv al
autorităţilor locale, şi posibilităţile de acoperire a acestora sunt reflectate, în conformitate cu Legea
privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr. 847-XIII din 24.05.96, în ansamblu, prin bugetul public
naţional [1]. Articolul 2 din această lege stipulează că sistemul bugetar este un sistem unitar de bugete şi
fonduri, care constituie bugetul public naţional (în baza modificărilor din 2005), cuprinzînd:
a) bugetul de stat;
b) bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;
d) fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
Bugetul de stat reflectă, prin indicatorii săi, relaţiile financiare exprimate de cheltuielile
corespunzătoare realizării obiectivelor şi acţiunilor de interes naţional, respectiv resursele financiare
mobilizate la dispoziţia statului (Guvernului). Între categoriile de cheltuieli incluse în acest buget,
se remarcă cele pentru realizarea acţiunilor considerate de importanţă naţională în domeniile social-
cultural, apărarea ţării, protecţia socială etc., iar dintre formele sub care se regăsesc resursele
78
curente (ordinare) se disting impozitele (directe şi indirecte), în timp ce, ca formă a resurselor
extraordinare, se apelează, de regulă, la împrumuturile de stat.
Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) evidenţiază, la rîndul lor, relaţiile
financiare corespunzătoare cheltuielilor pentru acţiuni specifice colectivităţilor locale, respectiv cele
aferente formării veniturilor proprii sau sumelor ce se primesc de la bugetul superior (de stat sau cel
al raionului/municipiului respectiv). Bugetele UAT asigură cu resurse financiare efectuarea
măsurilor pentru satisfacerea necesităţilor social-economice şi culturale ale populaţiei şi pentru
dezvoltarea teritoriului din subordine. Autorităţile administraţiei publice locale beneficiază de
autonomie financiară şi au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea activităţilor
publice locale, exercitîndu-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat.
Unităţile administrativ-teritoriale (precum şi bugetele lor) sunt de două niveluri:
- autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I, care sunt constituite şi activează pe
teritoriul satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor) pentru promovarea intereselor şi soluţionarea
problemelor colectivităţilor locale.
- autorităţile administraţiei publice locale de nivelul II, care sunt organizate şi îşi desfăşoară
activitatea pe teritoriul raioanelor, municipiilor şi altor unităţi teritoriale, pentru promovarea
intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei UAT respective.
Reglementarea finanţelor publice locale se realizează prin Legea nr.397-XV din 16.10.2003
privind finanţele publice locale, fiind structurate în nivelul întîi şi nivelul doi, pornind de la reforma
administrativ-teritorială efectuată în Republica Moldova conform prevederilor Legii nr.746-XV din
27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi a Legii
nr.436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală.
Bugetele administrativ-teritoriale (UAT), ca şi oricare alte bugete, se constituie din venituri şi
cheltuieli [66, p. 74]. Conform cadrului legal, UAT îşi elaborează şi îşi aprobă bugetele anuale
proprii în limita resurselor financiare disponibile, care se formează din:
● veniturile proprii, formate din impozitele şi taxele locale, prevăzute pe fiecare teritoriu în
parte, în conformitate cu Codul Fiscal şi se virează direct şi integral la bugetele respective.
● mijloacele speciale, acestea reprezentînd veniturile instituţiei publice, în condiţiile autorizate
prin acte normative, de la efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor contra plată, precum şi din
donaţiile, sponsorizările şi din alte mijloace băneşti intrate legal în posesia instituţiei publice.
● defalcările de la veniturile generale de stat, conform normativelor procentuale stabilite prin
legea bugetară anuală.
● transferurile de la bugetul de stat, acestea fiind mijloacele financiare alocate, conform
prevederilor legale, cu titlu definitiv şi în sumă absolută, de la bugetul de stat la bugetele
raionale, sau de la bugetele raionale către bugetele locale pentru nivelarea posibilităţilor
79
financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale, în scopul asigurării exercitării anumitor funcţii
publice, finanţării domeniilor de activitate, ce sunt de competenţa autorităţilor publice locale
sau în alte scopuri speciale.
● fondurile speciale, reprezintă mijloacele băneşti rezervate pentru susţinerea unor programe
de interes local, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Cheltuielile anuale ale bugetelor UAT intră în responsabilitatea autorităţii reprezentative şi
deliberative respective şi se aprobă numai în limita resurselor financiare disponibile. Competenţele
referitoare la efectuarea cheltuielilor publice sunt delimitate între bugetele UAT în temeiul Legii
privind administraţia publică locală. Acestea ţin de domeniul învăţămîntului, sănătăţii, culturii şi
artei, sportului şi acţiunilor pentru tineret etc.
Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) cuprinde relaţiile financiare exprimate prin
cheltuielile specifice acestui domeniu, concretizate în plata pensiilor, ajutoarelor şi indemnizaţiilor,
protecţiei sociale, respectiv prin veniturile caracteristice acestui domeniu, în primul rînd,
contribuţiile pentru asigurări sociale. Fiind o componentă a bugetului public naţional, BASS se
prezintă drept un plan financiar anual, în care se reflectă constituirea, repartizarea şi folosirea
fondurilor băneşti destinate protejării salariaţilor şi pensionarilor, precum şi familiilor acestora.
Separarea de bugetul de stat face posibilă utilizarea fondurilor proprii ale bugetului asigurărilor
sociale de stat pentru protecţia cetăţenilor, iar dacă, la sfîrşitul exerciţiului financiar, rămîn resurse
neutilizate, acestea se raportează în bugetul anului următor.
Sursele de alcătuire a veniturilor bugetului asigurărilor de stat îşi au originea în: contribuţii
pentru asigurările sociale; contribuţii parţiale ale salariaţilor la obţinerea biletelor pentru odihnă sau
tratament; contribuţii diferenţiate ale pensionarilor la obţinerea biletelor pentru tratament;
contribuţii pentru ajutorul de şomaj, alocaţia de sprijin şi ajutorul de integrare profesională; alte
venituri.
Cheltuielile bugetare pentru asigurările sociale de stat sunt orientate spre achitarea: pensiilor
pentru munca desfăşurată pînă la depăşirea limitei de vîrstă; pensiilor de invaliditate, ce se acordă
pentru pierderea capacităţii de muncă din cauza accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară de muncă; indemnizaţiilor de maternitate şi
indemnizaţiilor pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav; prestaţiilor pentru
prevenirea îmbolnăvirilor; ajutorului de şomaj; altor cheltuieli.
Fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM). Asigurarea obligatorie de
asistenţă medicală reprezintă un sistem garantat de stat de apărare a intereselor populaţiei în
domeniul ocrotirii sănătăţii prin contribuirea, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri
băneşti destinate pentru acoperirea cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea
evenimentelor asigurate.
80
Sistemul bugetar al Republicii Moldova reprezintă un sistem unitar şi corelat de fonduri, care
evidenţiază fluxurile financiare publice de formare a veniturilor fiscale şi nefiscale şi de repartizare
a acestora pe destinaţii, în conformitate cu nevoile sociale şi cu obiectivele de politică financiară la
nivel macroeconomic. Perioada 2003-2007 este marcată de acţiuni continue de elaborare a
strategiilor naţionale, al cărei element iniţial a constituit Strategia de Creştere Economică şi
Reducere a Sărăciei aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.524 din 24.04.2002. În cadrul acestei
strategii, un compartiment separat este destinat reformelor prevăzute în domeniul politicii bugetar-
fiscale, miza punîndu-se pe realizarea unui document specific cu caracter strategic pentru domeniul
respectiv – Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM) – a cărui elaborare, sub egida experţilor
din Marea Britanie, a început în 2002, realizîndu-se revizuirea lui anuală. Acest instrument de
planificare bugetară de perspectivă a devenit parte integră a ciclului bugetar anual şi oferă o
perspectivă de trei ani în planificarea bugetului.
În concluzie, dezvoltarea sistemului financiar al R. Moldova a fost iniţiată odată cu trecerea la
mecanismele funcţionării economiei de piaţă prin crearea structurii proprii şi instituirea cadrului
legal privind desfăşurarea tuturor activităţilor financiare, modificîndu-se continuu în corelaţie cu
condiţiile şi evoluţia economiei naţionale. Analiza formării structurii sistemului financiar şi a
reglementării acesteia a permis sublinierea mai multor etape în dezvoltarea sectorului bancar, a
pieţei de capital, a asigurărilor şi a sectorului public. Concluzia generalizatoare se referă la
schimbările impunătoare începînd cu anul 2003, atît în ceea ce presupune structura fiecărei
componente a sistemului financiar, cît şi în actele normative de reglementare a activităţilor
financiare.
3.2. Tendinţele actuale în dezvoltarea sistemului bugetar al Republicii Moldova Nivelul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetare diferă de la un stat la altul şi de la o
perioadă la alta, în funcţie de nivelul de dezvoltare economică a ţării respective, de condiţiile social-
politice interne, de conjunctura internaţională.
Veniturile bugetare depind de impozitele plătite de contribuabili şi de realizarea resurselor
bugetare, care se află într-o relaţie de interdependenţă şi intercondiţionare. La rîndul său, finanţarea
cheltuielilor publice reprezintă atragerea, la fondurile statului, a unei părţi din Produsul Naţional
Brut. La constituirea veniturilor bugetare, participă societăţile comerciale, regiile autonome,
instituţiile publice, alte persoane juridice şi persoanele fizice, indiferent dacă sunt rezidente sau
nerezidente. Nivelul prelevărilor obligatorii este, în mare parte, condiţionat de mărimea cheltuielilor
publice, deoarece constituie sursa principală de finanţare [78, p.46]. Însă, prelevările obligatorii nu
81
reprezintă unica sursă. Analiza ponderii prelevărilor obligatorii şi a deficitului public în Produsul
Intern Brut indică efortul făcut de stat pentru finanţarea cheltuielilor sale. Ponderea relativ redusă a
prelevărilor obligatorii în PIB determină o pondere mai mare a deficitelor publice [65, p.46].
Opţiunea pentru o anumită repartizare a veniturilor şi cheltuielilor între verigile sistemului
bugetar are o conotaţie politică, deoarece reflectă modul de repartizare a atribuţiilor între autorităţile
publice situate la diferite eşantioane, precum şi raporturile de dependenţă sau independenţă
existente între organele administrative centrale şi locale în plan financiar. Privită din acest punct de
vedere, structura veniturilor bugetului public naţional în dinamică este prezentată în figura 3.1.
05
1015202530
%
2003 16,5 7,5 7,1 2,8
2004 17,5 6 7,8 3,2
2005 21,6 5,8 8,1 3,2
2006 22,4 5,5 8,4 3,4
2007 24,5 5,7 8,2 2,9
2008 23,7 4,6 8,6 2,9
Veniturile BS Veniturile BL Veniturile BASSVenituri
extrabugetare
Fig. 3.1. Ponderea veniturilor fiecărei verigi a Bugetului Public Naţional în PIB
Sursa: realizat de autor în baza datelor tabelului A8.2. Datele tabelului A8.2. reflectă ponderea semnificativă a veniturilor totale acumulate la
dispoziţia statului, care înregistrează o creştere continuă de la 34,1%, în anul 2003, pînă la 41,6% în
PIB, în anul 2007, cu o mică descreştere în anul 2008 pînă la 40,6%. Se poate constată că, în
general, creşterea analizată a fost lină pînă în anul 2005, cînd se înregistrează un salt de 4,3 p.p.
Aceeaşi tendinţă de creştere se înregistrează la nivelul bugetului de stat (figura 3.2). Astfel,
ponderea veniturilor bugetului de stat în totalitatea veniturilor bugetare a constituit 48,4% în anul
2003, şi respectiv 58,4%, în anul 2008. Totodată, ponderea acestor venituri în PIB a prezentat o
creştere de la 16,5% în anul 2003, aproximativ cu 1 p.p, pînă în anul 2005, cînd se înregistrează o
majorare bruscă cu 4,1 p.p, atingîndu-se nivelul de 21,6% şi apoi 23,% în anul 2008.
Analiza datelor prezentate confirmă faptul că descentralizarea activităţii bugetare şi asigurarea
unei autonomii locale rămîn o problemă deschisă. În raporturile cu finanţele locale, se păstrează un
grad înalt de centralizare atît în formarea veniturilor, cît şi în repartizarea cheltuielilor. Astfel,
82
ponderea resurselor publice formate la nivelul bugetelor locale a cunoscut o descreştere substanţială
de la 22% în 2003 pînă la 17% în 2004, urmată de o scădere pînă la 14,5% în 2005, şi o evoluţie
constantă timp de doi ani, consecutiv, la nivelul de 13,6% în totalul veniturilor bugetare, după ce în
anul 2008 a mai scăzut pînă la 11,3%. Trebuie menţionat că nivelul acestor venituri, în anul 1995,
constituia 33,7%. Reducerea bazei financiare a organelor administraţiei publice locale nu permite
finanţarea corespunzătoare a cheltuielilor pentru realizarea programelor economice, sociale şi
administrative pe plan local.
0102030
40506070
%
2003 48,4 22,0 21,0 8,4
2004 49,2 17,0 22,0 9,1
2005 54,0 14,5 20,2 8,1
2006 55,2 13,6 20,7 8,4
2007 58,7 13,6 19,5 6,8
2008 58,4 11,3 21,4 7,2
Veniturile BS Veniturile BL Veniturile BASS Venituri extrabugetare
Fig. 3.2. Ponderea veniturilor acumulate în cadrul fiecărei verigi în veniturile totale ale Bugetului
Public Naţional. Sursa: realizat de autor în baza datelor A8.2
Veniturile Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat constituie, în medie, 20,8% din totalul
veniturilor bugetare. Veniturile BASS sunt formate din cotele de asigurare socială obligatorie,
constituind 80,8%, şi, anual, sunt suplimentate cu transferuri de la buget, care, în ultimii ani, au
constituit circa 18,1%. Totodată, veniturile din activitatea antreprenorială, din dobînzi la depozite
bancare şi din plasarea mijloacelor bugetare în hîrtii de valoare de stat constituie aproximativ 1%
din totalul veniturilor acestui buget.
Introducerea noului sistem de asistenţă medicală, începînd cu anul 2004, a condus la crearea
fondului distinct de asigurări obligatorii de asistenţă medicală, veniturile căruia au constituit 1% în
PIB, în primul an, urmînd o creştere treptată pînă la 1,9% în anul 2008.
Consecinţele economice şi sociale, pe care le determină politica bugetar-fiscală, depind de
amploarea distribuirii-redistribuirii produsului intern brut. Deci, este necesară prezentarea imaginii
pe care bugetul naţional o oferă asupra proporţiei de redistribuire a PIB (tabelul 3.1). Astfel, în
ultimii ani, veniturile totale ale sistemului bugetar au variat între 34,1% şi 41,8% din produsul
83
intern brut, partea covîrşitoare a acestora fiind mobilizată prin metode fiscale, constituind, în medie,
85,8%. Totodată, se înregistrează creşterea, de la an la an, a ponderii veniturilor fiscale în PIB, de la
27,2% în 2003 pînă la 36% în anul 2008 (avînd un salt de pînă la 37,1% în anul 2007).
Tabelul 3.1. Redistribuirea produsului intern brut prin intermediul bugetului public naţional, în perioada 2003-2008.
Indicatorii 2003 2004 2005 2006 2007 2008 PIB, mln. lei 27619 31992 36755,3 44068,8 53353,7 62840,3 - în % faţă de anul precedent 106,3 107,4 107,5 104,8 103,0 107,2 Venituri publice totale, mln.lei 9430,1 11407,6 14694,9 17847,8 22292,0 25516,9
Ponderea veniturilor totale în PIB, % 34,1 35,6 39,9 40,5 41,8 40,6 - din care veniturile fiscale, % 79,8 84,6 83,0 89,9 88,8 88,6 Ponderea veniturilor fiscale în PIB, 27,2 30,1 32,04 35,9 37,1 36,0
Sursa: calculat de autor în baza rapoartelor anuale ale Ministerului Finanţelor pe anii 2003-2008.
Un asemenea grad de redistribuire a PIB, prin intermediul bugetului public naţional, situează
Republica Moldova la limita inferioară, împreună cu România, Ţările Baltice, Grecia, Bulgaria,
Polonia, comparativ cu ţările dezvoltate, unde veniturile au reprezentat între 40-50% din PIB (figura
2.15).
În ceea ce priveşte structura veniturilor fiscale, în ţara noastră, se remarcă tendinţa generală de
scădere a ponderii impozitelor directe şi tendinţe neuniforme în cele indirecte (figura 3.3).
0
5
10
15
20
25
30%
54
56
58
60
62
64
66%
Impozite directe 21,1 24,3 17,0 17,8 17,2 13,0Impozite indirecte 62,8 64,4 58,0 58,9 57,8 62,7
2003 2004 2005 2006 2007 2008
Fig. 3.3. Ponderea impozitelor directe şi indirecte în totalul veniturilor bugetului de stat şi ale
bugetelor locale ale Republicii Moldova
Sursa: realizat de autor în baza rapoartelor anuale ale Ministerului Finanţelor al R. Moldova pe anii 2003-2008.
Astfel, datele figurii 3.3. arată că, în primii doi ani, s-a înregistrat o tendinţă de creştere
nesemnificativă a ponderii impozitelor directe – de la 21,1% în 2003 pînă la 24,3% în 2004. Însă,
începînd cu 2005, survine o scădere bruscă cu peste 7 puncte procentuale, ajungînd pînă la 17,0% în
84
2005 şi apoi pînă la 13,0% în 2008. În acelaşi timp, se observă creşterea vertiginoasă a impozitelor
indirecte, de la 62,8% în 2003 pînă la 64,4% în 2004, succedată de o descreştere treptată pînă la
57,8% în 2007 şi apoi de o creştere foarte însemnată în anul 2008 pînă la 62,7%.
Impozitele indirecte pot fi prezentate drept exemplu clasic, în care subiectul impozitării nu
coincide cu purtătorul impozitului. Din punct de vedere juridic, impozitele indirecte sunt plătite de
către agenţii economici, care produc sau realizează mărfuri şi servicii, dar se recuperează după
comercializarea mărfurilor, adică sunt suportate de către consumatori. În consecinţă, aceste
impozite nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele reale, reducînd puterea de cumpărare a
consumatorului.
0
20
40
60
80
100%
TVA 67,2 70,9 71,3 76,5 76,8 77,0Accize 21,3 18,8 18,1 13,2 14,1 13,3Venituri din activitateaexternă
11,4 10,3 10,6 10,3 9,1 9,7
2003 2004 2005 2006 2007 2008
Fig. 3.4. Dinamica principalelor categorii de impozite şi taxe în totalul impozitelor indirecte ale
bugetului de stat şi ale bugetelor locale din R. Moldova
Sursa: realizat de autor în baza rapoartelor anuale ale Ministerului Finanţelor al R. Moldova pe anii 2003-2008.
Analiza structurii impozitelor indirecte (figura 3.4) poate evidenţia următoarele:
- TVA ocupă un loc important în formarea veniturilor bugetare, constituind circa 73% din
totalul impozitelor indirecte sau 43.9% din totalul veniturilor bugetului de stat şi bugetelor locale
(deşi, în perioada analizată, manifestă tendinţă de majorare); oscilaţiile survenite pe parcursul
perioadei analizate se explică prin schimbările legislative, influenţa factorilor de conjunctură şi prin
ponderea înaltă a restanţelor la plata TVA;
- accizele deţin o pondere medie de 16,5% în totalul impozitelor indirecte sau 11,6% în
volumul total al veniturilor bugetului de stat şi alebugetelor locale, evoluţia fluctuantă se datorează,
în special, modificărilor legislative privind cotele (atît de la an la an, cît şi în decursul fiecărui an).
În ultimii ani, se constată o tendinţă descrescătoare, ponderea acestor venituri în totalul impozitelor
indirecte micşorîndu-se de la 21,3% în 2003 la 13,3% în anul 2008;
- încasările veniturilor din activitatea economică externă sunt influenţate de politica
economică externă promovată, de stabilitatea cursului de schimb şi de situaţia existentă în comerţul
exterior. Schimbările din această activitate determină oscilaţiile colectărilor la buget ale taxelor
85
vamale şi ale celor consulare, care reprezintă circa 10% în totalul impozitelor indirecte (în perioada
analizată avînd o tendinţă de micşorare).
Urmărind ponderile principalelor categorii de impozite directe în totalul acestora (figura 3.5),
se constată tendinţa crescătoare a ponderii impozitului pe veniturile persoanelor juridice, care, de la
41,3% în 2003, a crescut la 47,2% în 2007, înregistrîndu-se cel mai înalt nivel din perioada
analizată.
0
10
20
30
40
50
60
70%
0
2
4
6
8
10
12
14%
Impozitul pe venit pers.jurid. 41,3 43,3 42,1 44,2 47,2 29,2Impozitul pe venit pers.fizice 44,6 44,0 45,7 46,2 45,1 60,2Impozitul funciar 11,9 10,6 10,3 7,9 5,9 8,0Impozitul pe bunurile imobiliare 2,2 1,8 1,9 1,7 1,8 2,6
2003 2004 2005 2006 2007 2008
Fig. 3.5. Dinamica principalelor categorii de impozite în totalul veniturilor directe bugetului de stat şi ale bugetelor locale ale R.Moldova
Sursa: realizat de autor în baza rapoartelor anuale ale Ministerului Finanţelor al R.Moldova pe anii 2003-2008.
Eforturile guvernanţilor sunt orientate spre mărirea colectărilor acestora printr-o politică de
reducere constantă a cotelor acestui impozit. Însă, începînd cu 1 ianuarie 2008, prin introducerea
cotei zero la acest tip de impozite, ponderea lor a scăzut brusc pînă la 29,2%.
Astfel, asistăm la modificarea cotei impozitului, începînd cu anul 1999, pînă la 28%, după
care urmează stabilirea cotei de 25% în 2002, de 22% în 2003, de 20% în 2004, de 18% în 2005,
respectiv de 15% în 2006-2007.
Ponderea impozitului pe venitul persoanelor fizice în totalul impozitelor directe a cunoscut o
tendinţă pozitivă de la 44,6% în 2003 pînă la 46,2% în 2006 (urmată de o diminuare în anul 2008
pînă la 45,1%), înregistrînd, în anumite perioade, niveluri mai scăzute, ca rezultat fie al
modificărilor la modul de calcul, fie al influenţei conjuncturii economice. Dintre persoanele fizice,
cea mai mare parte a poverii conjuncturale o suportă persoanele cu venituri medii obţinute sub
formă de salariu. Persoanele cu venituri mari dispun de mai multe metode de eschivare, inclusiv
cele legale. Un salt brusc a ponderii impozitului dat în totalul impozitelor directe, în anul 2008 pînă
la 60,2% este motivat prin scăderea ponderii impozitului pe veniturile persoanelor juridice.
Evoluţia impozitului funciar reprezintă, practic, o scădere constantă şi semnificativă, începînd
cu 2003, de la 11,9% pînă la 5,9% în anul 2007 în totalul impozitelor directe. Ponderea cea mai
86
redusă în totalul impozitelor directe revine impozitului pe bunurile imobiliare, constituind, în
medie, 2,0% în totalul impozitelor directe şi se justifică prin modul de determinare a bazei
impozabile, care, în cazul unor bunuri, este de 100 de ori mai mică decît baza reală care s-ar obţine,
dacă s-ar aplica valoarea de piaţă a acestor bunuri.
Tendinţa generală de reducere a ponderii veniturilor fiscale începînd cu anul 2004 (figura 3.5)
are la bază o serie de factori, dintre care cei mai importanţi se referă la:
- evaziunea fiscală de proporţii;
- consecinţele influenţei embargoului Federaţiei Ruse asupra producţiei agricole şi a
exportului de vinuri;
- modificările ce survin în aplicarea Codului Fiscal în fiecare an, cît şi pe parcursul anului.
Tendinţa actuală de formare a veniturilor bugetare, pe seama impozitelor indirecte, nu poate fi
pozitivă pentru ţara noastră, întrucît afectează populaţia cea mai vulnerabilă, impactul cărora este
dificil de identificat de către populaţie. Astfel, sistemul fiscal al Republicii Moldova nu este neutru în
raport cu contribuabilii care se află în situaţii economice egale [103, p 136]. Opţiunea Guvernului în
favoarea acestor impozite se justifică prin faptul că contribuabilii consideră achitarea lor drept plată
pentru produse, că este mai dificilă evaziunea fiscală, creşte indicele colectării concomitent cu
micşorarea cheltuielilor legate de administrarea acestor impozite, de lipsa efectelor stimulative.
Problemele din sfera finanţelor publice se acutizează din ce în ce mai mult: un anumit număr de
întreprinderi suportă o povară tot mai mare şi, în acelaşi timp, sistemul bugetar nu poate să asigure un
volum minim necesar de resurse financiare. Or, povara fiscală suportată de către plătitorii disciplinaţi
corespunde standardelor ţărilor dezvoltate, însă sistemul fiscal al ţării noastre presupune şi un nivel înalt
al intervenţiei fiscale. Întreprinderile obţin micşorarea nivelului efectiv al impunerii prin acumularea
obligaţiilor faţă de buget [103, p. 137].
Politica în domeniul cheltuielilor publice stabileşte mărimea, destinaţia şi structura optimă a
acestor cheltuieli, defineşte obiectivele care trebuie atinse prin efectuarea diferitelor categorii de
cheltuieli, precizează căile, metodele şi instrumentele ce trebuie folosite pentru ca obiectivele
respective să fie realizate cu minimum de efort financiar [83, p 112].
La stabilirea obiectivelor, ce trebuie atinse prin anumite cheltuieli, se porneşte de la
necesităţile economice şi sociale puse prioritar pe seama resurselor financiare publice. Determinarea
corectă a opţiunilor şi priorităţilor, în fiecare etapă, este destul de importantă, deoarece ea
influenţează ritmul creşterii economice, gradul de satisfacere a necesităţilor de trai, materiale şi
spirituale, ale populaţiei etc. Constituirea unor corelaţii optime între genurile de cheltuieli publice –
învăţămînt, sănătate, asigurări sociale, cultură, servicii publice generale, acţiuni economice, apărare
– se face în dependenţă de structura economiei, tradiţiile din societate, tendinţele existente, opţiunile
organelor de decizie etc.
87
Cît priveşte politica statului în domeniul cheltuielilor bugetare, este necesară urmărirea evoluţiei
acestor cheltuieli ca mărime, destinaţie şi structură. Tabelul A9.3, precum şi figura 3.6, ilustrează
mărimea şi structura cheltuielilor publice la nivelul Bugetului Public Naţional. Din datele tabelului,
rezultă că cheltuielile publice globale au crescut constant, ca pondere în PIB, de la 33,1% în anul 2003
la 41,6% în 2008, ceea ce se datorează politicii promovate de către autorităţi. Aceeaşi tendinţă au
urmat, practic, toate cheltuielile sistemului bugetar.
0
5
10
15
20
25
30%
2003 15,4 11,0 10,2 7,8 2,6 0,04
2004 16,9 11,8 9,1 8,6 2,6 2,9
2005 19,0 11,8 10,3 10,0 2,8 3,0
2006 20,8 17,3 10,9 9,9 2,5 3,4
2007 26,7 15,4 10,5 9,8 2,9 3,6
2008 26,2 17,2 10,2 10,0 2,4 4,1
Cheltuielile BS total
Cheltuielile BS fără tr. Cheltuielile BL
Cheltuielile BASS
Cheltuielile extrabugetare
Cheltuielile FAOAM
Fig. 3.6. Dinamica ponderii cheltuielilor verigilor Bugetului Public Naţional în Produsul Intern Brut
Sursa: realizat de autor în baza datelor din anexa 9 Astfel, în ultimii ani, ponderea cheltuielilor bugetului de stat în PIB a constituit, în medie,
20,8%, ponderea cheltuielilor bugetelor locale – 14,1%, ponderea cheltuielilor bugetului
asigurărilor de stat – 9,4%, ponderea cheltuielilor extrabugetare - 2,6% şi a fondului de asigurări
obligatorii de asistenţă medicală - 2,8%.
În totalul cheltuielilor publice, ponderea principală revine cheltuielilor bugetului de stat,
care, în anii 2003-2007, au constituit între 46,5% şi 63,6%, urmînd o descreştere nesemnificativă
pînă la 63,0% în anul 2008 (figura 3.7). Însă, transferurile către alte verigi bugetare sunt
semnificative, oscilînd între 10,0 (în anul 2003) şi 34,2% (în anul 2008) din cheltuielile bugetului de
stat.
Ponderea cheltuielilor bugetelor locale în totalul cheltuielilor bugetare reflectă o evoluţie
descrescătoare de la 30,2% în anul 2003 pînă la 24,6% în 2008. Cheltuielile bugetului asigurărilor
sociale de stat deţin, practic, aceeaşi pondere pe întreagă perioadă analizată, fără oscilaţii, în jurul
88
valorilor de 24%, iar pentru fondurile extrabugetare se observă o diminuare de la 7,8% pînă la 5,7%
în totalul cheltuielilor bugetare.
0
1020
3040
5060
70%
2003 46,5 33,3 30,2 23,7 7,8 0,12004 48,1 33,5 26,0 24,6 7,6 8,32005 50,0 31,1 27,1 26,5 7,3 8,02006 51,0 42,4 26,7 24,4 6,1 8,32007 63,6 36,8 25,1 23,4 7,0 8,52008 63,0 41,4 24,6 24,2 5,7 9,8
Cheltuielile BS total
Cheltuielile BS fără tr.
Cheltuielile BL
Cheltuielile BASS
Cheltuielile extrabugetare
Cheltuielile FAOAM
Fig. 3.7. Dinamica ponderii cheltuielilor fiecărei verigi bugetare
în cheltuielile totale ale Bugetului Public Naţional Sursa: realizat de autor în baza datelor din Anexa 9
Caracterul social al politicii financiare în domeniul cheltuielilor bugetare în Republica
Moldova, a fost proclamat de fiecare Guvern. Orientarea resurselor financiare ale statului spre
principalele obiective se poate observa urmărind în dinamică structura principalelor categorii de
cheltuieli ale bugetului public naţional, după destinaţia funcţională, prezentate în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2. Structura cheltuielilor BPN al Republicii Moldova, % Indicatorii 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Cheltuieli totale 100 100 100 100 100 100 1.Cheltuieli cu destinaţie generală 6,6 6,6 6,6 5,8 5,6 5,4 2.Activitatea externă 1,9 1,4 1,8 1,3 1,2 1,1 3. Justiţia 0,8 0,8 0,9 1,0 1,0 1,1 4. Organele de drept, apărarea şi securitatea naţională 8,1 7,0 6,6 6,7 6,8 6,7
5 Acţiuni social-culturale, din care: 62,4 62,5 63,3 63,2 62,6 65,4 a) învăţămînt 20,1 19,2 19,3 20,1 19,0 19,8 b) cultura, arta 2,2 2,4 2,3 2,7 2,5 2,4 c) ocrotirea sănătăţii 11,9 11,9 11,3 11,7 11,7 13,0 d) asistenţă socială 28,0 29,0 30,4 28,7 29,4 30,2
6. Acţiuni economice 10,9 12,0 14,1 15,1 17,1 14,4
7. Cheltuieli deservirea datoriei de stat, total 6,3 6,9 3,4 2,4 2,7 2,8 8. Alte cheltuieli 3,0 2,8 3,3 4,5 3,0 3,1 Sursa: Rapoarte anuale ale Ministerului Finanţelor şi ale Biroului Naţional de Statistica al Republicii Moldova pe anii 2003-2008.
89
Astfel, cheltuielile pentru acţiunile social-culturale deţin o pondere semnificativă pe întreaga
durată analizată, oscilînd în jurul nivelului de 63,2%. Cheltuielile pentru acţiunile economice au
înregistrat o creştere de la 10,9% în 2003 pînă la 17,1% în 2007, urmînd o descreştere pînă la 14,4%
în anul 2008. Cheltuielile pentru activitatea economică externă nu au înregistrat modificări
semnificative, ponderea lor fiind, în medie, de 1,5% în totalul cheltuielilor bugetare, însă, se
observă un tendinţă descrescătoare începînd cu anul 2005 pînă la 1,1% în 2008.
Analiza mai complexă a structurii cheltuielilor publice denotă faptul că ponderea cea mai
mare în totalul cheltuielilor statului revine asigurării şi asistenţei sociale, care deţinea 30,42% în
2005 din totalul cheltuielilor, în 2006 s-au redus cu 1,73 p.p., apoi în 2007 şi 2008, iar au crescut
pînă la 29,4% şi, respectiv 30,2%. După care urmează învăţămîntul cu 19-20%, care, în dinamică,
se modifică nesemnificativ şi cu 11,9% ocrotirea sănătăţii. Serviciile de stat cu destinaţie generală
sunt în scădere de la 6,59%, în 2005, la 5,47% în 2008. Au oscilat cheltuielile pentru menţinerea
ordinii publice şi securitatea naţională (în jurul a 6,7%) şi pentru agricultura, gospodăria silvică,
gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor (în jurul de 14%). Dacă analizăm evoluţia cheltuielilor
publice, care sunt într-o continuă creştere şi numărul populaţiei R. Moldova, care este în scădere,
atunci putem constata că cheltuielile ce revin la un locuitor s-au majorat, în 2008, de 1,72 ori, fiind
de 6692,51 lei, dintre care 1970,06 sunt pentru asigurare şi asistenţă socială, 1272 lei pentru
învăţămînt, 787 lei pentru ocrotirea sănătăţii, 169 lei pentru cultură, artă, sport şi acţiuni pentru
tineret, 183 lei pentru acoperirea datoriei de stat.
Analizînd cheltuielile pentru acţiuni sociale, prezentate în figura 3.8, putem observa că
învăţămîntului i-au fost alocate, din fonduri publice, sume echivalente cu 6,6%-8,2% din PIB, iar
media de 7,5% din PIB situează Republica Moldova pe primele locuri între ţările post-tranzitorii.
0
3
6
9
12
15%
Învăţămînt 6,6 6,8 7,2 8,2 7,9 8,2Ocrotirea sănătăţii 3,9 4,2 4,2 4,8 4,9 5,4Asistenţa socială 9,3 10,2 11,3 11,7 12,3 12,6
2003 2004 2005 2006 2007 2008
Fig. 3.8. Ponderea principalelor categorii de cheltuieli pentru acţiuni sociale în PIB Sursa: realizat de autor în baza rapoartelor anuale ale Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova pe anii 2003-2008.
90
Însă, situaţia reală, existentă în acest sector, arată insuficienţa resurselor financiare, exprimată
prin salarii mici, neasigurarea cu materiale didactice, condiţii antisanitare, imposibilitatea efectuării
reparaţiilor capitale etc., în special, în învăţămîntul preşcolar şi mediu.
Ocrotirea sănătăţii constituie un alt domeniu de interes major pentru societatea noastră, care a
rămas fără acoperire în activitatea practică. Sumele cheltuite pentru sănătate, în perioada analizată,
au reprezentat între 3,9% şi 5,4% din PIB. Transformînd aceste sume ca medie pe un locuitor, se
obţin aproximativ 710 lei/locuitor în 2008. Se poate constata că tendinţa de creştere a acestui
indicator este favorabilă şi se datorează unor reforme în acest domeniu, însă rămîne actuală
problema calităţii serviciilor medicale. De asemenea, putem menţiona că, în această perioadă,
preţurile au crescut, în medie, cu 93%, iar pentru medicamente de 3 ori, astfel, creşterea reală a
cheltuielilor este mult mai mică.
Cheltuielile privind asistenţa socială deţin o pondere însemnată în totalul cheltuielilor sociale
şi au înregistrat o creştere de la 9,3% în 2003 pînă la 12,6% în 2008. Transformînd aceste sume ca
medie pe un locuitor, obţinem circa 1778 lei/locuitor în 2008. O asemenea creştere a acestui
indicator este benefică şi situează Republica Moldova alături de alte ţări ale Europei de Est.
În structura cheltuielilor bugetului de stat, un loc important îl ocupă cheltuielile privind
deservirea datoriei de stat. Angajarea împrumuturilor interne şi externe pentru acoperirea deficitului
bugetar, precum şi pentru rambursarea la scadenţă a împrumuturilor şi efectuării altor finanţări din
buget, destinate, în special, consumului, au condus la creşterea îndatorării Guvernului. Povara
datoriei publice, îmbrăcînd forma dobînzilor, comisioanelor şi a altor cheltuieli finanţate de la
buget, a cunoscut o evoluţie accelerată. În perioadă analizată, datoria publică efectivă a provenit, în
proporţie covîrşitoare, din împrumuturile externe şi, într-o măsură mai mică, de la cele interne
(tabelul 3.3).
Astfel, în perioada analizată, asistăm la o creştere constantă a datoriei de stat interne în
valori absolute de la 2920,4 mln. Lei, în 2003, la 3790,2 mln.lei, în 2006 (în continuare fiind puţin
micşorată în anii 2007 şi 2008), în timp ce ponderea sa în PIB scade pe parcursul aceleiaşi perioade
de la 10,6% la 5,6%.
Tabelul 3.3. Dinamica datoriei publice administrate de guvern şi ponderea în PIB
Indicatorii 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Mărimea datoriei de stat interne, mln.lei 2920,4 3714,1 3787,1 3790,18 3748,66 3509,9
- ponderea în PIB,% 10,6 11,6 10,1 8,5 7,0 5,6 Mărimea datoriei de stat externe, mln. USD 808,93 699,42 657,6 718,23 765,8 778,5
- ponderea în PIB, % 38,7 27,2 22,4 20,7 16,2 12,9 Ponderea datoriei publice totale în PIB, % 49,3 38,8 32,5 29,2 23,3 18,5
Sursa: elaborat în baza datelor Ministerului Finanţelor al R.Moldova din perioada 2003-2008.
91
Ponderea datoriei de stat externe a constituit 49,3% în PIB în 2003 şi 12,9% în 2008. În anii
2007-2008, scăderea bruscă a ponderii datoriei de stat în PIB, în special a celei externe pînă la
12,9%, se datorează, în principal, deprecierii cursului dolarului american şi creşterii Produsului
Intern Brut.
Analizînd evoluţia situaţiei în perioada 2003-2008 (tabelul 3.4), observăm o stabilitate relativă
a soldului bugetului public naţional. Astfel, se înregistrează solduri pozitive nesemnificative pînă în
anul 2006. În ultimii trei ani, se înregistrează deficite, în mărime medie de aproximativ 0,5% în
PIB.
Tabelul 3.4. Dinamica veniturilor, cheltuielilor şi a excedentului (deficitului) public naţional Indicatorii 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Veniturile bugetului, mln lei 9430,1 11321,8 14527,3 17847,8 22292,0 25516,9 Ponderea în PIB, % 34,1 35,3 38,6 40,5 41,8 40,6 Cheltuielile bugetului, mln lei 9147,3 11252,3 13949,3 17973,9 22415,6 26146,9 Ponderea în PIB, % 33,1 35,1 37,0 40,8 42,0 41,6
Excedentul (deficitul) bugetului, mln lei 282,8 69,5 578 -126,1 -123,6 -630,0
Ponderea în PIB, % 1 0,2 1,5 -0,3 -0,23 -1,0 Sursa: realizat de autor în baza rapoartelor anuale ale Ministerului Finanţelor din perioada 2003-2008.
În anii 2005-2007, ponderea veniturilor şi a cheltuielilor bugetului consolidat a cunoscut o
creştere absolută, care se justifică, în special, printr-o nouă abordare a sistemului bugetar şi
consolidarea indicatorilor bugetari în cadrul bugetului public naţional. Astfel, veniturile au
constituit 38,6% în 2005 şi 41,8% în PIB în anul 2007 (fiind puţin micşoraţi în anul 2008), iar
cheltuielile, respectiv, 37% şi 42,0%.
În perioada analizată, dinamica soldului global reflectă prezenţa unor elemente
destabilizatoare, ceea ce îşi lasă amprentă asupra întregului mecanism de bugetare. Deficitul
Bugetului Public Naţional în PIB a fost nesemnificativ şi s-a înregistrat în anii 2006-2008.
Totodată, în Republica Moldova, existenţa excedentului bugetar nu este condiţionată de surplusul
veniturilor publice, dar din lipsa surselor de finanţare în afara veniturilor bugetului şi necesitatea
onorării angajamentelor la datoria externă şi internă din contul veniturilor fiscale. În Republica
Moldova, se preconizează o menţinere a deficitului public la nivelul de 0,5% din PIB în perioada
2004–2010.
Trebuie menţionat că planificarea şi repartizarea sumelor, în aceste sfere, au fost efectuate
pornind de la datele anului precedent (deşi era evidentă insuficienţa şi ineficienţa lor), fără
urmărirea unor reforme, programe de susţinere sau de dezvoltare a lor. Elaborarea şi realizarea
Strategiei de consolidare a gestiunii finanţelor publice şi introducerea, începînd din 2002, a
Cadrului de Cheltuieli pe Termen Mediu pentru anii 2003-2005, precum şi pentru următoarele
perioade de timp, nu au condus la schimbări esenţiale în structura, dinamica şi eficienţa acestor
cheltuieli.
92
În această ordine de idei, analiza situaţiei în Republica Moldova denotă că perioada 2001-
2007 este marcată de acţiuni continue de elaborare a strategiilor naţionale. Începînd cu 2002,
Guvernul R.Moldova a iniţiat planificarea bugetului pe termen mediu. Acest instrument de
planificare bugetară a obţinut denumirea de Cadru de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM).10
Legea nr.847-XIII din 24.05.1996 cu privire la sistemul bugetar şi procesul bugetar (art.18)
prevede ca Ministerul Finanţelor să elaboreze, iar Guvernul să aprobe CCTM către 1 mai al fiecărui
an, obiectivele politicii bugetar-fiscale, pe anul bugetar imediat următor şi pe încă cel puţin 2 ani
ulteriori, precum şi cadrul de resurse şi de cheltuieli publice pe anii respectivi, inclusiv limitele de
cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice centrale. Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr.82 din 24.01.2006 cu privire la elaborarea Cadrului de cheltuieli pe termen mediu şi a
proiectului de buget [17] stabileşte aranjamentele organizatorice pentru elaborarea CCTM şi
cuprinde următoarele:
componenţa şi regulamentul Grupului Coordonator CCTM;
calendarul şi planul de acţiuni pentru elaborarea CCTM;
calendarul şi planul model de pregătire a CCTM pentru unităţile administrativ-teritoriale.
CCTM în Moldova are drept obiective principale:
1. Prezentarea unui cadru cuprinzător şi realist de resurse pentru planificarea şi managementul
cheltuielilor publice;
2. Sporirea previzibilităţii procesului de planificare bugetară, asigurînd astfel implementarea
durabilă a programelor guvernamentale într-o perspectivă pe termen mediu;
3. Îmbunătăţirea modului de alocare a resurselor, asigurînd o legătură mai strînsă între
programele de cheltuieli şi priorităţile de politici guvernamentale;
4. Repartizarea mai multor competenţe ministerelor şi autorităţilor publice în procesul de
alocare şi utilizare a resurselor publice.
În Republica Moldova, CCTM a evoluat în baza a patru elemente principale:
I. Cadrul macro-fiscal, care: (a) examinează modul în care evoluţia macroeconomică ar putea
afecta veniturile şi cheltuielile publice; şi (b) oferă o prognoză, pe termen mediu, a veniturilor,
cheltuielilor, deficitului bugetar şi a surselor de finanţare a acestuia.
II. Analiza aspectelor-cheie ce ţin de planificarea şi managementul bugetar – în anii precedenţi,
aceste aspecte s-au referit la analiza fondului de salarizare al sectorului public, managementul
investiţiilor publice şi finanţarea bugetelor UAT.
III. Analiza priorităţilor de cheltuieli – aceasta examinează modul în care politicile şi strategiile
guvernamentale ar trebui să influenţeze alocarea resurselor între şi în cadrul sectoarelor. 10 Conceptul CCTM a apărut în contextul reformei managementului finanţelor publice (MFP), desfăşurate în ţările Uniunii Europene şi în alte ţări democratice din Europa de Vest pe parcursul anilor ‘80 şi ‘90. Printre primele ţări care au aplicat CCTM în procesul bugetar sunt Noua Zeelandă, Marea Britanie şi Australia.
93
IV. Planurile de cheltuieli – reprezintă o divizare a cadrului de resurse în conformitate cu
priorităţile politicii de cheltuieli, şi care furnizează plafoane de resurse pe ramuri în cadrul cărora
autorităţile publice planifică activităţile lor şi elaborează, ulterior, bugetele detaliate.
În acest context, caracteristicile principale ale metodei CCTM constituie perspectiva, pe
termen mediu, în planificarea bugetară, legătura dintre priorităţile de politici şi alocarea resurselor;
precum şi accentul pe utilizarea eficientă a resurselor publice limitate [31].
Fig. 3.9. Legătura dintre politicile guvernamentale şi alocările de resurse publice.
Sursă: Ce este CCTM? Un ghid succint privind CCTM şi rolul acestuia în procesul de planificare a bugetului în Republica Moldova. Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova. Chişinău 2006.
În Republica Moldova, procesul CCTM a devenit o parte integră a ciclului bugetar anual şi
oferă o perspectivă de trei ani în planificarea bugetului. Acesta reprezintă o metodă strategică şi
cuprinzătoare de planificare a cheltuielilor publice, care cuprinde toate componentele Bugetului
Public Naţional, precum şi un instrument pentru a asigura legătura dintre politicile guvernamentale
şi alocările de resurse publice (figura 3.9). Totodată, trebuie să menţionăm că regula bugetar-fiscală
a Tratatului de la Maastricht a avut un impact semnificativ asupra ciclurilor bugetare în cadrul UE,
prin impunerea elaborării unor prognoze bugetare sub forma planurilor sau scenariilor pe termen de
3 ani. În acest context, se poate considera că introducerea CCTM în R. Moldova constituie un prim
pas în cadrul armonizării activităţilor de previziune din sectorul public la cerinţele şi standardele
europene.
În concluzie, urmărirea tendinţelor actuale în dezvoltarea sectorului bugetar al R.Moldova au
fost detrminate unele aspectele negative, printre care menţionăm formarea veniturilor bugetare pe
seama impozitelor indirecte, ceea ce afectează direct populaţia vulnerabilă. Fenomenul creşterii
ponderii impozitelor indirecte demonstrează incapacitatea economiei de a susţine actualul sistem de
impozitare directă, motiv pentru care statul apelează tot mai mult la impozitele indirecte, impactul
cărora este dificil de identificat de către populaţie. De asemenea, vorbind în termeni calitativi, se
observă o structură ineficientă a cheltuielilor publice.
94
În vederea perfecţionării politicii bugetar-fiscale în domeniul veniturilor, recomandăm
asigurarea unui nivel al veniturilor de stat, care ar permite finanţarea cheltuielilor publice, prin
extinderea, în continuare, a bazei fiscale, îmbunătăţirea metodelor de colectare a impozitelor;
asigurarea unei stabilităţi fiscale, de a nu schimba permanent legislaţia fiscală, fără a prevedea
termene reale de implementare a modificărilor.
În ceea ce priveşte optimizarea cheltuielilor publice, recomandările vizează: urmărirea creşterii
sistematice a eficienţei acestora, raţionalizarea şi implementarea pe scară mai largă a bugetării pe
programe; promovarea unei politici rezonabile de control al cheltuielilor publice; continuarea
procesului de perfecţionare a structurii bugetului şi asigurarea în legea bugetară anuală a
transparenţei cheltuielilor bugetului de stat; planificarea cheltuielilor în concordanţă cu strategiile
sectoriale şi determinarea volumului lor, pornind de la domeniile prioritare; stabilirea priorităţilor de
finanţare a sferei ocrotirii sănătăţii şi învăţămînt în funcţie de indicatorii demografici şi alocarea
mijloacelor în concordanţă cu aceştia; raţionalizarea cheltuielilor pentru întreţinerea administraţiei
publice centrale şi locale în condiţiile perfecţionării legislaţiei în vigoare.
3.3. Eficienţa sistemului bancar al Republicii Moldova Pentru realizarea practică a premizelor de dezvoltare a sistemului financiar, un rol pregnant
revine sectorului bancar, acesta fiind considerat şi element prioritar al întregii infrastructuri de piaţă.
În anii 90 situaţia economică şi social-politică, în Republica Moldova, a provocat instabilitatea
pieţei financiare, perturbînd şi activitatea sistemului bancar. Multe bănci au falimentat, ieşind din
cursă („Basarabia”, „Întreprizbank”, „Bancosind”, „Oguzbank”, „Bucuria”, sucursala băncii române
„Dacia Felix”, „Guineea”, „Vias”, „ICB Moldova”, „Banca Municipală Chişinău”,
„Businessbank”), altele, nici nu au reuşit să intre, fiind sortite la eşec încă de la bun început („BTR
Moldova”). Această perioadă a marcat sistemul bancar cu schimbări importante, cele mai relevante
fiind: (i) apariţia competitivităţii concurenţiale din partea instituţiilor financiare non-bancare
(companii de asigurare, de investiţii, fondul de pensii); (ii) diversificarea instrumentelor financiare
non-bancare de mobilizare a disponibilităţilor băneşti temporar libere (emisiunea valorilor
mobiliare); (iii) implementarea noilor categorii de hîrtii de valoare (certificatele de depozit şi
certificatele de economii, obligaţiuni, cambii bancare); (iv) apariţia instituţiilor financiar-creditare
non-bancare străine („Micro Entreprise Credit”, Consiliul Mondial al Uniunilor de Creditare
(WOCCU), „AGDIAS-Prim”).
În etapa constituirii sale, sistemul bancar autohton a trecut prin mai multe faze, printre care se
evidenţiază: privatizarea băncilor; restructurarea şi perfecţionarea bazei legislative; modificarea
structurală a conjuncturii pieţei; dezvoltarea şi extinderea reţelei bancare; evoluţia serviciilor şi
95
produselor bancare; implementarea noilor tehnici şi tehnologii informaţionale de deservire a
clientelei; penetrarea băncilor străine pe piaţa bancară naţională; influenţa procesului de integrare
europeană care se răsfrînge asupra alinierii sistemului de reglementare autohton la cel european etc.
Actualmente, sectorul bancar moldovenesc se află la frontiera dintre procesul de restructurare-
formare şi cel de consolidare. Nu putem afirma că numărul băncilor este o variabilă constantă, fapt
ce are implicaţii în plan economic, politic şi social. Şi aceasta pentru că falimentul unei bănci
deteriorează nu numai averea acţionarilor săi, ci şi cea a deponenţilor, precum şi loialitatea lor faţă
de întregul sistem bancar. Una din condiţiile de bază ale funcţionării normale a sectorului bancar
reprezintă existenţa unui sistem eficient de supraveghere, bazat pe un cadru legislativ adecvat,
aliniat la cerinţele de supraveghere prudenţială internaţionale.
Problema evaluării stabilităţii devine de o mare actualitate în condiţiile instabilităţii
economice continue (atît la nivel naţional, cît şi la nivel internaţional). Actualmente, pe plan
internaţional, crizele bancare au preluat forme deschise şi afectează, astfel, activitatea băncilor
comerciale cu care au încheiate relaţii corespondente (sistemul bancar american, a înregistrat
pierderi enorme în urma crizei ipotecare, care au avut consecinţe nefaste şi pentru unele bănci
comerciale europene care deţineau portofolii investiţionale în acest sector). Deci, de stabilitatea
fiecăreia din băncile comerciale existente depinde stabilitatea sistemului bancar, a pieţei financiare
şi, nu în ultima instanţă, a economiei ţării noastre. Viabilitatea, stabilitatea şi siguranţa băncii sunt
rezultatele activităţii eficiente din punct de vedere al profitabilităţii şi performanţelor bancare.
Obiectivul de sporire a competitivităţii şi eficienţei activităţii băncilor moldoveneşti, se vede
realizat de către Banca Naţională prin procesul de capitalizare a sistemului bancar autohton. Astfel,
după cum se observă din trendul de mai jos, din 1997 pînă în 2008 capitalul normativ total a crescut
de 9,9 ori şi se află în evoluţie continuă (figura 3.10), fapt datorat nu în ultima instanţă, cerinţelor
impuse de către Banca Naţională (anexa A10.4).
0
1000
2000
3000
4000
5000
6000
CNT 594 736 919 1400 1641 1696 2029 2442 2818 3801 5227 58901997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Fig. 3.10. Evoluţia Capitalului Normativ Total în sistemul bancar al R. Moldova,
perioada 1997-2008, mln lei [23] Sursa: Raportul privind Activele, obligaţiunile şi capitalul sistemului bancar din RM pe anii 1997-2008
96
Prin stabilirea unor limite înalte privind necesarul de capital, se urmăreşte să se stopeze
posibilitatea pătrunderii unor bănci slabe în sistemul bancar, sau, cel puţin să se limiteze volumul de
operaţiuni efectuate de ele. Însă cantitatea de capital nu este întotdeauna echivalentă cu calitatea lui.
De aceea, sistemul de supraveghere al activităţii bancare, şi, în special, cel ce ţine de reglementarea
capitalului bancar se află în prag de modificări majore. Aceste modificări sunt condiţionate nu
numai de tendinţa internaţională de supraveghere a activităţii bancare, fiind introdus un nou acord al
Comitetului de la Basel privind capitalul bancar – Basel II, dar şi de maturizarea sistemului bancar
autohton. Dezvoltarea şi diversificarea operaţiunilor bancare conduce la amplificarea riscului
aferent activităţii băncilor autohtone, fapt ce necesită capitalizarea lor. În caz contrar, insuficienţa
de capital poate conduce la pierderea capacităţii de activitate a băncilor şi la instabilitatea sistemului
bancar. În plus, un sistem bancar, ce se doreşte a fi aliniat la cele europene, va depune eforturi
pentru atingerea unui grad mai înalt de tangenţă internaţională la estimarea suficienţei capitalului
bancar.
Acordul din 1988, căreia i s-a conformat sistemul de reglementare a capitalului, existent în
prezent în Republica Moldova, s-a concentrat, în special, asupra capitalului total al unei bănci, ceea
ce este vital pentru reducerea riscului său de insolvabilitate. Pornind de la această idee, noile
propuneri sunt concepute în scopul îmbunătăţirii siguranţei sectorului bancar prin acordarea unei
importanţe sporite procedurilor de supraveghere şi al disciplinei de piaţă. În decembrie anul 2007,
capitalul de gradul I a atins valoarea de 5235.92 mil. lei sau de 2.5 ori mai mult faţă de anul 2003.
Indicatorul financiar în cauză a corespuns la toate băncile categoriei autorizaţiei deţinute, vizînd, în
continuare, o evoluţie sigură şi stabilă a acestora.
Cota investiţiilor străine în capitalul băncilor din Republica Moldova a înregistrat timp de 5
ani o creştere continuă. Astfel, în prima jumătate a anului 2008, această cotă a constituit 72,51%,
faţă de 59,79% în anul 2002, fiind în creştere cu 12,8 puncte procentuale (figura 3.11 ).
59.79 60.2 52.43 50.59 62.67 71.88 72.51
0
10
20
30
40
50
60
70
80
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
cota investiţiilor străine în capitalul băncilor
Fig. 3.11. Cota investiţiilor străine în capitalul băncilor din R.Moldova în perioada 2002-2008, %. [23]
97
Faptul s-a datorat majorării capitalului social din contul investiţiilor acţionarilor nerezidenţi.
Majorarea ponderii investiţiilor străine în capitalul băncilor comerciale autohtone rezidă în
următoarele aspecte: • extinderea teritorială a integrării europene a condus la intensificarea rigurozităţilor
concureţiale, la diminuarea posibilităţilor de extindere a bazei clientelice, la implementarea noilor
tehnologii informaţionale, minimizarea marjelor procentuale în paralel cu majorarea cheltuielilor de
gestiune bancară (cheltuieli de salarizare, operaţionale, de întreţinere a reţelei de filiale etc.).
Orientarea spre sectoarele bancare ale statelor vest-europene soluţionează majoritatea din
problemele enumerate; • facilitatea extinderii teritoriale a reţelei de filiale a unei bănci europene constă în fuziunea şi
achiziţia băncilor comerciale autohtone. Exemple elocvente de achiziţie a băncilor comerciale în
RM sunt: cumpărarea sută la sută a acţiunilor BC „Eximbank” SA de către Gruppo Veneto Banca
(Italia), care deţine locul al 20-lea în sistemul bancar al Italiei; cumpărarea unui pachet de acţiuni
de 70,5% (la preţul de 62,51 lei pentru o acţiune cu valoarea nominală a acţiunii de 10 lei) a BC
„Mobiasbanc” S.A. de către Groupe Societe Generale, bancă ce deţine locul patru în Franţa şi
poziţia a 23-a în lume, după volumul activelor deţinute.
Remarcăm că acordurile de achiziţie a băncilor comerciale este bilateral atractiv, atît pentru
investitorii străini (care urmăresc extinderea teritorială a reţelei bancare şi majorarea profiturilor)
cît şi pentru sistemul bancar naţional: majorarea optimizării, eficienţei şi raţionalizării activităţii
bancare prin prisma implementării noilor structuri organizatorice şi inovaţiilor informaţionale
moderne, perfecţionarea sistemului de deservire a clienţilor, majorarea capitalului deţinut de
bancă va conduce la diversificarea serviciilor bancare şi la diminuarea preţurilor acestora.
0
5000
10000
15000
20000
25000
30000
35000
40000
1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 20080
5
10
15
20
25activele sistemului bancar numărul băncilor autohtone
Fig. 3.12. Evoluţia activelor bancare în sistemul bancar al R.Moldova, în anii 1999-2008, mln lei. [23]
98
Băncile comerciale autohtone continuă menţinerea evoluţiei trendului pozitiv al activelor şi
portofoliilor sale de credit. În anul 1999, suma totală a activelor din sistemul bancar autohton
reprezenta 3201,29 mln. lei, iar, în prima jumătate a anului 2008, era de 36166,68 mln. lei (figura
3.12), înregistrînd astfel o creştere de 11 ori timp de zece ani de dezvoltare.
Avînd în vedere considerentele că dezvoltarea sistemului financiar autohton este dominată de
sectorul bancar, ponderea prioritară în activele băncilor moldoveneşti o constituie creditele şi
mijloacele transmise în leasing. În anul 2007, valoarea creditelor acordate constituia 62% din totalul
activelor bancare. Pentru comparaţie, această pondere, în anul 1999, înregistra valoarea de 40,6%.
Activele bancare direcţionate spre formarea portofoliului investiţional au atins valoarea de 7,08%,
în anul 2007, ceea ce denotă nu doar focalizarea economiei pe dezvoltarea activităţii bancare, ci şi
absenţa unei pieţe de capital, numărul redus şi diversitatea limitată a tranzacţiilor cu valorile
mobiliare.
Media suficienţei capitalului ponderat la risc pe sistem, care indică gradul de acoperire a
capitalului în cazul implicării băncilor în operaţiuni riscante, rămîne situată la un nivel înalt, deşi, în
anul 2008, valoarea acestui indicator s-a diminuat cu 16,8%, faţă de anul 1999 (figura 3.13).
0
10
20
30
40
50
60
suficienta capitaluluiponderat la risc
46.03 48.56 43.53 36.38 31.58 31.5 26.98 27.82 29.07 29.23
1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Fig. 3.13. Evoluţia suficienţei capitalului ponderat la risc în sistemul bancar al R. Moldova, în anii 1999-2008, %. [23]
Trendul descrescător al indicatorului respectiv este explicat prin majorarea numitorului
(reprezentat de activele ponderate în funcţie de risc) într-o proporţie mai mare faţă de numărător
(reprezentat de CNT). Conform datelor figurii, pentru perioada 2000-2004, este remarcabil trendul
descendent al suficienţei capitalului ponderat la risc cu 17.06%, pentru ca, ulterior, să menţină mai
mult sau mai puţin valori constante. Aceste modificări sunt argumentate prin majorarea capitalului
normativ total realizat de către băncile comerciale autohtone în baza cerinţelor înaintate de BNM.
99
Actualmente, în sistemul bancar autohton, sunt pe larg aplicate măsurile clasice de evaluare a
performanţelor neajustate la riscuri. Aceste măsuri cuprind evaluarea rentabilităţii capitalului
propriu - ROE, rentabilitatea activelor - ROA şi marja netă din dobînzi - NIM.
Rentabilitatea capitalului propriu, numită şi rentabilitate financiară (ROE = Venitul net /
Media capitalului acţionar), arată acţionarilor eficienţa cu care managementul utilizează capitalul
investit în bancă. Mărimea tipică a acestei rate în ţările dezvoltate este de aproximativ 10-12%. O
rată a rentabilităţii financiare mai ridicată poate fi efectul unui capital mic, sau expresie a capacităţii
crescute de a obţine, prin împrumut, resurse suplimentare. Nivelul ratei de recuperare a investiţiei
acţionarilor băncii trebuie comparată cu rata medie a dobînzilor şi a inflaţiei aferente perioadei
supuse analizei. Satisfacerea acţionarilor impune ca rata de recuperare a investiţiei să fie mai mare
decît rata medie a dobînzii ajustată cu rata inflaţiei.
În baza evoluţiei indicatorului ROE, reflectat în figura 3.14, putem concluziona că mărimea
acestuia se încadrează (în special, în ultimii doi ani de analiză – 2007-2008) în mărimea tipică a
acestei rate pentru ţările dezvoltate.
Fig. 3.14. Dinamica rentabilităţii financiare şi a ratei dobînzii ajustate la inflaţie în R. Moldova,
în perioada 2002-2008, %. [23]
Astfel, un argument al pro-penetrării băncilor străine în sistemul bancar autohton este explicat
prin faptul că acţionarii au posibilitatea să fructifice beneficiul din capitalurile investite. Un alt
aspect pozitiv, îl reprezintă diferenţa dintre rata de recuperare a investiţiei care depăşeşte rata medie
a dobînzii ajustată cu rata inflaţiei (constituind 4% şi 3,6%, respectiv, pentru 2007 şi 2008), aceasta
semnalînd o gestiune eficientă a capitalului investit în bancă.
Rentabilitatea activelor (ROA=Venitul net/Media Activelor) reflectă capacitatea
managementului băncii de a folosi eficient resursele de care dispune banca în scopul maximizării
profitului. Această rată dă o apreciere generală a profitabilităţii bancare. În ţările dezvoltate,
100
mărimea tipică a acestei rate este de 0,5-1%. Băncile de dimensiuni foarte mari înregistrează rate
mici. În Republica Moldova, în perioada cuprinsă între anii 2002 şi 2008, valoarea medie a
indicatorului a alcătuit 3,89% (figura 3.15).
8.42
4.243.94
3.43.16
3.72
4.5
4.27
6.336.9
6.796.42
9.279.42
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
ROANIM
Fig. 3.15. Dinamica rentabilităţii activelor şi marjei nete a dobînzii în sistemul bancar din R. Moldova, perioada 2002-2008, %. [23]
Comparativ cu anul 2006, valoarea acestuia a crescut cu 0.3 puncte procentuale, în special, din
contul creşterii indicatorului venituri aferente dobînzilor la hîrtii de valoare /media hîrtiilor de
valoare de la 6.6 la sută pînă la 12.5 la sută, sau cu 5.9 puncte procentuale [23, 2007]. Creşterea
bazei de obţinere a veniturilor s-a manifestat prin sporirea activelor generatoare de dobîndă în anul
2007 cu 7856,6 mil. lei, sau 41,3 la sută, consemnînd valoarea de 26861,7 mil. lei. Majorarea
continuă a activelor generatoare de dobîndă, precum şi ponderea semnificativă a acestora în totalul
activelor sistemului bancar, care a alcătuit 84,0 la sută, indică abilitatea băncilor de a genera
venituri în viitor. De fapt, un trend în creştere a rentabilităţii activelor este expresia unor rezultate
pozitive a sistemului bancar autohton, însă poate fi, în paralel, şi expresia unui risc excesiv asumat
de către sistemul bancar (menţionăm că, în anul 2007, valoarea creditelor acordate constituia 62%
din totalul activelor bancare, ceea ce depăşeşte structura ideală a activelor, în care ponderea
portofoliului de credite variază între 50-55%).
Marja netă a dobînzii (NIM=Venitul net aferent dobînzii/Media activelor generatoare de
dobîndă) exprimă eficienţa utilizării de către managementul băncii a resurselor împrumutate sau
cîştigul obţinut de bancă din investiţiile făcute pe seama resurselor atrase. În general, marja netă a
dobînzii variază între 3-10%. Conform figurii 3.15, valorile acestui indicator pentru sistemul bancar
autohton se încadrează în limitele preconizate. Pentru prima jumătate a anului 2008, marja netă a
dobînzii a constituit 6,33%, ceea ce este cu 0,57 puncte procentuale mai puţin decît în anul 2007.
Aceasta se datorează faptului că, odată cu majorarea rezervei minime obligatorii, se diminuează
potenţialul de creditare a sistemului bancar. Băncile comerciale, cu scopul de a majora valoarea
depozitelor atrase, care, ulterior, vor majora potenţialul de creditare, oferă clienţilor rate ale
101
dobînzilor care depăşesc deja valoarea de 21% anual. În paralel cu majorarea ratelor de dobîndă la
depozitele atrase, se majorează şi rata dobînzii la creditele acordate, dar această creştere se
realizează treptat pentru a nu afecta potenţialii debitori. Nu putem trece cu vederea creditele anterior
acordate cu dobînzi „neatractive” pentru sistemul bancar, care, în fond, sunt mai mici decît
dobînzile depozitelor atrase actualmente. Astfel, concludem că valoarea marjei nete a dobînzii este
determinată de factorii următori:
- Calitatea investiţiilor făcute de sistemul bancar materializată în plasamente sigure
(încasarea dobînzilor la timp) şi profitabile;
- Capacitatea managementului de a atrage resurse ieftine;
- Utilizarea maximă a resurselor atrase în investiţii care aduc profit.
Realizarea unor profituri mari depinde de o serie de factori, cum ar fi: • Executarea controlului sistematic asupra cheltuielilor de exploatare, astfel încît venitul din
exploatare să se diminueze cît mai puţin. • Monitorizarea continuă a expunerii băncilor la risc, astfel încît gestiunea acestora să nu
genereze costuri înalte băncii. • Îmbunătăţirea calităţii portofoliului de credite, astfel încît provizioanele şi pierderile să
afecteze cît mai puţin venitul din exploatarea băncii.
În baza celor analizate, pot fi formulate următoarele:
Sistemul bancar autohton reprezintă reperul de bază al economiei naţionale în contextul
mobilizării şi repartizării resurselor financiare temporar libere. Bursa de valori, la momentul
actual, nu reprezintă participantul leader, care ar concura, sau cel puţin ar coopera în domeniul de
concentrare a fluxurilor financiare semnificative, rămînînd doar la poziţia de înregistrare a
tranzacţiilor cu valorile mobiliare. În acest context de idei, sistemul bancar, dar nu bursa de valori,
îndeplineşte rolul mecanismului investiţional real şi aplicabil în economie.
Actualmente, sistemul bancar rămîne cel mai accesibil în contractarea resurselor
financiare, în acest context, ignorîndu-se posibilitatea de acumulare a capitalurilor necesare prin
intermediul bursei de valori. Bursa de valori nu este concepută ca o sursă alternativă a creditelor
bancare.
Tempourile de dezvoltare a sistemului bancar rămîn a fi mai rapide şi tind spre ajustarea
activităţii sale la cea europeană, pe cînd bursa de valori pare a fi imobilizată la toate modificările
economico-financiare parvenite în ultimii zece ani.
Pentru perioada cercetată, Republica Moldova, situîndu-se în vecinătate a UE, a realizat o
serie de modificări, care au fost identificate drept răspuns al tendinţelor de globalizare. Astfel, una
din consecinţele globalizării o reprezintă penetrarea masivă a capitalurilor străine în sistemul
bancar naţional. Din 16 bănci comerciale funcţionabile în prezent, 6 sunt cu capital străin.
102
Odată cu penetrarea capitalului străin, în sistemul bancar autohton, a avut loc o
modernizare şi o perfecţionare a gamei de servicii, diversificarea atît a produselor bancare de
atragere a mijloacelor băneşti (certificate de depozit, cambii), cît şi a produselor de creditare
(carduri de credit, acreditive documentare etc.).
Un factor (de origine externă) cu efecte negative asupra întregului sistem financiar al ţării
îl reprezintă crizele financiare, prima fiind înregistrată în 1998 (criza asiatică) şi recenta criză
financiară globală.
3.4. Particularităţile pieţei financiare nebancare şi eficienţa funcţionării acesteia.
Evaluarea performanţelor pieţei financiare nebancare poate fi realizată pe segmentele
componente ale acesteia, cu accentul pe acele activităţi care au o pondere semnificativă în cadrul
acesteia. Astfel, analiza se va axa pe principalele domenii, cum sunt: piaţa primară a valorilor
mobiliare, piaţa secundară a valorilor mobiliare, tranzacţii cu participarea investitorilor străini,
asigurări.
În conformitate cu cu Legea nr.129-XVI din 7 iunie 2007 „Cu privire la modificarea şi
completarea Legii nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998 privind Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare”, prin fuziunea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare a Inspectoratului de Stat pentru
Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii şi a Serviciului supravegherii de stat a
activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut ale cetăţenilor de pe lîngă Ministerul Finanţelor al
Republicii Moldova, a fost instituită Comisia Naţională a Pieţei Financiare (C.N.P.F.).
Competenţele de reglementare şi supraveghere ale C.N.P.F. s-au extins pe segmentele pieţei
financiare nebancare, inclusiv: piaţa valorilor mobiliare, piaţa asigurărilor, sectorul microfinanţării,
care, pînă în momentul fuziunii, au fost exercitate de autorităţile de stat, menţionate mai sus, fiecare
avînd istoria activităţii sale.
Pe întreaga perioadă de activitate a CNPF, numărul total al societăţilor pe acţiuni, ale căror
emisiuni de valori mobiliare au fost înregistrate în RSVM (Registru de Stat al Valorilor Mobiliare),
ţinut de către CNPF, se apropie de 5000 de entităţi. Volumul total al emisiunilor de valori mobiliare
înregistrate în RSVM este de circa 19,8 mlrd. lei, din care 12,5 mlrd. lei - acţiuni plasate la
înfiinţarea societăţii şi 7,3 mlrd. lei acţiuni plasate prin acţiuni suplimentare. În figura 3.16, sunt reflectate, în paralel, numărul emisiunilor efectuate la înfiinţarea
societăţilor pe acţiuni şi volumul acestora. În perioada analizată, observăm că cel mai mare volum
de valori mobiliare emise revin anului 2004, respectiv cu o valoare de 1646.2 mil lei, ceea ce
103
depăşeşte de 5 ori rezultatele anului 2003 şi de 7.5 ori ale anului 2008 (s-au selectat anii 2003 şi
2008 din considerentele celor mai mici valori din perioada analizată).
1144.3
697.6
466.4
1646.2
375.4
683.7
1274.5
220.59324.8
217
172
130
13
8788
104
114
81
0
200
400
600
800
1000
1200
1400
1600
1800
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 20080
50
100
150
200
250
Volumul emisiunilor efectuate la înfiinţarea societăţilor pe acţiuni (mil. lei)Numărul emisiunilor efectuate la înfiinţarea societăţilor pe acţiuni
Fig. 3.16. Dinamica emisiunii de valori mobiliare în R.Moldova,
în perioada 2000-2008. Sursa: elaborat de autor în baza tabelului A11.5.
După rezultatele anului 2004, la Bursa de valori a R.Moldova s-a înregistrat o scădere bruscă a
emisiunii hîrtiilor de valoare. Astfel, volumului titlurilor de valoare, emise în anul 2005, este de 4,4
ori mai mic decît în anul 2004.
Pentru anul 2008, au fost efectuate 13 emisiuni de valori mobiliare în volum de 220.59 mil lei,
reprezentînd cele mai scăzute rezultate pentru întreaga perioadă analizată. Diminuarea drastică a
acestui indicator se regăseşte în impactul crizei financiare internaţionale, care a afectat nemijlocit şi
economia R.Moldova. O bună parte din emisiunile de valori mobiliare realizate se atribuie surselor
externe de provenienţă.
0
50
100
150
200
250
300
350
400
450
Tranzacţii de cumpărare, mil. lei 12.4 59.8 141.59 425.7 95.2
Tranzacţii de vînzare, mil. lei 12.2 61.1 126.92 377.9 53.9
2004 2005 2006 2007 2008
Fig.3.17. Evoluţia tranzacţiilor de cumpărare şi de vînzare a valorilor mobiliare cu participarea
investitorilor străini în R.Moldova, în anii 2004-2008, mil.lei.
Sursa: elaborat de autor în baza tabelului A11.6.
104
Evoluţia tranzacţiilor efectuate de către nerezidenţi, în anii 2004-2008, demonstrează
preponderenţa valorii tranzacţiilor de cumpărare în raport cu cele de vînzare, excepţie făcînd doar
anul 2005. Astfel, volumul tranzacţiilor de cumpărare, în anul 2007, a depăşit volumul vînzărilor cu
277,6 mil. lei, ponderea tranzacţiilor de cumpărare fiind de 55,5% în volumul total al tranzacţiilor
înregistrate cu participarea investitorilor străini.
Nivelul de dezvoltare a pieţei de capital, în Republica Moldova, este foarte scăzut. Pe întreaga
perioadă de activitate a Bursei de valori, aceasta nu a reuşit să funcţioneze ca un adevărat mecanism
de mobilizare a capitalurilor antreprenoriale. Indicatorii bursieri nu pot fi utilizaţi în planificarea
financiară, deoarece activitatea, pe piaţa bursieră a Moldovei, este pasivă. Extinderea tranzacţiilor
bursiere cu acţiunile întreprinderilor este inhibată din lipsa de resurse financiare ale particpanţilor la
piaţă, leaderii fiind investitorii străini.
Pe piaţa secundară a valorilor mobiliare, valoarea totală a tranzacţiilor efectuate în anul
2007 a atins cel mai înalt nivel înregistrat în istoria pieţei de capital autohtone. În perioada de
referinţă, au fost efectuate 168807 tranzacţii în volum total de 1863,0 mil. lei, fiind în creştere faţă
de anul precedent cu 727,3 mil. lei (figura 3.18).
Analizînd evoluţia tranzacţiilor pe piaţa secundară în ultimii doi ani, constatăm că, după
numărul de valori mobiliare tranzacţionate şi numărul total de tranzacţii, se pronunţă o tendinţă de
prevalare a segmentului extrabursier, iar după volumul tranzacţiilor efectuate, predomină piaţa
bursieră. În anul 2007, ponderea pieţei bursiere în volumul total al tranzacţiilor este de 66,2%.
Fig. 3.18. Numărul şi valoarea totală a tranzacţiilor pe piaţa secundară
a valorilor mobiliare. [26]
La Bursa de Valori Mobiliare sunt admise spre circulaţie valorile mobiliare ale 1024 de
societăţi pe acţiuni, dintre care 16 sunt incluse în listing, iar 1008 - în non-listing. În anul 2007 cu
valorile mobiliare ale societăţilor pe acţiuni incluse în listingul bursier au fost efectuate 473 de
tranzacţii în volum total de 717,7 mil. lei (raportul CNPF din 2007).
105
Pe piaţa bursieră, în anul 2007, au fost înregistrate 2667 de tranzacţii în volum total de 1233,4
mil. lei (figura 3.19). În comparaţie cu anul 2006, volumul tranzacţiilor este în creştere cu 890,4
mil. lei. Numărul total de valori mobiliare tranzacţionate prin intermediul BVM, în perioada
respectivă, de asemenea, este în creştere (cu 19,5 mil. unităţi) şi constituie 42,7 mil. unităţi.
Fig. 3.19. Dinamica tranzacţiilor bursiere în perioada 2003-2007. [26]
Evoluţia pieţei bursiere, în anii 2003-2007, demonstrează că volumul tranzacţiilor bursiere în
anul 2007, a fost superior în raport cu acest indicator înregistrat în ultimii ani.
În structura tranzacţiilor efectuate în secţia tranzacţiilor directe, ponderea maximă revine celor
efectuate în cadrul ofertelor publice a valorilor mobiliare pe piaţa secundară. Majorarea volumului
tranzacţiilor a fost cauzată, în mare măsură, de tranzacţiile efectuate în secţia tranzacţiilor directe a
BVM (1025,4 mil.lei), care constituie 83,1% din volumul total al tranzacţiilor bursiere (tabelul 3.5).
Tabelul 3.5. Structura tranzacţiilor bursiere. [26]
Volumul tranzacţiilor
mil. lei 2007 faţa de
2006 Ponderea în volumul total al
tranzacţiilor,% Tipul tranzacţiilor
2006 2007 2006 2007 Tranzacţii efectuate în cadrul secţiei de bază a BVM
80,6 208,0 de 2,6 ori 23,5 16,9
Tranzacţii efectuate în condiţiile ofertei tender
210,0 808,5 de 3,9ori 61,2 65,5
Licitaţii cu strigare 52,3 206,1 de 3,9 ori 15,3 16,7 Vînzare–cumpărare în condiţii speciale
- 10,8 - - 0,9
Tranzacţii de schimb 0,04 0,04 100% 0,0 0,0 Total 342,9 1233,4 de 3,6 ori 100 100
Analizînd datele tabelului 3.5, structura tranzacţiilor bursiere realizate în anul 2007
comparativ cu anul 2006, se constată majorarea esenţială a volumului tranzacţiilor efectuate în
106
condiţiile ofertei tender - cu 598,5 mil. lei sau de 3,9 ori. Ponderea acestor tranzacţii în volumul
total al tranzacţiilor, în anul 2006, constituie 61,2%, iar în anul 2007 – 65,5%. În anul 2007,
volumul tranzacţiilor licitaţiilor cu strigare a constituit 206,1 mil. lei, majorîndu-se de 3,9 ori faţă de
anul 2006. Ponderea acestor tranzacţii în volumul total al tranzacţiilor a constituit 16,7% în anul
2007 şi 15,3% în anul 2006.
Fig. 3.20. Dinamica tranzacţiilor extrabursiere
în perioada 2003-2007. [26] Pe segmentul extrabursier al pieţei secundare, au fost înregistrate 166140 de tranzacţii în
volum total de 629,6 mil. lei (figura 2.4.5). Comparativ cu anul 2006, volumul tranzacţiilor
extrabursiere s-a micşorat cu 163,1 mil. lei, iar numărul total al tranzacţiilor s-a majorat de 7,4 ori.
Referindu-ne la piaţa asigurărilor, se poate spune că tranziţia spre economia de piaţă
modifică esenţial rolul şi locul asigurătorului în sistemul relaţiilor economice. Astfel, societăţile de
asigurare se transformă în subiecte ale activităţii economice cu toate drepturile.
În anul 2007 piaţa asigurărilor a fost marcată de realizări semnificative. Piaţa moldovenească
de asigurări a subscris 724.2 mln. lei (aproximativ 64 mln. dolari SUA) în creştere cu 165,2 mln. lei
sau 29,56 % raportat la rezultatele consemnate în anul precedent. Ponderea subscrierilor realizate
de primele cinci companii din totalul pieţei a fost de 69,44% (502.9 mln lei), în creştere cu 4% faţă
de valoarea de 65,44% (365.8 mln lei), cît reprezenta acelaşi indicator în anul 2006 (tabelul A13.7).
Astfel, compania «Moldasig» îşi menţine poziţia de lider al pieţei cu o creştere substanţială de
+57,14% (+79 394 226 lei), ceea ce a condus la o majorare a cotei de piaţă deţinută de companie
(24,86% în 2006, iar în 2007 deja 30,15%). Societatea «Asito», se poziţionează, ca şi anul trecut, pe
locul secund cu 137 199 549 lei, la o distanţă de 81 143 260 lei de prima clasata şi cu 85 656 907 lei
faţă de a III-a clasată. Compania a subscris cu 15 975 938 lei mai mult faţă de 2006, sau + 13,18%.
«Carat» a urcat pe a III-a poziţie cu încasări de prime de 51 542 642 lei, cu 20 745 287 lei mai
mult în raport cu anul precedent, cu o creştere spectaculoasă de + 67,36%. Compania «Moldcargo»
deja, pe parcursul a cinci ani consecutivi, ocupă locul al IV-lea, demonstrîndu-şi stabilitatea. În
107
2007, compania a subscris 49 769 389 lei, cu 14 579 674 lei mai mult decît în 2006, creşterea
constituind +41,43% .
«Donaris Group» a cedat poziţia a III-a pe care a deţinut-o ultimii doi ani companiei «Carat»,
situîndu-se, conform rezultatelor anului 2007, pe locul al V-a cu 46 021 933 lei prime subscrise, cu
6 371 634 lei mai mult decît în 2006, creşterea constituind + 16,07 %.
Grupul celor cinci lideri din anul 2006 nu şi-a schimbat esenţial componenţa nici în 2007.
Compania ce a pierdut cel mai mult din cota de piaţă este «Asito»S.A. Cota deţinută a scăzut cu
2,74%, ea fiind urmată de «Garanţie» cu - 1,62% şi «Afes-Moldova» cu - 0,8%. Pe de altă parte,
companiile ce şi-au mărit cota deţinută sunt: «Moldasig» cu +5,29%, «Carat» cu +1,61% şi
«Asterra Grup» cu +1,31%.
Dacă analizăm din punct de vedere al despăgubirilor (tabelul A13.8), atunci se observă că, la
nivel de piaţă, rata despăgubirilor constituie doar 32,5%. Un aşa nivel, pe pieţele europene, este
apreciat ca fiind unul scăzut (o rată considerată de nivel normal ar fi 50 - 80 %). Ar fi două motive:
ori companiile de asigurare se eschivează de cele mai multe ori de la plata despăgubirilor, ori
primele de asigurare sunt prea înalte. În cazul R. Moldova, motivul urmează a fi depistat.
Analizînd pe tipuri de asigurări, încasările în corelaţie cu despăgubirile, constatăm că în top se
clasează primele 5 companii, cu cîteva excepţii de salt al unora de pe poziţii mai inferioare (tabelul
A14.9). Pe primele locuri se află Moldasig şi ASITO. Avînd în vedere rata despăgubirilor,
constatăm că, deşi Companiile de top afirmă că sunt în pierdere la categoria AORCA (tip de
asigurare obligatorie), nişte calcule simple ne demonstrează contrariul: cel mai înalt nivel al ratei de
despăgubire s-a obţinut la Moldasig - 36,99%, care este apropiat de nivelul de piaţă de 37,13%.
La un alt pol, se situează categoria CASCO - tip de asigurare facultativă. Aici media pe piaţă a
ratei de despăgubire este de 53,11%, iar nivelul cel mai înalt este înregistrat la Moldcargo - 75,86%,
cu o abatere de la medie de +22,75%.
La categoria Asigurări de accidente, se înregistrează, la nivel mediu pe piaţă, o rata scazută de
despăgubire - 17,49%. La acest capitol ASITO, se situează pe primul loc în topul despăgubirilor cu
- 30,69%.
Dacă analizăm mai profund datele, putem conchide că, în R. Moldova, asigurările de persoane
are o pondere neînsemnată. Nu se poate realiza o comparaţie între cîteva zeci de milioane încasate,
spre exemplu, pentru asigurări de accidente, cu cîteva sute de milioane încasate la celelalte categorii
de asigurări (AORCA, Casco, Carta Verde şi Bunuri). În acest context, trebuie elucidate cauzele
unor sume atît de nesemnificative ale primelor încasate. Practic, se poate vorbi de două cauze
principale: în primul rînd, populaţia nu vede în acest produs un instrument de compensare a
daunelor materiale ce ţin de viaţa şi sănătatea lor, şi în al doilea rînd, companiile lasă cam în umbră
promovarea acestui produs (care necesită investiţii pe perioade îndelungate) şi acordă prioritate
108
21%
18%
20%
3%3%
4%2%
5%
24%
0%
AORCCarte VerdeCaskoAccidenteAsig.med.hotCulturi agricoleRiscuri financiareRaspundere profesionalaAsigurari de viataAltele
produselor de asigurare ce sunt legate nemijlocit de mijloacele de transport (investiţia fiind de o
durată mai mică de timp). Evident că este necesar de activat ambele direcţii.
Structura pe tipuri de asigurări ne permite să înţelegem specificul pieţei de asigurare din
Republica Moldova (figura 3.21).
Fig. 3.21. Structura pe tipuri de asigurări, [26]. Sursa: datele CNPF, 2008
Analiza rezultatelor înregistrate ne arată că 59,7% din totalul încasărilor reprezintă acele
tipuri de asigurare ce ţin nemijlocit de asigurările auto (RCA, Casco, Carte Verde), figura 2.4.6. O
pondere redusă o au, în continuare, asigurările de bunuri ale persoanelor fizice - 48 552 020 lei, ce
constituie doar 6,7% din totalul pieţei, (dintre care Casco - 43 324 637 lei, reprezentînd 29,58% din
sectorul Casco sau 5,98% din piaţa totală de asigurări; bunuri casnice şi apartamete - 1843002 lei,
ce reprezintă - 0,25% al pieţei asigurărilor).
Asigurările de viaţă, care constituie fundamentul asigurărilor în state dezvoltate, au în
Moldova o pondere modestă, doar 33 636 804 lei încasări sau 4,64% din totalul pieţei.
Businessul autohton se pare că e departe încă de conştientizarea utilizării asigurărilor ca
mijloc de combatere a riscurilor sale - riscurile financiare avînd o cotă extrem de scăzută, doar
10,9mil. lei sau 1,51% din totalul încasărilor.
În ceea ce priveste asigurarea răspunderii profesionale, situaţia se prezintă a fi mai piţin
bună, încasările fiind de 2,6 mil. lei, ceea ce constituie 0,35 % din totalul primelor încasate. Astfel
nici - un avocat şi auditor din Republica Moldova, pe parcursul anului 2007, nu şi-a asigurat
răspunderea profesională faţă de clienţii săi. La notari, cu mici excepţii, asigurarea profesională
poartă un caracter formal.
Pentru o ţară, care se declară agrară, indicatorii ce ţin de asigurările în domeniul agriculturii
sunt alarmanţi. Gradul de neseriozitate faţă de afacerile proprii îşi găseşte oglindire prin următorii
indicatori - doar 4,32% din totalul încasărilor, ţin de asigurarea culturilor agricole, şi doar 31 014 lei
au fost încasaţi pentru asigurarea animalelor, în condiţiile în care în permanenţă persistă pericolul
109
calamităţilor naturale şi a izbucnirii epidemiilor. Se pare că exemplul Turciei, Romaniei şi Ucrainei
nu sunt elocvente pentru agricultorii noştri.
Pe parcursul anului 2007, activele nete ale companiilor de asigurări au continuat trendul
pozitiv al anilor precedenţi. În dinamică (faţă de 2006), acestea au înregistrat o majorare cu 23,09%,
fapt ce se datorează, în primul rînd, majorării primelor încasate, ce depăşesc nivelul despăgubirilor
plătite. De asemenea, la creşterea activelor nete, a contribuit implementarea noilor prevederi ale
Legii cu privire la asigurări, ce stabileşte expres necesitatea majorării capitalului statutar al
asigurătorilor. Astfel, o nouă provocare stă în faţa asigurătorilor, care, pe parcursul următorilor cinci ani,
trebuie să majoreze capitalul social al societăţilor de asigurări cu prestarea serviciilor de asigurare
generală pînă la 15 milioane de lei. Societăţile de asigurări, care vor practica asigurări de viaţă, sunt
obligate să-şi majoreze capitalul pînă la 22,5 milioane de lei, iar companiile de reasigurări - pînă la
30 milioane de lei. În anul curent, societăţile de asigurări urmau să-şi mărească capitalul social pînă
la 4 milioane de lei, faţă de normativul în vigoare de 2 milioane de lei.
Unsprezece din cele 33 de companii, deja, deţin capitalul ce depăşeşte această cerinţă, iar
pentru alte şase companii care au un capital de trei milioane de lei sau ceva mai mult, nu va fi o
problemă să-l completeze pînă la nivelul minim, prevăzut de lege. Unele din companiile cu un
capital de două milioane de lei au atins acest nivel recent, astfel că, pentru perioada imediat
următoare, va fi dificilă suplimentarea capitalului. Este mai convenabilă achiziţia unei societăţi
active, fie şi cu un capital mic, şi să se profite de perioada de cinci ani pentru suplimentarea
capitalului, decît să se înfiinţeze o nouă companie, pentru care nivelul de 15 milioane de lei va fi
obligatorie de la fondare.
Tabelul 3.6. Dinamica indicatorilor de bază al activităţii companiilor de asigurări din Republica Moldova 2003-2007, [26].
anul indicatori
2003 2004 2005 2006 2007 Creşterea în %, 2007 fată de 2003
Nr. de companii înregistrate 43 28 32 33 33 - Capital statutar achitat, mil. lei 108,281 137.945 145,345 176,703 364,878 236,9 Nivel de despăgubire, % 26,06 26.79 29,35 34,16 32,4 Prime încasate, mil. lei 289,900 379.010 413,360 558,983 724,2 149,8 - inclusiv pe contracte de asigurări facultative, mil. lei
242,126 301,900 333,055 415,152 507,127 109,4
Despăgubiri de asigurare, mil. lei 75,54 101,54 121,33 190,95 235,3 211,6 - inclusiv pe contracte de asigurări facultative, mii lei
55,403 77,256 94,706 146,663 215,452 288,8
Profit înregistrat, mil. Lei * 30,775 39,484 54,773 78,624 155,4
Analizînd indicatorii de bază ai activităţii companiilor de asigurare din tabelul 3.6, constatăm
că, exceptînd diminuarea numărului societăţilor de asigurare, s-a înregistrat o creştere constantă a
capitalurilor statutare, ce a constituit pentru perioada analizată - 63%. Pe de altă parte profiturile
110
companiilor de asigurări sunt modeste. Profitul general a crescut, în medie, cu 1 mln. USD pe an,
fapt ce face neatractivă piaţa moldovenească de asigurări pentru investitorii străini.
Volumul de prime de asigurare încasate de la asiguraţi de către companiile locale de asigurări
a însumat, anul trecut, peste 724 mil.lei, în creştere cu 29,55% faţă de anul 2006. Dinamica pieţei
este una în creştere, de la 289,9 mil.lei, în anul 2003, la 558,9 mil.lei, în 2006. Creşterea volumului
de prime încasate de către asigurătorii moldoveni se datoreză, în primul rînd, majorării tarifelor la
RCA şi Carta Verde, în al doilea rînd – numărului, tot mai mare, al contractelor AUTOCASKO
(aportul principal, avîndu-l companiile de leasing), şi nu conştientizarea necesităţii protecţiei prin
asigurare, cererea din partea asiguraţilor fiind neînsemnată. Volumul de prime de asigurare încasate
de la asiguraţi arată mărimea reală a pieţei asigurărilor la un moment dat.
Un alt indicator reflectat prin volumul despăgubirilor, care, în anul 2007, a constituit 235,3
milioane lei, este în creştere cu 24,2%, faţă de anul 2006. Ca şi în cazul primelor încasate, valoarea
absolută a acestui indicator a crescut de la 75,54 mil lei, în 2003, la 190,95, în 2006.
Este de menţionat faptul că 15 companii de asigurări au achitat despăgubiri în valoare de
227mil. lei sau 96,4% din totalul despăgubirilor. Prima poziţie în clasament, după valoarea
despăgubirilor achitate, revine companiei ASITO cu 54,5 mil. lei, ceea ce constituie 23,2% din
totalul despăgubirilor. Urmează MOLDASIG cu o pondere de 20,4% (48,1 milioane lei) şi Afes-
Moldova - cu 11% din valoarea totală a indicatorului vizat sau 25,9 milioane lei (tabelul 2.4.9,
anexa 17). Pozitia a IV-a este ocupată de Moldcargo cu 19,4 milioane lei (8,2%), top-5 asiguratori
după acest indicator fiind incheiat de Donaris-Group cu 17,4 milioane lei (7,4%). Rata daunei sau nivelul despăgubirilor pe piaţa asigurărilor este un indicator, care se
calculează ca raportul dintre despăgubirile achitate şi primele încasate, şi care, în anul 2007, a
constituit 32%, cu 2% mai puţin decît în anul 2006. Rata daunei indică profitabilitatea pieţei şi se
determină ca raportul procentual dintre daunele plătite şi volumul primelor de asigurare încasate
(tabelul 2.4.9, anexa 17). Pentru ca activitatea de asigurare să fie eficientă, valoarea acestui
indicator trebuie să fie cît mai mică. Se observă că primele două companii din topul prezentat -
Ascargo şi Korunt-Asig - au o rată a daunei egală cu zero, adică nu au achitat despăgubiri pe
parcursul perioadei analizate.
Profitul companiilor de asigurare a însumat, în anul 2007, peste 78 mil lei, fiind în creştere
cu 42,4% comparativ cu nivelul anului 2006. Şase asigurători din 33 au înregistrat un rezultat
negativ pîna la impozitare.
Cu scopul de a reflecta tabloul general al structurii şi capacităţii pieţei după operatorii
acesteia, a fost elaborat topul agregat al eficienţei asigurătorilor. Pentru realizarea acestuia a fost
selectat un şir de indicatori relevanţi în opinia noastra, în baza cărora au fost făcute estimările. În
111
tabelul A15.10) sunt prezentaţi doar 27 de asiguratori, care au înregistrat rezultate pînă la
impozitare pozitive, în anul 2007.
Lider la capitolul analizat este ASITO, care a urcat patru poziţii, comparativ cu anul 2006,
dar se situează pe poziţia a 18, în 2007, atît după valoarea rentabilităţii capitalului propriu (ROE),
cît şi după cea a activelor (ROA). ASITO este urmat de Moldcargo, care a coborît o poziţie,
comparativ cu anul 2006, dar care este situat mult mai favorabil în topul rentabilităţii capitalului
propriu şi cel al activelor. Al 3-lea în top se poziţionează Moldasig, care a pierdut un nivel în
clasament, comparativ cu 2006, fiind poziţionat pe locul 6 în topul rentabilităţii capitalului propriu
şi pe 19 în topul rentabilităţii activelor.
În scopul neadmiterii riscului excesiv în sistemul de asigurări, în vederea protejării
intereselor asiguraţilor şi a menţinerii capacităţii societăţilor de asigurare de a-şi onora, în orice
moment, îndeplinirea angajamentelor lor, ele trebuie să-şi menţină indicele de lichiditate în limitele
prevăzute de legislaţie.
Considerînd că valoarea 1 a indicelui de lichiditate indică existenţa unei pieţe lichide, nivelul
lichidităţii pe piaţa locală a asigurărilor este apreciat ca unul favorabil, în 2007, acest indicator
înregistrînd o valoare de 4,29 p. şi 13,03 p., în anul 2008.
Tabel 3.6 Topul asigurătorilor conform indicelui de lichiditate Denumirea companiei Idicele de lichiditate
2007 Idicele de lichiditate
2008 1 ASCARGO 1034,73 14,95
2 NOTABIL-POLIS 434,08 0,0
3 ALIANTA-MOLDCOOP 143,48 1,48
4 ACORD-GRUP 49,76 2,9
5 KORUNTU-ASIG 34,20 25,03
6 ACCEPT INSURANCE 31,84 25,76
7 EXIM-ASINT 25,5 23,88
8 DASC-PLUS 15,72 -
9 ASTERRA GRUP 14,39 13,77
10 MOLDCARGO 13,92 19,13
11 TRANSELIT 12,11 6,81
12 AUTO-SIGURANTA 12,04 14,78
13 ASIVIT 10,22 14,82
14 MOLDASIG 9,11 5,81
15 DONARIS-GROUP 7,36 7,11
Media pe piaţa asigurărilor 4,29 13,03
Sursa: calculat de autor în baza datelor CNPF [26].
Potrivit datelor tabelului 3.6, pentru anul 2007, doar doi operatori nu se conformează limitei
minime, restul înregistrînd valori ce satisfac normele coeficientului de lichiditate. Companiile, ce
112
înregistrează cele mai bune rezultate la acest capitol, depăşesc valoarea minimă recomandată de 7,1,
atingînd nivelul de 1034,73, ceea ce le plasează în topul asigurătorilor. În anul 2008, media
indicelui de lichiditate pe piaţa asigurărilor a înregistrat o creştere semnificativă pînă la 13,03. Însă,
important este că nicio companie nu a înregistrat valori foarte mari, cel mai mare indice de
lichididate fiind de 132,73, înregistrat la Alianţa-Moldocoop SRL. Este evident că tempourile creşterii PIB-ului sunt mult mai rapide decît ale creşterii volumelor
primelor încasate. Analizînd, în paralel, cota pe care o reprezintă în PIB, constatăm, cu regret, că
asigurările în R.Moldova ocupă un loc neînsemnat în economia ţării.
Tabelul 3.7. Dinamica indicatorilor de bază ai pieţei asigurărilor din Republica Moldova, în perioada 2003-2008, [26].
anii indicatori
2003 2004 2005 2006 2007 2008
Populaţia, mii. loc. 3,618 3,607 3,600 3,589 3,515 3,567 PIB, mii. lei 27619,00 32032,00 37652,00 44069,00 53353,7 57274 Prime de asigurare-reasigurare încasate, mii. lei
289,90 379,01 413,36 558,98 724,2 837,2
Cota asigurărilor în PIB, % 1,05 1,18 1,10 1,27 1,36 1,46 Prima medie pe cap de locuitor, lei 80,13 105,08 114,82 155,75 206 234 Nr. companiilor de asigurare 43 28 32 33 33 33 Prima medie pentru o companie, mii. lei
6,74 13,54 12,92 16,94 18,00 25,37
Conform datelor tabelului 3.7, cota asigurărilor sau gradul de penetrare a asigurărilor în
economie (volumul primelor de asigurare încasate, raportat la produsul intern brut), în perioada
2003-2007, a constituit, în medie, 1,15% în PIB, comparativ cu alte state, unde această cotă se
situează între 8-10%. Gradul de penetrare a asigurărilor în economie arată contribuţia sectorului
asigurărilor la crearea PIB. Situaţia nu se schimbă esenţial, în raport cu anul 2003, cota asigurărilor
în PIB a crescut, în 2008, doar cu 0,41%, în timp ce PIB-ul, în aceeaşi perioadă s-a dublat.
Un alt indicator reflectă densitatea asigurării. Prima medie pe cap de locuitor a crescut de la
80 lei (sau 6$) în 2003 pînă la 190 lei (sau 18$) în 2007. Conform totalurilor anului 2007 volumul
primelor de asigurare acumulate pe cap de locuitor s-a majorat faţă de anul 2006 cu 3,2$.
În perioada 2003-2008, numărul asigurătorilor s-a micşorat cu 10 companii. În 2004, numărul
companiilor a scăzut de la 48 la 38, în 2005, acest proces nu s-a stopat, pe piaţă rămînînd 32
companii, pentru ca, în 2007, numărul lor să atingă 33 (a apărut «Asterra Group»). Diminuarea
numărului companiilor de asigurare se datorează concurenţei crescînde, reîmpărţirii pieţei de
asigurări, concentrării de capital, neconformarea companiilor la cerinţele cu privire la mărimea
capitalului statutar. Această micşorare n-a influenţat negativ piaţa asigurărilor, deoarece au plecat
companii neînsemnate, cu excepţia ,,Donaris Asigurări de viaţă”. Considerăm că piaţa asigurărilor
113
va continua să înregistreze ritmuri înalte de creştere, datorită potenţialului nevalorificat în
diversificarea serviciilor prestate.
Alegerea cursului de integrare europeană a determinat implementarea unui şir de reforme în
cadrul sistemului financiar. R. Moldova a întreprins paşi reali în vederea stabilirii relaţiilor cu
organismele şi instituţiile financiare internaţionale: aderarea la OMC, stabilirea aranjamentelor cu
FMI, respectarea condiţiilor Acordului Basel etc. Modificarea legii cu privire la instituţiile
financiare referitor la mărimea capitalului de gradul I, atingerea performanţelor în domeniul
sistemului de plăţi, creşterea încrederii deponenţilor în sistemul bancar, demonstrate prin majorarea
depozitelor, crearea birourilor istoriilor de credit, schimbarea legislaţiei în domeniul reglementării
valutare, simplificarea procedurii de deschidere a reprezentanţelor pentru băncile străine, au
demonstrat gradul înalt de dezvoltare a sistemului bancar. Se apreciază pozitiv implementarea
aquis-ului comunitar în domeniul impozitării, prevederilor financiare şi bugetare, precum şi în
domeniul controlului financiar.
Cu toate acestea, evidenţiem unele probleme, care se referă, în special la: reglementarea şi
supravegherea bancară; nivelul înalt al ratei dobînzii; vulnerabilitatea în faţa riscului de ţară şi
riscului valutar; ineficienţa cheltuielilor publice şi datoria de stat; nivelul slab de dezvoltare a pieţei
asigurărilor şi pieţei valorilor mobiliare, ajustarea sistemului fiscal cu normele europene şi
internaţionale, dubla impunere, dependenţa sistemului financiar de remitenţe; lipsa transparenţei
fiscale; lipsa organelor de audit de performanţă independent etc.
În rezultatul studiilor efectuate, bazîndune pe experienţa ţărilor-membre a UE, precum şi
analizînd situaţia din R.Moldova putem concluzia că aderarea la UE este unica modalitate de
modernizare a ţării, dar nu garantează rezolvarea imediată a tuturor problemelor cu care se
confruntă ţara noastră. Fiecare stat care candidează la intrarea în UE este conştient că aceasta
presupune suportarea unor costuri şi obţinerea unor beneficii, dimensiunea cărora depinde de
capacitatea de negociere a clasei politice aflate la guvernare. De asemenea, beneficierea de resurse
financiare în cadrul programelor de asistenţă europeană, trebuie însoţită de utilizarea raţională şi
eficientă a acestora. În acest context, succesul programelor depinde de monitorizarea şi controlul
asupra alocării acestor resurse.
114
4. RACORDAREA SISTEMULUI FINANCIAR AL REPUBLICII MOLDOVA LA EXIGENŢELE INTEGRĂRII EUROPENE
4.1. Concordanţa strategiilor naţionale cu procesul ajustării cadrului legislativ al Republicii Moldova la standardele europene
Efectele cumulative ale factorilor de influenţă, dezvoltarea economică ulterioară a Republicii
Moldova trebuie adaptate la exigenţele şi tendinţele economice europene de dezvoltare. Factorii
care determină evoluţia actuală a economiei Republicii Moldova rezidă în următoarele:
(i) vecinătatea R.Moldova cu UE, după integrarea Romîniei în decembrie a anului 2007;
(ii) importanţa dezvoltării unor segmente ale sistemului financiar autohton, care,
actualmente, sunt subdezvoltate, fiind vorba despre bursa de valori şi piaţa obligaţiunilor
de stat şi corporative;
(iii) necesitatea consolidării componentelor de bază ale sistemului financiar autohton
(sectorului public, pieţei monetare, bancare, asigurările, bursele de valori, obligaţiunilor
de stat şi corporative);
(iv) atît dezvoltarea unor segmente ale sistemului financiar autohton, cît şi consolidarea
acestora este posibilă prin armonizarea cadrului legislativ la exigenţele integrării
europene;
(v) importanţa co-evoluţiei băncilor comerciale cu piaţa de capital în calitate de componente
interactive ale sistemului financiar.
În condiţiile în care aderarea la Uniunea Europeană este declarată drept obiectiv strategic al ţării
noastre, trebuie conştientizate avantajele şi costurile eventualei aderări. Avantajele economice ale
integrării europene pentru Republica Moldova sînt considerabile: circulaţia liberă a mărfurilor,
serviciilor şi cetăţenilor, creşterea economică, accesul la o piaţă care, după ultima extindere ajunsă la
peste 450 de milioane de consumatori, creşterea investiţiilor străine directe, crearea unor noi structuri
de producţie, care să permită fabricarea unor produse finite, cu valoare adăugată mai mare şi calitate
superioară, conform standardelor UE, protecţie sporită a consumatorilor, creşterea economiilor şi
investiţiilor populaţiei, micşorarea fiscalităţii, prin politici de impozitare mai relaxate, extinderea
pieţelor de capital, dezvoltarea afacerilor şi a sectorului privat, stimularea concurenţei, acces pe piaţa
muncii din statele UE, îmbunătăţirea substanţială a standardului de viaţă al populaţiei.
Cadrul legislativ oficial al relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană a fost creat prin
încheierea Acordului de Parteneriat şi Cooperare, intrat în vigoare la 1 iulie 1998. După o perioadă
de stagnare, în ultimii ani, mişcarea spre Europa a început să ia forme credibile, convingătoare
pentru partenerii externi ai Republicii Moldova, pornind de la elaborarea şi adoptarea Strategiei de
Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS).
115
Politica Europeană de Vecinătate a Uniunii Europene stabileşte obiective ambiţioase bazate
pe angajamente pentru valorile comune şi implementarea efectivă a reformelor politice, economice
şi instituţionale. Uniunea Europeană recunoaşte aspiraţiile europene ale R.Moldova şi „Concepţia
de integrare a R.Moldova în UE”. Politica Europeană de Vecinătate deschide noi perspective de
parteneriat:
• Perspectiva avansării dincolo de cooperare spre un grad semnificativ de integrare, inclusiv
prin accesul pe piaţa internă a UE şi posibilitatea de a participa progresiv la aspectele-cheie ale
politicilor şi programelor UE;
• Ridicarea nivelului oportunităţilor şi intensităţii cooperării politice, prin intermediul
dezvoltării, în continuare, a mecanismelor pentru dialogul politic;
• Continuarea angajamentului puternic al UE de a susţine soluţionarea conflictului
transnistrean, utilizînd instrumentele aflate la dispoziţia UE şi în strînsă consultare cu OSCE. UE
este gată să examineze căile de a-şi consolida mai departe angajamentul;
• Oportunitatea pentru convergenţa legislaţiei economice, deschiderea reciprocă a economiilor
şi reducerea continuă a barierelor din calea comerţului, ceea ce va stimula investiţiile şi creşterea
economică;
• Sprijin financiar sporit: asistenţa financiară a UE pentru R.Moldova va fi disponibilă pentru
a susţine acţiunile identificate în prezentul document. În acest scop, Comisia propune un nou
Instrument European de Vecinătate şi Parteneriat (IEVP) care, de asemenea, va include aspectele
foarte importante ale cooperării transfrontaliere şi transnaţionale dintre R.Moldova şi (viitoarele)
statele-membre;
• Posibilităţi pentru deschiderea treptată sau participarea consolidată în anumite Programe
Comunitare, promovînd legăturile culturale, educaţionale, de mediu, tehnice şi ştiinţifice;
• Susţinere, inclusiv asistenţă tehnică şi twinning-ului pentru a îndeplini standardele şi
normele UE, precum şi acordarea sfaturilor şi sprijinului direcţionat pentru ajustarea legislativă prin
intermediul unui mecanism, precum este Asistenţa Tehnică şi Schimb de Informaţii ( TAIEX);
• Aprofundarea comerţului şi relaţiilor economice;
• Stabilirea unui dialog constructiv privind cooperarea în domeniul vizelor între UE şi
R.Moldova, inclusiv schimbul de păreri privind posibilităţile acordării unor facilităţi în domeniul
vizelor în conformitate cu acquis-ul.
Concomitent cu SCERS, a fost elaborat şi adoptat pe 22 februarie 2005 Planul de Acţiuni
UE - Moldova, care este un document politic şi stabileşte obiectivele strategice ale cooperării dintre
R.Moldova şi UE, şi a cărui realizare deplină deschide ţării noastre posibilitatea de a transfera la un
nivel calitativ nou relaţiile contractuale cu UE. Cadrul temporar de implementare a Planului de
Acţiuni a fost stabilit iniţial pentru o perioadă de 3 ani.
116
Planul de Acţiuni a avut drept scop ajustarea legislaţiei, normelor şi standardelor R.Moldova
la cele ale Uniunii Europene, constituind punctul de plecare în procesul integrării economice prin
adoptarea şi implementarea regulilor şi reglementărilor economice şi comerciale. De asemenea,
acest plan a avut drept scop elaborarea şi implementarea politicilor şi măsurilor vizînd promovarea
creşterii economice şi coeziunii sociale, reducerea sărăciei şi protejarea mediului. În acest sens, pot
fi subliniate următoarele direcţii propuse:
1. Reforma şi dezvoltarea social-economică, care vizează:
a) Creşterea bunăstării populaţiei prin implementarea unor acţiuni majore în vederea
reducerii sărăciei, în special, prin perfecţionarea eficienţei sistemului de asistenţă socială,
precum şi reorientarea cheltuielilor publice în vederea reducerii substanţiale a sărăciei în
rîndurile copiilor şi majorării ratei de şcolarizare primară;
b) Creşterea durabilă, consolidarea finanţelor publice şi soluţionarea problemei datoriei
interne prin perfecţionarea economiei de piaţă funcţionale şi a climatului de afaceri prin
intermediul unor reforme structurale adecvate, orientate, în acelaşi timp, şi spre obţinerea
transparenţei şi previzibilităţii condiţiilor de desfăşurare a afacerilor;
c) Dezvoltarea rurală şi regională;
d) Implementarea politicii sociale şi de ocupare a forţei de muncă.
2. Comerţul, piaţa şi reforma regulatorie.
3. Circulaţia persoanelor, inclusiv circulaţia muncitorilor şi coordonarea politicilor de securitate
socială prin implementarea sistemului de impozitare şi a cadrului său instituţional conform
standardelor internaţionale şi europene.
4. Drepturile de proprietate intelectuală şi industrială.
5. Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.
6. Transport, energie, telecomunicaţii, mediu, şi cercetări, dezvoltare şi Inovaţii.
7. Contactele interumane ce vizează educaţie, tineret şi instruire.
Priorităţile şi direcţiile menţionate sunt stabilite, în linii mari, în concordanţă cu Lista
capitolelor în care este împărţit acquis-ul comunitar, în vederea negocierilor cu statele care aderă la
Uniunea Europeană şi care include de 31 capitole (anexa 16).
Conform rapoartelor Băncii Naţionale a Moldovei, Ministerului Finanţelor şi Comisiei
Naţionale a Pieţei Financiare cu privire la reforma şi dezvoltarea social-economică, în perioada
2005-2008, printre cele mai importante măsuri ce au fost întreprinse şi realizate pentru alinierea
sectorului financiar la standardele europene, menţionăm următoarele:
1. În scopul stimulării apariţiei de noi instituţii financiare şi investitori instituţionali (birouri
ale istoriilor de credit, fonduri de investiţii mutuale, companii ipotecare, companii de factoring,
companii de leasing etc.), au fost elaborate actele legislative de rigoare. Un exemplu, în acest sens,
117
este Legea pentru modificarea şi completarea Legii privind Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare, prin care a fost stabilit cadrul juridic de activitate a Comisiei Naţionale a Pieţei
Financiare – organul unic care reglementează piaţa financiară nonbancară.
Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare i-au fost atribuite funcţiile de licenţiere a companiilor
de asigurare şi a celor de creditare, care reveneau anterior Camerei de Licenţiere. Pentru
consolidarea acestor funcţii, au fost organizate cursuri pentru personalul Comisiei Naţionale a Pieţei
Financiare privitor la fraudele fiscale, precum şi la utilizarea şi dezvoltarea produselor de asigurare.
2. Optimizarea unui cadru regulator prudent pentru pieţele financiare şi supraveghere
echivalent cu cel existent în UE.
În vederea perfecţionării reglementărilor prudenţiale şi metodelor de supraveghere, au fost
aprobate acte normative noi aferente sistemelor de dirijare a riscului de ţară şi de transfer,
clasificării activelor, altele decît creditele, şi angajamentelor condiţionale, precum şi proceduri de
formare a provizioanelor pentru acoperirea pierderilor aferente acestora. De asemenea, au fost
operate modificări şi completări la un şir de acte normative ale Băncii Naţionale. La elaborarea
acestora, s-a ţinut cont de prevederile Directivelor Uniunii Europene, documentelor Comitetului
Basel pentru supraveghere bancară eficientă, precum şi de practica general-acceptată în acest
domeniu.
3. Au fost elaborate recomandări cu privire la sistemele de control intern aferent activităţii de
dirijare a riscului de ţară şi de transfer în bănci. S-a examinat, de către inspectorii BNM, în cadrul
controalelor pe teren, dacă politicile interne ale băncilor, aferente riscului de ţară sunt adecvate şi se
realizează. Concomitent, au fost monitorizate procedurile băncilor aferente plasării mijloacelor
băneşti, în alte ţări, în vederea analizei implicării băncilor în riscul de ţară.
4. În scopul executării acţiunii ce ţine de elaborarea actelor normative ce derivă din Legea cu
privire la asigurări nr. 407 – XVI din 21 decembrie 2006 şi Legea nr. 414 – XVI din 22.12.2006 cu
privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, au fost
întreprinse următoarele:
- proiectul de Lege privind fondul naţional de garanţie în asigurări a fost aprobat de către
Guvernul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 1392 din 11 decembrie 2007;
- modificarea şi completarea unor acte legislative, prin intermediul căreia prevederile actelor
legislative, care au tangenţă cu domeniul asigurărilor speciale, au fost aduse în concordanţă cu
actele legislative noi;
- prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 55/6 din 08.11.2007 s-a aprobat
Regulamentul privind cerinţele faţă de condiţiile de asigurare ale asigurătorului pentru clasele de
asigurări benevole.
118
5. Necesitatea deţinerii rezervelor tehnice adecvate este fundamentală şi clar descrisă în
standardele de bază IAIS şi standardele UE respective. În conformitate cu prevederile art. 34 din
Legea nr. 407-XVI din 21.12.2006 cu privire la asigurări asigurătorul formează şi menţine, potrivit
activităţii pe care o desfăşoară, suficiente rezerve tehnice, necesare îndeplinirii obligaţiilor ce
rezultă din contractele de asigurare şi reasigurare. Normele privind limitele activităţii asigurătorului
(reasigurătorului), participaţiile calificate, solvabilitatea şi stabilitatea financiară a asigurătorului
(reasigurătorului), normele de prudenţă, restricţiile privind efectuarea tranzacţiilor de către
asigurător (reasigurător) sunt prevăzute la art. art. 28-32 din Legea nr. 407-XVI din 21.12.2006 cu
privire la asigurări.
6. Dezvoltarea şi implementarea sistemului de impozitare şi a cadrului său Instituţional
conform standardelor internaţionale şi europene. Asigurarea compatibilităţii integrale a legislaţiei
naţionale cu normele OMC, inclusiv a prevederilor ce se referă la determinarea locului prestării
serviciilor în vederea evitării dublei impuneri, aplicării nediscriminatorii a TVA şi a accizelor,
precum şi rambursarea TVA persoanelor străine nerezidente supuse impozitării. În acest sens, au
fost operate modificările şi completările privind: • Legea nr.268-XVI pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (cu amendamentele
propuse la Titlurile I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII ale Codului Fiscal), aprobată la 28.07.2006, a luat
în consideraţie cerinţele OMC privind tratamentul naţional şi tratamentul naţiunii celei mai
favorizate. • La 20 iulie 2007, Parlamentul a adoptat Legea nr.177–XVI pentru modificarea şi completarea
unor acte legislative inclusiv a Titlurilor III şi IV ale Codului Fiscal, care cuprinde măsurile de
politică fiscală privind TVA şi accizele formulate în vederea asigurării compatibilităţii legislaţiei
fiscale naţionale cu normele OMC, ce reies din Obiectivele politicii fiscale şi ale politicii de
administrare fiscală pe anii 2008-2010. • La 12 octombrie 2007, Parlamentul a ratificat Protocolul pentru operarea modificărilor în
Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind principiile
perceperii impozitelor indirecte în comerţul reciproc din 29 mai 2001. Protocolul are drept scop
aplicarea TVA după principiul de destinaţie şi la gazul natural şi petrol, inclusiv asupra gazului
condensat, importate în Republica Moldova din Federaţia Rusă. • A fost iniţiată şi definitivată studierea legislaţiei fiscale comunitare privind compatibilitatea
regulilor de determinare a locului prestării serviciilor cu normele OMC şi examinate rezultatele
studiului. Rezultatele studiului arată că, în cazul aplicării TVA, regulile de determinare a locului
prestării serviciilor sînt parţial compatibile cu normele OMC. Măsurile de politică fiscală privind
asigurarea compatibilităţii integrale a legislaţiei fiscale naţionale cu normele OMC vor fi formulate
în proiectul Obiectivelor politicii fiscale pe termenul mediu 2009 – 2011.
119
• A fost continuată studierea legislaţiei fiscale internaţionale în partea ce ţine de normele
privind rambursarea TVA nerezidenţilor şi examinate rezultatele studiului. • Au fost formulate măsuri de politică fiscală privind restituirea TVA nerezidenţilor, care îşi vor
găsi reflectare în proiectul Obiectivelor politicii fiscale pe termenul mediu 2009 – 2011. Măsurile
date vizează restituirea TVA numai persoanelor fizice nerezidente, stabilirea plafonului de restituire
a TVA de 500 euro, lista mărfurilor pentru care nu se va restitui TVA, locul restituirii TVA – la
aeroport, fixarea termenului de restituire a TVA de 3 luni. • În ianuarie 2008, a fost iniţiată elaborarea proiectului Obiectivelor politicii fiscale şi politicii
de administrare fiscală, ca parte componentă a Cadrului de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM),
pe anii 2009-2011, în care vor fi incluse măsurile de politică fiscală ce ţin de asigurarea
compatibilităţii integrale a legislaţiei fiscale naţionale cu normele OMC şi de restituirea TVA
nerezidenţilor.
7. R. Moldova este mai apropriată de piaţa internă a UE, urmează a fi adoptat Codul de
Conduită în Impozitarea Afacerilor, în conformitate cu principiile UE. În scopul implementării
Codului, în data de 12.12.2006, a avut loc o şedinţă în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi
Integrării Europene cu responsabili din ambele instituţii pentru a identifica mijloacele şi metodele
oportune de elaborare a Codului menţionat. A fost elaborat Planul de acţiuni privind realizarea
măsurii „Implementarea Codului de Conduită în Impozitarea Afacerilor”, cu antrenarea
Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în
realizarea acestuia;
8. Perfecţionarea administrării finanţelor publice şi asigurarea transparenţei prin modernizarea
Sistemului de Conturi Curente existent, efectuarea unui audit adecvat al veniturilor şi cheltuielilor
bugetare în conformitate cu sugestiile Studiului Băncii Mondiale privind managementul financiar
public. În anul 2005, a avut loc etapa de pregătire a Proiectului Managementul Finanţelor Publice.
În cadrul proiectului „Managementul Finanţelor Publice”, s-au desfăşurat mai multe activităţi şi
anume, s-a finalizat proiectul Documentului de Concept, în care este descris viitorul Sistem
Informaţional de Management Financiar (SIMF).
Ministerul Finanţelor, în colaborare cu Casa Naţională Socială de Asigurări Sociale, a
implementat, începînd cu 1 ianuarie 2006, mecanismul de acumulare a veniturilor bugetului
asigurărilor sociale de stat şi a Fondului asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală în contul
Ministerului Finanţelor, deschis în Banca Naţională a Moldovei. Prin introducerea acestui
mecanism, s-a asigurat excluderea unei etape intermediare în colectarea veniturilor la bugetele
menţionate.
Începînd cu 1 ianuarie 2007, a fost modificat mecanismul de gestionare a mijloacelor
speciale, fondurilor speciale şi mijloacele intrate temporar în posesia instituţiilor publice finanţate
120
de la bugetul de stat prin intermediul contului bancar unic al Ministerului Finanţelor – Trezoreria
Centrală, deschis la Banca Naţională a Moldovei.
Ministerul Finanţelor a elaborat noua clasificaţie bugetară în conformitate cu cerinţele
standardului FMI GFS2001. De asemenea, a fost elaborat proiectul planului de conturi unic pentru
sectorul public. Au fost elaborate clasificaţia funcţională, economică şi a programelor (nivelele I şi
II), precum şi se lucrează la clasificaţia surselor.
9. Promovarea unei politici fiscale orientate spre asigurarea stabilităţii şi previzibilităţii
intrării veniturilor, promovarea echităţii fiscale şi stimularea creşterii economice. În acest sens, au
fost realizate următoarele acţiuni:
- Prin Hotărîrea Guvernului nr.1079 din 19.10.2005 au fost aprobate Obiectivele politicii
fiscale, ca parte componentă a Cadrului de cheltuieli pe termen mediu pe anii 2006-2008. A fost
adoptată Legea nr.154-XVI din 21.07.2005 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
(Titlurile I, II, III, IV, V şi VII ale Codului Fiscal, legile pentru punerea în aplicare a titlurilor
respective, legile care reglementează impozitele şi taxele necuprinse în Codul Fiscal);
- Prin Hotărîrea Guvernului nr.813 din 11.07.2006, au fost aprobate Obiectivele politicii
fiscale şi politicii de administrare fiscală ca parte componentă a Cadrului de cheltuieli pe termen
mediu pe anii 2007-2009. A fost adoptată Legea nr.268-XVI din 28.07.2006 pentru modificarea şi
completarea unor acte legislative (cu amendamentele propuse la Titlurile I, II, III, IV, V VII, VIII
ale Codului Fiscal şi legile pentru punere în aplicare a Titlurilor respective, legile care
reglementează impozitele şi taxele necuprinse în Codul Fiscal), prin care se prevede realizarea
Obiectivelor politicii fiscale şi politicii de administrare fiscală pe anul 2007.
- Prin Hotărîrea nr.756 din 2 iulie 2007, Guvernul a aprobat Cadrul de cheltuieli pe termen
mediu CCTM pe anii 2008-2010, inclusiv Obiectivele politicii fiscale şi politicii de administrare
fiscală ca parte componentă a acestuia. La 20 iulie 2007, Parlamentul a adoptat Legea nr.177–XVI
pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (cu amendamentele propuse la Titlurile I, II,
III, IV, V, VI, VII, VIII şi IX ale Codului Fiscal, legile pentru punerea în aplicare a titlurilor
respective, legile care reglementează impozitele şi taxele necuprinse în Codul Fiscal), prin care se
prevede realizarea Obiectivelor politicii fiscale şi politicii de administrare fiscală pe anul 2008. A
fost elaborat proiectul Titlului IX „Taxele rutiere” al Codului Fiscal şi proiectul Legii pentru
punerea în aplicare a Titlului IX al Codului Fiscal, care au fost aprobate prin Hotărîrea Guvernului
nr.702 din 23.06.2006 şi adoptate de Parlament la 02.11.2006. A fost elaborat proiectul legii pentru
modificarea şi completarea unor acte legislative, privind racordarea legislaţiei la proiectul Titlului
IX „Taxele rutiere” al Codului Fiscal, care a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.703 din
23.06.2006 şi adoptat de Parlament la 02.11.2006.
121
- Realizările în sectorul bugetar au cuprins şi dezvoltarea continuă a Cadrului de cheltuieli pe
termen mediu. Astfel, CCTM (2006-2008) a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1079 din 19
octombrie 2005, care s-a caracterizat prin dezvoltare şi îmbunătăţire, prin extinderea aplicării
elementelor de analiză şi planificare strategică a cheltuielilor publice cu includerea suplimentară a
sectorului agrar şi a notei tehnice respective şi prin implicarea mai largă a autorităţilor publice în
elaborarea bugetelor pe programe. În anul 2005, a început dezvoltarea CCTM şi la nivel local, fiind
implicate în proces 3 raioane-pilot - Orhei, Ungheni şi Glodeni.
În cadrul principalelor politici economice ale ţărilor în curs de tranziţie, inclusiv ale celor cu
intenţii de aderare la Uniunea Europeană, în vederea asigurării stabilizării şi creşterii economice, o
importanţă primordială îi revine politicii bugetar-fiscale. În ultima perioadă de timp, în Republica
Moldova, se observă, în general, o influenţă pozitivă a politicilor socio-economice asupra activităţii
economice a societăţii. Aceasta are ca rezultat o dinamică relativ bună în evoluţia Produsului Intern
Brut, mai ales, dacă o comparăm cu situaţia pentru acelaşi indicator macroeconomic înregistrată în
ţările-membre ale Uniunii Europene (figura 4.1.).
Fig. 4.1. Evoluţia Produsului Intern Brut al UE şi al Republicii Moldova Sursă: Euro area and EU27 government deficit at 0.6% and 0.9% of GDP respectively. Provision of deficit and debt data for 2007. Euro-indacators. News Release. Eurostat. 54/2008 - 18 April 2008 [191]. EU economic data pocketbook. Pocketbooks. Eurostat. European Commission. 1-2009. Quarterly şi tabelul A17.11.
Prin intermediul bugetului, se acumulează şi se repartizează resursele financiare ale statului,
iar instrumentele politicii bugetar-fiscale permit realizarea gestiunii macroeconomice eficiente şi
asigurarea echilibrului economic şi financiar.
Unele repere ale politicii bugetar-fiscale a Republicii Moldova se reflectă şi în
Memorandumul actualizat cu privire la politicile economice şi financiare pentru 2008, încheiat de
0
2.000.000
4.000.000
6.000.000
8.000.000
10.000.000
12.000.000
14.000.000
mln
.€
0,0
10.000,0
20.000,0
30.000,0
40.000,0
50.000,0
60.000,0
70.000,0
mln
.MD
L
PIB UE-15 7822579 8107071 8494452 8903107 9207500
PIB UE-27 10613788 11066425 11673923 12333194 12504400
RM 32031,8 37651,9 44754,4 53353,7 62840,9
2004 2005 2006 2007 2008
122
către Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Monetar European la 30 iunie 2008. Anume, în acest
document, se arată „cauza” reuşitelor actuale ale sistemului bugetar din Moldova. Unul din punctele
de realizare cu succes a Programului de Activitate a Guvernului, conform Memorandumului, ţine de
asigurarea promovării unei politici bugetar-fiscale, care să asigure o susţinere puternică a tendinţei
de reducere a inflaţiei, păstrînd neschimbate, în acelaşi timp, obiectivele de dezvoltare generale
stabilite în Bugetul de Stat.
De asemenea, Memorandumul prevede că politica fiscală va rămîne austeră, pentru a susţine
tendinţa de reducere a inflaţiei şi a spori încrederea în program. Bugetul a fost rectificat pentru
asigurarea unei poziţii fiscale mai austere prin acumularea veniturilor suplimentare la buget cu
scopul atingerii unui buget echilibrat, pe cînd cheltuielile au fost majorate pentru a permite
implementarea noului sistem de asistenţă socială şi asigurarea condiţiilor pentru un nivel mai înalt
de investiţii.
Astfel, datorită unei politici bugetar-fiscale austere promovate în Republica Moldova în
ultimii ani, s-a ajuns la o reducere a poverii de îndatorare, precum şi la menţinerea deficitului
bugetar la un nivel mult mai agreabil (figura 4.2), decît cel înregistrat în ţările din cadrul Uniunii
Europene.
-4-3,5
-3-2,5
-2-1,5
-1-0,5
00,5
11,5
2
20002001
20022003
20042005
20062007
2008
Defic
it / P
IB, %
0,0
10,0
20,0
30,0
40,0
50,0
60,0
70,0
80,0
Dato
ria p
ublică
/ PIB
, %
Deficit / PIB, % Datoria publică / PIB, %
Deficit bugetar, limita UE
Datoria publică, limita UE
Fig. 4.2 Dinamica datoriei publice şi deficitului bugetar în Republica Moldova
Sursa: elaborate de autor în baza datelor tabelului A17.11.
La nivelul Uniunii Europeane, facînd abstracţie de creşterea Produsului Intern Brut şi
reducerea nivelurilor absolute de datorie publică şi deficit bugetar (figura 2.15), totuşi, cum a fost
menţionat în capitolul III, ponderea ultimelor în PIB are tendinţe mai slabe faţă de ceea ce
observăm în Republica Moldova.
În domeniul datoriei publice, accentul s-a pus pe revizuirea cadrului legislativ şi ajustarea
acestuia la cerinţele europene şi internaţionale. În acest scop, a fost elaborată Legea cu privire la
123
datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat cu suportul Proiectului de susţinere în
administrarea Datoriei Publice în R.Moldova, finanţat de SIDA. La finele anului 2006 (22
decembrie) Legea a fost aprobată de către Parlament.
0
2000000
4000000
6000000
8000000
10000000
12000000
14000000
2004 2005 2006 2007 2008
PIB
şi D
ator
ia P
ublică,
m
ln.€
-350000
-300000
-250000
-200000
-150000
-100000
-50000
0
Defic
it, m
ln.€
PIB UE-15 PIB UE-27 DatPubl UE-15DatPubl UE-27 Deficit UE-15 Deficit UE-27
Fig. 4.3. Dinamica indicatorilor macroeconomici pentru UE-15 si UE-27
Sursa: Euro area and EU27 government deficit at 0.6% and 0.9% of GDP respectively. Provision of deficit and debt data for 2007. Euro-indacators. News Release. Eurostat. 54/2008 - 18 April 2008. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/pls/portal/url/page/PGP_DS_GFS/PGE_DS_GFS_0; EU economic data pocketbook. Pocketbooks. Eurostat. European Commission. 1-2009. Quarterly.
A fost activizată piaţa hîrtiilor de valoare, astfel, în 2006, au fost emise Obligaţiuni de stat
cu dobîndă flotantă cu termen de circulaţie 2 ani în sumă de 66,5 mil.lei, iar în anii 2007 şi 2008 –
au fost emise Obligaţiuni de stat cu dobîndă flotantă cu termen de circulaţie 2 ani în sumă de,
respectiv, 117,5 mil.lei şi 89,5 mil.lei. În luna ianuarie a anului 2008, au fost vîndute valorile
mobiliare de stat la preţul de cumpărare în sumă de 245,4 mil. lei, dintre care ponderea cea mai
mare o constituie la bonurile de trezorerie cu termenul de circulaţie 91 zile – 40% (100 mil.lei). E
de menţionat faptul că s-a majorat cu 27% volumul comercializat al bonurilor de trezorerie cu
termenul de circulaţie 364 de zile, în comparaţie cu luna ianuarie a anului 2007. Totodată, au fost
emise obligaţiuni de stat cu dobîndă flotantă cu termen de circulaţie 2 ani în sumă totală de 12 mil.
lei, ce este de 1,7 ori mai mult, comparativ cu volumul obligaţiunilor emise în luna ianuarie a anului
trecut. Modificările efectuate în structura emisiunilor valorilor mobiliare de stat a permis să păstreze
tendinţa de majorare treptată a termenului mediu ponderat de circulaţie a VMS pe piaţa primară,
care a constituit 213 zile. O majorarea bruscă a ratelor dobînzii la VMS s-a înregistrat către sfîrşitul
lunii martie 2008, apoi, în luna iunie, ca urmare a deciziei Băncii Naţionale a Moldovei de majorare
a ratei de bază de la 16,0% pînă la 18,5%. În legătură cu majorarea a ratelor dobînzii la valorile
mobiliare de stat, începînd cu luna aprilie a anului 2008, a fost prevăzută reducerea volumului de
vînzare a acestora la fiecare licitaţie.
124
Astfel, la situaţia din 31 decembrie 2008, volumul VMS emise prin licitaţie a constituit
1296,5 mil. lei, micşorîndu-se, comparativ cu începutul anului cu 120,0 mil. lei, ce a permis, în anul
2008, economisirea mijloacelor băneşti pentru serviciul datoriei de stat interne. Ponderea cea mai
mare în VMS aflate în circulaţie o constituie Bonurile de trezorerie cu scadenţa 364 zile (41,8%),
urmate de Bonurile de trezorerie cu scadenţa 182 de zile (18,4%), 91 de zile (17,2%) şi
Obligaţiunile de stat cu termenul de circulaţie 2 ani (16,0%).
Principalele obiective în gestionarea eficientă a datoriei de stat, la etapa actuală, se consideră: • menţinerea unui nivel al datoriei de stat în raport cu PIB de cel mult 30%. • atragerea împrumuturilor de stat externe noi pentru proiecte investiţionale direcţionate către
implementarea programelor Guvernului Republicii Moldova; • utilizarea mijloacelor din vînzarea valorilor mobiliare de stat numai pentru răscumpărarea
valorilor mobiliare de stat anterior emise, pe motivul majorării bruşte a ratelor dobînzii la
acestea; • convertirea împrumuturilor de stat contractate anterior de la Banca Naţională a Moldovei în
valori mobiliare de stat în scopul îmbunătăţirii structurii datoriei de stat interne; • continuarea practicii de emisiune lunară a Obligaţiunilor de stat cu termen mediu de circulaţie.
10. În contextul ajustării legislaţiei în domeniul valutar la standardele legislaţiei Uniunii
Europene, BNM a elaborat proiectul de Lege privind reglementarea valutară, care, la data de
22.11.2007, a fost aprobat de Parlamentul Republicii Moldova în primă lectură.
De asemenea, în perioada de raportare, BNM a aprobat noua Instrucţiune privind
angajamentele externe, precum şi a operat amendamente la unele acte normative ale Băncii
Naţionale a Moldovei, care reglementează anumite operaţiuni valutare de capital, la elaborarea
cărora s-a luat în considerare legislaţia comunitară, în particular, prevederile Anexei I la Directiva
Consiliului din 24 iunie 1988 pentru punerea în aplicare a articolului 67 din tratat (88/361/CEE),
care conţine clasificarea domeniilor de circulaţie a capitalului şi explicaţii aferente acestora.
În concluzie, trebuie să subliniem că, în cadrul direcţiilor de acţiuni, un rol important a fost
acordat consolidării sferei financiare şi anume:
Ca pas vital spre creşterea economică durabilă, consolidarea stabilităţii macroeconomice
prin promovarea unei politici monetare raţionale, orientate, printre altele, spre menţinerea inflaţiei,
şi a unei politici fiscale, orientate, printre altele, spre achitarea datoriilor. În acest context, acordul
preliminar asupra unui nou program de reforme cu Instituţiile Financiare Internaţionale (IFI) este un
element-cheie în consolidarea credibilităţii politicii şi în deschiderea accesului la asistenţa externă
concesională, inclusiv din partea UE ;
125
Identificarea, de comun acord cu creditorii, a unei soluţii pe termen lung a problemei
datoriei externe prin combinarea unei politici fiscale riguroase şi credibile cu restructurarea datoriei
externe. Realizarea progreselor în reducerea poverii datoriei de stat, în special, a celei externe.
Implementarea măsurilor concrete întru sporirea eficientizării, transparenţei şi
responsabilităţii în administrarea cheltuielilor publice, consultînd experţii IFI şi ai UE. În particular,
amplificarea impactului cheltuielilor sociale asupra nivelului sărăciei. Implementarea măsurilor
vizînd colectarea impozitelor şi extinderea bazei impozabile, prin eliminarea graduală a scutirilor.
Implementarea măsurilor întru îmbunătăţirea convergenţei în domeniile-cheie ale
legislaţiei R.Moldova cu legislaţia UE, în special, în sectoarele identificate în Planul de Acţiuni.
Elaborarea unui program de lucru în contextul reformei regulatorii în baza (1) listei de acţiuni ce
urmează a fi realizate şi legislaţiei ce urmează a fi examinată după ordinea de priorităţi, şi (2)
identificării instituţiilor responsabile şi a unor termene realistice pentru implementarea acestor
acţiuni, susţinute de resurse financiare şi umane adecvate şi instruirea acestora, precum şi a
structurilor care să asigure coordonarea între diferite autorităţi administrative implicate.
Asigurarea funcţionalităţii depline a organismelor principale de reglementare.
Elaborarea unui program de măsuri „flanking”, incluzînd standarde îmbunătăţite de elaborare a
actelor normative şi a regulamentelor, asigurînd funcţionarea adecvată a organismelor de
reglementare şi urmărind implementarea măsurilor.
Optimizarea cerinţelor administrative pentru companii (aprobarea cadrului juridic
relevant; implementarea; simplificarea schemei de raportare şi a obligaţiilor administrative;
limitaream la minimum, a numărului de licenţe şi permise necesare pentru iniţierea activităţilor
economice).
Crearea unui mediu de afaceri potrivit pentru societăţi, de exemplu, adoptarea şi
implementarea legislaţiei privind concurenţa eficientă şi falimentul.
Elaborarea planului şi luarea de măsuri specifice în vederea promovării creşterii
Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) în regiuni şi în spaţiul rural (vezi şi capitolul IMM);
Consolidarea capacităţilor instituţionale în domeniul standardizării, acreditării, evaluării
conformităţii, metrologiei şi supravegherii pieţei, integrînd instituţiile din Moldova, în limitele
posibile, în structurile internaţionale relevante şi anume: Cooperarea Europeană pentru Acreditare
(EA), Comisia Europeană pentru Standardizare (CEN), Comisia Europeană pentru Standardizare
Electrotehnică (CENELEC) şi Institutul European privind Standarde în Telecomunicaţii(ETSI).
Calitatea de membru cu drepturi depline al Organizaţiei Internaţionale pentru Standarde (ISO),
Comisiei Internaţionale Electrotehnice (IEC) şi Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU).
126
Revizuirea competenţelor instituţionale, în acest domeniu, în vederea evitării concentrării funcţiilor
în cadrul unei singure instituţii.
Din cele prezentate, se observă eforturile considerabile privind alinierea activităţilor, din toate
sferele, ale sistemului financiar la standardele europene realizate, în ultimii ani, de către Guvernul
R.Moldova şi instituţiile responsabile, în strictă concordanţă cu Planul de acţiuni R.Moldova –
Uniunea Europeană. Acţiunile realizate constituie prima etapă din cadrul procesului complex al
pregătirii capitolelor, în care este împărţit acquis-ul comunitar în vederea negocierilor privind
aderarea la Uniunea Europeană. Pentru perioada imendiat următoare, armonizarea cadrului
normativ din sfera financiară a R.Moldova la cea europeană trebuie să urmărească alinierea la actele
normative adaptate la nivel comunitar ce vizează regulamentele, directivele, deciziile,
recomandările, rezoluţiile, avizele, acordurile şi convenţiile privind următoarele capitole: dispoziţii
financiare şi bugetare, impozitarea, uniunea economică şi monetară, liberă circulaţia a capitalului,
instituţii, uniune vamală, întreprinderile mici şi mijlocii etc.
4.2. Principalele direcţii de aliniere a sistemului financiar al Republicii Moldova la exigenţele europene prin prisma riscurilor şi oportunităţilor existente
Din punct de vedere politic şi economic, statele în tranziţie prezintă parametrii comuni care
determină susceptibilitatea pentru anumite riscuri. Pentru formularea clară a direcţiilor de acţiune
privind alinierea sistemului financiar al R. Moldova la standardele europene, este necesară trecerea
în revistă a riscurilor şi ameninţărilor, la care este supusă economia ţării noastre. Problematica
riscurilor perioadei de integrare constă în faptul că fără studierea manifestării lor şi micşorarea
influenţei lor nu se va ajunge la o economie dezvoltată.
Dacă, în economiile de piaţă dezvoltate, riscurile sunt previzionate, analizate şi monitorizate
prin abordări sistemice şi pe anumite tipologii, în ceea ce priveşte economiile de tranziţie, aceste
judecăţi nu sunt valabile, or, pot surveni fenomene care nu s-au manifestat pe parcursul evoluţiei
economiilor altor ţări. În acest context, este evident că problema riscurilor specifice economiilor în
tranziţie cu aspiraţiile de integrare la comunitatea europeană necesită o abordare sistematică, bazată
pe anumite criterii de clasificare [114].
Pentru studierea riscurilor caracteristice transformărilor economice în vederea integrării în
spaţiul european, este binevenită aplicarea clasificării riscurilor atît după nivelurile de structurare a
economiei (în mondo-, macro- şi microeconomice), cît şi după originea apariţiei lor (riscuri interne
şi externe).
La nivelul mondoeconomic, cel mai reprezentativ este riscul de ţară. Riscul de ţară a fost
definit, în primul rînd, ca risc de neplată, riscul neachitării, care se manifestă prin creşterea gradului
127
de îndatori ale economiei naţionale în exterior, fără să existe programe viabile corespunzătoare de
folosire a împrumuturilor pentru restructurarea şi retehnologizarea de fond a sectoarelor vitale ale
producţiei naţionale. Astfel, se accentuează destabilizarea economică pe termen mijlociu şi lung, cu
consecinţe negative asupra procesului de tranziţie, ca urmare a influenţei folosirii creditelor
acordate. Soluţionarea problemei datoriei externe constituie o mare importanţă pentru economia
ţării şi pentru securitatea ei.
La nivelul macroeconomic, riscurile, caracteristice transformărilor economice în vederea
integrării în spaţiul european, pot fi analizate după clasificarea lor în riscuri politice, economice şi
sociale. Riscurile macroeconomice sunt axate pe dimensiunea financiară şi monetară. Din cauza
întîrzierii reformelor, urmare a deficienţelor structurale şi şocurilor macroeconomice puternice,
Republica Moldova a intrat în perioada de tranziţie, fiind mai săracă decît majoritatea ţărilor din
Europa Centrală şi de Est, trecînd printr-un colaps transformaţional deosebit de acut şi de lungă
durată. Anul 2000 a evidenţiat semne de relansare uşoară a economiei pe fondul scăderii inflaţiei
(de fapt, primele semne ale stopării declinului economic au apărut în ultimul trimestru al anului
1999). Rata medie de creştere a PIB înregistrată în perioada 2000-2007 a fost de aproximativ 5,5 %.
Creşterea economică a fost peste nivelul mediu din ECE (4,2 %), însă mai mică de nivelul mediu pe
CSI (7,2%). Creşterea s-ar fi reluat mai devreme şi ar fi fost mai puternică, dacă Republica
Moldova ar fi reuşit să-şi diversifice comerţul extern şi să implementeze reforme structurale şi
instituţionale consistente. Revenirea economiei pe o traiectorie ascendentă a fost condiţionată în
esenţă de stabilitatea macroeconomică, de un mediu extern relativ favorabil şi de evoluţia puternică
a cererii de consum interne şi externe. Veniturile remise de cetăţenii emigraţi la muncă se numără
printre factorii principali care au stimulat creşterea economică. În plus, creşterea economică a fost
asociată şi cu o reducere a ratei inflaţiei. [168, p.66]
Riscurile economice, la nivelul macroeconomic, sunt determinate de natura factorilor
economici, ce le determină, precum şi de calitatea activităţii economice. Cele mai frecvente riscuri
economice ce agravează situaţia de tranziţie la economia de piaţă sunt: riscul creşterii nivelului
inflaţiei, riscul creşterii datoriei interne a statului, riscul devalorizării valutei naţionale, modificării
cursului valutar, riscul amplificării ratei dobînzilor la credite, fragilitatea pieţei de desfacere (interne
şi externe) pentru produsele autohtone etc. Riscurile economice pot fi divizate şi în funcţie de
ramurile economiei naţionale, în care se desfăşoară: riscuri în industrie, agricultură, transporturi,
comerţ, finanţe etc.
Riscurile, la nivel microeconomic, pot reieşi atît din activitatea agentului economic sau din
strategia firmei sau să fie rezultatul activităţii întreprinzătorului. Riscurile pot apărea ca rezultat al
deciziilor interne sau influenţei factorului extern (acţiunile concurenţilor, furnizorilor, influenţa opiniei
publice, a modificărilor conjuncturii pieţei, lipsa informaţiei ample etc.). Condiţiile activităţii
128
businessului în Moldova se deosebesc mult de condiţiile ţărilor cu o economie de piaţă. Alături de factorii
de risc ce influenţează activitatea antreprenorială, în aceste ţări, în economia R.Moldova există un şir de
riscuri specifice: instabilitatea politică, voalarea procesului inflaţionist, instabilitatea legislaţiei
impozitare, modificarea permanentă a actelor legislative şi normative, instabilitatea pieţei financiar-
valutare, forţarea evaziunii fiscale, lipsa de gîndire a afacerii în perspectivă, concurenţă necinstită,
desconsiderarea partenerului de afaceri, nivelul scăzut de profesionalism, cultivarea economiei
subterane, dependenţa de criminali, şantaj şi corupţie etc.
Republica Moldova este cazul clasic al unei economii mici şi vulnerabile, deschisă fluxurilor
economiei mondiale, şi, de asemenea, dependentă de sursele energetice externe şi de pieţele de
desfacere din spaţiul post-sovietic. Independenţa ei politică este condiţionată de cea economică.
În cadrul Strategiei Naţionale de Dezvoltare pe perioada 2008-2011, a fost realizată analiza
SWOT a economiei naţionale [21, pg. 22-32]. Conform acestei analize, prezintă interes unele
elemente cu influenţă asupra dezvoltării sistemului financiar al R. Moldova şi anume:
1. Menţinerea stabilităţii macroeconomice în condiţiile unor transformări profunde.
2. Sectorul bancar relativ dezvoltat şi stabil. În linii mari, Republica Moldova respecta
principiile Comitetului Basel pentru o supraveghere bancară eficientă, iar indicatorii de stabilitate a
sectorului financiar sînt suficient de durabili.
3. Consensul majorităţii asupra vectorului european.
4. Accesul fără taxe vamale pe pieţele UE în baza sistemului GSP plus, în ţările din Europa de
Sud-Est în baza acordului CEFTA şi în CSI în baza acordurilor de liber schimb.
5. Existenta unui cadru legal şi fiscal stimulator pentru investitii.
6. Creşterea puterii de cumpărare a populaţiei şi diminuarea sărăciei.
7. Deschiderea portului Giurgiulesti şi valorificarea beneficiilor derivate.
8. Extinderea sferei serviciilor şi a sectorului de comunicaţii şi informatică.
9. Cooperarea Republicii Moldova cu structurile regionale şi internationale de securitate.
Republica Moldova poate fi caracterizată drept o ţară cu o piaţă de desfacere mică, cu
capacităţi limitate de fabricare a produselor competitive, extrem de dependentă de cîteva ţări
partenere, atît în materie de export, cît şi de import, care, în prezent, formează ponderea cea mai
mare a ofertei de pe piaţă internă. Pe parcursul ultimilor cîţiva ani, evoluţiile sectorului financiar al
economiei Republicii Moldova sunt extrem de controversate. Deşi, indiscutabil, se manifestă
anumiţi indicatori favorabili ai inflaţiei şi ai cursurilor valutare, starea reală a sectorului bancar şi,
mai ales, a pieţei de valori mobiliare, nu s-a schimbat considerabil. Sectorul financiar nu a avut un
impact serios pentru o creştere economică în sectorul real. Pe de o parte, aceasta este condiţionată
de politicile restrictive promovate de Banca Naţională a Moldovei şi de Comisia Naţională pentru
Valori Mobiliare, politici care nu favorizează creşterea economică în sectorul real.
129
Pe de altă parte, numărul destul de mic de bănci comerciale favorizează anchilozarea
activităţii bancare, deoarece lipsesc stimulentele pentru reducerea costurilor serviciilor bancare şi
pentru reacţionarea mai rapidă la necesităţile pieţei. Prin urmare, stabilitatea sectorului financiar
încă nu este un indicator al prosperităţii economice naţionale. În plus, în astfel de condiţii chiar şi
Guvernul este lipsit de posibilitatea de a fi creditat pe bază preferenţială de către sectorul bancar
intern şi mai ales de către BNM. În principiu, aceasta constituie o barieră foarte importantă,
necesară pentru evitarea implicărilor politice în activitatea financiară. Pe de altă parte, aceasta este o
cauză obiectivă, în virtutea căreia Guvernul, pe la mijlocul anilor ’90, a început să contracteze tot
mai insistent credite externe mai ieftine, de la organismele financiare internaţionale, guvernele altor
ţări şi de la creditori privaţi.
Principalul creditor instituţional al Republicii Moldova este FMI. Incontestabil, asistenţa
financiară acordată de FMI a fost foarte importantă şi utilă pe parcursul ultimilor ani. În acelaşi
timp, trebui să remarcăm că politicile pe care FMI le-a aplicat faţă de Republica Moldova nu au fost
întotdeauna în consonanţă cu interesele de securitate socială a populaţiei. Iar relaţiile pe care FMI le-a
întreţinut cu Republica Moldova au arătat că fondul acţionează ca un medic medieval, care prescrie
aceeaşi cură de tratament pentru toate ţările, indiferent de sursa problemelor economice şi de
durerea pe care o resimte „pacientul”. Aceste tratamente au contribuit şi în Republica Moldova la
creşterea ratelor dobînzilor bancare, care, într-o economie subdezvoltată, sunt însoţite şi de nivele
mari a şomajului.
În cadrul reglementărilor mondiale este stabilită o legătură directă între capitalurile proprii ale
instituţiilor financiare şi riscurile pe care acestea şi le asumă pe parcursul desfăşurării activităţii lor,
acestea fiind prevăzute în Acordul de la Basel. În anul 1988, Comitetul de la Basel11 a aprobat
Acordul privind Capitalul de acoperire a riscului, meritele căruia au fost recunoscute în mai mult de
100 de ţări.
Tendinţa sistemului bancar autohton de a se alinia la cerinţele înaintate de Comitetul de la
Basel, vine cu o multitudine de modificări şi reglementări pentru a aduce la un numitor comun
operarea cu această categorie. În consecinţă, (cu mari întîrzieri), în 2001, Banca Naţională a
Moldovei a elaborat următoarele directive: directiva de evaluare a activelor în funcţie de risc (anexa
19) şi regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc (anexa 20).
Menţionăm că, deşi Convenţia de la Basel a determinat caracterul adecvat al capitalului nu
mai jos de 8% (aşa-numita normă Cooke), B.N.M., în scopul minimizării suplimentare a pierderilor
depunătorilor şi acţionarilor, a menţinut cantitatea suficientă de capital la nivelul nu mai jos de
12%, fără a lua în consideraţie categoria licenţei eliberate băncilor comerciale.
11 În 1998, organele controlului bancar al SUA, Japonia, Canada şi un şir de state europene dezvoltate (Germania, Belgia, Franţa, Elveţia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda şi Suedia) au fondat Comitetul Internaţional al supravegherii bancare din Basel.
130
Propunerile Acordului Basel II sunt concentrate pe perfecţionarea sistemului de asigurare şi
asanare a sectorului bancar prin acordarea unei importanţe sporite managementului şi controlului
intern al băncii, precum şi a procedurilor de supraveghere şi a disciplinei de piaţă. Noul acord
privind adecvarea capitalului este structurat pe trei piloni: cerinţe privind capitalul minim;
supravegherea prudenţială; disciplina de piaţă.
În general, obiectivele Acordului Basel II vizează optimizarea modelelor şi mecanismelor
interne de cuantificare şi identificare a riscurilor activităţilor desfăşurate de către băncile
comerciale, precum şi diminuarea decalajului dintre gradul suficienţei de capital, stabilit de
autorităţile de supraveghere şi a celui obiectiv necesar băncii.
Odată cu implementarea Acordului Basel II, instituţiile financiare autohtone se vor confrunta
cu urmăroarele provocări: • Posibilitatea creşterii tranzacţiilor de fuzionare şi achiziţii între băncile din sistem,
ceea ce va conduce la sporirea gradului de concentrare bancară. Aceste tranzacţii vor fi
determinate de majorarea valorii capitalului. Majorarea se va realiza astfel, încît băncile
comerciale, care sunt antrenate în sistemul decontărilor internaţionale, să dispună de un
capital comparabil cu cerinţele minime în vigoare în majoritatea ţărilor europene – 5 mln. de
euro. Nu este exclus că Banca Naţională a Moldovei, în tendinţele de a aliniere la legislaţia
europeană, va reexamina cerinţele faţă de capitalul minim al băncilor moldoveneşti, sporindu-
l pînă la nivelul stabilit de directivele europene. Majorarea cerinţelor respective nu se face cu
scopul stimulării tranzacţiilor de fuziune a băncilor. În acest caz, fuziunea băncilor apare ca
un proces paralel, şi, nicidecum, ţinta urmărită de autoritatea bancară supremă a R.Moldova.
În urma tranzacţiilor de fuziuni şi achiziţii va creşte concentrarea bancară, ceea ce va
influenţa negativ competitivitatea sistemului bancar. • În cazul în care reglementarea bancară autohtonă se va conforma noilor cerinţe privind
estimarea riscului (de contrapartidă) – băncile moldoveneşti vor fi nevoite să-şi majoreze
considerabil capitalul pentru a-şi menţine gradul de suficienţă al lui în limitele stabilite de
legislaţie. Aceasta se datorează sistemului de rating care va fi aplicat, precum şi datorită poziţiei
joase în cadrul estimărilor agenţiilor de rating internaţionale a Republicii Moldova. Astfel, creanţele
băncilor asupra producătorilor autohtoni vor fi ponderate, prin translatarea coeficienţilor de rating
internaţionali asupra sistemului moldovenesc cu 150% faţă de 100% actualmente. Creanţele asupra
băncilor autohtone vor fi şi ele ponderate la un coeficient de 100% sau chiar 150% datorită nivelului
de rating scăzut al lor pe plan internaţional. Astfel, creanţele asupra băncilor din sistemul european,
cu poziţii forte în rating, vor necesita o alocare de capital mai mică decît creditele acordate
producătorilor locali, ceea ce nu va constitui deloc un stimulent de extindere a procesului de
creditare a economiei moldoveneşti.
131
• Este posibil să apară şi o serie de discriminări între băncile mici şi cele mari, deoarece
băncile mici nu vor putea, din considerente mai ales financiare, să utilizeze cele mai avansate
metode de evaluare a riscurilor, să dispună de cele mai adecvate proceduri de control intern,
audit şi administrare a riscurilor, fiind obligate astfel să-şi majoreze indicatorii de
solvabilitate prin creşterea capitalului social, pentru a se încadra într-un profil de risc adecvat.
Astfel, apare posibilitatea dispariţiei băncilor comerciale mici. În plus, impunerea de preţuri
ale serviciilor bancare de pe poziţii de monopol, de către băncile mari. • Se anticipează şi o posibilă reducere a creditelor acordate întreprinderilor mici şi
mijlocii şi o creştere a dobînzilor la aceste credite în perspectiva adoptării Basel II, deoarece
aceste întreprinderi sunt considerate mai riscante şi prezintă o calitate mai scăzută în cazul
unor clasificări specifice. • Se identifică unele dificultăţi în privinţa implementării sistemului de rating. Pentru
utilizarea complexă a informaţiei colectate bazată pe ratinguri interne, este nevoie de serie de
date de cel puţin cinci ani, ceea ce, evident, lipseşte în R.Moldova şi va constitui un
impedinment în implementarea imediată a sistemului de rating. O altă dificultate constă în
procesul de colectare, mobilizare, prelucrare, analizare şi stocare a datelor din întregul sistem
financiar. Acesta presupune constituirea unei infrastructuri adecvate, în care vor fi
implementate modele statistice, sisteme informatice, instrumente operaţionale de evaluare a
riscului. În acest context de idei, este inevitabilă sporirea semnificativă a costurilor antrenate
de acest proces. În paralel cu constituirea infrastructurii informaţionale a sistemului bancar,
apare şi necesitatea instruirii personalului angajat nu doar în interiorul infrastructurii în cauză,
ci şi a celei din exterior. Se presupune o reorgaizare esenţială a activităţii atît din sectorul
privat, cît şi în cel public. • Absenţa infrastructurii, prin care să se poată desfăşura procesul de monitorizare a
activităţii bancare, conduce la apariţia unui nivelul ridicat al riscului operaţional. • Gradul de pregătirea a sistemului bancar autohton nu este suficient pentru aplicarea
principiilor Acordului Basel II, ceea ce presupune implementarea treptată a acestora, adică
startînd promovarea acestui proces de la băncile-leader (de ex., BC „MoldovaAgroindbank”
SA, BC „Mobiasbank” SA, BC „Gruppo Veneto Banca - Eximbank” SA etc.). • Apare pericolul diminuării împrumuturilor acordate de instituţiile internaţionale
băncilor din R.Modova. Aceasta va reduce posibilităţile de finanţare a unor sectoare ale
economiei naţionale (de ex., ramura agricolă); şi, deoarece întreprinderile acestei ramuri sunt
considerate riscante şi vor prezenta o calitate mai scăzută în cazul unor clasificări specifice,
accesul de contractare a creditelor din sistemul bancar se va diminua vădit. În plus, costurile
aferente împrumuturilor acordate de bănci se vor majora, ceea ce, din nou, relevă dificultatea
132
contractării creditelor bancare. Ca o consecinţă apare situaţia dificilă de finanţare a acestor
categorii de clienţi. • Dezvăluirea informaţiei financiare şi non-financiare este incompletă, ceea ce ne
demonstrează lipsa unei transparenţe a activităţii bancare. Băncile comerciale, fiind a doua
verigă a sistemului bancar, sunt obligate să furnizeze informaţie de ordin financiar şi non-
financiar Băncii Naţionale a Moldovei şi clienţilor săi, însă complexitatea şi veridicitatea
informaţiei prezentate celor din urmă rămîne la discreţia băncii. • Gradul de capitalizare a societăţilor bancare moldoveneşti este încă sub standardele
mondiale, deşi normele de solvabilitate compatibile cu recomandările Directivelor de
Coordonare Bancară ale Uniunii Europenen şi ale Convenţiei de la Basel au fost implementate
de BNM. De altfel, chiar efortul de capitalizare impus de aceste norme poate fi considerat ca
un factor de presiune suplimentară asupra rentabilităţii plasamentelor. • Bursa de valori naţională înregistrează un volum nesemnificativ de tranzacţii, şi nu
toate băncile comerciale sunt cotate la bursă, şi nu toate apar la bursă în calitate de
participanţi profesionişti, ceea ce condiţionează supleţea informaţiei prezentate despre
calitatea unei societăţi bancare, limitînd percepţia corectă a publicului larg. Potenţialul
operaţional al pieţei de capital, al pieţei secundare a titlurilor de stat, precum şi al pieţelor
specifice pentru valorificarea garanţiilor este redus în sistemul financiar moldovenesc.
Aceasta diminuează posibilitatea utilizării instrumentelor financiare moderne şi limitează
foarte mult alternativele practice de diminuare a riscurilor. • Sistemul de acte normative bancare la nivel naţional nu poate fi comparabil cu cel
european, întrucît nu acoperă toate zonele activităţii bancare. • Ţinînd cont de conjunctura specifică procesului actual de tranziţie, economia
moldovenească, în ansamblul său, traversează încă o perioadă de restructurare, ceea ce
generează imperfecţiuni şi instabilitate a sistemului bancar autohton. Creşterea PIB-ului, pe
care o înregistrăm în ultimii ani, se datorează consumului realizat în baza transferurilor
remitenţelor, şi nu din exporturile produselor fabricate în R.Moldova.
În fond, conformarea la cerinţele Acordului Basel II va conduce la consolidarea sistemului
bancar prin eliminarea băncilor puţin capitalizate. Aceasta va genera costuri sociale şi economice
ridicate, suportate de deponenţii şi creditorii mici ai lor.
Piaţa europeană a obligaţiunilor de stat obligă guvernele la promovarea disciplinei fiscale în
scopul monitorizării ratelor de dobîndă şi cursurilor de schimb. La bursele de valori şi piaţa
obligaţiunilor corporative, companiile sunt responsabile de implementarea disciplinei de piaţă cu
scopul monitorizării preţurilor la hîrtiile de valoare. Investitorii ţărilor industrializate obligă
respectarea disciplinei de piaţă în politicile promovate de ţările în curs de dezvoltare în vederea
133
participării lor la pieţele locale de capital. Nu se neagă faptul că parlamentul fiecărui stat
examinează şi discută politica fiscală, sau că Adunarea Generală a Acţionarilor sau Consiliul
Directorilor monitorizează managementul companiei. Însă, experienţa internaţională a demonstrat
că aceasta nu este suficient pentru elaborarea unei politici financiare eficiente sau pentru o bună
gestiune a companiei. Cu mult înainte de apariţia pieţei obligaţiunilor de stat şi corporative şi a
bursei de valori, piaţa mărfurilor şi piaţa forţei de muncă au aplicat disciplina de piaţă în scopul
prevenirii exodului de bunuri şi a forţei de muncă din state sau companii.
Considerăm că piaţa de capital (un mecanism prin care un număr mare de participanţi
accesează şi utilizează un diapazon mare de informaţie cu scopul formării ordinelor şi adaptării
preţurilor la obligaţiunile corporaţiilor), spre deosebire de piaţa bancară, poate conduce mult mai
rapid la implementarea disciplinei în cadrul organizaţiilor şi poate contribui la modificări
semnificative înainte de apariţia dificultăţilor.
Persistă convingerea că disciplina publică (adică cea legislativă), monitoringul şi intervenţiile
guvernului nu pot garanta corectitudinea gestionară a organizaţiilor (fie ele bănci comerciale,
guverne sau simple companii). Din aceste considerente, este raţională implementarea unui anumit
nivel al disciplinei de piaţă. Este evident că pieţele nu sunt perfecte. Însă, în loc de căutările erorilor
şi deficienţelor lor, este binevenită utilizarea maximală a beneficiilor oferite de disciplina de piaţă.
Pentru promovarea eficientă a disciplinei de piaţă în Republica Moldova, urmează a fi
respectate patru principii, după cum urmează [181]:
1. Participanţii la piaţă urmează a fi suficient de informaţi pentru a lua decizii
informaţionale corecte. Conflictele de interes apar în abundenţă între utilizatorii şi
furnizorii de capital, însă este important ca noutăţile „rele” să fie comunicate, în special
în statele slab dezvoltate.
2. Participanţii urmează să posede abilităţi de procesare corectă a informaţiei obţinute.
3. Participanţii urmează să posede iniţiative corecte.
4. Participanţii urmează să dispună de mecanisme corecte pentru exercitarea disciplinei.
În scopul implementării pe pieţele naţionale a disciplinei de piaţă şi utilizării maximale a
acesteia, se recomandă urmărirea următoarelor aspecte:
I. Dezvăluirea informaţiei financiare şi non-financiare. Disciplina de piaţă nu poate funcţiona
eficient în cazul în care participanţii la pieţa nu deţin informaţie suficientă pentru operare.
„Informaţia suficientă” presupune că investitorii urmează să deţină toată informaţia atît de ordin
financiar, cît şi de ordin non-financiar, pentru a se considera completamente informaţi. Sunt cazuri
cînd companiile oferă informaţia solicitată de investitori doar sub influenţa presiunii publice.
Actualmente, conform Programului Reformelor Financiare promovate de Agenţia Serviciilor
Financiare a apelat la obligaţiunea companiilor financiare în vederea prezentării sintezei
134
informaţionale acordate clienţilor şi publicului, în care sunt reflectate rezultatele financiare şi
organizaţionale.
Controlul şi gestiunea internă. Actualmente, în cadrul Consiliului Sistemului Financiar
European, sunt discutate regulile gestiunii interne ca parte componentă a Legii Serviciilor
Investiţionale; una din propuneri ar fi ca bursele de valori să ceară implicarea persoanelor non-
directorii executivi în consiliul de gestiune al companiei.
II. Rolul supraveghetorului financiar. Între etapa în care companiile pregătesc informaţia către
dezvăluire şi etapa de utilizare a acesteia de către investitori pentru luarea deciziilor investiţionale,
este necesară prezenţa unui agent care ar verifica dacă informaţia corespunde realităţii, dacă este
corectă, clară şi fără distorsiuni.
Este evident faptul că, în unele situaţii, auditorii, analiştii hîrtiilor de valoare, agenţiile de
rating şi supraveghetorii financiari, care verifică corectitudinea informaţiei pînă la transmiterea
acesteia investitorilor, pot denatura informaţia în interese proprii. În consecinţă, unele ţări au
înfiinţat instituţii care au rolul de supraveghetor independent cu scopul monitorizării lucrului
auditorilor şi a măsurilor adoptate de aceştia în scopul prevenirii complotului între auditori şi clienţi
lor corporativi; departamentele de cercetare au căpătat independenţă faţă de diviziunile
investiţionale ale băncii şi analiştii hîrtiilor de valoare au fost încurajaţi în crearea companiilor
proprii de cercetare.
Reglementarea, supravegherea şi implementarea. Investitorii evită pieţele în care sunt
răspîndite activităţile comerciale inechitabile şi nereglate, unde persistă riscul denaturării în
formarea preţurilor şi, în consecinţă, are loc o diminuare a lichidităţii pieţei. Cu scopul menţinerii
loialităţii investitorilor, structura legislativă urmează să includă principiile de dezvăluire, principiile
executării şi promovării businessului, principiile de auto-reglementare, reţeaua de asigurare,
principiile pieţei şi principiile de gestiune a activităţii comerciale. În acelaşi timp, este obligatorie
prezenţa regimului corespunzător de garantare a funcţionalităţii acestor principii. Totodată, este
importantă şi perfecţionarea sistemului de penalizare (inclusiv amenzile administrative), care ar
include penalizarea încălcărilor cerinţelor de dezvăluire a informaţiei.
III. Distincţia dintre profesionişti şi amatori. Nu doar spectrul vast al produselor oferite în
scopul deservirii necesităţilor permite atingerea eficienţei maximale a pieţei financiare; aceasta
(eficienţa) poate fi atinsă şi în urma implementării disciplinei de piaţă prin aplicarea unei diversităţi
de mecanisme. Unul din motivele sporirii speranţelor de implementare a disciplinei de piaţă a fost
determinat de datoriile subordonate emise de băncile comerciale, care urmau să transmită semnale
băncii, mult mai semnificative în corelaţie cu procesul de armonizare a preferinţelor deponenţilor
decît disciplina impusă la bursa de valori.
În plus, mesajele expediate de pieţele la care sunt antrenaţi profesionişti de înaltă calificare
135
sunt mult mai eficiente cu anticipări timpurii ale companiilor şi autorităţilor de reglementare decît
mesajele recepţionate de la pieţele în care unicul investitor este publicul (societatea). Astfel, se
preferă ca book-buildingul12 să se realizeze în baza deciziilor de evaluare a investitorilor
instituţionali, care vor fi reflectate în preţurile ofertelor publice iniţiale, decît în licitaţiile în care
poate participa oricine doreşte.
Din aceste considerente, este raţională – şi nu doar avînd în vedere posibilitatea satisfacerii
necesităţilor înaintate de investitori, ci şi din aspectul promovării eficiente a disciplinei de piaţă –
piaţa financiară în care pot participa doar profesioniştii. Aceasta va permite evitarea situaţiilor cînd,
pentru asigurarea protecţiei investitorilor obţinem o suprareglementare.
IV. Necesitatea reexaminării instruirii investitorului şi excesul reţelelor de securitizare. Eforturi
deosebite trebuie depuse pentru majorarea niveului de instruire a investitorilor amatori, evitînd
suprareglementarea şi intervenţiile guvernamentale, şi asigurînd funcţionalitatea propriu-zisă a
pieţei la costuri mai mici. Societatea în ansamblu trebuie să contribuie la garantarea capacităţii de
procesare corectă a informaţiei de către toţi partcipanţii la piaţă.
Unul din obiectivele Programului Reformelor Financiare, iniţiat în UE în anul 2005, constă în
„expansiunea instruirii financiare şi economice, prin aplicarea exemplelor elocvente şi care
corespund modului de viaţă al utilizatorului” [181]. În acelaşi timp, indiferent de gradul de
promovare a educaţiei economice şi financiare a investitorului, aceştia din urmă niciodată nu vor
participa pe piaţă în cazul în care corelaţia risc-profit este „protejată” de un număr excesiv de reţele
de securitate. Unul din aspectele securitizate sunt depozitele la vedere, care necesitau garantare şi
care se considerau excesive (această garantare este abrogată din 31 martie 2005). Însă, problema
securităţii excesive nu s-a finalizat odată cu 31 martie 2005. Participanţii la piaţă urmează a fi
convinşi că autorităţile vor acţiona prompt în corectarea acţiunilor şi, în caz de necesitate, vor iniţia
procesul de insolvabilitate a băncii fără de întîrzieri. Să analizăm un caz extraordinar, dacă banca
comercială a emis datorii subordonate, aceasta nu presupune că deţinătorii acestor obligaţiuni vor
putea monitoriza gradul de risc la care se expune instituţia financiară dată şi nu vor impune
disciplina de piaţă asupra băncii prin intermediul pieţei obligaţiunilor, în cazul amanetării banca nu
va fi scutită de o învălmăşeală ulterioară.
Astfel, noţiunea de disciplină de piaţă a fost introdusă ca antidot al problemelor apărute în
rezultatul lacunelor disciplinei sociale (de exemplu, disciplinei controlului direct prin legislaţie şi
controlului administrativ). Este evident că pieţele europeană, americană şi niponă nu ar fi
demonstrat o funcţionalitate şi un nivel înalt al dezvoltării fără de legislaţie şi disciplină
administrativă cuvenită.
12 Book-building – constituirea portofoliului, etapă care presupune colectarea preliminară de către broker/dealer a ordinelor investitorilor depre intenţiile de achiziţie a unui număr concret de hîrtii de valoare la un preţ stabilit.
136
În cadrul sistemului financiar global, fenomene, precum spălarea banilor şi finanţarea
terorismului (SB/FT), reprezintă fluxuri băneşti masive, provenite din economia tenebră, care
utilizează tranzacţiile internaţionale, în mod fraudulos, drept componentă de bază. Aceasta
evidenţiază necesitatea cooperării între instituţiile abilitate cu prevenirea şi combaterea fenomenelor
în cauză la nivel naţional şi internaţional.
Întru realizarea Planului de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, CNPF a
participat activ la elaborarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a spălării banilor şi
finanţării terorismului şi Planului de acţiuni pentru implementarea acesteia pentru anul 2007,
aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.632 din 05.06.2007, şi a Legii nr.190-
XVI din 26.07.2007 “Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului”.
Necesitatea dezvoltării şi intensificării schimbului de informaţii confidenţiale între
autorităţile de supraveghere din diferite ţări este un motiv pentru care CNPF intenţionează să
încheie acorduri de colaborare cu organismele similare din ţările-membre ale UE. La acest segment
se identifică următoarele priorităţi:
• întocmirea şi susţinerea documentelor necesare pentru aderarea CNPF la Organizaţia
Internaţională a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO), activitatea căreia are drept scop creşterea
eficienţei pieţelor emergente de valori mobiliare prin elaborarea de standarde şi principii, precum şi
prin facilitarea schimbului de informaţii şi experienţă;
• evaluarea criteriilor privind aderarea CNPF, în calitate de membru cu drepturi depline, la
Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor de Asigurări (IAIS), organizaţie a autorităţilor
naţionale de supraveghere, care reuneşte peste 100 de membri;
• obţinerea asistenţei de finanţare a unui proiect de cooperare orientat spre consolidarea
capacităţilor instituţionale ale CNPF;
• obţinerea asistenţei de finanţare a unui proiect privind elaborarea şi implementarea bazei de
date integrate a CNPF;
• asigurarea asistenţei externe în cadrul realizării priorităţilor stabilite pentru dezvoltarea
pieţei financiare nebancare a Republicii Moldova.
Cu toate că activitatea de asigurare a parcurs perioada de la monopolul statului pînă la
începuturile constituirii pieţei naţionale a asigurărilor, aceasta încă nu satisface pe deplin
necesităţile economice naţionale.
În ceea ce priveşte piaţa asigurărilor, în prezent, există necesitatea de a crea premise legale
şi social-economice, care ar servi la creşterea calităţii protecţiei prin asigurare, la valorificarea
deplină a posibilităţilor asigurării şi a resurselor investiţionale. Realizarea acestor şi a altor măsuri
orientate spre dezvoltarea sistemului asigurărilor este imposibilă fără implicarea activă, în acest
137
proces, a statului şi a autorităţilor sale. Reglementarea de stat a pieţei asigurărilor reprezintă o
garanţie importantă în protecţia intereselor legitime ale asiguraţilor şi în stabilitatea financiară a
organizaţiilor de asigurare.
În determinarea direcţiilor prioritare de dezvoltare a asigurărilor sunt susţinute, în mod
nejustificat, societăţile de asigurare ramurale, care au o influenţă tot mai sporită asupra constituirii
unei pieţe a asigurărilor refractante şi stagnante. În urma abordării neprofesionale a problemelor din
partea departamentelor şi din lipsa funcţiilor şi împuternicirilor necesare, prin care autoritatea
publică abilitată ar reglementa mai eficient asigurările se intensifică tentativele de a pune în aplicare
noi tipuri de asigurări prin efectul legii, ele fiind bazate pe interese ramurale şi departamentale.
Capacitatea financiară redusă a pieţei asigurărilor nu permite acoperirea daunelor de proporţii,
fapt ce generează cheltuieli bugetare suplimentare pentru lichidarea pagubelor cauzate de
calamităţile naturale şi de avariile de natură tehnogenă.
Problemele ce persistă în activitatea de asigurare nu sunt reflectate în programele de stat.
Problemele asigurărilor nu s-au abordat corespunzător în procesul de devenire a Republicii
Moldova ca membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi în procesul de realizare a acordului
privind parteneriatul şi colaborarea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
O problemă importantă, pentru piaţa naţională a asigurărilor o constituie şi disproporţiile
regionale considerabile. Numai în mun. Chişinău sunt amplasate 40 de societăţi de asigurare, ceea
ce constituie 87% din numărul asigurătorilor ce figurează în registrul de stat, revenindu-le astfel
96,2% din totalitatea primelor globule încasate.
La cele mai grave probleme ale pieţei asigurărilor, poate fi atribuită şi aplicarea tipurilor de
asigurare obligatorie, în lipsa cadrului informaţional adecvat exigenţelor economiei de piaţă. De
regulă, protejarea prin asigurare se reduce considerabil, iar societăţile de asigurare încasează,
practic, gratuit mijloace băneşti, (care, la rîndul lor, nu sunt cheltuite în interesele asiguraţilor. Drept
consecinţă, asigurările prin efectul legii constituie o modalitate de redistribuire a resurselor
financiare în favoarea unor societăţi comerciale private.
Principalele direcţii de perfecţionare a asigurărilor şi reasigurărilor în Republica Moldova
sunt:
elaborarea unui sistem de atragere a mijloacelor băneşti în procesul investiţional provenite
de la contractarea asigurărilor de viaţă de lungă durată şi a pensiei complementare;
suplinirea surselor financiare proprii ale asigurătorilor naţionali, prin introducerea cerinţelor
faţă de cuantumul primar al capitalului social stabilit;
liberalizarea pieţei naţionale a asigurărilor prezintă un interes deosebit pentru activitatea
asigurătorilor străini, fapt impus de calitatea de membru al Organizaţiei Mondiale a
Comerţului. Aceasta este impusă şi de valabilitatea acordului privind parteneriatul şi
138
colaborarea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Este necesară anularea
treptată a restricţiilor privind activitatea asigurătorilor străini, şi sporirea considerabilă a
potenţialului asigurătorilor naţionali prin acordarea unei protecţii considerabile de către stat;
elaborarea, pe o perioadă durabilă de timp, a unui program-concept, privind dezvoltarea
pieţei naţionale a asigurărilor, care ar determina extinderea cadrului legislativ al asigurărilor
şi ar lua în consideraţie obiecţiile asociaţiilor profesionale ale asigurătorilor şi ale Camerei
de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. Acest program tebuie să cuprindă obiectivele,
priorităţile, principiile de bază şi acţiunile guvernului privind dezvoltarea pieţei asigurărilor.
Partea conceptuală a acestui program ar putea constata că asigurările nu numai că scutesc
bugetul de stat de cheltuielile generate de situaţiile extremale, dar şi constituie una din cele
mai stabile resurse de investiţii. Astfel, sistemul asigurărilor ar fi recunoscut de către stat ca
o ramură strategică importantă, fiind necesară protejarea şi dezvoltarea acesteia;
mecanismul asigurării obligatorii, după cum demonstrează experienţa ţărilor cu o economie
de piaţă dezvoltată, este pe larg folosit de stat, în scopul garantării stabilităţii sociale şi al
accelerării dezvoltării economiei. Astfel, urmează a fi stabilite perspectivele asigurării
obligatorii în domeniul agrar, ecologic şi social, precum şi justificarea introducerii
tipurilor noi de asigurări obligatorii.
adoptarea actelor legislative privind introducerea unor tipuri noi de asigurări obligatorii
impune necesitatea argumentării motivaţiei social-economice, eficacităţii şi raţionalităţii
acestora, totodată, fiind necesară perfectarea strategiei financiar-economice preventive,
care ar confirma posibilitatea soluţionării problemelor legate de protecţia prin asigurare.
determinarea mecanismului participării asigurărilor în cadrul sistemului de creditare
ipotecară pe termen lung, atît în calitate de garant al compensării consecinţelor diferitelor
riscuri, cît şi în calitate de investitor instituţional, precum şi crearea unui sistem eficient
de asigurare de riscuri investiţionale;
asigurarea concordanţei regimului naţional de reglementare a asigurărilor şi a activităţii
de asigurare cu principiile şi standardele europene, precum şi dezvoltarea colaborării cu
autorităţile de supraveghere din alte state.
În ceea ce priveşte sistemul bugetar, în promovarea strategiei de dezvoltare a Republicii
Moldova, trebuie să se ţină cont că potenţialul bugetar-fiscal este determinat de potenţialul
economic al ei. Însă, deseori, sistemului bugetar i se atribuie rolul definitoriu în problema
ameliorării substanţiale a situaţiei economice, fiind neglijat faptul că combaterea crizei e un
fenomen mult mai complex, care necesită o combinaţie de măsuri fiscale, monetare, politice,
sociale, ecologice. Redresarea situaţiei economice, apelîndu-se cu prioritate la politica bugetar-
139
fiscală, prezintă anumite limite funcţionale şi urmăreşte dezvoltarea, în termene reduse, a agenţilor
economici.
După părerea noastră, direcţiile politicii bugetar-fiscale în domeniul cheltuielilor vizează
următoarele măsuri:
- continuarea procesului de perfecţionare a structurii bugetului şi asigurarea în legea bugetară
anuală a transparenţei cheltuielilor bugetului;
- ajustarea cheltuielilor la noile condiţii create în urma implementării strategiilor sectoriale şi, în
consecinţa, determinarea volumului lor, pornind de la domeniile prioritare;
- elaborarea metodologiei bugetare, care, la momentul dat, este dispersată în diverse
instrucţiuni, care deseori se contrazic sau lipsesc;
- raţionalizarea cheltuielilor pentru întreţinerea administraţiei publice centrale şi locale în
condiţiile perfecţionării legislaţiei în vigoare;
- utilizarea la un înalt randament, împreună cu alocaţiile bugetare, a mijloacelor de la acordarea
serviciilor cu plată şi a mijloacelor obţinute din disbursări a diferitelor proiecte ce se derulează în
R.Moldova cu susţinerea financiară a organismelor financiare internaţionale;
- asigurarea transparenţei achiziţiilor publice şi evitarea cheltuielilor exagerate şi nejustificate.
Pentru asigurarea unei eficienţe sporite a politicii bugetar-fiscale, se consideră că fiscalitatea
trebuie să fie cît mai relaxată, cît mai lejeră, considerînd, într-un fel sau altul, că prelevările
obligatorii au o limită, dincolo de care pot afecta activitatea economică. Orice nouă creştere a ratei
fiscale riscă să întîmpine rezistenţa subiecţilor economici confruntaţi cu concurenţa internaţională.
Cît priveşte direcţiile politicii bugetar-fiscale în domeniul veniturilor, acestea trebuie să se
concentreze asupra următoarelor măsuri:
extinderea, în continuare, a bazei fiscale, îmbunătăţirea metodelor de colectare a impozitelor;
asigurarea unei echităţi fiscale prin reducerea la minimum a facilităţilor fiscale şi reexaminarea
modului de impozitare a unor sectoare prioritare ale economiei naţionale;
asigurarea unei stabilităţi fiscale fără a prevedea termene reale de implementare a modificărilor;
transferarea presiunii fiscale spre păturile sociale şi tipurile de activităţi cu venituri mari,
mărfurile şi proprietatea de lux.
Măsurile promovate în domeniul bugetar-fiscal trebuie să asigure accelerarea tendinţei de
sporire a încasărilor bugetare şi apropierea volumului deficitului bugetar de mărimea normativă
admisibilă, cu eliminarea procesului inflaţionist.
Politicile implementate pentru realizarea unei strategii macroeconomice trebuie să se situeze
într-o perspectivă de lungă durată, evitîndu-se modificările frecvente. Fluctuaţiile brutale constituie
şocuri pe ansamblul economiei, crescînd incertitudinea, neîncrederea, încetinirea proceselor
investiţionale etc. De aceea, în utilizarea combinată a diferitelor modalităţi de intervenţie, este
140
esenţială luarea în considerare a factorului timp. În prezent, politica de creştere economică se
bazează pe asanarea bugetară pe termen mediu, precum şi pe coordonarea permanentă dintre
politica bugetară şi politica monetară, în condiţiile compatibilităţii tuturor politicilor economice. În
acest context, rolul politicii bugetar-fiscale constă în acceptarea sau respingerea dezechilibrelor
bugetare. Astfel, este necesară evaluarea şi aprecierea resurselor financiare potenţiale prin realizarea
analizei veniturilor bugetare, a presiunii fiscale, determinarea factorilor de influenţă şi a efectelor
acestora [70, p.34].
După cum a fost menţionat, criteriile cerute se referă la criteriul economic, identificat prin
existenţa unei economii de piaţă funcţionale şi la implementarea unor prevederi specifice ale aquis-
ului privind Uniunea Economică şi Monetară.
Acquis-ul din sfera sistemului bugetar cuprinde:
1) elemente care trebuie transpuse în legislaţie înainte de data aderării, incluzînd: • interzicerea finanţării directe a sectorului public: restricţia se referă la interzicerea depăşirii
de cont şi a oricărui alt tip de facilităţi de creditare acordate instituţiilor publice, precum şi la
interzicerea procurării directe de instrumente de datorie publică de către BCE sau de către Băncile
Centrale Naţionale. Motivul constă în asigurarea disciplinei fiscale şi în faptul că aceasta reprezintă
un element de bază al independenţei Băncii Centrale. • interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la instituţiile financiare: prevederea se
referă la interzicerea oricărei măsuri care nu este bazată pe considerentele prudenţiale ce stabilesc
accesul privilegiat al organismelor publice la instituţiile financiare. Acest lucru este motivat de
faptul că astfel se completează interdicţia finanţării directe, se consolidează libera circulaţie a
capitalului şi se previne distorsionarea principiilor economiei de piaţă. • pentru transpunerea legislaţiei comunitare legată de participarea la Sistemul Băncilor
Centrale Europene, Republica Moldova urmează să finalizeze ajustarea cadrului legal
corespunzător.
2) elemente cu care statul respectiv trebuie să se conformeze numai după data aderării. Acestea
includ: • politica ratei de schimb şi politica economică, • coordonarea politicilor economice cu state-membre prin participarea la procedurile UE, • aderarea la prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere şi ale statutului Sistemului
European al Băncilor Centrale.
În concluzie, înlăturarea deficienţelor şi atingerea obiectivelor prioritare ale Republicii
Moldova trebuie să fie bazată pe valorificarea tuturor oportunităţilor existente, în special, a celor ce
ţin de proximitatea ţării cu UE şi de disponibilitatea organismelor financiare internaţionale de a
acorda asistenţa financiară ţării pe termen mediu. Concomitent, este importantă utilizarea punctelor
141
forte ale ţării, pentru a reduce expunerea la riscurile potenţiale, îndeosebi la cele ce ţin de
exacerbarea vulnerabilităţii ţării, creşterea sărăciei şi a inegalităţii populaţiei.
Sistemul financiar este unul complex şi neomogen. Majoritatea cercetătorilor ştiinţifici
consideră că un sistem este complex cînd prezintă o serie determinată de proprietăţi [97, p.59].
Astfel, considerăm necesară identificarea unor proprietăţi distinctive ale sistemului financiar
funcţional şi anume:
1. Eficacitatea – posibilitatea realizării obiectivelor propuse, în termenele stabilite, în condiţiile
utilizării unei cantităţi de resurse determinate;
2. Multitudinea elementelor componente şi caracterul neomogen al acestora: organele puterii
legislative şi executive, dreptul financiar, trezoreria, bursele, fondurile de investiţii,
fondurile bugetare şi extrabugetare, companiile de asigurări etc.;
3. Emergenţa – imposibilitatea grupării unor elemente componente ale sistemului financiar
după anumite criterii, de exemplu, după funcţiile sistemului financiar. Această proprietate
presupune utilizarea metodelor de agregare şi descompunere;
4. Ierarhie - existenţa mai multor nivele. Ierarhia susbistemelor financiare reflectă ierarhia
existentă în relaţiile financiare dintre acestea. Astfel, primul nivel este reprezentat de
finanţele publice centrale, al doilea – finanţele locale, al treilea –grupurile financiare, al
patrulea nivel – finanţele întreprinderilor, al cincilea – finanţele persoanelor fizice,
gospodăriilor;
5. Multifuncţionalitate – capacitatea sistemului complex de a realiza o multitudine de funcţii în
cadrul unei structuri determinate. Această proprietate a sistemului financiar se reflectă prin
realizarea concomitentă a următoarelor: reglementarea şi suportul întreprinderilor într-un
mediu concurenţial, dezvoltarea unor ramuri strategice; asigurarea stabilităţii sociale etc.;
6. Elasticitate – capacitatea schimbării rapide a obiectivului de funcţionare în funcţie de
condiţiile (adaptare) sau de situaţia subsitemului (supravieţuire).
7. Adaptarea – capacitatea schimbării obiectivelor funcţionării în cazul modificării condiţiilor.
Sistemul finciar al ţării trebuie să aibă capacitatea adaptării la schimbările externe (de
exemplu, criza pe pieţele financiare internaţionale, criza financiară globală etc.)
8. Supravieţuire – capacitatea schimbării obiectivelor funcţionării în cazul apariţiei unor
probleme sau stopării în cadrul subsistemelor. Supravieţuirea sistemului financiar al ţării
poate fi asigurată prin utilizarea fondurilor de rezervă ale verigilor acestuia.
9. Siguranţa sistemului financiar – necesitatea exercitării unor funcţii specificate, pe o
perioadă delimitată de timp, în condiţii predeterminate;
10. Securitatea sistemului – capacitatea de a crea şi asigura anumite condiţii propice
supravieţuirii, siguranţei, dezvoltării şi controlului unor obiecte specifice;
142
11. Stabilitatea – capacitatea sistemului de a continua realizarea funcţiilor sale în condiţiile în
care unii parametri înregistrează abateri semnificative sau intervenţia unor factori
destabilizatori, imprevizibili sau a diferitelor riscuri;
12. Sensibilitatea şi flexibilitatea – afectarea sistemului de influenţă a factorilor interni şi
externi asupra bunei funcţionări şi capacitatea de revenire la starea normală.
Aceste proprietăţi se referă la întregul sistem financiar, dar şi la fiecare componentă a
acestuia. Totodată, din analiza efectuată în cadrul cercetării, constatăm ca definitorie particularitatea
sistemului financiar care rezultă din faptul că se operează cu o multitudine de indicatori financiari,
unii fiind operaţional, iar alţii de rezultate. În vederea creşterii eficienţei funcţionării şi gestiunii
sistemului financiar, ţinînd cont de complexitatea acestuia, este necesară utilizarea metodelor
formale. În acest context, devine important procesul selectării informaţiilor necesare pentru
adoptarea deciziilor financiare, astfel încît să fie procesată numai informaţia utilă într-un timp cît
mai scurt. Astfel, o condiţie de bază se referă la găsirea optimumului dintre riscul pierderii
informaţiilor utile şi riscul pierderii timpului în muncă de analiză şi prelucrarea informaţiilor care
nu prezintă interes. De aceea, în procesul prelucrării informaţiei, se urmăreşte realizarea
următoarelor 2 direcţii:
- reprezentarea-standard (RS) pentru sistemul financiar;
- reprezentarea-standard pentru sistemele organizaţionale şi de producţie, care participă la
formarea resurselor financiare.
Reprezentarea-standard a sistemelor complexe reprezintă volumul minim al informaţiilor
privind obiectul şi subiectul, care permit soluţionarea problemelor de proiectare şi gestiune.
Cerinţele de bază faţă de volumul informaţiilor în procesul standardizării reprezentărilor
sistemului financiar se referă la:
- suficienţă pentru elaborarea modelului şi rezolvarea sarcinilor propuse;
- volumul minim de informaţii (mărimea minimă a modelului). Această cerinţă este dictată/
justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor pentru elaborarea modelului şi previziune.
În cadrul previziunii, diagnosticului problemelor şi rezolvării obiectivelor analizei
economice, pot fi utilizate diferite reprezentări-standard, care reflectă structura obiectului.
Considerăm că, pentru sistemul financiar, pot fi valide şi funcţionale următoarele RS:
a).descompuse funcţional, şi b). sub forma delimitării serviciilor. Aceste reprezentări-standard pot fi
aplicate în funcţie de specificul subsitemului sau verigii sistemului financiar.
În ceea ce priveşte reprezentarea descompusă funcţional, această urmează după descrierea
obiectivelor sistemului financiar. Avînd la bază informaţiile existente din elaborările iniţiale, în
reprezentările-standard sînt incluse condiţiile şi scopul funcţionării sistemului sau funcţiile
143
îndeplinite. În acest sens, noţiunea centrală este considerată „funcţia sistemului complex”. Astfel,
pentru {F}, care reprezintă multitudinea funcţiilor finale pot fi identificate 3 tipuri de funcţii:
- {Fs} funcţii-scopuri;
- {Fy} funcţii de adaptare;
- {Fv} funcţii de supravieţuire.
Fsi funcţia scop pentru reprezentarea elementului i în K- partiţionării mulţimii de condiţii de
activităţi Yi ∈ Y; Yi ∩ Y, în elementul corespunzător Pi al mulţimii {P} obiectivelor de
funcţionare:
Fsi : Yi→ Pi (3.1)
Totalitatea funcţiilor-scop poate fi prezentată sub forma tabelului cu indicarea elementelor
participante şi a scopului funcţionării. Reprezentarea-standard, descompusă funcţional, poate fi
utilizată la nivelul sistemului public pentru analiza participării diferitelor instituţii la realizarea
funcţiilor statului.
Funcţiile de adaptare{Fy} reflectă schimbarea condiţiilor în contextul modificării scopului
de funcţionare:
Fyij : { (Yi → Yj) → (Pi → Pj)} →( Fsi→ Fsj), (3.2)
t ts tr unde: t exprimă momentul schimbării condiţiilor de funcţionare; ts – intervalul de timp destinat alegerii scopului în concordanţă cu condiţiile funcţionării; tr – intervalul de timp pentru reconfigurarea funcţiei-scop. Condiţiile funcţionării sistemului se schimbă din cauze diferite. Iar, în cazul nostru,
armonizarea sistemului financiar la exigenţele Uniunii Europene va fi supusă unor schimbări
permanente, datorită influenţei factorilor interni, dar şi celor externi (ne referim la modificările în
cadrul Uniunii Europene, ca urmare a dezvoltării şi perfecţionării acesteia).
Funcţiile de supravieţuire {Fv} reflectă starea sistemului ca urmare al refuzului sau a
problemelor apărute în scopul funcţionării a subsitemelor:
Fvij : {[(Fsi =1) → (Fsj =0)] →(Pi → Pj)}→( Fsi→ Fsj), (3.3)
T Ts Tr unde: t≠T; ts≠Ts; tr≠Tr. şi: T; Ts; Tr – sunt identice cu cele menţionate mai sus. Funcţiile de adaptare şi cele de supravieţuire pot fi realizate sub forma matricelor, unde
numărul coloanelor şi numărul liniilor corespund numărului funcţiilor-scop. La intersecţia liniei cu
coloană, avem „+1”, dacă este posibilă trecerea de la realizarea funcţiei-scop a coloanei la
îndeplinirea funcţiei-scop a rîndului, şi „0” în caz contrar.
144
În tabelul funcţiilor şi elementelor, se fixează participarea subsistemelor la realizarea
funcţiilor-scop ale sistemului financiar. Numărul liniilor reflectă numărul funcţiilor-scop, iar
numărul coloanelor corespunde numărului de subsisteme. La intersecţia liniilor şi coloanelor, avem
„+1”, dacă subsistemul participă la realizarea funcţiei-scop şi „-1” în cazul neparticipării. În cazul
sistemului financiar, în cadrul acestui tabel, pot fi reflectate sumele în valori absolute sau relative cu
care participă subsitemul respectiv la realizarea funcţiilor-scop.
Un alt tip al reprezentării-standard se prezintă sub forma delimitării sau conturării
serviciilor. Prin delimitare se înţelege un set de elemente interdependente, funcţionarea cărora este
direcţionată spre realizarea algoritmului de rezolvare a problemelor de gestiune a unui proces din
sistem. În acest sens, se delimitează multitudinea proceselor şi a interdependenţelor financiare din
cadrul sistemului: structura algoritmică (Sa), structura funcţională (Sf), structura informaţională
(Si), structura tehnică (St). Structura acestei reprezentări poate fi redată astfel:
S = {Sa, Sf, Si, St}, (3.4)
Acest tip de reprezentare-standard poate fi utilizat atît la nivelul întregului sistem financiar,
cît şi la nivelul fiecărui subsitem în legătură cu optimizarea proceselor decizionale şi asigurarea
continuităţii activităţilor desfăşurate. Spre exemplu, problema recalificării cadrelor, în cadrul unei
restructurări, include Parlamentul (adaptarea legilor şi a finanţării bugetare), Ministerul Educaţiei,
Ministerul Finanţelor, ministerele de resort, centrele de recalificare, managementul resurselor
umane etc.
În practică, avantajele reprezentărilor standard constau în:
- reducerea timpului şi a cheltuielilor pentru alegerea: tipului de gestiune, a metodologiei de
gestiune, modelului de previziune sau metodei de planificare etc.;
- reducerea sau lipsa cheltuielilor de elaborare şi/sau căutare a unei serii de modele ipotetice:
- asigură desfăşurarea continuă a procesului (fără întreruperi) privind structurarea informaţiei în
cadrul pregătirii modelului de previziune şi a cercetărilor premergătoare.
De asemenea, realizarea reprezentării-standard poate fi procesată prin intermediul sistemelor:
a) cibernetice, indiferent de structura obiectului de cercetare propus;
b) non-cibernetice, care sunt în funcţie de structura obiectului.
Credem că, în procesul armonizării sistemului financiar la exigenţele europene, la nivelul
superior de elaborare a politicii financiare şi adoptare a deciziilor în cadrul previziunii,
diagnosticului problemelor şi rezolvării obiectivelor economice reprezentările-standard utilizate
trebuie să opereze cu indicatorii specifici componentelor sistemului financiar autohton, prezentaţi
în tabelul 4.1.
145
Tabelul 4.1. Indicatorii sistemului financiar în reprezentările standard Nr. Sector Indicatorii 1 Sector Public deficitul bugetar în PIB, %;
datoria publică în PIB, %; ponderea veniturilor şi cheltuielilor publice în PIB, %; veniturile publice pe cap de locuitor; cheltuielile publice pe cap de locuitor; presiunea fiscală; ponderea impozitelor directe şi indirecte în totalul veniturilor publice;
2 Sector Bancar
• rata de refinanţare • rata dobînzii la credite • rata dobînzilor la depozite • ratei inflaţiei • capitalul normativ total • evoluţia activelor bancare • suficienţa capitalului ponderat la risc • rentabilitatea capitalului propriu • rentabilitatea activelor • rata dobînzii ajustate la inflaţie • marja netă a dobînzii Piaţa financiară
Piaţa bursieră
→ volumul euro-obligaţiunilor băncilor comerciale străine → volumul comparativ al obligaţiunilor achiziţionate de corporaţii non-financiare → volumul şi numărul emisiunii de valori mobiliare → numărul şi valoarea totală a tranzacţiilor pe piaţa secundară a valorilor mobiliare
3
Piaţa asigurărilor cota asigurărilor în PIB, % rata daunei sau nivelul despăgubirilor indicele de lichiditate prima medie pe cap de locuitor prima medie pentru o companie rentabilitatea capitalului propriu rentabilitatea activelor
4 Economia naţională
gradul de deschidere a economiei, calculat ca pondere a schimburilor comerciale externe în PIB
ponderea comerţului bilateral cu ţările membre ale Uniunii Europene în totalul comerţului exterior
structura economiei pe trei ramuri principale (industrie, agricultură şi servicii) PIB-ul pe cap de locuitor, calculat în funcţie de paritatea puterii de cumpărare
Sursă: elaborat de autor.
Totodată, considerăm că vor exista o serie de problemele generale, care persistă în prezent şi
pot fi întîmpinate în procesul armonizării şi anume:
1. Existenţa multitudinii de reglementări şi standarde tehnice europene, dar şi o multitudine de
regulamente naţionale. În acest sens, este necesară minimalizarea regulamentelor reciproc
incompatibile, pentru evitarea fragmentării pieţei interne;
2. Modelul vechi de integrare prin comerţ s-a dezvoltat continuu, astfel că agenda europenă a
inclus politici de reglementare, instrumente redistributive şi cu efect stabilizator tot mai puternic. Ca
rezultat, integrarea atinge, într-o proporţie semnificativă, suveranitatea naţională. Pentru o tranziţie
la UEM completă, sunt afectate direct nu doar politicile monetare şi de schimb, dar şi politicile
macroeconomice ale ţărilor-membre;
146
3. Integrarea va influenţa ordinea economică prin slăbirea puterii statului. Aceasta e valabilă
pentru alocaţii, redistribuire şi funcţiile de stabilizare îndeplinite de instituţiile statului. Acest fapt
are consecinţe importante în termeni de armonizare, cum ar fi cea între eficienţă şi egalitate sau
eficienţă şi stabilitate. Astfel, în toate ramurile de activitate, se mizează pe concurenţă atît pentru
întreprinderile private, precum şi ajutoarelor de stat şi firmelor naţionale. Excepţie o constituie
agricultura, pentru care nu se aplică principiul laisser-faire, consideraţiile fiind legate de securitatea
hranei, problemele sociale şi de mediu;
4. Slăbirea puterii de intervenţie a statului se va resimţi şi în domeniul finanţelor publice, în
special, în capacitatea autorităţilor naţionale de a colecta impozite, în condiţiile unei mobilităţi
regionale şi internaţionale. Pînă în prezent, există divergenţe ample în impunerea la nivel naţional şi
dificultăţi în armonizarea acestora la nivel european (în special impunerea venitului şi a cîştigului
de capital). În aceste condiţii, respectarea criteriilor de convergenţă, privind deficitul bugetar, va fi
mai greu de îndeplinit;
5. Un aspect important al integrării este legat de piaţa muncii şi politica socială internă ( de
exemplu, unele state europene nu oferă posibilitatea angajării cetăţenilor din România şi Bulgaria);
6. Sistemul decizional al UE pune accentul pe aspectul tehnic cu preţul celui politic. Aceasta
presupune o stabilitate politică la nivel naţional şi consolidarea cu instituţiile politice europene.
În urma cercetărilor realizate, subliniem că principalele direcţii de acţiune privind
armonizarea sistemului financiar la exigenţele europene se referă la:
Planificarea dezvoltării economiei naţionale, pornind de la obiectivele macroeconomice
clare, prin determinarea a unor domenii sau sfere de activitate prioritare (producţie şi servicii), care
vor contribui la creşterea economică sustenabilă;
Elaborarea strategiei de dezvoltare economică pe termen lung, care se va axa pe lărgirea
sferei sectorului privat şi identificarea instrumentelor politicilor economice şi financiare, care să
stimuleze şi să sprijine domeniile de activitate prioritare în cadrul fiecărei etape sau perioade
stabilite;
Urmărirea concordanţei strategiei de dezvoltare economică cu aspiraţiile integrării europene
prin elaborarea reglementărilor şi a actelor normative, conform standardelor europene pentru fiecare
componentă a sistemului financiar autohton şi optimizarea circuitului fluxurilor financiare în cadrul
economiei naţionale;
Armonizarea calitativă a sistemului financiar presupune implementarea treptată a
standardelor europene privind organizarea, managementul şi controlul în cadrul fiecărei verigi;
Armonizarea cantitativă prezumă stabilirea unui set de indicatori specifici pentru fiecare
componentă a sistemului financiar şi determinarea mărimilor optime pentru fiecare perioadă de
realizare a strategiei de dezvoltare, pe termen lung, în vederea atingerii nivelelor medii europene.
147
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Principalele repere ale acestui compartiment al tezei vizează delimitarea concluziilor şi
recomandărilor ale cercetării realizate. Ţinând cont de practicile internaţionale şi de tendinţele
actuale ale dezvoltării economice a R. Moldova, în legătură cu armonizarea sistemului fianciar la
exigenţele integrării europene, formulăm principalele concluzii şi recomandări:
1. Sistemul financiar din R. Moldova, privit prin prisma ultimelor restructurări la nivelul
sectorului financiar nebancar şi a fluxurilor financiare, ce au loc între verigile componente, distincte
din punct de vedere al specificului activităţilor desfăşurate, cuprinde: sistemul financiar public;
finanţele întreprinderilor; sistemul bancar; piaţa financiară nebancară.
O asemenea delimitare a structurii sistemului financiar oferă posibilitatea: • determinării abordărilor referitoare la crearea doctrinei financiare a statului; • introducerii sistemului unic de noţiuni şi definirea unică a acestora, atît la nivelul
profesionist-practic, cît şi în procesul de integrare; • determinării abordărilor legate de elaborarea modelelor economico-matematice de formare
şi mişcare a resurselor financiare ale ţării, a căror destinaţie funcţională trebuie să devină
prognozarea, planificarea şi analiza distribuirii valorii PIB şi alinierea lor la standardele
europene; • preluării experienţei europene în ceea ce priveşte crearea şi unificarea spaţiului economic
european, ţinînd cont de faptul că ţările europene au dispus de două modele diferite ale
sistemelor financiare şi anume: dominat de sectorul bancar şi dominat de piaţa de capital; • evaluării cadrului legislativ corespunzător şi a elaborării pachetului unic de acte normative
intercorelate cu cele europene, referitoroare la funcţionarea sistemului financiar şi
monitorizarea lui ulterioară.
2. Sinteza practicii europene în constituirea şi armonizarea sistemului financiar a scos în
evidenţă avantajele şi dezavantajele celor două modele. În ceea ce priveşte R. Moldova, sistemul
bancar autohton rămîne, în continuare, reperul de bază al economiei naţionale în contextul
mobilizării şi repartizării resurselor financiare temporar libere. Bursa de valori, la moment, nu
reprezintă participantul-leader, care ar concura, sau cel puţin ar coopera în domeniul de concentrare
a fluxurilor financiare semnificative, rămînînd doar la poziţia de înregistrare a tranzacţiilor cu
valorile mobiliare. În acest context de idei, credem că sectorul bancar, îndeplinind rolul
mecanismului investiţional real şi aplicabil în economie, trebuie să constituie pilonul de bază al
sistemului financiar în procesul armonizării cu structurile europene. Concomitent, nivelul ratelor de
dobîndă atît la depozitele, cît şi la creditele bancare acordate de către sistemul bancar trebuie
diminuate treptat.
148
Armonizarea reglementărilor BNM şi a legislaţiei naţionale la normele internaţionale va
contribui la consolidarea sistemului bancar, contribuind, astfel, la majorarea gradului de
competitivitate bancară şi la creşterea nivelului de încredere a clienţilor în stabilitatea şi siguranţa
băncilor comerciale.
3. Regula bugetar-fiscală a Tratatului de la Maastricht a avut un impact semnificativ asupra
ciclurilor bugetare în cadrul UE, însă a creat puţine constrîngeri pentru politica bugetar-fiscală în
ţările-membre mari. De asemenea, toate ţările-membre ale UE au fost obligate să adopte reguli şi
standarde unificate de contabilitate în sectorul public pentru a asigura funcţionarea Procedurilor de
Deficit Excesiv PDE. Pe parcursul integrării în UME, ţările-membre ale UE au fost obligate să
depună la Comisia Europenă Rapoarte de Convergenţă cu explicarea modului în care pot fi atinse
obiectivele date sau să fie menţinute deficitul şi datoria publică sub nivelurile critice. Pentru a
deveni membru al UME, ţările trebuie să fie sub limitele stabilite de PDE pentru deficitul bugetar şi
datoria publică.
4. Pentru urmărirea tendinţelor actuale în dezvoltarea sectorului bugetar al R.Moldova, au fost
determinaţi indicatorii bugetari, care vizează nivelul, dinamica şi structura veniturilor, cheltuielilor,
datoriei publice şi a deficitului bugetar. Printre aspectele negative, menţionăm tendinţa actuală de
formare a veniturilor bugetare, pe seama impozitelor indirecte, care nu poate fi pozitivă pentru ţara
noastră, întrucît afectează direct populaţia vulnerabilă. Fenomenul creşterii ponderii impozitelor
indirecte demonstrează incapacitatea economiei de a susţine actualul sistem de impozitare directă,
motiv pentru care statul apelează, tot mai mult, la impozitele indirecte, impactul cărora este dificil
de identificat de către populaţie. De asemenea, vorbind în termeni calitativi, se observă o structură
ineficientă a cheltuielilor publice.
În ceea ce priveşte aplicarea politicii bugetar-fiscale, se consideră că criteriile de convergenţă
reprezintă indicatori ai unei politici macroeconomice generatoare de stabilitate. Astfel, considerăm
că, în R. Moldova, este necesară iniţierea unor acţiuni sau măsuri de politică macroeconomică
privind atingerea treptată a tuturor criteriilor prin includerea lor în strategia naţională de dezvoltare
pe termen lung şi, respectiv, în CCTM, şi care vizează:
- criteriul economic, identificat prin existenţa unei economii de piaţă funcţionale;
- implementarea unor prevederi specifice ale aquis-ului privind Uniunea Economică şi Monetară.
5. Analiza particularităţilor funcţionării pieţei financiare nebancare a scos în evidenţă mai
multe deficienţe în activitatea segmentelor componente. Netransparenţa, lipsa de informare şi lipsa
culturii investiţionale în R.Moldova s-au reflectat negativ asupra activităţii bursei de valori. Astfel,
bursa de valori naţională înregistrează un volum nesemnificativ de tranzacţii, dar nu toate băncile
comerciale sunt cotate la bursă şi nu toate apar la bursă în calitate de participanţi profesionişti, ceea
149
ce condiţionează supleţea informaţiei prezentate despre calitatea unei societăţi bancare, limitînd
percepţia corectă a publicului larg.
În acest context, recomandăm intensificarea colaborării între sectorul bancar şi bursa de
valori a R. Moldova. Dacă facem o analiză a portofoliului investiţional al băncilor comerciale, vom
depista o situaţie deplorabilă în acest domeniu. Majoritatea băncilor comerciale preferă investiţiile
în valorile mobiliare de stat (menţionăm că şi acestea, sunt pur reprezentative), şi le ignoră pe cele
corporative. Această alegere a sectorului bancar denotă, încă o dată, că preferinţele investiţionale în
economia naţională ţin de stabilitatea şi continuitatea dezvoltării sectorului privat din R. Moldova.
6. Sectorul de asigurări din Moldova este nesemnificativ şi puţin dezvoltat, în comparaţie cu
alte ţări ale Uniunii Europene, deşi numărul societăţilor de asigurări este destul de mare, în raport cu
capacitatea pieţei. Cercetările efectuate permit elaborarea recomandărilor privind unele direcţii de
perfecţionare a asigurărilor în Republica Moldova:
elaborarea, pe o perioadă durabilă de timp, a unui program-concept, privind dezvoltarea
pieţei naţionale a asigurărilor, care ar determina extinderea cadrului legislativ al asigurărilor
şi ar lua în consideraţie obiecţiile asociaţiilor profesionale ale asigurătorilor şi ale Camerei
de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.
mecanismul asigurării obligatorii, după cum demonstrează experienţa ţărilor, cu o economie
de piaţă dezvoltată, este pe larg folosit de stat în scopul garantării stabilităţii sociale şi al
accelerării dezvoltării economiei. Astfel, urmează a fi stabilite perspectivele asigurării
obligatorii în domeniul agrar, ecologic şi social, precum şi justificarea introducerii
tipurilor noi de asigurări obligatorii.
determinarea mecanismului participării asigurărilor în cadrul sistemului de creditare
ipotecară pe termen lung, atît în calitate de garant al compensării consecinţelor diferitelor
riscuri, cît şi în calitate de investitor instituţional, precum şi crearea unui sistem eficient
de asigurare de riscuri investiţionale;
asigurarea concordanţei regimului naţional de reglementare a asigurărilor şi a activităţii
de asigurare cu principiile şi standardele europene, precum şi dezvoltarea colaborării cu
autorităţile de supraveghere din alte state.
7. Aprecierea concordanţei strategiilor naţionale cu procesul ajustării cadrului legislativ al
Republicii Moldova la standardele europene reflectă eforturile considerabile privind alinierea
activităţilor din toate sferele sistemului financiar la standardele europene realizate în ultimii 3 ani de
către Guvernul R. Moldova şi instituţiile responsabile, în strictă concordanţă cu Planul de acţiuni R.
Moldova – Uniunea Europeană. Pentru perioada imediat următoare, armonizarea cadrului normativ
din sfera financiară a R. Moldova la cea europeană considerăm că trebuie să urmărească alinierea la
actele normative adaptate la nivel comunitar ce vizează regulamentele, directivele, deciziile,
150
recomandările, rezoluţiile, avizele, acordurile şi convenţiile privind următoarele capitole: dispoziţii
financiare şi bugetare, impozitarea, uniunea economică şi monetară, libera circulaţie a capitalului,
instituţii, uniune vamală, întreprinderile mici şi mijlocii etc.
8. Înlăturarea deficienţelor şi atingerea obiectivelor prioritare ale Republicii Moldova trebuie
să fie bazate pe valorificarea tuturor oportunităţilor existente, în special, a celor ce ţin de
proximitatea ţării cu UE şi de disponibilitatea organismelor financiare internaţionale de a acorda
asistenţă financiară ţării pe termen mediu. Concomitent, este importantă utilizarea punctelor forte
ale ţării pentru a reduce expunerea la riscurile potenţiale, îndeosebi la cele care se refera la
exacerbarea vulnerabilităţii ţării, creşterea sărăciei şi a inegalităţii populaţiei.
Armonizarea sistemului financiar al R. Moldova la exigenţele europene poate fi realizată în
mod treptat, prin determinarea clară a etapelor şi integrarea acestora în strategia naţională de
dezvoltare pe termen lung. Criza mondială actuală va conduce la schimbări majore în funcţionarea
sistemelor bancare şi a pieţelor de capital din Comunitatea Europeană, axîndu-se, în mare parte, pe
noi reglementări şi o supraveghere mai calitativă a operaţiunilor desfăşurate. Considerăm că, în
prezent, în R. Moldova, reglementarea şi supravegherea pieţelor bancare şi financiare constituie
puncte forte. Astfel, schimbările, ce se vor produce, în acest sens, în ţările europene, vor putea fi
implementate concomitent şi în ţara noastră.
Planul de cercetări de perspectivă:
Cercetarea proprietăţilor distinctive al sistemului financiar autohton în vederea determinării
elementelor de bază, relaţiilor de interdependenţă, factorilor de influenţă internă şi externă,
precum şi a multitudinii de funcţii pentru fiecare proprietate;
Elaborarea reprezentărilor-standard pentru fiecare componentă a sistemului financiar în
funcţie de structura acesteia, care permit soluţionarea problemelor în cadrul previziunii,
diagnosticului şi/sau rezolvării obiectivelor analizei economice.
Analiza detaliată a bugetului Uniunii Europene (formarea şi repartizarea resurselor
financiare) şi a legăturilor cu sistemele bugetare ale ţărilor-membre în scopul identificării
aportului financiar la bugetul european şi a beneficiilor în urma finanţărilor obţinute;
Elaborarea modelelor economico–matematice de formare şi mişcare a resurselor financiare
ale ţării, destinaţia funcţională a cărora trebuie să devină prognozarea, planificarea şi analiza
distribuirii valorii PIB şi alinierea lor la standardele europene.
151
BIBLIOGRAFIE Legi şi acte normative
1. Legea Republicii Moldova privind sistemul bugetar şi procesul bugetar. Nr. 847 din 24.05.96. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 19-20 din 27 martie 1997.
2. Legea Republicii Moldova privind sistemul public de asigurări sociale. Nr. 489-XIV din 08.07.1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1-4 din 6 ianuarie 2000.
3. Legea Republicii Moldova cu privire la Banca Naţională de Stat a Moldovei (Banca Naţională a Moldovei). Nr. 599-XII din 11 iunie 1991. Acte normative cu privire la problemele economice, bancare şi bugetare (1990-1992). Chişinău, 1992.
4. Legea Republicii Moldova cu privire la Banca Naţională a Moldovei. Nr. 548-XIII din 21.07.95. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 56-57 din 12 octombrie 1995.
5. Legea Republicii Moldova privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. Nr. 746-XV din 27.12.2001. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 16 din 29 ianuarie 2002.
6. Legea Republicii Moldova privind finanţele publice locale. Nr. 491-XIV din 09.07.99. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 101–102 din 16 septembrie 1999.
Legea nr.397 – XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale; 7. Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală nr.1593-XV din 26 decembrie 2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 14-15 din 12 februarie 1999.
8. Legea instituţiilor financiare. Nr. 550-XIII din 21.07.95. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 1 ianuarie 1996.
9. Legea Republicii Moldova cu privire la fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2004. Nr. 565 XV din 25.12.2003. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 6-12/74 din 1 ianuarie 2004.
10. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurări. Nr. 407-XVI din 21 decembrie 2006. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 47-49 (2034-2036) din 6 aprilie 2007.
11. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nr.129-XVI din 07.06.2007.
12. Codul Fiscal al R. Moldova. Nr. 1163-XIII din 24.04.97. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 62 din 18 septembrie 1997.
13. Codul civil al Republicii Moldova. Nr. 1107-XV din 6.06.2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86 din 22 iunie 2002.
14. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Concepţiei şi obiectivelor dezvoltării şi consolidării pieţei asigurărilor în Moldova pe termen mediu (2004-2007). Nr. 1012 din 13.09.2004. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 175-177/1201 din 24 septembrie 2004.
15. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la Regulile de formare a rezervelor tehnice pe tipurile de asigurare în afară de viaţă (în redacţie nouă). Nr. 43 din 26.03.2001. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 141-143/332 din 22 noembrie 2001.
16. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la elaborarea Cadrului de cheltuieli pe termen mediu pentru anii 2004-2006 şi a proiectului de buget pe anul 2004. Nr.1711 din 27.12.2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 185. din 31 decembrie 2002.
17. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la elaborarea Cadrului de cheltuieli pe termen mediu şi a proiectului de buget. Nr.82 din 24.01.2006. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 21-24 din 3 februarie 2006.
18. Hotărîrea Guvernului privind programul de stat de trecere a R. Moldova la sistemul internaţional de contabilitate şi statistică. Nr.710 din 23.09.94. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 10 din 27 octombrie 1994.
19. Hotărîrea Guvernului R. Moldova privind Concepţia de reformare a sistemului statistic naţional în anii 1999-2002. Nr.305 din 14 aprilie 1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 42-44 din 29 aprilie 1999.
152
20. Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 130 din 26 octombrie 2001.
Alte surse
21. Documente de politici: SCERS, SND [on-line]. http:www.gov.md 22. Documente de politici de colaborare şi rapoartele: Politici Europene de Vecinitate (PEV),
Planul de Acţiuni UE – R. Moldova (PdA) [on-line]. http: www.gov.md 23. Banca Naţională a Moldovei. Rapoarte anuale 2005, 2006, 2007, 2008 [on-line]. http:
www.bnm.org 24. Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova. [on-line]. http: www.statistica.md 25. Inspectoratul de stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii.
Raport anual 2006 [on-line]. http: www.issa.md 26. Activitatea Comisiei Naţionale a Pieţei financiare şi funcţionarea pieţei financiare
nebancare. Raport anual 2007 [on-line]. http: www.cnpf.md 27. Evaluarea stabilităţii sistemului financiar al Republicii Moldova. Raport FMI 2006 [on-line].
http: www.fssa.md 28. Analize de business şi economie [on-line]. Expert grup 2008. http: www.expertgrup.org 29. Buletin lunar BCE [on-line]. 2008. 30. Buletin informativ privind sistemul fiscal al Republicii Moldova 2006. [on-line]. http:
www.fisc.md 31. Suport informativ, Ce este CCTM? Un ghid succint privind CCTM şi rolul acestuia în
procesul de planificare a bugetului în Republica Moldova [on-line]. Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova. Chişinău, 2006. http: www.minfin.md
32. Government Finance Statistics Yearbook / International Monetary Fund. - Washington, 2007.
33. European Union : public finance. – Luxembourg : Office for Official Publications of the European Communities, 2002.
34. ESA95 : manual on government deficit and debt. – Luxembourg Office for Official Publications of the European Communities, 2002.
35. EU excessive deficit procedure : Eurostat Metadata in SDDS format. Summary Methodology. 36. The World Bank. Transforming microfinancial institution: providing full financial sevices.
Washington, 2006. 37. The World Bank. Financial sector assessment. Washington, 2005.
CĂRŢI
38. Anghelache G. Finanţe publice I. Bucureşti: Economica, 2004. 157 p. 39. Bache I., George S. Politica în Uniunea Europenă. Chişinău: Epigraf, 2009. 664 p. 40. Bercea F., Bistriceanu Gh., Macovei E. Dicţionar de asigurări. Bucureşti: Economica, 1993.
344 p. 41. Brezeanu P. Finanţe publice şi fiscalitatea între teorie şi practică. Bucureşti: România de
Mîine, 1998. 220 p. 42. Brezeanu P. Instituţii financiare internaţionale. Bucureşti: Economica, 2005. 493p. 43. Bucătaru D. Finanţe. Iaşi: Editura Fundaţiei „Chemarea”, 1994. 157 p. 44. Caraganciu A., Iliadi Gh. Problemele metodologice ale analizei mecanismului financiar în
economia de tranziţie. Chişinău: Editura ASEM, 1996. 252 p. 45. Casian A., Petroia A. Tranziţia: retrospective şi perspective, politica bugetar-fiscală.
Chişinău: GUNIVAS, 2002. 472 p. 46. Cairns W. Introducere în legislaţia Uniunii Europene. Universal Dalsi, 2001. 406 p. 47. Cîmpeanu, E. Politici moderne privind echilibrul financiar public. Bucureşti: Editura
Universitară, 2005. 231 p. 48. Cerna S. Unificarea monetară în Europa. Bucureşti: Enciclopedică, 1997. 129 p.
153
49. Chiriţă N., Scarlat E. Politici macroeconomice. Teorie şi aplicaţii. Bucureşti: Economică, 1998. 415 p.
50. Ciurel V. Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practice internaţionale. Bucureşti: ALL BECK, 2000. 680 p.
51. Cuevas C. Cooperative financial institutions: issues in governance, regulation, and supervision. Washington: The World Bank, 2006. 59 p.
52. Dicţionarul explicativ al limbii române. Bucureşti: Univers enciclopedic, 1998. 53. Dicţionarul enciclopedic român. Bucureşti: Editura Politică, 1964. 54. Durand M. Bursa. Bucureşti: Humanitas, 1992. 153 p. 55. Fotescu S. Eficienţa asigurărilor în Republica Moldova. Chişinău: A.S.E.M., 2001. 101 p. 56. Fotescu S. Sistemul de distribuire a asigurărilor şi modernizarea acestuia. Chişinău:
A.S.E.M., 2006. 291 p. 57. Galbraith J.K. Ştiinţa economică şi interesul public. Bucureşti: Editura Politică, 1982. 418 p. 58. Georgescu-Roegen N. Economie analitică. Bucureşti: Expert, 2000. 365 p. 59. Hans P. Istoria, rolul şi funcţiile BCE. Bucureşti: Economică, 2006. 232 p. 60. Hans P., Shuman H. Capcana globalizării: atac la democraţie şi bunăstare. Bucureşti:
Economică, 2006. 261 p. 61. Hoanţă N. Economie şi finanţe publice. Bucureşti: Polirom, 2000. 285 p. 62. Hîncu R. Cheltuieli pentru învăţămînt în condiţiile deficitului bugetar în Republica
Moldova. Chişinău: CEP ASEM, 2004. 170 p. 63. Lindberg L. The political dynamics of European Economic integration. London: Oxford
University Press, 1963. 233 p. 64. Lipsey R., Chrystal K. Economia pozitivă. Bucureşti: Economică, 1999. 983 p. 65. Manole T. Finanţe publice. Chişinău: AAP, 1998. 348 p. 66. Manole T. Finanţele publice locale: rolul lor în consolidarea autonomiei financiare la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale. Chişinău: Epigraf, 2003. 240 p. 67. Matei Gh. Finanţe generale. Craiova: MONDO-EC, 1994. 299 p. 68. Molle W. Economia integrării europene. Teorie, practică, politici. Chişinău: Epigraf, 2009.
496 p. 69. Moşteanu T. Finanţe publice. Bucureşti: Editura Universitară, 2004. 352p. 70. Onofrei M. Impactul politicilor financiare asupra societăţii. Bucureşti: Economică, 2000. 34
p. 71. Palan R., Abbot J., Deans P. Strategiile statelor în economia politică globală. Chişinău:
Epigraf, 2007. 276 p. 72. Popescu C., Băbeanu M. Echilibrul înaintării. Bucureşti : Eficient, 1998. 459 p. 73. Profiroiu A. Economia sectorului public. Bucureşti: Editura Economică, 2001. 222 p. 74. Raţiu-Suciu C. Modelarea şi simularea proceselor economice. Bucureşti: Ed. Didactică şi
Pedagogică, 1995. 26 p. 75. Secrieru A. Finanţe publice. Instrumente şi mecanisme financiare de intervenţie
guvernamentală. Chişinău: Epigraf, 2004. 423 p. 76. Simon C. Băncile. Bucureşti: Humanitas, 1993. 168 p. 77. Stratulat O. Politica financiară. Chişinău: Ed. ASEM, 1997. 78. Stratulat O. Caracteristica generală a cheltuielilor publice. Chişinău: Ed. ASEM, 1997. 40 p. 79. Stroe R., Armeanu D. Finanţe. Bucureşti: Editura ASE, 2004. 349 p. 80. Sută N. Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. Bucureşti: Eficient, 2000.
Vol. I, 454 p. 81. Talpoş I. Finanţele României. Timişoara: Sedona, 1997. 335 p. 82. Tsoukalis L. Noua economie europeană. Chişinău: Arc, 2000. 314 p. 83. Văcărel I. Finanţe publice Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 2001. 423 p. 84. Văcărel I. Politici economice şi financiare de ieri şi de azi. Bucureşti: Editura Economică,
1996. 384 p.
154
85. Wright G., Nemec J. Finanţe publice: teorie şi practică în tranziţia central-europeană. Iaşi: Ars Longa, 2000, p. 430.
86. Barthe Marie-Annick. Economie de l’Union Europeenne. Paris: Economica, 2003. 397 p. 87. Beck T. Creating an efficient financial system: challenges. Washington, 2006. 43p. 88. Blasi J., Kroumova M., Kruse D. Kremlin Capitalism. Privatising the Russian Economy.
NY: Cornell University Press, 1996. 89. Buchanan J. The Public Finances: an introductory textbook. Homewood, 1970. 492 p. 90. Etienne J., Rival R. La dissertation economique. Paris: Armand Colin, 1994. 205 p. 91. Haas E. The Uniting of Europe: Political, Social and Economic Forces, 1950-1957.
Standford: Standford University Press, 1958. 154 p. 92. Levine R. Bank-Based or Market-Based Financial Systems: Which is Better? University of
Minnesota, 2000. 93. Musgrave R.A., Musgrave P.B. Publics Finance in Theory and Practice. New-York:
McGraw-Hill Book Company, 1989. 674 p. 94. Trotignon J. Economie europeenne. Paris: Hachette Superieur, 1997. 303 p. 95. Schiff M., Winters A. Integration regionale et developpement. Paris: Economica, 2004. 307
p. 96. Дробозинa Л. А. Финансы. Москва: Юнити, 2001. 475 p. 97. Глущенко В. В., Глущенко И. И. Финансы. Железнодорожный: ТОО НЦП «Крылья»,
1998. 414 p. 98. Глущенко В. В. Методические аспекты проектирования финансовой. Москва: Рук.
Деп. В ВИНИТИ, 1997г. 99. Ожегов С. И. Словарь русского языка. Москва, 1987. 749 p. 100. Сенчагов В. К., Архипов А. И. Финансы, денежное обращение и кредит. Москва:
Проспект, 1999. 487 с. 101. Стиглиц Д. Экономика государственного сектора. Москва: Infra-M, 1997. 718 p. 102. Ван Хорн Д. Основы управления финансами. Москва: Финансы и статистика, 1997.
799 p.
AUTOREFERATE, TEZE
103. Baurciulu A. Echilibrul financiar public la nivel macroeconomic. Teza dr. în economie. Chişinău, 2006, 190 p.
104. Bîrlea S. Eficientizarea mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare în Republica Moldova. Teza dr. în economie. Chişinău, 2009, 175 p.
105. Chistruga M. Evoluţia dezvoltării economice a ţărilor Europei Centrale şi de Est în perioada post-integrare. Teza dr. în economie. Chişinău, 2009, 183 p.
106. Ciobanu S. Abordarea impactului procesului de transnaţionalizare prin prisma integrării ţărilor mici în economia mondială. Autoref. tezei dr. în economie. Chişinău, 2008, 28 p.
107. Ciubotaru M. Optimizarea macroeconomică în Republica Moldova: elaborarea sistemului de simulare. Autoref. tezei dr. hab. în economie. Chişinău, 2000, 25 p.
108. Cucu M. Aspectul stabilizării şi sporirii siguranţei funcţionării sistemului bancar al Republicii Moldova în contextul integrării în Uniunea Europeană. Teza dr. în economie. Chişinău, 2007, 191 p.
109. Cuhal V. Impactul politicii monetare asupra creşterii economice. Teza dr. în economie. Chişinău, 2007, 162 p.
110. Gogîrnoiu Gh. Perfecţionarea sistemelor fiscale în perspectiva integrării europene şi contribuţiei la formarea veniturilor bugetare (experienţe moldo-române). Teza dr. în economie. Chişinău, 2007, 240 p.
111. Juravschi L. Integrarea economică europeană şi incidenţele ei asupra comerţului exterior. Teza dr. în economie. Chişinău, 2006, 154 p.
155
CONTRIBUŢII din cercetări ştiinţifice
112. Ciupagea C. Abordări teoretico-metodologice privind costurile şi beneficiile integrării
României în Uniunea Europeană. Centrul de Informare şi Documentare Economică. Bucureşti, 2004. 32 p.
113. Cojocaru P. şi alţii. Republica Moldova: Dimensiunile reformelor. Academia de Ştiinţe a Moldovei, Ministerul Economiei al R. Moldova, Centrul de Studiere a Problemelor Pieţei. Chişinău: Potos, 2002. 343 p.
114. Pop N. Riscurile Economice - o provocare la adresa securităţii naţionale. Centrul de Informare şi Documentare. Bucureşti, 2006. nr. 191.
115. Proiectul Phare RO-2002/000-586.03.01.04.02 – Formare iniţială în afaceri europene pentru funcţionarii publici din administraţia publică centrală. Uniunea Economică şi Monetară. Institutul European din România. 2005.
116. Adam K. şi alţii. Study to analyse, compare, and apply alternative indicators and monitoring methodologies to measure the evolution of capital market integration in the European Union. Centre for Studies in Economics and Finance for the European Commission. Brussels, 2002.
117. Popov V. Financial System in Russia as compared to other transition economies : anglo-american versus german-japanese model. Moscow: Institute of Economic Forecasting, 1996. 43 p.
118. Ludlow P. Preparing for Membership, the eastward and southern enlargementof the EU. Center for European Policy Studies. Brussels, 2000. 17 p.
119. Mwenda K.K. Legal aspects of financial sevice regulations. Washington, 2006. 46 p. 120. Grauwe P., Schnabl G. Entry Strategies for the New Member States. Centre for Studies in
Economics and Finance for the European Commission. Brussels, 2004. 88 p. 121. Shojai R. Capital markets and nonbank financial instutions. Washington, 2004. 75 p.
din reviste
122. Botnari N., Fotescu S. Constituirea şi funcţionarea pieţei asigurărilor din Republica Moldova. În: Economica. 2000, nr 1, p. 85-87.
123. Cristea M., Băndoi A. Tendinţe pe piaţa reasigurărilor la nivel naţional şi internaţional. În: Revista tinerilor economişti. 2003, nr 1, p. 20-25.
124. Dobrescu E. Cît ne costă integrarea? În: Tribuna Economică. 2005, nr 6, p. 72-74. 125. Enache S. Contractul de reasigurare. În: Finanţe, bănci, asigurări. 2003, nr. 11, p. 62-64. 126. Enache S., Enache E. Reasigurarea – tehnică de pulverizare a riscului. În: Finanţe, bănci,
asigurări. 2002, nr 3, p. 61-64. 127. EU economic data pocketbook. Pocketbooks. Eurostat. Quarterly. European Commission.
1-2009. 128. Fotescu S. Direcţii şi modalităţi de dezvoltare a asigurărilor şi reasigurărilor în medii
concurenţiale internaţionalizate cu tendinţe de globalizare. În: Analele Academiei de Studii Economice din Moldova. 2005, vol. 3, p. 236-239.
129. Fotescu S. Metode şi mecanisme de reglementare de către stat a activităţii de asigurare în condiţiile globalizării. În: Economie şi finanţe. 2001, nr. 10-11, p. 105-112.
130. Fotescu S. Mutaţii în evoluţia pieţei mondiale a reasigurărilor. În: Economica. 2004, nr 1, p. 75-76.
131. Galiceanu I., Galiceanu M. Rolul brokerilor în activitatea de asigurare şi reasigurare. În: Finanţe, bănci, asigurări. 2004, nr 6, p. 62-64.
132. Garbalî D. Particularităţile efectuării operaţiunilor de reasigurare: diverse abordări ale conceptului „urmarea destinului asigurătorului”. În: Economica. 2006, nr 2, p. 73-75.
133. Gavriletea M. Tendinţe ale pieţei reasigurărilor. În: Finanţe, bănci, asigurări. 2002, nr 8, p. 60-61.
156
134. Gavriletea M. Tendinţe ale pieţei reasigurărilor în SUA şi UE. În: Finanţe, bănci, asigurări. 2004, nr 10, p. 61-62.
135. Gribincea L. Contractul internaţional de reasigurare. În: Revista Naţională de drept. 2003. nr 3, p. 15-20.
136. Hîncu R., Gogîrnoiu Gh. Bugetul european şi politicile fiscale în perspectiva integrării europene. În: Economica. 2005, nr. 1, p.10-15.
137. Hîncu R., Chicu N. Impactul impozitelor indirecte asupra proceselor social-economice. În: Analele ASEM. 2004, p.273- 280.
138. Ivanov A. Unele etape de desfăşurare ale sistemului bugetar şi procesului bugetar în Republica Moldova. În: Fin-Consultant. 2005, nr. 11, p. 38.
139. Ionescu L. Operaţiuni de primire şi cedare în reasigurări. În: Finanţe, bănci, asigurări. 2001, nr. 6, p. 57-58.
140. Lazari L., Mihăilă S. Tendinţe în dezvoltarea pieţei asigurărilor. În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. 2005, vol. 2, p. 468 – 470.
141. Munteanu A. Evoluţia sistemului de asigurare în Republica Moldova. În: Fin-Consultant. 2005, nr. 8, p. 18-23.
142. Panovschi M. Reasigurare şi insolvabilitate. În: Finanţe, bănci, asigurări. 2001, nr 1. p. 58-62.
143. Toma A. Efectele unei eventuale integrări a R. Moldova în UE. În: Economica. 2006, nr 2, p. 102-103.
144. Berger A., Dai Q., Ongena S., Smith D. To what extent will the banking industry be globalized? A study of bank nationality and reach in 20 European nations. In: Journal of Banking and Finance. 2006, nr. 27, p. 383-415.
145. Caporaso J. Toward a normal science of regional integration. In: Journal of Public Policy. 1999, nr. 6, 160-164 p.
146. Demirgue K., Levine R. Financial Structure and Economic Growth. In: MIT Press, 2000. 147. Euro area and EU27 government deficit at 0.6% and 0.9% of GDP respectively. Provision
of deficit and debt data for 2007. Euro-indacators. In: Eurostat, News Release. 2008, nr 54.
148. Forester A. Britain and the negotiation of the Maasstricht Treaty: a critique of Liberal Intergovernamentalism. In: Journal of common Market Studies. 1998, nr. 36, p. 347-367.
149. Gorton G. Financial Intermediation. NBER. In:Working Paper. 2002, no 89289. 150. Guiso L., Haliassos M., Jappelli T. Houshold stockholding in Europe: where do we stand
and where do we go? In: Economic Policy. 2003, nr 36. p. 123-170. 151. Hoffmann S. The European Process at Atlantic crosspurposes. In: Journal of Common
Market Studies. 1964, nr. 3, pp. 85-109. 152. Jurgen von Hagen. Fiscal Rules and Fiscal Performance in the EU and Japan. In:
Discussion Paper. Series 2005, E-5. 153. King R.G. Finance and growth: Schumpeter might be right. In: Quarterly Journal of
Economics. 1993, no 108(3), p. 717-737. 154. Levine R. Financial Development and Economic Growth: Views and Agenda. In: Journal
of Economic Literature. 1997, no. 35(2), p. 688-726. 155. Lupi A. Tax revenue in the EU. In: Statistics in focus Economy and finance Eurostat.
2008, nr. 47. 156. Levine R. Financial Development and Economic Growth : Views and Agenda. In: Journal
of Economic Literature. 1997, June, vol. XXXV, p. 688–726. 157. Mishkin F.S. Financial Stability and the Macroeconomy. In: The Quarterly Journal of
Global Economies. London. 2003, September, vol. 28, nr 1, 210 p. 158. Paternoster A., Woyowczyk M., Lupi A. General government expenditure and revenue in
EU. In: Statistics in focus Economy and finance Eurostat. 2008. 159. Petersen M., Rajan R.Does distance still matter? The information revolution and small
business lending. In: Journal of Finance. 2002, nr. 57, p. 2533-2570.
157
160. Thakor A.V. The design of financial systems : an overview. In: Journal of Banking and Finance. 2003, nr 20, p. 48.
161. Tranholm-Mikkelsen J. Neofuncţionalism: obstinate or obsolete? A reappraisal in the light of the new dinamism of the European Community. In: Millenium. 1991, nr 20, 22p.
162. Wallace H. Piecing the Integration Jigsaw Together. In: Journal of European Public Policy. 1999, nr. 6, p. 155-179.
163. Безгубенко Л. И. Финансовая система Украины в условиях экономики переходного периода. В: Финансы Украиы. 1996, № 9, с. 13-19.
164. Василик О.Д. Державнi фiнанси Украйни. В: Финансы Украиы. 1997, № 5, с. 5-9. 165. Опарин В.В. Финансовая система: теоретические основы и практические аспекты ее
разработки на Украине. В: Финансы Украиы. 1998, № 9, с. 6-10. 166. Шокун В. В. Финансовая система страны: состояние и направления реформирования
В: Экономика Украины. 1997, № 1, с. 9-12.
din lucrări ştiinţifice
167. Allen F., Gale D. Comparing Financial systems. In: MIT Press. 2000. 168. Allen F., Oura H. Sustained Economic Growth and the Financial System. In: Discussion
Paper, IMES. 2004, Series E-17. 169. Calvo G., Kumar M. Financial Markets and Intermediation. In: Financial Sector Reforms
and Exchange Arrangements in Eastern Europe. Occasional paper. 1993, no. 102. 170. Hale D. Can America Achieve a Soft Landing or Why the Equity Market Boom is an
Experiment in Corporate Resources Reallocation. Chicago: Zurich Financial Services, 2000.
171. Hartmann Ph., Maddaloni A., Manganelli S. The euro area financial system: structure, integration and policy initiatives. In: ECB Working paper. 2003, no. 230, p.55.
172. Kawalec S., Kluza K. Challenges of Financial Systems Development. In: Working Paper for the session “Banking and Capital Markets : The Unfulfilled Promise in Europe and Central Asia. Prague, 2000. p. 23-27.
173. Santos J., Tsatsaronis K. The cost of barriers to entry: evidence from the market for corporate euro bond underwriting. In: paper presented at the launching workshop of the ECB-CFS research network on “Capital Markets and Financial Integration in Europe” Frankfurt, 2002.
174. Stulz M. Rene. Does Financial Structure Matter for Economic Growth?: A Corporate Finance Perspective. In: Working Paper. University of Ohio & World Bank. 2000, no. 8928.
din materialele simpozioanelor 175. Cojuhari A., Manole T. Particularităţile finanţelor publice ale Republicii Moldova în
contextul cerinţelor „Cartei Europene”. În: Racordarea sistemului financiar la exigenţele integrării europene: Tezele conf. int. ASEM. Chişinău, 2004, p.20-27.
176. Fotescu S. Problemele racordării asigurărilor la standardele internaţionale. În: Probleme regionale în contextul procesului de globalizare: Tezele simpoz. int., 9-10 octombrie 2002. Chişinău, 2002, p. 146-149.
177. Juravsch L. Integrarea economică regională în contextul economic contemporan. Integrare europeană şi competivitate economică: simpoz. int. Chisinău, 2004, p.124-126.
178. Manole T. Racordarea finanţelor publice ale Republicii Moldova la cerinţele standardelor europene. În: U.T.M. la 40 de ani – 1964-2000: conf. tehnico-ştiinţifică jubiliară a colaboratorilor, doctoranzilor şi studenţilor. Chişinău, 2004, p.196-197.
158
179. Adjaoute K., Danthine J. European financial integration and equity returns: a theory-based assessment. In: The Transformation of the European Financial System: Proceedings of the 2nd ECB Central Banking Conference. Frankfurt, 2003.
180. Ciampolini M., Rohde B. Money market integration: a market perspective. In: The Operational Framework of the Eurosystem and Financial Markets: int. conf. Frankfurt, 2000.
181. Crockett A. Market discipline and financial stability. In: BIS Speeches: int. conf. 2001. 182. Dermine J. European banking: past, present and future. In: The Transformation of the
European Financial System: Proceedings of the 2nd ECB Central Banking Conference, ECB. Frankfurt, 2003.
183. Mishkin S. F. The Economics of Mone. In: Banking and Financial Marktes: Conference in Washington, 2006
184. Mishkin F.S. To the New Perspectives on Financial Globalization. In: Banking and Financial Marktes: Conference in Washington. 2007.
185. Rajan R., Zingales L.Banks and markets the changing character of European finance. In: Transformation of the European Financial System: Proceedings of the 2nd ECB Central Banking Conference. Frankfurt, 2003.
186. Rosengren E., Comment on European banking: past, present and future. In: The Transformation of the European Financial System: Proceedings of the 2nd ECB Central Banking Conference. Frankfurt, 2003.
DOCUMENTE ELECTRONICE
187. Dăianu D. Stabilitatea sistemului financiar [on-line]. Bucureşti, 2005.
http://www.bloombiz.ro/ business/ stabilitatea-sistemului-financiar. 188. Duisenberg W. The role of financial markets for economic growth [on-line]. Central
Bank Articles and Speeches, 2001. http://www.bis.org/review /r010601b.pdf 189. Noyer C. Financial System for Economic Growth [on-line]. Third Conference of the
Monetary Stability Foundation, Frankfurt on Main, 2006. http://www.bundesbank.de/ download/vfz/konferenzen/20060706_07_frankfurt/paper1_noyer.pdf.
190. ECB Statistical Data Warehouse [on-line]. http://sdw.ecb.europa.eu 191. Eurostat, Economy and finance, Government statistics
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/pls/portal/url/page/PGP_DS_GFS/PGE_DS_GFS_0 192. Eurostat, the Statistical Office of the European Communities [on-line]. 2007.
http://www.eu-financial-system.org/April2002%20Papers/Santos.pdf 193. Eurostat.Taxation trends in the European Union [on-line]. 2008.
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ 194. Guide of Cost Benefit Analzysis of Investment Projects[on-line]. 2008.
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/guides/cost/guide2008_en.pdf 195. Gotişan I. Impactul politicilor economice din Republica Moldova în perspectiva de
integrare europeană [on-line]. 2004. www.ipp.md/public/biblioteca/51/ro/St~Gotisan~fin.doc
159
ANEXE
160
ANEXA 1
Figura A1.1. Structura fluxurilor financiar-monetare intermediate de sistemul bancar
Sursa: elaborat de autor în baza sursei [38, p.60] În baza schemei prezentate, se pot identifica două fluxuri financiar-monetare intermediate de sistemul bancar european:
1. formarea fluxurilor financiar-monetare bazate pe resurse interne: a. resursele provenite din finanţele publice, şi anume din bugetul consolidat al ţării (bugetul de stat,
local, al asigurărilor sociale de stat, al fondurilor speciale, al mijloacelor extrabugetare, al Trezoreriei Statului). Mobilizarea acestor resurse este realizată prin implicarea sistemului bancar, unde contribuabilii, prin intermediul conturilor deschise, transferă impozitele şi taxele. Ulterior, aceste resurse sunt direcţionate spre acoperirea cheltuielilor prevăzute în bugetul consolidat al statului.
b. resursele provenite de la agenţii economici sub formă de disponibilităţi băneşti temporar libere, păstrate pe conturile bancare şi resursele financiare sedimentate în depozitele oferite de băncile comerciale. În urma gestiunii aceastor resurse, băncile comerciale, la dispoziţia clienţilor lor, le distribuie sub formă de plăţi efectuate la ordinul clientului, sub formă de credite acordate, sub formă de dobînzi achitate depunătorilor bancare etc.
c. alimentarea conturilor instituţiilor publice, resursele cărora provin din finanţarea bugetară pe numele lor;
d. resursele populaţiei, care apar în sistemul bancar sub formă de depozite bancare şi conturi curente – pe de o parte, utilizarea cărora se face la discreţia titularului de cont. Pe de altă parte – beneficiar al creditelor bancare.
2. formarea fluxurilor financiar-monetare bazate pe resurse externe: pe lîngă posibilitatea de mobilizare a resurselor financire pe piaţa internă, băncile comerciale pot procura resurse financiare şi pe pieţele externe – credite contractate de la BERD, BIRD, BM, credite guvrnamentale etc.
SISTEMUL BANCAR
refinanţare
BANCA CENTRALĂ A
STATULUI
SISTEMUL BĂNCILOR
COMERCIALE
TREZORERIA STATULUI
ALTE BĂNCI ŞI INSTITUŢII SPECIFICE
Utilizarea resurselor
Finanţe publice
Finanţe private (agenţii economici)
Instituţii publice
Populaţia
Resurse interne
Resurse externe
Acoperirea cheltuielilor componentelor bugetului
consolidat
Agenţii economici
Instituţiiler publice
Populaţia
Alte cheltuieli externe
161
ANEXA 2
ordine de bursă
Figura A2.2. Structura fluxurilor financiare intermediate de piaţa de capital
Sursa: elaborat de autor în baza sursei [38, p.63]
Piaţa de capital intermediază gestionarea fluxurilor financiare astfel: 1. intermediază, pe de o parte, emitenţii de titluri şi vînzătorii acestora, care adresează ordine de vînzare
societăţilor de intermediere, în vederea satisfacerii deficitelor de capital; pe de altă parte, posesorii de capitaluri băneşti adresează tot societăţilor de intermediere ordinele de cumpărare a titlurilor de valoare;
2. societăţile de intermediere ale pieţei financiare au drept scop acumularea şi mobilizarea tuturor ordinelor de vînzare şi cumpărare a titlurilor de valoare;
3. ca efect al executării ordinelor de bursă, are loc deplasarea fluxurilor financiare de la posesorii de capitaluri spre vînzătorii de titluri. Astfel, deţinătorii titlurilor, după primirea contravalorii acestora, pierd dreptul conferit de deţinerea titlurilor şi pierd dreptul la primirea unui dividend/dobîndă;
4. reflectarea efectelor executării ordinelor de bursă se realizează în conturile participanţilor pe piaţa de capital – cumpărătorii de titluri intră în posesia acestora, diminuîndu-şi valoarea soldurilor financiare şi restructurîndu-şi portofoliul investiţional, pe cînd deţinătorii de titluri îşi majorează conturile cu suma titlurilor de valoare vîndute şi intră în posesia unor capitaluri financiare, ulterior, gestionate de posesor după dorinţa sa.
Piaţa financiară - Societăţi de intermediere - Pieţe reglementate
Statul
Agenţii economici
Instituţiile bancare
Instituţiile financiare
Populaţia
Centralizarea ordinelor de vînzare; Centralizarea ordinelor de cumpărare; Stabilirea cursului de echilibru între cerere şi ofertă pe fiecare categorie de valori mobiliare; Efectuarea tranzacţiilor cu valori mobiliare; Efectuarea viramentelor din conturile cumpărătorilor de valori mobiliare în conturile vînzătorilor
Efectele executării ordinelor de bursă (generează fluxuri
financiare)
a) vînzătorii de titluri încasează contravaloarea titlurilor vîndute (corespunzător executării ordinelor de vînzare)
b) cumpărătorii de titluri efectuiază plata titlurilor
cumpărate (conform ordinelor de cumpărare)
EXECUTAREA ORDINELOR
Posesorii de titluri de valoare - adreasează ordine de vînzare a
titlurilor pe care le posedă societăţilor de intermediere
Posesorii de capitaluri băneşti - adresează ordine de cumpărare de
titluri societăţilor de intermediere
1
1
2
2
4
3
162
ANEXA 3 Tabelul A3.1. CRONOLOGIA INTEGRĂRII EUROPENE [59, p16]
Iulie 1952 Comunitatea Europeană a Cărbunelului şi Oţelului stabilită
între Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda Ianuarie 1958 Aceleaşi state formează Comunitatea Economică Europeană şi
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) Ianuarie 1973 Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie aderă la cele trei
Comunităţi Europene Ianuarie 1981 Grecia aderă la cele trei Comunităţi Europene Ianuarie 1986 Spania şi Portugalia aderă la cele trei Comunităţi Europene Februarie 1987
Este adoptată Legea Europei Unice (Single European Act)
Noiembrie 1993
Intră în vigoare Tratatul Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht), semnat în februarie al anului 1992. Acesta formează structura UE, bazată pe trei piloni: (i) prezenţa celor trei Comunităţi Europene; (ii) promovarea politicii externe şi de securitate unice; (ii) justiţia, afacerile interne/poliţia şi cooperarea judiciară în problemele criminalităţii.
Ianuarie 1995 Austria, Finlanda şi Suedia aderă la cele trei Comunităţi Europene
Mai 1999 Intră în vigoare Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997, care înlocuieşte Acordul Comunităţii Economice Europene şi Acordul Comunităţii Europene
Februarie 2003
Intră în vigoare Acordul de extindere a Uniunii Europene, semnat în 2001
Mai 2004 Cehia, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia aderă la Uniunea Europeană
Iunie 2004 Statele-membre ale UE semnează acordul creării Constituţiei UE
Ianuarie 2007 România şi Bulgaria aderă la Uniunea Europeană
163
ANEXA 4
Figura A4.3. Corelaţiile dintre bugetul general şi bugetul de stat [67, 85]
Bug
etul
gen
eral
con
solid
at (B
GC
)
Bugetul de stat (BS)
Bugetele locale (BL)
Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS)
Bugetul public naţional
Bugetul fondurilor speciale (BFS)
Bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din BS, BASS, BL sau BFS
Bugetul instituţiilor publice autonome
Bugetul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii
Bugetul creditelor externe rambursabile, contractate direct sau garantate de stat
Bugetul fondurilor externe nerambursabile
Creditele externe acordate
Transferuri între bugete
Fonduri extrabugetare
Fonduri comunitare
Ajustări
164
ANEXA 5
Figura A5.4. Ponderea principalelor componente ale cheltuielilor publice în anul 2006, % [191]
transferuri sociale agenţilor economici alte transferuri sociale cheltuieli de salarizare cheltuielile intermediare
cheltuielile capitale cheltuieli pentru deservirea datoriei publice alte cheltuieli
ANEXA 6
Ponderea deficitului(-) / excedentului(+) bugetar în PIB, %
-10,0
-8,0
-6,0
-4,0
-2,0
0,0
2,0
4,0
6,0
2004 2005 2006 2007
Ung
aria
Gre
cia
Portu
galia
Polo
nia
Italia
Reg
atul
Uni
t
Mal
ta
Fran
ta
Slov
acia
Ceh
ia
Ger
man
ia
UE-
27
Aust
ria
Rom
ania
Slov
enia
Cip
ru
Litu
ania
Belg
ia
Leto
nia
Ola
nda
Luxe
mbu
rg
Span
ia
Irlan
da
Sued
ia
Bulg
aria
Esto
nia
Finl
anda
Dan
emar
ca
UE-
15
Figura A6.5. Ponderea deficitului / excedentului bugetar în PIB [191]
166
ANEXA 7
Ponderea datoriei publice în PIB, %
0,0
20,0
40,0
60,0
80,0
100,0
120,0
Esto
nia
Luxe
mbu
rg
Leto
nia
Rom
ania
Litu
ania
Slov
enia
Irlan
da
Bulg
aria
Ceh
ia
Slov
acia
Dan
emar
ca
Finl
anda
Span
ia
Reg
atul
Uni
t
Polo
nia
Sued
ia
Ola
nda
UE-
27
Aust
ria
Portu
galia
Ung
aria
Fran
ta
Cip
ru
Ger
man
ia
Mal
ta
UE-
15
Belg
ia
Gre
cia
Italia
2004 2005 2006 2007
Figura A7.6. Ponderea datoriei publice în PIB, % [191]
167
ANEXA 8
Tabelul A8.2. Dinamica veniturilor Bugetului Public Naţional al Republicii Moldova, [24, 31, 103]
Indicatorii 2003 2004 2005 2006 2007 2008 PIB, mln. lei 27619 31992 36755,3 44068,8 53353,7 62840,3 - în % faţă de anul precedent 106,3 107,4 107,5 104,8 103,0 107,2
Venituri totale ale Bugetului Public Naţional, mln.lei
9430,1 11407,6 14694,9 17847,8 22292,0 25516,9
Ponderea în PIB, % 34,1 35,6 39,9 40,5 41,8 40,6 Veniturile Bugetului de Stat (fără transferuri, granturi), mln.lei
4571,7 5613,4 7951,9 9852,6 13078,7 14902,4
în veniturile totale 48,4 49,2 54,0 55,2 58,7 58,4 Ponderea în PIB 16,5 17,5 21,6 22,4 24,5 23,7
Veniturile Bugetelor Locale fără transferuri şi granturi, mln.lei
2083,6 1935,9 2137,5 2428,9 3038,7 2874,6
în veniturile totale 22,0 17,0 14,5 13,6 13,6 11,3
Ponderea În PIB 7,5 6,0 5,8 5,5 5,7 4,6
Veniturile Bugetului Asigurărilor Sociale Stat, fără transferuri, mln.lei
1978,2 2492,5 2972,2 3686,6 4365,5 5460,6
în venituri totale 21,0 22,0 20,2 20,7 19,5 21,4 Ponderea În PIB 7,1 7,8 8,1 8,4 8,2 8,6
Venituri extrabugetare, total, (fonduri şi mijloace speciale), mln.lei
794,9 1040,3 1191,1 1491,2 1524,2 1844,2
în veniturile totale 8,4 9,1 8,1 8,4 6,8 7,2 Ponderea în PIB 2,8 3,2 3,2 3,4 2,9 2,9
Veniturile Fondului de Asigurări Obligatorii de Asistenţa Medicală, mln.lei
1,7 325,5 442,2 557,5 841,4 1211,1
în veniturile totale N/A 2,8 3,0 3,1 3,8 4,7 Ponderea în PIB N/A 1,0 1,2 1,3 1,6 1,9
168
ANEXA 9
Tabelul A9.3 Dinamica cheltuielilor Bugetului Public Naţional al Republicii Moldova [24, 31, 103]
Indicatorii 2003 2004 2005 2006 2007 2008 Cheltuieli totale ale Bugetului Public Naţional, mln.lei 9147,3 11256,0 13937,2 17978,5 22415,6 26146,9
Ponderea în PIB, % 33,1 35,2 37,9 40,8 42,0 41,6 Cheltuielile Bugetului de Stat (total), mln.lei 4255,0 5411,9 6954 9177,7 14257,1 16466,0
în cheltuieli totale 46,5 48,1 50,0 51,0 63,6 63,0 Ponderea în PIB 15,4 16,9 19,0 20,8 26,7 26,2 Cheltuielile Bugetului de stat (fără transferuri totale), mln.lei
3045,0 3773,1 4332,0 7627,7 8243.1 10831,9
în cheltuieli totale 33,3 33,5 31,1 42,4 36,8 41,4 Ponderea în PIB 11,0 11,8 11,8 17,3 15,4 17,2 Cheltuielile Bugetelor Locale, mln.lei 2788,6 2924,2 3782,0 4817,0 5627,1 6432,0
în cheltuieli totale 30,2 26 27,1 26,7 25,1 24,6 Ponderea în PIB 10,2 9,1 10,3 10,9 10,5 10,2 Cheltuielile Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat, mln.lei
2173,8 2768,9 3691,7 4382,8 5244,6 6315,1
în cheltuieli totale 23,7 24,6 26,5 24,4 23,4 24,2 Ponderea în PIB 7,8 8,6 10,0 9,9 9,8 10,0 Cheltuieli extrabugetare, total (fondurile şi mijloacele speciale), mln.lei
715,5,0 852,3 1023,5 1262,4 1359,7 1481,0
în cheltuieli total 7,8 7,6 7,3 6,1 7,0 5,7 Ponderea în PIB 2,6 2,6 2,8 2,5 2,9 2,4 Cheltuielile Fondului de Asigurări Obligatorii de Asistenţa Medicală, mln.lei
12,0 937,5 1108,0 1485,4 1894,6 2572,0
în cheltuieli total 0,1 8,3 8,0 8,3 8,5 9,8 Ponderea în PIB 0,04 2,9 3,0 3,4 3,6 4,1
*Cheltuielile extrabugetare, începînd cu 2005, se includ în componenţa bugetului de stat. În tabelul dat, aceste cheltuieli pentru perioada 2005-2008 se consideră ca parte a veniturilor bugetului de stat, inclusiv veniturile fondurilor şi mijloacelor extrabugetare.
169
ANEXA 10
Tabelul A10.4. Modificarea cerinţelor faţă de capitalul minim necesar pe parcursul existenţei sistemului bancar în Republica Moldova
Data intrării în vigoare a
cerinţei minime faţă
de capital
Cerinţa minimă faţă de capital
Nominalizarea actului normativ
Remarcă
21.06.1993 300 mil. ruble – pentru bănci înfiinţate ca SRL sau SA tip închis; 1 mlrd. ruble – pentru bănci de tip deschis; 1 mlrd. ruble – pentru bănci mixte; 250 mil. ruble – pentru bănci private şi cooperatiste.
NormA nr.1 privind reglementarea activităţii băncilor comerciale (hot. CA al BNM din 21.06.1993).
Cerinţa este stabilită pentru fondul statutar al băncilor.
05.11.1993 4 mil. lei – pentru bănci înfiinţate ca SRL sau SA tip închis; 8 mil. lei – pentru bănci de tip deschis; 2 mil. dolari SUA – pentru bănci mixte; 0,5 mil. dolari SUA – pentru sucursalele băncilor mixte.
Regulamentul nr.4 cu privire la modul de deschidere şi de încetare a activităţii băncilor comerciale (hot. CA al BNM din 05.11.1993).
Cerinţa este stabilită pentru fondul statutar al băncilor.
31.05.1995 1 mil. lei Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc (proces verbal nr.17 din 31.05.1995, MO al RM nr.67 din 30.11.1995).
Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.
31.12.1995 4 mil. lei Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc (proces verbal nr.17 din 31.05.1995, MO al RM nr.67 din 30.11.1995).
Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.
La 01.01.1996 a intrat în vigoare Legea instituţiilor financiare 31.12.1997 8 mil. lei Regulamentul cu privire la suficienţa
capitalului ponderat la risc (proces verbal al CA al BNM din 25.12.1997, MO al RM nr.8 din 30.01.1998).
Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.
30.06.1999 12 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.367 din 04.12.1998.
Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.
31.12.1999 16 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.367 din 04.12.1998.
Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.
30.06.2000 24 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.182 din 16.07.1999
Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.
31.12.2000 32 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.182 din 16.07.1999
Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.
30.09.2002 32 mil. lei Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc (MO al RM nr.130 din 10.10.2001).
Cuantumul capitalului minim necesar a fost stabilit pentru capitalul de gradul I
30.06.2004 40 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.275 din 13.11.2003
Cuantumul capitalului minim necesar a fost stabilit pentru capitalul de gradul I
30.06.2005 45 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.275 din 13.11.2003
Cuantumul capitalului minim necesar a fost stabilit pentru capitalul de gradul I
31.12.2005 50 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.275 din 13.11.2003
Cuantumul capitalului minim necesar a fost stabilit pentru capitalul de gradul I
170
ANEXA 11
Tabelul A11.5. Dinamica emisiunii de valori mobiliare în R.Moldova, în perioada 2000-2008
[24, 26] Indicatori 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Numărul emisiunilor efectuate la înfiinţarea societăţilor pe acţiuni
217 172 130 104 114 81 88 87 13
Volumul emisiunilor efectuate la înfiinţarea societăţilor pe acţiuni (mil. lei)
1144,3 697,6 466,4 324,8 1646,2 375,4 683,7 1274,5 220,59
Numărul emisiunilor de obligaţiuni
0 0 0 0 0 0 3 0 0
Volumul emisiunilor de obligaţiuni (mil. lei)
0 0 0 0 0 0 4,46 0 0
Total emisiuni de valori mobiliare (mil. lei)
1144,3 697,6 466,4 324,8 1646,2 375,4 688,16 1274,5 220,59
Notă: datele statistice pentru anul 2008 sunt preluate din Buletinul trimestrial al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, trimestrul III-2008
Tabelul A11.6. Evoluţia tranzacţiilor de cumpărare şi a celor de vînzare a valorilor mobiliare cu participarea investitorilor străini [26]
2004 2005 2006 2007 2008 Tranzacţii de cumpărare, mil. lei 12,4 59,8 141,59 425,7 95,2 Tranzacţii de vînzare, mil. lei 12,2 61,1 126,92 377,9 53,9 Moşteniri şi donaţii 11,4 0,003 2,29 0,005 0,16 REPO 0 29,7 0 0 0 Alte tranzacţii 1,4 11,5 109,48 45 0,012
Sursa: Buletinul trimestrial al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, trimestrul III-2008
171
ANEXA 12
Fig.A12..7. Numărul şi valoarea totală a tranzacţiilor pe piaţa secundară
a valorilor mobiliare [26]
Fig.A12.8. Dinamica tranzacţiilor extrabursiere
în perioada 2003-2007 [26]
172
ANEXA 13 Tabelul A 13.7. Cele mai puternice companii de pe piaţa de asigurări, în funcţie de prime de asigurare
încasate şi cota de piaţă [26]
№d/r
Denumirea Companiei de Asigurare
Prime de asigurare încasate 2006, lei
Prime de asigurare încasate 2007, lei
Modificarea procentuală a primelor
încasate, %
Cota de piaţă
2006, %
Cota de piaţă
2007,%
Modificarea procentuală
cotei de piaţă, %
1 MOLDASIG SRL 138948583 218342809 57,14 24,86 30,15 5,29 2 ASITO SA 121223611 137199549 13,18 21,69 18,95 -2,74 3 CARAT SA 30797355 51542642 67,36 5,51 7,12 1,61 4 MOLDCARGO SRL 35189715 49769389 41,43 6,3 6,87 0,58 5 DONARIS-GROUP SA 39650299 46021933 16,07 7,09 6,35 -0,74 6 GRAWE ASIGURARE DE
VIATA 19760676 32603599 64,99 3,54 4,5 0,97
7 MOLDOVA-ASTROVAZ SRL 23442080 27779778 18,5 4,19 3,84 -0,36 8 AFES-MOLDOVASRL 24775160 26287058 6,1 4,43 3,63 -0,8 9 ACORD-GRUP SRL 8560755 17225319 101,21 1,53 2,38 0,85 10 GARANTIE SA 20214124 14444134 -28,54 3,62 1,99 -1,62 11 ARTAS SRL 10078853 11924650 18,31 1,8 1,65 -0,16
Tabelul A13.8. Topul asigurătorilor după despăgubiri achitate în 2007 [26] Compania de
Asigurari Despăgubiri 2007 Încasări 2007 % -ul
despăgubirilor Cota de piaţă
% 1 ASITO 54487935 137199549 39,71 18,95 2 Moldasig 48102319 218342809 22,03 30,15 3 Afes-M 25918461 26287058 98,6 3,63 4 Moldcargo 19367608 49769389 38,91 6,87 5 Donaris Group 17359584 46021933 37,72 6,35 6 Carat 14991081 51542642 29,08 7,12 7 Garanţie 13356135 14444134 92,47 1,99 8 Moldova Astrovaz 12067642 27779778 43,44 3,84 9 Exim-Asint 4901707 11355972 43,16 1,57 10 Transelit 3831280 11697533 32,75 1,62 Total
incasat/despăgubit pe piaţă
235338974
724198103
32,5
82,08
173
ANEXA 14
Tabelul A14.9. Clasamentul companiilor pe tipuri de asigurări în anul 2007 [26]
Compania de Asigurari Despăgubiri 2007
Încasări 2007
% -ul despăgubirilor
Cota de piaţă%
AORCA 1 ASITO 15818025 50290467 31,45 32,39 2 Moldasig 14884167 40236882 36,99 25,91 3 Donaris Group 4278005 11689864 36,6 7,53 4 Transelit 3626952 10131771 35,8 6,52 5 Carat 3431419 9566051 35,87 6,16 Total încasat /despăgubit pe piaţă 57651914 155282322 37,13 78,51 Carta Verde
1 Moldasig 5579211 42352374 13,17 32,41 2 ASITO 7642231 31900142 23,96 24,41 3 Carat 4791261 30398355 15,76 23,26 4 Moldova Astrovaz 8413128 18113335 46,45 13,86 5 Edict 1414992 7908132 17,89 6,05 Total încasat /despăgubit pe piaţă 28313376 130672338 21,67 100 CASCO 1 Moldasig 15218285 25168760 60,46 17,18 2 ASITO 9996624 23927888 41,78 16,34 3 Donaris Group 11781785 22923590 51,4 15,65 4 Moldcargo 14836457 19560166 75,85 13,35 5 Carat 3584835 6429305 55,76 4,39 Total încasat /despăgubit pe piaţă 77790849 146466060 53,11 66,92 Accidente 1 ASITO 1401260 4566202 30,69 23,97 2 Moldasig 327599 4510607 7,26 23,68 3 Grawe 291969 2271407 12,85 11,92 4 Garantie 229335 2094193 10,95 10,99 5 Acord-Grup 0 1064596 0 5,59 6 Donaris Group 145738 1031337 14,13 5,41 Total încasat /despăgubit pe piaţă 3331402 19050643 17,49 81,56 Asig. Bunuri 1 Moldasig 23383759 79445689 29,43 30,21 2 ASITO 11475578 37641162 30,49 14,31 3 Donaris Group 12605852 29113064 43,3 11,07 4 Moldcargo 14840092 25710284 57,72 9,78 5 Afes-M 24553679 21851828 112,36 8,31 | Total încasat /despăgubit pe piaţă 110855189 263018772 42,15 73,67
174
ANEXA 15
Tabelul A15.10. Topul eficienţei asigurătorilor, în anul 2007
[26] Denumirea companiei Prime, lei Profit, lei Prime/
despăgubiri coeficient
ROE ROA Valoarea în clasament,
puncte 1 GRAWE ASIGURARE 32,603,299 8,008,322 52.62 55.6% 18.8% 0.4963 2 MOLDCARGO 49,769,389 11,335,849 2.57 49.0% 23.1% 0.4423 3 ARTAS 11,924,650 3,020,334 4.33 53.7% 19.3% 0.4300 4 GARANTIE 14,444,134 2,276,281 1.08 56.9% 11.6% 0.4214 5 MOLDASIG 218,342,809 8,959,129 4.54 47.1% 4.7% 0.4113 6 ACORD-GRUP 17,225,319 2,566,312 56.61 39.7% 23.0% 0.3909 7 AFES-MOLDOVA 26,287,058 4,625,217 1.01 49.6% 11.1% 0.3819 8 MOLDOVA-ASTROVAZ 27,779,778 7,867,014 2.30 41.3% 20.2% 0.3670 9 EDICT 8,943,351 3,094,331 5.35 33.7% 15.1% 0.2850 10 GALAS 9,803,576 985,357 2.91 33.9% 9.8% 0.2623 11 CARAT 51,542,642 1,790,040 3.44 32.4% 4.4% 0.2481 12 DONARIS-GROUP 46,021,933 3,028,330 2.65 26.8% 11.3% 0.2353 13 VICTORIA ASIGURARI 10,060,871 3,150,218 6.52 22.3% 8.8% 0.1908 14 ASITO 137,199,549 13,809,650 2.52 12.2% 4.8% 0.1712 15 TRANSELIT 11,697,533 1,534,623 3.05 17.4% 9.3% 0.1543 16 ASIVIT 1,208,216 399,402 1.72 19.1% 7.9% 0.1538 17 ALIANTA-MOLDCOOP 1,172,287 759,665 7.52 15.8% 11.9% 0.1506 18 SIGUR-ASIGUR 2,626,116 2,981,673 25.68 12.0% 8.3% 0.1337 19 AUTO-SIGURANTA 6,835,332 1,276,437 2.67 14.4% 6.8% 0.1242 20 COMPAS 260,307 265,186 3.93 12.0% 9.5% 0.1136 21 ASTERRA GRUP 10,104,128 95,066 41.69 0.9% 0.6% 0.0433 22 ASCARGO 43,194 120,737 0.00 4.5% 4.0% 0.0429 23 EXIM-ASINT 11,355,972 381,780 2.32 3.7% 1.5% 0.0351 24 NOTABIL-POLIS 4,500 116,200 0.06 3.1% 2.6% 0.0289 25 IPB DELTA ASIGURARI 2,057,821 75,798 5.27 2.7% 1.0% 0.0258 26 VITORIASIG 6,693,011 299,450 3.02 1.8% 1.3% 0.0209 27 DASC-PLUS 1,174,469 5,540 5.24 0.3% 0.3% 0.0074
175
ANEXA 16
Lista capitolelor în care este împărţit acquis-ul comunitar, în vederea negocierilor cu statele care aderă la Uniunea Europeană
Capitolul 1: Libera circulaţie a mărfurilor Capitolul 2: Libera circulaţie a persoanelor Capitolul 3: Libera circulaţie a serviciilor Capitolul 4: Libera circulaţie a capitalului Capitolul 5: Dreptul societăţilor comerciale Capitolul 6: Politica în domeniul concurenţei Capitolul 7: Agricultura Capitolul 8: Pescuitul Capitolul 9: Politica în domeniul transporturilor Capitolul 10: Impozitarea Capitolul 11: Uniunea economică şi monetară Capitolul 12: Statistică Capitolul 13: Politici sociale şi ocuparea forţei de muncă Capitolul 14: Energia Capitolul 15: Politica industrială Capitolul 16: Întreprinderile mici şi mijlocii Capitolul 17: Ştiinţa şi cercetarea Capitolul 18: Educaţie, formare profesională şi tineret Capitolul 19: Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei Capitolul 20: Cultura şi politica în domeniul audiovizualului Capitolul 21: Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale Capitolul 22: Protecţia mediului înconjurător Capitolul 23: Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii Capitolul 24: Justiţie şi afaceri interne Capitolul 25: Uniune vamală Capitolul 26: Relaţii externe Capitolul 27: Politica externă şi de securitate comună Capitolul 28: Control financiar Capitolul 29: Dispoziţii financiare şi bugetare Capitolul 30: Instituţii Capitolul 31: Diverse
ANEXA 17
Tabelul A17.11 Corespunderea sistemului bugetar al Republicii Moldova criteriilor de la Maastricht
Indicatori Limita de
referinţă a UE (%)
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
PIB, mln.MDL (1) x 16019,6 19051,5 22555,9 27618,9 32031,8 37651,9 44754,4 53353,7 62840,9 PIB, mln.USD x 1288,4 1478,2 1631,9 2089,2 2570,8 2934,2 3468,0 4713,6 6042,3 Deficit / PIB, % (1) -3,0 -1,0 -0,01 -0,5 1,6 0,4 1,5 -0,3 -0,3 -1,0 Rata de schimb (la sf.per.), MDL/USD (1) x 12,3833 13,0909 13,8220 13,220 12,4600 12,8320 12,9050 11,3192 10,4002 Datoria externă brută, mln.USD (2) x 1722,05 1677,57 1818,45 1930,37 1883,22 2072,40 2528,11 3324,30 4125,471 Datoria externă brută, mln.MDL x 21324,7 21960,9 25134,6 25519,5 23464,9 26593,0 32625,3 37628,4 42905,7 Datoria externă brută / PIB, % (2) x 133,12 115,27 111,43 92,40 73,26 70,63 72,90 70,53 68,28 Datoria publică externă, mln.USD (4) x 815,73 750,94 775,30 808,93 699,42 657,60 718,23 765,80 778,50
Datoria publică externă, mln.MDL (2) x 10101,4 9830,5 10716,2 10694,1 8714,8 8438,3 9268,8 8668,2 8096,6
Datoria publică externă (5)/ PIB, % (2) x 63,1 51,6 47,5 38,7 27,2 22,4 20,7 16,2 12,9 Datoria de stat internă, mln.MDL x 2022,2 2400,5 2821,4 2920,4 3714,1 3787,1 3790,18 3748,66 3509,9 Datoria de stat internă / PIB, % (3) x 12,6 12,6 12,5 10,6 11,6 10,1 8,5 7,0 5,6 Datoria publică, mln.MDL (2) x 12123,6 12231,0 13537,6 13614,5 12428,9 12225,4 13059,0 12416,9 11606,5 Datoria publică / PIB, % (2) 60,0 75,7 64,2 60,0 49,3 38,8 32,5 29,2 23,3 18,5 1 Conform Rapoartelor anuale ale BNM pe anii 2000-2007. 2 Calculat de autor în baza datelor din tabel. 3 Informaţia privind executarea bugetului consolidat. 4 „Datoria externă brută a Republicii Moldova la sfîrşit de perioadă, 2000 – tr.II 2008”. Informaţia operativă a BNM la 25 septembrie 2008. 5 Datoria publică = Datoria guvernamentală directă + Datoria garantată de guvern
ANEXA 18
Directiva de evaluare a activelor cu considerarea riscului. [20]
Anumite tipuri de active, practic, nu sunt legate de niciun risc, de exemplu, numerarul. În acelaşi timp, creditarea comercială presupune, în acest context, 100%. Astfel, activele bancare sunt clasificate în patru categorii cu riscul 0%, 20%, 50% şi 100%.
Activele din categoria I – 0% cuprind: 1) numerarul din casă; 2) cambii de trezorerie; 3) obligaţiile B.N.M., rezervarea obligată.
Activele din categoria II – 20% cuprind: 1) H.V.S.; 2) Credite garantate de Guvernul R.M.; 3) Depozitele post-restant în băncile următoarelor ţări: Austria, Australia,
Belgia, Marea Britanie, Germania, Grecia, Danemarca, Irlanda, Islanda, Spania, Italia, Canada, Luxemburg, Mexic, Ţările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, SUA, Turcia, Finlanda, Franţa, Cehia, Suedia, Elveţia, Japonia. Activele din categoria III – 50% cuprind:
1) activele asigurate cu prima ipotecă nu mai mult de 90 de zile; 2) saldo al conturilor corespondente în băncile fostei URSS.
Activele din categoria IV – 100% cuprind: 1) pămîntul, clădirile, utilajul; 2) creditele curente şi expirate (fără procente).
178
ANEXA 19
Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc [20] În corespundere cu Convenţia de la Basel, de la 1/I – 1993, s-au introdus de comun acord noi cerinţe faţă
de capital: - corelaţia capitalului de nivelul 1 faţă de activele estimate la risc trebuie să fie nu mai joasă de 4%; - corelaţia capitalului total (de primul şi al 2-lea nivel) faţă de activele evaluate la risc trebuie să fie nu
mai joasă de 8%. Capitalul de gradul întîi este componenta de bază a capitalului normativ total, care include:
1. Acţiuni ordinare; 2. Acţiuni preferenţiale cu dividende nefixate şi acţiuni preferenţiale cu dividende fixate necumulative emise
cu termen nelimitat; 3. Surplus de capital (mijloacele băneşti obţinute de la comercializarea acţiunilor peste valoarea nominală
(fixată), incluse la punctele 1. şi 2.); 4. Profitul nedistribuit şi rezerve obţinute sau majorate ca rezultat al distribuirii profitului; minus suma totală a următoarelor; 5. Mărimea necompletă a reducerilor pentru pierderi de la credite şi leasing financiar (fondul de risc); 6. Active nemateriale nete.
Capitalul de gradul doi este componenta suplimentară a capitalului normativ total şi include: 1. Acţiuni preferenţiale cumulative şi parţial cumulative cu scadenţă nefixată; 2. Surplusul de capital atribuit acţiunilor preferenţiale cumulative şi parţial cumulative, inclusiv acţiunilor
preferenţiale convertibile în acţiuni ordinare sau în alte clase de acţiuni preferenţiale; 3. Datorii subordonate cu scadenţă nefixată, cu condiţia să corespundă următoarelor cerinţe:
a. sînt neasigurate şi complet achitate; b. nu sunt recuperabile la cererea deţinătorului; c. rambursarea datoriei este solicitată de către deţinător peste un termen nu mai mic de 5 ani de la data apariţiei
acesteia şi cu condiţia obţinerii permisiunii prealabile a Băncii Naţionale; d. pot fi disponibile pentru a acoperi piederile fără ca banca să fie nevoită să înceteze activitatea; e. în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea
satisfacerii cerinţelor acţionarilor; f. contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor subordonate.
4. Datorii subordonate cu scadenţă şi acţiunile preferenţiale, răscumpărarea şi/sau convertirea cărora este prevăzută prin decizia de emitere a lor, recuperabile cu termen limitat cu condiţia că îndeplinesc următoarele condiţii:
a. sînt neasigurate şi complet achitabile; b. au un termen minimal fix pînă la scadenţă nu mai mic de cinci ani; c. nu sînt recuperabile pînă la scadenţă la cererea deţinătorului; d. în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea
satisfacerii cerinţelor acţionarilor; e. contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor subordonate; f. în ultimii cinci ani pînă la scadenţă, se va aplica în fiecare an o amortizare de 20% pentru a reflecta
descreşterea valorii acestor instrumente; g. suma totală a datoriei subordonate şi a acţiunilor, răscumpărarea şi/sau convertirea cărora este prevăzută
prin decizia de emitere a lor, cu termen limitat incluse în capitalul de gradul II trebuie limitată la 50% din suma capitalului de gradul I;
5. Minus mărimea sumei Capitalului de gr.II care depăşeşte mărimea sumei Capitalului de gr.I. Diferenţa dintre capitalul total (primul şi al 2-lea nivel) şi cota de participare la capital a altor bănci constituie capitalul total normativ (C.T.N.). În dependenţă de mărimea C.T.N., băncile comerciale din Moldova primesc diferite categorii de licenţe şi, în consecinţă, prestează un spectru variat de servicii financiare.
179
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnatul, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat, se referă la propriile activităţi şi realizări, în caz contrar urmînd să suport consecinţele, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ciubotaru Igor
180
CURRICULUM VITAE Igor Cibotaru
Data şi locul naşterii: 21 iunie 1977, R. Moldova, Sângerei Studii: • Academia de Studii Economice, Facultatea Finanţe, Chişinău; • Academia Naţională de Informaţii, Facultatea Ştiinţe ale Comunicării, Bucureşti, România Activitatea profesională: 2003 – 2005 Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM, militar; 2005 – curent Ministerul Economiei, şef-adjunct Direcţia Regimuri Comerciale şi O.M.C. Domeniile de activitate ştiinţifică: Finanţe, monedă, credit, relaţii economice internaţionale. Participări la foruri ştiinţifice: • Conferinţa a V-a Ştiinţifică Studenţească, din 11-12 aprilie 1997, ASEM, Chişinău;
• Conferinţa a VII-a Ştiinţifică Studenţească „Problemele Economice Actuale în Viziunea Tineretului Studios” din 1-2 aprilie 1999, ASEM, Chişinău;
• Conferinţa Ştiinţifică Internaţională a Tinerilor Cercetători, Ediţia I, „Cercetarea Economică a Tinerilor Savanţi în Condiţiile Edificării Societăţii Bazate pe Cunoaştere”, din 27 iunie 2008, ASEM, Chişinău;
• Simpozionul Internaţional al Tinerilor Cercetători, din 18-19 aprilie 2008, Ediţia a VI-a, ASEM, Chişinău;
• Dezvoltarea economică în contextul aspiraţiei de integrare europeană. Perspective şi Realizări. 23-24 octombrie 2009. USM, Chişinău,
Lucrări ştiinţifice: 6 articole, 5 materiale ale comunicărilor ştiinţifice. Date de contact: Adresă: Chişinău, str. Coca 35/1, ap. 29; Telefon: 068 00 66 39; e-mail: [email protected]