arhivele nationale ale romaniei

477
NR. INVENTAR: 3362 ARHIVELE NAŢIONALE SERVICIUL ARHIVE NAŢIONALE ISTORICE CENTRALE BIROUL ARHIVE CONTEMPORANE FOND COMITETUL CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN – Secţia Cancelarie – Hotărâri ale Consiliului de Miniştri INVENTAR ANII 1954-1955 3.899 u.a. Arhivele Nationale ale Romaniei

Upload: khangminh22

Post on 23-Apr-2023

0 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

NR. INVENTAR: 3362 ARHIVELE NAŢIONALE SERVICIUL ARHIVE NAŢIONALE ISTORICE CENTRALE BIROUL ARHIVE CONTEMPORANE FOND COMITETUL CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN – Secţia Cancelarie – Hotărâri ale Consiliului de Miniştri

INVENTAR

ANII 1954-1955

3.899 u.a.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

I

PREFAŢĂ

Instituţia Consiliului de Miniştri era, conform Constituţiei ţării noastre, din

1952, articolul 42, „organul suprem executiv şi de dispoziţie al puterii de stat a Republicii

Populare Române”. Formal, Consiliul de Miniştri era răspunzător în faţa Marii Adunări

Naţionale (M.A.N.), iar în intervalul dintre sesiunile acesteia, în faţa Prezidiului Marii Adunări

Naţionale. În practică însă, Marea Adunare Naţională era o instituţie a regimului comunist, care

nu exercita asupra Consiliului de Miniştri nici un control.

Consiliul de Miniştri, avea următoarele atribuţii: coordona şi îndruma activitatea

ministerelor şi a altor instituţii subordonate lui; adopta hotărâri pentru realizarea planului

economiei naţionale, a bugetului statului şi în vederea consolidării sistemului bănesc şi de

credit; lua măsuri în vederea asigurării ordinii publice, apărării intereselor statului şi ocrotirii

drepturilor cetăţenilor; exercita conducerea generală în domeniul relaţiilor cu statele străine;

stabilea contingentele anuale de cetăţeni pentru îndeplinirea serviciului militar activ; superviza

organizarea generală a forţelor armate ale ţării; înfiinţa, după necesităţi, comitete şi comisii

speciale, precum şi direcţii generale pe lângă Consiliul de Miniştri pentru probleme economice,

culturale, juridice, militare, etc.

În vederea îndeplinirii acestor atribuţii, Consiliul de Miniştri emitea hotărâri şi

dispoziţii pe baza legilor în vigoare sau în vederea aplicării lor şi controla executarea acestora.

Aplicarea hotărârilor Consiliului de Miniştri era obligatorie pe întreg teritoriul Republicii

Populare Române. Orice hotărâre a Consiliului de Miniştri trebuia să fie conformă cu celelalte

acte normative care reglementau domeniul respectiv şi în acelaşi timp nu trebuia să depăşească

limitele impuse de cadrul legislativ existent la momentul emiterii actului. Acest document putea

abroga total sau parţial unele acte similare, modifica sau completa alte documente emise de

instituţia Consiliului de Miniştri.

Hotărârile Consiliului de Miniştri erau acte normative de o importanţă deosebită

pentru sectorul administraţiei de stat a Republicii Populare Române, realizând transformarea

deciziei politice în decizie administrativă. Acest gen de documente permite studierea

caracterului centralizat al deciziei executive în perioada comunistă, precum şi raportul legislativ

– executiv, fundamental oricărei guvernări. De aceea, importanţa acestor documente este

deosebită, concentrând mare parte din activitatea de stat, politico–administrativă a Republicii

Populare Române.

Prezentul inventar cuprinde hotărârile Consiliului de Miniştri din anii 1954, 1955,

care au fost preluate de Arhivele Naţionale, fără evidenţe, împreună cu celelalte documente din

fondul Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Respectându-se normele arhivistice şi

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

II

legislaţia în vigoare, au fost integrate la Secţia Cancelarie din fondul Comitetul Central al

Partidului Comunist Român. Majoritatea acestor acte normative sunt copii realizate de pe

documente, care în prezent se regăsesc în arhiva Secretariatului General al Guvernului. Copiile

hotărârilor sunt însoţite de o adresă a Direcţiei Generale a Treburilor înaintată Cancelariei

Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Există cazuri, destul de rare, în care copia

de pe Hotărâre nu s-a păstrat, singurul document existent fiind adresa de înaintare, dar şi situaţii

în care Hotărârea nu este însoţită de adresa de înaintare.

Precizăm, că au fost înregistrate numeroase lipsuri, o parte din ele fiind indicate şi în

„Situaţii cu hotărârile Consiliului de Miniştri din anul 1954 care lipsesc din arhiva P.C.R.”,

„Situaţii cu hotărârile Consiliului de Miniştri din anul 1955 care lipsesc din arhiva P.C.R.”,

documente care au fost grupate într-o unitate arhivistică ce se regăseşte la finalul documentelor

inventariate din fiecare an.

Pentru fiecare hotărâre a Consiliului de Miniştri, însoţită de anexe şi adresă de

înaintare s-a constituit un dosar. Dosarele constituite au fost ordonate după numărul hotărârii

Consiliului de Miniştri, în ordine crescătoare.

Inventarierea şi tehnoredactarea inventarului s-au realizat în baza unor principii

precizate în Planul metodic de lucru: cota veche reprezintă cota unităţii arhivistice care a fost

utilizată în soluţionarea cererilor persoanelor fizice şi juridice; în descrierea unităţii arhivistice

s-a păstrat, în ansamblu, descrierea hotărârii aşa cum apare în document şi s-au făcut precizări

asupra numărului de anexe şi asupra documentelor însoţitoare; la rubrica «Date extreme» a fost

consemnată data emiterii hotărârii (datorită importanţei istorice a acesteia); la rubrica

„Observaţii” s-au menţionat restricţiile de acces, acolo unde a fost cazul, totodată, făcându-se

precizări asupra nivelului de clasificare „Secret”, „Strict Secret” sau „Strict Secret de

Importanţă Deosebită” şi informaţii cu privire la schimbările suferite de-a lungul timpului de

aceste acte normative.

Prezentul inventar cuprinde documente din anii 1954, 1955, respectiv 3899 u.a.,

reprezentând 3,90 m.l.

Documentele sunt de o certă valoare documentar–istorică şi practică, conţinând

informaţii referitoare la acordarea agrementului ambasadorilor străini1, încheierea de acorduri

internaţionale2, comisii de colaborare internaţionale3, aprobarea indicatorilor pentru unele

investiţii4, scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri5, transmiterea dreptului de folosinţă a

1 Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale, Fondul C.C. al P.C.R., Secţia Cancelarie – H.C.M., dosarele nr. 39/1954, 89/1954, 620/1954, 223/1955, 292/1955, 746/1955. 2 Ibidem, dosarele nr. 159/1954, 397/1954, 428/1954, 77/1955, 119/1955, 277/1955. 3 Ibidem, dosarele nr. 14/1954, 188/1954, 1408/1954, 134/1955, 823/1955, 1516/1955. 4 Ibidem, dosarele nr. 48/1954, 158/1954, 455/1954, 44/1955, 96/1955, 236/1955. 5 Ibidem, dosarele nr. 193/1954, 225/1954, 317/1954, 42/1955, 56/1955, 113/1955.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

III

unor imobile6, stabilirea preţurilor7, numiri şi eliberări din funcţii8, acordarea unor drepturi

salariale9, organizarea ministerelor10 şi a unor instituţii11 ş.a.

Prelucrarea arhivistică a documentelor a fost realizată de inspector asistent Daniela

Nicoleta Encean.

09 octombrie 2014 Inspector asistent

Daniela Nicoleta Encean

6 Ibidem, dosarele nr. 50/1954, 113/1954, 201/1954, 11/1955, 79/1955, 143/1955. 7 Ibidem, dosarele nr. 78/1954, 161/1954, 349/1954, 41/1955, 195/1955, 620/1955. 8 Ibidem, dosarele nr. 131/1954, 151/1954, 272/1954, 476/1955, 544/1955, 702/1955. 9 Ibidem, dosarele nr. 294/1954, 305/1954, 365/1954, 19/1955, 114/1955, 144/1955. 10 Ibidem, dosarele nr. 126/1954, 336/1954, 376/1954, 87/1955, 181/1955, 313/1955. 11 Ibidem, dosarele nr. 163/1954, 327/1954, 391/1954, 3/1955, 350/1955, 369/1955.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

1

ANUL 1954

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1/1954 privind stabilirea salariului lui N. Popescu Doreanu Vice Preşedinte al Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Technicienilor.

4 ian. 1954

3

2 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2/1954 pentru aprobarea planului operativ de transport pe trimestrul I/1954.

5 ian. 1954

5

3 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.7/1954 pentru transferul unui aparat de determinat conductibilitatea termică a izolanţilor.

6 ian. 1954

4

4 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.8/1954 privind transferarea autoturismului „TATRA” nr.4020 B. de la Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor la Direcţia Regională P.T.T.R Stalin.

6 ian. 1954

4

5 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.9/1954 pentru prelungirea termenului de rămânere în ţară a Consilierului Ivan Davadovici Bogomolov.

8 ian. 1954

4

6 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.13/1954 privind schimbul unor iepe pentru montă între Republica Populară Română şi Republica Populară Ungaria şi Cehoslovacia.

9 ian. 1954

4

7 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.14/1954 privind revenirea Institutului Agronomic Galaţi la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

9 ian. 1954

4

8 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.15/1954 privind trecerea Institutului de Seruri şi Vaccinuri „Pasteur” pendinte de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii între beneficiarii speciali cu prioritate în livrări.

9 ian. 1954

4

9 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.16/1954 privind efectuarea unui virament în bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 1953, însoţită de un tabel.

9 ian. 1954

7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

2

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 10 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.17/1954 privind unele măsuri pentru construirea de baracamente în oraşul Feteşti, Regiunea Constanţa, necesar rezolvării unor probleme speciale, însoţită de o anexă.

9 ian. 1954

5

11 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.18/1954 privind rechiziţionarea cu plată a unor mijloace de transport cu tracţiune animală, necesare Ministerului Forţelor Armate şi Ministerului Afacerilor Interne.

9 ian. 1954

4

12 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.19/1954 pentru contractarea prelungirii detaşării proiectanţilor sovietici specialişti în proiectări rafinării.

11 ian. 1954

3

13 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.20/1954 privind modificarea art.3 al Regulamentului de funcţionare a Consiliului de Miniştri, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.562 din 13 iunie 1951.

11 ian. 1954

3

14 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.22/1954 privind aprobarea unei cereri suplimentare ce urmează a fi supusă spre rezolvare Secţiei Cehoslovace a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifice Româno–Cehoslovace, însoţită de cerere.

11 ian. 1954

7

15 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.23/1954 privind constituirea Fondului Ministrului la Ministere şi Instituţii Centrale şi a Fondului Preşedintelui la Sfaturile Populare, însoţită de trei anexe.

9 ian. 1954

16

16 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.24/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare a Fabricii de Faianţă Sighişoara.

12 ian. 1954

4

17 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.25/1954 privind construirea de locuinţe în oraşul Bucureşti în anul 1954, însoţită de o anexă.

11 ian. 1954

10

18 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.26/1954 pentru confirmarea eliberării lui Rodan Eugen din funcţia de Director Adjunct

12 ian. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

3

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 al Institutului de Filozofie al Academiei R.P.R.

19 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.27/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru podul de beton armat peste Crişul Repede la Oradea Mare.

12 ian. 1954

4

20 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.28/1954 privind transmiterea folosinţei unor bunuri de la Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii şi Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.

12 ian. 1954

4

21 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.29/1954 pentru transferul a două motoare Diesel–Graff.

12 ian. 1954

4

22 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.30/1954 pentru transferul unei freze pentru lemn şi a unei maşini de grosime de la IFIL Bucureşti tutelată de M.I.L.H.C. în folosinţa Uzinelor „Progresul” Bucureşti, tutelate de M.I.C.

12 ian. 1954

4

23 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.32/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare privind dezvoltarea fabricii de ulei „ARGUS” Constanţa.

12 ian. 1954

4

24 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.33/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru rectificarea drumului Buzău–Oraşul Stalin.

12 ian. 1954

4

25 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.36/1954 privind numirea şi complectarea Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică.

13 ian. 1954

4

26 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.37/1954 privind îmbunătăţirea sistemului de salarizare a muncitorilor, maiştrilor şi maiştrilor principali din ramurile textile ale Ministerului Industriei Uşoare.

13 ian. 1954

10

27 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.38/1954 privind planul de comerţ exterior pe trimestrul I/1954 şi măsurile în vederea

13 ian. 1954

49

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

4

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 asigurării necesarului de mărfuri de import în trimestrul I/1954, însoţită de şase anexe şi liste cu materiile prime şi materialele de import şi export.

28 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.39/1954 privind modificarea unor chirii pentru utilajul folosit în construcţii, stabilite prin H.C.M. nr.778/1951.

14 ian. 1954

5

29 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.40/1954 privind prelungirea termenului de acordare a concediilor de odihnă neefectuate pe anul 1953, până la 31 Martie 1954.

14 ian. 1954

4

30 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.42/1954 pentru transferarea unor mijloace de bază.

14 ian. 1954

4

31 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.43/1954 pentru aprobarea normelor de deviz noi şi modificate, privind construirea Corpului Central D., al Combinatului Poligrafic Casa Scânteii I.V.Stalin.

14 ian. 1954

3

32 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.45/1954 pentru prelungirea H.C.M. nr.2008/1952 cu privire la normele şi raţiile furajere pentru animalele aparţinând unităţilor din sectorul socialist, însoţită de un tabel.

14 ian. 1954

16

33 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.50/1954 privind stabilirea tarifelor de transport cu mijloace de tracţiune animală pe drumuri şi şosele pentru mangal şi coajă pentru tanante, însoţită de o anexă.

15 ian. 1954

5

34 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.52/1954 pentru schimbarea destinaţiei agricole a unor terenuri trecute în proprietatea Statului.

15 ian. 1954

4

35 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.56/1954 privind scoaterea din Rezerva de Stat cu titlul de împrumut a unor rulmenţi.

16 ian. 1954

5

36 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.57/1954 pentru schimbarea destinaţiei

15 ian. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

5

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 unor terenuri agricole.

37 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.58/1954 pentru aprobarea regulamentului privind condiţiile de întrebuinţare a militarilor constructori şi a regulamentului privind premierea militarilor de construcţii indirect productivi, a cadrelor de comandă şi a personalului tehnico–administrativ din unităţile de muncă, Direcţiile Regionale de Muncă şi Direcţia Generală a Efectivelor din Serviciul Muncii, însoţită de regulamentele aprobate.

18 ian. 1954

73

38 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.59/1954 privind îmbunătăţirea sistemului de premiere a muncitorilor şi a personalului tehnico–administrativ şi de conducere, din unităţile Ministerului Căilor Ferate, însoţită de regulamente.

18 ian. 1954

56

39 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.60/1954 privind acordarea agrementului pentru numirea lui J. De Bruyn în funcţia de Însărcinat cu Afaceri al Belgiei la Bucureşti.

18 ian. 1954

2

40 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.61/1954 privind prelungirea până la 31 ianuarie 1954 a scadenţei împrumutului de 66.000.000 lei acordat Ministerului Căilor Ferate prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1115 din 13 aprilie 1953.

18 ian. 1954

4

41 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.62/1954 privind modificarea planului forţelor de muncă şi fondului pentru plata muncii, al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene pe trimestrul IV/1953, însoţită de o anexă.

18 ian. 1954

7

42 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.63/1954 pentru transferul unui motor Diesel Skoda 6 S–110 de 60 C.P.

18 ian. 1954

4

43 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.64/1954 privind transferul unui cazan de aburi de la I.R.E.–Cluj la Combinatul Siderurgic „Gh.Gheorghiu–Dej”–Hunedoara şi repartizarea unor cazane de aburi.

18 ian. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

6

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 44 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.65/1954 privind transmiterea unor fonduri de bază între Uzinele Matyas Rakosi din Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi Direcţia Generală a Întreprinderilor Industriale din Ministerul Căilor Ferate.

18 ian. 1954

4

45 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.66/1954 privind salarizarea Preşedintelui şi Vicepreşedintelui Camerei de Comerţ a Republicii Populare Române.

18 ian. 1954

4

46 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.67/1954 privind împuternicirea unor persoane cu aducerea la îndeplinire a convenţiei dintre Guvernul U.R.S.S. şi Guvernul R.P.R. „Despre măsurile pentru preîntâmpinarea inundaţiilor şi reglementarea regimului de apă pe râul Prut”.

18 ian. 1954

4

47 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.68/1954 privind modificarea planului de producţie nr.1290 pe anul 1953 al Direcţiunii Generale a Întreprinderilor Industriale din Ministerul Căilor Ferate.

18 ian. 1954

4

48 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.69/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1953 a unor Ministere şi Organizaţii Economice Centrale, pentru lucrări urgente de producţie şi investiţii precum şi suplimentarea fondului pieţii.

18 ian. 1954

4

49 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.72/1954 privind modificarea H.C.M. nr.2929/1952, anexa nr.5.

19 ian. 1954

4

50 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.73/1954 pentru transferul imobilului din Str. Brezoianu nr.21 (fost 7) în folosinţa Sfatului Popular al Capitalei.

19 ian. 1954

4

51 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.74/1954 privind aprobarea proiectului tehnic pentru Combinatul de Cauciuc Jilava.

19 ian. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

7

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 52 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.75/1954 privind elaborarea condiţiunilor fundamentale pentru furnizarea de produse ce stau la baza încheierii contractelor economice între organizaţiile socialiste, însoţită de o anexă.

19 ian. 1954

9

53 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.76/1954 pentru amplasarea unor fabrici de pâine.

19 ian. 1954

4

54 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.83/1954 privind reglementara drepturilor cuvenite muncitorilor, tehnicienilor şi inginerilor ce se transferă de la diferite întreprinderi, organizaţii şi instituţii de Stat, precum şi a membrilor cooperatori ce se angajează la Staţiunile de Maşini şi Tractoare, însoţită de o listă anexă.

19 ian. 1954

10

55 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.84/1954 pentru amplasarea unui abator.

19 ian. 1954

4

56 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.85/1954 privind modificarea planului aprobat pe anul 1953 prin H.C.M. nr.3055/1953 pentru organizaţia de Construcţii–Montaj a Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti.

19 ian. 1954

4

57 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.87/1954 privind aprobarea proiectului tehnic al flotaţiei „Petre Gheorghe”–Sasar.

19 ian. 1954

4

58 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.88/1954 privind autorizarea Băncii de Stat a R.P.R. să crediteze stocurile de materiale aflate la Întreprinderile M.E.E.I.E.

19 ian. 1954

7

59 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.89/1954 privind sarcinile Ministerului Industriei Alimentare în domeniul creşterii şi îngrăşării de porci în semestrul I/1954 şi condiţiunile de contractarea şi vânzarea porcilor către gospodării anexe, gospodării agricole colective, colectivişti, muncitori, funcţionari, precum şi ţărani muncitori.

20 ian. 1954

7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

8

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 60 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.90/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru refacerea sistemului Hidrotehnic Aranca Regiunea Arad.

21 ian. 1954

4

61 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.91/1954 privind scoaterea din planul de standardizare a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii a unui proiect de plan.

21 ian. 1954

4

62 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.92/1954 privind stabilirea raţiilor trimestriale de alimente pentru cantina–restaurant a Administraţiei ziarului „Scânteia” pe anul 1954, însoţită de o anexă.

21 ian. 1954

5

63 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.93/1954 privind autorizarea Întreprinderii de Stat „TEHNOCIN” de a lucra între orele 7–23, cu două schimburi.

21 ian. 1954

4

64 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.94/1954 pentru autorizarea Ministerului Culturii să tipărească şi să difuzeze „Imnul de Stat al Republicii Populare Române”.

21 ian. 1954

4

65 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.97/1954 privind distribuirea unor articole de larg consum ţăranilor posesori de atelaje, care execută lucrări de tras–apropiat şi transport de materiale lemnoase în sectorul forestier, însoţită de o anexă.

21 ian. 1954

10

66 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.98/1954 privind transferul unor utilaje din folosinţa Întreprinderii de Stat „Partizanul Păcii”–Mediaş, pendinte de Ministerul Industriei Petrolului, în folosinţa Întreprinderii de Stat de Explorare a Bogăţiilor Solului şi Subsolului de pe lângă Consiliul de Miniştri şi Întreprinderile Regionale de Transporturi Auto–Oraşul Stalin, pendinte de Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

21 ian. 1954

4

67 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.106/1954 privind deblocarea din rezerva de Stat a unor materiale necesare Ministerului Industriei Uşoare.

23 ian. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

9

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 68 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.107/1954 pentru aprobarea regulamentului de premiere al muncitorilor de mişcare şi întreţinerea mijloacelor de transport în comun din cadrul întreprinderilor comunale, însoţită de o anexă.

23 ian. 1954

8

69 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.108/1954 privind eliberarea lui Sion Bujor din funcţia de Director General Adjunct la Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor de pe lângă Consiliul de Miniştri.

23 ian. 1954

4

70 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.109/1954 pentru aprobarea modificării contractului general nr.61/1953, încheiat între Direcţia Generală a Editurilor, Industriei Poligrafice şi Difuzării Cărţii şi Direcţia Centrală de Statistică.

23 ian. 1954

4

71 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.111/1954 pentru modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.895 din 29 martie 1953.

23 ian. 1954

5

72 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.112/1954 privind transferarea unui Kollergang din folosinţa Întreprinderii Materiale de Construcţii Bucureşti, de sub îndrumarea şi controlul Sfatului Popular al Capitalei, în folosinţa Întreprinderii „Zorile”–Jilava, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Uşoare.

23 ian. 1954

3

73 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.113/1954 privind stabilirea alocaţiei de hrană pentru copiii deţinutelor din penitenciare.

23 ian. 1954

3

74 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.115/1954 privind numirea lui Mârza Adrian în funcţia de Director General Adjunct la Direcţia Generală a Recrutării şi Repartizării Forţelor de Muncă de pe lângă Consiliul de Miniştri.

23 ian. 1954

3

75 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.116/1954 privind transmiterea terenului şi construcţiei din oraşul Râmnicul Vâlcea, Str.

23 ian. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

10

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 V.I.Lenin, din folosinţa Ministerului Sănătăţii în folosinţa Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

76 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.119/1954 pentru prelungirea aplicabilităţii H.C.M. nr.1920/1953 în ce priveşte scutirea de la prestări de servicii a autocamioanelor din parcul Ministerului Industriei Alimentare.

26 ian. 1954

2

77 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.120/1954 privind trecerea atelierelor de întreţinere şi reparare a utilajelor cinematografice de la Întreprinderea de Stat „Tehnocin” la unele întreprinderi cinematografice regionale de Stat.

26 ian. 1954

4

78 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.122/1954 pentru stabilirea preţurilor de vânzare cu amănuntul pentru unele plante medicinale şi aromate.

28 ian. 1954

4

79 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.123/1954 privind înfiinţarea Laboratorului de Control Ştiinţific al Produselor Biologice de uz veterinar al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

28 ian. 1954

4

80 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.124/1954 privind modificarea limitelor prevăzute în H.C.M. nr.1172/1951, art.2, aliniatul a–procurarea de utilaje, aparate şi instrumente medicale şi art.3, aliniatul c–procurarea mijloacelor de transport hipo.

28 ian. 1954

4

81 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.128/1954 privind modificarea şi republicarea Instrucţiunilor pentru aplicarea Decretului nr.131/1952, însoţită de Instrucţiuni.

28 ian. 1954

10

82 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.131/1954 privind organizarea activităţii hidrotehnice în R.P.R.

1 feb. 1954

13

83 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.133/1954 privind modul de acoperire a pierderilor realizate la vânzarea lemnelor de foc la întreprinderile pendinte de Ministerul

3 feb. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

11

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

84 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.134/1954 privind repararea navei maritime de mărfuri „Berezina” în Belgia.

3 feb. 1954

4

85 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.135/1954 privind majorarea alocaţiei pentru copii patrioţilor greci.

3 feb. 1954

4

86 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.139/1954 pentru autorizarea Ministerului Industriei Uşoare, prin Direcţiunea Generală Colectări şi Achiziţionări, de a da mandat de achiziţionare.

3 feb. 1954

4

87 Adresă a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.140/1954 privind îmbunătăţirea aprovizionării cu combustibil a oamenilor muncii.

5 feb. 1954

1

88 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.141/1954 privind acceptarea propunerii Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Ungare de a se ridica la rangul de Ambasade Legaţia Republicii Populare Ungare din Bucureşti şi Legaţia Republicii Populare Române din Budapesta.

5 feb. 1954

5

89 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.142/1954 privind acordarea agrementului pentru numirea lui Werner Eggerath în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Democrate Germane la Bucureşti.

5 feb. 1954

5

90 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.145/1954 privind unele modificări şi completări ce se aduc Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.17 din 9 ianuarie 1954, însoţită de o anexă.

6 feb. 1954

14

91 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.148/1954 privind cererea de prelungirea şederii în ţară a unei brigăzi de specialişti sovietici.

6 feb. 1954

5

92 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.150/1954 pentru stabilirea unei derogări

6 feb. 1954

9

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

12

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de la prevederile H.C.M. nr.3453/1953 cu privire la ziua de muncă a aparatului de Stat, însoţită de o anexă.

93 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.151/1954 privind numirea lui Deutch Emeric în funcţia de Vice–Preşedinte al Consiliului de Conducere al Băncii de Stat.

6 feb. 1954

5

94 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.152/1954 privind modificări în planurile forţelor de muncă şi al fondului pentru plata muncii pe trim.IV/1953, ale Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

6 feb. 1954

5

95 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.153/1954 pentru aprobarea transmiterii folosinţei unor mijloace de bază, însoţită de două liste.

6 feb. 1954

17

96 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.154/1954 privind folosirea raţională a şinelor de cale ferată.

6 feb. 1954

7

97 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.155/1954 privind prelungirea dispoziţiunilor Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.3078 din 1953.

6 feb. 1954

5

98 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.156/1954 pentru aprobarea protocolului tehnic „Soclul monumentului I.V.Stalin din Oraşul Stalin”.

6 feb. 1954

5

99 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.157/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiei terenurilor agricole trecute în proprietatea Statului prin Decretul nr.20 din 21 ianuarie 1954.

6 feb. 1954

5

100 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.158/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiei terenurilor agricole trecute în proprietatea Statului prin Decretul nr.522 din 9 dec.1953.

6 feb. 1954

5

101 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.159/1954 privind transferul unor mijloace de bază.

6 feb. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

13

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 102 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.160/1954 privind transmiterea unor mijloace de bază între Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice şi Ministerul Căilor Ferate.

6 feb. 1954

5

103 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.161/1954 pentru înfiinţarea unei întreprinderi miniere în comuna Băiţa–Raionul Ilia, Regiunea Hunedoara, sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

6 feb. 1954

5

104 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.164/1954 pentru autorizarea Ministerului Căilor Ferate să procedeze la redistribuirea planului forţelor de muncă şi fondului de plata muncii pe trimestrul III şi IV/1953 pe unităţile Direcţiilor Regionale de Cale Ferată.

6 feb. 1954

5

105 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.165/1954 privind cedarea a nouă auto–sanitare din partea Comitetului Central al Crucii Roşii către Ministerul Sănătăţii.

6 feb. 1954

5

106 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.166/1954 pentru invitarea în R.P.R. a unui număr de consilieri şi specialişti sovietici necesari producţiei de filme.

6 feb. 1954

5

107 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.167/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Canalizarea apelor sanitar–menajere şi meteorice din Oraşul Muncitoresc Oneşti”.

6 feb. 1954

3

108 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.168/1954 pentru trecerea unui autoturism în proprietatea Asociaţiei Voluntare pentru Propagarea Tehnicii şi Culturii Fizice.

6 feb. 1954

5

109 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.170/1954 pentru transferul unui motor Diesel–Deutz din folosinţa I.S.”Petrolifera Muntenia” pendinte de Ministerul Industriei Petrolului, în folosinţa Întreprinderii de Materiale de Construcţii Constanţa pendinte de Sfatul Popular al Regiunii Constanţa.

6 feb. 1954

5 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

14

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 110 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.171/1954 privind transmiterea unor autovehicule de la Întreprinderea Auto din Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor la Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, însoţită de un tabel.

6 feb. 1954

9

111 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.172/1954 pentru transferul unor autovehicule reformate din folosinţa Direcţiei Generale de Desfacere Mogoşoaia, pendinte de Ministerul Industriei Petrolului, în folosinţa Întreprinderii de Locuinţe şi Localuri–Oradea, pendinte de Sfatul Popular al Regiunii Oradea.

6 feb. 1954

5

112 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.173/1954 pentru transmiterea unui alternator trifazat de la Uzina Făgăraş a Energo Trustului nr.2 Sibiu la Întreprinderea Balneară de Stat Sângeorz.

6 feb. 1954

5

113 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.174/1954 pentru trecerea în folosinţa Direcţiei Generale de Metrologie a imobilului din Arad, str. Gojdu nr.6–8.

6 feb. 1954

5

114 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.175/1954 pentru transferul unui strung de metal din folosinţa I.S. „Partizanul Păcii” pendinte de Ministerul Industriei Petrolului în folosinţa Întreprinderii Forestiere Regionale Baia Mare, pendinte de Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.

6 feb. 1954

5

115 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.188/1954 privind trecerea în folosinţa Ministerului Comerţului Exterior a imobilului din Berna–Brunnadernstrasse nr.20–Elveţia.

8 feb. 1954

5

116 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.189/1954 privind stabilirea raţiilor de alimente necesare Cantinelor–Restaurant ale Caselor Universitarilor, însoţită de un tabel.

8 feb. 1954

7

117 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.190/1954 pentru crearea şi manipularea rezervelor antiepidemice în cadrul

8 feb. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

15

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Ministerului Sănătăţii.

118 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.191/1954 privind numirea lui Stela Moghioroş în funcţia de Director General Adjunct la Agenţia Română de Presă–Agerpress.

9 feb. 1954

5

119 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.193/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare a Clubului Cinematografic cu 300 locuri Vaşcău.

9 feb. 1954

5

120 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.196/1954 pentru numirea lui Vidraşcu Ion ca membru al Biroului de ramură, Agricultură, Comerţ şi Colectări.

10 feb. 1954

4

121 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.197/1954 pentru aprobarea scoaterii din Rezerva de Stat a unor cantităţi de 75 tone cositor pur şi 350 tone aluminiu bloc.

10 feb. 1954

5

122 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.198/1954 privind măsurile pentru asigurarea evacuării zăpezii din Capitală.

10 feb. 1954

5

123 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.199/1954 privind eliberarea lui Anderco Iosif din funcţia de membru al Biroului Agricultură, Comerţ, Colectări.

10 feb. 1954

5

124 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.200/1954 privind asigurarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor inundaţiilor.

11 feb. 1954

10

125 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.204/1954 privind autorizarea Uniunii Scriitorilor din R.P.R. de a deschide un restaurant la Casa Scriitorilor din Bucureşti.

12 feb. 1954

3

126 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.205/1954 privind modificarea unor dispoziţiuni din H.C.M. nr.301/1953 pentru organizarea Ministerului Căilor Ferate.

13 feb. 1954

7

127 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.206/1954 privind înfiinţarea unui

13 feb. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

16

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 dispensar T.B.C. pentru studenţi, în Oraşul Bucureşti.

128 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.207/1954 privind importul de orz pentru industria alimentară.

15 feb. 1954

3

129 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.208/1954 privind complectarea articolului 2 din H.C.M. nr.3522 din 29 octombrie 1953, însoţită de un contract.

15 feb. 1954

12

130 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.210/1954 privind scoaterea provizorie a unei cantităţi de păcură din Rezerva de Stat.

16 feb. 1954

4

131 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.218/1954 privind eliberarea lui Alexandru Mihai din funcţia de Locţiitor al Ministrului Comerţului Interior şi numirea în aceeaşi funcţie a lui Jak Podoleanu şi Elena Stoia.

16 feb. 1954

3

132 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.219/1954 privind numirea lui Alexandru Mihai în funcţia de locţiitor al Ministrului Culturii.

16 feb. 1954

4

133 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.220/1954 pentru autorizarea Băncii de Stat a Republicii Populare Române, de a publica cursul valutelor străine şi într–un ziar de mare tiraj.

16 feb. 1954

4

134 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.221/1954 privind reglementarea finanţării şi plăţii costului uniformelor, însoţită de o anexă.

16 feb. 1954

10

135 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.222/1954 privind premierea personalului din administraţiile centrale ale ministerelor, instituţiilor centrale şi organizaţiunilor economice centrale precum şi din unităţile bugetare subordonate acestora, însoţită de o rectificare.

16 feb. 1954

23

136 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.223/1954 privind desemnarea componenţei delegaţiei române în Comisia

16 feb. 1954

7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

17

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Româno–Bulgară pentru recepţionarea şi darea în exploatare a podului peste Dunăre între oraşul Giurgiu–Ruse, însoţită de o anexă.

137 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.224/1954 privind desfiinţarea bonurilor de benzină.

16 feb. 1954

5

138 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.225/1954 pentru trecerea Laboratorului pentru prototipuri de instrumente şi aparate medicale din Bucureşti, de la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, la Ministerul Sănătăţii, însoţită de două tabele.

16 feb. 1954

11

139 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.226/1954 privind transferul unui cazan IPROM de la Energo Combinatul nr.4 Timişoara, respectiv Centrala Electrică Arad, la Întreprinderea 30 Decembrie Arad.

16 feb. 1954

5

140 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.227/1954 pentru modificarea art.10 din H.C.M. nr.3455/1953 privind utilajele în curs de executare, contractate de Direcţiunea Generală a Lucrărilor Canalului Dunăre Marea Neagră şi de Ministerul Căilor Ferate pentru lucrările din zona Canalului.

16 feb. 1954

7

141 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.229/1954 pentru transmiterea unor utilaje din folosinţa Ministerului Energiei Electrice (ISPE) şantierul Vişeu, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare.

16 feb. 1954

5

142 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.230/1954 privind trecerea din folosinţa Staţiilor de Radio Bucureşti din Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor în folosinţa Crucii Roşii a Republicii Populare Române a unui ampervoltmetru.

16 feb. 1954

5

143 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.231/1954 pentru modificarea articolului 3 din H.C.M. nr.2783/1953, privind aprobarea sarcinii de proiectare lărgită pentru extinderea Rafinăriei Sovrompetrol nr.7

16 feb. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

18

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Brazi.

144 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.232/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Sporirea staţiei Oneşti”.

16 feb. 1954

4

145 224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.234/1954 privind extinderea aplicării acordului progresiv pentru exploatările de minereuri de mangan.

17 feb. 1954

3

146 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.235/1954 pentru extinderea prevederilor H.C.M. nr.1523 din 26 decembrie 1951 salariaţilor unor întreprinderi de construcţii din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

17 feb. 1954

5

147 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.236/1954 privind schimbarea destinaţiei unui teren agricol.

17 feb. 1954

5

148 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.237/1954 privind autorizarea fabricii „Tricoul Roşu” Arad de a vinde un teren cu construcţiile aferente, Cooperativei „Ecaterina Varga”–Arad.

17 feb. 1954

5

149 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.238/1954 pentru aprobarea transferării folosinţei unei suprafeţe de teren, Sighişoara.

17 feb. 1954

5

150 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.239/1954 privind sarcina de proiectare pentru mărirea centralei termice a fabricii de zahăr „Tudor Vladimirescu” din Sascut.

17 feb. 1954

3

151 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.240/1954 privind eliberarea lui Ionescu Bujor şi Simionescu Cristofor din funcţia de membru al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri şi numirea lui Motronea Ion în această funcţie.

17 feb. 1954

3

152 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.241/1954 privind numirea lui Manolescu Nicoleta în funcţia de arbitru de Stat.

17 feb. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

19

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 153 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.242/1954 privind unele măsuri în problemele de muncă şi salarii, însoţită de trei anexe.

17 feb. 1954

30

154 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.243/1954 privind desfiinţarea Direcţiei Generale a Localităţilor Balneo–Climaterice de pe Litoral, de pe lângă Consiliul de Miniştri.

18 feb. 1954

3

155 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.247/1954 pentru transferul folosinţei unor terenuri, în oraşul Bucureşti.

18 feb. 1954

9

156 225 Anexe la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.249/1954 privind instituirea Comitetului pentru Premiul de Stat al R.P.R. în domeniul ştiinţei şi invenţiilor şi a Comitetului pentru Premiul de Stat al R.P.R. în domeniul literaturii şi artei, însoţită de un regulament.

18 feb. 1954

9

157 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.251/1954 pentru primirea în continuare, de către Ion Gheorghe Maurer, a drepturilor avute la Arbitrajul de Stat de pe lângă Consiliul de Miniştri.

19 feb. 1954

5

158 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.253/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1953 al unor Ministere şi Organizaţii Economice Centrale, pentru lucrări urgente de producţie şi investiţii precum şi suplimentarea fondului pieţei.

20 feb. 1954

5

159 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.257/1954 pentru împuternicirea Ministerului Comerţului Exterior a semna Protocolul pentru stabilirea listelor de mărfuri valabile pe anul 1954 în cadrul Acordului Comercial şi de Plăţi cu Austria.

23 feb. 1954

4

160 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.259/1954 privind numirea lui Grigore Preoteasa în funcţia de Prim locţiitor al Ministrului Afacerilor Externe.

23 feb. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

20

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 161 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.263/1954 privind stabilirea preţului de vânzare cu amănuntul pentru oţetul de 9°, fabricat din acid acetic alimentar.

23 feb. 1954

2

162 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.265/1954 privind desfacerea petrolului lampant pentru consumul populaţiei.

22 feb. 1954

2

163 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.267/1954 privind stabilirea sarcinilor şi organizarea Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor de pe lângă Consiliul de Miniştri.

23 feb. 1954

13

164 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.268/1954 privind repartizarea medicilor veterinari din promoţia 1953, Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

23 feb. 1954

2

165 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.270/1954 privind autorizarea Ministerului Învăţământului de a plăti cheltuielile de transport, efectuate de unii studenţi ai Institutului Forestier din Oraşul Stalin.

25 feb. 1954

2

166 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.271/1954 privind eliberarea lui Nicolae Constantin din funcţia de locţiitor al Ministrului Comerţului Exterior.

25 feb. 1954

2

167 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.272/1954 pentru regruparea Întreprinderilor Metalurgice Prelucrătoare şi înfiinţarea Direcţiei Generale de Construcţii de Maşini şi Utilaj Agricol.

25 feb. 1954

2

168 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.274/1954 privind numirea lui Vidraşcu Raia în funcţia de Director General Adjunct la Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor.

25 feb. 1954

2

169 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.275/1954 privind preluarea unor cantităţi de petrol lampant şi motorină de către Ministerul Industriei Petrolului din Rezerva de Stat.

25 feb. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

21

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 170 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.276/1954 privind transferul unui grup electrogen din folosinţa Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Bacău.

26 feb. 1954

2

171 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.277/1954 privind modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.3376/1953.

26 feb. 1954

2

172 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.279/1954 privind lucrările de prevenire a inundaţiilor în porturile Galaţi şi Brăila, însoţită de o anexă.

26 feb. 1954

4

173 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.283/1954 pentru aprobarea planului de casă pe trim. I/1954 întocmit de Banca de Stat a Republicii Populare Române.

27 feb. 1954

5

174 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.284/1954 pentru aprobarea planului de credite pe trim. I/1954, întocmit de Banca de Stat a Republicii Popular Române.

27 feb. 1954

4

175 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.286/1954 pentru aprobarea unui transfer de utilaje între Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi Ministerul Industriei Uşoare.

27 feb. 1954

2

176 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.286/1954 privind modificarea contractului nr.1012/1953 intervenit între Energo–Combinatul 2 Galaţi şi Întreprinderea Mao–Tze–Dun (fosta Vulcan).

27 feb. 1954

2

177 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.287/1954 privind contopirea Direcţiei Generale a Industriei Energiei Electrice şi Direcţia Generală a Electrificării.

27 feb. 1954

2

178 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.288/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiei unui teren agricol necesar construirii de case muncitoreşti individuale, Bacău.

27 feb. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

22

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 179 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.289/1954 pentru comasarea unor întreprinderi de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii.

27 feb. 1954

3

180 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.290/1954 privind acoperirea golului de mijloace de rulment în sumă de 2.058.277 lei–existent la Întreprinderea pentru Exploatări şi Transporturi Forestiere I.F.E.T. Mâneciu Ungureni, pendinte de MILHC.

27 feb. 1954

2

181 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.291/1954 privind prelungirea scadenţei împrumutului de 66.000.000 lei acordat Ministerului Căilor Ferate.

27 feb. 1954

2

182 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.292/1954 pentru trecerea unui corp metalic de sonetă plutitoare în construcţie, de la Ministerul Construcţiilor şi a Industriei Materialelor de Construcţii, la Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

27 feb. 1954

2

183 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.293/1954 privind clasificarea ca drumuri naţionale a unor drumuri regionale şi raionale.

27 feb. 1954

4

184 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.294/1954 privind eliberarea lui Manea Mănescu din funcţia de Director General al Direcţiei Centrale de Statistică.

1 mart. 1954

2

185 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.295/1954 privind numirea lui Manea Mănescu în funcţia de Locţiitor al reprezentantului Republicii Populare Române în Consiliul de Ajutor Reciproc Economic.

1 mart. 1954

2

186 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.296/1954 pentru transmiterea unui generator electric de 75 KVA, din folosinţa Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Constanţa.

2 mart. 1954

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

23

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 187 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.297/1954 privind plata drepturilor cuvenite personalului care cumulează sau execută lucrări de colaborare.

1 mart. 1954

9

188 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.298/1954 privind împuternicirea unei comisii pentru a stabili planul de măsuri necesare prevederii şi combaterii efectelor inundaţiilor în zona comună dintre U.R.S.S. şi R.P.R.

2 mart. 1954

2

189 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.302/1954 pentru aprobarea deblocării din Rezerva de Stat a 50 tone sulf pur, necesar Ministerului Industriei Uşoare.

4 mart. 1954

3

190 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.304/1954 privind statutul de încadrare al A.V.T.C.F.

4 mart. 1954

4

191 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.305/1954 privind vărsarea la buget a unei părţi din soldurile existente în conturile curente ale unor instituţii care au mijloace speciale extrabugetare.

5 mart. 1954

2

192 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.307/1954 pentru aprobarea deblocării din Rezerva de Stat a 250 tone Quebrache, necesar Ministerului Industriei Uşoare.

6 mart. 1954

2

193 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.309/1954 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri.

6 mart. 1954

2

194 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.310/1954 pentru exceptarea unor întreprinderi de la dispoziţiunile Hotărârilor Consiliului de Miniştri nr.2578/1952 şi nr.1896/1953.

6 mart. 1954

2

195 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.311/1954 pentru transferul unei maşini de presat cabluri.

6 mart. 1954

2

196 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.312/1954 pentru transferul unui teren împreună cu construcţiile aferente, oraşul

6 mart. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

24

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Hunedoara.

197 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.313/1954 pentru transferul unui malaxor de preparat pământul la Soc. „Sovromutilajpetrolifer”–Uzina Mecanică–Bacău”.

6 mart. 1954

2

198 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.314/1954 privind repartizarea şi valorificarea mecanismelor şi pieselor rămase din comenzile sistate pentru fosta Direcţiune Generală a Canalului cuprinse în anexa nr.4 a H.C.M. nr.3455 din 15 octombrie 1953, însoţită de o anexă.

6 mart. 1954

6

199 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.316/1954 privind transferul unor contori electrici.

6 mart. 1954

2

200 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.317/1954 pentru transferul unor utilaje industriale.

6 mart. 1954

2

201 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.318/1954 pentru autorizarea transmiterii cu plată din proprietatea Statului în proprietate cooperatistă, a imobilului din Arad, Str. Mărăşeşti nr.46.

6 mart. 1954

2

202 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.319/1954 privind transferul unui utilaj din folosinţa Întreprinderii de Stat „Partizanul Păcii”–Mediaş, pendinte de Ministerul Industriei Petrolului, în folosinţa Trustului de Construcţii, Drumuri şi Poduri, pendinte de Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

6 mart. 1954

2

203 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.320/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Mărirea capacităţii de pompare a Conductei de benzină Teleajen–Reni”.

6 mart. 1954

2

204 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.321/1954 privind punerea în valoare a masivului forestier Ozana–Cracău–Tg.Neamţ şi amplasarea Combinatului forestier în Regiunea Bacău.

6 mart. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

25

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 205 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.322/1954 privind acordarea bursei de Stat în instituţiile de învăţământ.

6 mart. 1954

5

206 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.323/1954 privind stabilirea unor norme pentru realizarea şi cheltuirea fondurilor destinate mişcării sportive.

6 mart. 1954

5

207 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.325/1954 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de Stat a unei cantităţi de orz.

8 mart. 1954

2

208 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.326/1954 pentru aprobarea unei cereri extraordinare puse de Partea maghiară a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Maghiară, însoţită de o anexă.

8 mart. 1954

3

209 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.328/1954 pentru aprobarea plăţii salariilor pe trim.I/1954 la unităţile de construcţii–montaj şi personalul productiv în proiectare pe trim.I/1954.

8 mart. 1954

2

210 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.330/1954 privind compunerea juriului pentru acordarea Drapelului de Producţie al Consiliului de Miniştri, Steagului Roşu al Consiliului Central al Sindicatelor din R.P.R., a Menţiunilor Scrise şi a Premiilor corespunzătoare pe anul 1953.

9 mart. 1954

2

211 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.332/1954 pentru amplasarea unei fabrici de malţ în regiunea geografică Dîrste din Regiunea Stalin.

10 mart. 1954

2

212 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.333/1954 pentru transmiterea unor bunuri de la Întreprinderea „Poiana” pendinte de Ministerul Industriei Alimentare, la cooperativa „Chimica” din Oraşul Stalin.

10 mart. 1954

2

213 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.335/1954 privind măsurile pentru limitarea fenomenelor de surpare şi consolidarea, refacerea şi repararea imobilelor şi instalaţiilor edilitare din oraşul Brăila.

10 mart. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

26

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 214 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.336/1954 privind amplasarea Uzinei de superfosfaţi şi acid sulfuric în zona Năvodari, Regiunea Constanţa.

10 mart. 1954

2

215 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.340/1954 pentru acordarea dreptului de a utiliza sigiliul cu stema R.P.R., Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea.

11 mart. 1954

2

216 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.341/1954 pentru trecerea fabricii de vată „Progresul” din oraşul Bârlad, de la Ministerul Industriei Uşoare, la Sfatul Popular al Regiunii Bârlad.

11 mart. 1954

2

217 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.342/1954 privind înfiinţarea şi organizarea unităţilor regionale de construcţii, reparaţii şi întreţinere, în sistemul cooperaţiei de aprovizionare şi desfacere.

11 mart. 1954

2

218 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.343/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru podul de beton armat peste Cricovul Dulce la Moreni, pe drumul Băicoi–Moreni.

11 mart. 1954

2

219 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.344/1954 privind modificări în compunerea Colegiului Ministerului Culturii.

11 mart. 1954

2

220 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.345/1954 privind normele de timp şi de producţie cu preţuri unitare, unice pe Republică, pentru confecţionarea cărămizilor de mână, însoţită de tabel anexă.

11 mart. 1954

4

221 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.346/1954 privind transferul unor utilaje din folosinţa Ministerului Industriei Petrolului–Direcţia Generală a Desfacerii–în folosinţa Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii–Întreprinderea 3 Izolaţii, însoţită de o anexă.

11 mart. 1954

3

222 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.347/1954 privind aprobarea unei

12 mart. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

27

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 indemnizaţii speciale pentru personalul Ministerului Afacerilor Externe şi al Oficiului pentru Deservirea Corpului Diplomatic.

223 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.348/1954 pentru aprobarea unui transfer de autocamioane între Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi Ministerul Industriei Chimice.

12 mart. 1954

2

224 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.349/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Dezvoltarea fabricii de carton celulozic şi carton asfaltat–Teleajen”.

12 mart. 1954

3

225 225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.350/1954 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în Regiunile Hunedoara şi Oradea.

12 mart. 1954

2

226 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.351/1954 privind îmbunătăţirea utilizării autoturismelor.

12 mart. 1954

4

227 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.353/1954 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în regiunile: Timişoara, Oradea, Piteşti şi Ploieşti.

11 mart. 1954

2

228 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.354/1954 privind transferul căii ferate industriale înguste, Margina–Poieni, de la Distileria de Lemn Margina, tutelată de Ministerul Industriei Chimice, în folosinţa Întreprinderii I.F.E.T. Lugoj, tutelată de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, însoţită de un tabel.

13 mart. 1954

3

229 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.355/1954 privind plata orelor de muncă efectuate peste timpul normal de lucru.

13 mart. 1954

2

230 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.356/1954 privind trecerea unor sarcini ale Crucii Roşii la Ministerul Sănătăţii.

13 mart. 1954

4

231 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.357/1954 privind îmbunătăţirea activităţii

13 mart. 1954

9

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

28

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 organizaţiilor de proiectare şi cercetare, însoţită de o anexă şi o rectificare.

232 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.360/1954 privind transferul grupului Diesel Sulzer de la Centrala Electrică a Portului Constanţa la Piatra Neamţ.

16 mart. 1954

2

233 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.366/1954 privind modificarea anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.242/1954.

18 mart. 1954

2

234 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.367/1954 privind asigurarea unor cantităţi de seminţe necesare campaniei de însămânţări din primăvara anului 1954.

18 mart. 1954

4

235 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.369/1954 privind scoaterea din producţia agricolă a unui teren în suprafaţă de 9316mp situat pe teritoriul oraşului Tg. Mureş.

18 mart. 1954

2

236 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.371/1954 pentru aprobarea normelor de colectare a produselor agricole vegetale pe grupe de comune şi sate.

19 mart. 1954

2

237 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.372/1954 privind unele modificări aduse Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.96/1954, însoţită de o anexă.

19 mart. 1954

4

238 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.373/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiei agricole a unui teren trecut în proprietatea Statului.

19 mart. 1954

2

239 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.378/1954 privind modificarea planului de colectare la produsele animale pe anul 1953.

20 mart. 1954

2

240 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.379/1954 privind reducerea impozitului agricol şi amânarea plăţii impozitului agricol la Gospodăria Agricolă Colectivă Vasile Roaită din Comuna Suciul de Sus, Regiunea Baia Mare.

20 mart. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

29

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 241 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.381/1954 privind transferul unui teren de la Gospodăria Agricolă de Stat Tigveni către Întreprinderea „Imcolemn”.

20 mart. 1954

3

242 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.382/1954 pentru transferul unui autoturism marca Dodge din folosinţa Ministerului Industriei Petrolului–Direcţia Generală a Desfacerii, în folosinţa Ministerului Industriei Chimice.

20 mart. 1954

2

243 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.383/1954 privind transferul unei conducte de gaz metan din folosinţa Ministerului Industriei Petrolului–I.S. „Partizanul Păcii”–Mediaş, în folosinţa Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, pentru fabrica de hârtie „1 Septembrie”–Buşteni–Regiunea Ploieşti.

20 mart. 1954

2

244 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.384/1954 privind trecerea unui generator de 25 kva din folosinţa Ministerului Industriei Cărbunelui–I.C.S. Lupac–în folosinţa Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale–Întreprinderea raională industrială „11 Iunie” din Sf. Gheorghe.

20 mart. 1954

2

245 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.385/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Cvartale de locuinţe muncitoreşti din Valea Jiului–etapa 1954”.

20 mart. 1954

2

246 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.386/1954 privind scoaterea din rezerva de Stat a cantităţii de 1.280 tone fontă cenuşie.

22 mart. 1954

2

247 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.387/1954 pentru înfiinţarea unor întreprinderi de Stat.

22 mart. 1954

3

248 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.388/1954 privind trecerea în folosinţa Ministerului Afacerilor Interne a 8 autoturisme.

22 mart. 1954

2

249 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.390/1954 pentru rectificarea în parte a

23 mart. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

30

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 H.C.M. nr.752/1953.

250 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.391/1954 privind transferul unei maşini de litografiat.

23 mart. 1954

2

251 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.392/1954 privind încheierea contractelor de reasigurare cu Administraţia Asigurărilor Externe U.R.S.S. din Moscova–Ingosstrah, însoţită de contract.

23 mart. 1954

7

252 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.393/1954 pentru normarea cheltuielilor de poştă, telegraf, telefon.

23 mart. 1954

2

253 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.400/1954 privind aprobarea plecării la Moscova a unei delegaţii guvernamentale.

24 mart. 1954

2

254 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.401/1954 privind prelungirea termenului de rămânere în ţară cu încă un an a lui I.I. Coboziov, Consilier Sovietic.

24 mart. 1954

2

255 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.402/1954 pentru aprobarea problemelor române şi răspunsurile la problemele cehoslovace pentru sesiunea a V–a de colaborare tehnico–ştiinţifică româno–cehoslovacă, însoţită de probleme.

24 mart. 1954

106

256 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.405/1954 privind comemorarea a 10 ani de la moartea pictorului Octav Băncilă.

25 mart. 1954

3

257 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.407/1954 pentru transmiterea în folosinţă a unui imobil din Bârlad.

25 mart. 1954

2

258 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.408/1954 privind desfiinţarea gospodăriei agricole de Stat Perieni Regiunea Bârlad şi trecerea sa la Institutul de Cercetări Agronomice ca Staţiune Experimentală.

26 mart. 1954

3

259 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.409/1954 pentru aprobarea transferului unor maşini de cusut, însoţită de un tabel.

26 mart. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

31

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 260 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.418/1954 privind repartizarea prin transfer a unor utilaje aflate disponibile, de la unele Întreprinderi Industriale de Stat la Sfatul Popular al Regiunii Cluj, pentru înzestrarea Întreprinderilor de interes local, însoţită de tabel anexă.

27 mart. 1954

3

261 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.419/1954 privind contractarea şi achiziţionarea laptelui de oaie.

27 mart. 1954

7

262 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.420/1954 privind înfiinţarea Comisiei pentru simplificarea şi reducerea formularisticei.

27 mart. 1954

4

263 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.421/1954 privind acordarea de amânări de cote şi debite S.M.T., amânări şi plata în bani a împrumuturilor de seminţe pentru 15 gospodării agricole colective şi întovărăşirea Remetea Mare din Regiunea Timişoara.

29 mart. 1954

2

264 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.422/1954 pentru transferarea folosinţei unor mijloace de bază.

29 mart. 1954

2

265 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.425/1954 privind reglementarea apariţiei unor publicaţii periodice, însoţită de o rectificare.

29 mart. 1954

6

266 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.426/1954 privind aprobarea regulamentului pentru acordarea Drapelului de Producţie al Consiliului de Miniştri, a Steagului Roşu al Consiliului Central al Sindicatelor a menţiunilor scrise precum şi a premiilor corespunzătoare pentru întreprinderile fruntaşe pe anul 1953, însoţită de Regulament.

30 mart. 1954

5

267 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.427/1954 pentru unificarea Secţiunilor Artă şi Cultură în Secţiuni Culturale şi pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Secţiunilor Culturale ale Comitetelor Executive ale Sfaturilor

30 mart. 1954

10

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

32

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Populare, însoţită de Regulament.

268 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.428/1954 privind numirea lui Panaitescu Hari în funcţia de Director General Adjunct la Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor, de pe lângă Consiliul de Miniştri.

30 mart. 1954

2

269 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.429/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiei agricole a unor terenuri necesare Combinatului Siderurgic Gh. Gheorghiu–Dej Hunedoara, pentru construirea Uzinei de Semicox–Călan.

30 mart. 1954

2

270 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.430/1954 privind sumele în limita cărora Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare şi unităţile bugetare tutelate pot face abonamente la ziare, reviste şi publicaţii, însoţită de un tabel.

30 mart. 1954

3

271 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.431/1954 privind remunerarea agenţilor fiscali, premierea organelor secţiilor financiare raionale, ale inspectoratelor ADAS şi premierea agenţilor veterinari din cadrul Sfaturilor Populare Comunale.

30 mart. 1954

6

272 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.433/1954 privind eliberarea lui Fara Dumitru din funcţia de Vice Preşedinte al Băncii de Stat a R.P.R. şi numirea sa în funcţia de Locţiitor al Ministrului Finanţelor.

30 mart. 1954

2

273 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.436/1954 pentru transferul unor utilaje la Ministerul Afacerilor Interne, însoţită de un tabel.

30 mart. 1954

3

274 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.437/1954 privind aprobarea proiectului tehnic „deschiderea minei noi” la Salina Ocna Mureşului.

30 mart. 1954

3

275 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.439/1954 pentru aprobarea normelor de deviz „E 1953” pentru lucrări de instalaţii electrice la construcţii.

31 mart. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

33

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 276 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.444/1954 privind aplicarea unor tarife speciale în anumite centre de executarea confecţiunilor după comandă, însoţită de un tabel.

31 mart. 1954

8

277 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.446/1954 privind eliberarea lui Mihai Roşianu din funcţia de Locţiitor al Ministrului Culturii.

1 apr. 1954

2

278 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.447/1954 pentru aprobarea proiectului tehnic pentru dezvoltarea întreprinderii industriale de Stat „Teba” din Arad.

31 mart. 1954

2

279 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.448/1954 privind modificarea art.5 şi 9 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.821/1952.

1 apr. 1954

2

280 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.449/1954 pentru trecerea laboratorului de fabricarea îngrăşămintelor bacteriene (Nitragin şi Azotobachter) de la Fabrica Filimon Sârbu–pendinte de Ministerul Industriei Alimentare–la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, însoţită de două anexe.

1 apr. 1954

5

281 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.450/1954 pentru transmiterea folosinţei unor mijloace de bază între Ministerul Industriei Alimentare şi Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

1 apr. 1954

2

282 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.451/1954 privind trecerea unor imobile ale Statului, din folosinţa Ministerului Finanţelor, în folosinţa unor ministere şi sfaturi populare, precum şi trecerea unui imobil din folosinţa Ministerului Industriei Alimentare, în folosinţa Ministerului Finanţelor, însoţită de două anexe.

1 apr. 1954

13

283 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.452/1954 pentru prelungirea termenului de şedere în ţară a lui Costerin Pavel Ivanovici.

2 apr. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

34

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 284 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.453/1954 privind sărbătorirea împlinirii a 100 ani de la naşterea savantului Victor Babeş.

2 apr. 1954

3

285 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.454/1954 privind eliberarea lui Prisnea Constantin din funcţia de Primlocţiitor al Ministrului Agriculturii şi Silviculturii şi numirea sa în funcţia de Locţiitor al Ministrului Culturii.

1 apr. 1954

2

286 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.455/1954 privind numirea lui Stancu Marin în funcţia de primlocţiitor al Ministrului Agriculturii şi Silviculturii.

1 apr. 1954

2

287 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.456/1954 privind numirea lui Vrejbă Sergiu, în funcţia de locţiitor al Ministrului Agriculturii şi Silviculturii.

1 apr. 1954

2

288 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.457/1954 privind aprobarea scoaterii sub formă de împrumut din Rezervele de Stat a cantităţii de 100 tone plută brută pentru nevoile de producţie ale Ministerului Construcţiilor şi ale Industriei Materialelor de Construcţii.

3 apr. 1954

2

289 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.458/1954 privind declararea de „monumente ale naturii”, însoţită de o anexă.

3 apr. 1954

5

290 226 Adresă a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.459/1954 privind extinderea suprafeţelor cultivate cu porumb şi aplicarea metodei de semănat porumb şi plantat cartofi în cuiburi dispuse în pătrat.

3 apr. 1954

1

291 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.460/1954 pentru aprobarea planului operativ de transport pe trimestrul II/1954.

3 apr. 1954

5

292 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.461/1954 pentru trecerea în administrarea şi folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Stalin a imobilului–fosta Fabrică de Spirt–din oraşul Agnita, Str. Gării nr.66.

5 apr. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

35

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 293 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.462/1954 pentru scoaterea de la Rezerva de Stat a cantităţii de 200 tone cauciuc natural Smoked.

5 apr. 1954

2

294 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.463/1954 privind fixarea noilor indemnizaţii ale membrilor Academiei R.P.R. şi noilor norme de salarizare pe funcţiuni a personalului ştiinţific şi auxiliar al Academiei R.P.R. şi al Institutelor de Cercetare Medicală din cadrul Ministerului Sănătăţii, însoţită de trei anexe.

5 apr. 1954

6

295 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.464/1954 privind transferul a două instalaţii de foraj K.A.M. 500 din folosinţa Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice–ISPE – în folosinţa Ministerului Industriei Cărbunelui–ISEC.

5 apr. 1954

2

296 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.465/1954 privind salarizarea şi premierea achizitorilor de animale raionali şi agenţilor comunali de cumpărare de animale, însoţită de regulament, patru anexe şi o rectificare.

6 apr. 1954

18

297 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.467/1954 privind trecerea unor bunuri în folosinţa C.A.C. Răsăritul din Regiunea Constanţa.

6 apr. 1954

2

298 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.468/1954 privind coordonarea repartizării produselor ce se realizează de întreprinderile şi unităţile mai multor ministere, organizaţii economice centrale, sfaturi populare regionale şi Sfatului Popular al Capitalei, însoţită de o listă anexă.

6 apr. 1954

10

299 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.469/1954 privind aprobarea proiectului tehnic pentru alimentarea cu apă potabilă a localităţii Tuşnad–Băi.

7 apr. 1954

2

300 226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.470/1954 privind aprovizionarea cu material lemnos a Întreprinderii Miniere Ghelar şi a Combinatului Siderurgic „Gh.

7 apr. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

36

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Gheorghiu–Dej” Hunedoara.

301 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.472/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru „Mărirea capacităţii de măcinare la fabrica de ciment „Stânca”–Brăila”.

7 apr. 1954

2

302 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.473/1954 privind modificarea unor prevederi ale H.C.M. nr.242/1954, însoţită de două anexe.

7 apr. 1954

12

303 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.478/1954 privind numirea lui Prisnea Constantin în funcţia de Locţiitor al Ministrului Culturii în Colegiul Ministerului Culturii.

9 apr. 1954

2

304 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.479/1954 privind sarcinile în vederea aprovizionării şi desfacerii combustibililor de încălzit pentru populaţie, instituţii şi întreprinderi.

9 apr. 1954

6

305 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.480/1954 privind stabilirea salariilor personalului operativ şi de specialitate din Procuratura R.P.R., însoţită de două anexe.

9 apr. 1954

5

306 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.481/1954 privind planul de dezvoltare al economiei naţionale al Republicii Popular Române pe anul 1954.

9 apr. 1954

29

307 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.482/1954 privind stabilirea drepturilor Preşedintelui şi Vice Preşedintelui Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea.

9 apr. 1954

2

308 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.483/1954 privind stabilirea drepturilor lui Mihai Macavei.

10 apr. 1954

2

309 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.484/1954 privind scoaterea din Rezerva de Stat a unor cantităţi de zahăr.

12 apr. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

37

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 310 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.485/1954 privind transferul a două relee, din folosinţa Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice în folosinţa C.C. al P.M.R.

12 apr. 1954

3

311 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.489/1954 pentru aprobarea planului de casă şi a planului de credite pe trim.II/1954, întocmite de Banca de Stat a Republicii Populare Române.

12 apr. 1954

10

312 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.491/1954 privind aprobarea problemelor române şi răspunsurile la problemele bulgare de colaborare tehnico–ştiinţifică cu Republica Populară Bulgară.

12 apr. 1954

2

313 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.494/1954 privind aprobarea listei cuprinzând persoanele şi întreprinderile ce urmează a fi decorate de către Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene cu Ordinul „Steagul de Stat şi Medalii pentru Merit”, însoţită de o Listă.

12 apr. 1954

6

314 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.495/1954 privind numirea unor directori generali adjuncţi la Direcţia Generală de Aprovizionare a populaţiei cu combustibil de pe lângă Consiliul de Miniştri a Republicii Populare Române.

12 apr. 1954

2

315 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.496/1954 pentru complectarea şi modificarea unor dispoziţiuni privind asigurarea tarifară obligatorie.

12 apr. 1954

7

316 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.497/1954 privind transferul unui generator de la Fabrica de Sticlă Târnăveni la Sfatul Popular al Regiunii Stalin.

12 apr. 1954

2

317 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.501/1954 pentru scoaterea unui teren din circuitul agricol, comuna Aninoasa.

13 apr. 1954

2

318 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.502/1954 pentru aprobarea sarcinii de

13 apr. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

38

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 proiectare „Electrificarea oraşului muncitoresc Oneşti”.

319 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.503/1954 privind transferul unor utilaje din folosinţa Întreprinderii de Stat „Petrolifera Muntenia”, pendinte de Ministerul Industriei Petrolului, în folosinţa Întreprinderii de Stat „23 August” Câmpina a Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti.

13 apr. 1954

2

320 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.504/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Colonia de locuinţe muncitoreşti Mărceni–Bicaz”.

13 apr. 1954

2

321 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.505/1954 privind data aplicării dispoziţiunilor Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.3002/1953, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Forţelor Armate.

13 apr. 1954

2

322 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.509/1954 privind întregirea fracţiilor de ban, la preţurile de vânzare cu amănuntul.

13 apr. 1954

2

323 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.510/1954 privind pregătirea şi desfăşurarea sărbătoririi zilei de 1 Mai.

13 apr. 1954

3

324 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.511/1954 privind înfiinţarea Trustului de Prospecţiuni, Explorări Geologice şi Deschideri Miniere.

13 apr. 1954

3

325 Adrese a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.516/1954 privind complectarea cadrelor de muncitori calificaţi, tehnicieni şi ingineri în staţiunile de maşini şi tractoare şi în gospodăriile agricole de Stat şi la sprijinul tehnico–organizatoric ce se va acorda de întreprinderile industriale acestor unităţi, însoţită de un plan.

14 apr. 1954

3

326 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.517/1954 privind modificarea H.C.M. nr.827/1952.

15 apr. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

39

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 327 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.518/1954 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, însoţită de regulament.

15 apr. 1954

5

328 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.519/1954 privind prelungirea creditelor restante la Gospodăriile Agricole de Stat.

15 apr. 1954

2

329 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.520/1954 privind trecerea a 40 de stupi în folosinţa Consiliului Central al Sindicatelor.

15 apr. 1954

2

330 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.521/1954 privind modificarea art.4 din H.C.M. nr.37/1954.

16 apr. 1954

2

331 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.522/1954 pentru transmiterea folosinţei unor mijloace de bază de la unele întreprinderi îndrumate şi controlate de Ministerul Industriei Alimentare, la întreprinderile îndrumate şi controlate de Ministerul Industriei Chimice.

16 apr. 1954

3

332 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.524/1954 privind modificarea articolului 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1845/1953.

16 apr. 1954

2

333 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.526/1954 privind participarea Republicii Populare Române la consultarea experţilor comerciali, care va avea loc la Geneva la 20 aprilie 1954.

16 apr. 1954

2

334 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.529/1954 privind adoptarea proiectului bugetului de stat al R.P.R. pe anul 1954, însoţită de o rectificare.

16 apr. 1954

17

335 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.530/1954 pentru aprobarea a trei cereri extraordinare române, însoţită de cereri.

17 apr. 1954

5

336 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.531/1954 privind organizarea unităţilor regionale ale Ministerului Agriculturii şi

17 apr. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

40

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Silviculturii, însoţită de o situaţie.

337 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.532/1954 privind reorganizarea unor direcţiuni din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

16 apr. 1954

2

338 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.533/1954 pentru exceptarea unor şcoli şi cursuri de calificare de la prevederile art.7 al H.C.M. nr.242/1954, însoţită de o anexă.

19 apr. 1954

3

339 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.534/1954 privind unele măsuri pentru asigurarea salubrizării oraşului Bucureşti.

19 apr. 1954

2

340 Adresă şi anexă la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.538/1954 privind îmbunătăţirea producerii, distribuirii şi utilizării energiei electrice.

19 apr. 1954

3

341 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.541/1954 pentru asigurarea necesarului de sămânţă la culturile cu contract.

20 apr. 1954

2

342 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.542/1954 privind introducerea de titluri personale, uniforme şi semne distinctive pentru personalul de conducere inginerii şi tehnicienii din Societatea minieră Sovieto–Română „Kvartit”, însoţită de nomenclator.

20 apr. 1954

6 Nivel de clasificare „Strict Secret”

343 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.543/1954 privind acordarea Drapelului de Producţie al Consiliului de Miniştri şi premiul respectiv, a premiului pentru întreprinderea distinsă cu „Steagul Roşu” al Consiliului Central al Sindicatelor din R.P.R. precum şi a Menţiunilor Consiliului de Miniştri şi a premiilor respective pentru întreprinderile fruntaşe pe anul 1953.

20 apr. 1954

3

344 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.544/1954 privind numirea lui Rogojinschi Alexandru în Biroul Culturii al Consiliului de Miniştri.

20 apr. 1954

2

345 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.546/1954 privind înfiinţarea

21 apr. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

41

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Departamentului bancar pentru Sovromuri în cadrul Băncii de Stat şi a direcţiilor pentru Sovromuri la Banca de Stat a Republicii Populare Române şi la Banca de Investiţii.

346 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.548/1954 pentru stabilire de preţuri.

21 apr. 1954

2

347 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.549/1954 pentru stabilirea denumirii termocentralei de la Fântânele.

21 apr. 1954

2

348 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.550/1954 privind trimiterea în U.R.S.S. pentru studierea chirurgiei toracice pe perioada 1.IV.1954–15.IV.1955 a Dr. Ovidiu Marina.

22 apr. 1954

2

349 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.551/1954 privind stabilirea preţului de vânzare cu amănuntul al produsului White–Spirit (Petrosin).

22 apr. 1954

2

350 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.553/1954 pentru scoaterea de la Rezerva de Stat a unor cantităţi de rulmenţi.

22 apr. 1954

2 Nivel de clasificare „Strict Secret”

351 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.554/1954 privind transmiterea în folosinţă gratuită a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român a unor imobile clădite situate în oraşul Bucureşti.

23 apr. 1954

2

352 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.557/1954 privind eliberarea lui Rab Ion din funcţia de Locţiitor al Ministrului Construcţiilor şi Industriei Materialelor de Construcţii, primind alte însărcinări.

23 apr. 1954

2

353 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.560/1954 pentru eliberarea lui Popescu Constantin din funcţia de Locţiitor al Ministrului Agriculturii şi Silviculturii, primind alte însărcinări.

23 apr. 1954

2

354 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.565/1954 privind instalare de grup Diesel în Centrala Anina.

23 apr. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

42

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 355 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.566/1954 pentru transferul a cinci butelii de oţel de la Întreprinderea de Stat „Montaje şi Construcţii Petrolifere şi Conducte” pendinte de Ministerul Industriei Petrolului la Întreprinderea de Sondaje şi Explorări Carbonifere, pendinte de Ministerul Industriei Cărbunelui.

23 apr. 1954

2

356 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.567/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Reţeaua de alimentare cu apă potabilă şi de incendiu a oraşului muncitoreşti Oneşti”.

23 apr. 1954

2

357 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.568/1954 pentru transferul a trei motoare Güldner–Diesel de la „I.S.Petrolifera Muntenia”, pendinte de Ministerul Industriei Petrolului, la Întreprinderea raională Buhuşi, regiunea Bacău şi Întreprinderea economică raională Gura Humorului, regiunea Suceava, îndrumate de Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.

23 apr. 1954

2

358 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.569/1954 pentru transferul unui press–filtru de la I.S.Petrolifera Muntenia, pendinte de Ministerul Industriei Petrolului, la I.C.S. Derna–Tătăruş, pendinte de Ministerul Industriei Cărbunelui.

23 apr. 1954

2

359 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.571/1954 privind aprobarea proiectului tehnic general pentru „Instalaţia pentru fabricarea hârtiilor superioare Steaua Roşie–Bacău”.

23 apr. 1954

2

360 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.573/1954 pentru eliberarea Generalului Locotenent Sălăjean Gheorghe Leontin din funcţia de Şef al Marelui Stat Major şi numirea Generalului Maior Tutoveanu Petre Ion în funcţia de Şef al Marelui Stat Major.

24 apr. 1954

2

361 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.574/1954 privind stabilirea numărului de studenţi şi aspiranţi care vor fi trimişi la studii în U.R.S.S. în anul şcolar 1954–1955,

24 apr. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

43

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 însoţită de un tabel.

362 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.579/1954 privind aprobarea planului de aprovizionare tehnico–materială a economiei naţionale pe anul 1954, însoţită de cincisprezece anexe.

26 apr. 1954

49

363 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.580/1954 privind aprovizionarea Gospodăriilor Agricole Colective cu materiale pentru producţie–exploatare şi pentru lucrările de investiţii.

26 apr. 1954

3

364 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.581/1954 privind stabilirea sarcinilor de predare de metale vechi şi deşeuri metalice pe anul 1954.

26 apr. 1954

4

365 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.583/1954 pentru achitarea salariilor cuvenite personalului didactic, administrativ şi cursanţilor din cursurile de calificare pe luna aprilie şi prima chenzină din luna mai 1954.

26 apr. 1954

4

366 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.584/1954 privind prelungirea termenului de şedere în ţară a consilierului sovietic E.G.Ceamandurov.

26 apr. 1954

2

367 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.585/1954 pentru aprobarea deblocării din Rezerva de Stat şi repartizarea către Ministerul Industriei Uşoare, a unor materiale.

26 apr. 1954

2

368 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.586/1954 privind reorganizarea unităţilor din cadrul Ministerului Industriei Cărbunelui şi a aparatului său central, însoţită de o rectificare.

27 apr. 1954

6

369 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.587/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru căminul studenţesc din oraşul Stalin şi a amplasamentelor pentru căminele studenţeşti din Cluj, Iaşi şi Galaţi.

27 apr. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

44

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 370 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.589/1954 privind aprobarea planului de comerţ exterior pe anul 1954, însoţită de unsprezece anexe.

27 apr. 1954

261

371 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.592/1954 privind transmiterea unui teren situat în Comuna Tg. Frumos Regiunea Iaşi din folosinţa Ministerului Agriculturii şi Silviculturii în folosinţa Ministerului Căilor Ferate şi scoaterea din producţia agricolă.

28 apr. 1954

2

372 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.593/1954 pentru reorganizarea Direcţiei de Aprovizionare şi Desfacere a Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini–Departamentul Tehnic, însoţită de două anexe.

28 apr. 1954

4

373 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.595/1954 privind modificarea preţului de vânzare cu amănuntul la cartofi din recolta anului 1953.

28 apr. 1954

2

374 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.596/1954 privind prelungirea termenului de rămânere în ţară cu încă 30 de zile a unor specialişti sovietici.

28 apr. 1954

2

375 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.597/1954 privind trecerea Şcolii Centrale de Lectori în cadrul Ministerului Învăţământului.

29 apr. 1954

2

376 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.601/1954 pentru modificarea art.5 al H.C.M. nr.433/1951 pentru organizarea Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii.

30 apr. 1954

3

377 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.602/1954 pentru trecerea şi reorganizarea unităţilor fostei S.A. Sovromconstrucţii în cadrul Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii şi pentru comasarea, transformarea, desfiinţarea şi încetarea activităţii unor trusturi şi întreprinderi de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Construcţiilor şi al Industriei

30 apr. 1954

11 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

45

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Materialelor de Construcţii, însoţită de patru anexe.

378 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.604/1954 pentru aprobarea Protocolului încheiat la a V–a sesiune a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Cehoslovacă.

30 apr. 1954

2

379 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.605/1954 pentru numirea lui Simion Ştefan, în funcţia de locţiitor al Ministrului Industriei Uşoare.

30 apr. 1954

2

380 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.607/1954 pentru acordarea unor derogări de la STAS 177–49 privind petrolul lampant rafinat.

3 mai 1954

2

381 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.608/1954 pentru transferul a două motoare Diesel de la I.S.Petrolifera Muntenia pendinte de Ministerul Industriei Petrolului la Întreprinderea Economică „23 August”–Piatra Neamţ, pendinte de Sfatul Popular Regional Bacău.

3 mai 1954

2

382 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.610/1954 pentru transmiterea folosinţei unui aparat heliograf „Electrofar” de la Combinatul Poligrafic Casa Scânteii „I.V.Stalin” la Întreprinderea de Construcţii şi Reparaţii Bucureşti.

3 mai 1954

2

383 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.613/1954 pentru modificarea art.5 din H.C.M. nr.3643 din 29 octombrie 1953 cu privire la organizarea şi atribuţiile Ministerului Culturii.

4 mai 1954

2

384 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.614/1954 privind transferarea folosinţei unor imobile din oraşul Cluj.

4 mai 1954

2

385 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.617/1954 privind reglementarea funcţiunilor şi drepturilor lucrătorilor din presă, însoţită de opt anexe.

4 mai 1954

40

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

46

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 386 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.619/1954 privind reglementarea cheltuielilor necesare pentru trimiterea la studii şi specializare în străinătate şi pentru şcolarizarea elevilor şi studenţilor din străinătate care studiază în Republica Populară Română.

4 mai 1954

5

387 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.620/1954 privind drepturile muncitorilor, funcţionarilor şi tehnicienilor, trimişi la cursuri de calificare, ridicarea calificării şi la cursuri de specializare în ţară.

4 mai 1954

4

388 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.621/1954 privind înfiinţarea, organizarea şi finanţarea gospodăriilor anexe de pe lângă instituţii, întreprinderi şi organizaţiuni economice de Stat.

4 mai 1954

5

389 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.630/1954 pentru eliberarea lui Vidraşcu Ion, din funcţia de membru al Biroului Agricultură, Colectări, Cooperaţie.

5 mai 1954

2

390 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.631/1954 pentru numirea lui Vidraşcu Ion, în funcţia de Locţiitor al Ministrului Comerţului Exterior.

5 mai 1954

2

391 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.633/1954 pentru organizarea şi efectuarea alegerilor de asesori populari pentru tribunalele populare, tribunalul Capitalei Republicii Populare Române şi tribunalele regionale.

5 mai 1954

2

392 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.634/1954 pentru aprobarea proiectelor planurilor de contractare la legume, recolta 1954.

5 mai 1954

3

393 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.635/1954 pentru transferul unei clădiri situate în oraşul Sighet.

6 mai 1954

2

394 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.636/1954 privind aprobarea condiţiunilor fundamentale elaborate de Ministerul

6 mai 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

47

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Industriei Alimentare.

395 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.638/1954 privind planul activităţii de proiectare pe anul 1954.

6 mai 1954

4

396 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.639/1954 privind asigurarea forţelor de muncă în unităţile agricole de stat.

6 mai 1954

4

397 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.640/1954 pentru împuternicirea Ministerului Comerţului Exterior de a încheia cu Republica Populară Bulgaria acorduri privind schimbul de mărfuri şi plăţi pe anii 1954 şi 1955–1957.

6 mai 1954

2

398 Articole la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.641/1954 privind reglementarea cumului de funcţiuni.

6 mai 1954

3

399 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.645/1954 pentru comasarea unor întreprinderi de produse zaharoase.

6 mai 1954

2

400 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.651/1954 pentru numirea lui Negrea Ludovic în funcţia de Locţiitor al Ministrului Agriculturii şi Silviculturii.

8 mai 1954

2

401 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.652/1954 privind transferul unei maşini de gradat penare de la IPROFIL „Tehnolemn” Timişoara, tutelată de M.I.L.H.C., la întreprinderea „Steaua Roşie” Râşnov tutelată de M.I.U.

8 mai 1954

2

402 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.653/1954 privind stabilirea raţiilor de alimente, necesare Cantinei Restaurant Casa Oamenilor de Ştiinţă „C.O.S.”, însoţită de o anexă.

8 mai 1954

3

403 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.654/1954 pentru aprobarea transmiterii folosinţei unui teren, oraş Ploieşti.

8 mai 1954

2

404 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.655/1954 pentru transferul a două prese la

11 mai 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

48

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Ministerul Forţelor Armate.

405 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.656/1954 pentru transferul unui troliu de la Întreprinderea de Stat „Petrolifera Muntenia”, pendinte de Ministerul Industriei Petrolului la Întreprinderea de Foraj Bucureşti, pendinte de Ministerul Industriei Chimice.

11 mai 1954

2

406 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.657/1954 pentru transferul unor utilaje de la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini la Ministerul Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii, Ministerul Agriculturii şi Silviculturii şi Ministerul Învăţământului.

11 mai 1954

3

407 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.658/1954 pentru scoaterea unor terenuri din circuitul de producţie agricolă, situate în raza oraşului Ploieşti, Regiunea Ploieşti.

11 mai 1954

2

408 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.660/1954 privind prelungirea termenului de şedere în ţară a Consilierului Vasiliev V.V.

12 mai 1954

2

409 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.661/1954 pentru transferul unor aparate de proiectat diafilme.

12 mai 1954

2

410 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.662/1954 pentru acoperirea de la buget a diferenţelor rezultate din valorificarea stocurilor supranormative conform H.C.M. nr.873/1950 la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

12 mai 1954

2

411 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.663/1954 privind eliberarea lui Rusu Gavrilă din funcţia de Director General Adjunct al Direcţiei Generale de Metrologie de pe lângă Consiliul de Miniştri.

12 mai 1954

2

412 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.664/1954 pentru aprobarea difuzării unei cantităţi de 1000 flacoane Aureomicină.

12 mai 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

49

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 413 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.667/1954 pentru aprobarea unei probleme suplimentare pusă de Republica Populară Chineză.

12 mai 1954

2

414 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.668/1954 pentru aprobarea Protocolului încheiat la prima Sesiune a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Albaneză, ţinută la Bucureşti între 13–14 aprilie 1954.

12 mai 1954

2

415 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.670/1954 privind comasarea unor Direcţiuni Generale şi a unor organizaţiuni comerciale de subordonare locală din sistem a Ministerului Comerţului Interior, însoţită de o anexă.

13 mai 1954

4

416 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.671/1954 privind invitarea în R.P.R. a trei profesori universitari din U.R.S.S.

13 mai 1954

2

417 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.672/1954 privind transferul unor utilaje din folosinţa Întreprinderii de Stat „Partizanul Păcii”–Mediaş, pendinte de Ministerul Industriei Petrolului, în folosinţa Întreprinderii de Stat pentru Explorări Miniere „I.S.E.M.”, pendinte de Comitetul Geologic de Cercetări şi Explorare a Bogăţiilor Solului şi Subsolului.

13 mai 1954

2

418 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.673/1954 privind transferul unor utilaje din folosinţa Întreprinderii de Stat „Partizanul Păcii”–Mediaş, pendinte de Ministerul Industriei Petrolului, în folosinţa Întreprinderii de Foraj Bucureşti, pendinte de Ministerul Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

13 mai 1954

3

419 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.674/1954 pentru transferarea unor mijloace de bază.

13 mai 1954

2

420 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.676/1954 privind efectuarea orelor de muncă suplimentare pe trim.II/1954.

14 mai 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

50

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 421 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.677/1954 privind modificări în planul numărului de personal şi al fondului de salarii nr.1070/1954 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de o anexă.

14 mai 1954

7

422 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.680/1954 privind reorganizarea secţiunilor de gospodărie comunală şi industrie locală din cadrul sfaturilor populare, însoţită de un tabel.

14 mai 1954

4

423 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.690/1954 pentru aprobarea proiectului planului de colectare prin contractări, preluări sector stat şi achiziţii, la fructe şi struguri de masă, din recolta anului 1954, însoţită de centralizatoare, Planuri de colectare şi minută.

15 mai 1954

35

424 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.693/1954 privind planul de dezvoltare a şcolilor medii tehnice pe anul şcolar 1953–1954.

15 mai 1954

5

425 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.699/1954 privind numirea lui Voitec Ştefan şi Cismaşu Dumitru în Biroul Agricultură–Lemn–Construcţii al Consiliului de Miniştri.

15 mai 1954

2

426 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.702/1954 privind creditarea unor stocuri supranormative de materii şi materiale specifice.

17 mai 1954

4

427 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.703/1954 privind acordarea unor avansuri în contul acoperirii golurilor de mijloace de rulment ale întreprinderilor.

17 mai 1954

3

428 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.704/1954 privind destinaţia ce urmează a fi dată titlurilor de rentă şi cupoanelor româneşti răscumpărate din Elveţia în baza acordului cu Guvernul Elveţian din 3 august 1951.

17 mai 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

51

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 429 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.705/1954 privind stabilirea modului de salarizare a Preşedintelui şi Vice–Preşedintelui Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

17 mai 1954

2

430 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.706/1954 privind modul de calcul al fondului directorului, pe anul 1953 la Direcţiile Regionale C.F.R.

18 mai 1954

2

431 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.707/1954 pentru înfiinţarea unei Întreprinderi de prezentare şi desfacere.

18 mai 1954

3

432 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.708/1954 privind pregătirea şi sărbătorirea zilei de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului.

18 mai 1954

3

433 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.711/1954 privind înfiinţarea Întreprinderii, Magazin de prezentare şi desfacerea produselor Electrotehnice.

18 mai 1954

2

434 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.713/1954 pentru îmbunătăţirea ţi simplificarea întocmirii documentaţiei tehnice pentru lucrările de construcţii şi montaje din industria petroliferă.

18 mai 1954

2

435 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.714/1954 privind transferul unor autoturisme de la Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri la Ministerul Afacerilor Interne.

18 mai 1954

2

436 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.715/1954 privind comasarea unor întreprinderi piscicole.

18 mai 1954

2

437 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.717/1954 privind aprobarea încheierii unui Aranjament privind îmbunătăţirea serviciilor reciproce de poştă şi telecomunicaţii între Republica Populară Chineză şi Republica Populară Română.

18 mai 1954

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

52

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 438 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.718/1954 pentru aprobarea transferării folosinţei unui mijloc de bază.

18 mai 1954

2

439 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.719/1954 privind aprobarea sumei de 44.807 lei, cheltuită pentru surplusul de hrană acordat sportivilor de la centrele de schiuri ale Asociaţiei Voluntare pentru Propagarea Tehnicii şi Culturii Fizice.

18 mai 1954

2

440 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.721/1954 pentru transferarea unui imobil, oraş Bucureşti.

18 mai 1954

2

441 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.722/1954 pentru transferul unor utilaje între M.I.M.C.M. Întreprinderea „21 Decembrie” şi M.F.A.–Unitatea A.C.R.A. 3.

19 mai 1954

2

442 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.723/1954 pentru transferul unor utilaje din folosinţa Întreprinderii „Iosif Rangheţ”–Arad, a M.I.M.C.M., în folosinţa Întreprinderii „Progresul”–Arad a Sfatului Popular al Regiunii Arad.

19 mai 1954

2

443 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.724/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare a „refacerii şi sistematizării Fabricii „Flamura Roşie”–Sibiu.

19 mai 1954

2

444 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.725/1954 pentru aprobarea constituirii Fondului Directorului la Întreprinderea Industrială de Stat, Fabrica de Confecţiuni „Gh. Gheorghiu–Dej” din Bucureşti.

19 mai 1954

2

445 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.726/1954 privind transferul unui motor Diesel Sulzer de 100 C.P. din folosinţa Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene, în folosinţa Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.

19 mai 1954

2

446 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.728/1954 pentru înfiinţarea Gospodăriei Agrozootehnice Minierul V., pendinte de Ministerul Industriei Cărbunelui.

19 mai 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

53

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 447 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.729/1954 pentru aprobarea normelor de deviz noi şi modificate privind lucrările de construcţii la „Turnul de stingere propriu zis şi marchiza” de la Combinatul Siderurgic Gh. Gheorghiu–Dej.

19 mai 1954

2

448 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.730/1954 pentru împuternicirea Ministerului Comerţului Exterior de a încheia cu Republica Populară Ungară acorduri privind schimbul de mărfuri şi plăţi pe anul 1954 şi lichidarea unor acorduri din trecut.

19 mai 1954

2

449 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.731/1954 pentru aprobarea normelor de deviz noi şi modificate privind lucrările executate de către Centrala Hidroelectrică „V.I. Lenin” Bicaz în anul 1953 la tunelul de aducţiune.

19 mai 1954

2

450 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.732/1954 privind transferul unui strung de la Direcţia Generală a Rezervelor de Materiale Industriale şi Alimentare la Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

19 mai 1954

2

451 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.734/1954 pentru numirea lui Ghertler Simona în funcţia de Arbitru de Stat la Arbitrajul de Stat de pe lângă Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei şi a lui Apopei Gheorghe în funcţia de Arbitru de Stat la Arbitrajul de Stat de pe lângă Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Bacău.

20 mai 1954

2

452 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.735/1954 privind stabilirea preţului de cumpărare plafon la cartofii de consum din recolta anului 1953.

20 mai 1954

2

453 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.736/1954 pentru îmbunătăţirea salarizării personalului de mişcare din ramura transport în comun, însoţită de o anexă.

20 mai 1954

4

454 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.737/1954 pentru împuternicirea

20 mai 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

54

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Ministerului Comerţului Exterior de a încheia cu Republica Populară Ungară Acorduri privind schimbul de mărfuri şi plăţi pe anul 1954 şi lichidarea unor acorduri din trecut.

455 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.738/1954 pentru suplimentarea planului de investiţii pe anul 1954 al Sfatului Popular al Capitalei.

20 mai 1954

2

456 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.739/1954 privind localurilor destinate dezvoltării reţelei comerciale, însoţită de o anexă.

20 mai 1954

5

457 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.740/1954 pentru aprobarea proiectelor planurilor de contractare pentru culturile tehnice, medicinale, aromate şi gogoşi de mătase.

21 mai 1954

3

458 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.741/1954 privind efectuarea recensământului utilajelor nemontate şi a celor ce nu necesită montaj şi sunt nefolosite.

21 mai 1954

4

459 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.742/1954 pentru aprobarea propunerilor Ministerului Comerţului Exterior privind elaborarea proiectului de Hotărâre a C.A.E.R. în problema comerţului ţărilor membre ale Consiliului cu ţările capitaliste.

21 mai 1954

2

460 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.743/1954 privind trecerea unor utilaje poligrafice de la Întreprinderile Poligrafice Satu Mare şi Buzău, la cooperativele „Autometal” Satu Mare şi „1 Septembrie” Buzău.

21 mai 1954

2

461 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.744/1954 privind aprobarea proiectului tehnic „Complectări şi transformări la sursa Arcuda”.

21 mai 1954

2

462 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.745/1954 privind deschiderea finanţării la unele lucrări peste limită ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii care nu au sarcina

22 mai 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

55

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de proiectare aprobată, însoţită de o anexă.

463 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.746/1954 pentru participarea delegaţiei R.P.R. la conferinţa ce va avea loc la Budapesta la data de 1 iunie 1954 unde se va trata problema unificării standardelor de laminate şi ţevi de oţel şi problema colaborării între statele de democraţie populară în domeniul producţiei de laminate şi ţevi de oţel.

22 mai 1954

2

464 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.747/1954 privind transmiterea în folosinţa Ministerului Industriei Alimentare, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Stalin, a clădirilor fostei fabrici de spirt din comuna Prejmer, raionul Stalin, Regiunea Stalin.

22 mai 1954

2

465 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.748/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare a liniei de 110kV Sângeorgiu–Oraşul Stalin, în lungime de cca 120 Km în valoare de 76.820.000 lei.

22 mai 1954

2

466 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.749/1954 privind construirea şi punerea în funcţiune a liniei 110 kV Sângeorgiu–Oraşul Stalin în anul 1954, însoţită de trei anexe.

22 mai 1954

7

467 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.762/1954 privind stabilirea preţurilor de vânzare cu amănuntul la biciclete, motociclete şi unele sorturi de încălţăminte.

25 mai 1954

5

468 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.763/1954 pentru aprobarea Convenţiilor încheiate la Giurgiu în ziua de 27 martie 1954, între Ministerul Căilor Ferate, Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene al Republicii Populare Române şi Ministerul Transporturilor al Republicii Populare Bulgaria.

26 mai 1954

2

469 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.764/1954 pentru prelungirea termenului de aplicare a H.C.M. nr.1831/1953, privind salarizarea muncitorilor din crescătoriile şi îngrăşătoriile de porci.

26 mai 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

56

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 470 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.765/1954 pentru transmiterea folosinţei unor mijloace de bază, însoţită de un tabel.

26 mai 1954

3

471 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.766/1954 privind angajarea în învăţământul din R.P.R. a unor specialişti sovietici.

26 mai 1954

3

472 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.767/1954 pentru repartizarea Comitetului de stat pentru arhitectură şi construcţii a sumei de 70.000 lei conform H.C.M. nr.4015/1953.

26 mai 1954

2

473 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.768/1954 privind trecerea unor clădiri din folosinţa Întreprinderilor de Locuinţe şi Localuri Bucureşti, însoţită de un tabel.

26 mai 1954

5

474 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.769/1954 pentru scăderea impozitului agricol pe anul 1953, al gospodăriilor din regiunile Ploieşti, Iaşi şi Arad, care au suferit pierderi de recolte din cauza calamităţilor naturii, însoţită de o situaţie.

26 mai 1954

3

475 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.770/1954 pentru aprobarea transferului unor utilaje industriale.

26 mai 1954

2

476 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.771/1954 privind reorganizarea sectorului balneo–climateric, însoţită de o anexă.

27 mai 1954

8

477 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.772/1954 pentru aprobarea proiectului tehnic „Casa de Cultură Reşiţa”.

27 mai 1954

2

478 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.773/1954 pentru transferul unei instalaţii electrice de la Energo Trustul 1 Bucureşti la Sfatul Popular al Comunei Botoroaga, Raionul Vida, Regiunea Bucureşti.

27 mai 1954

2

479 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.775/1954 pentru aprobarea Protocolului încheiat la sesiunea a IV–a a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–

27 mai 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

57

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Bulgară, ţinută la Sofia între 19–25 aprilie 1954.

480 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.776/1954 pentru numirea Contra amiralului Grecescu Tudor Emil în funcţia de Membru în Biroul Transporturi şi Telecomunicaţii al Consiliului de Miniştri.

27 mai 1954

2

481 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.777/1954 privind autorizarea de a se preda Părţii albaneze una tulpină de bacil difteric „Parck Wiliams 8”.

27 mai 1954

2

482 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.779/1954 privind majorarea cotei de ore suplimentare pe trimestrul IV/1953 pentru Ministerul Comerţului Interior.

28 mai 1954

2

483 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.780/1954 privind modificarea planului de muncă şi salarii pe anul 1954 al Consiliului Central al Sindicatelor din Republica Populară Română la: administraţia centrală şi organe exterioare bugetare, însoţită de două anexe.

28 mai 1954

5

484 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.781/1954 privind transmiterea unor bunuri din folosinţa unor Comitete Executive ale Sfaturilor Populare în folosinţa Direcţiei Asigurărilor Sociale de Stat, însoţită de tabele pe Regiuni şi Staţiuni.

28 mai 1954

15

485 232 Texte nepublicate şi anexe la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.783/1954 privind executarea lucrărilor de îngrijire a culturilor, recoltat, desmiriştit, treierat, însămânţări şi arături adânci de toamnă, precum şi cu privire la realizarea planului de colectare pe anul 1954.

28 mai 1954

15

486 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.784/1954 pentru aprobarea sarcinilor de proiectare „Pod principal de beton armat peste Caşin la Oneşti, pe magistrala centru gară” şi „Pod de beton armat peste Caşin, la Oneşti pe drumul secundar”.

28 mai 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

58

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 487 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.785/1954 pentru transfer de maşini unelte între uzinele „Semănătoarea” şi „Matyas Rakosi” (Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini) şi Şcolile Profesionale nr.4 şi nr.7 Metal (Ministerul Învăţământului).

28 mai 1954

2

488 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.786/1954 privind ratificarea unor plăţi efectuate de fostul Minister al Învăţământului Superior în trim. III/1953.

28 mai 1954

2

489 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.787/1954 pentru restructurarea planului nr.1340 al Ministerului Prevederilor Sociale, pe anul 1954, privind productivitatea muncii, numărul de personal, fondul de salarii şi câştigul mediu, însoţită de Plan.

28 mai 1954

5

490 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.788/1954 pentru aprobarea transmiterii folosinţei unor mijloace de bază.

28 mai 1954

2

491 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.789/1954 privind numirea lui Schlotter Mircea în funcţia de Director General Adjunct la Direcţia Generală de Metrologie.

28 mai 1954

2

492 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.790/1954 privind înfiinţarea întreprinderii de stat „Editura pentru Literatură Politică”.

29 mai 1954

3

493 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.791/1954 privind repartizarea a 1.500 ostaşi surplus de contingent la Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

29 mai 1954

2

494 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.792/1954 privind numirea lui Balan Ştefan în funcţia de Vice–preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării şi a lui Zeigher Simion, Membru al Comitetului de Stat al Planificării.

29 mai 1954

2

495 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.793/1954 pentru trecerea unor unităţi de desfacere de la cooperaţia de aprovizionare şi desfacere la comerţul de stat şi pentru

29 mai 1954

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

59

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 trecerea unor unităţi de desfacere de la comerţul de stat la cooperaţia de aprovizionare şi desfacere, însoţită de o anexă.

496 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.794/1954 privind eliberarea lui Moldoveanu Petre din funcţia de Locţiitor al Ministrului Căilor Ferate şi numirea sa în funcţia de locţiitor al Ministrului Agriculturii şi Silviculturii.

29 mai 1954

2

497 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.795/1954 privind numirea lui Stănescu Adrian în funcţia de Prim Locţiitor al Ministrului Construcţiilor şi Industriei Materialelor de Construcţii.

29 mai 1954

2

498 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.796/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Instalaţii de telecomunicaţii pentru oraşul muncitoresc Oneşti şi partea comună a Grupului Industrial Borzeşti.

29 mai 1954

2

499 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.797/1954 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Chimice.

29 mai 1954

4

500 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.800/1954 privind prelungirea termenului de şedere în ţară a consilierilor Smirnov I.V., Feodorov A.A. şi Cliucinicov N.I.

31 mai 1954

2

501 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.801/1954 pentru împuternicirea Ministerului Comerţului Exterior de a încheia cu Republica Democrată Germană Acordul privind schimbul de mărfuri şi plăţi pe anul 1954 şi alte acte.

31 mai 1954

2

502 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.8041954 privind suplimentarea planului de aprovizionare cu materiale al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1954.

31 mai 1954

2

503 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.8051954 pentru suplimentarea planului de comerţ exterior pe anul 1954, cu 100.000 buc. ouă şi 30 tone fasole.

31 mai 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

60

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 504 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.8081954 privind luarea unor măsuri pentru asigurarea realizării sarcinilor de plan de export pe anul 1954 în sectorul pomicol, legumicol şi viticol, însoţită de o anexă.

31 mai 1954

11

505 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.810/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru modernizarea traseului DN 11 A (fost DN 19) Adjud–Oneşti km. 0+000–36+700, însoţită de memoriu tehnico–economic.

1 iun. 1954

4

506 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.811/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare a lucrării de modernizarea drumului naţional nr.56 Craiova–Calafat Km 0–12, însoţită de memoriu tehnico–economic.

1 iun. 1954

4

507 232 Notă referitoare la clasarea la Strict Secret a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.812/1954 privind <eliberarea unor spaţii locative ocupate în prezent de formaţiile M.F.A. şi M.A.I.>

1 iun. 1954

1

508 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.813/1954 privind modificarea şi complectarea prevederilor Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.4010/1953 şi Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.4211/1953.

1 iun. 1954

5

509 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.817/1954 privind reglementarea proiectării şi construirii de localuri pentru unităţile comerciale şi de prestaţiuni de serviciu.

4 iun. 1954

3

510 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.818/1954 privind organizarea unui pavilion al Republicii Populare Române la Târgul Internaţional de la Leipzig din anul 1954, însoţită de o anexă.

4 iun. 1954

6

511 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.820/1954 privind amânarea termenelor de plată a împrumuturilor pentru cheltuielile sezoniere de producţie, nerambursate până la 31 decembrie 1953 de către unele gospodării

4 iun. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

61

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 agricole colective.

512 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.821/1954 pentru aprobarea unor măsuri luate de Preşedintele şi Vice Preşedintele Comisiei Interguvernamentale Româno–Bulgare în şedinţa ce a avut loc la Sofia în zilele de 12–13 mai 1954, însoţită de proces–verbal.

4 iun. 1954

6

513 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.823/1954 privind măsuri pentru refacerea documentaţiilor şi a lucrărilor de impunere la cote obligatorii de lână şi lapte de oaie a gospodăriilor agricole individuale, pe anul 1954.

4 iun. 1954

3

514 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.824/1954 privind complectarea H.C.M. nr.691/1952.

4 iun. 1954

2

515 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.825/1954 privind înfiinţarea „Uzinei de Tractoare”–Oraşul Stalin.

4 iun. 1954

2

516 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.826/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare a lucrării „Reconstrucţia liniei Ciumeghiu Holod–Vaşcău”.

4 iun. 1954

2

517 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.827/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Regiunii Bârlad, însoţită de o anexă.

4 iun. 1954

3

518 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.828/1954 privind modificarea planului 3000/1954 al Sfatului Popular al Capitalei.

4 iun. 1954

3

519 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.829/1954 privind modificarea planului forţelor de muncă şi a fondului de salarii al S.R.S.C.–ului pe trimestrul II, III şi IV/1954, însoţită de plan.

4 iun. 1954

3

520 232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.830/1954 privind modificarea planului de lucrări capitale nr.3020/1954 al Sfatului Popular al regiunii Bacău.

4 iun. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

62

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 521 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.831/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru lucrarea „Sporirea staţiei Stei”.

4 iun. 1954

2

522 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.832/1954 pentru transferul unei mori, din folosinţa Uzinei „Steagul Roşu”–Oraşul Stalin, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Stalin pentru Întreprinderea „23 August”–Rupea.

4 iun. 1954

2

523 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.833/1954 privind acordarea de credite şi planificarea tehnico–materială pentru Fundaţia Elias, însoţită de trei tabele.

4 iun. 1954

8

524 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.834/1954 privind înlocuirea art. 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.4131/1953.

4 iun. 1954

2

525 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.835/1954 privind transferarea unor mijloace de bază între Ministerul Căilor Ferate şi Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

4 iun. 1954

2

526 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.836/1954 pentru trecerea unui imobil din folosinţa Direcţiei Generale a Rezervelor Materialelor Industriale şi Alimentare în folosinţa Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

4 iun. 1954

2

527 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.839/1954 privind trecerea unor autoturisme din folosinţa unor instituţii de stat în folosinţa altor instituţii de stat şi organizaţii de masă, însoţită de o anexă.

4 iun. 1954

3

528 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.840/1954 privind desfiinţarea unor întreprinderi beneficiare de lucrări capitale şi înfiinţarea întreprinderii „Electrocentrala Petroşani” din sectorul energetic.

7 iun. 1954

3

529 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.841/1954 pentru finanţarea de la buget a

8 iun. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

63

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 unor diferenţe de preţ rezultate din casări şi declasări de materiale supranormative , reglementate de Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.873/1950

530 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.843/1954 privind reglementarea unor probleme din învăţământul de perfecţionare şi specializare al medicilor şi farmaciştilor.

8 iun. 1954

2

531 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.844/1954 pentru comasarea unor întreprinderi.

8 iun. 1954

2

532 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.845/1954 pentru aprobarea transferării unui imobil, din oraşul Făgăraş.

8 iun. 1954

2

533 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.846/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare privind executarea lucrării „Racord Întreprinderile Comunale Tg. Mureş”.

8 iun. 1954

2

534 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.847/1954 pentru lichidarea obligaţiunilor ce decurg din Acordul de lungă durată cu privire la trimiterea de practicanţi români în U.R.S.S., însoţită de două liste.

8 iun. 1954

7

535 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.848/1954 pentru plata salariilor cuvenite personalului didactic, administrativ şi cursanţilor de la cursurile de pregătire a cadrelor pentru a doua chenzină din luna mai şi prima chenzină din luna iunie 1954, şi pentru aprobarea funcţionării unor şcoli şi cursuri de calificare prin derogare de la prevederile Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.242/1954, art. 7.

8 iun. 1954

3

536 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.849/1954 pentru modificarea planului de transporturi autolocale de mărfuri pe trim.II/1954 şi a planului forţelor de muncă pe anul 1954 al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene, însoţită de patru anexe.

9 iun. 1954

6 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

64

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 537 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.852/1954 pentru stabilirea modului de plată al artiştilor şi colectivelor de artişti, care dau spectacole organizate de „Ansamblul de Estradă” şi „Filarmonica de Stat” din Bucureşti.

9 iun. 1954

2

538 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.853/1954 pentru completarea mijloacelor de rulment la Direcţia Aprovizionării din cadrul Ministerului Sănătăţii.

9 iun. 1954

2

539 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.860/1954 privind eliberarea lui Cişmaşu Dumitru din funcţia de Membru al Biroului Agriculturii, Lemn, Construcţii al Consiliului de Miniştri.

9 iun. 1954

2

540 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.864/1954 privind înfiinţarea Combinatului Metalurgic, a Întreprinderii Miniere şi a Întreprinderii de Construcţii şi Montaje Metalurgice Reşiţa.

10 iun. 1954

3

541 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.865/1954 pentru stabilirea unei excepţii de la aplicarea prevederilor art. 7 al H.C.M. nr.242/1954.

10 iun. 1954

2

542 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.866/1954 privind acoperirea golurilor mijloacelor de rulment pe anul 1953 la gospodăriile agricole de stat.

10 iun. 1954

2

543 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.867/1954 privind restructurarea planului de şcolarizare al Ministerului Comerţului Interior, însoţită de o anexă.

10 iun. 1954

3

544 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.869/1954 privind finanţarea creşterilor de mijloace de rulment şi a prevederilor planificate conform balanţelor modificate de venituri şi cheltuieli pe anul 1953 ale Ministerului Industriei Alimentare.

10 iun. 1954

2

545 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.870/1954 privind aprobarea regulamentului pentru elaborarea şi folosirea

10 iun. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

65

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 calculelor estimative de deviz la lucrările capitale.

546 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.871/1954 pentru exceptarea unităţilor Ministerului Afacerilor Interne de la dispoziţiunile H.C.M. nr.1991/1952, privind măsuri pentru colectarea oaselor de animale.

10 iun. 1954

2

547 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.872/1954 privind reglementarea finanţării lucrărilor capitale peste limita a căror construcţie a fost începută anterior anului 1953 şi care se termină în anul 1954.

10 iun. 1954

2

548 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.873/1954 privind semnarea Convenţiei bancare dintre Banca de Stat a Republicii Cehoslovace, Banca de Stat a Republicii Populare Române şi Banca Naţională a Bulgariei.

10 iun. 1954

2

549 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.874/1954 privind semnarea Convenţiei bancare dintre Banca Naţională a Ungariei, Banca de Stat a Republicii Populare Române şi Banca Naţională a Bulgariei.

10 iun. 1954

2

550 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.875/1954 pentru aprobarea Condiţiunilor Fundamentale Separate întocmite de către Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

10 iun. 1954

2

551 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.876/1954 privind transferul de grupuri Diesel de la Uzina Portului Constanţa la Întreprinderea Metalurgică de Stat Roman.

10 iun. 1954

2

552 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.877/1954 privind transferul unor utilaje din folosinţa întreprinderii de Stat „Petrolifera Muntenia” pendinte de Ministerul Industriei Petrolului, în folosinţa întreprinderii de Stat Energo–Trustul nr.1, Bucureşti, pendinte de Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

10 iun. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

66

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 553 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.878/1954 pentru aprobarea acoperirii din prevederile bugetare pe anul 1954 a golurilor financiare rezultate din aplicarea dispoziţiilor Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.157/1953, privind casările şi declasările de materiale la unele unităţi din cadrul Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii.

11 iun. 1954

2

554 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.879/1954 privind acordarea unei subvenţii asociaţiilor sportive sindicale.

11 iun. 1954

2

555 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.880/1954 privind unele modificări la anexa nr.5 a H.C.M. nr.2929/1952 şi H.C.M. nr.72/1954.

11 iun. 1954

2

556 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.881/1954 privind la scutirea de autorizare a unor deţinători de maşini de scris.

11 iun. 1954

2 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

557 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.882/1954 pentru numirea lui I. Popescu Puţuri în Colegiul Ministerului Culturii.

11 iun. 1954

2

558 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.885/1954 privind la aprobarea Regulamentului Carnetului de sbor pentru personalul navigant profesionist din aero–nautica civilă.

11 iun. 1954

2

559 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.887/1954 pentru scoaterea de sub circuitul agricol a unui teren necesar Centrului şi platformei meteorologice din oraşul Stalin.

11 iun. 1954

2

560 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.888/1954 pentru lichidarea obligaţiilor ce decurg din Acordul de lungă durată şi protocoalele Sesiunilor II şi III încheiate între Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice şi Republica Populară Română cu privire la predarea de documentaţii tehnico–ştiinţifice de către Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, Republicii Populare Române şi la

11 iun. 1954

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

67

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 rezolvarea între Sesiuni a unor probleme de colaborare tehnico–ştiinţifică.

561 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.895/1954 privind recepţia podului peste Dunăre şi a lucrărilor anexe.

12 iun. 1954

2

562 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.896/1954 pentru fixarea programului de lucru, însoţită de două anexe şi o rectificare.

12 iun. 1954

14

563 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.897/1954 pentru modificarea şi complectarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.4159/1953, privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de lichidare a Direcţiunii Generale a Lucrărilor Canalului Dunăre–Marea Neagră.

12 iun. 1954

3

564 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.898/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Complexul şcolar profesional minier Săsar–Regiunea Baia Mare”.

14 iun. 1954

2

565 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.900/1954 privind transmiterea unor imobile, din folosinţa unor ministere în folosinţa Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii.

14 iun. 1954

2

566 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.901/1954 privind extinderea aplicării Regulamentului de premiere P.33.01, şi pentru premierea angajaţilor întreprinderii de Stat „9 Mai” Timişoara.

14 iun. 1954

2

567 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.904/1954 privind transmiterea unor utilaje poligrafice de la „Întreprinderea Poligrafică nr.1”, la Cooperativa „Munca Orbilor”.

14 iun. 1954

2

568 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.905/1954 privind stabilirea preţului de vânzare cu amănuntul pentru cantitatea de 110 tone miere de albine preluată de la Ministerul Comerţului Exterior.

14 iun. 1954

2

569 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.907/1954 privind măsurile de îmbunătăţire

14 iun. 1954

12

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

68

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 a situaţiei financiare şi de cointeresare materială în creşterea producţiei în gospodăriile agricole de stat din sistemul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, însoţită de o rectificare.

570 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.909/1954 privind numirea lui Almăşan Augustin în funcţia de Arbitru Şef al Arbitrajului de Stat de pe lângă Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional Hunedoara.

14 iun. 1954

2

571 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.919/1954 privind unele modificări de credite în bugetul de Stat al R.P.R. pe anul 1954, însoţită de un extras.

15 iun. 1954

3

572 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.920/1954 privind numirea lui Iordănescu Dumitru în funcţia de Director şi a Ing. Iancovici Nicolae în funcţia de Locţiitor al Directorului Administraţiei Fluviale Speciale a Dunării de Jos, însoţită de o rectificare.

15 iun. 1954

3

573 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.924/1954 pentru suplimentarea cu 6 tone a repartiţiei cotei de cupru electrolitic necesare prelucrării în lohn de sulfat de cupru.

16 iun. 1954

2

574 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.926/1954 pentru aprobarea efectuării unei virări din planul numărului de personal şi al fondului de salarii nr.1350/1954 al Ministerului Finanţelor în planul Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice pe anul 1954, însoţită de un tabel.

16 iun. 1954

3

575 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.927/1954 privind amplasamentul şi construirea monumentului „I. V. Stalin” în Bucureşti.

16 iun. 1954

2

576 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.929/1954 privind autorizarea Ministerului Afacerilor Interne de a trece un număr de 8 injectoare de la investiţii la întreţinere.

16 iun. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

69

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 577 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.930/1954 privind modificarea termenelor prevăzute în art.4 şi 17 ale regulamentului aprobat prin H.C.M. nr.174/1953.

16 iun. 1954

3

578 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.931/1954 privind aprobarea listei de lucrări capitale pe anul 1954, care urmează să fie recepţionate de către comisiile de recepţie guvernamentale, ce se vor institui în acest scop, însoţită de o anexă.

16 iun. 1954

5

579 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.932/1954 privind aprobarea indicilor de bază pentru profilele social–economice ale oraşelor Iaşi şi Galaţi, precum şi a schiţei program privind reconstrucţia socialistă a acestor oraşe.

16 iun. 1954

5

580 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.933/1954 privind unele măsuri pentru asigurarea realizării planului de construcţii al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, însoţită de Regulament şi o anexă.

16 iun. 1954

8

581 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.934/1954 privind trecerea contra plat[ a unor terenuri din proprietatea Statului ]n proprietatea Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

17 iun. 1954

2

582 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.935/1954 privind scutirea Cooperativei „Blănarilor” Bucureşti de unele impozite pe circulaţia produselor.

17 iun. 1954

2

583 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.939/1954 privind trecerea unui imobil din folosinţa Sfatului Popular al Comunei Căciulaţi, Raionul Snagov, Regiunea Bucureşti, în folosinţa Academiei R.P.R.

17 iun. 1954

2

584 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.940/1954 pentru transferul unor utilaje din folosinţa I.S.Petroliofera Muntenia pendinte de Ministerul Ind. Petrolului, în folosinţa Fabricii de carton asfaltat Teleajen şi a Fabricii de geamuri Târnăveni, ambele pendinte de Ministerul Construcţiilor şi al

17 iun. 1954

3 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

70

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Industriei Materialelor de Construcţii.

585 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.941/1954 pentru trecerea întreprinderii „Auto” de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini la Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

17 iun. 1954

2

586 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.942/1954 pentru organizarea şi funcţionarea cinematografelor săteşti.

17 iun. 1954

3

587 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.943/1954 pentru executarea unei lucrări de investiţie pe baza proiectului tehnic aprobat de Ministerul Industriei Alimentare.

17 iun. 1954

2

588 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.944/1954 pentru amplasarea unei şcoli medii tehnice piscicole în Regiunea Constanţa.

17 iun. 1954

2

589 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.945/1954 pentru modificarea planului de construcţii capitale nr.1200/1954 al Ministerului Industriei Uşoare.

17 iun. 1954

2

590 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.946/1954 privind autorizarea întreprinderii industriale de stat „Uzinele Textile 30 Decembrie” din Arad, de a vinde un teren cu construcţiile aferente, cooperativei de Producţie Meşteşugărească „Oţelul” din Arad.

17 iun. 1954

2

591 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.947/1954 privind trecerea „Ansamblului de Teatru Grec” în cadrul ministerului Culturii.

17 iun. 1954

2

592 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.948/1954 pentru aprobarea problemelor române şi răspunsurile la problemele polone de colaborare tehnico–ştiinţifică cu Republica Populară Polonă, însoţită de două anexe.

17 iun. 1954

41 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

71

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 593 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.949/1954 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea aprovizionării populaţiei şi instituţiilor cu lemn de foc şi a întreprinderilor cu material lemnos.

17 iun. 1954

4

594 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.950/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Pavilionul Expoziţiei din Parcul Libertăţii”.

18 iun. 1954

2

595 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.951/1954 pentru aprobarea deplasării în Republica Populară Polonă a delegaţiei Republicii Populare Române la conferinţa de cooperaţie între statele de democraţie populară, în fabricaţia rulmenţilor.

18 iun. 1954

2

596 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.952/1954 privind aprobarea condiţiunilor fundamentale elaborate de Ministerul Industriei Chimice.

18 iun. 1954

2

597 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.953/1954 privind acordarea unor sume pentru acoperirea cheltuielilor efective avute de Sovromuri şi întreprinderile Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu comenzile sistate ale fostei Direcţiuni Generale a Canalului Dunăre–Marea Neagră, însoţită de două anexe.

18 iun. 1954

4

598 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.955/1954 privind autorizarea Casei de economii şi consemnaţiuni să lanseze „Obligaţiuni C.E.C. 4% cu câştiguri”.

18 iun. 1954

2

599 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.957/1954 privind modificarea unor prevederi ale H.C.M. nr.1842/1952 şi 242/1954.

18 iun. 1954

3

600 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.958/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru modernizarea drumului de la Sinaia la Cota 1400.

18 iun. 1954

2

601 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.959/1954 privind scoaterea şi repartizarea

18 iun. 1954

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

72

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 din rezerva de stat a unor mărfuri şi materiale, însoţită de o anexă.

602 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.960/1954 privind repartizarea unor cantităţi de orz din fondul de rezervă de sămânţă.

18 iun. 1954

2

603 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.961/1954 pentru modificarea şi complectarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.11/1954 privind îmbunătăţirea sistemului de contractare a plantelor technice, medicinale, aromate şi a gogoşilor de mătase.

18 iun. 1954

3

604 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.962/1954 privind absolvenţii şcolilor profesionale comerciale.

18 iun. 1954

2

605 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.963/1954 pentru suplimentarea planului fondului nescriptic la unele regiuni necesar combaterii omizii păroase a dudului.

18 iun. 1954

2

606 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.964/1954 pentru trecerea vilei situată în Timişul de Sus nr.62 de la Întreprinderea de Locuinţe şi Localuri Predeal, la Administraţia Ziarului „România Liberă” din Bucureşti.

18 iun. 1954

2

607 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.965/1954 pentru transferul unor utilaje.

18 iun. 1954

2

608 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.966/1954 privind modificarea planului de lucrări capitale nr.3020/1954 al Sfatului Popular al regiunii Bacău.

18 iun. 1954

2

609 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.967/1954 privind modificarea planului de muncă şi salarii nr.1780/1954, al Academiei R.P.R.

19 iun. 1954

2

610 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.969/1954 pentru aprobarea planului de colectare a seminţelor de legume, prin contractări şi preluări sector de stat, din recolta 1954, însoţită de două anexe.

21 iun. 1954

25

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

73

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 611 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.971/1954 privind modificarea H.C.M. nr.642 din 2 iunie 1950, pentru înfiinţarea Combinatului Poligrafic Casa Scânteii „I.V. Stalin” şi la trecerea administrării unor publicaţii la E.S.I.P.

21 iun. 1954

20

612 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.972/1954 pentru transmiterea folosinţei unor mijloace de bază.

21 iun. 1954

2

613 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.973/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Lucrării 889 pe anul 1954, însoţită de o anexă.

21 iun. 1954

3

614 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.974/1954 privind transferul folosinţei unor barăci tip B11 şi B12.

21 iun. 1954

2

615 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.975/1954 privind acoperirea pierderilor din însilozarea gheţei artificiale şi îngheţatei în anul 1953 la întreprinderile Sfatului Popular al Capitalei.

21 iun. 1954

2

616 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.978/1954 privind repartizarea unor efective de ostaşi constructori, însoţită de trei anexe.

21 iun. 1954

5

617 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.979/1954 privind trecerea pe principiul gospodăriei sociale a Direcţiei de aprovizionare şi repartiţii din cadrul Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, sub denumirea de „Direcţia de Aprovizionare Tehnico–Materială” şi aprobarea planului forţelor de muncă şi al fondului de salarii pe trim. II, III şi IV/1954.

21 iun. 1954

2

618 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.980/1954 pentru proiectarea şi executarea construcţiilor de locuinţe din fondul statului prin cooperare şi a locuinţelor individuale, însoţită de o anexă.

21 iun. 1954

6 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

74

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 619 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.981/1954 privind Hotărârea Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române de a propune Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Albania ridicarea la rangul de Ambasade a Legaţiei Republicii Populare Române din Tirana şi a Legaţiei Republicii Populare Albania din Bucureşti şi a se face schimb de Ambasadori între cele două ţări.

22 iun. 1954

2

620 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.982/1954 privind acordarea agrementului pentru numirea lui Laszlo Pataki, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Ungare în Republica Populară Română.

22 iun. 1954

2

621 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.983/1954 privind îmbunătăţirea sistemului de asigurare a şcolilor cu manuale.

22 iun. 1954

4

622 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.991/1954 privind comasarea Secţiei Tipografice din Editura Financiară de Stat, cu Tipografia Administraţiei Asigurărilor de Stat „ADAS”, însoţită de trei anexe.

22 iun. 1954

6

623 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.992/1954 privind acoperirea golurilor de mijloace de rulment provenite din depăşirea pierderilor planificate la unităţile carbonifere în anul 1953 din cadrul Ministerului Industriei Cărbunelui.

23 iun. 1954

2

624 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.994/1954 privind acoperirea pierderilor din calamităţi şi pierderilor peste plan la 31.XII.1953, rezultate din activitatea întreprinderilor agrozootehnice pendinte de Ministerul Industriei Cărbunelui.

23 iun. 1954

2

625 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.995/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare „Instalaţia de desalinizare electrică la rafinăria Sovrompetrol nr.8 Dărmăneşti”.

23 iun. 1954

2

626 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.996/1954 privind modificarea numărului mediu scriptic de personal din planul forţelor

23 iun. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

75

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de muncă şi al fondului de salarii pe anul 1954, al Sfatului Popular al Regiunii Oradea.

627 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.997/1954 pentru desfiinţarea Combinatului de Aluminiu şi amânarea construirii lui.

23 iun. 1954

2

628 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.999/1954 privind semnarea Protocolului încheiat între Banca de Stat a U.R.S.S. şi Banca de Stat a R.P.R., în baza Protocolului din 22 februarie 1954.

24 iun. 1954

2

629 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1006/1954 privind aprobarea de echivalenţe la predarea cotelor obligatorii de grâu şi secară pe anul 1954, pentru producătorii care din cauza calamităţilor naturale şi–au reânsămânţat suprafeţele de grâu şi secară.

25 iun. 1954

2

630 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1007/1954 pentru transferul de grupuri electrogene, însoţită de o anexă.

25 iun. 1954

4

631 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1008/1954 pentru scoaterea din producţie a unui teren agricol, Regiunea Piteşti.

25 iun. 1954

2

632 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1009/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare cu materiale al Sfatului Popular al Capitalei, cu materialele necesare pentru lucrările din str. Brezoianu nr.53–57, Şos. Otopeni nr.7 şi blocul fost Lido.

25 iun. 1954

2

633 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1010/1954 privind organizarea şi funcţionarea asistenţei medicale curativo–profilactice şi sanitaro–antiepidemice în cadrul Ministerului Căilor Ferate.

25 iun. 1954

5

634 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1012/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare privind montarea cazanului IPROM la întreprinderea industrială de stat, Uzinele Textile „30 Decembrie”–Arad.

25 iun. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

76

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 635 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1014/1954 privind reducerea sarcinii de plan a Sfatului Popular al Regiunii Bârlad pe trim. II şi anul 1954 la articolul vată de croitorie.

26 iun. 1954

2

636 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1018/1954 privind modificarea repartiţiei trimestriale a fondului nescriptic din planul forţelor de muncă şi al fondului de plata muncii pe anul 1954 al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri.

26 iun. 1954

2

637 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1019/1954 privind aprobarea proiectelor tehnice pentru clădirile de locuinţe ce urmează a se construi din fondul statului în Bucureşti.

26 iun. 1954

2

638 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1023/1954 privind durata timpului de lucru în unităţile de desfacere de legume şi fructe.

29 iun. 1954

2

639 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1024/1954 pentru aprobarea proiectului tehnic de „Complectarea îndiguirii unităţii Surlari–Dorobanţu” Regiunea Bucureşti şi a sarcinii de proiectare pentru „Complectarea îndiguirii R. Mureş” Regiunea Arad.

29 iun. 1954

3

640 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1025/1954 privind unificarea preţurilor la materialele şi mărfurile importate, la nivelul celor similare din producţia internă.

30 iun. 1954

2

641 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1028/1954 pentru lărgirea producţiei de foarfeci şi bricege, însoţită de cinci anexe.

29 iun. 1954

10

642 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1029/1954 pentru aprobarea amplasării Institutului de Cercetări pentru Mecanizarea şi Electrificarea Agriculturii.

30 iun. 1954

2

643 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1030/1954 privind reaşezarea impozitului pe circulaţia produselor, în unele ramuri ale industriei uşoare şi industriei alimentare.

30 iun. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

77

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 644 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1031/1954 privind suplimentarea fondului nescriptic pentru acţiuni agro–zoo–veterinare ce se duc în cadrul Sfaturilor Populare pe anul 1954.

30 iun. 1954

3

645 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1032/1954 privind modificarea H.C.M. nr.896/1954.

30 iun. 1954

2

646 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1033/1954 pentru aprobarea planului operativ de transport pe trimestrul III/1954.

30 iun. 1954

3

647 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1036/1954 pentru împuternicirea Ministerului Comerţului Exterior de a încheia cu Republica Cehoslovacia, Acordul privind schimbul de mărfuri şi plăţi pe anul 1954 şi alte acte.

2 iul. 1954

2

648 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1037/1954 privind acordarea unui fond de premiere întreprinderilor fruntaşe şi evidenţiate pe ramuri de producţie care au primit Steagul Roşu din partea Ministerului şi Comitetului Central al Sindicatului pe semestrul II/1953, însoţită de trei anexe şi o rectificare.

2 iul. 1954

9

649 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1039/1954 pentru aprobarea scoaterii din producţia agricolă a unor terenuri trecute în proprietatea Statului.

29 iun. 1954

2

650 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1040/1954 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi fondului de plata muncii pe anul 1954, al Secţiunii Sanitare a Sfatului Popular al Regiunii Constanţa.

3 iul. 1954

2

651 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1044/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Agenţiei Române de Presă „Agerpres” pe anul 1954.

5 iul. 1954

2

652 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1045/1954 privind suplimentarea cotelor de grupuri electrogene alocate Consiliului

5 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

78

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Central al Sindicatelor pe anul 1954.

653 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1046/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare.

5 iul. 1954

2

654 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1047/1954 privind transferarea unor mijloace de bază.

5 iul. 1954

2

655 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1048/1954 pentru modificarea planului de producţie nr.1220/1954 al Ministerului Industriei Alimentare (Direcţia Generală Industrială Spirt, Bere, Amidon), însoţită de o anexă.

5 iul. 1954

3

656 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1049/1954 privind trecerea terenului din Iaşi str. Bradului nr.5, din proprietatea statului în proprietatea cooperativei „7 Noiembrie” din Iaşi.

5 iul. 1954

2

657 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1050/1954 pentru amplasarea unui abator.

5 iul. 1954

2

658 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1051/1954 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de plan.

5 iul. 1954

3

659 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1052/1954 privind virarea unor cantităţi de produse alimentare de la cota consum raţionat la cota consum liber şi suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Comerţului Interior, însoţită de o anexă.

5 iul. 1954

3

660 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1053/1954 privind repartizarea suplimentară a cantităţii de 9 tone sfoară către Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

6 iul. 1954

2

661 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1054/1954 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pentru gospodăriile agricole anexe ale Sfatului Popular al

6 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

79

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Regiunii Iaşi.

662 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1055/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Lucrării 889 pe anul 1954, însoţită de o anexă.

6 iul. 1954

3

663 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1056/1954 privind transferarea unor utilaje de la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini la Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

6 iul. 1954

2

664 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1057/1954 privind scăderea impozitului agricol pe anul 1953 al gospodăriilor agricole din raionul Alba–Regiunea Hunedoara, care au suferit pierderi de recolte din cauza calamităţilor ale naturii, însoţită de două tabele.

6 iul. 1954

4

665 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1064/1954 privind acoperirea golului de fond de rulment la Editura de Stat Didactică şi Pedagogică.

6 iul. 1954

2

666 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1065/1954 privind trecerea unor autoturisme în folosinţa Ministerului Culturii, Studioul „Alex. Sahia”, însoţită de un tabel.

6 iul. 1954

3

667 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1071/1954 pentru încetarea activităţii Trustului Minier Abrud.

7 iul. 1954

2

668 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1072/1954 privind reorganizarea Grădinii Botanice din Bucureşti, însoţită de o anexă.

7 iul. 1954

4

669 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1075/1954 pentru transmiterea în folosinţa Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român a unor materiale şi utilaje tipografice, precum şi a imobilelor din Bucureşti, str. Lucaci nr.24 şi 35, însoţită de un tabel–anexă.

7 iul. 1954

9

670 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1078/1954 pentru înfiinţarea unor

9 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

80

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 reprezentanţe comerciale şi agenţii comerciale ale R.P.R. în străinătate.

671 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1079/1954 pentru stabilirea numărului membrilor Colegiului M.C.E. şi numirea membrilor acestui Colegiu.

9 iul. 1954

2

672 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1080/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare a lucrării „Mecanizarea cocoaşei de triere de la Staţia Ploieşti Triaj”, însoţită de memoriu tehnico–economic.

9 iul. 1954

4

673 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1081/1954 privind trecerea cantinei studenţeşti din Bucureşti, B–dul 6 Martie nr.23, de la Ministerul Învăţământului la Ministerul Comerţului Interior, însoţită de două anexe.

9 iul. 1954

5

674 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1083/1954 privind aprobarea finanţării unor lucrări capitale ale Ministerului Industriei Petrolului–Sovrompetrol, însoţită de o anexă.

9 iul. 1954

3

675 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1084/1954 privind modificarea tarifelor stabilite prin H.C.M. nr.528/1951 şi nr.1209/1953, pentru confecţionatul unui costum, însoţită de o anexă.

9 iul. 1954

5

676 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1086/1954 privind restructurarea şi suplimentarea planurilor numărului de personal şi fondului de salarii pe anul 1954, la regiunile Cluj, Craiova, Hunedoara, Piteşti, Ploieşti, Stalin şi Timişoara şi suplimentarea planului nr.1380 al Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale pentru IPROED cu fond nescriptic, însoţită de Planuri.

9 iul. 1954

11

677 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1087/1954 privind prelungirea aplicării cu unele modificări a prevederilor pct. 6 din H.C.M. nr.140/1954.

9 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

81

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 678 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1088/1954 privind acordarea de reduceri şi amânări de cote de porumb şi fasole din recolta anului 1953 pentru unele gospodării agricole colective din Regiunea Galaţi.

9 iul. 1954

2

679 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1089/1954 pentru complectarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.481/1954.

9 iul. 1954

2

680 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1090/1954 privind virarea sumei de 124.000 lei din planul fondului nescriptic pe trimestrul II al Direcţiei Generale a Rezervelor de Materiale Industriale, Alimentare şi Agricole în planul fondului scriptic pe trimestrul II al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

9 iul. 1954

2

681 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1091/1954 privind planul preţului de cost pe anul 1954 în sectorul industrial tutelat de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

9 iul. 1954

2

682 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1092/1954 privind aprobarea sarcinilor de proiectare pentru 14 S.M.T.–uri, însoţită de o anexă.

9 iul. 1954

3

683 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1093/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare pentru amenajarea unei fabrici de băuturi răcoritoare.

9 iul. 1954

2

684 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1094/1954 pentru clasificarea unor drumuri.

9 iul. 1954

2

685 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1095/1954 privind transferul unui autoturism de la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la Ministerul Culturii.

9 iul. 1954

2

686 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1096/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare a Şcolii Zootehnice Turda.

9 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

82

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 687 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1098/1954 privind transferul unui autoturism de la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la Comitetul Central al Sindicatului Muncitorilor Agricoli.

9 iul. 1954

2

688 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1099/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare „Instalaţia de preconcasare şi sortare la cariera Sănduleşti a Întreprinderii Fabrica de Ciment „Victoria Socialistă” Turda.

9 iul. 1954

2

689 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1100/1954 privind acoperirea diferenţelor de preţ rezultat prin aplicarea H.C.M. nr.3614 din 28 octombrie 1953 şi nr.419 din 27 martie 1954.

9 iul. 1954

2

690 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1101/1954 privind modificări în organizarea Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, ca urmare a încadrării activităţii fostei societăţi „Sovromlemn”, însoţită de două anexe.

9 iul. 1954

9

691 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1103/1954 pentru împuternicirea Ministerului Comerţului Exterior de a încheia cu Republica Populară Polonă, Acordul privind schimbul de mărfuri şi plăţi pe anul 1954 şi alte acte.

9 iul. 1954

2

692 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1104/1954 privind îmbunătăţirea condiţiilor pentru asigurarea realizării planului de investiţii al industriei petrolului, în vederea îndeplinirii planului de producţie pe anul 1954, însoţită de trei anexe.

9 iul. 1954

9

693 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1105/1954 privind modificări în planul de import M.I.L.H.C. pe anul 1954.

9 iul. 1954

2

694 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1106/1954 privind trecerea unor magazii de la Socola–Iaşi în folosinţa Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole şi a magaziei de cereale de la Urziceni în

9 iul. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

83

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 folosinţa Direcţiei Generale a Rezervelor de Materiale Industriale, Alimentare şi Agricole, însoţită de o anexă.

695 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1107/1954 privind aprobarea prin derogare de la H.C.M. nr.223/1952 a executării şi finanţării lucrării „Extinderea reţelei gaze Bucureşti” din planul de lucrări capitale nr.3000/1954 al Sfatului Popular al Capitalei.

9 iul. 1954

2

696 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1108/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

9 iul. 1954

2

697 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1109/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.

9 iul. 1954

2

698 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1110/1954 privind aprobarea unui fond pentru acoperirea diferenţelor de preţ rezultate în urma operaţiunilor de casare a materialelor supranormative degradate, preluate de Oficiul Central de Aprovizionare şi Desfacere pentru unităţile şi întreprinderile Sfaturilor Populare.

9 iul. 1954

2

699 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1111/1954 privind completarea Hotărârii Consiliului de Miniştri şi a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român nr.783/1954.

9 iul. 1954

2

700 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1112/1954 privind transferul unor mijloace de bază de la I.P.R.O.F.I.L. „Simo Geza” din Tg. Mureş, la Gospodăria Agricolă de Stat din Seleuş.

9 iul. 1954

2

701 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1113/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare a Combinatului de Industrializare a Lemnului de la Râmnucu Vâlcea–Regiunea Piteşti.

9 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

84

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 702 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1115/1954 privind aprobarea invitării în Republica Populară Română a unui specialist sovietic necesar îndrumării Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, însoţită de o anexă.

10 iul. 1954

3

703 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1116/1954 privind unele măsuri în legătură cu armamentul încredinţat preşedinţilor şi secretarilor comitetelor executive ale Sfaturilor Populare şi stabilirea răspunderii materiale şi penale a acestora în legătură cu armamentul încredinţat.

10 iul. 1954

3

704 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1117/1954 privind executarea unor lucrări în oraşul Ocna Mureşului, însoţită de o rectificare.

10 iul. 1954

4

705 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1118/1954 pentru reeşalonarea între trimestre a planului de colectare a gogoşilor de mătase, însoţită de o anexă.

10 iul. 1954

3

706 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1119/1954 pentru aprobarea transmiterii folosinţei unui imobil, situat în oraşul Sibiu.

10 iul. 1954

2

707 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1120/1954 privind unele măsuri pentru aprobarea proiectului tehnic şi executarea podului de beton armat peste Crişul Repede din oraşul Oradea pe drumul naţional Nr.1.

10 iul. 1954

2

708 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1121/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare „Conducta de ţiţei Ø 250 mm Dofteana–Rafinăria nr.10”.

10 iul. 1954

2

709 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1124/1954 privind modul şi termenele de întocmire a planului de stat de dezvoltare a economiei naţionale al R.P.R. şi al bugetului de stat al R.P.R. pe anul 1955.

10 iul. 1954

38

710 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1126/1954 privind mutarea locatarilor din imobilul situat în Bucureşti, Str. Constantin

13 iul. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

85

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Nacu nr.3, însoţită de documentaţie.

711 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1127/1954 pentru numirea lui Topor Constantin, în funcţia de Membru al Biroului Agriculturii, Industriei Lemnului, Construcţiilor Colectărilor şi Cooperaţiei al Consiliului de Miniştri.

13 iul. 1954

2

712 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1130/1954 privind completarea anexei nr.3 la regulamentul de premiere P.34.01, însoţită de o anexă.

13 iul. 1954

3

713 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1131/1954 privind organizarea muncii şi plata muncitorilor din Institutul de Seruri şi Vaccinuri „Pasteur” , Institutul de Patologie şi Igienă Animală şi Întreprinderea de Stat pentru Cumpărări şi Vânzări de Animale de Rasă şi de Muncă, însoţită de două anexe.

14 iul. 1954

23

714 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1132/1954 pentru acoperirea numărului de arii electrificate în vederea eliberării unor tractoare, care urmează să execute lucrări de desmiriştit, însoţită de două anexe.

14 iul. 1954

5

715 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1133/1954 privind unele măsuri pentru mărirea fondului de mărfuri destinate aprovizionării populaţiei, pe trimestrul III/1954.

14 iul. 1954

4

716 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1134/1954 privind modificarea planului nr.1220/1954, al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de două anexe.

15 iul. 1954

4

717 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1136/1954 privind măsuri de reorganizare în sectorul editorial.

15 iul. 1954

4

718 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1137/1954 privind stabilirea preţurilor de vânzare la seminţele de legume şi la sămânţa de sfeclă furajeră, însoţită de o anexă.

15 iul. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

86

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 719 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1138/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru transformarea şi amenajarea imobilului de roşu cedat Ministerului Sănătăţii de Ministerul Afacerilor Interne, în spital de adulţi în oraşul Botoşani–Regiunea Suceava.

15 iul. 1954

2

720 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1139/1954 privind trecerea unui autoturism din folosinţa Ministerului Culturii, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara.

15 iul. 1954

2

721 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1140/1954 privind închirierea unei locomotive tip 1441 de către Ministerul Căilor Ferate, pentru I.C.S. Filipeştii de Pădure pendinte de Ministerul Industriei Cărbunelui.

15 iul. 1954

2

722 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1141/1954 pentru extinderea aplicării dispoziţiunilor H.C.M. nr.2093/1952 şi nr.3010/1952, asupra Sovromurilor.

15 iul. 1954

2

723 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1142/1954 pentru înfiinţarea unor întreprinderi de Băuturi răcoritoare, sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Alimentare.

15 iul. 1954

2

724 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1143/1954 privind profilarea Întreprinderii „Brateşul”–Galaţi din cadrul Ministerului Industriei Uşoare, pentru producţia de accesorii metalice necesare fabricării încălţămintei şi articolelor de marochinărie.

15 iul. 1954

4

725 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1144/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru amenajarea construcţiei „Spital Vaslui” în spital de ginecologie, obstetrică şi pediatrie în oraşul Vaslui–Regiunea Iaşi.

15 iul. 1954

2

726 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1145/1954 privind introducerea în planul nr.1330/1954 al Ministerului Sănătăţii a

15 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

87

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 poziţiei peste limită amenajarea Centrului de Hematologie Bucureşti.

727 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1146/1954 privind scoaterea din Rezerva de Stat şi repartiţia de semifabricate şi produse finite către Ministerul Construcţiilor şi Industriei Materialelor de Construcţii–Direcţia Generală a Serviciului Muncii.

15 iul. 1954

2

728 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1148/1954 privind suplimentarea planului nr.3.000 al Sfatului Popular al Capitalei pe anul 1954, însoţită de patru anexe.

15 iul. 1954

6

729 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1149/1954 pentru trecerea din folosinţa Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Iaşi, pentru Secţiunea de Industrie Locală, a unui autoturism.

15 iul. 1954

2

730 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1150/1954 privind transmiterea unui număr de 8 utilaje din folosinţa Ministerului Căilor Ferate în folosinţa Sfatului Popular Regional Iaşi.

15 iul. 1954

2

731 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1151/1954 pentru extinderea dispoziţiunilor Decretului nr.555/1954 pentru reglementarea amortizării mijloacelor de bază din întreprinderile şi organizaţiunile economice de Stat şi asupra Direcţiei Economice din Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport şi a unităţilor tutelate de această Direcţie.

15 iul. 1954

2

732 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1152/1954 pentru modificarea planului nr.1200/1954 al Ministerului Industriei Uşoare, însoţită de o anexă.

15 iul. 1954

3

733 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1153/1954 privind restructurarea planului numărului de personal şi fondului de salarii nr.1330 al Ministerului Sănătăţii aprobat pe anul 1954, însoţită de Plan.

15 iul. 1954

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

88

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 734 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1156/1954 pentru aprobarea planului de casă pe trimestrul III/1954.

16 iul. 1954

5

735 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1157/1954 pentru aprobarea planului de credite pe trim. III/1954.

16 iul. 1954

3

736 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1158/1954 privind reeşalonarea pe trimestre a volumului cheltuielilor destinate reparaţiilor capitale pe anul 1954, în planul Sfatului Popular al Regiunii Bacău, însoţită de o anexă.

16 iul. 1954

3

737 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1159/1954 pentru întărirea controlului la marile şantiere şi pentru asigurarea unei evidenţe juste a fondurilor de investiţii.

16 iul. 1954

2

738 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1160/1954 privind aprobarea participării delegaţiilor Republicii Populare Române la unele conferinţe şi congrese internaţionale cu caracter medical.

16 iul. 1954

3

739 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1161/1954 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a propune Părţii Sovietice amânarea livrării unor importuri complexe şi aprobarea deplasării la Moscova a unei delegaţii care să trateze livrările de importuri complexe pe anul 1955, însoţită de două anexe.

16 iul. 1954

4

740 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1162/1954 pentru aprobarea extinderii Hotărârii nr.12–32 privind „calificarea a zece cursanţi albanezi în industria conservelor de peşte” din Protocolul sesiunii I–a a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Albaneză, aprobat prin H.C.M. nr.668 din 12 mai 1954.

16 iul. 1954

2

741 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1163/1954 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior şi Ministerului Finanţelor, să trateze cu Reprezentanţa Economică a Republicii

16 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

89

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Populare Poloneze, răscumpărarea cotei de participaţie poloneză la Soc. S.I.S.A.

742 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1166/1954 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe anul 1954, al Ministerului Comerţului Interior.

16 iul. 1954

2

743 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1167/1954 privind aprobarea planului de pregătire a cadrelor muncitoreşti şi tehnico–administrative şi a fondului de şcolarizare pe anul 1954.

16 iul. 1954

3

744 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1168/1954 pentru suplimentarea planului de muncă şi salarii pe anul 1954 a Sfatului Popular al Capitalei, pentru personalul tehnico–administrativ necesar şantierului Halelor Centrale Obor.

16 iul. 1954

2

745 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1169/1954 privind complectarea golurilor mijloacelor de rulment ale întreprinderilor tutelate de Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

16 iul. 1954

2

746 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1173/1954 privind virări şi anulări de credite bugetare, însoţită de un tabel.

16 iul. 1954

4

747 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1174/1954 privind aprobarea proiectului de Protocol privind plăţile necomerciale între R.P.R. şi R.P.D. Coreeană, însoţită de Protocol.

16 iul. 1954

4

748 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1175/1954 pentru predarea către V/K „Sovexportfilm” a imobilului din Bucureşti, Bulevardul Generalismul Stalin nr.48.

16 iul. 1954

2

749 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1176/1954 pentru cumularea concediului de odihnă.

16 iul. 1954

2

750 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1178/1954 privind comunicarea unor date în legătură cu importul, folosirea şi difuzarea

16 iul. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

90

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 stupefiantelor, însoţită de un tabel.

751 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1179/1954 pentru autorizarea cumpărării unor bunuri şi aprobarea unor măsuri necesare funcţionării Circului de Stat din Bucureşti, însoţită de o anexă.

16 iul. 1954

7

752 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1180/1954 pentru înfiinţarea Organizaţiei Comerciale Locale „Tutunul”.

16 iul. 1954

2

753 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1181/1954 privind suplimentarea din fondul de rezervă la dispoziţia Consiliului de Miniştri a planului de cheltuieli pe anul 1954 al Ministerului Culturii, însoţită de o rectificare.

16 iul. 1954

3

754 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1183/1954 pentru complectarea mijloacelor de rulment la Întreprinderea Comercială de Stat Plafar tutelată de Ministerul Sănătăţii.

16 iul. 1954

2

755 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1184/1954 privind acoperirea pierderilor din calamităţi şi din valorificarea producţiei pe anul 1953, ale Oficiului Gospodăriilor Agrozootehnice, pendinte de Ministerul Industriei Petrolului.

16 iul. 1954

2

756 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1185/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pentru lucrările de investiţii şi reparaţii capitale ale Ministerului Industriei Uşoare, însoţită de o anexă.

16 iul. 1954

3

757 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1186/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru „Lucrări de complectare la Depoul Craiova”, însoţită de memoriu tehnico–economic.

16 iul. 1954

5

758 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1187/1954 pentru aprobarea Protocolului încheiat la cea de a 5–a sesiune a Comisiei Mixte de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Polonă, însoţită de Protocol.

16 iul. 1954

35

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

91

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 759 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1189/1954 privind încadrarea raioanelor pe grupe de norme de venituri mijlocii prevăzute de art. 4 din Decretul nr.124/1952 asupra impozitului agricol, modificat prin Decretul nr.154 din 28 aprilie 1954 publicat în Buletinul Oficial nr.22 din 11 mai 1954, însoţită de o anexă.

17 iul. 1954

8

760 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1196/1954 privind trecerea unei maşini de tăiat carton „Kreisschere” de la Întreprinderea de Material Didactic din Bucureşti la Ministerul Căilor Ferate.

19 iul. 1954

2

761 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1199/1954 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri.

19 iul. 1954

2

762 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1200/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare a lucrărilor pentru dezvoltarea Unităţii nr.V a întreprinderii „Antrefrig” din Bucureşti.

19 iul. 1954

2

763 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1201/1954 privind scoaterea din „Rezerva pentru înlocuirea lemnelor de foc” a unei cantităţi de 6.000 tone combustibil pentru calorifere.

19 iul. 1954

2

764 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1202/1954 privind transferul unor autovehicule, însoţită de o anexă.

19 iul. 1954

4

765 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1203/1954 privind sărbătorirea Zilei Marinei.

19 iul. 1954

2

766 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1204/1954 privind trecerea societăţii „I.V. Miciurin” la Asociaţia Ştiinţifică a Inginerilor şi Tehnicienilor.

19 iul. 1954

3

767 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1205/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1954, cu cazane de încălzire centrală şi pompe centrifugale, însoţită de un tabel.

19 iul. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

92

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 768 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1206/1954 privind reglementarea drepturilor cuvenite elevilor şcolilor profesionale de tractorişti cu durata de un an.

19 iul. 1954

2

769 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1209/1954 privind pentru aprobarea scoaterii din circuitul agricol a unor terenuri arabile situate în oraşul Tg. Jiu.

20 iul. 1954

2

770 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1211/1954 privind înfiinţarea unei întreprinderi de alimentaţie publică în oraşul Constanţa.

21 iul. 1954

3

771 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1212/1954 pentru aprobarea schimbului de mărfuri dintre U.R.S.S. şi R.P.R. pe anul 1955.

20 iul. 1954

2

772 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1213/1954 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii şi a planului de repartiţii pe anul 1954, ale Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea, însoţită de o anexă.

20 iul. 1954

3

773 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1215/1954 privind acordarea agrementului pentru numirea lui Stoian Pavlov, ca Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R.P. Bulgaria la Bucureşti.

20 iul. 1954

2

774 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1216/1954 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea mersului lucrărilor de construcţii în gospodăriile agricole colective.

21 iul. 1954

5

775 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1217/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare „Şcoala Medie Tehnică Roman”.

21 iul. 1954

2

776 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1218/1954 privind aprobarea sarcinilor de proiectare a Hergheliei Dâlga–Sighereanu din regiunea Bucureşti şi Cislău din regiunea Ploieşti.

21 iul. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

93

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 777 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1219/1954 privind aprobarea plăţii în natură a muncitorilor care lucrează în sectorul producţiei vegetale la gospodăriile agricole de stat.

21 iul. 1954

4

778 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1220/1954 pentru complectarea H.C.M. nr.351/1954 privind îmbunătăţirea utilizării autoturismelor, însoţită de trei anexe.

19 iul. 1954

5

779 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1221/1954 privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la Herghelia Lucina.

21 iul. 1954

3

780 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1222/1954 privind plata drepturilor pentru batozele şi tractoarele rechiziţionate de la particulari pe baza dispoziţiunilor Ministerului Agriculturii.

21 iul. 1954

4

781 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1223/1954 pentru aprobarea Protocolului încheiat la a IV–a sesiune a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Sovieto–Română, ţinută la Bucureşti între 31 mai–11 iunie 1954, însoţită de Protocol.

21 iul. 1954

48

782 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1224/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru dezvoltarea şi sistematizarea întreprinderii industriale de stat „Fabrica de Sticlă Bucureşti”.

21 iul. 1954

2

783 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1225/1954 privind transferul unor contori de la Energo–Trustul nr.2 Sibiu la Întreprinderile Comunale, tutelate de Sfaturile Populare Regionale, însoţită de o anexă.

21 iul. 1954

3

784 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1228/1954 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe trim. III şi IV/1954, pentru gospodăriile anexe ale Sfatului Popular al Regiunii Arad.

21 iul. 1954

2

785 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1230/1954 pentru transmiterea folosinţei

21 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

94

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 unor mijloace de bază.

786 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1231/1954 pentru modificarea H.C.M. nr.967 din 15 septembrie 1954, privind raţiile de alimente, textile şi încălţăminte cuvenite muncitorilor forestieri, însoţită de două anexe.

21 iul. 1954

6

787 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1232/1954 pentru transferul unei instalaţii electrice de la Energo–Trustul nr.1 Bucureşti la Sfatul Popular al Comunei Vida, Raionul Vida, Regiunea Bucureşti.

21 iul. 1954

2

788 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1233/1954 privind modificarea sarcinilor din planul nr.1330 al Ministerului Sănătăţii, privind circulaţia mărfurilor pe anul 1954, însoţită de o anexă.

21 iul. 1954

3

789 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1234/1954 privind virarea unei cantităţi de zahăr din planul de repartiţii al Centrocoop–ului pe anul 1954, de la consum raţionat la consum industrial, pentru fabricarea de produse zaharoase, siropuri şi băuturi răcoritoare necesare aprovizionării chioşcurilor de pe lângă arii.

21 iul. 1954

2

790 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1235/1954 privind coordonarea, completarea şi aprobarea normelor în domeniul proiectării şi executării construcţiilor.

21 iul. 1954

2

791 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1236/1954 pentru înfiinţarea unor organizaţii Comerciale Locale „Aprozar”.

21 iul. 1954

3

792 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1237/1954 pentru suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1954 al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Aprovizionare şi Desfacere cu 10 tractoare pe şenile tip K.D. 35.

21 iul. 1954

2

793 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1238/1954 privind transferarea unor

21 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

95

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 mijloace de bază.

794 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1239/1954 pentru transmiterea contra plată a unor mijloace de bază la cooperativa „Gloria Socialistă” din Bucureşti.

21 iul. 1954

2

795 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1240/1954 privind îmbunătăţirea organizării muncii şi a sistemului de salarizare în industria construcţiilor.

21 iul. 1954

4

796 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1241/1954 privind restrângerea folosirii materialului metalic feros la lucrările capitale de construcţii civile, industriale şi speciale, însoţită de o anexă.

21 iul. 1954

6

797 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1242/1954 pentru organizarea şi funcţionarea caravanelor cinematografice.

22 iul. 1954

9

798 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1243/1954 pentru aprobarea planului de colectare pe anul 1954 pentru lapte de vacă şi carne.

23 iul. 1954

2

799 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1244/1954 privind aprobarea repartizării a 4.000 ostaşi constructori Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei şi Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii.

22 iul. 1954

2

800 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1245/1954 privind suplimentarea planului fondului de salarii pentru personalul nescriptic al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti pe trim. III şi IV/1954

22 iul. 1954

2

801 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1247/1954 privind luarea de măsuri în vederea asigurării necesarului de grâu vechi pentru amestec la măciniş.

23 iul. 1954

3

802 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1250/1954 pentru modificarea cotelor impozitului pe circulaţia produselor la

24 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

96

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 benzină, motorină şi păcură prevăzute de Decretul nr.58 publicat în Buletinul Oficial nr.14 din 18 februarie 1950 cu modificările ulterioare.

803 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1252/1954 privind confirmarea deblocării posturilor blocate prin efectul H.C.M. nr.4173/1953.

24 iul. 1954

2

804 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1253/1954 privind suplimentarea bugetelor Sfaturilor Populare pentru cheltuielile de prevenirea şi combaterea efectelor inundaţiilor, însoţită de un tabel.

24 iul. 1954

3

805 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1254/1954 privind aprobarea planului de credite pe termen scurt al Băncii de Investiţii pe trimestrul III/1954, în sumă de 960.000 lei.

24 iul. 1954

2

806 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1256/1954 pentru repartizarea a 2 autoturisme „Pobeda” către Administraţia Fluvială a Dunării de Jos.

24 iul. 1954

2

807 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1257/1954 pentru stabilirea preţurilor de vânzare cu amănuntul şi a cotei impozitului pe circulaţia produselor, pentru încălţămintea sport, însoţită de o listă de preţuri.

24 iul. 1954

3

808 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1258/1954 pentru modificarea H.C.M. nr.4345/1953, privind raţiile de alimente pentru cei trimişi în tabere, colonii şi sanatorii, însoţită de propuneri.

24 iul. 1954

3

809 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1263/1954 pentru aprobarea deplasării lotului de sportivi şi însoţitori români la Budapesta în vederea participării la Jocurile Mondiale Universitare şi pentru introducerea în planul valutar al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri a sumei de 84.000 ruble.

26 iul. 1954

2 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

97

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 810 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1264/1954 privind acordarea agrementului pentru numirea lui Josef Sedivy, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehoslovace în Republica Populară Română.

26 iul. 1954

2

811 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1265/1954 privind limitarea fenomenelor de surpare şi refacerea şi consolidarea clădirilor şi construcţiilor edilitare din oraşul Brăila, însoţită de şapte anexe.

26 iul. 1954

14

812 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1266/1954 privind suplimentarea planului forţelor de muncă nr.1330 al Ministerului Sănătăţii pe anul 1954.

26 iul. 1954

2

813 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1267/1954 privind aprobarea planului de repartizare a absolvenţilor din învăţământul profesional şi S.F.U. pe anul 1954.

26 iul. 1954

3

814 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1268/1954 pentru aprobarea prelungirii prevederilor Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.3567 din 22 octombrie 1953, privind regimul plăţii muncitorilor din sectorul pielărie pe luna ianuarie 1954.

26 iul. 1954

2

815 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1269/1954 pentru autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a contracta din import, utilaje necesare Ministerului Industriei Chimice, însoţită de două anexe.

26 iul. 1954

6

816 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1270/1954 privind livrarea sacilor de hârtie, precum şi a hârtiei, cartoanelor şi mucavalelor destinate exportului.

26 iul. 1954

3

817 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1271/1954 pentru finanţarea de la buget a unor diferenţe de preţ rezultate din casări de materiale supranormative, reglementate de Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.873/1950, însoţită de o rectificare.

26 iul. 1954

3 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

98

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 818 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1272/1954 pentru modificarea planului productivităţii muncii, al numărului de personal, fondului de salarii şi câştigului mediu, nr.1220/1954 al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de Plan.

26 iul. 1954

3

819 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1273/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Locuinţe şi Cămin Sovromutilajpetrolifer” (Aparataj Petrolifer) Bocşa Română.

26 iul. 1954

2

820 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1274/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare Locuinţe „Sovromutilajpetrolifer” Uzina de Construcţii de Maşini Reşiţa.

26 iul. 1954

2

821 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1275/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii cu 27.000 m.p. prelată.

26 iul. 1954

2

822 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1276/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Ministerului Industriei Alimentare pe anul 1954.

26 iul. 1954

2

823 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1277/1954 privind aprobarea proiectului tehnic pentru alimentarea cu apă a oraşului Târgovişte.

26 iul. 1954

2

824 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1278/1954 pentru anularea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.2324 din 14 iulie 1953, privind transferul unor imobile între Ministerul Justiţiei şi Sfatul Popular al Regiunii Stalin.

26 iul. 1954

2

825 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1279/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare „Staţia experimentală de materiale ceramice, izolante şi autoclavizate” de pe lângă Instituitul de cercetări şi încercări pentru materiale de construcţii.

26 iul. 1954

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

99

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 826 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1282/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Staţia de compresoare transport gaze Moineşti”, raionul Moineşti, regiunea Bacău.

26 iul. 1954

2

827 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1284/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare, privind refacerea drumului Berzovia–Bocşa–Montană, Regiunea Timişoara.

26 iul. 1954

2

828 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1290/1954 pentru trecerea fabricii de acid carbonic a staţiei de îmbutelierea apelor minerale din Buziaş, Uzinei electrice şi a unor bunuri de la Întreprinderea Balneară de Stat Buziaş la Întreprinderea de exploatarea apelor minerale şi Industrializarea acidului carbonic natural din Sf. Gheorghe.

27 iul. 1954

4

829 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1291/1954 privind aprobarea defalcării trimestriale a Bugetului de Stat al Republicii Popular Române pe anul 1954.

27 iul. 1954

3

830 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1292/1954 pentru efectuarea unor viramente de credite.

27 iul. 1954

2

831 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1293/1954 pentru aprobarea dării de seamă privind operaţiunile de lichidare a gestiunii fostei Direcţiuni Generale a Lucrărilor Canalului Dunăre–Marea Neagră, însoţită de două anexe.

27 iul. 1954

6

832 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1294/1954 privind unele măsuri pentru dezvoltarea producţiei întreprinderii „Electrecord”, însoţită de trei anexe.

27 iul. 1954

5

833 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1295/1954 privind regimul de impunere al gospodăriilor aparţinând membrilor întovărăşirilor agricole supuse impozitului prevăzut de Decretul nr.124/1952 asupra impozitului agricol.

27 iul. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

100

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 834 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1297/1954 privind stabilirea modalităţii de plată a diferenţelor de preş şi a primelor de producţie la lână şi gogoşile de mătase contractate.

27 iul. 1954

2

835 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1298/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Ministerului Industriei Cărbunelui.

27 iul. 1954

2

836 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1300/1954 pentru transferul a 2 autoturisme.

27 iul. 1954

2

837 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1301/1954 pentru deplasarea la Moscova a Ing. E. Mitescu şi ing. Daici Boris de la IPROMET.

27 iul. 1954

2

838 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1304/1954 pentru aprobarea prelevării cotei de fond directorial pe anul 1953 la întreprinderea „Electro–Cablul”.

27 iul. 1954

2

839 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1307/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe trim. II/1954, al Ministerului Comerţului Interior şi Ministerului Industriei Alimentare.

27 iul. 1954

2

840 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1308/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiunii agricole a unor terenuri situate în raza oraşului Deva, necesare Întreprinderii Miniere Deva, pentru instalaţia de flotaţie.

27 iul. 1954

2

841 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1309/1954 pentru transmiterea cu plată a unor bunuri.

27 iul. 1954

2

842 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1310/1954 privind conservarea unor dosare judecătoreşti ce interesează securitatea statului.

27 iul. 1954

2

843 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1311/1954 privind folosirea mijloacelor speciale extrabugetare ale căminelor

27 iul. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

101

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 culturale, caselor de cultură raionale şi parcurilor de cultură şi odihnă, realizate cu ocazia concursului artistic pe ţară între echipele artistice de amatori.

844 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1313/1954 privind măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii chibriturilor, însoţită de trei anexe.

27 iul. 1954

8

845 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1316/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiei agricole a unor terenuri.

27 iul. 1954

2

846 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1317/1954 privind înscrierea unor lucrări în planul de investiţii pe anul 1954 al Sfatului Popular Regional Craiova, însoţită de o anexă.

27 iul. 1954

3

847 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1318/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare „cvartal de locuinţe muncitoreşti I.L.L. Galaţi”.

27 iul. 1954

2

848 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1319/1954 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri necesare construirii de locuinţe muncitoreşti, situate în regiunea Hunedoara.

27 iul. 1954

2

849 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1320/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiei agricole a unor terenuri situate în Comuna Baia de Arieş, necesare Întreprinderii Miniere „Baia de Arieş”.

27 iul. 1954

2

850 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1321/1954 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri din comuna Câlnic, Regiunea Timişoara.

27 iul. 1954

2

851 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1322/1954 privind sprijinirea activităţii Casei de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.) în legătură cu depunerea disponibilităţilor băneşti ale populaţiei la C.E.C.

28 iul. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

102

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 852 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1324/1954 privind organizarea unei întreprinderi pentru exploatarea de taximetre, pentru transportul de persoane şi mărfuri, în cadrul Întreprinderii de Transport Bucureşti, aparţinând de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei.

28 iul. 1954

3

853 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1326/1954 privind interzicerea folosirii alimentelor repartizată cantinelor, gospodăriilor de consum, etc., pentru alte scopuri decât acelea pentru care au fost repartizate.

28 iul. 1954

4

854 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1327/1954 pentru autorizarea evacuării locatarilor din imobilul situat în Bucureşti, str. Izvor nr.110, însoţită de documentaţie.

28 iul. 1954

13

855 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1328/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru alimentarea cu apă a oraşului Tulcea.

28 iul. 1954

2

856 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1329/1954 privind măsurile necesare pentru reaşezarea impozitului pe circulaţia produselor şi a beneficiilor, în întreprinderile economice, însoţită de indicaţiuni.

28 iul. 1954

15

857 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1330/1954 pentru suplimentarea planului de muncă al Băncii de Investiţii.

29 iul. 1954

2

858 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1335/1954 privind reducerea de cote obligatorii la grâu, secară, în regiunea Bucureşti din cauza calamităţilor naturale.

30 iul. 1954

2

859 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1336/1954 privind stabilirea preţului de vânzare la ciment.

30 iul. 1954

2

860 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1338/1954 privind drepturile personalului detaşat la coloniile de preşcolari şi la taberele sezoniere de pionieri şi şcolari.

31 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

103

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 861 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1339/1954 privind organizarea şi funcţionarea ansamblului artistic „Rezervele de Muncă” din Ministerul Învăţământului şi subvenţionarea caselor universitare şi a unor societăţi ştiinţifice din R.P.R.

31 iul. 1954

3

862 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1344/1954 privind modificarea planurilor lucrărilor capitale pe anul 1954, însoţită de patru anexe şi o rectificare.

31 iul. 1954

45

863 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1345/1954 privind modificarea planului nr.1070/1954 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, a planului nr.1000/1954 al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice şi ale planurilor nr.3000 şi 3010/1954 ale Sfaturilor Populare ale oraşului Bucureşti şi Regiunii Arad.

31 iul. 1954

3

864 Adresă, a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.1346/1954 pentru aprobarea unor plafoane maxime de reduceri din cotele obligatorii de grâu–secară pe anul 1954 în regiunile: Bacău, Cluj, Constanţa, Craiova, Hunedoara, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Piteşti şi Timişoara.

31 iul. 1954

1

865 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1347/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1954 al Ministerului Cultelor.

31 iul. 1954

2

866 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1348/1954 pentru modificarea art.10 din H.C.M. nr.579/1954.

31 iul. 1954

2

867 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1349/1954 privind recensământul şi aplicarea legii învăţământului elementar general şi obligatoriu.

31 iul. 1954

2

868 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1350/1954 pentru aprobarea transmiterii unui mijloc de bază.

31 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

104

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 869 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1351/1954 privind sporul de periculozitate pentru mediu infecto–contagios, a unor categorii de muncitori.

31 iul. 1954

2

870 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1352/1954 privind transmiterea unor bunuri de la întreprinderile tutelate de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole la Fabrica de Geamuri Târnăveni şi la Comitetul executiv al Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti.

31 iul. 1954

2

871 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1353/1954 privind aprobarea condiţiunilor fundamentale pentru livrări de animale vii şi produse animale.

31 iul. 1954

2

872 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1354/1954 privind modificarea planului numărului de personal, al fondului de salarii şi câştigului mediu nr.1750/1954 şi suplimentarea planului de cheltuieli pe anul 1954 al Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor.

31 iul. 1954

2

873 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1355/1954 privind aprobarea planului de repartizare a absolvenţilor din învăţământul mediu tehnic, pedagogic şi învăţământul superior pe anul 1954, însoţită de două planuri.

31 iul. 1954

4

874 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1356/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare privind definitivarea drumului Ploieşti–Teleajen km. 0+000–4+374, regiunea Ploieşti.

31 iul. 1954

2

875 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1357/1954 pentru aprobarea planului efectivelor populaţiei aprovizionată pe bază de cartele în trim. III/1954.

31 iul. 1954

3

876 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1358/1954 privind plata drepturilor de salariu cuvenite muncitorilor delegaţi din industrie la Staţiunile de Maşini şi Tractoare şi alte unităţi agricole de stat, în perioada

31 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

105

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 campaniei de recoltare.

877 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1360/1954 pentru aprobarea transmiterii folosinţei unor mijloace de bază.

31 iul. 1954

2

878 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1361/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Sfatului Popular al regiunii Autonome Maghiare.

31 iul. 1954

2

879 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1362/1954 pentru aprobarea transferului unei locomotive.

31 iul. 1954

2

880 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1363/1954 privind modificarea planului de Stat de Aprovizionare pe anul 1954, al Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

31 iul. 1954

2

881 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1364/1954 privind completarea mijloacelor de rulment proprii pe anul 1954, la unele unităţi din cadrul Ministerului Căilor Ferate.

31 iul. 1954

2

882 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1365/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Grup social la Uzina de Reparaţiuni–Auto Câmpina”.

31 iul. 1954

2

883 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1366/1954 privind sistematizarea Fabricii de Acid Sulfuric–Valea Călugărească.

31 iul. 1954

2

884 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1367/1954 privind desfiinţarea Direcţiilor Regionale ale rezervelor de muncă ale Ministerului Învăţământului, însoţită de două anexe şi o rectificare.

31 iul. 1954

6

885 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1368/1954 privind aprobarea sarcinilor de proiectare pentru trei fabrici de pâine.

31 iul. 1954

2

886 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1370/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare nr.220/7 „Lucrări de diguri

31 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

106

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 transversale la Marea Neagră în staţiunile Vasile Roaită” (Regiunea Constanţa).

887 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1371/1954 pentru dizolvarea şi lichidarea Întreprinderii de Stat „Moara Aiudului” din oraşul Aiud, regiunea Cluj, însoţită de o listă.

31 iul. 1954

3

888 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1372/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare privind refacerea drumului Brezoi–Voineasa, regiunea Piteşti.

31 iul. 1954

2

889 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1373/1954 privind stabilirea preţurilor de vânzare cu amănuntul la mangal de retortă.

31 iul. 1954

2

890 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1374/1954 privind repartizarea unui efectiv de ostaşi, însoţită de cinci anexe.

31 iul. 1954

8

891 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1375/1954 pentru modificarea H.C.M. nr.589/1954.

31 iul. 1954

3

892 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1376/1954 pentru transferarea unui grup electropompa din folosinţa Comitetului de Stat pentru colectarea Produselor Agricole în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Constanţa, pentru uzina electrică Săveni.

31 iul. 1954

2

893 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1377/1954 privind transformarea Şcolii de Literatură şi Critică Literară „Mihail Eminescu”.

31 iul. 1954

2

894 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1378/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Complexul de locuinţe din Drumul Serii”–Bucureşti.

31 iul. 1954

2

895 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1379/1954 pentru virarea sumei de 750.270 lei din planul de cheltuieli al Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii în planul de cheltuieli al Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii.

31 iul. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

107

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 896 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1380/1954 pentru aprobarea condiţiunilor fundamentale privind livrările de cărbuni, însoţită de condiţiuni fundamentale.

31 iul. 1954

9

897 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1381/1954 pentru reglementarea achiziţiilor de paie de sorg de la cultivatorii care n–au încheiat contracte de cultură cu unităţile cooperatiste.

31 iul. 1954

2

898 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1382/1954 privind modificarea planului de repartiţii pentru aprovizionarea populaţiei pe anul 1954, însoţită de o anexă.

31 iul. 1954

3

899 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1383/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Industriei Cărbunelui cu 10 motoare tip K.D. 35.

31 iul. 1954

2

900 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.138/1954 pentru modificarea planului nr.3000 al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R., însoţită de Plan.

31 iul. 1954

3

901 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1385/1954 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe anul 1954 la Sfatul Popular al Regiunii Arad.

31 iul. 1954

2

902 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1386/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare „Bloc de locuinţe muncitoreşti I.L.L. 1 Mai” Iaşi.

31 iul. 1954

2

903 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1387/1954 pentru transmiterea unui teren viran din proprietatea statului şi folosinţa Sfatului Popular al oraşului Reghin, în proprietatea Cooperativei „Ciocanul” din Reghin.

31 iul. 1954

2

904 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1388 bis/1954 privind numirea lui Drăgan Ion în funcţia de membru al Biroului de ramură al agriculturii, industriei lemnului, construcţiei, colectărilor şi cooperaţiei.

31 iul. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

108

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 905 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1394/1954 pentru aprobarea unor plafoane maxime de reduceri din cotele obligatorii de grâu–secară pe anul 1954 în regiunile Bârlad şi Galaţi.

3 aug. 1954

2

906 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1396/1954 privind modificarea planului de aprovizionare pentru construirea de locuinţe individuale pe credit, la unele Sfaturi Populare, însoţită de două anexe.

3 aug. 1954

10

907 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1398/1954 privind întâmpinarea „Zilei Minerului”.

3 aug. 1954

3

908 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1399/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pentru investiţii al Sfatului Popular al Regiunii Bacău pe trim. III/1954 cu cantitatea de 66 tone bitum şi modificarea planului de repartiţii cu 20 tone bitum.

4 aug. 1954

2

909 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1400/1954 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Ministerului Industriei Alimentare, la combustibili, însoţită de două anexe.

4 aug. 1954

4

910 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1401/1954 pentru modificarea art. 12 al Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.641/1954 „cu privire la reglementarea cumulului de funcţiuni”.

4 aug. 1954

2

911 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1402/1954 privind trecerea unor materiale din planul de producţie, în planul de investiţii al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri, însoţită de un tabel.

4 aug. 1954

3

912 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1403/1954 privind reducerea planului de repartiţii de materiale a A.V.T.C.F.–ului pe anul 1954, însoţită de o anexă.

4 aug. 1954

5

913 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1408/1954 pentru suplimentarea planului

4 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

109

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de muncă al Uniunii Compozitorilor din R.P.R. pe anul 1954.

914 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1409/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare a telefericului Sinaia–Cota 1400–Vârful cu Dor.

4 aug. 1954

2

915 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1414/1954 pentru modificarea H.C.M. nr.958/1951 şi H.C.M. nr.835/1952, privind confirmarea Colegiului Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii.

5 aug. 1954

2

916 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1415/1954 privind folosirea autocamioanelor proprii ale întreprinderilor la transporturile de legume, fructe, zarzavaturi şi cereale.

5 aug. 1954

2

917 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1417/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiunii agricole a unor terenuri în suprafaţă de 6500 m.p. situate în Comuna Ferneziu, necesare Întreprinderii „1 Mai” Ferneziu, pentru construirea drumului de ocol.

5 aug. 1954

2

918 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1419/1954 privind suplimentarea numărului de personal şi al fondului de salarii din planul nr.1870 al Uniunii Scriitorilor din R.P.R.

6 aug. 1954

2

919 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1420/1954 pentru mutarea sediului Centrului Mecanic de la Giurgiu.

6 aug. 1954

2

920 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1421/1954 pentru aprobarea unor plafoane maxime de reduceri din cotele obligatorii de grâu–secară pe anul 1954 în regiunile Suceava, Arad, Stalin, Baia Mare şi Regiunea Autonomă Maghiară.

6 aug. 1954

2

921 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1423/1954 pentru procurarea burlanelor de foraj pentru două puţuri de adâncime ce se

6 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

110

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 vor executa la întreprinderile tutelate de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

922 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1424/1954 privind suplimentarea planului numărului de personal şi fondului de salarii pe anul 1954, nr.1330 al Ministerului Sănătăţii.

6 aug. 1954

2

923 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1425/1954 pentru complectarea golului de fond de rulment la întreprinderea „Metalica” din Bucureşti, depinzând de Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

6 aug. 1954

2

924 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1426/1954 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi a fondului de salarii pe trimestrul II/1954 pentru sectorul bugetar–organe exterioare–şi sectorul colectări şi achiziţii, recepţionări din cadrul Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

6 aug. 1954

2

925 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1427/1954 privind regimul de muncă şi sporul de pericol pentru tehnicienii radiologi şi laboranţii, care deservesc aparatele Roentgen din laboratoarele de metalografie.

6 aug. 1954

2

926 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1428/1954 pentru completarea H.C.M. nr.602/1954 privind trecerea fostelor Trusturi nr.5 şi 6 S.A. Sovromconstrucţie la Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene şi transferul unor mijloace de bază între Ministerul Construcţiilor şi Industriei Materialelor de Construcţii şi Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

6 aug. 1954

4

927 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1429/1954 privind modificarea planului de standardizare pe anul 1954 sectorul Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

6 aug. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

111

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 928 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1430/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru amplificarea şi amenajarea staţiei de transformare şi conexiuni 60/15 kV Drumul Ocnei.

6 aug. 1954

2

929 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1431/1954 privind reducerea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, cu unele cantităţi de materiale, combustibil şi alimente şi suplimentarea acestui plan cu unele materiale tehnice, însoţită de trei anexe.

6 aug. 1954

6

930 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1432/1954 privind redistribuirea fondului de detaşare al Comitetului Geologic pe trim. II, III şi IV ale anului 1954.

6 aug. 1954

2

931 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1433/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi a planului de repartiţii al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, însoţită de o anexă.

6 aug. 1954

3

932 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1434/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini–producţie – pe anul 1954 şi a planului de repartiţii al Ministerului Industriei Uşoare, însoţită de o anexă.

6 aug. 1954

3

933 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1435/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini–producţie – pe anul 1954 pentru Soc. „Sovromutilaj–petrolifer”.

6 aug. 1954

2

934 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1436/1954 pentru acordarea de titlu personal inginerului Gael Ion.

6 aug. 1954

2

935 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1437/1954 pentru transferarea folosinţei unei instalaţii de bioxid de carbon.

6 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

112

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 936 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1438/1954 privind transferul unor mijloace de bază.

6 aug. 1954

2

937 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1439/1954 privind modificări în planul valoric pe anul 1954 al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

6 aug. 1954

2

938 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1441/1954 privind aprobarea anteproiectului liniei de 110 kV, Hunedoara–Brad.

6 aug. 1954

2

939 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1442/1954 privind acoperirea golurilor de mijloace de rulment existente la 31 decembrie 1953 la întreprinderile pendinte de M.I.L.H.C.

6 aug. 1954

2

940 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1443/1954 privind prelungirea termenului prevăzut de Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.3078/1953.

6 aug. 1954

2

941 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1444/1954 privind raportarea asupra îndeplinirii planului de producţie industrială pe anul 1954, însoţită de o anexă.

6 aug. 1954

3

942 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1446/1954 pentru aprobarea schiţelor de sistematizare, faza sarcină de proiectare, a unor colonii muncitoreşti ale Ministerului Industriei Cărbunelui.

6 aug. 1954

2

943 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1448/1954 pentru transferul unui autoturism la Combinatul Siderurgic „Gh. Gheorghiu–Dej”–Hunedoara.

6 aug. 1954

2

944 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1450/1954 privind suplimentarea planului productivităţii muncii, a numărului de personal, a fondului de salarii şi a câştigului mediu precum şi a planului de repartiţii al Ministerului Industriei Uşoare, însoţită de două anexe.

7 aug. 1954

4 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

113

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 945 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1451/1954 pentru transmiterea unor mijloace de bază, însoţită de o anexă.

7 aug. 1954

4

946 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1452/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti, cu 5 tone conductori de aluminiu şi 100 m.c. stâlpi telecomunicaţii răşinoşi.

7 aug. 1954

2

947 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1453/1954 privind rectificări în planul de aprovizionare tehnico–materială a economiei naţionale pe anul 1954.

6 aug. 1954

2

948 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1454/1954 pentru transferul a nouă autoturisme din parcul de autovehicule al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini în folosinţa unor întreprinderi de sub îndrumarea şi controlul său.

9 aug. 1954

2

949 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1455/1954 privind repartizarea candidaţilor în ştiinţe şi a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior care au studiat în U.R.S.S. şi în ţările de democraţie populară, seria anului 1953/1954.

7 aug. 1954

2

950 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1456/1954 pentru organizarea Ministerului Finanţelor, însoţită de o anexă.

10 aug. 1954

4

951 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1457/1954 privind stabilirea drepturilor lui Stelian Niţulescu.

11 aug. 1954

2

952 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1458/1954 privind modificarea coeficienţilor de utilizare, planului de prestaţie şi preţului de cost pe anul 1954, ale Întreprinderii de Transport Bucureşti (I.T.B.).

11 aug. 1954

2

953 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1460/1954 privind acordarea unui ajutor de 150.000 forinţi populaţiei sinistrate în urma inundaţiilor din Republica Populară

12 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

114

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Ungară, prin Ambasada Republicii Populare Române din Budapesta.

954 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1461/1954 privind scoaterea din circuitul agricol şi transmiterea folosinţei unor terenuri.

12 aug. 1954

2

955 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1462/1954 privind suplimentarea fondului de plată a muncii al Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor din R.P.R.

12 aug. 1954

2

956 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1463/1954 privind modificarea H.C.M. nr.589/1954.

12 aug. 1954

2

957 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1464/1954 pentru îmbunătăţirea sistemului de achiziţionare a seminţei de cânepă, necesară însămânţării suprafeţelor contractate de Ministerul Industriei Uşoare şi Centrocoop.

12 aug. 1954

2

958 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1465/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Locuinţe M.F.A., Drumul Taberei–Bucureşti”.

12 aug. 1954

2

959 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1466/1954 pentru transferarea unui autoturism marca „Dodge” nr.401–B aparţinând Băncii de Stat a Republicii Populare Române, către Ministerul Sănătăţii pentru Spitalul Muncitoresc din Tg. Ocna.

12 aug. 1954

2

960 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1466/1954 pentru transferul unor mijloace de bază, însoţită de o anexă.

12 aug. 1954

3

961 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1467/1954 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în Regiunea Hunedoara.

12 aug. 1954

2

962 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1468/1954 privind transferarea utilajului, maşinilor unelte ce au fost folosite de către Direcţiunea Generală a Lucrării 889 din

12 aug. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

115

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Giurgiu la unele ministere şi organizaţii economice.

963 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1469/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

12 aug. 1954

2

964 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1470/1954 pentru adoptarea proiectului de Decret privind autorizarea Ministerului Culturii de a cumpăra de la W/K Sovexportfilm Moscova imobilele din Bucureşti str. Avram Iancu nr.8 şi Bulevardul 6 Martie nr.65 şi imobilul din Timişoara str. Ivan Turgheniev nr.1.

12 aug. 1954

2

965 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1471/1954 pentru suplimentarea planului lucrărilor capitale ale Ministerului de Finanţe pe anul 1954.

14 aug. 1954

2

966 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1474/1954 pentru suplimentarea planului de investiţii şi aprovizionare pe anul 1954 ale Ministerului Afacerilor Externe.

14 aug. 1954

2

967 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1476/1954 pentru aprobarea structurii organizatorice, planului de muncă şi salarii şi planului de cheltuieli pe anul 1954 al Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române, însoţită de trei anexe.

14 aug. 1954

5

968 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1477/1954 pentru înfiinţarea „Ansamblului sârb de cântece şi jocuri” din Timişoara.

14 aug. 1954

2

969 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1479/1954 pentru acordarea unei reduceri de 10% la cărţile vândute în cadrul „Decadei Manifestărilor Culturale”.

14 aug. 1954

2

970 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1480/1954 privind modificarea planului de import pe anul 1954.

14 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

116

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 971 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1481/1954 privind transferul unor utilaje din folosinţa Întreprinderii de Stat „Petrolifera Muntenia”, pendinte de Ministerul Industriei Petrolului, în folosinţa Întreprinderii nr.194 Foraje, pendinte de Ministerul Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii.

14 aug. 1954

2

972 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1482/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Comitetului Geologic, pe trim. III anul 1954, cu placaj.

14 aug. 1954

2

973 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1483/1954 privind stabilirea preţului de vânzare cu amănuntul al bicicletei fabricate în ţară.

14 aug. 1954

2

974 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1484/1954 privind trecerea din folosinţa Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport în folosinţa Ministerului Sănătăţii a autoturismului marca Lasalle cu numărul de circulaţie 4582 B.

14 aug. 1954

2

975 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1485/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Lucrării 889 pe anul 1954.

14 aug. 1954

2

976 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1487/1954 privind reducerea planului de repartiţii la producător pe anul 1954.

14 aug. 1954

2

977 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1488/1954 privind stabilirea duratei zilei de lucru pentru personalul sezonier şi temporar de la centrele de pulparea fructelor.

14 aug. 1954

2

978 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1489/1954 pentru complectarea golurilor de fonduri de rulment constatate la 31 decembrie 1953, la unele întreprinderi, depinzând de Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

14 aug. 1954

3

979 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1490/1954 privind modificarea cotelor de

14 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

117

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 rabat sau adaos comercial stabilite în alte condiţiuni de livrare decât franco–frontieră pentru produsele importate.

980 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1491/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare.

16 aug. 1954

2

981 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1492/1954 pentru modificarea art. 11 al H.C.M. nr.357/1954 privind îmbunătăţirea activităţii organizaţiilor de proiectare şi cercetare.

14 aug. 1954

3

982 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1493/1954 pentru aprobarea modificării şi complectării Regulamentului de organizare şi plata muncii pentru tăietorii de stuf industrial, însoţită de modificări şi complectări.

14 aug. 1954

3

983 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1494/1954 pentru suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii pe anul 1954.

14 aug. 1954

2

984 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1495/1954 privind modificarea art. 12 din H.C.M. nr.589 din 27 aprilie 1954.

14 aug. 1954

2

985 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1497/1954 privind trecerea unor imobile din folosinţa şi administrarea Sfatului Popular al Capitalei, în folosinţa Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri pentru Oficiul ALCS, (situate în oraşul Bucureşti).

14 aug. 1954

3

986 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1499/1954 privind suplimentarea planului numărului de personal şi fondului de salarii nr.3070/1954 a Sfatului Popular al Regiunii Constanţa, pentru administraţiile de imobile şi hoteluri şi elevi şcoli profesionale, însoţită de două anexe.

14 aug. 1954

3 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

118

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 987 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1500/1954 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi al fondului de plata muncii pe trim. II/1954 – personal bugetar –al Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti, prin virare de la capitolul „plan de muncă şi salarii industria locală”.

14 aug. 1954

2

988 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1504/1954 privind reducerea impozitului agricol pe anul 1953 unor gospodării individuale de ţărani muncitori care au suferit pierderi de recolte cauzate de calamităţi ale naturii.

14 aug. 1954

2

989 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1506/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Regiunii Piteşti, pe trim. III/1954, însoţită de un centralizator şi unsprezece anexe.

14 aug. 1954

14

990 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1507/1954 privind planul reţelei de şcolarizare pe anul şcolar 1954–1955.

14 aug. 1954

3

991 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1508/1954 privind planul de şcolarizare pe anul 1954–1955, însoţită de anexe.

14 aug. 1954

316

992 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1509/1954 pentru reorganizarea şi mărirea capacităţii fabricilor de oxigen.

14 aug. 1954

4

993 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1510/1954 privind autorizarea Hipodromului Republican de Stat, de a participa la Mitingul Internaţional, Cupa Europei Centrale a ţărilor de democraţie populară.

17 aug. 1954

2

994 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1511/1954 privind transformarea unor credite pe termen lung în dotaţii, însoţită de o anexă.

17 aug. 1954

3

995 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1512/1954 privind complectarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.139/1953 pentru stabilirea funcţiunilor de răspundere în

17 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

119

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 înţelesul Codului Muncii.

996 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1513/1954 privind suplimentarea bugetului Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare.

17 aug. 1954

2

997 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1514/1954 pentru transferarea unor imobile, situate în oraşul Brăila.

17 aug. 1954

2

998 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1517/1954 privind înfiinţarea Institutului de Studii şi Proiectări pentru Organizarea Teritoriului Agricol, însoţită de două anexe.

17 aug. 1954

6

999 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1521/1954 privind înfiinţarea Direcţiei Generale a Radiodifuziunii de pe lângă Consiliul de Miniştri.

17 aug. 1954

3

1000 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1525/1954 pentru aprobarea fondurilor pe anul 1954 necesare activităţii Comitetului pentru Premiul de Stat al R.P.R. în domeniul ştiinţei şi invenţiilor şi Comitetului pentru Premiul de Stat al R.P.R. în domeniul literaturii şi artei, precum şi pentru aprobarea fondurilor necesare plăţii premiilor de Stat ale R.P.R. pe anul 1952, însoţită de cinci anexe.

18 aug. 1954

7

1001 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1544/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Comerţului Interior pe trimestrul III/1954.

18 aug. 1954

2

1002 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1545/1954 privind transferul, cu plată, a unei maşini papscher de tăiat carton format 100 cm.

18 aug. 1954

2

1003 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1546/1954 privind scăderea impozitului agricol pe anul 1953, a unor gospodării agricole de ţărani muncitori din regiunea Piteşti, care au suferit pierderi de recolte cauzate de calamităţi naturale, însoţită de un tabel.

18 aug. 1954

3 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

120

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1004 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1547/1954 pentru suplimentarea bugetului Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti cu suma de 61.000 lei.

18 aug. 1954

2

1005 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1548/1954 pentru scoaterea din rezerva Consiliului de Miniştri a unei cantităţi de ţesături, însoţită de două anexe.

18 aug. 1954

4

1006 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1550/1954 privind reaşezarea impozitului pe circulaţia produselor în ramurile producătoare de mijloace de producţie.

18 aug. 1954

3

1007 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1551/1954 pentru stabilirea zilei de 24 august 1954 ca zi lucrătoare.

19 aug. 1954

2

1008 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1552/1954 privind prelungirea rămânerii în ţară pe timp de încă un an a Consilierului Bogomolov Ivan Davîdovici.

19 aug. 1954

2

1009 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1554/1954 pentru suplimentarea planului de lucrări capitale nr.1200 şi a planului de finanţare al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1954, însoţită de două anexe.

19 aug. 1954

4

1010 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1566/1954 privind efectuarea monografiei satului, însoţită de un proiect de cheltuieli.

21 aug. 1954

4

1011 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1571/1954 privind lucrările pentru construirea unui pod de beton armat peste canalul navigabil Bega din oraşul Timişoara, str. 13 decembrie.

21 aug. 1954

2

1012 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1572/1954 privind ridicarea unui monument al eliberării patriei.

21 aug. 1954

2

1013 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1573/1954 privind aprobarea problemelor române şi a răspunsurilor la problemele maghiare de colaborare tehnico–ştiinţifică cu Republica Populară Ungară.

25 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

121

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1014 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1574/1954 privind participarea Republicii Populare Române la expoziţia Tehnică de la Budapesta.

25 aug. 1954

2

1015 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1575/1954 privind participarea Republicii Populare Române la Expoziţia de Maşini Agricole de la Budapesta din septembrie 1954, însoţită de o anexă.

25 aug. 1954

6

1016 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1576/1954 pentru trecerea în folosinţa Gospodăriilor colective a unor bunuri imobile proprietatea Statului.

25 aug. 1954

14

1017 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1578/1954 privind reducerea planului de export pe anul 1954 cu cantitatea de 500 tone zdrenţe de in şi cânepă.

25 aug. 1954

2

1018 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1579/1954 privind înlocuirea cu porumb a unor cantităţi de secară prevăzute în planul de stat de aprovizionare pe anul 1954.

25 aug. 1954

2

1019 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1580/1954 privind transferul a două maşini de rifluit valţuri mori de la Centrul Mecanic Oradea la I.R.A. Dimitrov Oradea.

25 aug. 1954

2

1020 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1581/1954 pentru suplimentarea planului de repartiţii al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Aprovizionare şi Desfacere pe anul 1954, cu materialele necesare organizării celui de al II–lea Congres al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Aprovizionare şi Desfacere.

25 aug. 1954

2

1021 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1582/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru „Sistematizarea Hergheliei Rădăuţi” din regiunea Suceava.

25 aug. 1954

2

1022 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1583/1954 pentru numirea profesorului Benetato Grigore în funcţia de Preşedinte a C.C. al Crucii Roşii din R.P.R.

25 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

122

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1023 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1584/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru modernizarea traseului drumului naţional nr.28 Săboani–Tg. Frumos, km. 0 + 150–26 + 697, însoţită de memoriu tehnico–economic.

25 aug. 1954

4

1024 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1585/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1954, al Ministerului Căilor Ferate.

25 aug. 1954

2

1025 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1586/1954 privind modificarea planului de repartiţie pe anul 1954, al Ministerului Căilor Ferate.

25 aug. 1954

2

1026 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1587/1954 privind plecarea la Moscova a unei delegaţii formată din 200 persoane, pentru vizitarea expoziţiei agricole.

25 aug. 1954

2

1027 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1588/1954 privind aprobarea planului de contractări şi achiziţii pe regiuni, pe anul 1954 şi trimestre, la animale şi produse animale, însoţită de planuri pe regiuni.

25 aug. 1954

31

1028 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1589/1954 privind suplimentarea planului valutar al Ministerului Căilor Ferate.

25 aug. 1954

2

1029 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1590/1954 privind considerarea ca mărfuri „sezoniere” a cărţilor şi rechizitelor şcolare.

25 aug. 1954

2

1030 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1591/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială, pe anul 1954, al Ministerului Industriei Alimentare.

25 aug. 1954

2

1031 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1592/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru Staţiunea Experimentală Ivăneşti, raionul Călăraşi, regiunea Bucureşti.

25 aug. 1954

2

1032 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1593/1954 pentru aprobarea acoperirii din prevederile bugetare pe anul 1954 a golurilor

25 aug. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

123

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de mijloace de rulment rezultate din activitatea anului 1953, înregistrate de unele unităţi de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de trei anexe.

1033 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1594/1954 privind suplimentarea planurilor de muncă şi salarii pe anul 1954 ale Sfaturilor Populare ale Regiunilor Autonomă Maghiară, Ploieşti şi Suceava, în vederea dotării Arbitrajelor de Stat de pe lângă Comitetele Executive ale acestor sfaturi.

25 aug. 1954

2

1034 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1595/1954 privind repartizarea de tărâţe de orez Sfatului Popular al Regiunii Oradea pentru industria locală şi reducerea planului de producţie la vată de croitorie pe semestrul I/1954 al Sfatului Popular al Regiunii Oradea.

25 aug. 1954

2

1035 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1596/1954 privind transmiterea folosinţei unui imobil situat în Poiana Ţapului–Piatra Arsă, de la I.L.L. Sinaia la Întreprinderea I.F.I.L. Bucureşti.

25 aug. 1954

2

1036 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1597/1954 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Capitalei pe anul 1954, însoţită de două anexe.

25 aug. 1954

7

1037 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1598/1954 privind modificarea planului de activitate şi de muncă şi salarii al Sfatului Popular al Regiunii Arad pentru Întreprinderea Regională –„Transport”–Arad, însoţită de două anexe.

25 aug. 1954

4

1038 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1599/1954 privind prelungirea prevederilor Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.847 din 20 august 1951.

25 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

124

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1039 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1600/1954 privind transferul unui autoturism, din folosinţa Ministerului Justiţiei în folosinţa Ministerului Industriei Uşoare.

26 aug. 1954

2

1040 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1606/1954 privind modificarea art. 4, 5, 6 şi 8 din H.C.M. nr.619 din 4 mai 1954.

28 aug. 1954

4

1041 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1607/1954 privind organizarea sărbătoririi „Zilei Aviaţiei”.

30 aug. 1954

3

1042 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1608/1954 privind acordarea de drepturi unor generali şi ofiţeri superiori din rezervă şi retragere, însoţită de un tabel şi o rectificare.

30 aug. 1954

3

1043 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1609/1954 pentru înfiinţarea Direcţiei Fotbal din cadrul Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri, virarea unor fonduri bugetare în planurile de cheltuieli ale Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport şi modificarea planului forţelor de muncă şi a fondului pentru plata muncii al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport, însoţită de două anexe.

30 aug. 1954

4

1044 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1610/1954 pentru transferul unei semistabile marca Wolf de la Uzinele Breiner Bela, la I.F.I.L.–Comăneşti.

30 aug. 1954

2

1045 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1611/1954 privind trecerea Fabricii de Cuţite–Ocna Sibiului la Ministerul Industriei Uşoare.

30 aug. 1954

2

1046 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1612/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Ministerului Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

30 aug. 1954

3

1047 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1613/1954 pentru înfiinţarea unei

30 aug. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

125

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 întreprinderi de prezentare şi desfacere.

1048 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1614/1954 privind suplimentarea planului de import la fosfaţi naturali (apatite).

30 aug. 1954

2

1049 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1615/1954 privind transferul reţelei electrice de joasă tensiune din satul Sâncrai, Raionul Aiud.

30 aug. 1954

2

1050 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1616/1954 pentru trecerea unor mijloace de bază din folosinţa Ministerului Industriei Cărbunelui, în folosinţa Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene, însoţită de cinci anexe.

30 aug. 1954

7

1051 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1617/1954 privind scoaterea din planul de standardizare a poziţiei nr.377.

30 aug. 1954

2

1052 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1618/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare la consumator pe anul 1954 al Ministerului Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

30 aug. 1954

3

1053 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1619/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiei agricole a unor terenuri situate în comuna Ferneziu, necesare Uzinelor „1 Mai”.

30 aug. 1954

2

1054 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1620/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini–investiţii–pe anul 1954 şi planului de repartiţii al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, pentru M.I.M.C.M.

30 aug. 1954

2

1055 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1621/1954 privind suplimentarea planului de producţie şi forţelor de muncă şi fondului de salarii pe anul 1954 al industriei locale de pe lângă Sfatul Popular al Regiunii Ploieşti.

30 aug. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

126

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1056 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1622/1954 pentru aprobarea depăşirilor necorespunzătoare înregistrate la fondul de salarii pe luna iulie 1954 la unităţile Ministerului Căilor Ferate.

30 aug. 1954

2

1057 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1623/1954 privind măsurile pentru îmbunătăţirea activităţii transportului pe calea ferată conform cerinţelor economiei naţionale în vederea realizării şi depăşirii planului de stat pe anul 1954 şi următorii, însoţită de şase anexe.

30 aug. 1954

61

1058 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1624/1954 privind trecerea unor magazine de la întreprinderile comerciale din nomenclatura Ministerului Comerţului Interior, la organizaţiile comerciale locale, însoţită de o anexă.

30 aug. 1954

3

1059 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1625/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Comerţului Interior pe anul 1954.

30 aug. 1954

2

1060 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1626/1954 privind acoperirea golurilor de mijloace de rulment la Întreprinderea Auto din Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor pe anul 1954.

30 aug. 1954

2

1061 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1627/1954 privind suplimentarea planului valutar al Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea, pe anul 1954.

30 aug. 1954

2

1062 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1628/1954 privind modificarea şi suplimentarea numărului de personal al fondului de salarii şi câştigului mediu, precum şi a planului de cheltuieli al Agenţiei Române de Presă „Agerpres” pe anul 1954, însoţită de o anexă.

30 aug. 1954

3

1063 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1629/1954 privind suplimentarea planului de reparaţii capitale şi de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al unor

30 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

127

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 fonduri în cadrul bugetului Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti.

1064 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1630/1954 pentru complectarea art. 5 al H.C.M. nr.351/1954.

30 aug. 1954

2

1065 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1634/1954 privind reducerea planului de repartiţii al Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor pe anul 1954, însoţită de două anexe.

30 aug. 1954

5

1066 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1635/1954 privind modificarea cantităţilor de materiale ce trebuie predate de către Comitetul Geologic, Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

30 aug. 1954

2

1067 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1636/1954 pentru complectarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.766/1954 privind angajarea în învăţământul R.P.R. a unor specialişti sovietici.

30 aug. 1954

2

1068 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1637/1954 pentru înfiinţarea căminului de zi pe lângă Spitalul unificat de adulţi Oradea.

30 aug. 1954

2

1069 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1638/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru Centrala Telefonică Automată Baia Mare.

30 aug. 1954

2

1070 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1639/1954 privind dizolvarea Asociaţiei Viticultorilor şi Pomicultorilor din Judeţul Turda.

30 aug. 1954

2

1071 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1640/1954 pentru transmiterea unui grup electrogen din folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Bârlad.

30 aug. 1954

2

1072 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1642/1954 privind trecerea fondului de 4.000.000 lei destinat construcţiei de locuinţe individuale, în planurile de lucrări capitale

30 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

128

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 ale Sfaturilor Populare pe anul 1954.

1073 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1643/1954 privind transferarea a 20 ventilatoare pneumatice din folosinţa Ministerului Căilor Ferate în folosinţa Ministerului Industriei Cărbunelui.

30 aug. 1954

2

1074 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1644/1954 privind completarea utilajului necesar în sectorul industrial din Ministerul Căilor Ferate.

30 aug. 1954

2

1075 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1645/1954 pentru anularea orelor de locaţii produse la vagoanele C.F.R. şi U.R.S.S. în perioada 1/IV/1953–1/XI/1953, în porturile Constanţa şi Galaţi, însoţită de o anexă.

30 aug. 1954

3

1076 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1646/1954 privind acoperirea golurilor în mijloacele de rulment existente la 31 decembrie 1953, la întreprinderile Ministerului Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

30 aug. 1954

3

1077 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1647/1954 pentru suplimentarea planului de repartiţii tehnico–materiale pe anul 1954 al Ministerului Industriei Cărbunelui, însoţită de o anexă.

30 aug. 1954

3

1078 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1648/1954 pentru transferul unor utilaje la Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, Centrocoop şi Ucecom, însoţită de un tabel anexă.

30 aug. 1954

3

1079 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1649/1954 privind reglementarea salarizării îngrijitorilor de reproducători din cadrul Direcţiei Agricole a Sfatului Popular al Regiunii Oradea.

30 aug. 1954

2

1080 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1650/1954 pentru aprobarea Regulamentului de Navigaţie pe Dunăre în sectorul Republicii Populare Române.

30 aug. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

129

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1081 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1651/1954 pentru suplimentarea planului forţelor de muncă şi fondului de salarii aprobat pe anul 1954 Ministerului Căilor Ferate.

30 aug. 1954

2

1082 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1652/1954 privind completarea şi modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.314 din 6 martie 1954.

30 aug. 1954

3

1083 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1655/1954 privind aprobarea plecării unei delegaţii guvernamentale a Republicii Populare Române în Republica Democrată Germană cu ocazia Târgului Internaţional de Mostre de la Leipzig.

31 aug. 1954

2

1084 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1660/1954 privind modificarea H.C.M. nr.589/1954.

2 sept. 1954

2

1085 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1661/1954 privind complectarea aliniatului prim al art. 5 din H.C.M. nr.808/1954.

2 sept. 1954

2

1086 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1662/1954 pentru aprobarea plăţii depăşirilor necorespunzătoare ale fondului de salarii pe luna iulie 1954 întreprinderilor din cadrul Ministerului Industriei Alimentare.

2 sept. 1954

2

1087 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1663/1954 pentru acoperirea golurilor financiare existente la întreprinderile Ministerului Industriei Alimentare, la 31 decembrie 1953, însoţită de o anexă.

2 sept. 1954

3

1088 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1664/1954 privind reorganizarea O.C.L. Comerţul Mixt–Raionul Petroşani, înfiinţarea O.C.L. Alimentara–Raionul Petroşani şi Trustului de Alimentaţie Publică Local din Bârlad şi mutarea sediilor Trustului de Alimentaţie Publică Local din Botoşani şi a O.C.L. Aprozar Bârlad.

2 sept. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

130

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1089 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1665/1954 privind aprobarea sarcinilor de proiectare pentru extensiunea şi sistematizarea unor S.M.T. cu schimbarea amplasamentelor actuale, însoţită de o anexă.

2 sept. 1954

3

1090 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1666/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Culturii pe trimestrul III şi IV/1954.

2 sept. 1954

2

1091 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1668/1954 privind modificarea planului de lucrări capitale nr.3090/1954 a Sfatului Popular al Regiunii Galaţi, însoţită de Plan.

2 sept. 1954

3

1092 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1669/1954 privind instituirea pazei militare la lucrarea de artă situată la punctul Bolovani de pe secţia liniei de cale ferată Lunca Ilvei–Floreni.

2 sept. 1954

2

1093 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1670/1954 pentru reparaţii suplimentare la vasul Berezina al Soc. „Sovromtransport”.

2 sept. 1954

2

1094 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1671/1954 privind aprobarea proiectelor tehnice pentru căminele studenţeşti din Oraşul Stalin, Iaşi şi Galaţi.

2 sept. 1954

2

1095 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1672/1954 privind reducerea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Procuraturii Generale a Republicii Populare Române, însoţită de opt anexe.

2 sept. 1954

10

1096 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1673/1954 pentru modificarea planului de lucrări capitale pe anul 1954 al Soc. „Sovromutilajpetrolifer” din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de Plan.

2 sept. 1954

3

1097 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1674/1954 privind drepturile băneşti ale personalului navigant, care prestează munca membrilor de echipaj lipsă la bordul navelor.

2 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

131

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1098 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1675/1954 privind stabilirea preţului de vânzare al aparatului de proiecţie „T1”.

2 sept. 1954

2

1099 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1676/1954 pentru trecerea în proprietatea Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti (UCECOM) a două autoturisme.

2 sept. 1954

2

1100 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1678/1954 privind aprobarea sarcinilor de proiectare pentru dezvoltarea fabricii de bere „Aurora”–Dârste din Oraşul Stalin şi construirea unei fabrici de malţ pe lângă aceiaşi întreprindere.

2 sept. 1954

2

1101 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1679/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Regiunii Craiova pe anul 1954, însoţită de o anexă.

2 sept. 1954

3

1102 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1680/1954 privind aprobarea de repartiţii în materiale de construcţii pentru executarea unor lucrări de investiţii din fond centralizat şi fond necentralizat, de către Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri, însoţită de două tabele.

2 sept. 1954

4

1103 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1681/1954 privind modificarea şi suplimentarea planului de repartiţii al Societăţii pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii pe anul 1954.

2 sept. 1954

2

1104 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1683/1954 privind modificarea planului nr.1220/1954 al Ministerului Industriei Alimentare şi nr.1480/1954 al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Aprovizionare şi Desfacere, însoţită de trei anexe.

3 sept. 1954

5

1105 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1689/1954 privind modificarea planului Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de trei anexe.

4 sept. 1954

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

132

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1106 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1690/1954 pentru trecerea sarcinii de producţie a cheagului de la Direcţia Generală a Industriei Laptelui la Direcţia Generală a Industriei Cărnii din Ministerul Industriei Alimentare, însoţită de o anexă.

4 sept. 1954

3

1107 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1691/1954 pentru aprobarea transmiterii folosinţei unor mijloace de bază.

4 sept. 1954

2

1108 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1693/1954 pentru înfiinţarea unei fabrici de paste făinoase, (cu sediul în oraşul Timişoara), însoţită de o listă.

4 sept. 1954

4

1109 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1694/1954 privind măsurile ce urmează a fi luate pentru asigurarea realizării planului de vinificare şi de achiziţii–colectări de vin pe trimestrul IV/1954, însoţită de o anexă.

4 sept. 1954

5

1110 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1695/1954 privind aprobarea plăţii salariilor necorespunzătoare pe luna iulie 1954 a Trustului de Construcţii al Capitalei.

4 sept. 1954

2

1111 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1697/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Regiunii Stalin – Întreprinderea Regională de Construcţii – pentru lucrările ce se execută la Spitalul Unificat de Adulţi din Oraşul Mediaş.

4 sept. 1954

2

1112 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1698/1954 pentru acordarea unei pensii de stat unor categorii de luptători, victime ale prigoanei antidemocratice, precum şi urmaşilor lor şi pentru majorarea pensiilor celor pensionaţi prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1382 din 30 aprilie 1953.

4 sept. 1954

15

1113 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1699/1954 privind trecerea unei maşini de aburi din folosinţa gospodăriei agricole de stat Chirnogi, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti pentru Întreprinderea Economică Raională Snagov.

4 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

133

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1114 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1700/1954 pentru aprobarea transmiterii unor mijloace de bază.

4 sept. 1954

2

1115 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1702/1954 privind suplimentarea fondului nescriptic al Ministerului Culturii pe anul 1954.

6 sept. 1954

2

1116 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1703/1954 privind complectarea unor prevederi la regulamentul de premiere al muncitorilor şi personalului de conducere din industria de petrol.

7 sept. 1954

4

1117 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1704/1954 privind acordarea plecării unei delegaţii guvernamentale a Republicii Populare Române în Republica Populară Ungară, cu ocazia Expoziţiei Internaţionale de Utilaj Agricol de la Budapesta.

7 sept. 1954

2

1118 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1705/1954 privind construirea Centralei Diesel Timişoara şi execuţia de amenajări în CTE Timişoara.

7 sept. 1954

2

1119 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1706/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Completarea cuartalului din Lunca Pomostului Reşiţa, cu construcţii de locuinţe”.

7 sept. 1954

2

1120 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1707/1954 pentru suplimentarea planului de repartiţii tehnico–materială pe anul 1954, a Ministerului Industriei Cărbunelui, însoţită de două anexe.

7 sept. 1954

4

1121 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1708/1954 pentru aprobarea redistribuirii fondului de reparaţii capitale disponibil pe anul 1954, între direcţiile generale ale Ministerului Industriei Chimice.

7 sept. 1954

2

1122 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1710/1954 privind restructurarea planului de producţie la sare solidă şi la tananţi de extracţie la întreprinderile producătoare din

7 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

134

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 cadrul Ministerului Industriei Chimice.

1123 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1711/1954 privind virarea cu începere de la 1 iulie 1954 a unui număr de 40 posturi de ingineri şi tehnicieni cu fondul de salarii aferent, în cadrul planului forţelor de muncă şi al fondului de salarii al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, de la Institutele de proiectare şi cercetări la cap. I–întreprinderi industriale.

7 sept. 1954

2

1124 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1714/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Regiunii Oradea pe anul 1954, însoţită de o anexă.

7 sept. 1954

3

1125 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1715/1954 privind transmiterea folosinţei unui generator electric de la Întreprinderea Minieră „Maramureş” tutelată de M.I.M.C.M., la Sfatul Popular al comunei Borşa, Raionul Vişeu, Regiunea Baia Mare.

7 sept. 1954

2

1126 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1717/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare a unor obiecte din complexul „Şcolii profesionale din Satulung”, Regiunea Stalin.

7 sept. 1954

2

1127 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1718/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Regiunii Timişoara pe anul 1954, însoţită de o anexă.

7 sept. 1954

3

1128 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1719/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954, al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare.

7 sept. 1954

2

1129 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1721/1954 pentru modificarea planului forţelor de muncă şi al fondului de plata muncii pe anul 1954 al Ministerului Industriei Petrolului, însoţită de o anexă.

7 sept. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

135

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1130 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1722/1954 pentru modificarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Ministerului Industriei Chimice, însoţită de Plan.

7 sept. 1954

3

1131 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1723/1954 pentru trecerea de la Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini a exploatării de bentonită „Rugi” a Întreprinderii Economice „6 Martie” Caransebeş şi comasarea acesteia, la Întreprinderea Minieră „Orşova”.

7 sept. 1954

2

1132 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1724/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 – producţie – al Ministrului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu 7.000 tone păcură.

7 sept. 1954

2

1133 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1725/1954 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi de plata muncii prin virare pentru Sectorul gospodăriei comunale la Sfatul Popular al regiunii Timişoara, însoţită de două anexe.

7 sept. 1954

4

1134 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1726/1954 pentru suplimentarea planului de repartiţii al Direcţiei Generale de Aprovizionare a Populaţiei cu Combustibil pe anul 1954.

7 sept. 1954

2

1135 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1727/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1954 al Ministerului Căilor Ferate.

7 sept. 1954

2

1136 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1728/1954 privind repartizarea unei cantităţi de sfoară pentru fondul pieţei prin Ministerul Comerţului Interior.

9 sept. 1954

2

1137 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1729/1954 privind suplimentarea planului de repartiţie pe anul 1954 al Sfatului Popular al Regiunii Arad.

9 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

136

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1138 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1730/1954 privind eliberarea lui Nichita Vasile din funcţia de membru al Biroului Culturii al Consiliului de Miniştri.

9 sept. 1954

2

1139 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1731/1954 privind numirea lui Brumaru Zamfir la Consiliul de Miniştri ca membru în Biroul Culturii.

9 sept. 1954

2

1140 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1732/1954 privind modificarea planurilor de lucrări capitale, construcţii forţe de muncă, aprovizionare şi financiar ale Ministerului Industriei Petrolului, însoţită de două anexe.

9 sept. 1954

5

1141 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1733/1954 privind aprobarea unor repartiţii suplimentare.

9 sept. 1954

2

1142 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1734/1954 privind suplimentarea plafonului valoric al reparaţiilor capitale şi fondul de salarii pentru construcţii–montaje şi reparaţii capitale executate în regie în anul 1954 de către unităţile Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, însoţită de o anexă.

9 sept. 1954

4

1143 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1735/1954 privind modificarea planului lucrărilor capitale nr.3000/1954 al Sfatului Popular al Capitalei, însoţită de o anexă.

9 sept. 1954

3

1144 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1736/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Regiunii Craiova pe anul 1954.

9 sept. 1954

2

1145 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1737/1954 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Societăţii Sovieto Române „Cvarţit”, însoţită de două anexe.

9 sept. 1954

6

1146 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1738/1954 privind măsuri pentru

9 sept. 1954

22

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

137

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 îmbunătăţirea muncii în ramura exploatărilor forestiere şi a industrializării lemnului, celulozei şi hârtiei, însoţită de cinci anexe şi o rectificare.

1147 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1739/1954 privind preluarea de către Ministerul Sănătăţii de la Crucea Roşie a R.P.R. a 20 autovehicule, însoţită de o anexă.

9 sept. 1954

3

1148 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1740/1954 privind prelungirea termenului de rămânere în ţară pe timp de încă un an, a consilierului sovietic Timofei Nicolaevici Cretin.

9 sept. 1954

2

1149 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1741/1954 privind ratificarea unor hotărâri ale Comisiei Interguvernamentale Româno–Bulgare şi aprobarea planului financiar al acţiunilor de lichidare a Direcţiei Generale a Lucrării 88, însoţită de două anexe.

9 sept. 1954

9

1150 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1742/1954 pentru autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a face demersurile necesare în vederea modificării unui contract.

9 sept. 1954

2

1151 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1742/1954 privind plata depăşirilor necorespunzătoare de salarii, pe luna iulie 1954, la întreprinderile Ministerului Industriei Petrolului.

9 sept. 1954

2

1152 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1744/1954 privind aducerea unui specialist de la fabrica „Tesla” din C.S.R.

9 sept. 1954

2

1153 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1745/1954 privind aprobarea încheierii unui Aranjament asupra îmbunătăţirii serviciilor reciproce de poştă şi telecomunicaţii dintre Republica Populară Democrată Coreea şi Republica Populară Română.

9 sept. 1954

2

1154 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1746/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul

9 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

138

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1954 al Ministerului Industriei Alimentare.

1155 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1748/1954 pentru aprobarea Convenţiei pentru reglementarea serviciului de cale ferată de frontieră între Republica Populară Română şi Republica Populară Federativă Jugoslavia şi Protocolul Final despre lucrările Conferinţei dintre împuterniciţii Guvernului Republicii Populare Române şi Guvernul Republicii Populare Federative Jugoslavia, semnate la Belgrad la 4 august 1954.

9 sept. 1954

2

1156 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1748/1954 privind transferarea unor utilaje din folosinţa Ministerului Căilor Ferate în folosinţa Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

9 sept. 1954

2

1157 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1750/1954 privind aprobarea finanţării lucrărilor de transformare şi finisare a clădirii de roşu, destinată iniţial pentru un orfelinat, în spital de adulţi, în oraşul Beiuş, strada Romană, regiunea Oradea.

9 sept. 1954

2

1158 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1751/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Centrocoop–ului pe trim. III/1954, cu tărâţe de grâu, necesare sectorului lactat.

9 sept. 1954

2

1159 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1752/1954 privind aprobarea unei lucrări de construcţie peste limită.

9 sept. 1954

2

1160 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1753/1954 privind aprobarea preţului de cost de producţie planificat la principalele produse agricole pe anul 1954, însoţită de un tabel.

9 sept. 1954

3

1161 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1754/1954 pentru suplimentarea planului valutar al Crucii Roşii pe anul 1954.

9 sept. 1954

2

1162 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1755/1954 privind scoaterea din circuitul de producţie agricolă a unui teren din

9 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

139

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 comuna Otopeni.

1163 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1757/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Culturii pe trimestrul III/1954.

9 sept. 1954

2

1164 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1758/1954 privind aprobarea consumului de benzină pentru autoturismele unor întreprinderi.

9 sept. 1954

2

1165 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1759/1954 pentru aprobarea transmiterii folosinţei unor autoturisme.

9 sept. 1954

2

1166 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1760/1954 pentru aprobarea executării unor lucrări de investiţii peste limită pe bază de proiect tehnic.

9 sept. 1954

2

1167 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1761/1954 privind trecerea unui teren din oraşul Odorhei, din proprietatea Statului în proprietatea cooperativei meşteşugăreşti „Gabor Aron” din Odorhei.

9 sept. 1954

2

1168 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1762/1954 pentru înfiinţarea întreprinderii de stat, pentru cumpărarea şi vânzarea obiectelor din metale preţioase, pietre preţioase, precum şi a obiectelor de artă, însoţită de două anexe.

10 sept. 1954

6

1169 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1769/1954 privind trecerea cantităţii de 1700 tone ciment de la Întreprinderea Regională de Construcţii–investiţii – al Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti – investiţii–regie.

13 sept. 1954

2

1170 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1770/1954 privind trimiterea unei delegaţii tehnice în U.R.S.S.

13 sept. 1954

2

1171 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1771/1954 privind plata sporului de vechime a muncitorilor minieri din industria locală.

13 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

140

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1172 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1772/1954 pentru acoperirea golurilor de mijloace de rulment ale întreprinderilor tutelate de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, însoţită de două anexe.

13 sept. 1954

4

1173 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1773/1954 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe anul 1954 şi pe trim. III/1954 al Sfatului Popular al Regiunii Oradea pentru industria locală, însoţită de Plan.

13 sept. 1954

3

1174 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1774/1954 privind modificarea planului de producţie al Întreprinderii Topografic Geotehnice Bucureşti pe anul 1954, însoţită de Plan.

13 sept. 1954

3

1175 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1775/1954 pentru repartizarea unor ostaşi constructori Ministerului Industriei Alimentare.

13 sept. 1954

2

1176 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1776/1954 privind modificarea câştigurilor medii ale inginerilor, tehnicienilor şi funcţionarilor din întreprinderile industriale ale Ministerului Afacerilor Interne, însoţită de Plan.

13 sept. 1954

5

1177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1777/1954 privind suplimentarea fondului nescriptic pe anul 1954, al Sfatului Popular al Regiunii Iaşi, prin virare de la cap. unităţi bugetare–fond scriptic.

13 sept. 1954

2

1178 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1778/1954 pentru aprobarea proiectului tehnic cuprinzând mărirea capacităţii de producţie a Uzinelor de Produse Sodice Ocna Mureşului.

13 sept. 1954

2

1179 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1779/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii cu sulfat de cupru şi var pe anul 1954.

13 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

141

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1780/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru alimentarea cu apă a oraşului Mediaş.

13 sept. 1954

2

1181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1781/1954 privind remunerarea personalului nescriptic utilizat la achiziţionarea carapacelor de scoici.

13 sept. 1954

2

1182 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1782/1954 privind acordarea de avantaje speciale producătorilor de lapte de vacă din zona de aprovizionare cu materie primă a fabricii de lapte praf din comuna Remetea, Raionul Gheorghieni, Regiunea Autonomă Maghiară.

13 sept. 1954

2

1183 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1783/1954 privind virarea unor fonduri din planul de investiţii al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri în planul de investiţii al Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti.

13 sept. 1954

2

1184 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1784/1954 pentru transferarea unor mijloace de bază.

13 sept. 1954

2

1185 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1785/1954 privind aprobarea schimbării destinaţiei unei suprafeţe de 2 ha. 2150 m.p. din păşunea com. Mâsca, Raionul Arad.

13 sept. 1954

2

1186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1787/1954 privind modificarea planurilor de investiţii pe anul 1954 al Secţiunii Sanitare a Regiunii Autonome Maghiare, al Secţiunii Sanitare Regionale Arad, al Secţiunii Sanitare Regionale Ploieşti, al Secţiunii Sanitare a Capitalei şi al Ministerului Sănătăţii.

15 sept. 1954

2

1187 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1788/1954 pentru organizarea serviciilor de proiectare şi întărirea disciplinei technologice la uzinele constructoare de maşini, precum şi pentru reorganizarea unor institute de cercetări şi proiectări din cadrul

15 sept. 1954

10

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

142

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 M.I.M.C.M., însoţită de o rectificare.

1188 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1789/1954 privind sarcina de proiectare pentru sistematizarea întreprinderii industriale de Stat „Viscofil”, în scopul obţinerii producţiei maxime de fire cord.

15 sept. 1954

2

1189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1790/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

15 sept. 1954

2

1190 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1791/1954 pentru repartizarea la Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene a unei macarale plutitoare.

15 sept. 1954

2

1191 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1792/1954 privind plata salariilor la unele unităţi din Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor prin derogare de la art. 5 din H.C.M. nr.1156/1954, însoţită de un tabel.

15 sept. 1954

3

1192 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1793/1954 privind aprobarea „Convenţiei sanitar veterinară” între Guvernul R.P. Bulgaria şi Guvernul R.P. Române cu privire la import, export şi tranzit de animale şi produse de origine animală, însoţită de Convenţie.

15 sept. 1954

11

1193 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1795/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru sistematizarea Centrului Mecanic Otopeni.

15 sept. 1954

2

1194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1796/1954 privind suplimentarea planului de cheltuieli pe anul 1954 al Arbitrajului de Stat de pe lângă Consiliul de Miniştri.

15 sept. 1954

2

1195 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1797/1954 privind scăderea impozitului agricol pe anul 1953, al unor gospodării mici şi mijlocii din oraşele Baia Mare, Satu Mare şi Raionul Carei–Regiunea Baia Mare, care au suferit pierderi de recolte cauzate de calamităţi ale naturii, însoţită de o anexă.

15 sept. 1954

3 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

143

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1196 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1798/1954 privind încheierea unei Convenţii între Guvernul Republicii Populare Române şi Guvernul Republicii Democrate Germane, cu privire la combaterea dăunătorilor şi bolilor plantelor agricole cultivate, însoţită de Convenţie.

15 sept. 1954

7

1197 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1799/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru dezvoltarea fabricii de ulei „Răsăritul”–Roman.

15 sept. 1954

2

1198 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1802/1954 privind aprobarea problemelor române şi răspunsurile Părţii române la problemele puse de Partea chineză, pentru Sesiunea a II–a a Comisiei Mixte de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Chineze.

16 sept. 1954

2

1199 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1803/1954 privind aprobarea delegaţiei care pleacă în Republica Populară Chineză.

16 sept. 1954

2

1200 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1804/1954 privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor prevăzute în Decretul nr.195/1954, situate în oraşul Techirghiol.

16 sept. 1954

2

1201 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1805/1954 privind aprobarea unor plafoane maxime de reduceri suplimentare din cotele obligatorii de grâu–secară pe anul 1954 în regiunile Bacău, Cluj şi Oradea.

16 sept. 1954

2

1202 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1806/1954 privind acoperirea depăşirilor necorespunzătoare rezultate pe trimestrul II/1954 la fondul de salarii pentru Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

16 sept. 1954

2

1203 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1807/1954 pentru transferare mijloace de bază.

16 sept. 1954

2

1204 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1808/1954 pentru reducerea planului de

16 sept. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

144

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 aprovizionare pe anul 1954 al Ministerului Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

1205 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1809/1954 privind transferul unor mijloace de bază, însoţită de un tabel.

16 sept. 1954

3

1206 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1810/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Cartiere de locuinţe individuale în localităţile Vulcan şi Lupeni din Valea Jiului”.

16 sept. 1954

2

1207 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1811/1954 privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor prevăzute în Decretul nr.102/1954, necesare construirii staţiei de transformare Râşnov.

16 sept. 1954

2

1208 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1812/1954 privind repartizarea cantităţilor de nichel şi feromolibden necesare M.I.M.C.M. pe trim. III/1954, însoţită de un extras din planul de repartiţii.

16 sept. 1954

3

1209 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1813/1954 privind suplimentarea planului de activitate, de lucrări capitale, forţe de muncă şi fond de salarii şi de aprovizionare tehnico–materială ale Comitetului Geologic, pe anul 1954, însoţită de o anexă.

16 sept. 1954

5

1210 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1814/1954 privind încadrarea întreprinderilor de construcţii–montaj în categoria de „întreprinderi–şantier”.

16 sept. 1954

2

1211 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1815/1954 privind efectuarea unor viramente de credite în planul de cheltuieli pe anul 1954 al Marii Adunări Naţionale.

16 sept. 1954

2

1212 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1816/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare „Pod peste Olt la Călimăneşti”.

16 sept. 1954

2

1213 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1817/1954 pentru achiziţionarea de la populaţie din mediul urban a obiectelor

16 sept. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

145

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 uzate, în vederea recondiţionării şi desfacerii lor, cât şi a deşeurilor de orice fel, de către cooperaţia meşteşugărească, însoţită de o rectificare.

1214 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1818/1954 privind numirea lui Cioclu D. Ioan în funcţia de Arbitru de Stat al Arbitrajului de Stat de pe lângă Consiliul de Miniştri.

16 sept. 1954

2

1215 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1819/1954 privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor prevăzute în Decretul nr.390 din 8 septembrie 1954, situate în comuna Râul Sadului.

16 sept. 1954

2

1216 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1820/1954 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în comuna Burdujeni, Raionul Suceava, Regiunea Suceava.

16 sept. 1954

2

1217 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1821/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Învăţământului pe anul 1954.

16 sept. 1954

2

1218 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1822/1954 privind aprobarea unui schimb de autocamioane între întreprinderile „Monochim” şi I.C.S.H.

16 sept. 1954

2

1219 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1823/1954 pentru transferul unor utilaje de la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini la Ministerul Industriei Uşoare şi Ministerul Industriei Alimentare, însoţită de un tabel şi o rectificare.

16 sept. 1954

4

1220 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1825/1954 pentru constituirea de mijloace extrabugetare din cotizaţiile pentru asigurări sociale şi pentru fondul cultural–sportiv, vărsate de întreprinderile carbonifere.

16 sept. 1954

2

1221 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1828/1954 privind trecerea unor unităţi

16 sept. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

146

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 sanitare la Secţiunile Sanitare ale Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare, însoţită de două anexe.

1222 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1829/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini–producţie–pe anul 1954, însoţită de o anexă.

16 sept. 1954

4

1223 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1830/1954 pentru aprobarea plăţii, prin derogare de la H.C.M. nr.1156/1954 a depăşirilor necorespunzătoare ale fondului de salarii, produse în luna Iulie 1954 la unele întreprinderi din cadrul Ministerului Industriei Cărbunelui.

16 sept. 1954

2

1224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1832/1954 privind modificarea planului de muncă şi salarii nr.1780/1954 al Academiei R.P.R., însoţită de o anexă.

16 sept. 1954

3

1225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1835/1954 pentru stabilirea preţurilor de vânzare cu ridicata pentru tractorul K.D.–35, motorul K.D.–35 şi a pieselor de schimb respective.

16 sept. 1954

2

1226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1836/1954 privind suplimentarea planului de import pe anul 1954.

16 sept. 1954

2

1227 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1837/1954 pentru modificarea planului forţelor de muncă şi al fondului de salarii pe anul 1954 al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

16 sept. 1954

2

1228 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1838/1954 privind desfiinţarea Atelierului de Confecţii din cadrul Direcţiei Aprovizionării a Ministerului Sănătăţii, însoţită de un tabel.

16 sept. 1954

3

1229 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1839/1954 privind îmbunătăţirea salarizării în sectoarele de exploatare ale Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

17 sept. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

147

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1230 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1840/1954 privind desemnarea delegaţiei române la sesiunea ordinară a comisiei hidrotechnice mixte româno–ungare ce va avea loc la Budapesta în lunile septembrie–octombrie 1954.

18 sept. 1954

2

1231 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1841/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiunii agricole a unor terenuri în suprafaţă de 36.620 mp., situate în comuna Bucium, satul Isbita, raionul Câmpeni, Regiunea Cluj.

18 sept. 1954

2

1232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1842/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiunii agricole a unor terenuri situate în comuna Cavnic, raionul Tg. Lăpuş, Regiunea Baia Mare.

18 sept. 1954

2

1233 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1844/1954 privind cifrele de control pentru planul de dezvoltare a economiei naţionale a R.P.R. pe anul 1955, însoţită de o rectificare.

20 sept. 1954

21

1234 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1846/1954 pentru modificarea unor prevederi ale H.C.M. nr.3614/1953, însoţită de trei anexe.

21 sept. 1954

6

1235 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1847/1954 privind stabilirea preţurilor de livrare pentru strugurii de vin, vinurile şi rachiurile naturale produse de gospodăriile agricole de stat.

21 sept. 1954

3

1236 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1848/1954 pentru suplimentarea şi modificarea planului forţelor de muncă şi a fondului pentru plata muncii pe trim. III şi IV/1954 al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri, însoţită de două anexe.

21 sept. 1954

4

1237 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1850/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Industriei Alimentare, pentru lucrările de investiţii capitale, pe anul 1954,

21 sept. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

148

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 însoţită de trei anexe.

1238 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1851/1954 pentru aprobarea amplasării unei fabrici de produse lactate, în Regiunea Baia Mare.

21 sept. 1954

2

1239 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1852/1954 privind unele modificări ale tarifului poştal, telegrafic şi telefonic.

21 sept. 1954

3

1240 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1853/1954 privind modificarea unor sarcini din planul de normare a consumului de materiale al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti aprobat prin H.C.M. nr.579/1954, însoţită de o rectificare.

21 sept. 1954

4

1241 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1854/1954 pentru amplasarea unei fabrici de acid citric, Regiunea Stalin.

21 sept. 1954

2

1242 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1855/1954 privind numirea lui Iscovici Paul în funcţia de Director General Adjunct al Direcţiei Centrale de Statistică.

21 sept. 1954

2

1243 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1856/1954 privind suplimentarea planului de cheltuieli pe anul 1954 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

21 sept. 1954

2

1244 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1857/1954 privind repartizarea tractoarelor pe şenile tip KD 35, din Rezerva Consiliului de Miniştri şi a remorcilor auto 2 osii 3–5 tone din renunţările Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene şi Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

21 sept. 1954

3

1245 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1858/1954 privind unele modificări în planul de producţie industrială al Ministerului Căilor Ferate pe anul 1954.

21 sept. 1954

3

1246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1859/1954 privind modificările planului

21 sept. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

149

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954, al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de două anexe.

1247 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1860/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Ministerului Construcţiilor şi Industriei Materialelor de Construcţii şi al Ministerului Căilor Ferate cu materiale de instalaţii de gaze şi instalaţii sanitare necesare lucrărilor Consiliului Central al Sindicatelor, însoţită de o anexă.

21 sept. 1954

3

1248 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1861/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Culturii cu „saci de hârtie”.

21 sept. 1954

2

1249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1862/1954 privind suplimentarea planului de investiţii al Ministerului Sănătăţii pentru lucrările de foraje ale Institutului de Balnologie şi Fizioterapie.

21 sept. 1954

2

1250 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1863/1954 privind transferul unui autoturism.

21 sept. 1954

2

1251 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1864/1954 pentru aprobarea protocolului tehnic privind termocentrala de la uzinele de produse sodice Ocna Mureşului.

21 sept. 1954

2

1252 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1865/1954 privind transferarea folosinţei unor mijloace de bază.

21 sept. 1954

2

1253 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1866/1954 privind modificarea planului de reparaţii al Ministerului Căilor Ferate pe anul 1954.

21 sept. 1954

2

1254 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1867/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1954, al Ministerului Căilor Ferate.

21 sept. 1954

2

1255 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1868/1954 privind modul de acordare al

22 sept. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

150

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 burselor de Stat.

1256 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1869/1954 pentru efectuarea unor viramente de credite şi modificări de alocaţii trimestriale, însoţită de două tabele.

24 sept. 1954

6

1257 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1870/1954 privind desfacerea petrolului lampant pentru gătit.

24 sept. 1954

2

1258 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1871/1954 privind desfacerea petrolului pentru consumul populaţiei.

24 sept. 1954

3

1259 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1872/1954 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea muncii în instituţiile artistice de spectacole şi cinematografe.

24 sept. 1954

7

1260 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1873/1954 privind aprobarea cifrelor de control pentru planul de comerţ exterior pe anul 1955, însoţită de nouă anexe şi un extras din hotărâre.

24 sept. 1954

62

1261 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1874/1954 privind îmbunătăţirea condiţiilor de creiaţie a artiştilor plastici, însoţită de o anexă.

24 sept. 1954

9

1262 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1877/1954 privind aprobarea planului operativ de transport pe trimestrul IV/1954.

24 sept. 1954

3

1263 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1878/1954 privind aprobarea tematicii care urmează a fii discutată în cadrul sesiunii a 7–a de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Sovietică.

24 sept. 1954

2

1264 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1879/1954 privind repartizarea suplimentară a unor materiale pe anul 1954 pentru Ministerul Sănătăţii, însoţită de o anexă.

24 sept. 1954

3

1265 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1880/1954 privind suplimentarea planului

24 sept. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

151

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de aprovizionare pe anul 1954 al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene–pentru Agenţia Principală Maritimă a Navigaţiei Sovieto–Dunărene de Stat din R.P.R., însoţită de o anexă.

1266 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1881/1954 pentru aprobarea comasării Întreprinderii de Stat de Produse Lactate Dej la Întreprinderea de Stat de Produse Lactate Cluj.

24 sept. 1954

2

1267 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1882/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1954 cu unele mărfuri pentru fondul pieţei.

24 sept. 1954

2

1268 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1883/1954 privind aprobarea unor plăţi.

24 sept. 1954

2

1269 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1884/1954 pentru acordarea unor brevete de invenţiune, însoţită de o anexă.

24 sept. 1954

3

1270 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1885/1954 privind autorizarea Crucii Roşii a R.P.R. ca să trimită ajutoare populaţiei sinistrate din India şi Iran.

24 sept. 1954

2

1271 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1886/1954 privind eliberarea lui Posteucă Vasile din funcţia de Locţiitor al Ministrului Comerţului Exterior.

24 sept. 1954

2

1272 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1889/1954 pentru suplimentarea din rezerva bugetară a planului de cheltuieli al Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii pe anul 1954, însoţită de două anexe.

27 sept. 1954

4

1273 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1890/1954 pentru aprobarea acoperirii din prevederile bugetare pe anul 1954 a golurilor de mijloace de rulment rezultate din activitatea anului 1953, a unor unităţi de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de două anexe.

27 sept. 1954

4 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

152

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1274 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1891/1954 privind transferul a 6 relee de la Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice la Ministerul Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii.

27 sept. 1954

2

1275 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1892/1954 privind transferul unor maşini de cusut de la M.C.F. la M.A.S.

27 sept. 1954

2

1276 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1893/1954 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi al fondului de plata muncii pe trim. III şi IV/1954 al Sfatului Popular al Regiunii Bârlad.

27 sept. 1954

2

1277 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1894/1954 privind stabilirea preţurilor de vânzare pentru ouăle şi tineretul avicol destinat reproducţiei.

27 sept. 1954

2

1278 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1895/1954 privind suplimentarea planului de lucrări capitale, a planului forţelor de muncă şi fondului de salarii şi a fondului de aprovizionare a Sfatului Popular al Regiunii Cluj, însoţită de patru anexe.

27 sept. 1954

6

1279 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1896/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Regiunii Arad pe anul 1954.

27 sept. 1954

2

1280 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1897/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954, al Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare, cu 8 tone cablu aluminiu.

27 sept. 1954

2

1281 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1899/1954 privind modificarea planului de repartiţii pe anul 1954 al Direcţiei Generale de Aprovizionare a Populaţiei cu Combustibil de pe lângă Consiliul de Miniştri şi Ministerul Căilor Ferate, însoţită de o anexă.

27 sept. 1954

3 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

153

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1282 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1900/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Sfatului Popular al Regiunii Bacău, însoţită de o anexă.

27 sept. 1954

3

1283 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1901/1954 pentru modificarea planului de transporturi autolocale de mărfuri pe trimestrul III, însoţită de două anexe.

27 sept. 1954

4

1284 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1902/1954 privind controlul salariilor pentru unele unităţi ale Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

27 sept. 1954

2

1285 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1903/1954 privind acoperirea pierderilor planificate la Direcţia Generală a Radiodifuziunii de pe lângă Consiliul de Miniştri pe anul 1954.

27 sept. 1954

2

1286 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1904/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954, al Sfatului Popular al Regiunii Arad, cu 750 kg. bronz cu cositor în blocuri.

27 sept. 1954

2

1287 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1905/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pentru producţie al M.I.M.C.M. pe anul 1954.

27 sept. 1954

2

1288 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1906/1954 privind modificarea planului de import pe anul 1954 la fire de mătase artificială.

27 sept. 1954

2

1289 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1907/1954 pentru constituirea „fondului directorului” pe anul 1953 la unele întreprinderi din cadrul Ministerului Industriei Uşoare.

27 sept. 1954

2

1290 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1908/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti cu lemne de foc.

27 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

154

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1291 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1909/1954 privind suplimentarea planului de cheltuieli al Ministerului Industriei Chimice pe trim. III/1954.

27 sept. 1954

2

1292 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1910/1954 privind transferarea a două pompe Duplex din folosinţa Ministerului Industriei Cărbunelui în folosinţa Ministerului Căilor Ferate.

27 sept. 1954

2

1293 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1911/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Ministerului Industriei Petrolului şi Soc. Sovrompetrol, însoţită de o anexă.

27 sept. 1954

4

1294 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1912/1954 pentru transferarea unui teren din folosinţa Gosp. Agric. De Stat Odorhei, pendinte de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii în folosinţa I.C. Căpeni pendinte de Ministerul Industriei Cărbunelui.

27 sept. 1954

2

1295 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1913/1954 pentru aprobarea modificării planului de Stat pe anul 1954 al Ministerului Industriei Petrolului–Soc. Sovrompetrol, însoţită de nouă anexe.

27 sept. 1954

12

1296 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1914/1954 pentru aprobarea proiectului tehnic general de dezvoltarea fabricii de amidon–glucoză–dextrină „Orezul” din Or. Brăila.

27 sept. 1954

2

1297 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1916/1954 pentru acoperirea golurilor de activ constatate la 31 decembrie 1953, la unele întreprinderi şi organizaţiuni economice de interes local, precum şi Oficiul Central de Aprovizionare şi Desfacere de sub îndrumarea Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, însoţită de un tabel.

27 sept. 1954

4

1298 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1921/1954 privind aprobarea plăţii orelor suplimentare efectuate în trim. IV/1953 de

27 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

155

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 „personalul afectat pentru asigurarea culturilor de plante textile”.

1299 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1922/1954 privind modificarea planului de producţie, al numărului de personal şi al fondului de salarii pe anul 1954, ale Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de trei anexe.

28 sept. 1954

7

1300 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1925/1954 privind eliberarea lui Săbău Oliver din sarcina de membru al Colegiului Ministerului Culturii.

28 sept. 1954

2

1301 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1926/1954 privind scoaterea din fondul de rezervă a seminţelor din recolta anului 1953, a cantităţii de 3.000 tone porumb.

28 sept. 1954

2

1302 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1927/1954 pentru autorizarea Băncii de Stat şi Băncii de Investiţii de a plăti depăşirile necorespunzătoare de fond de salarii ale unităţilor din sectoarele de construcţii şi prestaţii pendinte de Ministerul Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii.

28 sept. 1954

2

1303 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1928/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1954 trim. III, al Uniunii Centrale a Cooperativelor de consum–Centrocoop–cu curele textile.

28 sept. 1954

2

1304 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1929/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1954 şi repartizarea către Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, a unor utilaje şi materiale de la Ministerul Construcţiilor şi Industriei Materialelor de Construcţii.

28 sept. 1954

2

1305 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1930/1954 privind aprobarea invitaţiei în R.P.R. a unei delegaţii de cinematografişti sovietici.

28 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

156

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1306 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1931/1954 privind acoperirea din rezerva bugetară a diferenţei de pierderi între cifrele de control şi balanţele de venituri şi cheltuieli definitive pe anul 1954 a Centrelor Regionale de Recepţionare tutelate de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

28 sept. 1954

2

1307 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1932/1954 privind plata depăşirilor necorespunzătoare de salarii pe luna iulie 1954 la organizaţiile de construcţii–montaj, tutelate de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

28 sept. 1954

2

1308 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1933/1954 privind modificarea planului nr.1000/1954 al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotechnice, însoţită de o anexă.

28 sept. 1954

3

1309 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1934/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Lucrării 889 pe anul 1954, însoţită de o anexă.

28 sept. 1954

3

1310 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1935/1954 pentru aprobarea sarcinilor de proiectare privind „mărirea capacităţii de măcinare” şi „instalaţiile pentru manipularea cenuşei uscate”, la fabrica de ciment „Ilie Pintilie” din Fieni.

28 sept. 1954

3

1311 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1936/1954 pentru transmiterea a două grupuri electrogene din folosinţa Direcţiei Generale a Rezervelor de Materiale Industriale Agricole şi Alimentare în folosinţa Trustului nr.2 Construcţii de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii.

28 sept. 1954

2

1312 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1937/1954 privind acoperirea de la buget a pierderilor peste plan, pierderi neplanificate, vărsăminte în plus de la buget, creşteri de mijloace de rulment şi alte goluri financiare suferite de întreprinderile tutelate de

28 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

157

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole pe anul 1953.

1313 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1938/1954 privind anularea art. 1 al H.C.M. nr.439/1951.

28 sept. 1954

2

1314 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1940/1954 privind transferarea folosinţii unor aparate topografice de la institutul de studii şi proiectări energetice la Trustul topografo–geotehnic.

28 sept. 1954

2

1315 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1941/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954, cu materialele cuprinse în anexa nr.1 şi anularea planurilor de repartiţii emise în favoarea altor beneficiari din stocurile de recensământ per 31 decembrie 1953, ale Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum – Centrocoop, însoţită de două anexe.

28 sept. 1954

4

1316 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1942/1954 pentru transmiterea unor bunuri de la întreprinderile tutelate de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole la întreprinderile tutelate de diferite ministere şi sfaturi populare.

28 sept. 1954

3

1317 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1943/1954 pentru transmiterea unor bunuri de la întreprinderi tutelate de C.S.C.P.A. la întreprinderi tutelate de Sfaturi Populare.

28 sept. 1954

2

1318 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1944/1954 pentru transmiterea unor fonduri de bază de la unele întreprinderi de morărit tutelate de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

28 sept. 1954

2

1319 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1945/1954 privind transferul unor utilaje, însoţită de două anexe.

28 sept. 1954

8

1320 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1946/1954 privind aprobarea protocolului încheiat la a VI–a sesiune a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică între

28 sept. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

158

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Republica Populară Română şi Republica Populară Ungară, ţinută la Budapesta între 31 august şi 3 septembrie 1954.

1321 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1947/1954 privind majorarea cotelor de benzină pentru un număr de autoturisme ale Centrocoop–ului, în perioada 15 iulie–15 august 1954.

29 sept. 1954

2

1322 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1948/1954 privind aprobarea sarcinei de proiectare a atelierului mecanic central la Fabrica de acid sulfuric din Valea Călugărească.

29 sept. 1954

2

1323 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1949/1954 privind unele măsuri de reorganizare a Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri şi a comitetelor locale pentru cultură fizică şi sport.

30 sept. 1954

8

1324 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1950/1954 privind acoperirea pierderilor peste plan, a pierderilor din calamităţi şi a debitorilor scăzuţi conform Decretului nr.368/1953.

30 sept. 1954

2

1325 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1951/1954 pentru reeşalonarea planurilor de producţie trimestriale pe anul 1954, la carbid şi clorură de var, însoţită de trei anexe.

2 oct. 1954

5

1326 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1952/1954 pentru aprobarea acoperirii de la buget a unor diferenţe de preţ rezultate din casări şi declasări de materiale supranormative, conform Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.873/1950.

2 oct. 1954

2

1327 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1953/1954 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în regiunile Ploieşti şi Hunedoara.

2 oct. 1954

2

1328 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1956/1954 pentru scoaterea din circuitul

2 oct. 1954

8

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

159

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 agricol a unor terenuri situate în Regiunea Bacău, însoţită de două tabele.

1329 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1957/1954 pentru aprobarea schimbării destinaţiunii agricole a unor terenuri în suprafaţă de 68.700 m.p. situate în comuna Colibaşi.

2 oct. 1954

2

1330 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1958/1954 privind aprobarea delegaţiei care pleacă în Republica Democrată Germană.

2 oct. 1954

2

1331 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1959/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini pe anul 1954 pentru Sovromutilajpetrolifer.

2 oct. 1954

2

1332 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1960/1954 privind utilizarea de laminate la reconstrucţia turnătoriei Uzinelor „Strungul” Oraşul Stalin.

2 oct. 1954

2

1333 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1961/1954 pentru transferul unor utilaje la Ministerul Căilor Ferate şi la Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

2 oct. 1954

2

1334 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1962/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini pe anul 1954.

2 oct. 1954

2

1335 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1970/1954 privind înfiinţarea unei întreprinderi tutelate de Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, pentru executarea reparaţiilor şi pieselor de schimb, însoţită de două anexe.

2 oct. 1954

5

1336 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1971/1954 pentru aprobarea deblocării din Rezerva de Stat şi repartizarea către Ministerul Industriei Uşoare a unei cantităţi de bumbac românesc.

2 oct. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

160

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1337 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1972/1954 privind modificarea planului de aprovizionare pe anul 1954, însoţită de şapte anexe.

2 oct. 1954

14

1338 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1973/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Regiunii Piteşti pe trim. IV/1954.

2 oct. 1954

2

1339 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1974/1954 privind suplimentarea planului de producţie a planului forţelor de muncă şi a fondului de plata muncii a Sfatului Popular al oraşului Constanţa, însoţită de două anexe.

2 oct. 1954

4

1340 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1975/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

2 oct. 1954

2

1341 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1976/1954 pentru transmiterea unor mijloace de bază.

2 oct. 1954

2

1342 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1977/1954 pentru aprobarea transmiterii folosinţei unui mijloc de bază.

2 oct. 1954

2

1343 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1978/1954 privind lichidarea stocurilor de materiale, rămase disponibile după terminarea Lucrării 889.

2 oct. 1954

2

1344 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1979/1954 pentru trecerea întreprinderii „Cicoarea” împreună cu sarcinile de plan ce le are pe anul 1954 din cadrul Direcţiei Generale a Industriei Pâinii, Pastelor făinoase şi Morăritului din Ministerul Industriei Alimentare, în cadrul Direcţiei Generale a Industriei Zahărului şi Produselor Zaharoase din acelaşi Minister, însoţită de trei anexe.

2 oct. 1954

5

1345 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1980/1954 pentru transferul unor imobile situate în Bucureşti.

2 oct. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

161

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1346 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1982/1954 privind scoaterea din Rezerva de Stat a unor cantităţi de benzină, petrol lampant şi motorină.

4 oct. 1954

2

1347 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1983/1954 privind desfiinţarea Direcţiei Gospodăriei Locative din cadrul Secţiunii de Gospodărie Comunală a Comitetului executiv al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R. şi a Serviciilor de Gospodărie Locativă din cadrul Secţiunilor de Gospodărie Comunală a Comitetelor executive ale Sfaturilor Populare ale raioanelor Capitalei R.P.R., precum şi înfiinţarea Direcţiei Gospodăriei de Locuinţe şi Localuri pe lângă Comitetul executiv al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R. şi a Serviciilor de Gospodărie de Locuinţe şi Localuri pe lângă Comitetele executive ale Sfaturilor Populare ale raioanelor Capitalei R.P.R.

6 oct. 1954

3

1348 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1984/1954 pentru modificarea planului de achiziţii a seminţelor de legume, cartofi, sfeclă de zahăr, sfeclă furajeră şi alte seminţe al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii prin Întreprinderea de Seminţe – I.S.A.P.V.S., însoţită de o anexă.

6 oct. 1954

3

1349 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1985/1954 pentru autorizarea Băncii de Stat şi Băncii de Investiţii de a plăti depăşirile necorespunzătoare de fond de salarii ale întreprinderilor din sectorul industrial pendinte de Ministerul Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii.

6 oct. 1954

2

1350 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1986/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare a lucrării „Amenajarea complexului piscicol Trifeşti” Raionul Roman Regiunea Iaşi.

6 oct. 1954

2

1351 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1987/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Culturii pe trim. IV/1954.

6 oct. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

162

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1352 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1990/1954 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi fondului de salarii al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1954.

6 oct. 1954

2

1353 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1993/1954 privind reglementarea acoperirii diferenţelor de preţ rezultate din valorificarea stocurilor supranormative.

6 oct. 1954

2

1354 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1994/1954 privind scăderea impozitului agricol pe anul 1953 a unor gospodării agricole de ţărani muncitori din regiunea Craiova, care au suferit pierderi de recolte cauzate de calamităţi ale naturii, însoţită de un tabel.

6 oct. 1954

4

1355 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1995/1954 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi fondului de salarii pe trim. IV/1954 pentru Oficiul de Aprovizionare şi Desfacere al Sfatului Popular al Capitalei.

6 oct. 1954

2

1356 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1996/1954 privind modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.2418/1953 şi pentru transmiterea unor imobile situate în oraşul Bucureşti din folosinţa Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri în folosinţa Sfatului Popular al Capitalei R.P.R.

6 oct. 1954

2

1357 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1999/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, cu materialele necesare producţiei de tuburi Bergman glăguite.

6 oct. 1954

2

1358 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2000/1954 privind transferul a patru contori electrici de curent continuu din folosinţa Energo–Trustului nr.1 Bucureşti în folosinţa Uzinelor Chimice Turda.

6 oct. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

163

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1359 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2001/1954 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi a fondului de plata muncii pentru personalul bugetar, al Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti.

6 oct. 1954

2

1360 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2002/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

6 oct. 1954

2

1361 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2003/1954 privind acoperirea pierderilor din calamităţi totale realizate în anul 1954 de întreprinderile agro–zootehnice, pendinte de Ministerul Industriei Cărbunelui.

6 oct. 1954

2

1362 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2004/1954 pentru organizarea Sectorului Aiud al Combinatului Siderurgic „Gh. Gheorghiu–Dej”–Hunedoara ca întreprindere economică cu gospodărie chibzuită.

6 oct. 1954

2

1363 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2005/1954 privind amenajarea unui vagon de telecomunicaţii pentru Consiliul de Miniştri al R.P.R.

6 oct. 1954

2

1364 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2006/1954 privind scoaterea unor materiale din Rezerva de Stat.

6 oct. 1954

2

1365 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2007/1954 privind modificarea planului de stat pe anul 1954 al Ministerului Industriei Cărbunelui.

6 oct. 1954

3

1366 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2008/1954 pentru suplimentarea planului de repartiţii de furaje concentrate pentru crescătoriile şi îngrăşătoriile de animale şi reducerea planului de repartiţii de porumb pentru contractările de animale ale Ministerului Industriei Alimentare pe anul 1954.

6 oct. 1954

2

1367 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2009/1954 pentru acoperirea

6 oct. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

164

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 complectărilor de mijloace de rulment existente la 31 decembrie 1953 la unele întreprinderi de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Uşoare, însoţită de o situaţie anexă.

1368 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2011/1954 pentru stabilirea preţului de vânzare cu amănuntul (comercial) la mălai.

7 oct. 1954

2

1369 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2013/1954 privind unele măsuri necesare pentru îmbunătăţirea situaţiei în domeniul reducerii preţului de cost.

7 oct. 1954

18

1370 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2015/1954 privind unele măsuri pentru simplificarea indicatorilor planului de muncă şi salarii, însoţită de indicatori de muncă şi salarii obligatorii pe anul 1954.

8 oct. 1954

4

1371 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2016/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Sfatului Popular al Capitalei pentru Hotelul „Union”.

8 oct. 1954

2

1372 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2017/1954 privind modificarea planului nr.1280 al lucrărilor capitale pe anul 1954 al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

8 oct. 1954

2

1373 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2018/1954 privind aprobarea unei sarcini de Proiectare, însoţită de sarcina de proiectare.

8 oct. 1954

4

1374 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2019/1954 privind aprobarea unei sarcini de proiectare, însoţită de sarcina de proiectare.

8 oct. 1954

4

1375 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2020/1954 privind aprobarea întocmirii şi execuţiei de către Ministerul Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii a proiectelor şi prototipurilor pentru unele utilaje noi, precum şi a trecerii la

8 oct. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

165

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 producţia de serie.

1376 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2021/1954 privind organizarea secţiunilor agricole raionale, orăşeneşti şi a reţelei agro–zoo–veterinare de circumscripţii şi de la comune, însoţită de o rectificare.

8 oct. 1954

8

1377 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2022/1954 privind complectarea anexei nr.4 a H.C.M. 1344/1954.

8 oct. 1954

2

1378 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2023/1954 privind autorizarea Băncii de Stat a R.P.R. de a plăti Întreprinderilor Regionale de Transporturi Auto, depăşirile necorespunzătoare la fondul de salarii pe luna iulie 1954.

8 oct. 1954

2

1379 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2024/1954 pentru stabilirea preţului pânzii nealbite pentru cultivatorii de plante textile.

8 oct. 1954

2

1380 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2025/1954 privind suplimentarea planului valutar al Ministerului Cultelor.

8 oct. 1954

2

1381 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2026/1954 privind plata difuzoarelor de radioficare de către abonaţi.

8 oct. 1954

3

1382 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2029/1954 privind sărbătorirea comemorării a 100 ani de la moartea pictorului Barbu Iscovescu.

11 oct. 1954

2

1383 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2030/1954 pentru suplimentarea planului de export pe anul 1954 cu 81.600 tone porumb.

12 oct. 1954

2

1384 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2031/1954 privind modificarea planului de activitate şi a balanţei de venituri şi cheltuieli pe anul 1954 a sectorului P.T.T.R. din Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, însoţită de două anexe.

12 oct. 1954

4 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

166

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1385 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2033/1954 pentru aprobarea planurilor de casă şi de credite pe trimestrul IV/1954.

13 oct. 1954

6

1386 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2034/1954 privind aprobarea planului de credite pe termen scurt pe trim. IV/1954 al Băncii de Investiţii.

13 oct. 1954

2

1387 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2035/1954 privind suplimentarea planului numărului de personal şi a fondului de salarii al Ministerului Finanţelor, însoţită de două anexe.

13 oct. 1954

5

1388 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2038/1954 privind numirea lui Steriopol Valentin în funcţia de locţiitor al Ministrului Comerţului Exterior.

13 oct. 1954

2

1389 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2041/1954 privind aprobarea planului de repartiţie cu metale preţioase pe anul 1954.

14 oct. 1954

3

1390 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2048/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare a Uzinelor „Vasile Tudose”–Colibaşi şi a studiului tehnico–economic pentru fabricarea pieselor de schimb autocamioane şi tractor la Uzinele „Vasile Tudose”–Colibaşi.

16 oct. 1954

3

1391 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2049/1954 privind aprobarea studiului de justificare economică a fabricaţiei autocamioanelor în R.P.R. şi a sarcinei de proiectare pentru sistematizarea Uzinelor „Steagul Roşu”–Oraşul Stalin în vederea fabricaţiei de autocamioane.

16 oct. 1954

6

1392 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2051/1954 privind transferarea folosinţei unor autoturisme, însoţită de o anexă.

18 oct. 1954

6

1393 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2052/1954 privind eliberarea lui Vrejbă Sergiu din funcţia de Locţiitor al Ministrului Agriculturii şi Silviculturii.

18 oct. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

167

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1394 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2053/1954 privind numirea lui Vrejbă Sergiu în funcţia de Consilier pe lângă delegatul Republicii Populare Române în Consiliul de Ajutor Economic Reciproc.

18 oct. 1954

2

1395 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2055/1954 privind acordarea agrementului pentru numirea lui Miha Lako, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Albania în Republica Populară Română.

20 oct. 1954

2

1396 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2056/1954 privind venirea în Republica Populară Română a unui cetăţean coreean.

20 oct. 1954

2

1397 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2057/1954 privind sărbătorirea Academicianului C.I. Parhon.

20 oct. 1954

2

1398 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2058/1954 pentru aprobarea planului de muncă şi salarii şi planului de activitate pe anul 1954 ale Gospodăriei Exploatării Taximetrelor (GETAX) din cadrul Întreprinderei de Transporturi Bucureşti, însoţită de două anexe.

20 oct. 1954

4

1399 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2059/1954 pentru aprobarea acoperirii din prevederile bugetare pe anul 1954 a golurilor de mijloace de rulment, rezultate din activitatea anului 1953, a unor unităţi de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de două anexe şi o rectificare.

20 oct. 1954

5

1400 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2060/1954 pentru aprobarea modificării planului lucrărilor capitale nr.1010/1954 al Ministerului Industriei Petrolului şi a sarcinei de proiectare „Staţia de încărcare a buteliilor de gaze lichefiate din Bucureşti”.

20 oct. 1954

3

1401 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2060 bis/1954 privind aprobarea sarcinei de proiectare „Baza de recepţie a Produselor

20 oct. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

168

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Agricole Progresul – Regiunea Bucureşti” din cadrul Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

1402 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2061/1954 privind scoaterea din Rezerva de Stat a unor materiale şi repartizarea lor Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii, sub formă de împrumut.

20 oct. 1954

2

1403 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2062/1954 privind suplimentarea planului de export pe anul 1954 cu cantitatea de 1.000 tone parafină.

20 oct. 1954

2

1404 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2063/1954 privind majorarea Rezervei Consiliului de Miniştri şi a planului de aprovizionare pe trim. IV/1954, cu unele cantităţi de materiale.

20 oct. 1954

2

1405 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2064/1954 privind înfiinţarea Întreprinderii de Alimentaţie Publică „Continental” în Bucureşti.

20 oct. 1954

4

1406 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2065/1954 pentru suplimentarea dotaţiei de la Buget pe anul 1954, a Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea.

20 oct. 1954

2

1407 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2066/1954 pentru autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a începe tratative pentru Acordurile comerciale şi de plăţi pe anul 1955, cu U.R.S.S. şi ţările de democraţie populară.

22 oct. 1954

2

1408 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2067/1954 pentru autorizarea deplasării în Franţa a unei comisii de tratative.

22 oct. 1954

2

1409 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2068/1954 pentru modificarea planului lucrărilor capitale 1011/1954 al Ministerului Industriei Petrolului Soc. Sovrompetrol, însoţită de o anexă.

22 oct. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

169

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1410 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2069/1954 privind suplimentarea planului de cheltuieli pe anul 1954 al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, însoţită de o anexă.

22 oct. 1954

3

1411 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2070/1954 privind comasarea unei întreprinderi la „Direcţia de Desfacere a Hârtiei şi Imprimatelor Tipizate din Ministerul Culturii”.

22 oct. 1954

2

1412 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2071/1954 privind transferul unor utilaje.

22 oct. 1954

3

1413 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2072/1954 privind stabilirea unor măsuri în legătură cu situaţia economică la întreprinderile din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

22 oct. 1954

9

1414 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2074/1954 pentru modificarea indicilor financiari aprobaţi pe anul 1954 prin H.C.M. nr.529/1954 la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de două anexe.

22 oct. 1954

5

1415 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2075/1954 pentru înfiinţarea unei întreprinderi de produse chimice prin desprinderea secţiei de distilarea gudroanelor şi a fabricei de fenol şi bachelită de la Combinatul Metalurgic însoţită de o anexă.

22 oct. 1954

5

1416 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2076/1954 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii, suplimentarea bugetelor de cheltuieli şi a planului de casă pentru Sfaturile Populare Regionale şi al Capitalei R.P.R.

22 oct. 1954

5

1417 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2077/1954 privind redistribuirea sumei de 642.093 lei pentru reparaţii capitale, de la Întreprinderea „Prospecţiuni” la Întreprinderea „ISEM”, ambele de sub tutela Comitetului Geologic.

22 oct. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

170

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1418 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2078/1954 privind acoperirea de la buget a golurilor de mijloace de rulment existente la 31 decembrie 1953, la întreprinderile tutelate de Comitetul Geologic, însoţită de o anexă.

22 oct. 1954

3

1419 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2079/1954 pentru modificarea planului de lucrări capitale nr.1200/1954 al Ministerului Industriei Uşoare.

22 oct. 1954

2

1420 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2080/1954 privind stabilirea regimului de recuperări şi predarea penelor şi fixarea preţului de achiziţie.

22 oct. 1954

7

1421 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2081/1954 pentru suplimentarea şi restructurarea planului nr.1320/1954 de muncă şi salarii.

22 oct. 1954

2

1422 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2082/1954 privind plata drepturilor de transferare şi transport a inginerilor şi subinginerilor agronomi numiţi în gospodăriile agricole colective.

22 oct. 1954

3

1423 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2083/1954 privind unele măsuri pentru aplicarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.1133/1954, de către Ministerul Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de o anexă.

22 oct. 1954

3

1424 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2084/1954 privind transferul unor utilaje de la întreprinderi de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini la Ministerul Sănătăţii.

22 oct. 1954

2

1425 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2085/1954 privind transferarea unor exploatări carbonifere de la unele întreprinderi raionale industriale ale Sfaturilor Populare, la Ministerul Industriei Cărbunelui şi înfiinţarea unor întreprinderi carbonifere noi.

22 oct. 1954

7 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

171

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1426 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2086/1954 privind majorarea planului forţelor de muncă şi al fondului de plata muncii pentru lucrări de construcţii şi montaj în regie directă a Sfatului Popular al Regiunii Oradea, pe anul 1954, însoţită de Planul productivităţii muncii.

22 oct. 1954

3

1427 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2087/1954 privind transferul unui transformator antigrizutos de la Întreprinderea de electricitate Deva, de sub îndrumarea şi controlul Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, la Întreprinderea Carboniferă Tebea de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Cărbunelui.

22 oct. 1954

2

1428 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2088/1954 privind transferul unor utilaje.

22 oct. 1954

2

1429 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2089/1954 privind acordarea de prime salariaţilor cari iau parte la identificarea, contractarea şi colectarea tulpinilor de in–ulei.

22 oct. 1954

2

1430 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2090/1954 pentru acordarea sporului de periclitate muncitorilor din ramura salubrităţii.

22 oct. 1954

2

1431 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2091/1954 privind transferul unor strunguri între Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi Ministerul Industriei Alimentare.

22 oct. 1954

2

1432 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2092/1954 privind introducerea în planul de producţie al UCECAD, UCECOM, MEEIE, MIMCM, MCF şi a unor Sfaturi Populare sarcina de a fabrica 75.000 buc. cutii lemn pentru aparate de radio şi suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice cu materialele necesare, însoţită de o anexă.

22 oct. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

172

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1433 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2093/1954 pentru modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.618 din 4 mai 1954.

23 oct. 1954

2

1434 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2094/1954 pentru confirmarea Colegiului Ministerului Construcţiilor.

22 oct. 1954

2

1435 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2095/1954 privind suplimentarea planului de import pe anul 1954, cu 309 tone plută brută şi suplimentarea planului de export pe anul 1954, cu 5.000 tone şroturi.

26 oct. 1954

2

1436 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2097/1954 pentru organizarea şi funcţionarea reţelei medico–sanitare M.A.I.

26 oct. 1954

3

1437 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2099/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare a liniei de transport de energie electrică de 110 V Petroşani–Oţelul Roşu–Reşiţa.

26 oct. 1954

2

1438 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2100/1954 privind planul şi preţul de achiziţie de porumb din recolta anului 1954.

27 oct. 1954

3

1439 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2101/1954 privind reglementarea comerţului de întâmpinare, însoţită de două anexe.

27 oct. 1954

21

1440 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2103/1954 privind stabilirea preţurilor de vânzare cu amănuntul la autoturisme şi motociclete.

27 oct. 1954

2

1441 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2104/1954 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe trimestrul IV/1954.

27 oct. 1954

5

1442 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2106/1954 pentru transformarea Oficiului „Lupta contra paraziţilor din depozite şi magazii” din cadrul C.S.C.P.A. în întreprindere condusă pe principiul

27 oct. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

173

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 gospodăririi chibzuite sub denumirea de „Întreprinderea pentru deparazitarea şi deratizare tutelată de C.S.C.P.A.

1443 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2107/1954 privind recensământul animalelor domestice şi a raselor de la 1 decembrie 1954, însoţită de trei anexe.

27 oct. 1954

25

1444 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2108/1954 privind extinderea la serviciul transporturi Oradea a sistemului de salarizare aprobat prin H.C.M. nr.895/1953.

27 oct. 1954

2

1445 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2109/1954 pentru transferul unor utilaje la Institutul Politehnic Timişoara, însoţită de un tabel.

27 oct. 1954

3

1446 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2110/1954 privind modificarea planului productivităţii muncii, al numărului de personal, al fondului de salarii şi al câştigului mediu, al Ministerului Învăţământului pe anul 1954, însoţită de Plan.

27 oct. 1954

3

1447 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2111/1954 privind aprobarea sarcinei de proiectare a Uzinei de Superfosfaţi şi Acid sulfuric de la Năvodari, însoţită de avizul sarcinei de proiectare.

27 oct. 1954

8

1448 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2112/1954 privind modificarea unor poziţii din planul de standardizare pe anul 1954.

27 oct. 1954

3

1449 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2113/1954 privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor prevăzute în Decretul nr.390 din 8 septembrie 1954, necesare construirii Hidrocentralei Sadu V. Sibiu.

28 oct. 1954

2

1450 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2116/1954 pentru stabilirea salariilor Directorului General şi al Directorilor Generali Adjuncţi ai Direcţiei Generale a Radiodifuziunii.

28 oct. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

174

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1451 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2117/1954 privind scutirea de plată a taxelor de locaţie la vagoanele încărcate în porturi cu mărfuri de tranzit.

28 oct. 1954

2

1452 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2118/1954 privind transferul unor mijloace de bază de la Staţiunea Experimentală Popăuţi–Regiunea Suceava la Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional şi executarea unor lucrări de electrificare.

28 oct. 1954

2

1453 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2119/1954 pentru transmiterea folosinţei unei suprafeţe de 27 ha. de la Gospodăria Agricolă de Stat Gherla la Întreprinderea Fabrica de Ciment „Dej” de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii.

28 oct. 1954

2

1454 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2120/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene, pentru Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, pe anul 1954.

28 oct. 1954

2

1455 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2121/1954 privind abrogarea art. 5 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.2652/1953.

28 oct. 1954

2

1456 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2122/1954 pentru transferul unor instalaţii de telecomunicaţii şi a secţiunilor de plan privind aceste instalaţii, de la Ministerul Construcţiilor la Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, însoţită de patru anexe.

28 oct. 1954

13

1457 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2123/1954 pentru suplimentarea planului de export pe anul 1954 cu minium de plumb.

28 oct. 1954

2

1458 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2124/1954 privind primirea în Republica Populară Română a câte zece bolnavi anual din Republica Populară Albania, cărora li se va acorda în mod gratuit, tratamentul medical necesar.

28 oct. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

175

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1459 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2125/1954 privind transmiterea unui autoturism Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

28 oct. 1954

2

1460 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2126/1954 privind reorganizarea unor unităţi de proiectare.

28 oct. 1954

12

1461 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2127/1954 privind acordarea Ministerului Căilor Ferate ca împrumut din rezerva de stat a 79 tone oţel.

29 oct. 1954

2

1462 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2128/1954 privind scoaterea de clei de piele din stocul D.G.R.M.I.A., şi livrarea către Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

29 oct. 1954

2

1463 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2129/1954 privind prelungirea termenului de rămânere în ţară pe timp de încă un an Consilierului Sovietic Dimitrie Nestorovici Maximov.

29 oct. 1954

2

1464 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2130/1954 privind plata drepturilor de salariu cuvenite lui Nichita Vasile pe timpul studiilor în U.R.S.S.

29 oct. 1954

2

1465 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2132/1954 privind aprovizionarea de iarnă cu cartofi şi ceapă pentru anul 1954/1955, a cantinelor, şantierelor, gospodăriilor de consum şi populaţiei, precum şi constituirea rezervelor de iarnă, însoţită de patru anexe.

29 oct. 1954

23

1466 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2135/1954 pentru modificarea planului de investiţii pe anul 1954 al Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare cu suma de 150.000 lei.

30 oct. 1954

2

1467 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2136/1954 privind suplimentarea bugetului Sfatului Popular al Regiunii Stalin, pentru repararea şi întreţinerea drumurilor în anul 1954.

30 oct. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

176

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1468 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2137/1954 privind modificarea poziţiei 2 din planul de lucrări capitale peste limită nr.3010/1954 al Sfatului Popular al Regiunii Arad.

30 oct. 1954

3

1469 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2138/1954 privind preluarea îndeplinirii formalităţilor de vămuire de către Întreprinderea de Stat pentru Transporturi şi Expediţiuni Internaţionale „Romtrans”.

30 oct. 1954

3

1470 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2139/1954 privind constituirea rezervelor de Stat în trim. IV/1954.

1 nov. 1954

5

1471 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2141/1954 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a trimite o comisie în străinătate.

1 nov. 1954

2

1472 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2142/1954 privind aprobarea regulamentului pentru organizarea muncii, normele de deservire şi de producţie, salarizare, premiere în bani şi în natură a muncitorilor din îngrăşătoriile de stat, care deservesc efectivul de bovine puse la îngrăşat, însoţită de Regulament.

1 nov. 1954

29

1473 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2143/1954 privind amplasarea unei fabrici de lapte concentrat zaharat.

1 nov. 1954

2

1474 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2144/1954 pentru modificarea planului de lucrări capitale pe anul 1954 al Sfatului Popular al Regiunii Cluj, însoţită de un tabel.

1 nov. 1954

3

1475 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2145/1954 privind reducerea planului de stat nr.1160/1954 al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei–Direcţia Generală a Industrializării Lemnului, la 8.519 bucăţi putini de lemn.

1 nov. 1954

2

1476 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2146/1954 pentru autorizarea Ministerului Industriei Alimentare de a schimba,

1 nov. 1954

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

177

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 încredinţa spre recondiţionare sau vinde animale bune de reproducţie sau muncă provenite din cota obligatorie, achiziţii şi contractări.

1477 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2147/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru sistematizarea Centrului Mecanic Ciulniţa.

1 nov. 1954

2

1478 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2149/1954 privind transferarea unor imobile situate în Azuga de la Fabrica de Hârtie „1 Septembrie” Buşteni, tutelată de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, în folosinţa Întreprinderii „Noua Fabrică de Postav Azuga”, tutelată de Ministerul Industriei Uşoare, însoţită de o anexă.

1 nov. 1954

3

1479 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2150/1954 privind suplimentarea planului de lucrări capitale, producţie–prestaţie, forţe de muncă şi plata muncii, şi aprovizionare al Regiunii Autonome Maghiare–sectorul gospodăriei comunale pe trim. IV/1954, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de trai din comuna Vâlcele, raionul Sf. Gheorghe, însoţită de şase anexe.

1 nov. 1954

8

1480 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2153/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare privind aprovizionarea cu calcar, din cariera Lespezi, a fabricii de ciment „Ilie Pintilie” – Fieni, etapa I–a.

1 nov. 1954

2

1481 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2154/1954 privind suplimentarea planului lucrărilor capitale pe anul 1954 al Direcţiei Generale de Aprovizionare a Populaţiei cu Combustibil, însoţită de trei anexe.

1 nov. 1954

5

1482 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2155/1954 privind modificarea planului nr.3000/1954 al Sfatului Popular al Capitalei, sectorul industriei locale, însoţită de două anexe.

1 nov. 1954

4 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

178

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1483 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2156/1954 privind amânarea unei gospodării colective de plata împrumutului pe termen lung de investiţie.

1 nov. 1954

2

1484 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2157/1954 privind transferul unei maşini de tăiat hârtie filigramată, de la Întreprinderea de hârtie şi celuloză „Steaua Roşie”, Bacău pendinte de M.I.L.H.C. în folosinţa fabricei Electro–Izolantul Bucureşti, pendinte de M.E.E.I.E.

1 nov. 1954

2

1485 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2158/1954 privind modificarea planului de import al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei pe anul 1954.

1 nov. 1954

3

1486 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2162/1954 pentru modificarea alin. 1 din art. 6 al H.C.M. nr.1566/1954, privind efectuarea monografiei satului.

2 nov. 1954

2

1487 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2163/1954 privind procurarea din import a 4 instalaţii de extracţie, însăcuire şi evacuare a cimentului pentru Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii.

2 nov. 1954

2

1488 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2165/1954 privind aprobarea problemelor române şi răspunsurile Părţii române la cererile germane pentru sesiunea V–a a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică cu Republica Democrată Germană.

2 nov. 1954

2

1489 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2166/1954 privind staţionarea vagoanelor CFR pe liniile Combinatului Metalurgic Reşiţa şi Combinatului Siderurgic „Gh. Gheorghiu–Dej–Hunedoara”, însoţită de o anexă.

2 nov. 1954

7

1490 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2167/1954 pentru modificarea planului de import pe anul 1954 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

2 nov. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

179

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1491 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2168/1954 privind completarea anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1134 bis/1952 pentru sporirea producţiei de cărbune şi ridicarea nivelului de trai al muncitorilor din industria carboniferă.

2 nov. 1954

2

1492 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2169/1954 privind complectarea fondului de rulment la întreprinderile de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, însoţită de o situaţie.

2 nov. 1954

3

1493 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2170/1954 privind stabilirea pentru industria cărbunelui a tarifelor de plata transporturilor ce se efectuează în subteran cu mijloace de tracţiune animală particulare.

2 nov. 1954

2

1494 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2171/1954 pentru transferul unor utilaje de la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini la Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale şi Ministerul Industriei Lemnului Hârtiei şi Celulozei.

2 nov. 1954

2

1495 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2173/1954 privind transferul unui autoturism marca „Pobeda” din folosinţa Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri în folosinţa Agerpres.

2 nov. 1954

2

1496 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2176/1954 pentru modificarea planului de lucrări capitale pe anul 1954, al Ministerului Industriei Alimentare.

4 nov. 1954

2

1497 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2177/1954 privind suplimentarea pe trim. IV/1954 a planului forţelor de muncă nr.1180/1954, pct. e din capit. IX „diverse activităţi economico–gospodăreşti”, al Ministerului Construcţiilor.

4 nov. 1954

2

1498 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2178/1954 pentru suplimentarea planului de cheltuieli pe anul 1954 al Ministerului

4 nov. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

180

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Industriei Alimentare.

1499 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2179/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru construirea unui spital raional în comuna Negreşti–Raionul Oaş–Reg. Baia Mare.

4 nov. 1954

2

1500 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2180/1954 privind trecerea unor fonduri din planul de venituri şi cheltuieli al Crucii Roşii pe anul 1954, în planul de investiţii şi suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materiale pe trim. IV/1954.

4 nov. 1954

2

1501 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2181/1954 privind modificarea planurilor de muncă şi salarii pe anul 1954, ale Sfatului Popular al Regiunii Piteşti şi Sfatul Popular al Regiunii Autonome Maghiare.

4 nov. 1954

2

1502 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2182/1954 privind modificări în planul de producţie nr.1160/1954, al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

4 nov. 1954

2

1503 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2184/1954 privind reglementarea restituirii şi decontării financiare a produselor agricole vegetale împrumutate de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole din rezerva de stat.

4 nov. 1954

3

1504 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2185/1954 privind îmbunătăţirea condiţiilor financiare a unităţilor cooperaţiei de consum.

4 nov. 1954

2

1505 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2186/1954 privind virarea unor cantităţi de produse alimentare în cadrul planului de repartiţii al Centrocoop–ului pe anul 1954, de la consum raţionat la consum liber.

4 nov. 1954

2

1506 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2187/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei pe anul 1954, însoţită de o anexă.

4 nov. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

181

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1507 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2188/1954 pentru acoperirea cheltuielilor necesitate de trimiterea în U.R.S.S. a unei delegaţiuni de 100 persoane pentru vizitarea Expoziţiei Agricole Unionale din Moscova, însoţită de un deviz.

4 nov. 1954

3

1508 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2189/1954 privind importul de sulf în contul planului pe 1955, Etapa I.

4 nov. 1954

2

1509 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2190/1954 privind acordarea unei reduceri de 10% la cărţile vândute în cadrul „Săptămânii cărţii sovietice”.

4 nov. 1954

2

1510 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2191/1954 privind reducerea cu 100 tone lignit, al planului de aprovizionare pe anul 1954 al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

4 nov. 1954

2

1511 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2194/1954 privind acordarea agrementului pentru numirea lui Ke–Bo–nian în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în Republica Populară Română.

4 nov. 1954

2

1512 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2195/1954 pentru stabilirea zilei de 8 noiembrie 1954 ca zi lucrătoare.

4 nov. 1954

2

1513 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2196/1954 privind trecerea unui teren din proprietatea statului, în proprietatea Cooperativei de invalizi „Munca” din Oradea.

4 nov. 1954

2

1514 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2197/1954 privind trecerea unui teren cu construcţiile aferente, în oraşul Buzău, din proprietatea Statului, în proprietatea Cooperativei „Stejarul” din Buzău.

4 nov. 1954

2

1515 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2198/1954 pentru transferul unor utilaje industriale.

4 nov. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

182

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1516 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2199/1954 privind modificarea planului de activitate pe anul 1954 al Sfatului Popular al Regiunii Craiova, Întreprinderile Comunale Regionale Craiova, însoţită de o anexă.

4 nov. 1954

3

1517 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2200/1954 privind aprobarea constituirii Fondului Directorului la Direcţiunea Regională a Navigaţiei Civile Constanţa, pe anul 1953.

4 nov. 1954

2

1518 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2201/1954 privind modificarea indicilor financiari prevăzuţi în balanţa de venituri şi cheltuieli pe semestrul II/1954 a Direcţiei Generale de Aprovizionare şi Desfacere din Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene, însoţită de o anexă.

4 nov. 1954

3

1519 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2203/1954 pentru scoaterea din planul de standardizare al Ministerului industriei Alimentare pe anul 1954 a nr. plan 484 revizuirea STAS 1984–51 „Salamuri semi–afumate”.

4 nov. 1954

2

1520 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2204/1954 pentru transmiterea folosinţei unor imobile, situate în oraşul Tulcea.

4 nov. 1954

2

1521 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2207/1954 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei terenurilor agricole menţionate în Decretul nr.446 din 4 noiembrie 1954 aflate în folosinţa Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

4 nov. 1954

2

1522 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2208/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti.

5 nov. 1954

2

1523 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2209/1954 privind modificarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Ministerului Construcţiilor şi al Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de două

5 nov. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

183

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 anexe.

1524 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2210/1954 pentru aprobarea scoaterii din Rezerva de Stat cu titlu de împrumut a 10 tone cositor pur, însoţită de o rectificare.

6 nov. 1954

3

1525 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2211/1954 privind modificarea planului de muncă şi salarii nr.1120 al Ministerului Industriei Chimice pe anul 1954, însoţită de o anexă.

6 nov. 1954

3

1526 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2212/1954 pentru aplicarea unor regulamente de premiere.

6 nov. 1954

2

1527 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2213/1954 privind modificarea planurilor de muncă şi salarii al Ministerului Culturii şi ale unor Sfaturi Populare, precum şi modificarea planurilor de cheltuieli ale Sfaturilor Populare ale Regiunilor Cluj şi Timişoara pe trim. IV/1954.

6 nov. 1954

2

1528 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2214/1954 pentru aprobarea acoperirii din prevederile bugetare pe anul 1954 a pierderilor rezultate din aplicarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.157/1953, privind casările şi declasările de materiale, la unele unităţi din cadrul Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii.

6 nov. 1954

2

1529 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2215/1954 privind înfiinţarea întreprinderii de prezentare şi desfacere de mobilă şi alte produse finite din lemn.

6 nov. 1954

2

1530 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2216/1954 privind suplimentarea şi virarea unor credite în planul de cheltuieli al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1954.

6 nov. 1954

2

1531 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2217/1954 privind regulamentul pentru instituirea de steaguri, insigne, distincţii şi premii pentru cooperatorii sau angajaţii care s–au evidenţiat în întrecerea socialistă,

6 nov. 1954

8

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

184

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 precum şi pentru cooperativele şi Uniunile fruntaşe, din cadrul Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti, însoţită de Regulament.

1532 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2218/1954 privind lucrarea „Transformarea a 100 vagoane acoperite de marfă pentru transportul de călători”, însoţită de două anexe.

6 nov. 1954

4

1533 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2219/1954 privind constituirea fondului directorului la Direcţiunea Generală a Întreprinderilor Industriale din Ministerul Căilor Ferate pentru activitatea desfăşurată în anul 1953.

6 nov. 1954

2

1534 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2222/1954 privind reducerea impozitului agricol pe 1954, a gospodăriilor agricole individuale din comuna Ponor, raionul Aiud, reg. Cluj.

6 nov. 1954

2

1535 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2223/1954 privind dotarea Întreprinderii 194 foraje şi alimentării cu apă, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de şase anexe.

6 nov. 1954

10

1536 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2224/1954 privind aprobarea sarcinii de proiectare a Centrului Mecanic Roşiorii de Vede.

6 nov. 1954

2

1537 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2229/1954 privind organizarea şi funcţionarea Băncii Agricole.

6 nov. 1954

5

1538 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2230/1954 privind stabilirea rabaturilor comerciale ale Întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat şi cooperatiste, însoţită de o anexă.

8 nov. 1954

3

1539 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2235/1954 privind efectuarea de ore suplimentare în unele ramuri de muncă din

9 nov. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

185

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 sistemul Ministerului Culturii, însoţită de o anexă şi o rectificare.

1540 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2236/1954 pentru acoperirea golurilor financiare, existente la 31 decembrie 1953, la întreprinderile de creştere şi îngrăşare de animale, pendinte de Ministerul Industriei Alimentare.

9 nov. 1954

2

1541 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2237/1954 pentru modificarea H.C.M. nr.3582/1953 cu privire la organizarea şi atribuţiunile Ministerului Învăţământului.

9 nov. 1954

2

1542 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2238/1954 privind complectarea art. 19 din H.C.M. nr.242/1954.

9 nov. 1954

2

1543 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2239/1954 pentru modificarea planului de import pe anul 1954 al Direcţiei Generale de Metrologie, însoţită de o listă.

9 nov. 1954

3

1544 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2241/1954 privind transferul din folosinţa Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice în folosinţa Comitetului Central al Partidului Muncitoresc român a 2 buc. relee.

9 nov. 1954

2

1545 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2242/1954 pentru transmiterea folosinţei unui imobil, situat în Brăila.

9 nov. 1954

2

1546 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2243/1954 privind exceptarea Procuraturii Generale a Republicii Populare Române de la dispoziţiunile pct. 20 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.529/1954.

9 nov. 1954

2

1547 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2244/1954 privind trecerea din planul de pregătirea cadrelor tehnico–administrative al Sfatului Popular al Capitalei, în planul Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti, a unui număr de cursanţi, cu fondul de şcolarizare respectiv.

9 nov. 1954

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

186

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1548 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2245/1954 privind reducerea sarcini de bicromat de sodiu din planul nr.1070 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi Direcţia Metalurgică Neferoasă, pe trim. IV şi anul 1954, însoţită de o anexă.

9 nov. 1954

3

1549 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2247/1954 privind trecerea unor unităţi de la Ministerul Industriei Chimice la Ministerul Industriei Petrolului, însoţită de trei anexe.

9 nov. 1954

6

1550 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2248/1954 privind recalcularea fondului de rulment pe anul 1954 al Întreprinderii ISAR, tutelată de Comitetul Geologic.

9 nov. 1954

2

1551 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2250/1954 privind lichidarea Direcţiei Regionale a Dunării Maritime Sulina din Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

9 nov. 1954

3

1552 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2251/1954 pentru modificarea art. 5 al HCM nr.393/1954.

9 nov. 1954

2

1553 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2253/1954 privind stabilirea numărului membrilor Colegiului Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor şi aprobarea numirii membrilor.

9 nov. 1954

2

1554 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2254/1954 pentru modificarea Aranjamentului cu privire la serviciul poştal încheiat cu Ministerul Poştelor Republicii Cehoslovace şi Aranjamentului privind serviciile poştale şi de colete încheiat cu Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor al Republicii Democrate Germane.

9 nov. 1954

3

1555 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2255/1954 privind transmiterea folosinţei unor alternatori între Ministerul Industriei Uşoare şi Sfatul Popular al Regiunii Autonome Maghiare.

9 nov. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

187

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1556 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2256/1954 pentru complectarea H.C.M. nr.1868/1954.

9 nov. 1954

2

1557 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2257/1954 privind modificarea planului de cheltuieli şi planului de muncă şi plata muncii nr.1380 pe anul 1954.

9 nov. 1954

2

1558 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2258/1954 pentru transmiterea uzinei electrice din Giurgiu din folosinţa Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice în folosinţa unor Sfaturi Populare Regionale, însoţită de o anexă.

9 nov. 1954

3

1559 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2259/1954 pentru aprobarea cumpărării unor transportoare.

9 nov. 1954

2

1560 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2260/1954 privind complectarea H.C.M. nr.637/1954.

9 nov. 1954

2

1561 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2261/1954 pentru transferarea folosinţei a 8 blocuri de locuit.

9 nov. 1954

2

1562 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2262/1954 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în regiunile Timişoara şi Cluj.

9 nov. 1954

2

1563 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2264/1954 privind modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.525/1954, pentru aprobarea Instrucţiunilor privind regulele de pescuit din toate bazinele piscicole din Republica Populară Română.

9 nov. 1954

2

1564 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2265/1954 privind autorizarea întreprinderii industriale de stat Uzinele „Ianos Herbak” din Cluj, de a vinde un teren cu construcţiile aferente, Cooperativei de Producţie „Metalul” din oraşul Stalin.

9 nov. 1954

2

1565 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2266/1954 privind modificarea planului de

10 nov. 1954

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

188

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 import şi export pe anul 1954, însoţită de trei anexe.

1566 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2267/1954 privind suplimentarea planului fondului de salarii pentru producţie la categoria „muncitori” al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti, pe trim. III/1954.

10 nov. 1954

2

1567 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2268/1954 privind modificarea planului de aprovizionare pe anul 1954, a unor ministere, organizaţii economice centrale şi Sfaturi Populare Regionale, însoţită de cinci anexe.

10 nov. 1954

80

1568 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2271/1954 pentru acoperirea de la buget a diferenţelor rezultate din valorificarea stocurilor supranormative conform H.C.M. nr.873/1950, la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de o rectificare.

10 nov. 1954

3

1569 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2272/1954 pentru abrogarea art. 12 din H.C.M. nr.1021/1954 privind desvoltarea producţiei mărfurilor de larg consum obţinute din materii prime din resurse locale şi din deşeuri, de către întreprinderile industriale, locale şi cooperatiste şi stimulare îndeplinirii şi depăşirii planurilor de colectări a produselor agro–alimentare de către întreprinderile şi organizaţiile de Stat şi Cooperatiste.

10 nov. 1954

2

1570 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2273/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare cu materiale pe anul 1954 al Oficiului pentru Deservirea Corpului Diplomatic.

10 nov. 1954

2

1571 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2274/1954 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a trimite o comisiune în străinătate.

10 nov. 1954

2

1572 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2276/1954 pentru suplimentarea planului

10 nov. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

189

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de lucrări capitale pe anul 1954 al Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare, însoţită de două anexe.

1573 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2277/1954 privind scăderea impozitului agricol pe anul 1953 a unor gospodării agricole de ţărani muncitori din regiunea Suceava, care au suferit pierderi de recolte cauzate de calamităţi ale naturii, însoţită de un tabel.

10 nov. 1954

3

1574 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2278/1954 pentru transferul unei locomotive la Fabrica „Steaua Roşie”–Bacău.

10 nov. 1954

2

1575 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2280/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare privind aprovizionarea cu materie primă a fabricii „Cimentul păcii”–Medgidia.

10 nov. 1954

2

1576 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2282/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Societăţii Sovieto Române „Kvarţit”, însoţită de două anexe.

10 nov. 1954

4

1577 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2283/1954 privind autorizarea Ministerului Construcţiilor de a executa în subantrepriză forarea unui puţ, prin asociaţia meşteşugărească „Munca tehnică” din Bucureşti.

10 nov. 1954

2

1578 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2287/1954 privind planul de reducere a preţului de cost pe anul 1954 şi pe trimestre la Ministerul Industriei Uşoare şi Ministerul Industriei Alimentare, însoţită de două anexe.

10 nov. 1954

6

1579 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2288/1954 pentru transmiterea folosinţei unor mijloace de bază.

10 nov. 1954

2

1580 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2289/1954 privind aprobarea introducerii gazului metan în comuna Mureşeni, regiunea Autonomă Maghiară.

10 nov. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

190

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1581 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2290/1954 privind întărirea organizatorică şi îmbunătăţirea activităţii comerţului de stat.

11 nov. 1954

14

1582 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2291/1954 privind unele măsuri referitoare la continuarea acţiunii de organizare şi raţionalizare a evidenţei şi de simplificare şi reducere a formularisticii.

11 nov. 1954

8

1583 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2293/1954 privind suplimentarea planului de lucrări capitale al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, prin reducerea volumului de lucrări capitale la alte întreprinderi în cadrul planului nr.1070 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de o anexă.

12 nov. 1954

4

1584 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2295/1954 privind scoaterea din circuitul de producţie agricolă a terenului trecut în proprietatea statului conform Decretului nr.466 din 12.XI.1954.

12 nov. 1954

2

1585 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2296/1954 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei agricole a terenului trecut în proprietatea Statului prin Decretul nr.462 din 10.XI.1954, aflat în folosinţa Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

12 nov. 1954

2

1586 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2297/1954 privind executarea planului lucrărilor capitale pe unele şantiere şi scurtarea termenelor de punere în funcţiune a capacităţilor şi a suprafeţelor de locuit, însoţită de o rectificare.

12 nov. 1954

3

1587 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2298/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru terminarea Spitalului Fundeni, din oraşul Bucureşti, în vederea transformării lui în Institut de Ftiziologie.

12 nov. 1954

2

1588 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2299/1954 privind aprobarea sarcinilor de proiectare la tipuri noi de locomotive şi

12 nov. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

191

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 vagoane de călători pentru calea ferată normală.

1589 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2300/1954 privind modificarea aliniatului 8 art. 7 din H.C.M. nr.808/1954.

12 nov. 1954

2

1590 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2301/1954 privind acoperirea pierderilor şi a golurilor de fond de rulment ale unor întreprinderi şi organizaţiuni comerciale de Stat din sistem a Ministerului Comerţului Interior, însoţită de două anexe.

12 nov. 1954

5

1591 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2302/1954 pentru suplimentarea planului de import, etapa I, pe anul 1954 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

12 nov. 1954

2

1592 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2303/1954 pentru suplimentarea planului de repartiţii tehnico–materială pe anul 1954, a Ministerului Industriei Cărbunelui.

12 nov. 1954

2

1593 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2304/1954 privind aprobarea schiţei de sistematizare a coloniei muncitoreşti Ceptura, Regiunea Ploieşti.

12 nov. 1954

2

1594 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2305/1954 pentru acoperirea golurilor de fond de rulment.

12 nov. 1954

2

1595 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2306/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954, al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum–Centrocoop – cu unele materiale.

12 nov. 1954

2

1596 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2307/1954 privind amplasarea a două fabrici de ţigle din ciment.

12 nov. 1954

2

1597 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2308/1954 privind defalcarea planului de investiţii nr.1500 al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole a unor fonduri destinate sectorului bugetar.

12 nov. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

192

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1598 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2309/1954 privind modificarea lucrărilor capitale nr.3020/1954 al Sfatului Popular Regional Bacău – Secţiunea Învăţământ, însoţită de o anexă.

12 nov. 1954

3

1599 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2310/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Industriei Cărbunelui cu 2 escavatoare.

12 nov. 1954

2

1600 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2311/1954 privind stabilirea preţurilor pentru grafit sintetic cu 98% carbon.

12 nov. 1954

2

1601 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2312/1954 privind creditarea unor stocuri supranormative de materii, materiale şi produse specifice, constituite la unele întreprinderi ale Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

12 nov. 1954

2

1602 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2313/1954 privind modificarea Planului lucrărilor capitale pe anul 1954, al Ministerului Industriei Cărbunelui, însoţită de două anexe.

12 nov. 1954

4

1603 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2314/1954 privind aprobarea tematicei române şi bulgare ce urmează a fi discutată în cadrul Sesiunii a V–a de Colaborare tehnico–ştiinţifică româno–bulgară.

12 nov. 1954

2

1604 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2316/1954 privind numirea de preşedinţi ai comisiilor guvernamentale pentru recepţionarea unor lucrări capitale terminate.

12 nov. 1954

3

1605 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2320/1954 privind reglementarea livrărilor de materiale şi utilaje la finele anului 1954 şi pentru acordarea avansurilor de materiale şi utilaje pe trim. I/1955.

13 nov. 1954

4

1606 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2322/1954 privind aprobarea Protocolului încheiat la a II–a Sesiune a Comisiei Mixte

13 nov. 1954

47

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

193

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Chineze, însoţită de Protocol.

1607 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2323/1954 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei terenurilor agricole, menţionate în Decretul nr.468/13.XI.1954, aflate în folosinţa Sfatului Popular al Comunei Cristur Raionul Hunedoara, Regiunea Hunedoara.

15 nov. 1954

2

1608 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2324/1954 privind apariţia calendarelor şi almanahurilor pentru anul 1955, însoţită de un tabel.

15 nov. 1954

4

1609 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2325/1954 privind acoperirea de la buget a pierderilor peste plan, pierderi neplanificate, vărsăminte în plus la buget, vărsăminte în plus la Banca de Investiţii, creşteri mijloace de rulment şi alte goluri financiare suferite de întreprinderile din sectorul morăritului tutelate de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, în anul 1953.

15 nov. 1954

2

1610 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2326/1954 privind suplimentarea planului fondului de salarii la ramura prestări de servicii neindustriale al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti, pe trimestrul IV/1954, însoţită de o rectificare.

15 nov. 1954

3

1611 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2327/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Ministerului Industriei Alimentare şi a planului de transport al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

15 nov. 1954

2

1612 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2328/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare şi executarea unor lucrări de alimentare cu apă potabilă în oraşul Arad.

15 nov. 1954

2

1613 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2329/1954 pentru suplimentarea planului de cheltuieli pe trimestrul IV/1954, al

15 nov. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

194

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Ministerului Industriei Alimentare.

1614 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2330/1954 pentru extinderea unor dispoziţiuni cuprinse în Hotărârea Consiliului de Miniştri al R.P.R. şi C.C. al P.M.R. nr.783/1954, însoţită de o anexă.

15 nov. 1954

3

1615 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2331/1954 pentru transmiterea folosinţei unui mijloc de bază.

15 nov. 1954

2

1616 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2332/1954 pentru suplimentarea planului valutar pe anul 1954 al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

15 nov. 1954

2

1617 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2334/1954 privind măsurile de luat în trim. IV/1954 pentru punerea în producţie de masive forestiere lipsite de mijloace de transport şi crearea condiţiunilor pentru scoaterea materialului lemnos în anul 1955 şi următorii, însoţită de cinci anexe.

16 nov. 1954

13

1618 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2335/1954 privind numirea lui Arsene Ştefan în funcţia de membru al Biroului Industriei Uşoare al Consiliului de Miniştri.

16 nov. 1954

2

1619 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2337/1954 pentru fixarea programului de lucru, însoţită de două anexe.

17 nov. 1954

11

1620 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2338/1954 privind aprobarea planului valutar de operaţiuni necomerciale pe anul 1954.

17 nov. 1954

3

1621 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2339/1954 privind recalcularea devizelor lucrărilor de construcţii–montaj, însoţită de o tabelă.

17 nov. 1954

7

1622 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2342/1954 privind aprobarea importului unei cantităţi de 500.000 tone grâu şi a exportului unei cantităţi echivalente de cca. 524.000 tone porumb.

17 nov. 1954

9

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

195

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1623 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2343/1954 privind aprovizionarea unor regiuni ale ţării în timpul iernii 1954/1955, însoţită de o anexă.

19 nov. 1954

5

1624 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2344/1954 privind modificarea planului de aprovizionare pe anul 1954, a unor ministere, organizaţii economice centrale şi Sfaturi Populare Regionale, însoţită de trei anexe.

19 nov. 1954

19

1625 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2345/1954 pentru efectuarea unor viramente de credite şi modificări de alocaţii trimestriale.

19 nov. 1954

2

1626 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2347/1954 privind eliberarea lui Suder Wiliam din funcţia de membru în Biroul de ramură al Industriei Grele al Consiliului de Miniştri.

19 nov. 1954

2

1627 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2348/1954 pentru completarea Regulamentului privind organizarea şi salarizarea aparatului de achizitori, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.586/1953.

19 nov. 1954

2

1628 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2349/1954 pentru aprobarea Balanţei Centralizate de Venituri şi Cheltuieli pe anul 1954, modificată ca urmare a aplicării prevederilor H.C.M. nr.1030, 1689/1954 şi a Decretului nr. 291/1954, privind activitatea economică a întreprinderilor şi organizaţiunilor economice de Stat, tutelate de Ministerul Industriei Alimentare, precum şi anularea şi suplimentarea unor credite bugetare.

19 nov. 1954

3

1629 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2350/1954 pentru asigurarea mijloacelor necesare realizării planului de activitate de proiectare al Ministerului Construcţiilor pe trim. IV/1954, însoţită de o anexă.

19 nov. 1954

4

1630 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2351/1954 privind modificarea planului de

19 nov. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

196

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 pregătirea cadrelor muncitoreşti, al Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti, pe anul 1954, prin transferare din trim. IV/1954, însoţită de o anexă.

1631 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2353/1954 privind aprobarea de reduceri şi amânări de cote obligatorii, debite S.M.T., datorii pentru seminţe împrumutate la grâu–secară ale unor gospodării agricole colective, care au suferit calamităţi naturale în anul 1954, însoţită de o anexă.

19 nov. 1954

3

1632 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2354/1954 privind suplimentarea prevederilor de la Partea I, Titlul 37, paragraful 4, din bugetul Statului pe trimestrul IV/1954 cu lei 91.707.000, însoţită de o rectificare.

19 nov. 1954

3

1633 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2355/1954 privind modificarea planurilor de lucrări capitale şi construcţii pe anul 1954 ale Ministerului Culturii şi Sfatului Popular al Regiunii Bacău.

19 nov. 1954

2

1634 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2357/1954 pentru trecerea unor fonduri din planul de venituri şi cheltuieli al Crucii Roşii pe anul 1954, în planul lucrărilor capitale, însoţită de o anexă.

19 nov. 1954

3

1635 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2358/1954 privind suplimentarea planului de cheltuieli al Ministerului Comerţului Exterior pe anul 1954 cu suma de 667.500.

19 nov. 1954

2

1636 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2359/1954 privind autorizarea Ministerului Finanţelor de a aproba la cererea comitetelor executive ale Sfaturilor Populare, virări de credite conform H.C.M. nr.60/1953, peste limita prevăzută de H.C.M. nr.393/1954.

19 nov. 1954

2

1637 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2360/1954 privind suplimentarea planurilor de muncă şi salarii, la unele Ministere şi Organe Centrale de Stat, pentru

19 nov. 1954

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

197

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 încadrarea absolvenţilor repartizaţi peste prevederile planului de muncă şi salarii pe anul 1954, însoţită de o anexă şi o rectificare.

1638 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2362/1954 privind plecarea în U.R.S.S. a unei delegaţii pentru a participa la Congresul Arhitecţilor şi Constructorilor ce va avea loc la data de 23 noiembrie 1954.

20 nov. 1954

2

1639 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2363/1954 privind trecerea sarcinilor cooperativelor de încărcări–descărcări la unele ministere şi sfaturi populare, însoţită de două anexe.

20 nov. 1954

4

1640 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2364/1954 privind acordarea unui spor pentru condiţii deosebite de muncă, muncitorilor de bază, auxiliari şi maiştrilor fabricii de Conserve de Lapte din Comuna Remetea.

22 nov. 1954

2

1641 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2365/1954 pentru numirea membrilor Colegiului Ministerului Industriei Uşoare.

22 nov. 1954

3

1642 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2366/1954 privind transmiterea unor utilaje de morărit din folosinţa morilor „Bacăului” şi „Ilie Pintilie” tutelate de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole în folosinţa morii „Aurora” din Bacău tutelată de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Bacău şi la dispoziţia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Bacău.

22 nov. 1954

2

1643 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2367/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Ministerului Industriei Uşoare.

22 nov. 1954

2

1644 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2368/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Podul de beton armat peste râul Săsar la Baia Mare”.

22 nov. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

198

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1645 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2369/1954 pentru punerea la dispoziţia Ministerului Industriei Alimentare, a unui număr de autocamioane şi autoturisme de către unele ministere şi organizaţii centrale, pentru campania de vinificare, însoţită de o anexă.

23 nov. 1954

3

1646 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2370/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Centrocoop–ului pe trim. IV/1954, cu tărâţe de grâu necesare Sectorului Lactat.

23 nov. 1954

2

1647 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2371/1954 privind trecerea liniei ferate industriale Borsec – Capul Corbului de la Sfatul Popular al Regiunii Autonome Maghiare asupra Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei şi unele măsuri pentru definitivarea construcţiei liniei.

23 nov. 1954

3

1648 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2372/1954 privind premierea întreprinderilor fruntaşe şi evidenţiate pe ramuri, care au primit Steagul Roşu de Producţie din partea Ministerului şi Comitetului Central al Sindicatelor pe semestrul I/1954, însoţită de două tabele.

23 nov. 1954

8

1649 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2373/1954 pentru suplimentarea planului de repartiţie pe anul 1954, al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum cu unele materiale, însoţită de o anexă.

23 nov. 1954

3

1650 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2374/1954 pentru preschimbarea destinaţiei suprafeţei de 2.328 m.p. barăci prefabricate şi repartizarea lor Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare.

23 nov. 1954

2

1651 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2375/1954 privind modificarea planului nr.3000 al Sfatului Popular al Capitalei–lucrări capitale pe 1954, însoţită de două tabele.

23 nov. 1954

4 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

199

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1652 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2376/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Sfatului Popular al regiunii Iaşi.

23 nov. 1954

2

1653 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2377/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954, al Procuraturii Generale a R.P.R.

23 nov. 1954

2

1654 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2378/1954 privind aprobarea Protocolului încheiat la a V–a Sesiune a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifice între Republica Populară Română şi Republica Democrată Germană, ţinută la Berlin între 19–29 octombrie 1954.

23 nov. 1954

2

1655 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2387/1954 privind aprobarea acoperirii golului de fond de rulment existent la Direcţia Generală a Radiodifuziunii.

25 nov. 1954

2

1656 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2389/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare şi de repartiţii al Ministerului Comerţului Interior pe anul 1954, cu unele materiale de construcţii şi instalaţii pentru fondul pieţii, însoţită de o anexă.

25 nov. 1954

3

1657 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2391/1954 privind amânarea recensământului construcţiilor sistate.

25 nov. 1954

2

1658 246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2395/1954 privind aprobarea delegaţiei guvernamentale care pleacă în Republica Populară Albania, pentru a participa la sărbătorirea celei de a 10–a aniversări a eliberării Albaniei.

26 nov. 1954

2

1659 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2401/1954 pentru împuternicirea Ministerului Comerţului Exterior de a încheia Acordul privind schimbul de mărfuri şi plăţi cu Republica Populară Albania pe anul 1955.

26 nov. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

200

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1660 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2402/1954 privind includerea în planul de export pe anul 1955 a cantităţii de 300.000 m.p. de carton asfaltat.

26 nov. 1954

2

1661 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2403/1954 pentru împuternicirea Ministerului Comerţului Exterior de a semna Protocolul, privind modificarea art.2 al Convenţiei din 18 aprilie 1951, cu Republica Populară Albania.

26 nov. 1954

3

1662 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2404/1954 pentru scoaterea din rezerva de stat a cantităţii de 400 tone colofoniu, în favoarea Ministerului Industriei Chimice.

27 nov. 1954

2

1663 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2405/1954 pentru reducerea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Ministerului Industriei Chimice, însoţită de două anexe.

27 nov. 1954

4

1664 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2406/1954 privind modificarea planului de cheltuieli al Ministerului Industriei Chimice.

27 nov. 1954

2

1665 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2407/1954 pentru reorganizarea colegiului Ministerului Industriei Cărbunelui.

27 nov. 1954

2

1666 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2408/1954 privind alocări de la bugetul Statului, pentru acoperirea diferenţelor la complectarea mijloacelor de rulment pe anul 1954 a Întreprinderii de Explorări Carbonifere din Lupeni.

27 nov. 1954

2

1667 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2409/1954 privind transferul localului din str. Cristian Tell nr.6 de la Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice la Ministerul Comerţului Interior.

27 nov. 1954

2

1668 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2410/1954 privind transferul unor şantiere de la Întreprinderea „ISEM” de sub tutela Comitetului Geologic, la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, la Ministerul Industriei Chimice şi la

27 nov. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

201

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Ministerul Industriei Cărbunelui.

1669 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2411/1954 privind inventarierea şi redistribuirea maşinilor de scris şi calculat–adunat, însoţită de trei anexe.

26 nov. 1954

7

1670 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2412/1954 privind aprobarea delegaţiei, care pleacă în Republica Populară Albania.

29 nov. 1954

2

1671 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2413/1954 privind transferul unei maşini de alezat cilindri de la Ministerul Căilor Ferate la Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

29 nov. 1954

2

1672 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2416/1954 privind acordarea unei subvenţii Ministerului Sănătăţii.

1 dec. 1954

2

1673 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2417/1954 privind repartizarea unei maşini de calculat Direcţiei Generale de Aprovizionare a Populaţiei cu Combustibil de pe lângă Consiliul de Miniştri.

1 dec. 1954

2

1674 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2418/1954 pentru transferarea mijloacelor de bază, obiectelor de inventar şi întregului activ şi pasiv aferent gospodăriei agricole anexă, înfiinţată pe lângă Întreprinderea Comunală Tg. Mureş, de la unele întreprinderi şi organizaţii din Tg. Mureş la Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Tg. Mureş, însoţită de o anexă.

1 dec. 1954

3

1675 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2419/1954 pentru acordarea către Ministerul Culturii a unui împrumut de 500 kg. schellack, din rezerva de Stat.

1 dec. 1954

2

1676 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2420/1954 privind înfiinţarea întreprinderii de Stat „Centrul de Producţie Cinematografică” din comuna Buftea.

1 dec. 1954

3

1677 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2421/1954 privind unele măsuri de

1 dec. 1954

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

202

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 descentralizare în sistemul Ministerului Culturii, însoţită de două anexe şi o rectificare.

1678 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2422/1954 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 la unele ministere, organizaţii economice centrale şi Sfaturi Populare Regionale, însoţită de trei anexe.

1 dec. 1954

5

1679 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2423/1954 privind utilizarea „fondului preşedintelui” la Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R.

1 dec. 1954

2

1680 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2424/1954 privind transferul unor mijloace de bază.

1 dec. 1954

2

1681 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2425/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Sfatului Popular al regiunii Ploieşti.

1 dec. 1954

2

1682 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2426/1954 pentru suplimentarea planului de repartiţie la fondul pieţii al Ministerului Comerţului Interior şi Centrocoop pe trimestrul IV/1954, însoţită de o anexă.

1 dec. 1954

3

1683 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2427/1954 pentru modificarea compunerii Colegiului Ministerului Comerţului Exterior.

1 dec. 1954

2

1684 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2428/1954 privind asigurarea executării în termen a lucrărilor de foraje pentru alimentări cu apă, ce se execută de Ministerul Construcţiiolr şi Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, însoţită de două anexe.

1 dec. 1954

5

1685 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2429/1954 privind dotarea cu fond de rulment a Oficiului de Control al Mărfurilor de pe lângă Camera de Comerţ a R.P.R. şi pentru folosirea colaboratorilor externi de către această întreprindere.

1 dec. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

203

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1686 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2434/1954 pentru prelungirea rămânerii în ţară a unor specialişti sovietici.

2 dec. 1954

2

1687 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2435/1954 privind prelungirea şederii în ţară a unui Consilier sovietic.

2 dec. 1954

2

1688 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2436/1954 pentru modificarea planului de repartiţii pe anul 1954 al Ministerului Industriei Uşoare, al planului de import şi a rezervei Consiliului de Miniştri.

2 dec. 1954

2

1689 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2437/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1954.

2 dec. 1954

2

1690 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2438/1954 privind reportarea fondurilor de salarii rămase neutilizate în trim. I, II şi III în trim. IV/1954 pentru lucrările de construcţii–montaj în regie.

2 dec. 1954

3

1691 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2439/1954 privind aplicarea H.C.M. nr.463/1954 şi la Institutul de Cercetări Chimico–Farmaceutice al Ministerului Industriei Chimice.

2 dec. 1954

2

1692 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2440/1954 privind modificarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Ministerului Industriei Cărbunelui, însoţită de două anexe.

2 dec. 1954

5

1693 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2441/1954 privind majorarea creditelor acordate de stat pentru construcţiile de locuinţe ce se execută în condiţiunile Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.4015/1953, însoţită de o anexă.

2 dec. 1954

3

1694 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2442/1954 pentru aprobarea tabelului pe funcţiuni pentru muncitorii din ramura colectări şi achiziţionări (D.C.A.) din M. Ind. Uşoare, însoţită de o listă de funcţiuni.

2 dec. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

204

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1695 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2443/1954 pentru autorizarea întreprinderii industriale de stat „Nicolae Bălcescu” de a vinde cooperativei meşteşugăreşti imobilul din Bucureşti, Str. 7 Noiembrie nr.210.

2 dec. 1954

2

1696 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2444/1954 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi al fondului de salarii al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice pe anul 1954 şi pe trimestrele III şi IV.

2 dec. 1954

2

1697 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2445/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare a Staţiei de transformare de 110 KV Jilava, şi a liniei provizorie de alimentare a staţiei.

2 dec. 1954

2

1698 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2448/1954 pentru stabilirea indemnizaţiilor de zbor ale personalului navigant profesionist din aeronautica civilă, însoţită de cinci anexe.

2 dec. 1954

8

1699 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2449/1954 pentru aprobarea tematicii ce se va discuta în cadrul sesiunii a II–a a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Albaneză.

2 dec. 1954

2

1700 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2450/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

2 dec. 1954

2

1701 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2451/1954 pentru acordarea de titlu personal lui Suder Wiliam.

2 dec. 1954

2

1702 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2452/1954 pentru aprobarea Protocolului încheiat la sesiunea a V–a a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Bulgară, însoţită de Protocol.

2 dec. 1954

38 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

205

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1703 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2453/1954 privind valorificarea unor obiecte de uz casnic şi inventar gospodăresc la fondul pieţii.

2 dec. 1954

5

1704 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2455/1954 privind constituirea la rezerva de stat în trimestrul IV/1954 a cantităţii de 3.500 tone paste făinoase.

2 dec. 1954

2

1705 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2456/1954 privind măsurile economico–financiare necesare pentru reducerea plăţilor restante din economie şi la efectuarea unei compensări interministeriale per 19 noiembrie 1954.

3 dec. 1954

9

1706 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2457/1954 privind finanţarea achiziţiilor de porumb din recolta anului 1954.

3 dec. 1954

7

1707 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2458/1954 privind suplimentarea planului de cheltuieli al Direcţiei Generale a Recrutării şi Repartizării Forţelor de Muncă de pe lângă Consiliul de Miniştri pe anul 1954, însoţită de o anexă.

3 dec. 1954

3

1708 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2459/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Culturii.

3 dec. 1954

2

1709 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2460/1954 privind îmbunătăţirea salarizării muncitorilor şi personalului tehnic–ingineresc din întreprinderile de medicamente din cadrul Ministerului Industriei Chimice.

3 dec. 1954

2

1710 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2461/1954 privind suplimentarea pe trim. IV/1954 a planului forţelor de muncă şi fondului de salarii nr.1160 al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, Cap.VI – instalaţii pasagere, însoţită de o listă.

3 dec. 1954

3

1711 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2462/1954 privind suplimentarea planului

3 dec. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

206

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de aprovizionare al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei pe anul 1954, însoţită de o anexă.

1712 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2463/1954 pentru modificarea pe trim. IV/1954 al planului productivităţii muncii, al numărului de personal, al fondului de salarii şi al câştigului mediu, nr.1180/1954 al Ministerului Construcţiilor şi al Ministerului Industriei materialelor de Construcţii.

3 dec. 1954

2

1713 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2464/1954 privind transmiterea din folosinţa Ministerului Căilor Ferate, în folosinţa Sfatului Popular Regional Bucureşti, a unui motor „Deutz”.

3 dec. 1954

2

1714 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2465/1954 privind modificarea planului de lucrări capitale a Sfatului Popular al Regiunii Piteşti.

3 dec. 1954

2

1715 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2466/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materiale al Societăţii Sovieto Române Kvarţit.

3 dec. 1954

2

1716 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2467/1954 privind modificarea planului de aprovizionare pe anul 1954, al unor ministere, organizaţii economice centrale şi sfaturi populare regionale, însoţită de trei anexe.

3 dec. 1954

15

1717 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2468/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe semestrul II/1954, însoţită de două anexe.

3 dec. 1954

5

1718 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2469/1954 privind amânarea livrării către Rezerva de Stat a 400 tone aluminiu bloc şi majorarea rezervei Consiliului de Miniştri la cabluri de aluminiu.

3 dec. 1954

2

1719 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2470/1954 privind aprobarea creditelor necesare plăţii premiilor de Stat ale R.P.R.,

3 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

207

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 pe anul 1953.

1720 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2472/1954 privind suplimentarea planului de cheltuieli al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei pe lunile noiembrie şi decembrie 1954, însoţită de o anexă.

3 dec. 1954

3

1721 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2473/1954 pentru aprobarea convenţiei dintre Guvernul Republicii Populare Române şi Guvernul Republicii Democrate Germane privind colaborarea economică între cele două ţări pentru valorificarea complexă a stufului din Delta Dunării.

3 dec. 1954

2

1722 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2474/1954 privind trecerea Direcţiei Generale a Morăritului, Crupelor şi Prelucrarea Furajelor de la Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole la Ministerul Industriei Alimentare.

3 dec. 1954

2

1723 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2475/1954 privind vânzarea unor autoturisme.

3 dec. 1954

2

1724 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2476/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Învăţământului pe anul 1954, însoţită de o anexă.

4 dec. 1954

3

1725 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2477/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1954.

4 dec. 1954

2

1726 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2478/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Învăţământului, pe anul 1954, însoţită de două anexe.

4 dec. 1954

4

1727 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2479/1954 privind modificarea planului nr.1220/1954 al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de două anexe.

4 dec. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

208

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1728 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2480/1954 privind readaptarea planului de prestaţie pe anul 1954 la transport în comun, însoţită de două anexe.

4 dec. 1954

4

1729 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2481/1954 privind transferarea unor autoturisme din folosinţa Comitetului de Stat al Planificării, în folosinţa unor comitete executive ale Sfaturilor Populare.

4 dec. 1954

2

1730 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2482/1954 privind transferul unui autoturism, din folosinţa Ministerului Justiţiei, în folosinţa Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române.

4 dec. 1954

2

1731 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2483/1954 privind lărgirea consumului de mălai.

4 dec. 1954

4

1732 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2485/1954 privind trecerea în folosinţa Ministerului Sănătăţii din folosinţa Ministerului Industriei Chimice a clădirilor din Borşa, Regiunea Baia Mare, Raionul Vişeu şi a trecerii din folosinţa Comitetului Executiv al Sfatului Popular a Regiunii Suceava a clădirilor din Cârlibaba, Regiunea Suceava, Raionul Vatra Dornei, azi în folosinţa Ministerului Forţelor Armate.

6 dec. 1954

2

1733 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2486/1954 privind modificarea planurilor forţelor de muncă şi fondului de salarii ale Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole şi D.G.R.M.I.A. pe trimestrul IV/1954, însoţită de o anexă.

7 dec. 1954

3

1734 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2487/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Căilor Ferate pe trim. IV/1954.

7 dec. 1954

2

1735 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2488/1954 privind transferul unor utilaje de la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini la Ministerul Căilor Ferate şi Comitetului de Stat pentru

7 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

209

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Colectarea Produselor Agricole.

1736 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2489/1954 privind schimbarea denumirii Întreprinderii de Stat „Imprimeria de Bilete de Bancă şi Timbre”.

7 dec. 1954

2

1737 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2491/1954 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii nr.1070/1954 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

7 dec. 1954

2

1738 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2492/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu 1500 tone cocs de petrol.

7 dec. 1954

2

1739 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2493/1954 privind repartizarea ţevilor de oţel de categoria II–a, însoţită de o anexă.

7 dec. 1954

3

1740 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2494/1954 privind transferarea unei maşini de şlefuit interior de la Ministerul Căilor ferate la Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

7 dec. 1954

2

1741 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2495/1954 privind suplimentarea planului fondului de salarii al Ministerului Industriei Cărbunelui, pe anul 1954 şi trimestrul IV/1954, însoţită de o anexă.

7 dec. 1954

3

1742 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2496/1954 pentru extinderea unor drepturi la salariaţii subterani muncitori, tehnicieni, ingineri şi personal de conducere din sectorul minier al Ministerului Industriei Chimice.

7 dec. 1954

7

1743 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2497/1954 pentru autorizarea cooperativei „30 Decembrie” din Bucureşti, să execute lucrări de instalaţii de încălzire centrală la unele imobile din Iaşi.

7 dec. 1954

2

1744 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2498/1954 privind suplimentarea planului

7 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

210

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini pe anul 1954, la cositor şi antimoniu.

1745 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2499/1954 privind restructurarea planului nr.1120 al Ministerului Industriei Chimice.

7 dec. 1954

2

1746 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2500/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare privind instalaţia de ardere mixtă gaze–păcură la fabrica de ciment „Ilie Pintilie” – Fieni.

7 dec. 1954

2

1747 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2501/1954 privind transferarea restului de maşini şi utilaje disponibile de la Direcţiunea Generală a Lucrării 889, în lichidare, precum şi modificări ale H.C.M. nr.1468/1954.

7 dec. 1954

2

1748 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2502/1954 privind dezvoltarea reţelei comerciale de Stat din oraşul Bucureşti, însoţită de o anexă.

8 dec. 1954

4

1749 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2503/1954 privind plecarea unei delegaţii de organizatori sanitari în U.R.S.S.

10 dec. 1954

2

1750 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2507/1954 privind aprobarea plecării în Uniunea Sovietică a Ministrului Diaconescu Gheorghe, însoţit de Donos Valerian, ca translator.

11 dec. 1954

2

1751 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2508/1954 privind utilizarea de personal zilier la bazele de recepţionare ale Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole pe trimestrul IV/1954, plătit din fondul nescriptic şi suplimentarea planului fondului nescriptic şi scriptic pe trim. IV/1954.

11 dec. 1954

2

1752 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2509/1954 privind punerea la dispoziţia Ministerului Industriei Alimentare de către Ministerul Agriculturii şi Silviculturii a vaselor pentru depozitarea vinului.

11 dec. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

211

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1753 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2510/1954 pentru modificarea planurilor nr.1010 şi 1011/1954 ale Ministerului Industriei Petrolului, însoţită de opt anexe.

11 dec. 1954

13

1754 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2511/1954 privind înlocuirea unei cantităţi de ulei de in cu cantitatea echivalentă de alte uleiuri technice la Ministerul Industriei Chimice.

11 dec. 1954

2

1755 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2513/1954 privind aprobarea unor vărsăminte şi plăţi la Bugetul de Stat în urma aplicării măsurilor prevăzute de H.C.M. nr.127/1954.

11 dec. 1954

2

1756 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2514/1954 privind modificarea poziţiilor 1 şi 2 din planul de investiţii pe anul 1954 al Procuraturii Generale a Republicii Populare Române.

11 dec. 1954

2

1757 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2516/1954 pentru finanţarea complectării mijloacelor proprii de rulment ale Trustului Fructexport şi I.S.T.E.I. Romtrans, pe trim. IV/1954, cu suma totală de 3.515.000 lei.

11 dec. 1954

2

1758 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2517/1954 pentru modificarea planului de producţie industrială, a planului de muncă şi salarii şi a sarcinei de beneficii a Ministerului Culturii pe trimestrul IV/1954.

11 dec. 1954

3

1759 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2518/1954 privind suplimentarea planului de şcolarizare nr.1240 al Ministerului Învăţământului pe anul şcolar 1954–1955, însoţită de Plan.

11 dec. 1954

3

1760 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2519/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Consiliului Central al Sindicatelor pe anul 1954, cu unele materiale, însoţită de o anexă.

11 dec. 1954

3

1761 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2520/1954 pentru modificarea H.C.M. nr.1271/1954, privind finanţarea de la buget

11 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

212

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 a unor diferenţe de preţ rezultate din casări de materiale supranormative reglementate de Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.873/1950.

1762 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2521/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954, cu 74 autocamioane.

11 dec. 1954

2

1763 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2522/1954 pentru efectuarea unor viramente de credite şi modificări de alocaţii trimestriale.

11 dec. 1954

2

1764 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2523/1954 pentru aprobarea efectuării unor virări de credite bugetare din planul de cheltuieli pe anul 1954 al Ministerului Construcţiilor.

11 dec. 1954

2

1765 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2528/1954 pentru trecerea unor vile din folosinţa unor ministere şi organizaţiuni de masă, în folosinţa Direcţiunii Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri şi din folosinţa Direcţiunii Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri în folosinţa Consiliului Central al Sindicatelor din R.P.R., însoţită de două anexe.

11 dec. 1954

4

1766 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2529/1954 privind aprobarea proiectului tehnic pentru „Alimentarea cu calcar şi cocs a Uzinelor de produse sodice Ocna Mureş” (funicular), însoţită de Aviz.

13 dec. 1954

7

1767 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2530/1954 pentru prelungirea termenului prevăzut prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.457/1954.

14 dec. 1954

2

1768 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2531/1954 privind aprobarea deplasării în Republica Cehoslovacă a unei delegaţii Guvernamentale.

14 dec. 1954

2

1769 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2532/1954 pentru virarea volumului de

14 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

213

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 lucrări în valoare de 450.000 lei din planul nr.1810/1954, al Agerpres la planul nr.1520/1954 al Comitetului de Stat al Planificării.

1770 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2533/1954 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii.

14 dec. 1954

10

1771 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2534/1954 pentru instituirea unui regim special de muncă la Întreprinderea SILICA–Turda.

14 dec. 1954

2

1772 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2535/1954 privind suplimentarea fondului de salarii nescriptic al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

14 dec. 1954

2

1773 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2536/1954 privind acoperirea creşterii fondului de rulment pe anul 1954 la gospodăriile agricole de stat.

14 dec. 1954

2

1774 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2537/1954 privind rectificarea erorilor strecurate în listele de preţuri cu ridicata ale întreprinderii.

14 dec. 1954

2

1775 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2538/1954 privind aprobarea finanţării lucrării capitale „Cămine Studenţeşti ale Institutului Agronomic Iaşi”.

14 dec. 1954

2

1776 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2539/1954 privind finanţarea cheltuielilor de întreţinere a plantaţiunilor tinere la gospodăriile agricole de Stat.

14 dec. 1954

2

1777 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2540/1954 privind modificarea balanţei de venituri şi cheltuieli a Institutului de Seruri şi Vaccinuri „Pasteur” pe anul 1954, însoţită de o anexă.

14 dec. 1954

3

1778 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2541/1954 privind transferul imobilului din Bdul Tudor Vladimirescu nr.47, din

14 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

214

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 folosinţa întreprinderii „Boleslaw Bierut” în folosinţa Institutului de Cercetări şi Proiectări Electrotehnice.

1779 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2542/1954 privind transferul unor utilaje din folosinţa Comitetului Geologic–ISEM–în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti.

14 dec. 1954

2

1780 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2543/1954 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materiale al Comitetului Geologic pe anul 1954, însoţită de două anexe.

14 dec. 1954

14

1781 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2544/1954 privind stabilirea unor tarife pentru transportul cu mijloace de tracţiune animală şi auto a plantelor textile.

14 dec. 1954

2

1782 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2545/1954 privind ratificarea sumei cheltuite peste prevederile planului de şcolarizare aprobat Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti pe trimestrul II/1954.

14 dec. 1954

2

1783 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2546/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1954 al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum.

14 dec. 1954

2

1784 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2547/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare privind „mecanizarea balastierei Doaga”, aparţinând Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii.

14 dec. 1954

2

1785 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2548/1954 privind scăderea impozitului agricol pe anul 1953 a unor gospodării agricole individuale de ţărani muncitori din regiunea Cluj, care au suferit pierderi de recolte cauzate de calamităţi ale naturii, însoţită de un tabel.

14 dec. 1954

5

1786 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2549/1954 privind asigurarea elaborării şi

14 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

215

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 multiplocării proiectelor tip pe anul 1954.

1787 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2552/1954 privind transferul unor autocamioane, însoţită de o anexă.

15 dec. 1954

3

1788 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2553/1954 privind modificarea planului de aprovizionare pe anul 1954, al unor ministere, organizaţii economice centrale şi sfaturi populare regionale, însoţită de trei anexe.

15 dec. 1954

9

1789 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2554/1954 pentru suplimentarea planului de cheltuieli pe anul 1954, al Ministerului Industriei Alimentare.

15 dec. 1954

2

1790 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2555/1954 privind autorizarea demersurilor necesare repartizării unui consilier sovietic în problemele de poştă şi telecomunicaţii.

15 dec. 1954

2

1791 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2556/1954 pentru modificarea unor indici financiari pe anul 1954 la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de două anexe.

15 dec. 1954

4

1792 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2557/1954 pentru numirea membrilor Colegiului Ministerului Comerţului Interior.

15 dec. 1954

2

1793 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2558/1954 privind suplimentarea fondului pieţii pentru Ministerul Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1954 cu 85.000 m.c. şi rezerva Consiliului de Miniştri cu 15.000 m.c. lemne de construcţii rurale şi diverse utilizări.

15 dec. 1954

2

1794 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2559/1954 privind modificarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Sfatului Popular al Regiunii Oradea, însoţită de două anexe.

15 dec. 1954

4 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

216

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1795 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2560/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe trim. IV/1954 al Sfatului Popular al Regiunii Timişoara, însoţită de o anexă.

15 dec. 1954

3

1796 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2561/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular Regional Iaşi pe anul 1954, însoţită de o anexă.

15 dec. 1954

4

1797 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2562/1954 pentru aprobarea sarcini de proiectare privind desvoltarea şi sistematizarea întreprinderii „Fabrica de conserve din legume şi fructe Zagna Vădeni”, însoţită de un Aviz.

15 dec. 1954

7

1798 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2563/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Centrala Termoelectrică şi reconstrucţia reţelelor electrice din oraşul Călăraşi”.

15 dec. 1954

2

1799 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2564/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Industriei Petrolului–DGD–la cota „diverşi” cu unele produse petrolifere.

15 dec. 1954

2

1800 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2565/1954 privind amplasarea unei întreprinderi pentru explorarea şi exploatarea sulfului.

15 dec. 1954

2

1801 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2566/1954 privind transferarea folosinţei unor mijloace de bază.

15 dec. 1954

2

1802 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2567/1954 pentru executarea lucrărilor necesare alimentării cu energie electrică a consumatorilor industriali din Centrul Roman.

15 dec. 1954

3

1803 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2568/1954 privind transferul unui autocamion „Opel” de la Întreprinderea de Electricitate Oradea–la Gospodăria Agricolă

15 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

217

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de Stat Salonta, Regiunea Oradea.

1804 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2569/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Sfatului Popular al Regiunii Suceava, însoţită de o anexă.

15 dec. 1954

3

1805 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2570/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotechnice, pe trimestrul IV/1954.

15 dec. 1954

2

1806 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2571/1954 privind abrogarea art.5, 6 şi 7 din H.C.M. nr.1740/1952.

15 dec. 1954

2

1807 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2572/1954 privind aprobarea documentaţiei tehnice reactualizate conform H.C.M. nr.223/1952, pentru „Canalizarea oraşului Hunedoara” şi „Alimentarea cu energie electrică a staţiilor de pompare Hunedoara”, însoţită de un Aviz.

15 dec. 1954

3

1808 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2574/1954 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii şi al planului de cheltuieli ale Sfatului Popular al Regiunii Cluj pe trimestrul IV, luna decembrie 1954.

15 dec. 1954

2

1809 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2575/1954 privind prelungirea termenului de valabilitate al buletinelor de identitate.

15 dec. 1954

6

1810 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2577/1954 privind suplimentarea planului valutar, Cap. „Diurne” pe anul 1954, al Ministerului Căilor Ferate.

17 dec. 1954

2

1811 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2578/1954 pentru anularea dispoziţiilor cuprinse în H.C.M. nr.1842 privind plata avansurilor la recrutarea forţelor de muncă.

17 dec. 1954

4

1812 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2579/1954 privind desfacerea la preţuri reduse a unor produse destinate Pomului de

17 dec. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

218

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 iarnă 1954.

1813 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2580/1954 pentru modificarea planului de aprovizionare pe trim. IV/1954 al Ministerului Industriei Uşoare, însoţită de două anexe.

17 dec. 1954

4

1814 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2581/1954 privind modificarea anexei nr.6 a H.C.M. nr.1508/1954.

17 dec. 1954

2

1815 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2582/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Comerţului Interior pe anul 1954.

17 dec. 1954

2

1816 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2583/1954 pentru asigurarea apariţiei şi expedierii la timp a ziarelor şi publicaţiilor periodice, însoţită de o rectificare.

17 dec. 1954

6

1817 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2584/1954 privind acordarea unui credit pe termen lung Întreprinderii Teleconstrucţia din cadrul Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

17 dec. 1954

2

1818 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2585/1954 privind aprobarea plecării Dr. Csizer Zoltan şi Dr. Belea Octavian în U.R.S.S.

17 dec. 1954

2

1819 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2587/1954 pentru ratificarea unor cheltuieli.

17 dec. 1954

2

1820 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2588/1954 privind reglementarea efectuării orelor de muncă în cadrul îndatoririlor de serviciu precum şi a orelor suplimentare.

17 dec. 1954

7

1821 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2589/1954 privind modificarea planului de producţie pe anul 1954 la motoare Diesel de 120 CP şi majorarea rezervei la dispoziţia Consiliului de Miniştri pentru acest produs.

17 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

219

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1822 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2590/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1954 al Ministerului Comerţului Interior, însoţită de o anexă.

17 dec. 1954

3

1823 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2591/1954 pentru ratificarea unor cheltuieli, însoţită de o anexă.

17 dec. 1954

3

1824 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2592/1954 privind suplimentarea fondului de manoperă (nescriptic) pentru cultivarea loturilor zootehnice de pe lângă Sfaturile Populare.

17 dec. 1954

2

1825 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2593/1954 privind scăderea impozitului agricol pe anul 1954 a unor gospodării agricole individuale din regiunea Craiova, care au suferit pierderi de recolte din cauza calamităţilor naturii, însoţită de un tabel.

17 dec. 1954

5

1826 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2595/1954 privind modificarea planului de producţie industrială al Întreprinderii de Transport Bucureşti (I.T.B.), pe trim. IV/1954, însoţită de o anexă.

17 dec. 1954

3

1827 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2596/1954 privind modificarea amplasamentului stabilit prin H.C.M. nr.932/1954 pentru locuinţele Ministerului Căilor Ferate ce se execută în oraşul Iaşi.

17 dec. 1954

2

1828 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2597/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare a Uzinei „I.C. Frimu”–Sinaia.

17 dec. 1954

2

1829 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2598/1954 pentru trecerea întreprinderii „Prima fabrică de Spirt şi Industrie Chimică” din Timişoara la Ministerul Industriei Chimice.

17 dec. 1954

2

1830 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2600/1954 privind transferul de utilaje.

17 dec. 1954

2

1831 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2602/1954 privind acordarea unei pensii

17 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

220

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de Stat lui Selaru Maria din Iaşi, Şoseaua Naţională nr.8 conform Decretului nr.286/1949 pentru acordarea de pensii de Stat unor categorii de luptători victime ale prigoanei antidemocratice, precum şi urmaşilor lor.

1832 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2603/1954 privind stabilirea preţului de vânzare cu ridicata la zincul electrolitic.

17 dec. 1954

2

1833 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2604/1954 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei terenurilor menţionate în Decretul 450/1954 aflate în folosinţa Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

17 dec. 1954

2

1834 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2605/1954 privind suplimentarea planurilor de aprovizionare tehnico–materială ale Sfaturilor Populare regionale pentru refacerea drumurilor şi îndiguirilor avariate de inundaţii, însoţită de o anexă.

17 dec. 1954

3

1835 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2606/1954 privind măsuri pentru întărirea sprijinului organizatoric şi tehnic dat de întreprinderile industriale S.M.T.–urilor şi G.A.S.–urilor, însoţită de două anexe.

18 dec. 1954

7

1836 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2609/1954 privind suplimentarea planului de export pe anul 1954 cu 15 tone ulei special 413.

20 dec. 1954

2

1837 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2610/1954 pentru autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a realiza pentru M.I.M.C.M. în cursul anului 1954 importul şi exportul unor rulmenţi din şi în Republica Populară Ungară, însoţită de o anexă.

20 dec. 1954

3

1838 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2611/1954 privind scutirea de impozitul pe circulaţia produselor a seminţelor de floarea soarelui.

20 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

221

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1839 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2612/1954 privind aprobarea unor repartiţii suplimentare.

20 dec. 1954

2

1840 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2617/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială, pe anul 1954, al Sfatului Popular al regiunii Baia Mare.

21 dec. 1954

2

1841 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2618/1954 pentru reglementarea unor probleme legate de desfiinţarea Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii prin înfiinţarea Ministerului Construcţiilor şi Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de patru anexe.

21 dec. 1954

25

1842 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2619/1954 pentru importul unei instalaţii de lactoză şi a utilajelor de complectare, însoţită de o anexă.

21 dec. 1954

3

1843 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2620/1954 privind suplimentarea planului fondului de salarii şi al numărului mediu scriptic pe trim.IV/1954 al Sfatului Popular al Regiunii Stalin.

21 dec. 1954

2

1844 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2621/1954 pentru modificarea sarcini de preţ de cost pe anul 1954 la Întreprinderea de Distribuţia Gazelor Bucureşti, tutelată de Sfatul Popular al Capitalei.

21 dec. 1954

2

1845 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2622/1954 privind scăderea impozitului agricol pe anul 1953 a unor gospodării agricole ale ţăranilor muncitori din Regiunea Bucureşti, care au suferit pierderi de recolte din cauza calamităţilor naturii, însoţită de un tabel.

21 dec. 1954

4

1846 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2623/1954 privind modificarea unor planuri pe semestrul II/1954 ale Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale–Trustul topografic–geotehnic, însoţită de

21 dec. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

222

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 două anexe.

1847 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2624/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare şi modificarea planului de investiţii nr.1330/1954 al Ministerului Sănătăţii, însoţită de o anexă.

21 dec. 1954

3

1848 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2625/1954 pentru suplimentarea planului de cheltuieli pe trimestrul IV/1954, al Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea cu suma de 2.000.000 lei din rezerva bugetară.

21 dec. 1954

2

1849 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2626/1954 privind restructurarea planului de producţie pe semestrul II/1954 al sectorului industrial de morărit al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, însoţită de trei anexe.

21 dec. 1954

5

1850 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2627/1954 privind importul unei cantităţi, de bumbac fire şi exportul unei cantităţi de şroturi.

21 dec. 1954

2

1851 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2628/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pentru iarnă al efectivelor de ostaşi constructori.

21 dec. 1954

2

1852 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2629/1954 privind regularizarea angajamentelor fără garanţii la Banca de Stat, ale gospodăriilor agricole de stat, prelungite conform H.C.M. nr.866 şi 1157/1954 şi a celor restante la 31.X.1954.

21 dec. 1954

2

1853 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2631/1954 privind prelungirea termenului de şedere în ţară a Consilierului E.G. Cemadurov.

21 dec. 1954

2

1854 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2634/1954 privind suplimentarea planului de cheltuieli al Ministerului Finanţelor.

21 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

223

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1855 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2635/1954 privind modul de livrare a produselor de către întreprinderile de Stat şi cooperatiste.

21 dec. 1954

13

1856 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2637/1954 privind modificarea planului nr.1220/1954 al Ministerului Industriei Alimentare–Direcţia Generală a industriei vinului şi produselor alcoolice pe trim.IV/1954, însoţită de cinci anexe.

22 dec. 1954

8

1857 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2638/1954 privind modificarea preţului de vânzare cu ridicata al contorului monofazic R.S.7521.

22 dec. 1954

2

1858 249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2639/1954 privind stabilirea preţurilor cu ridicata ale întreprinderii pentru unele maşini agricole şi piesele de schimb pentru tractoare şi maşini agricole.

22 dec. 1954

2

1859 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2641/1954 privind suplimentarea planurilor de repartiţii pe anul 1954 ale unor Sfaturi Populare regionale.

22 dec. 1954

2

1860 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2642/1954 privind modificarea planului de investiţii nr.3040/1954 al Sfatului Popular al Regiunii Bârlad.

22 dec. 1954

2

1861 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2643/1954 privind modificarea art.20 alin 1 din H.C.M. nr.1844/1954.

22 dec. 1954

2

1862 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2644/1954 privind extinderea dispoziţiunilor H.C.M. nr.2189/1952, şi la salariaţii din fabricile de clei şi gelatină ale Ministerului Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

22 dec. 1954

3

1863 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2645/1954 pentru aprobarea sarcini de proiectare „Colonia muncitorească Brazi–Ploieşti”.

22 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

224

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1864 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2646/1954 pentru aprobarea sarcini de proiectare privind „Întreprinderea Energo–Reparaţii Bucureşti”.

22 dec. 1954

2

1865 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2647/1954 privind colectarea cărnii în anul 1955, însoţită de o anexă.

23 dec. 1954

4

1866 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2650/1954 pentru aprobarea balanţei de Venituri şi Cheltuieli pe anul 1954, cu repartizarea indicilor înscrişi în buget pe trimestre şi modificarea acesteia pe sem. II/1954, ca urmare a aplicării dispoziţiunilor H.C.M. nr.1030/1954, precum şi pentru anularea şi suplimentarea unor credite bugetare.

27 dec. 1954

3

1867 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2651/1954 privind suplimentarea planului de cheltuieli al Comitetului Geologic pe trim.IV/1954.

27 dec. 1954

2

1868 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2652/1954 privind suplimentarea din rezerva bugetară pe anul 1954 a planului de cheltuieli pe trim.IV/1954 al Ministerului Construcţiilor cu suma necesară dotării cu mijloace de rulment a unor unităţi noi.

27 dec. 1954

2

1869 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2653/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială şi de export pe anul 1954 cu 500 tone carbid.

27 dec. 1954

2

1870 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2654/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de o anexă.

27 dec. 1954

3

1871 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2655/1954 privind aprobarea indicilor financiari totali planificaţi pe anul 1954, ai Direcţiei Generale Gostat, din cadrul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pentru diferenţe de preţ şi pierderi planificate, cum şi privind punerea de acord a

27 dec. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

225

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 prevederilor bugetare pentru aceşti indici, cu necesităţile reale, în funcţie de realizările până la 30 septembrie 1954 şi preliminate a se realiza în trim.IV/1954.

1872 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2656/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare pe trim.IV/1954.

27 dec. 1954

2

1873 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2657/1954 privind transmiterea unei batoze marca Lentz din folosinţa Sfatului Popular al Regiunei Iaşi în folosinţa Gospodăriei Agricole Olteneşti pendinte de Ministerul Căilor Ferate – Direcţia Regională C.F.Iaşi.

27 dec. 1954

2

1874 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2658/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Min. Ind. Lemnului, Hârtiei şi Celulozei pe anul 1954.

27 dec. 1954

2

1875 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2659/1954 privind acordarea pierderilor din calamităţi totale pe anul 1954. precum şi acoperirea golurilor financiare de la 31.XII.1953 la gospodăriile agricole de Stat, însoţită de o situaţie–anexă.

27 dec. 1954

3

1876 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2660/1954 privind suplimentarea planului lucrărilor capitale–investiţii nr.1040/1954 al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii– Direcţia Generală a Gospodăriilor Agricole de Stat–pentru pregătirea terenului în 1954 la plantaţiile noi de vii şi hamei pe anul 1955.

27 dec. 1954

2

1877 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2661/1954 privind suplimentarea plafonului valoric al reparaţiilor capitale şi fondul de salarii pentru construcţii–montaje executate în regie pe anul 1954 de gospodăriile agricole de stat din Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

27 dec. 1954

2

1878 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2662/1954 privind modificarea planului de

27 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

226

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 cheltuieli al Direcţiei Generale S.M.T.

1879 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2663/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii tehnico–materiale pentru investiţii pe trim.IV/1954 al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

27 dec. 1954

2

1880 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2664/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare Tehnico–Materiale al Ministerului Căilor Ferate pe anul 1954.

27 dec. 1954

2

1881 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2665/1954 pentru virarea unor sume din planul de investiţii al Ministerului Industriei Alimentare de la poziţiile peste limită la poziţia globală sub limită.

27 dec. 1954

2

1882 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2666/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe trim.IV/1954, al Ministerului Industriei Uşoare.

27 dec. 1954

2

1883 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2667/1954 privind aprobarea plăţii orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal cu un spor de 100% la salariul tarifar, la personalul ce lucrează în campania de zahăr, în tură continuă.

27 dec. 1954

2

1884 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2668/1954 privind defalcarea fondului pentru plata indemnizaţiei de vechime neântreruptă în subteran pe exerciţiul anului 1954, din fondul planificat pe trim.IV/1954.

27 dec. 1954

2

1885 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2669/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

27 dec. 1954

2

1886 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2670/1954 privind suplimentarea Planului de Stat de Aprovizionare pe anul 1954 cu gaze lichefiate.

27 dec. 1954

2

1887 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2671/1954 privind suplimentarea planului

27 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

227

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de cheltuieli al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

1888 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2672/1954 privind acordarea unei reduceri a taxei telefonice datorată de Administraţia Fluvială a Porţilor de Fier pe anul 1954.

27 dec. 1954

2

1889 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2673/1954 pentru acordarea unui credit societăţii Sovrompetrol.

27 dec. 1954

2

1890 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2674/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, pe trimestrul IV/1954.

27 dec. 1954

2

1891 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2675/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială cu 1,5 tone sfori.

27 dec. 1954

2

1892 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2676/1954 privind asigurarea unor materiale pentru producţia articolelor de marochinărie, însoţită de o anexă.

27 dec. 1954

3

1893 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2677/1954 pentru aprobarea transmiterii folosinţei unui imobil situat în oraşul Satu Mare.

27 dec. 1954

2

1894 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2678/1954 privind livrarea cărămizilor nepresate arse de către Întreprinderile industriale locale şi Uniunea Centrală a Cooperativelor de Aprovizionare şi Desfacere.

27 dec. 1954

3

1895 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2679/1954 privind transferul unui autoturism de la Ministerul Industriei Petrolului la I.S. „Oneşti”, pendinte de Ministerul Industriei Petrolului.

27 dec. 1954

2

1896 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2680/1954 privind majorarea volumului lucrărilor de refacerea şi cultura pădurilor

27 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

228

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 prevăzute în planul lucrărilor capitale sub limită al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1954 şi al forţelor de muncă şi al fondului de salarii aferent acestor lucrări.

1897 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2681/1954 privind trecerea unor sarcini de exploatarea şi transportul lemnului de la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei şi suplimentarea planurilor de forţe de muncă şi fond salarii, în vederea asigurării stocurilor de material lemnos la 1.I.1955, însoţită de două anexe.

27 dec. 1954

4

1898 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2682/1954 privind înfiinţarea Organizaţiei Comerciale Locale „Comerţul Mixt–Vaşcău”.

27 dec. 1954

3

1899 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2683/1954 privind transferul unei maşini de caşurat.

27 dec. 1954

2

1900 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2684/1954 privind aplicarea unui indice de echivalenţă la producţia de panele produs de întreprinderile Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

27 dec. 1954

2

1901 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2687/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Alimentarea cu apă a litoralului Mării Negre”.

27 dec. 1954

2

1902 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2688/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare „Alimentarea cu apă a oraşului Galaţi”.

27 dec. 1954

2

1903 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2689/1954 pentru aprobarea sarcini de proiectare a Uzinei de sodă caustică electrolitică Borzeşti.

27 dec. 1954

2

1904 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2690/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru blocuri muncitoreşti la

27 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

229

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Uzinele de produse sodice Ocna Mureşului.

1905 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2691/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Refacerea drumului Prisaca–Valea Sării şi Viaductului peste Valea Chiliei”.

27 dec. 1954

2

1906 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2692/1954 privind aprobarea sarcini d eproiectare „Colectoarele principale şi staţiile de epuraţie pentru canalizarea localităţilor de pe litoralul Mării Negre”.

27 dec. 1954

2

1907 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2693/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Alimentarea cu apă potabilă a localităţii Steierdorf–Anina”.

27 dec. 1954

2

1908 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2694/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru Staţiunea Experimentală Agricolă I.C.A.R.–Regiunea Suceava, sectoarele ştiinţific, producţie şi administrativ.

27 dec. 1954

2

1909 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2697/1954 privind unele măsuri economice şi financiare ca urmare a desfiinţării sistemului de aprovizionare pe bază de cartele şi raţii, însoţită de o anexă.

28 dec. 1954

15

1910 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2701/1954 privind trecerea unor restaurante la Ministerul Comerţului Interior.

28 dec. 1954

2

1911 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2702/1954 privind procurarea de mobilier şi inventar gospodăresc pe anul 1954 de către Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor prin derogare de la art.20 din H.C.M. nr.529/1954.

28 dec. 1954

2

1912 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2703/1954 privind complectarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.4015/1953, privind construcţia de locuinţe pe baza cooperării între locatari şi construcţia de locuinţe individuale prin credite acordate de Stat.

28 dec. 1954

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

230

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1913 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2704/1954 pentru transferul unei axe de transmisie la Trustul Alimentaţiei Publice Locale Timişoara.

28 dec. 1954

2

1914 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2705/1954 pentru suplimentarea planului de cheltuieli al Ministerului Culturii pe anul 1954, în vederea acoperirii unor sarcini cu caracter cultural.

28 dec. 1954

2

1915 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2706/1954 pentru asigurarea asistenţei medicale de pe şantiere şi din Întreprinderi.

28 dec. 1954

13

1916 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2707/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Ministerului Căilor Ferate şi suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială, precum şi suplimentarea unui sortiment din cadrul planului de producţie al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, pe anul 1954.

28 dec. 1954

2

1917 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2708/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Academiei Republicii Populare Române pe anul 1954.

28 dec. 1954

2

1918 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2709/1954 privind repartizarea unor mijloace de transport, însoţită de o anexă.

28 dec. 1954

3

1919 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2710/1954 privind transferul în folosinţa Combinatului chimico–metalurgic, Târnăveni, a unui teren şi a unor mijloace de bază, însoţită de două anexe.

28 dec. 1954

5

1920 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2711/1954 pentru aprobarea Condiţiunilor Fundamentale ale contractelor privind construcţii şi reparaţii de nave maritime şi fluviale, precum şi de diferite materiale de marină.

28 dec. 1954

2

1921 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2712/1954 privind lucrările complexului

28 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

231

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 şcolar mediu tehnic siderurgic Hunedoara.

1922 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2714/1954 pentru transferarea mijloacelor de bază a Fabricii de acid sulfuric din Câmpina de la Ministerul Industriei Petrolului la Ministerul Industriei Chimice şi înfiinţarea unei întreprinderi pentru fabricarea acidului sulfuric, însoţită de două anexe şi o rectificare.

28 dec. 1954

7

1923 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2715/1954 pentru transferul unei magazii de la întreprinderea Industria Metalurgică Bănăţeană–Timişoara la întreprinderea Moara şi Rizeria Tineretului.

28 dec. 1954

2

1924 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2716/1954 privind înfiinţarea unui muzeu de artă la Craiova.

28 dec. 1954

2

1925 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2717/1954 privind transferul unui mijloc de bază din folosinţa Întreprinderii „Acumulatorul”, dependentă de Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, în folosinţa „Fabricii de lapte praf” – din Remetea, dependentă de Ministerul Industriei Alimentare.

28 dec. 1954

2

1926 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2718/1954 privind aprobarea asimilării în anul 1954 a unor produse electrotehnice, însoţită de o anexă.

28 dec. 1954

3

1927 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2725/1954 privind alimentarea dotaţiei acordată Camerei de Comerţ a R.P.R. pe anul 1954.

29 dec. 1954

2

1928 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2726/1954 privind suplimentarea „fondului preşedintelui” la Sfatul Popular al regiunii Iaşi, prin virare în cadrul creditelor existente în bugetul pe anul 1954, aprobat regiunii Iaşi.

30 dec. 1954

2

1929 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2727/1954 privind folosirea din Rezerva

30 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

232

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de Stat a cantităţii de 8300 tone orz.

1930 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2728/1954 privind reducerea planului nr.1.120 al Ministerului Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

30 dec. 1954

3

1931 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2730/1954 privind restructurarea planului de producţie pentru ulei horticol la întreprinderea producătoare „Spic” din cadrul Ministerului Industriei Chimice.

30 dec. 1954

2

1932 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2731/1954 pentru înfiinţarea unei întreprinderi industriale de prelucrarea rezidiilor petrolifere şi fabricarea de produse chimice diverse, prin transferarea fostei rafinării „Xenia” la Ministerul Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

30 dec. 1954

7

1933 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2732/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini pe anul 1954 cu 55 m.c. panel.

30 dec. 1954

2

1934 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2733/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe trim.IV/1954 al Sfatului Popular al Regiunii Stalin.

30 dec. 1954

2

1935 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2734/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1954 al Sfatului Popular al regiunii Baia Mare.

30 dec. 1954

2

1936 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2735/1954 privind trecerea unui teren din Bucureşti, str. Corbeasca, din proprietatea Statului şi folosinţa Sfatului Popular al Capitalei, în proprietatea cooperativei de invalizi „Munca Orbilor” din Bucureşti.

30 dec. 1954

2

1937 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2736/1954 privind modificarea bugetului Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare.

30 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

233

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1938 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2737/1954 privind autorizarea Ministerului Culturii de a face unele virări de fond nescriptic.

30 dec. 1954

2

1939 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2738/1954 privind virări de credite în bugetul Sfatului Popular al regiunii Constanţa.

30 dec. 1954

2

1940 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2739/1954 privind macarale mobile pivotante tip „Pionier”.

30 dec. 1954

2

1941 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2740/1954 privind repartiţia către Reprezentanţa Comercială a U.R.S.S. a unui autoturism marca Pobeda.

30 dec. 1954

2

1942 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2742/1954 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Ministerului Comerţului Exterior pe anul 1954 cu un grup electrogen.

30 dec. 1954

2

1943 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2743/1954 privind unele îmbunătăţiri în organizarea administraţiei centrale M.I.L.H.C. şi a unităţilor sale exterioare, însoţită de nouă anexe.

31 dec. 1954

18

1944 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2744/1954 privind utilizarea „Fondului preşedintelui” comitetelor executive ale Sfaturilor Populare regionale.

30 dec. 1954

2

1945 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2746/1954 privind stabilirea preţurilor de vânzare cu amănuntul la sare extra fină şi sare specială.

31 dec. 1954

2

1946 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2747/1954 privind modificarea parţială a contractului local nr.02/31/1954 pentru livrare de produse electrotehnice, încheiat între întreprinderile „Clement Gottwald” şi „Iart”, ambele cu sediul în Bucureşti.

31 dec. 1954

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

234

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1947 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2748/1954 privind transferul unor autobuze la Sfatul Popular, al Regiunii Iaşi, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

3

1948 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2749/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe trim.IV/1954, al Ministerului Finanţelor.

31 dec. 1954

2

1949 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2752/1954 pentru acordarea unui avans asupra golurilor financiare rezultate în anul 1954 în întreprinderile din cadrul Ministerului Industriei Alimentare şi din cadrul Direcţiei generale a morăritului.

31 dec. 1954

2

1950 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2753/1954 privind ridicarea unui monument al poetului Mihail Eminescu.

31 dec. 1954

2

1951 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2754/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

31 dec. 1954

2

1952 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2755/1954 pentru comasarea Institutului de proiectări carbonifere şi Institutului de cercetări carbonifere aparţinând Ministerului Industriei Cărbunelui.

31 dec. 1954

2

1953 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2756/1954 privind transferul unor rezervoare.

31 dec. 1954

2

1954 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2757/1954 privind desfiinţarea „Editurii Cultură Fizică şi Sport”.

31 dec. 1954

4

1955 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2758/1954 privind suplimentarea planurilor de aprovizionare cu carburanţi pe trim.IV/1954 a comitetelor executive ale Sfaturilor Populare Arad şi Bârlad.

31 dec. 1954

2

1956 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2759/1954 privind aprobarea sarcini de

31 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

235

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 proiectare „Refacerea Teatrului Mihail Eminescu din Botoşani”.

1957 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2760/1954 privind desfiinţarea întreprinderii Rafinăria nr.2 Bucureşti a Ministerului Industriei Petrolului şi de repartizare a mijloacelor de bază şi de rulment.

31 dec. 1954

2

1958 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2761/1954 privind transferul unei case de fier din folosinţa fabricii „Electrotehnica” de sub îndrumarea Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, în folosinţa Comitetului Central al Sindicatului Muncitorilor din ramura energiei electrice şi industriei electrotehnice.

31 dec. 1954

2

1959 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2762/1954 pentru înfiinţarea Întreprinderii carbonifere Ceptura.

31 dec. 1954

2

1960 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2763/1954 privind invitarea în ţară a unui consilier sovietic, pentru problemele de coordonare a proiectării, construcţiei şi montajului lucrărilor de la Centrul de Producţie Cinematografică din Buftea.

31 dec. 1954

2

1961 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2764/1954 privind modificarea planului de activitate pe anul 1954 al Întreprinderilor Comunale aparţinând Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

3

1962 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2765/1954 privind modificarea planului elaborării de standarde ale Academiei R.P.R., pe anul 1954.

31 dec. 1954

2

1963 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2766/1954 privind completarea planului de şcolarizare a Ministerului Culturii pe anul 1954–1955, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

3

1964 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2767/1954 pentru transferul unei locomotive tip Deutz, din folosinţa

31 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

236

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 I.C.”Căpeni”, în folosinţa I.R.I.”11 Iunie”.

1965 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2768/1954 privind planul de dezvoltare a economiei naţionale a Republicii Popular Române.

31 dec. 1954

67 Nivel de clasificare „Strict Secret”

1966 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2769/1954 privind dotarea cu cărţi a unor biblioteci.

31 dec. 1954

2

1967 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2770/1954 privind atribuirea unor mijloace materiale pentru Palatul Culturii din Iaşi.

31 dec. 1954

2

1968 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2771/1954 pentru comasarea unor întreprinderi de Stat pentru comerţul exterior.

31 dec. 1954

7

1969 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2774/1954 privind acordarea unei pensii personale unor oameni de ştiinţă, literatură şi artă.

27 dec. 1954

3

1970 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2776/1954 privind organizarea şi funcţionarea întreprinderii „Loteria”, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

5

1971 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2777/1954 privind aprobarea balanţei de angajamente externe pe anul 1954, însoţită de treisprezece anexe.

31 dec. 1954

46

1972 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2778/1954 pentru efectuarea unor viramente de credite şi modificări de alocaţii trimestriale.

31 dec. 1954

3

1973 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2781/1954 privind restrângerea categoriilor de salariaţi cu drept de a li se asigura uniforme de către instituţii şi întreprinderi şi modificarea regimului de plată a costului lor, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

4

1974 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2782/1954 pentru modificarea cotelor

31 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

237

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 impozitului pe circulaţia mărfurilor, prevăzute în H.C.M. nr.2636 din 21 decembrie 1954.

1975 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2790/1954 privind modificarea planului de lucrări capitale nr.1180/a pe 1954 al Ministerului Construcţiilor, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

3

1976 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2791/1954 pentru modificarea planului de desfacere cu amănuntul, a planului de transport, a planului de producţie industrială, a planului de muncă şi salarii pe anul 1954 şi trim.II, II şi IV a Ministerului Comerţului Interior şi Centrocoop–ului, însoţită de douăsprezece anexe.

31 dec. 1954

22

1977 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2792/1954 privind modificarea planului productivităţii muncii, al forţelor de muncă şi al fondului de salarii, al Ministerului Căilor Ferate pe anul 1954, însoţită de Plan.

31 dec. 1954

3

1978 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2793/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954 al Ministerului Căilor Ferate, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

3

1979 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2794/1954 privind modificarea planului de reducere a preţului de cost pentru fabricile şi secţiile de producţie din sistemul cooperatist, ca urmare a H.C.M. nr.1100/1954.

31 dec. 1954

2

1980 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2795/1954 privind aprobarea schimbului de barăci între Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor şi Întreprinderea de Stat pentru Lucrări de Îmbunătăţiri Funciare.

31 dec. 1954

2

1981 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2796/1954 privind completarea articolului 3 şi 5 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1240/1954 referitor la îmbunătăţirea organizării muncii şi a sistemului de salarizare în industria construcţiilor.

31 dec. 1954

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

238

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1982 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2797/1954 privind transferarea remorcilor cisterne şi a rezervelor de combustibil din fabricaţia Centrelor Mecanice din Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, în fabricaţia Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini – Direcţia Generală a Construcţiilor Navale – şi restructurarea planului de producţie al Direcţiei Generale a Centrelor Mecanice, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

3

1983 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2798/1954 privind trecerea Întreprinderii Metalurgia „23 August” Iaşi de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, în cadrul industriei locale pendinte de Sfatul Popular al Regiunii Iaşi.

31 dec. 1954

2

1984 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2799/1954 privind transferul a 3 foreze din custodia Ministerului Construcţiilor, în folosinţa Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

31 dec. 1954

2

1985 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2800/1954 privind repartizarea în anul 1955 a unor autovehicole Academiei R.P.R.

31 dec. 1954

2

1986 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2801/1954 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1954 a Sfatului Popular Regional Bacău.

31 dec. 1954

2

1987 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2802/1954 pentru aprobarea planului operativ de transport pe trimestrul I/1955.

31 dec. 1954

3

1988 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2803/1954 privind reglementarea modului de finanţare a construcţiilor şi reparaţiilor de vase pentru export.

31 dec. 1954

2

1989 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2804/1954 privind suplimentarea planului fondului de şcolarizare nr.11820 al M.C.I.M.C. pe trimestrul IV/1954.

31 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

239

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1990 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2805/1954 privind acoperirea cheltuielilor de deszăpeziri ale întreprinderilor de exploatări şi transporturi forestiere din cadrul Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei–Direcţia Generală Teritorială Suceava–Bacău.

31 dec. 1954

2

1991 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2808/1954 privind autorizarea Ministerului Afacerilor Externe de a duce tratative pentru obţinerea unui consilier specialist sovietic, pentru Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii.

31 dec. 1954

2

1992 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2809/1954 privind reglementarea sistemului de predare a produselor agricole de la gospodăriile anexe de pe lângă fazaneriile ocoalelor silvice.

31 dec. 1954

2

1993 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2810/1954 privind stabilirea preţului de vânzare cu amănuntul la sodă caustică superioară în solzi.

31 dec. 1954

2

1994 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2811/1954 pentru complectarea H.C.M. nr.3703 din 30 octombrie 1953 privind modul şi forma de întocmire a cataloagelor de produse şi a nomenclatoarelor de preţuri ale unor ministere, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

3

1995 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2813/1954 privind elaborarea şi aprobarea normelor de deviz noi pentru lucrările de construcţii–montaj.

31 dec. 1954

4

1996 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2815/1954 privind reducerea planului de aprovizionare pe anul 1954 al Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

3

1997 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2816/1954 privind aprobarea unor virări de credite din bugetul Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare.

31 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

240

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1998 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2817/1954 privind aprobarea unor viramente în bugetul Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara de pe anul 1954.

31 dec. 1954

2

1999 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2818/1954 privind majorarea alocaţiilor bugetului la Partea VI pe anul 1954, pentru cheltuieli administrativo–gospodăreşti Sfatului Popular al Regiunii Galaţi.

31 dec. 1954

2

2000 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2819/1954 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti pe anul 1954.

31 dec. 1954

2

2001 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2820/1954 privind suplimentarea lucrării „Supraânălţarea digurilor râului Crişul Alb Regiunea Arad”.

31 dec. 1954

2

2002 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2821/1954 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, pe anul 1954.

31 dec. 1954

2

2003 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2822/1954 privind achiziţionarea de cărţi şi publicaţii de către Academia R.P.R.

31 dec. 1954

2

2004 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2823/1954 privind aplicarea H.C.M. nr.1240/1954 la organizaţiile de construcţii montaj din sectorul Ministerului Industriei Chimice.

31 dec. 1954

2

2005 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2824/1954 privind modificarea planului de producţie la săpun de rufe, al Ministerului Industriei Chimice pe anul 1954.

31 dec. 1954

2

2006 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2825/1954 privind suplimentarea creditelor la salarii şi a cheltuielilor administrativo–gospodăreşti la bugetul Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare.

31 dec. 1954

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

241

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 2007 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2826/1954 privind suplimentarea bugetului Sfatului Popular al Regiunii Oradea pe anul 1954, la Partea VI–a.

31 dec. 1954

2

2008 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2827/1954 privind suplimentarea fondului de salarii pe trim. IV/1954 pentru Trusturile Regionale de Construcţii locale şi Trustul de Construcţii al Sfatului Popular al Capitalei.

31 dec. 1954

2

2009 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2828/1954 privind modificarea planului de import cincinal tranşa anului 1955, însoţită de o listă–anexă.

31 dec. 1954

3

2010 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2829/1954 pentru aprobarea plăţii depăşirilor necorespunzătoare de salarii pe luna iulie 1954 la întreprinderile de industrie locală şi la trusturile regionale de construcţii locale.

31 dec. 1954

2

2011 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2830/1954 privind unele condiţii pentru transferarea şi angajarea de personal la unităţile socialiste care funcţionează în Bucureşti.

31 dec. 1954

2

2012 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2831/1954 privind reducerea fondului de salarii pe trim.IV/1954 al Ministerului Industriei Uşoare şi Suplimentarea fondului nescriptic al Asociaţiei Române pentru Legăturile de Prietenie cu U.R.S.S.

31 dec. 1954

2

2013 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2832/1954 privind aprobarea balanţei de venituri şi cheltuieli pe anul 1954 a Oficiilor Regionale de Aprovizionare şi Desfacere şi a Oficiului Central de Aprovizionare şi Desfacere din cadrul Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

4

2014 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2833/1954 privind reducerea taxelor române de tranzit pentru convorbirile telefonice de Stat efectuate între Republica

31 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

242

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Populară China şi Republica Populară Bulgaria.

2015 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2834/1954 privind unele măsuri în legătură cu reglementarea timpului de lucru pentru angajaţii care lucrează în tură din unităţile de exploatare ale Ministerului Căilor Ferate.

31 dec. 1954

3

2016 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2835/1954 privind trecerea unor topitorii de in şi cânepă de la Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum, la Ministerul Industriei Uşoare, însoţită de două anexe.

31 dec. 1954

9

2017 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2836/1954 privind înfiinţarea unei întreprinderi de transporturi şi reparaţii auto în cadrul Ministerului Industriei Uşoare.

31 dec. 1954

2

2018 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2837/1954 privind modificarea sarcinilor de plan la preţ de cost pe anul 1954 la Întreprinderile Comerciale tutelate de Sfaturile Populare Regionale, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

3

2019 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2838/1954 privind modificarea planului de repartiţii pe trim.IV/1954 al Ministerului Industriei Alimentare.

31 dec. 1954

2

2020 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2839/1954 privind acoperirea pierderilor suferite din calamităţi de Gospodăria Anexa Butimanu pendinte de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

31 dec. 1954

2

2021 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2840/1954 privind aprobarea depăşirii planului de producţie pe anul 1954 al Sfatului Popular al regiunii Suceava cu 192 bucăţi „vagoneţi tip curent”.

31 dec. 1954

2

2022 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2842/1954 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1954, al Ministerului Industriei Alimentare,

31 dec. 1954

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

243

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 însoţită de două anexe.

2023 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2843/1954 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Bloc de linie automat Chitila–Brazi”.

31 dec. 1954

2

2024 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2844/1954 privind aprobarea consumului de benzină pentru autoturismele unor întreprinderi.

31 dec. 1954

2

2025 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2845/1954 privind suplimentarea fondului de salarii al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1954 la capitolul IX „fond nescriptic”.

31 dec. 1954

2

2026 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2846/1954 pentru aprobarea sarcini de proiectare privind „Dezvoltarea filaturii Uzinele Textile Gheorghe Dozsa” din Sf. Gheorghe.

31 dec. 1954

2

2027 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2848/1954 privind transferul unor utilaje.

31 dec. 1954

2

2028 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2849/1954 pentru trecerea unei hale din folosinţa Ministerului Industriei Petrolului–I.S. montaj şi construcţii petrolifere şi conducte, în folosinţa Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini–Întreprinderea „Ion Fonaghi”.

31 dec. 1954

2

2029 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2850/1954 pentru desfiinţarea şi lichidarea Întreprinderii de Stat „Petrolifera Muntenia”.

31 dec. 1954

2

2030 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2851/1954 privind trimiterea de specialişti minieri din cadrul Ministerului Industriei Cărbunelui în alte ţări pentru specializare.

31 dec. 1954

3

2031 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2852/1954 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în staţia C.F.R. Schitu – Goleşti, Raionul Muscel, Regiunea Piteşti.

31 dec. 1954

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

244

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 2032 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2853/1954 pentru aprobarea unui transfer de utilaje între Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi Ministerul Căilor Ferate.

31 dec. 1954

2

2033 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2854/1954 pentru reducerea planului de repartiţii la fondul pieţii, mediu urban, pentru Petrol Lampant, şi planul circulaţiei mărfurilor cu amănuntul pe anul 1954, al Ministerului Industriei Petrolului, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

5

2034 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2855/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Uzina de reparaţii auto Colentina din Bucureşti” pendinte de Ministerul Construcţiilor.

31 dec. 1954

2

2035 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2857/1954 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Baza de reparaţii auto–Bucureşti şos. Olteniţei km.7”.

31 dec. 1954

2

2036 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2858/1954 privind trecerea Institutului de Cercetări Agronomice de la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la Academia R.P.R.

31 dec. 1954

4

2037 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2859/1954 privind modificarea planului de muncă şi salarii al Direcţiunii Generale a Lucrării 889, pe anul 1954, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

3

2038 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2860/1954 privind repartizarea către Ministerul Comerţului Exterior–pentru Oficiul de Control al Mărfurilor–a unui autoturism marca Gaz 69.

31 dec. 1954

2

2039 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2861/1954 privind modificarea planului de finanţarea lucrărilor capitale al Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor pe anul 1954, însoţită de o anexă.

31 dec. 1954

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

245

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 2040 Situaţii cu Hotărârile Consiliului de

Miniştri din anul 1954 care lipsesc din arhiva Partidului.

1954 12

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

246

ANUL 1955

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.241/1955 privind plata salariilor conducătorilor Direcţiei Generale a Radiodifuziunii, Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti precum şi a Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum.

23 feb. 1955

2

2 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.242/1955 privind transferul unui grup electrogen din folosinţa Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare.

23 feb. 1955

2

3 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.247/1955 privind unele măsuri organizatorice şi modul de finanţare în vederea aplicării Hotărârii Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi a Consiliului de Miniştri a Republicii Populare Române, cu privire la organizarea şcolilor profesionale de ucenici, a şcolilor tehnice şi a şcolilor tehnice de maiştri, însoţită de patruzecişişapte de anexe.

24 feb. 1955

86

4 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.248/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unui teren, (Berevoieşti).

23 feb. 1955

2

5 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.253/1955 privind eliberarea lui Rudenko Teodor din funcţia de Locţiitor al Ministrului Afacerilor Externe.

25 feb. 1955

2

6 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.254/1955 privind eliberarea lui Vinţe Ion din funcţia de Locţiitor al Ministrului Afacerilor Interne.

25 feb. 1955

2

7 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.255/1955 privind eliberarea lui Ţugui Pavel din funcţia de Locţiitor al Ministrului Culturii.

25 feb. 1955

2

8 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.256/1955 pentru complectarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.1949 din 30

25 feb. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

247

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 septembrie 1954, privind unele măsuri de reorganizare a Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri.

9 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.257/1955 privind sărbătorirea celei de a X–a aniversări a zilei de 6 martie 1955.

25 feb. 1955

2

10 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.258/1955 privind aprobarea planului de predare a produselor agricole pe anul 1954 al gospodăriilor agricole de stat din sistemul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, modificat pe baza prevederilor H.C.M. nr.907 din 14 iunie 1954, însoţită de plan.

25 feb. 1955

5

11 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.260/1955 privind trecerea imobilului din Bucureşti şos. Kiseleff nr.3, în folosinţa gratuită a Muzeului Lenin–Stalin de pe lângă Institutul de Istorie al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român.

25 feb. 1955

2

12 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.261/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru lucrarea Staţia tehnică Sibiu, însoţită de Memoriu tehnico–economic.

25 feb. 1955

5

13 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.263/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare „Dezvoltarea Întreprinderii Tehnica Nouă din Bucureşti”, însoţită de o anexă.

25 feb. 1955

4

14 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.264/1955 privind modificarea unor sarcini de reducere a cheltuielilor de circulaţie în comerţ şi alimentaţia publică pe anul 1955, însoţită de o anexă.

26 feb. 1955

3

15 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.265/1955 privind eliberarea lui Vieru Milu din funcţia de Locţiitor al Ministrului Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

26 feb. 1955

2

16 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.267/1955 privind aprobarea

26 feb. 1955

11

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

248

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Regulamentelor de premiere pentru personalul operativ şi tehnico–administrativ din unităţile de Difuzare şi Expediere a Presei din Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, însoţită de regulamente.

17 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.269/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru construirea unui abator şi scoaterea din circuitul agricol a unei suprafeţe de teren, în comuna Mărgineni, Regiunea Bacău.

2 mart. 1955

2

18 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.270/1955 privind stabilirea numărului de ore suplimentare pe care le poate efectua anual unele meserii din cadrul Ministerului Industriei Cărbunelui şi stabilirea duratei normale de lucru pe unele funcţii din cadrul aceluiaşi minister, însoţită de un Tabel.

2 mart. 1955

3

19 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.271/1955 pentru îmbunătăţirea sistemului de organizare, salarizare şi premiere a personalului operativ, de conducere şi tehnic cu sarcini de achiziţie a produselor agro–alimentare din organizaţiile Cooperaţiei de Consum, însoţită de patru anexe.

2 mart. 1955

38

20 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.272/1955 privind aprobarea cererei suplimentare în legătură cu executarea expertizei proiectului hidrocentralei V.I.Lenin Bicaz, de către 4 tehnicieni sovietici, însoţită de cerere.

2 mart. 1955

3

21 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.273/1955 pentru comasarea Întreprinderii de Prospecţiuni de Explorări „Alba Iulia” cu Întreprinderea de Deschideri Miniere „Ardealul”.

2 mart. 1955

2

22 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.275/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Alimentarea cu apă a oraşului Focşani”.

2 mart. 1955

2

23 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.276/1955 pentru transmiterea unui difuzor.

2 mart. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

249

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 24 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.277/1955 pentru transmiterea unui utilaj.

2 mart. 1955

2

25 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.278/1955 pentru transferul unui autoturism la Combinatul Metalurgic Reşiţa.

2 mart. 1955

2

26 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.279/1955 pentru transferul unor utilaje la Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de o anexă.

2 mart. 1955

4

27 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.280/1955 privind aprobarea unor transferuri de utilaje.

2 mart. 1955

2

28 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.283/1955 privind transferul unui transformator monofazic de la M.E.E.I.E. la M.I.A.

2 mart. 1955

2

29 Adresă a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.284/1955 privind exproprierea şi trecerea în proprietatea statului, a unui teren din comuna Gura Vitioarei, raion Teleajen, Regiunea Ploieşti.

8 iul. 1955

1

30 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.285/1955 privind aprobarea condiţiunilor fundamentale pentru livrarea de produse agricole, însoţită de Condiţiuni.

3 mart. 1955

55

31 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.286/1955 pentru numirea lui Babenko Simion în funcţia de Prim Locţiitor al Ministrului Industriei Alimentare.

3 mart. 1955

2

32 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.287/1955 privind acoperirea de la buget a sumei de 464.522 lei reprezentând diferenţe de preţ, rezultate din valorificarea bunurilor casate de către Întreprinderea D.A. din cadrul Comitetului Geologic.

3 mart. 1955

2

33 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.288/1955 privind aprobarea efectuării plăţii unor ore suplimentare la Întreprinderea „Combustibilul”–Bucureşti.

3 mart. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

250

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 34 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.289/1955 privind lichidarea Direcţiei Generale a Lucrării 889, însoţită de patru anexe.

3 mart. 1955

7

35 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.290/1955 privind prelungirea valabilităţii delegării în U.R.S.S. a 2 specialişti de la Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii.

3 mart. 1955

2

36 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.291/1955 pentru transferul a 3 autoturisme din folosinţa Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii în folosinţa unor fabrici de sub îndrumarea şi controlul său.

3 mart. 1955

2

37 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.292/1955 privind trecerea Fabricei de Carton Asfaltat „Bucureşti” de la Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii la Sfatul Popular al Capitalei, însoţită de şase anexe.

3 mart. 1955

10

38 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.293/1955 privind aprobarea proiectului tehnic al liniei de 110 V Sângeorgiu–Oraşul Stalin.

3 mart. 1955

2

39 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.297/1955 privind abrogarea art.11 din H.C.M. nr.2213/1952.

4 mart. 1955

8

40 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.299/1955 privind transferarea unor utilaje disponibile de la Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei la Sfatul Popular al regiunii Oradea.

4 mart. 1955

2

41 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.300/1955 privind stabilirea preţurilor cu ridicata pentru penele livrate de unităţile din sectorul socialist către Ministerul Comerţului Exterior în vederea exportului.

4 mart. 1955

2

42 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.301/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri agricole situate în comuna Schitu Goleşti,

4 mart. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

251

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Regiunea Piteşti.

43 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.302/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a terenului prevăzut în Decretul nr.56/3 martie 1955, (oraşul Câmpia Turzii).

4 mart. 1955

2

44 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.303/1955 privind aprobarea sarcinilor de proiectare „Digul longitudinal şi amenajarea falezei la Staţiunea Eforie”, „Diguri transversale la Staţiunea Eforie”, precum şi unele măsuri pentru executarea lucrărilor de investiţii pe litoralul Mării Negre, însoţită de o anexă, două avize şi o rectificare.

5 mart. 1955

6

45 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.306/1955 privind coordonarea repartizării unor produse agro–alimentare.

5 mart. 1955

2

46 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.307/1955 privind aprobarea depăşirii limitei de 120 ore suplimentare anual de către salariaţii unor întreprinderi ale Ministerului Industriei Alimentare şi acordării de tarife speciale de plata muncitorilor măcelari tăietori de porci şi cărătorilor de carne, din principalele abatoare ale Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de Regulament.

5 mart. 1955

4

47 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.308/1955 privind eliberarea lui Popescu Puţuri din funcţia de Locţiitor al Ministrului Culturii, primind alte însărcinări.

5 mart. 1955

2

48 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.309/1955 privind numirea lui Popescu Puţuri în Biroul Culturii al Consiliului de Miniştri.

5 mart. 1955

2

49 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.310/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Reconstrucţia reţelelor electrice în oraşul Baia Mare”, însoţită de un aviz.

5 mart. 1955

4

50 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.311/1955 pentru transferarea unor

5 mart. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

252

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 autoturisme între Ministerul Industriei Cărbunelui şi Direcţia Generală a Cărbunelui Valea Jiului.

51 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.312/1955 privind modificarea salarizării unor funcţiuni prevăzute în anexa nr.16 a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.895/1953.

5 mart. 1955

2

52 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.314/1955 pentru eliberarea lui Stefan Nicolae din funcţia de Locţiitor al Ministrului Agriculturii şi Silviculturii.

7 mart. 1955

2

53 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.316/1955 privind unele măsuri pentru reorganizarea trusturilor şi întreprinderilor de construcţii–montaj, prestaţii şi producţie anexă, tutelate de Ministerul Construcţiilor, însoţită de o anexă.

8 mart. 1955

13

54 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.317/1955 pentru complectarea H.C.M. nr.1269/1954, însoţită de două anexe.

8 mart. 1955

4

55 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.318/1955 privind reorganizarea unităţilor exterioare de explorări şi din aparatul central din cadrul Ministerului Industriei Cărbunelui.

8 mart. 1955

2

56 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.319/1955 privind scoaterea unor terenuri din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri agricole.

8 mart. 1955

2

57 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.320/1955 privind modificarea pct.2 al H.C.M. nr.312/1954.

8 mart. 1955

2

58 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.321/1955 privind transferul a 5 autocamioane de la Hidrocentrala „V.I.Lenin”–Bicaz.

8 mart. 1955

2

59 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.322/1955 privind transferul unor autoturisme, autocamioane şi instalaţii de foraj de la Comitetul Geologic la Ministerul

8 mart. 1955

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

253

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, Ministerul Agriculturii şi Silviculturii şi Sfatul Popular al regiunii Cluj, însoţită de o anexă.

60 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.324/1955 privind transferarea unui autocamion Ford de la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la Sfatul Popular al Regiunii Baia Mare.

8 mart. 1955

2

61 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.326/1955 privind repartizarea unor foreze „Uraleţ” Ministerului Construcţiilor şi Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.

8 mart. 1955

2

62 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.328/1955 privind eliberarea lui Nădejde Costin din funcţia de locţiitor al Ministrului Învăţământului.

8 mart. 1955

2

63 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.329/1955 pentru suplimentarea planului de export pe anul 1955 cu cantitatea de 39 tone unt animal.

8 mart. 1955

2

64 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.330/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe trim.I/1955 cu cantitatea de 150 tone acid sulfuric.

8 mart. 1955

2

65 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.331/1955 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului Geologic.

8 mart. 1955

3

66 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.334/1955 privind aprobarea regulamentului de premiere a personalului din gospodăriile agricole de stat, din cota de 16% din sumele stimulative şi suplimentare încasate de gospodării conform H.C.M. nr.907/1954, însoţită de Regulament.

8 mart. 1955

9

67 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.335/1955 pentru aprobarea unei cereri suplimentare formulată de Partea albaneză.

8 mart. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

254

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 68 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.336/1955 privind aprobarea normativelor de consum mediu de piese de schimb, pe anul 1955, pentru tractoare, motoare şi maşini agricole.

8 mart. 1955

6

69 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.337/1955 privind autorizarea Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini să vireze Ministerului Afacerilor Interne–Direcţia Penitenciare, Lagăre şi Colonii–fondurile şi planul de casă, necesare achitării drepturilor băneşti ale personalului care trece în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, conform contractului general încheiat între cele două ministere.

9 mart. 1955

2

70 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.339/1955 pentru anularea prevederilor H.C.M. nr.812/1954, privitor la transferul folosinţei unor imobile.

9 mart. 1955

2

71 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.344/1955 privind trecerea unui imobil din Baia Mare în folosinţa gratuită a „Fondului Plastic din R.P.R.”.

10 mart. 1955

2

72 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.352/1955 privind compunerea juriului pentru acordarea Drapelului de Producţie al Consiliului de Miniştri, Steagului Roşu al Consiliului Central al Sindicatelor din R.P.R., a Menţiunilor Scrise şi a Premiilor corespunzătoare pe anul 1954.

10 mart. 1955

2

73 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.353/1955 pentru aprobarea amplasării Fabricei de Sticlărie de ambalaj, în raionul Sighişoara, Regiunea Stalin.

11 mart. 1955

2

74 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.354/1955 privind punerea la dispoziţia oamenilor muncii a suprafeţei locative disponibile în clădirile construite pentru locuinţe şi folosite pentru birouri de către instituţiile de stat şi cooperatiste din Capitală, însoţită de o anexă.

11 mart. 1955

11 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

255

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 75 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.355/1955 privind reglementarea distribuirii şi folosirii echipamentului şi materialelor de protecţie şi a îmbrăcămintei şi încălţămintei de uzură, însoţită de două anexe şi completare la Instrucţiunile nr.2147 din 9 aprilie 1955 privind aplicarea H.C.M. nr.355 din 11 martie 1955.

11 mart. 1955

9

76 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.357/1955 privind drepturile ce se acordă personalului tehnic–administrativ care se încadrează în muncă direct productivă.

14 mart. 1955

2

77 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.358/1955 pentru aprobarea „Acordului privitor la măsurile urgente de luat în vederea prevenirii inundaţiilor în cursul anului 1955, în zona de frontieră româno–iugoslavă”, încheiat în oraşul Timişoara la 12 februarie 1955.

14 mart. 1955

2

78 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.359/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare „construirea unui hangar pentru Aeroflotila M.A.I. Popeşti–Leordeni A.P.L.”.

14 mart. 1955

2

79 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.360/1955 privind trecerea în administrarea Ministerului Sănătăţii şi a Consiliului Central al Sindicatelor din R.P.R.–Direcţia Caselor de Odihnă şi Sanatorii Balneare–a unor imobile situate în staţiunile balneo–climaterice.

14 mart. 1955

3

80 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.361/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii pe anul 1954 cu cantitatea de 1000 tone sodă calcinată.

14 mart. 1955

2

81 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.362/1955 pentru complectarea art.5 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1240/1954, privind îmbunătăţirea organizării muncii şi a sistemului de salarizare în industria construcţiilor.

14 mart. 1955

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

256

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 82 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.363/1955 privind autorizarea înscrierii Agenţiei Maritime Sovietice U.C.P. din Constanţa în Registrul de Comerţ.

14 mart. 1955

2

83 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.364/1955 privind scăderea impozitului agricol pe anii 1953 şi 1954 a unor gospodării agricole individuale din Regiunea Arad, care au suferit pierderi de recolte din cauza calamităţilor naturii, însoţită de un tabel.

14 mart. 1955

3

84 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.365/1955 privind stabilirea regimului de lucru al Institutului de Studii şi Proiectări pentru Organizarea Teritoriului Agricol.

14 mart. 1955

2

85 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.366/1955 privind prelungirea până la 31 decembrie 1955 a listelor de mărfuri „A” şi „B”, anexe la acordul de schimb de mărfuri şi de plăţi încheiat între Republica Populară Română şi India, însoţită de Lista „A” şi „B”.

14 mart. 1955

5

86 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.367/1955 privind trecerea în planul de investiţii şi repartiţii al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri a autoturismelor şi a autobuzelor nelivrate până în prezent beneficiarilor, însoţită de o anexă.

14 mart. 1955

3

87 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.368/1955 privind înfiinţarea unor unităţi organizate pe principiul gospodăririi chibzuite în cadrul Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene şi modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.300/1953 cu privire la organizarea acestui Minister.

14 mart. 1955

5

88 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.369/1955 privind organizarea punctelor agricole.

15 mart. 1955

13

89 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.370/1955 privind acoperirea de la buget a unor goluri financiare creiate la gospodăria agricolă anexă a Agenţiei Române de Presă

16 mart. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

257

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 „Agerpres”.

90 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.372/1955 privind aprobarea plăţii premiilor prin derogare de la prevederile art.15 din H.C.M. nr.242/1954, pentru salariaţii Institutului de Proiectări al Industriei Alimentare.

16 mart. 1955

2

91 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.374/1955 privind transferul unui pod rulant de la Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii, Fabrica de Ciment „Ideal” la Sfatul Popular al Regiunii Timişoara, pentru întreprinderea Comunală din oraşul Lugoj.

16 mart. 1955

2

92 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.375/1955 privind schimbul unor terenuri şi construcţii proprietatea statului şi a Cooperativei „Ciocanul” din Tg. Mureş.

16 mart. 1955

3

93 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.376/1955 pentru transmiterea unor mijloace de bază.

16 mart. 1955

2

94 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.378/1955 pentru transferarea unor mijloace de bază, însoţită de o anexă.

16 mart. 1955

5

95 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.380/1955 pentru stabilirea regimului de achiziţie la pieile animale, însoţită de opt anexe.

16 mart. 1955

21

96 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.381/1955 privind deblocarea fondurilor de investiţii pe anul 1955 şi a unor modificări în planul pe anul 1955, însoţită de patru anexe.

16 mart. 1955

24

97 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.382/1955 pentru aplicarea planului de contractări, preluări sector stat şi achiziţii la legume, din recolta anului 1955, însoţită de anexe, precum şi anexele de la H.C.M. nr.428 din 22 martie 1955, privind aprobarea planului de contractare şi preluare a seminţelor de legume din recolta anului 1955 şi Instrucţiunile nr.206190/630 pentru aplicarea dispoziţiunilor H.C.M. nr.205 din

16 mart. 1955

38

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

258

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 18 februarie 1955, privind contractarea legumelor, seminţelor de legume şi fructelor pe anul 1955.

98 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.385/1955 privind numirea lui Dimancea Stefan şi Gligor Virgil în funcţia de Locţiitori ai Ministrului Agriculturii şi Silviculturii.

17 mart. 1955

2

99 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.387/1955 privind eliberarea lui Mineu Ioan din funcţia de Voce–preşedinte al Comisiei Controlului de Stat.

17 mart. 1955

2

100 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.389/1955 privind numirea lui Matyas Eugen în funcţia de membru al Biroului de Ramură al Industriei Grele al Consiliului de Miniştri.

17 mart. 1955

2

101 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.392/1955 privind acoperirea pierderilor suferite de unităţile cooperatiste la operaţiunea de achiziţionare de cartofi timpurii de vară, pentru seminţe.

19 mart. 1955

2

102 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.393/1955 pentru stabilirea duratei timpului de lucru al lucrătorilor din unităţile cooperativelor de consum din mediul rural.

19 mart. 1955

2

103 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.394/1955 privind ratificarea plăţilor din fondul nescriptic efectuat peste prevederile planului aprobat al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

19 mart. 1955

2

104 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.395/1955 privind plata orelor suplimentare pe lunile septembrie, octombrie şi noiembrie 1954 în sectorul de morărit al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

19 mart. 1955

2

105 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.396/1955 privind înfiinţarea Întreprinderii de Stat „Centrala Farmaceutică Zooveterinară”.

19 mart. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

259

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 106 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.397/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

19 mart. 1955

2

107 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.398/1955 pentru autorizarea purtării unor tratative în materie de transporturi cu R.P.F. Jugoslavia.

19 mart. 1955

2

108 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.399/1955 privind aprobarea amplasării Institutului de Cercetări pentru Mecanizarea şi Electrificarea Agriculturii.

19 mart. 1955

2

109 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.400/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Blocuri de locuinţe de serviciu” la I.R.U.M. Reghin.

19 mart. 1955

2

110 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.401/1955 pentru modificarea structurii listei privitoare la indicii planului asigurării cu forţe de muncă a Ministerului Construcţiilor pe anul 1955, anexă la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.2768/1954, însoţită de o anexă.

19 mart. 1955

3

111 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.402/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii tehnico–materiale pentru producţie pe trimestrul i/1955, al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, însoţită de o anexă.

19 mart. 1955

3

112 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.404/1955 privind transferarea unor mijloace de bază de la întreprinderea I.P.R.O.F.I.L. Bucureşti, pendinte de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, la Uniunea Cooperativelor Meşteşugăreşti „Lemn Mobilă” din Bucureşti.

19 mart. 1955

2

113 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.408/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri agricole situate în comuna Berevoieşti,

21 mart. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

260

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Regiunea Piteşti.

114 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.409/1955 privind repartizarea pe trimestre a fondului de salarii, aprobat Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea, în cadrul planului forţelor de muncă pe anul 1955.

22 mart. 1955

2

115 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.410/1955 privind unele măsuri ce urmează a fi luate cu ocazia sărbătoririi Săptămânii Mondiale a Tineretului.

21 mart. 1955

2

116 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.411/1955 privind dezvoltarea producţiei de tablă subţire la Uzinele „Cristea Nicolae” Galaţi, însoţită de o anexă.

22 mart. 1955

5

117 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.413/1955 privind comasarea şi desfiinţarea unor întreprinderi în cadrul Trustului Electro Montaj.

22 mart. 1955

2

118 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.414/1955 pentru reglementarea schimbului de mărfuri de larg consum între R.P.R. şi alte ţări.

22 mart. 1955

5

119 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.415/1955 pentru aprobarea Acordului comercial şi a Acordului de plăţi încheiate între Republica Populară Română şi Republica Indonezia la Djakarta, la 31 iulie 1954.

22 mart. 1955

2

120 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.416/1955 pentru aprobarea sarcini de proiectare „Conducta de transport ţiţei Bărbăteşti–Ploieşti”.

22 mart. 1955

2

121 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.417/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare „linia de cale ferată normală Târgul Jiu–Rovinari”.

22 mart. 1955

2

122 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.419/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii al Agenţiei Române de Presă

22 mart. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

261

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 „Agerpres” pe anul 1955.

123 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.420/1955 pentru numirea membrilor Colegiului Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

22 mart. 1955

3

124 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.422/1955 privind transferul unui transformator din folosinţa Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice în folosinţa Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român.

22 mart. 1955

2

125 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.424/1955 privind trecerea unor utilaje de la Ministerul Industriei Chimice la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de o anexă.

22 mart. 1955

3

126 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.425/1955 pentru trecerea unui imobil situat în oraşul Oradea, din folosinţa Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, în folosinţa Ministerului Industriei Uşoare.

22 mart. 1955

2

127 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.426/1955 privind preluarea de către Ministerul Comerţului Interior a reţelei de restaurante şi vagoane restaurant de la Ministerul Căilor Ferate.

22 mart. 1955

2

128 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.427/1955 privind suplimentarea planului de repartiţie al Ministerului Căilor Ferate pe anul 1955.

22 mart. 1955

2

129 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.428/1955 privind aprobarea planului de contractare şi preluare a seminţelor de legume din recolta anului 1955, însoţită de o rectificare.

22 mart. 1955

4

130 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.429/1955 privind suspendarea executării Hotărârii nr.1398 din 22 octombrie 1954 dată de către Arbitrajul de Stat de pe lângă Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Oradea şi rearbitrarea litigiului

22 mart. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

262

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 dintre Oficiul Regional de Aprovizionare şi Desfacere Oradea şi Centrul Regional de Recepţionare Oradea.

131 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.430/1955 pentru numirea lui Anton Alexandrescu în funcţia de Vicepreşedinte al Consiliului de Conducere al Băncii Agricole.

22 mart. 1955

2

132 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.431/1955 pentru transmiterea folosinţei unor imobile de la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Arad.

22 mart. 1955

2

133 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.432/1955 privind transferul unui conveior din folosinţa Fabricii de geamuri „Târnăveni” de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii în folosinţa Întreprinderii de materiale de construcţii Bucureşti de sub îndrumarea şi controlul Sfatului Popular al Capitalei.

23 mart. 1955

2

134 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.433/1955 privind aprobarea Protocolului încheiat la a V–a Sesiune a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Sovieto–Române, ţinută la Moscova între 29 ianuarie–4 februarie 1955, însoţită de Protocol.

23 mart. 1955

27

135 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.442/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Industriei Alimentare.

25 mart. 1955

2

136 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.444/1955 privind aprobarea proiectului tehnic al Centralei Termoelectrice Petroşani.

25 mart. 1955

2

137 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.445/1955 pentru aprobarea volumului total al lucrărilor capitale economice şi social–culturale pe anul 1955, însoţită de un plan.

25 mart. 1955

7

138 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.447/1955 privind complectarea H.C.M. nr.238 din 22 februarie 1955 şi măsurile pentru îmbunătăţirea aprovizionării industriei

25 mart. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

263

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 alimentare cu orzoaică.

139 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.448/1955 pentru prelungirea mandatului preşedintelui şi al membrilor Prezidiului Academiei R.P.R. precum şi al preşedinţilor şi secretarilor filialelor Academiei R.P.R., din Iaşi şi Cluj.

25 mart. 1955

2

140 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.449/1955 privind aprobarea listei indicatorilor strict necesari şi a dărilor de seamă statistice de Stat curente pentru urmărirea executării planului de Stat pe anul 1955 şi modul de aprobare a dărilor de seamă contabile, a dărilor de seamă departamentale şi a evidenţei tehnico–operative.

25 mart. 1955

4

141 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.450/1955 privind adoptarea proiectului Bugetului de Stat al R.P.R. pe anul 1955.

26 mart. 1955

13 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

142 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.451/1955 privind unele măsuri financiare pentru îmbunătăţirea executării Bugetului de Stat pe anul 1955.

26 mart. 1955

14

143 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.452/1955 privind încetarea dreptului de folosinţă gratuită de către Partidul Muncitoresc Român, a unor imobile proprietatea statului, situate în oraşul Bucureşti, însoţită de o anexă.

26 mart. 1955

3

144 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.453/1955 privind modificarea salarizării personalului de conducere din unele întreprinderi ale Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi Ministerului Industriei Cărbunelui.

28 mart. 1955

3

145 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.454/1955 privind divizarea întreprinderilor „Fructexport” Burdujeni, Constanţa şi Tg. Mureş la celelalte întreprinderi din cadrul Trustului „Fructexport”

28 mart. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

264

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 146 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.455/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare „Trecerea la curent alternativ a reţelelor electrice din oraşul Roman, Regiunea Iaşi”.

28 mart. 1955

2

147 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.456/1955 privind punerea unor autoturisme la dispoziţia Ministerului Industriei Alimentare, Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum, precum şi la dispoziţia împuterniciţilor Consiliului de Miniştri, însoţită de o anexă.

28 mart. 1955

3

148 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.458/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii nr.1780/1955 al Academiei R.P.R.

28 mart. 1955

2

149 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.459/1955 privind distribuirea bunurilor imobile şi mobile rămase disponibile ca urmare a restrângerii activităţii şcolilor prin aplicarea H.C.M. nr.2292/1954, însoţită de douăzecişidouă de anexe.

28 mart. 1955

37

150 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.460/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare „Extinderea Institutului Medico–Farmaceutic din Bucureşti.

28 mart. 1955

2

151 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.461/1955 privind trecerea, contra plată, a imobilului din Bucureşti, Calea Călăraşi nr.313, din proprietatea statului şi folosinţa Ministerului Industriei Uşoare, în proprietatea Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

28 mart. 1955

2

152 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.462/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru alimentarea cu apă potabilă şi industrială a oraşului Cisnădie.

28 mart. 1955

2

153 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.464/1955 privind măsurile ce urmează a fii luate cu prilejul sărbătoririi celei de a X–a

28 mart. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

265

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 aniversări a eliberării Ungariei.

154 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.467/1955 privind organizarea comerţului de legume şi fructe în capitala R.P.R.

29 mart. 1955

6

155 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.468/1955 privind înfiinţarea Laboratorului Central de Cercetări în specialitatea telecomunicaţii.

29 mart. 1955

3

156 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.472/1955 pentru înfiinţarea întreprinderii „Fabrica de cărămizi silico–calcare Doaga”.

29 mart. 1955

2

157 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.476/1955 privind acordarea unor drepturi donatorilor de sânge.

30 mart. 1955

3

158 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.477/1955 privind creditarea unor stocuri supranormative şi acoperirea prin avans şi credite a golurilor de mijloace de rulment la întreprinderile Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

30 mart. 1955

5

159 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.478/1955 privind suplimentarea planului fondului nescriptic al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (Centrocoop).

30 mart. 1955

2

160 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.479/1955 privind modificarea art.7 partea I–a din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.4320/1953.

30 mart. 1955

2

161 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.480/1955 privind transferarea a trei motoare din folosinţa Ministerului Industriei Chimice în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Suceava–secţiunea industriei locale.

30 mart. 1955

2

162 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.481/1955 privind mutarea sediului unui Trust şi a unei întreprinderi pendinte de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

30 mart. 1955

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

266

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 163 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.482/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru definitivarea drumului Halta Govora–Băile Govora, Regiunea Piteşti.

30 mart. 1955

2

164 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.486/1955 pentru suplimentarea planului de repartiţii la unele materiale şi utilaje, al Sfatului Popular al Regiunii Oradea pe anul 1955, însoţită de Plan.

31 mart. 1955

3

165 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.487/1955 pentru aprobarea planului de contractări, preluări sector stat şi achiziţii la fructe din recolta anului 1955, însoţită de Planuri.

31 mart. 1955

24

166 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.489/1955 pentru aprobarea planului operativ de transport pe trimestrul II/1955.

31 mart. 1955

5

167 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.491/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în comuna Bariera Vâlcii, raionul şi Regiunea Craiova.

31 mart. 1955

2

168 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.492/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei terenurilor agricole, menţionate în Decretul nr.100/1955.

31 mart. 1955

2

169 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.493/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei terenurilor agricole menţionate în Decretul nr.91/31 martie 1955.

31 mart. 1955

2

170 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.494/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi forestier şi schimbarea destinaţiei unor terenuri agricole şi forestiere, situate în oraşul Vălenii de Munte, Regiunea Ploieşti.

31 mart. 1955

2

171 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.495/1955 pentru confirmarea Colegiului Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

1 apr. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

267

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 172 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.496/1955 privind aprobarea sarcinilor de proiectare pentru „Herghelia Dalnic Regiunea Autonomă Maghiară, Herghelia Balc Regiunea Oradea şi Depozitul de Armăsari Beclean Regiunea Cluj.

1 apr. 1955

2

173 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.497/1955 privind trecerea terenului şi clădirilor aferente, situate în oraşul Brăila, Str. Tăbăcari nr.4, din proprietatea statului, în proprietatea cooperativei de invalizi „Înainte” din Brăila.

1 apr. 1955

2

174 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.499/1955 privind înfiinţarea unei organizaţii de cercetări şi proiectări pentru chimizarea gazului metan (Chimgaz).

1 apr. 1955

3

175 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.503/1955 pentru introducerea în planul Ministerului Construcţiilor a lucrărilor de amenajare a „Palatului Culturii”, din Iaşi.

2 apr. 1955

2

176 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.504/1955 pentru transferarea unor mijloace de bază, însoţită de o anexă.

2 apr. 1955

3

177 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.507/1955 privind amânarea aplicării recompensei lunare prevăzute în H.C.M. nr.37/1954, art.8.

2 apr. 1955

2

178 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.508/1955 privind aprobarea instituirii distincţiei „Fruntaş în muncă în Cooperaţia de Consum”, însoţită de Regulament.

2 apr. 1955

4

179 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.509/1955 pentru aprobarea planului de casă pe trimestrul II/1955.

2 apr. 1955

7

180 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.511/1955 pentru autorizarea exportului unei cantităţi de 50.000 tone grâu.

4 apr. 1955

2

181 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.512/1955 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi

4 apr. 1955

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

268

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 funcţionarea Colegiilor din ministere şi celelalte organe centrale ale administraţiei de Stat, însoţită de Regulament.

182 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.513/1955 privind diminuarea fondului de salarii nescriptic al Ministerului Culturii pe anul 1955, cu suma de 400.000 lei.

4 apr. 1955

2

183 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.514/1955 privind aprobarea executării unei lucrări prin cooperative pentru Ministerul Sănătăţii.

4 apr. 1955

2

184 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.517/1955 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Dezvoltarea carierii de nisip Frânghieşti Sticloval, Vălenii de Munte”.

5 apr. 1955

2

185 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.518/1955 Pentru modificarea planului Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii pe anul 1955, însoţită de o anexă.

5 apr. 1955

3

186 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.519/1955 privind trecerea unui teren cu construcţiile aferente, din proprietatea Statului, în proprietatea cooperativei meşteşugăreşti „Munca pentru popor” din Bucureşti.

5 apr. 1955

2

187 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.520/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare a căii ferate forestiere Valea Nirajului, I.F.E.T.–Sovata.

5 apr. 1955

2

188 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.521/1955 privind suplimentarea planurilor de activitate, de lucrări capitale, forţe de muncă şi fond de salarii şi de aprovizionare tehnico–materială ale Comitetului Geologic, însoţită de opt anexe.

6 apr. 1955

10

189 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.524/1955 privind aprobarea proiectului tehnic al Centralei Sângiorgiu de Pădure.

6 apr. 1955

2

190 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.525/1955 privind trecerea din folosinţa

6 apr. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

269

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Comitetului Geologic în folosinţa altor beneficiari a unui electromotor şi a unor autovehicule.

191 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.526/1955 privind transmiterea unor imobile din folosinţa Întreprinderii de Localuri şi Locuinţe Botoşani, pendinte de Sfatul Popular al Oraşului Botoşani, în folosinţa Fabricii de Confecţii „Republica Botoşani”, pendinte de Ministerul Industriei Uşoare.

6 apr. 1955

2

192 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.527/1955 privind aprobarea normelor de echipare a militarilor în termen şi a cadrelor militare din Serviciul Muncii, însoţită de trei anexe.

6 apr. 1955

9

193 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.528/1955 privind scoaterea din Rezervele de Stat a rulmenţilor necesari Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, pentru producţia trim.I/1955.

7 apr. 1955

2

194 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.529/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare a lucrării „Amplificarea centralei electrice Botoşani cu 2100 CP”.

7 apr. 1955

2

195 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.530/1955 privind modificarea preţului de vânzare cu ridicata al Întreprinderii pentru asbest–filler.

7 apr. 1955

2

196 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.531/1955 privind suplimentarea planurilor de aprovizionare tehnico–materiale pe anul 1955 ale Ministerului Comerţului Interior, ale Sfaturilor Populare regionale şi al Sfatului Popular al Capitalei pentru secţiunile comerciale, însoţită de o anexă.

7 apr. 1955

3

197 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.534/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol al unui teren situat în comuna Năvodari.

7 apr. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

270

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 198 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.536/1955 privind transferul folosinţei unor electromotoare.

7 apr. 1955

2

199 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.537/1955 privind autorizarea Ministerului Industriei Alimentare pentru primirea fabricilor de prelucrare a laptelui şi altor bunuri de la Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum şi organizaţiile cooperaţiei de consum, însoţită de o anexă.

7 apr. 1955

8

200 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.539/1955 privind transferul contra plată a două imobile din folosinţa Întreprinderii „Bernath Andrei” Oradea în proprietatea cooperativelor „Electro–Construcţii” şi „Minszki Lajos”.

7 apr. 1955

2

201 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.540/1955 pentru aprobarea indicilor de plan pe anul 1954 al fostei Societăţi Sovieto–Române Sovromnaval, însoţită de două planuri.

7 apr. 1955

5

202 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.541/1955 pentru transferul unor utilaje de la întreprinderea ACRA 3 a Ministerului Forţelor Armate la Uz. Steagul Roşu.

7 apr. 1955

2

203 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.542/1955 pentru aprobarea sarcini de proiectare „Mărirea capacităţii instalaţiei de prelucrarea gazolinei la rafinăria nr.1–Ploieşti”.

7 apr. 1955

2

204 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.543/1955 pentru trecerea sarcinii de achiziţii de porumb de la Ministerul Industriei Alimentare la Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum şi Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole şi pentru suplimentarea planului de aprovizionare cu porumb al Ministerului Industriei Alimentare pe trim.II/1955

7 apr. 1955

10

205 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.544/1955 privind măsurile ce se vor lua pentru sărbătorirea la 22 aprilie 1955 a celei

7 apr. 1955

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

271

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de a 85–a aniversări de la naşterea lui Vladimir Ilici Lenin.

206 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.545/1955 privind transferul unui autoturism.

7 apr. 1955

2

207 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.547/1955 pentru trecerea sarcinii de contractare şi achiziţionare a producţiei de soia, de la Ministerul Industriei Alimentare la Ministerul Comerţului Exterior, însoţită de trei anexe.

8 apr. 1955

6

208 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.548/1955 privind aprobarea scoaterii din fondul de rezervă al seminţelor, a cantităţilor de grâu, secară şi orz, folosite la campania însămânţărilor din toamna anului 1954.

8 apr. 1955

2

209 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.549/1955 pentru aprobarea unei cereri suplimentare Albaneze.

8 apr. 1955

2

210 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.550/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Regiunii Suceava pe anul 1955.

8 apr. 1955

2

211 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.551/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Capitalei pe anul 1955.

8 apr. 1955

2

212 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.552/1955 privind aprobarea consumului de benzină pentru autoturismele Ministerului Industriei Alimentare.

8 apr. 1955

2

213 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.553/1955 privind trecerea imobilului din oraşul Focşani, al fostei fabrici de mezeluri tutelată de Ministerul Industriei Alimentare, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Bârlad.

8 apr. 1955

2

214 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.554/1955 privind trecerea unor terenuri

8 apr. 1955

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

272

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 din proprietatea statului în proprietatea Cooperativei Meşteşugăreşti „Gh. Lazăr” din comuna Avrig, raionul Sibiu, Regiunea Stalin, însoţită de o anexă.

215 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.555/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri agricole, însoţită de o anexă.

8 apr. 1955

3

216 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.556/1955 pentru scoaterea din producţia agricolă a unor terenuri, (comuna Doiceşti).

8 apr. 1955

2

217 177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.557/1955 privind îmbunătăţirea activităţii unor instituţii artistice din Regiunea Autonomă Maghiară şi la îmbunătăţirea editării lucrărilor în limba maghiară, însoţită de cinci anexe.

9 apr. 1955

10

218 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.558/1955 privind stabilirea tipurilor de ateliere mecanice pentru gospodăriile agricole de stat şi dotarea lor.

9 apr. 1955

2

219 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.561/1955 privind transferul clădirii staţiei de transformare din sectorul Tiglărie Reşiţa la Întreprinderea Comunală Reşiţa.

9 apr. 1955

2

220 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.562/1955 pentru aprobarea cererii extraordinare cehoslovace de complectare a hotărârii 52–10 „Compuşi de crom”, însoţită de material documentar.

9 apr. 1955

3

221 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.563/1955 privind reeşalonarea pe trimestre a planului de muncă şi salarii pe anul 1955 al M.E.E.I.E.

12 apr. 1955

2

222 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.564/1955 privind prelungirea termenului de finanţare şi lichidarea unor produse rămase din anul 1953 la Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, însoţită de un tabel.

12 apr. 1955

3 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

273

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 223 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.565/1955 privind acordarea agrementului pentru numirea lui Francesco Lo Faro, în funcţia de Trimis Extraordinar şi Plenipotenţiar şi Ministru Plenipotenţiar al Italiei în Republica Populară Română.

12 apr. 1955

2

224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.567/1955 privind transferul unor utilaje de la Comitetul Geologic la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

12 apr. 1955

2

225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.568/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru construirea a două puţuri tantaculare la Arcuda, în vederea sporirii debitului de apă potabilă al Capitalei.

12 apr. 1955

2

226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.569/1955 pentru aprobarea sarcini de proiectare „Canalizarea spitalului Pantelimon, a unităţilor Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Forţelor Armate şi a comunei Pantelimon, raionul 23 August–Bucureşti.

12 apr. 1955

2

227 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.570/1955 pentru aprobarea Protocolului încheiat la a VI–a sesiune de colaborare tehnico–ştiinţifică româno–cehoslovacă la Praga, între 1–9 martie 1955.

12 apr. 1955

2

228 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.571/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru construirea drumului Poeni–Valea Drăganului de la km. 9+020 până la km. 14+148 şi a podurilor de beton armat amplasate la km. 0+189, km. 5+310 şi km. 7+299.

12 apr. 1955

2

229 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.572/1955 privind modificarea planului Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

12 apr. 1955

2

230 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.573/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru refacerea drumului Comorâşte–Lăţunaş–Jamul Mare de la km.

12 apr. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

274

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 78+500 până la km. 95+500, Regiunea Timişoara.

231 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.574/1955 privind stabilirea numărului de studenţi şi aspiranţi care vor fi trimişi la studii în U.R.S.S. în anul şcolar 1955/1956, însoţită de două anexe.

12 apr. 1955

7

232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.578/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare, pe anul 1955.

13 apr. 1955

2

233 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.579/1955 privind sporul de salarii al personalului tehnico–administrativ din cooperativa meşteşugărească „Crişul” comuna Steiul, raionul Beiuş, regiunea Oradea.

13 apr. 1955

2

234 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.580/1955 pentru stabilirea unor alocaţii de hrană, raţii de alimente şi baremuri de echipament şi cazarmament, însoţită de nouă anexe.

13 apr. 1955

25

235 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.581/1955 privind complectarea regulamentului de premiere P. 21.01., însoţită de două anexe.

13 apr. 1955

4

236 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.586/1955 privind deblocarea fondului de investiţii pe anul 1955 (etapa 31 martie 1955) şi a unor modificări în planul lucrărilor capitale pe anul 1955.

14 apr. 1955

3

237 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.587/1955 privind salarizarea Preşedintelui, Vicepreşedinţilor şi Secretarului Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei.

14 apr. 1955

2

238 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.588/1955 privind autorizarea Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene de a vinde un cablu Administraţiei Fluviale Speciale a Porţilor de Fier.

15 apr. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

275

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 239 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.589/1955 privind trecerea în folosinţa Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene a unui teren şi a unor clădiri situate în oraşul Buzău.

15 apr. 1955

2

240 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.590/1955 privind stabilirea preţurilor de vânzare cu amănuntul pentru unele semiconserve şi specialităţi de semiconserve din peşte.

15 apr. 1955

3

241 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.592/1955 privind trecerea de la Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii la Uniunea Centrală a Cooperativelor Meşteşugăreşti, a unităţii nr.3 a Întreprinderii de Stat „Ceramica”–Bucureşti, însoţită de patru anexe.

15 apr. 1955

7

242 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.595/1955 privind luarea în folosinţă de către ţăranii muncitori a unor terenuri agricole şi unele măsuri pentru impunerile la cote şi impozite.

15 apr. 1955

4

243 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.596/1955 privind planul activităţii de proiectare pe anul 1955, însoţită de anexa nr.5.

15 apr. 1955

15

244 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.597/1955 privind complectarea art.3 al H.C.M. nr.1083/1950.

15 apr. 1955

2

245 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.598/1955 privind trecerea unui imobil din folosinţa Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice în folosinţa Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

15 apr. 1955

2

246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.599/1955 privind trecerea Direcţiei Tehnice de Proiectare a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei în cadrul Institutului „Proiect Bucureşti”.

15 apr. 1955

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

276

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 247 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.600/1955 privind trecerea unor imobile din oraşul Ploieşti şi Tg. Mureş, în folosinţa gratuită a Partidului Muncitoresc Român.

15 apr. 1955

2

248 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.601/1955 pentru transformarea unor bunuri.

15 apr. 1955

2

249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.602/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Ministerului Industriei Chimice, însoţită de plan de repartiţii.

15 apr. 1955

3

250 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.603/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Societăţii Sovieto Române „Kvarţit”, însoţită de o anexă.

15 apr. 1955

4

251 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.604/1955 privind trecerea gospodăriei agrozootehnice Minierul I. De la Ministerul Industriei Cărbunelui la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii şi trecerea gospodăriei agricole de Stat Cărbuneşti de la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la Ministerul Industriei Cărbunelui.

15 apr. 1955

3

252 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.613/1955 privind trecerea unui teren cu construcţiile aferente, situat în oraşul Arad, str. Ghiba Birta nr.16, din proprietatea statului, în proprietatea cooperativei meşteşugăreşti „Muncitorul Pielar” din Arad.

15 apr. 1955

2

253 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.614/1955 privind amânarea plăţii împrumuturilor pe termen scurt de producţie, restante la 31 decembrie 1954, ale unor gospodării agricole colective, însoţită de un tabel.

16 apr. 1955

3

254 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.615/1955 privind eliberarea lui Giosan Nicolae din funcţia de locţiitor al Ministrului Agriculturii şi Silviculturii.

16 apr. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

277

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 255 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.616/1955 privind modificarea planului de repartiţii pe anul 1955 la unele produse agricole vegetale, însoţită de o anexă.

16 apr. 1955

3

256 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.617/1955 pentru majorarea „Fondului Preşedintelui” la Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R.

16 apr. 1955

2

257 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.619/1955 pentru stabilirea preţurilor de vânzare cu ridicata la seminţele importate.

16 apr. 1955

2

258 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.620/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei pe anul 1955, însoţită de o anexă.

16 apr. 1955

3

259 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.621/1955 privind transferul unor grupuri electrogene.

16 apr. 1955

3

260 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.624/1955 privind trecerea în folosinţa Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii a zăcămintelor de aragonit din comuna Corund raion–Odorhei, Regiunea Autonomă Maghiară.

16 apr. 1955

2

261 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.626/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru Calea Ferată Forestieră „Gilort”, la I.F.E.T. Tg. Jiu, pendinte de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

16 apr. 1955

2

262 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.629/1955 pentru aprobarea planurilor de credit pe trimestrul II/1955.

18 apr. 1955

4

263 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.630/1955 pentru extinderea aplicării unor dispoziţii din H.C.M. nr.2697/1954.

18 apr. 1955

2

264 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.631/1955 privind aprobarea amplasamentului şi valorii estimative a

18 apr. 1955

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

278

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 S.M.T. ce se execută în anul 1955, însoţită de două anexe.

265 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.632/1955 pentru aprobarea planului de contractare şi preluări sector stat al produselor plantelor tehnice, medicinale şi aromate din recolta anului 1955, însoţită de Plan.

18 apr. 1955

29

266 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.633/1955 pentru modificarea H.C.M. nr.2768/1954 privind planul de dezvoltare a economiei naţionale a Republicii Populare Române.

18 apr. 1955

2

267 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.634/1955 privind restructurarea planului de producţie pe anul 1955 al Editurii de Stat Didactică şi Pedagogică, ce depinde de Ministerul Învăţământului.

18 apr. 1955

2

268 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.635/1955 privind aprobarea memoriului pentru desecarea şi irigarea terenurilor din Valea Carasu, Regiunea Constanţa.

18 apr. 1955

2

269 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.636/1955 privind desfiinţarea Centrului Mecanic Medgidia.

18 apr. 1955

2

270 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.637/1955 privind repartizarea suplimentară pe anul 1955 de autocamioane obişnuite şi basculante din restanţa planului de import pe anul 1954, însoţită de o anexă.

18 apr. 1955

3

271 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.638/1955 privind modificarea planului de investiţii pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Bacău, însoţită de o anexă.

18 apr. 1955

3

272 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.639/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Academiei R.P.R. pe anul 1955.

18 apr. 1955

2

273 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.640/1955 pentru scoaterea unui sector de

18 apr. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

279

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 drum din categoria drumurilor naţionale.

274 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.641/1955 pentru numirea membrilor Colegiului Ministerului Căilor Ferate.

18 apr. 1955

2

275 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.642/1955 privind ”Protocolul lucrărilor Comisiei Hidrotehnice Mixte româno–ungare”, întrunită în sesiune extraordinară la Budapesta între 21 septembrie–5 octombrie 1954.

18 apr. 1955

2

276 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.643/1955 privind aprobarea amplasării şi sarcini de proiectare a unei instalaţii de cretat hârtie în comuna Ghimbav, raionul Stalin, Regiunea Stalin.

18 apr. 1955

2

277 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.650/1955 privind împuternicirea Ministerului Comerţului Exterior de a semna în numele Guvernului Republicii Populare Române, Protocolul pentru prelungirea Acordului comercial şi de plăţi între Republica Populară Română şi Norvegia.

19 apr. 1955

2

278 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.651/1955 privind reglementarea folosirii dărilor de seamă departamentale şi a trimiterii de ordine şi instrucţiuni către secţiunile de resort ale comitetelor executive ale sfaturilor populare, însoţită de patru anexe.

19 apr. 1955

13

279 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.652/1955 privind participarea Republicii Populare Române la Târgurile şi Expoziţiile Internaţionale din anii 1955–1956.

21 apr. 1955

2

280 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.653/1955 privind scăderea impozitului agricol pe anul 1954, datorat de unele gospodării agricole colective şi unele gospodării agricole individuale, care au suferit pierderi de recolte din cauza calamităţilor naturii, însoţită de un tabel.

22 apr. 1955

3 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

280

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 281 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.658/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Afacerilor Externe pe anul 1955.

22 apr. 1955

2

282 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.659/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al M.C.E. pe anul 1955.

22 apr. 1955

2

283 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.660/1955 privind racordarea unor puţuri de mare adâncime la reţeaua de alimentare cu apă a oraşului Bucureşti, însoţită de un tabel.

22 apr. 1955

3

284 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.662/1955 privind la transferarea unor mijloace de bază de la întreprinderi comerciale de interes general la organizaţii comerciale locale, însoţită de o anexă.

22 apr. 1955

4

285 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.663/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu 1.000 kg. carton preşpan.

22 apr. 1955

2

286 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.664/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, cu 42 strunguri IA62, fabricaţie „Iosif Rangheţ”.

22 apr. 1955

2

287 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.666/1955 privind unele măsuri economice şi financiare ca urmare a reducerilor de preţuri, însoţită de două anexe.

22 apr. 1955

7

288 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.667/1955 privind aprobarea regulamentului pentru acordarea Drapelului de Producţie al Consiliului de Miniştri, a Steagului Roşu al Consiliului Central al Sindicatelor a titularilor de evidenţiat precum şi a premiilor corespunzătoare pentru întreprinderile fruntaşe pe anul 1954, însoţită de Regulament.

25 apr. 1955

4

289 Hotărâre a Consiliului de Miniştri 25 apr. 2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

281

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 nr.668/1955 privind exceptarea Asociaţiei Voluntare pentru Sprijinirea Apărării Patriei–Aeroclubul Central–de la prevederile art.4 din H.C.M. nr.75/1955.

1955

290 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.670/1955 pentru transferul atelierului de radiatoare din oraşul Stalin B–dul Voroşilov nr.30 la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

25 apr. 1955

2

291 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.671/1955 privind înfiinţarea grupelor de control ale Comisiei Controlului de Stat în regiunile Republicii Populare Române, însoţită de două anexe.

25 apr. 1955

5

292 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.672/1955 privind acordarea agrementului pentru numirea lui Jan Izydorczyk în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Polone în Republica Populară Română.

25 apr. 1955

2

293 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.673/1955 privind acordarea distincţiilor şi premiilor respective, colectivelor întreprinderilor fruntaşe pe anul 1954, însoţită de un tabel.

25 apr. 1955

7

294 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.674/1955 privind transferul unor autoturisme.

25 apr. 1955

3

295 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.675/1955 privind îmbunătăţirea utilizării capacităţii vagoanelor de călători.

25 apr. 1955

2

296 Adresă a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.676/1955 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind sancţionarea contravenţiilor la regulamentul pentru furnizarea energiei electrice de către întreprinderile de electricitate.

25 apr. 1955

1

297 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.677/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri situate în raza oraşului Comăneşti, raionul

25 apr. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

282

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Moineşti, Regiunea Bacău.

298 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.951/1955 privind reglementarea problemelor de studii, cercetări şi proiectări în cadrul Ministerului Construcţiilor şi al Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii, în aplicarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.2618/1954, însoţită de două anexe.

27 mai 1955

8

299 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.952/1955 privind introducerea salarizării pe funcţiuni şi vechime pentru personalul de conducere, ingineri şi tehnicieni agronomi, zootehnişti, mecanici, silvici, medici veterinari şi tehnicieni veterinari, din agricultură şi silvicultură, însoţită de instrucţiuni.

27 mai 1955

16

300 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.955/1955 privind scoaterea unor terenuri din circuitul agricol, (comuna Brezoi), însoţită de o anexă.

27 mai 1955

3

301 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.956/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri situate în regiunile Ploieşti, Craiova, Timişoara şi Oradea.

27 mai 1955

3

302 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.957/1955 privind adoptarea modificărilor introduse în proiectul Bugetului de Stat al R.P.R. pe anul 1955, adoptat prin H.C.M. nr.450/1955, cum şi aprobarea defalcării pe trimestre.

27 mai 1955

3

303 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.959/1955 privind suplimentarea unor planuri ale Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara şi a Ministerului Construcţiilor, pe anul 1955.

27 mai 1955

2

304 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.962/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru reconstrucţia sectorului de emailaj şi anexe în cadrul sistematizării întreprinderii Emailul Roşu–Mediaş.

30 mai 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

283

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

305 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.963/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu 435 to. creuzot de huilă.

30 mai 1955

2

306 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.964/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al M.I.M.C.M. cu 88 tone cupru electrolitic.

30 mai 1955

2

307 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.966/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu 300 to. Sodă calcinată.

31 mai 1955

2

308 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.969/1955 privind plata muncitorilor şi personalului tehnic care lucrează pe şantiere la refacerea tunelelor CFR fără întreruperea circulaţiei trenurilor.

1 iun. 1955

2

309 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.970/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Căilor Ferate şi a planurilor de producţie şi repartiţii ale Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, pe anul 1955.

1 iun. 1955

2

310 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.975/1955 pentru modificarea şi suplimentarea planurilor de repartiţii de materiale la unele ministere şi organizaţii centrale.

1 iun. 1955

8

311 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.976/1955 privind trecerea unor imobile situate în oraşul Simleul Silvaniei, din proprietatea Statului, în proprietatea Cooperativei Meşteşugăreşti, „23 August” Regiunea Oradea.

1 iun. 1955

2

312 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.977/1955 pentru numirea membrilor Colegiului Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

1 iun. 1955

2

313 Hotărâre a Consiliului de Miniştri 1 iun. 17

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

284

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 nr.979/1955 privind trecerea unor întreprinderi de la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini la Ministerul Afacerilor Interne, înfiinţarea Trustului Aurului şi a Oficiului Tehnic Minier, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi reorganizarea trusturilor miniere ale Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de cinci anexe.

1955

314 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.980/1955 pentru autorizarea tratării şi semnării unui acord de schimb de mărfuri şi de plăţi cu Uniunea Birmană.

1 iun. 1955

2

315 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.981/1955 privind planul lucrărilor capitale şi al planului de aprovizionare cu materiale al Societăţii Kvarţit, pe anul 1955, însoţită de trei anexe.

1 iun. 1955

6

316 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.988/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Academiei R.P.R.

2 iun. 1955

2

317 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.990/1955 pentru aprobarea Protocolului privind prima sesiune informativă a Delegaţiei Guvernamentale Române pentru colaborare economică în industria chimică cu Comisia Specială Cehoslovacă pentru colaborare economică în industria de medicamente, ţinută la Praga la 14 februarie 1955.

2 iun. 1955

2

318 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.991/1955 pentru aprobarea Protocolului privind cea de a doua sesiune a Delegaţiei Mixte Guvernamentale româno–cehoslovace pentru colaborare economică în industria chimică, ţinută la Praga între 12–24 februarie 1955.

2 iun. 1955

2

319 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.992/1955 pentru adoptarea Procesului–verbal al Comisiei mixte tehnico româno–bulgară, privind discuţiile asupra problemei schimbului de energie electrică în regiunile

2 iun. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

285

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Giurgiu Ruse şi Lom–Craiova, încheiat în urma discuţiilor purtate la Bucureşti în zilele de 19 martie până la 1 aprilie 1955.

320 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.993/1955 pentru aprobarea Notei asupra consfătuirii delegaţilor de experţi ai Republicii Populare Române şi ai Republicii Populare Polone, cu privire la posibilităţile de colaborare în folosul ambelor ţări, în vederea valorificării stufului din Delta Dunării din 22 martie–3 aprilie 1955 la Bucureşti.

2 iun. 1955

2

321 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.994/1955 pentru aprobarea Protocolului sesiunii informative între Comisia Specială a Republicii Cehoslovace pentru colaborare economică în industria uşoară şi Comisia Republicii Populare Române de colaborare economică, privind problema industriei uşoare şi industriei lemnului, hârtiei şi celulozei, ţinute în zilele de 25 martie–1 aprilie 1955 la Bucureşti.

2 iun. 1955

2

322 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.995/1955 privind aprobarea Protocolului referitor la schimbul de informaţii în domeniul industriei chimice între Comisia Guvernamentală a Republicii Populare Române pentru colaborare economică în industria chimică, şi Comisia Guvernamentală a Republicii Populare Polone, pentru colaborare economică în domeniul industriei chimice cu ţările de democraţie populară şi cu Republica Democrată Germană, ce au avut loc la Bucureşti între 25 martie–7 aprilie 1955.

2 iun. 1955

2

323 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.999/1955 pentru numirea în funcţia de Locţiitori ai Ministrului Colectărilor.

2 iun. 1955

2

324 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1000/1955 pentru suplimentarea planului de muncă şi salarii, a planului de cheltuieli pe anul 1955 şi a planului de casă pe trim. II/1955 ale Ministerului Cultelor.

3 iun. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

286

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 325 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1001/1955 privind prelungirea termenului prevăzut de H.C.M. nr.3031/1952 pentru reţinerea depăşirilor necorespunzătoare de fond de salarii, înregistrate pe trim. IV/1954 de întreprinderile pentru exploatări şi transporturi forestiere, pendinte de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

3 iun. 1955

2

326 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1002/1955 privind trecerea unui teren cu construcţiile aferente situat în comuna Somcuţa Mare str. 1 Mai nr.1, din proprietatea statului, în proprietatea Uniunii Raionale a Cooperativelor de Consum Somcuţa Mare.

3 iun. 1955

2

327 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1002 bis/1955 privind aprobarea problemelor române şi răspunsurile Părţii române la cererile germane pentru sesiunea a VI–a a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică cu Republica Democrată Germană.

3 iun. 1955

2

328 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1003/1955 pentru aprobarea deplasării delegaţiei Republicii Populare Române la inaugurarea festivă a Târgului Internaţional de la Pozan, de la 2 iulie 1955.

3 iun. 1955

3

329 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1004/1955 privind suplimentarea planului fondului de salariu nescriptic pe trimestrul I/1955 al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

6 iun. 1955

2

330 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1005/1955 privind stabilirea termenului de aplicare a dispoziţiunilor H.C.M. nr.266/1954.

6 iun. 1955

8

331 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1006/1955 pentru stabilirea preţurilor plafon de achiziţie la plantele medicinale din flora spontană, însoţită de un tabel.

6 iun. 1955

5

332 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1007/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru lucrarea „Vagon clasa III–a

6 iun. 1955

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

287

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 (CAFLD) cu 4 osii şi 88 de locuri, însoţită de memoriu tehnico–economic.

333 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1008/1955 privind aprobarea normelor de timp şi tarifelor în acord, pentru forajele necesare studiilor geotehnice şi hidrogeologice în construcţii.

6 iun. 1955

2

334 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1009/1955 privind ratificarea depăşirii fondului nescriptic planificat pe trim. IV/1954 de către Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum (Centrocoop).

6 iun. 1955

2

335 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1012/1955 privind trecerea unui teren viran situat pe şoseaua Bârlad–Tecuci între km. 66, 130 şi km. 66, 240, din proprietatea statului în proprietatea Uniunii Regionale a Cooperativelor Meşteşugăreşti Bârlad.

6 iun. 1955

2

336 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1013/1955 privind anularea unei diferenţe de impozit pe circulaţia mărfurilor la butoaie, neplătit de către cooperativa „Horia Moţilor” din Câmpeni.

6 iun. 1955

2

337 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1014/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Construcţiilor pentru executarea lucrării de alimentare cu apă a Oraşului Stalin (Târlung).

6 iun. 1955

2

338 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1015/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii pe anul 1955, cu combustibili şi lubrifianţi.

6 iun. 1955

2

339 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1016/1955 privind transmiterea unui imobil situat în Câmpina, proprietatea statului, din folosinţa I.G.L. Câmpina, în folosinţa I.F.E.T. Câmpina.

6 iun. 1955

2

340 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1017/1955 privind aprobarea unor

6 iun. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

288

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 categorii de salariaţi din sectorul Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii de a efectua ore suplimentare peste limita de 120 ore anual.

341 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1018/1955 privind repartizarea de încălţăminte şi materiale de reparat încălţăminte, pentru militarii în termen din Serviciul Muncii.

6 iun. 1955

2

342 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1019/1955 privind aprobarea sarcinii de proiectare „Mărirea capacităţii de măcinare la Fabrica de ciment „Victoria Socialistă–Turda”.

6 iun. 1955

2

343 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1020/1955 privind aprobarea executării unui prototip de maşină pentru confecţionat ţigle din mortar de ciment.

6 iun. 1955

2

344 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1021/1955 pentru completarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.351/1954, privind îmbunătăţirea utilizării autoturismelor.

6 iun. 1955

2

345 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1022/1955 privind modificarea eşalonării trimestriale a indicilor planului de muncă şi salarii al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1955.

6 iun. 1955

2

346 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1023/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti pe anul 1955 cu ţesături bumbac.

6 iun. 1955

2

347 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1024/1955 pentru transmiterea folosinţei unor mijloace de bază.

6 iun. 1955

2

348 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1027/1955 privind îmbunătăţirea alimentării cu apă şi a sporirii debitului de apă în oraşul Iaşi, însoţită de zece anexe.

6 iun. 1955

17

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

289

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 349 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1028/1955 pentru aprobarea „Notei despre consfătuirea informativă preliminară în problemele de colaborare economică a delegaţiilor guvernamentale ale Republicii Populare Române şi Republicii Populare Ungare ce a avut loc la Bucureşti în zilele de 26–30 aprilie 1955.

6 iun. 1955

6

350 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1029/1955 privind aprobarea regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Radiodifuziunii de pe lângă Consiliul de Miniştri al R.P.R., însoţită de Regulament şi o anexă.

8 iun. 1955

7

351 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1030/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Ministerului Învăţământului pe anul 1955.

8 iun. 1955

2

352 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1031/1955 privind scoaterea din circuitul producţiei agricole a unui teren situat în comuna Slobozia Bradului, Raionul R. Sărat, Regiunea Ploieşti.

8 iun. 1955

2

353 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1033/1955 pentru fixarea salariului lui I.Gh. Maurer.

8 iun. 1955

2

354 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1034/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

8 iun. 1955

2

355 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1035/1955 privind trecerea în folosinţa gratuită a Comitetului Central al Sindicatului Muncitorilor din Industria de Petrol, Chimie şi Gaz Metan a unui imobil situat în Valea Uzului, comuna Sânmartin, raionul Ciuc, Regiunea Autonomă Maghiară.

8 iun. 1955

2

356 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1036/1955 privind aprobarea regulamentului de premiere pentru personalul

8 iun. 1955

7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

290

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de conducere şi tehnico–administrativ al Întreprinderii de Stat pentru Gospodărirea Apelor în Agricultură, însoţită de Regulament.

357 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1037/1955 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Sfatului Popular Regional Baia–Mare pe trimestrul II/1955.

8 iun. 1955

2

358 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1039/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Industriei Chimice.

8 iun. 1955

2

359 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1040/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Industriei Chimice.

8 iun. 1955

2

360 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1041/1955 pentru transmiterea unor mijloace de bază.

8 iun. 1955

2

361 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1043/1955 privind desfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Evaluarea Recoltelor şi organizarea în viitor a acţiunii de evaluarea recoltelor, însoţită de o anexă şi o rectificare.

8 iun. 1955

10

362 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1044/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii, a planului de cheltuieli pe anul 1955, şi a planului de casă pe trimestrul II/1955, ale Ministerului Cultelor.

9 iun. 1955

3

363 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1047/1955 privind completarea punctului 44 din H.C.M. nr.1/1955.

10 iun. 1955

2

364 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1048/1955 pentru autorizarea Ministerului Afacerilor Externe de a face demersuri în vederea încheierii unei convenţii între U.R.S.S. şi R.P.R. pentru acordarea de asistenţă reciprocă flotei de vase de pescuit de larg în Marea Neagră.

10 iun. 1955

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

291

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 365 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1049/1955 privind nomenclatura funcţiunilor şi salariile pe funcţiuni ale lucrătorilor instanţelor judecătoreşti şi notariatelor de stat, însoţită de trei anexe.

10 iun. 1955

5

366 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1050/1955 privind salarizarea personalului ştiinţific şi auxiliar al Institutului de Cercetări Geografice din cadrul Ministerului Învăţământului.

10 iun. 1955

2

367 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1051/1955 privind modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.172/1955, referitor la structura organizatorică a Ministerului Industriei Alimentare.

10 iun. 1955

2

368 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1052/1955 privind extinderea H.C.M. nr.2781/1954 şi pentru personalul navigant şi tehnicienii Aeroclubului Central al Asociaţiei Voluntare pentru Sprijinirea Apărării Patriei, însoţită de o anexă.

10 iun. 1955

3

369 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1053/1955 pentru modificarea anexei 17 şi 29 a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.247/1955, privind unele măsuri organizatorice şi modul de finanţare în vederea aplicării Hotărârii Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi al Consiliului de Miniştri din Republica Populară Română cu privire la organizarea şcolilor profesionale de ucenici, a şcolilor tehnice şi a şcolilor tehnice de maiştri.

10 iun. 1955

3

370 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1054/1955 pentru transmiterea folosinţei unui imobil, (oraşul Focşani).

10 iun. 1955

2

371 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1055/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de o anexă.

10 iun. 1955

3

372 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1058/1955 privind executarea lucrărilor de

11 iun. 1955

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

292

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 regularizarea albiei şi apărarea râului Siret la Cosmeşti, însoţită de un plan.

373 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1059/1955 privind transferarea unor mijloace de bază, însoţită de o anexă.

11 iun. 1955

6

374 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1061/1955 privind autorizarea Băncii de Stat de a efectua unele operaţiuni.

11 iun. 1955

2

375 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1062/1955 privind modul de lichidare a restanţelor din cote, despăgubiri, amenzi civile şi impozite.

11 iun. 1955

3

376 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1063/1955 privind premierea personalului din unităţile bugetare şi unităţile economice centrale, precum şi constituirea fondului de salarii personale, însoţită de un tabel.

11 iun. 1955

13

377 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1064/1955 pentru constituirea delegaţiei în vederea tratativelor pentru reglementarea arieratelor româno–egiptene.

11 iun. 1955

2

378 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1065/1955 privind unele măsuri pentru terminarea şi darea în exploatare a lucrărilor pentru îmbunătăţirea alimentării cu apă a oraşului Iaşi.

14 iun. 1955

3

379 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1066/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Învăţământului pe trimestrul III/1955.

14 iun. 1955

2

380 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1067/1955 privind trecerea întreprinderii de stat „Ceramica”–Vadul Crişului de la Ministerul Industriei Uşoare, la Sfatul Popular al Regiunii Oradea.

14 iun. 1955

2

381 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1068/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Sfatului Popular al Regiunii Bârlad pe anul 1955.

14 iun. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

293

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 382 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1069/1955 privind îmbunătăţirea sistemului de salarizare, stimularea calificării muncitorilor şi creşterea productivităţii muncii în activitatea de explorări miniere a Comitetului Geologic, însoţită de cinci anexe.

14 iun. 1955

5

383 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1070/1955 privind îmbunătăţirea sistemului de salarizare, stimularea calificării muncitorilor şi creşterea productivităţii muncii în industria cărbunelui, însoţită de şapte anexe.

14 iun. 1955

51

384 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1071/1955 privind îmbunătăţirea sistemului de salarizare, stimularea calificării muncitorilor şi creşterea productivităţii muncii în industria minieră, însoţită de opt anexe şi o rectificare.

14 iun. 1955

46

385 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1072/1955 privind transferul planului forţelor de muncă şi al fondului de salarii din planul Centrocoop–ului, în planul Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara, însoţită de o anexă.

14 iun. 1955

3

386 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1073/1955 privind aprobarea şi plata normelor individuale de echipament pentru ţinuta de serviciu a personalului operativ al Procuraturii Republicii Populare Române, însoţită de patru anexe.

14 iun. 1955

7

387 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1074/1955 privind aprobarea Protocolului încheiat la cea de a VI–a Sesiune a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Polone, ţinută la Bucureşti între 11–16 mai 1955, însoţită de Protocol.

14 iun. 1955

47

388 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1081/1955 pentru majorarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de nouă anexe.

14 iun. 1955

14

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

294

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 389 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1082/1955 privind scoaterea unei cantităţi de grâu din Rezerva de Stat.

15 iun. 1955

2

390 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1087/1955 privind înfiinţarea unei secţii de neurologie şi psihiatrie infantilă pentru copii de la 0–3 ani.

16 iun. 1955

3

391 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1089/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru podul de beton armat peste Crişul Negru la Tăut, Regiunea Oradea.

16 iun. 1955

2

392 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1090/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru construcţia podului de beton armat peste râul Buzău la Berca, Regiunea Ploieşti.

16 iun. 1955

2

393 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1091/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru refacerea drumului Oraşul Stalin–Zizin.

16 iun. 1955

2

394 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1092/1955 privind trecerea contra plată a unor utilaje din proprietatea statului în proprietatea cooperativei de invalizi „Munca Orbilor” din Bucureşti.

16 iun. 1955

3

395 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1096/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare, pe anul 1955.

16 iun. 1955

2

396 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1097/1955 privind aplicarea tarifelor de plată în natură şi în bani S.M.T. aprobate prin H.C.M. nr.735/1955.

16 iun. 1955

2

397 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1098/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular Regional Craiova pe anul 1955.

16 iun. 1955

2

398 180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1100/1955 pentru scoaterea din circuitul

16 iun. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

295

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 agricol şi schimbarea destinaţiei unui teren situat în comuna Topoloveni, raionul Topoloveni, Regiunea Piteşti.

399 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1101/1955 pentru aprobarea regulamentului privind salarizarea şi premierea personalului de la contractarea şi achiziţia de animale şi păsări, din cadrul întreprinderilor Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de Regulament şi cinci anexe.

16 iun. 1955

14

400 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1102/1955 privind scoaterea unor terenuri din circuitul agricol.

16 iun. 1955

3

401 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1105/1955 pentru extinderea aplicării unor dispoziţiuni.

18 iun. 1955

2

402 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1106/1955 privind trecerea unor imobile proprietatea statului în administrarea unor ministere şi comitete executive ale sfaturilor populare, însoţită de un tabel–anexă.

18 iun. 1955

4

403 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1107/1955 pentru aprobarea unor măsuri în vederea terminării construcţiilor începute la Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii I.V. Stalin”, însoţită de o anexă.

18 iun. 1955

7

404 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1108/1955 pentru transmiterea folosinţei unor vile, (staţiunile Poiana Ţapului şi Timişul de Jos).

18 iun. 1955

2

405 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1109/1955 pentru autorizarea Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor de a trata încheierea unui Aranjament între Republica Populară Română şi Republica Federativă Populară Jugoslavia privind ansamblul relaţiilor poştale.

18 iun. 1955

2

406 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1110/1955 pentru autorizarea Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii de a

18 iun. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

296

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 efectua un schimb de terenuri cu Ministerul Industriei Petrolului.

407 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1111/1955 privind virarea din trim. II în trim. I/1955 a unui număr de muncitori şi a unui fond de salarii în planul forţelor de muncă şi fondului de salarii al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei la capitolul III „Alte activităţi”.

18 iun. 1955

2

408 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1112/1955 privind trecerea unor fabrici de cărămidă de la Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii la Ministerul Afacerilor Interne.

18 iun. 1955

3

409 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1114/1955 privind transferarea unor mijloace de bază, însoţită de o anexă.

18 iun. 1955

4

410 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1115/1955 pentru modificarea planului de producţie al Ministerului Construcţiilor, Ministerului Căilor Ferate şi Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare.

18 iun. 1955

3

411 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1116/1955 privind transferul unui imobil din folosinţa Sfatului Popular al oraşului Bacău, în folosinţa Energo–Combinatului nr.3 Bacău.

18 iun. 1955

2

412 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1117/1955 privind sarcina de proiectare pentru desvoltarea întreprinderii Industria Chimico–Farmaceutice nr.2 Bucureşti.

18 iun. 1955

2

413 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1118/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare „linia electrică” aeriană 35 V Fântânele–Sighişoara şi staţia de transformare 35/15 V Sighişoara.

18 iun. 1955

2

414 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1122/1955 pentru prelungirea termenului de restituire prevăzut prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.2530/1954.

20 iun. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

297

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 415 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1123/1955 pentru acoperirea de la bugetul administraţiei de stat a pierderilor unităţilor cooperaţiei de consum, provenite din livrarea unor cantităţi de porumb.

20 iun. 1955

2

416 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1124/1955 privind acoperirea de la buget a golurilor existente în mijloacele de rulment ale unor întreprinderi de sub îndrumarea şi controlul Comitetului Geologic.

20 iun. 1955

2

417 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1125/1955 privind trecerea din folosinţa Comitetului Geologic în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Iaşi, a două foraje pentru ape minerale, însoţită de o anexă.

20 iun. 1955

3

418 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1126/1955 privind autorizarea Ministerului Industriei Petrolului de a transfera din administrarea sa, în administrarea Soc. Sovrompetrol–Trustul construcţii rafinării Ploieşti–un teren situat în Ploieşti, str. Ioan Fonaghi, nr.3.

20 iun. 1955

2

419 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1127/1955 privind transferul unui cuptor de tratamente termice din folosinţa Ministerului Industriei Petrolului–I.S. „Partizanul Păcii” Mediaş, în folosinţa Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini–I.S. „Drum Nou” Mediaş.

20 iun. 1955

2

420 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1128/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu maşini–utilaje necesare Combinatului Metalurgic Reşiţa şi Şantierul Naval „Viitorul” Brăila.

20 iun. 1955

2

421 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1131/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei terenului situat pe islazul comunei Ticleni, raionul Gilort, Regiunea Craiova.

20 iun. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

298

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 422 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1132/1955 privind aprobarea compunerii Colegiului Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii.

20 iun. 1955

2

423 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1133/1955 privind transferul unui cazan de aburi de la Trustul pentru Industrializarea Lemnului Sighet în folosinţa Întreprinderii Comunale nr.4 Sighet.

20 iun. 1955

2

424 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1134/1955 privind transferul a doi cilindri compresori de la Ministerul Construcţiilor la Sfatul Popular al Regiunii Constanţa.

20 iun. 1955

2

425 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1135/1955 pentru complectarea anexelor la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.247/1955.

20 iun. 1955

2

426 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1137/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în comuna Ştefan cel Mare, raionul Vaslui, Regiunea Iaşi, în vederea construirii variantei unui drum.

20 iun. 1955

2

427 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1138/1955 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior şi a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii de a trimite o comisie în străinătate.

22 iun. 1955

2

428 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1139/1955 privind autorizarea deplasării la Moscova a unei delegaţii împuternicite a trata livrarea importurilor complexe pe anul 1956.

23 iun. 1955

2

429 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1140/1955 pentru înfiinţarea Întreprinderii Comerciale de Stat pentru cumpărarea de cereale.

23 iun. 1955

4

430 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1141/1955 pentru invitarea în Republica Populară Română a unui număr de 12 specialişti, din Republica Democrată Germană în probleme de poligrafie.

23 iun. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

299

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 431 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1142/1955 pentru înfiinţarea grupelor sanitare ale Crucii Roţii, însoţită de trei anexe.

23 iun. 1955

9

432 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1143/1955 privind repartizarea candidaţilor în ştiinţe şi a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior care au studiat în U.R.S.S. şi în ţările de democraţie populară, seria anului şcolar 1954/1955, însoţită de trei anexe.

23 iun. 1955

37

433 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1144/1955 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi al fondului de salarii scriptic şi nescriptic al Ministerului Colectărilor pe trimestrele II şi III/1955.

23 iun. 1955

4

434 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1145/1955 privind autorizarea încheierii unei Convenţii cu privire la navigaţia pe Dunăre.

23 iun. 1955

2

435 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1146/1955 privind aprobarea salarizării muncitorilor care lucrează în sectorul vegetal, zootehnic şi mecanic din unităţile agricole de stat.

23 iun. 1955

4

436 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1147/1955 privind numirea lui Pas Ion în funcţia de prim locţiitor al Ministrului Culturii.

23 iun. 1955

2

437 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1148/1955 privind compunerea Colegiului Ministerului Afacerilor Externe.

23 iun. 1955

2

438 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1150/1955 privind trecerea unor utilaje poligrafice de la Întreprinderea Poligrafică Sibiu, la Şcoala Superioară de Ştiinţe Sociale „A.A. Jdanov” de pe lângă Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român.

23 iun. 1955

2

439 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1152/1955 privind virarea din planul lucrărilor capitale de 743.000 lei – aprobat

23 iun. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

300

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 pentru Tribunalul Suprem al R.P.R. – la planul de construcţii şi montaj a sumei de 220.000 lei precum şi majorarea planului de muncă şi salarii cu suma corespunzătoare acestei virări.

440 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1156/1955 privind aprobarea introducerii gazului metan în comuna Noul Săsesc, raionul Sighişoara, şi în satul Daia, comuna Casolţ, raionul Sibiu, Regiunea Stalin, precum şi suplimentarea planului Sfatului Popular al Regiunii Stalin.

23 iun. 1955

2

441 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1159/1955 privind efectuarea pe malul românesc al râului Tisa a unor lucrări preliminare necesare construirii unei centrale hidroelectrice pe râul Teresva (R.S.S.Ucrainiană).

23 iun. 1955

2

442 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1160/1955 privind declararea ca monumente de cultură a unor monumente arheologice, de arhitectură, de artă plastică şi istorice.

23 iun. 1955

8

443 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1172/1955 pentru modificarea şi complectarea unor articole din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.965/1951, cu privire la măsurile de îmbunătăţire a acţiunii de radioficare.

23 iun. 1955

5

444 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1174/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Cluj, însoţită de o anexă.

23 iun. 1955

3

445 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1175/1955 privind rectificarea H.C.M. nr.4258/1953, pentru scoaterea din circuitul agricol a unui teren şi trecerea lui asupra Trustului Regional de Construcţii Locale, Oraşul Stalin.

23 iun. 1955

2

446 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1177/1955 pentru aprobarea unei cereri suplimentare de colaborare tehnico–

23 iun. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

301

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 ştiinţifice, însoţită de o anexă.

447 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1178/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti cu una motocicletă cu ataş M.72.

23 iun. 1955

2

448 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1179/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Asociaţiei Voluntare pentru Sprijinirea Apărării Patriei.

23 iun. 1955

2

449 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1180/1955 privind reducerea planului d aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu 600 tone cărbuni spălaţi de Valea Jiului şi 400 tone huilă, şi majorarea planului de aprovizionare al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice cu aceleaşi cantităţi.

23 iun. 1955

2

450 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1181/1955 privind reglementarea drepturilor de deplasare ale membrilor voluntari ai Asociaţiei Voluntare pentru Sprijinirea Apărării Patriei nesalariaţi ai Statului, trimişi în delegaţie, sau convocaţi în interes de serviciu, în afara localităţilor în care domiciliază.

23 iun. 1955

2

451 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1182/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu 400 mii grade dal. alcool etilic rafinat.

23 iun. 1955

2

452 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1187/1955 privind plecarea unei delegaţii guvernamentale la Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Geneva.

24 iun. 1955

2

453 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1188/1955 privind înfiinţarea Comisiei Guvernamentale pentru Hidroamelioraţii, însoţită de cinci anexe.

25 iun. 1955

21

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

302

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 454 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1189/1955 pentru atribuirea unor spaţii locative.

24 iun. 1955

2

455 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1191/1955 privind scoaterea din circuitul de producţie agricolă a terenurilor destinate unor lucrări ale Ministerului Căilor Ferate, pe anul 1955, însoţită de un tabel.

25 iun. 1955

4

456 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1192/1955 privind exceptarea vinului provenit din viile cultelor din R.P.R., de la prevederile H.C.M. nr.457/1955.

25 iun. 1955

2

457 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1193/1955 privind înfiinţarea Muzeului de Istorie Naţională şi a Bibliotecii Centrale de Stat a R.P.R.

25 iun. 1955

2

458 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1195/1955 privind stabilirea nomenclaturii funcţiunilor şi a salariilor tarifare pe funcţiuni ale personalului operativ şi de specialitate din cadrul Procuraturii Republicii Populare Române, însoţită de două anexe.

25 iun. 1955

4

459 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1196/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unui teren situat în comuna Tg. Frumos, Regiunea Iaşi.

25 iun. 1955

2

460 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1197/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri necesare Ministerului Căilor Ferate, însoţită de o anexă.

25 iun. 1955

3

461 181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1198/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri, situate în comuna Albeni, satul Bolboceşti, raionul Gilort, regiunea Craiova şi schimbarea destinaţiei lor.

25 iun. 1955

2

462 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1203/1955 privind premierea unor preşedinţi, vicepreşedinţi şi secretari ai comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale, însoţită de un tabel.

28 iun. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

303

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 463 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1204/1955 privind scoaterea unor terenuri din circuitul agricol şi transmiterea unor terenuri în folosinţa Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene, însoţită de o anexă.

28 iun. 1955

3

464 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1205/1955 privind mijloacele speciale ale caselor de cultură raionale şi ale căminelor culturale.

29 iun. 1955

5

465 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1206/1955 privind aprobarea tematicei monumentului eliberării patriei şi a condiţiilor de participare la concurs, însoţită de tematică şi condiţiile de participare la concurs.

29 iun. 1955

4

466 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1207/1955 privind transferarea unor mijloace de bază de la Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

29 iun. 1955

3

467 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1208/1955 privind unele modificări în planul de lucrări capitale pe anul 1955 ale Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei şi de producţie al Ministerului Construcţiilor, pentru continuarea lucrărilor la IPROFIL „Simo–Geza”–Tg. Mureş, însoţită de o listă.

29 iun. 1955

4

468 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1209/1955 privind efectuarea monografiei satului, însoţită de două anexe.

29 iun. 1955

6

469 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1210/1955 privind stabilirea sarcinilor de reducere a preţului de cost în condiţiunile economice ale anului 1955, însoţită de cinci anexe.

29 iun. 1955

8

470 Anexa nr.3 a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.1211/1955 privind măsurile de luat pentru asigurarea şi ridicarea calităţii produselor din industria de stat şi cooperatistă.

29 iun. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

304

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 471 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1212/1955 privind aprobarea Regulamentului de funcţionare a Comisiei Ştiinţifice a Muzeelor şi Monumentelor Istorice şi Artistice, însoţită de Regulament.

29 iun. 1955

6

472 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1213/1955 privind reorganizarea sectorului de piatră şi marmură din cadrul Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de o anexă.

30 iun. 1955

4

473 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1216/1955 pentru modificarea planului Ministerului Industriei Alimentare şi a Sfaturilor Populare pe anul 1955, însoţită de opt anexe.

30 iun. 1955

16

474 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1217/1955 pentru confirmarea membrilor Academiei Republicii Populare Române aleşi în Sesiunea Generală ordinară a Academiei Republicii Populare Române din 27 iunie–2 iulie 1955.

1 iul. 1955

5

475 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1218/1955 pentru modificarea art.84 din H.C.M. nr.2768/1954 privind planul de dezvoltare a economiei naţionale a Republicii Populare Române.

2 iul. 1955

9

476 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1219/1955 privind eliberarea lui Florescu Gheorghe din funcţia de Preşedinte al Comitetului Organizatoric Central al Asociaţiei Voluntare pentru Sprijinirea Apărării Patriei şi numirea Generalului Maior Stefănescu Gheorghe în aceeaşi funcţie.

2 iul. 1955

2

477 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1220/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti, pe anul 1955, cu alcool rafinat.

2 iul. 1955

2

478 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1221/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială din import a Ministerului Agriculturii şi

2 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

305

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Silviculturii pe anul 1955.

479 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1222/1955 privind aprobarea „Lucrărilor de amenajări balneare a falezei de la Vasile Roaită” în fază de schiţă de sistematizare şi a sarcini de proiectare „Digul longitudinal şi amenajarea falezei de la Vasile Roaită”.

2 iul. 1955

2

480 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1223/1955 pentru lichidarea lucrărilor de triangulaţie, măsurători cadastrale, reambulări, cartarea solului şi aplicarea proiectelor de organizarea teritoriului şi introducerea asolamentelor executate de la 1 ianuarie–1 august 1954 prin Dir. Generală a Organizării Teritoriului.

2 iul. 1955

2

481 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1224/1955 pentru aprobarea executării de utilaje noi necesare industriei alimentare.

2 iul. 1955

2

482 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1225/1955 privind transferul unui imobil, (oraşul Sibiu).

2 iul. 1955

2

483 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1228/1955 pentru reorganizarea Aviaţiei Sanitare (AVISAN).

2 iul. 1955

4

484 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1229/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu 2 cazane „Suhov”.

2 iul. 1955

2

485 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1230/1955 pentru modificarea anexei nr.1 la H.C.M. nr.547 din 8 aprilie 1955 privind trecerea sarcinii de contractare şi achiziţionare a producţiei de soia, de la Ministerul Industriei Alimentare la Ministerul Comerţului Exterior, însoţită de două anexe.

2 iul. 1955

4

486 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1231/1955 privind acoperirea de la buget a golurilor de mijloace de rulment pe anul 1954, ale unor întreprinderi din cadrul

2 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

306

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Ministerului Comerţului Exterior.

487 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1232/1955 pentru suplimentarea unor planuri pe anul 1955, în vederea măririi capacităţii de producţie a abatoarelor şi de adăpostire a animalelor, însoţită de opt anexe.

2 iul. 1955

13

488 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1233/1955 pentru modificarea repartiţiei trimestriale a planului de muncă şi salarii aprobat Ministerului Căilor Ferate pe anul 1955, însoţită de Plan.

2 iul. 1955

5

489 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1234/1955 pentru exceptarea autoturismelor aflate la dispoziţia Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri, de la prevederile H.C.M. nr.351 din 12 martie 1954.

2 iul. 1955

2

490 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1235/1955 pentru aprobarea cererii extraordinare bulgare.

2 iul. 1955

2

491 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1236/1955 pentru aprobarea protocolului încheiat la a VI–a Sesiune a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică între Republica Populară Română şi Republica Democrată Germană ţinută la Bucureşti între 28 mai şi 3 iunie 1955.

2 iul. 1955

2

492 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1237/1955 pentru aprobarea cererilor române care urmează a fi discutate în cadrul Ses. VI–a de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Sovietică.

2 iul. 1955

2

493 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1238/1955 pentru transferul unor autoturisme.

2 iul. 1955

2

494 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1239/1955 pentru modificarea H.C.M. nr.354 din 11 martie 1955.

2 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

307

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 495 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1240/1955 privind organizarea evidenţei funciare pe deţinători şi mod de folosinţă a terenurilor, însoţită de trei anexe.

2 iul. 1955

7

496 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1241/1955 privind prelungirea termenului prevăzut de H.C.M. nr.1738/1954, pentru prezentarea unui studiu asupra normativelor de pierderi de masă lemnoasă.

2 iul. 1955

2

497 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1242/1955 privind modificări în planurile de muncă şi salarii la unele ministere, în urma aprobării planului de proiectare pe anul 1955, însoţită de două anexe.

2 iul. 1955

4

498 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1243/1955 privind aprobarea producerii de către Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii şi livrării la export a cimentului tip BSS 12.

2 iul. 1955

2

499 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1244/1955 pentru aprobarea unei cereri suplimentare albaneze.

2 iul. 1955

2

500 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1245/1955 privind îmbunătăţirea încadrării unor meserii din exploatările forestiere, însoţită de o anexă.

2 iul. 1955

3

501 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1246/1955 privind stabilirea indicilor de echivalenţă pentru unele produse finite din lemn destinate exportului.

2 iul. 1955

2

502 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1247/1955 privind abrogarea art.2 din H.C.M. nr.1192/1955 privind exceptarea vinului provenit din viile cultelor din R.P.R., de la prevederile H.C.M. nr.457/1955.

2 iul. 1955

2

503 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1248/1955 privind modificarea art.32 din condiţiunile fundamentale ale Ministerului Industriei Petrolului, aplicabile livrărilor de gaze naturale, aprobate prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.434/1954.

2 iul. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

308

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 504 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1249/1955 privind aprobarea planului de colectare la produsele animale pe anul 1955, însoţită de Plan de colectare.

2 iul. 1955

13

505 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1250/1955 privind stabilirea programului de lucru, însoţită de două anexe.

2 iul. 1955

8

506 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1252/1955 pentru aprobarea scoaterii de in din producţia agricolă a unor terenuri situate în comuna Jilava, trecute în proprietatea statului.

2 iul. 1955

2

507 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1253/1955 privind stabilirea numărului şi numirea membrilor Colegiului Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

2 iul. 1955

2

508 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1254/1955 privind aprobarea sarcinilor de producţie pentru consolidarea malurilor de nord–est şi sud ale oraşului Constanţa.

2 iul. 1955

2

509 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1259/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

2 iul. 1955

2

510 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1260/1955 pentru aprobarea cererilor române, precum şi răspunsurile Părţii române la cererile bulgare, care urmează a fi discutate în cadrul Ses. VI–a de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică.

2 iul. 1955

2

511 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1261/1955 pentru repartizarea suplimentară de porumb pe trim. I/1955.

2 iul. 1955

2

512 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1262/1955 privind componenţa delegaţiei române, care va lua parte la sesiunea extraordinară a Comisiei Hidrotehnice mixte româno–ungare, care va avea loc la Bucureşti, în luna iunie 1955.

2 iul. 1955

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

309

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 513 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1263/1955 pentru înfiinţarea şi organizarea unor întreprinderi în cadrul Ministerului Industriei Alimentare.

2 iul. 1955

2

514 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1264/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Construcţiilor pe anul 1955, însoţită de o anexă.

2 iul. 1955

3

515 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1265/1955 privind trecerea din folosinţa Ministerului Industriei Cărbunelui în folosinţa Ministerului Industriei Alimentare, a abatorului Anina.

2 iul. 1955

2

516 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1266/1955 pentru extinderea aplicării Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.527/1955.

2 iul. 1955

2

517 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1267/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru mecanizarea provizorie a balastierii Doaga.

2 iul. 1955

2

518 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1268/1955 privind completarea golurilor de fond de rulment la „Editura de Stat pentru arhitectură şi construcţii”.

2 iul. 1955

2

519 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1269/1955 privind reglementarea drepturilor ce se cuvin preşedinţilor, vicepreşedinţilor şi secretarilor de sfaturi populare regionale, raionale şi orăşeneşti şi ale preşedinţilor şi secretarilor de sfaturi populare comunale, la alegerea şi la eliberarea din funcţiune.

2 iul. 1955

3

520 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1270/1955 privind plata salariului pe timpul scoaterii din producţie, angajaţilor care fac parte din lotul sportiv şi cultural al R.P.R., care va participa la cel de al V–lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor.

2 iul. 1955

3 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

310

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 521 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1271/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Direcţiei Generale de Aprovizionare a Populaţiei cu Combustibil, însoţită de o anexă.

2 iul. 1955

3

522 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1272/1955 privind acordarea unor premii ca urmare la economiile făcute la realizarea vol. VI din Lexiconul Tehnic.

2 iul. 1955

2

523 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1273/1955 privind suplimentarea planului de credite al Ministerului Industriei Petrolului pe anul 1955 din rezerva bugetară, pentru construirea de locuinţe muncitoreşti în condiţiile Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.4015/1953, însoţită de o listă.

2 iul. 1955

3

524 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1274/1955 pentru transferul unui ferăstrău circular de la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii – Centrul Mecanic SMT Timişoara la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini pentru Uz. Tehnometal Timişoara.

2 iul. 1955

2

525 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1275/1955 privind schimbul de autocamioane între Întreprinderea de Construcţii Siderurgice Hunedoara şi Societatea Sovieto Română „Kvartit”.

2 iul. 1955

2

526 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1276/1955 privind completarea fondului de rulment la întreprinderile de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, însoţită de o anexă.

2 iul. 1955

3

527 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1277/1955 privind modificarea planului Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii pe anul 1955, însoţită de patru anexe.

2 iul. 1955

7

528 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1278/1955 privind sarcina de proiectare

2 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

311

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 pentru desvoltarea Uzinelor Chimice Turda.

529 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1279/1955 privind aprobarea proiectului tehnic al Centralei Electrice de Termoficare Borzeşti.

2 iul. 1955

2

530 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1280/1955 privind modificarea planului de repartiţii cu cărbune a Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice pe anul 1955.

2 iul. 1955

2

531 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1281/1955 pentru aprobarea sarcinii de proiectare „Baza de reparaţii auto Bucureşti Şos. Olteniţei km.7”.

2 iul. 1955

2

532 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1287/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei a unor terenuri, situate în Regiunea Timişoara.

2 iul. 1955

2

533 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1290/1955 pentru aprobarea planului operativ de transport pe trim. III/1955.

4 iul. 1955

3

534 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1291/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum Centrocoop pe anul 1955, cu două tractoare pe şenile tip K.D. 35.

4 iul. 1955

2

535 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1292/1955 privind importul unei instalaţii de electroliză a clorurei de sodiu cu celule cu catod de mercur.

4 iul. 1955

2

536 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1293/1955 privind majorarea plafonului anual de ore suplimentare pentru unele meserii la Agenţia Română de Presă „Agerpres”.

4 iul. 1955

2

537 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1294/1955 pentru suplimentarea plafonului financiar de reparaţii capitale, pe anul 1955, al Direcţiei Generale a

4 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

312

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 cinematografiei din Ministerul Culturii.

538 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1295/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

4 iul. 1955

2

539 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1296/1955 privind asimilarea salarizării unor funcţii.

4 iul. 1955

2

540 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1297/1955 pentru confirmarea organelor de conducere ale Academiei R.P.R.

5 iul. 1955

3

541 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1299/1955 privind măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare a unităţilor cooperaţiei de consum.

5 iul. 1955

5

542 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1300/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Ministerului Industriei Uşoare.

5 iul. 1955

2

543 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1301/1955 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul Republicii Populare Române şi Guvernul Federal Austriac privind reglementarea unor probleme de navigaţie pe Dunăre între cele două State, semnat la Bucureşti, la 11 mai 1955.

5 iul. 1955

2

544 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1303/1955 privind eliberarea unor persoane din calitatea de membri ai Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri precum şi numirea unor persoane în calitatea de membri ai Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri.

5 iul. 1955

4

545 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1304/1955 privind scoaterea din rezerva de Stat a unei cantităţi de brichete furajere.

5 iul. 1955

2

546 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1305/1955 pentru modificarea planului de

5 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

313

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 muncă şi salarii aprobat Ministerului Căilor Ferate pe anul 1955.

547 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1306/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Regiunii Galaţi.

5 iul. 1955

2

548 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1307/1955 privind suplimentarea planului de import al Consiliului Central al Sindicatelor, însoţită de o listă.

5 iul. 1955

3

549 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1308/1955 pentru modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.3601/1953.

5 iul. 1955

3

550 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1309/1955 privind modificarea art.60 al H.C.M. nr.2768/1954.

5 iul. 1955

2

551 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1310/1955 privind transferul unor mijloace de bază.

5 iul. 1955

2

552 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1311/1955 privind ratificarea plăţilor făcute pentru salarii pe trim. I/1955, la capitolele „Comerţ” şi „Fond nescriptic” de organizaţiile economice şi întreprinderilor din cadrul Ministerului Comerţului Exterior.

5 iul. 1955

2

553 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1312/1955 pentru schimbarea denumirii şi obiectului unei întreprinderi.

5 iul. 1955

2

554 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1313/1955 pentru aprobarea comasării unor întreprinderi industriale de stat.

5 iul. 1955

2

555 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1315/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular Regional Timişoara, pentru lucrările de canalizare ale oraşului Reşiţa, însoţită de o anexă.

5 iul. 1955

3

556 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1316/1955 privind suplimentarea planului

5 iul. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

314

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de aprovizionare al Sfatului Popular Regional Iaşi pe anul 1955, însoţită de o anexă.

557 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1318/1955 privind componenţa Comitetului pentru Energia Nucleară al Consiliului de Miniştri.

5 iul. 1955

2

558 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1321/1955 privind eliberarea lui Bogdănescu Dumitru din funcţia de Director General Adjunct al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri.

5 iul. 1955

2

559 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1322/1955 privind aprobarea proiectului technic „Extinderi reţele electrice în Bucureşti”.

7 iul. 1955

2

560 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1324/1955 privind aprobarea planului de colectare la produsele agricole vegetale pe anul 1955, însoţită de o rectificare.

8 iul. 1955

5

561 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1325/1955 privind aprobarea regulamentului pentru premierea organelor de colectare ale Ministerului Colectărilor, însoţită de Regulament.

8 iul. 1955

6

562 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1326/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Colectărilor, însoţită de trei anexe.

8 iul. 1955

5

563 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1328/1955 privind reorganizarea aparatului exterior al Ministerului Colectărilor.

8 iul. 1955

7

564 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1329/1955 privind plecarea unei delegaţii în R.P. Polonă şi R. Cehoslovacă.

8 iul. 1955

2

565 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1330/1955 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare a întreprinderilor şi reducerea datoriilor

8 iul. 1955

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

315

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 restante.

566 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1331/1955 privind acordarea unui ajutor Republicii Democrate Vietnam.

8 iul. 1955

3

567 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1332/1955 pentru aprobarea planului de casă pe trim. III/1955, însoţită de o anexă.

8 iul. 1955

6

568 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1333/1955 privind trecerea unor imobile situate în oraşul Bucureşti în folosinţa gratuită a Partidului Muncitoresc Român, însoţită de o anexă.

8 iul. 1955

3

569 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1334/1955 privind suplimentarea planului lucrărilor capitale M.C.F. pe anul 1955 la poziţia „Material rulant”, însoţită de o anexă.

8 iul. 1955

3

570 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1335/1955 privind înfiinţarea Consiliului de Expertiză Technico–Economic de pe lângă Comitetul de Stat al Planificării, însoţită de regulament şi două anexe.

8 iul. 1955

7

571 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1336/1955 privind modificarea unor tarife pentru plutitul lemnului, prevăzute de H.C.M. nr.731/1952, însoţită de o anexă.

8 iul. 1955

3

572 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1337/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii pe anul 1955, însoţită de o anexă.

8 iul. 1955

3

573 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1338/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu 200 butoaie de stejar.

8 iul. 1955

2

574 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1339/1955 privind aprobarea unui regim de 10 ore la fabricile producătoare de materiale de construcţii, (ceramică, cariere, var, prefabricate).

8 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

316

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 575 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1340/1955 pentru acoperirea golurilor de activ constatate la 31 dec. 1954, la întreprinderile regionale „Combustibilul”, însoţită de o anexă.

8 iul. 1955

4

576 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1343/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei terenurilor agricole, menţionate în Decretul nr.287/1955, aflate în administrarea Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi folosinţa întreprinderii miniere „Săcărâmb”.

8 iul. 1955

2

577 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1344/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor prevăzute în Decretul nr.284/1955.

8 iul. 1955

2

578 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1361/1955 privind trecerea unui imobil în administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului 1 Mai din Bucureşti.

9 iul. 1955

2

579 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1362/1955 privind extinderea art.11 din H.C.M. nr.357 şi 1493/1954 la serviciile constructor şef, tehnolog şef şi metalurg şef ale unor uzine şi întreprinderi din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

9 iul. 1955

2

580 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1363/1955 privind numirea lui Tatu Horia Constantin în funcţia de Vicepreşedinte al Consiliului de Conducere al Băncii de Stat a R.P.R.

9 iul. 1955

2

581 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1364/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Secţiei Gospodăriei a C.C. al P.M.R. (pentru C.C. al U.T.M.), însoţită de o anexă.

9 iul. 1955

3

582 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1365/1955 privind suplimentarea pălanului de repartiţii tehnico–materială pe anul 1955, al Ministerului Industriei

9 iul. 1955

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

317

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Cărbunelui, însoţită de patru anexe.

583 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1366/1955 privind înfiinţarea şi organizarea Direcţiei Generale a Comerţului cu Ridicata pentru Textile şi Încălţăminte din cadrul Ministerului Comerţului Interior.

9 iul. 1955

2

584 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1367/1955 pentru anularea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.2850/1954 şi a ratificării transmiterii mijloacelor de bază de la Întreprinderea de Stat „Petrolifera Muntenia”.

9 iul. 1955

2

585 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1369/1955 privind aprobarea proiectului tehnic al Centralei Termoelectrice Comăneşti.

9 iul. 1955

2

586 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1372/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale şi a planului de producţie de construcţii–montaj al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice pe anul 1955 pentru Hidrocentrala „V.I. Lenin–Bicaz”, însoţită de patru anexe.

11 iul. 1955

7

587 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1373/1955 privind aprobarea Convenţiei între Guvernele Republicii Populare Române, Republicii Democrate Germane şi Republicii Populare Polone, privind colaborarea economică pentru construirea în Republica Populară Română a unor uzine de celuloză pe bază de stuf.

11 iul. 1955

2

588 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1374/1955 privind comasarea Uzinei „Virola” prin absorbire la Uzina „Independenţa”–Sibiu.

11 iul. 1955

2

589 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1375/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unui teren situat în comuna Ocnele Mari–Regiunea Piteşti.

11 iul. 1955

2

590 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1376/1955 pentru scoaterea din circuitul

11 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

318

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 agricol a unor terenuri în suprafaţă de 1,7984 ha. necesare Întreprinderii Miniere Baia de Arieş.

591 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1377/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor prevăzute în Decretul nr.296/1955, (Ploieşti).

11 iul. 1955

2

592 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1378/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a terenului prevăzute în Decretul nr.296/1955, (Bucureşti).

11 iul. 1955

2

593 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1389/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare „Linia normală de garaj Teleaga–Voila” şi amenajarea depozitelor din incinta Fabricii de cherestea „21 Decembrie” din Teleaga, a beneficiarei I.F.E.T. Câmpina.

12 iul. 1955

2

594 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1390/1955 privind scoaterea din circuitul producţiei agricole a unui teren situat în oraşul Suceava, în vederea construirii unui complex sportiv.

12 iul. 1955

2

595 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1391/1955 pentru aprobarea planurilor de credite pe termen scurt, pentru trimestrul III/1955.

12 iul. 1955

3

596 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1392/1955 pentru aprobarea Regulamentului de funcţionare al Direcţiei Metalelor Preţioase din Ministerul Finanţelor, însoţită de Regulament.

12 iul. 1955

5

597 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1394/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (Centrocoop) pe anul 1955.

14 iul. 1955

2

598 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1395/1955 privind extinderea prevederilor art.7 din H.C.M. nr.1195/1954 cu privire la măsurile de lichidare a unor cauze care au determinat plăţi restante în economie şi

14 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

319

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 pentru efectuarea compensării plăţilor restante între întreprinderile şi organizaţiile economice.

599 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1397/1955 privind reactivarea unor credite restante la I.C.S. „Plafar” din cadrul Ministerului Sănătăţii.

14 iul. 1955

2

600 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1399/1955 privind modificarea unor dispoziţiuni din H.C.M. nr.325/1954.

14 iul. 1955

2

601 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1400/1955 privind modificarea planului de aprovizionare pe anul 1955, al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de două anexe.

14 iul. 1955

6

602 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1401/1955 privind transmiterea unor mijloace de bază, însoţită de două anexe.

14 iul. 1955

7

603 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1402/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene pe anul 1955.

14 iul. 1955

2

604 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1403/1955 pentru suplimentarea planurilor de muncă şi salarii ale sfaturilor populare regionale şi al oraşului Bucureşti, pentru secţiunile sănătăţii publice, însoţită de o anexă.

14 iul. 1955

3

605 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1404/1955 privind suplimentarea planului de repartiţie al Ministerului Căilor Ferate pe anul 1955.

14 iul. 1955

2

606 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1405/1955 privind modificarea planurilor de producţie de construcţii ale Sfaturilor Populare Regionale Cluj şi Stalin, pe anul 1955.

14 iul. 1955

2

607 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1406/1955 privind diminuarea planului de muncă şi salarii pe anul 1955 al Ministerului Culturii şi suplimentarea planului de muncă

14 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

320

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 şi salarii pe anul 1955 al Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

608 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1407/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Academiei R.P.R. pe anul 1955, însoţită de o listă.

14 iul. 1955

3

609 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1408/1955 pentru modificarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Învăţământului.

14 iul. 1955

2

610 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1409/1955 privind măsurile ce urmează a fi luate pentru asigurarea realizării planului de vinificare, fabricare de rachiuri naturale şi colectare–achiziţii pe trimestrul IV/1955, al Ministerului Industriei Alimentare.

14 iul. 1955

4

611 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1411/1955 pentru complectarea H.C.M. nr.1872/1954 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea muncii în instituţiile artistice de spectacole.

15 iul. 1955

3

612 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1412/1955 privind rămânerea restaurantelor Caselor Universitarilor sub directa conducere a Ministerului Învăţământului.

15 iul. 1955

2

613 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1413/1955 pentru înfiinţarea şi organizarea unor întreprinderi în cadrul Ministerului Industriei Alimentare.

15 iul. 1955

3

614 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1414/1955 privind măsurile necesare pentru organizarea participării Republicii Populare Române la târgurile şi expoziţiile internaţionale, însoţită de patru anexe.

15 iul. 1955

16

615 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1415/1955 privind suplimentarea planului de import al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1955, însoţită de o listă anexă.

15 iul. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

321

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 616 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1416/1955 pentru transmiterea folosinţei unor mijloace de bază.

15 iul. 1955

2

617 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1417/1955 privind aprobarea listelor unor indicatori, dări de seamă de stat precum şi a periodicităţii şi termenelor de raportare ale acestora.

15 iul. 1955

2

618 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1418/1955 pentru redistribuirea planului de muncă şi salarii pe anul 1955 pentru Casa Centrală a asigurărilor reciproce din cooperaţia meşteşugărească, însoţită de o anexă.

15 iul. 1955

3

619 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1419/1955 privind înfiinţarea organizaţiei comerciale „Bucureşti–Nord”.

15 iul. 1955

3

620 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1420/1955 pentru stabilirea preţurilor cu ridicata ale întreprinderii la avioanele din import.

15 iul. 1955

2

621 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1421/1955 privind înfiinţarea Organizaţiei Locale „Comerţ Mixt Turnu Severin”.

15 iul. 1955

3

622 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1422/1955 privind suplimentarea planurilor de investiţii şi aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 ale Camerei de Comerţ a R.P.R.

15 iul. 1955

2

623 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1423/1955 privind modificarea planului de lucrări capitale ale Sfatului Popular al Regiunii Stalin.

15 iul. 1955

2

624 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1424/1955 privind îmbunătăţirea activităţii centrelor de închiriat maşini şi unelte agricole de pe lângă cooperativele de consum săteşti şi aprovizionarea lor pe anul 1955 cu noi sortimente de maşini agricole pentru mica mecanizare, însoţită de cinci anexe.

15 iul. 1955

11 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

322

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 625 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1425/1955 privind numirea lui Ralea Mihail la Consiliul de Miniştri ca membru în Biroul Culturii.

15 iul. 1955

2 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

626 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1426/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, pe anul 1955, însoţită de o anexă.

15 iul. 1955

3

627 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1427/1955 privind trecerea atelierului de prelucrarea marmurei de la Vasiova şi a carierei de marmură Delius din comuna Bocşa–Vasiovei, raionul Reşiţa, Regiunea Timişoara de la Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei la Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii.

15 iul. 1955

2

628 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1428/1955 privind unele măsuri pentru continuarea lucrărilor privind Stadionul sportiv din oraşul Constanţa, însoţită de trei anexe.

15 iul. 1955

5

629 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1430/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de o anexă.

15 iul. 1955

3

630 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1431/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Sfatului Popular al Capitalei pe anul 1955, cu mijloace de transport şi utilaje, însoţită de patru anexe.

15 iul. 1955

13

631 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1432/1955 privind stabilirea sarcinilor delegaţiei împuternicite a trata livrarea importurilor complexe pe anul 1956, însoţită de trei anexe.

15 iul. 1955

7

632 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1433/1955 privind remunerarea agenţilor fiscali, premierea organelor secţiilor financiare, ale inspectoratelor ADAS şi

15 iul. 1955

17

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

323

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 premierea organelor veterinare din cadrul sfaturilor populare, însoţită de Regulament.

633 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1434/1955 privind aprobarea unor regulamente de premiere pentru sectorul apelor minerale şi acidul carbonic, din cadrul Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de Regulamente.

15 iul. 1955

10

634 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1435/1955 privind reducerea impozitului agricol pe anul 1953 unor gospodării agricole individuale din oraşul Lugoj Regiunea Timişoara şi pe anul 1954, unor gospodării agricole individuale din raionul Negreşti, Regiunea Iaşi, oraşul Cluj, Regiunea Cluj, raionul şi oraşul Botoşani, Regiunea Suceava şi raioanele Lugoj, Deta, Făget, Oraviţa, Reşiţa şi oraşul Timişoara, Regiunea Timişoara, care au suferit pierderi de recolte din cauza calamităţilor naturii, însoţită de tabele.

15 iul. 1955

9

635 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1441/1955 pentru aprobarea unor măsuri în vederea executării lucrărilor de construcţii–montaj la Centrul Cinematografic Buftea, însoţită de trei anexe.

16 iul. 1955

9

636 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1443/1955 pentru suplimentarea planului de cheltuieli şi a planului de casă al Academiei Republicii Populare Române pe trimestrul III/1955.

16 iul. 1955

2

637 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1445/1955 privind unele măsuri în vederea pregătirii recensământului populaţiei, însoţită de o rectificare.

18 iul. 1955

5

638 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1446/1955 privind autorizarea Hipodromului Republican de Stat de a participa la Congresul şi mitingul hipic internaţional de la Moscova.

20 iul. 1955

2

639 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1447/1955 privind modificarea planului de

20 iul. 1955

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

324

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 producţie şi restructurarea şi suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială, pe anul 1955, ale Ministerului Comerţului Exterior, însoţită de o anexă.

640 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1448/1955 privind complectarea mijloacelor de rulment ale unor întreprinderi socialiste tutelate de Ministerul Afacerilor Interne.

20 iul. 1955

2

641 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1449/1955 privind trecerea unor bunuri din folosinţa Partidului Muncitoresc Român, în folosinţa Comisiei Guvernamentale pentru probleme de Hidroamelioraţiuni.

20 iul. 1955

2

642 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1450/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene pe anul 1955.

20 iul. 1955

2

643 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1451/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu 24 tone clorură de var.

20 iul. 1955

2

644 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1452/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu materiale pentru executarea unor produse de larg consum.

20 iul. 1955

2

645 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1453/1955 privind modificarea preţului cu ridicata al întreprinderii pentru minereu de beril.

20 iul. 1955

2

646 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1454/1955 pentru schimbul unor locomotive între Combinatul Metalurgic Reşiţa şi Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

20 iul. 1955

2

647 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1455/1955 privind acoperirea de la buget a

20 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

325

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 pierderilor realizate la 31 decembrie 1954, de gospodăriile agricole anexe de pe lângă Ministerul Industriei Chimice.

648 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1456/1955 privind transferul unor autoturisme, însoţită de o anexă şi un tabel.

20 iul. 1955

4

649 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1457/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Constanţa, însoţită de o anexă.

20 iul. 1955

3

650 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1458/1955 pentru aprobarea sarcini de proiectare a Centrului Mecanic Codlea Regiunea Stalin.

20 iul. 1955

2

651 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1459/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materiale al Sfatului Popular al Regiunii Stalin pe anul 1955.

20 iul. 1955

2

652 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1460/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Craiova, însoţită de o anexă.

20 iul. 1955

3

653 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1461/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare, cu una motocicletă.

20 iul. 1955

2

654 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1462/1955 privind complectarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.3078/1953.

20 iul. 1955

2

655 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1463/1955 privind aprobarea documentaţiei tehnice „alimentarea cu apă a staţiunii balneo–climaterice Olăneşti”, însoţită de o anexă.

20 iul. 1955

3

656 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1464/1955 privind scoaterea din planul de

20 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

326

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 producţie al Sfatului Popular al Capitalei pe anul 1955–sector industrie locală–a sortimentului „bricege de calitate”.

657 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1466/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale al Sfatului Popular Regional Constanţa pe anul 1955, însoţită de douăsprezece anexe.

20 iul. 1955

15

658 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1468/1955 pentru scoaterea din Rezervele de Stat a 1.018 tone bumbac puf românesc.

21 iul. 1955

2

659 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1470/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955, al Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, însoţită de două anexe.

21 iul. 1955

4

660 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1471/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Bârlad, cu trei maşini de scris.

21 iul. 1955

2

661 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1472/1955 privind transferul unor grupuri electrogene, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Suceava.

21 iul. 1955

2

662 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1473/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Bacău.

21 iul. 1955

2

663 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1474/1955 privind trecerea lucrării „Construirea căii ferate şi siloz la cariera Codlea” de la poziţia „sub limită” din planul pe anul 1955 al regiunii Stalin, în lista de titluri a lucrărilor capitale „peste limită”.

21 iul. 1955

2

664 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1475/1955 pentru suplimentarea şi restructurarea planului de achiziţii pene pe anul 1955, al Ministerului Comerţului Exterior.

21 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

327

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 665 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1476/1955 pentru suplimentarea planului de muncă şi salarii al Academiei R.P.R. pe anul 1955, însoţită de trei anexe şi o rectificare.

22 iul. 1955

6

666 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1477/1955 privind trecerea Serviciului Medico–Sanitar al Întreprinderii Sovromquarţit–Băiţa–la Ministerul Sănătăţii, însoţită de o anexă.

22 iul. 1955

6

667 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1478/1955 privind stabilirea consumului de benzină pentru autoturismele folosite de membrii Academiei R.P.R.

22 iul. 1955

2

668 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1479/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri agricole în suprafaţă de 57.490 m.p. aflate în folosinţa Întreprinderii miniere de fier Teliuc din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

22 iul. 1955

2

669 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1480/1955 privind aprobarea schimbării destinaţiei unor terenuri agricole din oraşul Rădăuţi, însoţită de o anexă.

22 iul. 1955

3

670 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1481/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri situate în comunele Fieni şi Runcu, raionul Pucioasa, Regiunea Ploieşti.

22 iul. 1955

2

671 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1482/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri situate în oraşul Piatra Neamţ, Regiunea Bacău.

22 iul. 1955

2

672 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1483/1955 privind suplimentarea planului lucrărilor capitale ale Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare, însoţită de o anexă.

22 iul. 1955

3

673 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1484/1955 privind suplimentarea planului

23 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

328

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de aprovizionare al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1955 cu 500 camioane Steagul Roşu.

674 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1485/1955 privind aprobarea efectuării de ore suplimentare la fabricile de cherestea din cadrul Trusturilor şi Întreprinderilor pentru Industrializarea Lemnului, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

23 iul. 1955

2

675 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1486/1955 pentru schimbarea denumirii unei întreprinderi.

23 iul. 1955

2

676 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1487/1955 privind modificarea planului de aprovizionare al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii la lubrefianţi.

23 iul. 1955

3

677 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1493/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Academiei R.P.R. pe trimestrul III/1955.

23 iul. 1955

2

678 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1494/1955 privind mutări de sedii, comasări de întreprinderi şi scindări de trusturi din sectorul exploatărilor şi transporturilor forestiere pendinte de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, însoţită de o anexă.

23 iul. 1955

4

679 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1495/1955 privind măsurile pentru executarea planului Sfatului Popular al Capitalei pe anul 1955, însoţită de Măsuri şi trei anexe.

23 iul. 1955

16

680 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1496/1955 privind aprobarea executării în oraşul Bucureşti în anul 1955 a unor locuinţe în serie, însoţită de două anexe.

23 iul. 1955

5

681 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1497/1955 privind stabilirea preţurilor plafon de cumpărare şi de vânzare cu amănuntul pentru ouăle de găină.

23 iul. 1955

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

329

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 682 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1498/1955 privind modificarea preţului la berea Bucureşti, în sticlele de 650 ml, desfăcute prin unele unităţi de alimentaţie publică.

23 iul. 1955

2

683 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1499/1955 pentru transferarea unui generator electric din folosinţa Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Craiova.

23 iul. 1955

2

684 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1500/1955 privind aprobarea unui export de carne.

23 iul. 1955

4 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

685 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1501/1955 privind acordarea fondului de salarii pentru depăşirea producţiei secundare–industriale ale organizaţiilor de construcţii–montaj.

23 iul. 1955

7

686 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1503/1955 pentru transferul unui grup electrogen din folosinţa Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Piteşti.

23 iul. 1955

2

687 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1504/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, cu 15 to. pânză Hesian.

23 iul. 1955

2

688 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1505/1955 pentru autorizarea Ministerului Industriei Alimentare de a schimba, încredinţa spre recondiţionare sau vinde animale bune de reproducţie sau muncă, însoţită de două anexe.

23 iul. 1955

7

689 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1506/1955 pentru schimbarea amplasamentului construcţiei sediului comitetului raional P.M.R. Vrancea, de la Năruja în comuna Vidra.

23 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

330

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 690 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1509/1955 pentru aprobarea deplasării delegaţiei Republicii Populare Române la Târgul de Toamnă de la Leipzig, din 4–9 septembrie 1955.

23 iul. 1955

2

691 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1510/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare: Dezvoltarea Staţiei Chimice Experimentale nr.2 Râşnov.

23 iul. 1955

2

692 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1511/1955 privind aprobarea executării unor lucrări la fabrica Colorom pe bază de proiecte tehnice parţiale.

23 iul. 1955

2

693 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1512/1955 pentru autorizarea Ministerului Finanţelor să acopere de la Buget diferenţele de preţ rezultate din valorificarea de către Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini–D.A.D. a stocurilor supranormative conform Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.873/1950.

23 iul. 1955

2

694 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1513/1955 pentru prelungirea valabilităţii aplicării regimului special de muncă şi de ordin social la Întreprinderea „Silica”–Turda, Regiunea Cluj, instituit prin H.C.M. nr.2534/1954.

23 iul. 1955

2

695 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1514/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe anul 1955 şi a planului de casă pe trim. III/1955 ale Ministerului Cultelor.

23 iul. 1955

2

696 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1515/1955 pentru complectarea art.7 din H.C.M. nr.827/1952.

23 iul. 1955

2

697 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1516/1955 privind prelungirea duratei zilei de muncă la fabricile de cherestea.

23 iul. 1955

2

698 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1517/1955 privind modificarea indicelui de plan de punerea în funcţiune pe seama

23 iul. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

331

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 construcţiilor noi, al Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti, însoţită de o anexă.

699 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1518/1955 privind aprobarea listelor de mărfuri, în vederea tratativelor pentru schimbul de mărfuri dintre U.R.S.S. şi R.P.R. pe anul 1956, însoţită de două anexe şi o rectificare.

23 iul. 1955

14 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

700 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1519/1955 pentru stabilirea de preţuri de cumpărare la cerealele din recolta anului 1955, însoţită de două anexe.

23 iul. 1955

7 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

701 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1520/1955 privind eliberarea lui Bogdan Iosif din funcţia de Vice–Preşedinte al Crucii Roşii din R.P.R.

23 iul. 1955

2

702 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1521/1955 privind eliberarea lui Bulan Tatiana din funcţia de Locţiitor al Ministrului Învăţământului şi numirea lui Sipos Nicolae în aceiaşi funcţie.

23 iul. 1955

2

703 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1522/1955 privind încadrarea raioanelor pe grupe de norme de venituri mijlocii prevăzute de art. 4 din Decretul nr.124/1952 asupra impozitului agricol, modificat prin Decretul nr.211 din 27 mai 1955 publicat în Buletinul Oficial nr.14 din 5 iunie 1955, însoţită de o anexă.

23 iul. 1955

8

704 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1523/1955 pentru aprobarea sarcinii de proiectare a noii fabrici de sticlă de ambalaj.

23 iul. 1955

2

705 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1524/1955 privind virarea unor posturi, cu fondul de salarii respectiv de la secţiunile comerciale de pe lângă comitetele executive ale sfaturilor populare, la Ministerul Comerţului Interior şi suplimentarea planului de cheltuieli al Ministerului Comerţului Interior pentru deplasări pe semestrul II/1955, însoţită de o anexă.

23 iul. 1955

3 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

332

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 706 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1525/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1955.

23 iul. 1955

2

707 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1526/1955 privind acoperirea golului în fondul de rulment al Fermei Unificate a Ministerului Finanţelor.

23 iul. 1955

2

708 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1527/1955 privind corectarea planului de repartiţii şi a balanţelor de materiale pe anul 1955.

23 iul. 1955

8

709 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1528/1955 pentru aprobarea Protocolului încheiat la Sesiunea a VI–a a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Bulgară care a avut loc la Sofia între 20–28 iunie 1955.

23 iul. 1955

2

710 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1529/1955 pentru reorganizarea sectorului de editare a cărţilor tehnice.

25 iul. 1955

3

711 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1530/1955 privind suplimentarea planurilor lucrărilor capitale, muncă şi salarii, repartiţii de materiale precum şi a planului de cheltuieli ale Agenţiei Române de Presă „Agerpres” pe anul 1955, însoţită de o anexă.

25 iul. 1955

4

712 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1531/1955 privind modul d aprobare al proiectelor şi devizelor unor lucrări capitale prevăzute în planurile Sfaturilor Populare Regionale şi al Capitalei R.P.R.

25 iul. 1955

2

713 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1532/1955 privind scoaterea din circuitul producţiei agricole a unor terenuri situate în regiunea Bucureşti.

25 iul. 1955

2

714 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1534/1955 privind suplimentarea fondului repartizat în anul 1955 Ministerului Construcţiilor pentru construcţia de locuinţe pe baza cooperării între locatari şi de locuinţe

25 iul. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

333

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 individuale prin credite acordate de Stat şi a planului de aprovizionare al Ministerului Construcţiilor pe anul 1955, însoţită de o anexă.

715 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1535/1955 privind eliberarea lui Zodian Gheorghe din funcţia de Vice–Preşedinte al Comitetului Geologic.

25 iul. 1955

2

716 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1536/1955 privind suplimentarea planului de import al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

26 iul. 1955

2

717 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1538/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1955.

28 iul. 1955

2

718 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1539/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Construcţiilor p anul 1955 la furaje.

27 iul. 1955

2

719 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1540/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare pe anul 1955.

27 iul. 1955

2

720 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1541/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, pe trim.IV/1955 cu 1300 tone mangal de bocşe.

27 iul. 1955

2

721 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1544/1955 privind modificarea unor sarcini din planurile Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini pe anul 1955 şi trim. II–III, însoţită de o anexă şi o rectificare.

27 iul. 1955

5

722 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1545/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unui teren în suprafaţă de 0,65 ha. situat în Comuna Tg. Lăpuş, Raionul Lăpuş, Regiunea Baia Mare, necesar Întreprinderii Miniere „I.C. Frimu”–Tg. Lăpuş.

27 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

334

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 723 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1546/1955 privind scoaterea din Rezerva de Stat sub formă de împrumut a cantităţii de 700 to. feromangan pentru Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

27 iul. 1955

2

724 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1547/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu materialele necesare catalogului de produse.

27 iul. 1955

2

725 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1548/1955 privind soluţionarea unor cereri de rearbitrarea unor hotărâri pronunţate de organele Arbitrajului de Stat.

27 iul. 1955

2

726 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1550/1955 privind aprobarea unei cereri suplimentare ce urmează a fi supusă spre rezolvare Secţiei Sovietice a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifice Sovieto–Române, însoţită de Cerere.

27 iul. 1955

3

727 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1551/1955 pentru lichidarea unor debite provenite din cheltuieli de regie ale cantinelor, care nu au putut fi acoperite din sursele existente.

27 iul. 1955

3

728 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1552/1955 privind suplimentarea repartiţiei pe anul 1955 pentru Rezerva de Stat cu 664 t cauciuc natural.

27 iul. 1955

2

729 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1553/1955 pentru aprobarea sarcini de proiectare „Amenajarea şi extinderea instalaţiilor de centrifugat stâlpi de beton armat, Titan–Bucureşti.

27 iul. 1955

2

730 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1554/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare a lucrării „Atelier de prefabricate la Piteşti”, însoţită de memoriu tehnico–economic.

27 iul. 1955

5 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

335

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 731 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1555/1955 privind suplimentarea planurilor de aprovizionare cu materiale pe anul 1955 al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene şi al Ministerului Industriei Petrolului.

27 iul. 1955

2

732 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1556/1955 pentru modificarea planului de Stat pe anul 1955 al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

27 iul. 1955

2

733 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1557/1955 privind majorarea planului cursurilor de calificare pe anul 1955, al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

27 iul. 1955

2

734 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1558/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru sistematizarea şi dezvoltarea Fabricei chimice Sinteza–Oradea.

27 iul. 1955

2

735 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1559/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unui teren în suprafaţă de 21.594,5 mp. necesar Întreprinderii Miniere Voislova.

27 iul. 1955

2

736 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1560/1955 privind respingerea cererii formulată de Ministerul Sănătăţii pentru rearbitrarea litigiului soluţionat prin Hotărârea nr.371 din 8 februarie 1955, pronunţată de Arbitrajul de Stat de pe lângă Consiliul de Miniştri.

27 iul. 1955

2

737 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1562/1955 pentru aprobarea sarcini de proiectare a lucrărilor de construcţii–montaj din etapa I–a de la Institutul de Fizică al Academiei R.P.R.

27 iul. 1955

2 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

738 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1564/1955 privind aprobarea planului de şcolarizare şi a planului reţelei şcolare pe anul 1955/1956, însoţită de Planuri.

27 iul. 1955

15

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

336

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 739 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1565/1955 privind îmbunătăţirea sistemului de salarizare a muncitorilor din industria poligrafică, însoţită de două anexe.

29 iul. 1955

16 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

740 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1566/1955 privind măsuri pentru asigurarea realizării planului pe anul 1955 în ramurile exploatărilor forestiere, a industrializării lemnului şi a celulozei şi hârtiei, însoţită de propuneri, planuri şi măsuri.

29 iul. 1955

26

741 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1567/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Industriei Chimice.

29 iul. 1955

2

742 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1570/1955 privind plecarea la Geneva a delegaţiei care va participa la Conferinţa pentru folosirea energiei nucleare în scopuri paşnice, ce se va ţine între 8–20 august 1955.

29 iul. 1955

3

743 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1575/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Consiliului Central al Sindicatelor pe anul 1955 cu unele materiale.

29 iul. 1955

2

744 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1576/1955 privind transmiterea unui imobil din folosinţa Partidului Muncitoresc Român, în folosinţa Ministerului Culturii, (oraşul Bucureşti).

29 iul. 1955

2

745 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1577/1955 privind numirea lui Grigore Marin în funcţia de Locţiitor al Ministrului Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

29 iul. 1955

2

746 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1578/1955 privind acordarea agrementului pentru numirea lui Eero A. Vyori în funcţia de Trimis Extraordinar şi Ministru Plenipotenţiar al Finlandei în Republica Populară Română.

29 iul. 1955

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

337

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 747 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1579/1955 privind acordarea agrementului pentru numirea lui Robert H. Thayer în funcţia de Trimis Extraordinar şi Ministru Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Populară Română.

29 iul. 1955

2

748 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1580/1955 pentru aprobarea unor regulamente de organizare şi funcţionare a şcolilor profesionale de ucenici, a şcolilor tehnice şi a şcolilor tehnice de maiştrii şi a nomenclatoarelor de meserii şi specialităţi, însoţită de Regulamente şi Nomenclatoare de meserii.

29 iul. 1955

98

749 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1581/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru Alimentarea cu apă a oraşului Timişoara, însoţită de o anexă.

29 iul. 1955

3

750 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1582/1955 privind transferul unui imobil din Vălenii de Munte din folosinţa Ministerului Agriculturii şi Silviculturii în folosinţa Comitetului Central al Sindicatului Muncitorilor Agricoli.

29 iul. 1955

2

751 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1583/1955 pentru aprobarea sarcini de proiectare privind construcţia unui pod de beton armat peste canalul Bega din Timişoara, strada 13 decembrie, Regiunea Timişoara, însoţită de o anexă.

29 iul. 1955

3

752 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1584/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru alimentarea cu apă a oraşului Constanţa, însoţită de o anexă.

29 iul. 1955

3

753 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1585/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Reconstrucţia reţelelor electrice în oraşul Buzău”, însoţită de o anexă.

29 iul. 1955

3

754 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1586/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri, (Regiunea Bârlad).

29 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

338

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 755 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1587/1955 pentru schimbarea denumirii unei întreprinderi.

29 iul. 1955

2

756 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1588/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare a 10 staţii de vinificare.

29 iul. 1955

2

757 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1589/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri, (Regiunea Arad).

29 iul. 1955

2

758 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1590/1955 privind aprobarea amplasării unei fabrici de băuturi răcoritoare în Regiunea Constanţa.

29 iul. 1955

2

759 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1591/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare „Refacerea drumului regional Peşteana–Cărbuneşti”, Reg. Craiova, însoţită de o anexă.

29 iul. 1955

3

760 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1592/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare, pe anul 1955.

29 iul. 1955

2

761 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1594/1955 privind trecerea unor cabaline din folosinţa Ministerului Agriculturii şi Silviculturii în folosinţa Comitetului Central al Sindicatului Muncitorilor Agricoli, însoţită de o anexă.

29 iul. 1955

3

762 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1595/1955 privind modificarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1955, însoţită de o anexă.

29 iul. 1955

3

763 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1596/1955 pentru trecerea unor mijloace de bază din folosinţa Ministerului Căilor Ferate–Direcţia Regională C.F.R. Bucureşti în folosinţa Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor–Direcţia Regională P.T.T.R. Bucureşti.

29 iul. 1955

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

339

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 764 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1597/1955 pentru transmiterea folosinţei unor mijloace de bază.

29 iul. 1955

2

765 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1598/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru alimentarea cu apă a oraşului Brăila, însoţită de o anexă.

29 iul. 1955

4

766 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1599/1955 privind aprobarea unor modificări în planul de investiţii al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, însoţită de optsprezece anexe.

29 iul. 1955

24

767 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1600/1955 pentru modificarea anexei nr.1 a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.249/1954 privind instituirea Comitetului pentru Premiul de Stat al Republicii Populare Române în domeniul ştiinţei şi invenţiilor şi a Comitetului pentru Premiul de Stat al Republicii Populare Române în domeniul literaturii şi artei.

29 iul. 1955

3

768 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1601/1955 privind trecerea ziarelor „Informaţia Bucureştiului” şi „Steagul Roşu” din administraţia Editurii de Stat pentru imprimate şi publicaţii în administraţia Editurii Scânteia.

29 iul. 1955

2

769 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1602/1955 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi al fondului de salarii al Ministerului Construcţiilor, însoţită de o anexă.

29 iul. 1955

3

770 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1603/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii pe anul 1955.

29 iul. 1955

2

771 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1604/1955 pentru stabilirea tarifului de energie electrică furnizată de Întreprinderea de cărămizi Roman din cadrul Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii.

29 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

340

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 772 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1605/1955 privind trecerea unor terenuri şi construcţii din folosinţa Crucii Roşii în folosinţa unor Sfaturi Populare, (Regiunea Bacău, Autonomă Maghiară, oraş Oradea).

29 iul. 1955

3

773 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1606/1955 pentru transmiterea folosinţei unor mijloace de bază.

29 iul. 1955

2

774 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1608/1955 privind aprobarea nomenclatorului specialităţilor din învăţământul superior, a planului de şcolarizare, reţelei şi profilului instituţiilor de învăţământ superior pe anul şcolar 1955–1956, precum şi a unor măsuri organizatorice, însoţită de unsprezece anexe.

30 iul. 1955

79

775 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1609/1955 pentru transferul unei autocamionete de la Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

30 iul. 1955

2

776 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1610/1955 pentru modificarea unor dispoziţiuni privind practica în producţie a studenţilor, din regulamentul aprobat prin H.C.M. nr.1283/1954.

30 iul. 1955

2

777 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1613/1955 pentru modificarea şi complectarea unor dispoziţiuni din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.2636 din 21 decembrie 1954, privind stabilirea cotelor impozitului pe circulaţia mărfurilor, a modului de aşezare a impozitului pentru unele produse şi acordarea unor înlesniri la plata impozitului pe circulaţia mărfurilor, conform decretului nr.509/1954, însoţită de două anexe.

30 iul. 1955

13

778 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1614/1955 privind transmiterea unui teren agricol proprietatea statului către Uniunea Raională a Cooperativelor de Consum Vârtoapele fără plată şi în folosinţă fără

30 iul. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

341

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 termen.

779 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1615/1955 privind scoaterea unui teren din circuitul producţiei agricole, (Vârtoapele, Regiunea Bucureşti).

30 iul. 1955

2

780 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1616/1955 privind numirea lui Bernacki Gabriela în funcţia de Locţiitor al Ministrului Prevederilor Sociale.

1 aug. 1955

2

781 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1617/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955, al Asociaţiei Voluntare pentru Sprijinirea Apărării Patriei.

1 aug. 1955

2

782 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1618/1955 privind organizarea campionatelor europene de volei, canotaj şi tir din anul 1955.

1 aug. 1955

2

783 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1619/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955, al unor ministere, cu şublere, însoţită de o anexă.

1 aug. 1955

3

784 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1620/1955 privind modificarea normei de consum de semifabricate din oţel carbon pentru ţevi laminate–finite.

1 aug. 1955

2

785 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1622/1955 privind aprobarea planului de şcolarizare pe anul şcolar 1955–1956 pentru şcolile profesionale de ucenici şi şcolile tehnice din sistemul Ministerului Învăţământului, a reţelei şi profilului acestor şcoli, precum şi a unor măsuri organizatorice, însoţită de trei anexe.

1 aug. 1955

13

786 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1623/1955 privind acordarea dreptului pentru instituţiile artistice de spectacole, de a face unele plăţi din încasări.

1 aug. 1955

6

787 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1624/1955 privind stabilirea preţului

1 aug. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

342

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 laptelui de mamă.

788 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1625/1955 privind declararea ca monumente ale naturii, a unor peşteri, puncte fosilifere, martori geologi, plante şi păsări, însoţită de o anexă.

1 aug. 1955

14

789 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1626/1955 pentru transmiterea unui imobil de la întreprinderea de Locuinţe şi Localuri, la întreprinderea Poligrafică Bârlad.

1 aug. 1955

2

790 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1627/1955 privind transferul morii de grâu de la Lupeni din folosinţa Ministerului Industriei Cărbunelui Întreprinderea de locuinţe şi localuri Valea Jiului, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara–Întreprinderea de industrie locală „6 August” Petroşani.

1 aug. 1955

3

791 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1628/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în com. Cărbuneşti, raionul Gilort, Regiunea Craiova şi schimbarea destinaţiei lor.

3 aug. 1955

2

792 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1629/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri din oraşul Mediaş, pentru amplasarea uzinei de apă din acest oraş.

3 aug. 1955

2

793 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1630/1955 privind scoaterea din circuitul de producţie agricolă a unor terenuri din comuna Ilva Mare, raionul Năsăud, Regiunea Cluj.

3 aug. 1955

2

794 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1635/1955 privind suplimentarea cheltuielilor de deplasare a delegaţiei care pleacă la Geneva pentru a participa la Conferinţa pentru folosirea energiei nucleare în scopuri paşnice.

4 aug. 1955

2

795 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1636/1955 privind premierea muncitorilor,

4 aug. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

343

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 tehnicienilor şi inginerilor care au contribuit la realizarea lucrărilor de investiţii de la Combinatul Siderurgic „Gh. Gheorghiu–Dej” în cursul sem. I/1955.

796 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1638/1955 pentru modificarea art.7 din H.C.M. nr. 40/1955, privind executarea unor măsuri tehnico–organizatorice necesare îndeplinirii Planului de Stat pe anul 1955.

4 aug. 1955

2

797 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1639/1955 pentru modificarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Ministerului Industriei Alimentare.

4 aug. 1955

2

798 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1640/1955 pentru înlocuirea cantităţii de încălţăminte din Rezerva de Stat.

4 aug. 1955

2

799 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1641/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Regiunii Piteşti, pe anul 1955, însoţită de o anexă.

4 aug. 1955

3

800 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1642/1955 pentru modificarea planului lucrărilor capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Craiova.

4 aug. 1955

2

801 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1644/1955 privind organizarea şi funcţionarea unor cursuri de perfecţionare pentru cadrele Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Republicii Populare Române.

4 aug. 1955

3

802 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1645/1955 pentru stabilirea preţului de vânzare cu amănuntul la carne de miel.

4 aug. 1955

2

803 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1648/1955 privind aprobarea deplasării în Republica Populară Ungară a delegaţiei guvernamentale pentru colaborare economică.

4 aug. 1955

2

804 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1649/1955 privind aprobarea deplasării în

4 aug. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

344

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 U.R.S.S. a unei delegaţii.

805 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1650/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1955, însoţită de o anexă.

4 aug. 1955

3

806 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1651/1955 privind stabilirea preţului de cumpărare şi de vânzare cu amănuntul la lişiţe.

4 aug. 1955

2

807 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1652/1955 privind modificarea pălanului de repartiţii al Ministerului Sănătăţii pe anul 1955, însoţită de două anexe.

4 aug. 1955

6

808 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1654/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale, a planului de aprovizionare tehnico–materială, a planului forţelor de muncă şi al fondului de salarii pe anul 1955 al Sfatului Popular Regional Oradea pentru lărgirea reţelei comerciale în bazinul Băiţa, însoţită de două anexe.

4 aug. 1955

4

809 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1655/1955 privind fixarea amplasamentelor pentru laminoarele Blooming 1000 şi 650 mm. şi a termenelor de intrarea lor în funcţiune la Combinatul Metalurgic Gh. Gheorghiu–Dej din Hunedoara.

4 aug. 1955

3

810 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1656/1955 privind aprobarea formularului dării de seamă lunare „San.2”.

4 aug. 1955

2

811 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1657/1955 pentru modificarea aliniatului 3 al articolului 16 din „Condiţiunile Fundamentale pentru livrarea produselor industriei alimentare” aprobate prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.636 din 6 mai 1954.

4 aug. 1955

2

812 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1658/1955 privind respingerea cererii formulată de Trustul Regional de Construcţii

4 aug. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

345

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Locale–Timişoara pentru rearbitrarea litigiului soluţionat prin Hotărârea nr.697/1955, pronunţată de Arbitrajul de Stat de pe lângă Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Timişoara.

813 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1660/1955 privind majorarea alocaţiei de hrană a elevilor bursieri ai şcolilor de coregrafie.

5 aug. 1955

2

814 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1661/1955 privind unele măsuri în legătură cu aprovizionarea populaţiei cu produse agro–alimentare pe trimestrul III/1955.

5 aug. 1955

3

815 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1662/1955 privind punerea la dispoziţia Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport a unui număr de taximetre din parcul „Getax” pe perioada desfăşurării Campionatelor Europene de canotaj şi tir.

5 aug. 1955

2

816 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1663/1955 privind acordarea unui spor la bursa studenţilor români care studiază în R.P.D. Coreeană.

5 aug. 1955

2

817 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1664/1955 privind drepturile personalului care urmează cursuri de calificare, ridicarea calificării sau cursuri de specializare în ţară, cu scoaterea din producţie.

5 aug. 1955

4

818 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1666/1955 privind eliberarea lui Ady Ladislau din funcţia de Locţiitor al Ministrului Afacerilor Interne, primind alte însărcinări.

5 aug. 1955

2

819 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1667/1955 privind numirea lui Serb Ioan în funcţia de Locţiitor al Ministrului Afacerilor Interne.

5 aug. 1955

2

820 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1669/1955 pentru modificarea art. 6 din Hotărârea Consiliului de Miniştri

5 aug. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

346

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 nr.222/1952 privind executarea lucrărilor de construcţii montaj prevăzute în Planul de Stat astfel cum a fost modificat prin H.C.M. nr.923/1953.

821 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1670/1955 privind aprobarea rezilierii unor contracte încheiate de Trustul Regional de Construcţii Locale Timişoara.

5 aug. 1955

2

822 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1672/1955 privind scoaterea din circuitul producţiei agricole a unui teren, (oraşul Stalin).

5 aug. 1955

2

823 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1673/1955 pentru aprobarea protocoalelor încheiate la Praga în iunie 1955, între delegaţia guvernamentală a Republicii Populare Române şi comisiile speciale ale Republicii Cehoslovace în problemele de colaborare tehnico–economică în industria metalurgică şi industria constructoare de maşini.

5 aug. 1955

5

824 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1674/1955 pentru autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a asigura pentru Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, pe calea schimburilor comerciale, în cursul anului 1955, importul şi exportul unor rulmenţi din şi în Republica Populară Ungară.

5 aug. 1955

2

825 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1679/1955 pentru aprobarea tematicii ce se va discuta în cadrul sesiunii a VII–a a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Maghiară.

5 aug. 1955

2

826 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1680/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe anul 1955 al Camerei de Comerţ a R.P.R. pentru Oficiul de Control al Mărfurilor.

8 aug. 1955

2

827 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1681/1955 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii produselor din

9 aug. 1955

35

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

347

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Industria Celulozei, Hârtiei şi Mucavalelor şi îmbunătăţirea salarizării muncitorilor din acest sector, însoţită de şapte anexe.

828 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1682/1955 privind măsuri pentru îmbunătăţirea salarizării şi a calităţii produselor în sectorul industrial al produselor finite din lemne, însoţită de cinci anexe.

9 aug. 1955

27

829 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1683/1955 pentru trimiterea în U.R.S.S. a unei delegaţii de 124 persoane pentru a vizita Expoziţia Agricolă Unională din Moscova şi a unor unităţi productive, însoţită de un deviz şi o rectificare.

9 aug. 1955

4

830 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1684/1955 privind menţinerea prevederilor Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.808/1954, referitoare la avantagiile ce se acordă pentru fructe de pădure culegătorilor şi corpului didactic.

9 aug. 1955

3

831 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1685/1955 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a interveni pe lângă Guvernul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, pentru acordarea de ajutor tehnic şi livrări de materiale, necesare Ministerului Căilor Ferate, însoţită de un tabel.

9 aug. 1955

3

832 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1686/1955 privind scoaterea din producţie şi punere în mod temporar la dispoziţia Comitetului Organizatoric Central al Asociaţiei Voluntare pentru Sprijinirea Apărării Patriei, a membrilor săi selecţionaţi pentru a lua parte la diferite şcoli, cursuri, antrenamente, concursuri şi instructaje tehnico–militare şi sportive

9 aug. 1955

7

833 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1687/1955 privind completarea mijloacelor de rulment ale unor întreprinderi din cadrul Ministerului Căilor Ferate, însoţită de o anexă.

9 aug. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

348

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 834 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1688/1955 privind modificarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Societăţii Sovieto–Române „Kvarţit”.

9 aug. 1955

2

835 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1689/1955 pentru aprobarea scoaterii din circuitul agricol a unor terenuri situate în comuna Simileasca, raionul Buzău, Regiunea Ploieşti.

9 aug. 1955

2

836 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1690/1955 privind acoperirea de la Bugetul Statului a unor pierderi suferite de unităţile Cooperaţiei de Consum.

9 aug. 1955

2

837 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1691/1955 privind reglementarea datoriilor unor cultivatori de orez din comunele Gostavăţ–Dăneasa Regiunea Bucureşti prin prelungirea termenului de plată a avansurilor folosite la amenajarea orezăriei.

9 aug. 1955

2

838 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1693/1955 privind aprobarea planurilor economico–financiare a I.C.S. „Recolta” precum şi regulamentul de salarizare şi premiere a aparatului de achiziţie, însoţită de Regulament.

9 aug. 1955

15

839 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1694/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri, (comuna Fieni, raion Pucioasa, comuna Ungureni, raion Târgovişte).

10 aug. 1955

2

840 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1697/1955 privind dezvoltarea capacităţii de producţie a jucăriilor, a îmbunătăţirii calităţii şi lărgirii sortimentelor şi pentru imprimarea unui caracter instructiv–educativ jucăriilor, însoţită de regulament şi o anexă.

10 aug. 1955

11

841 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1698/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Sfatului Popular al Regiunii Galaţi pe anul 1955, însoţită de o anexă.

10 aug. 1955

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

349

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 842 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1699/1955 privind punerea la dispoziţia Comitetului Regional de Partid Stalin a localului din Oraşul Stalin, Str. Colonel Buzoianu nr.1.

10 aug. 1955

2

843 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1700/1955 privind stabilirea preţului de vânzare cu amănuntul la pulpe de porc, fierte.

10 aug. 1955

2

844 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1701/1955 privind acoperirea de la buget a pierderilor suferite de gospodăria anexă a Comitetului de Stat al Planificării în anul 1954.

10 aug. 1955

2

845 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1702/1955 privind aprobarea livrării unor cantităţi de stâlpi de brad T.E. de către Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

11 aug. 1955

2

846 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1703/1955 privind acordarea agrementului pentru numirea lui A. Episaev în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al U.R.S.S., în Republica Populară Română.

11 aug. 1955

2

847 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1704/1955 privind înfiinţarea comisiei pentru problemele mecanizării agriculturii, însoţită de trei anexe.

11 aug. 1955

14

848 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1705/1955 privind extinderea prevederilor H.C.M. nr.2235 din 9 noiembrie 1954 şi la secţiile poligrafice din cadrul întreprinderilor industriale de interes local, însoţită de o anexă.

11 aug. 1955

3

849 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1706/1955 privind unele măsuri pentru dezvoltarea flotei maritime comerciale pe perioada 1955–1960.

11 aug. 1955

2

850 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1708/1955 privind modificarea clasificării băuturilor, prevăzute în lista anexă la H.C.M. nr.2697/1954, însoţită de o anexă.

11 aug. 1955

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

350

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 851 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1709/1955 privind reglementarea modului de folosire a magaziilor şi platformelor portuare, însoţită de o anexă.

12 aug. 1955

6

852 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1710/1955 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a contracta proiectarea unor instalaţii pentru fabricarea streptomicinei, biomicinei şi vitaminei B.12 precum şi pentru livrarea acestor instalaţii.

11 aug. 1955

2

853 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1711/1955 pentru transmiterea în administrarea Consiliului Central al Sindicatelor, Direcţia Asigurărilor Sociale de Stat, a unor terenuri.

11 aug. 1955

2

854 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1712/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, cu cărbuni bruni spălaţi de Valea Jiului şi brichete de cărbuni pe trim. II/1955.

11 aug. 1955

2

855 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1713/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale al Sfatului Popular Regiunea Baia Mare pe anul 1955 pentru amplificarea termocentralei Satu Mare.

11 aug. 1955

2

856 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1714/1955 privind aprobarea sarcinilor de proiectare „Dezvoltarea şi sistematizarea Întreprinderii de prefabricate pentru elemente de construcţii Oraşul Stalin” şi „Baza de producţie din Oraşul Stalin”.

11 aug. 1955

2

857 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1715/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a planului de producţie, muncă şi salarii pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Bacău, însoţită de trei anexe.

11 aug. 1955

5

858 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1716/1955 privind transferul unor mijloace între Ministerul Căilor Ferate,

11 aug. 1955

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

351

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii, Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi Sfaturile Populare ale Regiunilor Cluj şi Baia Mare, însoţită de o anexă.

859 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1717/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Căilor Ferate pe anul 1955.

11 aug. 1955

2

860 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1718/1955 privind pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

11 aug. 1955

3

861 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1719/1955 privind completarea instrucţiunilor de aplicare a preţurilor curente la cărbuni, prevăzute în lista de preţuri a Ministerului Industriei Cărbunelui, anexă la H.C.M. nr.1550/1954.

11 aug. 1955

2

862 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1720/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii tehnico–materială pe anul 1955, al Ministerului Industriei Cărbunelui.

11 aug. 1955

2

863 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1721/1955 privind transferarea unui teren din folosinţa Ministerului Agriculturii şi Silviculturii în folosinţa Ministerului Industriei Cărbunelui şi scoaterea din circuitul agricol a acestui teren, (comuna Vărghiş, Regiunea Autonomă Maghiară).

11 aug. 1955

2

864 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1722/1955 privind transferul unor mijloace de bază.

11 aug. 1955

2

865 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1723/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare pe anul 1955, însoţită de două anexe.

11 aug. 1955

5

866 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1726/1955 privind aprobarea sarcini de

12 aug. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

352

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 proiectare pentru „Permanentizarea sanatoriul Balnear nr.1” din oraşul Eforie, Regiunea Constanţa.

867 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1727/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Învăţământului pe anul 1955.

12 aug. 1955

2

868 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1728/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Învăţământului pe trimestrul III al anului 1955.

12 aug. 1955

2

869 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1729/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea pe anul 1955.

11 aug. 1955

2

870 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1730/1955 privind aprobarea planului de repartizare a absolvenţilor din învăţământul universitar şi artistic superior pe anul 1955.

12 aug. 1955

3

871 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1731/1955 privind participarea Ministerului Industriei Uşoare la Concursul Internaţional de Mode din Republica Democrată Germană şi aprobarea fondurilor necesare.

12 aug. 1955

2

872 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1732/1955 privind repartizarea unei suprafeţe locative necesare Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor pentru radioficare.

12 aug. 1955

2

873 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1733/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Sfatului Popular Regional Bacău, însoţită de o anexă.

12 aug. 1955

3

874 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1734/1955 privind aprobarea trecerii din folosinţa Întreprinderii de Locuinţe şi Localuri Oradea, în folosinţa Oficiului

12 aug. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

353

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Farmaceutic Regional (Centrofarm) Oradea a două încăperi din clădirea situată în Oradea, Calea Republicii nr. 7.

875 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1735/1955 privind suplimentarea bugetului Sfatului Popular al Regiunii Timişoara pe anul 1955.

12 aug. 1955

2

876 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1737/1955 privind transferarea terenului, clădirilor şi utilajelor unităţii IPROFIL „Libertatea II” Huedin, regiunea Cluj, din folosinţa Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Cluj, însoţită de o anexă.

12 aug. 1955

3

877 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1738/1955 privind aprobarea suplimentărilor de credite din fondul de rezervă bugetară în planurile de cheltuieli ale ministerelor şi privitoare la ratificarea unor suplimentări de credite din fondul de rezervă bugetară, însoţită de două tabele.

12 aug. 1955

5

878 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1739/1955 pentru aprobarea unor formulare statistice de dări de seamă departamentale.

12 aug. 1955

4

879 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1740/1955 privind modificarea art. 8 şi art. 12 din H.C.M. nr.1298 asupra măsurilor organizatorice cu privire la simplificarea, întărirea şi respectarea sistemului unic al evidenţei economiei naţionale, publicată în Colecţia de Hotărâri şi Dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr.34 din 19 mai 1953.

12 aug. 1955

5

880 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1741/1955 privind reluarea unor lucrări de proectare pentru Ministerul Industriei Chimice.

12 aug. 1955

2

881 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1742/1955 pentru acoperirea golurilor de activ constatate la 31 decembrie 1954, la unele întreprinderi şi organizaţiuni

12 aug. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

354

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 economice de interes local, de sub îndrumarea Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, însoţită de o anexă.

882 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1743/1955 pentru completarea mijloacelor de rulment la întreprinderile economice tutelate de Ministerul Sănătăţii.

12 aug. 1955

2

883 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1746/1955 privind unele măsuri pentru înlăturarea avariilor provocate de inundaţii.

13 aug. 1955

3

884 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1752/1955 privind construirea de coşare pentru depozitarea porumbului ştiuleţi colectat de Ministerul Colectărilor.

15 aug. 1955

3

885 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1753/1955 pentru aprobarea acoperirii golurilor fondului de rulment pe anul 1954 la Întreprinderile Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

15 aug. 1955

2

886 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1754/1955 privind extinderea aplicării H.C.M. nr.509/1954 şi la tarifele P.T.T.R.

15 aug. 1955

2

887 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1755/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Sfatului Popular al Regiunii Bârlad, pe anul 1955.

15 aug. 1955

2 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

888 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1756/1955 privind modificarea preţului cu ridicata al întreprinderii pentru vagon acoperit, pe două osii, tip GVS–20 tone.

15 aug. 1955

2

889 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1757/1955 pentru trecerea întreprinderii industriale de stat „Maxim Gorki” din oraşul Brăila, regiunea Galaţi, pendinte de Ministerul Industriei Uşoare, la Sfatul Popular al Regiunii Galaţi.

15 aug. 1955

2

890 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1758/1955 privind stabilirea preţului de

15 aug. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

355

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 achiziţii la porumb în afara comerţului de întâmpinare.

891 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1759/1955 pentru modificarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1955.

15 aug. 1955

2

892 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1760/1955 privind comasarea unor întreprinderi comerciale şi trecerea unor magazine şi unităţi de alimentaţie publică de la Ministerul Comerţului Interior la organizaţiile comerciale şi trusturile de alimentaţie publică locală, însoţită de o anexă.

15 aug. 1955

7

893 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1761/1955 pentru anularea sarcinii „Carosării de autocamioane” din planul de producţie industrială pe anul 1955, al Ministerului Căilor Ferate.

15 aug. 1955

2

894 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1763/1955 privind aprobarea regulamentelor de organizarea centrelor de sortări fructe şi legume pentru export, conserve şi semi–conserve fructe şi legume, salarizarea şi premierea personalului acestor centre, însoţită de Regulamente şi state de funcţiuni.

15 aug. 1955

12

895 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1764/1955 privind înfiinţarea Filarmonicei de Stat Cluj.

15 aug. 1955

2

896 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1764 bis/1955 privind anularea unor prevederi din H.C.M. nr.1608/1955 şi rectificarea anexelor la H.C.M. nr.1608/1955.

15 aug. 1955

2

897 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1765/1955 privind fundamentarea celui de al doilea plan cincinal şi măsurile ce trebuie luate în cursul anului 1955 în vederea dezvoltării ramurilor de minereuri neferoase şi auro–argintifere, minereuri nemetalifere şi roci utile precum şi gaz metan, însoţită de opt anexe.

17 aug. 1955

24 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

356

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 898 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1766/1955 pentru aprobarea protocolului conferinţei reprezentanţilor industriei de rulmenţi din ţările de democraţie populară, care a avut loc la Varşovia între 25 mai şi 8 iunie 1955 şi pentru trasarea sarcinilor ce decurg din aplicarea măsurilor propuse prin protocol, precum şi aprobarea protocolului încheiat la 21 iunie 1954 la Budapesta, între delegaţiile Republicii Populare Române şi Republicii Populare Ungare, în problema cooperării în domeniul rulmenţilor.

17 aug. 1955

7

899 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1767/1955 privind virarea unui fond de salarii în cadrul capitolului Întreprinderi Industriale de la indicator de plan „muncitori” la indicator de plan „rest salariaţi”.

17 aug. 1955

2

900 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1768/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, însoţită de o anexă.

17 aug. 1955

3

901 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1769/1955 privind numirea lui Ionescu Constantin în funcţia de Director General Adjunct la Direcţia Centrală de Statistică de pe lângă Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române.

17 aug. 1955

2

902 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1770/1955 pentru aprobarea cererilor sovietice şi răspunsurile Părţii române la aceste cereri, care urmează a fi discutate în cadrul sesiunii a VI–a de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Sovieto–Române.

17 aug. 1955

2

903 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1771/1955 pentru modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.1112/1955, privind trecerea unor fabrici de cărămidă de la Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii la Ministerul Afacerilor Interne.

17 aug. 1955

2

904 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1771 bis/1955 pentru acoperirea golurilor

17 aug. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

357

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de activ constatate la 31 decembrie 1954, la Oficiul Central de Aprovizionare şi Desfacere ce depinde de Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.

905 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1772/1955 privind vânzarea cimentului în mediul rural în afara comerţului de întâmpinare.

17 aug. 1955

2

906 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1773/1955 privind măsuri pentru îmbunătăţirea exportului, însoţită de patru anexe.

17 aug. 1955

44

907 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1774/1955 privind trecerea unei prese de poleit din folosinţa Întreprinderii Poligrafice nr.1, în folosinţa „Editurii Scânteia”.

17 aug. 1955

2

908 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1775/1955 pentru aprobarea scutirii de penalizări a schimburilor de destinaţii pe trim. II/1955 pentru transporturile materialelor de masă destinate unităţilor Ministerului Construcţiilor.

18 aug. 1955

2

909 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1776/1955 privind livrarea cu titlu de împrumut a unor materiale din rezerva de Stat către Ministerul Industriei Petrolului Soc. Sovrompetrol.

18 aug. 1955

2

910 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1777/1955 privind acoperirea golurilor de mijloace circulante existente la 31 decembrie 1954, în activele unităţilor de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Construcţiilor.

18 aug. 1955

4

911 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1778/1955 privind unele măsuri pentru asigurarea de către Ministerul Industriei Lemnului, hârtiei şi Celulozei, a exportului de cherestea şi parchete pe anul 1955, însoţită de patru anexe.

18 aug. 1955

9

912 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1779/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Agriculturii

18 aug. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

358

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 şi Silviculturii cu cantitatea de 5.000 m.c. stâlpi T.E. foioşi, pentru instalaţia de piramizi port–altoi.

913 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1780/1955 privind lichidarea prin plată a cantităţilor de orz de primăvară, ovăz şi porumb date sub formă de împrumut Sfaturilor Populare din Regiunea Hunedoara, pentru însămânţările din primăvara anului 1953.

18 aug. 1955

2

914 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1781/1955 pentru înfiinţarea Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi”, însoţită de două anexe.

18 aug. 1955

6

915 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1784/1955 pentru numirea lui Firu Sorin în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Conducere al Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi”.

18 aug. 1955

2

916 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1785/1955 privind aprobarea regulamentelor de premiere pentru personalul operativ şi tehnic administrativ din unităţile de exploatare PTTR şi radio, din Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, însoţită de Regulamente.

19 aug. 1955

21

917 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1786/1955 privind acoperirea de la buget a golurilor de mijloace circulante existente la 31 decembrie 1954 în activele unor unităţi de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de o situaţie.

19 aug. 1955

4

918 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1787/1955 privind suplimentarea planului lucrărilor capitale pe anul 1955 al Ministerului Căilor Ferate.

19 aug. 1955

2

919 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1788/1955 privind modificarea regimului de marşrutizare, însoţită de două anexe şi un tabel.

19 aug. 1955

9

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

359

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 920 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1794/1955 privind suplimentarea unor planuri ale Ministerului Interior pe anul 1955, însoţită de trei anexe.

29 aug. 1955

5

921 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1795/1955 pentru alocarea din rezerva bugetară a unor sume pe seama Sfaturilor Populare, pentru repararea liniilor de garaj C.F.R. ale întreprinderilor „Combustibilul”, însoţită de o anexă.

29 aug. 1955

3

922 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1796/1955 privind repartizarea ca avans Ministerului Industriei Uşoare a 20 tone ulei T b 5003 pentru fuse, pe anul 1956.

29 aug. 1955

2

923 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1797/1955 privind stabilirea cotelor de rabat comercial de impozit pe circulaţia mărfurilor pentru fasole, mazăre şi linte.

29 aug. 1955

3

924 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1798/1955 privind majorarea volumului de lucrări de construcţii–montaj pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Bacău.

29 aug. 1955

2

925 186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1799/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular regional Cluj pe anul 1955.

29 aug. 1955

2

926 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1800/1955 pentru schimbarea sediului unei întreprinderi aparţinând Ministerului Industriei Uşoare.

29 aug. 1955

2

927 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1801/1955 pentru majorarea dotaţiei Băncii de Investiţii.

29 aug. 1955

3

928 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1802/1955 privind suplimentarea planurilor de muncă şi salarii şi a bugetelor Sfaturilor Populare pe anul 1955, însoţită de două anexe.

29 aug. 1955

4

929 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1803/1955 privind constituirea unui fond

29 aug. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

360

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 anual special de 50.000 lei–la dispoziţia Procurorului General al R.P.R., pentru suportarea cheltuielilor speciale în legătură cu anchetarea cauzelor excepţionale.

930 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1804/1955 privind înfiinţare a unei întreprinderi de prefabricate din beton în comuna Bucov–Regiunea Ploieşti, tutelată de Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, însoţită de trei anexe.

29 aug. 1955

6

931 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1805/1955 privind scoaterea din producţia agricolă a unui teren în suprafaţă de 6500 m.p. situat în oraşul Suceava, şi aflat în folosinţa Sfatului Popular al acelui oraş.

29 aug. 1955

2

932 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1806/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare cu materiale pentru investiţii al Consiliului Central al Sindicatelor, însoţită de un tabel.

29 aug. 1955

3

933 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1807/1955 privind unele măsuri necesare pentru organizarea participării Republicii Populare Române la târgul internaţional de la New Delhi (29 octombrie–15 decembrie 1955).

29 aug. 1955

2

934 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1808/1955 privind acordarea agrementului pentru numirea lui Albert Filz în funcţia de însărcinat cu afaceri plin al Republicii Federale Austria în Republica Populară Română.

29 aug. 1955

2

935 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1811/1955 privind transportul pe calea ferată a unor produse ale industriei locale, în interiorul regiunilor respective.

29 aug. 1955

2

936 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1812/1955 privind majorarea planului de lucrări capitale, producţie de construcţii montaj, muncă şi salarii şi aprovizionare cu materiale al Sfatului Popular al Capitalei, pe anul 1955, însoţită de trei anexe.

29 aug. 1955

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

361

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 937 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1813/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Academiei R.P.R. pe trimestrul III/1955.

29 aug. 1955

2

938 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1814/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, pe anul 1955, însoţită de două anexe.

29 aug. 1955

3

939 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1815/1955 privind transferul unor imobile clădite între Ministerul Afacerilor Interne, Ministerului Forţelor Armate şi Sfatul Popular Regional Baia Mare.

29 aug. 1955

2

940 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1819/1955 privind nomenclatura funcţiunilor şi salariile tarifare pe funcţiuni ale personalului de specialitate din toate categoriile de muzee, însoţită de o anexă.

29 aug. 1955

4

941 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1823/1955 pentru aprobarea Statutului Disciplinar al angajaţilor Ministerului Căilor Ferate, însoţită de Statut şi o adresă.

29 aug. 1955

15

942 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1824/1955 privind suplimentarea şi modificarea unor repartiţii de materiale pe anul 1955.

29 aug. 1955

3

943 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1825/1955 pentru aprobarea deplasării delegaţiei Republicii Populare Române la Târgul Internaţional de la Zagreb din 2–13 septembrie 1955.

30 aug. 1955

2

944 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1826/1955 pentru aprobarea deplasării delegaţiei Republicii Populare Române, la Târgul Internaţional de Mostre de la Plovdiv din 6–20 septembrie 1955.

30 aug. 1955

3

945 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1831/1955 privind plecarea unei delegaţii guvernamentale la Leipzig pentru a lua parte

1 sept. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

362

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 la Târgul de Mostre, ce se va desfăşura între 4–9 septembrie 1955.

946 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1832/1955 pentru scoaterea din circuitul producţiei agricole a unor terenuri situate în Regiunea Ploieşti.

1 sept. 1955

2

947 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1833/1955 privind repartizarea beneficiului şi salarizarea conducătorilor de autoturisme din Secţia „Getax” din cadrul Întreprinderii de Transporturi Bucureşti.

1 sept. 1955

3

948 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1834/1955 privind acoperirea golurilor de mijloace de rulment la Ministerul Industriei Cărbunelui pe anul 1954, însoţită de o anexă.

1 sept. 1955

3

949 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1835/1955 privind modificarea unor prevederi ale H.C.M. nr. 2453/1954.

1 sept. 1955

7

950 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1836/1955 privind aprobarea sumei de 150.000 lei conform prevederilor H.C.M. nr.4015/1953 şi suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Ministerului Comerţului Exterior pe anul 1955, însoţită de o anexă.

1 sept. 1955

3

951 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1837/1955 privind executarea lucrărilor de la linia 110 KV Petroşani–Tg. Jiu zona Ticleni, linii de 35 KV pentru alimentarea consumatorilor din regiune şi staţiile aferente, însoţită de o anexă.

1 sept. 1955

4

952 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1838/1955 privind creditarea unor stocuri supranormative la întreprinderile Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

1 sept. 1955

5

953 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1839/1955 privind înfiinţarea fabricei de oxigen nr. 8 Bicaz.

1 sept. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

363

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 954 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1840/1955 privind finanţarea cheltuielilor de conservare a minei Anina, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Cărbunelui.

1 sept. 1955

2

955 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1841/1955 pentru aprobarea dării de seamă departamentale privind plăţile pe bază de remiză şi numărul mediu al angajaţilor, însoţită de o anexă.

1 sept. 1955

3

956 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1842/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al D.G.R.M.I.A. pe anul 1955.

1 sept. 1955

2

957 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1843/1955 privind suplimentarea planurilor de aprovizionare tehnico–materiale pe anul 1955 ale Ministerului Comerţului Interior, ale Sfaturilor Populare Regionale şi al Sfatului Popular al Capitalei pentru secţiunile comerciale, însoţită de două anexe.

1 sept. 1955

4

958 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1844/1955 pentru anularea hotărârilor nr.6329 şi 6339 din 7 septembrie 1954 pronunţate de Arbitrajul de Stat de pe lângă Consiliul de Miniştri.

1 sept. 1955

2

959 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1845/1955 privind suplimentarea planului de investiţii şi a bugetului Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare, pe anul 1955.

1 sept. 1955

2

960 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1846/1955 pentru modificarea planului lucrărilor capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare, însoţită de Plan.

1 sept. 1955

3

961 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1847/1955 privind aprobarea transmiterii proprietăţii cu plată a unor bunuri de la ISCE „Românoexport” la cooperativa „Deşteptătorul”.

1 sept. 1955

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

364

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 962 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1848/1955 privind reducerea unor sarcini din planul de producţie şi prestaţii al Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara pe anul 1955, însoţită de o anexă.

1 sept. 1955

3

963 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1849/1955 privind transferul unui imobil situat în Bocşa–Vasioviei, din folosinţa Ministerului Industriei Uşoare în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Timişoara.

1 sept. 1955

2

964 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1850/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare a staţiei de epurare a apelor uzate din canalizarea oraşului Bucureşti.

1 sept. 1955

2

965 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1852/1955 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior şi a Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei de a trimite o comisie în străinătate.

2 sept. 1955

2

966 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1853/1955 privind participarea Republicii Populare Române la târgul internaţional de la Zagreb (septembrie 1955).

2 sept. 1955

3

967 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1855/1955 pentru participarea delegaţiei R.P.R. la Conferinţa din 6 septembrie 1955 de la Haga, pentru modificarea Convenţiei aeriene de la Varşovia din 1929.

2 sept. 1955

2

968 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1856/1955 privind suplimentarea planului lucrărilor capitale a Ministerului Industriei Chimice, însoţită de două anexe.

2 sept. 1955

4

969 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1859/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular Regional Piteşti.

2 sept. 1955

2

970 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1860/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Regiunii Timişoara pe anul 1955, însoţită de

2 sept. 1955

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

365

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 o anexă.

971 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1861/1955 privind modificarea subtitlurilor poziţiei peste limită „lucrări pentru Comitetul Regional P.M.R.” din lista de titluri pe anul 1955 a Sfatului Popular Regional Arad.

2 sept. 1955

2

972 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1862/1955 privind aprobarea proiectului tehnic pentru „Locuinţe din fondul statului” în Bucureşti, raionul Tudor Vladimirescu, raionul Tudor Vladimirescu, B–dul Muncii.

2 sept. 1955

2

973 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1863/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare a complexului sportiv Bacău în valoare estimativă de 10.652.000 lei şi suplimentarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Bacău cu suma de 1.500.000 lei.

2 sept. 1955

2

974 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1865/1955 privind modificarea planului de producţie pe anul 1955 al Ministerului Industriei Petrolului–Soc. Sovrompetrol, însoţită de două anexe.

2 sept. 1955

4

975 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1866/1955 privind şcolarizarea unui număr de 90 de elevi în Şcoala Profesională cu termen redus de pe lângă Uzinele Poiana Câmpina, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Petrolului.

2 sept. 1955

2

976 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1867/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri situate în comuna Tăndărei, raionul Feteşti, Regiunea Constanţa şi transferarea acestuia din folosinţa Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, în folosinţa Ministerului Industriei Petrolului.

2 sept. 1955

2

977 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1868/1955 privind acoperirea de la buget a cheltuielilor şi suplimentarea planului de muncă şi salarii al Ministerului Industriei

2 sept. 1955

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

366

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Lemnului, Hârtiei şi Celulozei pe anul 1955, pentru refacerea mijloacelor de bază şi instalaţiilor pentru scosul şi transportul lemnului distruse sau avariate de inundaţii în anul 1955, însoţită de o anexă.

978 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1869/1955 pentru autorizarea preşedintelui Comisiei române de colaborare tehnico–ştiinţifică să ceară acordul Comisiei similare cehoslovace pentru o vizită de experienţă a 2 tehnicieni români.

2 sept. 1955

2

979 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1870/1955 privind executarea în anul 1955 a 35 arii electrificate peste planul iniţial, însoţită de cinci anexe.

2 sept. 1955

9

980 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1871/1955 pentru aprobarea Regulamentului de funcţionare al Direcţiei Generale a Învăţământului Profesional şi Tehnic din cadrul Ministerului Învăţământului, însoţită de Regulament.

2 sept. 1955

8

981 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1873/1955 privind suplimentarea fondului de investiţii al Ministerului Învăţământului pe anul 1955.

2 sept. 1955

2

982 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1874/1955 pentru suplimentarea bugetelor Sfaturilor Populare Regionale şi al oraşului Bucureşti, pe anul 1955, însoţită de o anexă.

2 sept. 1955

4

983 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1881/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în Ocna Mureş.

5 sept. 1955

2

984 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1882/1955 privind efectuarea recensământului populaţiei la data de 21 februarie 1956, însoţită de două anexe.

6 sept. 1955

9

985 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1883/1955 privind stabilirea extracţiilor de făină în perioada 15 iulie–1 octombrie 1955.

6 sept. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

367

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 986 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1885/1955 privind unele măsuri de valorificarea stufului în scopuri papetare şi celuloză pentru vâscoză, însoţită de şase anexe.

6 sept. 1955

16

987 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1886/1955 privind aprobarea livrării următoarelor cantităţi de stâlpi creuzotaţi de brad T E de către Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

6 sept. 1955

2

988 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1887/1955 privind construirea unei fabrici de cauciuc sintetic şi înfiinţarea unui Institut de Cercetări pentru chimizarea petrolului, însoţită de două anexe.

6 sept. 1955

5

989 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1888/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

6 sept. 1955

3

990 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1889/1955 pentru stabilirea salariului lui Posteuca Vasile.

6 sept. 1955

2

991 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1890/1955 privind modificarea planului de investiţii al Academiei R.P.R. pe anul 1955.

6 sept. 1955

2

992 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1891/1955 privind proiectarea în Republica Cehoslovacă a unei instalaţii de preparare a cărbunelui la Coroeşti (Valea Jiului) cu o capacitate anuală de 3.000.000 tone.

6 sept. 1955

2

993 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1892/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Industriei Cărbunelui cu combustibil pe semestrul II/1955.

6 sept. 1955

2

994 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1895/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare cu autovehicule pe semestrul II/1955 al Sfatului Popular al Capitalei.

6 sept. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

368

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 995 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1896/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare pe anul 1955.

6 sept. 1955

2

996 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1899/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru consolidarea drumului regional Cernavodă–Rasova–Ion Corvin în dreptul comunei Rasova, Regiunea Constanţa.

6 sept. 1955

2

997 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1900/1955 privind modificări în cadrul planului de cheltuieli pe anul 1955 al Ministerului Industriei Uşoare, însoţită de o anexă.

6 sept. 1955

3

998 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1901/1955 pentru mutarea sediului şi schimbarea denumirii unor întreprinderi.

6 sept. 1955

2

999 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1902/1955 privind reducerea sarcini de producţie pe semestrul II/1955, al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

6 sept. 1955

2

1000 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1903/1955 pentru suplimentarea planului de lucrări capitale şi a planului de finanţare a lucrărilor capitale pe anul 1955 al Ministerului Industriei Alimentare.

6 sept. 1955

2

1001 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1905/1955 privind acordarea de echipament de serviciu lucrătorilor din serviciile de salubritate ale întreprinderilor comunale din cadrul Sfaturilor Populare, însoţită de o anexă.

6 sept. 1955

4

1002 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1906/1955 pentru suplimentarea planului Ministerului Industriei Alimentare pe anul 1955, însoţită de şase anexe.

6 sept. 1955

8

1003 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1907/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Arad, însoţită de o anexă.

6 sept. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

369

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1004 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1908/1955 privind abrogarea art. 3 din H.C.M. nr.3432 din 14 octombrie 1953.

6 sept. 1955

2

1005 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1909/1955 pentru suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Justiţiei pe anul 1955.

6 sept. 1955

2

1006 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1910/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru amenajarea şi dezvoltarea „Poligonului de tir de la Băneasa–Tunari”.

6 sept. 1955

2

1007 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1911/1955 privind aprobarea regulamentului pentru organizarea muncii, salarizarea şi premierea mânătorilor şi însoţitorilor de animale din cadrul întreprinderilor Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de Regulament.

6 sept. 1955

7

1008 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1912/1955 privind extinderea art. 25 şi 26 din H.C.M. nr.2697/1954 asupra Ministerului Industriei Alimentare.

6 sept. 1955

2

1009 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1913/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.

6 sept. 1955

2

1010 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1914/1955 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi al fondului de salarii al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de o anexă.

6 sept. 1955

4

1011 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1915/1955 privind predarea unor deţinuţi autorităţilor de stat austriece şi franceze.

7 sept. 1955

4

1012 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1917/1955 privind aprobarea proiectului tehnic al atelierului şcoală din Complexul şcolar profesional Hunedoara.

7 sept. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

370

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1013 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1919/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unui teren agricol în suprafaţă de 1.661 mp./³ menţionat în Decretul nr.398 din 8 septembrie 1955 aflat în folosinţa întreprinderii miniere „7 Noiembrie”–Nistru din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

8 sept. 1955

2

1014 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1920/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în oraşul Râşnov.

8 sept. 1955

2

1015 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1921/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri agricole în suprafaţă totală de 31.915 m.p. aflate în folosinţa Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de o anexă.

8 sept. 1955

3

1016 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1922/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri, situate în comuna Uricani, raionul Petroşani, Regiunea Hunedoara.

8 sept. 1955

2

1017 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1926/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Cluj.

9 sept. 1955

2

1018 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1927/1955 privind scoaterea din circuitul producţiei agricole a unui teren, situat în oraşul Râmnicul Sărat, Regiunea Ploieşti.

9 sept. 1955

2

1019 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1928/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale şi a bugetului Sfatului Popular al Regiunii Craiova pe anul 1955.

9 sept. 1955

3

1020 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1929/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1955.

9 sept. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

371

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1021 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1930/1955 privind trecerea complexului sportiv de la Topliţa din folosinţa Ministerului Sănătăţii în folosinţa Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport.

9 sept. 1955

2

1022 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1931/1955 privind prelungirea termenului de rămânere în ţară timp de încă un an a unor consilieri şi specialişti sovietici.

9 sept. 1955

2

1023 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1932/1955 privind înfiinţarea a 15 bufete „Expres”, însoţită de două anexe.

9 sept. 1955

4

1024 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1934/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Ministerului Construcţiilor, însoţită de o anexă.

9 sept. 1955

3

1025 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1935/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unui teren agricol în suprafaţă de 0,75 ha. situat în raza oraşului Aiud, raionul Aiud, Regiunea Cluj.

9 sept. 1955

2

1026 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1937/1955 privind modificarea planului de aprovizionare al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1955, cu combustibil.

9 sept. 1955

2

1027 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1939/1955 privind aprobarea trimiterii în Republica Populară Bulgaria a unui grup de 5 specialişti din cadrul Ministerului Finanţelor şi un specialist din cadrul Comitetului de Stat al Planificării.

9 sept. 1955

2

1028 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1940/1955 pentru anularea orelor de locaţii produse la vagoanele C.F.R. şi U.R.S.S. în perioada de la 1 ianuarie–31 decembrie 1954 în porturile Constanţa şi Galaţi, însoţită de o anexă.

9 sept. 1955

3

1029 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1941/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii al Ministerului Industriei

9 sept. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

372

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Materialelor de Construcţii pe anul 1955.

1030 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1942/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii şi a planului de cheltuieli pe anul 1955, al Academiei Republicii Populare Române.

9 sept. 1955

3

1031 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1943/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare a lucrării „Staţia de Coletărie 16 Februarie”, însoţită de memoriu tehnico–economic.

9 sept. 1955

8

1032 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1944/1955 pentru complectarea şi modificarea anexelor nr. 1 şi 2 din H.C.M. nr.355/1955, însoţită de două liste.

9 sept. 1955

4

1033 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1945/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare a Sfatului Popular al Regiunii Bacău, însoţită de o anexă.

9 sept. 1955

3

1034 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1946/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Suceava, însoţită de o anexă.

9 sept. 1955

3

1035 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1947/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Regiunii Iaşi pe anul 1955, însoţită de o anexă.

9 sept. 1955

3

1036 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1948/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti, însoţită de o anexă.

9 sept. 1955

3

1037 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1949/1955 privind trimiterea unei delegaţii a Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum din R.P.R. în U.R.S.S. pentru studierea unor probleme la Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum (Centrosoiuz).

9 sept. 1955

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

373

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1038 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1950/1955 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Colectărilor.

9 sept. 1955

4

1039 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1951/1955 pentru trimiterea în R.P. Ungaria a unei delegaţii de 10 persoane din sectorul agricol pentru schimb de experienţă, însoţită de un deviz.

9 sept. 1955

3

1040 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1952/1955 privind aprobarea planului de repartiţii de metale preţioase pe anul 1955.

9 sept. 1955

3

1041 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1954/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum pe anul 1955.

9 sept. 1955

2

1042 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1955/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti pe anul 1955, cu hârtie tip A şi B pentru ambalaj.

9 sept. 1955

2

1043 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1957/1955 privind aprobarea finanţării lucrărilor la Teatrul de Stat din Piteşti şi suplimentarea planului de lucrări capitale şi a bugetului Sfatului Popular al Regiunii Piteşti pe anul 1955, însoţită de o anexă.

9 sept. 1955

4

1044 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1959/1955 privind transferul unor mijloace de bază.

9 sept. 1955

2

1045 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1960/1955 privind trecerea unor cabaline din folosinţa Ministerului Agriculturii şi Silviculturii în folosinţa Comitetului Central al Sindicatului Muncitorilor din Industria Metalo–Chimică şi Comitetul Central al Sindicatului Muncitorilor Agricoli din R.P.R., însoţită de două anexe.

9 sept. 1955

4

1046 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1961/1955 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială al

9 sept. 1955

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

374

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, însoţită de două anexe.

1047 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1962/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1955.

9 sept. 1955

2

1048 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1963/1955 privind precizări de caracteristici la lista de preţuri anexă la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1550/1954, însoţită de un tabel.

9 sept. 1955

7

1049 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1964/1955 privind suplimentarea planului de cheltuieli al Direcţiei Generale S.M.T.

9 sept. 1955

2

1050 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1965/1955 privind transferarea unei linii ferate forestiere de la I.F.E.T. Topliţa, în folosinţa Întreprinderii de materiale pietroase pentru drumuri–Bucureşti.

9 sept. 1955

2

1051 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1966/1955 privind aprobarea unor repartiţii suplimentare pe anul 1955, însoţită de o anexă.

9 sept. 1955

3

1052 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1967/1955 privind proporţia culturilor pe anul agricol 1955/1956.

10 sept. 1955

5

1053 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1968/1955 privind completarea golurilor mijloacelor de rulment ale întreprinderilor tutelate de Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene, însoţită de o anexă.

10 sept. 1955

3

1054 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1969/1955 privind prevenirea şi tratarea evenimentelor de cale ferată.

10 sept. 1955

5

1055 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1970/1955 privind suplimentarea planului de finanţare a lucrărilor capitale pe anul 1955 al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

10 sept. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

375

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1056 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.1973/1955 privind înfiinţarea organizaţiei comerciale locale „Comerţul Mixt–Tulcea”.

10 sept. 1955

3

1057 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1974/1955 privind aprobarea planului de repartizare a absolvenţilor pe anul 1955 precum şi a planului de muncă şi salarii pentru absolvenţii la stagiu pe anul 1955 pentru Ministerul Comerţului Exterior, însoţită de o anexă.

10 sept. 1955

3

1058 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1975/1955 privind scoaterea din Rezerva de Stat a unei cantităţi de 80 tone oţel laminat la rece.

12 sept. 1955

2

1059 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1976/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Ministerului Industriei Petrolului.

12 sept. 1955

2

1060 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1977/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Industriei Petrolului pe anul 1955.

12 sept. 1955

2

1061 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1979/1955 privind transferul unui grup electrogen din folosinţa Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, în folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare.

12 sept. 1955

2

1062 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1980/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Arad, însoţită de o anexă.

12 sept. 1955

3

1063 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1981/1955 privind suplimentarea bugetului Sfatului Popular al Regiunii Stalin pe anul 1955, pentru executarea unor lucrări speciale cât şi lucrări de reparaţii capitale la drumuri, poduri şi străzi.

12 sept. 1955

2

1064 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1982/1955 privind restructurarea planului

12 sept. 1955

18

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

376

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de repartiţii şi transport pe anul 1955, al Direcţiei Generale de Aprovizionare a Populaţiei cu Combustibil, însoţită de cinci anexe.

1065 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1983/1955 privind introducerea gazului metan în unele localităţi din Regiunea Autonomă Maghiară, însoţită de o anexă.

12 sept. 1955

3

1066 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1984/1955 privind modificarea planului de standardizare pe anul 1955.

12 sept. 1955

2

1067 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1985/1955 privind aprobarea regulamentului pentru încheierea contractelor şi finanţarea lucrărilor de studii, cercetări, cartări, prospecţiuni şi explorări geologice.

12 sept. 1955

2

1068 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1987/1955 pentru adaptarea formelor de funcţionare ale comerţului de întâmpinare la condiţiile comerţului desfăşurat, însoţită de două anexe.

13 sept. 1955

6

1069 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1988/1955 pentru suplimentarea planului de lucrări capitale al Ministerului Industriei Alimentare pe anul 1955.

14 sept. 1955

2

1070 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1989/1955 privind scoaterea din Rezerva de Stat a stocului existent de cherestea răşinoase, precum şi anularea cantităţii de cherestea răşinoase nelivrată din planul de repartiţii pe anul 1954, pentru Rezerva de Stat şi trecerea acestora în Rezerva Consiliului de Miniştri.

14 sept. 1955

2

1071 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1991/1955 privind modificarea planului de cheltuieli al Ministerului Industriei Chimice pa anul 1955.

14 sept. 1955

2

1072 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1992/1955 privind derogarea de la dispoziţiile art. 3 din H.C.M. nr.731/1955 pentru aprobarea de a folosi formaţiuni mai

14 sept. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

377

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 mici decât 250 de ostaşi constructori, însoţită de o anexă.

1073 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1993/1955 privind măsuri pentru îmbunătăţirea producţiei de mobile în sectorul cooperaţiei meşteşugăreşti, însoţită de o anexă.

14 sept. 1955

3

1074 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1996/1955 pentru suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1955, al Direcţiei Generale de Aprovizionare a Populaţiei cu Combustibil.

14 sept. 1955

2

1075 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1998/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Soc. Miniere Sovieto–Română „Cvarţit”, însoţită de un tabel.

14 sept. 1955

4

1076 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.1999/1955 pentru aprobarea unui schimb de turişti cu U.R.S.S. şi pentru venirea în ţară a unui grup de turişti Belgieni.

14 sept. 1955

2

1077 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2000/1955 privind introducerea nomenclaturii funcţiunilor şi a sistemului de salarizare pe funcţiuni pentru personalul de conducere, tehnic–ingineresc, de specialitate şi administrativ din industrie, construcţii, transporturi auto, aeriene şi navale, proiectări şi cercetări, sistemul financiar şi de credit şi administraţiile centrale de stat şi cooperatiste.

14 sept. 1955

7

1078 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2003/1955 privind înfiinţarea Teatrului de Stat şi a Orchestrei Simfonice de Stat din Galaţi.

16 sept. 1955

3

1079 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2004/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe trimestrul IV/1955, al Uniunii Scriitorilor din R.P.R. la capitolul–Fond nescriptic.

16 sept. 1955

2

1080 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2005/1955 privind modificarea şi suplimentarea planului de muncă şi salarii al

16 sept. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

378

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Academiei R.P.R. pe anul 1955.

1081 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2006/1955 privind repartizarea suplimentară pe anul 1955 de autocamioane obişnuite contractate în plus din import, însoţită de două anexe.

16 sept. 1955

4

1082 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2007/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955, al Ministerului Culturii.

16 sept. 1955

2

1083 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2008/1955 privind suplimentarea planului de repartiţie al Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare, în vederea experimentării îmbrăcării de conductori electrici cu izolaţie textilă.

16 sept. 1955

2

1084 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2010/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Direcţiei Generale de Aprovizionare a Populaţiei cu Combustibil, pe anul 1955.

16 sept. 1955

2

1085 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2012/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955, al Direcţiei Generale a Radiodifuziunii Române.

16 sept. 1955

2

1086 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2013/1955 pentru complectarea H.C.M. nr.351/1954 privind îmbunătăţirea utilizării autovehicolelor.

16 sept. 1955

2

1087 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2016/1955 privind importul de autodube pentru Banca de Stat a R.P.R.

17 sept. 1955

2

1088 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2017/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unui teren situat în oraşul Târnăveni, Regiunea Stalin.

17 sept. 1955

2

1089 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2019/1955 privind modificarea repartizării absolvenţilor Institutului de arhitectură şi al Şcolii medii tehnice de arhitectură promoţia

19 sept. 1955

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

379

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1955, însoţită de două anexe.

1090 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2020/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1955.

19 sept. 1955

2

1091 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2021/1955 privind virări de credite în planul de cheltuieli al Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de o anexă.

19 sept. 1955

3

1092 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2023/1955 pentru trecerea unor unităţi de la Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii la Sfatul Popular al Capitalei, însoţită de şapte anexe.

19 sept. 1955

14

1093 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2024/1955 privind schimbarea destinaţiei unui teren agricol în suprafaţă de 0,78 ha. situat în raza oraşului Mediaş, Regiunea Stalin.

19 sept. 1955

2

1094 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2027/1955 privind autorizarea înfiinţării „Asociaţiei pentru Naţiunile Unite” din Republica Populară Română.

19 sept. 1955

2

1095 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2028/1955 privind aprobarea deplasării unor reprezentanţi ai Comitetului de Stat al Planificării şi unor ministere la Expoziţia Industrială de Maşini, care va avea loc la Brno la 11 septembrie–9 octombrie a.c.

20 sept. 1955

2

1096 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2029/1955 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior şi Ministerul Finanţelor de a trimite comisii în străinătate.

20 sept. 1955

2

1097 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2030/1955 privind modificarea planului Sfatului Popular al Capitalei pe anul 1955, ca urmare a H.C.M. nr.292 din 3 martie 1955.

20 sept. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

380

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1098 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2031/1955 privind regimul de lucru al lucrătorilor încărcători şi descărcători, care deservesc autocamioanele Întreprinderilor „Combustibilul”.

20 sept. 1955

2

1099 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2032/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Sfatului Popular Regional Hunedoara, cu 5 autocamioane.

20 sept. 1955

2

1100 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2033/1955 privind transmiterea unui teren şi a construcţiilor aferente, situate în comuna Valea lui Mihai, str. Buday Nagy Antal, raionul Săcueni, Regiunea Oradea, către cooperativa de invalizi Viaţa Nouă din comuna Valea lui Mihai.

20 sept. 1955

2

1101 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2034/1955 privind plata cheltuielilor de deplasare a participanţilor la consfătuirile organizate de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii şi a celor chemaţi la consfătuirile ce se ţin la Casa Agronomului.

20 sept. 1955

3

1102 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2035/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Craiova.

20 sept. 1955

2

1103 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2036/1955 privind suplimentarea planului lucrărilor capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular Regional Arad pentru continuarea şi terminarea lucrărilor peste limită „extinderea liniei de tramvai Arad”, însoţită de o anexă.

20 sept. 1955

3

1104 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2037/1955 privind trecerea lucrării „continuarea construcţiei aripei de clădire şi dotarea atelierului şcolar cu utilajul necesar la Şcoala Profesională de ucenici din Sibiu de pe lângă T.R.C.L.–Stalin”, (fostă şcoala medie tehnică de alimentări cu apă) de la poziţia sub limită la poziţia peste limită.

20 sept. 1955

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

381

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1105 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2041/1955 pentru acoperirea golurilor mijloacelor de rulment ale întreprinderilor tutelate de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, însoţită de două anexe.

21 sept. 1955

5

1106 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2042/1955 pentru transmiterea cu plată a unor bunuri de la unele întreprinderi tutelate de Ministerul Industriei Alimentare la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din R.P.R., însoţită de o anexă.

21 sept. 1955

3

1107 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2043/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare.

21 sept. 1955

2

1108 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2044/1955 privind trecerea de la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini la Ministerul Comerţului Interior a Întreprinderilor de prezentare şi desfacere a produselor de consum individual „Tehnometal”.

21 sept. 1955

2

1109 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2045/1955 privind modificarea H.C.M. nr.354/1955.

21 sept. 1955

2

1110 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2046/1955 pentru anularea poziţiei nr. 5 din tabelul anexă nr. 2 la H.C.M. nr.157/1955.

21 sept. 1955

2

1111 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2054/1955 privind obligativitatea portului uniformei de către salariaţii vamali şi reglementarea gratuităţii acestei uniforme, însoţită de un tabel.

23 sept. 1955

5

1112 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2055/1955 pentru acoperirea de la buget a pierderilor rezultate din valorificarea materialelor casate şi declasate la întreprinderile pendinte de Ministerul Industriei Alimentare.

23 sept. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

382

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1113 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2056/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Ministerului Căilor Ferate.

23 sept. 1955

2

1114 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2058/1955 privind trecerea localului fostei şcoli profesionale nr. 1 Metal Brăila de la Ministerul Sănătăţii la Ministerul Construcţiilor în vederea organizării unei şcoli profesionale de ucenici.

23 sept. 1955

2

1115 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2059/1955 privind măsuri pentru asigurarea planului de lucrări capitale pe anul 1956, cu proiecte, însoţită de o listă şi regulament.

23 sept. 1955

60

1116 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2061/1955 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a duce tratative cu delegaţia economică finlandeză.

26 sept. 1955

2

1117 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2062/1955 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a invita o delegaţie de specialişti indieni.

26 sept. 1955

2

1118 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2063/1955 privind unele modificări în planul de producţie pe anul 1955 al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei şi al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de două anexe.

26 sept. 1955

5

1119 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2064/1955 pentru modificarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, însoţită de patru anexe şi o rectificare.

26 sept. 1955

19

1120 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2065/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe anul 1955, al Ministerului Culturii.

26 sept. 1955

2

1121 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2067/1955 privind modificarea planului de

26 sept. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

383

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 producţie aprobat pe trim. III şi IV/1955 la industria locală a Sfatului Popular al Regiunii Stalin, însoţită de o anexă.

1122 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2068/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare, însoţită de o anexă.

26 sept. 1955

3

1123 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2070/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Prevederilor Sociale pe anul 1955, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.2768/1954, însoţită de o anexă.

26 sept. 1955

4

1124 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2071/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Academiei R.P.R., însoţită de o anexă.

26 sept. 1955

3

1125 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2072/1955 privind plata lucrărilor de proiectare întocmite de I.S. „Dercorativa”.

26 sept. 1955

2

1126 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2073/1955 privind înfiinţarea unei distribuţii noi de gaze naturale în comuna Cuştelnic, raionul Mediaş, Regiunea Stalin, însoţită de o anexă.

26 sept. 1955

3

1127 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2074/1955 privind suplimentarea cotei de gaze pe anul 1955 a oraşului Cluj.

26 sept. 1955

2

1128 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2075/1955 privind aprobarea unor tarife speciale de transport cu autocamioane în regiunea Cluj.

26 sept. 1955

2

1129 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2076/1955 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a accepta în numele Guvernului Republicii Populare Române, invitaţia Guvernului belgian de a participa la Expoziţia Universală şi Internaţională de la Bruxelles din anul 1958.

26 sept. 1955

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

384

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1130 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2079/1955 privind trecerea la Ministerul Industriei Chimice a sectoarelor celulozei, hârtiei, valorificării stufului de la Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

28 sept. 1955

3

1131 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2082/1955 privind tratativele pentru încheierea unui Acord pentru exportul de construcţii navale din R.P.R. în U.R.S.S. în anii 1956–1960.

28 sept. 1955

2

1132 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2084/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri, necesare Ministerului Căilor Ferate pentru executarea de lucrări din planul pe anul 1955, (comuna Ilva Mare, raionul Năsăud, Regiunea Cluj).

29 sept. 1955

2

1133 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2085/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în oraşul Petrila, cartierul Lonea, raionul Petroşani, Regiunea Hunedoara.

29 sept. 1955

2

1134 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2086/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri.

29 sept. 1955

2

1135 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2087/1955 privind numirea lui Vîşinschi Ioan în funcţia de Director General Adjunct al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri.

28 sept. 1955

2

1136 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2088/1955 privind numirea lui Marinescu Ovidiu în funcţia de Director General Adjunct al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri.

28 sept. 1955

2

1137 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2089/1955 privind cumpărarea şi transportul unor produse agricole.

30 sept. 1955

4

1138 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2090/1955 pentru aprobarea deplasării delegaţiei Republicii Populare Române, la Târgul Internaţional Industrial de la New–

30 sept. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

385

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Delhi din 29 octombrie–15 decembrie 1955.

1139 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2091/1955 privind suplimentarea planului valutar pe anul 1955, al Crucii Roşii a Republicii Populare Române, pentru ajutorarea sinistraţilor din India şi Pakistan.

30 sept. 1955

2

1140 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2092/1955 pentru aprobarea planului operativ de transport pe trimestrul IV/1955.

30 sept. 1955

3

1141 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2093/1955 pentru aprobarea scoaterii din producţia agricolă a unui teren, (comuna Sântandrei, satul Palota, raionul şi regiunea Oradea).

30 sept. 1955

2

1142 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2097/1955 privind eliberarea lui Bellu Niculae din funcţia de Locţiitor al Ministrului Culturii.

1 oct. 1955

2

1143 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2099/1955 privind aprobarea plecării unei delegaţii guvernamentale, formată din 3 persoane, în Republica Democrată Germană.

5 oct. 1955

2

1144 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2102/1955 privind măsuri de organizare a sectorului de proiectări, studii, prospecţiuni şi explorări geologice al Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii, însoţită de zece anexe şi o rectificare.

6 oct. 1955

18

1145 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2107/1955 privind ţinerea unei conferinţe între delegaţii Guvernelor Republicii Populare Române şi Republicii Populare Bulgare pentru reglementarea problemelor hidrotehnice pe şenalul Dunării în sectorul româno–bulgar şi încheierea unui acord între cele două state, referitor la întreţinerea şi îmbunătăţirea navigabilităţii şenalului Dunării pe sectorul româno–bulgar.

7 oct. 1955

3

1146 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2108/1955 privind organizarea şcolilor de surori medicale, de către Crucea Roşie a

7 oct. 1955

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

386

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 R.P.R., însoţită de o anexă.

1147 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2109/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Industriei Chimice cu lemne de fag pentru distilare.

7 oct. 1955

2

1148 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2110/1955 privind acoperirea golurilor în mijloacele de rulment existente la 31 decembrie 1954 la întreprinderile Ministerului Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

7 oct. 1955

3

1149 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2111/1955 privind modificarea planului de muncă şi salarii pe trimestrul IV/1955 al Direcţiei Generale de Aprovizionare a Populaţiei cu Combustibil pentru întreprinderile „Combustibilul”.

7 oct. 1955

2

1150 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2112/1955 pentru aprobarea Protocolului încheiat la sesiunea a VI–a a Comisiei Româno–Sovietice de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică ţinută la Bucureşti între 26 august–5 septembrie 1955.

7 oct. 1955

2

1151 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2113/1955 privind complectarea prevederilor H.C.M. nr.2949/1955.

7 oct. 1955

2

1152 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2114/1955 privind majorarea planului de lucrări capitale la Centrul Şcolar Profesional Săsar, însoţită de două anexe şi o rectificare.

7 oct. 1955

6

1153 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2115/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu 100 mc. stâlpi TE răşinoase.

7 oct. 1955

2

1154 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2116/1955 privind executarea lucrărilor de „trecere la curent alternativ a reţelelor electrice din oraşul Roman” Regiunea Iaşi, însoţită de o anexă.

7 oct. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

387

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1155 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2117/1955 privind suplimentarea planului de investiţii, a planului de aprovizionare şi a planului forţelor de muncă şi a fondului de salarii pe anul 1955, al Ministerului Sănătăţii, pentru refacerea sălii de mese şi a bucătăriei distruse de incendiu în staţiunea balneo–climaterică Herculane, însoţită de două anexe.

7 oct. 1955

4

1156 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2119/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale şi a bugetului Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare.

7 oct. 1955

2

1157 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2120/1955 privind modificarea planului Ministerului Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

7 oct. 1955

3

1158 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2121/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unui teren situat în oraşul Tg. Mureş.

7 oct. 1955

2

1159 189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2122/1955 privind scoaterea din producţie a unor terenuri necesare Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

7 oct. 1955

2

1160 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2124/1955 pentru aprobarea acoperirii de la Buget a unor diferenţe de preţ rezultate din casări şi declasări de materiale supranormative, conform Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.873/1950.

7 oct. 1955

2

1161 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2125/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii şi a planului de cheltuieli pe anul 1955 ale Direcţiei Centrale de Statistică, însoţită de două anexe.

7 oct. 1955

4

1162 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2126/1955 privind autorizarea Ministerului Învăţământului să invite o delegaţie din U.R.S.S. să viziteze instituţiile de învăţământ din R.P.R.

7 oct. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

388

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1163 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2127/1955 privind suplimentarea planului de pregătire a cadrelor la Ministerul Industriei Cărbunelui, pe trimestrul IV/1955.

7 oct. 1955

2

1164 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2128/1955 privind numirea lui Gabor Ştefan în funcţia de locţiitor al Ministrului Industriei Petrolului.

7 oct. 1955

2

1165 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2129/1955 pentru acoperirea golului de mijloace circulante la Institutul de Documentare Tehnică din cadrul Comitetului de Stat al Planificării.

7 oct. 1955

2

1166 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2130/1955 pentru modificarea denumirii la conservele sterilizate de „somn 1–3 kg. şalău, crap, peste 2 kg. în bulion”.

7 oct. 1955

2

1167 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2131/1955 privind suplimentarea planului de investiţii centralizate – sub limită – pe anul 1955 al Regiunii Autonome Maghiare.

7 oct. 1955

2

1168 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2132/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Stalin.

7 oct. 1955

2

1169 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2133/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti, însoţită de o anexă.

7 oct. 1955

3

1170 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2134/1955 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Oradea, însoţită de o anexă.

7 oct. 1955

3

1171 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2136/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe anul 1955, pentru Ministerul Sănătăţii, însoţită de o anexă.

7 oct. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

389

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1172 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2139/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri, cu cantitatea de 21.000 kgr. Carton duplex–triplex.

7 oct. 1955

2

1173 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2140/1955 pentru trecerea Gospodăriei Agricole de Stat Uzunu de la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la Ministerul Industriei Alimentare.

7 oct. 1955

2

1174 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2141/1955 privind modificarea poziţiei de plan la construcţii de şcoli pe seama construcţiilor noi ale Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti.

7 oct. 1955

2

1175 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2142/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare, însoţită de o anexă.

7 oct. 1955

4

1176 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2143/1955 privind suplimentarea planului lucrărilor capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare pentru lucrarea „Consolidarea malului drept al râului Iza” din oraşul Sighet.

7 oct. 1955

2

1177 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2144/1955 privind trecerea unor clădiri şi terenuri din folosinţa Sfatului Popular al Regiunii Oradea în folosinţa Ministerului Industriei Alimentare.

7 oct. 1955

2

1178 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2151/1955 privind scoaterea din Rezervele de Stat a cantităţii de 120 tone amidon.

8 oct. 1955

2

1179 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2153/1955 privind suplimentarea creditelor pentru dotarea cu mijloace de rulment a şantierelor navale Galaţi, Turnu Severin, Olteniţa şi 1 Mai, a Întreprinderilor „Bocşa Română” şi „Prototip”, şi pentru creşterea fondului de rulment al întreprinderii

8 oct. 1955

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

390

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 miniere Teliuc.

1180 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2154/1955 privind aplicarea unor dispoziţii prevăzute în H.C.M. nr.115/1955 şi 2089/1954, şi la achiziţiile de tulpini de in şi cânepă de fuior.

8 oct. 1955

2

1181 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2155/1955 pentru modificarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Ministerului Industriei Uşoare prin înscrierea unei lucrări la titlurile peste limită.

8 oct. 1955

2

1182 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2156/1955 privind trecerea unei întreprinderi şi a unor utilaje de la Ministerul Industriei Uşoare, la Sfatul Popular al Regiunii Stalin şi Sfatul Popular al Regiunii Autonome Maghiare, însoţită de o anexă.

8 oct. 1955

4

1183 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2158/1955 privind modificarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular regional Constanţa – Secţiunea Sănătate.

8 oct. 1955

2

1184 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2160/1955 privind aprobarea finanţării lucrărilor la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti şi suplimentarea planului de lucrări capitale şi a bugetului Sfatului Popular al Capitalei pe anul 1955.

7 oct. 1955

3

1185 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2161/1955 pentru modificarea unor preţuri la produsele electroizolante.

8 oct. 1955

3

1186 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2162/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu 9 poduri rulante electrice.

8 oct. 1955

2

1187 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2163/1955 privind suplimentarea planului de repartiţie al Ministerului Căilor Ferate pe trimestrul IV/1955.

8 oct. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

391

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1188 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2165/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini pe anul 1955 cu 700 mc. buşteni răşinoase şi 1.800 mc. buşteni de fag.

8 oct. 1955

2

1189 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2166/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Stalin, însoţită de patru anexe.

8 oct. 1955

6

1190 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2168/1955 pentru suplimentarea planului de muncă şi salarii al Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor.

8 oct. 1955

2

1191 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2169/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare, pe anul 1955.

8 oct. 1955

2

1192 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2170/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti pe anul 1955.

8 oct. 1955

2

1193 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2171/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Căilor Ferate pe trimestrul IV/1955.

8 oct. 1955

2

1194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2172/1955 pentru schimbarea destinaţiei agricole a unor terenuri particulare din Regiunea Suceava şi Baia Mare expropiate şi trecute în proprietatea Statului în vederea construirii unor magazii.

8 oct. 1955

2

1195 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2173/1955 privind purtarea unor tratative comerciale şi financiare cu Franţa.

10 oct. 1955

2

1196 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2174/1955 privind suplimentarea fondului de salarii al Ministerului Industriei Alimentare – sectorul achiziţii şi contractări

10 oct. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

392

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de animale – pe anul 1955, însoţită de o anexă.

1197 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2177/1955 privind suplimentarea planului de cheltuieli şi a planului de muncă şi salarii ale Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene, însoţită de două anexe.

10 oct. 1955

4

1198 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2178/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare cu materiale pe anul 1955 al Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

10 oct. 1955

2

1199 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2179/1955 privind anularea dispoziţiei de transfer a automobilului marca Ziss nr. 50.190 B din H.C.M. nr. 2748/1954.

10 oct. 1955

2

1200 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2180/1955 pentru aprobarea planului de casă pe trimestrul IV/1953.

10 oct. 1955

6

1201 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2181/1955 pentru aprobarea planurilor de credite pe termen scurt pentru trimestrul IV/1955

10 oct. 1955

4

1202 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2182/1955 privind aprobarea planului de comerţ exterior, a planului valutar pentru operaţiuni necomerciale, a planului de credite externe şi a balanţei de plăţi externe pe anul 1955, însoţită de unsprezece anexe.

10 oct. 1955

59 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

1203 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2183/1955 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru sistematizarea Minelor Ghelar.

10 oct. 1955

2

1204 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2184/1955 privind aprobarea suplimentării planului de colectare la produsele agricole vegetale din recolta anului 1955, însoţită de Plan.

10 oct. 1955

8

1205 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2185/1955 pentru asigurarea unor

10 oct. 1955

83 Nivel de clasificare

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

393

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 proporţii juste în elaborarea planului de stat de dezvoltare a economiei naţionale pe anul 1956, însoţită de şase anexe.

„Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

1206 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2186/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Construcţiilor pe anul 1955.

11 oct. 1955

2

1207 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2187/1955 pentru suplimentarea de la fondul de rezervă bugetară al Statului, a planului de cheltuieli al Ministerului Construcţiilor pe anul 1955.

11 oct. 1955

2

1208 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2188/1955 privind trecerea unor gospodării agricole anexe de la Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene la Ministerul Construcţiilor şi Sfaturile Populare ale Regiunilor Hunedoara, Bârlad şi Iaşi, însoţită de două anexe.

11 oct. 1955

5

1209 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2189/1955 pentru schimbarea denumirii Trustului de Studii şi Prospecţiuni tutelat de Ministerul Construcţiilor în „Institutul de Studii şi Prospecţiuni”.

11 oct. 1955

2

1210 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2190/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii capitale al Ministerului Construcţiilor pe anul 1955, pentru unităţile bugetare.

11 oct. 1955

2

1211 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2191/1955 privind scoaterea din Rezerva de Stat a unor cantităţi de şini şi material mărunt de cale şi repartizarea lor Ministerului Căilor Ferate.

10 oct. 1955

2

1212 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2191 bis/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei pe anul 1955, cu placaje.

10 oct. 1955

2

1213 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2192/1955 privind numirea Generalului

11 oct. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

394

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Colonel Teclu Victor Iacob în funcţia de Prim Locţiitor al Ministrului Forţelor Armate.

1214 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2195/1955 privind scoaterea unor cantităţi de orz şi ovăz din fondul de rezervă sămânţă recolta 1954 şi livrarea acestor cantităţi în cadrul planului de repartiţie de porumb către Ministerul Industriei Alimentare.

10 oct. 1955

2

1215 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2196/1955 privind modificarea art. 4 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1424/1955.

10 oct. 1955

2

1216 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2197/1955 pentru aprobarea deplasării unei delegaţii în Republica Populară Bulgaria.

11 oct. 1955

2

1217 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2204/1955 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi al fondului de salarii pe anul 1955, al Asociaţiei Voluntare pentru Sprijinirea Apărării Patriei.

12 oct. 1955

2

1218 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2205/1955 privind numirea lui Oprişan Mircea în funcţia de membru al Biroului Industriei Uşoare al Consiliului de Miniştri.

12 oct. 1955

2

1219 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2206/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Căilor Ferate pe anul 1955.

13 oct. 1955

2

1220 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2207/1955 privind modificarea devizului general a lucrării capitale „Fabrica nouă de cărămizi Roman”.

10 oct. 1955

2

1221 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2208/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii, şi a planului de cheltuieli pe anul 1955 al Ministerului Cultelor.

15 oct. 1955

2

1222 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2210/1955 privind îmbunătăţirea muncii

15 oct. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

395

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de control financiar din Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

1223 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2211/1955 pentru premierea întreprinderilor fruntaşe şi evidenţiate pe ramuri, care au primit Steagul Roşu de producţie din partea Ministerului şi Comitetului Central al Sindicatului, pe semestrul I/1955, însoţită de o anexă.

15 oct. 1955

6

1224 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2212/1955 pentru suplimentarea planului de investiţii capitale pe anul 1955 al Ministerului Sănătăţii.

15 oct. 1955

2

1225 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2213/1955 privind stabilirea tarifelor de tras şi transportat cu animale şi cu mijloace de tracţiune animală pe drumuri, şosele, în interiorul comunelor şi oraşelor, însoţită de două anexe.

15 oct. 1955

11

1226 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2214/1955 privind aprobarea regulamentelor pentru premierea muncitorilor şi a personalului de conducere şi tehnico–administrativ din unităţile Navigaţiei Civile şi din întreprinderea Autoexpediţia, însoţită de Regulamente.

15 oct. 1955

30

1227 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2215/1955 privind organizarea operaţiunii de sortare a 20.000 tone cartofi de sămânţă, puşi la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pentru însămânţările din anul 1956 prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2768/1954 şi la aprovizionarea din toamnă a unităţilor agricole din sectorul socialist cu seminţe de legume şi cartofi de sămânţă.

15 oct. 1955

3

1228 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2216/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955, al Partidului Muncitoresc Român, însoţită de o anexă.

15 oct. 1955

3 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

396

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1229 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2217/1955 privind înfiinţarea a 275 staţiuni de însămânţări artificiale la oi, însoţită de trei anexe.

15 oct. 1955

5

1230 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2218/1955 privind trecerea în Rezerva Consiliului de Miniştri a cantităţii de piei bizon aflate în stoc supranormativ la fabricile de pielărie ale Ministerului Industriei Uşoare.

15 oct. 1955

2

1231 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2219/1955 pentru aprobarea introducerii unei noi poziţii în planul lucrărilor capitale pe anul 1955 al Ministerului Industriei Uşoare, însoţită de o anexă.

15 oct. 1955

3

1232 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2220/1955 privind stabilirea preţurilor plafon de cumpărare şi de vânzare cu amănuntul pentru cartofii şi ceapa din recolta anului 1955.

15 oct. 1955

3

1233 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2222/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1955, însoţită de o anexă.

15 oct. 1955

3

1234 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2223/1955 pentru adaptarea planului de producţie pe anul 1955 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de o anexă.

15 oct. 1955

11

1235 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2224/1955 pentru completarea nomenclatorului meseriilor şi specialităţilor ce se pregătesc în şcolile tehnice, aprobat prin H.C.M. nr. 1580/1955.

15 oct. 1955

2

1236 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2225/1955 privind înfiinţarea unei întreprinderi de construcţii comunale şi hidrotehnice pe lângă Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Constanţa, însoţită de o anexă.

15 oct. 1955

4

1237 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2226/1955 privind asigurarea obligatorie a

15 oct. 1955

10

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

397

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 bunurilor cetăţenilor.

1238 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2227/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Sfatului Popular Regional Bârlad, însoţită de o anexă.

15 oct. 1955

2

1239 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2228/1955 privind suplimentarea cotei de gaze naturale pe anul 1955 pentru Regiunea Stalin, însoţită de o anexă.

15 oct. 1955

3

1240 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2229/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale al Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare, pe anul 1955.

15 oct. 1955

2

1241 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2230/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Oradea, însoţită de o anexă.

15 oct. 1955

3

1242 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2231/1955 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială pentru materiale metalurgice aprobat prin H.C.M. nr. 2768/1954, însoţită de două anexe.

15 oct. 1955

34

1243 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2232/1955 privind trecerea la Sfatul Popular al Regiunii Ploieşti a fabricii de cărămidă „Ion Fonaghi” din comuna Câmpiniţa, raionul Câmpina, aparţinând Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

15 oct. 1955

2

1244 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2238/1955 pentru acoperirea golurilor de mijloace de rulment înregistrate în anul 1954 de către întreprinderile din cadrul Ministerului Industriei Uşoare, însoţită de un Aviz şi o anexă.

17 oct. 1955

5

1245 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2239/1955 privind suplimentarea creditelor necesare pentru majorarea creşterilor de mijloace de rulment, la

17 oct. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

398

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Combinatul metalurgic Reşiţa, depinzând de Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

1246 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2243/1955 privind aprobarea Proectului Tehnic pentru „Dezvoltarea Întreprinderii Energo–Reparaţii”.

17 oct. 1955

2

1247 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2246/1955 pentru modificarea H.C.M. nr.2090/1955.

17 oct. 1955

2

1248 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2248/1955 privind asigurarea fondului de cartofi pentru sămânţă din soiurile rezistente la râia neagră, necesar pentru acţiunea de înlocuirea soiurilor sensibile din cuprinsul zonelor contaminate.

18 oct. 1955

2

1249 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2249/1955 privind acoperirea golurilor de mijloace circulante existente la 31 decembrie 1954 la întreprinderile pendinte de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, însoţită de o anexă.

18 oct. 1955

4

1250 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2251/1955 privind suplimentarea planului de import şi export la zdrenţe de in şi cânepă şi hârtie de scris şi tipărituri.

18 oct. 1955

2

1251 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2252/1955 privind eliberarea lui Cîrje Victor din funcţia de Locţiitor al Ministrului Construcţiilor.

18 oct. 1955

2

1252 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2253/1955 privind acoperirea de la buget a pierderilor peste plan, pierderi neplanificate, vărsăminte în plus la buget şi alte goluri financiare suferite de întreprinderile Ministerului Colectărilor în anul 1954.

19 oct. 1955

2

1253 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2254/1955 privind anularea unor prevederi ale H.C.M. nr.975/1955 şi nr.1400/1955.

20 oct. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

399

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1254 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2255/1955 pentru aprobarea cererii extraordinare germane, însoţită de o anexă.

20 oct. 1955

3

1255 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2256/1955 privind modificarea planului Ministerului Industriei Uşoare pe trimestrul III şi IV/1955, însoţită de două anexe.

20 oct. 1955

4

1256 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2257/1955 privind suplimentarea fondului de lucrări capitale al Comisiei Controlului de Stat pe anul 1955, însoţită de o anexă.

20 oct. 1955

3

1257 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2258/1955 privind suplimentarea planului de investiţii al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare.

20 oct. 1955

2

1258 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2259/1955 privind numirea lui Gal Ştefan ca delegat permanent al Republicii Populare Române la Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu sediul în Geneva.

20 oct. 1955

2

1259 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2260/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale al Ministerului Industriei Chimice, pe anul 1955, în vederea executării de lucrări pentru consolidarea minelor vechi de la Salina Ocna Mureş, însoţită de o anexă.

20 oct. 1955

3

1260 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2261/1955 privind modificarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1955, însoţită de o anexă.

20 oct. 1955

3

1261 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2262/1955 pentru dotarea cu fond de rulment pe anul 1955 a Fabricii Chimice nr.2 din Iaşi.

20 oct. 1955

2

1262 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2263/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Industriei Chimice.

20 oct. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

400

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1263 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2264/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor prevăzute în Decretul nr.473 din 19 octombrie 1955, (raionul Câmpeni, Regiunea Cluj).

20 oct. 1955

2

1264 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2265/1955 pentru aprobarea Protocolului încheiat la a VII–a sesiune a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică între Republica Populară Română şi Republica Populară Ungară, ţinută la Bucureşti, între 6–15 septembrie 1955, însoţită de Protocol.

20 oct. 1955

69

1265 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2266/1955 privind scoaterea din circuitul de producţie agricolă a unui teren din comuna Cătunu, raionul Vida, Regiunea Bucureşti.

20 oct. 1955

2

1266 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2268/1955 privind trecerea unor sarcini de producţie de la Editura Agrosilvică de Stat, la Editura Academiei R.P.R., precum şi suplimentarea planului de muncă şi salarii şi a planului de cheltuieli pe anul 1955, al Academiei R.P.R., însoţită de două anexe.

21 oct. 1955

4

1267 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2269/1955 pentru aprobarea amplasării unui atelier de prelucrarea pietrei şi marmorei.

21 oct. 1955

2

1268 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2270/1955 privind modificarea planului de lucrări capitale şi suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955, al Academiei R.P.R.

21 oct. 1955

2

1269 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2271/1955 privind trecerea în administrarea Ministerului Învăţământului, amenajarea şi complectarea imobilului din Bucureşti, str. Academiei nr.7, însoţită de o anexă.

21 oct. 1955

4

1270 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2274/1955 pentru acoperirea unor goluri de fond de rulment la „Centrul de producţie

21 oct. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

401

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 cinematografică” din Buftea, din cadrul Ministerului Culturii.

1271 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2275/1955 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi al fondului de salarii scriptic şi nescriptic pe trimestrul IV/1955 al Ministerului Colectărilor.

21 oct. 1955

2

1272 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2276/1955 pentru aprobarea sarcini de proiectare a lucrărilor de construcţii montaj în vederea extinderii construcţiei bibliotecii Academiei R.P.R., însoţită de aviz.

21 oct. 1955

4

1273 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2278/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale şi a planului de reparaţii capitale pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Timişoara.

21 oct. 1955

3

1274 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2280/1955 privind introducerea a 2 titluri, în planul de lucrări capitale pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Bârlad, însoţită de o listă.

21 oct. 1955

3

1275 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2281/1955 privind editarea buletinelor oficiale ale Sfaturilor Popular, însoţită de instrucţiuni.

21 oct. 1955

4

1276 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2290/1955 privind redistribuirea bunurilor imobile şi mobile rămase disponibile ca urmare a aplicării H.C.M. nr.247/1955, însoţită de optsprezece anexe.

24 oct. 1955

25

1277 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2292/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială a Sfaturilor Populare regionale pe anul 1955, însoţită de o anexă

24 oct. 1955

3

1278 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2293/1955 pentru stabilirea zilei de 8 noiembrie 1955 ca zi nelucrătoare.

24 oct. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

402

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1279 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2294/1955 pentru completarea golurilor de mijloace de rulment constatate la 31 decembrie 1954 la unele întreprinderi depinzând de Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de o anexă.

24 oct. 1955

4

1280 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2295/1955 privind acoperirea sub formă de avans a unor goluri de fond de rulment la Combinatul Siderurgic „Gheorghe Gheorghiu–Dej” – Hunedoara, însoţită de o anexă.

24 oct. 1955

3

1281 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2297/1955 privind acordarea unei reduceri de 10% din preţul cărţilor vândute în cadrul „Săptămânii cărţii sovietice”.

24 oct. 1955

2

1282 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2298/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Regiunii Craiova, pe anul 1955.

24 oct. 1955

2

1283 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2299/1955 privind modificarea nomenclatorului meseriilor şi specialităţilor ce se pregătesc în şcolile tehnice şi durata de şcolarizare aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1580/1955.

24 oct. 1955

2

1284 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2300/1955 privind controlul utilizării fondului de salarii în sectorul de achiziţii al cooperaţiei de consum.

24 oct. 1955

2

1285 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2301/1955 privind acoperirea pagubelor provocate de calamităţi la Gospodăria Agricolă anexă Arad a Ministerului Învăţământului.

24 oct. 1955

2

1286 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2302/1955 privind virarea sumei de 122.000 lei, în cadrul planului de cheltuieli al Ministerului Învăţământului, pentru completarea mijloacelor de rulment ale

24 oct. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

403

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Editurii de Stat Didactice şi Pedagogice.

1287 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2303/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială, al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum, pe anul 1955, cu unele utilaje şi materiale.

24 oct. 1955

2

1288 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2304/1955 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru executarea „Bazei de producţie a Trustului nr.9 Construcţii – Cluj”, aparţinând Ministerului Construcţiilor.

24 oct. 1955

2

1289 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2305/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii, planului de reparaţii capitale pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Craiova.

24 oct. 1955

2

1290 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2311/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Oradea, cu 3 autocamioane.

26 oct. 1955

2

1291 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2313/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare pe anul 1955.

27 oct. 1955

2

1292 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2314/1955 privind trecerea unor bunuri imobile de la Comitetul Executiv al Sfatului Popular al comunei Drăgăneşti, raionul Cricov, Regiunea Ploieşti, la Uniunea raională a cooperativelor de consum Cricov.

27 oct. 1955

2

1293 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2315/1955 privind suplimentarea bugetului Sfatului Popular al Regiunii Oradea.

27 oct. 1955

2

1294 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2317/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe trimestrul IV/1955, al Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti.

27 oct. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

404

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1295 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2318/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare cu zahăr a Sfatului Popular al Capitalei pe trimestrul IV/1955.

27 oct. 1955

2

1296 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2319/1955 privind aprobarea suplimentării de credite din fondul de rezervă bugetară şi a unor virări de credite bugetare în planurile de cheltuieli ale ministerelor, însoţită de două tabele.

27 oct. 1955

9

1297 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2322/1955 privind suplimentarea bugetelor Sfaturilor Populare regionale şi planul de cheltuieli al Ministerului Sănătăţii pe trimestrul IV/1955, pentru executarea de lucrări de reparaţii capitale, însoţită de două anexe.

27 oct. 1955

5

1298 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2323/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Capitalei pe anul 1955.

27 oct. 1955

2

1299 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2324/1955 privind transferarea şi modificarea planului de lucrări capitale pe anul 1955, al întreprinderilor miniere preluate în baza H.C.M. nr.979/1955, de la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini de către Ministerul Afacerilor Interne, însoţită de două anexe.

27 oct. 1955

5

1300 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2331/1955 privind trecerea unor unităţi cu activitate în domeniul minier, la Ministerul Industriei Cărbunelui.

28 oct. 1955

6

1301 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2332/1955 privind aprobarea cererii suplimentare cehoslovace „Documentaţie pentru foraj şi explorări miniere” precum şi aprobarea unei vizite în R.P.R. a 2–3 specialişti cehoslovaci pentru a studia probleme de viticultură şi vinificaţie, însoţită de o anexă.

28 oct. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

405

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1302 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2333/1955 privind aprobarea unui export de 3.000 tone grâu în Republica Populară Albania

28 oct. 1955

3

1303 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2334/1955 privind participarea Republicii Populare Române la conferinţa şi fondul de asistenţă tehnică a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va avea loc la New York.

28 oct. 1955

2

1304 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2335/1955 privind finanţarea şi executarea lucrărilor de restabilirea şi refacerea liniilor de telecomunicaţii distruse de polei, viscol, inundaţii şi alte calamităţi, însoţită de o anexă.

28 oct. 1955

4

1305 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2336/1955 privind virări de credite în planul de cheltuieli al Ministerului Căilor Ferate pe anul 1955, însoţită de o anexă.

28 oct. 1955

3

1306 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2337/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Institutului român pentru relaţiile culturale cu străinătatea pe trimestrul IV/1955, cu hârtie de ambalaj.

28 oct. 1955

2

1307 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2338/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe trimestrul IV/1955, al Ministerului Finanţelor, însoţită de o anexă.

28 oct. 1955

3

1308 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2339/1955 privind suplimentarea planului de investiţii capitale pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Iaşi, însoţită de o anexă.

28 oct. 1955

4

1309 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2340/1955 pentru suplimentarea fondurilor pentru construcţii de locuinţe la unele ministere, instituţii centrale, organizaţii şi Sfaturi Populare, însoţită de o anexă.

28 oct. 1955

3

1310 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2341/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al

28 oct. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

406

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii, pe trimestrul IV/1955, însoţită de o anexă.

1311 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2342/1955 privind suplimentarea planului de repartiţie al Ministerului Căilor Ferate pe trimestrul IV/1955.

28 oct. 1955

2

1312 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2343/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti pe anul 1955.

28 oct. 1955

2

1313 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2344/1955 privind aprobarea reparaţiilor capitale ale băilor din Staţiunea balneară Vaţa de Jos, precum şi suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara, însoţită de o anexă.

28 oct. 1955

3

1314 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2345/1955 privind acordarea unei compensaţii băneşti de 150 lei lunar, cadrelor militare aparţinând Serviciului Muncii din Ministerul Construcţiilor, Brigăzii de lucru căi ferate din Ministerul Căilor Ferate şi Oficiul detaşamentelor de muncă din industria cărbunelui.

28 oct. 1955

2

1315 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2350/1955 privind deplasarea unei delegaţii în străinătate în vederea contractării unor instalaţii necesare industriei lemnului, însoţită de două anexe.

31 oct. 1955

4

1316 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2351/1955 pentru aprobarea plecării unei delegaţii în Statele Unite ale Americii.

31 oct. 1955

2

1317 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2352/1955 privind înfiinţarea Trustului de Reparaţii Auto în cadrul Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene.

1 nov. 1955

3

1318 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2353/1955 privind înfiinţarea unor

1 nov. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

407

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 întreprinderi pentru valorificarea stufului şi reorganizarea Direcţiei pentru problemele valorificării stufului, în cadrul Ministerului Industriei Chimice.

1319 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2354/1955 privind aprobarea construirii şi amplasării unui local în oraşul Moscova, pentru Ambasada Republicii Populare Române în U.R.S.S.

1 nov. 1955

2

1320 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2355/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al unor ministere pe anul 1955, cu rezervoare din tablă de oţel.

1 nov. 1955

2

1321 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2356/1955 pentru complectarea pct. 5 din H.C.M. nr. 2781/1954.

1 nov. 1955

2

1322 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2357/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Ministerului Industriei Uşoare, însoţită de o anexă.

1 nov. 1955

3

1323 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2358/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti cu 11 tone radiatoare de fontă pentru calorifer.

1 nov. 1955

2

1324 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2360/1955 privind suplimentarea şi modificarea unor repartiţii de materiale la ministere, organizaţii economice centrale şi Sfaturi Populare regionale.

1 nov. 1955

8

1325 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2361/1955 privind suplimentarea planului de export pe anul 1955 cu 25.000 tone păcură.

2 nov. 1955

2

1326 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2362/1955 privind majorarea tarifelor pentru operaţiunile de încărcare–descărcare a produselor agro–alimentare, însoţită de o listă anexă.

2 nov. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

408

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1327 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2363/1955 privind aprobarea unor scutiri şi reduceri de cote obligatorii, la produsul grâu–secară, recolta anului 1955, pentru unele gospodării agricole colective, întovărăşiri agricole şi gospodării agricole individuale din Regiunea Timişoara care au suferit calamităţi naturale.

2 nov. 1955

3

1328 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2364/1955 pentru suplimentarea planului de muncă şi salarii al Ministerului Industriei Alimentare pe anul 1955 din rezerva de plan creiată aceluiaşi minister prin H.C.M. nr.2768/1954, însoţită de o anexă.

4 nov. 1955

3

1329 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2365/1955 privind înzestrarea Căilor Ferate cu instalaţii de centralizare electro–dinamice, bloc de linie automat şi mecanizarea cocoaşelor de triere, precum şi introducerea sistemului de tracţiune cu locomotive Diesel–electrice.

4 nov. 1955

5

1330 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2366/1955 pentru ratificarea unor cheltuieli suplimentare de fond de salarii, la Ministerul Căilor Ferate, pe perioada august–decembrie 1954.

4 nov. 1955

2

1331 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2367/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini cu materiale de construcţii pe anul 1955 trimestrul IV.

4 nov. 1955

2

1332 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2368/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Industriei Chimice cu saci de hârtie şi carton duplex–triplex.

4 nov. 1955

2

1333 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2369/1955 privind suplimentarea planului de calificarea cadrelor, prin cursuri de scurtă durată al Ministerului Industriei Petrolului pe anul 1955, cu un număr de 2100 muncitori.

4 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

409

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1334 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2370/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Ministerului Industriei Alimentare şi aprobarea consumului de benzină a unor autoturisme, însoţită de o anexă.

4 nov. 1955

4

1335 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2372/1955 privind aprobarea Protocolului întâlnirii din 18–25 iulie 1955 de la Chişinău, a împuterniciţilor Guvernelor Republicii Populare Române şi Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, în legătură cu aducerea la îndeplinire a „Convenţiei dintre Guvernul Republicii Populare Române şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste cu privire la măsurile de prevenire a inundaţiilor şi regularizarea regimului apelor râului Prut”, încheiată la 25 decembrie 1952 în oraşul Chişinău.

4 nov. 1955

2

1336 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2373/1955 pentru scoaterea din Rezerva de Stat a cantităţii de 94,1 tone sulfură de sodiu necesară Ministerului Industriei Chimice.

4 nov. 1955

2

1337 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2374/1955 privind transferul unor cazane tip petrolifer la Combinatul Chimic Metalurgic–Târnăveni.

4 nov. 1955

2

1338 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2376/1955 privind eliberarea lui Popa Emil din funcţia de Vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificării primind alte însărcinări.

4 nov. 1955

2

1339 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2377/1955 privind numirea lui Moldoveanu Roman, Mitescu Emil şi Micula Ovidiu, în funcţia de Vicepreşedinţi ai Comitetului de Stat al Planificării.

4 nov. 1955

2

1340 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2378/1955 privind completări şi rectificări de preţuri cu ridicata ale întreprinderii, la cataloagele Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini,

4 nov. 1955

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

410

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 însoţită de o anexă.

1341 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2379/1955 pentru modificarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de o anexă.

4 nov. 1955

3

1342 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2380/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, cu materiale pentru autocamioane şi tractoare M.T.Z., însoţită de două anexe.

4 nov. 1955

5

1343 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2381/1955 pentru aprobarea sarcini de proiectare a locuinţelor muncitoreşti pentru Uzina „Steagul Roşu” din oraşul Stalin.

4 nov. 1955

2

1344 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2384/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unui teren situat în raza oraşului Câmpulung Muşcel, Regiunea Piteşti.

4 nov. 1955

2

1345 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2385/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri, (Regiunile Constanţa, Cluj şi Timişoara).

4 nov. 1955

2

1346 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2386/1955 pentru stabilirea preţului de cumpărare la porumb din recolta anului 1955.

5 nov. 1955

2

1347 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2387/1955 privind aprobarea deplasării a doi reprezentanţi ai Ministerului Industriei Chimice la Conferinţa Internaţională de documentare în chimia aplicată care va avea loc la Londra între 22–25 noiembrie 1955.

5 nov. 1955

2

1348 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2388/1955 privind unele măsuri pentru asigurarea continuării lucrărilor de construcţii de locuinţe în Bucureşti, începute de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R.

5 nov. 1955

3 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

411

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1349 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2392/1955 privind introducerea gazului metan în unele localităţi din Regiunea Cluj, însoţită de o anexă.

8 nov. 1955

4

1350 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2393/1955 privind modificarea art. 1, alin. 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1081/1950 din 7 octombrie 1950.

8 nov. 1955

2

1351 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2395/1955 privind suplimentarea planului de investiţii capitale al Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti pe anul 1955, însoţită de o anexă.

8 nov. 1955

3

1352 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2396/1955 privind plata unui autoturism preluat de la Centrocoop.

8 nov. 1955

2

1353 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2397/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe trim. IV/1955, al Sfatului Popular al Regiunii Arad, cu un autocamion.

8 nov. 1955

2

1354 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2399/1955 privind nomenclatura funcţiunilor şi salariile tarifare pe funcţiuni ale personalului de specialitate din toate categoriile de biblioteci, din case raionale de cultură şi cămine culturale, însoţită de două anexe.

8 nov. 1955

5

1355 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2400/1955 privind aprobarea compunerii Colegiului Comitetului Geologic.

8 nov. 1955

2

1356 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2402/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955.

8 nov. 1955

2

1357 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2403/1955 privind suplimentarea planului fondului nescriptic pe trim. IV/1955 al Ministerului Comerţului Interior.

8 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

412

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1358 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2404/1955 privind trecerea sarcinilor de plan de achiziţie şi de contractări de seminţe ale plantelor furajere de la Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum la Ministerul Colectărilor, I.O.S. „Recolta”.

8 nov. 1955

3

1359 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2405/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Comitetului Geologic, pe anul 1955, trimestrul IV cu produse agro–alimentare.

8 nov. 1955

2

1360 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2406/1955 privind construirea unei clădiri prin derogare de la H.C.M. nr.2768/1954, art.42.

8 nov. 1955

2

1361 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2408/1955 pentru înfiinţarea unei întreprinderi de prototipuri şi protecţie anticorosivă a utilajelor industriale „Anticorosiv”.

8 nov. 1955

3

1362 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2409/1955 privind stabilirea preţului de vânzare cu amănuntul la căpăţâni de bovine şi viţei fără limbă şi creier.

8 nov. 1955

2

1363 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2410/1955 privind modificarea art.7 al.2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri al R.P.R. şi al Comitetului Central al P.M.R. nr.785/1953 cu privire la îmbunătăţirea activităţii cooperaţiei meşteşugăreşti.

8 nov. 1955

3

1364 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2411/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Industriei Petrolului, pentru Societatea Sovrompetrol, pe trimestrul IV/1955, însoţită de o anexă.

8 nov. 1955

3

1365 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2412/1955 privind transferul unor şcoli profesionale de ucenici de la Ministerul Învăţământului la Ministerul Construcţiilor.

8 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

413

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1366 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2413/1955 privind modificarea unor prevederi din anexa la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1097/1954.

8 nov. 1955

5

1367 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2414/1955 privind modificarea planului Ministerului Industriei Chimice pe anul 1955, însoţită de patru anexe.

8 nov. 1955

6

1368 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2416/1955 privind autorizarea Comitetului de Stat al Planificării de a organiza o casă de odihnă proprie.

8 nov. 1955

2

1369 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2417/1955 privind stabilirea unei derogări de la prevederile art.8 al H.C.M. nr.484/1952.

8 nov. 1955

2

1370 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2418/1955 pentru modificarea planului de lucrări capitale şi de construcţii al Ministerului Culturii pe anul 1955, însoţită de două anexe.

8 nov. 1955

5

1371 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2420/1955 pentru aprobarea Protocolului privind reglementarea reciprocă a problemelor de transport şi a plăţilor prestaţiunilor de transport între Guvernul Republicii Populare Române şi Guvernul Republicii Cehoslovace, semnat la Praga la 17 august 1955.

10 nov. 1955

2

1372 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2421/1955 privind suplimentarea planului valutar al Comitetului Central al Crucii Roşii a R.P.R., pe anul 1955.

10 nov. 1955

2

1373 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2422/1955 privind reducerea impozitului agricol pe anul 1954 datorat de gospodăriile agricole individuale din satul Râturi, comuna Groşi, raionul Alejd, Regiunea Oradea.

10 nov. 1955

2

1374 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2423/1955 pentru desfiinţarea Întreprinderii de Electricitate Mediaş din

10 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

414

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 cadrul Energo–Trustului II Sibiu şi trecerea sarcinilor şi mijloacelor asupra altor întreprinderi.

1375 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2425/1955 privind ajutorarea poporului din R.D.Vietnam, precum şi majorarea subvenţiei şi a planului valutar pentru Crucea Roşie din R.P.R.

10 nov. 1955

2

1376 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2426/1955 privind modificarea planului Ministerului Finanţelor pentru trimestrul IV/1955.

10 nov. 1955

2

1377 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2427/1955 privind stabilirea preţurilor de achiziţie şi livrare pentru seminţele de sorg şi in.

10 nov. 1955

2

1378 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2428/1955 pentru punerea la dispoziţia Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri a unui număr de autoturisme din parcul de maşini Getax pentru delegaţiile străine care vin în R.P.R. în cadrul acţiunilor sportive.

10 nov. 1955

2

1379 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2429/1955 privind acordarea agrementului pentru numirea lui Rogelio L.Taistany, în funcţia de Trimis Extraordinar şi Ministru Plenipotenţiar al Republicii Argentina în Republica Populară Română.

10 nov. 1955

2

1380 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2430/1955 privind plata drepturilor de salariu cuvenite lui Nichita Vasile pe timpul studiilor în U.R.S.S.

10 nov. 1955

2

1381 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2431/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, cu acid clorhidric.

10 nov. 1955

2

1382 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2432/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Agriculturii

10 nov. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

415

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 şi Silviculturii, cu materialele necesare confecţionării cabinelor de tractoare de transport şi a pompelor de stins incendiu tip C.F.R., însoţită de un tabel.

1383 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2433/1955 privind transmiterea unor bunuri imobile către Cooperativa „8 Mai” din oraşul Carei, Regiunea Baia Mare.

10 nov. 1955

2

1384 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2434/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Regiunii Craiova pe anul 1955.

10 nov. 1955

2

1385 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2436/1955 privind aprobarea unei cereri suplimentare ce urmează a fi supusă spre rezolvare Secţiei Maghiare a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifice Româno–Maghiare, însoţită de Cerere.

10 nov. 1955

3

1386 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2437/1955 pentru aprobarea unei cereri suplimentare de ajutor tehnic, ce urmează a fi tratată între sesiunile VI şi VII de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică cu U.R.S.S:, însoţită de o anexă.

10 nov. 1955

3

1387 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2439/1955 privind aprobarea sarcinilor de şcolarizare pentru şcolile profesionale de ucenici, şcolile tehnice şi şcolile tehnice de maiştri pe anul şcolar 1955/1956, precum şi a unor măsuri de asigurarea finanţării şi deschiderii noului an şcolar, însoţită de şase anexe.

10 nov. 1955

20

1388 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2440/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor ocupate prin construirea liniei de cale ferată Băicoi–Filipeşti.

10 nov. 1955

2

1389 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2441/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri agricole în suprafaţă totală de 70.499 m.p., aflate în folosinţa întreprinderii „Suncuiuş”,

10 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

416

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, menţionate în Decretul nr.501 din 4 noiembrie 1955.

1390 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2442/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri, (Regiunile Piteşti, Ploieşti, oraşul Bucureşti).

10 nov. 1955

2

1391 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2443/1955 privind aprobarea Statutului Disciplinar pentru muncitorii, tehnicienii, inginerii şi funcţionarii din unităţile Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene, însoţită de Statut.

10 nov. 1955

11

1392 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2454/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1955, cu cantitatea de 700 bucăţi pompe injecţii KD–35 producţie internă.

11 nov. 1955

2

1393 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2456/1955 privind autorizarea Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, de a efectua un schimb de imobile, (Regiunile Constanţa, Bucureşti, Stalin).

11 nov. 1955

2

1394 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2458/1955 privind introducerea unui sistem de acord progresiv pentru muncitorii de bază din unele abatoare aparţinând Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de o anexă.

11 nov. 1955

4

1395 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2459/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii pe trim.IV/1955, al Ministerului Finanţelor, însoţită de zece anexe.

11 nov. 1955

12

1396 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2460/1955 privind autorizarea Ministerului Finanţelor de a utiliza disponibilul din fondul aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.2634/1954.

11 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

417

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1397 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2461/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Ministerului Industriei Uşoare, însoţită de o anexă.

11 nov. 1955

3

1398 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2463/1955 privind reducerea planului de producţie industrială a Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti pe anul 1955 cu 300.000 buc. vase din tablă aluminiu.

11 nov. 1955

2

1399 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2464/1955 pentru îmbunătăţirea sistemului de organizare şi salarizare a personalului operativ şi pentru premierea personalului de conducere, tehnicienilor şi funcţionarilor cu sarcini de achiziţii de produse agro–alimentare, din unităţile Ministerului Comerţului Interior, însoţită de regulamente.

14 nov. 1955

13

1400 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2465/1955 privind stabilirea preţurilor de livrare cu ridicata la seminţele furajere brute (trifoi, lucernă) şi a seminţelor de borceag şi iarbă de sudan.

14 nov. 1955

2

1401 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2466/1955 privind aprobarea componenţei Colegiului Ministerului Colectărilor.

14 nov. 1955

2

1402 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2467/1955 pentru aprobarea sarcini de proiectare „refacerea construcţiei hotelului sportivilor din Poiana Stalin”.

14 nov. 1955

2

1403 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2469/1955 privind aprobarea exceptării unor Întreprinderi Industriale de stat de la prevederile Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.2578/1952, însoţită de o anexă.

14 nov. 1955

3

1404 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2470/1955 privind aprobarea schimbării denumirii poziţiei de racord la „Filatura de Câlţi de In Gheorghieni” şi suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1955, cu un grup

14 nov. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

418

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 electrogen de 130 kVA, însoţită de o anexă.

1405 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2471/1955 pentru modificarea tabloului cu împărţirea ministerelor şi instituţiilor centrale în ce priveşte salarizarea personalului tehnico–ingineresc, de specialitate şi administrativ, ce formează anexa nr.13 a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.2000 din 14 septembrie 1955.

15 nov. 1955

2

1406 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2473/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Ministerului Comerţului Interior.

16 nov. 1955

2

1407 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2474/1955 privind regimul restaurantelor–cantină ale Caselor Universitarilor din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara.

16 nov. 1955

2

1408 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2475/1955 privind suplimentarea planului de dezvoltare a reţelei şi a planului de muncă şi salarii pe anul 1955 pentru Ministerul Comerţului Interior, însoţită de o anexă.

16 nov. 1955

3

1409 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2477/1955 privind punerea la dispoziţie pentru export a unei cantităţi de 1 milion tone porumb din recolta anului 1955, în perioada trim.IV/1955–trim.III/1956.

16 nov. 1955

4

1410 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2478/1955 privind acoperirea pierderilor şi a golurilor de mijloace circulante ale unor întreprinderi şi organizaţiuni comerciale de stat din sistemul Ministerului Comerţului Interior, însoţită de două anexe.

16 nov. 1955

5

1411 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2479/1955 privind aprobarea unui export suplimentar de mărfuri în schimbul unui import suplimentar de autovehicule, însoţită de două anexe.

16 nov. 1955

4

1412 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2480/1955 privind asigurarea condiţiilor materiale necesare pentru efectuarea

16 nov. 1955

19

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

419

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 recensământului populaţiei din 21 februarie 1956, însoţită de şase anexe.

1413 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2481/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare a lucrării „Sistematizarea staţiei Târgovişte Sud”, însoţită de memoriu tehnico–economic.

16 nov. 1955

4

1414 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2482/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

16 nov. 1955

2

1415 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2484/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice pe anul 1955 cu cabluri electrice.

16 nov. 1955

2

1416 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2485/1955 pentru suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Afacerilor Interne pe trimestrul IV/1955, cu furajele necesare pentru Gospodăria anexă Salcia, însoţită de o anexă.

16 nov. 1955

3

1417 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2487/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială, pe anul 1955, al Ministerului Construcţiilor.

16 nov. 1955

2

1418 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2488/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Ministerului Căilor Ferate.

16 nov. 1955

2

1419 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2489/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor cu conductori pentru curenţi slabi de telecomunicaţii.

16 nov. 1955

2

1420 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2490/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri necesare Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene pentru construirea unor staţii de întreţinere auto,

16 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

420

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 (Regiunile Suceava, Bârlad, Stalin).

1421 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2491/1955 privind suplimentarea planului de investiţii al Ministerului Culturii pe anul 1955 în scopul dării în folosinţă a sălii de cinematograf din str. Eremia Grigorescu nr.24–Bucureşti, însoţită de o anexă.

16 nov. 1955

4

1422 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2492/1955 privind deplasarea unei delegaţii în străinătate în vederea contractării unor maşini şi utilaje agricole, însoţită de o anexă.

16 nov. 1955

4

1423 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2493/1955 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior de a trimite o delegaţie în străinătate.

16 nov. 1955

2

1424 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2494/1955 pentru modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1107/1955.

16 nov. 1955

2

1425 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2496/1955 pentru abrogarea şi modificarea unor dispoziţiuni din „Regulamentul privind importul materialelor de presă şi editură; clasificarea, păstrarea şi folosirea acestora”, aprobat prin H.C.M. nr.343/1952.

16 nov. 1955

2 Nivel de clasificare „Strict Secret”

1426 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2497/1955 privind executarea contractelor pe anul 1955 şi măsurile de recuperare a avansurilor acordate contractanţilor de culturi vegetale, de animale şi produse animale.

17 nov. 1955

17

1427 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2499/1955 privind sărbătorirea centenarului Teatrului Naţional din Craiova.

18 nov. 1955

2

1428 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2500/1955 privind folosirea tinerilor brigadieri la lucrările hidrocentralei „V.I.Lenin”–Bicaz.

18 nov. 1955

3

1429 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2501/1955 pentru rectificarea unor liste de

18 nov. 1955

7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

421

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 preţuri anexe la H.C.M. nr.1550/1954, însoţită de o anexă.

1430 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2502/1955 privind suplimentarea planului de cheltuieli al Ministerului Construcţiilor pe anul 1955, însoţită de o anexă.

18 nov. 1955

3

1431 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2503/1955 privind finanţarea operaţiunilor de lichidare a stocurilor excedentare din unităţile Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

18 nov. 1955

3

1432 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2504/1955 privind aprobarea sarcinilor de vânzare pentru vin pe anii 1955–1957, însoţită de o anexă.

18 nov. 1955

3

1433 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2505/1955 pentru autorizarea Ministerului Finanţelor să acopere de la buget diferenţele rezultate din valorificarea de către Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini–D.A.D.– a stocurilor supranormative conform Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.873/1950.

18 nov. 1955

2

1434 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2506/1955 privind complectarea Hotărârii nr.91 din 28 ianuarie 1955, cu privire la organizarea şcolilor profesionale de ucenici, a şcolilor tehnice şi a şcolilor tehnice de maiştri.

18 nov. 1955

3

1435 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2507/1955 pentru reducerea planului de producţie al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini pe anul 1955 şi trimestrul IV cu cantitatea de 100 tone litargă.

18 nov. 1955

2

1436 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2508/1955 privind modificarea art.3, al.1 din H.C.M. nr.451/1955.

18 nov. 1955

2

1437 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2510/1955 privind scoaterea unui teren din circuitul producţiei agricole, (Regiunea

18 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

422

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Timişoara).

1438 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2512/1955 privind numirea lui Mălnăşan Aurel, în funcţia de Locţiitor al Ministrului Afacerilor Externe.

18 nov. 1955

2

1439 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2513/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare a liniei electrice de 110kV Petroşani–Bărbăteşti, ale staţiilor de transformare Bărbăteşti–Ticleni–Bălteni–Rovinari şi a liniilor electrice de 110 şi 35 V din Regiunea Bărbăteşti–Rovinari.

18 nov. 1955

2

1440 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2514/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini pe anul 1955, însoţită de o anexă.

18 nov. 1955

3

1441 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2515/1955 pentru modificarea compunerii Colegiului Ministerului Comerţului Exterior.

18 nov. 1955

2

1442 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2516/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de o anexă.

18 nov. 1955

3

1443 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2517/1955 privind unele măsuri în legătură cu modul de plată al uniformelor personalului P.T.T.R.

18 nov. 1955

2

1444 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2518/1955 pentru transmiterea imobilelor din Bucureşti Şoseaua Mihai Bravu nr.281, în administrarea Sfatului Popular al Capitalei, însoţită de o anexă.

18 nov. 1955

3

1445 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2519/1955 privind exceptarea restaurantului Ministerului Afacerilor Interne de la H.C.M. nr.2701/1954 şi funcţionarea lui ca gospodărie socialistă internă.

18 nov. 1955

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

423

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1446 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2520/1955 privind trecerea parţială a sarcini de export a talcului solzos, de la Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii asupra Ministerului Industriei Chimice.

18 nov. 1955

3

1447 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2522/1955 privind stabilirea preţului de vânzare cu amănuntul la mălai şi porumb.

19 nov. 1955

2

1448 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2530/1955 privind scoaterea din Rezerva de Stat a cantităţii de 5.000 buc. anvelope şi camere auto, dimensiunea 900x20, pentru Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

22 nov. 1955

2

1449 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2531/1955 privind modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.1468/1955.

22 nov. 1955

2

1450 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2532/1955 privind acordarea de credite pe termen lung unor familii de romi nomazi pentru construirea de locuinţe.

22 nov. 1955

2

1451 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2533/1955 privind efectuarea şi plata de ore suplimentare la Salina Slănic, unitate din cadrul Ministerului Industriei Chimice.

22 nov. 1955

2

1452 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2534/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii al Sfatului Popular al Capitalei pe anul 1955, însoţită de o anexă.

22 nov. 1955

3

1453 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2535/1955 privind acordarea unui credit pe termen lung „Asociaţiei simple de producţie pentru cultura orezului Turcoaia”.

22 nov. 1955

2

1454 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2536/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe trim.IV/1955 a Sfatului Popular al Regiunii Stalin.

22 nov. 1955

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

424

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1455 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2537/1955 privind suplimentarea bugetului Sfatului Popular Regional Hunedoara pe anul 1955 pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii capitale la străzi şi drumuri.

22 nov. 1955

2

1456 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2538/1955 privind aprobarea sarcinei de proiectare „Cămine studenţeşti din Iaşi, str. Roza Luxemburgu”.

22 nov. 1955

2

1457 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2539/1955 pentru asigurarea şi îmbunătăţirea asistenţei neuro–psihiatrice a populaţiei din Capitală, Regiunea Bucureşti şi regiunile învecinate, însoţită de o anexă.

22 nov. 1955

3

1458 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2540/1955 privind unele măsuri în sectorul de poştă şi telecomunicaţii.

22 nov. 1955

13

1459 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2541/1955 privind scoaterea unor materiale din Rezerva de Stat.

22 nov. 1955

2

1460 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2542/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Învăţământului pe anul 1955.

22 nov. 1955

2

1461 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2543/1955 privind lărgirea în trim.IV/1955 a competenţei Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare Regionale şi al Capitalei R.P.R., de a redistribui volumul lucrărilor capitale, însoţită de o rectificare.

22 nov. 1955

3

1462 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2544/1955 privind suplimentarea planului de reparaţii capitale, a planului de aprovizionare tehnico–materială şi a planului de muncă şi salarii pe anul 1955, ale Ministerului Învăţământului, însoţită de două anexe.

22 nov. 1955

4

1463 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2545/1955 privind încetarea folosinţei

22 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

425

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Comitetului Central al Sindicatului Muncitorilor Agricoli asupra unor imobile din Vălenii de Munte şi atribuirea acestor imobile în administrarea Comitetului executiv al Sfatului Popular al oraşului Vălenii de Munte, Regiunea Ploieşti.

1464 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2547/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unui teren situat în comuna Poiana Lacului, raionul Vedea, Regiunea Piteşti.

22 nov. 1955

2

1465 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2548/1955 privind aprobarea scoaterii din circuitul agricol a unor terenuri rezervă de stat, (din oraş Piatra Neamţ şi comuna Răcăciuni).

22 nov. 1955

2

1466 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2549/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Regiunii Galaţi, însoţită de trei anexe.

22 nov. 1955

5

1467 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2550/1955 privind reducerea impozitului agricol pe anii 1952–1955 datorat de gospodăriile agricole individuale din satul Scărişoara, comuna Pişcolţ, raionul Săcueni, Regiunea Oradea.

22 nov. 1955

2

1468 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2551/1955 privind difuzarea gratuită a publicaţiilor editate de Editura Academiei R.P.R.

22 nov. 1955

2

1469 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2552/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii a Sfatului Popular al Regiunii Galaţi pe anul 1955.

22 nov. 1955

2

1470 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2553/1955 privind suplimentarea planului pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Galaţi pentru lucrările de construcţii din oraşul Sulina.

22 nov. 1955

3

1471 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2554/1955 pentru suplimentarea planului

22 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

426

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 forţelor de muncă şi a fondului de salarii pe trimestrul IV/1955 al Sfatului Popular al Capitalei.

1472 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2555/1955 privind complectarea listei de titluri a planului de lucrări capitale al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

22 nov. 1955

2

1473 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2556/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti, pe trimestrul IV/1955.

22 nov. 1955

2

1474 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2557/1955 privind stabilirea unor preţuri cu amănuntul la unele produse ce se desfac prin reţeaua comercială a Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

22 nov. 1955

2

1475 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2558/1955 pentru aprobarea proiectului tehnic al Uzinei de Sodă nr.2 Govora.

22 nov. 1955

2

1476 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2559/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini pe anul 1955.

22 nov. 1955

2

1477 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2560/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale pe anul 1955.

22 nov. 1955

2

1478 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2563/1955 privind înfiinţarea unei instalaţii complecte de televiziune în R.P.R.

23 nov. 1955

2

1479 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2564/1955 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior şi a Ministerului Industriei Metalurgice şi al Construcţiilor de Maşini de a trimite o delegaţie la Geneva.

24 nov. 1955

2

1480 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2565/1955 privind suplimentarea planului

24 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

427

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de cheltuieli pe anul 1955, al Institutului român pentru relaţiile culturale cu străinătatea.

1481 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2566/1955 privind unele măsuri ce trebuie îndeplinite cu ocazia construcţiei conductei de transport ţiţei Oltenia–Ploieşti.

24 nov. 1955

2

1482 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2567/1955 privind invitarea a 6 specialişti sovietici pentru a fi consultaţi asupra planului general de sistematizare a oraşului Bucureşti.

24 nov. 1955

2

1483 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2568/1955 privind transferarea fabricaţiei unor maşini agricole de la Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

24 nov. 1955

2

1484 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2569/1955 privind introducerea gazului metan în satul Hurez, comuna Beclean, raionul Făgăraş, Regiunea Stalin, însoţită de o anexă.

24 nov. 1955

3

1485 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2570/1955 pentru aprobarea sarcini de proiectare „Centrala Electrică Fălticeni”.

24 nov. 1955

2

1486 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2571/1955 privind aprobarea regulamentului pentru premierea împuterniciţilor comunali principali şi a împuterniciţilor comunali din cadrul Ministerului Colectărilor, însoţită de Regulament.

24 nov. 1955

3

1487 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2576/1955 privind modificarea planului de producţie al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, însoţită de două anexe.

24 nov. 1955

4

1488 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2577/1955 privind modificarea planului de repartiţii de combustibili, carburanţi şi

24 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

428

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 lubrifianţi, pe trimestrul IV/1955 al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

1489 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2579/1955 privind trecerea unor vile în folosinţa Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român.

24 nov. 1955

2

1490 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2580/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Construcţiilor pe trim.IV/1955.

24 nov. 1955

2

1491 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2581/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Industriei Cărbunelui pe trimestrul IV/1955.

24 nov. 1955

2

1492 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2582/1955 privind scoaterea definitivă din Rezerva de Stat a 1.000 tone carbid, pentru diverşi beneficiari, însoţită de o anexă.

24 nov. 1955

3

1493 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2585/1955 privind numirea lui Cleja Ştefan, în funcţia de Locţiitor al Ministrului Afacerilor Externe.

25 nov. 1955

2

1494 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2586/1955 privind modalitatea şi condiţiile de restituire a imobilelor sau apartamentelor scoase de sub prevederile decretului nr.92/1950.

25 nov. 1955

3

1495 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2587/1955 privind scoaterea unor terenuri din circuitul agricol, (Hideaga, Baia Mare, Sighet).

25 nov. 1955

2

1496 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2588/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unei suprafeţe de teren de 21.383,47 m.p., (Regiunea Stalin), însoţită de o anexă.

26 nov. 1955

3

1497 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2589/1955 privind costul pasteurizării laptelui şi stabilirea preţului la smântână.

26 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

429

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1498 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2590/1955 privind aprobarea indicilor financiari pe anul 1955 pentru Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la Gospodăriile Agricole de Stat, însoţită de indici.

26 nov. 1955

3

1499 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2591/1955 privind modificarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor, însoţită de două anexe.

26 nov. 1955

5

1500 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2592/1955 pentru unele modificări în listele de preţuri anexe la Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.2639/1954, însoţită de două anexe.

26 nov. 1955

7

1501 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2594/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri situate în oraşul Stalin.

26 nov. 1955

2

1502 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2597/1955 privind acordarea unei subvenţii Uniunii Ziariştilor din R.P.R.

28 nov. 1955

2

1503 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2598/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii al Arbitrajului de Stat de pe lângă Consiliul de Miniştri pentru nevoile revistei Arbitrajul de Stat.

28 nov. 1955

2

1504 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2600/1955 privind deplasarea unei delegaţii în străinătate pentru documentare şi prospectare în vederea contractării unor instalaţii necesare industriei chimice, însoţită de o anexă.

28 nov. 1955

4

1505 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2601/1955 pentru suplimentarea planului de cheltuieli pe trim.IV/1955 al Ministerului Justiţiei.

28 nov. 1955

2

1506 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2602/1955 privind trecerea „Fabricii de cerneluri de tipar Ilie Pintilie” din Bucureşti, de la Ministerul Culturii, la Ministerul

28 nov. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

430

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Industriei Chimice şi a Întreprinderii „9 Mai” din Timişoara, de la Ministerul Culturii, la Sfatul Popular al Regiunii Timişoara.

1507 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2603/1955 privind plata în bani a unor restanţe în natură datorate S.M.T., însoţită de o anexă.

28 nov. 1955

3

1508 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2604/1955 pentru modificarea art.1, pct.3 din H.C.M. nr.709/1950 privind înzestrarea unor gospodării agricole colective.

28 nov. 1955

2

1509 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2607/1955 privind abrogarea prevederilor art.5 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.3852 din 13 februarie 1953.

28 nov. 1955

2

1510 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2608/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare „Staţiunea Experimentală Perieni–Bârlad a Institutului de cercetări Agronomice al Academiei Republicii Populare române”.

28 nov. 1955

2

1511 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2609/1955 privind transferul clădirii ţesătoriei „Marinarul” din Galaţi de la Ministerul Industriei Uşoare la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, precum şi cedarea fondurilor necesare de la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la Ministerul Industriei Uşoare pentru mutarea şi amenajarea utilajului ţesătoriei.

28 nov. 1955

2

1512 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2610/1955 pentru complectarea punctului 57 din instrucţiunile pentru amortizarea mijloacelor de bază aprobate prin H.C.M. nr.1251/1954.

28 nov. 1955

2

1513 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2611/1955 privind transmiterea unor bunuri în folosinţă fără termen a Gospodăriei Agricole Colective „Lazăr Mihaly” din oraşul Sf. Gheorghe, Regiunea Autonomă Maghiară.

28 nov. 1955

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

431

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1514 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2612/1955 privind modificarea H.C.M. nr.367/1955, însoţită de două anexe.

28 nov. 1955

4

1515 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2613/1955 pentru suplimentarea planului financiar pe anul 1955 al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

28 nov. 1955

3

1516 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2614/1955 pentru aprobarea Protocolului încheiat de comisiile pentru specializarea şi cooperarea la producţia industrială, între Republica Populară Română şi Republica Populară Bulgaria, la 25 octombrie 1955, în Bucureşti.

30 nov. 1955

2

1517 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2615/1955 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea exportului de paie, însoţită de trei anexe.

30 nov. 1955

7

1518 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2616/1955 privind suplimentarea şi modificarea unor repartiţii de materiale la ministere, organizaţii economice centrale şi Sfaturi Populare regionale.

30 nov. 1955

3

1519 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2617/1955 privind aprobarea unei cereri suplimentare albaneze.

30 nov. 1955

2

1520 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2618/1955 pentru autorizarea Consiliului Central al Sindicatelor de a folosi suma de 30 milioane lei din fondul Asigurărilor Sociale, în vederea construirii de locuinţe muncitoreşti, precum şi pentru repartizarea materialelor necesare acestor construcţii, însoţită de două anexe.

30 nov. 1955

4

1521 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2620/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1955.

30 nov. 1955

2

1522 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2621/1955 pentru reducerea sarcini „Produse nerepartizate de Consiliul de

30 nov. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

432

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Miniştri, livrate comerţului socialist” din planul de producţie industrială pe anul 1955, al Ministerului Căilor Ferate.

1523 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2622/1955 privind trecerea unui imobil în folosinţa Asociaţiei Voluntare pentru Sprijinirea Apărării Patriei, (Regiunea Constanţa).

30 nov. 1955

2

1524 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2623/1955 privind aprobarea instrucţiunilor şi formularelor de recensământ, precum şi a tabelelor de prezentare a rezultatelor recensământului.

30 nov. 1955

2

1525 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2624/1955 privind importul unor instalaţii pentru industria chimică.

30 nov. 1955

2

1526 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2625/1955 privind stabilirea drepturilor de salariu lui Buican Alexandru.

30 nov. 1955

2

1527 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2629/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri arabile, (Regiunile Oradea şi Cluj).

30 nov. 1955

2

1528 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2632/1955 privind restructurarea planului de repartiţii de nichel pe anul 1955 şi repartizarea de feromolibden pe trimestrele II, III şi IV/1955 către Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de Plan şi balanţe.

30 nov. 1955

6

1529 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2634/1955 privind trimiterea a 2 delegaţi în Republica Cehoslovacă.

2 dec. 1955

2

1530 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2636/1955 pentru aprobarea procesului verbal al şedinţei din 7 iulie 1955 a conferinţei reprezentanţilor ţărilor de democraţie populară pentru dezvoltarea industriei de aluminiu, ţinută la Budapesta precum şi pentru îndeplinirea sarcinilor ce decurg de aici pentru Republica Populară

3 dec. 1955

2 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

433

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Română.

1531 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2637/1955 privind trimiterea unei delegaţii la sesiunea Comitetului mixt CEE/FAO pentru tehnica lucrărilor de exploatări forestiere, însoţită de o anexă.

3 dec. 1955

3

1532 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2638/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale sub limită pe anul 1955 al Ministerului Construcţiilor, însoţită de o anexă.

3 dec. 1955

3

1533 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2639/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini pe anul 1955 cu ulei Gost 5304 şi mucava.

3 dec. 1955

2

1534 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2640/1955 privind trecerea Întreprinderii nr.3 cariere Doaga–Regiunea Bârlad–de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Construcţiilor sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii.

3 dec. 1955

3

1535 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2641/1955 privind suplimentarea fondului de rulment al întreprinderilor de produse finite din lemn din Ministerul Industriei Lemnului Hârtiei şi Celulozei.

3 dec. 1955

2

1536 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2643/1955 pentru acoperirea pierderilor la lemnele de foc şi produsele lemnoase pe anul 1955, exploatate de sectorul Cooperaţiei de consum.

3 dec. 1955

2

1537 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2644/1955 privind înfiinţarea unei întreprinderi producătoare de reactivi în cadrul Ministerului Industriei Chimice.

3 dec. 1955

2

1538 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2645/1955 privind constituirea unei comisii pentru luarea de măsuri de folosire raţională a suprafeţelor locative ocupate de instituţii, întreprinderi, organizaţii economice

3 dec. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

434

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de stat şi cooperatiste precum şi de organizaţii obşteşti.

1539 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2646/1955 privind stabilirea preţului cu ridicata ale întreprinderii produsele fabricate în sectorul Ministerului Industriei Chimice, însoţită de o anexă.

3 dec. 1955

5

1540 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2647/1955 privind înfiinţarea de organizaţii comerciale locale precum şi mutări de sediu ale unor organizaţii comerciale locale.

3 dec. 1955

3

1541 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2648/1955 pentru suplimentarea bugetului Sfatului Popular al Regiunii Cluj pe anul 1955.

3 dec. 1955

2

1542 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2650/1955 privind suplimentarea planurilor de aprovizionare pe anul 1955 al Sfaturilor Populare şi al Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, însoţită de treisprezece anexe.

3 dec. 1955

15

1543 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2652/1955 privind plecarea unei delegaţii Guvernamentale la sesiunea C.A.E.R., care va avea loc la Budapesta la 7 decembrie 1955.

3 dec. 1955

2

1544 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2654/1955 privind reducerea preţurilor cu amănuntul a unor mărfuri de larg consum.

3 dec. 1955

5

1545 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2655/1955 privind unele măsuri financiare ca urmare a reducerilor de preţuri din 5 decembrie 1955, însoţită de două anexe.

3 dec. 1955

5

1546 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2656/1955 privind autorizarea deplasării în Elveţia a unei comisiuni de specialişti români şi aprobarea problemelor ce se vor trata ca urmare a H.C.M. nr.2365 din 4 noiembrie 1955, însoţită de două anexe.

3 dec. 1955

6 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

435

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1547 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2657/1955 privind suplimentarea planului lucrărilor de construcţii montaj în regie inclusiv reparaţii capitale şi a planului de muncă şi salarii pe anul 1955 al Ministerului Industriei Uşoare, însoţită de o anexă şi o rectificare.

5 dec. 1955

4

1548 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2658/1955 privind aprobarea desfiinţării şi comasării unor întreprinderi industriale din cadrul sectorului de preindustrializare al Ministerului Industriei Uşoare.

5 dec. 1955

3

1549 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2659/1955 privind măsurile de luat pentru asigurarea planului de producţie la sulfit pe anul 1956, însoţită de patru anexe.

5 dec. 1955

7

1550 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2660/1955 privind prelungirea termenului de predare a unor proiecte de standarde prevăzute în planul de standardizare pe anul 1955.

5 dec. 1955

2

1551 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2661/1955 pentru creditarea unor stocuri supranormative de minereuri neferoase, constituite la unele întreprinderi ale Ministerului Industriei Cărbunelui.

5 dec. 1955

2

1552 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2662/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale şi a listei de titluri pe anul 1955 a Sfatului Popular al Regiunii Arad, însoţită de o anexă.

5 dec. 1955

3

1553 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2663/1955 privind suplimentarea bugetului Sfatului Popular al Regiunii Iaşi, pentru finanţarea lucrărilor de reparaţii capitale a conductei Timişeşti la punctul Sârca.

5 dec. 1955

2

1554 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2664/1955 privind suplimentarea bugetului Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti pentru lucrări de drumuri.

5 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

436

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1555 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2665/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955, al Sfatului Popular al Regiunii Timişoara.

5 dec. 1955

2

1556 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2666/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale pe anul 1955.

5 dec. 1955

2

1557 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2667/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Învăţământului pe trim.IV/1955.

5 dec. 1955

2

1558 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2668/1955 privind modificarea şi complectarea textelor referitoare la termenele de plata premiilor din regulamentele de premiere aprobate prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.59/1954.

5 dec. 1955

2

1559 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2669/1955 privind trecerea Centrului de Asistenţă a Cardiacilor (ASCAR) din administrarea Comitetului executiv al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R., în administrarea Ministerului Sănătăţii.

5 dec. 1955

2

1560 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2670/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Stalin, cu unele materiale necesare terminării spitalului din oraşul Agnita.

5 dec. 1955

2

1561 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2671/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Sănătăţii, pe anul 1955, însoţită de o anexă.

5 dec. 1955

3

1562 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2672/1955 privind reducerea planului de producţie al industriei locale pe anul 1955 pentru Sfatul Popular al Regiunii Bârlad, însoţită de o anexă.

5 dec. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

437

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1563 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2673/1955 privind aprobarea protocolului final şi recomandărilor Conferinţei de la Moscova din septembrie 1955 a directorilor serviciilor hidrometeorologice şi reprezentanţilor Ministerelor de Telecomunicaţii din U.R.S.S. şi Republicile de Democraţie Populară.

5 dec. 1955

2

1564 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2675/1955 privind reglementarea decontării sumelor cheltuite în anul 1955 de Oficiile regionale de achiziţii şi contractări de animale pendinte de Ministerul Industriei Alimentare, pentru lucrările de Investiţii şi amenajări.

5 dec. 1955

2

1565 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2677/1955 privind aprobarea proiectului tehnic pentru alimentarea cu apă a oraşului Iaşi complexul Sorogari.

5 dec. 1955

2

1566 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2679/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru construirea unui cămin studenţesc la Institutul Medico–Farmaceutic din oraşul Tg. Mureş–Regiunea Autonomă Maghiară.

5 dec. 1955

2

1567 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2680/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru construirea unui spital raional în comuna Gurahonţ, Regiunea Arad.

5 dec. 1955

2

1568 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2681/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare „Alimentarea cu apă a exploatărilor carbonifere Godeni, Poenari Pescăreasa, Jugur şi a oraşului minier Schitu–Goleşti”.

5 dec. 1955

2

1569 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2687/1955 privind autorizarea Ministerului Comerţului Exterior şi a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii de a trimite o delegaţie în străinătate.

5 dec. 1955

2

1570 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2692/1955 privind deplasarea unei

7 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

438

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 delegaţii în U.R.S.S:, în vederea studierii rezultatelor experimentale cu combinele de cereale.

1571 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2694/1955 privind situaţia terenurilor agricole şi casele persoanelor strămutate pe baza Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.326/1951 şi care se reântorc la fostul lor domiciliu.

7 dec. 1955

4

1572 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2695/1955 privind numirea lui Balaş Ion în funcţia de Vicepreşedinte al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri.

7 dec. 1955

2

1573 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2696/1955 pentru modificarea H.C.M. nr.2180/1955, privind aprobarea planului de casă pe trimestrul IV/1955.

7 dec. 1955

2

1574 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2697/1955 privind aprobarea cheltuielilor făcute cu sărbătorirea zilei de 23 August 1955.

7 dec. 1955

2

1575 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2698/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii al Camerei de Comerţ a Republicii Populare române pentru Oficiul de Control al Mărfurilor, pe trimestrul IV/1955.

7 dec. 1955

2

1576 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2699/1955 privind repartizarea şi utilizarea beneficiilor Întreprinderii de Stat „Pronosport”.

7 dec. 1955

2

1577 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2700/1955 pentru aprobarea discutării înainte de Sesiunea VII–a în Comisia de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Germană a executării de către 7 specialişti din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini–Departamentul Tehnic a unei vizite în Republica Democrată Germană la întreprinderile producătoare de maşini de cusut şi biciclete.

7 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

439

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1578 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2701/1955 privind modificarea anexei nr.2 la H.C.M. nr.1623, privind cântărirea mărfurilor ce se transportă pe calea ferată, însoţită de o anexă.

7 dec. 1955

5

1579 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2702/1955 privind stabilirea duratei zilei de muncă pentru personalul administrativ din unităţile agricole de stat.

7 dec. 1955

2

1580 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2703/1955 pentru exceptarea a 12 autoturisme din administraţia centrală a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii de la prevederile Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.351/1954.

7 dec. 1955

2

1581 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2704/1955 privind acoperirea golului de fond de rulment existent la unele întreprinderi din cadrul Ministerului Culturii, la data de 31 decembrie 1954, însoţită de două anexe.

7 dec. 1955

5

1582 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2705/1955 privind reglementarea consumului de gaze naturale în iarna 1955–1956, însoţită de patru anexe.

7 dec. 1955

24

1583 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2706/1955 pentru suplimentarea planului de investiţii şi a planului de muncă şi salarii al Sfatului Popular al Regiunii Iaşi pe anul 1955, însoţită de o anexă.

7 dec. 1955

3

1584 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2707/1955 privind modificarea indicilor financiari pe anul 1955 ai Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, însoţită de două anexe.

7 dec. 1955

4

1585 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2710/1955 privind scoaterea unui imobil din folosinţa Institutului de Istorie de pe lângă C.C. al P.C.R. şi atribuirea lui în folosinţa Societăţii pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii.

7 dec. 1955

2 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

440

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1586 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2712/1955 privind unele măsuri de reorganizare în sectorul poligrafic, însoţită de două anexe.

7 dec. 1955

5

1587 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2714/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Comerţului Exterior, pe trim.IV/1955, însoţită de o anexă.

7 dec. 1955

3

1588 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2716/1955 privind suplimentarea şi modificarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare, însoţită de o anexă.

7 dec. 1955

3

1589 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2718/1955 privind amplasarea unei fabrici de bere şi malţ.

7 dec. 1955

2

1590 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2719/1955 privind organizarea şcolilor de minieri din cadrul Ministerului Industriei Cărbunelui.

7 dec. 1955

2

1591 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2720/1955 privind suplimentarea planului de cheltuieli al Ministerului Industriei Chimice, pentru recompensarea unor muncitori, ingineri şi tehnicieni evidenţiaţi la construirea Fabricei Chimice nr.2–Iaşi (penicilină).

8 dec. 1955

2

1592 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2721/1955 privind executarea lucrărilor de proectare necesare pentru colonia muncitorească din comuna Ciudanoviţa a Societăţii Miniere Kvarţit.

7 dec. 1955

3

1593 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2722/1955 privind acoperirea golurilor mijloacelor de rulment pentru anul 1954 la gospodăriile agricole de stat, însoţită de o anexă.

9 dec. 1955

3

1594 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2723/1955 privind transferarea unor utilaje rezultate ca disponibile în urma

9 dec. 1955

8

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

441

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 recensământului efectuat la 20 iunie 1954, în conformitate cu H.C.M. nr.741/1954

1595 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2724/1955 privind comasarea unor întreprinderi din sectorul Ministerului Industriei Chimice şi pentru înfiinţarea unei baze de desfacere a Ministerului Industriei Chimice.

9 dec. 1955

2

1596 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2725/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri din Regiunea Cluj, Stalin, Craiova, Oradea, Suceava şi Autonomă Maghiară şi din raza Sfatului Popular al Capitalei.

10 dec. 1955

2

1597 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2726/1955 privind scoaterea din producţia agricolă a unor terenuri situate în comuna Tăgădău, raionul Ineu, Regiunea Arad, însoţită de o anexă.

10 dec. 1955

3

1598 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2727/1955 privind scoaterea din circuitul agricol, în conformitate cu H.C.M. nr.1880/1953, a unui teren situat în comuna Lăpuşnicul Mare, Regiunea Timişoara.

10 dec. 1955

2

1599 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2728/1955 privind scoaterea din circuitul producţiei agricole a unor terenuri.

10 dec. 1955

2

1600 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2729/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei terenurilor agricole necesare Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara pentru construirea drumului modernizat Sântuhalm Hunedoara, însoţită de o anexă.

10 dec. 1955

3

1601 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2730/1955 privind modificarea H.C.M. nr.1841 din 18 septembrie 1954, însoţită de o anexă.

10 dec. 1955

3

1602 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2731/1955 pentru scoaterea din circuitul

10 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

442

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri situate în raza oraşului Simeria, Regiunea Hunedoara.

1603 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2732/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unui teren situat în comuna Gurahonţ, raionul Gurahonţ, Regiunea Arad.

10 dec. 1955

2

1604 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2733/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri din raza Sfatului Popular al Capitalei şi a aceluia al Regiunii Stalin.

10 dec. 1955

2

1605 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2735/1955 privind suplimentarea planurilor de reparaţii capitale de construcţii şi de muncă şi salarii, ale Ministerului Comerţului Exterior pe trim.IV/1955, însoţită de o anexă.

10 dec. 1955

3

1606 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2738/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii al Ministerului Comerţului Interior pe trim.IV/1955.

10 dec. 1955

2

1607 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2739/1955 privind numirea lui Brumaru Zamfir în funcţia de Şef al Secţiei „Cultură şi Învăţământ”, din cadrul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri.

10 dec. 1955

2

1608 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2740/1955 privind numirea lui Buican Alexandru în funcţia de Consilier referent la Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri.

10 dec. 1955

2

1609 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2744/1955 privind conferirea distincţiei „Act de Mulţumire” unor persoane din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, care s–au evidenţiat la lucrările de construcţie şi punere în funcţiune a fabricii Chimice nr.2 Iaşi.

10 dec. 1955

2

1610 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2745/1955 privind suplimentarea planului

10 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

443

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de muncă şi salarii, aprobat Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene pe anul 1955 la Cap.II „Construcţii şi Montaje”.

1611 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2746/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Sfatului Popular al Regiunii Stalin, cu mijloace de transport.

10 dec. 1955

2

1612 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2748/1955 privind înfiinţarea a două întreprinderi de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii.

10 dec. 1955

2

1613 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2749/1955 pentru transmiterea unor bunuri proprietatea Statului din administrarea Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor în folosinţa gratuită pe termen de 20 ani a Asociaţiei Voluntare pentru Sprijinirea Apărării Patriei.

10 dec. 1955

2

1614 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2750/1955 privind trecerea serviciului de Pensii de la Ministerul Finanţelor–Casa de Economii şi Consemnaţiuni–la Ministerul Prevederilor Sociale.

10 dec. 1955

3

1615 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2751/1955 privind întocmirea, finanţarea şi decontarea devizelor lucrărilor de telecomunicaţii ce se proiectează şi execută de Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

10 dec. 1955

2

1616 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2752/1955 privind modificarea planului de lucrări capitale şi a planului de construcţii–montaj pe anul 1955, însoţită de indicii planului de producţie şi actualizări ale planurilor de muncă şi salarii.

10 dec. 1955

128

1617 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2753/1955 privind anularea pct.2 din anexa nr.12 a H.C.M. nr.459/1955.

10 dec. 1955

2

1618 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2754/1955 privind restructurarea planului de producţie al Regiunii Piteşti şi

10 dec. 1955

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

444

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 suplimentarea planului Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1955, însoţită de două anexe.

1619 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2757/1955 privind suplimentarea planului de cheltuieli al Direcţiei Generale S.M.T. şi Centrelor Mecanice pe anul 1955.

10 dec. 1955

2

1620 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2758/1955 privind aprobarea unor suplimentări şi virări de credite bugetare.

10 dec. 1955

3

1621 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2759/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe trimestrul IV/1955 al Ministerului Culturii, pentru Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor.

10 dec. 1955

2

1622 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2761/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii pe trim.IV/1955, însoţită de o anexă.

10 dec. 1955

3

1623 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2762/1955 privind suplimentarea planului de producţie industrială pe trimestrul IV/1955 al Ministerului Construcţiilor, însoţită de patru anexe.

10 dec. 1955

6

1624 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2763/1955 privind procurarea de utilaj pentru lucrările de drumuri pentru Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene şi lucrări de străzi şi salubritate pentru Sfatul Popular al Capitalei, însoţită de trei anexe.

10 dec. 1955

6

1625 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2764/1955 privind modificarea planului agricol pe anul 1955, al Ministerului Căilor Ferate.

10 dec. 1955

2

1626 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2765/1955 privind înfiinţarea „Întreprinderii de Voiaj C.F.R.”.

10 dec. 1955

2

1627 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2766/1955 privind suplimentarea planului

10 dec. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

445

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 lucrărilor capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare, însoţită de o anexă.

1628 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2767/1955 pentru aprobarea preţurilor cu ridicata ale întreprinderii de stuf, plăci de stufit şi părţi de baracamente prefabricate, executate din lemn de fag cu plăci de stufit, însoţită de o anexă.

10 dec. 1955

3

1629 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2771/1955 privind unele virări în planul de cheltuieli al Ministerului Căilor Ferate, pe anul 1955.

10 dec. 1955

2

1630 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2772/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare, pe anul 1955.

10 dec. 1955

2

1631 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2773/1955 pentru transferul cu plată a unor utilaje de la întreprinderi din cadrul Ministerului Industriei Uşoare, la întreprinderi din cadrul Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti şi Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum.

10 dec. 1955

2

1632 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2774/1955 privind reducerea sarcini de colectare şi prelucrare a uleiurilor minerale de uns uzate pentru Ministerul Industriei Uşoare şi Ministerul Industriei Petrolului.

10 dec. 1955

2

1633 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2775/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice la materiale de construcţii pe trimestrul IV/1955.

10 dec. 1955

2

1634 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2776/1955 privind suplimentarea planului de construcţii–montaje al Ministerului Industriei Chimice pe anul 1955, însoţită de două anexe.

10 dec. 1955

5 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

446

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1635 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2793/1955 privind regimul de predare a deşeurilor şi metalelor vechi către Întreprinderea pentru Colectarea Metalelor cât şi reorganizarea acestei întreprinderi.

15 dec. 1955

7

1636 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2794/1955 privind stabilirea preţurilor cu ridicata pentru cerneluri de tipar, însoţită de o anexă.

15 dec. 1955

4

1637 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2795/1955 privind suplimentarea planurilor de lucrări capitale, reparaţii capitale şi de cheltuieli pe anul 1955 ale Comitetului de Stat al Planificării, însoţită de un tabel.

15 dec. 1955

3

1638 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2796/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materiale al Ministerului Colectărilor pe anul 1955, însoţită de trei anexe.

15 dec. 1955

5

1639 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2797/1955 pentru majorarea fondului statutar al Băncii de Credit pentru Investiţii.

15 dec. 1955

2

1640 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2798/1955 privind restructurarea sarcini de plan a Ministerului Culturii pe număr de apartamente şi suplimentarea planului de repartiţii, cu materiale necesare construirii unor locuinţe conform H.C.M. nr.4015/1953.

15 dec. 1955

2

1641 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2799/1955 privind suplimentarea planului de cheltuieli pe trim.IV/1955, al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de o rectificare.

15 dec. 1955

3

1642 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2800/1955 pentru scoaterea din Rezerva de Stat a unei cantităţi de 34,8 tone oţel bandă laminat la rece.

15 dec. 1955

2

1643 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2801/1955 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare a

15 dec. 1955

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

447

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 întreprinderilor şi reducerea datoriilor restante.

1644 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2802/1955 privind trecerea şantierului naval „Viitorul” Brăila de la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini la Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene, însoţită de trei anexe.

15 dec. 1955

8

1645 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2803/1955 privind înfiinţarea a 2 întreprinderi chimice („Fabrica chimică nr.3 Iaşi” şi „Combinatul Chimic Borzeşti”) şi realizarea uzinei de sodă caustică electrolitică de la Borzeşti, într–o singură etapă de dezvoltare.

15 dec. 1955

2

1646 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2804/1955 privind trecerea unor magazine de prezentare şi desfacere cu amănuntul, de la Ministerul Industriei Alimentare la Ministerul Comerţului Interior, precum şi a unor sarcini de desfacere cu amănuntul pe anul 1955, de la Ministerul Industriei Alimentare la Ministerul Comerţului Interior şi Sfaturile Populare Regionale şi de la Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum la Ministerul Industriei Alimentare, însoţită de şase anexe.

15 dec. 1955

9

1647 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2806/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii pe anul 1955 al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum–Centrocoop–cu unele materiale.

15 dec. 1955

2

1648 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2807/1955 privind suplimentarea volumului de construcţii în regie, a planului de muncă şi salarii pe trim.IV/1955 al Ministerului Comerţului Interior, însoţită de o anexă.

15 dec. 1955

3

1649 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2808/1955 privind aprobarea sarcinii de proiectare pentru sistematizarea Staţiunii Experimentale Pomicole–Cluj.

15 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

448

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1650 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2809/1955 privind aprobarea efectuării unor ore suplimentare de către muncitorii, maiştrii şi tehnicienii din sectorul energetic al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, peste plafonul stabilit.

15 dec. 1955

2

1651 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2810/1955 privind acoperirea de la buget a unor diferenţe rezultate din valorificarea stocurilor supranormative conform H.C.M. nr.873/1950.

15 dec. 1955

2

1652 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2811/1955 privind aprobarea unei cereri suplimentare ce urmează a fi supusă spre rezolvare Secţiei Germane a Comisiei de Colaborare Tehnico–Ştiinţifică Româno–Germană, însoţită de Cerere.

15 dec. 1955

3

1653 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2812/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială şi planului de import ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri.

15 dec. 1955

2

1654 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2813/1955 pentru modificarea art.4 din H.C.M. nr.336/1955 privind aprobarea normativelor de consum mediu de piese de schimb pe anul 1955 pentru tractoare, motoare şi maşini agricole.

15 dec. 1955

2

1655 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2814/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Învăţământului pe anul 1955, însoţită de o anexă.

15 dec. 1955

3

1656 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2815/1955 pentru scoaterea din planul de producţie agricolă a unei suprafeţe de 0,7 ha. teren, (oraşul Slatina).

15 dec. 1955

2

1657 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2816/1955 pentru modificarea poziţiei 145 din „Nomenclatorul meseriilor” ce se pregătesc în şcolile profesionale de ucenici şi durata de şcolarizare 1955/1956, aprobat prin

15 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

449

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1580/1955.

1658 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2817/1955 privind aprobarea schimbării destinaţiei unui teren agricol situat în comuna Teregova, raionul Caransebeş, Regiunea Timişoara.

15 dec. 1955

2

1659 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2818/1955 privind inventarierea tehnică şi stabilirea valorii clădirilor din oraşe şi centre muncitoreşti.

15 dec. 1955

6

1660 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2819/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii al Academiei R.P.R. pe trimestrul IV/1955.

15 dec. 1955

2

1661 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2820/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955, al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

15 dec. 1955

2

1662 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2821/1955 privind modificarea pct.5 lit.c, din H.C.M. nr.2181/1955.

15 dec. 1955

2

1663 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2822/1955 privind suplimentarea alocaţiilor bugetare pe anul 1955 ale Ministerului Industriei Cărbunelui ca urmare a aplicării Hotărârilor Consiliului de Miniştri nr.355/1955 şi nr.1070/1955, însoţită de două anexe şi o rectificare.

15 dec. 1955

5

1664 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2823/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al Ministerului Industriei Alimentare pe anul 1955.

15 dec. 1955

2

1665 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2824/1955 privind modificarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955, al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, însoţită de două anexe.

15 dec. 1955

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

450

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1666 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2825/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare a fabricei de tuburi centrifugate Bucov–Regiunea Ploieşti.

15 dec. 1955

2

1667 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2839/1955 pentru înfiinţarea corpului central de antrenori.

17 dec. 1955

2

1668 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2840/1955 pentru înfiinţarea Direcţiei Generale a Petrolului, ca Întreprindere de Stat pentru extracţia şi prelucrarea ţiţeiului.

17 dec. 1955

3

1669 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2841/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în oraşul Bacău.

17 dec. 1955

2

1670 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2842/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor expropriate prin Decretul nr.576/1955.

17 dec. 1955

2

1671 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2843/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri ocupate de staţia de transformare oraşul Stalin.

17 dec. 1955

2

1672 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2844/1955 privind plecarea la Moscova a unei delegaţii.

19 dec. 1955

2

1673 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2845/1955 privind suplimentarea planului de repartiţie pe trim.IV/1955, al Ministerului Justiţiei.

19 dec. 1955

2

1674 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2846/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini pe anul 1955.

19 dec. 1955

2

1675 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2847/1955 privind aprobarea unei cereri suplimentare poloneze.

19 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

451

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1676 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2849/1955 pentru modificarea pct.2 din H.C.M. nr.2518/1955.

19 dec. 1955

2

1677 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2850/1955 privind suplimentarea bugetului Sfatului Popular al Capitalei pe anul 1955 pentru acţiunea de înfrumuseţare a Capitalei.

19 dec. 1955

2

1678 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2851/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii al Sfatului Popular al Capitalei pe trimestrul IV/1955.

19 dec. 1955

2

1679 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2852/1955 privind complectarea anexei nr.7 din H.C.M. nr.2697/1954.

19 dec. 1955

2

1680 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2853/1955 privind dreptul salariaţilor unităţilor sanitare de a lua masa la cantina care deserveşte bolnavii.

19 dec. 1955

3

1681 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2854/1955 privind trecerea sălii fostului cinematograf „Picolo” din Bucureşti, în administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei.

19 dec. 1955

2

1682 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2855/1955 pentru aprobarea finanţării lucrărilor capitale trecute de la Centrocoop la Ministerul Industriei Alimentare.

19 dec. 1955

2

1683 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2856/1955 privind ratificarea plăţilor făcute de Ministerul Comerţului Interior peste fondul nescriptic planificat pe anul 1954.

19 dec. 1955

2

1684 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2857/1955 privind aplicarea unor tarife de energie electrică prin derogare de la prevederile H.C.M. nr.188/1955.

19 dec. 1955

2

1685 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2860/1955 privind măsuri pentru executarea unor lucrări de refacere a reţelei

19 dec. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

452

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de alimentare cu apă a oraşului Sinaia, însoţită de o anexă.

1686 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2861/1955 privind asigurarea conducerii lucrărilor de pregătire, efectuare şi prelucrare a recensământului populaţiei din 21 februarie 1956.

19 dec. 1955

2

1687 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2862/1955 privind trecerea unor clădiri proprietate de stat în folosinţa gratuită a Consiliului Central al Sindicatelor–Direcţia Turism şi Excursii.

19 dec. 1955

2

1688 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2865/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955, a Sfatului Popular al Regiunii Craiova, însoţită de o anexă.

19 dec. 1955

3

1689 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2866/1955 privind virarea planului de muncă şi salarii de la Sfatul Popular al Regiunii Hunedoara, însoţită de o anexă.

19 dec. 1955

3

1690 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2867/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Sfatului Popular Regional Bacău.

19 dec. 1955

2

1691 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2868/1955 privind suplimentarea planului de reparaţii capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare.

19 dec. 1955

2

1692 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2869/1955 privind aprobarea documentaţiei tehnice suplimentare pentru sporirea debitului de apă din oraşul Stalin.

19 dec. 1955

2

1693 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2870/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe anul 1955 a Sfaturilor Populare Regionale pentru picheri şi cantonieri pe drumurile regionale, raionale şi comunale, însoţită de o anexă.

19 dec. 1955

3 Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

453

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1694 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2871/1955 privind electrificarea unor sate din raionul Horezu, Regiunea Piteşti, însoţită de o anexă.

19 dec. 1955

3

1695 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2872/1955 pentru aprobarea planului de stat de dezvoltare a economiei naţionale a Republicii Populare Române pe anul 1956.

20 dec. 1955

26 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr. 265/2007

1696 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2874/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în oraşul Ploieşti, cartierul Bereasca, punctul „Bătăiosul”.

20 dec. 1955

2

1697 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2876/1955 privind aprobarea Comitetului de Stat a unui fond special, pentru premierea lucrătorilor.

21 dec. 1955

2

1698 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2878/1955 privind suplimentarea fondului de salarii nescriptic al Academiei R.P.R. pe anul 1955.

21 dec. 1955

2

1699 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2879/1955 privind suplimentarea planului de cheltuieli al Ministerului Colectărilor.

21 dec. 1955

2

1700 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2880/1955 privind anularea unor penalizări pentru nerespectarea condiţiilor sau termenelor contractuale la livrările pentru export.

21 dec. 1955

2

1701 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2881/1955 pentru modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.617/1954, însoţită de două anexe.

21 dec. 1955

7

1702 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2882/1955 pentru aprobarea nomenclatorului de funcţiuni şi a salarizării pe funcţiuni a lucrătorilor din unităţile Arbitrajului de Stat de pe lângă Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare Regionale, al Capitalei R.P.R., precum şi a Arbitrilor de

21 dec. 1955

4 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

454

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Stat şi a Primilor Consilieri Arbitrali de la Arbitrajul de Stat de pe lângă Consiliul de Miniştri, însoţită de o anexă.

1703 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2883/1955 privind suplimentarea planului activităţii geologice a Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice pe anul 1955 şi trimestrul IV.

21 dec. 1955

2

1704 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2884/1955 privind suplimentarea planului de reparaţii capitale pe anul 1955 al Direcţiei Generale a Recrutării şi Repartizării Forţelor de Muncă de pe lângă Consiliul de Miniştri.

21 dec. 1955

2

1705 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2885/1955 privind virarea sumei de 30.000 lei, de la capitolul „Unităţi bugetare” la capitolul „Fond nescriptic”.

21 dec. 1955

2

1706 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2886/1955 pentru înfiinţarea Institutului de studii, cercetări şi proiectări tehnologice pentru construcţiile de maşini (I.T.C.M.), pentru organizarea serviciilor constructorului şef, tehnologului şef şi metalurgului şef în cadrul întreprinderilor Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi pentru organizarea la I.P.R.O.M.E.T. a unui sector de proiectări de utilaje specifice necesare înzestrării fabricilor.

21 dec. 1955

6

1707 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2887/1955 pentru desfiinţarea unei filiale raionale a Băncii de Stat a R.P.R., şi transformarea unei filiale orăşeneşti în filială raională.

21 dec. 1955

8

1708 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2889/1955 privind numirea Consiliului de Conducere al Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi”.

21 dec. 1955

2

1709 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2890/1955 privind transmiterea unor bunuri din administrarea Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, în folosinţa Raionului P.M.R., I.V.Stalin

21 dec. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

455

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 precum şi organizaţiile obşteşti U.T.M. şi A.V.S.A.P., însoţită de o anexă.

1710 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2891/1955 privind suplimentarea planului de cheltuieli al Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea pe anul 1955, în vederea acoperirii cheltuielilor Revistei „România Populară”.

21 dec. 1955

2

1711 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2892/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955, al Consiliului de Miniştri al Sindicatelor din R.P.R., însoţită de o anexă.

21 dec. 1955

3

1712 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2893/1955 privind înfiinţarea Teatrului de Stat de operetă şi estradă din Oraşul Stalin, precum şi înscrierea în planul de lucrări capitale al Sfatului Popular al Regiunii Stalin a lucrării „Amenajarea teatrului de operetă şi estradă pe anul 1955”.

21 dec. 1955

3

1713 194 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2894/1955 privind aprobarea proiectului tehnic al hidrocentralei Sadu V–Sibiu.

21 dec. 1955

2

1714 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2896/1955 privind trecerea unor utilaje, din proprietatea Statului, în proprietatea unor cooperative de producţie meşteşugărească, însoţită de o anexă.

21 dec. 1955

3

1715 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2898/1955 privind transmiterea imobilului din Tg. Mureş, str. Kossuth Lajos nr.20, către cooperativa de producţie meşteşugărească „Arta Populară” din Tg. Mureş.

21 dec. 1955

2

1716 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2900/1955 pentru suplimentarea planului forţelor de muncă şi al fondului de salarii, al planului de lucrări capitale şi a fondului nescriptic pe trimestrul IV/1955 al Ministerului Colectărilor, însoţită de Plan.

22 dec. 1955

3

1717 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2902/1955 privind suplimentarea planului

22 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

456

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 de cheltuieli al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri pe anul 1955 şi a planului de casă pe trim.IV/1955, pentru plata Premiului de Stat pe anul 1954, conform H.C.M. nr.2877/1955.

1718 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2903/1955 privind acordarea unor premii Uzinelor „Steagul Roşu” şi Uzinei de Tractoare „Ernst Thälman din oraşul Stalin.

22 dec. 1955

2

1719 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2904/1955 privind aprobarea schiţei planului general de sistematizare al oraşului Galaţi.

22 dec. 1955

3

1720 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2906/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în comunele Viişoara, Podoleni şi Valea Seacă din raionul Piatra Neamţ, Regiunea Bacău şi schimbarea destinaţiei lor.

22 dec. 1955

2

1721 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2907/1955 privind îmbunătăţirea sistemului de contractare de animale şi păsări.

23 dec. 1955

6

1722 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2914/1955 privind plecarea în U.R.S.S., a unui grup de 16 ingineri şi fizicieni pentru specializare.

25 dec. 1955

2

1723 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2917/1955 privind suplimentarea planului de cheltuieli pe trim.IV/1955, al Ministerului Industriei Alimentare.

30 dec. 1955

2

1724 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2918/1955 privind înfiinţarea în cadrul Ministerului Industriei Uşoare a „Secţiei Tehnice de Cercetare, Proiectare şi Construcţie de Prototipuri de Maşini pentru Industria Uşoară”.

30 dec. 1955

2

1725 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2920/1955 privind scoaterea de la buget a diferenţelor rezultate din valorificarea unor stocuri supranormative, conform H.C.M.

30 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

457

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 nr.477/1955.

1726 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2921/1955 privind suplimentarea planului de export pe anul 1955 cu 740 tone alcool etilic.

30 dec. 1955

2

1727 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2922/1955 privind acoperirea de la Buget a cheltuielilor pentru refacerea mijloacelor de bază şi instalaţiilor distruse sau avariate de inundaţii în semestrul II/1955 la întreprinderile Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, însoţită de o rectificare.

30 dec. 1955

4

1728 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2923/1955 privind suplimentarea fondului de salarii nescriptic al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei pe trim.IV/1955.

30 dec. 1955

2

1729 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2924/1955 privind aprobarea unor virări în planul de cheltuieli pe trim.IV/1955, al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

30 dec. 1955

2

1730 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2925/1955 pentru diminuarea planului impozitului pe circulaţia mărfurilor al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1955.

30 dec. 1955

2

1731 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2927/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei unor terenuri situate în comuna Ciudanoviţa, raionul Oraviţa, Regiunea Timişoara.

30 dec. 1955

2

1732 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2928/1955 privind întocmirea planurilor de sistematizare şi dezvoltare a microregiunii Bicaz, facerea formelor de expropriere, strămutarea satelor din zona lacului de acumulare şi coordonarea tuturor lucrărilor de construcţii, însoţită de regulament şi o anexă.

30 dec. 1955

10

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

458

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1733 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2929/1955 privind suplimentarea planurilor de muncă şi salarii ale Sfaturilor Populare Regionale pentru Trusturile regionale de construcţii locale, însoţită de douăsprezece anexe.

30 dec. 1955

14

1734 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2930/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii al unor Sfaturi Populare Regionale, pentru asigurarea fondurilor necesare aplicării salarizării pe funcţiuni, însoţită de o anexă.

30 dec. 1955

3

1735 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2931/1955 privind autorizarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Stalin să plătească cooperativei meşteşugăreşti „Făgărăşana” din oraşul Făgăraş suma de 242.235 lei reprezentând cota parte din costul hotelului şi restaurantului construit în oraşul Făgăraş, Piaţa Republicii, nr.14.

30 dec. 1955

2

1736 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2932/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe trim.IV/1955 al Direcţiei Centrale de Statistică, însoţită de o anexă.

30 dec. 1955

3

1737 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2933/1955 pentru completarea nomenclatorului meseriilor şi specialităţilor ce se pregătesc în şcolile tehnice de maiştri şi durata de şcolarizare, aprobat prin H.C.M. nr.1580 din 29 iulie 1955.

30 dec. 1955

2

1738 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2937/1955 privind completarea prevederilor H.C.M. nr.1761/1952.

30 dec. 1955

2

1739 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2938/1955 pentru aprobarea planului operativ de transport pe trimestrul I/1956.

30 dec. 1955

9

1740 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2939/1955 privind suplimentarea planului forţelor de muncă şi fondului de plata muncii al Ministerului Culturii la capitolul fond nescriptic pe trimestrul IV/1955, precum şi

30 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

459

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 suplimentarea volumului de construcţii şi a fondului de salarii la capitolul muncitori–construcţii pe trimestrul IV/1955.

1741 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2940/1955 privind suplimentarea volumului de credite individuale pentru construcţii de locuinţe, pe anul 1955, al Direcţiunii Centrale de Statistică.

30 dec. 1955

2

1742 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2941/1955 privind stabilirea unei derogări de la prevederile H.C.M. nr.2578/1952, cu privire la raţionalizarea consumului de energie electrică.

30 dec. 1955

2

1743 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2942/1955 privind suplimentarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Ministerului Căilor Ferate, însoţită de o anexă şi o rectificare.

30 dec. 1955

4

1744 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2943/1955 privind autorizarea unor întreprinderi miniere din cadrul Ministerului Industriei Cărbunelui de a deconta odată pe lună cheltuielile de transport pentru unii muncitori.

30 dec. 1955

2

1745 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2944/1955 pentru reducerea planului de producţie industrială pe anul 1955 a Sfatului Popular al Capitalei, la peşte proaspăt.

30 dec. 1955

2

1746 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2945/1955 privind fixarea „Fondului Preşedintelui” la comitetul executiv al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R. pe anul 1956.

30 dec. 1955

2

1747 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2946/1955 privind suplimentarea planului de repartiţie al Ministerului Căilor Ferate pe trim.IV/1955.

30 dec. 1955

2

1748 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2947/1955 privind modificarea sarcini de reducere a preţului de cost pe anul 1955 pentru Ministerul Industriei Alimentare.

30 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

460

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1749 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2948/1955 privind completarea art.9 al Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.2059 din 23 septembrie 1955.

30 dec. 1955

2

1750 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2949/1955 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare a organizaţiilor economice tutelate de Ministerul Construcţiilor

30 dec. 1955

4

1751 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2950/1955 privind ratificarea unor cheltuieli necorespunzătoare de fond de salarii, la Ministerul Căilor Ferate.

30 dec. 1955

2

1752 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2951/1955 privind colectarea subproduselor şi deşeurilor animale necesare industriei chimico–farmaceutice.

30 dec. 1955

4

1753 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2952/1955 privind drepturile de alocaţie de hrană şi indemnizaţie de străinătate cuvenită echipajelor navelor comerciale, maritime şi fluviale precum şi unele modificări şi completări şi ale H.C.M. nr.1321/1951 şi H.C.M. nr.1323/1951

30 dec. 1955

4

1754 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2953/1955 privind autorizarea comitetului executiv al Sfatului Popular al Regiunii Timişoara, de a face redistribuiri în cadrul planului de finanţare aprobat pe anul 1955.

30 dec. 1955

2

1755 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2954/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Iaşi.

30 dec. 1955

2

1756 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2955/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare.

30 dec. 1955

2

1757 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2956/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului

30 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

461

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Construcţiilor pe anul 1955.

1758 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2957/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 a Sfatului Popular al Regiunii Bacău.

30 dec. 1955

2

1759 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2958/1955 privind majorarea planului activităţii de proiectare pe anul 1955 al Institutului de Proiectare din Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene.

30 dec. 1955

3

1760 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2960/1955 pentru aprobarea proiectului tehnic privind „Dezvoltarea Întreprinderii Corona” din Ghimbav–regiunea Stalin.

30 dec. 1955

2

1761 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2961/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Definitivarea drumului Moineşti–Comăneşti de la km. 49.400 la km. 56+689 Regiunea Bacău.

30 dec. 1955

2

1762 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2962/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Refacerea drumului raional Vlahiţa–Ocland” din Regiunea Autonomă Maghiară, de la km. 0+748 la km. 9+393.

30 dec. 1955

2

1763 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2963/1955 privind modificarea anexei nr.1 la H.C.M. nr.1773/1955.

30 dec. 1955

2

1764 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2964/1955 privind aprobarea sarcinei de proiectare „Deschiderea minei noi şi instalaţia de măcinare la Salina Ocna Dej”.

30 dec. 1955

2

1765 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2965/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru alimentarea cu apă a oraşului Odorhei.

30 dec. 1955

2

1766 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2966/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe trimestrul IV/1955, al Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti.

30 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

462

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1767 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.2967/1955 privind suplimentarea planurilor de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 ale Sfaturilor Populare regionale Bacău, Baia Mare, Iaşi şi Regiunea Autonomă Maghiară, însoţită de o anexă.

30 dec. 1955

3

1768 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2975/1955 privind scoaterea din circuitul de producţie agricolă a unui teren necesar Ministerului Căilor Ferate.

30 dec. 1955

2

1769 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2979/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru canalizarea oraşului Constanţa.

30 dec. 1955

2

1770 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2995/1955 privind suplimentarea planului de repartiţii la fondul pieţei pentru trimestrul IV/1955.

30 dec. 1955

2

1771 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2996/1955 pentru aprobarea planului suplimentar de venituri şi cheltuieli la bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 1955, însoţită de o anexă.

30 dec. 1955

3

1772 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2997/1955 pentru acoperirea de la Bugetul Statului, a primelor de producţie plătite de unităţile Cooperaţiei de Consum, cultivatorilor de plante tehnice, medicinale şi aromate.

30 dec. 1955

2

1773 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2998/1955 privind înfiinţarea Operei de Stat din oraşul Iaşi.

30 dec. 1955

2

1774 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.2999/1955 privind plata unui fond de salarii suplimentar de maximum 3.000.000 lei la lucrările miniere executate peste plan de Ministerul Industriei Cărbunelui în anul 1955, însoţită de o anexă.

30 dec. 1955

3

1775 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3000/1955 privind suplimentarea bugetului pe anul 1955 al Sfatului Popular al

30 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

463

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Regiunii Stalin cu suma de 1.210.000 lei din rezerva bugetară.

1776 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3001/1955 privind aprobarea unor repartiţii suplimentare.

30 dec. 1955

3

1777 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3002/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare al Ministerului Industriei Uşoare, pe trim.IV/1955.

30 dec. 1955

2

1778 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3003/1955 pentru aprobare a efectuării de ore suplimentare de către epistaţii Oficiului de Control al Mărfurilor peste limita prevăzută de art.57 din Codul Muncii.

30 dec. 1955

2

1779 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3004/1955 pentru aprobarea balanţei centralizată de venituri şi cheltuieli modificată pe anul 1955, a Ministerului Comerţului Interior, însoţită de zece anexe.

30 dec. 1955

14

1780 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3005/1955 privind aprobarea dărilor de seamă şi a bilanţurilor Băncii de Stat a Republicii Populare Române, pe anii 1953 şi 1954.

30 dec. 1955

2

1781 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3006/1955 pentru modificarea unor indici financiari, pe anul 1955, la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi la Ministerul Forţelor Armate, însoţită de trei anexe.

30 dec. 1955

6

1782 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3008/1955 privind acordarea virărilor de credite în conformitate cu art.5, lit.c din H.C.M. nr.60 din 8 ianuarie 1953 la raioanele din Regiunea Constanţa cu suma de 300.000 lei.

30 dec. 1955

2

1783 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3009/1955 pentru modificarea unor dispoziţiuni din H.C.M. nr.1250 din 2 iulie 1955, privind stabilirea programului de lucru.

30 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

464

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1784 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.3010/1955 privind reducerea planurilor de producţie pe anul 1955 la unele Sfaturi Populare Regionale, la butoaie de fag ambalaj, doage fag şi garnituri butoaie fag.

30 dec. 1955

2

1785 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3011/1955 privind majorarea planului 1000 al Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice pe anul 1955 şi trim.IV.

30 dec. 1955

2

1786 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3012/1955 privind compensarea unor debite şi credite ale unităţilor Ministerului Culturii.

30 dec. 1955

2

1787 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3013/1955 pentru suplimentarea planului de cheltuieli pe anul 1955 al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri, însoţită de o anexă.

30 dec. 1955

3

1788 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3014/1955 pentru aprobarea sarcini de proiectare a unei întreprinderi pentru exploatarea sulfului.

30 dec. 1955

2

1789 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3015/1955 privind acoperirea de la buget a unor diferenţe rezultate din valorificarea bunurilor casate de Comitetul Geologic.

30 dec. 1955

2

1790 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3016/1955 privind suplimentarea planului de lucrări geologice şi a planului forţelor de muncă şi fondului de salarii la Comitetul Geologic pe trimestrul IV/1955.

30 dec. 1955

2

1791 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3017/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe anul 1955 al Sfatului Popular Regional Cluj pentru Trustul Regional de Construcţii Locale, însoţită de două anexe.

30 dec. 1955

3

1792 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3018/1955 privind suplimentarea planului de aprovizionare pe anul 1955 al unor

30 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

465

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 ministere, organizaţii economice centrale şi Sfaturi Populare Regionale.

1793 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3019/1955 privind suplimentarea planului de producţie Construcţie şi montaj cu 12.090 mii lei şi cu un fond de salariu de 6.480 mii lei, însoţită de o anexă.

30 dec. 1955

3

1794 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3023/1955 pentru modificarea planului pe anul 1955 al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de două anexe.

30 dec. 1955

4

1795 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3025/1955 privind măsurile de luat pentru reducerea consumurilor specifice de metal.

30 dec. 1955

8

1796 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3026/1955 privind planul de comerţ exterior şi balanţa de plăţi externe pe anul 1955, însoţită de zece anexe.

30 dec. 1955

48 Nivel de clasificare „Secret”, desecretizată conform H.G. nr.265/2007

1797 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3027/1955 privind regularizarea şi acoperirea de la bugetul de Stat a diferenţelor rezultate din reevaluarea stocurilor de materiale şi mărfuri.

30 dec. 1955

4

1798 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3028/1955 privind trecerea unor unităţi în cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi în cadrul Ministerului Industriei Chimice.

30 dec. 1955

5

1799 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3029/1955 privind autorizarea Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (Centrocoop) de a desfiinţa centrele de închiriat maşini şi unelte agricole de pe lângă cooperativele săteşti şi pentru vânzarea utilajului acestor centre către gospodăriile agricole colective, asociaţiile simple de producţie agricolă şi ţăranii muncitori cu gospodării agricole individuale.

31 dec. 1955

3

1800 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3030/1955 privind aprobarea sarcini de

31 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

466

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 proiectare „Refaceri şi completări la Sanatoriul „1 Mai” Olăneşti, regiunea Piteşti”.

1801 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3031/1955 privind lucrările de construcţii necesare la Sanatoriul „1 Mai” Olăneşti, Regiunea Piteşti.

31 dec. 1955

2

1802 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3032/1955 pentru suplimentarea bugetului Sfatului Popular al Regiunii Galaţi pe anul 1955.

31 dec. 1955

2

1803 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3033/1955 privind autorizarea Băncii de Stat, de a nu reţine depăşirile de fond salarii înregistrate în trim.IV/1954, de întreprinderile pentru exploatări şi transporturi forestiere pendinte de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

31 dec. 1955

2

1804 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3034/1955 privind aprobarea de scutiri şi reduceri de cote obligatorii, amânări cote obligatorii şi debite S.M.T. inclusiv restanţe pe anul 1956 la produsele grâu–secară şi alte boabe din recolta anului 1955, pentru unele gospodării agricole colective, gospodării agricole individuale şi întovărăşiri agricole ce au suferit calamităţi naturale în anul 1955, însoţită de două anexe.

31 dec. 1955

5

1805 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3035/1955 privind aprobarea discutării între sesiunea VI şi VII de colaborare tehnico–ştiinţifică cu R.D.G. a problemei transmiterii către Partea Română a documentaţiilor tehnice referitoare la cazane de 2 şi 4 tone aburi pe oră pentru combustibil lignit inferior şi pentru cuptorul de semicocsificare a cărbunilor, de tipul Lurgi.

31 dec. 1955

2

1806 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3036/1955 pentru suplimentarea indicilor planului de muncă şi salarii al Ministerului Comerţului Exterior pe trim.IV/1955.

31 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

467

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1807 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.3037/1955 privind aprobarea sarcinilor de proiectare pentru linia aeriană 110kV Borzeşti–Focşani–Galaţi şi staţia de transformare 110/35/6 V Galaţi.

31 dec. 1955

2

1808 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3038/1955 privind trecerea de la Ministerul Industriei Chimice la Ministerul Comerţului Interior a Întreprinderii pentru prezentarea şi desfacerea cu amănuntul a produselor industriei chimice „Tehnochimia”.

31 dec. 1955

2

1809 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3039/1955 privind desemnarea membrilor Părţii române şi a înlocuitorilor lor în Comisia mixtă hidrotehnică româno–iugoslavă.

31 dec. 1955

3

1810 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3040/1955 privind scutirea de impozit a clădirilor şi terenurilor sovromurilor şi întreprinderilor sovietice.

31 dec. 1955

2

1811 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3041/1955 privind acoperirea financiară a mijloacelor de transport repartizate suplimentar Ministerului Finanţelor.

31 dec. 1955

2

1812 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3042/1955 pentru stabilirea preţurilor de livrare a plantelor medicinale din flora spontană.

31 dec. 1955

3

1813 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3043/1955 pentru stabilirea preţurilor cu ridicata ale întreprinderii la lămpile de radio.

31 dec. 1955

2

1814 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3044/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe trimestrul IV/1955, al Sfatului Popular al Regiunii Timişoara, pentru Trustul Regional de Construcţii Locale.

31 dec. 1955

2

1815 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3045/1955 pentru suplimentarea planului de aprovizionare tehnico–materială al

31 dec. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

468

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 Ministerului Industriei Alimentare, pe trimestrul IV/1955, însoţită de o anexă.

1816 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3046/1955 privind aprobarea unor suplimentări de credite din fondul de rezervă bugetară şi a unor virări de credite bugetare în planurile de cheltuieli, ale ministerelor.

31 dec. 1955

2

1817 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3047/1955 privind stabilirea dobânzilor ce se plătesc şi se percep de bănci şi Case de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.).

31 dec. 1955

6

1818 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3048/1955 privind aprobarea unor suplimentări de credite din fondul de rezervă bugetară şi a unor virări de credite bugetare în planurile de cheltuieli ale ministerelor.

31 dec. 1955

2

1819 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3049/1955 pentru suplimentarea planului de lucrări capitale, planului de aprovizionare şi a planului forţelor de muncă şi fondului de salarii al Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale pe anul 1955, însoţită de două anexe.

31 dec. 1955

5

1820 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3050/1955 privind suplimentarea fondului de salarii nescriptic al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii cu 1.500.000 lei.

31 dec. 1955

2

1821 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3051/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe anul 1955 trim.IV al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

31 dec. 1955

2

1822 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3052/1955 privind acoperirea golurilor de mijloace circulante la Sectorul Construcţii din Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

31 dec. 1955

2

1823 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3053/1955 privind stabilirea preţurilor de vânzare la unele seminţe de plante furajere.

31 dec. 1955

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

469

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1824 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.3054/1955 privind livrarea şi plata lânii, produsă de către gospodăriile agricole de stat pe baza randamentului rezultat la spălare.

31 dec. 1955

2

1825 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3055/1955 privind unele modificări în structura aparatului comercial din sistem a Ministerului Comerţului Interior, însoţită de o anexă.

31 dec. 1955

4

1826 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3056/1955 privind stabilirea preţurilor de achiziţie plafon şi preţurilor de vânzare cu amănuntul plafon pentru prunele uscate şi prunele afumate, din recolta anului 1955.

31 dec. 1955

2

1827 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3057/1955 privind acoperirea unor depăşiri de fond de salarii la lucrări de construcţii–montaj în cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

31 dec. 1955

2

1828 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3058/1955 privind trecerea unor bunuri din proprietatea statului, în proprietatea cooperativei de producţie meşteşugărească „1 Mai” din Timişoara, însoţită de un tabel–anexă.

31 dec. 1955

4

1829 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3059/1955 privind trecerea unei unităţi industriale, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii, sub îndrumarea şi controlul Sfatului Popular al Regiunii Constanţa.

31 dec. 1955

2

1830 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3060/1955 privind aprobarea derogării de la Standardul de Stat 2888–51 „Vagoane de cale ferată cu ecartament normal. Vagoane de marfă Tipizare” pentru vagoanele acoperite pe 2 osii tip G2 ce se construiesc în 1955 şi 1956 pentru Ministerul Căilor Ferate, însoţită de o anexă.

31 dec. 1955

3

1831 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3061/1955 privind aprobarea sarcini de

31 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

470

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 proiectare „Dezvoltarea şi sistematizarea Fabricii de geamuri Mediaş”.

1832 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3063/1955 privind transmiterea unui imobil în folosinţa fără termen a Cooperativei Agricole Colective „7 noiembrie” din Lugoj.

31 dec. 1955

2

1833 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3064/1955 privind scoaterea din circuitul agricol şi schimbarea destinaţiei terenurilor agricole aflate în folosinţa I.A.R.T. oraşul Stalin, însoţită de o anexă.

31 dec. 1955

3

1834 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3065/1955 pentru scoaterea din circuitul agricol a unui teren din comuna Corabia de Sus, raionul Găeşti, Regiunea Piteşti.

31 dec. 1955

2

1835 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3066/1955 privind aprobarea sarcini de proiectare pentru „Punerea în valoare a masivului forestier Râul Doamnei–Valea Vâslan” Regiunea Piteşti.

31 dec. 1955

2

1836 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3068/1955 privind transmiterea unui imobil din proprietatea statului şi administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Comunei Boju, satul Paţa, raionul Cluj, Regiunea Cluj, în proprietatea Gospodăriei Agricole Colective „Veac–Nou” din satul Paţa, comuna Boju.

31 dec. 1955

2

1837 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3069/1955 privind unele completări ale tarifului poştal telegrafic şi telefonic.

31 dec. 1955

4

1838 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3071/1955 pentru modificarea unor prevederi ale Hotărârilor Consiliului de Miniştri nr.96/1954 cu privire la colectarea produselor agricole vegetale şi nr.4172/1953 cu privire la îmbunătăţirea sistemului de colectare a cărnii, laptelui şi lânii, însoţită de o rectificare.

31 dec. 1955

14

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

471

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1839 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.3072/1955 privind suplimentarea şi reducerea unor cantităţi de metale preţioase, în cadrul planului de repartiţii metale preţioase pe anul 1955.

31 dec. 1955

2

1840 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3073/1955 privind premierea Şantierului Naţional Ozana–Cracău al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

31 dec. 1955

2

1841 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3074/1955 privind transferarea sarcini de achiziţii de fânuri stabilită Întreprinderilor Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei asupra Ministerului Colectărilor, însoţită de două anexe.

31 dec. 1955

5

1842 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3075/1955 privind aprobarea mutării S.M.T. Bacău în satul Hemeiuş, Regiunea Bacău.

31 dec. 1955

2

1843 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3076/1955 privind finanţarea unor lucrări de construcţii asimilate la gospodăriile agricole de stat, prin derogare de la H.C.M. nr.2768/1954, însoţită de o anexă.

31 dec. 1955

3

1844 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3077/1955 privind scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri situate în oraşul Sighişoara Regiunea Stalin, însoţită de un tabel.

31 dec. 1955

6

1845 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3078/1955 pentru înfiinţarea „Fabricii de materiale de construcţii Pătârlagele” sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii.

31 dec. 1955

2

1846 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3079/1955 pentru trecerea unor cariere de ghips şi diatomit de sub îndrumarea şi controlul Sfaturilor Populare Regionale Ploieşti şi Cluj, sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii.

31 dec. 1955

3 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

472

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1847 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.3080/1955 privind ratificarea şi regularizarea unor plăţi de salarii pe anul 1955, la Ministerul Construcţiilor.

31 dec. 1955

3

1848 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3081/1955 pentru suplimentarea planului de producţie de construcţii montaj prin forţe proprii şi a fondului de salarii aferent, pe trimestrul IV/1955 al Ministerului Industriei Alimentare, însoţită de o anexă.

31 dec. 1955

3

1849 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3082/1955 privind suplimentarea planurilor de aprovizionare tehnico–materială pe anul 1955 ale Sfaturilor Populare Regionale şi Sfatului Popular al Capitalei cu utilaje şi mijloace de transport.

31 dec. 1955

2

1850 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3083/1955 privind unele măsuri pentru construirea de locuinţe în oraşul Bucureşti, însoţită de două anexe.

31 dec. 1955

6

1851 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3084/1955 privind trecerea sarcini difuzării standardelor de stat şi a materialelor de standardizare de la Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor la Ministerul Culturii, însoţită de două anexe.

31 dec. 1955

4

1852 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3085/1955 privind modificarea planului de lucrări capitale pe anul 1955 al Sfatului Popular al Regiunii Constanţa, însoţită de o anexă.

31 dec. 1955

3

1853 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3086/1955 privind autorizarea Ministerului Industriei Alimentare pentru primirea fabricilor de prelucrare a laptelui şi altor bunuri de la Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum şi organizaţiile cooperaţiei de consum, însoţită de o anexă.

31 dec. 1955

8

1854 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3087/1955 privind suplimentarea cotei de hârtie a Ministerului Culturii, Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor.

31 dec. 1955

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

473

Nr. de inventar

Numărul vechi al unităţii

arhivistice

Cuprinsul unităţii arhivistice Datele extreme

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6 1855 Hotărâre a Consiliului de Miniştri

nr.3088/1955 privind apariţia calendarelor şi almanahurilor pe anul 1956, însoţită de două anexe.

31 dec. 1955

4

1856 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3089/1955 privind trecerea întreprinderii „Metalurgica” din Piteşti, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, sub îndrumarea şi controlul Ministerului Colectărilor.

31 dec. 1955

2

1857 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3090/1955 privind scăderea impozitului agricol stabilit pe 1953 şi 1954 pentru unele gospodării individuale din Regiunile Arad, Bucureşti, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Suceava şi Timişoara, care au suferit pierderi de recolte din cauza calamităţilor naturii.

31 dec. 1955

2

1858 Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr.3091/1955 privind suplimentarea planului de muncă şi salarii pe anul 1955–trimestrul IV–al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum–Centrocoop.

31 dec. 1955

2

1859 Situaţii cu Hotărârile Consiliului de Miniştri din anul 1955 care lipsesc din arhiva Partidului.

31 dec. 1955

13

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei