documents.tips_rezumat-teza-doctorat-55979565bf3cb.doc

8/17/2019 documents.tips_rezumat-teza-doctorat-55979565bf3cb.doc

1/26

Studiu de teorie şi practică în materia falsului în înscrisuri

Rezumat

Scurtă prezentare

În cadrul acestei teze, care s-a vrut a reprezenta, cel puţin la nivel

empiric o cercetare pluridisciplinară a infracţiunilor de fals în înscrisuri şi a evoluţiei

practicii în materie în acest domeniu, am încercat prezentarea cadrului legislativ

intern, arătând aspectele comune ale infracţiunilor de fals, dar şi cele specifice

fiecăreia în parte, urmărind evidenţierea unor probleme de drept şi aspecte

considerate importante şi care se cer a fi corect înţelese şi aplicate în mod pertinent

în practică.

Lucrarea încearcă să sintetizeze aspecte teoretice ce privesc

infracţiunile de fals în înscrisuri tratate în decursul anilor, evidenţiind totodată

practica judiciară cristalizată de-a lungul timpului, cu epunerea unor cazuriconcrete, tinzând să devină un g!id de orientare pentru practicienii dreptului penal.

"nfracţiunile de fals au fost sancţionate încă din antic!itate prezentând

o serie de nuanţări determinate de evoluţia socială şi economică, având modalităţi

de sancţionare diferite în funcţie de politica penală a fiecărui stat.

#ste de reţinut că de-a lungul istoriei, în forme variate, aceste

infracţiuni au fost prezente începând cu legile romane şi continuând cu pravileledin perioada feudală ori $ripartitul lui %erboczi, ca ulterior să fie sancţionate prin

&odurile penale, începând cu cel al lui 'tirbei (odă şi continuând cu cel din

perioada lui )leandru "oan &uza, urmat de &odul lui &arol şi nu în ultimul rând

cel din zilele noastre.

*roblema falsificării actelor a fost şi rămâne o problemă de actualitate

care a luat amploare în condiţiile societăţii moderne, în care noţiunea de actreprezintă orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris, desenat, imprimat în

1


2/26


diverse moduri +ero, laser, etc. prin intermediul căruia se atestă o stare,

identitate, profesie sau o valoare +cărţile de credit, cartelele telefonice, documente

bancare, vize turistice.

)u eistat numeroase preocupări şi eistă în continuare pentru

cercetarea fenomenului falsului, dat fiind implicaţiile sale în societate, consecinţele

şi necesitatea descoperirii celor mai eficiente măsuri de prevenire şi contracarare,

îndeosebi în plan legislativ.

La o eaminare amănunţită a fenomenului infracţional privind

infracţiunile de fals reţinem că acesta se manifestă sub două aspecte, pe de o parte

îl găsim prezent în rândul organizaţiilor criminale specializate în infracţiuni grave

înşelăciune, deturnare de fonduri, folosindu-se frecvent falsurile în înscrisuri

pentru realizarea activităţilor infracţionale menţionate anterior, pe de altă parte

regăsim infracţiunile de fals prezente în special în rândul funcţionarilor ce

săvârşesc aceste infracţiuni pentru a-şi ascunde activitatea defectuoasă ori modul în

care şi-au eercitat profesia în vederea obţinerii unor profituri nemeritate.

În prezent organele de cercetare se confruntă cu diferite forme de

manifestare a criminalităţii ce vizează în special domeniul economico-financiar,

respectiv falsuri în acte ce atestă importul, eportul, introducerea în ţară a unor

autoturisme având identitate falsificată, mărfuri contrafăcute prin falsificarea unor

documente de ac!iziţionare a mărfurilor, falsificare unor înscrisuri de provenienţă

a mărfii, falsificare documente de transport, înfiinţarea de firme fantomă prin

intermediul cărora se valorifică produsele falsificate.

tudiile întreprinse şi analiza practicii de epertiză au arătatîmprejurările de natură te!nică şi organizatorică ce înlesnesc săvârşirea falsului în

acte care se pot grupa după forma necorespunzătoare a actelor, modul defectuos de

întocmire a acestora, folosirea unor materiale de scriere necorespunzătoare, absenţa

mijloacelor speciale de protecţie, insuficienta instruire a funcţionarilor care

lucrează cu acte şi evidenţa şi păstrarea necorespunzătoare a actelor.

/esfăşurarea relaţiilor sociale dintre oameni au la bază prezumţia deadevăr asupra celor afirmate, eistenţa unei anume încrederi, care, atunci când este

2


3/26


înşelată produce grave prejudicii cu consecinţe îndelungate pe plan social, moral şi

economic.

În acest contet dreptul penal înţelege să sancţioneze faptele

indivizilor care alterează adevărul şi produc prejudicii semenilor lor, în titlul ("" al

părţii speciale a &odului *enal fiind grupate potrivit criteriului 01biectul juridic2

infracţiunile de fals.

Legiuitorul a dorit să realizeze o sistematizare a infracţiunilor de fals

şi le-a împărţit după natura entităţii asupra căreia se acţionează, creându-se astfel

trei subgrupe falsificarea de monedă, timbre sau alte valori 3 capitolul ",

falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare 3 capitolul "" şi falsul în

înscrisuri - capitolul """.

4iecare din aceste grupe de infracţiuni are, în felul său, o anumită

omogenitate, determinată de caracterul omogen al entităţilor cu privire la care se

alterează adevărul. /esigur, această omogenitate nu este deplină, deoarece din

fiecare subgrupă fac parte nu fapte de fals propriu-zis, ci alte fapte legate de

acestea, ceea ce eplică eistenţa c!iar şi în cadrul subgrupelor a unor diferenţieri

privind atât conţinutul infracţiunilor, cât şi modul lor de sancţionare.

4aptele incriminate sub denumirea de 0infracţiuni de fals2 constituie o

categorie bine particularizată şi etrem de variată în sfera vastă a faptelor socotite

ca fiind social periculoase. 4aptele de fals aduc o gravă atingere adevărului şi

încrederii care trebuie să determine formarea şi desfăşurarea relaţiilor dintre

oameni. 1rice relaţie socială priveşte şi se grefează pe o anumită realitate pe care

subiecţii relaţiei o au în vedere şi a cărei eistenţă implică o reciprocă bunăcredinţă şi încredere din partea acestor subiecţi5 fără îndatorirea de respect faţă de

adevăr şi fără sentimentul de încredere că adevărul este efectiv respectat, relaţiile

sociale nu ar fi posibile decât cu anevoioase precauţiuni şi cu inevitabile riscuri. /e

aceea, legea penală a socotit că este necesar ca, pentru ocrotirea relaţiilor sociale,

pentru asigurarea normalei formări şi desfăşurări a acestor relaţii, să fie încriminate

faptele prin săvârşirea cărora, alterându-se adevărul se creează un grav pericol sause aduce o vătămare anumitor relaţii sociale.

3


4/26


6u se contestă faptul că abordări ale unei asemenea teme, într-o

formă sau alta, mai mult sau mai puţin elaborată au mai făcut obiectul unor

cercetări, dar ceea ce îi dă noutate prezentei lucrări este tocmai abordarea

pluridisciplinară a problemei sus enunţate.

Consideraţii asupra temei supuse dezbaterii

În cuprinsul primului capitol sunt tratate aspecte ce ţin de noţiunea de

fals, originea cuvântului şi evoluţia în timp a noţiunii, dat fiind strânsa legătură

dintre aceasta şi infracţiunile de fals, în contetul în care dreptul penal înţelege să

sancţioneze faptele indivizilor care alterează adevărul prezentând în mod fals

realitatea.

Lucrarea de faţă îşi propune să trateze infracţiunile de fals în cadrul

cărora încrederea este acordată in rem, adică însuşi lucrului care este considerat ca

fiind epresia adevărului şi deci nu ne găsim în faţa violării unei încrederi acordateunei anumite persoane, ci în faţa încrederii acordate lucrului căruia i se atribuie

juridic însuşirea de a eprima adevărul, adevăr ce a fost însă alterat.

În cazul infracţiunilor de fals este de reţinut că obiectul material îl

reprezintă înscrisurile asupra cărora se acţionează în vederea alterării adevărului,

aducându-se atingere relaţiilor sociale protejate prin obiectul juridic al infracţiunii.

&el de-al doilea capitol este dedicat Falsului material în înscrisurioficiale, ce tratează în mod amplu aspecte ce ţin de conceptul şi caracterizarea

infracţiunii, obiectul material, subiecţii, conţinutul constitutiv al infracţiunii,

elementul material al infracţiunii,urmarea imediată, legătura de cauzalitate, latura

subiectivă,formele infracţiunii, consumarea,modalităţile, sancţiunile aplicabile dar

şi elemente de procedură, precum şi corelaţii şi coneiuni cu alte infracţiuni.

7n spaţiu important este acordat noţiunii de înscris oficial, fiind prezentate categorii de înscrisuri, condiţiile pe care acestea trebuie să le

4


5/26


îndeplinească în mod obligatoriu pentru a se înscrie în cuprinsul art.89: alin.; &od

penal, dar şi o serie de speţe de natură a prezenta evoluţia în timp a practicii şi

problemele de drept controversate.

)stfel se arată în cuprinsul lucrării că delimitarea sintagmelor deautorităţi publice şi instituţii publice, nu creează dificultăţi, dar sunt discutabile

modalităţile alese de legiuitor pentru delimitarea celorlalte entităţi, întrucât nu se

utilizează un criteriu obiectiv şi strict determinabil, încercându-se definirea

noţiunii public, prin aceea de interes public ce nu se bazează pe un reper imuabil.

e poate considera că legiuitorul a intenţionat ca prin epresia

instituţiile sau alte persoane juridice de interes public să le nominalizeze pe celeînfiinţate de persoanele fizice sau juridice pentru satisfacerea unor interese publice,

făcând parte dintre acestea partidele politice, organizaţiile sindicale, patronale sau

profesionale.

"nteresul public nu este definit nici în alte ramuri de drept, însă în

cazul societăţilor comerciale se prezumă utilitatea socială din însăşi momentul

autorizării lor. /iversitatea formelor de organizare juridică, mărimea capitalului şiobiectul de activitate diferenţiat, determină utilităţi sociale diferite, fără a eista

criterii obiective care să marc!eze începutul interesului public. #istă însă multe

societăţi comerciale care întrunesc toate criteriile pentru a fi considerate de interes

public în special cele provenite din fostele regii autonome. fera acestor societăţi

nu poate fi etinsă prea mult, întrucât noţiunea public, definită în art.8


6/26


În cazul infracţiunilor de fals material ar eista un subterfugiu prin

încadrarea falsului în categoria înscrisurilor sub semnătură privată prevăzut în

art.;>: &od penal.

"ncluderea acestor falsuri în categoria celor sub semnătură privată

reprezintă o improvizaţie a juriştilor, întrucât aplicarea strictă a prevederilor legale

ar determina imposibilitatea sancţionării penale a faptelor de întocmire de

documente false de către funcţionarii societăţilor comerciale şi a celorlalte entităţi

neîncadrabile în noţiunea public definită în art.8 &od penal, în sensul falsificării

înscrisurilor care emană de la orice persoană juridică.

În acest mod ar putea fi delimitată sfera acestora, pe baza unui criteriu

obiectiv cert, asigurându-se tratament juridic egal pentru toţi subiecţii de drept din

această categorie.

ub aspectul conţinutului constitutiv al infracţiunii s-au evidenţiat

părţile componente ale structurii şi s-au tratat separat, fiecare în parte,

evidenţiindu-se elementele specifice fiecăruia.

În ceea ce priveşte elementul material s-a arătat faptul căneprevederea epresă în legea penală a ipotezei alcătuirii din nou a unui act, a dus

la o practică greşită în activitatea unor instanţe de judecată, care au omis tragerea la

răspundere penală în cazurile de întocmire, în totalitate sau în parte, a unui act

oficial, susţinându-se că infracţiunea se săvârşeşte numai dacă se contraface

scrierea sau subscrierea, sau se alterează în orice mod un act oficial preeistent.

)plicarea diferenţiată a prevederilor art. ;== &od penal, a determinat adoptareaunei decizii de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem (nr. 1/1970) prin care s!

6


7/26


a precizat c" no#iunea de $falsificare% folosit" de art. &'' od penal trebuie

în#eleas" nu numai în sensul de denaturare a unui înscris preeistent ade*"rat ci

+i în sensul de înscris imitat alc"tuit fraudulos pl"smuit neade*"rat contraf"cut.

/upă adoptarea acestei decizii de îndrumare, instanţele noastre judecătoreşti s-au

pronunţat constant în acest sens.

În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii au fost prezentate

principalele procedee de realizare a falsului în înscrisuri, respectiv înlăturarea sau

acoperirea unui tet, adăugarea de tet, modificarea unui semn grafic +literă sau

cifră, imitarea unui scris sau unei semnături, deg!izarea propriului scris. În

falsificarea unui înscris poate fi folosită numai una dintre aceste modalităţi, dar pot

fi întrebuinţate concomitent mai multe procedee, cum ar fi, de pildă, înlăturarea

unui tet, urmată de adăugarea altuia, în care s-a imitat scrisul iniţial. )cestor

procedee de falsificare, li se adaugă falsificarea impresiunilor de ştampile şi de

sigilii, cât şi înlocuirea de fotografii de pe legitimaţii ori înscrisuri.

7nele legislaţii trec în rândul modalităţilor de falsificare şi suprimarea

+distrugerea înscrisului. &onsiderăm că o asemenea activitate, nu poate fi

calificată ca infracţiune de fals, deoarece încrederea publică, ca valoare socială,

ocrotită de legea penală, nu poate fi vătămată, decât prin intrarea în scenă a

relaţiilor sociale, a unor înscrisuri false5 încrederea publică trebuie înţeleasă, nu ca

sentiment cu privire la adevăr în general, ci cu referire la înscrisuri ca epresie a

adevărului. 1ri, în cazul distrugerii înscrisului, sentimentul încrederii nu poate fi

raportat la un lucru, o entitate materială, care este c!emată să eprime un adevăr şi

în consecinţă, nu putem vorbi de eistenţa infracţiunii de fals în înscrisuri."nfracţiunea de fals în înscrisuri oficiale face parte din categoria

infracţiunilor denumite formale sau de atitudine, pentru a căror eistenţă este

suficient ca rezultatul să reprezinte o stare de pericol, spre deosebire de

infracţiunile materiale, pentru a căror eistenţă e necesară producerea unui rezultat

material .

7


8/26


*ractica judiciară prezentată este deosebit de bogată şi diversă, fiind

prezentată în mod amplu formulându-se o serie de concluzii, urmare a speţelor

prezentate.

7rmărind a fi o lucrare pluridisciplinară, capitolul prezintă şi aspecte

ce ţin de procedura penală în ceea ce priveşte modul de sesizare al instanţei,

competenţa, desfăşurarea procesului penal, în primă instanţă şi în căile de atac,

nefiind de neglijat nici tetele de lege ce vizează punerea în eecutare a !otărârilor

în ceea ce priveşte declararea unui înscris că ar fi fals în totul sau în parte.

&u această ocazie s-a prezentat evoluţia doctrinei şi practicii în cazul

în care făptuitorul nu a fost trimis în judecată, urmărirea penală fiind finalizată prin

rezoluţie sau ordonanţa procurorului, actul nefiind anulat.

7lterior prezentării aspectelor menţionate anterior, s-a făcut referire la

modificările intervenite în cuprinsul codului de procedură penală prin Legea

nt.?9@A;::@, care a rezolvat problema menţionată anterior , concluzionându-se de

către teoreticieni, că în ceea ce priveşte natura juridică a măsurii aceasta poate

avea în unele situaţii o natură juridică specială.

&apitolul """ este dedicat Falsului intelectual , infracţiune tratată

conform aceleiaşi structuri ca şi falsul material în înscrisuri oficiale,

prezentându-se particularităţile specifice, practica judiciară în materie evoluţia

acesteia şi propunerile de lege ferenda.

7n spaţiu amplu este acordat în cadrul acestui capitol noţiunii de

funcţionar, dispoziţiile art.8 &od penal, fiind

supuse controlului constituţionalităţii, fiind prezentate deciziile pronunţate de către&urtea &onstituţională în acest sens .

7na dintre ecepţiile de neconstituţionalitate au privit Legea

nr.?@A8>>9, cu referire la activitatea notarială şi a notarilor publici.

/at fiind speţele diferite, în ceea ce priveşte unii subiecţi ai

infracţiunii s-au prezentat propunerile de lege ferenda formulate, în sensul

introducerii unei figuri juridice noi - cea a persoanei care nu este funcţionar, dar care eercită o activitate de interes public.

8


9/26


e arată în cuprinsul lucrării că reputatul penalist Ceorge )ntoniu a

semnalat, cu acest prilej, în mod just şi redactarea greşită a art.;=> &od penal,

infracţiune care, după tet, ar putea fi săvârşită de orice funcţionar, deşi făptuitorul

acţionând asupra unui înscris oficial, nu poate avea decât calitatea de funcţionar

public. #ste o necorelare vădită a art.;=> &od penal cu art.89: alin.; &od penal.

În acelaşi sens s-au eprimat şi alţi autori, arătând că includerea în

categoria serviciilor publice a unor activităţi, de genul celor de mai sus, este o

eagerare şi, pe de altă parte, are drept consecinţă, distorsionarea sensurilor

noţiunilor de 0înscris oficial2, 0 funcţionar public2 şi 0funcţionar2.

În ceea ce priveşte structura şi conţinutul juridic al infracţiunii acestea

sunt tratate amănunţit, însoţite de eemplificări şi decizii de speţe, recursuri în

interesul legii promovate şi admise de Înalta &urte de &asaţie şi Dustiţie.

În acest sens este prezentată decizia nr., din &1.01.&00' care a

stabilit c" fapta de omisiune în tot sau în parte ori e*iden#ierea în actele

contabile ori în alte documente le-ale a opera#iunilor comerciale efectuate sau a

*eniturilor realizate ori e*iden#ierea în actele contabile sau alte documente

le-ale a celtuielilor care nu au la baz" opera#iuni reale ori e*iden#ierea altor

opera#iuni ficti*e constituie infrac#iunea comple" de e*aziune fiscal" pre*"zut"

de art.9 alin.1 lit.b +i c din e-ea nr.&,1/&00 fost art.11 lit.c fost art.1 din

e-ea nr.'7/199, nefiind incidente dispozi#iile art., fost art.7 fost art.,0 din

e-ea nr.'&/1991 2 e-ea contabilit"#ii raportat la art.&'9 od penal3 aceste

acti*it"#i fiind cuprinse în con#inutul constituti* al laturii obiecti*e a infrac#iunii

de e*aziune fiscal".

/acă în prima parte a tetului incriminator ne aflăm în fapta unei

infracţiuni care se săvârşeşte prin acţiune, comisivă, în partea a doua se poate

observa aceeaşi infracţiune, de astă dată, realizată prin omisiune.

1misiunea, ca aspect al elementului material al falsului intelectual,

constituie o lacună care se răsfrânge asupra actului în întregime, căruia îi modifică

conţinutul, făcându-l să eprime în conţinutul său, o altă situaţie decât ceaadevărată.

9


10/26


ubiectul nu alterează cu nimic forma actului, aspectul său fizic, ci

numai conţinutul înscrisului, care, din cauza omisiunilor de care este afectat, nu

mai eprimă în întregime sau în parte, realitatea.

#ste de reţinut că, pentru eistenţa infracţiunii este necesar

îndeplinirea a două condiţii esenţiale şi anume ca atestarea ori omisiunea

neîngăduită să se fi realizat cu prilejul întocmirii înscrisului de către un funcţionar

aflat în eerciţiul atribuţiilor de serviciu.

$etul art.;=> &od penal nu cere în mod epres ca falsificarea să fie

de natură a produce consecinţe juridice, cum se întâmplă în cazul falsului material

în înscrisuri oficiale. )ceastă cerinţă decurge, însă, în mod indirect, din menţiunea

pe care o face legea, că falsificarea înscrisului oficial este realizată de un

funcţionar aflat în eerciţiul atribuţiilor de serviciu.

În cadrul capitolului "(, am prezentat Falsul în înscrisuri sub

semn"tur" pri*at", care reprezintă, potrivit art. ;>: &od penal, falsificarea unui

înscris prin vreunul din modurile arătate în art. ;== cod penal, dacă făptuitorul

foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în

vederea producerii unei consecinţe juridice.

)m arătat că la realizarea infracţiunii este necesară nu doar

falsificarea înscrisului, dar şi folosirea acestuia de către făptuitor sau încredinţarea

acestuia spre folosire altei persoane.

Înscrisul sub semnătură privată constituind o probă împotriva persoanei

care a semnat acel înscris şi în avantajul persoanei care a obţinut înscrisul,

falsificarea unui astfel de înscris înseamnă alterarea adevărului operată asupra unuilucru + entitate care are legal însuşiri probatorii.

#ste de observat că falsul în înscrisuri sub semnătură privată se

încadrează în categoria infracţiunilor de fals propriu-zis, în care alterarea

adevărului priveşte un lucru +entitate cu însuşiri probatorii5 iar în cadrul

sistematizării infracţiunilor de fals se situează în subgrupul infracţiunilor de falsuri

în înscrisuri.

10


11/26


&a şi în cazul celorlalte două infracţiuni de fals epuse anterior

reţinem că obiectul juridic generic este reprezentat de relaţiile sociale ce privesc

încrederea publică în înscrisuri iar obiectul juridic special se referă la ocrotirea

relaţiilor sociale la formarea şi desfăşurarea cărora folosirea înscrisurilor sub

semnătură privată este necesară.

În cuprinsul capitolului s-au făcut câteva precizări legate de noţiunea de

înscris sub semnătură privată în condiţiile în care codul penal nu defineşte această

noţiune, nu eistă o definiţie legală.

Eai mult precizarea legii cu privire la scopul urmărit de făptuitor şi

anume producerea unei consecinţe juridice conduce la concluzia că, nu orice

înscris sub semnătură privată poate constitui obiect material al infracţiunii de fals,

ci numai acela care e apt a servi ca titlu probator, instrumentum, al unui raport

juridic indiferent dacă înscrisul a fost întocmit sau nu în acest scop.

-a susţinut că, în cazul acestei infracţiuni, subiect activ poate fi orice

persoană, legea necerând vreo calitate anume, subiectul nefiind circumstanţiat.

4iind vorba de un fals material în înscrisuri sub semnătură privată,

autorul principal va fi socotit acela care redactează înscrisul, acesta fiind denumit

şi autorul material al infracţiunii, subiect activ al acestei infracţiuni putând fi şi o

persoană juridică potrivit dispoziţiei din art.8>8 &od penal. Făspunderea penală a

persoanei juridice nu eclude răspunderea penală a persoanei fizice care a

contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de fals în înscrisuri sub

semnătură privată.

*ractica judiciară este deosebit de bogată în ceea ce priveşte aceastăinfracţiune, reţinându-se o serie de speţe, ce au fost prezentate selectiv în

cuprinsul secţiunilor capitolului.

/e reţinut este şi faptul că înscrisul sub semnătură privată fals ar fi

inutil şi inofensiv dacă folosirea lui nu ar crea, contrar adevărului, o probă

împotriva unei stări de fapt sau de drept eistente +e. dovada că s-a plătit o datorie

eistentă sau dovada de remitere a unui lucru care, în realitate, nu a avut loc.

11


12/26


În cadrul acestui capitol se arătă că, în cazul acestei infracţiuni,

elementul material este format din două acţiuni, o acţiune de falsificare şi una

alternativă, fie de folosire c!iar de autorul falsificării, fie de încredinţare a

înscrisului falsificat pentru folosire altei persoane. /ispoziţiile art.;>: &od penal,

practic se subsumează dispoziţiilor art. ;== &od penal, dat fiind modalităţile de

săvârşire ale infracţiunii.

/in faptul că procedeele de săvârşire a falsului sunt limitate de lege la

cele ale falsului material 3 contrafacerea scrierii şi subscrierii şi alterarea, în orice

mod, a materialităţii actului 3 rezultă că simulaţia în asemenea înscrisuri, care, în

esenţă, este un fals intelectual, nu cade sub incidenţa art. ;>: cod penal .

#ste necesar a se stabili că, între acţiunea de falsificare urmată de

folosirea înscrisului ori încredinţarea spre folosire şi starea de pericol eistă

legătură de cauzalitate.

Eomentul în care infracţiunea se consumă fiind anterior apariţiei

consecinţelor juridice, pentru eistenţa infracţiunii nici nu este necesar să se

stabilească dacă eistă un raport cauzal între aceste consecinţe şi acţiunea de

falsificare, folosirea înscrisului sub semnătură privată falsă.

#ste de reţinut că falsul în înscrisuri sub semnătură privată se

săvârşeşte numai cu intenţie, fiind necesar ca ambele acţiuni atât cea de falsificare,

cât şi cea de folosire să aibă drept element subiectiv intenţia directă.

4aptul că, falsul în înscrisuri sub semnătură privată se comite cu

intenţie, rezultă atât din modul cum autorul infracţiunii a acţionat, cât şi din

precizarea legii în care se arată că, activitatea materială se săvârşeşte în vederea producerii unei consecinţe juridice.

În ceea ce priveşte forma acestei infracţiuni se arătă că infracţiunea de

fals în înscrisuri sub semnătură privată este o infracţiune comisivă atât în ceea ce

priveşte acţiunea de falsificare, cât şi cea de folosire a înscrisului falsificat,

infracţiunea putând parcurge fazele unei activităţi infracţionale, respectiv acte

preparatorii, tentativă şi consumare.

12


13/26


&a şi în cazul celorlalte infracţiuni eaminate anterior actele

preparatorii constau în procurarea de materiale, ustensile, care nu cad însă sub

incidenţa legii penale. Tentati*a este posibilă în cazul acestei infracţiuni şi se

pedepseşte conform dispoziţiilor art.;>: alin. ultim &od penal.

&onsumarea se produce odată ce s-a creat starea de pericol prin

folosirea înscrisului falsificat în vederea producerii de consecinţe juridice ori a fost

încredinţat unei persoane pentru a-l folosi în vederea producerii de consecinţe

juridice.

/at fiind legătura de coneitate a acestei infracţiuni cu celelalte două

eaminate anterior şi cuprinsul tetului incriminator, trebuie reţinut că această

infracţiune prezintă drept modalităţi, contrafacerea scrierii sau a subscrierii şi

alterarea în orice mod.

4alsificarea de înscrisuri sub semnătură privată având un conţinut

comple mai prezintă încă două modalităţi normative şi anume modalitatea

folosirii înscrisului fals de însuşi falsificator şi modalitatea încredinţării înscrisului

unei alte persoane pentru a-l folosi.

"nfracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se pedepseşte

cu înc!isoare de la ? luni la ; ani sau cu amendă, iar tentativa este sancţionată cu

înc!isoare de la 8 lună şi 89 zile până la un an sau cu amendă.

În ceea ce priveşte această infracţiune este de reţinut, sub aspectul

dreptului procesual penal, că acţiunea penală se eercită din oficiu, instanţa fiind

sesizată prin rec!izitoriu, urmând ca procesul penal să se desfăşoare potrivit

normelor ce reglementează desfăşurarea urmăririi penale, judecata în primăinstanţă şi în căile de atac.

7lterior administrării probatorii, în cauză urmează a se pronunţa o

soluţie de ac!itare sau de condamnare în cazul celei din urmă urmând a se proceda

la anularea înscrisurilor declarate false.

"nfracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca şi în cazul

celorlalte infracţiuni de fals amintite anterior se află în raporturi de corelaţie,

13


14/26


coneitate atât cu infracţiunile de fals, cât şi cu infracţiuni îndreptate împotriva

patrimoniului, persoane fizice ori juridice.

apitolul 4 tratează Uzul de fals, care potrivit art.;>8 &od penal,

constă în folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este

fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice.

/upă cum se observă această infracţiune se află în raport de

coneitate cu cele două infracţiuni eaminate anterior, respectiv falsul material în

înscrisuri oficiale şi falsul în înscrisuri sub semnătură privată.

)ceastă infracţiune de folosire a înscrisurilor false împrumută pe de o

parte caracterul de faptă ilicită de la infracţiunile prin care au fost produse

înscrisurile false, iar pe de altă parte sporeşte gradul de pericol social pe care îl

prezintă aceste infracţiuni.

În legătură cu caracterul corelativ al infracţiunii de fals, se impune

totuşi precizarea că uneori 3 foarte rar, desigur 3 este posibil ca infracţiunea de

falsificare a unui înscris să fi fost comisă fără intenţie, adică să eiste fals din

punct de vedere material, dar elementul subiectiv al falsului să nu fie realizat5 cu

alte cuvinte, este posibil să eiste o faptă 3 de fals - prevăzută de legea penală, dar

să nu eiste o infracţiune de fals. În literatura juridică se consideră că eistă uz de

fals, c!iar dacă înscrisul folosit nu este produsul unei infracţiuni de fals, prealabile,

ci al unei infracţiuni de falsificare săvârşită fără vinovăţie5 pentru eistenţa uzului

de fals nu este deci necesar ca înscrisul folosit să fi fost falsificat cu intenţie, ci

este suficient ca cel care întrebuinţează acel înscris să cunoască viciul material al

alterării adevărului, pe care acesta era c!emat să-l eprime. 4olosind înscrisuri carenu eprimă adevărul şi prezentându-l ca adevărat, autorul uzului de fals şi-l

apropie şi, în acel moment, îi imprimă, ca efect al folosirii cu bună ştiinţă,

caracterul infracţional de care este lipsit până atunci.

-a precizat că înscrisul fals formează obiectul materialul uzului c!iar

dacă s-ar prezenta o copie legalizată sau fotografiată a originalului5 copia va fi

socotită un mijloc desăvârşire a infracţiunii, în măsura în care folosirea sa esteadmisă.

14


15/26


e consideră că este necesară îndeplinirea unei cerinţe a înscrisului

fals şi anume ca acesta să aibă aptitudinea de a produce consecinţe juridice5 mai

mult cerinţa esenţială ca înscrisul să poată servi ca probă este realizată ori de câte

ori, în fapt, înscrisul reuşeşte să fie considerat ca apt să facă probă, căci în acest fel

este vătămată încrederea publică privind veracitatea înscrisurilor.

1 particularitate a acestei infracţiuni este aceea ca înscrisul folosit să

poată servi ca probă. În acest sens, nu este realizat elementul material al

infracţiunii, în cazul în care înscrisul folosit a fost deteriorat, lipsindu-i partea pe

care se pretinde ca a eistat semnătura sau sigiliul oficial, fiindcă un asemenea

înscris nu poate servi ca probă.

În ceea ce priveşte forma de vinovăţie care caracterizează această

infracţiune este numai intenţia directă, făptuitorul folosind un înscris, cunoscând că

este fals în vederea producerii unei consecinţe juridice.

În ceea ce priveşte actele preparatorii se reţine că, deşi eistente,

presupunând depunerea unor înscrisuri acestea nu sunt sancţionate de lege.

#ste de reţinut că în ce priveşte această infracţiune, tentativa, posibilă,

nu este sancţionată penal, ea constă în punerea în eecutare a !otărârii de a săvârşi

infracţiunea, respectiv depunerea de înscrisuri, prevalarea de aceste înscrisuri, însă

urmarea imediată nu a fost produsă fiind împiedicată.

/eşi infracţiune autonomă, se poate observa, c!iar din conţinutul

tetului incriminator, că se află într-un raport de corelaţie obligatoriu cu

infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual ori fals în

înscrisuri sub semnătură privată.&apitolului (", tratează Falsul în declara#ii ce constă în declararea

necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte

unităţi, dintre cele la care se referă art.8


16/26


&onsecinţa declaraţiei va fi întotdeauna un înscris oficial fals. *rin

intermediul unui astfel de înscris este vătămată încrederea publică acordată

înscrisurilor care sunt considerate ca fiind epresia adevărului.

4alsul în declaraţii este deci o faptă ce prezintă un evident pericol

social, aducând o îngrijorătoare atingere încrederii pe care trebuie să o inspire

înscrisurile oficiale întocmite pe baza declaraţiilor făcute în faţa organelor

competente. În formarea şi desfăşurarea relaţiilor sociale, declaraţiile făcute în faţa

organelor competente au, din ce în ce mai frecvent, un rol !otărâtor, aceste

declaraţii fiind socotite mijloc temeinic de probă, aşa încât orice declaraţie falsă

consemnată oficial zdruncină încrederea pe care oamenii o acordă acestui mijloc de

probă şi provoacă nelinişte şi nesiguranţă în sfera relaţiilor sociale

4aţă de conceptul şi caracterul său infracţiunea de fals în declaraţii se

încadrează, în privinţa clasificării de grup, în categoria infracţiunilor propriu-zis, în

care alterarea adevărului operează asupra unui lucru +entitate care are legal

însuşiri probatorii. ub raportul sistematizării în grupul infracţiunilor de fals, falsul

în declaraţii se situează în subgrupa infracţiunilor de fals în înscrisuri.

În cuprinsul capitolului sunt inserate decizii relevate din punct de

vedere al practicii.

&a şi în cazul celorlalte infracţiuni de fals analizate în cuprinsul

lucrării obiectul juridic al infracţiunii vizează ocrotirea relaţiilor sociale ce privesc

încrederea publică în înscrisuri, fiind necesar ca declaraţiile formulate în faţa

organelor sau instituţiilor de stat să se bucure de prezumţia de veridicitate.

/e reţinut este faptul că la stabilirea obiectului material trebuie să seţină seama de faptul că declaraţiile pot fi făcute în două forme fie oral, fie în formă

scrisă.

/acă infracţiunea se săvârşeşte oral, nu are obiect material, înscrisul

în care se consemnează declaraţia mincinoasă fiind produsul, iar nu obiectul

material al infracţiunii. În cazul unor declaraţii false făcute în scris, foaia pe care

este scrisă declaraţia ar putea fi socotită obiect material al infracţiunii şi mijloc desăvârşire al acesteia.

16


17/26


În cazul acestei infracţiuni eistă o anumită particularitate în ceea ce

priveşte subiecţii infracţiunii, în sensul că pe lângă subiectul activ şi subiectul

pasiv întâlnim şi un subiect denumit în literatura de specialitate, auiliar, în

persoana funcţionarului în faţa căruia se face declaraţia necorespunzătoare

adevărului.

&ând declaraţia falsă a unei persoane este întărită de alte persoane

+asistenţi ai declarantului care cunosc falsitatea acesteia, acele persoane vor fi

subiecţi activi +complici la fapta de fals în declaraţie. 4uncţionarul sau alt salariat

care consemnează declaraţia, care după cum s-a arătat mai sus este un auiliar

etrapenal, va fi socotit autorul infracţiunii prevăzute în art.;>; &od penal, dacă,

cunoscând falsitatea declaraţiei, a primit să o consemneze pur şi simplu, fără a

sesiza organele de urmărire penală.

#lementul material se desprinde din conţinutul art.;>; &od penal şi se

realizează prin acţiune constând în declararea necorespunzătoare adevărului cu

consecinţa producerii unor consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul, în faţa

unui organ sau instituţie de stat ori a unei alte unităţi dintre cele la care se referă

art.8


18/26


e consideră astfel că este necesar ca la momentul declarării

făptuitorul să urmărească producerea unei consecinţe juridice, situaţie în care

forma de vinovăţie are caracter calificat.

În ceea ce priveşte pedeapsa, potrivit tetului incriminator, aceasta

este înc!isoarea de la ? luni la ; ani sau amenda, acest tet prevăzând producerea

unei consecinţe juridice care, în situaţia în care se realizează şi constituie

infracţiune se vor aplica regulile de la concursul de infracţiuni.

Falsul privind identitatea este ultima dintre infracţiunile de fals

tratate în cuprinsul acestei lucrări, în cadrul capitolului 455 , fiind prevăzută de

art.;>? &od penal.

4alsul privind identitatea constă în prezentarea sub o identitate falsă

ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane pentru a induce în eroare un

organ sau instituţie de stat ori unei alte unităţi, dintre cele la care se referă art.8


19/26


*rin incriminarea acestei fapte legiuitorul a înţeles să protejeze

relaţiile sociale ce privesc încrederea în identitatea persoanelor, numele fiind

atributul esenţial de identificare.

*rin conceptul şi caracterul său infracţiunea de fals privind identitatea

se încadrează sub raportul clasificării de grup în materia infracţiunilor de fals

propriu-zis, la care alterarea adevărului operează asupra unor lucruri +entităţi care

au însuşiri probatorii, iar în cadrul acestor infracţiuni, se situează în subgrupul

infracţiunilor de fals în înscrisuri.

#ste de reţinut că reglementarea infracţiunii de fals în declaraţii, în

forma actuală este controversată în doctrină, susţinându-se c!iar că prevederile

art.;>? alin.8 sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor art.8@ alin.8 din

Legea fundamentală, care statuează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi

autorităţilor publice. În acest sens, se consideră că este de neconceput ca o

persoană fizică să răspundă penal, când îşi declină o altă identitate în faţa unei

persoane juridice de drept public şi să nu răspundă când îşi declină sau atribuie o

identitate falsă în faţa unei persoane juridice de drept privat.

-a eemplificat prin decizii de speţă, soluţii pronunţate de către

diferite instanţe din ţară asupra acestei infracţiuni, rezultând din cuprinsul acestora

că practica nu este unitară, în a reţine dacă este necesar ca pe lângă prezentarea

orală să se facă şi justificarea cu înscrisuri5 propunerea de le-e ferenda fiind în

sensul că este necesar ca identitatea să fie susţinută prin înscrisuri nefiind necesară

doar o prezentare fără susţinere probatorie.

#ste de reţinut că elementul material al infracţiunii se realizează şi prin atribuirea unei identităţi altei persoane, pentru a induce sau menţine în eroare

un organ sau o instituţie de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă

art.8


20/26


&oncluzionând, este necesar pentru realizarea elementului material

îndeplinirea unor cerinţe esenţiale respectiv, ca cele două modalităţi ale infracţiunii

să se realizeze în faţa unui organ sau unei instituţii de stat sau altă unitate dintre

cele la care se referă art.8? alin. 8 din &odul

penal, organul, instituţia de stat sau unitatea poate constitui subiect pasiv al

inducerii sau menţinerii în eroare de către cel care se prezintă sub o identitate falsă.

*rin eplicaţiile date în art. 8>>, aprobată prin Legea nr. ?


21/26


/e aceea, în situaţiile specifice ivite în urma readmisiei cetăţenilor

români aflaţi ilegal pe teritoriul unor state străine, în cazurile în care cetăţenia este

prezumată pe baza declaraţiilor făcute de cei în cauză în faţa autorităţilor din acele

state, trebuie avut în vedere că identitatea necorespunzătoare realităţii este

susceptibilă de a induce în eroare nu numai autoritatea statului străin în faţa căreia

a fost pretinsă acea identitate, ci şi autorităţile statului român, ea producându-şi

efectele atât cu ocazia eaminării cererii de readmisie, cât şi ulterior, în faţa

autorităţilor interne, în cazul intrării acelei persoane pe teritoriul naţional, după

acceptarea readmisiei.

&a urmare, din moment ce nicio returnare în ţară a cetăţenilor români

nu poate avea loc fără acceptarea cererii de readmisie, bazată şi pe prezumţia de

cetăţenie română, se impune să se considere că declararea unei identităţi false c!iar

şi în faţa autorităţii unui stat străin îşi produce efectele finale prin inducerea în

eroare a autorităţilor statului român, epuse să preia o persoană sub o identitate

neadevărată.

/e altfel, detaliile uzuale din timpul eaminării cererii de readmisie

şi al efectuării formalităţilor necesare trimiterii în ţară a persoanei care face

obiectul unei asemenea cereri presupun o succesiune de proceduri în timpul cărora

persoana respectivă, fiind ascultată de autorităţile consulare române, prezintă în

continuare date neadevărate cu privire la identitatea sa.

)şa fiind, în condiţiile implicării nemijlocite a autorităţilor române în

realizarea de acte în cadrul procedurii readmisiei, cu care prilej se repetă declararea

identităţii false de către persoana vizată, este vădită realizarea elementului materialal infracţiunii de fals privind identitatea prin această modalitate directă de

pretindere în faţa autorităţii consulare române a identităţii neadevărate prezentate

în faţa autorităţii statului străin, realizându-se astfel scopul imediat, dublat de un

scop subsecvent şi anume producerea unei consecinţe juridice pentru sine sau

pentru altul.

*e de altă parte, aplicabilitatea în astfel de cazuri a dispoziţiilor art.;>? alin. 8 teza " din &odul penal este impusă şi de principiul personalităţii legii

21


22/26


penale. În adevăr, potrivit acestui principiu, astfel cum este reglementat în art. <

din &odul penal, 0legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului

ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavând nicio cetăţenie, are

domiciliul în ţară2.

1r, cât timp, prin tetul art. ;>? alin. 8 teza " din &odul penal, a fost

incriminată fapta de prezentare sub o identitate falsă, comisă pentru a induce sau a

menţine în eroare un organ, o instituţie de stat sau o unitate de interes public, fără

ca incriminarea să fie condiţionată epres de apartenenţa acestor autorităţi la statul

român, se impune ca încadrarea unei atari fapte în tetul de lege menţionat să

opereze şi în cazul în care cetăţeanul român săvârşeşte fapta în faţa autorităţilor

unui stat străin.

În acelaşi timp, din însăşi conţinutul tetului incriminator, se observă

că este puţin probabil, ca această infracţiune să fie de sine stătătoare, ea urmărind

de fapt inducerea în eroare ori menţinerea în eroare, ceea ce atrage de cele mai

multe ori eistenţa unei alte infracţiuni, anume înşelăciunea săvârşită cu ajutorul

falsului privind identitatea, ori infracţiunea de fals material sau cea de uz de fals.

*oate să eiste o asemenea situaţie, în cazul în care autorul

infracţiunii falsifică un înscris, destinat să dovedească identitatea unei persoane şi

îl foloseşte prezentându-se în faţa unei autorităţi din cele prevăzute în art.8? &od penal.

/e cele mai multe ori infracţiunea de fals privind identitatea se află în

raport de coneiune cu celelalte infracţiuni de fals ori este alăturată infracţiunii de

înşelăciune, fiind o infracţiune mijloc de realizare a altor fapte penale, de cele maimulte ori de natură economică.

În capitolul (""", este tratată 6pertiza criminalistic", ca mijloc de

probă în cazul infracţiunilor de fals, cercetarea infracţiunilor ce privesc falsul în

înscrisuri impunând cu deosebire cercetarea înscrisurilor presupus a fi falsificate,

anume stabilirea autenticităţii actului, iar în caz negativ şi identificarea autorului

falsului.

22


23/26


"dentificarea unei persoane după scris este posibilă datorită

caracterului individual pe care îl are scrisul, fiind prea bine cunoscut că nu este

posibil ca două persoane să aibă unul şi acelaşi scris. #istă o tendinţă la fiecare

om de automatizare a deprinderilor scrisului, tendinţă care îşi are eplicaţia în

faptul că nimeni nu se poate concentra asupra 0conţinutului 2 decât dacă te!nica

scrisului a căpătat un anumit automatism de eecuţie. În acest proces se nasc

caracterele individuale ale scrisului, caractere particulare care sunt folosite de

eperţii criminalişti.

crisul, ca reprezentare grafică prin semne convenţionale, a sunetelor

şi cuvintelor într-o limbă, poate fi definit prin două tipuri de elemente

caracteristici generale şi caracteristici speciale.

)ceste caracteristici se referă la limbajul specific scriptorului, modul

de amplasare a tetului, forma sau aspectul general al scrisului, particularităţi de

construcţie al semnelor grafice. În practica judiciară de specialitate nu se constată o

deplină unitate de vederi privitor la terminologia folosită şi la clasificarea acestor

caracteristici, de eemplu într-o opinie clasificarea priveşte caracteristicile

limbajului, caracteristicile grafice propriu-zise +generale şi particulare. *otrivit

unei alte opinii, caracteristicile de identificare se împart în două mari categorii

-enerale, care privesc aspectul scrisului, şi, speciale, referitoare la modul de

construire a semnelor grafice. În fine, alţi autori le împart în caracteristici generale

+ limbaj, configuraţie, formă şi mişcare şi caracteristici individuale ale literelor şi

cifrelor.

În efectuarea epertizei scrisului este foarte importantă cunoaştereaacestor elemente care constituie punctul de plecare în formarea opiniei epertului

şi stabilirea concluziilor.

1ricât de importante ar fi caracteristicile generale în identificarea

persoanei după scris nu se poate face abstracţie de morfologia semnelor grafice,

căci în definitiv acestea reprezintă însăşi substanţa scrisului, 0materia sa primă2.

)stfel cum rezultă din practică, caracteristicile speciale sunt urmăritede falsificatori, sesizate şi imitate, ajungând de cele mai multe ori să se identifice

23


24/26


cu originalul, complicaţiile intervenind cu ocazia elementelor mai complicate, a

grupurilor de litere şi interferenţa cu elementele specifice scrisului falsificatorului,

formate ca deprindere în timp.

/istinct este tratată grafologia, ştiinţa scrisului, ca disciplină

independentă, urmărind determinarea caracterului, a personalităţii omului cu

ajutorul scrisului. Crafologia se bazează pe teza că o persoană poate fi uşor

recunoscută prin gesturile sale, gesturi care nu depind de o intenţie sau o voinţă de

moment, ci de o conjugare a forţelor conştiente şi inconştiente ce ar anima fiecare

persoană. $oate atitudinile fiinţei umane sunt deci gesturi încărcate de semnificaţii

psi!ologice, care se reflectă net în scris şi anume caracteristicele generale ale

scrisului, în tipurile de mişcări ca reflee spontane, privite independent de formele

literale pe care le îmbracă. &u alte cuvinte, între trăsăturile psi!ologice ale unei

persoane şi scrisul său eistă un raport de cauzalitate.

În cuprinsul lucrării s-a arătat relaţia dintre grafologie şi epertiza

grafică, modul în care se întrepătrund, necesitatea cunoaşterii ştiinţei pentru a se

ajunge la epertiză şi totodată, deosebirile fundamentale între cele două.

)stfel grafologia urmăreşte descoperirea personalităţii după un scris

cert, adică al cărui autor este cunoscut, iar epertiza grafică urmăreşte

identificarea autorului unui scris a cărui paternitate este incertă + necunoscută sau

necontestată.

În cazul infracţiunilor de fals un rol important îl joacă cercetarea

criminalistică a înscrisurilor urmând a se stabili în urma epertizării veridicitatea

acestora.#pertiza scrisului, cunoscută şi ca fiind epertiza grafică ori

grafoscopică, are ca obiect de eaminare scrisul de mână considerat ca un comple

de mişcări şi deprinderi grafo-te!nice urmărind identificarea autorului pe baza

constatărilor de specialitate privind deprinderile grafice şi deprinderile de

eprimare.

&ercetarea criminalistică a înscrisurilor, în accepţiunea sacuprinzătoare, reprezintă un domeniu distinct, bine conturat, al te!nicii

24


25/26


criminalistice, având drept obiective principale cercetarea te!nică a actelor scrise,

destinată în special descoperirii falsului ori contrafacerii de documente, inclusiv a

înscrisurilor dactilografiate5 cercetarea criminalistică a scrisului de mână, având

drept scop stabilirea autenticităţii scrisului unei persoane ori identificarea

persoanei scriptorului, inclusiv a unor falsuri de genul imitării sau deg!izării5

cercetarea falsului de bancnote, monede, timbre, cecuri, opere de artă, îndeosebi

picturi.

#ste de reţinut că în cadrul cercetării criminalistice a falsului, se

procedează la stabilirea autenticităţii unui înscris ţinându-se seama de anumite

elemente, linii directoare în formularea concluziilor, anume respectarea cerinţelor

actului cu privire la formă şi conţinut5 identitatea dintre înfăţişarea persoanei şi

fotografia de pe act, prezenţa elementelor de protecţie, respectiv securitate5

stabilirea vec!imii unui înscris prin eaminarea !ârtiei, a gradului ei de

îmbătrânire5 eaminarea cernelurilor 5 gradul de oidare, raportat şi la condiţiile

de conservare, păstrare, ar!ivarea înscrisului5 dimensiunea !ârtiei, greutatea

acesteia, raportul dintre grosime şi greutate, culoare, transparenţă, filigranare,

compoziţie c!imică.

unt redate de asemenea etapele cercetării criminalistice a

scrisului,dar şi modalităţi de falsificare întâlnite în practică, respectiv înlăturarea

de tet, adăugare de tet, precum şi imitarea şi deg!izarea scrisului5 capitolul

finalizându-se prin prezentarea în mod amplu prin eemplificare unui caz de

contrafacere.

/e asemenea consider că aneele lucr"rii îşi aduc o contribuţie

importantă la definitivarea cercetării de faţă, câtă vreme acestea prezintă etrase

din codurile româneşti şi străine care prevăd în conţinutul lor componenţa

infracţiunilor de fals, sancţiunile, viitoare coduri penale şi procesual penale, dar şi

propuneri de modificare a legii eperţilor criminalişti.

25


26/26


iblio-rafia folosită pentru atingerea scopului acestei cercetări

cuprinde o gamă largă de tratate, cursuri, monografii ale unor autori români şi

străini în egală măsură, dar şi articole de specialitate, practică judiciară făcându-se

referire la informaţiile culese cu ajutorul site-urilor de internet sau specialiştilor din

cadrul Einisterelor de Dustiţie din Fomânia şi din alte ţări.

4ără a avea pretenţia că aspectele analizate au surprins întreaga

problematică a infracţiunilor de fals în înscrisuri, considerăm însă că acestea ar

trebui avute în vedere pentru eventuale modificări legislative în Fomânia în acest

domeniu şi pot ajuta în mod considerabil specialiştii, în vederea studierii şi

aplicării acestora.

documents.tips_rezumat-teza-doctorat-55979565bf3cb.doc

Documents