Download - 7 3 Bolocan 1 - Forme de Adresare in Discursul Oratoric

8/16/2019 7 3 Bolocan 1 - Forme de Adresare in Discursul Oratoric

1/14

Forme de adresare în discursul oratoric al Sfinţilor

Mitropoliţi Antim Ivireanul şi Varlaam

Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

I. Modelul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul

Cel mai învăţat şi talentat mitropolit care a stat vreodată pe scaunulmitropoliei Ţării Româneşti1, bărbat de cinste, evlavios şi împodobit cu

virtuţile ce se potrivesc cu vrednicia arhierească, Antim Ivireanul a r ămaso icoană înconjurată cu evlavie şi cu recunoştinţă pentru tot ce a înf ă ptuitîn ţara şi Biserica Ortodoxă Română, şi împodobită cu nimbul muceniciei.În sufletul lui au prisosit virtuţi alese, un buchet f ăcut din toate talentele, osimfonie de inspiraţie şi melodii. N-a îngropat nici un talant, ci i-aînmulţit pe toţi, fiind „singurul vlădică de multe ori artist”2 .

Din izvoare sigure se ştie că era de origine georgiană (din Iviria,denumire veche a Georgiei sau Gruziei de azi, din sudul Rusiei). Părinţiisăi se numeau Ioan şi Maria, iar el a primit la botez numele de Andrei.Din fragedă tinereţe a căzut rob la turci, pe aceea vreme ţara fiind substă pânire otomană. Era înzestrat cu „talente rare” şi „a ridicat la

perfecţiune arta tipografică”3. Cu privire la data şi locul exact al naşteriisale, nu există date certe, dar se presupune că în robie a învăţat, pe lângă limba sa maternă, greaca veche şi cea nouă, turca, slava veche, poate şiaraba, şi mai ales româna, pe care o numea „limba dulce românească”.

Un capitol controversat din viata lui o constituie împrejur ările încare a scă pat din robie şi locul unde şi-a însuşit arta tipografică, în careavea să exceleze. Se cunoaşte însă o scrisoare a Patriarhului Dositei alIerusalimului, cu sediul la Constantinopol, adresată catolicosuluiGeorgiei, scrisoare în care patriarhul se plângea că nu are cine să-i traducă în limba greacă scrisorile ce i le trimite. Astfel, se pare că scopul în care

1 cf. N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, vol. III, Bucureşti, 1945, p. 219;Antim Ivireanul, Opere, ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel Ştrempel,Bucureşti, 1972, p. 5.

2 N. Dobrescu,Via ţ a şi faptele lui Antim Ivireanul mitropolitul Ungrovlahiei,Bucureşti, 1910, p. 6.

3 Anton-Maria Del Chiaro, Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, Veneţia, 1718, p. 42 şi 220.


2/14

Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan100

Antim a fost r ăscumpărat din robie se desluşeşte cu uşurinţă, şi mai alesapare şi ocupaţia lui mai bine de un sfert de veac. Tot la Constantinopolavea să deprindă şi meşteşugul artelor plastice, precum sculptura, pictura,şi mai ales caligrafia şi broderia.

Datorită unei recomandări a Patriarhului Dositei către domnitorul-martir Constantin Brâncoveanu, care plănuia înviorarea culturiiromâneşti, planuri care coincideau şi cu intenţia Patriarhului de difuzare aculturii greceşti în toată lumea ortodoxă. Antim ajunge pe meleagurileromâneşti, având rolul de „supraveghetor al credinţei, de organizator al

silinţelor pentru cultur ă, de sfetnic ascultat în cele religioase”4

.Intr ă în monahism, primind numele Antim şi în paralel cu munca

tipografică s-a ocupat foarte serios de studierea limbii române, a fosteditor, traducător şi autor, a reformat şi a îmbunătăţit TipografiaMitropoliei, numind-o „Tipografie Domnească”. În 1698 este numitegumen al Mănăstirii Snagov, iar în 1705 devine episcop de Râmnic. Unadintre operele sale importante este Evanghelia greco-română (1693),urmată de o Psaltire în 1694. Învăţând limba slavonă, scrie la Snagov

Dreapta alcătuire a gramaticii slavone şti. În anul 1709, fiind alesmitropolit al Ungrovlahiei, predica la toate sărbătorile în bisericaMitropoliei, învăţându-i pe toţi cu talent şi zel, credinţa şi morala

creştină5.Scria epistole circulare către cler, învăţându-i pe preoţi cum să-şi

facă datoria preoţească şi să se ferească de vicii şi superstiţii.În anul 1716, Nicolae Mavrocordat acesta îl constrânge să-şi dea

demisia, este exclus din monahism şi condamnat la închisoare (laMănăstirea Sinai), dar este omorât în drum spre închisoare de turci,fiindu-i aruncate mădularele în râul Dulcia.

Începând cu 1691, Antim Ivireanul, printr-o muncă dificilă şiîndelungată, va reuşi să str ălucească în privinţa activităţii tipografice,tipărind sau supraveghind tipărirea a 64 de căr ţi de diferite mărimi. Rodulmuncii proprii îl constituie 38 de volume, restul fiind rodul str ădaniilor

4 N. Iorga, Istoria literaturii române şti, vol. II, ediţia a II-a, Bucureşti, 1928, p.48. Vezi şi Pr. Nicolae Şerbănescu, Mitropolitul Antim Ivireanul, în “MitropoliaOlteniei”, XVII (1966), nr. 9-10, p. 772-773.

5 cf. Antim Ivireanul, Predice f ăcute pe la praznice mari, Litografia „Căr ţilor bisericeşti” 34, Principatele Unite 34, 1886, p. 1-8.


3/14

Forme de adresare în discursul oratoric… 101

ucenicilor săi : ipodiaconul Mihail Iştvanovici, Gheorghe Radovici şiieromonahul Dionisie Floru. După limbă, Antim a tipărit 30 de căr ţi îngreceşte, 24 în româneşte, una în slavonă, 5 slavo-române, 2 greco-arabe,una greco-română. Antim are 4 lucr ări ale lui, la 10 le-a scris

predosloviile, pentru 5 a întocmit versurile, la 6 a scris cuvântul deiertăciune de la sfâr şit, iar 6 căr ţi sunt traduse de el în limba greacă. 6volume au fost tipărite cu cheltuiala sa, cinci cu blagoslovenia sa, iar 10au fost date de pomană cititorilor.

După cuprins, tipăriturile lui Antim se grupează în căr ţi pentru

combaterea calvinismului, catolicismului şi întărirea Ortodoxiei, căr ţi deslujbă bisericească, căr ţi de îndrumare religioasă şi filosofică, şi căr ţi

populare.După criteriul nevoilor, aceste căr ţi au căutat să r ăspundă cerinţelor

lăuntrice ale neamului omenesc şi problemelor externe ale ţării.Str ădaniile domnitorului şi ale neobositului mitropolit urmăreau să aducă în cuprinsul graiului şi cugetării româneşti marile valori ale gândiriitimpului, îndeosebi pe cele religioase. Prin ele se deschid larg căiletraducerilor, înnoirii culturii şi şlefuirii limbii. Prin căr ţile româneşti datela lumină, înzestratul ierarh a pus temeliile vechii noastre limbi

bisericeşti.

Între anii 1694-1701, pentru meritele sale dovedite ca tipograf şiieromonah, Antim a fost mutat la Snagov, ca egumen, unde a pus bazeleunei mari tipografii, cu posibilităţi de imprimare în mai multe limbi. ceamai mare parte a utilajului era construit de el. Aici va ini ţia şi o şcoală deimprimerie „care a împământenit pentru totdeauna acest meşteşug lanoi”6, şi care va rodi 14 căr ţi, 7 în limba greacă, 4 româneşti, una slavonă,una greco-română şi una greco-arabă.

Atât Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, cât şi Sfântul MitropolitVarlaam, îşi caută, în predicile lor, pildele şi referirile în viaţa de toatezilele, lăsându-ne un tablou viu şi pasionant al vieţii lor. Ele sunt preţioasemonumente în literatura noastr ă bisericească pentru valoarea lor reală,

pentru căldura elocinţei care minunează şi pentru frumuseţea, bogăţia şieleganţa limbii în care sunt scrise7.

6 Gabriel Ştrempel, Edi ţ ie critică şi studiu introductiv, la Antim Ivireanul, Opere,1972, p. 12.

7 cf. Antim Ivireanul, op. cit., p. 1-2.


4/14


I.1. Conţinutul predicilor Sfântului Mitropolit Antim

Didahiile, opera sa principală, sunt scrieri ecleziastice de o valoaredeosebită, cele treizeci şi cinci de discursuri fiind redactate între 1709 şi1716 în stilul oratoriei bizantine, cu o acrivie exemplar ă, şi rostite laslujbele bisericeşti de la Bucureşti şi Târgovişte. Scrisul lui Antim esteretoric, persuasiv, cu multe repetiţii, interogaţii, ornamente stilistice în stil

baroc, sensurile existenţei umane fiind exprimate metaforic, ca o expresiea sor ţii schimbătoare, alunecoase, dincolo de care se simte imperativulmoral al unei vieţi cucernice: „Unde ţi-ai îngropat partea cea mai aleasă a

sinelui tău, zidirea cea mai iscusită a dumnezeieştei puteri, soţia cea iubită a îngerilor? Unde este frumuseţea aceea a închipuirii cei dumnezeieşti?Unde este podoabă a darului celui dumnezeesc? Unde este slava, undesunt frumuseţile lui cele minunate, carele se arată mai minunat decâtsoarele?”. Într-o secvenţă extrem de concentrată din manual, lumea estecomparată, în stilul legendelor despre Facere care vorbesc de broascaţestoasă susţinătoare a pământului, cu „o mare ce se turbur ă, între careniciodată n-au oamenii odihnă, nici linişte cor ă biile, între valuri suntîmpăr ăţiile, craiile, domniile şi oraşele, mulţimea norodului, poliţiile,supuşii, bogaţii şi săracii, cei mari şi cei mici...”. Imensa mişcare

browniană a lumii nestatornice determină o continuă curgere, o

instabilitate evenimenţială în care fiinţa umană este predestinată supuneriisor ţii schimbătoare. Zbuciumul vieţii e reprezentat în plan metaforic de„vânturile cele mari ce umflă marea”, într-o imagine hiperbolizată a lumii,cu enumeraţii şi repetiţii care aglomerează sufocant spaţiul narativ:„valurile ce luptă cu corabia sunt nenorocirile care se întâmplă în toatezilele; norii ce negresc văzduhul, fulgerile ce orbesc ochii, tunetele ceînfricoşează toată inima vitează sunt întâmplările cele de multe feliuri,neaşteptate pagube, înfricoşerile vr ă jmaşilor, supăr ările, necazurile ce nevin de la cei din afar ă”. Asupra omului se abate o serie de nenorociri:„necazurile ce ne vin de la cei din afar ă, jafurile, robiile, dările cele greleşi nesuferite...”, o adevărată cutie a Pandorei dezlănţuită.

Foarte frumoase sunt antitezele folosite de vlădica: „căci ce foloseste trupul să fie deşert de bucate iar sufletul a-l umplea de păcate? Cefolos este a fi galben şi ofilit de post, iar de pizmă şi urâciune a fi aprins?Ce folos este a nu mânca carne şi cu hule a rumpe carnea fraţilor noştri?”sau „Ce folos este a nu bea vin şi a fi beat de veninul mâniei?” sau „De


5/14


6/14


Naşterii Domnului: „Însă aş pofti ca aceste cuvinte să le întind ca o masă desf ătat ă înaintea dragostei voastre şi să vă fac un ospăţ sufletesc după

putinţă, punând în loc de bucate cu multe feluri de bunătăţi drese,cuvântul cel de bunăvestire şi în loc de băutur ă veselitoare să dreg în

paharul prea înţelepţilor capetelor voastre, cuvântul cel de mare bucurie”12.

Cu aceeaşi smerenie sensibilizează şi în predica închinată SfinţilorÎmpăraţi Constantin şi Elena: „Drept aceea, întru cinstea lui am ziceînaintea dragostei voastre puţine cuvinte, nu cu obr ăznicie, ci cu multă

cucernicie, nu vorbe ritoriceşti şi alcătuite, ci cu cuvinte smerite şi prostatice, nu după cum se cuvine, ci cu putinţă. Ci vă poftesc să ascultaţicu dragoste…”13 sau în predica pentru Duminica Floriilor: „Pofta ceamare şi dragostea cea curată, sau mai vârtos să zic datoria cea părintească ce am către înţelepţia voastr ă, mă îndeamnă pururea ca să nu lenevesc avă cerceta, după putinţă, cu învăţăturile cele sufleteşti […] Drept aceea,iubi ţ ii mei ascult ători, câţi v-aţi adunat la această cuvioasă şi sufletească adunare […]”14 sau: „Drept aceia, iubi ţ ii mei, rog pentru numele lui IisusHristos, carele şi-a vărsat prea cinstit şi scump sângele Său […]”15.

În funcţie de prilejul pentru care predica, vl ădica îşi alegeacuvintele potrivite cu situaţia respectivă, iar aceasta ar ăta cât de mult

dorea Mitropolitul să-i apropie de inima lui pe credincioşi: „«Nu plângeţi,că n-a murit, ci doarme», aşa a zis Fiul lui Dumnezeu, când a văzutmoartă în pat pe fata lui Iair, mai marele Sinagogii; şi aşa zic şi eu cătreînţelepţia voastr ă, blagoslovi ţ ilor ascult ători […]. Fericitul ei sfâr şit esteadormire, iar nu moarte […]. Vrednice de plâns sunt limbile, limbile cele

păgâne, că n-au credinţă, jidovii că n-au botez, ereticii că sunt despăr ţiţide braţele bisericeşti; pentru că aceştia adevărat mor, aceştia iau veşnicamoarte […]”16.

Un alt mod de adresare, care are menirea de a lumina şi de a apropiamai mult oamenii de oameni, care are menirea de a bucura ca şisărbătoarea Floriilor, în cinstea căreia Mitropolitul Antim Ivireanul ţine

12 Ibidem, p. 206.13 Ibidem, p. 84.14 Ibidem, p. 90.15 Ibidem, p. 96.16 Ibidem, Cuvânt de învăţătur ă asupra omului mort , p. 199.


7/14


această predică, este următorul: „[…]de unde atâtea măriri? din ce pricină atâta bucurie la norod şi atâta cinste Mântuitorului Hristos? Ne-o spune,

fe ţ ii mei, Evanghelistul Ioan zicând: «pentru aceasta îl şi întâmpină pe elnorodul, că auzise că a f ăcut El acest semn: învierea cea trupească a luiLazăr a dat pricină norodului să facă către Hristos o primire neobişnuită ca aceasta, să alerge întru întâmpinarea lui cu stâlpări, să-l mărească culaude: Osana Fiul lui David»”17. Aceleaşi cuvinte le foloseşte în cuvântulde învăţătur ă asupra Pocăinţei: „[…]Şi pentru ca să nu socotiţi, fe ţ ii mei,cum că acestea sunt aflări ale mele […]”.

Întâlnim foarte des procedeul oratoric, numit repeti ţ ia, deoarece areun real efect asupra credincioşilor, astfel, în Începătur ă şi învăţătur ă

pentru spovedanie, spune: „O, creştinilor, o părinţilor şi fraţilor, până când în r ăutate şi în păcat, până când dormim în patul lenevirii somnul celgreu şi purtătorul de moartea păcatului”18.

Mai toate predicile reflectă starea economică şi politică a ŢăriiRomâneşti, dependenţa, atât de dureros simţită de el, de Poarta Otomană:se vede foarte clar cât de mult este legat de auditoriul său, simţindu-ser ăspunzător pentru viaţa păstoriţilor.

Datorită momentelor grele în raporturile ţării cu turcii, predicile saleau un accent de rugăciune, dar şi de revoltă; la Adormirea Maicii

Domnului spune: „caută asupra norodului ţării, vezi moştenirea ta, nu nelăsa pe noi, păcătoşii, ci ne păzeşte şi ne mântuieşte de vicleşugurilediavolului, că ne-au împresurat scârbele, nevoile, r ăutăţile şi necazurile[…]”19.

II. Modelul Sfântului Ierarh Varlaam

Un alt mare mitropolit, Varlaam, s-a născut în păr ţile de sud aleMoldovei, fiind urmaşul lui Anastasie (1632-1653), şi a învăţat limbagreacă şi limba slavonă. S-a călugărit la Mănăstirea Secu, apoi a fost alesmitropolit al Moldovei, păstorind şi în vremea lui Vasile Lupu, fiind unmare sprijinitor al culturii şi artei bisericeşti. Retr ăgându-se din scaun, seaşază la Mănăstirea Secu, unde trece la cele veşnice în 1657.

17 Ibidem, Predoslavie la cuvântul de învăţătur ă în Duminica Floriilor , p. 151.18 Antim Ivireanul, Opere, 1972, p. 36.19 Ibidem, p. 50.


8/14


În 1643 a terminat de tipărit una din cele mai însemnate căr ţi,intitulată : Carte românească de învăţătur ă , dumenecele de preste an şi la

praznice împăr ăte şti şi la svin ţ i mari sau Cazania.Anul şi locul naşterii sale nu se cunosc. Se presupune că s-a născut

la 158020, tr ăgându-şi obâr şia din neam ales de ţărani r ăzeşi din BaloteştiiPutnei (ca mirean se numea Vasile Moţoc)21, cu oarecare stare şi

posibilităţi care au permis situaţia de a-şi agonisi aleasa cultur ă şicunoştinţă a limbilor slavonă, greacă şi latină22.

Între 1599 şi 1610 mărturiile vremii îl amintesc preot la mănăstirea

Secu, ctitoria părintelui Grigore Ureche, ridicat şi el din rândul r ăzeşilordin Ţara de Jos23, unde pare să-şi fi f ăcut ucenicia în ale ştiinţei de carte laşcoala mănăstirească şi de avem prima dovadă despre activitatea sa decărturar, aici traducând un îndreptar de monahism din veacul al VII-lea,

Leastvi ţ a lui Ioan Scărarul, în text bilingv, slavon şi român24.Varlaam este unul din f ăuritorii limbii române literare25.

II.1. Conţinutul Cazaniei Mitropolitului Varlaam

Căr ţile pe care Mitropolitul Varlaam le traduce şi scrie, le dăruieneamului „pre limba noastr ă românească” căci „n-are carte pre limba sa”,tipărindu-le, deopotrivă, pentru „moldovlahi”, „ungrovlahi” şi ardeleni.

Între ele, Cazania din 1643, Varlaam o intitulează Carte românească deînvăţătur ă. R ămâne în istoria culturii noastre semnificativ faptul că ladoar doi ani de la apariţia ei, în 1645, s-a tipărit cu acelaşi titlu firesc

Pravila lui Vasile Lupu – fapt ce denotă o manifestare vie a conştiinţei desine a poporului român, care a dus la tipărirea – în acel timp – a unor căr ţiîn limba noastr ă, cărora li s-au zis căr ţ i române şti.

20 cf. Al. Rosetti, Câteva precizări asupra literaturii române, Bucureşti, 1972,

p. 11. 21 cf. I. Lupaş, Varlaam, Mitropolitul Moldovei, Cluj, 1934, p. 55.22 cf. N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, vol. II, Bucureşti, 1942, p. 109.23 cf. N. Iorga, Sate şi mănă stiri din România, Bucureşti, 1905, p. 120-125.24 cf. Nicolae Corneanu, Circula ţ ia unei scrieri patristice în Ardeal , în

„Mitropolia Ardealului”, IV, nr. 7-8, 1959, p. 594-595.25 cf. Pr. Dr. Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura

Ştiinţa, Chişinău, 1993.


9/14


Cartea românească de învăţătur ă a lui Varlaam, de la 1643, – prima carte tipărită în limba neamului în Moldova –, reprezintă unmonument de cultur ă românească.

Virtuţile persuasive au f ăcut ca retorica să fie adoptată şi adaptată de noua religie creştină, la începutul erei creştine. Puterea ei de seducţie,

probată în antichitate, a fost intuită a fi un instrument în r ăspândirea şiconsolidarea credinţei. Logos-Cuvântul poate fi astfel pus în valoareîntr-o nouă paideia creştină care are drept finalitate formarea conduiteimorale.

Retorica, în înţelesul ei vechi, este o artă a cuvântului, în sensul de„me şte şug sau măiestrie, pentru că funcţia ei social-umană nu esteestetică, ci logică”26, scopul ei fiind acela de a instrui, de a converti.

La sfâr şitul secolului al IV-lea, în De doctrina christiana, Fer.Augustin a dat autoritate predicii creştine, într-un moment când el se aflasub influenţa maniheismului, împotriva căruia se va întoarce mai târziu :„El realizează efectiv «adaptarea retoricii la nevoile eclesiei»”27.

În secolul al XVII-lea, cultura românească conştientizează nevoiade elocinţă nouă în limba naţională. Odată adoptată în practica liturgică,ea va fi servită la început de modele traduse şi va avea o imensă influenţă asupra moralităţii şi mentalităţii româneşti în plin proces de modelare.

Folosind mult parabola biblică, oratoria sacr ă este mai tainică, princomparaţie cu discursul latin al lui Cicero, de exemplu.

Perioada de str ălucire a omiliei, în limba românească, începe cuSfântul Mitropolit Varlaam şi atinge apogeul cu Antim Ivireanul. Predicalui Varlaam, rostită în Sfânta Mănăstire a Sfinţilor Trei Ierarhi, a dat un

plus de demnitate cetăţii de scaun, a alimentat orgoliul bazileic al luiVasile Lupu, generos susţinător al şcolii şi tiparului.

Lucrarea fundamentală a Sfântului Mitropolit, Cazania sau Carteromânească de învăţătur ă , Dumenecele preste an şi la prazniceîmpăr ăte şti (74 predici, 1643, Iaşi), a fost tipărită la Iaşi şi, chiar dinStihurile la Stemă care prefaţau această lucrare, se poate observa elogiul

26 Traian Herseni, Literatur ă şi civiliza ţ ie, Editura Univers, Bucureşti, 1976, p.62.

27 E.R. Curtius, Literatura europeană şi Evul Mediu latin, Editura Univers,Bucureşti, 1970, p. 92.


10/14


adus domnitorului : „Cu învăţături ce în ţara sa temeluieşte / nemuritornume pre lume sie zideşte”.

Talentul oratoric al mitropolitului, foarte cult în domeniul teologic,se aplică pe un text tradus, în principal, după omiliile greceşti ale luiCalist. Structura predicii Sfântului Varlaam ( Dumeneca Vame şului şi a

Fariseului, adâncimea analizei psihologice a conceptelor morale desmerenie, păcat, dreptate se aseamănă cu didahia Sfântului Ioan Gur ă deAur – ţinută în aceeaşi duminică – după care se ghidase Calist. Elocinţasacr ă a contribuit, deşi a fost mai mult tradusă decât adaptată, la coerenţa

internă a mentalităţii noastre culturale, în care se disting trei tipuri dediscurs : a) discursul retorului de amvon, destinat audierii, dar şi lecturii ;

b) discursul care se deduce din căr ţile de legi, profane şi eclesiastice ; c)discursul care se deduce din pedagogia naraţiunii cronicăreşti, circulată înformă manuscrisă.

Predoslavia Cazaniei pune în evidenţă un anumit gust almitropolitului pentru subtilitate şi meditaţie asupra condiţiei umane. Seconfirmă încă o dată adevărul că este o carte destinată lecturii.

Sfântul Mitropolit elogiază cartea, înaintea lui Miron Costin. Şi orecomandă „de folos sufletelor”. E şi puţin poet cugetător atunci când îşideschide „cuvântul către cititor” cu fraza despre minunea dumnezeiască a

mersului ordonat al lumii, a „faptelor ceriului şi pământului” spre un„soroc” şi o „margine” şi „nici puţin nu smintesc, nici greşesc sămnulsău”. Această ordine cosmică pusă sub semnul Proniei dumnezeieşti se varegăsi în cugetările sadoveniene. Nu este lipsită de interes meditaţiaasupra a ceea ce este omul, destinul său şi voinţa de a se autodesăvâr şi.Cazania este, de fapt, o interpretare morală şi o actualizare morală a maimultor pericope scripturistice (în mod special din Noul Testament),folosite ca exordii şi ca puncte de sprijin în partea argumentativă şinarativă a predicii. Prin canon apostolic, predica trebuia să întreţină credinţa şi „purtarea creştină” a oamenilor. Mijloacele ei puteau fiîmprumutate literaturii.

Eficacitarea unei astfel de literaturi de impresionare este asigurată de convergenţa polilor discursului : subiectul, oratorul, auditoriul .Subiectul îl găsim întotdeauna în textul scris, însă consideraţiile despreauditoriu şi calităţile personale ale predicatorului, care n-a compus, cidoar a tradus omilia, cum este cazul Sfântului Mitropolit Varlaam, nu pot


11/14


fi decât prezum ţ ii. Spre deosebire de Sfântul Mitropolit Antim, care eraun predicator de auzit (ascultat), Varlaam era un predicator de citit.Citindu-l, descoperi doar vocea calmă a cărturarului în stare numai să înveţe, dar nu să si delecteze sau să emoţioneze, f ăr ă să-şi risipească energia în gest, ca semnificant complementar, paralingvistic. Or, for ţa deemoţionare asigur ă eficacitatea predicii. Aşa cum sunt, traduse şi adaptatesporadic, omiliile Sfântului Varlaam orinetează auditoriul f ăr ă să trezească spaima de păcat. Întrucât nu sunt adresate special unui public,aceste predici nu sugerează, ca la Antim, chipul interior al auditoriului.

Acesta este doar o umanitate anonimă care trebuie să profite de didacticaomiliei. La Antim, natura practică a predicii, nedisimulată, este uitată deauditoriu graţie magiei exercitate de retorul în care se ascundea un poetnăvalnic, în stare să stârnească emoţii.

Merită de reţinut faptul că, în câteva dintre predicile SfântuluiMitropolit, cum ar fi predica la „Dumeneca fariseului şi a vameşului” saucea de la ziua „Sfântului Dimitrie”, poate fi urmărită dicţia ideii morale,clar ă şi expresivă. Prima este construită pe modelul negativ al celor doi.Primul s-a pierdut pe sine pentru că era stă pânit de păcatul mândriei şi nus-a smerit, iar al doilea, vameşul, pocăindu-se, a câştigat „împăr ăţiacerului”. Făr ă figuri retorice de impresionare, predica atrage atenţia prin

teza care distinge între „rugă şi mândrie” şi „rugă şi smerenie”. Cealaltă predică aşteaptă un anume talent narativ al predicatorului. Istoriseşte înstil curgător despre biografia şi împrejur ările în care a avut loc martiriulSfântului Dimitrie, fiu de oameni bogaţi din Tesalonic, iubitor „delucrurile cele sufleteşti”, blând şi frumos. Într-un stil direct, dramatic, estereprodus dialogul dintre împăratul Maximian şi tânărul Dimitrie, devotat

până la jertf ă, în credinţa creştină. Lecţia morală îşi atinge scopul. Astfellucrarea duhovnicească a Mitropolitului Varlaam – înscrisă în programulumanist sud-est european – vine să modeleze moral, prin predica în limbanaţională. Şcoala bizantină a elocinţei sacre îşi pune pecetea pe tot ce eraomilie în sud-estul european din prima jumătate a secolului al XVII-lea.

II.2. Formule de adresare în Cazania Sfântului Varlaam

Aceleaşi formule de adresare menite să trezească interesulascultătorilor şi să-i apropie de orator, găsim şi la Mitropolitul Varlaam.Într-o predică se adresează cu „iubi ţ ii mei cre ştini”, referindu-se la


12/14


neputinţa mândriei, ca mai apoi să folosească formula „iubi ţ ii mei fra ţ i”când îndrumă pe cei prezenţi să se nevoiască după puterile lor pentru adobândi Împăr ăţia cerurilor 28.

La fel în Duminica Fiului risipitor, înainte de a relata pilda îiatenţionează astfel: „Auziţi acum, fra ţ ilor , întoarcerea fiului risipitor[…]”, iar către finalul predicii atenţionează astfel: „Teme-te iubitul meucre ştin, şi să nu zici că «voi face acum păcate, iar ă mai apoi mă voi

pocăi»”29.Foarte des, Mitropolitul Varlaam se adresează cu formula „ fra ţ ilor ”:

La Duminica Lăsatului cărnii spune: „Pentru aceea, fra ţ ilor , aduceţi-vă aminte […] cur ăţiţi-vă păcatele cu spovedania, cu milostenia, cu ruga, culacrimile, cu paza bisericii, ca să scă paţi de muncile de veci şi împăr ăţiacerului să dobândiţi, pentru mila şi darurile Domnului nostru Iisus Hristos[…]”30; iar la 8 septembrie spune: „Ascultaţi, iubi ţ ii mei fra ţ i, cum scrieSfânta Scriptur ă de Naşterea Măriei sale Precistei”31, şi la Înălţarea SfinteiCruci: „Astăzi se arată, fra ţ ilor , taina cea ce-i din veci tocmită şi de toateseminţiile ascunsă, iar ă acum mai apoi s-au ar ătat pentru spăşenianoastr ă”32.

În alte locuri lipseşte formula de adresare la început: „Pentru aceeaascultaţi cum spune Sfânta Evanghelie de tocmeala acestui sfânt praznic

de astăzi”, ca apoi spre sfâr şit să spună: „Vedeţi, cre ştini, câtu-i de realăcomia banilor? […] deci, pentru tine, cre ştine, s-au smerit împăratulcerului şi a luat chip de rob […]”, îndulcind şi mai mult predica spre final:„o iubi ţ ii mei cre ştini, iată cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut sfântul

post […]”33. Se adresează, mai ales, cu iubi ţ ilor sau iubi ţ ii mei cre ştini: „De

aceea, vă rog, iubi ţ ilor , nu goniţi de la noi sfântul înger cu necur ăţiilevoastre, nici primir ăţi în loc de îngerul lui Dumnezeu, îngerul Satanei”,spune în predica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Iar la TăiereaÎmprejur (Obrezania Domnului) adaugă: „Socoteşte, iubitul meu cre ştin,

28 cf. Varlaam, Mitropolitul Moldovei, Cazania, 1643, Fundaţia regală pentruLiteratur ă şi Artă, Bucureşti, 1943, p. 11.

29 Ibidem, p. 18-20.30 Ibidem, p. 25.31 Ibidem, p. 356.32 Ibidem, p. 360.33 Ibidem, p. 65-74.


13/14


mila şi dragostea Domnului tău, cum te iubeşte atâta de mult, că vrând pretine să te r ăscumpere, Însuşi pe Sine se dedă supt greutatea legei şi trupulsău încă din pruncia sa nu-l cruţă, ci-l dete pre obrezanie cu durere şi cuusturime. Obrezania este o tocmeală de pace ce-au f ăcut Dumnezeu cuAvraam şi cu seminţia lui”34.

Ca şi Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, Sfântul MitropolitVarlaam îşi încheie, aproape toate predicile, cu o rugăciune: „O, Doamne,dă slugilor tale, robilor tăi să nu fie leneşi, ci să fie nevoitori. Să iubească folosul tău, iar ă nu al său. Dă-le minte şi înţelepciune spre slujba

oamenilor tăi, şi fraţilor noştri, ca să putem ajunge lauda ta şi plata ta,întru aceea azi când vei plăti fiecăruia după lucrurile lui, pentru IisusHristos, Fiului tău, cu carele împăr ăţeşti întru Duhul Sfânt, în vecinetrecuţi şi nesfâr şiţi. Amin”35.

Predicile Sfinţilor Mitropoliţi Antim şi Varlaam aveau un roldeosebit de important atât atunci, cât şi acum: atunci luminau minţilecelor ce nu ştiau să citească, iar acum pe ale celor ce le citesc, căciîndepărtează de la săvâr şirea păcatelor, aşa cum spunea Sfântul AntimIvireanul: „Omul, zice el, păcătuieşte pentru că nu ştie să citească,neştiind să citească nu se poate înţelepţi din căr ţile bisericii şi din SfântaScriptur ă”36.

34 Ibidem, p. 405.35 Ibidem, p. 249.36 Antim Ivireanul, Opere, 1972, p. 36.


14/14


Ways of addressing in the oratoric discourse of the Saint Metropolitans AntimIvireanul and Varlaam

AbstractOur paper on „Ways of addressing in the oratoric discourse of the Saint

Metropolitans Antim Ivireanul and Varlaam” is based on a comparison that wants toemphasize their contribution to the development of sermon in Romanian. The study ofAntim's sermon is subordined to the relationship preacher-listener. The author has usedwithin his sermons many of the elements of the Christian cult, of the folk literature butalso biblical and patristic references. The hermeneutic function of the sermon is achieved

with the help of the speaker's talent. The preacher's mission is to heal the souls of theones he parishes. that is why the Sunday sermon is perceived as a school of

psychotherapy, of analysis of the souls and consciences. Regarding the oratoric talent ofthe Saint Metropolitan Varlaam, this is applied to a translated text of the Greek homiliesof Calist. But these homilies have been adapted to our cultural mentality. In the Preface(Predoslovia) of Carte romaneasca de invatatura the author speaks highly of the book,saying that it is „useful for the souls”. We can find the same formulas of addressing used

by Antim, the formulas that underline a very close relationship between the preacher andthe believers: „my brothers”, „my beloved ones”, „my beloved faithfuls” or „Christians”,„Christian”. These sermons can be a model for the modern preacher as long as thenowadays sermons use the same rethorical scheme as they once had.

Keywords: Antim, Varlaam, ways of adressing

Download - 7 3 Bolocan 1 - Forme de Adresare in Discursul Oratoric

Top Related