Despre cunoaşterea lui Dumnezeu-cuvânt către cei ce caută adevărul-

“Conform concepţiei sale, Hristos sesubordonează fiinţelor divine superioare înaşteptarea harului lor. Cei din răsărit (din Orientulîndepărtat n.n), ştiu că mântuirea se întemeiază pelucrarea pe care fiecare o face asupra sieşi...Imitarea lui Hristos va avea pe termen lungdezavantajul că noi venerăm un om ca model divincare întrupează gândirea cea mai înaltă şi uitămdatorită imitaţiei să împlinim gândirea noastră încel mai înalt grad” [8; 142].

Carl Gustav Jung

Dacă cineva mi-ar da o palmă, nuştiu dacă aş fi în stare să întorcobrazul celălalt. Dacă cineva m-arblestema, nu ştiu dacă aş fi în staresă îl binecuvântez. Dacă cineva mi-arspune că drumul pe care este merg estegreşit, şi dacă mi-ar aduce argumentepentru aceasta, cred că aş aveaputerea să îmi recunosc greşelile,chiar dacă acest lucru m-ar durea maitare decât o palmă şi chiar dacă m-arumili mai mult decât o jignire.

5

Suntem oameni, suntem plini deiubire de sine, chiar dacă ne dăm saunu ne dăm seama. Totuşi, nici unuldintre noi nu cred că ar alege îndeplină cunoştinţă de cauză niciiadul, nici minciuna, şi niciîntunericul veşnic.

Tocmai de aceea scriu acest cuvântdespre care mărturisesc că mi-aş fidorit să îl primesc eu însumi cu vreozece ani în urmă. Am încredere în tineaproape în acelaşi fel în care aş fiavut în mine atunci. Nu am încredereîn priceperea mea de a vorbi despreDumnezeu, dar nădăjduiesc că cel puţinsinceritatea mea te va pune pegânduri.

Despre mine îţi scriu doar că amfăcut yoga cu cel mai controversat gurudin România, şi că eram atât deconvins că urmând învăţăturile sale măaflu pe calea adevărului încât aş fifăcut şi cel mai absurd lucru pe caremi l-ar fi cerut. Dacă mi-ar fi spussă mă arunc sub un tramvai, aş fifăcut-o, fiind convins că prin aceastavoi progresa spiritual. Când cinevami-a spus să mă rog la Dumnezeu, am

6

răspuns plin de aroganţă că rugăciuneae calea celor slabi, caleacerşetorilor, şi că eu vreau să devindumnezeu.1 Nu îmi imaginam că aş puteadeveni un credincios obişnuit, sau căaş putea renunţa la “adevăruriletranscedentale” care îmi hrăneau seteade cunoaştere. Sunt foarte conştientcă aş fi putut citi multe cuvinte ase-mănătoare cu cel pe care ţi-l voiscrie ţie, şi că nu le-aş fi dat preamultă atenţie. Cred că citirea lor m-ar fi incitat să dispreţuiesc şi maimult învăţăturile Bisericii, şi să

1 Traseul meu spiritual este descries în carteaJurnalul convertirii (Editura Bunavestire, 2002). Un rezumat al traseului meu se află pe ultima copertă a cărţii: “Am făcut yoga, m-am închinat zeiţei morţii, am ţinut posturi aspre, o săptămână am trăit numai cu aer şi cuputere de la diavol. Am avut capacităţi vindecătoare, am văzut “extratereştri“ şi am fost călăuzit prin vise de către “îngeri“; parcă m-am încăpăţânat să cunosc toate feţele rătăcirii. Dar Domnul nostru Iisus Hristos, ştiind că am ajuns în mocirlă numai din dorinţa sinceră de a cunoaşte adevărul, a venit şi m-a scos la lumină, spălându-mă cu dragostea Sa tămăduitoare”.

7

depun şi mai mult efort pentru a ieşidin ciclul reîncarnărilor.

De ce scriu? Pentru că, oricât desigur ai fi că ideile tale sunt bune,oricât de mult ai dispreţuiînvăţăturile ortodoxe, s-ar putea ca,peste ani, să îţi schimbi punctul devedere.

“Ia uite, acum a trecut de lafanatismul yoghin la fanatismulcreştin...”, ai putea gândi. Mie nuîmi este ruşine că am fost un yoghin“fanatic”. Cred că atunci când cinevadescoperă o cale spirituală desprecare este convins că este cea bună,are datoria de a o urma din toateputerile, de a nu precupeţi nici unefort pentru a ajunge la capătul ei.

Asta nu înseamnă că e bine ca un omcare merge pe o cale rătăcită săajungă pe culmile rătăcirii. Înseamnădoar că cel care ajunge pe acesteculmi arată că preţuieşte viaţa dedincolo mai mult decât deşertăciunileacestei vieţi.

Pot să te jignesc? Pot. Ştiu cădacă te-aş jigni aş rupe orice puntede legătură dintre mine şi tine. Eu

8

însă nu vreau să te jignesc. Vreautotuşi să mărturisesc în faţa ta căAdevărul există, că este o persoană,că este Însuşi Iisus Hristos, MireleBisericii. Mărturia mea nu va fi însăo mărturie directă. O voi lua peocolite, nu pentru a te manipula maiuşor, ci pentru a te ajuta să înţelegicuvintele mele.

Îmi e destul de greu să îţi scriu,mă tot gândesc la cum aş fi reacţionateu la aceste rânduri dacă le-aş ficitit când făceam yoga. Cred că aş firenunţat să citesc lucruri atât deplicticoase. Poate numai dacă m-aş fiaflat într-un tramvai sau într-untren, şi nu aş fi avut altceva decitit, aş fi continuat să citesc acestcuvânt. Şi motivul principal ar fifost că lipsa de convingere aargumentelor pe care m-aş fi aşteptatsă le găsesc într-un astfel de cuvânt,mi-ar fi hrănit propriul mod deînţelegere a credinţei creştine.

Am fost acum câteva zile la unconcert de colinde. În sală, alăturide alţi invitaţi importanţi, erau nuştiu ce reprezentant al comunităţii

9

evreieşti şi un musulman. Prezenţa lora fost remarcată de către prezentator,care s-a bucurat că îi vede în sală.Nedumerirea mea a fost următoarea:câtă vreme nici evreul şi nicimusulmanul nu cred că pruncul născutîn Betleem este Mântuitorul lumii, dece au venit să asculte colindele? Dacăei nu vor să recunoască faptul căHristos este Fiul lui Dumnezeu, de cevin să asculte colindele în care Eleste preamărit?

Cred că dacă aş fi fost musulman nuaş fi intrat nici în ruptul capului laun concert de colinde. Mi s-ar fipărut că prin aceasta mă lepăd decredinţa în Allah.

“Iată că simpatizezi şi cufundamentalismul musulman, cutalibanii...”, mi-ai putea spune. Nuvăd ce e greşit în a fi sincer cu tineînsuţi. Scopul Islamului esteconvertirea celorlalţi la credinţa înAllah, de bună-voie sau sub presiuneaarmelor.

Oamenii sunt educaţi în aşa felîncât să aprecieze valorile impuse deOccident. Nu sunt capabili să îi

10

judece pe ceilalţi decât prin prismaacestor valori. Talibanii sunt nişterăzboinici lipsiţi de raţiune, niştefanatici religioşi. E uşor să dăm cupietre în ei.

Dar gândeşte-te că atunci cândcineva s-a născut în Afganistan şi afost învăţat că Allah îi cere să lupteîmpotriva celor de alte credinţe, dacăa fost învăţat că prin luptădobândeşte viaţa veşnică, aresuficiente motive să lupte pentrutalibani. Mi se pare că liderii lormusulmani sunt de o mie de ori maisinceri decât toţi muftii din lumecare denaturează învăţăturileCoranului pentru a fi pe placulOccidentului.

Nu, Islamul nu poate însemnaarmonie cu alte credinţe. Dacă nuţinem seama de sincretismele de totfelul, orice credinţă presupuneautomat faptul că celelalte sunt maipuţin adevărate. Chiar mincinoase înîntregime. Islamul nu se mulţumeşte cuaceastă constatare. Islamul înseamnăvărsare de sânge, înseamnă violenţă,

11

înseamnă tulburare. Acesta esteIslamul.

“Ce fel de creştin eşti tu, când îisimpatizezi pe liderii talibani?” Nuîi simpatizez. Apreciez doar faptul căsunt consecvenţi cu credinţa lor. Multmai consecvenţi decât creştinii careuna cred şi alta fac. Nu mă pricep lapolitică, şi nici nu vreau să măpricep. Încerc să îi judec pemusulmani numai din perspectivăreligioasă.

Apreciind “fanatismul” lor, sunt înacelaşi timp conştient de faptul cădrumul pe care merg este greşit:Islamul este o cale spre iad. CuvântulMântuitorului: “Cine scoate sabia, desabie va muri...”, e cea mai obiectivăcritică a valorii credinţei musulmane.“Câinele de Mahomed”, cum îl denumeaSfântul Maxim Grecul, nu poate duce penimeni la lumină. Ştiu asta şi nu măîndoiesc de acest lucru.

Cât despre muftii care denatureazăînvăţătura lui Mahomed, pentru a omodela după tipare moderne, nu am despus decât un lucru: că îşi furăsinguri căciula. Dacă ar fi convinşi

12

că Mahomed a fost un profet trimis deDumnezeu, nu ar fi putut să îideformeze învăţătura sângeroasă. Iardacă au avut curajul de a face acestlucru, au dovedit că au o credinţăsuperficială (ceea ce, pentru ceilalţilocuitori ai planetei, nu este unlucru rău; ci dimpotrivă).

Ideea de la care vreau să începacest cuvânt este că nimic nu e maiimportant decât adevărul. Dar careadevăr? Cel al creştinilor, cel almusulmanilor, sau care?

Adevărul nu este al nimănui.Adevărul există pur şi simplu. Darunii îl recunosc, şi alţii nu.

“Bine, vei spune, acum îmi vei faceapologia credinţei creştine, aşa cumdacă ai fi fost musulman mi-ai fifăcut apologia Islamului.” “Da”, aşrăspunde eu. Şi nu numai că nu încercsă mă dezvinovăţesc, ci chiar îţi spuncă, yoghin fiind, am încercat să îiconving pe alţii să creadă înreîncarnare.

“Şi ce încredere pot avea eu încuvintele unuia care, indiferent undese află, simte nevoia de a-i convinge

13

pe ceilalţi să primească acelaşiadevăr cu el?”

Eu nu vreau să fii de acord cumine. Eu nu vreau să mă aflu îndelicata postură de “dascăl”. Acestfapt îmi dă o mare libertate. Adică nuam cum să îmi pun nădejdea în spuselemele. Mai mult chiar, ceea ce îţi voiscrie nu va conţine aproape nimicoriginal: ideile pe care ţi le voiscrie nu îmi aparţin.

“Şi atunci, ce să fac, să citescideile tale, la a doua mână? Mai binemă duc direct la sursă.”

Ar fi bine să te duci direct lasursă, la învăţăturile SfinţilorPărinţi ai Bisericii. Dar eu încerc săpregătesc puţin terenul pentru aceastăîntâlnire. Cunosc nu puţini oamenicare, deşi plini de râvna cunoaşterii,după ce au citit două-trei scrieripatristice s-au declarat plictisiţi defilosofia creştină.

Îndrăznesc să spun că, deşi ideilepe care ţi le voi scrie nu suntoriginale, le simt ca şi cum ar fi.Psaltirea a fost scrisă de mii de ani, şitotuşi simt aproape fiecare cuvânt al

14

ei ca şi cum ar fi fost scris pentrumine, şi mai mult încă: par atât defamiliare inimii mele cuvintelepsalmilor, încât parcă le-aş fi scriseu însumi. (Nu a fost aşa de laînceput, dar, după ce am tot citit dinPsaltire, psalmii m-au cucerit).

Ştii cum suntem noi acum? Ca doicavaleri care se înfruntă la un turnirspecial: putem pierde amândoi, tot aşacum unul dintre noi poate învinge. Dareu îţi scriu pentru că amândoi putemcâştiga.

Nu îţi scriu în nici un caz pentrua birui eu, pentru a te îngenunchea cuargumentele mele. Acest lucru este cuneputinţă. Eu sunt destul de scepticfaţă de polemicile teologice. Dinmoment ce Dumnezeu nu îngăduie caexistenţa Sa să fie demonstratăştiinţific, polemicile nu pot avearezultate prea spectaculoase.

Sunt de acord cu polemica atuncicând amândoi acceptăm acelaşi teren dediscuţie. Dacă amândoi am acceptaautoritatea Sfintei Tradiţii şi aSfintei Scripturi, atunci am ajunge laacelaşi rezultat. Dar câtă vreme tu

15

iei din Scriptură numai ce îţiconvine, nu putem ajunge la aceleaşiconcluzii.

Îmi pare cam lungă aceastăintroducere. Fiind însă alergic lamesajele triumfaliste pseudo-ortodoxe,şi fiind şi mai alergic la pseudo-misionarii disperaţi care, dacă nuconvertesc în câteva minute, aleargăla o “oaie” mai receptivă, nu mă potgrăbi. Lucrurile pe care ţi le scriusunt prea delicate pentru a fiaruncate cu lopata.

“Şi totuşi, de ce îmi scrii, dacăspui că nu ai încredere în arta ta dea convinge?”

Tocmai de asta îţi scriu, pentrucă, dacă mă aflu în adevăr, dacăadevărul este în Biserica Ortodoxă alcărei fiu nevrednic sunt, atunciDumnezeu va împlini neputinţele meleşi mă va ajuta să vorbesc despre El.Şi cred Lui că mă va ajuta, deşi suntpăcătos.

Nu mă aştept ca, după ce veitermina de citit acest cuvânt, săalergi la primul duhovnic pe care îlvei întâlni şi să îi spui: “Părinte,

16

vreau să spovedesc păcatul rătăciriimele”. Dar nădăjduiesc că poate, pesteani şi ani, atunci când Dumnezeu vagăsi prilejul potrivit să te aducă înBiserica Ortodoxă, îţi vei aduceaminte de cuvintele mele. Atunci elete vor ajuta să îţi dai seama de undeai plecat şi unde ai ajuns.

Îmi dau seama cât de grea esterăspunderea pe care mi-o asum scriindacest cuvânt. Nu mi-am ales un targetprecis. Îl aleg acum: scriu pentru ceicare vor să cunoască iubirea luiHristos. Scriu pentru cei care fac a-lergie la predicile rostite în limbajde lemn, la cei care s-au plictisit dearticolele religioase în care suntfolosite mereu aceleaşi cuvinte şistereotipii care nu mişcă inimaomului. Scriu pentru cei care au vrutsă găsească adevărul în Biserică, dars-au smintit de una sau de alta şi aupreferat să combine învăţăturilecreştine cu elemente mai mult sau maipuţin oculte.

Fac o paranteză: mă pregătesc acumsă merg să vorbesc la o emisiuneradiodifuzată, care se va termina

17

aproape de miezul nopţii. Ca să mărelaxez puţin, îţi voi spune cum m-amhotărât să îţi scriu:

Zilele trecute am fost invitat săprezint una dintre cărţile mele la ofestivitate care avea loc într-uncunoscut liceu bucureştean. Datorităfaptului că, fiind ocupat cu alteprobleme, uitasem să confirmparticiparea la această manifestare, aapărut o mică problemă organizatorică.Şi m-am hotărât să nu mai vorbesc.Dar, înainte de a pleca acasă, m-amgândit că poate măcar unul singurdintre elevi s-ar putea folosi decuvintele mele, şi am vrut să rămân însală, să văd dacă are sau nu rost săvorbesc.

În deschidere, organizatorul acântat o melodie religioasă atât defals încât a stârnit hohote de râs însală. Apoi, când o fată a recitat cevadin Păunescu, organizatorul a asiguratfondul muzical, cântând cu elan o altămelodie. Când am auzit-o, am fostconvins că e vorba de şlagărulcopiilor care cerşesc prin metrouri:“Mamelor din lumea-ntreagă, eu vă dau

18

un singur sfat, nu lăsaţi copii pestradă...” Mă miram cum, atâta vremeauzind cântecul, nu îmi dădusem seamacă e vorba de muzică religioasă. Cugreu am ajuns la concluzia că de faptorganizatorul cânta o altă melodie(tot în râsetele elevilor).

Când un preot le-a citit ocuvântare interminabilă despre post,plictiseala copiilor a ajuns laapogeu: discursul era sec, părintelenu se ostenise să îl înveţe, şi stilulnu era deloc potrivit pentruascultători. Copiii aveau nevoie denişte cuvinte pline de căldură care săîi emoţioneze. Aveau nevoie ca cinevasă le vorbească şi despre frumuseţeaprăznuirii Naşterii Domnului, nu numaidespre cum se postea în Legea Vechesau despre cum denumesc catoliciipostul Crăciunului.

Mi-am dat seama că, dacă m-aş fiaflat printre elevii din sală,discursul părintelui ar fi pus capacla toate: m-ar fi convins că viaţacreştină este ceva artificial, care nuînfrumuseţează omul, care îltransformă într-un robot care execută

19

orbeşte comenzile primite de laDumnezeu. Şi ar fi trezit în sufletulmeu dorinţa de a căuta adevărul înaltă parte decât în Biserică, unde num-aş fi simţit “acasă”.

Poate că ai avut şi tu ocazia săasculţi discursuri care nu ţi-auplăcut. Eu, pentru a-i convinge peelevi că nu sunt de acord cucuvântările care nu merg la inimaascultătorilor, pentru a le atrageatenţia asupra faptului că, deşipărintele respectiv îi plictisise,totuşi chemarea Bisericii trebuie săse facă auzită şi de în inimile lor,le-am spus: “Aţi auzit, poate,cuvântări religioase care v-auplictisit. Şi pe mine m-au plictisit.Aţi văzut, poate, emisiuni religioasecare v-au plictisit. Şi pe mine m-auplictisit. Aţi citit, poate, cărţireligioase care v-au plictisit. Şi pemine m-au plictisit. Dar, aşa cumexistă predici sau cărţi plicti-sitoare, aşa există şi predici saucărţi care trezesc în suflet dorinţade a-L cunoaşte pe Dumnezeu...” Nucontează ce le-am mai spus. Important

20

este faptul că aceiaşi elevi, care cupuţin timp înainte glumeau, începuserăsă fie atenţi. Nu toţi, mai rămăsese oparte a sălii care şuşotea. Darceilalţi ascultau cu atenţie ce levorbeam despre Crăciun.

Cred că organizatorul s-a supăratpe mine pentru că am vorbit aşa. Darcopiii au fost mişcaţi. Nu aveam nimiccu părintele care vorbise mai înainte,şi nici nu am vrut să mă evidenţiezdând lecţii de retorică (mai multchiar, ştiu foarte bine că nu e cazulsă substitui mesajul unui slujitor alaltarului, oricât de neiscusit lavorbă ar fi; Dumnezeu a dat misiuneapropovăduirii cuvântului slujitoriloraltarului. Aceasta nu înseamnă că,atunci când sunt invitaţi, mireniitrebuie să refuze să vorbească,ascunzându-se sub masca falseismerenii). Şi m-am convins încă o datăde faptul că elevii nu sunt reticenţifaţă de subiectele religioase; suntreticenţi numai faţă de ceea ce estelipsit de viaţă, artificial, mort.

Ţi-am povestit despre peripeţiilede la Ziua Liceului X... cu un scop foarte

21

precis: poate că şi tu ai ascultatpredici sau ai citit cărţi care te-auplictisit. Şi poate că aici este cauzapentru care ai început să cauţiadevărul în afara Bisericii.

Aducându-mi aminte de cărţile şi derevistele despre paranormal pe care leciteam cu ani în urmă, nu e greu săobserv cât de interesante mi se păreauacestea comparativ cu plicticoaselescrieri despre lupta împotrivapatimilor. (Sunt conştient de faptulcă rândurile mele ar putea zgâriapărerile unor anumiţi “pravoslavnici”,dar acest cuvânt nu li se adresează,aşa că nu voi încerca să împac şicapra şi varza. Şi, dacă ceea ce îţiscriu li se pare greşit, îi invit peei să îţi scrie cu mai multăiscusinţă. Oricum, le-aş atrageatenţia asupra faptului că te-auneglijat cam multă vreme).

La emisiunea radiofonică desprecare am amintit, am fost invitat săvorbesc despre cărţile mele. Schimbândbrusc subiectul, realizatorulemisiunii mi-a pus o întrebare la carenu mă aşteptam: “Ce înseamnă Biserica

22

pentru dumneavoastră?”. Primelecuvinte care mi-au venit în minte aufost: “Casa mea...”. Cred că fiecarecredincios ar trebui să se simtă înBiserică “acasă”, mai acasă chiardecât în casa în care locuieşte. Mi-atrebuit însă multă vreme ca să scap detoate prejudecăţile legate deBiserică, şi să o iubesc, să înţelegcă ea este Trupul lui Hristos. Noi,creştinii, intrăm în biserică o datăsau de câteva ori pe săptămână, dar înBiserică ne aflăm în fiecare clipă.Închei aici paranteza şi continuicuvântul.

Este plicticoasă credinţa creştină?Este plicticoasă lupta împotrivapatimilor? Nu, în nici un caz. Numaică omul are nevoie să parcurgă anumitetrepte până să descopere frumuseţeaunei cărţi precum este Scara SfântuluiIoan, şi până să se hotărască să urcepe această scară.

E mult mai palpitant să citeascădespre cine ştie ce apariţiiextraterestre, sau despre cine ştie cevindecări miraculoase. De ce?

23

Răspunzând la această întrebare vompărăsi introducerea pentru a trece la“fapte”: e mai uşor să afli o su-medenie de lucruri despre universulparanormal decât, să zicem, să tespovedeşti cu inima plină de căinţăsau să faci un Paraclis al MaiciiDomnului.

Oamenii caută o cale spiritualăcare să necesite cât mai puţin efort.În ziua de astăzi e la modă să ai“preocupări spirituale”. În ce constauacestea? În cumpărarea revistelor şicărţilor despre paranormal, în citirealor, în vizionarea emisiunilortelevizate ce tratează această temă,în discuţii interesante despre acelaşisubiect, la serviciu şi acasă. Dacămai faci şi două-trei meditaţii pesăptămână, şi dacă mai intri şi într-obiserică pentru a te umple de energie,poţi spune că eşti pe drumul cel bun.

“Să combinăm utilul cu plăcutul!”Iată unul dintre sloganurilespirituale ale omului contemporan. Înzilele noastre s-au împuţinat de totateii. Astăzi nu mai dă bine să fiiateu. E ca şi cum ai spune că eşti

24

prost. E mult mai rentabil să îţiascunzi ateismul sub forma uneiafirmaţii gen: “Eu cred într-ointeligenţă superioară.” Şi mai ren-tabil este să muţi centrul de greutatepe negaţie: “Eu cred, dar nu înbazaconiile de la biserică. Acolo seînvaţă şi lucruri bune, dar restul...”

Prin astfel de cuvinte omul seplasează într-un spaţiu foarte sigur:nu îl poate acuza nimeni că e unsimplu animal raţional. El crede. Înce crede, nu contează: important estecă are credinţă.

Oare?!!!Crezi că există fantome sau

vârcolaci? E în regulă, înseamnă că nueşti orb faţă de lumea spirituală.Crezi în vise sau în metodele deghicire a viitorului? E în regulă, nute mulţumeşti cu banalitatea lumiiprofane.

Nu este greu să observăm că mulţioameni s-au îndepărtat de Bisericăpentru că li s-a părut că drumulBisericii nu este compatibil cu modullor de viaţă. Oamenii fug de ceea celi se pare că le îngustează orizontul.

25

Biserica afirmă că tot ceea ce învaţăea este adevărat. Asta nu este răupentru oamenii dominaţi desuperficialitate, rău pentru ei estefaptul că Biserica afirmă că în afaraei nu există adevăr. Sfântul TeofanZăvorâtul spune: “În afară de BisericaOrtodoxă nu este adevăr...” [55; 10]2.

Afirmaţia aceasta este foartehabotnică. Asta înseamnă că omul carecrede altceva decât învaţă Biserica seaflă în rătăcire. Asta înseamnă că,dacă un om crede altceva decât învaţăBiserica, se rupe de adevăr, se rupede calea mântuirii. Nu este prea comodsă fii de acord cu o afirmaţie atât detranşantă. Este mult mai firesc săîmpărtăşeşti o formă de credinţă maiblândă, mai tolerantă, în care să aidreptul de a exista, dreptul de a2 Datorită numărului mare de citate folosit în această carte am folosit sistemul alternativ de indicare a sursei citate: între parantezeledrepte se află numărul cărţii din care s-a citat (aşa cum apare în bibliografia de la sfârşit), şi numărul paginii –citatul acesta este luat din cartea sfântului Teofan Zăvorâtul- Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an , pagina 10.

26

gândi, dreptul de a avea propriileopinii. În care să ai drepul să teîndoieşti, dreptul să crezi altfel. Încare să ai dreptul de a gândi liber şide a trăi liber. Fără bariere, fărăprejudecăţi.

Trăim într-o lume a înţelegerii, olume în care intoleranţa este pusă lazidul infamiei, iar toleranţa esteridicată pe soclul vechilor idoli. Cummai putem fi atunci fii credincioşi aiBisericii, cum putem să credem ce neînvaţă o Biserică în care nu ai voiesă crezi altceva decât spun dogmelesfinţilor din vechime?..

Toate Sfintele Sinoade Ecumenice auînvăţat că oricine crede altceva decâtmărturiseşte Biserica stă sub osândaanatemei. Culmea fanatismului şi aintoleranţei, s-ar putea spune. De cese răpeşte credincioşilor dreptul de agândi liber? Oare nu dă Bisericadovadă de laşitate atunci când impunecredincioşiilor să creadă numai ce Bi-serica spune că face parte din adevăr?

În faţa poziţiei dure pe care o areBiserica faţă de problema cugetăriiindependente, omul şi-a găsit un punct

27

de refugiu: alege din credinţaBisericii şi din Biblie numai ceea ceîi place, numai ceea ce i se pareadevărat. Au trecut vremurile în care,din cauza stăpânirilor atee, oameniisă fie învăţaţi că Hristos este doarun mit. Astăzi sunt învăţaţi că a fostun personaj istoric. Şi frumuseţeaînvăţăturilor sale despre dragostea deDumnezeu şi de aproapele nu estecontestată nici măcar de către mariimaeştrii ai Orientului. Ei recunoscimportanţa persoanei lui Iisus, pecare îl consideră un avatar, o marefigură spirituală a cărei misiune afost de a-i ajuta pe oameni săînlocuiască ura cu iubirea şi războiulcu pacea.

Ce anume e bine să luăm dinEvanghelie? Ce anume este bine să luămdin învăţăturile Bisericii?

La această întrebare există douămari răspunsuri. Unii spun că e binesă primim în întregime predaniileSfinţilor Părinţi, că e bine săconsiderăm adevărat fiecare cuvânt alSfintei Scripturi. Alţii spun că ebine să avem discernământ, şi să

28

trecem prin filtrul propriei noastreminţi fiecare cuvât al Bisericii. Dece să acceptăm nişte adevăruri cu carenu putem fi de acord? De ce să nefurăm singuri căciula? Oare nu cumvaBiserica şi-a făcut din învăţăturilesale un idol, chiar dacă ea însăşicombate toate celelate forme deidolatrie? Şi poate că de-a lungulistoriei unii preoţi, episcopi saucredincioşi şi-au dat seama căBiserica s-a îndepărtat de adevăr, darli s-a pus imediat pumnul în gură: aufost catalogaţi drept eretici, au fostexcluşi din Biserică, şi au murit fărăa reuşi să convingă lumea deadevărurile pe care au ajuns să lecunoască.

Da, asta este o întrebare foarteimportantă: oare nu cumva Biserica aales de bunăvoie un anumit drum încare adevărul se împleteşte cuminciuna? Ortodocşii reproşeazăcatolicilor că, de la Schismă, s-auîndepărtat din ce în ce mai mult deadevăr. Că, în loc să îşi recunoascăgreşelile, au mers din rău în mai rău.Dar, ne putem întreba, nu este acest

29

lucru valabil şi pentru BisericaOrtodoxă? Catolicii susţin că se aflăîn adevărul Sfintei Scripturi şi alSfinţilor Părinţi. Dacă ei au putut săse rupă de adevăr, de ce nu s-ar rupeşi Biserica Ortodoxă?...

De obicei o astfel de dilemă serezolvă simplu: omul îşi păstreazălibertatea de a discerne binele şirăul. Omul este măsura tuturorlucrurilor. Omul va decide ce trebuiesă creadă şi ce nu. Câţi oameni,atâtea concepţii despre Biserică.

Neîncrederea în învăţăturileBisericii (şi când spun aceastaînţeleg încrederea oarbă în anumiteînvăţături, şi respingereacelorlalte), a avut ca efect faptul căunii, însetaţi de adevăr, au înţelescă acesta nu se poate limita la niştedogme, au înţeles că adevărul trebuietrăit de om. Şi atunci s-au apucat depractici spirirale care, deşicelorlalţi le par ciudate, sting seteade cunoaştere. Omul nu mai cautăadevărul: l-a găsit, şi, din acelmoment, singura lui preocupare este dea merge pe calea acestui adevăr.

30

E firesc ca, în momentul în carecineva găseşte adevărul, să se lasemistuit de acest adevăr. Singurareţinere justificată este provocată defaptul că mulţi oa-meni se grăbesc sădescopere adevărul, şi ajung în celemai ciudate fundături. Sutele desinucigaşi care au murit în Guyanaurmând învăţăturile psihopatului JimJones, credeau că au ajuns în raiulpământesc. Şi, chiar dacă acest raiera plin de mizerie, plin decompromis, plin de minciună,discipolii fanatizaţi nu vroiau sărecunoască faptul că au luat-o pe undrum greşit. Unii au vrut să sereîntoarcă, dar nu li s-a mai datvoie. Cam aşa li se întâmplă şi celorcare intră în oastea diavolului. Laîncepul, se simt foarte liberi. Dar înclipa în care îşi dau seama călibertate lor este fictivă, nu maiştiu cum să fugă. Rămân pe cale, fărăa vedea o ieşire din labirint.

Să ne gândim la membrii diferitelorgrupări orientale care, ajunşi laproxenetism, la droguri şi la alte ra-finamente ezoterice, vor să pună punct

31

aventurii lor spirituale. Dar şi-audonat averile guru-lui. Case nu maiau: singurul lor punct de reper estecomunitataeea în care şi-au spălatcreierele. Dacă renunţă la comunitate,vor fi nişte inadaptaţi. Comunitateale-a imprimat un mod de viaţă,comunitatea i-a format. Educaţiaprimită acolo este mai puternică decâtcea primită în cei “şapte ani de-acasă”. Nu mai au nimic al lor. Nu aucasă, nu au serviciu. Rudele îidispreţuiesc şi nu vor să îi ajute. Ausufletele rănite şi nimeni nu vrea săle întindă o mână de ajutor. Şi atuncirămân în mocirlă.

Nu este greu să ne dăm seama că,vrând să găsească adevărul, mulţioameni au ajuns pe culmile rătăcirii.Au ajuns la autodistrugere.

O, dar aceste cazuri disperate, cusinucigaşi, cu droguri şi proxenetismsunt puţine. Mass-media abia aşteaptăsă mai descopere încă un astfel decaz, pentru a satisface setea de bârfăa clienţilor ei.

Ştiu că tu nu faci parte dintr-oastfel de mişcare. De unde ştiu? Prin

32

simplul fapt că răbdarea ta ar fiajuns de mult la limită după citireaprimelor pagini ale acestui cuvânt. Aşfi putut scrie lucruri care să leplacă şi celor care nu caută decâtmanifestări ale paranormalului: dacăaş scrie despre patru-cinci minuni alepărintelui Porfirie Bairaktaris, arciti pe nerăsuflate. Dacă aş scrie cumpărintele a văzut cu duhul că unucenic de-al său era în pericol maredeoarece submarinul în care se afla seapropia de nu ştiu ce obstacol, şi cumpărintele i-a anunţat telefonic pe ceide pe submarin de primejdie, le-arplăcea: “iată că şi în lumea ortodoxămai au loc manifestări paranormale”,ar spune ei. Dar dacă aş scrie ceînvăţa părintele Porfirie despremanifestările paranormale, s-arplictisi imediat. Aşa cum s-arplictisi citind rândurile mele dinacest cuvânt.

Un lucru e sigur: că, cel puţindeocamdată, nu ai renunţat la citireacuvintelor mele. Alţii, mai sensibili, aurenunţat.

33

E nevoie de multă iscusinţă cândscrii. Mi-aş dori foarte mult să amaceastă iscusinţă. Dar, neavând-o, terog să treci cu vederea micile melescăpări.

În cazul în care te afli printrecei care, neavând stare de dispute peteme religioase, şi-au creat propriullor sistem de valori, propria lorreligie, aş dori să îţi spun câtevalucruri asupra cărora aş vrea săreflectezi.

Există posibilitatea ca tu să teafli încă în căutare: această situaţiear fi foarte bună, pentru că ţi-ar fimai uşor să înţelegi cuvintele mele.

Dar, dacă tu ai apucat să te fixeziîntr-un anumit mod propriu deînţelegere a ortodoxiei, atuncifiltrul tău de receptare a cuvintelormele va deforma în mod firesc ideilepe care încerc să ţi le prezint.

Am început acest cuvânt spunându-ţică mi-ar fi greu să primesc o palmă.Orice om are tendinţa de a consideracă este bruscat atunci când cineva îispune că reperele sale sunt greşite

34

Crede-mă că nu vreau să îţi impun căeu mă aflu în adevăr.

Am auzit şi eu spusele anumitorortodocşi care, sub pretextulmărturisirii credinţei în Hristos, selaudă cu înţelepciunea lor de a ajungela acest adevăr. În loc să Îlmărturisească pe Hristos, semărturisesc pe ei înşişi. Să măferească Dumnezeu să ajung ca ei!

Există riscul ca unii oameni,ascunzându-se sub masca dreptei-credinţe, să prezinte o nouă religie.Cam aşa ceva a făcut Marian Zidaru,liderul “iluminaţilor” de la Pucioasa.

Eu însă precizez că nu vreau săprezint nici o idee personală. Sper cănu te vei mulţumi cu aceastăafirmaţie, care poate fi falsă, şi căvei căuta să te convingi tu însuţi defaptul că ceea ce îţi spun eu seregăseşte în mesajul Bisericii. Maimult încă, nici nu dau prea multedetalii despre credinţa mea, pentru anu te obliga să faci un efort preamare pentru a verifica în ce măsurăcuvintele mele sunt sau nu originale.

35

Eu vreau să încerc să îţi explic căînvăţătura Bisericii nu estecompatibilă cu alte învăţăturireligioase. Fac aceasta din douămotive: pentru a te ajuta să înţelegică nu poţi fi în acelaşi timp ortodoxşi eretic, şi pentru a te ajuta să teapropii de Biserică.

Ce rost are să te conving că teafli în erezie şi nu te poţi numicreştin dacă crezi în reîncarnare, saudacă crezi că toţi oamenii suntpărticele de dumnezeire? Nici dacămergi la biserică, nici dacă teîmpărtăşeşti, (după ce ai ascuns laspovedanie faptul că ai o credinţădiferită de cea a Bisericii), nu poţifi creştin.

Nu este de ajuns să vrei să fiicreştin pentru a avea această calitate.Pentru a fi creştin trebuie să temodelezi după învăţăturile creştine.Dacă refuzi aceste învăţături, saudacă le combini cu învăţăturiparabisericeşti, te rupi de Trupul luiHristos care este Biserica.

36

Eu nu te pot obliga şi nici măcarconvinge să fii ortodox. Dar te potruga să îţi precizezi credinţa.

“Dar nu este mai bine aşa, să viila biserică deşi crezi în reîncarnare,să vii la biserică deşi vindeci cubionenergie? Nu e cel mai importantlucru să vii la biserică?” - m-aîntrebat cineva. Nu, important estecum vii la biserică. Important este săvii ca un fiu al Bisericii, şi nu caun fiu al ereziei.

Cu secole în urmă ereticii nicimăcar nu erau primiţi la slujbaSfintei Liturghii. Iar cei care sepregăteau pentru Botez, catehumenii,stăteau până la cuvintele: “Cei che-maţi, ieşiţi...”

Câtă vreme nu primeau Botezul, nicicatehumenii nu erau lăsaţi să ia partela liturghie. Liturghia nu e spec-tacol, nu e concert, să poată veniorice spectator. Liturghia e o Tainăpe care nu o pot înţelege decât ceibotezaţi. Ceilalţi au ochii minţiiînchişi şi nu pot înţelege cum trebuieaceastă slujbă.

37

În zilele noastre nu se mai poateţine o evidenţă a celor care vin să iaparte la slujbele Bisericii. De aceeaereticii intră nestingheriţi. Mai multîncă, îndrăznesc chiar să seîmpărtăşească cu Sfintele Taine. Unii,fără spovedanie, iar alţii după ospovedanie superficială.

Viaţa Bisericii nu o pot înţelegecu adevărat decât membrii Bisericii.Chiar dacă ereticii găsesc tot felulde lucruri frumoase în Liturghie,aceasta nu înseamnă că li se descoperăTaina Liturghiei.

Dumnezeu ar fi putut rândui caslujbele creştine să fie ţinute înlocuri secrete, la care să nu ajungănici un eretic. Dar în Biserică aflămcea mai sigură cenzură: chiar dacă vintoţi ereticii şi toţi păgânii laslujbă, până ce nu vor lepădarătăcirea, nu o vor înţelege cumtrebuie.

Important deci nu este doar să viila biserică, important este mai alesîn ce calitate vii la biserică.

Crezând altceva decât învaţăBiserica, nu te foloseşti nici pe tine

38

şi nici pe alţii. Poate că aceşti alţiise vor molipsi de modul tăusuperficial de înţelegere a credinţei,şi se vor îndepărta de adevăr.

Departe de mine gândul de a te daafară din Casa Domnului. Nu am oasemenea chemare profetică.

“Atunci de ce mă laşi să înţeleg cămai bine nu mai vin la biserică?”

Aş vrea să înţelegi că degeaba viila biserică atâta vreme cât refuzi săfii fiu al Bisericii.

“Înseamnă că ar fi mai bine ca deacum înainte să nu mai vin la slujbe?Dacă toţi cei care au credinţediferite de Ortodoxie ar renunţa săvină la slujbe, multe biserici arrămâne goale!”, mi-ai putea spune.

Nu ştiu dacă multe (oricum, vreodouă cunosc şi eu, unde vin mulţieretici radiestezişti).

Nimeni nu spune ca cei cu credinţediferite să nu mai vină la biserică.Să vină, să caute adevărul Bisericii.Şi, dacă vor înţelege că adevărul e înBiserică, să se lepe-de de toaterătăcirile lor şi să se spovedească.(Şi cât de bine ar fi ca de acum

39

înainte să nu mai vină la spovedaniecei care ascund greul păcat alereziei...).

Nu e uşor să înţelegi că adevărul eîn Biserică. Îţi va lua poate luni sauani de zile. Dar aceşti ani, acestdrum obositor, va avea o finalitateluminoasă. Pe când ereticii care sespovedesc ascunzând păcatul ereziei seafundă din rău în mai rău. Larugăciunile dinaintea spovedaniei,preotul spune că “orice păcate veţiascunde, îndoite le veţi avea...”Înfricoşător lucru...

Aş vrea să îţi precizezi credinţa.Nu faţă de alţii, ci faţă de tineînsuţi. Şi, dacă vei ajunge laconcluzia că Biserica greşeşte, celpuţin nu mai încerca să te numeşticreştin.

M-ar durea sufletul să aflu că,citind aceste rânduri, un singur om arrenunţa să mai vină la Biserică. Darnu am putut prezenta adevărul altfeldecât este. Nu l-am putut polei cuminciună.

Ştiu că există cititori care credîn reîncarnare pentru simplul fapt că

40

nu există nimeni care să le spună câtde mare este această erezie. Pe aceşticititori îi rog să asculte glasulBisericii, şi să lepede erezia.

Aceşti cititori spun: “Nu conteazăatât de mult în ce credem, conteazăcum trăim. Important este să facifapte bune, să fii bun, că Dumnezeu nute judecă după ce gân-deşti, ci dupăcum trăieşti.”

Este adevărat că Dumnezeu te judecădupă cum trăieşti, faptele fiindstrâns legate de credinţă. Dar SfinţiiPărinţi ne atrag atenţia asuprafaptului că nevoinţa celor care suntatinşi de erezie nu este bineplăcutălui Dumnezeu. Este mai roditor un postţinut cu hrană uscată de către uncreştin ortodox decât un post ţinutnumai cu apă de un yoghin.

Modul în care credem ne modeleazăfaptele, fie că suntem sau nuconştienţi de acest lucru. Dacăoamenii ar fi conştienţi de aceasta,nu s-ar mai juca, nu şi-ar mai permitesă primească tot felul de credinţeexotice, nu şi-ar mai permite să îşideschidă sufletele faţă de erezie.

41

Esenţial extrem de important caoamenii să înţeleagă rostul Bisericii.Spun unii: “Ar fi fost ideal caoamenii să vorbească direct cuDumnezeu, să Îl vadă, să Îl audă. Oarede ce nu este aşa?”. Iar alţii spun cănu au nevoie de Biserică, pentru că aupropriul mod de a comunica cuDumnezeu.

Care este acest mod? Se roagă, maiaprind câte o lumânare, mai ajută câteun sărac. Sunt bune aceste lucruri,dar se pierde din vedere ce este maiimportant.

Dumnezeu a vorbit cu oamenii faţăcătre faţă. Dacă Adam nu ar fi alespăcatul, dacă Adam nu ar fi alesneascultarea, oamenii ar fi vorbit cuDumnezeu întocmai ca protopărintelelor. Dumnezeu a vrut să vorbească cuoamenii faţă către faţă, dar oameniinu au ştiut să înţeleagă valoareaacestei binecuvântări. Dacă Adam nu arfi păcătuit, şi nu ar fi fost izgonitdin rai, atunci oamenii ar fi trăit oviaţă plină de bucurie, plină deîmplinire, o viaţă din care ar filipsit moartea, bolile şi celelalte

42

necazuri. Nu avem, deci, de ce să Îireproşăm lui Dumnezeu că nu suntemaltfel.

Un lucru care unora li se pareciudat este că Dumnezeu, în marea Sabunătate, în marea Sa dragoste, nu acreat un om perfect, un om care să nucunoască răul şi suferinţa.

“De ce, Doamne, de ce?!!!”“Pomul se judecă după roade, şi

Dumnezeu după creaturile Sale...”,spun criticii care, văzând slăbiciuneaumană, văzând neputinţa omenească, Îljudecă pe Însuşi Făcătorul cerului şial pământului.

Dacă Dumnezeu ar fi creat boala,dacă Dumnezeu ar fi creat diavolii,dacă Dumnezeu ar fi creat durerea şitristeţea, atunci poate că aceşticritici ar avea dreptate.

Dar boala nu a creat-o Dumnezeu. Pedraci nu i-a creat Dumnezeu. Răul şipăcatul nu le-a creat Dumnezeu.

Atunci cine le-a creat, dacă nu El?Cine?

Toată lumea ştie că Lucifer a căzutdin cer, că, nemulţumindu-se să fieprimul dintre îngeri, a vrut să fie

43

mai măreţ decât Dumnezeu. Aceşticriciti nu vor să înţeleagă căresponsabilitatea căderii a avut-oLucifer, ci consideră că “vinovat”este Dumnezeu, că i-a dat posibili-tatea de a alege răul. Tot ei spun cănu Adam este de vină că a căzut, ci devină este Dumnezeu că i-a datposibilitatea să cadă.

Sunt de acord că ar putea fi osimplă dezvinovăţire faptul căvinovatul principal dă vina pe alţii.Dacă o rachetă nucleară se defecteazăîn zbor şi loveşte un oraş, nimeni nuva spune că vina a fost a rachetei, căs-a defectat, ci vina a fost a celorcare au construit racheta.

“Racheta a fost de vină...”, paresă fie punctul de vedere al Bisericii.

Comparaţia însă este nepotrivită.Omul nu este robot. Omul nu este omaşinărie construită din piese care seuzează, şi care, datorită uzurii, dăgreş. Maşinile construite de mânaomului sunt aşa, şi nu au capacitateade a alege dacă să se strice sau nu.Ele se strică oricum: peste zeci de

44

ani, dacă sunt bine făcute. Sau pestezeci de zile, dacă sunt prost făcute.

Omul însă a fost făcut de Dumnezeuastfel încât putea să nu se “strice”niciodată. Omul a avut libertatea de aalege binele şi răul. Dacă alegeabinele, omul ar fi fost “maşinăriaperfectă”.

“Racheta a fost de vină, nuconstructorul...”, pare să fie iarăşipunctul de vedere al Bisericii.

“Oare nu ar fi fost mai bine pentrunoi să fim creaţi în aşa fel încât sănu ni se dea ocazia să alegem întrebine rău? De ce Dumnezeu nu ne-apredestinat la mântuire? De ceDumnezeu le-a dat îngerilor ocazia săcadă din rai?

De răspunsul la această întrebaredepinde modul în care oamenii îşitrăiesc viaţa. Cine consideră că vinaa fost a lui Dumnezeu, considerăpropriile păcate drept manifestări alepredestinării: dacă Dumnezeu i-a făcutpe oameni cu “defecte de fabricaţie”,este firesc faptul că aceştia alegrăul în locul binelui, că alegpăcatul în locul virtuţii.

45

În momentul în care cineva judecăceva, are un etalon în funcţie de careîşi formează o părere. Atunci când ise reproşează lui Dumnezeu că nu a“fabricat” o făptură umană“superioară”, care să nu fie supusăgreşelii, etalonul în cauză esteartificial.

Nu putem spune despre laptele demamă că nu este hrănitor pentru că nuconţine petrol, şi deci din el nu sepoate face benzină. Laptele de mamătrebuie judecat în funcţie deîntrebuinţarea sa. A spune că omul nue bine “fabricat” înseamnă a spune călaptele de mamă nu e bun, deoarece nupoate fi folosit în transporturi.

Omul a fost creat cum nu se poatemai bine. Dumnezeu l-a creat pe omtocmai pentru a-l face părtaş bucurieiveşnice.

Să presupunem că Dumnezeu ar fiputut fabrica un om care să nu gusterăul în timpul vieţii pământeşti, şică un astfel de humanoid, care nu arfi cunoscut nici boala nici suferinţa,ar fi exact genul de supraom pe careîl folosesc drept etalon criticii lui

46

Dumnezeu. Acest etalon nu ar fi pututsupravieţui morţii trupului.

S-ar fi bucurat de viaţă până la osută de ani, după care l-ar fiaşteptat sfârşitul definitiv. Ce e depreferat, un asemenea humanoid sau unom obişnuit?

“Un om obişnuit...”, cred că arrăspunde orice om care îşi doreşte săguste veşnicia. Şi totuşi, de ceDumnezeu nu a creat un humanoid caresă trăiască veşnic, fără a aveaputinţa să cunoască răul?

În momentul în care aşteptăm caDumnezeu să facă un astfel dehumanoid, ar trebui ca noi să stăpânimveşnicia, să cunoaştem legile vieţiişi ale morţii, să stăpânim viaţa. Nuputem fi ca nişte copii careconstruiesc palate din cuburi, şi semiră că aceste “palate” se dărâmă lacea mai fină atingere.

Cunoaştem noi legile vieţii şi alemorţii, cunoaştem noi legile creaţieica să judecăm dacă Dumnezeu a făcutbine sau nu ce a făcut?

47

“Dumnezeu este atotputernic, Elstabileşte legile, El putea rândui catotul să fie altfel...”

Minte omenească, minte slabă...Cum să îşi dea seama racheta

singură că a fost construită greşit?Am auzit că există aparate care îşidau “singure” seama dacă au fostproiectate corect. Dar ele apreciazăaceastă corectitudine numai înfuncţiile de criteriile care le-aufost “implantate”. Ele îşi imagineazănoi criterii numai în funcţie de ceeace a fost învăţată de către proiectanţiiei. Nu pot inventa ceva nou.Aparatele, oricât ar fi deperformante, tot nu pot inventa nimic.

Există deja computere performantecare creează poveşti. Nu m-aş mira săexiste computere care scriu romane.Dar ele nu creează nimic nou: eleadaptează noi tipare. Pentru cinevacare nu citeşte decât ziare, un romanconceput de calculator va fiextraordinar, şi “imaginaţia”calculatorului va primi aplauze. Dacăinserezi într-un calculator datelelegate de structura unui roman

48

poliţist, sau chiar datele biograficeale sfinţilor din Sinaxar, el va inventao sumedenie de romane poliţiste sauimaginare vieţi ale sfinţilor. Maimult chiar, adaptând tiparul unuiroman poliţist, va putea scrie despreproblemele elevilor de liceu saudespre viaţa unui vânzător deîngheţată. Totuşi, calculatorul nu vacrea nimic, ci doar va face ceea ce afost programat să facă: imaginaţia luieste dependentă de iscusinţaprogramatorului, este de fapt o copiea imaginaţiei programatorului.

Omul este o făptură liberă săaleagă între bine şi rău. Măreţiaomului nu poate fi înţeleasă decât decătre cei care ascultă cuvâtul luiDumnezeu: în momentul în care creaturaîncearcă prin propriile puteri să îşigăsească un rost, se va îndepărta derostul ei autentic. Abia în momentulîn care omul îl întreabă pe Dumnezeucare e rostul său în lume va puteaprimi răspunsul cel bun.

Cele două alternative sunt radicaldiferite: nu poţi ajunge lacunoaşterea adevărului dacă nu vrei să

49

primeşti această cunoaştere de laAdevărul Suprem, care este Dumnezeu.

În momentul în care omul iahotărârea de a face voia lui Dumnezeu,atunci mintea lui se luminează, sesfinţeşte.

Omul care crede că a fost creatpentru a se bucura în veşnicie debinecuvântările dumnezeieşti facetotul pentru a împlini aceastăînaltă chemare.

Omul a pierdut raiul. Firea sa afost atinsă de păcat, a fost rănită depăcat. Pentru ca uşile raiului să sedeschidă din nou, a fost nevoie caÎnsuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, săvină în lume, să Se nască dinPreacurata Fecioară, să arateoamenilor calea spre Cer şi, mai apoi,să primească moarte pe cruce pentrumântuirea neamului omenesc.

Oamenii au auzit învăţătura luiHristos. Unii au refuzat-o, alţii auprimit-o, crezând că El este Fiul luiDumnezeu. Nu era însă de ajuns caoamenii să afle acest adevăr. Oameniitrebuiau să înveţe să meargă pe caleamântuirii. Tocmai pentru aceasta a

50

apărut Biserica. Biserica este şcoalamântuiri. Biserica este casa în careoamenii învaţă să se lupte cu patimileşi cu poftele, învaţă să-L cunoască şisă-L iubească pe Dumnezeu.

Nu e de-ajuns ca un om să afle căDumnezeu există pentru ca acel om săÎl şi iubească pe Dumnezeu. Mulţioameni spun că Îl iubesc pe Dumnezeu,dar această dragoste estesuperficială, este mai slabă decât“dragostea” lor de păcat. Bisericaeste şcoala mântuirii. Cine vrea să semântuiască, merge să “înveţe” laaceastă şcoală.

Este adevărat că mulţi oameniconsideră Biserica drept o instituţiereligioasă care nu are alt scop decâtsă manipuleze oamenii pentru a-istoarce de bani, prin diferite biruriocazionale, de la botez şi până laîngropare, de la pomelnic până lasfeştanie.

Dar diavolul este cel care oferă oasemenea imagine a Bisericii: diavolulnu vrea ca oamenii să creadă că Bise-rica este Trupul lui Hristos. Se luptădin răsputeri pentru a-i convinge să

51

aibă o imagine deformată a Bisericiişi să stea departe de acoperământulei. Le arată “punctele slabe” aleBisericii şi le propune el însuşi oaltă cale spre Dumnezeu.

“Cum să fie Biserica Trupul luiHristos? Înseamnă că Fiul lui Dumnezeunu e întreg fără acest trup, din carenu lipsesc răutăţile şi fărădelegile?”

Dar oare, dacă unii creştini şiunii clerici sunt păcătoşi, Bisericaeste păcătoasă? Crezul pe care îlrostesc creştinii spune răspicat:“Cred întru una sfântă, soborniceascăşi apostolească Biserică...”. Bisericaeste sfântă, chiar dacă unii dintrefiii ei păcătuiesc.

A crede că Hristos este Fiul luiDumnezeu şi a nu crede că Bisericaeste Trupul Său înseamnă a batjocoriadevărul. În Biserică oamenii învaţăsă guste raiul: prin Biserică oameniitrăiesc în Cer.

Biserica ne creşte în Dumnezeu. ÎnBiserică învăţăm să ne rugăm, prinBiserică luăm iertare de păcate şiputerea de a pune în fiecare ziînceput bun mântuirii.

52

Cine crede că Biserica de astăzi ediferită de Biserica pe care aîntemeiat-o Hristos, Îl huleşte peHristos. Cum? Spunând că Domnul nu afost în stare să zidească o Bisericăpe care să nu o dărâme nici timpul şinici porţile iadului.

Biserica pe care a întemeiat-o Fiullui Dumnezeu nu putea fi atât de slabăîncât să nu reziste până la a douavenire a Domnului: “Tu eşti Petru şipe această piatră voi zidi BisericaMea, şi porţile iadului nu o vorbirui” (Matei 16,18). Sfinţii Părinţitâlcuiesc că piatra la care s-areferit Mântuitorul nu a fost Petru,nu putea fi un om temelia Bisericii,ci a fost credinţa pe care amărturisit-o Sfântul Apostol princuvintele: “Tu eşti Hristosul, Fiullui Dumnezeu celui Viu...” (Matei16,16).

Da, pe piatra credinţei este zidităBiserica lui Hristos. Cine crede înHristos, crede şi că El a întemeiatBiserica. Deşi nenumărate erezii auîncolţit Biserica (cea mai mare fiindcea prin care Apusul s-a rupt de

53

Ortodoxie), totuşi Trupul lui Hristosnu a fost biruit de diavol.

Ştiind că oamenii vicleni şiiubitori de sine vor falsificaînvăţăturile Mântuitorului, Hristos aavut grijă ca învăţătura Sa curată săfie păstrată de Biserică. SfântaScriptură, cartea de aur în care sepăstrează cuvintele Sale, a apărut înBiserică, a fost scrisă de SfinţiiApostoli. Nu a căzut din cer. Şiînainte de a fi scrise Evangheliile,creştinii mergeau pe calea mântuirii,călăuziţi de preoţi şi de ierarhi.

Biserica cunoaşte tâlcuirea ceadreaptă a Sfintei Scripturi. O, cât deplină de putere este Sfânta Evan-ghelie! Câtă putere şi câtă mângâieredă ea creştinilor drept-credincioşi.Sfânta Evanghelie este aur duhovnicescpentru cei care o înţeleg aşa cumtrebuie. Şi este piatră de poticnirepentru cei care vor să o tâlcuiascădupă capul lor, căzând în diferiteerezii.

Este trist şi adevărat faptul că segăsesc din ce în ce mai puţini păstorişi creştini adevăraţi care să aibă

54

dragostea de a-i ridica pe eretici dincăderea lor. Şi se găsesc din ce în cemai mulţi care nu cunosc nici SfinteleScripturi şi nici predaniilePărinţilor.

“Multele biserici care sunt nici nupăzesc, nici nu întăresc credinţanoastră cât şi cum se cuvine, dacă ceice cred în Dumnezeu nu sunt luminaţide Scripturile Vechiului şi NouluiTestament. Credinţa noastră n-a fostîntărită de sfinţi neînvăţaţi, ci deunii înţelepţi şi educaţi, care ne-auexplicat cu exactitate SfinteleScripturi şi, prin cuvinte de-Dumnezeu-insuflate, ne-au luminatîndeajuns. Astăzi însă, din pricinanecazurilor cumplite în care am căzutdin cauza păcatelor noastre, lipsescsau sunt foarte rari asemenea bărbaţivirtuoşi şi înţelepţi care să-ipăstreze nevătămaţi pe ortodocşii deun neam cu noi. Căci cum poate fipăstrat neamul nostru în religia şilibertatea lui atunci când, dinnefericire, clerul nu cunoaşteexplicarea dumnezeieştilor Scripturi,care e lumina şi întărirea credinţei?

55

Când un păstor nu cunoaşte iarbahrănitoare pentru turma lui, nutămăduieşte suferinţele ei, nu opăzeşte de fiarele sălbatice şi dehoţi, cum e atunci cu putinţă ca turmasă fie păstrată multă vreme?”[62;109]. Aşa se frământa sfântulCosma Etolianul, marele apostol algrecilor din secolul al XVIII-lea.

Referindu-se la împuţinareapăstorilor râvnitori, el spunea chiarcă, “în vechime, atunci când oameniivoiau să pedepsească pe cineva, făceaujurământ şi spuneau: «Să-ţi deaDumnezeu să te pună împreună cupreoţii ce se vor afla în veacul aloptulea [mileniul al optulea] de lafacerea lumii!» De aceea, fraţii mei,cu anevoie pot astăzi să se mântuiascăpatriarhii, preoţii, duhovnicii şidascălii, fiindcă acum suntem înveacul al optulea [mileniul aloptulea] din care au trecut şi douăsute optzeci de ani [anul 7820 =1772]” [62;174]. Şi parcă pentru atrage un semnal de alarmă, el aprofeţit că “va veni vremea când nu vamai fi această armonie care e astăzi

56

între credincioşi şi cler. ...Clericii vor fi cei mai răi şi mainecredincioşi dintre toţi.” [62;200].

Nu am reprodus aceste cuvinte aleSfântului Cosma pentru ca cei care auobiceiul să îi judece pe preoţi săpoată găsi argumente împotriva lorchiar în cuvintele unui sfânt. Badimpotrivă. Le-am reprodus tocmaipentru ca cei care se smintesc dincauza anumitor păstori să ştie că,despre vitregia vremurilor pe care letrăim, sfinţii au profeţit cu multăvreme în urmă. Iar cei care s-aubucurat citind cuvintele sfântului artrebui să înţeleagă că, trăind în“veacul al optulea”, Cosma Etolianul afost un sfânt. Şi să îşi dea seama că,asemeni lui, Biserica a mai avut înacest “veac” mulţi păstori vrednici.

Să îi amintim numai pe Sfinţiiierarhi Ioan Maximovici şi Nectariedin Eghina. Să îi amintim numai pepărintele Sofronie de la Essex sau pepărintele Serafim Rose. Să îi amintimnumai pe părintele Paisie Aghioritulsau pe părintele Paisie Olaru. Suntnume de foc, sunt altare ale credinţei

57

în Dumnezeu. Sunt ocrotitori şiprieteni cereşti ai fiilor Bisericii.Dar lumea contemporană nu vrea să audăde ei. Vrea să audă numai de clericiinevrednici. Observând făţărniciaacestei atitudini, să încercăm sărămânem în Biserică şi să trecem cuvederea smintelile cu care neispiteşte vrăjmaşul.

Da, trăim în “veacul al optulea”,un veac al căderii şi al răutăţii, dartocmai în acest veac suntem chemaţi lamântuire.

Să rămânem în Biserică, să rămânemsub ocrotirea Sfinţilor Părinţi. Da,sunt unii care cred în sufletul lor.Dar ce credinţă este asta? Cum poateomul să meargă spre cer, respingânddrumul pe care i l-a hărăzit Dumnezeu?

Cine, în afară de Biserică, le vada iertarea păcatelor şi cine îi vacălăuzi în lupta împotriva patimilor?Şi unde, în afară de Biserică, se vorputea împărtăşi de Trupul şi deSângele Domnului (“Beţi dintru acestatoţi, că acesta este Sângele Meu, alLegii celei noi, care pentru mulţi sevarsă spre iertarea păcatelor” (Matei

58

26; 27-28)? Şi unde, în afară deBiserică, vor avea parte de ajutorulSfinţilor Îngeri, al Sfinţilor şi alMaicii Domnului?

“Vreau să merg de unul singur sprerai...”, spune cineva. Dar cum sămergi singur spre rai, când raiulînseamnă comuniune, înseamnă dragosteîmpărtăşită?

Cine crede că merge singur sprerai, ori este făţarnic, ori esteînşelat de diavol. Credinţa creştinăînseamnă legătură cu Dumnezeu, cu toţiîngerii şi sfinţii. Cine cautăajutorul Domnului în afară deBiserică, se lipseşte nu numai deajutorul sfinţilor şi al îngerilor, selipseşte de harul lui Dumnezeu.

Există o luptă pentru mântuire.Cine vrea să câştige această luptă,trebuie să îi respecte regulile. Iarcine nu respectă regulile, nu poatelua cununa.

În citatul pe care l-am reprodus laînceputul acestui cuvânt, Carl GustavJung, considerat de către un marenumăr de intelectuali drept mare doctor alpsihicului uman, se plângea de faptul că

59

la creştini este mai importantăvenerarea unui om, a lui Hristos,decât progresul spiritual prinpropriile puteri. El, ca mareamajoritate a intelectualilor, nu aînţeles că Hristos nu a fost doar unom (aşa cum a afirmat Arie şi urmaşiisăi). Hristosul pe care Îl cinsteşteBiserica este chiar Fiul lui Dumnezeu.Cine nu crede că Hristos este Fiul luiDumnezeu este, după cum învaţăEvanghelia, antihrist: “Orice duh,care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos,nu este de la Dumnezeu, ci este duhullui antihrist” (I Ioan 4;3).

Îţi voi scrie acum despre altceva.Există foarte mulţi oameni care,dintr-o sumedenie de motive, nu punpreţ pe viaţa spirituală. Au găsitpricini de sminteală în Biserică, saucred că trebuie să profite deplăcerile lumeşti, la care credinţacreştină le cere să renunţe. Şi atuncise mulţumesc să creadă în Dumnezeu,fără a-şi pune problema mântuirii.Dacă faci parte din această categorie,ar fi bine să te gândeşti care sunturmările fireşti ale acestei atitudini

60

religioase. Nu putem cocheta cuadevărul. Adevărul vrea să Îlcunoaştem. Adevărul este Hristos.Viaţa fără Hristos nu este viaţă.

Ce este viaţa fără Hristos? O luptădisperată împo-triva necazurilor,împotriva greutăţilor vieţii, pentruce? Pentru bucurii trecătoare, pentrutot felul de deşertăciuni.

Viaţa fără Hristos este o viaţăfără rost. Am intrat zilele trecuteîntr-un birou al unei firme undelucrează naşa fiului meu. Fiindîntrebat ce îmi fac copiii, am începutsă povestesc despre peripeţiilefetiţei mele. Venind vorba despretimpul scurs de la data căsătoriei, ofemeie de la un birou a spus:

“M-am căsătorit de şapte ani, şitimpul a trecut repede...”

“Da, dar tu ai un copil, i-a spus ocolegă. Şi eu m-am căsătorit tot deatâţia ani, dar nu am nimic...”. Eraatâta tristeţe în vocea ei... Mi-amdat seama că, aşa cum după câţiva anide căsnicie era tristă că nu aveacopii, lipsa lor marcând-o foartetare, tot aşa de trişti sunt cei care,

61

la sfârşitul vieţii lor, văd că nu aurămas cu nimic.

Toate bucuriile lumii acesteiatrec. Crezi că, pe patul de moarte,îţi va ajuta la ceva că ai avut o casămare sau o maşină scumpă? Sau cătrupul tău a excelat prin frumuseţe?Sau că ai dansat frumos? Sau că aivăzut cine ştie ce ţări străine? Saucă...

Nici dacă aş face o listă lungă desau-uri nu aş putea găsi vreo plăcerelumească a cărei amintire să goneascăspaima întâlnirii cu moartea.

Încearcă să te gândeşti că veimuri, şi atunci e puţin probabil să nuregreţi că ai stat departe de caleamântuirii.

Vreau să îţi spun foarte multelucruri şi risc să transform acestlung cuvântul al meu într-o carte. Casă nu mă lungesc voi încerca să rezumideile pe care am avut de gând să ţile spun:

-dacă eşti implicat într-o gruparespirituală ruptă sau separată deBiserică, încearcă să înţelegi de ceBiserica spune că în afara ei nu

62

există mântuire; dacă tu crezi căînvăţăturile Bisericii pot fiarmonizate cu învăţături contrare,încearcă să înţelegi de ce Bisericaînvaţă că numai prin ea oamenii potajunge la adevăr; în momentul în careai înţeles că ai de ales întreînvăţătura lui Hristos şi învăţăturagrupării tale, gândeşte-te bine laurmările alegerii tale. Dacă vrei sărămâi în respectiva gruparespirituală, cel puţin nu mai afirma căeşti creştin. Dacă respingi de bună-voie învăţătura Trupului lui Hristoscare este Biserica, cel puţin nuafirma în mod mincinos că te afli încomuniune cu Capul acesteia. Dacă îţidai seama că nimic nu este maiimportant decât mântuirea pe a căreicale te cheamă Biserica, atuncitrebuie să te lepezi de rătăcire şi săalergi la un duhovnic iscusit pentru aspovedi păcatele tale.

-dacă nu ai intrat într-o anumităgrupare eretică, dar totuşisimpatizezi cu idei pe care Bisericale condamnă, încearcă să clarificilinia pe care vrei să mergi; nu poţi

63

fi şi al lui Dumnezeu şi aldiavolului; dacă vrei să găseşti înBiserică numai puncte de sprijinpentru a-ţi justifica propriul sistemfilosofico-religios, te afli pe undrum greşit. Încearcă să înţelegi căînvăţăturile Bisericii sunt un tot u-nitar: ori le crezi pe toate, ori lerespingi pe toate. Înainte de a decidepe ce drum vrei să mergi, încearcă săcunoşti învăţătura Bisericii. Şi, dupăce ai citit despre Ortodoxie, după ceai citit Sfânta Scriptură, VieţileSfinţilor (care nu sunt decât oistorie neconvenţională a Bisericii)şi scrierile Sfinţilor Părinţi, veiputea alege în cunoştinţă de cauză.Dacă respingi învăţăturile Bisericii,măcar să ştii ce respingi. Eu însămărturisesc că am găsit în acesteînvăţături o comoară de mare preţ.Cuvintele “comoară de mare preţ” audevenit un loc comun, şi riscă să devinăplictisitoare. Dar exprimă foarte bineceea ce simt. În cazul în care alegisă trăieşti ca fiu al Bisericii, îţivei asuma o cruce. Chiar şi banalaobişnuinţă de a citi reviste

64

paranormale te va stresa: cărţileduhovniceşti nu pot fi citite în timpce asculţi muzică rock. E nevoie de oschimbare profundă care durează vremeîndelungată. Dar asumarea acesteijertfe va fi încununată de o cunună pemăsură.

-dacă nu faci parte din primeledouă categorii de oameni, şi credinţata se limitează la o rugăciune spusăatunci când te afli în faţa unuiexamen sau la parastasul unui prieten,gândeşte-te bine cu ce te vei alegedin viaţa pe care o duci. Nu am degând să fiu moralist, mai ales că ştiucă, oamenilor de azi, o referire lachinurile veşnice nu le produce decâtun zâmbet ironic. Ascultă însă: şidacă iadul nu ar fi plin de draci careîi chinuie pe păcătoşi în fel şi chip,chiar dacă singura pedeapsă a celorcare au refuzat să meargă pe caleamântuirii ar fi că Dumnezeu i-arosândi la singurătate (şi oare cum s-ar putea bucura de comuniunea cuDumnezeu şi cu sfinţii Săi cel care arefuzat să vorbească cu ei prinrugăciune?), tot ar fi groaznic. Poţi

65

sta singur o zi, două, o lună maxim.Dar după un an de singurătate aiîncepe să urli. Aşa că încearcă săînţelegi că cine vrea să cunoascăfrumuseţile vieţii veşnice, trebuie săse lupte pentru aceasta.

Nu ştiu în care dintre categoriileprezentate mai sus te regăseşti, darnădăjduiesc că te vei folosi deneiscusitele, dar sincerele melecuvinte. Tot pentru a încerca să îţivin în ajutor am tipărit Jurnalulconvertirii, carte care descrieconvertirea mea la Ortodoxie. Şi dacătotuşi nici citirea acestui cuvânt şinici citirea Jurnalului meu nu îţi vor fide folos, sper ca măcar mărturia pecare ţi-o pun înainte te va ajuta săînţelegi că, oricât de departe de Dum-nezeu ai fi, totuşi El nu încetează săaştepte întoarcerea ta. Este mărturiaunui tânăr punk-er din Statele Unite,Collin Ivy, crescut într-o familiedezmembrată, care şi-a îndreptat paşiipe calea ocultismului:

“Aveam o lume a mea în care trăiamcu propriile mele fantezii şirealităţi, pe care eu însămi mi-o

66

creasem. Am ajuns dintr-un puşti«normal» un punk-er cu mohawk albastruşi bocanci. Datorită temperamentuluimeu am fost înjunghiat, bătut şiîmpuşcat. Într-o zi, un prieten de-almeu m-a invitat la o petrecere maialeasă. La petrecere erau câţivaprieteni de şcoală şi două femei învârstă. Părea că e o petrecere la careprietenii discută, beau apă minerală,mănâncă chipsuri, şi se amuză cudiverse jocuri. În realitate, celedouă femei erau vrăjitoare, iarpetrecerea era pentru un ritual deiniţiere. Atunci a urmat iniţierea meaîn practica WICCA.

WICCA e o formă străveche depracticare, de către femei, a magieidruidice. De aceea am spus vrăjitoareşi nu vraci. De atunci am progresatrepede, ajungând şi eu vrăjitorpracticant. Mintea îmi intrase într-unsoi ciudat de delir şi demenţă. Eralimpede că nebunia va fi ultimaexperienţă. Dacă mori, totul s-aterminat; dacă înnebuneşti, trăieştimoartea fără să fi murit – asta îmi

67

era filosofia! Mi-am dat silinţa zi şinoapte pentru ea.

Practica vrăjitoriei m-a dus lacunoaşterea multor locuri noi şinecunoscute, mai cu seamă prinexperienţa călătoriei astrale – era oextindere firească a lumii melefanteziste. Eram atotputernic şi totceea ce aparţinea lumii acesteiacreate de imaginaţia mea mi se închinaca unui stăpân. Sentimentulatotputerniciei te îndeamnă să con-tinui practica vrăjitorească. În lumeareală eram un nimeni, în schimb,datorită vrăjitoriei, mă simţeamcineva, eram de nebiruit. Însă m-amînşelat.

Într-o noapte, o acută nevoie de amerge la toaletă m-a trezit din somn.Stăteam în pat şi priveam când laceas, când la uşă, şi nu mă hotăramdacă să mă ridic sau să rezist pânădimineaţă fără a uda cearceaful. M-amdecis totuşi să mă ridic şi să merg latoaletă. În clipa aceea mi-am datseama că trupul mi-e paralizat de lagât în jos. În practica WICCA nu sefolosesc nici droguri, nici alcool.

68

Dacă se află că ai consumat aşa ceva,eşti expulzat din grup. Ştiam că nuutilizasem nimic de acest fel care arfi putut să îmi provoace acea stare.Singura explicaţie posibilă era căsunt imobilizat de o forţă de naturăspirituală.

Deodată am simţit că părăsesctrupul şi m-am văzut deasupra lui.Apoi, am rămas pur şi simplu şocat. Înjurul meu erau vreo cincisprezecedemoni care râdeau isteric şi careaveau putere asupra mea. Unul dintreei s-a întors către mine, m-a privitşi mi-a vorbit. Spunea că sunt cel maimare idiot pe care l-a cunoscutvreodată. Mi-a spus că, deşi fusesemcrescut şi îndrumat pe calea cea bună,o alesesem pe ce rea, şi că amînaintat atât de mult în rău, încât numai am nici o scăpare şi o să mă ducîn iad. A încercat apoi să îmi propunăun târg, după care au venit alţi doidintre ei la corpul meu astral şi m-auluat. Şi, luat fiind, mă aflam deja îniad. Nici n-am cuvinte să descriu celucruri îngrozitoare am văzut, am

69

simţit şi am mirosit. Nu voi uitaniciodată aceasta... Feţele lor...

Am fost readus apoi în camera mea,şi mi-au dat un ultimatum. Trebuia sămă sinucid şi să devin ca ei: să chi-nuiesc în loc să fiu chinuit, sau sămor şi să merg în iad oricum. Am alessinuciderea. Înainte de a-mi da voiesă mă întorc în trup, am rostit înşoaptă: «Iisuse, dacă exişti, ajută-mă!». În clipa aceea am văzut o luminăorbitor de strălucitoare, iar eiplecaseră. Stăteam treaz şi am începutsă Îl ocărăsc pe Dumnezeu: De ce mălăsase să trec prin toate acestea?Timp de o oră, L-am tot ocărât,curăţind vărsătura care ieşise dinmine în timpul acelei viziuni. Amauzit atunci, pentru prima dată înviaţa mea, glasul lui Dumnezu. Mi-aspus numai o singură frază care a puspunct rătăcirii mele: «Tot ce doreamde la tine era să ceri» [39;51-53]).

Închei aici, mulţumindu-ţi că aiavut răbdarea să parcurgi acestcuvânt. Fie ca Dumnezeu să te luminezeşi să te povăţuiască pe caleaadevărului.

70

Danion Vasile

71

Nota autorului:

Cartea de faţă conţine studii despre ghicireaviitorului, despre astrologie şi evangheliile apocrife.Aceste studii pot fi citite separat, lectura unuianefiind condiţionată de parcurgerea celorlalte.

Aş propune cititorilor care au cartea mea“Dărâmarea idolilor” să citească studiul introductiv“Despre cugetul Bisericii şi şoaptele diavolului”înainte de a parcurge oricare dintre articolele melecare prezintă teme controversate. Cred că poziţiacreştină nu poate fi înţeleasă decât de către cei careau înţeles rostul şi valoarea Sfintei Tradiţii.

Cititorii care ar căuta aici numai referinţeprecise legate de datele viitoarelor cutremure vor ficu siguranţă dezamăgiţi. Demersul meu a fost dealtă natură: am încercat să arăt cât de mincinoasesunt “profeţiile” falşilor aleşi care caută să îşi facăreclamă, amăgind lumea şi creînd panică. Pe cât deuşor se vădeşte faptul că multe dintre astfel deprofeţii (a căror dată limită “a expirat”) nu s-auîmplinit, pe atât de greu este să îi convingi pe ceiînsetaţi de paranormal să îşi abată atenţia de laaceste incursiuni în viitor.

Pentru a pune în evidenţă modul în careînvăţăturile eretice pătrund în mentalitateacreştinilor, am socotit că este potrivit să includ în

72

această lucrare comentariile mele la cartea Yogacreştină. În antiteză cu acest manual de pierdere asufletelor, scris de părintele Dechanet, în articolulurmător este prezentată cartea Sfântului IgnatieBriancianinov - Despre vedenii, duhuri şi minuni.Consider că nu este de ajuns ca învăţăturileereticilor să fie combătute. Consider că este nevoieca învăţăturile marilor Sfinţi ai Bisericii să fie scoasela lumină.

73

I.DESPRE HOROSCOP, CUTREMURE ŞIGHICIREA VIITORULUI

I.1.Despre capriciile timpului şi “arta” de a ghici viitorul

“Să nu se găsească la tine de aceia care trec pefiul sau pe fiica lor prin foc, nici prezicător, saughicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, nicidescântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nicide cei ce grăiesc cu morţii, căci urâciune esteînaintea lui Dumnezeu tot cel ce face acestea” (Deut.8, 10-12).

Unul dintre subiectele de maresucces pentru mass-media este cellegat de “profeţiile” sau premoniţiilecare se împlinesc, s-au împlinit sauurmează să se împlinească. Astfel deevenimente se bucură de o largădifuzare şi constituie una dintre celemai aprinse teme de discuţie.

Atitudinea negativă faţă deposibilitatea acestor incursiuni înviitor numai pentru că Bisericaconsideră ghicitul viitorului o formăde vrăjitorie dovedeşte ori o credinţă

74

nestrămutată în învăţăturile ei, ori oformă de habotnicie. Marea majoritatea creştinilor zilelor noastre încearcăsă îşi găsească noi repere după caresă armonizeze ceea ce li se pareadevărat în învăţăturile bisericeşticu ceea ce li se pare demn de luat înserios din oferta de noutăţispirituale; şi împlinirea unor astfelde “profeţii” li se pare un argumentfavorabil acestei atitudinisincretice.

Nu putea să lipsească din arsenalulghicitorilor tendinţa de a argumentapropriile practici cu citate dinSfânta Scriptură. Unul din exemplelecel mai des invocate este cel alproorocului Daniel, despre care sesusţine că ar fi fost chiarconducătorul vrăjitorilor babilonieni.Faptul că Nabucudonosor l-a pus pesfântul prooroc “căpetenie peste toţiînţelepţii Babilonului” (Dan. 2, 49)s-a datorat tocmai darului cu careacesta a fost înzestrat de Dumnezeu şinu formelor de ghicit cărora le fusesevădită neputinţa (“taina pe care vreasă o afle regele nu pot s-o facă

75

cunoscută lui nici înţelepţii, niciprezicătorii, nici ghicitorii, nicivrăjitorii, nici cititorii înstele...” Dan. 2, 27)

Încercăm să cunoaştem mai bineacest domeniu atât de alunecos alghicirii viitorului, domeniu prin care“prezicătorii” şi “ghicitorii” îiîndepărtează pe oameni de luminaBisericii. Înainte de toate vom aminticâteva dintre premoniţiile cele maicunoscute, considerate clasice decătre experţii în parapsihologie:

– asasinarea Preşedintelui Lincolnîn aprilie 1865: cu câteva zileînainte de a muri, Abraham Lincoln amărturisit prietenilor pe care i-ainvitat la cină că a visat o gardămilitară dând onorul în faţa unuicatafalc deschis, aflat în salonul deest al Casei Albe. La mai puţin de olună preşedintele a fost împuşcat, şitrupul său neînsufleţit a fost aşezatchiar în Salonul de Est. Crima fusese“prevăzută” şi de celebrul subiectDaniel Dunglas Home, care a ghicit cuajutorul magicului glob de cristaltristul sfârşit al preşedintelui;

76

– în anul 1874 un “clarvăzător” i-aprezis lui Maurice Berteaux, un tânărfuncţionar de bancă, faptul că vaajunge bogat şi celebru, dar că vamuri ca general de armată ucis de omaşină zburătoare (premoniţia fusesefăcută cu 29 de ani înainteaefectuării primului zbor cu avionul).Berteaux a ajuns în cele din urmăgeneral şi a murit când un avion s-aprăbuşit accidental asupra sa;

– în testamentul lui GrigoriRasputin, care fusese ucis din ordinularistocraţiei ruse la sfârşitul luniidecembrie a anului 1916, acesta scriacă are o presimţire că va fi ucisînainte de începutul anului 1917. Elîi scria ţarului că dacă va fi ucis deţărani, atunci ţarul va mai domni înlinişte vreme îndelungată; dar dacă vafi ucis de aristocraţi atunci toaterudele ţarului mai aveau de trăit celmult doi ani. Membrii familiei ţaristeşi-au pierdut viaţa în surghiun înanul 1918;

– un reprezentant al unei societăţide transporturi navale, B. Morris, avisat în timpul unei călătorii cu va-

77

porul că va fi rănit de o schijă dinlovitura de tun trasă cu ocaziaajungerii vasului la destinaţie.Speriat de vis, el i-a ordonatcăpitanului vasului să amâne comandaloviturii de tun până ce el s-ar firetras într-un loc sigur. Până să seascundă, o muscă s-a aşezat pe nasulcăpitanului şi acesta a încercat să oalunge. Dar mişcarea mâinii sale afost confundată cu comanda tragerii cutunul. Morris a fost lovit atât degrav de o schijă încât peste câtevazile a decedat;

– încă din anul 1956 o revistăamericană a publicat premoniţiamediumului Jeane Dixon care a afirmatcă alegerile pentru preşedinţie vor ficâştigate de un democrat care va fiasasinat în cursul mandatului. În anul1963, cu câteva săptămâni înainteacrimei din Dallas, Jean Dixon aîncercat să îl oprească pepreşedintele Kennedy să plece în sud.Dar deşi fusese atenţionat că va fiucis (chiar şi de alţi mediumi),acesta a ignorat “premoniţiile” şi afost împuşcat (cf. [46;137]);

78

Iată câteva întâmplări care sporescdorinţa de a cunoaşte viitorul,întâmplări al căror impact a fostfoarte mare. Mai poate nega cinevafaptul că lui Kennedy i-a fostprevăzută moartea? Mai poate vreun omcu mintea întreagă să facă abstracţiede astfel de incursiuni în timp? Şi,dacă aceste premoniţii sunt adevărate,în numele cărui alt “adevăr” trebuiesă le ignorăm? Înainte de a răspundeacestei întrebări vom face câtevaprecizări.

Oamenii se află într-o relaţiefoarte agresivă cu timpul şi cu viaţaînsăşi. Aceasta datorită concepţiei căviaţa poate aduce întâmplări nedorite,poate aduce diferite ghinioane. Omulcare nu mai înţelege timpul ca uninterval în care Dumnezeu îl creştedin punct de vedere duhovnicesc nu vaşovăi să cerceteze ce surprize îlaşteaptă. Dacă viaţa nu mai esteînţeleasă ca dar dumnezeiesc, atuncispiritul de conservare îşi spunecuvântul. Dorinţa omului de a cunoaşteviitorul devine justificată. Dar posi-bilitatea cunoaşterii viitorului

79

implică automat alterarea caracteruluipedagogic al încercărilor pe careDumnezeu le trimite folosindu-se detimp.

Unul dintre motivele pentru careoamenii caută să cunoască viitoruleste tocmai o greşită înţelegere anecazurilor: câtă vreme necazurilesunt întâmplătoare, câtă vreme nu aunici un rost şi singurul lor efecteste întristarea, atunci lupta pentrua scăpa de necazuri este justificată.

Sfânta Scriptură ne învaţă cănecazurile prin care trecem nu suntîntâmplătoare, că rostul acestorîncercări trimise de Dumnezeu este decurăţare a sufletului omenesc plin depatimi, de conştientizare a neputinţeifirii şi a nevoii de ocrotiredumnezeiască sau, în anumite cazuri,de pedepsire a unor păcate.

Viaţa seamănă într-un fel cu unexamen permanent. Dacă ştim dinaintece subiect vom avea de prezentat, atu-nci l-am învăţa numai pe acela şicunoştinţele noastre ar fi foartereduse. Dumnezeu vrea ca, la examenulvieţii, toţi să obţinem note mari. De

80

aceea El nu ne îngăduie să pătrundemîn tainele viitorului.

Biserica a condamnat nu numaiastrologia, ci toate formele deghicire a viitorului. Nimeni în afarăde Dumnezeu nu poate şti viitorul.Atunci cum se face că în atâtea cazuripremoniţiile s-au adeverit? Cum despreasasinarea lui Kennedy, de exemplu, aumai ştiut şi alţii în afară deDumnezeu?

Răspunsul pe care îl dă Bisericaeste simplu: toate “profeţiile” făcuteprin mediumi, toate cazurile în careviitorul a coincis cu ceea ce seghicise mai înainte prin diferitemetode, nu sunt altceva decât iscusitelucrări ale amăgitorului. Esteadevărat că Biserica poate să pară, şide această dată, supusă unor concepţiiretrograde. Dar, ca în cazul fiecăreirătăciri de natură spirituală, trebuierepetat că a alege calea mântuirii nuînseamnă doar a accepta că Hristoseste Fiul lui Dumnezeu venit în lumepentru mântuirea oamenilor; înseamnă aaccepta şi că drumul spre Împărăţiepresupune purtarea crucii, nu te afli

81

pe acest drum dacă nu crezi căînvăţăturile Bisericii sunt adevărate.

Răspunsul pe care îl dă Biserica înproblema prevederii viitorului nu esteun răspuns pripit, ci este un răspunscu rădăcini adânc înfipte în SfântaTradiţie. Întreaga Tradiţie afirmă că,deşi diavolul nu cunoaşte viitorul,poate să insufle oamenilor anumite“profeţii”, dintre care unele seîmplinesc. La prima vedere aceastăafirmaţie ar avea aceeaşi valoare caaceasta: “deşi paharul era gol, ambăut până m-am săturat” . Logica paresă excludă că ambele afirmaţii pot fisimultan valabile.

Iată însă trei din categoriile încare diavolul poate “cunoaşte”viitorul şi îl poate şopti slugilorsale:

– cazul I (diavolul detectiv): dacăpersoana A vrea să treacă peneaşteptate pe la persoana B şi atuncipersoana B are o “descoperire” cum căva fi vizitată de persoana A, nuînseamnă că i s-a descoperit viitorul;diavolul ştia că persoana A seîndreaptă spre persoana B şi numai un

82

accident neprevăzut i-ar fi putut nega“profeţia”; în multe cazuripremonitive se ignoră faptul că ele nuconţin elemente care să nu poată fideduse logic de o a treia “persoană”aflată în momentul optim la loculpotrivit (un asemenea caz îl întâlnimdescris în viaţa sfântului Antonie celMare);

– cazul II (diavolul psiholog):cunoscând bine relaţia cauză-efect,diavolul - bun cunoscător alsufletului omenesc - poate deduceefectele atunci când ştie bine “dateleproblemei”; ştiind desuperficialitatea unei relaţii defamilie, el poate deduce destrămareaei, ştiind de tensiunile existenteîntre două state, el poate deduceînceputul unui război, ...

– cazul III (diavolul păpuşar):diavolul plănuieşte ca în timp sădetermine anumite fapte, şi sefoloseşte de oameni precum păpuşarulde figurinele sale; este cazul cel maispectaculos, cel mai interesant, celmai “nevinovat”, cel mai greu deprevăzut din punct de vedere omenesc.

83

Şi de aceea cel mai smintitor pentrucei care refuză să accepte punctul devedere al Bisericii. Precizăm că înţe-legem dificultatea acceptăriiexplicaţiei cum că nu ar fi vorba denici o premoniţie, ci doar de odureroasă înscenare a ghiciriiviitorului, dirijată de Marele Păpuşaral Împărăţiei întunericului. Dar a nuaccepta această explicaţie înseamnă aaccepta ori faptul că Dumnezeu lu-crează prin mediumi, ori faptul cădiavolul cunoaşte viitorul. Acestedouă variante fiind excluse pentru celcare crede în învăţăturile Bisericii,singura alternativă posibilă rămânecea cu “diavolul păpuşar”.

(Să încercăm astfel să lămurim ces-a întâmplat cu Kennedy. Nu este greude înţeles că dacă diavolul ştia opţi-unile electorale ale poporului nu i-afost greu să “prevadă” cine va urma lapreşedinţie. Nu este greu de înţelescă dacă vrăjmaşul “programase”uciderea preşedintelui putea să anunţeaceasta prin diferiţi mediumi cu multtimp înainte - cel mai uşor lucrufiindu-i găsirea unui asasin.

84

Greu de înţeles este de ceAtotputernicul Dumnezeu nu azădărnicit planurile vrăjmaşului şi nua oprit planul ucigaş. Există douăelemente care ne scapă: viaţa persona-lă a preşedintelui şi modul în carefaptele sale influenţau comunitatea pecare o conducea. Nu ne este nouă ajudeca dacă viaţa personală sauinfluenţa asupra comunităţii a fostmotivul pentru care Dumnezeu aîngăduit să fie ucis. Poate că ambelemotive erau valabile simultan. Ceea ceştim sigur este că preşedintele nu erapredestinat să moară. Dacă s-ar firetras din politică ori dacă şi-ar fipus ordine în viaţa particulară ar maifi putut trăi vreme îndelungată. Şi sămai ţinem cont de faptul că fiecarecomunitate are conducătorii pe care îimerită; poate că nici comunitatea nuera pe măsura unui astfel deconducător.

Dacă ştim că preşedintele nu erapredestinat să moară, nu înseamnă căputem face şi comentarii exacte asupraasasinării lui. Orice raţionamentasemănător celui expus mai sus conţine

85

o doză de subiectivism şi riscă să fiefals. Raţionamentul acesta a fostprezentat doar ca un model deînţelegere a lucrării MareluiPăpuşar).

Să ne oprim puţin asupra număruluimare de eşecuri în premoniţie, asupranumărului mare de “profeţii” care nus-au împlinit. Pe cât de multă reclamăse face “premoniţiilor” care seadeveresc, pe atât de uşor se trece deobicei peste premoniţiile care nu seadeveresc (fiind invocate o sumedeniede explicaţii puerile).

În cazul lui Jeane Dixon (care aprezis “cu succes” nu numai moarteapreşedintelui Kennedy, ci şi a altorpersonalităţi - ca Franklin Roosvelt,Martin Luther King, MarilynMonroe, ...) aflăm un exemplu clasicde profeţie neîmplinită: ea a afirmatcă, în anul 1958, China va declanşa unrăzboi mondial – lucru care nu s-aîntâmplat.

Un alt exemplu de “profeţie”mincinoasă îl întâlnim în cazul luiNostradamus. Acesta a prezis la unmoment dat că trupele regale vor

86

incendia localitatea Pouzin de peRhon. Deoarece aşa ceva nu s-aîntâmplat, pentru ca “profeţia” să nufie vădită ca mincinoasă fiul luiNostradamus a incendiat el însuşiorăşelul, dar a primit pentru aceastapedeapsa cu moartea (conform [47;18]).

Să ne oprim puţin asuprafaimoaselor Centurii ale lui Nostradamus.Este bine să se ştie că textul loreste foarte diferit faţă de ceea ceapare în traducerile făcute din anul1600 până în zilele noastre. Periodic,pentru a fi cât mai aproape derealitatea istorică, în numele unornoi chei de descifrare care permitlămurirea catrenelor, traducerile setot “îmbunătăţesc” (fapt trecut preauşor cu vederea de către cei însetaţide senzaţional). Totuşi nu se poatecontesta faptul că, dincolo de toatedeformările ulterioare, Centuriile conţinşi “profeţii” care s-au împlinit. Darprocentul lor este mic şi arată tocmaică vizionarul nu era inspirat de duhuladevărului, ci de duhul minciunii.

În cartea Nostradamus -1999, StefanPaulus trage alarma asupra pericolului

87

pe care l-a descifrat în Centurii: “Toatepersoanele individuale, da, şi toateţările, ar trebui să se pregăteascăpentru posibilitatea ca Nostradamus săfi prevăzut corect un impact meteoricîn 1999. Avem pur şi simplu prea multede pierdut pentru a presupune că s-aînşelat” [45;289]. Anul 1999 a trecutînsă fără să se întâmple nimic şiStefan Paulus s-a făcut de ruşine. Darimediat alţi exegeţi ai Centuriilor augăsit alte şi alte variante deinterpretare, totul fiind cosmetizatastfel încât vina să nu cadă asupraautorului, ci asupra comentatorilorcare nu l-au “înţeles” pe Nostradamus.

În cartea lui Stefan Paulus găsim oanaliză a ratei de eşec apreviziunilor din Centurii. Numărândcatrenele care aveau precizată datafixă a faptelor “profeţite”, el aconstatat că “rata finală de preciziea catrenelor datate de Nostradamuseste de unu şi jumătate la şapte,puţin peste 21%” [45; 288]. Încercândsă crească acest procent, motivând căunele date pot fi decriptate greşit,Stefan Paulus a afirmat că rata de

88

precizie poate creşte până aproape de38%. Adică marele “profet” Nostradamusa greşit în mai mult de 60% dintreprezicerile care au putut fiverificate în timp, cele cu datăneprecizată fiind mult mai uşor deprelucrat astfel încât autorul lor săpară “înzestrat” cu harisma înainte-vederii.

În cazul marii majorităţi aghicitorilor rata eşecurilor este şimai mare. În mod curent se considerăcă o rată de 20-25% a premoniţiilorcare se adeveresc este foarte bună,iar cea de 50% este excepţională.Această apreciere este foartesuspectă: cei care au prevăzut prinharul lui Dumnezeu ceea ce se vaîntâmpla nu au dat greş. Dumnezeu carele-a dat darul înainte-vederii nuputea să greşească. Iar cei ale căror“profeţii” nu se adeveresc sunt inspi-raţi de diavol (şi în acest caz, ca înmulte altele, new-age-iştii considerăcă dacă găsesc în Sfânta Scripturăargumente care să “dărâme” punctul devedere creştin, biruinţa lor estetotală. Ei invocă o “minciună” a

89

Proorocului Iona, care a profeţitdistrugerea oraşului Ninive, dar înurma pocăinţei ninivitenilor oraşul nua fost distrus; se pierde din vederetocmai faptul că rostul prooroculuiIona era tocmai de a-i întoarce pe ceicăzuţi la pocăinţă, şi nu de a-ipreveni asupra pedepsei dumnezeieşti.Ca în celelalte cazuri, un elementeste desprins din context pentru ajustifica rătăcirea; puţini sunt însăcei care au curiozitatea de a selămuri în privinţa valabilităţiiargumentelor invocate de eretici).

Unul dintre şiretlicurile prin care“ghicitorii” ascund propriile eşecurieste următorul: ei nu afirmă căfaptele pe care le “văd” se vorîntâmpla cu siguranţă, nu susţin pre-destinarea absolută. Ei fac afirmaţiide genul: “dacă vei fi tare, vei reuşisă eviţi eşecul pe care îl «văd»”, sau“dacă te vei ţine pe aceeaşi linie,vei avea parte de succesul care mi se«arată»”. Rare sunt cazurile în careun ghicitor spune cuiva că ceva se vaîntâmpla cu siguranţă (aceasta li se

90

întâmplă numai oamenilor care suntprinşi strâns în laţurile diavolului).

Acelaşi risc de eroare şi-l asumăşi astrologii. Ei spun: “planeteleindică o mare bucurie profesională -sau un eşec familial. De tine depindecum vei şti să treci prin încercareacare îţi stă în cale...” Astfel, dacănu se întâmplă nimic, omul rămâne cusentimentul că a ratat un mare binesau că, dimpotrivă, a reuşit să eviterăul care se vedea la orizont.

Nu putem vorbi despre rata mare aeşecurilor în ghicitul viitorului fărăsă amintim de numărul mare de şarla-tani care, fără a practica vreo formăspecială de magie, simulează că ar fimari iniţiaţi.

Astfel de escroci nu caută“inspiraţie” de la demonul ghicitului,ci de la demonul lăcomiei. Dar şi înaceste cazuri ghicitorul-şarlatan,fără să fie conştient, este inspiratde demonul ghicitului în aşa fel încâtsfaturile pe care le dă să fie cât mainocive pentru cei care apelează laserviciile sale.

91

Existenţa unor ghicitori-şarlatani(spre deosebire de cei“profesionişti”, care sunt vase alediavolului) are un efect dublu: pe deo parte, la unii oameni trezeştereţineri faţă de consultareaviitorului, dar la alţii sporeştedorinţa unei asemenea incursiuni -caracterul de neseriozitate alpracticii făcând-o să pară un fel dejoacă. S-a constatat că mare partedintre cei care s-au dus la ghicitorimai mult din spirit de aventură auavut de suferit exact aceleaşi urmăriîn plan duhovnicesc cu cei care ştiaucă intră de bunăvoie în jocul magic.

Una dintre greşelile cele maifrecvente este punerea erorilorghicitului în seama nepriceperiighicitorilor. Pentru mulţi oameni oconsecinţă firească a constatării fap-tului că au fost păcăliţi de cătreghicitorii-şarlatani este tendinţa dea îi consulta pe alţii mai iscusiţi.De fapt, pentru ghicitori este cât sepoate de normal să greşească în pre-viziuni atâta vreme cât numai Dumnezeuştie ce se va întâmpla.

92

Privitor la observaţia pertinentăpe care o fac unii dintre cei caremerg la diferiţi ghicitori, cum că totceea ce li s-a prezis, bine sau rău,li s-a şi întâmplat, din perspectivăcreştină acesta este un mare semnal dealarmă. Dacă diavolul a fost capabilsă “prevadă” viitorul unei persoaneînsemnă că persoana respectivă ducea oviaţă plină de patimi, că sufletul eise afla în mrejele celui care ştia cesurprize îi va mai face. Este foartegreu ca cineva să recunoască tocmaiacest aspect: că ghicitorii i-au spusviitorul pentru că viitorul era, înaspectele esenţiale, dirijat dediavol.

Diavolul nu poate şti ceea ce vorface oamenii care trăiesc aproape deBiserică, care se spovedesc cuadevărată pocăinţă şi se împărtăşesccu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge alDomnului nostru Iisus Hristos. El ştienumai răul pe care are de gând să îlabată asupra lor, şi poate doar bănui- prin raţionament logic - câte cevadin binele pe care îl vor faceaceştia.

93

Despre împlinirea celor profeţitede ghicitori, Sfântul Ioan Gură de Aurspunea: “Cum se face, aş putea fi în-trebat, că se împlinesc multe din celespuse de aceşti oameni?

Pentru că tu te-ai lipsit deajutorul lui Dumnezeu, pentru că tute-ai lepădat de El, pentru că tu te-ai aşezat în afara purtării Lui degrijă, pentru aceea diavolul îţi în-toar-ce treburile tale şi le mută dupăcum vrea el” [32;855].

Pe cât este de greu să recunoascăcineva că faptul că i se întâmplă celece i-au fost “profeţite” este semn căse află sub puterea diavolului, peatât de uşor este ca printr-o viaţăcreştinească această legătură să serupă pentru totdeauna. Sau, chiar dacălupta va fi de durată, cununa luptă-torului va fi pe măsură.

Unul dintre mijloacele prin carediavolul câştigă cel mai uşor adepţieste implicarea slujitorilor Bisericiiîn practicile de ghicire a viitorului.Cea mai cunoscută metodă este cea a“deschiderii cărţii” - a SfinteiEvanghelii sau a Psaltirii. Există

94

preoţi care “deschid cartea” şi înfuncţie de pagina la care s-a deschisîntâmplător “prevăd” ce li se vaîntâmpla oamenilor (privitor laprocese, examene, căsătorii şi alteleasemenea). Oamenii simpli, avândîncredere nemărginită în preoţi, nuîşi dau seama că astfel de preoţi suntvrăjitori. Osânda unor astfel depreoţi - după cum arată Pravilelebisericeşti - este foarte aspră.

Stă în responsabilitateaarhiereilor de care aparţin să îicaterisească sau, dacă se pocăiesc, săle rânduiască un anumit canon. Dar,câtă vreme un preot se îndeletniceştecu ghicitul (chiar şi cu “nevinovata”deschidere a Evangheliei pentru a aflaviitorul oamenilor), nu are puterea săsăvârşească Sfintele Taine.

Aşa cum oamenii se lasă înşelaţi depreoţi-vrăjitori, aşa se lasă înşelaţişi de ghicitorii care susţin că suntbuni creştini (şi au casele pline deicoane, de cruci, ...) Dar păcatulcelor care merg la ghicitori este lafel de mare, indiferent dacă

95

ghicitorii pretind sau nu că suntcreştini.

“Prin lume merg şi umblă mulţi fiiai diavolului şi-i înşală pe creştini,ca să le ia banii, şi la dau talismanesă facă copii, să-şi primeascăsănătatea şi să-şi vadă soarta, ceanume va urma în viaţa lor. Toateacestea sunt meşteşuguri satanice,fiindcă se întâmplă ca nu o datădiavolul să facă minuni şi oamenii săîl creadă, să facă păcate şi să fieosândiţi la iad odată cu el. Dar noiavem o poruncă care spune săanatemizăm pe oricine adaugă sau nucrede în ceva mic din cele pe care le-au legiuit Părinţii Bisericii noastre.Acestea sunt, aşadar, în afara căiiPărinţilor, de aceea cei care le facsunt anatematizaţi. Mai spune legeanoastră bisericească că aceia careurmează aceste lucruri vrăjitoreştidouăzeci de ani să nu seîmpărtăşească.

De aceea voi, cei ce folosiţiaceste ghicitori, jurăminte,descântece şi altele asemănătoare, săştiţi că foc băgaţi în casele voastre

96

şi veţi arde de vii şi aici şi înviaţa cealaltă şi veţi moşteni osândaveşnică împreună cu învăţătorul vostrudiavolul şi tovarăşii lui” [62;81].Aceste cuvinte, rostite de cătreSfântul Cosma Etolianul cu mai mult desecole în urmă, sunt cât se poate deactuale astăzi.

Una dintre trăsăturile specificevremurilor de haos spiritual în carene aflăm este reapariţiasuperstiţiilor. Omul simte nevoia săpătrundă puţin în tainele viitoruluişi, dacă ştie că este păcat să se ducăla ghicitoare, se mulţumeşte să sefolosească de semnele pe care le poateobserva el însuşi. Cea mai cunoscutămetodă este cea prin care ştii de ce“se bate ochiul” - ori de bine ori derău. Oricât ar părea de nevinovate,oricât de repede s-ar adeveri, acestesuperstiţii fac parte din aceeaşipaletă amăgitoare a diavolului. Şi cucât mai iscusite sunt curselediavolului, cu atât mai iscusiţitrebuie să se arate oamenii care nuvor să cadă în ele.

97

Iar celor care insistă totuşi săîşi afle viitorul, sfântul Cosma lerecomandă următoarea “tehnică”eficientă: “Şi dacă vrei să-ţi vezisoarta sau norocul, scoală-te mâinedimineaţă şi du-te la biserică şiuită-te la mormintele celor morţi şila ce sunt ei acum. Gândeşte-te şispune: “N-au fost şi ei oameni ca mineşi au murit?” Aşa voi muri şi eumâine, deci să nu îndrăznesc să fac şieu aceste lucruri diavoleşti, căci osă pier...” [62;96].

Mai devreme sau mai târziu, vommuri cu toţi. Acesta nu este un secretpentru nimeni. “Tehnica” sfântuluiCosma nu este originală: e recomandatăde mulţi alţi sfinţi ai Bisericii cafiind de mare folos celor care preţu-iesc mai mult viaţa pământească decâtveşnicia.

Să cugete la moarte cei care nu setem de osânda dumnezeiască şi vor săalerge la ghicitori şi la vrăjitori.Şi să priceapă că viaţa pământească,de care ei sunt preocupaţi atât demult, se va sfârşi. Şi că, dacă aucăutat să afle ce li se va întâmpla

98

peste câţiva ani, ceea ce îi aşteaptădupă moarte le rămâne ascuns.

Ar fi bine ca, în loc să îşi piardăvremea alergând la ghicitori, astfelde oameni să caute calea mântuirii. Dedouă mii de ani au existat mii şipoate chiar sute de mii de oameni careîncă din timpul vieţii au regretatamarnic că au alergat la ghicitori şivrăjitoare (după moarte au regretatoricum toţi ceilalţi, care au muritnepocăiţi). Dar nu a existat nimenicare să regrete că L-a descoperit peDumnezeu, şi că a descoperit caleamântuirii.

99

I.2. Despre astrologie - sau“descifrarea tainelor cereşti”

“Fără contactul cu fiinţele spirituale, nu arexista nici o dezvăluire astrologică” [10;49].

- mărturia unui fost astrolog -

Una dintre ideile fundamentale alecunoaşterii neopăgâne este că omul nutrebuie să mai ţină cont de vreoautoritate supremă, că trebuie săscape de povara unui Dumnezeu caresupraveghează lumea şi să îşi iadestinul în propriile mâini.

Cuvântul libertate este strigatastăzi cu putere de către diferitecategorii de oameni şi cu diferitescopuri, cel mai adesea exprimândlibertatea omului de a călca înpicioare tradiţiile de orice fel şi dea urca pe soclu statuia unui impunătoridol: libertatea de a fugi deDumnezeu.

Autorii eretici fac o substituţieinteresantă: în locul Dumnezeului careocroteşte creaţia, ei aşează o legecare guvernează lumea: legea

100

ciclicităţii timpului. New-Age, NouaEră, apare tocmai datorită acesteiciclicităţi: intrăm, vrem sau nu, înEra Vărsătorului.

Supunerii faţă de Dumnezeu i sepreferă “supunerea” faţă de influenţastelelor. Pretinsa libertate new-age-istă nu este altceva decât o robiefaţă de capriciile astrelor.

Dacă nimeni nu poate contesta oschimbare care apare pe boltacerească, dacă nimeni nu are cum sănege o modificare observabilăastronomic, în schimb orice conexiuneastrologică poate fi pusă la îndoială.

Pentru cei care cred în astrologie,în zodiac şi în alte rătăciriasemănătoare, perspectiva ortodoxăasupra acestor probleme nu poate filuată în considerare; sunt prea multe“dovezi” care contrazic viziuneaBisericii.

Pentru cei care sunt fiicredincioşi ai Bisericii, nimic nueste mai important decât învăţăturamântuitoare propovăduită de Hristos,Fiul lui Dumnezeu, şi nimic nu este

101

mai periculos decât lepădarea deaceastă învăţătură.

Oamenii trebuie să îşi punăurmătoarea întrebare: intrăm sau nuintrăm într-o Nouă Eră? Dacă intrăm,atunci concepţiile creştine trebuieajustate astfel încât să nu con-trazică realitatea. Dacă nu intrăm,atunci trebuie să ne ferim cu toateputerile de înşelarea care pe zi cetrece câştigă tot mai mult teren.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-aînvăţat că avem de trăit o singurăviaţă, în care suntem liberi să alegembinele sau răul şi că, după moarte, neaşteaptă raiul sau iadul. Dacă noivrem să credem că în viaţă sunteminfluenţaţi de tot felul deconfiguraţii planetare sau că ne vommai reîncarna de câteva ori, nimeni nune stă împotrivă. Dar prin aceasta neasumăm libertatea de a respingeînvăţătura lui Hristos.

Aproape oricine ştie astăzi sărăspundă la întrebarea: ce este astrologia?Majoritatea dicţionarelor prezintăastrologia ca fiind ştiinţa ce seocupă de studierea influenţelor

102

astrelor asupra vieţii omeneşti şiasupra destinului universului. Încădin cele mai vechi timpuri oamenii aucăutat să facă o legătură între ceeace vedeau pe cer şi ceea ce li seîntâmpla în viaţa de zi cu zi.Cercetările istorice atestă faptul căpracticarea astrologiei avea o largărăspândire la popoarele păgâne: înBabilon, în Egipt, în Grecia şi înImperiul Roman, în India, în Persia,în China şi Japonia. Aceastărăspândire pe un teritoriu atât deîntins justifică într-un fel amploarearevenirii practicilor astrologice învremurile noastre. Astrologia este unadin uşile prin care credinţele păgâneintră în forţă în societateacontemporană.

Există trei tipuri de astrologie:în primul (şi cel mai vechi) planetelesunt considerate zeităţi, în al doileaplanetele sunt considerate obiecte alecăror emanaţii impersonaleinfluenţează vieţile oamenilor, iar înal treilea – astrologia simbolică -planetele se află într-o corespondenţămagică cu oamenii, pe care îi

103

influenţează prin rezonanţă. Pentruastrologi, zodiacul este o “centură”imaginară a cerului care include 12constelaţii, 12 semne astrologicedespre care consideră că i-arinfluenţa pe oameni (Balanţă,Săgetător, Fecioară, ...).

Cea mai serioasă provocare iniţiatăde astrologi este cea privitoare laNew-Age. Se afirmă că după două mii deani în care lumea a stat sub semnulzodiacal al Peştilor şi sub peceteaînvăţăturii lui Hristos, intrăm într-oEră a Vărsătorului, într-o eră plinăde promisiuni ispititoare. Trecerea dela o eră la alta se calculează înfuncţie de Marele An zodiacal.Calcularea acestui an este însă varia-bilă. Într-una dintre cele maicunoscute metode de împărţire atimpului (cea adaptată şi de RudolfSteiner, întemeietorul sistemuluiantropozofic) Marele An avea 25000 deani obişnuiţi, iar o lună 2160 de ani.

În vremurile în care trăim se facetrecerea de la o lună zodiacală laalta. Anul precis al trecerii estedificil de precizat, deoarece

104

“specialiştii” nu au căzut de acordasupra acestor calcule. Levi Dowlingsusţinea că începutul Erei Noi are locîn 1910, Adolph Graf Keyserling şiAlain-Astrologul în 1962. De la CarlGustav Jung ne-au rămas două posibiledate ale Marii Treceri: anul 1997 şianul 2154.

Perioada aproximativă a dezvoltăriimitului New Age o constituie anii’60-’70. Pentru multă lume trecerea înNoua Eră a fost legată automat detrecerea în mileniul III. Cum era deaşteptat, această trecere a căpătatvalenţe spirituale.

Din punct de vedere astronomiccalculele astrologice sunt extrem dediscutabile, deoarece data echi-nocţiului de astăzi nu mai corespundecu data echinocţiului de acum 2000-2500 de ani (azi soarele nu mai răsarela 0° în constelaţia Berbecului, ci ela migrat până la 7° în constelaţiaPeştilor – cf. [61;126]).

În faţa unui asemenea impasastrologii au adoptat două atitudini:ori şi-au modificat calculele după un“zodiac migrator”, ori - cum au făcut

105

marea majoritate - nu au ţinut seamade faptul că realitatea astronomicăeste diferită de cea după carecalculează ei şi au preferat să îşipăstreze sistemul de calcul.

Pentru un observator exterioraceastă neconcordanţă ar trebui săstârnească suspiciune. Dacă acestecalcule ale astrologilor ar fi corectecel puţin din punct de vedere astro-nomic, aceasta ar fi un argument -chiar dacă insuficient - în favoareacaracterului ştiinţific alîndeletnicirilor lor. Dar faptul căastrologii încearcă să demonstrezevalabilitatea propriilor calcule (carele sfidează pe cele ştiinţifice) cuajutorul statisticilor eficienţei în“ghicire”, acest lucru ar trebui săvădească faptul că astrologia nu estedeloc o ştiinţă, ci doar o artă magică(totuşi, fiecare astrolog pretinde căsistemul său se potriveşte perfectrealităţii cosmice şi, sub un pretinscaracter ştiinţific, atrage oamenii încursa ocultismului).

Trebuie să recunoaştem că deschi-derea faţă de această falsă ştiinţă

106

este foarte mare. Astrologia aparemultora drept o formă civilizată deghicire a viitorului - care nu areaproape nimic în comun cu ţigăncilecare ghicesc la colţ de stradă - an dean numărul celor interesaţi de acestsubiect creşte.

Răspândirea acestei practici nu aavut loc la întâmplare. Teozofii, ceicare au încercat fără succes să îlimpună ca figură mesianică peKrishnamurti, sunt cei care au demaratreabilitarea astrologiei. Doiastrologi, West şi Toonder, cercetândgeneza astrologiei contemporane înAmerica, au ajuns la concluzia că“Doamnei Blavatsky şi MişcăriiTeozofice pe care a fondat-o ea ledatorează astrologia renaşterea...Teozofia, dintr-o singurălovitură, ... a inspirat o cercetarereînnoită şi serioasă a astrologiei,mai întâi în Anglia, apoi nu după multtimp în Germania, în Franţa şi înAmerica” [10;18]. John Ankenberg şiJohn Weldon considerau că cele treicanale de la care a avut loc aceastărenaştere sunt: Mişcarea Teozofică,

107

Sistemul Antropozofic al lui RudolfSteiner şi rosicrucianismul modern.

Campania de promovare a astrologieise duce cât se poate de elegant.Personalităţi precum prinţesa Diana,Joan Collins, Liza Minelli, Jane Fonda,Olivia Newton-John, sunt numai o micăparte dintre simpatizanţii acestei“arte”.

“Astrologia, asemenea oricărei altearte sau ştiinţe omeneşti, cum ar fifizica nucleară sau psihoterapia,poate fi folositoare când estepracticată în supunere faţă de Domnialui Isus Christos, dar estepericuloasă spiritual sau psihologicatunci când este practicată înspiritul lumii, al cărnii sau aldiavolului” [10;35], mărturisea un“creştin”.

Pentru mulţi oameni credinţa înHristos nu are nimic incompatibil cupracticarea astrologiei. Iată ceafirma mediumul Jean Dixon despre“ghicitul în stele”: “unii dinprietenii mei consideră aceasta ca opractică ciudată pentru o romano-cato-lică. Totuşi, după cum înţeleg eu,

108

biserica catolică şi multe alteorganizaţii religioase n-au condamnatniciodată studiul astrologiei... N-amexperimentat niciodată vreun conflictîntre credinţa mea şi îndrumarea pecare am primit-o din partea bisericiimele pe de-o parte şi cunoştinţa pecare o găsesc în stele pe de altăparte (...). Astrologia se potriveşteîn planul lui Dumnezeu pentru omenire,ajutându-ne să ne înţelegem atâttalentele, cât şi defectele” [10;34].

Din citatele de mai sus - primulvenit din mediul protestant, al doileadin cel catolic, se poate trageconcluzia că în Sfânta Scriptură -care este citită în ambele medii - nuse găsesc temeiuri pentru combatereaastrologiei. Dar diferenţierea întrecele două forme de astrologie - bună şirea - este asemenea diferenţierii celordouă forme de magie - albă şi neagră.De fapt, nu există decât un singur felde astrologie şi un singur fel demagie, ambele inspirate de aceeaşisursă întunecată.

Concepţia potrivit căreiaastrologia este o ştiinţă ca oricare

109

alta nu este greu de contestat. La oanaliză atentă observăm că singurulelement invocat de astrologi înapărarea acestei practici este numărulmare de preziceri împlinite. De fapt,acest număr nu este chiar atât de marepe cât pretind astrologii, ci esteaproximativ acelaşi cu cel al oricăreialte forme “clasice” de ghicit.

Dacă astrologia ar fi o ştiinţă,atunci oricine ar putea să o înveţedupă un manual bun. Însă, deşi existămulte manuale de astrologie, practicele nu sunt “eficiente”. Mariiastrologi recunosc că taineleastrologiei nu se pot dobândi decât înurma unei îndelungate pregătiri“spirituale”, excepţie făcând doar ceicare au o deosebită înzestrare nativăpentru aceasta.

Iniţierea în tainele astrologieieste asemănătoare iniţierii în oricarealtă formă de vrăjitorie. Esenţialăeste dobândirea unei receptivităţicare să permită descifrarea configura-ţiilor astrale. Unii astrologirecunosc că sunt ghidaţi de diferitespirite în “munca” lor, spirite fără

110

de care nu ar putea să descifrezeviitorul.

Toţi astrologii “de calitate” suntmediumi, chiar dacă nu toţiconştientizează că ideile care le vin înminte în chip spontan sunt inspirate deo altă entitate. Puţini dintre cei carepercep clar influenţele unor astfel deentităţi îşi dau seama că au de-a facecu diavolul; majoritatea sunt convinşică astfel de spirite sunt “benefice”(chiar “îngeri de lumină”), şi sedeschid fără reţinere influenţelor“superioare.”

Un fost astrolog făcea următoareaobservaţie: “Dacă privim sincer laastrologie, începem să vedem căadepţii acestui sistem - fără să oştie - bat la uşa prin care se stabi-leşte comunicarea cu fiinţe spiritualecunoscătoare, totuşi înşelătoare. Încele din urmă, acea uşă se deschide,şi această deschidere produce oschimbare înfricoşătoare în viaţaadeptului. El sau ea se maturizează îndexteritate într-un mod inimaginabil:ca un medium al spiritelor.” [10;49].

111

În cartea sa Un manual de ocultism,astrologul Sefarial constata că “artaastrologică este considerată a ficheia ştiinţelor oculte” [10;18].Aproape toţi vrăjitorii folosescdiferite forme de astrologie. Faimoasavrăjitoare Sybil Leek mărturisea:“Astrologia este ştiinţa mea, vrăji-toria este religia mea...” [10;18]. Eaobserva strânsa legătură dintreastrologie şi chiromanţie, numerologieşi celelalte ramificaţii alevrăjitoriei.

“Astrologia, prin urmare, a jucatun rol major în toate “ştiinţele”magice: alchimia, magia neagră, che-marea spiritelor, necromanţia şi chiarpractici magice mai simple, cum ar fifolosirea talismanelor” [10;20],observa Lawrence Jerome.

După ce ne-am oprit puţin asupralegăturii strânse dintre astrologie şivrăjitorie, să vedem încă o direcţiedin care se poate constata rătăcireaîn care se află astrologii: cercetareaconcepţiei lor despre persoana luiHristos (din moment ce peste 70%dintre ei cred în reîncarnare, este

112

firesc ca părerea lor să fiedeformată).

O declaraţie standard a concepţieiastrologilor o avem de la astrologulMarcus Allen: “Cristos a avut toatecele şapte planete antice... toateunindu-se în Peşti... astfel că El afost Peştele suprem, absolut... şiastfel El a inaugurat Era Peştilorcare acum se termină odată cu ivireazorilor Vărsătorului, care esteinaugurată de cea de-a doua venire avieţii lui Hristos în interiorulfiecăruia dintre noi... În EraVărsătorului, fiecare este Avatar(mare iluminat n.n.), fiecare este puspe aceeaşi lungime de undă cu eul luisuperior” [10;27].

Vedem afirmată aici o răstălmăcirenew-age-istă (una între multe altele)a celei de-a doua veniri a luiHristos, potrivit căreia El nu va venicu slavă, cum arată Sfânta Scriptură,ci noi înşine vom deveni Hristoşi princonştientizarea “dumnezeirii” noastre.

Este cel puţin suspect faptul că,în afara celor trei Magi de laRăsărit, timp de două mii de ani

113

astrologii au uitat să spună oamenilorcă se află în Era Peştilor, în carepotrivit calculelor lor mântuireatrebuia căutată la picioarele luiHristos. Dacă ar fi fost sinceri înrătăcirea lor - şi nu ar fi fostinspiraţi de diavol, ar fi trebuit caîn acest interval să îndemne lumeaspre Hristos (deşi acest lucru nu arfi folosit Bisericii - căcirecunoaşterea adevărului de către eis-ar fi asemănat cu cea a femeii cuduh pitonicesc pomenită în SfântaScriptură).

Marea majoritate a astrologilorsusţin că Biblia este plină dereferinţe astrologice, cea care li separe cea mai evidentă fiind despresteaua care i-a călăuzit pe cei treiMagi spre locul NaşteriiMântuitorului. Rostul acestei stele nuera însă de a arăta valoareaastrologiei ci, după cum aratăTradiţia creştină, era tocmai de a-iaduce pe păgâni - care se ocupau cupracticile magice - să se închineFiului lui Dumnezeu. Steaua Magilormarchează sfârşitul închinării păgâne

114

şi chemarea tuturor neamurilor lacredinţa în Dumnezeul cel în Treimelăudat. Cum spune atât de frumosCondacul Crăciunului: “Naşterea Ta,Hristoase, răsărit-a lumii luminacunoştinţei. Că printr-însa ceia ceslujeau stelelor de la stea s-auînvăţat să se închine Ţie, Soareluidreptăţii... .”

Să vedem ce spune Sfânta Scripturădespre cei care practică astrologia:“Privind la cer şi văzând soarele,luna, stelele şi toată oştireacerului, să nu te laşi amăgit ca să teînchini lor, nici să le slujeşti”(Deut. 4, 19). Iar “de se va afla latine, în vreuna din cetăţile tale pecare ţi le va da Domnul Dumnezeul tău,bărbat sau femeie care să fi făcut răuînaintea ochilor Domnului Dumnezeuluitău, călcând legământul Lui, şi se vaduce şi se va apuca să slujească altordumnezei şi se va închina acelora, sausoarelui, sau lunii, sau la toatăoştirea cerească, (...) să scoţi pebărbatul acela sau pe femeia aceeacare au făcut răul acesta la porţile

115

tale şi să-i ucizi cu pietre” (Deut.17, 3-5).

După cum se vede, Dumnezeu aporuncit foarte categoric poporuluiales să nu se închine la stele. Închi-narea aceasta era una dintre cele maivechi forme de astrologie. Oameniicare credeau că vieţile lor suntinfluenţate de stele nu şovăiau să lise închine. Chiar dacă în zilelenoastre au rămas puţini oameni carecinstesc stelele ca pe nişte zeităţi,totuşi numărul celor care “ghicesc înstele”, al celor care practicăastrologia, este foarte mare.

După cum arată Sfânta Scriptură,osânda lor este aceeaşi cu cea avrăjitorilor (de fapt, astrologia - caorice altă metodă de ghicire aviitorului - este tot o formă devrăjitorie, chiar dacă pare mainevinovată).

În Vechiul Testament se arată căpedeapsa care îi aştepta pe vrăjitoriera moartea. În zilele noastrevrăjitorii au nu numai dreptul să facăce vor, ci chiar să îşi facă publiceconvingerile, indiferent de modul în

116

care aceste convingeri influenţeazămediul social. Dar chiar dacă pentruvrăjitorii contemporani nu existăpedepse penale, pe cei care mornepocăiţi Dumnezeu îi va pedepsi cuosândă veşnică în chinurile iadului(statistic, numărul vrăjitorilor şiereticilor care se pocăiesc înainte dea muri este infim).

Practicarea astrologiei, ca aoricărei alte forme de vrăjitorie,atrage după sine pedeapsa lui Dumnezeupeste întreaga comunitate care aprobăastfel de practici. În CarteaProorocului Ieremia vedem cumînchinarea la stele aduce mânia luiDumnezeu peste aşezările idolatre, ve-dem cunoscuta prevestire a dărâmăriiIerusalimului: “Casele Ierusalimuluişi casele regilor lui Iuda vor finecurate ca Tofetul pentru că peacoperişul tuturor caselor se aducetămâie întregii oştiri cereşti şi sesăvârşesc turnări în cinsteadumnezeilor străini. (...) Iată voiaduce asupra cetăţii acesteia şiasupra celorlalte cetăţi toatenenorocirile pe care le-am rostit

117

împotriva ei, pentru că şi-aînvârtoşat inima şi nu ascultăcuvintele Mele” (Ier. 19, 13-15).

Precum a fost dărâmat Ierusalimul,aşa se vor dărâma şi cugetele celeviclene ale celor care se ocupă cuvrăjitoria. Iar mânia Domnului va figreu de îndurat. În Sfânta Scripturăgăsim relatarea curăţirii templuluiDomnului de toate cele ce slujeau laînchinarea idolească: “Regele aporuncit lui Hilchia, arhiereul,preoţilor de mâna a doua şi celor cestăteau de strajă la prag să scoatădin templul Domnului toate lucrurilefăcute pentru Baal, pentru Astarte şipentru toată oştirea cerului şi să leardă afară din Ierusalim” (IV Regi 23,4).

O astfel de curăţire ar trebui săaibă loc în sufletul fiecărui creştincare îşi dă seama că s-a aflat înînşelare. Aşa cum diavolul nu s-asfiit să spurce Templul Domnului, totaşa nu s-a sfiit să spurce şi unelecomunităţi creştine: uneori a reuşitsă îl înşele chiar pe păstor, iaracolo unde păstorul i-a stat

118

împotrivă, necuratul a încercat să îiatragă în rătăcire măcar pecredincioşi. Fără a ne lepăda de oasemenea înşelare, nu vom putea să fimai lui Hristos şi nu vom putea fitemple ale Duhului Sfânt.

Sfânta Tradiţie este plină de textecare combat “ghicitul în stele”. Înscrierea sa Despre idoli, Tertulian nota:“Între diferitele îndeletniciri aleoamenilor nu se poate să nu observămunele arte sau profesii care înlesnescînchinarea la idoli. De astrologi nicinu se face să mai vorbim, întrucâtînsă unul din ei a cutezat să se jus-tifice de faptul că continuă săpractice această profesie, am de gândsă spun câteva cuvinte în legătură cuaceasta. Nu voi spune că a aşeza numede dumnezei falşi în cer, a le atribuiun fel de atotputernicie şi a-i abatepe oameni de la înălţarea rugăciunilorcătre Dumnezeu, insuflându-le credinţacă destinul lor este invariabilpredeterminat de astre - nu voi spunecă toate acestea ar fi totuna cu ve-nerarea unor dumnezei falşi. Eu afirmînsă că astrologia, în acest caz, se

119

asemuieşte îngerilor căzuţi care s-auîndepărtat de la Dumnezeu pentru aînşela neamul omenesc... Dacă magiaeste pasibilă de pedeapsă, iarastrologia reprezintă o varietate aei, atunci împreună cu genul estecondamnabilă şi specia. Astfel, dintimpul apariţiei Evangheliei, totsoiul de sofişti (în sensul de“înţelepţi închipuiţi” - n.n.),astrologi, vrăjitori, magi şighicitori trebuie să fie obligatoriupedepsiţi” [50;54].

Îngrijorat de răspândirea largă apracticilor de acest gen, mareleteolog român Ioan Gh. Savin scria:“Sunt şi la noi mulţi, foarte mulţiadepţi ai unor astfel de practici: dela femeia din periferia de oraş sau dela sate, care-şi caută în cafea sauumblă cu datul în cărţi, şi până lasimandicoasele feţe care cred că autemeiuri ştiinţifice de a-şi cercetadestinul după prescripţiile ştiinţelorascunse! Dintre aceştia, mulţi se credşi se prenumără între fiii Bisericii.Şi încă dintre fiii cei buni. Cuaceeaşi pioşenie cu care-şi aprind

120

candela în faţa icoanei Mântuitoruluisau cu care îşi duc sărindarul lacutare biserică cu sfinţi făcători deminuni, îşi poartă paşii şi spreprezicătorul care le va citi din steleşi din liniile mâinii sau ale scrisu-lui viitorul. Un astfel de creştinismînsă e mai aproape de magie decât deHristos. Acest amestec între magie şireligie, între Dumnezeu şi Lucifer,între Simon Magul şi Hristos, întreputerea demonică şi bunătatea divinănu înseamnă decât cea mai completărenegare a creştinismului. E apostaziedirectă” [54;45].

În Dogmatica Sfântului IoanDamaschin găsim următoarele precizări:“elinii spun că prin răsăritul, apusulşi prin conjuncţia acestor stele, asoarelui şi a lunii, se conducdestinele noastre. Cu aceasta se ocupăastrologia. Dar noi susţinem că elesunt semne de ploaie, de secetă, defrig, de căldură, de umezeală, deuscăciune, de vânturi şi de alteleasemenea, dar nici într-un caz semneale faptelor noastre, căci noi am fostfăcuţi liberi de Creator şi suntem

121

stăpânii faptelor noastre. Dacă facemtoate din cauza mişcării stelelor,facem cu necesitate ceea ce facem: iarceea ce se face cu necesitate nu estenici virtute, nici viciu. Iar dacă nuam dobândit nici virtute, nici viciu,atunci nu suntem vrednici nici delaude, nici de pedepse. Dumnezeu va finedrept dacă dă unora bunătăţi, iaraltora necazuri. Apoi Dumnezeu nu arcârmui şi nici nu ar purta de grijă defăpturile Sale, dacă toate s-arconduce şi s-ar produce dinnecesitate. De prisos ar fi raţiuneanoastră, căci nu am fi stăpânii niciunei fapte şi în deşert am delibera.Dar negreşit raţiunea ni s-a dat înscopul deliberării; pentru aceea totce este raţional este şi liber”[18;58].

Vechile Pravile bisericeşti nu autrecut cu vederea arta “ghicitului înstele”, ci au arătat netemeiniciaconcepţiei potrivit căreia viaţaomului ar fi influenţată de planete:“Viaţa omului nu are nici un sorocpus, nici este vreunui om vremeascrisă mai înainte, sau socoteala

122

impusă ca atâţia ani să trăiască; cusfatul şi voia lui Dumnezeu, atunciomul moare; iară către cei care iubescpricirea (adică cearta n.n.), vomrăspunde şi vom zice că nu se află laDumnezeu să fie făcut vreun lucru fărăde cale..., şi iarăşi de ar fi fostmai înainte o hotărâre şi opredestinaţie a omului, atâţia ani sătrăiască, nimeni nu s-ar vindecavreodată de vreo boală; şi nici n-archema vreodată pe vreun doctor, pentrucă acea hotărâre ce a hotărât maiînainte Dumnezeu ar fi neschimbată,însă hotarul şi sorocul vieţii a totomul este porunca lui Dumnezeu, carenimenea nu poate să o priceapă”[53;516].

Sfântul Simeon al Tesaloniculuiscria (împotriva celor ce susţineau căcercetarea astrologică nu este cevarău): “a vorbi despre noroc, despreursitori, despre explicarea naşte-rilor, după zodii sau stele şi pentrucitirile de stele e lucru nebunesc şifără de Dumnezeu... însă bunătăţile şirăutăţile noastre se mişcă după anoastră singură voinţă” [53;516]. Nu

123

este greu de observat că SfântulSimeon se referea foarte precis tocmaila formele de astrologie practicateastăzi, şi nu la vechea închinare lastele. El contesta pretenţiaastrologilor de a fi în măsură săghicească viitorul folosindu-se demersul astrelor. Pentru că oameniisunt liberi să aleagă binele sau răul,şi nici o configuraţie planetară nupoate să stânjenească această alegere.

124

I. 3. Despre profeţiile Sfinţilorşi “profeţii” cutremurelor

Să nu se creadă că SfinţiiBisericii au vorbit despre ghicitulviitorului numai din dorinţa de a negaorice harismă prezentă la alţii. Ci auvorbit cunoscând îndeaproape problema.

Părinţii nu au negat posibilitateadescoperirii unor evenimente viitoareprin darul lui Dumnezeu. Părinţii cuviaţă sfântă au putut şi pot primi dela Dumnezeu descoperirea unor fapteînainte ca ele să aibă loc.

Nu multe sunt cazurile în careDumnezeu dăruieşte slujitorilor săi săcunoască viitorul, şi ele au loc numaiîn scopul de a ajuta mântuiriioamenilor sau de a anunţa pedeapsadumnezeiască.

Criteriile după care se recunoaşteo persoană care are harisma înainte-vederii sunt următoarele: persoanarespectivă aparţine Bisericii luiHristos, recunoaşte ca adevărate toateînvăţăturile bisericeşti, duce o viaţăde sfinţenie, nu “prevede” nimic din

125

ceea ce poate contrazice dogmele sauînvăţăturile Sfintei Tradiţii. Pare căDumnezeu ar fi egoist şi nu ar vrea săîi facă părtaşi şi pe alţii acesteiharisme. În realitate Dumnezeu nupoate încredinţa acest mare dar decâtcelor care ştiu să se folosească de elcu înţelepciune. Darul înainte-vederiiare rolul de a întări credinţaoamenilor şi de a-i călăuzi pe caleamântuirii; Dumnezeu nu avea de ce săîncredinţeze acest dar celor care staudeparte de Biserică. Pentru că darulînainte-vederii nu este bun în sine,ci este bun numai în măsura în careeste folosit pentru a ajuta mântuiriisufletelor.

Ne vom opri puţin asupra câtorvadintre profeţiile Sfântului Cosma,marele dascăl al Greciei. Spresfârşitul secolului al XVIII-lea,principala problemă a grecilor eraeliberarea de sub asuprirea turcească.Legat de această aşteptareînflăcărată, plină de nădejde, SfântulCosma a făcut câteva profeţii.

“«Când va veni lucrul dorit?»(eliberarea de sub turci - n.n.), l-au

126

întrebat pe sfânt în TsaraplanaEpirului. «Când se vor amestecaaceştia», a răspuns sfântul arătândspre cei doi copăcei”. [62;197]. Totdespre acest moment, aflându-se înEpir, el a profeţit: “Chinurile suntîncă multe. Aduceţi-vă amintecuvintele mele: Rugaţi-vă, lucraţi şirăbdaţi cu tărie. Până ce se vaînchide această rană a platanului,ţinutul vostru va fi în sclavie şinefericire”. [62;197]. Şi a maiprecizat: “Lucrul dorit va veni cânddouă pascalii vor cădea în acelaşiîmpreună” [62;197].

Copăceii s-au amestecat în acelaşian în care s-a închis rana platanului,în 1912, anul eliberării Epirului. Înacel an, praznicul Buneivestiri acăzut în aceeaşi zi cu prazniculÎnvierii: odată cu Epirul au fosteliberate şi alte regiuni ale Grecieicontinentale.

Profeţiile sfântului au fost legatede subiecte variate: “Din şcoli vorieşi lucruri pe care mintea voastră nuşi le poate închipui. Veţi vedea încâmp căruţe fără dobitoace alergând

127

mai repede decât iepurele. Va venivremea în care locul acesta va fiîncins cu un fir. Va veni vremea cândoamenii vor vorbi dintr-o parte înalta – de pildă, de la Constantinopolîn Rusia – ca şi cum ar fi în camereapropiate. Veţi vedea oameni zburândîn cer ca nişte păsări şi aruncând focîn lume. Câţi vor trăi atunci voralerga la morminte şi vor striga:Ieşiţi voi, cei morţi, să intrăm noi,cei vii!” [62;205].

Nu trebuie să credem că profeţiilede mai sus sunt făcute prin inspiraţiedumnezeiască doar prin faptul că s-auîmplinit. Chiar şi un om de ştiinţă alvremurilor respective ar fi pututspune că, mai devreme sau mai târziu,omul ar fi construit maşini şi avioanede război, că ar fi inventat telefonulsau telegraful, (ar fi fost de ajunssă vadă planurile aparatelor de zborfăcute de Leonardo da Vinci, şi şi-arfi dat seama că posibilitatea ca omulsă nu zboare cu ajutorul uneimaşinării perfecţionate ar fi fostextrem de mică). Iar pentru vicleanuldiavol era la fel de simplu să spună

128

aceleaşi lucruri (nu o dată diavoluls-a folosit de tehnică pentru a dacredibilitate “profeţiilor” sale; a sevedea cazul lui Maurice Berteax căruiaun “clarvăzător” i-a prezis - în anul1874, cu 29 de ani înaintea efectuăriiprimului zbor cu avionul - că va muriucis de o maşină zburătoare).

Sfântul Cosma nu a făcut profeţiilelegate de descoperirile ştiinţifice înurma cercetării ştiinţei. Le-a făcutpentru că aşa l-a insuflat Dumnezeu.Dacă s-ar fi folosit de ştiinţă, i-arfi fost cu neputinţă să ştie pestecâţi ani Epirul va scăpa de sub jugulturcesc.

Una dintre cele mai interesanteprofeţii ale Sfântului Cosma pare aavea legătură directă cu timpul încare trăim: “Va veni vremea când vorconduce lumea lucrurile necuvântătoareşi neînsufleţite” [62;199]. S-ar puteasă fie vorba tocmai de faptul că mulţioameni, creştini cu numele, suntsclavi ai televizorului, în faţacăruia îşi petrec ore îndelungate înfiecare zi; şi dacă pierd un episoddintr-o telenovelă cad în deznădejde.

129

S-ar putea ca în profeţia sfântului săfie vorba despre fanatismul celor careîşi petrec ore întregi în spaţiulvirtual, fiind sclavii internetului,şi în lumea reală nu sunt în stare săse poarte normal nici măcar câtevaminute. S-ar putea să fie vorba şi defaptul că jocurile pe calculator şidesenele animate pline de violenţămodelează universul copiilor,întinându-le curăţia sufletească3.3 Nu sunt vorbe fărăacoperire: părinţiiai căror copii staupână la epuizare înfaţa calculatoruluisau a deseneloranimate pot confirmaaceste afirmaţie;“Jocurile pecalculator pot fifolositoare pentrucopii, căci ledezvoltă capacităţileintelectuale…”; aşaspune reclama care lise face. Dar nu egreu de observat că,în cele mai multecazuri, devin droguricare distrug minţile

130

“Oare putem spune că internetul şitelevizorul conduc omenirea?”, s-arputea întreba cineva. Dacă ne gândimcă nici televizorul şi nici internetulnu sunt altceva decât lucruri făcutede mintea omenească, nu am avea de cesă ne speriem. Chiar dacă s-ar puteaca, peste o vreme, să fie creat unrobot care să poată conduce oamenii,totuşi e puţin probabil să se ajungăla o asemenea situaţie.

Profeţia sfântului legată de“lucrurile necuvântătoare care vorconduce lumea” ar putea fi legată detelevizor tocmai pentru că oamenii selasă modelaţi de exemplele pe care leoferă acesta: de la televizor oameniiînvaţă să vorbească, să se îmbrace, să“iubească”, să se relaxeze.Televizorul este un manipulator idealale cărui comenzi subtile suntexecutate de către oameni “în deplinălibertate”. Şi chiar dacă el transmitevorbele altora, el nu vorbeşte.

Profeţia ar putea fi legată deinternet şi pentru faptul că, încetulfragede ale copiilor.

131

cu încetul, viaţa umană este din ce înce mai legată de operaţiunile făcutepe calculator. Şi poate că, peste anişi ani, cine va domina internetul vadomina în mare măsură viaţa oamenilor,prin controlul hranei, al mijloacelorde transport, al energiei electrice.Totuşi, nu este locul să insistăm aiciasupra acestei profeţii. Ci vom trecela o altă profeţie a sfântului Cosma:

“Răul va veni de la cei citiţi[învăţaţi, intelectuali].” [62;200].Dacă aceasta ar fi fost singuraprofeţie a sfântului, atunciintelectualii (care s-ar fi simţitmustraţi în mod direct de aceastăprofeţie) ar fi putut afirma despresfânt că este un habotnic şi unextremist (mass-media încearcă să neconvingă de faptul că pentru creştiniastfel de cuvinte ar trebui să îşipiardă încetul cu încetul conotaţianegativă, fiind asemănătoareinjuriilor care au fost adresatemiilor de sfinţi mucenici de cătrecălăii lor).

Una dintre cele mai clare dovezicare arată câtă dreptate a avut

132

sfântul este necredinţaintelectualilor, sau mai bine zisreaua credinţă a acestora. Ce suntintelectualii? Sunt oameni care seevidenţiază prin nivelul lorintelectual. Nimic nu e rău în asta.Dar rău este că, în cele mai multecazuri, intelectualii sunt rupţi deBiserică, intelectualii au propriullor dumnezeu şi propria lor credinţă.Rău este că intelectualii nu vor săîşi folosească talanţii primiţi de laDumnezeu spre folosul lor duhovnicescşi spre ajutorul celorlalţi, ci îlfolosesc în scopuri contrare.

Specifică intelectualilor a fostatitudinea de a fragmenta învăţăturaBisericii şi de a lua din ea numai cele convine. Nu este greu sărecunoaştem originea acestei atitudiniîn trăsăturile de bază ale ereziilorprimelor veacuri. Fără să îşi deaseama, intelectualii repetă demersulraţionalist al marilor eretici(totuşi, uneori sunt conştienţi defaptul că îi urmează pe aceştia: CarlGustav Jung a semnat tratatul săuSermones ad Mortuos cu pseudonimul

133

Basilide, celebrul eretic gnostic –cf. [8;140]).

Pe astfel de intelectuali (al cărortipar îl recunoştea în “înţeleptul” şiîn acelaşi timp ereticul Tolstoi) îimustra Sfântul Ioan din Kronstdantcând spunea că “Fiul lui Dumnezeu avenit pe pământ ca prin învăţătura,minunile, pilda, pătimirile şi moarteaSa să reaşeze şi să mântuiască neamulomenesc, să-l lumineze, să-l cureţe,să-l înnoiască, să îl înfrumuseţeze cutoată virtutea şi să-l unească pe vecicu Sine; iar Lev Tolstoi, dimpreună cuscriitorii asemeni lui, cărora nu estenumăr, s-au arătat şi trăiesc pepământ spre a întuneca, strica prinlipsa lor de Dumnezeu, prin necredinţaşi anarhia lor, o mulţime de oameni,care le urmează, le citesc scrierilehulitoare” [33;35-36]. “Da, nu esteînţelepciune la Lev Tolstoi, cel carea înnebunit cu totul, ci este laBiserica pe care el o calcă înpicioare, este la apostoli şi laevanghelişti şi la toţi SfinţiiPărinţi şi Dascăli ai lumii.” [33;41].

134

Iar celor care se îndeletniceau cuînţelepciunea cea deşartă a acesteilumi, respingând adevărul, marelesfânt le spunea: “Încetaţi a mai beaapa cea moartă a romanelor şi atuturor cărţilor puturoaseiînţelepciuni lumeşti, care s-auînmulţit la nesfârşit. De nu veţiasculta, veţi rămâne în veac învăţaţiorbi, care nu cunosc calea şi înpăcatele voastre veţi muri şi veţimoşteni întunericul veşnic. Vă ajungecât aţi râs de adevărurile celeveşnice şi vii; cu dragoste vă chemămîn sânul Bisericii – deşteptaţi-vă dintrufia păcatului şi din hipnozapatimilor pe care noi v-o punem, cutoată dreptatea, pe seamă” [33;41].

Intelectualii au avut o atitudinedualistă în privinţa profeţiilorlegate de viitor. Mai precis, aucăutat să nege valoarea profeţiilorfăcute de sfinţii Bisericii şi săcerce-teze cu atenţie “profeţiile”făcute de “misticii” de alte credinţe(consider incorectă folosireatermenului mistic în afara teritoriuluiortodox; Dumnezeu nu poate fi văzut

135

decât de către cei cărora li Sedescoperă El Însuşi: faţă de creştiniiortodocşi, “misticii” altor religiisunt orbi care au halucinaţiivizuale).

Este adevărat că au existat şifalse profeţii puse pe seama sfinţilorBisericii, şi la fel de adevărat estecă neîmplinirea lor a generat confuzieîn minţile celor slabi în credinţă.Dar intelectualii nu au fost obiectiviîn căutarea lor, nu au încercat săafle care profeţii erau autentice şicare nu. Ei au vrut să cercetezeprofeţii de pe un teren religiosneutru. Aceasta este atitudinea impusăoricărui cercetător care aspiră lafaimă internaţională: imparţialitatea.Dacă tratezi lucrurile din perspectivăcreştină, se consideră că ţi-aipierdut obiectivitatea: filtrul tăucreştin a deformat realitatea.

Această obiectivitate a cercetăriinu a ţinut seama de un criteriu: călipsa perspectivei creştine poate fide o mie de ori mai periculoasă decâtimparţialitatea. Ce au făcutintelectualii (psihologi, sociologi,

136

istorici ai religiilor, etc.)? Auîncercat să sondeze adevărurilereligioase după propriile lorcriterii. Ei au selectat criteriile dejudecată a adevărului, de parcă acestlucru ar fi stat în puterea lor.

Există un adevăr al cercetătorilor,al specialiştilor. Dar el nu are nimicîn comun Adevărul absolut, cuDumnezeul cel Viu. Nu vom analiza pelarg atitudinea religioasă aintelectualilor. Ci vom observa călinia pe care au mers ei încunoaşterea religioasă a fost urmatăde către marea masă de oameni, care s-a lăsat călăuzită de către niştepăstori orbi.

Ne vom opri atenţia asupra unuisingur aspect: cercetările migăloasei-au făcut pe intelectuali să ajungăla concluzia că profeţii şi profeţi auexistat în toate marile religii alelumii. Imparţialitatea ştiinţifică le-a fost cea mai bună barieră pentru aajunge la adevăr. Respingând învăţă-tura creştină, ei au respins şi daruldiscernământului cu care Dumnezeu îibinecuvântează pe creştini.

137

Imparţialitatea, considerată piatră detemelie a cercetării lor, a fostprăpastia care i-a împiedicat sădeosebească între falsele şiadevăratele minuni, între falsele şiadevăratele profeţii.

Interesul manifestat deintelectuali faţă de minunile şiprofeţiile existente în alte spaţiireligioase a fost molipsitor: ceilalţis-au grăbit să afle cât mai multedespre acest subiect, cu o foame caretrăda nu numai dorinţă de cunoaştere,ci şi dorinţă de senzaţional(combinată nu de puţine ori cu dorinţade a acumula cât mai multe subiectepentru discuţii sterile; se observă oatitudine comună cu cea agospodinelor care “vânează”telenovele).

Vom atinge un punct extrem deimportant în problematica profeţiilorcontemporane: este vorba de temacutremurelor, o temă căreia i seacordă astăzi din ce în ce mai multăatenţie.

În Sfânta Scriptură există câtevareferiri la cutremure. La răstignirea

138

Mântuitorului “pământul s-a cutremuratşi pietrele s-au despicat” (Matei27;51). Când îngerul Domnului aprăvălit piatra de la mormântul încare fusese pus trupul Mântuitorului,“s-a făcut cutremur mare” (Matei28;2).

“La miezul nopţii, Pavel şi Sila,rugându-se, lăudau pe Dumnezeu încântări, iar cei ce erau în temniţă îiascultau. Şi deodată s-a făcutcutremur mare, încât s-au zguduittemeliile temniţei şi îndată s-audeschis toate uşile şi legăturiletuturor s-au dezlegat” (Fapte 16; 25-26).

Putem vedea în aceste trei exempleo dovadă a faptului că acest fenomen,inclus în categoria fenomenelornaturale şi considerat a nu avea decâtcauze ştiinţifice, poate avea şialtfel de cauze.

Creştinii ştiu că nimic nu seîntâmplă fără rost, că de fapt nuexistă întâmplare. Chiar dacă de multeori oamenii nu înţeleg pentru ce auloc anumite cutremure sau inundaţii,în toate se manifestă o rânduială

139

dumnezeiască. Şi tocmai pentru că estedumnezeiască şi nu omenească, oameniinu o pot cerceta cu aceeaşicuriozitate cu care cercetează lucrulmâinilor lor. Sau, chiar dacă ocercetează cu înfumurare, ajung laconcluzii greşite. Voia lui Dumnezeuse descoperă numai celor smeriţi,celor sporiţi în virtute, celor caremerg pe calea mântuirii. Ceilalţi con-fundă cugetul lor cu cugetul luiDumnezeu.

De ce există psihoza cutremurelor?Pentru că oamenii sunt conştienţi defaptul că preferă păcatul virtuţii, căaleg răul în locul binelui. Şi le esteteamă că pedeapsa lui Dumnezeu vacădea asupra lor, cu aceeaşi urgie cucare a căzut asupra celor din Sodomaşi Gomora.

Pe unii oameni nu îi intereseazănici referinţa scripturistică lacutremurul de la răstignireaMântuitorului (care a arătat căîntreaga creaţie a simţit ecoul morţiilui Hristos), şi nici referinţa lacutremurul care a avut loc atunci cândîngerul a prăvălit piatra de la

140

mormânt. Pe acei oameni nu îiinteresează că Hristos a Înviat, şi căfiecare dintre noi va învia, sprerăsplată sau spre osândă. Pe aceioameni îi interesează numai profeţiileSfintei Scripturi legate de pedepsireapăcătoşilor la sfârşitul lumii. Pentrucă, deşi ei au ales calea păcatului,glasul conştiinţei îi mustră încă. Şichiar dacă nu vor să se îndrepte,totuşi se tem de pedeapsa pe care omerită.

Mântuitorul a fost întrebat deucenici când va veni sfârşitul lumii:“Spune nouă când vor fi acestea şicare este semnul venirii Tale şi alsfârşitului veacului? Răspunzând,Iisus le-a zis: Vedeţi să nu văamăgească cineva. Căci mulţi vor veniîn numele Meu, zicând: Eu suntHristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şiveţi auzi de războaie şi de zvonuri derăzboaie; luaţi seama să nu văsperiaţi, căci trebuie să fie toate,dar încă nu este sfârşitul. Căci se varidica neam peste neam şi împărăţiepeste împărăţie şi cutremure pealocuri. Dar toate acestea sunt

141

începutul durerilor. Atunci vă vor dape voi spre asuprire şi veţi fi urâţide toate neamurile pentru numele Meu.”(Matei 24; 3-9). Prigoana suferită deBiserică în ţările comuniste, şi înmod special în Imperiul Rusesc, oferăo imagine palidă a prigoanei finale.

Până la această prigoanăsângeroasă, chiar dacă vor fi războaiesau cutremure, ele nu vor fi clipelesfârşitului. Pe oameni nu îi sperieînsă numai judecata finală, îi sperieşi momentele care o vor preceda.

“Şi în ceasul acela s-a făcutcutremur mare şi a zecea parte dincetate s-a prăbuşit şi au pierit încutremur şapte mii de oameni, iarceilalţi s-au înfricoşat şi au datslavă Dumnezeului cerului.” (Apoc. 6;11-13). “S-a făcut cutremur mare, aşacum nu a fost de când este omul pepământ, un cutremur atât de puternic”(Apocalipsa 6; 16-18).

Este clar că, în cele din urmă,sfârşitul lumii va veni. Dar creştiniinu au de ce să îl aştepte cu spaimă.Celor ce au crezut cu adevărat înHristos, sfârşitul le va fi spre îm-

142

plinire, spre bucurie veşnică îndragostea lui Dumnezeu. Creştinii nutrebuie să se teamă că vine sfârşitul,nu trebuie să se molipsească dedisperarea sectanţilor a cărorpropovăduire nu are în centrudobândirea raiului şi unirea cuHristos, ci spectacolul apocaliptic.

Totuşi, cugetarea la sfârşitullumii poate izgoni moleşeala, poatealunga trândăvia care vrea să punăstăpânire pe inimi. Pentru a aprinderâvna creştinilor pentru mântuire,Sfântul Cosma Etolianul spunea: “Cerulcare se vede, pământul şi toate vorarde şi lumea va muri. Când vor faceacestea? Hristosul meu spune că acumele se apropie repede, a ajuns cuţitulla os. Se vor face dintr-o dată, arputea să se facă şi în noaptea asta.Oare n-au şi început deja? Nu vedeţicum au pierit animalele voastre,recoltele voastre? Cum izvoarele şirâurile s-au întors? Azi ne lipseşteuna, mâine alta şi Dumnezeu ni le dătot mai puţin, iar noi, ca niştenesimţiţi, nu ne gândim la ele. Văspun iarăşi un lucru şi vă îndemn:

143

chiar dacă cerul s-ar coborî jos şipământul ar urca sus, chiar dacă lumeaîntreagă va pieri, cum are să piarăazi-mâine, să nu vă îngrijiţi ce vaface Dumnezeu. De vă va arde trupulvostru, de vi-l va prăji, dacă vă valua lucrurile voastre, să nu văîngrijiţi: daţi-le, că nu sunt alevoastre. De suflet şi de Hristos aveţinevoie. Chiar dacă lumea întreagă arcădea, nu v-ar putea lua acestea două,numai dacă nu le veţi da de bunăvoie.Acestea două să le păziţi, ca să nu seîntâmple să le pierdeţi” [62;139-140].

Îndemnându-i pe creştini să seroage, Sfântul Cosma îi sfătuia: “să ofacem mijlocitoare, ca să mijloceascăla Hristos, pe Stăpâna noastrăNăscătoare de Dumnezeu, fiindcă Fiulei e mânios pe noi pentru prea multelenoastre păcate şi vrea să ne piardă.Ce mai aşteptăm, fraţilor? Azi-mâinevine sfârşitul lumii, de aceeaalergaţi să vă îndreptaţi” [62;113].

Au trecut mai mult de două sute deani de când au fost rostite acestecuvinte, şi sfârşitul lumii nu avenit. Cei care însă au cugetat la

144

sfârşitul lumii şi şi-au îndreptatvieţile prin pocăinţă, acum se bucurăde desfătările raiului. Iar cei careau râs de cuvintele Sfântului Cosma,şi au rămas robi păcatului, au gustatdeja din întunericul Apocalipsei.

Tot aşa cum în primele secole aleBisericii unii creştini aşteptausfârşitul lumii ca sfârşit alprigoanelor sângeroase pornite decătre împăraţii păgâni, şi aşteptareasfârşitului le-a sporit râvna sprecele duhovniceşti, tot aşa şi astăziunii creştini pot cugeta la apropiereasfârşitului: cu atât mai mult cu câtlumea nu vrea să meargă spre mai bine,ci spre mai rău.

Este adevărat şi faptul căînmulţirea păcatului şi împuţinareacreştinilor care duc viaţă curată eun semn al apropierii sfârşitului. Unpărinte cu viaţă sfântă a profeţit că,atunci când nu va mai fi potecă de laun om la altul (adică atunci când seva răci dragostea dintre oameni), vaveni sfârşitul. Vedem astăzi că, deşis-au înmulţit mijloacele decomunicare, că deşi prin internet şi

145

prin telefonia mobilă oamenii îşitrimit sute de mesaje, aceste mesajeexprimă multă, foarte multăsuperficialitate. Şi, chiar cândaceste mesaje conţin declaraţii dedragoste, e vorba de cele mai multeori de o dragoste pătimaşă, de o dra-goste carnală: dragostea curată estâlcită de tot felul de caricaturi.

În slujba sa, Sfântul IerarhNectarie din Eghina, marele făcător deminuni, este numit sfânt “alvremurilor de pe urmă”. Trebuie săţinem seama şi de acest fapt: că lumeava exista atâta vreme cât va existaBiserica. Şi că, atunci când credinţase va împuţina, va veni sfârşitul.Lumea nu are rost fără Biserică. Lumeacare respinge, defăimează şiprigoneşte Biserica, pe faţă sau peascuns, îşi scrie singură condamnareala moarte. Putem spune chiar că oastfel de lume este sinucigaşă.

De nimic altceva nu trebuie să seîngrijească drept-credincioşii, decâtde unirea cu Hristos. Cei uniţi cuHristos pregustă bucuriile raiuluiîncă din viaţa pământească şi pe

146

aceştia, chiar dacă sfârşitul lumii vaveni, mai devreme sau mai târziu, nuîi poate atinge nici disperarea şinici groaza apocaliptică. Cuvinteledin Crez – “Aştept Învierea morţilor şiviaţa veacului ce va să fie...” nuarată nici disperare, nici frică. Cinerosteşte Crezul are inima plină denădejde în Dumnezeu, în Cel carepoartă de grijă tuturor celor care Îlcinstesc.

Cei uniţi cu Hristos nu se lasămolipsiţi de psihoza cutremurelor. Eiştiu că Dumnezeu are grijă de fiecareîn parte. Ei nu se tem de cutremuresau de alte necazuri, ci se tem numaisă nu păcătuiască, să nu seîndepărteze de Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur rezumafoarte frumos filosofia creştinădespre înfruntarea necazurilor: “Nimicnu apleacă sufletul atât de mult spreiubirea de înţelepciune ca necazul”[59;58]. Şi mai spunea că “darul de asuferi este mai mare decât darul de aînvia morţii, pentru că făcând cinevaminuni, îi rămâne dator lui Dumnezeu,

147

pe când dacă cineva suferă, acestuiaDumnezeu îi rămâne dator” [59;265].

Chiar dacă ar fi cutremure,creştinii adevăraţi nu au de ce să seteamă. Pentru că ştiu că nici uncutremur nu poate avea loc fărăîngăduinţă dumnezeiască.

Şi dacă sfârşitul lumii nu ştienimeni dintre oameni când va avea loc,la fel este şi cu cutremurele care îlvor preceda. Acest lucru îl ştie numaiDumnezeu.

Iar profeţii de ocazie, care anunţăcu disperare cutremure numai pentru aa se afla vreme de câteva zile înatenţia opiniei publice (şi pentru aproduce tulburarea care,transformându-se în deznădejde, îiîndepărtează pe oameni de Dumnezeu),nu sunt decât apostoli ai diavolului.

Oamenii trebuie să nu se lasesperiaţi de zvonurile de cutremure.Oamenii trebuie să înţeleagă că falşiiprofeţi nu pot fi mesagerii luiDumnezeu. Chiar dacă afirmă că vorbelelor sunt inspirate de Dumnezeu, chiardacă afirmă că au primit misiuneasfântă de a-i chema pe oameni la

148

pocăinţă. Din Sfânta Scriptură aflămcă diavolul încearcă să imite lucrarealui Dumnezeu, pentru a câştigaîncrederea oamenilor.

Chemarea la pocăinţă rostită defalşii profeţi nu poate aduce roadeduhovniceşti, chiar dacă pareasemănătoare cu chemarea la pocăinţăpe care o rosteşte Biserica.

Oamenii nu s-au învăţat minte. Deşiau fost minţiţi în nenumărate rânduride tot soiul de falşi profeţi, care auanunţat mari dezastre, cutremure,potop sau chiar sfârşitul lumii,totuşi ei continuă să aibă încredereîn aceşti vizionari rătăciţi. Vina nueste numai a vizionarilor. Dacă lumea nui-ar asculta, poate că ei s-ar retrageîn vârf de munte sau prin păduri, săsperie urşii şi lupii cu mesajul lor.Lumea îi ascultă pentru că se teme desfârşit. Lumea îi ascultă pentru că seteme de pedeapsa pe care o cheamăasupra ei, păcătuind.

Profeţii de ocazie nu au de unde săştie nici când va veni sfârşitul, şinici când vor veni marile cutremure.Chiar dacă unele cutremure au fost

149

anunţate cu puţin timp înainte ca elesă aibă loc, aceasta s-a datoratfaptului că mişcarea plăcilortectonice are loc înainte ca oameniisă simtă cutremurul. Ştiind ce seîntâmplă în adâncurile pământului,diavolul putea presupune dataaproximativă la care oamenii vor simţicutremurul. Dar de cele mai multe oris-a înşelat. Ar fi fost normal caoamenii să nu mai dea crezareprofeţiilor pe care el le-a făcut prinmesagerii săi. Şi totuşi nu a fostaşa. Oamenii s-au încăpăţânat săcreadă profeţiile acestor vizionari.Ba, mai mult, atunci când, pentru oscurtă perioadă de timp aceştia audispărut din atenţia mass-mediei,oamenii s-au dus să îi caute. Chiardacă ştiau că păcătuiesc făcândaceasta.

Cei care sunt curioşi să afle caresunt profeţiile vizionarilor ar trebui săcunoască modul în care profeţiiadevăraţi pot fi deosebiţi de falşiiprofeţi.

Câtă vreme cineva se află în afaraBisericii, deci este rupt de Trupul

150

lui Hristos, nu poate primi semne dela Dumnezeu. Are Dumnezeu destui robicu viaţă sfântă prin care poate chemapoporul la pocăinţă, şi nu are nevoiede suflete întinate cu noroiul erezieisau al păgânătăţii.

Câtă vreme cineva afirmă despresine că este fiu al Bisericii, că esteurmaş al Sfinţilor făcători de minuni,şi făcându-şi reclamă dovedeşte iubirede sine, iarăşi nu poate fi vas alesal lui Dumnezeu. Domnul nu intră cuforţa în inimile oamenilor, şi îninimile celor mândri nu are loc,oricât de insistent ar fi chemat.Hristos izgoneşte mândria, nu o poatetrece cu vederea. Pentru că mândriaeste dovada credinţei în propriileputeri şi a lipsei de nădejde înputerea lui Dumnezeu.

Câtă vreme cineva spune că estecreştin-ortodox, dar profeţiile salecontrazic învăţătura Bisericii, eleste lup în piele de oaie.

Semnele deosebirii între robii luiDumnezeu şi falşii profeţi sunt clare.Dacă oamenii ar ţine cont de ele, nuar mai risca să cadă în prăpastie.

151

Falşii profeţi încearcă să îiconvingă pe oameni că în Biserică numai există sfinţi, nu mai existăsfinţenie, şi de aceea Dumnezeu îşirevarsă harul său asupra celor care auo credinţă diferită de cea ortodoxă.

Să citească aceşti potrivnici ailui Dumnezeu despre zecile despreprofeţii pe care le-a făcut părintelePorfirie, marele sfânt grec alvremurilor noastre. Şi să îşi deaseama că în faţa acestuia “vizionariifăcători de minuni” care stau departede Biserică sunt ca nişte cocoşi înfaţa vulturului. Să înţeleagă aceştipotrivnici că, oricât de puternică arfi lupta diavolului contra credinţeiortodoxe, Biserica nu va putea fiîngenuncheată. Ortodoxia va avea pânăla sfârşitul veacurilor mărturisitoriiei pe care Dumnezeu îi va povăţui pecalea sfinţeniei.

Creştinii nu trebuie să meargă laghicitori sau să citească despreprofeţiile falşilor vizionari,gândindu-se că, după ce îşi satisfaccuriozitatea, se vor pocăi de greşeala

152

lor. Nu trebuie făcută nici o concesiediavolului şi curselor sale.

Sfântul Cosma Etolianul le spuneacreştinilor din vremea sa: “Ştii,fratele meu, cum te vrea Dumnezeu? Aşacum tu nu vrei ca femeia ta să aibălegătură cu altul, aşa şi de la tineDumnezeu vrea să nu ai nici o parte cudiavolul. Eşti mulţumit ca femeia tasă desfrâneze cu altul? - Nu. O datăpe săptămână? - Nu. – De două ori pelună? – Nu. – O dată pe an. – Nu. – Odată la zece, cincisprezece ani? – Nu.Nu vrei ca altul să îţi sărute femeia?Aşa şi de la tine, fratele meu,Dumnezeu vrea să nu ai nici o legăturăcu diavolul” [62;124].

Să îi lumineze Dumnezeu pe cei caremerg la ghicitori sau cred înprofeţiile falşilor vizionari să selepede de rătăcirea lor, şi să nu maicadă în cursele întinse de diavol nicimăcar o dată pe zi; şi nici măcar odată pe lună sau pe an.

Să le dea puterea de a căutaadevărul în Biserică, şi să îi ajutesă meargă pe calea pe care au mers

153

toţi păcătoşii care prin pocăinţă audevenit sfinţi.

154

Scripturile Noii Ere saupervertirea Evangheliilor

“Este o grea responsabilitate să afirmi despreactualul Nou Testament, care stă la baza tuturorbisericilor creştine, că este deformat şi falsificat, darnu se află religie mai înaltă decât adevărul.” [17;85]

Edmond Bordeaux Szekely

“Nici o carte nu vă poate învăţaadevăruri mai profunde caEvangheliile. Veţi răspunde: «Le-amcitit, dar nu am găsit nimic în ele.De aceea căutăm acum în alte religii:chineză, hindusă, japoneză,musulmană... ». Bine, dar aceasta ofaceţi pentru că nu aţi înţeles nimicdin nemăsurata Înţelepciune care seaflă în Evangheliile scrise pentruvoi, şi căutaţi Lumina în alteînvăţături, ce nu vă sunt destinate!

Da, ştiu, sunteţi sătui de textecunoscute, vreţi să schimbaţi puţinhrana. Dar este periculos să o căutaţiîn învăţături pe care nu leînţelegeţi, care nu sunt făcute pentrustructura voastră, pentru mentalitatea

155

voastră. Ceea ce este pentru voi esteînvăţătura lui Hristos. Dar nu aţicitit-o serios şi nici nu aţi meditatsuficient asupra ei. Căutaţi altceva,bine, dar în ce scop?

Adesea urmăm o învăţătură orientalăpentru a ne mândri în faţa altora,pentru a le arunca praf în ochi sau,pur şi simplu, pentru a ne singularizaîn faţa propriilor noştri ochi. Daraceasta nu serveşte la nimic, aceastadovedeşte doar că iubim extravaganţeleşi nu simplul adevăr. Îl părăsim peHristos, dar pentru a urma pe cine?”[7;166].

Citatul reprodus mai sus nu îiaparţine vreunui părinte duhovnicesccu viaţă sfântă, îngrijorat deapostazia contemporană. Nu îi aparţinenici măcar vreunui creştin ortodox,îndurerat de creşterea numărului celorcare dispreţuiesc Evanghelia înaintede a încerca să îi afle valoarea. Ciîi aparţine celebrului întemeietor alFraternităţii Albe Universale, OmraamMikhael Aivanhov, un alt “înainte-mergător al Antihristului”, şi face

156

parte din lucrarea Un nou înţeles alEvangheliilor.

Fragmentul lasă impresia uneiancorări în cunoaşterea SfintelorScripturi şi pare un îndemn adresatcelor care vor să caute adevărul pemeleaguri străine să renunţe la acestetentative (deşi din el reiese ideea căînvăţătura lui Hristos nu estevalabilă şi pentru cei care au o altă“structură spirituală”; dar Hristos S-a întrupat pentru mântuirea tuturoroamenilor, şi nu a trasat o hartă caresă îi delimiteze pe aleşii săi deceilalţi oameni).

Întreaga învăţătură a lui Omraameste cât se poate de pacifistă, plinăde cuvinte precum speranţă, Dumnezeu,dragoste, linişte, credinţă. Mulţi creştiniconsideră că au găsit în poveţele saleresursa necesară pentru a-şi schimbaviaţa, pentru a merge pe calea păciişi armoniei, purtându-L pe Hristos însuflete. Dar învăţătura FraternităţiiAlbe, ca toate “noile învăţături” princare se descoperă “noi înţelesuri” aleSfintelor Scripturi sau ale credinţei

157

creştine, este o perfidă deformare aadevărului.

Vom exemplifica această afirmaţiecu comentariul pildei fecioarelorneînţelepte: “«Vegheaţi, căci nucunoaşteţi nici ziua, nici ora», zicemirele. Vegheaţi, aceasta nu înseamnă«nu dormiţi», căci fecioarele erauadormite, atât cele înţelepte, cât şicele nechibzuite, şi-n pildă nu sespune că era o greşeală. Vegheaţi,aceasta înseamnă: fiţi în vegherespirituală, căci nu ştiţi nici ziua,nici ora când mirele va veni. Ori,mirele vine în fiecare zi, iar înzilele în care candela voastră nu areulei, nu puteţi intra să participaţila festinul la care el vă va invita.Dar dacă veţi avea acest ulei, veţiintra în sala de sărbătoare şi veţi ficuprinşi de bucurie; toată lumea înjurul vostru se va mira şi se vaîntreba ce vi s-a întâmplat de sunteţiatât de fericiţi şi iluminaţi... (ceeste antihristic în acest pasaj?Nimic; dar acest pasaj - şi multealtele asemenea - conţine explicaţiisau lămuriri pline de otrava rătăcirii

158

- n.n.) Acum vă voi prezenta aceastăpildă sub un aspect practic. Dacă cucele cinci fecioare (degetele de lamâna dreaptă) veţi atinge lampa(plexul solar) şi veţi medita asupraunor subiecte elevate şi divine veţireumple această lampă cu Forţe şiEnergii pe care le veţi putea utilizamai târziu (...) Vă voi indica încă ometodă. Veţi alege un arbore gros(stejar, fag, mesteacăn...) şi vă veţirezema de el, punându-vă mâna stângăla spate, cu palma spre trunchiularborelui, şi palma mâinii drepte peplexul solar. Vă veţi concentra peenergia arborelui, pe care vă veţistrădui s-o primiţi prin mâna stângăşi să o deversaţi prin mâna dreaptă înorganism (...)

În loc să preparaţi uleiulalchimiştilor, pentru care unii aupierdut averi, şi-au ruinat sănătateafără să poată obţine nimic, niciodată,este preferabil de mers într-o pădure,să întâlnim arborii, să le vorbim.(...) Comunicarea cu Spiritelearborilor este o artă pe care oposedau vechii preoţi celţi. Acum,

159

oamenii au pierdut secretulregenerării lor şi înţelegeriiLimbajului universal, limbajulfiecărui lucru din natură; el trebuieregăsit” [7;140].

Am reprodus acest lung citat maiales pentru cei care au obiecţii faţăde rostul poruncii Bisericii de a nuciti cărţi eretice. Dacă în exemplulde faţă amprenta păgână a ieşit laiveală, în alte cazuri ea nu poate fisesizată decât de către creştinii cusolide cunoştinţe teologice.

Să observăm una dintre strategiileclasice ale diavolului de a atrage înamăgire: dacă în carte ar fi fostvorba direct de tehnicile deenergizare sau de comunicarea cu “spi-ritele arborilor” poate că uniicititori ar fi fost mai circumspecţi.Dar înşelarea a avut aici patru etape:prezentarea pildei evanghelice cu oscurtă referinţă exegetică“nevinovată”, iniţierea în tehnica deenergizare prin meditaţie, folosireaenergiei arborilor şi “comunicarea”magică cu spiritele acestora.

160

De multe ori creştinii se lasăînşelaţi de comentariile făcuteSfintelor Scripturi într-un limbajmodern, uşor ac-cesibil, şi, păcăliţifiind de spiritul pacifist în caresunt scrise astfel de cărţi (în careHristos nu este hulit direct, ci numaiindirect, negându-I-se dumnezeirea),se angrenează în tot felul de practicioculte care de care mai “nevi-novate”.

Una dintre metodele cel mai desfolosite de diavol pentru a atragelumea în înşelare este prezentareaîntunericului drept lumină, aminciunii drept adevăr. Părintelediacon P.I. David observa că ideologianew-age “se constituie într-o mareprovocare pentru creştinism, nu numaifiindcă se propagă cu atâta forţă, cimai ales fiindcă atacă creştinismul,deşi îşi anexează fâşii mari din moş-tenirea creştină, începând cu Biblia”[20;424].

New-age-iştii nu au putut nega întotalitate valoarea învăţăturiicreştine, şi atunci s-au grăbit să Îlincludă pe Hristos în panteonulMarilor Maeştri.

161

Dacă Hristos ar fi fost un mareÎnvăţător, atunci era firesc ca înînvăţătura Sa să se găsească punctecomune cu gândirea neo-păgână, să sepoată face paralele care să sugerezecă Noua Eră nu neagă mesajul luiHristos, ci îl continuă şi îlîmplineşte. Aşa cum Legea Nouă aîmplinit Legea Veche.

În afara comentariilorscripturistice făcute prin prismaînţelegerii neopăgâne (precum celefăcute de Omraam, care a avut destuiconfraţi), nu s-au putut găsi preamulte alte idei comune NouluiTestament şi ideologiei revoluţionarea Noii Ere. Una dintre explicaţiileinvocate a fost următoarea: dacă înNoul Testament nu se găseşte decât unnumăr redus de astfel de idei comune,aceasta se datorează faptului căBiserica a cenzurat Scriptura dupăpropriile interese.

Un exemplu: învăţătura desprereîncarnare a fost scoasă din NoulTestament, deşi câteva pasaje caresusţin teoria reîncarnării au scăpatnecenzurate (cât de puerilă este

162

argumentarea teoriei reîncarnării cucitate scripturistice îşi poate daseama oricine a înţeles că Fiul luiDumnezeu S-a Întrupat pentru a learăta oamenilor calea prin care săintre în Împărăţia Cerurilor; că dupămoarte ne aşteaptă veşnicia, şi că înfuncţie de faptele noastre vom ajungeîn rai sau în iad). “În anul 325 dupăChristos, împăratul roman Constantincel Mare şi mama sa, Elena, au scosreferirile la reîncarnare din NoulTestament. La întrunirea din anul 553după Christos, al doilea Conciliu dinConstantinopol a confirmat aceastăacţiune şi a declarat conceptul dereîncarnare drept Erezie. Se pare căei considerau că acest concept arputea slăbi puterea tot mai mare aBisericii, întrucât oferea oamenilorun timp mult prea îndelungat în caresă-şi poată găsi salvarea. Totuşi,referinţele iniţiale se aflaserăacolo; primii părinţi ai Bisericiiacceptaseră conceptul de reîncarnare”- Brian Weiss [60;22].

Cei care îşi pot imagina căPărinţii de la Sinodul I Ecumenic

163

puteau să deformeze Scriptura nu auidee cine anume erau aceşti Părinţi.Mulţi dintre ei erau oameni cu viaţăsfântă; între ei se afla SfântulSpiridon al Trimitundei, marelefăcător de minuni. Dar şi fără ierarhica Sfântul Spiridon, tot nu aveauPărinţii cum să modifice Scripturile.Cea mai clară dovadă că nu s-acenzurat nimic se obţine princercetarea comparativă a textelorscripturistice din Noul Testament cu amanuscriselor anterioare secolului alpatrulea. Această cercetare dovedeştecă textele sunt identice. Numai căpuţini oameni au atâtea cunoştinţelingvistice încât să poată face oastfel de cercetare. De altfel, peaceasta s-au şi bazat cei care aurelansat suspecta idee că ceea ce neînvaţă Scriptura actuală e diferit deceea ce a învăţat Hristos.

New-age-iştii au fost incapabili sădovedească cu documente această idee.Nu au avut curajul să falsifice chiaruna dintre Evangheliile canonice, căciorice fals ar fi fost uşor de

164

demonstrat. Dar ce au făcut a avutroade asemănătoare...

Vreme de aproape două mileniitextele apocrife au circulat încercuri restrânse. Ereticii încercausă îşi legitimeze inovaţiilefolosindu-se de argumente dinscrierile apocrife a cărorautenticitate era negată de PărinţiiBisericii. În tentativa de a atrage înrătăcire un număr cât mai mare de fiiai Bisericii, vrăjmaşul a încercat săspeculeze încrederea creştinilor întextele sfinte şi să scoată la iveală“Scripturi” fabricate artificial.Punând astfel ereziile sub numele unorSfinţi Apostoli, ucenici aiMântuitorului, acestea s-au doveditmai uşor de digerat de către oameniicare, dacă nu ar fi avut încredere înApostolii sub al căror nume apăreaurespectivele scrieri, nu s-ar fiîndepărtat de învăţătura tradiţionalăa Bisericii.

New-age-iştii s-au folosit detextele apocrife gnostice deoarece augăsit în ele punctele comune de careaveau nevoie. Motivaţia este simplă.

165

Duhul întunericului care stă înspatele Mişcării New-Age este acelaşicu duhul care a inspirat scriereascripturilor gnostice.

Sfântul Irineu, în celebra salucrare Împotriva ereziilor, spunea desprecei care răspândeau scrieri apocrifecă “aceştia, netemându-se de nimic şipublicând scrieri plăsmuite după capullor, se laudă că deţin mai multeevanghelii decât există. Ei au ajunsla o asemenea îndrăzneală încât numesc«Evanghelia adevărului» o lucrarecompusă de ei foarte recent şi care nuse acordă deloc cu datele dinEvangheliile apostolilor. Nici măcarEvanghelia nu poate fi ferită, încazul lor, de blasfemie” [64;14].

Înainte de a analiza astfel detexte rătăcite sunt necesare câtevaprecizări. Evangheliile şi EpistoleleNoului Testament sunt insuflate deacelaşi Duh Sfânt. Nu există nici ocontradicţie dogmatică între acestetexte sfinte. Şi nici nu putea exista,deoarece “autorii lor”, SfinţiiApostoli, nu scriau după mintea lor,nu scriau propriile lor păreri, ci

166

scriau adevărul care le era inspiratde către Duhul Sfânt.

Până ca Biserica să stabileascăcare anume texte sunt autentice şicare nu, au mai circulat şi altecâteva scrieri puse sub numeleSfinţilor Apostoli. Dar nepotriviriledintre acestea şi scrierile care eraupăstrate cu sfinţenie în Biserică audeterminat excluderea celor a cărororigine era neclară şi care conţineauînvăţături dubioase. Sfinţii Apostolinu aveau cum să deformeze învăţăturape care o primiseră din aceeaşi sursă.Hristos nu a propovăduit adevăruri cudouă feţe, ci un singur adevăr: celcare a fost propovăduit mai apoi decătre apostoli în toată lumea.

Pentru un creştin găsirea unor câtde mici nepotriviri între NoulTestament şi un text despre care sesusţine că este de origine apostolicăar trebui să fie un argument suficientpentru a înţelege că textul din urmănu este autentic.

Considerăm că cei care caută să punăpreţ pe astfel de texte se deschid debună voie înşelării şi ajung la o opinie

167

total deformată asupra persoaneiMântuitorului. Michael Grosso, de pildă,citind în pseudo-Evanghelia după Filipcă Hristos o săruta deseori pe MariaMagdalena, a tras concluzii despre viaţasexuală pe care ar fi dus-o Mântuitorul.Această pseudo-Evanghelie după Filipface parte din textele Bibliotecii dela Nag-Hammadi, găsite în anul 1945, acăror scoatere la iveală a avut unrăsunet mondial. Un număr mare demanuscrise gnostice au fost dezgropateatunci, datarea lor fiind aproximatăla anii 350-400 după Hristos. Sepresupune că originalele ale cărorcopii au fost descoperite acolofuseseră redactate după sfârşitul pri-mului secol. În afară de Evanghelia dupăFilip, între textele găsite la Nag-Hammadi se mai aflau şi Evanghelia dupăToma, Evanghelia după Maria, Evanghelia egip-tenilor şi Evanghelia adevărului.

Cel mai cunoscut text de la Nag-Hammadi este Evanghelia după Toma, care abeneficiat de o largă răspândire înmediile new-age-iste. O primăîntrebare este următoarea: dacă textuleste autentic, de ce nu a fost inclus

168

până acum de către Biserică întretextele canonice? Doar Dumnezeu nuţine lumina sub obroc. Dacă scriereai-ar fi aparţinut Sfântului ApostolToma, cu siguranţă Părinţii Bisericiiar fi cercetat-o şi ar fi tâlcuit-oalături de Sfintele Evanghelii.

Să presupunem că Evanghelia după Tomaar fi fost cunoscută într-un mediufoarte restrâns şi că, aşa cum pretindautorii new-age-işti, vremea ca acesttext important să fie cunoscută asosit. Dar conţine ceva importantaceastă evanghelie? Cercetătorulamerican Douglas Groothuis observa căun număr mare de “rostiri” din ea (48din cele 114 pe care le conţine) sepot regăsi în Noul Testament.Preluarea a adus doar mici modificări.

Rostirile care conţin ceva nou suntimpregnate de o mentalitate gnostică:“Iisus a spus: Cel care caută să nuînceteze căutarea până ce găseşte; şi,când va găsi, el va fi uluit, el se vaminuna şi el va domni peste Totul” -rostirea 2 [65;19]. “Mama m-a născut,dar adevărata Mamă mi-a dat viaţă.” -rostirea 101 [65;41] (tema Mamei

169

cereşti este des întâlnită înliteratura new-age).

Găsim între rostiri un citat carepare scos din textele panteistehinduse: “Eu sunt întregul. Întregul aieşit din mine. Întunericul a ajuns lamine. Tăiaţi lemne: eu sunt acolo.Ridicaţi o piatră şi mă veţi găsiacolo” - zicerea 77 [65; 37].

Mai reproducem un singur citat,care arată incompatibilitatea clarădintre învăţătura propovăduită de Fiullui Dumnezeu şi cea pe care o întâlnimîn pseudo-Evanghelia după Toma: “Acolounde sunt trei zeităţi, ele sunt doarzeităţi. Acolo unde sunt două sau una,eu sunt cu ea.” - rostirea 30 [65;27].Considerăm că după reproducereacitatului de mai sus încercarea de adovedi autenticitatea acestui texteste inutilă.

“Cât priveşte aşa-zisa «evanghelie»a lui Toma - ne spune Părintele IoanFilaret - faceţi o comparaţie întreaceastă «evanghelie» şi celelalteEvanghelii şi cărţi ale Noului Testa-ment şi singuri veţi observa totaladeosebire care există între ele,

170

pentru că nu sunt scrise în acelaşiduh al adevărului” [22;26].

În Evanghelia Vărsătorului, esteprezentată o fantomatică ceremonieiniţiatică prin care Iisus ar fidevenit Hristosul: “Frate, omule, celmai brav dintre oameni, ai trecut cubine toate testele templului. De şaseori ai fost judecat în faţa dreptăţii;de şase ori ai primit cele mai înalteonoruri care se pot da omului; acumeşti gata să primeşti ultimul grad.Aşez această diademă pe fruntea ta şiîn Marea lojă a cerurilor şi apământului de-acum eşti Cristosul.Acesta este marele tău ritual dePaşte. De-acum nu mai eşti unaspirant, ci un maestru al minţii”[26;189].

Un text similar cu EvangheliaVărsătorului a avut şi are o marepopularitate în spaţiul new-age-ist:este vorba despre Viaţa Sfântului Issa(publicată de Nicolae Notovici), aşa-zisa relatare a vieţii lui Iisus înintervalul dintre 12 şi 30 de ani(“anii pierduţi”). Faptul că existăoameni care cred că Iisus a plecat

171

într-o călătorie iniţiatică în Orientdovedeşte clar că ei nu se mulţumescsă găsească adevărul mântuitor înSfânta Scriptură, ci caută să găsească“adevăruri” prefabricate în tot felulde texte care satisfac “necesităţile”lor spirituale, adevăruri comode caresă poată fi venerate ca idoli.

Apostaţii contemporani caută sădeformeze în fel şi chip înţelegereapersoanei Mântuitorului pe care opropovăduieşte Biserica, să negedumnezeirea Sa şi să o înlocuiască cudiferite atribute înşelătoare, întrecare cel de “Mare Maestru al tuturortimpurilor” a avut un real succes.Creştinii s-au lăsat mai uşorademeniţi de diferite forme deneopăgânism care nu treceau cu vedereaexistenţa lui Hristos, ci doarpropuneau o altă interpretare amesajului Său. New-age-iştii auspeculat această situaţie (dacă ar fifăcut abstracţie de El, misionarismullor ar fi fost mult îngreunat),încercând ca Noul Hristos să nu maiaibă aproape nimic în comun cuHristosul Noului Testament.

172

David Spangler, lider marcant alErei Vărsătorului, afirma foartepragmatic că “este natural să nu nesatisfacă şi să nu avem nevoie de unCristos vechi. Ne trebuie ceva mai bundecât prezintă creştinismultradiţional. Avem nevoie de un Cristoscosmic, universal, un Cristos al NoiiEre” [26;205]. Şi acest Cristos alNoii Ere este prezentat într-o mulţimede cărţi, într-o mulţime de ipostaze(chiar dacă aceste ipostaze suntfoarte deosebite între ele, uneledintre ele conţinând nu numai elementecare contrazic Sfintele Scripturi, cichiar şi studiile istorice).

Stewart Easton, conştientizând camulţi alţi autori neopăgâni diferenţadintre învăţăturile creştine şi noileabordări ale persoanei lui Hristos,încerca să justifice superioritateacelor din urmă (în mod particularviziunea steiner-istă) prin existenţaunui criteriu ultim al adevărului:“Trebuie să subliniem că antropozofiase bazează pe revelaţiile lui Steinerdin Cronicile Akashice, iarînvăţăturile sale nu reprezintă

173

nicidecum o interpretare a Bibliei”[26;193].

Despre des invocatele croniciakashice se afirmă că ar fi un fel dememorie a timpului, un fel de peliculăimaterială pe care se imprimă fiecareclipă a istoriei. Se spune că laaceste cronici au acces numaiiniţiaţii, ceilalţi oameni avânddatoria de a primi fără rezerveadevărurile la care nu au acces în moddirect. Despre aceste cronici artrebui să ne dăm seama că sunt lucrăriale diavolului chiar numai prin faptulcă neagă învăţătura propovăduită deHristos (totuşi, unele viziuni akashicesunt reale – diavolul fiind destul debătrân ca să cunoască amănunte dinistoria neamului omenesc şi destul detânăr ca să şi le aducă aminte şi săle transmită ucenicilor săi).

Un alt text care s-a bucurat de obună primire printre “creştinii” carecochetează cu neopăgânismul este aşa-zisa Evanghelie eseniană a păcii, făcutăcunoscută de Edmund Bordeaux Szekely.Unii “creştini” caută să găsească câtmai multe convergenţe între acest text

174

şi Evangheliile canonice, fără să îşidea seama că un astfel de demers nuare nici o şansă în a-i ajuta săcunoască adevărul. Reproducem aicidoar două citate din această evanghe-lie, citate pe care le considerămsuficiente pentru a demonstra cătextul răspândit de Szekely estepotrivnic învăţăturilor SfinteiScripturi: “Mama voastră (Mama pământ- n. trad.) este în voi, şi voisunteţi în ea. Ea v-a purtat, ea vă dăviaţă. Ea v-a dat trupul şi într-o zitot ei i-l veţi da înapoi. (...) Dacăprimiţi îngerii Mamei şi împliniţilegile ei, adevărat vă spun că nu veţicunoaşte boala, pentru că putereamamei este deasupra tuturor” [26;173].

“Mulţi oameni necuraţi şi bolnaviau urmat cuvintele lui Isus şi aucăutat ţărmurile şuvoaielor susurânde.Şi-au scos hainele, au postit şi apoişi-au predat trupurile îngerilor dinaer, apă şi razele soarelui. ÎngeriiMamei Pământ i-au îmbrăţişat şi le-auluat în stăpânire trupurile, pedinăuntru şi pe dinafară. Şi toţi auvăzut cum toate relele, păcatele şi

175

necurăţiile i-au părăsit îndată”[26;173]. Dacă nu am ţine cont delucrarea diavolului ar fi de neînţelescum oameni care se consideră creştiniiau în serios astfel de texteblasfemiatoare.

Ar fi de dorit ca, faţă de falseleevanghelii (cum sunt Evanghelia dupăToma, Evanghelia păcii sau Viaţa SfântuluiIssa), fiii Bisericii să aibă aceeaşiatitudine pe care au avut-o SfinţiiPărinţi faţă de textele similare dinvremea lor. Condamnarea cărţilorrătăcite a început încă din primelesecole: “Dacă în Biserică ar răspândicineva, ca sfinte, cărţile cu titluri(nume) false ale necredincioşilor(ereticilor), spre paguba poporului şia clerului, să se caterisească” -Canonul 60, Sinodul Apostolic [23;38].

Sfinţii Părinţi ai Bisericii aucombătut cu multă atenţie astfel descrieri. Încetul cu încetul, ele s-audiversificat ca stil, ajungându-se săfie falsificate până şi texte despreVieţile Sfinţilor. Sfântul NichiforMărturisitorul scria: “Nu se cuvine a seprimi Apocalipsul lui Ezdra şi Zosima,

176

şi cele două martirologii ale SfântuluiGheorghe şi ale Sfinţilor Martiri Chiricşi Iulita, nici cartea lui Marcu şi alui Diadoh; fiindcă sunt lepădate şineprimite” - Canonul 41 [23;463].

Dacă Sfântul Nichifor ar fi trăitastăzi, lista lui ar fi conţinut poatesute de titluri. Ucenicii diavoluluiau născocit până acum teancuri deastfel de scrieri, care de care maiatrăgătoare.

Pentru cei care vor să meargă pecalea mântuirii, învăţăturile celorpatru Evanghelii din Sfânta Scripturăsunt suficiente. Celor care mai cautăadevărul şi prin alte “evanghelii”, lepunem înainte un cuvânt al SfântuluiIrineu: “Nu poate exista nici un numărmai mic, nici unul mai mare deEvanghelii. Într-adevăr, cum existăpatru regiuni ale lumii în care trăimşi, la fel, patru vânturi principale,şi cum Biserica este răspândită pe totpământul, având drept coloană şisprijin Evanghelia şi Duhul vieţii, efiresc ca ea să aibă patru coloane deaer care să insufle din toate părţile

177

nestricăciune şi să dea viaţăoamenilor” [64;11].

Iar celor care, citind SfântaScriptură în grabă şi fără atenţie,cred că au găsit nepotriviri mariîntre Evangheliile canonice, lerecomandăm să ia aminte la ceea ce aînvăţat dumnezeiescul Ioan Gură deAur: “Acordul dintre Evanghelii estedovedit nu numai de către întreagalume care a primit cele spuse în ele,dar şi de duşmanii adevărului. Dupămoartea evangheliştilor, s-au ivitmulte erezii cu învăţături potrivnicecelor scrise în Evanghelii; uneledintre aceste erezii au primit toatecele spuse în Evanghelii, altele autăiat cele spuse în Evanghelii şi auEvangheliile lor sub forma aceastatrunchiată.

Acum, dacă ar fi contrazicere întrecele patru Evanghelii, nici ereziileacelea care au învăţături potrivnicen-ar fi primit tot textul celor patruEvanghelii, ci numai acele părţi dinEvanghelii care, după părerea lor, sepotriveau cu propriile lor învăţături;şi nici ereziile care au primit numai

178

o parte din textul Evangheliilor n-arfi putut fi combătute pe temeiulpărţilor evanghelice acceptate de ele,deoarece nici aceste părţi nu lasănecunoscute părţile evanghelice datela o parte de erezii, ci vădescînrudirea cu tot textul Evangheliilor.(...)

Dacă Evangheliile s-ar deosebiîntre ele, atunci această înrudiredintre parte şi întreg nici nu s-arvedea şi de mult ar fi dispărutînvăţătura noastră, căci “oriceîmpărăţie - spune Domnul - care sedezbină în sine nu rămâne” (Luca 11,17). Dar aşa, şi prin aceastastrăluceşte puterea Duhului Sfânt,care-i convinge pe oameni ca lajudecarea Evangheliilor să aibă învedere problemele mari absolut nece-sare mântuirii şi să nu se lasevătămaţi sufleteşte de micile şineînsemnatele deosebiri dintreEvanghelii” [32;20].

179

Despre “Yoga creştină”-pe marginea ereziilor părintelui

Dechanet-

“Creştinismul a fost predanisit cu atâtalimpezime încât nu este dezvinovăţire pentru ceicare nu îl cunosc”.

Sfântul Ignatie Briancianinov[13;35]

“Creştinismul este una dintre căilespirituale autentice ale acestei lumiprin care se ajunge la Dumnezeu. Deasemenea şi sistemul yoga este unsistem spiritual care, urmat cuperseverenţă, încredere şi dragoste,îţi transformă în bine viaţainterioară şi exterioară. (...) Şi,deodată, te cuprinde o dragoste şi orecunoştinţă ce te aduce aproape delacrimi, căci înţelegi esenţa şisensul vieţii. Şi, odată ce aiperceput Divinul din tine, îl veipurta în minte şi în suflet tottimpul. Atunci cum poţi spune că yoga

180

te îndepărtează de creştinism, deci deDumnezeu? E cea mai mare greşealăspusă din ignoranţă şi necunoaştere. Eun păcat. Mircea Eliade, în cartea saIndia, scrie: «Pe orice drum se ajungela Dum-nezeu, dar cel mai sigur drum eşi cel mai simplu. Omul ignorant anăscocit dificultatea găsirii lui Dumnezeu. Dece să fie greu să-L găsesc, dacă e înmine, dacă e chiar în sufletul meu?...» Deci, orice cale ai alege, importanteste să-L simţi pe Dumnezeu.

În concluzie, poţi să practiciyoga, dar, în acelaşi timp, să fii unbun creştin, căci ambele căi auacelaşi scop, comuniunea cu Dumnezeu.”

Dărmănescu Diana (144)4

*“Este falsă afirmaţia care susţine

că cel care frecventează cursurile deyoga se rupe de religia creştină. (…)La sărbătorile creştine, yoghinii vinla cursul domnului Gregorian Bivolaru,se întâlnesc şi se bucură de acelemomente deosebite într-un mod cu totul4 Citatele luate din cartea părintelui DechanetYoga creştină vor figura cu numărul paginii întreparanteze rotunde.

181

diferit de acei “creştini” carefolosesc aceste ocazii drept niştemotive de a mânca peste măsură şi de ase îmbăta, sau de a discuta problememărunte, meschine, care mănâncă omuluiviaţa de zi cu zi şi care îi abatmereu atenţia de la credinţa înDumnezeu.”

Lucian Poenaru (143)*

“La începutul practicii yoga aveammulte îndoieli în ceea ce priveştecompatibilitatea dintre yoga şicreştinism. Însă pe parcursulpracticii yoga oferite la curs amajuns să constat că aceste dubii suntnefondate şi au început să disparăprejudecăţile şi dogmeleînchistatoare. Prin intermediuldiverselor materiale, broşuri, cărţiprimite la cursul de yoga, aflam defiecare dată despre felurite curenteşi practici spirituale şi constatam,de fiecare dată, că cele autentice seaseamănă foarte mult. O impresiedeosebită mi-a făcut cartea lui AlexisCarrel, Rugăciunea, în care articolulpărintelui Dechanet, “Yoga creştină”,

182

mi-a clarificat mult viziunea asupraapropierii de creştinism prin yoga.Atunci se ridică o întrebare firească:de ce o mulţime de aşa-zişi “slujitoriai Bisericii” resping cu toată forţachiar simpla idee de înrudire aacestor căi?”

Gherman Sergiu (136)*

Mărturiile de mai sus sunt luatedin anexa ediţiei româneşti acontroversatei cărţi a părinteluiDechanet, Yoga creştină. Ele sunt treimărturii care trebuie luate în seriosşi care, prin sinceritatea lor,pecetluiesc mesajul părintelui. Elerepetă ideea centrală a cărţii, ideefoarte răspândită în zilele noastre,şi anume că între yoga şi credinţacreştină nu există o realăcontradicţie. Diana Dărmănescu scriachiar că, din punctul ei de vedere, eun păcat să afirmi că yoga teîndepărtează de Dumnezeu.

Din punct de vedere creştin,această afirmaţie este o blasfemie.Scopul practicilor yoga esteeliberarea, ieşirea din ciclul

183

reîncarnărilor. Ţelul vieţii creştineeste mântuirea. Yoghinii, care vor sădevină supraoameni, sunt urmaşii luiLucifer care a vrut să fie mai maredecât Dumnezeu. Creştinii sunt copiiilui Dumnezeu care vor să meargă pecalea mântuirii pe care le-a arătat-oÎnsuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Yoga înseamnă nimicirea persoanei,sufocarea persoanei, ucidereapersonalităţii în numele uneifantomatice beatitudini mistice,starea de samadhi.

Credinţa creştină este udareaflorii sufletului cu apa pe careDumnezeu o trimite dreptbinecuvântare.

Acest articol nu îşi propune oanaliză comparativă a celor două căispirituale. Scopul lui este de a arătacum se prezintă înşelarea dreptadevăr. Diavolul care l-a înşelat peAdam nu s-a oprit din lucrarea sa.Astăzi el foloseşte procedee foartediferite pentru a seduce sufletele.

Una dintre principalele sale armeeste aceea de a se folosi de cărţileeretice. Porunca Bisericii, poruncă

184

prin care vorbeşte Dumnezeu, esteclară: “Creştinii să nu citească cărţieretice!”. Dar oamenii nu vor să ţinăcont de această poruncă. Li se pare că,dacă ar asculta-o, ar fi habotnici.Şi, ca să nu fie habotnici, citesc totce li se pare interesant. Dar, aflândceea ce pare a fi interesant, îşipierd sufletele.

Harul lui Dumnezeu se îndepărtasede un părinte din Pateric numai pentrucă acesta avea în chilie o carte încare apăreau nişte idei eretice.

Unii creştini nu numai că ţin cărţieretice în casă, ci le şi citesc. Şichiar se bucură să vadă câte asemănăriexistă între credinţa creştină şi altecredinţe. Se bucură de gustareafructului oprit. Oare de ce Bisericaîi împiedică să citească tot ceea cevor?

Răspunsul este simplu: pentru căoamenii nu sunt în stare prinpropriile puteri să discearnă binelede rău. Pentru că, primind ceea ceeste sau mai degrabă pare folositordin aceste cărţi, primesc şirătăcirea.

185

Oamenii se supun de bunăvoie unuiexamen atunci când citesc o cartereligioasă: cred că sunt destul dematuri ca să nu se vateme.

“Biserica a dat porunca să nu citimcărţi eretice”, spun oamenii, dar nueste deloc aşa. Biserica nu este opersoană, nu este un imperator sau unalt dictator. Biserica nu este decâtvocea lui Dumnezeu, este casa luiDumnezeu. Nu Biserica a dat poruncile,ci Dumnezeu. Poruncile Bisericii suntporuncile lui Dumnezeu. Pentru mulţieste însă greu să înţeleagă acestlucru.

Dumnezeu vorbeşte prin Biserică.Unii primesc acest adevăr, iar alţiiîl refuză. Nu vom încerca să îiconvingem pe aceştia din urmă săprimească poruncile Bisericii. Vomîncerca însă să îi ajutăm să înţeleagăcel puţin perspectiva pe care opropune Biserica: aceea de a-i feri pecredincioşi de a cădea în plasaînvăţăturilor rătăcite.

Pentru aceasta vom analiza carteapărintelui Dechanet, Yoga creştină, ocarte plină de erezii. Se poate pune

186

întrebarea: “De ce autorul acestuiarticol a citit cartea pe care vrea săo combată? Nu ar fi fost mai bine nicisă nu pună mâna pe ea? Şi în cecalitate combate un laic ideilereligioase ale unui preot?”

Răspund pe scurt: am citit carteatocmai pentru a o combate. Ar fi fostmai bine nu numai să nu pun mâna peea, ci chiar să nu existe aceastăcarte. Dar, din moment ce carteaexistă şi mulţi oameni se vatămăcitind-o, e necesar să existe şi unpunct de vedere ortodox asupra conţi-nutului ei.

Combat ideile părintelui Dechanetpentru că sunt blasfemii, sunt ideicare răstălmăcesc învăţătura creştină.

După învăţătura Sfinţilor Părinţinimic nu trebuie să ne oprească sămărturisim dreapta-credinţă.

Nu în ultimul rând trebuie spus căpărintele Dechanet este catolic5, şi lacatolici “libertatea de gândire” efoarte mare. 5 În cartea Yoga creştină nu apar referinţe biografice; nu putem preciza dacă părintele mai este sau nu în viaţă.

187

Trebuie precizat faptul că nucombat anumite idei trecătoare alepărintelui Dechanet. Dimpotrivă,părintele a studiat cu multă atenţiepractica yoghină. Totuşi, lipsa lui dediscernământ iese uşor în evidenţă:

“Ca preot, după ce am început săpractic sistematic yoga, mi s-a cerutadesea să delimitez yoga în raport cuînvăţătura creştină. De altfelmărturisesc că aceasta a fost şi grijamea principală aproape imediat dupăaceea.

Atunci când eu însumi am descoperitaceastă disciplină şi cale spiritualăminunată, am vrut aproape spontan sărealizez mai întâi sinteza între coduletic şi moral (YAMA şi NIYAMA) dinyoga şi principalele elemente aleascezei sau, dacă acest cuvânt văsperie, ale moralei creştine; apoi amurmărit în continuare să compar câtmai atent metodele yoghine cupracticile tradiţionale, unanimacceptate, ale spiritualităţiicreştine. Şi astăzi, dacă încontinuare yoga mă mai interesează lafel de mult, această deschidere a mea

188

se manifestă în măsura în care asceza,disciplinele pe care ea le implică şi,la fel de bine, starea contemplativăla care ea mă face receptiv, sunt denatură să favorizeze la un creştinplin de fervoare, practicailuminatoare a moralei şi căutarearodnică a lui Dumnezeu”. (3)

Dacă astfel de idei ar aparţineunui istoric al religiilor, ecoul lornu ar fi la fel de mare ca atunci cândîi aparţin unui preot, fie el şicatolic.

O idee a părintelui Dechanet,prezentată încă din primele pagini alecărţii, contestă valoarea credinţeicreştine: “Eu personal am descoperitcă idealul creştin autentic este defapt aproape identic cu toate înţe-lepciunile” (6).

Altfel spus, Hristos nu a aduslumii nimic nou prin Întruparea Sa.Motivul sincretist al unităţiireligiilor cucereşte din ce în ce maimulţi discipoli în zilele noastre. Numă voi opri aici la analizarea acesteiforme de neopăgânism, ci doar voiafirma că, potrivit învăţăturii

189

Sfintelor Scripturi şi SfinteiTradiţii, sincretismul este slujireadiavolului. Cine recunoaşte mai mulţidumnezei Îl contestă pe Dumnezeul celViu, Îl contestă pe Hristos, Fiul luiDumnezeu, contestă mântuirea pe carene-a adus-o.

Idealul creştin autentic estedobândirea Împărăţiei Cerurilor, estesălăşluirea lui Hristos în inimilecreştinilor. În momentul în careconsiderăm că viaţa creştină are unalt ideal, asemănător cu cel alcredinţelor orientale, abandonămesenţialul pentru amănunteneimportante, şi astfel denaturămadevărul. E adevărat că şi peştii şipăsările au oase, dar comparând celedouă feluri de vietăţi nu vom trageconcluzia că peştii se aseamănă cupăsările din acest motiv.

În momentul în care părinteleDechanet a ajuns la concluzia căidealul creştin este “aproape identic”(!!!) cu înţelepciunile păgâne, şi-apărăsit credinţa creştină. De aceea,din respect pentru cuvântul preot, nu îl

190

voi mai considera pe autorul cărţiiYoga creştină decât un simplu eretic.

O scriitoare din Anglia îimărturisea acestuia: “Carteadumneavoastră a fost instrumentul luiDumnezeu. Yoga m-a apropiat de El şim-a ajut să-L simt cu adevărat. M-afăcut să-mi trăiesc zilele în prezenţaSa...” (79)

Voi încerca să îmi imaginez cam ceînţelege un cititor fidel alscrierilor ereticului Dechanet, aşacum este scriitoarea ale căreiaprecieri pozitive le-am reprodus maisus. Se va vedea antiteza dintrepoziţia unui astfel de cititor şipoziţia autorului acestui articol.Important nu este cine pare maiconvingător, cine are mai multe argu-mente, ci cine are dreptate. Opolemică în care nu se ţine seama deanumite principii de bază nu estedecât o discuţie goală, fără sens.

Cred că se vor găsi creştini care,căzând fără să îşi dea seama înamăgirea provocată de spiritualitateaorientală, se vor recunoaşte în

191

poziţia acestui imaginar cititor6. Şisper că îşi vor da seama cât delipsită de fundament este poziţia lor.

Pătruns de o iluminare îndoielnică,“avva” Dechanet îşi expune învăţătura:

“Scrierile sacre ale Indiei spun căîntr-o zi Creatorul Suprem, văzândneputinţa oamenilor şi dependenţa lorde corpul fizic, a revelat din iubireşi compasiune o cale simplă prin careorice om poate să-şi descopereCreatorul, pe Dumnezeu Tatăl.

Această cale simplă, dar deosebitde eficientă, care implică o angrenarespecifică a corpului, psihicului şiminţii, este HATHA YOGA. Acest tip deyoga întăreşte corpul fizic, psihic şimental, purifică fiinţa umană, gene-rând rapid o stare de echilibru, calmlăuntric, elevare, forţă şi aspiraţiespirituală.” (30)

Dacă Însuşi Dumnezeu Tatăl a găsitde cuviinţă să descopere oamenilorpractica yoghină, şi aceasta diniubire pentru creaturile sale, a face6 Posibilele “comentarii” ale acestui cititor imaginar au fost inserate cu caractere italice.

192

yoga înseamnă a împlini voia Sa.Nimeni nu poate afirma că are preamultă forţă spirituală. Nimeni nupoate spune că nu are nevoie de yoga.

Pe cât de ispititoare este ofertaereticului Dechanet, pe atât este deplină de minciuni. Conform învăţăturiicreştine, după căderea lui Adam,Dumnezeu S-a descoperit în mod directnumai poporului iudeu, căruia i-a datLegea Veche. Toate celelalte neamuriidolatre au păstrat, într-o măsura maimică sau mai mare, crâmpeie din reve-laţia primordială pe care a avut-oAdam în rai. Dumnezeu Tatăl nu S-adescoperit nici indienilor, niciaztecilor, nici chinezilor sau altorpăgâni (chiar dacă unii dintreaceştia, deşi nu primiseră legea, dinfire făceau cele ale legii – cf. Rom 2,14).

Orice om care are cunoştinţe minimede istorie a religiilor ştie că ideeade Dumnezeu personal este străinăOrientului panteist. Creatoruluniversului, Dumnezeu Tatăl, nu poatefi identificat în nici un caz cu zeulcreator Brahma, care la rândul său s-a

193

născut din Brahman, principiulimpersonal, sufletul universal. Scrierilesacre ale Indiei nu au cum să facăreferire la Dumnezeu Tatăl; referinţarespectivă este deci falsă.

Dechanet susţine concepţiaorientală potrivit căreia “oamenii audecăzut atât de mult încât ei seconsideră a fi simple corpuri decarne, neglijându-şi total naturaesenţială divină (SINELE ETERN,ATMAN)” (30).

După învăţătura orientală, spiritulomenesc, Atman, este o părticică dindumnezeire, din sufletul universal,Brahman. Dumnezeu nu este o fiinţă, cieste un principiu, energie. Dumnezeunu a creat universul, el esteuniversul, el se identifică cuuniversul.

După învăţătura creştină, omul nuare natură divină. El este creat deDumnezeu pentru a se bucura de comu-niunea cu Acesta. Omul este chemat săse sfinţească, să se îndumnezeiască.Dar omul îndumnezeit nu este deaceeaşi natură cu Creatorul său.Oricât de mult ar urca pe calea

194

desăvârşirii, omul rămâne om, nudevine identic cu Dumnezeu. (Înteologia ortodoxă sintagma de omîndumnezeit arată că omul devine dumnezeuprin har, nu prin natură; creaturarămâne creatură, chiar dacă se bucurăde comuniunea cu Creatorul Său).

Chiar dacă sunt pline de minciuni,nu e de mirare că scrierile ereticuluiDechanet au făcut valuri printreoamenii lipsiţi de cunoştinţeelementare de istorie a religiilor.

Vom încerca să vedem ce“instrumente” oferă acesta celorînsetaţi de cunoaştere spirituală. Săobservăm cât de viclean este modul încare ereticul Dechanet prezintă ofertasa de yoga creştină: “Dacă măîntrebaţi: «Cum reuşesc exerciţiileyoga să facă din adept un om calm,deschis, fericit, înţelept?», vă voirăspunde: «Faceţi yoga şi veţi vedea!Începeţi să practicaţi şi când dejaveţi simţi în voi efectele metodei, văvoi explica acest lucru. Acesta şiîncă multe alte lucruri!»” (20).

E firesc să vrem să fim fericiţi şi înţelepţi. Cândlumea din jur e plină de atâta tulburare, oferta

195

părintelui Dechanet e ca o oază în pustie. A încercasă urmăm reţeta sa e un lucru firesc. Oricum, dacăvom ajunge la concluzia că ceva ar fi în neregulă,nimic nu ne-ar împiedica să părăsim practicayoghină.

Cam aşa au gândit Adam şi Eva înrai, atunci când diavolul i-a ispititsă mănânce din pomul binelui şi alrăului: “Să mâncăm, şi ne vom convingesinguri care are dreptate, Dumnezeusau şarpele…”

Oamenii au de ales între douămodele: între modelul lui Adam, care apreferat neascultarea ascultării deDumnezeu, şi modelul lui Hristos, Fiullui Dumnezeu, care S-a lepădat de voiaSa pentru a face voia Părinteluiceresc.

Dacă îl urmăm pe Adam, ne vomîmpărtăşi de satisfacţia gustării dinfructul interzis, dar ne vom împărtăşidupă aceea şi de durerea lui Adamatunci când a fost izgonit din rai.

Dacă Îl urmăm pe Hristos, neîmpărtăşim atât de crucea smereniei,cât şi de bucuria Învierii, dedragostea Părintelui Ceresc.

196

După ce reproduce punctul de vedereal unui anumit părinte Reganey (“De-alungul timpului va fi necesar capreoţii să înţelegă şi să aplicetehnicile yoga pentru a fi mai bunicreştini, pentru a fi mai sănătoşi,mai înţelepţi, şi pentru a avea maimult har.” (14), Dechanet constată că“preoţii, călugării şi călugăriţelecare practică yoga pot să se apropieşi să-L cunoască mult mai uşor peDumnezeu decât preoţii care beaualcool, mănâncă carne, fumează şi suntpreocupaţi de latura materială avieţii!” (43)

O astfel de observaţie este foarte interesantă.Ea dovedeşte rolul benefic al practicilor yoghine.Decât să bea şi să fumeze, mai bine s-ar apuca toţipreoţii şi toţi călugării de yoga…

Depinde din ce unghi privimproblema. Dacă microscopul nostru estereglat după principiile societăţii“civilizate”, vom ajunge la concluziacă un preot yoghin este mai bun decâtun preot căruia îi place să bea:yoghinul nu înjură, nu este violent,…. Este chiar un model de viaţămorală.

197

Dacă ţinem seama de învăţăturaBisericii lui Hristos, trebuie săînţelegem că nu există nici o patimămai rea decât erezia.Şi un preotcăruia îi place să bea e mult mai bundecât un preot eretic.

Preotul care bea, cu toate păcatelesale, poate săvârşi Sfânta Liturghieşi celelelalte Sfinte Taine. Pe cândpreotul yoghin, ca orice alt preoteretic, nu poate face aceasta. Chiardacă ar trăi numai cu pâine şi cu apă,yoghinul tot eretic rămâne.

Nu este un secret pentru nimenifaptul că sistemul yoga este panteist:nu recunoaşte existenţa unui Dumnezeupersonal, creaţia este o manifestare adumnezeirii, şi dumnezeirea seidentifică cu creaţia. Nu poate fivorba de nici o legătură întrecredinţa în Dumnezeul pe care Îlmărturiseşte Biserica şi energiaimpersonală pe care yoghinii oconsideră fundament al universului.

Acestea fiind spuse, e lesne deînţeles de ce un preot care bea estede preferat unui preot yoghin: preotulpăcătos, oricât de căzut ar fi, ştie

198

că există o cale pentru a se ridicadin căderea sa, calea pocăinţei. Pecând preotul yoghin se află într-ununivers fără ieşire: el se orienteazădupă repere false, el caută ieşireadin criză apelând numai la drumuriînchise.

Dechanet reproduce afirmaţia luiCarl Gustav Jung: “Occidentul trebuiesă adapteze yoga la creştinism”. Să neîntrebăm ce ar câştiga Occidentul dacăar face un asemenea pas.

Occidentalii ar fi nişte oamenimult mai preocupaţi de celespirituale, ar fi nişte oameni maicalmi, nişte oameni mai sănătoşi.

Marea problemă este că în momentulîn care credinţa creştină ar adaptapracticile yoghine atunci ar amestecalumina cu întunericul. E bine caoamenii să fie calmi, să fie sănătoşi.Dar preţul cerut pentru aceasta, alîntinării adevărului, este prea mare.

Oamenii sunt invitaţi să combineyoga cu credinţa creştină, să câştigelumea aceasta pentru a pierde Împă-răţia Cerurilor. Dar învăţăturaEvangheliei ne cere exact contrariul.

199

Ereticul Dechanet vorbeşte despre“… noii creştini a căror sfinţenie vaînflori pe temelia sănătăţii fizice,sufleteşti şi mentale” (9).

“Numai dacă aceste vehicule(corpurile fizic, psihic, mental), aleSinelui Etern ATMAN sunt desăvârşite,fiinţa umană poate să-L descopere peDumnezeu” (68).

După învăţătura creştină sfinţeniaeste dar de la Dumnezeu, şi nu arenevoie de “temelia sănătăţii fizice”pentru a înflori. Istoria Bisericiicunoaşte nenumărate cazuri de sfinţicare, deşi îi tămăduiseră pe alţiiprin rugăciune, continuau să ducăplini de răbdare crucea bolii. Dupăpărerea lui Dechanet, ei nu puteau săÎl descopere pe Dumnezeu, din momentce trupurile lor nu erau desăvârşite.

Dechanet propune o sfinţeniecomodă, o sfinţenie accesibilă omuluicare nu vrea să se nevoiască pentru adobândi raiul.

Totuşi, el este conştient de faptulcă trebuie să îmbrace sistemul său înveşminte spirituale. Mai mult încă,pentru a-i păcăli pe neştiutori, el

200

combate formele “materialiste” deyoga:

“Am la îndemână: Yoga pentru toţi, deDesmond Dunne (Paris, 1957), Yoga pentrusine şi pentru ea, de Edonard Long (Paris,1960), Sănătate şi fericire, de Indra Devi(Paris, 1961). Sunt manualeexccelente, dar se înscriu pe linia“americanismului” (filosofiepragmatică care îşi propunedezvoltarea omului doar sub acţiuneaforţelor naturale). Subtitlurilevolumelor amintite (Trăiţi mai bine,Sănătatea, farmecul, bucuria, Descătuşaţi-vă derău) vădesc tendinţa aproapematerialistă a metodelor propuse. Altemanuale se înscriu pe liniaesoterismului suspect” (81).

Părintele Dechanet este conştient de marelesucces pe care îl are yoga printre oamenii care vorsă fie cât mai sănătoşi, printre oamenii care facabstracţie de aspectul spiritual pe care îl implicăyoga, considerând-o un simplu sport oriental. El neatrage atenţia asupra pericolului de a sesiza numaicoaja practicilor yoga, şi de a trece cu vedereamiezul.

Totodată, părintele ne previne asupra cărţiloryoghine care conţin elemente esoterice dubioase.

201

Diavolul … (aici fac o paranteză:la afirmaţiile lui Dechanet nu-mirămâne altceva de făcut decât săobserv cum, prin aceste afirmaţii,diavolul îşi face adepţi. Nu esteacesta un semn al murdăriei din ochiulprivitorului? Nu cumva părinteleDechanet este gura lui Dumnezeu, iareu sunt doar un fanatic apărător alunui adevăr pe care nu îl cunosc?

Mă întreb aceasta pentru că ştiu cănu puţini oameni, văzând cum uniipreoţi biciuiesc păcate împotrivafirii, considerate de către societatenormale, îi judecă tot pe preoţi: “Nuare popa ce face, de aia se tot ia depăcatele altora…”. Aceşti observatorivor constata cu ironie că în câtevapasaje revin la analiza lucrăriidiavoleşti.

După învăţătura Bisericii Ortodoxe,în spatele fiecărei erezii stădiavolul. Faptul că omul contemporanface abstracţie de lucrarea diavoluluinu micşorează deloc această lucrare.Riscul de a fi ridicol, vorbind desprecursele vrăjmaşului, este în egalămăsură riscul de a prezenta poziţia

202

ortodoxă. Sunt conştient de faptul că,aşa cum unii ignoră atacurilediavoleşti, tot aşa alţii, bântuiţi deduhuri sectare, văd ispita dracilor înfiecare manifestare, în fiecare frunzăcare cade la pământ.Trebuie ignorateambele extreme.

În ceea ce priveşte analizareaereziilor, a nu ţine cont de diavolînseamnă a pierde din vedere unul dincei mai importanţi factori. Revin lacomentarea pasajelor despre “yogamaterialistă”.)

Diavolul foloseşte des strategia dea arăta cu degetul anumite lucrurirele, pentru a prezenta el propriaimagine a binelui.

După ce a câştigat sute de mii dediscipoli care au devenit yoghinipentru a fi mai sănătoşi, pentru aavea trupurile mai mlădioase, saupentru a scăpa de o anumită boală,diavolul nu s-a săturat. Diavolulsuferă de o patimă asemănătoareiubirii de arginţi. Bogaţii lacomi,oricâte case, maşini şi bani ar avea,tot nu se satură. Tot aşa şi diavolul:oricâte suflete ar câştiga, tot nu se

203

mulţumeşte, vrea să mai câştige şialtele.

Pentru aceasta foloseşte strategiidiferite de câştigare a sufletelor.Proverbul românesc: “câte bordeie,atâtea obiceie”, poate fi aplicat şiîn această privinţă: câţi oameni,atâtea strategii diavoleşti depierdere a sufletelor.

(Nu trebuie pierdută din vederenici cealaltă faţă a monedei: aşa cumexistă nenumărate strategii prin carediavolul încearcă să câştigediscipoli, tot aşa AtotputerniculDumnezeu are pentru fiecare dintre ceicăzuţi o cale de îndreptare.)

După ce printr-o sumedenie de fachiridiavolul a căutat să facă reclamăpracticilor yoghine în faţa unuipublic obsedat de sănătate, prinscrisul lui Dechanet el încearcă săcaptiveze atenţia unei alte categoriide public ţintă: este vorba de ceicare dispreţuiesc mentalitateamaterialistă americană.

Cu toate acestea, fiind conştientde faptul că omul este foarte sensibilla nuanţe, Dechanet nu evită să

204

promoveze yoga folosindu-se de reperecomune cu cele ale Indrei Devi sau alelui Leonard Long:

“Să vă povestesc o zi din viaţafratelui meu, inginer la Paris. Săreadin pat la ora 6 fără 20. Trecea rapidprin baie; în câteva minute era gata.Fără a mai avea timp să mănânce,alerga la gară, care era la o distanţăde 7 minute. Calculase cu grijădistanţa şi era sigur că în 7 minuteprinde trenul. Cu trenul mergea ojumătate de oră; lua o ceaşcă de cafeaîn Gara de Est, apoi metroul şi, însfârşit, ajungea la birou. Acolo seocupa de corespondenţă, primiri,socoteli, etc. Pe la ora 10 îşi acordaun sfert de oră pauză. Exact timpul încare ajungea la cea mai apro-piatăcafenea, unde mânca repede un corn şibea o altă ceaşcă de cafea. Revenea labirou, unde era din nou ocupat până laora 17. Apoi trebuia să ia metroul,trenul. În tren citea ziarele, comentaevenimentele cu colegii. De la garăpână acasă, iar cele 7 minuteinvariabile. Pentru masa de seară îşiacorda mai mult timp şi părea să fie

205

mai destins. Dar, cu timpul, amconstatat că este din ce în ce maiobosit, mai stresat, mai nervos. Decâte ori această zi încărcată nu mi-adat impresia unei curse: cevaepuizant, dezordonat.

Sunt sigur că, dacă fratele meu arfi ştiut că există yoga şi dacă s-arfi străduit să introducă în programulsău zilnic, spre seară, după ce seîntorcea de la birou, măcar 10-15minute de exerciţii pe care vi lepropun şi dumneavoastră, viaţa lui s-ar fi transformat mult. Cursa rapidăpână la gară ar fi putut deveni oplimbare plăcută, în care ar fi simţitcum natura se trezeşte la viaţă. Searaar fi învăţat să se lase cuprins demii şi mii de bucurii pe care Dumnezeuni le-a dăruit, dar la care omulobişnuit, neiniţiat, nu are acces,datorită ignoranţei sau a preju-decăţilor sale” (98).

Pe scurt: Vrei să fii mai liniştitşi viaţa ta să scape de monotonie? Făyoga!

Sute şi mii de cărţi şi de filme au avut casubiect stresul şi banalitatea vieţii cotidiene. Omului

206

îi lipseşte ceva, şi acest ceva poate fi tocmai practicayoga.

Sunt de acord cu faptul că viaţa pecare o duc un procent destul de marede oameni nu este viaţă. Ritmul alert,hăituiala, este un ingredient normal înprogramul omului contemporan. Omul serisipeşte foarte mult, aleargă dintoate puterile pentru a reuşi să ţinăpasul cu cei mai dotaţi, cu cei maibuni. Omul se află într-o luptă pentrusupravieţuire, în care dacă nu dă totce are, moare.

Această alergătură nu îl împlineşte(dorinţa de a gusta liniştea îifrământă pe oamenii contemporani – şinu este nimic rău în această dorinţăcât se poate de firească – unii găsindîn yoga ceea ce le lipsea; vorbinddeci despre banalitatea vieţii ne aflămîn plină dezbatere despre ideileereticului Dechanet).

Ce anume îi lipseşte omuluicontemporan? Yoga? Dacă Dumnezeu nu arexista, atunci yoga ar fi o ieşire dinfundătura banalităţii vieţii. Numai căDumnezeu există.

207

Dacă fratele lui Dechanet ar fifost creştin ortodox, ar fi înfruntatviaţa altfel. Nu am să dezvolt aiciaceastă idee. Voi spune doar că pedrumul spre serviciu, şi laîntoarcere, ar fi putut cugeta la celeduhovniceşti, ar fi putut spune psalmisau rugăciunea lui Iisus (rugăciunealui Iisus nu este singura cale princare creştinii pot înfrunta banalitateasau stresul vieţii, de altfel, nu acestaeste rostul practicării acesteirugăciuni. Există creştini careidolatrizează rugăciunea lui Iisus,transformând-o într-o formă de yogacreştină; urmarea este că mintea lorse vatămă, şi, dacă nu primescpovăţuirea unui duhovnic iscusit,riscă să ajungă la spitalul depsihiatrie.)

Viaţa creştină autentică excludemonotonia. Monotonia trădează lipsapreocupărilor spirituale. Darcreştinul adevărat, chiar şi atuncicând este bântuit de duhul moleşelii -acedia - se află în plin războiduhovnicesc.

208

Creştinii nu au nevoie să practiceyoga pentru a fi mai calmi sau pentrua se lăsa “cuprinşi de bucuriiledăruite de Dumnezeu”. Iar cei care sesimt slabi în credinţa lor, trebuie săse lupte să devină buni creştini, şiatunci îşi vor da seama că yoga nu i-ar fi putut ajuta la nimic. Dacă arîncerca să testeze yoga pe propriapiele, s-ar asemăna sinucigaşilor caretestează moartea pentru a vedea ce seîntâmplă după ultima suflare. Primindpoveţele ereticului Dechanet s-arîndrepta cu paşi repezi spre prăpastie(repet sintagma ereticul Dechanet nu pentrucă aş fi vânător de vrăjitoare, nupentru că încerc să folosesc strategialui – aceea de a arăta cu degetul ceeste în mod vădit rău pentru a propunepropriul bine – ci pentru a încerca săobişnuiesc cititorii cu o delimitarefoarte precisă între cei care suntvrednici de numele de preoţi şi ceicare sunt eretici. În egală măsură artrebui numiţi eretici toţi falşiiînvăţători ai zilelor noastre, pe ceicare se plasează în afaraînvăţăturilor creştine. Biserica îi

209

consideră eretici pentru că ei sunteretici).

Dintr-un prinos de toleranţă,societatea modernă evită să foloseascătermeni relativ duri precum eretic,erezie. Asistăm la o purificare alimbii, la fel de periculoasă dinpunct de vedere spiritual capurificările etnice. Nu ştiu dacăaceastă afirmaţie (care poate fietichetată drept fundamentalistă) arenevoie de comentarii. Ar trebui să fieevident că, dacă un doctor considerăcă ciuma sau lepra nu sunt duşmani aisănătăţii, ci sunt un soi de prieteni,inchiziţia societăţii l-ar arde perugul defăimărilor, al batjocurii şi,eventual, al proceselor intentate depacienţi.

Ar trebui ca societatea să fie lafel de atentă şi cu bolile spirituale,cu ereziile, şi să nu le mai treacă înfoaia de observaţii ca manifestări alelibertăţii religioase. (De altfel, undemers similar a avut loc în privinţapăcatelor împotriva firii. Sute de anisocietatea le-a respins. În momentulîn care le-a trecut la rubrica

210

manifestări normale, boala a intrat înorganism. Şi prea puţini doctori maiau puterea sau curajul de a tragealarma.)

Să nu trecem cu vederea reţinerealui Dechanet faţă de manualele yoghinede un “ezoterism suspect”. Ar trebuiprecizat ce anume înţelege el printr-un ezoterism curat, demn de încredere.

În cartea sa Yoga creştină, el facedoar referinţe marginale la SfântaScriptură, în timp ce reproduce paginiîntregi din celebra Evanghelie a păcii:“Postiţi, plini de credinţă înDumnezeu, până când Belzebut şi toaterelele sale pleacă de la voi şi toţiîngerii Mamei divine a Naturii vin şivă slujesc” (36). Un astfel de pasajnu are cum să nu trezească mirare înrândurile creştinilor. Cine este Mamadivină?

“Nimeni nu pote ajunge la Tatăldivin ceresc decât prin Mama divină,aşa cum nici un nou-născut nu poateînţelege pe deplin învăţăturiletatălui său, până când mama sa nu l-aalăptat, nu l-a scăldat, nu l-a hrănitşi nu l-a adormit” (40).

211

După citirea acestui pasaj, uncreştin adevărat nu are de ce să sesfiască să recunoască faptul căDechanet este un antihrist. Întreagapropovăduire a Mântuitorului a avut încentru învăţătura că “Eu sunt Calea,Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine laTatăl decât prin Mine” (Ioan 14, 6).

Evanghelia păcii, aceastăblasfemiatoare scriere apocrifă,susţine că nimeni nu ajunge laDumnezeu Tatăl decât prin Mama divină.Această răsturnare a adevărului estefăcută din inspiraţie diavolească.

Primind învăţăturile Evangheliei păcii,Dechanet primeşte învăţăturaantihristă, “duhul lui antihrist...”(I Ioan 4, 3). Devenind unpropovăduitor al acestei falseEvanghelii, el devine o trâmbiţă aAntihristului. Nu ar trebui să ne mirecă, neavând discernământul de adeosebi erezia de adevăr, a ajuns săfacă propagandă unor metode spiritualeîndoielnice.

Iată altă povăţuire reprodusă totdin Evanghelia păcii: “Căutaţi, de aceea,un tâlv mare, cu tulpina lungă cât

212

înălţimea unui om ( tâlvul este oplantă asemănătoare cu un dovleac).Umpleţi-i interiorul cu apă din râu şidupă ce soarele a încălzit-o, agăţaţi-l apoi de ramura unui copac şiîngenuncheaţi pe pământ în faţaîngerului apei şi permiteţi capătuluitulpinii tâlvului să intre în părţilevoastre dinapoi, pentru ca apa săpoată curge prin măruntaiele voastreşi să le cureţe. (...) Apoi, lăsaţiapa să se scurgă complet afară dintrupul vostru, ca să poată scoate dininteriorul vostru toate lucrurilenecurate şi rău mirositoare aleSatanei. (...). Acest botez sfânt prinîngerul apei este renaşterea voastrăîntr-o viaţă nouă. Pentru că prin eaochii voştri vor vedea de acum încolocele ascunse şi urechile voastre vorauzi cele tainice” (38).

Fără a ne da cu părerea în cemăsură este sănătos pentru trup unastfel de tratament, vom afirma însăcă a încărca această baie mai mult saumai puţin plăcută cu valenţespirituale înseamnă a transformacredinţa creştină în păgânism.

213

Pretinsul “părinte” Dechanet esteun înşelat care încearcă să îi atragăşi pe alţii în înşelare. Iată cumdenaturează învăţătura Evanghelieidespre puterea comuniunii dintrecreştini:

“Este bine să se organizeze, dincând în când, o şedinţă colectivă. Celmai avansat yoghin conduce şedinţa deASANA-e, urmând o schemă dinaintestabilită; ceilalţi executanţi, într-olibertate deplină şi fiecare pentruel, execută aceleaşi exerciţii. Dupărelaxarea yoghină completă, se terminăcu o meditaţie, fiecare aşezându-se înpostura care îi este cea mai familiară(VAJRASANA, SUKHASANA). Beneficiulunei asemenea şedinţe este dublu:fiecare din participanţi se purificăîn câmpul energetic spiritual creat,ca într-o baie energetică bine-făcătoare, şi îşi amplifică aspiraţiacătre Dumnezeu. Aşa cum a spus Iisus:«Acolo unde se adună doi în numelemeu, acolo sunt şi eu printre ei»”(19).

Dacă aceste cuvinte ar fi fost pusepe uşa unei case de toleranţă, oamenii

214

ar fi înţeles imediat hula. Dar cândsunt puse pe uşa unei săli de yoga,hula capătă nuanţe de binecuvântare.

Ereticul Dechanet sparge toatebarierele lipsei de bună-cuviinţă, şinu se sfieşte chiar să facă reclamămaeştrilor yoghini: “Un GURU va aducelumina în întunericul ignoranţeinoastre. El este mâna întinsă deDumnezeu către noi, firul de lumină cene ajută să urcăm şi să ne îndreptămcătre Dumnezeu. El aduce lumină înîntunericul din noi, lumină dăruită deDumnezeu atunci când suntem pregătiţis-o primim, să mergem către ea, sătindem către ea” (123).

Creştinii nu au nevoie de nici unguru care să îi lumineze. Creştiniiurcă pe calea desăvârşirii ţinuţi demână de către duhovnicii lor. Iarlumina dăruită de Dumnezeu nu esteadusă de oameni care se consideră peei înşişi învăţători. Este adusă deDumnezeu prin cei care au primitharisma îndrumării sufletelor prinhirotonie, adică prin preoţiiduhovnici.

215

Făcând reclamă “profesiei” de guru,Dechanet arată cât de lipsiţi derepere religioase sunt creştinii dinOccident, cărora li se adresează înmod special. Prin referinţa desprevaloarea guru-ului (ca şi prin celedespre Evanghelia păcii), el arată căpublicul care îi este familiar estedispus să accepte o astfel de hrană.Orice orator iscusit îşi adapteazădiscursul astfel încât să captivezecât mai bine atenţia ascultătorilor.

Nu cred că greşesc identificândpublicul ţintă al ereticului Dechanetîn funcţie de “predica” sa. După anide zile de perfecţionare a acestei“predici”, el nu a considerat că estenecesar ca mesajul său neopăgân să fiemai voalat. Considerându-semărturisitor al adevărului şi albinelui, el a afirmat anumiteabsurdităţi ce stârnesc zâmbetul celorcare cunosc învăţătura SfinteiScripturi. Afirmând acesteabsurdităţi, el a evidenţiat fără săvrea superficialitatea publicului său;un public care înghite tot ce i se

216

oferă dovedeşte nu numai setespirituală, ci şi superficialitate.

Nu e de mirare că astăzi, cândtoleranţa religioasă a devenitbolnăvicioasă, absurdităţi identicesau similare cu cele susţinute decătre ereticul Dechanet sunt luate înserios de către unii creştini.

Până la un punct, s-ar putea credecă ideile lui sunt cele ale unuiduşman al credinţei creştine careîncearcă cu viclenie să atragăcreştinii de partea sa pentru a-Lbatjocori pe Hristos. Totuşi, suntemde părere că el este doar un înşelatcare nu îşi dă seama în ce mlaştină aajuns. Nu avem însă pretenţia de aaprecia cum se cuvine aceastămanifestare a sincerităţii sale.Încercăm doar să evidenţiem faptul căsinceritatea lipsită de discernământpoate fi foarte periculoasă. (Şi câtemii de eretici nu au fost convinşi căse află în adevăr? Câţi dintre ei nuau apărat rătăcirea cu preţul vieţii,atunci când Inchiziţia i-a somat sărenunţe la ideile lor?).

217

“Frumoasa noastră lume este lipsităde creştini pentru că lipsesc oameniiadevăraţi. Un yoghin creştin este unadevărat creştin. Aţi auzit apelul.Sunteţi gata să-i răspundeţi?” (123) -întreabă ereticul Dechanet.

La această întrebare ispititoare numă lasă inima să nu răspund:

“Sunt gata să răspund, “părinte”Dechanet, dumneavoastră şi tuturorcelor ca dumneavoastră, păstoriînchipuiţi care duc lumea în rătăcire.

Vă răspund cu inima aprinsă dedragoste pentru Hristos, Fiul luiDumnezeu, şi din dragoste pentruînvăţătura Sfintei Scripturi şi aSfinţilor Părinţi.

Un yoghin creştin nu poate fi unadevărat creştin. Un yoghin nu poatefi creştin, iar dacă vreun yoghin seconsideră creştin, cum vă consideraţidumneavoastră, să ia aminte că îi stăîmpotrivă învăţătura Sfintei Bisericia lui Hristos.

Un yoghin creştin este un falscreştin, “părinte” Dechanet. Nu poţisluji la doi domni, şi lui Dumnezeu şidiavolului. Nu poţi crede în Dumnezeul

218

care S-a descoperit oamenilor în timpce faci yoga, practică al cărei scopeste ieşirea din ciclulreîncarnărilor, identificarea omuluicu dumnezeirea impersonală, cu idolulOriental. Nu poţi crede că omul este ofărâmă de dumnezeire dacă primeştiadevărul că întreaga lume este creatăde Dumnezeu, că fiecare suflet estecreat.

Citind cartea dumneavoastră - Yogacreştină, am înţeles cuvintele luiNietzsche din Antihristul “Mă uitîmprejurul meu: n-a mai rămas nicimăcat un cuvânt despre ceea ce,odinioară, s-a numit adevăr, noi nu maisuportăm ca un preot să-şi pună nicimăcar în gură cuvântul adevăr. Astăzi,chiar şi cu cea mai modestă pretenţiede dreptate, trebuie să se ştie că unteolog, un preot, un popă, cu fiecarepropoziţie pe care o rosteşte, nunumai că greşeşte, dar şi minte – că,mai mult încă, nu-i este permis sămintă din nevinovăţie, din necunoştinţă decauză. Chiar şi preotul ştie, la fel debine ca oricare altul, că nu maiexistă nici Dumnezeu, nici păcătos, nici

219

Mântuitor, că libertatea voinţei, ordinea moralăunivrsală sunt minciuni: seriozitatea,adânca victorie a spiritului asupra saînsuşi nu-i mai permit nimănui săignore asta... Toate concepteleBisericii sunt cunoscute ca ceea cesunt, ca cea mai rău intenţionatăfalsificare de monedă din câte există,în scopul de a devaloriza natura,valorile naturale; preotul însuşi esterecunoscut drept ceea ce este, ca celmai periculos fel de parazit, caadevăratul păianjen otrăvitor alvieţii” [41;51].

Citind cartea dumneavoastră,“părinte” Dechanet, am înţeles de ceOccidentul a îmbrăţişat rătăcirea. Dincauza unor păstori ca dumneavoastră,din cauza unor păstori care nucunoşteau învăţătura Sfintei Scripturişi a Sfintei Tradiţii, din cauza unorpăstori care răstălmăceau credinţacreştină, oamenii s-au îndepărtat deBiserică. Din cauza unor păstori cadumneavoastră, Apusul s-a îndepărtat,şi mai apoi s-a rupt de BisericaRăsăritului cea Una, Sfântă,Sobornicească şi Apostolească; iar

220

urmările acestei îndepărtări au fostdezastruoase.

Nu Nietzsche a fost de vinăobservând făţărnicia preoţilor pe carei-a criticat. Ideile sale demonice aufost determinate în mare măsură decătre comportamentul şi gândirea unorconfraţi ai dumneavoastră.

Demonicul Nietzche a renegat ceeace ar fi renegat şi Sfinţii Părinţi,şi Sfinţii Apostoli şi ÎnsuşiMântuitorul Hristos, Cel care nu S-asfiit să folosească biciul pentru a-iizgoni din Templu pe cei care vroiausă transforme Casa Domnului în peşteră detâlhari.

Vina lui Nietzsche a fost că s-amulţumit să arate cu degetul greşelilealtora, în loc să caute drumul spreCer. Dacă l-ar fi căutat cu frângerede inimă, atunci Dumnezeu i-ar fiieşit în întâmpinare. Dar Nietzsche nua căutat acest drum. Fusese preaputernic marcat de “sfinţenia” unorpăstori asemănători cu dumneavoastră.Asta l-a dus la nebunie.

Mă întrebam odată cum de a pututajunge el să susţină atâtea blasfemii.

221

Citind cartea dumneavoastră şiamintindu-mi cuvintele lui desprepreoţi, l-am înţeles. Chiar dacă nu i-am dat dreptate.

Voi, păstorii nevrednici, sunteţiprincipalii vinovaţi pentruîndepărtarea oamenilor de Biserică,pentru îndepărtarea oamenilor deDumnezeu. Asupra voastră stă vinapentru apostazia sutelor şi miilor decreştini.

Nu scriu ca să judec. Ci scriunădăjduind ca măcar unul dintre aceştipăstori căzuţi în erezie să îşi deaseama de gravitatea păcatului său şide urmările sale.

“Părinte” Dechanet, sper că oameniivor avea puterea de a respingepăgânismul cu care îi ispitiţi.

Fie ca Atotputernicul Dumnezeu sădea putere oamenilor să nu cadă înînşelarea pe care le-aţi pregătit-o!

Bucureşti, 5 februarie 2003

***

Nu ştiu dacă ar mai fi ceva de spusdespre cartea ereticului Dechanet. Îmi

222

aduc aminte de rugăciunea pe care afăcut-o Sfântul Ioan de Kronstadtîntristat fiind de misionarismul pe careîl făcea Tolstoi7:

“Doamne, dacă eu sunt preot al Tăuşi în Numele Tău trâmbiţez cu glasulmeu de-atâţia ani împotriva mareluieretic Tolstoi, a acestui zid înalt alIerihonului, atunci să cadă acest zidal trufiei spre minunarea tuturorcelor ce cred în tine şi Te cinstescpe Tine, Singurul Domn al slavei,batjocorit de acest eretic întreeretici. Până când, Doamne, necredincioşii sevor făli? (Ps. 93, 3) Până când se va fălihula şi necredinţa? Tot pământul s-aumplut de hulă împotriva lui Dumnezeu”[33;41].

Neavând nici credinţa, niciîndrăzneala şi nici râvna SfântuluiIoan de Kronstadt, şi neavând niciharul preoţiei, nu pot repetarugăciunea sa. Dar, însufleţit de rugasa, îmi îndrept, cu inima îndurerată,ochii spre Dumnezeu:

7 Cunoscut în România în ipostaza de scriitor, nu şi de apologet al ereziei.

223

“Doamne, pentru rugăciunileSfântului Ioan de Kronstadt, pentrurugăciunile Sfinţilor Apostoli, aleSfinţilor Mucenici şi ale SfinţilorPărinţi care au mărturisit cujertfelnicie dreapta-credinţă,stârpeşte lucrarea diavolească,stăvileşte ereziile şi îndreptează-ipe cei rătăciţi spre lumina BisericiiTale, ca să Te slăvească împreună cutoţi îngerii şi sfinţii, în veciivecilor. Amin.”

224

O mărturie de care aveam nevoie...-Sfântul Ignatie Briancianinov şi

vremurile noastre-

Cartea Sfântului IgnatieBriancianinov - Despre vedenii, duhuri şiminuni8, este una dintre cele mai impor-tante mărturii ortodoxe desprerăspunsul la întrebările omuluicontemporan privitoare la enigmele şimisterele din jurul său.

De la bun început ar trebui săobservăm că vastul domeniu alvedeniilor şi minunilor nu mai este undomeniu ezoteric. Lumea de astăzi efascinată, putem spune chiarhipnotizată, de tot ceea ce înseamnăcunoaştere ocultă, cunoaştereparanormală. Chiar dacă puţini oamenise dedică total acestui gen decunoaştere pseudo-spirituală, practicmarea majoritate a lor cochetează cuacest fenomen. O banală dovadă estenumărul mare de tipărituri de acest8 Referinţele aflate între paranteze rotunde indică numărul paginilor unde se pot găsi citatele reproduse din respectiva lucrare.

225

gen, de la reviste până la mari dic-ţionare de specialitate, de la talk-show-uri radiofonice până la aproapepermanentele reportaje din emisiunilede ştiri.

Des invocata afirmaţie a lui AndreMalraux privitoare la secolul nostru afost puţin distorsionată de traducere:“Secolul XXI va fi religios sau nu vafi deloc”, citează unii. Malraux afolosit cuvântul spiritual, nu religios.Diferenţa este importantă. S-a vrut aspune nu că în secolul XXI religia -prin care omul se apropie de Dumnezeulpersonal - va cunoaşte o mareînflorire, ci că singura şansă casecolul XXI să nu aducă sfârşitullumii este ca oamenii să îşivalorifice căutările spirituale. Cău-tări spirituale care nu au drept scoptrăirea vieţii după voia lui Dumnezeu,ci satisfacţia superficială aîmplinirii setei de Absolut.

Apostazia de tip new-age-ist,caracteristică ultimelor decenii asecolului XX, şi-a modificat puţinorientarea. Figura centrală a unui nouMesia nu mai este aşteptată cu aceeaşi

226

intensitate. Dar sloganul “do ityourself” - “mântuieşte-te prinpropriile puteri”, este la fel deactual.

Oamenii caută căi spirituale cât sepoate de originale, cât se poate defascinante, cât se poate de comode.Oamenii aleargă după minuni, dupăsenzaţional.

Pentru oamenii aceştia cuvinteleSfântului Ignatie par nefireşti sauchiar absurde.

Cartea pe care o prezint aiciconţine două părţi, una despre venireaAntihristului şi alta despre vedereaduhurilor. La început este aşezată oscurtă dar edificatoare predică despreminuni. În această predică, ca şi înprimele pagini care îi urmează, ni seprezintă punctul de vedere ortodoxasupra nevoii de senzaţional pe care osimte omul zilelor noastre.

Nu putem spune că această trăsăturăeste specifică doar vremurilor în caretrăim. Minunile au justificat de-alungul istoriei apartenenţa unui marenumăr de oameni la o credinţă sau laalta. Dintotdeauna, atât minunile

227

reale, cât şi înşelările diavoleştisau falsele minuni au captivat, austârnit admiraţie.

Dar niciodată dorinţa de a vedea ominune sau dorinţa de a afla cât maimulte despre minuni nu a fost la felde intensă ca în zilele noastre.

S-a ajuns chiar ca dorinţa de a şticât mai multe despre minuni să devinăobsesivă. Oamenii află cum un anumitcopil citeşte gândurile altora, cum ofemeie oarbă vindecă aproape oriceboală, sau cum un duh care pretindedespre sine că este Maica Domnuluiprevesteşte un cutremur.

Obsesia minunilor a căpătat uncaracter mistic: cei care citesc cunesaţ în ziare despre ultima apariţieparanormală nu se mai consideră oameniobişnuiţi. Ei sunt din clasaspiritelor “înalte”, preocupate delegătura dintre lumea noastră şi lumeainvizibilă ochilor trupeşti.

Valoarea supremă a unor astfel deoameni este binele. Dar un bineimpersonal, un bine relativ, un binecare nu are prea multe de-a face cuCel care S-a răstignit pentru binele

228

nostru, adică pentru mântuireanoastră.

Persoanele preocupate de“colecţionarea raţională” a minunilor,fie ele adevărate sau false, au deobicei senzaţia că drumul lor nu estecu nimic mai prejos decât drumul pecare merg credincioşii. Ele considerăcă nu calcă cu nimic poruncileBisericii în timp ce merg pe drumulcare li se pare bun. “Minunea e unlucru dumnezeiesc, nu? De ce să strivimcorola de minuni a lumii, încercând săseparăm care minuni sunt bune şi carenu?”

Acestor oameni, învăţăturaSfântului Ignatie despre acest subiectli se va părea şocantă. Cuvintelesfântului demontează simplu, dar nusimplist, ideea potrivit căreia nevoiade senzaţional este o caracteristică asufletelor elevate.

Oamenii cer semne, invocând faptulcă dacă ar primi semnele respective arcrede în Dumnezeu. Dar Sfântul Ignatiearată foarte clar că cererea lor estefalsă. De altfel, Sfânta Scriptură ne-a învăţat că cei care nu vor să

229

primească cuvântul mântuirii “nu vorcrede nici dacă ar învia cineva dintremorţi” (Luca 16, 31).

Se observă totuşi că nu puţinioameni, fascinaţi de sferaparanormalului, fascinaţi de minunilediavoleşti, cred că există viaţă dupămoarte, cred că există îngeri şidemoni.

De ce atunci Evanghelia spune căminunile nu pot întoarce inimileîndărătnice? Răspunsul îl aflăm înVieţile Sfinţilor: văzând minunilefăcute de către sfinţii mărturisitori,unii păgâni se încăpăţânau să respingăpropovăduirea acestora, şi săconsidere că sfinţii aveau puteridiavoleşti. Nimic nu îi poate obligape cei îndărătnici să primeascăînvăţătura creştină.

Atunci cum de anumite semneparanormale îi conving brusc pe uniisă creadă că există Dumnezeu?

Înainte de a răspunde la aceastăîntrebare ar trebui să observăm cuatenţie care sunt trăsăturilecredinţei pe care o dobândesc aceştia.Vom analiza modul în care cred cei

230

care citesc cu regularitate revisteledespre fenomenele paranormale: ei credcă oamenii au puteri vindecătoare,cred în spiritism ca un mod firesc decomunicare cu morţii, cred într-osumedenie de lucruri. “Important estesă ai credinţă!”, afirmă aceştia. “Nucontează în ce crezi, important estesă crezi. Şi să nu fii intolerant faţăde credinţele altora.”

După învăţătura Mântuitorului,important nu este să crezi, importanteste în ce crezi. Dacă nu crezi înHristos ca Fiu al lui Dumnezeu, dacănu crezi că Biserica este şcoalamântuirii, credinţa este zadarnică.

Să observăm că semnele paranormaletrezesc credinţa unora nu pentru a-iapropia de Dumnezeu, ci numai pentrua-i trece de la necredinţă la ocredinţă pierzătoare de suflet.Uşurinţa cu care are loc aceastătrecere se justifică tocmai prinfaptul că duşmanul mântuirii nu seopune unei asemenea îndoielnice con-vertiri. Se poate spune că o asemeneaconvertire îi uşurează lucrarea. Omulnecredincios poate simţi lipsa lui

231

Dumnezeu şi Îl poate căuta înBiserică. Pe când falşii convertiţiîşi făuresc un chip cioplit (nu dinlemn sau din aur, ci din idei greşite)şi se închină lui, crezând că Îlslujesc pe Dumnezeu. Convertirea lorla adevărata credinţă va fi mult maigrea (excepţiile, chiar dacă suntnumeroase, confirmă totuşi regula).

Este adevărat că au avut loc minunicare i-au convins pe oameni să seîndrepte fără şovăială spre adevăratacredinţă. Dar aceste minuni nu auforţat, nu au obligat pe nimeni sărenunţe la cerbicia sa. De bunăvoieoamenii au primit semnele dumnezeieştişi s-au îndreptat spre Biserică.

În cartea Sfântului Ignatie,învăţătura despre falsele minuni aparestrâns legată de învăţătura despresemnele înşelătoare pe care le va faceAntihrist.

În privinţa vremurilor de pe urmă,oamenii zilelor noastre au diferiteatitudini. Câteva dintre ele ies înevidenţă: disperarea celor ce cred căvor prinde sfârşitul lumii;indiferenţa necredincioşilor sau a

232

celor care numai cochetează cuuniversul religios; optimismul celorcare cred că intrăm în Noua Eră apăcii şi al celor care cred căDumnezeu va aduce vremuri deîmplinire; şi pocăinţa sinceră a celorcare, observând că lumea merge din răuîn mai rău, nu aşteaptă sfârşitullumii pentru a se pocăi, ci încearcăsă ducă o viaţă bineplăcută luiDumnezeu.

Groaza celor dintâi este de tipsectar; chiar dacă pătrunde destul deuşor şi în mediul ortodox, ea nu esteo stare firească: Dumnezeu nu vrea săfim obsedaţi de sfârşit, să aşteptămurgia cerească ce îi va arde peceilalţi, să aşteptăm focul ce îi vamistui pe păcătoşi. La baza acesteiaşteptări stă ori impresiasuperiorităţii faţă de ceilalţi,mândria că dacă acum ar veni sfârşitulceilalţi ar fi condamnaţi, dar propriapersoană ar fi mântuită, ori impresiacă sfârşitul ar aduce cu siguranţă şipropria osândă. Şi atunci păcatulrămâne singurul mijloc de a uşurapuţin spaima chinurilor care urmează.

233

Indiferenţa celor din a douacategorie, a necredincioşilor şi acelor care preţuiesc mai mult trupuldecât sufletul, spunând că “oricum nucontează, ce va fi va fi, până atuncisă ne vedem de ale noastre”, estelesne de înţeles. Dacă nu îşi schimbăviaţa auzind glasul Evangheliei, de ceşi-ar schimba-o auzind că lumea vaavea un sfârşit?

Atitudinea celor din a treiacategorie este comună new-age-iştilorşi creştinilor care nu vor să ia înserios ultima carte a NouluiTestament. Unii, dându-şi seama că uneventual sfârşit i-ar surprinde trăindîn mari păcate, gândesc: “Nu aş vreasă fiu martor al sfârşitului lumii. Nutrebuie să mă gândesc la sfârşit. Nu.Vreau să fie bine. Trebuie să fiebine. Şi pentru mine, şi pentruurmaşii ur-maşilor mei. Poate căApocalipsa Sfântului Ioan minte. Nu vafi nici un sfârşit.”

Mai grav este când chiar unii carese consideră teologi încearcă săconteste faptul că Apocalipsa prezintădescoperirea pe care a avut-o Sfântul

234

Apostol Ioan privitoare la vremurilede pe urmă. “Nu sunt profeţii, suntdoar sfaturi duhovniceşti adresateîntr-un stil aparte creş-tinilorpăstoriţi de marele Evanghelist”, spunaceştia, călcând în picioaretâlcuirile făcute Apocalipsei de cătreSfinţii Părinţi.

Unii oameni, văzând cum numărulmănăstirilor creşte, cum şi în celemai îndepărtate părţi ale globuluipământesc apar comunităţi ortodoxe,cred că dreapta credinţă va fiprimită, încetul cu încetul, de cătretoţi locuitorii pământului. Şi că, deaceea, Apocalipsa nu îşi mai arerostul. Aceşti oameni au o înţelegerea realităţii foarte superficială. Einu ţin cont de faptul că păcatul seîntinde cu o viteză uimitoare, căpăgânismul învie şi câştigă din ce înce mai mulţi adepţi. Astăzi păcateleîmpotriva firii sunt consideratenormale şi virtuţile sunt luate înrâs. Ceea ce dovedeşte că lumea numerge spre mai bine, ci spre mai rău.

Am ajuns la ultima categorie, acelor pentru care scrie Sfântul

235

Ignatie Briancianinov: aici suntincluşi cei care rămân fidelipredaniilor Sfinţilor Părinţi. Ei ştiucă, mai devreme sau mai târziu,Antihrist va veni. Dar oamenii nu potşti când va fi aceasta. Ceea cetrebuie să ştie este cum să nu ajungăsă trăiască ca şi cum ar avea “peceteafiarei”, cum să nu cadă în capcanelediavolului.

Ei nu ştiu nici dacă vor prindesfârşitul, şi nici dacă urmaşii lorvor prinde acele vremuri. Dar ştiu căde propriul sfârşit nu îi va scăpanimeni. Şi atunci trăiesc în virtuteşi smerenie cugetând la moarte.

Sfântul Ignatie nu a scris despreAntihrist numai creştinilor care vortrăi în vremea acestuia. A scris şipentru noi. El ne ajută să înţelegemmai bine cursele pe care ni le întindînainte-mergătorii lui Antihrist. Înloc să fim robi ai lui Dumnezeu,diavolul ne vrea robi ai săi. Şi, prinorice mijloace, prin discipolii pecare îi are, caută să ne atragă înmrejele sale.

236

Descriind viclenia lui Antihrist,Sfântul Ignatie ne ajută să îirecunoaştem pe ucenicii săi şi să neferim de ei. Şi dacă nouă ne sunt defolos cuvintele sale, cu atât mai multle vor fi de folos creştinilor dinvremurile de pe urmă, care vor aflacum să îl recunoască pe cameleoniculAntihrist.

Mulţi şi-l imaginează pe Antihristca pe un dictator care dărâmă bisericişi varsă sânge de creştin. Dar dacă arfi aşa prea puţini i s-ar închina debună-voie. Antihrist va fi MareleSeducător, Marele Actor. Arătându-seblând, milostiv şi împlinitor a toatăvirtutea, el va fascina, va devenirepede idolul celor lipsiţi dediscernământ.

Aici e marele pericol: cei care vorcăuta să aprecieze valoareaantihristului după propriile idei vorfi înşelaţi. În afara învăţăturiicreştine nu există nici o altăposibilitate de a recunoaşte peAntihrist drept mâna dreaptă adiavolului.

237

Virtutea pe care el o va mima nu vaputea fi înţeleasă la justa valoaredecât de către cei care vor rămâne subaripa Bisericii.

Se ştie însă că el va căuta să îiatragă de partea sa, “de va fi cuputinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24,24). Această referinţă scripturisticăpoate trezi teamă în rândurile celorcare o citesc. “Dacă vor cădea până şicei aleşi, ce va fi cu cei ca noi?”,se întreabă unii.

Dar nu apare scris că cei aleşi vorcădea, ci doar că Antihrist va încercasă îi piardă până şi pe aceştia. Dacăprin “cei aleşi” înţelegem pecreştinii care trăiesc după învăţăturalui Hristos şi ascultă glasulBisericii, atunci credem că aceştiavor şti să se ferească de înşelare.Totuşi, pentru că nimeni nu estepredestinat la mântuire, chiar şiaceştia vor avea nevoie de multdiscernământ pentru a deosebi luminaadevărată de lumina superficială încare se va ascunde slujitorulîntunericului. Pentru că acesta va

238

încerca să se dea drept rob al luiDumnezeu.

Dacă “cei aleşi” sunt creştiniicare merg duminica la biserică, darcare preţuiesc mai mult propria voiedecât ascultarea de Biserică, şipreferă păcatul virtuţii, atunci nueste de mirare că mulţi dintre ei vorcădea.

Sfântul Ignatie Briancianinov spunerăspicat că înaintea venirii luiAntihrist mare parte dintre creştinise vor lepăda de Hristos. Greu cuvânt.Puţini oameni ar vrea să ia în serioso astfel de afirmaţie.

Şi totuşi explicaţia pe care o dăsfântul este foarte simplă: Antihristva fi primit de majoritatea omeniriipentru că va aduce cea mai înaltăbunăstare materială, va fi cel care vaasigura oamenilor tot confortul şitoate cele de trebuinţă satisfaceriipoftele trupeşti.

Adresându-se oamenilor care aurefuzat să Îi asculte dumnezeiascapropovăduire, Mântuitorul le-a spus:“Eu am venit în numele Tatălui Meu, şivoi nu mă primiţi; dacă va veni altul

239

în numele său, pe acela îl veţiprimi.” (Ioan 5, 43). Sfântul IgnatieBriancianinov reproduce tâlcuireaSfântului Teofilact al Bulgariei laaceastă profeţie: “Antihrist va îmbiaomenirea cu relizarea celei mai înaltebunăstări şi prosperităţi pământeşti,va îmbia cu cinstire, bogăţie,măreţie, înlesniri şi plăceritrupeşti: căutătorii de celepământeşti îl vor primi pe Antihrist,îl vor numi stăpân al lor” (179).

Mulţi oameni nu îşi părăsesc acumcredinţa numai pentru faptul că aravea prea puţin câştig material făcândaceasta. Antihrist le va da acestoraexact ceea ce le trebuie, îi va atingeexact în punctul sensibil pe cei acăror credinţă este uşor de clătinat.

Sfântul Ignatie consideră că “nu eciudat faptul că minunile luiAntihrist vor fi primite fărăîmpotrivire şi cu entuziasm de cătrecei apostaziaţi de la creştininsm, de9 Referinţele aflate între paranteze rotunde indică numărul paginilor unde se pot găsi citatele reproduse din cartea Sfântului Ignatie Despre vedenii, duhuri şi minuni.

240

către vrăjmaşii adevărului, vrăjmaşiilui Dumnezeu: aceştia s-au pregătit pesine pentru primirea pe faţă, culucrul, a trimisului şi unelteisatanei, a învăţăturii lui, a tuturorlucrărilor lui, după ce au intratdinainte în împărtăşire după duh cusatana” (13).

Ce se va întâmpla însă cu cei tariîn credinţă? Sfântul Ignatie nu nespune nimic nou, ci doar repetă ceeace stă scris în Cartea Apocalipsei:numărul lor va fi foarte mic, vor fiprigoniţi, batjocorâţi, urâţi deceilalţi. Vor fi condamnaţi la moarte.Se vor sui pe eşafoduri “ca pe niştetronuri împărăteşti, ca la un ospăţ denuntă”. Imaginea pe care o prezintăsfântul este impresionantă. De fapt,aşa s-au suit pe tronul mucenicieitoţi mărturisitorii Bisericii.Întâlnim la ei nu o filozofie proprie,nu o învăţătură ciudată, ci ceea ceare Biserica în adâncul ei: dorinţa dea pătimi suferinţe dătătoare de viaţăpentru a se bucura în veşnicie dedragostea Mirelui Ceresc.

241

Troparul care se cântă laprăznuirea unei sfinte muceniţe nevorbeşte despre starea Bisericii dinvremurile de pe urmă: “Pe Tine, Mirelemeu, Te doresc, şi pe Tine, căutându-Te, mă chinuiesc, şi împreună mărăstignesc, şi împreună mă îngrop cubotezul Tău; şi pătimesc pentru Tine,ca să împărăţesc întru Tine; şi morpentru Tine, ca să şi viez pentruTine; şi ca pe o jertfă fără prihană,primeşte-mă pe mine, ceea ce cudragoste mă jertfesc Ţie...”.

Sfântul Ignatie ne previne că“pentru sfinţii lui Dumnezeu va veni oîncercare cumplită: viclenia, făţăr-nicia, minunile prigonitorului, se vorsili să-i amăgească şi să-i înşele;prigoanele şi strâmtorările rafinate,calculate şi disimulate cu o vicleanăinventivitate, puterea nelimitată aprigonitorului îi vor pune într-osituaţie cât se poate de grea; micullor număr va părea infim în faţaîntregii omeniri, şi pe seama păreriilor se va pune o deosebită neputinţă;dispreţul obştesc, ura obştească,clevetirea, prigoana, moartea silnică

242

vor deveni soarta lor. Numai printr-oosebită împreună-lucrare a haruluidumnezeiesc, sub călăuzirea lui,aleşii lui Dumnezeu se vor puteaîmpotrivi vrăjmaşului lui Dumnezeu, Îlvor putea măr-turisi înaintea lor şi atuturor oamenilor pe Domnul Iisus”(19).

Înainte de a-şi arăta faţa deprigonitor al credinţei, Antihrist îşiva pune masca dragostei şi abunăvoinţei. “Bunăstare materială...Scăpare de griji şi de necazuri...Împlinirea unui vis milenar alomenirii...”

Totuşi, chiar dacă la început el nuva lovi direct credinţa creştină, vaavea îndrăzneala să spună despre sinecă este Mesia cel aşteptat.

Sfântul Ignatie ne aduce în faţaochilor învăţătura patristică despreAntihrist. Urmându-l pe Sfântul EfremSirul, el spune despre Antihrist că“va trâmbiţa despre sine precum autrâmbiţat înainte-mergătorii şiicoanele sale, se va numi pe sinepropovăduitor şi restaurator aladevăratei cunoaşteri de Dumnezeu: cei

243

care nu înţeleg creştinismul vor vedeaîn el reprezentatul şi apărătorulreligiei, se vor uni cu el. El vatrâmbiţa despre sine că este şi se vanumi pe sine Mesia cel făgăduit:ieşind întru în-tâmpinarea lui, fiiicugetării trupeşti vor striga osanale;văzându-i slava, puterea, capacităţilegeniale, dezvoltarea cât se poate decuprinzătoare după stihiile lumii, îlvor proclama dumnezeu, se vor faceajutoare ale lui” (16).

Nouă ni se pare puţin probabil caun om, indiferent de cât bine ar faceoamenilor, să fie primit ca Mesia. Neeste greu să înţelegem viclenia decare va da dovadă Antihristul.

E nevoie de ani şi poate de zeci deani pregătitori pentru ca valorilecreştine să fie îngropate. Încetul cuîncetul, creştinii vor fi învăţaţi săcreadă că banul este atotputernic, cătrupul este mai important decâtsufletul. Credinţa va fi pervertităîncetul cu încetul: viaţa de nevoinţăcreştină va fi substituită de o viaţăcomodă şi iubitoare de plăceri.

244

Sfântul Ignatie ne spune că va fi oaşteptare aproape generală aAntihristului care va putea împlinidorinţele oamenilor. El va corespundecelor mai variate exigenţe: cei careapreciază înţelepciunea acestei lumivor vedea în el un geniu. Cei dornicide îmbogăţire îşi vor vedea buzunarelepline. Cei care caută minuni, avândrâvna căută-torilor de comori, îşi vorvedea aşteptările împlinite: Antihristva face minuni pe care ştiinţaomenească nu le va putea explica.

Vorbind despre minunileAntihristului, Sfântul Ignatieprezintă pe larg învăţătura ortodoxădespre minunile pe care le primeşteBiserica, despre rostul lor şi despremotivul pentru care harismele s-auîmpuţinat în vremurile noastre.

Atragem aici atenţia asupra câtorvaaspecte ale problemei: în primelesecole ale Bisericii, minunile au avutrolul de a completa, de a slujimărturisirea prin cuvânt. Pentru caVestea cea bună să fie primită decătre popoarele care trăiau înîntunericul păgânătăţii şi al

245

neştiinţei, Dumnezeu S-a folosit desemne minunate.

Dar în clipa în care credinţa afost primită, minunile s-au împuţinat.

Semnele aveau rolul de a-i chema peoameni la Dumnezeu.

Din istoria mântuirii se vede căsemnele nu au avut loc haotic: nici ominune nu a fost inutilă. Prin fiecaredintre ele, i s-a adresat omului ochemare de întoarcere la Dumnezeu. Înmomentul în care se pierde din vedereimportanţa pedagogică a minunilor, sepierde din vedere rostul lor.

În Evanghelii ni se prezintă multedintre vindecările pe care le-a făcutHristos. Din ele vedem că tămăduireasufletului este mult mai importantădecât tămăduirea trupului. SfântulIgnatie ne pune înainte cu multăclaritate învăţătura ortodoxă despreboală: boala nu este duşman almântuirii; dimpotrivă, pe mulţi îiajută la tămăduirea sufletească. Şirăbdarea bolii este o binefacere multmai mare decât vindecarea minunată.

Tămăduirea poate fi cerută numaidacă există hotărârea nestrămutată ca

246

sănătatea să fie folosită în slujirealui Dumnezeu.

Celor care cer vindecare fără a segândi în ce mod se vor folosi de ea lise atrage atenţia asupra faptului cătămăduirea cerută poate fi spre osândăveşnică. Tămă-duirea trupească poatefi piedică pentru tămăduireasufletească.

Pentru oricine citeşte VieţileSfinţilor este evident că aceştia nuau căutat harisme, nu au cerut de laDumnezeu darul facerii de minuni. Şitotuşi, chiar când au primit acesteharisme, sfinţii le-au folosit cudreaptă socoteală. Faptul că un maresfânt, Varsanufie din Gaza, a refuzatsă îşi tămăduiască ucenicul prinrugăciune, con-siderând că îi este maide folos să rabde suferinţa, are oînsemnătate extrem de mare. Ni seprezintă o altă înţelegere asuferinţei faţă de cea cu care noisuntem obişnuiţi.

Din cartea sfântului Ignatie reiesefoarte clar ideea potrivit căreia“harismele” vindecătorilor moderni,radiestezişti sau alte soiuri de

247

bioenergeticieni, nu au nimic în comuncu harismele sfinţilor taumaturgi.Aceşti vindecători, oricât deneverosimil ar părea, folosesc putereadiavolului.

Cineva s-ar putea întreba: “Dar ce,diavolul face bine?”

Da, face şi bine. Dar numai înmăsura în care acest bine relativ îlajută să piardă sufletele. Dacă unbolnav se vindecă de cancer, printehnici vrăjitoreşti, vindecarea nu îieste spre tămăduire. Sfinţii Părinţiau atras atenţia asupra faptului că oastfel de tămăduire trebuie refuzată.

Dumnezeu ştie exact ceea ne este defolos. Exemplul pe care îl dă SfântulIgnatie, al Sfântului Apostol Pavel(care de de trei ori i-a cerutDomnului izbăvirea dintr-o anumităneputinţă care îi îngreuna activitateamisionară), arată că Dumnezeu nuascultă cererile care nu ne sunt defapt de folos (chiar dacă nouă ni separ astfel). De cele mai multe oriDomnul, în marea Sa dragoste faţă deoameni, nu ascultă decât cererile carene sunt spre mântuire. Iar atunci când

248

totuşi ascultă şi celelalte cereri, oface numai ca oamenii să îşi cunoascăneputinţa şi să îşi înţeleagăgreşeala.

Atunci când cererile noastre suntîndreptăţite, Dumnezeu nu pierde nicio ocazie de a ne asculta, de a-Şiarăta dragostea pe care ne-o poartă.Unul dintre modurile în care semanifestă această dragoste este grijacu care ne conduce pe calea mântuirii,grija cu care ne ajută să deosebimîntunericul de lumină.

Ultima parte a acestei cărţi are catemă principală vederea duhurilor - unsubiect extrem de controversat. Şi deaceastă dată perspectiva duhovniceascăintră în con-tradicţie flagrantă cudiferitele poziţii întemeiate pe înţe-lepciunea lumii acesteia.

Fără a fi ironic, Sfântul Ignatieconstată nu numai faptul cămajoritatea oamenilor moderni nucunosc învă-ţătura ortodoxă desprevederea duhurilor, ci şi faptul cănici nu au habar despre existenţa uneiastfel de învăţături. Cât priveştecunoaşterea strict teoretică pe care o

249

au unii privitor la lumea duhurilor,ea este la fel de valoroasă ca lipsaoricărei cunoştinţe. Dacă nu cumva areo sensibilă valoare negativă.

Sfântul Ignatie, asemenea unuiprofesor de literatură care îşiîndeamnă studenţii la studiu înaintede a-şi preciza punctul de vedere,recomandă creştinilor să cerecetezeîndeaproape învăţătura Bisericii.

El nu neagă cunoaşterea raţională,cunoaşterea “de şcoală”. Darprecizează că această cunoaşteretrebuie să fie susţinută decunoaşterea prin lucrare.

Geniile şi oameni de cultură,oricât ar fi de “ex-perţi” înaprofundarea Tradiţiei ortodoxe, câtăvreme nu trăiesc în propria viaţăOrtodoxia şi nu simt în inimile lorlucrarea Sfântului Duh, rămân ca nişteoameni care vorbesc despre înot fărăsă fi înotat în viaţa lor.

Învăţătura “după literă” riscă sărămână o învăţătură a acestei lumi. Orcredinţa creştină este cu totulaltceva: nu este calea prin carecunoaştem vreo născocire a vreunui

250

Părinte filozof, ci este calea princare care cunoaştem Adevărul.

Cuvintele Sfântului IgnatieBriancianinov despre faptul că esteimposibilă cunoaşterea “rezultatelor”experienţei creştine în lipsaparcurgerii directe a drumului creştinar trebui gravate pe frontispiciulfiecărei Facultăţi de Teologieortodoxă: “Cărturarul creştin estedator să înveţe despre ÎmpărăţiaCerurilor nu doar din auzireapropovăduirii privitoare la ea, ci şiprin cercare” (76). Învăţătura strictraţională, lipsită de suportultrăirii, naşte fii înspăimântători.

Sfântul Ignatie consideră extrem deimportantă cunoaşterea învăţăturiiortodoxe despre vederea duhurilor decătre creştini; el afirmă că cei caretăgăduiesc existenţa duhurilor,tăgăduiesc în acelaşi timp, fără săfie conştienţi, şi credinţa creştină.Există astfel de oameni. Şi nu puţini.Cum se explică faptul că SfântulIgnatie are o poziţie dură faţă de ei?

Răspunsul nu este prea greu degăsit: în momentul în care fragmentăm

251

învăţătura ortodoxă, separând ceea ceni se pare bun de ceea ce ni se parediscutabil, ceea ce ni se pareobligatoriu de primit şi ceea ce poatefi refuzat, negăm faptul că aceastăînvăţătură este dumnezeiască. O tratămca pe o filozofie a acestei lumi. Daradevărul nu poate fi fragmentat.Predania Bisericii tocmai aceastaeste: o dumnezeiască mărturie despreadevăr.

În momentul în care segmentămacestă mărturie o transformăm înaltceva. Fragmentarea pe care o aducemînvăţăturii se reflectă în proprianoastră fragmentare. Nu mai putem ficreştini ortodocşi.

De aceea Sfinţii Părinţi adunaţi lacel de-al şaptelea Sfânt SinodEcumenic i-au condamnat pe cei caredeformează Tradiţia: în momentul încare deformezi această Tradiţie terupi de Hristos care este izvorulacestei Tradiţii.

Nu putem fi ortodocşi renunţând laceea ce este specific Ortodoxiei:păstrarea Sfintei Tradiţii. Şi cum arputea cineva să se considere ortodox

252

dacă respinge existenţa duhurilor? Cumar putea duce lupta duhovnicească dacănu crede în existenţa duşmanuluinevăzut? Aşa ceva nu este cu putinţă.

Sfântul Ignatie explică pe scurt dece: dacă nu există diavoli, atunciîntruparea Domnului “nu are nicipricină, nici scop”.

Dacă nu ar fi existat diavol,atunci Adam nu ar fi fost ispitit.Dacă Adam nu ar fi căzut, nu mai eranevoie ca Fiul lui Dumnezeu să Seîntrupeze pentru mântuirea noastră.

“Dar de unde putem avea siguranţacă există diavoli?”, se întreabă unii.Dacă nu o avem prin credinţă, altfelnu o putem avea. Numai dacă nu cumvadevenim slujitori ai întunericului, şiatunci stăpânii ni se arată faţă cătrefaţă.

Cei care vor să aibe certitudineacă dracii există se plasează într-unteren minat: dacă ar putea ajungenumai prin raţionamente logice laconstatarea existenţei diavolilor,prin raţionamente similare ar puteademonstra existenţa lui Dumnezeu. Darnimeni nu va putea demonstra cu

253

argumente lumeşti cele duhovniceşti.Nimeni nu poate demonstra existenţaCelui care vrea să credem în El şi săÎl slujim cu dragoste, fără a fiapăsaţi de certitudinea intelectuală aprezenţei Lui.

Cine respinge existenţa diavolilor,respinge calea mântuirii. Atunci cândte afli într-o luptă nu poţi evitaregulile ei. Dacă ne imaginăm că putemajunge în Împărăţia Cerurilor fără aţine cont de regulile pe care Dumnezeuni le aşează înaintea ochilor prinPredaniile Sfinţilor Părinţi, cădemîntr-o mare înşelare: lupta noastră vafi lipsită de cunună.

După ce am atras atenţia asupragreşelii pe care o fac cei careîncearcă să aibă un punct de vederepersonal şi diferit de învăţăturaortodoxă, să vedem care sunt puncteleprincipale ale învăţăturii SfântuluiIgnatie despre vederea duhurilor.

Cunoaşterea acestei învăţături neeste de folos pentru că avem de luptatnu numai împotriva patimilor şipoftelor noastre, ci mai alesîmpotriva puterilor întunericului.

254

Abia în momentul în care ştim cine neeste vrăjmaşul ne putem apăra de el.

În ceea ce priveşte vedereaduhurilor, înşelarea drăcească estefoarte mare, şi mulţi au fost înşelaţide diavol tocmai pentru că nu au ştiutcum să se apere.

Omul, după căderea sa, nu mai estevrednic să vadă lumea îngerilor.Simţurile sale au devenit trupeşti, şinu mai pot percepe duhurile care Îlslăvesc neîncetat pe Dumnezeu.

Duhurile care se arată de obiceioamenilor, chiar dacă afirmă că suntsuflete ale răposaţilor sau îngeri,sunt de fapt diavoli.

Omul cade uşor în cursa mândriei pecare o întinde vederea acestor duhuri:nu îşi dă seama că nu este la măsurala care să vadă duhuri. I se pare că aatins măsura sfinţeniei, şi de aceeanici nu îi trece prin cap că se aflăîn legătură cu diavolii.

Mai ales că vrăjmaşul mântuiriieste plin de viclenie, şi ştie cumanume poate doborî fiecare suflet carei se deschide. Diavolul nu spune numaiminciuni, pentru că dacă ar face aşa

255

ceva ar fi demascat uşor. El amestecăîntr-un mod foarte abil adevărul cuminciuna. El spune exact atât adevărcât trebuie pentru a amăgi sufletele.Şi o face cu atâta iscusinţă încât săîi înşele până şi pe cei care ştiu cădiavolul poate lua chipul unui îngerde lumină.

Mândria este uşa prin care diavolulintră; spun unii: “da, ştiu că unorali se arată draci, dar mie mi se aratăîngeri...”. Ei ajung uneori chiar săscrie cărţi despre deosebireaduhurilor, să precizeze care vedeniisunt înşelătoare şi care sunt de laDumnezeu. Dar nu îşi dau seama că“profesorul” lor este diavolul.

Creştinii să înţeleagă că nutrebuie să caute să-i vadă şi săvorbească cu ei. Cei care insistă săintre în legătură cu duhurile sedeschid de bună-voie lucrăriiputericului întunericului. Vor să lefie mai bine şi fac tocmai ce esterău. Sunt ca nişte sinucigaşi care vorsă scape de dureri trecătoare într-unmod care îi duce la suferinţe veşnice.

256

Comunicarea cu morţii nu este decâttot o formă de comunicare cu dracii.De altfel, în unele cazuri, cei po-sedaţi de diavol spun că prin eivorbesc sufletele unora dintre ceiadormiţi. Dar pe cât de uşor le esteoamenilor să îşi dea seama că pringurile acelora vorbeşte însuşi dia-volul, pe atât le este de greu să îşidea seama că acelaşi vorbitor seadresează celor care fac spiritism.

Sfântul Ignatie nu se referă lamotivele pentru care oamenii ajung săvorbească cu morţii. Vom preciza aicidoar două dintre ele: dorinţa de acunoaşte cât mai multe despre lumeaspirituală, şi dorinţa de a fi înlegătură cu cei dragi care au trecutpe lumea cealaltă.

În primul caz observăm o pervertirea dorinţei de cunoaştere: în momentulîn care vrei să cunoşti lucrurile înalt mod decât în cel pe care l-arânduit Dumnezeu, dorinţa firească dea cunoaşte devine diavolească: lumeaduhurilor nu o putem cunoaşte dupăpropriile capricii. Cei care vor săştie mai multe pot citi despre aceasta

257

în Sfânta Scriptură şi în scrierileSfinţilor Părinţi. Dar în clipa încare se consideră vrednici de ocunoaştere directă arată că au fostînşelaţi de acelaşi “şarpe” care le-aspus primilor oameni: “Vi se vordeschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu,cunoscând binele şi răul” (Facere 2,5).

În cel de-al doilea caz avem de-aface cu o pervertire a dorinţei decomuniune. Biserica mărturiseşte căcei vii se află în legătură cu ceimorţi. Cum? Prin rugăciune. Dumnezeu,pentru rugăciunile Bisericii, îi ajutăpe cei morţi. Pe cei mântuiţi îiînconjură cu şi mai multă lumină; iarcelor din iad le uşurează suferinţele,şi pe unii chiar îi mântuieşte.

O dovadă a grijii celor vii pentrucei morţi o vedem în parastasuri.Slujbele de pomenire a morţilor nusunt doar un mod de aducere aminte, unmod de păstrare a memoriei celoradomiţi: sunt un mod de a-i ajuta,arătându-le dragostea pe care le-opurtăm.

258

Cei care pervertesc modul firesc depomenire a răposaţilor, şi încearcă săintre în legătură cu ei prin diferitemetode spiritiste, se poartă ca şi cumar putea stabili ei înşişi ce e bineşi ce e rău. Ca şi cum ar fi ei înşişimăsura binelui.

Biserica spune clar: spiritismuleste o înşelare drăcească. Cei careajung la alte concluzii îşi imagineazăcă au acces la o sursă de informaţiemai sigură decât Biserica. Dar pierddin vedere că Biserica nu face altcevadecât să dea mărturie despre Capul ei,care este Adevărul.

Dracii nu se arată numai celor carefac şedinţe de spiritism. Se arată demulte ori şi celor care suferă multdupă pierderea unei fiinţe dragi.Moartea unei persoane apropiate are şio trăsătură inexplicabilă. “Dumnezeu avrut să îl ia la El...”, spun unii,dar lasă să le scape şi un suspin: “Dece, Doamne, de ce?”.

Dacă sufletele adânc îndurerate demoartea unei persoane dragi nu cunoscsau nu primesc învăţătura ortodoxădespre apariţiile duhurilor, pot fi

259

foarte uşor înşelate de acestea:prezentându-se în chipul persoanelordragi, şi invocând dragostea caprincipalul motiv pentru care se facvăzute, diavolii intră pe uşa pe carele-o deschid oamenii. Şi, după cevreme îndelungată se poartă astfelîncât vătămarea pe care o aduc să fiegreu de observat, după ce câştigăîncrederea vizionarilor, trec la adoua etapă a nimicirii sufleteşti.Încep să spună o serie de minciuni,amestecate în mod viclean cu lucruriadevărate; şi astfel vizionariiprimesc drept bune născocirilepierzătoare de suflet.

Sfântul Ignatie prezintă pe largcele două moduri de vedere aduhurilor: vederea trupească şivederea duhovnicească. Vedereatrupească o au oamenii care perceplumea duhurilor căzute, iar ceaduhovnicească o au cei care, ajungândla măsura sfinţeniei, au devenitasemenea îngerilor în trup. Sufletelelor s-au curăţit prin pocăinţă, prinnevoinţă şi prin rugăciuneîndelungată. Îl poartă în inimile lor

260

pe Hristos şi prin harul Duhului Sfântsunt părtaşi unor trăiri pe careceilalţi nu le pot înţelege.

Sunt unii care, cunoscând aceastădeosebire, se consideră totuşivrednici de vederea duhovnicească. Einu îşi dau seama de propria orbire.Sunt prinşi de o falsă smerenie şicred că au ajuns la trăiri înalte.

Modul în care se poate pune înevidenţă înşelăciunea acestora estefoarte simplă: cei mai mulţi considerăcă au ajuns la aceste trăiri înalteprin anumite forme de spiritualitatediferite de trăirea ortodoxă. Chiardacă folosesc şi anumite învăţăturiortodoxe, în esenţă învăţătura loreste diferită de cea a Bisericii.

În momentul în care ei vor să îşicompare propria experienţă cuînvăţăturile Sfinţilor Părinţi nu estesuficient să citească numai pasajeleprivitoare la vederea duhovnicească.De altfel, nu le este greu săidentifice în aceste pasaje propriileexperienţe. Este neapărat necesar caaceştia să citească şi pasajele încare scrie clar că “trăirile mistice”

261

ale celor care s-au îndepărtat depredaniile Părinţilor nu sunt altcevadecât stări induse de diavol, şivedeniile pe care le au suntînşelătoare.

Încercarea lor de a justifica oexperienţă paralelă trăiriiBisericeşti nu este sinceră. Ori ţincont de întreaga învăţătură creştină -care le dă în vileag înşelarea - orirefuză în mod deliberat raportarea laaceastă învăţătură.

Cât despre cei care se lasăpăcăliţi de apariţiile înşelătoare,fiind convinşi că mergând pe drumulBisericii au ajuns la sfinţenie,metoda recuperatoare este aparentsimplă: ar fi de ajuns să meargă săstea de vorbă cu marii duhovnici aizilelor noastre. Ei le pot arăta că seaflă în înşelare, le pot pune degetulpe rană, ajutându-i să înţeleagă căroadele smereniei adevărate le suntstrăine. Că roadele arătărilor pe carele-au considerat sfinte este mândria.

Dar ar fi prea simplu ca vindecareasă aibă loc atât de repede. Cei carecred minţii lor, pornind de la faptul

262

că în zilele noastre s-a micşoratnumărul părinţilor care au daruldeosebirii duhurilor, se păcălesc peei înşişi spunându-şi că sunt la unnivel atât de înalt încât nu mai enimeni atât de “elevat” încât să lepoată da sfaturi. Că ei ar fi dispuşisă primească sfaturi, dar nu au cui săle ceară.

Dar acest raţionament este greşit.Până la sfârşitul lumii, Dumnezeu vaavea preoţii Săi aleşi care vor şti sădea în vileag cele mai viclene curseîn care diavolul încearcă să îi prindăpe credincioşi.

În privinţa celor care spun cădrumul fizic până la astfel de părinţieste lung şi obositor, că au poatechiar câteva sute de kilometri deparcurs până la ei, nu îşi dau seamacă printr-o astfel de afirmaţiemărturisesc precis cât de mult preţpun pe vieţuirea duhovnicească. Oastfel de atitudine oglindeşte câteste de mare râvna pe care o au pentrucele sfinte.

Să nu uităm că sfinţii înşişi seconsiderau nevrednici să aibă vedenii

263

minunate. Ar trebui ca oamenii carecad în înşelare să îşi dea seama derătăcirea lor chiar şi numai prinfaptul că le lipseşte conştiinţapropriei nevrednicii.

Sfânta Tradiţie ne arată în modclar care sunt roadele vedeniilordumnezeieşti şi cele ale celor înşe-lătoare: cele de la Dumnezeu aduc îninimă smerenie, celelalte mândrie.Sfântul Ignatie arată însă că, dincauza orbirii, oamenii nu vor sărecunoască starea în care se află.

Una din aceste situaţii o întâlnimatunci când cei înşelaţi aduc însprijinul concepţiilor lor idei de acăror veridicitate nu se îndoiesc.Pornesc de la premiza că din moment cesupoziţiile lor se întemeiază pelucruri adevărate nu au cum să seînşele.

Între cele mai răspânditejustificări de acest gen se remarcăideea potrivit căreia dacă duhurilecare apar spun viitorul, ele cusiguranţă sunt trimise la Dumnezeu.

Trebuie făcută o distincţie:duhurile care “prezic”adevărul de

264

multe ori nu fac altceva decât sătragă concluzii logice din mersulactual al evenimentelor.

Dracii ştiu tot ce s-a întâmplat întrecutul nostru, şi ştiu şi tot ce seîntâmplă în momentul actual. Dacă noinu ţinem seama de această însuşire alor riscăm să confundăm profeţia cuconstatarea.

Dracii ne pot spune că un prietenvine să ne viziteze dinainte ca acelasă ajungă la poarta noastră. Aceastanu a fost o prezicere care s-aadeverit.

Sfântul Ignatie explică cât de uşorpot fi oamenii păcăliţi de duhurilecare “prezic” viitorul10. Este foarteuşor ca oamenii lipsiţi dediscernământ să fie înşelaţi deduhurile întunericului.

Sunt anumite cazuri în care totuşiduhurile respective “prezic” şievenimente a căror deducere logicăeste imposibilă. În aceste situaţiipur şi simplu diavolii calculează, cuo anumită marjă de eroare, ceea ce s-10 A se vedea capitolul “Despre capriciile timpului şi arta de a ghici viitorul”.

265

ar putea întâmpla. Şi faptul că demulte ori duhurile se înşeală, faptdovedit uşor de statistică, nu facedecât să confirme că nu aveau cum sănimerească întotdeauna : soluţia ceamai probabilă nu se dovedeşte şi ceareală.

Argumentarea Sfântului Ignatie esteîn întregime fundamentată pe SfântaScriptură şi pe Sfinţii Părinţi. Nueste deci de mirare că cei care nurecunosc drept autorizată aceastăfundamentare nu au cum să înţeleagăconcluziile Sfântului Ignatie.

Pentru creştinii ortodocşi aceastăcarte va fi de folos nu numai în ceeace priveşte strict problemele pe carele tratează. Întâlnind aici oargumentare care răstoarnă ideiacceptate în mod curent de cătrecreştinii care nu ştiu poziţiaortodoxă faţă de subiectele tratate,vom înţelege cât de periculoasă esteînsuşirea unor idei care contravinpredaniilor Sfinţilor Părinţi. Vomînţelege că numai păstrând acestepredanii mergem pe calea mântuirii.

266

Cartea Sfântului Ignatie reuşeştesă pună în evidenţă şi trăsăturilecelor care se consideră buni creştini,dar de fapt sunt înşelaţi diavol.

Unii dintre aceştia vor încerca săconteste cele spuse de sfânt: “Poatecă Sfântul Ignatie a greşit. Poate căs-a înşelat. O fi scris bine despreviaţa creştină, dar în privinţavederii duhurilor a greşit”.

Sfântul Ignatie a spus: “Îndrăznima numi învăţătura despre minuni şisemne înfăţişată de către noiînvăţătură a Sfintei BisericiOrtodoxe, învăţătură a Sfinţilor eiPărinţi. Necesitatea vitală a uneiexpuneri exacte şi, pe cât se poate,amănunţite a acestei învăţături estelimpede” (61).

Ar putea oare vreunul dintre ceiînşelaţi să spună că, folosindu-se descrierile Părinţilor, poate arătagreşeala Sfântului Ignatie? Nu. Pentrucă Sfântul Ignatie nu a scris dupămintea sa. El a mărturisit învăţăturaortodoxă.

Adevărul nu este de două feluri. Nupot fi adevărate în acelaşi timp

267

învăţăturile Sfinţilor Părinţi şiînvăţăturile vizionarilor care facatâta vâlvă în zilele noastre.

“Dar poate că Sfântul Ignatie ainterpretat greşit învăţăturaTradiţiei...”, ar spune unii. Ideeaaceasta, a greşelilor pe care le facsfinţii, este inspirată de diavol. Nue o idee nouă, dar are un succes dince în ce mai mare.

Sfinţii nu au scris numai dupăcapul lor, au scris după cum trăiau.Dacă ar fi dat mărturie despre lucrurimincinoase, nu ar fi fost sfinţi;Duhul adevărului nu S-ar fi sălăşluitîntru ei. Nici unul dintre ei nu s-aabătut de la dogmele Bisericii. Şidacă în anumite chestiuni faţă de carepoziţia Bisericii nu era foarte clară,unii au avut poziţii care în timp s-audovedit greşite, astfel de cazuri suntextrem de rare (şi problemelerespective erau secundare).

Dar niciodată sfinţii nu au învăţataltfel decât ceea ce primiseră de laînaintaşii lor. Niciodată vreun sfântnu a contestat Tradiţia bisericeascăca să îşi impună propriile cugetări.

268

Nu trebuie să căutăm a armonizaînvăţăturile Bisericii cu părerilenoastre. Ci trebuie să modelămpărerile noastre după predaniileortodoxe. Altfel ne îndepărtăm deAdevăr.

Întotdeauna sfinţii au căutat săabsoarbă învăţătura Bisericii, aşa cumapa absoarbe buretele. Aceastăînvăţătură le-a modelat vieţile;această învăţătură i-a dus lasfinţenie.

Oamenii trebuie să aleagă: de oparte stă Hristos, ocrotindu-ŞiBiserica, de celaltă parte înţelepţiiacestei lumi. De o parte Fiul luiDumnezeu, de cealaltă parte slujitoriidiavolului. Nu poate exista nici opărtăşie între cele două tabere.

Nu trebuie trecută cu vederea nicieventuala confruntare dintreînvăţătura ortodoxă şi aşa-ziseledescoperiri ale ştiinţei care sprijinăneopăgânismul. Astăzi s-a perfecţionattehnica vorbirii cu “morţii” prinînregistrări audio-vizuale. Poatecontesta cineva aceste înregistrări?Nu. Dacă spunem că vocile care se

269

înregistrează sunt ale diavolilor,suntem luaţi în râs. Şi totuşi, oricâtde rafinată ar fi înşelareadiavolească, tot înşelare rămâne.

Dacă ni s-ar demonstra “ştiinţific”că vocile sunt ale morţilor, o astfelde demonstraţie ar trebui să neconvingă nu de progresele ştiinţei, cide iscusinţa diavolului.

Niciodată ştiinţa nu poatecontrazice adevărul credinţeicreştine. Şi atunci când o face,atunci e cu siguranţă vorba defalsificări ale argumentelorştiinţifice.

În ceea ce priveşte problemeleduhovniceşti, ştiinţa nu are cum să seimplice în nici una dintre ele

Sfântul Filaret al Moscovei a spuscă dacă ar fi scris în SfântaScriptură că Iona a înghiţit chitul,şi nu că proorocul a fost înghiţit dechit, ar fi crezut chiar şi aceasta.Aşa şi noi ar trebui să putem spune:dacă ştiinţa ar demonstra cu osumedenie de argumente că învăţăturaortodoxă despre vederea duhurilor (saudespre orice altceva) este greşită,

270

preferăm să rămânem fideli SfinteiTradiţii, prin care vorbeşte ÎnsuşiHristos, decât să dăm crezare ochilorşi minţii noastre.

Studiul de faţă este o încercare dea prezenta cititorilor din zilelenoastre mesajul Sfântului Ignatie,citi-torilor care trăiesc într-ununivers foarte diferit faţă de cel alcontemporanilor Sfântului Ignatie.Când sfântul se referea la ceiînşelaţi, vorbea despre un numărfoarte mic de oameni. Numărul acestoraa crescut însă cu o viteză uimitoare.

Omul de azi, care trăieşte într-unmediu în care se încearcă substituireavieţii duhovniceşti prin “extazurimistice” şi “experienţe paranormale”,are mare nevoie de învăţăturileSfântului Ignatie.

Mai ales că Sfântul Ignatie nu afăcut altceva decât să prezintepredaniile ortodoxe, şi nu a încercatsă le înlocuiască cu vreo concepţiepersonală.

În momentul în care cineva pretindecă este învăţător al adevărului, estejudecat în funcţie de diferitele

271

criterii pe care le au oamenii înprivinţa cunoaşterii adevărului. Decele mai multe ori dascăliirătăcirilor propun nu numai adevărurifantomatice, ci şi criterii false deapreciere a adevărului.

Între aceştia, vindecătorii cubioenergie au un mesaj simplu:“Vindecăm, deci avem putere de laDumnezeu. Cine nu vindecă nu areputere de la Dumnezeu, deci nucunoaşte adevărul.”

Sfântul Ignatie nu prezintăcriterii de apreciere a adevărului; elnu vine să mărturisească un adevărstraniu sau un adevăr care a fostascuns vreme îndelungată. Elmărturiseşte învăţătura SfinţilorPărinţi. Pentru el, Adevărul poate figăsit numai în Sfânta Tradiţie, şiorice învăţătură potrivnică SfinteiTradiţii este greşită.

Chiar dacă există şi eretici careîşi justifică rătăcirea folosindu-sede citate din Sfinţii Părinţi,demersul lor este supus eşecului: maidevreme sau mai târziu ei vor finevoiţi să se confrunte cu învăţătura

272

sobornicească a Bisericii, cu adevărulpropovăduit de Hristos. Şi o asemeneaconfruntare le vădeşte înşelarea.

Sfântul Ignatie Briancianinov neatrage atenţia asupra faptului că nutrebuie acordată nici cea mai micăatenţie fenomenelor drăceşti.Constatăm totuşi că mijloacele princare ni se trezeşte curiozitatea faţăde aceste fenomene sunt foartevariate: mulţimea de emisiuni şi dearticole despre acest subiect.

În momentul în care ne obişnuim săcitim despre aceste manifestări, înmomentul în care le dăm atenţie, amfăcut deja primul pas greşit. “Dar nuam făcut spiritism, doar am vrut săcitesc cum decurge o şedinţă de spiri-tism”, spun unii. Dar de la astfel delecturi mulţi s-au îndepărtat deBiserică.

A şaptea poruncă bisericească spunerăspicat: “Să nu citim cărţi eretice”.Putem înţelege că această poruncăpoate fi extinsă asupra oricărui modde propagandă a învăţăturilorrătăcite.

273

Omul de astăzi suferă de boalacuriozităţii: vrea să ştie cât maimulte lucruri despre tot ceea ce sepetrece în lume. Şi atunci cândscormoneşte după ştiri despre para-normal are impresia că face un lucrudeosebit. Dar de fapt, încercând săîşi satisfacă patima curiozităţii, îşideschide sufletul înşelării.

Manifestările puterilor drăceştisunt acoperite cu un strat de gros denoroi: oricine vrea să afle despre elese murdăreşte. Nu poţi rămâne curatdupă ce ai citit ceea ce scriuslujitorii întunericului. Ajungi laefectul contrar citirii cărţilorduhovniceşti; în loc să se luminezemintea, se întunecă.

Ar fi bine ca măcar această idee sărămână întipărită în minţile celorcare vor citi cartea Sfântului IgnatieBriancianinov; le va aduce multfolos...

274

ÎncheiereAceastă carte nu a fost scrisă pentru ca cititorii

care au convingeri diferite de ale Bisericii, fără să fieconştienţi de aceasta, să fie însemnaţi cu peceteaereziei.

Scopul principal nu a fost de a da cu pietre înnimeni. Sunt conştient de faptul că, la nivelmisionar, slujitorii Bisericii au foarte multe de făcut.Este deci oarecum de înţeles greşeala celor care,fără a şti că nu e bine să primească anumiteînvăţături, au făcut acest pas.

Dacă lupta dusă de Biserică împotriva ereziilorcontemporane ar fi mai intensă, cred că mulţi dintrecei păcăliţi de diavol ar renunţa la înşelarea lor.

Cu mai mult de zece ani în urmă, eu însumi,autorul acestei cărţi, am căzut pradă rătăcirilorprezentate în această carte. Am fost interesat deastrologie, eram convins de autenticitateaEvangheliei după Toma, ca şi de basmul călătorieilui Iisus în Orient (descris în „Viaţa Sfântului Issa”), şicredeam că prin yoga voi deveni supraom... Dacăacum combat aceste rătăciri, o fac deoarece cred cădacă atunci un singur preot mi-ar fi vorbit desprecele prezentate în această carte, m-aş fi lepădat deîndată de erezia pe care o consideram adevărspiritual. Sau, chiar dacă nu m-aş fi lepădat deerezie, cel puţin aş fi fost pus pe gânduri.

275

Tocmai acest lucru mi-aş dori să îl fi făcut prinaceastă carte, ca şi prin celelalte cărţi ale mele peteme asemănătoare.

Iar dacă această carte a fost citită şi de cătrecreştini întăriţi în credinţă, de către fii adevăraţi aiBisericii, m-aş bucura să ştiu că aceştia vor încercasă îi ajute pe cei care se află în diferite rătăciri săajungă la lumina lui Hristos, făcându-i să înţeleagăcă se află în ghearele diavolului.

Acestora le repet îndemnul Sfântului CosmaEtolianul: “Să vă bucuraţi şi să vă veseliţi de mii deori că v-aţi învrednicit să fiţi şi voi creştini ortodocşibine-cinstitori şi să plângeţi şi să vă tânguiţi pentrunecinstitorii-de-Dumnezeu, necredincioşi şi eretici,care umblă în întuneric, în mâinile diavolului[62;180].

276

Bibliografie selectivă11

1 Biblia - sau Sfânta Scriptură, EdituraInstitutului Biblic şi de Misiune alBisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,(E.I.B.M.B.O.R), 19942 Arhieraticon - adică rânduiala slujbelorsăvârşite cu arhiereu, E.I.B.M.B.O.R,Bucureşti,19933 Molitfelnic - cuprinzând slujbe, rânduieli şirugăciuni săvârşite de preot la diferite trebuinţeale creştinilor, E.I.B.M.B.O.R,Bucureşti,19984 Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă -

Catehism, Cluj, 19935 Patericul, Episcopia OrtodoxăRomână, Alba-Iulia, 19936 Adrian, Pr. Simeon, Biserica, sectele şi

fraţii mincinoşi, Editura Pelerinul, Iaşi,1998

11 Această bibliografie selectivă conţine numaicărţile care au fost citate în această carte.Deşi am consultat un bogat material despecialitate în limbi străine, pentru afacilita verificarea citatelor am reprodusnumai citate din cărţile în limba românăaccesibile cititorilor .

277

7 Aivanhov, Omraam Mikhael, Un nouînţeles al Evangheliilor, Editura Prosveta,Bucureşti, 19928 Andreas, Peter & Rose LloydDavies, Ştiinţele Secrete, EdituraSAECULUM I.O., Bucureşti, 20009 Ankerberg, John & John Weldon,

Realitatea despre viaţa după moarte, EdituraAgape, Făgăraş, 199710 Ankerberg, John & John Weldon,

Realitatea despre astrologie, Editura Agape,Făgăraş, 199711 Atanasie cel Mare, Sfântul, Scrieri (partea I), E.I.B.M.B.O.R, Bucureşti,198712 Blond, Georges, Furioşii Domnului,Editura Politică, Bucureşti, 197613 Briancianinov, Sfântul Ignatie,

Despre vedenii, duhuri şi minuni, EdituraSophia, Bucureşti, 200214 Brune, Francois, Hristos şi karma,Editura Univers Enciclopedic,Bucureşti, 1997 15 Brune, Francois, Morţii ne vorbesc,Editura Enciclopedică, Bucureşti,1994

278

16 Chifăr, Nicolae pr., Istoriacreştinismului II, Editura Trinitas, Iaşi,200017 Costian, Dan, Adevărul despre Yoga,Editura Valmi18 Damaschin, Sfântul Ioan, Dogmatica,Editura Scripta, Bucureşti, 199319 Dionisie Areopagitul, Sfântul,

Epistole, Editura ALL, Bucureşti, 199420 David P.I., diac., Invazia sectelor,Editura Christ, Bucureşti, 199721 Efrem Vatopedinul, arhim., Cuvânt

din Sfântul Munte, Editura Reîntregirea,Alba-Iulia, 200122 Filaret, Ioan pr., Creştinism şi yoga?23 Floca, Ioan N., arhidiac. prof.dr., Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu,199324 Giovetti, Paola, Straniu şi inexplicabil,Editura Agni, Bucureşti, 199525 Good, Timothy, Ei sunt aici, EdituraValdo & Savvas Press, 199326 Groothuis, Douglas, Portrete istorice

atribuite lui Isus din Nazaret, Editura Ariel,Timişoara, 199527 Harrison, Peter & Mary, Viaţa înainte

de naştere, Editura Europolis,Constanţa, 1993

279

28 Henri, Claude, conte de Saint-Simon, Noul creştinism, Editura Dacia,Cluj-Napoca, 200129 Hristodul Aghioritul, ierom., La

apusul libertăţii, Editura Sophia,Bucureşti, 199930 Hunt, Dave, Pacea globală şi apariţia lui

Anticrist, Editura Agape, Făgăraş, 199731 Hunt, Dave & T. A. Mc Mahon,

Seducerea creştinătăţii, Editura Agape,Făgăraş, 199632 Ioan Gură de Aur, Sfântul, Scrieri(partea a III-a), E.I.B.M.B.O.R,Bucureşti, 199433 Ioan de Kronstadt, Sfântul, Spicul

viu, Editura Sophia, Bucureşti, 200234 Ilie Cleopa, arhim., Călăuză în

credinţa ortodoxă, Editura SfinteiMănăstiri Sihăstria, 200135 Ilie Cleopa, arhim., Despre vise şi

vedenii, Editura Bunavestire, Bacău,199436 Irineu al Lyonului, Sfântul,

Demonstraţia propovăduirii apostolice,E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 200137 Kernbach, Victor, Dicţionar de mitologie

generală, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1989

280

38 Kernbach, Victor, Enigmele miturilorastrale, Editura Albatros, Bucureşti 39 Marler, John & Andrew Wermuth,

Tinerii vremurilor de pe urmă, EdituraSophia, Bucureşti, 200240 Negureanu, Cristian, Civilizaţiile

extraterestre şi a III-a conflagraţie mondială,Editura Datina41 Nietzsche, Friedrich, Antihristul,Biblioteca Apostrof, 199642 Novak, Adolf, Mişcarea carismatică,Editura Lumina Lumii, Korntal, 199543 Paisie Aghioritul, Cuviosul, Cu

durere şi dragoste pentru omul contemporan,Schitul Lacu, 200044 Paraskevaidis Hristodoulus,mitrop., Războiul împotriva satanei,Editura Anastasia, Bucureşti, 199845 Paulus, Stefan, Nostradamus -1999,Editura Antet, 1998 46 Pătruţ, Adrian, De la normal la

paranormal, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 199147 Petroaia Lucian, diac., Nu este

sfârşitul lumii în anul 2000, EdituraEpiscopiei Dunării de Jos, Galaţi,1998

281

48 Pop Irineu Bistriţeanul, P.S.,Sfântul Irineu de Lyon - polemist şi teolog,Editura Cartimpex, Cluj, 199849 Popovici Justin, arhim., Biserica şi

statul, Schitul Sfântul Serafim deSarov, 199950 Rodion, pr., Oameni şi demoni,Mănăstirea Slătioara, 199651 Rose Serafim, ierom., Ortodoxia şi

religia viitorului, Cartea Moldovei,Chişinău, 199552 Rose Serafim, ierom., Sufletul după

moarte, Editura Anastasia, Bucureşti,199653 Sachelarie Nicodim, ierom., Pravila

bisericească, Parohia Valea Plopului,Prahova, 199954 Savin, Ioan Gh., Iconoclaşti şi apostaţi

contemporani, Editura Anastasia,Bucureşti, 199555 Teofan Zăvorâtul, sfântul, Tâlcuiri

din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,Editura Sophia, Bucureşti, 199956 Valea, Ernest, Creştinismul şi

spiritualitatea indiană, Editura Ariel,Timişoara, 199657 Vasile, Danion, Dărâmarea idolilor,Editura Bunavestire, Galaţi, 2002

282

58 Vasile, Danion, Jurnalul convertirii,Editura Bunavestire, Galaţi, 200259 Vasile, Danion, Despre înfruntarea

necazurilor, Editura Sophia, Bucureşti,200260 Weiss, Brian, O mărturie a reîncarnării,Editura Lotus, Bucureşti, 199261 Wurtz, Bruno, New Age, Editura deVest, Timişoara, 199462 *** Viaţa şi învăţăturile Cuviosului şi

Sfinţitului Mucenic Cosma Etolianul, EdituraDeisis, Sibiu, 200163 *** ELTA - Revistă de metafizică, nr.5/199364 *** Evanghelii apocrife, EdituraHumanitas, Bucureşti, 199665 *** Evanghelia după Toma, EdituraArca, Bucureşti, 199366 *** Fenomenul sectelor sau al noilor mişcări

religioase, document oficial alVaticanului, tipărit în limba românăde Misionarii Verbiţi, com. Săbăoani67 *** Pelerinul rus, Editura Sophia,Bucureşti, 199868 *** Sfânta Lumină pascală de la Ierusalim,Schitul Sfântul Serafim de Sarov

283

69 *** Viaţa şi învăţăturile Cuviosului PărinteFilothei Zervakos, Editura OrthodoxKypseli, Tesalonic, 199470 *** Ce să credem despre New Age,Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 2002

284